România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI!
Maria Roibu,
În acest număr au scris următorii autori:
Natașa Valentina Roman
Adrian Melicovici
profesor, Arad, România
scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Lidia Fichiosi
Carina Cesa Sava profesor, Sacile, Italia Iancu Samson scriitor, Cannes, Franţa Cristian Gabriel Groman poet, Londra, Anglia Liliana Daniela Găvăneşteanu poet, Madrid, Spania Cristina Dinu, jurnalist, Târgovişte,, România Cati Florea manager Romnewsmedia, Italia
poet, Olanda
realizator radio, Arezzo, Italia Mihaela-Luiza Dumitraşc profesor, Verona, Italia Roxana Dima jurnalist, Bologna, Italia Marius - Adrian Porojnicu poet, Craiova, România Mihaela Petcu jurnalist, Londra, Marea Britanie Daniela Popa Popescu jurnalist, Atena, Grecia Irina Lucia Mihalca poet, Bucureşti, România ISSN 2360 – 607X
Pagina 3 – România Ta Diaspora
Români în lume
REVOLUȚIA MEA Poate contextul alegerilor prezidențiale, poate faptul că s-au împlinit douazeci și cinci de ani de la căderea zidului din Berlin, fapt e că mă gândesc tot mai des în ultimul timp și sunt chiar întrebată de multă lume ce s-a întâmplat, cum a fost la Revoluție în România în decembrie 1989. Eu nu sunt analist politic și nici istoric, răspunsul meu, pentru a fi corect, nu poate fi decât cel al unui martor al timpului, al unei persoane care știe ce a trăit, ce a simțit. Poate contextul alegerilor prezidențiale, poate faptul că sau împlinit douazeci și cinci de ani de la căderea zidului din Berlin, fapt e că mă gândesc tot mai des în ultimul timp și sunt chiar întrebată de multă lume ce s-a întâmplat, cum a fost la Revoluție în România în decembrie 1989. Eu nu sunt analist politic și nici istoric, răspunsul meu, pentru a fi corect, nu poate fi decât cel al unui martor al timpului, al unei persoane care știe ce a trăit, ce a simțit. Trebuie să admit, că de multe ori, confruntându-mă cu alți prieteni români din diaspora, cu mare surprindere, viziunea noastră asupra “epocii de aur” e foarte diferită. Am încercat să înțeleg de unde provin aceste diferențe, miam dat unele răspunsuri, dar recunosc că nu m-au mulțumit în deajuns. În noiembrie-decembrie ‘89 eram la Galați, profesoară la o școală generală. Cele două fetițe, de zece si opt ani erau la părinții mei la Iași, le lăsasem acolo pentru că bunicii le puteau oferi supraveghere și condiții mai bune de trai. Așteptam să iau vacanță și să mă duc la copii și stăteam până noaptea târziu, unu, două, împreună cu Mariana, prietena mea de la etajul șapte, făcând felicitări și alte mici cadouri pentru Crăciun. Cum magazinele erau goale, ne procurasem din timp zahăr, lapte praf și nuci și făceam caramele pentru copiii noștri și ai prietenilor. Eram și printre puținele fericite care reușiseră să comande, la una din cele două persoane din Galați care făceau acest lucru, fondante, bineînțeles cu zahărul luat din cota noastră! Bucătăria mea devenise un adevărat atelier. Televizorul alb-negru, nu-l atingea nimeni (decât pentru a fi șters de praf), nu aveai ce să urmărești și se vedea și rău, blocul în care locuiam era ecranat! Nu ascultam Europa liberă sau Vocea Americii decât foarte rar de frica vecinilor - pereții erau foarte subțiri și în liniștea nopții undele occidentale se insinuau cu o forță de necrezut. Atmosfera era de nerespirat, lipsuri, restricții. De câte ori apărea Ceaușescu în public eram toți atenți la el și încercam să deslușim cât era de bolnav, cât o mai putea
Carina Cesa Sava profesor, Sacile
duce. Eram grozav de interesați de starea sănătății lui! Îmi spuneam că nu mai poate să dureze mult această stare și încercam să-mi imaginez diferite scenarii. Cel mai tare mă temeam de provocatori și încercam să mă apăr de mine însămi făcând exerciții pentru a nu mi se putea citi pe față tot dezgustul, revolta, ura! Unul din scenarii era că, în drum spre școală aș fi putut auzi în autobus că “a crăpat”. Cum ar fi trebuit să reacționez în acest caz? Dar dacă totuși nu era decât o înscenare a celor de la SECU? Se știa cum procedau folosindu-se de “răspândaci”. Deci, până nu era clar, trebuia să rămân IMPASIBILĂ și nu să sar, să țip, să strâng lumea în brațe așa cum aș fi avut chef să mă manifest. Mergând spre școală mă surprindeam că mă rugam în gând repetând mereu” Doamne, îndură-te de noi, Doamne, îndură-te de noi, Doamne, îndură-te de noi, Doamne, îndură-te de noi!” (Mai târziu aveam să aflu că multe persoane, la care nici nu m-aș fi așteptat, au ținut postul Craciunului). Aveam ore după-amiaza și ultima oră se “lua curentul” și nu o mai puteam termina. Copiii erau organizați, stateau cu hainele lângă ei, pe bănci numai cartea de franceză, un creion și...lanterna. Îi scoteam afară nu tocmai în liniște, se înțelege, apoi mă îndreptam spre casă, locuiam departe și nu aveam companie, mergând pe lângă liniile de tramvai, oricum circulau foarte rar, în întunericul brăzdat din când în când de farurile rarelor mașini care treceau.
Va urma Eram și printre puținele fericite care reușiseră să comande, la una din cele două persoane din Galați care făceau acest lucru, fondante, bine înțeles cu zahărul luat din cota noastră!
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Procultura/ interviu
MIHAI ȘERBĂNESCU, DESPRE ARTELE DE ALTĂ DATĂ ȘI DE ACUM ( 2 )
Cristina Dinu
( continuare din numărul trecut ) Fără nevoia unei prezentări prea elaborate, Mihai Șerbănescu, profesor și pictor de renume al Târgoviștei vorbește în acest interviu despre arta sa. Și zic arta sa pentru că pictura este arta cea mai de preț a lui Mihai Șerbănescu. De fapt, sunt una și aceeași persoană.
jurnalist, Târgovişte
care este esența fără de care niciun învățăcel nu trebuie să încheie școala de desen? MS: Ținând cont că o școală se face în ani și limbajul, învățarea limbajului se face în timp. Sunt, în schimb necesare, două-trei lucruri: atracție către această zonă, rezistență, pentru că mergi la peisaj, ba e frig, ba e cald, ba plouă…o mână nevăzută se joacă cu tine și trebuie să fii rezistent. Poți să devii în urma unei astfel de școli, un pictor cu carieră sau poți să devii un bun cunoscător. Planuri de viitor, mai apropiat sau mai îndepărtat… MS: Pe 27, sâmbătă, este vernisajul expoziției la Galeria Regală de la Sinaia, aflată la Casino Sinaia. De la ora
CD: Vorbeați despre lucrări foarte colorate, foarte bine finisate, despre kitsch. Care ar fi caracterisitcile kitschului în artă? MS: În general kitsch-ul este tradus ca prost-gust, iar aici paleta este destul de mare pentru că te poți păcăli. În momentul în care cineva care stăpânește cât de cât limbajul plastic și îl folosește greșit este ca un chirurg care face o operație greșită. Sigur că e plină lumea de kitsch-uri, de lucrări de prost gust, numai că repet, trebuie cineva să se priceapă să deosebească falsul, mimarea artei de arta originală. CD: Care sunt cele mai importante galerii, expoziții naționale sau internaționale la care ați participat în numele României și al Târgoviștei. MS: Am plecat de două ori la Veneția, cu bursă, am plecat cu bursă și am fost și invitat în SUA de 10 ori, am expus în Soho, acel cartier, precum Centrul Vechi de la noi, dar care nu e plin de cârciumi, ci de galerii de artă. De acolo am avut șansa să execut lucrări care au ajuns în lumea întreagă. Completați „meseria” de pictor cu cea de profesor. Despre lucrurile pe care îi învățați aici pe cei mici sau mari ar fi mult de vorbă și pentru a scurta eu vă întreb
12.00. Este cel mai apropiat plan al meu și lucrez la realizarea lui. Este cel mai apropiat plan al meu și lucrez la realizarea lui. Un alt plan ar fi acela de a pune laolaltă lucrări din Târgoviștea Veche împreună cu aceleași locuri din Târgoviștea de acum. Locuri care erau acum 20 de ani și acum nu mai sunt. Vreau să aducem Târgoviștea acasă.
“Vreau să aducem Târgoviștea acasă.” Mihai Şerbănescu
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Români în lume
Mâinile mamei miros a acasă După ce veţi citi acest material, veţi înţelege ce înseamnă să primeşti ceva de la cei dragi, de departe. Nu e uşor în străinătate iar bucuria lucrurilor aparent neînsemnate este şi mai mare. ( nota redacţiei )
Mihaela Petcu
Îmi era parcă şi teamă să o deschid. Îmi puteam imagina cu câtă grijă şi dragoste mama a gătit şi împachetat totul
jurnalist, Londra Visul de a avea un viitor mai bun, de a putea oferi copiilor noştri un viitor mai frumos, ne-a împins să plecăm peste hotare, în ţări unde tradiţiile noastre se află doar printre românii plecaţi ca şi noi. Ne este dor, însă, de sarmalele de acasă, de mamaligă sau chiar de fumul ce se simte pe uliţele satului atunci când toamna vine. Ne dorim să umblăm desculţi prin frunzişul lăsat prin pădurile noastre, să simţim primele semne de iarnă şi primul fulg de nea. Acum că toamna şi-a făcut simţită prezenţa, mamele şi bunicile noastre gătesc de zor zacusca, murăturile şi dulceţurile pentru iarnă.
pentru mine. Înăuntru stăteau frumos aranjate zacusca de ghebe, dulceaţa de vişine, gutui, căpşuni şi zmeură. Pe borcanele capsate cu grijă erau trecute etichete cu numele fiecărui produs, scris chiar de mâna mamei. Când eşti departe de casă şi primeşti bunătăţi de la cei dragi, până şi o cutie de carton are o valoare de nemăsurat.
Nu-i aşa că şi tu, cel plecat departe ai vrea să guşti din toate astea?!! Eu am avut norocul şi sigur mulţi români ca şi mine, să primesc de acasă zacusca, dulceaţa şi murăturile mele preferate, făcute chiar de mâinile mamei. Asteptam cu nerăbdare momentul când voi deschide “cutiuţa cu minuni”. Primele mele sentimente au fost de nelinişte, emoţie şi fericire imensă. Mă bucuram, ca un copil, parcă şi de cutia aia de carton, pentru că ştiam că a venit tocmai de acasă, din România, chiar din casa mea şi a fost împachetată chiar de mâinile mamei mele.
Nu-i aşa că şi tu, cel plecat departe ai vrea să guşti din toate astea?!!
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Expediţia „Speranţa Unui Vis”
Speranţa Unui Vis, cea mai frumoasă speranţă după doi ani În anul 2012, încercam ceva imposibil. După o poveste de
viaţă, aşa cum avem fiecare dintre noi, am decis să îmi transform dezamăgirile în bucurii şi ceva dacă nu neapărat măreţ, măcar pentru sufletul tuturor. Aşa a luat naştere “ Speranţa Unui Vis.”
Adrian Melicovici scriitor, Miane
Am parcurs peste 2200 de kilometri, datorită ocolurilor neaşteptate şi nu mi-a fost ruşine să mă mândresc că sunt român. Am parcurs trasmiţând un mesaj de încredere tuturor şi vorbind despre Târgoviştea mea dragă şi românii mei, peste tot pe unde am trecut. Traversarea României a început din punctul de plecare Vama Târgovişte, apoi mai departe prin Găeşti, Piteşti, Slatina, Strehaia, Filiaşi, Caransebeş, Timişoara, Cenad.
Pe data de 9 octombrie 2012, se declanşa expediţia proiect pe jos până la Roma, iniţiată de mine la Târgovişte, " Speranţa Unui Vis ". Ce a urmat, se ştie deja dar mulţi nu au aflat încă. După două luni şi un pic, pe 12 decembrie,
Am continuat drumul prin Ungaria şi Italia traversând în mare Szeged, Moraholom, Baja, Kaposvar, Lendava, Ptui, Cejle, Vransko, Ljubliana, Postojna, Lipiza, Trieste, Cearvignano, Latisana, Portogruaro, San Dona di Piave, Mestre, Rovigo, Ferrara, Bologna, Loiano, Firenze, Arezzo, Fabro Scala Orvieto, Viterbo, Campagnano, Prima Porta şi în final, Roma. Nu am nominalizat toate localităţile parcurse însă, ele au fost mai multe.
intram emoţionat, victorios aş spune, cu steagul României pe braţe şi cu al Italiei, în Roma, pe şoseaua consulară istorică Via Flaminia. La ora 12:50 ajungeam în faţa Columnei lui Traian.
Scopul expediţiei mele a fost insuflarea încrederii românilor în ei înşişi, promovarea Cetăţii Chindiei, Târgovişte, să vorbesc peste tot despre ţara mea şi să militez astfel împotriva discriminării şi violenţei dar să şi cunosc viaţa românilor din străinătate, să văd cum se străduiesc prin sacrificii mai departe, să le fie bine. Am cunoscut oameni frumoşi, peste tot, inclusiv în Italia. ( continuarea în pagina următoare )
Pagina 7 – România Ta Diaspora ( Speranţa Unui Vis, cea mai frumoasă speranţă după doi ani- continuare din pagina precedentă )
Acum m-am mutat în Italia şi sunt fericit să scriu aici despre aventura vieţii mele care continuă într-o formă sau alta.
Expediţia „ Speranţa Unui Vis” Speranţa Unui Vis suntem noi toţi şi cât voi trăi, acest proiect va duce mai departe amintirea istorică a vieţii mele, mesajul pe care îl transmit prin ea şi frumuseţea sufletului românesc.
Cine doreşte cartea mea simplă unde mi-am descris expediţia pe jos până în Cetatea Eternă, o poate găsi chiar la mine, e adevărat, e mai simplu pentru cei care locuiesc în Italia deoarece în ţară nu e distribuită nicăieri. Dar tocmai această ţară, e în inima mea oriunde mă duc ca şi românii frumoşi. Aşa e, am fost primit pe parcurs de consuli, ambasadori, primari, asociaţii dar primirea cea mai frumoasă mi-a făcut-o destinul, prin ceea ce am întâlnit şi ce a urmat. Despre toate acestea, o să mai scriu cu alte ocazii.
Despre toţi oamenii pe care i-am cunoscut am scris mereu, despre expediţie, de asemenea. Aşa a luat naştere a cincea mea carte, PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR, tradusă şi în limba italiană. Pe 12 decembrie 2014 se împlinesc doi ani de când " Speranţa Unui Vis " a plecat la Roma prin mine, pe jos, şi în lume.
Pagina 8 – România Ta Diaspora
Prodiaspora
Ţiganii, aurul şi diamantele (2) Comoara Este titlul unei poveşti scrise în câteva volume, de scriitorul Samson Iancu, astăzi rezident la Cannes, Franţa. A mers pe jos în urmă cu peste trei decenii cu un copil mic în braţe.
Iancu Samson scriitor, Cannes
Astăzi bijutier, scriitorul ne povesteşte în continuare viaţa şi peripeţiile sale cu o dezinvoltură şi originalitate ieşite din comun. A venit alături de noi, ca OM şi coleg, începând de numărul trecut. Să-i citim mai departe scrierile. ( Nota redacţiei )
Pe Vasile şi pe Mihaela a trebuit să-i las la ea. N-am putut să-l iau cu mine decât pe Robert. Era mic, cât o rotiţă de ceas. Îmi amintesc cum se încolăcea cu mâinile de gâtul meu şi nu-mi mai dădea drumul până când nu adormea. Lam pus şi pe el în rucsac, alături de vreo două conserve, un pumn de caramele, două cutii de lapte praf si 11 dolari. Atât am luat cu mine, când am pornit spre mult visatul Occident. Am plecat cu o Dacia 1310, de culoare galbenă, pe care am vândut-o în Polonia, la Cescin, pe două mii de mărci vest-german. Noaptea, târziu, am reuşit să trec graniţa ilegal, în Germania. Robert dormea cum v-am spus, agăţat de gâtul meu. Intrase cu totul în rucsacul pe care-l purtam în spate. Aveam la mine un cuţit cu mâner de os pe care mi-l fixasem la gleznă cu o bandă adezivă. Plecasem în necunoscut, într-o lume neştiută, şi nu ştiam la ce să mă aştept. Mă temeam întruna că ar putea să mă atace cineva. În Germania, undeva pe la 10 km de frontieră, m-am oprit pe malul unui pârâu, cu gând să înnoptez. Mi-am încropit un culcuş dintr-o pătură şi o pernă mică pe care le luasem cu mine din ţară. Îmi ţineam copilul strâns în braţe, îi simţeam bătăile inimii, îl auzeam cum respiră încetişor. Încercam să adorm, când de-odată am observat o luminiţă ciudată care clipea din când în când la câţiva paşi de locul în care poposisem. Apărea, ca să dispară apoi în câteva minute. Robert dormea liniştit lângă mine. Cuprins de curiozitate, m-am ridicat încet şi, fără să pierd copilul din ochi, m-am apropiat de lumina aceea, convins că am de-a face cu un roi de licurici. Dar lumina era prea albastră şi mult prea strălucitoare. Dăinuia în mod ciudat deasupra pământului. Fără să mă gândesc prea mult, am băgat mâna în apa mâloasă şi am atins imediat un obiect dur. Bâjbâind cu mâna în jurului lui, mi-am dat seama ca seamănă foarte bine cu un ulcior cu gura largă. Imediat am găsit şi ce părea să fie o toartă, am apucat-o şi am tras de ea cu putere. Efortul s-a dovedit zadarnic. Ca să-l smulg din ascunzătoarea lui secretă a fost necesar să mă
folosesc de puterea ambelor braţe. Am smucit de câteva ori şi am reuşit în sfârşit să îl aduc la suprafaţă. Îmi aduc aminte că în tot acest timp nu mi-am scăpat niciodată copilul din ochi. Ia să vedem ce avem noi aici, mi-am spus, mulţumit că Robert nu s-a trezit. Era greu să vezi ceva în bezna aceea. Mi-am aprins de vreo câteva ori bricheta şi n-am zărit altceva decât mâl. Am scos cuţitul şi am scormonit mai departe prin pământul vâscos. Nimic. Mi-a trecut prin minte să scurg ce se putea din ulcior. Când nămolul de la suprafaţă, plin de viermi şi insecte de apă s-a dus, mare mi-a fost mirarea: obiectul de lut era plin cu monede lucioase ( dimineaţa mi-a fost clar că sunt de aur şi de argint), coliere de perle, pietre de toate culorile pământului străluceau în noapte sub privirile mele încremenite. Şi-aveau în curând să strălucească şi mai mult, pe măsură ce le spălam în apa pârâiaşului din apropiere. Îmi treceau prin cap tot felul de gânduri ciudate. Mi-am amintit chiar că citisem undeva că perlele sunt vii şi că nu trăiesc mai mult de 500-600 de ani, după care mor! Atunci culoarea începe să li se stingă şi se transformă din cunoscutul alb strălucitor într-o culoare tulbure şi fumurie.
Pagina 9 – România Ta Diaspora
Prodiaspora
Magie muzicală la Kasteel Flora, Belgia, oferită de muzicianul român Claudiu Şarpe de Ziua Porţilor Deschise un material de Maria Roibu, Olanda Belgia (Gent), în apropiere de Bruxelles.
Atât muzicianul cât și cei prezenți, au format un întreg, iar ceea ce se dorea a fi un concert s-a transformat într-un frumos dialog între artist și public. Seara s-a încheiat cu aplauze, fotografii, bucurie și dorința tuturor de a reveni în acest loc, într-un viitor apropiat.
Prima cărămidă a acestei impunătoare locații a fost pusă în anul 1868, de către un florar. Un florar ce a știut să aducă un plus de frumusețe arhitecturală, într-un loc în care serele de flori erau la fiecare pas. Chiar strada pe care se află castelul, poartă numele de Florastraat. Cu o grădină frumos arcuită și un râu ce trece chiar prin față lui, castelul te îndeamnă să îi calci pragul spre a-i descoperi sălile frumos decorate, într-un stil vintage autentic. De aproximativ 50 de ani, Kasteel Flora, este gazda perfectă pentru diverse evenimente, ce poartă marca eleganței și bunului gust. Nu demult, mai exact în urmă cu aproximativ o săptămâna, în după amiaza zilei de 11 noiembrie 2014, castelul și-a deschis larg porțile, spre a se lasă descoperit de oameni frumoși : români, belgieni, olandezi și alții, oameni ce s-au bucurat nu numai de frumusețe ci și de căldura cu care au fost primiți de către gazde, Sorin Goga și Cornel Radu Loghin. Apogeul serii a fost momentul în care invitații au fost răsfățați cu muzica bună a artistului Claudiu Șarpe, sosit din Olanda cu această ocazie.
Pagina 10 – România Ta Diaspora
Români în lume
Obținerea documentelor (dreptul de muncă in U.K.)
Cristian G. Groman
În episoadele trecute vă povestisem unele pățanii referitoare la accident, primul job sau schimbarea locuinței aici, în Londra. Cred că a venit vremea să vă spun și cum se obțineau documentele.
poet, Londra În episoadele trecute vă povestisem unele pățanii referitoare la accident, primul job sau schimbarea locuinței aici, în Londra. Cred că a venit vremea să vă spun și cum se obțineau documentele. Pentru mine a fost mult mai simplu, întrucât cu ani de zile înainte, nu erau atât de mulți români pe aici iar documentele necesare pentru a putea munci legal se eliberau mult mai ușor... În timp, schimbându-se și guvernul, conservatorii luându-le locul laburiștilor, noii conducători au cam început să le pună bețe în roate noilor veniți, în special românilor și bulgarilor, care, până la începutul acestui an (2014), au fost în permanență discriminați. Chipurile - veneau prea mulți români să muncească aici și le ''furau'' locurile de muncă de sub nasul englezilor... Aiureli electorale...de-ale lor... Așadar, dacă pentru mine a fost foarte ușor și am obținut actele fără nici un fel de problemă, nu același lucru i s-a întâmplat soției mele, Alina, care sosise în Londra la câțiva ani diferență. A aplicat de 4 ori și de fiecare dată a fost respinsă, pe motiv că nu întrunește anumite condiții pentru a putea munci în U.K. Care erau acelea, rămânea un imens mister.Văzând că nu este chip să reușească, am hotărât să apelăm la o firmă de avocatură ''specializată'' în obținerea documentelor pentru români. Firmă cu sediu, ștampilă și tot tacâmul. Normal că am plătit (înainte, cu chitanță) taxa de 120 de lire, plus o asigurare care mai era și aia vreo 60, duduia avocată promițându-ne că, de data asta, cu un așa dosar fabricat de ei, va fi imposibil să nu obțină National Insurance Number (N.I.No - așa se numește actul necesar pentru a munci legal). Zis și făcut, au pregătit un dosar baban - după cum ne fusese vorba - și eram foarte bucuroși, pentru că ne gândeam că în sfârșit va putea să muncească și soția mea, după atâta așteptare... Sosise și ziua mult așteptată, îmi luasem liber, ca să mergem la interviu. Ajunși la Job Center (un fel de Oficiu al forțelor de muncă de la noi), am constatat că majoritatea celor ce își așteptau rândul erau români... Sala era foarte
mare, cu vreo zece birouri, fără pereți despărțitori, unde funcționarii intervievau candidații. Funcționarul nostru era un tip din India, înalt, uscățiv, foarte nervos, repezit și plin de el. Gândeai că stăpânește lumea, așa important voia să pară... Cu ochelarii pe vârful nasului său coroiat, o întrebă pe Alina de unde este, din ce țară. La auzul numelui România, făcu un semn cu mâna, strâmbându-se în același timp, a dispreț și dezgust... În același timp, începu să trieze foile și documentele din dosar, spunând: ''asta nu e bună, asta nu e bună'', aruncându-le pe birou. Învățați de avocată, i-am cerut politicos individului să nu scoată nimic din dosar și să îl trimită așa cum este la Glasgow, pentru că acolo se lua hotărârea finală... Atât i-a trebuit...A început să trântească, să bufnească și să țipe, cu vocea lui pițigăiată, că așa ceva nu este admisibil, că nu îl învățăm noi pe el ce trebuie să facă. La insistențele noastre, s-a enervat și mai rău, spunându-ne că nu are timp de pierdut cu unii ca noi și că degeaba ne agităm, că oricum soția mea nu va primi documentul (N.I.No). -''Știți dumneavoastră sigur?'' întreb eu. -''Da, bineînțeles, e clar, de asta nu merită să pierd timpul cu acest dosar'' zbieră el. -''Domnule, ar fi bine să te porți politicos și cuviincios cu toți candidații, indiferent de țara de unde provin, spun asta pentru binele dumitale, ai fost înregistrat'' -zic eu, arătândui telefonul meu mobil care rămăsese pe masă după ce trebuise să completăm o rubrică dintr-un chestionar. Mergeam la cacialma, nu avusesem inspirația să pun în practică ideea ce îmi venise mult prea târziu... Clocotea sângele în mine, îmi venea să îl strâng de gât pe individul care dădea dovadă de o impertinență colosală... Așa cum era și de așteptat, nici de data asta nu avusesem sorți de izbândă... Peste nici 4 zile (mult prea rapid), a sosit răspunsul de la Glasgow...negativ... Așadar, și cu banii luați, cu o mie de nervi, insultați, discriminați și fără documente obținute... O fericire!
Citiţi şi www.romnewsmedia.com
Pagina 11 – România Ta Diaspora
Picătura de versuri
Români poeţi prin lume... DĂ DOAMNE! Posomorât, cu plasa-n mână Cutreierând printre vitrine, Românul caută şi adună De sărbători : ce se cuvine !
Tot drămuindu-şi mărunţeii, Şi-a rupt din banii de pastile, Să poată lua, la nepoţeii Ce ştiu că Moşul iarăşi vine !
-Sărman bătrân, pe fruntea ta, Tot scris-au unii ,din oficiu, Că eşti datornicul sadea, Din generaţia de sacrificiu ! Ai plâns şi ieri, de dor de fii Plecaţi la muncă-n ţări străine Şi te-ai rugat la Dumnezeu : -Dă Doamne să le fie bine !
Autor: Marius- Adrian Porojnicu ( Craiova, România )
Ne găseşti şi pe Facebook: www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Procultura
Privirea Cerbului Înstelat spre nepătrunsul tainei ... Ceas de seară, prin munţi călătoare, liniştea cade, sevă de frunze-cascade, Rouă, aburi şi ceaţă, drum şerpuit printre nori galbena toamnă scaldă roşietic apus.
Irina Lucia Mihalca poet, Bucureşti
Un Cerb argintiu, înstelat, se-opreşte în mijloc de drum în pădure, adânc mă priveşte, clipe ce trec simfonie divină, paşi în oglinda de tainic-Adevăr, Lumina-vârtej spre nepătrunsul din noi, şapte peceţi prin şapte chei deschid Poarta spre Infinit ce-opreşte a Timpului roată, Axă de Lumi, punte prin care sufletele trezite trec.
- E bine aici la tine! - Vei rămîne cu mine? - Desigur, doar sunt o parte din tine şi dorul tău m-a chemat! Dar, pentru început trebuie să-mi dai un nume. - Un nume...Tu singură-l ştii, Selma! - Da, Selma, spuse ea, luându-l de mână. De-acum fi-vom mereu împreună, NIM-rahd, נממרר דד, hotărî ea. Nimic mai frumos glasul şi zâmbetul fetei. Mergeau împreună, călăuză îi este pe cărările cerului, sufletele lor stăteau de vorbă. - Priveşte! De ce curcubeul are atâtea culori? - Sunt doar şapte, Selma. Fiece culoare e-o poartă către-o altă lume, un nou univers, o treaptă mai aproape de Lumina Luminilor. Tăcută rămâne, adâncindu-se în privirea lui nesfîrşită. Împreună au mers prin grădină cu îngeri ce-n dar îi dădură muguri de floare, rochie- fir de stele şi două brăţări. - Acum nu o să ne pierdem niciodată. Brăţările noastre surori au să ne ţină mereu împreună! El îi zimbise, îmbrăţişând-o: cum s-ar putea pierde, când nu se despărţeau niciodată? - Îngerii ştiu atât de multe! M-au învăţat frumuseţea din orice lucru şi două poteci de taină: poteca binelui şi poteca râului. ~ Pământul-i oglinda Cerului. Legea-i aceeaşi oriunde-ai fi... De la 12 bătrâni din Sfatul Bătrânilor aflase despre libertatea sufletului: - Nu uita! ~ Doar cel care face bine e liber. În fiece fiinţă se află sădit binele. Aşa cum izvorul împarte tuturor apă curată trebuie doar să-l laşi să dea roade şi să-l împarţi cu ceilalţi. De la Baba Cloanţa, desfăcătoarea de farmece, învăţă Descântecul de Lumină, cu care se dezleagă orice vrajă. - În lumea în care te afli, Selma, umbra însoţeşte lumina, noaptea se plimbă în urma zilei, noroiul trăieşte ca să hrănească floarea. ~ Lumea e o continuă devenire, trebuie să înveţi să eliberezi ce este curat din capcana care întinează, să redai
zborul păsării înlănţuite. Descântecul schimbă faţa lucrurilor, folosind forţa vicleană a Răului o întoarce către Bine, prefăcând într-o clipă orice legătură întunecată în libertate. ~ Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela este vrednic să deschidă Poarta ce duce spre adevărata Împărăţie! ~ O probă şi o nouă învăţătură. Adormise de-atâtea întâmplări ostenită. Privirea lui NIMrahd îi alunecă pe brăţara împletită din flori stelare. “ Oare-ar putea-o pierde vreodată? Vei uita totul, chiar şi pe Selma! ” Pe Pământ va trebui să înveţi să te naşti şi să mori; să înveţi să alegi între realitate şi iluzie; să înveţi cum să treci printre două porţi ale naşterii şi ale morţii, pentru că altfel vei rămîne pe tărâmul umbrelor, asemeni multora. Dar, cel mai cumplit lucru, este Uitarea. Va trebui să uiţi: să uiţi cine eşti, de unde vii, să uiţi de ce ai coborât pe Pământ. Pentru că te naşti mânat de dorinţă vei uita Împărăţia şi va trebui să ţi-o reaminteşti, singur, fără alt ajutor. Iar lucrul acesta este cel mai greu.
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Procultura
(Privirea cerbului înstelat spre nepătrunsul tainei- continuare din află Eternitatea. Axa Lumilor, puntea pag.anterioară) pe care trec sufletele trezite! Nu vezi cât trudesc oamenii, câte vieţi irosesc până reuşesc să întrezărească Poarta are şapte peceţi ce se deschid scânteia aprinsă în propria lor fiinţă, unica realitate? cu şapte chei ale curcubeului. O singură primejdie ar fi fost... Groapa Neagră! Fiecare pecete reprezintă un gând al Nimeni nu ştie ce se putea întâmpla dacă te înghiţea gura ei, nici unul din cei Universului, o virtute, fără de care care căzuseră acolo nu se mai întorseseră. Groapa Neagră e Poarta prin care nimeni nu poate atinge Împărăţia trebuie să treacă cei care vor să crească. Fiecare naştere este doar o treaptă pe Cerească. care o urcă către Lumină. Prima este Ordinea, care menţine Să fi uitat oare Selma totul? frumuseţea lumilor. Nu, NIM-rahd! Selma nu poate cunoaşte Uitarea cu care sufletele vin pe pământ A două Voinţa, fără de care nu există la naştere. Atâta doar că îi va fi foarte greu, nespus de greu să găsească drumul realizare. înapoi. S-ar putea să rătăcească mii de ani. Cum ar putea Iubirea să uite începutul A treia este Înţelepciunea, ei?! fundamentul pe care se înalţă Fără Selma viaţa nu-şi mai are rostul. Pe ea am cioplit-o din lumina sufletului Universul. meu. Dorul meu de ceva mai frumos decât Frumuseţea însăşi a adus-o la viaţă! A patra este virtutea Înţelegerii, a Mă voi naşte pe Pământ, indiferent de preţul plătit, chiar dacă la naştere voi uita cincea este Răbdarea, a şasea este totul. Voi primi trupul pe care va trebui să-l îngrijesc după legile vieţii Adevărul, unicul scop al devenirii, iar pământene, să-mi reamintesc singur cum să respir, cum să merg, cum să mă cea de-a şaptea pecete este Miluirea, înalţ... coroana celor puternici. Întunericul este o altă formă a luminii. Prinţii Nopţii sunt slujitorii Luminii ceCând vei deschide ultima pecete, apar atunci când fiinţa este pregătită să vadă. Păzitorul Pragului vă va cere cuvântul Întotdeauna acolo unde apare o umbră, există şi-o mare lumină. Leacul se află în de trecere. inima Răului şi fiecare bătălie te face mai puternic! - Şi care este acest cuvânt? “ Cum să transformi bezna în lumină? Cum?” Lacrimi fierbinţi îi inundară ochii - Ca şi lumina, acest cuvânt este în Selmei. tine! Oglinda este uşa prin care vei intra singură în labirintul întunecat al peşterii. Nu - Îl ştiu. te lăsa cuprinsă de frică, foloseşte fiecare cuvînt spus. Cuvântul de trecere este Iubirea! Dacă eşti gata intră acum în oglinda din faţa ta, găseşte Calea şi fii fericită! Totul Şi numai ce rosti fata cuvântul că stă în puterea şi credinţa ta! totul în jur îşi schimbă înfăţişarea. Respiră adînc, păşi în cleştarul oglinzii, bezna o înconjura. Nimic după care să se - Aceasta este iubirii! Cine i-ar putea ghideze... Începu să păşească pipăind pereţii cu mâinile. De sute de ori fu nevoită rezista? Este cea care vindecă, să se întoarcă din înfundăturile în care ajunsese. Îşi simţi picioarele alunecindu-i rodeşte, înalţă ţelul şi călauza! în gol. Avea impresia că se mişcă în cerc. Se luptă cu disperarea, cu deznădejdea Când au ajuns în cerul împodobit cu care-i îngrozea sufletul. râuri de luceferi, lacrimile îngerilor s" Nu te lăsa pradă lor, altfel or să-ţi secătuiască puterile. Fii mereu tu însăţi! ” au transformat în roua de lumină care Fata se oprea, respiră adînc şi pornea mai departe. a acoperit pământul. " - Caută Lumina în tine, nu în afară ta, Selma, dacă vrei cu adevărat să o vezi şi niciodată să nu o pierzi!! " Secundele clipei intense În interiorul sufletului ei ceva tainic începu a se desface trudindu-se să iasă trecură, afară, căutările o chinuiau încât pe obrajii feţei începură să curgă lacrimi şi cerbul argintiu uşor traversă deodată... văzu Lumina! drumul Lumina fusese mereu cu ea, dar ochii ei nu reuşiseră să o vadă pînă acum. Între la câţiva păşi doar se-opri, ea şi Lumină stătuse frica, descurajarea, spaima. Abia acum îşi dădu seamă că propria ei fiinţă era purtătoarea Luminii, pentru că fusese făcută din această câteva clipe în urmă privi Lumină ce se revărsa în cascade vii, triumfătoare, alungând spaima şi, odată cu şi-apoi nevăzut în desişul ea, întunericul. Cel ce-şi vede Lumina zidită în propria inimă nu poate fi înfrânt pădurii dispăru... de nimic! foşnet de frunze, nostalgice Şi pereţii labirintului se luminau, fără obstacole i se deschise calea în faţa ei. umbre, Fiecare plantă pe Pămînt a primit harul tămăduirii. Cel care le cunoaşte taina în palma ei, a stelei lumină poate face mult bine. Cuvântul poate clădi lumi şi poate nărui împăraţii. El este viaţa dacă ţâşneşte din inima Adevărului. Preţuieşte-l ca pe un dar sfînt, din fruntea Lui, privi, pentru că el susţine Creaţia. ştia că cerbul mereu în vis o Învăţase cum să păstreze cuvântul în Tăcere până se umple cu putere şi apoi să va însoţi. vindece sufletul celui în suferinţă şi, vindecându-se sufletul, trupul pe dată se Ne găseşti şi pe Facebook: întăreşte. Singura taină rămasă ascunsă: taina www.facebook.com/romaniatadiaspora trecerii prin Poartă dincolo de care se
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Prodiaspora
Atunci când inima bate mai tare (2) ( continuare din numărul trecut)
Lidia Fichiosi moderator radio, Arezzo
Pe Cristina Farauanu am cunoscut-o la lansarea cărții unui tânăr român deosebit din Arezzo, însă știam multe despre ea de la mama ei, Magda, care este foarte mândră. Iată ce mi-a povestit: “ Cristina s-a născut la Bacău pe 26 februarie 1991. Avea trei anișori când am plecat spre Italia, unde mă aștepta, pe vremea aceea, în 1995, soțul meu.
Am plecat cu gândul de a munci pentru a-i putea oferi Cristinei ceva mai bun și mai sigur. După un an de zile am adus-o, împreună cu soțul meu, dar am fost nevoiți să stăm închiși într-un TIR trei zile și trei nopți, din cauza vizei. Ne-au lăsat pe timp de noapte întrun AUTOGRILL în Padova. Prima ei expresie la văzul atâtor lumini ce străluceau a fost: ”Mama, Italia!”. Așa a început drumul lung și anevoios. În primii opt ani de școală nu a reusit să sclipească, poate și datorită divorțului dintre mine și soțul meu. Din 2002, de când am rămas singurele, am format împreună un zid puternic construit din
matematică și ea a rămas foarte impresionată de faptul că eu, după atâția ani, am reușit să-mi amintesc atâtea calcule. De atunci a început să iubească această materie. A terminat liceul ca șefă de promoție, fiind aplaudată și apreciată de elevi și profesori.” Magda a fost invitată de către profesorul de matematică, care dorea s-o cunoască și i-a spus acesteia: ”Mai mult de nota 10 nu pot să-i pun în catalog, dar ea merită mai mult!”. Ce bucurie pentru o mamă! Magda mai povestește: ”Cristina s-a înscris la Facultatea de Inginerie Mecanică din Florența, unde l-a cunoscut pe actualul logodnic, Nico, un tânăr de origine italo-germană, împărțind de atunci toate momentele de fericire, de studiu și competiție. Doi copii minunați și respectuoși de care sunt mândră și cărora le doresc tot binele din lume!”. Cristina este o tânără tare modestă și tare frumoasă. Mi-a împărtăşit și ea câte ceva: ”Am terminat clasele elementare la “Sante Tani”, gimnaziul la “Severi” și Liceul Științific F.Redi” din Arezzo. De mică am făcut sport: gimnastică, volei, basket,
A urcat treaptă după treaptă, sigură pe sine, ajungând după ani de zile acolo unde doar respectul și stima, iubirea și credința o pot învălui.
dragoste și înțelegere, pe care nimeni și nimic nu-l poate distruge: suntem prietene, ca două surori.”Magda a crezut mereu în capacitățile Cristinei și nu s-a înșelat. A dorit să specifice: ”S-a întâmplat că într-o zi, pe când tocmai începuse liceul, să-i rezolv o problemă grea de
karate, atletism și un curs de desen. Am și lucrat într-o cofetărie, într-un birou, am fost chelneriță, coafeză și am făcut meditații cu elevi. Facultatea de inginerie mecanică a fost foarte dificilă, dar îți dă multe satisfacții, îți stimulează fantezia și creativitatea. Am ales acest domeniu pentru că este cel care îți oferă un loc de muncă, permițându-ți totodată să proiectezi și să realizezi ceva ce-ți aparține și care apoi va deveni util tuturor. ( continuarea în pagina următoare)
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Comunităţi
( continuare din pagina precedentă ) Mama mea a fost mereu alături de mine, m-a sfătuit mereu, dându-mi posibilitatea de a alege ceea ce îmi place.” Cristina este o învingătoare. La examenul de licență susținut cu doar câteva zile în urmă a prezentat teza cu titlul: ”Încărcarea wireless pentru vehicule electrice”, despre o macara care ridică persoanele după cum specifică mama ei. Urmează specializarea și sunt convinsă de faptul că va deveni o specialistă în domeniu. Două tinere, Laura și Cristina, care ne fac cinste, care știu ce vor de la viață și care ne fac să ne simțim și mai mândri de originea noastră: România! Scriu despre români în scurta mea ședere în România, unde îmi potolesc dorul și inima mea bate mai tare că oricând!
Forumul românilor din Arezzo ( articol de Adrian Melicovici)
Violeta Hristu, Titus Moldovan şi mulţi, mulţi alţii. Forumul românilor din Arezzo se bazează pe o notă educativă, răspundere civică şi bineînţeles, relaxare prin dialoguri atractive în timpul liber. Nu este un grup al jignirilor, al frustrărilor, al invidiei şi răutăţilor.
Românii frumoşi din Arezzo, oraşul toscan al aurului, au decis să se unească între ei şi au creat Este grupul unor oameni care respectă statutul unei o pagină de atitudine civică pe o reţea de comunităţi frumoase, cum numai românii o pot aureola socializare. prin ei înşişi. Eu am scris mereu despre aceşti oameni Pe o parte dintre aceşti români frumoşi i-am cunoscut începând cu data de 2 decembrie 2012, atunci când am ajuns la o celebrare a Zilei Naţionale a României, atunci au putut pentru că pe data oficială de 1 ale lunii oamenii erau la lucru sau nu au putut.
deosebiţi, atât în materialele mele cât şi în cartea pe care m-au sprijinit, parţial, să o public şi pe care au şi cumpărato. Ce frumos e când oamenii comunică civilizat între ei, ce frumos e când se privesc şi ştiu că cealaltă privire li se întoarce cu bunătate, toleranţă şi înţelegere. Forumul românilor din Arezzo, grup nou înfiinţat pe Facebook, nu este poate singurul de nivel ridicat calitativ prin oamenii din el de pe această reţea, dar cu siguranţă, pentru cel care scrie despre el, a rămas un loc unde se simte ACASĂ.
Pagina acestor oameni extraordinari era imperios necesară pentru că pe lângă faptul că tratează subiecte utile comunităţii, informează sau socializează, creaază şi o punte frumoasă între cei care doresc să facă parte din grup.Românii din Arezzo, buni la suflet, sunt mulţi şi eu îi cunosc personal. Pot nominaliza din nou stele care nu se sting, printre care Nicoleta Simion, Eliana Dogaru, Lidia Fichiosi, Aurelia Ceoromila, Marian Vijoi, Doina Bălan,
Vă iubesc dragilor, din tot sufletul!
Pagina 16 – România Ta Diaspora
Pro Istorie
Crucea Eroilor de pe Caraiman Încă de când mergeam cu părinții sau în tabere de vară, la Bușteni, am fost fascinată de crucea ce străjuiește pe vârful muntelui Caraiman. Bunica mea, o femeie foarte credincioasă îmi spunea că de acolo, de sus, mă vede Doamne, Doamne și mă va ajută să cresc mare. Mai târziu, bunicul meu, mare regalist, mi-a povestit mai mult șoptit, adevărata poveste și însemnătate a Crucii de pe Caraiman.
Roxana Dima, jurnalist, Bologna
„Crucea de pe Caraiman a fost ridicată în ziua de 14 septemebrie 1928 în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial în prezența Regelui Ferdinand și al soției
aceea a fost aleasă special ziua de 14 septemebrie deoarece la această dată se sărbătorește în calendarul creștin ziua Sfintei Cruci. Impunătorul monument realizat din același tip de oțel ca și Turnul Eiffel, străjuiește la o altitudine de 2291 metri fiind așezată în şaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă. Localnicii și salvamontiștii povestesc, că atunci când este foarte senin, s-ar vedea Dunărea din vârful Crucii. Istoricii relatează că imediat după inaugurare a fost botezat "Monumentul Eroilor", iar din 1933 i s-a conferit numele provenit din limbajul cotidian, cel de „Crucea de pe Caraiman. Arhivele naționale nu au păstrat foarte multe detalii publicate dar se știe că această constuctie a fost desemnată la acea data că fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni, crucea propriu-zisă având o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Soclul pe care străjuieste Crucea a fost realizat în 1930 din beton îmbrăcat în piatră de calcar, pentru o mai bună încastrare, aceasta fiind prima dată introdusă direct în stânca muntelui.
sale Regina Maria cu scopul de a fi zărită de pe toată Valea Prahovei și pentru a ne reaminti de cei căzuți în război. Unii dintre supraviețuitorii care au fost prezenți la inaugurarea monumentului, spun că a fost ridicată și construită la dorință reginei Maria în urmă unui vis. De
Întreg proiectul pentru construcția acestui masiv monument a fost realizat de către arhitecții Georges Cristinel și Constantin Procopiu la care li s-au alăturat cu studiile de rezistentă Alfred Pilder și Teofil Revici.
Pagina 17 – România Ta Diaspora ( continuare din pagina precedentă) La acea dată pentru ridicarea pe vârful Caraiman a acestui colos de metal s-a implicat comunitatea din Bușteni care a ajutat cu animale de povară dar și cu funicularul fabricii de hârtie pentru a putea să transporte întregul atelaj până sus pe platoul Bucegilor. Imediat după amplasare, monumentul a fost iluminat cu ajutorul unui generator electric, iar mai apoi a fost racordat la rețeaua sistemului național energetic pentru a lumina în fiecare noapte de Sfântă Măria, Înălțarea Domnului, Înviere și Ziua Eroilor cu cele 120 de becuri amplasate de-alungul brațelor și al corpului metalic.
Pro Istorie În perioada comunistă, Crucea a fost amenințată de către unul dintre primarii Buşteniului cu tăierea brațelor și adăugarea unei stele în vârf, simbol al gulagului roșu. După anii 90' au început lucrările de restaurare a monumetului redându-i măreția și respectul, în interior fiind deschis un mic muzeu în care sunt prezentate scene din timpul asamblării și a inaugurării în prezența regelui Ferdinand și a Reginei Maria,dar și a altor personalități sau a localnicilor de la acea vreme. De curând, autorităţile au propus un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser. "Crucea Caraimanului' a fost declarată simbolul jertfei românilor intrând în patrimoniul internațional istoric, cultural și turistic. Ea veghează cu măreție în fiecare noapte deasupra orașului Bușteni și a celorlalte localități din apropiere, dar și deasupra tuturor românilor.
www.diasporatv.eu
Partenerii nostri media
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Recomandări
www.emigrantul.it
www.actualitatea.it Actualitatea Magazin, ziare bilunar de tip „quality compact” distribuit gratis în comunităţile româneşti din Italia a cărui versiune online oferă zilnic zilnic cititorilor cele mai proaspete ştiri :)
www.romaniastiri.info
Fii SPERANȚA UNUI VIS Ai o poveste de viață? Fac românii lucruri frumoase acolo unde trăiesc? Spune-ne și nouă! Contactează-ne sau trimite un mesaj pe Facebook la adresa: www.facebook.com/sperantaunuivisoficial
Pagina 19 – România Ta Diaspora
Români de succes
Magazinul românesc - locul unde te întâlnești cu gusturile copilăriei
Mihaela Luiza Dumitraşc
V-ați gândit vreodată la diferența care este între un magazin românesc de pe teritoriul României și un magazin românesc de pe teritoriul altei țări? În România mă duc la magazin, privesc și chiar aleg produse de marcă străină: mai o brânzică olandeză, măsline grecești, un ulei de măsline italian, mai o ciocolată elvețiană, o cafea franțuzească, iar la produse nealimentare, se întâmplă cam la fel.
profesor, Verona Aici în Verona, am alături de casă două magazine româneşti. Ambele îmi plac, însă prefer unul celuilalt, pentru că e mare și mă pot plimba printre rafturile magazinului, simțindu-mă ca “Alice în Țara Minunilor”. O fâşie de “pământ românesc”.
dietă. Dulceaţa de trandafiri, care-mi aminteşte de fosta mea colegă de banca din gimnaziu – Florentina Boldea – ea avea trandafiri de dulceaţă în curte şi culegeam şi făceam acasă această aromată combinaţie de gusturi, careţi exaltă papila gustativă; dulceaţa de nuci verzi – aici am amintiri mai proaspete (din primii mei ani ca profesor); dulceaţă de vişine, nelipsită din cămara frumos ornamentată şi plină cu bunătăţi a mamei.
Chiar dacă vorbeşti româneşte în casă, e imposibil să nu te impresioneze plăcut faptul că auzi graiul românesc; atmosfera este că în basme, mai ales după o zi obositoare de muncă te aşteaptă, în surdină, o muzică românească populară, o lumină plăcută, decoraţii de artizanat tradiţional româneşti şi apoi vânzătoarele care te primesc cu un zâmbet şi o urare de bun venit. “Bine aţi venti, Doamna mea!” , îmi spune Cristina, zâmbind – o frumoasă româncuţa de-a noastră. Ionuţ (responsabilul magazinului) e mai sobru dar se bucură mereu când mă vede intrând; chiar dacă aşează alimentele în raft, are un “ochi la spate” şi tot îţi spune “Bună seara, bine aţi venit!”. Deja mă simt ca acasă şi chiar emoţionată şi abia aştept să văd ce bunătăţi au mai adus din ţară. Întâlnirea cu gusturile copilăriei. Alimentele sunt aşezate pe raft, frumos cu gust, cred că Ionuţ are ambiţia ca magazinul să arate mai degrabă ca o farmacie, din toate punctele de vedere. Încep: mă uit la Halva – asta-mi aminteşte de dimineţile când plecam la şcoală şi mama mă servea cu o cană de lapte călduţ, o felie de pâine şi o felie de Halva. Curios că după 1990 nu am cumpărat halva în România, dar aici o cumpăr pentru băiatul meu care o preţuieşte nespus. “Eugenia” o cumpăr pentru pachet, aşa cum obişnuia şi mama să ne pună pentru şcoală şi chiar abia aştept să gust una, că să mă las învăluită de aroma de cacao şi de rom. Am ajuns la raftul cu gemuri şi dulceţuri… De fiecare dată îmi impun să nu dau iama, pentru că sunt veşnic la
Dulceţuri, gemuri de toate felurile şi combinaţiile. La naiba cu dieta! Trec la raftul cu conserve. Aici mă întâmpina parcă râzând borcanele cu zacuscă de vinete, cu zacuscă de ciuperci, cu fasole bătută şi toate murăturile tradiţionale româneşti, includ aici şi frunza de viţă şi cele de frunză de varză pentru sărmăluţe. ( cotinuare în pagina următoare )
Pagina 20 – România Ta Diaspora ( continuare din pagina precedentă )
Români de succes n-am cum s-o refuz, iar apoi sunt atât de buni… Mă îndrept spre casa de marcat; nu mai trec pe la ceaiurile medicinale, pentru ca deja mi-am facut provizia acasă. Imi iau “Ziarul Românesc” şi aştept să plătesc. Mă uit la Mihaela - o doamna de seama mea, frumoasă şi isteaţă, care îşi ia rămas bun de la fiecare client în parte, cu zâmbetul pe buze, ca şi când ţi-ar fi rudă.
De toate pentru toate reţetele româneşti. Mă rup cu greu de toate aceste bunătăţi să mă îndrept spre galantarul cu carne, unde Cristina sau Mihaela sau Maria (depinde care dintre ele este de serviciu), te iau la întrebări. Toate trei sunt nişte fete – doamne adorabile şi extrem de serviabile şi din această cauza nu pot să le refuz, când îmi fac vreo propunere “indecentă” culinară şi aşa depăşesc mereu bugetul pe care l-am alocat pentru cumpărături. Carnea de aici e mai ieftină decât în magazinele italiene, aşa că o prefer, mai ales că este proaspătă, o toacă pentru sărmăluţe în faţă ta şi chiar ţi-o şi pregătesc, dacă vrei să faci şniţele sau să te duci la un grătar (fără supra-preţ). Brusc nu mai ştii ce vroiai să găteşti (mi s-a întâmplat) – ciorbă de oase afumate, ciorbă a la grec, ciorbă de perişoare, sarmale, fasole cu ciolan afumat...
Din toată această indecizie mă trezeşte Cristina, care mă întreabă şoric va dau? Şoric?! Am suferit şapte ani de zile, în fiecare Crăciun, că nu aveam şoric, aş putea să-l refuz? Iau în fiecare săptămâna, câte puţin - merge cu vin roşu (că să menţină în echilibru colesterolul). “Şi nu mă mai domni atât”, îi spun eu Cristinei, “am 20 de ani”. “Bine, fată, vrei nişte castraveţi muraţi la butoi?” Iar
Vine şi rândul meu să plătesc si să plec (iar am făcut “gaură” în portofel, dar nu regret). Ne urăm toate cele bune şi mă îndrept spre casă, aşteptand cu nerăbdare să văd mutrele alor mei, când invariabil vor cotrobăi prin sacoşe. Dacă v-am făcut poftă, veniţi la magazinul românesc „Milcov” din Verona! ( Adresa în foto mai jos, n.r. )
Pagina 21 – România Ta Diaspora
Tradiţii/ Obiceiuri
Pe 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc Echipa revistei România TA Diaspora urează tuturor sărbătoriţilor de Sfântul Andrei un călduros LA MULŢI ANI ŞI VIAŢĂ FERICITĂ ŞI ÎMBELŞUGATĂ! Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională. Conform Bibliei, cei doi fraţi Petru şi Andrei erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, aveau o casă în Capernaum şi erau pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă "viteaz", "bărbătesc". Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei. Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la "făcutul cu ulcica", folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă "neîncepută", aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână. Paradoxal, în această noapte, se poate apela la duhurile rele pentru a afla identitatea unor hoţi sau criminali sau locul unde s-au pierdut lucruri ori oameni. Postul vreme de trei zile, lumânările, bănuţii din argint, apa sfinţită, într-un cadru marcat de moarte, cimitirul satului, sunt elementele folosite în această practică ritualică ce poate fi săvârşită doar de persoane cu mintea puternică. În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Din acest motiv, usturoiul, ca plantă destinată apărării împotriva duhurilor rele, este foarte apreciat în această perioadă, iar femeia din gospodărie unge cu usturoi ferestrele şi uşile, pe toţi ai casei, precum şi gospodăria, de jur împrejurul gardului, de trei ori, spunând „eu nu leg usturoiul, ci leg gura lupului şi a lupoaicei, pe codru să se ducă şi la mine să n-ajungă“.
Nici animalele nu sunt scutite de primejdie - omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine. Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului. Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie. ( A consemnat Cati Florea )
În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Interviu/actori români
Interviu cu actriţa Eugenia Şerban
Autoportret „la minut” “ACTORIA ARE DE A FACE CU EMOTII FOARTE DELICATE. NU IINSEAMNA SA ITI PUI O MASCA. DE FIECARE DATA CAND UN ACTOR JOACA PE SCENA, EL NU SE ASCUNDE, CI SE DEZVALUIE PE EL INSUSI.” RODNEY DANGERFIELD
Eugenia Șerban, un talent, un nume și o prezență valoroasă a ceea ce înseamnă teatru și film românesc, combinația ideală între artă și frumusețe, în toate formele ei.
Maria Roibu poet, Olanda
zi când am plecat de la Turda (pentru că eu jucam la teatrul din Turda) spre Suceava unde aveam un rol și filmam pentru un film cinematografic. În tren, drumul fiind lung am început să întru în conversații cu oamenii din vagon și la un moment dat pe culoarul trenului un domn în vârstă m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că sunt din București și m-a întrebat curios de ce vin de la Turda și până unde merg. I-am spus că merg la Suceava. Întâmplător și el tot la Suceava mergea, și m-a întrebat ce fac acolo. I-am spus că sunt actriță și că merg să filmez pentru un film, el m-a întrebat «la cine, și eu merg tot acolo unde se filmează un film, fac filmul filmului cum se spune adică making oful». Era Miki Modreanu, lucra la televiziune și atunci mi-a spus că în momentul în care voi veni în București să trec prin Pangrati să fac o probă pe care să o las la televiziune și cine știe…
Eugenia Şerban
Se întâmpla în 1989 în luna august. În luna decembrie filmam pentru revelionul din acel an, revelion care nu s-a difuzat niciodată, pentru că a venit revoluția, dar totuși am avut o șansă și în ianuarie eram în Tvr, după care lucrurile au venit de la sine.
Care sunt pasiunile Eugeniei Şerban?
Care a fost primul tău rol?
Aș putea spune că mă pasionează teatrul, filmul, televiziunea, însă nu o voi face, și asta pentru că acest trio nu reprezintă neapărat pasiune ci mă reprezintă pe mine. ASTA SUNT EU: UN TRIUNGHI ECHILATERAL ÎN CARE FIECARE LATURĂ ARE ACEEAȘI ÎNSEMNĂTATE. Pasiunile mele pot spune că sunt pescuitul și cooking-ul (cum sună mai bine acum, căci e în trend să porți amprenta englezismelor), mai exact în limba română, gătitul.
Dacă m-ai fi întrebat primul rol în film ți-aș fi răspuns altfel, însă primul rol cu adevărat a fost într-o piesă pentru copii la teatrul din Turda în 1988 și se numea Piticul Șiretlic din Vrăjitorul din Oz. Da, e un rol pe care l-am iubit foarte tare pentru că a fost primul și reușeam să ridic, în momentul piticului șiretlic, o sală întreagă în picioare, o sală plină de pitici, adică de copii.
Cum ai început să cochetezi cu lumea showbizului? Nici nu cred că a fost vreun început. Cred că a fost un simplu noroc, poate pentru faptul că atunci eram foarte puțini, și pentru că eram foarte puțini, era mult mai ușor să intri în lumea asta. S-a întâmplat așa, pur și simplu într-o
Ce îți place mai mult? Teatrul sau filmul? Ce te împlinește mai mult? Nu aș putea să aleg între teatru și film, amândouă mă împlinesc la fel de tare dar sunt diferite sunt distincte, fiecare are o altfel de exprimare artistică, dar le iubesc în egală măsură.
Pagina 23 – România Ta Diaspora ( interviu cu actriţa Eugenia Şerban, continuare din pagina precedentă ) Ai interpretat mai multe roluri. Reușeai să te eliberezi de personaj la terminarea filmărilor? Cât de mult te regăsești în pielea personajelor interpretate?
interviu/actori români secrete, și sper că în curând să apar într-un alt film, dar asta o să fie o surpriză. Sunt puțin sceptică și nu îmi place să vorbesc, până nu sunt sigură de un rol. În ce proiecte eşti implicată în prezent? Proiectul la care lucrez acum foarte mult, este o piesă de teatru pe care o reluăm după doi ani de pauză, se numește Portret la minut, scrisă de Dragoș Mostenescu și regizată de asemenea de el, cu o distribuție de excepție: Dragoș Mostenescu, Emil Mitrache, Laura Cosoi, Ovidiu Ianoș și eu, Eugenia Șerban. Este o comedie care te binedispune, te ține cu sufletul la gură și în același timp te relaxează timp de peste două ore, și care îmi e foarte dragă și abia aștept să încep să o joc din nou. Chiar acum, curând, săptămâna viitoare la Galați, apoi în București și sper din tot sufletul și în alte părți din țară și nu numai. Care este mesajul pe care îl adresezi fanilor tăi?
Am interpretat mai multe roluri, dar nu, nu am reușit să mă eliberez de personajele pe care le-am interpretat și mă refer aici în mod special la personajele pe care le-am interpretat în telenovele pentru că trăiam zi de zi acel personaj, ore în șir iar rolul care m-a marcat cel mai tare pentru o peridoadă lungă de timp (asta pentru că l-am jucat doi ani de zile și din 365 de zile pe an probabil că am filmat 200 de zile pe an) a fost Renata, un personaj greu, un personaj complet, un personaj cu foarte multe trăiri, cu foarte multă suferință. E greu să te detașezi de un personaj pe care îl interpretezi 14 ore pe zi, timp în care înveți să trăiești cu el, ca el, să simți, să te miști, să gândești ca el, și atunci, da, uneori de la Buftea până acasă în București nu reușeam să ies din personaj, mi s-a întâmplat să nu reușesc să ies nici măcar până a două zi la ora 5 când mă trezeam să mă pregătesc să plec din nou la filmare. E greu dar este frumos.
Să citească, să vină la teatru, la film pentru că noi existăm pentru ei și fără public, noi nu am putea să ne facem meseria și nici să ne trăim pasiunea.
Să ne întoarcem la prima ta dragoste, scena. Ce înseamnă treatrul, filmul, astăzi, în România? Noi actorii, ne dorim să aibă o mare însemnătate și credem cu tărie că are o mare însemnătate, dar problema este că sunt din ce în ce mai puțini oameni care merg la teatru și în mod special lipsa tinerilor din sălile de teatru și cinematografe, unde rulează filmele românești. Marea majoritate se uită la televizor iar la televizor sunt din ce în ce mai multe emisiuni tabloid care nu ne fac cinste nouă și care arată partea urâtă a noastră, a oamenilor, nu neapărat a românilor și unde da, noi actorii nu prea mai avem loc. O să te vedem într-un alt film în curând? Un film în care am jucat, un serial pe care l-am filmat iarna trecută se difuzează acum pe postul Prima, Iubiri
… la televizor sunt din ce în ce mai multe emisiuni tabloid care nu ne fac cinste nouă și care arată partea urâtă a noastră, a oamenilor, nu neapărat a românilor și unde da, noi actorii nu prea mai avem loc
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Comunităţi
Doruri nestinse ( 2 ) „ Nimic nu putea să ne meargă mai perfect, doar ca eu nu îi puteam ajuta suficient, din lipsa banilor, iar soţul ne făcea viaţa şi mai amară, neavând nici o ocupaţie, a căzut în patima băuturii, consuma alcool în fiecare zi şi ne făcea scandal, trăiam într-un stres continuu, împreună cu copiii....”
Liliana D. Găvăneşteanu poet, Madrid
( continuare din numărul pe luna septembrie ) M-am hotărât să o sun pe amica mea să îi spun că vin în Spania la sfârşitul lunii august, dar că am nevoie de bani să îmi cumpăr bilet de avion şi să le las şi copiilor, până voi începe eu să fiu plătită . Ea a fost de acord şi mi-a trimis banii necesari, aşa că mi-am cumpărat biletul, am lăsat copiilor toate cele necesare şi am plecat foarte tristă, dar plină de speranţă şi încredere. Am ajuns în Madrid, unde m-a aşteptat fata prietenei mele şi am mers la ea acasă, în Burgos, în nordul Spaniei; am stat la ea până pe 1 septembrie, apoi m-au adus în Madrid, unde am început munca într-o casă, ca asistentă internă. Era o familie de tineri, cam de vârsta mea, care aveau doi copii înfiaţi din Rusia. Oameni extrem de educaţi şi foarte buni, înţelegători, respectuoşi şi plini de ospitalitate. Mi-a fost foarte greu la început, pentru că nu cunoşteam decât câteva cuvinte, plângeam mult de dorul copiilor, nu aveam poftă de mâncare şi am început să slăbesc văzând cu ochii. Munceam de dimineaţa de la 8 până seara la 10. Programul meu începea cu pregătirea micului dejun, la ora 8 dimineaţa, apoi ordine şi curăţenie în toată casa până la ora 12. Casa era compusă din subsol amenajat cu un dormitor, camera de joacă a copiilor, biroul şefilor, hol, garderoba hainelor tuturor, pentru toate anotimpurile, baie şi camara de alimente; parterul era format din intrare, hol, bucătărie, baie de oaspeţi, cămara de alimente şi produse de curăţat şi salon sau sufragerie, cu ieşire în terasă, din grădina cu piscină. Primul etaj era format din trei dormitoare, hol şi două băi, iar al patrulea nivel era mansarda, foarte elegant amenajată. Între fiecare etaj erau scări spiralate începând de la subsol. Ferestrele erau mari şi luminoase, iar camerele mobilate într-un stil modern, foarte curate şi luxoase. Munceam asiduu ca să termin până la ora 12 când trebuia să încep să pregătesc mâncarea de prânz. Nimic nu era la fel ca în ţară, sau ca acasă la mine...nici măcar mâncarea nu
se pregătea la fel...de multe ori eram derutată şi mă împotmoleam din cauza gândurilor, însă mă rugam la fiecare pas pe care îl făceam şi în fiecare clipă, doar aşa reuşeam să rămân prezentă în noul meu început. La ora 14, 30 masa trebuia pusă pentru 4 persoane, cu tot ceea ce trebuia necesar, începând de la tacâmuri până la desert; eu aşteptam să termine toţi de mâncat, strângeam şi curăţam, apoi mâncam ce mai rămânea de la ei. Pe la 4, 30 mergeam în camera mea să mă odihnesc până la 5 când trebuia să pregătesc cafeaua de după-amiaza a şefului meu şi merienda sau mâncarea de după-amiază a copiilor, după care călcam rufele până la ora cinei, de la ora 20,30 până la 22, când lăsam bucătăria strălucind de curătenie. Obosită frântă, mergeam la duş, apoi în camera mea, unde învăţam limba spaniolă....pot spune că, am învăţat foarte repede, numai că dorul de acasă, nu mă lăsa deloc, şi plângeam seară de seară, singură în camera micuţă. Mi-au pus într-o zi în cameră, un televizor vechi, care mergea doar pe câteva programe, dar eram foarte bucuroasă că nu mai sunt singură şi aşa învăţam să vorbesc mult mai repede. Zilele treceau, nopţile treceau, la fel şi săptămânile şi lunile...se apropiau sărbătorile de iarnă, iar într-una din zile mi s-a blocat maşina de spălat rufe, mi-a fost imposibil să o mai deschid, aşa că am aşteptat până seara când a venit şefa mea acasă şi i-am povestit tărăşenia. Spre surprinderea mea, ea a început să zbiere la mine şi să mă jignească, a desfăcut capacul maşinii cu o şurubelnita şi a scos toate rufele pline de apă, pe gresia din bucătărie şi mi-a zis să curaţ totul, apoi să spăl rufele la mână, în baia mea, care era foarte mică şi nici nu aveam cadă, decât o cabină mică de duş...am inceput sa plâng...mă simţeam atât de umilită si batjocorită, încat m-am hotărât să plec.
„ Plângeam mult de dorul copiilor, nu aveam poftă de mâncare şi am început să slăbesc văzând cu ochii. “
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Recomandări
Pentru susținerea activității CASCRI, în vederea repatrierii ramășițelor pământești ale cetățenilor români decedați în Italia, cei care doresc să sprijine asociația din punct de vedere financiar, o pot face printr-o simplă donație în contul: F.I.U (Fondul Intervenție de Urgență) deschis în Italia, la Banca Popolare di Vicenza, pe numele CASCRI.
Coordonatele bancare ale acestui cont, sunt (IBAN) : IT89K0572871860407571073576. Rugăm dupa efectuarea vărsământului bancar să trimiteti o copie dupa chitanță pe adresa asociației. Va mulțumim. Adresa: Centro di Assistenza e Servizi dei Cittadini Rumeni în Italia (CASCRI) Italia, Președinte CASCRI, Leontin Cojocea.
În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora ” e soluția: Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!!
România Ta e AICI!
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Români de succes
Larisa Andreea Blidariu , românca noastră ambiţioasă
Nataşa V. Roman profesor, Arad
Frumoasa româncă Larisa Andreea Blidariu este licenţiată cu nota 10 la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad specializarea Relaţii publice şi jurnalism, însă frumuseţea şi ambiţia i-au îndreptat paşii spre modelling, o profesie doar aparent uşoară. La 14 ani, tatăl ei i-a adus un ziar în care era postat un anunţ de la Prima Models Agency, şi astfel a urmat aceste cursuri de modelling. Mai tarziu, ea lucrează la postul de televiziune arădean Info TV ca om de montaj unde monta ştiri, emisiuni, tot ce era nevoie. Larisa Andreea Blidariu este licenţiată cu nota 10 la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad specializarea Relaţii publice şi jurnalism, însă frumuseţea şi ambiţia i-au îndreptat paşii spre modelling, o profesie doar aparent uşoară.
La 14 ani, tatăl ei i-a adus un ziar în care era postat un publicată în Londra. Un fotograf venit din Hong-Kong la anunţ de la Prima Models Agency, şi astfel a urmat aceste Paris i-a văzut pozele pe un site şi a făcut un fashion cursuri de modelling. Pozele de la prima şedinţă foto au editorial pentru o revistă din America. Larisa s-a confruntat fost expuse în vitrina de Foto Studio Enigma. La 15 ani are cu prejudecăţile celor din jur, fiind româncă, deoarece prima prezentare de modă pentru Cătălin Botezatu, dintr-un pentru a aplica pentru un job pe diferite site-uri şi-a făcut casting la care participă 35 de fete fiind alese doar 14. adresă de e-mail de Franţa şi, întrebată fiind de ce vorbeşte Marius Ţică, director, a încurajat-o să profeseze modeling- limba engleză dacă este din Franţa, ea răspundea că este ul. Mai tarziu, ea lucrează la postul de televiziune arădean din România şi după un schimb de 2-3 e-mail-uri trimise în Info TV ca om de montaj unde monta ştiri, emisiuni, tot ce care i se spunea că totul este în regulă, brusc comunicarea era nevoie. Larisa Andreea Blidariu este licenţiată cu nota era întreruptă. După cele 2 luni în Franţa, pleacă pentru 5 10 la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad specializarea luni în Shanghai - perioadă frumoasă pentru LarisaRelaţii publice şi jurnalism, însă frumuseţea şi ambiţia i-au deoarece agenţia îi plătea cazarea, mâncarea, inclusiv bani îndreptat paşii spre modelling, o profesie doar aparent de buzunar. Fiind model, Larisa în club nu plătea intrarea, uşoară. băutura, însă ea a ştiut să fie Alex Balteş i-a făcut câteva poze şi moderată. A pozat apoi în apoi el s-a angajat la Georgescu care Hong – Kong unde a făcut a început să îi faca româncei noastre un editorial pentru rochii de mai multe poze ce au devenit mireasă, un editorial pentru portofoliul ei. După şedinţa foto Jessica Magazine, pentru o avută la Bucureşti pentru Gabriel marcă de telefoane, o Hennessey, alt fotograf a întrebat-o reclamă tv pentru Samsung dacă doreste să pozeze haine şi nu numai. sportive si pantofi sport pentru o La 24 de ani, Larisa firmă din Corea pentru 100 de euro. lucrează cu o agenţie de Cele 4 poze alese din şedinţa aceea modele, dar si ca freelancer foto au fost puse pe pliantele din cu contract deschis atât în cutiile trimise în magazine sau China cu viză de muncă clienţilor. Pozele ei in au ajuns la defilând o dată pentru Larisa Andreea Blidariu Paris şi un francez le-a văzut într-un designerul Williamson, se magazin de articole sportive, el fiind întreţine singură şi uneori sponsorizat de acea companie deoarece era skater. El a este chemată să pozeze fără castinguri deoarece au început încercat să afle mai multe despre ea şi a anunţat-o că şi-a să o cunoască cei din industria modei. Larisa are uneori cumpărat bilet de avion spre România să o cunoască. programul zilnic de la 8-9 dimineaţa şi dacă are în ziua Mergând la el la Paris pe perioada verii, ea a încercat să îşi aceea 10 castinguri se întoarce şi la ora 19 acasă. Ea găsească joburi pentru acea perioadă. Din şedinţele de intenţionează ca mulţi ani de acum încolo să practice acolo a reuşit să câştige primii ei bani şi astfel i-a crescut modeling-ul şi mai târziu să se lanseze în afaceri şi, la cât încrederea în ea. Escaladând muntele ambiţiei şi de ambiţioasă este, cu siguranţă că nimic nu îi va fi perseverenţei, a continuat să aplice la joburile postate pe imposibil. diferite site-uri unde se căutau modele pentru reviste. Împreună cu Oana a realizat o revistă care a ajuns să fie Modelling-ul, o profesie doar aparent uşoară.
Pagina 27 – România Ta Diaspora
Pro România
La multi ani, România! Iubesc limba ce-o vorbesc acum, E limba mea și lumii o să spun Că-n lume una mai frumoasă nu-i, E limba cântului și a codrului. În limba mea, știu a vorbi curat Chiar dacă-n lume departe am plecat. Voi învața să spun mereu cu adevărat Ce simt atunci când dorul mă apasă, De-a mea țară, mândră și aleasă! Și bogății în lume de-oi avea, Nicicând nu voi putea uita Că România-i țara mea, Cu fruntea sus, eu mă mândresc cu ea! (Daniela Popescu)
Există vreun pui de om născut, sau cu origini romanesti, care să nu se gândească cu drag și nostalgie la această mândră și frumoasă țară numita România? Românii au dovedit de-a lungul timpului că sunt uniţi într-un popor viteaz şi luptător! Vă propun însă, să dăm puţin timpul înapoi în seara zilei de 1 Decembrie 1918. Întorcându-se de la Alba Iulia, poetul Lucian Blaga, povestea o întâmplare neaşteptată şi anume că, într-o noapte, undeva într-un sat s-a auzit un strigăt de copil: "Trăiască România dodoloaţă!" Aceasta a devenit între timp Povestea României Dodoloațe! Un copil a reușit în câteva cuvinte, să exprime esența evenimentului de la Alba Iulia! Ce înseamnă pentru noi ziua de 1 Decembrie? Înseamnă proclamarea Unirii Transilvaniei, Maramureșului, Crişanei și Banatului cu România. Înseamnă ziua în care s-a făcut dreptate, ziua în care toți românii au strigat într-un singur glas... Unire. Ziua de 1 Decembrie este Ziua Națională a României, Ziua în care trebuie să ne bucurăm de moștenirea lăsată de strămoșii noștri, portul românesc, limba sfântă, melodioasă pe care o vorbim și o țară în care să trăim! Comunitatea română "Sfantul Stefan cel Mare" din Atena, are onoare de a vă invita la spectacolul dedicat Zilei de 1 Decembrie ,, Ziua Națională a României,, intitulat “Hai săntindem hora mare”. Serbarea va avea loc sâmbătă 29.11.2014, între orele 19.00 – 22.00, în Centrul Cultural “Άννα & Μαρία Καλουτά” al Primăriei Atenei(Τιμοκρέοντος 6 Α, Νέος Κόσμος). Spectacolul este susținut de elevii Școlii Romanești din Atena – Cursuri de weekend organizate în cadrul Comunității romane (din 2008), cu spriinul financiar al
Daniela Popa Popescu jurnalist, Atena Ce înseamnă pentru noi ziua de 1 Decembrie? Înseamnă ziua în care s-a făcut dreptate, ziua în care toți românii au strigat într-un singur glas... Unire.
Departamentului Politici pentru Relația cu Romanii de Pretutindeni (DPRRP)- Ministerul Afacerilor Externe, precum și de ansamblul folcloric "Tradiții". Alături de aceștia, se alătură și invitații speciali. Vă așteptăm cu drag!
Pagina 28 – România Ta Diaspora
România în imagini
România TA, imagini care înlocuiesc mii de cuvinte
Pagina 29 – România Ta Diaspora
România în imagini
ângerie şi fără voia mea mă înfior. Un cal în spatele lui. Lumina laboratorului îl alb, alergând, se întrevede palid, şoptind face să pară roşu.