Cine suntem noi? Români ca și voi, majoritatea trăim departe de țară. Vă scriem din câteva orașe ale lumii încercând să promovăm și cu ajutorul vostru tot ce fac românii frumos în lume ca de la suflet pentru suflet. Știm ce înseamnă dorul de cei dragi, sacrificiul, munca și împlinirea. Avem multe lucruri frumoase de arătat din istoria, cultura și prezentul nostru. Fiți alături de noi! Vă mulțumim!
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: romaniatadiaspora@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978
În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Carina Cesa Sava
Natașa Valentina Roman profesor, Arad, România
Lidia Fichiosi realizator radio, Arezzo, Italia
Marius - Adrian Porojnicu poet, Craiova, România
Daiana Alexandra Dron jurnalist, Conegliano, Italia
Cristina Dinu
profesor, Sacile, Italia, președinte al Asociației G. Enescu din Sacile ( PN).
jurnalist, Târgovişte, România
Cati Florea
scriitor, povestitor, Brăila, România014
manager, Conegliano, Italia
Lică Barbu Iancu Samson
Cristian Gabriel Groman
scriitor, Cannes, Franţa
poet, Londra, Anglia
Mihaela-Luiza Dumitraşc
Iuliana Daniela Popescu jurnalist, Atena, Grecia
profesor, Verona, Italia
Irina-Lucia Mihalca
Constantin P. Popescu
poet, scriitor, Bucureşti, România
scriitor, pictor, Târgoviște, România
Redacţia oficială: Pucioasa, Dâmboviţa, România, strada Republicii nr 33. Subredacţia: Treviso, Italia
ISSN 2360 – 607X
Un an ÎMPREUNĂ! Vă mulţumim tuturor cititorilor noştri! Povestea continuă... În urmă cu un an, într-o seară de iunie, începea o muncă timidă, fără prea multă pricepere tehnică şi cu oarecare teamă. Românii poate că aveau nevoie de ceva frumos, anume pentru ei, mai ales cei care sunt plecaţi departe de ţară. Apoi ne-am amintit câte obiceiuri şi tradiţii frumoase avem, noi, românii, câte locuri minunate la care unii dintre cei care trăiesc printre străini, poate că se gândesc cu dor. Şi cu dorinţa de a le revedea. Cultura, istoria şi tot ce avem noi mai frumos trebuiau aşezate cumva şi în noul nostru proiect. Nu suntem primii care am creat o revistă pentru diaspora. Însă nimic din ce educă, aduce nu doar puţină sensibilitate ci şi o mică „Românie” mai aproape de cititor. Aşa a apărut ideea revistei pe care o citiţi, mulţi dintre voi, de aproape un an. Când am izbutit să avem şi o ediţie tipărită, ea a ajuns şi prin alte colţuri ale Europei nu doar în România sau Italia. România TA Diaspora a traversat oceanul Atlantic, până în Toronto, la uimitorul Câmp Românesc. Am avut cititori chiar şi de la antipozi. Publicaţia noastră a adunat aici vreo 30 de autori din toate colţurile Europei. Unii dintre ei sunt scriitori, alţii jurnalişti
şi câte unii mai moderează şi pe la radio, în emisiuni ori matinale ori de seară, atunci când poveştile frumoase sunt ascultate încă... Am socotit din curiozitate numărul de cititori şi am rămas uimiţi. Numai ediţia digitală, a avut aproape 3 milioane de afişări vreme de 12 luni. E adevărat, nu toţi au citit integral revista. Ceea ce e important să ştiţi, e faptul că mulţi dintre autori au simţit pe propria piele unele rânduri aşternute. Poveştile de viaţă publicate aici sunt reale. Românii din aproape 30 de oraşe ale Europei şi României, au venit aici, ca să scrie despre cum e viaţa acolo unde trăiesc dar ca să ne şi ajute să aflăm despre evenimente socio-culturale care au avut loc. Rubricile noastre, aţi observat, sunt diverse, ele ţin de tradiţie, spiritualitate, obiceiuri, istorie, cultură, artă şi câte şi mai câte frumoase din ce pot face românii! Noi, aici, muncim într-o cameră de 2 pe 3, avem la dispoziţie un laptop care începe să cedeze şi o pasiune care nu va înceta niciodată. Suntem non profit. Nimeni nu e obligat să ne ajute iar cei care ne-au ajutat, au fost mereu bineveniţi şi le mulţumim.
Revista pe care o citiţi e făcută de la a la z de o singură persoană, referitor la machetare, concepţie, coordonare. La corectură suntem doi. Iar articolele ne sosesc din colţurile Europei, lună de lună şi astfel, suntem o echipă de care vrem ca cititorii noştri să fie mândri.
Revista România TA Diaspora le mulţumeşte tuturor cititorilor şi partenerilor media care le-au fost şi le vor fi alături! Redacţia.
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Din arhiva aniversară a revistei
Teodor Gheorghe Negoiță, primul român la Polul Nord. Teodor Negoiță poate fi considerat "nepotul" marelui explorator Emil Racoviță. Acest lucru pentru că și viața sa a fost influențată de expediții și descoperiri departe de casă. Teodor Negoiță a fost primul român care a dorit să pună piciorul pe solul Polului Nord în anul 1995. S-a născut pe 27 septembrie 1946 în județul Bacău și s-a stins din viață pe 23 martie 2011 la București.
Exploratorul a absolvit facultatea de Chimie Industrială din Iași, a fost doctor în științe chimice și inițiatorul Programului Român de Cercetări Polare în 1987. A participat la 13 expediții în Antarctica și Arctica din care 8 au fost organizate și conduse de el însuși, a mai fost directorul Institutului Român de Cercetări Polare, reprezentantul României la Tratatul Antarctic din 1997, președintele Fundației Antarctice Române din 1996 și nu numai, a condus prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica, fondată de acesta și inaugurată în anul 2006, sub numele de "Stația LawRacovița". Această stație a fost cedată României de către Australia, după discursul exploratorului cu vedere la greutățile țării de a crea una. Astfel, lui Teodor Negoiță i-au fost recunoscute marile eforturi făcute pentru a continua tradiția începută de Emil Racoviță cu mai bine de un secol în urmă. Cu vedere la acest eveniment exploratorul va spune: "Dupa mai bine de 100 de ani, l-am readus pe Racoviță în Antarctica. Cea mai mare satisfacție din cariera mea am avut-o când am preluat baza de la australieni. Am fost atât de emoționat atunci, ca nici nu puteam semna." Teodor Gh. Negoiță a și publicat peste 28 de lucrări științifice în domeniul cercetărilor polare, alte circa 40 de lucrări în abstract și 2 cărti în limba engleză. Acesta a participat nu numai la expediții organizate ori internationale, dar și la expediții solitare, în zone precum Groenlanda de nord-vest, si Insula Spitsbergen unde au fost realizate alte două asemenea incursiuni. Una dintre lucrările sale cele mai cunoscute în Romania este cartea "Știința pe gheață, cu chinezii în Antarctica" din anul 2005, mai ales pentru că exploratorul însuși a fost în școlile din România să vorbească despre acest eveniment important, și cartea sa a ajuns în mâna multor copii și
Daiana Alexandra Dron jurnalist, Conegliano
adolescenți. Această carte a fost scrisă pe baza jurnalului ținut în perioada iernii anului 2002-2003 când autorul și exploratorul a participat la a 19-a expediție chineză în sudul extrem. Mulțumită acestei expediții, Negoiță a devenit singurul român care a conviețuit cu chinezii pentru o perioadă așa de lungă și deseori în condiții extreme precum furtuni la fața locului ori la bord, vânturi , ancore încâlcite și frig năprasnic ce făcea ca barba exploratorului să înghețe. Această carte " Știința pe gheață, cu chinezii în Antarctica" este plăcută și pentru faptul că este caracterizată de multe poze care demonstrează această expediție și a fost iubită de tineri și școlari pentru pozele simpatice cu autorul alături de pinguini. Teodor Gheorghe Negoiță a fost și va rămâne unul dintre cei mai importanți exploratori români. Cartea “ Știința pe gheață cu chinezii în Antarctica”. Autograf de la autor pentru autoarea materialului.
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Moreni, oraşul Focului Etern Este locul unde m-am născut eu. Situat la o distanţă relativ mică de Târgovişte, oraşul de pe malurile râului Cricovul Dulce se află ascuns, ai spune, într-o depresiune înconjurată de numeroase dealuri.
Adrian Melicovici
Pentru mine, partea veche a oraşului este şi cea mai frumoasă. Acolo, vremurile mai tulburi nu au atins nici liniştea şi nici frumuseţea caselor.
scriitor, Miane Chiar împrejurimile sale sunt un obiectiv turistic, pentru că aici natura a fost darnică dintotdeauna. Pentru mine, partea veche a oraşului este şi cea mai frumoasă. Acolo, vremurile mai tulburi nu au atins nici liniştea şi nici frumuseţea caselor. Râul Cricovul Dulce taie practic micuţa localitate în două, înfuriindu-se din când în când, atunci când ploile sunt abundente. Dar nu despre asta vom vorbi aici ci despre măreţia sa care se află, dedesubt. Moreni este un oraş al petrolului. Aici au existat sonde încă de la finele secolului al 19-lea iar extracţia s-a făcut mereu din plin. Puterile mondiale ale timpurilor au profitat din plin. Petrolul din Moreni nici astăzi nu este epuizat, chiar dacă rezervele par consistent reduse. Moreni este fostul sat Moarile, cum i se mai spunea în urmă cu câteva sute de ani. Nu e nevoie să mă uit pe wikipedia ca să vorbesc despre oraşul meu, un oraş drag, cu oameni frumoşi, care astăzi sunt mai puţini. Populaţia s-a mai rărit pentru că drumul vieţii, schimbările istorice, obligă pe mulţi să îşi caute calea în altă parte. Dar sufletul le-a rămas acolo, aşa cum mi-a rămas şi mie. Moreni este astăzi municipiu, al doilea din judeţul Dâmboviţa, după Târgovişte. Caracteristica principală este natura care îl înconjoară şi secretele încă neelucidate de sub pământ. Kilometri întregi de tunele se întretaie pe dedesubt. Cazematele nemţilor sunt şi astăzi vizibile iar copiii se joacă des acolo, dintotdeauna, aşa cum am făcut şi eu în copilăria mea. Există un loc mirific, mai ales vara, anume pista de motocros Sângeriş. Pe vremuri, aici aveau loc concursuri naţionale şi internaţionale, unde cei mai buni sportivi ai lumii se întreceau anual. Pista a rămas şi astăzi şi din ce cunosc, în fiecare an cel puţin, chiar de Paşte, are loc câte o etapă naţională. Cu mic, cu mare, oamenii se duc acolo şi asistă la un spectacol unic. În apropiere, se află o zonă foarte frumoasă, pe care
autorităţile încearcă să o transforme într-un parc. Este zona Nisipoasa, locul unde un lac frumos s-a spart acum vreo 30 de ani, umplând Cricovul Dulce cu crapi. Bineînţeles că dealurile pe unde se plimbă oamenii ca să respire aer sunt mai multe. Dintre toate, ca un rege al celorlalte, se ridică Dealul Cristianu care ai spune că priveşte nu doar departe ci şi la "fratele" său din partea opusă, Lumânarea. Nu avem cum să cuprindem totul într-un singur articol. Ne vom rezuma la un episod uimitor din istoria oraşului. Aici, în 1929, a izbucnit cel mai mare incendiu industrial din istoria industrială a lumii. Flacăra de la Moreni, a izbucnit atunci când sonda 160, situată pe platoul Ţuicani, a erupt şi a aruncat turla vreo 300 de metri spre cer.
Pagina 7 – România Ta Diaspora (Moreni,
oraşul focului etern – continuare din pagina precedentă) O flacără înaltă la un moment dat de aproape un kilometru s-a înălţat spre cer vreme de peste doi ani. Despre toate acestea dar şi despre istoria petrolului oamenii deja au aflat multe.
Ediţie specială şi rămas denumirea de Flacăra de la Moreni. Echipa locală de forbal îi poartă numele dar şi un restaurant. Există chiar şi strada Erupţiei, locul pe unde şia purtat paşii celebrul american Miron Kinley, inginerul ucigător de incendii. Şi Costică Lupa, eroul local, cel care a fost în acea echipă memorabilă din 1932. Profesorul Ion Stoica şi inginerul Vasile Dragomir au scris o lucrare relevantă, numită "Moreni, un secol de petrol". Inginerul Marius Furcuţă, dezvăluie neîncetat şi în limba engleză deseori, secrete ale acelui moment uimitor dar şi fotografii foarte vechi, cu o valoare istorică formidabilă. Constantin Dinu, primarul actual al oraşului, este cel care promite un muzeu al Petrolului şi un Moreni tot mai atrăgător, pentru locuitori şi viitorii turişti care ar putea fi atraşi de locurile şi secretele oraşului. Moreni vă aşteaptă!
Devino şi tu FAN al paginii Primarul Constantin Dinu depune eforturi ca să fie creat în sfârşit, un nou Muzeu al Petrolului, chiar pe malul râului Cricov, acolo unde dovezi inestimabile ale istoriei acestui oraş vor fi la dispoziţia publicului. De la acel foc fantastic a
ROMÂNIA TA DIASPORA pe Facebook www.facebook.com/romaniatadiaspora
MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă.
Pagina 8 – România Ta Diaspora
Ediţie specială Fragment din cărticica “Lumea lui Licuţă”
SUNETUL VIEŢII Bunǎ ziua, Oameni Mari!
Lică Barbu
La poarta noastrǎ este o bǎncuţǎ. Tata a fǎcut-o. Na, pentru cǎ se pricepe. Face de toate. Nu spun câte jucǎrii mi-a fǎcuuuut! Bǎrcuţe din lemn, avioane din hârtie, vaporaşe din coji de bostan, chiar şi o maşinuţǎ cu telecomandǎ.
scriitor, povestitor, Brăila Daaa!..Zău!..Legase o sforicicǎ de maşinuţa abifie...sau afibie, nu ştiu cum se spune, cǎci mergea şi prin apǎ, şi prin coteţul lui Vasile, cocoşul, şi prin iarbă, unde lăfăia Caramel, cărămida curţii, şi prin bucuria că aveam o jucărie fantastică. Maşinuţa mergea pe unde voiam eu. Sforicica era telecomanda, aşa spunea tata.
Zburlita îi dǎdea apǎ cu un pai şi îi sufla în pene. Eu ce sǎ fac? Îmi venea sǎ intru în curte de neputincios ce eram. Şi mi-a venit, aşa deodatǎ, sǎ suflu şi eu cu fluierul peste penele lui Nina.
Odatǎ, a fǎcut un fluier dintr-un bǎţ. Fluierul avea şase gǎuri, cǎci ştiu sǎ numǎr pânǎ la...pâna la...muuult, nu mai ştiu numǎrul. Dupǎ ce a terminat fluierul, tata a suflat în el. Un sunet ploua cu steluţe peste mine. Am cǎzut într-un râu cu frunze şi flori, iar o ninsoare de pǎpǎdii îmi gâdila pielea buburuzată...Bucuria venea de Niciunde, din Locnecunoscut, din Mintedecopil. O boare gingaşǎ îmi mângâia obrǎjiorii venitǎ din aripile pǎsǎrilor câmpului ce parcǎ..of!... mǎ chemau la prima lecţie de zbor….şi asta făceam – zburam! Tata a înţeles cǎ-mi place şi mi-a dǎruit fluieraşul. -E al tǎu! Sǎ înveţi a cânta cu el şi sǎ simţi în cântec ce ai simţit acum. Sǎ-l pǎstrezi toatǎ viaţa. În el e toatǎ “muzica” copilǎriei tale. Cu bucurie! Am luat fluierul şi am început a sufla în el. Jalnic! S-au speriat toţi. Barbony, berbecul, behǎia a plâns, Vasile, cocoşul, cotcǎdǎcea ca un tren stricat, iar Pufuleţ, motanul, a zbughit-o pe acoperiş, mieunând a sirenǎ de salvare. M-am supǎrat pe ei şi am ieşit la poartǎ, pe bǎncuţǎ. Şi, dǎi fluierat. Tanti Raţa a ţipat la mine cǎ-i sparg geamurile. M-am uitat prin gǎurelele fluierului şi nu era nicio piatrǎ. Glumeşte, zic. Şi mi-am continuat concertul. O vǎd pe Zburlita venind repejor spre mine. În mânǎ avea o cutiuţǎ. În cutiuţǎ era o pǎsǎricǎ. Abia mai sufla. -A cǎzut din cer sau din pom – zice ea grijulie. Nu ştiu ce sau cine a lovit-o, sǎrǎcuţa! O cheamǎ Nina. Aşa am botezat-o. Hai, sǎ o ajutǎm!..
Doamne!..Ce minune!..Din fluier a ieşit un cântec puternic şi înǎlţǎtor, dumnezeiesc, angelic şi plin de culori zburǎtoare. Degetele mânuţelor mele mergeau singure peste gǎurile fluierului. Din pieptul meu curgea luminǎ pentru Nina. Şi zbârrrr! Nina a zburat. Priveam amândoi zborul ei. Zburlita m-a strâns de mânuţǎ cu dor de vǎzduh şi iubire. Nota povestitorului: Fluierul meşterit de tata existǎ. Îl am pǎstrat la casa pǎrinteascǎ într-un sertar de amintiri şi de câte ori merg la mama, acasǎ, cânt la fluier acel cântec din copilǎrie. În faţa mea apar Licuţǎ şi Zburlita înlǎcrimaţi de bucurie. Nina există! (sursa foto:descopera.ro)
“ ...şi asta făceam – zburam! Tata a înţeles cǎ-mi place şi mi-a dǎruit fluieraşul.”
Pagina 9 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Lumea lui Lică Barbu...
Pagina 10 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Revista culturală LITERE, la 15 ani de la apariţia primului număr Vineri, 29 mai, de la ora 11.00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I.H. Rădulescu” Dâmboviţa din Târgovişte, sau organizat manifestările dedicate împliniri a 15 ani de apariţie neîntreruptă a revistei „LITERE”. Cristina Dinu jurnalist, Târgovişte Sediul Bibliotecii Judeţene „I.H. Rădulescu” Dâmboviţa a fost gazda unui eveniment de mare importanță pentru viața culturală și scriitoricească a județului nostru. Programul din 29 mai a fost următorul: – Istoricul publicaţiei „Litere. Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni” – Masă rotundă cu tema „Starea actuală a revistelor de cultură. Perspective. Rolul autorităţilor locale în promovarea acestora”
Preluare gazetadambovitei.ro Primăria Târgovişte, Uniunea Ziariștilor din România şi Centrul Judeţean de Cultură. Profesorul Mihai Stan, redactorul șef al revistei a ținut să sublinieze că revista pe care o conduce promovează valorile dâmbovițene și naționale, mulțumind tuturor colaboratorilor și susținătorilor. Ziua dedicată Revistei „Litere” a continuat cu lanarea volumului „Societatea Scriitorilor Târgovişteni. Litere – istoria unei reviste de cultură dâmboviţene 2000-2015”.
– Vernisarea expoziţiei „Scriitori la Litere” (portrete realizate de graficianul Alexandru Coman) – Moment muzical – Cvartetul de suflători al Filarmonicii „Muntenia” din Târgovişte – Lansarea volumului „Societatea Scriitorilor Târgovişteni. Litere – istoria unei reviste de cultură dâmboviţene 20002015” – Prezentarea numărului 5(182)m, mai 2015 al revistei „Litere” Revista „Litere” a împlinit 15 ani de activitate neîntreruptă,
De mare impact a fost și expoziția portretelor colaboratorilor revistei, realizată de graficianul Alexandru Coman.
Un an cu revista
„România TA Diaspora”! iar manifestarea a avut loc în colaborare cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Consiliul Judeţean Dâmboviţa,
Îţi mulţumim că ne citeşti!
Pagina 11 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
ELEGIA I pe firul gândului călător - E cineva pe aici sau doar lumina lumânării? te întrebam… Bine te-am regăsit lumina păcii! mi-ai răspuns. Viaţa implică destinul şi factorii de destin! Se poate ca tu să-mi fi influenţat radical acum ceva, posibil eu să-ţi influenţez emoţional şi definitiv o parte a senzitivului tău, poate într-un mod aparte! îmi spuneai candva... - Viaţa poate să fie deviată asemeni unei corăbii, dar tu, cel de azi, cel din momentul Acum, ce-ţi doreşti? îţi spuneam atunci.
Irina Lucia Mihalca scriitor, Bucureşti
- Sunt aici, astăzi, îţi aparţin, sunt exact pe structura ta, îmi dai un centru de greutate, adică mă înfig bine în pământ cu picioarele! Ai grijă de lumina păcii! Contează atât de mult, oriunde! Sunt fericit că mă primeşti în fiinţa ta intimă şi vulnerabilă, nu în sensul de slăbiciune ci în sensul de sensibilitate, fragilitate! spuneai tu.... - Cred că spiritele noastre comunică cu mult mai mult, o profunzime interioară, dincolo de viaţă şi situaţiile ei! îţi spuneam... - Două zile de şoapte şi atât a durat până a plecat pe acel drum!...De atunci încerc să găsesc o definiţie lucrurilor! mi-ai scris... - În acele clipe ţi-a spus totul, privirea a contat mult. În vis vă regăsiţi! ţi-am răspuns printre litere... - Ai plecat? te întrebam ... iar tu: - Timpul nu curge într-o singură direcţie pentru toţi! Mai presus de toate există ceva. Nu ştiu ce este dar există. O energie pozitivă, ceva ce te face să pluteşti şi să te desprinzi uşor de tine. - În spatele pozei sunt eu, uşor decopertat acum. M-ai văzut rău şi amnezic în unele situaţii, nu-i aşa? mă întrebai… Rău? Nu, dragul meu. Doar voalat şi o mare durere şi temere, aşa percepeam. Dincolo e adevăratul suflet. Poate că, sufletul meu e sufletul tău. Esti Tu sau sunt Eu? Privindu-te simţeam cum pătrund tot mai profund dincolo, în planul nevăzut, în adevăratul Tu! îţi răspundeam... - Te-am bulversat rău, ca să vezi ce reuşesc! Scot tot din adâncul omului! ţi-am spus… - Ştiam! Sufletul unui om este mai mare decât fundul unui ocean! îmi răspundeai.... M-ai întrebat: - Accepţi să citeşti trei rânduri scrise cândva, o mică scrisoare?... ţi-am răspuns: - Da! ... ... şi, “fără titlu”, mi le-ai redat: ”Privesc la cel ce-mi stă înainte, la planul lui atât de stupid şi amar, la dorinţa lui de a mă apleca într-o zonă noroioasă şi crudă. Am nevoie de timp, de toată puterea şi lumina din mine, pentru că el este prea sigur de reuşită. Îl privesc încruntat pentru că am gustat prea viu din primejdie. Vreau să-l contrazic, dar, ridicându-mi ochii, mă izbeşte expresia privirii lui. Cineva mi-a spus odată, că în schimbul durerii se pregăteşte întodeauna ceva, mă gândesc că,
poate, ar trebui să accept durerea şi să o las neatinsă, ca pe o taină...” Ai completat: - A scrie, nu înseamnă a avea încredere că poţi s-o faci! Aş posta un tablou alb şi aş scrie ceva şi aş fi eu, "Nu ştiu să scriu scrisori, ştiu doar să le citesc!". Scrisul implică altele, apare momentul de gândire cu sufletul, doar spiritul aşezat în inimă să-l ai. Destinul? Rămâne nota lui ca şi individ, rămâne stabilită de Sus. Nimic nu schimbă nota Do. Este Do de sus sau de jos. Nu ştie nimeni, unde va trăi în nota respectivă! Viaţa înseamnă destin iar cei din jurul nostru, peisajele, decorul şi întâmplările sunt influenţate de factorii de destin! ... - Până la un punct contează mult, dar putem schimba decorul de încercăm. Prin voinţa fiecăruia păşim peste o graniţă, chiar dacă atâtea împrejurări au dus spre acea direcţie. Omul e pus într-un complex de împrejurări dar are libertatea deciziei. Mintea pusă în situaţii limită acţionează surprinzător. Pas cu pas învaţă omul. Ai uitat că şi mersul doar cu încredere ai reuşit? Lasă-te purtat pe aripile visului tău interior şi adu la suprafaţa lumina din tine! ţi-am spus. ( Pe firul undelor, un cântec transmis în poarta viselor... ecoul lui doar revine în dansul lunii prin umbra chiparoşilor) - Închide ochii şi spune-mi ce simţi ascultând cântecul? te întrebam... - Frunze pe alei, asta am simţit şi eu, o frunză pe alee purtată de vânt! îmi spuneai. - Erai frunza sau zefirul ce purta în zbor frunza? .... - Nu ştiu ce eram, eu asta am văzut! .... - Frumos erai tu, acolo, liniştit, luminos, cel real! Păstreazăţi amintirea să bată, acolo, în piept! îţi spuneam privind pe fereastra timpului... - Mereu sunt aşa! îmi spuneai... Te-am întrebat: - Ce părere ai despre toate, viaţă, lume, univers?...
( Va urma)
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Timişoreanca frumoasă cu voce suavă Roxana Jereb este o tânără talentată din Timişoara care studiază canto la Conservatorul din Timişoara şi a început să cânte de la vârsta de 4-5 ani deoarece sora ei mai mare studia la liceul de muzică, iar ea dorea să o imite.
Nataşa V. Roman
Tânăra talentată şi-a început studiul muzicii cu pianul din clasa întâi şi până în clasa a douăsprezecea, orele de canto particulare fiindu-i predate de către minunata ei profesoară, Diana Matei.
profesor, Arad De-a lungul timpului, timişoreanca Roxana Jereb a obţinut diferite premii la concursurile de pian. Primul rol pe care l-a interpretat a fost cel al Lizei din opereta Contesa Maritza de E. Kalman alături de colegii ei din facultate. Pentru ea, acesta a fost un moment emoţionant, amintirile de atunci fiind frumoase deoarece a fost o experienţă nouă să cânte şi să joace teatru în acelaşi timp.
„Cum spuneam şi înainte, încă nu am avut ocazia de a interpreta roluri pe scene mari, ci doar în cadrul facultăţii. Ce pot spune, emoţiile sunt foarte mari, dar bucuria de a te afla pe scenă şi faptul că faci lucrul pe care l-ai visat întotdeauna înving orice frică şi transformă emoţiile în ceva magic. Muzica e parte din viaţa mea, este meseria care mă ajuta să îmi câştig existenţa şi este în acelaşi timp cel mai mare hobby al meu.”
Până acum a cântat în duet doar cu colegii ei de facultate şi cu solistul de la Opera Română din Timişoara, Gelu Dobrea, care i-a ajutat să ducă la bun sfârşit spectacolul „Flautul Fermecat” prin interpretarea sa a rolului Sarastro. Ea a mai interpretat rolul Paminei din opera Flautul fermecat de W.A. Mozart, iar în prezent lucrează la personajul Serpinei din opera La Serva Padrona de Pergolesi. Pe viitor, Roxana îşi doreşte să interpreteze rolul lui Mimi din opera Boema de G. Puccini deoarece datorită acestei opere minunate a început să studieze canto. Deoarece încă nu şi-a finalizat studiile, deocamdată lucrează mai mult la perfecţionarea tehnicii de canto, ea cântând cel puţin o oră pe zi. În opinia ei, mentalitatea societăţii contemporane nu s-a schimbat atât de mult deoarece operele şi operetele cu valoare încă au aceeaşi priză la public şi sunt aplaudate minute în şir la scenă deschisă. Roxana lucrează şi în alte domenii. În momentul de faţă predă pianul la o şcoală particulară şi week-end-urile le dedică machiajului, care este a doua ei mare pasiune. Vorbind despre muzică, mărturiseşte cu multă emoţie:
frumoasa
Roxana
Jereb
Roxana Jereb
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Recomandări
În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora ” e soluția:
Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!! România Ta e AICI!
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Recomandări/cititori
Partenerii nostri media
www.diasporatv.eu www.actualitatea.it
www.romaniastiri.info
www.emigrantul.it
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Puţină filozofie de la Iancu Samson
Mama lor de hoţi (Capitolul 1, fragmente) O parte dintre ţigani se reîntoarseră în România, alţii mulţumiţi de galbenii pe care îi primiseră ajutor, plecară în alte direcţii, un grup ajunseră la Paris şi se îndreptară spre caravanele de la Bezons.
Iancu Samson scriitor, Cannes
Orice vrei să întreprinzi în viaţă îţi hotăraşte soarta şi destinul, uneori totul pare perfect, alteori un coşmar urât şi toate acestea dispar o dată cu tine. Autorul. Alţii ajunseseră la Bucureşti, capitala României, un oraş asemănător cu Parisul, un loc, unde majoritatea oamenilor par să fie bogaţi, alţii n-au casă şi nici muncă, şi nimeni n-a rezistat pe pământ mai mult trei zile şi trei nopţi fără apă şi mâncare. În cartierele cele mai fierbinţi, oameni foarte periculoşi sfidează orice lege, iar poliţia coruptă nu vrea să apere interesele şi viaţa cetăţenilor. Prostituţie, cămătărie, trafic de carne vie şi de organe, taxă de protecţie, droguri aduse pe căi nedescoperite din Afganistan şi Columbia. Bucureştiul se află undeva la înălţime, iar dedesubtul lui nu există nicio bază. Oamenii indiferent de categoria lor socială se prăbuşesc pe rând, fără să facă deosebire între oamenii politici şi oamenii din alte categorii sociale. Prostituţie, cămătărie, trafic de carne vie, taxă de protecţie, droguri; cam asta este situaţia oricărui interlop care se respectă. Iar România nu duce lipsă de astfel de persoane care sfidează legea şi terorizează populaţia acestei ţări. Un război care deseori se duce cu furci, topoare, săbii şi pistoale între membrii clanurilor rivale. O altă categorie care s-a născut imediat după moartea lui Vlad Ţepeş este o categorie de spărgători şi hoţi de buzunare. Era o noapte luminoasă, cu lună plină, şi se vedeau oile şi ciobanul sprijinit în ciomag.Hoţii aveau uneori superstiţii când luna era plină.Zic ei că dacă urlă câinele lup se duc la pandaimos (puşcărie). Stelele, miliardele de stele călătoreau cu viteză, lăsând în urma lor coroanele de arbori seculari din fosta pădure a Vlăsiei. După trei ceasuri începu să se lumineze de ziuă, ajunseră în Ferentari la ora şapte fix, de parcă aveau o întâlnire de afaceri foarte importantă.
În spatele lor se opri un autobuz, o parte dintre mulţimea care cobora erau muncitori care se grăbeau să ajungă la muncă, alţii erau hoţi, o altă parte erau călători care se grăbeau să ajungă acasă. Hoţii se zvârcoleau ca viermii diabolici, grăbiţi să coboare cât mai repede la îmbulzeală, înfipţi în spatele fraierilor ; aşa cum le place lor să spună, se frecau de fiecare persoană cu degetele de la mâna dreaptă, cu dexteritate; şi după... lacomi şi liniştiţi îşi scobeau portofelele furate, împărţeau prada cu tirele şi se volatilizau printre mulţimea de trecători. Cine îi mai putea recunoaşte? Imediat îşi întorceau hainele pe dos, puneau rapid câte o cravată, cei care purtau şapcă ori căciulă le aruncau imediat la un coşul de gunoi. De câteva săptămâni furaseră sute şi sute de portofele. Cine ar mai putea să ştie câte? Mânuţă Panacotarul, era vestit în tot Bucureştiul, îl ştiu de jupân toţi puşcăriaşii din Parta Alba până la Jilava, se zvonea despre el că avea un milion de euro, şi că doarme pe două saltele pline cu bani şi aur. - Şi dacă ai un meleon vere! De ce mai serveşti la buzunare? -Eeeeee, cum de ce unchiule? Pentru că am devenit moloman, îmi place la nebunie muzica hasta! - Băi fraiere! Nu se zice “moloman” se zice aşa ca între entelectuali “meloman” nu fi malagambist, fraiere ce eşti.- - Bă! Fraier eşti tu, du-te în pizda mătii de cocoşat, ai avea tu melioanele alea, dacă le-ai avea... c-aşa ciripesc şmecherii pe la Dristor. -Lasă vere lumea să vorbeşte, cine doreşte să aibe ca mine, trebe să bage şi ei coada în baltă să mănâncă peşte. Ăl mai în vârstă scoase o ţigare, o frecă puţin între degete, scoase jumatate din tutun şi aşeză cu grijă în acelaşi loc iarba. O iarbă verde uscată cu tente maronii, câteva miligrame de canabis. - Tu nu tragi un fum? - Ba da.
( Va urma)
Pagina 16 – România Ta Diaspora
România TA în imagini...
Ediţie specială
Pagina 17 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
O întâlnire de actualitate cu bunele maniere. Trimiterea SMS-urilor “Politeţea nu costă nimic, dar cumpără orice.” Michel de Montaigne (1533 – 1592)
Mihaela -Luiza Dumitraşc profesor, Verona
Continui şi în acest articol să vorbesc despre bunele maniere, deoarece articolul precedent a suscitat destul interes, spre bucuria mea. Astăzi despre bunele maniere în trimiterea SMS-urilor (Short Message Service).
Institutul Emily Post, faimos în S.U.A. pentru articolele sale despre bunele maniere, a publicat, în 1999, un decalog al regulilor în transmiterea SMS-urilor. Unele dintre aceste regulile coincid cu folosirea (educată a) celularului în conversaţii. Iată acest decalog de urmat: Regulile comune de bun simţ, trebuie urmate: în ciuda credinţei comune, a scrie sau a citi SMS-uri, în timp ce stai de vorbă cu cineva, este un semn de grosolănie gravă. Interlocutorul tău are nevoie de toată atenţia ta. Amintitiva că SMS-urile sunt un mijloc pur informal: nu se pretează în trimiterea invitaţiilor oficiale sau pentru a va despărţi de iubit sau iubită. Calitatea fomală a SMS-urilor, de fapt, diminuează importanţa mesajelor.
evita neînţelegerile este de a vorbi în persoană. Nu scrieţi SMS-uri în timp ce conduceţi. Deja conducând vorbind la telefonul mobil este extrem de dificil şi periculos; nici măcar nu ne putem imagina cum este să scrii un SMS! Lăsaţi expresiile de jargon sau limbajele “speciale”, adolescenţilor. Nu scrieţi superiorului vostru sau unui coleg folosind abrevieri tipice adolescenţilor. Riscaţi să nu va faceţi înţeleşi şi în acelaşi timp nici nu păreţi mai ”cool” în ochii copiilor voştri. Amintiţi-vă că mesajele text pot fi urmărite. În ciuda apelurilor telefonice anonime, este imposibil să trimiţi SMS-uri anonime; poate doar folosind Internetul. Fiţi conştienţi de preocupările destinatarului. Nu poţi ştii că în momentul în care a primit SMS-ul, el face acelaşi lucru pe care-l faci tu. Nu trimiteţi SMS-uri de tipul “Uităte pe canalul 2” sau “Eşti treaz?” etc. Dacă doriţi să fiţi rapizi, faceţi un apel telefonic. Dacă nu vă puteţi permite ca SMS-ul să fie ignorat sau dacă aveţi nevoie de un răspuns imediat, telefonaţi. Adesea este mai uşor să vorbeşti la telefon decât să scrii un SMS. Amintiţi-vă că telefonul dvs. are un buton pentru a-l închide. Există într-adevăr foarte, foarte puţine lucruri în lume, care nu pot aştepta. Puteţi închide câteodată telefonul mobil. Vă urez o vară minunată!
Nu va îngrijoraţi dacă nu primiţi răspuns. Înainte de a va îngrijora pentru că nu aţi avut un răspuns la mesaj, asiguraţi-va că persoana căreia aţi trimis SMS-ul este capabilă de a utiliza SMS-urile; dacă nu cumva are celularul închis sau dacă furnizorul lui de servicii de telefonie acceptă SMS-uri de la voi (în S.U.A. acest ultim punct este foarte important, unde, prezenţa unor standarde diferite, creează adesea probleme de interconectare). Atenţie la tonul utilizat. A realiza tonul folosit într-un SMS, este extrem de dificil. Ceea ce pentru voi poate părea un mesaj inofensiv, poate fi complet greşit interpretat de către destinatar. Utilizarea adecvată a “smiles” (zâmbetelor) poate ajuta, dar amintiţi-va, cea mai bună metodă pentru a
Pagina 19 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Mănăstirea Voroneț, perlă a Bucovinei din România TA
Mănăstirea Voroneț este o mănăstire ortodoxă din România situată în fostul sat Voroneț și una dintre cele mai vestite ctitorii ale lui Ștefan Cel Mare Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț (care îl aveau ca egumen pe Misail) o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”. În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sf. Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni. Cronicarul moldovean întemeierea mănăstirii:
Ion
Neculce
descrie
astfel
Iară Ștefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus
pre Moldova, au mersu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil, și bătând Ștefan-Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au raspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-Vodă afară până ce și-a istovi ruga. Și după ce și-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-Vodă și s-au ispovedit Ștefan-Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan-Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-vă țară la turc, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este al lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii... În 1547, sub oblăduirea Mitropolitului Grigore Roșca (văr al Voievodului Petru Rareș), bisericii i s-a adăugat un pridvor închis și pictat atât în interior cât și la exterior. Viața monahală de la Voroneț s-a întrerupt în anul 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic. A fost reluată în anul 1991, de data aceasta ca o obște de călugărițe.
( România Ta, sursa: orthodoxwiki.org
Pagina 20 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
DISTINCȚIILE REVISTEI ITACA PENTRU LITERATURĂ - DIASPORA, ANUL 2015 Sursa: Revista Itaca www.facebook.com/sufletromanescdublin Organizator: Centrul de promovare “ ITACA” – Dublin
Începând cu anul 2015, revista Itaca acordă distincția pentru Cartea anului la două secțiuni, poezie și proză (literatură), pentru scriitorii de limbă română stabiliți în afara granițelor României. Juriul va fi format din redactorii revistei Itaca (Dorina Șișu – Irlanda, Gabriela Căluțiu Sonnenberg – Spania, Emanuel Pope – Anglia, Mihók Tamás – Ungaria/România, Emanuel Stoica – Suedia și Viorel Ploeșteanu – Irlanda) și Felix Nicolau (România), Dorina Brândușa Landen (Suedia)
finală să intre, în urma punctajelor obținute, câte trei volume pentru fiecare secțiune. Finalistele vor fi anunțate public cu două săptămâni înainte de stabilirea câștigătorilor, care se vor desemna prin acordarea de către fiecare membru al juriului a următoarelor punctaje: 5 puncte pentru prima preferință, 3 puncte pentru cea de-a doua și 1 punct pentru cea de-a treia.
Distincțiile câștigătorilor: - Câștigătorilor li se va publica, în cursul anului 2016, câte un volum de proză, respectiv poezie, cu sprijinul Centrului de promovare “Itaca” - Dublin. - Pe lângă recunoașterea valorii scrierilor, câștigătorii vor primi diplome care să ateste acest fapt și articole de impresii și prezentare a volumelor (din partea membrilor juriului), publicate în revista Itaca, precum și în alte reviste de cultură din România.
Condiții de participare: -Autorii vor trimite pe adresa revistaitacadublin@gmail.com pdf-ul cărții pe care doresc să o introducă în concurs și un exemplar tipărit la adresa 32 Exchange Hall, Belgard Square North, Tallaght, Dublin 24, Ireland, carte apărută obligatoriu în anul 2015, la orice editură din țară sau străinătate, în limba română.
- Alte premii oferite: cărți ale membrilor juriului, o monedă din argint de un dolar SUA, din anul 1922 (la proză), o colecție de monede vechi de peste o sută de ani, irlandeze (la poezie) etc. Vom face public frecvent, prin toate mijloacele media de care dispunem, numărul și numele volumelor participante.
- Nu pot participa volumele apărute la edituri online. - Un autor poate trimite numai un volum de proză și/sau unul de poezie. - Participanții vor trimite și o scurtă prezentare de autor, incluzând adresa de reședință. - Trimiterea pdf-urilor și a exemplarelor tipărite se încheie pe data de 31 decembrie 2015, câștigătorii fiind anunțați pe data de 25 martie 2016. Jurizarea se face în două etape. În prima etapă sunt evaluate toate cărțile primite, cu valori de la 5 la 10, urmând ca în
Participă şi tu! Revista ITACA te apreciază şi te premiază!
Pagina 21 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Familia este cea mai de preț Se spune că ardeleanul tace și face, iar când a bătut palma cu tine, fii convins că este om de cuvânt. Așa și Dediu Adrian Ionuț, Adi, pentru toți cei ce-l cunosc. Are doar 35 de ani, este molcom la vorba, dar ideile îi freamată ca un vulcan, în permanență și este harnic și gospodar. Pe Adi l-am cunoscut puțin timp după deschiderea magazinului "Bunatati de acasa” din Piazza Guido Monaco din Arezzo. Mi-a făcut o impresie foarte bună amabilitatea sa și felul în care mi-a prezentat magazinul, un soi de mândrie pe care puțin știu să o exprime. Adi s-a născut și a crescut în inima României, la Brașov și atunci când pronunțè numele orașului natal, fața i se luminează. După terminarea studiilor la Liceul Economic din localitate și după ce a devenit student, a schimbat ideea și s-a îndreptat spre Italia unde a și rămas din septembrie 2000. A muncit în mai multe locuri însă, în anul 2009, avea să se simtă împlinit din mai multe puncte de vedere. 10 aprilie a fost ziua în care s-a inaugurat magazinul a "Bunatati de acasa”din Pescaiola. În același an s-a căsătorit cu Michela, o față frumoasă, hotărâtă și muncitoare pe care o are mereu alături, care îl sprijină și îl încurajează continuu.
Lidia Fichiosi moderator radio, Arezzo
da în lături când se vorbește de a da o mână de ajutor iar rezultatele la învăţătură sunt încununate de succes. O familie minunată care a mers mai departe cu un alt sediu, apoi s-au extins cu un alt magazin la Castiglion Fiorentino și apoi un altul în Piazza Guido Monaco din Arezzo. DarAdi avea un vis pe care dorea să-l transforme în realitate, însă pentru mult timp, nu a găsit locul potrivit. Acum câteva zile l-am întâlnit și am fost foarte plăcut surprinsă vizitând localul "La Terazza” înainte de inaugurare. Sincer, am trăit acel moment de bucurie și mândrie pentru o altă persoană care nu a renunțat la visul său, a mers mai departe, a muncit și și-a văzut visul împlinit. Adi zâmbește și realizez că zâmbetul lui înseamnă răsplată unui efort continuu, a muncii și mai ales înseamnă împlinirea. Î mi povestește calm, chiar dacă mai are multe de făcut, cu vocea calmă de ardelean cumpătat că localul va avea bucătărie romanescă, bucătărie italiană, pizzerie, prânz la bufet și că se vor putea organiza evenimente pentru cei care vor dori. Se vopsește, se face ordine, se fac calcule, e forfotă mare. Nu vreau să deranjez și înainte de a mă îndepărta în vârful picioarelor îl întreb: ”Cine te-a susținut pentru a-ți realiza visul?” Chipul i se luminează și răspunde într-o fracțiune de secundă: ”Familia!”. Felul în care a pronunțat acest cuvânt și emoția pe care am simţit-o în vocea sa nu lasă loc pentru alte întrebări.
Este italiancă Michela, dar înțelege tot dacă vorbești românește cu ea și te poate sfătui care dintre produsele românești din magazin te pot mulțumi pentru un bufet, pentru un prânz sau o cină. Și mai știe Michela și cum se prepară o tochitură sau ciorbă țărănească. Dar ceea ce reprezintă comoara lor inestimabilă este Aurora, fetița lor, care acum termină clasă a-V-a. Fie Adi fie Michela radiază atunci când îi pronunța numele. Este deja mărișoară și nu se
Adi este român, asta e clar şi a plecat din România iar tot ceea ce face e mai ales pentru românii din zonă care vor avea prilejul să se cunoască mai bine, să comunice, să găsească un colțisor de Românie aici, la Arezzo, mulțumită lui. Și are mulți prieteni așa cum s-a demonstrat la inaugurare unde au participat sute de persoane dornice de a împărtăși bucuria acestui moment. Sincere felicitări și toată recunoștința! “Şi mai știe Michela și cum se prepară o tochitură
sau o ciorbă țărănească.”
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Din arhiva revistei noastre, autori, cuvinte şi suflet. Oameni plecaţi din ţară care nu şi-au uitat niciodată locul natal ori oameni rămaşi în ţară care fac o punte de suflet prin intermediul creaţiei cu românii de pretutindeni
Pagina 23 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Un roman-document acum tradus şi în limba italiană, PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR, o aventură cu un scop nobil, promovarea românilor în Europa. Personaje reale, mărturii. Contactează pagina ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL de pe Facebook pentru achiziţionare sau pentru cei din România editura Bibliotheca la email biblioth@gmail.com
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Din arhiva aniversară a revistei
Bisericile de lemn, sclipirile plaiului românesc Au avut întotdeauna un farmec aparte atrăgând curiozitatea și privirile multora...ele se disting negreșit între alte lăcașe de cult și astfel, rămân inegalabile ca originalitate și frumusețe în spațiul european. Bisericile de lemn din România au darul de a ne aduce bucurie, liniște și încântare. Bisericile de lemn din Transilvania fac parte din familia de biserici de lemn românești. În Transilvania, inclusiv Maramureșul, se mai păstrează aproximativ 600 de biserici de lemn, jumătate din numărul celor existente după primul război mondial. Bisericile de lemn rămase în Transilvania domină patrimoniul cultural și istoric imobil al românilor din aceste părți. Bisericile de lemn au o valoare identitară inegalabilă și inestimabilă pentru românii ardeleni. Ele sunt documente palpabile și grăitoare ale realităților istorice, sociale și culturale din trecutul acestei regiuni.Bisericile de lemn din Budești Josani, Biserica de lemn din Desești, Biserica de lemn din Bârsana, lemn din Bârsana, Poienile Izei, din Ieud Deal, Surdești, Plopiș, Biserica de lemn din Rogoz...
Se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn și a realizării învelitorilor din șindrilă, prin motivele ornamentale vizibile pe suprafața portalurilor și ancadramentelor - ce se susțin pe stâlpi zvelți - simbolizând elemente de natură vegetală, animală și geometrică realizate prin dăltuire, crestare. PF Părinte Patriarh, acestea sunt: „Stejarul, arbore de esenţă tare, cu dimensiunile sale impresionante, longevitate şi putere de a rezista tuturor vicisitudinilor timpului, simbolizează în special soliditatea credinţei, permanenţa şi continuitatea vieţii ecleziale a unui popor credincios, cum este şi poporul român.
Împreună, aceste 8 biserici de lemn reprezintă un ansamblu de exemple remarcabile de diverse soluții
Cu rădăcinile sale înfipte adânc în pământ şi cu vârful ridicat spre cer, stejarul se înfăţişeaza omului ca un arbore axial care asigură comunicarea între trei lumi: lumea subpământeană, cea terestră şi cea celestă.
arhitecturale din diferite perioade și zone. Ele sunt înguste, dar înalte, cu turle suple și lungi la capătul vestic al clădirii. De aceea ele sunt expresia particularității locale a peisajului cultural al acestei zone montane din nordul României.
În Sfânta Scriptură, stejarul este loc de teofanie şi jertfă, ca stejarul de la Mamvri, unde Dumnezeu i Se arată lui Avraam, în Vechiul Testament, stejarul era loc de consacrare a conducătorilor triburilor lui Israel etc. El ocupă un loc important şi în viaţa şi spiritualitatea poporului român, unde găsim stejari legendari, precum stejarul moldav de la Borzeşti sau gorunul transilvănean al lui Horia, de la Ţebea. Alt lemn folosit la construcţie este bradul, care este simbolul elevaţiei şi verticalităţii, al permanenţei şi prospeţimii, al tinereţii şi frumuseţii, al cerescului şi al vieţii veşnice“. ( România Ta Diaspora)
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Din arhiva aniversară a revistei
Copilăria noastră vis-a- vis de a voastră? De cele mai multe ori timpul petrecut cu cei mici al unui părinte din Diaspora se rezumă la câteva ore pe zi și o zi pe săptămână! Unii se confruntă cu probleme de integrare, iar asta îi doare cel mai tare! Unii aleg să o spună, alții tac și înghit amarul, ca și unii din părinți! Copiii trebuie învățați să se exteriorizeze, să-și exprime sentimentele, să spună ceea ce nu le place! Vreau să aibă o copilărie fericită!Asta spunem toți, gândim la ceea ce-i mai bine pentru copiii noștri dar uităm esențialul! Care este adevărata copilărie? Cea pe care am trăit-o noi, adulții, acești părinți care am devenit sclavii banului uitând că viată nu se rezumă doar la asta, sau cea pe care o trăiesc copiii noștri? Copilăria copiilor din diaspora este total diferită de copilăria celor care trăiesc în România! De ce spun asta? Sunt copii născuți peste hotare dar prin care trece și va trece până la moarte sânge romanesc și sunt și copiii rupți de rădăcini care fără să fie întrebați au fost luați, smulși dintre prieteni, rude, poate… frați spre a trăi mai bine! Dar oare aceștia sunt împliniți? De cele mai multe ori timpul petrecut cu cei mici al unui părinte din diaspora se rezumă la câteva ore pe zi și o zi pe săptămână! Unii se confruntă cu probleme de integrare, iar asta îi doare cel mai tare! Unii aleg să o spună , alții tac și înghit amarul, ca și unii din părinți! Copiii trebuie învățați să se exteriorizeze, să-și exprime sentimentele, să spună ceea ce nu le place! Prin conversații cu elevii români aflăm multe! Chiar mai multe decât ar putea înțelege părinții lor!La întrebarea ”Unde ați dori să trăiți”, 90 la sută au răspuns România! De ce? Pentru că România este țara noastră, pentru că acolo nu mai este nevoie să mai vorbim altă limbă, pentru că acolo este acasă! -Dar aici nu sunteți acasă? - Aici strângem bani să ne facem casa noastră în România și să plecăm!!! Câtă așteptare... Majoritatea au plecat pentru câțiva ani... dar au trecut mulți, chiar foarte mulți! Unii s-au întors, alții
Daniela Popa Popescu jurnalist, Atena
au mai rămas pentru un timp iar alții pentru o viață! Puțini sunt totuși cei care își doresc să-și facă o viată departe de România Ta, România noastră! Copilăria de azi se rezumă la o sumedenie de responsabilități, se investește în cei mici, poate câteodată cam exagerat! Mai au cei mici copilărie, când programul lor zilnic se rezumă la școală, fotbal, gimnastică, engleză, pian sau multe alte activități opționale? Văd o maturizare timpurie a copiilor! Este bine sau nu? Asta, noi, părinții, decidem! Vacanța de vară este pentru cei mai mulți copii români o copilărie prescurtată, limitată dar frumoasă!De ce? Pentru că o vor petrece în România alături de animalele de casă, pentru unii atât de necunoscute, alături de bunicii care nu știu ce să le mai ofere pentru a nu le simți lipsa în lunile în care sunt plecați! Cât de fericiți sunt cei care-și petrec minicopilăria la țară! Copiii trebuie să fie fericiți! Copilăria nu se cumpără, se trăiește! Haideti să încercăm măcar cât de cât să le- o facem mai frumoasă, mai copilăroasă, gândindu-ne la cum am petrecut noi!
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Din arhiva aniversară a revistei
Constantin Virgil Bănescu – Bobiță, poetul care trăiește în noi prin cuvintele ”poem”
Cati Florea jurnalist, Conegliano
” Era Cezar Ivănescu poet, dramaturg, scriitor și director de editură român. Însă nu o să vorbesc despre el cu această ocazie. De data asta vreau sa mi-l amintesc pe tânărul poet Constantin Virgil Bănescu care mi-a fost prezentat în acea seară ca Bobiță și eu așa am continuat să-l chem și așa vreau să mi-l amintesc chiar dacă ne ruga de foarte multe ori să nu-l mai chemăm așa pentru că are și el un nume de om: VIRGIL. ”
Era o noapte de vară caniculară și ne întorceam de la București. Trecuse de miezul nopții și eram la volan de câteva ore bune dar mai aveam destul de mers până acasă. George mă roagă să-l las și pe el să mai conducă și deodată îi vine ideea să ne oprim la un bun prieten de-al lui care petrecea câteva zile în casa bunicilor la țară. Și așa am făcut. Ajungem la poartă și ne întâmpină un tânar simpatic care-și ținea țigara smecherește în colțul gurii. În curte, așezat la o masă luminată de un bec unde roiau cu veselie o grămadă de insecte...în fața unei table de șah...un domn distins și la fel de simpatic. Era Cezar Ivănescu poet, dramaturg, scriitor și director de editură român. Însă nu o să vorbesc despre el cu această ocazie. De data asta vreau sa mi-l amintesc pe tânărul poet Constantin Virgil Bănescu care mi-a fost prezentat în acea seară ca Bobiță și eu așa am continuat să-l chem și așa vreau să mi-l amintesc chiar dacă ne ruga de foarte multe ori să nu-l mai chemăm așa pentru că are și el un nume de om: VIRGIL. În acea seară s-a legat o prietenie frumoasă și de fiecare dată când aveam ocazia, ne întâlneam pentru un pahar de vin sau o partidă de șah. Ne cânta din fluier și ne recita poezii, era o plăcere sa-l asculți si să nu-l întrerupi. O amintire dragă legată de Bobiță este, o pisicuță siameză cu care se prezintă acasă la mine.
O găsise pe stradă, abandonată și a chemat-o Nada (nimic în spaniolă) explicându-i fiicei mele, pentru că era un cadou pentru ea, că a ales acest nume ca să-și amintească cum în viață poți fi nimic și deveni ceva sau cineva dacă întâlnești persoana potrivită. Atunci era un discurs prea filosofic pentru o copilă dar azi este amintirea cea mai vie pe care o are cu el. Când am decis să plec din țară, m-a îmbrățișat strâns și mi-a scris câteva rânduri de încurajare pe o foiță de hărtie pe care am păstrat-o ani de zile. Foarte rar, ne mai salutam online și ne povesteam. Apoi și mai rar. Se schimbase foarte mult: nu se mai bărbierea, purta un fel de redingotă și o pălărie cu boruri mari și voia să fie sau credea că e semit. Era o apariţie stranie, toţi îl evitau... Și trec ani...și ...de data asta o zi de vară la fel de caniculară (12 august 2009). Deschid calculatorul și rămân mută. Era un mesaj sec: Bobiță a murit!
Pagina 27 – România Ta Diaspora Cu un mare DE CE? caut informatii. Erau în mulți care scriau despre dispariția prematură și de neînteles. Nora Iuga scria: "A murit micul poet, (primul laureat român al Premiului „Hubert Burda“, n.n.) Bobiță" el care a ţîşnit în poezie ca o jerbă de artificii, Bobiţă cel cu ochi de odaliscă, ce vrăjea publicul german cu fluierul lui, la care improviza melodii vesele ca un copil care se joacă, Bobiţă care trăia fiecare cuvînt ca pe un poem, care era sincer artificial, Bobiţă cel acuzat de cei care măsoară totul după limitele proprii că era cabotin, că era exhibiţionist, că era marele flateur, că se vâra sub pielea credulilor ca o eczemă, că simula, ah, ăştia care-i judecă pe toţi după măsura lor „stas“ – feriţi-vă de cei ce nu cred în alţii!" Poate că se întreba el înainte să ne părăsească: unde sunt clipele care nu mai sunt? Unde sunt oamenii care nu mai sunt? Dar noi? Unde eram noi, cei care păream că suntem? "Bobiţă n-a fost înţeles şi n-a fost crezut. În lumea noastră candoarea suspectă… şi bunătatea. Cei mediocri nu l-au iubit pe Bobiţă. Pe el l-a iubit POETUL! Oskar Pastior i-a dăruit – câţi se pot lăuda cu un astfel de dar?– traducerea primelor lui două volume în limba germană. Oare vor apărea vreodată?" În acest an se împlinesc cinci ani de la dispariția lui și eu am vrut să-l amintesc așa. Ștrengarul care ne aștepta în poartă, copilul care se murdărea culegându-ne zmeură din grădină, romanticul care ne recita poezii și ne încânta auzul cu fluierul lui dar mai ales POETUL. Pentru cine l-a cunoscut, viața a devenit mai bogată pentru că, chiar dacă Bobiță a murit, poezia lui Virgil trăiește și e nemuritoare!
Din arhiva aniversară a revistei germană (Oskar Pastior), spaniolă (Joaquín Garrigós) şi slovenă (Aleˇs Mustar), participând la întâlniri literare în Slovenia, Austria, Italia, Germania şi beneficiind de burse literare în Germania. A publicat poezie în revistele Ziua Literară, Literatorul, Paradigma, Tomis, Poezia, Poesis, Viaţa Românească, Ziarul de Duminică, Tribuna, Manuskripte, Akzente, Schreibheft, Wespennest, Empireuma, Cuadernos del Ateneo şi a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Tu.. tu ești izvorul sărutului meu și nu mă întrebi niciodată când a început sau când se va sfârsi lumea tu totul știi din sărutul meu precum odinioară te ridici pe vârfurile picioarelor și mă vezi mai bine ca oricine și te văd mai bine ca pe oricine și înțeleg mai bine ca oricând că tu ești izvorul sărutului meu cuvântul cuvintelor mele ( Constantin Virgil Bănescu)
A publicat volumele de poezie Câinele, femeia şi ocheada (Editura Timpul, Iaşi, 2000), Floarea cu o singură petală (Editura Junimea, Iaşi, 2002) şi Acelaşi cer ce nu e (Editura Vinea, 2006). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001) şi Premiul „Hubert Burda“ pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003). A fost tradus în
Ștrengarul care ne aștepta în poartă, copilul care se murdărea culegându-ne zmeură din grădină, romanticul care ne recita poezii și ne încânta auzul cu fluierul lui dar mai ales POETUL.
Pagina 28 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
O POVESTE ROMÂNEASCĂ DE SUCCES !
Marius-Adrian Porojnicu
Invitat fiind de constănțeanul Nour Dupir, am fost plăcut impresionat și chiar surprins, de realizarea acestuia, pe meleaguri străine ! Cu multă muncă și perseverență, dar și cu înclinație spre frumos, a realizat un adevărat colț de rai, la malul Mediteranei, în Limassol !
poet, Craiova
aprobat de autoritățile cipriote : modul în care e abordată tema, este și el ”the best”: un ansamblu arhitectural sculptat parcă, decorat ca-n cultura marocană, reinterpretată artistic !!!
Superb : absolut superb , vă asigur de asta ! În timpul vizitei mele, am avut și surpriza să văd ziariștii de la ”Le Figaro” , venind să negocieze un reportaj ,pe această proprietate !
Pe un sol arid, cum e în Cipru, m-am trezit brusc, în Paradis : nu exagerez !!! Eucalipți, palmieri, dar și un salcâm și un cais, aduși din România, se lăfăie pe o proprietate măricică ce are un iaz de pești exotici, ca piesă centrală ! Asta în Cipru , unde un sol câinos, face pereche cu lipsa apei potabile : apa e scumpă aici, pentru ca să știți. ! Ei bine, românașul nostru , muncind de dimineața până seara (și la servici și acasă), mi-a arătat și altceva : un proiect de campare aproape finalizat, construit după un plan
Bucurați-vă: sunteți primii din lume, ce văd câteva instantanee de pe această proprietate !