Publicație a expediției proiect SPERANȚA UNUI VIS
România TA
Revistă pentru românii de pretutindeni Anul I iunie 2014
Motto: ” Speranța este un vis cu ochii deschiși”. Tudor Arghezi
” Suntem aici, departe de țară și nu e vina noastră! ” Pag. 10
Fantasticii din Arezzo pag.3
Romnewsmedia www.romnewsmedia.com informație și creație
editat din Diaspora
Aici e reclama Dumneavoastră Contact mail: romnewsmedia@gmail.com
Romania Tv Italia- PRIMA TELEVIZIUNE ITALO -ROMANA
Fii SPERANȚA UNUI VIS! Ai o poveste de viață? Fac românii lucruri frumoase acolo unde trăiesc? Spune-ne și nouă! Contactează-ne sau trimite un mesaj pe Facebook la adresa:
www.facebook.com/sperantaunuivisoficial
Pagina 3
Jurnalele Speranței Unui Vis
România TA e AICI România ta e și aici! Țara unde te-ai născut și pe care poate că ai lăsat-o în urmă, te caută românule inimos oriunde trăiești acum în lume! Ai fost nevoit să pleci departe de locurile natale printre lacrimi, strângeri de inimă și nemărginite speranțe, ai emigrat și da, uite că ai reușit prin sacrificii și ani de luptă cu viața să te realizezi ori să te apropii de împlinire. Câteva suflete au învins depărtarea, deloc ușoară și din câteva țări ale lumii și-au dat mâna ca să creeze această revistă pentru toți românii, din țară ori din Diaspora. Ca să creeze o punte între inimile voastre de români și să scrie frumos despre viețile și faptele voastre la fel de frumoase. Această echipă, încă aflată în formare, își deschide
frumusețea interioară către voi, prin oameni simpli ca toți ceilalți, majoritatea încă tineri, prin autori care trăiesc simplu. De la Londra, Atena, Milano, Miane, Arezzo și până către cele patru zări ale planetei, din Europa, America, Australia și nu numai, oameni frumoși au venit aici, în acest prim număr al revistei pentru a încerca să aducă alături de tine, cititorule, România TA. Bine te-am găsit dragul nostru conațional român de pe toate continentele și nu uita: Revista expediției proiect SPERANȚA UNUI VIS, ”România TA” nu te va părăsi niciodată, suntem aici! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți! COLECTIVUL REDACȚIEI ” România TA”
2 decembrie 2012. I-am descoperit după zile un an, am revenit, din România, ca să le dau cartea obositoare dar de atunci, nu am mai regretat niciodată. mea despre toate aceastea, cartea unde am încercat să Speranța Unui Vis renăștea, oare pentru a câta oară, cu povestesc, printre altele, că toți suntem în viață pribegi și mai multă putere. Lacrimi de bucurie se prelingeau ai viselor noastre. M-au așteptat cu brațele deschise. pe obrajii mei arși de soarele care, ca un fel de Erau aceiași, cu puține excepții. Erau acei oameni care providență, îmi răsărise pe tărâmuri străine, de prin muncesc departe de case, acei oameni din Arezzo care Ungaria, Slovenia și acum, Italia. Aurelia Ceoromila se organizează singuri departe de țara lor, se remarcă îmi dăduse prin lucruri frumoase, microfonul să deloc banale cum par povestesc cine sunt și la prima ce încerc să fac iar vedere...România trăia atunci când am rostit ei...cum trăiește și ”Am încercat să povestesc, printre altele, în numele celor care acum...și pentru mine că toți suntem în viață pribegi ai viselor au rămas pentru mi-au sărit în ajutor, emoția m-a cuprins și totdeauna noastre. M-au așteptat cu brațele mai mult și odată cu FANTASTICII DIN deschise.” mine și alții. Era un 2 AREZZO. ( de Adrian decembrie răcoros iar Melicovici, realizator Arezzo începea să al expediției românești devină pentru mine amintirea eternă a propriei mele Speranța Unui Vis pe jos până la Roma în toamna vieți. Aflați acolo de ani și ani, Eliana Dogaru, anului 2012, pe o distanță de 2200 km. Nicoleta Simion, Doina Bălan, Titus Moldovan, Aceste serial este inspirat din fapte reale. Mihaela Asavei, Valentin Căitanu, Violeta Hristu, Lidia Fichiosi, Andra și Cristian Sav, Nicoleta Jojo, și toți ceilalți, străluceau prin deschiderea și inimile lor...Întâmpinau un român ca și ei care venise pe jos de departe, ca să le povestească așa cum se pricepea despre speranță, despre România... M-au mângâiat cu privirile și poate și lacrimile lor ascunse. Unul dintre cei tineri mi-a dat geaca lui de piele, eram ud de la ploaia fulgerătoare care mă prinsese pe drum...mi-era frig...însă revederea cu comunitatea românilor din Arezzo mi-a alungat acest frig din corp și o căldură binefăcătoare m-a cuprins. Sărbătoreau în acea zi liberă a săptămânii Ziua Națională a României, căci pe 1 unii poate munceau. Acolo am cunoscut-o prima oară și pe Denisa Curtașu, tânăra pianistă. Peste nici
Fantasticii din Arezzo
Jurnalele Speranței Unui Vis
Pagina 4
Ploaia din Murska și strălucirea lui Iancu Samson ” Mă întreb, va putea oare Sami să scrie vreodată totul și toate prin câte a trecut acum foarte mulți ani? ” Adrian Melicovici ( scriitor ), Miane, Italia Ploile teribile din preajma Murska Sobota au fost înlăturate de seninul adus dinspre sufletul unui om pe care nu l-am uitat și nu îl voi uita niciodată. Îl cheamă Iancu Samson și este scriitor care locuiește în Franța. Aflase de ceea ce fac și îndemnat de propriile-i amintiri dar și de inimaginabila omenie. Sami, cum i se mai spune, a făcut gestul solidarității față de un român care încerca să arate ceva… Eu eram acela. Rămas singur, și ” Pribeag pe drumul viselor”, cum am numit cartea mea mai târziu, am avut propria teamă și temerile mele s-au succedat în frumoasa Slovenie una după cealaltă. Printre românii care au ajutat SPERANȚA UNUI VIS a fost și Iancu Samson. Generozitatea sa a adus o nouă victorie a puterii mele în acele momente delicate. Mi-a dat aer, încredere. A comentat mereu la articolele mele de pe blog sau de pe o rețea de socializare apoi nu s-a lăsat până când nu a trimis un ajutor substanțial către mine. Sami a fost un temerar la rându-i. Am înțeles că a mers enorm de mult cu copilul în brațe, în urmă cu ani și m-a întristat când a scris că se simte bătrân. Eu scriam tocmai povestea despărțirii de camaradul meu, la Lendava, ” De azi nici lacrimile nu mai pot să plângă”. OMUL Samson Iancu a devenit unul dintre frumoasele personaje ale cărții mele și dacă acum e mai greu să-i trimit un exemplar, voi face tot posibilul să ajungă la el cu mulțumiri și cu autograf.( între timp a ajuns deja) Nu mi-e ușor aici, în Italia, departe de România dar măcar pot gândi și scrie liber despre asemenea oameni minunați care cum spun eu, au devenit stele care nu se sting. După Murska Sobota, în vremea expediției mele pe jos până la Roma, am tranzitat orașul Ljutomer și târziu, pe înnoptat, am ajuns în Ptuj, unde am vorbit dimineața cu Sami la telefon. Se muta în Cannes și îmi spunea codul de la Western Union. Nu a știut niciodată cât de înlăcrimați mi-au fost ochii atunci nu pentru cei 200 de euro ci pentru că el, un alt român, era aproape de mine deși nu
Aici e RECLAMA TA romnewsmedia@gmail.com
mă văzuse niciodată. La Arezzo, în 2 decembrie, la fel am izbucnit în lacrimi când am povestit celor din sală, despre numele celor care mi-au fost alături, inclusiv al lui Iancu Samson. Mă întreb, va putea oare Sami să scrie vreodată totul și toate prin câte a trecut acum foarte mulți ani? Acest om m-a încurajat mai mult decât și-a imaginat vreodată și poate fără să își dea seama ma făcut și mai puternic în fața sutelor de kilometri care mă așteptau. Și datorită lui am scris că sufletul românesc adevărat nu moare niciodată. Sami a muncit, a suferit, a plâns și a râs odată cu viața în care mereu a rămas același luptător cu propriul destin. Este un scriitor de succes. Este un tată iubit și adevărat. Este un OM care știe multe și ne spune întotdeauna multe… vede realitatea, vede prin propriul trecut ori aievea sosit din viitor ceea ce noi, ceilalți, nu vedem, substratul existenței și Eu-l din noi toți. Iancu Samson nu va înceta niciodată să fie la loc de cinste în sufletul meu. Acum, după o perioadă mai grea prin care am trecut, mă așez ușor într-un nou destin personal dar citind ceea ce scrie Sami, învăț discret și în tăcere cum e să fii om adevărat. Uneori se preling lacrimi pe obrajii noștri și de bucurie nu doar de tristețe. Amintirile dureroase devin așa, prin ceea ce reușim, dovezi ale faptului că toți suntem învingători, dacă vrem. Toți putem. Iar acum am ochii umezi nu ca să par așa, sensibil cu forța ci pentru că mi se derulează permanent în minte filmul zilelor din Slovenia, al suferinței mele de atunci și parcă aud și acum vocea lui Sami ori citesc ceea ce scrie… Îți mulțumesc din suflet, Iancu Samson, pentru ceea ce ești! Deseori, când îmi aduc aminte de clipele din Slovenia, văd strălucirea din ochii lui Sami ca un senin așternut după ploaia din Murska, după care se ascunde de fapt o viață de om, unică, așa cum numai a lui ar fi putut fi. (va urma)
Nu pierdeți episoadele viitoare din ” Jurnalele expediției SPERANȚA UNUI VIS”
Tradiții
Pagina 5
TERITORII DE VIS – POARTA DE SU´ FELEAC chiar mii de obiecte utilitare din gospodăria ţărănească:
”Vorbim despre obiecte cu înţelesuri adesea vârtelniţă, heclă, piepteni de cânepă, sucală, răşchitor, râşniţă pentru făină şi păsat, ici o maşină de tors, un enigmatice, venind şi ele de departe, ce par să ne blidar, un lingurar, un fuior, putini, ulcioare, opinci, spună că distanţa dintre ieri, şi ţesut, mâine se cu mobilier ş.a, colo un astăzi război de albume dintr-un veac îndepărtat, clopote, şterge cândfotografii toate acestea sunt înţelese dinbrâie din piele, trăistuţe şi costume populare de rară frumuseţe; perspectiva sufletului. ” felurite şi colorate cusături şi ţesături vechi, cu motive Michaela Bocu ( Cluj – Napoca ) Un loc la o margine de lume...La capătul celei mai lungi uliţe a Clujului (Str.Soporului nr. 20), undeva, între dealurile Ghirăului, Podirei, Căpşunărie, Buduriş, printre pâlcuri răzleţe de stejeriş, livezi şi grădini, uliul de primăvară, în zborul rotat, ne însoţeşte intrarea întrun spaţiu dintr-o altă dimensiune, suspendat între realitate şi vis. Şi totuşi, ce înţeles capătă acest spaţiu în lumea de azi? Ce are el de oferit contemporaneităţii? Aplecarea asupra acestor întrebări conduce, irepresibil, către altele şi altele...Cine poate întrece căldura astrului zilei? Sau nemărginirea oceanului? Sau grandoarea munţilor? O pasiune tranformată, simplu şi onest, de colecţionarul Gheorghe Căpuşan - el, Gheorghe a Pilului din Floreşti – în artă despre viaţă, cultură tradiţională şi despre cum să o dăruieşti înmiit şi altora care trec pragul Porţii de su´ Feleac. Dar, de fapt, ce e POARTA DE SU´ FELEAC? E casa – muzeu- casă, universul picurat cu pulberi de aur, plăsmuit din sfinte icoane din zona Groşii Ţibleşului sau cărţi cu file îngălbenite, din cioburi de ceramici care au făcut o întreagă civilizaţie sau unelte ale culturii fierului, orânduite pe imaginare frize ori metope de lemn arhaic, din argile arse sau cuptoare de pâine care, toate, plăsmuiesc o stare de spirit cu totul aparte. Sute, poate
poate chiar mii de obiecte utilitare din gospodăria ţărănească: vârtelniţă, heclă, piepteni de cânepă, sucală, răşchitor, râşniţă pentru făină şi păsat, ici o maşină de tors, un blidar, un lingurar, un fuior, putini, ulcioare, opinci, mobilier ş.a, colo un război de ţesut, albume cu fotografii dintr-un veac îndepărtat, clopote, brâie din piele, trăistuţe şi costume populare de rară frumuseţe; cusături şi ţesături vechi, cu motive felurite şi colorate natural...-reprezintă transfigurarea unor poveşti, mituri şi eresuri care dau consistenţă moştenirii noastre.
Vorbim despre obiecte cu înţelesuri adesea enigmatice, venind şi ele de departe, ce par să ne spună că distanţa dintre ieri, astăzi şi mâine se şterge când toate acestea sunt înţelese din perspectiva sufletului. Un fior de melancolie, de bucurie şi de pace străbate acest spaţiu al pământului, motivând întoarcerea în istorie, în trăire, în cultura tradiţională. E, poate prea savant sus, o formidabilă încercare-aventură de cunoaştere, de cumpănire a fiecărei fapte şi a fiecărui gest, e o probă de bun simţ şi de iubire.
Tradiții
Pagina 6 ( continuare din pag. 5 ) Nu neapărat atingerea, volumele, meşteşugul sau cromatica unor odoare din adâncul memoriei le caută cu încăpăţânare colecţionarul, ci mai degrabă patima, parfumul, glasurile reunite într-o polifonie pură din jurul unor existenţe ce-au fost reale odată şi pe care, prin demersul său, caută să le sustragă implacabilei uitări. Da, un loc la margine de lume...Stăpânii locului, Rodica şi Ghiţă Căpuşan, îşi propun să organizeze aici, în casa plămădită cu mâinile lor – casa- muzeu etnografic-, tabere de creaţie pentru elevi şi studenţiartişti, să dezvolte muzeul prin instalarea unei bisericuţe de lemn şi a unor locuinţe tradiţionale, să continue ritualul şezătorilor (aşa cum a fost şi cea de sâmbătă 22 februarie 2014, pentru ˝prinderea Postului˝) şi al întâlnirilor între prieteni, să ofere, cu alte cuvinte, ocazia dezbaterii unor problematici în care vizitatorul, prins şi surprins, să fie implicat interactiv. Să-i fim, aşadar, recunoscători colecţionarului Gheorghe Căpuşan pentru încercarea reuşită de reabilitare a unui
Sânzienele ” un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului ” Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele. Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide. Sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an,
trecut fabulos, în toate formele lui de reprezentare, supunându-l la o nouă şi valorizatoare probă a timpului şi trăirilor fiecăruia.
moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume. SURSA: YOGAESOTERIC.NET
Itinerarii românești
Pagina 7
Liniştea din inima Bucovinei. Vatra Dornei leagăn al sufletului ”Acolo sufletul poate renaşte. Vara e cel mai potrivit anotimp pentru o plimbare prin munţi Călimani.” Liudmila Carta ( jurnalist, Milano), Italia lua telescaunul care urcă până la vârful Dealului Negru care se află la o înălţime de 1.300 m altitudine sau puteţi vizita Poiana Negri și Poiana Stampei, renumite pentru izvoarele lor minerale. Această zonă te încântă şi datorită tradiţiilor care sunt păstrate cu sfinţenie de-a lungul anilor.
Iată unde să mergeţi dacă doriţi să petreceţi câteva zile departe de aglomeraţia urbană. Miros de brad şi fân proaspăt, cu peisaje mirifice rupte parcă din basme şi o linişte ce îţi străpunge firea. Acolo sufletul poate renaşte. Vara e cel mai potrivit anotimp pentru o plimbare prin munţi Călimani. E suficient şi un weekend ca să te îmbeţi cu liniştea şi frumuseţea staţiunii Vatra Dornei. Este un loc din România de care des mi se face dor. În timul studenţiei când simţeam nevoia să mă retrag din aglomeraţia cotidiană şi să îmi încarc bateriile cu energie luăm trenul şi mă opream direct acolo, în mijlocul izvoarelor de aer proaspăt şi ciripitul pasărelelor. Vatra Dornei este o stațiune de la poalele munților care mi-a rămas imprimată pe un colţ de suflet. Orașul este înconjurat de munți împăduriți: Munții Giumalău, Munții Bistrița, Munții Călimani, Munții Rodna, Munții Obcina Mestecăniș. Aici se practică alpinismul și sporturile de iarnă, dar în același timp Vatra Dornei este şi o importantă stațiune balneară.
Portul tradiţional bucovinean, cântecele şi dansurile localnicilor pot fi văzute la Muzeul Etnografic sau în casele muzeu din Dorna Arini, Dorna Candrenilor sau Ciocăneşti. La Vatra Dornei puteţi auzi multe legende. Însă una foarte cunoscută este cea legată de numele localităţii. O legendă de dragoste tragică care spune că întemeietorul Dragoş Vodă obişnuia să meargă la vânătoare în aceste locuri. Aici se îndragostește de Dorina. Într-o zi Dragoş Vodă încercând să vâneze o căprioară o ucide din greşeală pe iubita lui. Astfel locul a primit numele în amintirea ei. Un loc magic în care lemnul este lucrat după secretele străbunicilor. Casele sau căbănuţele din lemn de brad și acoperite cu fân te fac să pătrunzi în lumea poveştilor din copilărie. La
Drumul până la Vatra Dornei este fantastic de frumos, trece prin o mulţime de tuneluri, peste o mulţime de poduri suspendate deasupra unor drumuri înguste și curbe de 180 de grade, prin sate Dorna păstrăvul înoată vioi în râul ce curge lin cu fânul aşezat sistematic şi calculat, prin gări în traversând orasul, iar graiul păsărilor e cea mai mijlocul pădurii. Ajunşi la Vatră Dornei primul loc ce armonioasă melodie auzită vreodată. La câţiva km de te cucereşte este parcul. Aici te vor întâmpina veveriţele prietenoase ce saltă pe alee fără frica trecătorilor, iar dacă ai nişte nuci la tine ele îţi mănâncă din palmă. Pentru a putea exploata mai bine împrejurimile şi a admira peisajele superbe, puteţi
Vatra Dornei se află renumitele mănăstiri din Bucovina: Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Humor. Aceste mănăstiri sunt monumente unicat ale artei feudale româneşti, cu picturi murale atât interioare cât şi exterioare.
Pagina 8
România în imagini
Cabana Bâlea Lac
Poarta Sărutului
Așteptăm fotografiile voastre cu cele mai frumoase imagini din România pe romnewsmedia@gmail.com
Pagina 9
România în imagini
Maramureșul
Decebal, Cazanele Dunării
România în imagini o puteti găsi și pe Facebook la adresa www.facebook.com/ romaniaimagini
Pagina 10
Prodiaspora
Suntem aici, departe de țară și nu e vina noastră ”Miroase a salcâm înflorit în primăveri românești. Miroase a tei pe aleile locurilor natale. Se desenează ulițele copilăriei în amintiri fără de sfârșit.” Acolo unde ochii ți se frang de dorul meleagurilor tale, lacrimile depărtării se transformă în puterea voinței de neclintit. Este acea forță cu care românul plecat peste mări și țări, departe de țara lui, izbutește să treacă peste toate obstacolele. Reușește după ani de sacrificii să își creeze o viață mai demnă, pentru el și pentru familia lui. Diaspora surâde fericită dar țara ei e acum departe, lăsată în urmă fără să o fi părăsit vreodată. Statul român nu le-a sărit în ajutor atunci când a fost nevoie și ce era să facă românul disperat de lipsuri și de greutățile tranziției, crizei preungite? Ce erau să facă aproape patru milioane de români care acum trăiesc în țări străine? Viața e o luptă continuă iar prețul traiului în România devenise prea scump...dar nu, nu au uitat niciodată frumoasa lor țară. Imaginile frumoasei
Românii se răsfrîng în cascadă din doruri eterne, din suflete despărțite de părinți, copii, prieteni. Depărtarea nu e ușoară și mulți se gândesc cum să se întoarcă acasă și mai ales când. Pentru cei mai mulți, nu e momentul. Timpul românilor risipiți pe tot mapamondul este mai iute decât voința lor, uneori. Nu iartă. Generații întregi au început să trăiască în afara țării de origine. Dar România le zâmbește mereu, întinzându-le aievea mâinile cu frumusețile ei neasemuite. Poate prea des, se mai aude câte o întrebare- rugăminte la telefon sau pe internet: ” voi, când veniți acasă?” Sunt poate bunici care nu mai au vreme să aștepte, ei acum se potignesc când merg, le tremură vocea și se întreabă și ei, ce or mai fi făcând copiii și nepoții prin țări străine? Sunt poate părinți care își șterg zilnic lacrimile de gânduri și
de dor. Dar au înțeles. Da, ei, bătrânii noștri, au înțeles că românii au nevoie de sacrificiu, de alte meleaguri unde să se poată ajuta singuri și pe salarii demne. Unii trăiesc resemnați dar împliniți profesional și moral. Alții nu pot ierta faptul că doar cei în care au avut incredere i-au mințit atâta amar de ani cu promisiunile lor. Nici nu mai contează cine sunt aceștia. Oricum România nu-i a lor ci a noastră, a tuturor. Miroase a salcâm înflorit în primăveri românești. Miroase a tei pe aleile locurilor natale. Se desenează ulițele copilăriei în amintiri fără de sfârșit. Au năvălit câmpiile, munții, dealurile, cu poienile lor pline de margarete peste cea mai frumoasă nostalgie. Dar e o iluzie...poate o dorință...românul din Diaspora trebuie să se ducă la muncă...acolo nimeni nu iartă...se muncește...se suferă...se petrece doar în duminici unde ei, maramureșenii, moldovenii, oltenii, basarabenii, dobrogenii, ardelenii, cunosc în seri de sărbătoare românească o singură limbă: cea românească, graiul sufletului. Își fac milioane de fotografii ca să le trimită celor rămași acasă. Dorul românilor de țara lor, nu moare niciodată. Poate că așa, adunați lalolaltă de soartă și depărtare, strigă din inima lor că ei niciodată nu au vrut să plece din țară. Dar nu au avut de ales...și acum ei, românii din Diaspora, spun măcar cu gândul ceva care pe unii mai-mari îi dojenește trist. E o voce la unison ce rostește neîncetat: SUNTEM AICI, DEPARTE DE ȚARĂ ȘI NU E VINA NOASTRĂ!
Actualitate
Pagina 11
Ambasada României din Atena nu i-a uitat pe cei mici ”Inimi,suflete, gânduri, bucurii... Toate acestea reprezintă un singur cuvânt magic pe care toți îl rostim cu drag,cu nostalgie atunci când începem să creștem...” Daniela Popa Popescu jurnalist, Atena, GRECIA Copilăria este tărâmul fermecat în care toți ne-am dori să trăim pentru totdeauna! Ce poate fi mai frumos și mai minunat pe lume decât un zâmbet inocent de copil ? Inimi,suflete, gânduri, bucurii... Toate acestea reprezintă un singur cuvânt magic pe care toți îl rostim cu drag,cu nostalgie atunci când începem să creștem... Astfel, Comunitatea Română Sfantul Stefan cel Mare în colaborare cu Ambasada României din Atena a organizat la data de 1 iunie 2014, spectacolul dedicat Zilei Internaționale a Copilului susținut de elevii Scolii de Weekend din cadrul Comunității romane Sfantul Stefan cel Mare din Atena, spectacol intitulat '' 1 IunieSărbătorim copilăria'' ,sub atenta îndrumare a profesoarelor Doina Bejan și Daniela Popa Popescu. Cu aceasta ocazie, s-a sărbătorit și încheierea
anului școlar 2013-2014 al Școlii romanești din Atenacursuri de weekend în cadrul căreia se desfășoară cursuri de limba, cultura si civilizație romana (cursuri co- finanțate de Departamentul Politici pentru Relația cu Romanii de Pretutindeni (DPRRP)- Ministerul Afacerilor Externe). Alături de cei mici,s-au adunat toți cei care nu au uitat ce înseamnă copilăria și au petrecut clipe de vis uitând practic pentru câteva ore de frământări și griji cotidiene. S-au transpus în lumea lor minunată, Lumea Copiilor! Spectacolul a inclus un amplu program artistic ce a inclus cântece, dansuri, un recital de poezie,fabule și teatru precum si acordarea
cadourilor din partea Asociației , elevilor scolii pentru permanentă prezentă și rezultatele deosebite obținute de aceștia precum și diplomele aferente anului de absolvire. S-a înmânat, din partea domnului Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru romanii de pretutindeni, si a doamnei Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru romanii de pretutindeni, un exemplar tipărit al ”Basmului romanesc” si diplome de participare elevilor care au contribuit la realizarea proiectului, precum si profesorului coordonator din Grecia si anume Ioan Croitor Catargiu, Maria Nicorici, Andreea Burlea, Daiana Chisalita, Dumitru Niculescu, David Croitor Catargiu, Ioana Levarda, Naomi Iacob, Evelina Stoianov, Mihai Beniamin, Candalea Ioana, Pascu Delia, Pascu Denis, Mariana Chisalita, Nicolaus Niculescu sub indrumarea actritei Laura Mihaela Dumitru. Intitulat “Basm romanesc”, Proiectul inițiat de Institutul ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru romanii de pretutindeni a debutat in București, la 1 iunie 2013, primă parte a basmului fiind realizata de elevii din cadrul Palatului Copiilor. Pe parcursul unui an calendaristic, basmul a fost completat si finalizat de elevi romani din Grecia, Belgia, Italia, Republica Moldova, Serbia, Spania si Ucraina.
Citeste acum: www.romnewsmedia.com
Actualitate
Pagina 12
Badantele românce, sacrificii printre lacrimi si bucurii
Până ca frontierele adevărul despre țării să se deschidă, chinurile mamelor ca să au plecat oricum din aibă ei cu ce să crească țara lor. S-au frumos. Acum, poate că descurcat. Românul Într-o căutare continuă, până la disperare, au probleme grave de e inventiv și nu se româncele au strâns puternic din pumni și sănătate și ele dar nu se împiedică. Iar femeile din România dinți, izbutind să se ajute pe ele și propriile lasă. Nu au încotro sau merită bucuria se încăpățânează să dea familii. maximă, ca premiu lecții de viață până și Un material de Adrian Melicovici al vieții. celor ce le-au angajat. Nu le-a fost deloc Au până și cultură ușor. Astăzi, în cel mai amplu arc peste timp, multe din ele și-au găsit un alt rost, prin străinătăți, altele doresc deseori cu mult peste străinii care de multe ori nu știu să se întoarcă acasă iar unele și-au întemeiat familii, nici unde e România pe hartă. Dar u avut parte până la urmă, ușor, ușor, de realizări. După ce au plâns acolo unde s-au dus, ca să poată avea o viață decentă. Nu le-a fost însă ușor. Inclusiv femeile care au trecut neîncetat. După ce au fost calul de bătaie al străinilor, de vârsta a doua muncesc și astăzi, pentru bătrâni sau după ce au parcurs cândva, până să dispară necesitatea rudele lor, rude deseori puturoase și comode. Căci nu e vizelor, sute sau mii de kilometri pe jos ori în deloc ușor să ai grijă de un bătrân, să îl ștergi la fund, camioane, ascunse ca șobolanii cu tot soiul de alți să îl ridici, să înduri mirosul de fecale, să-l plimbi și să emigranți la un loc. Da, amintirile sunt multe și mai înduri și lucruri neprevăzute. Tinere și nu numai fiecare badantă are câte o poveste de viață naive au nimerit în rețele de proxeneți, altele s-au dramatică. Badantele românce au reușit mereu prostituat măcar vremelnic și ciudat, nimeni nu le arată peste mări și țări. Însă cu câte așteptări și suferințe cu degetul în România. Într-o căutare continuă, până la deșarte, cu câte îndurate și adunate, cu câte nevrute disperare, româncele au strâns puternic din pumni și și neștiute...au dat și peste oameni de caracter...și dinți, izbutind să se ajute pe ele și propriile familii. Școala, educația, creșterea, în statul român, au devenit apoi au pășit mai departe pe drumul lor, puternice. un lux astfel că, îndemnate de interes îndreptățit dar și Badantele românce au rămas și astăzi o enigmă a de forța lor de a face orice ca să fie bine, au plecat forței ce o au. Din puținul acela, câștigat, închise departe, de casă, de copii, nepoți. Badantele românce cu anii în casele conților sau familiilor de bani sunt unice în Europa cel puțin. Ele fac totul: au grijă de gata, au trimis milioane și milioane de euro în bătrâni, handicapați, fac curățenie, spală, gătesc și România, ajutând nu doar rudele și prietenii dar și uneori îndură și umilințe de ordin sexual de la câte un țara lor. Indiferent ce vom spune altă dată, e obsedat, numai să treacă odată totul și să fie liniște și suficient să concluzionăm pentru început că badantele măcar puțină bunăstare în familie. Unele din ele au fost românce au reușit prin sacrificii deseori necesare, ucise. Poate că nimeni nu le-a pus lumânarea la cap la printre lacrimi și bucuriile ce au urmat. ultima suflare și copiii lor, niciodată nu vor afla
Actualitate
Pagina 13
Ia românească și frumusețea ei autentică.
Cati Florea
„ O vezi în portul tradițional românesc și te minunezi de farmecul ei. Ia românească rămâne printre cele mai atrăgătoare din lume. Zilele acestea, se sărbătorește Ziua Universală a Iei.”
manager, Miane, Italia Ea a fost inaugurată în urmă cu un an, chiar pe 24 iunie, de Sânziene. Bătrânii spun că acestea ar fi purtat Ia. În acest an, ea este sărbătorită de asemenea, între 20 și 24 iunie. Româncele din toată lumea, sunt îndemnate să o poarte în aceste zile, de la solstițiul de vară și până către ziua cea mare, când ele vor fi mai frumoase ca niciodată, îmbiate și mai ales îndemnate de atracția ei. Ia românească este purtată oricum foarte des, chiar și la o simplă plimbare la ceas de zi sau de seară. Ia românească este mai mult decât un obiect vestimentar. Reprezintă simbolul spiritului autohton, poveste și istorie. Se spune că modelele cusute cu altita pe bluze reprezintă însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. În vremurile de altădată, fetele își coseau iarnă de iarnă, ia pe care aveau să o poarte de Paște, cea mai mare sărbătoare din an, la hora din sat. Dacă pentru alte lucruri, fetele se întâlneau la clacă să lucreze, să cânte și să povestească, ia se cosea întotdeauna în secret, pentru ca nimeni să nu copieze modelul si cusăturile. Ia românească poate fi un brand de țară aparte, care se va distinge negreșit și neprețuit între porturile din alte țări. Dealtfel, foarte mulți străini apreciază ia noastră. Unii și-o doresc nespus de mult, de la vedete tv și până la actori cunoscuți, toți fascinați de minunăția creată de îndemânarea românilor. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat
Centrul de Asistenta si Servicii a Cetatenilor Romani din Italia C.A.S.C.R.I. În numărul viitor citiți un material despre eforturile depuse de președintele asociației. dl. Leontin Cojocea, Toscana.
Un material emoțional de Adrian Melicovici
tradiția și gustul de la o generatie la alta. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Ia românească este de fapt denumirea cămășii feminine. Celebrul designer Yves Saint Laurent a fost cucerit și imediat inspirat de ia românească deschizând încă din 1981 o colecție completă intitulată ” La blues romanie”. Ulterior, el a fost urmat și de alți designeri. În martie 2012, cântăreața Adele, în revista Vogue, a purtat creația românescă.
Procultura
Pagina 14
Maria Roibu, poeta ” FRENEZIE ” in Diaspora Privesc ceasul. E seară. Ce ciudat. În loc să apună, soarele pare să răsară. Și mai ciudat, îl văd deși plouă cu cele mai frumoase lacrimi de ploaie. Se amestecă anotimpurile între ele, ca un amalgam de trăiri sub ascunzișul unor poezii cu greu descifrate, dar atât de frumos înțelese. Și pentru că ele trebuiau să poarte un nume, li s-a spus simplu: MIRAJE.
Poeta și-a lansat ”Miraje” la Paris toamna trecută apoi în Europa. Pe Maria ai impresia că o cunoști dintotdeauna fără să știi vreodată totul despre ea. Este ca marea nesfârșită, sub muzica valurilor, poeta neînțelesului și totuși doritului sens redat cu reală măiestrie. ” Muzica lor este precum a valurilor care se izbesc de stâncile țărmului”, puncta în urmă cu mai mulți ani Lubomir Dorușka în citita carte ” Stele pe cerul muzicii”. Poate că dacă ar fi rămas tânăr și ar fi cunoscut-o pe Maria, ar fi rescris și ” Stele pe cerul Diasporei”. Versurile poetei românce, te îndeamnă să nu te mai Maria Roibu, saturi de căutarea percepției despre ce nu poeta “ Frenezie” ai aflat încă. Tot ce e ascuns dincolo de inima noastră, imortalizat la momentul legăturii cu ascuțimea profunzimii, sună plăcut și provocator așternut pe hârtie. Da...MIRAJE... Astfel, te cufunzi în ” Desăvârșire”: ” plantația secundelor tale/ dă rod în fiecare dimineață/ toate ramurile clipei/ se dezbracă de gustul dulce acrișor/ al eternității...”. Iar până ” Frenezie” mai ai un singur pas: ” pe brațe te port departe de lume/ te-acopăr cu mine,de friguri te-ascund/ și-ți mângâi o pleoapă adusă pe culme/ ce cheamă lumina robită-n străfund”. Maria Roibu a plecat de foarte tânără din România. A strâns din pumni, și-a înălțat ochii spre cer și a pornit în căutarea timpului deloc pierdut. Apoi, și-a regăsit propria cadență, călătorind printre suflete și locuri ale bătrânului continent. Oamenii au început să o cunoască și să o aprecieze. Dealtfel, Pere Besso, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a apucat să-i traducă în catalană versurile din ceea ce frumos se numește volumul de poeme MIRAJE, volum lansat și la Paris, nu cu mult timp în urmă. Și Maria l-a tradus pe Pere. O fascinantă uniune a lumilor pentru una singură: poezia.” Poeta privește lumea din perspectiva unui exilat benevol într-o lume lăuntrică aflată,precum o casă din copac”...prea sus pentru a fi deschisă și prea jos pentru a fi călcată” (Casa din copac). Surprind,prin concizie,versurile cu valoare de maxime:”Timpul nu regretă,nu învață/El doar
vede”(Pleoapa adâncului).” ( Carmen Focșa ) Poeta stabilită în Olanda, după ce a locuit în Franța o bună perioadă de timp, își descrie abil versurile, acoperind zâmbitoare neînțelegerea unora, neputința celor ce au rămas săraci în spiritualitate și oferind viață eternă unei poezii pe cât de originale, pe atât de apreciate, din fericire și tot mai mult, pe meridianele unei părți de lume. O lume creată de ea,, prin adevăr, iubire și mai ales dăruire față de ceea ce poate face ea însăși mai frumos în arta versului. ”Poemele mele sunt ca niște mesaje codate pe care subconștientul meu le primește sub forma unui joc de puzzle. Scriu vers alb, un alb în care dragostea este expusa într-un mod nefiresc pentru mulți dintre noi, însă absolut de firesc pentru mine.Travaliile mele scriitoricești. Mulți se întreaba de ce îmi place să le numesc așa. Ei bine, travaliul ăsta se produce atunci când sufletului meu îi ies pe gură dureri luminate, atunci când inima se lovește de toți pereții lumii, atunci când mintea o ia de-a dura pe treptele ascuțite ale unei ferestre sugrumate.”, spune poeta. Dacă o citești pe Maria Roibu și chiar pe prietenii ei, ai grijă, cititorule, să nu te trezești în ” NOUĂ CERURI”, pentru că apoi ” riști” să murmuri: ” Zâmbetul prezentului, în fața unui necunoscut”. Ca orice muritor care se respectă, Maria Roibu trăiește fericită între versuri, iubire și mai ales nemărginirea aleasă din ea, pentru ceea ce face continuu, neobosită. Este mereu pe drumurile căutărilor, și astfel, odată regăsindu-se, își dă seama ca orice poet că nimic din ce poți face mai mult nu se termină vreodată. Maria Roibu este mereu poeta FRENEZIE dintr-un continuu început. Articol scris de Adrian Melicovici
Procultura
Pagina 15
Corina S. Bebereche, tânăra scriitoare pentru copilul din noi toți. Emigrată din țară în 2002 în Italia, s-a stabilit în Torino. Termină Liceul de Limbi Straine din Măcin, apoi școala de Secretar de Cabinet Medical din Italia. Publică prima ei carte “Cuore di vipera” pe 5 mai 2012 cu Casa de Editura “Sottosopra”. Prima prezentare a cărții a fost pe 11 mai 2012 la Salonul Internațional de Carte, în aceași zi prezintă cartea și la Standul Romanesc cu ocazia participării țării noastre ca oaspete. " Am fost onorată să-mi prezint prima mea carte în coincidența participarii țării de onoare la Torino. Apoi au urmat numeroase prezentari în Torino (cea mai importantă a fost la Salonul de Carte și Circolo dei Lettori), dar și la Bergamo, Grugliasco, Chieri, Castellamonte. Am prezentat-o și la Casa Mia Tv, Quarta Rete Tv, Primantena TV, Rete Canavese, dar și la Radio Torino International (post de radio pentru românii din Italia și nu numai), Radio Romania Actualități, Radio Italia Uno și Radio Flash. În 2012-20132014 am luat Premiul Special Re Rebaundengo Sandretto pentru Fotografie la Concursul ”Lingua Madre” . În 2013 câștigă Premiul 3 cu poezia “Il cuore libero” (Inimă liberă), apoi la Festivalul International de Teatru Rusesc în cadrul căruia prezintă cartea sa în limba rusa, i se inmânează Diploma de Onoare cu mențiunea “Cuvânt și imagine”, în martie 2013 în orasul Grugliasco primește Premiul de Cetățean de Onoare al orașului de la Asesoarea Gabriella Borio. În 2014 câștigă alte doua premii pentru opera “Cuore di vipera”(Inimă de viperă) și Premiul de imagini și poezii , premii accordate de către Asociația Culturală Italiană Centro Studi Cultura e Società. În octombrie 2013 are o apariție în filmul italian “Madelaine”. I s-a facut publicitate, dar în același an publică articole în ziarele: Ora Romaniei, Actualitatea Magazin , Gazeta Romanescă, Zorile, Futura (ziar web italian), Revista Orizonturi Culturale, și ziarul italian “Il canavese”. Din 2012 până în prezent, scriitoarea a câștigat 8 premii în total, dintre care patru doar pentru cartea CUORE DI VIPERA Cartea CUORE DI VIPERA( INIMA DE VIPERA) a fost publicată in 2012 cu Casa de Editură “SOTTOSOPRA”. Este o carte atât pentru copii, dar și pentru cei adulți cinsprezece povești, ce trezesc sentimente profunde și de speranță într-un viitor mai bun. Poveștile sunt “istorii”ce cuprind oamenii, magia și animalele. Povestirea e directă ca și natura protagoniștilor. Buni și răi în a căuta dulci intenții și răutăți subtile. Rezultatul final, chiar daca redus în acest gen de scriere, nu ne sustrage în a mângâia protagoniștii nouă apropiati, ci împingându-i aproape în mod inconstient, spre gândurile noastre și inevitabile acțiuni. Aspecte ale unui timp ce era al nostru, în mod sigur mai bun. Basmul ca metaforă a existenței noastre. Povestirile abandonează orașele noastre pentru a se repropune în locuri îndepărtate și necunoscute, mai potrivite fanteziei. Aparenta și delicata ingenuitate prin care se propun, nu trebuie să inducă în inselaciune, anumite figuri teribile se inspiră dintr-un al nostru scurt trecut. Zguduie conștiința cititorului și ne redescoperă apartenența, etica
inactivă. Scoatem spadele noastre de lemn și luptăm în povești. Ne întoarcem copii și la proaspăta inocență. Cartea “Inimă de viperă” ne repropune o lume pe care noi demult am uitat-o și cu ea, visele noastre și ceea ce vroiam sa fim. “Povestirile acestei tinere și noi scriitoare, ne amintesc “timpurile” în care eram educați prin poveștile bunicilor: locuri extinse și curate, personaje ambigue în aparitia lor, dar clare și pure in aceleași ambitii. Cei buni înving întotdeauna, deoarece în acest rol totul e mai ușor de suportat, fiindcă arta minciunii e sfârșitul de sine și se ascunde în istoria lumii. Cine trăiește în sentiment bun, nu exclude de a-l comunica și “povestea” devine pânza preferată pentru a-l reprezenta. Autoarea acestei cărți o face cu eleganța unui fluture, cu finețea unui începător și cu calmul celui ce posedă timpul” , asa descrie Bruno Prinzi- autorul prefeței cărții. Temele sunt diferite: iubirea, lupta binelui contra răului, abandonul, umorismul, trădarea, amiciția, ospitalitatea. O carte din care transpare speranța că binele triumfă întotdeauna, scrisă si pentru cei ce nu încetează să lupte contra răului și a injustițiilor. Corina are un cv literar impresionant. Puțini din scriitorii de astăzi mai publică în aceste zile cărți de povești. Corina ne-a răspuns cu mare deschidere și am avut ce afla despre ea și reușitele din ultimii ani. Populară, deloc retrasă din spațiul creativității inedite, scriitoarea ne cucerește prin ea însăși, aducând pe lângă ceea ce spune și acea mulțumire că cineva, într-un colț de lume, departe de țara sa dar iubită de timp și viață, se gândește să lase în urma ei ceva frumos. Pentru că se știe, poveștile, rămân întotdeauna la lumină, pentru copiii de azi și de mâine. Meritul autoarei este unul aparte, între alte apariții publistice contemporane.
de Adrian Melicovici
Pagina 16
În toate de Dănutza Popa
Picătura de poezie În sufletul ce naște-n noi Dorințe fără de sfârșit, Se înfiripă șiruri de comori Care se pierd în infinit.
În șoaptă, se rostesc atâtea adevăruri. În bezna nopții, se clădesc atâtea deșertăciuni... Când sunetul mut fără de cuvinte, Îmbie lacrimi și multe luări-aminte.
În clipele ce-au fost și s-au pierdut Nu regăsim nimic... Se pierd în șoapte de început,
În pânză albă ca zăpada
Trăiri pierdute în destin.
Se cos amaruri și destine stinse... Se colorează fără de înțeles, Doar aripi frânte în culori prelinse.
În zarea fără de sfârșit Se aud ecouri de altădat' Se văd plecând spre negre zări, Neprețuitele uitări.
Marea... De Cristian Gabriel Groman
De apa n-ar cunoaşte valuri... De viaţa mi s-ar face scrum... De marea n-ar atinge maluri... Şi sufletul s-ar pierde-n fum... Pagina 17 al tău drum... Tot căutându-ţi Şi paşii tăi nu-i voi găsi... M-aş risipi pe tărmuri reci... Şi goale, negre şi pustii... Sperând ca-n drumul meu să treci... Ştiind că-n veci te voi iubi...
Cristian Gabriel Groman in presa din Diaspora
Educație
Pagina 17
supraevalueze cunoştinţele şi să se complacă în a obţine note care nu reflectă adevăratul lor „Educaţia este cea mai puternică nivel. Astfel, trebuie să armă pe care voi o puteţi folosi existe o linie de mijloc, un echilibru în ceea ce pentru a schimba lumea.” priveşte modalitatea de (Nelson Mandela) predare şi evaluare a profesorului pentru atingerea obiectivelor Încă din primii ani de propuse pentru că nu este suficient să ajungă la viaţă omul învaţă să finalitatea dorită dacă elevul memorează mecanic umble, să vorbească şi să cunoştinţele predate fără a le înţelege adevărata lor îşi definească utilitate. Trăim în era tehnologiei când aproape fiecare prin om are un laptop sau un calculator conectat la internet, Natașa Valentina Roman personalitatea intermediul acţiunilor iar acest lucru nu poate decât să faciliteze comunicarea profesor, Arad sale. Luând în considerare dintre profesor şi elev. Oricât de bine ar fi pregătit un modelarea armonioasă a profesor şi oricât de bine ar fi de îmbinate metodele de omului, educaţia poate fi considerată un proces evolutiv predare – învăţare, respectul elevilor ar creşte faţă de care are ca finalitate nu doar dobândirea unor profesor în momentul în care ar observa dăruirea şi cunoştinţe, ci şi capacitatea elevului de a aplica disponibilitatea sa. Fiind conectaţi la internet, cunoştinţele dobândite. Adevărata educaţie nu se comunicarea dintre profesor şi elevi este facilitată sfârşeşte după terminarea studiilor, însă „cei şapte ani deoarece profesorul îi va putea ghida în realizarea unor de-acasă” şi toate informaţiile acumulate de-a lungul proiecte sau teme sau îi va putea lămuri în privinţa timpului sunt esenţiale pentru formarea elevului care va sarcinilor pe care aceştia le au de făcut şi astfel ghidarea deveni mai apoi adult. elevilor nu se va limita doar la orele de curs . Aşa cum între toate elementele naturii trebuie să existe Mintea, trupul şi sufletul unui copil sunt asemenea unui armonie, la fel de armonioasă trebuie să fie şi relaţia aluat, iar sarcina profesorului este de a-l modela într-un profesor – elev. Rolul profesorului nu este doar de a mod armonios în aşa măsură încât elevul să ştie să împărtăşi elevilor săi cunoştinţele pe care el le deţine, ci folosească ceea ce a asimilat. Copilul poate fi comparat şi acela de a le insufla pasiunea sa pentru materia pe cu un copac care va da roade prin aplicarea care o predă. Îmbinând într-un mod armonios metodele cunoştinţelor dobândite şi astfel seva informaţiilor va fi de predare tradiţionale cu cele moderne, profesorul perpetuată deoarece acel copil va transmite, la rândul reuşeşte să îi motiveze pe elevii săi nu doar să asimileze său, tot ceea ce posedă el din punct de vedere intelectual cunoştinţele predate, însă, prin dăruirea cu care le generaţiilor viitoare odată devenit adult. împărtăşeşte acestora, îi va stimula să aprofundeze cele „Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o ce li s-au predat. Nu prin rigiditate şi prin calificativele puteţi folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson mici acordate, însă nici printr-o generozitate exagerată Mandela) După cum spune şi Nelson Mandela, cel care profesorul va ajunge la inima elevului său. Fiind mult a militat împotriva rasismului, educaţia nu presupune prea sever în abordarea metodelor de predare şi în doar asimilarea unor cunoştinţe, ci şi iluminarea evaluarea cunoştinţelor predate, profesorul riscă să spirituală a unei persoane deoarece un om educat va descrească gradat interesul elevului într-atât de mult evolua într-un mod armonios şi îi va putea determina şi încât singura preocupare a elevului va fi să obţină o notă pe cei din jurul său să evolueze schimbând astfel de trecere. Acesta nu va mai depune nici un efort în ceea perspectivele acestora în ceea ce priveşte lumea. ce priveşte aprofundarea noţiunilor studiate şi se va Închei gândurile mele simple cu un citat care mi se pare mulţumi să asimileze minimumul de informaţii necesare că este emblematic pentru ceea ce trebuie să semnifice pentru a promova materia respectivă. Pe de altă parte, o educaţia pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârsta şi evaluare generoasă prin acordarea unor note mult peste studiile noastre: „Educaţia este mişcarea din întuneric nivelul elevilor îi va determina pe aceştia să îşi spre lumină.”(Allan Bloom)
Lumina educației
România TA e AICI. Spune-le și prietenilor tăi despre noi. Îți mulțumim.
Pagina 18
Istorie
Mândrie, speranță și parfum de București Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană iau adus numele de „ Micul Paris ”.
„ Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: ”Sunt român!” (Alexandru Vlahuță). Am Lidia Fichiosi depozitat amintirile mele într-o felie de Lună și Radio Wave International astfel, în nopțile senine, ( Arezzo, Italia) atunci când nostalgia mă apasă, ea îmi trimite pasaje ce-mi amintesc părțile mai putin cunoscute ale călătoriilor și informațiilor culese pe plaiurile mioritice. Vi le voi împărtăși și vouă, prieteni dragi, cu speranța că vă vor face să fiți și mai măndri de originea noastră! Arhiva ziarului”The New York Times” conține și un articol care datează din anul 1876, în care București, capitala României, este supranumit „orașul plăcerii”. Prima mențiune a capitalei apare în 1459,în 1862 devenind capitala României. Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșitul
secolului XIV. La jumătatea secolului al XVII-lea călătorul oriental Evilya Celebi nota în memoriile sale că numele se trage de la fiul lui Gebe-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Caris, de aici BukrisBucurești. În 1781, I.Fr.Sutzer, călător elvețian în țara noastră, consideră că numele vine de la „ bucuria, bucuros, a bucura”. Trei decenii mai târziu, într-o carte
tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc „Bukovie”. Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „Bucureshti” înseamnă „frumos este”. Prima mențiune scrisă despre Bucur ca întemeietor figurează în însemnările consulului Angliei la Bucuresti, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra. Domnitorii fanarioti nu au luat în seamă legenda lui Bucur, ci au tradus toponimul prin „Hilariopolis”, ceea ce, în limba greacă înseamnă „Orașul Veseliei”. Până în 1800 î.Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printrun proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î.Hr., în care multe zone sunt populate de indoeuropeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d.Hr. sunt atestate în secolele III-XIII, până în Evul Mediu. Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558-1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, aceasta rămânând până astazi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială. Cuvintele curg ca un sirag de perle infinit și Luna imi trimite alte fragmente de amintiri. M-am îndragostit de București din frageda pruncie. I-am admirat străzile înguste, pietruite și pline de istorie cumpărând covrigi pe bătrânul Lipscani. Mă amețea mirosul antichității din anticariatele de la Universitate și mă refugiam în Grădina Botanică printre copaci și culori vii iar la sfârșitul zilei în sălile de teatru și concerte aplaudam frenetic, admirând protagoniștii și talentul lor. Ieșind în plină noapte mă simțeam înfășurată de parfumul teilor. Am plâns pe malul Dâmboviței la primul meu eșec și cu picăturile de ploaie ce-mi șiroiau pe tot corpul m-am trezit pe bulevardul Magheru unde îmi mâncam gogoșile aburinde cu smântână lichidă pe care o sorbeam cu poftă, încercând să uit campusul universitar, Regie, unde linia celor admiși a fost trasă înaintea numelui meu. Magheru era învăluit de un soare spectacular. E adevărat, parfumul de București persistă ca și amintirile mele! ( va urma) România TA și pe www.facebook.com/romaniaimagini
În numărul viitor vă prezentăm povestea unei tinere actrițe românce din Spania, plecată să urce treptele succesului:
Loredana Pârvu, steaua de pe cerul Diasporei românești!
Cere și tu direct de la autor cu autograf romanul ERRANTE SUL CAMMINO DEI SOGNI ( PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR) scris după 2200 km parcurși pe jos de scriitor în toamna anului 2012 prin expediția sa interculturală
” Speranța Unui Vis” Un roman document cu toate personajele reale, o mărturie vie a suferinței și împlinirii, într-o promovare inedită a românilor și României. Autorul este primul român care a refăcut traseul lui Badea Cârțan după mai bine de un secol. Contactează scriitorul și pe FB la adresa www.facebook.com/sperantaunuivis „ Pribeag pe drumul viselor”, autor Adrian Melicovici
În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici (Italia) ( FONDATOR ” România TA”, coordonare, tehnoredactare, design, grafică.
Cati Florea ( Italia) ( manager Romnewsmedia.com ) Liudmila Carta ( Italia)
Daniela Popa Popescu ( Grecia), www.romaniingrecia.gr Michaela Bocu ( România, jurnalist la Ziarul Făclia din Cluj Napoca) Lidia Fichiosi ( Italia), realizator coffee & radio la Radiowaveinternational din Arezzo. Natașa Valentina Roman ( România, profesor) O revistă de promovare a românilor editată din Diaspora.
România TA
Revistă lunară de promovare a românilor și României editată din Diaspora