România TA Diaspora, februarie 2015

România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: romaniatadiaspora@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978

Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!

Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978 În acest număr au scris următorii autori:

poet, Olanda

Adrian Melicovici

Natașa Valentina Roman

scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)

profesor, Arad, România

Carina Cesa Sava profesor, Sacile, Italia Daniela Popescu, specialist în pedagogie, Atena, Grecia Cristian Gabriel Groman poet, Londra, Anglia Liliana Daniela Găvăneşteanu poet, Madrid, Spania Liudmila Carta jurnalist, Milano, Italia Cati Florea manager Romnewsmedia, Miane, Italia Constantin P. Popescu scriitor/pictor, Târgoviște, România Maria Roibu

Lidia Fichiosi realizator radio, Arezzo, Italia Mihaela-Luiza Dumitraşc profesor, Verona, Italia Marius - Adrian Porojnicu poet, Craiova, România Iancu Samson scriitor, Cannes, Franţa Lică Barbu, Brăila, România prozator, Brăila, România Irina Lucia Mihalca poet, Bucureşti, România Caterina D. Enescu Roma, Italia

Sursa copertă: site panoramio.com ISSN 2360 – 607X

Pagina 3 – România Ta Diaspora

Info utile

Recomandări generale pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în străinătate: Planificarea unei călătorii în străinătate trebuie respectate în funcţie de ţara în care se presupune, în primul rând, o informare corectă efectuează deplasarea. asupra condiţiilor de intrare şi regimul de şedere În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe din ţara de destinaţie. consideră că este necesar ca fiecare cetăţean Fie că vorbim de condiţiile privind traficul auto, român să conştientizeze riscurile asociate unei legislaţia vamală, utilizarea cărţilor de credit, sau călătorii în străinătate şi să îşi asume în mod regimul de călătorie al animalelor de companie, individual responsabilitatea pentru reducerea cetăţenii români trebuie să ţină cont de faptul că acestora. există anumite particularităţi naţionale care Sursa informațiilor: www.mae.ro ·

Procuraţi-vă un ghid de călătorie pentru destinaţia aleasă.

·

Informaţi-vă asupra situaţiei de securitate din zonă.

·

Accesaţi periodic pagina web a Ministerului Afacerilor Externe, rubricile „Sfaturi de călătorie” şi „Vize şi servicii consulare”.

·

Consultaţi ghidurile de călătorie puse la dispoziţie de către Ministerul Afacerilor Externe la rubrica Sfaturi de călătorie » Ghiduri de călătorie.

·

Verificaţi şi alte informaţii oficiale furnizate de instituţii ale statului român (Poliţia de Frontieră, etc.) precum şi informaţii oficiale furnizate de autorităţile ţării în care doriţi să vă deplasaţi.

·

Pentru obţinerea unor informaţii turistice suplimentare, vă recomandăm să consultaţi informaţiile oficiale furnizate de autorităţile statului în care doriţi să vă deplasaţi.

Odată ajunşi în ţara de destinaţie, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se adreseze misiunilor diplomatice sau consulare ale României şi să îşi anunţe prezenţa în zonă, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Coordonatele misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare le puteţi găsi la rubrica MISIUNI ALE ROMÂNIEI. Atenţionăm cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc că îşi asumă propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie a misiunilor diplomatice în astfel de zone sunt reduse. În cazul în care cetăţenii români se confruntă totuşi cu o

situaţie deosebită, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt pregătite să acorde, în conformitate cu legislaţia în vigoare, la cerere sau din oficiu, atunci când situaţia o impune, consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară

Ţineţi cont de faptul că informaţiile prezentate în această rubrică au însă numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei sau al şederii în străinătate.

Fiecare cetăţean român trebuie să fie conştient de faptul că riscuri de securitate sau de altă natură sunt prezente oriunde în lume şi că trebuie să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.

Pagina 4 – România Ta Diaspora

Spiritualitate

Scrisoare către Valentin Dragă Valentin! Te cunosc încă din perioada pre adolescentină, când abia de la colegii mai mari auzeam de fluturaşi în stomac şi bilețele de dragoste. Până când am mai crescut și ca orice adolescentă mi-am primit porţia de fluturi în stomac şi aşteptam cu nerăbdare să îmi aduci măcar o mică atenţie, o privire, un gest, o floare, de la cel drag.

Liudmila Carta jurnalist, Milano

Mărturisesc că ziua aceasta a ta specială avea atâtea semnificaţii boeme în mintea mea pe atunci, încât toate dezastrele lumii se petreceau dacă dragostea nu se împlinea ca în basme. Doar o zi. Măcar acea zi să fie perfectă. Iar de nu...te certam şi iţi ceream socoteală. Apoi mă resemnam cu gândul că ai să vii la anul. Mai copt şi mai inspirat. Mai surprinzător.

Au trecut peste zece ani de atunci şi dragul meu Valentin, proclamat zeu al iubirii, îţi mărturisesc că între timp am învăţat să nu te mai aştept. M-ai dezamăgit cu ipocrizia ta de gentelman cu faimă internaţională ce apari o dată pe an şi cucereşti inimi, le iubeşti, le răsfeţi, apoi le abandonezi încarcerate de iluzii în singurătate.

chiar de pe câmp. E cel mai simplu să ne iubim virtual, pe rețelele sociale. Iubirea aceasta poate fi atât de falsă şi uneori atât de ademenitoare. Te înalță până la cer şi apoi dă cu tine de pământ. De accea Valentin m-am detașat de tine.

Nu spun că refuz să mai iubesc, însă vreau să iubesc altfel.

Vreau să iubesc în fiecare zi. Vreau să iubesc viaţa aşa cum este în aceste vremuri, cu sacrificiile pe care le facem zilnic, cu dorul pe care îl purtăm cu noi prin ţări străine.

Vreau să pot să iubesc şi să iert trădările celor care m-au dezamăgit. Vreau să mă îndrăgostesc şi să iubesc, oricând și oricum, fără prejudicii şi exigențe. Vreau ca dragostea să mă trezească în fiecare dimineaţă pe aceeaşi tonalitate şi să mă legene mereu ca pe un copil mic înainte de culcare.

Aşadar, Valentin, dacă vrei să îţi recapeţi farmecul, iţi sugerez să fii mai sincer şi să vii mai des în cursul anului cu aceeși atenţie pe care o aduci pe 14 februarie.

P.S. Seamăna şi ceva mai mult romantism, ca să ne iubim mai cu spor.

Consemnat,

O FEMEIE “ Nu mai avem timp să fim romantici. “ Nu ştiu câte inimi ai reuşit să uneşti pe timpul împăratului Claudiu al II-lea, însă pot spune că în societatea de astăzi, a epocii digitale, cu imensele probleme economice, misiunea ta de a uni iubirea e un total faliment. Nu mai avem timp să fim romantici. Bărbaţii nu mai au răbdarea să curteze o femeie, femeia selectează bărbaţii.

Nu mai avem timp să ne scrim bilețele misterioase cu parfum de iasomie şi să dăruim flori culese din grădină sau

“ Nu mai avem timp să ne scrim bilețele misterioase cu parfum de iasomie şi să dăruim flori culese din grădină sau chiar de pe câmp.

E cel mai simplu să ne iubim virtual, pe rețelele sociale. “

Pagina 5 – România Ta Diaspora

Educație

Părinți fericiți, copii fericiți!

Fericirea copiilor, mai târziu a adulților, depinde de modul în care sunt crescuți aceștia de către părinți. Cadrul educațional corect și mediul familiar sunt factori importanți în reușita adultului de mai târziu. Reușita se obține printr-o stare de spirit bună, îmbinată cu multă dragoste și corectitudine pentru semenii săi. Pentru un părinte incepator, primul gând este cum să crească copilul fericit.

Daniela Popescu specialist pedagogie, Atena

Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bine pentru copilul său, încercând din răsputeri să fie un părinte model iar de cele mai multe ori acesta eșuează, crescând un copil după tipare prestabilite sau încercând să îi micșoreze orizontul, nelăsându-l să aleagă.

Prietenia între părinte și copil este primordială. Ei au nevoie de părinți în viața lor, nu în jurul acesteia. Trebuie să le arătăm că nimic nu este mai presus ca ei, că știm să-i ascultăm si să-i înțelegem. Să le dăm dreptul de a avea rol în corecta funcționare a familiei.

Să-i recompensăm de fiecare dată când se văd rezultatele si să nu-i certăm când au făcut ceva greșit. Nu vor face altceva decât să ascundă. Să-i învățăm să încerce să-și rezolve singuri problemele cu care se confruntă, iar doar când nu reușesc să o scoată la capăt, să le dăm o mână de ajutor.

Foto – volum publicat de autoarea articolului

Grija exagerată și protecția peste măsură duc la inhibiție, la necomunicare și în cele din urmă la singurătate. În acest caz, nu se mai pune problema fericirii.

Pentru început, copilul trebuie să aibă un mod de viată corect, să mănânce corect, să doarmă, să facă mișcare și să se joace. Joaca este permisă la orice vârstă, iar activitățile desfășurate prin joc le lărgesc orizontul, provocându-le interes și automat o stare de implicare bună.

Să crești un copil nu este deloc ușor. Să crești un copil fericit este mult mai greu. Fericirea pe care ne o dorim copilului nostru nu se construiește cu cadouri scumpe, vacanțe frumoase sau plimbări. Fericirea se ascunde în timpul pe care-l petrecem cu ei, în îmbrățișări și jocuri de-a... Fericirea.

Imaginați-vă starea de suflet și de bine a copilului care vine de la scoală și trecând pragul casei este întâmpinat de un zâmbet larg și iubitor...

„ Grija exagerată și protecția peste măsură duc la inhibiție, la necomunicare și în cele din urmă la singurătate.”

Pagina 6 – România Ta Diaspora

Comunităţi

Prato sau acolo unde dorurile cântă și dansează- Petronel Neculăeș.

Adrian Melicovici

Este încă foarte tânăr și plin de energie pentru ce își dorește să facă în viață. Artistul din el renaște treptat, treptat, de la primii pași de dans popular, până la interpretările solistice. L-am cunoscut absolut întâmplător în Toscana, la Abetone, cu ocazia unui eveniment româno-italian. Și de atunci, am știut că într-o zi voi scrie și despre el, așa cum scriu despre toți românii frumoși.

scriitor, Miane Petronel Neculăeș

Artistul din el renaște treptat, treptat...de la primii pași de dans popular până la interpretările solistice...

Petronel Neculăeș, a venit în Italia încă din anul 2009, pentru a lucra la o pizzerie, în căutarea unei vieți liniștite, obligat de greutățile traiului din țara de origine. Sa născut în comuna Alexandru Ioan Cuza din județul Iași, într-o familie numeroasă, cu 11 frați, dintre care opt băieți.

Stilul său este unul tradițional, muzica moldovenească, adică a locurilor de unde își are originile.

Este născut în anul 1991, deci avem de a face cu un talent care are tot viitorul în față. Nu există teamă de greutăți sau nereușite pentru acest tânăr ambițios. În momentul de față, locuiește în orașul toscan Prato, Italia și deja a ajuns la câteva posturi de televiziune, unde a evoluat în fața a milioane de telespectatori, cum ar fi Etno TV, Pro Tv Chișinău, pe la televiziunile din Toscana sau în Veneto, la Padova, TLM, etc.

Îmi răspunde cu sinceritate, deschis dialogului și făcând cinste generației sale cu vorbele ce le rostește, ca un român ce nu se dezminte, singur și amițios, prin străinătăți.

Este un dansator talentat al jocului popular dar de la o vreme, preferă să și cânte ca solist de muzică populară.

Petronel este o fire deschisă, optimist de fel.

Poartă cu mândrie costumele populare arătând astfel lumii, o parte de Românie frumoasă, așa cum o știm noi.

Artistul Petronel este și sufletul Petronel. Spune că-i place cântul popular moldovenesc și are drept model marile nume ale folclorului nostru autentic, din zona Moldovei. Cu siguranță că și tânărul nostru va fi în istoria vieții și a cântecului popular un model la rându-i, pentru generațiile următoare, cum îi stă bine unui artist adevărat.

Pagina 7 – România Ta Diaspora

Procultura

Societatea Scriitorilor Târgovișteni ( S.S.T.) pe meridianele lumii (1) Una dintre cele mai puternice societăți culturale din România, este în acest moment Societatea Scriitorilor Târgovișteni ( S.S.T) de la Târgoviște. Pe parcursul ultimilor ani, scriitori cu experiență, critici și laureați ai mai multor concursuri literare, și-au unit eforturile pentru a menține nestinsă pasiunea pentru scris, creație, fie că vorbim de proză ori poezie.

Autori consacrați, deschiși dar și hotărâți să continue tradiția culturii târgoviștene, semnează lună de lună materiale relevante prin temă și conținut în singura revistă de cultură autentică dâmbovițeană, ” Litere”. În fiecare ultimă zi de sîmbătă a lunii, scriitorii societății se reunesc în Salonul Editorial, pentru a-și prezenta aparițiile publicistice unde din rândul confraților, vin constructiv critici, opinii. Atmosfera este destinsă și cultura rămâne la ea acasă, într-un efort deloc neglijabil al membrilor fondatori și celor ce fac astăzi parte din Societatea Scriitorilor Târgovișteni.

Rând pe rând, Corin Bianu, Tudor Cristea, George Coandă, Vali Nițu, Dan Gîju, Ion Iancu Vale și alții, își aștern rândurile ori adaugă prin ei înșiși câte o piatră peste cea mai frumoasă temelie: cartea.

Iată cum evocă Tudor Cristea – devenit director al publicaţiei – (Litere, anul IV, nr. 3-36, martie 2003) începuturile: „Fără mijloace financiare, dar sperând că se poate, am găsit un format apt de a fi justificat cultural şi am gândit de unul singur primul număr. I l-am rezumat, într-o seară, concitadinului meu, Dumitru Ungureanu, şi am hotărât, scurt, s-o facem. El a procesat, la calculatorul propriu, materialul şi a completat editorialul cu câteva idei războinice. În rest, articole scrise de mine, proză scrisă de el, două pagini de poezii ale Ioanei Dana Nicolae, câteva încercări poetice ale unei eleve. Numai 16 pagini, dar o mică bombă. Sau o zădărnicie. Sau o aiureală. Nici eu nu mai ştiu. Trebuie însă să recunosc contribuţia celui de-al treilea om, Mihai Stan, directorul Editurii Bibliotheca. El ne-a ajutat să tipărim revista, preluând ulterior toată latura tehnică şi, în ultima vreme, cea mai mare parte din sarcinile redacţionale.”

Editura Bibliotheca, în sediul căreia se află redacţia târgovişteană a Litere-lor (o primă şi încă existentă subredacţie fiinţează la Găeşti; acesteia i s-a adăugat o alta, extrem de activă – acad. Mihai Cimpoi, scriitorii Iulian Filip, Vasile Romanciuc, Ianoş Turcanu şi, cu certitudine, în curând Valeriu Matei – cu sediul la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova), a iniţiat demersurile pentru obţinerea ISSN-ului (1582-0289) şi a realizat, începând chiar cu primul număr, tehnoredactarea şi tiparul. Editura (tânără, şi ea, pe atunci) şi revista au crescut împreună. Colaboratorii editurii (al cărei director, Mihai Stan, este redactor-şef al

revistei, director fiind Tudor Cristea) au devenit colaboratori ai Litere-lor, iar cei ai Litere-lor – ai editurii.

Cei mai mulţi au tipărit, în timp, cărţi în editura târgovişteană şi au rubrici în revistă: Alexandru George (Accente), Mircea Horia Simionescu (Literatură dusîntors), Barbu Cioculescu (Breviar), Mircea Constantinescu (Portrete în peniţă), acad. Mihai Cimpoi (Eseu), Florentin Popescu (Note de lectură), Henri Zalis (Recitiri), Nicolae Scurtu (Restituiri). Colaboratorilor găeşteni – Tudor Cristea (Editorial, Cronica literară, Revista revistelor), Dumitru Ungureanu (Alambicotheca), Daniela-Olguţa Iordache (Lecturi), Nicolae Neagu li s-au alăturat, chiar de la primele numere, cei din Târgovişte: Mihai Stan (Lecturi, Interviu), Mihai Gabriel Popescu (Clio), Victor Petrescu (IneditRemember), George Coandă (Geocivilizaţie românească), Ştefania Rujan (Eseu), George Toma Veseliu (Restituiri), Geogre Anca (Dharma hindusă), Corin Bianu (Lecturi), Emil Stănescu (Eseu), Ion Mărculescu (Proză), cu prezenţă permanentă.

Scriitorii Nicolae Ionel (Lecturi, Proză), Grigore Grigore (Poesis), Victor Davidoiu (Proză), Constantin Voicu (Poesis), Dan Ţop (Epigrama), Ion Bratu (Folclor), George Corneanu (Ethnos), Florea Turiac (Poesis), Victor Sterom (Poezie universală) au avut apariţii cvasipermanente. ( Va urma – alte surse ale materialelor noastre provin din notificările revistei Litere, Editura Bibliotheca, Târgoviște).

Comandați cărți ale autorilor din SST la email biblioth@gmail.com

Pagina 8 – România Ta Diaspora

România în Imagini

Castelul Martha Bibescu, Comarnic

Castelul Foișor, Sinaia

Pagina 9 – România Ta Diaspora

România în Imagini Hanul lui Manuc, București

Castelul Roșu din Parcul Dendrologic Hemeiusi, Jud Bacau. (construit in 1864)

Sursa foto a realizării rubricii România în Imagini: www.geo-encyclopedia.com

Pagina 10 – România Ta Diaspora

Povești de succes

Crezând cu îndârjire în visul tău, acesta te poate surprinde devenind realitate!

Lidia Fichiosi

De cele mai multe ori parcursul nostru nu este atât de ușor pe cât ne-am dori, însă, văzând experiența trăită de alții, ne dăm seama cât de privilegiați suntem. Experiențe de viață, parcursuri și multe talente care așteaptă să fie descoperite. Ne înclinăm în față lor și nu putem decât să admirăm curajul, tenacitatea și dedicația lor.

moderator radio, Arezzo La începutul lunii decembrie 2013 am cunoscut-o pe Violeta Birla la Audiența Generală din Vatican. Este o tânără plină de viață și de energie, iubește oamenii, plantele și animalele...iubește. M-a surprins faptul că era tristă, avea ochii în lacrimi și am încercat să o fac să zâmbească.

Violeta s-a născut la Focșani pe 5 octombrie 1983, fiind abandonată de mama ei la o lună de viață iar apoi, la scurt timp, de tatăl ei, de aceea a crescut până la șase luni la spital. A fost transferată la orfelinat și după trei ani tatăl ei a revenit împreună cu o femeie,”acea femeie avea să devină mama mea vitregă”, după cum afirmă.

A crescut până la vârsta de 9 ani cu ei, apoi părinții s-au despărțit și a rămas alți doi ani doar cu tatăl. Violeta mi-a confesat: ”A fost foarte greu să se ocupe de mine. Tatăl meu lucra foarte mult, devenise violent de când a prins darul băuturii și așa, la 11 ani, m-am întors din nou în orfelinat unde mi-am petrecut toată adolescența. Îmi amintesc cât de mult îl așteptam pe Moș Crăciun în copilărie, dar, din păcate, la mine nu venea niciodată. Îmi doream enorm și eu ceva, îmi doream să fiu la fel ca ceilalți copii, dar nimic, mă simțeam diferită și de multe ori unii mă făceau să simt și mai mult această diferență.” În perioada petrecută la orfelinat, Violeta abia aștepta să crească mare și să se vadă realizată. Mai mult, ea afirmă că suferința a făcut-o să crească peste noapte, având ideile foarte clare despre ceea ce dorea să devină în viață deja de la 7 ani.

Faptul că provenea dintr-un orfelinat și că nimeni nu o susținea o determină să creadă că totul ar fi putut rămâne doar un vis. ”Aș dori să spun astăzi un lucru important în legătură cu acest vis. Sunt 100% convinsă că nimic nu a fost întâmplător. Când aveam doar 7 ani, am văzut un interviu cu doamna Stela Popescu la televizor și în acel moment am fost clar hotărâtă că și eu vreau să devin artistă și să fiu iubită și apreciată măcar de lume dacă cei care trebuia să mă iubească m-au lăsat singură.” La vârsta de 9 ani urmărea serialul italian ”Caracatița” și s-a îndrăgostit de limba italiană atât de mult încât lua notițe pentru a învăța limba.

Un cetățean italian care locuia lângă orfelinat a ajutat-o să aprofundeze cunoștințele, astfel încât la 13 ani reușea să scrie, să citească și să vorbească limba acceptabil. ”La 20 de ani am venit în Italia, la 22 am intrat în cea mai faimoasă academie de cinematografie din lume, am recitat pe cele mai faimoase scene de teatru din capitala Italiei, de fiecare dată ca protagonistă, am realizat două filme în calitate de scenarist, casting și regizor. Dumnezeu are planuri mari cu fiecare dintre noi și în cazul meu nimic nu este întâmplător. Vreau să realizez un film după cartea mea, să concurez la Oscar, să câștig și să fiu mereu alături de copiii orfani.”

Violeta îi este recunoscătoare lui Francesco cel care a crezut în potențialul ei și i-a îndrumat pașii, aici, în Italia, întregii sale echipe fără de care nu crede că ar fi reușit și domnului regizor Cornel Diaconu, singurul care a descoperit-o. 2013 și 2014 au fost ani plini de premii frumoase și importante și speră într-un 2015 fructuos pentru toți, cine știe, poate o colaborare cu România.

"Nu este un premiu mai semnificativ decât celălalt.

Toate sunt importante.” Și o cred. Violeta se dedică trup și suflet muncii și nu pot decât s-o admir!

“Dumnezeu are planuri mari cu fiecare dintre noi și în cazul meu nimic nu este întâmplător.” Violeta Birla.

Pagina 11 – România Ta Diaspora

Legende românești

Legenda Pietrei Teiului Ochii drumeţului care însoţesc Ceahlăul pe la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o apariţie insolită ce stă înfiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei. Este Piatra Teiului,un conglomerat calcaros care străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape, intrarea râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz, cel mai mare de pe râurile interioare.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei (denumirea cursului superior este Bistriţa Aurie) a vrut s-o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că, urcând el pe culmile Ceahlăului, ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- ,,România pitorească,,).

Articol preluat de pe site-ul Plecatdecasă.net, unde îi puteţi urmări călătoriile lui Viorel Iraşcu spre frumuseţile ascunse ale României.

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale furios.

Când acesta a văzut că ziua îşi face loc de după Lună s-a speriat şi… ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului) s-a întors în văgăunile pământului. Iar când au văzut oamenii munţilor aşa stâncă lăsată de izbelişte, s-au crucit şi, ca să împlinească voia Domnului, au pus şi o cruce sus pe ea.

Stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este, de fapt, un martor de eroziune rămas din perioada cretacică a frământărilor tectonice.

Bineînţeles, are aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului, consacrată de Gheorghe Asachi) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Piatra Teiului

Legenda Tărlungul Cândva, se spune că un cioban nu avea voie să-şi vadă nevasta până nu cobora cu oile din munţii Ciucaşului.

Soţia s-a hotărât să meargă după el în munţi. A plecat la drum şi când a trecut de Gârcini a început să bată vântul tare şi i-a apărut un moş în cale. Moşu i-a zis să se întoarcă, dar ea şi-a văzut de drum. Când a ajuns în Valea Dracului a început furtuna şi a apărut iar moşul spunându-i să se întoarcă. Ea şi-a continuat drumul şi atunci a fulgerat şi a tunat şi a fost transformată în stană de piatră.

Furtuna s-a oprit şi ciobanul a trecut pe lângă stâncă şi i s-a părut că seamănă cu soţia lui. El a început să cânte la fluier de dorul nevestii şi atunci au început să curgă şi lacrimile femeii transfomate în piatră. De aici izvorăşte Tărlungul.

Partenerii nostri media

www.diasporatv.eu

Pagina 12 – România Ta Diaspora

Pro Talente

Iulian Covaci – pictor impresionist

Nataşa V. Roman

Din fragezii ani ai copilăriei desena, însă de la vârsta de 15 ani Iulian Covaci a început să picteze în ulei. De-a lungul timpului el a experimentat nu doar desenul în ulei ci şi cel în cărbune. În perioada 1994-1997 a lucrat ca ucenic pe şantierul din localitatea Zăbrani judeţul Arad şi Naidăş judeţul CaraşSeverin ca ucenic al pictorului de biserici Ioan Cozma din Timişoara. Tehnicile folosite pentru a realiza picturile din biserici au fost fresco şi tempera.

profesor, Arad Absolvent al liceului „Sever Bocu”din Lipova cu specializarea lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii utilaje, Iulian Covaci este un spirit rebel care în picturile sale tinde spre perfecţiune utilizând uleiul ca tehnică.

Florin Lupu a Clubului de Artă. Fiica profesorului de istorie Boia Stelian, Talida, a fost cea care i-a ajutat în demersurile necesare pentru a obţine spaţiul: incinta Muzeului Orăşenesc Lipova. Îmi amintesc cu mult drag de anii 2008-2009 când ne întâlneam acolo, la Clubul de Artă, diferiţi muzicieni, poeţi, pictori, sculptori pasionaţi de cultură: Iulian Covaci, Florin Lupu, Zenovia Lascu, Magda Ungureanu, membrii formaţiei Imagica, Laurenţiu Blaj, Delia Cărăbaş, Eduard Stoica.

Tot în acea frumoasă perioadă a fost organizată de către Iulian Covaci şi o expoziţie cultură şi sculptură care a avut success.

Admiră toată şcoala impresionistă dintre care, poate, cei mai reprezentativi sunt pictorii Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Eugene Delacroix. Între anii 19961999 a studiat pictura la Şcoala Populară de Arte din Arad cochetând în perioada aceea cu suprarealismul, fiind puternic influenţat în modul de gândire de profesorul Ioan Kett-Groza din Arad. În anul 2005 a susţinut un examen de admitere la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara secţia Conservare-Restaurare.

A intrat cu media 7.58, dar neatingând media 8.50 nu primea bursă de la stat. Ca atare, trebuind să îşi întreţină familia şi pe el, a renunţat la studii. Din acest motiv el consideră faptul că a sa carieră artistică nu este completă. Între timp, pictorul Iulian Covaci a avut mai multe expoziţii atât în oraşul său natal Lipova cât şi la Arad şi la Muzeul comunei regale Săvârşin din judeţul Arad.

Un lucru important pe care l-a făcut pentru promovarea culturii în oraşul Lipova a fost înfiinţarea împreună cu

În anul 2011 i se oferă posibilitatea să plece la muncă în Germania în domeniul mecanicii fine într-o localitate lângă Stuttgart unde, în paralel cu munca, pregăteşte în prezent o expoziţie de pictură. Întrebat fiind care este viziunea sa despre pictură, pictorul Iulian Covaci mărtuiseşte plin de emoţie:

“ Iulian Covaci este un spirit rebel care în picturile sale tinde spre perfecţiune utilizând „Pictura îţi uleiul ca tehnică. “ oferă posibilitatea de a respira artistic şi de a oferi plăcerea vizuală precum şi bucuria artistului de a crea artă şi de a oferi celorlalţi.”

Despre Iulian Covaci și expozițiile sale cu siguranță se va mai auzi în arta creativă.

Pagina 13 – România Ta Diaspora

Pro Istoria

Adevăruri despre poetul nepereche, Mihai Eminescu Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche, făuritorul limbii literare române…Acesta este Mihai Eminescu poetul. Totodată unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale.

Eminescu devine ziarist în 1876 şi aceasta este meseria pe care o va profesa până la sfârşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator.

era susţinerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui de ţară.

Boala misterioasă La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate în cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activităţilor şi discuţiilor purtate în cadrul întâlnirilor. Iată ce conţinea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “S-a stabilit că lupta împotriva AustroUngariei sa fie continuată…

În 1880 devine redactor-şef, şi ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc în România,prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgăroilor cu ceafa groasă”. În trei ani, până în 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu îşi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali.

Problemă internaţională Eminescu s-a arătat foarte vehement în ceea ce priveşte înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal), dar şi chestiunea spinoasă a invaziei evreieşti în Moldova. Iată de ce poetul nepereche devenise o problemă internaţională. În momentul în care va începe să atace şi conducerea partidului său, şi inclusiv pe Titu Maiorescu, deveniseră foarte clare zvonurile că se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”.

Din cauza spiritului justiţiar şi critic cu care îşi susţinea ideile, Eminescu se ceartă cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, şi mulţi alţii. Titu Maiorescu nota în Jurnalul său, printre altele: “ Grea epoca Eminescu…”. În 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “Sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

Societatea secretă În 1882, Eminescu ia parte la înfiinţarea unei societăţi secrete, “Societatea Carpaţii”, care va atrage atenţia marilor puteri europene prin natura conspirativă a discutiilor ce aveau loc la întruniri. Scopul principal al acestor reuniuni

S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă.

Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari”. La un an după rapoarte, Eminescu “înnebunea” brusc. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua direcţiunea suszisului ziar’’.

Tratament cu mercur I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare că Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru că la vremea respectivă nu exista un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament şoc pe bază de mercur.

Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută drept o substanţă toxică, chiar şi în doze foarte mici. De la prima “îmbolnăvire” şi până la data decesului, viaţa lui Eminescu a însemnat un nefericit drum spre ospicii, după bunul plac al celor din ţară, şi din afară, care îi doreau răul. După singurul moment în care a mai reuşit să publice un articol denunţător într-o gazetă, sub protecţia anonimatului, avea să fie depistat şi ridicat, fără a mai fi eliberat. La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: “…astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu, în institutul de alienaţi al d-rului Şutzu, de o embolie”. Unul dintre cei mai mari români murea “în cea din urmă mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta.

Sursa: www.rumaniamilitary.ro

Pagina 14 – România Ta Diaspora

Recomandări/cititori

Cititori ai revistei România TA Diaspora din Arezzo, Italia

Partenerii nostri media

www.actualitatea.it

www.romaniastiri.info

www.emigrantul.it

Pagina 15 – România Ta Diaspora

Procultura

Ţiganii, aurul şi diamantele (4) Robert M-am mutat în camera 407, în speranţa că voi scăpa de barbugiii bucureşteni. Eu şi Robert aveam paturi supraetajate dar noi dormeam împreună în patul de jos. După câteva zile îmi dispăruseră pantofii şi câteva tricouri negre pe care le cumpărasem din Zoogarden o piaţă din împrejurimi. L-am întrebat pe Iovan, un basarabean cu o mustaţă pe oală, lung de aproape doi metri, vecinul nostru de cameră, dacă ştia ceva.

Iancu Samson scriitor, Cannes

De la Cannes, Franţa, scriitorul Iancu Samson, căruia apropiaţii îi spun simplu, Sami, continuă să ne încânte dar să ne şi emoţioneze cu poveştile sale reale de viaţă din seria „Ţiganii, aurul şi diamantele” al cărui merituos autor este. ( România Ta Diaspora ) Telepatia îşi făcea datoria! Iovan mi-a răspuns agresiv, apropiindu-se ameninţător de mine: - Du-ti bre, di ti chişă, îţi arde de şuguială cu mine? L-am lovit scurt în bărbie şi a căzut cât era de lung. S-a ridicat cu greu. Eram gata să-l mai lovesc o dată. - Tricourili le-am vândut bre, pi şinşi mărşi.

Pantofii mi i-a restituit imediat. Abia atunci am observat desenul de pe uşă! Chiar pe mijlocul ei, era desenată o femeie crăcănată, fără cap. Sub desen Iovan scrisese în graiul lui, moldovenesc: „f… chizda tătă”. Robert era în vizită în camera vecinilor din Caracal, când Jumară îmi bătu la uşă: - Sami, vrei să vii puţin pe hol? Am o afacere mişto pentru tine. Am ieşit după el, luând cu mine şi reportofonul, curios de propunere.

- E un gagiu din Piteşti care vrea să vândă doi copii. Ce zici, te interesează? - Da’ de ce-ai venit tocmai la mine cu afacerea asta, Jumară? - Păi, am văzut că ai un copil mic cu tine şi m-am gândit că poate l-ai adus pentru vânzare. Un tată nu pleacă niciodată cu un copil mic în Germania! O clipă, am rămas mut. - Cum, chiar crezi că am venit până aici să-mi vând copilul? După câteva secunde, reevaluând situaţia, i-am zis că vreau să-i cunosc pe vânzători. - Cât zici că vrea pe ei? Nu ştiu, moşule. Vino cu mine în Alexander Platz, la ora 16. Ne-am întâlnit pe terasa unui restaurant. Luaseră bere cu cârnaţi, specific culinar local. Sau recomandat amândoi în acelaşi timp, Nicolae şi Ana din Piteşti, să trăiţi! Cei doi copii stăteau pe scaune şi urmăreau liniştiţi o formaţie muzicală de origine sud-americană.

Nicolae şi nevasta lui nu erau ţigani, ci români…eram curios să aflu cu cât şi-ar vinde aceşti oameni copiii.

- Spuneţi, domnule Sami, ce sumă credeţi că am putea obţine pe ei? Zăpăcit, pe moment, nu le-am putut da nici un răspuns.

Mi-am întors privirea către copii. - Ştiu şi eu? Spuneţi dumneavoastră suma care vă convine, un preţ agreabil, just şi corect. Cât credeţi ca valorează copiii dumneavoastră? Douăzeci de mii de mărci de vest e bine?

- Nu ştiu, persoana pe care o cunosc eu, nu cred că v-ar putea oferi atât de mult. Sunt cam urâţei şi nespălaţi … Ştiţi, venim de pe drum, avem doar trei zile de când am ajuns în Berlin, s-a scuzat, puţin jenată, doamna Ana. Daţine măcar zece mii de mărci, domnule Sami. Avem nevoie de bani ca de aer. Ştiţi, lângă Piteşti am găsit un teren, am dori şi noi să luăm câteva hectare. Dumneavoastră vă dăm două mii cinci sute, comisionul dumneavoastră … restul este pentru cumpărător…şapte mii cinci sute. E bine aşa? Ne-au mâncat sufletul. Ăsta mic are cinci ani, a avut meningită, nu putem dormi din cauza lui. Fetiţa are trei ani şi are şi ea probleme serioase. Până acum nu a vorbit niciodată, cred că este mută. Dar de auzit aude, să ştiţi! Aşa am fost noi blestemaţi …

Cât a vorbit Ana, m-am tot uitat la copii. De undeva seauzea cântecul „Canarul galben ca un gălbenuş”. M-a tras de mânecă: - Hai, spuneţi, ne daţi sau nu banii? Când? Criminalilor, o să vă rămână 7500 de mărci, pentru mai multe porţii de bere cu cârnaţi! Bărbatul a luat halba de bere şi a spart-o de marginea mesei. L-am lovit fulgerător în abdomen, exact în clipa în care urma să mă pocnească.

Nicolae a rămas blocat, apoi a căzut pe jos şi a rămas acolo, încolăcit ca un covrig. Fetiţa micuţă ca o păpuşică s-a repezit la taică-său şi a început să plângă. - Cum să-ţi vinzi copiii, domnule? Nicolae a reuşit să se ridice. Se înmuiase, laşul, ca o cârpă. Fetiţa se agăţase de piciorul lui drept şi plângea întruna. Jumară m-a apucat de braţ: - Hai, Sami, lasă-i. E problema lor. Copiii noştri sunt cea mai importantă parte din noi înşine. O parte din sufletul nostru şi din munca noastră de zi cu zi. Devenind părinţi, e ca şi cum ne-am transforma în ceva mai bun şi mai important decât noi.

Nimic nu este întâmplător. Tot ceea ce facem are o cauză, determinată de modul în care alegem să trăim printre oameni. Atâta doar că adesea nu ne dăm seama de importanţa celor care ne iubesc. Soarta copiilor noştri depinde de noi, părinţii. ( Va urma )

Pagina 16 – România Ta Diaspora

Mistere românești

Legenda pădurii Baciu, un triunghi al Bermudelor din România Tradițiile locale vorbesc, de mult timp, despre ciudățeniile care se petrec în această pădure. Prima atestare, oarecum oficială, îi aparține biologului Alexandru Sift, cel care mai târziu și-a dedicat o mare parte a vieții studierii acestor fenomene. Spre deosebire de majoritatea celorlalte "apariții”, cea descrisă de el pentru prima dată s-a situat undeva la limita între vizibil și invizibil.

Deși se spune că această pădure are peste două secole, majoritatea trunchiurilor sunt pricăjite și crescute alandala. Stejari care, după aspectul scoarței, par să aibă câteva decenii și care, în alte locuri, s-ar fi înălțat falnic la câteva zeci de metri, aici sunt subțiri și contorsionați în fel și chip, semănând mai curând cu niște tufe de jnepeni, urgisiți pe crestele munților. Există locuri în care mai multe trunchiuri cresc înfășurate, strâns lipite, împletite parcă unul în jurul celuilalt.

Alți copaci, ceva mai înalți, au o ciudată formă spiralată, semănând cu niște rufe stoarse de mâinile unui uriaș. Dar cei mai ciudați dintre acești copaci chinuiți sunt cei care, în loc să se înalțe vertical, și-au întors vârful către sol, luând o formă semicirculară, dictată parcă de conturul unui câmp de forță necunoscut.

La mijlocul anilor '70, Sift a povestit o întâmplare stranie, al cărei erou a fost el însuși, în iulie 1953, pe când era încă elev. Într-o după amiază, în cursul unei plimbări la liziera Pădurii Baciu, a observat un obiect cenușiu, de formă unui "V” culcat, cu latura de 2-3 metri care cobora cu viteză către sol. La un moment dat, ciudățenia a aterizat exact într-un tufiș, aflat la câteva zeci de metri distanță.

Ajuns acasă a început să aibă dureri de cap, amețeli și frisoane. A doua zi a făcut febră și era atât de slăbit încât nu s-a putut ridica din pat. Toate aceste simptome au dispărut treptat, după câteva săptămâni. Abia după mulți ani a aflat că suferințele erau aproape identice cu manifestările "maladiei actinice” care apare în cazul iradierilor radioactive.

Cercetările derulate de clujeni timp de peste trei decenii au demonstrat că Pădurea Baciu nu este singura zonă "sensibilă”. În interiorul Pădurii Baciu există câteva zone pe care cercetătorii clujeni le consideră "deosebit de active”. Una dintre acestea este așa-zisa "Poiana Rotundă”, un luminiș de formă circulară aflat aproape în centrul pădurii. Numeroase înregistrări s-au făcut și pe Dealul Hoia, în Valea Hăitașului și în punctul Gura Baciului. În afara acestor puncte intens "circulate” s-au mai făcut înregistrări fotografice cu OZN-uri "invizibile” în alte câteva luminișuri din pădure, dar și în interiorul ei, printre copaci. Chiar dacă aceste "prezențe” nu pot fi văzute cu ochiul liber, adeseori în locurile în care s-a reușit înregistrarea lor fotografică, cercetările mai amănunțite au arătat că locul respectiv are o radioactivitate mai mare decât cea naturală, prezentă în mod normal în orice mediu.

Sursa: EFEMERIDE.RO

Mânat de curiozitate, Sift s-a repezit către tufiș, dar acolo, stupoare: deși cu câteva clipe înainte îl văzuse clar, obiectul dispăruse fără urmă. Mirat, puștiul a luat un băț și a început să răscolească tufișul în căutarea ciudatului "V” căzut din cer. Spre mirarea lui, nu a găsit nici urmă din obiectul văzut clar, cu doar câteva clipe înainte. În schimb, a constatat că bățul devenea invizibil pe măsură ce-l băga în tufiș.

Uluit, a rămas încremenit câteva clipe, timp în care totuși a avut timp să observe că pe brațul său trecerea de la vizibil la invizibil se făcea gradat, cu o zonă intermediară, străvezie. Apoi, un suflu cald, iscat pe neașteptate dinspre tufiș, l-a aruncat câțiva păși înapoi. Ieșit din ciudata zonă de influență manifestată în jurul tufișului, a constatat că mâna îi redevenise vizibilă și și-o putea mișca nestingherit.

„...bățul devenea invizibil pe măsură ce-l băga în tufiș.”

Pagina 17 – România Ta Diaspora

Comunități

În Spania ca acasă Biserica nu este doar biserică, este loc de întalnire și socializare, unde ei vorbesc de locuri de muncă, schimbă informaţii, se organizează și povestesc despre ce mai este pe acasă. Drumul până la capitala Spaniei este un chin care durează 3 zile, dar toți românii îl suportă cu stoicism. În fiecare zi, pornesc autocare spre Spania, cu opriri din orașele mari din țară, pentru a culege pasageri.

Liliana Găvăneșteanu poet, Madrid Drumul până la capitala Spaniei este un chin care durează 3 zile, dar toți românii îl suportă cu stoicism. În fiecare zi, pornesc autocare spre Spania, cu opriri din orașele mari din țară, pentru a culege pasageri. Chiar dacă procentul călătoriilor a scăzut în ultimul timp, motivul nu este doar întoarcerea românilor din cauza crizei, ci și faptul că emigranţii sunt din ce în ce mai obișnuiți să meargă cu avionul. Au devenit euronavetiști, muncesc câteva luni în Spania, după care se întorc o vreme în țară, apoi ciclul se repetă, îți fac o viață și aici și acolo.

păstreze cât de mult pot, legătura cu țara, unde speră să se întoarcă într-o zi.... Fac vizite cât pot de des, trimit pachete și bani, investesc în casele pe care și le construiesc în țară, vorbesc la telefon sau pe internet cu cei de acasă.

La ora la care ies românii de la muncă, centrele cu telefoane, numite și locutorio, cu tarife foarte mici pentru convorbirile în strainatate, sunt pline ochi. Oamenii așteaptă cuminți la cozi, stau câte trei într-o cabină și râd, plâng, se ceartă, se întristează, în timp ce vorbesc cu cei de acasă....

Au plecat din țară oameni săraci, oameni cu studii, și aventurieri cu rude și cunoștințe în străinătate, nemulțumiți de viaţa și traiul din țară. Oamenii au învățat cum să găsească de lucru, cum e cu învățarea limbii și cu toleranța străină, în fiecare din țările în care au mers.

Duminica, sau în zilele de sărbătoare, românii pot merge la biserică; o improvizaţie într-o clădire închiriată, încăperea, care ține loc de biserică, este plină de credincioşi.

Mulți dintre emigranții români, au permise și contracte de muncă ce îi ajută să își îmbunătațească traiul, sunt aici ca să muncească pentru a-și putea construi o casă în țară, să-și cumpere o maşină și ca să strângă bani pentru o afacere proprie.

Românii care muncesc în Spania, funcționează după următorul algoritm: stau aici până vor reuși să strângă bani, ca să aibă motive să se întoarcă acasă; așa că muncesc pe brânci, pentru că știu că asta nu o să dureze la nesfârsit. În locurile unde a crescut comunitatea româneasca au început să se dezvolte și afacerile românești.

S-au deschis discoteci, baruri, restaurante, consignaţii, mici magazine alimentare ale românilor pentru români. Au apărut cofetării românesti, frizerii și-au adus ziare și reviste din țară și au făcut ziare românesti, cu știri de acasă, dar și cu informatii folositoare cu locuri de muncă, sau povești de viată ale imigranţilor.

Practic, românii au plecat din țară pe baza oamenilor pe care îi cunoșteau deja din România, rude, frati, prieteni ; omul se duce acum în altă parte a satului lui, care s-a mutat în Spania.

Emigranții, nemulțumiți de viața lor de acasă, încearcăă să

Biserica nu este doar biserică, este loc de întalnire și socializare, unde ei vorbesc de locuri de muncă, schimbă informaţii, se organizează și povestesc despre ce mai este pe acasă.

Duminica, parcurile sunt pline de români adunați în grupuri-grupuri, sunt singurele locuri de divertisment și relaxare pentru unii dintre ei. Viața imigranţilor din Spania nu este usoară, dar nici grea; cei mai mulți nu mai vor să se întoarca acasă, ori dacă se vor intoarce, va fi atunci când vor avea unde și cu ce .

Pagina 18 – România Ta Diaspora

Opinii/ învățământ Italia

Ai noştri sunt mai buni decât ai lor

Mihaela L. Dumitraşc

Este o afirmaţie dar şi o întrebare în acelaşi timp. Sunt mama unui băiat de aproape 14 ani, clasa a III-a gimnaziu în Italia (terza media), echivalentul clasei a VIII-a din România, care se pregăteşte să susţină examenele de sfârşit de ciclu şcolar, pentru a merge mai departe la şcoala superioară; aşa se numeşte aici liceul.

profesor, Verona

La liceu fără Examen de Capacitate. Fără Examen de Capacitate, dar cu Examen de clasa a treia gimnaziu (Esame di terza media). Da, pentru că în Italia te înscrii la liceu (on-line) fără examen, dar îl termină cine poate, nu pentru că materiile ar fi mai dificile decât în România, ci pentru că profesorii sunt foarte exigenţi (aceasta este părerea pe care mi-am format-o timp de nouă ani, de când locuiesc în Italia). Dar să vedem în ce constau aceste examene.

Examen de Capacitate (România): Limba şi literatura română - probă scrisă; Matematică – probă scrisă.

Examen de a treia gimnaziu (Italia): Votul profesorilor pentru admiterea la acest examen, care trebuie să fie o notă de minim 6 (se ia în considerare şi media generală a anilor de gimnaziu); probă scrisă de italiană (subiecte la alegerea şcolii); probă scrisă de matematică (subiecte la alegerea şcolii); Examen Naţional scris la italiană şi matematică; proba scrisă la una din cele două limbi străine făcute în şcoală (subiecte la alegerea şcolii); probă orală prezentarea unei teze scrise cu subiect ales în prealabil de elev, dar care să aibă o legătură cu toate materiile învăţate în gimnaziu. Nota obţinută este media aritmetică a probelor de mai sus, care trebuie să fie minim 6. Un fel de Bacalaureat, dar la nivel de clasa a VIII-a.

Noi avem multe medalii de aur la Olimpiade Internaţionale (ştiinţifice). Ne mândrim că suntem pe primul loc în lume la matematică, de ani de zile. Nu doar la matematică avem locul I (premii individuale), ci şi la: informatică, geografie, sociologie, fizică, chimie, astronomie şi astrofisica, linguistica, lectură, limba rusă, lectură şi nu le-am enumerat pe toate.

De fiecare dată când aflam astfel de veşti, eram în al nouălea cer. Am tradus chiar în italiană, acum doi ani, un articol din presa română în legătură cu aurul obţinut la Olimpiada Internaţională de matematică şi le-am citit elevilor mei italieni, ca să le demonstrez că în realitate românii sunt altfel, nu cum sunt presentati in mass-media.

Ei bine şi elevii italieni au obţinut medalii de aur la Olimpiadele Internaţionale, e adevărat, nu câte ale noastre;

Şi totuşi România este codaşă la testele PISA din 2012 .

PISA (Programme for International Student Assessment tradus în română, înseamnă „Programul pentru evaluarea internaţională a elevilor“). Ce face acest test? Elevii care au terminat un ciclu şcolar (clasa a IV-a sau a VIII-a), din diferite ţari, participă la acest test, care-şi propune să evalueze abilitatea de a citi şi de a scrie; competenţe sau cunoştinţe într-un anumit domeniu, în cadrul a trei arii fundamentale: înţelegerea textelor sau citire, matematică şi ştiinţe. Scara de apreciere este de 1000 de puncte. Cu cît scorul obţinut este mai mare, cu atît se presupune că sistemul de învăţămînt al ţării de apartenenţă este mai eficient.

România s-a clasat pe locul 45 din 65 de ţari, iar pe locul 32 este Italia. De ce tot compar România cu Italia?! Pentru că mi-aş dori mult să nu mai aud ca italienii sunt nişte proşti, că nivelul unui elev de clasa a VIII-a din Italia este a unuia din clasa a IV-a din România şi multe alte grozăvii, care ca mamă, în primul rând, dar şi ca profesoară, m-au lăsat perplexă, neavând un temei real. Mă întreb mai apoi, oare învăţământul românesc pregateşte elite (olimpici internaţionali) sau o majoritate de elevi, care vor trebui săşi găsească un loc pe piaţa muncii şi în viaţă?

Urez succes şi cât mai puţine emoţii la examene, atât elevilor din România cât şi elevilor români din Diaspora!

Pagina 19 – România Ta Diaspora

Procultura

ÎNTUNECĂRI. Știu că voi ajunge, în ziua care e sortită acestui lucru, înaintea porților care până atunci îmi vor fi fost închise, bine zăvorâte cu lanțuri și lacăte. Știu că a trebuit să merg mult, apoi să mă opresc iar, străduindu-mă din când în când să privesc tărâmul tăcerilor fără timp ce se întinde dincolo.

Constantin P. Popescu scriitor/pictor, Târgoviște

Știu că voi ajunge, în ziua care e sortită acestui lucru, înaintea porților care până atunci îmi vor fi fost închise, bine zăvorâte cu lanțuri și lacăte. Știu că a trebuit să merg mult, apoi să mă opresc iar, străduindu-mă din când în când să privesc tărâmul tăcerilor fără timp ce se întinde dincolo.

Mai totdeauna după aceste mici opriri mă simt întărit de puteri pe care nu le cred din lumea aceasta, așa cum o văd în fiecare rotire a ei odată cu orice nou răsărit. Multă vreme nu mi-a păsat prea mult de lucrul acesta, dar acum, pe măsură ce mă simt din ce în ce mai bătrân, văd din ce în ce mai des porțile.

Se deschid puțin câte puțin și odată cu fiecare lărgire a orizontului pe care îl întrezăresc sunt, paradoxal, mai puternic și mai liniștit. Cred că e cineva care lasă lanțurile din ce în ce mai slab strânse peste cele două porți și mie nu mi-a păsat niciodată de paznicul lor; cred că face treaba asta în timpul nopților când eu dorm și visez că se apropie ziua când porțile îmi vor fi larg deschise înainte și voi putea păși liber - și pe cât de liber pe atât de singur - dincolo de ele.

Dacă în clipa aceea aș privi în urmă nu aș vedea decât o lume în care n-am făcut nimic altceva decât să mă străduiesc a ajunge la aceste porți deschise.

Drumul are la un capăt o naștere și la celălalt sosirea aici; nimic din timpul petrecut printre dureri, bucurii, creștere și descreștere, lacrimi sau zâmbet, nu mai are acum importanță, toate sunt doar o clipă care mie mi se pare că adună în durata ei ani lungi.

atunci, cu oarecare nedumerire mă întreb: nu am fost eu oare fericit, chiar fără a ști, când cântecele îmi alinau amărăciunile?

Cred că frumusețea este o altă cheie, alături de răbdare, a porților ce se deschid cu puterea forței centrifuge a vieții.

(Cafeaua: deși e întunecată, îmi limpezește mintea și izbutesc să fac o mulțime de treburi. Poate eu nu știu cât e de folositoare, dar cafeaua asta e un semn pentru inimă; de acolo vin impulsurile – uneori dureroase – de a făptui ceva.

Semne: porți întredeschise; culorile din ochii penelor de păun; libertatea unor mari distanțe; a plânge în timpul dușului, ca un pește care bea apă.

Nu, nu mă mai simt ascuns ca o scânteie într-un foc de artificii, nici ca o lacrimă în picăturile ploii, însă am senzația că sunt a treia față a unei monede sau al cincilea punct cardinal. Cântecul dimineții are azi un vag parfum de dulce nebunie frumoasă care îmi face ochii strălucitori. E poate de vină cântecul ce mă înlăcrimează prea devreme.

Pentru un Robinson singurătatea e martorul tăcut înaintea căruia pot juca orice rol.) Nu, nu sunt regele niciunui regat și nici sclavul vreunui stăpân. Acestea sunt limitele libertății mele dincolo de porțile de piatră ce mi se deschid înainte. ( alte texte e proză sau picturi de vânzare ale autorului pe cppopescu.blogspot.it , nota redacției )

Micile opriri, când zăream tărâmul tăcerilor fără timp doar prin întredeschiderea îngustă a porților, îmi pare că au fost adevărate cupe cu apă vie. Știu că fără ele drumul mi-ar fi fost frânt prea brusc, fără puterea străduinței de a deschide, cu răbdarea îndurătoare a tot și toate, strânsorile lanțurilor în așteptarea deschiderii, a căderii zăvoarelor. Răbdarea: o cheie a porților pe care nu știam că o am.

Un cântec mi-a însoțit cuminte fiecare cădere, pentru că un cântec doar pentru asta trăiește înainte de a fi uitat, deși vor fi întotdeauna făpturi dăruite cu harul de a scrie cântece despre această nesfârșită și nepieritoare frumusețe. Și

Decor 2- lucrare de C.P. Popescu

Pagina 20 – România Ta Diaspora

pro Artă

Picturile și schițele lui Constantin P. Popescu

Time

Vatra

Ochiul Lunii Din vernisajul care a avut loc la Muzeul de Artă din Tâgoviște, recent, autor C.P.Popescu

Corabia uitării, negativ

IMPORTANT: Toate lucrările autorului sunt de vânzare.

Pentru cei interesați să vadă și alte lucrări, contactați autorul direct pe pagina sa personală

cppopescu.blogspot.it sau e-mail:

po_cos@yahoo.com AJUTĂ CREAȚIA SĂ TRĂIASCĂ!

Pagina 21 – România Ta Diaspora

Spiritualitate/ eseu

Îmbrățișarea umbrelor eseu de Adrian Melicovici Am păşit către întuneric şi a răsărit lumina din el ca un strigăt al suspinelor de demult, regăsite de-acum în revelaţia altor suflete, nepereche în neştiinţa lor dar pline de viaţă sub soarele timpului. Nimic nu se poate crea pe acest pământ fără ca Dumnezeu să nu ne audă gândurile şi cuvintele nerostite.

Mai bine noi cu noi decât singuri în doi. Mai bine cerc de umbre decât cerc al nepăsării…Mai bine cu îndrăzneala speranţelor eterne decât cu seri de îndoială. Aşa şoptesc umbrele între ele.

Povestea mea, e una dintre poveştile noastre, ale voastre, ale tuturor. Fiecare dintre noi suntem câte o poveste şi am vrea să rătăcim între filele ei, căutând începuturi fără de sfârşit şi TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ori VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE.

La ceasul tainic al şoaptelor inimii noastre, ne culegem din noi înşine adunând alte speranţe, născute şi renăscute, strălucind a dorinţă şi a împlinire. Iar atunci, ceva nedefinit, aleargă odată cu noi spre muntele fericirii.

Nu ştim, dar am ajuns de multă vreme acolo, sus, deasupra lumii şi mai aproape de lumea fiinţei noastre. dar tot nu înţelegem ce ne urmăreşte ca o conştiinţă a frumuseţii de viaţă şi de frumos. Ne temem. Pare ciudat, însă ne temem.

Nu ştim că umbrele se simt deşi nu se văd.

Aievea întindem mâinile către nimic şi totuşi…simţim răsuflarea dorului neîmplinit până în clipa tăcerii când cine ştie, ca un balsam al frământărilor noastre, ne trezim îmbrăţişaţi de nicăieri dar pentru totdeauna. Mai bine o aşa îmbrăţişare decât un cuvânt spus fără noimă. Mai bine un sărut imaginar decât unul cerut. Mai bine o iubire aievea decât una imposibilă.

Dansează sub flăcările focului din noi înşine umbrele tot mai neastâmpărate…tremură ca nişte chemări lăuntrice şi fac cerc în jurul nostru. Suntem noi cu noi deci nu suntem singuri.

M-am aşezat între stele şi am cules strălucirea lor. Mai reală e lumea din propria noastră fiinţă decât lumea pe care o vedem în jur…aşa pare să fie deseori…

Aşa am simţit şi eu..o răcoare de vânt binefăcător a bătut peste grijile sufleteşti şi l-am rugat încă o dată: ” mai treci odată vântule”…

Sunt fericit. Suntem fericiţi. Fiţi fericiţi. Lăsaţi neprevăzutul să vă cuprindă şi nevăzutul să vă încânte. Este sincera şi calda veste că măcar odată în viaţă, fiecare dintre noi, am simţit, într-o seară simplă, neaşteptata îmbrăţişare a umbrelor.

“ Mai bine o aşa îmbrăţişare decât un cuvânt spus fără noimă. Mai bine un sărut imaginar decât unul cerut. Mai bine o iubire aievea decât una imposibilă.”

Alte materiale ale autorului pe pagina sa personală, melicovici.wordpress.com

Pagina 22 – România Ta Diaspora

Procultura Poveştile României noastre...

Poate că spiritul poveștilor dar şi al serilor când vrem să trăim prin aduceri aminte, o poveste nouă e binevenită. Lică Barbu, din Brăila, ne scrie deja una...ssst! Urmează partea a doua...

Călător în clipa Iubirii (2) de la Lică Barbu sosire...

Lică Barbu

“Deodatǎ, am tresǎrit! Gândul pe care-l bǎnuiam înţeles cu vârtejul, mǎ încǎrca cu energie, cerându-mi sǎ-l urmez. A fost de-ajuns sǎ privesc spre cer şi sufletul era în plin avânt de zbor, i-am mulţumit, în gând, gândului pentru cǎ zburam.”

prozator, Brăila De sus, vedeam oile, cinci puncte albe ce se mişcau pe covorul de iarbǎ, iar salcâmii se micşorau într-o patǎ verde unduitoare. Privind spre cartierul meu mi-am vǎzut casa micǎ-micǎ, cǎ mǎ şi întrebam: cum de încǎpem toţi în ea?

Tata trebǎluia prin curte, iar mama era la poartǎ cu o vecinǎ.

Habar n-au ei unde zbor eu acum! Voiam sǎ strig la ei, dar nu mai aveam gurǎ. Pǎmântul era mic, foarte mic când eu deja îmi fǎceam intrarea în spaţiu. De aici unde gândule?...

Unde mǎ duc sǎ mǎ caut? Unde sunt?... Cautǎ! - mi-a şoptit gândul. Spaţiul îţi aparţine! Cautǎ! Simplu spus. Gǎsesc acul în carul cu fân, dar trupul meu în Univers n-am sǎ-l vǎd. Trebuie sǎ simţi, sǎ ştii unde eşti. În tine eşti tu! – mi-a transmis gândul un sfat. Off!.. În mine sunt eu. Na! Ce-o fi asta? Cum adicǎ sunt eu în mine, dacǎ eu nu mai sunt?

Deci, el a spus sǎ caut.

N-a spus aşa, dragii mei? Bun! Hai, la drum cu Undenuştiu, Undeopica şi Lapleznealǎ...şi la urma-urmei, are dreptate gândul ǎsta al meu! Cine mǎ cunoaşte mai bine decât mine?

Aşa cǎ, am zburat mai departe sǎ mǎ caut aşa cum mǎ cunosc eu mai bine. Şi dacǎ tot am plecat la o treabǎ, barem sǎ o fac cât mai plǎcutǎ.

Nici nu mi-am terminat bine gândul, cǎ am auzit o muzicǎ venitǎ din abis cântatǎ de un instrument necunoscut. Era divin! Mǎ luase valul euforiei. Pǎi, stai aşa! Cum auzeam eu muzica dacǎ nu aveam urechi? Ciudat!... O simţeam!

Deci aşa, gândule! Vrei sǎ ne jucǎm! Asta era şi în gândul meu: sǎ mǎ joc De-a cǎutatul trupului, un joc inventat pe loc.

Am numǎrat în gând ca la de-a v-aţi ascunselea: Din Oceanu’ Pacific / A ieşit un peşte mic / Şi pe coada lui scria / Cautǎ-mǎ aici-şa!... Mǎ sucesc, mǎ dau peste cap şi simt luna lângǎ mine. Luna, hoaţǎ! Se fǎcea cǎ plouǎ. Mam prins! Pe lunǎ nu plouǎ. Deci, draga noastrǎ Lunǎ ascundea ceva. Ceva din mine. Îmi fac o orbitǎ propie în jurul ei şi simt ascunse pe partea întunecatǎ degetele mâinii mele stângi, iar la o azvârliturǎ de meteorit, şi degetele mâinii drepte. Mǎ apropii de degete

şi ele, cuminţi, vin acasǎ, la sufletul lor.

Opa! Lipsea degetul mare de la mâna dreaptǎ. Problem, dragǎ Lunǎ! – îi transmit telepatic. Se dǎdea cotitǎ. Cǎ nu ştie, cǎ poate Soarele l-a furat sau l-a topit. S-o creadǎ ea cǎ eu nu ştiam relaţia ei cu Soarele. Mǎ zbârlesc vibrând cu o frecvenţǎ de peste o mie de hertzi şi-i cad cateva cratere pe care şi-aşa de abia le mai suporta. De sub praful selenar iese la ivealǎ degetul meu mare şi, cuminte, se lipeşte de confraţii sǎi. Hai pa, Lunǎ dragǎ! Ia te uitǎ! Am degete. Şi mâini, ioc! În loc sǎ-mi fi gǎsit întâi capul, centrul tuturor problemelor, eu dau de degete. Bune şi-astea!

Zbordenumǎvǎd spre alte spaţii. Marte mǎ priveşte curios, eu îl privesc iscoditor şi nu simt nimic. Şi-aşa nu pot sǎ-l sufǎr. O planetǎ zgârcitǎ şi zbârcitǎ ca o cǎrǎmidǎ roasǎ de vreme.

Pe lângǎ mine trece pe un fuior de luminǎ, un asteroid.

Avea în vârf un picior de-al meu cocoţat ca o statuie. Fuga dupǎ el!... Mamǎǎǎ! Sǎ vezi dârǎ de aşchii multicolore în urma noastrǎ, cristale de gheaţǎ şi fâşii de luminǎ sparte de fotoni clandestini... O cursǎ nebunaticǎ între doi concurenţi diferiţi: unul material şi unul spiritual. Ce mai conteazǎ structura?!

Pagina 23 – România Ta Diaspora Călător în clipa iubirii- continuare din pagina precedentă ). L-am întrecut şi m-am pus stavilǎ. Bǎ, tu ştii ce ai pe cap? Se uita la mine cum se uitǎ piatra de lângǎ gard ca la o arǎtanie stranie. Cap de piatrǎ, ce sǎ...! Şi vâşti, i-am luat piciorul meu. Nici nu a realizat ducându-se în drumul lui galactic.

Nici nu s-a prins bine piciorul la locul lui şi pe lângǎ mine trece un alt asteroid ce zbura în zig-zag. Nu-mi dǎdea impresia cǎ zbura cu forţa lui. Cǎlǎrea, huiduma de bolovan, celǎlalt picior al meu. Şi cu un singur picior, na, avea o tractorie imprecisǎ, aiuritǎ. Sǎrmanul! Îi sar în ajutor şi trag un fluierat telepatic, aşa cum fluier dupǎ oi uneori. Semnalul meu l-a surprins şi nǎucit intrǎ cu toatǎ materia lui asteroidǎ în alt asteroid ce stǎtea la rând cuminte sǎ-şi procure de la un magazin de steluţe, ceva praf de stele sǎ-şi punǎ sclipici. Impactul a dus la o ceartǎ serioasǎ între cei doi asteroizi urmatǎ de bubuituri de scǎfârlii asteroide dure. Piciorul meu profitǎ de situaţia creatǎ şi, vâşti, spre mine. L-am primit bucuros şi-mi vǎd de drum, lǎsând bolovanii în urmǎ ce se-mpungeau ca Barbony al meu.

Privesc spre infinit poate îmi vǎd şi restul trupului. Nimic.

Eram confuz. Deodatǎ, pe lângǎ mine au început sǎ curgǎ râuri de luminǎ. Parcǎ erau nişte şnururi mari, mişcǎtoare ca nişte şerpi. Veneau şi plecau în diferite direcţii. Ce-o fi, o fi ! Mǎ încalec pe unul şi mǎ las dus în imensitate.

Zburam Denumǎvedeam. Cǎutam cu gândul meu restul trupului. Nu poate fi aşa departe. Dar, mai departe nu ştiu, nu cunosc. Cum sǎ mǎ gǎsesc acolo unde nu mǎ ştiu?!

Râul de luminǎ îmi dǎruia cǎldurǎ şi iubire. M-a înţeles.

Gândul meu se contopise în el şi mǎ lǎsam condus cǎtre mine, cel întreg. Nu vedeam nimic. Simţeam. Simţeam cum zbor cu viteza luminii, simţeam cum prin mine trec roiuri de luminǎ şi se împrǎştiau în corole de minuni spaţiale, simţeam vibraţia curgând în tonuri line, simţeam fericirea.

Eram vrǎjit. Nici nu mǎ mai interesa trupul meu, aveam totul în mine. Eram stǎpânul Lumii şi sclavul Universului.

Eram totul!

Procultura Nu era momentul sǎ mǎ întreb acest lucru pentru cǎ Ceva mǎ atrǎgea, parcǎ mǎ chema şi totodatǎ mǎ gonea. Un Ceva-Ceva puternic şi mǎreţ. Ah, da! Era regele sistemului solar, Saturn cu inelele lui de împǎrat. L-am simţit din plin şi un gând venit dinspre el mǎ fǎcea sǎ cred cǎ regele ascunde o tainǎ.

Lumina albastrǎ se concentrǎ într-un mǎnunchi de raze cu tentǎ spre violet, strǎpunge unul din inele şi se înscrie pe orbitǎ. Saturn apare, în luminǎ, primitor şi zâmbitor, dar gândul nu mǎ înşealǎ. Saturn zâmbea fals ca un vânzǎtor de pepeni pus sǎ ne pǎcǎleascǎ.

- Bunǎ ziua, domnule Saturn! - îl salut eu cu intenţii prietenoase.

- Bine ai venit, fecior cǎlǎtor! – gânguri, cu tremurat, în voce regele. Cu ce treabǎ în regatul meu?

- Mǎ caut pe mine, Mǎria Ta! Şi am mare bǎnuialǎ cǎ sunt împrǎştiat prin aceste ţinuturi. Rogu-te sǎ mǎ laşi sǎ mǎ regǎsesc!

- Ce, eşti copil? Ce sǎ fac eu cu trupul tǎu?

- Nu te supǎra, Mǎria Ta! Ştie tot Universul cǎ vrei sǎ te pricopseşti cu omenirea pe planeta ta. Azi o mânǎ, mâine un picior, se-adunǎ.

Nervos cǎ l-am fǎcut nene, Saturn s-a scuturat puternic la cei doi poli. Cât p’aci sǎ-i zboare inelele, iar Jupiter aştepta de o veşnicie sǎ i le captureze. Chiar ridicase un pic capul, crezând cǎ a venit momentul.

- Gândeşti haotic, pui de om! Nu-mi trebuie mie oameni pe cap. Ǎştia distrug planete cu bunǎ ştiinţǎ. Da’, uite, sǎ nu zici cǎ sunt neam-prost ceresc aruncǎ o privire sǎ te convingi! Ai cinci minute.

Nu ştiu de ce nu-l credeam. Sau era adevǎrat, sau îi era teamǎ de gândul meu şi cinci minute pe Saturn erau o viaţǎ de om pe Pǎmânt. ( va urma )

Din inerţia zborului meu simt cum trec pe lângǎ Jupiter.

Gras şi zâmbǎreţ îmi zâmbeşte complice: - Nu, nu eşti aici! - Sǎ nu mai mǎnânci mult, grasule! - îi rǎspund sfǎtuitor.

Nu avea ce sǎ-mi facǎ, cu lumina nu poate lupta. Ea l-a creat. Mǎ copleşea, dar nu-mi era teamǎ. Era un uriaş bun, mi-am zis în gând, iar dimensiunea lui îmi dǎdea forţǎ sǎ zbor mai departe. Numai cǎ râul de luminǎ avea altǎ traiectorie. A cotit uşor spre ieşirea din sistemul solar şi dus a fost. Avea şi el treaba lui. Cât l-am strunit eu din gândurile mele, degeaba – nu a vrut şi pace. Am alunecat spre un alt râu de luminǎ pe care îl simţeam mai altfel, era albastru faţǎ de cel roşu-orange cu care cǎlǎtorisem de curând.

„Eşti invidios pe vǎrul tǎu, Pǎmântul, nene Saturn!”

Pagina 24 – România Ta Diaspora

Jurnalul amintirilor

Revoluţia mea (3) Continuăm redarea unei povești de viață reale, mărturie vie a autoarei din vremuri tulburi, când românii s-au revoltat împotriva dictaturii și au cerut libertate. ( Redacția )

Carina Cesa Sava

“ A doua zi plecam la Iași. Știrile erau cam confuze, țara era oricum în mare agitație. Posibilitatea că undeva s-ar putea să mă găsesc sub tirul gloanțelor nu mă făceau să fiu prea veselă dar nici nu mă vedeam să petrec Craciunul de una singură. (Soțul meu era de câteva luni cu vaporul pe mare iar cele două fetițe, de unsprezece și de nouă ani le lăsasem la Iași la mama mea).

profesor, Sacile Hotărăsc deci să pornesc la drum și din fericire călătoria s-a produs fără incidente. Nu-mi aduc aminte de nimic din acel Crăciun '89, eram cu toții prinși de ultimele evenimente. Desigur nu a lipsit bradul împodobit și nici crenguțele de brad răspândite prin toată casa. Știu că tata, medic chirurg la Huși, a mâncat cu noi la prânz, mama pregătise oricum așa cum făcea ea de obicei la sărbători, muschiuleț de porc afumat, cârnăciori (numai așa de poftă...) și alte bunătăți, simple și poate chiar banale dar care pentru fiecare din noi înseamna acasă și sărbătoare.

Era o casă numai la feminin, patru generații de femei!

Trăia cu noi și bunica mea Elena, născută exact în timpul răscoalelor din 1907, pe 2 februarie. Fusese învățătoare, îi plăcuse să citească, să cânte și să povestească și era agenda vie a evenimentelor mai vechi sau mai recente.

Era grozav de bucuroasă că a reușit să apuce ziua când regimul a fost înlăturat și făcea lista celora care închiseseră ochii, culmea ghinionului, cu doar puțin timp mai inainte, fără să fi apucat să vadă ziua aceea!

La Iași locuia și sora mea, divorțată cu o fetiță de aceeași vârstă cu cea mică a mea. Locuiau într-un apartament aproape de casa alor mei și cum e lesne de înțeles, erau mereu la mama! În acea după-amiază de Crăciun nu am ieșit din casă, telefonul a fost mai tăcut ca de obicei. Dar am primit un telefon neașteptat, Ambasada Italiei în România, contactată de rudele din Italia alarmate de imaginile devastante transmise la televizor, ne-a telefonat ca să știe dacă eram bine! În acea după-amiază televizorul devenise obiectul cel mai important, nu mai era un simplu obiect de mobilier pe care trebuia să-l ștergi de praf, pentru că praful nu ținea cont cât era de folosit...

Cei de la Iași se puteau considera norocoși, prindeau rușii, (adică moldovenii, dar noi tot ruși le ziceam), așa că tata vedea meciurile iar copiii povestea de seară! Și uite-așa, făcând tot felul de pronosticuri și de scenarii cu ce s-ar fi putut întâmpla cu ceaușeștii, dând dovadă , fiecare din noi,

de multă imaginație, am ajuns și la ora de cină.

Am pus masa în încăperea care devenise dintr-o dată scena unde se desfășoară acțiunea în tragediile grecești. De câte ori apărea speakerul încercam să facem copiii să tacă pentru a nu pierde nici o silabă din cele spuse. Și bineînțeles, ceea ce așteptam am auzit; vestea a dat-o un bărbat, alegere absolut de loc întâmplătoare!

La auzul știrii că ceaușeștii au fost capturați, judecați, condamnați și executați am avut efectiv un șoc emotiv; nu eram în stare decât să scoatem sunete nearticulate care exprimau sentimente foarte puternice, o eliberare dar și neîncredere! Și din nou realitatea a infirmat scenariile noastre!

După primele momente de nebunie isterică voiam detalii.

Am desfăcut deci canapelele care au transformat încăperea într-un pat imens (bucuria fetelor!) și a început priveghiul ceaușeștilor.

N-am dormit toată noaptea așteptând să vedem caseta minunată care ba se găsea, ba dispărea, până când, spre dimineață ne-a fost dat să vedem scenele care au făcut înconjurul lumii și care ne impresionează și astăzi chiar dacă din alte motive. “

„ Și din nou realitatea a infirmat scenariile noastre! “

Pagina 25 – România Ta Diaspora

Români prin lume

Londra și Big Ben văzute de un român

Cristian G. Groman

Cel mai important punct de atracţie pe care îl caută milioanele de turişti ce vizitează Londra este, fără îndoială Big-Ben-ul. Zi de zi, că e ploaie, ninsoare, soare sau vânt este imposibil să nu fie cineva care să vrea să facă nişte poze, acolo…Îmi aduc aminte de prima data când l-am văzut, acum vreo 5 ani…Ieşeam de la staţia de metrou Westminster, care este chiar vis-à-vis, şi urcând treptele, mi s-a înfăţişat în faţa ochilor, impunător, în toată splendoarea lui…

poet, Londra Când vorbim de Big-Ben, ne referim la ceasul în sine, sau la turnul cu ceas din extremitatea nordică a Palatului Parlamentului britanic…

Nu este deloc greşit acest lucru însă, această poreclă a fost dată iniţial marelui clopot al ceasului cu 4 feţe. Pe lângă Marele Clopot (aceasta este denumirea oficială), turnul cu ceas mai găzduieşte alte 4 clopote mai mici, ce bat la trecerea fiecărui sfert de oră, în tonalităţile sol, fa, mi şi si…

Turnul are o înălţime de 96 de metri, primii 61 de metri de la bază fiind construiţi din cărămidă învelită în calcar, restul, până la vârf fiind construiţi în special din oţel, fontă şi fier…Acesta a avut denumirea (până anul trecut) The Clock Tower (turnul ceasului), însă, odată cu celebrarea (în anul 2012) a 60 de ani de domnie a reginei Elisabeta a-II-a, celebrare numită Diamond Jubilee, acest turn a căpătat numele Elisabeth Tower…

Big-Ben-ul este un simbol atât al Londrei, cât şi al Angliei în general, construcţia sa a fost gata în anul 1859, cel mai mare turn cu clopot, pendulă şi patru feţe din lume şi al treilea turn cu ceas, ca înălţime, din lume…Din păcate însă, nu este deschis vizitelor turiştilor…Îl pot vizita doar cetăţenii Regatului Unit dar cu programare cu foarte multe zile, chiar luni în avans…

Cele 4 cadrane ale ceasului de pe cele 4 feţe ale turnului au fiecare, 7 metri în diametru, clopotul mare având 2,29 metri înălţime şi 2,74 metri în diametru.

Interesant este mecanismul acestui ceas, al cărui pendul cântăreşte nu mai puţin de 300 de kg şi se mişcă la fiecare 2 secunde. Deasupra lui se află un mic dispozitiv cu monezi vechi englezeşti de 1 penny, adăugarea sau înlăturarea unei monezi, modifică viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi…

Datorită excavaţiilor realizate la liniile de metrou, turnul a suferit o înclinare, vizibilă acum şi cu ochiul liber iar din anul 2003 încoace, această înclinare este constantă, aproximativ 0.9 mm pe an.

Aşadar, dragi prieteni, dacă aveţi drum prin Londra, nu ocoliţi Big-Ben-ul, nu de alta, dar se poate înclina prea tare.

În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ?

Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora” e soluția: Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!!

România Ta e AICI!

Pagina 26 – România Ta Diaspora

Muzee din România

Ion Luca Caragiale și Muzeul Caragiale din Ploiești, România

Cati Florea manager, Miane

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), de lângă Ploieşti, judeţul Prahova. Clasele primare şi gimnaziul le-a absolvit la Ploieşti, iar între anii 1868 – 1870, a frecventat cursurile de declamaţie şi mimică la Conservatorul din Bucureşti al unchiului său, Costache Caragiale.

În memoria marelui dramaturg, în anul 1979, într-o casă construită în stil rustic, aflată pe drumul naţional Târgovişte – Ploieşti s-a deschis Muzeul Memorial I.L. Caragiale, care ilustrează printr-o colecţie impresionantă (scrisori, fotografii, telegrame, afişe ale comediilor sale jucate în premieră, cărţi în ediţii princeps şi rare) principalele momente din viaţa şi opera scriitorului: familia din care descinde şi de la care a moştenit pasiunea pentru teatru, anii de şcoală de la Ploieşti, debutul în gazetărie şi principalele publicaţii la care a colaborat, momentul afirmării în teatru şi proză.

În anul 2002, cu prilejul Anului Caragiale acest muzeu a fost reorganizat. Muzeul încearcă să ilustreze principalele momente din viaţa şi creaţia scriitorului, prin intermediul documentelor şi fotografiilor şi a altor obiecte, expuse din punct de vedere cronologic şi tematic. În prima sală, sunt prezentate documente şi fotografii originale care ilustrează problema claselor absolvite de I.L.Caragiale la Ploiești. În a doua sală sunt expuse obiecte care au aparţinut scriitorului, precum şi familiei sale -oglindă de cristal,

masa din lemn cu decor realizat prin sculptare, o canapea şi două scaune, fotografii originale ale membrilor familiei şi prietenilor apropiați ai dramaturgului - încercându-se reconstituirea ambianţei locuinţelor scriitorului şi a camerei sale de lucru. Pe măsuţa de lucru se găsesc tocul şi călimara, alături de manuscrisul parodiei "Dă dămult.... mai dă dămult…".

Pe hol este amplasat bustul scriitorului, realizat de sculptorul Ion Jalea, alături de fotografiile unor actori de renume care au dat viaţă eroilor lui Caragiale. Ultima sală prezintă în mod cronologic activitatea creatoare a marelui scriitor, prin expunerea creaţiilor sale, "O noapte furtunoasă" , "O scrisoare pierdută" , "D′ale carnavalului" , "Conu Leonida față cu reacțiunea" , "Năpasta" etc.

Sunt expuse şi ediţiile princeps, cu autograful scriitorului, ale volumelor "Teatru" , "Momente", traducerile operei scriitorului în diferite limbi, precum şi afişe de interpretare ale comediilor lui Caragiale în lume: Franța, Japonia, Spania, Italia, Belgia.

Lucrările fiilor scriitorului Mateiu Caragiale ("Crai de curte veche") şi Luca I.Caragiale ("Jocul Oglinzilor") încheie expoziţia. SURSA: ghidulmuzeelor.cimec.ro.

Pagina 27 – România Ta Diaspora

Diverse

Caricaturile autorului Lică Barbu de la Brăila sau un zâmbet nu face rău nimănui

Dacă desenezi, creezi sau știi o poveste frumoasă de viață contactează-ne:

romaniatadiaspora@gmail.com

Pagina 28 – România Ta Diaspora

Procultura

Atingerea cerului

Irina Lucia Mihalca

Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta nerăbdare şi bucurie clipa asta. Sâmbătă seara era ziua când urma să vină s-o ia de la cămin (o formă de grădiniţă cu program prelungit, de luni până sâmbătă, de la doi la şase ani, optată de părinţi pentru că nu aveau cu cine-o lăsa atunci când mergeau la serviciu).

scriitor, Bucureşti De la distanţă, când îl zărea, cu viteză alerga în braţele lui:

- Dormi, puiule, dormi, îngerii să te vegheze!

- Tati, tati, ce dor mi-a fost de tine!

........................................................................................... .........

Înalt de aproape doi metri, frumos, puternic, cu părul negru şi pielea albă, tatăl o ridica pe umeri, după ce-ombraţisa la pieptul lui, sărutând-o, privind-o cu atâta iubire. O simţea firavă, slăbuţă ca un fuior, un fulg. Doar ochii îi sclipeau de parcă de acolo viaţa-şi trăgea seva, de acolo-şi continua firele.

Cu mânuţele ei îl strângea tare-tare de gât de parcă nu iar mai fi dat drumul, ca, apoi, într-o clipă, să ajungă pe umerii lui. Atunci era cea mai înaltă, atunci atingea cerul.

Un cer întins şi ea, acolo, atât de aproape!

Cânta cântecele noi învăţate, privind tot se vedea de la înălţimea ei. Tot drumul vorbea, nu se mai oprea, de parcă ar fi vrut să afle tot de lumea zărită prin ochii ei, recuperând nevederea de-o săptămână. O mirau stâlpii înalţi, postaţi din loc în loc şi felinarele lor, clădirile, copacii, dealurile din zare, oamenii care treceau grăbiţi, adânciţi în gânduri, cu capu-n pământ parcă.

Cu mâna, una câte una, desprindea câte o stea de pe cer, lăsând-o în urmă, spre-a le lumina trecătorilor drumul în noapte. În palme, fulgii mari de nea se topeau, iar în jur feeria zăpezii reda o lume din poveşti. Obosită, în dulcele balans, ajungea adormită acasă. Era uşor luată şi aşezată-n pat. În surdină, la difuzor, un cântec repeta refrenul: "opriti timpul, clipă noastră minunată...".

Ca prin vis simţea căldura şi parfumul mamei, mângâierea şi şoapta ei dulce:

Prin ochii copilului, fulg în devenire. Coborâtor din stele, îngerul luminii – copilul!

O inimă rebelă spre marea regăsire. Cheia timpului Ei, acesta-i misterul! De dincolo de timp zâmbeşte Ea. Pe urmele visului - povestea, emoţia, visul! Tu, eu... poem plutind în(tr-un) vis!

Priveşte cu înţelegere totul în jur. În fiecare floare, stea, frunză, piatră, ascunse lecţii!

“ Un cer întins și ea, acolo... atât de aproape...”

Pagina 29 – România Ta Diaspora

pro Poetica

Poezia poetei Maria Roibu din Olanda CHIPURI PETECITE Se joacă șah pe table întoarse Sub băncile lumii-necate-n venin Dau oamenii ture, încolo și-ncoace Și nimeni nu vede că ceru-i senin.

Se-ascund în priviri, cuvinte nespuse E totul un haos cu susul în jos În inimi râd găuri cu mâinile scurse Rupând câte-un colț de suflet grunjos.

Vară în toiul iernii Se roagă la colțuri o umbră cârpită Citind rugăciuni din palmele goale Și jură credință cu vocea smerită Storcând din batiste minciuni reziduale.

Curg oameni pe stradă, femei și bărbați

Maria Roibu, Olanda

Trec unul prin altul cu săbiile scoase

Ninge cu priviri

Au vifor în ochi și parcă-s damnați

În palma imaculată

Să-njunghie totul, să taie și-n oase.

A unui nou început.

Pe coapsa mea stângă Anotimpul buzelor tale S-a reinventat

Mai cade un înger, mai crapă o cruce Se tulbură ape, sub tălpi sangerande…

În noaptea în care

Mi-e foaia prea mică și nu poate duce

Atingerea a învățat

Ororile lumii ce-s veșnic flămânde.

Să patineze desculță.

Scrii versuri ?:Trimite un e-mail la romaniatadiaspora@gmail.com

Pagina 30- România Ta Diaspora

pro Poetica

“ Pe pământ, tot ce există are nevoie din când în când să plângă” Nichita Stănescu Marius A. Porojnicu

Caterina D. Enescu

poet/ pamfletar, Craiova

Roma

SĂ NU UITAŢI !

OM SĂRAC Mergi și gândești că ești viu,

Pribegi, prin lume aruncaţi, De timpurile-nverşunate : De dor de ţară şi de fraţi Vi-s inimile-ngreunate !

Te uiți împrejur și crezi că-nțelegi Voalul velat în semne abstracte de istorie, Arhivul memoriei.

Să nu uitaţi de ce aţi mers Pe calea pâinii cea amară : Să nu uitaţi nici de părinţi, Nici de copii, rămaşi în ţară !

Să nu uitaţi să vă rugaţi, Precum v-au învăţat părinţii Şi nu uitaţi, de sărbători, De obiceiuri şi tradiţii !

Că bunul Dumnezeu e mare Şi-n mila Sa, vă găsiţi calea Şi tot ce-i azi, e încercare ,....

Altfel, va izbândi uitarea ! Şi nu e loc mai sfânt sub soare Şi nici o ţară mai frumoasă Şi nicăierea nu-i mai bine, Aşa cum e la noi acasă !

Niciunde nu-i mai dulce vorba Şi nicăieri, apa mai bună Şi nici mâncare, precum ciorba, Făcută de muica-bătrână !

Cum se cheamă pacea ce înăuntru nu e Ce agită umbre fantastice?! sau tremurul suav în acea picătură de lumină din groaznice tunele?

Consumuri neîncetate de lucruri inutile, marfă înșelătoare ce ia tot.

Amanți de zadarnic, de bijuterii false de lumina de sticlă curbată în cioburi minuscule.

Nu a avea înseamnă norocul, a fi este totul și nu-i norocul scopul sublim.

Norocul de ce? Norocul al cui?

Nu trebuie și nu e... Înșelăciune pământească ce te pune la prova Te atinge, te golește, te vindecă, te mângâie

Dacă scrii pamflete sau versuri, nu uita să ne contactezi la e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com

Picături de ploaie-un ecou timid

Dacă desenezi, creezi sau știi o poveste frumoasă de viață contactează-ne:

„Cum se cheamă pacea ce înăuntru nu e

romaniatadiaspora@gmail.com

Dulce susurând prezice sublim.

Ce agită umbre fantastice?!”

Revista „România TA Diaspora” - Recomandări de ultimă oră:

Pentru susținerea activității CASCRI, în vederea repatrierii ramășițelor pământești ale cetățenilor români decedați în Italia, cei care doresc să sprijine asociația din punct de vedere financiar, o pot face printr-o simplă donație în contul: F.I.U (Fondul Intervenție de Urgență) deschis în Italia, la Banca Popolare di Vicenza, pe numele CASCRI. Coordonatele bancare ale acestui cont, sunt (IBAN) : IT89K0572871860407571073576.

Rugăm dupa efectuarea vărsământului bancar să trimiteti o copie dupa chitanță pe adresa asociației.

Va mulțumim. Adresa: Centro di Assistenza e Servizi dei Cittadini Rumeni în Italia

Foarte important: Acord CASCRI - Cetățenii români, membrii familiilor lor și membrii CASCRI indiferent de cetățenia lor, pot beneficia de asistență sanitară de specialitate în conditii extraordinare. CASCRI vă pune la dispoziție una dintre cele mai renumite clinici din Toscana, pentru a vă îngriji de sănătatea dumneavoastra ! (CASCRI) Italia, Președinte CASCRI, Leontin Cojocea.

În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora ” e soluția: Sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com

Fii fanul nostru şi pe Facebook: www.facebook.com/romaniatadiaspora

În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora ” e soluția: Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!!

România Ta e AICI!