România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: romaniatadiaspora@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978 În acest număr au scris următorii autori:
Iancu Samson
Adrian Melicovici
scriitor, Cannes, Franţa
scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehnoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Revista România Ta Diaspora
Cristina Dinu jurnalist Kiss Fm, Gazeta Dâmboviţei Natașa Valentina Roman profesor, Arad, România
Redacţia temporară : strada Republicii 11, Pucioasa, judeţ Dâmboviţa Punct extern de lucru principal: Italia, pv. Treviso, regiunea Veneto Revistă editată în România pentru comunităţile de români din Diaspora O publicaţie care face parte
Lidia Fichiosi
din proiectul intercultural
realizator radio, Arezzo, Italia
„ Expediţia SPERANŢA UNUI VIS”
Mihaela-Luiza Dumitraşc
Cultură şi promovare a României şi românilor din toată lumea
profesor, Verona, Italia
ISSN 2360 – 607X
Fotografie copertă: Constantin P. Popescu
Pagina 3 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Fie ca sărbătoarea Învierii să vă aducă cea mai frumoasă Lumină în viaţă şi în suflete!
Colectivul redacţional al revistei noastre urează tuturor românilor un
Paşte Fericit! şi o viaţă plină de fericire şi bucurii!
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Târgovişte, cetatea sufletelor şi a misterelor Târgovişte este şi un loc sfânt. În Cetatea Chindiei nu întâlnim ura, moartea, subnutriţia, războaiele de astăzi. În Cetatea Chindiei întâlnim LUMINA. Adevărul care ne îndeamnă mereu să îl căutăm. Cu cât e mai greu, cu atât e mai fascinant.
Statuia domnitorului Vlad Ţepeş din Parcul Chindia, Târgovişte. Vlad Ţepeş nu a fost niciodată vampir. Vorbim despre nepotul legitim al lui Mircea Cel Bătrân, Vlad Ţepeş, unul dintre geniile timpurilor, care a reuşit să apere principatul Ţara Românească de Imperiul Otoman, odată cu Europa, care poate nu a ştiut niciodată cu adevarat prin ce pericole a trecut datorită acestui strateg extraordinar. A fost doar un domnitor care şi-a apărat ţara, care nu a mai vrut să-şi robească poporul şi care nu a mai plătit haraciul către Înalta Poartă. În timpul lui Ţepeş este construit Turnul Chindiei.
Dumnezeu şi-a făcut un lăcaş din acest loc binecuvântat. Şi astăzi, slujbele splendide din mănăstirile şi bisericile târgoviştene dau o lecţie de spiritualitate întregului mapamond, laolaltă cu o cultură şi o istorie despre care s-ar putea vorbi şi scrie poate încă un timp nemăsurat de aici înainte. Plin de secrete care şi astăzi aprind imaginaţia multora, Târgovişte se arată ca un loc al culturii, istoriei, spiritualităţii. Mărginit de râul Ialomiţa, sosit şi el la rândui din inima munţilor, oraşul valah aşterne ecouri peste noi din arc peste timp şi din trecerea veacurilor. Târgovişte, această cetate străveche, merită să fie mai mult cunoscută în lume, nu doar pentru istoria sa dar şi pentru ceea ce poate oferi de acum înainte turiştilor. Să cunoaştem mai multe împreună în paginile următoare...
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Judeţul Dâmboviţa, plin de atracţii turistice Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de 4.054 Km2 (1,70 % din suprafaţa ţării) repartizată astfel: 63 % - teren agricol, 29 % păduri şi 9 % curţi construcţii. Judeţul este situat în partea central-sudică a ţării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa.
Mănăstirea Peştera Ialomiţei
La izvoarele Ialomiței se nevoiau sihaștrii încă din secolul XV. Începând cu secolul XVI numărul lor sa mărit, odată cu dezvoltarea vieții isihaste în Argeș, în Muscel și la poalele munților Făgăraș. Mănăstirea Ialomiței a fost ridicată în sec. al XVI chiar la intrarea în Peștera Ialomiței, fiind ctitoria voievodului Țării Românești, Mihnea cel Rău. În adâncul peșterii la aproximativ 200 m se află o piatră, numită "Piatra Altarului", unde după tradiție sihaștrii săvârșeau cele sfinte. Construcția din lemn de la
intrarea în Peștera Ialomiței a ars în 1818 fiind reconstruită de preotul Gheorghe Ion Baltag și ieromonahul Gherontie din Petrosita. În jurul ei se aflau mai multe chilii în care se nevoiau cuvioșii călugări. În prima jumătate a secolului XIX s-a nevoit în Peștera Mică a Ialomicioarei, un sihastru, căruia nu i se cunoaşte numele și nici locul unde sa săvârșit, împreună cu urs, fiind singurul caz cunoscut în monahismul românesc când un sihastru se nevoiește și este slujit de animale sălbatice.
Cascada Burlacului
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Târgovişte, oraşul- legendă Oraşul valah, a fost atestat documentar pentru prima dată la 1396 de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.
Adrian Melicovici scriitor, Miane
A fost capitala Ţării Româneşti vreme de secole, iar în peste trei din ele a avut aproximativ 33 de domnitori. După unii istorici ar fi fost peste 40. Mircea cel Bătrân consolidează Curtea Domnească, ce poate fi astăzi vizitată în cadrul complexului muzeal cu acelaşi nume.
La mică distanță în timp, îl urmează Vlad Țepeș ( 1456) care în 1462 produce surpriză lumii de atunci, învingându-l pe cuceritorul Constantinopolului, Mehmed al doilea, într-un atac Muzeul de Artă fabulos. Turcii sunt atacați noaptea și Europa respiră ușurat, măcar pe moment. Târgoviște are multe biserici -monument, valori ale unui patrimoniu spiritual extraordinar. Domnitorii vremurilor reclădesc clădirile ce pot fi și astăzi vizitate, începând cu Biserica Mănăstirea Dealu, reconstruită de Radu Cel Mare din 1499, cu o pictură remarcabilă realizată la 1914 de
zugravul Doromir în timpul domniei lui Neagoe Basarab. În 1585, Petru Cercel ctitoreste Biserica Domnească. În 1508, se tipărește prima carte de către Macarie, numită "Liturghierul", urmată de alte două. Numele conducătorilor, oamenilor de cultură, bisericilor, care au creat o istorie inegalabilă la Târgoviște, Cetatea Chindiei, nu pot fi cuprinse în câteva cuvinte. Adevărul și dovezile le putem vedea la fața locului, vizitând un oraș multisecular, după ultimele descoperiri arheologice, multimilenar. Începuturile acestui loc se află în Neolitic.
Pagina 7 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Români şi amicii italieni sunt aşteptaţi să petreacă o seară de neuitat pe via Follineta 2
MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă.
Pagina 8 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
“ Babele”
„Sfinxul”
Lacul Bolboci, Moroeni
Pagina 9 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Anual, la Târgovişte se desfăşoară înainte de Paşti, evenimentul public numit „Calea Luminii”
Mănăstirea Dealu
Pagina 10 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Heliana Drăgușin:
MUZICA GENERA ÎN FIINȚA MEA O STARE PARADOXALĂ, DAR ȘI UN SPRIJIN NEPERECHE…” Cristina Dinu jurnalist, Târgovişte
Heliana Drăgușin, cunoscută, de asemenea, ca Heliana Munteanu, este una dintre cele mai cunoscute mezzosoprane cu rădăcini în Târgoviște.
Fost profesor la Facultatea de Științe și Arte, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, acum titular al Departamentului de Canto și Artele Spectacolului, Universitatea Națională de Muzică București, Heliana Drăgușin duce mai departe vraja muzicii clasice. C.D Muzica apare celor care doar o ascultă o continuă bucurie, pentru că scoate din adâncimile fiecărui suflet mizeria sau fericirea sau împlinirea sau… Cum este privită, însă, muzica din perspectiva profesionistului? Heliana Drăgușin: Cred că ni se deschide drumul spre muzică, ne naștem cu o predispoziție spre lumea sonoră, predispoziție cauzată de o bună dotare a dimensiunii dinamico-energetice a personalității unui om. În ceea ce mă privește am avut de la o vârstă fragedă o acută conștiință a suferinței în lume… muzica mi-a transformat această perspectivă într-una fericită. Să nu înțelegeți că am trăit drame în copilărie dar aceasta era privirea ”dinăuntru”. Muzica genera în ființa mea o stare paradoxală, dar și un sprijin nepereche…este ca legănatul pe buza unei prăpăstii amețitoare …și este important să nu cad, ci să rămân acolo clătinându-mă. Muzica ne pune față în față cu misterul libertății noastre: amplifică puterea noastră de a spune ”eu”, și odată cu aceasta să putem hoinării nestingheriți, de a lua decizii și a ne dedica acțiunii atât acum, cât și în viitor.
Ca subiect conștient, am un punct de vedere asupra muzicii. Vedeți, muzica îmi pare într-un anumit mod, și acest ”fapt de a părea” îmi definește părerea unică. Prin extensie cred că exprim un adevăr comun tuturor iubitorilor de muzică, nu are rezonanțe din sfera familiei de cuvinte generată de substantivul profesionist. CD: Care sunt pașii cei mai importanți ai formării dumneavostră ca om de muzică? HD: Există două lucruri pe care le știu despre mine însămi. Primul este acela că m-am simțit întotdeauna liberă să acced la lumea muzicii, o lume de lucruri durabile ordonată de legi cauzale care se conexa sensibil cu mine. Al doilea lucru pe care îl știu cu certitudine este că s-au deschis oportunități fără să provoc, fără să caut. ”Ce sunt eu, cum sunt, încotro merg acum” au primit răspunsuri: am urmat cursurile Academiei de muzică ( așa se numea înainte de 89), după o admitere în care ne-am confruntat cred 11 pe loc, la seral, deoarece interpreții erau catalogați drept lăutari. Nu existau locuri la zi la Facultatea de Interpretare, secția Canto! Climatul și emulația mediului universitar era un filon dens care m-a format ca personalitate artistică. Aș vrea să spun cu mai multă convingere artist dar gusturile și autosuficiența mediei, a societății, situează artiștii pe același palier cu interpreții genurilor folclorice de tranziție, al muzicii de divertisment, comedianți de evenimente particulare…. CD: Care sunt cele mai importante persoane fără de care n-ați fi ajuns omul care sunteți astăzi? HD: Menuetul printre cuvinte ale unor personalități care se exprimau în legătură cu talentul meu mi-au întărit pasiunea și orgoliul de a fi, isteria muncii și puterea de ami remodela gândirea și altfel de cât sub zodia posibilității. Șicanată îndelung, mama s-a adresat colegului său de la Școla generală nr.5 (Coresi de acum), distinsului și pasionatului, BOIERUL – cum i-aș spune acum, Victor POPA, să o ajute să obțină un sfat de la profesori din conservator.
Pagina 11 – România Ta Diaspora Gingășia și poate premoniția Maicii starețe Eufrasia Poiană, intelectual de mare profunzime, înzestrată cu un dar al iubirii inegalabil, mi-a deschis calea către muzică prin argumentele și susținerea convingătoare în fața mamei. Draga mea Măicută mă întreba: ce vrei să faci?…. Vreau să cânt. Bine, să vedem ce putem face… Profesorii veniți la susținerea lucrării de grad a profesorului Victor Popa nu erau nimeni altcineva decât Feodor Oancea și Octavian Lazăr Cosma de la Conservator. M-au ascultat cântând Tatăl nostru, de Ciprian Porumbescu în biserica mare a Mănăstirii Dealu. Primul a spus că sunt 5 locuri și este foarte greu, se așteaptă chiar mai mulți ani la intrare. Cel de al doilea, academicianul Octavian Lazăr Cosma, cel care avea să-mi fie îndrumătorul de mai târziu al lucrării de doctorat, a spus că totul este posibil dacă îmi doresc o carieră solistică. Vocea mea era promițătoare… Apoi Părintele Corvin Parnia, parohul inegalabil al Mitropoliei, de asemeni un om de mare cultură, a facilitat întâlnirea mea cu soprana Magda Ianculescu și odată cu dânsa o lansare miraculoasă în lumea muzicii. Marea soprană mi-a devenit mentor, confident, neobosit susținător și nașa fetiței mele, Magda. Desigur, după cum se poate vedea am fost dăruită cu mari întâlniri: i-am avut profesori în conservator pe soprana Eugenia Moldoveanu și baritonul Dan Iordăchescu, cărora le datorez enorm în formarea profesională.
Ediţie specială comună a înțelepciunii și normalitatea legăturilor dintre oameni. Ea este un martor stăruitor, pasionat, care frecventează omul, și…. nu doar ca vizitator de ocazie! Leaș aminti, cu permisiunea dumneavoastră, că ruptura dintre spirit și lume se consumă prin revelarea în mod lucid a trăirii supraestetice, mai exact muzicale. Sau mai prozaic.. dorești o viață de calitate, trăiește-o alături de muzică. Tot Cioran spunea, și cât de adevărat, că nu poți cunoaște un om decât după nivelul la care s-a ridicat muzica în sufletul lui. Purtăm așadar toată muzica pe care n-am auzito în decursul vieții, dar care există în străfundurile memoriei. Sunt multe, foarte multe de spus… CD: Vorbim des despre trăirile noastre, despre cum ne simțim în anumite situații. De ce credeți că muzica este văzută ca un panaceu universal? HD: Un panaceu.. da …pentru cei care au înclinație spre reflexie. Și viața ne aduce cu prisosință aceste ocazii, indiferent de vârstă și educație. Marea Muzică este probabil singura amintire, sigură, a paradisului pentru că sursa ei este divină și armonizează întreaga noastră ființă. Ne apropie de modelul, de forma noastră ideală. Din păcate goana devitalizantă după tot ce înseamnă posesie, materie, micșorează ființa umană. Accederea către planuri de existență și simțire superioare tinde să rămână avatarul artiștilor, filosofilor, teologilor și a profesorilor iubitori. Insulă din ce în ce mai mică… realizarea profesională este un vierme neadormit. Dați-mi voie să fiu puțin malițioasă. Ați prezentat mai multe personalități locale… ați remarcat că există doar prin sine într-o comunitate? Nu putem trăi doar printr-o scheletizare a meritelor, a asanărilor, a primului și întâiului…. După mine este tot o formă de a trăi captiv în materie și probabil că îmi veți spune că este mentalitatea orașelor mici.. dar nu vă las acestă portiță.
CD: Cum îi convingeți pe studenții dumneavostră că au făcut o alegere bună venind să studieze muzica? Sau mai bine zis, de ce ați îndemna oamenii să se îndrepte către studiul muzicii, chiar și ca hobby? HD: Cei ai mulți dintre ei au urmat cursurile unor licee de muzică. O primă opțiune urmată de facultate, a doua. Este vorba de o ”narcotizare”! Dar drumul nu este lipsit de obstacole și îți este verificată substanța volițională: îți place, iubești muzica?.. lasă-te modelat și intermediat de ea. Stiți ce spunea Emil Cioran, scriitor care ne-a lăsat cele mai frumoase și contradictorii gânduri despre muzică? „Singurătățile dulci ale muzicii! Sau despre confuzia între cer și pământ.” Se mai poate adăuga ceva… ? Audiția marilor opusuri e un corectiv și un stimul necesar pentru cel ce visează la o funcție diferită de accepția
Armonia muzicii generează iubire și acceptare între oameni, nu ierarhizare. Un personaj interesant care a scris prin 1899, Foundation of Geometry, David Hilbert cred, descria relația de tip „între” ca fiind unul dintre conceptele fundamentale ale geometriei, ce permite axiomatizarea distanței și a direcției. În consecință există o geometrie a sunetului-obiect ce se mișcă într-un spațiu muzical împărtășit. Da… acesta îmi amintește de dezbateri amicale cu colegii mei matematicieni și fizicieni, apropiați ființial de muzică. Cu nici un coleg muzician nu m-am „salutat” spunând: am auzit o interpretare senzatională a operei Rigoletto… așa cum spunea fizicianul Sergiu Dinu, profesor la Universitatea „Valahia”. .. Concluzia aparține cititorilor dumneavoastră. ( Continuare în pagina 28 )
“Muzica apare celor care doar o ascultă, o continuă bucurie”
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Poezia vie a Biancăi Dobrescu
Nataşa V. Roman
Bianca Dobrescu este unul dintre tinerii a căror poezie transmite viaţă, creionează un univers al realităţii contemporane plin de mesaje puternice. În anul 2012 publică volumul de versuri “Toamna asta citim Kafka” dorind să exteriorizeze trăirile adolescentine cu care ajunge fiecare om să se confrunte într-un anumit moment al vieţii sale.
profesor, Arad Încă din copilărie Biancăi Dobrescu îi plăcea să joace pe degete destine, scriind nenunărate povestioare şi poezii. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti, fiind în prezent în anul 1 de masterat în cadrul aceleaşi facultăţi la secția Studii de dezvoltare a Relațiilor Internaționale și Etica Relațiilor Internaționale. Bianca este editor literar la Semne Bune și reporter economic la revista Business Cover, scriind cu multă plăcere despre cărți, oameni talentați și banii companiilor.
10), Omul din cutie, antologia Confluenţe lirice, IDC. Reviste: Argeşul, Cafeneaua literară, Faleze de piatră, Cuib literar, Constelaţii diamantine, Tiuk!, Clipa md. etc. În prezent, Bianca scrie mult, însă nu caută să mai publice în viitorul apropiat pentru că nu crede că are ceva atât de bun încât să-l facă pe cititor să regrete că nu va mai citi pentru prima oară scrierea sa.
Ca scriitori, se împacă şi cu literatura contemporană, găsind, încă, pe gustul ei şi scriitori ca Amelie Nothomb şi Liza Dalby, Gellu Naum dar îi plac şi cei clasici(zaţi) precum Kafka, Urmuz, Gogol, Dostoievski, Puşkin, citind cu multă încântare atât poezia lui Sorescu cât şi a Anei Blandiana, un top inexistent în care toţi aceşti oameni valoroşi ar ocupa locul 1. Nu acordă o importanţă deosebită premiilor literare, totuşi premiul care i-a adus în acelaşi timp statutul de editor literar la revista fondată de Ciprian Burcovschi, Semne Bune, a fost cel de la Incubatorul de Condeie (IDC). IDC a învăţat-o că nu este suficient să demonteze ceva, ci să şi aducă soluţii. Acolo a fost locul unde a reuşit să dea lecţii de autoapărare scrierilor şi să le arate lumii. A ajuns să şi jurizeze IDC de două ori până acum, fiind un prilej foarte bun să păşească în acel mediu. Antologii prin care s-a lansat sunt următoarele: Ucenicii vrăjitori (vol 8, 9,
Din punctul său de vedere, literatura contemporană evoluează pozitiv, însă publicul din ţară nu i se pare educat deoarece promovarea cărţilor bune nu este destul de vizibilă, cărţile slabe devenind atât de virale, scopul scrierii lor fiind acela de a fi vândute. Atunci când scrie, tristeţea îi dispare, iar prin această exteriorizează, Bianca vede scrisul ca pe spovedanie, curăţindu-se pe ea, de ea Bianca scrie pentru a se păstra vie, întreagă: „ Bănuiesc că știi puterile supranaturale ale scrisului, care îți dau forță și bucuria că mai prinzi și ziua de mâine. Alteori scriu din singurătate, deși sunt înconjurată de atâția oameni dragi, pentru că simt că nu sunt unde trebuie, simt că nu fac ce trebuie, și atunci, ca să nu fiu singură în oala asta, inventez câteva personaje, pe umerii cărora arunc toate angoasele mele. ”
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Judeţul Dâmboviţa în imagini, o perlă a frumuseţilor naturale
Cheile Urşilor şi Cheile Tătarului
De dimensiuni mici în comparaţie cu celelalte judeţe, Dâmboviţa beneficiază de zone spectaculoase pe toată suprafaţa. Din câmpiile de la sud şi până către masivele muntoase de la nord, locurile dâmboviţene fascinează în orice anotimp. O faună de invidiat, dealuri şi munţi, care acompaniază într-n fel unic toate celelalte atracţii creat de mâna omului sau mărturii ale unei istorii de senzaţie. Potenţialul turistic al acestui judeţ este mare şi toate aceste resurse par primite ca dar de la un Dumnezeu care a ţinut cu frumuseţile pământului dintotdeauna.
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Recomandări/cititori
Partenerii nostri media
www.diasporatv.eu www.actualitatea.it
www.romaniastiri.info
www.emigrantul.it
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Ultimul Vis După moartea lui Mihai, mi-a rămas în memoria vizuală doar chipul lui de bărbat frumos şi curajos, un erou pot să spun, un om care a rămas în istoria lumii. Chiar dacă el nu a în fost învingătorul de la Călugăreni, eu îl văd şi-l ştiu exact aşa cum vi-l prezint acum: : Un bărbat singur, în fruntea tuturor, se năpusti cu securea în mână asupra acelei adunături de diavoli cu turbane turceşti.
Iancu Samson scriitor, Cannes
Cu o singură lovitură de topor dobora pe oricine întâlnea în cale şi tot aşa lovea în stânga şi-n dreapta şi făcea drum printre duşmani. Parc-ar fi venit ziua judecăţii de apoi, parcă-ar fi coborât din ceruri ziua judecăţii , îngroziţi şi înnebuniţi de frică se aruncau în apele Neajlovului. Mihai şi căpitanii dădeau iama în ei, ca şi sfântul Gheorghe printre balauri. Suliţele, săgeţile şi săbiile ascuţite ca lama de brici de ţiganii fierari, şuierau pe spinările şi trupurile turcilor. Vaietele şi urletele lor creşteau şi depăşeau cu mult zgomotul vacarmului de pe pod, îmbrâncindu-se unii pe alţii încercau disperaţi să se reîntoarcă. Sinan Pasa a scăpat uşor din ghearele morţii, salvat de către garda de corp, iar cei rămaşi la urmă urlau şi cereau îndurare.
al destinului.În ziua aceea oraşul Turda intră în doliu şi toată suflarea românească intră în doliu. Cu aceste întâmplări copilul meu Robert adormi din nou, iar eu Athinganos i-am promis că am să-i spun şi alte poveşti minunate, unele citite, altele auzite din gura bătrânilor povestitori.
Vă iubesc scumpii mei românii, pentru că indiferent unde te-ai afla, departe ,departe printre străini; nicăieri nu este mai bine ca ACASĂ.
Un cimpoier turc a fost cruţat pentru că era îngenunchiat şi îşi făcea semnul crucii, mai mult ca sigur că era unul din copiii din popor furaţi de către turci încă de la o vârstă fragedă. Copiii de români fiind de-a semeni un tribut pe care fiecare domnitor trebuia să-l plătească turcilor. Mihai se arată în fiecare moment necruţător, şi de fiecare dată loviturile lui nu dădeau greş. Nici unul din şleahta îngrozita nu se mai gândea se se apere. Păcătosul în faţa faptelor urâte devine laş şi fricos: surpriza fusese totală; pentru că nimeni nu se aştepta ca o singure secure să doboare în câteva minute lungi atâţia turci împinşi de la spate de către marele vizir Sinan Pasa. Românii primiră mai târziu o palmă pentru că turcii erau cu zecile de mii, încât Mihai prefera să-şi acopere retragerea cu gândul că va fi ajutat de aliaţii care rămăseseră intenţionat în urmă. Acestea sunt ultimele întâmplări adevărate pe care le-am citit în mintea lui Mihai. Apoi ochii lui plini de viaţă şi de lumină se stinseră mult mai târziu, singur printre duşmani şi trădători, acolo unde Dumnezeu la condus pe ultimul drum
Sursa foto: Facebook, Iancu Samson 8 aprilie 2015
Pagina 16 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Târgovişte, o „Florenţă valahă” Aşa a denumit Cetatea Chindiei o personalitate marcantă a culturii târgoviştene, neuitatul Mircea Horia Simionescu.
Turnul Chindiei, cunoscut și ca Turnul Chindia, este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgoviște, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Țepeș, în timpul celei de-a doua domnii, inițial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foișor de foc, dar și pentru stocarea tezaurului. Actualmente, clădirea măsoară 27 de metri în înălțime și 9 metri în diametru. Între anii 1847 și 1851, turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălțarea sa cu circa 5 metri față de construcția inițială. Numele turnului vine de la un joc și de la un tip de serenadă pe care menestreii medievali ai palatului o cântau la poalele turnului la apusul soarelui (chindie). Construcția are 3 etaje, din care ultimele două sunt marcate la exterior de deschideri în arc frânt și de balcoane sprijinite pe console de piatră. Accesul până la partea superioară a turnului se face cu ajutorul unei scări interioare, în spirală, situată pe axul vertical al construcției. În prezent Turnul Chindiei este muzeu, aici funcționând o expoziție dedicată celor două domnii ale lui Vlad Țepeș, ctitorul acestei fortificații. Este o situație fericită; alte vestigii de acest tip nu s-au conservat îndeajuns de bine pentru a putea găzdui muzee. Astfel, pasionații de istorie au ocazia să interacționeze cu moștenirea înaintașilor și să trăiască senzații unice pe care să le împărtășească celor ce nu au avut prilejul să le încerce. Din păcate muzeul este vizitat tot mai rar de către turiștii români, mulți dintre cei care-i călca pragul fiind străini.
La mică distanţă de Turnul Chindiei turiştii se pot relaxa pe aleile Parcului Chindia.
Se spune că cine se urcă o singură dată în Turnul Chindiei, se va întoarce mereu în Cetate şi îşi va găsi şi jumătatea vieţii.
Pagina 17 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Moreni, un oraş al Focului Etern şi al petroliştilor Pe locul fostului sat Moarile şi lângă râul Cricovul Dulce, descoperim un oraş cu multe secrete neelucidate.
Moreni, şi o partea mai veche a oraşului
Vedere spre dealul Cristianu' de pe Bana, Moreni
Moreni este în acest moment municipiu. Dincolo de statutul oraşului, imaginile alăturate ne demonstrează clar bogăţia naturală. Localitatea este situată într-o depresiune, cu deschidere spre cartierul Schela Mare de unde se continuă drumul spre Târgovişte. Oraşul Moreni este înconjurat de dealuri, locuri naturale de recreere sau relaxare în zilele de sărbătoare ori de odihnă pentru localnicii de acolo sau cei din comunele limitrofe. Moreni este străbătut subteran de numeroase tunele săpate de germani şi câteva cazemate construite de ei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Oraşul este înfrăţit cu municipiul Torres Novas din Portugalia şi deţine şi în acest moment resurse pentru exploatarea ţiţeiului. Autorităţile locale intenţionează să refacă şi să dea în folosinţă un nou şi emblematic Muzeu al Petrolului, necesar chiar pentru cunoaşterea istoriei petrolului.
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
O întâlnire de actualitate cu bunele maniere “Bunele maniere, pe care le socotim că fiind neînsemnate (mărunte),
sunt adesea tocmai criteriile după care oamenii ne judecă, în bine sau în rău.” Jean de La Bruyère (1645 – 1696)
Mihaela -Luiza Dumitraşc
Politeţea, buna educaţie, bunul simţ sau bunele maniere, nu sunt un fruct al ipocriziei, a falsităţii sau a unei persoane distante, ci tocmai modul plăcut de a socializa cu ceilalţi şi a ne face viaţa mai simplă şi mai frumoasă
profesor, Verona Bunele maniere nu vor fi niciodată desuete; vor progresa o dată cu societatea în care trăim. Detest să văd astăzi pe stradă persoane care flecmează şi scuipă coji de seminţe, care aruncă ambalajele pe jos, care strigă cuvinte obscene sau pur şi simplu vorbesc tare, asta pentru a sublinia cele mai grosolane moduri de manifestare în public. Bazele bunelor maniere sunt puse in cei “şapte ani de acasă”; orice mămică se va strădui să aibă un odor bine educat, iar formarea bunelor maniere continuă şi la şcoală; există profesori atenţi în educarea bunului simţ; nu degeaba avem o notă la purtare în catalog. Oricât de manierat ai fi însă, dacă nu eşti curat şi cu un aspect îngrijit, bunele maniere nu mai au efect.
muncă sau la şcoală. Acest orar este valabil şi pentru smsuri. 3. Învaţă să răspunzi la telefon. Un “Alo”, “Bună”, “Salut”, “Bună ziua” sau după caz “Bună seara”, sunt suficiente. Nu utiliza formule pompoase. 4. Când eşti într-un grup de cunoştinţe, evită să vorbeşti la telefon, pentru că celelalte persoanele se vor simţi neglijate; mai mult, evită să vorbeşti cu o persoană de lângă tine (din aceeasi încăpere), când eşti într-o conversaţie telefonică, pentru că persoana de la telefon, nu va mai înţelege nimic. 6. Într-un loc public, învaţă să reglezi tonul vocii şi nu discuta subiectele personale sau stânjenitoare, deoarece cei de lângă tine vor auzi conversaţia. 7. Lasă posibilitatea persoanelor să răspundă la telefon – pot fi pe balcon, în baie, cu mâinile ocupate (să gătească) sau pur şi simplu nu sunt lângă telefon. 8. Fii atent la tonul vocii, tonul reflectă caracterul şi personalitatea ta. Dacă ai greşit numărul de telefon, scuzăte cu persoana pe care ai deranjat-o. 9 .Nu sta cu orele la telefon, încearcă să fii cât mai scurt şi sintetic – nu tuturor le place sporovăiala. Data viitoare voi scrie despre bunele maniere în transmiterea sms-urilor. Toate cele bune, vă urez!
Bunele maniere mi-am propus să le tratez mai pe larg, în mai multe articole, dacă voi avea un feedback pozitiv. Voi începe astăzi cu utilizarea educată a telefonului mobil. A fi politicos la telefon. 1. Neapărat celularul va fi folosit în medii propice: nu la volan, nu în baie, nu la cinema, nu în biserica, nici în muzeu sau la teatru şi nici chiar în mijloacele de transport în comun. 2. Nu este educat să telefonezi înainte de ora 8.00 dimineaţă sau după ora 8.00 seara şi nici între orele 13.00 şi 16.00. Evită să suni atunci când ştii că persoana este la
“Bunele maniere nu vor fi niciodată desuete; vor progresa o dată cu societatea în care trăim”
Pagina 19 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Iepurasul de Paşti ca simbol Ca şi Crăciunul sau alte sărbători creştine, şi Paştele se hrăneşte din plin din tradiţiile păgâne. Unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite imagini pascale, iepuraşul, are în spate o întreagă simbolistică ce ne duce până în vremuri mitice. Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar şi a arhetipurilor asociate clarului de lună. În arta medievală creştină animalul avea o semnificaţie aparte. Se credea de mult, după cum aflăm de la Pliniu, Plutarh, Filostrat sau Aelian, că acesta este hermafrodit, ceea ce a condus la conexiunea cu Fecioara Maria datorită credinţei în reproducerea sa fără pierderea virginităţii.
despre iepurele care ascunde darurile pascale într-o grădină. Aceste legende au fost exportate cu succes în SUA datorită imigranţilor germani care au colonizat Pennsylvania, contaminate curând de imagini cu cuiburi în care apar iepuraşi şi ou colorate.
Iepurii figurează în manuscrise şi în reprezentările nordice ale Fecioarei cu pruncul. De asemenea era asociat cu Sfânta Treime în cadrul motivului celor trei iepuri uniţi, motiv răspândit în părţile importante din bisericile engleze, semn că iepurele avea o mare importanţă în imaginarul bisericesc medieval.
Dar iepurele este un vechi simbol al fertilităţii, prezent în toate mitologiile. Sălbatic sau de casă, se leagă de divinitatea Pământului-Mamă, de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii. Este o fiinţă selenară, care întruchipa o veche zeiţă germanică, Eostra, mitologizare a primăverii şi fecundităţii, încă adorată în mediile rurale ale secolului al 13-lea. ( Sursa: frontpress.ro )
Păcatul şi Învierea Domnului Prin păcat omul a devenit muritor şi mărginit; prin Învierea Domnului, el, (cel ce crede în Hristos Cel Înviat) devine nemuritor şi veşnic. Tocmai în aceasta constă puterea, forţa şi atotputernicia Învierii lui Hristos. Şi de aceea, fără Învierea lui Hristos nu ar fi existat creştinism. Printre minuni, Învierea lui Hristos este cea mai mare. Toate celelalte minuni izvorăsc din ea şi se rezumă în ea. Din ea decurg şi credinţa şi dragostea şi nădejdea şi rugăciunea şi evlavia. Ucenicii care au fugit departe de Iisus atunci când a murit, se întorc la El, atunci când înviază. În acelaşi fel toţi cei dintâi creştini au devenit creştini, pentru că a înviat Hristos, pentru că a fost învinsă moartea. Acest lucru nu se găseşte în nici o religie şi el îl ridică pe Domnul deasupra tuturor oamenilor şi zeilor. El arată şi dovedeşte în chip unic şi de necontestat că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat şi Domn în toate lumile cele văzute şi nevăzute.
Stabilirea unor paralele cu ouăle pascale poate fi datată în secolul al 15-lea în Germania, când catolicismul domină zona şi asimilează credinţele păgâne preexistente. Primele legende ale iepuraşului care face daruri datează din aceeaşi perioadă. Ba prin 1680 se şi publică o poveste
Datorită Învierii lui Hristos, datorită biruinţei asupra morţii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna creştini. Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creştinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire. ( Sursa: Jurnalspiritual.eu )
Pagina 20 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Obiceiuri şi tradiţii de Paşti Un obicei care se practică numai în Bucovina în noaptea de Înviere este acela ca fetele să se ducă în clopotniță și să spele limba clopotului cu apa neîncepută. Apa neîncepută înseamnă ca persoana care a scos-o din fântână să nu vorbească până când va fi folosită la spălatul clopotului. Cu această apă se spală apoi fetele în zorii zilei de Paște ca să fie frumoase tot anul și să alerge feciorii la ele. În zona Câmpulung Moldovenesc, datina se deosebește prin complexitatea simbolurilor, a credinței în puterea miraculoasă a rugăciunii de binecuvântare a bucatelor. În zorii zilei de duminică, credincioșii ies în curtea bisericii, se așează în formă de cerc, purtând lumânările aprinse în mână, în așteptarea preotului care să sfințească și să binecuvânteze bucățele din coșul pascal. Fiecare gospodar pregătește un astfel de coș acoperit cu un șervet țesut cu model specific zonei, după orânduiala strămoșilor. În coș sunt așezate, pe o farfurie: semințe de mac (ce vor fi aruncate în rău pentru a alungă secetă), sare (ce va fi păstrată pentru a aduce belșug), zahăr (folosit de câte ori vițele vor fi bolnave), făină (pentru că rodul grâului să fie bogat), ceapă și usturoi (cu rol de protecție împotrivă insectelor). Deasupra acestei farfurii se așază pască, șuncă, brânză, ouăle roșii, dar și ouăle încondeiate, bani, flori, peste afumat, sfeclă roșie cu hrean, și prăjituri. După sfințirea acestui coș pascal, ritualul de Paști se continuă în familie. În părțile Sibiului, există obiceiul ca de Paști să fie împodobit un pom (un arbust) asemănător cu cel de Crăciun. Singura deosebire constă în faptul că în locul globurilor se agăță ouă vopsite (golite de conținutul lor). Pomul poate fi așezat într-o vază frumoasă și farmecul sărbătorii sporește cu o podoabă de acest fel. La Călărași, la slujba de Înviere, credincioșii aduc în coșul pascal, pentru binecuvântare, ouă roșii, cozonoc și cocoși albi. Cocoșii vestesc miezul nopții: datina din străbuni spune că, atunci când cocoșii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoș cântă primul. Este un semn că, în anul respectiv, în casă lui va fi belșug. După slujbă, cocoșii sunt dăruiți oamenilor săraci. În Maramureș, zonă Lăpuşului, dimineața în prima zi de Paști, copiii (până la vârstă de 9 ani) merg la prieteni și la vecini să le anunțe Învierea Domnului. Gazda dăruiește fiecărui urător un ou roșu. La plecare, copiii mulțumesc pentru dar și urează gospodarilor „Sărbatori fericite”. La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un băiat, pentru ca în acea gospodărie să nu fie discordie tot restul anului.
În Argeș, printre dulciurile pregătite de Sfintele Paști se număra covrigii cu ou (numiți așa pentru că în compoziția lor se adaugă multe ouă, 10-15 ouă la 1 kg de făină). Fiecare gospodar se străduiește să pregătească o astfel de delicatesă, care este și simbolul belșugului. În Banat, la micul dejun din prima zi de Paști, se practică tradiția tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primește o linguriță de paști (vin şi pâine sfințite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe și mâncăruri tradiționale, după acestea se continuă masa cu friptură de miel. În dimineața zilei de Paște, copiii se spălă pe față cu apă proaspătă de la fântâna în care s-au pus un ou roșu și fire de iarbă verde. În Țara Moților, în noaptea de Paști se ia toacă de la biserică, se duce în cimitir și este păzită de feciori. Dacă nu au păzit-o bine, și a fost furată, aceștia sunt pedepsiți ca a două zi să dea un ospăț, adică mâncăruri și băuturi din care se înfruptă atât „hotii”, cât și „pagubasii”. Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reușit, atunci ei vor fi cei care vor plăți ospățul. Pe Valea Crișului Alb, la Almaș, toată suflarea comunei se adună în curtea bisericii. Femeile și fetele din localitate se gătesc în straie de sărbătoare, și vin în curtea bisericii unde vopsesc și „mpistritesc” (încondeiază) ouă.
Pagina 21 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Performanță există și dincolo de graniță Într-o lume confuză și plină de întrebări încercăm să găsim soluții și să ne păstrăm integritatea valorilor românești. Nu este simplu, dar nici imposibil. Atunci când deja participi la evoluția societății în care trăiești, integrarea este deja istorie. Într-un oraș precum Arezzo, unde comunitatea romanescă este foarte numeroasă, participarea este cheia tuturor posibilităților. Evenimentele organizate nu sunt de mare anvergură, însă ele au existat și există constant. De la cel mai mic și până la cel mai mare încurajăm talentul și perseverența celor care ne fac cinste.
Simion Claudiu Adrian s-a născut la Galați și săptămâna trecută ne-a copleșit cu o performanțe demnă de cinste, fie pe noi, cei din Arezzo, fie pe cei dragi din România. Dar cine este Claudiu? Este un adolescent care anul acesta va susține examenul final după școala medie și care s-a înscris la liceul tehnologic pentru că își dorește să devină inventator de personaje de „jocuri video game” după cum afirmă mama lui, Nicoleta. Claudiu avea 3 ani când a venit în Italia și a ales înotul, însă de 3 ani face TAEKWON-DO, o versiune a luptei neînarmate constituită în scopul autoapărării. Ca și artă marțială implică disciplină, în primul rând, tehnică și un antrenament mental care au ca scop construirea sau dezvoltarea unui paterni sens al justiției, corectitudinii și conduitei sociale. Nu este deloc simplu să studiezi, să te antrenezi și să obții și rezultate de performanțe, însă Claudiu reușește și părinții săi îl ajută și îl susțin permanent, ajungând la centura verde la categoria sajuniori 62 Kg. În zilele de 21 și 22 martie 2015 s-a desfășurat la Rimini, în Italia, Campionatul Național de Taekwondo unde a obținut TREI medalii și toate de AUR: două cu echipa și una individual! Felicitările nu au intarziat să apară în lanț, suntem mândri de tine Claudiu și sperăm ca rezultatele frumoase să continue. Între școală, antrenament de trei ori pe săptămână, cantonamente și concursuri, Claudiu zâmbește și merge mai departe. Părinții săi sunt permanent implicați și mama lui este mereu prezentă. Parcă o și văd pe Nicoleta cum zâmbește șugubăt cu ochii în lacrimi. De la sport vom trece la o altă formă de participare la viața socială din Arezzo. În urmă cu trei ani a început un studiu ce poate fi definit cercetare-acțiune: un studiu care unește rezultatele teoretice cele mai avansate ale științelor sociale în temă multiculturală, genuri, spațiu public cu analiză empirică. Mai simplu: conceptele interacționează constant cu trăirile și experiențele concrete. Mai presus de număr și statistici, vocea și privirea sunt cele care povestesc la persoana întâi, devin instrumentele cetățeniei active, conştietizând pe
Lidia Fichiosi moderator radio, Arezzo
fiecare în parte că este o componentă prețioasă a contextului social. Cercetarea s-a desfășurat în perioadă 2012-2014, fiind realizate 36 de interviuri cu femei străine care trăiesc în Arezzo în cadrul cărora au fost povestite fapte de viață, origini, cultură, tradiții și tot ceea ce poate ajuta la cunoașterea și înțelegerea provenienței fiecăreia. A urmat un laborator fotografic care a prezentat Arezzo prin ochiul femeii din întreaga lume și evenimentul final „Cele o mie de chipuri din Arezzo”în cadrul căruia autoarea cercetării, Alessia Belli, care a obținut foarte multe diplome de studii în ciudă vârstei pe care o are, printre care un doctorat de cercetare în Politics, Human Rights and Sustainability a rezumat esențialul: ”Cuvântul și privirea devin instrumente ale rupturii mecanismelor stereotipe și discriminatorii”. O tânără de perspectivă care ne-a invitat să participăm pe mine și pe Roberta Stancu și căreia îi mulțumim că ne-a ajutat să devenim mai înțelepte prin înțelepciunea ei.
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Din 28 mai 2015, se lansează şi digital romanul de epocă SECRETUL FOCULUI- URIAŞUL 160, autor Adrian Melicovici. O poveste clasică, inspirată dintr-un fapt real, povestea incendiului de la Moreni izbucnit în mai 1929 şi care a ars necontenit aproape 3 ani, cu o înălţime de sute de metri.
Pagina 23 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Revista italiană MARCA APERTA va promova România în peninsulă Publicaţia este distribuită gratuit în nord-estul Italiei cu precădere în regiunea Veneto dar îşi extinde simţitor apariţia.
Mario Fontana, fondatorul şi acţionarul majoritar al revistei Marca Aperta, reuşeşte de mai mulţi ani să ofere cititorilor o publicaţie de excepţie pentru un public de excepţie. Mario este un prieten al românilor. Cunoaşte deja multe din obiceiurile noastre şi chiar înţelege limba română, tot mai bine. Noua iniţiativă a patronului italian este una care nu poate decât să ne bucure: promovarea ţării noastre şi a românilor de la noi ori din Diaspora. Revista Marca Aperta are o apariţie lunară de 15 000 de exemplare în medie cu distribuţie gratuită, de o calitate excepţională, cu un conţinut ales, bazat pe cultură, societate, sport, evenimente care de fapt, aşază lumea noastră, a tuturor, într-o lumină pozitivă. Aceasta este diferenţa dintre Marca Aperta şi alte publicaţii. În curând şi din numerele viitoare, revista italiană va scrie lunar atât pe ediţia digitală sau site ori în cea tipărită, materiale despre locuri frumoase din România care trebuiesc mai bine cunoscute şi cu scopul declarat de a îndruma turiştii italieni să le viziteze. De 13 ani trecuţi deja, revista Marca Aperta continuă să atragă tot mai mulţi cititori şi îi dorim succes!
Mario Fontana patronul revistei Marca Aperta
Fii fanul nostru şi pe Facebook: www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Pucioasa, oraşul băilor balneare şi al resurselor turistice Până de demult, oraşul Pucioasa era considerat o mică perlă a judeţului Dâmboviţa. Trecerea timpului, criza economică şi alte motive au determinat stagnarea sa ca dezvoltare mai ales din cauza infratructurii însă avem semnale că lucrurile îşi revin la normal. Vizitaţi Pucioasa, un loc chiar minunat! În trecut, localitatea purta numele Podurile, însă o dată cu dezvoltarea băilor și-a însușit numele Pucioasa. Izvoarele minerale de pucioasă și iod se află în Pucioasa-sat. Prima atestare documentară a orașului datează din 1649, sub denumirea de Piatra Pucioasă. Izvoarele de apă sulfuroasă au fost analizate pentru prima oară în 1821 - 1828. Primul pavilion public pentru băi a fost construit în anul 1834. Apele minerale de la Pucioasa au fost prezentate în cadrul expoziției universale de la Viena din 1873. În anul 1930, Pucioasa a fost declarată stațiune. Atracțiile turistice ale zonei sunt barajul, lacul de acumulare și debarcaderul, „Centrul cultural A.I. Brătescu Voinești”, „Parcul Independenței”, la intrarea lui fiind ridicat Monumentul Eroilor Neamului, operă a sculptorului Liviu Brezeanu.
Lacul de acumulare de la Pucioasa
Oraşul Pucioasa, vedere de ansamblu
Sursa foto/text: balnear.info
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Biserica de lemn de la Cobia, Mănăstirea de la Nucet şi cea de la Viforâta, locuri de o puternică încărcătură spirituală Locurile unde credincioşii pot ajunge dar şi turiştii interesaţi de ele, se arată în toată splendoarea lor în orice anotimp. Vă aşteptăm!
Biserica de lemn de la Cobia Mănăstirea de la Nucet
Mănăstirea de la Viforâta şi o panoramă a locului În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora” e soluția: Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: romaniatadiaspora@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!!
Muzeul Judeţean de Istorie Dâmboviţa
România Ta e AICI!
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Muzeul „Vasile Blendea” şi minunile sculptorului pictor Muzeul Vasile Blendea din Târgovişte este una din bijuteriile patrimoniului cultural dâmboviţean, naţional şi chiar mondial. Sculptor, pictor, ba chiar şi fotograf, omul care a încântat prin sculpurile sale monumentale aproape un veac a rămas în memorie ca fiind un longeviv nu numai în viaţă, dar mai ales nemuritor în artă.
“ Paşi în zăpadă”
Caz unic între marii artişti ai timpurilor, el a sculptat figuri proeminente ale istoriei Cetăţii Chindiei, alăturate aici, de faţă, printre care domnitorul Vlad Ţepeş, la poarta Târgoviştei, Nicolae Iorga, Matei Basarab, Atelierul.
parcă zgârcit al muzeului, ca nişte coloşi ai timpurilor, care par să rostească cuvintele nemuririi din cele mai vechi timpuri şi dincolo de veacuri.
Vasile Blendea a fost un soldat participant la ambele conflagraţii mondiale iar într-una din camerele sale, se regăsesc şi filme foto ale epocii, păstrate intacte până astăzi. De departe Muzeul Vasile Blendea din Târgovişte depăşeşte alte vestigii şi locaşuri cultural istorice din Europa. Filmele fotografice relevă imagini atât de clare că nu reuşeşti să îţi imaginezi cum de au putut fi conservate atât de bine în timp. Se spune că Vasile Blendea ar fi fost rudă cu marele Brâncuşi. Se pare că soţia acestuia ar fi contribuit decisiv la cariera artistului, care a poposit vreme de peste două decenii la Târgovişte. De asemenea, el ar fi fost trimis la studii şi îndrumat de Nicolae Iorga. Bârfele vremii spun că el ar fi avut o prietenă foarte apropiată în Maica Stareţă de la Mănăstirea Viforâta, dar acestea sunt doar legende care vin să completeze un tablou formidabil despre un loc pe care îl regreţi după ce îl vizitezi şi mai ales îţi pare rău că nu te-ai gândit niciodată să treci pragul acestui loc extraordinar. O nouă minune acest muzeu, aflată între şi mai ales lângă noi. Sculpturile sale emană o forţă extraordinară a talentului, inspiraţiei, imaginaţiei. Ele se regăsesc în spaţiul
Sculptura lui Matei Basarab
Pagina 27 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
“Vlad Ţepeş la Poarta Cetăţii”
„Lupta romanilor cu dacii”
Muzeul „ Vasile Blendea” din Târgovişte
Astăzi, colecţia „Vasile Blendea” este adăpostită în casa Angela Georgescu, o locuinţă veche, cu pridvor închis cu geamalâc aşezat deasupra gârliciului pivniţei, monument de arhitectură românească de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, casa care a fost restaurată în anul 2000. Sursa: Muzee Dâmboviţene
Desenele sale, schiţele realizate în cărbune, vin să sugereze irealul, într-un mediu unde reuşeşte prin imagini de vis să îşi facă loc în amintirile celor care vin aici, să îl cunoască şi mai ales să rămână fascinaţi de grandoarea creaţiei, aşa cum numai Vasile Blendea ar fi putut să o inspire. Vasile Blendea l-a sculptat şi pe ţăranul român care ajuns la Roma, a creat impresia italienilor că ar fi un dac iar hazul naivităţii celor prea plini de portrete ale peninsulei, remarcate şi ele în istorie, aduce un plus de notorietate unui sculptor de geniu, care dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat. S-a născut în finele secolului 19, pe la 1885 şi a trăit până în 1988. O viaţă cât o istorie şi o capodoperă uluitoare, aievea unei vrăji ce nu se va mai rupe niciodata. ( Adrian Melicovici)
Pagina 28 – România Ta Diaspora ( Continuare din pagina 11 ) CD: Ați fost dirijor al Coralei Catedralei Arhiepiscopale a Târgoviștei timp de 10 ani, între 2000 și 2010. Știu că aveți o pasiune pentru muzica religioasă. Care sunt cele mai mari reușite pe care le-ați avut cu acest cor? HD: Este un capitol distinct din viața mea. Ah! Spuneați 2000, nu! Între 1999 și 2011, revelionul spre 2011 l-am făcut la Mitropolie! Ah, sau ați citit istorii corale de poveste… Dacă nu putem respecta adevărul putem rescrie. Este și acesta un fel de a trăi! Iată una reală. Când am decis că vreau să mă trezesc în fiecare dimineață alături de fetița mea Magda, am intrat în învățământul universitar, la Târgoviște, tot printr-o întâlnire extraordinară. Nu o mai amintesc acum, dar pot evoca personalitatea extraordinară a Prea Sfințitului Vasile Târgovișteanul… Bun. Liceu de muzică și nou înființata Facultate de Muzică al cărui prim titular am fost și am tot rămas primii 4 ani, eu singurul profesor calificat în domeniu, respectiv canto. Trebuie să vă mărturisesc că am fost disperată. Nu regăseam nimic din lumea din care veneam… Disperarea și plictisul nu erau alternative pentru mine și îmi trebuia timp să crească Magda. Era vital să-mi construiesc o lume în care să mă regăsesc… era o nevoie imperioasă. Mitropolia avea un mic grup de entuziaști, foști coriști în Corul Sindicatelor și Învățământului, urmă a unui cor ce fusese deosebit cu mulți ani până la interzicerea din perioada comunistă. De remarcat este faptul că mulți preoți făceau parte din Corul Învățământului, cu convocator, dar profesorii nu aveau voie la biserică. Despre munca lor, a eminentului profesor Valeriu Dumitrescu, numit ”profesorul profesorilor”, de numele căruia se leagă mișcarea corală dâmbovițeană și care a adus un prestigiu coral uriaș orașului, nu se pomenește nimic în istoricul Coralei, redactat cu o evidentă fățărnicie, cu un limbaj sec. Înalt Prea Sfințitul Nifon este înscăunat la Târgoviște și începe o muncă de emancipare a eparhiei cu dorința expresă de a avea în Mitropolie, biserică reprezentativă a cetății, un cor pe măsura frumuseții lăcașului. După câteva discuții mă convinge să accept constituirea unui cor mitropolitan. A urmat o perioadă grea.. Facultatea era abia la început, profesorii nu doreau sau nu puteau să facă parte dintr-un cor cu activitate permanentă, repetiții săptămânale, efortul de a memora un repertoriu vast, și fără remunerare. Viața statică a orașului, lipsa unor instituții de artă mă asupreau, dar m-am îndreptat către studenții de la muzică și teologie. Am dat probabil multe sute de ore de canto gratis pentru ami construi marele instrument ce avea să devină un cor impresionant. Cât am dirijat Corala Catedralei am avut ocazia să formez coriști și soliști deosebiți, prezenți mai apoi în toate mediile culturale ale orașului și ale țării.
Ediţie specială Demersul meu avea loc în condiții vitrege: nu puteam angaja „mercenari”, așa cum se întâmplă în orașele mari care au teatre de operă și filarmonici cu cor. Această muncă profesională am făcut-o s i n g u r ă! Dar ce minunat au sunat în acea perioadă vocile lor în Catedrala ce a găzduit personalități ale statului sau invitați de peste hotare, pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române, a Operei Române. Trebuie să vă spun că alături de această formație, pe care am numit-o copilul meu de suflet, am putut prezenta pentru prima oară în Târgoviște, alături de Orchestra Universității Naționale de Muzică, o lucrare simfonică, Requiemul German de Johannes Brahms pe scena Operei Române și în Amfiteatrul Liceului de artă din Târgoviște. O mare nebunie cu o formație tânără și cu un tată care agoniza… Cu o parte din coriști, cei cu studii muzicale am format Corul Academic al Filarmonicii „Muntenia”. Erau tineri talentați și muncitori alături de care am cântat cu bucurie. Iată ce poate ieși din binecuvântare cerească și enorm de multă muncă! Am fost destul de nesăbuită să cred că trebuia doar muncă … dar uimirile aveau să-mi demonstreze că refugiul din calea lumii mondene, așa cum vedeau unii apropiați„ activitatea de la biserică”, genera efecte cuantice în cortexul prefrontal. M-am eliberat și am învățat să gândesc fără o relevanță anume. Toată această perioadă mi-a facilitat răsturnarea rolului simplei opinii, înscăunând cunoașterea. Sunt recunoscătoare… CD: Ce regretați când priviți la trecut, dar și la cum evoluează sau involuează muzica astăzi? HD: Ce regret?! Foarte personală această întrebare, dar ființa dumneavoastră, aparent fragilă, dar iscoditoare, să spunem de nuanță jurnalistică, mă provoacă să răspund… Și să vedem ce avem noi aici… Nu am reușit să-i fac pe tinerii cu care m-am întâlnit de-a lungul anilor petrecuți în Târgoviște ca profesor, mentor… da… nu am reușit să-i apropii destul de muzică într-atât cât să-i întâlnească sufletul și au devenit epigoni. Și-au ignorat destinul, trebuiau să se facă ascultați într-un oraș somnolent, dar meritoriu. Despre destinul muzicii… Sunt un adorator fervent al muzicii, dar ader la opinia multor muzicieni, aceea că muzica a spus ce avea de spus până acum. Ar trebui să păstrăm, să înțelegem, să absorbim cât mai mult din ce avem, să o transformăm într-un vehicul între oameni, un al treilea însoțitor al momentelor de grație. Prefer în preajma muzicii perpectiva antică ce considera fericirea ca un produs derivat al curajului, cumpătării și înțelepciunii. Mi-am dat seama de ceva vreme că primim dăruind și că norocul meu va fi incomplet dacă nu va fi împărtășit! Un mic gând, cu mintea împăcată, pentru tineri dar și pentru cei aflați la extrema tinereții … numărați binecuvântările, a căror aromă este distilată de muzica pe care o ascultați cu acea persoană specială cu care împărțiți audițiile!
Pagina 29 – România Ta Diaspora
Ediţie specială
Spre munţii Leaota
La realizarea acestei ediţii speciale s-au mai folosit următoarele surse: www.panoramio.com www.paste.totu.ro www.hellodambovita.ro Muzee Dâmboviţene www.Romnewsmedia.com Wikipedia.org
Secretul Focului- Uriaşul 160, din 28 mai 2015
Şcoala de Maiştri, secţia de la Moreni
Autor Adrian Melicovici