Angela Marinescu
SĂŽnge albastru
Sînge albastru de Angela Marinescu ediția a Ii‑a, revăzută seria Poezie | colecția Reeditări © 2012
casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro tel. : 021.2607596 ; 0741.587259 ; 0726.407349 editor : Cristian Cosma (un cristian) producție : Victor Jalbă‑Șoimaru © ilustrația de pe copertă reprezintă o prelucrare după cea realizată de către Ionel Florescu pentru volumul apărut în 1969 la Editura pentru Literatură typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Marinescu, Angela Sînge albastru / Angela Marinescu ; ediția a Ii‑a, revăzută. – București : Casa de pariuri literare, 2012 isbn : 978‑606‑8342‑60‑3 821.135.1–1
Angela Marinescu
Sînge albastru ediția a Ii‑a, revăzută
casa de pariuri literare
Angela Marinescu (Basaraba‑Angela Marcovici) s‑a născut pe 8 iulie 1941 în Arad. La vîrsta de cincisprezece ani se îmbolnăvește grav de tuberculoză pulmo nară. Se vindecă, după mulți ani petrecuți prin spitale, la douăzeci și șase de ani. Absolventă a Liceului „Moise Nicoară“ din Arad și a patru ani de medicină la I.M.F. Cluj. Licențiată a Facultății de Psihologie a Universității din București. La începutul lui decembrie 1989, după ce amenință Securitatea cu posibilitatea de a trimite peste hotare un memoriu, poeta reușește să plece în Franța, trans mițînd la postul de radio Europa Liberă, prin mijlocirea Monicăi Lovinescu, Scrisoarea celor 18 – protest al unui grup de intelectuali români împotriva regi‑ mului Ceaușescu. Din 1990 pînă în 1996 lucrează ca redactor corespondent la revista Vatra. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat publicistic în 1965 cu poeme în revista clujeană Tribuna. A publicat volumele : Sînge albastru (ediția I, Editura pentru Literatură, 1969 ; ediția a II‑a, revăzută, Editura Casa de pariuri literare, 2012), Ceară (semnat ca Basaraba Matei, Editura Cartea Românească, 1970), Poezii (Editura Cartea Românească, 1974), Poeme albe (Editura Cartea Românească, 1978), Structura nopții (Editura Cartea Românească, 1979), Blindajul final (Editura Cartea Românească, 1981), Var (Editura Cartea Românească, 1989), Parcul (Editura Pontica, 1991), Coco‑ șul s‑a ascuns în tăietură (Asociația Scriitorilor din București, 1996, Premiul USR pentru Poezie), Satul prin care mă plimbam rasă în cap (Editura Cartea Românească, 1997), Evanghelia după Toma (Editura Anastasia, 1997), Skanden‑ berg (antologie, Editura Vinea, 1999), Fugi postmoderne (Editura Vinea, 2000, Premiul USR pentru Poezie), Jurnal scris în a treia parte a zilei (Editura Muzeul Literaturii Române, 2003), poeme de sus în jos (Editura Cartea Românească, 2003), Îmi mănînc versurile (Editura Vinea, 2003), Limbajul dispariției (Editura Vinea, 2006), Întîmplări derizorii de sfîrșit (Editura Vinea, 2006), Probleme personale (Editura Cartea Românească, 2009), Opere (Blindajul final. Opere I, Editura Tracus Arte, București, 2010), Probleme personale (antologie, Seria Premiul „Mihai Eminescu“, Editura Paralela 45, 2010). În 2003, îi apare, în colecția carmen, carnetul underground Tăcere sexuală, dis‑ tribuit gratuit în cinci sute de exemplare. În același an, un juriu prezidat de
Mircea Martin și format din Alexandru Călinescu, Nicolae Manolescu, Ion Pop și Cornel Ungureanu i‑a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia. Poezia Angelei Marinescu a fost tradusă în engleză, fran‑ ceză, germană, poloneză.
Sînge albastru nu mai există pe piața de carte de zeci de ani. De fapt, de la debut, din 1969. Cînd scriu aceste rînduri, încă nu mi‑am revăzut și recitit cartea. Aproape că pot spune că nu am habar ce am scris în Sînge albastru. Și nici nu cred că aș putea fi obiectivă față de valoarea estetică a cărților mele de început. Nu‑mi amintesc să fi scris cineva, vreun critic, cît ar fi fost el de neverosimil, despre carte. Eșecul a fost total. Toți colegii de vîrsta mea debutaseră deja, cu brio. Pentru ei începuseră vremurile recunoașterii și ale privilegiilor. Eu săpam, ca o cîrtiță kafkiană, bolnavă și oarbă, prin pămîntul poeziei din capul meu. Știu, doar, că n‑am putut dintr‑o pudoare (ne)verosimilă să‑mi exhib sentimentele legate de boala care nu mă lăsa să respir. Aveam tuberculoză pulmonară severă. Am fost inocentă. Sînt și acum, dar altfel. A venit Alex Goldiș, un tînăr critic de aproximativ treizeci de ani, care a readus în scenă Sînge albastru, un gest exorbitant și riscant din partea lui, pentru care îi mulțumesc. Angela Marinescu
Cîntec latin Zeițe, voi singurii mei zei, Dezlegați‑mă de jurămîntul pe care l‑am făcut. Fragedă‑i carnea și‑i plină de păcat, Cuvîntul este pur și slut. Ca într‑o altă lume am zărit o prea curată rană : Era a mamei mele. Și plin îmi este pieptul de fraze lungi. Zeițe, eliberați‑mă de ele. În zbor tresare adînc un cer de sfînt. Îmi lipesc buzele mele pline De marginile lui nevăzute, Ca de un mal plăpînd. Zeițe, zbor inconștient spre voi, Cu trupul îngreunat de aripi. Sînt eu adolescentul pe care‑l așteptați ? Surîsul meu e blînd și palid. În carne țipătul a pătruns atît de mult, Iar curgerea se întîmplă calmă și senină. Eu nu mai știu să fiu, Decît adolescentul pur ce trebuie să vină.
9
Poeta Poetă pură cu gîtul sfîrșit Și lung ca o sfîntă, Rănită cu gesturi mereu Și cu lumea aceea plăpîndă, Aerul este atît de uscat aici, Numai pocnet de bici. Nicăieri un braț de frunze Pentru dragoste, De stîngăcie. Încît locul este bîntuit Și poate mîinile Tale de vînt ÎI mai foșnesc, din cînd în cînd.
10
Elegie Atît de greu eliberată de‑ntîmplare O simt acum aproape muzicală. De‑atunci, orice cuvînt îmi stinge lungi fîșii de carne Și pier din fața mea pînă devin impersonală. De atunci, trăiesc Printre lucruri puține și net conturate Prins în mreaja sensibilă‑a lor, nu mai văd Peisajul ars al lumii mele neînsemnate. De atunci, rătăcesc Și nu mai pot evada, nici fugi, dintre plase De atunci, nu mă mai pot avînta din cuvinte Și nu mai pot pleca, decît umilit, dintre fraze. Atît de greu eliberată de‑ntîmplare. Nici nu mai știu cînd mă cobor în întuneric. Uitarea, cînd din infernul meu mă trage Eu nu mai pot să strig.
11
Metalic Pe deplin atras de pămînt Acest animal greoi, numai sînge. Îi simt locul vechi și strîmt Din care‑a evadat. Și uneori, în somn, Dezmățat, îl visez Cum m‑apasă, metalic, Pe ochi și pe frunte, Gloria, cel mai singur Și mai trecător, Dintre animale.
12