Biblidioteca de Mihail Vakulovski by Business Cover Publishing

Mihail Vakulovski

Biblidioteca (istorie)

Biblidioteca (istorie) de Mihail Vakulovski seria Proză | colecția Roman © 2012

casa de pariuri literare

www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro tel. : 021.2607596 ; 0741.587259 ; 0726.407349 editor : Cristian Cosma (un cristian) producție : Victor Jalbă‑Șoimaru © Sergey Kandakov, Shutterstock Images LLC pentru fotografia de pe copertă typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated ; typeface Verdana, designer Matthew Carter, Microsoft Corporation ; typeface Arial, designed by a 10-person team, led by Robin Nicholas and Patricia Saunders, Monotype Imaging Holdings tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Vakulovski, Mihail Biblidioteca (istorie) / Mihail Vakulovski – București : Casa de pariuri literare, 2012 isbn : 978‑606‑8342‑56‑6 821.135.1–31

Mihail Vakulovski

Biblidioteca (istorie)

casa de pariuri literare

Mihail Vakulovski s‑a născut pe 10 august 1972 în URSS, într‑o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexan dru, sînt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994 absolvă Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doc‑ toratul la Universitatea București (conducător științific : Nicolae Manolescu). Volume publicate : Nemuritor în păpușoi (poezie, Edi‑ tura Arc, Chișinău, 1997 ; ediția a II‑a, Editura Vinea, București, 2006) • Nicolae Manolescu (monografie, Editura Aula, Brașov, 2000) • Caiet cu zmei de care n‑am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, Biblioteca de Poezie, București, 2002) • TU, cu Alexandru Vaku‑ lovski (Biblioteca de Poezie, București, 2002) • Tatu‑ aje (poezie, Editura Vinea, București, 2003) • odada (poezie, Editura Vinea, București, 2004 ; ediția a II‑a, 2009) • Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supraviețuitorilor (în colab., istorie, Editura Polirom, Iași, 2004) • Piatra lui Sisif sub limba lui Demoste‑ ne (poezie, Editura Pontica, București, 2005) • ИЛЬ ПЛЁ (poezie, Biblioteca Argeș, Pitești, nr. 12, aprilie, 2006) • Autobiografie (poezie, Biblioteca Stare de Urgență, Chișinău, 2009) • nEUROCHIRURGIE (teatru, Editura Vinea, București, 2010) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia) (critică literară, Editura Tra cus Arte, București, 2010) • Tiuk ! antologie de proză KLU (în colab. cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca Revistei la Plic, București–Chișinău, 2010) • Tovarăși de ca‑ meră. Student la Chișinău (rockman, Editura Cartea

Românească, București, 2011) • Zece basarabeni pentru cultura română. Interviuri cu tinerii dintre milenii. (Edi‑ tura Casa de pariuri literare, București, 2011) • Portret de grup cu generația „optzeci“ (Interviuri) (Editura Tracus Arte, București, 2011). Prezent în mai multe antologii din țară și din străinătate. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Frații Presniakov, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, texte din muzica rock ș.a.). Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Soros pentru Nemuritor în păpușoi (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Pre‑ miul Underground „Zona alternativă“ pentru „Biblio‑ teca Tiuk !“ (2002), Premiul pentru Traducere (Tomis, 2009), Premiul „Timpul“ (Chișinău) pentru cartea de critică literară a anului (2010) și premiul de critică la Sa‑ lonul Internațional de Carte de la Biblioteca Națională din Chișinău (2011) pentru Portret de grup cu generația „optzeci“ (Poezia). Fondator al revistei web Tiuk ! k‑avem kef (tiuk.reea.net) pe care‑o realizează de peste zece ani împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski și Dan Per‑ jovschi. Redactor‑șef al revistei Zile și Nopți (Brașov). Blog : vakulovski.livejournal.com

Ușa cu gratii din spatele bibliotecii. Cadrul se lărgește încet, cuprinzînd și tocul ușii. Apoi, brusc, se mută pe blocul frumos și măreț al sediului central al Bibliotecii Județene „George Barițiu“ din Brașov, după care – pe Casa Baiulescu, celălalt corp al bibliotecii. Scena următoare se filmează din partea cealaltă a ferestrei, de afară.

— Bună ziua. — Ați venit la lucru ? De cînd veniți la lucru ? — Am venit să vorbim, cum ne‑am înțeles la te‑ lefon. Dar vin la serviciu de cînd trebuie, pot să vin oricînd, exact despre asta am venit să vorbim. — Păi nu așa ne‑am înțeles ? Lunea trecută, după ce ați luat concursul, ați vrut să vă vizitați părinții, apoi ați zis că vă întoarceți și că veniți de luni la lucru. — Da. — Ați făcut rost de cartea de muncă ? — Încă nu. Le‑am scris, dar nu mi‑au răspuns. — Încercați să‑i găsiți și la telefon. — Am sunat de mai multe ori, dar nu răspunde nimeni, e dezastru în institutul ăla, cum v‑am mai spus. — Ia să vă scriu de ce documente mai aveți ne‑ voie. Aveți aici diploma de absolvire a facultății, de doctor în Filologie, copii ale cărții de identitate, co‑ pie legalizată după cartea de muncă de acolo, CV‑ul, așa, vă mai trebuie cartea de muncă de aici sau mă‑ car adeverința, nota de lichidare de la ultimul loc de muncă, o fotografie pentru legitimație, fișa medica‑ lă și cererea de angajare, pe asta o facem noi. Să mai treceți pe la mine, poate aveți și alte întrebări. 9

— Am să trec neapărat, vreau să citesc Regu lamentul Intern. — Da. Vă aștept. Dar acum, haideți să vă prezint colegii. Veți avea o șefă de treabă, acum e în con‑ cediu, dar se va întoarce, săraca. Cum a fost acasă ? — Mulțumesc, bine. — Aveți locuri frumoase acolo ? — Da, da. — Cum e acolo, tot ca aici ? — Nu sînt munți, ca aici, dar e fain, văi – cît vezi cu ochii, vii, peisaje liniștitoare, lacuri, multe, mul‑ te lacuri. Nu ca aici, nu poți găsi pe sute de kilometri o apă în care să înoți. A intrat pe poarta de fier ruginit de la colțul cor‑ pului principal al bibliotecii – o operă arhitectonică impresionantă. — Ce e aici ? — Intrarea spre depozit, sediul bibliotecarilor, cum ar veni. După ce faci colțul, dai în ușa de lemn de după gratiile groase de fier. În stînga – un zid înalt de be‑ ton, după care se vede un fel de pădure, e, de fapt, fîșia dintre oraș și șoseaua care duce spre Poiana Brașov, unde schiem iarna. Acolo unde și‑a dat foc pictorul ăla în timpul comunismului. A încălecat schiurile, a scris „Brașov – Auschwitz ! Stop mur‑ der !“, și‑a turnat benzină pe el și pînă jos a ars lumi‑ nos. Miroase a soc – copăcelul de soc se revarsă din partea cealaltă peste zidul întunecos, din pădure în oraș, din munți în bibliotecă. Apasă pe sonerie. Peste cîteva minute, s‑au auzit pași, un lanț, apoi 10

broasca ușii de lemn a scîrțîit, a apărut figura unei fete care a eliberat gratiile, scoțînd un lanț gros, descuind ușa. — Iată, aici e depozitul, a zis Tolev, am să vă fac cunoștință cu viitorii colegi și ei vă vor spune ce e de făcut. Sper să vă placă și să rămîneți la noi. Aveți de gînd să rămîneți ? Sper că nu credeți în semne, cifre, chestii din alea, că azi, prima zi de lucru, cade pe 13, alea‑alea. Și că ne‑a trecut drumu’ o pisică neagră, chestii‑trestii. Servus, Dana. Faceți cu noștință – noul nostru coleg, Hai. Îmi amintisem de gagica din Udmurtia din adolescență, asiata care, cînd ne‑a trecut drumul o pisică neagră, a zis : „Păi da, acum tre’ să le facem semafoare și la pisici, nu ?“ Da, a dat atunci tata pes‑ te noi, dar s‑a făcut că nu ne văzuse. — Îmi pare bine. Dana. — Salutare. Hai. — Hai să‑ți arăt locul de muncă. Iată că au venit și comenzile. Aici e liftul. Bibliotecarii de la sala de lectură primesc comenzile și le trimit la noi. Noi găsim cărțile în depozit și le trimitem sus, cu liftul. Cam atît. — Și ce ordine au cărțile ? Cum sînt aranjate ? După autori, edituri, domenii, în ordine alfabetică ? — A, nu, nu, nu e nici o ordine. —… — Doar după numere… hai să‑ți arăt încăperile ! Aici e sala mare, căreia îi zicem și Culoar, că din ea intrăm în celelalte. Aici e Antreul, în care mai e și sala în care cobori și mai jos, de aia îi zicem Groapa, în 11

Groapă. Aici sînt cărțile cele mai vechi și mai mari, manuscrise, teze, cărți unicat, teze de doctorat, chestii din astea, grele, care nu se prea cer. Cărțile mai mici și mai vechi sînt numerotate cu 1 roman, I, iar cărțile mai mari – cu II, ai să vezi. Cu III sînt numerotate cărțile foarte mari, dar astea se cer cel mai rar, ele‑s în Groapă, majoritatea. Pe unele, cele de drept, de exemplu, care se cer mai des, le punem lîngă lift, ai să vezi, în stînga liftului și deasupra me‑ sei. Altele, în special dicționarele, sînt la Referință. — Unde ? — La Referință, sus, la bibliotecarii din sala de lectură, ai să vezi. Dar acolo sînt doar dicționarele care se cer des. E și un caiet roșu în care sînt scrise cărțile de la Referință, ai să vezi, no. Asta e altă sală, are peretele rotund, vezi, d’aia îi zicem Rotonda. Uite, are peretele din spate rotund. — Și cum sînt numerotate cărțile ? — Ei, ai să te obișnuiești căutîndu‑le. Vin co‑ menzi, cauți cărțile și așa te obișnuiești. — Da, dar n‑au, măcar aproximativ, o anumită ordine ? — Păi s‑au pus mai întîi cărți pînă aici, apoi s‑a terminat raftul și s‑au dus în fund, în sala de după sala Rotondă, apoi s‑a mai făcut o sală și au pus și acolo cărți mici și mari, apoi s‑a terminat raftul și le‑au dus altundeva, nu s‑a putut păstra o anumită ordine, dar ai să te obișnuiești, ai să vezi. Bunicică gagica. O minionă blondă, cu forme apetisante, care trimite un pic la Pamela Anderson. Bine, cu o față mai inteligentă (fără ochelari, no), 12

dar la fel de atrăgătoare. Deși sexoasă, caldă și bine‑ voitoare, și‑n voce, și‑n mișcări, ascunde o tristețe stranie. A dispărut în camera din dreapta intrării și a ieșit cu o femeie respectabilă, cu ochelari, cu părul strîns la spate, îmbrăcată în haine lungi și întune‑ coase, tristă, dar liniștită și blîndă. — Faceți cunoștință, noul nostru coleg, Hai, zice veselă Dana. Ea e Amalia. — Îmi pare bine. — Servus. Hai, bine ai venit ! Mi‑am luat un scaun dintr‑o cameră de la intrare, pe stînga, după WC și coridorașul care duce într‑un cuier cu haine care par de la second‑hand, l‑am dus între rafturile de lîngă lift. M‑am uitat pe rafturile de pe lîngă lift. Cărți foarte vechi și ultimele apariții care au ajuns la bibliotecă. Cărți de la cele mai mari edituri actuale, cărți de la cele mai obscure edituri, de care nici n‑am auzit, plachete de poezie cu patru rîndurèle scoase la computer… Veneau comenzi, luam fișele, aduceam cărțile, cu Pamela, rupeam marginea cu numărul cărții, o așezam pe măsuța de lîngă lift, cele cu numărul I – pe stînga, cele cu nu‑ mărul II – pe dreapta, în ordine descrescătoare, de la 1 în sus, o parte cu I, numerele cu 1 – un rînd, cu 2 – alt rînd, cu 3 – altul ș.a.m.d., în altă parte – cu II și tot așa, de la 1 în sus… Apoi, cînd vin cărțile, scoți bucățica ruptă a fișei, o mai rupi o dată, iar restul fișei îl pui de‑o parte, pentru număratul de a doua zi dimineață – cîți cititori au fost, cîte cărți au fost co‑ mandate, din ce domenii… Așa au trecut cîteva ore bune, deja învățasem oarecum depozitul, încercam 13

să‑mi fac o anumită ordine, cînd venea o fișă îmi dă‑ deam deja seama cam pe unde trebuie să mă duc, mai ales dacă era Pamela pe‑aproape. Și de obicei era. Cînd se auzea liftul apărea ca din pămînt, lua fișele, le sorta : „Astea‑s din Rotondă“, mi le dădea, ea se ducea în Groapă. „Astea‑s din Culoar“, ea se ducea în spate. Astea‑s de aici, de lîngă lift. Cele mai multe cărți comandate erau din sala Rotondă, unde îmi plăcea să mă duc cel mai des. Era simplu – cele cu I erau pe pereții rotunzi, zidurile de bază ale bi‑ bliotecii, și pe rafturile care umpleau „golul“ dintre peretele rotund și raftul drept, cele cu II – începînd cu partea dreaptă a unei aripi a zidului, apoi se în‑ torceau prin mijlocul camerei, după străzile cu I, și se întorceau pe cealaltă parte a rafturilor, înalte, pînă în tavan, încît Pamela nu ajungea ca lumea nici dacă urca pe cea mai înaltă scară. Trebuia să se ridi‑ ce și pe bara fixă, la bară. Telefonul. K : — Unde ești ? — La serviciu. — Hai serios ! — Serios. — Și cum e ? — Bine, las’ că vorbim acasă. — Cînd vii ? — După 4. — OK, servus, pa. — Pa‑pa. S‑au auzit voci feminine răgușite, cîteva rîse‑ te scurte forțate, un scîrțîit nervos de scaun, s‑a 14

răspîndit miros de fum de țigară, un „puii mei“ sic‑ tirit. A apărut Pamela cu o femeie mai în vîrstă, de vreo 42‑45 de ani, îmbrăcată într‑o cămașă trans‑ parentă și cu niște blugi albaștri care‑i plesneau pe cur. — Faceți cunoștință – noul nostru coleg, Hai, și Nadia. — Încîntată de cunoștință, în sfîrșit avem și noi un bărbat, s‑a auzit din spate. — Ce, dragă, Liviu nu‑i bărbat, Puiu nu ți‑e băr‑ bat ? s‑a auzit o voce din spate. — A, da, dar… — Ea e Vali, a zis doamna cu blugii pe cur și cu părul vopsit și nepieptănat, faceți cunoștință, el e noul nostru coleg, Hai. — Și eu mă bucur. — Haideți la o țigară. — Eu nu fumez, mulțumesc. — Păi să ieșim un pic la o țigară, să facem cunoștință, înnebunești de la atîta muncă, ce naiba, a spus doamna cu blugii pe cur. Iată‑l și pe Liviu. Servus, Liviu ! Adu și tu un scaun afară, la o țigară. Și faceți cunoștință. Telefonul. Dudu : „Hai ? Servus. Ți‑a apărut car‑ tea cu Holocaustul ? Să facem un interviu pentru Europa Liberă. Da. Da. OK, te sun după 4, pe la cît ?, la 4 și jumate, da, da, e‑n regulă, vorbim atunci. Tu ce mai faci ? Fain, da, da, e cel mai bun loc pentru un scriitor, mișto, ce leafă ai ? Ei, no, salut‑salut.“ Liviu a luat o carte din lift și și‑a mișcat trupul spre masa din coridorul din fața cămăruței de lîngă WC. 15

Apoi a luat un scaun, l‑a cărat afară, trăgîndu‑și după el piciorul. A apărut în ușă Nadia, strigînd : — Hai, vino cu noi la o țigară. Afară stăteau toate la intrare cu țigările în gură, o bîrfeau pe Pamela, care urcase la sala de lectură, dar cînd am ajuns, au schimbat brusc tema. — Mi‑ai adus scaun, dragă, ce drăguț, i‑a zis lui Liviu femeia căreia‑i plesneau pantalonii pe cur, pornindu‑se spre scaun. — Nu, MI‑AM adus scaun, a zis Liviu, încălecînd scaunul pe care‑l trăsese după el și întinzîndu‑și pi‑ cioarele înainte. — Iar eu credeam că i‑ai adus doamnei Nadia un scaun, a spus, suflînd fumul pe nas, femeia căreia îi plesneau pantalonii pe cur. Cînd eram mici, dădeam fumul de țigară pe ochi, dar asta‑i altă poveste. O poveste de care mi‑am amintit cînd am văzut‑o pe femeia asta cum se chi‑ nuia să dea fumul pe nas. Liviu s‑a ridicat și s‑a strecurat printre fumătoa‑ re în depozit, întorcîndu‑se cu un scaun, pe care l‑a împins sub fundul care nu prea încăpea în pantalo‑ nii doamnei Nadia. — Mersi, dragă. Mai glumim și noi, altfel am în‑ nebuni aicea. A venit și doamna Amalia, din camera din stîn‑ ga, iar cu ea – o altă tipă, mai tînără, tunsă scurt, cu blugi strînși și roși. — Servus, eu sînt Dana. — Servus. Hai. 16

— Tu din ce an ești ? – s‑a interesat Vali, suflînd lung fumul. — Din ‘72. — A, sîntem de‑o seamă, așa și bănuiam, eu sînt din ‘73. Grăsuța cu părul vopsit trăgea des din țigară și se uita suspicios pe sub sprîncenele‑i arse și scurte, ca de porc. Nu zicea nimic, stătea rezemată de perete‑ le din spatele bibliotecii și se uita la cel care în acel moment spunea ceva. Fuma obsesiv și se uita prin tine la tine. — De fapt, fumăm înăuntru, a zis doamna Nadia, dar am vrut și noi să facem cunoștință. Cum de ai venit la noi ? — Cum adică ? — La bibliotecă. — M‑am mutat aici și trebuia să‑mi găsesc ceva de lucru, nu ? — Ai să te obișnuiești, e bine, lucrăm cu cărțile, mai glumim și noi, că altfel am înnebuni aici. — Păi da, a zis Liviu. În țara asta. Fug ăia de aici, apoi zic că le e bine, dar le e dor de casă. Dacă aș fi dincolo și m‑ar apuca dorul de casă, mi‑ar ajunge doar să‑mi amintesc ce nașpa e aici și pe loc mi‑ar trece tot dorul. Păi nu ? Vali aprinde un chibrit, scoate o țigară, trage de parcă ar suge, țigara i se aprinde, stinge chibritul cu un gest larg. Primesc un sms. De la frate‑meu. Delia se uită cu răutate la Liviu, se scarpină discret la sub‑ suori, o ascultă docilă pe Nadia, privind‑o, cețos, pe Nadia. 17

— Și ce‑ai făcut pînă acum ? — Mai multe. Uite, am văzut în bibliotecă niște tra‑ duceri de‑ale mele. Am văzut și Sorokin, și Erofeev. Era și cartea de interviuri cu supraviețuitorii Holocaustului. — Da ? Și scrie numele tău ? a întrebat uimită Vali, uitîndu‑se în ochii Deliei, care se scărpina în cetișor de perete. — A, am citit Sorokin, e o carte rupere, a zis Liviu, mare nebun și ăla. — Da, știe să ducă lucrurile la limită, ceea ce nu se întîmplă la nici un scriitor român. Asta e foarte important în proza lui Sorokin. — Aia cu ciorba de cal e teroare. După ce‑am ci‑ tit‑o, n‑am putut să mănînc vreo săptămînă. Măcar bine că n‑a avut efect și la băut, că altfel chiar că ajungeam ca personajul feminin. — Și mie Ciorba de cal mi se pare cea mai bună. Îți amintești de textul în care tipul își duce iubita acasă, făcîndu‑i cunoștință cu mamă‑sa și cu frate‑so ? — Niște nebuni rușii ăștia, a rostit Nadia, schimbîndu‑și picioarele, unul peste celălalt. Și numele meu e rusesc, dar n‑am putut să învăț nici măcar alfabetul. Liviu rîde, probabil că și‑a amintit cum vorbeau personajele în Revenirea. — Se zice că pentru străini e o limbă grea. — Foarte grea. Știi rusește ? — Dacă traduc cărți din rusă… — Dar mie îmi plăcea rusa, intervine Vali. Devușka. Dobrîi deni – e o limbă melodioasă. — A venit liftul, am zis. 18

Liviu s‑a mișcat după mine, trăgînd scaunul după el. A apărut după noi și Nadia, care a început să vor‑ bească singură, uitîndu‑se la fișele pe care le‑am lăsat pe masă, eu alegîndu‑le pe cele din Rotonda. — Cititorul nostru e clientul nostru. Clientul nostru e stăpînul nostru. Trebuie să servim cititorii cît mai repede și cît mai bine. Trebuie să găsim re‑ pede cărțile și să le trimitem cititorilor noștri, a spus el punînd fișele pe masă, și s‑a dus la o țigară. Vali a luat fișele și le‑a împărțit cu Delia. Delia a intrat în Groapă, Liviu a cules cărțile de lîngă lift, și‑a pus și geanta în lift și a plecat sus, la sala de lec‑ tură. Am trimis liftul, mi‑am ales o carte din roma‑ nele abia apărute ale tinerilor scriitori, m‑am așezat pe scaunul de lîngă lift, citind, în așteptarea altor comenzi. Tot restul zilei de muncă am citit și am primit comenzile, trimițînd cărțile, împreună cu Pamela, care a coborît după ce a urcat Liviu. Nadia a dispărut la o țigară, Vali s‑a dus „după cornet“, Delia s‑a dus după Vali. Dacă nu găsești cărțile la locul lor sînt cîteva variante. Ori e în sală, la alt cititor, și atunci veri‑ fici bucățelele rupte de fișe, de pe masă, ori e la Referință, și atunci verifici caietul din sertar, ori e luată de cineva de la bibliotecă, și atunci verifici pa‑ noul de lîngă lift, în care nu mai ai unde pune o fișă. Dacă volumul se cere insistent, trebuie să‑l suni pe colegul cu pricina și să‑i spui să returneze cartea. Azi s‑a tot cerut un manual, care e la Dina. — Iar la asta, a izbucnit Nadia, care a apărut intri‑ gată de gălăgie. Mă și miram să fie la altcineva. 19

Deși îmi venea să‑i iau apărarea, am preferat, totuși, să nu le spun că ne cunoaștem. Din mai mul‑ te motive. Sus a ieșit un mic scandal, s‑a dovedit a fi un cititor care‑și știa bine drepturile, s‑a dus și la di‑ rectoare, n‑a găsit‑o și a tot dat telefoane, inclusiv primarului. Telefonul. Paul, un basarabean care a făcut Dreptul la București, dar a agățat o austriacă la Chișinău, cu care s‑a căsătorit și s‑a mutat la Viena. Va veni acasă și va trece și pe la mine, să vorbim des‑ pre scenariul despre care am discutat pe e‑mail. OK, salutare. — Nu vrei să vezi cum e și sus ? m‑a întrebat Pamela. — Nu sînt prea curios, dar dacă trebuie, mă duc să văd. — Ar trebui. Săptămîna asta lucrăm jos, iar săp‑ tămîna viitoare – la sală. Lucrăm cu rîndul și ar tre‑ bui să te duci să vezi cum e și sus. Să te duci după două la Liviu, ca săptămîna viitoare să poți sta sin‑ gur la sală. Jos e mișto, poți să citești și ești singur cu cărțile într‑un orășel subpămîntean al cărților. E și un radio (care arată de parcă l‑au găsit plutind pe Spurcata cu o broască pe el, trăgîndu‑l din nămol cu o sîrmă) la care, din cînd în cînd, Buzdugan face farse (pe 13 a fost farsa cu Pasărea Penis), Huidu („hui“ în rusă înseamnă pulă, apropo) și Găinușă (în rusă v – „kurița“, hi) prezintă tocănița de gazete („Ziga‑zaga, țîca‑țîca, traca‑traca, ia mai lasă‑ne în 20

pace cu tîmpeniile astea ale tale, ne‑au ajuns 20 de ani de maimuțăreală, ajunge (scandează), Lasă‑ne, Lasă‑ne !“), cu Gheorghe stau de la 13 la 14, ce mișto, „13‑14 cu Andrei“ (Dacă „deci“ – la revede‑ re ; Deci – la revedere, drum bun ! – „Ce faci ?“ – la revedere, „Ce faci ?“, la revedere, drum bun !), mai ascult știrile (prim‑ministrul Tăriceanu, care ba demisionează, ba nu, către sinistrații din Timiș : „Voiați să vă cazăm în hoteluri ?“, președintele Băsescu, către o sinistrată gravidă : „Dacă e băiat ți‑l botez, hî‑hî“), în rest – poți să‑l dai mai tare și să‑l oprești. Că la Brașov nu se prinde Radio Guerilla, unde i‑aș asculta pe Exarhu și, evident, pe cei doi prieteni de la „Planeta Moldova“ – Mitoș și Florin, dar pe ei îi găsesc pe site. — Salut. Plec la sală, le‑am zis pe la două fetelor care fumau în camera de după cuier. — Servus. Ne vedem mîine. — Mîine la opt ? — Mîine dimineață la opt. M‑am dus la sală, unde Liviu era în aer, pe net, jucînd KLAN BAND sau așa ceva. — Să nu zici că ai internet… — Măcar atît, a spus. Altfel aș muri aici de plictiseală. — Cînd termini să‑mi zici ce e de făcut pe‑aici. — Nu mare treabă. Primești comenzile, le aduni și peste vreo 10‑15 minute le trimiți jos cu liftu’, îm‑ preună cu cărțile primite din sală. Apoi, cînd vin cărțile, le dai, iar fișa o pui la număr. Cam atît. A, uite aici, pe dreapta, e sala 4, cea mai mare, iar aici – 1, 2 21

și 3, mai mici. Le dai numere, oprindu‑le buletinul și legitimația. Dar le mai dau și fără, cînd le uită, mai ales dacă‑i țin minte. Mai sînt unii care vin foarte rar și n‑are rost să‑și facă înscriere la bibliotecă pen‑ tru două vizite. Cam atît. A, aici sînt dicționarele, la Referință. Nu sînt pe numere. Mai degrabă pe do‑ menii, într‑un fel. Aici sînt dicționarele românești, DEX‑ul, dicționarul explicativ, acolo‑s dicționarele medicale, acolo – de psihologie, biologie și geogra‑ fie, acolo‑i enciclopedia britanică, e cea mai faină, eu așa zic. Cam atît, vezi tu. Cititorii vin non‑stop, cer cărți, aduc cărțile, in‑ tră în vorbă, întreabă, își dau cu părerea, chiar dacă nimeni nu‑i întreabă, se uită la Liviu de sus, mai ales gagicile. — Nu prea ai timp de citit aici. — Acum încă‑s puțini. E vară și vin mai puțini, chiar dacă e sesiune. Dar cînd e sesiunea de iar‑ nă, stau în rînd ca să comande cărți. E un rînd aici de‑nnebunești. Odată m‑am enervat și i‑am pus în rînd cîte unul. Păi ce, să mă cert cu ei ? Că unul vine după carte prin dreapta, unul face comandă prin stînga, se ceartă între ei. Ia puneți‑vă în rînd cîte unul, că veniți după carte, că aduceți cartea – toți în rînd. Să nu fie discuții, că altfel nu vă servesc pe nici unu’. Să vezi ce cuminți erau. Dar cîteodată mă plictisesc de moarte, chiar vreau să mai vină cîte unul să mai schimb și eu o vorbă. Ai să vezi lunile viitoare, iulie și august. Nu vine nimeni. Numai ăștia mai nebuni. În rest – se aude musca. Apare doamna de la xerox. 22

— Ați făcut cunoștință ? — Ni cunoaștim, a zis hotărîtă doamna de la xe‑ rox. Cum sî nu, sîntem de‑ai noștri, a zis. Eu îs din Sușeava, și‑a întins mîna, zîmbind. — Salutare, îmi pare bine. A luat cheia de după bustul unui tip sobru și or‑ dinar și a dispărut. — A, zice Liviu, aia e cheia de la WC‑ul bibliote‑ carilor. E aici, la etaj, în capătul holului, pe stînga. Vezi că se deschide greu ușa. Trebuie s‑o tragi și s‑o ridici în sus. Dar te obișnuiești. La început e greu, dar te obișnuiești. Odată eram să fac pe mine, deja aveam de gînd să cobor la WC‑ul cititorilor, dar, pînă la urmă, s‑a deschis. Nu știam că vin la lucru, o sunasem pe doamna de la Resurse Umane să‑i spun că m‑am întors și a zis că e la ea în birou, la serviciu, să vin pînă la ea să vorbim. Cînd adusesem documentele, în ultima zi, că am așteptat cazierul, făcut la urgențe, cu plată, alt fel n‑ai cum să depui documentele de angajare, mi se păruse simpatică, fusese, foarte binevoitoare. Toți vor să le duci cazierul, fișa medicală și restul, dar dau anunțuri de angajare cu cîteva zile înainte de inter‑ viu, nu mai vorbim de clauzele imposibile pe care le bagă numai pentru ca pila lor să aibă cît mai puțină concurență. Am așteptat‑o în hol vreo două ore, mai era un moșuleț care se plîngea că înainte era mai bine. — Aveai locul tău de muncă, dom’le, munceai și știai că n‑o să te amăgească nimeni, nimeni n‑o să‑ți tragă țepe, aveai unde locui, aveai ce da copiilor de mîncare, n‑aveai cum să‑ți pierzi postul, dacă erai 23

muncitor, era mai bine în comunism, dom’le, eu știu ce zic, ascultă‑mă pe mine. Dumneata ești pen‑ tru postul ăla baban ? — Care‑i postul ăla baban ? — Ăla cu studii superioare. — Da. Mai sînt și alte posturi scoase la concurs ? — Da. Eu sînt pentru postul de lemnar. Acum am adus cazierul, că abia azi mi l‑au eliberat. Trebuie să plătești pentru tot : cazier, fișă medicală, documen‑ tele – legalizate la notar, care iarăși costă. Numai să cheltuiești bani, iar leafa e mizeră, dom’le, însă tre‑ buie să muncești, n‑ai încotro. A zis că este la lucru, dar nu știu pe unde se plimbă și asta. Poate nu vine deloc și am alergat toată ziua degeaba, c‑o să zică că ea a fost la servici și că n‑am toate documentele, nu ? Nici nu văd de ce ar avea nevoie de lemnar aici… O fi avînd și alte blocuri, sper că în Brașov, totuși… La radio, știrile din sport : „Ajuns în «sferturi» la Paris, unde îl va întîlni azi pe Roger Federer, Victor Hănescu spune că lumea îi acordă acum mai multă atenție. Victor Hănescu s‑a mai întîlnit cu Federer o singură dată, anul trecut, la Cupa Davis, pierzînd în trei seturi. «E un moment deosebit în cariera mea. Toți cei care au urmărit meciul mă privesc altfel. Mă bucură mult juniorii care văd deja în mine un jucător consacrat. Nu sînt obișnuit să joc pe un astfel de teren, deși am mai făcut‑o și la Australian Open, și la US Open pe tere‑ nul principal. Atmosfera e frumoasă mai ales atunci cînd cîștigi», a spus Victor Hănescu.“

— Săracul. E brașovean de‑al nostru, zice moșu’. Un băiat dintr‑o familie săracă, năcăjită, îl cunosc pe taică‑su. N‑avea bani să‑i dea de drum și se ducea la turnee cu trenul, mergînd cu nașu’, și el, și antre‑ norul său. Îi spunea nașului că merge la un turneu de tenis, dar n‑are bani, și nașu’ îl lăsa, îl înțelegea, că înainte nu toți erau bolnavi după bani. Lasă‑l și pe el, săracu’, să facă măcar acum un ban. Că s‑a chi‑ nuit destul, a muncit destul. Iar acum ia destul de mulți parai la turneele astea. — Doar că a dat de Federer și de data asta cam pînă aici i‑a fost. — Da, finlandezul ăsta e mare jucător. E finlan‑ dez, nu ? — Elvețian. Pînă acum a fost nașul lui Pavel, l‑a bătut unde l‑a prins și a tot nimerit, peste tot, să joace cu el. Pînă a refuzat să intre pe teren, cînd iar a nimerit să joace cu Federer și a declarat că are o întindere musculară și a plecat acasă, în Germania. Acum e rîndul lui Hănescu. La sala de conferințe de la mansardă, unde mi‑am lansat monografia, a mai intrat o tipă, apoi au cobo‑ rît vreo cinci femei cu cănile în mîini. — Să spui cum ți‑am spus și totul o să fie bine, a strigat una. — Și să faci aluzie că ești soția lu’ domnu’, să nu uiți asta. — Servus, mai vorbim noi, a spus cea mai tine‑ rică, lăsînd în urmă o adiere de parfum combinată cu tutun fin.

— La Resurse Umane e cineva, nu știți ? le‑am întrebat pe fetele care intrau în cabinetul de alături. — Este doamna Tolev, cum să nu fie… A tras de clanță. — Poate c‑a ieșit undeva. Dar este, așteptați‑o. Auzi, tu, Oana, unde‑i doamna Tolev ? — Era pe‑aici, am căutat‑o și eu. La doamna Tolev din cînd în cînd încearcă ușa și alte bibliotecare, apoi se duc, se întorc, iar încearcă să intre, fără să bată la ușă, pleacă, vin. Intră cine‑ va vizavi, la Biblioteca Engleză, am întrebat‑o și pe ea, a sunat pe nu știu unde, a zis că este la servi‑ ciu și că va veni. OK. Moșulică mi‑a povestit toată viața lui, cum a întîlnit‑o pe soție, mama copiilor săi, unde a lucrat și cum au dat faliment toate fabri‑ cile și uzinele, mîndria de odinioară a Brașovului, oraș martir, fostul Stalin, nume păstrat chiar și după moartea dictatorului, cînd i se dau jos statuile chiar și‑n URSS. Că fiii săi au emigrat, unul – în Germania, unul e în Italia, iar fata s‑a măritat c‑un american, da’ ce să facă aici ? Doar că s‑a dus s‑o vadă mamă‑sa și nu s‑a mai întors, m‑a sunat că și‑a găsit un bărbat acolo și să n‑o mai iubesc, te iubesc da’ du‑te drea‑ cului, cum ar veni. Acum nimeni nu‑i mai primește la lucru pe cei trecuți de 40, dar și dacă ești tînăr e foarte greu, continuă moșu’. Vor cu facultate, tînăr, dar și cu mulți ani munciți. Păi cum, dom’le – tînăr și cu nu știu cîți ani de experiență ? Păi atunci cînd să fi făcut omul și facultatea ? Cînd a apărut o femeie care a intrat la Resurse Umane, o grasă și‑a luat viteză spre ușă. 26

Am făcut un pas în față și s‑a ciocnit cu bărbia de cotul meu. — E un rînd aici. — Și dumneavoastră așteptați ? — Domnul e înaintea mea, am zis. — Eu las doar cazierul, nu stau, stați liniștită, i‑a zis moșulică. Doamna Tolev mi‑a părut de treabă. S‑a uitat peste documente, a zis că am un CV foarte‑foarte bun și că voi lua cu siguranță postul, dar de ce vreau să lucrez la bibliotecă ? De ce am venit la Brașov, dacă la București îmi plăcea, vă place, nu ?, și aveați și serviciu bun. Mi‑a zis la ce să fiu mai atent mîine la interviu, la legea bibliotecilor. — Știu. — Ați citit‑o ? — O știu pe de rost — Atunci nu vă faceți probleme, succes ! Știți ce leafă o să aveți, nu ? Nouă milioane net. Dar se mai adaugă și pentru vechime, pentru stres ș.a.m.d., tot‑ deauna mi‑au plăcut rușii. — Aveți și nume de origine slavă. — Acum ca acum, da’ știți cum e numele meu de fată ? Ivanov. — Simbolul slav, cel mai întîlnit nume la ruși, ca Ionescu sau Popescu la români. — Tri, încerca să citească doamna coperta cărții de muncă. — „I“ grec e „u“. — Trudovaia knijka. Vedeți că știu. — Păi ar cam trebui să știți. 27

— De ce ? — Cu așa nume… — Totdeauna mi‑a plăcut limba rusă. Părinții dumneavoastră ce‑au lucrat ? — Sînt profesori de literatură. — Cîți ani au ? — Sînt din ‘49 și ‘50. — Ce tineri ! E bine să ai părinți tineri. Pe mine m‑au făcut la bătrînețe. Mi‑ar plăcea foarte tare să văd Chișinăul. — Nu e prea departe. Înaltă, cu ochi albaștri, ușor spălăciți, blondă și doar un pic mai împlinită decît ar fi trebuit, cu chef de vorbă, binevoitoare. I‑am zis prietenei mele, care mă aștepta, că pare foarte de treabă. Iar a doua zi, la interviu, la partea orală – că la scris am luat cea mai mare notă, împreună cu o tipă care pînă acum făcuse titrarea la Romfilm – era în comisie. Au fost toate OK și am văzut‑o luni, după ce m‑am întors de la tîrgul de carte din București, unde mi‑a apărut un volum de poezie. Luni n‑a mai fost așa binevoitoare, mi‑a spus că pot veni la lucru chiar de azi, dar am dreptul să vin în 15 zile, „așa‑i legea“. Ne înțeleseserăm să vin lunea viitoare – să mă duc pînă acasă, să‑mi fac pașaportul și să‑i văd pe ai mei. — Să nu uiți să le scrii ălora de la fostul loc de muncă să‑ți trimită adeverința, a zis. Date : Mon, 6 Jun 2005 08 :38 :29 – 0700 (PDT) From : Hai <"blea1972@yahoo.com"> Subject : Urgent

To : IRIR <"irir@euroweb.ro"> Buna ziua, am lucrat la IRIR, dar n‑am stiut nicioda‑ ta daca am avut sau nu carte de munca, uneori mi s‑a spus ca da, alteori ca nu. Va rog frumos sa‑mi spuneti daca am sau nu carte de munca, de care am, acum, nevoie. Multumesc, Numai bine (Va rog sa‑mi raspundeti cît mai repede) Date : Tue, 7 Jun 2005 02 :00 :57 – 0700 (PDT) From : Hai <"blea1972@yahoo.com"> Subject : Re : urgent To : IRIR <"irir@euroweb.ro"> Mersi fain, Nicolae ! Am cistigat un concurs la Bv si pt angajare imi trebuie si cartea de munca, asta‑i situatia. Salut, Hai IRIR <"irir@euroweb.ro"> wrote : Hai, maine incerc sa‑ti dau un raspuns, dar saptamana aceasta lipseste Dna contabila. Spor ! Nicolae

From : Hai <"blea1972@yahoo.com"> To : IRIR <"irir@euroweb.ro"> Sent : Monday, June 06, 2005 6 :38 PM Date : Sun, 12 Jun 2005 13 :07 :09 – 0700 (PDT) From : Hai <"blea1972@yahoo.com"> Subject : Re : urgent‑URGENT To : IRIR <"irir@euroweb.ro"> Buna ziua, am lucrat la IRIR, dar n‑am stiut nicioda‑ ta daca am avut sau nu carte de munca, uneori mi s‑a spus ca da, alteori ca nu. Va rog frumos sa‑mi spuneti daca am sau nu carte de munca, de care am, acum, nevoie. Multumesc, Numai bine (Va rog sa‑mi raspundeti cît mai repede) Asta va scriam cu o saptamina in urma, acum va rog cu disperare sa‑mi raspuneti – stiti foarte bine ca nu pot incepe munca fara carte de munca si nu e ceva neimportant. Pt mine, evident. As avea nevoie si de nota de lichida‑ re. Poate s‑o ia fratele meu ? Cînd sa vina dupa ea ? Numai bine

Apoi am văzut‑o azi, luni, 13 iulie, cînd a fost iar mai vorbăreață, aștepta ziua de naștere „a directoarei de alături“, era plin biroul de sucuri și vinuri. 30

— Le‑ai scris ălora de la IRIR ? — Da, și le mai scriu. Date : Mon, 13 Jun 2005 07 :32 :52 – 0700 (PDT) From : Hai <"blea1972@yahoo.com"> Subject : Re : urgent‑URGENT To : IRIR <"irir@euroweb.ro"> Salutare, Nicolae. Si multumesc pt raspuns(uri) si scuze pt deranj. de plata muncii mele la IRIR s‑a ocu‑ pat fosta contabila, Alice, ca doamna de acum a venit odata cu noul director. Da, am avut carte de munca, dar din R.Moldova, si n‑a avut nici o importanta, n‑are nici o treaba cu Romania. Deci raspun‑ sul e NU, n‑am avut CM inainte de IRIR. Sa inteleg ca la IRIR am avut CM ? Sau nu ? Daca da – am nevoie urgenta de ea, de CM, eu am luat concursul aici, la BV, am si inceput, azi, sa lucrez, dar am nevoie urgenta de CM, pt. leafa etc. Daca n‑am avut – sa‑mi spuna, ca sa‑mi faca aici. Din fericire, n‑am nevoie de recomandare, dar am nevoie de‑o fisa de lichidare sau asa ceva, nota de lichidare, asa se numeste, sa vina Sandu, fratele meu, s‑o ia ? Cînd sa vina ? Si de cine sa intrebe ? Inca o data iti multumesc, Nicolae, si‑ti ramin dator. Numai bine

IRIR <"irir@euroweb.ro"> wrote : Buna ! Scuze ca n‑am putut sa‑ti raspund saptamana trecuta pt ca Dna Dumitrache, care s‑a ocupat cu pla‑ ta muncii tale la IRIR, a lipsit in acest interval. Tocmai am discutat cu dansa la tel si intreaba daca ai avut Carte de Munca anterior venirii la IRIR, pt ca altfel trebuie sa ai rabdare pana iti cumpara un formular si ti‑l completeaza si stampileaza la Inspectoratul Teritorial de Munca, adica 1‑2 saptamani. In acest caz, pt urgenta, ti se poate elibera o adeverinta echiva‑ lenta, urmand ca ulterior sa‑ti parvina si CM. Daca ai nevoie de recomandare din partea IRIR, poti sa ceri. Spor ! Nicolae

Nu știam că vin la lucru și n‑aveam nici măcar o cafea, nici de‑o cafea, dar oricum n‑aș da atîția bani pentru o cănuță de 50 de grame de cafea, bani cu care mi‑aș putea cumpăra o cutie de 500 de gra‑ me, la Brintex. Am stat la sală, citind Al patrulea element, m‑am uitat pe geam, spre oraș, și l‑am văzut pe Dan, autorul cărții, ieșind din bibliotecă c‑o gagică la braț. Nu părea să aibă vreo legătură cu autorul romanului. Cel care scrisese ce citeam eu și cel cu fata aia la braț parcă erau doi oameni care n‑aveau nici o treabă unul cu celălalt, aș fi putut să le fac cunoștință. Dar, oricum, îl vedeam din spate, se duceau în stația de troleibuz. — De ce nu pleci ? a zis Liviu. Sau scrie‑ți orele peste program, a glumit el. 32

— Să‑mi termin paragraful, că doar n‑o să las personajele în mijlocul drumului pînă mîine… Și să mă uit un pic și pe ziare. www.gardianul.ro Premierul Calin Popescu‑Tariceanu si‑a anuntat, joi, de‑ cizia ferma de a demisiona din functia de premier. El a declarat ca l‑a informat pe presedintele Basescu asupra deciziei luate si a aprecizat ca, impreuna cu acesta, va stabili formula tranzitorie, menita sa asigure gestiona‑ rea curenta a tarii si organizarea alegerilor anticipate.

www.stiri24.ro Guvernul Tariceanu demisioneaza ! Verdictul a fost comunicat ieri la Palatul Victoria de insusi Calin Popescu‑Tariceanu. Dupa mai multe ore de stres con‑ tinuu si de tensiune naucitoare, premierul a sustinut ca Alianta D.A. va chema din nou romanii la urne, sub stindardul reformei pentru U.E., pentru a scapa de sistemul ticalosit care incearca sa‑si apere, prin toa‑ te mijloacele, privilegiile. „Solutia este sa ne intoar‑ cem din nou la electorat, daca vrem sa scapam de acest sistem ticalosit. (…) Este o decizie irevocabila pe care am luat‑o, (…) Nu exista puteri independente de vointa poporului, nici chiar Curtea Constitutionala. Exista doar un drept suveran, care este dreptul popo‑ rului“, a subliniat premierul. El a invocat necesitatea adoptarii unei solutii politice clare, lipsite de ambigu‑ itate, pentru continuarea reformelor necesare ade‑ rarii la Uniunea Europeana. Tariceanu a recunoscut ca fara reforma justitiei nu se poate obtine un raport

bun de monitorizare din partea Comisiei Europene, iar integrarea la U.E. va fi compromisa.

www.romanian‑portal.com Premierul a anuntat demisia Guvernului. „Aceasta este o decizie irevocabila. Ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, actualul Guvern este pus in imposi‑ bilitatea de a‑si respecta angajamentele asumate“, a declarat Calin Popescu‑Tariceanu. „Actualul Executiv trebuie sa‑si incheie misiunea, sa demaram procedu‑ rile necesare angajarii alegerilor anticipate“, a preci‑ zat prim‑ministrul.

vakulovski.livejournal.com, 13 iunie 2005, BV Am fo să mă interesez ce pot face pînă se vor ho‑ tărî ăia de la IRIR cît am muncit la ei cu carte de muncă și cît doar cu contract de muncă, însă mi‑a ieșit prima zi de muncă la noul loc de muncă. pe 13. dar a fost OK, am învățat sălile depozitelor Bibliotecii Județene „George Barițiu“ din Brașov și am văzut cum se muncește și‑n bibliotecă – și sus, și jos, deci. sus e un computer, cu net, iar jos am citit albumul lui Marius, Brașov, și am început și cartea lui DȚ. și colegii par OK, și atmosfera pare în regulă, oricum, nu cum s‑ar fi putut, dacă te gîndești că sînt oameni care iau spor de stres. dacă voi obține și contracte de traducere va fi bine, măcar cîte o carte‑două pe an, altfel mă voi plictisi, chiar dacă știu cît de greu a fost să găsesc un loc de muncă în orașul martir cu Tîmpa (munte) și Spurcata (rîuleț care curge chiar pe lîngă bibliotecă).