Litere amestecate

Mai 2015 supliment

LITERE AMESTECATE - ZIARUL COLEGIULUI ECONOMIC MANGALIA Redacția:

Directori de redacție:

Ciobănel Raluca Simona

ISSN 2393 – 1647 ISSN-L 2393 – 1647

Editat: Edna Print Mangalia

Tănase Cornelia Coordonatori:

prof.Florea Delia,

prof. Marinescu Simona, prof. Rotaru Ramona

Emailul revistei: rev.noastra@yahoo.com

NAȘTEREA ȘI EVOLUȚIA UNIVERSULUI

Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine. Immanuel Kant

Noi descoperiri recente au rescris povestea cosmosului nostru.Misiunea Planck

2013 ar putea intra în manualele de astronomie drept anul in care a început revoluția accepțiunii noastre asupra Universului. Cheia de bolta a acestei mișcări nu este, ca în trecut, o persoana ci o mașinărie: sonda spațiala numită Planck.

Botezată astfel după marele fizician Max Planck, sonda construită de Agenția Spațiala Europeană(ESA) a fost lansată în 2009, cu obiectivul de a detecta ''schematica'' Universului-un instantaneu al "semințelor" de stele si de galaxii care ne înconjoară astăzi,

Misiunea spațială COROT

pentru a cartografia microundele din fundalul Universului. Iată principalele descoperiri pe care oamenii de știința le-au făcut grație acestei cartografieri: Universul pare sa aibă o vârsta de 13.81 miliarde de ani. fiind ceva mai bătrân decât se credea până acum.

Universul conține ceva mai multa materie decât se credea până acum. O noua măsurătoare precisa efectuata cu ajutorul Planck arata ca materia – printre care se numără atomii, stelele, galaxiile și toate celelalte lucruri observabile direct – constituie aproximativ 4,9% din totalul energiei din univers. Materia neagră constituie 26,98% din univers, aceasta nefiind vizibilă, fiind percepută grație influenței sale gravitaționale. Restul de 68.3% este sub forma energiei negre, un fenomen misterios despre care

Misiunea COROT (acronim însemnând Convecţie, Rotaţie a stelelor şi Tranzit al planetelor extrasolare ) Satelitelitul francez Corot a fost lansat de pe cosmodromul Baikonur din Kazhstan , în după-amiaza zilei de miercuri 27 decembrie 2006. Corot avea dimensiuni mici , 600 kg şi era echipat cu un telescop performant cu două oglinzi parabolice de 30 cm fiecare.

Satelitul a fost lansat cu ajutorul unui nou tip de rachetă: Soyuz 2-1B este echipată cu un motor care funcţionează cu kerosen şi oxigen şi poate lansa de la sol obiecte cu o tonă mai grele decât cele lansate de predecesoarea sa. Misiunea a fost prevăzută iniţial să dureze doi ani şi jumatate, însă datorită obţinerii unor rezultate ştiinţifice atât de importante prelungirea misiunii s-a impus ca o măsură evidentă. Misiunea a fost prelungită cu trei ani (până in 2013).

Scopul misiunii Corot a fost de a detecta noi planete care gravitaţionează în jurul altor stele decât

Soarele şi de noi semne de viaţă. De asemenea Corot s-a ocupat şi de studierea structurii interne a stelelor.

De pe orbita sa, situată la 900 kilometri deasupra Terrei, Corot va măsura variaţiile infime de luminozitate ale aproximativ 120.000 de stele.

Corot va mai avea ca sarcină studierea câtorva zeci de exoplanete-o exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori își are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparținând deci unui alt sistem planetar decât sistemul nostru solar, ori se mișcă liber prin galaxie.

Prima descoperire publicată care a fost confirmată a avut loc în 1988; o planetă în jurul stelei Gamma Cephei a fost detectată de astronomii canadieni Bruce Campbell, G. A. H. Walker și Stephenson Yang.

Prima exoplanetă descoperită de Corot este CoRoTExo-1b , un corp ceresc gazos , foarte cald şi mult mai mare decât Jupiter , cu un diametru cuprins între 200.000 si 250.000 de kilometri, adică o rază

Euclid este un observator spațial al ESA care va face posibilă înțelegerea originii expansiunii accelerate a Universului pe care fizicienii si astronomii o denumesc “energie întunecată “ .

Euclid va observa mai multe sute de milioane de galaxii distribuite într-o fracțiune importantă a cerului, identificând semnăturile energiei întunecate si a gravitației asupra geometriei Universului şi a istoriei formării structurilor sale.

Pe lângă ESA, principalele țări contribuitoare ce formează Consorțiul Misiunii Euclid sunt: Austria, Danemarca, Elveţia, Italia Spania, România etc .

Importanța deosebită pentru Româ-

Lumea din Cărți

Pentru a descoperi tainele Universului: origini, naștere, evoluție, limite și perspective de analiză științică, vă recomandăm câteva titluri în domeniu, ale unor autori consacrați. Cărțile le găsiți în colecția nostră numită Nicolaus Copernic recent deschisă la Centrul de Documentare și Informare a Colegiului Economic Mangalia. Iată titlurile propuse și autorii lor: Leonard Mlodinow, Stephen Hawking O mai scurtă istorie a timpului, Humanitas Stephen Hawking, Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre, Humanitas Stephen Hawking, Teoria universală.Originea şi soarta universului, Humanitas Leonard Mlodinow, Stephen Hawking, Marele plan, Editura Humanitas Leonard Susskind, Peisajul cosmic.Teoria corzilor şi iluzia unui plan inteligent Brian Greene, Universul elegant.Supercorzi, dimensiuni ascunse şi căutarea teoriei ultime, Humanitas

se crede ca provoacă accelerarea expansiunii Universului.

Nu exista dovezi care sa ateste existenta unor particule noi de materie obișnuita, cum ar fi tipuri noi de neutrini, lucru postulat de anumite teorii. Cea mai importanta consecința a noii harți a Universului este faptul că oferă noi dovezi care susțin teoria inflației, care explica modul în care s-a format Universul.

Argumentele care susțin aceasta teorie s-au dovedit a fi tot mai numeroase după ce aceasta a fost enunțata de fizicianul Alan Guth la începutul anilor '80. Teoria exista în numeroase forme, multe dintre acestea fiind eliminate mulțumită datelor obținute de Planck.

Diana Toșa 11 A de 1,5 - 1,8 ori mai mare decât cea a lui Jupiter.

Corot a descoperit prima planetă solidă dincolo de sistemul solar în 2009. Planeta , denumită CoRoT7b , se află la 480 de ani-lumină de Pământ şi orbitează steaua-mamă la fiecare 20 de ore. Planeta este de aproape cinci ori mai masivă şi cu 70% mai mare decât pământul , ceea ce i-a determinat pe astronomi să creadă că suprafaţa sa este solidă.

Dar CoRoT-7b este mult prea aproape de steaua sa pentru a susţine viaţa.Temperaturile de pe partea de zi a planetei ar putea ajunge la 3.600 grade Fahrenheit (aprox 1982 grade Celsius ), potrivit astronomilor.

Misiunea spaţială europeană COROT a descoperit şi cea mai mică exoplanetă –Corot-Eco-7b.Nu este nici măcar de două ori mai mare decât Pământul şi orbitează ca o stea de tipul Soarelui .Temperatura sa este atât de mare încât este posibil ca obiectul ceresc sa fie acoperit de lavă sau de vapori de apă.

Iuliana Popescu 11 A

nia a selectării de către ESA a misiunii Euclid rezidă în faptul că este una dintre primele misiuni spațiale științifică unde ţara noastră este partener instituțional. Acest lucru este posibil ca urmare a eforturilor lor susținute ale Agenției Spațiale Române finalizate cu aderarea României la ESA. Cu ajutorul misiunii Euclid ,astronomii spera sa înțeleagă mai bine energia întunecată si chiar să verifice valabilitatea teoriei relativității generalizate la miliarde de ani lumină depărtare .

Nicoleta Cojoc 11 A

Simon Singh, Big Bang John D. Barrow, Cartea infinitului.Scurtă introducere în nemărginit, etern și nesfirșit, Humanitas John D. Barrow, Originea universului, Humanitas John D. Barrow, Despre imposibilitate: Limitele ştiinţei şi ştiinţa limitelor, Editura Tehnică Stephen Hawking, Lucy Hawking, George şi Big Bangul.Senzaţii tari cuantice şi aventuri galactice însoţite de informaţii fascinante despre Univers, Humanitas Lucy Si Stephen Hawking George si Big Bangul, Humanitas De asemenea, Colecția Știință a Editurii Humanitas vă oferă și alte cărți interesante pe tema dată, dar nu numai.

Spor la lectură autentică ! prof. Delia Florea

1

Formarea Universului

În urmă cu aproximativ 10 miliarde de ani a luat naştere universul in urma unei uriaşe explozii - marele Big Band!!! Evoluţia lui imediată începând cu prima secundă de viaţa până în ziua de azi poate fi foarte bine descrisă cu ajutorul teoriei Big-Bang. Acest lucru include expansiunea universului, originea elementelor luminoase si a radiaţiilor, cât şi înţelegerea formării galaxiilor.

Expansiunea universului a început odată cu Big-Bang, acum 10 miliarde ani în urmă. Faptul că galaxiile se depărtează între ele este o urmare a acestei explozii şi acest lucru a fost descoperit de Hubble. Începând cu prima secundă dupa Big-Bang, materia - sub formă de neutroni si protoni - era foarte fierbinte şi densă. Pe masură ce expansiunea universului se derula, temperatura a început să scada şi aceste particule s-au sintetizat in elemente luminoase. Elementele mai grele, din care în mare parte suntem alcătuiţi, s-au format mai târziu în interiorul stelelor şi s-au împrăştiat apoi în univers în urma exploziilor acestora.Formarea galaxilor: La aproximativ 10000 ani după Big-Bang temperatura a scăzut astfel încât universul a început să fie dominat de particule mai mari, nu de lumină şi radiaţii ca la început. Această schimbare a densităţii principalei forme de materie a dus la formarea forţelor gravitaţionale între particule. După 10 miliarde de ani vedem rezultatele acestui proces.

Calea Lactee este galaxia gazdă a sistemului nostru solar şi a altor aproximativ 200 miliarde de stele cu planetele lor şi peste 1000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbitează în jurul centrului de greutate al galaxiei numit şi centru galactic. Fiind o galaxie, Calea Lactee este un gigant, cântărind de 750-1000 miliarde ori masa soarelui nostru şi are un diametru de aproximativ 100000 ani lumină.

Galaxia noastră face parte dintr-un grup format din 3 mari galaxii si un numar de alte 30 galaxii mai mici, ea fiind a doua ca mărime dupa galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situată la aproximativ 2,9 milioane ani lumină este cea mai apropiată mare galaxie de noi.

Cu toate acestea un numar de aşa numite false galaxii se găsesc mult mai aproape de noi, acestea jucând un rol de sateliti ai galaxiei noastre. Cea mai apropiată dintre acestea se gaseşte la 80000 ani lumină de noi si la 50000 ani lumină de centrul galactic. După cum bine ştiţi, galaxia noastră are forma unei spirale uriaşe. Braţele acestei spirale conţin pe langaă altele şi materie interstelară, nebuloasă şi stele tinere ce iau naştere din această materie. Pe de altă parte centrul galaxiei este format din stele bătrâne concentrate în grupuri cu forma sferică. Galaxia noastră are aproximativ 200 astfel de grupuri dintre care cunoscute nu sunt decât 150. Aceste grupuri sunt concentrate

Cum a început totul ?

în special în centrul galactic. După aparenţa lor pe cer, astronomul Harlow Shapley a ajuns la concluzia că centrul galaxiei se gaseşte ceva mai departe de noi decât se credea până acum. Astfel, sistemul nostru solar este situat la 20 ani lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie si la 28000 ani lumină de centrul galactic. Centrul galaxiei se gaseşte în direcţia constelaţiei Săgetătorului şi foarte aproape de constelaţia Scorpionului. Această distanţă de 28000 ani lumină a fost de curând confirmată de satelitul Hipparcos al ESA (Agenţia Spaţială Europeană). Sistemul solar este situat pe un mic braţ al spiralei numit si braţul Orion, care face legătura între braţele alăturate mai importante, Perseu şi Sagetator. Ca şi în cazul altor galaxii, şi în galaxia noastră are loc la intervale neregulate cate o supernovă.

Aceste fenomene reprezintă o privelişte spectaculoasă aici pe Pamânt. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat de când s-a inventat telescopul, ultima având loc în anul 1604 şi a fost studiată de Johannes Kepler Galaxiile sunt concentrate de obicei în grupuri. Galaxia noastră se găseşte într-un grup din care mai fac parte galaxia Andromeda şi alte câteva galaxii mai mici. Cel mai apropiat grup de galaxii faţă de grupul "nostru" este Fornax, un mic grup de galaxii în formă de spirală şi elipsă.

Grupurile obişnuite de galaxii au o formă bine determinată şi sunt alcătuite dintr-un numar de aproximativ 1000000000000000 de stele. Conglomeratul Coma este un grup foarte bogat în galaxii cu formă elipsoidală (mii de astfel de galaxii). Acest grup formează una dintre cele mai dense regiuni de stele din univers (din câte se cunoaşte). Grupurile neregulate nu au un centru bine definit şi sunt de obicei destul de sărace în stele (1000-100000 milioane de stele).

Un astfel de exemplu îl reprezintă grupul Virgo .

Clasificarea galaxiilor facută de Hubble în 1925 rămâne cea mai utilizată şi în zilele noastre. Astfel, există două mari categorii de galaxii, cele în formă de spirală şi elipsă, dar mai există de asemenea şi cele în formă de lentilă şi cele cu formă neregulată.

Galaxiile în formă de spirală Aceste galaxii se caracterizează prin prezenţa gazului în interior, ceea ce duce la formarea de noi stele. Datorită formei pe care o au, acestea se gasesc de obicei în zone ale universului cu densitate mică de galaxii.

Galaxiile în formă de elipsă: Galaxiile în formă de elipsă au o luminozitate uniformă şi nu se observă prezenţa gazului ca în cele precedente.Stelele care intră în componenţa lor sunt "bătrâne".

Aceste galaxii le întâlnim în zone ale universului cu o densitate mai mare de galaxii.

Galaxiile în formă de lentilă: Ele sunt asemănătoare celor în formă de spirală doar că nu au braţe. Gazul se gaseşte în cantităţi mici sau uneori este chiar inexistent şi de aceea stelele sunt destul de "bătrâne".

Galaxiile cu formă neregulată: După cum v-aţi dat seama deja, galaxiile ce intră la aceast categorie nu au o formă anume.

Fenomene cosmice:Ce este o gaură neagră? O gauraă neagră esteo regiune a spaţiului de care nimic nu poate scapă, nici chiar lumina.

Pentru a putea întelege mai bine, imaginaţi-vă că aruncaţi o minge de tenis în aer. Cu cât o aruncaţi mai tare cu atât mai rapid se va deplasa mingea şi va ajunge mai sus înainte de a se întoarce. Dacă o aruncaţi destul de tare ea nu se va mai întoarce, Pământul nemaiputând să o atragă. Viteza pe care ar trebui să o atingă mingea ar trebui să fie de 11 km/s. Cu cât un corp este compresat într-un volum din ce in ce mai mic această viteză trebuie să fie din ce în ce

În anul 2013 Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat, lui Peter Higgs și lui François Englert doi cercetători fizicieni care au elaborat teoria lor ce descrie „bosonul Higgs“, teorie confirmată experimental la larboratorul CERN de lângă Geneva.

Teoria susține că după o foarte mică fracțiune de secundă de la Big Bang, Universul era extraordinar de mic, imens de fierbinte și imens de dens. Dacă particula (sau câmpul) Higgs nu ar fi existat, masa ar fi fost inexistentă și Universul întreg ar fi rămas etern ca o bulă luminoasă formată doar din fotoni. Fără această particulă ce conferă masă celorlalte particule n-ar fi existat nici atomii, nici Galaxiile, nici Soarele, nici Pământul, nici omul.

Bosonul Higgs are de 126 de ori masa unui proton, aceasta fiind masa necesară pentru ca Universul să fie menţinut la limita instabilităţii. Câmpul Higgs este cel care a apărut imediat după naşterea Universului şi care îi conferă de atunci energie. Acum, acest câmp se schimbă, căutând să atingă un echilibru ideal.

Explicațiile celor doi fizicieni laureați au fost centrate tocmai pe demonstrarea prezenței acestei particule , numită uneori și „particula lui Dumnezeu“ – care, inreracționând cu fotonii, a produs particulele grele. Pentru a testa teoria, soluția a fost aceea de a încerca refacerea condițiilor de la începuturile Universului. Acest experiment s-a realizat cu ajutorul lui LHC (Large Hadron Collider) – un gigantic accelerator de particule de la CERN, adică acel dispozitiv care, făcând ca particule subatomice să se ciocnească între ele cu energii uriașe (după ce au fost accelerate la viteze extrem de apropiate de viteza luminii), a putut recrea la scară micro, condițiile de temperatură și presiune gigantice în care se afla Universul imediat după Big Bang. LHC e un inel tubular cu o circumferință de 27 km și se află la 100 m sub munții Elveției; la el au lucrat și lucrează mii de cercetători, tehnicieni și mulți alți oameni de știință voluntari.

Descoperirea bosonului Higgs poate fi considerat un uriaș pas înainte în înțelegerea esenței Universului, dar și un adevărat motor pentru continuarea cercetarilor. Astfel, la un an după ce Peter Higgs şi François Englert au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru contribuţia lor la descoperirea bosonului Higgs, un alt grup de oameni de ştiinţă danezi au susținut, într-un articol publicat recent, că e posibil ca fizicienii să nu fi descoperit, de fapt, faimoasa „particulă a lui Dumnezeu”.

Fizicienii de la LHC (Large Hadron Collider) au descoperit cu siguranţă ceva, dar e foarte probabil ca acel „ceva” să nu fie bosonul Higgs, ci cu totul altă particulă, afirmă cercetătorii danezi, în articolul lor publicat în Physical Review D. „Datele actuale nu sunt suficient de precise pentru a şti cu precizie despre ce particulă este vorba. Ar putea fi vorba despre alte câteva particule cunoscute”, a declarat Mads Toudal

mai mare. Până la urmă este atins un punct unde nici chiar lumina nu călătoreşte destul de repede pentru a scăpa. În acest moment nimic nu mai poate scăpa. Aceasta este o gaură neagră. Există ele cu adevărat? Este imposibil de văzut o gaură neagră direct deoarece nici chiar lumina nu poate scăpa.Cu toate acestea există motive să credem că ele există. Când o stea mare îşi termina combustibilul, ea explodează într-o supernovă. Materia lăsată în urmă se compresează până când devine un corp extrem de dens cunoscut sub numele de stea neutron. Se stie că acestea există deoarece au fost descoperite câteva cu ajutorul radiotelescoapelor. O supernovă are loc în galaxia noastră o data la 300 ani. În galaxiile vecine au fost identificate până

acum aproximativ 500 de astfel de stele neutron.

Această imagine surprinsă de telescopul spaţial Hubble ne prezintă galaxia NGC 4261. Porţiunea mai albă o reprezintă centrul galaxiei unde se gaseşte un disc în formă de spirală. Acesta este aproximativ la fel de mare ca sistemul nostru solar dar cântăreşte de 1200000000 ori mai mult decat soarele nostru. Asta înseamnă că atracţia gravitaţională este de 1000000 ori mai mare decât cea a soarelui.

Mai mult ca sigur că aceasta este o gaură neagră. M87 este o galaxie activă, una în care vedem numeroase lucruri interesante. În apropierea centrului galaxiei se găseşte un disc în formă de spirală format din gaze. Cu toate că acesta nu este mai mare decât sistemul nostru solar, el cântăreşte de 3 miliarde ori mai mult. Aceasta înseamnă că gravitaţia este aşa de mare încât nici chiar lumina nu poate scăpa. Avem deci de a face cu o altă gaură neagră.

O eclipsă are loc atunci când un obiect se interpune în faţa altuia. O eclipsă poate fi totală sau parţială. Umbra unei eclipse are două parţi: umbra propriu-zisa (eclipsa totală) şi penumbra (eclipsa parţială).

Eclipsa de Lună are loc atunci când Pământul se interpune între Lună şi Soare. Astfel, Pământul blochează lumina solară şi aceasta nu mai ajunge pe Lună. Acest tip de eclipsă poate avea loc doar cănd e lună plină. Eclipsa de Soare are loc atunci când Luna blochează lumina solară şi aceasta nu mai ajunge pe Pământ. O eclipsă de Soare nu poate avea loc decât atunci când e lună nouă. Eclipsa (totală) de soare se manifestă sub forma unei fâşii înguste pe suprafaţa Pământului, în rest eclipsa fiind parţială. Soarele este mult mai mare şi mai departe decât Luna dar mărimea aparentă a lor este uneori egală (depinzând de orbita eliptică a Pământului). În acest caz Soarele este acoperit în totalitate de Lună.

Theodora Guzu 9 A

Frandsen, care lucrează la Centrul de Cosmologie şi Fenomenologia Fizicii Particulelor, din cadrul Universităţii Danemarcei de Sud. Cercetătorii danezi cred că nu a fost descoperit bosonul Higgs – element de bază al Modelului Standard al Fizicii Particulelor, care descrie forţele fizice fundamentale şi apariţia Universului – ci o altă particulă teoretică, numită techni-higgs. Techni-higgs nu este o particulă elementară, ci este constituită din mai mulţi techni-quarci, care, la rândul lor, în anumite combinaţii, pot lua parte la formarea materiei negre, care constituie cea mai mare parte a materiei din Univers, dar pe care bosonul Higgs nu o poate explica.

Repetarea experimentelor va fi posibilă abia după ce LHC va fi redeschis.

Cum stau lucrurile în prezent?

Celebrul fizician Stephen Hawking, alături de alţi savanţi, susţine că bosonul Higgs, ar putea distruge la un moment dat întregul Univers. Potrivit acestei teorii, numită de fizicieni „apocalipsa bosonului Higgs”, particula va duce la o fluctuaţie cuantică, aceasta formând o bulă de vacuum care se extinde în spaţiu şi distruge tot. Ideea există de mai mult timp şi este susţinută de mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi Joseph Lykken, de la Fermi National Accelerator Laboratory din Batavia, Illinois. Savanții precizează că această „apocalipsă cuatincă” ar putea avea loc într-un viitor foarte îndepărtat, dar totodată este posibil ca bula să se afle deja în drum spre noi. Ea se deplasează cu viteza luminii, prin urmare va fi imposibil să fim avertizaţi din timp, dacă acest lucru s-ar petrece. În prezent, câmpul Higgs este la limita inferioară a energiei, iar când energia lui va deveni mai intensă apare riscul „apocalipsei bosonului Higgs”, de care aminteau fizicienii. Dacă se va formă o „bulă de vacuum” aşa cum o descriu savanţii, printre care şi Hawking, câmpul Higgs din interiorul ei, dacă va fi mai puternic decât este acum, va duce la micşorarea atomilor şi la dezintegrarea nucleilor tuturor atomilor, astfel că hidrogenul va fi singurul element care va mai rămâne în Univers. Conform calculelor făcute de fizicieni, ţinând cont de actuala masă a bosonului Higgs, această bulă care va conţine un câmp Higgs mult mai puternic va fi de neoprit, se va deplasa prin spaţiu-timp cu viteza luminii şi va distruge tot ce va întâlni în cale. Una din marile necunoscute ale fizicii actuale este materia întunecată, care ar schimba multe din regulile pe care se bazează în prezent fizicienii Descoperirea bosonului Higgs este doar începutul unei poveşti, spune fizicianul, iar acum savanţii prezintă diferite direcţii în care s-ar putea îndrepta „povestea”. Desigur, pe parcursul ei pot să apară multe surprize, la care nimeni nu s-ar putea gândi, precizează Lykken.

Teoria bulei de vacuum care va distruge Universul este prezentată şi de Hawking în prefaţa noii sale cărţi, Starmus. Tot în această carte, Hawking a scris că dezastrul ar putea începe chiar din laborator. Un accelerator de particule foarte puternic ar putea destabiliza bosonul Higgs, ducând la formarea unei găuri negre care va distruge Universul. Desigur, pentru asta ar fi nevoie ca oamenii să aibă un accelerator de particule care să atingă 100bn GeV (giga-eletron-volţi), iar acest aparat ar trebui să fie mai mare ca întreaga planetă. * Notă: Sursa: The Independent http://www.msnbc.com/morning-joe/steven-hawking-warns-doomsday Live Science, MSNBC Prof. Delia Florea

Lumea fascinantă a planetelor

Prima mea legătură cu lumea plină de mister a planetelor a fost vizita cu părinții la Planetariul din Constanța. Acolo am văzut o boltă cerească senină, plină de stele, realizată de specialiști și am ascultat primele explicații despre planete, comete și nașterea stelelor.

Bucuria mea a fost mare când doamna învățătoare ne-a anunțat, la începutul anului școlar, că vom studia o disciplină opțională numită Sistemul solar și formarea anotimpurilor. De-a lungul anului școlar am aflat numeroase informații, curiozități și date despre galaxia noastră numită Calea Lactee, despre faptul că toate planetele se rotesc în jurul Soarelui ca și cum ar dansa o horă în cosmos, despre planeta noastră, Terra, atât de frumos numită Planeta albastră. Terra este o planetă specială, deoarece este singura în care există viață. Am aflat că Pamântul este un glob minuscul, plin de viață, copacul cu daruri al misteriosului nostru Univers.

Planetele sunt: Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun. În afara lor mai există Pluto, mai mică și cu o atmosferă rarefiată. În centrul sistemului nostru solar se află Soarele. Pământul se rotește în jurul Soarelui, iar oamenii trăiesc datorită energiei dăruite de Soare. O eclipsă de soare are loc atunci când Luna se găsește între Soare și Pământ și umbrește o parte a planetei noastre.

Mai multe lucruri interesante am aflat la activitatea Copiii cuceresc spațiul, la City Mall, la Constanța, unde am participat la o misiune spațială pentru copii, denumită „Kids on the moon”.

Aici am purtat costumul de astronaut și ne-au fost prezentate tot felul de informații despre navete spațiale, sateliți și despre primii călători pe Lună.

Îmi place lumea fascinantă a astronomiei și voi continua să citesc informații despre sistemul solar, pantru a afla curiozități despre acest univers plin de mistere.

Ayan Amet elev în clasa a III-a C la Școala Gala Galaction, Mangalia

Știri din Spațiu - Cel mai mare satelit al Sistemului Solar, Ganymede

Pe cel mai mare satelit al Sistemului Solar, Ganymede, au apărut formațiuni necunoscute. NASA confirmă că există un ocean pe luna lui Jupiter.

Cea mai mare lună din sistemul nostru solar ascunde un ocean sub suprafața sa , conform observațiilor făcute cuTelescopul Spațial Hubble. Aurorele observate de către telescop au confirmat teoria de lungă durată, iar rezultatele au fost anunțate în cadrul unei teleconferințe NASA .

Vestea vine la doar o zi după ce s-a aflat că Enceladus, o lună înghețată a lui Saturn, are probabil activitate hidrotermală în propriul ocean subteran .

Oamenii de știință au speculat încă din 1970, ca Ganymede ar putea avea un astfel de ocean. Până acum totuși singura evidență a fost descoperită în timpul zborului cu naveta spațială Galileo la începutul anilor 2000. Dovezile colectate însă au fost ambigue în date, astfel încât oamenii de știință de la NASA nu au putut vorbi confortabil despre existența oceanului.

Cu ajutorul datelor furnizate de observatorul Hubble s-au putut colecta peste 7 ore de date , cea mai mare parte a timpului fiind ded-

Importanța roboților în cercetarea Universului

icat studiului aurorelor văzute în atmosfera subțire a lunii.

O auroră este rezultatul colorat de particule încărcate care interacționează cu o atmosfera, deci, doar existența uneia nu înseamnă ca există un ocean. Dar, numai oceanele schimbă comportamentul aurorelor. Daca nu ar fi nici un ocean pe Ganymede aurorele s-ar deplasa înainte și înapoi pe aproximativ 6 grade din circumferința lunii deoarece au orbitat în jurul lui Jupiter.

Prezența unui ocean sărat și conductor de electricitate pune aurorele într-o poziție mult mai stabilă. Potrivit observațiilor, se mișcă doar aproximativ 2 grade. În timp ce telescopul Hubble a făcut observațiile în spectrul UV, observând aurorele în albastru care ar apărea de fapt roșii, dacă ar fi să stea pe o suprafața lui Ganymede.

Ganymede era deja un obiect de studiu interesant și înainte de ultimele știri . Nu numai că este cea mai mare lună din sistemul solar fiind aproape la fel de mare ca Marte, dar este singura luna din sistemul solar cu propriul câmp magnetic. Acest câmp este generat de un miez de fier topit la fel ca ceea ce vedem pe Pământ.

Atmosfera sa subțire este de asemenea bogată în oxygen. Toate aceste rezultate ale cercetărilor nu conduc însă la ideea că Ganymede

Probabil cel mai cunoscut robot de cercetare spațiala este Curiosity, robotul a părăsit Pământul în anul 2011 și următorul an a aterizat pe Marte, oferind date savanților de la NASA de atunci până în ziua de azi.

ar trebui să treacă în topul listei de locuri pentru ce pot fi deocamdată explorate.Oceanul este probabil în jurul valorii de 100 mile sub suprafața,ceea ce ar face foarte complicat studiul cu un robot. Chiar dacă o agenție spațială ar gasi un mod de a ajunge cu cercetările atît de adânc în interiorul planetei , se crede ca straturile de gheață separă oceanul de suprafata .

Asta înseamnă că Ganymede este mai puțin ideală pentru viață pentru ca probabil ii lipseste un system hidrotermal ca acela existent pe Enceladus. Totuși Agentia Spatiala Europeana intenționează o misiune înapoi la sistemul lui Jupiter în anii 2020 numit Juice. Va fi nevoie de priviri mai amănunțite către lunile lui Jupiter cum ar fi Europa, Ganymade, Callisto, din care toate trei sunt confirmate sau se crede că ar avea oceane de apa :,,Tot ce putem spune este ca aproape peste tot unde ne uitam acolo este apă “ a declarat Heidi Hammel, vicepreședintele executiv al Asociației Universitățiilor de Cercetare în Astronomie ,,Apa, Apa, peste tot în sistemul nostru solar”.

Raluca & Mihaela Bărbulescu 10 A

viața extrem de rapid (ex.dacă iși agață furtunul de oxigen de ceva ascuțit); iar astfel, pierderea unui robot poate fi mult mai ușor suportată decât viața unui om. În curând ROV-ul va putea fi folosit cu succes și în misiunile spațiale la costuri mult mai mici.

Iulian Mihail Lazăr 12 C, Liceul Teoretic Traian, Constanța

Roboții au fost inventați pentru a ajunge în locurile în care un om își poate pune viața în pericol; iar Curiosity asta face: „traiește” pe Marte de 3 ani și ajută savanții să obțină informațiile necesare.

Niciun om nu ar fi putut supraviețui, chiar și cu tehnica modernă la dispoziție, atât timp.

Savanții au descoperit de curând că pe satelitul Ganymede al lui Jupiter ar putea fi mai multă apă decât pe Pămant. Dacă s-ar dori cercetare pe acest satelit, ar fi imposibil de trimis un Rover asemenea lui Curiosity. În acest caz ar fi mult mai folositor un ROV.

ROV-ul (Remotly Operated Vehicle) este un robot care se poate scufunda la adâncimi mult mai mari decât un om și poate sta în apă ore, zile și luni, atât timp cât este alimentat cu curent și își poate efectua sarcinilie pentru care a fost dezvoltat. Acest robot este asemănător unui submarin unit printr-un cablu cu computerul de control de pe bordul navei sau de la mal. Un astfel de vehicul poate fi folosit cu ușurință de oricine deoarece comenzile sunt asemănătoare unui joc video, iar costurile de producție încep de la câteva sute de lei și ajung până la zeci de mii de dolari, în funcție de dimensiuni și sarcinile pe care le poate îndeplinii.

Roboții subacvatici sunt deja folosiți în lumea întreagă, pe șantiere navale pentru inspecție video, un lucru care ar putea fi extrem de obositor pentru un scafandru (inconjurarea înot a unui vapor de dimensiuni mari și filmarea sa în detaliu),sau sudura subacvatica.

ROV-urile sunt prezente și în Oceanele Atlantic și Pacific pentru cercetarea vieții marine și a calitații acesteia, dar și pentru misiuni mult mai periculoase precum dezamorsarea minelor subacvatice sau filmarea epavelor scufundate- locuri unde scafandrii iși pot pierde

Cum a început? Cum va evolua?

Pământul, planeta pe care trăim. Soarele, astrul care ne dă viaţă. Sistemul solar, familia Soarelui cu cele opt planete Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, sateliţii lor naturali şi alte obiecte cosmice. Calea Lactee, galaxia gazdă a sistemului nostru solar. Universul, etern, infinit, inimaginabil sau.... Putem să ne imaginăm, putem să ne punem întrebări, putem căuta răspunsuri, putem să fim curioşi, putem emite ipoteze, putem cerceta. Astfel au îndrăznit, au găsit răspunsuri şi au rămas în istoria ştiinţei şi a omenirii Albert Einstein, Isaac Newton, Edwin Hubble, F.W.Herschel, Johannes Kepler, Galileo Galilei, Nicolaus Copernic.

De la ipoteza geocentrică a lui Ptolemeu la teoria heliocentrică a lui Copernic susţinută de Galilei, de la măsurătorile lui Tycho Brache şi legile lui Kepler privind mişcarea planetelor la legea atracţiei universale a lui Newton, de la descoperirea planetei Uranus cu ajutorul telescopului construit de Herschel la observarea altor galaxii de către Hubble, toate aceste etape demonstrează evoluţia ştiinţei şi a omenirii în înţelegerea a ceea ce este de necuprins- Universul.

Cum s-a născut Universul? Care este vârsta lui? Care este structura sa? Care sunt legile care îl guvernează? Cum va evolua Universul şi mai ales ce se va întâmpla cu el în viitorul îndepărtat? Cosmologia este domeniul care încearcă să găsească răspunsuri la aceste întrebări. Este un domeniu care împleteşte presupunerea şi imaginaţia cu ştiinţa. Universul pare nemărginit, Pământul este un grăunte albastru şi omul un firişor de nisip în acest fără sfârşit, şi totuşi, omul curios din fire, încurajat de descoperirile înaintaşilor şi încrezător în inteligenţa sa cercetează şi pătrunde tainele nepătrunsului încet, dar perseverant. Ce ne face să mergem mai departe pe acest teren atât de greu de descifrat? Răspunsul se află în structura fiinţei umane, o motivaţie internă, dorinţa de cunoaştere şi înţelegere.

Cum s-a născut Universul? Cercetătorii au schiţat un răspuns la această întrebare – BIG BANG (MAREA EXPLOZIE). Şi cum orice teorie trebuie susţinută cu dovezi, cercetătorii au construit şi

instrumente care să confirme sau nu validitatea acestei ipoteze - misiuni spaţiale Planck, Herschel, COROT, Euclid.

Concursul naţional interşcolar “Nicolaus Copernic” este un mod de a pune în valoare această motivaţie internă a tinerilor, de a le stârni curiozitatea şi de a afla, de a se informa şi a înţelege, de a îşi imagina şi a crede, de a deveni încrezători şi creativi. * Nota autorului Nicolaus Copernic ( n.19 februarie 1473, Torun, Polonia – d.24 mai 1543, Frauenburg / Formbork/Polonia), as-

tronom, cosmolog, matematician, preot şi prelat catolic a dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar.

Teoria cosmologică a lui Ptolemeu oficial acceptată la acea vreme stabilea existenţa sistemului geocentric în care pământul era fix şi imobil în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găseau celelalte planete. În lucrarea sa “De Revolutionibus Orbium Coelestium” (“Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”) Copernic susţinea ipoteza sistemului geocentric şi descria cele trei tipuri de mişcări ale pământului: în jurul axei – rotaţie, în jurul soarelui – revoluţie şi în raport cu planul elliptic. Astfel, după o muncă de 40 de ani, a dovedit inconsistența teoriei geocentrice a lui Ptolemeu, a demonstrat că Pământul este o planetă ca toate celelalte şi a exercitat un impact puternic în mentalitatea omenirii. Copernic nu a fost numai fondatorul astronomiei moderne, ci și inițiatorul primei revoluții științifice. A deschis o cale nouă, urmată de alți reformatori ai științei.

Profesor. dr. Marin Irina

3

Misiunea spaţială Planck Telescopul Planck Space Observatory a fost lansat în mai 2009 cu misiunea de a studia radiaţia cosmică de fundal (CMB - Cosmic Microwave Background), rămăşiţă a Big Bang, cea mai veche radiaţie luminoasă din Univers. Această radiaţie cosmică păstrează o imagine a Universului aşa cum era la doar 380.000 de ani după Big Bang şi oferă detalii cu privire la condiţiile iniţiale care au modelat Universul în forma în care este astăzi.

Reprezentanții ESA au descris observatorul Planck ca pe un fel de "mașină cosmică a timpului" datorită capacității sale de a privi înapoi în istoria Universului. Datele obţinute de Planck cu privire la radiaţia cosmică de fundal reprezintă cea mai precisă “fotografie din copilărie” a Universului, arăta Alvaro Gimenez, director pentru explorare Ştiinţifică şi Robotică în cadrul ESA. Telescopul spațial Planck este echipat cu două instrumente puternice: Instrumentul pentru Frecvențe Înalte (High Frequency Instrument — HFI), care poate detecta un spectru al frecvențelor între 30 GHz și 70 GHz, și respectiv Instrumentul pentru Frecvențe Scurte (Low Frequency Instrument — LFI), care poate detecta un spectru al frecvențelor între 100 GHz și 857 GHz. Ţinta iniţială a misiunii a fost să facă două cicluri complete de observare ale cerului, însă, în cele din urmă, ambele instrumente au reuşit să ducă până la capăt cinci cicluri complete de observare a cerului. Mai mult decât atât, la mijlocul lunii august, instrumentul LFI a terminat cel de al optulea ciclu complet.

Statele membre ale ESA au venit cu tehnologii cheie precum un sistem de răcire sofisticat care i-a permis telescopului să opereze în condiţii de temperatură apropiate de zero absolut, cu doar o zecime de grad mai ridicate decât -273,15 grade Celsius. Menținerea la temperaturi atât de reduse a acestui instrument complex de cartografiere a Universului fost necesară pentru ca senzorii telescopului să poată detecta căldura din unele dintre cele mai reci zone ale Universului, fără ca aceste date să fie contaminate de căldura proprie a telescopului.

Printre principalele reușite ale telescopului spațial Planck se numără realizarea celei mai exacte hărți a radiației cosmice de fundal — de fapt cea mai bună fotografie a Universului în perioada "copilăriei" sale. La începuturi, materia din Univers era mult prea fierbinte și prea densă pentru a putea fi străbătută de lumină.

Culorile diferite reprezintă diferenţele de temperatură ale gazului fierbinte care a umplut universul la început, la câteva sute de mii de ani după Big Bang, şi oferă indicii despre evenimentele ce au avut loc atunci când Universul avea vârsta de o fracţiune de secundă. „Putem vedea seminţele din care a ieşit Universul”, a explicat Jean-Jacques Dordain, directorul general al Agenţiei Spaţiale Europene.

La acel moment, tânărul Univers era umplut cu o supă densă şi fierbinte de protoni, electroni şi fotoni care intreacţionau la o temperatură de aproximativ 270000C. Când protonii şi electronii s-au alăturat formând atomi de hidrogen, lumina a fost eliberată. Pe măsură ce Universul s-a extins, această lumină a determinat apariţia microundelor din prezent, temperatura lor fiind echivalentă cu doar 2,7 grade peste zero absolut. Acest “fond cosmic de microunde” (CMB) prezintă mici fluctuaţii de temperatură care corespund regiunilor cu mici diferenţe de densitate din fazele timpurii şi reprezentând sursa tuturor viitoarelor structuri: stelele şi galaxiile de azi.

Conform modelului standard al cosmologiei, fluctuaţiile au apărut imediat după Big Bang şi au fost întinse la scară cosmologică într-o perioadă scurtă de expansiune accelerată cunoscută sub numele de inflaţie.

Harta obținută cu ajutorul telescopului Planck i-a ajutat pe astronomi să calculeze cu mai multă exactitate vârsta Universului. În luna martie 2013, atunci când a fost prezentată această nouă hartă a radiației cosmice de fundal, s-a anunțat că Universul este cu 100 de milioane de ani mai bătrân decât s-a crezut inițial (13,77 miliarde de ani), având vârsta de 13,82 de miliarde de ani.

Din datele înregistrate s-a găsit o nouă valoare a ratei de extindere a Universului cunoscută sub denumirea de constanta Hubble - 67,15 kilometri pe secundă pe megaparsec. Această valoare este semnificativ mai mică decât valoarea standard curentă din astonomie.

Nu există dovezi care să ateste existenţa unor particule noi de materie obişnuită, cum ar fi tipuri noi de neutrini, lucru postulat de anumite teorii.

Cea mai importantă consecinţă a noii hărţi a Universului este faptul că oferă noi dovezi care susţin teoria inflaţiei, care explică modul în care s-a format Universul.

Telescopul spaţial Planck a reuşit să identifice 20 de conglomerate de galaxii până acum necunoscute.

La baza acestor rezultate se află realizarea unui catalog al tuturor surselor galactice si extragalactice vazute de Planck ("Early Release Compact Source Catalogue"), obţinut în urma observaţiei continue a cerului la lungimi de undă milimetrice şi submilimetrice. Este primul catalog al întregului cer la nouă frecvenţe diferite, de la 30 GHz la 857 GHz, constituind o noutate absolută.

Prin intermediul instrumentelor aflate la bordul lui, Planck a detectat existenţa unei populaţii de galaxii altminteri invizibile, datând de acum miliarde de ani; înfăşurate în pulbere, în ele se formau stele într-un ritm ameţitor, de între 10 până la 100 de ori mai rapid decât cel obsevat până acum în galaxia noastră. Este vorba despre măsurători care nu au fost până acum niciodată realizate la aceste lungimi de undă. Servindu-se de un efect deosebit denumit Sunyaev-Zel'dovich, Planck a reuşit să identifice 189 aglomerări de galaxii, dintre care 20 erau total necunoscute.

Imaginea Universului, din interiorul Căii Lactee, realizată cu ajutorul a mii de date transmise la sol de telescopul Planck oferă indicii despre viaţa apărută după explozia primordi¬a¬lă, Big Bang, inclusiv despre aşa-numita "radiaţie cosmică de fond", care conţine informaţii legate de pri¬me¬le procese care au avut loc la naşterea Universului. Linia alb-strălucitoare din centrul fotografiei marchează galaxia noastră, Calea Lactee, iar petele din jurul ei, asemănătoare unor curenţi, sunt nori de praf în care se formează stele noi.

Porţiunile "pigmentate" de deasupra curenţilor reprezintă aşa-numitele "radiaţii cosmice de fond", adică "rămăşiţe" ale mingii de foc din care s-a născut Universul în urmă cu 13,7 miliarde de ani.

Datele au oferit valori revizuite privind proporţiile relative ale diferitelor ingrediente ale Universului, material obişnuită din care sunt formate stelele şi galaxiile (ordinay matter- 4,9%) materia întunecată (dark matter-26.8%) - care până acum a fost detectată doar indirect prin influenţa gravitaţională - şi energia întunecată (dark energy-68,3%) – un fenomen misterios despre care se crede ca ar fi responsabil pentru expansiunea accelerată a Universului, (față de 4.6%, 24% şi 71%, valori înainte de misiunea Planck).

Telescopul Planck despre care Jan Tauber, cercetător în cadrul misiunii Planck, spunea „a oferit o nouă fereastră spre a înțelege materia care formează Universul nostru și modul în care acesta a evoluat", şi-a încheiat misiunea în octombrie 2013.

Planck a fost lansat alături de o sondă orbitală geamănă, telescopul Herschel, cu scopul de a capta radiațiile infraroșii cu mare lungime de undă pentru observarea obiectelor reci. Unul dintre cele mai importante instrumente ale lui Herschel este un telescop, denumit Cassegrain, cu ajutorul căruia satelitul va studia originile şi evoluţia stelelor şi galaxiilor. Potrivit presei de specialitate, oglinda principală, cu un diametru de 3,5 m, este de patru ori mai mare decât predecesoarele telescoape în infraroşu şi de 1,5 ori mai mare decât cea a lui Hubble.

* Note de autor: Planck, Max Karl Ernst Ludwig (n.23 aprilie 1858, Kiel – d. 4 octombrie 1947, Gottingen) fizician german, laureat al premiului Nobel pentru Fizică în 1918. Este considerat fondatorul mecanicii cuantice.

Herschel, Frederick William (n. 15 noiembrie 1738, Hanovra – d. 25 august 1822, Slough, Marea Britanie) astronom, inventator, muzician britanic de origine germană. A construit un telescop cu ajutorul căruia a descoperit planeta Uranus (13 martie 1781). A descoperit mişcarea sistemului solar faţă de celelalte stele din Calea Lactee şi a determinat direcţia acestei mişcări (1783). În 1787 a descoperit doi sateliţi ai planetei Uranus, iar în 1789 doi sateliţi ai planetei Saturn. În 1800 a descoperit radiaţiile infraroşii.

Astronomia este ştiinţa care se ocupă cu studiul aştrilor și a legilor mișcării lor, constelaţiilor,galaxiilor și universului în totalitatea sa De asemenea, studiază evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestră,planetele, cometele, radiaţiile cosmice de fond, forma și formarea universului. Astronomia este una dintre cele mai vechi științe datând încă din perioada Greciei antice. În perioada contemporană, aproape toți astronomii au cunoștințe solide de fizică, iar rezultatele observațiilor sunt puse în context astrofizic,

astfel încât astronomia și astrofizica au dobândit definiții foarte apropiate.

Astrofizica este partea astronomiei și, respectiv, a fizicii care se ocupă cu aplicarea legilor fizicii în cadrul fenomenelor observate de către astronomie Astrofizica este o ramură a astronomie care se ocupă cu fizica universului, în special cu natura corpurilor cerești Spectrul electromagnetic este totalitatea radiaţiilor electromagnetice existente în Univers. Se extinde de la radiaţiile cu lungimi de undă scurtă (raze gamma, raze X), lumina ultravioletă, radiaţii infraroşii, până la radiaţiile cu lungime de undă mare (unde radio).

Frecvența este măsura numărului de repetări ale unui fenomen periodic în unitatea de timp. În Sistemul Internațional unitatea pentru frecvență este numită hertz și este simbolizată prin Hz, în cinstea fizicianului german Heinrich Hertz.

Galaxie este o aglomerație de stele, praf, gaz interstelar, alte corpuri cereşti menţinute împreună prin forţe gravitaţionale, precum și, dar încă nedovedit, materie întunecată, invizibilă și energie întunecată. În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii.

Radiaţie cosmică este o formă de radiaţie electromagnetică care se găseşte peste tot în Univers. Are temperatura de 2,7K şi frecvenţa de 160,4 GHz ce corespunde lungimii de undă de 1,9mm, domeniu corespunzător microundelor. Este cea mai concludentă dovadă a modelului Big Bang al apariţiei Universului. Este detectată de radiotelescop ca o prezenţă constantă, independentă de existenţa unei surse-stea, corp ceresc.

Telescop este un instrument care concentrează lumina de la un obiect îndepărtat într-un punct numit focar şi produce o imagine mărită. Telescopul optic poate fi reflector şi refractor.

Telescop spaţial este un telescop plasat în afara spaţiului terestru care orbitează în jurul unui corp ceresc. Avantaje: imagine clară, fără turbulenţe atmosferice, poate capta lungimi de undă care nu pot fi detectate de aparatele terestre.

Parsec (pc) este o unitate de măsură a distanţelor astronomice. 1 pc = 3,26 ani-lumină sau 3,08 x 1016 m

BIG BANG Big Bang-ul (Marea Explozie) este un model cosmologic care explică condiţiile iniţiale şi dezvoltarea ulterioară a Universului. Acest model pleacă de la ideea că Universul s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte şi densă acum aproximativ 13 miliarde de ani. “Teoria Big Bang” este modelul care explică apariţia materiei, energiei, spaţiului şi timpului, adică existenţa Universului. Această teorie încearcă să explice de ce universul se extinde permanent încă de la apariţia sa. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950.

Astronomul american Edwin Hubble a pornit de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce exista era un punct fără dimensiuni, dar cu o energie infinită numit singularitate.

La momentul “zero” acest punct a ieşit din starea de singularitate, nu se ştie din ce cauză, şi s-a manifestat printr-o explozie inimaginabilă, Big Bang-ul care mai continuă şi în ziua de astăzi.

Există trei indicii majore pentru veridicitatea teoriei Big Bang: - Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,2 miliarde de ani, adică ea corespunde parțial cu vechimea Universului.

- Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce sugerează că galaxiile erau altădată adunate într-o regiune unică a spațiului.

- În ziua de azi, în toate regiunile Universului există o radiație de fond – radiaţia cosmic - foarte slabă, un fel de fosilă, rămășiță de pe urma torentelor de căldură și lumină din primele clipe ale Universului.

Astrofizicienii nu pot încă explica apariţia universului la secunda “zero” (momentul iniţial). Ei iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia iniţială, Big Bang. La această vârstă fragedă tot universul vizibil era conţinut într-o sferă de mărime subnucleară, de numai 10-33 centimetri diametru (nucleul unui atom are un diametru de 10-13 centimetri) şi se afla la o temperatură de ordinul 1032 grade.

Teoria nu este aplicabilă mai devreme de momentul "zero" + 10−43 secunde pentru că se izbeşte de „zidul Planck” (știinţa este încă incapabilă să explice comportamentul atomilor în condițiile în care forța de gravitaţie devine extremă, așa cum era cazul în universul de 10−33 centimetri). În anul 1980, pentru a explica unele observații făcute asupra Universului, şi anume geneza galaxiilor, astrofizicianul Alan Guth a propus ideea inflației cosmice. Galaxiile apar din grupări de praf cosmic sub efectul gravitației.

Așadar au ca origine mici neomogenități ca niște cocoloașe ale gazului originar, care au crescut puțin câte puțin. Potrivit modelului big-bangului, neomogenitățile originare nu au putut crește suficient de repede astfel încât să se poată forma galaxiile. La începutul vieții sale (în momentul 10-35 s) Universul a cunoscut o fază scurtă de dilatare exponențială, atingând într-o fracțiune infinitezimală de timp dimensiuni astronomice, după care și-a reluat expansiunea cu o viteză mai rezonabilă.

Expansiunea sau contracţia Universului Au fost propuse două scenarii posibile pentru a descrie viitorul Universului.

Big Crunch În prima variantă, Universul are un început la singularitate, urmat de o fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește un anumit prag, așa-numita masă critică, forța de gravitație va putea depăși inerția initială și va duce în cele din urmă la încetinirea expansiunii, apoi galaxiile vor începe să se miște una spre cealaltă, Universul sfârșind printr-o contracție într-o altă singularitatea, eveniment numit Big Crunch (marea contracție).

Big Rip A doua variantă porneşte de la ipoteza că masa materiei din Univers nu ajunge la valoarea necesară pentru a învinge viteza inițială, şi expansiunea ar continua la infinit, Big Rip (marea ruptură), într-o rată tot mai lentă, dar care nu va ajunge niciodată la zero.

Totuși, observații recente indică că Universul posedă o rată de expansiune în continuă accelerație - altfel spus, se extinde din ce in ce mai repede.

Explicația pare a fi prezenţa unei forme de energie "energia neagră" care nu a fost luată în calcul.

Selecţie şi prezentare Profesor dr. Marin Irina

4