Raport privind starea de calitate a învățământului la COLEGIUL ECONOMIC MANGALIA
Cuprins • • • •
Introducere Obiective Resurse umane, materiale și financiare Indici de promovabilitate, disciplină și frecvență • Rezultate examene certificare competențe și bacalaureat • Obiective specifice pe domenii funcţionale
Introducere Colegiul Economic Mangalia si-a propus să se încadreze în eforturile școlii constănțene, de a deveni un mediu dinamic și democratic, care să asigure accesul la educație și să ofere șanse egale de dezvoltare personală fiecărui elev prin dobândirea competențelor cheie, ce vor permite tinerilor inserția socială și învățarea pe tot parcursul vieții
Obiective generale ale Colegiului Economic Mangalia •Optimizarea conducerii operaţionale la nivelul unităţii •Aplicarea planului de îmbunătăţire CEAC •Asigurarea unui management eficient al echipei manageriale din şcoală (director, director adjunct, membri ai Consiliului de Administraţie, cadre didactice coordonatoare); •Creşterea calităţii procesului de predare-învăţare-evaluare, a serviciilor educaţionale (curriculare şi extracurriculare), de orientare şcolară şi profesională; •Stabilirea ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ, prin raportare la nevoile de dezvoltare personală a elevilor şi cerinţele pieţei muncii; •Asigurarea condiţiilor corespunzătoare de infrastructură şcolară şi bazei didactico-materiale pentru desfăşurarea procesului educaţional;
RESURSE UMANE a)Personal didactic și nedidactic • Personal didactic de predare: 58 (dintre care 45 titulari, 9 suplinitori calificați, 4p rofesori PO) • Personal didactic auxiliar: 8 (2 secretari, 1 informatician, 1 administrator patrimoniu, 1 administrator financiar, 2 laboranți, 1 profesor documentarist) • Personal nedidactic: 6 (4 femei de serviciu, 1 paznic, 1 muncitor de întreținere) b)Elevi: • Număr total de elevi: 951 dintre care: •
Învățământ liceal, forma de zi: – Ruta directă:644 elevi
•
Învățământ liceal,seral: • Ruta directa:176 elevi • Rută progresivă:20 elevi –
Învățământ profesional: 111 elevi
RESURSE MATERIALE Şcoala dispune de un spațiu de învățământ modern, dotat cu mobilier și echipamente moderne: 16 săli de clasă 1 cabinet de informatică, cu 26 de calculatoare, legate în rețea și conectate la Internet 1 cabinet multimedia, cu 26 de calculatoare, pentru proiectarea și desfășurarea activității didactice în sistem AEL – SEI3 1 cabinet multimedia, cu 26 de calculatoare, pentru proiectarea și desfășurarea activității didactice în sistem AEL – SEI6 1 cabinet de finanțe-contabilitate 1 cabinet in care funcționează Firma de exercițiu 1 laborator comerț; 3 laboratoare de specialitate pentru domeniul "turism şi alimentaţie”
RESURSE MATERIALE 1 Centru de Documentare şi Informare în care funcţionează
biblioteca şcolară, cu 20000 de volume de carte 1 Cabinet de asistenţă psihopedagogică 1 Cabinet de sport pentru recuperarea elevilor scutiţi medical 1 Cabinet stomatologic 1 spaţiu depozitare materialele didactice, 1 spaţiu Arhivă 2 spaţii sanitare 1 birou Secretariat 2 birouri manageriale 1 birou Contabilitate/Administraţie 1 birou Casierie o bază sportivă cu teren de fotbal, baschet, handbal, volei, groapă de nisip
RESURSE FINANCIARE Fonduri de la: Bugetul local, Bugetul de stat şi Autofinanţare.
• • • • • • • • •
INDICI DE PROMOVABILITATE ŞI DE DISCIPLINĂ
În anul școlar 2016–2017, Colegiul Economic Mangalia a funcționat cu 36 de colective de elevi totalizând la începutul anului școlar un număr de 951 de elevi. Promovabilitateala sfârșitul anului școlar a fost următoarea: învațământ liceal zi: 94 % învațământ liceal seral: 73 %; învațământ profesional: 84 %. S-au inregistrat un număr de 41 de note la purtare sub 7, pentru absențe (în scădere față de anul școlar precedet). Numărul repetenților la finalul anului școlar 2016-2017 a fost de 26 elevi (18 au fost declarați repetenți la 15 iunie 2017 iar restul după încheierea situațiilor neîncheiate și a corigențelor din sesiunea august-septembrie 2017 Numărul total de repetenți în anul școlar 2016-2017 a fost dea fost comparabil cu cel din anul școlar precedent (25 elevi) fiind în scădere față de anii școlari precedenți.
INDICI DE FRECVENȚĂ În anul şcolar 2016-2017 s-au înregistrat un număr total de 52312 absenţe, din care 34046 motivate şi 18266 nemotivate. Se constată o scădere a numărului total de absențe cu aprox. 12000 de absențe față de anul școlar precedent. În planul operațional ne propunem o scădere cu cel puțin 10% a nr. total de absențe pentru anul școlar următor
REZULTATE EXAMENE DE CERTIFICARE NIVEL 4 Situatia statistica referitoare la examenul de certificare a calificării absolvenților-nivel 4, 2016-2017 (procent de promovabilitate 100%)
Numărul candidaţilor Înscrişi
Prezenţi
Admişi
Calificarea Nr. Unitatea de profesional crt. învăţământ ă
Respinşi
Neprezentaţi
Eliminaţi din examen
din care cu calificativ TOTAL Feminin
Excelent
Foarte bine
Bine
Satisfăcător Total Feminin Total Feminin Total Feminin
TOTAL Feminin TOTAL Feminin Total Feminin Total Feminin Total Feminin Total Feminin Colegiul 1. Economic Mangalia
Tehnician în activități economice
Colegiul 2 Economic Mangalia
Tehnician în activități de comerț
Colegiul 3 Economic Mangalia
Tehnician în activități de turism
Colegiul 4 Economic Mangalia
Organizator banqueting
Colegiul 5 Economic Mangalia
Tehnbician în gastronomi e
TOTAL GENERAL CENTRU DE EXAMEN
38
28
38
28
38
28
32
24
6
4
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
51
32
51
32
51
32
47
31
4
1
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
19
13
19
13
19
13
9
8
10
5
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
11
7
11
7
11
7
10
6
1
1
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
18
12
18
12
18
12
11
9
7
3
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
137
92
137
92
137
92 109
78
28
14
0
0
0
0
0
0
1
1
0
0
REZULTATE EXAMENE DE CERTIFICARE NIVEL 3 Situatia statistica referitoare la examenul de certificare a calificării absolvenților-nivel 3, 2016-2017 (procent de promovabilitate 100% calculat la numărul de elevi prezentați la examen)
Numărul candidaţilor
Înscrişi
Prezenţi
Admişi
Calificarea Nr. Unitatea de profesional crt. învăţământ ă
Respinşi
Neprezentaţi
Eliminaţi din examen
din care cu calificativ
TOTALFeminin Excelent
Foarte bine
Bine
Satisfăcător TotalFemininTotalFemininTotalFeminin
TOTALFemininTOTALFeminin TotalFemininTotalFemininTotalFemininTotalFeminin
Ospătar Colegiul (chelner), 1. Economic vânzător în Mangalia unități de alimentație
20
14
19
13
19
13
9
6
8
5
2
2
0
0
0
0
1
1
0
0
TOTAL GENERAL CENTRU DE EXAMEN
20
14
19
13
19
13
9
6
8
5
2
2
0
0
0
0
1
1
0
0
REZULTATE EXAMENE DE BACALAUREAT – SESIUNEA IULIE 2017 Situatia candidatilor la examenul de bacalaureat (Promoția curentă)- promovabilitate 47,29%
Din care cu medii: Forma de Nr elevi invatamant inscrisi
Nr. elevi prezenti
Nr. elevi Numar de Nr. elevi neprezenta candidati eliminati ti respinsi
Din care cu medii:
Nr. elevi reusiti <5
5 - 5.99 6 - 6.99
Zi
Seral
Frecvență redusă
TOTAL
124
14
0
138
120 (96,77%)
4 (3,23%)
9 5 (35,71%) (64,29%)
0 (0%)
0 (0%)
129 (93,48%)
9 (6,52%)
7 - 7.99
8 - 8.99
9 - 9.99
10
1 58 55 3 61 22 27 11 1 (0,83%) (48,33%) (94,83%) (5,17%) (50,83%) (36,07%) (44,26%) (18,03%) (1,64%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
0 (0%)
1 67 64 3 61 22 27 11 1 (0,78%) (51,94%) (95,52%) (4,48%) (47,29%) (36,07%) (44,26%) (18,03%) (1,64%)
0 (0%)
0 (0%)
9 (100%) 9 (100%)
0 (0%)
0 (0%)
Se constată în anul școlar 2016-2017 o scădere a procentului de promovabilitate (cu aprox. 5%) față de anul anterior școlar (deși în planul operațional ne-am propus creșterea promovabilității cu 5%). Prin demararea proiectului ROSE sperăm să ne atingem obiectivele din planul operațional 2017-2018.
OBIECTIVE SPECIFICE ALE COLEGIULUI ECONOMIC MANGALIA ÎN ANULŞCOLAR 2016-2017 PE DOMENII FUNCȚIONALE I. MANAGEMENT I.1. Asigurarea coerenței manageriale la nivelul școlii, prin raportarea la documentele de analiză și diagnoză a sistemului, proiectarea managerială anuală/ semestrială, aplicarea unor hotărâri și recomandările Consiliului de Administrație al I.S.J., I.2. Eficientizarea activității compartimentelor, catedrelor și comisiilor și a relațiilor specifice dintre acestea prin aplicarea unor reglementări, proceduri și instrumente delucru, pedomenii deactivitate; I.3. Aplicarea corectă a instrumentelor de asigurarea calității în unitățile de învățământ. I.4. Monitorizarea folosirii resurselor umane, materiale și financiare în vederea atingerii scopurilor educaționale stabilite; respectarea graficului de asistente si a obiectivelor propuse.
II. CURRICULUM
II.1. Adaptarea demersurilor didactice la cerințele unui învățământ modern centrat pe elev, având ca finalitate dobândire a competențelor cheie II.2. Motivarea participării elevilor la programe de pregătire pentru performanță școlară, educație formală și nonformală; II.3. Asigurarea accesului unui număr sporit de elevi la servicii specifice de consiliere psiho-pedagogică, orientare școlară și profesională; II.4. Creșterea gradului de integrare școlară a elevilor provenind din medii/grupuri sociale dezavantajate; II.5. Corelarea planului anual de școlarizare cu evoluția demografică pe zone, opțiunile/interesele elevilor și posibilitățile de inserție profesională II.6. Asigurarea calității educației prin oferirea programelor de educație care să satisfacă așteptările beneficiarilor
III. RESURSE III.1. Asigurarea accesului personalului din şcoli la formarea corespunzătoare aplicării cerinţelor sistemului de învăţământ şi adaptării acestuia la cel european; III.2. Aplicarea corectă a prevederilor legale privind încadrarea cu personal didactic de predare calificat, de conducere, auxiliar şi nedidactic, în contextul lărgirii autonomiei politicilor de personal; III.3. Modernizarea şi conservarea infrastructurii şcolare, realizarea dotărilor specifice acesteia. III.4. Actualizarea bazei didactico-materiale în acord cu standardele demersurilor curriculare
IV. RELAŢII COMUNITARE
IV.1. Participarea competentă şi operativă a reprezentanţilor autorităţilor locale în exercitarea atribuţiilor ce le revin în activităţile şcolii; IV.2. Responsabilizarea părinţilor pentru implicarea în asigurarea unor servicii educaţionale din şcoli; IV.3. Asigurarea continuităţii în parteneriatele educaţionale interinstituţionale locale, regionale, naţionale şi internaţionale
În anul școlar 2016-2017, elevii Colegiului Economic Mangalia, au obținut rezultate deosebite la concursuri școlare și olimpiade pe discipline: • • • • • • • • •
• • • •
Participare la concursul Copiii şi marea - ediţia a IX a , octombrie 2016 . S-au obţinut următoarele premii: Manole Alina - (IX B) - Premiul II - Creaţii literare în limba franceză - coord . prof. Chiriac Gabriela Vaduva Maria (IXB), Taşci Caroline ( XI E) Premiul II - Creaţii plastice - coord . prof. Chiriac Gabriela Asavoaie Andreea (IXA) - Premiul III -Creaţii literare în limba franceză - coord . prof. Rotaru Ramona Burca Ionuţ (IXC) - Premiul I - Creaţii plastice - coord . prof. Rotaru Ramona Ioniță Eugen- clasa a XI-a F premiul al II-lea creație literară- coord. Florea D.C. Olteanu Veronica- clasa a XI-a A premiul II - creație fotografică- coord. Florea D.C Bratu Cristina- XI-a F – premiul I – arta plastică- coord. Ciobănel Simona Participare la Concursul regional de educaţie pentru sănătate "Stil de viaţă sănătos", din cadrul proiectului cu acelasi nume CAER 2017, pozitia 963, derulat la Liceul Tehnologic "Ion Bănescu" Mangalia, in perioada februarie - martie 2017 (prof. îndrumător Teodorescu Nicoleta): Premiul III Caraliu Valentin (XI) desen/c_Vitalitate Premiul III Lăcătuș Anastasia (X) desen/c_Natura este sănătatea Premiul II Tasci Caroline (XI) desen/c_Amurg Premiul III Burlacu Ioana (XII)_ ppt/d_O viaţă frumoasă
•Participare la concursul La magie de Noel, Ediţia a III-a, înscris în Calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene 2017: Secţiunea I – Creaţie plastică Premiul I – Manole Alina (9 B – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Premiul III –Pădureanu Bianca (9 A – Coord. Prof.Rotaru Ramona) Menţiune –Cojocaru George (9 B – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Guzu Teodora (11A – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Secţiunea a II a – Abilităţi practice Premiul I –Duca Ioana (9 B – Coord. Prof. Rotaru Ramona) -Trifu Dragoş (11A – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Premiul II –Băbuţă Cerasela (9 A – Coord. Prof. Rotaru Ramona) -Tocariuc Ana – Maria (9 A – Coord. Prof. Rotaru Ramona) Premiul III –Ciocan Ioan (10 B – Coord. Prof. Rotaru Ramona) -Pavăl Alexandru (9 D – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Menţiune –Bordea Iulia (9 B – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) -Bocui Maria Teodora (11D – Coord. Prof. Bodnărescu Andreea) Secţiunea a IV a – Creaţie literară în limba franceză Premiul II – Anton Alina (10 C – Coord. Prof. Rotaru Ramona) Premiul III –Manole Alina (9 B – Coord. Prof. Chiriac Gabriela) Menţiune –Măzăreanu Marius (10D – Coord. Prof. Bodnărescu Andreea) -Stan Ionela (12A – Coord. Prof. Rotaru Ramona)
IV. RELAȚII COMUNITARE În anul şcolar 2016-2017 s-au încheiat următoarele parteneriate în vederea desfăşurării unor activităţi şcolare şi extraşcolare cu:
•Unități de învățământ preuniversitar și universitar:Şcoala Gimnazială Ion Creangă Albești,Colegiul Virgil Madgearu Constanța,Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Hunedoara,Colegiul Tehnic Dumitru Mangeron Bacău, Liceul Teoretic Callatis, Liceul Tehnologic Ion Bănescu Mangalia, - Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși Hunedoara, Colegiul Național Pedagogic « Ştefan Odobleja» , Drobeta Turnu Severin, - Şcoala Gimnazială Specială Sanatorială Mangalia, Grupul Educativa București, Universitatea Româno-Americană, Clubul Sportiv Phoenix Constanța, Facultatea de Inginerie și Medicina Veterinara, Facultatea de științe economice, Universitatea Ovidius. •Instituții ale comunității locale:Primăria municipiului Mangalia, Poliția locală, Poliția municipiului Mangalia, Muzeul de arheologie Mangalia, Cercul Militar Mangalia, Casa de Cultură Mangalia, Biblioteca franceză, Asociația de părinți Şcoala copilului meu; •Alte instituții:CJRAE,BRD Groupe Societe Generale, ISU Dobrogea, S.C. Argentinia S.R.L, S.C. Solaris S.R.L., S.C. Distrilux S.R.L., Sanatoriul balnear și de recuperare Mangalia, S.C. Gili S.R.L, S.C. Solaris Line S.R.L, S.C. Subex S.R.L., S.C. Kronos Management S.R.L, Hotel Corsa Mangalia, Agenția turistică Paralela 45, D&G Instal Sanitar S.R.L. Mangalia, PROFI filiala Mangalia. •ONG-uri:ONG Mare Nostrum, Asociația Umanitară Iulia Movilă, Asociația Muncitoarele pioase al Sf. Iosif;
Dezvoltarea unei bune colaborări cu agenţii economici pentru încheierea contractelor de pregătire practică
a elevilor, pentru
domeniile Turism și alimentație, Comerț, Economic: •Pentru învățământul profesional, calificarea Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație și Bucătar: S.C. Argentinia S.R.L, S.C. Solaris S.R.L., S.C. Distrilux S.R.L., Sanatoriul balnear și de recuperare Mangalia, S.C. Gili S.R.L, S.C. Solaris Line S.R.L, S.C. Subex S.R.L., S.C. Kronos Management S.R.L.; •Pentru nivel liceal, domeniul Turism și alimentație: S.C. Argentinia S.R.L, S.C. Distrilux SRL, Hotel Corsa Mangalia, Agenția turistică Paralela 45; •Pentru nivel liceal, calificarea Tehnician în activități de comerț, respectiv Tehnician în activități economice: D&G Instal Sanitar S.R.L. Mangalia și Profi- filiala Mangalia.
În vederea optimizării relaţiilor de comunicare şi colaborare cu personalul școlii, pentru desfăşurarea procesului de învăţământ în cele mai bune condiţii, au fost organizate activități de loisir: Ziua Educației, Ziua Internațională a Femeii, sărbatorirea Crăciunului. •Actualizare paginii web a şcolii http://economicmang.licee.edu.ro/ •Popularizarea activităților și evenimentelor representative pe contul de facebook pentru Colegiul Economic Mangalia și pe contul de facebook pentru Centrul de Documentare și Informare a Colegiului Economic Mangalia, pe siteul școlii în revista școlii; •A existat preocupare pentru organizarea unor manifestări de interes local: Balul bobocilor, Festivitatea de absolvire a claselor terminale, Târgul ofertelor educaţionale, Festivalul șanselor tale.