The Industry Magazine no. 3, November 2011 by BrandedCont.Net

N r. 3

NOIEMBRIE 2011

S up ravi e ţ u i tor ii de la TV

Apocalypse No2 24

Digital

20 de istorii de succes cu bloguri şi bloggeri 40

interv iu

ADRIAN BOţaN MCCANN 52

JO B D ES C RIP TION

O să putem vreodată poza ca ei? 61

Ac t u a l i t a t e

8 | Advertising | Guru Graffiti BBDO: „Consumatorul e acum centrul lumii”

milioane prin IPO

9 | Advertising | Leo Burnett România vrea

10 | TV | Ce vrea noul CEO al Antena Group

să crească tarifele

9 | Advertising | Ray Ban Rare Prints by

9 | Advertising | Groupon obține 700 de

10 | TV |Cele mai scumpe spoturi din SUA în acest sezon

La Boca

11 | TV | Queen Latifah se sindicalizează 11 | TV | YouTube atacă televiziunile clasice

12| CĂRȚI | Steve Jobs; Nu sperați că veți scăpa de cărți; The War for Late Night; The Bible in Pictures; Digital Magazine Design

Tr e n d ur i

16 | ADVERTISING | Globaliștii, umoriștii, tradiționaliștii, segregaționiștii și realiștii publicității românești 24 | FORMATE| Supraviețuitorii de la televizor: Apocalypse No2

30| Audiențe | Televiziunea, iubirea cea

32 | Digital | Tool-uri social media pentru

48 | RUBRICA DE PĂRERI | Îngrijorări macro

jurnaliști

și optimism pe bugete

40 | Digital | 20 de istorii de succes cu bloguri și bloggeri

ei către România

50 | RUBRICA DE PĂRERI | Învățăturile Noki-

46 | CIFRE| Barometrul brandurilor

mare a românilor

O A M ENI

52 | INTERVIU | Adrian Boțan, McCann: „Cred în meritocrație, nu în democrație”

61 |Job Description| O să putem vreodată

58 | portret | Steve Jobs a murit. Trăiască

66 | CINE, CE? | Pete Townshend tună și

Jeff Bezos!

fulgeră împotriva Apple

66| CINE, CE? | BBC face 75 de ani

poza ca ei?

www.theindustry.ro | office@theindustry.ro | telefon: 021 313 84 14 Redacția: Editor: Iulian Comănescu Colaboratori: Florin Dumitrescu, Adrian Georgescu, Dan Iancu, John Tylee, Alex Brăduț Ulmanu Foto: Intact Media Group, Griffon & Swans, Dan Marinescu, Discovery Channel România, Bogdan Cristel, Octav Ganea, Cristian Preda, Mircea Reștea, Josh Hallett, Joi Ito, Adam Tinworth, Dow Jones Events, Oscar Rohena, Richard Moross Concept editorial/conținut: Comanescu Concept grafic: Griffon & Swans Tipar: G Canale&C S.A. Tiraj: 5.000 de exemplare Powered by: Intact Media Group 4

H IG H LIG H T

N r. 3

NOIEMBRIE 2011

Globaliștii, umoriștii, tradiţionaliștii, segregaţioniștii și realiștii publicităţii românești

SUPRAV I E Ţ UI TO RI I DE L A T V

Apocalypse No2 24

D IG ITA L

20 de istorii de succes cu bloguri şi bloggeri 40

INT ERVIU

ADRIAN BOţaN MCCANN 52

J OB D ES CRIP T ION

O să putem vreodată poza ca ei? 61

Ad’Or s-a încheiat pe 18 octombrie, cu o ediție brenduită 10 ani de publicitate românească. Pornind de la selecția festivalului, The Industry a realizat o retrospectivă grupată pe trenduri, care include și agenții neparticipante la festival. Pagina 16

Supravieţuitorii de la televizor: Apocalypse No2 Bear Grylls și confrații lui supraviețuitori au invadat grilele posturilor de știință și factual entertainment. De ce? Autorul materialului, Adrian Georgescu, un psiholog și Ada Roseti, directoarea postului, furnizează diferite explicații. Pagina 24

20 de istorii de succes cu bloguri și bloggeri

Bloggingul e în declin, se tot spune. Cifrele globale confirmă acest lucru, dar bloggerii de top din lumea anglo-saxonă (și nu numai) au nu numai notorietate, ci și povești de succes în spatele lor. Citiți 20 de ministudii de caz despre asta. Pagina 40

Adrian Boţan, McCann: „Cred în meritocraţie, nu în democraţie” După ce în iunie au cucerit nouă premii la Cannes, cei de la McCann Erickson România au lăsat și Portorozul fără statuete. Adrian Boțan, Creative Partner al agenției, ne-a explicat care au fost secretele acestor triumfuri, dar și în ce constă adaptarea publicitarilor la noile moduri în care funcționează industria. Pagina 52 5

CO L ABORATORII

Advertising şi digital Pentru subiectele din acest număr am avut nevoie de doi specialişti în publicitate şi doi, pentru digital.

FLORIN DUMITRESCU

Ad’Or și polemicile din jurul lui, cu agențiile de publicitate participante și neparticipante, au fost un subiect complicat. The Industry a solicitat un specialist, pe Florin Dumitrescu. Inventatorul Sarmalelor Reci și unul din cei mai cunoscuți oameni de creație din România a scris un eseu legat de trendurile publicitare.

ADRIAN GEORGESCU

Adrian Georgescu revine în acest număr cu un text despre Bear Grylls și ceilalți supraviețuitori care au împânzit grilele posturilor de știință și factual entertainment, în primul rând ale canalelor Discovery. Explicațiile succesului sunt mai multe, de la sfârșitul lumii la dezgustul legat de hrană.

DAN IANCU

Publicist cunoscut, poet, blogger, Dan Iancu este unul dintre fondatorii presei de IT din România. A făcut, printre altele, PC Magazine. The Industry i-a solicitat părerea în privința afacerii Nokia, fiindcă anunțul de închidere a fabricii de la Jucu e legat de o serie întreagă de consecințe economice.

JOHN TYLEE

La capitolul colaboratori străini, The Industry are plăcerea să vă propună în acest număr pe cineva din echipa celebrei Campaign. Multă vreme associate editor al revistei, John Tylee ne-a livrat un text despre ultimele creșteri și descreșteri de pe piața europeană de advertising. Din poveste nu lipsește China.

ALEX BRĂDUŢ ULMANU

Despre rețelele sociale se spune că sunt mari consumatoare de timp. Există însă și oameni care susțin că îi ajută să își facă treaba, ca Alex Brăduț Ulmanu, autorul Cărții fețelor, în care e vorba de Facebook și alte tipuri de Web 2.0. Care a testat Quora, LinkedIn, Google+, Twitter și Facebook ca unelte digitale pentru jurnaliști.

A C T U A L I TATE A DV E RT I S I N G

Guru Graffiti BBDO: „Consumatorul e acum centrul lumii” 8

T V

YouTube atacă televiziunile clasice 11

C Ă RŢI

A DV E RT I S I N G

Leo Burnett România vrea să crească tarifele

STEVE JOBS 12

T V

Cele mai scumpe spoturi din SUA în acest sezon 10

ADVERTISING

Guru Graffiti BBDO: „Consumatorul e acum centrul lumii” a seminarul „Graffitti BBDO – the next 20 years”, care a avut loc la București la jumătatea lui octombrie, Simon Bond, CMO la BBDO, a prezentat diverse modele de adaptare la revoluția media. Anterior, la Cannes, Bond făcuse o prezentare în care atașase fiecărui ecran din viața noastră un arhetip. Astfel, televizorul era „prietenul din copilărie”, tableta era „vrăjitorul”, monitorul PC-ului „cea mai în vârstă rudă”, iar telefonul mobil „persoana iubită”. Conferința de acolo avea ca scop înțelegerea raporturilor pe care consumatorii le au cu diferitele tipuri de ecrane din viața noastră. Tot consumatorul s-a aflat în centrul prezentării făcute, în luna octombrie, la evenimentul organizat de Graffitti BBDO, numai că de data aceasta, a fost vorba de puterea sa. „Care e vedeta în fiecare dintre aceste imagini?”, a întrebat Simon Bond, în timp ce pe ecran se aflau patru imagini, reprezentând Piața Tahrir din Egipt plină cu manifestanți, sigla concursului American Idol, o sticluță de parfum Hugo Boss și pagina iReport a website-ului CNN. Omul se află în centrul tuturor acelor cadre, după cum a spus vorbitorul, iar puterea lui poate schimba politica, entertainmentul, designul și presa, deci lumea în care tărim. Modul în care e distribuit conținutul s-a schimbat pentru totdeauna, iar provocarea prezentului este, potrivit lui Simon Bond, să creezi platforme și mecanisme de stimulare a interactivității, astfel încât consumatorii să fie implicați din start în a participa la comunicarea brandului. Și nu doar să creeze conținut, ci, prin instrumentele eficiente care sunt rețelele de socializare, să-l împrăștie, devenind adevărați avocați ai brandului. A fost dat exemplul celui care a câștigat anul

trecut concursul „Viralocity”, organizat de Doritos în Canada, care, la 22 de ani, a ajuns să câștige 1,5 milioane de dolari. Cei mai mulți însă dintre „avocații brandului” vor pleda, bineînțeles, pro bono, hrăniți de propriul entuziasm.

Poveștile, de la Shakespeare la Star Wars După prezentare, The Industry a stat de vorbă cu Simon Bond. La Cannes, ați folosit �n prezentarea având ca scop cucerirea viitorului miliard de consumatori, o secvență din seria veche Star Wars. De ce? Pentru că poveștile bune rămân aceleași, că sunt basme cu zâne sau story-uri motivaționale, doar platformele pe care sunt prezentate se schimbă. Star Wars e un film minunat, pe care oamenii îl vor urmări și-n anii ce vor veni, pe toate ecranele. Ați atașat fiecărui ecran media câte un arhetip. Cel al telefonului mobil, device-ul viitorului, este The Lover. Ce poate fi dincolo de „iubire”, cu alte cuvinte, ce va fi după telefonul mobil? Nu ne place să prevedem viitorul, pentru că, făcând asta, întotdeauna ne vom înșela. De exemplu, în 2006, când am a organizat o întrunire globală a BBDO, i-am invitat pe cei de la MySpace, site care tocmai depășise Google ca număr de vizitatori în Statele Unite, să vorbească. Atunci, Facebook era practic la început. Acum însă, situația s-a inversat și există peste 800 de milioane de conturi Facebook. Cum ar arăta o reclamă video făcută exclusiv pentru telefonul mobil? În general, creăm conținut pe care oame-

Preşedinte chinez de juriu la Cannes estivalul de la Cannes va avea, prentru prima oară în istoria sa, un președinte de juriu chinez. În 2012, Lo Sheung Yan, Executive Creative Director la JWT, North East Asia, se va afla în fruntea juriului pentru competiția de outdoor. Sub conducerea lui Lo Sheung Yan, agenția a luat câteva premii pentru creativitate, culminând cu cel dintâi Grand Prix de la Cannes pentru China. Reclama de print premiată se numește Heaven and Hell și a fost realizată pentru Samsonite, prezentând prin contrast raiul în care trăiesc călătorii unui avion și chinurile pe care le traversează bagajele în iadul de dedesubt, în timpul zborului.

Simon Bond este Chief Marketing Officer al BBDO Worldwide

nii să-l poată utiliza pe mai multe tipuri de ecran. Nu am făcut încă o reclamă doar pentru telefonul mobil, dar poate vom avea această oportunitate. Puteți numi un mare autor din istorie care a gândit �n stil new media? Cei buni autori de story-uri din era noastră sunt cei de la agenția Abbott Mead Vickers din Londra, care... Mă refeream la cineva din afara BBDO și, mai ales, din secolele trecute. Shakespeare, de pildă, a fost un mare autor de povești, pe care a știut să le prezinte în media acelor vremuri, anume teatrul. Este ceea ce încercăm și noi acum, într-un spațiu mult mai tehnologizat și mai dinamic, să creăm conținutul potrivit pentru mediul potrivit.

Oh, Dakota! eclama în print a unui parfum Coty, Oh, Lola!, realizată de Marc Jacobs, a fost interzisă. Advertising Standards Authority, forul care veghează în Marea Britanie la respectarea regulilor în publicitate, a considerat că actrița Dakota Fanning, în vârstă de 17 ani, apare în ipostaze provocatoare în respectiva reclamă, într-o rochie mult prea scurtă și ținând o sticlă mare de parfum între picioare. Imaginea despre care ASA susține că „sexualizează un copil” a apărut în câteva publicații britanice, printre care ES Magazine și The Sunday Times Style Magazine.

A D V E RTI SI NG

Leo Burnett România vrea să crească tarifele esajul transmis de mai multe ori de Ștefan Iordache, boss-ul Leo Burnett România, la brunchul cu ziariștii care a avut loc după Ad’Or-10 ani de creativitate românească, se referă la poziționarea premium a agenției pe care o conduce. „Important pentru la anul este să acordați puțină încredere și să plătiți diferența (de tarif)”, a spus Iordache la întâlnirea cu presa, pentru a relua tema ceva mai târziu: „Leo Burnett a greșit că nu a cerut fee-uri mai mari.” Diferența de preț nu vine doar din brandul agenției, a subliniat Iordache. Chief Operating Officerul Leo Burnett a descris business-ul pe care îl conduce ca pe unul „de seniori”, din a cărui organigramă fac parte numeroși oameni de publicitate cu peste cinci ani de experiență. „Avem două secretare și niciun șofer”, a precizat Iordache, pentru a adăuga: „Nu poți trimite account executivii la clienți, deși aceștia își au utilitatea lor.”

Iordache aduce argumente pentru tarife mai mari la Leo Burnett

Groupon obţine 700 de milioane prin IPO roupon Inc. a obținut 700 de milioane de dolari în listarea la bursă, cu 30� mai mult decât estimase, conform unor surse citate de AdAge. Suma obținută de Groupon este a doua din istorie, după Google, care a realizat în 2004 1,9 miliarde printr-o listare asemănătoare (de tip IPO – Initial Public Offering). Groupon este o afacere care constă în distribuția unor cupoane de reduceri colective pe internet, care s-a răspândit în 150 de piețe din SUA și 100 în Europa, printre care și România, unde este disponibilă la Groupon.ro.

Ray Ban Rare Prints by La Boca ay Ban a lansat seria de ochelari Rare Prints în Franța cu un poster semnat de un colectiv de design londonez, numit La Boca. Campania, gestionată de agenția franceză Marcel, urmărește să sugereze pattern-urile viu colorate care diferențiază linia Rare Prints de rest. Ilustratorii de la La Boca sunt un colectiv independent care realizează diferite tipuri de ilustrație, de la coperte pentru discuri de vinil la campanii pentru branduri majore ca Renault, Casio sau GQ Magazine.

T V

Ce vrea noul CEO al Antena Group drian Nanulescu, noul CEO al Antena Group, vine în noua poziție cu o experiență de 10 ani de management la Orange, deci cultura unei companii de Fortune Top 500, France Télécom. Noul manager consideră că experiența de acest tip a fost un factor decisiv în cooptarea lui în echipa Antena Group, iar la capitolul priorități vorbește mai ales despre cele de business: “Hai să nu spun de perioada de început, în care trebuie să învăț, până preiau”, a declarat Nanulescu pentru The Industry. “După, aș împărți lucrurile în două. Administrarea business-ului în sine și apoi, așa cum ai spus, partea de conținut. Prioritățile sunt de formalizare, legate de planurile operaționale pentru îndeplinirea strategiei pentru 2012-2013. Aș spune definirea culturii, valorilor și bineînțeles a planurilor de implementare a acestor chestiuni. Eficientizarea și sistemele de calitate – mă refer la fluxuri de lucru, la procese… N-aș vrea să sperii pe nimeni, lucrurile nu sunt chiar atât de rigide, dar ele trebuie aliniate și structurate.” La capitolul priorități există desigur și niște obiective financiare. “Vor fi trasate de către acționari”, explică Nanulescu. “Nu pot în acest moment să vorbesc despre ele. Însă, ca să nu rămână subiectul așa sec, voi spune că toate companiile își doresc, cred, profit. Urmează un an dificil; cred totuși că folosind conjunctura ne putem mișca.” La capitolul cheltuieli cu reclama, lucrurile nu se prezintă tocmai roz, după Adrian Nanulescu, care a putut lua pulsul acestei evoluții până nu de mult, la Orange: “Aici

Adrian Nanulescu, noul CEO de la Antena Group, consideră că priorităţile sunt legate de formalizare şi de planurile operaţionale pentru îndeplinirea strategiei în 2012-2013

trebuie văzut cum stau lucrurile macro-economic. Nu sunt un specialist în macroeconomie. Cu siguranță însă că din acest punct de vedere semnele nu arată că economia își va reveni. Dar, în general, uitându-ne la business-ul nostru, poți să cazi mai mult, la fel sau mai puțin decât trendul general.”

Cele mai scumpe spoturi din SUA în acest sezon evista AdAge a făcut o analiză a celor mai scumpe programe din punctul de vedere al advertiserilor, referința fiind costul unui spot de 30 de secunde difuzat în timpul unui program. Realizatorii studiului au observat că anul acesta a adus scăderi semnificative pentru serii altădată foarte profitabile pentru canalele de televiziune. Grey’s Anatomy, The Office, House M.D. și Desperate Housewives au ieșit din topul 10 ale celor mai prețioase programe. Totuși, unul dintre cele mai vechi seriale de pe piața americană, The Simpsons, are în continuare vânzări excepționale pentru genul lui: o medie de 254,260 de dolari pe spot. În aceeași categorie de preț sunt Glee (serial muzical), Modern Family (sitcom), Family Guy (animație) și Two and a Half Men, toate cu sume care se învârt în jurul a 250 de mii. După înlocuirea lui Charlie Sheen cu Ashton Kutcher audiențele au scăzut, dar o inserție de 30 de secunde a crescut ca preț, de la 206 la 252 de mii de dolari. La capitolul noutăți, X Factor e cel mai scump program, aducând companiei Fox 320 de mii de dolari la fiecare reclamă difuzată. Dar marele succes financiar al sezonului este tot un produs Fox, veteranul American Idol, care vinde cu sume variind între 468 de mii și 640 de mii de do10

lari. Foarte aproape stă NBC Sunday Night Football, transmisiuni din liga de fotbal american, cu un cost mediu de jumătate de milion de dolari. Cele două nume din fruntea clasamentului arată, spune AdAge, că telespectatorii își doresc programe live și că advertiserii sunt gata să investească mai mult în asemenea producții. Cât despre zilele săptămânii, autorii analizei au observat că duminica e cea mai scumpă seară în televiziune, iar joia, care anul trecut a ieșit pe primul loc, este anul acesta pe locul al doilea. De asemenea, s-a observat o tendință de creștere a costului pe reclamă în general, de până la 50-100 de mii de euro pe spot, ceea ce înseamnă că advertiserii au cheltuit mai mult în 2011 decât în anul precedent. Datele pentru realizarea studiului au luat în calcul declarațiile advertiserilor și contractele pre-difuzare încheiate între stațiile tv și agențiile de media.

T V

„ORAŞUL OTRĂVIT”, PREMIAT LA AIB 2011 e 9 noiembrie, la Londra, a avut loc gala premiilor International Media Excellence Awards, acordate de The Association for International Broadcasting. Antena 3 a fost singura televiziune din România care a ajuns în finala premiilor AIB 2011. Carmen Avram și echipa emisiunii „În Premieră” de la Antena 3 au câștigat Premiul Special din partea Juriului AIB (The AIB’s International Jury Highly Commends), pentru documentarul „Orașul otrăvit”. Este povestea incredibilă despre pământul otrăvit cu tone de mercur din inima orașului Turda, unde toată populația respiră vapori de mercur și praf cancerigen în fiecare zi. Materialul realizat de Andrei Ciurcanu, Mihai Dina și Zsolt Lenard a fost premiat la cea mai râvnită categorie a competiției, „Best Investigative documentary - TV” (cel mai bun documentar de investigație pentru TV), unde a concurat cu reportaje realizate de televiziunile CNN International,

Carmen Avram este realizatoarea emisiunii În premieră, difuzată de Antena 3

BBC, Aljazeera English sau Channel News Asia. Carmen Avram și echipa emisiunii În premieră au mai fost nominalizați cu materialul “Români pe drumuri” la categoria Current Affairs Documentary – TV, în timp ce o a treia nominalizare a venit pentru modul în care Antena 3 a acoperit, în timpul emisiunii Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu, tragedia de la maternitatea Giulești.

YouTube atacă televiziunile clasice ouTube (proprietate a companiei Google) intră în concurență cu stațiile de televiziune tradiționale prin promisiune de distribuție a 100 de canale care vor produce conținut original, la standarde de calitate similare cu cele ale televiziunii clasice. Numele anunțate de YouTube sunt impresionante: Madonna e implicată într-un canal de dans, Sophia Vergara (Modern Family) va fi starul unui canal adresat hispanicilor, Ashton Kutcher are și el televiziunea lui de YouTube, ca și seriosul Wall Street Journal. Și alte organizații de presă sunt printre cele 100 de nume ale noilor canale on-line: Thomson Reuters, Slate, site-ul de umor The Onion sau unele dintre brandurile deținute de compania Hearst. Sunt și parteneri care fac “lucruri trăsnite” pe YouTube. Lionsgate, creatorii serialelor Mad Men și Sister Jackie vor face un canal de fitness, iar Fremantle Media, co-producător X Factor, se va ocupa de animale de companie. Investiția în conținutul premium va fi de 100 de milioane de dolari și va însemna 25 de ore însumate, zilnic, de programe originale și noi. Modelul de afacere este unul nou. Producătorii de conținut vor primi de la Google o sumă fixă de bani pentru a lansa fiecare, canalul lui, restul de cheltuieli urmând să fie acoperite de încasările din publicitate, care în majoritate (peste

Madonna va colabora cu YouTube pentru realizarea unui canal de dans

50 de procente) vor reveni producătorilor. Robert Kyncl, șeful parteneriatelor de conținut de la YouTube, a scris pe blogul companiei că “primul canal original va apărea luna viitoare, iar lansările vor continua tot anul următor. Vor fi disponibile pe orice device conectat la internet, oriunde în lume, cu toate facilitățile de interactivitate și social media pe care le are YouTube-ul.”

Deși filosofia site-ului se leagă mai curând de conținutul generat de utilizatorii obișnuiți, de plăcerea oamenilor de a împărți cu alții material video, YouTube a oferit de mai de mult vizitatorilor lui posibilitatea de a vedea contra cost filme de Hollywood și se presupune că va lansa în curând o ofertă similară pentru emisiunile de televiziune. Toate aceste decizii de business arată că cele 160 de milioane de unici pe care le atrage YouTube în fiecare an sunt suficiente pentru a face din site o amenințare la adresa televiziunilor clasice. Și Google TV a anunțat schimbări la sfârșitul lui octombrie, în aceeași logică de extindere a companiei. În căutările din noua variantă vor apărea și rezultate video pentru show-uri tv care apar pe Netflix sau Amazon. Nu numai Google face pași înspre conținutul video de calitate distribuit pe internet. AOL și Yahoo au declarat că sunt în discuții cu legendarul producător tv Mark Burnett (Survivor) pentru realizarea unei serii video de web. Acest gen de canale pot fi recepționate pe televizoarele contemporane, cu conexiune de internet.

CĂRŢI

De ce am făcut o rubrică de carte De la lansarea numărului-pilot la sfârşitul lui iunie, The Industry a cules diferite tipuri de feedback, prin intermediul Theindustry.ro şi nu numai. Unul dintre cele mai cerute lucruri se referă la resursele legate de comunicare. Iar din punctul de vedere al cititorului, cartea trece printr-o revoluţie. O editură de top din România a ajuns să publice sute de titluri pe an, chiar după criză, iar prin intermediul Amazon, iBooks sau Nook Store, la dispoziţia noastră se află milioane de astfel de lucrări, în format electronic sau ca obiecte concrete. Recomandările şi selecţia devin din acest motiv necesare. de Iulian Comanescu

STEVE JOBS iografia lui Steve Jobs este lectura obligatorie a acestui sfârșit de an. Lansată pe 24 octombrie, la mai puțin de trei săptămâni de la moartea lui Jobs, a fost poate cel mai promovat volum din ultimii ani, prin cele o mie de detalii surprinzătoare despre viața și timpurile prin care a trecut fondatorul Apple. Dar știrile generate sunt departe de a epuiza cartea. Proza lui Walter Isaacson, fost redactor-șef la Time printre altele, e tipică pentru un jurnalist anglo-saxon, logică și foarte ușor de citit. În fragedă tinerețe, Steve Jobs era un personaj cel puțin excentric, maniac al dietelor constând numai în morcovi sau mere - de unde și numele Apple - și adept al unei igiene corporale dubioase (băi săptămânale). Mai aflăm de pildă că prima ispravă tehnologică comună a lui Jobs și Steve Wozniak, co-fondatorul Apple, a fost o cutie albastră de felul celor cu care primii hackeri imitau tonurile rețelelor telefonice pentru a purta convorbiri gratuite. Cartea nu rămâne însă pe palierul anecdotic-senzațional, ci intră în profunzimea lucrurilor. De reținut sunt de exemplu conexiunile pe care le revelează autorul între mișcarea hippy și idealul computerului personal: după ce mașina fusese percepută de ideologii stângii ca depersonalizantă și birocratică, în continuarea viziunilor lui Huxley sau Orwell, a devenit o extensie eliberatoare a persoanei, până la punctul la care Timothy Leary avea să numească internetul “LSD-ul anilor ‘90”. Isaacson rezumă acest gen de filozofie într-o formulă nimerită: flower power plus processor power. Cartea convinge asupra faptului că lucruri foarte importante s-au petrecut întrun loc (California, cu Cupertino, unde are sediul Apple, dar și comunitățile hippy) pe care nu îl știam, cu privire la lucruri pe care nu le știam.

Amazon: ebook, 19,88 usd; hardcover, 17,88 usd iBooks: ebook, 15,99 eur

Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi drept, în volumul de convorbiri moderat de Jean-Philippe de Tonnac, Umberto Eco și Jean-Claude Carrière vorbesc de cărți. Dar ca să poată face asta, trebuie să aducă în discuție și aparentul dușman de moarte al acestora, computerul, cu a sa lume virtuală. Gradul de înțelegere, umorul și dezinvoltura cu care cei doi intelectuali aproape octogenari se mișcă printre invențiile tehnologice ale timpului nostru provoacă ceva între surpriză și încântare, la fel ca lipsa de ifos cu care Eco recunoaște că nu a citit Război și pace până la 40 de ani sau modul rezumabil în care prezintă Carrière religiile orientale. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu presa tipărită și conținutul distribuit pe internet, cartea e un bun precedent, fie și numai pentru faptul că e cu vreo două mii de ani mai bătrână decât cotidienele și a murit deja de câteva ori, sub formă de sul de papirus, obiect de pergament, manuscris. Fetișismul celor doi, mari colecționari de carte, față de obiectul despre care vorbesc e evoluat și lipsit de rapacitate, altruist într-un mod în care numai iubirea adevărată poate fi. Librării: 29 ron 12

C Ă RŢI

The War for Late Night

Amazon.com:

u mai demult de acum doi ani, NBC, una din cele patru rețele TV din SUA, a trecut printr-un cutremur din cauza înlocuirii lui Jay Leno pe segmentul de late night cu Conan O’Brien și a poziționării celui dintâi la ora 22:00. Intenția managementului a fost în primul rând aceea de a păstra ambele vedete. O’Brien primise oferte din partea altor posturi. În plus, Leno la ora 22:00 ar fi putut însemna o idee revoluționară în materie de programming, în condițiile în care show-ul acestuia are costuri de câteva ori mai mici decât serialele din clasa CSI programate de regulă de televiziunile americane la această oră. Lucrurile au ieșit foarte prost, cu performanțe slabe și la Jay Leno, și la O’Brien. A urmat un scandal media în urma căruia ultimul a părăsit NBC-ul, iar Leno a revenit pe spațiul care îl consacrase. Volumul este o lecție de programming TV și un Who’s Who al protipendadei producției TV din SUA. Autorul este jurnalist la New York Times și mai are la activ un best seller, referitor tot la un incident legat de late night, cel dintre David Letterman și Jay Leno, din 1993: The Late Shift, volum care a și fost ecranizat.

ebook, 12,64 usd; hardcover, 17,79 usd

The Bible in Pictures altă carte despre cărți, care spune multe despre media în general. Numele complet al albumului este The Bible in Pictures: Illustrations from the Workshop of Lucas Cranach, 1534, dar dincolo de ilustrațiile superbe ale volumului de dimensiuni mari, disponibil la Diverta la preț redus, recomandarea noastră se leagă de introducerea doctă a lui Stephan Füssel. Aflăm din ea că obiectul inventat de Gutenberg, cartea, a fost indispensabil pentru revoluția ideologică provocată de Martin Luther, la fel cum azi tableta lui Jobs se leagă de hedonism și un anumit gen de căutare spirituală personală, dar democratică. Manuscrisele (cărțile scrise de mână) din epoca anterioară aveau prețuri exorbitante și erau redactate în latină. Biblia în germană, tipărită în milioane de exemplare și la un preț accesibil, a însemnat că pentru prima oară cuvântul Domnului putea ajunge la credincioși neintermediat de clerul pe care reformatorul german l-a înfierat de atâtea ori. Invenția lui Gutenberg și revoluția lui Luther sunt oarecum motivele pentru care protestantismul e centrifug, prin comparație cu catolicismul centripet, definit de un pol papal și o ierarhie piramidală.

Amazon.com: hardcover, 29,29 usd Diverta: preţ redus, 49,90 ron

Digital Magazine Design (With Case Studies) artea editată de Daniel Carpenter și Paul Honeywill, profesori la Harvard și Universitatea din Plymouth, e împărțită în două părți. Cea dintâi e o trecere în revistă a principiilor graphic design-ului contemporan, utilă nu doar specialiștilor în DTP, ci și editorilor și redactorilor-șefi de presă scrisă, care au nevoie de tot mai multe competențe în zona de imagine. Dintr-un capitol gen Understanding Type, ne putem da seama că nu e vorba de o lucrare scolastică: volumul trece rapid peste clasificări și istoric pentru a ajunge imediat la probleme practice, legate de alegerea fonturilor, de la funcționalitate la locurile unde acestea pot fi cumpărate. Însă ceea ce diferențiază volumul de altele asemănătoare și e în același timp foarte interesant într-o țară periferică precum România e partea a doua, a studiilor de caz realizate de studenții postgraduate de la Universitatea din Plymouth. E vorba de analiza unor publicații pe care studenții respectivi le consideră relevante și care ar putea fi cu greu consultate la noi. Amazon.com: hardcover, 24,35 usd 13

T R E N D U R I A d v erti s in g

Globaliştii, umoriştii, tradiţionaliştii, segregaţioniştii şi realiştii publicităţii româneşti

D i g ita l

20 de istorii de succes cu bloguri şi bloggeri 40

C I F RE F o r m ate

Supravieţuitorii de la televizor: Apocalypse No2

Barometrul brandurilor 46

D i g ita l

Tool-uri social media pentru jurnalişti 32

Adv ertising

Vremea aniversÄ&#x192;rilor

A d v e rti si ng

La o zi sau două după apariţia pe piaţă a numărului trecut din The Industry, avea loc festivitatea de premiere a ultimului Ad’Or, sub denumirea Zece ani de creativitate românească. Un bun prilej pentru o retrospectivă cuprinzătoare, dar, din păcate, o serie de agenţii au lipsit de la festival, datorită disensiunilor din breaslă. The Industry a încercat totuşi să construiască, pornind de la Ad’Or, o retrospectivă cât mai cuprinzătoare, chiar dacă inevitabil limitată, ca orice demers jurnalistic. Spre bucuria noastră, agenţii care nu au fost la festival, ca McCann Erickson, Headvertising sau CAP au considerat revista un teren neutru şi ne-au oferit campanii reprezentative. de Florin Dumitrescu

a sfârșitul lui octombrie, ziarele și siturile informative prezentau în vecinătate două știri aparent fără legătură între ele. Una spunea că a fost desemnată cea mai bună reclamă a ultimului deceniu: campania Altex care face trimitere, preț de două spoturi, la filmele Batman și Războiul stelelor. Da, cele cu Bogdan Naumovici mai hâtru decât mulți comici de profesie („Măi berbecule, ți-am zis eu că e călugăr!” respectiv „Ăla micu’ de respira greu... îl știi? era tasu, mă!”). Această evaluare avea solemnitatea unui acord final, în trena celui din urmă festival Ad’Or - ediție aniversară (și totodată memorială) de zece ani; și aparținea unui juriu alcătuit exclusiv din oameni de creație. Conclavul specialiștilor, ar spune unii. Revelionul ospătarilor, ar ricana alții, cu gândul la caracterul cvasi-ermetic, închis în castă, al acestei ultime ediții. Cealaltă știre ne prezenta succesul mondial al „pozei cu José”, muncitorul care sapă în șanț în timp ce vreo duzină de colegi stau pe margine și chibițează. În dreptul fiecăruia stă scris câte un titlu din nomenclatorul actual de manageri, supervisori și officeri. Dar atenție: pe ecusoanele salopetelor apărea numele unei firme românești! O scurtă anchetă jurnalistică a revelat că, da, instantaneul fusese fotografiat în România; și tot made in Romania era și prima variantă a etichetării personajelor... în care omul cu sapa era numit Dorel. Varianta cu José (nume-clișeu de imigrant hispanic) era pentru export. Haioșenia virală fusese internaționalizată,

întrunise like-uri pe toate meridianele și acum revenea în triumf de unde plecase: din țara lui Dorel. Din țara băuturii alcoolice Unirea, prea slab calificată pentru denumirea de brandy, dar superdotată cu un brand de răsunet național... debordând – iată – granițele, atunci când brand-character-ul Dorel devine José, dar denotează aceeași viziune nonșalantă și popular hedonistă asupra muncii, vieții și sorții. Este a nu-se-mai-știe-câta replică a legendei lui Dorel, declanșată și ea tot cam acum un deceniu, când marketingul vizionar de la Murfatlar întâlnise cutezanța agenției CAP. În acest timp, reclame precum Unirea și Hanu Ars au stârnit apetitul clienților mai puțin hotărâți și au creat epigonism. Starwars-ul lui Naumovici le datorează, dincolo de colocvialitatea replicilor, ideea parodierii, în poziție de packshot, a cântecului-imn cu instrumente de muzică populară.

Aprecierea juriului și folclorul De o parte, avem aprecierea unui juriu. A unui juriu de publicitari care își deleagă astfel totemul exponențial. În fapt, o declarație cu valoare sindicală a unui corpus profesional care de zece ani încearcă să își afirme anumite valori grupate sub numele – înșelător adeseori - de creativitate. De cealaltă parte este folclorul. Este evident că Dorel, în ipostaza sa mitologică, a devenit, mai mult decât legendă urbană, fabulă 17

Adv ertising

exemplară a nației (și acum, iată, chiar mai mult decât atât)... Când un lucrător municipal încurcă țevile și lasă un cartier în beznă, presa și televiziunile îl numesc în mod reflex Dorel, chiar dorel cu d mic. Un dorel, doi dorei – este deja substantivul comun care desemnează muncitorul cvasi-inconștient care ne încâlcește existența... Evident, Dorel nu avea nevoie de verdictul vreunui juriu ca să ajungă erou național; Unirea nu avea nevoie de Ad’Or; nici CAP de afilierea la UAPR (Uniunea Agențiilor de Publicitate din România, organizatoarea festivalului, alături de specialiștii în evenimente de la Millenium). Aceeași lipsă a necesității a determinat probabil și alte agenții – Headvertising, Tempo, Cohn & Jansen sau multinaționala McCann - să părăsească de-a lungul timpului (să boicoteze, spun devoratorii de controverse) atari instituții de breaslă. Pasul făcut de refuznici a precedat ceea ce oricum avea să se întâmple. Ad’Or-ul a reprezentat o etapă istorică și, o dată sistat, păstrează ca o capsulă a timpului informații destule despre starea publicității românești post-2000. O epocă aur, ar spune unii. O epocă evazionistă (în mai multe sensuri...), ar mormăi alții. Dacă totuși merită insistat asupra disidenței CAP-ului, McCann-ului și Head-ului, este pentru că relevă anumite contraste. Se poate spune că agențiile în cauză au declanșat trenduri (la nivel strategic) sau stiluri și toposuri (la nivel creativ) pe care le-au văzut mai târziu aplaudate - și premiate... - în campaniile altora. Avangardă – pot spune unii. Norocul de a avea clienți open-minded, care să valideze ideile îndrăznețe, pot replica alții. După zece, după douăzeci de ani de publicitate pe piața liberă, se poate spune că, da, marketingul sfințește calea pe care advertisingul doar o pavează.

Care e rolul creativităŢii în acest desen? Încă și azi, după douăzeci și... de ani, oamenii de marketing și comunicare (nemaipunând sales-ul) obișnuiesc să spună, atunci când evaluează vreun mesaj, vreun conținut sau vreun concept creativ: astea-s chestii subiective, pot funcționa sau nu, cine știe? Depinde câte GRP-uri le bagi în fund, la decolare, adaugă cei mai cinici dintre ei, relativizând eforturile năbădăioaselor vedete de la „creație” și emfatizând rolul departamen18

tului media. Și cum îi poți contrazice, atât timp cât mesajele, conținuturile și conceptele vehiculate în advertising-ul românesc s-au dovedit de multe ori reciclabile, interschimbabile și mult prea arbitrar legate de brandurile pe care le aveau de susținut (dacă nu chiar de clădit)... După cum s-a mai spus, mulți ani Pepsi s-a poziționat ca băutura tinerei generații, iar Coca-Cola ca un „always” clasic, pe o piață care înmagazina de mai multe decenii (cam de la vizita lui Nixon în România...) gustul remanent al Pepsi-ului, în timp ce CocaCola reprezenta descoperirea generațiilor post-’89. Switch-ul către reprezentarea reală din mentalul colectiv a fost operat târziu, de Graffiti, cu ultima campanie Pepsi – ieri și azi (pe merit încununată de Ad’Or-ul 2011). Connex, brand-ul entității Mobifon, ne-a spus ani în șir că „Viitorul sună bine”, până când concurentul Mobilrom s-a aliniat la sloganul global „The future’s bright, the future’s Orange”... Ani întregi Evenimentul Zilei a avut în frontispiciu o bulină roșie (care ajunsese să poreclească metonimic ziarul). La un moment dat, EVZ-ul a adoptat un planiglob, în timp ce bulina roșie, substanțial micșorată, a ajuns în dreapta titlului Cotidianul. Când, acum șapte ani, Leo Burnett a câștigat Effie-ul pentru campania Teletech (cunoscută azi sub numele de cod Altex - Starwars & Batman), directorul de creație Bogdan Naumovici (totodată protagonist al spoturilor) a făcut un gest de maximă îndrăzneală. Aflat pe scenă, cu trofeul Golden Effie în mână, „Big Bogdan” i-a adus mulțumiri lui... Adrian Sârbu, pentru a-i fi refuzat acest concept, inițial propus pentru campania Apropo Magazine și respins. Astfel, mesajul „dacă te-ai săturat să-ți povestească alții filmele” a ricoșat către alt client (Altex, lanțul care comercializa televizorașul Teletech), pe care l-a servit – pare-se – cu maximă eficiență: ca dovadă și respectivul Effie, premiul pe care îl iau publicitarii și comanditarii în tandem, ca dovadă a unei solide construcții strategice. Iar a fundamenta o strategie solidă cu un concept inițial destinat altui client și altei categorii de produse – asta poate că merită de-a dreptul un Nobel pentru alchimie! Secvența de la Effie este doldora de semnificații. Faptul că oamenilor de creație li se conferă nu doar premii, ci și un podium de pe care să vorbească unei săli, asemenea starurilor cu „Ăla micu’ de respira greu... îl ştii? era ta-su, Oscarul în mână, mă!” (Leo Burnett, înseamnă ceva imAltex, Teletech) portant. Înseamnă

că sistemul de advertising românesc a căutat să își creeze și să își promoveze vedete. Carismaticul Naumovici însuși este vedeta prin excelență a acestui sistem. Personajul Naumovici poate fi așezat printre brand-urile cele mai reușite din portofoliul Leo Burnett; iar „detașarea” sa la atelierul-satelit „23”, ca o intenție de a altoi, pe trunchiul agențieimamă, un brand premium (precum MediaGalaxy față de Altex). Faptul că vedetelor creative li se îngăduie să participe, cu declarații deseori teribiliste, la accentuarea impresiei de relativism, de arbitrar și hazard din publicitatea românească, guvernabilă (se înțelege) doar de forța dealurilor media (supremația GRP-urilor...) este un alt simptom al aceleiași metehne: aceea de a miza în plus, uneori chiar la bluf, pe caracterul scânteietor, de paradă! de panaș!! de catwalk!!! al creativității publicitare. Iar faptul că oamenilor de creație li se îngăduie să recicleze idei, să reșapeze concepte, să colecteze propuneri refuzate „la sertar”, pentru când vreun „fraier de client” va fi înduplecat să le cumpere ca special făurite pentru el, „tailorizate” pe datele problemelor a ajuns să nu mai mire pe nimeni din breaslă, într-atât de mult s-a încetățenit printre practicile curente. Creativitatea românească pare să fie un fel de întreținută de lux. E colorată, participă la entertainment-ul general, are un vedetism care produce vâlvă, te poți împăuna la braț cu ea... dar, atenție, te costă! Iar dacă renunți într-o zi la ea, nu pare să fie vreo pagubă... Pare să revină departamentului de strategie sarcina de a integra artisticăriile creativilor într-un mix adecvat. Strategia este cea care trasează direcții creației? Sau, dimpotrivă, îi justifică, post factum, mesajele sibilinice? Iată o dilemă la care fiecare bordei răspunde după propriul obicei... Evident, se pot observa mari tendințe de comunicare, cârmite de oamenii de marketing și de strategie, care coincid, în cazuri fericite, cu tendințele stilistice ale creativilor. Sunt lesne de observat la câte un capăt de deceniu. Și atunci, evenimente precum Ad’Or X sunt relevante, nu atât prin ceea ce comunică în sine, cât prin controversele și reacțiile polemice din jurul lor.

A d v e rti si ng

Piaţa înmagazina de mai multe decenii (cam de la vizita lui Nixon în România...) gustul remanent al Pepsi-ului. (Graffiti BBDO, Pepsi)

Să râdem ca în vremurile bune Din motive care merită analizate pe îndelete, TVR de după ’90 (și cu atât mai puțin televiziunile comerciale de mai târziu) nu a mai reușit să reediteze, în condiții de libertate, succesul emisiunilor revuistice de odininioară. Rolul “momentelor vesele” a fost asumat de show-uri cu fason occidental realizate de ex-membri ai grupurilor de umor studențești (moștenitoare ale mai vechilor “brigăzilor artistice de agitație”). O tradiție era pe cale să se stingă... Cortina părea să fie definitiv trasă peste lumea plină de farmec a varietăților TV... Când colo... Iat-o redeșteptată în spoturile publicitare. Comici de ieri și de azi, iată-i plin de vervă, dându-și replici memorabile, rapid preluate de publicul telespectator, ca în vremurile bune, de data asta însă apropo de vreo băutură spirtoasă ori de vreun telecom. Anul trecut, nu mai puțin de trei brand-uri

de vopsea au ales să-și comunice beneficiile în maniera anecdotei televizate de altădată. Anul acesta li s-au alăturat încă două. La fel ca odinioară, măiestria actoricească potențează cu brio – și uneori chiar salvează - efectul umoristic. Lipsește doar trompeta cu surdină din final. În locul ei se aude jingle-ul comercial, optimist și “aspirațional”. La capitolul ăsta, mai toate agențiile se întrec într-o informală competiție. Pentru brandurile berilor populare a devenit un must să propună spoturi-scenetă, bazate pe umor berăresc (gros, mustos, falocratic, chiar misogin, dar la modul binevoitor). Clasicismul genului este poate întruchipat de Bergenbier, cont deținut de Leo Burnett. Alte licori... alte grade de rafinare a esenței comice: Dorel din nou. Unirea Dorel, în ipostaza sa încă o dată. Și, mai mitologică, a devenit, mai mult decât nou, Babanu („demilegendă urbană, fabulă sec de șpriț, mă”)... exemplară a naţiei. CAP și Murfatlar (CAP, Unirea) merită pomeniți iar

și iar, nu ca întemeietori ai spotului comic, ci ca pionieri ai unui umor pe muchie, generator de reflecții sociale. Li s-a reproșat amoralismul și „exemplul rău”, dar astea sunt mustrări pe care le-a înghițit la vremea sa și Caragiale. Filonul este perpetuat de Cava D’Oro și Romulus, conturi gestionate de Papaya. Același gen de branduri de băuturi proletare; dar ambientate rural. Umorul se sprijină mult pe clash-ul civilizațiilor (bilingvism comic la Cava D’Oro, neologisme „de televizor” și semicultisme la Romulus). Cine n-a râs să admită că a zâmbit în hohote!

Adv ertising

Combinata nordică Umorul din reclamele românești a țintit dincolo de limitele tradiției revuistic-teveriste. Umoriștii ad-hoc din publicitatea românească vizau mai... către nord, către aerul rarefiat și tare al reclamelor scandinave, către cinismul sec al umorului britanic. Aici oamenii arată firesc, necosmetizat, sunt uneori urâți în mod căutat. Cine e prea drăgălaș sau zâmbitor riscă să se aleagă cu o greutate în cap sau cu un glasvand în nas. Tot ce e viu devine mecanic, ca în Bergson; și ce e prea vesel capătă un pandant dureros, ca în Pirandello. Vârstnicii cei onorabili vor fi proiectați în aer printr-o apăsare de buton (Sec de Murfatlar, Next/CAP) sau vor primi pui rotisați în țeastă (UCPR, GMP). Iar doamna-bine care zâmbește prea seducător pe terasa-restaurant va fi plesnită cu un Ziar Financiar peste față (Tempo). E zona în care CAP e concurat serios de Next, mult timp după debutul lor gemelar... petrecut tot acum un deceniu. Next e agenția

care ne-a exasperat pe mulți dintre noi cu secvențele repetitive de la Q’Fort, brand-ul care duce ideea de repetitio mater studiorum la absurd. Miza e clară: în țara în care termopanul e simbol social, nu poți impune peste noapte o marcă nouă de ferestre... decât spărgând convențiile în cioburi! Umorul negru, absurd și pe alocuri cinic e explorat de Publicis în campania de acum câțiva ani pentru pufuleții Gusto (cu chinezării pentru copii în pungă), care i-a șocat mai ales pe părinți. Delaco (CAP din nou) a scuturat serios conformismul pieței cu un spot în care niște mafioți năvăleau într-o clasă de generală... ca să le recomande copiilor cașcaval! Puștii rămâneau câteva clipe blocați, pentru ca apoi să izbucnească în chiote jucăușe... Absurdul situațiilor și minimalismul intrigii, ingredientele acestei combinate nordice, sunt totodată motivele pentru care creativii români au îmbrățișat noua retorică aplicată a SIT-ului (Systematic Inventive Thinking: nu atât pentru a eficientiza generarea de idei, cât pentru că idealul estetic pe care îl presupune, dacă nu chiar îl garantează. Cu alte cuvinte, pentru că a lucra în SIT e the latest shit!

În SIT, condiția de bază e să desprinzi un unic beneficiu, major și covârșitor, al produsului/brand-ului; ceea ce, da, e un test de curaj pentru clienții care nu întotdeauna sunt siguri că brand-ul lor își permite să renunțe atât de brutal la corola de minuni a personality-ului. E domeniul în care Leo Burnett a atins, tot în acest deceniu, un manierism admirat, cu timpul, și de marketeri. De exemplu. Dacă beneficiul e energia, îi convine brand-ului Prigat care este o băutură... nu, nu energizantă (fir-ar, atunci s-ar fi potrivit la fix!), ci de fructe. Dar, dacă conține mai multe fructe, cu siguranță dă mai multă energie, ceea ce ne permite să folosim tropul consecinței extreme și să arătăm copii, pescari sau pisici caricatural de zglobii. Totul sec, curat, fără muzică... Doar greierii... Dar energia îi convine și brand-ului CrisTim, cel cu mezelurile. Căci carnea, se știe, dă și ea energie! (În general tot ce e comestibil dă energie. Cool, nu? Fulgilor de cereale le va veni sigur rândul, e doar chestie de timp.) Doar că, spre deosebire de Prigat, pentru Cris-Tim vom aplica alternativa absurdă, adică vom arăta oameni exagerat de vlăguiți, pe care îi zboară furtunul, când e străbătut

Acest batonaş umil, preparat după reţete „comuniste” a reuşit să ridice stindardul antiamericanismului şi al antiglobalizării. (McCann Erickson, Rom)

A d v e rti si ng

de primul jet. Dacă n-au mâncat destule mezeluri?! Totul bitter, nordic, fără vorbe, fără muzică... Doar greierii...

"Ehei, mâncatul ăsta nu-i aşa simplu, cum cred unii..." (CAP, Matache Măcelaru’)

Supermarketizarea tradiŢiilor La polul opus se situează comunicarea comercială care îmbracă hainele tradiționalismului și autohtonismului, reflectând noua tendință de consum (manifestată cu claritate tot cam în ultimii zece-doisprezece ani) a predilecției pentru produse (alimentare) românești. Untdelemn de la Bunica (McCann) a deschis drumul pe care merg azi o puzderie de mici, mijlocii și mari producători, aliniați, mai ales la nivel de branding și packaging, la tot mai imperiosul comandament al pieței. În advertising, notabile în acest sens sunt isprăvile unor agenții precum Propaganda (sortimentul Napolact, berea Servus) sau Graffiti (Sibiu, Scandia). Interesantă este specializarea agenției Propaganda în spoturi cu testimonialuri de oameni simpli, adeseori de la țară, cu voce caldă, credibilă („apăi no...”, „la noi în sat avem un obicei” etc.). Interesantă este și ipostazierea Ardealului ca areal mitic al naturii pure și al practicilor culinare nealterate. CAP își bifează prezența pe lista neotradiționaliștilor, cu mai vechiul spot pentru salamul Salonta, cu epopeea Murfatlarului, al cărui secret e transmis de generații, prin vicisitudinile istoriei... și cu tradiția, ambientată urban, a consumului de mezeluri (Matache). Zona tradițiilor urbane este de asemenea abordată pentru Timișoreana de GMP (pe o platformă moștenită de la Lowe, după cum menționează cu fair play managerul Felix Tătaru), care a reușit finalmente să propășească o bere locală la stadiu de brand național. În aceeași direcție a tradițiilor urbane, pașii cei mai avansați au fost poate cei ai McCannului în privința batonului Rom. Printr-o strategie abilă, s-a atins coarda (n)ostalgică a veteranilor consumatori de ciocolățică șaizecistă și apetitul de coolness stângist al noilor generații. După o primă campanie

marcată de „senzații tari” („Partidul te vrea tuns, roachere!”), vocabula ROM a ajuns să semnifice nu esență de rom din compoziție, ci românismul însuși. Cele trei culori ale ambalajului au fost privite dintr-o dată de toți, vârstnici și tineri, ca o replică în nuanțe ciocolatii a tricolorului din steagul național. RenamingComunicarea comercială care îmbracă haiul în ROM Tricolor nele tradiţionalismului a fost înghițit fără şi autohtonismului noduri de o piață reflectă predilecţia inconștient flămânpublicului pentru produse (alimentare) dă după simboluri româneşti. (McCann naționale. Ce a iritat Erickson, Untdelemn pe mai toată lumea, de la Bunica) mai ales în spațiul

public on-line, a fost pretinsul repackaging în straiele drapelului american. Replica petiționarilor și a căuzașilor a depășit de circa șase ori estimările inițiale. Interesant este că acest batonaș umil, preparat după

Adv ertising

rețete „comuniste” (nu poate fi numit oficial ciocolată, din lipsă de conformitate față de normele UE) a reușit să ridice cu maximă vigoare stindardul antiamericanismului și al antiglobalizării, care animă subsecvent noua orientare a consumatorilor către domenii alimentare tradiționale, către tot ce e mai bio, mai eco și mai anti-McDonald’s. Bogdan Enoiu, directorul McCann-ului, a fost primul publicitar român care, cu mulți ani în urmă, a vorbit de fenomenele de glocalizare și delocalizare... Era, dacă nu o profeție, un teasing... Paranteză. Prin felul în care o atare campanie multimix (BTL, ATL, packaging, merchendisng, online etc.) activează și exploatează (chiar și în sens marxist) energi-

ile consumatorilor, McCann continuă seria celor doi ani de Inimioare Maggi. Atunci s-a obținut, prin participarea consensuală a publicului (vânător de premii), o sporire nemăsurată a vizibilității offline a brandului. În mediul online ROM și-a activat benevol suporterii, care și-au manifestat și de această dată dragostea, dar reactiv, disperat, revoltat. Filonul de Ostalgie urbană a mai fost abordat și de Lowe într-o campanie BTL pentru Dero (Cei mai frumoși ani); de Propaganda (din nou) pentru înghețata Napoca; și, mai nou, de Graffiti, cu deja-pomenitul Pepsi – ieri și azi, un BTL ca o madlenă pentru seniori și ca un val de coolness anti-sistem pentru ceilalți.

Neorealism românesc

Gusturile neaoș românești ne-au fost zgândărite nu doar la nivelul papilelor, ci și al ochiului și urechii. Tot cam acum zece ani, cel mult unsprezece, Headvertising rupea gura târgului cu o campanie care avea să lovească precum un meteorit omorâtor de dinozauri. În plină eră a fericirii “aspiraționale”, doldora de oameni neverosimil de frumoși, zâmbitori și spilcuiți; și situații de viață desprinse parcă din Dallas și Beverly Hills; a apărut un spot pentru un serviciu online național. Revoluția pe care a generat-o se resimte, în cercuri concentrice, până în ziua de azi. De fapt, a fost o serie de spoturi, din care cel despre www.taraf.ro a ieșit în evidență Cu facilităţile precum o aluniță desenată pe oferite de un obraz de țigancă. Se comunimediul online (pe atunci ca faptul că, datorită facilităților încă o truoferite de mediul online (pe fanda pentru atunci o trufanda pentru roromâni), orimâni), oricine își poate dezvolta cine îşi poate dezvolta o afacere; ergo, se poate propăși o afacere. individual (sau, după caz, în (Headverticlan): re.inventează.te, unul dinsing, Xnet) tre cele mai influente sloganuri românești, sintetiza mesajul plin de optimism (normal, ehei, pentru acea perioadă) al campaniei. Mesajului cu pricina, poate prea futurist ca țintă argumentativă, “ogarii” de la Headvertising i-au găsit această rezolvare filmică pământeană, (hiper)realistă, din actualitatea “inevitabilă”. Ar merita poate spus că era plină modă Kusturica... dar și că agenția dinainte (schimbată în urma unei licitații) încercase, timp de un semestru, să vândă Xnet printro campanie cu extratereștri... Celelalte două spoturi erau unul despre un producător de miere trecut de prima tinerețe (www.mierar.ro) și celălalt despre niște precupețe de la piață (www.taraba.ro, parcă). Oameni de lângă noi; sfere de interes domestice, deloc pretențioase; îndeletniciri simple, umile chiar; dar (poate tocmai de aceea) pline de forță evocatoare. Evident, toate acele site-uri erau funcționale și extindeau, asemeni unor tentacule online, comunicarea “clasică” a campaniei. Senzația de ansamblu era că acești mici întreprinzători chiar există în rea-

A d v e rti si ng

Au oare bărbaţii români nevoie de a li se confirma sau de a li se flata masculinitatea? (Leo Burnett, Bergenbier)

litate, că povestea fiecăruia dintre ei e adevărată și exponențială pentru noi toți. Devenise cool și trendy să comanzi lăutari de la www. taraf.ro, miere de la www.mierar.ro etc. Ce ar mai fi de spus? Că pe vremea aceea nu începuse (încă) demența manelelor; și că specifică unei reclame despre lumea tarafurilor a fost considerată, la acea vreme, o horă în manieră Șatra... Că astfel se lansa, în mod implicit, manifestul unui nou curent pitoresc, mustos, neo-hiperrealist, care: 1) avea să-l consacre pe regizorul Radu Muntean ca most wanted commercials director; 2) avea să facă legea în publicitatea românească de peste mileniu; și 3) avea să reverbereze mai târziu în așa-numitul “nou val” al tinerilor cineaști. Că, totodată, se dădea startul unei întregi mode a spoturilor tip testimonial, în care un personaj (mai mult sau mai puțin real) își povestește experiența de carieră și viață (având mai mare sau mai mică legătură cu produsul/brand-ul advertizat), de la piticarul din Săftica până la costumiera de la teatru... Dacă, până atunci, publicitarii evitau acest gen documentaristic (prea aducând a telejurnal, pentru unii; prea a teleshopping, pentru alții), azi testimonialul e una dintre opțiunile stilistice favorite.

Dacă breasla creativilor admiră azi realismul și dezinhibarea poporanistă din reclamele Altex, cuprinzând și pitoreștile spoturi cu cerșetorul tehnologizat, reciclatorii de periferice vechi, nunta cu daruri (“și de la nașu’ mare două plășmi”), e și pentru că Headvertising a avut cândva “noroc de client bun”.

Segregarea vinde Oglindește oare publicitatea românească multipla criză de identitate din societate? Sau criza aparține publicității însăși, cea care de la o vreme pare să acționeze, cu stranie predilecție, tocmai resorturile separării, ale discriminării și, nu în ultimul rând, ale învrăjbirii? Sunt reclame la bere care, dacă tot se adresează bărbaților, țin să le amintească acestora că sunt bărbați; că, în această calitate, au anumite caracteristici cu care trebuie să se fudulească; și că – ce să vezi?! - sunt diferiți de femei (Leo Burnett, Bergenbier, îndeosebi Ziua Bărbatului). Au oare bărbații români nevoie de a li se confirma sau de a li se flata masculinitatea? Rezonează ei cu fârtatul care strigă

întruna „Sunt bărbat!” (Next, Stejar), de parcă i-ar fi pus cineva la îndoială... atributul? Vor favoriza ei anume acea bere? Iar femeile vor tabuiza ele berile fățiș masculine, pentru a alege în schimb acea marcă de bere aromată definită, polemic și revanșard, „too tasty for men” (Redd’s, Brands & Bears)? Dar campania cu tonomatul în care bagi un ban și iese un Logan, cu a sa caricaturizare a națiilor mari constructoare de mașini? Modul în care amintește bancurile „cu un american, un rus și un român” nu trimite oare la vechiul nostru complex de inferioritate? În România se face publicitate, ca și propagandă politică, cu împotriviri manifeste față de „cine nu e cu noi”. Atacată este nu atât concurența (publicitatea comparativă e ilegală), cât categoria „terță” a celor din afara targetului. Atacuri se întreprind la adresa maneliștilor (CAP, Neogen, mai demult Headvertising, Republik) a așa-zisei „mitocănimi urbane” (Propaganda, Guerrilla) și mai ales la adresa bătrânilor: caraghioși, reacționari, uncool (a se citi săraci, conservatori, neinteresanți pentru marele flux de consum) - ciuca bătăilor de joc din reclamele cu umor crud și pretins dezinhibat (exemple mai sus).

FORMATE

S u p r av i e ț u i t o r i i d e l a t e l e v i z o r

Apocalypse N Care sunt lucrurile pe care le-aţi lua cu voi pe-o insulă pustie? Dacă ai întreba un producător de televiziune, acestea ar fi probabil: un om, poate doi, microfoane şi camere de filmat. În ultimul timp, Discovery Channel a difuzat foarte multe producţii în care tema centrală e rezistenţa în condiţii extreme, cel mai mare succes cunoscându-l serialul Tehnici esenţiale de supravieţuire cu Bear Grylls. De ce sunt aceste emisiuni atât de populare? Ce tehnici esenţiale de stârnire a interesului folosesc realizatorii? Ce reprezintă supravieţuitorii în mentalul colectiv? În cele ce urmează, am încercat să răspundem acestor întrebări. de ADRIAN GEORGESCU

opularitatea acestor producții cu supraviețuitori în condiții extreme este aparent paradoxală. Teoretic, un program care tratează situații în care 99,9999 la sută dintre oameni știu că nu se vor regăsi niciodată ar trebui să fie un eșec. Aici funcționează însă mai degrabă un mecanism al transpunerii. Publicul acestor emisiuni nu este compus în primul rând din cei interesați să afle cum pot rezista în condiții extreme departe de semeni, ci din cei care vor să trăiască, în siguranță, prin procură, fiorul riscului. Însuși Bear Grylls, asul emisiunilor de profil, a realizat anul trecut o serie de supraviețuire urbană, în care situațiile prezentate erau mult mai „întâmplabile”, deci sfaturile se puteau dovedi mai utile decât cele din seria desfășurată în sălbăticie. N-a avut succesul acesteia, iar Bear s-a întors la serialul care l-a consacrat, departe de civilizație.

F OR M ATE

e No2

șapte zile, fără apă, hrană și echipament”. Până aici, avem ceva comun tuturor supraviețuitorilor, mai ales această temă pe care și-o dau singuri, care seamănă cu ritualul religios al penitenței. Ei părăsesc de bunăvoie paradisul pentru o vizită în iad, dar nu în scopul răscumpărării de păcate, ci spre a-și iniția semenii în arta vieții de dincolo de viață. Supraviețuitorul este un misionar, care în loc să convertească sălbaticii, convertește sălbăticia. Pentru gradarea suspansului se folosesc tehnici diferite. De pildă, Mykel Hawke, în Arta supraviețuirii, renunța treptat la câte un obiect din dotare, în scopul de a-și îngreuna sarcina. Pentru că e momentul unei glume, să spunem că a atins performanța maximă în domeniu de-abia în următoarea sa producție, Un bărbat și o femeie �n sălbăticie, reușind să supraviețuiască în condiții de izolare în doi, alături de soție. Gata cu gluma însă!, pentru că Bear Grylls a venit cu ceva în plus, din punctul de vedere al televiziunii. Să vedem, în cele ce urmează, cu ce.

Contradicții și convenții Problema principală a supraviețuitorilor TV e însăși televiziunea, căci prezența unei camere de luat vederi înlătură prezumția izolării și a existenței unui risc real. Apoi, este o contradicție între acțiunea care se petrece și media în care este proiectată. O situație-limită este, prin natura ei, un accident, o ieșire neprevăzută din normal. În același timp, un program de televiziune, așa cum îi arată și numele, pornește întotdeauna de la un scenariu dinainte conceput. De pildă, Bear Grylls și echipa sa fac, timp de cel puțin o săptămână, o recunoaștere a terenului pe care se va desfășura filmarea, apoi scenariul este adaptat la cele întâlnite.

câteva tehnici de gradare Nu este, poate, întâmplătoare „explozia” acestor programe în anii din preajma schimbării de mileniu și al anunțatului sfârșit de lume din 2012. Prezentând o omenire redusă la un individ sau la un cuplu „Adam și Eva”, ele seamănă cu niște producții postapocaliptice care se turnează din timp. Să luăm cazul Survivorman. Les Stroud începe prin a prezenta ținutul în care se va implanta, creând de la bun început un contrast. Ajunge în „jungla deasă, încâlcită și îndepărtată” din Costa Rica vâslind într-un caiac, după ce, în urmă cu câteva ore, plecase dintr-o stațiune de lux. Urmează trecerea gradată în revistă a principalelor pericole care îl pândesc, „Aici se găsesc printre cei mai otrăvitori șerpi ai planetei, păianjeni, scorpioni și furnici care te vor ataca”. Scurta expunere se încheie prin precizarea temei alese. „Vreau să supraviețuiesc aici timp de

Există în filmul Raiders of the Lost Ark o secvență memorabilă. În fața lui Indiana Jones, dar la distanță de acesta, iese un tip înarmat cu un iatagan, pe care începe să-l învârtă amenințător, cu mișcări dibace. Jones îl scrutează o secundă pe adversar, apoi scoate pistolul și-l împușcă. La fel de simplu au procedat și realizatorii Tehnicilor esențiale de supraviețuire în fața acestor pericole. Au ales calea cea mai simplă a oricărei puneri în scenă: stabilirea unei convenții cu telespectatorul. Anume, au comunicat faptul că serialul nu este un documentar, ci un ghid de supraviețuire, deci nimic nu se �ntâmplă pur și simplu, ci e făcut să se �ntâmple. De aceea, la începutul fiecărei emisiuni, convenția este din nou precizată, iar acel „making of” de la sfârșitul săptămânii constituie și o întărire a ei, prin prezentarea modului în care se filmează. Ce pierde serialul pe partea de credibilitate câștigă în ceea ce privește adaptarea la TV. Până la Grylls, majoritatea supraviețuitorilor se autoclaustrau întrun loc îndepărtat și ostil, încercând să reziste un număr de zile. Iată cazul lui Ed Wardle, care a luat cu el în teritoriile înghețate din Yukon o cameră de luat vederi și s-a înregistrat singur. Degradarea vizibilă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, tragismul situației, disperarea care s-a amplificat către capătul celor 50 de zile, câte a rezistat canadianul, faptul că era o situație reală și deloc simulată, toate acestea n-au fost de ajuns pentru a „trece sticla” așa cum a făcut-o Grylls. Firesc. În viața reală, punctul culminant de cele mai multe ori lipsește. Dintr-o ficțiune, însă, niciodată. 25

FORMATE

Tehnici esențiale de supraviețuire urmează un scenariu ce simulează cât se poate de fidel o realitate posibilă. De aceea, evenimentele pot fi structurate ca în orice operă ficțională. Fiecare episod cuprinde mai multe cicluri de evenimente, acestea respectând întotdeauna schema: expozițiune - intrigă - desfășurarea acțiunii - punct culminant – deznodământ. Personajul lui Grylls – căci cu un personaj avem de-a face - nu e un Robinson Crusoe, un om care își organizează microcosmosul, aprinzând focuri și așteptând un vapor ori expirarea intervalului de timp asumat. El nu cucerește mediul ostil printr-un asediu static și de durată, ci este un prizonier înfățișat permanent în timpul evadării. Bear, porecla din fragedă copilărie pe care a transformato în mod legal în prenume, înseamnă „urs” în engleză, dar și „a căra” sau „a duce”. Grylls are forma unui verb la timpul prezent, persoana a treia. Grație acestui nume memorabil și puternic, știm încă din start că avem de-a face cu un om de acțiune, care face, nu stă.

1. RITMUL

Dacă în situațiile reale, supraviețuirea este o chestiune de rezistență, mai degrabă o formă de defensivă, emisiunea lui Grylls e concepută astfel încât să ofere pretextul distanței parcurse contracronometru. Cum? Tot printr-o convenție. El spune că nu va rezista prea mult timp acolo unde a fost parașutat sau că trebuie să ajungă în două ore la vaporul care va fi la mal, iar noi îl credem. Astfel apare o caracteristică esențială pentru orice format bun de televiziune: ritmul. Bear este pe fugă chiar și atunci când stă. Nu se odihnește nici măcar în situațiile care ar presupune repausul și liniștea. De-abia iscă un foc prin frecarea a două bețe, că se aude un urlet de lup. Taman când sapă un adăpost în zăpadă, șuierul viscolului se întețește. Înainte de a se cuibări în carcasa unei cămile eviscerate, urinează în cerc, pentru a ține la distanță animalele de pradă. Faptul că dușmanul există și mereu pândește creează tensiune.

Cameramanul îl însoţeşte îndeaproape pe Grylls în aproape toate încercările prin care acesta trece

2.LIMBAJUL

Dinamismul apare și din alternarea permanentă a vocii lui Grylls captate live și a celei din off, adăugată ulterior. Dacă alți supraviețuitori folosesc în general exprimări impersonale și la persoana întâi singular, Grylls i se adresează deseori direct telespectatorului. Astfel, el îi întărește senzația celui de acasă că ar putea ajunge acolo și că va face ce trebuie făcut. Or, tocmai mișcarea necontenită a lui Grylls creează senzația participării. Altfel, ar fi fost caraghios ca supraviețuitorul să privească întro cameră fixă, cu mica sa tabără pe fundal, ca un turist filmându-se singur în fața unei catedrale, și să spună: „Acum trebuie să pregătești hrana”. Cel așezat în fața televizorului nu rămâne un simplu spectator al unei scene statice, ci e tras prin ecran în interiorul acțiunii.

3. Filmarea

Cameramanul primește rolul mărturisitorului, așa cum evangheliștii descriau călătoriile Mântuitorului. Aici avem de-a face cu aceeași schemă narativă din Noul Testament, un traseu întrerupt de popasuri, unde mereu e săvârșit un miracol. Mai mult decât atât, există și o altă cameră de filmat, pe care însuși Bear o poartă, și care rămâne singurul martor atunci când acțiunea atinge punctul culminant. Este o metodă subtilă de a crea tensiune: când lucrurile devin cu adevărat periculoase – cum ar fi traversarea unui hău, cu ajutorul cablurilor tiroliene, sau coborârea printr-o cascadă -, cameramanul este protejat, iar Bear se filmează singur. În acest caz, dimensiunea pericolului este dezvăluită chiar de imperfecțiunile filmării, de imaginile care se zbat convulsiv sau de apa care inundă obiectivul.

FOTO: DISCOVERY CHANNEL ROMANIA

Posibile explicații ale unui succes

FOTO: DISCOVERY CHANNEL ROMANIA

F OR M ATE

Când Bear Grylls îşi mănâncă prada, are grijă ca actul să fie cât mai vizibil, pentru a obţine efectul maxim

4. STILUL

Nu există aici pericolul exagerării actoricești. Nu suntem pe scena unui teatru, ci în sălbăticie. Or, ce este sălbăticia decât o proiecție exagerată a mediului cotidian, în care fiecare pericol e dilatat la maximum? Pe o scenă unde cad avalanșe, bântuie lupii sau arde pădurea, nuanțele interpretative ar fi inutile. Supraviețuitorul, prin tot ce face, este un om-limită, deci și stările lui trebuie înfățișate corespunzător.

Edward Michael „Bear” Grylls Născut la 7 iunie 1974, Donaghadee, Irlanda de Nord. În 1996, a fost aproape de paralizie, în urma unui accident de paraşută, în care a suferit trei fracturi la coloană. În 1998, a escladat Everestul. În 2000, s-a căsătorit cu Shara Cannings Knight, cu care are trei băieţi. În 2003, a traversat, alături de patru colegi, Atlanticul de Nord într-o barcă pneumatică. Episodul-pilot din Man vs. Wild a fost difuzat pe 10 martie 2006, la Channel 4. În funcţie de ţara şi de postul unde e difuzat, serialul se numeşte Born Survival: Bear Grylls, Ultimate Survival sau Survival Game. Într-un episod special difuzat pe 2 iunie 2009, actorul Will Ferrell i s-a alăturat, pentru un test de supravieţuire în nordul Suediei. Bear Grylls are un nivel de colesterol ridicat, cauzat de o afecţiune genetică care a dus la moartea bunicului şi a tatălui său.

5. DEZGUSTUL

Din meniul său fac parte lăcuste gigantice, broaște de toate tipurile, ochi de oaie, testicule de țap, sucul stors din excremente de elefant ori fluidele din stomacul unei cămile. Dacă acestea ar fi consumate într-un alt cadru și fără sensul pe care li-l dă epuizarea, ar fi îndepărtat, poate, publicul. În contextul în care are loc acțiunea, de ținere la distanță a morții prin orice mijloace, se produce însă o răsturnare. Publicul suferă alături de cel care îl reprezintă în lupta împotriva morții și apreciază sacrificiul lui ritual. Bear Grylls are câteva metode de amplificare a emoțiilor. Când strivește în dinți o lăcustă, are întotdeauna grijă ca gestul să fie cât mai vizibil, pentru a obține efectul maxim. Îl însoțește cu grimase și apar și câteva semne ale regurgitării. Mereu descrie gustul, spune cât e de scârbos, că seamănă a puroi ori a otravă. Cu cât dezgustul este mai clar exprimat, prin semnele sale, cu atât eroismul celui supus supliciului este mai apreciat. Dacă Bear ar înghiți pur și simplu lăcusta, n-am sesiza dimensiunile automartiriului și nu l-am aprecia la justa sa valoare.

VIITORUL

Probabil că viitorul genului depinde mai degrabă de evoluția tehnologică în domeniul TV (de pildă, camere teleghidate care să-l urmărească pe erou, înlăturând senzația că s-ar afla în siguranță) și de apariția unor tehnici mai bune de exagerare a pericolelor, decât de împingerea curajului peste limite. Un supraviețuitor abandonat în papuci și pantaloni scurți pe vârful Chomolungma, care trebuie să ajungă la poale în jumătate de oră, având asupra sa doar un ac de siguranță, nu ar fi credibil. Sunt, pur și simplu, situații în care nu poți supraviețui, nici măcar la televizor.

FORMATE

BEAR GRYLLS E CEL CARE A DEFINIT GENUL Ada Roseti, Channel Director al canalelor Discovery pentru România,

Ungaria, Cehia şi Slovacia, explică succesul în rândul publicului al emisiunilor de supravieţuire şi motivele pentru care Bear Grylls este cel mai bun în acest domeniu. În ultimii ani au fost foarte multe emisiuni cu supraviețuitori în programele Discovery Channel România. Cum explicați succesul la public al acestor producții? În primul rând, majoritatea producțiilor despre care vorbim sunt pur și simplu emisiuni bune. Bine gândite, bine realizate. În al doilea rând, eu cred că Discovery a reușit să creeze un gen, așa cum există emisiuni cu și despre mașini, pe care noi le numim „turbo”, emisiuni culinare, de „make-over”, există acum și emisiuni despre supraviețuire. În sălbăticie, în mediu urban, singur sau în doi, cu metode tradiționale sau profitând de tehnologii moderne. Ca să explic de ce anume s-a definit acest gen acum, trebuie să revin la Species, un studiu făcut de Discovery în ultimii ani, care a analizat domeniile de interes pentru bărbații tineri din 12 țări europene. În urma evoluției economice și a felului în care s-a schimbat statutul bărbatului în societate, au apărut o serie de direcții, unele poate neașteptate. „Supraviețuirea” ca gen TV vine în legătură cu încercarea bărbatului de a-și redefini poziția, de a recuceri statutul de explorator, de deschizător de drumuri, din dorința de a împărtăși hobby-urile sale cu grupuri de oameni cu interese similare. Nu e, de fapt, atât de tare un interes al bărbaților tineri, ci al oamenilor cu o atitudine care, în mod tradițional, a fost considerată un apanaj al bărbaților tineri: activă, dornică de provocări, deschisă la nou și la schimbări. Împreună cu reîntoarcerea la natură, cu valorile tradiționale, cu aventura, toate acestea creează un spațiu pe care emisiunile de supraviețuire îl ocupă perfect. Emisiunile despre supraviețuire din nouă grilă a Discovery Channel România sunt parcă mai puține. Am remarcat doar un sezon nou din Tehnici esențiale de supraviețuire a lui Bear Grylls. S-a diminuat, între timp, interesul publicului pentru acest gen? Avem, în grila de octombrie, și Un bărbat și o femeie �n sălbăticie, și Supraviețuire �n doi, duminica după-amiază. Îl avem în continuare pe Bear Grylls cu lecțiile

sale de supraviețuire, atât de la 18:00, la concurență cu Happy Hour sau Acces Direct, cât și episoadele în premieră, marțea de la 22:00 și duminică de la 21:00. Nici interesul publicului, nici apetitul producătorilor și al potențialilor eroi pentru asemenea emisiuni nu s-a diminuat. Până la urmă, ele sunt ca o combinație de film de aventură și emisiune educativă: îți mobilizează adrenalina și îți oferă informații utile. E surprinzător doar faptul că, până acum câțiva ani, practic până la apariția lui Bear, genul „survival” nu era definit ca atare. Evident că personalitatea lui Bear Grylls a contribuit la creșterea interesului pentru supraviețuire, chiar și în rândul celor care nu au petrecut în viața lor o noapte pe munte și nici nu riscă să rămână izolați pe o insulă pustie, pentru că nu au ieșit cu barca nici pe lac în Cișmigiu. După ce l-au văzut și l-au plăcut pe Bear, lumea a început să-i cunoască și pe Dave și Cody, Mykel si Ruth, Ed sau Ray și, de ce nu?, pe cei care îi parodiază pe internet sau la alte televiziuni. Care sunt motivele pentru care credeți că s-a impus Bear în fața „concurenței”, cu formatele sale? Oamenii de televiziune folosesc un criteriu după care se diferențiază cei care apar pe ecran: „Trece sticla?”. Adică, reușește acel personaj să vorbească direct cu spectatorul aflat în fața televizorului sau ochii lui sunt goi și privirea i se oprește pe „sticla” ecranului? E o calitate pe care unii o au în mod nativ, alții o pot deprinde în timp, însă cei mai mulți nu o capătă niciodată. Bear Grylls este unul dintre acei indivizi care trec sticla. Este un tip pe care îl remarci într-o filmare, în mijlocul unei mulțimi, și nu pentru că e cel mai înalt, cel mai zgomotos sau cel mai sexy. Pur și simplu, are „star quality”. În plus, și asta nu strică niciodată, știe despre ce vorbește, e convingător în calitate de expert în tehnici de supraviețuire. Chiar dacă Les Stroud sau Ray Mears au făcut emisiuni de supraviețuire înaintea lui, Bear Grylls va rămâne cel care a definit genul. Nu știu dacă farmecul lui ar fi vizibil și în alte contexte – în alt tip de emisiuni, în filme de ficțiune, în talk show-uri, dar până una-alta, răspunsul la întrebare e simplu: Bear s-a impus pentru că e bun.

Performanţele de rating ale supravieţuitorilor Tehnici esenţiale de supravieţuire

Tehnici de supravieţuire urbană

Un bărbat şi o femeie în sălbăticie

Supravieţuire în doi

Singur în sălbăticie

(Bear Grylls)

(Mykel Hawke, Ruth England)

(Dave Canterbury, Cody Lundin)

(Ed Wardle)

+ 120%

+ 30%

+ 28%

+ 58%

+ 100%

faţă de media postului

creştere de audienţă peste media pe all day

faţă de media postului

Datele sunt valabile pe 18-49 de ani, pentru mediul urban, şi se referă la difuzările în premieră din grila Discovery, din lunile august-octombrie. În cifre absolute, un episod din Tehnici esenţiale de supravieţuire e urmărit în medie de aproximativ 20.000 de telespectatori pe minut

Telespectatorul este mereu tras în interiorul acţiunii, peste graniţa transparentă a ecranului

Supravieţuitorul, un substitut al salvatorului Viorel Nedelcu, psiholog

“Interesul pentru astfel de emisiuni își poate avea sursa în fascinația pentru eroi și în credința într-un salvator, figuri cu reprezentare comună la nivelul mentalului colectiv, care au rezistat oricărei perioade istorice”, explică Viorel Nedelcu, psiholog, atractivitatea genului impus de Discovery. “Nevoia de eroi și de salvatori se poate datora fie nevoii noastre de a fi salvați dintr-un context personal de viață neplăcut, fie este dorința de a intra într-un astfel de rol, ce ar putea să devină sursă de recunoaștere din partea celorlalți.

Supraviețuitorii își asumă roluri-limită în situații‑limită, dispun de o pregătire specială și de calități aparte. Procesele interne care au loc în mintea telespectatorului sunt idealizarea și identificarea cu aceștia prin investirea unor calități care pot ajunge până la perfecțiune. Imaginarul favorizat de reprezentările TV poate fi un bun substitut pentru ceea ce mulți nu pot realiza în plan real. Trăsăturile specifice protagoniștilor sunt însușite ulterior, astfel privitorul devine, în plan imaginar, similar cu eroul. Identificarea cu personajul supraviețuitorului poate reprezenta pentru telespectator o descărcare simbolică a propriilor impulsuri agresive, de cele mai multe ori reprimate. Un alt aspect ține de nevoia noastră de depășire a propriilor limite, din cauza presiunii exercitate de o cultură a succesului, în care eșecul este inacceptabil. Supraviețuitorii reușesc întotdeauna ce și-au propus, ajung la ținta dorită indiferent de piedicile întâmpinate, deci sunt modele perfecte ale reușitei.”

FOTO: DISCOVERY CHANNEL ROMANIA

F OR M ATE

AUDIENŢE

consumul TV a rĂmas acelaȘi ca În 2008

Televiziunea, iubirea cea mare a românilor Ca de obicei, The Industry publică date legate de audienţă care nu pot fi găsite în nici o altă publicaţie şi care sunt absolut necesare în înţelegerea deplină a pieţei TV de la noi din ţară. Orice profesionist din domeniu este interesat să afle date privind evoluţia consumului TV din România: a crescut, a scăzut, cum a evoluat în ultimii ani? Se mai uită adolescenţii la televizor? Mai ales că în străinătate sunt mulţi cei care spun că în câţiva ani vor fi mulţi cei care vor renunţa la televizor în favoarea internetului. În România nu se pune, cel puţin deocamdată, astfel problema: mai multe, în graficele următoare.

WHOLE DAY 2008 2009 2010 2011

EVOLUTIE TTV PE GRUPE DE VARSTA

Ind4+

Ind 4-6

Ind 7-14

Ind 15-18

Ind 19-24

Ind 25-34

Ind 35-44

Ind 45-54

Ind 55-64

Ind 65-99

16.8

14.6

12.8

10.4

13.9

16.1

20.1

21.5

18.6

17.5

12.4

13.5

11.9

10.5

16.7

20.4

23.1

20.6

17.4

12.6

13.8

10.7

9.5

13.3

17.3

19.5

23.5

21.1

17.5

12.1

13.5

11.7

8.6

12.8

17.3

19.6

23.3

21.4

PRIME TIME 2008 2009 2010 2011

EVOLUTIE TTV PE GRUPE DE VARSTA

Ind4+

Ind 4-6

Ind 7-14

Ind 15-18

Ind 19-24

Ind 25-34

Ind 35-44

Ind 45-54

Ind 55-64

Ind 65-99

35.8

28.4

24.4

21.2

28.9

42.8

46.7

42.3

36.3

22.1

25.8

23.5

21.4

27.8

35.4

42.6

44.6

35.6

21.7

25.7

20.8

18.1

35.4

40.8

48.6

45.1

36.5

20.8

25.8

23.2

16.9

26.2

35.8

41.2

49.7

46.9

Ce-ar vrea, oare, să vadă tinerii de 19 ani?

Analiza consumului de TV pe o perioadă de 4 ani (luând ca reper același panel de raportare a audiențelor TV sursa GFK România) arată o creștere în 2011 a consumului de programe TV de 4� față de 2008 (primul an de raportare GFK) la nivelul întregii zile. În ceea ce privește slotul Prime Time, cu cel mai mare consum pe durata întregii zile, nu asistăm la modificări substanțiale ale consumului TV, creșterea este de doar 2� față de 2008. Ce se poate observa? Grupa cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani pare a fi aceea care devine mai puțin interesată de televizor: în prime-time-ul anului 2008, 21,2� din reprezentanții acestei categorii urmăreau programele TV. În 2011, doar 16,9� dintre ei deschid televizoarele. O provocare interesantă ar putea fi pentru profesioniștii din programe atragerea acestor tineri în fața televizoarelor. Procentele cresc la categoriile care-i cuprind pe telespectatorii cu vârste mai mari de 55 ani, atât pe Whole Day, cât și în Prime-Time. În ceea ce privește consumul TV total, monitorizat la cele mai importante televiziuni generaliste (Pro TV, Antena 1, Kanal D, TVR 1 și Prima TV) în Whole Day, cea mai mare creștere a avut loc în 2009 comparativ cu 2008: de atunci și până în 2011, variațiile sunt nesemnificative. 30

A U D I E NŢE

Câţi oameni se uită la TV în 2011?

În 2011, într-o zi obişnuită, programele TV au fost urmărite, în medie, de 71% dintre români, pe întreaga zi. Acelaşi consum era şi în 2008. În Prime Time, în medie, 59% dintre români s-au uitat, cel puţin un minut, la programele TV. În 2008 procentul era de 57,9%. Practic, nu există diferenţe în ceea ce priveşte numărul mediu de indivizi cu televizor care au urmărit programele tv, într-o zi obişnuită (2011 vs 2008).

Distribuție vizionare (% minute) pe genuri 2011 vs. 2008 (generaliste mari) Ind4+ (TTV - Rtg% - Whole Day)

Ind4+ (TTV - Rtg% - prime time)

Creştere a consumului de divertisment

Distribuţia vizionării 2011 vs 2008 arată o scădere a minutelor vizionate la nivelul ştirilor faţă de 2008, dar o creştere a consumului de producţii de divertisment şi seriale. Scade, de asemenea, interesul pentru sport faţă de 2008 (ian.-3 nov.). Diferenţa poate fi explicată şi prin faptul că, în 2008, erau mai multe minute de sport transmise de televiziuni, comparativ cu 2011.

Consumul de TV pe genuri, Ind 4+

(posturi generaliste: A1, Pro TV, TVR1, Prima TV, Kanal D)

2011 ianuarie - 3 noiembrie

Românii vor mai multe ştiri în 2011

La nivelul posturilor generaliste mari (TVR1, Antena 1, Pro TV, Kanal D şi Prima TV), în 2011, distribuţia vizionării (minute vizionate din total minute difuzate) arată o pondere mare a ştirilor, urmată de producţiile de tip divertisment şi filme. Dacă analizăm lucrurile din perspectiva celor doi indicatori economici: cerere şi ofertă, putem observa clar că există o apetenţă mare a românilor pentru ştiri, favorizată probabil de mediul social din ce în ce mai incert. 31

DIGITAL

Tool-uri social media pentru jurnalişti Folosite cum trebuie, instrumentele social media ne ajută să ne facem treaba mai bine. În general, le putem utiliza pentru trei lucruri: colectarea informaţiei, promovare (și marketing) și difuzare. Câteva exemple de instrumente social media şi modurile în care pot ajuta jurnaliştii să se documenteze, să-şi promoveze articolele, publicaţiile şi pe ei înşişi, şi să publice - fără să pretindem că epuizăm, fie și pe departe, subiectul. de Alex Bradut Ulmanu

D I G I TA L

DOCUMENTARE

• Identificarea surselor şi experţilor • Idei de subiecte • Pot fi lansate întrebări pe orice temă

• Advanced People Search: identificarea şi contactarea surselor, în special în zona business şi companii • Company Pages şi opţiunea Follow: informaţii despre mişcările din interiorul companiilor • Skills: trenduri şi experţi • Signal: căutare în update-uri, după cuvinte cheie

• Organizarea contactelor, în Circles • Identificarea şi urmărirea surselor de conţinut interesante • Căutările pot fi salvate pentru acces ulterior facil • Hangout pentru lucru în echipă şi interviuri

• Căutare şi căutare avansată după subiecte, nume de persoane, locuri • Trending topics • Breaking news • Mini-interviuri rapide • Monitorizarea unui subiect sau a unei teme • Acces rapid la surse noi

• Identificarea surselor şi a ideilor de subiecte prin căutări sau lansarea de întrebări • Menţinerea sistematică a contactului cu sursele * Paginile de organizaţii, companii şi personalităţi substituie adesea site-urile de prezentare şi conţin atât informaţii generice, cât şi noutăţi • Monitorizarea actualizărilor prin funcţiile “like” şi “subscribe”

PROMOVARE

• Jurnaliştii pot împărtăşi din expertiza lor pe anumite subiecte pentru a-şi face cunoscute ariile de interes şi specializare

• Promovarea brandului personal prin menţinerea unui profil complet şi actualizat prompt şi prin lărgirea reţelei de contacte • Link-uri către materiale proprii • Promovarea companiei, prin Company Pages

• Rată bună la +1 (likeuri) şi share (retransmiterea postărilor)

• Share de link-uri către materiale • Monitorizarea discuţiilor despre companie; feedback rapid din partea publicului

• Share • Pagini • Conturi personale • Sistemul de “like”-uri • Sunt valabile atributele de la toate celelalte servicii social media amintite mai sus

• Update-uri după sistemul Facebook • Interconectare cu Twitter

• Calitatea fotografiilor e superioară Facebook • GIF-uri animate pentru mini-infografii • Hangout pentru difuzarea de imagini în direct

• Relatări şi reportaje, inclusiv de la evenimente de tip breaking news • Hashtag-uri pentru gruparea tweet-urilor multiple pe subiect, temă, eveniment • Redacţiile pot crea conturi separate pentru secţii, evenimente, jurnalişti individuali

• Paginile pot fi folosite nu doar pentru a plasa link-uri, ci şi pentru a difuza conţinut original • Posibilităţi multiple de integrare cu site-uri proprii şi cu alte instrumente social media • Funcţia “subscribe” permite difuzarea de update-uri către alţi utilizatori fără să fie nevoie ca aceştia să devină prieteni sau fani • Companiile media pot crea aplicaţii puternic personalizate

difuzare

Legendă: Foarte util Util Relativ util

DIGITAL

Quora o bună sursă de documentare E o reţea socială în care membrii pun întrebări şi dau răspunsuri, adesea în legătură cu subiecte asupra cărora au expertiză directă.

1. Documentare Când scriam Cartea fețelor, am folosit site-ul ca să caut răspunsuri la diverse întrebări – de exemplu, încercam să înțeleg dacă rețelele sociale de tip Facebook lărgesc cercul de prieteni adevărați, nu doar de cunoscuți, și am vrut să văd dacă există date statistice privind numărul de prieteni buni pe care îi poate avea o persoană într-un anumit moment al vieții. Secțiunea respectivă a cărții a inclus în cele din urmă cercetări preluate din alte surse, precum numărul lui Dunbar, care stabilește că rețeaua socială a fiecăruia e de maximum 150 de persoane, sau teoria celor șase grade de separare, potrivit căreia fiecare persoană de pe planetă e conectată de oricare alt individ prin maximum șase legături. Dar am preluat și o interesantă mărturie publicată pe Quora de un manager al unui site, care împărtășea o pildă primită de la tatăl său: în diverse perioade ale vieții avem prieteni care în următoarea etapă sunt înlocuiți de alții: un set de prieteni la școala generală, un altul la liceu, un altul la facultate, prieteni diferiți după ce ajungi să ai o slujbă și așa mai departe. Dar Quora e util și în cazul subiectelor de actualitate, pentru că cei care postează sunt adesea experți care pot pune faptele într-o lumină nouă și originală. Este cazul dezbaterii aprinse care a început pe site după moartea fondatorului Apple, Steve Jobs, când cineva a întrebat de ce acesta nu și-a tratat în mod eficient boala de care suferea. Unele dintre teoriile aruncate în arenă de diverși specialiști, cum ar fi aceea că preferința lui Jobs pentru tratamente naturiste în dauna medicinei moderne i-ar fi grăbit sfârșitul, au ajuns să fie preluate de media mainstream din SUA. Mallary Jean Tenore găsește, într-un articol găzduit de Poynter.org, șase moduri în care jurnaliștii se pot folosi de Quora. Între acestea: lansarea de întrebări către public, pe un anume subiect, care pot fi apoi transformate în materiale de interes local (de exemplu: ce pizzerii recomandați?); vânătoarea de idei de subiecte și de surse (Quora mișună de specialiști în IT și de lucrători în Silicon Valley, de pildă); găsirea unor întrebări deștepte pentru interviuri (“Ce ar trebui să-l întreb pe X?”); explorarea reacțiilor și a buzz-ului care înconjoară un subiect pe care îl acoperi.

2. promovare Al cincilea mod în care Poynter sugerează că jurnaliștii pot folosi Quora are legătură atât cu specificul meseriei de jurnalist, care cere să te raportezi permanent la public, cât și cu marketingul, care cere același lucru. Profesioniștii se pot folosi de Quora ca să monitorizeze ce spun oamenii despre instituția lor de presă, scrie Tenore. Sigur, câtă vreme Quora nu e foarte popular la noi, e un sfat mai greu de urmat. Am căutat “Evenimentul zilei” și “Realitatea” și n-am găsit mai nimic.

3. DIFUZARE În sfârșit, Poynter recomandă jurnaliștilor să se implice; să abordeze temele pe care, prin însuși faptul că acoperă anumite domenii, le cunosc mai bine. Jurnaliștii au adesea expertiză într-un domeniu sau altul, iar faptul că răspund la întrebări și abordează teme pe un site precum Quora face din acesta o platformă de publicare, dar și de auto-promovare. De asemenea, jurnaliștii pot găsi astfel noi surse și pot schimba opinii și informații despre propria meserie cu alți jurnaliști.

D I G I TA L

LinkedIn contacte + promovare personală Reţea socială profesională, permite membrilor să posteze profiluri de tip CV şi facilitează legături între persoane care au în comun un loc de muncă, o şcoală sau o afacere. Legăturile cu persoane străine pot fi intermediate de cunoştinţe comune. LinkedIn a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai utilizate instrumente de recrutare de personal. De asemenea, e folosit de cei care îşi caută un nou job sau noi colaborări profesionale şi de afaceri.

1. Documentare E un instrument ideal pentru jurnaliștii care scriu constant sau ocazional despre business. O jurnalistă din Praga îmi spunea că folosește LinkedIn pentru a identifica surse în companii și pentru a iniția contactul cu acestea. Site-ul oferă câteva instrumente care fac această treabă mai ușoară. Între ele, Paginile de Companie, unde pot fi urmărite schimbările de la vârful unui anumit business, dar și noile angajări. Există și un buton de “Follow”, care îți permite să urmărești cine vine, cine pleacă, ce posturi sunt vacante și ce promovări se fac. Opțiunea de căutare avansată de persoane (Advanced People Search) oferă o modalitate la îndemână de identificare de surse și experți. LinkedIn Skills e un excelent instrument pentru descoperirea diverselor trenduri din domeniul pe care îl acoperi. O căutare pe “iPhone” în secțiunea respectivă arată, de exemplu, că cei mai mulți profesioniști care au legătură cu telefonul produs de Apple sunt dezvoltatori de jocuri și că majoritatea au între 25 și 34 de ani. O căutare pe “Romanian” dezvăluie că traducerile reprezintă serviciul oferit de cei mai mulți dintre utilizatorii români de LinkedIn, sau că grupul Romanian Managers are peste șapte mii de membri. Secțiunea Skills poate fi utilizată și pentru găsirea experților dintr-un domeniu sau altul. În secțiunea Signal, poți căuta, după cuvinte-cheie, în postările tuturor utilizatorilor LinkedIn. Se pot folosi și filtre, iar Poynter.org recomandă, spre exemplu, căutarea după companie, pentru a afla ce spun angajații unei firme, sau după localitate, pentru a da relevanță locală unui anume subiect.

2. promovare Bineînțeles, simpla prezență pe LinkedIn, că e vorba de un profil personal sau unul de companie, este un gest de marketing. Pe măsură ce a câștigat în proeminență, LinkedIn a început să fie din ce în ce mai utilizat pentru postarea de status updates, după modelul Facebook și Twitter. Adesea, e vorba de linkuri către articole.

3. DIFUZARE Site-uri mari, precum NYTimes.com, oferă acum în pagina de articol și un buton de postare pe LinkedIn, imediat sub cele pentru Facebook și Twitter. De altfel, site-ul permite interconectarea cu contul de Twitter, deci preluarea automată a tweet-urilor. În special jurnaliștii care lucrează la publicații de business sau la subiecte economice, de resurse umane ori pe teme conexe ar trebui să posteze și pe LinkedIn, pentru că acolo găsesc oameni interesați de astfel de materiale.

DIGITAL

Google+ lucruri hot, personalităţi + şedinţe pe hangout Cea mai recentă încercare a Google de a intra în clubul reţelelor sociale de succes, Google+ a cunoscut o creştere spectaculoasă la lansare (a ajuns la 50 de milioane de utilizatori în doar 88 de zile, potrivit analistului Paul Allen, de departe cea mai rapidă ascensiune a unei reţele sociale). A urmat o perioadă de scădere şi apatie. Totuşi, după frecvenţa cu care primesc înştiinţări că unul sau altul m-a adăugat în lista de contacte, am senzaţia că Google+ e încă în urcare în România. Funcţionează asemănător altor reţele sociale, dar este, totuşi, mai mult decât o clonă a Facebook – permite organizarea contactelor în “Cercuri” şi are avantajul integrării cu tona de aplicaţii esenţiale produse de Google, de la Gmail la Google Docs.

1. Documentare Circles este o modalitate excelentă de organizare a agendei. Mai mult, e o cale foarte eficientă de a grupa pe categorii oamenii interesanți pe care îi urmăriți pe internet. Pentru că e un produs Google, funcția de căutare trebuia să fie specială. Poate fi utilizată în debutul documentării, iar ce e interesant și foarte util este că fiecare căutare poate fi salvată, pentru ca rezultatele să poată fi ușor accesate mai târziu. Pe blogul Knight Digital Media Center de la Berkeley, The KDMCinfo Weblog, Scot Hacker lăuda funcția Hangout, care permite angajarea unei conversații video cu până la nouă persoane simultan, plus opțiuni de consultare în comun a documentelor, screen sharing și așa mai departe. Asta înseamnă posibilități excelente de coordonare a lucrului în echipă, dar și de realizare de interviuri, ca alternativă la Skype, Yahoo Messenger sau Google Talk.

2. promovare Unii utilizatori spun că primesc mai multe like-uri (+1) pe Google+ decât pe Facebook, deși au mai puține contacte. Scot Hacker dă două exemple în acest sens, care ar sugera că utilizatorii de Google+ sunt nu doar mai dispuși să-și manifeste aprecierea față de o postare sau alta, ci și s-o dea mai departe. Și așa ajungem și la…

3. DIFUZARE Pe lângă faptul că utilizatorii de Google+ se pot dovedi generoși cu +1-urile și cu share-urile, există cel puțin alte două elemente care fac ca noul site de socializare să fie interesant și ca instrument de difuzare. Fotografiile sunt procesate la o calitate mai bună decât pe Facebook și, în plus, Google+ permite și publicarea de GIF-uri animate, ceea ce, remarcă Hacker, deschide noi posibilități jurnalistice – mici infografii animate, slideshow-uri ș.a.m.d. Apoi, Hangout-urile pot fi difuzate către mii de persoane simultan. Avem, prin urmare, un instrument gratuit de televiziune online, care ne permite să difuzăm, în direct, interviuri, dezbateri, conferințe de presă și ce ne mai trece prin minte. Totul, gratuit și folosind serverele Google.

D I G I TA L

Twitter breaking news + monitorizări A fost şi este darlingul multor jurnalişti, pentru că oferă o modalitate de comunicare publică mobilă, succintă, simplă şi rapidă. Ca şi în cazul staţiilor radio Motorola folosite în unele redacţii în anii ’90, sau al sistemelor de comunicaţii instalate pe taxiuri sau pe maşinile de poliţie, orice emisie e recepţionată de toţi cei conectaţi la flux.

1. Documentare Posibilitățile sunt aproape nelimitate, în ciuda limitei de 140 de caractere per mesaj. Site-ul afișează așa-numitele “trending topics” – cele mai populare subiecte ale momentului, ceea ce face ca Twitter să fie, pentru mulți, cel mai bun mediu pentru a fi la curent cu breaking news. Pe lângă funcția de căutare, jurnaliștii pot folosi și căutarea avansată, care le permite să caute după cuvinte, nume de persoane și locuri specifice. Pentru situațiile de breaking news și pentru jurnaliștii care monitorizează cu atenție un anumit subiect sau o anumită personalitate, Twitter recomandă folosirea unei aplicații separate instalate pe computer, în particular TweetDeck și Twitter for Mac. Ultima permite și administrarea de conturi multiple și poate fi un instrument foarte util în redacțiile care au creat fluxuri separate pentru diverse departamente și/sau teme de actualitate.

2. promovare Contul de Twitter a devenit un accesoriu obligatoriu, la fel ca cel de Facebook sau de LinkedIn. Este extrem de folosit în transmiterea de link-uri către materiale publicate pe alte site-uri.

3. DIFUZARE Pe când mă documentam pentru Cartea fețelor, volumul meu despre social media, am adresat trei întrebări lui Cristian China Birta, zis și Chinezu. Cum e un înrăit utilizator de Twitter, i-am adresat întrebările prin Twitter și l-am invitat să răspundă folosind aceeași platformă. După ce a făcut-o, am realizat că făcusem ceva mai mult decât să realizez o documentare. Publicasem un interviu, într-un proces oarecum asemănător cu directurile de la radio sau de la televizor. Orice abonat la fluxul meu sau al lui China Birta putea avea acces la succesiunea de întrebări și răspunsuri. Mai mult, orice utilizator de Twitter putea ajunge la ele, printr-o căutare în sistem. Twitter este, fără discuție, una dintre cele mai puternice platforme de publicare. Dincolo de posibilitatea de a plasa link-uri către diverse materiale, sistemul permite realizarea unor relatări complexe și angajante. A dovedit-o BBC, în martie, când s-a folosit de sistemul de hashtag-uri (cuvinte-cheie precedate de simbolul # și așezate în coada mesajelor) în relatarea dezbaterilor pe marginea bugetului Regatului Unit. Toate mesajele legate de buget, indiferent de contul Twitter de la care erau transmise, au avut în coadă hashtag-ul #BBCBudget, astfel încât utilizatorii să poată găsi informațiile respective într-un singur loc. Stațiile locale și corespondenții regionali care au relatat despre subiect din perspectivă locală au folosit același hashtag, ca și utilizatorii de Twitter invitați să adreseze întrebări și comentarii.

DIGITAL

Facebook promovare + distribuţie alternativă Este de departe cea mai populară reţea de socializare şi cel mai puternic instrument la îndemâna ziariştilor. Interfaţa simplă, clară şi intuitivă este unul dintre secretele succesului Facebook, însă astăzi principala atracţie şi principalul avantaj pe care îl prezintă pentru jurnalişti constau chiar în numărul covârşitor de utilizatori. De la înfiinţare, Facebook este într-o continuă schimbare şi înglobează continuu funcţionalităţi noi, unele dintre ele preluate de la alte site-uri de socializare. De altfel, majoritatea caracteristicilor întâlnite la reţelele prezentate mai sus se regăsesc şi la site-ul creat de Mark Zuckerberg.

1. Documentare M-am folosit adesea de Facebook ca să culeg informații, opinii și idei de la utilizatori pentru articolele pe care le scriam. Pentru că au o activitate socială bogată și în viața offline, jurnaliștii tind să aibă rețele de Facebook extinse, ceea ce înseamnă un izvor mai bogat de surse de informație și inspirație. Spre deosebire de Quora sau chiar Google+, Facebook e un serviciu centrat pe persoane, nu pe teme și interese, ceea ce înseamnă că o întrebare lansată aici nu va ajunge neapărat direct la cei interesați de subiect, ci va avea ecou dacă va fi preluată și transmisă mai departe, de la un grup la altul.

2. promovare Principiul de mai sus, care se poate reduce la sintagma “cu cât mai mulți (prieteni), cu atât mai bine”, se aplică și în operațiunile de promovare. Mesajele cu potențial viral, însă, vor fi transmise din gură (digitală) în gură chiar și dacă pornesc de la un utilizator fără prea multe contacte. Facebook oferă, probabil, cel mai cuprinzător set de instrumente de promovare dintre toate site-urile de socializare. Fiecare cont, personal sau de organizație, este până la urmă un mic site de prezentare, care conține detalii despre deținător, link-uri, informații la zi și update-uri, putând fi personalizat în multiple feluri.

3. DIFUZARE Dar Facebook e departe de a fi doar un instrument de transmitere de link-uri și adunare de like-uri. Folosit cum trebuie, devine o puternică platformă de publicare, care poate funcționa independent sau în conjuncție cu alte site-uri. Fără să intrăm în toate funcționalitățile pentru media, să spunem că jurnaliștii se pot abona la pagina Facebook + Journalists pentru tot soiul de ponturi și ghiduri utile. Amintesc, totuși, că, pe lângă paginile clasice, publicațiile pot crea acum aplicații pentru Facebook. Poate nu e întâmplător că prima ieșire în afara lumii tabletei a ziarului The Daily, publicația pentru iPad a lui Rupert Murdoch, este recent lansata aplicație de Facebook. Merită menționată și o altă schimbare de dată recentă: funcția “subscribe”. Jurnaliștii pot avea acum un număr nelimitat de abonați, fără să fie nevoie să-și creeze neapărat o pagină și fără să accepte cereri de prietenie cu toptanul. Dacă opțiunea “subscribe” e activată, utilizatorii pot da click pentru a urmări postările titularului contului fără să fie nevoie să se împrietenească în prealabil cu acesta.

digital

Povești de succes

20 de istorii de succes cu bloguri & bloggeri Blogurile s-au fumat, se spune, şi nu de ieri, de azi, ci de vreo doi sau trei ani, ceea ce e echivalentul unei veşnicii în lumea digitală. Aşa să fie? Majoritatea bloggerilor care începeau să schimbe internetul acum vreo 10 ani sunt în ziua de azi bine mersi. E drept, nu totdeauna pe blogurile unde şi-au creat notorietatea. Dar traseul parcurs de celebrităţi ale Web-ului ca Robert Scoble sau Peter Rojas e interesant, chiar atunci – sau mai ales atunci – când nu mai “locuiesc” pe internet la adresele care i-au consacrat. Dacă se numesc Arianna Huffington sau Michael Arrington, e mai simplu: blogurile lor au devenit maşinării de trafic şi au adus fondatorilor zeci sau sute de milioane de dolari, prin vânzarea către parteneri mai importanţi. În ce constă, deci, şi cum se măsoară succesul bloggerilor? Minibiografiile unor nume celebre pe internetul global oferă o serie de răspunsuri. de Iulian Comanescu

d i g i ta l

Wil Wheaton

Wilwheaton.typepad.com 53 K

Bloggerii sunt o încrucișare între autori și actori, ai putea conchide dacă te uiți la CV-ul lui Wil Wheaton. Wheaton a devenit faimos la sfârșitul anilor ’80, pentru rolul cadetului adolescent Wesley Crusher din Star Trek: Next Generation, pe care l-a jucat între 1987 și 1990. 11 ani mai târziu, în 2001, își lansa Wilwheaton.net, care includea două forumuri animate, ale căror intervenții le-a transformat ulterior în cărți. În 2003, a semnat un contract cu influentul publisher Tim O’Reilly, pentru a trece ulterior la self-publishing (publicare pe spezele proprii), dezamăgit de marketingul pe care O’Reilly îl făcuse unuia din titluri. Colaborează la diferite publicații și e foarte activ pe internet, ca autor sau pe forumuri legate de Dungeons & Dragons, joc în care excelează.

Jeff Jarvis

Buzzmachine.com 58 K

Foarte vizibil la ai săi mai puțin de 60 de mii de vizitatori unici pe lună, în scădere față de 2010 conform Alexa, Jeff Jarvis este în primul rând autor. Are la activ un best seller, What Would Google Do? (Ce-ar face Google?, HarperCollins 2009) și tocmai a publicat Public Parts: How Sharing in the Digital Age Improves the Way We Work and Live, la prestigioasa Simon & Schuster. Consultant pentru The New York Times Company, The Guardian sau Condé Nast, are o rubrică și un podcast pe Media Guardian. Face parte din câteva advisory boards și a investit în acțiuni Google și ale altor companii.

tate of the Blogosphere 2010, raportul Technorati, arată că numărul bloggerilor care își actualizau site-ul mai des de o dată pe zi a scăzut sensibil. Printre motivele pentru care autorii de postări au redus ritmul în toată lumea se numără, conform raportului amintit, activitatea pe rețele sociale, microblogging-ul (Twitter) și obligațiile de serviciu sau de familie. Serviciul de estimare a traficului Google Ad Planner arată scăderi la majoritatea blogurilor care vor fi discutate în cele ce urmează. Ce înseamnă asta, legat de protipendada bloggerilor? Că unii au renunțat la activitatea și domeniul de internet care le-au adus mari beneficii la un moment dat. Majoritatea însă mai au legătură cu domeniul care i-a consacrat.

Formulele de succes şi oamenii Există bloguri cu zeci de mii de accesări pe lună (din toată lumea), care și-au propulsat autorii pe lista de Web Celebrities a Forbes, la fel cum există bloggeri care fac sute de mii de vizitatori unici în același inteval fără alte beneficii. Lista care urmează este prezentată în ordinea crescătoare a traficului estimat de Google Ad Planner, dar traficul e mai degrabă un criteriu de ordonare decât o măsură a succesului. Enumerarea care urmează nu este, prin urmare, nici exhaustivă, și nici un top.

Robert Scoble

Scobleizer.com 150 K

Scoble devenea faimos într-o epocă în care în România mainstreamul n-auzise de bloguri, între 2003 și 2006. Între acești ani a lucrat ca software evangelist pentru Microsoft, contribuind la ameliorarea de imagine radicală prin care a trecut această companie la începutul deceniului trecut. Scoble a trecut apoi pe la Podtech.net și Fast Company, pentru a ateriza la Rackspace, pentru care dezvoltă o comunitate legată de tehnologie, numită Building43.com. Tot aici realizează și videocasturi, care de regulă nu depășesc câteva sute de afișări. Pe Scobleizer mai postează cam o dată la două săptămâni; într-o însemnare din 9 octombrie 2011, spunea despre Google+: “Aici am «blogărit» în ultima vreme.” E reputat pentru frecvența cu care scrie pe Twitter (peste 21 de însemnări pe zi). Cineva a inventat chiar o unitate de măsură a plictiselii, miliscoble-ul. Ca să fii la fel de plicticos ca Scooble trebuie să postezi 1.000 de tweet-uri, cu alte cuvinte. 41

digital

Foto: Josh Hallett

Gary Vaynerchuk

Winelibrary.com 150 K

Bloggerul născut în 1975 în fosta URSS demonstrează că poziționarea pe piață contează mai mult decât volumul de trafic. A început ca retailer de vin, transformând magazinul tatălui într-un business global cu Winelibrary. com. Videocasturile lansate în 2006, pe care le-a întrerupt în martie 2011, la numărul 1.000, i-au adus prezențe în publicații celebre ca GQ sau Time și apariții în marile show-uri de rețea din America, precum cele ale lui Conan O’Brien sau Jimmy Fallon. La un moment dat, Wine Library realiza peste 100 de mii de vizitatori pe zi, conform cifrelor lui Vaynerchuk. Astăzi, bloggerul are în derulare un deal de peste un milion de dolari cu HarperStudio, pentru o serie de cărți despre vin, și își oferă pe GaryVaynerchuk.com (45 de mii de unici pe lună) serviciile de vorbitor și specialist în prezența de Web, prin intermediul VaynerMedia, compania proprie.

Heather Armstrong

Dooce.com 240 K

Heather nu este numai singura femeie de până la acest punct, dar și mormon și mai ales singurul blogger personal sau generalist de pe listă. “Am publicat mai mult de 5.300 de posturi despre lucruri ca pompele pentru lapte de mamă, plimbări cu mașinuța de golf cu Norah Jones și un tip cu care am fost cuplată și vorbea ca Elmo în timp ce făceam sex”, susține Heather, care a trebuit să renunțe la jobul de web designer pe care îl avea la scurtă vreme de la lansarea blogului, în 2001; afirmă că asta s-a întâmplat fiindcă a vorbit de rău de serviciu. În orice caz, are la activ două cărți și, fiindcă genul ei de discurs are teme comune cu ceea ce se întâmplă la Oprah, a intrat într-un parteneriat cu Home & Garden Television, o rețea de cablu din SUA și Canada. 42

Foto: Joi Ito

Seth Godin

Sethgodin.Typepad.com 630 K

Autointitulatul guru de marketing a scăzut și el mult din 2010, când făcea cam 25 de mii de vizitatori unici pe zi, spre aproximativ o treime. Posedă o chelie distinctivă, pe care și-o marchetează pe cărțile foarte populare. Unleashing the Idea Virus (Eliberând virusul ideilor) a avut peste 100 de mii de download-uri ca e-book, după care a fost tipărită pe hârtie, generând astfel venituri pentru autor. Interesant e faptul că la începuturi, Godin a dat lovitura ca antreprenor. Este fondatorul companiei de marketing direct Yoyodine, cumpărate de Yahoo în 1998 pentru 30 de milioane de dolari. A fost, până în 2000, vicepreședinte pentru direct marketing al Yahoo.

Scott Schuman

Thesartorialist.com 840 K

Puțină lume ar putea ghici că Scott Schuman, fotograful, e un fost om de vânzări. E drept, din industria modei. A avut o idee simplă cu un succes rapid, să pozeze pe străzile New York-ului oameni cu un șic aparte și să pună aceste poze pe un blog. Asta l-a dus la o rubrică în GQ și diferite angajamente cu branduri celebre ca DKNY sau Burberry, care s-a inspirat din estetica lui pentru Artoftrench.com. Poate știți că numele Thesartorialist.com vine de la sartorial, care e “referitor la haine” în engleză. Ca fapt anecdotic, Scott Schuman a și urcat pe podium, în chip de model pentru Gap. În 2007, a fost desemnat în AskMen.com Top 49.

to: Joi Ito

d i g i ta l

Beppe Grillo

Beppegrillo.it 1,5 M

În anii ’70, Monty Python avea un sketch în care un contabil îi cerea cu lacrimi fierbinți unui posibil angajator să se facă îmblânzitor de lei. În mileniul al III-lea, așa ceva e posibil. Italianul Beppe Grillo a reușit metamorfoza de la profesia cifrelor la statutul de blogger-vedetă, stand-up comedian, activist politic și – după părerea dușmanilor – Michael Moore italian sau Mussolini în devenire. Comicul și bloggerul a strâns pe 8 septembrie 2007 două milioane de italieni, în diferite piețe din Italia și la sedii ale ambasadelor țării, pentru așa-numita Vaffanculo Day (în traducere liberă Ziua Sictirului), în care poporul adresa bezele mai multor politicieni corupți. Beppe Grillo este în orice caz nu un blogger convertit la entertainer, ci un entertainer cu mult succes pe blog, fiindcă și-a început cariera TV prin 1997 și Beppegrillo.it, în 2005.

Foto: Adam Tinworth

Cory Doctorow

Boingboing.net 2,4 M

Istoria Boing Boing se întinde până în vremurile dinaintea internetului, fiindcă publicația a fost lansată pe hârtie în 1988 de Mark Frauenfelder. Însă cel mai cunoscut nume care scrie la ora actuală pe platformă e Cory Doctorow, activistul pentru drepturi digitale. Pe lângă contribuțiile probabil plătite la Boing Boing, Doctorow publică romane în regim Creative Commons, ceea ce în linii mari înseamnă că le distribuie în copii electronice (ca e-book) gratuit, pentru uz personal (necomercial). De unde câștigă autorul bani atunci? Autorul își detaliază modelul de business pe Publishers Weekly, la jumătatea lui februarie 2011, când face un calcul al veniturilor și cheltuielilor la primele șase săptămâni de la apariția With a Little Help (Cu puțin ajutor). Reiese că Doctorow câștigă din ediții tipărite, dintre care una limitată, disponibilă la prețul de 275 de dolari, vânduse cam 50 de exemplare în șase săptămâni. Împreună cu donații și cu alte tipuri de venituri, Doctorow strânsese peste 31 de mii de dolari. Dacă banii ar fi curs constant, Doctorow ar obține, la sfârșitul lui 2011, aproape 270 de mii de dolari numai din vânzarea unei cărți. Desigur că nu e cazul.

10.

Kara Swisher și Walt Mossberg

Allthingsd.com 2,4 M

All Things Digital este un hit al blogosferei creat de doi jurnaliști cu state vechi la Wall Street Journal (WSJ), ca spin-off al conferinței omonime lansate de celebrul ziar. Swisher e autoare de cărți și a devenit cunoscută ca reporter de tehnologie și titular al rubricii Boom Town din WSJ, dar Walter Mossberg este o celebritate de Web datorită faptului că a reușit să-i aducă în același panel pe Bill Gates și Steve Jobs în 2007, chiar la o conferință All Things Digital. Mossberg a publicat la moartea celui deal doilea un articol numit The Steve Jobs I Knew (Steve Jobs cel care �l știam), care a făcut o carieră virală remarcabilă.

Foto: Dow Jones Events

11.

Richard McManus

Readwriteweb.com 3,5 M

Blogul datează din zorii epocii sociale a internetului, adică din 2003. Fondatorul povestește că site-ul avea ca prim motto “blogul lui Richard McManus despre Web-ul cu două sensuri”, cu trimitere la facilitatea prin care utilizatorii pot participa la creația de conținut. Termenul de Web 2.0 de-abia avea să fie folosit de Tim O’Reilly un an mai târziu. De la posturile scrise de fondator în pijama după orele petrecute la jobul de Web Manager, ReadWriteWeb a ajuns în 2011 la 17 angajați, dintre care 13 full‑time. Blogul este preluat de masivul New York Times din 2008, ceea ce fără îndoială atrage importante venituri.

12-14.

Nick Denton

Gawker.com / Gizmodo.com / Lifehacker.com 5,6 M / 7,5 M / 8,5 M

Jurnalist de tehnologie, și-a început cariera la Financial Times, după care a fondat o rețea socială numită First Tuesday și o companie numită Moreover Technologies. A lansat în 2002 Gawker Media, un colectiv de blogging pe care l-a gestionat multă vreme din propriul apartament din Soho, pentru a ajunge în Sunday Times Rich List, în 2007, cu o avere de 290 de milioane de dolari. Din rețeaua Gawker fac parte foarte popularele site-uri enumerate. Unele din titlurile răutăcioase și forțate de pe Gawker.com îi creează lui Denton probleme, ca acela în care autorul pretindea că a avut un one-night stand cu Christine O’Donnell, membră a Partidului Republican din SUA. 43

digital

Foto: Oscar Rohena

15.

Perez Hilton (Mario Lavandeira)

Perezhilton.com

8,2 M

Este cel mai bine plasat blogger de gossip de pe listă; LA Times spunea că produce până la 60 de postări pe zi împreună cu sora lui și încă o persoană; în orice caz, devansează site-uri concurente deținute de grupuri media, ca TMZ.com. Noutatea pe care o propune e oarecum o întoarcere la tabloidul clasic, care combină un ton răutăcios cu pasiunea reală pentru viața privată a vedetelor. În 2009, un proiect special pe homepage-ul Perezhilton.com costa 72 de mii de dolari pentru 24 de ore. Bloggerul nu a rămas însă numai pe domeniul pe care l-a consacrat. A creat spinoff-uri referitoare la dietă și modă, ca Fitperez.com și Cocoperez.com și un show de radio numit Radio Perez. Este invitat permanent în mai multe show-uri TV.

16.

Ben Smith

Politico.com 8,3 M

Smith nu este fondatorul, ci vedeta Politico.com, unul din cele mai proeminente bloguri politice în campania electorală din 2008, din SUA. Are un CV de jurnalist serios, care include publicații ca Wall Street Journal Europe și New York Sun. Site-ul a crescut pe o publicație de hârtie, The Politico, lansată în 2007, cu un tiraj de numai 32 de mii de exemplare. Știrile difuzate în abundență și în premieră au fost trademark-ul site-ului în campania preliminară din 2008, însă recent Ben Smith își exprima scepticismul cu privire la adecvarea strategiei proprii pentru următoarele alegeri din SUA, cele din 2012. Inamicul numărul 1: Twitter, despre care Smith declara în AdAge că “suge viața din blog”. Motto-ul neoficial al Politico.com, “winning the morning” (“să câștigi dimineața”) este pus serios în discuție. 44

17.

Michael Arrington

Techcrunch.com 11 M

După ce, în 2010, a vândut TechCrunch cu 25 (sau după alte surse 30) de milioane către AOL, Arrington a trebuit să se despartă de blogul pe care l-a consacrat, ca urmare a unui conflict de interese dictat de poziția de fondator al CrunchFund. Adică un fond de investiții finanțat de aceeași AOL, care la rândul lui finanțează startup-urile despre care Arrington a scris cu predilecție pe site. Arrington rămâne la fond și cu milioanele din vânzarea site-ului, așa că la capitolul “succes financiar” n-ar fi nimic de adăugat. Se știe mai puțin poate de un eșec conceptual din 2008, când Arrington a început să dezvolte împreună cu Fusion Garage o tabletă care ar fi trebuit să se numească CrunchPad. La sfârșitul lui 2009, Arrington anunța că proiectul e mort, dar ulterior Fusion Garage au lansat tableta sub numele de JooJoo, ceea ce le-a atras un proces cu TechCrunch.

18.

Matt Drudge

Drudgereport.com 16 M

Cel mai cunoscut precursor al blogging-ului a ajuns la celebritate prin 2008, lansând scandalul ClintonLewinsky, cu un site care azi ar fi încadrat la “agregatoare”. Drudge Report a existat însă în formă primară în afara World Wide Web, sub formă de newsletter de gossip, trimis de două ori pe săptămână prin e-mail și apoi postat pe un grup Usenet, numit alt.showbiz.gossip. Drudgereport.com există aproape neschimbat din 1997 și e în sine un paradox: un site constând numai în linkuri către alte site-uri, pe care utilizatorul își petrece o mulțime de minute, contrar axiomelor web design-ului, care spun că nu poți capta atenția cuiva trimițându-l permanent pe alte domenii.

d i g i ta l

Fondatorii ieșiți din joc

Foto: Richard Moross

19.

Pete Cashmore

Mashable.com 23 M

Foarte tânărul (26 de ani) și carismaticul scoțian Pete Cashmore este unul din puținele personaje din acest top fără o experiență de comunicare semnificativă, anterioară blogului. De altfel, Mashable.com este încă independent, în proprietatea Mashable Inc., companie condusă de Cashmore în chip de CEO și fondator. Interesant e faptul că Mashable are un brand gândit amatoristic, în 2005, pe vremea când fondatorul avea 19 ani și era fascinat de mash-up-uri (combinațiile de date gen Google Maps + informații conexe pe site). La scurt timp de la toate acestea, Cashmore făcea aproximativ 3.000 de dolari pe lună. Peste șase ani, la 1 martie 2011 anunța internalizarea vânzărilor de reclamă și prezența a peste 40 de angajați în echipă.

20.

Arianna Huffington

HuffingtonPost.com 88 M

Fosta comentatoare conservatoare și soție de congressman republican s-a convertit la idei mai liberale după anul 2000; în 2004, a făcut vâlvă anunțându-și susținerea pentru democratul Kerry. Huffington Post a venit un an mai târziu, pentru a fi considerat, la început, un capriciu de milionară. Blogul transformat în site are ediții în Chicago, Denver, New York, Los Angeles și San Francisco, la care se adaugă Marea Britanie, Canada și, în viitorul apropiat, Franța. Suma pentru care a vândut Huffington Post către AOL, în februarie 2011, este de 315 milioane de dolari. Astăzi este redactor-șef la Huffington Post Media Group al AOL, care include, pe lângă blogul pe care l-a fondat, site-uri ca Engadget.

În 2007, Michael A. Banks publica, la Wiley, un volum numit Blogging Heroes: Interviews with 30 of the World’s Top Bloggers (Eroi ai blogurilor: Interviuri cu 30 dintre bloggerii de top ai lumii). Cât de definitivă e o astfel de selecție? Simptomatic, o parte din numele menționate nu mai au legătură cu domeniul pe care se consacraseră în 2011, deși era vorba de (micro)site-uri foarte cunoscute și în același timp bine dezvoltate. Faimosul Chris Anderson de la Wired a abandonat Longtail.com, blogul cu același nume cu al cărții revoluționare, pe 11 decembrie 2009. Gina Trapani, recrutată de Nick Denton de la Gawker pentru a face specialul Lifehacker.com, s-a mutat pe Smarterware, unde scrie nu mai des de o dată la două săptămâni. David Rothman, fondatorul Teleread.com, s-a pensionat medical, ca să spunem așa: după un atac de inimă, a trecut pe Davidrothman.net, unde se ocupă doar de cărți medicale. În fine, Peter Rojas, al cărui nume se leagă de apariția Engadget și Gizmodo, afirma în februarie 2010 că renunțase la blogging profesionist pentru Peter.roj.as, un site ale cărui ambiții se pot vedea chiar din motto: “Yes, I finally started a personal blog” (“Da, am lansat în fine un blog personal”). În fine, Will Leitch, cel care a alimentat popularul blog de sport Deadspin.com în 2005, tot sub umbrela Gawker Media, a renunțat la el în 2008, în favoarea unei colaborări cu New York Magazine. Se poate vorbi de eșec în cazul tuturor celor de mai sus? Mai greu, pentru că majoritatea numelor menționate au obținut beneficii importante de pe urma notorietății și cunoștințelor pe care le-au dobândit în ani de blogging inteligent și onest. De multe ori, un traseu personal fericit implică o despărțire.

Portretul-robot al bloggerului anglo-saxon realizat Majoritatea celebrităților de Web de mai sus au un profil de jurnaliști, autori sau consultanți cu competențe în zona internet-tehnologiemarketing de Web. Câteva excepții vin dinspre insideri ai politicii, tematica feminină sau zona de gossip. Cu excepții ca Pete Cashmore sau Nick Denton (care este mai degrabă antreprenor decât scriitor), majoritatea fondatorilor au renunțat la controlul asupra domeniului, fie încheindu-și socotelile cu acesta, fie vânzând și rămânând într-o poziție de management. Se spune că în mediile jurnalistice românești exista, între războaie, o vorbă: “Presa duce la orice, dacă ieși la timp din ea”. Atunci când nu s-au conformat acestei vorbe la propriu, bloggerii anglo-saxoni de mai sus și-au transformat propriile microsite-uri până la punctul la care “au ieșit” cumva din ele. Huffington Post este astăzi mai puțin blogul politic al Ariannei Huffington cât un site generalist viu, cu o punere în pagină revoluționară și un trafic remarcabil pentru o instituție care are mai puțin de o zecime din angajații NY Times, la fel cum Libertatea nu mai e de mult “primul ziar liber al revoluției române”, ci un tabloid foarte vândut. Desigur că lista de mai sus nu este un top și nu este nici scutită de omisiuni: în China, India sau altundeva ar putea exista bloggeri cu povești mai spectaculoase și realizări mai impresionante. Însă în zona anglo-saxonă, mersul lucrurilor e destul de clar: bloggerii se profesionalizează, în sensul asimilării unui savoir-faire jurnalistic, pe care totodată o transformă. Sau, dacă nu, dispar din peisaj.

CIFRE

B a r o m e t r u l b r a nd u r il o r

În octombrie conduc Apple şi Huidu

B r a n du r i C O M ERC IAL E Apple ține capul de afiș previzibil, din cauza morții pe 5 octombrie a lui Steve Jobs. Lucru care s-a petrecut la câteva ore de la lansarea iPhone 4S, situat pe locul al doilea, în timp ce intenția Google de a cumpăra Yahoo! a făcut vâlvă în presa românească. Nokia a obținut o nedorită notorietate din cauza situației de la Jucu, unde fabrica se închide, în timp ce Dacia cade câteva locuri din septembrie, dar rămâne în top printre altele cu o știre legată de X90. Samsung a făcut valuri cu informația că a întrecut Apple din punct de vedere al cotei de piață pentru smartphones, în timp ce iPad-ul face carieră din motivele deja amintite, legate de dispariția inventatorului său. Microsoft are un număr semnificativ de articole legat de primul telefon Nokia cu Windows, iar BMW are apariții legate de lansarea unui nou model de Seria 3. În fine, Mercedes apare inclusiv în contextul nefavorabil legat de accidentul lui Huidu.

SEPTEMBRIE

B randuri PERSONA LE

OCTOMBRIE

Dacia

3835

Apple

11509

Apple

3387

iPhone

8021

iPhone

2737

Google

6441

BCR

2533

Nokia

6279

BRD

2521

Dacia

5451

BMW

2477

Samsung

3568

iPad

2332

iPad

3236

Ford

1903

Microsoft

3131

Microsoft

1878

BMW

3117

Mercedes

1875

Mercedes

3083

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

Inna

1452

şerban Huidu

8447

Dan Diaconescu

1043

Dan Diaconescu

1183

Bianca Drăguşanu

1029

Pepe

1116

Pepe

990

Bianca Drăguşanu

1008

Ilie Năstase

963

Smiley

1005

Ramona Gabor

890

Cătălin Botezatu

904

Cătălin Botezatu

821

Mircea Badea

834

Ciprian Marica

774

Inna

799

Oana Zăvoranu

752

ştefan Bănică

760

Andra

733

Andra

743

Din păcate pentru el și mai ales pentru cele trei victime, Șerban Huidu apare pe locul I din cauza accidentului de mașină, iar Dan Diaconescu generează acoperire media mai degrabă datorită implicării în politică. Mențiunile lui Pepe se leagă în primul rând de cel dintâi 10 obținut la Dansez pentru tine, în timp ce o declarație a Biancăi Drăgușanu referitoare la faptul că n-a făcut sex cu femei a făcut carieră. Smiley apare legat de Vocea României, iar Cătălin Botezatu, de Next Top Model. Mircea Badea a fost preluat de media, printre altele, cu considerațiile legate de accidentul lui Huidu, iar Inna a generat știri cu ziua de naștere. Ștefan Bănică a ieșit public inclusiv legat de confruntarea sa și a soției cu tabloidele, dar din moment ce are mai multe mențiuni decât Andreea Marin, contează și reluarea aceluiași Dansez pentru tine. În fine, Andra a generat notorietate legat de preselecțiile la Românii au talent, pe care le promovează publicațiile PRO.

Barometrul brandurilor este realizat în colaborare cu agenţia de monitorizare Media IQ, pe baza unor date provenite din peste 60 de mii de surse. Topul brandurilor personale include nume de entertaineri. Detalii despre agenţie la www.mediaiq.ro. 46

RUBRICA DE PĂRERI

Îngrijorări macro şi optimism pe bugete

John Tylee

una trecută, un număr de grei din industria britanică a advertisingului, în frunte cu Nicola Mendelsohn, președinte al IPA, organizația profesională a publicitarilor britanici, s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Beijing. Misiunea lor: să convingă companiile chineze să ceară sprijinul agențiilor britanice în expansiunea lor dincolo de frontierele naționale, către globalizare. În ultimii trei ani, IPA a devenit din ce în ce mai preocupată de China. Nu e deloc surprinzător, dată fiind transformarea acesteia în superputere economică, subliniată de faptul că tocmai a detronat Germania de pe poziția de celei de-a treia piețe de advertising din lume.

Macroeconomia arată prost

este colaborator la Campaign, după ce a îndeplinit poziţia de associate editor la aceaşi publicaţie. Comentează frecvent cu privire la evoluţiile din advertising la radiourile şi televiziunile din Marea Britanie.

Și totuși, preocuparea IPA a fost intensificată și de ceea ce se întâmplă în piețele din Marea Britanie și restul Europei, date peste cap de contradicții și incertitudine. În iunie, o bază de date londoneză referitoare la marketing, WARC, a redus estimările referitoare la cheltuielile publicitare din 2011 de la 2,9 la sută la 1,4 la sută. În octombrie, sondajul Bellwether, raportul trimestrial al IPA cu privire la intențiile de marketing ale companiilor britanice, a băgat lucrurile și mai tare în ceață. Conform raportului, încrederea marketing managerilor în industriile în care lucrează era cea mai scăzută din ultimii doi ani și jumătate. Un gen de predispoziție depresivă care se regăsește și în altă parte. Încrederea consumatorilor în Marea Britanie a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni în august, fiindcă economia nu a dat semne de revenire, după revoltele care au izbucnit într-o serie de orașe englezești. Mai mult, situația va continua să se înrăutățească înainte de a-și reveni, conform GroupM, subsidiarul WPP care grupează agențiile de media MindShare, Mediacom, MEC și Maxus. Datorită micșorării salariilor, creșterii taxelor și a scăderii beneficiilor, veniturile reale domestice sunt la nivelul din 2008, se dovedește. Și asta se constată înaintea creșterilor de prețuri la gaz și electricitate. “Publicitatea monitorizată este aceeași ca în 1999 în termeni reali, iar ca procent din economie – ne așteptăm la aproximativ 9,8� –, cea mai mică din 1971”, conchide GroupM. Și de parcă n-ar fi destul, mai există perspectiva de coșmar a unei noi recesiuni, în timp ce liderii UE se luptă să oprească prăbușirea euro, să recapitalizeze ezitantele bănci europene, să șteargă cu buretele datoriile uriașe ale Greciei și să prevină o criză a datoriilor care ar putea duce la faliment câteva țări europene, inclusiv Italia. Jonathan Barnard, head of forecasting la ZenithOptime-

dia, spune: “Prețurile ridicate la petrol au inhibat cheltuielile corporațiilor și ale clienților, iar îngrijorările cu privire la datoria publică a periferiei europene au subminat încrederea în stabilitatea economiei mondiale, în particular a Eurozonei.” Sir Martin Sorrell, boss-ul WPP, ale cărui predicții economice sunt luate în serios și în afara industriei de publicitate, vede o serie de implicații îngrijorătoare în asta. “Temerile cu privire la contagiunea legată de euro au apărut acum ceva vreme”, spune el. “Apar și dispar ca fluxul și refluxul, deși în momentul de față e vorba mai degrabă de flux, cu îngrijorări nu numai despre Portugalia, Irlanda, Grecia și Spania, dar și despre Franța.” Un deznodământ posibil, sugerează Sorrell, e că advertiserii majori care nu provin nici din Statele Unite, nici din Europa Occidentală se vor reorienta, de la aceste arii slăbite economic, la piețele înfloritoare ale Chinei, Indiei, Indoneziei, Braziliei și Turciei.

Cifrele grupurilor de comunicare arată bine Bun, dar cum se potrivesc aceste predicții pesimiste cu cifrele pare-se îmbucurătoare pe al treilea trimestru ale celor cinci grupuri majore de comunicare din lume? WPP a afirmat că business-ul său din Europa Occidentală a ajutat la compensarea unor scăderi din SUA, inclusiv prin creșterea de 7� din Marea Britanie. Ceva asemănător a comunicat și Havas, anume că a sa creștere europeană, deși destul de “redusă”, a fost mai bună față de al treilea trimestru din 2010, cu Marea Britanie într-o revenire în mod special puternică. În același timp, John Wren, boss-ul de la Omnicom, își descrie performanța în Europa continentală ca “destul de pozitivă, în ciuda problemelor legate de datoria națională din regiune”. Veniturile din Marea Britanie au totalizat 314,7 milioane, cu 16,2� mai mult față de anul trecut. Între timp, Marea Britanie rămâne regiunea cu cea mai mare creștere și pentru Interpublic, atât la capitolul venituri totale, cât și la cele organice. Publicis Groupe e și el mândru de sine, dând la spate temerile macroeconomice ca să confirme că e pe drumul de a își atinge țintele pe întregul 2011, în contextul în care cererea puternică din Europa și Asia a crescut veniturile pe al treilea trimestru cu 7,5�. “Piața de advertising și-a revenit mai puternic decât ne-am așteptat”, spunea, mai aproape de începutul acestui an, Maurice Levy, numărul unu la Publicis. “Va mai crește? Părerea mea este că da.”

Motivele pentru optimism Motivele pentru care grupurile de comunicare manifestă un optimism moderat se pot reduce la câteva. Unul ține de revoluția digitală, care, împreună cu dispariția unor modele tradiționale, se presupunea că va duce la sfârșitul publicității așa cum o știam. Însă, în loc de acesta, s-a dovedit a fi unul din principalii driveri de creștere ai industriei. Levy se așteaptă ca digitalul să se ridice la o cincime din cheltuielile globale cu reclama în următorii șapte ani, față de cifra curentă de 13 la sută. Digitalul înseamnă acum 30� din veniturile Publicis Groupe, iar

RUBRICA DE PĂRERI

alte grupuri simt și ele beneficiile lui. Interpublic consideră că achiziția agenției de full-service digital Barracuda e un factor major în ameliorarea veniturilor sale din Marea Britanie; Havas și-a susținut recent ofertele digitale în Marea Britanie și Irlanda. Unii observatori ai industriei consideră de asemeni că optimismul e alimentat de o decuplare a bugetelor de prosperitatea advertiserilor. Sorrell crede că multe astfel de companii sunt reticente în privința investițiilor crescute și văd în creșterea market share-ului prin advertising o opțiune mai sigură. În consecință, grupurile de marketing, după ce și-au redus datoriile și beneficiază de capacitatea crescută de a se împrumuta, populează piețele care arată potențial de creștere. Un exemplu e Publicis, care, de la începutul anului, a cumpărat patru mici agenții specializate din Marea Britanie, cu expertiză digitală și integrată. Câte din aceste inițiative vor fi anulate de evoluțiile globale e imposibil de știut. Următoarele Jocuri Olimpice de la Londra și campionatul european de fotbal vor stimula cererea de advertising și marketing. Și în timp ce GroupM consideră că efectele lor vor fi dificil de izolat sau cuantificat, Levy prognozează că vor duce la o creștere de cel puțin 5� a pieței de advertising.

Totuși, impactul a ceea ce se întâmplă la nivel global asupra pieței de advertising europene e imposibil de prevăzut. Sorrell spune că programul de reducere a datoriei SUA agreat de președintele Obama și Congres pentru restartarea camerei motoarelor din economia americană nu ajunge la miezul problemei. Mai mult, e și instabilitatea politică din Orientul Apropiat și Africa. “Impactul posibil asupra prețurilor la petrol e greu de estimat”, spune Sorrell. Chiar și foarte optimistul Levy se așteaptă la un “blip” la sfârșitul anului, din cauza incertitudinii economice. Dar adaugă: “Trendul mai larg ar trebui să continue.” Tom George, președintele pentru Marea Britanie și Europa de Nord al MEC, e de acord: “Acest an va însemna un declin marginal și prevedem o creștere moderată în Marea Britanie, între 3 și 3,5� în 2012.” Toate cele de mai sus pornesc de la presupunerea că există la clienți resurse cu care aceștia să poată cumpăra ceea ce au de oferit agențiile. Cum spune boss-ul de la Arena Media (Havas), Steve Booth: “Toată lumea are câte 10 lucruri noi de oferit acum. Totuși, clienții au o sumă limitată de bani de cheltuit.”

RUBRICA DE PĂRERI

Învăţăturile Nokiei către România

Da n Iancu

lecarea bruscă a concernului Nokia din România a iscat destul de multă cerneală vitriolantă pe de o parte și oarece indiferență pe de alta. Discuțiile serioase privind contractul sau viitorul salariaților s-au blocat în patetisme politice și în oftatul de ușurare dat de compensațiile materiale. Trebuie însă să luăm în calcul necesitățile companiei, pentru că nimeni ce inființează o astfel de întreprindere nu e dispus să transforme totul într-o fundație de caritate. Dacă preluăm din motivația companiei faptul că piața vestică și, mai nou, chiar ultimii veniți în UE, încep să prefere smartphone-urile, iar mobilele ieftine au scăzut dramatic în vânzări, nu putem să nu dăm dreptate noului CEO al firmei, Stephen Elop, un tânăr pragmatic, fost șef la una din diviziile de top ale Microsoft. De la venirea lui acțiunile firmei au scăzut, iar mutarea teatrului de operațiuni spre piața asiatică devine o cerință majoră pentru Nokia.

Problema noastră, a românilor

şi-a început cariera ca analist-programator şi administrator de sistem. A condus reviste de tehnologie ca PC Magazine sau IT Trends. În prezent, are propria companie, Agol Business.

Problema noastră în schimb e una cu care ne confruntăm de mult timp și nu numai că reacțiile sunt doar sentimentale, dar nici nu mișcăm spre o direcție care să arate că am învățat oarece din astfel de hiatusuri. Ne-am gândit că dacă ditamai corporația se mută din Germania, aici vor începe să curgă laptele și mierea. Promisiunea era o dezvoltare a fabricii de la Jucu, care să culmineze cu angajarea a 15.000 de oameni. Cum nu e vorba de o antrepriză de construcții, evident că majoritatea era formată din oameni calificați. Din declarațiile celor care au apucat să fie angajați rezultă că veniturile nu erau nici pe departe formidabile, iar stopurile de producție duceau la „concedii fără plată”. Cum salariile medii erau pe la 100-300 de euro mă întreb cum de lucrau acolo atâția oameni. Unii au reclamat la autorități starea precară, departe de evoluția prevăzută, dar a doua întrebare e ce au așteptat angajații, oficialii și antreprenorii români? Pesemne că visau la tărâmul făgăduinței și au ignorat semnalele pentru că, la noi, critica unei supraputeri e cea din faimosul proverb: „Capul plecat sabia nu-l taie.” Una peste alta, chiar cu compensațiile acordate, rămâne chestiunea celor 2.200 de oameni, repet, calificați, ce va trebui să-și găsească noi locuri de muncă. În România nu există filozofia relocării conform cu ofertele de forță de muncă, iar oamenii sunt învățați că nu prea se mută cu cățel, cu purcel. Angajatul român vrea, în general, o situație similară cu aceea din comunism unde nu mulți își permiteau să caute alceva decât pe lângă casă. După capul meu, a lucra 30-40 de ani într-un singur loc, ca sim-

plu angajat, e doar o dovadă de lene și lipsă de inițiativă. Mă rog, nu toți suntem genii sau mari specialiști, eventual conducători, dar lipsa de curiozitate, de mobilitate până la urmă, ne creează mari probleme. Pe de altă parte, lipsa de sentimente a unei mari companii nu e vreo surpriză pentru nimeni și cum suntem destul de săraci, nici nu ne putem permite o fermitate prea mare în alcătuirea contractelor cu atari companii. De alții ca noi, dispuși să primească mai orice, e plină lumea. În Vietnam, de exemplu, salariul minim e de cam 40 de euro. Dar nu semnarea contractului e problema majoră, ci faptul că nu am fost în stare să pregătim o astfel de situație, pe care deja o puteam anticipa, astfel încât să nu îngroșăm rândurile șomerilor cu un stoc proaspăt de calificați care nu pot fi absorbiți într-o proporție suficientă pe o piață unde lucrează firme relativ mici în domeniu și care, în timp de criză, duc și ele piciorul strâmb.

Despre competențele care evoluează Mai este un pericol, nu imediat, dar clar, decalibrarea calificării. Pentru un om care lucrează în domeniul IT&C, și nu neapărat numai la nivel de licențiat cu o diplomă, multitudinea de schimbări este suficient de mare ca nu după foarte mult timp omul respectiv să dețină doar amintiri tehnologice. Decalajul îl transformă într-un necalificat cu oarece pretenții. În plus, pe criză, nimeni nuși permite cursuri de „întreținere”. Imediat după anunțul părăsirii României de către Nokia, IBM a anunțat că ar fi interesată de o investiție majoră aici, dar dacă de la intenție la faptă drumul e destul de lung, tot ce se poate ca mulți dintre cei dați afară să nu aibă ce face într-un loc de muncă nu chiar asemănător. Nu uitați că nu mulți dintre cei de la noi nu agreează instruirea continuă, iar recalificările de la zero pot fi mult mai scumpe decât actualizarea unui muncitor în formă. Pe scurt ar trebui să învățăm mai clar că „previziunea e mama înțelepciunii”, iar când cineva vine brusc, pregătește-te de despărțire.

OA M E NI I N T E RV I U

Adrian Boţan, McCann: „Cred în meritocraţie, nu în democraţie”

J ob

D e s cription

O să putem vreodată poza ca ei? 61

C I N E ,

CE ?

P O RT RE T

Steve Jobs a murit. Trăiască Jeff Bezos! 58

Pete Townshend tună şi fulgeră împotriva Apple BBC face 75 de ani 66

FOTOGRAFII: Dan Marinescu

I N TERV IU

I NTE R V I U

upă ce în iunie au cucerit nouă premii la Festivalul de la Cannes, cei de la McCann Erickson România s-au întors cu trofee și de la Portoroz. În Slovenia, au luat pentru a treia oară titlul de Agenția Anului, alături de alte 12 distincții, iar Vodafone a fost desemnat Brandul Anului. Despre toate acestea, dar și despre altele, am vorbit cu Adrian Boțan, Creative Partner la McCann Erickson. În fața sediului din strada Jules Michelet din București veghează doar doi lei, care n-au mai putut ține pasul, din punct de vedere numeric, cu palmaresul agenției. Înăuntru însă, pe raftul de trofee, sunt tot felul de statuete cu forme ciudate: „lei”, „tobe”, „trandafiri” și „îngeri”. Urcăm la etaj, trecând printr-o sală mare și veselă ca o grădiniță în care se joacă niște copii mai mari, și intrăm într-o sală de ședințe. Cel care pe Facebook se autointitulează „Creative Suga’ Daddy” ridică receptorul și zice: „Salut, Boți sunt. Am vrea și noi apă și cafele”. Apoi începem. Ați câștigat, felicitări! Cât contează însă aceste premii efectiv, la client? Se poate spune ceva de felul „aduc atâția bani în agenție”? Businessul ăsta e unul de reputație, iar niște băieți au făcut un business din a vinde reputație. Cu cât e mai greu să iei un premiu, cu atât punctezi mai mult la reputație, căci ea ajunge la client și, dacă știi să valorifici asta, o poți transforma în business. Asta fac și organizatorii festivalurilor, de pildă: îți vând ranking. Donald Gunn, în al lui Gunn Report, a făcut chiar și un fel de clasament al reputației pentru festivaluri. Se va face și un clasament al reputației reputației ...? Nu, cred că ăsta e ultimul pas, și e un business foarte mișto, care nu face decât să ierarhizeze și, mai mult decât atât, după o rețetă secretă. Lumea doar încearcă să o bănuiască.

Crezi că va exista un alt festival românesc de publicitate? Încearcă Art Directors Club, sa vedem dacă o să reușească. Festivalurile au început, ca și agențiile, să aibă probleme economice. Brandurile bune, cum e cel de la Cannes, cresc ca business, iar cele regionale dispar. De pildă, n-am mai auzit nimic de festivalul Umbrela de Aur din Bulgaria. Probabil că e ținut în viață, după cum sunt agenții ținute în viață, doar așa, în speranța că piața își va reveni. Gândești global. Ești un capitalist pursânge? Cred în meritorație, nu în democrație. Nu ne putem permite să stăm pe loc, mai ales în momentele astea, și să ne plângem. Dacă tu o iei la fugă atunci când toți stau pe loc și-și trag sufletul, tu o să termini primul cursa. Care e șansa unui jucător mic în momentul acesta? Să dispară? Să se miște. Sunt exemple de jucători mici care fac superprofit. Am susținut de curând o prezentare la festivalul Red Apple din Moscova, cu o temă despre scuze. În general, suntem foarte buni la a găsi scuze pentru chestiile care nu ne reușesc, de la „Mi-a mâncat cățelul tema”,

În timpul campaniei pentru Ciocolata cu Rom, am primit şi ameninţări cu moartea. Chiar am vrut să facem nişte replici, cu noi împuşcaţi

Ca inginer întreb, nu ar trebui să fie un mecanism transparent? Nu, tocmai asta e magia. E ca rețeta secretă de la CocaCola. FOTOGRAFII: Dan Marinescu

mii, Ad’Or dă colțul. E normal așa ceva? Ad’Or a fost un brand marcat de niște probleme. Acum, el moare în mod natural și cred că era cazul să moară. Se întâmplă ce se întâmplă cu orice brand care nu funcționează și care n-are un produs credibil: se delistează.

Și McCann Erickson România cum stă în acest top? Anul acesta ar trebui să intrăm în Top 50. Am mai fost în 2007, când tocmai luaserăm Premiul de Agenția Anului la Golden Drum și multe Grand Prix-uri. În 2011, an în care voi ați câștigat o sumedenie de pre-

până la „Clientul e prost”, „Brieful e prost” sau „E criză”. Ba chiar, dacă nu era criza economică, morală și de identitate în România, nu cred că am fi reușit atât de bine Campania Rom. Cum așa? Inițial, clientul a vrut o campanie bazată pe patriotism. Noi am realizat că, în momentul în care o să-i spui omului „Fii patriot!”, el o să-ți răspundă: „Auzi? Du-te-n Spania, la muncă! Lasă-mă-n pace!” și-o va vota cu picioarele. De aceea, am gândit o campanie în care oamenii să-și redescopere singuri patriotismul, eventual să vină din Spania și să zică: „Dați-ne ciocolata înapoi!” 53

I N TERV IU

Ați fost cam la limită în ultimul timp, de parcă ați încerca să puneți un reșou pe scaunul consumatorului. Campania Rom s-a bizuit pe înscenări. E o tendință generală în industrie sau e strategia voastră? Publicitatea încearcă să fie din ce în ce mai interactivă, să creeze reacție din partea consumatorului. Una dintre tehnici este să provoci. Mulți consumatori nu știu nici azi dacă noi chiar am vrut să schimbăm ambalajul sau dacă ne-am răzgândit pentru că am greșit. Zâmbești când vorbești despre asta. Ești mândru ca de o șotie. A fost o idee ghidușă. Cred că mulți și-au dat seama de glumă și au luat-o ca atare. Acum, pe bune, îți fac o glumă de 1 aprilie. Ce faci, îmi spargi capul? Depinde ce glumă îmi faci. Exact în asta a constat subtilitatea campaniei, când neam întors am fost mișto, a fost ceva elegant. În prima parte însă am primit niște înjurături ... ohoho! Au fost amenințări cu „Vă împușcăm...”. Chiar am vrut să facem niște replici cu noi împușcați... Și de ce nu le-ați făcut? Ei, n-aveam bani, a fost o campanie cu buget mic. În același timp, și una de testare a umorului la români. Cam 54

90 la sută au râs, s-au întors în pozitiv, iar 10 la sută au continuat să ne înjure. Ne-a fost însă teamă că se va băga vreun politician de dreapta incontrolabil, ca Vadim sau ca Becali, și că vom intra într-o scandal naționalist. Asta nu v-ar fi ajutat în a crea vâlvă? Nu, pentru că ar fi deviat discuția de la subiect și ne-ar fi deturnat mesajele. Au fost însă și reacții la un nivel ridicat, chiar au fost mulți care au încercat să dezbată. „Ce înseamnă să fii patriot? Să-ți plătești taxele? Să pui ambalaj cu tricolorul? Să cumperi produse românești?”. Voi sunteți patrioți, dar omorâți AD’OR-ul prin neprezentare ... Da, pentru că facem exporturi pentru România și, cum avem cele mai mari profituri ca agenție, plătim și cele mai mari taxe, tot în România. Asta înseamnă să fii patriot.

„Creația e bonus”, sună o vorbă care circulă prin publicitate. Adică, banii se fac cu conturile de media, cu comisioanele agențiilor la campanii și așa mai departe. Nu te simți neglijat? Asta e demența, că nu poți pune preț pe idei sau e foarte greu. Poți pune preț pe execuție, pe strategie, pe înțelegerea brandului, pe relație și stabilitate. Noi avem un business de redundanță. Jobul creativilor e să pro-

I NTE R V I U

ducă zece idei, dintre care nouă se aruncă. Problema e a sistemului, că agențiile nu sunt motivate să dea idei și clienții cumva acceptă chestia asta. Taie prețul în fiecare an la studiile de creație, multe contracte se vând cu tarife orare, ca la avocat. Creativitatea e doar amendată în funcție de cât produce. Tu produci creștere unui client, deci bugetul tău crește, însă relația rămâne una indirectă. Nu cumva ăsta e unul dintre motivele pentru care reclamele TV sunt, în cea mai mare parte, stupide? Ba da. Sunt multe companii care se complac într-un statu quo, adică eu sunt locul 1, tu ești locul 2, noi facem bani, numărul 3 nu prea face bani. Când vine un challenger și schimbă lucrurile, atunci poți să vezi creativitatea într-o categorie, căci există provocare. Ar trebui schimbată modalitatea de plată, și noi încercăm să facem chestia asta, după cum încercăm să ne implicăm în tot drumul acesta lung de la reclamă până la decizia de cumpărare, să venim cu soluții care să activeze vânzările clientului. Nu înseamnă a te băga unde nu-ți fierbe oala? Nu, înseamnă leadership. După ce m-am întors de la Berlin School of Creative Leadership, am început să simt nevoia de leadership în România. La noi, din cauza viziunii romantice, există confuzie între leadership și carismă. Nu vezi?, în urmă cu 25 de ani, aveam cârmaci, acum avem tot cârmaci. Tindem să alegem oameni care dau bine pe sticlă, ce reușesc să capteze atenția media, dar care nu au neapărat un proiect coerent, nu reușesc să-l explice, să-l comunice coerent și nu motivează lumea să se înhame la el.

Nu există lideri în România? Oamenii l-au identificat pe Constantinescu cu Cuza, dar exclusiv pe asemănări fizice. Pentru că exista nevoia unui lider carismatic, precum Cuza, dar Cuza nu știu ce proiect a avut. În schimb, Ferdinand, cu care nu a fost nimeni asemănat până acum, a avut un proiect de care s-a ținut și pe care l-a realizat. Citeam un studiu în care 80-90 la sută dintre români spuneau că se bazează în primul rând pe Dumnezeu, apoi pe ei înșiși. Adică, helloooo!, bazează-te întâi pe tine, că Dumnezeu nu-ți bagă în traistă! Ei cred că dacă ating moaștele Sfintei Parascheva, lucrurile s-au rezolvat și ei nu trebuie să mai facă nimic. Dar și voi, în publicitate, tot mituri și imagini vindeți. Nu, eu vând o poveste care trebuie să fie adevărată și în care eu însumi să cred. Dacă ea nu se bazează pe realitate, atunci produsul acela moare, căci o minciună, mai devreme sau mai târziu, e sancționată de piață. Stai un pic. Dacă venea la tine cea mai proastă ciocolată din România, tu refuzai contractul? Nu, spuneam că e cea mai proastă, dar adăugam: „Cumpărați-o pentru că e sinceră”. Ar fi fost una dintre acele nouă idei care-ar fi murit. Nu neapărat. Cred că dacă tu spui adevărul despre tine, lumea preferă să cumpere genul acesta de poveste, decât să ai cea mai proastă ciocolată și să spui că e cea mai bună. Noi avem un slogan: „Truth well told”...

V ia Ț a Ș i opera

Adrian Boţan (42 ani) şi-a început activitatea profesională în 1995, cu un an înainte de absolvirea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, ca designer. A lucrat apoi ca Art Director pentru D’Arcy, apoi, în 1998, s-a alăturat echipei McCann Erickson România. A ocupat mai multe funcţii în cadrul companiei, de la Art Director la Deputy Creative Director. În prezent, este Creative Director, Regional Creative Director pe Europa de Est şi Creative Partner. În cei 13 ani la McCann Erickson România, a câştigat, împreună cu echipa, aproximativ 160 de premii la festivaluri naţionale sau internaţionale de publicitate.

I NTERV IU

Am văzut o reclamă, nu demult, în care un american spunea că intenționează să schimbe culorile de pe un ambalaj. Era un adevăr bine spus? Nu, era o glumă. Oricum ai lua-o, o farsă nu e o minciună, ci o convenție cu publicul, chiar dacă e devoalată ulterior. Dă-mi exemplul unei campanii în care ați atacat diferit pe fronturi diferite. Nunta, de la Vodafone. Tema era: cum reușim să facem o demonstrație a acoperirii Vodafone live. Am căutat, printr-o agenție de casting, el alpinist, ea actriță, și s-au căsătorit pe bune undeva prin Munții Făgăraș. A avut toate componentele, TV, social media, campanie de PR, nu una singură. În ce a constat adaptarea la online, de pildă? Pe social media n-am intrat cu clip video, iar personajele și-au creat un cont comun de Facebook și au interacționat din perspectiva asta, folosind produsul. Alt exemplu e CRBL, care e un asset important al Vodafone. Am făcut un reality-show în reclamă și am acoperit cel mai important eveniment din viața lui, venirea pe lume a copilului, care s-a născut în același timp și în realitate, și online. Fetița a avut cont de Facebook, iar acolo lumea i-a votat numele, dintr-o listă aleasă de părinți. Și voi, ca oameni, va trebui să vă adaptați. Nu ești, la 42 de ani, cam bătrân pentru asta? Nu, căci am o latură de geek, chiar dacă nu cred că scrie

Rolul nostru e să deturnăm media din modurile în care e folosită ASTăzi pe mine Digital Creative Director și, by the way, nu cred că nu există așa ceva. De ce? Pentru că toți vom trebui să fim și creativi, și digitali, altfel nu vom mai exista în business peste cinci ani. Viața noastră se digitalizează și avem nevoie de oameni care înțeleg poveștile și știu să le spună, dar și care să înțeleagă și să poată folosi tehnologia. Cum eu nu am copywriter separat de radio, de TV, de print, de ce aș avea unul special pentru digital? Campaniile care reușesc să facă îmbinarea între toate media existente sunt eficiente. Nu cred în campaniile dedicate unei singure media. Pe TV faci masă critică, pe online faci quality. Pe TV colectezi ochi, din online colectezi suflete... 56

Colectezi suflete? Asta sună a Faust. Cinică meserie! Dar foarte necesară, pentru că produce creștere, emulație, concurență. Am auzit oameni speriați de asta, uau!, vreți să fiți peste tot!, uau!, vreți să vindeți cât mai mult. Dar asta duce lumea înainte. Dacă economia nu merge, dacă nu vindem valoare, dacă nu stabilim companii românești care să poată exporta, o să murim ca țară. La fel, e foarte important să te reinventezi, în orice meserie. Uite, Clint Eastwood, care s-a reinventat de vreo trei ori ori în cariera lui. Sau Banksy... Artistul? A început prin a fi artist, apoi a devenit și-un mare comunicator. E ireverențios, surprinzător, a atras atenția, a creat interacțiune, buzz, are mister, are poveste, a scos șiun film despre viața lui. Apropos, are și-o rețetă secretă, cum au Coca-Cola, Google, Gunn Report, căci aproape nimeni nu știe cine e... De fapt, femeile au inventat chestia asta, ascunzânduse sub voaluri. Vezi operele lui Banksy expuse pe ecranul telefonului mobil? Nu, pentru că artiștii nu se folosesc de media în moduri tradiționale, ei creează media. De-aia ai mult de învățat de la ei. Uite exemplul unui alt artist conceptual, Maurizio Cattelan. Tipul și-a rugat prietenii să reclame un hoț fictiv la poliție și, când se va executa portretul robot, toți să-l descrie pe el. Apoi a adunat portretele și a făcut expoziție cu ele. Or, din ce media face parte chestia asta? Din niciuna. Tipul a inventat ceva nou. Cred că asta ar trebui să facem și noi, să inventăm ceva nou, să deturnăm media din modurile în care e folosită astăzi. De ce sunt oamenii din publicitate atât de idiosincratici? Există vendete, invidii, orgolii ... Poate pentru că lipsește acel sistem, cum are Google, care dă rankingul. Dar a trecut timpul, lucrurile s-au așezat și oamenii sunt mai relaxați. Pe voi, McCann Erickson România, cine vă invidiază cel mai tare? Nu știu. Nu m-am gândit niciodată la asta. E o energie negativă, care te trage înapoi. Trebuie să fii concentrat pe ce faci tu, nu pe ce zic ceilalți. La noi, e o vorbă: „Ești la fel de bun pe cât e ultima ta campanie”. Cred că provocarea e să-ți bați mereu ultima idee, aprobată sau neaprobată. Dacă gândești așa, poți să progresezi. Care a fost cea mai proastă idee de campanie a voastră? Am făcut și campanii destul de naive. De pildă, una pentru Düfa, prin 1998. Era un spot de 20 de secunde, cu un tip care vopsea și cânta un cântec nemțesc. Cum ai face acum acea reclamă? E greu, e greu... Costă bani. Ce? Să ai ideea sau să o transformi într-o reclamă bună? Nu, să ți-o spun.

PORTRET

Steve Jobs a murit

Trăiască Jeff Bezos! Fondatorul Apple mai trăia încă pe când presa specializată în tehnologie a ajuns la consens în privinţa lui Jeff Bezos, omul care a pus pe picioare Amazon: “E noul Steve Jobs.” Comparaţia a fost alimentată de două evenimente: demisia lui Jobs din funcţia de CEO al Apple, de la sfârşitul lui august, şi lansarea de către Bezos, o lună mai târziu, a primei tablete care pare a oferi o alternativă distinctă la iPad: Kindle Fire. Bineînţeles că formula “noul Jobs” s-a transformat imediat în clişeu. Dar, dincolo de ea, Bezos este cu adevărat un superstar tehnologic, şi anume unul în ascensiune. de IULIAN COMANESCU

drept, Bezos are un stil asemănător de prezentare cu Steve Jobs: pasionat și persuasiv. Însă, zice-se, preferă cămășile albastre și pantalonii kaki, specifici pentru business casual sau friday wear, combinației jeans-helancă a lui Jobs. Amazon este o companie care crește foarte mult, foarte repede, la fel ca Apple, însă, spre deosebire de aceasta, care vine dinspre hardware, se leagă de online retail. Și, în fine, “noul Steve Jobs” e cotat de Forbes cu o sumă de bani de trei ori mai mare decât a celui vechi: 19,1 miliarde în septembrie 2011, față de 6,5-7 miliarde, cât ar fi avut acesta dacă ar mai fi trăit.

Coada lungă de cărŢi

urios, omul care e azi pe locul 30 în topul global Forbes al miliardarilor avea în 1999 pierderi de 550 de milioane de dolari cu Amazon, probabil mai mult decât a făcut Sidex de la înființare la privatizare. Fondase Amazon în 1994, ca magazin de cărți, cuprins de regretul de a nu fi participat la primele stadii ale “goanei după aur” pe care o vedea în dezvoltarea internetului. Formula aleasă: magazin de cărți electronice. O structură care să depășească dimensiunile oricărui retailer offline, adică limita de aproximativ 200 de mii de titluri pe care le poate distribui un lanț de librării fizic, prin scheme “cartea prin poștă”. Un deziderat nobil din punct de vedere cultural, dar unde ar fi fost profitul? Până prin 2000, când așa-numitul dot com bubble s-a spart, numai Jeff Bezos și alți câțiva ar fi putut ști. Ulterior, a devenit destul de clar că un număr imens de 58

produse aduc venituri bune, chiar dacă nu toate sunt best seller-uri fiecare. Modelul a fost sistematizat ulterior de Chris Anderson în articolul publicat în Wired în 2004, referitor la long tail, coada lungă, care avea să fie urmat de o carte: un număr suficient de mare de CD-uri, cărți, melodii în format mp3 sau altele asemenea aduce profituri bune distribuitorului chiar dacă fiecare se vinde doar în câteva exemplare. Cu alte cuvinte, un album scos de Madonna aduce mai puțini bani decât câteva mii de albume obscure. De unde un grafic asemănător cu clopotul lui Gauss, în care zona foarte înaltă, a Madonnei, revine magazinelor fizice, iar coada lungă, retailerilor online. Pe Amazon poate publica o carte electronică oricine are o conexiune de internet și e capabil să redacteze un document Office în limba engleză. Dar nu numai: Amazon.com e și un fel de Web 2.0 înainte de Web 2.0 prin facilitatea de User Reviews, aprecierile critice adesea foarte inteligente pe care formulează posesorii de conturi de pe la sfârșitul anilor ‘90. Adică UGC, conținutul generat de utilizatori care avea să devină o mantră generalizată deabia prin 2004-2005.

PORTR E T

La 47 de ani, Jeff Bezos valorează 19,1 miliarde de dolari şi e ancorat în cele mai tentante pieţe din tehnologie: tablete şi online retail

Nu e de mirare că a funcționat și că Bezos și echipa lui au extins conceptul rapid, la muzică, produse electronice, electrocasnice, mâncare și altele. Pierderile de peste o jumătate de miliard nu erau o îngrijorare în sine pentru fondator, fiindcă acesta gândise un model de afacere care să nu realizeze profit primii câțiva ani. A listat compania la bursă în 1997 și, cu toate presiunile acționarilor, profitul a început să apară de-abia în 2001: cinci milioane de dolari, o sumă modică pentru dimensiunile companiei. Însemna totuși că fondatorul era unul din primii antreprenori care putea surâde după implozia dot com-urilor.

Studentul model cu râs de goarnă și Kindle

ezos gândise Amazon în decursul unei călătorii prelungite în SUA, scriind planul de afaceri în escale. Spre deosebire de alte nume notorii din Silicon Valley, care sunt college dropouts, oameni care au renunțat (destul de repede) la facultate, era un absolvent merituos de Princeton și avea experiență de business, la lansarea companiei. Într-un interviu de pe Achievement.org, spune că necazurile cele mai mari pe care le-a avut în timpul studiului se leagă de râsul caracteristic, de claxon cu goarnă: “Mi-am pierdut drepturile la bibliotecă odată, ceea ce m-a deranjat foarte tare, fiindcă am râs prea tare în sala de lectură. Am avut râsul ăsta toată viața. Nu știu de unde vine. Au fost vremuri în care fratele meu și sora mea nu voiau să meargă la film cu mine din cauza lui. Era prea jenant.” Probabil că intimitatea lui Bezos cu cărțile a avut de-a face nu numai cu maga-

zinul virtual lansat, ci și cu celebrul Kindle, lansat nu mai de mult de acum patru ani. Prima versiune, cea din 2007, avea un design care azi pare bizar și putea înmagazina numai 200 de cărți fără ilustrație. Întâmpinat cu neîncredere, ca și alte produse revoluționare, și ani de zile doar apanaj al speciei rare pe care o constituie marii amatori de carte cu mintea deschisă către noi tehnologii, avea un principiu revoluționar: ecranul eInk (cerneală electronică), care imită foarte bine pagina tipărită de hârtie și e aproape la fel de odihnitor pentru ochi. Pe Kindle nu se poate citi ca pe iPad, la întuneric, în schimb afișează perfect paginile și în lumina directă a soarelui. De la Kindle 2, dispozitivul a devenit din ce în ce mai cizelat și mai accesibil pentru public. Versiunea lansată pe 28 septembrie are ecran touch și te lasă să alegi între nu mai puțin de un milion de titluri de carte din toată lumea, prin magazinul-mamă. Pentru comparație, Google Books scanase 12 milioane de cărți în iunie 2010, dar era vorba de titluri cu mai multe ediții și estima că în întreaga lume s-au publicat aproximativ 130 de milioane de cărți. Google Books nu funcționează încă în chip de magazin electronic. Prețul ultimei versiuni de Kindle, cu ecran touch și reclame, e incredibil: 99 de dolari în SUA.

Tableta și norul de calculatoare

ntre timp, Jeff Bezos așezase Amazon pe o arhitectură de servere despre care și-a dat seama că e necesară doar în perioadele de vârf, legate de sărbători. Așa i-a venit ideea să închirieze spațiu de stocare și putere de calcul, de unde Amazon Web Services (AWS), cloud-ul companiei. De serviciile AWS au beneficiat cele mai diferite companii, de la Wikileaks la Issuu.com. Ceea ce face din Amazon una din cele mai fertile companii în epoca postPC, în care documentele și aplicațiile vor fi rulate nu de pe calculatorul de acasă, ci de pe Web. Iar cloud-ul Amazon și-a găsit o aplicare strălucită într-un alt produs lansat anul acesta, pe 28 septembrie, de Bezos: Kindle Fire, tableta care e o alternativă populară și ieftină la iPad, la numai 199 (față de 499) de dolari. Prețul, ca și cel al e-readerului Kindle, se referă la piața americană; de altfel, europenii mai au de așteptat pentru a cumpăra noutățile anunțate în 28 septembrie de Bezos, nu atât din vina Amazon, cât a unor complicații legale legate de cloud com59

PORTRET

Modelele miliardarului în interviul oferit Achievement.org, Jeff Bezos îşi aminteşte, la capitolul modele, în primul rând bunicul. Fermier, acesta i-a dat probabil un sens concret al obiectivelor şi realizărilor, fiindcă Bezos a lucrat la ferma lui până la 16 ani în fiecare vară. “Aş încuraja pe oricine să încerce să-şi petreacă timp nu numai cu părinţii, ci şi cu bunicii”, conchidea Bezos în interviul amintit. Ulterior, Bezos a început să-i admire pe Thomas Edison (previzibil) şi Walt Disney (mai puţin previzibil). De ce pe ultimul? “Disney era altceva. (…) Avea acea capacitate incredibilă de a crea viziuni de care putea să convingă numere mari de oameni. Lucrurile pe care le-a inventat, ca Disneyland-urile, erau viziuni de asemenea proporţii, încât nu puteau fi aduse la viaţă de un individ, spre deosebire de lucrurile la care lucra Edison. Disney era în stare să facă o echipă mare să lucreze într-o direcţie concertată.”

puting. Cum reușește Amazon, totuși, să ofere o tabletă funcțională și atrăgătoare la mai puțin de jumătate din prețul iPad? Pe lângă unele simplificări (ecran mai mic, lipsa 3 G), Kindle Fire e, așa cum arătam într-un număr trecut, și un dispozitiv destinat consumului și reclamei altor produse Amazon, de la muzică la reviste în culori. Dar, în plus, tableta se sprijină chiar pe cloudul Amazon, prin intermediul unui browser revoluționar pe nume Silk. Internet Explorer, Firefox sau Chrome folosesc de regulă numai resursele calculatorului care rulează, ceea ce nu deranjează la laptopurile și desktopurile contemporane, mult mai puternice decât tabletele. Însă timpul în care acestea din urmă – sau telefoanele – încarcă o pagină e sensibil mai lung tocmai din cauza procesorului și a altor caracteristici mai slabe. De unde ideea unei alternative care să ruleze parțial de pe internet. Adică Silk.

Viitorul lui Bezos și al Amazon

ifrele Amazon referitoare la trimestrul al III-lea din 2011 arată că fondatorul este în continuare mai puțin interesat de profitul pe termen scurt. Profitul net a scăzut cu 73%, însă vânzările au crescut cu 44%, până la peste 10 miliarde de dolari. Toate acestea se leagă, desigur, de investițiile în noua gamă Kindle, dar și de creșterea magazinului virtual, unul din puținele care livrează fără restricții și în România. Ar fi cazul ca Amazon să se apuce să-și optimizeze rezultatele? Nu. Compania a mizat oricum pe cele mai bogate piețe ale momentului: tablete și retail on-line. Acum, lui Bezos nu-i rămâne decât să aștepte. Sau să se ocupe de altele, cum ar fi zborurile spațiale, prin intermediul Blue Origin, companie pe care a fondat-o în 2004.

JOB DESCRIPTION

Fotojurnalism Si fotorep orteri

O să putem vreodată poza ca ei? Fotojurnalism: Wikipedia zice că e o meserie cu un cadru etic rigid, spre deosebire de fotografia de celebrităţi, cea de modă sau alte subdomenii ale activităţii. E limpede de ce: e cu jurnalism, deci cu reflectarea imparţială a realităţii. Are corespondent în încadrarea românească de fotoreporter, care se referă de regulă la un fotograf angajat la un ziar, care pozează mai ales eveniment. Cu alte cuvinte, există și în ziua de azi. Dar cum s-a schimbat și cine sunt exponenţii ei în România? de IULIAN COMANESCU

eseria e veche de 70-80 de ani și a cunoscut perioada de maximă înflorire în secolul trecut, între 1930 și 1950, alimentată de două descoperiri tehnologice. Prima e așa-numita stereotipie, adică acele clișee de zinc cu care imaginile puteau fi reproduse prin puncte minuscule de diferite dimensiuni. Cu alte cuvinte, ceea ce în terminologia anglosaxonă se numește halftone și a fost preluat, ca idee, în construcția imaginii de calculator din puncte. Iar cea de-a doua este filmul sensibil de 35 de milimetri, care a putut fi utilizat pe teren, în condițiile cele mai ingrate de lumină, într-un aparat de dimensiuni reduse gen Leica sau Contax. Fotografii au început să petreacă ani în șir în țări îndepărtate sau pe teatre de luptă și au devenit celebrități din clasa lui Henri Cartier-Bresson sau a lui Robert Kapa. Catastrofe ca Războiul din Spania sau Al Doilea Război Mondial au fost, așa cum se întâmplă, vești bune pentru astfel de realizatori.

Declin sau rafinarea genului? Dacă am fi realizat acest material acum trei ani, numele avute în vedere ar fi fost cu parțial diferite. Numai Bogdan Cristel și Cristian Preda vin din prima generație de după 1989, dar Octav Ganea și Mircea Reștea sunt fotojurnaliști din promoția mai nouă. Presa cotidiană din România s-a schimbat radical și din punctul de vedere al oamenilor din spatele ușii pe care scrie Departamentul Foto. Mulți dintre meseriașii anilor trecuți s-au reprofilat pe alte genuri foto, au plecat din țară ori s-au apucat pur și simplu de altceva. Și nu e vorba numai de criză economică și efectele ei în media, ci și de apariția foarte popularului citizen journalism, jurnalism la care are acces oricine are o cameră acceptabilă și se află lângă un eveniment. Fiindcă, e drept, din punctul de vedere al publicului, ceea ce contează mai adesea e informația existentă într-o poză, din categoria “Celebritatea X a intrat cu mașina în șanț” sau “Tornadă pe DN 1”. Însă asta nu înseamnă că fotoreporterul rămâne fără obiectul muncii, ci doar că are criterii mai pretențioase de satisfăcut. La fel cum pictura a rămas fără funcția figurativă la apariția fotografiei, astăzi profesioniștii acesteia din urmă trebuie să adauge ceva în plus realismului nud al imaginii și evenimentului. Multe din imaginile care urmează arată că acel ceva se numește poezie ascunsă. 61

JOB DESCRIPTION

bogdan cristel

Sărăcia cu deplin acces la informaţie din Bucureşti, România

REUTERS

Bogdan Cristel s-a născut în 1969 şi şi-a început cariera in 1992, la „Dreptatea”. Înainte de Reuters, a trecut pe la „Ora”. Pentru celebra agenţie de presă livrează fotografii din România, dar s-a ocupat şi de evenimente globale ca Turul Franţei la ciclism. A preferat sa renunţe la autoportretul în cuvinte si ni l-a trimis doar pe cel foto.

Didier Senft, celebrul “diavol” care apare anual la Turul Franţei, pentru a-i încuraja pe ciclişti

JOB DESCRIPTION

OCTAV GANEA

Alexandra Dima, o fetiţă de 4 ani şi 3 luni, aşteaptă evacuarea dintr-un adăpost ilegal din Sectorul 2, unde locuia cu părinţii. Bucureşti, 28 iulie 2011

MEDIAFAX

„Nu am avut vreodată impresia că voi schimba lumea”

Născut la 22 august 1985, absolvent al Universităţii de Arte din București. A lucrat la Kritik și Gândul, din 2009 e la Mediafax Group. Participant la proiectul World Press Photo SEE – South Eastern European New Perspectives. La capitolul “Autoportret”, ne-a livrat doar cuvintele, nu și fotografia, care îi aparţine lui Mihai Dăscălescu. “După cinci ani de muncă în presă, spun fericit că nu am avut două zile identice; nu am vreo diplomă, oricât de stingheră, care să ateste că materialele realizate de mine au plăcut unui juriu, dar continuu să lucrez cu aceeași tragere de inimă ca în prima zi. Nu am avut vreodată impresia că voi schimba lumea din postura de fotograf, nu consider că fotojurnalismul a murit/va muri, nu am promis cuiva mai mult timp decât aveam între două acțiuni ale ziarului/agenției, nu plec fără camera foto din casă și nu voi termina vreodată de crescut ca fotograf, deși simt că îmbătrânesc accelerat.”

Zilele Bucureştiului: o tânără, în timpul spectacolului “Piaţa îngerilor” al trupei Les studios de cirque. Bucureşti, 18 septembrie 2011

JOB DESCRIPTION

CRISTIAN PREDA

Cvadrupla campioană mondială Anastasia Liukin la Jocurile Olimpice. Beijing, 2008

Gazeta Sporturilor

„În fotogafia de sport nu știi ce e mai important, informația sau personajul?”” Născut în 1968, Cristi Preda e specializat în fotoreportaj sportiv. A lucrat la Sportul Românesc și Sport XXI, după care a trecut la Gazeta Sporturilor. A fost desemnat de șase ori Fotoreporterul Sportiv al Anului de Asociaţia Presei Sportive și mai deţine un Premiu “Ioan Chirilă” “Ca fotograf de sport m-am născut în perioada când pelicula nu se măsura în gigabyți, iar tehnica nu schimba valorile. În fotografia de sport, nu știi ce este mai important: informația sau personajul? E decizia redactorului. El are ședința de sumar, la tine totul se măsoară în fracțiuni de secundă, care te pot face să pierzi acea imagine de o mie de cuvinte. Cum poți simți emoția, satisfacția și adrenalina, altfel decât fotografiind evenimente și personaje? Poți înțelege ce înseamnă Jocurile Olimpice. Mulți le văd, le discută. Eu le trăiesc. Eu sunt unul, ei sunt miliarde.” 64

Mihai Covaliu, despre bronzul de la Beijing: “Această medalie este mai muncită şi mai valoroasă decât aurul de la Sidney, din 2004”, îşi justifica sportivul român urletul. Beijing, 2008

JOB DESCRIPTION

Mircea Reștea

Suspendarea lui Traian Băsescu. Un suporter încearcă să îl sărute pe preşedinte. Piaţa Universităţii, Bucureşti, 19 aprilie 2007

România liberă, Marie Claire

„Modul în care interacționezi cu cei pe care îi fotografiezi mi se pare decisiv” Născut în 1975, Mircea Reștea a lucrat la cotidianul Crișana din Oradea, iar apoi la Realitatea românească și Cotidianul. Din 2010 e în echipa României libere și are și o colaborare cu un glossy, Marie Claire. “Întâmplarea a făcut ca, în timpul unei excursii la Budapesta, să văd expoziția cu fotografiile câștigătoare la World Press Photo ’97 – acela a fost momentul în care am decis că vreau să fac fotografii de presă. De altfel, unul dintre favoriții mei e un obișnuit al premiilor WPP: James Nachtwey, pe care îl admir nu doar pentru fotografiile sale, ci mai ales pentru felul în care relaționează cu oamenii: e foarte calm și empatic, am văzut asta în War Photographer, un film despre el, realizat de Christian Frei. Modul în care interacționezi cu cei pe care îi fotografiezi mi se pare decisiv pentru a realiza o fotografie bună; o dată ce ai fost acceptat ți-e mult mai ușor să te concentrezi asupra compoziției, luminii, culorilor și, mai important, poți să te apropii de subiect.”

Invitaţi la onomastica lui Ion Iliescu (7 ianuarie). Bucureşti, 2009

CI NE,

CE?

Pete Townshend tună şi fulgeră împotriva Apple Townshend este chitaristul şi compozitorul de la The Who

Pete Townshend, fost chitarist The Who, a numit iTunes-ul companiei Apple “vampir digital”, într-o prelegere inaugurală pentru John Peel Lecture, un proiect BBC referitor la DJ-ul de radio britanic. Cu peste 40 de ani de prezență în industria muzicală, Townshend recomandă companiei Apple să își dezvolte divizia de muzică astfel încât piața muzicală să aibă de câștigat în ansamblu, iar creatorii să fie impulsionați să facă produse de calitate. El propune un model de companie care să combine avantajele noilor tehnologii cu cultura organizațională a unei case de discuri obișnuită. Townshend spune că o casă de discuri asigură unui artist, printre altele, îndrumare editorială, condiții de a crea, investiții în proiecte noi, promovare, distribuție și servicii financiare. Apple se ocupă numai de distribuție și de servicii financiare, cu ceva marketing în cazul unor produse pe care ei le consideră cu potențial. În schimb, încasează comisioane mari, nesupuse nici unei negocieri personale, iar artiștii sunt pasați unor intermediari, astfel încât sunt încă o dată taxați. Acest lucru îi sufocă pe artiștii relativ necunoscuți care nu își pot permite nici măcar serviciile de contabilitate aferente pentru colectarea micilor sume primite de la asemenea intermediari. Townshend crede într-o rezolvare simplă: angajarea de Apple a 20

BBC face 75 de ani Pe 2 noiembrie s-au împlinit 75 de ani de când BBC a făcut prima transmisiune tv, de la studiourile din Alexandra Palace, din nordul Londrei. The Media Blog îl citează pe Robert Seatter, șeful BBC History, care descrie felul în care această primă difuzare a fost receptată de presă: “Jurnaliștii de la The Times au fost în mod deosebit neimpresionați, explicând că omul e o ființă socială care nu va abandona plăcerile gregare ale teatrelor și restaurantelor pentru o plăcere singuratică furnizată de un televizor din casă.” Primul program de divertisment a început cu un cântec interpretat de Adele Dixon care explica în versuri telespectatorilor ce se întâmplă în fața lor: “Un labirint minunat de raze magice și mistice/ Până la urmă e vorba de noi/ Și prin imagini și sunete urmărim/ Poze vii venite din spațiu”. Se estimează că 400 de britanici cumpăraseră un televizor la data acestei transmisiuni, așa că publicul total a fost, probabil, compus din 66

de experți de la companiile de discuri care oricum sunt pe moarte. Aceștia ar putea lucra și finisa cântecele împreună cu artiștii înainte de lansarea unui produs. Alte măsuri posibile ar fi investițiile în echipamente electronice pentru 500 de artiști promițători anual și contact direct cu artiștii, din punct de vedere financiar, astfel încât aceștia să primească banii direct de la compania Apple. În acest mod piața ar avea noi oportunități de dezvoltare și ar crește și din punct de vedere creativ. De asemenea, discursul lui Townshend i-a țintit și pe cei care fac sharing neautorizat de fișiere, “distrugând copyright-ul așa cum îl știm”. “Cuvântul a împărți (sharing) înseamnă să dai ceva ce ai câștigat tu, ai făcut tu sau pentru care ai plătit”. Cei care nu plătesc pentru muzică “pot foarte bine să vină să fure bicicleta fiului meu, dacă tot fură”. Conform BBC, compania Apple nu a dorit să comenteze nici una dintre afirmațiile făcute de Townshend la John Peel Lecture.

1953

1966

1974

1986

1991

1997

2002

2006-prezent

ID-urile de post, în ordine cronologică

câteva mii de curioși. Pentru a sărbători prima transmisiune, pe 5 și 6 noiembrie, se organizează tururi în primele studiouri BBC, mici după standardele de astăzi, dar suficient de mari cât să arate publicului din perioada interbelică trupe întregi de balet dansând sau orchestre numeroase interpretând piese faimoase la vremea aceea. Organizatorii evenimentului dau posibilitatea vizitatorilor să devină prezentatori de știri, machiați în stilul epocii, cu ruj albăstriu și farduri care albesc fața și promit înregistrări ca suvenir. Atmosfera va fi întreținută de o trupă de muzică în stilul anilor ’30. Programul include și prezentări legate de viitorul televiziunii, prin demonstrații ale ultimelor inovații din televiziunea 3D.