Constelatii diamantine, nr. 6 (106) / 2019

Per aspera ad astra

Constela\ii Constela\ii diamantine diamantine Revist# de cultur# universal# editat# sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni

Anul X, Nr. 6 (106) Iunie 2019

Semneaz : Petru-Ilie Bir u Dumitru Buhai Mihai Caba Livia Ciuperc Florian Copcea Amalia Costinescu-Crusos Nicolae David Doina Dr gu Mariana Carmen Gardner Nicolae Grigorie-L cri a Lucian Gruia Marian Hotca Daniel Luca Daniel Marian Galina Martea Constantin Miu Vasile Moldovan tefan Radu Mu at Tudor Nedelcea Janet Nic Valentin Nicoli ov George Petrovai Ionel Popa Ion Popescu-Br diceni Vavila Popovici Mihai Posada Camelia Radulian Paula Romanescu Nicolae Rotaru Florentin Smarandache Philip Tudora Al. Florin ene Titina Nica ene Nicolae V reanu Sârbu Costel Stancu Andru a R. V tuiu Mariana Zavati Gardner

Albert Weisgerber - Bahic

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

2

Constela\ii diamantine

Sumar Tudor Nedelcea, O nou încercare de sacrificare a lui Eminescu sau “Desp irea de Eminescu” .....................................................pp.3-9 Ionel Popa, Mateiu Caragiale - spa iul între “via a ce se vie uie te” i “trâmba de vedenii” .....................................................................pp.10-14 Al. Florin ene, Elogiul crimei prin prisma imanen ei tragicului din literatura popular o eroare moral i estetic ....................pp.15,16 Livia Ciuperc , Satul i ranul în vremea lui Alexandru Macedonski ..................................p.17 Vavila Popovici, Filozofia, Religia i tiin a (I) ......................................................................pp.18,19 Doina Dr gu , Desf urare cosmic , profunzimi sentimentale .....................................................p.20 Paula Romanescu, Saphice ...........................p.21 Janet Nic , Un artist român de legend ..pp.22,23 Daniel Luca, Teorema lui Daniel .................p.23 Daniel Marian, Inspirata mutare pentru a intra în ah etern ...............................................pp.24,25 Titina Nica ene,Poeme ...............................p.25 Nicolae Rotaru, Convie uiri epistolare ......p.26 Florian Copcea, Paradoxul temeiului sau mitul celuilat eu ..................................................pp.27-28 Mihai Caba,Poezia, între Imaginar i Virtual ......................................................................pp.29-31 Petru-Ilie Bir u, Poezia lui Al Florin ene - o rb toare a Cuvântului .......................pp.32,33 Constantin Miu, Un maestru al misivei ......p.33 Valentin Nicoli ov, “Ostrov”-ul Florentinei Dalian ..............................................................p.34 Vasile Moldovan, Iubirea în poemul haiku ......................................................................pp.35,36 tefan Radu Mu at, Versuri pentru copii ...p.36 Lucian Gruia, “Universul umanit ii - evolu ie i involu ie” ......................................................p.37 Galina Martea,Poeme ....................................p.38 Mariana Carmen Gardner, Versuri .............p.38 Nicolae V reanu Sârbu,Poeme .................p.39 Mariana Zavati Gardner, Poeme ..................p.40 Marian Hotca,Poeme ......................................p.41 I. Popescu-Br diceni, Memoria i lumina ...p.42 Costel Stancu,Poeme .....................................p.43 Camelia Radulian,Poeme ..............................p.44 Florentin Smarandache, Andru a R. V tuiu, Evolu ie Neutrosofic Uman în Spiral sau Divinul este în Om ....................................pp.45-50 Nicolae Grigorie-L cri a, Liberul-cuget tor .............................................................................p.51 Dumitru Buhai, Pietroiul lui Sisif ........pp.52,53 Mihai Posada, Summitul de la R inari ..pp.54,55 George Petrovai, La trecutu- i mare, un prezent minor... (I) .........................................................p.56 Nicolae B la a, Despre Actor/Spectator în spectacolul lumii ......................................pp.57,58 Amalia Costinescu-Crusos, Constela ii epigramatice.....................................................p.59 Nicolae David, Constela ii epigramatice ....p.59 Philip Tudora, Pic tur de pictur ..............p.60

Anul X, nr. 6(106)/2019

Revist de cultur universal Fondat la Craiova, în septembrie 2010 - apare lunar Membri de onoare ai colectivului de redac ie - Prof. univ. dr. Remus RUS - Prof. dr. Florin AGAFI EI, orientalist, sanscritolog - Diplomat Petre GIGEA-GORUN, ambasador, scriitor - Prof. univ. dr. George POPA, scriitor, traduc tor, eminescolog, critic de art

Redac ia Redactor- ef: DOINA DR GU Secretar general de redac ie: JANET NIC Redactori literari: IULIAN CHIVU LIVIA CIUPERC DANIEL MARIAN BEATRICE SILVIA SORESCU Redactor artistic: PHILIP TUDORA (UK)

Redactori asocia i - Prof. univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE, SUA, scriitor, matematician, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. CRISTIAN PETRU B LAN, SUA, scriitor, pictor, sculptor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. univ. dr. VIOREL ROMAN, Germania, scriitor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Anglia, scriitor bilingv, critic literar, traduc tor, membru al Uniunii Scriitorilor din România i al Royal Society of Literature UK - Prof. dr. GALINA MARTEA, Olanda, poet, prozator, jurnalist, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte Responsabilitatea privind con inutul materialelor publicate în revista Constela\ii diamantine apar ine strict autorului care semneaz textul.

Materialele se pot trimite la adresele: constelatiidiamantine1@gmail.com const.diamantine@gmail.com revista.constelatiidiamantine@gmail.com

Fondatori: Doina Dr gu , Janet Nic , N.N. Negulescu, Al. Florin ene

ISSN 2069 – 0657 Adresa redac iei: Cartier L pu , Bd. Decebal, bl. S2, ap. 13, Craiova, Dolj, România, cod: 200440

Ilustra ia revistei: Albert Weisgerber

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

3

Tudor NEDELCEA

O nou[ @încercare de sacrificare a lui Eminescu sau „Desp[r\irea de Eminescu” „De avem sau nu dreptate, / Eminescu s ne judece” Grigore Vieru Dup apari ia edi iei academice a Operelor lui M. Eminescu (început de Perpessicius, continuat de Al. Oprea i finalizat de Petru Cre ia i D. Vatamaniuc, împreun cu colaboratorii lor) era de teptat un interes deosebit pentru adev ratul Eminescu; interes ce trebuia concretizat în studii exegetice printr-o recitire critic a întregii sale opere. C ci Eminescu este o institu ie na ional , este „constela ia care ne-a adoptat i ne-a ar tat cine suntem i ce suntem, transfigurându-ne i pe noi”, care ne-a scos dintr-o „pasivitate spiritual ”. „ Trebuie, prin urmare, - zice Edgar Papu -, ne str duim în permanen s -l merit m pe Eminescu. În primul rând s tim s suferim ca el. S fim demni de Eminescu i s c ut m mereu fim la o în ime la care el s nu se ru ineze de noi”.

Suntem noi, azi, demni de cel care «are meritul de a fi salvat onoarea spiritual a poporului român» (Petre ea)? Suntem noi, azi, la acea în ime moral i spiritual la care Poetul nu se ru ineaz de noi? Sau înc „r mânem descoperi i fa de el” (C. Noica), de i îl s rb torim chiar de dou ori pe an?

Fire te, orice dezbatere a crea iei sale este oricând binevenit , cu unele condi ii: s fie pertinent i obiectiv . i pentru îndeplinirea acestor condi ii apelez la metoda de lucru preconizat de Eminescu la 26 de ani i expus în Convorbiri literare la 1 august 1876: „vom trebui s ne înarm m mintea cu o rece nep rtinire i s nu surescit m cugetarea”, spre a nu ne agita „cu vehemen prin întuneric, în lupta cu fantasme”.

O astfel de dezbatere g zduie te „s pt mânalul de tranzi ie”, Dilema în nr. 265 din 27 febr. - 5 mart. 1998. Cele ase pagini ale revistei dedicate lui Eminescu, încep cu articolul de fond al lui Cezar Paul B descu, care, cu candoare dezarmant , declar din capul locului: „Poezia lui Eminescu nu m încânt , de fapt ea nici nu exist pentru mine, decât cel mult ca obligativitate colar - era, deci, lipsit de substan ”. La rândul lui, poetul însu i era „ceva inert i ridicol, ca o statuie de metal goal pe din untru i cu dang t

spart.” Acela i, remarcând c omul Eminescu a devenit „obiectul unui monstruos cult al personalit ii”, „transformat într-o bancnot , devenind astfel marf ”. Revista strânge, în cele ase pagini, semn turile unor personalit i (N. Manolescu, Al. Paleologu, Z. Ornea), al turându-le unor cvasinecunoscu i, de i ace tia se autointituleaz „scriitor”, „scriitor, critic, eseist, profesor, redactor,...” (R zvan dulescu, Pavel Gheo Radu, T. O. Bobe, Cr. Preda).

Citatele de mai sus sunt preluate din Argumentul lui C. P. -B. i ele au menirea de a fi teziste, direc ionate în acest sens. i pentru a da, în acest scop, „un s tos aer de prospe ime”, C. P.-B. apeleaz la autori care s -i r spund acestei teze. Astfel, cum se explic c nici un eminescolog contemporan (D. Vatamaniuc, Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Zoe Dumitrescu-Bu ulenga, G. Munteanu, Gh. Bulg r, I. M. tefan, N. Georgescu, Th. Codreanu, Ovidiu Vuia, Victor Cr ciun etc.) nu sunt solicita i s aduc , i ei, „un s tos aer de prospe ime”?

Ce-i drept, unii dintre criticii solicita i nu se încadreaz întocmai în tezele propuse de alc tuitorul paginilor despre Eminescu.

De pild , N. Manolescu pune unele întreb ri deosebit de pertinente: se mai cite te, azi, cu adev rat Eminescu; cât de profund se recite te, cum i cât de utilizat este edi ia academic , într-adev r intruvabil . Reputatul critic i proasp t academician r spunde c pe cititorul de azi nul mai preocup „acea lectur spontan i individual , care s fac din poeziile lui Eminescu o carte de c tâi”, poetul fiind „îngropat sub respectul datorat poetului na ional”. Recitirea crea iei eminesciene „în stare s creeze un nou interes pentru o oper gândit i scris în secolul trecut”, lipse te, în bun parte, cercet torului de azi, relectur care s duc la studii exegetice. i „articolele politice ar merita i ele o nou lectur critic ”, spune, cu dreptate, N. Manolescu i nicidecum a le „exalta ca modele de gândire, sau a le combate, ca na ionaliste i antisemite”. Solu ie propus ; relectur critic ateni... desp irea de Eminescu i pentru a

4

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

trece la studii pe text, cu toate componentele acestuia (critic textual , subtextual , contextual , intertextual ).

Sintagma „desp irea de Eminescu” este preluat perfid i iat l pe „Eminescu v zut de departe” de R zvan R dulescu, adic „plutind într-un sos”. „Scriitorul” R zvan R dulescu este surprins, din capul locului (cite te articolul lui) de „mediocritatea elogiilor” tate de Eminescu „cu scurgerea secolului”. Dar s vedem cine-s autorii „mediocrit ii elogiilor”. Ei bine, ei nu sunt nume sonore, precum T. O. Bobe, Pavel Gheo Radu, Cristian Preda & company din num rul 265/27 febr. - 5 martie 1998 al „s pt mânalului de tranzi ie”, Dilema. Ace ti elogiatori „mediocri” sunt re inu i de istoria literaturii române sub numele de Titu Maiorescu, E. Lovinescu, Garabet Ibr ileanu, N. Iorga, Lucian Blaga, Gala Galaction, G. C linescu, Tudor Arghezi, D. Popovici, D. Caracostea, Mircea Eliade, Tudor Vianu, Perpessicius, Vladimir Streinu, G. I. Toh neanu, Aug. Z. N. Pop, C. Ciopraga, Edgar Papu, Petre ea, C. Noica, Marin Sorescu, N. Steindhart, Al. Oprea, Amita Bhose etc. i mai aproape de noi: Svetlana Paleologu-Matta, Rosa del Conte, D. Vatamaniuc, Ioan Alecsandru, Mihai Cimpoi, Zoe Dumitrescu-Bu ulenga, Eugen Simion, D. R. Popescu, George Munteanu, Ioana M. Petrescu, Irina Petra , I. M. tefan, Octav Onicescu, Aurel Avramescu, Solomon Marcus, M. Dr nescu, Ilie B descu, Mihai Ungheanu, N. Georgescu, Dan Zamfirescu, Th. Codreanu, I. Nica, Ovidiu Vuia, Ov. Ghidirmic etc. Cam lung lista, ce-i drept, dar recitind pe Eminescu, cum ne îndeamn N. Manolescu, trebuie s -i recitim i pe cei care l-au recitit, înaintea noastr , pe Eminescu.

De altfel, „desp irea de Eminescu”, recomandat de apreciatul critic, nici nu este o noutate. Virgil Nemoianu ne recomanda, imediat dup decembrie 1989, Desp irea de eminescianism (vezi Astra, nr.7/1990). De ce s ne desp im de Eminescu? Foarte simplu: el, Eminescu, are asupra noastr o ac iune nefast . „Din Eminescu au descins Goga, Iorga i Pârvan”, iar mai apoi „Eliade, Vulc nescu i Noica, chiar i universul blagian (cu mult mai autonom) ar fi greu de imaginat f o genealogie eminescian ”. Mai departe, V. Nemoianu, dup ce-i remarc pe frunta ii desp i de Eminescu (I. Negoi escu, Ileana Vrancea, Culianu, S. Damian, M. Berindei, Vlad Georgescu), „precum i la destui al ii”, conchide categoric: „Din mo tenirea politic a eminescianismului s-a constituit una din pietrele de temelie ale mi rii legionare: utopist , radical , «tier-

Anul X, nr. 6(106)/2019

mondist »”. Cite ti i nu- i vine s crezi! Pe alt plan, Nietzsche ar fi vinovat de apari ia nazismului.

Tradi ia antieminescian i, implicit, antiromâneasc , începe cu canonicul Grama (cine îl mai cunoa te?!), ajunge la rabinul Moses Rosen, care nu recunoa te prozei jurnalistice eminesciene „nici o valoare literar ”, ca fiind „proz de reporter, în care se revars un antisemitism”. „Eminescologul” Moses Rosen devine grijuliu i se pronun pentru cenzurarea operei publicistice: „este o profanare a lui Eminescu publicarea acestor articole”, care ar fi fost „pl tite cu o bucat de pâine”. Bietul Eminescu! i iat cum rabinul ef îl ap pe Eminescu: „Eminescu nu a fost fascist, el n-a tiu ce este fascismul”, ca mai departe s se contrazic : „dar tot ce scrie el acolo e fascism (...) Eminescu a fost victima boierimii de atunci care dorea s extermine pe evrei”. i pentru c sfatul rabinului spre a nu se tip ri publicistica eminescian (care este, nu-i a a, „o profanare a lui Eminescu”) n-a fost ascultat, i se aplic i editorului o etichet : „Aparatul critic a lui Oprea a fost un aparat fascist”.

Dac Moses Rosen ar fi avut curiozitatea s r sfoiasc nu întregul volum IX din Operele lui Eminescu, ci doar pagina de titlu, ar fi constatat c Al. Oprea semneaz studiul introductiv, iar comentariile i notele de istorie literar , pertinente i obiective, apar in lui Dimitrie Vatamaniuc. i nu întâmpl tor i f temei doctor Moses Rosen s-a opus tip ririi i apoi difuz rii volumului X din Opere, volum ap rut în 1989 (dup apari ia vol. XI-XIII) i difuzat abia în 1990 i pentru c interven iile „eminescologice” ale doctorului Moses Rosen (onorat cu titlul de membru al Academiei Române) s nu intre în conul de umbr (ele au fost tip rite, sub form de interviu, tr im cu to ii în armonie, în nr. 6/1990 al revistei Tribuna), a fost necesar o nou sacrificare a lui Eminescu, în anul de gra ie 1998. „Plutind într-un sos”, zvan R dulescu, „scriitorul” de la Dilema (oare ce-o fi scris?!) incrimineaz pe criticii care „se tulbur când vine vorba de opera lui Eminescu, devin serio i (!), î i pierd acuitatea i în ir platitudinii”. De la „în imea” sa, R.R. îi comp time te pe eminescologi: „Citind comentariile lor la textele lui Eminescu, î i vine s crezi necondi ionat în acea teorie care spune c orice critic este un prozator sau un poet ratat”. Deci, dup R.R., critici precum Maiorescu, Lovinescu, C linescu, Ibr ileanu, Tudor Vianu etc., etc. sunt... rata i!

Dup critici, este rândul poe ilor „care se revendic de la Mihai Eminescu”, fie lua i în obiectivul lui R.R. Adrian P unescu este incriminat c l-a recitat pe Eminescu în cenaclul „Flac ra”. De ce nu

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

este acuzat Adrian P unescu c , în cadrul aceluia i cenaclu, a citit i poemul Mistre ul cu col i de argint! de t. Aug. Doina . Apoi vine rândul lui Gr. Vieru (vorba vine, c ci nici nu-i pomenit numele ilustrului poet, ci doar un vers: „Eminescu s ne judece”). Cine nu cunoa te poezia lui Gr. Vieru r mâne la opinia «eruditului» R.R. c versul „Eminescu s ne judece” este refrenul unui „cântec pe dou voci cu acompaniament de chitar care s-a bucurat de o anume notorietate dup revolu ie”. Cu alte cuvinte, versul este anonim, ca i versul cel mai des rostit în timpul i dup evenimentele din decembrie 1989: „Ultima solu ie / înc o revolu ie”, vers ce face parte dintr-o poezie a „ceau istului” Adrian P unescu.

Pentru cultura „scriitorului” R.R. (dac efortul din partea lumiiei sale nu-i prea mare) îi spunem c refrenul cu pricina face parte din poemul Eminescu de Gr. Vieru (pus pe muzic i cântat de regreta ii Doina i Ion Aldea Teodorovici) i el s-a constituit într-un cântec de rede teptare na ional a românilor din Basarabia. Eminescu, ca i tefan cel Mare i Sfânt (f cut „curvar” într-o revist bucure tean ) constituie simboluri ale luptei unioniste basarabene. Eminescu a fost interzis în Basarabia comunist , însu i autorul poemului m rturisea c „era un pericol dac te prindea cu o carte de Eminescu”.

Altfel spus de poetul basarabean, impunerea lui Eminescu în contiin a public („Domnul cel de pas re m iastr / Domnul cel de nemurirea noastr ”) a fost dificil , întrucât „mancur ii” au sesizat pericolul eminescian i de aceea, zice poetul în continuare „Mi-l furar , Doamne, adineaori / Pe înaltul domn cu tot cu lauri, / M uscam de dor, în piept cu plânsul / Nu tiam c dor mi-era de dânsul. / Nu tiam c doina mi-o furar / cu str vechea i frumoasa ar .” Mancur ii nu sunt numai dincolo de Prut, ci i pe Dâmbovi a, de- i vine s remarci, în spirit marxisto-leninist, lozinca «Mancur i din toate rile, uni i-v ».

Dup Grigore Vieru vine rândul lui Marin Sorescu, care nu este sat s i doarm somnul ve nic. Marin Sorescu are marea vin de a fi scris un „poem lamentabil care continu s fac deliciul profesorilor de literatur român din licee”. Atot tiutorul R.R. cunoa te, deci, i atitudinea antisorescian a profesorilor români (nu i a profesorilor de coal general sau universitari care sunt sc pa i din vederile lui R.R.). Ce mai conteaz în fa a lui R.R., opinia românistului Jean Louis Courriol, care a m rturisit c citirea poemului lui Marin Sorescu, Trebuiau s poarte un nume, i-a produs o mare bucurie i satisfac ie („Rien n’est évidemment plus consternant s’agissant d’un créateur dont lessentiel de l’oeuvre est resté exceptionellment modern et actuel”), sentimente exprimate în prefa a la edi ia bilingv a Poeziilor lui Eminescu (Cartea Româneasc , 1987). Opinia lui R.R. este decisiv îns .

Multilateralul R zvan R dulescu nu se opre te aici. Vine rândul scriitorilor care „îl reprezint pe poetul nepereche de predilec ie în picioare, gol pu (de ce?), sau cu sexul acoperit de o n fram incert ce sfideaz gravita ia”. Din toat s cia mea dau un premiu oric rui critic de art care se poate ridica la în imea cuget rii lui R.R. adar, jos cu statuia lui Eminescu de la Ateneul Român în fa a c reia î i scotea p ria i l sa o floare în fiecare an la na terea poetului) venerabilul Geo Bogza.

Nici pictorii nu sunt uita i; între ace tia, Sabin B la a re ine aten ia lui R.R. În celebra fresc din holul Universit ii ie ene „hipopotami gra io i i metafizici (cum o fi un hipo-

5

potam metafizic?!, n.n.) planeaz asupra unui peisaj apostâncos”, planare ce-i „trec fiori pe ira spin rii” lui R.R. C lina din Luceaf rul apare, în fresca lui Sabin B la a, „c lare comod i totu i incomod pe grasele zbur toare, î i flutur p rul în vânt. P rul pare fixat în aceast pozi ie cu clei.” Citesc i recitesc fraza i totu i nu în eleg cum st c lare C lina: comod sau incomod?

Urmeaz actorii care- i permit s pun „în scen o melopee sau florilegiu” i este amintit Ovidiu Iuliu Moldovan, remarcat nu pentru talentul s u intrinsec, ci „profesioni tii acestei institu ii (televiziunea na ional , n.n.) cu ajutorul butoanelor presetate (sic) ale mesei de montaj”, a încât talentatul actor „se rote te vâjâind i las în urma lui pe ecran un ir de Ovidiu Iuliu Moldovani mai mici i evanescen i”. De ce nu este inclus între evanescen i i Ion Caramitru, actor, de altfel, cu merite în recitarea poeziilor eminesciene?

Dup aceast incursiune în istoria critic a artelor ce l-ar putea invidia pe Ovidiu Drîmba, „exegetul” nostru revine la literatur (semneaz doar ca „scriitor”), mai bine zis la critica crea iei eminesciene i este de o sinceritate dezarmant . În primul rând, spune franc c nu este „un fan al poeziei lui Mihai Eminescu”. „Fan” este un anglicism i înseamn „tân r admirator al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jazz”. Dup tiin a mea Eminescu nu a fost nici cânt re , nici actor, nici creator de jazz dar, spre a înl tura orice confuzie, R.R. spune r spicat: „poezia lui Mihai Eminescu m las rece. Mai rece decât poezia predecesorilor s i în ira i în Epigonii. Nu cred c Eminescu este un poet na ional i universal (...). i proza lui Mihai Eminescu m las rece. Este sub nivelul minimei lizibilit i (...) Nu am nici o afinitate cu poezia lui Mihai Eminescu. Îi pot recunoa te meritul de a fi fost nu mai mult decât onorabil poet (cât m rinimie!, n.n.) de secol XIX (...). P ile epice ale poemelor lui arat la fel de sec ca o carte de telefon versificat (...).” nici un comentariu. De gustibus non disputandum. i, totu i, „scriitorul” R.R. contest i ipotezele academicienilor Octav Onicescu, Aurel Avramescu, Solomon Marcus, M. Dr nescu privind preocup rile tiin ifice ale lui Eminescu. Cât despre afirma ia Eminescu „în timpul vie ii sale nu a v zut marea” te în eli, stimabile! La 16 iunie 1882, Eminescu îi scrie din Constan a, Veronic i Micle: „Am venit ieri i am f cut deja dou b i de mare (...). O s -ntrebi ce efect mi-a f cut marea pe care o v z pentru-ntâia oar ? Efectul unei nem rginiri pururea mi cate. Dar, abia de dou zile aici, n-am v zut-o în toate fe ele - c ci ea e schimb cioas la culoare i în mi ri, de unde unii autori o i compar cu femeia”.

La întrebarea criticului Nicolae Manolescu „dac se cite te cu aderat” Eminescu, din cele comentate de R.R., spunsul aceluia i reputat critic este îndrepit: „cred, mai degrab , c nu”. i dac nu ai „nici o afinitate cu poezia lui Eminescu” i dac zici c nu crezi „vreo clip c el este poetul na ional”, atunci este bine, stimabile R.R., s te apuci de altceva, de vreo creang , de pild .

Eminescu nu este poet na ional, „scriitorul” R.R. nu e sigur. Ion Bogdan Lefter îi st al turi (lui R.R., nu lui Eminescu). Sintaxa poet na ional folosit de Lefter este pus , cu obstina ie, între ghilimele, iar Eminescu este plasat ca poet na ional (cu ghilimele) între comunism i democra ie, adic în plin tranzi ie, cum se subintituleaz i revista care zduie te aceste articole def im toare. i ca orice tranzi ie este trec toare, deci i modelul cultural Eminescu va fi trec tor. Vor r -

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

6

mâne, f îndoial , doar T. O. Bobe, R zvan R dulescu, and company. Opera lui Eminescu a constituit în epoca comunist un opiu pentru popor, „a fost aproape integral acceptat de propaganda comunist ”. Ce a r mas neacceptat de „dictatura victorioas a proletariatului”? Doar Doina, zice I. B. Lefter, poezie „jenant pentru notele xenofobe i deranjant pentru Uniunea Sovietic ”.

Eminescu „al na ional-comunismului dintre 1965 i 1989” a convertit, a murd rit imaculata con tiin a elevilor, obliga i prin sistemul de înv mânt, s suporte „imaginea istorizant i «patriotic » a autorului secven ei cu Mircea cel B trân din Scrisoarea III”. fi mas în con tiin a public româneasc doar cu cele dou poezii, Via a i Împ rat i proletar (f final) din epoca proletcultist , când Eminescu era învinuit de critica trii de atunci c a scris Mortua est i nu Mortua vest (s moar vestul)? i bietului Nichita St nescu, tr itor în timpul «na ionalismului grandilocvent» cât îi pl cea Od în metru antic, Luceaf rul, „elevat, dar i «popular»” (cite te: vulgar), cum ne înva a citi I.B.L. Ce gusturi avea Nichita pentru un „june vis tor”, „cu succes la femei”, „utopist sublim, dar i radical uneori, deviat la un moment dat în xenofobia de joas spe ”.

Am citat, se în elege, din I.B.L. Eminescu suntem noi... scrie, în josul paginii 8, Pavel Ghe. Radu, sub sonorul s u nume scriindu- i: „fiindc a a se obi nuie te: scriitor, critic, eseist, profesor, redactor...”. P.G.R. ne-a luat o piatr de pe inim : e de toate. „Suntem noi”? Care „noi”? m întreb nedumerit, a cum i P. Gheo. R. se întreab : „cine l-o fi pus pe marele poet (concesie, n.n.) scrie Împ rat i proletar?”. Acela i P. Gheo. R e speriat de „proliferarea eminescolatriei exprimat într-o limb de lemn”, a „eminescofaniei dezvoltat cu sârguin de destui in i pentru care Eminescu a reprezentat un mijloc de manifestare a pulsiunilor festiviste”. Printre ace ti „in i” este ar tat cu degetul

Albert Weisgerber -

rbat în Isartal

Anul X, nr. 6(106)/2019

C. Noica „autorul nefericitei sintagme «omul deplin al culturii române!»”, sintagma condamnat i de Z. Ornea. „Oamenii deplini ai culturii române” sunt, dup cum reiese din „exegezele scriitorilor” din Dilema: T. O. Bobe, Pavel Gheo. R., Cristian Preda etc. S d m câteva mostre de „limba de lemn” folosit de Constantin Noica în vol. Introducere la miracolul eminescian, edi ie îngrijit de Marin Diaconu i Gabriel Liiceanu, ap rut în 1992 la Editura Humanitas i care cuprinde i eseul Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii române ti, eseu citat gre it de P.G.R.: „Nu tim c rei na iuni i s-a f cut darul de-a avea în sânul ei un om complet - s-a spus doar despre Goethe a a ceva, în limba german , cum o aminteam -, dar ceea ce este limpede, dac deprinzi aceast imagine, este c func ia lui Eminescu în cultura noastr are sensul universalului. Dup o sut de ani, poetul acesta înd tul c ruia st tea un om de cultur complet, încins de toate pasiunile spiritului i deschis c tre toate formele de cunoa tere, nu înceteaz s ne apar drept un om complet” (p. 153). i tot C. Noica scrie, parc pentru „eminescofanii” Dilemei: „dac ai t ria s înfrun i condi ia uman i limit rile spiritului, vei avea ceva de înv at despre pu in tatea ta, nu despre cea a lui Eminescu” (p. 151), c ci Eminescu, „un homo universale în versiune româneasc , este o lec ie pentru oameni de cultur adev ra i, creatori sau speciali ti” (p. 189). „Colabora ionistul” C. Noica vorbe te despre lec ia eminescian pe care o pot în elege doar „oamenii de cultur adev ra i”, ceea ce nu-i cazul lui Bobe, Preda, Radu etc. i totu i, un cititor român „crede a ti ce este fenomenul Eminescu i ce nu este el” (C. Noica, idem, p.

107). Se nume te Cristian Preda „asistent la F.S.P.A.”, Universitatea Bucure ti care nu numai c face dou observa ii despre Cultur i incultur politic , ci ne îndeamn ca un profet: „Eminescu trebuie contestat i demitificat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politic . Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect”. Pentru ce trebuie contestat i demitificat Eminescu, autorul nu ne spune i nici nu- i termin articolul cu „va urma”. i tot a a, r sfoind pagin cu pagin articolele Dilemei consacrate lui Eminescu, urmând îndemnul regelui „cuget rii omene ti” (cum l-a numit Titu Maiorescu) de a ne înarma mintea cu o rece nep rtinire spre a ne surescita cugetarea i a nu agita „cu vehemen prin întuneric, în lupt cu fantasme” (vezi Convorbiri literare, nr. 5, 1 august 1876, p. 168), ajungem la studiul lui Z. Ornea, un recidivist întrale eminescianismului.

Opiniile lui Z. Ornea sunt cuprinse sub titlul, Poetul na ional, ghilimele i el intr în contradic ie cu „eminescofanii” Lefter, Bobe, Radu, Preda, afirmând: „f îndoial Eminescu este cel mai mare poet al românilor”. Obiec iile lui Z. Ornea se refer la publicistica eminescian , la unele „exagera ii”. Dup Z. Ornea, „Eminescu a fost, în gândirea sa socio-politic , un paseist, respingând, cu intransigen de nimic ocolit , noile structuri (sau suprastructuri) create de liberalismul românesc, care s-a ridicat i împotriva evreilor” i „tot acest ansamblu de convingeri socio-policice, negre it, unul paseist i, prin consecin , retrograd”. Sunt afirma ii nefondate, infirmate chiar de Eminescu. În Timpul (din 3 aug. 1879 scrie Eminescu: „ Tendin a de-a ne-ntoarce la teocra ia i feudalismul evului mediu în zadar am dovedi c nici prin vis nu ne-a trecut de-a fi ceea ce ni se imput c voim a fi i c faptele noastre toate sunt contrare acelei aser iuni gratuite”. Peste doi ani, în Timpul (10/22 ian. 1881), reafirm : „Noi nu suntem dintre aceia care laud trecutul în mod necondi ionat”. Asemenea etichet i s-a pus i de c tre adversarii s i politici, de vreme ce în Timpul din 9 dec.

1882 simte nevoia s se explice: „Din nou ni se spune bun oar c dorim întoarcerea st rii de lucruri înainte de 1700 (...). Dac ne place uneori a cita pe unii din Domnii cei vechi nu zicem cu asta

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

vremea lor se mai poate întoarce”. Reiese din aceste citate paseismul eminescian? Cât despre respingerea „noilor structuri ale liberalismului românesc”, adic a industriei, iat ce scrie gazetarul Eminescu: „industrie f protec ie nu se poate înfiin a. Protec ie putere policit a statului nu se poate exercita” iar „chestiunea economic la noi (...) e mai adânc : e social i moral ” (Timpul, 28 sept./9 oct. 1880). Era în deplin consens cu ideile burgheziei române ti în formare când afirm : „Dou serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia public din ar : 1) organizarea muncii agricole; 2) crearea i ap rarea muncii industriale; amândou de-o valoare egal chemate a asigura existen a na ional a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din nordestul Europei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus” (Timpul, 15 ian. 1882). Utilizez i alte citate în sprijinul ideii cum c Eminescu a avut o gândire economic i politic în consens cu dezvoltarea rilor europene: „Ideea de progres, dezvoltarea noastr economic trebuie s fie pururea inta noastr pentru a ne înt ri înl untru i a inspira încredere în afar ” (Timpul, 1 martie 1880): „Dezvoltarea industriei este desigur ceva absolut necesar într-o ar , dar ea devenind impasibil atâta vreme cât îi fac concuren ri avansate cu secole, rezult c un sistem de protec ie aplicat judicios este ceva necesar pân în clipa când industria na ional , ajuns pân la un anumit punct de dezvoltare, s fie în stare a suporta concuren a liber ”.

Orice cititor cu mintea liber observ , nu numai din aceste citate, ci din cele aproape 150.000 pagini eminesciene, c relevarea fondului retrograd al gazet riei sale efectiv infirmat de istorie este o etichet pus de Z. Ornea, f nici un argument viabil. Întoarcem foaia (din Dilema, bineîn eles) i ajungem la „scriitorul” T. O. Bobe. Marele T. O. Bobe spune categoric: „Ast zi, Eminescu a încetat s mai fie perceput ca un scriitor (de va fi fost

Albert Weisgerber - Doamn în parc

7

vreodat )”. Evident, în opinia lui T.O.B., Eminescu n-a fost, nu este i nici nu va fi vreodat „scriitor”, ci doar un portret pe bancnota 1.000 lei. „Scriitor” este doar B.O.T., cum î i semneaz cuget rile în paginile, generos oferite de Dilema (aici e dilema!): „Întotdeauna când m gândesc la Eminescu îmi vine în minte statuia din fa a Ateneului, expresia celui mai trist caraghioslâc i a divor ului tragi-comic de spiritul critic în favoarea amantlâcului cu g uroenia emfatic i cu «ohtatul poeticesc»”. Pudicul T.O.B. îl apuc ru inea i râsul în „fa a unui Eminescu nud”. Spre disperarea lui T.O.B. c „totu i în fa a Ateneului nimeni nu hohote te inându-se de foale”: (am reprodus corect, cititorului, „foale”), propunem spre a-l „satisface pe T.O.B.: 1) g sirea unei macarale, care s demonteze „odioasa” statuie din fa a Ateneului, oper a sculptorului D. Anghel i 2) acoperirea „nudurilor” din Capela Sixtin , executate de impudicul Michelangelo. Cât despre îndemnul domnului N. Manolescu de a-l citi i reciti pe Eminescu, zadarnic; T.O.B. tot nu l-ar în elege. Pentru T.O.B., Eminescu continu „s stea în istoria literaturii române ca un fermoar» i s «îndure pacient despuierea sa de croiala nemeasc a poeziei i înf area într-un prea sumar prosop encomiastic (sic!) pe sub care se nutresc cu sârg bigo ii literaturii”. Bigo ii literaturii sunt to i eminescologii cita i mai sus.

Coleg de pagin i de idei cu T. O. Bobe, Mircea C rtur rescu trece la Fapte. „Faptele” lui Mircea C rtur rescu se refer la omul Eminescu i sunt atât de bine alese despre „odiosul” na ional. Ce „fapte” culege M.C. despre Eminescu: „era mic i îndesat, foarte negricios, ca to i fra ii s i”, „avea o fric patologic de stafii”, „era deosebit de p ros”, „avea platfus la ambele picioare”, „om vagabond” (...) de „curgeau zdren ele de pe el”, „la mas m nânc cu zgomot”, „abuza de excitante: cafea i tutun”, „via a îi era complet dezordonat ”, când recita „ridica totdeauna ochii cu duio ie spre podele” (evident, podelele erau un tavan, n.n.). Ce mai remarc M.C: „Nu ar ta în nici un fel a poet» (din paginile dedicate lui Eminescu din Dilema reiese clar c nu era poet, n.n.), „figura lui cea plin i dulce ca de mocan”, „b rbat cu înf are neobi nuit ”; dup boal , Eminescu „era mic orat, sc zut suflete te”, „manifest în cele din urm gatism i tendin e clastice”, cauza mor ii fiind „alcoolismul i supradozele de mercur”. (Parantezele ascu ite fiind folosite de I.B.L. pentru citate). Cu alte cuvinte, din aceste „fapte” reiese c Eminescu era un monstru. i atunci cum îndr znesc unii (eminescologi de elit ) s -l numeasc „poet naional” (f ghilimele), c ci vorba lui tefan Foar din pagina a 8a a Dilemei): avem de-a face cu un Eminescu rustavelizat (de la poetul georgian Rustaveli). „Poetul na ional” (cu ghilimele puse de S.F.), în rest, e o sintagm ce lipse te în literaturologia diverselor na iuni moderne”. a o fi, numai c ru ii îl apreciaz ca pe un poet na ional pe Pu kin (cel care are o opinie nu tocmai bun despre români, bunicul s u fiind sâltibanc etiopian adus la curtea arist ). derea, maghiarii despre Sandör (Petöfi, cel care scria, în septembrie 1848, imnul Via sau moarte. Bietul Eminescu este sacrificat (a câta oar ?) pentru „jenanta”, „xenofoba”, Doina, comparat doar cu Rustaveli!!!

A curs mult cerneal despre xenofobia i caracterul retrograd al Doinei, „totu i o poezie modest ”, zice Z. Ornea. Versurile: i cum vin cu drum de fier / Toate p rile pier” nu înseamn c Eminescu era împotriva moderniz rii, a unei dezvolt ri a infrastructurii, ca s folosesc un termen de tranzi ie. O spune r spicat Eminescu: «Cel mai mare r u din toate e c statul nu (sublinierea lui Eminescu, n.n.) devine proprietar al drumurilor de fier, ci împarte acest tilu cu mii de ac ionari cari vor pretinde ca s li se pl teasc anuit ile nou zeci de ani de-a rândul» (Timpul, 31 oct. 1879). Referirile lui Eminescu au int precis : afacerea Stroussberg i afacerea

8

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Warsawski-Mih ilescu, care au concesionat c ile ferate române armatei ruse ti în timpul r zboiului din 1877-1878, în interes propriu.

Este firesc, într-o oarecare m sur , ca Z. Ornea s cread c Eminescu «s-a ridicat i împotriva evreilor». Un ziar din epoc , «Curierul intereselor generale», îl eticheteaz pe Eminescu drept ap tor al evreilor. Poetul se ap , fire te: „Abstr gând cu totul de la confuzia de idei i de la reaua credin - scrie Eminescu în Curierul de Ia i (29 sept. 1876) - declar m c nici ap m, nici am ap rat vreodat direct sau indirect pe evrei, inta noastr este de a spune adev rul”. Eminescu abordeaz problema evreiasc nu din punct de vedere al confesiunii religioase sau a rasei, ci doar din punct de vedere economic. i nu prive te pe to i evreii din România, ci doar pe cei recent împ mânteni i, care formeaz (laolalt i cu al i români) „clasa superpus ”, dornic s ajung grabnic la „pita lui Vod ”, adic s accead pe scara social i administrativ pe alte i decât cele ale meritocra iei. S-a pronun at împotriva ingerin elor Alian ei Izraelite Interna ionale în treburile interne ale tân rului stat român, în special dup Congresul de la Berlin din 1878. Manifest simpatie pentru evreii stabili i de mai mult vreme în ar i care s-au integrat în societatea civil româneasc . „Noi credem c interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere bun voin i abnega ie reciproc ”, scrie poetul în Timpul (29 ian. 1879). Nu Eminescu scrie favorabil despre primul teatru evreiesc din lume organizat la Ia i? Nu Eminescu era prieten i i-a sprijinit pe savan ii evrei H. Titkin i Moses Gaster (cu toate c ultimul scrie în Enciclopedia Britanica, edi ia din 1910, c Eminescu este pseudonimul „unui poet de origine turco-t tar ”)?

Eminescu critic sistemul de legi liberale cosmopolite (forme f fond), care permite ca ara noastr s devin „o mla tin de scurgere a elementelor economice ti i moralice te nes toase din Apusul i R ritul Europei. Noi am r spuns la aceasta c n-am vorbit

Albert Weisgerber - Mam cu copil

Anul X, nr. 6(106)/2019

numai de evrei i c ace tia nu sunt singurul (sublinierea lui Eminescu, n.n.) element nes tos venit în ar .” (Timpul, 8 apr. 1879).

La afirma iile neîntemeiate ale lui Z. Ornea i ale celor care semneaz în Dilema, spundem tot prin Eminescu: „Nu v preface i a v sup ra pe ceea ce zicem, sup ra i-v pe ceea ce se-ntâmpl , pe realitate (...) Realitatea apar ine ordinei materiale a lucrurilor, unde totul e pip it, capabil a fi m surat. Oricât de crud ar fi forma în care ne esprim m impresia, ceea ce e mai crud i mai odios e realitatea îns i (...). A modifica aceast realitate, nu a parafraza vorbele noastre; iat ce-a i trebui s face i”. (Timpul, 12 sept. 1882).

Eminescu, „obiectul unui monstruos cult al personalit ii” (cum d direc ia alc tuitorul acestor „pagini eminesciene”, un oarecare Cezar Paul- B descu) este supus din nou unui oprobiu public.

Unele „apropieri fire ti” fa de Mihai Eminescu i care au „un tos aer de prospe ime” (vis-à-vis de duhoarea etichet rilor unor ilu tri necunoscu i: Bobe, Radu, Preda etc.) se observ în convorbirea pe care Alexandru Paleologu o poart , în ultima pagin a Dilemei, cu Tita Chiper. „Conu Alecu” este cel mai îndrept it dintre cei ale i de Cezar Paul B descu (oare de ce n-a fost invitat nici un autentic eminescolog pentru acest num r al Dilemei?), pentru c bunicul distinsul c rturar, Mihai Paleologu, a lucrat cu Eminescu la Timpul i chiar i-a succedat la conducerea ziarului. Din „depozitul familial”, Al Paleologu desprinde imaginea unui Eminescu total opus celei create de Mircea rtur rescu, i anume „imaginea unui Eminescu om de lume, bine dispus, fermec tor”, invitat la petrecerile lumii bune, unde „poetul nu se deosebea cu nimic de ceilal i, purta cu elegan hainele de gal , era un bun valsator, tia s participe la o discu ie amuzant , monden i frivol etc. Ar fi gre it s perpetu m o reprezentare fals , închipuindu-ni-l pe Eminescu totdeauna mizer i la limita subzisten ei (...) se supunea perfect limitelor etichetei: dac era invitat la mas în case mari, la Maiorescu, de pild , mergea în inut adecvat , când se ducea la Parlament lua redingota”.

Aceea i imagine ne-o ofer i Slavici i este atestat de notele lui D. Vatamaniuc la volumele IX-XIII din Opere de Eminescu. Pentru Al. Paleologu, Eminescu era «mare poet, mare gazetar» i nu se ru ineaz citind cu voce tare Od . În metru antic i Memento mori, delectându-se cu poetul na ional „în aceea i propor ie cum m delectez cu Villon, cu câ iva poe i francezi din secolul al XVI-lea sau cu poezia englez de tip Keats, Colleridge, Shelley”. Eminescu reprezint , dup opinia autorizat a lui Al. Paleologu, „o experien profund de poezie i de cultur ”, opera lui fiind „garan ia noastr identitar ”.

Alexandru Paleologu demonteaz i alte cli ee: „cum s fii xenofob când e ti buc it de cultura nem easc i în bun m sur de cultura iudaic i fiind sensibil într-un asemenea grad la mi rile spiritului i la valori de mare diversitate?” Acela i c rturar contemporan nou infirm ideile lui t. Zeletin (din care extrage masiv, pentru propria sa tez , dl. Zigu Ornea) sau ale lui E. Lovinescu despre «reac ionarismul» publicisticii eminesciene. „Conservatorii, mai ales junimi tii erau, în fond, tot ni te liberali care aveau, îns , o anumit pozi ie mai critic , iar fiindc aveau totodat i mai mult gust, priveau dintr-un oarecare unghi deta at toat retorica demagogic a epocii”, conchide Al. Paleologu cu îndrept ire. Dar cu unele observa ii: pe timpul lui Eminescu practic nu exista un partid, ci mai degrab „un club conservator”; apoi Eminescu nu se supunea rigorilor de partid („un r u au partidele noastre: c se identific fiecare din ele cu na iunea”), ci era o fire independent , chiar incomod i de aici îndemnul lui Petre Carp tre Titu Maiorescu: i mai potoli i-l pe Eminescu!”

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Eminescu. Dac n-ar fi scris Poezia putrefac iei sau putrefac ia poeziei. R sfoind volumele lui Tudor Arghezi în Scânteia, 5-10 ianuarie 1948, Sorin Toma (fiul lui A. Toma, poetul oficial al deceniului stalinist) ar mai fi r mas în posteritate?! Dar, conteaz cum r mâi: ca un calomniator (= infractor) sau un exeget. doar i poate, nimic nou nu-i sub soare. To i sau aproape to i au ajuns la „pita lui Vod ” mai iu i i mai u or, nu prin meritocra ie, ci prin... coate. Astfel: Cezar Paul B descu a avut contract cu TVR (cu televiziunea na ional , public deci, pl tit din banii no tri) pentru o emisiune literar (prezentare de c i i de scriitori). Pe 15 ianuarie sau 15 iunie, Eminescu n-a fost prezentat nici m car cu un basm. Pentru Cezar Paul B descu, Eminescu a r mas „ceva inert i ridicol”.

Virgil Nemoianu a fost onorat cu titluri academice, inclusiv cu „doctor honoris causa” al Universit ii din Craiova (asemenea titlu neavând niciun autentic eminescolog).

Moses Rosen, cel care a pârât Academia Român lui N. Ceauescu c-a editat vol. X din Opere de Eminescu, s-a dus la domnul, unde va da socoteal (credem, sau sper m) c a fost omul lui Stalin (conform c ii Simonei Vr biescu-Klebkner, Din exil, Lobby în SUA pentru România, cuvânt înainte de C. B ceanu-Stolnici, Bucure ti, Editura Ziua, 2006, p. 162-163) i l-a izgonit din ar pe reputatul rabin Alexandru Safran.

Ion Bogdan Lefter este cadru universitar, director al sec iei române a postului de radio „Europa Liber ” i este invitatul cvasipermanent al unui post de televiziune i în care- i expune ideile sale cel pu in discutabile.

T.O. Bobe, antieminescian prin credin , a primit premiul (înso it de o sum de bani) na ional „M. Eminescu”, spre disperarea manifestat a lui Cezar Iv nescu. Mai bine nici c se putea!

Cristian Preda, asistentul Facult ii postdecembriste de tiin e Politice i Administrative (care- i are sorgintea în Academia „ tefan Gheorghiu”) a ajuns consilier preziden ial i, ulterior, europarlamentar, care a votat recent împotriva României. Ulterior, l-a desfiin at i pe filosoful C. R dulescu-Motru.

Mircea C rt rescu, scriitor autentic, este propunerea permanent a Uniunii Scriitorilor pentru Premiul Nobel pentru Literatur . (Vezi i Th. Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu, edi ia a treia, rev zut i ad ugit , cu o prefa de Zoe Dumitrescu-Bu ulenga, Chi in u, Civitas, 2000).

Acest cor al detractorilor vrea s demonstreze Eminescu este „incorect politic” (cum a demonstrat Th. Codreanu în volumul cu acest titlul ap rut în 2014). De ce este Poetul nostru na ional „incorect politic”? Întrucât concep ia eminescian despre stat, na iune, economie politic , patriotism etc. este periculos de actual , stricând jocul de culise al marxologilor contemporani, care vor reimpunerea lozincii e uate „proletari din toate rile, uni i-v !”, în noul context al globaliz rii for ate.

Iat , deci, un fapt îngrijor tor: azi dac înjuri România i valorile ei na ionale e ti binecuvântat (cu func ii, premii, traduceri etc.) i nu dai socoteal nim nui, nici m car propriei tale con tiin e, în timp ce semnatarului acestor rânduri i s-a desf cut contractul de munc de la Editura „Scrisul Românesc” (în timpul unui ministru sinistru) în perioada 1 august 1998 - 1 nov. 1999. Ce vremuri! Înapoi la Eminescu, ne îndeamn G. Munteanu, i vorba Poetului nostru na ional: „Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodat e câmp la itatea”.

Folosit i azi, ca i alt dat , în anumite conjuncturi sociale i politice, revendicat tenden ios de diverse curente ideologice sau contestat de altele, personalitatea lui Eminescu continu , la mai mult de un secol de la trecerea sa în nefiin , s ne fascineze printr-o actualitate a gândirii sale social-politice, înc periculoas pentru unii, devenind mustrarea noastr de con tiin . Suntem obliga i „s ne str duim în permanen s -l merit m pe Eminescu. În primul rând s tim s suferim ca el. S fim demni de Eminescu i s c ut m mereu s fim la o în ime la care el s nu se ru ineze de noi” (E. Papu). „Suntem români i punctum!” zice Eminescu. Cei care se simt altfel îngroa corul detractorilor s i i se angajeaz în demolarea ideilor sale. Zadarnic îns . *** Am reluat publicarea acestui articol scris în 2002, dup 17 ani adar, pentru c , din p cate, este înc actual. La corul detractorilor din Dilema (în care Andrei Ple u apare ca director fondator, fiind în acea perioad ministru de Externe) s-au ad ugat i al ii, în primul rând Horia Roman Patapievici, care a fost ani buni directorul Institutului Cultural Român (din Eminescu, pe timpul mandatului s u, sa tradus doar o carte, pe când Mircea C rt rescu beneficiaz de 20 de traduceri. Vezi Contemporanul, nr. 6, iunie 2015, p. 27).

Apoi, atunci când Eugen Simion a materializat gândul lui C. Noica de a facsimila toate manuscrisele eminesciene din România în 38 de volume i a le d rui marilor biblioteci publice din România, o filoloag , Ioana Bot, pe atunci prodecan al filologiei clujene, consider c aceste facsimile sunt un pictorial cu poze. Doamnei prodecan i se raliaz anonimul C. Vic , care consider aceste volume „o glum proast , din bani publici”, motiv pentru un alt ins, om politic insipid, s -l reclame la DNA pe „numitul Eugen Simion”, pentru facsimilare, întrucât aceasta „constituie fapte de corup ie”. i asta sentâmpl în România, nu într-un stat bananier!

Al ii ne cer „desp irea de Eminescu” (Virgil Nemoianu), pentru -i antisemit (Moses Rosen), „paseist” i „retrograd” (Zigu Ornea), „Doina” eminescian fiind „jenant pentru notele xenofobe i deranjant pentru Uniunea Sovietic ” (I. Bogdan Lefter) etc.

M-a interesat care a fost evolu ia profesional i politic a acestor detractori de profesie, care vor r mâne, fire te, în istoria literaturii române, doar ca ni te frustra i care i-au legat numele de cel al lui

Albert Weisgerber - Munca la

9

10

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 6(106)/2019

Ionel POPA

Mateiu Caragiale - spa\iul @între „via\a ce se vie\uie]te” ]i „trâmba de vedenii” La publicarea în volum, Craii de Curtea-Veche au fost primi i cu elogii, dar i repro uri, apoi, în perioada prolecultist i a realismului socialist s urmeze t cere. De abia dup 1957 opera matein a fost redat circuitului literar - 1957, 1965, 1968, 1970, 1972, 1988.

Respectivele edi ii au ap rut sub pecetea realismului. Majoritatea comentatorilor consider în mod eronat Craii de Curtea-Veche un roman (realist). Or, scrierea nu are arhitectura specific romanului, e lipsit de intrig , nara iunea, foarte sub ire de altfel, nu are o desf urare liniar ascendent , personajele nu au o linie evolutiv . Dup cum spuneam, narativ, textul are doar o schel foarte fragil , intervalele dintre stâlpii de sus inere sunt umplute cu evoc ri poetice care produc un tangaj voluptuos de vals; locul faptelor e luat de evoc rile unor locuri-vedenii prin care imagina ia îi poart pe Craii de Curtea-Veche. În fapt Craii de Curtea-Veche sunt o „spovedanie” a lui Pa adia i Pantazi (doi din cei trei Crai) i o m rturisire a povestitorului (al treilea Crai), care al turi de ei a pe-trecut un an de zile.

Pentru a în elege cum se cuvine natura scrierii i rolul major pe care îl are spa iul e nevoie de a „rezuma” nu atât con inutul, cât structura compozi ional a c ii. În capitolul întâi, Întâmpinarea crailor, povestitorul evoc cina de la „Birtul din Covaci”, al turi de Pa adia, Pantazi i mai vechea cuno tin Pirgu, i face portretizarea lui Pa adia i Pantazi; Pantazi rememoreaz tragica poveste de iubire dintre Pena Corcodu a i prin ul Serghei. Capitolul al doilea, Cele trei hagialâcuri, conine m rturisirea povestitorului despre cum i-a cunoscut pe Pa adia i Pantazi; ascultând pe cei doi, povestitorul c tore te al turi de ei în lumi imaginate: cu Pantazi în diferite locuri de pe P mânt, iar cu Pa adia prin Europa veacului al XVIII-lea. În al treilea capitol, Spovedanii, povestitorul ascult pe Pantazi care i deap biografia. În capitolul ultim, Asfinitul crailor, dup cum gl suie te i titlu, este vorba despre plecarea crailor: Pa adia moare, iar Pantazi pleac în lume (tot o moarte).

Dar înainte de relatarea „asfin itul crailor”, povestitorul ne reîntoarce la popasul crailor, „îndruma i” de Pirgu, în „casa Arnotenilor”. În cele patru capitole, f s respecte logica realist cauz -efect-cauz , povestitorul î i poart ascult torul dintr-un loc în altul, dintrun timp în altul. Admiratorul crailor nu e preocupat de evenimente, ci de acel moment fericit pentru el de ai asculta: „adev rata pl cere o aflam în vorb , în taifasul ce îmbr a numai

lucruri frumoase, c toriile, artele, literele, istoria...”. i înc o remarc : titlul, motto-ul i inscrip iile epigrafice denumesc un spa iu sau, cel pu in, con in ideea de spa iu. Motto-ul c ii („Ce vre i, suntem aici la por ile Orientului, unde totul se înf eaz mai pu in grav...” Poincare) este un prim paradox oferit de scrierea matein i care a derutat pe comentatori. Ace tia au luat literal spusele omului politic francez. Or, mottoul este primul gest al ac iunii de mistificare din partea scriitorului; mistificare care st , dup opinia lui Ovidiu Cotru , la baza textului. Sintagma „la por ile orientului”, sub pana lui Mateiu Caragiale, devine o metafor pentru închipuire, fantezie, vedenie.

Scriitorul nici pe departe nu i-a dat sensul spa ial cunoscut, asezonat cu un sens psihologic-moral sau cultural-balcanic.

Dup preambulul despre „pierderea r bojului timpului” la care la dus o sear prelungit de petrecere, povestitorul î i începe m rturisirea in medias res: „Ce noroc c m de teptasem; mare noroc! Privii acum cu recuno tin scrisoarea p rinteasc ; f ea sc m întâlnirea cu cel mai scump prieten. îmbr cai i ie ii. Era, spre c derea iernii, o vreme de lacrimi.

De i nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunzi i picurau, pe tulpini i pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi gro i. sta e timpul care îndeamn cel mai mult la b utur ; rarii trec tori ce se perindau prin cea erau mai to i afuma i. Un lungan, coborând prispa unei cârciumi, c zu gr mad i nu se mai scul . Întorsei capul dezgustat, Birtul ales pentru acea sear fiind tocmai în Covaci, luai o birj , lucru cuminte, deoarece, la sosirea mea, ceilal i mosafiri erau la a doua uic , iar oaspetele la a treia. M ar tai mirat c se înfiin aser cu to ii a a devreme; [...]

Pantazi porunci înc un rând de uici. Dar voia bun ce ne urar m, ciocnind, lipsea cu totul. M temui s nu adorm iar. În sala unde grosolana petrecere negustoreasc pornise se înfierbânte - era într-o sâmb - masa noastr avea aerul unui osp de înmormântare.

Bor ul cu smântân i ardei verde fu sorbit în t cere. Niciunul din meseni nu ridica ochii din taler. Pirgu, îndeosebi, p rea fr mântat de o mâhnire neagr . A fi deschis eu vorba dac l utarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din sl biciunile lui Pan-

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

tazi, un vals domol, voluptos i trist, aproape funebru. În leg narea lui molatec , pâlpâia, nostalgic i sumbr f sfâr it, o patim a a sfâ ietoare c îns i pl cerea de a-l asculta era amestecat cu suferin . De îndat ce coardele înc lu ate porniser s îngâne amara dest inuire, sub vraja adânc a melodiei, întreaga sal amu ise. Tot mai înv luit , mai joas , mai înceat , m rturisind duio ii i dezam giri, ciri i chinuri, remu ri i c in e, cântarea înecat în dor, se îndep rta, se stingea, suspinând pân la cap t, pierdut , o prea târzie i zadarnic chemare.

Pantazi î i tergea ochii umezi.

- Ah! Zise Pirgu lui Pa adia, f cându- i privirea gale i glasul dulceag, ah! Cu valsul sta in s te duc la l ca ul cel din urm , cât mai curând; cred c n-ai s m faci s-a tept mult înc aceast s rb toare a tinere ilor mele. [...]”

Capitolul din care am citat se încheie cu o scen de strad . Ie ind din birt, Pantazi, Pa adia, povestitorul i Goric sunt întâmpina i de un spectacol dramatic-grotesc, dar înc rcat cu o anumit semnifica ie tragic : trei vardi ti se luptau cu o femeie beat , care v rsase pe ea i- i pierduse pantofii, i urla ca o fiar . V zându-i femeia, în nebunia ei, le strig : „- Crailor, [...] Crai de Curtea-Veche”. Pantazi o recunoscu.

Era nefericita Pena Corcodu a, „floarea de maidan”, a c rei poveste tragic de iubire pentru prin ul Serghei, nepotul arului, care murise „ca un cruciat în Balcani” în r zboiul de la 1877, Pantazi o spune.

Ampla scen , (din care a reprodus fragmentele) „generatoare” (Matei C linescu) începe în tonalit i impresionist-simboliste i se sfâr te în tu e flamando-expresioniste. Drumul pân la birt f cut cu birja i interiorul birtului sunt pline de semne. Semnifica iile acestui început de poveste sunt etajate de un vector descendent: la nivelul de suprafa se afl imaginea prim , „realist ”, a unui moment temporal i a unui spa iu; în treapta urm toare textul se deschide spre semnifica ii simbolice: una psiho, sentimental-melancolic , cealalt spiritual - cheful ca agap i prilej de vorb ; pe ultima treapt se

Albert Weisgerber - Tân r în cafenea

11

situeaz semnifica ia metafizic : „osp ul de înmormântare”, care semnific nu moartea p mântean , ci moartea a tot ceea ce e p mântean, a tot ceea ce este jos i apar ine nocturnului, osp ul însemnând întoarcerea în eternitate, în poveste. Întregul pasaj e construit pe opozi ia dintre exteriorul i interiorul birtului. Asta pe de o parte. De cealalt , opozi ia dintre „grosolana petrecere negustoreasc ” i starea melancolic -vis toare a crailor (Pa adia, Pantazi i povestitorul-martor), i oximoronul de largi în elesuri: valsul cântat de l utari (cult/vulgar). Sintetizez: opozi ia „via a ce se vie uie te”/ via a visat sau în vulgata spus, dintre real i „trâmba de vedenii”.

Opozi ia (polarit ile) este c mida structural a edificiului numit Craii de Curtea-Veche. Unitatea de nedesf cut a textului e dat de valsul lui ... Caron, cântat în birt. Finalul c ii reia scena ini ial , cu schimb rile de rigoare: Birtul din Covaci, valsul (în fraz identic ) i imaginea Penei Corcodu a „ce z cea cuvincioas pe o rogojin ” cu „chipul blajin cu tr turi ginga e”, la c tâi cu o lumânare aprins de cineva.

Spa iul-matc al pove tii din Craii de Curtea-Veche este Bucure tiul situat între documentul istoric i fantezie, care adun în el poezia trecutului i mizeria prezentului: „Între Sfântul Constantin i Sfântul Elefterie, de la Fiager la Pricopoaia, acolo unde azi st pâne te paragina, se inea gr din de gr din , numai pomi roditori, liliac, bolte de vi . Mu elul i nalba n deau cur ile, pretutindeni leandri, rodii, l mâi , la ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de mu cate, de cercelu i, de indru aim, de ihai.” Mai to i comentatorii au interpretat (cu nuan e specifice) imaginea Bucure tiului, în mod abuziv i inadecvat doar în gril realist-social , asezonat cu balcanism i în al turare, jignitoare pentru Mateiu Caragiale, cu G. Baronzi, I. M. Bujoreanu, G. H. Grandea. Pân i Perpessicius, primul editor al operei complete mateine, critic de mare fine e i intui ie, a zut în acest p cat. Am men ionat din ce perspectiv s-a editat opera matein în deceniul apte pân în deceniul nou din veacul trecut. O mostr de interpretare realist sociologic ofer Teodor Vârgolici în micromonografia amintit .1 Povestitorul m rturise te c înainte de a-l cunoa te pe Goric , mai mult a orbec it prin Bucure ti, dup , a v zut fa a nev zut a ora ului: „«Mi se dezv lui astfel o lume neb nuit , cu blestem ii în care de n-a fi fost în fiin martor i le-a fi auzit de la altcineva, lefi crezut c in de t râmul minciunii»”. De acum, pentru povestitor, Bucure tiul devine loc demonic. Paginile despre ora se adun întro poezie a urâtului i demonicului.2 Spa iului urâtului i demonicului îi este opus unul angelic (interioarele locuin elor lui Pa adia i Pantazi, c toriile pe mare i uscat). În planul simbolic al descrip iilor putem identifica opozi iile cromatice: culori întunecate/culori luminoase (negru/aur - culori heraldice) Semn heraldic al Bucure tiului demonizat este Curtea-Veche.

Imaginea antibiblic a cl dirii spune totul: „Ca întreg târgul, Curtea fusese ars i rezidit de numeroase ori i trebuie s fi ocupat o arie întins , r e de temelii boltite g sindu-se în întreaga mahala, de pild , sub birtul unde ne aflam. Cum fusese Curtea era lesne de închipuit, sem nând în mare cu m stirile, cu trupuri de cl diri multe, pentru a putea s lui toat liota i ig nia, întocmire, f stil, cu nade, umpluturi i cârpeli, vrednic s slujeasc , în urâ enia ei, de décor tic lo iei unei tagme st pânitoare pl dit din toate lep turile venetice i din bel ug altoit cu sânge ig nesc.”

Chipul „ora ului blestemat” prinde contur în „al treilea hagialâc”, ghid fiind Pirgu, fiu al demonicului ora . Ultima bolgie este „casa adev ra ilor Arnoteni”, descris mai în am nun ime în ultimul capitol al c ii, Asfin itul crailor. Spa iul bazar din romanul lui Filimon, Mateiu Caragiale îl surprinde în ultimul s u act, la apogeul abjec iei.

12

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Casa Arnotenilor e locul în care „via a ce se vie uie te” î i manifest , nestingherit , toate puterile distrug toare. Casa este han, tripou, bordel i balamuc. Un am nunt cu valoare simbolic : din context rezult c loca ul Arnotenilor este undeva în inima Bucure tiului.

Acolo se intra „prin fundul f uluci al cur ii care r spundea pe cheiul drept al Dâmbovi ei ceva mai sus de Mihai-Vod ” f a fi zut. Dup ce prezint interiorul casei („O pâcl rânced de vi iu ap sa vestejitoare asupra mizeriei decorului - tot ce se vedea acolo, la lumina lipicioas , cernut prin fustele cre e de hârtie trandafirie de la l mpi, nu numai c era urât i de soiul cel mai prost, dar ie it la soare, p tat de igrasie, pr fuit i afumat, mâncat de carii sau de molii, chiop sau schilod, ciobit, rupt sau desperecheat”) cu locatarii ei i ce se petrece acolo, povestitorului face i portretul fizic exterior: „Ie ind în curte, putui s constat c la Arnoteni pân i casa unde st teau p rea de uchiat . Unui vechi trup de cl dire p trat i cu un singur rând i se înn dise mai târziu, în dos, piezi , o coad de irat i îngust cu dou caturi, r mas netencuit i f geamuri la ubredul pridvor care o încingea sus de la un cap t la altul i da într-un soi de turn de scânduri cârpite cu tinichele ce ad postea scara. D tura aceasta care ziua ar fi trecut neb gat în seam , dobândea în b taia lunii ceva tainic i m opresc tocmai s-o privesc când tres rii deodat înfiorat. Se auzea de acolo, prelungindu-se lugubru un urlet, un trat ce nu sem na a fi de câine.” În limbajul simbolurilor tratul (patru) este simbolul p mântului, în opozi ie cu marea (cerul), transcendentul. P tratul (p mântul) este prin excelen simbolul spa iului, iar marea (cercul) simbolul timpului.3 În „Deif marea retoric a capitalei recurge [scriitorul] la elemente realiste [reale] îngro ate pân la naturalism [am ad uga: « i expresionism»]. Aglomerarea lor în cuprinsul unor perioade, dospind de miasme, le anuleaz îns caracterul realist pentru a le conferi o func ie mitic ”.4 Viziunii infernale a Bucure tiului îi r spunde, din alte pagini,

Albert Weisgerber - În parc

Anul X, nr. 6(106)/2019

viziunea elegiac-luminoas a lui Pantazi, care vede Bucure tiul ca pe o gr din . Sinecdoc a acestui Bucure ti este „Cismegiul”, locul privilegiat unde are loc evenimentul decisiv din via a spiritual a povestitorului: cuno tin a cu Pantazi, în care povestitorul, m rturise te el, a descoperit „un alt eu-însumi”. Iat imaginea „Cismegiului” din momentul când povestitorul face cuno tin cu b rbatul melancolic ce se plimba pe aleile „gr dinii”: „În apriga înviorare a verde ii bete de umezeal i pustie cu devâr ire, gr dina dezvelea spre sear , când se însenina vremelnic, frumuse i neb nuite. i în acea mai minunat dintre seri, avui pe podul cel mare al lacului pl cuta surprindere de a-mi reg si amicul.

Rezemat de ubredul paramalâc, el î i a intea privirea asupra scânteieri a luceaf rului r rind. V zându-m cu o igar aprins , veni s -mi cear foc, i focul acesta fu de ajuns ca s topeasc dintre noi orice ghea . Aflai c nici eu nu eram pentru dânsul un str in: ne întâlneam atât de des. A teptase numai prilejul s -mi poat face cuno tin i mul umea împrejur rilor c i-l dase tocmai în acea sear .

- În fa a Frumosului, l muri el, singur tatea devine ap toare i e o sear prea frumoas , domnule, o sear de basm i vis. Asemenea seri se întorc, zice-se; de demult în taina lor pl cea me terilor cei vechi s întruchipeze unele legende sacre, rareori îns penelul celor mai iscusi i chiar a izbutit s le redea umbra limpede în toat albastrai strevezie. E seara izgonirii Agarei, seara fugii în Egipt. Pare c , fascinat , vremea îns i î i contene te mersul. i în v zduhul fluid nici o adiere, în frunzi uri nici un murmur, pe luciul apei nici un fior...”

Un tablou demn de un penel impresionist.

Imaginea Bucure tiului ca spa iu fizic este realizat prin aglutinarea unor m runte descrip ii, multe din ele fiind de fapt o succesiune de repere: str zi, cartiere, cl diri i anumite locuri (birtul, Ci migiul, Curtea-Veche, „hanul dracului”). Ora ul e un décor necesar mitologiei povestitorului/ scriitorului.

Bucure tiului sybaric i babilonic îi sunt opuse interioarele locuin elor lui Pa adia i Pantazi. Casa lui Pa adia, „de care aveam o evlavie nem rginit , m rturise te povestitorul”, era nu departe de Podul Mogo oaiei, într-o uli singuratic , în „umbra unei b trâne gr dini”. „Cump rase la mezat” b trâna cas a Zinc i Mamonoaia i cuse din ea, dup ce o „meremetisind-o”, o „somptuoas sih strie”, o „fort rea luxoas ” în care a adus „tot felul de scump i rare”.

Casa era mobilat în „cel mai pre ios rococo vienez”. De câte ori îl viziteaz , m rturise te povestitorul, „Îl g seam în odaia lui de lucru, de lini te i reculegere [...].În acea înc pere, c ptu it cu postav de fa a iasc i i înconjurat peste tot de dulapuri ferecate în pere i, cu geamurile perdeluite, câte ceasuri m-a re inut, pironit în jil , convorbirea oaspelui.” „Pân în cel din urm ungher, se r sfrângea sufletul st pânului.” De fiecare dat în a teptarea „st pânului”, povestitorul, cu mare emo ie i pl cere, contempl tablourile din vestibulul „luminat numai de flac ra câtorva buturugi ce ardeau voios în largul c min, pâlpâiala ei însufle ea straniu vechile pânze de pe pere i, dezv luind într-însele, zguduitoare, ca pe ni te ferestre deschise asupra trecutului, priveli ti dintr-o lume de mucenicii i patimi. Rezema i în suli i, suta i de ai lui Domi ian sau ai lui Decie i c re i ai pustiului pe sirepi s lbatici, sorbeau cu voluptate cruda agonie a fecioarelor stignite i a copilandrilor s geta i sub goana sumbr a norilor deasupra mohorâtelor frunzi uri.”; „În acele cadre v zui simbolul chinurilor sale suflete ti”. Interiorul locuin ei lui Pa adia este unul baroc: policandre, oglinzi, scara str juit de „sfinc i baroci”, în înc peri erau „ticsite lucruri de pre ”. Casa lui Pa adia e „s la ul desf rilor grave ale duhului”. [...]. „M sim eam a a departe de Bucure ti i mi se p rea c acel prânz însemna s rb torirea reîntoarcerii lui Pa adia dintr-o lung pribegie, a lep rii de Pirgu.”

Referitor la Pa adia, povestitorul mai men ioneaz un spa iu, i

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

anume, muntele: „Destul de des, Pa adia spunea c pleac pentru câteva zile la munte, dar care era acel tainic Horeb, de unde se întorcea cu puteri proaspete, nu tia, nici nu se întreba nimeni.” Pa adia pare a fi Anteu. Dac el st sub semnul muntelui, în schimb, dup cum vom vedea, Pantazi st sub semul m rii. Muntele i marea sunt pentru cei doi Crai spa ii cu rol cathartic (Ovidiu Cotru ).

Pantazi „locuia pe lini tita strad a Modei, la catul al doilea al unei cl diri [...]” unde închiriase „dou înc peri, bogat mobilate [...].

La bel ugul de abanos i de mahon, de m suri, de catifele i de oglinzi - astea de toat frumuse ea, f ram i cât peretele - iubirea de flori a chiria ului, împins la patim , ad uga o nebuneasc risip de trandafiri i de tiparoase ce, împreun cu lumân rile pe cari le seam aprinse în cele dou candelabre de argint cu câte cinci ramuri, oricând am fi venit, punea locuin ei pecetea unui lux, alc tuind oaspelui meu un cadru în a a armonie cu fiin a sa, c amintirea mea, dintrînsul nu-l pot desprinde.”

Pa adia i Pantazi locuiesc retra i în case vechi care eman ceva tainic. În descrierea locuin elor celor doi Crai, se observ numeroase sugestii livre ti venite dinspre baroc i rococo. Povestitorul e în c utarea Frumosului pe care s -l contemple. S-a afirmat, e drept, doar cu o jum tate de gur , c Craii de Curtea-Veche ar fi un roman al ini ierii i cunoa terii. Nimic mai eronat, în primul rând personajele (Craii) nu evolueaz , ele r mân, de la început pân la sfâr it, în „slava st toare”. În Craii de Curtea-Veche totul este melancolie i poezie, totul st sub semnul contempl rii Frumosului. Contemplarea aceasta nu e sinonim cu simpla privire admirativ , e o transcendere.

Descrierea locuin ei lui Pa adia e mai ampl , f cut în mai multe secven e, poate pentru c el este om al p mântului; descrierea locuin ei lui Pantazi e mai sumar i f cut într-o singur secven , probabil, pentru c el e om al m rii. Spre matca fiec ruia trimit anumite detalii din biografia lor, prezente în paginile c ii (v. în special cap.

Spovedanii) „Dar încântarea începuse: omul vorbea ... i ca în puterea unei vr ji, cu dânsul am f cut în închipuire largi c torii, c torii cum nu-mi fusese dat nici s visez... omul vorbea. Înaintea ochilor mei

Albert Weisgerber - Om cu c el

13

aievea, se desf ura fermec toare trâmbe de vedenii.” toria povestitorului prin lume e de fapt o contemplare. Scriitorul nu face descrieri propriu-zise, ci o enumerare/derulare de instantanee fotografice de peisaje romantice i bucolice în culori impresioniste i expresioniste. Imaginile punctuale sau panoramice adun în interiorul lor toate formele posibile de natur : „Beteala lunii pline se rev rsa peste vechi ora e adormite; pâlpâiau pe mla tini i zglobii. Puhoiul de lumin poleia noroiul metropolelor uria e aprinzând deasupra-le cea a ca un pojar. De funinginea i de mucegaiul lor fugeam repede, la zare neaua piscurilor sângera în amurg. [...] l sam în urma noastr înflorite poeni, urcam prin br det [...].

Mireasma florilor de oleandru se a ternea amar deasupra lacurilor [...]. Peregrini cucernici mergeam s ne închin m Frumosului în ceile lini tii i uit rii”.

Textul din care am reprodus câteva propozi ii este un amplu poem care, la o prim lectur , impune o observa ie: caracterul caleidoscopic al imaginilor construite din opozi ii de variate nuan e.

De pe uscat, c ut torii Frumosului pornesc într-o c torie pe mare: „Corabia alunec încet între rmurile l udate ale m rilor elene i latine.” Tehnica descrierii e aceea i, a enumer rii de locuri „sc ldate de soare” i a z rilor prin „leg narea molcom ” a valurilor. Din „m rile eline i latine” peregrinii Frumosului ajung în nordul înghe at unde admir „zorile boreale”. De aici se întorc la „tropice” în „visul gale al Floridei i al ostroavelor Antile”. Apoi p trund „în verdea întunecime a selbelor Amazonului”. De aici pornesc „pe întinsul oceanului pa nic [...] sub constela ii noi [...]”, se îndrum spre „ rile mirodeniilor” unde se scufund „în tainica pierzanie a nop ilor chineze ti i indiene”, în „aromeala serilor de ap la Bangkok” , ca s purcead „în c utarea de z ri mai adânci”.

Scriitorul scrie un poem al evaziunii în nem rginirea spa iului, al neistovitei febre a c ut rii de noi i noi chipuri ale Frumosului. În secven ele i în întregul ei, vedenia spa iului str tut închipuie unirea cerului cu marea i p mântul, expresie simbolic a fuziunii lui Animus cu Anima (Ovidiu Cotru ). Ilustrativ este secven a: «poemul m rii»: „Marea ...

Lucie ca o balt , oglindind, la ad postul toartelor coastei, pirozeaua t riei i m rg ritarul norilor, florie ca o paji te sau ca o mi un de licurici, searb i domoal sau vie, verde i vajnic , avântânduse spumegând spre cerul c ruia îi e fiic , de ea, vorbea cu p gâneasc evlavie, pomenindu-i doar numele glasul i se pogora tremur tor ca i cum ar fi m rturisit o tain sau îngâna o rug . Pentru sl virea ei, uria putere în mi care a rotundului, matca a tot ce viaz neînc tu at i neprih nit , i se p rea c graiul omenesc nu e îndeajuns vrednic i îns i poe ii cei mai cu renume încumetându-se a o cânta p liser .

La dânsa îi era gândul, ca într-o scoic , ea r suna în inima lui f sfâr it, într-însa, care fusese patima întregii lui vie i, dorea s i afle i mormântul...”

Peisajele str tute stârnesc senza ii puternice, profunde, unice, dar scriitorul nu psihologizeaz , senza iile nu sunt analizate, sunt numai nota ii, enumer ri de calificative care sugereaz superlativul i pun în eviden contemplarea chipurilor sub care se înf eaz Frumosul. Frumosul ca principiu suprem favorizeaz transcenderea contigentului (Ion Vartic). Nu s-a subliniat îndeajuns faptul c în acest „roman” locul intrigii e luat de succesiunea spa iilor descrise într-un stil unic, de aliaj pre ios de vis romantic, sugestie simbolist , luminozitate impresionist , acorduri muzicale, tu e naturalist-expresioniste, cu ecouri din baroc i rococo, i cu subtile iriz ri livre ti mitologice, biblice i c rtur re ti/literare; imagina ie i livresc cultural.

De diminea a pân seara, Pa adia nu se mi ca de la masa de scris. Înconjurat de c i i h i, citea i scria i din când în când

14

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

sorbea „dintr-o cea de cafea f zah r i tare”. C dea în vedenia trecutului „ i a a de puternic era la dânsul acea vedenie, c pe dat ne-o împ rt ea i nou - lui Pantazi i mie. Începea atunci, nu mai pu in fermec toarea, o nou c torie, c torie în veacuri apuse. Ne reg seam de obicei în acela, scump nou i nostalgic între toate, care fu al opsprezecelea.”

Nostalgia veacului str lucit îi poart pe cei trei Crai prin toat Europa. Dar locurile prin care c toreau nu sunt descrise, ci doar numite. Respectivele pagini sunt o lung list , o cascad , de locuri (localit i, re edin e regale i princiare, cu podoabele i frumuse ile lor) i de personaje (regi, baroni, contese, lorzi, ofi eri, aventurieri; muzicieni, savan i, mistici), care prin policromia de ranguri, preocup ri, atitudini i comport ri ilustreaz prea frumosul i scumpul veac al optsprezecelea, dar „Era scris ca cel mai frumos dintre veacuri s asfin easc în sânge [...] în elegând c timpul nostru trecuse i c , în curând, avea s stârveasc i s cad prad nimicirii tot ce fusese pe lume drag, ne acopeream fe ele i pieream pentru totdeauna.”

Spa iile exterioare i cele interioare nu sunt spa ii reale, dar nu realist, sunt spa ii gândite, visate. Cronotopul (Bucure tiul din câteva luni din toamna anului 1910 i alte câteva luni din anul urm tor) este doar rama pe care scriitorul o pune pove tii sale despre Crai. Între cele dou hagialâcuri ale Crailor, unul terestru, cel lalt maritim, exist o rela ie paradoxal : marea, element dinamic, prin lini tea i limpezimea ei e o oprire a timpului; p mântul, simbol al staticului i fermului, este temporalitatea în ac iune. Alt paradox este „Asfin itul Crailor”. Asfin itul lor nu înseamn moartea de ob te, dimpotriv , reg sindu-se i recunoscându-se ei se reîntorc dintr-un surghiun în lumea lor ... real : „via a ce se vie uie te” este o am gire, adev rat e numai „visul mor ii celei eterne”.

Paginile c ii nu sunt nici romantice, nici simboliste i cu atât mai pu in realist-balcanice. Numai scoase din contextul estetic i ideologic al mitologiei scriitorului pot fi considerate a a. Carteapoem a lui Mateiu Caragiale este nietzschenean , ideologia i estetica ei sunt „dincolo de bine i r u”, sunt ale Frumosului.

Albert Weisgerber - David i

Anul X, nr. 6(106)/2019

Spa iile mateine, spa ii ale fic iunii, prin con inutul i succesiunea lor sus in arhitectura i caracterul poematic al textului. Ele sunt degrevate de func ia istoric , social , moral , psihologic . Func ia lor este una de evocare care transcende orice determinare realist .

Comentatorul i cititorul numai dac au poten a de a fi „Crai de Curtea-Veche” pot contempla Frumosul c utat i cântat în aceast carte. Pornind de la cazul romanului Ulise al lui James Joyce, Matei linescu spune despre Craii de Curtea-Veche c este „o carte care nu poate fi citit , ci doar recitit !”5 Cu toat hagiografia din jurul ei, cartea r mâne sub pecetea tainei.

Bibliografie Edi ia operei lui Mateiu Caragiale folosit : Pajere. Remember.

Craii de Curtea-Veche. Sub pecetea tainei, Ed. Minerva, col. Arcade, Buc, 1988, postfa de Constantin Trandafir Note Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Ed. Albatros, 1970 2 Ovidiu Cotru , Opera lui Mateiu I. Caragiale, Ed. Minerva, 1977 3 Ion Vartic, Trei comentarii mateine în Spectacol interior, Ed. Dacia, col. Discobolul, Cluj-Napoca, 1977 4 Alexandru George, Mateiu I. Caragiale, Ed. Minerva, 1981 5 Matei C linescu, (Re)citind Craii de Curtea-Veche în A citi, a reciti, Ed. Polirom, 2003 * 1. „Imaginea Bucure tiului, locul de existen i de manifestare a crailor, se înscrie tot pe linia valorii sociale a romanului. Bucure tiul sodomie i sybaric de la mijlocul i sfâr itul secolului al XlX-lea [sunt enumera i Bujoreanu, Grandea, Baronzi], zugr vit de Mateiu I. Caragiale în Craii de Curtea-Veche cu acelea i caracteristici, dar amplificate i ad ugate cu elemente din noile realit i social-istorice” (p.76). Comentariul criticului continu în aceea i not cu înc 25 de rânduri (p.78 i urm toarele), neuitând s men ioneze pe Pena Corcodu a, care, pentru critic , este doar o „imagine dezgust toare: «Beat moart , v rsase pe ea i o trecuse neputin a»”. Nu intr în preocup rile noastre analiza personajelor, dar ne sim im obliga i s preciz m „imaginea dezgust toare” a Penei Corcodu a nu are în eles social-moral, ci este semn prin care personajul î i „var” durerea pricinuit de tragicul sfâr it al marii iubiri pentru prin ... Prin ul Serghei mort ca un cruciat în r zboiul din 1877. Dup ce formuleaz aceste opinii i apreciaz „realismul” operei, criticul i aduce aminte c ar mai trebui s fac i observa ii laudative despre scriitura autorului. Observa iile sunt cu inexactii i nici originale întru totul. Nu mai cit m pentru c ne-am lungi nepermis de mult.

2. În ceea ce prive te „poezia Urâtului”, Mateiu Caragiale este un antemertor al maestrului Tudor Arghezi.

3. Jean Chevalier - Alain Gheerbrant, Dic ionar de simboluri, Ed. Artemis, Buc, 1995, vol.3; Soles Boncompagni, Lumea simbolurilor, Ed. Humanitas, 2004 4. Ovidiu Cotru , Opera lui Mateiu I. Caragiale , p. 195 Goliath 1

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

15

Al. Florin |ENE

Elogiul crimei prin prisma imanen\ei tragicului din literatura popular[ - o eroare moral[ ]i estetic[ Mitul Me terului Manole, din balada cu acela i nume, v zut ca elogiu adus jertfei de sine; al „Miori ei”, ca act al accept rii tragicului, adic asumarea con tient a limitei; al baladei „Toma Alimo ”, unde crima este justificat prin ob inerea drept ii în afara legii, inclusiv al celor cre tine ti; la fel i în „Cântecul lui V lean”, unde, pe un fecior chipe dar i muieratic i f scrupule, o nevast îl ademene te cu bucate otr vite, în urma c rora moare în timp ce ascult mustr rile materne, sunt reprezent ri ale unei erori permanentizate de-a lungul istoriei literaturii române.

De la Alecsandri, C linescu, Mircea Eliade, Dumitru Caracostea, Lucian Blaga, Z. Cârlugea, Horia B descu, pentru a enumera câteva nume, s-a subliniat faptul c aceste bijuterii ale folclorului nostru au adus tragicul, ca experien individual sau colectiv , la limita dobândirii „con tiin ei de sine prin tragic ca prilej cultural” (D. D. Ro ca), în condi iile când „tragedia este experien tragic con tientizat

Albert Weisgerber - Sf. Sebastian

într-o form artistic ”. (Gabriel Liiceanu).

To i ace ti exege i i cercet tori ai gândirii mitice în analizele lor eludeaz faptul, con tient sau incon tient, c nicio ac iune nu justific crima, chiar i în folclor, aceasta fiind „oglinda” mentalit ii unei comunit i. Iar dac comunitatea gre te, nu înseamn c are dreptate.

Pornind de la eviden a c , pân i în proverbe, reducerea la t cere prin ucidere poate ob ine dreptatea: „Cu mortul, decât viul, giudecat a avea mai lesne” („Proverbele românilor” de I. A. Zane) m face s consider c în mentalul popular, crima î i g se te justificarea în diferite forme mitizate i mitizante, ca rezultat al unei lungi experien e de via i nedreptate. Ins , a face din aceasta o tem , general acceptat de studiu în coli i facult i, m face s cred, dup ce zilnic v d pe posturile de televiziune 4-5 crime (pe an se atinge o mie), majoritatea înf ptuite în mediul rural (acolo unde a fost leag nul crea iei populare), c mitizezi un fapt real. Atunci, la ce bun a mitiza crima lui Manole? i ea, vai de ea, abia mai putea, abia mai sufla, dar tot se ruga i tot mai zicea: Manole, Manole, Me tere Manole, Zidul r u m strânge, oara-mi curge, copila u-mi plânge”. (fragment din balada „Me terul Manole”). faci dou crime este inaccesibil unui om normal. Cu discermânt. Dac dorea s r mân nemuritor prin „zidirea sa”, Manole trebuia s g seasc o alt cale, nu crima. Nimic nu este durabil, din punct de vedere moral i cre tine te, dac are la baz crima.

Interpretarea, la toate baladele pe care le analiz m, din punct de vedere moral i cre tine te, prin „Creatorul” care „apare astfel ca o fiin ce- i for eaz limitele naturale, limitele omenescului” tinde, cum spunea Horia B descu, „la condi ia divin ”, este un fals, fiindc , a cum sublinia Nietzsche, Dumnezeu poate tot ce dore te, dac ceea ce substan a primordial a sa îl oblig s vrea acest lucru, pe când omul nu poate atinge „condi ia divin ” i nu are voie s ia via a altui semen, chiar dac se crede creator. Natura i istoria sunt în mâi-

16

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

nile lui Dumnezeu, nu detaliile lucrurilor sau ale evenimentelor.

Acestea din urm sunt la îndemâna omului i contribuie sau influen eaz via a acestuia, în mod pozitiv sau negativ. Intre aceste evenimente extreme se afl via a. Ac iunile din baladele „Me terul Manole”, „Miori a”, „Toma Alimo ” i „Cântecul lui V lean” sunt de natur negativ , nicidecum pozitiv , întrucât încalc morala cre tin „S nu ucizi” i „Via a este dat de la Dumnezeu i numai Dumnezeu are drepturi depline asupra ei”, fiindc „Cine î i curm via a sa, sau se atinge de via a altuia, love te întru dreptatea lui Dumnezeu.”

(Sfânta Scriptur ).

Adep ii mitiz rii încurajeaz înc lcarea moralei cre tine. Metaforizarea realit ii pân la mitizare a contribuit la minoritizarea spa iului rural, ducând astfel, la încremenirea în arhaic i educarea mentalit ii eschiv rii i neaccept rii adev rului, cât de crud ar fi. „Ve nicia s-a scut la sat” expresia blagian nu este o afirma ie pozitiv , este un adev r crud, o constatare, din p cate a unei realit i din mediul rural, valabil i ast zi. Dac „se mai tr ie te, ast zi, în Evul Mediu” („Ziarele”) este o vin i a promov rii unei astfel de mentalit i.

Se cunoa te faptul c limbajul nu constituie realul, el doar dezluie. Crima din „Cântecul lui V lean”, din punct de vedere stilistic este o „bijuterie”. „Hai, V lene, pân -n cas -s bucatele pe mas , Tot g ini i cu pui frip i, Din afar -s zugr vi i, Pe din untru otr vi i.

O-mbucat odat gras, Abia sufletul i-a tras.

O-mbucat de dou ori, i-a oftat de nou ori.”

(Balade populare române ti, Bucure ti,1964).

Dar, cum spuneam, nu se justific crima. Poate unii m vor combate, afirmând c lumea a ap rut înainte de real, fiindc realul a fost

Albert Weisgerber - În gr dina din

Anul I, nr. 6(106)/2019

perceput ulterior de gândirea omului, iar p trunderea lui Dumnezeu în lume s-a f cut prin intermediul omului, atunci când acesta a putut i exprime gândul prin cuvânt. Omul, astfel, este p rta la des vâr irea lumii.

Deci crima, fiind parte a „des vâr irii lumii”, poate fi exprimat prin cuvânt, inclusiv prin baladele la care facem vorbire?

Poporul român este cre tin. Mitizarea crimei din baladele populare de c tre exege ii no tri nu este cumva o form de a justifica i masca crima? În acest context exist o experien uman a adev rului. Cu toate adev rul este absolut transcendental, el se constituie în sânul ade-v rului. Realitatea tr it este deci aceea a pluralit i adev rului i fiecare î i identific adev rul propriu cu adev rul absolut.

Astfel, adev rul apare în lume prin multiplicarea experien elor umane. De aici apare i eroarea Adev rului care î i are sursa într-o transcenden tr it de c tre om ca un eveniment al vie ii sale. Ins , exist pericolul de a c dea în extrema cealalt , a adev rului ca produs al activit ii ra iunii. El ar fi acela i pentru to i oamenii, dar acest adev r nu ar fi adev rul nim nui. El ar putea s se traduc în realitatea experien ei, nu ar putea fi tr it.

Contradic ia aceasta ne conduce c tre o alt fundamental , între „constatarea lucid i sentimentul tragic, persistent dincolo de negaiile inteligen ei, al necesit ii unor valori absolute, recunoscute ca uman inaccesibile”. (Pentru Eugen Ionescu /Mircea Vulc nescu, în „Familia”, seria 111 anul 1, nr.5/6/1994, p.94/101).

Spiritul baladelor comentate se apropie mai mult de sufletul tragic euripidian, a a cum a fost interpretat de Nietzsche: „În concep ia lui (a lui Euripide n.n.), efectul produs de tragedie nu avea niciodat drept cauz anxietatea epic , puterea de atrac ie a incertitudinii cu privire la subiectele peripe iilor eventuale, ci scenele m re e, pline de lirism retoric, în care pasiunea i dialectica eroului principal se întindeau i se umflau ca n vala de ape a unui fluviu. Totul era f cut preg teasc nu ac iunea, ci pateticul i ceea ce nu preg tea pateticul era respins”.

Dac Blaga numea „Miori a” „Imn cu pervaz de balad ”, sesizând necesitatea unor disocieri de specii i genuri pe care literatura oral a românilor le cere, „Me terul Manole” este o „doin ” tragic despre dorin a de ve nicie în celebritate, strecurat pe u a întredeschis a unui loca de cult. În acest context, m simt torturat de antinomia existen ei ca în opera lui Nechifor Crainic: „Ca trup material i muritor, înclin tre p mânt i lucrurile lui, iar, ca spirit nemuritor, înclin c tre cer i binefacerile lui (Ion Popescu-Br diceni) îns nu c tre cerul care te respinge dac ai s vâr it o crim .

Autorul „Nostalgiei paradisului” spunea „stavila mor ii neînduplecate este, prin contrast, nemurirea. Orice mare crea ie de culturi e însufle it de avântul transcendenei limitelor terestre”, dar nu prin lumea vie ii unui om de c tre alt om, indiferent cât de nobil este ideea în numele c reia se înf ptuie te crima...

Iar, pe deasupra, intervine i perspectiva istoric .

Dac într-un timp dat, comunitatea omeneasc accept acea crim ca pe o necesitate eroic , în alt timp dat, aceasta poate s fie Munchen renegat i înfierat .

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

17

Livia CIUPERC{

Satul ]i \[ranul @în vremea lui Alexandru Macedonski Scormonind în cenu a amintirilor, merit s scoatem la lumin ceea ce ar putea redeveni model genera iilor de ast zi i-ntru slava zilei de mâine. i cum 2019 este Anul omagial al satului românesc (al preo ilor, al înv torilor i primarilor gospodari), s-ar cuveni s ne amintim i de Alexandru Macedonski - nu doar pentru c s-au împlinit deja 165 de ani de la c toria sufletului s u spre stele - ci pentru c lui îi dator m i un voluma , editat de Societatea „Cartea Româneasc ”, intitulat sugestiv luci din vechime, alc tuit dintr-un set de însemn ri, în parte autobiografice, ce contureaz oglinda societ ii române ti de la sfâr itul secolului al XIX-lea.

Pasajele descriptive, suple ea portretistic , tonul sf to elnic al relat rii îmbr eaz trecutul într-o aur melancolic , în mare parte, neîndoios, autentic , cu un astfel de incipit: „În vremea când to i boierii mari erau mari, în vremea când to i ranii erau neîmp mânteni i”, „nu era ran care s nu aib câte dou vaci cu lapte în curte i câte o pereche de boi” (Veriga iganul). A adar, în lumea satului erau boierii - mari proprietari de p mânt, completeaz autorul, „st pânii de mo ii” care „ ineau la slugile muncitoare i credincioase”, ce locuiau „dimpreun ”, r mânând „în aceea i cas , scoborând din neam în neam”, urmând a odihni, apoi, întru vecie, tot în curtea bisericu ei satului, ctitorie boiereasc .

Farmecul evoc rii ni-l d ruie te lexicul. De aceea îndr znesc s cred, lectorul mileniului acesta, în mod cert, va fi încântat de pitorescul unor termeni neao i, adormi i în volbura veacurilor, precum: „ispr vnicel” sau „ceau ” („un fel de ispr vnicel în a c rui seam erau da i surugii”), „chelar”, „jignit ”, „povarn ”, „cuhnie” etc. „Ispr vnicelul”, un opus al arenda ului de mai târziu, era (în acele înce ate vremi) un „îngrijitor de mo ie” ales „totdeauna” dintre „frunta ii satului”. Cu cât mândrie îl portretizeaz pe-acel ispr vnicel Ion - opus totalmente „lighioanelor” de mai târziu care au generat mult suferin (r scoale, sânge, moarte): „Ispr vnicelul pe care l-am pomenit în copil ria mea se numea Ion, i era în slujba mo ului meu care avea o des vâr it încredere într-însul”. Îns admira ia este dublat i de satisfac ia oric rui st pân: „ i s -l fi v zut cu

Albert Weisgerber - Ferm agricol

cât bucurie privea el la p tulele, hambarele i jignitele ce se umpleau cu grâu, ori cu porumb i cu orz, ai fi crezut c toate acele îmbel ugate roade sunt ale lui, iar nu ale st pânului”. i merit s repet frazarea din schi a Ispr vnicelul. Ea reprezint chintesen a rela iei st pân-slug : „E adev rat c pe atunci st pânii de mo ii ineau la slugile muncitoare i credincioase”, mai ales c ele locuiau dimpreun , „scoborând din neam în neam”, iar odihna de veci era de asemenea lâng st pânii lor.

Aura evoc rii scriitorului Alexandru Macedonski o d ruie te tonusul de o melancolie (nu v mira i!) realist : „Dar toate trec i ast zi ei dorm (...) la umbra bisericu ei ce albe te din dep rtare pe albia frumoasei v i a Amaradiei; mo u-meu într-acela i mormânt cu bunic -mea, iar credinciosul ispr vnicel lâng dân ii”. i-l putem crede pe memorialistul Macedonski pe cuvânt, c ci roata vie ii se-nvârte te, într-un timp rodnic, într-altul - paragin : „Am rev zut câmpii, odinioar roditoare de atâtea bucate, triste i acoperite cu m cini; vesela prun rie prin care m-am jucat, p ginit i cu pomi usca i pe jum tate, pivni a ce gemea de greutatea bu ilor de art , argeaua ce r suna de sgomotul a patru r sboaie în mi care, schimbat în staul de vite... i pretutindeni jale i p ginire: pânze de p ianjeni i iarb a ruinei...” (Ispr vnicelul).

Nu vi se pare c seam cu ceea ce vedem în zilele acestea?

Bineîn eles, nu to i st pânii erau „pâinea lui Dumnezeu”, mai existau specii de boieroaice, precum „Cucoana P unica”, mereu încruntat , nemul umit , suspicioas , formulând tot felul de amenin ri („bl st ii”). Dar, cum nicio fapt - f r splat i va g si na ul... într-o zi (Bariera imnicului)! zit de Tat l Ceresc, p mântul se las pl dit de bra ele harnice ale ranului din prim var i pân -n toamn , târziu, pentru ca roadele sale s -ncânte ochiul i s hr neasc pe fiii s i. A a c pluritul, seceri ul, treieratul etc. împletesc truda cu pl cerea. A adar, „aurul ce se terge de pe holdele de grâu odat cu asfin irea soarelui, nu se [va] terge” niciodat din mintea trec torului (Soare i grâu).

Iat îndemnul - peste veacuri - de a ne reîntoarce în vatra satului.

Câmpul a teapt bra e tinere, vânjoase, robotitoare. Nu este alta mai mare pl cere decât s vezi rodul muncii tale într-un lan de grâu, porumb, floarea-soarelui etc. Rostul nostru - din mo i-str mo i este s ne d ruim cu n dejde i iubire cre tin .

Dac va disp rea satul - va disp rea fibra noastr genetic . Am fi pierdu i. Un S.O.S. str bate ara. Plante, p ri i animale sunt în suferin i plâng. terge i-le lacrima! nu ne l m ispiti i de pumnul de bani ob inut ( ti i dvs. cu ce efort i, uneori, lips de demnitate!) undeva, pe alte meleaguri! C su a i ograda ta plin cu p ri; grajdul, staulul, hambarul i jignita; stupii de albine, porumb ria, gr dina cu flori, fântâna de la poart , bisericu a, cimitirul, uli ele satului - sunt sfinte i binecuvântate dorin e. Se cer mângâiate. Lini tea c minului t u nu poate fi suplinit de tot aurul din lume. S revenim în locul cel sacru al fiin ei cre tine.

Cu sincer credin , ne vor fi înzecit d ltuite în cununa biruin ei de tre Tat l Luminii! Nihil sine numini! (Nimic f dorin !) Nihil sine Deo! (Nimic f Dumnezeu!)

18

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul I, nr. 6(106)/2019

Vavila POPOVICI (Carolina de Nord)

Filozofia, Religia ]i }tiin\a (I)

„S nu vezi în du manul t u decât un prieten r Dup Noaptea Învierii când s-a auzit chemarea „Veni i s lua i lumin ” i s-a tr it momentul aprinderii tuturor lumân rilor celor prezen i în biserici. Dup întunericul de câteva clipe, oamenii au sim it c s-au umplut de lumin cerul, p mântul i cele de sub p mânt.

Iar s pt mâna care a urmat a fost S pt mâna Luminat , în care, sau începând cu care, ar trebui s ne lumin m min ile, s medit m la via a pe care ne-o dorim, s ne imagin m cum ar fi lumea dac oamenii sar iubi între ei, dac ar fi cei mai mul i care s gândeasc la binele nostru, al tuturor i la binele acestei ri. Binele s se înfr easc , ul s se pedepseasc , sau cum spune proverbul românesc „Cele bune s s-adune, cele rele s se spele”, cam a a ar trebui s proced m, fiindc nimeni nu poate tr i cu r ul în „ograda” sa. Am ajuns în punctul când r ul nu mai poate fi tolerat, nu poate fi iertat, fiindc „plaga” a devenit purulent i a infectat o mare parte a societ ii.

Tolerarea acestei situa ii ar însemna distrugerea societ ii în care tr im. „Prietenii r ci i” de care vorbea Pitagora, vinova ii, ar trebui con tientizeze calea gre it pe care au pornit. Cu to ii trebuie s tim ce vrem, cu cine ne adun m, iar r ul s nu-l mai toler m. Numai a putem p stra lumina în noi i putem s-o red m lumii, s sc m de întunericul care ne înconjoar .

M-am gândit zilele acestea la rolul Bisericii în via a noastr , la oamenii credincio i, dar i la cei lipsi i de credin . La faptul c to i ne dorim o via mai bun i parc nu tim exact pe cine trebuie s urm m, de i Binele este unul i atât de diferit de r ul care i se opune.

M-am gândit i la cei care au meditat i mediteaz profund asupra vie ii i ne împ rt esc gândurile lor, îmbog indu-ne cuno tin ele, i pe care îi numim filozofi, dar cum am spus cândva, filozofi sunt mul i printre noi, oameni care fructific experien a vie ii i o transmit celor care nu au timp sau nu vor s gândeasc . Pe ace tia îi numim oameni în elep i. Mai sunt i oameni care au crescut în spiritul credin ei sau care au dobândit-o ulterior. i m-am mai gândit ce minunat este ca un p rinte s i înve e copilul poezii, înainte ca acesta poat cânta, s -l învee acea modest dar plin de emo ie rug ciune: „Tu înger, îngera ul meu!/ Ce mi te-a dat Dumnezeu,/ Totdeauna fii cu mine/ i m înva fac bine./ Eu sunt mic, tu f -m mare,/ Eu sunt

cit.” - Pitagora

slab, tu f -m tare/ În tot locul m -nso te/ i de rele m p ze te.” i copilul cu timpul va sim i c nu este singur atunci când lipsesc rin ii, c el este protejat i trebuie s fac numai lucruri bune care mul umeasc îngera ul care-l înso te...

Necesitatea credin ei i a filozof rii sunt sim ite de fiecare om i ele se g sesc mai ales la cei tineri când ei se simt atra i s mediteze asupra rostului lor în lume. Filozofia înseamn iubire de în elepciune, iar în elepciunea este loc de întâlnire i cump nire a tuturor virtu ilor.

Ea nu înseamn înstr inare de via , ci orientarea în via , în ac iuni, ca de ni te faruri c uzitoare. Hegel spunea c filozofia este floarea cea mai înalt a unei culturi. Filozofia i Religia se înrudesc, cea de a doua tinzând s descopere marile mistere ale lumii invizibile, iar filozofia l rgind domeniul intelectual al cuno tin elor despre lume i despre fenomenele ei. Marii gânditori ai umanit ii începând cu Tales din Milet, Pitagora, Platon, Aristotel, Fericitul Augustin, Toma de Aquino, Bacon, Descartes, Leibnitz, Kant, pân la Bergson i Boutroux, au c utat s armonizeze pe cât este posibil filosofia cu religia. i nimic în lume nu-i mai frumos decât c utarea adev rului cu ajutorul religiei - cuno tin a dobândit cu puterea spiritului. Exist o îmbinare a ra iunii i a spiritului, a materiei i a sufletului, a filosofului i omului religios.

Din Antichitate se cunoa te acest efort al omenirii de a percepe Universul. Omul antic în elegea prin cosmos armonie, frumuse e; lumea era o expresie a frumosului. Desigur c primii filosofi, necunoscându-l pe Dumnezeu, n-au pus la temelia crea iei universului o cauz ra ional , dar au ajutat foarte mult la în elegerea lumii în care omul tr ie te.

Una din tr turile grecilor era dragostea de a gândi i ei sunt cei care au pus bazele filozofiei. Comer ul i industria ajunseser la apogeu, a a încât în Milet, odat cu dezvoltarea nego ului, s-au pus bazele filozofiei, matematicii, i odat cu acestea s-au dezvoltat: astronomia, geografia, naviga ia, comer ul exterior i literatura. Miletul a cunoscut aceast înflorire pentru c aici s-a întâlnit gândirea negustorilor greci cu în elepciunea egiptenilor, per ilor i indienilor. În acea perioad s-au remarcat unele persoane care au fost renu-

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

mite prin talentul i caracterul lor, persoane celebre care au fost numite în elep i i cuvintele lor au i ast zi mare pre iozitate, de i au trecut peste 2.500 de ani de la acea vreme. Pentru a putea fi re inute mai u or i de cât mai multe persoane, unele proverbe ale în elep ilor greci au fost s pate în piatr sau pe fa ada unor cl diri importante.

Ele sunt valabile i ast zi.

Primul filozof grec i primul matematician al Greciei Antice a fost Tales din Milet (624 î.Hr. - 546 î.Hr.), Miletul fiind unul dintre cele mai înfloritoare ora e grece ti ioniene, un mare port grecesc de pe coasta mediteranean a Asiei Mici, un important centru al filozofiei, un ora care a dat multe personalit i din domeniul filozofiei, literaturii i arhitecturii. Despre Tales au scris Cicero, Seneca, Plutarh, Pliniu cel trân - unii dintre cei mai influen i greci din perioada Antichit ii.

Tales din Milet a fost numit de greci „Sophos”, adic în elept, pentru a dat multe sfaturi, iar cel mai cunoscut este cel gravat pe fa ada din Oracolul lui Apollo din Delphi: „Cunoa te-te pe tine însu i!”. Cu privire la omul fericit, spunea c este cel s tos, bogat, curajos i educat.

Negustor de profesie, Tales a f cut multe c torii în Egipt, Creta i Asia, c torii care i-au permis s i îmbog easc cuno- tin ele din diferite domenii. Este primul din cei „ apte În elep i” din Grecia Antic ; a ajutat foarte mult la dezvoltarea matematicii, astro-nomiei i filozofiei.

Este considerat rintele tiin elor. A f cut multe descoperiri în domeniul matematicii - a formulat mai multe teoreme geometrice, care îi poart numele. A folosit teorema care îi poart numele la calcularea în imii piramidelor din Egipt, m surând umbra acestora când umbra unui om este egal cu în imea sa. Deci s-a folosit de rela ia dintre umbr i dimensiunea corpului care o proiecteaz . Oamenii îi criticau adesea pe filozofi, repro ându-le uneori s cia i spunându-le c filozofia este o îndeletnicire nefolositoare. Povestea spune c odat , ie ind noaptea din cas înso it de o b trân , pentru a urm ri stelele, Tales a c zut într-o groap , iar b trâna i-a repro at: „Cum vrei s tii ce-i în cer, Tales, când nu e ti în stare s vezi ce-i la picioarele tale?”. Putem zâmbi la citirea acestei pove ti, dar cât filozofie are!

Cum ne dezv luie modurile diferite ale gândirii i cum trebuie s le întrep trundem, fiindc via a omului este ra iune plus înalta sim ire.

Tales a fost filozof, dar i legiuitor, om de tiin , savant, matematician, om de stat. A descoperit cele 4 anotimpuri i a împ it anul în 365 de zile. A considerat c apa este primul element care d na tere la alte elemente. El a spus c „Apa este principiul tuturor lucrurilor”.

A pledat pentru folosirea în elepciunii în via a noastr de zi cu zi.

De i niciuna dintre scrierile lui nu a fost g sit , opera sa a fost strat prin intermediul scrierilor altor autori. spunzând la întreb rile puse de c tre un sofist, Tales i-a r spuns cel mai b trân este Dumnezeu, fiindc el a existat dintotdeauna; Dumnezeu este f de început i f de sfâr it; cel mai frumos lucru este universul; cel mai mare dintre toate lucrurile este spa iul, fiindc con ine toat crea ia; lucrul cel mai constant este speran a, pentru omul continu s existe i dup ce a pierdut totul; cel mai bun lucru este virtutea, pentru c f ea nu ar exista nimic bun în lume; cel mai rapid lucru este gândul, pentru c într-un minut ne permite s zbur m pân la limitele universului; cel mai puternic lucru este nevoia, pentru c din cauza ei, omul înfrunt cele mai mari pericole în via ; cel mai u or lucru este s dai sfaturi; cel mai greu lucru este s te cuno ti pe tine însu i. Putem ast zi s -l contrazicem?

Pitagora sau Pythagoras (580 î. H. - 495 î. H.), al doilea din lista marilor în elep i ai Antichit ii, s-a n scut în insula Samos. Înc de tân r a c torit mult, vizitând Orientul Apropiat pân în India, a fost întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realit i teoria numerelor i a armoniei. Fiind un mic dictator, s-a mutat la Crotona, azi Crotone, în Italia, unde a întemeiat cel mai „totalitar” colegiu posibil. Puteau intra în el i b rba ii i femeile, dar trebuiau s depun

19

înainte un jur mânt de castitate i s se oblige la un regim alimentar care excludea vinul, carnea, ou le i bobul. Ce-a avut el cu bobul, nimeni nu a în eles. To i trebuiau s se îmbrace cât mai simplu i decent. Râsul era interzis i la sfâr itul fiec rui an de coal , to i elevii erau obliga i s i fac public autocritica. El nu a scris nimic sau scrierile sale nu s-au p strat. Totu i lui i se atribuie descoperirea teoremei geometrice i a tablei de înmul ire, care îi poart numele. A fost un mare educator i înv tor al spiritului grecesc. Nu se poate stabili cu precizie ce apar ine lui Pitagora i ce au ad ugat pitagoricienii ulteriori. Celebrele texte - Versurile de aur ale lui Pitagora i Legile morale i politice ale lui Pitagora, existente i în traduceri române ti, apar in unei epoci ulterioare. Imnurile lui Pitagora se refer la virtute. Transcriu câteva care mi s-au p rut a prezenta mare interes: „Cinste te pe tat l t u, pe mama ta i pe rudele ce- i sunt apropiate.

Dintre ceilal i oameni, f i prieten pe cel încununat de virtute. Supune-te întotdeauna în fa a vorbelor blânde i a faptelor folositoare.

Nicicând s nu- i ur ti prietenul pentru o gre eal de nimic, atât cât po i; c ci posibilul vecin e cu necesitatea. Afl c toate acestea sunt astfel, i înva s biruie ti cele ce urmeaz : mai întâi l comia pântecului, apoi lenevia, luxul i mânia. Nu s vâr i nicicând vreo fapt de care s te ru inezi, nici fa de un altul, nici fa de tine. i, mai ales, respect -te pe tine însu i. F apoi dreptatea cu fapta i cuvântul. Nu te purta în nici-o-mprejurare f s gânde ti. Ci aminte te- i c omul sortit e ca s moar ; i afl c averea a a cum se câ tig , la fel se risipe te. Cât prive te necazurile îndurate de oameni din pricina Destinului potrivnic, prime te-le ca i când li s-ar cuveni; îndur -le r bd tor i nu te-mpotrivi. Caut s le înl turi, pe cât î i va sta în putin . Dar cu-get temeinic la aceasta: c , pe cei buni, soarta îi p ze te de multe din aceste nenorociri. Multe vorbe, bune sau r ut cioase, ies din gura oamenilor; nu le-ar ta prea mult pre uire, dar nici nu le-nfiera. Chiar lucruri mincinoase de auzi, îndur cu r bdare i blânde e. Ia seama-n orice împrejurare la cele ce- i voi spune: Ca nimeni, niciodat , prin vorbe sau prin fapte, s nu poat s te împing s spui sau s s vâr ti ceva nefolositor pentru tine. Cuget înainte de a f ptui, ca nu cumva s te por i nes buit, c ci numai omul p tos spune sau face lucruri nesocotite.

Nicicând, a adar, s nu faci ceva de care apoi s te c ie ti. Nu s vâr i nimic din cele ce nu tii; ci înva tot ce se cuvine s tii, i via a fericit î i va fi. Îngrije te-te de s tatea trupului t u, dar d i cu m sur b utura, mâncarea i mi carea, i numesc m sur ceea ce nicicând nu te va stânjeni. Deprinde-te cu o via curat i simpl ; i p ze te-te s faci ceea ce treze te ranchiuna. Nu cheltui far rost...

Dar nici nu fi zgârcit; dreapta m sur e cea mai bun -n toate. Nu- i lua drept îndatoriri ceva ce i-ar putea d una, i mai ales cuget înainte de-a trece la fapte”.

Pitagora este primul care a inventat conceptul de filozofie, definind-o ca un efort spre în elepciune i o dragoste de adev r la care se ajunge doar prin exerci iul inteligen ei.

Dup citirea acestor imnuri, m-am gândit ce bine ar prinde ni te cursuri predate în colile zilelor noastre, pentru educarea i ini ierea tinerilor în preceptele filozofiei, adic ale în elepciunii, respectului i dragostei de adev r. Sau, la orele de matematic , când se înva sau se aplic teorema lui Pitagora, s se fac o pauz i s li se vorbeasc elevilor despre acest matematician-filozof i s li se citeasc „Imnurile”. Poate ora de matematic ar fi mai interesant !

Este cea mai cunoscut teorem din geometria euclidian . Cine nu o tie? Elevii o spun ca pe o poezie, dar i p rin ii, bunicii o pot „recita”: „În orice triunghi dreptunghic, suma p tratelor catetelor este egal cu p tratul ipotenuzei (latura opus unghiului drept)”.

A r mas în mintea oamenilor ca p rinte al vegetarianismului, a a încât cei care preferau s -i urmeze dieta din care era exclus consumul de carne, sute de ani au fost numi i „pitagoreici”.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

20

Anul X, nr. 6(106)/2019

Doina DR{GU|

Desf[]urare cosmic[, profunzimi sentimentale când ordine prin bibliotec , zilele trecute, am g sit câteva c i i documente pe care, cândva, dl Eugen Enea Caraghiaur, pe care lam cunoscut, ni le-a oferit, mie i so ului meu, Constantin Dumitrache, fost redactor la Radio Craiova. Este vorba, printre altele, despre volumul „Meteori i”, ap rut la Editura Mileniul Trei, în 1990, la Deva, i despre cartea de poeme „Cânt ri iubirii”, ap rut la Chi in u, în anul 1991 (edi ie bilingv , româno-francez ). scut la 15 august 1923, la Comrat, Basarabia, Eugen Enea Caraghiaur este al 51-lea ef al Casei Cumane de România Panciu, descendent direct al Casei Cumane de Panciu, purtând titlul de Prin .

Dup studiile primare i liceale, urmeaz Facultatea de Mine la Politehnica din Timi oara, unde fondeaz Mi carea anticomunist a Tineretului Universitar Na ional nesc (1945). Pentru lupt antibol evic i pro-Basarabia este arestat i condamnat la moarte (17 aug. 1948) de NKVD i Tribunalul Militar din Timi oara. Evadeaz , trecând Dun rea înot spre Iugoslavia, i ajunge în Europa Occidental .

Suport deten ia în mai multe închisori, dezerteaz , apoi se stabile te, temporar, în Italia i Fran a, unde urmeaz studii de geologie la Universit ile din Roma, Nancy i Sorbona, ob inând diploma de miniergeolog. În 1951 p se te Europa i se îndreapt spre America, unde devine redactor al ziarului „Dreptatea”, editat la New York, apoi, în 1954, se stabile te în Canada, unde ajunge un prosper om de afaceri. Începând activitatea ca simplu miner într-o min de cupru i aur, acum este unul dintre cei mai de seam oameni de afaceri din Occident, proprietar al multor întreprinderi în numeroase ri de pe glob.

Eugen Enea Caraghiaur este autorul a peste 60 de volume cu cele mai diverse teme - poezie, beletristic , studii critice, economie politic , istorie, istoriografie i etnografie - ap rute, de-a lungul anilor, în Canada, Italia, România i Basarabia.

Eugen Enea Caraghiaur a fost decorat cu Crucea Patriarhal (1976), fiind fondatorul i co-ctitorul principal al Bisericii Sf. Ioan Botez torul din Montreal. Este Pre edinte-fondator al Congresului Canadian Român (1984). Este de in tor al medaliei de aur Mihai Eminescu (1977) decernat la Chi in u de Liga Cultural pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni i de Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Recitind volumul „Meteori i”, am sim it o continu mi care pe o traiectorie spre „Odihna meritat / prelins din re-nume”, o curgere solitar „prin mir ri/ i-n nespuse/ întreb ri”, ceea ce înseamn , de fapt, o desf urare cosmic cu luciri onirice.

Cu „stelele la plug” înh mate, prin ul Eugen Caraghiaur (pentru , dincolo de faptul c este poet i inginer, el este Prin , un Prin citor, pe care destinul l-a purtat pân în Canada), br zdeaz cerul i-l îns mân eaz cu vise, „desc tu at de limitele firii”, i vine, discret, nostalgic i emo ional, fie i pentru o scurt perioad , s i tr iasc amintirile într-un spa iu al dorurilor: „Eu sunt un gând, izvor de noapte/ fir argintiu sclipind în oapte” . În „asimetria/ universului”, care „ascunde fa a/ nev zutului”, o

asimetrie nu matematic , ci una ca imperfec iune a tuturor existen elor, o imperfec iune ce ascunde ceea ce este perfect ( i perfect este doar ceea ce nu exist ), poetul adoarme „în fiecare sear / cu taina gândului ne-nvins”, cu credin a c într-un timp i într-o lume unde totul este posibil, omul nu poate fi împov rat sau despov rat de gândurile sale.

Frumoasele versuri: „M închid în sinea mea/ dar r mân pe drumul aspru” ne dezv luie un portret de o deosebit sensibilitate, care, a se sustrage realului, firescului, într-un joc al op iunii, se închide în sine, o închidere l untric în care „sufletul e sclav/ iar inima-i tu e” i într-o cre tere progresiv a anilor ce „trec u or”, dar las urme adânci, „schimbat la fa .../ ca marea în furtun ”, el duce mereu o lupt cu sine, o lupt a paradoxului sau a ironiei, ce se concretizeaz în semnifica ia unei libert i închise sau a unei închideri libere: „Cea mai grea b lie/ e lucrarea din tine”.

Pentru poet, femeia perfect este aceea care se potrive te imperfec iunii sale, aceea care în elege „c derea strâmb a zilei”, aceea care se reg se te în el ca alt imperfec iune.

Ca i Dostoievski, care spune c „numai prin suferin se poate iubi cu adev rat pe p mântul acesta”, Eugen Caraghiaur consider „Suferin a/ este drumul/ spre libertate...” i c „numai focul na te via a”, conform principiului heraclitic, focul reprezentând originea, substan a actual i factorul primordial al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletului omenesc.

Cartea de poeme „Cânt ri iubirii” cuprinde versuri din care se degaj o tensiune a inefabilului. Într-un limbaj emo ional i muzical, poetul evoc imagini vizuale plastice, p strând o form ritmic cu implic ri de semnifica ii afective. Prin labirintul sufletului s u, realitatea, ca reprezentare sensibil , urmeaz un grafic al sentimentelor.

Realizat, material i profesional, în Canada, poetul pare a fi suspendat, tr ind într-un timp ce-i spore te i mai mult dorin a continuit ii unei activit i creatoare: „Ne perind m prin marginile lumii/ Încovoia i de-atâtea nedrept i/... /Ne perind m prin marginile lumii/ arzând din candele de dor”.

Realitatea existen ial , la Eugen Enea Caraghiaur, este asemenea untricului; o for interioar dirijeaz spiritul, apar forme evanescente, în care caut , i g se te, frumuse ea, des vâr irea tr irii. „S m las de dorul dor?...Cântul meu e tricolor pân -n ve nicie”.

Evadând spiritual din mediul în care tr ie te i eliberându-se de canoanele cotidianului, poetul încearc s vad , prin ochii bunicii, acea mi care sufleteasc primordial , s cunoasc extazul prin raportarea elementelor devenirii exterioare i amploarea profunzimii acelor sentimente ce persist într-o stare complex spiritualizat .

Orientat c tre un relief cu profunzimi sentimentale, poetul însufle te i lumineaz , cu propriul s u spirit, imagini aflate, într-o stare de epuizare, la nivelul amintirii, intensific dispozi iile afective în forme emo ionale extinse i receptate facil.

Pentru c , în curând, dl Eugen Enea Caraghiaur va împlini 96 de ani îi dorim „La mul i ani!”, mult s tate i îl rug m s ne onoreze cu prezen a domniei-sale în paginile revistei.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

21

Paula ROMANESCU

Saphice De- i pare râsul meu joc de petarde, nu te plângi c dragostea blestem e; De lacrima-mi ascuns nu te teme -nghea ! Arde. * Oricât mi-ar fi de greu în noaptea asta De a te ti în cas cu nevasta, -mb t de lun i refuz n pasta De-a fi eu casta... * În elepciune acr peste fire, Preschimb -te-ntr-o dulce nebunie i fi-le numai altora, nu mie, Neprih nire! * Potop de ploi în noua prim var n de te dar privighetoarea Mi-aprinde-n noapte lacrim solar Ca-nmiresmarea… * i cunosc bine pasul dar n-a crede bine-ar fi s i ies ca într-o doar În cale când pe lume cade sear .

Dar crângu-i verde… * Tu-mi spui c dragostea e hran bio Ce nu-i e trupului nicicând destul , Dar cum vrei s hr ne ti c-un biet adio O nes tul ?… *

Pleznea mai ieri din bici pe lâng boii Cumin i, fl ul îndr git de-o fat Dintr-o poveste cu a fost odat …

Azi - boi fl ii?! * În noaptea asta nou , vechea lun i-arunc secera în câmp de stele.

Ia seama-i strig, i el e printre ele!

Ea: Ce minciun ! * Veni i, ni s-a tot spus, privighetoarea A înflorit i liliacul cânt …

Eu m îngân cu muntele i marea Ce nu cuvânt . * De nu e prim var , pentru cine fi-nflorit salcâmul în livada De meri cu crengile de aur pline Sfidând z pada? * Atâta verde-n crângul de mesteceni Cu trunchiuri albe de fantome stranii Ce parc spun de ne tiute treceri.

Prin seve - anii. * Culeg la ceas de tain stele coapte Din jarul sufletului meu ce tie De un izvor firav de ap vie Cu gust de moarte. *

Albert Weisgerber - La lac

-mi in în cump nire suflet, minte, Mi-e greu de i le iau cu bini orul.

Dar sufletul mi-ascunde adev rul Iar mintea minte… * eposul zarz r este plin de floare i-i mândru c -ntre crengile lui albe O cioar s-a oprit din întâmplare i pun salbe. * Pe dealul sur e iarba de cenu i crângul verde înc înnopteaz .

Un soare palid discul i-l a eaz Ca o c tu * La pragul cel de dincolo de zare Sau poate chiar la glezna diafan A prea temutei umbre - neagra vam Unde se moare… * Mourir d’aimer îmi cânt Aznavourul Mutat de ieri din noapte, f veste, Într-o mult prea temut nepoveste Când timpul furul * S-a fost oprit s vad de-i vreun semn lumea va-nghi i u or minciuna a tr i sau a muri-i totuna Cu La Bohème… *** Ferice de acela ce schimb lacrima Într-o dulce triste e ce prinde a cânta Când sufletul viu, inocentul, ne doare -n lumea ca o amfor de sare Se moare. *** pi e de aur o feti can trece prin verdele crud de greul c rei taine sânger -n iarb macii? *** privire goal pustiul dep rt rii tot mai aproape în dincolo de zare ecoul nerostirii Paula

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

22

Anul X, nr. 6(106)/2019

Janet NIC{

Un artist român de legend[ Constantin Jichi a, Popa’s , dimensiunea geniului, Editura Waldpress Timi oara, 2017

Volumul „POPA’S, DIMENSIUNEA GENIULUI”, de Constantin Jichi a, cu subtitlul „Cuvânt de suflet adunat în carte”, ap rut la Editura „Waldpress”, Timi oara, 2017, este o carte care pune trupul pe gânduri i invit instinctele la o mare dezbatere de idei sturlubatice. Este, indubitabil, o carte deopotriv modernist i postmodernist , incitant , savuroas , provocatoare. Este, de departe, o carte-omagiu, dar i o carte-protest. Construc ia, voit jurnalistic , a volumului trece, pe neobservate, în es tura epic a unui roman plurivoc, în dulcea a unei ode saphice sau în verva unei epopei emo ionante. Demersul jurnalistului Constantin Jichi a cro eteaz o poveste get-beget i te duce, nu cu covorul zbur tor, ci cu gândul, pe t râmuri semantice i spirituale neb nuite, unde po i visa cu ochii deschi i. Miezul pove tii, ales în cuno tin de cauz , este faimosul caricaturist român, tefan Popa Popa’s, F t-Frumosul reportajului, al romanului, al odei sau al epopeii de care facem vorbire. La prima vedere, gândul, îndeajuns de alfabetizat, se în-

treab ce leg tur ar putea fi între un jurnalist i un caricaturist, în afara faptului c ambii sunt slujitori ai cet ii i c fiecare joac pe felia sa de realitate. Dar firul epic al c iiconfesiune, al c ii-eseu, din grija sa fa de cititor, vine i dezv luie secretul magnetic al demersului. Asemenea unui Don Quijote modern, prototip al artistului care vrea s însc uneze idealul, tefan Popa Popa’s a cucerit lumea cu performan ele sale artistice, devenind „cet ean al lumii”, încoronat cu zeci de distinc ii la nivel statal, papal, regal, mondial. i totu i, acest succes colosal nu este un motiv de bucurie pentru artist. Ilustrând, par, maxima cristic , anume c nu po i fi profet în c tunul t u, tefan Popa Popa’s nu este apreciat, a a cum s-ar cuveni, în ara sa, de tre autorit ile române cu care, deseori, are conflicte interminabile.

Acum vine noutatea absolut care leag toate potecile fanteziei. Constantin Jichi a, jurnalist profesionist, î i asum , voit i nesilit de nimeni, rolul lui Sancho Panza, umbra viteaz a lui Don Quijote: „Ceea ce este cu aderat de trebuin este s sensibilizezi opinia public , s -i pui pe jar pe cei care decid i, de va fi cazul, s sco i sabia la neghiobi. Iar faptul c tefan Popa Popa’s e astfel cl dit, ferice te în a-mi al tura spada cu a lui, spre a-i pune la p mânt pe cei care obstrucioneaz adev rul, fac parte din netrebnicia

ce colc ie i produce cangren în trupul naiei!”. Jurnalistul-scriitor m rturise te c i-a cerut voie bravului artist de a sta în preajma sa, de a-l veghea, de a-l observa, de a consemna atât momentele de glorie, cât i momentele de suferin . Astfel c jurnalistul a devenit, bineîn eles, cu acordul maestrului, un alter ego al artistului, ajutorul din umbr , discret i tenace, stoic cu fa a spre adev r, scribul responsabil i onest care a consemnat, zeci de ani, cu competen i acribie, cu un devotament ie it din comun, sacrificial, istoria unui miracol planetar cu numele de tefan Popa Popa’s.

Cartea lui Constantin Jichi a este o cartestrig t, o carte de revolt aruncat în eter i în spa iul public, un semnal de alarm pentru cona ionalii no tri, orbi i surzi la ceea ce reprezint Popa’s în lumea artei: „Este adulat de unii - m refer la nume mari, precum efi de state i capete încoronate, oameni politici i de afaceri, diploma i, parlamentari, arti ti i exege i de talie mondial - i ignorat de al ii, între ace tia, cu p rere de r u, sunt cona ionali ai no tri, care, chiar i atunci când consemneaz prezen a sa în cele mai înalte cercuri ale lumii, o fac laconic, numindu-l <unul din cei mai importan i arti ti>”.

Volumul prezent ofer , cu generozitate, informa ii crude i coapte, de am nunt i de

Albert Weisgerber - Pictor i caricaturist

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

perspectiv , privind activitatea maestrului Popa’s, distinc ii, premii, saloane internaionale, expozi ii personale, activitate care la propulsat pe firmamentul artei universale, al turi de Leonardo da Vinci, de Michelangelo. Într-adev r, elogiile interna ionale sunt f num r i de recunoa tere total : „rege al caricaturii”, „mai rapid decât umbra sa”, „academician al caricaturii”, „Rembrandt modern”, „geniu”, „colos”. Într-o anumit privin , ca un fel de blestem, cu tefan Popa Popa’s se repet istoria, având aceea i soart ca înainta ii s i, Cuza, Vuia, Vlaicu, Coand , Brâncu i, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Paulescu, care, pentru a se realiza, au fost nevoi i s ia drumul pribegiei în lumea larg .

Cunoscându-i, de cincizeci de ani, în limile i adâncimile, Constantin Jichi a îl tie pe tefan Popa Popa’s „pe dinafar ”, ca pe poezie. Sufletul artistului este plin de lumin i de fior divin. Bucuria din ochii oamenilor desena i este plata pentru clipele de încordare.

Odat cu inegalabilul artist, cre te i „umbra” sa, Constantin Jichi a, brâncu iana „cumin enie a p mântului”. Poezia din sufletul colosalului artist devine poezia modestului jurnalist-scriitor. Chiar unele capitole ale c ii dau în unda liricului: „La grani a timpului. Arta descoperirii sinelui”. „R zboiul nervilor”, „V d lumea prin ochii oamenilor”, „Povestea eului h cuit”, „Înva bucuria de a tr i frumos. Înva s zbori!”, „Pictura, ca o boare, înger p zitor”, „Pe c ri de soare”, „Atelierul cu îngeri”, „Plou cu îngeri”. „POPA’S, DIMENSIUEA GENIULUI” de Constantin Jichi a, este o carte-cameleon care i schimb , spontan, culoarea, empatizând cu structurile odei, ale romanului, ale reportajului, ale eseului, ale confesiunii i interviului i, nu în ultimul rând, ale epopeii. S nu uit m un critic spaniol îl numea pe tefan Popa Popa’s „om i zeu,”, urma al lui Brâncu i.

Toate aceste schimb ri de pozi ie, de perspectiv , unit i de m sur ale spiritului, probeaz , faptic i metodic, cu asupra de m sur i cu o pasiune ie it din comun, a a cum spune autorul, „dimensiunea unui geniu”. de ast dat , român. Din pl mânii c ii se înal strig tul artistului-erou: „Eu sunt vocea rii mele i nu pot sta cu bra ele încruci ate, consimt c situa ia este f ie ire, s las nava s se scufunde pe considerentul c <A a e, ce putem face?> Ba da, putem întoarce roata, încât s cad ca mu tele cei care ne conduc la ruin …”

Este strig tul de revolt al unui erou de legend româneasc , vie, contemporan care, sigur, va fi auzit i, poate, chiar în eles.

23

Daniel LUCA

Teorema lui Daniel În volumul de versuri prispas în cartierul cu oapte, Daniel Marian enun propria teorie privitoare la raportul dintre via i moarte, ce poate purta f nicio îndoial numele de Teorema lui Daniel: „via a tr it nu poate fi murit , ea r mâne tr it . / atunci când mori î i mori via a netr it . // astfel, cu cât tr ie ti mai mult, mori mai pu in. / dac tr ie ti pu in ai ce muri din plin”.

Cum o teorem trebuie demonstrat , asta i face autorul pe întinsul întregului volum.

Pentru c omul nu trebuie s se dea în l turi de la a cunoa te bucuria tr irii în niciun moment pe care îl petrece pe acest p mânt, nici m car atunci când este înconjurat de suferin ori dezn dejde, cu atât mai mult atunci când e n dit de fericire („mai pune m i tu / poze cu tine viu / chiar dac e ti mort // tot bântuie / replica asta de trei ori pe zi / când mai sparg câte-o oglind / cu alt i tot alt / tentativ de ochi”).

De altfel, i via a i moartea sunt doar forme ale iluziei, ce-i drept, eficace („via a moartea singurele forme / percepute eficiente ale iluziei”). i atunci unde se afl realitatea, în vis ori în ceea ce percepem cu propriile sim uri zi de zi („realitatea este cea care viseaz / nu eu

chiar nu m simt în stare”)?

Numai poezia ar putea da un r spuns la aceast dilem , dar ea poezia mai mult încurc lucrurile decât le descurc („poezia nu e bun e chiar impecabil dezastru / de f cut praf orice ans de revenire chiar i pe brânci / la set rile din fabric ale fiin ei în conectare / cu realitatea i aia vai de ea”).

Solu ia nu e decât una singur : fiecare se descurce pe cont propriu, s i creeze propria realitate, a a încât pân i zborul f aripi s devin posibil („a avea nevoie de aripi pentru zbor, înseamn s fii / absolut tâmpit exact paralel cu zborul”).

Iubirea este combustibilul ce între ine zborul, a a c trebuie l sat s p trund în suflet spre descoperirea sinelui, dar i spre a percepe lumea la adev rata sa valoare („ i ie dar i numai ie ce- i spuneam î i tot spuneam / te iubesc pân când iubirea nu- i va mai p rea a ciudat ”), de i gustul s u nu e unul u or de suportat („care-i diferen a dintre amor i amar / n-am tiut niciodat ; dulce e doar pân / îi desfaci coaja i adulmeci i mu ti i ron i”).

Drag cititorule, dac argumentele lui Daniel Marian nu te conving de juste ea teoremei sale, nu î i r mâne decât s întreprinzi tu însu i o cercetare în aceast direc ie.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

24

Anul X, nr. 6(106)/2019

Daniel MARIAN

Inspirata mutare pentru a intra @în ]ah etern Florin Dochia, Noptalgii, Ed. Detectiv literar, 2018 i v zut stafii, fantome, n luci care s bântuie ziua? Mai rar, pentru c ele sunt cu predilec ie apanajul nop ii. La fel e i cu nostalgiile. Nu zic neap rat c dac te ui i la munte nu te po i gândi la mare i invers. Dar altfel e când nu te ui i nic ieri i î i vine ieri în cap la toate formele de plural, în diverse alc tuiri care mai de care, scufundate în geometria insubordon rii logice i logistice. E suficient fi pus vreodat degetul într-un loc, punct de pe o hart , mai grav dac i pasul, i gata, într-o clipit te po i trezi din nou acolo; i dac n-ai pus nimic pe acea hart , tot la fel te po i trezi; impropriu spus trezi. Iar când e cu fiin e, devine de tot grav!

Astfel încât aventura semantic a lui Florin Dochia nu ine de domeniul fantasticului, ci poate fi oricând ancorat la primul chei al bunului în eles. „Noptalgii”-le nici n-au ajuns bine la mine, c op ie de abia le pot prinde spre a le citi. Aceste influxuri nervoase, pentru c despre a a ceva este vorba, nu pot fi st vilite i nici nu trebuie. i pentru ca s nu bântui i eu la nesfâr it ca o lun în jurul parului, intr m în poezie ca în pâinea cald . „m-am mutat în patul pentru insomnii/ i

visez la trupul t u cu umbrele adânci.// a construi o colivie pentru îngeri/ chiar pe genunchii t i.// odihne te- i lumina din privire/ ea înc exist i-mi zâmbe te galnic.// via a nu- i va oferi nimic altceva definitiv.” (tickets to nowhere). Cum s i alegi cel mai sensibil disconfort, a a ai gândi, pentru c asta cu insomniile, e pr d la mintea omului. Dar se vede c e bine pentru c astfel mu ti de r mâi cu gura-ncle tat într-o respira ie colosal .

De remarcat nuan a static , unde verbele fac un singur drum i anume acela pentru a fi. Necesarul i suficientul cap un în eles legat i devenit continuu, iar ceea ce se mai întâmpl dincolo în celelalte realit i posibile dar l sate de izbeli te, va fi numai ca i fundal pentru a spori în eviden iere mir rile tan .

Imaginea este una interioar , nu trebuie deschizi ochii pentru a i-i fura o vecin tate non-conform a fericirii. Unde e mai bine s ezi îngerii? Dar de ce în colivie, Florine, de ce nu l sa i liberi, hai c-a zice acuma? Cum tii tu, dar e bine cu îngeri. Lumina e lumin , dac e filtrat printr-un deliciu i delicat edificiu de sentimente, e chiar lumina care trebuie. i atunci unde i pentru ce s mergi mai departe, doar pentru a ajunge în alt parte?

Aici nu am avut spre a zice despre alc tuirea unuia dintre poemele grozave de dragoste pentru are nem surat dragoste i e nem surat poem. Despre înclinarea sufletului de la mozaicul dur al zilei înspre puful alene al nop ii confundate cu nostalgia, fiind vorba.

Dac mai am un pic i ies din pagin i e numai de la un poem i cum s-a ajuns la el, atunci ce m fac cu întreaga carte? Cred c tiu, ar trebui s tiu, i îmi voi ine promisiunea de a reveni pentru odat ce te prind „Noptalgii”-le lui Florin Dochia, nu ai sc pare. Felicit ri, prietene, pentru o carte a a cum trebuie o carte!

Înger, iubire, poezie Echilibrul universal e atât de fragil, Arhimede s-a prins primul de asta, cu ipoteticul lui punct fix i pârghia necesar . Mental i

folosofal se poate orice i practic orice ar putea fi demonstrat, dac nu neap rat în planul fizic unde experimentele in totu i înc de rigorile materiei, atunci cu siguran în alte planuri extrafizice. Chiar dac fizica mai din cap, de dup col matematica st la pând i d sentin e. Iar imagina ia este întotdeauna pe placul matematicii.

Florin Dochia vine cu variante proprii de sturn ri nu toate cataclismice, dar obligatoriu t mâiate liric. Situa iile limit dac nu sunt destule, pot fi create. Alegoria este mecanismul de la baza „Noptalgii”-lor, în care bântuie orice îi trece poetului n stru nic prin cap, construc ii sau deconstruc ii, posibile demol ri par iale sau pe de-a-ntregul.

Dac pleac la drum cu elementele universului palpabil, poetul are grij s le z ceasc în a a fel încât s -i ias ce- i dore te el. Astfel fiind poemul fluviu i poemul fabulos „angel”: „ai aripile prinse cu piuneze pe aer/ îngere/ e o r stignire exemplar ,/ ai fi putut sta în vitrine/ din centrul ora ului paris/ bulevardele i-ar fi rev rsat c tre tine/ mulimile de tutri ti i turiste/ b trâne senile ar fi plâns în batiste/ la intersec ii mici instrumentiste/ i-ar fi cântat uitate ansonete/ multicolore marionete/ te-ar fi înconjurat supuse/ pentru c o înfiorare le str tuse/ când marele p pu ar le-a promis via / ele te conduc la metrou/ ele coboar cu tine sc rile rulante/ ele trec de la vivace la andante/ p pu arul te conduce unde vrea el/ îngere/ po i s faci plângere/ sau te po i supune/ cum i eu m supun/ când r sar soarele i-l apun/ dup o ecua ie secret / hai s îmbr m o egret / sau un fluture la-ntâmplare/ hai s dans m/ pân c dem din picioare/ îngere hai s fim frângere/ s fim r sfrângere/ a acelei r stigniri exemplare/ când adormi prins cu piuneze pe cer/ îngere/ s scrie despre noi tristan corbière/ un dicteu automat care începe cu/ ces anges mas léchés, ces durs enfants perdus/ i se termin en fanfare cu/ leur tête a du requin et dus petit-Jésus/ hai/ îngere/ ridic -m tot mai sus/ tot mai în lumin / nu te sa r pus/ pân i eternitatea/ undeva/ se termin ...”

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

a fi deloc patetic, poetului îi iese pasen a cu îngerul într-o dramatic declara ie de parteneriat într-ale nebuniei n ucitoare i molipsitoare. Rima i ritmul se al tur firului fantasmagoric i se arat astfel lumii ca rezultat al otiilor marca Florin Dochia, vecin în memoria literar cu a lui Traian T. Co ovei, cu siguran . Dialogul cu îngerul pare a fi cut undeva deasupra de Montmartre sau Montparnasse, nu tiu care c întotdeauna le-am confundat de m-am pierdut dintr-unul în cel lalt. În alt poem, n lesc antitezele cum ai bate din palme, de pân la urm nu mai tii unde te afli, de care parte a cuvintelor care duie, sar în i din poezie cum are poetul chef s fac întâmplarea mai tulbure decât prev d normele i instruc iunile legale în vigoare (sper c n-or fi, totu i, n-am auzit de ele). „a locui lâng poezie/ ca pe malul unui lac/ pe care nuferi galbeni îl încarc // a locui în poezie/ ca o fiin acvatic / uitat de evolu ia speciilor// a locui f poezie/ ca o piele de arpe/ abandonat la marginea drumului/ spre paradis// a înlocui poezia/ cu o femeie/ pe care nu o vei întâlni niciodat ” (re eta ecului programat).

-i mai ad ug m acestei veritabile ars poetica, un poem de dragoste i acesta tot veritabil, i putem avea o imagine desigur subiectiv deci perfectibil , despre un poet i o carte de valoare: „în cetatea sângelui/ toate drumurile au sens unic/ numai iubirea ta/ merge pe contrasens/ dornic s ajung / la izvoare/ i s le sece” (noaptea bacantelor str vezii).

25

Titina Nica |ENE

Balada

rii Or tie

In gar , la Or tie, am mâncat eu ni te dude erau negre, erau ude i gara era cam... uie. fi stat dar n-aveam unde pe peron un câine chiop i ploua, era potop frigul încet te p trunde i a a începi s tremuri n-ai nici unde s te ui i pere i-s descoji i parc am fi pe alte vremuri.

Este trist, este pustiu i nici un tren nu mai vine iarba a crescut pe ine i mi s-a f cut târziu

Copil de corcodu e E iarn , Doamne i e frig Un vânt t ios m biciuie pe fa , Nu pot s cred i nici s în eleg acuma sunt la margine de via .

Nepoata m tot trage înapoi Cu chipu-i blând i fin ca de p pu e i lâng ea îmi pare foarte r u nu mai sunt copil de corcodu e. prind iar fluturii pe deal i mama s m strige îmbufnat , ascult acela cântec din caval Redevenind copilul de alt dat

trâna i c elul St pe banc -n parc b trâna lâng ea cu un c el tot ce i-a r mas pe lume este acest sufle el...

Se gânde te la trecut anii nu poate s -i schimbe iar c elul lâng ea sare-n sus i face tumbe...

Are doi bani în batist cump cu ei o pâine din care m nânc ea ce r mâne d la câine... i se bucur c elul dând din coad a bucurie cine o s moar primul niciodat nu se tie...

Albert Weisgerber - Hornata. Peisaj cu lac

Dar acum b trâna noastr -i fericit peste poate împ ind cu acest c el marea ei singur tate...

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

26

Anul X, nr. 6(106)/2019

Nicolae ROTARU

Convie\uiri epistolare Bianca tefan, Scrisori c tre Pia, Ed. Fast Editing, Buc., 2019

Semnalez dou victorii (feminine) pe frontul literaturii: a editurii Fast Editing (condus de scriitoarea Geni Du ) i a prozatoarei bucure tene Bianca tefan (care public o carte aici). E vorba de un volum atractiv, consistent (312 pagini), o scriere original , întro prezentare modern , cu o copert superb , cu clape explicative, tip rit pe hârtie u oar i cu o corectur perfect .

Trebuie spus, din capul locului, c ne afl m în fa a unui experiment reu it. Tomul cuprinde 27 de scrisori adresate de autoare unei prietene i un epilog, care sunt fie simple flashuri de câteva fraze fie povestiri (ca epistola 1 i cea de-a 16-a), care constituie, împreun , un micro-roman al convie uirii feminine, un love story dâmbovi ean în stilul bestsellerului american „Prietenie disp rut ” scris de Claire Messud, o nara iune a normalit ii conviviului el/ea, de tip heineean (B iatul iube te o fat , / E pe altul alege din to i, / Acela iube te pe alta / i iat -i so ie i so ), dac nu cumva i mai mult decât atâta, fiindc iubirile (precaute) se-nfirip i dispar între personaje cu una sau mai multe experien e

maritale, din care au rezultat unul sau mai mul i copii, experien e din care nu lipsesc divor urile, adulterul, aventurile extraconjugale.

Cum spuneam, o nara iune a normalit ii (aparent banal , de multe ori dramatic , neîndoios epic ), un text de texte, aparent disparate (e alonate în timp), ni te epistole confesive, explicative, justificative. Zapi tele extinse, puse în valoare beletristic de dialoguri, sunt cu adev rat percutante, profunde, incitante, iar cele ce li se al tur sunt savurosexplicative, conclusive, magnetice.

Interesant de urm rit devenirea coexisten ial (când pe doi ghe ari, când la aceea i ldur a apropierii consumate prin cofet rii, galerii de art , parcuri, restaurante i alcov) a Ioanei Du (coinciden onomastic cu editoarea!) în compania lui Sergiu (în confesiunea din vremea colitului puber), sau Iustin i al i pretenden i, prezentat luxuriant prin raportare la prieteni, mai ales femei i cupluri, mai cu seam destr mate sau nerezonante.

Scrisori c tre Pia, reprezint o g selni literar exploatat m iestrit i cu me te ug narativ.

Se vede c autoarea este absolvent de Filologie cu experien la catedra de Limba i literatura român . Are o anume fragilitate i prospe ime pueril a scriiturii (a cochetat i cu literatura pentru copii), o neîndoioas tiin a dialogului, o cochet rie a simplit ii

comportamentului feminin pe care-l transfer personajelor.

La un moment dat (în scrisoarea 17) autoarea se confeseaz frust: „...eroina mea a luat-o razna. E mereu înaintea imagina iei. E îndr gostit cum n-a fost niciodat (la fel a fost i data trecut ), e iubit cum n-a fost niciodat , tot ca data trecut . În rest nimic nou: sex, aluzii de c torie, acordul tuturor celor implica i. Se pare c-a dat norocul peste ea.” Ei a ! În scrisoarea 19 citim: „... eroina mea principal e din nou singur !”

Acest joc de-a iubirea i c snicia, de-a singur tatea i anturajul pare un sistem de rateuri planificate, un nonconformism comportamental studiat. Nu tiu cât este autobiografie roman at , dar nici lipsa experien elor personale nu poate fi exclus , fie numai pentru istorisirile didactice.

Cred c un eventual recurs ulterior la nara iunea romanesc propriu-zis , unde cititorul s nu mai fie ajutat explicit la lectur , ci i se sugereze doar sinapsele c tre punctul culminant i evolu ia circumstan elor tensionate stilistic, s fie prins în mreaj i es turi de mister i dib cie (cochet rie feminin chiar), atât de descrieri cât i de portretiz rile dialogice, ar face din Bianca tefan un scriitor de mai mult profunzime i anvergur .

Cartea de fa demonstreaz perfect c are toate condi iile s reu easc .

Albert Weisgerber - St. Ingbert

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

27

Florian COPCEA

Paradoxul temeiului sau mitul celuilalt eu Delia Muntean, Incursiuni în lumea c Masivul volum Incursiuni în lumea c rilor, al doamnei Delia Muntean, dezvolt o paradigm suspect inginereasc de interpretare critic a unor scrieri apar inând deopotriv literaturii române i literaturii universale.

Demersului programatic, sus inut de autoare într-un adev rat, dar riscant tour de force, îi corespunde fatalmente o alchimie stilistic „pus în abis” (Umberto Eco), ceea ce demonstreaz , totu i, c nu avem în fa cronici de întâmpinare, cum las s se în eleag , ci studii critice, mai pu in sau mai mult ample, de înalt inut estetic . A adar, Delia Muntean practic o hermeneutic specific sau caracteristic , cum vre i s o lua i, sus inut fundamental de ceea ce îndeob te numim New Criticism, curent în aparen menit s resping modelele arhetipale tradi ionale ale literaturii. Din acest punct se poate discuta, la Delia Muntean, de o formul nonmodernist adoptat în evaluarea lucr rilor asupra rora i-a focalizat interesul estetic. Actul de crea ie nu cripteaz elementele construc-

ilor, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2018

tive ce-l compun. De aici o continu , obligatorie circularitate a unui logos diamantin, urm de polemic , în stare s poten eze necesitatea valoriz rii unor c i ale scriitorilor contemporani, unii ignora i sau numai ocoli i, din motive mai mult sau mai pu in justificabile, de istoriile literare.

Este locul s cit m aici o aser iune a lui Nicolae Manolescu (din Istoria literaturii române pe în elesul celor care citesc), consider m destul de motivat i sugestiv în contextul ar tat: „F o relectur critic , nu exist o via de apoi a operelor”. Fidel acestui postulat, Delia Muntean se abandoneaz „nem rginirii spa iului cultural” (p.63) i î i asum dreptul de a urma aplica iile lui Eugen Simion (cu care, admitem, are unele afinit i eseistice) în construc ia unui sistem de lectur critic , volens-nolens, oferit de „experien e estetice relevante”. În consecin , Incursiuni în lumea c rilor nu sunt drumuri labirintice prin „universul autarhic” (Roland Barthes) al c ilor, ci o vedere exegetic , am mai spune: antropologic , asupra „morfologiei” textelor „judecate” într-o prim instan . Absolvit de obsesia i manierismul avangardei literare, Delia Muntean î i (în)temeiaz , dincolo de starea contemplativ i imagistic , un cod subtil, dar func ional, de desacralizare a Fiinei scriiturii, preponderent interesat de fenomenalitatea actului creator.

Din aceast perspectiv , autoarea se impune ca un diagnostician redutabil, care nu se las „tradus” de sentimentalism când este vorba s pronun e un verdict în leg tur cu originalitatea/unicitatea operei imediat investigate.

Volumul se deschide, cum altfel, cu un comentariu destul de elevat i exact la eseul lui Michel Maffesoli - Clipa etern . Reîntoarcerea tragicului în societ ile postmoderne (Ed. Meridiane, Bucure ti, 2003), care repune în centrul ideologiei postmodernis-

mului literar relativizarea procesului inevitabil de „schimbare de paradigm ” (p.20), continua obliga ie a omului de a se împotrivi „artificismului abstract”, eliber rii „fiin ei de «datoria de a fi» (Max Weber)”.

De i las s se în eleag c încrederea mistic în postmodernism nu ar putea fi o utopie, Delia Muntean este de p rere c : „Abia acum, putem spune, e în eleas /tr it lumea propov duit de Nietzsche: o transfigurare a vie ii prin divinizarea umanului, spre a suplini - parc - pierderea lui Dumnezeu. O acceptare a fiin ei cu luminile i umbrele sale, o risipire/epuizare cu intensitate în clipa de fa . Hic et nunc” (p.19). sf urile, mai întâi intelectuale, apoi intertextuale (deloc pu ine la num r) sunt de fapt pretexte inteligente, nu g selni e, datorit c rora descifr m, în ,,ideogramele” lucr rii, reflexele i reflec iile auctoriale generate i subliniate, evident, de tehnica augmenta iei, lucru care, în împrejurarea dat , ne determin s formul m concluzia c „autorul (post)modern se vede obligat s î i adapteze uneltele la nevoile societ ii în care tr ie te” (vezi Gheorghe Glodeanu, în prefa a c ii). „Prospect rile” efectuate prin operele poe ilor: tefan Augustin Doina , George Achim, Vasile Morar, Gheorghe Pop etc., ale prozatorilor: Mircea C rt rescu, Matei Vi niec, Tatiana Dragomir, Nicolae Goja .a.m.d., ale esei tilor i ale criticilor literari: Gheorghe Glodeanu, R zvan Voncu, Mircea Mih ie , Corina Ciocârlie, Carmen D bu , Mircea Muthu, Cornel Ungureanu, Daniel Corbu, Mircea Popa .a., toate v zute i (pe)trecute prin prisma „declicului hermeneutic”, revendic muta iile survenite în reconsiderarea mitului canonic al unei literaturi bazate pe arheitatea, cum ar spune Eminescu, unor procedee de deconstruc ie mistic a culturii, indiferent de spa iul identitar în care aceasta (supra)vie uie te.

28

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Structural, exegeza Incursiuni în lumea ilor poate fi considerat i drept o istorie a unit ilor editoriale interpretate care, incontestabil, influen eaz fenomenul literar românesc i nu numai, cu alte cuvinte evideniindu-i logica i filosofia, dealtminteri existen iale, ce i le-a predestinat autoarea noastr profund marcat de conceptualiz ri ontologice când este vorba de a ezarea, chiar i temporar , a valorilor, în pofida avertismentului din primele pagini, potrivit c ruia în conceperea scrierii nu a avut nicio clip inten ia unei ierarhiz ri valorice în sistemul literar.

Delia Muntean, într-o barthesian m rturisire, ne vorbe te, fascinat , de pl cerea textului pe care o identific în pendularea sistemic a imagina iei între creativ i creator: „Termenii se confund adesea, cu predere din momentul în care dimensiunea transcendent a operei s-a pierdut prin multiplicare i comercializare i de când cultura, «ce presupunea odinioar un serios travaliu prealabil, o ucenicie, o experien , un efort de în elegere i uneori chiar o suferin a iniierii», e în eleas de unii drept un soi de loisir”.

Aceast „delibera ie critic ” (G. C linescu) confirm viziunea Deliei Muntean vizavi de „procesul creator”, în care „întreaga fiin (a creatorului - n.n.) se risipe te/se deschide în lucrare, a a cum e sedus, transformat, în lat cel ce recepteaz opera venit din afar ” (p.28).

Nu încap dubii, transferul medita iei în retorica hieratizat , sofistic , a realit ii sinelui devine simptomatic. Criticul î i concentreaz cu abilitate discursul pe impactul poten ial psihologic provocat de n zuin a de stabilire a „unei ordini în haos” (I.A. Richards, Principii ale criticii literare, Ed. Univers, Bucure ti, 1974), astfel încât valoarea textelor s sus in , f riscuri, fenomenul artistic promovat de New Criticism, apreciat a fi dep it de adversarii acestuia.

Dup cum s-a ar tat, exegeta este convins c „realitatea sinelui”, sugerat mai sus, „se na te/se cunoa te prin limbaj” (p.37) i „e luat în st pânire prin combinarea (nu prin înl turarea) fragmentelor haotice i prin interpretare”. Fire te, Delia Muntean refuz creeze idoli, chiar dac , presupunem, uneori este hipnotizat de „efervescen a mitogenetic ” (Eugen Simion) a unei culturi saturate de fic iune i de mituri. În esen , demistificarea canoanelor (s recunoa tem, totu i indestructibile!) devine un ritual de sublimare, unde detect m existen a unui demon al lecturii i al (re)scrierii, protejat contra mefien ei prin comprehensiune. „În oglinda timpului ( i a textului) subiectul, - m rturise te - scriind despre sine, despuindu-se, alunec înspre vârste demult

apuse, punctul final al descinderii constituindu-l adev ratul s u chip, arhetipul. De altfel, unul din laitmotivele textului îl constituie cel al coborârii, al cufund rii (în sine, în cavou, în pe ter , în pântec .a.)” (p.36).

Respectiva logic , form a unui monolog convertit în dialog, aduce în actualitate dilematica întrebare: Cine vorbe te în opera? Eugen Simion ne previne: „noua critic l-a eliminat din ecua ie pe autor”. Nu pu ini sunt teoreticienii, printre ei: Roland Barthes, Jean Starobinski, Jean-Paul Sartre, Marcel Proust, Charles Augustin Sainte-Beuve, Paul Valéry etc, care valideaz ideea c , în general, autorul/scriptorul se substituie deopotriv fantasmelor personajului i ale celui care îi d via acestuia din urm , adic eului celuilalt eu. În acesta, bineîn eles, în(fiin eaz ) cogito-ul operei cu care „obiectul” se unific , în accep iunea lui Georges Poulet, „pentru a inventa subiectul”. Delia Muntean nu întârzie s intervin , teoretic, în rela ia controversat autor-oper i, pentru a da un sens cât mai eligibil interpret rilor sale (care nu re-scriu, în temeiul celor definite de Roland Barthes în Romanul scriiturii, Ed. Universul, Bucure ti, 1987, textele analizate), accept ipostaza (a se vedea Lecturi i coduri, text inspirat din cartea Zece studii literare a lui zvan Voncu), de a „observa”, p trunzând în intimitatea operei, o a a numit /invocat „retrogradare axiologic ” a unora dintre scriiturile comentate.

Desigur, este anevoios într-un scurt excurs (cum este cel de fa ) s cuprinzi i s te pronun i la toate cele aproximativ 440 de pagini parcurse ale lucr rii Incursiuni în lumea c ilor. La urma urmei, conteaz , în cazul Deliei Muntean, cum vorbe te i nu

Anul X, nr. 6(106)/2019

despre cine vorbe te, care este locul c ilor recenzate în literatura na ional i universal . Cert este c al turi de nume consacrate din istoria literaturii române contemporane, autoarea îi aduce, printre al ii, pe Michel Maffesoli, Jean AmGry, Amos Oz, Umberto Eco, Olga Tokarczuk, Evgheni Vodolazkin, spirite luminate careau dovedit întregii lumi literare „în afar de text nu exist nimic care s intereseze...” (Mihai Cimpoi, Modelul de existen Eugen Simion, Ed. Semne, 2013, p. 209). În rezumat, metoda de investigare critic a Deliei Muntean se axeaz pe mitul crea iei: „Pentru mine scrisul - noteaz - implic o responsabilitate pe via i pe moarte. Preuiesc i respect enorm actul de a scrie. E ca i cum ai construi o cas , un templu. Fiecare propozi ie e sacr , n-o po i a terne pe hârtie de azi pe mâine” (p.14). a cum ne sugera i prefa atorul volumului Incursiuni în lumea c ilor, Gheorghe Glodeanu, autoarea reactualizeaz în critica literar româneasc mitul Me terului Manole, întrupând timpul s u istoric în timpul epic al scriiturii, traiect interpretativ în m sus reproduc starea de gra ie ideatic a creatorului substituit judec torului care vie uie te „decodificând p durea de simboluri a textului” (p.14).

Nu încheiem înainte de a mai preciza c suficientele ocuren e estetice întâlnite în cartea analizat ne confirm clar supozi ia c Delia Muntean i-a arogat din start libertatea de a glorifica o mul ime de autori ale c ror opere, dac între timp nu s-a i întâmplat, vor trezi în cititori dorin a de lectur i de torie aventuroas în lumea enigmatic a cunoa terii.

Albert Weisgerber - Case suburbane cu oameni i oi

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

29

Mihai CABA

POEZIA, @între Imaginar ]i Virtual Cristian Livescu, Via a i splendorile Poeziei..., Ed. Junimea, Ia i În lumea Poeziei, orice incursiune, în general i îndeosebi una cu caracter critic, în special, ar trebui s aib ca punct de pornire „reazemul de sprijin” al axiomei c linesciene despre universul poetic. „Poezia î i are universul ei, a a cum un continent î i are flora i fauna lui. Ea constituie o lume separat cu rânduiala ei proprie.(...) Nu toate lucrurile din natur intr în universul poeziei, ci numai acelea care pot constitui ni te hieroglife, ni te embrioane de poem, datorate imagina iei omenirii”, scria George C linescu, prin anii 1943-45, cu autoritatea-i recunoscut de „Patriarh al criticii literare române ti”, în celebrul s u eseu „Universul poeziei”, devenit cu timpul un adev rat „îndreptar” formativ al înv ceilor filologi i nu numai.

Din acest previzibil „punct de sprijin” ia pornit, desigur, i autorul Cristian Livescu propria-i incursiune în lumea Poeziei, deosebit intitulat : „Via a i splendorile Poeziei, în celesta cetate Ia i, la începutul temutului

mileniu”, ce a fost finalizat recent printr-o str lucitoare „efigie” a lans rii la Editura Junimea. Mai mult decât atât, autorul volumului cu titlu îmbietor m rturise te cu precaut emfaz în al s u „Cuvânt înainte” c s-a „sprijinit” în demersul s u asiduu i pe „legea de fond” a poeziei care a r mas aceea i, a a cum a fost desemnat ea de Titu Maiorescu: „Poezia, ca toate artele, este chemat s exprime frumosul; în deosebire de tiin , care se ocup de adev r. Cea dintâi i cea mai mare diferen între adev r i frumos este c adev rul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în form sensibil ... Numai poezia nu afl în lumea fizic un material gata pentru scopurile ei...”

Nu treze te deloc mirare aceast „spovedanie” înainta a autorului Cristian Livescu, domnia sa fiind doctor în Litere i Filologie al Universit ii „Alexandru Ioan Cuza” de la Ia i i bine „titrat”, cu state vechi, în domeniul publicisticii i criticii literare, prin care dore te s i justifice incursiunea critic în „b lia din ce în ce mai serioas , mai încins , de temut, la început de mileniu, între dou mari imperii - Imaginarul i Virtualul.”

Sondând poezia Ia ului într-o vedere selectiv de ansamblu, Cristian Livescu se opre te la „dou momente de referin ” ale acesteia: cel din 1870, în care Mihai Eminescu ader la mi carea junimist prin publicarea în „Convorbiri literare”, celebra revist a Junimii, a poemelor „Venere i Madon ” i „Epigonii”, care-i atrag ederea sa la Ia i i descoperirea lui Ion Creang ; între cele dou genii cardinale ale românilor legându-se o legendar prietenie. Cel de al doilea moment petrecându-se peste un secol, în 1970, odat cu reapari ia la Ia i a acelea i reviste de mare tradi ie cultural „Convorbiri literare”, în care poetul Mihai Ursachi, public volumele sale de mare reverbera ie în epoc , „Inel cu enigm ” i „Missa Solemnis”, marcheaz

începutul unui proces de „valorificare a mo tenirii culturale” care- i propune s refac edificiul liric al „celestei cet i ie ene”, zdruncinat i el din temelii de ororile unui zboi nemilos i de „seismul” schimb rii de regim.

Acestui demers de „rede teptare a speran ei în recuperarea integral a tradi iei i gândirii libere” i se al tur imediat i alte „voci lirice” ale cet ii, aflate la debutul lor fulminant: „faunul” Emil Brumaru, „hermeticul” Horia Zilieru, „ini iatul” Ioanid Romanescu, „esenianul” Adi Cusin, care aveau, toate împreun , s declan eze suigeneris valul poetic optzecist, „reformator i rebel”, în care vocea „profetului” Cezar Iv nescu avea s se disting sonor în actul redobândirii i consolid rii valen elor liricesacrale ale „Dulcelui Târg”.

Rod str lucit al incursiunii sale în lumea Poeziei ie ene din aceast perioad fertil , de dup anii ´70, pedant i fin observator, autorul se opre te cu abil observa ie asupra Imaginarului crea iei fiec ruia dintre „corifei”, notându- i meticulos „e antioane de vers” revelatoare cu care- i sus ine „dizerta ia” de magistru. Începutul îi revine firesc lui Mihai Ursachi (1941-2004), pe care autorul ni-l prezint ca pe un „mit poetic”: „Probabil de la Eminescu, urbea Junimii nu a mai avut sentimentul revela iei de a fi contemporan unui mit poetic autentic, format i crescut întrutotul sub ochii s i.”, dar i ca pe un „ambasador al Melancoliei” i „autarh al Nimicului”. Radiografiindu-i întreaga oper liric antum i postum , Cristian Livescu î i pigmenteaz „judec ile de valoare” asupra acesteia cu inser ii lirice memorabile: „Un habitaclu al des vâr irii”, „Am desenat linia mare de ocru a mar ului meu c tre stele”, „Toat moartea e un strip-tease!”, „Nici un tren nu m duce acolo / i nici o

30

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

linie aerian ”, „Nu duc nimic cu mine i totu i ca prin vis, / o inere de minte, dar nu poate s fie...”

Concluzionând, autorul avea s sublinieze semnificativ: „trecerea prin lume a lui Mihai Ursachi cunoa te o continuare mitizant , semn al unei identit i inconfundabile, dar i a unei clasiciz ri binemeritate.”

Trecând la poezia lui Cezar Iv nescu (1941-2008), pe care o define te ca o „ocult prezen a mor ii”, criticul-autor î i nuaneaz f echivoc aprecierea: „a teptând s vin moartea / treaz lucrez pentru gloria ei”, „Moarte! Cuvântul acesta atât de perfect e / încât orice-ai spune despre el e adev rat”, „Ce nesigur / e omul acesta pe care-l plimb cu mine!”, „Gândul meu monstruos de fi i a fi / nelimitat”, (...), „Moarte, tu, cu lung coaps / numai eu te îndestul”, „Moartea mea frumoas -mi pai / îi sunt vie ii tale casa”.

Iar finalul apreciativ este la fel de irefutabil: „Cu un discurs poetic plin de dramatism, care face din moarte un concept cardinal, intrat în canonul fiin ial, ignorând metafora, în favoarea unui declamativ tragictrubaduresc, prin a comunica starea poetic cu rafinamentul simplit ii folclorice, Cezar Iv nescu ocup un loc de referin în tradi ia construc iilor vizionare viguroase din poezia noastr modern .

Pe firul incursiunii lirice propuse, urmeaz poezia lui Horia Zilieru (n.21 mai 1933), întins pe vreo ase decenii - „cu intensit i astrale sau reten ii discrete”- pân la senectute, consumat în Ia i înc din anii studen iei sale filologice i continuat , mereu adaptat perioadelor tr irii, în c utarea propriei tonalit i originale, „eliberându-se de poverile i gra-

fismul optimismului de conjunctur ”. Pedant, autorul îi introspecteaz cursul „c urilor de sine”, mergând pe firul cursiv al poeziei „ziliere”, de la debuturile ei din 1957 (Fluierul) i 1961(Florile cornului tân r), trecând pe la Alcor (1967), considerat „trecere spre alt etap ”, pe la Iarn erotic (1969), Umbra Paradisului (1970), Nun ile efemere (1972) i Orfeu plângând-o pe Euridice (1973), volume construite în imaginar, ce scot în eviden „resursele sale fic ionale”. Volumele urm toare Fiul lui Eros i alte poezii (1978), Oglinda de cea (1979) i Orfeon (1980) rela ioneaz într-un „suprarealism al candorii”. De aici încolo poetul capteaz „Eul liric”, fiind mereu în c utarea „num rului de aur” al poeziei, în volumele: Roza etern (1984), Fulgerul i cenu a (1989). Dup o „t cere” de peste un deceniu (!) poetul revine în for cu noi volume lirice: Mirii paradisului pierdut (2000), O mam , dulce mam i Slug la prisaca lui Tudor Arghezi (2004), Dorin a durerii îndr gostite (2006) i Patimile dup Anton Pann (2008), în care versul curge „cristalin i blând” pe acelea i c ri lirice distinctive.

Poate i de aceea „sentin a critic fina” asupra poeziei lui Horia Zilieru, pronunat f „drept de apel” de Cristian Livescu este una indubitabil : În rândul poe ilor care au reformat lirica noastr în deceniile apteopt ale secolului trecut, Horia Zilieru ocup locul s u distinct, cu traiectoria fastuoas pe care a str tut-o crea ia sa de maturitate, de la misterul orfic la hermetismul combinatoriu.” când parte din triunghiul de aur al liricii ie ene din ultimile decenii, poetul Ioanid Romanescu (1937-1996) - „magul plebeu, pro-

Albert Weisgerber - Gr dina englezeasc din Munchen

Anul X, nr. 6(106)/2019

fetul rebel”- nu i-a dezmin it niciodat condi ia sa asumat la Colocviul na ional de poezie de la Ia i, din 18-19 oct. 1978: „Sunt contient c arta este o revolu ie continu , în care e nevoie numai de solda i. Toat via a voi face parte, prin ceea ce scriu, din cea mai tân genera ie.” Aceste cuvintejur mânt aveau s -i fie confirmate de c tre Cristian Livescu (care i-a fost i confident) dup cuno tin a poetului de prin anii ´80, din care citez: „(...) Se considera, prin agoniseal spiritual , un misionar în slijba Poeziei, pe care o tr ia cu toat fiin a, asumându- i pe seama ei un rang aristrocrat.”

Drumul lui Ioanid Romanescu în poezie a început în 1966 cu volumul Singur tatea în doi, considerat a fi fost un „debut dezastruos”, chiar dac prefa a „siropoas ” i-a apar inut Otiliei Cazimir. Avea s se „reabiliteze” mai târziu, în 1968, cu volumul Presiunea luminii i în 1971, odat cu apari ia la Junimea a volumului Poeme, iar recunoa terea avea s -i vin în 1972, când a primit postul de redactor al sec iei de poezie la revista „Convorbiri literare”, reap rut la Ia i în 1970, luând locul revistei Ia ul literar.

De aici încolo poezia lui Ioanid Romanescu se desf oar tumultos pe dou registre, unul al revoltei fa de ostilit i i altul al senza ionalului ocult. De altfel, crezul s u poetic îl afl m din volumul Favoare (1972): „Poezia mea e nervoas , tot vorbind peste um r / uit s i scoat bilet, e coborât cu for a / îns de fiecare dat o conduc / pân acas prieteni anonimi // nu are glorie / din simplul motiv c nu i-a dorit-o, / nu are religie / pentru c prea mult iube te via a, / nu face prozeli i / pentru c niciodat nu prive te înapoi // nu merge în vizit / nu teapt pe nimeni / nu viseaz în culori / nu se hlize te pentru a ob ine ceva // are tot ce-i trebuie” i volumele sale s-au tot succedat prolific: Poet al uria ilor (1973), Lav (1974), Paradisul (1975), Energia visului (1977), Accente (1981), scrise în stilul rebel i în ton agitatoric, care-i „definesc modernitatea poeziei sale”, dup cum autorizat noteaz autorul. Dintre toate manifestele sale poematice poate cel mai expresiv i aplaudat a fost Tr iasc poezia i marii vis tori!... „al dracului am fost, cu patim în toate, / gre ind fundamental de-atâtea ori / i totu i printre ferici i m num r - / tr iasc poezia i marii vis tori!”, pe care-l declama ca nimeni altul. În 1982 îi apare volumul Magie , al c rui titlu sugereaz schimbarea registrului liric, afundat în ocultism, nu înainte de a atrage aten ia genera iei sale „de a implica spectaculos memoria în poezia cotidianului”, a cum a f cut-o mai devreme i Nicolae

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

„ca un violon d´Ingres”, curge meditativ precum „lacrimile vinului celest” i, în fine, Gabriela Chiran, poeta a c rei crea ie „locuie te în dou case, una a spa iului concret, cealalt a abisului iluzoriu, ale c ror reguli le-am încurcat din nou”, dup cum singur . „dep indu- i conven ia”, singur m rturise te.

Aici i a a se termin incursiunea critic a autorului Cristian Livescu asupra vie ii i splendorilor Poeziei în celesta Cetate Ia i la începutul temutului mileniu, exprimat prin „judec i de valoare” de m iastr i aprofundat sondare original a acestui univers liric ie ean, îmbinate în chip fericit cu „addenda” unei riguroase consult ri bibliografice în domeniu.

Transpare din cele 350 de pagini ale volumului junimist credin a nestr mutat a lui Cristian Livescu în valorile Poeziei apar itoare imperiului Imaginarului. Poate de aceea i nu întâmpl tor pe ultima copert a acestuia autorul î i reia cu subliniere afectiv vizionarul s u gând: „De i a pierdut teren, prin coborârea agresiv a Virtualului în teren, în strad , cucerind destule min i searbede, Imaginarul nu poate rata izbânda final , dac î i va dovedi calitatea decisiv de a pune în valoare puterea sufletului manifestat prin Poezie. Virtualul nu are nimic de a face cu sufletul i de aici diferen a pe care umanitatea o are de recuperat în favoarea ei, cu regrete pentru r cirea comis .

Când? Conflictul e de lung durat ... Cealalt lume, Poezia, mesager fidel a sufletului, st de veghe i ne ap ...”

Mul umim, Cristian Livescu!

rie

nilor s i-l pot bea; la ce-a min i? Te mai iubesc i-acum. / Crezi tu c ruga mea e-o blasfemie?; Unde p catele i purit ile încap /Al turi./ Frige-n tav crini gro i târâ i prin praf. ;(...) Cum m despoi de tot ce am pe suflet! / Stau gol în fa a ta ca întrun rai.

Pentru a pune punct final „radiografiei” liricii lui Brumaru, autorul apeleaz la „prefa a” prudent a lui Ion Vianu, f cut în 2012: „O limit a obscenit ii r mâne chiar i în mintea celor mai nebunatici. (...) Aten ie!

Frontiera pulverizat este cea moral . Ce e frumos nu poate fi obscen...”

Neobosit pe drumul incursiunii propuse în „via a i splendorile Poeziei în celesta cetate Ia i, la începutul temutului mileniu”, Cristian Livescu î i continu „punerea sub lup ” a crea iei poe ilor actuali ai „dulcelui Târg”, între care: Cassian Maria Spirdon un romantic printre optzeci ti - „cu o structur grav , solemn , dizlocat de furtumile post-moderne, care alterizeaz eul, oferindu-i o proiec ie în faptul de a fi martor i exeget totodat al facerii poemului”, Lucian Vasiliu - cel care iese din „lumea subversiv a metaforei” i cere impetuos o „nou ordine mondial a lecturilor”, realizând „o poezie ca punte între t râmuri, între Templul-Carte i lumea bezmetic de azi”, Nichita Danilov, cel a c rei poezie este „ca o reprezentare a dramei sufletului”, Aurel tefanachi - parfumul manierist al industriei cuvântului, cel care î i dore te în poezia sa „s fie nelimitatul hublou prin care se vede perfec iunea i infernul”, Adi Cristi, cel ce „vine din lumea cuvintelor interzise, / închis în frica de lumin i are „meritul de a între ine (aprins n.n.) rugul textualismului unei retorici narative”, Daniel Corbu, cel al rei poezie ofer „spectacolul precarit ii”, cel care revela ia vie uirii ie ene, „pe când Dumnezeu se plimba / prin Copou”, Emilian Marcu, poetul neo-romantic, cel „îngrijorat de dispari ia ranului i a tradiiilor s toase de la sate, prin care s-a zidit acest popor”, Nicolae Panaite, în poezia ruia se „v d verbe cum ies / din gramatici pe cruce”, Andrei Maftei, cel care, urmând „tradi ia trubadureasc ”, se îndeamn pe sine: „Îmbrac ninsoarea aceasta / i cânt suflet al meu!”, Nicolae Ionel, cu poezia sa „din lumea sfin ilor” care urmeaz „f istov / s ating tiparul / divin cutremurat al frumuse ii”, Vasile Proca, un poet care „ascult cum cad mere putrede în Europa” i cum „cre te o cruce în mijlocul cerului”, Maria M nuc , o poet -artist , care- i etaleaz poezia în „Castelul cu ro u damnat”, de parc „m-a fi n scut scânteie-arz toare / undeva, în lumina / din Rondul de noapte”, Vasile Cojocaru Filipiuc, a c rei poezie,

Albert Weisgerber - La ber

Labi . Ciclul Antares al noului volum reprezint „miezul ocult al poeziei lui Romanescu”, subliniaz cu notorietate Cristian Livescu. Tot în acest registru sunt editate i volumele Flamingo (1984), Orpheus (1986), Zamolxis (1988), care pot fi prezentate succint printr-un ales vers romanescian: „cele ce au sens în alt infinit, imaginar, / exist pentru c exist m noi” Prin volumul coala de poezie (1989) poetul-rebel Ioanid Romanescu intr întrun polemic deschis cu optzeci tii afla i în mi carea transcendental , comb tându-i pe to i „pu oii”, prin sus inerea „puterii poeziei, în absen a transcenden ei.”

Prin volumele ce au urmat: Morena i Dilatarea timpului (1991), Urania (1992), Noul Adam (1994) i Paradisul (1996), dup cum observ criticul autor, Ioanid Romanescu „se dedubleaz teatral, fiind când o voce în social, vorbind r spicat despre condi ia bardului, când o voce în ideal, c utând idiomul comunic rii cu lumile de tain .”

Volumul postum Lovitura de maestru (1997) face trimitere de gând „spre moartea aplicat spiritului liric de zeul care suferea în adâncurile lui”.

Pecetea final ce o pune autorul este una la fel de solid : „Poezia lui Ioanid Romanescu merit studiat în resorturile unei fenomenologii vizionar-ini iatice singulare în literatura noastr .”

Venind la rând poezia lui Emil Brumaru (1939 – 2018), asociat inspirat unei traiectorii fabuloase, de la „Rezerva ia de îngeri” la „Infernala comedie”, criticul o cerceteaz am nun it din edi ia complet a acesteia ap rut la editura ie ean Polirom, identificândui „dou registre distincte, în func ie de tratarea paradisului erotic, în cheie pudic sau impudic .”

Aderând la grupul oniri tilor lui L. Dimov, poetul Emil Brumaru dispus „s încerce toate cuvintele considerate tabu, în sonete ie ite parc sub dictare”, dup cum m rturise te, încheag în 1979 Infernala comedie, considerat de Cristian Livescu „textul cel mai obscen, mai pornografic, campionul de necontestat al lubricit ii i scabrosului din toate timpurile, în literatura român ”.

Ca atare, „trecerea în revist ” a poeziei lui Brumaru, autorul o realizeaz printr-o selectiv subliniere de vers; fiecare dintre ele apar inând unei etape temporale a crea iei sale porno-lirice: Eu sunt total învins de rou , / Definitiv tr snit de crini!; Vom fo i, iubito, în patul nostru drag; Appolinaire, d -mi drumul la ea sub malacov!; i ne iubim bezmetici, albi de pudr , / Elastici, fumego i, crud sfâ ia i / De fluturi...; Iar eu i fierb sutienu-n samovare / Spiritul sâ-

31

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

32

Anul X, nr. 6(106)/2019

Petru-Ilie BIR{U

Poezia lui Al Florin |ene o s[rb[toare a Cuvântului Al Florin ENE,

bdarea pietrei, Ed. Sem

Fiecare întâlnire cu poezia lui Al Florin ene înseamn o s rb toare a Cuvântului, o sublimare a spiritului, în care ideile, sentimentele, conceptele se întrep trund într-o construc ie imprevizibil , alc tuind un edificiu al optimismului, al încrederii depline în talent i munc , acceptate ca daruri divine.

De altfel, cum ar putea fi un scriitor care a publicat pân în prezent 34 de volume de versuri i proz , care a fondat i care conduce asocia ia literar Liga Scriitorilor Români, cu peste 40 de filiale în ar i în str in tate, decât optimist, încrez tor în destinul literar pentru care l-a h zit Dumnezeu, întru însufle irea Cuvântului.

Acest fapt este confirmat i de versurile din volumul, sugestiv intitulat „R bdarea pietrei”, ap rut la Editura Sem torul, Bucure ti, 2011, (având o prefa de prof. Constantin Geant ), în care poetul î i racordeaz instrumentele sale de lucru la realitatea social contemporan i peste aceasta caut repere în trecut i în viitor, investigând spiritualitatea prin puterea Cuvântului, dincolo

torul, 2011, 95 p.

i dincoace de vie uire, în c utarea unor semne, a unor r spunsuri, prin care spiritul se poat orienta în aceast lume a falsei comunic ri, a eclampsiilor suflete ti i materiale de tot felul, în bu it sub oceanul informatic, atât de mult umflat odat cu inventarea Internetului. Peste toat zbaterea unei societ i în deriv , a unei literaturi subjugat mercantilului, a unei lumi aflat în goana c ut rii i afirm rii unor identit i, spiritul poetului Al Florin ene plute te parc , aducând în versurile sale, de undeva de departe, dintrun paradis pierdut prin viclenia arpelui, miresmele unui câmp cu flori dintr-o diminea înrourat , beatitudinea unui suflet, îndemnul, siguran a i optimismul unei fiin e încrez toare în Via : „Deschide cititorule aceast carte,/ Fereastr spre alc tuirea universului la loc,/ Vei g si sângele iubirii ce se-mparte/ Zvâcnind din amintirea unui foc. (...) inând aceast carte-n mân / Vei cunoa te lumina din câmp deschis,/ Supremul gând landemân / Te-ndeamn s -n elegi pe marele

învins.// Doar zeul t când cu ochii mor i/ Cunoa te drama pietrei i-a t cerii/ i cu blânde ea tras iar la sor i/ Îngerii mai cânt imnul Învierii.// Vei descifra t cerea din rân / i pasul din urm c tre sine,/ Iar lutul tând forme-n mân / Te face s -n elegi minunea ce vine!”

Marele învins al societ ii contemporane, Poetul, se reg se te, î i continu lupta, vine cu o reconstruc ie, cu o zidire nou la acest început al unui nou deceniu din mileniul trei, dup ce a str tut veacurile, dup ce a susinut i a promovat Cuvântul milenii la rând în oameni, îl vedem tr ind în spiritualitatea lui Al Florin ene, proasp t, viu, entuziast de parc ar compune întâiul poem: „Înfierbântat de poezie i de raz / Versul m aspir spre zenit,/ Cel lalt, viclean, îmi st de paz ,/ Din tâmple îmi scoate ce n-am gândit.”

Structura versurilor din acest volum este dat de sacrificiul întru d inuirea Cuvântului („Credeai în Cuvânt, înainte de a spera în

Albert Weisgerber - Trei doamne pe sofa

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

tine”), un sacrificiu asumat de autor, con tient c nici un cuvânt nu se întoarce înapoi rod i rodul acesta, atât de rar dobândit de oameni, este Iubirea, iubirea de Dumnezeu i iubirea de semeni. Acestui ideal i-a sacrificat poetul Al Florin ene via a i când credeau cei ucig tori de idealuri, cei f de iubire, cei f de credin , cei urâtori de frumuse e, cei hulpavi c l-au învins, iat poezia!...., iat poetul!..., chiar dac poart cununi de spini, tr ie te în slov , tr ie te în fiin , tr ie , te i creeaz în spirit, cu aceea i tinere e neînvins i atât de evident precum zborul: „M simt zborul pas rei, imaterial,/ Purtând pe umeri aripe de nimb/ Legiferând poemul ideal/ Ne cerând nimic în schimb.”

O caracteristic a marilor creatori este consecven a, st ruin a în afirmarea unei idei, perseveren a în edificarea unui concept. De altfel, pentru un creator autentic, mult mai important este pasiunea, ardoarea în a- i urm ri i sus ine demersul, decât talentul, iar la Al Florin ene pregnan a urm re te o crea ie literar prolific , pe parcursul c reia nu s-a ab tut niciodat de la principiile care l-au consacrat, credin a i iubirea: ,,Azi l-am zut în ându-Se pe Iisus/ Când zborul ie ise din cântec/ i viers în ou cinteza a pus/ Iar mielul pa te iarba în pântec.// Piepnul p durii cerul îl perie/ Este o lun stranie în apus,/ Pe nimeni în suflet nu-l sperie/ Când în ându-Se l-am v zut pe Iisus.”

Aceast constan îi d poeziei sale for , complexitate i am putea vorbi despre încifrarea poeziei lui Al Florin ene. Versul s u mâne întemeiat pe revela ia Divin i pe tr irile intense ale unei vie i zbuciumate, transpuse constant în poeme, f r gaz, cu convingerea c , precum orice vorb rostit este ireversibil , orice cuvânt pierdut este irecuperabil, având încredin area c inspira ia reprezint neodihna poetului: „Poe ii nu se odihnesc niciodat / Chiar dac -n ei plictiseala î i face loc,/ Fruntea lor decanteaz idei ca seva fermentat / În m rul viguros când fructele se coc// Poe ii nu se odihnesc gândesc i-n vis/ Cum r cinile i noaptea lucreaz ,/ Mai pune o metafor în versul nescris/ Scriindu-l cu cerneala zilei ce-nsereaz .// Poe ii nici mor i nu se odihnesc,// Versul lor scris cu sânge cutreier ve nicia,/ / Din lutul unde dorm tot mai cresc// Al i arbori în care se coace Poezia.”

Despre crea ia liric a lui Al Florin ene (inclus în Dic ionarul General al Literaturii Române editat de Academia Român ) se pot scrie tomuri întregi i probabil se vor scrie, dar cel mai important este faptul c versurile sale vorbesc inimilor rezonante la frumos, la tr irile autentice i mai ales la reverbera iile celeste ale Cuvântului.

33

Constantin MIU

Un maestru al misivei Vasile Durloi, rmul psihedelic, Ed. Ex Ponto, Constan a, 2019 Cartea dlui Vasile Durloi - rmul psihedelic - invit cititorul într-un periplu imaginar, spre un t râm al cugetului i sim irii.

Sub aspect structural, volumul în discuie, în forma unor epistole prozo-poematice, are dou compartimente: Misive din larg i Epistole str vezii.

Din majoritatea misivelor, se desprinde tonul confesiv, imperfectul rememor rii fiind elocvent în acest sens: „De ea îmi amintesc.

Ea a tepta, s -mi treac dorul,/ ajunsese Acolo i tulburat aproape real,/ îmi spunea c nu trebuie s -mi fac griji/ (...) // Ea descompunea simptomul c toriei în intui ii/ fluide, sub tâmpla sculptat în taverna cu trident,/ iar presiunea cuvintelor ei, înso ite de gesturi banale,/ preschimba în descântec i patim , imaginea/ feminit ii voluptuoase i apetisante, de hetair .” (Not supraacut , p. 23).

Sunt amintiri mozaicate - cum declar emi torul mesajelor în Vreme alunecoas (p. 50).

Sunt o serie de misive, în care emi torul mesajului este descriptiv-narativ, imaginarul poetic fiind axat pe epitete ornante: „Prin

abur i fum, o r coare gra ioas se ridica/ din amforele m rii ca prin magie, în mod progresiv.” (Mirosul algelor, p. 44); „Între pleoape, mi s-a cuib rit durere de spirit/ spre a nu uita ce înseamn s ai griji…/ Cu fals foaie de parcurs i vântul s cie-n vele,/ lini tea-i grea pe din untru, travestit în matelot, / plutesc, o ultim noapte, printre alge albastre-verzui/ într-o sinuoas odisee privat , clepsidra-i de ghea . / încerc s nu m mai dau disp rut!” (Dincolo de stare, p. 48). În partea a doua a c ii de care ne ocum, maniera introspectiv-meditativ a epistolelor str vezii este anun at la pagina 64. „...apoi se întâmpl s creasc cea a amintirilor/ incurabile deasupra i în adâncul mâhnirilor s rat/ pe care pluteam în deriv ...” (Între deja i nu înc ).

Tonalitatea meditativ-introspectiv , detectabil din astfel de misive, relev vasta experien de via a autorului: „Nu tiu dac senza ia de sete include particula divin / ori dac este numai o excita ie fiziologic în exces/ provocat de oceanul care s-a complicat/ odat cu dreptul lui Zevedeu de a fi pescar adev rat/ chiar i numai pe dou -trei molecule amare.” (Tribula ie, p. 71); „Simbolul pentru melancolie ar trebui s fie o inim / tatuat cu semnul ancorajul interzis, iar eu ar trebui s -l expun pe arborele artimon, intit nimereasc / moartea dezn dejdii, iar plânsul, din t cere, s alunge/ stresul care preveste te lipsa instinctului de conservare...” A se observa, din folosirea registrului verbal, asemenea specula ii se fac la modul ipotetic. (În nesfâr it); „Mi-am urcat inima pe o cochilie maculat de frisoanele/ negre ale rii, cu inten ia ascuns de a înstr ina amintirile furate de pe rmul t u...” (Peregrin).

Din cele ar tate pân aici, reiese clar faptul c dl Vasile Durloi este un maestru al epistolei - specie literar la îndemâna unui spirit meditativ, dornic s împ rt easc cititorului frumuse ile unei c torii spre un rm psihedelic.

34

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 6(106)/2019

Valentin NICOLI|OV

„Ostrov”-ul Florentinei Dalian Florentina Loredana Dalian, Ostrov, Ed. Detectiv literar, Buc., 2019 Florentina Dalian scrie proz scurt , dar i roman, scrie poezie în stil clasic, dar i poezie de sorginte nipon . Am cunoscut multe dintre scrierile sale i de fiecare dat mi s-a confirmat existen a unui talent deosebit de povestitor, în proz , dar i în versuri. i de aceast dat poemele cuprinse în volumul „Ostrov” m-au surprins în mod deosebit. Dar trebuie s încep cu o compara ie.

Comparând-o cu alte volume de versuri citite de mine în ultimii ani, cartea Florentinei Loredana Dalian consider c reprezint un cert succes literar. i când spun asta am în vedere mai ales dou elemente: - Exist poe i adev ra i, dar i o sumedenie de poe i fal i. Poe ii fal i realizeaz poeziile ca pe o în iruire de metafore care curg sens fiindc nu se refer i nu se leag de nimic din sufletul nostru, mai bine spus acele poezii nu con in nicio tr ire, niciun mesaj adresat cititorului i nu exist în ele niciun fir c uzitor de la început i pân la sfâr itul poemului. În ultimii ani am citit multe astfel de volume de versuri, care nu au fost în stare s -mi comunice nimic deosebit, nici-

un sentiment, doar o în iruire de vorbe, o lung vorb rie. Unii dintre ace ti autori de poezie, din lips de talent i pentru a fi competitivi în fa a cititorilor, au mai introdus în a-zisele lor poezii unele texte cu sexualitate exprimat f sau chiar de un erotism vulgar. Fiindc atunci când nu ai talent trebuie atragi i tu cu ceva.

- Exist îns i altfel de poe i, printre care se num i Florentina Dalian, care au o bun -cuviin , o pudoare în rostire, deoarece poezia ine de partea intim a fiin ei lor. La ace ti poe i poeziile de iubire au o sinceritate deosebit a sentimentelor. Dac ar fi s -mi amintesc zicala c Un om valoreaz atât cât iube te, putea completa c Un poet valoreaz atât cât iube te, iar versurile lui valoreaz doar atunci cînd exprim cu limpezime acest sentiment. vedem ce ne spune Florentina Dalian în poeziile sale. Amintesc ce spunea sco ianul David Hume: Frumuse ea nu este un atribut al lucrurilor în sine. Exist doar în mintea celor care le contempl . Dar pentru a descoperi frumuse ea din suflet poetul trebuie s dea dovad de talent fiindc partea intim a fiin ei umane nu se poate dezv lui or, este nevoie de inspira ie i talent. Poezia se na te din medita ie, dar i din inspira ie.

Mul i oameni pot s mediteze, dar pu ini sunt inspira i, spunea Victor Hugo. În poezia Asediul cuvintelor poeta a teapt s asculte ce-i spune iubirea: Îmbr ieaz -m în cuvinte!/ Iar eu voi t cea...

Uneori cere un simplu gest de iubire i crede c acesta ar fi suficient (în poezia Secretul zamblei roz): Atât de pu in ne trebuie uneori/atât de pu in ca sufletului s -i creasaripi?/ e de ajuns o zambil roz...

Fiecare poem din acest volum are un cadru propriu, un moment de desf urare i în final impune o anumit concluzie. Poeta viseaz un loc situat departe de lume i de timp, un Ostrov, un t râm unde, de i este singur , i poate reanaliza i ordona visele i melancoliile, dar i a tept rile.

În secven a 19 din Ostrov poeta define te simplu modul în care se izoleaz de lume: Se f cea c plecasem pe o insul pustie./ ...îmi luasem zborul fluturilor din satul copil riei-/ pentru zi/ cântecul greierilor i mirosul Reginei Nop ii-/ pentru sear i amintirea ta - pentru totdeauna. În secven a 28 din Ostrov poeta sufer de un sentiment de z rnicie: În visul acela zburam c tre tine/erau ni te trepte dar,/ nici una nu urca, nici alta nu cobora,/ ni te oameni îmi zâmbeau par iv,/ dar nicio mân nu mi se întindea. a c în poemul Gustul cire elor amare poeta va concluziona firesc: Dintr-o iubire imposibil , / tot ce r mâne e gustul / cire elor amare. În poemul Nimic, poeta simte scurgerea inevitabil a timpului: Nu, nu se întâmplase nimic!/ Atâta doar c venise toamna/ (dar asta tiam deja)/ i tu/ trecuse i ca un vis frumos prin dreptul geamului.

Melancolia sa parc izvor te i din neputin a de a g si sau reg si o iubire secret i îndelung a teptat . Pe acest Ostrov doar Dumnezeu este o entitate ce conduce destinele noastre, de i nu tim care sunt acestea.

Ostrovul poetei poate fi asemuit chiar cu sufletul ei în care se petrec toate a tept rile, chiar dac multe sunt doar la nivel de vis i nu par s aib o realizare concret . Dar a a sunt majoritatea poe ilor, prefer s viseze la o lume a lor în care s iubeasc i s fie iubi i.

Pentru final redau o concluzie din secvena 14 din Ostrov: ...închizi cartea, o a ezi al turi,/ tragi cortina peste osteneala zilei, peste tept ri.../ Pesemne i mâne va mai fi o zi.

Este aceea i concluzie la care ajunge i Scarlett O Hara, în ultima scen din filmul Pe aripile vântului: La urma-urmelor, e i mâine o zi!

Dac a fi fost întrebat, eu a fi propus aceast poezie la finalul ciclului Ostrov, dup secven a 37.

Felicit ri merit i domnul Firi Carp care a asigurat c ii o redactare de calitate!

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

35

Vasile MOLDOVAN

Iubirea î@n poemul haiku Valentin Nicoli ov, Poeme haiku de iubire , Editura Societ ii Scriitorilor Români, Buc, 2018 Se vorbe te adesea, cu o explica ie nedisimulat , despre diferite esen e de parfum.

Haiku-urile de dragoste pot fi asemuite acestora. Pare imposibil s surprinzi în numai trei versuri de 5 i 7 silabe un aspect sau altul al celui mai nobil sentiment, dragostea. i totu i, mul i poe i str ini au realizat aceast performan , dovad câteva antologii de profil ap rute în limbi de circula ie interna ional .

Dar iat c recent haijinii români au demonstrat prin antologia Poeme haiku de iubire (Editura Societ ii Scriitorilor Români, 2018) c sunt capabili i ei de aceast performan . Ini iatorul i realizatorul acestei antologii unicat este pre edintele Societ ii Române de Haiku, scriitorul Valentin Nicoli ov.

Domnia sa, înc de la debutul editorial de la început de mileniu, i-a pus pana în slujba iubirii, sentiment c ruia i-a dedicat câteva i de genuri diferite, publicate la doi ani una dup alta: Iubiri risipite (proz scurt , Editura Vasile Cârlova, 2001), Anotimpul iubirii (poezii, 17 Editura ORION, 2003) i O singur iubire (roman, Editura ORION, 2005).

Tot despre iubire ne vorbe te i în alte dou romane publicate mai târziu la Editura So-

ciet ii Scriitorilor Români: Exerci ii de respira ie (2009) i Între dou lumi (2015).

Pasul hot râtor spre realizarea primei antologii de haiku de iubire îl constituie placheta trilingv (român , italian , francez ) Poeme de iubire (Societatea Scriitorilor Militari, 2017). Prima jum tate a c ii cuprinde haiku-uri de iubire, care au fost prezentate la cea de a IX-a conferin a Asocia iei Mondiale de Haiku (World Haiku Association), ce a avut loc în septembrie 2017 la Parma, în Italia. Aprecierile exprimate cu acel prilej de participan i l-au determinat pe poetul Valentin Nicoli ov s finalizeze antologia, pe care o preg tea de mai mult vreme. Citez unul dinte poemele prezentate la Parma, pe care îl reg sim i în actuala antologie: Apus de soare la plecare umbra ta ar mai r mâne Editorul a avut în vedere iubirea în sensul larg al cuvântului i, dup cum afirm i în prefa , a selectat poeme care s dezv luie sentimentele de iubire într-o gam larg , pe mai multe coordonate suflete ti: iubirea pentru p rin i sau bunici, pentru copiii no tri, iubirea pentru aproapele nostru i iubirea pentru femeia sau b rbatul din mintea sau din inima noastr . Este deci vorba de iubire în sensul curat al cuvântului, apropiat de cel religios. Prin urmare, cei care se vor a tepta citeasc i poeme erotice, cu conota ii sexuale, vor r mâne poate pu in dezam gi i.

Este interesant de urm rit, de la un autor la altul, momentul de iubire descris în haiku, de la începutul acestuia i pân la sfâr itul lui.

Poetul Vasile SPINEI din Republica Moldova, autor a apte c i de haiku, dintre care una a fost premiat de Societatea American de Haiku, ne încânt cu un poem memorabil: Pisica toarce i iubita doarme…

Mai pun un lemn pe foc Despre acest poem editorul ine s precizeze: „Poemul este realizat cu o economie de cuvinte care impresioneaz prin concizie i sugestie: trei verbe, dou substantive i

poetul care se situeaz în centrul acestui univers al iubirii protejându-l. Acest poem îl consider unul din cele mai frumoase poeme haiku de iubire din literatura român .”

Un loc aparte în antologie îl constituie fiin a care ne-a dat via , mama. Multe dintre aceste poeme au o not de triste e, datorit dorului sau trecerii la cele ve nice a fiin ei adorate: Maria TIRENESCU Poza mamei pic tur de ploaie sau lacrim Florica IACOB Pe crucea mamei o vrabie ciripind.

Parc m-ar certa…

O not de triste e sau m car de duio ie au i unele poeme dedicate copiilor. Bun oar , Eduard AR prezint o mam care î i iube te copilul chiar înainte ca acesta s se fi n scut, iar Radu PATRICHI ne aduce sub priviri mormântul unui copil pe care îl îngrije te un p rinte iubitor.

Eduard AR Sunetul m rii o femeie- i mângâie pruncul nen scut Radu PATRICHI Cimitirul gol pe mormântul de copil om de z pad O poet de mare sensibilitate, Magdalena DALE, care a compus mai multe haiku-uri de dragoste scriind în colaborare poeme în lan , are un haiku în care se întâlnesc dou simboluri specific române ti, dorul, atribut al dragostei i teiul, însemn al poeziei. Cele dou simboluri se poten eaz reciproc i umplu un gol, suplinind absen a iubitului: Mireasm de tei i dorul meu de tine în toat casa Despre iubire se poate scrie i atunci

36

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

când au trecut anii i te treze ti la un moment dat singur i duci dorul celor dragi. Un dor care doare. În locul dragostei a r mas un gol (amintim aici c golul este unul din valorile estetice ale poemului haiku), gol ce nu mai poate fi umplut de nimeni i nimic. Cum se întâmpl în poemul decanului de vârst al haijinilor de limba român , tefan Gh. THEODORU (96 de ani), tr itor în America: Acela i b trân zile întregi la poart nu vine nimeni Valentin Nicoli ov a selectat în actuala antologie, în semn de aducere aminte, i al i poe i români importan i care nu mai sunt printre noi, dar care au practicat haikuul de iubire sau care s-au apropiat de acest tristih cu talentul lor considerându-l demn de a exprima acest sentiment. Iat poemele câtorva dintre ace ti poe i disp ru i.

Titus ANDRONIC Revedere cu mama în loc de cuvinte trandafiri

}tefan Radu MU}AT

Vântul cu ochi de rân

care urc -n lumea larg (uneori printre uluci) dup fluturul sprin ar cu n fram i tichie.

Uite cerul cum r sun !...

Iar pe drum f pereche i cu ochii de rân , Vântu’ umbl într-o ureche.

Timpul curge în risip , norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipe te pentr-o clip ochiul ro ului amurg.

Greier mic cu pa ii repezi i cu glasul ascu it, urc -n grab sus pe lespezi; Altu’ î i cânt lung amorul unei tufe de cucut : oare cine îl ascult ?...

Pe la stre ini de cerdac, într-un cuib de r murele, pui orii nu mai tac.

Se îndeamn în culcu lâng alte rândunele.

Izbi salcia sub ire De fântâna p sit , i trezi din amor ire Cump na hodorogit .

Alexandru CHIRIAC Sub vântul rece m-am lipit de movila ivit -ntre noi

Se înal i arunc Norii-n vârful satului.

Nalte ierburi de pe lunc Au ad postit un pui.

Petre GHELMEZ Curând, prea curând papucii mamei vor fi relicve scumpe

Bogdan I. PASCU Atâta doar un col de cer albastru i zâmbetul t u

Nichita ST NESCU Când te-am v zut m-a luat un frig suav de stea c toare

Gheorghe TOMOZEI Degetele mele coboar înfiorate pe gâtul t u lung ca pe o scar de incendiu

Antologia cuprinde 65 de poe i români de haiku, dintre cei mai cunoscu i din ar i din afara ei.

Publicarea acestei antologii române a haiku-ului de dragoste prezint un eveniment remarcabil fiind prima de acest fel în literatura român .

Sper ca el s fie urmat în anii ce vin de alte volume de haiku ale autorilor români dedicate celui mai nobil sentiment uman din toate timpurile: iubirea.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Ridicându- i peste nori Aripile de balaur, Sufl furios pe n ri Înspre soarele de aur.

Dar tiranic iar se arunc Prin fâne ele în floare, Leg nându- i coama adânc În poiene solitare.

Undeva în dep rtare se aude un l trat; câinelui i se n zare o n luc sau un ho care vine noaptea-n sat, când coco ii s-au culcat.

Stropii de m rg ritare Spal vatra satului.

Iar un câine latr -n zare, Împotriva vântului.

În sânul nop ii Amurgul e mirajul din toate câte sunt, în umbr ispitit de ape f fund...

Albert Weisgerber - Peisaj cu lac

Ve tede lumini de scrum suie cerul pân -n vatr ; satu’ întreg se înro i.

Din râna de pe drum care erpuie te dealul, vântul se c tori la un neam de p dii.

Trecu stins prin somnul ierbii ca un sfânt r pus în piatr , tremurând în glasul apei la izvoare purpurii.

Prispa este cald înc , o pisic leneve te.

Ziua întreag a fost pe lunc , cu st pânu’ la cosit...

Dar cum noaptea tainic cre te, vântul iar se risipe te. i alearg printre nuci str nut alb de p die

Luna hoin re te-n cer, pe la por i de stele bate: - Doar lumin eu v cer pentru fete deocheate, bezne reci s ard -n noapte. se limpezeasc toate ca nisipurile-n ape...

Umbl ielele descul e la stejari cu frun i înalte. În albastru’ împlinit trece irul de c ru e... i cum satu-i cump nit cu pove ti de alt dat , din m suri s-a ivit visul palid de fecioar . În adâncu’ lui s-arat fl rile altor vremuri, Luna-n cer e cât o roat . Întunericul se-nchide ov ielnic dar supus) în luminile lichide.

Astru ve ted, rubiniu, pâlpâie în sânul nop ii ca un înger clar i viu.

Copil ria este ra ionamentul pierdut al omului întrun supliment al basmului… tefan radu mu at

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

37

Lucian GRUIA

„Universul umanit[\ii evolu\ie ]i involu\ie” Galina Martea, Universul umanit ii - evolu ie i involu ie, Ed. Anamarol, Bucure ti, 2017 liului Unirii. Momentul propice ar fi anul 2018 când se vor serba 100 de ani de la constituirea României Mari.

Multe din concluziile Galinei Martea privind situa ia economic -social precar din Basarabia, sunt, din p cate, valabile i în România.

Prin Universul umanit ii - evolu ie i involu ie, Galina Martea realizeaz o cercetare dinamic i complex asupra societ ii contemporane. Textele sunt astfel selectate încât s realizeze o viziune unitar asupra rela iilor sociale de ast zi.

Autoarea consider lumea de sorginte divin , deci perfectibil . Între om i natur , de i exist compatibilitate, se instaureaz o rela ie de subordonare care poate impieta asupra armoniei planetei. Depinde de om cum gestioneaz aceast rela ie. În ceea ce prive te armonia unei societ i toase, autoarea afirm : „Pentru a menine echilibrul decent al vie ii prin procesele evolu iei este necesar s cre m continuu acele valori care s ne motiveze existen a prin cele mai civilizate forme ale dezvolt rii umane”.

Cartea incit cititorii la medita íe i ac iune unionist .

Weisgerber - Doamn în parc

Galina Martea s-a n scut la 30 iulie 1959 în localitatea Corne ti, Ungheni, Basarabia. A devenit o personalitate în ara sa i nu numai, prin activit i de excep ie în domeniile: scriitoricesc, tiin ific i pedagogic. Este lector universitar, doctor în economie, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte, membru al Consiliului Unirii - Moldova etc.

Cartea Galinei Martea - „Universul umanit ii - evolu ie i involu ie” - reprezint o cercetare deosebit de lucid i actual asupra realit ilor sociale contemporane, cu aspectele pozitive i negative ale acesteia.

Autoarea are o viziune umanist asupra existen ei, a a cum se practica în Grecia Antic . Omul este situat în centrul societ ii i personalitatea sa trebuie format i dezvoltat armonios, prin înv mânt, atât spiritual cât i fizic. Societatea, în func ie de modul cum e condus , poate avea perioade de progres sau de regres. Peisajul societ ii actuale ne ofer exemple din ambele categorii. Europa Occidental , America de Nord i Australia, Japonia i altele prin democra iile autentice adoptate, promoveaz dezvoltarea personalit ii i ridic civiliza ia i cultura la cote

remarcabile. rile Europei de Est (foste comuniste), ale Africii i Americii de Sud etc. nu au reu it s creeze condi iile necesare dezvolt rii continue. În procesul form rii i dezvolt rii personalit ii, înv mântul are rol prioritar. În dezvoltarea pozitiv a societ ii, rolul crea iei (spirituale i materiale) devine foarte important . Pentru ca societatea s fie armonioas , umanist , accentul trebuie s cad pe valorile spirituale. rile în care materialismul i ateismul au triumfat, în perioada comunist , s-au dovedit falimetare economic.

Statul, ca unic proprietar, supus unei doctrine politice aberante, s-a dovedit cel mai prost administrator. Progresul nu poate fi adus decât de o economie de pia în condi iile unei concuren e loiale.

Sincopele din dezvoltarea unei ri se datoreaz clasei aflate la putere i care pun interesele personale mai presus decât ale na iei.

Clasa dominant , corupt , demagogic i arogant se îmbog te pe spezele statului în timp ce popula ia se pauperizeaz . Problema clasei conduc toare este una de mentalitate, deci moral .

Galina Martea î i exemplific analizele economice i sociale în cazul concret pe care l-a cercetat cel mai am nun it, situa ia Basarabiei. De i concluziile sunt negative, analizele pertinente izvor sc din cel mai înalt patriotism. Clasa conduc toare din Republica Moldova este criticat pentru c a adus ara în impas. Statisticile dovedesc, pe baza indicatorilor economici, c nivelul de trai din Basarabia este cel mai sc zut din Europa.

Dezbin rii popula iei, sub ac iunea clasei conduc toare corupte, i-a c zut victim , din cate i intelectualitatea, cea care trebuia fie la cârma rii. Autoarea consider o urgen înfiin area unui Comitet al Salv rii Na ionale care s retrezeasc sentimentul unit ii na ionale a românilor. ansa redres rii economice i integrarea european a Basarabiei const în unirea cu România, pentru care autoarea militeaz ca membr a Consi-

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

38

Anul X, nr. 6(106)/2019

Galina MARTEA (Olanda/Basarabia)

Timpul cu aripi moderne Timpul trece, dar tot printre noi r mâne, nu pleac nic ieri, se vrea mereu cu noi, cu lumea din acest univers.

Timpul e cu noi, cu fiin a uman care lupt pentru existen , cu omul care exist în bine i r u, în primitivism i civiliza ie, cu omul care înfrunt lumina zilei i a nop ii prin foame, violen , durere, suferin moral i fizic , dar uneori i prin bucurie, bun stare i mul umire sufleteasc .

Totul este abstract, necorelat, cu limite i f limite, îns totul fiind dependent de dezvoltarea uman , de intelectul uman. În pas cu timpul exist i lumina d toare de via , lumina care supravie uie te pentru a sus ine i ajuta timpul, timpul ce este întristat, obosit i arhiplin de toxine moderne.

E ceva teribil, dar totul e trec tor ca i timpul, ca i lumina, ca i vântul, ca i via a uman care exist în realitate, via a uman care exist prin cultura material i spiritual , via a uman dependent de timp, de lumin , de ra iune.

Firesc e totul, via a prin timp, prin dimensiunea naturii dup care se ordoneaz succesiunea ireversibil a fenomenelor.

Totul se produce într-un singur sens, nemaiavând cale întoars , nemaiavând posibilitatea de a privi în urm pentru a vedea, pentru a ine seam de cele întâmplate prin unda luminii, prin unda timpului ce mi via a prin vibra ii neechilibrate, prin vibra ii emo ionante pline de sens i f sens.

Totul se mi , totul trece, totul r mâne al turi de noi, al turi de omul modern ce îndur umilin i suferin , al turi de timpul fugar care vrea s distrug r ul, s distrug cruzimea i nedreptatea, barbaria care a dominat lumea, barbaria care a dominat timpul ce trece nev zut pe lâng noi.

Mileniul trei la r scruce de drumuri La limita disper rii tr ie te o lume, o lume plin de durere i suferin , la limita disper rii popoare subjugate, popula ii înfometate condamnate la pieire, la limita disper rii na iuni distruse i divizate, i totul e din cauza omului ce st în capul puterii, în fotoliul guvern rii, acesta f când totul dup placul s u, dup gândirea sa, doar ca s -i fie bine doar lui i nu altora.

Din cauza omului-putere totul se d râm în aceast lume, existen a uman decent r mânând pentru alte vremuri, vremuri îndep rtate, mai dubioase i mai nesigure, existen a uman devenind o tortur , un zbucium, plin de provoc ri, supunere, incertitudine, de robie, de dependen fa de vremuri, fa de tot ceea ce numim schimbare, fa de tot ceea ce numim via .

La limita disper rii nu este via , este doar întuneric ascuns prin t cere, distrug tor e cuvântul plin de ur i ceart , supus este omul dintotdeauna i în timpul de fa , la limita disper rii este via a uman cu tot con inutul, poluat i nociv e totul - aerul, apa, lumina, întreg universul, totul e nociv pentr-o lume trist i disperat în un nou mileniu, ce se pierde u or la r scruci de drumuri, la r scrucea destinului.

Mariana Carmen GARDNER (Anglia) Patagonia copacul Ceibo î i scutur anii dincolo, se vede oceanu-n adâncuri ascuns - în praf dul i adormi i monoton se-n ir p durea de cactu i pe coasta Muntelui Curcubeu în altitudini cizelate-n piatr lunar zece mii de pelerini se-ntrec între zilele sfinte, trecute acum, s-o afle pe Fatima, Madona Cernit pe muntele ferecat în miracol înapoi la Tilcara, târg uitat în bolovani din piatr multicolor

un gaucho st adormit pe scara din roc ce duce la pueblos llamas timide pasc i dispar când ma ini închiriate i oameni, turi ti h mesi i se-mbulzesc la marginea din sineal a c ii

Se pr bu esc ghe arii Anzii- i lamenteaz ghe arii - cum se pr bu esc mâhni i în dezordine

cum mor în fa a turi tilor mobilele se bulucesc s -i eternizeze cum se duc acas vor fixa etichete „am fost acolo!”, „am v zut!” forme se pr bu esc se n ruie sinilii în apa pe care plute te vaporul!

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

379

Nicolae V{L{REANU SÂRBU

Uneori m îndep rtez de mine Peste un timp o s ies la lumin , nu-mi place s -mi las adev rul se piard -n mul ime.

Aproape-n fiecare zi rup câte un gând i-l arunc în urm zâmbind, încerc altul cu ideea de pas re ce m face s privesc spre cer.

Uneori m îndep rtez de mine utând la al ii un rezultat palpabil i-mi doresc s valorific ocazia prin adâncirea cunoa terii interioare. Îmbrac r nile în cuvinte care mângâie pentru a uita de suferin i de a reface acel poten ial din trup care vindec i apoi uit .

Tot ceea ce provoac râsul e modul de a te elibera de traume, de a te reg si în persoana iubit cu nebunia de la începuturi.

Cu dragoste po i îndep rta singur tatea i- i înf ori tr irile cu ale celuilalt, de parc nimic nu s-a întâmplat por ile bucuriei r mân deschise.

Lumina e aceea i pentru tine, po i urca nestingherit în sferele înalte s -l atingi pe Dumnezeu decât cu ruga de a r mâne om.

În fiecare diminea de purpur Într-o întindere de ierburi pe poteci cu dorurile inimii de foc alergi spre p durile de smarald unde p rile î i caut cu veselie norocul, cântecul lor înghi ind cu totul t cerea, din arbori verdele se v rsa-n lumin .

Tu plute ti prin gânduri la zmei pe când nu se z re te niciun prin i magic salcâmii i teii se îmbr eaz în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfâr itul singur

ii,

peste suflete împietrite.

împreun s -i m cin m calcarul i s respir m verdele poeziei, în fiecare diminea de purpur .

Se ridic aburii p mântului, norii î i las ploaia la timpul dorit cum iubirea î i cade pe ochi cu foame încât te ucide a teptarea, iubind, Limba te seac -n cuvinte nespuse i absoarbe lumina din ele.

Pe str zile ora ului de vânt Stau la mansarda timpului, de la fereastr urm resc trecerea c pe str zile ora ului de vânt intrat în colbul istoriei.

torilor

Apele focului se vars -n amintiri i fac albii adânci în peisajul extazului, pietre vorbitoare suspin prin aer cu sunete-n surdin .

Cuvintele înghit nemi carea, str zile fream la umbra lampadarelor în zile fl mânde i nop i de lacrim , patima fântânilor cu roat .

Cerul coboar -n r stimpuri cu stele-n visele femeilor de ploaie care nu mai pricep cine pe cine iube te.

Mirosul copt Spiritul neb nuit al pietrei cioplite în trupul femeii se-nf oar -n lumin .

Din harul pe care-l respir cu st pânire de sine împarte la to i.

Caut -n fructul tomnatic culoarea dulce, ruginit i-i împrumut savoarea. i risipe te mirosul copt, se las r coroas , molatic

Spiritul irumpe i se înal din forme mig los lefuite de unghiuri.

Frunz pe ramuri de os Iubirea este o desc tu are din convenien e, una tr it , o stocare sublim existent în interiorul ce se deschide cu o energie care inte te drept inima- i somnoroas , toate gesturile pe care le observi i cânt re ti în fiecare zi, i pun corolarul pe tot ce înseamn atingere i mângâiere.

Nu m l sa s rabd suferin a a tept rii fructului când carnea mea tremur ca o frunz pe ramuri de os i se roag s îndep rteze furtunile declan ate u or cu rug ciuni puse pe buzele ce le desenez în vise pentru a s ruta opera înainte de a o expune izbândirii.

De aceea privirea-mi este atât de îndep rtat i lacom , apropii de rmurile speran ei vâslind împotriva vântului cu imaginea ce-mi alunec sub ochi cu o lacrim de sare, cuvintele frumoase preg tite fie împ rt ite doar cu sufletul înc rcat de toate poemele de dragoste. mântul îmi arde sub pa ii gr bi i tre întâlnire, amiaza vinovat de tot ce se întâmpl îmi las drumul s odihneasc la umbr pân seara când cerul meu i al t u cap aceea i culoare într-un echilibru pe talerele nop ii din urm .

40

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 6(106)/2019

Mariana ZAVATI GARDNER (Anglia)

I copacul Ceibo î i scutur anii dincolo, se vede oceanu-n adâncuri ascuns - în praf dul i adormi i monoton se-n ir p durea de cactu i pe coasta Muntelui Curcubeu în altitudini cizelate-n piatr lunar zece mii de pelerini se-ntrec între zilele sfinte, trecute acum, s-o afle pe Fatima, Madona Cernit pe muntele ferecat în miracol înapoi la Tilcara, târg uitat în bolovani din piatr multicolor un gaucho st adormit pe scara din roc ce duce la pueblos llamas timide pasc i dispar când ma ini închiriate i oameni, turi ti h mesi i se-mbulzesc la marginea din sineal a c ii II în minijupe Ramona a teapt precum pictat de Antonio Berni în Colección Amalita Exhibición

mobilele se bulucesc s -i eternizeze cum se duc acas vor fixa etichete „am fost acolo!”, „am v zut!” forme se pr bu esc se n ruie sinilii în apa pe care plute te vaporul!

IV Art Nouveau, Art Deco, Secessionist, Neoclasical, neo-Bizantin, neo-Babilonian cavouri bombastice în eternitate locuri de veci ale celor avu i, al regretatei Evita printre snobii du i ai capitalei de pe Rio de la Plata în alt loc, printre cuiburi de albine i viespi, treci de aleea cu plopi peste calea ferat neglijat în ora ul meu cu muzici albastre ipit e cimitirul cu adormi ii lui

parfumate-n o et, alte dou Ramone o m soar cu ochi încondeia i magic în curcubee în epate de vântoase

V înf at strâns în pânza-nghe at nisipuri se-adun multiple la gura râului rece pe Muntele Curcubeu cu ghea i piatr înf at strâns în alabastrul nop ii copii pl pânzi se-adun , se-nghesuie fichiui i pe Muntele Curcubeu cu cioplituri adânci de ape înf at strâns de mâini aeriene cu ochii cuprin i exalta i vântoase-i înfulec pe Muntele Curcubeu de pustietatea-n deriv înf at strâns în somn fluid umbre în noduri cu sfori unde apa mu crud pe Muntele Curcubeu copii - aproape mumii înf at foarte strâns gura c scat a apelor duce la vale o juc rie din lut pe Muntele Curcubeu de ici colo... din loc in loc.

trei e-ambulante în mini-jupe dezbat du-te vino printre ma ini în parcarea cu plat din centru

VI în maquis copaci înfuria i se petrec la mal tulbura i abalone furate în nisipuri albastre

blocuri cu sc ri din metal, cu ti cu animale de cas internetul le ghice te destinul gloria se face vanitate sau vice-versa cu indigo trei Ramone repet mereu...

dreptunghiuri în lemn chinuite reazem i int ibisului conturat în albastru adun prin or ul din frunze

III Anzii- i lamenteaz ghe arii - cum se pr bu esc mâhni i în dezordine cum mor în fa a turi tilor

bunicul, bunica i mama nemi ca i sunt la POARTA cu secrete eterne...

bol i sprijin dune pe plaj O alt zi... o alt noapte...

Albert Weisgerber - Absalom

Versuri din volumul în preg tire: PATAGONIA

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

41

Marian HOTCA

pr bu ire în cuvânt m-am pr bu it în cuvânt cu toat fiin a indiscret i am r mas robul vorbelor optite în ceasurile pribege în nebunie vorbesc cu miliarde de glasuri ce se înghit unele pe altele în molozul ru inii spun otr vuri i miere ostenind umbrele ce se topesc în lacrimi sunt ca un Laz r înviat prematur într-un lan cu grâu pus s a terne ferestrele-sfinx în golul alb dintre cuvinte

stare totul se schimb pe nev zute ca o r zbunare o funie r sucit într-o limb veche de arpe cutremur sfinc ii minusculi de nisip în valuri nu po i s i aperi singur tatea largul cutremur tor ce te îneac rost e doar cuvântul din teac lumile r sturnate în spaim nasc ore suspecte umile precum piatra dospit în sine ce se calc -n picioare acum

existen exist m doar într-un ceas nerostit ale c rei roti e

metamorfoz

se învârt delirând prin ruine

salt o t cere suspect în ochiul de fum i trupul de copil se preface-n creion

ora întârziat i f nume tot cre te în b taia ei înghi indu- i secundele cuneiforme

cuvintele nerostite alearg haotic într-o gândire înserat lipindu-se între ele ca ni te frunze începute de melci

sub secerea întreb rii ve nicia curge zadarnic ca i cum ar despica o moarte în dou ve nicii imperfecte

mi-e mil de privire cum se reazem de orice lucru neesen ial coate i palme

nu exist vise ce se pot cânt ri pe balan decât verbul a fi ce se stric în clipa neînsemnat

schimbarea e asemenea lunii o nuan incert acoperit de nori ce se preschimb în strig t adev rul viclean ce str punge ochiul sau poate sfinxul ce ine pe um rul s u erodat întrebarea

margini

stare

stai la marginea pr pastiei cu spaima închis etan picioarele goale pân la sânge cl desc balastul infect ce se toarn în clepsidr

ce pa i goi se îndreapt spre ip tul luminii i ochiul deschis zide te rana îndestulat a t cerii copil de p mânt ai fost i te-ai hr nit din saliva dulce a gurii pân la amiaz i dându-se soarele într-o parte rugina a prins putere

pe nev zute fiecare frunz vrea s viseze în limba sa desprinderea de copac cum glasurile se sfâ ie unul pe altul în ând întreb ri-sfinx obsedante

poate e vremea ne îngrop m în r bdare esem lungi p cate pân la sudori i-nvenina i de umbre diforme tragem amurgul deodat peste ochi

sunt unul cl dit dup modelul singur aripa neîn eleas ce se deschide în untrul ip tului

o ultim clip pot s i mai fiu frate cuprinde-m în priviri pribege i-nghite patima sângerie a ierbii ce zvâcne te în bobul de rou când i cuvintele cred î i au moartea lor

ii

42

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul I, nr. 6(106)/2019

Ion POPESCU-BR{DICENI

Soarele din abanos Fiin a-mi lustruindu- i tulumba din blestem î i face rou , din totem î i face ou , i din cer un alt tolcer pentru vinul ca aminul.

Din fereastr , din privire r uitat la m stire pentru o c lug ri cât o floare de cr dulce ca o porumbi unind cerul cu p mântul cuvântul cu transcuvântul, oamenii pe str zi s steie ca semin ele-n costreie i ca viermii-n corpul ros soarele rozând din os într-un aer prea zemos.

Apeiron Curge râul pe la poarta casei mele ca o femeie adânc spre imaginea rodului din pântecul s u.

Murmurul lui îmi cheam trupul secret din trup

Cuvintele de-atunci…

Cuvintele de-atunci sunt spini pe trandafiri din gr dini neînsemna i, amari, pu ini.

Distorsiune temporal Tata pe scara istoriei suind treapt cu treapt . obsedeaz i-acum vuietul trupului s u în amurg.

Parenklisis Eu m-am surpat în Timp adev rat.

Destinul nop ii trece în p cat.

rie în gr dina englez

Oh, în Casa-mi de la ar , st pe-afar i acum tronul unui împ rat.

Lampa din perete ca o r suflare de mac înjunghiat chiar de Pan pe îndelete într-un lan sem nat cu schelete de m rgean.

Poemul: iaht r cit între insulele memoriei invulnerabile cu o parte atingând via a lumii cu cealalt înfruntând derea cerului peste boaba spumii. În cabina de oaspe i stau cu iubita-mi citind din Emil Botta, poetul în uniform de înger, apoi ies pe puntea înalt i m bronzez la soarele melancoliei pân ce-n pielea neagr ca funinginea îmi încol esc cuvintele: semnele acestea de b rb ie, de victorie asupra în elesurilor ce vor urca pe Golgota.

Albert Weisgerber -

Tronul Împ ratului

Pe Golgota

-l a tearn pe frun ile celor ie i din ziduri ca albinele din stup. În oglinda-i cerulee casa: fecund reprezentare a încrederii mele în temeliile din h u.

Lumina din ea î i tr deaz marile entelehii rebele.

Ochema Kathodos i uneori tiranic levitând tiu deasupra morilor de vânt.

Rudele-mi duse n-au venit în sal în stânga-mi înverzesc o tiri de lemn.

Eu m-am surpat demonic i v -ndemn v-a eza i la Masa Mea Regal .

Greier cu fluier Em înscris i azi un nume pe iarb

încinge-te iarb cu brâu de cuvinte

am v zut i azi un soare pe iarb

înal -te soare la dorul fierbinte

Am cosit i azi un greier cu fluier

sparge-te, fluier, nu mai po i cânta

am cântat i azi lini tea din fluier

va trebui o jertf zeului-fluier.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

43

Costel STANCU

*** i visezi copil ria ca pe o cas unde se mi degetul viclean al mamei ar tându- i fereastra disperarea ei i se aga de nasturi întotdeauna a teptarea te face mai mic i pune bani reci pe creier în mijlocul camerei stai o musc f religie, oul e mutat dintr-un spa iu în altul bagi mâna în el i sco i un fanion galben ni te corpuri amor ite la r rit i tu urm rind cum suie pe cer limba de sare a profe ilor a da a a nu realitatea trece timpul, ochii lui mân lipi i de fotografii

moartea? e ca i cum mi-a sp la mâinile în alte mâini ca i când m-a fotografia lâng propriul meu sânge apoi a pleca mai departe... *** ai putea s min i c e ti fericit îns fa a - gaur f cut cu degetul într-o fotografie mai veche te tr deaz . ceva nefiresc: prive ti în oglind i nu te recuno ti manechinul pe care îl ii s nu cad spunde cu neru inare la numele t u e noapte. de lun se vorbe te ca despre un câine fugit de acas cât triste e pleci i în urma ta î i d foc o cruce.

scrii cu teama s nu- i creasc din i de oarece.

***

***

Pe cer norii: runtaie de miel.

trec râul îngeri îmi joac pe unghii nu tiu de m nasc ori mor chinuit sunt de friguri i fluturi cu capete de îneca i mi se prind de picior un dovleac cu ochi care înva s cread ti tu a teptându-m pe cel lalt mal când eu în grab m rog cuvintelor rece i inegal o s vin o s plec cump rat ori vândut pe aceea i înf are a banului ochii mamei se usuc în jos pe apa iordanului de atâta lini te coco ii au aprins casa i acum sar ferici i din balcoane doar iuda vine-ntruna s î i plâng fa a c zând din icoane. *** tept s se întâmple ceva încerc percep ia mâinii lucrurile devin umfl turi în palm le simt le st pânesc înc creierul pierde în greutate ia form de scripete aerul cald împiedic respira ia pielii

Din jos, pe o paji te luminoas , Fiul lui Dumnezeu i pa te, în deplin lini te, turma. *** nimic nu e întâmpl tor o pas re smulge inima sperietorii i fuge cu ea peste râu. ca o oglind de bâlci te deformeaz realitatea ori tocmai ea te readuce la adev rata- i înf are. de ce atâta lini te? numele t u s-a r cit în pe tera unei urechi? i prive ti ceasul: în dreptul fiec rei ore se lupt doi coco i - unul alb altul negru. *** ea poart un cercel în nara stâng pentru a se face iubit danseaz în jurul focului tobele parc ar mic ora ziua

o strigi nu te aude danseaz îndep rteaz moartea în ochiul de ap zvâcne te inima mea - broasc verde dansul e tot mai rapid o turm de mistre i traverseaz cerul în grab *** i-e grea nu mai în elegi nimic na terea cui tulbur semnele? apare ciuma în elep ii î i fac vizite frica lor se umfl acum în pahare mâinile i picioarele tale miros puternic a var te intrig locul comun pia a în care to i arat cu degetul o pisic pe seama ei va fi pus totul... *** l-au dus în pia privirile lui se sprijineau pe mul imea lichid nu s-a g sit nimeni îl r scumpere i-au t iat capul împreun cu el a c zut soarele acum e lini te - p firimituri de pe ap

rile ciugulesc

*** ti tot aici inând sub bra tabloul ridicol în care spânzura ii au picioarele mai lungi decât în realitate ridici fiecare pern i te a tep i ca sub ea s fie un înger sau m car un oarece nimicul te contrariaz afar pe pod mul imea rostogole te continuu un butoi...

44

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul X, nr. 6(106)/2019

Camelia RADULIAN

Aproape tango lpile vor în epa asfaltul rotund în timp ce p rul va lua forma apelor subterane nu va pluti, va fi ca rândurile din scrisorile solda ilor, negre i ample apoi va c dea apoi va veni al doilea r zboi mondial va avea o mân explodat i în cealalt va ine un canar mort duminica seara, dup ce aerul va trece întâi pe la azil i va rupe frunze tu de ce spui ca via a asta spânzur de un fir de ce spui asta f s urli f s tremuri s bei? femeile vor mu ca dintr-o pâine ca dintr-un ciob de oglind tu vei fi tragedia care li se prelinge din gur personalitate borderline, psihoz , autodistrugere dar ce tii tu despre marea singur tate?

Mâine va ninge Plecarea are haine de migdali cerea str zilor va vorbi cândva despre noi.

Mai trece o noapte cât o catedral de funii.

Zilele merg spre nord sucindu- i din noi primele lor ig ri de adio.

Iat scrumul nostru cade t cut pe genunchii ora elor. Înc vis m, dar în casa de peste drum ne vuie te nisipul i ziarele prind, pe mese, culoarea uit rii.

Se dezvelesc gingiile vremilor, dragule aproape mi-e frig. Începe de pe acum s m tânje ti,

cât m îmbrac în migdali, dar tu, tu f -te limpede, dragostea mea.

Am scris acest poem cu mâinile în treang Mâine va ninge. Plec.

Iart -m !

Bra ele lor sunt stâlpi de înalt tensiune, iat vr biile ating firele electrice prefigureaz sinucideri monopolare bipolare tripolare current - modulating control efectul Corona fluidele putrezesc odat cu lemnul p durilor nu sunt multe doar cât s distileze moartea aceasta a mea de o zi de o via alcool pur rafinat, pr bu ire, aproape tango.

100% masacru.

Vis Magdalena fr mânt pasc se îndep rteaz de pl mânii ei aerul pân pe asfaltul ciobit de camioane prin firidele p mântului intr vântul oferii sunt asuda i o revendic o secund în lan uri tic-tac-tic-tac timp ieri am zdrobit dou trupuri nici nu mai tiu dac le-am iubit m-am plimbat de mân cu mine îns mi aveam 16 ani i câteva flori de cire în loc de iri i în loc de p r aveam o apa cu pe ti.

Sunt miei departe, Doamne, la marginea ora ului o iei la stânga dup semafor vezi? curg zoaie i e început de aprilie pân în cartierul s racilor s-a-ntins prim vara e iz de boarfe umede i de sânge

acum se îndep rteaz de pl mânii mei tot aerul ochii oamenilor cad flori de cire e necoapte mol ploaie.

Magdalena fr mânt pasc .

Poveste c runt Devotchka, tu s tii, va trece un tren peste toate se va turna mult asfalt amintirea ni se va întinde peste calea ferat iar azilul nostru va arde Ne vor c dea întâi din ii apoi coastele ne vor c dea pe tii vor merge cu noi în adâncuri rul ne va pluti printre lumini de fosfor dar umerii o s po i s -i mai acoperi uneori cu e arfe Atunci voi mai aprinde o lamp într-un tango de demult vom sta pe genunchii lui tu si eu scriindu-ne cele mai frumoase scrisori de dragoste

spal crucile mele de tine Poate c to i solda ii fl mânzi fac acum o pâine din noi prin tran eele altui hotar schilodit.

Poate c solda ii aceia c prui, mor i i c prui ne tot împart lumân ri în aprilie, cum împart preo ii triste ea prin lut. spal crucile mele de tine cum m-ar sp la de uitare.

Pe nervurile unei frunze scrie-te azi cu vârful unui glon .

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine

Florentin SMARANDACHE (SUA)

45

Andru]a R. V{TUIU

Evolu\ie Neutrosofic[ Uman[ @în Spiral[ sau Divinul este @în Om Lucrarea de fa se dore te a fi o pist de lansare spre orizonturile cunoa terii, spre esen a unor posibile adev ruri universale i bineîn eles spre esen a devenirii noastre biologice i nu numai. Un ir lung de observa ii ne-au condus spre ipoteza pe care o vom lansa acum, ipotez neîntâlnit în nici o alt lucrare de specialitate, dintre cele cunoscute de noi, autorii. În anii de coal , din fraged pruncie pân la maturitate, ni s-au prezentat date concrete despre modul în care a ap rut via a pe P mânt, cum s-a dezvoltat ea, prin ce forme s-a materializat i care-i este importan a.

Ulterior, studiind mai în profunzime aceste a a zise „adev ruri”, aveam s constat m c ele nu prea sunt în concordan cu descoperirile tiin ifice ce se rostogoleau cu repeziciune peste vechile teorii, care fuseser unanim acceptate, f un suport probatoriu.

Societatea uman , fragmentat de opozi ia dintre teologie i tiin , nu a r spuns întotdeauna nevoilor sale de cunoa tere. Spre sfâr itul secolului XIX i în special din secolul XX încoace, odat cu explozia tiin ei i tehnologiei, societatea omeneasc i-a descoperit pl cerea i curiozitatea de a c uta i a- i explica toate enigmele universale.

Am început s studiem cât mai în am nunt mediul în care tr im i vecin ile planetei. Dezideratele de ieri privind zborul, nu numai zborul în atmosfera terestr , dar i zborul interplanetar, au devenit realitate. Ne-am construit instala ii sofisticate care observ Universul vizibil, care m soar i analizeaz mi rile corpurilor cere ti, caut alte forme de via i eventual civiliza ii extraterestre.

Am lansat nave cosmice f personal, care au ie it din sistemul nostru solar i au pornit spre inima galaxiei, purtând mesaje pentru eventuale întâlniri cu alte civiliza ii.

Dezvoltarea tehnologiei ne-a permis s evad m din spa iul planetar i ne-a impulsionat s cercet m spa ii cosmice cât mai îndertate, în timp ce noi înc nu cunoa tem foarte bine propria planet i via a prezent aici. Din acest motiv, o mul ime de cutez tori caut descopere i s descifreze orice prob g sit , care, al turat datelor cunoscute, poate s l mureasc vechi enigme neelucidate. C urile sunt multiple: unii vizeaz înscrisurile vechi, al ii urm resc descoperirile arheologice, mul i observ dezvoltarea vie ii pentru a ghici mecanismul evolu iei biologice. Se folosesc observa ii de la mare altitudine pentru a descoperi indicii subacvatice sau submântene. Speologii scormonesc m runtaiele p mântului spre a descoperi urme ale unor vremuri trecute, ale unor schimb ri climatice, ale reparti iei florei i faunei în func ie de pozi ionarea geografic i

timp. Istoricii i biologii, cu ajutorul informa iilor primite, încearc s reconstituie acest puzzle uria , care nu numai ne-ar ajuta s ne înelegem trecutul, dar ar contribui substan ial i la f urirea unui viitor confortabil.

Paradoxal este faptul c , în timp ce acumul m noi date i informa ii care l muresc unele aspecte necunoscute, avem surpriza s constat m apari ia altor necunoscute, care a teapt i ele o rezolvare.

Este un fel de alergare, încercând s atingi linia orizontului, care se deplaseaz i ea cu aceea i vitez . Bineîn eles, este un joc al min ii, care ne arat complexitatea obiectului de studiu. La un moment dat, cercetarea urmelor materiale se va termina prin epuizarea acestora, iar cercet rile spa iale care ar putea s ne conduc spre similitudini de dezvoltare cosmic nu ne vor mai da suficiente date utile. Întrebarea care se pune: vom r mâne într-o ignoran relativ sau totu i mai exist urme neexplorate înc ?

Cunoscându-se faptul c noi, ca specie biologic terestr , aflat sub influen a evolu iei cosmice, nu putem s ne pierdem într-o plafonare, care ar fi contradictorie cu legea universal a evolu iei de la simplu la complex, sigur vom g si i alte probe nedescoperite înc .

Automat, gândul ne-a fugit spre identificarea unor noi izvoare ale cunoa terii. C utând posibile indicii, ne-au atras aten ia descoperirile sau realiz rile unor mari gânditori ai lumii, care au devansat prin lucr rile lor, cu foarte mul i ani înainte, tot ceea ce se cuno tea atunci.

Pentru a g si mecanismul care i-a ajutat pe ace tia s i devanseze cu mult epoca în care au tr it, prin lucr ri excep ionale care au p rut a se ivi din neant, ne-am orientat spre câteva biografii ale unor celebri savan i ai lumii, printre care Nicola Tesla, Albert Einstein, Jules Verne, Henri Coand , Aurel Vlaicu i p rintele biomecanicii Leonardo da Vinci, un valoros reprezentant al renascentismului italian. Oameni cu viziune, au realizat modele teoretice i practice care p reau inexplicabile pentru nivelul tehnologiei i tiin ei vremurilor în care tr iau.

Numero i anali ti, neg sind o explica ie l muritoare, au lansat ipoteza existen ei unor previziuni, a unor tr iri extrasenzoriale ce lea permis accesul spre zone mai evoluate ale universului. Este curios faptul c nici unul nu a constatat c avea de a face cu persoane nu numai inteligente, dar i foarte instruite, printr-o educa ie interdisciplinar , care au avut un fin sim de observa ie i de analiz , lucru ce le-a permis s i lanseze ideile novatoare.

Dintre biografiile studiate, cea a lui Leonardo da Vinci a fost cea care ne-a devoalat secretul marilor lui realiz ri.

46

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Da Vinci nu a fost numai un pictor, sculptor sau arhitect, dar a acumulat i largi cuno tin e biologice, fiind totodat i un priceput inginer. Deci, putem spune c avea o solid preg tire multidisciplinar . Dar preg tirea sa a fost completat de un puternic sim al observa iei, care i-a permis s aplice unele principii descoperite i la alte sfere ocupa ionale.

Anii în care s-a dedicat studiului anatomiei i posibilitatea de a efectua disec ii pe cadavre i-au creat o perspectiv asupra organismelor vii i în special a omului. Nu numai c a desenat diversele structuri anatomice studiate, pe care ulterior le-a catalogat în perspectiva public rii lor, dar a observat un aspect esen ial, anume c , p i ale corpului uman ac ionau dup acelea i principii fizice cu cele existente în mecanic . Credem c i-a dat seama c realiz rile tehnice ale vremii i teoria aferent nu f cuser altceva decât s copieze modul de func ionare al componentelor biologice. Astfel, se pot determina parametrii mi rii, distribu ia de tensiuni pe diversele sec iuni ale corpului uman sau animal, aflat în studiu.

Asupra unui os pot ac iona cinci tipuri de solicit ri mecanice fundamentale: trac iune, compresiune, încovoiere, forfecare, torsiune i solicit ri combinate.

Matematica i fizica ne pun la dispozi ie formulele i metodele de calcul al for elor, tensiunilor, momentelor etc.

Leg tura dintre dou oase poart numele de articula ie. Aceasta are dou func ii: asigur transferul mi rii de la un segment la altul i asigur transmiterea sarcinilor mecanice între segmentele corpului uman. În diferitele activit i umane, la nivelul articula iilor se pot identifica cele trei tipuri de pârghii: de gradul I (cu sprijinul la mijloc), de gradul II (cu rezisten a la mijloc) i de gradul III (cu for a motoare la mijloc). În mi carea corpului uman se reg sesc atât pârghiile de gradul I, care sunt pârghii de echilibru, pârghiile de gradul II cunoscute ca pârghii de for i cele de gradul III ca pârghii de vitez .

Albert Weisgerber - În p dure

Anul X, nr. 6(106)/2019

Dac sistemul osos are în principal un rol de sus inere, urm torul sistem, cel muscular, converte te energia derivat din alimente în energie mecanic . Exist dou grupe mari de mu chi: scheletici (somatici), care asigur men inerea pozi iei verticale a corpului i cei care asigur mi rile de deplasare ale corpului i mu chii organelor interne (viscerali), care asigur îndeplinirea func iilor specifice ale organelor respective.

Alt sistem foarte important este cel nervos, care asigur leg tura organismului cu mediul înconjur tor i reglarea activit ii esuturilor, organelor i sistemelor. Cu ajutorul acestui sistem, organismul se orienteaz în lumea înconjur toare i se adapteaz la condi iile de via . „Sistemul nervos reprezint totalitatea esuturilor, diferen iate în vederea primirii excita iilor atât din afara cât i din interiorul organismului, a analiz rii lor, elabor rii reac iilor provocate în organism de aceste excita ii i transmiterii lor la organe i esuturi.

Excita iile culese din lumea exterioar asigur via a de rela ie a individului, iar excita iile culese din interiorul organismului asigur via a i func ionarea tuturor organelor i esuturilor. În concluzie, putem spune c sistemul nervos are rolul de a pune organismul în leg tur cu mediul înconjur tor, de a-l adapta fa de condi iile mereu în schimbare ale acestuia, stabilind prin aceasta unitatea dintre organism i mediu, precum i de a conduce i coordona func iile tuturor esuturilor, organelor i sistemelor de organe, realizând, prin aceasta, al turi de sistemul conjunctiv i cel endocrin, unitatea organismului” (I. C. Petricu - I. C. Voiculescu, Anatomia i fiziologia omului).

Sistemul nervos, pentru a- i îndeplini rolul, trebuie s primeasc excita ii atât din mediul extern prin extrareceptori, cât i din mediul intern prin interoreceptori. Aceste excita ii sunt primite de la termina ii speciale numite receptori i sunt conduse prin nervi c tre sistemul nervos central. Extrareceptorii se g sesc în organele de sim . „Receptorii nu recep ioneaz excitan i întâmpl tori din mediu, ci numai anumi i excitan i adecva i. Aceasta înseamn c organele de sim recep ioneaz numai excitan ii specifici lor, care sunt condu i sub form de excita ii la scoar a cerebral , unde se transform , dup analiz , în senza ii. inând seama de aceasta, Pavlov a introdus în fiziologie no iunea de analizator.

Prin analizator se în elege un sistem complex i unitar, care are rolul de a recep iona, conduce i transforma în senza ii excita iile adecvate primite din mediul extern sau intern.

Analizatorii se împart în: - analizatorii excita iilor externe, reprezenta i prin analizatorul cutanat, olfactiv, gustativ, acustic i optic; - analizatorii excita iilor interne, reprezenta i prin analizatorul motor, vestibular i al mediilor interne” (I. C. Petricu - I. C. Voiculescu, Anatomia i fiziologia omului).

Toate func iile organismului i toate activit ile fizice sunt legate de un consum de energie. „Energia folosit de organism provine din transformarea energiei chimice care se g se te acumulat în moleculele substan elor organice din citoplasma celular . Eliberarea energiei din aceste substan e se face prin procesul de oxidoreducere. Pentru func ionarea organismului i pentru efectuarea muncii este necesar ca el s primeasc substan e din mediul înconjur tor, substan e care se numesc alimente.

Alimentele se g sesc în mediul înconjur tor sub forme foarte variate, forme în care ele nu pot fi trimise la esuturi i folosite de organism. De aceea alimentele trebuie s fie transformate atât din punct de vedere fizic, cât i din punct de vedere chimic; aceste transform ri poart numele de digestie.

Digestia se realizeaz cu ajutorul unor organe speciale, al c ror

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

ansamblu formeaz aparatul digestiv” (I. C. Petricu - I.C. Voiculescu, Anatomia i fiziologia omului).

Energia despre care se f cea vorbire este luat de organism din mediul înconjur tor sub form de energie chimic , care se g se te în alimente. Pentru eliberarea acestei energii, au loc numeroase reac ii chimice, în urma c rora unele substan e sunt folosite de corp, iar altele sunt eliminate în mediu.

Schimbul permanent de substan e i de energie care are loc între corpul uman i mediu se nume te metabolism (func ie fundamental a vie ii). „Energia necesar func ion rii organismului provine din oxidarea substan elor organice celulare, care pun în libertate energia potenial acumulat în acestea. Deoarece procesele de oxidare au loc sub ac iunea oxigenului în prezen a oxidazelor, pentru asigurarea acestor procese i deci pentru men inerea vie ii, este necesar un aport continuu de oxigen. În urma oxid rilor, o dat cu producerea de energie în organism, ia na tere, printre al i produ i toxici, i bioxidul de carbon, care trebuie eliminat.

Totalitatea organelor care au rolul de a asigura luarea oxigenului din aerul atmosferic i de a elimina bioxidul de carbon din organism alc tuiesc aparatul respirator” (I. C. Petricu - I. C. Voiculescu, Anatomia i fiziologia omului).

Sângele i limfa sunt lichide care circul prin tot corpul i asigur transportul substan elor nutritive, asigurându-se via a organismului.

Circula ia sângelui i a limfei este asigurat de c tre aparatul cardiovascular, care cuprinde: sistemul sanguin alc tuit din inim i vasele sanguine, i sistemul limfatic alc tuit din vasele limfatice i ganglionii limfatici.

Un alt aparat important este aparatul urogenital, alc tuit din aparatul urinar (rinichi i c i excretoare), care asigur eliminarea din organism a produ ilor de excre ie, i aparatul genital, cu rol în reproducere. În organism se mai afl trei tipuri de glande: cu secre ie extern (salivare, stomacale, intestinale, uretrale etc.), cu secre ie intern (hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul i suprarenalele), cu secre ie dubl (pancreasul i glandele sexuale). De studiul glandelor se ocup endocrinologia.

Am prezentat pe scurt principalele componente ale corpului uman i func iile acestora, nu din dorin a de a expune un mic studiu ana-

Albert Weisgerber - Amazoane germane

47

tomic, ci din necesitatea de a ilustra complexitatea acestuia i nenum ratele procese fizice, chimice, electromagnetice i de comunicare ce au loc în interiorul s u.

Acum, avem trecute în revist toate elementele care ne vor permite emitem una dintre cele mai nea teptate ipoteze.

Am observat c omenirea este într-o furibund c utare de probe i izvoare, care ar putea face lumin în toate cazurile nel murite de tiin sau teologie, pân în prezent. De i zbur m în cosmos, c utând resurse i civiliza ii extraterestre, noi nu am ajuns înc s ne cunoa tem foarte bine planeta i mai ales nu ne cunoa tem pe noi, ca fiin e care popul m aceast planet .

Este adev rat c tiin a a evoluat, tehnologia se dezvolt într-un ritm exploziv, dar înc mai avem lucruri necunoscute, structuri biologice i func ii ale acestora neidentificate, lucru ce face ca tiin a s bâjbâie în multe privin e. Iat c trebuie s pornim cu elan spre noua direc ie care ar putea s ne deschid acel drum al cunoa terii universului i chiar al identific rii unor civiliza ii (nu neap rat extraterestre, dar posibile colocatoare cu noi, chiar aici pe Terra).

Punctul nostru de vedere este c cel mai important tezaur, în care se afl înmagazinate toate informa iile, este tocmai corpul uman. De aceea, spunem c acest corp uman este cel mai important tezaur, pe care omenirea trebuie s -l descopere pas cu pas, pentru a ajunge la cele mai subtile informa ii, care ne pot ajuta s devenim o superciviliza ie, sau, poate, s constat m c suntem o p rticic a unei astfel de civiliza ie.

Deoarece problema genezei nu a fost înc rezolvat , suntem nevoi i s analiz m situa ia atât prin prisma crea iei, cât i a evolu iei.

Din cele mai vechi timpuri, teoria crea iei sub forma crea iei divine a fost impus de teologie i chiar acceptat de unii oameni de tiin , pân când a ap rut teoria evolu iei darwiniste, care a reu it impun un alt punct de vedere, acela al dezvolt rii vie ii prin evolu ia speciilor. Încerc m s facem câteva observa ii asupra celor dou opinii.

Crea ia divin , aceea promovat de c tre teologie, potrivit c reia divinitatea suprem a f cut omul „dup chipul i asem narea sa”, construindu-l din lut i apoi suflându-i via , a pierdut ceva teren în ultimele dou secole, în favoarea evolu iei.

Teoria religioas nu reu te s l mureasc pe deplin dac prin divinitate se în elege un personaj divin individual sau un personaj multiplu, adic reprezentând o comunitate. Conform existen ei triniii: tat l, fiul i duhul sfânt, ne face s b nuim c ar fi vorba despre un personaj colectiv. Asta ar însemna c omul ar fi putut fi produsul unor experien e de laborator, coagulate într-un prototip capabil s se dezvolte i s se reproduc , cu un anumit scop.

Odat cu dezvoltarea tiin ei i tehnologiei, cu dezvoltarea ingineriei genetice, cercet torii au început s realizeze modific ri genetice ale unor structuri vii existente i chiar s creeze structuri biologice noi. Asta nu înseamn altceva decât c omul a ajuns s se joace dea divinitatea. Modific rile genetice prin schimbarea structurii moleculelor de ADN i clonarea sunt exemple clare de crea ie. Ne punem întrebarea: dac în secolul XXI omul a fost i este capabil s realizeze o crea ie a unor structuri vii, ce ar împiedica o civiliza ie foarte dezvoltat s realizeze acela i lucru, generând chiar structuri mai complexe? În ace ti termeni, problema crea iei r mâne în discu ie. mai facem un exerci iu al min ii, presupunând c suntem membri ai unei superciviliza ii i dorim s l m mo tenire genera iilor viitoare toat baza de informa ii cunoscut pân la un moment dat.

Acela i lucru îl face omul actual, care, str tând spa iul interplanetar cu nave cosmice sau cu ajutorul undelor electromagnetice, transmite informa iile esen iale despre specia uman i sistemul nostru solar, în perspectiva unui contact cu alt civiliza ie.

48

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Revenind la exerci iul nostru, prima grij ar fi s g sim modalitatea de a stoca tot volumul de informa ii pe un suport, care ar fi cel mai pu in expus distrugerii sau alter rii în timp. Cunoscându-se modifirile în timp ale mediului, vom constata c informa iile noastre stocate pe orice suport material pot fi distruse înainte de a- i afla utilitatea.

Atunci, cea mai sigur metod ar fi înc rcarea acestor informa ii chiar pe o structur vie, care, prin reproducere, poate transmite mai departe aceste informa ii, f s fie alterate foarte mult de scurgerea timpului. În sus inerea acestor ipoteze, s ne amintim c cele mai importante func ii ale corpului uman sunt aceea de nutri ie, care asigur în primul rând sus inerea individual , i reproducerea, care asigur perpetuarea speciei. Restul sunt func ii de sus inere, întreinere, autocontrol i reglare a indicatorilor vitali.

Dac vorbim de evolu ie, l m s vorbeasc de la sine expunerea profesorului de astronomie de la Universitatea din Sussex, Anglia, John D. Barrow: „Biologii cred c evolu ia spontan a vie ii necesit prezen a carbonului, cu toate propriet ile sale de liant, care-l fac baza acizilor dezoxiribonucleic i ribonucleic (ADN i ARN), elicele vie ii.

Prezen a carbonului în univers depinde nu numai de vârsta i dimensiunile universului, ci i de coinciden ele aparent surprintoare între aceste constante ale naturii ce determin nivele de energie ale nucleelor. Când reac iile nucleare din stele combin dou nuclee de heliu pentru a produce beriliu, suntem la numai un pas de producerea carbonului prin alipirea unui alt nucleu de heliu. Aceast reac ie pare îns prea lent pentru a produce carbon într-o cantitate important . Având ca argument faptul c exist m într-adev r, Fred Hoyle a f cut înc din anul 1952 o predic ie senza ional . El a prev zut nucleul de carbon ar putea poseda un nivel de energie mai mare decât suma energiilor nucleelor de heliu i beriliu. Aceast situa ie produce o reac ie rapid de tip special heliu - beriliu, deoarece combinarea celor dou nuclee duce la o stare numit „rezonan ”: o stare ce are un nivel natural de energie la care ne a teptam. Hoyle sa dovedit a avea dreptate. Fizicienii nucleari ti au fost surprin i s seasc un nivel nemaicunoscut de energie a nucleului de carbon exact a a cum a fost prezis. Fizicianul William Fowler, cel care a câ tigat premiul Nobel, ca o recunoa tere a imensei sale contribu ii în domeniul astrofizicii, a remarcat c predic ia lui Hoyle l-a convins c trebuie s lucreze în acest domeniu. Dac cineva i-a putut spune unde se afl un anume nivel de energie nuclear doar gândindu-se la stele, trebuie s fie ceva cu astrofizica asta!

Albert Weisgerber - La patinaj

Anul X, nr. 6(106)/2019

În cazul când constantele naturii ar fi pu in diferite, rezonan a heliului, beriliului i carbonului n-ar fi existat - i nici noi, pentru c ar fi greu s g se ti carbon în univers. i iat o a doua coinciden : o dat carbonul produs, el s-ar putea transforma complet în oxigen prin reac ii nucleare dintre carbon i alte nuclee de heliu. Aceast reac ie îns nu r mâne rezonant chiar pân la sfâr it, astfel c o parte din carbon supravie uie te.

Ceea ce se înva din aceste exemple este c existen a structurilor complexe din univers devine posibil printr-o combina ie a unor aparente coinciden e referitoare la valorile constantelor naturii. Dac aceste valori ar fi numai pu in schimbate, posibilitatea de a avea observatori con tien i ai evolu iei ar disp rea. Nu am putea trage nici o concluzie filozofic sau teologic din aceast fericit stare de lucruri.

Noi n-am putea spune dac universul a fost destinat s aib observatori vii, dac via a trebuie s existe, sau dac exist în alte p i din univers, fiecare sau toate aceste ipoteze ar putea fi adev rate sau false. Pur i simplu nu putem s afirm m în nici un fel acum. Tot ceea ce trebuie s stabilim acum este c , pentru ca universul s con in observatori vii (chiar i numai atomi sau nucleele lor), constantele naturii - sau o mare parte din ele - trebuie s aib valori foarte apropiate de cele observate.

Am în eles un lucru foarte important. Când avem o teorie cosmologic , ce face predic ii statistice despre structura unui univers ce are origini cuantice, atunci, pentru a proba acele predic ii cu faptele observate, va trebui s tim toate aspectele care fac necesar cantitatea prezis pentru evolu ia observatorilor. Domeniul valorilor acelei cantit i ar putea fi foarte mic i extrem de improbabil dintr-un punct de vedere ales ca absolut. F îndoial , noi suntem obliga i exist m într-un astfel de univers improbabil pentru c n-am putea exista într-altul. C toria noastr prin labirintul g urilor de vierme tre începuturile timpului ne-a adus înapoi la faptul existen ei noastre ca dat important în cercetarea asupra originilor universului i asupra remarcabilelor sale propriet i.

Singura ie ire este s presupunem c „via a” este un fenomen generic ap rut într-un fel sau altul, indiferent de valorile constantelor naturii. Acest lucru se împac greu cu cuno tin ele i experien a noastr de via . Evolu ia vie ii con tiente în particular (nu numai a moleculelor complicate) pare s fie o problem destul de complicat chiar dac dispunem de acele valori ale constantelor pe care le avem.

Biologii scot în eviden num rul enorm de c i evolu ioniste care au sfâr it într-o fund tur . Nu putem nega posibilitatea s existe o mulime de alte forme de via diferite în univers, îns noi credem c ele au la baz carbonul dac au evoluat în mod spontan.

Pot exista cu siguran alte forme de via : spre exemplu suntem pe cale s producem forme simple de via care au la baz siliciul. În prezent, studierea a ceea ce devine cunoscut ca „via artificial ” (spre deosebire de inteligen a artificial ) este un domeniu fascinant al tiin ei. El adun împreun pe fizicieni, chimi ti, matematicieni, biologi i speciali ti în computere ca s studieze propriet ile sistemelor complexe care posed unele sau toate propriet ile pe care le asociem lucrurilor vii. Multe dintre aceste studii utilizeaz programe grafice care simuleaz comportarea sistemelor complexe ce interacioneaz cu mediul, se dezvolt , se înmul esc i a a mai departe.

Dac aceasta se poate numi „via ” r mâne de v zut, îns , în ultim instan , aceste studii trebuie s aduc lumin asupra condi iilor esen iale pentru apari ia structurilor destul de complexe ca s se poat numi <observatori con tien i>.” rerea noastr ar fi c , prin evolu ie, se realizeaz în principal o adaptare treptat la condi iile de mediu, iar a doua func ie, aceea de reproducere, nu consider m c ar putea fi atât de mult stimulat , încât s devin a doua prioritate a corpului biologic.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Deoarece calea dezbaterii r mâne liber , f a încerca s influen m într-un fel sau altul cititorii, ne vom mul umi cu ipoteza potrivit reia corpul uman este tezaurul umanit ii, dar este un tezaur pe care trebuie s -l descoperim numai prin progres tiin ific i tehnologic.

Iat c ne întoarcem la evolu ie. când o parantez , nu putem exclude situa ia ca cele dou variante, crea ia i evolu ia, s fie dou paliere ale aceluia i fenomen.

Asta ar însemna ca teologia s renun e la dogmele rigide practicate, iar tiin a s înve e c sunt realit i i unele fenomene care nu pot fi probate prin percep iile senzoriale. Împreun ar trebui s conduc umanitatea spre noi culmi ale civiliza iei.

Procesul evolutiv este o realitate de necontestat, problema este a plajei de cuprindere, a condi iilor în care poate avea loc i, bineîn eles, dac suport o îngem nare pe anumite niveluri, cu un alt tip de proces.

Cel mai probabil, atât evolu ia, cât i crea ia nu sunt procese singulare, ele dezvoltându-se în etape fie separat, fie împreun , fie combinate cu alte tipuri de procese.

Cu toate descoperirile tiin ifice, noi nu cunoa tem în am nunt întreaga func ionare a corpului omenesc. Cel mai pu in cunoscut este sistemul nervos, care este i una dintre cele mai importante componente ale corpului. Mecanismul de transmitere al impulsurilor nervoase înc ascunde multe secrete, iar a a-zisul rol de conectare cu mediul este aproape necunoscut. Fiindc vorbim de acest sistem atât de important, trebuie s amintim un aspect interesant. Dac teologia, în toate scrierile ei, pomene te despre existen a vie ii i dincolo de fenomenul mor ii corpului, lucru comb tut de tiin într-o anumit perioad , iat c în India, conform Upani adelor, se men ioneaz de existen a vie ii i dup moartea fizic a corpului, precum i despre existen a unor înveli uri energetice care înconjur corpurile vii. Exist credin a indestructibilit ii sufletului, care migreaz prin starea material pân la eliberarea final .

Nu dorim s intr m în aceste am nunte, mul umindu-ne doar s

Albert Weisgerber - Odihn în p dure

49

men ion m acest aspect. De fapt, în ultimii ani, reprezentan i de marc ai tiin ei au început s intuiasc existen a unei anumite forme de via dincolo de moartea corpului fizic, ca forme energetice.

Aceast efervescen energetic din interiorul i exteriorul corpului uman va trebui identificat , clasificat i toate procesele chimice, fizice, electromagnetice i toate formele de energie s fie în elese, explicate i folosite spre binele speciei umane i a evolu iei spirituale.

O uluitoare activitate energetic se desf oar atât în interiorul corpului cunoscut în plan fizic, cât i în imediata sa apropiere, cunoscându-se faptul c înveli urile energetice se întind i dincolo de corpul fizic, creând în jurul acestuia o aur ovoidal . i existen a aurei a fost la un moment dat negat , pân când s-a ob inut fotografierea ei printr-o tehnic anume.

Se dovede te c suntem posesorii unui sistem energetic, care func ioneaz pe mai multe etaje ce sunt interconectate printr-o re ea complex de canale energetice, prin care se scurg milioane de informa ii pe secund . i, fiindc am ajuns la schimbul de informa ii, ne d m u or seama cam cât cunoa tem din acest imens tezaur, dac în prezent abia bâjbâim pe studiul impulsurilor de natur electric ce str bat nervii în drumul lor c tre creier. Înc neg m, nejustificat, spunem noi, existen a unor c i de comunicare extrasenzoriale, în timp ce hipnoza i telepatia sunt de mult ni te certitudini.

Referitor la aceste c i de comunicare, dorim s semnal m i un alt aspect. Din lucr rile analizate pân acum, am în eles c lumea medical a acceptat c nervul este transportorul unui impuls electric între receptor i creier, ca unitate central . Acest mod simplist de abordare ne conduce cu gândul la primele transmisiuni realizate pe fir (a a zisul telegraf), cu ajutorul a dou semnale, unul lung i altul scurt (notate linie i punct), cuvintele rezultând prin aplicarea unui cod (Morse).

Ceva mai târziu, s-au transmis semnale audio analogice, care transmiteau vocea uman dintr-un loc în altul. Dup alt timp, au ap rut semnalele video. Toate aceste semnale audio i video analogice se transmit cu ajutorul undelor acustice i electromagnetice.

De câ iva ani buni, tehnologia a avansat, iar comunica iile i tehnica de calcul au trecut pe sistemul digital, care este format dintro în iruire de coduri binare, cea mai simpl stare fiind reprezentat de structura binar : tensiune pozitiv - lips tensiune (logic pozitiv ) i lips tensiune - tensiune negativ (logic negativ ).

De i tehnica digital a revolu ionat transmisiunile i tehnica de calcul, intuim c în perioada urm toare ea se va perima în favoarea altei tehnologii.

Surprinz tor c , vorbind despre informa iile transmise la nivelul corpului, nu am g sit nicio referire c acestea s-ar transmite sub form digital . Sunt informa ii complexe, care, se pare, unele sunt transmise analogic, dar altele se transmit sub alt modalitate. Presupunem c este vorba de unda telepatic , prea pu in cunoscut , care poate transmite aceste informa ii complexe la distan e foarte mari, cu o vitez superluminic sau chiar instantanee i care nu poate fi ecranat sau perturbat de câmpurile electromagnetice sau de alte medii opace.

Smarandache i-a prezentat ideile în 1972, pe când era elev la Rm. Vâlcea, publicându-le în 1982, supozând c nu exist nici o barier de vitez în univers i c se pot construi viteze arbitrare - astfel refuzând postulatul vitezei luminii (denumit Ipoteza Smarandache în Enciclopedia de Fizic : http://scienceworld.wolfram.com /physics/SmarandacheHypothesis.html). Aceast ipotez a fost validat par ial la 22 septembrie 2011, când cercet torii de la CERN au demonstrat experimental c particulele muon neutrino c toresc cu o vitez mai mare decât viteza luminii.

50

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Ipoteza Smarandache este o prelungire i o consecin a paradoxului Einstein-Podolsky-Rosen i a inegalit ii lui Bell i promoveaz ipoteza c : Nu exist barier de vitez în univers i se poate construi orice vitez , chiar i viteza infinit (transmisie instantanee).

Cercet rile viitoare vor fi: studierea compozi iei vitezelor mai rapide decât cea a luminei i ce se întâmpl cu legile fizicii la viteze mai rapide decât cea a luminii?

Potrivit cercet torilor din cadrul grupului comun de la Universitatea din Innsbruck din Austria i al Institutului Na ional de Standarde i Tehnologie din SUA (începând din decembrie 1997, Rainer Blatt, David Wineland i al ii): - fotonul este un bit de lumin , cuanta radia iei electromagnetice (cuanta este cea mai mic cantitate de energie pe care un sistem o poate câ tiga sau pierde); - polarizarea se refer la direc ia i caracteristicile vibra iilor de unde luminoase; - dac se folose te fenomenul de inseparabilitate, pentru a transfera polarizarea între doi fotoni, atunci: orice se întâmpl cu unul este opusul a ceea ce se întâmpl cu cel lalt; prin urmare, polariz rile lor sunt opuse una fa de cealalt ; - în mecanica cuantic , obiecte cum ar fi particulele subatomice nu au caracteristici fixe specifice, la nici un moment dat în timp pân când nu sunt m surate; - s presupunem c un anumit proces fizic produce o pereche de particule A i B inseparabile (având caracteristici opuse sau complementare), care zboar în spa iu în direc ia opus i, atunci când sunt la o distan de miliarde de mile, se m soar particula A; deoarece B este opusul, actul de m surare a lui A spune instantaneu ce trebuie fie B; prin urmare, aceste instruc iuni ar trebui s treac într-un fel între A i B mai repede decât viteza luminii; prin urmare, se poate extinde paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen i inegalitatea lui Bell i se afirm c viteza luminii nu este o barier de vitez în univers; i mai mult, se poate construi orice vitez , chiar mai mare decât viteza luminii (c), prin m surarea particulei A la intervale diferite; i mai mult, informa iile din particulele A i B sunt transmise instantaneu (astfel, nu exist o barier de vitez în univers); - asemenea rezultate au fost ob inute i de: Nicolas Gisin de la Universitatea din Geneva, Elve ia, care a teleportat cu succes bi i cuantici sau qubi i între dou laboratoare la distan de peste 2 km prin cablu înf urat. Dar distan a real dintre cele dou laboratoare

Albert Weisgerber - Negres culcat

Anul X, nr. 6(106)/2019

a fost de aproximativ 55 m; - cercet torii de la Universitatea din Viena i Academia de tiin e a Austriei (Rupert Ursin i al ii au reu it teleportarea cu particule de lumin la o distan de 600 m peste Dun re, în Austria); cercet tori de la Universitatea Na ional din Australia i mul i al ii.

Smarandache a promovat ipoteza c : în univers nu exist barier de vitez i se poate construi orice vitez , chiar infinit (transmisie instantanee), care ar fi teoretic dovedit prin cre terea, în exemplul anterior, a distan ei dintre particulele A i B atât de mult cât universul o permite, i apoi m surarea particulei A. El a considerat c fenomenele superluminale nu încalc principiul cauzalit ii, nu produc c torii în timp i nu necesit energie infinit pentru particule care c toresc cu viteze mai mari decât viteza luminii. În consecin , a introdus fizica superlumininal i fizica instantanee (domenii care studiaz legile fizice la viteze superluminale i respectiv instantanee) i fizica neutrosofic , descriind colec ii de obiecte sau st ri caracterizate individual de propriet i opuse sau care nu sunt caracterizate de o proprietate sau de opusul propriet ii.

Astfel de obiecte sau state se numesc entit i neutrosofice [http:// fs.unm.edu/SuperluminalPhysics.htm]. În ipoteza sa, el a propus o teorie absolut a relativit ii (lipsinduse de concepte ca dilatarea liber de timp, contrac ia spa ial , simultaneit ile relativiste i paradoxurile relativiste care nu par a fi fapte tiin ifice). Apoi i-a extins cercetarea la o Teorie Special Parametrizat a Relativit ii (1982), mai diversificat . În timp ce Einstein a considerat un spa iu relativ, un timp relativ i viteza maxim a luminii, Smarandache a f cut opusul: el consider un timp absolut i un spa iu absolut, dar f vitez maxim , dezvoltând ceea ce a numit Teoria Absolut a Relativit ii (ATR). ATR nu are nici o dilatare în timp, nici o contrac ie a lungimii, nici o relativitate de simultaneitate i nici un paradox relativist.

Smarandache a parametrizat apoi experimentul gândit de Einstein cu ceasuri atomice, presupunând c nu tim dac spa iul i timpul sunt relative sau absolute, nici dac viteza luminii este viteza maxim sau nu. A ob inut o teorie special parametrizat a relativit ii (PSTR).

PSTR a generalizat nu numai teoria special a relativit ii lui Einstein, ci i ATR, i a introdus înc trei relativit i posibile care urmeaz s fie studiate în viitor.

Ulterior, Smarandache î i extinde cercetarea luând în considerare nu numai viteze constante, ci i accelera ii constante. În cele din urm , el propune o multirelativitate noniner ial pentru acela i experiment de gândire, i anume accelera iile neconstante i curbele 3D arbitrare. * Dac mintea noastr va scormoni în acest tezaur care se afl înmagazinat chiar în corpul nostru, vom g si cu siguran i tehnica transmisiunilor viitoare, precum i alte nout i care pot revolu iona tiin a i tehnica.

Iat c am prezentat i utilitatea acestor cercet ri.

Viitorul nu poate fi decât al evolu iei neutrosofice de la inferior la superior, dar i înapoi spre un inferior deasupra celui anterior (involu ie) - i tot a a ca într-o spiral , de la simplu la complex, dar i invers, spre o simplificare superioar , de la complex la supercomplex i iar i la necomplex, dar mai ridicat celui anterior; totul depinde de noi, oamenii, în cât timp vom reu i s dezleg m toate i ele acestei ipoteze.

Acestea se pliaz perfect pe deduc ia lui V tuiu, din cartea „Via , spa iu i timp în infinit”, c spa iul (cele trei dimensiuni spa iale) se deplaseaz pe spirala timpului, care, reunite, evolueaz pe o alt spiral - spirala sistemului spa io-temporal.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

51

Nicolae GRIGORIE-L{CRI|A

Liberul-cuget[tor „Cuget, deci exist.” (Rene Descartes) „Gândirea constituie m re ia omului.” (Blaise Pascal) Rezumat. Un „liber-cuget tor fa de religie” este „un om care nu este ata at nici-uneia dintre cele circa 2.400 de religii existente în lume, dar care poate fi, sau este, convins de existen a unei For e Divine, unic i indivizibil , etern i infinit ”. Un asemenea om este „un credincios f de religie”. În mod gre it se consider c „un om liber-cuget tor” este un „adept al unui curent ideologic care promoveaz o atitudine critic fa de religie i fa de biseric ”, c este un „ateu”. Un om liber cuget tor este „un om care gânde te ceea ce vrea”, ca altcineva s -i cunoasc gândurile i f s i le poat îngr di, limita.

Cuvinte cheie: liber-cuget tor; gândire; religie; credin ; For a Divin ; A cugeta înseamn a gândi, a medita, a chibzui, a cump ni, a reflecta (la ceva). No iunea de „cuget” înseamn „ceea ce gânde te cineva”, capacitatea de a gândi, gândire, con tiin , spirit, suflet, i se asociaz cu intelectul, cu mintea, cu ra iunea, cu judecata. „Ceea ce gânde te cineva” nu poate fi cunoscut de altcineva, i cu atât mai mult nu poate fi îngr dit.

Ca urmare „cugetul” (procesul de gândire) nu poate fi decât liber, fapt pentru care ar fi suficient s spunem numai „cuget tor”, „liber-cuget tor”. „Liber cuget tor. Ar fi de ajuns cuget tor.” (Jules Renard) Totu i, pentru a da o mai puternic for de exprimare adev rului „omul este liber s gândeasc ceea ce vrea” se folose te sintagma de „liber-cuget tor”.

Un „liber-cuget tor” este „un om care gânde te ceea ce vrea”, ca altcineva s poat s -i cunoasc gândurile, i f s i le poat îngr di, limita.

Un „liber-cuget tor fa de religie” este un om care nu este ata at nici-uneia dintre cele circa 2.400 de religii existente în lume, dar care poate fi, sau este, convins de existen a unei For e Divine, unic i indivizibil , etern i infinit .

Un asemenea om, a a cum sunt i eu, este „un credincios f de religie”. În mod gre it se consider c „un om liber-cuget tor” este un „adept al unui curent ideologic care promoveaz o atitudine critic fa de religie i fa de biseric ”, adic este un „ateu”.

Un om liber cuget tor este un om care are posibilitatea de a ac iona dup voin a sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici-unei constrângeri i / sau limit ri.

Liberul-arbitru exprim capacitatea unei persoane de a se deta a de orice constrângere interioar i de a alege un curs al ac iunii din mai multe variante posibile.

Ac iunile întreprinse prin liberul-arbitru sunt acelea care nu sunt supuse unei restric ii cu caracter arbitrar.

Liberul-cuget tor este o persoan care promoveaz o atitudine independent fa de orice tradi ie i autoritate, cu deosebire religi-

oas .

Religiile sunt cu miile, de circa 2.400 în întreaga lume, dar For a Divin este una singur , indivizibil , etern i infinit . a cum For a Divin este una singur în tot Universul, a a i credin a i religia ar trebui s fie una singur pe întreaga planet mânt, ata at numai acestei For e Divine Unice, cea pe care o caut i eu ca liber-cuget tor, i la care a adera necondi ionat.

Ca liber-cuget tor m preocup adev rata credin , cea în For a Divin Unic în tot Universul, diferit de cele circa 2.400 de religii atât de deosebite prin divinit ile lor, dintre care cele mai multe, prin fanatismul i prin dogmele lor, au generat numeroase i mari nenorociri omenirii.

Ra iunea nu trebuie privit ca fiind incompatibil cu religia.

Albert Einstein, care a fost un „liber-cuget tor credincios”, „un credincios f de religie”, a afirmat c tiin a f religie e incomplet , religia f tiin e oarb .”.

Un „liber-cuget tor credincios” are credin în For a Divin Unic în tot Universul, dar nu crede în niciuna dintre cele circa 2.400 de religii atât de diferite prin divinit ile lor teritoriale, temporale, cele mai multe fabricate pentru interesul personal al unora dintre cei mai mari conduc tori ai lumii (regi, împ ra i etc).

Edificator în acest sens este Biserica Anglican creat prin ruptura (deliberat , bine calculat a) regelui Henric al VIII-lea (rege al Angliei între 1509-1547) de Papa de la Roma. Motivul desp irii de papalitate î i are originea în hot rârea regelui de a divor a de Ecaterina de Aragon i de a se rec tori cu Ana Boleyn, o doamn de la curte, i pe care o va decapita ( i pe aceasta) mai târziu. Papa Clement VII refuz s declare nul c toria lui Henric cu Ecaterina, aceasta fiind cauza pentru care regele a rupt leg tura cu Roma i i-a creat propria biseric , care îi permitea atât oricâte c torii dorea, cât i decapitarea so iilor. i acesta este numai un singur exemplu, dintre numeroase alte, de „religii fabricate”, care ne arat din ce interese (cele mai multe meschine) s-au n scut numeroase dintre cele mai mari religii ale lumii.

Democra ia i libertatea religioas trebuie s acorde dreptul fierei persoane de a crede c „Dumnezeu exist dac crezi în El, i nu exist dac nu crezi în El”. (Maxi m Gorki).

Dar fanaticii i fundamentali tii religio i nu accept acest lucru, ceea ce d uneaz grav bisericii, religiei i credin ei.

Problema a fost dintotdeauna, este, i va fi cât va exista omenirea, foarte complicat în ceea ce prive te dovezile cu privire la faptul dac Dumnezeu exist sau c nu exist . În concluzie, liber-cuget torul este omul care, în actele sale de gândire i de cunoa tere de orice fel, nu se supune nici unor norme prestabilite de vreo autoritate, nici unor concep ii i cutume, el fiind deschis c tre universalitate, c tre libertatea de gândire ra ional , inclusiv c tre admiterea For ei Divine Unice (dac este convins c aceasta exist ), nu c tre dogmatism i condi ionare.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

52

Anul X, nr. 6(106)/2019

Dumitru BUHAI (SUA)

Pietroiul lui Sisif Via a este ca o moar / Ce se-nvârte i tr ie te, / Cât vreme apa zboar , / Într-un clocot ce-o-nvârte te. În perioada aceasta de via , ar trebui s stau lini tit undeva, într-un loc plin de pace i de mister, în care corpu-mi s fie pe p mânt, dar gândul ancorat în divinul Cer, de unde-mi vin lumina i bucuria, pacea l untric i melodia poeziilor... Via a, îns , n-o pot aranja, întotdeauna, cum a vrea; i sunt nevoit s tr iesc în mediul i în locul, pe care mi le-a h zit soarta, cât vreme mai sunt testat în coala anilor de pe p mânt. i ast zi stau - ca atâtea alte d i - cu foile astea albe în fa a mea i în ir pe ele gânduri i idei, de parc a pune mirabilele semin e într-un teren arabil, cu speran a c într-o binecuvântat zi vor r ri din ele spicele cu un rod însutit i m voi bucura de recolta culeas , dup o munc de o via plin de farmec i de munc tenace, în marul meu pe drumul spre Casa de Sus, unde Mântuitorul S-a dus s mi preg teasc odihna i fericirea. zuiesc s termin ce am început s scriu i continui s finisez ce mi se pare neterminat în dezv luirea gândurilor i visurilor vie ii mele, ce curg din izvorul sufletului meu. Meditez la rostul vie ii mele pe p mânt i continui s scriu...

Am nevoie de lini te cum are c prioara nevoie de apa de izvor, cum are un vultur nevoie de zbor i cum ziua are nevoie de soare, ca fie luminat , iar noaptea de lun , ca s aib misterul, când poetul prive te spre ea, când gându-i zboar i sufletu-i viseaz , i i se înfioar !

Ca i mine, fiecare om vrea s fie fericit. i ce poate fi mai fericit decât s ai o credin în Dumnezeu i o voin de fier s te faci fericit.

Avea nevoie de o via lini tit i de pace l untric i preotul tân r, nevoit s poarte în suflet un pietroi, ca s -l duc pe vârful de munte al unei vie i de renun are la tot ce este lumesc i s ajung la limanul ceresc. i ce pietroi fantastic de greu care - spre deosebire de legendarul Sisif, condamnat s tot împing pe un deal, o ve nicie, un pietroi: o „stânc ” ce se rostogolea iar i la vale, când era cu ea

A. Weisgerber - Plaja de la Norderney

aproape de vârful de munte... - avea s -l poarte la moarte, ca un condamnat nevinovat, purtând în sufletul lui „pietroiul lui Sisif”: secretul de la spovedania adev ratului criminal!...

Mi-am amintit de aceast istorie trist a unui om nevinovat ce a purtat cu demnitate sfânt - cu riscul vie ii - chemarea de p str tor al frumuse ii morale a adev ra ilor preo i, pe când reciteam „Mitul lui Sisif”, scris de Albert Camus.

Scriitorul i filozoful francez vorbe te despre paradoxul absurdului, despre via i moarte, întuneric i lumin , alb i negru, lupt i resemnare, fericire i triste e... Mi-a r mas îns ideea c to i oamenii încearc s în eleag sensul lumii noastre paradoxale, absurde, antrenat într-o curs a concuren ei nebune, în goana spre scopuri egoiste ce se lovesc de rostogolirea „pietroiului lui Sisif” peste mintea, sufletul i trupul s rmanilor muritori pe drumul larg al de ert ciunilor i al goanei dup vânt!... Iluziile pierdute, scopuri de via spulberate, bolile incurabile, cu paranoia i depresia zdruncinând armonia vie ilor oamenilor, catastrofele sociale, economice, na ionale, demografice, naturale, de s tate i de familie - sunt doar câteva exemple de consecin e ale ravagiilor ce le face în suflete nearmonizate cu diapazonul divin acest „pietroi” al neascult rii, al del rii, al necredin ei, al lenei spirituale, al r ut ii, al minciunii, al urii, al necinstei, al egoismului, al zgârceniei, al invidiei, al arogan ei, al înfumur rii, al cruzimii, care te împiedic s pui stele pe cer, speran i bucurie în suflet, armonie i bucurie în psihicul t u, ordine i judecat nealterat în mintea ta, credin i fericire în inima ta, care s cânte de bucurie, într-o divin poezie ce te une te cu Cerul i cu Misterul, sim ind c ai ajuns i tr ie ti, înc de aici: de pe P mânt, pe plaiurile Dumnezeie ti, fericit i mântuit de Cel Înviat...

Nimic nu este mai de pre ca via a s toas . Ea este fericirea sufletului, un trandafir în care petalele sunt idealurile credin ei tale i spinii sunt realit ile tr irii într-o lume paradoxal . Po i fi fericit când idealurile tale devin realitatea str daniilor tale în via i credin a mâne singura punte de trecere din lumea de tin în cea de lumin : în Raiul lui Dumnezeu. To i spinii i m cinii „pietroiului lui Sisif” dispar, când zorii bucuriei mântuirii apar i sim i c tr ie ti, dar nu mai „tr ie ti tu, ci Cristos (Mântuitorul) tr ie te în tine... Cu El - i prin El - totul este bucurie, fericire i bine!...

Un cre tin adev rat este aurul curat al Cerului, valoarea aleas de Dumnezeu pentru lumea Misterului. M garul, îns , poate deveni împ rat, dar r mâne tot un m gar neschimbat, c ci are tot patru picioare: dou în fa , ca s se sprijine i dou în spate pe cine nimere te loveasc , ca i pietroiul lui Sisif din mitul de origine greceasc .

Este periculos s tr ie ti!... Cine tr ie te moare, dar duce cu el secretul unei lumi microcosmice, ale unei coli de încerc ri, experien e i lupte, în care durerea i bucuria se împletesc, când sufletul cânt , mintea viseaz i valurile vie ii lovesc...

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

În fiecare om este un microcosmos, În care inima este un soare luminos, Iar creierul este suprema putere Ce m duce la o logic de în elegere A locului meu în macrocosmosul infinit, Creat de Dumnezeu, f început i sfâr it. i-n inima mea se afl dragostea dumnezeiasc Ce m face s am speran a-n fericirea cereasc ... În spa iile necunoscute ale spiritului meu tiu c s luie te totdeauna Dumnezeu, Iar eu trimit dragostea mea ivit din credin , În curcubeu de unitate fr easc i biruin , Ca s fie cre tinii o for nezdruncinat În lumea noastr contemporan debusolat .

Este o bucurie s simt cum din lumina spiritului Mi se reveleaz de-acum nevoia de-a c uta în mine Ce trebuie s transmit în scris urgent pentru tine, Ca s fiu integrat total în planul Creatorului!...

Dragostea inimii mele inund din iubirea Spiritului i c ldura ei divin trimite razele binef toare Pentru to i cititorii mei ce-s locuitorii P mântului, Pe care-i chem s vin-acum în jurul Mântuitorului!

Sunt constrâns s -mi scot cuvintele direct din suflet. Fiecare cuvânt ce-l aleg s -l pun la locul lui, ca s -mi exprime gândurile, sentimentele i s intre pe fereastra ochilor în gândul i sufletul cititorului, îl sp l în roua sfin it picurat din stropul de timp... dori s nu ui i, cititorule, c e ti creat s tr ie ti ve nic. Via a este mult mai mult decât pu inul timp acordat de Creatorul oamenilor se preg teasc pentru eternitate, în gr dini a de testare i de formare pentru via a din ve nicie.

Unii oameni doar supravie uiesc. Pu ini sunt cei care vie uiesc i creeaz oaza binecuvântat a tr itorilor ce-s izvor de credin curat în Dumnezeu, de bun tate, dragoste i în elepciune. Ei sunt sarea mântului i lumina lumii, adep ii Binelui, Frumosului, Dragostei curate i sfinte, Respectului, Bunei-cuviin e, a Adev rului. Sunt oameni de caracter ce aspir la des vâr ire. Ei î i scald sufletul în fluviul bucuriei i fericirii. Ace tia sunt gata s se jertfeasc de dragul principiilor dup care tr iesc, c ci au ajuns pe muntele fericirilor, înc de aici, de pe p mânt, unde mai domnesc durerea, necazul i plânsul, nedreptatea, ura, minciuna, invidia i egoismul...

Un om cu un asemenea caracter ales ce i-a înmuiat sufletul în roua dragostei divine a fost i tân rul preot catolic care a fost condamnat i executat nevinovat. A murit în locul cuiva... În prima parte a schi ei „Dou frumuse i”, scriitorul Tudor Arghezi reliefeaz „însp imânt toarea frumuse e” moral a unui tân r care a terminat seminarul teologic i a fost repartizat, ca preot catolic, la o biseric dintr-un sat din inutul Vosgi, din Fran a. Curând dup sosirea preotului tân r, b trânul paroh titular a fost asasinat. Preotul tân r a fost învinuit, judecat, condamnat i executat prin decapitare, prin ghilotinare.

Dup moartea s rmanului preot, familia acestuia a suferit oprobiul oamenilor din sat, considera i vinova i a fi p rin ii unui „monstru”. rmanii p rin i au fost nevoi i s p seasc locul na terii lor, s se ascund „ i s se poc iasc pribegind”, f s tie c , dup zece ani o b trân , pe patul de moarte, va m rturisi, la ultima ei spovedanie, ea l-a ucis pe b trânul preot. B trâna criminal muribund a mai rturisit c tân rul preot tia c ea era asasinul b trânului preot, dar n-a divulgat-o, c ci aflase adev rul acesta în momentul sacru al spovedaniei, iar tân rul nu a putut s i calce jur mântul preo esc,

53

fiind în stare s moar nevinovat de dragul respect rii cuvântului, pecetluit în fa a lui Dumnezeu. A declarat doar c el nu este vinovat... i a murit în ghilotin tân rul preot catolic, dar a l sat în urma lui o poveste „însp imânt tor de frumoas ”, încrustat i în chipul acestui prelat sanctificat la Roma, pe statuia din una din pie ele unui ora francez. A r mas ca o pild de renun are la via de dragul credin ei într-o idee, într-un sacrament.

S-a luptat tân rul preot s urce „pietroiul” perfec iunii morale pe vârful de munte, dar „bolovanul” realit ii crude a vie ii l-a r pus, rostogolindu-se peste el, eliberându-i sufletul s zboare spre Cer... putea afirma f ezitare c fiecare om se aseam cu Sisif.

Acesta împingea pe un munte un bolovan: un „pietroi” mare cât el. Împingea cu greu pietroiul pân în vârful muntelui, dar acesta se rostogolea iar i la vale. Sisif era condamnat s urce ve nic un pietroi în vârful unui munte.

Via a este muntele ce-l urc m de la na tere pân la decolarea final . Pe unii oameni decolarea îi poate g si în vale sub greutatea pietroiului. Pe al ii, momentul de plecare îi poate g si pe vârful de munte, gata de decolarea final din lumea de tin i de rugin în lumea divin , inundat de pace i de lumin .

Pe munte se poate urca u or i bine, când te debarasezi de pietroiul lui Sisif ce-ncerci s -l împingi ag at bine de tine. Ambi iile, vanit ile, egoismul, ura, minciuna, r utatea, invidia, gândurile nebune s-au ag at de sufletul t u ca un pietroi de granit i te împiedic s ajungi pe locul de decolare, din vârful de munte, la care anii predestina i ii petreci în încerc ri disperate s -l atingi.

Oare nu-i timpul s te desprinzi de pietroiul lui Sisif i s fii fericit ai aripile eliberate s po i urca fericit muntele i s ajungi la momentul precis de decolare din lumea gr dini ei pentru testare spre Cerul cu bucuria mântuitoare i cu via a nemuritoare?...

De vie uit poate oricine, dar nu pot s tr iasc decât oamenii cu sufletul viu, elibera i de pietroiul lui Sisif i gata oricând de decolare...

Când nu mai ai cu tine „pietroiul lui Sisif” sim i bucuria ce- i str bate inima i sufletul i cite ti i recite ti versurile optimiste ale lui Arghezi: „Când pleci s te-nso easc piaza bun , Ca un inel sticlind în dreapta ta.

Nu ov i, nu te-ndoi, nu te-ntrista.

Purcede drept i biruie-n furtun .

Când vii, p te slobod, râzi i cânt .

Necazul t u îl uit -ntreg în prag, ci neamul trebuie s i fie drag i casa ta s i fie zilnic sfânt .”

Albert Weisgerber - Gazel

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

54

Anul X, nr. 6(106)/2019

Mihai POSADA

Summitul de la R[]inari În zilele de 10, 11 i 12 ale lunii lui Florar 2019, la R inari, lâng Sibiu - prima gazda româneasc , în zilele precedente, a unui summit politic european - au avut loc lucr rile celei de-a XXV-a edi ii a Colocviului Interna ional „Emil Cioran”, desf urat cu începere de la 1994, când manifestarea aceasta tiin ific i cultural - ce adun la un loc speciali ti i public iubitor de spiritualitate româneasc din ar i din afara ei - a fost ini iat la propunerea universitarului sibian Ion Dur, preluat de regretatul poet neerlandez naturalizat sibian Eugène van Itterbeek i a crescut în importan , pân ast zi, ca un brand sibian ce nu poate fi nici diminuat, nici neglijat pe viitor.

Ajuns la o edi ie jubiliar , Colocviul ce poart numele gânditorului de la Paris, originar din R inarii Sibiului, a creat cadrul unui veritabil summit cultural sub coasta Boacii - „muntele magic” al copil riei invocate cu „nostalgia Paradisului” de des ratul Cioran, unde s-a reg sit un num r impresionant de cercet tori i admiratori ai operei cioraniene, sosi i de la Sibiu i din alte localit i ale rii i din str in tate. Evenimentul a avut un oaspete de onoare cu totul deosebit, în persoana Alinei Diaconu, venit tocmai „din... Patagonia” imaginat de Cioran în convorbirile cu romanciera, traduc toarea i jurnalista din Buenos Aires, celebr în Argentina i devenit recent membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), la Filiala Sibiu. Str dania acestei recuper ri de literatur româneasc valoroas , din exilul i diaspora sudamerican în literatura român contemporan , precum i osârdia legat de invitarea tuturor participan ilor, de aducerea invitatei de la aeroportul din Bucure ti la R inari, se datoresc neobositei energii managerial-culturale a dasc lului de literatur Anca Sîrghie, ini iatorul evenimentului acestei edi ii jubiliare. Domnia Sa i profesorul de filosofie Ion Dur au jucat - ambii, de pe pozi ia de cercet tori ai gândirii literare române ti - i rolul de moderatori ai lucr rilor Colocviului.

Comunic rile invita ilor au abordat, din varii perspective, aspecte interesante din opera i via a fulminantului moralist al lumii contemporane, declarat de exper ii europeni drept cel mai mare stilist al limbii franceze, E. M. Cioran, fiul preotului Emilian Cioran din R inari,

Casa mamorial «Eml Cioran»

ajuns protopop la Sibiu în anul 1924. Dintre cei aptesprezece comunican i invita i, zece sunt universitari, doctori, doctoranzi sau studen i, unii prezen i, printr-o salutar tradi ie, i la mai multe dintre edi iile precedente. Num rul mare, poate prea mare al comunic rilor, de i prezentate pe parcursul a dou zile, a f cut s par îngust timpul alocat, duminica fiind rezervat excursiei la P ltini ul de deasupra inariului, comuna în care mai d inuie i azi casele p rinte ti, de odinioar , ale lui Octavian Goga i Emil Cioran. Niciuna din aceste poten iale monumente istorice de valoare universal nu este pân în prezent înregistrat , a a cum s-ar cuveni, în zestrea fireasc a patrimoniului na ional c ruia îi apar in. Aceasta, din cauza t nelii birocra iei noastre executiv-nematurizate, parc în ciuda eforturilor depuse de primarul localit ii sau de reprezentan ii altor institu ii din România.

La sesiunea de comunic ri din prima zi, dup alocu iunile de deschidere rostite de organizatori, i-au prezentat lucr rile: Anca Sîrghie - Emil Cioran, licean la Sibiu, Mihai Posada - Din publicistica na ional a lui Emil Cioran - anul 1931, Ada Stuparu (Craiova) - Emil Cioran, întâlniri cu Marin Sorescu, Aurel Goci (Bucure ti) - Filosofia lui Emil Cioran, trepte i ascensiune, Claudia Voiculescu (Bucure ti) - Sim irea i speran a lui Emil Cioran, Vlad Bilevsky (Bucure ti, student la Filosofie) - Emil Cioran i desp irea de filosofie, Rodica Brad - Tema originilor în coresponden a lui Cioran i Doina Constantinescu - Diagramele nostalgiei din arhitectura discursului cioranian. Poeta Paula Romanescu (Bucure ti) a sus inut un emo ionant recital de poezie româneasc din perioada deten iei politice a lupt torilor patrio i anticomuni ti intitulat Timp de lacrimi i de sfin i, pentru imaginarea a ceea ce s-ar fi întâmplat dac atât de liberul gânditor de la Paris ar fi r mas în România, o dovad fiind chiar condamnarea fratelui s u Aurel sau a prietenului de o via întru cugetare Constantin Noica. Cina festiv oferit tuturor de Prim rie la o mândr pensiune local a înc lzit prietenii mai vechi sau mai recente, înfiripate între to i participan ii, osp ta i cu bucate ardelene ti, pâine alb i b uturi de cas , de teasc i de cazan.

A doua zi, 11 mai, slujba religioas de comemorare a gânditorului i a membrilor familiei sale din cimitirul Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime”, oficiat la ora 9 diminea a de patru clerici locali, i-a adunat pe invita ii Simposionului în jurul mormântului Cioranilor, situat lâng monumentul vrednicului de pomenire Mitropolit al Ardealului, Andreiu Baron de aguna i în apropierea locului de veci al p rin ilor lui Octavian Goga. Reveni i în Sala de edin e „Emil Cioran” a Prim riei inari, participan ii au ascultat comunic rile sus inute de: Ion Dur - Adolescen a erotic a septuagenarului Emil Cioran, invitata de onoare Alina Diaconu - Emil Cioran i Argentina, Marin Diaconu (Bucure ti) - Emil Cioran - profesor de filozofie la Bra ov, Anca Sîrghie - Întâlnirea lui Emil Cioran cu Fran a, Radu Petrescu (Bucure ti) - Centenar. Preotul Gh. Cotenescu i protopopul Emilian Cioran, oaspe i i gazde la Congresul preo esc de la Sibiu, martie 1919, Gigi Sorin Sasu (Cluj-Napoca) - Melancolia discursului

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

cioranian, Daniel Ioni (pre edintele Academiei Româno-Australiene, Sydney) - Între confuzie i dezn dejde - relevan a lui Emil Cioran în situa ia geopolitic contemporan i Gheorghe R ducan (Râmnicu Vâlcea) Edi ii Emil Cioran, în Biblioteca jude ean „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Actri a bucure tean Genoveva Preda a adus un elogiu femeii, adresat interogativ-retoric partenerei de via a lui Cioran vreme de câteva decenii, la Paris i intitulat Unde se duc iubirile, Simone Boué?. A urmat spectacolul Exerci ii de admira ie Emil Cioran, sus inut pe uli ele comunei, în s lile colii Gimnaziale „Octavian Goga” i încheiat în fa a casei unde a locuit în copil rie Cioran cu familia, de actori ai Teatrului „Aureliu Manea” de la Turda, în colaborare cu Asocia ia interna ional de tineret „Become” din Sibiu.

Alina Diaconu a vorbit despre prietenia sa, datând din anul 1985, cu gânditorul r in reano-parizian, dar i despre prietenia legat cu Eugen Ionescu i cu Mircea Eliade, pe care i-a întâlnit de multe ori la Paris, începând de la vârsta de aptesprezece ani. Apoi a prezentat comu-nicarea Emil Cioran i Argentina, lansând cu acest prilej i traducerea din spaniol în române te, datorat Gabrielei Banu, prezent la lucr ri, a volumului de memorialistic Drag Cioran (Cronica unei prietenii), ap rut ca „semnal editorial”, f editur , din pricina iner iei neroditoare a salaria ilor Institutului Cultural Român din Bucure ti care, r ma i în urma evenimentelor, a solicit rilor culturale adresate i a propriilor promisiuni, sugerau o lansare de carte... f carte, obligând la samizdat autorul întors - dup 60 de ani de la emigrare - în Patria Limbii Române, azi, când afirm m aici 30 de ani de libertate postcomunist ! Cartea are valoarea deosebit a unei culegeri de documente inedite în spa iul românesc, din via a lui Cioran. Sumarul cuprinde dialoguri, convorbiri telefonice, dedica ii pe c i, articole din presa sud-american , relatarea întâlnirilor dintre cei doi i despre „iubirile secrete” ale septuagenarului îndr gostit, rerile unor personalit i despre Cioran i zece scrisori p strate de Alina Diaconu de la marele prieten din Rue de l’Odéon. Cealalt carte, prezentat de autorul ei, este traducerea în limba englez a studiului semnat de Ion Dur, cu titlul Cioran. A Dyonisian with the Voluptuousness of Doubt, prin care cercetarea profesorului sibian intr pe pia a mondial de carte. În ziua urm toare, duminic 12 mai, oaspe ii au vizitat Muzeul Etnografic al Comunei, au urcat în mod simbolic Coasta Boacii, i au fost condu i la ltini , unde î i doarme somnul de veci, în umbra vechiului Schit, Constantin Noica. La mormântul filosofului, au asistat la o slujb religioas de pomenire.

S-a f cut un popas i la cabana în care a locuit în ultimii patru ani filosoful i prietenul de o via al lui Cioran. În a ezarea de p stori anta, parte a sta iunii montane, familia Cioran de inea o cas de var , unde Emil a scris celebrul volum Schimbarea la fa a României, ap rut în anul 1936 la editura Vremea.

Organizatorii summitului cultural de la R inari merit toat recuno tin a i lauda noastr pentru implicarea responsabil , generozitatea i ospitalitatea dovedite i în acest an: Bogdan Bucur, primarul comunei R inari, finan atoare a manifest rii în cadrul Agendei Culturale 2019 prin Asocia ia „R inari Confluen e Europene”, care a asigurat cazarea nesibienilor i masa oferit , dup datin , tuturor celor prezen i la eveniment; U.S.R. - Filiala Sibiu, reprezentat de însu i pre edintele acesteia, condeierul Ioan Radu V rescu, care i-a oferit o Diplom de excelen invitatei de onoare a Colocviului; Liga Cultural din Sibiu, condus de Anca Sîrghie, care a agrementat chiar i în afara summitului de la R inari prima vizit a Alinei Diaconu în Transilvania.

Declara ia de la R inari a celei de-a XXV-a sesiuni de comunic ri tiin ifice prevede deschiderea a dou case memoriale, în comun : respectiv Muzeul Goga i Muzeul Cioran. Alina Diaconu a m rturisit c a oferit originalele celor zece scrisori ale sale primite de la Cioran, Bibliotecii Na ionale a Fran ei, mul umit s le tie în „Sala Manuscriselor” din vechiul Palat Richelieu din Paris, aceasta tocmai pentru c „aici, la R inari, nu avea unde s le doneze”.

Toate comunic rile i conferin ele prezentate la aceast edi ie jubiliar vor fi tip rite într-un volum reprezentativ. A fost luat tot acum hot rârea instituirii unui Premiu literar „Emil Cioran” la R inari, ce va fi acordat anual în timpul desf ur rii edi iilor viitoare ale Colocviului, prin colaborarea între Filiala sibian a U.S.R., Prim ria R inari i Liga Cultural Sibiu.

55

Calendar - Iunie 1.06.1865 - s-a n scut Constantin Stere (m.1936) 1.06.1956 - s-a n scut Mircea C rt rescu 1.06.1959 - s-a n scut Cristian Popescu (m. 1995) 1.06.2004 - a murit George Muntean (n. 1932) 2.06.1816 - s-a n scut C. A. Rosetti (m. 1885) 2.06.1939 - s-a n scut Romulus Guga (m. 1983) 2.06.1964 - a murit D. Caracostea (n. 1879) 3.06.1922 - a murit Duiliu Zamfirescu (n. 1858) 3.06.1949 - s-a n scut Ioan epelea (m. 2012) 3.06.1972 - a murit Neagu R dulescu (n. 1912) 4.06.1938 - s-a n scut Dinu Grigorescu 4.06.1961 - a murit Alice Voinescu (n. 1885) 5.06.1779 - s-a n scut Gheorghe Laz r (m. 1823) 5.06.1871 - s-a n scut Nicolae Iorga (m. 1940) 5.06.1903 - s-a n scut tefan Roll (m. 1974) 5.06.1914 - s-a n scut Ion Siugariu (m. 1945) 5.06.1927 - s-a n scut Alexandru Mirodan (m. 2010) 5.06.1948 - s-a n scut Aureliu Goci 6.06.1834 - s-a n scut Al. Sihleanu (m.1854) 6.06.1899 - s-a n scut Franz Liebhard (m.1989) 6.06.1940 - s-a n scut Gheorghe Pitu (m.1991) 6.06.1946 - a murit Mircea Dem. R dulescu (n. 1889) 6.06.1948 - a murit Mircea Damian (n. 1899) 7.06.1939 - s-a n scut Marin Be teliu (m. 2010) 7.06.1951 - s-a n scut Daniela Caurea (m. 1977) 7.06. 2011 - a murit Mircea Iorgulescu (n. 1943) 8.06.1885 - a murit C.A. Rosetti (n. 1816) 8.06.1933 - s-a n scut Cristina Tacoi (m. 2010) 8.06.1935 - s-a n scut Victor Frunz (m. 2007) 8.06.1938 - a murit Ovid Densus ianu (n. 1873) 9.06.1939 - s-a n scut Mariana Filimon 10.06.1853 - s-a n scut Ion Pop-Reteganul (m.1905) 10.06.1896 - s-a n scut Alexandru Busuioceanu (m. 1961) 10.06.1935 - s-a n scut Adrian Beldeanu (m. 1994) 10.06.1979 - a murit Aurel Baranga (n. 1913) 11.06.1883 - s-a n scut Tudor Pamfile (m. 1921) 11.06.1932 - s-a n scut Mircea Palaghiu (m. 1978) 11.06.1946 - a murit Sofia Nadejde (n. 1856) 11.06.1954 - a murit Constantin Beldie (n. 1887) 11.06.1995 - a murit George Usc tescu (n. 1919) 12.06.1916 - s-a n scut Alexandru Balaci (m. 2002) 12.06.1922 - s-a n scut Petru Vintil (m. 2002) 12.06.1929 - s-a n scut Irina Mavrodin (m. 2012) 12.06.1954 - a murit N. Davidescu (n. 1886) 12.06.1956 - a murit Ioachim Botez (n. 1884) 12.06.1977 - a murit F. Brunea-Fox (n. 1898) 13.06.1883 - s-a n scut I. I. Mironescu (m.1939) 13.06.1926 - s-a n scut Paul Miron (m. 2008) 13.06.1929 - s-a n scut Al. S ndulescu 13. 06.1951 - s-a n scut Ion Pecie (m. 2011) 13.06. 2002 - a murit Horia Stanca (n. 1909) 14.06.1818 - s-a n scut Vasile Alecsandri (m. 1890) 14.06.1882 - s-a n scut Ion Petrovici (m. 1972) 14.06.1883 - s-a n scut G. Ciprian (m. 1968) 14.06.2002 - a murit Maria-Luiza Cristescu (n. 1943) 15.06.1889 - a murit Mihai Eminescu (n. 1850) 15.06.1893 - s-a n scut Ion Marin Sadoveanu (m. 1964) 15.06.1909 - s-a n scut Virgil Teodorescu (m. 1988) 15.06.1934 - s-a n scut Matei C linescu (m. 2009) 15.06.1939 - a murit N. M. Condiescu (n. 1880) 15.06.1941 - s-a n scut Dan Culcer 15.06.1957 - s-a n scut Petru Scutelnicu 15.06.2010 - a murit Ion Davideanu (n. 1938) 16.06.1925 - s-a n scut A. E. Baconky (m. 1977) 16.06.1944 - s-a n scut Viorel Dianu 16.06.1947 - s-a n scut tefan Agopian 16.06.1978 - a murit Teodor Pâc (n. 1928) 16.06.1981 - a murit Ben Corlaciu (n. 1924)

continuare în pag. 56

56

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

George PETROVAI

La trecutu-\i mare, un prezent minor... (I) (De la politicienii trecutului la politrucii prezentului) Cum evolu ionismul tot este la mod în tiin a contemporan , iar prin ea în cam toate sferele de activitate uman (de la înfulecat i pân la cea mai abstract gândire), inten ionez ca în câteva articole/episoade s ilustrez catastrofalele progrese (!) înregistrate de politica româneasc într-un veac i jum tate (din remarcabila perioad cuzist i pân la actuala de are pesedisto-aldist ), fapt pentru care - ne spune cu triste e Poetul na ional - e cu neputin ca „biet român s racul” s nu dea înd t ca racul.

Da, c ci sta-i ruin torul pre social-economic pl tit de o na iune resemnat pân la apatie, cu tot mai depreciata moned moral-spiritual din pricina necontenitelor sfor rii ale ale ilor i ciracilor lor, atunci când „evolueaz ” de la domnitorul ce afirm ritos în Mesajul adresat Parlamentului pe data de 5/17 decembrie 1865, cum c „niciodat persoana mea nu va fi nicio împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul politic la a c rui a ezare am fost fericit a contribui” (Ioan Scurtu, Monarhia în România 1866-1947, Editura Danubius, Bucure ti, 1991), la jalnicele caricaturi bol evice, apoi la otrepele postdecembriste. tia din urm , cel pu in, nu doar c -s necalifica i (a se vedea i revedea presta ia de pomin a Cabinetului D ncil ), nu numai c -i mint cu neru inare pe cet eni i fur cu sacii din banii publici, dar in mor s i salveze pieile nelegiuite i averile necinstite prin, vorba lui B sescu, legi anume cute „de ho i pentru ho i”, adic prin punerea Justi iei în slujba marilor infractori. i când te gânde ti c unui parlamentar din Slovenia ( ri oara desprins din fosta Iugoslavie) i-a fost cerut demisia de c tre eful partidului, iar cel în cauz de îndat s-a conformat, dup ce a recunoscut public c a furat un sandwich (mai exact, a sanc ionat neglijen a angaja ilor unui magazin din Ljubljana)!

Nu tiu dac -i un capriciu, ce se dore te o obligatorie lec ie de demnitate public pentru to i ale ii (negre it c slovenii î i au dragnienii, t ricenii i vâlcovii lor), dar tiu c este o diferen ca de la cer la p mânt între gestul parlamentarului sloven i înfrico toarea nedemnitate din Parlamentul României, unde nimeni pân în clipa de fa (au trecut, iat , aproape 30 de ani) nu i-a recunoscut faptele de corup ie (de ce ar face-o, când pe aceste meleaguri func ioneaz ca la cartea lichelismului spiritul de ga i prezum ia de nevinov ie, iar la o adic insulta, calomnia i „abuzurile” s vâr ite de procurori împotriva ale ilor cu putere decizional ), prin urmare, niciunul dintre afl torii în treab din aceast sfid toare institu ie nu i-a dat demisia, fie pentru a se pune la dispozi ia organelor de anchet ca s i dovedeasc nevinov ia de zor clamat la televiziunile aservite, fie din lehamite fa de detestabilul joc la care, de regul , se preteaz majoritatea i anumite grupuri parlamentare (Uniunea Democrat Maghiar din România, dubio ii reprezentan i ai celorlalte minorit i).

Anul X, nr. 6(106)/2019

Calendar - Iunie

continuare din pag. 55

17.06.1888 - s-a n scut Victor Papilian (m. 1956) 17.06.1927 - s-a n scut Sutö András (m. 2006) 17.06.1934 - s-a n scut Valeriu Bucuroiu (m. 1980) 18.06.1886 - s-a n scut Dinu Nicodin (m. 1948) 18.06.1909 - s-a n scut Lena Constante (m. 2005) 18.06.1914 - s-a n scut Al. Raicu (m. 1991) 18.06.1917 - a murit Titu Maiorescu (n. 1840) 18.06.1921 - s-a n scut Ion Lungu (m. 2001) 18.06.1948 - s-a n scut Ion Zuba cu (m. 2011) 18.06. 1978 - a murit Corneliu Popel (n. 1950) 18.06. 2008 - a murit Nae Antonescu (n. 1921) 19.06.1899 - s-a n scut G. C linescu (m. 1965) 19.06.1957 - s-a n scut Angela Furtun 20.06.1891 - a murit Mihail Kogalniceanu (n. 1817) 20.06.1913 - s-a n scut Aurel Baranga (m. 1979) 20.06.1919 - a murit Petre P. Carp (n. 1837) 20.06.1995 - a murit Emil Cioran (n. 1911) 21.06.1942 - s-a n scut Geo Vasile 21.06.1888 - s-a n scut Horia Furtun (m. 1952) 21.06.1921 - s-a n scut Eugen B. Marian (m. 2012) 21.06.1988 - a murit George Iva cu (n. 1911) 21.06.2008 - a murit Victor Iancu (n. 1936) 22.06. 1905 - s-a n scut Nicolae M rgineanu (m. 1980) 22.06.1912 - a murit Ion Luca Caragiale (n. 1852) 22.06.1913 - a murit St. O. Iosif (n. 1875) 22.06.1943 - s-a n scut George Banu 22.06.1952 - s-a n scut Bianca Marcovici 22.06.1964 - s-a n scut Emilian Galaicu- P un 22.06.1992 - a murit Const. Virgil Gheorghiu (n. 1916) 23.06.1834 - s-a n scut Alexandru Odobescu (m. 1895) 23.06.1909 - s-a n scut Ovidiu Papadima (m. 1996) 23.06.1913 - a murit Ilarie Chendi (n. 1871) 24.06.1939 - s-a n scut Sânziana Pop 24.06.1947 - s-a n scut Dinu Flamând 24.06.1987 - a murit Virgil Teodorescu (n. 1909) 24.06.1988 - a murit Mihai Beniuc (n. 1907) 24.06.2008 - a murit Alexandru Lungu (n. 1924) 24.06.2009 - a murit Matei C linescu (n. 1934) 25.06.1957 - s-a n scut R zvan Ducan 25.06.1975 - s-a n scut Paul Sârbu 25.06.1980 - a murit G. G. Ursu (n. 1911) 25.06.1988 - a murit erban Cioculescu (n. 1902) 26.06.1904 - s-a n scut Petre Pandrea (m. 1968) 26.06.1936 - a murit Constantin Stere (n. 1865) 26.06.1940 - s-a n scut Ion V. Str tescu 26.06.1950 - s-a n scut Marius Jucan 26.06.1950 - s-a n scut Paul Spirescu 26.06.1973 - a murit Olimpia Radu (n. 1947) 26.06.1995 - a murit Emil Cioran (n. 1911) 26.06.2009 - a murit Stefan J. Fay (n. 1919) 27.06.1840 - s-a n scut Samson Bodn rescu (m. 1902) 27.06.1887 - s-a n scut Emanoil Bucu a (m. 1946) 27.06.1936 - s-a n scut Sergiu Pavel Dan 28.06.1873 - a murit Andrei aguna (n. 1809) 28.06.1919 - s-a n scut Ion D. Sârbu (m. 1989) 28.06.1952 - s-a n scut Florian Copcea 28.06.1959 - s-a n scut Alex. Leo erban (m. 2011) 28.06.2006 - a murit Romulus Zaharia (n. 1930) 29.06.1819 - s-a n scut Nicolae B lcescu (m. 1852) 29.06.1837 - s-a n scut P.P. Carp (m. 1919) 29.06.1893 - s-a n scut Demostene Botez (m. 1973) 29.06.1946 - s-a n scut Dora Pavel 29.06.1954 - s-a n scut Radu Aldulescu 29.06.1991 - a murit Vasile Zamfir (n. 1932) 30.06.1945 - s-a n scut Dorin Tudoran 30.06.1962 - a murit B. Jordan (n. 1903) 30.06.1981 - a murit Alexandru Grigore (n. 1940) 30.06. 2007 - a murit Stan Velea (n. 1933)

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

57

Nicolae B{LA}A

Despre Actor/Spectator @în spectacolul lumii „Drumul copil riei, de-a lungul satului, disp ruse. Cu el, i lumea de atunci. Când am trecut de ultima cas , m-am oprit. Am privit în cele patru z ri, apoi cerul, dincolo de el, i, undeva, în interiorul meu.

Doamne, acum eu încotro?” Mda! Încotro? - mi-am tot repetat, zi de zi, de-a lungul vie ii, pentru a m cunoa te, întâi i întâi, pe mine, apoi, evident, pentru a putea face, al turi omenirii, înc un pas spre marea cunoa tere, evident, nu tot timpul în firescul s u, pe rotundul vremurilor.

Ceva stâlcit se a ezase, f s vreau, în mine. M împiedicam în amintiri, în spusele mele. Câteva clipe m-am rev zut, ca într-un album pr fuit, pe b ncile colii, iar pe Elena, la catedr . Anii de liceu, anii adolescen ei! În mijlocul a tot, excursia din Craiova, prin Ruc rBran, i noaptea petrecut , al turi ei, în Poiana Bra ov. O nebunie!

Atunci, din câte îmi dau seama, soarta îmi jucase o fars . „Dragul meu, O s -mi fie tare dor de tine. Ai r mas singur în locul în care latr doar javrele. N-ai s po i rezista în aceste condi ii. S ai mare grij !“ A ta, Elena - „N-ai s po i rezista” - mi-am repetat în gând. Nu este exclus ca mesajul s fi fost unul criptat. De unde era s intuiesc eu, la vârsta aceea, când abia îmi începusem studiile, c trebuia s o fi urmat?

Apoi, unde i mai ales cum? Cu toate astea, dac mi-ar fi spus c în pântece purta copilul meu, g seam o modalitate de a fi împreun . M rog, greu, dar cum au r zbit al ii, r zbeam i noi... Sau plecam împreun .

Ea prin Egipt, eu prin Iugoslavia. Câ i nu au trecut Dun rea, prin valuri, dincolo, la Sârbi? De acolo, în Austria, i du i au fost... Ne g seam noi, cumva, unul pe altul, undeva, în Occident sau peste Ocean. ...Iar dup aceea, desigur, ea ar fi n scut cum na te oricare alt femeie, cu tat l copilului al turi, nu ca o h ituit în mijlocul de ertului. Mda! Într-un astfel de scenariu, probabil, n-ar fi murit nici Ghi a! Ghi a?! S ajung eu la doi pa i de mormântul ei i s nu opresc cât s -i aprind o lumânare, apoi s -i spun?!... C multe sunt de spus!

Am oprit ma ina pe marginea drumului, m-am asigurat cât s nu cad prad vreunui accident, apoi m-am întors. Am intrat iar i în sat.

Din pr lia lui Ionele, am cump rat o mân de lumân ri i o cutie de chibrituri. În poarta cimitirului mi-am scos p ria i am privit iar i cerul. Doamne!...

Primul mormânt la care am ajuns a fost al ei. Acolo am aprins dou lumân ri, una pentru ea i alta pentru mine. Mi s-a p rut c , de i în lumi diferite, tot împreun ardem. Apoi am mers, de la o cruce la alta, pân ce am terminat lumân rile. Le-am contemplat. Luminile pâlpâiau ca ni te suflete somnoroase, abia trezite în zorii unei toamne brum rii.

- Care e ti, m , pe-aci? - mi s-a p rut a-mi zice Foltea l b trân, de dup o cruce.

- Eu, a lui... a lui cu-ta-re, dac m mai ii minte! - m-am fâstâcit eu în propriile-mi gânduri, evident, total nepreg tit pentru o astfel de

discu ie.

- Ba vezi c nu! Ce vânt te-aduce?! ...C te simt ab tut...

- E, ce s zic? Am trecut i eu s v d cum o mai duce lumea în care m-am n scut...

- Vezi, ai grij , s nu calci pe careva pe b turi, c de la o vreme au devenit cam âvno i! Unora nu le convine c s-au schimbat timpurile. Dup cum zic ei, din r u în mai r u... Dup mine, Doamne, catele mele!...

- Mai bine a i sta lini ti i, c înc e tot cu o fi i o p i, ca pe vremea dumitale...

- O fi, numai c unii o duc bine, al ii cic ar muri de foame...

- P i vezi, ce i-am zis, ca atunci, dup colectivizare?!.

- E, nici chiar a a... Atunci, s fie clar, mureau i viii, i mor ii de foame. Pe vremea cotelor, dup r zboi, nu- i r mânea grâu nici cât pentru o pâine. Despre coliv , nici vorb ! Asta a fost!

- Dumneata tii mai bine... - i-am r spuns eu ca paralizat, în timp ce m-am a ezat pe mormântul Ghi ei.

- A ta, muierea ta, vreau s zic, nu- i g se te lini tea!... Fuge mereu într-acolo... Pe noi nici c ne bag în seam ! Totu i, am s -i spun ai trecut pe aici.

Instinctiv, am b tut în crucea de marmur la fel cum a fi b tut într-o u ce a teptam s mi se deschid . Nimic!

- Ai dreptate, nu e...

- O fi ie it i ea la soare s i mai dezmor easc oasele. Îi la i vreo vorb ?

- Nu, nu te deranja! ...Sau dac po i, zii-i c mi s-au cam încurcat ele! - mi-am luat eu r mas bun de la to i i m-am îndreptat iar i spre ma in .

- Domnule, ce o fi cu mine? Oamenii tia au i ei pe ale lor... - mam trezit eu ca dintr-un co mar.

Ceva mai târziu, am urcat iar i în ma in . Conduceam f a mai sim i drumul. Prin Craiova, am trecut ca un somnambul. Am oprit dincolo de Pite ti, pe marginea autostr zii, în locul în care avusese, cu ani în urm , accidentul. Acolo aceea i cruce de fier pe lâng care treceam, ca paralizat, de fiecare dat . Am oprit. Am privit în jur i, iar i, undeva în mine. Totul, t cut, întunecat i parc târziu. Nimic nu mai putea fi schimbat. N-am scos nici m car o vorb . O clip mam sim it total inutil, m-am sim it un fel de c ut tor al acului în carul cu fân, ac cu care, desigur, nu aveam ce s mai cos.

- Sensul f sens sau, vorba românului ab tut, rostul f de rost... Domnule, dar de ce nu ar fi i altfel? Elena nu m-a convins c ar fi copilul meu. Într-o astfel de situa ie, mâine, poimâine, ar trebui s fiu socru. Ca ultim ans , înainte de a lua vreo decizie, vreau doar s le propun un test ADN. Asta ar limpezi situa ia. Dup care, fie ce o fi!

M-am întors, gr bit, spre cas . Doar în parcarea din fa a blocului am respirat profund.

- Iza, aci e ti?! - am întrebat eu gâtuit de emo ie, când am intrat în cas .

58

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

- Aici, c în alt parte, unde? S tii c la orice m puteam a tepta, dar la faptul c tu ai avut-o pe mama lui Carol, ba. Voi, b rba ii...

- De orice, îns nu singuri, ci cu voi, femeile, al turi, altfel am umple cerul cu sfin i!

- Blasfemie curat ! Mai bine taci!

- Tac, îns doar dou vorbe s i mai spun: nu neg nimic din cele ce-ai auzit, îns nu sunt convins c el, Carol, e copilul meu. Ceva m face s am rezerve, ceva îmi spune c ... Ce ai zice de un test ADN? Mergem, facem analizele, iar dup aceea, în cuno tin de cauz , voi decide i. Personal, n-am s m opun fericirii tale nici dac s-ar întoarce lumea pe dos.

- Uite c la asta nu ne-am gândit. Da, de acord! Sunt convins c i Carol o s vrea... Poate doar Elena s se opun ...

- Dimpotriv , îns e problema sa! Dac vrea s m conving , doar asta e solu ia! În rest, i ei doar de bine!

Iza l-a sunat pe Carol, chiar atunci, în fa a mea. B iatul s-a bucurat i nu a stat pe gânduri. A ajuns la noi într-un suflet. Dup ce am b ut o cafea i am mai schimbat câteva vorbe, ne-am dus la Spitalul Regional. Acolo, în prezen a unor medici legi ti, dup ce am încheiat i semnat câteva documente, o echip de asistente ne-au recoltat sânge i mie, i lui Carol.

- Dac tot suntem împreun , la ceas de r scruci, ce-ar fi dac miar recolta i mie? - mi-a sugerat Iza. Poate îmi este necesar pentru tratament, pentru compatibilit i, poate o s fac vreun copil, e bine tie i el care este ADN-ul mamei lui... Ce zici?

- De ce nu? Desigur! - am aprobat-o eu.

- ... i, în m sura în care se poate, am vrea s ne da i un set de mostre, din care s facem acela i test, în Anglia. Noi plec m peste câteva zile i, ne în elege i, ne-ar fi util... - le-a rugat ea pe asistentele medicale.

- P i, bine face i! Pe la noi, mai ales acum, când totul e de-a valma prin spitale, mai sigure sunt rezultatele de acolo. - a aprobat una dintre ele.

- Ce zice i, s o chem i pe mama? - ne-a întrebat Carol?

Albert Weisgerber - Un cuplu elegant

Anul X, nr. 6(106)/2019

- Nu, nu cred c este cazul! Cu siguran e ti copilul ei, altfel nu te-ar recunoa te... - m-am opus eu.

- Mai tii?! Uneori se comport ca o mam vitreg , ca una care mar fi adoptat dintr-o oarecare mil ... Sau, de ce nu, din interes?! În Canada, chiar i cele nem ritate, fie fac a a, din con tiin ,... aiurea, de dragul de a face un copil, fie înfiaz . Cred c au ceva avantaje de la statul canadian! Apoi, cu un sufle el pe lâng ele, femeile se simt mai pu in singure! Pe deasupra este i un fel de mod , ca i în Europa.

Sunt îns sigur c ea m-a crescut. O tiu de când eram cât lingura, de când îmi b ga biberonul în gur , de team s nu-i stric sfârcurile i frumuse ea de sâni.

Am tras cu coada ochiului spre Iza. i eu, i ea, ne-am ro it la fa , f s vrem.

- Totu i, e inutil! - am rugat-o eu. Elena i-o fi având p catele ei, to i le avem, îns e mama ta... În plus, cel pu in acum, r ut ile nu- i au rostul. Facem noi testul ADN, c trebuie, îl face i Iza, a a, de dragul de a-l face, i discut m. Dup ce ne l murim cum stau lucrurile, nimeni no s v mai stea în cale. Altfel, ceva e împotriva firii. tiin ific vorbind, nu va fi bine i trebuie s în elege i asta, chiar dac , s zicem c a i da bir cu fugi ii i v-a i amesteca în lumea asta, oricum de-a iurea amestecat .

- Mda, dac tot felul de cutume o impun, a a s fie! - m-a aprobat Carol oarecum mâhnit. - M tot întreb ce s-ar fi întâmplat dac nu am fi con tientizat toate cele?! Noi ne-am fi urmat cursul, via a i-ar fi zut de normalitatea sa... În situa ia de acum, dintr-o dat impasul, apoi îndoiala, iar din ea nesiguran a i, de ce nu, frica. Constructiv , distructiv ? Greu de spus! Cu toate astea, n-am s exagerez. M voi supune unei voin e ce nu-mi apar ine. Re ine i, unei voin e ce nu-mi apar ine! Oricum, expresia „via a bate filmul”, în cazul de fa , are consisten , nu glum !

- Dup mine, e vorba despre în elepciunea popular , întrupat în limb i în gândire. Nimic mai mult. Acolo i-au strâns popoarele lumii „averea”. - i-am r spuns, urm rindu-le gestica. - Din câte îmi dau seama, m pune i, amândoi, sub semnul întreb rii? Nu, desigur, n-am la îndemân nu tiu ce argumente tiin ifice, la care, în genere, raporta i voi, cei tineri, îns unul banal i mai ales vechi de când lumea, l-a putea enun a parafrazând: ...dac în elepciune nu e, nimic nu e! Evident, exceptând dragostea, evocat în Biblie, dragoste care înglobeaz totul, dar i limiteaz , în acela i timp.

- Ne-a i dat gata! ...Limiteaz ce? - a întrebat Carol u or iritat.

- Simplu, orice se afl în afara sa. În plus, a ad uga iar i firescul uman în a exista, sugerat mai adineauri. Am eu ceva cu aceast fire de a fi a omului în lumea firescului.

- Ne impunem singuri limite! - mi-a repro at Carol, de data aceasta dezam git. În gândirea de peste Ocean, ele nu exist .

- Ce tiu eu, nu o exista, numai c omul vie uie te în matc , iar vie uirea este impus prin norme, oriunde pe fa a p mântului, chiar i în jungla african , altfel „omul devine lup împotriva omului”.

- Nu, nu la „contracte sociale”, semnate sau nu de fiecare om în parte, m refeream, ci la puterea omului, la nivel mental, de a sparge oricare concepte, de a trece dincolo de oricare limite. Nu tiu dac va spus Iza?... M rog, i eu, i ea am studiat medicin nuclear . Eu ca medic, ea ca fizician... Pân mai ieri, despre un astfel de domeniu, nici car nu se zvonea. Mama, ca fizician, e contrariat , dumneavoastr , din câte v d, ca inginer, uimit. Orice genera ie, spre final, e conservatoare. Acum nu vreau s crede i c o condamn, chiar dac am dus cu ea adev rate r zboaie. Nu o condamn pe ea i mai ales pe dumneavoastr ! Ceea ce vreau s v spun e c eu i Iza nu doar c accept m o astfel de abordare, dar ne dorim s trecem chiar dincolo de ea, mai ales acum, când suntem actori în spectacolul vie ii. Mâine, poimâine, când vom fi doar spectatorii aceluia i spectacol, vom sparge i noi semin e sau vom savura ve nicul pop-corn, cum o fac i al ii.

Anul X, nr. 6(106)/2019

Constela\ii diamantine " """" l """"""" """~•""—"

59

Amalia COSTINESCU-CRUSOS scut la 21 noiembrie 1932, în localitatea Ungheni, jude ul Ia i. A absolvit Facultatea de Chimie Industrial , la Institutul Politehnic Ia i, unde a lucrat ca inginer. Doctorat în chimie macromolecular , peste 50 de lucr ri tiin ifice publicate în ar i în str in tate.

Membr a Academiei Libere „P storel”, din Ia i i a Uniunii Epigrami tilor din România.

Scrie epigrame i apare în mai multe publica ii de gen. Inclus în cel pu in 8 volume colective de epigram .

Ea i el Ea demonstreaz i socoate, -i sarea i piperu-n toate. În replic , el, revoltat, nânc „necondimentat”.

Exemplul personal Exemplul dat, de-i personal, tiut e c e crucial.

Când tat l a l sat fumatul, L-a i luat din mers... b iatul!

Televizorul Privesc la micul meu ecran De multi or, cam de un an.

Lunar pl tesc abonament i am ve ti proaste permanent!

Vinderea întreprinderilor de stat Zicem: „Nu ne vindem ara!” prea mare-ar fi ocara!

Dar, ca pe-o cereasc man , O iau unii de poman .

O femeie cochet Este bine îmbr cat i poart -n v zul ori icui Po eta bine asortat Cu portofelu’-amantului!

Lumini a de la cap tul tunelului Tunelul lung i-ntunecos Pe mul i români din min i i-a scos!

Guvernul, pentru consolare, Le-a mai promis i-o lumânare!

Surpriz de Anul Nou Iubite, uite- i dau un dar: Agenda cu un calendar, În care-am scris i socotit Un an întreg ce-am cheltuit!

Nicolae DAVID scut la 29 noiembrie 1938, în loc. R chita, jud. Alba. A absolvit liceul la Bra ov i coala Tehnic de Mai tri la Bucure ti. A lucrat ca tehnician chimist la o unitate militar a Rezervelor de Stat, la Sibiu, în prezent fiind pensionar. Este membru al Cenaclului Umori tilor Sibieni „Nicolaus Olahus” (1979) i membru al Uniunii Epigrami tilor din România. Scrie epigrame i apare în publica ii de gen.

Este inclus în peste 20 de volume colective de epigram .

Epigrama În primul rând, e mai cu flori, La doi e var , ne r sfa , În trei e toamn , d fiori, Apoi ne-arunc geru-n fa .

Tranzi ia Un guvern cu mare fal Prin tranzi ie ne duce; ara e „original ”, ateii î i fac cruce.

Mul i Mul i edili, ce-s azi în ar , Vor ca ho ii s dispar ; Prea le face-a lor iu eal Concuren neloial .

Lec ii Mama graiul m-a-nv at, coala mult l-a cizelat, Soa a, ca s -i fiu pe plac, M-a-nv at i ea... s tac.

Ajutorul so iei bd tor, mereu condus, Când gr bit i când la pas, Ea te-a dus mereu mai sus, Când de mân , când de nas.

Visele despre so ie se adeveresc M-am gr bit acas -odat , Îndemnat de visuri rele i-am g sit-o dezbr cat Lâng so u-amantei mele.

Codrul...

Codrul, ca i mândra mea, Poala ieri i-o leg na; Ast zi mândra poart blugi, Iar p durea-i buturugi.

Hot rârea echipei De-acuma niciun juc tor Ei nu mai vor s vând , deci Voin a este-a tuturor: Vor vinde numai câte-un meci.

De la mine Pentru timp de pomenire La copii las ce se poate: De la mine, mo tenire, Doar facturi neachitate.

Pagin[ realizat[ de Nelu Vasile-NEVA

Cum vor b rba ii s fie nevasta Pe str zi distins i frumoas , Acas doar buc reas , Iar în patul conjugal, Top modelul ideal.

eful la mormântul fostului subaltern N-a venit s -i pun -o floare, Ori s se purifice, Nici s-aprind -o lumânare, Ci ca s -l verifice.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

60

Anul X, nr. 6(106)/2019

Philip TUDORA (Anglia)

ALBERT ALBERT WEISGERBER WEISGERBER

Albert Weisgerber - Autoportret Albert Weisgerber (n. 21 aprilie 1878, St. Ingbert, Germania - d.

10 mai 1915, Fromelles, Fran a) a fost un pictor i grafician german.

Stilul lui Weisgerber se înscrie între impresionismul german i

începutul expresionismului.

Weisgerber a fost fiul unui brutar din St. Ingbert. Dup ce a terminat cu succes coala de meserii, între 1891 i 1894, în Kaiserslautern, începe în 1894 ucenicia ca pictor decorator în Frankfurt pe Main.

Din 1894 pân în 1897 frecventeaz coala de art din München, apoi studiaz între 1897 i 1901 la Academia de Arte Frumoase din München, la început cu Gabriel Hackl i mai târziu cu Franz von Stuck.

Din 1897 lucreaz ca desenator pentru revista Die Jugend. În timpul studiului îi cunoa te pe Hans Purrmann, Paul Klee, Wassily Kandinsky, Willi Geiger, Hermann Haller, Max Slevogt i Gino von Finetti, cu care va lega o prietenie pe tot parcursul vie ii. În anul 1898 a fondat, împreun cu prietenii, asocia ia Sturmfackel. În 1902 î i face serviciul militar la München. În urm torul an se opre te frecvent în St. Ingbert, unde lucreaz la seria Biergarten-Bildern, în care se confrunt cu impresioni tii francezi. În c torii, printre care la Paris, a v zut lucr ri ale impresioni tilor i a ale altor arti ti importan i i a cunoscut printre al ii pe Henri Matisse. În timpul Primului R zboi Mondial, Weisgerber a fost locotenent în armata german .

A murit pe Frontul de Vest lâng Lille pe 10 mai 1915.

(Sursa: Wikipedia)

Albert Weisgerber - Peisaj alpin la Tirolul de Sud