Constelatii diamantine, nr 11 (123) / 2020

Per aspera ad astra

Constela\ii Constela\ii diamantine diamantine Revist# de cultur# universal# editat# sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni [i a Uniunii Ziari[tilor Profesioni[ti din Rom@nia

Anul XI, Nr. 11 (123) Noiembrie 2020

Semneaz : Emilia Amariei Vasile Bogrea Cristina Botîlc Mihai Caba Liviu Chiscop Livia Ciuperc Doina Dr gu Vasile Filip Gheorghe I. Gheorghe Lidia Grosu Nicolae Mare Daniel Marian Tudor Nedelcea Janet Nic Drago Niculescu Ion N. Oprea George Petrovai Ionel Popa Liliana Popa Ion Popescu-Br diceni Silviu Doina Popescu Vavila Popovici Elis Râpeanu Melania Rusu Caragioiu Florentin Smarandache Mircea tef nescu Philip Tudora Al. Florin ene Ionu ene Titina Nica ene Simona Diana îru Ciprian Vestemean

Louis Aston Knight - Vene ia

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

2

Constela\ii diamantine

Sumar Al. Florin ene, Scriitorul, artistul i ziaristul sunt creatori universali ce fixeaz în operele lor ceva din perfec iunea universului ............p.3 Ionel Popa, Camil Petrescu - Un om între oameni ..........................................................pp.4-11 Tudor Nedelcea, Un veac f Alexandru Macedonski ..............................................pp.12-16 Livia Ciuperc , Întru neuitare: Alexandru Macedonski ......................................................p.17 Vavila Popovici, Filozofia, Religia, tiin a, Politica - Leibniz (XVIII) ........................pp.18-20 Drago Niculescu, Nae Ionescu i coala sa (VIII) - Mihail Sebastian ........................pp.21-23 Florentin Smarandache, Poeme ....................p.23 Nicolae Mare , Tudor Vianu i Blaga ...pp.24-30 Ion Popescu-Br diceni, Proza lui Mircea rt rescu în orizontul de a teptare al lecturilor literare ale copil riei ....................pp.31-33 Mihai Caba, Rafinamentul criticii de art Petru Comarnescu ....................................pp.34,35 Elis Râpeanu, Luceaf rul care a coborât din cerurile poeziei eminesciene i s-a oprit pe un deal .............................................................pp.36-38 Melania Rusu Caragioiu, Poeme ..................p.38 Doina Dr gu , Prin Satul Global ..................p.39 Janet Nic , Dizerta ie pentru inim i literatur ...........................................................p.40 Liviu Chiscop, Mitologie i poezie ......pp.41-43 Ionu ene, Poeme ...........................................p.43 Daniel Marian, Carte despre fericirea la îndemân ...........................................................p.44 Vasile Filip, Destinul - timpul, gândurile, faptele... ..............................................................p.45 Ion N. Oprea, Cherchez la Femme! - despre iubirile lui Blaga .....................................pp.46-49 Titina Nica ene, Poeme ................................p.49 George Petrovai, De profundis, impresionanta carte a lui Oscar Wilde despre transfigurarea sa .........................................................................p.50 Lidia Grosu, Poeme .........................................p.51 Silviu Doina Popescu, Amiaz pe mare ......p.52 Cristina Botîlc , Poeme .................................p.53 Ciprian Vestemean, Poeme ............................p.54 Liliana Popa, Poeme ........................................p.55 Simona Diana îru, Poeme ...........................p.55 Emilia Amariei, Poeme ...................................p.56 Mircea tef nescu, Uniunea Compozitorilor i Muzicologilor din România - moment aniversar .........................................................................p.57,58 Gheorghe I. Gheorghe, Constela ii epigramatice .................................................................p.59 Vasile Bogrea, Constela ii epigramatice ....p.59 Philip Tudora, Pic tur de pictur ..............p.60

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Revist de cultur universal Fondat la Craiova, în septembrie 2010 - apare lunar Redactor- ef: DOINA DR GU Secretar general de redac ie: JANET NIC Redactori literari: IULIAN CHIVU LIVIA CIUPERC DANIEL MARIAN BEATRICE SILVIA SORESCU Redactor artistic: PHILIP TUDORA (UK)

Redactori asocia i: - Prof. univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE, SUA, scriitor, matematician, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. CRISTIAN PETRU B LAN, SUA, scriitor, pictor, sculptor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. univ. dr. VIOREL ROMAN, Germania, scriitor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Anglia, scriitor bilingv, critic literar, traduc tor, membru al Uniunii Scriitorilor din România i al Royal Society of Literature UK - Prof. dr. GALINA MARTEA, Olanda, poet, prozator, jurnalist, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. LIDIA GON A GROSU, R. Moldova, poet, prozator, jurnalist, secretar tiin ific al Senatului USM Responsabilitatea privind con inutul materialelor publicate în revista Constela ii diamantine apar ine strict autorului care semneaz textul.

Materialele se pot trimite la adresele: constelatiidiamantine1@gmail.com const.diamantine@gmail.com revista.constelatiidiamantine@gmail.com

Fondatori: Doina Dr gu , Janet Nic , N.N. Negulescu, Al. Florin ene

ISSN 2069 – 0657 Adresa redac iei: Cartier L pu , Bd. Decebal, bl. S2, ap. 13, Craiova, Dolj, România, cod: 200440

Ilustra ia revistei: Louis Aston Knight

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

3

Scriitorul, artistul ]i ziaristul sunt creatori universali ce fixeaz[ @n operele lor ceva din perfec\iunea universului În fa a marilor capodopere ale genului uman, nu sim mântul de dependen servil este cel care ne frapeaz , ci sentimental libert ii, iar la ziari ti exponentul adev rului i al lipsei a oric rei constrângeri în realizarea dorin elor proprii, asociat c-un puternic sim mânt al naturii i al m re iei omului în fa a acesteia. Marilio Ficino considera omul ca un artist universal, un Dumnezeu pe p mânt - Deus in Terris -, care fixeaz în operele sale ceva din perfec iunea universului i numai în chip antropomorfic i se atribuie „operei divinit ii” caracterele unei opere de art .

Conceptul de crea ie nu s-a desprins din doctrina religioas creaionist , cum doresc materiali tii. A recunoa te c valoarea implic necesarmente raportarea la uman înseamn o împletire a crea ionismului teologic cu crea ia uman . Exist o concep ie a oamenilor care spun c talentul este un dar dat de Dumnezeu, din celula primordial aflat în creierul uman, ajuns prin milenii din ciorba oceanului unde a ap rut prima celul vie.

Despre anacronismul persoanelor religioase în contextul modernit ii s-au spus multe lucruri, dar componenta retrograd a fiin ei lor (repet, strict în contextul modernit ii i, pe cale de consecin , al post-modernit ii) poate fi în eleas pe baza unei distinc ii esen iale de ordin binomial. Mircea Eliade spunea c exist o diferen insurmontabil în conceptualizarea timpului în societ ile primitive i în societ ile occidentale categoric desacralizate.

Efortul de a da un fundament laic- tiin ific conceptului de crea ie trebuie s aib ca punct de plecare teza dup care crea ia nu înseamn producerea din nimic a ceva absolut nou, care n-a preexistat în nici un fel i sub nici o form (ceea ce ar echivala cu o discontinuitate total în istoria culturii), ci descoperirea unor posibilit i pe care realitatea le con ine într-o form latent i realizarea lor la scar uman .

Dac , pentru omul modern, occidental, timpul se prezint omogen, „unitar”, pentru omul societ ilor tradi ionale, el este eterogen, este por ionat, exist „timp sacru i timp profan”, „timp comprimat i timp diluat”, „timp fast i timp nefast” etc. Diferen a major se poate înscrie în binomul problematic „timp sacru - durat profan ”. Pentru un exponent al unei societ i primitive, transformarea duratei profane în timp sacru este mai u or de îndeplinit având în vedere „deschiderea” pe care un primitiv o are, comparativ cu un modern. Deschiderea aceasta se refer la timpul religios. Timpul religios este deosebit calitativ de timpul duratei obi nuite, astfel încât participan ii la ritual poat primi confirmarea unei contemporaneit i cu „începuturile”.

Este, prin urmare, vorba de o metamorfozare a datelor realit ii pe temeiul legilor acesteia, dar i a intereselor societ ii sau clasei respective, în conformitate cu cerin ele sociale mai generale, precum i cu aspira iile i particularit ile subiective ale creatorului.

Repeti a este caracteristica principal a timpului ritualic. Prezentul etern face posibil eliminarea prin suspendare a timpului istoric prin

faptul c este „locul” viziunii beatifice a începuturilor. Timpul originilor este, cu alte cuvinte, timpul cosmogoniei, când toate au fost aduse la existen . Acest timp cosmogonic sluje te drept model tuturor timpurilor sacre.

Timpul sacru nu este altceva decât eternitatea. El este mereu recuperabil i mereu actual prin caracterul lui repetitiv. Ritualurile i rb torile care reclam un timp anumit pentru s vâr ire sunt parte a dorin ei de prezent etern. Relativ la aceast dorin a lui Homo religiosus, mentalitatea primitiv face ca reduc ia timpului profan la o istoricitatate, lipsit de importan a unor evenimente majore, s fie deosebit de pregnant .

Exist în crea ia uman incon tientul eului activ. Dup Kant, ra iunea este creatoare i ea se exprim în aceast calitate atât în legile morale, care conduc via a omului care este scriitor, ziarist, artist plastic, cât i în legile fenomenelor. Ra iunea este universal i unic .

Ra iunea artistului-creator î i g se te principiile în ea îns i i î i construie te prin ea îns i concep ia despre univers. În cunoa tere, proces necesar jurnalistului, exist , într-adev r, un subiect cunosc tor i un obiect care este de cunoscut, dar aceast rela ie între doi termeni apare în planul con tiin ei ziaristului; acela i lucru, luat în sine i deta at de condi iile psihologice ale cunoa terii, este îns unic (nu dublu). În acest context, exist incon tientul spiritului universal. Schelling sus ine c nu exist decât o singur solu ie: s se admit c acela i spirit anim lumea i con tiin a, i atunci contradic ia dintre ele dispare. Acest spirit se manifest în natur în mod incon tient i în noi în mod con tient. Activitatea originar este, a adar, simultan contien i incon tient sau, în al i termini i în alt plan, ea are o finalitate i un mecanism. Incon tientul etern este fundamental armoniei dintre subiectiv i obiectiv, care nu se realizeaz niciodat în întregime, ci etern. Acest Incon tient absolut este tocmai ra iunea absolut .

Incon tientul se manifest fundamental în dou activit i care sunt natura i con tiin a. La scriitor, la jurnalistul de reportaje literare, la artistul plastic incon tientul este chiar activitatea spiritual care se desf oar dup legile ei interne i care are ca manifest ri de baz voin a i reprezentarea. Incon tientul spiritual st la originea descoperirilor geniale care, a a cum spune Hertman, sunt rezultatul unei „ilumina ii incon tiente” sau al unei „digestii surde a ideilor”.

Incon tientul corporal i incon tientul spiritual formeaz împreun „sufletul individual”, definit în consecin ca totalitate incon tient .

Varietatea talentelor umane pe care le descoperim la ziari ti, scriitori, arti ti plastici etc. este mai curând o consecin a diviziunii muncii decât o cauz a ei. Ce este în definitiv talentul, se întreab J. Second în Le probleme du genie, 1930, p.49-58 dac nu o medie mobil între în imea inaccesibil a geniului i puterea care se ascunde în oricare din noi, dar care este prea slab pentru o crea ie adev rat .

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

4

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Ionel POPA

Camil Petrescu, Un om î@ntre oameni Într-un interviu din 1954, Camil Petrescu ofer informa ii despre geneza romanului Un om între oameni: „În februarie 1948 am fost întrebat dac vreau s scriu o pies despre B lcescu, despre personalitatea sa [...]. Peste un an am fost solicitat s scriu un scenariu de film despre B lcescu [...].Am scris deci un scenariu nu schimbând piesa în liniile ei constitutive, ci îmbog ind-o cu materialul l sat deoparte, am amplificat-o. Dar s-a întâmplat acela i lucru ca i în pies : cadrul scenariului s-a dovedit i el prea mic pentru bog ia de fapte pe care o ofereau sugestiile istoriei [...]. Vorbesc de materialul viu, de eflorescen a de fapte, de dramatismul specific acestei epoci de rede teptare politic , social i cultural a poporului român. Mii i mii de pagini din care urma s extrag materialul necesar construirii, trebuia citite cu aten ie, confruntate necontenit i re inute în m sura în care interesa esen a lucr rii. Apare imperios o grea problem a «limit rii»! i am trecut astfel la roman.”1 Am recitit romanul în edi ia princeps (vol. 1, 1954, 667 p.; vol.2, 1955, 718 p.; vol.3 (neterminat), 1957, 658 p.) din care am excerptat citatele.

Un om între oameni, pu in citit i comentat dup trecerea primului val de entuziasm, mai mult în cheie proletcultist , a fost dat uit rii. Iat dou mostre de comentariu proletcultist în care criteriul estetic este înlocuit de cel ideologic, exprimat în limba de lemn care-i era specific: „Un om între oameni marcheaz o evolu ie sensibil a scrisului lui Camil Petrescu, ridicarea autorului pe treapta unei concep ii superioare. Autorul nu ne-ar fi putut da acest roman înainte de eliberare, în anii când a scris Danton sau Despre noocra ia necesar . Numai însuirea materialismului istoric face posibil reflectarea consecvent realist a vie ii, sesizarea raportului real dintre for ele sociale, a pozi iei i ro-

lului fiec reia în desf urarea istoriei, în elegerea just a atitudinii unor clase, partide i personalit i [...]. Chiar dezaprobând lupta clasei muncitoare, Camil Petrescu n-a reu it înainte de eliberare, s în eleag , în general, rolul hot râtor al maselor în istorie, iar Danton, eroul ce d numele piesei e prezent în opozi ie cu Robespiere - ca o figur central , geniu al revolu iei, tr darea lui fiind elogiat ca act de în elepciune politic . Poporul e absent în Danton, aducându-se în schimb pe scen un grup de palavragii ce pretind c «noi suntem poporul»”2 În parantez fie zis, D. Micu dându- i p rerea asupra dramei Danton dovad de dou mari caren e de cultur i inteligen critic : 1. nu cunoa te filosofia i concep ia literar a scriitorului; 2. nu cunoa te situa ia din Fran a, premerg toare revolu iei i, implicit,nu cunoa te Revolu ia Francez . Dar, s continu m citatul: „Lucrurile stau cu des vâr ire altfel în Un om între oameni (ca i în drama lcescu), aici for ele motrice ale revolu iei fiind zugr vite în conformitate cu adev rul, în lumina celei mai înaintate concep ii istorice [nu în lumina documentului istoric?]. Rolul maselor e subliniat cu putere, iar caracterul diferi ilor lideri ai revolu iei e diferit în func ie de atitudinea fa de aspira iile supreme ale poporului, fa de cerin ele dezvolt rii social-istorice.

Figura luminoas a romanului e revolu ionarul consecvent, neab tut din drumul s u, iacobinul revolu iei noastre burghezo-democratice, Nicolae B lcescu, iar nu unul din oportuni tii doritor, asemeni lui Danton, în Fran a, sau Eliade R dulescu la noi, s opreasc la jum tate sau la mai pu in de jum tate de drum revolu ia.”3 În romanul s u istoric, în mod firesc, Camil Petrescu a avut de rezolvat problema complex , i dificil artistic, a rela iei dintre personalitate i istorie. Despre cum a rezolvat scriitorul problema, arat B. Elvin, mult mai doct decât D. Micu:

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

„Dac mai în toate paginile lui Camil Petrescu rela iile istoriei cu cele ale destinului individual constituie o problem , r spunsurile pe care le-a dat scriitorul sânt diferite i ele marcheaz un progres al c rui punct culminant este B lcescu. O gândire profund este, printre altele, o gândire în devenire i care îmbr eaz experien a unei vie i. Sub acest raport opera lui Camil Petrescu nu ne dezam ge te. Scriitorul a str tut o evolu ie urc toare [...]”4 Lumini a de la cap tul tunelului a devenit flac izb vitoare gra ie descoperirii i însu irii filosofiei (sic!) marxist-leniniste! S urm rim mai departe înaltele aprecieri ale criticului-filosof: „B lcescu [spre deosebire de Gelu Ruscanu ori tefan Gheorghidiu, critici ai regimului burghezo-mo ieresc] nu mai e un geniu solitar, h ruit de neîn elegerea lumii înconjur toare, predestinat s piar departe de mul ime. Revolu ia nu este a lui, e a acestei mul imi pe care o reprezint [...]. B lcescu e cel dintâi dintre eroii lui Camil Petrescu care nu se simte în fa a istoriei singur, dezarmat i inutil într-un val de via ce trece ostil sau nep tor pe lâng el, purtând lumea i mul imile c tre un el care nu este al s u. B lcescu e cel dintâi care nu se simte exilat în afara istoriei, gata s socoate universul pustiu, iar legile lui lipsite de sens sau în orice caz un etern izvor de scepticism. El rupe cu fatalul orgoliu de om singur. Are bucuria de a participa cu lupta, cu gândurile lui la o mi care care-l cuprinde i-l împline te [...]. i din alte puncte de vedere lcescu i Un om între oameni arat , datorit însu irii de c tre scriitor a concep iei marxist-leniniste, un progres decisiv în în elegerea istoriei.”5 Tare tenace i inteligent a fost Camil Petrescu de a reu it ca în doitrei ani, dup „eliberare”, s i însu easc filosofia (sic!) marxist-leninist , materialismul istoric i dialectic (probabil era simplist !), el care ani de zile a înv at filosofie. De la cine? Ia, de la ni te filosofi ca Platon, Kant, Bergson, Husserl.

Dup ace ti critici, valoarea romanului nu se datoreaz me te ugului artistic al scriitorului, ci însu irii „socialismului tiin ific”.

Dup conul de umbr de un deceniu, vine adev rata critic i, dând replica cuvenit celor cita i, pune în drepturi romanul istoric al lui Camil Petrescu. Sunt de re inut: Marian Popa, Camil Petrescu (1972), Eugen Simion, Camil Petrescu în vol. Scriitori români de azi (vol. 2, 1976), Irina Petra , Proza lui Camil Petrescu (1981). În studiul s u monografic, Camil Petrescu sau patosul lucidit ii (1975), Ovidiu Ghidirmic acord romanului patru pagini, dar la obiect, ca i pagina sintetic a lui Constantin M. Popa (Camil Petrescu - dioram cu personaj colectiv) din Clasici i moderni (antologie de microeseuri - 1987).

Un om între oameni, cu toat surpriza,nu este totu i o apari ie insolit în crea ia celui care a scris Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de r zboi i Patul lui Procust. Scriitorul a fost preocupat de istorie ca subiect literar. În 1935 scrie un mic articol-eseu (1 p.) Horia, o od închinat Marelui Mo , i o filipic „dragilor” împ ra i Maria Tereza i Joseph al II-lea. În 1934 public drama Danton, credem, cea mai important din literatura universal dup Moartea lui Danton (1834) de Georg Buchner. Scriitorul a fost interesat i de destinul tragic al lui Constantin Brâncoveanu. În vederea scrierii unei opere cu acest subiect (oscileaz între dram i roman) a adunat „sertare întregi” de material documentar, iar când a vizitat Edikule, celebra închisoare a sultanilor, schi eaz planul romanului. Romanul Un om între oameni e precedat de drama lcescu (1948) i de scenariul de film.

Surpriza vine din alt parte. Cine se a tepta ca teoreticianul i practicantul romanului modern s schimbe macazul epic i, dup Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de r zboi i Patul lui Procust, scrie un roman în canonul realismului clasic, renun ând la „autenticitate” i „substan ialism”, adoptând principiile pe care le-a ironizat în Noua structur i romanul lui Marcel Proust i în alte pagini din Teze i antiteze. Alt surpriz , dup cum arat Eugen Simion, ar fi faptul c

5

scriitorul face abuz de principiile realismului tradi ional, obiectiv i scientist. i totu i. Adoptând cerin ele acestui tip de roman, Camil Petrescu nu renun total la principiile sale moderne. De pild : pentru realizarea autenticit ii se folose te de tehnica „dosarului” i introduce în scenariul epic documentul (istoric, extrase din scrisori particulare, memorii), digresiuni, note de subsol. În realizarea marii fresce social-politice i culturale a societ ii din Principate, din prima jum tate a veacului XIX, scriitorul a avut dou modele majore: scoala de Liviu Rebreanu i zboi i pace de Lev Tolstoi. Pentru unele pagini ale romanului, izvor i model, au fost Dinicu Golescu cu Însemnare a c toriei mele, Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi i noi, Ion Ghica cu Scrisori c tre Vasile Alecsandri.

Nu e u or s scrii un roman istoric deoarece scriitorul trebuie s rezolve câteva probleme majore de con inut i ordin tehnic. „Mi se pare, spune Camil Petrescu în interviul amintit, c un roman istoric trebuie s g seasc modul de a unifica necesit ile epicului cu necesit ile adev rului istoric.”; scriitorul trebuie s creeze o „realitate secund , a c rei valoare e dat de gradul în care se oglinde te în ea realitatea originar .” Camil Petrescu se explic : „realitatea secund [...] este totu i o realitate concentrat pe liniile esen iale [...]. [e] nevoie deci de anumite l ri deoparte, de anumite contopiri de personaje, de modificarea unor date. Aici intervin necesit ile epicului, [altfel] s-ar fi pierdut esen a i a fi ajuns la un formalism istoricist i, în acela i timp, la pulverizare a vie ii epice.”6 Altfel spus, în felul acesta Camil Petrescu ob ine autenticitatea i substan ialismul operei literare.

O problem dificil o ridic alegerea drept subiect de roman, biografia omului de geniu. În mod sigur, f posedarea „deduc iei concrete” i a altor calit i scriitorice ti, un astfel de roman va fi, par ial sau total, un e ec. Aceast problem e atins de Camil Petrescu când afirm : „Un romancier poate inventa dar numai pe linia interioar a personajului, într-o cre tere arborescent i cu condi ia s nu fie contrazis de descoperirile de date ulterioare. Cu atât mai pu in el nu trebuie fie contrazis de datele cunoscute” (p.275). Un exemplu este Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu. În literatura universal sunt doar câteva realiz ri cu adev rat majore în care persoana cosemnat de istorie este cu adev rat personaj literar viabil estetic: amintim pe Napoleon din zboi i pace i pe tefan cel Mare din Fra ii Jderi de Mihail Sadoveanu. Consider m c lcescu lui Camil Petrescu este o reu it în acest sens.

O alt problem spinoas pentru romanul istoric este limba. Tenta ia arhaiz rii f discern mânt a limbajului, a regionalismelor, tenta ia pitorescului, de dragul pitorescului prin limbaj este mare i cu consecin e nefavorabile pentru inuta romanului. i apeten a pentru limba strict actual i hiperliterar este la fel de periculoas . Iat p rerea lui Camil Petrescu: „Cartea Un om între oameni a fost cu putin numai fiindc se bizuie pe o concep ie a limbii în literatur i în via a social .

Eu socot c este un decalaj între limba vorbit i cea scris nu numai cu privire la «limba literar » i cea «vorbit » în genere, a a cum se tie, ci acest decalaj este real chiar la acela i individ, între eul care scrie i eul care vorbe te. i ceea ce e mai caracteristic punctului meu de vedere este c limba vorbit i nu cea scris e limba operei de art . Ce vrea s spun aceast teorie pe care am formulat-o? Anume c poporul român n-a vorbit în trecut a a cum se crede în general, adic n-a vorbit nici limba bisericeasc , nici limba cronicarilor, nici limba scriitorilor contemporani epocii respective. El a vorbit i în 1500 limba pe care o vorbe te azi, mai pu in termenii noi introdu i. Cei care au scris a a cum tim, de pild cronicarii, vorbeau ei în i altfel de cum scriau, i asta trebuia s fie limba personajelor în realismul istoric. [...]. Deci limba de la 1848 nu este acea limb româneasc care apare din gazetele i chiar din majoritatea paginilor literare de atunci [...].Dar se pune întrebarea: Atunci care e? E cea vorbit azi, cu neologismele ulterioare

6

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

în minus. În Un om între oameni se vorbe te limba de azi, cu excep ia cuvintelor pe care le consider introduse dup 1848. [...].Evident, am strat caracterul epocii, am dat întocmai unele documente scrise: scrisori i articole ale epocii, c rora, bineîn eles, le-am p strat forma ini ial ” (p. 270-271). Pentru a reda caracterul epocii, scriitorul a p strat în limba romanului termeni referitori la rangurile boiere ti i func iile administrative, cei referitori la vestimenta ia boierilor i la produsele culinare de origine turco-oriental . i cu privire la psihologia personajului, romancierul are opinia sa: „Aici nu e loc pentru argumente istorice. Nimic din ceea ce ar putea aduce viitorul nu poate constitui un argument în aceast regiune de ardere i zbucium dialectic. E o regiune rezervat vederii scriitorului.

Care poate fi acceptat ori nu, fire te.” (p. 276).

Cu câteva mici sc ri, Camil Petrescu a rezolvat, în romanul s u istoric, cu bine toate aceste dificult i.

Având în vedere amploarea i suprafa a de cuprindere a reconstituirii, mul imea evenimentelor, faptelor i a personajelor, i faptul c desf urarea cronologic a nar rii având drept fir conduc tor biografia protagonistului i mersul revolu iei, care se suprapun, putem spune scriitorul, i de data aceasta, s-a dovedit un fin analist i un atent constructor al edificiului narativ.

De la prima fraz , incipitul romanului atrage aten ia cititorului, încât acesta se întreab de ce scriitorul î i „preduleaz ” ( erban Cioculescu) romanul cu evocarea mi rii lui Tudor Vladimirescu, când foarte simplu i firesc putea s porneasc romanul cu un moment din biografia viitorului erou, de pild , confruntarea fizic i ... moral a lui Nicu B lcescu, elev la Sf. Sava, cu derbedeul Sotea care teroriza mahalaua, pe elevii colii i pe m run ii negustori care vindeau elevilor halvi , covrigi i alte „zaharicale”. R spunsul e simplu. Cu intui ia sa de mare scriitor, Camil Petrescu fructific literar o idee a istoricului Nicolae B lcescu: continuitatea istoric ; revolu ia de la 1848 este preg tit de mi carea lui Vladimirescu i de alte evenimente anterioare anului revolu ionar.

Apoi destinul i imaginea conduc torului pandurilor are „coresponden e” în nara iunea romanului. Imaginea lui Tudor Vladimirescu a mas în memoria oamenilor, unii (boierii) cu amintirea fugii de frica „zaverei”, al ii nu au în eles mi carea condus de el, dar cei mai mul i au r mas cu spiritul revoltei. Iat o secven semnificativ : într-o discu ie între rani, Ion al lui Firu este mânios pe Vladimirescu, considerându-l vinovat pentru represaliile ce au urmat, e mânios pe pandur pentru c fratele mai mic, Toma, l-a urmat l sând acas „nevast tân cu plod în burt ”. Preotul Gheorghe intervine revoltat în discu ia cons tenilor s i apostrofându-i: „îi t ie vorba [lui Ion] popa Gheorghe, care ascultase încremenit cuvintele lui de ocar i blestem... Stacojiu era de felul lui, ro cat îi era barba cam rar , dar acum i ochii îi erau ro ii de sup rare.

- Nu v e ru ine, m , s vorbi i a a? Cum, m ... dup sute de ani sa în at un om i la voi s v mântuie de clac ... A ridicat din pulberea tic lo iei p cei obidi i i i-a f cut s se simt oameni, dup chipul i asem narea lui Dumnezeu... Oameni care pot s cear socoteal altora care v d în ei vite de povar . i pentru c a pierit, vândut de cei sminti i i r i, voi v lep da i de el? Voi, pentru izbânda c rora a îmbr cat ma a mor ii? ...” ( vol. 1, p. 106).

Parc vorbe te revolu ionarul B lcescu.

Romanul începe cu relatarea fugii boierilor, în iarna lui 1821, de teama revolu iei lui Vladimirescu. Printre fugari se afl i familia pitarului Petrescu de la B lce ti. Pit reasa Zinca ine în bra e pe Nicolache, fiul cel mic, de doi ani: „Toate le tia pit reasa Zinca Petrescu de la B lce ti.

Numai una, zice naratorul omniscient, n-ar fi putut s-o tie, c ci nimeni n-ar fi putut b nui atunci asta. Anume c însu i b ie elul acela negricios, micu i cu ochii gânditori [...] pe care îl inea lipit de mijlocul ei, e cel care, peste dou zeci i apte de ani, va sl vi i va duce mai departe, în

Anul XI, nr. 11(123)/2020

fruntea poporului, tocmai revolu ia lui Tudor Vladimirescu, de care fug acum to i însp imânta i” (vol. 1, p. 16). În primul capitol întâlnim i o scen cu putere de premoni ie: opintirea ranilor de la Vadul R u pentru a scoate o tr sur împotmolit în noroaie, în care, printre al ii, se afl i tân rul Nicolae B lcescu.

Un om între oameni are o structur reticular , o structur construit simfonic. Temele i motivele sunt rând pe rând aduse în prim-planul scenariului epic, sunt intersectate, apoi p site i din nou reluate i armonizate în func ie de „necesit ile epice” i ideologice ale romanului.7 erban Cioculescu vorbea chiar de tehnica contrapunctului.

Romanul are o structur formal de suprafa . Textul e organizat în trei volume, fiecare în „c i”, la rândul lor în capitole din mai multe secven e, în interiorul c rora sunt introduse digresiuni istorice i culturale la care se adaug i note de subsol. Titlurile capitolelor, în nuditatea lor lingvistic , par banale i totu i sunt pertinente i expresive în exprimarea unui adev r istoric, social, politic ori de ordin caracterial, iar uneori fac trimiteri la mediul cultural. Iat câteva exemple alese aleatoriu: Fuga din fa a revolu iei, Fl i i fete la furc rie, Pleac un zapciu, vine altul, Întâmpl ri de la Sf. Sava, La Mânjina, Negustorul i boierul, Cantacuzino la Faud, Ard iar Bucure tii, Negustorii i mitropolitul, Solul englez.

Structura de adâncime a romanului are mai multe paliere, strâns rela ionate. Un prim palier este cel social: satul, Bucure ti ca a ezare urban , categoriile sociale cu stratific rile lor ( nimea, boierimea, negustorimea, lucr torii, intelectualitatea. Un al doilea palier este cel ideologic-politic al preg tirii i desf ur rii revolu iei. Rela ionarea acestor paliere i comunicarea între ele se face prin biografia lui B lcescu, care se suprapune pe mersul revolu iei, i prin unele personaje care circul dint-un mediu în altul, cum este Toma pandurul. În unitatea lor, cele dou paliere se dezvolt , dup vorba romancierului, într-o „cre tere arborescent ”.În felul acesta scriitorul realizeaz o mare construc ie baroc , afirm Eugen Simion. Noi am spune, o construc ie... fluvial . Oricum am lua-o, construc ia narativ este o vast i complex fresc (fie admis nuan a de pleonasm a sintagmei) a societ ii din Principate din prima jum tate a secolului XIX. O men iune referitoare la palierul social: puse cap la cap secven ele despre sat i via a cl ca ilor de pe mo iile boierilor, temni e din care nu po i evada, dau un „roman rural” (Irina Petra ): „Medelioglu [boierul de la Vadu R u] era i el de aceia i p rere, ca mai to i boierii, c ranul trebuie s fie p truns pân în adâncul fiin ei lui de team fa de st pânul mo iei... S devie [...] o unealt necuget toare... [...] care s primeasc orice m sur f s crâcneasc , s îndeplineasc orice porunc s gândeasc , dintr-o dat , ca de spaima mor ii... ranul trebuie crescut nu ca om, ci ca o specie aparte, c reia respectul fa de boier trebuie s -i intre în sânge din tat în fiu i din genera ie în genera ie...

Aceast impunere a «semnelor exterioare» nu era o toan individual , ci o str veche politic de cast . Trebuia ca supunerea, cu reflexele ei, devin la s tean, la cei de jos, o a doua natur ... Nu ca s -i fac lui pe plac, ci fiindc era p truns de adev rul c numai a a putea înt ri o clas , aleas cum se socotea ea, dar atât de pu in numeroas , care st pânea totul i inea un popor în robie” (vol. 1, p. 32). Punând în parantez cronologia literar i urmând pe cea a istoriei, putem spune Ilie Rogojinaru, arenda ul din R scoala lui Rebreanu, este urma al boierului Medelioglu.

Observa iile despre starea social a ranului sunt completate cu cele privitoare la via a lui spiritual . În acest scop, scriitorul înseriaz în paginile respective povestea de iubire a cuplului Sultana-Miai, o iubire p tima care d râm toate obstacolele i cutumele realit ii sociale. Povestea de iubire a celor doi are putere de simbol al vitalit ii i de simbol al revoltei împotriva tuturor nedrept ilor care se pun în calea fericirii. Ca orice poveste de iubire p tima , a a cum e cântat

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

în doine i balade, se sfâr te cumplit: unul din ei piere (b rbatul), iar cel lalt (femeia) tr ie te cu dorul, cu mortul în suflet. Cei doi sunt eroi de balad i doin popular (autorul a introdus în text multe texte de poezie popular i în subsolul pagini o mic diserta ie despre poezia popular ). În acela i registru, de mare poezie a iubirii, este surprins dragostea dintre Licsandru i Licsandra (aten ie la nume!).

Dac în Ultima noapte... i Patul lui Procust ori drama Act vene ian scriitorul mai mult filosofa pe tema erosului, în ultimul s u roman, ca dup o ascez , î i elibereaz imagina ia i sim urile i scrie pagini de înalt poezie erotic .

Ritmul nara iunii difer de la volum la volum, e ascendent, în func ie de materia prim metamorfozat în scenariu epic. În primul volum nara iunea are o cre tere lent , de acumulare, motivat de scopul surprinderii, prin descrip ii, a imaginii totale a st rilor de lucruri premertoare revolu iei, cu accentul pe realitatea satului. Când ac iunea se mut în Bucure ti scenariul epic ia amploare i mobilitate prin diversificarea mediilor pe care scriitorul se str duie te s le cuprind . Suntem purta i rapid dintr-un mediu în altul, din spa iul exterior al ora ului, la spa iul interior al caselor, conacelor i magazinelor, suntem purta i prin mediile culturale i boema arti tilor, cât exist la acea vreme. Din cate, din când în când, ritmul este „împiedicat”. Evadând din timpul nara iunii, romancierul deschide paranteze în care face istoricul unor institu ii i fapte culturale ( coala Sf. Sava, Societatea literar cu „soaretele” ei, reviste - Magazin istoric pentru Dacia), descrie cu lux de am nunte unele edificii. A a sunt paginile în care, prin vocea lui Ion Câmpineanu, descrie analitic palatul lui Bibescu ar tând mixtura gust a diferitelor stiluri arhitectonice. Alte digresiuni sunt adev rate aparteuri despre istorie, despre revolu ie, atribuite lui B lcescu.

Totu i, unele digresiuni trezesc interesul prin ceea ce con in i frumuse ea lor în sine. A a este istoria neamului lui F erotu. Str mo ii, aromâni din Bitolia, au venit în Transilvania, dup 1700, unde au ajuns ciobani vesti i în M rginimea Sibiului - i negustori în Cetatea de pe Cibin. Unii din ciobani au trecut mun ii i au r mas în ara Româneasc .

Toader F erotu, un urma al acestor baci, dup o via plin de peripe ii, mai mult nefaste, decât faste, i-a întemeiat familie i s-a înmul it pân la dimensiunile unui neam, care va participa la revolu ie.

Trebuie remarcat i capitolul La Mânjina (vol. 1), astfel construit i introdus în scenariul epic, încât s fie o uvertur pentru un eveniment din viitor - Unirea: „La Mânjina, în sus de Gala i i nu departe de Prut, la mo ia lui Costache Negri, este în fiecare an la dou zeci i unu mai, de sfin ii Constantin i Elena, o petrecere pentru care se fac preg tiri nu numai în toat Moldova, ci i în ara Româneasc , în Ardeal i în Bucovina. Toat floarea intelectualit ii române ti se adun pentru câteva zile la conacul de la Mânjina, nu numai ca s s rb toreasc onomastica amfitrionului i a surorii sale Elena, dar i ca s puie la cale viitorul poporului român” (vol. 1, p. 432). În volumele 2 i 3, despre mersul revolu iei, ritmul se accelereaz pân la dramatic, episoadele, unele chiar aventuroase, se succed rapid, se înmul esc deplas rile în spa iu i suntem purta i prin toat ara, la Instambul, în Transilvania i Ungaria; se înmul esc scenele cu mul imea ridicat la lupt . În volumul trei unele capitole cuprind secven e scurte, „nervoase” (vezi cartea a doua), iar spre final sunt treceri bru te de la un capitol la altul, unele secven e chiar neterminate. Acest ultim aspect dezv luie o grab a scriitorului. S fie un semn, o presim ire?

Moartea nea teptat a scriitorului las volumul neterminat. În „saga revolu iei” (E. Simion) circul i ac ioneaz câteva zeci de personaje reale i fictive, nominalizate sau ca personaj colectiv. Romancierul realizeaz o întreag tipologie uman . Personajele ilustreaz psihologia, caracterul i morala categoriei sociale c reia îi apar in.

Portretele sunt realizate prin multiplicarea unei scheme, dar printr-un detaliu fizionomic, temperamental sau am nunt vestimentar ori de

7

vorbire, personajul e individualizat. Momentul epic determin prezen a personajului, acesta fiind de prim-plan, plan secund ori de instantaneu.

Portretele personajelor active în preg tirea i mersul revolu iei sunt reluate la anumite intervale temporale aducându-li-se noi complet ri portretistice.

De la schi la portret, Camil Petrescu se dovede te un bun portretist. Figurile boierilor Vulpe, B l-Ceaurescu, Cantacuzino, B cescu, al turate dau o fotografie de familie. În grade diferite, de la foarte în sus (!) ilustreaz cruzimea i l comia. To i sunt perfizi, uneltitori, agresivi i orgolio i, gata în orice moment s i tr deze ara. Via a lor privat se reduce la jocul de c i cu poturi exorbitante de galbeni, de mo ii cu sate întregi de cl ca i; la „întâlniri” boierii se osp teaz , beau cafele, trag din narghilea, bârfesc i uneltesc. O figur bizar este boierul Medelioglu de la Vadul R u. Acesta e de o cruzime f margini (de alt fel nu se deosebe te de ceilal i boieri) i de o surprinz toare sub irime intelectual (cite te literatur francez - Chateaubriand, Lamartin, Doamna Stael) i e meloman. Pe tân rul igan B nic , un excep ional cânt re la vioar , îl ine rob, refuzând orice cerere de eliberare, pentru a cânta numai pentru el. Disperat tân rul artist î i pune cap t zilelor. La înmormântarea lui, boierul e ucis cu o lovitur de baros de fierarul Mustea, tat l lui B nic . Figura bizar a acestui boier e o mostr a hido eniei marii boierimi turcite. În paginile despre aceast boierime, scriitorul introduce o consemnare a pictorului Baraba chemat de marele vornic pentru a-i face portretul: „V zându-i, de-abia ne-am putut ine râsul. Intrând în odaia lui, unde am v zut vreo zece boieri fumând din ni te ciubuce lungi, îns ezând fiecare cu cilindrele pe cap i cu aripile fracului t lite pe du umelele od ii. Cantacuzino însu i ede pe canapea, îns ceilal i boieri le venea mai bine s stea pe podea, cu picioarele încruci ate...

Se bea dintr-un singur pahar... Se lua erbet cu o singur linguri pentru toat lumea...” (vol. 2, p. 433). Romancierul folose te m rturia pictorului ungur pentru a pune în lumin grotescul imaginii: un amestec, noim , de turcisme i occidentalisme.

Din familia odio ilor boieri face i parte boieroaica Caliopi B lCeaurescu, cea cu „limba bifurcat ”, poreclit „logovipera”. Cu limba ei otr vitoare foarfec pe toat lumea. Imitând vestimenta ia i mersul Mariei Antoaneta, devine ridicol .

Galeria cu aceste figuri e completat cu portretele tr torilor care au arestat „guvernul vremelnicesc” al revolu iei: ofi erii Odobescu, Solomon, Locusteanu. Portretul lor prinde contur prin notarea „ inutei milit reasc ” a unor gesturi, vorbe i fapte. Lui Odobescu îi dezv luie orgoliul, trufia i permanenta „crispare de fiar ”: „Înalt, cam ciol nos, cu capul trufa , pe umerii largi i drep i [...]. Are ochii mari cu sprâncene lungi i oarecum groase. F lcile îi sânt late i cu ghemotoace de mu chi pe maxilar, gura e strâns energic sub musta a castanie.” (vol.2, p.562) Peste câteva pagini e reluat portretizarea printr-o coborâre în biografia personajului, subliniindu-i caracterul. Fiind prea ampl , re inem doar câteva fraze: „Soldat pân în m duva oaselor, Odobescu respecta cu sfin enie însu irile sold ti, care lui i se p rea de c petenie: disciplina oarb a subordona ilor [...]. De aceea el vedea cu putin o adev rat armat numai sub un regim autocrat, cunoscut de el [...] a a cum i se întâmplase în armata arist [...]. Odobescu nu avea imagina ia ca s i închipuie o lume nou .[...] Revolu ia Francez îl dezgusta” (vol. 2, p.

555-556) Colonelul Solomon e un „vulpoi”, iar la strâmtoare e „jalnic”.

Maiorul L custeanu e un amestec de arogan i afectare milit reasc .

Muste te de ur împotriva lui B lcescu.

Din portretul de familie al tr torilor revolu iei nu putea lipsi un alt personaj odios: mitropolitul Neofit: „E uscat i slab, cu o barb nu prea lung , rar i ascu it , [...] Are fruntea mic , încre it . Peste giubeaua de atlaz negru, cu mâneci foarte largi, poart pe piept patru mari

8

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

decora ii înstelate. Un cordon mare la gât, de care atârn crucea b tut cu briliante. Camilafca neagr , care cade de la culon pe umeri cu marginile brodate cu aur, îi face capul i mai mic. Cârja, aproape cât el, are ca mâner dou capete de câini cu gâturi lungi, întoarse ca un opt culcat. Între capetele câinilor o cruce mare cu rubine i smaralde”.

Chiar dac imaginea nu este o caricatur , în orice caz nu este una împ teasc -bizantin , a a cum o cer rangul bisericesc i tradi ia bisericii. Mitropolitul e lipsit de personalitate. Ca om i cap al bisericii ortodoxe române e insignifiant. Dar nu-i lipse te vanitatea. Ca mai to i membrii guvernului, în afar de Ar pil i Magheru, ura cu înver unare pe B lcescu „c ci se sim ea stingherit de inteligen a i arz toarea lui argumentare în consiliile ministeriale. Replicile lui agere îl speriau.” (vol. 2, p. 479) . În trufia sa de „prin al bisericii”, tot ceea ce nu-i era pe plac era considerat o jignire personal i o înc lcare a „sfintelor legi”. În mitropolit era „o abilitate fanariot ” venit de la Patriarhia aflat în inima Fanarului, unde a dospit sub „ocrotirea padi ahilor”.

Atitudinea critic a scriitorului e evident în câteva detalii portretistice: „uscat i slab”, „frunte îngust i încre it ”, „cârja [simbol de cap al bisericii] doar cât el”, „camilafca îi face capul i mai mic.”

Un personaj mereu prezent i „activ” este Eliade. Romancierului i s-a repro at „neîn eleasa aversiune” fa de personaj, având tendin a de a-l caricaturiza, „o mare personalitate a epocii” (E. Simion). O patim ideologic , afirm E. Simion, l-a împiedicat pe Camil Petrescu s vad complexitatea unei mari personalit i. Este greu de admis, mai afirm criticul, c personajul din Un om între oameni este tot una cu cel ce a scris Sbur torul. Eugen Simion uit sau n-a b gat de seam c romancierul face distinc ie între Eliade poetul i omul de cultur , pentru care are toat considera ia, i Eliade omul politic, postur în care este lamentabil, oportunist, demagog,vanitos. Nu întâmpl tor, de câte ori personajul apare în scen , scriitorul re ine acelea i detalii: profilul cezaric i mantaua alb i exprimarea emfatic , de demagogie mistic .

Pentru postura de om politic, cum s-a voit Eliade, scriitorul era îndrept it -l îmb ls meze în ridicol. Ca om politic, intelectualul Eliade e la dep rtare astronomic de intelectualul din noocra ia lui Camil Petrescu.

Nu numai Eliade gânde te i vorbe te precum Conu Leonida, Caavencu, Farfuridi (personajele lui Caragiale), ci i Ion Br tianu, C. A. Rosetti i al ii mai m run i. (Personajele lui Caragiale prin mediocritatea lor intelectual i moral duc în grotesc ideologia i demagogia unor pa opti ti precum cei pomeni i).

Ca personaje de roman, scriitorii i arti tii vremii sunt slab individualiza i. Al turi de ace tia , fugitiv, apar al i tineri, bonjuri tii, coli i în Apus. Ei sunt purt tori ai progresului. Prezen a lor întrege te imaginea momentului istoric. În schimb, scriitorul e un bun pictor al maselor în mi care. Dup lectur , scenele cu personajul colectiv (Adunarea de la Islaz unde se proclam Constitu ia, ridicarea bucure tenilor pentru eliberare guvernului arestat, lupta pentru ap rarea capitalei de asaltul trupelor turce ti de sub comanda lui Faud, scenele în care satele se înfrunt cu arn ii boierilor i cu deta amentele de turci) r mân în memoria cititorului.

Din aceste scene se desprind câteva figuri de lupt tori revolu ionari: Ana Ip tescu, Toma pandurul, t carul Herg , Dumitru, Mitru, Simion, Licsandru i Licsandra, F erotu, ofi erii pompieri Dinc i nescu i enigmaticul Teticu, nu altcineva decât Tulcotoiu, prietenul lui B lcescu din copil rie. Al turi de ei se afl dasc lii ardeleni în frunte cu în eleptul i cump tatul Axente Sever, cu elevii de la Sf. Sava. Golescu-Ar pil i Magheru, întruchip ri ai spiritului revolu iei i prieteniei, înso esc i sus in permanent pe B lcescu. To i cei aminti i sunt în felul lor multiplu de B lcescu. To i, parc , au coborât din baladele i doinele populare despre care scriitorul a scris elogios în paginile volumului întâi al romanului. În mul ime se disting familii: cea a lui Firu, a lui F erotu, a lui

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Herg . Acestea, prin componen , prin pozi ia social i ac iunile din timpul evenimentelor, primesc valoare de simbol al vitalit ii poporului i al aspira iei acestuia spre libertate i dreptate. „Într-adev r, Camil Petrescu este un foarte talentat pictor al feminit ii de orice vârst i condi ie, de la adolescente penibile, pân la femei tinere”.8 Personajul feminin prinde via i cap identitate numai sub privirea b rbatului. Numai el, sus ine scriitorul, are capacitatea de a descoperi feminitatea. Dup citirea romanului, multe chipuri feminine r mân pe retina cititorului.

Fata lui mo Tru , Nica (Sultana) este de o „frumuse e de se întreab lumea de unde? Oache i sprâncenat , cu trup sprinten i vânjos, ml dioas , p rea o erpoaic neagr . Cânta ca o c piat cântece de dragoste. Nici una din sat nu cânta ca ea” (vol. 1, p. 18). O alt frumuse e f seam n este Frusinica (Eufrosina) B l-Ceaurescu, viitoarea cânt rea de faim european . Inspirat, scriitorul îi face portretul, insist pe dramatismul biografiei.

Portretele feminine surprind personajul la diferite vârste i în situa ii diferite, fapt ce le confirm complexitatea i semnifica iile de dincolo de imaginea plastic . Elocvente sunt portretele Sult nic i i Frusinic i.

Sultana e natura în plin explozie vital ; Frusinica o sublimare spiritual a acestei naturi. Prin anumite aspecte ale comportamentului, cele dou feminine se revolt împotriva unor tabuuri morale (Sultana) sau împotriva nedrept ii i mizerie sociale, împotriva imoralit ii boierilor (Frusinica). Prin personajul Frusinica, talentata cânt rea i actri , Camil Petrescu r mâne credincios temei autorului: condi ia intelectualului/artistului. Tema e ilustrat i de destinul dramatic al violonistului B nic .

Un alt exemplu de frumuse e trupeasc i sufleteasc este Licsandra.

Iat-o sc ldându-se în râu: „Trupul ei b lan auriu aduna lumina care dea un soi de ging ie limpede unduirilor de gutuie ale sânilor voinici i coapselor pline.” Sunt de amintit „stolurile de puici i puicu e” din neamul lui Fer erotu (vol. 2, p. 79-104) În leg tur cu personajele feminine se impun dou remarci f de care în elegerea lor ar fi deficitar : toate aceste femei sunt foarte iub re e, sunt de neînfrânat în iubirea lor, dar niciodat Sultana, Ri a,, Maria nu stric familii, ele resping b rba ii însura i; i femeia i b rbatul iubit formeaz un cuplu care, sub pana scriitorului, cap multiple semnifica ii. În leg tur cu portretele personajelor mai e remarcat un aspect important: portretul b rbatului e sobru, tras în tu e viguroase; cel al femeii este senzual-poetic, trupul ei fiind perceput nu numai prin ochiul con tiin ei, cum a procedat, cu prec dere, înainte, ci i prin ochiul simurilor. Portretele sunt materializ ri ale frumosului.

Alte dou personaje feminine pe care cititorul le re ine sunt Ti a i Luxi a. Prin tot ceea ce face i gânde te, Ti a e o întrupare a iubirii fraterne. În leg tur cu fratele Ti ei subliniem urm torul aspect: ea insist tenace, apeleaz la tot felul de argumente, mai ales la cel al iubirii fiului pentru mam , ca Nicu s semneze cererea de gra iere c tre noul domnitor, nu doar în dorin a de a- i salva fratele condamnat ca urmare a implirii în complotul lui Filipescu, ci pentru ca, liber, Nicu s i poat elabora studiile istorice. Tot în acest scop, Ti a î i sacrific via a personal .

Luxi a Florescu, iubita lui B lcescu, e un model de putere i voin pe care numai iubirea le d . Ea î i st pâne te instinctele i orgoliul pe care le are orice femeie, renun la iubirea trupeasc l sându-l pe Nicu, liber în unica lui iubire m rturisit , c reia i-a închinat via a: România.

Problema artei portretului în Un om între oameni e complex i chiar dificil . I s-a repro at romancierului c portretele sunt create pe acela i calapod i astfel sunt schematice, insuficient individualizate.

Credem c nu e vorba atât de o caren , cât de inten ia scriitorului de a crea, în interiorul frescei, o tipologie uman , social i moral-caracterial : ranul, boierul, intelectualul, militarul; b rbatul, femeia;

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

feciorul, fata.

Acum ne putem întoarce în prima sal a pinacotecii pentru a vedea mai bine detaliile cartoanelor i pânzelor care îl înf eaz pe B lcescu la diferite vârste i în diferite situa ii: copil, elev, iuncher, încarcerat, la edin ele „guvernului vremelnicesc”, în Ungaria întâlnindu-se cu Kossuth, pe drumurile Transilvaniei pentru a se întâlni cu Avram Iancu.

Altfel spus, portretul lui B lcescu e realizat prin tehnica puzzle. Fiecare reluare amplific i întrege te tabloul precedent. În primul tablou impresioneaz „pruncul [care] st t cut”, cu ochii „gânditori” i „ageri”. Despre copil ria lui Nicolache se cunosc pu ine lucruri, a a c scriitorul pune la contribu ie „deduc ia” i anumite modele literare (povestirea lui Vasile Alecsandri - Vasile Porojan), Nicu lcescu (Scrisoarea lui Ion Ghica c tre Alecsandri). Copilului Nicolache nu-i plac basmele pe care i le spune coana Zinca. Nu-i plac nici pove tile despre rev rs rile de ape sau incendii pe care i le spune Tulcotoiu, prietenul s u mai mare. Tulcotoiu c tore te al turi de tat l s u care face negustorie cu cei de la munte. Într-o astfel de c torie, Nicolache î i înso te prietenul, cu care prilej ajunge pân aproape de cetatea Posada, de pe creasta muntelui. Lui Nicolache îi plac pove tile care sunt în atingere cu istoria rii. În contextul romanului, confruntarea fizic , din curtea colii de la Sf. Sava, dintre elevul Nicu B lcescu i Sotea, un derbedeu vl jgan ce teroriza mahalaua, pe elevi i pe micii vânz tori de halvi , covrigi i alte bun uri pentru elevi, are puternice valen e simbolice care iradiaz în roman: lupta dintre spiritul drept ii i al libert ii i cel al tiraniei, iar în plan filosofic, dintre spirit i materie. În conturarea personalit ii lui B lcescu, scriitorul surprinde cre terea de la revolta moral la con tiin a revolu ionar , de la aspira ia adolescentin la gândirea politic . Cunoa terea istoriei, inteligen a i profunzimea gândirii l-au dus pe B lcescu spre o filosofie a istoriei.

Din numeroasele reflec ii despre mersul istoriei, red m dou : „[...] întregul îl cunoa tem cu adev rat numai atunci când cunoa tem legile de schimbare ale societ ii omene ti i adev rurile statornicite asupra sufletului omenesc. Înv atul porne te adesea i de la frunz ca s afle despre ce copac e vorba, dar el, ca s tie ceva cu adev rat asupra durii, trebuie s cunoasc mai întâi cum e felul de a fi al spe ei acelui copac: (vol. 2, p. 417); „Am nuntele adeverite de întreg au foarte mult însemn tate. Ele la rândul lor lumineaz i întregesc întregul” (vol. 2, p. 417).

Auzind ce spune B lcescu, ai impresia c vorbe te din viitor un istoric de la Annales i Ecole pratique de Hontes Etudes.

Tenacitatea, consecven a, incoruptibilitatea, înver unarea împotriva compromisului, marea iubire pentru omul simplu (cl ca ul, lucr torul), pasiunea, pân la sacrificiu în tot ceea ce face, sunt însu iri care îi contureaz profilul moral, prin care cople te pe cei din jurul lui i fac din B lcescu un adev rat om între oameni.

Logica de fier, recurgerea la argumentul istoric, gândirea în perspectiv , fermitatea în sus inerea ideilor revolu iei îl pun într-o permanent opozi ie i contradic ie cu modera ii, oportuni tii, reac ionarii i tr torii revolu iei. Aceast realitate e exprimat sintetic de ceea ce spune Eliade: „bun b iat B lcescu sta... minunat... dar e un om imposibil... nu se poate lucra cu el”. Era considerat „demon al revolu iei”. lcescu a fost con tiin a cea mai înalt i lucid a revolu iei. El m rturise te: „Soarta mea e o soart pe care mi-am ales-o singur, în deplin libertate.” Era „înfiorat i lacom de timp”. Subtil analist, Camil Petrescu îi surprinde fr mânt rile morale i de con tiin .

Aceast tr ire total pentru revolu ie i anumite condi ii, împrejur ri ale momentului istoric au f cut ca marele vizionar istoric s aib i momente de naivitate. Cea mai mare naivitate, pentru care a consumat mult energie, a fost speran a c poate împ ca pe unguri i români în numele revolu iei. Or, revolu ia ungurilor i revolu ia românilor tran-

9

silv neni au fost diferite în obiectivele lor i c ile alese pentru atingerea scopului lor au fost gre ite. Situa ie care a dus la înfrângerea rapid de tre alian a celor dou imperii, habsburgic i arist, care pentru moment au uitat de rivalit i. În opinia lui Eugen Simion, B lcescu din roman este inferior celui din operele sale i chiar, criticul n-o spune dar las s se în eleag , inferior imaginii l sat de contemporanii s i. Noi consider m pe B lcescu din Un om între oameni un personaj literar viu, împlinit. Observa ia lui Ovidiu Ghidirmic e mai apropiat de adev rul din roman: „Camil Petrescu polemizeaz în subtext [...] cu întreaga imagine anterioar a lui B lcescu, acreditat de unii istorici [ i de contemporanii s i]. El vrea s înl ture rând pe rând imaginea fals , conven ional a unui «fanatic tenebros», a unui «utopic halucinant», a unui «vizionar mistic», a unui «carbonar pr stios». B lcescu este, în viziunea lui Camil Petrescu, un ra ionalist entuziast, întruchipând formula temperamental ideal a scriitorului, acel amestec, rar întâlnit, de ra iune i pasiune sau de pasiune în ra iune”.9 Romancierul i-a umanizat personajul luat din istorie.

Personajul B lcescu e pl dit din acela i aluat din care i-a f cut pe Gelu Reuscanu, Piedro Gralla, tefan Gheorghidiu. Aceste personaje sunt prototipuri ale intelectualului camilpetrescian. Prin febra interioar , prin temperamentul „nervos”, prin privirea p trunz toare, B lcescu seam frapant cu scriitorul. erban Cioculescu m rturise te c la sfâr itul unei discu ii i-a spus: „Nu este B lcescu, e ti dumneata, Camil!” Drept r spuns, scriitorul a ridicat din umeri i i-a r spuns: „Ce puteam face?”10 R spunsul e o variant a unei m rturisiri mai vechi a scriitorului: „Din mine însumi nu pot ie i.”

Camil Petrescu î i propune în ultimul s u roman, folosind o copleitoare documenta ie, s reconstituie imaginea, cât mai fidel i expresiv a Bucure tiului de la mijlocul secolului XIX. Imaginea ora ului e construit pe etape, parc urmând pas cu pas dezvoltare în timp. Urmând personajele în periplu lor prin Bucure ti, romancierul, de fiecare dat , completeaz imaginea cu noi i noi detalii i astfel ora ul devine personaj literar. În demersul s u, scriitorul continu o tradi ie care începe, putem spune, odat cu na terea romanului românesc. De altfel, cu Ultima noapte... i Patul lui Procust, el însu i face parte din aceast tradi ie.

Descrierea e obiectiv i neutr , pe cât e de posibil, mai ales în cazul lui Camil Petrescu. Urmând documentul (istoric, literar, amintirile i memoriile diferitelor personalit i ale epocii, însemn rile de c torie ale unor str in, tablourile r mase de la diferi i arti ti autohtoni ori str ini) romancierul, f s nege unele aspecte europene, spune exact ce era Bucure tiul în prima jum tate a veacului XIX:un haos babilonic înc departe de ceea ce în Europa vremii înseamn deja urbanism.

Ora ul are înc , puternic, fa de bazar oriental; e de un pitoresc des vâr it, dar grotesc. Frapeaz contrastul puternic dintre mizeria , urâ enia ora ului ca a ezare urban i luxul celor ce treceau în calea pe „podurile”ora ului i cel dintre înf area exterioar i interioarele locuin elor celor din calea . Camil Petrescu, cultivat de ra iunea urbanistic , condamn bazarul, pitorescul i babilonia turco-oriental , dar ochiul s critic, p trunz tor intuie te acel proces dureros i îndelungat de desprindere de lumea oriental i îndreptarea spre civiliza ia european . În acest primitivism oriental, exist , remarc scriitorul, i câteva încerc ri de modernizare urban , dar, deocamdat , individuale, ale unor boieri i negustori cu vederi mai deschise spre apus, dar preocupa i de confortul personal, nu de urbanizarea ora ului.

Romancierul e polemic la adresa c torilor str ini care erau încânta i numai de pitoresc, trecând peste urâ enia, mizeria i nedrept ile vizibile la tot pasul i f s încerce o explica ie i în elegere a lor. i imaginile etnografice l sate de diferi i pictori, c tori prin Principate, sunt în opinia lui Camil Petrescu neautentice, superficiale i false, i se întreab , cum puteau ace tia s cunoasc poporul i realit ile româ-

10

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

ne ti „printr-o plimbare cu tr sura” sau doar desenând „dup natur ”, la întâmplare (vol. 2, p. 398-401). „Romancierul e dublat de un pictor, în ciuda campaniilor lui calofobe, când recomanda scrisul direct, spontan, neme te ugit”.Romanul conine numeroase descrieri ale Bucure tiului, cu spa iile lui exterioare i cu cele interioare ale habitatului diferitelor categorii sociale.

Dup cum am spus, de câte ori personajul apare în scen , portretul anterior este reluat ad ugându-i-se noi detalii. În crearea acestor portrete, scriitorul acord aten ie vestimenta iei ca purt toare de semne sociale, morale. În descrieri i portrete aglomerarea detaliilor e aproape orgiastic . Iat , de pild , vestimenta ia unui mare boier: „Capul îi era înf urat într-un al de India ca un turban, prins într-o parte cu un smarald, care f cea singur dou mo ii... Anteriul de pe el era dintr-o tase de Damasc, b tut din fire de culori înrudite, mai mult aurii, cu itane din fir de aur ro u i peste el avea încins un alt al ce amintea pe cel de pe cap, dar avea i mai multe flori de aur. Peste anteriu avea o felegea de stof sub ire de Vene ia, verde, ml dioas ca m tasea, care era ceva mai scurt ca anteriul i c dea acoperindu-i frumos genunchiul cu faldurile ei. Peste felegea avea un bichi de atlaz argintiu, ptu it cu blan de zibelin alb ... În picioare ciuc ini, ie ind de sub anteriu, înf ura i de carâmbi de m tase, intrau în cizmuli e scurte g lbuie, de saftin de Persia. Oricine i-ar fi dat seama c îmbr mintea lui reprezint , chiar i f giuvaiericale, o avere întreag , iar cu atât mai mare se vedea averea acestuia, cu cât era sporit de cele patru mari inele cu floare de briliante i rubine care împodobeau mâinile frumos ezate, una întins pe sp tarul, alta pe marginea ridicat a divanului.”

Am num rat 11 piese de îmbr minte, din tot atâtea materiale fine, provenite din 4 locuri diferite, toate str ine; 7 „giuvaiericale”, care mai de care mai scumpe. Portretele boierilor lui Mircea cel B trân i ai lui tefan cel Mare nici amintiri nu mai sunt pe vremea fanario ilor.

Romancierul are ochi i pentru universul culinar. La masa boierului i marilor negustori i proprietari de „fabrici”, invita ii lor sunt servi i cu: „Chiudem, fic ei i chiftelu e pr jite, de pas re, m sline verzi, icre de tiuc , p mid fript , chefali cu ceap i oble i pr ji i în undelemn, cu sare mult deasupra. Din acela i butoi, de la cep, se scot ulcele pline de pelin de mai din viile lui Pavlicioni. Al turi e o t vi cu sticle de tot soiul, mastic de Chios, tare i dulceag , uic b trân de V lenii de Munte, rachiuri ungure ti de caise.

Alte descrieri-portret înf eaz un tân r „lion”, un „bonjurist”,un iuncher, o femeie tân , una „trecut ”. Din rândul descrierilor se deta eaz acelea de un alt con inut i alt tehnic de realizare. Acestea se remarc prin vigoarea desenului i prin paleta de sugestii sociale, morale, psihologice. A a sunt cele care au ca obiect satul i cl ca ii, ria i munca lucr torilor. Tablourile respective amintesc de gravurile expresioniste. În repetate rânduri s-a afirmat c romancierul Camil Petrescu nu are sim ul naturii. Desigur, dac îl compar m cu Sadoveanu. În Un om între oameni sunt destule tablouri de natur , dar, ca la oricare citadin modern, nu sunt pictural-poetice i nici bucolice, ci descrieri obiective, realizate prin ochiul con tiin ei reflexive. Dac s-ar analiza cu aten ie i în profunzime toate tipurile de descrieri camilpetresciene, f s fie scoase din contextul lor, se va constata c i aici lucreaz filosofia fenomenologic i substan ialist a lui Camil Petrescu. Un exemplu: „«Ceasornicul vremii nu e potrivit i nu merge cu ceasornicul omului», gândea Pavlicioni, lungit pe sofaua din cerdac i sprijinit într-un cot [...] î i rotea privirea în jos, departe peste vie, spre lac.

Era o diminea însorit , proasp , vie, cu adev rat început de rb toare aceast duminic de 6 iunie. Apa ele teului e neted i sfrânge ca o oglind lumina soarelui în at de vreo trei suli e ,iar dincolo, pe malul cel lalt, moara Fundenilor, i podul de lemn se v d atât de limpede, c se z re te pân i ruptura parapetului de scânduri

Anul XI, nr. 11(123)/2020

putrede... Verdele cel viu al câmpului, cel albicios al stufului, verdele negru al p durii arat îmbel ugat t ria începutului de var . Înspre apus, pe dâmbul mic, râpos, care înainteaz în apa lacului, pasc lini tit în paza copiilor, vaci i boi, câ iva cai,care se smuncesc împiedica i de dou picioare. Câteva oi au coborât, cu mieii dup ele, pân spre sturi ul des al malului. La ghe riile de lâng ziduri, aici aproape în stânga, se încarc în c ru e mari, c ptu ite cu scânduri i rogojini, buc i groase de ghea t iate frumos ast iarn pentru hotelurile i restaurantele din ora , acelea unde vin mai des str inii... Totul e pace luminoas i ve nicie. Nimic nu arat c în ora , în fiecare zi, mor de holer patruzeci-cincizeci de copii, femei, b rba i i b trâni, c al i o sut cincizeci-dou sute se îmboln vesc i azi, ca ieri.” (vol. 2, p. 38-39).

Imagini ale naturii primesc valen e simbolice A a este imaginea Negoiului cu piscul s u seme sau acea creast de munte cu cetatea Posada, pe care o admir cople it de emo ie Nicolache.

Trei sunt neajunsurile romanului: mul imea descrierilor cu o mare aglomerare de detalii, digresiunile istorice sau de alt natur i limba uneori grevat de terminologia turc a vremii referitoare la administra ie, ranguri i func ii. Acestea treneaz curgerea epic . Altfel limbajul e adaptat statutului social, politic i intelectual a personajului, iar când e necesar nu sunt ocolite cuvintele i fonetismele regionale. În ceea ce prive te stilul nu sunt de semnalat lucruri deosebite, scriitorul nu se abate de la stilul s u specific. erban Cioculescu a remarcat, cu un oarecare repro , anumite ticuri scriitorice ti, precum frecven a epitetelor: uc, uluit, înfiorat, cutremurat, care-i tr deaz reac iile de mare „nervos”, transmise i eroilor s i12; i frecven a formulei de adresare „ ”.

Semnalând deficien ele ne-am amintit cuvintele lui erban Cioculescu: „Desigur nereu itele unui mare scriitor (cum a fost Camil Petrescu) pre uiesc adeseori mai mult decât izbânzile celor mediocrii.

Sânt e ecuri literare de dou ori dezonorante: pentru autor i pentru publicul [criticul] care-l aplaud .”13 Drama lcescu i romanul Un om între oameni fiind opere comandate de „regimul popular”, de curând instalat la putere ( i cum!), scriitorul a fost nevoit s accepte ni te compromisuri pentru a primi „bun de tipar” din partea cenzurii comuniste. Din fericire, scriitorul a tiut s accepte cât mai pu ine i minore, încât ele se pierd în adev rul istoric evocat.

Un slogan al ideologiei comuniste, formulat i folosit în fel i chip, este rela ia dintre personalitatea istoric i masele populare/poporul.

Foarte interesant! În „filosofia” comunismului despre epocile anterioare ei, personalitatea era absolut subordonat maselor revolu ionare; în regimul comunist raportul s-a inversat: masele populare sunt subordonate personalit ii, care nu poate fi decât partidul comunist, substituit curând de „Conduc torul” lui. În romanul Un om între oameni, f s fie instruit de materialismul istoric i dialectic, Camil Petrescu a rezolvat problema conform teoriei sale despre noocra ie i în tradi ia marii literaturi în care e prezent rela ia dintre personalitate i restul lumii. Scriind despre gândurile, fr mânt rile i faptele lui B lcescu pentru soarta cl ca ilor, i reflec iile lui despre istorie, romancierul profit de „porti ” i, cu zâmbetul în col ul gurii, strecoar o consemnare, pe placul comuni tilor, despre Manifestul Comunist. Introducerea respectivei consemn ri în textul romanului este destul de... sofisticat , prin mi te fraze lungi, pornindu-se de la un caz pur tiin ific, de la medicul Robert Mayer care înainteaz marilor reviste tiin ifice ale vremii un memoriu în care formuleaz „unul din principiile primordiale ale mecanicii i anume: «Întâiul principiu al termo-dinamicii» numit i principiul conserv rii energiei. Marile reviste de matematic i mecanic au refuzat s publice acest memoriu. Ilu trii erudi i ai am nuntului au socotit c acest principiu este o prostie, fiindc expunerea lui era argumentat cu unele date i calcule gre ite. i n-au avut dreptate. I-ar fi folosit mult, f îndoial [lui B lcescu] în judecata st rilor sociale,

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

sind în ea înt rite unele vederi ale lui i o mic bro ur publicat chiar în anul acesta [1848], în luna februarie, de doi germani [...] i intitulat «Manifestul comunist»” (vol. 2, p. 419-420) Dincolo de importan a pentru progresul Principatelor, despre Regulamentul Organic nu se putea vorbi decât elogios deoarece venea din partea Rusiei (sic!) i numai elogios i despre cel care l-a pus în aplicare, generalul rus Kiseleff. Pentru a sublinia marea dragoste a rusului pentru poporului român, scriitorul „ ine” s men ioneze reac ia de împotrivire a lui Kiseleff la cererea boierilor ca limba de predare în coli s fie franceza, considerând cererea lor „înjositoare”. În rest, în portretizarea generalului, ca om i demnitar, romancierul respect adev rul: generalul era un om energic, hot rât, bun organizator, iar ca om de societate era agreat de lume.

Cam în roz, scriitorul n-a avut încotro, e prezentat colaborarea prieteneasc , respectuoas a ofi erilor ru i cu Magheru i pandurii lui, în luptele cu turcii din perioada ce a urmat dup mi carea eteri tilor.

Desigur c spa iul i timpul epic din roman i, evident, cenzura comunist nu i-au permis lui Camil Petrescu s scrie despre interven ia Rusiei ariste în în bu irea revolu iei din ara Româneasc , dar e amintit interven ia Vienei habsburgice i a Rusiei ariste pentru în buirea revolu iei din Ungaria i Transilvania. Scriitorul î i permite s redea vorbele lui B lcescu: „Sântem între trei imperii despotice, Ar pil ...

Aici e greul” (vol.2, p.275).

Speran a în dreptatea p rintelui Gheorghe de la Vadul R u e asfel exprimat încât s fie pe placul „puterii populare” i ideologiei demagogice a comuni tilor: „Vor pl ti [boierii]... odat i odat ... Dac nu ei, vor pl ti copiii ori nepo ii i str nepo ii lor...Vor pl ti când s va fi uitat de ce pl tesc [...], când se va împlini sorocul lui. M , asta e lege mai crâncen decât pravila lor i de ea nu poate sc pa a a cum ocolesc pravila” (vol.1, p.169).

Camil Petrescu, f s falsifice, tie s foloseasc realitatea istoric ,idei politice, s mânuiasc materialismului istoric i dialectic în a fel încât s fie pe placul cenzurii comunist. (Spre exemplificare: pag. 407, din vol. 1).

Neîmplinirile romanului pot fi explicate prin dou cauze complementare: 1. Camil Petrescu a avut ambi ia ca Un om între oameni s fie un roman total, un roman „sum ” (Alberes), o construc ie polifonic în care, pe ecranul unui întreg complex uman, social, politic, ideologic proiecteze destinul unui om între oameni. Or, pentru atingerea acestui obiectic, scriitorul a fost deficitar. În multe pagini el a fost cople it de vastitatea i morfologia materiei prime. Drept urmare ambi ia exhaustivit ii a dus la o extindere exagerat a scenariului epic, la prolixitate; 2. Camil Petrescu n-a posedat în m sura necesit ii adânca i puternica fibr de constructor-arhitect, n-a avut suficienta capacitate a condens rii epice, i, astfel, cu toat amploarea epico-descriptiv romanul nu atinge monumentalitatea rebrenian din Ion i scoala, luat ca reper.

Un om între oameni nu e o capodoper , dar nici „o întreprindere vast i costisitoare abandonat , e uat din lips de inspira ie”, cum sus ine Eugen Simion.14 Echilibrat este judecata lui Vladimir Streinu, pentru care romanul mâne „un monument al literaturii noastre istorice i aderatul triumf de autor asupra lui însu i”15. Formul m urm toarea supozi ie: dac ar mai fi tr it i urmând observa iile corecte ale unor critici, Camil Petrescu ar fi revenit asupra ii i ar fi rescris-o, reducând cele 1.700 de pagini la jutate, cel pu in.

Chiar dac Un om între oameni nu este o capodoper , nu este nici un e ec, ci o oper major a lui Camil Petrescu i a romanului postbelic; este o oper pe care autorul a reit s-o scape de malaxorul prolectcultismului i a rea-

11

lismului socialist.

Dup romanul istoric-poveste al lui Sadoveanu i romanul istoric de reconstituire al lui Camil Petrescu, mult vreme nu avem roman istoric, i chiar dup , lu m ca born temporal anul 1970, s-au scris foarte pu ine. Aceast situa ie o poate explica o istorie a romanului nostru istoric, care ne lipse te. Amintim, în ordine cronologic , ca realiz ri : Trilogia Vla inilor (1964-1979-1999) de Ioana Postelnicu; Heralzii (1983) de Radu Ciobanu; Sacrificiul (1988) de Mihail Diaconescu; Zilele regelui (2008) de Filip Florian; Fotograful Cur ii Regale (2015) i Hanul lui Manuc (2017) de Simona Antonescu.

Ca s fie bine i corect circumscrise valoarea i locul romanului lui Camil Petrescu, el trebuie raportat la cele amintite.

Dincolo de dramatismul evenimentelor i întâmpl rilor tragice, care culmineaz cu în bu irea revolu iei, romanul transmite un sentiment al speran ei i bucuriei vie ii. Vorbele b trânului F erotu adresate unui oaspete, sunt emblematice: „- Cum m-am împu inat? Da' tu nu vezi ce-i azi în curtea i gr dina (s.n.- I.P) mea? i deodat glasul lui deveni aspru, la fel ca i sprâncenele albe, zburlite: M-am înmul it, m , nu m-am împu inat. Tot ce vezi afar a înflorit din dragostea mea cu Reveca. Tu nu po i pricepe cât mul umire mi-a dat mie via a... Ce-a pizmui la tine?... Tu ai crescut în burt i în l comie... C e ti tu mai mult decât ai fost, decât prin ocalele pe care le tragi mai mult la cântar!...” (vol. 2, p. 96).

Istoria familiei lui F erotu, mare cât un neam, pove tile de iubire i multe alte aspecte de via , sunt în viziunea scriitorului simboluri ale rii, simboluri ale luptei pentru via , în libertate i dreptate. Ace ti oameni, dup cum spune B lcescu, î i au r cinile adânc înfipte în istorie.

Note 1. Camil Petrescu, Cum am scris romanul „Un om între oameni”, în vol. Opinii i atitudini, 1962, p. 266-267 2. Dumitru Micu, Romanul istoric de reconstituire tiin ific , în Romanul românesc contemporan, 1959, p.381 3. Idem, p. 282 4. B. Elvin, Camil Petrescu - studiu critic, 1962, p. 197 5. Idem, p. 199-200 6. Camil Petrescu, Op.cit., p.267, 268, 269 7. Marian Popa, Camil Petrescu, 1972, p. 194 8. erban Cioculescu, Recitind „Un om între oameni”, în Variet i critice, 1966, p. 341 9. Ovidiu Ghidirmic, Camil Petrescu sau patosul lucidit ii, 1975, p.

121 10. erban Cioculescu, Op.cit., p. 339 11. Idem, p.343 12. Idem,p.342 13. Idem, p.338 14. Eugen Simion, Camil Petrescu, passim, în Scriitori români de azi, vol. 2, 1976 15. Vladimir Streinu, Pagini de critic literar , vol. 3, p. 137

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

12

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Tudor NEDELCEA

Un veac f[r[ Alexandru Macedonski „În lunga lui carier literar - scria Tudor Vianu - Al. Macedonski a cl dit o oper a c rei influen în epoca lui i asupra întregii dezvolt ri a literaturii noastre mai noi trebuie recunoscut ”. „Poet inegal” (G. C linescu), „poetul dematerializ rilor succesive, al transfigur rilor graduale noi, cu tendin a convertirii la regimul spiritual a întregii materii i existen e” (Adrian Marino), Al. Macedonski este, f îndoial , un clasic al literaturii române, creând o coal , lansând prin cenaclul s u, „Literatorul”, mari scriitori în lumea literar (Gala Galaction, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Duiliu Zamfirescu, Tristan Tzara, Marcel Iancu, I. Vinea, I. Peltz, Tudor Vianu, I. Pillat, G. Bacovia, Adrian Maniu, I. Barbu etc.)

S-a n scut la Craiova, la 14 martie 1854, al treilea din cei patru copii ai Mariei (n scut Fisen a, prin adop ie: Pârâianu, printre descenden i figurând Al. Mitru i V. G. Paleolog) i al maiorului Alexandru D. Macedonski, ajuns general i ministru de r zboi sub Cuza Vod . Familia mamei face parte dintr-o veche ramur olteneasc , iar pe linie patern tat l se declara descendent al unei familii princiare poloneze care ar fi domnit în Lituania. Bunicul poetului, Dimitrie Macedonski ( i el poet), a venit în ar din sudul Dun rii, din Macedonia, i împreun cu HagiProdan, l-a înso it pe Tudor Vladimirescu în trecerea Oltului pentru strângerea pandurilor. Tat l, Alexandru D. Macedonski, a avut un rol important în Unirea Principatelor, fiind avansat general i numit ministru de R zboi, dar, la numai 47 de ani, în 1863, este pensionat i se retrage la Adâncata i Pomete ti, pe valea Amaradiei din Dolj, mo ia so iei sale. Aici î i petrece copil ria Alexandru Macedonski, locuri care se reg sesc descrise cu duio ie în crea ia sa.

Urmeaz „Junimea liceal din Craiova” (Liceu/Gimnaziul mare), absolvind clasa a IV-a în 1868, locuind în casele familiei, unde azi este Gr dina Botanic i unde era un bust din bronz al poetului, furat i nerecuperat. S tatea precar nu-i permite continuarea studiilor liceale i pleac în str in tate (Viena, Gleichenberg, Geneva, Torino, Pisa, Floren a [1870-1871]). Revine în ar , în aprilie 1871, î i pl te te doar înscrierea la Facultatea de Litere din Bucure ti, dar n-o frecventeaz , are o tentativ de a urma la o facultate din Geneva, dar se înscrie la Institutul Schewitz-Thierrin din Bucure ti, se reîntoarce în Italia (februarie-aprilie 1872), dar lipsa banilor îl oblig s revin în ar , prin Vene ia i Trieste.

Dup tip rirea poeziei 10 mai în „Telegraful român” din 23 mai 1873, antidinastic , mama sa îl trimite în str in tate (Austria, Italia), spre a sc pa de acuza ia de ultraj fa de domnitorul Carol I. La 14 noiembrie 1873 editeaz prima sa revist , Oltul, „ziar liberal cu pagin liberal ”, în care critica guvernul conservator condus de Lasc r Catargiu („s se de tepte odat românu; s se ridice cu armele în mâni i s sf râme i pe agen ii guvernului i pe guvern, dac acest guvern nu va pune cap t la infamiile agen ilor s i administrativi”). Este condamnat pentru delict de pres , arestat la Craiova, la 24 martie 1875, i încarcerat pentru trei luni la V re ti, fiind eliberat pentru c „delictul era stins prin prescrip iune”, „Strada politic îi face o manifesta ie de simpatie” (Tudor Vianu), în euforia succesului Al. Macedonski se înscrie în gruparea liberal-conservatoare a lui N. Blaremberg, este numit prefect interimar al Bugeacului (21 iulie 1876), director al Prefecturii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

jud. Silistra Nou -Cernavod (14 noiembrie 1877), administrator al plasei Sulina (aprilie 1879), func ii administrative în care comite anumite abuzuri, stârnind furia jurnalistic a lui Eminescu. Vom reveni asupra rela iilor celor doi mari scriitori. Anterior, solicitase lui M. Kog lniceanu un post în diploma ie (refuzat), a a cum el însu i refuzase func ia de controlor financiar al jude ului Putna propus de C.A. Rosetti.

La 23 decembrie 1881, prime te mult râvnita Medalie Bene Merenti pentru poezie, dup o polemic acid cu V. Alecsandri, atacându-l pe „acel rege al poeziei” pentru c primise aceea i medalie academic , de i era membru al Academiei Române. De altfel, polemica a f cut cas bun cu Al. Macedonski, el c utând motive de ceart cu ilu trii contemporani (Titu Maiorescu, de pild ), dar âvna sa nu dureaz mult i are încerc ri de împ care.

Anul 1883 este unul înc rcat de dubl semnifica ie. Se c tore te cu Ana Rallet Sl tineanu, la 10 februarie 1883, i vor avea ase copii, din care vor supravie ui: Alexandru/Alexis, Nikita, Nina (viitoarea so ie a lui M. Celarianu), Pavel i Constantin-Hyacint. În iulie 1883, el public cunoscuta epigram „Un x pretins poet-acum”, pe care ciudatul ziarist Grigore Ventura (tat l celebrei artiste) îl identifica pe „X” cu Eminescu, considerându-l pe Al. Macedonski „un homme mort” în „L'Independance roumanie”. (Vom reveni asupra acestui aspect). În urma acestei grave manipul ri, Al. Macedonski se simte amenin at: asupra casei sale se arunc cu pietre, presa îl atac , abona ii îi restituie revista, societatea „Literatorul” abia înfiin at , este nevoit s i întrerup activitatea, el fiind nevoit s i vând din c i i mobilier pentru a supravie ui, de i declarase c incriminata epigram nu era destinat lui Eminescu. În atari condi ii, pleac , în vara anului 1884, la Paris, apartamentul u parizian „îl împodobise cu numeroase scoar e oltene ti”, cum ne încredin eaz Cincinat Pavelescu. În drum spre Paris, în gara Craiova, îl întâmpin tân rul Traian Demetrescu care noteaz : „Trenul de la Bucure ti sosea pe la trei ore. A teptam pe peronul g rii, ner bd tor, timid i cu inima în prada unor tremur ri de emo iune ce m scuturau.

Când cele trei b i de clopot i fluieratul lung al ma inei vesti apropierea trenului tiu numai atât c m-am privit de la picioare pân la piept dac -mi sunt hainele potrivite pe corp; apoi ochii mi s-au oprit deodat în ochii unui om ce privea pe fereastra deschis a unui vagon de clasa I-a i m-am apropiat de el. Nu tiu cine m împingea, tiu c acei ochi, vii i frumo i sub sticlele lor de miop, m chemau. Poetul s-a dat jos din vagon înso it de femeia sa, d-na Anna Macedonski. Ne-am cunoscut, nu ne-am vorbit decât pu in, c ci trenul se gr bea s i urmeze goana lui neîntrerupt . M-am întors de la gar acas plin de impresiuni ce mi-e cu neputin s le descriu”.

Ambi ios din fire, Macedonski p trunde în boema francez , în lumea scriitorilor, colaboreaz la revistele franceze simboliste. Revine în ar , în ianuarie 1885, editeaz bis pt mânalul de atitudine antimonarhic „Stindardul rei” (6 martie-10 aprilie 1888), apoi „Liga ortodox ”, în care îl ap pe mitropolitul primat Ghenadie Petrescu caterisit în mai 1896 din ra iuni politice), mercantile, reia întâlnirile cenaclului „Literatorul” la cafeneaua Fialkowski, apoi la Café Boulevard din Bucure ti, la cafeneaua Kübler i în casa din Doroban i.

Al. Macedonski se dovede te i un apreciat orator. La 8 martie 1878, ine la Ateneul Român conferin a antijunimist „Mi carea literar din cei din urm zece ani”, apoi conferin a cu tent spiritist „Sufletul i via a viitoare”, iar la Paris o comunicare pe baza unei experien e personale conform c reia „lumina nu exist , în vid, în starea de fenomen luminos” (teorie infirmat ).

Ovid Densu ianu îl propune s devin membru al Academiei Române, dar i se respinge propunerea pentru c a adus un omagiu, în „Literatorul”, feldmare alului Mackensen. Va deveni, la propunerea lui Eugen Simion, membru post-mortem la 24 martie 2006 (odat cu Edgar Papu, Al. Piru, Liviu Rusu, Vl. Streinu, iar Emil Cioran i Eugen Ionescu

13

fiind înnobila i în 2009). În martie 1920 este pensionat de la Comisia Monumentelor Istorice, iar la 24 noiembrie 1920, la orele 3 dup -amiaz se stinge din via , în urma unei boli cardiace; este înmormântat în Cimitirul Bellu, discursurile funebre fiind sus inute de Octavian Goga (ca ministru al Cultelor i Artelor), Horia Furtun i Ion Pillat. * Al. Macedonski debuteaz revuistic la 3 decembrie 1870, cu poezia Dorin a poetului, în „Telegraful român” din Sibiu i editorial cu vol.

Prima verba, în 1872. A condus publica iile: „Oltul”, „Revista Junimei”, „Stindardul”, „Vestea”, „Dun rea”, „Tarara”, „Literatorul” (cu deviza: „Lupt pentru lumin , lumin prin lupt ”, control „de stil, libertate de idei”), „Revista literar ”, „Liga ortodox ”, „Revista modern ”, „Sindardul rii”, „România literar ”, „Straja rei”, „ Lumina”, „For a moral ”, „Revista de critic i literatur ” (cu fiul s u, Nikita), „Revista clasic ”, „Cuvântul meu”, i a colaborat la „Familia”, „Telegraful”, „Revista contemporan ”, „L'Elan littéraire” i „La Wallonie”, „L'Indépendance littéraire et artistique”, Mercure de France”, Carmen”, „Românul”, „Vocea drept ii”.

Antum, public volumele: Prima verba (1872), Ithalo (1878), Poezii (1882), Dram banal (1886), Excelsior (1895), Bronzes (1897), Cartea de aur (1902), Le Calvaire de feu (1906), Flori sacre (1912). „Se mai poate discuta, prin urmare, dac Macedonski este «actual» sau «inactual»?” se întreab retoric Adrian Marino, autorul monografiei Via a i Opera lui Al. Macedonski (1966) i a edi iei Opere, vol. 1-2 (1966), iar r spunsul este unul îndrept it i bine documentat: „este azi mai aproape de noi ca niciodat ”. * În leg tur cu pretinsa epigram , noi am publicat un amplu studiu (aflat în vol. Tudor Nedelcea, Eminescu, Bucure ti, Edit. Tracus Arte, 2020, p. 497-513), din care vom relua doar câteva argumente.

Eminescu a elaborat un cod de principiu de guvernare în spirit european, aplicabil dup cucerirea Neatârn rii pe câmpul de lupt din 1877-1878, când Dobrogea a revenit Principatelor, în urma Congresului de la Berlin din 1878 (dezavantajos pentru noi). O dat cu „intrarea României în concertul european - scrie Eminescu - este timpul s ne ocup m mai serios de cestiunile cele grave ce ridic organizarea noastr din întru”; cu alte cuvinte, un comportament legal i civilizat pentru minorit ile din Dobrogea („ordine, legalitate i, vrând Dumnezeu, mai mult cultur temeinic i general (nu sporadic ”). În aceast ordine de idei, gazetarul Eminescu îl atac pe func ionarul public Al. Macedonski, ceea ce amplific orgoliul binecunoscut al autorului Rondelurilor („Domnul Al. Macedonscki, fost director al prefecturii Silistra Nou , în care calitate a comis escrocherii i falsuri în acte publice...”). De aici polemica dintre cei doi, de i atunci când e cazul Eminescu îl ap pe Al. Macedonski de atacurile violente ale lui Al. Candiano-Popescu în Adunarea Deputa ilor, din 27 ianuarie 1879, privind pe „tr torul” general Dimitrie Macedonski. Autorul Nop ilor critic eminescianismul ca stare de spirit, declarând c poezia lui Eminescu „în general nu m farmec ”, dar „eu nu voi o tinerime care s m laude i cu atât mai pu in nu voi o tinerime care s înjure pe Eminescu”.

Combativitatea gazet reasc a lui Eminescu, a c rui glorie literar nu era înc fixat în timpul acestor polemici, s-a întâlnit cu impruden a, bizareria lui Al. Macedonski, care- i dorea popularitate cu orice pre , în ciuda unor impulsuri primare, necontrolate. De aici pân la cazuistica „Epigramei” nu mai e decât un pas.

Sub aspect strict literar, Eminescu nu l-a atacat public pe Al. Macedonski decât mult mai târziu. Plecând de la ideea maiorescian , conform c reia „principiul fundamental al tuturor lucr rilor domnului Maiorescu este, dup câte tim noi na ionalismul în marginile adev -

14

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

rului”, gazetarul, transformat în critic literar, face o afirma ie de ordin estetic, axiologic: „Poezii urâte (Dongescu, Bota, Gr di teanu, Macedonski, Costiescu, Adrian .a.) nu devin frumoase prin aceea c -s na ionale”. Celebrul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc consider , cu argumente, c Macedonski din aceast însemnare nu este Al. Macedonski, ci M. D. Macedonski, unchiul poetului, care public volumul de poezii „Buchetul prim verei”, la Bucure ti, în 1862.

Epigrama lui Macedonski ar fi r mas în anonimat dac ea nu ar fi fost supralicitat , folosit tenden ios de anumite cercuri politice i dac n-ar fi ap rut în contextul tratativelor secrete dintre guvernul liberal I. C. Br tianu i cancelarul Bismark, apoi cu contele Kalnoky, ministrul de externe al Austro-Ungariei, la 26 august/7septembrie 1883, finalizate prin tratatul de alian din 18/30 octombrie 1883, în urma rora România iese de sub înfluen a Fran ei spre a intra în cea german (Macedonski fiind filofrancez) i dac n-ar fi coincis, în mod nefericit, odat cu boala sau „îmboln virea” Poetului.

Cel care stârne te patimile este ziaristul Grigore Ventura, fost colaborator al Literatorului, pe care Titu Maiorescu îl caracteriza drept „nebunul i tic losul indiscret”, care a vorbit la înmormântarea lui Eminescu, trasând posterit ii „sarcina” de a-l trata pe marele disp rut numai ca poet, excluzând marile idei eminesciene din gazet ria sa.

Grigore Ventura este cel care identific pe „X... pretins poet” cu Eminescu, stârnind mânia i furia admiratorilor nefericitului poet împotriva lui Macedonski. În L'Indépendence Roumaine, Grigore Ventura scrie ipocritic: „eu subsemnatul, om de litere (!?) i jurnalist, m constitui în ap torul bietului meu amic Eminescu, i-i declar domnului Macedonski c ac iunea sa este nedemn ”.

Nedrept it, Al. Macedonski trimite o dezmin ire mai multor redac ii, dar, curios, niciun ziar nu public aceast not l muritoare. Cel care autentific acest fapt este, tot curios, Grigore Ventura: „Cât despre noti a circular pe care d-l Al. Macedonski a trimis-o mai multor ziare ca r spuns la lec ia pe care i-am dat-o, nu cred c trebuie s -i spund. Exist fapte care-l ucid pe cel care le comite. Pentru mine, Macedonski este un om moralmente mort, i n-am s imit conduita sa fa de Eminescu, lovindu-l când e la p mânt. Requiescat in pace!.”

Al. Macedonski a realizat dureros scopul i rezultatul manipul rii

Mormântul lui Macedonski în cimitirul Bellu

Anul XI, nr. 11(123)/2020

epigramei, faptul c „ziarele lor m-au anatemizat, m-au excomunicat”, i scrie în Literatorul: „În socoteala acestei epigrame nu s-a speculat numai nimicirea mea i numai în area lui Eminescu. Mul umit ei s-au ridicat microbii literari de ast zi”. Din p cate, Macedonski na dat atunci o dezmin ire public , n-a revenit i n-a insistat dup refuzul tip ririi punctului s u de vedere de c tre ziarele contemporane, astfel încât el a fost l sat oprobiului public.

De i laud , la 1 decembrie 1891, diatriba canonicului Al. Grama din bro ura antieminescian , Mihai Eminescu, studii critice (Blaj, Tip. Arhidiecezan , 1891), conform c ruia Eminescu nu-i „barem poet” („Disperasem - scrie Al. Macedonski - într-adev r de bunul sim românesc. Dar scrierea d-voastr dovede te c adev rul curând sau mai târziu, iese la lumin ”), Macedonski se dezvinov te. Într-o scrisoare c tre Th. M. Stoenescu, redactorul i administratorul primei serii a Literatorului, din noiembrie 1918, el afirm clar: „Eu, pe cât in minte, tiu c am dat aceast epigram la tipar înainte de nenorocirea ce l-a izbit. Ea nu putea deci s -i fie adresat . tiu iar c întâlnind pe Grigore Ventura în ajunul apari iunii «Literatorului» i aflând de la dânsul c Eminescu a fost dus la casa de s tate a doctorului u, am venit îndat la redac iune, unde i-am dat aceasveste. Mai mi-aduc aminte, în sfâr it, c mi-ai atras aten iunea c epigrama mea din num rul ce trebuia s apar putea s întâmpine din partea unora interpretarea ce i s-a dat. M-am mirat mai întâi de presupunerea ce f ceai, dar mai mult dup aceasta, te-am rugat s te duci la tipografie i s -i opre ti publicarea. Plin de râvn , ca întotdeauna, ai i alergat la imprimeria noastr , dar ziarul ap ruse”. În joc, apare acela i Grigore Ventura, care, se pare, a avut rolul principal în înr ut irea rela iilor dintre cei doi mari scriitori, în manipularea opiniei publice privind r ul pe care Macedonski l-a f cut lui Eminescu într-o perioad nefast a acestuia din urm . Aceast diabolizare a sa de c tre Gr. Ventura l-a obsedat restul vie ii, astfel încât autorul Rondelurilor se dest inuie (ca o spovedanie) cu câteva luni înainte de a- i da ob tescul sfâr it: „Niciodat nu am adresat o epigram lui Eminescu. Cea cu pricina e scris cu doi ani înainte de nenorocirea care l-a izbit. Este o infamie care mi-a fost pus în cârc de oameni interesa i s i fac un titlu de glorie din ipocrita i falsa lor mil pentru cel pe care ei singuri l-au împins în pr pastie i care voiau totodat s r stoarne mi carea sufleteasc de la «Literatorul»”.

Pe patul de suferin , înaintea mor ii, unde oamenii se tem de judecarea p catelor lor i vor s treac Styxul dezgoli i de minciun i ranchiun , Macedonski sesizeaz un fapt important i real: ipocrizia i falsa mil a unor eminescolatri. Cât prive te r sturnarea „mi rii suflete ti” de la Literatorul, ea s-a produs. Chiar concitadinul i discipolul s u, Traian Demetrescu (c ruia Macedonski i-a scris o prefa la volumul s u de debut, Poezii, din 1885, l-a g zduit la Literatorul i la el acas ), îl ap pe Eminescu, învinuindu-l pe Macedonski de aceast epigram , într-o scrisoare din decembrie 1884.

Peste ani, Bonifaciu Florescu va relua subiectul, sub acela i titlu, în Literatorul, a ezând ca motto epigrama cu urm torul comentariu: „Când ap ru aceast epigram a lui Macedonski, lumea literar se sim i mi cat , c ci o crunt boal de curând lovise pe Eminescu.

Eu, care adesea am lucrat cu Macedonski, am fost cel dentâi a dezaproba faptul. i pornirea mea n-avea alt temei decât sim imântul de confraternitate literar , fiind departe de a vedea în Eminescu ultimul cuvânt al poeziei române ti [...] Când astâmp rându-se fierberea, Macedonski mi-a propus anul trecut [1885] s reîncepem «Literatorul» pot s spui c mi-a m rturisit c nu se gândise la Eminescu, dar c n-a protestat fiindc nu recunoa te nim nui dreptul scruteze inten iunile”.

Pentru a apare imaculat în posteritate, con tient de r ul produs i

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

manipulat de adversarii s i. Al. Macedonski rescrie aceast epigram pe care o reproducem (publicat totu i, în Literatorul ) i o postdateaz : 10 august 1889 !? Adic dup 55 de zile dup intrarea în nemurire a Luceaf rului poeziei române ti.

Consider m, dup comentarea acestor argumente, pro sau contra, temperamentosul, orgoliosul i bizarul Macedonski, antieminescian din convingere, nu a dorit decât spulberarea mitului Eminescu (care începuse s se afirme plenar) printr-o lupt de idei, iar epigrama cu pricina a cauzat ambilor scriitori. (De ce oare Eminescu n-a reac ionat direct în urma public rii epigramei?!). În evolu ia literaturii române, în impunerea „personalit ii” acestei literaturi în plan na ional i european, ambii scriitori, Eminescu i Macedonski, au merite incontestabile, iar conflictul dintre ei ar trebui se rezume doar în plan literar. Sau cum afirm George Munteanu, „cauzele profunde, hot râtoare ale alterca iei decurgeau din impactul a dou structuri literare, diferite i, evident din coliziunea personalit ilor chemate s le actualizeze laten ele”.

Eminescu i Macedonski, dou personalit i marcante ale istoriei literaturii române, care trebuie judecate dup profunda lor oper i nu dup un nefericit accident biografic, real sau exagerat. Sau astfel spus de Adrian Marino: „Este absurd a opune dou fa ete, dou aspira ii complimentare ale spiritului uman. În realitate, ele se completeaz i se întrep trund în mod organic”. * În documentata i valoroasa monografie a lui Adrian Marino Via a lui Alexandru Macedonski, cât i în numeroase schi e cu con inut autobiografic ale scriitorului, se fac adesea referiri la pierderea averii mamei poetului, Maria Macedonski, i represiunile avute asupra familiei i mai ales asupra poetului, fire sensibil i irascibil . Am g sit necesar s reconstituim, în mare, dup documentele vremii, procesul dintre familia Macedonski i generalul craiovean G. Lupu, un Harpagon oltean, cum îl denume te i Adrian Marino, proces în care este implicat i poetul Macedonski. Documentele inedite de atunci au fost publicate de subsemnatul în „România literar ” (5, nr. 46, 9 noiembrie 1972, p.

17). Astfel, generalul Lupu intenteaz proces la 16 aprilie 1873 Mariei Macedonski pentru neplata dobânzii în sum de 3600 lei la capitolul de 50 000 de lei împrumutat de c tre general, iar drept condi ie pune în urm rire, spre vânzare, mo ia debitoarei. La 9 decembrie 1874, Tribunalul Dolj a ordonat punerea în vânzare prin licita ie public pentru data de 21 martie 1875 a imobilului: „întreaga mo ie Adâncata de Sus cu toate numirile i trupurile din hotarul Muereni, comuna Goie ti i cele de Adâncata, situat în comuna Adâncata, plasa Am zii de Dolj, propria avere a d-nei Maria Macedonski i precum aceasta a posedat-o i o posed ast zi cu îmbun irile i cl dirile aflate pe dânsa i cari sunt: locuri de munc , la cap despre apus, p dure runt , moar pe apa Am zii f cut pentru trei aleg tori (f caie), iar cl diri sunt: casa construit de zid cu cinci înc peri i c mara cu dependin ele de dânsa, iopru i grajdiu tot de zid coperit cu indril , al turi despre meaz -noapte osebit mic cas de zid coperit tot cu indril : în untru f primez sau camer ; despre miazi o alt cas tot de zid în painte coperit cu nutre , un mic hambar de blane i dou p tule de nuele vechi ruinate. i din case spre r rit cu o vil ca de un pogon, cari mo ie se învecine te la r rit cu mo nenii muereni sau vladimireni, la apus de hotarul Br de ti, la miaz zi cu mo ia d-lui Ioan Frato ti eanu i d-lui Nicu Iconomu i la miaz noapte tot cu mo ia d-lui Iconomu de hotarul Pomete ti”. Înainte de a avea loc licita ia, la 13 martie 1875, s-a primit o peti ie din partea lui Al. A. Macedonski i a fratelui s u Dimitrie A. Macedonski, prin care fac opozi ie contra urm ririi, aducând urm toarele motive: averea imobiliar susnumit a ie i din patrimoniul mamei lor, în urma actului omologat de Tribunalul Dolj, sec ia I cu nr. 14495, devenind

15

proprietatea lor i c se urm re te deodat în baza ipotecii nu numai imobilul ipotecat Adâncata, dar i por iunea de p mânt cump rat de defunctul lor p rinte, urmând s intenteze proces contra generalului Lupu i a Mariei Macedonski. La rândul ei, Maria Macedonski face i ea opozi ie, ar tând, printre altele, c „generalul Lupu e în drept a cere dobânda banilor sau clausa penal de la dânsa, iar nu i vinderea mo iei ipotecate, înainte de termen, c ci acest drept nu i l-a rezervat” i cerea ca atare Tribunalului Dolj „în considera iunea salvabilit ii dânsei, a debilit ii sexului s u i penuriei generale de bani ce actualmente bântuie ara s binevoiasc ca pe baza art.

1101 cod civil s -l acorde beneficiul de gra ie pentru plata dobânzii, cari i s-ar vinde mo ia în aceast penurie de bani, c ci s-ar izbi astfel existen a d-sale, precum i a copiilor d-sale i viitorul d-lor tuturor din familie”.

La procesul din 17 martie, Al. Macedonski se prezint în persoan i aduce în copie încheierea membrilor consiliului de familie din 11 martie 1870 relativ la renun area de c tre Maria Macedonski în favoarea copiilor s i minori la toat zestrea sa. Tribunalul respinge opozi ia fiilor i în cosencin ordon vânzarea imobilului, prin licita ie public , fixat pentru data de 21 martie 1875, Tribunalul Dolj adjudec definitiv asupra creditorului G. Lupu imobilul urm rit cu pre ul de 68 000 lei.

Procesul se termin , la Tribunalul Dolj, la 25 aprilie 1875, dar Maria Macedonski face recurs la Înalta Curte de Casa ie i Justi ie, la 3 iunie 1875, aducând ca motiv faptul c Tribunalul Dolj a pus în vânzare mo ia la 21 martie 1875, în vreme ce termenul pentru plata capitalului datorat expir la 16 aprilie 1876. În procesul verbal din 26 mai 1875 se men ioneaz „se va ad oga în cita iunea c tre d-nu A. Macedonski , dac nu se va g si la domiciliul, s i se trimit la temni a V re ti, unde cei presin i declarar c se afl de inut actualmente”. O nou edin are loc la 21 iunie, unde se „respinge preten iunea f cut de d-nu A. A. Macedonski i D. A. Macedonski ca nesus inut i ap de cererea d-lor pe d-na Maria Macedonski i d-na general Lupu.

Totodat oblig pe reclaman ii a pl ti d-lui general Lupu lei noi una sut ca cheltuieli de judecat ”. Recursul fixat pentru 17 octombrie se amân pentru 24 noiembrie i apoi pe 17 decembrie, datorit neprezent rii Mariei Macedonski la proces din cauza repetatelor îmboln viri.

La 12 decembrie 1875 se oficiaz un act de vânzare-cump rare prin care D.A. Macedonski i Al. A. Macedonski vând generalului Lupu partea lor de mo ie din hotarul Pomete tii de Jos la pre ul de 100 galbeni, probabil în schimbul cheltuielilor de judecat . În ultima înf are din 17 decembrie 1875, recursul este respins i odat cu aceasta o nou povar pe umerii poetului. * S-a acreditat ideea în istoriografia literar din epoca totalitar - i s-a pedatlat puternic pe aceast idee, din motive de oportunitate - c în cadrul literaturii române ti antimonarhice (care este o realitate de necontestat), Alexandru Macedonski figureaz la loc de cinste, idee împ rt it de to i exege ii vie ii i operei sale (E. Lovinescu, Tudor Vianu, G. C linescu, Adrian Marino, N. Manolescu, M. Zamfir, erban Cioculescu, N. Oprea etc.). ci, într-adev r, autorul Nop ilor a criticat, adeseori cu vehemen , monarhia ca institu ie i pe rege în persoan . Ostilitatea împotriva domnitorului str in adus în ar se n scuse în familie; tat l s u, generalul Macedonski, socotit „om” al lui Cuza, protestase public împotriva prin ului str in de neam. Adolescen a poetului, refractar, inconformist, mereu revoltat, este contemporan curentului antidinastic dup detronarea lui Cuza, curent sus inut, activ i violent, de B. P. Hasdeu, Cezar Bolliac, C. Bacalba a, Al. Vlahu , C. Mille, Al. Beldiman, C. Dobrogeanu-Gherea etc.

La început, antimonarhismul s u ia forme mai pu in dure i directe, poetul protestând împotriva germaniz rii rii, a veneticilor i a ciocoilor.

16

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Treptat, el trece la atacuri directe adresate monarhiei, dorind, cu o dit ironic, în articolul Respectuoasa cerere guvernului publicarea genealogiei complete a familiei regale, atacurile cele mai deschise urmând îns calea versurilor. În ziarul „Oltul” public , sub un titlu transparent, Istoria unui prin de peste nou m ri i ri povestit de un gângav, urmat de cunoscuta poezie Gângavul politic din timpul domnilor str ini, cu un refren foarte combativ i curajos.

Pentru aceast poezie, Al. Macedonski este arestat la 24 martie 1875, la Craiova, unde „petrecea de dou s pt mâni” i închis la re ti, a a cum, cu cinci ani mai înainte, poli ia croiovean aplicase acela i tratament i lui B. P. Hasdeu. Eliberat din deten ie, Macedonski continu , în întruniri publice i în publicistic , acelea i atacuri. În „Telegraful” din decembrie 1875 public „studii politice”: Dac moharhii constitu ionali trebuie s fie r spunz tori sau nu?... i Despre dinastie, absurditatea acestei institu iuni în secolul nostru, num rându-se printre precursorii ideii de republic la români, idee pe care o considera o „cestiune de timp i de oportunitate”.

Dup e ecul lamentabil în ocuparea unor func ii administrative (incompatibilitatea crea iei cu birocra ia administrativ ?), Macedonski scoate, pentru trei luni, în ianuarie 1880, ziarul satiric „Tarara”, în care atac virulent politicienii vremii, dar mai cu seam pe rege. Acelea i sentimente antimonarhice le exprim în bis pt mânalul „Stindardul rii”, în „Liga ortodox ”, în piesa într-un act Cuza-vod , ca i în alte poezii.

Comportându-se „cu des vâr ire nepractic, utopic, dominat ve nic de iluzii i fantasme” (Adrian Marino) î i va fi dat seama în cele din urm c un asemenea comportament nu-i aduce decât nepl ceri i încearc s devin ... promonarhic. Prilejul i-l ofer na terea principelui Nicolae, al doilea fiu al regelui Ferdinand. Macedonski încearc s devin excesiv de pragmatic i propune concet enilor s i olteni, nici mai mult, nici mai pu in, s -l proclame pe acest nou n scut (de-abia de trei zile) „mare duce al Olteniei”, s -l împropriet reze cu un „palat în Cetatea Banilor ca s locuiasc în mijlocul nostru, s fie soarele de via , împrejurul c ruia Oltenia, atât de n stuit azi, s graviteze”.

Evident, oltenii fiind într-adev r oameni practici, n-au materializat aceast propunere, considerând-o una din elucubra iile ilustrului scriitor.

Nicolae, principe de Hohenzollern, s-a n scut la Sinaia la 5/18 august 1903, ca al doilea fiu al regelui Ferdinand i al Reginei Maria, dup Carol. Conform uzan elor regale, a urmat Colegiul Eton i coala Naval din Wembley (Marea Britanie) i a devenit locotenent în Regi-

Anul XI, nr. 11(123)/2020

mentul 1 Vân tori, apoi general de corp de armat , viceamiral, inspector general al armatei i pre edinte al Consiliului Suprem al Aeronauticii.

Dup renun area la tron a fratelui s u, regele Carol al II-lea, a fost numit membru în Regen a României (al turi de patriarhul Miron Cristea i de Gh. Buzdugan, pre edintele Înaltei Cur i de Casa ie i Justi ie), regen ce exercita prerogative regale pe timpul minorului rege Mihai.

La întoarcerea pe tron a regelui Carol al II-lea, cu care a avut unele conflicte, estompate cu gra ie i mâhnire de mama lor, regina Maria, aceste prerogative au încetat de drept. În 1937 se c tore te cu Ioana Doletti, înc lcând, ca i fratele u, Carol al II-lea (plecat de pe front în 1917, spre a se c tori cu Zizi Lambrino, la Odesa), statutul Casei Regale, motiv pentru Consiliul de Coroan s -l exclud din rândul membrilor familiei domnitoare i, implicit, pierderea oric ror drepturi legate de succesiune. Numele impus: Nicolae Brana. Abia în 1942 i s-a permis s revin la numele familiei, de Hohenzollern. Bol evizarea României îl oblig s plece în str in tate, unde s-a dedicat cauzei românilor, fondând în 1949, la Paris, un a emânt cultural, Centrul român de cercet ri, a înfiin at, la Madrid editura „Factum”, a sus inut apari ia revistelor „Libertatea româneasc ” i „Fapta”. Depune eforturi pentru fondarea Bibliotecii Române la Freiburg i pentru constituirea Uniunii Asocia iilor Române din Germania cu scopul unirii i colabor rii organiza iilor politice române ti din exil.

La 28 mai 1929, devine membru de onoare al Academiei Române (precum regii Carol I, Ferdinand i Mihai), exclus în noiembrie 1948, conform noului Statut al Academiei Române, repus în drepturi la Academia Român la 3 iulie 1990.

Transcriem un manifest inedit întocmit de Macedonski sub forma unei foi volante, existent la Arhivele Statului Dolj, adresat craiovenilor, întregind, astfel, masiva documenta ie utilizat de Adrian Marino în cele dou inegalabile volume dedicate vie ii i operei lui Alexandru Macedonski.

Am discutat cu Adrian Marino despre acest document, pe care nu-l cuno tea i, ca atare, nu l-a fructificat în celebra sa monografie macedonskian , afirmând c aceast schimbare de atitudine monarhic face parte din bizareriile autorului Nop ilor. De altfel, nu este o noutate pentru epoca respectiv : republicanul Candiano-Popescu (cu a sa „revolu ie” de la Ploie ti din 1870) devine aghiotant regal.

Alexandru Macedonski se dovede te, într-adev r, în activitatea sa creatoare i cotidian , a fi o personalitate oscilant i imprevizibil , marcat de sinuozit i i de ciud enii.

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

17

Livia CIUPERC{

#ntru neuitare: Alexandru Macedonski Pentru unii dintre noi, ziua de 24 noiembrie poate fi o zi ca toate zilele. Cu împliniri sau dezam giri, cu pulsa ii benefice sau nu, summum bulversant. S recunoa tem, de-a lungul timpului, ácele ceasornicului ne surprind cu zâmbete sau lacrimi.

Acum, când rostesc „24 noiembrie”, o lacrim poate sclipi în amin-tirea unor fiin e tr itoare pe-acest p mânt - fie, mari oameni de stat (gândindu-m la I. I. C. Br tianu sau Georges Clemanceau), vreun mare actor (Niki Athanasiu) sau un mare cânt re - Freddie Mercury... O! Freddie Mercury, plecat dintre noi, la doar 45 de ani.

[Freddie Mercury în duet cu marea sopran Montserrat Caballé! V aminti i de Barcelona anului 1987? De marea victorie a F. C. Barcelona?]

Dar, nu. Ast zi, vreau s v amintesc de un alt „24 noiembrie”.

De un 24 noiembrie 1920. Din fundacurile cerului, clinchet de clopot întru amintirea unui Poet, n scut, nu f cut, „fantezistul” Alexandru Macedonski, „incorigibilul vis tor”, cel care „n-a tr it decât pentru poezie”, dup cum scria, cândva, pe la 1930, Cincinat Pavelescu.

Pentru mine, 24 noiembrie 1920 r mâne o zi înc rcat de emo ie. i, a vrea, dac s-ar putea, i pentru Dumneavoastr . refer la Alexandru Macedonski, la anii tinere ii sale. La tinere e, totu-i prospe ime, uvoi nest vilit. La doar 18 ani, cuno tea succesul, cu volumul de versuri Prima-Verba (1872), iar în anii urm tori, îmbr a deja gazet ria. La tinere e, totu-i frunz dantelat -n vânt, zbor vertical i îndr zne ca al ciocârliei. Acesta va fi fost sentimentul poetului la data când lansa primul num r al revistei „Literatorul”?! Într-o sfânt zi de duminic , la început de an calendaristic (20 ianuarie 1880), inima tân rului Macedonski vibra, autoîncurajânduse i explorând imaginarul în toat exuberan a sa: „Iubesc frumoasa tinere e/ Cu anii s i de flori/ Cu zâmbete pe a sa fa / Cu ochi scânteietori/ Îmi place fruntea-ncoronat / De poezii i-amor/ De dulci iluzii care iute/ Se nasc i iute mor”.

La 41 de ani, deja, prin editarea volumului Excelsior (1895) întrun tiraj de 13.000 de exemplare -, vibra ie, frumoas împlinire! Încânt tor ideal: „Poetul e o harp : nu cuget , ci cânt ”!

Din nefericire,iluziile sale vor dep i hotarele ra ionalului. „Sfâ iat între real i ideal, între dorin a brutal i visul eterat”, afirm Pompiliu Constantinescu, Poetul „a vrut s i transpun imaginea poetic în via ”. Aripile îi vor fi arse nu tocmai de spiritul s u polemic, cât de for a de neînvins a adversarilor s i. În aceasta const marea durere în acest vârtej al efemerit ii.

Iar Dumneavoastr , dragilor iubitori de literatur , conserva i, înc , un fapt, dureros gest, al public rii unei epigrame.

E bine s punem în umbr Opera unui scriitor, pentru un valvârtej de r cire?!

S-ar cuveni s nu confund m omul cu opera sa. Opera este „major ”, r cirea-i r cire. i apoi, aceast „r cire” nu este i nici nu

va fi dovedit vreodat ca i cum ar fi avut o int precis .

La acel moment, din partea poetului, inspira ie total nefericit ! i în mintea mea, acum, la 100 de ani, la O SUT DE ANI de la moartea lui Alexandru Macedonski, se na te întrebarea i judecata mea: De ce nu vrem, defel, s accept m i afirma ia împricinatului?... „Niciodat nu am adresat nicio telegram lui Eminescu. Cea cu pricina era scris cu doi ani înainte de nenorocirea ce l-a izbutit. Era o infamie ce mi-a fost pus în cârc de oameni interesa i s i fac un steag de glorie din ipocrita i falsa lor mil pentru cel care ei singuri l-au împins în pr pastie i care voiau totdeodat s r stoarne mi carea sufleteasc i cultural de la Literatorul” („Junimea Moldovei de Nord”, II, 1, aprilie 1921, p. 1). De ce? Simplu, pentru c tare ne mai roade i ne mai încol ce te, diavole te, viermele mâniei i r zbun rii, de i ne spunem cre tini! nu uit m, de la acel nefericit moment, 1883, epigrama scris înainte de îmboln virea lui Mihai Eminescu (nefericire uria !), Macedonski va suferi pân la moarte. A i num rat anii? 1883-1920. În total, 33.

Doamne, 33!...

Dar 33 nu mai este o cifr , ci o înc rc tur de destin. Nicolae B lcescu (1819-1852) - 33! Laszlo Paal (1846-1879) - 33! Mihai Eminescu - 33 ani de înflorire! Ion Pena (1911-1944) - 33! Dinu Lipatti (19171950) - 33! i exemplific rile ar putea continua... la ce scar dorim fiecare.

Cât durere acumulat , Doamne! Pe mul i dintre înainta ii no tri iam îngropat de vii, cu voluptate ira ional , urzind în vârtelni a timpului... verzi i uscate... M întreb i v întreb, oare nu-i suficient „o m ciuc la un car cu oale (de lut)”?! zice c a sunat clopotul iert rii: „Sufletu- i spre ceruri i-a luat avântul/ Trupul t u în roze i-a primit ve mântul/ i-ai sfâr it pedeapsa - nu mai vezi p mântul...”, scria Nikita Macedonski, la 1930.

La o sut de ani de la sfâr itul unei vie i extrem de agitate, am ferma convingere c dac nu ar fi fost blestemata aia de epigram , adversarii s i direc i tot ar fi n scocit ceva - numai i numai pentru ai minimaliza activitatea literar .

Cât verticalitate în atitudinea criticului literar G. Ibr ileanu (el însu i un om de o generozitate sacr ): „Dar la urma urmei nou ni se pare c în jurul acestei epigrame s-a exagerat în toate chipurile”. i, în fond, nu are dreptate? „Nu se poate face o vin capital lui Macedonski, c a scris-o. Arti tii de obicei sunt oameni reci - i chiar r i, mai ales (...), nedelica i. Istoria anecdotic a literaturii e plin de ciocnirile ridicole i antipatice dintre acei care «pun steaua s zboare» i «se îmbat în scântei din stele»” (Scriitori români i str ini, 1926).

Dac „r sunetul furtunii” nu se dore te „stins”, gl suia, întristat, la 1939, profesorul Tudor Vianu, a cui este vina?!

Iat , spun, începând cu data de 24 noiembrie 2020, e momentul s disipim „furtuna”, pentru c suntem materie vie, iert toare i iubitoare!

18

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Vavila POPOVICI (Carolina de Nord)

Filozofia, Religia, }tiin\a, Politica - Leibniz (XVIII) „Dac un lucru nu este, unu este înc / i cu el toat lumea”./ Toate în Unul i El - peste toate!/ Dumnezeul inimii mele!/ „Minus doi a b de înmul it cu trei a”,/ unu opera ia algebric inteligibil f când,/ în eles Universului dând./ Dumnezeul min ii mele, Dumnezeule algebric,/ Dumnezeule al absolutului,/ Unu-le care ai pus în mi care orologiul cosmic/ ce bate secunda pentru univers,/ ca timpul s curg întrun singur sens./ i-a pl cut atât de mult ordinea, Doamne?/ Ai cunoscut vreodat regretul?” (Vavila Popovici - Demiurgos din vol. O mie i una de poeme, ed. 2016) Am scris în eseurile anterioare despre marile sisteme filozofice din epoca modern care a succedat epocii evului mediu, adic sistemele lui Descartes, Spinoza i urma s mai scriu despre cel al lui Leibniz , to i trei promotori ai încrederii în puterea ra iunii. Fraza rostit de Leibniz: „Ia ceea ce trebuie i f a a cum trebuie, i vei avea ceea ce dore ti”, adevere te crezul lui.

Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a fost filozof i matematician, unul dintre întemeietorii iluminismului german. O personalitate complex , caracterizat printr-o for creatoare impresionant ,

Gottfried Wilhelm Leibniz

realizat în diverse domenii. S-a n scut la Leipzig, ora în Germania, într-o familie luteran evlavioas , ca timp - aproape de sfâr itul R zboiului de Treizeci de Ani, r zboi care a ruinat Germania. Tat l s u era avocat i profesor de filozofie moral la universitatea din localitate. Ca adolescent, a fost educat în coal , dar în mare m sur a fost autodidact, studiind în biblioteca tat lui s u, decedat în 1652. În anul 1661, el este admis la Universitatea din Leipzig, ca student la drept. Acolo intr în contact cu convingerile oamenilor care au revolu ionat tiin a i filozofia - precum Galileo, Francis Bacon, Thomas Hobbes i René Descartes. În 1666 ob ine titlul de doctor în Drept i intr în serviciul lui Johann Phillipp von Schonborn, arhiepiscop i prin elector în Mainz, pentru care îndepline te un mare num r de îns rcin ri politice i diplomatice. În 1673, întreprinde o c torie la Paris, unde r mâne timp de trei ani i se ocup în mod intens cu studiul matematicii, tiin elor naturale i filozofiei. Întors în Germania, ob ine în anul 1676 postul de bibliotecar, i apoi solicit postul de consilier, care i-a fost acordat, în 1678, devenind consilier privat pe lâng Ernst August, prin de Braunschweig-Lüneburg, i mai târziu prin elector de Hanovra, apoi pe lâng urma ul lui, Georg Ludwig, care va deveni rege al Marii Britanii George I. În aceast func ie r mâne pân la sfâr itul vie ii. Se bucur de o deosebit pre uire în via , considerat a fi un geniu universal. Opera sa se extinde nu numai în domeniile filozofiei i matematicii, ci trateaz i teme variate de teologie, drept, diploma ie, politic , istorie, filologie i fizic . A fost fondatorul i primul pre edinte al „Academiei de tiin e” din Berlin (1700). În 1685 Leibniz fusese numit i istoric pentru Casa Brunswick, având misiunea s dovedeasc , cu ajutorul genealogiei, originea casei princiare. În c utarea documentelor, î i începe c toriile doi ani mai târziu. Trecând prin sudul Germaniei, ajunge în Austria, unde afl c Ludovic al XIVlea a declarat din nou stare de r zboi (rege n scut din p rin i afla i la o vârst înaintat , considarat a fi copilul-minune trimis s salveze Fran a de la dezbinare spiritual ). În Viena este bine primit de c tre

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

împ rat; pleac apoi în Italia. Oriunde va merge, el se întâlne te cu oameni de tiin i î i continu astfel lucr rile. Se întoarce la Hanovra la jum tatea lunii iulie 1690. Pân la sfâr itul vie ii Leibniz î i continu cercet rile în domeniul istoric, dep ind interesul pentru genealogia Casei din Brunswick, l rgindu- i interesul c tre o istorie a P mântului, care a inclus aspecte precum: evenimentele geologice i descrieri ale fosilelor. A c utat, cu ajutorul monumentelor i lingvisticii, originea i migra ia popoarelor, na terea i progresul tiin elor, eticii i politicii i, în final, elemente ale istoriei sacre. În acest proiect al unei istorii universale, Leibniz nu a pierdut niciodat din vedere faptul c totul se sincronizeaz . Chiar dac nu a reu it s scrie aceast istorie, efortul s u a fost mare i util. Moare la 14 noiembrie 1716 în Hanovra.

Ca înf are, Leibniz a fost un b rbat de în ime medie, cu o aplecare a umerilor, sp tos, cu picioarele dep rtate i curbate; era în stare s stea gânditor timp de mai multe zile a ezat în acela i scaun, dar i str tând drumurile Europei vara i iarna; muncitor neobosit, scriitor universal de scrisori, patriot i cosmopolit, un mare om de tiin , unul dintre cele mai puternice spirite ale civiliza iei occidentale.

Pe parcursul întregii sale vie i, Leibniz a fost perceput ca fiind un om manierat, dotat cu imagina ie i humor, calit i care i-au asigurat succesul dobândit în activitatea sa diplomatic i nu numai.

Opera sa se extinde în domeniile filozofiei i matematicii, dar trateaz i teme variate de teologie, drept, diploma ie, politic , istorie, filologie i fizic . „Marii filozofi au fost totdeauna i mari oameni de tiin : un Aristotel, un Descartes, un Leibniz, un Kant, un Wundt...” nota un filozof. Amintea, de asemenea, faptul c germanii au excelat întotdeauna în extreme opuse i exemplifica pesimismul lui Schopenhauer i optimismul absolut al lui Leibniz, idealismul absolut al lui Hegel i materialismul lui Bruckner. Împ ind adev rurile în „ra ionale” i „faptice”, Leibniz considera primele, având un caracter necesar i universal, nu pot proveni din experien ; principiile lor se afl în intelect în stare embrionar i primesc de la sim uri doar un impuls pentru dezvoltarea lor. De aceea, la cunoscuta tez a sensualismului (pl ceri ale sim urilor) scrie: „Nimic nu este în intelect care s nu fi fost mai înainte în sim uri” i adaug : „în afar de intelectul însu i”. Astfel el completeaz cele trei principii ale logicii aristotelice (bazate pe principiul identit ii), cu principiul ra iunii, necesar pentru verificarea adev rurilor faptice ob inute pe calea induc iei. (Logica se ocup de condi iile gândirii normale, folosind ra iunea în realizarea anumitor activit i).

Operele filozofice ale lui Leibniz au exercitat o influen deosebit asupra dezvolt rii ulterioare a filozofiei germane. Cea mai ampl lucrare filozofic a lui - Theodiceea - a fost publicat în 1710, lucrare în care predomin ideea lui de reconciliere a Bisericilor Protestant i Catolic . Încercase de asemenea s formeze o alian ecumenic între Asia confucianist i Europa cre tin . A lucrat al turi de misionarii iezui i, ce urmau misiunea ecumenic a fondatorului lor, în China.

Dup ce descoperise asem narea între conceptul cre tin „Agapé” i conceptul gânditorului neo-confucianist Chu Hsi, numit „Jen”, întreba: „Nu putem noi s spunem c Li-ul chinezilor nu este substan a suveran , pe care noi o vener m sub numele de Dumnezeu?”.Chu Hsi apar inea colii confucianiste a Principiului, care urma tradi ia lui Confucius i Mencius, anume Legea natural , oponentul acesteia fiind coala Minii, a pragmatismului.

Concluziile la care ajung simultan mai mul i cuget tori dovedesc importan a tiin ei i a filozofiei i a ideilor filozofice asupra evolu iei intelectuale a unei epoci. În domeniul Matematicii, Leibniz, în jurul anului 1675, a elaborat, independent de Isaac Newton, bazelecalculului diferen ial i integral, de o mare însemn tate pentru dezvoltarea ulterioar a matematicii i fizicii, care enun ase principiile calculului infinitezimal într-o lucrare

19

din 1666. Simbolurile matematice introduse de Leibniz în calculul diferen ial i integral se folosesc i ast zi. Perfec ionând realiz rile lui Blaise Pascal, Leibniz a construit un calculator mecanic, capabil efectueze înmul iri, împ iri i extragerea r cinii p trate. A dezvoltat forma modern de num rare binar , utilizat ast zi în informatic i pentru calculatoare, a încercat s creeze un calcul logic, o logic bazat pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice. În fizic , Leibniz a introdus no iunea de „for vie” (mv2) ca m sur a mi rii (energia cinetic , cum o numim azi), diferit de cea de „cantitate de mi care” (mv) (numit ast zi impuls), premerg tor no iunii moderne de energie. În Filozofie, a sus inut o nou teorie asupra substan ei care are în centru ideea de ac iune, spre deosebire de teoria cartezian a substan ei, bazat pe no iunea de întindere. Ac iunea unei substan e se traduce în percep ia sa.

Filozofia modern era i ea dualist , la începuturile ei prin Descartes pentru care lumea este alc tuit din dou categorii de substan e, absolut independente între ele, substan ele cuget toare spiritele - i substan ele întinse, corpurile. Se crede c din cauza exager rilor acestui dualism s-a ajuns la reapari ia monismului, sub forma panteismului lui Spinoza, i a celui dinamic sus inut de Leibniz.

Leibniz considera c un lucru este din punct de vedere metafizic reductibil la o substan simpl , un element spiritual indivizibil numit monad . În limba greac „monas” înseamn „unitate, sau ce este unu”. Prin urmare, când ne referim la monade trebuie s avem în vedere faptul c ele reprezint substan e simple, care nu se nasc i nu pier, autonomia lor fiind total ; sunt indestructibile, o oglindire a universului. Or, acea fiin deghizat în monad de care vorbea Leibnitz era chiar divinitatea, Dumnezeu. Monadele nu pot fi influenate de factori externi; faptul c nu sunt identice le ofer acestora o for activ .

Monadele de in un grad ridicat de cunoa tere a lumii, mai bine spus un grad distinct, unic care se datoreaz faptului c sunt eterne, spa ialitate. Prin multiplicitatea infinit a monadelor ne referim la faptul c acestea fiind unice, este imposibil s intre în context cu altceva. Astfel, Leibnitz consider c monadele nu au ferestre i c ordinea prestabilit a acestora se datoreaz faptului c nu exist cauz -efect.

Conform viziunii lui, orice monad este înzestrat cu o poten strict intern pe care o denumea „vis visa” i pe care ar fi putut s-o califice drept energie. El mai vorbea i despre faptul c fiecare fiin din lumea real (omul, planta) reprezint un agregat de monade multiple printre care se reg se te o monad dominant . Exist i o ierarhie a monadelor, în func ie de gradul de cunoa tere.

Leibniz considera c Dumnezeu este principiul organiz rii ra ionale a lumii, i aceast organizare este i o lume a Gra iei. Întotdeauna am considerat c Dumnezeu a lucrat ca un matematician iubitor al artei, al frumosului, i poate nu ar fi meritat mustrarea marelui poet, gânditor i om de tiin german Johann W. Goethe prin care i-a manifestat îndoiala fa de credin cu ocazia cutremurului din Lisabona: „Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinova i ca i pe cei vinova i i nu s-a dovedit p rinte te”. În cartea „Secretele zeilor” (2017), autor jurnalistul Claudiu - Gilian Chircu se aminte te despre concep ia reîncarn rii care a bântuit, ca timp, secole întregi i în foarte multe locuri, i a fost îmbr at sau cât de cât acceptat de c tre marii gânditori ai lumii, printre ei num rându-se i grecul Platon, italianul Giordano Bruno, sco ianul David Hume, germanii J. W. Goethe, G. W. Leibniz, rusul Lev Tolstoi i americanul Benjamin Franklin. Voltaire nota în dic ionarul lui filozofic doctrina reîncarn rii nu este nici absurd , nici inutil : „Nu este

20

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

deloc uluitor s te na ti de mai multe ori, decât s te na ti o singur dat ; totul în natur este rena tere”.

Ideea p catului este explicat de Leibniz prin prezen a metafizic a r ului, acesta decurgând din faptul „creatural” al omului. „Pentru Leibniz, citeaz Petre ea din H. Schmidt, lumea ca întreg este într-adev r perfect ; lucrurile din ea, îns , sunt imperfecte. Din ul metafizic al m rginirii i capacit ii suferin ei lucrurilor, care este nedesp it de fiin ele limitate, rezult r ul fizic (suferin a). ul moral a fost permis de Dumnezeu c ci f r u nu este nici o virtute”.

Dup metafizica gândirist (curent filozofic din România, de orientare existen ialist-ortodox din jurul revistei „Gândirea”, în primele decenii ale sec. XX, revist condus de teologul, scriitorul, filozoful Nichifor Crainic), care se confunda în acest punct cu teologia, p catul sau r ul în lume este un accident ap rut în limitele creaturii, din propria libertate a voin ei, o desfigurare a frumuse ii, i armoniei cosmice i, totodat o mâhnire pricinuit creatorului.

Oricum, pentru Leibniz, Dumnezeu este creatorul celei mai bune lumi „dintre toate lumile posibile”.Voltaire, cu spiritul s u sarcastic, a ridiculizat viziunea optimist a lui Leibniz, într-unul din romanele sale.

Leibniz a publicat un mare num r de lucr ri, în limba german , francez sau latin . În lucrarea sa „Despre originea radical a lucrurilor”, scrie: „Fiecare suflet cunoa te infinitul, cunoa te totul, dar în mod confuz. Ca i cum plimbându-m pe malul m rii i auzind zgomotul mare pe care-l face, aud zgomotele particulare ale fiec rui val, din care este compus zgomotul total, dar f s le deosebesc; percep iile noastre confuze sunt rezultatul impresiilor pe care tot universul le face asupra noastr . Este la fel cu fiecare monad .

Dumnezeu singur are o cuno tin distinct a totului, c ci el este izvorul lui. S-a spus bine c el este peste tot ca un centru - adic circumferin a lui nu este nic ieri, totul fiindu-i prezent în mod imediat, nici o dep rtare de acest centru”. O spusese înv atul german Nicolaus Cusanus, în secolul XV, i au preluat-o i al i filozofi.

Constantin Noica, în cartea sa „Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz i Kant” noteaz c Descartes i Leibniz aveau acela i ideal de fericire omeneasc ; îmbun irea sor ii i tehnica prin care avea s se înf ptuiasc o astfel de îmbun ire. Îi interesa medicina, matematicile, metafizica, teologia: „Leibniz mai religios ca spirit, ajungea la ideea unei teologii naturale, unde toate tiin ele urc pân la conceptul unui Dumnezeu „izvor al tuturor bunurilor”. Idealul lor era metafizic, dac nu chiar religios: „umanitar, progresist i aproape ingineresc” - spune Noica. Subliniaz c amândoi excelau în matematic , fizic ; astronomia - o presim eau, i chimia nu îndr zneau înc s o presimt ; amândoi avea sim practic. „Când se gândeau la o lume mai fericit , se gândeau i la una mai confortabil . Noi tr im în ea, dar n-o mai în elegem bine.

Ei aveau o întreag metafizic pentru ea.” Noica mai dezv luia universalismul care-i apar inea lui Leibniz, acea tendin de a unifica: în filozofie, unde încerca o împ care a modernilor cu anticii; în biseric pentru o împ care a catolicilor cu protestan ii; în cultur pentru în elegerea între filozofie i religie; în politic visând armonia popoarelor cre tine în Europa. C ci, spune tot Noica, „a în elege lucrurile în unitatea lor l untric nu înseamn a exclude, ci, deseori, a implica varietatea lor exterioar ”. Cât de modern în gândire ar fi fost pentru zilele noastre! Leibniz este ingenios i de multe ori se mir cum ideile sale nu au constituit preocuparea predecesorilor (înainta ilor) lui.

Era st pânit de voin a unit ii i „A nu avea o astfel de voin , spune Noica în cartea sa, înseamn pentru Leibnitz o barbarie. O nou barbarie este în perspectiv , cu atât mai tulbur toare cu cât e produsul culturii îns i. Observa iile oamenilor î i îmbog esc num rul,

Anul XI, nr. 11(123)/2020

cuno tin ele lor sporesc i ele, dar toate nu înseamn nimic atâta vreme cât nu reprezint o colaborare i un efort de convergen . (...) te fere ti s fii înecat de fapte, sf tuie te Leibniz”.

De curând, în România, a fost invitat cercet torul în tiin e dr.

Adrian Ni , de la Institutul de filosofie i psihologie „Constantin dulescu-Motru” al Academiei Române. Acesta a spus printre altele: „Prin enciclopedismul preocup rilor sale, Leibniz se v de te i aszi o figur enigmatic . Faptul c filosoful german a fost, în acela i timp, inginer de min , inginer mecanic, geolog, istoric, paleontolog i arheolog, matematician i logician, un precursor al Europei Unite de ast zi - la ini iativa lui este creat Academia din Berlin ce avea drept scop refacerea unit ii spirituale i politice europene - ori un militant al unific rii credin ei cu tiin a i, deopotriv , cel care a elaborat un proiect coerent al ecumenismului etc., ei bine, acest enciclopedism al preocup rilor leibniziene produce i ast zi, în rândurile cercet torilor i istoricilor filosofiei, stupoare i admira ie”.

Tot în România a fost înfiin at Societatea Leibniz, în 2013, la Bucure ti, cu scopul de a promova studiile despre Leibniz, de a contribui la dezvoltarea cercet rii i la crearea condi iilor pentru o educa ie de calitate - în spiritul irenismului (în elegerea între cre tinii de diferite confesiuni) promovat de Leibniz, al toleran ei i respectului pentru drepturile omului.

Suntem la început de secol XXI i în acest moment lumea are nevoie mai mult ca oricând de Ra iune. Poate ar fi bine lu m ce trebuie i ce este bine din tot ce avem, facem lucrurile a a cum trebuie, i vom avea ceea ce dorim: Lini te i pace!

Monumentul lui Leibniz în Leipzig

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

21

Drago] NICULESCU

Nae Ionescu ]i }coala sa (VIII) ÎNTRE FILOZOFIA DUHOVNICEASC

I TR IREA MISTIC

9. MIHAIL SEBASTIAN Mihail Sebastian (la na tere Iosif Hechter, alt pseudonim Victor Mincu; n. 18 octombrie 1907, Br ila, d. 29 mai 1945, Bucure ti) a fost un romancier i dramaturg evreu-român. N scut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiasc din Br ila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept i filozofie la Bucure ti. Are o tentativ de a- i da doctoratul în drept la Paris, soldat cu un e ec. Lucreaz apoi ca secretar la o important cas de avocatur din epoc , fiind i avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, pre edintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta s colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoa te pe Mircea Eliade, unul din viitorii s i prieteni. Prin legisla ia antisemit de la începutul anilor '40, i s-a interzis mai func ioneze ca jurnalist i i se retrage i licen a de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzis din cauza faptului era evreu. Jocul de-a vacan a este interzis , iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua f nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Moare strivit de un camion în 1945, la numai câteva luni dup ce nazi tii fuseser alunga i din România, în plin tinere e creatoare.

9.1. Prietenia cu Mircea Eliade, conflictul cu Nae Ionescu.

Problema evreiasc sau gâlceava con tiin ei cu lumea.

Prietenia dintre Eliade i Sebastian a fost una de excep ie, nu numai prin profunzimea ei, dar i prin modul în care s-a manifestat. O prietenie dostoievskian , dac n-ar fi i eugenionescian . Pentru c , la un moment dat, în jurul lui Sebastian-Béranger („Rinocerii”, Eugen Ionescu) România se rinoceriz în cercuri concentrice, atingând ul-

timul i cel mai intim cerc - cel al prietenilor. În 1934, dup apari ia romanului De dou mii de ani, cu infama prefa semnat de Nae Ionescu, Eliade îi ia public ap rarea prietenului u Sebastian, intrând în polemic cu mentorul lor comun. Printre altele, în articolul s u, Eliade se ridic împotriva „certitudinii damna iei evreilor” i a opiniei lui Nae Ionescu c evreii i-ar fi ratat iremediabil accesul la mântuire. Extra Ecclesiam nulla salus, în formularea lui Origene („În afara Bisericii nu exist mântuire.”). A judeca astfel, scrie Eliade, înseamn „a interveni în libertatea lui Dumnezeu”, care „poate mântui oricum, pe oricine”. În alte dou articole, Eliade continu aceast controvers cu teologul Gh. Racoveanu, coleg la Cuvântul cu Eliade i Sebastian. Sunt totu i „anumi i evrei”, admite Eliade, care „sunt fiii Diavolului”. Ace tia „nu-si vor g si mântuirea.”

Evident, gestul lui Eliade de a s ri în ap rarea public a prietenului u Sebastian este un fapt l udabil i curajos. Era momentul în care Sebastian era atacat din toate p ile, din dreapta i din stânga, de legionari i de comuni ti, de români i de evrei, de prieteni i de du mani. Pentru românul P. (Parra) Nicanor, de pild , „factura intelectual [a lui Sebastian] este eminamente huliganic ”, iar pentru evreul Isaac Ludo, Sebastian este un „dramatic roz tor de ciolane”, o „lichea”, un „tic los”, o „dejec ie a ghetoului evreiesc”. Pe scurt, Sebastian era prea evreu pentru na ionali tii români i prea român pentru na ionali tii evrei.

Dar Mircea Eliade a abordat problema iudeofobiei dintr-o perspectiv cumva prea „rece”, prea „tehnic ”, strict teologic . Con tient sau nu, el a ignorat complet perspectiva politic (nu mai vorbesc de

22

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

cea moral ) a antisemitismului. Atunci, la jum tatea anilor '30, evreii din România ( i din Europa) aveau nevoie de salvare fizic , nu metafizic . Ei aveau nevoie de mântuire mai mult pe P mânt, în via fiind, decât în cer, dup moarte. Sebastian însu i a amendat cu sarcasm aceast controvers teologic : „Nu-mi recunosc niciun drept s spun vreun cuvânt în aceast dezbatere [dintre Eliade i Racoveanu], care, în plus, în fondul ei, îmi este profund i total indiferent . Am o vag impresie c , dup moarte, nu voi fi judecat cu textele d-lui Racoveanu. Iar dac m în el, fac -se voia lui Dumnezeu”.

Totu i, Sebastian a apreciat enorm faptul c prietenul s u a fost unul dintre foarte pu inii (dac nu chiar singurul) care i-a luat ap rarea.

Pe pagina de gard a volumului Cum am devenit huligan, Sebastian i-a compus o dedica ie din care rezult gratitudinea sa: „Lui Mircea, care nu mi-a dat dreptul s disperez în suportarea acestor mizerii aici [în carte] povestite i care nu vor supravie ui, dac vor supravie ui, decât pentru c i el a spus un cuvânt cel mai frumos. Mihai, 1935”.

De fapt, sfâ ierea de con tiin , starea de permanent anxietate, caracteristic modului de a fi al lui Sebastian, apar ine - cum el î i d bine seama - psihologiei evreie ti. E chiar una din tr turile sale de baz . Iudaismul - ne explic scriitorul - adopt în fa a existen ei o atitudine tragic . „M întreb dac pe umerii altui popor aceast istorie de masacre i incendii n-ar fi cânt rit mai u or. E în iudaism o tensiune în stare s dea celui din urm fapt un sens dramatic.” Antiteza care zbucium con tiin a iudaic , paradoxul ei f solu ie, ar consta în confruntarea aprig a unei „inteligen e în formele cele mai reci i a pasiunii în formele cele mai despletite”, a scepticismului cu înfl rarea vizionar , a lucidit ii cu profetismul. Acestei contradic ii irezolvabile i se al tur o tendin spre singur tate, mai exact, dificultatea de a trece de la „eu” la „noi”, de a cultiva individualul f a una solidarit ii ori invers. ad ug m, spre a întregi sesizarea ideologiei lui Sebastian, o remarc deosebit de important , comunicat prin intermediul naratorului din De dou mii de ani, cu privire la tipul de comportament preconizat în rezolvarea „problemei evreie ti”. De vreme ce - cum am zut -, în acord cu propriul statut identitar de iudeo-gentil, el respingea asimilismul, interna ionalismul marxist i se îndoia de posibiliile sionismului, ce-i r mânea de f cut? Într-o discu ie angajant cu unul dintre personajele principale ale romanului, naratorul declar nu e interesat de „solu ia politic a problemei evreie ti”, ci doar de aspectele sale psihologice i spirituale. În esen , „singurul chip în care se poate l muri ceva în aceasta foarte veche durere” este de-

Anul XI, nr. 11(123)/2020

fensiv i individualist, altfel spus, cu cuvintele textului: ceea ce este de f cut e „s încerc a rezolva eu, de unul singur, pentru propria mea via , nodul de adversit i i conflicte ce m leag de via a româneasc ”. Aceasta nu înseamn - ni se explic - nici însingurare, nici fug , nici lips de solidaritate. „C ci nu se poate ca experien a unui singur om care accept i tr ie te cu sinceritate o dram s nu l mureasc pentru to i ceilal i un îndreptar” (p. 225).

9.2. Un evreu autorenegat Aceste teze ale lui Sebastian pot fi îns considerate ca fiind vulnerabile. F a subestima conflictul ve nic deschis între disciplina rece a criticii ra ionale i tumultul nest pânit al sensibilit ii, e totu i evident c el nu poate constitui principala cauz a suferin elor evreie ti. Iar originea sentimentului de team i insecuritate al evreului din Diaspora nu trebuie c utat pe teren metafizic; e vorba, mai probabil, de interiorizarea primejdiei permanente a agresiunilor i pogromurilor, de un reflex câ tigat datorit rolului de „ ap isp itor” pe care evreul l-a jucat în lungul secolelor.

Pe de alt parte, frapeaz în discursul lui Sebastian omisiunea oric rei referin e la problematica antiiudaismului religios, care imput evreilor nu numai „deicidul”, ci i privilegiul „alian ei”, preten ia de a fi „poporul ales”. În fine, credin a c ar putea exista o rezolvare pe cont propriu a crizei raporturilor dintre evrei i gentili, dezlegat de soarta colectivit ilor respective, se va dovedi curând o iluzie p gubitoare.

Exist i alte afirma ii discutabile în cuprinsul romanului, unele de-a dreptul provocatoare. Le citim azi cu uimire i stânjeneal , fiindc pun în perplexitate, p rând ie ite din pana unui acolit al lui Nae Ionescu, calitate pe care nu i-o acord m, în genere, lui Sebastian: „Nu numai c antisemitismul mi se pare explicabil, dar evreii mi se par singurii vinova i... Exist o obliga ie metafizic a evreului de a fi detestat...

Cred în implacabilitatea acestui fapt i am con tiin a c nici dumneata, nici eu, nimeni nu poate schimba nimic de aici. Dac am putea fi extermina i, ar fi foarte bine. Ar fi în orice caz simplu. Dar nici asta nu se poate” (p. 214). Sigur, e aici ironie amar , e i cinism, e i o doz de umor macabru care ne înghea pe buze la gândul a ceea ce istorice te a urmat. E adev rat c în 1932 nimeni nu- i putea imagina Auschwitzul, totu i glumi ele despre „exterminare” sunt deplasate: prea adesea în istorie evreii au pl tit cu sângele faptul de a fi „altfel” i nenorocul de a fi mereu disponibili ca victime expiatorii. Fragmentul din care am citat continu dup cum urmeaz : „Individual, fiecare evreu se poate întreba cu panic ce are de f cut. S fug , s moar , s se sinucid

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

23

Florentin SMARANDACHE (SUA)

Louis Aston Knight - Femei la pescuit sau s se boteze. Chestiune de aranjament personal, în care intr nesfâr ite dureri... Colectiv, îns , nu exist decât o singur cale: a teptarea, supunerea la destin. i nu cred c asta înseamn o dezertare din via , ci, dimpotriv , o reintrare în biologie...”

9.2. Mihail Sebastian Nae Ionescu: leg tura intim a valorii îndoial , De dou mii de ani e, în întregul ei, o carte curajoas , remarcabil prin denun area antisemitismului latent ori manifest din societatea româneasc , ap rarea valorilor ra ionaliste i umaniste, pledoaria în favoarea unui statut iudeo-gentil, al dublei identit i, cu atât mai pre ios, cu cât mai controversat în epoc . Înainte de a se lupta cu al ii, autorul î i înfrunt îns propriii demoni. De-aici ingredientele insuficient asimilate ale romanului, care vin din atmosfera tulbure a vremii, ca, de exemplu, retorica pasivit ii fa de destin (din propozi iile de mai sus), ori o fraz ca urm toarea: „Exist o mare voluptate a persecu iei, i a te sim i nedrept it este probabil una din cele mai orgolioase bucurii intime” (p. 144), (care sun ca primul Cioran, cel din Pe culmile disper rii).

Cu toate aceste deficien e majore, tema / teza c ii solicit un maxim interes la lectur . Este, pe scurt, provocatoare în cel mai înalt grad. În segmentul ini ial al publicisticii sale, Mihail Sebastian este reflexul ideatic, la scar mai redus , al ideologiei i stilului politic al mentorului s u Nae Ionescu ( i al Cuvântului). Reflexul ideatic se concretizeaz în reproducerea mimetic a ideologiei antidemocratice, antieuropene, mai târziu (din toamna anului 1933) antisemite a lui Nae Ionescu. Dependen a de Nae Ionescu ar descre te, mai ales duscandalul provocat de romanul De dou mii de ani i cu deosebire de recenzia nihilist-antisemit a seniorului la cartea vasalului s u.

Niciodat îns (pân la moartea filozofului, în martie 1940) leg tura unei „iubiri”/prietenii nu s-a distrus definitiv, chiar dac Mihail Sebastian se rupe treptat de filozofia politic , de charisma intelectual i pân la urm chiar de persoana care i-ar fi marcat atât de mult anii tinere ii.

Aderen a la universul ideologic antidemocratic i antieuropean al lui Nae Ionescu (filozoful prolegionar stabile te diferen a morfologic între spa iile de cultur i nu conoteaz negativ Occidentul în raport cu lumea sud-est-european ) ar fi expresia mimetismului lui Mihail Sebastian fa de mentorul s u, fa de care este incapabil pân la sfâr it de a se rupe ontologic, substan ial, existen ial. C ci manifest rile de cabotinism intelectual i moral ale lui Nae Ionescu, pr bu irea spiritului critic al filozofului în fa a ethosului i praxisului militant al Mi rii Legionare sunt insuficiente, în aprecierea anali tilor, de a produce o falie decisiv , inclusiv psihologic , între scriitor

Sângele meu este un c tor

În cea pas re se afl un zbor

ezi cuvinte pe cuvinte întru urcare, sau întru necuvinte.

Explozie a câmpului în ghiocei (ochiul de geam prive te spre înafar ).

Panta nu este decât un drum în Drumul ini ial.

Sângele meu un c tor, care te trage la mal.

Corpul blând al poeziei Înainte de râu bâlciul în fofolit de oameni.

Printre fulgi-de-soare zâmbetul tirb al unui copil.

Foarte lâng mine, galopând printre cuvinte, corpul blând al poeziei cu Fruntea boltit de cer.

Simbolice gr un e în mar for at din mizg scot lumina.

Pe un ram atârnat , în cea pas re se afl un zbor.

Parc f

îndr gosti i

...castani voinici cu zdren e pe ei.

Pe-o banc lâng lac un s rut i-ndragosti ii nic ieri. ...trandafiri scutura i de gânduri. i noaptea sublim se ridic în patru labe pe lun .

Apa respir în trestii, în trestii.

Vai, sufletul d peste trup.

Knight -Studiul luminii i al apei

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

24

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Nicolae MARE}

Tudor Vianu ]i Blaga Prezentam în num rul precedent al Constela iilor unele aspecte legate de traducerea de c tre poetul i filosoful român Lucian Blaga, a capodoperei literaturii universale Faust de Goethe. Aceasta s-a petrecut, dup cum men ionam, în anii 19521954, în plin perioad proletcultist , când Mihai Beniuc et compania se aflau la conducerea Uniunii Scriitorilor i a Fondului Literar, cu alte cuvinte a finan elor breslei. Dup realizarea traducerii (1953), s-a dorit un alt traduc tor. N-au fost suficiente referatele pozitive întocmite de Alexandru Philippide i Aurel Maniu, ceea ce a determinat redac ia s îi solicite i marelui germanolog, esteticianului Tudor Vianu, care tocmai finaliza o alt oper a lui Goethe - Poezie i adev r. Realizând are în mâini soarta lucr rii, marele dasc l n-a precupe it nici un efort i a întocmit cu o acribie nem easc un referat/ raport, care va r mâne în istoria traductologiei române ti. Înmul indu-se num rul gurilor rele care se pronun au împotriva traducerii blagiene, redactorii renumitei edituri au solicitat i un ultim referat din partea scriitorului român de origine german Alfred Margul-Sperber, care a înt rit definitiv hot rârea public rii. Totul a durat mai bine de un an, dar a fost dat peste cap planul lui Beniuc de a nu se publica traducerea realizat de Lucian Blaga.

Era pentru prima dat , în aceast perioad grea a obsedantului deceniu, când scriitorii români de bun credin au dovedit o solidaritate exemplar fa de munca onest , plin de har a colegului lor. Ei poart o munc onest exemplar despre importan a pe care au avut-o referatele întocmite la cererea Editurii de Stat pentru Literatur i Art (ESPLA) unor mari speciali ti în literatura i cultura german : Alexandru Philippide, Adrian Maniu, Tudor Vianu i Alfred Margul Sperber cu privire la realizarea traducerii Faust de Goethe de c tre Lucian Blaga.

Vom prezenta, în continuare, referatul întocmit de profesorul Vianu cu privire la traducerea f cut de Lucian Blaga, iar în num rul urm tor al revistei vom publica referatul lui Vianu la traducerea f cut de Ion Iordan i fragmente din cele ase anexe comparative.

Referatul întocmit de prof. univ. dr. Tudor Vianu1 cu privire la traducerea efectuat de c tre Lucian Blaga a lucr rii Faust Referat asupra traducerii române ti a lui Faust de Goethe, cut de L. Blaga Manuscrisul cercetat con ine traducerea lui Blaga împreun cu adnota iile, propunerile de schimb ri i sublinierile unei triple revizuiri, ale lui Al. Philippide, ale lui Adrian Maniu i ale redac iei, acestea din urm semnate cu ini iala S. Pentru a-mi forma o idee despre valoarea versiunii lui Blaga, am considerat-o deci în lumina observa iilor pe care le-a sugerat lectorilor anteriori i, dup cum se va vedea îndat , în compara ie cu traducerile mai vechi ale aceleia i opere.

Philippide a supus textul versiunii unei opera ii de confruntare foarte minu ioase i atente. Principiul lui a fost de a nu l sa nerelevate eventualele obscurit i, omisiuni sau prozaisme. Adnota iile lui sunt înso ite cu propuneri de amendare a textului, care, în gene1

Tudor Vianu (1898-1964), profesor universitar, filolog, estetician, lingvist, istoric literar, critic literar, diplomat. L-a cunoscut i a scris despre poezia i dramele lui Blaga înc de la debutul poetului i dramaturgului transilvan. Cei doi s-au întâlnit în paginile presei interbelice române ti, au corespondat din anii ‘20 ai secolului i ulterior. Tudor Vianu a semnat studii importante despre Cervantes, Goethe /din care a tradus: Poezie i adev r/, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F .M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Studiile respective, material de referin pentru câteva genera ii de studen i, printre care m num r, au fost publicate în volumul Studii de literatur universal i comparat -

ral, mi s-au p rut judicioase i oportune, încât cred c Blaga i le va însu i. Voi da un singur exemplu, pentru a ilustra valoarea revizuirii lui Philippide: în scena în care Mefisto poveste te Martei moartea, de altfel închipuit a b rbatului, v. 7-8 ale originalului sun : Ach, die Erinnrung tötet mich.

Vergäb sie mir nur nochin diesem Leben Blaga traduce: Oh, amintirea m omoar ca o cea De m-ar ierta ea numai înc în via .

Traducerea nu e mul umitoare, mai întâi pentru c compara ia ca o cea nu exist în original; apoi pentru c al doilea vers este neclar i greoi prin succesiunea celor dou adverbe: numai înc .

Philippide observ adaosul i propune alte versiune, i anume:

lucrare de referin în anii 69. Studiile de stilistic sunt reunite în alte dou antologii Probleme de stil i art literar i Problemele metaforei i alte studii de stilistic . În anii 1961 i respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt con inând texte cu caracter publicistic, i Idei tr ite, volume în care Tudor Vianu î i creioneaz personalitatea de umanist i filolog total, de individualitate renascentist în cultura româneasc . Studiul introductiv la Faust / pe care îl prezent m în forma olograf ini ial despre Faust i traducerea lui Blaga sunt o dovad gr itoare. În 1965 am publicat în revista Academiei Poloneze de tiin e, un remember despre marele c rturar român. /N.M./

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Oh, amintirea m omoar . A a spunea: Oh, în via a asta dac m-ar ierta.

Versiunea lui Philippide este mai bun , fiindc suprim adaosul destul de neclar, ca imagine, a lui Blaga. Propriul adaos al lui Philippide: A a spunea, urmat de dou puncte, este acceptabil, deoarece Mefisto red presupusele cuvinte ale b rbatului Martei în stil direct.

De i, dup cum spuneam, confruntarea lui Philippide este minuioas , ea nu relev niciodat lipsuri grave ale textului i, urm rindule, nimeni n-ar putea scoate o p rere defavorabil despre valoarea global a versiunii lui Blaga.

Adrian Maniu a citit traducerea ca pe o oper original , f so confrunte cu originalul. Modific rile pe care el le propune sunt în general valabile, cât prive te mai buna ml diere a versului. Astfel, v. 2875: Da fiind ich so ein Kästchen wieder este tradus de Blaga prin: sii o cutiu iar i în odaie.

Maniu îl terge i-l înlocuie te prin: Iar am g sit o cutiu în odaie.

Versul lui Maniu e mai bun, pentru c leag adverbul direct de verb, ceea ce se potrive te mai bine cu topica limbii noastre.

Nu toate propunerile lui Maniu sunt îns acceptabile. De pild , v. 2862-4 (din scena Plimb rii = Spaziergang): So ein verliebter Tor verpufft Euch Sonne, Mond und alle Sterne Zum Zeitvertreib dem Liebchen in die Luft. sunt traduse de Blaga prin patru versuri în loc de trei: Un astfel de nebun îndr gostit e-n stare De dragul mândrei sale sparg c-un detunet soare, lun , stele i spre a-i fi pe plac - i alte cele.

Cum i se întâmpl de mai multe ori, c ci imagina ia poetului este uneori mai puternic în el decât scrupulul de exactitate al traduc torului, Blaga adaug originalului o not care îi lipse te: S

Tudor Vianu

25

sparg un detunet. Ultimului vers nu-i corespunde, de asemeni, nimic în original. Philippide f cuse aceast observa ie. Dar Maniu nu conchide la suprimarea versului ad ugat, ci la transformarea lui în: i spre a-i fi pe plac s le prefac în m rgele (adic soarele, luna i stelele): o versiune care nu corespunde deloc inten iei lui Goethe.

Interven iile lui Maniu nu sunt deci întotdeauna acceptabile i Blaga va avea s aleg între ele.

Redac ia a intervenit numai pentru a sublinia ceea ce i s-a p rut discutabil dintr-un punct de vedere oarecare, dar f s noteze natura obiec iilor sale. Acel care cerceteaz ms. poate îns ghici felul obiec iei formate în mintea redactorului. Astfel, de pild , când redacia subliniaz versul: Dar Dumnezeu o tie, spuse el din rost, în elegem c folosirea arhaismului rost = gur a ap rut, cu drept cuvânt, ca discutabil . Examinând pe rând sublinierile redac iei, Blaga va avea posibilitatea s aduc unele perfec ion ri versiunii sale.

Am dat numai pu ine exemple despre felul i utilitatea interveniilor f cute de lectorii care m-au precedat. Trebuie s adaug c , de i ei au lucrat cu râvn , au mai r mas nerelevate i alte neajunsuri ale versiunii, de altfel niciodat prea grave. Voi da, în aceast privin , numai câteva exemple: 1. Când Margareta poveste te despre bijuteriile pe care le-a g sit în odaia ei, originalul pune în gura ei versul: Und Sachen herrlich ganz und gar, pe care Blaga îl traduce prin: Ce bel ug frumos! Dar bel ug mie mi se pare c înseamn mai mult abunden alimentar i, ca atare, nu era prea potrivit aici.

2. În scena în care Mefisto poveste te ultimele momente ale b rbatului Martei, îi atribuie acestuia cuvintele (v. 2965): Erst Kinder, und dann Brot für sie zu schaffen, pe care Blaga le traduce prin: Eram silit, spunea, copii a face. Dar b rbatul Martei voia s spun numai c în c torie au ap rut copii care trebuiau îngriji i, nu c cineva l-a silit s fac copii, ceea ce este ni elu ridicol.

3. V. 2986 din aceea i scen , Auch alles Elend, alle Not Konnt nicht sein schändlich Leben hindern sunt traduse prin: Via a ru inoas , nici mizeria i nici p catul/ Nu i-am putut z rnici. Dar hindern înseamn a împiedica, nu a z rnici. Apoi construc ia frazei, debutând cu complementul direct, este cam obscur i cam greoaie: neajunsuri care apar în mai multe locuri, dar care pot fi or înl turate. Notez cu acest prilej i ardelenismul: n caz. Dar astfel de variante fonetic ardelene ti se ivesc de mai multe ori i ele ar trebui îndreptate.

4. V. 2995: Er liebte nur das allzu viele Wandern este redat prin: Iubea numai prea mult c toria-n dep rt ri. Iubea c toria este un verb dup germ. er liebte das Wandern sau franc. il aimait les voyages. În române te este mai corect: îi pl cea s c toreasc .

5. În cântecul Margaretei la vârtelni v. 3375-3413 versurile Mein armer Kopf/ Ist mir verrückt este tradus prin S rmanul meu gând s-a r cit, adic concretul Kopf prin abstractul i mai slabul gând.

Din aceste pu ine exemple se poate vedea c versiunea este susceptibil de amelior ri, chiar dincolo i peste observa iile lectorilor.

Blaga le va face, desigur, când î i va reciti manuscrisul.

Traducerea lui Blaga nu este singura f cut în române te dup originalul lui Goethe. În afar de traducerea în proz , din fran uze te, a lui Iosif N dejde, publicat pe vremuri în Biblioteca pentru to i, avem alte trei traduceri în versuri, din limba german , i cu acerbe merite literare, a lui Ion Gorun, din 1914, cuprinzând numai partea I-a a poemei, apoi acelea ale ambelor p i, a lui I. U. Soricu, din 1925, jucat în acela i an la Teatrul Na ional i a Laurei M. Dragomirescu, din 1940. Compara ia versiunilor succesive ale lui Faust în române te arat un progres continuu în munca traduc torilor.

Mai ales traducerea Laurei M. Dragomirescu este f cut cu o destul

26

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

de bun cunoa tere a textului original i cu o sprinteneal a versifica iei, care face lectura ei, pe alocuri, mai u oar decât a lui Blaga.

Trebuie s ar t aici, ca un prim rezultat al compara iei f cute, c Blaga pare a nu fi cunoscut lucr rile predecesorilor s i i, în tot cazul, c nu s-a l sat influen at în nici un moment de ele. Versiunea lui Blaga este absolut original . Al doilea c ea este mai exact decât cele care i-au premers i manifest o adâncire a textului german, mai ales în laturile lui liric-filosofice, superioar înainta ilor s i.

Aleg spre exemplificare, mai întâi, marele monolog al lui Faust din actul I, v. 354-385, extr gând punctele în care Blaga este mai fidel fa de original decât Soricu i Dragomireanu. Din versul: 1. Durchaus studiert, mit heissem Bemühn, Soricu i Dragomirescu omit nota: mit heissen Bemühn, pe care o reg sesc la Blaga: Arzând de râvn (pentru care Philippide propune forma mai scurt i mai potrivit cu c derea versului în original: Arzând de zel).

2. Succesiunea celor patru adverbe în versul: Herauf, herab und quer und Krumm este omis de Soricu, aproximativ redat de Dragomirescu: Încoaci i-ncolo, pas cu pas, incomplet dar mai aproape de original de Blaga: De-a curmezi ul sau în cerc.

3.Und sehe, dass wir nicht swissen können este vag redat de Soricu: i nu tiu singur ce s zic, aproximativ de Dragomirescu: Dar nimeni tot nimic nu tie, exact de Blaga: i v d c nu putem ti nimic.

4. Das will mir schier das Herzverbrennen este omis de Soricu.

Dragomirescu traduce: i asta inima-mi sfâ ie, iar Blaga: Am ciunemi arde inima în piept. Deci singur Blaga men ine nota verbrennen = arde, dar nu d pe schier= aproape i adaug am ciunea.

5. Zwar bin ich gescheiter als alle die Leffen este tradus de Soricu prin: Ce-i drept, tiu mai multe ca al i înv i, i de Dragomirescu prin: E drept, sunt mai presus de al i c rturari. Deci nici Soricu nici Dragomirescu nu traduc pe Laffen = g i, gur -casc . Nu-l traduce nici Blaga, dar sensul cuvântului a fost mai bine sim it de acesta, care îl sugereaz prin perifraza: Sunt eu, ce-i drept, mai breaz i mai de tept.

6. Doktoren, Magister, Schreiber und Pfaffen produce la Soricu: Magistra i i doctori i papi l uda i, la Dragomirescu: Magi tri, doctori, preo i chiar. irul complet al celor patru substantive nu apare decât la Blaga: Magi tri, doctori, gr tici i popi.

7. Dafür ist mir auch alle Freud entrissen este aproximativ tradus de Soricu: Dar ai de ce farmec nu v d c -i strein, ca i de Dragomirescu: Dar nici la via nu mai in; mult mai exact de Blaga: În schimb nici bucurie n-am pe lume.

8. Auch hab ich weder Gut noch Geld este interpretat oarecum pleonastic la Soricu: i n-am nici bunuri nici comori, cu umplutur de Dragomirescu: M riri ori faim ori avere; mai bine de Blaga: Nu am nici bunuri, nici argint (mai bine ar fi fost la plural: argin i).

9. Ob mir durch Geistes Kraft und Mund Nicht manch Geheimnis würde Kund e tradus de Soricu prin: Poate-oi afla la spirite putere dezvelesc ascunsele mistere i de Dragomirescu prin: Vreun spirit s m lumineze O tain s -mi încredin eze.

Dar numai Blaga este mai credincios textului: jduit-am prin a duhului putere i cuvânt mi se dezveleasc vreunul din secrete.

Numai Blaga a tradus deci pe Kraft und Mund i a redat nedeterminatul manch prin vreunul.

10. Dass ich nicht mehr, mit sauerm Schweiss Zu sagen brauche, was ich nicht weiss

Anul XI, nr. 11(123)/2020

la Soricu: Ca nevoit s nu mai fiu spun ce singur eu nu tiu i la Dragomirescu: nu-mi bat capul în zadar Vorbind de ce nu am habar iar la Blaga: nu mai fiu silit, cu fruntea în sudoare, spun ce nu tiu, când m -ntreab fiecare.

Blaga este deci mai exact. El singur traduce în parte pe mit sauerm Schweiss.

11. Was die Welt im Innersten Zusammenhält este un vers care con ine o idee filosofic : ideea unei puteri care ine laolalt , care face solidare diferitele p i ale universului. Aceast idee nu este exprimat de Soricu: pot p trunde Ce lumea-n taina ei ascunde. nici de Dragomirescu: Ci s p trund al lumii-adânc temei, dar este exprimat de Blaga: untric s cunosc prin ce se ine universul.

12. Schau alle Wirkungskraft und Samen este de asemeni un vers cu implica ii filosofice i magie. Mai ales no iunea Samen = semin e avea un rol în alchimie, unde însemna elementele materiale de la originea lucrurilor, die Urstoffe, dup cum l mure te comentariul lui Witkowski pg. 203.

Aceste idei se pierd în traducerea lui Soricu: În necuprinsul for ei sale i la Dragomirescu: v d puteri de via cum nesc, dar se p streaz la Blaga: v d puterile. Semin ele a toate s le tiu.

Din compara ia f cut rezult deci, f putin de îndoial , c traducerea lui Blaga red mai complet i mai exact ideile poetice ale originalului decât ceilal i traduc tori ai lui Faust. De altfel, pentru deplina documentare a redac iei în leg tur cu compara ia pe care am instituit-o, adaug în Anexe fi a pe care am f cut-o studiind comparativ textul folosit mai sus. Exactitatea superioar a lui Blaga se întov te îns i cu un anumit neajuns. Astfel, pe când doamna Dragomirescu, care î i numeroteaz versurile, a tradus cele dou i ale lui Faust în 12.110 versuri, adic exact în num rul de versuri al originalului, Blaga a dat o traducere mai fidel , hot rânduse la dou abateri: 1) a lungit pe alocuri versul; 2) a înmul it num rul lor. Astfel, versul Schau alle Wirkungskraft und Samen are 9 silabe în original, dar este redat printr-un vers de 16 silabe: S v d puterile.

Semin ele a toate s le tiu. Apoi, dac num m versurile monologului lui Faust, din actul I, scena 1, pân în momentul când apare Duhul, g sim în original 129 versuri i la Blaga 133. Plusul de versuri al lui Blaga cre te probabil pe m sur ce traducerea înainteaz , s pot spune în ce propor ie. Nu cred îns c aceast propor ie este prea mare, c ea dep te 5-6%. Cele dou abateri amintite trebuie judecate în mod deosebit. Lungimea versului este ceva mai sup toare, pentru c ea face versul mai greoi. Cât despre înmul irea num rului de versuri, mai ales într-o propor ie modest ca cea indicat mai sus, se cuvine s ar m indulgen . În aceast privin , îmi permit s aduc aici rezultatul propriei mele experien e ca tradutor al lui Shakespeare. Textul shakespearean, prin pentametrul iambic al versului s u, m-a constrâns la o lungime invariabil a fiec rui vers în parte. Versifica ia lui Faust fiind mult mai liber , traduc torul se simte încurajat s procedeze cu aceia i libertate i s-o extind . În ce prive te num rul versurilor mi-am dat seama, tra-

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

ducând pe Shakespeare, c nu po i men ine la acela i quantum decât acceptând obscurit i sau renun ând la unele idei poetice ale originalului. Cred c între s cirea textului i relativa lui lungire, un traduc tor poate s se decid la ultima solu ie. Blaga a procedat deci just ad ugând textului un num r oarecare de versuri, dar p strând cele mai multe din notele lui poetice.

Trebuie îns s adaug îndat c atunci când originalul nu folose te forma mai liber a versifica iei, ci te constrânge la versuri regulate, pe care le grupeaz în anumite unit i strofice, Blaga se supune i el la aceea i disciplin . Aleg, pentru exemplificare, cântecul alternativ al lui Faust, Mefistofeles i Lumini a (=Irrlicht), din Noaptea Valpurgiei, v. 3871 urm. Goethe întrebuin eaz aici versul de 8 silabe, cu accentul pe silabele neperechi, adic pe silaba 3, 5 i 7: In die Traum - und Zaubersphäre Sind wir, scheint es, eingegangen.

Führ uns gut und mach dir Ehre!

Dass wir vorwärts bald gelangen, In den weiten, öden Räumen, Seh die Bäume hinter Bäumen, Wie sie schnell vorüberrücken, Und die Klippen, die sich bücken, Und die langen Felsennasen, Wie sie schnarchen, wie sie blasen!, etc.

Blaga întrebuin eaz aceia i schem ritmic a originalului i i permite numai s adauge un singur vers în strofa a doua, care va avea deci 6 versuri în loc de 5: Într-a visurilor sfer Am intrat, precum se pare, Du-ne bine pe c rare Ca s-ajungem f sta ii În pustii i large spa ii.

Cât de repede copacii To i în urm au r mas.

Lucian Blaga

27

Cum s-apleac vârfuri, steiuri, Alte trec i iar alte, i cum sfor ie pe nas Stâncile cu fe e-nalte!

De aci înainte versurile continu s se urmeze regulat, în acela i metru i f nici o înmul ire a lor, pân în momentul când originalul trece la o alt schem metric , adic la versul de 9 silabe cu accentul pe silabele perechi, adic pe silaba 2, 4, 6, 8, adic la versul compus din patru iambi plus o silab neaccentuat la sfâr it. Acest vers alterneaz cu versul de 8 silabe compus din patru iambi, f silaba liber de la urm : Wie seltsam glimmert durch die Gründe Ein morgenrötlich trüber Schein!

Und selbst bis in die tiefen Schlünde Des Abgrunds wittert er hinein.

Da steigt ein Dampf, dort ziehen schwaden, Hier leuchtet Glut aus Dunst und Flor.

Dann schleicht sie wie ein zarter Faden, Dann Bricht sie wie ein Quell hervor.

Ce p cat c Blaga, care a tradus cu atâta fidelitate în form „cântecul alternativ”, se abate la un moment dat de la rigoarea anterioar i, de i marcheaz schimbarea de ritm, nu respect alternan a versurilor de 9 cu cele de 8 silabe, ba chiar intercaleaz versuri de 11 silabe: Resfrângere ca de auror Ciudat r zbate prin temeiuri, Pân -n adâncuri de pr stii Str ba i cu ochii pe sub steiuri.

Se-nal aburi, neguri în fuioare, Prin v luri lumineaz o dogoare.

Jeraticul se-ntinde ca un fir dea-n afar ca izvoare.

Trecerea la versul de 11 silabe este oarecum sup toare în acest cuplet liric, pe care autorul l-a vrut mai sprinten i care ne aminte te de forma versului folosit de Goethe în alte momente ale dramei sale. Versul iambic de 11 silabe este, de pild , de mai multe ori versul monologului lui Faust, atât de înc rcat de reflec ie, încât Goethe a vrut s evite amintirea lui în cupletul liric pe care-l cânt Faust în timpul c toriei sale vr jitore ti prin v zduh. A a ar fi trebuit s fac i Blaga în acest punct. Dar de i astfel de abateri pot fi uneori semnalate în traducerea lui Blaga, trebuie s spunem totu i el marcheaz totdeauna schimb rile de ritm i comunic astfel cititorului român sentimentul magistralei variet i ritmice a originalului. Astfel, se întâmpl de pild , în scena lui Euforion, copilul scut din înso irea lui Faust cu Elena, simbol al alian ei geniului nordic cu cel sudic: un ideal urm rit de neo-umanismul german i pe care Goethe credea a-l fi v zut realizat în figura atât de uimitoare a lui Byron. În aceast scen , în care alterneaz cântecul lui Euforion, al corului, al lui Faust i al Elenei, ritmurile se înlocuiesc mereu, exprimând cu fiecare schimbare un alt moment al dansului nebunatic executat de Euforion, pân când fiin a lui u oar , nef cut tr iasc i s dureze, se transform în fl ri i dispare în v zduh.

Pentru c nu putem cita în întregime scena, destul de lung , ne vom mul umi s reproducem numai momentele schimb rii de ritm, reproducând în coloan paralel acelea i momente în originalul Euforion Cântece, copil rie, Bucurie dau fiin ii Când, în tact s rind, m prinde i, Inimi salt -n voi, p rin ii.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

28

Hört ihr Kindeslieder singen, Gleich ist´s euer eigner Scherz; Seht ihr mich im Takte springen, Hüpft euch elterlich das Herz.

Corul Ani mai mul i cu bucurie Adunatu- i-au lumina În perechea cu copilul.

O, unirea lor, deplin !

Wohlgefallen vieler Jahre In des Knaben mildem Schein Sammelt sich auf diesem Paare.

Oh, wie rührt mich der Verein!

Euforion (se schimb ritmul! T.V.) salt, l sa i-m ! sar, l sa i-m !

Un dor m-a cuprins S-ajung în v zduhuri, Un foc m-a încins.

Nun lasst mich hüpfen, Nun lasst mich springen!

Zu allen Lüften Hinaufyudringen Ist mir Begierde, Sie fasst mich schon. ……………………………………………………………………

Elena i Faust (alt schimbare de ritm! T.V.) Ce r sf ! i vajnic iure !

De m sur nu-i speran .

Sunet ca de corn s-aude, Peste v i, p duri, p trunde.

Iure ul, cine s -l lege?

Welch ein Muttwill´! welch ein Rasen!

Keine Mässigung ist zu hoffen.

Klingt es doch wie Hörnerblasen Über Tal und Wälder dröhnend; Welch ein Unfug! welch Geschrei!

Euforion (alt schimbare de ritm! T.V.) Vai, locul închis, De frunzare încins!

Ce mi-e strâmtoarea?

Slobod -i boarea!

Vânturi în huiet, Valuri în vuiet, Departe le-aud, duc s le-ascult.

Felsengedränge hier Zwischen dem Waldgebüsch, Was soll die Enge mir, Bin ich doch jung und frisch.

Winde, sie sausen ja, Wellen, sie brausen da; Hör ich doch beides fern, Nah wär ich gern.

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Blaga a redat deci toate schimb rile de ritm ale originalului i versiunea sa reproduce toate sonorit ile acestei magice scene de dans. Am examinat traducerea acestei scene numai din punctul de vedere al chipului în care ea red varietate de ritmuri ale originalului, dar a fi putut cita pentru a pune în lumin i multele ei frumuse i poetice de alt ordin. Aceast scen este una din acele la care mi s-a p rut c traduc torul a lucrat cu mai mult pl cere. i cu asta ajung la un alt unghi din care a vrea s examinez traducerea lui Blaga. C ci dup ce am parcurs-o în lumina adnota iilor lectorilor i în compara ii cu originalul, l-am dat deoparte pe acesta i n-am mai tras cu ochiul în spa iile libere din dreapta i din stânga paginii. Am vrut adic s citesc versiunea lui Blaga, a a cum vor face mii de oameni, când aceast versiune va vedea lumina tiparului.

Am vrut s v d dac este clar , dac emo ioneaz în pasagiile poetice, dac este spiritual în cele umoristice, dac este plastic în cele descriptive, dac Faust vorbe te cu gravitate meditativ , Mefisto cu perfidie, ingeniozitate i umor, Margareta cu ingenuitate, etc.?

Rezultatul a fost pozitiv. Traducerea va putea fi citit i cititorul se va bucura de ea. Trebuie s adaug îns c Blaga mi se pare c reute mai bine în pasagiile lirice i descriptive. Sunt în acest sector pagini de o mare frumuse e în traducerea lui Blaga.

Iat , de pild , momentul în care Faust iese din cabinetul lui de studii, pentru a se bucura de oameni i de natura înviat în splendoarea zilei prim ratice de Pa ti: Faust: valnic s-a desprins din ghea râul, În prim var mâl i piatr se pr vale, dejdea fericit înverze te-n vale. i din gerar ce mai r sare În mun ii aspri se retrase.

De-acolo iarna mai trimite-n goan Fiori de grindin pe-ogoare, Dar soarele în albul la prigoan .

Se mi -n geamuri str duin a i-nvie totul prin culoare; Pe câmpuri înc nu e nici o floare, Dac nu vrei femei i oameni Cu florile frumoase s -i asameni. Întoarce-te, din în imi s vezi Ora ul rev rsându-se-n livezi.

Prin poart iese-n mare-nv lm eal Pestri norodul. Soarele nu-n eal .

Cu to ii jubileaz -n înviere Cu învierea Domnului deodat`.

Din case joase, din chilii cu var surpat, Din truda meseriilor, ce-atâta grij cere, Din pravila sim it -n oase, De sub povara coperi elor de case Din str zi cu b i, din a bisericilor noapte, Au fost cu to ii sco i, sco i în lumin .

Vezi numai, vezi cum pâlcuri-pâlcuri i taie cale prin livezi i prin gr din .

Pe râu întrez re ti departe-n larg Ici colo câte-o luntre vesel i plin , i grea, s se scufunde-aproape Corabia pitic în ând catarg.

Chiar colo sus pe crestele de dealuri Lucesc culori de pestri e ve minte.

Parc aud i zvonul satului, în valuri.

Aici e-adev ratul cer, al celor mul i. În mic i-n mare,

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Ce mul umire-n pieptul viu: i strig -n chiot fiecare: Aici sunt om.

Aici mi-e-ng duit s fiu! În bâlci Faust întâmpin în forfoteala locului un grup de rani jucând i cântând sub tei. Cer iertare c voi cita înc o dat în limba german : e una din cele mai vii pagini pe care le-a scris Goethe: Der Scäfer putyte sich zum Tanz, Mit Bunter Jacke, Band und Kranz, Schmuck war er angeyogen.

Schon um die Linde war es voll; Un alles tanzte schon wie toll.

Juchhe! Juchhe!

Juchheisa! Heisa! He! So ging der Fiedelbogen.

Er drückte hastig sich heran, Da stiess er an ein Mädchen an Mit Seinem Ellenbogen; Die frische Dirne kehrt`sich um Und sagte: „Nun, das fiind ich dumm!”

Juchhe! Juchhe!

Juchheisa! Heisa! He! „Seid nicht soungeyogen”.

Doch hurtig in dem Kreiseging`s, Sie tanzten rechts, sie tanzten links, Und alle Röcke flogen.

Sie wurden rot, sie wurden warm Und ruhten atmend Arm in Arm, Juchhe! Juchhe!

Juchheisa! Heisa! He! Und Hüft`an Ellenbogen. „Und tu mir doch nicht so vertratut!

Wie mancher hat nicht seine Braut Belogen und betrogen!”

Er schmeichelte sie doch beiseit, Und von der Linde scholl es weit: Juchhe! Juchhe!

Juchheisa! Heisa! He! Geschrei und Fiedelbogen.

Ajuns în fa a acestei pagini, Blaga s-a sim it poate covâr it de greutatea de a g si echivalen a acestor ritmuri vii, a acestui tablou truns de atâta via . S-a hot rât atunci s dea, nu o traducere, ci o adaptare în ritm popular: Ciob na veni la joc Cu brâul lat pe la mijloc i în inim cu foc.

Se juca în toi sub tei, Ce vârtejuri la un loc!

E-he-hei! E-he-hei!

Ciob na ul se lovi Pe la spate, mai în jos, De un spate mai frumos, i de-o fat pe sub tei.

Zise fata: Ce prostii!

E-he-hei! E-he-hei!

29

Dac jocul se porni, Nebune te în ocol, Jum tate sânul gol Se vedea în salt sub ii.

Dar i alte bucurii Se mai isc de sub tei!

E-he-hei! E-he-hei!

Adaptarea lui Blaga nu p streaz decât dezvoltarea cu totul general a ideii poetice, dar pierde multe din notele originalului; pierde mai ales intercalarea interjec iilor în contextul strofelor.

Laura Dragomirescu a p strat configura ia strofelor i s-a inut mai strâns de original, dându-ne urm toarea versiune, cu mijloace co buciene, pe care redac ia nu va g si poate inutil s o reproduc aici în prima ei strof : storul s-a g tit de joc, Cu flori cusute pe cojoc i flori la cing toare.

Sub tei nu mai g se ti un loc, To i se-ntreceau jucând cu foc.

Zi-i m , zi-i m , Uite-a a, iar a a. În sunet de vioare.

Soricu a introdus i el interjec iile în interiorul strofelor: La joc p storul a plecat Ca un logodnic îmbr cat În strai de s rb toare.

Sub teiul verde i umbros Un stol de tineret voios Hopa! Hopa! Ila, la, la! Întinde hora mare!

Dar dac adaptarea cântecului ranilor sub tei nu mi se pare cu totul satisf toare, în schimb o vraj se degajeaz din descântecul Spiritelor în camera de lucru a lui Faust, v. 1446 urm., reprezentând un moment mai apropiat de temperamentul poetic al lui Blaga: Negrele bol i dispar .

Prin ceasul de sear Arate-se cerul.

Priveasc de sus Albastru eterul.

Destrame-se norii.

Stelele, sorii Luceasc nespus.

Fiii t riei, Frumuse e bogat Pluteasc deasupra În sfera curat .

Pe urmele lor Str bate un dor.

Panglici fluturând Ve mintele lor Pe ri s-au l sat i peste-un pridvor, Unde sub vi , inându-se-n gând, inându-se-n bra e Iubi ii î i spun Un cuvânt pe via .

Lujerii-mbrac Chio c lâng chio c.

Strugurii cad -n

30

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Teascuri i-n cad .

Râuri spumoase Vinuri revars .

Trec printre pietre i prin curate Vechi nestemate Las în urm Arsele vetre, Lacuri se fac Sub plaiuri, ce tac. ri întâmpin Soarele, marele.

Zboar spre clarele Insule-n ape, Care pe valuri Se leag : insule Unde pe maluri Coruri ghicim, Unde pe câmpuri Hore z rim.

Vârtejuri de hore: Unele-n loc pe sub ulmi, Altele trec peste culmi, Altele-n aer plutesc, Toate c-un chiot Spre focul ceresc, Hore sub brazi, Toate spre stele, Toate-n extaz. În traducerea doamnei Dragomirescu a aceluia i descântec, sesc nu numai redarea cu sunet mai aproximativ a inten iilor

Anul XI, nr. 11(123)/2020

originalului, dar i un academism c ldu prin utilizarea unor epitete con inute de uzul poetic anterior i devenite banale, precum: blânde stele, cere ti lumine, sufluri divine, clipe sfinte, culmeansorit , etc. Numai cel necunosc tor nu i-ar da seama de valoarea poetic infinit superioar a versiunii lui Blaga. vrea s mai citez ca momente deosebit de fericite ale traducerii, balada Regelui din Thule, zborul lui Faust cu Mefisto în Noaptea Valpurgiei i, în general, momentele în care filonul folcloric i fantastic f ceau s r sune atâtea coarde consonante în sufletul lui Blaga.

Am ajuns la sfâr it. Traducerea lui Faust de Goethe este una din cele mai grele teme pe care i-o poate propune un poet român. Aceast oper are o bog ie de teme, o via , o varietate de tonuri, o amploare i o adâncime care cer de la traduc torul ei o mare îndemânare poetic . Blaga era unul din cei mai indica i pentru a realiza o astfel de problem i a f cut-o, nu numai folosind darurile sale poetice, dar p trunzând în toate cutele textului, printr-o lung i sârguincioas studiere a lui. Venind dup al i traduc tori, nu lipsi i de merite, dar lucrând independent de ei, a dat o traducere mai exact i mai bogat în frumuse i poetice. De i cu unele lungiri în orizontal i-n vertical care atârn câte o greutate pe alocuri traducerii sale, el a redat totu i destul de fidel configura ia ritmic a operei originale.

Toate tonurile operei au p truns în noua ei versiune româneasc , dar traduc torul a izbutit mai bine în momentele lirice.

Consider traducerea lui Blaga ca un eveniment al literaturii noastre i sunt de p rere c ea trebuie s fie tip rit f întârziere, este probabil c Blaga va mai vedea o dat adnot rile lectorilor, ale redac iei pe ms. s u i c va re ine din ele ce i se va p rea potrivit, în vederea perfec ion rii lucr rii sale. Dar dup aceast opera ie, cred c nimic nu se va mai putea opune pentru ca aceast talentat i sârguincioas lucrare s ajung în mâinile multelor mii de cititori, care vor afla în ea desf tare i înv tur .

29.IV.1954

Tudor Vianu

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

31

Ion POPESCU-BR{DICENI

Proza lui Mircea C[rt[rescu @n orizontul de a]teptare al lecturilor literare ale copil[riei 1. Un autor polivalent Mircea C rt rescu se pred la clasa a IX-a în sec iunea „Joc i joac ” ( indrilaru et comp., 2002, p.92-95). S-a n scut la 1 iunie 1956 în Bucure ti. A absolvit Facultatea de Litere tot în Bucure ti, promo ia 1980, iar în 1999 î i ia doctoratul cu o tez despre postmodernismul românesc. Activase în Cenaclul de Luni, condus de criticul literar Nicolae Manolescu.

Opera sa de prozator const în trilogia „Orbitor”, în „Solenoid”, „Nostalgia”, „Jurnal”, „ZEN”, (Jurnal 2004-2010), „Travesti”, „Enciclopedia Zmeilor”, „Gemenii”, „Pururi tân r, înf urat în pixeli”, „Levantul”, „Plurivers”, „Postmodernismul românesc”, „Totul”, „Visul”, „Mendebilul”, „Ruletistul”, „REM”, „Arhitectul”, „De ce iubim femeile”, „Dublu CD”.

Mircea C rt rescu este un autor polivalent, opera sa cuprinzând: poezie, proz , eseuri, studii academice. I-au comentat-o Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Radu G. eposu, Gheorghe Perian, Ion Bogdan Lefter, Ioana Pârvulescu, Livius Ciocârlie, Ion Popescu-Br diceni .a.

Temele postmodernit ii imprim literaturii c rt resciene o complexitate sporit , o corectitudine politic , constitu ionalizarea diversit ii, spectacolul mediatic, mitul libert ii, trecutul pentru prezent i viitor, cli eele americaniste, lumea în schimbare, democra ia-filosofia pragmatic a atingerii binelui, discursul „idealist”, orietalizarea Occidentului, civiliza ia presei, imagologia, imaginile amorului, tunelul timpului, ter ul neexclus, reformismele utopice, regulile jocului social, eroziunea încrederii în principiu, globalizarea, multiculturalismul, tema evreiasc , efervescen a „societ ii civile”, pasivitatea social , geometria variabil a geopoliticii, integrarea euroatlantic , problema basarabean , reg sirea identit ii (Lefter, 2004). În „Pururi tân r, înf urat în pixeli”, Mircea C rt rescu însu i implementeaz postmodernismului autohton o alt serie paradigmatic : imperiul i anarhia, violen a, fascismul, suprarealismul, creierul uman, eul identitar, „computer games forever” (acest text se reg se te la tema Joc i Joac într-un manual de clasa a IX-a) (C rt rescu, 2006, p. 255-256 / Soare, 2005).

Despre ce-i vorba în minieseul „Computer Games Forever”?

Scriitorul p trunde, în calitate de insolit narator-personaj, în spa iul virtual al calculatorului i preia rolul de voce narativ ce relateaz întâmpl ri preprogramate în memoria de siliciu a ma inii, folosind modalit i de expunere tradi ionale: descrierea, nara iunea, monologul interior. Imaginile jocului descris de Mircea C rt rescu sunt sugestive, redate prin enumera ii în cascade, prin repeti ii i aglomer ri de verbe, care sugereaz schimb rile rapide nea teptate de cadru. Impresia de ansamblu, dup aceast lectur , confirm ideea de crepuscul al lumii, constând în abandonarea vie ii reale în favoarea celei fictive. E o lume virtual , contraf cut , de siliciu. Naratorul însu i este dezumanizat, tr ie te o absurd metempsihoz .

Un alt Mircea, adic Mircea Liviu Goga, redacteaz un roman întreg care- i deruleaz nara iunea numai în spa iul unui calculator.

Internetul, într-un loc oarecare din Târgu-Jiu, s-a cuplat cu lumea real i s-a v rsat în ea (Goga, 2018).

Note bibliografice - Andrei Bodiu: Mircea C rt rescu. Monografie, antologie comentat , receptare critic ; Ed. Aula, Bra ov, 2000 - Ion Bogdan Lefter: Despre identitate. Temele postmodernit ii; Ed. Paralela 45, Pite ti, 2004.

- Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006.

- Hadrian Soare, Gheorghe Soare: Limba i literatura român , clasa a IX-a/ Îndrum tor pentru noile manuale alternative; Ed. Carminis Educational, Bucure ti, 2005 - Mircea Liviu Goga: Târgu-Jiu '59; Ed. Pavcon, Bucure ti, 2018.

2. Lupta cu himera În „Pururi tân r, înf urat în pixeli” scurtele eseuri - afirm autorul lor - sunt pagini adev rate, nu sunt experiment ci experien , nu sunt reu ite de autor ci daruri f cute scriitorului. Aceste pagini sunt pre al libert ii i îmi amintesc de scrisul manolescian din „Lectura pe în elesul tuturor”.

Traseul lecturilor c rt resciene începe cu „Contele de MonteCrsito”, cu „Crim i Pedeaps ”, cu „Exilul i împ ia” i cu „C derea” lui Camus i s-ar putea s se fi reflectat în „Travesti” care începe a: „Prietene, cum s lupt cu himera mea?”. Întrebarea e hamletian i din ea se ese întreaga scriitur «Lulu» undeva între Joyce i Borges, dar i între Durrel i Dostoievski, între Canetti i Mandiargues, între Scilla i Caribda. Restul e literatur , între un Afar i un În untru.

Ca s ajungi la în untru trebuia s distrugi pe Afar . Ca s te intrige o carte, trebuie s -i vezi interioritatea. Ca s -i ajungi la Mecanism, trebuie s -i desfaci înl untrul pân la ultimele componente, pân la atomii indestructibili ai literelor din care sunt alc tuite cuvintele, propozi iile, frazele. Ajungând la lucrul în sine, Mircea C rt rescu dovede te pe parcursul evolu iei „o perseveren de furnic ”. În „Tahistoscop” are revela ia „Solenoidului” de mai târziu (C rt rescu, 2006, p.47), aproape o capodoper ca i „Orbitor”. Nicolae Manolescu îl consider mai degrab poet decât prozator, dar pozi ionându-l în capul listei ca fiind (oare? - n.m.) „cel mai mare scriitor român contemporan” (Manolescu, 2014, p.315). Lucrurile nu stau chiar a a, îns ceva-ceva pare s se confirme, m car din faptul c Nichita St nescu ci nu Mircea C rt rescu este „cel mai original poet român contemporan”. În fine, prozele din Nostalgia sau Travesti ar fi fiind „capodopere de virtuozitate”. „Orbitor” ar con ine ca i poezia din „Totul” un proiect paranoic, dus cu greu la cap t, romanul fiind inegal, mereu pe muchie de cu it între pagini geniale i banal-gazet re ti,

32

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

cute-zan ei, sub ac iunea for elor inhibitive, triumful înstr in rii etc.

fiind evident lucru, probat i în „Jurnal”, c biograficul, din care genera ia 1980 i-a f cut un titlu de onoare, pe C rt rescu îl strânge la cus turi, lumea fiind aceea a imagina iei debordante, a delirului bine temperat i a osirismului controlat (Manolescu, 2014, p.315). „Suprarealismul” lui Mircea C rt rescu descinde din sloiurile de cuvinte inexplicabile, dintr-o ars magna sive combinatoria a manieri tilor i pe de alt parte din onirismul romantic profund. Îl putem în elege ca fiind dependent de mistica noului, a vitezei, a experimentului. A torsion rii sintaxei, a fragmentarismului. În toate exist o ldur uman , o aspira ie c tre schimbare i transformare. „Suprarealismul nu este oniric - afirm M.C. -, ci, dimpotriv , visul este, de fapt, suprarealist. Coinciden ele semnificative, jocul cu hazardul, paranoia creatoare, dicteul automat, hipnoza i pasele mesmerice, i pân la urm chiar i tragicul militantism politic al „interna ionalei” suprarealiste au fost interpretate gre it ca o nevoie de libertate. Ele au fost de fapt o nesecat sete de constrângere, de hieratism, de sacrificii rituale, de legi la fel de dure, de neîn eles i de inflexibile ca i cele ale lui Moise sau ale credin elor aztece. Nu exist o poezie mai pu in liber decât cea suprarealist , în care totul e subordonat unui atotputernic sistem semiotic, pân la urm unei gnoze.” (C rt rescu, 2006, p.108).

Scriind în „periodice” pe diverse subiecte, atunci când Mircea rt rescu se apleac asupra unor str lucitoare figuri spirituale creatoare contemporane (Negrici, 1978) precum tefan Augustin Doina , Nichita St nescu, Ov. S. Crohm lniceanu, Mircea Nedelciu, Traian T. Co ovei, Florin Iaru, Ioan T. Morar, C lin Angelescu, Simona Popescu, Ion Stratan, Sorin Ghergu , T. O. Bobe, Nicolae Manolescu, Ion Pop .a. se refer mai degrab la el însu i, respectivii scriitori fiindu-i oglinzi (ca-n „Travesti”: „Înainte s plec, am suflat aburii peste imaginea ta i am scris cu degetul pe oglind : Dispari.” (C rt rescu, 2005, p.155)).

Note bibliografice: - Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006; - Nicolae Manolescu: Istoria literaturii române pe în elesul celor care citesc; Editura Paralela 45, Pite ti, 2014; - Eugen Negrici: Figura spiritului creator; Ed.Cartea Româneasc , Bucure ti, 1978. Reputatul teoretician i hermeneut, semiotician i Valéryan z bove te asupra unor scriitori mae tri ai expresivit ii involuntare precum Antim Ivireanu, Ion Heliade R dulescu, Nichita St nescu, Ioan BudaiDeleanu, Urmuz, Mircea Horia Simionescu, Marin Sorescu, Radu Greceanu, de fiecare dat sub semnul unor formule identitare: euforia noviciatului, elanul ingenuu, nep sarea suveran , preceden a i consecin ele ei, refuzul rostirii stereotipe, expansiunea cli eului, sub presiunea delimit rilor, climatul

L. Aston Knight - O diminea

însorit

3. Valori care nu se negociaz Dan C. Mih ilescu îl vede pe Mircea C rt rescu ca pe un Narcis crud i dezam gitor într-o sec iune „Eu, personajul”. Ca i Simona Popescu în „Autorul personaj în romanul românesc”. Când îl comenteaz pe prozator, Dan C. Mih ilescu îl consider un delirionist, un psihedelic, în „Orbitor”, în serie de aur cu „Sorbitor”-ul Simonei Popescu, din „Exuvii” („Supraeul t u e un copil. Micul zeu din noi”) (Mih ilescu, 2006, p.295) etc.

Memorialistica reumanizeaz trecutul, iar proza ar reprezenta „prezentul ca dezumanizare”. Cam dur, cam net, dar extraordinar de captivant, c ci el însu i, adic Dan C. Mih ilescu, are un stil precis, acid, hedonist, paralizant, fermec tor, fervoric, r citor prin cultura lumii, histrionic, balcanic, piept nat, în inut obligatorie, sever, cultural, firesc, legendar, catifelat, zadarnic, dilemic, organic, hipersenzitiv, fericit, aspru, sticlos, pl cut, disciplinat, pervers, nervos, împ iat, obsesiv, mecanic, ludic, melancolic-depresiv, corpuscular, crepuscular, r sucit, senzualist-estetizant, aventurist, natural-artificial, psihanalitic, în deriv .a.m.d. „Orbitor” i „Sorbitor”, vortex poesc, risc asumat, de prestidigitator beat de visare, formul ri halucinante. Citez: „Vom inventa fiin a ce-o s ne inventeze, dar nu va fi din lumin pur ” (ca-n „Prostia omeeasc ” a extraterestrului din povestea crengist cu oborocul s u ca instrument al unui Athanor de alchimist cosmic solarisian - n.m.). „Eu, Personajul” - adic Eu, Mircea C rt rescu. „Triste ea ca valoare absolut ”. „Arta este ironie i experiment perpetuu, jocul cu concepte la rândul lor negociabile.” „E o lume a spectacolului i-a virtualit ii”. Supravie uiesc doar tipurile umane care se adapteaz mai bine lumii u oare, vesele i apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

Dar care s fie valorile care nu se negociaz ? Care sunt indiscutabile i absolute? Adev rul: ar fi una? Fic iunea ar fi alta. Ironia intr i ea în acest tablou axiologic. Apoi experimentul tiin ific. Desigur f cut cu acea seriozitate esen ial , acea responsabilitate (în lipsa c reia e ti un simplu literator). Pe urm , fire te, Realitatea, care nu e vis, nici specula ie, nici joc cu m rgele de sticl (ca la Hesse - n.m.). Dar valoarea absolut , care este de fapt chiar absolutul, este triste ea unui copil abandonat într-un mediu neprielnic, care nu are p rin ii s i.

Subliniez în cartea lui Mih ilescu: „Narcis crud i dezam gitor” a este! Dând de bani mul i, Mircea C rt rescu se dezumanizeaz .

Prea l udat de critica „neliterar ” - c ci cea literar nici nu mai exist deadev ratelea - bietul genialoid o ia razna: devine un narcisist scârbos, meschin, lamentoul s u e teatrul, se crede vizionar, e megaloman, gre os i exaltat, neurastenic, atins de ramolisment, bântuit de himere, amenin at de ratare, isteric, sastisit, schilodit, neîn eles, apatic, deprivat / deprimat emo ional i imagistic, sup rat pe propriul succes, murd rit, falsificat, afanisit de hedonismul experimental în metropolele occidentale, masochist .a.m.d.

Dar un proverb popular românesc gr ie te clar: „Lauda de sine nu miroase-a bine!”. Transpus în banalul cotidian, str lucitoarea egofilie a artistului nu mai încânt , e hidoas , nu mai ac ioneaz halucinogen i melifluent, ci stupefiaz - repet - prin amestecul de narcisism i pragmatist, de delir ( i delict) de grandoare i mania persecu iei. C rt rescu, cel din „Jurnal”, e paranoic de tot, r u de tot, î i contabilizeaz egolatru cronicile, le repro eaz criticilor „de serviciu” (a a- i închipuie el - n.m.) c n-ar avea interesul a-l impune. Are frustr ri incredibile, crize de furie, ur i invidie c nu-i numai el centrum mundi ca i „am râtul de Marin Sorescu”. Între anii 1990 1996, rezult din „Jurnal”, în România c rt rescian tr ie te un singur locuitor: el.

Nu tu dileme, nu tu capcane, nu tu politici, nu tu mineriade, nu tu sturn ri de guverne. Nimic din toate acestea, istorii acute, oculte...

El, doar el e lumea, universul e numai în adâncul s u etc. Efectul moral al unui asemenea „Jurnal” autozeificant e nedemn pentru auto-

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

rul unor c i care s-ar putea s reziste modelor i-i arat goliciunea de cet ean neintegrat social, nepatriot, nesolidar cu neamul s u secular, neangajat politic ci închis în cochilia lui de melc complet prizonier în carapacea lui b loas .

Note bibliografice - Dan C. Mih ilescu: Literatura român în post-ceau ism. I. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare; Ed. Polirom, Ia i, 2004; - Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006; - Mircea C rt rescu: Jurnal; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2001; - Andrei Bodiu: Mircea C rt rescu. Monografie; Ed. Aula, Bra ov, 2000.

4. Opera „la alb” Cu proza-i mai O.K. Un „bo de hun ” din Bucure ti public „Orbitor”, un roman de pur esen eminescian , scris de un arhitect de vedenii angelice sau co mare ti, de un fabulos talent în nara iunea de tip halucinatoriu, dar nu f priz la real, ba înc la cotidianul cel mai hâd i pestri .

Se poate considera ca fiind corespondent cu „Totul” (C rt rescu, 2003, p.119-136). i în romanul-trilogie-fluture este adunat laolat mitologia de varii provenien e: din romantism, din baroc, din parnasian, din hermetismul gra ie c rora Textul devine un athanor alchimic sau tatuaj ini iatic întru cele nev zute i f de vârst , ba datând i de dup lini tea dinaintea Facerii. Dorindu-se un transeminescian, Mircea C rt rescu e un avatar al acestuia. Asta e sigur; i e/ i nu e deloc/ o atitudine tocmai în regul . „Orbitor” e un aspirator uria de scrieri sacre, epopei i texte magice, de fantasm ri funambule ti. E deci tot o splendoare a vener rii Tradi iei, c ci sub parodie dibuie ti înciudat foamea de originar; i sub proliferarea profanului eliadescul sacru atât de perfect camuflat. „Orbitor” te pune ca modest cititor pe urmele lui Dimitrie Cantemir din Istoria hieroglific i pe urmele Cezarei eminesciene i altor fragmente reasamblate de Ion Popescu-Br diceni, piatra pre ioas din vârf a triunghiului transmodernismului românesc, în „O istorie frumoas : Ieronim i Cezara”.

Dan C. Mih ilescu remarc totodat geografia pueril-sentimental a Bucure tilor care dobânde te condi ia de omphalos planetar pentru esen a esen elor: divinul copil alchimic.

Deconstruc ii i reconstruc ii, titanice, tot descifrându-i pe E. A. Poe, Dylan Thomas, Bob Dylan [pe care C rt rescu îl traduce în 2016 (Dylan - C rt rescu, 2016)], Novalis, Shakespeare, Dante, Kerouak, Ginsberg, T. S. Eliot, E. E. Cummings, Ernesto Sabato, Dosoftei, Conachi, Bacovia, Bolintineanu, Heliade R dulescu, Macedonski, Arghezi, Barbu, Dimov, Odobescu .a.m.d., a adar tot desluindu-le, acestora, structurile colosale î i redacteaz el însu i propriul colos romantico-oniric, baroco-postmodernist.

Bucure tii îmbrac dubl învestitur : templu orfic i circ fellinian simultan, în care „p ianjenul textual ese o unic pânz : Nostalgia Travesti - Orbitor, în care mimesisul întrece în str lucire originalele lecturi înv ate în facultate, ca antimimesisul s i inaugureze, totu i, nara iunea «mantys religiosa», utopos triumfalnic i opera „la alb” a unei lucidit i monstruoase. Iar acolo unde apare monstruozitatea apare i sacralitatea, deci recuperarea sacrului de tip transmodernist.

Lep dându-se de postmodernism, de-abia de-aci încoace are maxim credibilitate, virtuozitate. Obsesia de concordia discors, de androginie, Unitate prin ter inclus (ci nu hegelian) îi tr deaz tendin a spre transmodernismul lui Ion Popescu-Br diceni i Theodor Codreanu. În „Orbitor”, C rt rescu e un Narcis paradoxal dublat de Proteu.

Tema Kafkian , a metamorfozei, tema sinelui care cu cât se joac mai mult cu atât se altereaz / se alterizeaz , colorându-se în fel i chip.

Ca în Alchimia lui Cockren, Maestrul i Marea sa Oper î i conserv substan a mai puternic i mai pur , oscilând-o ca sintez de contrarii

33

între creier i sex, între angelic i demonic, între masculin i feminin, între orgasmul min ii i siologismele fecundit ii, între sperma creierului i memoria ovarelor etc. Opozi iile se topesc într-o singur materie epic : delirul se exprim hiperlucid, amorful în conture matematice, haosul senzorial e prelucrat într-o geometrie noneculidian , iar luxurian a psihopatologiei, opulen a maladivului i mania neurologic se traseaz cu compasul i se anatomizeaz megaloscopic. Animus i Anima din dualitate se triadizeaz în Na tere - Moarte ritualic Ascensiune, pe motivul regresus ad uterum i pe voin a de autoproiectare cosmosimbolic a eului, ca i a tot ce-l înconjoar . ucit, recititorul s-ar putea pierde în inter- i arhi- textualit i planetare (Kicher, Arcimboldo, Baltrusaitis, Blake, Freud, Caillois, Nerval, Tournier, Baudouin, Durand, Bunuel, Baudelaire), în personan e psihanalitice (androginia, mediul castrator, subteranele, mitul vulvei universale, soteriologia, energia mediumic , ini iatica, impulsiunile sadomasochiste ale feminit ii, bestiale ori mântuitoare, inelul, substitutele erotice, Fluturele: ca semn al mor ii ritualice / al zborului Esen ei din Materie), s-ar putea încurca în teoria fractalilor, cosmologie, alchimie i pr bu i epuizat într-o senzualitate angelico-morbid , (re)montat în tipare biblice, chistice etc.

Nu exist deci structur narativ aici, în „Orbitor” f un subtext referen ial, fie c -i vorba de psihanaliz , mitologie sau exegez biblic , fie de dialogul cu alte universuri epice. Satul Tintava e similar cu Macondo-ul lui Márquez (Un veac de singur tate). Subteranele bucure tene seam cu cele al Orbilor din Sábato. Lupta mon trilor cu molo ii din Falezele lui Jünger. F tul i moa a la Parfumul lui Süskind.

Revolta strigoilor, gustul pentru morbidul grotesc i rev rs rile de macabru sunt vecine cu lumea lui Stephen King (din Salem's lot).

Roman psihedelic ( i neorealist altminteri - n.m.), „Orbitor” ocheaz pe lectorul lene , conformist, comod, prin tema eminescianocalderonian «via a e vis» i prin tema unamunoian «viseaz -ne, Doamne» (omenirea nu exist , noi suntem doar visul zeului care doarme de la începuturile lumii etc.) po i s culegi ni te fructe amare, dezintegrate, monadizate. Îns , p cat de o asemenea întreprindere - recunosc istovitoare, uluitoare etc. -, c ci din cauza excesivei împov rate simbologii i din pricina unei prolixist i incalificabile romanul se duce naibii într-o infla ie de splendori stilistice care, v jur, risc a ucide (prin manierismul atroce - n.m.) toat pl cerea lecturii. C ci la urma... urmelor „Orbitor” ar putea fi citit i ca fi clinic a unei nevroze obsesionale, ca scriitura unei eminescianit i totalitare (suntem în spa iul dintre „unde e ti copil rie” i „unde-s irurile clare din via a-mi” - n.m.) desf urat maniacal-absolutist în caverna cerebral sau ca traiectul unei renova ii, în consecin a Na terilor mistice (s.m.). În zona Realismului Oniric, „Orbitor” r mâne ca for demen ial descriptiv ci nu ca for pur fic ional (poate dic ional ? - n.m.)

(Genette, 1999, 85-159). Se risipe te micronic în detalii infinitezimabile care distorsioneaz aspectul structurii generale.

Note bibliografice - Mircea C rt rescu: Plurivers 2; volum antologic; postfa de Paul Cernat; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2003 - Dan C. Mih ilescu: Literatura român în post-ceau ism. II. Proz .

Prezentul ca dezumanizare; Ed. Polirom, Ia i, 2008.

- Mihai Eminescu: O istorie frumoas : Ieronim i Cezara; edi ie îngrijit , studii, comentarii, note de Ion Popescu-Br diceni; Editurile Napoca-Star i Cogito; 2006; cu un argument de Ioan epelea i cu o prefa de Mihai Cimpoi - Dimitrie Cantemir: Istoria ieroglific ; edi ie de G. Pienescu; prefa de Dan Horia Maziliu, Ed. Gramar, Bucure ti, 2008 - Bob Dylan: Suflare de vânt. 100 de poeme traduse de Mircea C rt rescu; Ed. Humanitas Fiction, Bucure ti, 2016.

- Archibald Cockren: Alchimia. Maestrul i Marea Oper ; traducere: Ana Precup, Ramona Ardelean; edi ie de Aurelian Scrima; Ed. Herald, Bucure ti, 2005.

- Gérard Genette: Introducere în arhitext. fic iune i dic iune; Ed. Univers, Bucure ti, 1994, traducerea, prefa a: Ion Pop)

34

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Mihai CABA

Rafinamentul criticii de art[ Petru Comarnescu Din cele mai vechi timpuri, de la primele forme de art cunoscute înc din paleolitic i pân la arta plurivalent a zilelor noastre, indiferent de modalit ile ei mereu schimb toare în exprimare, istoria artei s-a conturat de-a lungul timpului ca o component indispensabil vie ii istorice a fiec rei civiliza ii tr itoare pe mapamond, înregistrându-i cronologic capodoperele artistice care o definesc cel mai bine. Iar rolul ierarhiz rii, examin rii i aprofund rii detaliilor definitorii ale acestora a revenit dintotdeauna istoricului de art , dup ce, în prealabil, printr-o colire superioar , acesta i-a dobândit solide cunotin e, dar i minu ia cercet rii întreprinse. A a au ap rut numeroase Istorii ale artei universale, cum i Istorii ale artei na ionale / regionale, care pot „da sama” de mersul evolutiv temporal al artei, contribuind, astfel, la tezaurizarea istoric a patrimoniului artei.

Nu acela i lucru se poate spune i despre criticul de art , al c rui rol se rezum doar la vizualizarea operei(lor) de art expuse în galerii, expozi ii ori muzee i, apoi, la a- i face cunoscut opinia sa printr-o cuvenit analiz critic , publicat în cataloage sau pres , care poate trezi ulterior în spa iul public dezbateri în materie de art . Între istoricul de art i criticul de art poate fi sau nu o intercondi ionalitate, dar cu siguran fiecare dintre cele dou categorii trebuie s rezoneze înainte de toate cu crea ia literar , ceea ce înseamn f t gad c nici primul, dar nici cel lalt, nu se poate afirma temeinic în public f s i etaleze certe abilit i literare. De aceea, în rândul celebrelor personalit i consacrate în domeniile istoriei i criticii de art , atât în plan extern, cât i în cel intern, vom afla întotdeauna redutabili condeieri, care au trecut cu brio peste proba scrisului.

Acesta este i cazul lui Petru Comarnescu, socotit i ast zi, la cei 115 ani de la na tere i 50 de ani de la trecerea sa în ve nicie, cel mai de seam reprezentant al criticii de art române ti, prin distinc ia i rafinamentul scrierilor sale în acest important domeniu cultural.

Petru Comarnescu a debutat în literatura român , dup un doctorat

str lucit sus inut pe p mânt american, la „University of Southern California” din Los Angeles, cu teza: The Nature of Beauty and Its Relation to Goodness (Natura frumosului i rela ia lui cu binele), ce va fi publicat în române te sub titlul Kalokagathon, fiind echivalat , abia în 1966, cu un doctorat în Istoria artelor. Astfel, în 1933 îi apar volumele „Homo Americanus” i „Zgârie norii New York-ului”, iar în 1934 volumul „America v zut de un tân r de azi”; cele trei volume nefiind sc pate din vederea redutabilului istoric i critic literar G. linescu, aflat în faza încheierii monumentalei sale opere „Istoria literaturii române de la origini i pân ast zi”, Ed. Funda iilor regale, 1941, care nota la pagina 823: „Petulante, foarte atr toare sunt impresiile lui Petru Comarnescu în Homo Americanus. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi i inteligent, care nu se fixeaz .”

Practic, aceast apreciere c linescian îi atesta lui Petru Comarnescu calitatea literatului atras de t râmul fascinant al criticii de art .

Dar, l sându-i pu in la o parte cronologia crea iei sale scriitorice ti, e bine s ne îndrept m mai mult aten ia înspre lapidarele note biografice ale vie ii lui Petru Comarnescu, consemnate de exege ii s i, tocmai pentru a reliefa mai accentuat strânsa lor interdependen în conturarea propriei sale personalit i remarcabile de mai târziu.

Zgârcite în informa ii, cele câteva surse credibile atest faptul c Petru Comarnescu s-a n scut, la 23 noiembrie 1905, la Ia i, fiind fiul lui Petru Comarnescu, func ionar i al Elenei (n. Cern tescu), insti-tutoare.

Familia sa se înrudea cu mitropolitul Veniamin Costache, de numele ruia, ca întâist tor al Bisericii, se leag 40 de ani de rodnic înflorire cultural a Moldovei. Studiile primare i prima parte a celor secundare le face la Ia i, iar cea de a doua parte la Colegiul „Sf. Sava” din Bucure ti, dup care urmeaz cursurile colii de artilerie de la Craiova.

Studiaz apoi la Universitatea bucure tean , luându- i licen a Facult ii de Drept, în 1928, iar în anul urm tor pe cea a Facult ii de Litere i Fi-

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

lozofie. Cu un bagaj solid de cuno tin e, în 1929, ob ine o burs pentru studii doctorale în America, care-i confer privilegiul sus inerii unei str lucite teze în materie de art , dup cum s-a ar tat i mai sus, reînnodându-se în acest punct cele dou aspecte bibliografice i biografice.

Reîntors la Bucure ti, îl g sim, între 1932- 36, cu numeroase articole publicate în reviste i ziare, între care, Adev rul, Adev rul literar i artistic, Azi, Arta, Excelsior .a., îndeplinind i rolul de redactor la Vremea i Rampa. Era perioada în care în România pe scena politic aveau loc serioase derapaje cu impact direct asupra unor confrunt ri divergete de opinie. În acest climat bulversat, „în vara anului 1932, la ini iativa lui Petru Comarnescu, s-a pus bazele grupului Criterion, la care au aderat Mircea Vulc nescu, Alexandru Christian Tell, Mircea Eliade, Dan Botta i Paul Sterian”, dup cum noteaz recent i jurnalistul C lin Pena în Evenimentul istoric. În scurt timp la acest grup s-a al turat aproape „toat elita tinerei genera ii de intelectuali”, între care: Vasile Voiculescu, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Eugen Jebeleanu, Emil Botta .a.

Constituit sub denumirea de Asocia ia de arte, litere i filosofie, conferin ele sus inute în acest cadru „au avut mare impact asupra publicului vremii”, cu atât mai mult cu cât membrii grup rii Criterion aveau orient ri politice diferite. Intrând în aten ia guvernan ilor, îndeosebi dup greva din februarie 1933 de la Atelierele CFR Grivi a, datorit abord rii unor subiecte „sensibile”, între care i cele legate de homosexualitate, activitatea public a acestei grup ri a fost suspendat la 11 decembrie 1933, „ceea ce a produs dezastrul Criterionului”, dup cum se men iona în presa vremii.

Cu toate c a avut un conflict deschis cu Zaharia Stancu, pe atunci redactor la revista „Credin a”, ce a degenerat i într-un chip „neliterar”, Petru Comarnescu se bucura de o bun apreciere, fiind considerat de c tre Camil Petrescu drept ef al genera iei sale str lucite”, iar Barbu Brezuianu îl numea „heraldul ei”, în timp ce Mircea Eliade îl califica „magul” acesteia.

Timp de mai mul i ani, între 1934 i 1949, a continuat s publice aprofundate texte despre istoria i filosofia culturii i istoria i critica de art în reviste ca: Bis, Agora, Timpul, Arcade, Na iunea, Universul, ce aveau s -i aduc primirea ca membru în Societatea Scriitorilor Români (1945), dar i premierea sa cu Meritul Cultural (1946) i Meritul Cultural în rang de Cavaler (1947). În noua conjunctur politic de dup cel de al 2-lea r zboi mondial, datorit scrierilor sale, apreciate ca „indezirabile”, în 1949, i-a fost interzis s mai publice, dar a continuat la fel de incisiv sub pseudonimul de Anton Coman. I-a fost permis, totu i, numele de autor pe coperta volumelor sale monografice, consacrate unor mari mae tri ai artei: Octav B ncil (1954), A. Baltazar (1956), Rembrand van Rijn (1957), Nicolae Griorescu (1959) i tefan Luchian (1960), fapt ce i-a adus includerea sa în Uniunea Scriitorilor Români i în Sec ia Critic a Uniunii Arti tilor Plastici.

Ridicându-i-se în 1960 interdic ia „semn turii”, prolificitatea lui Petru Comarnescu ine „capul de afi ” al scrierilor sale de art (articole i c i) dedicate plasticienilor români în vog : Gh. Petra cu, Th. Pallady, N. Tonitza, Ion Jalea, Ion uclescu. Un loc aparte îl ocup sculptorul C-tin Brâncu i, c ruia îi elaboreaz în limba englez un volum special: „The Rumanian and the Universal in Brancusi´s Work”. Toate acestea luate împreun reprezint însemnata contribu ie a lui Petru Comarnescu pentru sus inerea i impunerea valorilor artistice române ti în ar i str in tate.

Colaborator de seam al Editurii Meridiane, a dat la iveal monografia Vorone i Îndreptarul artistic al monumentelor din Nordul Moldovei; ultima completând inventarierea monumentelor din ara Româneasc f cut de Alexandru Odobescu cu o sut de ani în urm .

35

În 1966, a r spuns invita iei lui Mircea Eliade, prietenul s u perioada „criterion-ist , de a-l vizita la Universitatea din Chicago i de a sus ine acolo o conferin despre cultura i arta româneasc . Despre aceast torie pe p mânt american a notat pe îndelete în Jurnalul u.

La fel de prodigioas este la Petru Comarnescu i activitatea lui de traduc tor, calitate în care str lucesc „admirabilele traduceri din englez (D. H. Lawrence, Daniel Defoe, Walter Scott, Mark Twain, O'Neill, J. B. Priesley, H. Fast .a.), dar i din limba rus ( Lev Tolstoi, A. Heren, A. Gorceakov, G. Uspenski, N. Cernî evski, Ilya Ehrenburg), cute singur sau în colaborare”.

Urmare fireasc a neobositei sale aplec ri asupra culturii i artei române ti din aceast ultim perioad , r splata laborioaselor sale demersuri întreprinse i-a adus o binemeritat recunoa tere: Premiul Asocia iei de Arte Frumoase a Criticilor din România (1965), Ordinul Cultural în grad de Cavaler (1968) i Medalia de Aur a Asocia iei Interna ionale a Criticii de art (AICA), Cu prilejul celui de al 16-lea Congres de la Rimini, Italia. În via a particular , Petru Comarnescu a fost c torit cu Gina Manolescu-Strunga, fiica liberalului Ion Manolescu-Strunga. Spre a nu fi marginalizat, înspre sfâr itul vie ii a acceptat s devin membru de partid, tocmai ca s i poat vedea mai departe de rafinatele sale scrieri despre art .

Aflat la Bucure ti în plin efervescen creatoare, a trecut la cele ve nice, la 27 noiembrie 1970, în vârst de 65 de ani, i a fost înhumat în micul cimitir al M stirii V ratec, în apropierea mormântului Veronic i Micle, respectându-i-se dorin a ca râna l ca ului de veci nu-i fie delimitat de iarba verde care înc lze te p mântul”.

Postum, i-au fost editate lucr rile aflate în manuscris: „C-tin Brâncu i, mit i metamorfoz în sculptura universal ” (1972), „Scrieri despre teatru” (1977), „Chipurile i priveli tile Europei” (2 volume, 1980), o rafinat carte sintetizatoare asupra culturii i artei europene, „Pagini de jurnal” (2003), cuprinzând doar câteva p i fragmentate din Jurnalul s u de peste 5000 de pagini, o adev rat istorie a culturii i artei m rturisite critic.

Atribuindu-i importantul rol jucat, acel de a fi fost „fermentul spiritual care a legat între ele diferitele ramuri ale culturii i artei i care a f cut s dospeasc ideile novatoare menite s aduc spiritualitatea româneasc la ceasul european i universal”, dup cum aprecia i jurnalista Silvana Mare , posteritatea lui Petru Comarnescu mâne la fel de vie i ast zi.

La timpul apar in tor lunii noiembrie a anului 2020, rememorator al str lucitei personalit i a celui care a fost Petru Comarnescu - filolog, critic literar, istoric i critic de art , eseist, memorialist, jurnalist, traduc tor - se cuvine, dar , s -i aprindem cu recuno tin i pio enie candela neuit rii.

36

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Elis R~PEANU

Luceaf[rul care a cobor`t din cerurile poeziei eminesciene ]i s-a oprit pe un deal Ce este o parodie tie orice om de cultur , cu atât mai mult un literat. Cum, îns , în cazul de fa , avem de-a face cu o parodie special , atât ca dimensiune, cât i ca pies abordat un poem unic, aproape sacru din literatura român - se impune s ne oprim pu in asupra acestei specii literare. În român , cuvântul parodie provine din limba francez , preluat din grecescul parodia - „cântec/ poezie pe lâng ” ... [alt cântec]. A parodia înseamn a imita, a pasti a, a contraface caricatural o crea ie literar , o oper , chiar comportamentul, ticurile unei persoane, la modul satiric, ironic, cu efect burlesc. În general, parodia produce veselie care, uneori, e veselie amar .

Autorul parodiei ample, pe m sura modelului abordat, este confratele i colegul nostru Janet Nic , profesorul de Român i Francez sau de Francez i Român , n-are importan , care s-a afirmat intens în ultimele decenii, arzând etape, cu înzestrare de oltean, dornic s i valorifice poten ialul nativ. Ba, mai mult, în cazul acestei ample parodii, se dep te pe sine, apelând, cu justificare, la literatura popular francez , unde „din cele mai vechi timpuri /.../ principiul râsului a atins cele mai serioase aspecte ale societ ii, inclusiv lucrurile sfinte”. „În principiu” nu e r u când apelezi la modele „din afar ”, dar de ce s nu d m o putere i mai mare acestei motiva ii, amintind de literatura din antichitate? Astfel, în enciclopedii, e citat Hipponax, poet grec din secolul VI î.Chs., cu a sa parodie Batrachomiomachia lupta dintre oareci i broa te, dup Iliada; parodii au scris i Aristofan (sec. V-IV î. Chs), precum i concurentul s u, poetul comic Nicochares (sec. IV î. Chs). Revenind la literatura francez , pe care atât de mult o iube te confratele nostru, s amintim de Paul Scarron (16101660), scriitorul infirm c torit cu tân ra Françoise d' Aubigné, devenit apoi, ca v duv , so ia secret a lui Ludovic XIV - Mme de Maintenan, autor de comedii gustate de public pentru intriga bufon i comicul de limbaj, care a scris parodia burlesc , în octosilabe, Virgile travesti. În domeniul teatrului francez, parodiile abund .

Exemplele ar putea continua privind modelele din „afar ”. Dar de ce nu r mânem la noi? Nu e r u când r mâi devotat idealurilor naionale i respec i, te ata ezi de valorile spirituale române ti - cum spunea Nicomah, ad ugând: „unitate cultural nu înseamn nivelare la ni te modele str ine /.../ i s nu spurce cineva icoanele române ti” (Cf. Dan Lupescu, Interviu cu Nicolae Paul Mihail, în Lamura, martie 2007). i Janet Nic se opre te la poemul f egal al genialului poet Mihai Eminescu - chip de pus în ram , pe peretele dinspre r rit al casei. Adev rul e c atunci când e vorba de chef, de distrac ie, cu un pahar de vin în mân , românul i-l face partener la veselie pân i pe Dumnezeu. i, vorba aia,iart -l, Doamne, c nu tie ce face! Ba, îi cheam i pe sfin i s ciocneasc paharele cu el. Versific rile curg i-ncep s cânte-n cor: „Sfântul Petru i Mihai Au f cut cârcium -n Rai, Sfântul Petru a a zice Bea vinul s nu se strice...” În momentele de exaltare, a fost parodiat i „Tat l nostru”.

Sunt i scriitori de seam care au ie it din tipic, apelând la aspecte din via a celor care reprezint credin a noastr ortodox . În cadrul Simpozionului Na ional „Lumea cea mare a comicului”: de la „camuflarea ipocrit ” la „comicul insinuant-abuziv”, de la Palatul Culturii din Ia i (vineri 7 decembrie 2018), lectorul univ. dr. Mircea P duraru, de la Universitatea „Al. I. Cuza”, sus ine lucrarea „Îndr zneala hermeneutic i rigorile comunit ii interpretative în m stirile lui Damian St noiu”, în care subliniaz „modalit ile coruperii limbajului ecleziastic” - toate sunt prilejuri de a pune în lucru o extraordinar capacitate de a r st lm ci/rearticula sensul textelor sacre. Sau, dac ne referim la literatura francez , spre care se apleac autorul prezentei parodii, s nu uit m de lucr rile pe care le citeaz , „Cina lui Cyprian” (parodie la Sfânta Scriptur ). „Liturghia be ivilor”, parodii dup „Tat l nostru”, „Ave Maria” etc. S nu uit m de „Biblia hazlie” publicat de scriitorul care semneaz cu pseudonimul Leo Taxil (1854-1907), la început pe fascicole i apoi, în 1903-1907, în volum (republicat de nenum rate ori), ap rut i în traducere româneasc , în 1962, la Ed. Minerva, i, a a se întâmpl cu cele sfinte, doar Dumnezeu e peste tot - e sus, jos, e în noi c ci suntem crea ia lui - i ni-l apropiem în orice împrejurare. Pe Dumnezeu, cu to i sfin ii, îl invoc m i la chefuri, ciocnim pahare de vin, licoarea de împ rt anie... „Sfântul Petru i Mihai Au f cut cârcium -n Rai, Sfântul Petru a a zice Bea vinul s nu se strice...”

Mai greu este îns cu muritorii care au devenit nemuritori cum te atingi, de exemplu, de Eminescu care e undeva sus, privim la el de jos, e un simbol zeificat al spiritualit ii române ti. Cum s te atingi de un mit, de cel care i-a transfigurat plecarea într-o nunt

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

mistic , precum ciob na ul din „Miori a”; dup ce i-a transfigurat nefericirea într-o liturghie a neamului românesc? Prin arderea spiritului u s-a transformat în Luceaf r, dând lumin neamului! Dar, întotdeauna exist un dar sau, cum spune fran uzul, il y a toujours un mais, aici fiind un mais care cap sensul de tout de m me - totu i: aceast excep ie provine din spiritul neastâmp rat al umori tilor care d contradic iile, speculeaz situa iile, r stoarn sensurile, cu scop de b lie, de umor, de ironie sau de satir . În cazul de fa , e vorba de profesorul Janet Nic , din comuna Ostroveni, Dolj, oltean getbeget. De fapt care este motivul care l-a determinat, dându-i esen gândului i condeiului de a realiza, a parodia poemul genial „Lucearul”? E situa ia precar în care se afl ast zi ara, în care unii s-au coco at atât de sus, încât au impresia c -s dumnezei sau c l-au prins pe Dumnezeu de un picior, uitând c El mai are unu. i autorul a urrit poemul strof cu strof , uneori vers cu vers, înlocuind personajele, conducând ac iunea astfel încât s -l duc pe cititor în zilele noastre. De aceea, aceasta nu e o parodie comic , ci una care, pas cu pas, accentueaz nota satiric . Despre acest gen de scriere, Topîrceanu î i exprim opinia în „Cum am devenit moldovean”: „O încercare mai u oar în acest sens, este parodierea unei buc i literare anumite /.../ în care autorul parodiei abund în sensul buc ii parodiate, bagatelizându-i tonul i vulgarizându-i con inutul. O încercare mai dificil îns este parodierea nu a unei buc i anumite, ci a unui scriitor luat în întregime, cu felul lui de a gândi, de a se exprima. Iar în acest din urm caz, mi se pare c parodia începe s devin original , adic oper de crea ie pur ”.

Lucruri interesante privind parodia afl m din „lucrarea de stat” (de licen ), a Profesorului t. Cazimir, „Despre arta parodiei în literatura român ”, sus inut în iunie 1955, avându-l conduc tor tiin ific pe Profesorul Ov. S. Crohm lniceanu (publicat în revista „Steaua”, în 1957). În aceast lucrare de diplom , consider referentul, se atac o tem necercetat , aducând „numeroase elemente noi de cercetare cu privire la începuturile artei parodistice în poezia i proza noastr ”. Valoroase sunt i încerc rile de delimitare estetic a artei parodistice, cât i propunerea de clasificare pe categorii (parodia prin substitu ie, parodia-variant , parodia sintetic )” Alt idee care se cuvine a fi subliniat este disocierea care vizeaz termenii „pasti ” i „parodie”, ale c ror sfere semantice interfereaz , dar nu coincid. Exist pasti e lipsite de inten ii caricaturale, i tot astfel parodii care nu recurg la pasti , întrucât nu intesc reliefarea unor ticuri stilistice, ci tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente, numite, în consecin , parodii prin substitu ie, care sunt cele mai abordate. „De alt tip i de alt calitate sunt parodiilepasti , în sânul c rora survine o nou disociere, între parodiavariant i parodia sintetic . Cea dintâi se na te îngro ând liniile unei singure piese: Blesteme de Topîrceanu versus textul omonim al lui Arghezi. Parodia sintetic nu mai porne te de la o bucat anume, ci de la un sector mai amplu al operei vizate” (sublinierea n.).

Ca exemplu de parodie prin substitu ie, cea mai frecvent abordat , e dat una din numeroasele variante dup balada „Mama lui tefan cel Mare”, în care Voievodul e înlocuit de un be iv: „Eu sunt, m i nevast , so ul t u iubit, Eu i de la crâ , m întorc pilit, Dar deschide-odat , câinii m -nconjor, Vântul sufl rece, coastele m dor!”

Nu e greu s deducem, citind chiar i prima parte din „Luceaf rul de pe deal”, c avem de-a face cu o parodie prin substitu ie: se p streaz întocmai modelul versurilor, distan a dintre cer i p mânt devine distan a dintre deal (cu cas ar toas ) i vale (cu cas de chirpici), fata de împ rat e înlocuit , înc din strofa întâi, cu „o fain feti can / din rude ve nic ne ti”, b nuind-o, înc din prima strof , a fi C -

37

lina, iar Luceaf rul e substituit de „un fl u bogat/ Ce peste gard teapt ”. Personajele sunt puse, deci, de acord, cu existen a lor p mânteasc , cu situa ia de azi din ar , nota umoristic f cându- i icicolo prezen a, mai ales prin mijloace expresive, fiind înv luit de nota satiric . Astfel, fata din „Luceaf rul” se trage „din rude mari, împ te ti”, e „Mândr -n toate cele/ Cum e fecioara între sfin i/ i luna între stele” i aceast „prea frumoas fat ”, simbol al purit ii, chiar al sfin eniei (într-una din primele forme ale poemului, r mas în manuscris, e „frumoasa preacurat ”) se situeaz , de fapt, pe o pozi ie medie de pe care se poate în a la Hyperion sau poate coborî la C lin, devenind corespondentul feminin: C lina. La polul opus se afl Hyperion - fiin suprap mânteasc , fiul cerului care se mi într-un spa iu urie esc, luând diferite forme, dar niciuna p mânteasc . În parodie, fata se afl , parc , de la început, pe o pozi ie care-l prete te pe cititor, în vederea evolu iei finale: ea se trage „din rude ve nic ne ti”, deci din oameni lega i de p mânt. La rândul s u, „Hyperionul” de care se îndr goste te, face parte din lumea de sus - de pe deal, dar apoi, din protipendad , din tat senator - lume care exclude imaginea cerului, a astrelor, a m rii. Nu lipse te nici „C lin” care, de data aceasta, nu mai este paj din anturajul reginei, ci este un „cioban de vi veche”, cu numele Miorel, înrudit cu mioarele din turm . Nici ea nu mai este C lina, ci perechea lui Miorel, Miorela. Astfel, el i ea nu se mai agit în peisaje cosmogonice, ci respir în realitatea condi iei lor, în ara (în care cititorul se recunoa te), în care ale ii, parlamentarii, guvernan ii, chiar primarii, de i se nasc din curgerea aceleia i materii cu cei de jos, se consider încadra i într-o lume fenomenal , compatibil cu natura divin a astrului nemuritor, dar incompatibil cu starea omului de rând, cu atât mai pu in cu starea lui Miorel. În plus, fiul senatorului nu cunoa te durerea lui Hyperion, astrul care nu- i poate împlini chemarea, condi ie uman , cerând întoarcerea în haos, în repausul etern, ci, ca fiu de magnat, se mul ume te s constate diferen a care-l desparte de fat . În con tiin a lui nu poate avea loc conflictul între divin i uman, între cer i p mânt, ci între bog ie i s cie. La el, viziunea spa iului infinit e înlocuit cu distan a impus de condi ia social , politic , material care-l desparte de iluzia iubirii lui dintâi. Eroii din „Luceaf rul” î i semneaz actul de adeziune - Luceaf rul la Dumnezeu, lin i C lina, la tradi ia c reia i se supun. Personajele parodiei resping adeziunea la o stare de lucruri contrar condi iei umane din societatea în care tr iesc: dragostea - sentimentul dat omului de Dumnezeu - depinde de condi iile unei lumi în care unii se mul umesc cu supravie uirea, iar al ii, coco i pe func ii înalte, cu unicul scop de a se îmbog i, se uit cu dispre la cei care le-au întins scara i le-au inuto ca s se urce acolo.

Aceast crea ie parodic produce, pe m sur ce e parcurs , surpriz i pl ceri. i cei care gust cu adev rat armul acestui nou „Luceaf r” sunt cititorii care cunosc i s-au familiarizat cu „Luceaf rul” nemuritor. Înc din primele strofe, ei recepteaz nota de b lie specific parodiei, tonul aparent serios, tr dat, din loc în loc, de am nuntele mi tocare i limbajul care le sus ine. Astfel, fata mândr ca un cal cu zurg i se îndr goste te - de cine crede i? - de un fe-cior de arm sar, c ruia, la rândul s u, îi cade drag - cine crede i? - fecioara între sfin i? nici gând! - el pune ochii pe tipa care-l tot privea printre gard, sperând s ncheie o ust . Dar i f tuca se autodefine te prin limbaj: cum ea, deducem, se consider o div , suspin dup al vie ii ei div. Ideea de ust se accentueaz când afl m c , de dorin , el e ars în pântec! i povestea se deruleaz dup tipicul care preg te te antiteza dintre condi iile lor materiale i sociale, preg tind, în subsidiar, deznod mântul.

Planul lui de a o face mireas , s-o duc în vile de m rgean, în Statele Unite, în Tenerife, în Costa Rica, se love te de trezirea ei la realitate: de i îl compar cu un manelist, realizeaz c extremele nu se-mpac ; el e prea bogat, iar ea prea s rac . În plus, adaug , cu ton satiric: „Oricareavere e un furt/ i, deci, în el ciune!”.

38

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

De fapt, în strofele urm toare, odat cu intensificarea antitezei, nota satiric se accentueaz i ea, înv luind aspectele societ ii de azi; e partea în care autorul manevreaz condeiul ascu it, necru tor, realizând tabloul acestei ri în care mizeria, ho ia, înc lcarea legii etc., îi apas greu pe cititori, în care s racii nu-s socoti i oameni. E, de altfel, partea care , poate, cea mai mare valoare de con inut acestei parodii.

De fapt, e ceea ce motiveaz curajul autorului de a parodia poemul emblem al genialului poet Mihai Eminescu. E curajul unui spirit viu, de oltean plin de neastâmp r care nu poate sta indiferent la starea în care a ajuns ara în care înfloreau industria i agricultura etc. Am ajuns ara în care se practic ho ia legitimat , în care li se permit c pu ilor jefuitoare s sug tot ce-nseamn resurse i bog ie, în care subalternii înva pofta nes ioas a efilor, cu gândul c „dac fur , las c ne dau i nou !”; am ajuns ara în care alternan a la guvernare e o mecherie prin care guvernul nou reclam -n gura mare guvernul vechi, motivând c neputin a lui se datoreaz mo tenirii l sate de cel de dinainte... Sunt multe aspecte negative i ne întreb m dac aceast ar , binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni harnici (nu de mult!), i cu bog ii râvnite de venetici, î i va mai reveni vreodat la normal... i, de fapt, ce mai în elege românul prin normal? În aceste condi ii nu ne mir m, ba chiar l ud m, atitudinea unui umorist de a recurge, cu diploma ie, la parodierea poemului eminescian, realizând, cu mijloace artistice, o satir cu nuan e de pamflet, privind situa ia din ar , devenit critic .

Spre deosebire de poemul care i-a servit drept punct de plecare, „Luceaf rul de pe deal” se deruleaz în ritm alert, nara iunea fiind înviorat de dialoguri. Prozodia corect , curgerea continu în lan neîntrerupt, a 98 de strofe, în care alterneaz versurile cu 4 i 3 unit i prozodice iambice, creeaz o armonie transmis cititorului. În exprimare, limbajul literar e fisurat, din loc în loc, de cuvinte i expresii „ ucare” ale personajelor: „Orbi i de propriul interes/ De pofte senzuale”; „cât ai zice pe te”, „c lca în gropi”, „s moar mama dac mint”, „flecar”, „dorul de muiere”, „te-ai scrântit”, „vorbe ti în dodii”, etc. nu uit m de înv tura pe care i-o d tat l senator, fost pre edinte, care consider c „s racii nu-s oameni”, fiului îndr -gostit de fata din lumea celor care „Î i cultiv predilect/ Instinctele analfabete”... „Nu au m lai, nu au ulei/ Mereu prostia- i strig ”; „De le vorbe ti de ceruri, ei/ Viseaz m lig !”; „C Banu-i demon mut, incult/ Dar este zeu pe Terra”.

Pe de alt parte, Miorel î i laud mândre ea de m gar care- i adun oi ele: „De zici c e parlamentar/ Vorbind de la tribun !”. E societatea în care însu i fiul îmbuibatului politician roste te aser iuni precum: „Oricare-avere e un furt/ i, deci, în el ciune!”, e un „blestem”, „un r u cengroa gluma”.

Conducând, cu mult îndemânare, succesiunea versurilor, cu prozodie f cusur, impregnate cu alt substan decât cele originale, umoristul Janet Nic realizeaz o oper de epoc . E o lectur atractiv care învioreaz spiritul, obligându-l pe cititor s i pun probleme în leg tur cu situa ia actual a rii. Aceasta e, de fapt, calitatea crea iei care-l determin pe cititor s participe la actul de comunicare al autorului. exagerare, aceast parodie, pe care la început, f s-o parcurg în întregime, o priveam cu suspiciune, merit toate laudele.

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Melania RUSU CARAGIOIU (Canada)

Poveste din toamna mea Se desfac jerbele de frunze ale copacului meu.

Prunele cad molcom, într-un ir nesfâr it, Iarba tuns m runt î i pierde culoarea.

Merg s m joc în fo netul ar miu de frunze, Dar nu cu o minge. Mânuiesc o grebl mare, Pe care o plimb peste stratul metalic.

Solzii toamnei sunt înd tnici; Se opun vibrând în glasul lor.

Col ul greblei atinge din când în când aleea pietruit .

Ca de fiecare dat , cioara care locuie te în copacul meu, r spunde...

Ascult eu, ascult i ea... Din ii greblei mele, pe ciment, sun ruginit a glas de cioar ... Cioara, i ea a mea, e pe jum tate surd . spunde, r spunde i nu o dat , ci de câte ori grebla atinge cimentul...

A fost o toamn Pictorului i poetului George Baron de Loevendal, marele admirator i sus in tor al lui Nicolae Grigorescu

Flutur -n mesteceni nimbul unei toamne purpurii, Funigeii plimb trena peste blondele câmpii.

Carele trec „vârf-umplute” sub poveri de p pu oi, Râd în soarele tomnatic cucurbetele de soi.

Turmele preling oseaua sub desagele de lân ; Greu se mi -n bund baciul cu-o boccea i cu-o pr jin ...

Resemnate, sub samare, cat trist i merg la pas, Urecheate foarte blânde, cânt re e f glas.

În toamn

Rondelul funigeilor

Ai plecat spre poezia Pastelatelor culori Frunz - toamn purpurie, ruindu-te... s mori...

i zboar barba primii funigei; Se-ncurc în h uri de ciulini, Pun steaguri în cuierele de spini, i doruri lungi alearg dup ei...

Spal norii, iar, cenu Din z branicul de sus.

Prinde-n strea ini, juc În curbura de c Ape picuri de vis dus...

În fuga aripat dup zmei Se-mpiedec în ghem de m cini; i zboar toamna primii funigei...

Oare i-n plaiurile cu smochini Se-nv luie în albul lor de zei?

,

Se apleac u i de fream t, oapte cheam de sub nuci, Tunetul anun -un geam t, Frunze plâng lâng uluci.

În degete ia vântul norii grei.

I-azvârle peste vale i arini; Ei cad, ca adierile din crini... i zboar barba primii funigei...

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

39

Doina DR{GU|

Prin Satul Global...

Ion P tra cu, La pas prin satul global, Ed. PRINTECH, Buc., 2020, 346 p.

În volumul „La pas prin satul global”, dl Ion P tra cu ofer , cu deosebit sensibilitate i acurate e, imagini i informa ii din locurile prin care a trecut, în calitate de oficial al diploma iei române ti sau, pur i simplu, ca turist atent i documentat.

Titlul c ii vine de la sintagma „Sat Global”, lansat , prin anul 1960, de filosoful canadian Marshall McLuhan. Acesta sus inea timpul i spa iul se dizolv , iar Terra se comprim pân ajunge la dimensiunile unui sat global, i c , în loc s se îndrepte spre o „vast bibliotec alexandrin ”, lumea a devenit un „computer”, un „creier electronic” exact ca o „pies infantil de science fiction”. a cum spune dl acad. Gh. P un, în prefa a c ii, dl Ion P tra cu a fost unul dintre „discre ii constructori ai «transcontinentalelor» diploma iei române ti din deceniile în care România media între China i Uniunea Sovietic , între China i SUA, între Israel i rile arabe, realizând pun i de comunicare greu de imaginat înainte”.

Autorul c ii i-a început c toria prin satul global înc din anul 1960, cu o escal la Moscova (1960-1963; unde i s-a încredin at

prima misiune în str in tate), un drum spre China (1965-1969); a urmat apoi o incursiune în extremitatea vestic a Europei, în Olanda (1972-1978; 1984). Mai târziu, eroul nostru popose te în lumea arab : în Egipt (19871988) i în Siria (1990-1993), unde a f cut cuno tin cu civiliza ii dintre cele mai vechi.

Faza final a activit ii diplomatice s-a încheiat la Atena (1995-1998), iar concluzia este c „România nu era i nu este o pat oarecare pe harta lumii”, ci ea are în spate o „civiliza ie multimilenar ” care „nu p le te” în fa a civiliza iilor de pe Valea Nilului, a Eufratului i Hindului, din îndep rtata Chin sau din mai apropiata Elad .

Referitor la „noua” Românie, adic cea de dup 1989, autorul conchide: „Pe atunci, România avea un nume, avea prestigiu i contribu ii marcante la solu ionarea unor dispute pe plan regional sau chiar mondial. (...) Ast zi te apuc mila când o vezi cât de nevolnic este pe toate planurile cu perioade interminabile de neguvernare i cu o minim suveranitate. Este invizibil în structurile europene. Ce contrast între cele dou Românii!”.

Cu deosebit mândrie, dl Ion P tra cu afirm c , în via a sa, a mers pe urmele Luceaf rului literaturii române, pe diferite trasee ale Terrei, unde, chiar dac acesta nu a fost fizic, a radiat lumin , iar cuno tin ele lui despre istoria i cultura omenirii erau de dimensiuni enciclopedice: a fost cu Eminescu pe Valea Nilului, apoi în China, unde a constatat Eminescu se bucura de cinste i afec iune, prin ara per ilor, urm rind-o pe eherazada, în India, unde „f cea pereche demn cu Rabindranath Tagore, ca lefuitor de limb ”, la Praga i Viena, la fra ii basarabeni i bucovineni etc.

Volumul „La pas prin satul global” se cite te cu pl cere i interes, acesta impresionând prin bog ia informa iei, exactitatea datelor, arta i tiin a descrierii locurilor. Autorul furnizeaz informa ii de mare însemn tate privind politica extern a României, în special a diploma iei române ti, într-un anumit segment de timp, face leg turi între cultura român i cultura locurilor unde a poposit, ca lucr tor sau vizitator, i creeaz pun i de leg tur de o deosebit sensibilitate spre sufletul cititorului.

Louis Aston Knight - Vara, Beaumont-le-Roge

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

40 Janet NIC{

Diserta\ie pentru inim[ ]i literatur[ Toat lumea tie c democra ia este centrat pe cet ean, pe m ria sa, cet eanul. Cel pu in, teoretic, principial. Practic, ea e centrat pe alte coclauri. Dac îmi spune cineva c politicianul moare de dragul cet eanului, c nu doarme, gândindu-se la binele cet eanului, eu m fac pop . Popa-prostul. Toat lumea tie c educa ia este centrat pe elev. Pe m ria sa, elevul. Foarte bine! Cel pu in, teoretic, etc., etc. Dar, practic, elevul nu se vede. Se vede i se flutur , în schimb, sloganul. Se spune c tonul face muzica. i a a este. Dar tonul, chiar dac se aude, nu se vede. De asemenea, copacii nu se mai v d de p dure. Se spune sloganul face politica. i a a este. Sloganul, repetat cu înver unare patriotic i cu mânie proletar , devine drapel c uzitor pentru masele populare, dornice de a fi îndrumate, storite mioritic, exploatate tiin ific i riguros ideologic. Dar, s n-o mai d m cotit în stânga i în dreapta, exist i o biblie modern , devenit slogan universal, luciferic, solar, astral, anume „Charta drepturilor Omului”! P i? Credea i c am r mas la nivel local, rural, terestru? O, nu se putea s nu se poat ! Drepturile omului, ca „nouri lungi pe esuri”, vorba poetului, nu se transform niciodat în ploaie binef toare pentru cre tetul s rmanului om de rând! Toate plutesc pe deasupra lui. Toate sunt sus. Toate sunt intangibile. Ca albastrul cerului, ca stelele. Toate s-au mutat în „Cuvânt”. Realitatea a divor at de materie i s-a mutat în ,,Semn”. Lumea a devenit Text, Semiotic . Dar, cuvântul „câine” nu latr , cuvântul „cal” nu necheaz , cuvântul „nor” nu plou , cuvântul „proletar” nu se lupt cu conceptul de „burghez”, cum spunea filosoful. Se vede peste tot o team fa de oameni. Toat gândirea cârmacilor, de toate culorile, se pliaz pe Om, nu pe Oameni. Tr im o via de dic ionar, unde lucrurile nu sunt decât numite. Toate încerc rile de a lega cerul de p mânt au fost timide, fragile, inconsistente. Tr im, fatalmente, sub zodia generalului incolor, inodor i insipid. Am sc pat, într-un fel, de Metafizic , de Absolut, de Marele Anonim, de Transcendent, cafele tari ale gândirii r cite, i am intrat în zodia Generalului, nechezolul oficial al modernit ii. Se p rea c arta, conform sloganului, este individual , subiectiv , o îndeletnicire particular . Oare, a a a fost? Oare a a o fi? P i, un poet de poet, un individual pân în m duva sinelui s u, nu este plasat, imediat, sub umbrela unui curent literar, care abia îl a tepta la col ? E ti individual, deci nu exi ti! Pentru c nu exist decât generalul.

Rezult , logic, tiin ific, riguros probat, c poe ii nu exist ! Rezult c arti tii, individualit i de toate felurile, nu exist ! Pleca i de acas ca individuali, ei ajung la cap tul drumului, solda i înregimenta i în armata generalului incolor, inodor i insipid. Acidul generalului dizolv individualit i. Omul care transpir , muncind, pe care îl doare o mân sau c ruia îi crimeaz ochii din cauza polu rii, devine „cet eanul” inodor, incolor i insipid, o masc , un semn, un afi . Copilul, cu toate particularit ile sale de fiin omeneasc , devine, prin slogan, „elev”, formul general , algebr , geometrie, semn grafic, punct. Gelu, Gic , Barbu, Gina nu mai sunt Gelu, Gic , Barbu, Gina, gheme de sensibilitate, ci generalul „copii”, apoi, generalul ,,elevi”, apoi generalul ,,educabili”. Totul se prive te de departe, de sus, de niciunde. Asist m la o lume privit cu ochii închi i.

Chiar dac abstractizarea i generalizarea sunt progrese necesare ale gândirii omene ti, în organizarea societ ii i a vie ii, prin prisma „asem rii”, e nevoie s intr m în alt zodie a progresului, în zodia „deosebirii”, prin coborârea de la abstract la concret, de la cuvânt la fapt , de la ideal, la real, de la boal la bolnav, de la Concept la Sensibilitate, de la OM, la OAMENI, cu nume i prenume, ca în fa a Domnului Dumnezeu! Amin!

Anul XI, nr. 11(123)/2020

C[r\i primite la redac\ie

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

41

Liviu CHISCOP

Mitologie ]i poezie Victoria Fonari, Olimp & Hades, Ed. Magic Print, One ti, 2020, 151 p.

Cu doar câteva zile înainte de decretarea st rii de urgen în cele dou state române ti de pe ambele maluri de Prut, mai exact în ziua de vineri, 6 martie 2020, aflându-m cu treburi la Chi in u, am avut privilegiul de a fi invitat la celebrarea zilei aniversare (8 Martie) a Victoriei Fonari, organizat la Biblioteca Municipal „B. P. Hasdeu”, cu participarea atât a colectivului institu iei-gazd , cât i a numero i studen i, masteranzi i doctoranzi ai distinsei s rb torite, care e nu doar o poet de real talent, ci i o îndr git i apreciat Profesoar la Facultatea de Litere a Universit ii de Stat din Capitala Moldovei... În preambulul editorialului din nr. 9 (3597) din acea zi al revistei clia, intitulat Numele Victoriei Fonari, înscris organic în cultura modern , se spune: „În cultura modern , luna Martie este considerat «Luna femeii». În aceast lun , în ora ul Chilin u, pe 8 Martie, s-a scut Victoria Fonari - poet li critic literar, doctor conferen iar al Universit ii de Stat din Moldova, membr a Uniunii Scriitorilor din Moldova; membr a Asocia iei Române de Studii Semiotice; membr a Federa iei Interna ionale a Jurnali tilor; membr a Uniunii Ziari tilor Profesioni ti din România”. În ziua precedent (joi, 5 martie 2020) elogiasem i eu personalitatea s rb toritei, într-un eseu publicat în prestigiosul hebdomadar Literatur i Art (cu apari ie neîntrerupt din 1954, ca i mai sus men ionata clie), condus, din 1986, de maestrul Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române, despre care Grigore Vieru spusese cândva c este „cea mai complex personalitate cultural a Basarabiei”... i fiindc veni vorba despre Nicolae Dabija - lider de genera ie poetic i promotor al reconstruc iei identitarului românesc în Basarabia - e locul s spunem c , printre numeroasele premii ob inute de Victoria Fonari, se num i acela acordat de Filiala Chi in u a UZPR pentru cel mai bun scenariu de film documentar: Nicolae Dabija - genera ia ochiului al treilea. Întrucât corsetul limitativ al prezentei recenzii nu ne permite s men ion m aici toate premiile ob inute de Victoria Fonari i nici titlurile lucr rilor tiin ifice ori ale volumelor de versuri, vom mai reproduce totu i - pentru corecta informare a poten ialilor cititori - dou succinte secven e din clia. „Are numeroase publica ii tiin ifice - se spune despre Victoria Fonari - i este autor a peste 100 de articole tiin ifice, ap rute în Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Slovacia, Ucraina. Colaboreaz cu peste 30 de ziare i reviste, este invitat la emisiuni radiofonice i televizate. (...) Particip la numeroase conferin e, dintre care, în luna mai 2019, la Madrid a avut loc Confe-

rin a Interna ional „Lucian Blaga, Crea ie, Cultur - Universalitate”, unde a primit Diploma oferit de pre edintele Uniunii Scriitorilor i Arti tilor „Lucian Blaga” din Spania, dl. Ovidiu Cornil ”.

Iar de vreo 10 ani încoace, Victoria Fonari a devenit o prezen familiar în cercurile universitare i scriitorice ti de la noi. Când ajunge dincoace de Prut - i o face frecvent - î i fascineaz din primul moment auditoriul (colegi ori cititori deopotriv ), atât prin firea ei vesel i optimismul contagios, cât mai ales prin discursul pasionat, i avântat, sus inut de elanuri afective acoperitoare, de o energie asociativ neobi nuit , ce se transmite celor prezen i în chip firesc, dar autoritar... A a am cunoscut-o i eu, în seara zilei de 17 decembrie 2017, la Biblioteca Municipal „George-Radu Melidon” din Roman, cu prilejul comemor rii eminentului critic i istoric literar Mircea Scarlat, autorul inegalatei, pân ast zi, Istorii a poeziei române ti, în patru volume (ultimul ap rut postum, în 1990, prin grija prietenului i profesorului s u Nicolae Manolescu), de la a c rui trecere la cele ve nice se împlineau atunci exact trei decenii... Se organizase acolo, cu acel prilej, i un concurs de interpretare critic a poeziei clasice i moderne (Eminescu, Bacovia, Barbu etc.), iar Victoria Fonari venise în calitate de pre edinte al juriului (care mi-a acordat, finalmente, premiul I...).

Revenind la volumul pe care încerc m a-l recenza în cele ce urmeaz , e de amintit c , tot pe la jum tatea lui martie 2020, Victoria Fonari transmitea doamnei Maria Dohotaru, manager la „Magic Print”, tipografie ( i editur ) de top din România, specializat în lucr ri de art grafic , dactilograma unui volum de versuri purtând titlul Olimp & Hades. Executat irepro abil, în excelente condi ii grafice, elegantul i insolitul volum bibliofil (format in duodecimo, cartonat, cu numeroase fotografii color etc.), este una dintre pl cutele surprize ale acestui an literar, afectat profund nu doar de criza sanitar (a c rei nepl cut consecin a fost, între altele, închiderea grani elor), ci i de cea economic , resim it inclusiv de editori, tipografi i librari... Dar Olimp & Hades a reprezentat o surpriz , putând fi considerat un volum de referin în ansamblul crea iei lirice a Victoriei Fonari (fiind o nou carte de versuri a autoarei) i în contextul poeziei române contemporane, nu doar prin dimensiunile liliputane i excelen a execu iei tipografice, ci mai ales prin aceea c e alc tuit exclusiv dintr-o specie liric exotic - anume haiku - importat la noi, din spa iul nipon, relativ recent. Din

42

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

acest punct de vedere, s-ar p rea chiar c avem de-a face cu o premier absolut în literatura român , în m sura în care Olimp & Hades e compus integral din haiku-uri.

Absent, la noi - cu foarte pu ine excep ii -, atât din manuale ori auxiliare didactice, cât i din dic ionarele explicative ori de terminologie literar , haiku-ul e o specie de poezie japonez cu form fix , alc tuit din 17 silabe, grupate în trei versuri/ rânduri, con inând, respectiv, 5-7-5 silabe. Fiind, la începuturi, doar un joc de cuvinte, un simplu exerci iu formal, de virtuozitate, haiku-ul devine, în Japonia veacului trecut, expresia fulgurant gra ioas a unui lirism meditativ, greu de realizat în alte limbi i dificil de echivalat în traduceri. El este deosebit de popular în Japonia, fiindc doar în nipon toate sunetele ce formeaz alfabetul au aceea i lungime, iar - în consecin - toate poemele haiku sunt la fel de lungi, p strând un ritm impus din timpuri str vechi. A a se face c , în deceniile din urm , arta modern încearc elimine regulile rigide ale haiku-ului clasic, l sând liber imagina ia artistului, pentru ca acesta s se concentreze asupra con inutului i nu asupra num rului de silabe.

De altfel, e de amintit c nici chiar A. T. Stamatiad - cel dintâi traduc tor, la noi, de poezie japonez - de i era un tehnician des vâr it al versului, nu se conformase prozodiei clasice a haiku-ului. T lm cirile sale din volumele Din cântecele curtezanelor japoneze (1942) i arfe de m tase. Antologie japonez (pentru care prime te premiul Academiei Române, în 1943) sunt relativ libere, neurmând fidel regula 5-7-5. „Exist - observa, în acest sens, Aliona Grati într-un recent Dic ionar de teorie literar - i o mul ime de haiku-uri neregulate, care nu mai in cont de num rul reglementat de silabe”. Acesta este i cazul haiku-urilor din volumul de care ne ocup m aici, unde sunt exprimate idei i sentimente ale autoarei într-o forma concis , care stimuleaz imagina ia cititorului, ca, de pild , în rutul: „Izvorul subteran/ s rut cerul/ prin r cinile stejarilor” (p. 37), sau în Neteptat: „Dup cortina nop ii/ un îngera / b tea la u ” (p. 121), ori în cel intitulat chiar Japonia (dup o lec ie de caligrafie din zilele japoneze la Chi in u): „pensula deseneaz / cartea deschis / în clipa scrierii sim i/ cum soarele r sare” (p. 99). De men ionat c nici chiar cei doi „ aizeci ti” care au încet enit haiku-ul în literatura român nu respect structura clasic a speciei. Este vorba de Marin Sorescu („Cu mine se petrece/ Ceva/ O via de om”) i Nichita St nescu

Anul XI, nr. 11(123)/2020

(„Curgerea oului/ din pas re spre cuib/ aer nezburat”). i, într-o variant post-modern , Florin Iaru: „Capul meu cade/ Pe/ ma ina de scris/...

Fruntea de rânduri mi-e plin ” (Hai Ku Mine peste muntele Fudji).

Un cunoscut baijin nipon, anume Shiki, ar fi spus c haiku-ul este, de fapt, un instantaneu al realit ii, înrudit cu fotografia. Poate de aici Victoria Fonari a avut inspirata idee de a înso i fiecare poezie cu câte o reu it fotografie color, ceea ce face ca Olimp & Hades s nu fie doar un volum de versuri, ci i un interesant album fotografic, cu imagini nu doar din Basarabia natal , ci i din România (Ia i, Cluj, Gala i, Constan a) sau chiar din alte metropole europene (Paris, Roma, Baku, Dusseldorf, Toledo, München, Madrid - Universitatea din Alcala etc.). Cele mai numeroase haiku-uri sunt dedicate, fire te, unor institu ii ale Chi in ului natal, ca spre exemplu: „printre coloane/ ile ascult / cum le cite te pianul, vioara/ i naiul” (Biblioteca Municipal „B.P. Hasdeu”, p. 85), sau „Îmbr i în undele stelare/ în parfumuri de tei/ ne strânge în petale soarele” (Str. Alba Iulia din Chi in u, p. 87). Dintre piesele lirice consacrate ora elor României, men ion m: „marea salut soarele/ reflec iile din pietre/ adun misterul iubirii” Constan a, p. 93), sau: „praful stelar/ se g se te doar aici/ printre strig tele t cerii” (Poezia la Ia i - 2016, p. 97). Nu e greu de intuit c , de fapt, autoarea transfigureaz liric aici emo iile încercate cu prilejul unor excursii sau vizitei efectuate în locurile men ionate.

Un astfel de biografen ar fi participarea autoarei, în 2016, la Salonul de carte de la Paris: „Parisul a înmugurit în c i/ ne configureaz / printre coper i” (Salon de livre: Paris, p.89). Sau vizita la Universitatea din Alcala, p. 111: „berzele de pe acoperi ul/ universit ii din Alcala/ urm resc aventurile lui Don Quijote”. S-ar putea spune chiar biografismul e - ca i sentimentalismul, inerent liricii feminine doar înveli ul sub ire al acestei poezii proteice i polimorfe, pe care autoarea îl utilizeaz doar ca suport ori adjuvant al cadrului fizic din epopeea pe care o reprezint Olimp & Hades. De i nu are rima sau ritm, haiku-ul clasic con ine, cel mai adesea, un cuvânt (kigo) sau o imagine exprimând anotimpul în care acesta a fost scris. Crea iile de gen ale Victoriei Fonari nu fac excep ie, unele purtând chiar în titlu numele anotimpului, ca spre exemplu: „s rutul de diminea / înmugure te ninsoarea/ din viitoarele valuri” (Prim vara, p. 125); „s rutul luminii/ în valuri de mare/ ne îmbr eaz / în scoica universului” (Vara, p.127); „s rutul cristalelor/ ne dezv luie/ ve nicia din mare” (Iarna, p. 131).

Ca i în volumele de versuri precedente ale Victoriei Fonari în care autoarea prefera - cum remarcam cu alt prilej - o poezie intelectualizat i livresc , i în Olimp & Hades piesele lirice au un evident e afodaj cultural, de pe care se desprind imaginile poetice, uneori surprinz toare prin inedit i în ime metaforic , ca aceste defini ii ale poeziei: „poezia e o sfer / ce trebuie s îi permitem/ s ias din sicriul academic” (Sfera din dreptunghi, p. 63), sau: „sub lupa poeziei/ clipa/ deconecteaz lumin electric ” (Scurtcircuit, p. 43). În aceea i categorie a artelor poetice pot fi incluse i ter ine precum: „versul se ascunde-n palm / i-adoarme ghemuit/ în literele criptate” (Somn i esen , p. 17), sau „frumosul seac / în lacrima mea/ din valuri de mare” (Îmi despletesc sufletul, p. 143). E de remarcat c punctul forte al acestor haiku-uri e acela exprim atât de multe prin atât de pu ine

Louis Aston Knight - Caban lâng râu

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

cuvinte. Ter inele din exemplele de mai sus - ca i altele din prezentul volum - nu sunt niciodat banale i oarecare, întrucât Victoria Fonari se num printre poe ii care insereaz semnifica ie în enun urile lirice. Capacitatea autoarei de a invoca, c utând diferite forme de expresie, este sesizabil de la prima lectur a c ii.

De i fiecare text din carte are, fire te, autonomie, putând fi citit i în eles independent de celelalte, totu i, luate în ansamblu, ele contureaz , de fapt - prin flashback-uri biografice - tabloul biografiei autoarei, al diferitelor vârste, anotimpuri, locuri vizitate etc. Îns - cum spuneam - cea mai mare parte a poeziei Victoriei Fonari vine pe filier cultural . i nu întâmpl tor, din multitudinea motivelor tematice, am l sat la urm tocmai pe cel mai important i mai frecvent utilizat ca surs de inspira ie - anume mitologia greco-roman , din care descinde însu i oximoronicul titlu al c ii, care ar putea fi echivalat cu termeni precum lumin -în întuneric, fericire-nefericire, via moarte etc. ci, dac Olimpul (munte în Tesalia, 2918 m.) era, la vechii greci, ca ul zeilor, Hades semnific împ ia subteran a mor ilor...

Pentru Victoria Fonari, mitologia reprezint un spa iu literar-cultural cuprinz tor, în care poeta tr ie te din plin, din care se inspir copios i a c rui savoare i simbolistic o valorific frecvent în haikuurile din Olimp & Hades.

Pentru autoare, mitologia ar fi chiar un „tipar multidimensional”, ca în aceast ter in cu care se deschide volumul: „Olimp & Hades/ îns ileaz haine/ i ne croie te sufletul” (Tipar multidimensional, p.

7). Personajele homerice sunt, la rândul lor, frecvent invocate: „gr untele de nisip/ devine arcul lui Paris s getat/ în Ahile/ Oare apa din Styx e dulce?” (Nisipul de pe sandalele lui Ahile, p. 9). Despre Cronos, zeu al Timpului i tat al lui Hades, st pânul Infernului, ni se spune: „Cronos/ e între spinii stelelor/ cununa îl distruge,/ neomorându-l” (Durere, p. 31). Nu e omis nici Afrodita, zei a frumuse ii, a iubirii, a volupt ii i fecundit ii, n scut din spuma m rii, dup cum ni se reaminte te în versurile: „Dac Styxul ar p stra/ sarea lacrimilor/ ar fi mare i nu râu cu/ direc ia fix / marea ar ti s s rute nile/ din care ar recrea-o pe/ Afrodita” (Nisipul de pe sandalele lui Ahile, II, p. 11).

Sunt prezente, în Olimp & Hades, dar i în celelalte volume de versuri ale Victoriei Fonari, i alte personaje mitologice, precum Orfeu, Euridice, Gorgonele etc. La prima vedere, ar putea s par surprintoare aceast aglomera ie onomastic din interiorul poemelor, care arat îns o anumit op iune i un drum pe care poezia îl urmeaz i a c rui explica ie se afl - credem noi - în activitatea de cercetare tiin ific a autoarei, unde întâlnim eseuri precum: Socializarea mitului în literatura din Republica Moldova (2012), Mitul i metoda arhetipologic (2016), De la orfismul vierean la Ana euridicizat a lui Nicolae Dabija (2015), Proiec ii ale mitului în crea ia lui Victor Teleuc , Leo Butnaru i Arcadie Suceveanu (2013) .a. În ansamblul ei, Olimp & Hades e o carte stimulativ prin încurajarea apetitului reflexiv, dar i emo ionant prin nostalgia indus de desf ur rile autobiografice, ilustrate prin sugestive imagini fotografice.

Sau - a a cum bine spunea pictorul Aurel Gu u în textul-escort de pe coperta IV - „Victoria Fonari este poeta care, îndr gostit de cuvinte, le adun în suflet pân când acestea înfloresc, i abia atunci face din ele buchete”.

Indiferent dac tristihurile Victoriei Fonari din Olimp & Hades vor fi omologate, i de c tre al i comentatori, ca fiind haiku-uri, cert este c ele sunt sincrone cu propria-i sensibilitate i cu lirismul practicat de genera iile actuale, eliberate de militantismul epocii anterioare i decise s descopere în alt parte sursa poeziei autentice...

43

Ionu\ |ENE

Distopie Suntem patrio ii garan iei f patrie Aceast frumoas p sit a str bunilor ei A fost pus de vânzare la târgul lepro ilor A r mas doar apa s lcie de colonie care bea cu sete ultimii sezonieri ai absurdului Singura mo tenire l sat acestor sclavi de st pâni biciuiasc speran a care ne-au furat-o la schimb cu apocalipsa Devenim termometre ce m soar febra robo ilor ag pentru singurul orb surd i chiop dezmo tenit asculte cântecul lugubru al lupilor în fa a rii sfâ iate de prad

Sorginte Aripa timpului trece pas re pe lâng inim Niciun înger nu mai vrea s soarb fântâna secat de melancolia muntelui Doar omul singur construie te castele de nisip din oasele risipite ale semenilor Când iubirea seac setea izvorului ascuns în p dure Atunci razele soarelui se las atinse de umbr i r cini

Odiseia Cu itul în inim seduce singur tatea m rii Din valuri sc ldate de vremuri Ulise r ce te inima spre c rarea Penelopei Corabia de ertului e uat în dorin Vântul zbate ghearele iubirii Leoaic înfometat de prea repede i încercat uitare Tran at de întreb ri aspre rbatul se las sfâ iat de p

siri i p

ri

De bra ele acelei caracati e a indiferen ei cit la poluri încremenite În apele calde ale seninului stors de limpezirea Lacrimei

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

44 Daniel MARIAN

Carte despre fericirea la @ndem`n[ Vasile Bele, Frunze pictate cu rou , lacrimi i vânt, Editura Anamarol, 2020 Poate fi tot timpul diminea , chiar dac strecurat printre ce uri ca printre din i, cum dimine ile ar avea aripi i lumini c uzitoare. În munte vremea e mai aspr , îns cerul e atât de aproape i tot timpul deschis inimilor i min ilor sim itoare i tiutoare.

Secretul unei vie i îndestulate const în a pricepe via a a a cum este ea, ca pe un mecanism format din stânga i dreapta, din alb i negru la care se adaug emo iile numite verde, ro , galben, ar miu.

E toamn la Vasile Bele acas , atunci când primesc „Frunze pictate cu rou , lacrimi i vânt” -o âr' de horinc pentru c ldur i curaj. În arealul primitor de la Chiuzbaia i înl untrul c ii, nu po i s nu ai parte de senza ii cu totul speciale, noi dimensiuni î i fac apari ia printre crengile brazilor precum i printre pagini, fo nete cu deplin în eles de forfot i frenezie, dar unele a ezate, în lingouri de lini te i pace.

Exemplu de fervoare incandescent , în algoritmi naturali, f vreo sfor are adânc : „Picteaz -m cu roua dimine ii/ îmbie-m cu lacrimi din fo netul/ vântului/ sculpteaz în vânt/ f -m fo net de salcâm/ i-apoi

iar picteaz -m în curcubeu/ s i fiu.../ s mi fii.../ s -i fiu.../ credincios aceluia i fo net de salcâm...// i câinele va l tra dup adierea de vânt/ i nop ile ni se vor sc lda în fluturi/ i lumina va curge prin/ fo netul unui salcâm/ iar eu voi fi a ezat între gândurile/ unei lacrimi/ pân m va s ruta roua...// Unui fo net de salcâm...” (Fo net de salcâm (1)... sau Picteaz -m cu roua dimine ii...).

Lirism lin, în construc ii plastice, sub inciden a triadei, ce impun titlul c ii. Reveniri obsesive, la motivele generice, nu doar circumstan iale, ce îi sus in autorului linia de definire. Aceste motive fiind de-a dreptul irezistibile în tot cuprinsul parcurs! sim, deci avem i o doz de triste e, ca un extemporal necesar în perimetrul desf ur rii vie ii tr ite. „S-a dus la îngeri,/ S brodeze stelele cu fir de aur,/ Cu rou de lacrim albastr ,/ Cu bob de dor, în nop i de dor,/ Cu flori de crin, în nop i ce vin.// La plecare a luat cununa ve nicei tinere i,/ Pentru a o rui razelor de lun ,/ Zâmbetului dintr-un vânt,/ Cuvântului r mas f glas,/ Au r mas mânteni - roua i curcubeul,/ Vântul i dorul...// Înve nicite în cuvinte s race i plânse,/ Pentru a- i duce traiul între timp i anotimp,/ Între lacrim i flori de crin alb,/ între nemurire i ve nic neuitare,/ Între un ieri i un mâine,/ Azi a plâns cerul cu lacrim de rou albastr ,/ Curcubeul a îmbr cat haina unui izvor de mir,/ Îngerii au zâmbit cu lacrimi din florile de mac...// Drum lin... drum lin... î i cânt refrenul de rou / În fiecare diminea vântul.../ Drum lin rostesc corul de îngeri/ pe care i-am pus paznici ve niciei/ dintre a fi sau a nu fi.../ dintre timp i anotimp.../ dintre vreme i nevreme.../ dintre un azi trecut i un mâine neînceput.../ Drum lin cânta fo netul de vânt care aduce/ miros de iasomie...” (In memoriam... sau Între un ieri i un mâine...).

Vasile Bele scrie precum tr ie te, comunicând intravenos i intracerebral cu raiul pe care de altfel îl respir i care îl face vioi i târ în tot ceea ce întreprinde.

Anul XI, nr. 11(123)/2020

C[r\i primite la redac\ie

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

45

Vasile FILIP

Destinul - timpul, g`ndurile, faptele...

Vavila Popovici, Glasul inimii, Lulu Enterprises, USA, 2020 „Glasul inimii” este titlul c ii de poezie semnat de Vavila Popovici, recent ap rut în SUA (LULU ENTERPRISES, în limbile român i englez ). Un volum constant din toate punctele de vedere, care împline te portretul poetic al unui autor deja cunoscut în peisajul atât de divers al poeziei române ti - parte demn / neorgolioas a întregului universal. Înc din debutul volumului, în poezia „Facere” Vavila Popovici se m rturise te, ca întro prefa : „Cad versuri ca ni te pic turi de ploaie/ pe câte o foaie însetat de cuvinte.”

Pentru ca în finalul poeziei s dezv luie i scopul miraculosului demers: „La urm se face o carte/ în oniric ve mânt îmbr cat ,/ pe care o d ruie ti celor pe care-i iube ti,/ i care cred în facerea minunilor ei...” Cu o precizare, pe care o socot absolut necesar : în opinia mea, poezia autoarei nu se înscrie în categoria celei onirice. Mai pe scurt spus, ea este lesne de p truns, efortul lecturii convertindu-se în pl cere. În acest fel ezând lucrurile, sfatul pe care îl d cititorului este concis i sugestiv, precum o cugetare (cugetarea intrând cu succes în preocup rile scriitoarei): „Cre te- i singur visul/ i f din el, al

u destin!” Cu l muriri suplimentare cuprinse chiar în poezia cu titlul Sfat: „Nu gr bi paii/ i nu-i face prea mari,/ nici ezitan i/ (...) pa i mici i hot râ i,/ prive te spre cer...” i de aceast dat (volumul de poezie cu num rul 21) universul poetic în care Vavila Popovici se simte în largul ei este unul amplu i divers, gândurile, amintirile, faptele, visele, dragostea, speran ele, regretele, anotimpurile, florile, ploaia, vântul - tot ce o înconjoar îi pun fiin a în vibrare, - c ci „Poe ii, ah poii,/ tr iesc ori inventeaz iubiri vulcanice...” Iar „Sufletul poetului” se afl mereu „între entuziasm i dezam gire”. Cu alte cuvinte, dar mai precis spus, starea de poezie este una indus , nu impus .

Indiferent de natura izvoarelor din care poezia î i trage seva, Vavila Popovici g se te în ele resurse inepuizabile: „Prive ti în jur/ i lucrurile încep s i vorbeasc ... (...) Spun nelini tea sufletului e ve nic / i uneori chiar roditoare!” Iar „Îngerii,/ martori t cu i ai faptelor noastre” sunt asemenea unor „ocrotitori cu chipuri nev zute...” Jur-împrejurul, terestrul i etericul îi sugereaz metafore i simboluri pe care gândurile meditative le înnobileaz . „Zborul gândului i dragostea inimii/ libere s fie.” „Am zidit un castel al speran ei”, pentru c „A renun a la vis i speran / înseamn a- i îngropa sufletul”.

Numai c totul supravie uie te prin oameni i datorit oamenilor, care „Asemeni stelelor din cer/ aprind lumini în via a noastr ”. Logica existen ei vie ii pe p mânt fiind cea sugerat de „Libertatea frunzei”, care înmugure te, se dezvolt pân la maturitate „în verdele speran ei”, dup care se ofer ,,p mântului drept hran ” i odat cu venirea unei alte prim veri reia ciclul vie ii, precum genera iile umane.

Totul st îns în puterea i la îndemâna omului, pe care Vavila Popovici îl sf tuie te cu în elepciune: „Cre te- i visul/ F din el vrere, destin.”

Precum i alteori, Vavila Popovici cheam în sus inerea propriilor „gânduri i imagini” nume de personalit i consacrate ale culturii universale. Între acestea, nelipsit este Mihai Eminescu: „Stele pe p mânt se nasc din vreme-n vreme,/ - oameni luceferi - ei ne sunt.” („Stele pe p mânt, stele în cer”) Lucian Blaga:

„P ind u or, ajung în mijlocul uni lan de maci./ Iau în mâini prea delicata floare/ io-ntreb de unde a furat pasionala culoare.” („Macul”).George Co buc: „Asear , fulgii de pad / s-au a ternut ordonat pe p mânt,/ A nins lini tit ca în poezia lui Co buc...” („Asear a nins”) Ion Minulescu: „Aicea, ziua plou în rafale, cu perle str vezii/ pe frunze ve nic însetate (...) Aicea, în Carolina plou de trei ori pe s pt mân ...” („Aicea”).

Tudor Mu atescu: „M re e statui am vizitat/ la venirea în ara Lumii Noi (...) Nu d râma i! Crea i!/ Nu tirbi i frumuse i! Ad uga i!” („M re ele statui”). În noianul de gânduri prin care Vavila Popovici se strecoar precum o leb prin puri ul i stuf ri ul Deltei, plutind pe undele Destinului, totul se converte te, sintetic / concluziv, într-o stare de spirit biruitoare, în concordan cu celebra zicere: „Speran a moare ultima”. Iar mie îmi vine s cred, citind i aceast carte - „Glasul inimii” - c „Speran a nu moare niciodat , Ve nicia fiind menirea ei Divin .” Îns i poeta declar : „Va fi bine!” a „spune inima mea”. De unde se poate în elege c pe oamenii puternici suferin ele vie ii nu-i descurajeaz , nu-i doboa. Dimpotriv , le dau noi for e, cu toate c , uneori, pe câte unii, armele îi dezavantajeaz , iar lupta devine una inegal , nedreapt . a cum am mai spus, cred, i în alte rânduri, la fel ca invocatul Co buc, Vavila Popovici este „Suflet în sufletul neamului meu/ i-i cânt bucuria i-amarul,/ În r nile sale durutul sunt eu...” Altruismul ei nu este unul voit, ci structural. Ea nu tr ie te pentru sine i nu scrie spre a- i umple timpul, c ci „Pân i p rile jelesc, cântând”; „Duci cu tine povara tr irilor intense;/ te ascunzi în clipele sfinte ale poeziei/ i scuturi sacul greu ce sufletul apas ...”; „O nou toamn (...) frunzele cad, rând pe rând,/ în eternitate”; „Am visat c treceam prin via .”

Un vis frumos, pe care Vavila Popovici l-a sem nat în c ile sale precum ar fi încredin at unui ogor boabele de grâu, ...lanul în-spicat de rod auriu pentru pâinea vie ii. „Stai Lun , nu pleca din fereastr ,/ s pot scrie cuvintele albastre,/ pân la ivirea razelor de soare.”

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

46

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Ion N. OPREA

Cherchez la Femme! despre iubirile lui Blaga Paula Romanescu, Cherchez la Femme!, Ed. Tiparg, Curtea de Arge , 2019, 400 p.

Cherchez la Femme! este cartea care îl prezint pe Lucian Blaga nu numai ca om de cultur , filosof, diplomat, profesor, academician, ci i îndr gostit, I-a fost dat poetului ivit la lumin în Lancramul de lâng Sebe , 1895-1961, cel sat de lacrimi f leac, s cunoasc înc din anii tinere ii celebritatea. I s–a recunoscut, i nu de oricine, ci chiar de Sextil Pu cariu, de la prima apari ie în volum a „Poemelor luminii”, talentul de poet dublat de filosof, mai apoi, în anii deplinei maturii, Lucian Blaga a fost diplomat, profesor universitar, academician, ca dup instaurarea puterii politice de sorginte sovietic în România s fie marginalizat, scrie Paula Romanescu în volumul „Cherchez la Famme!”. În Glasul Bucovinei din Cern i, nr. 495, din 3-16 ianuarie 1919, directorul Sextil Pu cariu semna editorialul „Un poet - Lucian Blaga” i se felicita c „poate num ra între colaboratorii s i literari chiar de la început un talent atât de venerabil” i prezenta i dovada, publicându-i întâia poezie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Au urmat, la distan e mai mici sau mai îndelungate, alte i alte poezii de Lucian Blaga: Gorunul, Lumina,Ve nicul, P mântul, Zorile, Iisus i Magdalena, Inima, Vreau s joc!, Vis torul, Ursitoarea mea, Eva, Fiorul..., Legenda, Izvorul nop ii, Scoica, Martie, La mare..., Zamolxe, Ecourile, Dorul, Ghimpii dar i Cuget ri... dintr-un viitor volum. În articolul „Rânduri pentru un tân r”, Nicolae Iorga scria despre poetul Lucian Blaga: „E aici un tân r care întinde bra e de energie c tre tainele lumii.

Tainele nu se prind niciodat , c ci avem un singur chip de a le prinde - s le tr im. [...] În rândurile, r rite îngrijor tor, ale cânt re ilor sim irii noastre de ast zi, fii bine venit, tinere Ardelean!”. „Poezia lui Blaga aduce un puternic suflu de noutate. În poezia sa v deste o via interioar foarte zbuciumat , însufle it de bucurii i triste i, de entuziasm i resemnare, de efuziuni i îndoieli. Desprinzându-se de leg turile p mântesti, poetul evadeaz în universul infinit, unde plute te între vis i realitate, între posibil i miracol, apropiiindu-se de domeniul misterului”.

Sextil Pu cariu, ca i Nicolae Iorga, nu sa în elat când i-a deschis por ile la „Glasul Bucovinei” celui care avea s r mân în literatura român Lucian Blaga. În anul 1926, a intrat în diploma ie, a ocu-

pat succesiv posturi de ata at cultural la lega iile României din Varovia, Praga, Lisabona, Berna i Viena, a fost ata at i consilier de pres la Var ovia, Praga, Berna (1926-1936) i Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937-1938) i ministru plenipoten iar al României în Portugalia (1938-1939).

A cunoscut-o pe Cornelia Br diceanu (1897-1983). Dialogurile lor asupra lui Verlaine, Rimbaud, Hamsun, Claudel, Ibsen, dejunuri la Maximillian Keller, ceaiul în Kunstlerkafee, un concert audiat împreun , toate acestea au f cut s se înfiripe între cei doi o dragoste profund , care va dainui: „Îmi ocupam foarte devreme locul în Biblioteca Universit ii - m rturisea Lucian Blaga în «Hronicul i cântecul vârstelor». S-a potrivit odat într-o dup -amiaz , dup o or dou de lectur , c mi-am ridicat ochii de pe carte. În fa a mea vizitatorii în ir [...]. Printre cei dintâi care a teptau, era domni oara Cornelia. [...] Frumoas cu adevarat. Silueta calm , privirea u or melancolic , liniile inteligente erau acelea i, dar mai mature acum. Cornelia nu mai era feti cana sub iric , ce refuza cu dispre b ie os împlinirile. F ptura, de contururi înmuiate în nuan e de catifea, f cuse concesii feminit ii.”

(Lucian Blaga, Hronicul i cîntecul vîrstelor, Bucure ti, Ed. Tineretului, 1965, p. 186). La 16 decembrie 1920, cei doi s-au c torit. Ea l-a sprijinit pe Lucian Blaga s i fac o carier diplomatic i tot ea i-a trimis primele poezii lui Sextil Pu cariu, la Cern i, spre publicare.

Dup ce s-au c torit, au locuit la Cluj pân în 1926, când Cornelia l-a luat pentru un an la Lugoj, într-o etap de refacere psihologica i de preg tire pentru str in tate. L-a urmat apoi în peregrin rile sale diplomatice, ajutându-l în munca de întocmire a rapoartelor, spre a-i sa cât mai mult timp crea iei filosofice i literare. Au avut o fiic , Ana Dorica Dorli Blaga, care s-a n scut la 2 mai 1930, la Berna, Elve ia, unde Lucian Blaga lucra în calitate de ata at de pres la Lega ia Român ”.

Dup instaurarea puterii politice de sorginte sovietic în România, scrie Paula Romanescu, din 1948, a fost îndep rtat de la catedr , i s-a retras titlul de academician i a intrat în anonimat, fiind împins a lucra în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române, ca bibliograf, apoi cercetator la Institutul de Istorie i Filosofie (1949-1951), bibliotecar- ef (1951-1954) i director-adjunct (1954-1959) la filiala clujean a Bibliotecii Academiei, îng duindu-i-se ca sub scara institu iei s fi eze ile. Nu-i mai sunt publicate volumele i

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

ajutat de „o foarte delicat , discret , puternic i fragil fiin , de o mare bog ie sufleteasc , pentru care cuvântul imposibil nu exista”, cum men ioneaz Paula Romanescu, greeru a din poemele lui, muza scrierilor lui, face traduceri, a piesei Faust de Goethe, din al i poe i germani clasici i moderni, primul volum de Opere de G. E. Lessing în 1958, traducerea lui Lucian Blaga, poezii proprii, care vor fi publicate postum. Tot în aceast perioada scrie romanul cu tent autobiografic Luntrea lui Caron, publicat, de asemenea, postum.

Lucian Blaga a iubit femeia - frumoas , de teapt , misterioas , cult , rafinat . „De i caracterizat ca un personaj sobru i distant, reinut i taciturn, introvertit i echilibrat, pu ini au avut privilegiul de a-l cunoa te cu adev rat i tot mai pu ini au avut ansa i bucuria de a fi martori la latura afectiv i volubil , p tima i delicat a fiin ei sale”, îl prezint so ia. „L-au mângâiat multe femei, spune ea. Toate le-am în eles, dar în bra ele mele a murit”. „Nici o so ie a unui mare creator - cum a fost Lucian - nu poate avea preten ia de-a face s -i vibreze lira pân la sfâr itul vie ii. Mie îmi apar in Poemele luminii i alte câteva poezii din volumele ulterioare. L-am în eles perfect pe Lucian i arta lui. Chiar dac uneori n-a fost u or... Dac a fi poet , spune c am constituit o constela ie, fire te terestr . Numai c în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în cautarea de comori ale vie ii i lumii. Repet, am în eles realitatea situa iei, i locul din mijlocul ini ialei constela ii ne tirbit a r mas”!, m rturisea so ia poetului, Cornelia Blaga. Îns i Dorli, fiica, spune undeva despre tat l s u: „Cred c totu i o perioad de timp, tata a fost îndr gostit de fiecare dintre ele... De fiecare dat a existat un sentiment profund, care a dus la ni te crea ii literare foarte frumoase. F sentiment nu se poate izvodi nimic...”

Una dintre acestea a fost „Domni a, marea mea dragoste”, c reia „Neb nuitele trepte”, m rturisea el, îi erau dedicate ei, marea lui dragoste. Dintr-o lucrare a Feniei Driva afl m c „Lucian Blaga a cunoscut-o pe «Domni a», Gherghinescu Vanea, în 1937, în timpul drumului spre ar , unde avea s i rosteasc discursul de recep ie la Academia Român . Domni a era so ia prim-procurorului din Bra ov, Dumitru Gherghinescu-Vania, el însu i un condeier de talent. [...]

Poetul aprecia la ea «caracterul ei voluntar, d ruirea, generozitatea, altruismul, implicarea în via a cultural-artistic ». Ea va face unele reale servicii poetului, în organizarea unor conferin e la Bra ov [...]

Blaga îi trimitea, permanent, c ile sale, solicitându-i aprecieri”, noteaz unul dintre biografii poetului. „Vis toarea Domni a de sub poalele Tâmpei era o fiin ie it din comun, cu o personalitate puternic , fascinant , cu o ging ie sufleteasc , putere de sesizare, de receptare a liricului cu putere de stimulare i inspirare a acestuia dincolo de orizont” - o descrie, în cuvinte poetice, m iestrit alese, i Paula Romanescu. Numai c , spre p rerea de r u a poetului, spune în ciclul „Nebanuitele trepte”, când Lucian Blaga poposea la Bra ov, Domni a invita în casa ei litera i, arti ti, profesori, fapt ce-l mâhnea pe poet. Poate i din aceast cauz dragostea lui Blaga fa de „Domni a” a fost înlocuit cu mâhnire, cu o alta, lucru pe care îl afl m de la Fenia Driva, dar i de la protopopul Florea Mure an, a c rui cas poetul o vizita i pentru c p rintele avea... o fat , dar nici doamna Eugenia, preoteasa, nu-i era indiferent , am în eles din ce am mai citit: „M simt foarte bine în aceast cas , în care port discu ii frumoase despre problemele filozofice cu Florea Mure an, dar mai ales m-atrag conversa iile pe teme literare i cotidiene cu Geni. Ce minte arcuit , ce cascade de idei la aceast femeie. La pu ine femei g se ti a a fântân de dar. În preajma ei m-au inspirat multe lucruri i i-am scris multe poezii”. Îns i Geni Mure an se confeseaz : „Sunt prieten de mai mul i ani a domnului Blaga, cel mai mare filozof i poet, a a cum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu”. „Între simpatiile de scurta durat , îns de mare rodnicie artistic

47

ale poetului, Coca R dulescu r mâne o apari ie fascinant , nimbat de tragicul sfâr it din 1946, survenit din pricina ftiziei de care suferea. [...] Cât de zguduit a fost poetul i cât de puternic i-a fost afec iunea ne-o spune Epitaful pentru Euridike: «Cineva într-o zi te-a luat, Euridike, de mân / ducându-te foarte departe/ prin negura care desparte./ În întunericul meu locuie ti/ de-atunci ca o stea în fântân ./ Când nic ieri nu mai e ti/ e ti în mine. E ti, iat , Aducere-Aminte,/ singur triumf al vie ii/ asupra mor ii i ce ii...»”. Tot pentru ea scria în „texte”: „Cum s-a f cut nu-i bine s cunoa tem./ tim doar c -n spa ii i în vis/ noi ne-ntâlnim mereu aceea i,/ mereu sub pomul interzis./ [...]/ De pretutindeni suflând - un vânt/ ne înte te-o clip nimbul,/ ce-l dobândir m cu întârziere -/ Ca s ni-l pierdem prea curând.” (Întâlniri) Dr. Livia Armeanu a fost o alt tandre . L-a cunoscut pe Lucian Blaga, în vremea când era eleva la Sebe , la Gura Râului (1950), în casa Marioarei Manta, noteaz nepoata poetului. „Doctori a Livia Armeanu a fost pentru Blaga o confident inteligent , sensibil , generoas care niciodata nu a dezv luit ce credea poetul despre ea, dar încrederea pe care o avea omul Blaga prin confesiunile care i le facea i comunicarea spiritual ce exista între cei doi era de net gaduit.

Ea, c lca discret în umbra poetului. Poeziile originale, cu autograf ruite Liviei de ziua ei - 25 dec. 1959 de c tre poet, - poezii originale, copiate de Livia i corectate de Lucian Blaga, traduceri transcrise de Lucian, sunt m rturii care vin s se a eze la baza acestei rela ii”, scrie Fenia Driva.

Genialul Blaga „a avut o panoplie onorabil de cuceriri”, a declarat poetul clujean Ion Mure an, în „Adev rul”, i a amintit de rela ia poetului cu Elena Daniello, so ia lui Leon Silviu Daniello (1896-1970), renumit medic clujean, care a înfiin at, în 1926, primul dispensar studen esc din România i unul din-tre primele din Europa.

Despre rela ia Lucian-Elena vom vorbi într-un alt episod. Aceasta pentru c , scrie dr. Zenovie Cârlugea, alt biograf, autor al multor i, unele tip rite i la Tipo-Moldova, ultimii zecea ani din via Helene Daniello, expresie a unei absolute fe-minit i („gean dintr-o pleoap a lui Dumezeu”), este întruchipat , în parte, de personajul care, în „Luntrea lui Caron” poart numele Ana Rare , „o f ptur aproximativ mijlocie de stat, de o distinc ie care o înal ”, întocmai cum era doctori a lui, Elena Daniello.

Lucian Blaaga a murit în 1961, la 6 mai. Iat poezia lui: Autoportet Lucian Blaga e mut ca o leb ./ În patria sa/ z pada f pturii ine loc de cuvânt./ Sufletul lui e în c utare,/ în mut , secular c utare,/ de totdeauna,/ i pân la cele din urm hotare./ El caut apa din care bea curcubeul./ El caut apa/ din care curcubeul/ î i bea frumuse ea i nefiin a. (din vol. Neb nuitele trepte, 1943)

Greeru a din poemele lui Blaga Una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Blaga, „Risipei se ded florarul”, a fost scris în 1951, în luna mai, în urma unei plimb ri prin gr dina botanic împreun cu Elena, arat scriitoarea Fenia Driva.

Cei doi au stat pe banca din apropierea s lciilor înflorite i dintr-un plop se cernea polenul bogat, în preajma lor: „Ne-om aminti cândva târziu / de-aceast întâmplare simpl /de-aceast banc unde st m /tâmpl fierbinte lâng tâmpl /visând, întrez rim prin doruri /latente pulberi aurii /p duri ce ar putea s fie/ i niciodata nu vor fi”.

Despre rela ia cu Elena Daniello vorbe te chiar Dorli Blaga, în articolul Martei Petreu, „Conversa ii cu... Dorli Blaga”, publicat în Apostrof, anul XII bis, nr. 11 (150), 2002. „Drag Doamn Daniello, m gândesc cu mult pl cere la cele câteva zile petrecute la Gura-Râului. Regret ca n-am putut s mai

48

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

stau o zi spre a-l întâlni i pe domnul Daniello. Codul muncii nu glume te! i luna nu are 31de zile, ci numai 30! A fost totu i timpul s plec, c ci la Sibiu Dorli m a tepta bolnav . A p it cam ce a p it Rodica. Ispitele necoapte ale sfâr itului de iulie. V urez din toata inima vacan lung i lini tit i meritat . i cel pu in 4 kg. În plus, care s v scoat din categoria «pan ». Aceea i urare magic pentru Ionel, Rodica, dac vrea, poate s r mân cu status quo ante. Iar dlui Daniello îi doresc o reduc ie (echivalent celor 4 kg despre care vorbeam mai sus), prin p ile neesen iale. S rut mânile, L. Blaga”.

Adresa de pe plic: „Dnei dr. Elena Daniello la domni oara Marioara Manta, Gura Râului, p.u. Orlat, jud.Sibiu”, Cluj, august, 1950, este data pe care o poart scrisoarea lui Lucian Blaga, care dateaz din perioada când cocheta i cu dr. Livia Armeanu. „Doamna Daniello era foarte posesiv i îl controla (...) Eu aveam vreo 16-20 ani... Eram pacienta ei. i îmi pl cea. i v rul meu Liciniu i-a fost pacient. Era fantastic de îngrijit . A a, respira cur enia prin to i porii. i tot ce punea pe ea era foarte bine f cut, foarte bun calitativ, nu era excentric , de bun gust, dar nu avea ic. Nu avea. Se întâmpla la unele femei. i tiu c Tata îmi spunea - eram adolescent - c pentru o femeie e mai important s fie foarte îngrijit decât frumoas . Bine fardat . i ni te mâini - dac -mi lucra în gur , îmi f cea un tratament pentru gingii, m uitam la mâinile ei... Eram un copil care nu tia prea multe despre sex. [...] Totu i, cum mi-a tr znit mie în cap c are ni te mâini foarte «sexuale» i c poate face orice cu un rbat? Nu- i f cea unghiile. Erau foarte îngrijite, dar nu erau date cu lac. Aveau ceva mâinile ei. Mâini foarte îndemânatice”, spune i Dorli. Ea avea sa fie „greeru a”, din poemele lui Blaga, spune Paula Romanescu, entuziast , ca de o mare descoperire, depozitara unui bogat fond de manuscrise ale acestuia, inspiratoarea i copiatoarea grijulie a operei poetului, când publicarea scrisului acestuia era interzis de satrapii ro ii ai timpului bezmetic, care urm reau anihilarea a tot ce însemna marea cultur româneasc , ajutându-l nu numai cât a fost în via , ci i dup ce se va muta în umbr , 6 mai 1961, ziua lui de na tere. i, când, tocmai „greeru a” se gândea c ar cam trebui s lase pe seama altora nobila ei veghere, asupra operei poetului, din întâmplare i-a ie it în cale o alt scormonitoare, scriitoarea sibianc Anca Sîrghie. „Era în anul 1996, în aula Bibliotecii Universitare din Cluj, unde se desf urau Zilele Festivalului Interna ional „Lucian Blaga”, editia a VI-a, 6-9 mai. Anca Sîrghie tocmai îsi încheiase comunicarea «Lucian Blaga i destinul universitar al lui Constantin Noica», când, reîntoars în sal , a sim it o atingere de mân i un glas i-a optit: „pentru mine a scris poetul Din amintiri beau cu nesa iu/

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Bocca del Rio - ran în spa íu...”

Bun prilej ca poeta, cometatoarea i autoarea volumului „Cherchez la Famme!”, Paula Romanescu, s ne-o prezinte cu toat sensibilitatea pe greeru a, ajuns la vârsta în elepciunii: „Glasul era al unei b trânele firave cu, înscrisa în ridurile sub iri al chipului, c ldura unui zâmbet inconfundabil. Zâmbet era toata fiinta ei... Aceasta era Elena Daniello care, la cei 86 de ani pe care îi avea atunci, p stra în privire întreaga lumin de care-i era plin sufletul, fiindc fusese, iat (pentru a câta oar !), la întâlnire cu iubirea ei cea mare / Poetul...”

Dou femei desp ite de zeci de ani de via , Elena Daniello, terorizat de f delegile urii fa de om din obsedantul deceniu i de mai apoi, Ana Sîrghie, format intelectual (elev , student , profesoar ), n scut în 1944, crescut dup „perceptele” aceleia i politici „p trunse” de „grija fa de formarea omului nou”, ambele intuind perfect bezmeticia timpului i reg sindu-se într-un tarziu pe coordonatele adev ratelor valori morale, din ziua aceea ele începând lungile i uluitoarele dialoguri asupra a ce r sese de la Blaga pentru muza lui, ca s se p streze ca m rturii a ce fusese între cei doi, cuvântul i versul fiind „un ve mânt în care ne îmbr m iubirea i moartea”, cum spune Paula Romanescu.

Elena Daniello, întâlnind-o pe mai tân ra-i cu care va deveni prieten , simte nevoia s i se confeseze, punând astfel cap t celor mai bine de trei decenii de t inuire a iubirii care s-a înfiripat în sufletul ei pentru marele poet. Astfel, în prima parte a c ii, eroina acestui veritabil roman de dragoste î i m rturise te profundele sentimente care i-au umplut sufletul i via a în perioada 1950-1961, deci mai bine de zece ani grei dar frumo i, când poetul a fost cel mai obidit, tr i, totu i, tainic, ca într-un vis de fericire deplin . Peste principiile morale, peste realitatea vie ii, iubirea dintre Elena Daniello i poetul Lucian Blaga înregistreaz sensul marilor iubiri roditoare de crea ii unice, fundamentale, precum cea dintre Dante i Beatrice, Faust i Margareta, la care trimit chiar i unele din versurile astfel inspirate, sau cum a fost legat Mihai Eminescu de Veronica Micle, de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu când, pentru grija de limba român , visau împreun s alcatuiasc un dic ionar al ei...

Cartea scriitoarei Anca Sîrghie, intitulat „Lucian Blaga i ultima lui muz ” (Ed. Technomedia, Sibiu, 2015), reprezint o cercetare i o încununare fericit a prezent rii marii personalit i care a fost i este omul, poetul, filosoful n scut în Lancr mul Sebe ului, r spl tit cu Premiul „Octavian Goga”. În ea este descris Lancr mul, ora ul de refugiu al poetului împreun cu Universitatea clujean „Regele Ferdinand”, Sibiul, din perioada celui de-al Doilea R zboi Mondial, opera literar a scriitorului, dar când a cunoscut-o pe Elena Daniello, „ultima muz ” a poetului, a completat-o, ca un privilegiu, cu multe din poemele lui, închinate ei, din ultima perioad a vie ii lui, la care ea inuse atât de mult. Din cartea Ancai Sîrghie afl m i cum a luat na tere, la îndemnul Elenei, romanul autobiografic „Luntrea lui Caron”, initial intitulat „Robie cereas, Robie p mânteasc ”, pentru ca printr-o asemenea proz memorialistic poetul s i fac în eleas personalitatea pentru marea mas a cititorilor avizi de cunoa terea i în elegerea poetului.

Conceput dup patru ani de la trecerea în eternitate a Elenei Daniello, de fapt conduc toarea primelor dou trepte ale dialogurilor din volum, autoarea, r mas singur , î i deruleaz propriul interviu imaginar la Sibiu, în decembrie 2014, i, folosind pasaje din „Luntrea lui Caron”, r spuns la unele întrebari gândite de autoare cu scopul sond rii opiniei poetului, fac din dialog reliefarea unor aspecte

Louis Aston Knight - Cabana cu flori

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

esen iale i impresionante semnalate de însu i Blaga, idei profunde i substan iale privind procesul de crea ie, semnifica ia artei, iubirea ca esen a inspira iei, a valorific rii harului lui poetic. „Crea ia i iubirea sunt pasiuni care se leag i se condi ioneaz reciproc... î i disput întâietatea... pentru alc tuirea unui sens în via . E un semn de feminitate s pui accent suprem pe iubire i un semn de b rb ie sa-l pui pe creatie”, spune Lucian Blaga în „Elanul insulei”, p. 160.

Faptul c între poet i medicul lui stomatolog Elena Daniello s-a închegat o prietenie fructuoas a permis autoarei Anca Sîrghie s trund în universul vie ii spirituale i afective a poetului, s descopere substratul emo ional care a alimentat poezia acestuia, scriind în „Vedenie dantesc ”: uit c suntem robii negrei ere,/ s uit de jale, cazne i tenebre/ din inim , de tot ce crunt în preajm e.// Zboar doi fluturi, dou giuvaiere,/ peste ora purta i de-o adiere./ Închis în st infern terestru de n-a fi/ îndr gosti ii fluturi nu mi-ar aminti/ de al ii, de Francesca de la Rimini,/ de Paollo, cari au fost purta i i ei cândva/de-un vânt prin Iad i de-o be ie-asemenea.

Scria poetul, cu gândul la ce iubea: Sonata Lunii de Beethoven/ e îns i luna coborât pe p mânt/ A a s-ar crede i a a s-ar zice:/ luna ce umbl prin p duri,/ prin roua-albastr i prin flori de crini,/ i-alc tuie te din lumini/ oare i din dulce vânt,/ Ofelii, Margarete, Beatrice// Printre acestea te alegi i tu/ ca o parte din sonat / ce înc niciodat nu a fost cântat .

Mai direct pentru greeru a lui: Greu e totul, timpul, pasul,/ Greui purcederea, popasul./ Grele-s pulberea i duhul,/ greu pe umeri chiar vazduhul.// Greul cel mai greu, mai mare,/ fi-va cap tul de cale./ S m -mpace cu sfâr itul/ cânt -n vatr greeru a:/ Mai u oara ca via a/ e cenu a, e cenu a...

Ori: i se duce, drag , duce,/ f voie zvonul, vestea./ Vin n-am i sunt de aur/ drumul, umbra i povestea. (...)/ Vin n-am c mie cuvântul/ mai vr jit decât al m rii./ Dac mi-ai intrat în cântec/ parte faci din visul rii. (Drum în lumin ).

De altfel, critica de întâmpinare va i re ine i consemna, mai toate lucr rile poetului, mai cu seam cele din ultimul deceniu de activitate i prietenie sunt dedicate duios i statornic Elenei, gest pe care îl men ioneaz i universitara ca slav adus profesorului ei: „Fii lâng mine. C -n mine e ti cu putere de nerostit. i cu aceasta «Faust I» e gata. Poemul în române te e al t u. Îmi dai voie s te rut?”, cuvinte notate pe foaia de titlu a capodoperei goetheene traduse de Blaga, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase dedica ii scrise în întreaga literatur român . În poeme precum „Prim vara”, „Descântec”, „Cântecul focului”, „Boca del Rio”, adev rate capodopere, imaginea iubitei este inconfundabil , chipul Elenei, o „p dureanc ”, cum este r sf at , oare pentru a câta oar , iar i i iar i, ca s r mân în ve nicie prin aceea însu i titlul uneia este scris clar, s se tie, P dureanca! Devenit „p dureanca” sau „greieru a”, ea se reg se te al turi de iubitul ei într-o „lume frust , a s lb ticiunilor”, unde „Într-o podgorie stropit vân t/ s ne întâmpine o piersic pe creang / ca un p cat de aur, toamna, pe dogoare.” (Andante).

Rela ia Blaga-Elena, înu i poetul o vede ca o permanen , aceast iubire târzie este motivat ca o revela ie, „Aceasta e - nu b trâne ea, ci adolescen a triumf toare, p strat prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea” (p. 37), atitudine care, pentru mine, ca cititor, m întoarce la ce scrisese poetul referitor la Francesca da Rimini, so ia nefericit a italianului Gianciotto, fiul cel mare, duce da Rimini, un dizgra ios, ajuns s se culce cu cumnatul ei, frumosul Paulo Malatesta, fratele mai mic al so ului ei, de i era mam a doi copii, singura-i justificare fiind aceea c , ce mai, era îndragostit !

De la o îndragostit ca Elena Daniello avea s afle autoarea ceea ce este i va r mâne cartea de succes Lucian Blaga i ultima lui Muz .

49

Titina Nica |ENE

Copilul a îmb trânit...

observ c p rul mi-a albit, rin ii nu mai sunt nici ei, copilul a îmb trânit...

De multe ori, pe malul Beicii, visez la casa-n care sunt n scut , o cas mic , printre flori, unde am fost foarte fericit ...

Plou , pic, pic, pic

d fra ii mei ce-ntr-un picior, sar tot mereu, râzând, pe drum, eu îi aud, de parc toate, mi se întâmpl chiar acum.

Plou , plou , pic, pic, pic! i nu-i nici un strop de soare, cerul negru cerne picuri prin ochi de strecur toare.

Iar gâ tele, gâgâitoare, mai zboar -acum printre nori iar eu m -ntorc, de la p dure, cu bra ul înc rcat cu flori.

Fr iorul meu cel mic este tare sup rat i mânu a- i r suce te în p ru-i cârlion at.

i mama mea, acolo-n vis, e tân i e zglobie, o v d venind dinspre colnic, cu or ul plin de p die.

Nu-n elege de ce mama nu îi ia în seam drama, când el vrea ca s se joace cu ghetu ele-n b ltoace...

ticul, râde, pe la poart , de gluma spus de un vecin i via a le pare frumoas ciocnind câte un pahar cu vin.

O întreab serios: cine a b tut, azi, cerul, de s-a sup rat pe noi i plânge acum cu ploi?

Alerg pe drum cu al i copii în ir, pe a , floricele, le pun la gât i mi se pare -s cele mai scumpe m rgele.

Pe malul Oltului…

Iar pâinea coapt în cuptor trimite arome îmbietoare -ntreaga curte i gr dina au miros pl cut de floare.

Oltule am venit la tine, m-am întors din nou în timp i m simt la fel de bine, precum zei a din Olimp!

Sunt atât de fericit , la tine dac am venit, iar lacrima la oichi ivit , e pentru c-am copil rit,

In scâr âit de car cu boi, stau, sus, peste porumbi, sub lun , pe malul t u, cu flori i stele, mâncând reci struguri, brum rii, cu luna blând de pe cer, iar clopotul, la gât, le sun ... cu valuri mari i v lurele, ce se izbesc de stânci i pier... i râul curge lini tit cu mici sclipiri de soare-n unde, Tu curgi tot lini tit la vale, încet, încet, eu m trezesc, de-atâta timp e ti tot la fel, i o triste e m cuprinde. eu tot mai zbuciumat sunt, ... îmb trânesc f apel...

Privind, atent, în luciul apei,

50

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

George PETROVAI

De profundis, impresionanta carte a lui Oscar Wilde despre transfigurarea sa Ca s putem vorbi de transfigurarea lui Oscar Wilde, a a cum neo relateaz el însu i - cu senza ional sinceritate - în opusculul De profundis, trebuie s tim cine a fost i ce încercare a vie ii lui (era, ne spune André Gide, în Amintiri despre Oscar Wilde, atât de „bogat, mare, frumos, înc rcat de fericire i onoruri”, încât str lucea ca zeul Apollo, cu care era asemuit de unii contemporani) l-a determinat s i renege trecutul efemer-spectaculos, pentru ca, prin mila de care se las p truns, s guste din negr ita duio ie generat de suferin a pentru altul, pasul decisiv spre fericirea sui-generis de-a suferi pentru altul.

Iar transfigurarea sau radicala schimbare de macaz moral a lui O. Wilde se învedereaz chiar din titlul De profundis, începutul Psalmului 130 (O cântare a treptelor), cu echivalentul românesc „Din fundul adâncului”...

Despre Oscar Wilde se tie c s-a n scut în Dublin pe data de 16 octombrie 1854 (fusese botezat Oscar Fingall O'Flahertie Wills), ca „fiu al unui medic i al unei poete, traduc toare din Lamartine i Dumastat l” (Dan Grigorescu, prefa atorul i autorul Tabelului cronologic la romanul Portretul lui Dorian Gray, tradus în române te de D. Mazilu i ap rut la noi în anul 1969 la Editura pentru Literatur din populara BPT - Biblioteca pentru To i); c în 1864, când Oscar era elev la Portora School, doctorul William Wilde „e condamnat pentru atentat la pudoare”; c în anul 1871, viitorul scriitor intr în Trinity College din Dublin, din 1874 este student la Oxford, iar în anul 1876 „întreprinde o lung c torie în Grecia”; c în 1878 compune poemul Ravenna („ca tez la examenul de versifica ie englez ”), în 1881 Poemele sale se bucur de un mare succes, iar anul urm tor se instaleaz la Paris, unde - „dup modelul lui Victor Hugo” - scrie drama Ducesa de Padova, convins fiind, ne în tiin eaz A. Gide, „de chemarea lui ie it din comun” i neputând s -i ierte (sic!) Evangheliei minunile („Evanghelia îl nelini tea i îl chinuia pe p gânul Wilde” - A. Gide), întrucât miracolul gân, considerat de el o oper de art , „fusese uzurpat de cre tinism”; în 1888 public Prin ul fericit i alte povestiri, în 1890 apare romanul Portretul lui Dorian Gray, în 1891 public Crima lordului Arthur Savile i Casa cu rodii, anul 1893 este al comediilor Evantaiul doamnei Windermere i O femeie f importan (Salomea este scris în cinstea marii actri e Sarah Bernhardt), anul urm tor fiind publicat Sfinxul nicio enigm ”; în sfâr it, c în anul 1895 scrie So ul ideal i Importan a de a fi onest, pentru ca în luna mai a aceluia i an s fie condamnat la doi ani munc silnic „pentru corupere de minori”, de unde va fi eliberat pe data de 1 mai 1897. a cum bine precizeaz Henry D. Davray, prefa atorul i tradutorul opusculului De profundis în limba francez , din toate punctele de vedere întemni area constituie pentru O. Wilde „dezastru definitiv”.

Da, c ci nu numai c iese din închisoare „profund zdruncinat trupe te i suflete te” (Dan Grigorescu) i c „voin a îi fusese nimicit ” (A. Gide), astfel încât - continu scriitorul francez - r sese doar „o adiere din ceea ce fusese el odinioar ”, nu numai c „Dup eliberare trece grani a i nu se va mai întoarce în Anglia niciodat ” (Henry D.

Davray) (moare de meningit pe 30 noiembrie 1900 i este înmormântat în cimitirul parizian Père Lachaise), dar, cel care-i spusese lui Gide întro sear la Alger c drama vie ii lui const în faptul c i-a pus geniul în via , iar în opere doar talentul, izbute te s mai scrie în ultimii trei ani de via Balada temni ei din Reading (a ap rut în anul 1898) i De profundis, volumul de confesiuni publicat postum.

Opusculul De profundis (Editura Allfa, 1996) se impune în cugetul oric rui cititor, dar îndeosebi în con tiin a oric rui cre tin adev rat, prin urm toarele dou însu iri: 1) Schimbarea esen ial (se poate spune „ca de la cer la p mânt”) înf ptuit de deten ie în substan a moral a lui Oscar Wilde. De pild , dac în faza de glorie (cea anterioar întemni rii), ne în tiin eaz Henry D. Davray, „Paradoxurile i spiritualitatea sa i-au adus atât du mani cât i admiratori i discipoli”, întrucât „Înzestrat cu excep ionale calit i, el a ob inut multe succese, aparent f efort” (Glumele i vorbele sale de spirit nu numai c erau repetate pretutindeni în universitate i dincolo de Oxford, dar, în anul 1882, a ob inut un r sun tor succes prin conferin ele inute la New York, Boston i Chicago), în perioada deten iei nu ezit s -i scrie prietenului s u Robert Ross (De profundis este deschis, implicit îmbog it, cu cele patru scrisori ale lui Wilde), ba „sunt mort pentru orice emo ie în afar de team i de disperare” (scrisoarea din 10 martie 1896), ba c „faptul de a pierde simpatia celorlal i nu m doare” (scrisoarea din 2 decembrie 1896), ba c „via a de temni te face s vezi oamenii i lucrurile a a cum sunt în realitate” (a patra scrisoare din 1 aprilie 1897).

2) Remarcabilul curaj de care proasp tul eliberat din temni d dovad în dest inuirea f cut lui A. Gide („Intrasem în închisoare cu o inim de piatr , f s m gândesc la altceva decât la pl cerile mele, îns acuma inima mi-e absolut sf râmat , a p truns-o mila i am în eles acum c mila este cel mai de seam , cel mai frumos lucru ce exist pe lume”), dar mai ales în De profundis, „singura lucrare care a scris-o în închisoare i ultima sa oper în proz ” (Robert Ross): „Pretutindeni unde-i durere, p mântul este sfânt” (pag. 38); „S racii sunt mai în elep i, mai milo i, mai buni i mai sensibili decât noi” (pag. 39); „Orice degradare a trupului trebuie s contribuie la în area sufletului” (pag. 43); „Între faim i infamie nu-i decât un pas, i poate chiar mai pu in decât un pas” (pag. 45); „Acum mi se pare c iubirea, de orice fel ar fi ea, este singura explica ie posibil a întregii suferin e ce exist pe lume” (pag.

50); „Locul lui Christos este, cu siguran , al turi de poe i” (pag. 53); „Christos a v zut c iubirea este taina primordial a lumii” (pag. 55); „Christos are în El ceva unic” (pag. 65); „Cei ce doresc o masc trebuie o poarte” (pag. 66); „Spiritul lui Christos ce nu se afl în biserici” (pag. 67); „Acum mi-e mai mil de oamenii ce au râs de mine decât de mine însumi” (pag. 70); „În economia ciudat de simpl a lumii, nu prime ti decât ceea ce dai” (pag. 70); „Totu i, acuma am con tiin a c în spatele acestei frumuse i, oricât m-ar mul umi ea, exist un spirit ascuns pentru care formele i contururile nu reprezint decât moduri de manifestare; cu acest spirit doresc s m pun în armonie” (pag. 74).

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Lidia GROSU

sufrageria geloas pe ascunz toarea ta ce-ar avea o mie i una de necunoscute...

Pagin de pornire a gândului meu Pagin de pornire a gândului meu, deplasez pe contrasens iar tu, cu grij , proboze ti de înc lcarea a ni te reguli legiferate de-Astral.

Adverse arome recunoscute se risipesc printre spa iile mute, cu a tept ri de lung durat , în care te accesez mereu pagin de pornire a gândului meu i piatr a durerii necontestat vreodat ...

Cale întoars -mi propui... i gonesc pe-al copil riei l icer a ternut, nu visez: colateral privirea-mi arunc mai sper -n jocul „de-a mijatca” abilitatea-mi testezi.

Dincolo de trecere...

O culoare transmis de Cer sf al continuit ii care mângâie suflete demne rege te,

Louis Aston Knight - Cabana de lâng râu

...Pe al t u mormânt O pas re printre flori ciripea... team c ar putea fi gonit , Ne consola i durerea ne-o potolea...

Dup o zi în care speran a ost te e recrutat de lumina ta coborâtoare pe vatr . ...Vor interpreta, fii t i, mesajele ei diferit precum fiecare dintre ei dintr-un altfel de aluat pl

...Ne palpezi aripile Incapabile-a-atinge-n imea Ce te-a marcat În via , i dincolo de ea, ti zborul nostru neantrenat.

Ai fost i r mâi Mama-a copiilor Neobi nui i cu singur tatea, Maturul în noi n-a crescut: Te a teapt cu noi referate Prin care de tire i-ai da Ca, de-o glum indus în eroare, r mân copilul cuminte, Iar tu - a lui guvernare.

Dincolo de trecere, de- i vei arunca privirea-nd t fiii t i, mam , pa ii i-i vor picta în mov-violet.

Dar... unde te-a c uta?

Lung, drumul spre cas ... cu ochiul îmi face

Sor i de izbând diseminai, Triumf toare pas re migratoare Între cer si p mânt, Semn c ai fi divina vestire i te rogi pentru noi Întru o eventuala-ntâlnire.

Cunun de pace, p rin ii...

dit.

Dar, te asigur, culorile mov-violet, generând iubirea de sine, tot unitar îl vor îndrepta respect pentru tine Acea pentru care nimic ar fi însemnat c derea în ireal... pe a vie ii corabie, demn de ea, ai fost ordonat amiral...

O pas re printre flori ciripea...

Pe al t u mormânt O pas re printre flori ciripea...

Posibil, sufletul t u neîmpacat, Ce ne consola i ne mângâia... În limbajul mut Al lacrimii noastre-n strâmtoare

Noi scri i într-o carte r mânem De-un vis al p rin ilor tainic...

Când ziua cu noaptea se-ngân Iubirea lor toat e-un crainic, Ce ne urse te zidirea, Pe scena luminii stelare, Ca frate cu sor ,-mpletirea, i-o înnoade cu-o par A inimii lor iubitoare...

Aici, f -a pune vreun punct mânem continuare A unui m re contrapunct.

Iar cartea, ce seam n nu are, Deschis r mânere-n timp, Va fi voce în ascultare De-nfloritor anotimp. ...Cunun de pace, p rin ii, La jum tate de punct, i-au scris cartea vie ii distinc ii Cu noi, în ea, - scut dintr-un scut.

51

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

52

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Silviu DOINA} POPESCU

Patru st ri cristalografice 1.

Se-aude între arderi un înger grai 2.

Se lunesc în v i neguri de vânt în timp ce tu treci pe sub arborii nisipo i nimf : cu ochii sco i 3.

Un androgin de lut: chiar clanurile ierbii le-au fost poemul brut 4.

Lumina tremurând în corpuri de cristal ce cresc pe sub p mânt crepuscul roz, astral.

i-un pr fuit cuvânt 3.

O carte se deschide cu litere gravide.

4. catul i hazardul se mistuie-n memorii...

Ce-ai în eles?

Trec norii...

5.

Vorbesc un alfabet din cear de Kremlin: desemne ce devin

ase catrene insistent metafizice 1.

Sorbind dintr-o esen aproape ro iatic ; iubita mea prezen de ce-i a a de static ?

2.

Acolo El se na te i vremea e de fier.

Acolo tii? Se moare...

A fost un ofi er 3.

Se mistuie-ntr-un cântec

un gând s dit în febr cuprinde-ncet un pântec extatica algebr .

4.

Ea s-a-ntrupat din piatr , din r cini de rai iar bobul de nisip, chiar tu, chiar tu erai!

5. Într-o amiaz de april cu cer de diamant i rou , plutesc spre-apus, gândind, copil -n ro u-s lumile-amândou !?

6. ... i soarele sl bit se-neac -ncet în zare. ... i-o pas re se pierde agale, în zenit.

Nadirul de sub mare...

El i ea Ea i el au fost o dat zei, din apele adânci, cinci c tori i zmei ce caut motivul c simt. Dar printre stânci, în pietrele sc ldate în ochii celor trei metamorfoze ale ei,

Cinci scurte înscrisuri din Bibliopolis

Poezie monden Via a merge pe strad ; Ea duce spre un dincolo înghe at în matc .

Nou sprezece fire de iarb Crescute pe-o metafor fertil Str pung p mântul Ca o idil ; Pan are barb i mantil ; Curg în Omul Tainic Al adâncurilor Arhetipuri din Jung; tiu c nu în elegi ceea ce se afl încle tat Între cuvinte oarbe Sau între fraze descompuse În c ldura lui Cuptor, Dar gânde te-te la trenul Care transcende lumea din Interior. O soarbe.

Frecven e înalte

1.

Plutind pe lacrimi un bufon cu-al treilea ochi din cre tet scrutând frunzi ul ve ted 2.

Va fi cenu -n vânt, o pr dit -alee

durerea i magia corolelor de jad, puterea cea ascuns a verii un prelat sens întemeierii unui fibros palat.

Alegoria mor ii moartea interpretat pe un ecran fidel se deruleaz un film doar despre ea i el secunda-i fermecat ghitara nu mai scrie - se na te un rondel.

Louis Aston Knight - Lisabona

Plimbându-m printre unde de piatr , pot admira sunetul efemer al luminii... rit împr tiat la r spântia unor monade amor ite de cântecul P mântului.

Plâng ast zi pentru c trupul lumii, precum al Cuvântului este sfâ iat de frecven e înalte...

Postul de radio - Melodia Firii - situat pe Acropole i-n adâncul Fiin ei a încetat s mai transmit ...

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Cristina BOT#LC{

Componente

Noaptea mea nu na te stele

Unsprezece mii de metri deasupra ta planând amenin tor ca un oim deasupra unei p duri arse în zbor zadarnic spre ocean.

Din pântecul greu îi ies mon tri, copiii ei miros a o et i sunt grei, ca ploaia, fetele ei de fân au fost arse la gr mad cu alte vr jitoare i b ie ii s-au despicat singuri de la piept în jos

Sanctuarul de pe deal tut de vânt i rug ciune nu mai doarme de când am venit noi statuile - ca ni te hiene înfometate.

Figurile albe din fa a por ii revin la via noaptea, când se las cea a.

Zidurile negre i reci ne adorm i sfin ii îngropa i sub pa ii no tri ne car la culcare.

Am ie it din scoic i m-am împiedicat de nisip iar m-am gândit „e vineri” i vinerea oceanul aduce scoicile la mal, odat cu mine.

Noaptea pulseaz i tu te balansezi pe asfaltul dintre tufele de regina-nop ii.

Dar nu te teme, pentru c eu sunt aici te iau de mân i s te duc înapoi în cas .

Ai venit.

Noaptea mea Thoughmysoul may set in darkness, it willrise in perfect light.

I haveloved the stars too fondlytobefearful of the night.

(Sarah Williams, TwilightHours)

Louis Aston Knight - Vene ia

Noaptea mea a fost târât printr-un câmp uscat i din p rul ei au f cut tiule i de porumb dulce, ca neamul lor s nu moar de foame a fost despuiat de toate bijuteriile ei prin cele apte por i ale infernului ca plat pentru tot p mântul de sub picioare - s-a scufundat în mâlul gros i înec cios pân la fundul întrup rii i s-a f cut femeie de lumin , ca luna Noaptea mea are urme de gloan e în umeri i pe pulpe de când au tras în ea cu c i sfinte - are pete de sânge pe mânecile c ii de zi de când i-a atins buzele mu cate de pietre - are zgârieturi de spini pe fa de când a încercat s treac nev zut pe sub ferestrele lor Noaptea mea nu na te stele.

Dar na te Mon tri.

Mersi pentru flori Buchetul care zace pe masa de pe hol - buchetul pe care mi l-ai adus ieri e plin de praf. ai i tu ni te flori în cas , nu-i nici pic de culoare când intri la tine.

N-ai v zut cerbul care p tea pe hol, nici rândunelele care- i scoteau capetele din col ul bibliotecii, nici lebedele care- i întindeau gâtul pân la lustr .

N-ai v zut nisipul din dormitor care intra în mare, nici acele de brad din buc rie, nici florile de tei din debara.

Ai intrat în hol i te-ai împiedicat de un bu tean, ai înjurat printre din i i mi-ai aruncat florile de plastic pe mas . reai mul umit de tine. ai i tu ni te flori în cas , nu-i nici pic de culoare la tine.

Am zâmbit în eleg toare, pentru c tiam c nu v zuse i flori adev rate niciodat .

53

54

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Ciprian VESTEMEAN

a vecinilor mei.

Câ iva se trezesc speria i i v zându-m ab tut trimit în lume, la t cut.

Umbra mea Azi am plecat mai repede de-acas i mi-am l sat umbra s doarm în continuare adunat ca un ghem în a ternuturile vi inii.

De ce s o fi trezit? o fi v zut cum dormea de bine, ca un copil dup ce a alergat o zi întreag un deal cu flori.

Oare ce viseaz umbrele?

Magia i simt uneori, ca în vis, mirosul simplu, dantelat, o amprent -n aer a existen ei tale cu zâmbet angelic i ochi senini.

-ntorc repede a c utare i privesc trist în pustiu... ci atunci când i-am întâlnit fiin a din prima clip inima mi-a tres rit i-am adunat în c ul palmei pu in din identitatea- i ce se evapora i respir frumuse ea mai târziu când taina singur ii m va ap sa.

Ai fost la o îmbr are distan dar ai r mas undeva departe Departe sunt de bucurie i-n inim -mi înmugure te o pr pastie trist ... ti o magie...

Iar eu, nu sunt vr jitor...

Sunt un adev rat vis tor...

Într-o noapte Uit s-adorm i m plimb precum un somnambul pe strada spumoas i m -mpiedic de-un vis r cit ce c uta i el o minte în care se odihneasc .

Cad peste ziua de mâine care- i arat din ii amenin tor i m scuip -n fa cu venin de ghinion acid. ridic orbit i-alunec pe-o coaj de uitare i cad iar pe spate pe plapuma de vise

O carte

Knight - Caban lâng râu

Am furat de la bibliotec o carte renumit , un bestseller iubit pentru a culege urmele degetelor ce l-au r sfoit. i tot caut amprentele acelei fete de care m voi îndr gosti...

-mi ating umbra de umbra ei.

O tii?

Promisiune N-o s m mai uit prea mult pe cer nu-mi mai pierd ideile printre nori.

De i, recunosc, ieri, am stat o noapte-ntreag pentru-a fi s rutat de razele argintii ale Lunii.

Mai târziu mi-am incendiat un vis...

peste tot mirosea a zâmbet trist!

Rena tere Te privesc! Nu credeam voi putea iar... s v d!

S-a trezit scânteia!

Rena te ideea! i-mi spui: „Eu te inspir i doar dac respir!” Îmi calc gândurile la Soare am idei str lucitoare te bucur, privire r pitoare.

Pentru tine am desf cut culorile unui curcubeu pentru a i-le împleti în p rul scarabeu.

Inima ta e un vitraliu în care m-ai primit! i-mi este atât de dor de-o por ie de odihn în bra ele tale de smirn , când cerul se transform într-o mla tin de pove ti, dante ti.

Oare vei veni cu mine pân la cap tul lumii, pân la ultima fraz ?

Temeri Te-am a teptat apte zile care au durat mai mult!

Acum,te rog, mâi cu mine! Îmi este tare team , cerul latr tot mai tare i lumina ce tot apare i dispare nu m face s zâmbesc ca i atunci când fotografiezi! Îmi este fric i de rugina de pe pumnal... dac m voi în epa din gre eal cu el în inim sigur voi fi r pus de cine tie ce bacterie.

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Liliana POPA

55

Simona Diana |#RU

secol de singur tate mantia fumegând a vântului arip prins pe um rul serii adun frunzele ce albesc cu timpul, cu secolul de singur tate, cu moartea, cu via a. peregrinul anonim are mereu rezervat ultimul vals i umbra str vezie a ce ii. trei frunze mi s-au prins în p r dou mi s-au a ezat în palme i sub petecul meu de cer vom dep na fiecare poveste pe care o voi scrie cu degetul pe geamul ferestrei, pentru alt veac.

Bunicului, str bunicului, str -str bunicului meu....

Prin fa a casei mele trec iruri de str buni luiesc cu mine, tr da i spre alte lumi.

La Cumidava în stânca au p strat Onoarea i mândria veac de veac. În fiecare zi, în fiecare noapte Se odihnesc pe filele din carte.

Pe crucile din cimitir Ce-au prins a mirosi a mir.

E cea în România, în Balcani, Întortocheate drumuri, c rile spre bani.

Am atâta m run prin buzunare, pot s îmboga esc pe fiecare.

Dar nu mai pot s intru în cetate.

Ci doar s arunc monezi în fântânile sacre.

Se înal fluturi din altar În catedrala mea cu mir i har.

Neîmblânzit Spiritul meu gone te în noapte Ajunge la Troia, pe zid de cetate rta e la lupta lui Hector cu Ahile i num coifuri pe stînc , la Termopile.

Sufletul meu se plimb descul prin lume, Alunec -n h uri, se îmbrac în genune, Adoarme pe un nor a teptând diminea a Când norii se nasc i tremur cea a...

La Masala adoarme între aripi de vultur Prea târziu s salveze i ultimul flutur i-ar vrea pe fruntea lor s a eze nimb Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.

Dar poate totul e doar o poveste, i doar spiritul meu tot caut -n lume De vin e vântul ce m cheam pe creste.

Vântul de sear m strig pe nume !

Vecernie bizar Un clopot s-a pornit în piept s bat , s-anun e o vecernie bizar , de subsuori m trece pragul iar copil ria lui „a fost odat ”.

Ce cald -i mâna ta, o pâine-n vatr , aceea care-n spice-mi prinde p rul, din pumnii t i deschi i sorb adev rul, cel scurs înspre fântânile de piatr . i venerez în gând hegemonia, o st pânire intim i sfânt , cu p ri c toare ce se-avânt , strând în amintire bucuria. tii, mam ? Te-am visat nemuritoare, întârziind z pada pe coline...

Eu nu tiu cum s m despart de tine i nici s i picur via în ulcioare. ti mult mai în eleapt i smerit , a încât vorbe te tu cu sfin ii, -ntinereasc lâng noi p rin ii, fie-le-ar tinere ea fericit ...

Sonet osândit Cu sufletul trengar m-a lua la trânt , -l duc la sfânta Ta ad toare, Din ar a cuptoarelor de soare beau lumina cald ce cuvânt .

Dar fie voia Ta! Înc toare E inima în care se împlânt Pumnale ruginite de osând , Din care se tr ie te i se moare.

Alunec înspre pantele abrupte În care cresc mormane de cenu . În mine se petrec atâtea lupte i-oricât m-a str dui s stau pe tu , Vin corbi din ochii mei s se înfrupte i v d un nou abis pe post de u .

Pa i mici Deretic -n suflet cuvântul zburat

cu-aripile moi din g oace, pe bra ul luminii cioplite ciudat, râd îngeri încolo i-ncoace.

-ntâmpin ziua cu norii de smal , albi i, dep nându- i geneza, iar ploaia m pleac -n genunchi s m -ncal , -mi caut în grote asceza.

Ies fl ri din mine i-ncep s îndrug, din lacrima zilei, povestea, rugina dospe te un nou vicle ug, mu când din gr dinile-acestea mase privind lâng recile-alei versan ii urca i laolalt cu toat verdea a crescut în ei ca sfin ii-ntr-o turl înalt . i-n turla aceea st lini tea mea, hr nit cu tis i zad i urc pa i mici, l sând urme pe nea, dar nimeni nu poate s-o vad .

Cheia sol Am dat cu dorul meu de to i pere ii, m-am pr lit într-un ocean de lume, fac cumva ca s te uit... anume, parc -mi cântau de tine to i poe ii.

Am c utat femei mai deocheate, fug cu ele-n volupt i de arte i-n trupul lor, aproape i departe întorceam la sfânta- i simplitate.

M-am judecat i mi-am dictat sentin e, port costum v rgat, de colivie, mi-am pus str jeri la gânduri, câte-o mie i-am invocat o sut de credin e.

M-am înfrânat, s nu- i p strez sub gean surâsul fin ca o caligrafie i pielea ta, când neagr , când mierie, sidef de statuet egiptean . i dup -atâta timp de osteneal , se zvârcolesc dorin ele feline, te dezbrac de fusta cu buline, i scriu un cheia sol pe coapsa goal ...

56

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Emilia AMARIEI

Duminici pentagonale

i-apoi s ne pup m ca fra ii.

Cât mai r bd m

Ce duminici reci, pentagonale, Ce heteroclite zile vin!

Toate-n col uri nefunc ionale, Toate îmbibate cu venin.

S-avem iar fluturi în stomac, Idei n stru nice, z lude, ne-mb m, c e de leac.

Cu prieteni i du mani i rude,

... iar Auschwitz va fi doar o legend , Un basm despre un zmeu, pe un papirus, ci faima lui sinistr o suspend Un plan iret, un am rât de virus,

Dau i-n tine ploile de var , Palmele destinului le sim i?

Bântuie o molim pe-afar , Iar prin mine trec fiori cu zim i.

n-am habar de ce iubesc, De ce-i a a frumoas via a, uit de ce îmb trânesc, De ce îmi fur anii hoa a,

O pl smuire dintr-o minte hâd i dintr-o dat -mp te spaima.

Masonii în culise-ncep s râd Fuduli c -n lume li se duce faima,

Cum n-a vrea o zi perfect rotund , m joc prin ea ca printr-un cerc, Doar c , unghiul ascu it abund i îmi vine greu s mai încerc.

M-a îmb ta, dar n-am cu ce!

Prin aer zboar sticle sparte, M-a îmb ta cu ori ice, Dar nu mi-am pus nimic deoparte.

pot strivi grumazuri f vin : trâni ce in istoria în sânge, uritori de pace i lumin , Care se sting i nu-i putem nici plânge.

Uite, mor i prunii i cire ii, S-au pornit invazii de p duchi, Ne pândesc din epii lor m ce ii i ne-aduc sfâr itul ni te puchi.

M-a îmb ta cu-adev rat; Numai o dat , nu se pune.

De tot ce sunt, despov rat fiu, m-a îmb ta pe bune.

uit la prea amara senectute i v d cum ni te candele aprinse Ce nu mai au ulei, dar au virtute Mai pâlpâie-nainte de-a fi stinse.

Ce duminici pale, mohorâte, Stau ca ni te clopote pe noi!

Suprimând aceste vremi urâte, Vreau s vin via a înapoi.

M-a îmb ta, aici sub nuc, Cu frunzele de toamn brun , Însingurat ca un cuc, M-a îmb ta cu suc de prun .

Privesc cu ochii mari, dar nu cer mil , trânii vlag n-au, s stea-mpotriv , Ei tac i mor cu moartea lor umil Precum le-a fost i via a deopotriv .

Cer deplin ii s ne-abunde, Cer des vâr irii drum deschis, Invocând iubirile rotunde, acced t râmul interzis.

Aduce i vinul cel mai vechi, bem de ziua mea, cu to ii, tragem ara de urechi, nu mai tolereze ho ii.

i-atunci m -ntreb c-o lacrim sub gean , Cum accept m s ne omoare sfin ii?

Cât mai r bd m purtarea lor viclean ?

Cât mai privim cum ne ucid p rin ii?!

M-a îmb ta de ziua mea

M-a îmb ta. M-a îmb ta, ci adev rul e-n be ie.

M-a îmb ta de ziua mea, bea cu tine, Românie,

M-a îmb ta de ziua mea, Mi-a îmb ta singur tatea i soarele l-a îmb ta, Mi-a face cri puritatea i-a t li-o nop i la rând În spume dense, de ampanii, Cu îngeri be i colaborând, -i facem dragostei campanii.

M-a îmb ta, dar n-am amici.

Niciunul nu-i s bea cu mine!

Doar mu uroiul de furnici i-un roi de viespi sau de albine?!

Deosebiri s nu mai fac, Între ce mi i ce zboar .

Aghesmuit vreau s zac -mi cârâie la cap o cioar .

M-a îmb ta. De ce s nu?

M-a îmb ta pentru senza ii, M-a îmb ta cu eu i tu

V-a tept s umplem locul tot Într-o be ie-autumnal ; Avem cu to ii drept de vot Pentru o ar terminal !

M-a îmb ta adeseori, Ca s nu mai disting mizerii, Nici vame i, nici violatori Nici nedrept ile puzderii i uite-a a, s ne-mb m Ca delincven ii, pân' la vom , Poate curaj am c ta, Sistemul s -l b m în com . ... i totu i beau de ziua mea Veninul pur al nedrept ii În suc amar de foi de stea.

(Nectarul - care-l beau poe ii).

Odihn Ca s te-a ez, cuvântule, în mine, te-odihnesc în trupul meu pl pând, Înva -m , repausul din tine, mi-l rev rs în sufletul fl mând, -mi dormi adânc în oase i în carne, Peste triste e molcom adiind, pot prin luminoasele- i lucarne, Din pacea ta, u or, s m desprind.

Te-a leg na printre domoale mersuri, tând lucirea ta s o dezgrop, Ca dintr-un vis s te r sar în versuri, -mi curgi placid prin sânge strop cu strop i-apoi s m -mpresori fluid i tandru, Din cre tet pân -n t lpi, precum un zeu, Cu stâng cia ta de copilandru, Sau cu puterea ta de corifeu.

Cum s te-adorm? În mine e diluviu!

Nu vreau s tii durere, nici suspin, Vreau s m scald în tine ca-ntr-un fluviu, Iar tu s te prelingi prin mine lin...

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Mircea }TEF{NESCU

Uniunea Compozitorilor ]i Muzicologilor din Rom`nia moment aniversar În 2 noiembrie 1920, la Conservatorul din Bucure ti, a fost constituit , de un areopag format din nume de marc ale muzicii na ionale, Societatea Compozitorilor Români, devenit ulterior Uniunea Compozitorilor i Muzicologilor din România. Atunci, în 1920, semnatarii Statutului respectiv au fost Ion Nonna Ottescu, Constatin Br iloiu, Mihail Jora, Filip Laz r, Tiberiu Brediceanu, iar George Enescu, aflat în str in tate, a acceptat s fie Pre edintele institu iei. În Statutul Societ ii Compozitorilor Români sunt prevederi de mare importan pentru prop irea muzicii române ti, care nu au fost invalidate niciodat , printre care i un articol care spune c Societatea trebuie s se ocupe de orice chestiuni care ar atinge muzica sau pe muzicienii români. Exist aici expresia de onoare, de respect i autorespect, exist generozitate sub toate aspectele care privesc contextele de art , cât i pe cele de sprijin material pentru realizarea creiilor de gen, incluzând în cvasitotalitate problemele de via ale membrilor s i.

Prin secolul care a trecut de atunci, secol str tut de împrejur ri teribile, pe care nu este locul s le reamintesc aici, suntem în timpul prezent, când salut m extraordinara victorie a spiritului, pe providen ialul Pre edinte al UCMR., compozitorul Adrian Iorgulescu, profesor universitar, doctor honoris causa, personalitate la nivel statal.

Pentru a marca acest moment aniversar, Uniunea Compozitorilor i Muzicologilor din România a organizat, printre alte evenimente memorabile, un turneu na ional implicând Orchestra Român de Tineret, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, i pe soli tii concerti ti Emil Vi enescu, clarinet, i Matei Ioachimescu, flaut.

Turneul coordonat de Centrul Na ional de Art Tinerimea Român , sub îndrumarea distinsului s u director i muzician Marin Cazacu, s-a desf urat la Bucure ti, cu un concert în gr dina Universit ii Na ionale de Muzic , în seara zilei de 23 septembrie; la Sibiu, concert la Sala Thalia, 24 septembrie, i la Timi oara, concert la Sala Capitol, 25 septembrie, fiind urm rit cu aten ie i aplaudat cu afec iune de speciali ti i de publicul meloman din aceste importante

57

Calendar - Noiembrie 1.11.1886 - s-a n scut N. Davidescu (m. 1954) 1.11.1929 - s-a n scut Vasile Nicolescu (m. 1990) 1.11.1942 - s-a n scut Gabriel Iuga (m. 2009) 1.11.1946 - s-a n scut Eugen Uricaru 1.11.1961 - a murit Aron Cotru (n. 1891) 2.11.1816 - a murit Gheorghe incai (n. 1754) 2.11.1854 - a murit Anton Pann (n. 1796) 2.11.1869 - s-a n scut Iulia Ha deu (m. 1888) 2.11.1916 - s-a n scut Lauren iu Fulga (m. 1984) 3.11.1866 - s-a n scut Traian Demetrescu (m. 1896) 3.11.1938 - s-a n scut Nicolae Drago 3.11.1948 - s-a n scut Grete Tartler 4.11.1907 - s-a n scut Cella Serghi (m. 1992) 4.11.1913 - s-a n scut Vlaicu Bârna (m. 1999) 44.11.1930 - s-a n scut Horia Aram (m. 2007) 4.11.1937 - a murit D. D. P tr canu (n. 1872) 4.11.1966 - a murit Traian Chelariu (n. 1906) 4.11.1970 - a murit Tudor Mu atescu (n. 1903) 5.11.1880 - s-a n scut Mihail Sadoveanu (m. 1961) 5.11.1909 - s-a n scut Octav Sulu iu (m. 1949) 5.11.1978 - a murit N. Crevedia (n. 1902) 5.11.1999 - a murit Radu G. eposu (n. 1954) 6.11.1936 - s-a n scut Emil Loteanu (m. 2003) 6.11.1947 - s-a n scut Alex tef nescu 6.11.1993 - a murit Alexandru Piru (n. 1917) 7.11.1881 - s-a n scut Peter Neagoe (m. 1960) 7.11.1897 - s-a n scut D. Ciurezu (n. 1978) 7.11.1914 - s-a n scut Ion Banu (m. 1986) 7.11.1916 - s-a n scut Mihai ora 8.11.1897 - a murit Grigore H. Grandea (n. 1843) 8.11.1928 - s-a n scut Dumitru Micu (m. 2018) 8.11.2001 - a murit George Munteanu (n. 1924) 8.11.2003 - a murit Iosif Naghiu (n. 1932) 9.11.1897 - s-a n scut Basil Munteanu (m. 1972) 9.11.1901 - s-a n scut Liviu Rusu (m. 1985) 9.11.1918 - s-a n scut Teohar Mihada (m. 1996) 9.11.1930 - s-a n scut Aurel R u 9.11.1981 - a murit Paul Constant (m. 1895) 9.11.1981 - a murit Sergiu Al-George (n. 1922) 10.11.1895 - a murit Alexandru Odobescu (n. 1834) 10.11.1934 - s-a n scut Ovidiu Genaru 10.11.1937 - s-a n scut Ioana Banta (m. 1987) 10.11.1942 - s-a n scut Dan Cristea 10.11.1945 - s-a n scut George rnea (m. 2003) 10.11.1950 - s-a n scut Ioan Flora ( m. 2005) 10.11.1999 - a murit Romulus Vulc nescu (n. 1912) 11.11.1886 - s-a n scut Cezar Papacostea (m. 1936) 11.11.1910 - s-a n scut Mihail Davidoglu (m. 1987) 11.11.1950 - s-a n scut Mircea Dinescu 12.11.1869 - a murit Gheorghe Asachi (n. 1788) 12.11.1947 - s-a n scut Nicolae Diaconu (m. 2005 ) 12.11.1949 - s-a n scut Adriana Babe i 12.11.1950 - s-a n scut Mircea Nedelciu (m. 1999) 12.11.1984 - a murit Eta Boeriu (n. 1923) 13.11.1909 - s-a n scut Eugen Ionescu (m. 1994) 13.11.1914 - a murit Dimitrie Anghel (n. 1872) 14.11.1871 - s-a n scut Ilarie Chendi (m. 1913) 14.11.1898 - s-a n scut Benjamin Fundoianu (m. 1944) 14.11.1967 - a murit Petre P. Panaitescu (n. 1900) 14.11.1990 - a murit Ernest Bernea (n. 1905) 14.11.1991 - a murit Constantin Chiri (n. 1925) 14.11.2008 - a murit Ioan L cust (n. 1948) 15.11.1845 - s-a n scut Vasile Conta (m. 1882) 15.11.1876 - s-a n scut Anna de Noailles (m. 1933) 15.11.1911 - s-a n scut Alexandru Cior nescu (m. 1999) 15.11.2001 - a murit Z. Ornea (n. 1930)

continuare în pag. 58

58

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

centre de cultur . Men ion m c evenimentul s-a bucurat de sus inere financiar si din partea UCMR-ADA, Asocia ia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Orchestra Român de Tineret, în forma ie restrâns , a sunat admirabil, talentul i elansarea concertistic a fiec ruia dintre instrumenti ti fiind evident .

Sub bagheta lui Cristian Mandeal, frumuse ile desprinse din lucr rile programate au avut de multe ori momente realmente senten iale.

Cristian Mandeal are harul, are stilul i linia de gest, are anvergura i însufle irea-n orizonturi de sfere expresive de înalt ierarhie.

Din programul acestui concert, am ascultat mai întâi, piesa pentru orchestr de coarde Înmuguriri II, de Ulpiu Vlad. Ceea ce s-a v zut din primul moment, a fost faptul c tinerii muzicieni au cântat cu o satisfac ie cuceritoare aceast partitur .

Ulpiu Vlad reliefeaz aici plutiri de încânturi în extaz, cu o materie muzical vie i care exclude orice ar putea fi vreo neîmplinire artistic . Ulpiu Vlad ne uime te prin unitatea de stil i acea elocven liric în m sur de a da constituen vocal muzicilor instrumentale.

Ipostaze II, pentru clarinet, orchestr de coarde,percu ie i pian, de Adrian Iorgulescu, este o compozi ie de mare expresivitate citadin , cu aluzii la tangouri i la muzici de jazz, dar f a prelua nimic ca atare, sau de a face o pasti dup textele muzicale scrise de al i compozitori. Avem aici o apologie a mi rilor coregrafice moderne contemporane, flux în care au fost antrena i cu exuberan , dirijorul Cristian Mandeal, clarinetistul solist Emil Vi enescu, cât i întregul corp de instrumenti ti ai orchestrei.

Adrian Iorgulescu are în muzicile sale o inteligen i o sobrietate de mare efect. Totodat el evolueaz suveran în mediile expresive proprii, captând aten ia auditoriului pe parcursul întregii lucr ri.

Melodia infinit , pentru orchestr de coarde, de Theodor Grigoriu este un spa iu de lini te i de destins degajare. Apreciem aici inven ia melodic , graia abia optit , traiectoriile ideatice de bun calitate.

Concertul nr. 1 pentru flaut, orchestr de coarde i percu ie, de Doina Rotaru, este un poem generalizat într-o abunden i o profuzie de policromatisme timbrale, în structuri care î i creeaz de la sine ge-nul i forma. Un element în plus al audi iei acestei partituri spectaculare a fost tima de flaut solo pentru care Matei Ioachimescu a identificat solu ii admirabile de transpunere în sonor a înscrisurilor din partitur .

Concertul pentru orchestr de coarde, de Remus Georgescu, este o excelent configurare de particularit i viguroase, cu tente tari, i cu un adev rat lux de posibilit i încredin ate instrumenti tilor i dirijorului lor.

Cristian Mandeal i forma ia cameral a Orchestrei Române de Tineret au oferit asisten ei un supliment de o for emo ional deosebit , apar inând lui Aurel Stroe, este vorba despre Viziunea lui Ion, personaj din piesa N pasta de I. L. Caragiale, când el, Ion, o vede pe Fecioara Maria cu pruncul, într-o secven din filmul omonim care s-a realizat în 1964 de cinea tii no tri.

Louis Aston Knight - Vedere spre castel

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Calendar - Noiembrie continuare din pag. 57 16.11.1816 - s-a n scut Andrei Mure anu (m. 1863) 16.11.1903 - s-a n scut Dumitru St niloae (m. 1993) 16.11.1984 - a murit Lauren iu Fulga (n. 1916 ) 16.11.2000 - a murit Lauren iu Ulici (n. 1943) 17.11.1932 - s-a n scut George Muntean (m. 2004) 17.11.1944 - a murit Magda Isanos (n. 1916) 17.11.1957 - a murit George Murnu (n. 1868) 17.11.1962 - a murit Sandu Tudor (n. 1896) 18.11.1872 - s-a n scut G. Tutoveanu (m. 1957) 19.11.1919 - a murit Alexandru Vlahu (n. 1859) 19.11.1921 - s-a n scut Dinu Pillat (m. 1975) 19.11.1923 - s-a n scut Monica Lovinescu (m. 2008) 19.11.1992 - a murit Radu Tudoran (n. 1910) 19.11.1993 - a murit Ion Iuga (n. 1940) 20.11.1907 - s-a n scut Mihai Beniuc (m. 1988) 20.11.1912 - s-a n scut Leti ia Papu (m. 1979) 20.11.2001 - a murit Constantin Dumitrache (n. 1948) 21.11.1887 - a murit Petre Ispirescu (n. 1830) 21.11.1918 - s-a n scut Eugen Todoran (m. 1997) 21.11.1930 - s-a n scut Ion Ghe ie (m. 2004) 21.11.1933 - s-a n scut Anghel Dumbr veanu (m. 2013) 21.11.1939 - s-a n scut Constantin Cri an (m. 1996) 21.11.1955 - s-a n scut Aurel Dumitra cu (m. 1990) 22.11.1901 - a murit V. A. Urechia (n. 1834) 22.11.2006 - a murit Lucian Raicu (n. 1934) 23.11.1905 - s-a n scut Petru Comarnescu (m. 1970) 23.11.1920 - s-a n scut Paul Celan (m. 1970) 23.11.1923 - a murit Urmuz (n. 1883) 23.11.1939 - s-a n scut Zaharia Sângeorzan (m. 2002) 24.11.1902 - s-a n scut N. Crevedia (m. 1978) 24.11.1909 - s-a n scut Ion Sofia Manolescu (m. 1993) 24.11.1920 - a murit Alexandru Macedonski (n. 1854) 24.11.1994 - a murit George Almosnino (n. 1936) 25.11.1814 - s-a n scut Matei Millo (m. 1896) 25.11.1885 - a murit Grigore Alexandrescu (n. 1810) 25.11.1942 - a murit Mihail Dragomirescu (n. 1868) 25.11.1953 - s-a n scut Augustin Fr il (m. 2010) 25.11.1996 - a murit Valentin Silvestru (n. 1924) 25.11.1999 - a murit Alexandru Cior nescu (n. 1911) 26.11.1901 - s-a n scut Mihail Drume (m. 1982) 26.11.1926 - s-a n scut Tudor Opri (m. 2015) 26.11.1970 - a murit Vladimir Streinu (m. 1902) 27.11.1818 - s-a n scut Aron Pumnul (m. 1866) 27.11.1874 - s-a n scut Jean Bart (m. 1933) 27.11.1884 - s-a n scut Vasile Voiculescu (m. 1963) 27.11.1885 - s-a n scut Liviu Rebreanu (m. 1944) 27.11.1924 - s-a n scut Nina Cassian (m. 2014) 27.11.1939 - s-a n scut Nicolae Manolescu 27.11.1940 - a murit Nicolae Iorga (n. 1871) 27.11.1947 - s-a n scut Irina Petra 27.11.1970 - a murit Petru Comarnescu (n. 1905) 27.11.1972 - a murit Victor Eftimiu (n. 1889) 27.11.1987 - a murit Nicolae Ciobanu (n. 1931) 28.11.1874 - s-a n scut Jean Bart (m. 1933) 28.11.1919 - s-a n scut Cornel Regman (m. 1999) 28.11.1941 - s-a n scut Eugen Negrici 28.11.1971 - a murit Dimitrie Stelaru (n. 1917) 28.11.1973 - a murit Martha Bibescu (n. 1886) 28.11.2002 - a murit Zaharia Sângeorzan (n. 1939) 28.11.2004 - a murit Ioana Postelnicu (n. 1910) 29.11.1880 - s-a n scut N. D. Cocea (1949) 29.11.1994 - a murit Titus Popovici (n. 1930) 29.11.1996 - a murit Teohar Mihada (n. 1918) 30.11.1874 - s-a n scut Paul Zarifopol (m. 1934) 30.11.1930 - s-a n scut Andrei Banta (m. 1997) 30.11.1934 - a murit Cincinat Pavelescu (n. 1872)

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Constela\ii diamantine

59

Gheorghe I. GHEORGHE S-a n scut la 3 august 1946 la Giurgiu. A absolvit coala Militar de Ofi eri activi de Artilerie Antiaerian i Radioloca ie Bra ov, Facultatea de Radioloca ie i Facultatea de Ziaristic , ambele la Bucure ti. A fost ofi er activ în unit i operative i de stat major din M.Ap.N. (1968-2001) i redactor la gazeta ost easc „De veghe” (1977-1981).

Scrie proz satiric i de factur poli ist , epigrame, rondeluri, sonete, fabule, parodii, apare în numeroase publica ii de gen, este inclus în 20 de volume colective de epigram i proz scurt , a primit mai multe premii pentru scrierile sale.

Apari ii editoriale: 9 romane, 2 volume de proz scurt i volumele de epigrame „Profiluri infame prezentate-n epigrame” (2009) i „În cuiul c rii” (2020).

Apropo de numele meu Glumesc colegii când m v d, De numele ce mi s-a dat; În urm , îns , las pr d, Fac totul numai la p trat.

Propunere spun eu cum vine treaba, Dragii mei compatrio i: -l vot m pe Ali Baba, Cu el vin mai pu ini ho i.

toria O spun f echivoc, Chiar de cad într-o sincop : Este jocul de noroc Binecuvântat de pop .

In vino veritas Dup ce-am b ut, sus in teama de vendet : Adev rul st în vin i minciuna-n etichet .

Vasile BOGREA scut la 26 septembrie 1881, la T rn uca, jud. Dorohoi (azi în Ucraina), decedat la 8 septembrie 1926, la Viena, Austria. A urmat liceul „Atanasie Ba ot ” din Pomârla, jud. Boto ani, apoi Facultatea de Litere i Facultatea de Drept din Ia i. Începând din 1906 a lucrat ca profesor de liceu la Piatra Neam i Ia i, iar din 1920 a fost profesor de limbi clasice la Facultatea de Litere i Filosofie a Universit ii din Cluj.

Lingvist, filolog, poet, traduc tor, epigramist, autor a peste 300 de studii i articole privind istoria limbii, lexicologia, etimologia, toponimia, antroponimia .a. A fost membru corespondent al Academiei Române, iar împreun cu Sextil Pu cariu a pus bazele Muzeului Literaturii Române (1919) i a Societ ii Etnografice din Cluj (1923).

A colaborat la numeroase publica ii i este inclus în peste dou sprezece volume colective de epigram . Apari ie editorial epigramatic postum : „Sacra via” (1973).

Defini ie -ntrebi ce e o epigram .

E, uite-a a o telegram Concis , sprinten , ireat i-n ep toare ca s geat .

Pe un volum de „Opere complete” Avea dreptate Pumnul, bietul, Cu regulile-i învechite: Complete le-a numit poetul, Dar noi le socotim cumplite.

Unui nuvelist Ca s nu moar de ridicol, Eroul t u s-a sinucis; Expus aceluia i pericol Tu e ti cu mult mai indecis.

Colegialitate -mpac cu to i colegii mei Pot zice ideal de bine: O parte - nu vorbesc cu mine, Ceilal i - eu nu vorbesc cu ei.

Cur ii de la Haga În orice important litigiu Ea d sentin e cu prestigiu. Întreaga lume le salut i nimeni nu le execut .

Enigm Enigma s mi-o dezlega i, De sunte i cu m sur : Atâ i ilu tri deputa i i Camera-i... obscur .

Program politic Ca opozan i, ei fac parad Cu tricolore artificii, Dar la guvern se pun pe prad i-noat pân' la gât în vicii!

Unui conferen iar Mergea atâta lume-n grab m-am sim it i eu atras i-am ascultat pe-un belfer gras Citind o conferin slab .

Domnului N.Iorga Când arde luminos, întruna, A sufletului t u v paie, nu te miri c fug de tine Atâ ia omule i de paie!

Unui docent Atâ ia care au trecut Prin grele probe de docen Cu ce succes ar fi c zut La simpla prob de... decen ?

Unui predicator De-ai fi un om cu mintea treaz , Ai ti-o tu i f mine: To i popii binecuvânteaz Dar nu to i cuvânteaz bine.

Glotolog i grotolog Crezi c , f când speologie, Îmi e ti superior tu mie?

Dar eu, ca filolog, tiu bine Cum c grotesc din grot vine!

Pagin realizat de Nelu Vasile-NEVA

Iuda Privind atent la ce-i în jur, Pot afirma ca om matur: Ca românul nu-i niciunul!

Unde-s doi, te vinde unul.

Tehnica modern Cu tehnica, de cel mai mare grad, S-a întâmplat un lucru nefiresc: Distan ele dintre ora e scad i cele dintre oameni se m resc.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

60

Anul XI, nr. 11(123)/2020

Philip TUDORA (Anglia)

LOUIS LOUIS ASTON ASTON KNIGHT KNIGHT Louis Aston Knight (1873-1948) a fost un artist american de origine francez , cunoscut mai ales ca pictor peisagist. Una dintre picturile sale, The Afterglow, a fost achizi ionat de pre edintele american Warren G. Harding, în 1922, pentru Casa Alb .

Aston Knight s-a n scut la Paris, în 1873. A fost crescut în Europa i a primit, de timpuriu, o preg tire în pictur , al turi de tat l s u, Daniel Ridgway Knight. Ulterior i-a continuat studiile cu Tony Robert-Fleury i Jules Lefebvre.

Aston Knight a expus prima sa lucrare la Salonul de la Paris, în 1894, i a continuat s expun acolo de-a lungul vie ii sale, câ tigând o men iune de onoare, în 1901, o medalie de aur, clasa III, în 1905, i a doua medalie de aur, în 1906. Subiectele sale preferate erau c su e i gr dini din ora ele din jurul casei sale din Beaumont-le-Roger. El a fost remarcat pentru capacitatea sa de a reda „transparen a, reflexiile i mi rile apei.

S-a c torit cu Caroline Ridgeway Brewster, în 1907, i au avut doi fii i o fiic , ale c rei locuri de joac din copil rie erau un subiect frecvent al picturilor lui Knight. A fost promovat în func ia de ofi er al Legiunii de Onoare, cea mai înalt decora ie din Fran a, în 1927.

Recordul s u de licita ie este de 108.000 de dolari, pentru tabloul Cabana de lâng râu, asigurat la Sotheby's, New York, la 30 noiembrie 2005. Pictura a fost achizi ionat de Rehs Galleries, Inc., New York.

Louis Aston Knight a murit la 8 mai 1948, la New York, Statele Unite.

Louis Aston Knight

Louis Aston Knight - Cabana de lâng râu