Florentin Smarandache Poeme

Florentin SMARANDACHE (SUA)

Louis Aston Knight - Femei la pescuit

sau s se boteze. Chestiune de aranjament personal, în care intr nesfâr ite dureri... Colectiv, îns , nu exist decât o singur cale: a teptarea, supunerea la destin. i nu cred c asta înseamn o dezertare din via , ci, dimpotriv , o reintrare în biologie...”

9.2. Mihail Sebastian Nae Ionescu: leg tura intim a valorii

îndoial , De dou mii de ani e, în întregul ei, o carte curajoas , remarcabil prin denun area antisemitismului latent ori manifest din societatea româneasc , ap rarea valorilor ra ionaliste i umaniste, pledoaria în favoarea unui statut iudeo-gentil, al dublei identit i, cu atât mai pre ios, cu cât mai controversat în epoc . Înainte de a se lupta cu al ii, autorul î i înfrunt îns propriii demoni. De-aici ingredientele insuficient asimilate ale romanului, care vin din atmosfera tulbure a vremii, ca, de exemplu, retorica pasivit ii fa de destin (din propozi iile de mai sus), ori o fraz ca urm toarea: „Exist o mare voluptate a persecu iei, i a te sim i nedrept it este probabil una din cele mai orgolioase bucurii intime” (p. 144), (care sun ca primul Cioran, cel din Pe culmile disper rii).

Cu toate aceste deficien e majore, tema / teza c ii solicit un maxim interes la lectur . Este, pe scurt, provocatoare în cel mai înalt grad. În segmentul ini ial al publicisticii sale, Mihail Sebastian este reflexul ideatic, la scar mai redus , al ideologiei i stilului politic al mentorului s u Nae Ionescu ( i al Cuvântului). Reflexul ideatic se concretizeaz în reproducerea mimetic a ideologiei antidemocratice, antieuropene, mai târziu (din toamna anului 1933) antisemite a lui Nae Ionescu. Dependen a de Nae Ionescu ar descre te, mai ales du scandalul provocat de romanul De dou mii de ani i cu deosebire de recenzia nihilist-antisemit a seniorului la cartea vasalului s u. Niciodat îns (pân la moartea filozofului, în martie 1940) leg tura unei „iubiri”/prietenii nu s-a distrus definitiv, chiar dac Mihail Sebastian se rupe treptat de filozofia politic , de charisma intelectual i pân la urm chiar de persoana care i-ar fi marcat atât de mult anii tinere ii.

Aderen a la universul ideologic antidemocratic i antieuropean al lui Nae Ionescu (filozoful prolegionar stabile te diferen a morfologic între spa iile de cultur i nu conoteaz negativ Occidentul în raport cu lumea sud-est-european ) ar fi expresia mimetismului lui Mihail Sebastian fa de mentorul s u, fa de care este incapabil pân la sfâr it de a se rupe ontologic, substan ial, existen ial. C ci manifest rile de cabotinism intelectual i moral ale lui Nae Ionescu, pr bu irea spiritului critic al filozofului în fa a ethosului i praxisului militant al Mi rii Legionare sunt insuficiente, în aprecierea anali tilor, de a produce o falie decisiv , inclusiv psihologic , între scriitor

Sângele meu este un c tor

ezi cuvinte pe cuvinte întru urcare, sau întru necuvinte.

Panta nu este decât un drum în Drumul ini ial. Sângele meu un c tor, care te trage la mal.

Corpul blând al poeziei

Înainte de râu bâlciul în fofolit de oameni. Printre fulgi-de-soare zâmbetul tirb al unui copil. Foarte lâng mine, galopând printre cuvinte, corpul blând al poeziei cu Fruntea boltit de cer.

În cea pas re se afl un zbor

Explozie a câmpului în ghiocei (ochiul de geam prive te spre înafar ). Simbolice gr un e în mar for at din mizg scot lumina.

Pe un ram atârnat , în cea pas re se afl un zbor.

Parc f îndr gosti i

...castani voinici cu zdren e pe ei. Pe-o banc lâng lac un s rut i-ndragosti ii nic ieri. ...trandafiri scutura i de gânduri.

i noaptea sublim se ridic în patru labe pe lun . Apa respir în trestii, în trestii. Vai, sufletul d peste trup.

Nicolae MARE}

Tudor Vianu ]i Blaga

Prezentam în num rul precedent al Constela iilor unele aspecte legate de traducerea de c tre poetul i filosoful român Lucian Blaga, a capodoperei literaturii universale Faust de Goethe. Aceasta s-a petrecut, dup cum men ionam, în anii 19521954, în plin perioad proletcultist , când Mihai Beniuc et compania se aflau la conducerea Uniunii Scriitorilor i a Fondului Literar, cu alte cuvinte a finan elor breslei. Dup realizarea traducerii (1953), s-a dorit un alt traduc tor. N-au fost suficiente referatele pozitive întocmite de Alexandru Philippide i Aurel Maniu, ceea ce a determinat redac ia s îi solicite i marelui germanolog, esteticianului Tudor Vianu, care tocmai finaliza o alt oper a lui Goethe - Poezie i adev r. Realizând are în mâini soarta lucr rii, marele dasc l n-a precupe it nici un efort i a întocmit cu o acribie nem easc un referat/ raport, care va r mâne în istoria traductologiei române ti. Înmul indu-se num rul gurilor rele care se pronun au împotriva traducerii blagiene, redactorii renumitei edituri au solicitat i un ultim referat din partea scriitorului român de origine german Alfred Margul-Sperber, care a înt rit definitiv hot rârea public rii. Totul a durat mai bine de un an, dar a fost dat peste cap planul lui Beniuc de a nu se publica traducerea realizat de Lucian Blaga.

Era pentru prima dat , în aceast perioad grea a obsedantului deceniu, când scriitorii români de bun credin au dovedit o solidaritate exemplar fa de munca onest , plin de har a colegului lor. Ei poart o munc onest exemplar despre importan a pe care au avut-o referatele întocmite la cererea Editurii de Stat pentru Literatur i Art (ESPLA) unor mari speciali ti în literatura i cultura german : Alexandru Philippide, Adrian Maniu, Tudor Vianu i Alfred Margul Sperber cu privire la realizarea traducerii Faust de Goethe de c tre Lucian Blaga.

Vom prezenta, în continuare, referatul întocmit de profesorul Vianu cu privire la traducerea f cut de Lucian Blaga, iar în num rul urm tor al revistei vom publica referatul lui Vianu la traducerea f cut de Ion Iordan i fragmente din cele ase anexe comparative.

Referatul întocmit de prof. univ. dr. Tudor Vianu1 cu privire la traducerea efectuat de c tre Lucian Blaga a lucr rii Faust

Referat asupra traducerii române ti a lui Faust de Goethe, cut de L. Blaga

Manuscrisul cercetat con ine traducerea lui Blaga împreun cu adnota iile, propunerile de schimb ri i sublinierile unei triple revizuiri, ale lui Al. Philippide, ale lui Adrian Maniu i ale redac iei, acestea din urm semnate cu ini iala S. Pentru a-mi forma o idee despre valoarea versiunii lui Blaga, am considerat-o deci în lumina observa iilor pe care le-a sugerat lectorilor anteriori i, dup cum se va vedea îndat , în compara ie cu traducerile mai vechi ale aceleia i opere.

Philippide a supus textul versiunii unei opera ii de confruntare foarte minu ioase i atente. Principiul lui a fost de a nu l sa nerelevate eventualele obscurit i, omisiuni sau prozaisme. Adnota iile lui sunt înso ite cu propuneri de amendare a textului, care, în general, mi s-au p rut judicioase i oportune, încât cred c Blaga i le va însu i. Voi da un singur exemplu, pentru a ilustra valoarea revizuirii lui Philippide: în scena în care Mefisto poveste te Martei moartea, de altfel închipuit a b rbatului, v. 7-8 ale originalului sun : Ach, die Erinnrung tötet mich. Vergäb sie mir nur nochin diesem Leben

Blaga traduce:

Oh, amintirea m omoar ca o cea

De m-ar ierta ea numai înc în via .

Traducerea nu e mul umitoare, mai întâi pentru c compara ia ca o cea nu exist în original; apoi pentru c al doilea vers este neclar i greoi prin succesiunea celor dou adverbe: numai înc . Philippide observ adaosul i propune alte versiune, i anume:

1Tudor Vianu (1898-1964), profesor universitar, filolog, estetician, lingvist, istoric literar, critic literar, diplomat. L-a cunoscut i a scris despre poezia i dramele lui Blaga înc de la debutul poetului i dramaturgului transilvan. Cei doi s-au întâlnit în paginile presei interbelice române ti, au corespondat din anii ‘20 ai secolului i ulterior. Tudor Vianu a semnat studii importante despre Cervantes, Goethe /din care a tradus: Poezie i adev r/, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F .M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Studiile respective, material de referin pentru câteva genera ii de studen i, printre care m num r, au fost publicate în volumul Studii de literatur universal i comparat lucrare de referin în anii 69. Studiile de stilistic sunt reunite în alte dou antologii Probleme de stil i art literar i Problemele metaforei i alte studii de stilistic . În anii 1961 i respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt con inând texte cu caracter publicistic, i Idei tr ite, volume în care Tudor Vianu î i creioneaz personalitatea de umanist i filolog total, de individualitate renascentist în cultura româneasc . Studiul introductiv la Faust / pe care îl prezent m în forma olograf ini ial despre Faust i traducerea lui Blaga sunt o dovad gr itoare. În 1965 am publicat în revista Academiei Poloneze de tiin e, un remember despre marele c rturar român. /N.M./

Oh, amintirea m omoar . A a spunea: Oh, în via a asta dac m-ar ierta.

Versiunea lui Philippide este mai bun , fiindc suprim adaosul destul de neclar, ca imagine, a lui Blaga. Propriul adaos al lui Philippide: A a spunea, urmat de dou puncte, este acceptabil, deoarece Mefisto red presupusele cuvinte ale b rbatului Martei în stil direct.

De i, dup cum spuneam, confruntarea lui Philippide este minu ioas , ea nu relev niciodat lipsuri grave ale textului i, urm rindule, nimeni n-ar putea scoate o p rere defavorabil despre valoarea global a versiunii lui Blaga.

Adrian Maniu a citit traducerea ca pe o oper original , f so confrunte cu originalul. Modific rile pe care el le propune sunt în general valabile, cât prive te mai buna ml diere a versului. Astfel, v. 2875: Da fiind ich so ein Kästchen wieder este tradus de Blaga prin: sii o cutiu iar i în odaie. Maniu îl terge i-l înlocuie te prin: Iar am g sit o cutiu în odaie.

Versul lui Maniu e mai bun, pentru c leag adverbul direct de verb, ceea ce se potrive te mai bine cu topica limbii noastre.

Nu toate propunerile lui Maniu sunt îns acceptabile. De pild , v. 2862-4 (din scena Plimb rii = Spaziergang): So ein verliebter Tor verpufft Euch Sonne, Mond und alle Sterne Zum Zeitvertreib dem Liebchen in die Luft. sunt traduse de Blaga prin patru versuri în loc de trei: Un astfel de nebun îndr gostit e-n stare De dragul mândrei sale sparg c-un detunet soare, lun , stele i spre a-i fi pe plac - i alte cele.

Cum i se întâmpl de mai multe ori, c ci imagina ia poetului este uneori mai puternic în el decât scrupulul de exactitate al traduc torului, Blaga adaug originalului o not care îi lipse te: S

sparg un detunet. Ultimului vers nu-i corespunde, de asemeni, nimic în original. Philippide f cuse aceast observa ie. Dar Maniu nu conchide la suprimarea versului ad ugat, ci la transformarea lui în: i spre a-i fi pe plac s le prefac în m rgele (adic soarele, luna i stelele): o versiune care nu corespunde deloc inten iei lui Goethe.

Interven iile lui Maniu nu sunt deci întotdeauna acceptabile i Blaga va avea s aleg între ele.

Redac ia a intervenit numai pentru a sublinia ceea ce i s-a p rut discutabil dintr-un punct de vedere oarecare, dar f s noteze natura obiec iilor sale. Acel care cerceteaz ms. poate îns ghici felul obiec iei formate în mintea redactorului. Astfel, de pild , când redac ia subliniaz versul: Dar Dumnezeu o tie, spuse el din rost, în elegem c folosirea arhaismului rost = gur a ap rut, cu drept cuvânt, ca discutabil . Examinând pe rând sublinierile redac iei, Blaga va avea posibilitatea s aduc unele perfec ion ri versiunii sale.

Am dat numai pu ine exemple despre felul i utilitatea interven iilor f cute de lectorii care m-au precedat. Trebuie s adaug c , de i ei au lucrat cu râvn , au mai r mas nerelevate i alte neajunsuri ale versiunii, de altfel niciodat prea grave. Voi da, în aceast privin , numai câteva exemple: 1. Când Margareta poveste te despre bijuteriile pe care le-a g sit în odaia ei, originalul pune în gura ei versul: Und Sachen herrlich ganz und gar, pe care Blaga îl traduce prin: Ce bel ug frumos! Dar bel ug mie mi se pare c înseamn mai mult abunden alimentar i, ca atare, nu era prea potrivit aici. 2. În scena în care Mefisto poveste te ultimele momente ale b rbatului Martei, îi atribuie acestuia cuvintele (v. 2965): Erst Kinder, und dann Brot für sie zu schaffen, pe care Blaga le traduce prin: Eram silit, spunea, copii a face. Dar b rbatul Martei voia s spun numai c în c torie au ap rut copii care trebuiau îngriji i, nu c cineva l-a silit s fac copii, ceea ce este ni elu ridicol. 3. V. 2986 din aceea i scen , Auch alles Elend, alle Not Konnt nicht sein schändlich Leben hindern sunt traduse prin: Via a ru inoas , nici mizeria i nici p catul/ Nu i-am putut z rnici. Dar hindern înseamn a împiedica, nu a z rnici. Apoi construc ia frazei, debutând cu complementul direct, este cam obscur i cam greoaie: neajunsuri care apar în mai multe locuri, dar care pot fi or înl turate. Notez cu acest prilej i ardelenismul: n caz. Dar astfel de variante fonetic ardelene ti se ivesc de mai multe ori i ele ar trebui îndreptate. 4. V. 2995: Er liebte nur das allzu viele Wandern este redat prin: Iubea numai prea mult c toria-n dep rt ri. Iubea c toria este un verb dup germ. er liebte das Wandern sau franc. il aimait les voyages. În române te este mai corect: îi pl cea s c toreasc . 5. În cântecul Margaretei la vârtelni v. 3375-3413 versurile Mein armer Kopf/ Ist mir verrückt este tradus prin S rmanul meu gând s-a r cit, adic concretul Kopf prin abstractul i mai slabul gând.

Din aceste pu ine exemple se poate vedea c versiunea este susceptibil de amelior ri, chiar dincolo i peste observa iile lectorilor. Blaga le va face, desigur, când î i va reciti manuscrisul.

Traducerea lui Blaga nu este singura f cut în române te dup originalul lui Goethe. În afar de traducerea în proz , din fran uze te, a lui Iosif N dejde, publicat pe vremuri în Biblioteca pentru to i, avem alte trei traduceri în versuri, din limba german , i cu acerbe merite literare, a lui Ion Gorun, din 1914, cuprinzând numai partea I-a a poemei, apoi acelea ale ambelor p i, a lui I. U. Soricu, din 1925, jucat în acela i an la Teatrul Na ional i a Laurei M. Dragomirescu, din 1940. Compara ia versiunilor succesive ale lui Faust în române te arat un progres continuu în munca traduc torilor. Mai ales traducerea Laurei M. Dragomirescu este f cut cu o destul

de bun cunoa tere a textului original i cu o sprinteneal a versifica iei, care face lectura ei, pe alocuri, mai u oar decât a lui Blaga. Trebuie s ar t aici, ca un prim rezultat al compara iei f cute, c Blaga pare a nu fi cunoscut lucr rile predecesorilor s i i, în tot cazul, c nu s-a l sat influen at în nici un moment de ele. Versiunea lui Blaga este absolut original . Al doilea c ea este mai exact decât cele care i-au premers i manifest o adâncire a textului german, mai ales în laturile lui liric-filosofice, superioar înainta ilor s i.

Aleg spre exemplificare, mai întâi, marele monolog al lui Faust din actul I, v. 354-385, extr gând punctele în care Blaga este mai fidel fa de original decât Soricu i Dragomireanu. Din versul: 1. Durchaus studiert, mit heissem Bemühn, Soricu i Dragomirescu omit nota: mit heissen Bemühn, pe care o reg sesc la Blaga: Arzând de râvn (pentru care Philippide propune forma mai scurt i mai potrivit cu c derea versului în original: Arzând de zel). 2. Succesiunea celor patru adverbe în versul: Herauf, herab und quer und Krumm este omis de Soricu, aproximativ redat de Dragomirescu: Încoaci i-ncolo, pas cu pas, incomplet dar mai aproape de original de Blaga: De-a curmezi ul sau în cerc. 3.Und sehe, dass wir nicht swissen können este vag redat de Soricu: i nu tiu singur ce s zic, aproximativ de Dragomirescu: Dar nimeni tot nimic nu tie, exact de Blaga: i v d c nu putem ti nimic. 4. Das will mir schier das Herzverbrennen este omis de Soricu. Dragomirescu traduce: i asta inima-mi sfâ ie, iar Blaga: Am ciunemi arde inima în piept. Deci singur Blaga men ine nota verbrennen = arde, dar nu d pe schier= aproape i adaug am ciunea. 5. Zwar bin ich gescheiter als alle die Leffen este tradus de Soricu prin: Ce-i drept, tiu mai multe ca al i înv i, i de Dragomirescu prin: E drept, sunt mai presus de al i c rturari. Deci nici Soricu nici Dragomirescu nu traduc pe Laffen = g i, gur -casc . Nu-l traduce nici Blaga, dar sensul cuvântului a fost mai bine sim it de acesta, care îl sugereaz prin perifraza: Sunt eu, ce-i drept, mai breaz i mai de tept. 6. Doktoren, Magister, Schreiber und Pfaffen produce la Soricu: Magistra i i doctori i papi l uda i, la Dragomirescu: Magi tri, doctori, preo i chiar. irul complet al celor patru substantive nu apare decât la Blaga: Magi tri, doctori, gr tici i popi. 7. Dafür ist mir auch alle Freud entrissen este aproximativ tradus de Soricu: Dar ai de ce farmec nu v d c -i strein, ca i de Dragomirescu: Dar nici la via nu mai in; mult mai exact de Blaga: În schimb nici bucurie n-am pe lume. 8. Auch hab ich weder Gut noch Geld este interpretat oarecum pleonastic la Soricu: i n-am nici bunuri nici comori, cu umplutur de Dragomirescu: M riri ori faim ori avere; mai bine de Blaga: Nu am nici bunuri, nici argint (mai bine ar fi fost la plural: argin i). 9. Ob mir durch Geistes Kraft und Mund Nicht manch Geheimnis würde Kund e tradus de Soricu prin: Poate-oi afla la spirite putere dezvelesc ascunsele mistere i de Dragomirescu prin: Vreun spirit s m lumineze O tain s -mi încredin eze. Dar numai Blaga este mai credincios textului: jduit-am prin a duhului putere i cuvânt mi se dezveleasc vreunul din secrete.

Numai Blaga a tradus deci pe Kraft und Mund i a redat nedeterminatul manch prin vreunul. 10. Dass ich nicht mehr, mit sauerm Schweiss Zu sagen brauche, was ich nicht weiss

la Soricu: Ca nevoit s nu mai fiu spun ce singur eu nu tiu i la Dragomirescu: nu-mi bat capul în zadar Vorbind de ce nu am habar iar la Blaga: nu mai fiu silit, cu fruntea în sudoare, spun ce nu tiu, când m -ntreab fiecare. Blaga este deci mai exact. El singur traduce în parte pe mit sauerm Schweiss. 11. Was die Welt im Innersten Zusammenhält este un vers care con ine o idee filosofic : ideea unei puteri care ine laolalt , care face solidare diferitele p i ale universului. Aceast idee nu este exprimat de Soricu: pot p trunde Ce lumea-n taina ei ascunde. nici de Dragomirescu: Ci s p trund al lumii-adânc temei, dar este exprimat de Blaga: untric s cunosc prin ce se ine universul. 12. Schau alle Wirkungskraft und Samen este de asemeni un vers cu implica ii filosofice i magie. Mai ales no iunea Samen = semin e avea un rol în alchimie, unde însemna elementele materiale de la originea lucrurilor, die Urstoffe, dup cum l mure te comentariul lui Witkowski pg. 203. Aceste idei se pierd în traducerea lui Soricu: În necuprinsul for ei sale i la Dragomirescu: v d puteri de via cum nesc, dar se p streaz la Blaga: v d puterile. Semin ele a toate s le tiu.

Din compara ia f cut rezult deci, f putin de îndoial , c traducerea lui Blaga red mai complet i mai exact ideile poetice ale originalului decât ceilal i traduc tori ai lui Faust. De altfel, pentru deplina documentare a redac iei în leg tur cu compara ia pe care am instituit-o, adaug în Anexe fi a pe care am f cut-o studiind comparativ textul folosit mai sus. Exactitatea superioar a lui Blaga se întov te îns i cu un anumit neajuns. Astfel, pe când doamna Dragomirescu, care î i numeroteaz versurile, a tradus cele dou i ale lui Faust în 12.110 versuri, adic exact în num rul de versuri al originalului, Blaga a dat o traducere mai fidel , hot rânduse la dou abateri: 1) a lungit pe alocuri versul; 2) a înmul it num rul lor. Astfel, versul Schau alle Wirkungskraft und Samen are 9 silabe în original, dar este redat printr-un vers de 16 silabe: S v d puterile. Semin ele a toate s le tiu. Apoi, dac num m versurile monologului lui Faust, din actul I, scena 1, pân în momentul când apare Duhul, g sim în original 129 versuri i la Blaga 133. Plusul de versuri al lui Blaga cre te probabil pe m sur ce traducerea înainteaz , s pot spune în ce propor ie. Nu cred îns c aceast propor ie este prea mare, c ea dep te 5-6%. Cele dou abateri amintite trebuie judecate în mod deosebit. Lungimea versului este ceva mai sup toare, pentru c ea face versul mai greoi. Cât despre înmul irea num rului de versuri, mai ales într-o propor ie modest ca cea indicat mai sus, se cuvine s ar m indulgen . În aceast privin , îmi permit s aduc aici rezultatul propriei mele experien e ca tradu tor al lui Shakespeare. Textul shakespearean, prin pentametrul iambic al versului s u, m-a constrâns la o lungime invariabil a fiec rui vers în parte. Versifica ia lui Faust fiind mult mai liber , traduc torul se simte încurajat s procedeze cu aceia i libertate i s-o extind . În ce prive te num rul versurilor mi-am dat seama, tra-

ducând pe Shakespeare, c nu po i men ine la acela i quantum decât acceptând obscurit i sau renun ând la unele idei poetice ale originalului. Cred c între s cirea textului i relativa lui lungire, un traduc tor poate s se decid la ultima solu ie. Blaga a procedat deci just ad ugând textului un num r oarecare de versuri, dar p strând cele mai multe din notele lui poetice.

Trebuie îns s adaug îndat c atunci când originalul nu folose te forma mai liber a versifica iei, ci te constrânge la versuri regulate, pe care le grupeaz în anumite unit i strofice, Blaga se supune i el la aceea i disciplin . Aleg, pentru exemplificare, cântecul alternativ al lui Faust, Mefistofeles i Lumini a (=Irrlicht), din Noaptea Valpurgiei, v. 3871 urm. Goethe întrebuin eaz aici versul de 8 silabe, cu accentul pe silabele neperechi, adic pe silaba 3, 5 i 7: In die Traum - und Zaubersphäre Sind wir, scheint es, eingegangen. Führ uns gut und mach dir Ehre! Dass wir vorwärts bald gelangen, In den weiten, öden Räumen,

Seh die Bäume hinter Bäumen, Wie sie schnell vorüberrücken, Und die Klippen, die sich bücken, Und die langen Felsennasen, Wie sie schnarchen, wie sie blasen!, etc.

Blaga întrebuin eaz aceia i schem ritmic a originalului i i permite numai s adauge un singur vers în strofa a doua, care va avea deci 6 versuri în loc de 5: Într-a visurilor sfer Am intrat, precum se pare, Du-ne bine pe c rare Ca s-ajungem f sta ii În pustii i large spa ii.

Cât de repede copacii To i în urm au r mas. Cum s-apleac vârfuri, steiuri, Alte trec i iar alte, i cum sfor ie pe nas Stâncile cu fe e-nalte!

De aci înainte versurile continu s se urmeze regulat, în acela i metru i f nici o înmul ire a lor, pân în momentul când originalul trece la o alt schem metric , adic la versul de 9 silabe cu accentul pe silabele perechi, adic pe silaba 2, 4, 6, 8, adic la versul compus din patru iambi plus o silab neaccentuat la sfâr it. Acest vers alterneaz cu versul de 8 silabe compus din patru iambi, f silaba liber de la urm : Wie seltsam glimmert durch die Gründe Ein morgenrötlich trüber Schein! Und selbst bis in die tiefen Schlünde Des Abgrunds wittert er hinein. Da steigt ein Dampf, dort ziehen schwaden, Hier leuchtet Glut aus Dunst und Flor. Dann schleicht sie wie ein zarter Faden, Dann Bricht sie wie ein Quell hervor.

Ce p cat c Blaga, care a tradus cu atâta fidelitate în form „cântecul alternativ”, se abate la un moment dat de la rigoarea anterioar i, de i marcheaz schimbarea de ritm, nu respect alternan a versurilor de 9 cu cele de 8 silabe, ba chiar intercaleaz versuri de 11 silabe: Resfrângere ca de auror Ciudat r zbate prin temeiuri, Pân -n adâncuri de pr stii Str ba i cu ochii pe sub steiuri. Se-nal aburi, neguri în fuioare, Prin v luri lumineaz o dogoare. Jeraticul se-ntinde ca un fir dea-n afar ca izvoare.

Trecerea la versul de 11 silabe este oarecum sup toare în acest cuplet liric, pe care autorul l-a vrut mai sprinten i care ne aminte te de forma versului folosit de Goethe în alte momente ale dramei sale. Versul iambic de 11 silabe este, de pild , de mai multe ori versul monologului lui Faust, atât de înc rcat de reflec ie, încât Goethe a vrut s evite amintirea lui în cupletul liric pe care-l cânt Faust în timpul c toriei sale vr jitore ti prin v zduh. A a ar fi trebuit s fac i Blaga în acest punct. Dar de i astfel de abateri pot fi uneori semnalate în traducerea lui Blaga, trebuie s spunem totu i el marcheaz totdeauna schimb rile de ritm i comunic astfel cititorului român sentimentul magistralei variet i ritmice a originalului. Astfel, se întâmpl de pild , în scena lui Euforion, copilul scut din înso irea lui Faust cu Elena, simbol al alian ei geniului nordic cu cel sudic: un ideal urm rit de neo-umanismul german i pe care Goethe credea a-l fi v zut realizat în figura atât de uimitoare a lui Byron. În aceast scen , în care alterneaz cântecul lui Euforion, al corului, al lui Faust i al Elenei, ritmurile se înlocuiesc mereu, exprimând cu fiecare schimbare un alt moment al dansului nebunatic executat de Euforion, pân când fiin a lui u oar , nef cut tr iasc i s dureze, se transform în fl ri i dispare în v zduh. Pentru c nu putem cita în întregime scena, destul de lung , ne vom mul umi s reproducem numai momentele schimb rii de ritm, reproducând în coloan paralel acelea i momente în originalul

Euforion

Cântece, copil rie,

Bucurie dau fiin ii

Când, în tact s rind, m prinde i,

Inimi salt -n voi, p rin ii.

Hört ihr Kindeslieder singen, Gleich ist´s euer eigner Scherz; Seht ihr mich im Takte springen, Hüpft euch elterlich das Herz.

Corul

Ani mai mul i cu bucurie

Adunatu- i-au lumina

În perechea cu copilul.

O, unirea lor, deplin !

Wohlgefallen vieler Jahre In des Knaben mildem Schein Sammelt sich auf diesem Paare. Oh, wie rührt mich der Verein!

Euforion (se schimb ritmul! T.V.) salt, l sa i-m ! sar, l sa i-m !

Un dor m-a cuprins

S-ajung în v zduhuri,

Un foc m-a încins.

Nun lasst mich hüpfen,

Nun lasst mich springen!

Zu allen Lüften

Hinaufyudringen

Ist mir Begierde,

Sie fasst mich schon. …………………………………………………………………… Elena i Faust (alt schimbare de ritm! T.V.)

Ce r sf ! i vajnic iure !

De m sur nu-i speran .

Sunet ca de corn s-aude,

Peste v i, p duri, p trunde.

Iure ul, cine s -l lege?

Welch ein Muttwill´! welch ein Rasen! Keine Mässigung ist zu hoffen. Klingt es doch wie Hörnerblasen Über Tal und Wälder dröhnend; Welch ein Unfug! welch Geschrei!

Euforion (alt schimbare de ritm! T.V.)

Vai, locul închis,

De frunzare încins!

Ce mi-e strâmtoarea?

Slobod -i boarea!

Vânturi în huiet,

Valuri în vuiet,

Departe le-aud, duc s le-ascult.

Felsengedränge hier Zwischen dem Waldgebüsch, Was soll die Enge mir, Bin ich doch jung und frisch. Winde, sie sausen ja, Wellen, sie brausen da; Hör ich doch beides fern, Nah wär ich gern.

Blaga a redat deci toate schimb rile de ritm ale originalului i versiunea sa reproduce toate sonorit ile acestei magice scene de dans. Am examinat traducerea acestei scene numai din punctul de vedere al chipului în care ea red varietate de ritmuri ale originalului, dar a fi putut cita pentru a pune în lumin i multele ei frumuse i poetice de alt ordin. Aceast scen este una din acele la care mi s-a p rut c traduc torul a lucrat cu mai mult pl cere. i cu asta ajung la un alt unghi din care a vrea s examinez traducerea lui Blaga. C ci dup ce am parcurs-o în lumina adnota iilor lectorilor i în compara ii cu originalul, l-am dat deoparte pe acesta i n-am mai tras cu ochiul în spa iile libere din dreapta i din stânga paginii. Am vrut adic s citesc versiunea lui Blaga, a a cum vor face mii de oameni, când aceast versiune va vedea lumina tiparului. Am vrut s v d dac este clar , dac emo ioneaz în pasagiile poetice, dac este spiritual în cele umoristice, dac este plastic în cele descriptive, dac Faust vorbe te cu gravitate meditativ , Mefisto cu perfidie, ingeniozitate i umor, Margareta cu ingenuitate, etc.? Rezultatul a fost pozitiv. Traducerea va putea fi citit i cititorul se va bucura de ea. Trebuie s adaug îns c Blaga mi se pare c reu te mai bine în pasagiile lirice i descriptive. Sunt în acest sector pagini de o mare frumuse e în traducerea lui Blaga.

Iat , de pild , momentul în care Faust iese din cabinetul lui de studii, pentru a se bucura de oameni i de natura înviat în splendoarea zilei prim ratice de Pa ti:

Faust: valnic s-a desprins din ghea râul,

În prim var mâl i piatr se pr vale, dejdea fericit înverze te-n vale. i din gerar ce mai r sare

În mun ii aspri se retrase.

De-acolo iarna mai trimite-n goan

Fiori de grindin pe-ogoare,

Dar soarele în albul la prigoan .

Se mi -n geamuri str duin a i-nvie totul prin culoare;

Pe câmpuri înc nu e nici o floare,

Dac nu vrei femei i oameni

Cu florile frumoase s -i asameni.

Întoarce-te, din în imi s vezi

Ora ul rev rsându-se-n livezi.

Prin poart iese-n mare-nv lm eal

Pestri norodul. Soarele nu-n eal .

Cu to ii jubileaz -n înviere

Cu învierea Domnului deodat`.

Din case joase, din chilii cu var surpat,

Din truda meseriilor, ce-atâta grij cere,

Din pravila sim it -n oase,

De sub povara coperi elor de case

Din str zi cu b i, din a bisericilor noapte,

Au fost cu to ii sco i, sco i în lumin .

Vezi numai, vezi cum pâlcuri-pâlcuri i taie cale prin livezi i prin gr din .

Pe râu întrez re ti departe-n larg

Ici colo câte-o luntre vesel i plin , i grea, s se scufunde-aproape

Corabia pitic în ând catarg.

Chiar colo sus pe crestele de dealuri

Lucesc culori de pestri e ve minte.

Parc aud i zvonul satului, în valuri.

Aici e-adev ratul cer, al celor mul i.

În mic i-n mare,

Ce mul umire-n pieptul viu: i strig -n chiot fiecare: Aici sunt om. Aici mi-e-ng duit s fiu!

În bâlci Faust întâmpin în forfoteala locului un grup de rani jucând i cântând sub tei. Cer iertare c voi cita înc o dat în limba german : e una din cele mai vii pagini pe care le-a scris Goethe: Der Scäfer putyte sich zum Tanz, Mit Bunter Jacke, Band und Kranz, Schmuck war er angeyogen. Schon um die Linde war es voll; Un alles tanzte schon wie toll. Juchhe! Juchhe! Juchheisa! Heisa! He! So ging der Fiedelbogen.

Er drückte hastig sich heran, Da stiess er an ein Mädchen an Mit Seinem Ellenbogen; Die frische Dirne kehrt`sich um Und sagte: „Nun, das fiind ich dumm!” Juchhe! Juchhe! Juchheisa! Heisa! He! „Seid nicht soungeyogen”.

Doch hurtig in dem Kreiseging`s, Sie tanzten rechts, sie tanzten links, Und alle Röcke flogen. Sie wurden rot, sie wurden warm Und ruhten atmend Arm in Arm, Juchhe! Juchhe! Juchheisa! Heisa! He! Und Hüft`an Ellenbogen.

„Und tu mir doch nicht so vertratut! Wie mancher hat nicht seine Braut Belogen und betrogen!” Er schmeichelte sie doch beiseit, Und von der Linde scholl es weit: Juchhe! Juchhe! Juchheisa! Heisa! He! Geschrei und Fiedelbogen.

Ajuns în fa a acestei pagini, Blaga s-a sim it poate covâr it de greutatea de a g si echivalen a acestor ritmuri vii, a acestui tablou truns de atâta via . S-a hot rât atunci s dea, nu o traducere, ci o adaptare în ritm popular: Ciob na veni la joc Cu brâul lat pe la mijloc i în inim cu foc. Se juca în toi sub tei, Ce vârtejuri la un loc! E-he-hei! E-he-hei!

Ciob na ul se lovi Pe la spate, mai în jos, De un spate mai frumos, i de-o fat pe sub tei. Zise fata: Ce prostii! E-he-hei! E-he-hei! Dac jocul se porni, Nebune te în ocol, Jum tate sânul gol Se vedea în salt sub ii. Dar i alte bucurii Se mai isc de sub tei! E-he-hei! E-he-hei!

Adaptarea lui Blaga nu p streaz decât dezvoltarea cu totul general a ideii poetice, dar pierde multe din notele originalului; pierde mai ales intercalarea interjec iilor în contextul strofelor. Laura Dragomirescu a p strat configura ia strofelor i s-a inut mai strâns de original, dându-ne urm toarea versiune, cu mijloace co buciene, pe care redac ia nu va g si poate inutil s o reproduc aici în prima ei strof : storul s-a g tit de joc, Cu flori cusute pe cojoc i flori la cing toare. Sub tei nu mai g se ti un loc, To i se-ntreceau jucând cu foc. Zi-i m , zi-i m , Uite-a a, iar a a. În sunet de vioare.

Soricu a introdus i el interjec iile în interiorul strofelor:

La joc p storul a plecat

Ca un logodnic îmbr cat

În strai de s rb toare.

Sub teiul verde i umbros

Un stol de tineret voios

Hopa! Hopa! Ila, la, la!

Întinde hora mare!

Dar dac adaptarea cântecului ranilor sub tei nu mi se pare cu totul satisf toare, în schimb o vraj se degajeaz din descântecul Spiritelor în camera de lucru a lui Faust, v. 1446 urm., reprezentând un moment mai apropiat de temperamentul poetic al lui Blaga: Negrele bol i dispar . Prin ceasul de sear Arate-se cerul. Priveasc de sus Albastru eterul. Destrame-se norii. Stelele, sorii Luceasc nespus. Fiii t riei, Frumuse e bogat Pluteasc deasupra În sfera curat . Pe urmele lor Str bate un dor. Panglici fluturând Ve mintele lor Pe ri s-au l sat i peste-un pridvor, Unde sub vi , inându-se-n gând, inându-se-n bra e Iubi ii î i spun Un cuvânt pe via . Lujerii-mbrac Chio c lâng chio c. Strugurii cad -n

Teascuri i-n cad . Râuri spumoase Vinuri revars . Trec printre pietre i prin curate Vechi nestemate Las în urm Arsele vetre, Lacuri se fac Sub plaiuri, ce tac. ri întâmpin Soarele, marele. Zboar spre clarele Insule-n ape, Care pe valuri Se leag : insule Unde pe maluri Coruri ghicim, Unde pe câmpuri Hore z rim. Vârtejuri de hore: Unele-n loc pe sub ulmi, Altele trec peste culmi, Altele-n aer plutesc, Toate c-un chiot Spre focul ceresc, Hore sub brazi, Toate spre stele, Toate-n extaz.

În traducerea doamnei Dragomirescu a aceluia i descântec, sesc nu numai redarea cu sunet mai aproximativ a inten iilor

originalului, dar i un academism c ldu prin utilizarea unor epitete con inute de uzul poetic anterior i devenite banale, precum: blânde stele, cere ti lumine, sufluri divine, clipe sfinte, culmeansorit , etc. Numai cel necunosc tor nu i-ar da seama de valoarea poetic infinit superioar a versiunii lui Blaga. vrea s mai citez ca momente deosebit de fericite ale traducerii, balada Regelui din Thule, zborul lui Faust cu Mefisto în Noaptea Valpurgiei i, în general, momentele în care filonul folcloric i fantastic f ceau s r sune atâtea coarde consonante în sufletul lui Blaga.

Am ajuns la sfâr it. Traducerea lui Faust de Goethe este una din cele mai grele teme pe care i-o poate propune un poet român. Aceast oper are o bog ie de teme, o via , o varietate de tonuri, o amploare i o adâncime care cer de la traduc torul ei o mare îndemânare poetic . Blaga era unul din cei mai indica i pentru a realiza o astfel de problem i a f cut-o, nu numai folosind darurile sale poetice, dar p trunzând în toate cutele textului, printr-o lung i sârguincioas studiere a lui. Venind dup al i traduc tori, nu lipsi i de merite, dar lucrând independent de ei, a dat o traducere mai exact i mai bogat în frumuse i poetice. De i cu unele lungiri în orizontal i-n vertical care atârn câte o greutate pe alocuri traducerii sale, el a redat totu i destul de fidel configura ia ritmic a operei originale. Toate tonurile operei au p truns în noua ei versiune româneasc , dar traduc torul a izbutit mai bine în momentele lirice.

Consider traducerea lui Blaga ca un eveniment al literaturii noastre i sunt de p rere c ea trebuie s fie tip rit f întârziere, este probabil c Blaga va mai vedea o dat adnot rile lectorilor, ale redac iei pe ms. s u i c va re ine din ele ce i se va p rea potrivit, în vederea perfec ion rii lucr rii sale. Dar dup aceast opera ie, cred c nimic nu se va mai putea opune pentru ca aceast talentat i sârguincioas lucrare s ajung în mâinile multelor mii de cititori, care vor afla în ea desf tare i înv tur .

29.IV.1954 Tudor Vianu

Ion POPESCU-BR{DICENI

Proza lui Mircea C[rt[rescu @n orizontul de a]teptare al lecturilor literare ale copil[riei

1. Un autor polivalent

Mircea C rt rescu se pred la clasa a IX-a în sec iunea „Joc i joac ” ( indrilaru et comp., 2002, p.92-95). S-a n scut la 1 iunie 1956 în Bucure ti. A absolvit Facultatea de Litere tot în Bucure ti, promo ia 1980, iar în 1999 î i ia doctoratul cu o tez despre postmodernismul românesc. Activase în Cenaclul de Luni, condus de criticul literar Nicolae Manolescu.

Opera sa de prozator const în trilogia „Orbitor”, în „Solenoid”, „Nostalgia”, „Jurnal”, „ZEN”, (Jurnal 2004-2010), „Travesti”, „Enciclopedia Zmeilor”, „Gemenii”, „Pururi tân r, înf urat în pixeli”, „Levantul”, „Plurivers”, „Postmodernismul românesc”, „Totul”, „Visul”, „Mendebilul”, „Ruletistul”, „REM”, „Arhitectul”, „De ce iubim femeile”, „Dublu CD”.

Mircea C rt rescu este un autor polivalent, opera sa cuprinzând: poezie, proz , eseuri, studii academice. I-au comentat-o Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Radu G. eposu, Gheorghe Perian, Ion Bogdan Lefter, Ioana Pârvulescu, Livius Ciocârlie, Ion Popescu-Br diceni .a.

Temele postmodernit ii imprim literaturii c rt resciene o complexitate sporit , o corectitudine politic , constitu ionalizarea diversit ii, spectacolul mediatic, mitul libert ii, trecutul pentru prezent i viitor, cli eele americaniste, lumea în schimbare, democra ia-filosofia pragmatic a atingerii binelui, discursul „idealist”, orietalizarea Occidentului, civiliza ia presei, imagologia, imaginile amorului, tunelul timpului, ter ul neexclus, reformismele utopice, regulile jocului social, eroziunea încrederii în principiu, globalizarea, multiculturalismul, tema evreiasc , efervescen a „societ ii civile”, pasivitatea social , geometria variabil a geopoliticii, integrarea euroatlantic , problema basarabean , reg sirea identit ii (Lefter, 2004).

În „Pururi tân r, înf urat în pixeli”, Mircea C rt rescu însu i implementeaz postmodernismului autohton o alt serie paradigmatic : imperiul i anarhia, violen a, fascismul, suprarealismul, creierul uman, eul identitar, „computer games forever” (acest text se reg se te la tema Joc i Joac într-un manual de clasa a IX-a) (C rt rescu, 2006, p. 255-256 / Soare, 2005).

Despre ce-i vorba în minieseul „Computer Games Forever”? Scriitorul p trunde, în calitate de insolit narator-personaj, în spa iul virtual al calculatorului i preia rolul de voce narativ ce relateaz întâmpl ri preprogramate în memoria de siliciu a ma inii, folosind modalit i de expunere tradi ionale: descrierea, nara iunea, monologul interior. Imaginile jocului descris de Mircea C rt rescu sunt sugestive, redate prin enumera ii în cascade, prin repeti ii i aglomer ri de verbe, care sugereaz schimb rile rapide nea teptate de cadru. Impresia de ansamblu, dup aceast lectur , confirm ideea de crepuscul al lumii, constând în abandonarea vie ii reale în favoarea celei fictive. E o lume virtual , contraf cut , de siliciu. Naratorul însu i este dezumanizat, tr ie te o absurd metempsihoz .

Un alt Mircea, adic Mircea Liviu Goga, redacteaz un roman întreg care- i deruleaz nara iunea numai în spa iul unui calculator. Internetul, într-un loc oarecare din Târgu-Jiu, s-a cuplat cu lumea real i s-a v rsat în ea (Goga, 2018).

Note bibliografice

- Andrei Bodiu: Mircea C rt rescu. Monografie, antologie comentat , receptare critic ; Ed. Aula, Bra ov, 2000 - Ion Bogdan Lefter: Despre identitate. Temele postmodernit ii; Ed. Paralela 45, Pite ti, 2004. - Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006. - Hadrian Soare, Gheorghe Soare: Limba i literatura român , clasa a IX-a/ Îndrum tor pentru noile manuale alternative; Ed. Carminis Educational, Bucure ti, 2005 - Mircea Liviu Goga: Târgu-Jiu '59; Ed. Pavcon, Bucure ti, 2018.

2. Lupta cu himera

În „Pururi tân r, înf urat în pixeli” scurtele eseuri - afirm autorul lor - sunt pagini adev rate, nu sunt experiment ci experien , nu sunt reu ite de autor ci daruri f cute scriitorului. Aceste pagini sunt pre al libert ii i îmi amintesc de scrisul manolescian din „Lectura pe în elesul tuturor”.

Traseul lecturilor c rt resciene începe cu „Contele de MonteCrsito”, cu „Crim i Pedeaps ”, cu „Exilul i împ ia” i cu „C derea” lui Camus i s-ar putea s se fi reflectat în „Travesti” care începe a: „Prietene, cum s lupt cu himera mea?”. Întrebarea e hamletian i din ea se ese întreaga scriitur «Lulu» undeva între Joyce i Borges, dar i între Durrel i Dostoievski, între Canetti i Mandiargues, între Scilla i Caribda. Restul e literatur , între un Afar i un În untru. Ca s ajungi la în untru trebuia s distrugi pe Afar . Ca s te intrige o carte, trebuie s -i vezi interioritatea. Ca s -i ajungi la Mecanism, trebuie s -i desfaci înl untrul pân la ultimele componente, pân la atomii indestructibili ai literelor din care sunt alc tuite cuvintele, propozi iile, frazele. Ajungând la lucrul în sine, Mircea C rt rescu dovede te pe parcursul evolu iei „o perseveren de furnic ”. În „Tahistoscop” are revela ia „Solenoidului” de mai târziu (C rt rescu, 2006, p.47), aproape o capodoper ca i „Orbitor”. Nicolae Manolescu îl consider mai degrab poet decât prozator, dar pozi ionându-l în capul listei ca fiind (oare? - n.m.) „cel mai mare scriitor român contemporan” (Manolescu, 2014, p.315). Lucrurile nu stau chiar a a, îns ceva-ceva pare s se confirme, m car din faptul c Nichita St nescu ci nu Mircea C rt rescu este „cel mai original poet român contemporan”. În fine, prozele din Nostalgia sau Travesti ar fi fiind „capodopere de virtuozitate”. „Orbitor” ar con ine ca i poezia din „Totul” un proiect paranoic, dus cu greu la cap t, romanul fiind inegal, mereu pe muchie de cu it între pagini geniale i banal-gazet re ti,

fiind evident lucru, probat i în „Jurnal”, c biograficul, din care genera ia 1980 i-a f cut un titlu de onoare, pe C rt rescu îl strânge la cus turi, lumea fiind aceea a imagina iei debordante, a delirului bine temperat i a osirismului controlat (Manolescu, 2014, p.315). „Suprarealismul” lui Mircea C rt rescu descinde din sloiurile de cuvinte inexplicabile, dintr-o ars magna sive combinatoria a manieri tilor i pe de alt parte din onirismul romantic profund. Îl putem în elege ca fiind dependent de mistica noului, a vitezei, a experimentului. A torsion rii sintaxei, a fragmentarismului. În toate exist o ldur uman , o aspira ie c tre schimbare i transformare. „Suprarealismul nu este oniric - afirm M.C. -, ci, dimpotriv , visul este, de fapt, suprarealist. Coinciden ele semnificative, jocul cu hazardul, paranoia creatoare, dicteul automat, hipnoza i pasele mesmerice, i pân la urm chiar i tragicul militantism politic al „interna ionalei” suprarealiste au fost interpretate gre it ca o nevoie de libertate. Ele au fost de fapt o nesecat sete de constrângere, de hieratism, de sacrificii rituale, de legi la fel de dure, de neîn eles i de inflexibile ca i cele ale lui Moise sau ale credin elor aztece. Nu exist o poezie mai pu in liber decât cea suprarealist , în care totul e subordonat unui atotputernic sistem semiotic, pân la urm unei gnoze.” (C rt rescu, 2006, p.108).

Scriind în „periodice” pe diverse subiecte, atunci când Mircea rt rescu se apleac asupra unor str lucitoare figuri spirituale creatoare contemporane (Negrici, 1978) precum tefan Augustin Doina , Nichita St nescu, Ov. S. Crohm lniceanu, Mircea Nedelciu, Traian T. Co ovei, Florin Iaru, Ioan T. Morar, C lin Angelescu, Simona Popescu, Ion Stratan, Sorin Ghergu , T. O. Bobe, Nicolae Manolescu, Ion Pop .a. se refer mai degrab la el însu i, respectivii scriitori fiindu-i oglinzi (ca-n „Travesti”: „Înainte s plec, am suflat aburii peste imaginea ta i am scris cu degetul pe oglind : Dispari.” (C rt rescu, 2005, p.155)).

Note bibliografice:

- Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006; - Nicolae Manolescu: Istoria literaturii române pe în elesul celor care citesc; Editura Paralela 45, Pite ti, 2014; - Eugen Negrici: Figura spiritului creator; Ed.Cartea Româneasc , Bucure ti, 1978. Reputatul teoretician i hermeneut, semiotician i Valéryan z bove te asupra unor scriitori mae tri ai expresivit ii involuntare precum Antim Ivireanu, Ion Heliade R dulescu, Nichita St nescu, Ioan BudaiDeleanu, Urmuz, Mircea Horia Simionescu, Marin Sorescu, Radu Greceanu, de fiecare dat sub semnul unor formule identitare: euforia noviciatului, elanul ingenuu, nep sarea suveran , preceden a i consecin ele ei, refuzul rostirii stereotipe, expansiunea cli eului, sub presiunea delimit rilor, climatul cute-zan ei, sub ac iunea for elor inhibitive, triumful înstr in rii etc.

3. Valori care nu se negociaz

Dan C. Mih ilescu îl vede pe Mircea C rt rescu ca pe un Narcis crud i dezam gitor într-o sec iune „Eu, personajul”. Ca i Simona Popescu în „Autorul personaj în romanul românesc”. Când îl comenteaz pe prozator, Dan C. Mih ilescu îl consider un delirionist, un psihedelic, în „Orbitor”, în serie de aur cu „Sorbitor”-ul Simonei Popescu, din „Exuvii” („Supraeul t u e un copil. Micul zeu din noi”) (Mih ilescu, 2006, p.295) etc.

Memorialistica reumanizeaz trecutul, iar proza ar reprezenta „prezentul ca dezumanizare”. Cam dur, cam net, dar extraordinar de captivant, c ci el însu i, adic Dan C. Mih ilescu, are un stil precis, acid, hedonist, paralizant, fermec tor, fervoric, r citor prin cultura lumii, histrionic, balcanic, piept nat, în inut obligatorie, sever, cultural, firesc, legendar, catifelat, zadarnic, dilemic, organic, hipersenzitiv, fericit, aspru, sticlos, pl cut, disciplinat, pervers, nervos, împ iat, obsesiv, mecanic, ludic, melancolic-depresiv, corpuscular, crepuscular, r sucit, senzualist-estetizant, aventurist, natural-artificial, psihanalitic, în deriv .a.m.d. „Orbitor” i „Sorbitor”, vortex poesc, risc asumat, de prestidigitator beat de visare, formul ri halucinante. Citez: „Vom inventa fiin a ce-o s ne inventeze, dar nu va fi din lumin pur ” (ca-n „Prostia omeeasc ” a extraterestrului din povestea crengist cu oborocul s u ca instrument al unui Athanor de alchimist cosmic solarisian - n.m.). „Eu, Personajul” - adic Eu, Mircea C rt rescu. „Triste ea ca valoare absolut ”. „Arta este ironie i experiment perpetuu, jocul cu concepte la rândul lor negociabile.” „E o lume a spectacolului i-a virtualit ii”. Supravie uiesc doar tipurile umane care se adapteaz mai bine lumii u oare, vesele i apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

Dar care s fie valorile care nu se negociaz ? Care sunt indiscutabile i absolute? Adev rul: ar fi una? Fic iunea ar fi alta. Ironia intr i ea în acest tablou axiologic. Apoi experimentul tiin ific. Desigur f cut cu acea seriozitate esen ial , acea responsabilitate (în lipsa c reia e ti un simplu literator). Pe urm , fire te, Realitatea, care nu e vis, nici specula ie, nici joc cu m rgele de sticl (ca la Hesse - n.m.). Dar valoarea absolut , care este de fapt chiar absolutul, este triste ea unui copil abandonat într-un mediu neprielnic, care nu are p rin ii s i.

Subliniez în cartea lui Mih ilescu: „Narcis crud i dezam gitor” a este! Dând de bani mul i, Mircea C rt rescu se dezumanizeaz . Prea l udat de critica „neliterar ” - c ci cea literar nici nu mai exist deadev ratelea - bietul genialoid o ia razna: devine un narcisist scârbos, meschin, lamentoul s u e teatrul, se crede vizionar, e megaloman, gre os i exaltat, neurastenic, atins de ramolisment, bântuit de himere, amenin at de ratare, isteric, sastisit, schilodit, neîn eles, apatic, deprivat / deprimat emo ional i imagistic, sup rat pe propriul succes, murd rit, falsificat, afanisit de hedonismul experimental în metropolele occidentale, masochist .a.m.d.

Dar un proverb popular românesc gr ie te clar: „Lauda de sine nu miroase-a bine!”. Transpus în banalul cotidian, str lucitoarea egofilie a artistului nu mai încânt , e hidoas , nu mai ac ioneaz halucinogen i melifluent, ci stupefiaz - repet - prin amestecul de narcisism i pragmatist, de delir ( i delict) de grandoare i mania persecu iei. C rt rescu, cel din „Jurnal”, e paranoic de tot, r u de tot, î i contabilizeaz egolatru cronicile, le repro eaz criticilor „de serviciu” (a a- i închipuie el - n.m.) c n-ar avea interesul a-l impune. Are frustr ri incredibile, crize de furie, ur i invidie c nu-i numai el centrum mundi ca i „am râtul de Marin Sorescu”. Între anii 1990 1996, rezult din „Jurnal”, în România c rt rescian tr ie te un singur locuitor: el. Nu tu dileme, nu tu capcane, nu tu politici, nu tu mineriade, nu tu sturn ri de guverne. Nimic din toate acestea, istorii acute, oculte... El, doar el e lumea, universul e numai în adâncul s u etc. Efectul moral al unui asemenea „Jurnal” autozeificant e nedemn pentru auto-

rul unor c i care s-ar putea s reziste modelor i-i arat goliciunea de cet ean neintegrat social, nepatriot, nesolidar cu neamul s u secular, neangajat politic ci închis în cochilia lui de melc complet prizonier în carapacea lui b loas .

Note bibliografice

- Dan C. Mih ilescu: Literatura român în post-ceau ism. I. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare; Ed. Polirom, Ia i, 2004; - Mircea C rt rescu: Pururi tân r, înf urat în pixeli; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2006; - Mircea C rt rescu: Jurnal; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2001; - Andrei Bodiu: Mircea C rt rescu. Monografie; Ed. Aula, Bra ov, 2000.

4. Opera „la alb”

Cu proza-i mai O.K. Un „bo de hun ” din Bucure ti public „Orbitor”, un roman de pur esen eminescian , scris de un arhitect de vedenii angelice sau co mare ti, de un fabulos talent în nara iunea de tip halucinatoriu, dar nu f priz la real, ba înc la cotidianul cel mai hâd i pestri .

Se poate considera ca fiind corespondent cu „Totul” (C rt rescu, 2003, p.119-136). i în romanul-trilogie-fluture este adunat laolat mitologia de varii provenien e: din romantism, din baroc, din parnasian, din hermetismul gra ie c rora Textul devine un athanor alchimic sau tatuaj ini iatic întru cele nev zute i f de vârst , ba datând i de dup lini tea dinaintea Facerii. Dorindu-se un transeminescian, Mircea C rt rescu e un avatar al acestuia. Asta e sigur; i e/ i nu e deloc/ o atitudine tocmai în regul . „Orbitor” e un aspirator uria de scrieri sacre, epopei i texte magice, de fantasm ri funambule ti. E deci tot o splendoare a vener rii Tradi iei, c ci sub parodie dibuie ti înciudat foamea de originar; i sub proliferarea profanului eliadescul sacru atât de perfect camuflat. „Orbitor” te pune ca modest cititor pe urmele lui Dimitrie Cantemir din Istoria hieroglific i pe urmele Cezarei eminesciene i altor fragmente reasamblate de Ion Popescu-Br diceni, piatra pre ioas din vârf a triunghiului transmodernismului românesc, în „O istorie frumoas : Ieronim i Cezara”.

Dan C. Mih ilescu remarc totodat geografia pueril-sentimental a Bucure tilor care dobânde te condi ia de omphalos planetar pentru esen a esen elor: divinul copil alchimic.

Deconstruc ii i reconstruc ii, titanice, tot descifrându-i pe E. A. Poe, Dylan Thomas, Bob Dylan [pe care C rt rescu îl traduce în 2016 (Dylan - C rt rescu, 2016)], Novalis, Shakespeare, Dante, Kerouak, Ginsberg, T. S. Eliot, E. E. Cummings, Ernesto Sabato, Dosoftei, Conachi, Bacovia, Bolintineanu, Heliade R dulescu, Macedonski, Arghezi, Barbu, Dimov, Odobescu .a.m.d., a adar tot deslu indu-le, acestora, structurile colosale î i redacteaz el însu i propriul colos romantico-oniric, baroco-postmodernist.

Bucure tii îmbrac dubl învestitur : templu orfic i circ fellinian simultan, în care „p ianjenul textual ese o unic pânz : Nostalgia Travesti - Orbitor, în care mimesisul întrece în str lucire originalele lecturi înv ate în facultate, ca antimimesisul s i inaugureze, totu i, nara iunea «mantys religiosa», utopos triumfalnic i opera „la alb” a unei lucidit i monstruoase. Iar acolo unde apare monstruozitatea apare i sacralitatea, deci recuperarea sacrului de tip transmodernist. Lep dându-se de postmodernism, de-abia de-aci încoace are maxim credibilitate, virtuozitate. Obsesia de concordia discors, de androginie, Unitate prin ter inclus (ci nu hegelian) îi tr deaz tendin a spre transmodernismul lui Ion Popescu-Br diceni i Theodor Codreanu.

În „Orbitor”, C rt rescu e un Narcis paradoxal dublat de Proteu. Tema Kafkian , a metamorfozei, tema sinelui care cu cât se joac mai mult cu atât se altereaz / se alterizeaz , colorându-se în fel i chip. Ca în Alchimia lui Cockren, Maestrul i Marea sa Oper î i conserv substan a mai puternic i mai pur , oscilând-o ca sintez de contrarii între creier i sex, între angelic i demonic, între masculin i feminin, între orgasmul min ii i siologismele fecundit ii, între sperma creierului i memoria ovarelor etc. Opozi iile se topesc într-o singur materie epic : delirul se exprim hiperlucid, amorful în conture matematice, haosul senzorial e prelucrat într-o geometrie noneculidian , iar luxurian a psihopatologiei, opulen a maladivului i mania neurologic se traseaz cu compasul i se anatomizeaz megaloscopic. Animus i Anima din dualitate se triadizeaz în Na tere - Moarte ritualic Ascensiune, pe motivul regresus ad uterum i pe voin a de autoproiectare cosmosimbolic a eului, ca i a tot ce-l înconjoar . ucit, recititorul s-ar putea pierde în inter- i arhi- textualit i planetare (Kicher, Arcimboldo, Baltrusaitis, Blake, Freud, Caillois, Nerval, Tournier, Baudouin, Durand, Bunuel, Baudelaire), în personan e psihanalitice (androginia, mediul castrator, subteranele, mitul vulvei universale, soteriologia, energia mediumic , ini iatica, impulsiunile sadomasochiste ale feminit ii, bestiale ori mântuitoare, inelul, substitutele erotice, Fluturele: ca semn al mor ii ritualice / al zborului Esen ei din Materie), s-ar putea încurca în teoria fractalilor, cosmologie, alchimie i pr bu i epuizat într-o senzualitate angelico-morbid , (re)montat în tipare biblice, chistice etc.

Nu exist deci structur narativ aici, în „Orbitor” f un subtext referen ial, fie c -i vorba de psihanaliz , mitologie sau exegez biblic , fie de dialogul cu alte universuri epice. Satul Tintava e similar cu Macondo-ul lui Márquez (Un veac de singur tate). Subteranele bucure tene seam cu cele al Orbilor din Sábato. Lupta mon trilor cu molo ii din Falezele lui Jünger. F tul i moa a la Parfumul lui Süskind. Revolta strigoilor, gustul pentru morbidul grotesc i rev rs rile de macabru sunt vecine cu lumea lui Stephen King (din Salem's lot).

Roman psihedelic ( i neorealist altminteri - n.m.), „Orbitor” ocheaz pe lectorul lene , conformist, comod, prin tema eminescianocalderonian «via a e vis» i prin tema unamunoian «viseaz -ne, Doamne» (omenirea nu exist , noi suntem doar visul zeului care doarme de la începuturile lumii etc.) po i s culegi ni te fructe amare, dezintegrate, monadizate.

Îns , p cat de o asemenea întreprindere - recunosc istovitoare, uluitoare etc. -, c ci din cauza excesivei împov rate simbologii i din pricina unei prolixist i incalificabile romanul se duce naibii într-o infla ie de splendori stilistice care, v jur, risc a ucide (prin manierismul atroce - n.m.) toat pl cerea lecturii. C ci la urma... urmelor „Orbitor” ar putea fi citit i ca fi clinic a unei nevroze obsesionale, ca scriitura unei eminescianit i totalitare (suntem în spa iul dintre „unde e ti copil rie” i „unde-s irurile clare din via a-mi” - n.m.) desf urat maniacal-absolutist în caverna cerebral sau ca traiectul unei renova ii, în consecin a Na terilor mistice (s.m.).

În zona Realismului Oniric, „Orbitor” r mâne ca for demen ial descriptiv ci nu ca for pur fic ional (poate dic ional ? - n.m.) (Genette, 1999, 85-159). Se risipe te micronic în detalii infinitezimabile care distorsioneaz aspectul structurii generale.

Note bibliografice

- Mircea C rt rescu: Plurivers 2; volum antologic; postfa de Paul Cernat; Ed. Humanitas, Bucure ti, 2003 - Dan C. Mih ilescu: Literatura român în post-ceau ism. II. Proz . Prezentul ca dezumanizare; Ed. Polirom, Ia i, 2008. - Mihai Eminescu: O istorie frumoas : Ieronim i Cezara; edi ie îngrijit , studii, comentarii, note de Ion Popescu-Br diceni; Editurile Napoca-Star i Cogito; 2006; cu un argument de Ioan epelea i cu o prefa de Mihai Cimpoi - Dimitrie Cantemir: Istoria ieroglific ; edi ie de G. Pienescu; prefa de Dan Horia Maziliu, Ed. Gramar, Bucure ti, 2008 - Bob Dylan: Suflare de vânt. 100 de poeme traduse de Mircea C rt rescu; Ed. Humanitas Fiction, Bucure ti, 2016. - Archibald Cockren: Alchimia. Maestrul i Marea Oper ; traducere: Ana Precup, Ramona Ardelean; edi ie de Aurelian Scrima; Ed. Herald, Bucure ti, 2005. - Gérard Genette: Introducere în arhitext. fic iune i dic iune; Ed. Univers, Bucure ti, 1994, traducerea, prefa a: Ion Pop)

Mihai CABA

Rafinamentul criticii de art[ Petru Comarnescu

Din cele mai vechi timpuri, de la primele forme de art cunoscute înc din paleolitic i pân la arta plurivalent a zilelor noastre, indiferent de modalit ile ei mereu schimb toare în exprimare, istoria artei s-a conturat de-a lungul timpului ca o component indispensabil vie ii istorice a fiec rei civiliza ii tr itoare pe mapamond, înregistrându-i cronologic capodoperele artistice care o definesc cel mai bine. Iar rolul ierarhiz rii, examin rii i aprofund rii detaliilor definitorii ale acestora a revenit dintotdeauna istoricului de art , dup ce, în prealabil, printr-o colire superioar , acesta i-a dobândit solide cuno tin e, dar i minu ia cercet rii întreprinse. A a au ap rut numeroase Istorii ale artei universale, cum i Istorii ale artei na ionale / regionale, care pot „da sama” de mersul evolutiv temporal al artei, contribuind, astfel, la tezaurizarea istoric a patrimoniului artei.

Nu acela i lucru se poate spune i despre criticul de art , al c rui rol se rezum doar la vizualizarea operei(lor) de art expuse în galerii, expozi ii ori muzee i, apoi, la a- i face cunoscut opinia sa printr-o cuvenit analiz critic , publicat în cataloage sau pres , care poate trezi ulterior în spa iul public dezbateri în materie de art .

Între istoricul de art i criticul de art poate fi sau nu o intercondi ionalitate, dar cu siguran fiecare dintre cele dou categorii trebuie s rezoneze înainte de toate cu crea ia literar , ceea ce înseamn f t gad c nici primul, dar nici cel lalt, nu se poate afirma temeinic în public f s i etaleze certe abilit i literare. De aceea, în rândul celebrelor personalit i consacrate în domeniile istoriei i criticii de art , atât în plan extern, cât i în cel intern, vom afla întotdeauna redutabili condeieri, care au trecut cu brio peste proba scrisului. Acesta este i cazul lui Petru Comarnescu, socotit i ast zi, la cei 115 ani de la na tere i 50 de ani de la trecerea sa în ve nicie, cel mai de seam reprezentant al criticii de art române ti, prin distinc ia i rafinamentul scrierilor sale în acest important domeniu cultural.

Petru Comarnescu a debutat în literatura român , dup un doctorat

str lucit sus inut pe p mânt american, la „University of Southern California” din Los Angeles, cu teza: The Nature of Beauty and Its Relation to Goodness (Natura frumosului i rela ia lui cu binele), ce va fi publicat în române te sub titlul Kalokagathon, fiind echivalat , abia în 1966, cu un doctorat în Istoria artelor. Astfel, în 1933 îi apar volumele „Homo Americanus” i „Zgârie norii New York-ului”, iar în 1934 volumul „America v zut de un tân r de azi”; cele trei volume nefiind sc pate din vederea redutabilului istoric i critic literar G. linescu, aflat în faza încheierii monumentalei sale opere „Istoria literaturii române de la origini i pân ast zi”, Ed. Funda iilor regale, 1941, care nota la pagina 823: „Petulante, foarte atr toare sunt impresiile lui Petru Comarnescu în Homo Americanus. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi i inteligent, care nu se fixeaz .” Practic, aceast apreciere c linescian îi atesta lui Petru Comarnescu calitatea literatului atras de t râmul fascinant al criticii de art .

Dar, l sându-i pu in la o parte cronologia crea iei sale scriitorice ti, e bine s ne îndrept m mai mult aten ia înspre lapidarele note biografice ale vie ii lui Petru Comarnescu, consemnate de exege ii s i, tocmai pentru a reliefa mai accentuat strânsa lor interdependen în conturarea propriei sale personalit i remarcabile de mai târziu.

Zgârcite în informa ii, cele câteva surse credibile atest faptul c Petru Comarnescu s-a n scut, la 23 noiembrie 1905, la Ia i, fiind fiul lui Petru Comarnescu, func ionar i al Elenei (n. Cern tescu), insti-tutoare. Familia sa se înrudea cu mitropolitul Veniamin Costache, de numele ruia, ca întâist tor al Bisericii, se leag 40 de ani de rodnic înflorire cultural a Moldovei. Studiile primare i prima parte a celor secundare le face la Ia i, iar cea de a doua parte la Colegiul „Sf. Sava” din Bucure ti, dup care urmeaz cursurile colii de artilerie de la Craiova. Studiaz apoi la Universitatea bucure tean , luându- i licen a Facult ii de Drept, în 1928, iar în anul urm tor pe cea a Facult ii de Litere i Fi-

lozofie. Cu un bagaj solid de cuno tin e, în 1929, ob ine o burs pentru studii doctorale în America, care-i confer privilegiul sus inerii unei str lucite teze în materie de art , dup cum s-a ar tat i mai sus, reînnodându-se în acest punct cele dou aspecte bibliografice i biografice.

Reîntors la Bucure ti, îl g sim, între 1932- 36, cu numeroase articole publicate în reviste i ziare, între care, Adev rul, Adev rul literar i artistic, Azi, Arta, Excelsior .a., îndeplinind i rolul de redactor la Vremea i Rampa. Era perioada în care în România pe scena politic aveau loc serioase derapaje cu impact direct asupra unor confrunt ri divergete de opinie. În acest climat bulversat, „în vara anului 1932, la ini iativa lui Petru Comarnescu, s-a pus bazele grupului Criterion, la care au aderat Mircea Vulc nescu, Alexandru Christian Tell, Mircea Eliade, Dan Botta i Paul Sterian”, dup cum noteaz recent i jurnalistul C lin Pena în Evenimentul istoric. În scurt timp la acest grup s-a al turat aproape „toat elita tinerei genera ii de intelectuali”, între care: Vasile Voiculescu, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Eugen Jebeleanu, Emil Botta .a.

Constituit sub denumirea de Asocia ia de arte, litere i filosofie, conferin ele sus inute în acest cadru „au avut mare impact asupra publicului vremii”, cu atât mai mult cu cât membrii grup rii Criterion aveau orient ri politice diferite. Intrând în aten ia guvernan ilor, îndeosebi dup greva din februarie 1933 de la Atelierele CFR Grivi a, datorit abord rii unor subiecte „sensibile”, între care i cele legate de homosexualitate, activitatea public a acestei grup ri a fost suspendat la 11 decembrie 1933, „ceea ce a produs dezastrul Criterionului”, dup cum se men iona în presa vremii.

Cu toate c a avut un conflict deschis cu Zaharia Stancu, pe atunci redactor la revista „Credin a”, ce a degenerat i într-un chip „neliterar”, Petru Comarnescu se bucura de o bun apreciere, fiind considerat de c tre Camil Petrescu drept ef al genera iei sale str lucite”, iar Barbu Brezuianu îl numea „heraldul ei”, în timp ce Mircea Eliade îl califica „magul” acesteia.

Timp de mai mul i ani, între 1934 i 1949, a continuat s publice aprofundate texte despre istoria i filosofia culturii i istoria i critica de art în reviste ca: Bis, Agora, Timpul, Arcade, Na iunea, Universul, ce aveau s -i aduc primirea ca membru în Societatea Scriitorilor Români (1945), dar i premierea sa cu Meritul Cultural (1946) i Meritul Cultural în rang de Cavaler (1947). În noua conjunctur politic de dup cel de al 2-lea r zboi mondial, datorit scrierilor sale, apreciate ca „indezirabile”, în 1949, i-a fost interzis s mai publice, dar a continuat la fel de incisiv sub pseudonimul de Anton Coman. I-a fost permis, totu i, numele de autor pe coperta volumelor sale monografice, consacrate unor mari mae tri ai artei: Octav B ncil (1954), A. Baltazar (1956), Rembrand van Rijn (1957), Nicolae Griorescu (1959) i tefan Luchian (1960), fapt ce i-a adus includerea sa în Uniunea Scriitorilor Români i în Sec ia Critic a Uniunii Arti tilor Plastici.

Ridicându-i-se în 1960 interdic ia „semn turii”, prolificitatea lui Petru Comarnescu ine„capul de afi ” al scrierilor sale de art (articole i c i) dedicate plasticienilor români în vog : Gh. Petra cu, Th. Pallady, N. Tonitza, Ion Jalea, Ion uclescu. Un loc aparte îl ocup sculptorul C-tin Brâncu i, c ruia îi elaboreaz în limba englez un volum special: „The Rumanian and the Universal in Brancusi´s Work”. Toate acestea luate împreun reprezint însemnata contribu ie a lui Petru Comarnescu pentru sus inerea i impunerea valorilor artistice române ti în ar i str in tate.

Colaborator de seam al Editurii Meridiane, a dat la iveal monografia Vorone i Îndreptarul artistic al monumentelor din Nordul Moldovei; ultima completând inventarierea monumentelor din ara Româneasc f cut de Alexandru Odobescu cu o sut de ani în urm .

În 1966, a r spuns invita iei lui Mircea Eliade, prietenul s u perioada „criterion-ist , de a-l vizita la Universitatea din Chicago i de a sus ine acolo o conferin despre cultura i arta româneasc . Despre aceast torie pe p mânt american a notat pe îndelete în Jurnalul u.

La fel de prodigioas este la Petru Comarnescu i activitatea lui de traduc tor, calitate în care str lucesc „admirabilele traduceri din englez (D. H. Lawrence, Daniel Defoe, Walter Scott, Mark Twain, O'Neill, J. B. Priesley, H. Fast .a.), dar i din limba rus ( Lev Tolstoi, A. Her en, A. Gorceakov, G. Uspenski, N. Cernî evski, Ilya Ehrenburg), cute singur sau în colaborare”.

Urmare fireasc a neobositei sale aplec ri asupra culturii i artei române ti din aceast ultim perioad , r splata laborioaselor sale demersuri întreprinse i-a adus o binemeritat recunoa tere: Premiul Asocia iei de Arte Frumoase a Criticilor din România (1965), Ordinul Cultural în grad de Cavaler (1968) i Medalia de Aur a Asocia iei Interna ionale a Criticii de art (AICA), Cu prilejul celui de al 16-lea Congres de la Rimini, Italia.

În via a particular , Petru Comarnescu a fost c torit cu Gina Manolescu-Strunga, fiica liberalului Ion Manolescu-Strunga. Spre a nu fi marginalizat, înspre sfâr itul vie ii a acceptat s devin membru de partid, tocmai ca s i poat vedea mai departe de rafinatele sale scrieri despre art .

Aflat la Bucure ti în plin efervescen creatoare, a trecut la cele ve nice, la 27 noiembrie 1970, în vârst de 65 de ani, i a fost înhumat în micul cimitir al M stirii V ratec, în apropierea mormântului Veronic i Micle, respectându-i-se dorin a ca râna l ca ului de veci nu-i fie delimitat de iarba verde care înc lze te p mântul”.

Postum, i-au fost editate lucr rile aflate în manuscris: „C-tin Brâncu i, mit i metamorfoz în sculptura universal ” (1972), „Scrieri despre teatru” (1977), „Chipurile i priveli tile Europei” (2 volume, 1980), o rafinat carte sintetizatoare asupra culturii i artei europene, „Pagini de jurnal” (2003), cuprinzând doar câteva p i fragmentate din Jurnalul s u de peste 5000 de pagini, o adev rat istorie a culturii i artei m rturisite critic.

Atribuindu-i importantul rol jucat, acel de a fi fost „fermentul spiritual care a legat între ele diferitele ramuri ale culturii i artei i care a f cut s dospeasc ideile novatoare menite s aduc spiritualitatea româneasc la ceasul european i universal”, dup cum aprecia i jurnalista Silvana Mare , posteritatea lui Petru Comarnescu mâne la fel de vie i ast zi.

La timpul apar in tor lunii noiembrie a anului 2020, rememorator al str lucitei personalit i a celui care a fost Petru Comarnescu - filolog, critic literar, istoric i critic de art , eseist, memorialist, jurnalist, traduc tor - se cuvine, dar , s -i aprindem cu recuno tin i pio enie candela neuit rii.

Elis R~PEANU

Luceaf[rul care a cobor`t din cerurile poeziei eminesciene ]i s-a oprit pe un deal

Ce este o parodie tie orice om de cultur , cu atât mai mult un literat. Cum, îns , în cazul de fa , avem de-a face cu o parodie special , atât ca dimensiune, cât i ca pies abordat un poem unic, aproape sacru din literatura român - se impune s ne oprim pu in asupra acestei specii literare.

În român , cuvântul parodie provine din limba francez , preluat din grecescul parodia - „cântec/ poezie pe lâng ” ... [alt cântec]. A parodia înseamn a imita, a pasti a, a contraface caricatural o crea ie literar , o oper , chiar comportamentul, ticurile unei persoane, la modul satiric, ironic, cu efect burlesc. În general, parodia produce veselie care, uneori, e veselie amar .

Autorul parodiei ample, pe m sura modelului abordat, este confratele i colegul nostru Janet Nic , profesorul de Român i Francez sau de Francez i Român , n-are importan , care s-a afirmat intens în ultimele decenii, arzând etape, cu înzestrare de oltean, dornic s i valorifice poten ialul nativ. Ba, mai mult, în cazul acestei ample parodii, se dep te pe sine, apelând, cu justificare, la literatura popular francez , unde „din cele mai vechi timpuri /.../ principiul râsului a atins cele mai serioase aspecte ale societ ii, inclusiv lucrurile sfinte”. „În principiu” nu e r u când apelezi la modele „din afar ”, dar de ce s nu d m o putere i mai mare acestei motiva ii, amintind de literatura din antichitate? Astfel, în enciclopedii, e citat Hipponax, poet grec din secolul VI î.Chs., cu a sa parodie Batrachomiomachia lupta dintre oareci i broa te, dup Iliada; parodii au scris i Aristofan (sec. V-IV î. Chs), precum i concurentul s u, poetul comic Nicochares (sec. IV î. Chs). Revenind la literatura francez , pe care atât de mult o iube te confratele nostru, s amintim de Paul Scarron (16101660), scriitorul infirm c torit cu tân ra Françoise d' Aubigné, devenit apoi, ca v duv , so ia secret a lui Ludovic XIV - Mme de Maintenan, autor de comedii gustate de public pentru intriga bufon i comicul de limbaj, care a scris parodia burlesc , în octosilabe, Virgile travesti. În domeniul teatrului francez, parodiile abund .

Exemplele ar putea continua privind modelele din „afar ”. Dar de ce nu r mânem la noi? Nu e r u când r mâi devotat idealurilor na ionale i respec i, te ata ezi de valorile spirituale române ti - cum spunea Nicomah, ad ugând: „unitate cultural nu înseamn nivelare la ni te modele str ine /.../ i s nu spurce cineva icoanele române ti” (Cf. Dan Lupescu, Interviu cu Nicolae Paul Mihail, în Lamura, martie 2007). i Janet Nic se opre te la poemul f egal al genialului poet Mihai Eminescu - chip de pus în ram , pe peretele dinspre r rit al casei. Adev rul e c atunci când e vorba de chef, de distrac ie, cu un pahar de vin în mân , românul i-l face partener la veselie pân i pe Dumnezeu. i, vorba aia,iart -l, Doamne, c nu tie ce face! Ba, îi cheam i pe sfin i s ciocneasc paharele cu el. Versific rile curg i-ncep s cânte-n cor: „Sfântul Petru i Mihai Au f cut cârcium -n Rai, Sfântul Petru a a zice Bea vinul s nu se strice...”

În momentele de exaltare, a fost parodiat i „Tat l nostru”.

Sunt i scriitori de seam care au ie it din tipic, apelând la aspecte din via a celor care reprezint credin a noastr ortodox . În cadrul Simpozionului Na ional „Lumea cea mare a comicului”: de la „camuflarea ipocrit ” la „comicul insinuant-abuziv”, de la Palatul Culturii din Ia i (vineri 7 decembrie 2018), lectorul univ. dr. Mircea P duraru, de la Universitatea „Al. I. Cuza”, sus ine lucrarea „Îndr zneala hermeneutic i rigorile comunit ii interpretative în m stirile lui Damian St noiu”, în care subliniaz „modalit ile coruperii limbajului ecleziastic” - toate sunt prilejuri de a pune în lucru o extraordinar capacitate de a r st lm ci/rearticula sensul textelor sacre. Sau, dac ne referim la literatura francez , spre care se apleac autorul prezentei parodii, s nu uit m de lucr rile pe care le citeaz , „Cina lui Cyprian” (parodie la Sfânta Scriptur ). „Liturghia be ivilor”, parodii dup „Tat l nostru”, „Ave Maria” etc. S nu uit m de „Biblia hazlie” publicat de scriitorul care semneaz cu pseudonimul Leo Taxil (1854-1907), la început pe fascicole i apoi, în 1903-1907, în volum (republicat de nenum rate ori), ap rut i în traducere româneasc , în 1962, la Ed. Minerva, i, a a se întâmpl cu cele sfinte, doar Dumnezeu e peste tot - e sus, jos, e în noi c ci suntem crea ia lui - i ni-l apropiem în orice împrejurare. Pe Dumnezeu, cu to i sfin ii, îl invoc m i la chefuri, ciocnim pahare de vin, licoarea de împ rt anie... „Sfântul Petru i Mihai Au f cut cârcium -n Rai, Sfântul Petru a a zice Bea vinul s nu se strice...”

Mai greu este îns cu muritorii care au devenit nemuritori cum te atingi, de exemplu, de Eminescu care e undeva sus, privim la el de jos, e un simbol zeificat al spiritualit ii române ti. Cum s te atingi de un mit, de cel care i-a transfigurat plecarea într-o nunt

mistic , precum ciob na ul din „Miori a”; dup ce i-a transfigurat nefericirea într-o liturghie a neamului românesc? Prin arderea spiritului u s-a transformat în Luceaf r, dând lumin neamului! Dar, întotdeauna exist un dar sau, cum spune fran uzul, il y a toujours un mais, aici fiind un mais care cap sensul de tout de m me - totu i: aceast excep ie provine din spiritul neastâmp rat al umori tilor care d contradic iile, speculeaz situa iile, r stoarn sensurile, cu scop de b lie, de umor, de ironie sau de satir . În cazul de fa , e vorba de profesorul Janet Nic , din comuna Ostroveni, Dolj, oltean getbeget. De fapt care este motivul care l-a determinat, dându-i esen gândului i condeiului de a realiza, a parodia poemul genial „Lucea rul”? E situa ia precar în care se afl ast zi ara, în care unii s-au coco at atât de sus, încât au impresia c -s dumnezei sau c l-au prins pe Dumnezeu de un picior, uitând c El mai are unu. i autorul a ur rit poemul strof cu strof , uneori vers cu vers, înlocuind personajele, conducând ac iunea astfel încât s -l duc pe cititor în zilele noastre. De aceea, aceasta nu e o parodie comic , ci una care, pas cu pas, accentueaz nota satiric . Despre acest gen de scriere, Topîrceanu î i exprim opinia în „Cum am devenit moldovean”: „O încercare mai u oar în acest sens, este parodierea unei buc i literare anumite /.../ în care autorul parodiei abund în sensul buc ii parodiate, bagatelizându-i tonul i vulgarizându-i con inutul. O încercare mai dificil îns este parodierea nu a unei buc i anumite, ci a unui scriitor luat în întregime, cu felul lui de a gândi, de a se exprima. Iar în acest din urm caz, mi se pare c parodia începe s devin original , adic oper de crea ie pur ”.

Lucruri interesante privind parodia afl m din „lucrarea de stat” (de licen ), a Profesorului t. Cazimir, „Despre arta parodiei în literatura român ”, sus inut în iunie 1955, avându-l conduc tor tiin ific pe Profesorul Ov. S. Crohm lniceanu (publicat în revista „Steaua”, în 1957). În aceast lucrare de diplom , consider referentul, se atac o tem necercetat , aducând „numeroase elemente noi de cercetare cu privire la începuturile artei parodistice în poezia i proza noastr ”. Valoroase sunt i încerc rile de delimitare estetic a artei parodistice, cât i propunerea de clasificare pe categorii (parodia prin substitu ie, parodia-variant , parodia sintetic )”

Alt idee care se cuvine a fi subliniat este disocierea care vizeaz termenii „pasti ” i „parodie”, ale c ror sfere semantice interfereaz , dar nu coincid. Exist pasti e lipsite de inten ii caricaturale, i tot astfel parodii care nu recurg la pasti , întrucât nu intesc reliefarea unor ticuri stilistice, ci tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente, numite, în consecin , parodii prin substitu ie, care sunt cele mai abordate. „De alt tip i de alt calitate sunt parodiilepasti , în sânul c rora survine o nou disociere, între parodiavariant i parodia sintetic . Cea dintâi se na te îngro ând liniile unei singure piese: Blesteme de Topîrceanu versus textul omonim al lui Arghezi. Parodia sintetic nu mai porne te de la o bucat anume, ci de la un sector mai amplu al operei vizate” (sublinierea n.).

Ca exemplu de parodie prin substitu ie, cea mai frecvent abordat , e dat una din numeroasele variante dup balada „Mama lui tefan cel Mare”, în care Voievodul e înlocuit de un be iv: „Eu sunt, m i nevast , so ul t u iubit, Eu i de la crâ , m întorc pilit, Dar deschide-odat , câinii m -nconjor, Vântul sufl rece, coastele m dor!”

Nu e greu s deducem, citind chiar i prima parte din „Luceaf rul de pe deal”, c avem de-a face cu o parodie prin substitu ie: se p streaz întocmai modelul versurilor, distan a dintre cer i p mânt devine distan a dintre deal (cu cas ar toas ) i vale (cu cas de chirpici), fata de împ rat e înlocuit , înc din strofa întâi, cu „o fain feti can / din rude ve nic ne ti”, b nuind-o, înc din prima strof , a fi C lina, iar Luceaf rul e substituit de „un fl u bogat/ Ce peste gard teapt ”. Personajele sunt puse, deci, de acord, cu existen a lor p mânteasc , cu situa ia de azi din ar , nota umoristic f cându- i icicolo prezen a, mai ales prin mijloace expresive, fiind înv luit de nota satiric . Astfel, fata din „Luceaf rul” se trage „din rude mari, împ te ti”, e „Mândr -n toate cele/ Cum e fecioara între sfin i/ i luna între stele” i aceast „prea frumoas fat ”, simbol al purit ii, chiar al sfin eniei (într-una din primele forme ale poemului, r mas în manuscris, e „frumoasa preacurat ”) se situeaz , de fapt, pe o pozi ie medie de pe care se poate în a la Hyperion sau poate coborî la C lin, devenind corespondentul feminin: C lina. La polul opus se afl Hyperion - fiin suprap mânteasc , fiul cerului care se mi într-un spa iu urie esc, luând diferite forme, dar niciuna p mânteasc .

În parodie, fata se afl , parc , de la început, pe o pozi ie care-l pre te te pe cititor, în vederea evolu iei finale: ea se trage „din rude ve nic ne ti”, deci din oameni lega i de p mânt. La rândul s u, „Hyperionul” de care se îndr goste te, face parte din lumea de sus - de pe deal, dar apoi, din protipendad , din tat senator - lume care exclude imaginea cerului, a astrelor, a m rii. Nu lipse te nici „C lin” care, de data aceasta, nu mai este paj din anturajul reginei, ci este un „cioban de vi veche”, cu numele Miorel, înrudit cu mioarele din turm . Nici ea nu mai este C lina, ci perechea lui Miorel, Miorela. Astfel, el i ea nu se mai agit în peisaje cosmogonice, ci respir în realitatea condi iei lor, în ara (în care cititorul se recunoa te), în care ale ii, parlamentarii, guvernan ii, chiar primarii, de i se nasc din curgerea aceleia i materii cu cei de jos, se consider încadra i într-o lume fenomenal , compatibil cu natura divin a astrului nemuritor, dar incompatibil cu starea omului de rând, cu atât mai pu in cu starea lui Miorel. În plus, fiul senatorului nu cunoa te durerea lui Hyperion, astrul care nu- i poate împlini chemarea, condi ie uman , cerând întoarcerea în haos, în repausul etern, ci, ca fiu de magnat, se mul ume te s constate diferen a care-l desparte de fat . În con tiin a lui nu poate avea loc conflictul între divin i uman, între cer i p mânt, ci între bog ie i s cie. La el, viziunea spa iului infinit e înlocuit cu distan a impus de condi ia social , politic , material care-l desparte de iluzia iubirii lui dintâi. Eroii din „Luceaf rul” î i semneaz actul de adeziune - Luceaf rul la Dumnezeu, lin i C lina, la tradi ia c reia i se supun. Personajele parodiei resping adeziunea la o stare de lucruri contrar condi iei umane din societatea în care tr iesc: dragostea - sentimentul dat omului de Dumnezeu - depinde de condi iile unei lumi în care unii se mul umesc cu supravie uirea, iar al ii, coco i pe func ii înalte, cu unicul scop de a se îmbog i, se uit cu dispre la cei care le-au întins scara i le-au inuto ca s se urce acolo.

Aceast crea ie parodic produce, pe m sur ce e parcurs , surpriz i pl ceri. i cei care gust cu adev rat armul acestui nou „Luceaf r” sunt cititorii care cunosc i s-au familiarizat cu „Luceaf rul” nemuritor. Înc din primele strofe, ei recepteaz nota de b lie specific parodiei, tonul aparent serios, tr dat, din loc în loc, de am nuntele mi tocare i limbajul care le sus ine. Astfel, fata mândr ca un cal cu zurg i se îndr goste te - de cine crede i? - de un fe-cior de arm sar, c ruia, la rândul s u, îi cade drag - cine crede i? - fecioara între sfin i? nici gând! - el pune ochii pe tipa care-l tot privea printre gard, sperând s ncheie o ust . Dar i f tuca se autodefine te prin limbaj: cum ea, deducem, se consider o div , suspin dup al vie ii ei div. Ideea de ust se accentueaz când afl m c , de dorin , el e ars în pântec! i povestea se deruleaz dup tipicul care preg te te antiteza dintre condi iile lor materiale i sociale, preg tind, în subsidiar, deznod mântul. Planul lui de a o face mireas , s-o duc în vile de m rgean, în Statele Unite, în Tenerife, în Costa Rica, se love te de trezirea ei la realitate: de i îl compar cu un manelist, realizeaz c extremele nu se-mpac ; el e prea bogat, iar ea prea s rac . În plus, adaug , cu ton satiric: „Oricareavere e un furt/ i, deci, în el ciune!”.