lor ceva din perfec iunea universului

Scriitorul, artistul ]i ziaristul sunt creatori universali ce fixeaz[ @n operele lor ceva din perfec\iunea universului

În fa a marilor capodopere ale genului uman, nu sim mântul de dependen servil este cel care ne frapeaz , ci sentimental libert ii, iar la ziari ti exponentul adev rului i al lipsei a oric rei constrângeri în realizarea dorin elor proprii, asociat c-un puternic sim mânt al naturii i al m re iei omului în fa a acesteia. Marilio Ficino considera omul ca un artist universal, un Dumnezeu pe p mânt - Deus in Terris -, care fixeaz în operele sale ceva din perfec iunea universului i numai în chip antropomorfic i se atribuie „operei divinit ii” caracterele unei opere de art .

Conceptul de crea ie nu s-a desprins din doctrina religioas crea ionist , cum doresc materiali tii. A recunoa te c valoarea implic necesarmente raportarea la uman înseamn o împletire a crea ionismului teologic cu crea ia uman . Exist o concep ie a oamenilor care spun c talentul este un dar dat de Dumnezeu, din celula primordial aflat în creierul uman, ajuns prin milenii din ciorba oceanului unde a ap rut prima celul vie.

Despre anacronismul persoanelor religioase în contextul modernit ii s-au spus multe lucruri, dar componenta retrograd a fiin ei lor (repet, strict în contextul modernit ii i, pe cale de consecin , al post-modernit ii) poate fi în eleas pe baza unei distinc ii esen iale de ordin binomial. Mircea Eliade spunea c exist o diferen insurmontabil în conceptualizarea timpului în societ ile primitive i în societ ile occidentale categoric desacralizate.

Efortul de a da un fundament laic- tiin ific conceptului de crea ie trebuie s aib ca punct de plecare teza dup care crea ia nu înseamn producerea din nimic a ceva absolut nou, care n-a preexistat în nici un fel i sub nici o form (ceea ce ar echivala cu o discontinuitate total în istoria culturii), ci descoperirea unor posibilit i pe care realitatea le con ine într-o form latent i realizarea lor la scar uman .

Dac , pentru omul modern, occidental, timpul se prezint omogen, „unitar”, pentru omul societ ilor tradi ionale, el este eterogen, este por ionat, exist „timp sacru i timp profan”, „timp comprimat i timp diluat”, „timp fast i timp nefast” etc. Diferen a major se poate înscrie în binomul problematic „timp sacru - durat profan ”. Pentru un exponent al unei societ i primitive, transformarea duratei profane în timp sacru este mai u or de îndeplinit având în vedere „deschiderea” pe care un primitiv o are, comparativ cu un modern. Deschiderea aceasta se refer la timpul religios. Timpul religios este deosebit calitativ de timpul duratei obi nuite, astfel încât participan ii la ritual poat primi confirmarea unei contemporaneit i cu „începuturile”.

Este, prin urmare, vorba de o metamorfozare a datelor realit ii pe temeiul legilor acesteia, dar i a intereselor societ ii sau clasei respective, în conformitate cu cerin ele sociale mai generale, precum i cu aspira iile i particularit ile subiective ale creatorului.

Repeti a este caracteristica principal a timpului ritualic. Prezentul etern face posibil eliminarea prin suspendare a timpului istoric prin faptul c este „locul” viziunii beatifice a începuturilor. Timpul originilor este, cu alte cuvinte, timpul cosmogoniei, când toate au fost aduse la existen . Acest timp cosmogonic sluje te drept model tuturor timpurilor sacre.

Timpul sacru nu este altceva decât eternitatea. El este mereu recuperabil i mereu actual prin caracterul lui repetitiv. Ritualurile i rb torile care reclam un timp anumit pentru s vâr ire sunt parte a dorin ei de prezent etern. Relativ la aceast dorin a lui Homo religiosus, mentalitatea primitiv face ca reduc ia timpului profan la o istoricitatate, lipsit de importan a unor evenimente majore, s fie deosebit de pregnant .

Exist în crea ia uman incon tientul eului activ. Dup Kant, ra iunea este creatoare i ea se exprim în aceast calitate atât în legile morale, care conduc via a omului care este scriitor, ziarist, artist plastic, cât i în legile fenomenelor. Ra iunea este universal i unic . Ra iunea artistului-creator î i g se te principiile în ea îns i i î i construie te prin ea îns i concep ia despre univers.

În cunoa tere, proces necesar jurnalistului, exist , într-adev r, un subiect cunosc tor i un obiect care este de cunoscut, dar aceast rela ie între doi termeni apare în planul con tiin ei ziaristului; acela i lucru, luat în sine i deta at de condi iile psihologice ale cunoa terii, este îns unic (nu dublu).

În acest context, exist incon tientul spiritului universal. Schelling sus ine c nu exist decât o singur solu ie: s se admit c acela i spirit anim lumea i con tiin a, i atunci contradic ia dintre ele dispare. Acest spirit se manifest în natur în mod incon tient i în noi în mod con tient. Activitatea originar este, a adar, simultan con tien i incon tient sau, în al i termini i în alt plan, ea are o finalitate i un mecanism. Incon tientul etern este fundamental armoniei dintre subiectiv i obiectiv, care nu se realizeaz niciodat în întregime, ci etern. Acest Incon tient absolut este tocmai ra iunea absolut .

Incon tientul se manifest fundamental în dou activit i care sunt natura i con tiin a. La scriitor, la jurnalistul de reportaje literare, la artistul plastic incon tientul este chiar activitatea spiritual care se desf oar dup legile ei interne i care are ca manifest ri de baz voin a i reprezentarea. Incon tientul spiritual st la originea descoperirilor geniale care, a a cum spune Hertman, sunt rezultatul unei „ilumina ii incon tiente” sau al unei „digestii surde a ideilor”.

Incon tientul corporal i incon tientul spiritual formeaz împreun „sufletul individual”, definit în consecin ca totalitate incon tient .

Varietatea talentelor umane pe care le descoperim la ziari ti, scriitori, arti ti plastici etc. este mai curând o consecin a diviziunii muncii decât o cauz a ei. Ce este în definitiv talentul, se întreab J. Second în Le probleme du genie, 1930, p.49-58 dac nu o medie mobil între în imea inaccesibil a geniului i puterea care se ascunde în oricare din noi, dar care este prea slab pentru o crea ie adev rat .

Ionel POPA

Camil Petrescu, Un om î@ntre oameni

Într-un interviu din 1954, Camil Petrescu ofer informa ii despre geneza romanului Un om între oameni: „În februarie 1948 am fost întrebat dac vreau s scriu o pies despre B lcescu, despre personalitatea sa [...]. Peste un an am fost solicitat s scriu un scenariu de film despre B lcescu [...].Am scris deci un scenariu nu schimbând piesa în liniile ei constitutive, ci îmbog ind-o cu materialul l sat deoparte, am amplificat-o. Dar s-a întâmplat acela i lucru ca i în pies : cadrul scenariului s-a dovedit i el prea mic pentru bog ia de fapte pe care o ofereau sugestiile istoriei [...]. Vorbesc de materialul viu, de eflorescen a de fapte, de dramatismul specific acestei epoci de rede teptare politic , social i cultural a poporului român. Mii i mii de pagini din care urma s extrag materialul necesar construirii, trebuia citite cu aten ie, confruntate necontenit i re inute în m sura în care interesa esen a lucr rii. Apare imperios o grea problem a «limit rii»! i am trecut astfel la roman.”1

Am recitit romanul în edi ia princeps (vol. 1, 1954, 667 p.; vol.2, 1955, 718 p.; vol.3 (neterminat), 1957, 658 p.) din care am excerptat citatele.

Un om între oameni, pu in citit i comentat dup trecerea primului val de entuziasm, mai mult în cheie proletcultist , a fost dat uit rii. Iat dou mostre de comentariu proletcultist în care criteriul estetic este înlocuit de cel ideologic, exprimat în limba de lemn care-i era specific: „Un om între oameni marcheaz o evolu ie sensibil a scrisului lui Camil Petrescu, ridicarea autorului pe treapta unei concep ii superioare. Autorul nu ne-ar fi putut da acest roman înainte de eliberare, în anii când a scris Danton sau Despre noocra ia necesar . Numai însu irea materialismului istoric face posibil reflectarea consecvent realist a vie ii, sesizarea raportului real dintre for ele sociale, a pozi iei i ro-

lului fiec reia în desf urarea istoriei, în elegerea just a atitudinii unor clase, partide i personalit i [...]. Chiar dezaprobând lupta clasei muncitoare, Camil Petrescu n-a reu it înainte de eliberare, s în eleag , în general, rolul hot râtor al maselor în istorie, iar Danton, eroul ce d numele piesei e prezent în opozi ie cu Robespiere - ca o figur central , geniu al revolu iei, tr darea lui fiind elogiat ca act de în elepciune politic . Poporul e absent în Danton, aducându-se în schimb pe scen un grup de palavragii ce pretind c «noi suntem poporul»”2

În parantez fie zis, D. Micu dându- i p rerea asupra dramei Danton dovad de dou mari caren e de cultur i inteligen critic : 1. nu cunoa te filosofia i concep ia literar a scriitorului; 2. nu cunoa te situa ia din Fran a, premerg toare revolu iei i, implicit,nu cunoa te Revolu ia Francez . Dar, s continu m citatul: „Lucrurile stau cu des vâr ire altfel în Un om între oameni (ca i în drama lcescu), aici for ele motrice ale revolu iei fiind zugr vite în conformitate cu adev rul, în lumina celei mai înaintate concep ii istorice [nu în lumina documentului istoric?]. Rolul maselor e subliniat cu putere, iar caracterul diferi ilor lideri ai revolu iei e diferit în func ie de atitudinea fa de aspira iile supreme ale poporului, fa de cerin ele dezvolt rii social-istorice. Figura luminoas a romanului e revolu ionarul consecvent, neab tut din drumul s u, iacobinul revolu iei noastre burghezo-democratice, Nicolae B lcescu, iar nu unul din oportuni tii doritor, asemeni lui Danton, în Fran a, sau Eliade R dulescu la noi, s opreasc la jum tate sau la mai pu in de jum tate de drum revolu ia.”3

În romanul s u istoric, în mod firesc, Camil Petrescu a avut de rezolvat problema complex , i dificil artistic, a rela iei dintre personalitate i istorie. Despre cum a rezolvat scriitorul problema, arat B. Elvin, mult mai doct decât D. Micu:

„Dac mai în toate paginile lui Camil Petrescu rela iile istoriei cu cele ale destinului individual constituie o problem , r spunsurile pe care le-a dat scriitorul sânt diferite i ele marcheaz un progres al c rui punct culminant este B lcescu. O gândire profund este, printre altele, o gândire în devenire i care îmbr eaz experien a unei vie i. Sub acest raport opera lui Camil Petrescu nu ne dezam ge te. Scriitorul a str tut o evolu ie urc toare [...]”4

Lumini a de la cap tul tunelului a devenit flac izb vitoare gra ie descoperirii i însu irii filosofiei (sic!) marxist-leniniste! S urm rim mai departe înaltele aprecieri ale criticului-filosof: „B lcescu [spre deosebire de Gelu Ruscanu ori tefan Gheorghidiu, critici ai regimului burghezo-mo ieresc] nu mai e un geniu solitar, h r uit de neîn elegerea lumii înconjur toare, predestinat s piar departe de mul ime. Revolu ia nu este a lui, e a acestei mul imi pe care o reprezint [...]. B lcescu e cel dintâi dintre eroii lui Camil Petrescu care nu se simte în fa a istoriei singur, dezarmat i inutil într-un val de via ce trece ostil sau nep tor pe lâng el, purtând lumea i mul imile c tre un el care nu este al s u. B lcescu e cel dintâi care nu se simte exilat în afara istoriei, gata s socoate universul pustiu, iar legile lui lipsite de sens sau în orice caz un etern izvor de scepticism. El rupe cu fatalul orgoliu de om singur. Are bucuria de a participa cu lupta, cu gândurile lui la o mi care care-l cuprinde i-l împline te [...]. i din alte puncte de vedere lcescu i Un om între oameni arat , datorit însu irii de c tre scriitor a concep iei marxist-leniniste, un progres decisiv în în elegerea istoriei.”5

Tare tenace i inteligent a fost Camil Petrescu de a reu it ca în doitrei ani, dup „eliberare”, s i însu easc filosofia (sic!) marxist-leninist , materialismul istoric i dialectic (probabil era simplist !), el care ani de zile a înv at filosofie. De la cine? Ia, de la ni te filosofi ca Platon, Kant, Bergson, Husserl.

Dup ace ti critici, valoarea romanului nu se datoreaz me te ugului artistic al scriitorului, ci însu irii „socialismului tiin ific”.

Dup conul de umbr de un deceniu, vine adev rata critic i, dând replica cuvenit celor cita i, pune în drepturi romanul istoric al lui Camil Petrescu. Sunt de re inut: Marian Popa, Camil Petrescu (1972), Eugen Simion, Camil Petrescu în vol. Scriitori români de azi (vol. 2, 1976), Irina Petra , Proza lui Camil Petrescu (1981). În studiul s u monografic, Camil Petrescu sau patosul lucidit ii (1975), Ovidiu Ghidirmic acord romanului patru pagini, dar la obiect, ca i pagina sintetic a lui Constantin M. Popa (Camil Petrescu - dioram cu personaj colectiv) din Clasici i moderni (antologie de microeseuri - 1987).

Un om între oameni, cu toat surpriza,nu este totu i o apari ie insolit în crea ia celui care a scris Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de r zboi i Patul lui Procust. Scriitorul a fost preocupat de istorie ca subiect literar. În 1935 scrie un mic articol-eseu (1 p.) Horia, o od închinat Marelui Mo , i o filipic „dragilor” împ ra i Maria Tereza i Joseph al II-lea. În 1934 public drama Danton, credem, cea mai important din literatura universal dup Moartea lui Danton (1834) de Georg Buchner. Scriitorul a fost interesat i de destinul tragic al lui Constantin Brâncoveanu. În vederea scrierii unei opere cu acest subiect (oscileaz între dram i roman) a adunat „sertare întregi” de material documentar, iar când a vizitat Edikule, celebra închisoare a sultanilor, schi eaz planul romanului. Romanul Un om între oameni e precedat de drama lcescu (1948) i de scenariul de film.

Surpriza vine din alt parte. Cine se a tepta ca teoreticianul i practicantul romanului modern s schimbe macazul epic i, dup Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de r zboi i Patul lui Procust, scrie un roman în canonul realismului clasic, renun ând la „autenticitate” i „substan ialism”, adoptând principiile pe care le-a ironizat în Noua structur i romanul lui Marcel Proust i în alte pagini din Teze i antiteze. Alt surpriz , dup cum arat Eugen Simion, ar fi faptul c scriitorul face abuz de principiile realismului tradi ional, obiectiv i scientist. i totu i. Adoptând cerin ele acestui tip de roman, Camil Petrescu nu renun total la principiile sale moderne. De pild : pentru realizarea autenticit ii se folose te de tehnica „dosarului” i introduce în scenariul epic documentul (istoric, extrase din scrisori particulare, memorii), digresiuni, note de subsol.

În realizarea marii fresce social-politice i culturale a societ ii din Principate, din prima jum tate a veacului XIX, scriitorul a avut dou modele majore: scoala de Liviu Rebreanu i zboi i pace de Lev Tolstoi. Pentru unele pagini ale romanului, izvor i model, au fost Dinicu Golescu cu Însemnare a c toriei mele, Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi i noi, Ion Ghica cu Scrisori c tre Vasile Alecsandri.

Nu e u or s scrii un roman istoric deoarece scriitorul trebuie s rezolve câteva probleme majore de con inut i ordin tehnic. „Mi se pare, spune Camil Petrescu în interviul amintit, c un roman istoric trebuie s g seasc modul de a unifica necesit ile epicului cu necesit ile adev rului istoric.”; scriitorul trebuie s creeze o „realitate secund , a c rei valoare e dat de gradul în care se oglinde te în ea realitatea originar .” Camil Petrescu se explic : „realitatea secund [...] este totu i o realitate concentrat pe liniile esen iale [...]. [e] nevoie deci de anumite l ri deoparte, de anumite contopiri de personaje, de modificarea unor date. Aici intervin necesit ile epicului, [altfel] s-ar fi pierdut esen a i a fi ajuns la un formalism istoricist i, în acela i timp, la pulverizare a vie ii epice.”6 Altfel spus, în felul acesta Camil Petrescu ob ine autenticitatea i substan ialismul operei literare.

O problem dificil o ridic alegerea drept subiect de roman, biografia omului de geniu. În mod sigur, f posedarea „deduc iei concrete” i a altor calit i scriitorice ti, un astfel de roman va fi, par ial sau total, un e ec. Aceast problem e atins de Camil Petrescu când afirm : „Un romancier poate inventa dar numai pe linia interioar a personajului, într-o cre tere arborescent i cu condi ia s nu fie contrazis de descoperirile de date ulterioare. Cu atât mai pu in el nu trebuie fie contrazis de datele cunoscute” (p.275). Un exemplu este Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu. În literatura universal sunt doar câteva realiz ri cu adev rat majore în care persoana cosemnat de istorie este cu adev rat personaj literar viabil estetic: amintim pe Napoleon din zboi i pace i pe tefan cel Mare din Fra ii Jderi de Mihail Sadoveanu. Consider m c lcescu lui Camil Petrescu este o reu it în acest sens.

O alt problem spinoas pentru romanul istoric este limba. Tenta ia arhaiz rii f discern mânt a limbajului, a regionalismelor, tenta ia pitorescului, de dragul pitorescului prin limbaj este mare i cu consecin e nefavorabile pentru inuta romanului. i apeten a pentru limba strict actual i hiperliterar este la fel de periculoas . Iat p rerea lui Camil Petrescu: „Cartea Un om între oameni a fost cu putin numai fiindc se bizuie pe o concep ie a limbii în literatur i în via a social . Eu socot c este un decalaj între limba vorbit i cea scris nu numai cu privire la «limba literar » i cea «vorbit » în genere, a a cum se tie, ci acest decalaj este real chiar la acela i individ, între eul care scrie i eul care vorbe te. i ceea ce e mai caracteristic punctului meu de vedere este c limba vorbit i nu cea scris e limba operei de art . Ce vrea s spun aceast teorie pe care am formulat-o? Anume c poporul român n-a vorbit în trecut a a cum se crede în general, adic n-a vorbit nici limba bisericeasc , nici limba cronicarilor, nici limba scriitorilor contemporani epocii respective. El a vorbit i în 1500 limba pe care o vorbe te azi, mai pu in termenii noi introdu i. Cei care au scris a a cum tim, de pild cronicarii, vorbeau ei în i altfel de cum scriau, i asta trebuia s fie limba personajelor în realismul istoric. [...]. Deci limba de la 1848 nu este acea limb româneasc care apare din gazetele i chiar din majoritatea paginilor literare de atunci [...].Dar se pune întrebarea: Atunci care e? E cea vorbit azi, cu neologismele ulterioare

în minus. În Un om între oameni se vorbe te limba de azi, cu excep ia cuvintelor pe care le consider introduse dup 1848. [...].Evident, am strat caracterul epocii, am dat întocmai unele documente scrise: scrisori i articole ale epocii, c rora, bineîn eles, le-am p strat forma ini ial ” (p. 270-271). Pentru a reda caracterul epocii, scriitorul a p strat în limba romanului termeni referitori la rangurile boiere ti i func iile administrative, cei referitori la vestimenta ia boierilor i la produsele culinare de origine turco-oriental . i cu privire la psihologia personajului, romancierul are opinia sa: „Aici nu e loc pentru argumente istorice. Nimic din ceea ce ar putea aduce viitorul nu poate constitui un argument în aceast regiune de ardere i zbucium dialectic. E o regiune rezervat vederii scriitorului. Care poate fi acceptat ori nu, fire te.” (p. 276).

Cu câteva mici sc ri, Camil Petrescu a rezolvat, în romanul s u istoric, cu bine toate aceste dificult i.

Având în vedere amploarea i suprafa a de cuprindere a reconstituirii, mul imea evenimentelor, faptelor i a personajelor, i faptul c desf urarea cronologic a nar rii având drept fir conduc tor biografia protagonistului i mersul revolu iei, care se suprapun, putem spune scriitorul, i de data aceasta, s-a dovedit un fin analist i un atent constructor al edificiului narativ.

De la prima fraz , incipitul romanului atrage aten ia cititorului, încât acesta se întreab de ce scriitorul î i „preduleaz ” ( erban Cioculescu) romanul cu evocarea mi rii lui Tudor Vladimirescu, când foarte simplu i firesc putea s porneasc romanul cu un moment din biografia viitorului erou, de pild , confruntarea fizic i ... moral a lui Nicu B lcescu, elev la Sf. Sava, cu derbedeul Sotea care teroriza mahalaua, pe elevii colii i pe m run ii negustori care vindeau elevilor halvi , covrigi i alte „zaharicale”. R spunsul e simplu. Cu intui ia sa de mare scriitor, Camil Petrescu fructific literar o idee a istoricului Nicolae B lcescu: continuitatea istoric ; revolu ia de la 1848 este preg tit de mi carea lui Vladimirescu i de alte evenimente anterioare anului revolu ionar. Apoi destinul i imaginea conduc torului pandurilor are „coresponden e” în nara iunea romanului. Imaginea lui Tudor Vladimirescu a mas în memoria oamenilor, unii (boierii) cu amintirea fugii de frica „zaverei”, al ii nu au în eles mi carea condus de el, dar cei mai mul i au r mas cu spiritul revoltei. Iat o secven semnificativ : într-o discu ie între rani, Ion al lui Firu este mânios pe Vladimirescu, considerându-l vinovat pentru represaliile ce au urmat, e mânios pe pandur pentru c fratele mai mic, Toma, l-a urmat l sând acas „nevast tân cu plod în burt ”. Preotul Gheorghe intervine revoltat în discu ia cons tenilor s i apostrofându-i: „îi t ie vorba [lui Ion] popa Gheorghe, care ascultase încremenit cuvintele lui de ocar i blestem... Stacojiu era de felul lui, ro cat îi era barba cam rar , dar acum i ochii îi erau ro ii de sup rare. - Nu v e ru ine, m , s vorbi i a a? Cum, m ... dup sute de ani sa în at un om i la voi s v mântuie de clac ... A ridicat din pulberea tic lo iei p cei obidi i i i-a f cut s se simt oameni, dup chipul i asem narea lui Dumnezeu... Oameni care pot s cear socoteal altora care v d în ei vite de povar . i pentru c a pierit, vândut de cei sminti i i r i, voi v lep da i de el? Voi, pentru izbânda c rora a îmbr cat ma a mor ii? ...” ( vol. 1, p. 106).

Parc vorbe te revolu ionarul B lcescu.

Romanul începe cu relatarea fugii boierilor, în iarna lui 1821, de teama revolu iei lui Vladimirescu. Printre fugari se afl i familia pitarului Petrescu de la B lce ti. Pit reasa Zinca ine în bra e pe Nicolache, fiul cel mic, de doi ani: „Toate le tia pit reasa Zinca Petrescu de la B lce ti. Numai una, zice naratorul omniscient, n-ar fi putut s-o tie, c ci nimeni n-ar fi putut b nui atunci asta. Anume c însu i b ie elul acela negricios, micu i cu ochii gânditori [...] pe care îl inea lipit de mijlocul ei, e cel care, peste dou zeci i apte de ani, va sl vi i va duce mai departe, în fruntea poporului, tocmai revolu ia lui Tudor Vladimirescu, de care fug acum to i însp imânta i” (vol. 1, p. 16). În primul capitol întâlnim i o scen cu putere de premoni ie: opintirea ranilor de la Vadul R u pentru a scoate o tr sur împotmolit în noroaie, în care, printre al ii, se afl i tân rul Nicolae B lcescu.

Un om între oameni are o structur reticular , o structur construit simfonic. Temele i motivele sunt rând pe rând aduse în prim-planul scenariului epic, sunt intersectate, apoi p site i din nou reluate i armonizate în func ie de „necesit ile epice” i ideologice ale romanului.7 erban Cioculescu vorbea chiar de tehnica contrapunctului.

Romanul are o structur formal de suprafa . Textul e organizat în trei volume, fiecare în „c i”, la rândul lor în capitole din mai multe secven e, în interiorul c rora sunt introduse digresiuni istorice i culturale la care se adaug i note de subsol. Titlurile capitolelor, în nuditatea lor lingvistic , par banale i totu i sunt pertinente i expresive în exprimarea unui adev r istoric, social, politic ori de ordin caracterial, iar uneori fac trimiteri la mediul cultural. Iat câteva exemple alese aleatoriu: Fuga din fa a revolu iei, Fl i i fete la furc rie, Pleac un zapciu, vine altul, Întâmpl ri de la Sf. Sava, La Mânjina, Negustorul i boierul, Cantacuzino la Faud, Ard iar Bucure tii, Negustorii i mitropolitul, Solul englez.

Structura de adâncime a romanului are mai multe paliere, strâns rela ionate. Un prim palier este cel social: satul, Bucure ti ca a ezare urban , categoriile sociale cu stratific rile lor ( nimea, boierimea, negustorimea, lucr torii, intelectualitatea. Un al doilea palier este cel ideologic-politic al preg tirii i desf ur rii revolu iei. Rela ionarea acestor paliere i comunicarea între ele se face prin biografia lui B lcescu, care se suprapune pe mersul revolu iei, i prin unele personaje care circul dint-un mediu în altul, cum este Toma pandurul. În unitatea lor, cele dou paliere se dezvolt , dup vorba romancierului, într-o „cre tere arborescent ”.În felul acesta scriitorul realizeaz o mare construc ie baroc , afirm Eugen Simion. Noi am spune, o construc ie... fluvial . Oricum am lua-o, construc ia narativ este o vast i complex fresc (fie admis nuan a de pleonasm a sintagmei) a societ ii din Principate din prima jum tate a secolului XIX.

O men iune referitoare la palierul social: puse cap la cap secven ele despre sat i via a cl ca ilor de pe mo iile boierilor, temni e din care nu po i evada, dau un „roman rural” (Irina Petra ): „Medelioglu [boierul de la Vadu R u] era i el de aceia i p rere, ca mai to i boierii, c ranul trebuie s fie p truns pân în adâncul fiin ei lui de team fa de st pânul mo iei... S devie [...] o unealt necuget toare... [...] care s primeasc orice m sur f s crâcneasc , s îndeplineasc orice porunc s gândeasc , dintr-o dat , ca de spaima mor ii... ranul trebuie crescut nu ca om, ci ca o specie aparte, c reia respectul fa de boier trebuie s -i intre în sânge din tat în fiu i din genera ie în genera ie... Aceast impunere a «semnelor exterioare» nu era o toan individual , ci o str veche politic de cast . Trebuia ca supunerea, cu reflexele ei, devin la s tean, la cei de jos, o a doua natur ... Nu ca s -i fac lui pe plac, ci fiindc era p truns de adev rul c numai a a putea înt ri o clas , aleas cum se socotea ea, dar atât de pu in numeroas , care st pânea totul i inea un popor în robie” (vol. 1, p. 32). Punând în parantez cronologia literar i urmând pe cea a istoriei, putem spune Ilie Rogojinaru, arenda ul din R scoala lui Rebreanu, este urma al boierului Medelioglu.

Observa iile despre starea social a ranului sunt completate cu cele privitoare la via a lui spiritual . În acest scop, scriitorul înseriaz în paginile respective povestea de iubire a cuplului Sultana-Miai, o iubire p tima care d râm toate obstacolele i cutumele realit ii sociale. Povestea de iubire a celor doi are putere de simbol al vitalit ii i de simbol al revoltei împotriva tuturor nedrept ilor care se pun în calea fericirii. Ca orice poveste de iubire p tima , a a cum e cântat

în doine i balade, se sfâr te cumplit: unul din ei piere (b rbatul), iar cel lalt (femeia) tr ie te cu dorul, cu mortul în suflet. Cei doi sunt eroi de balad i doin popular (autorul a introdus în text multe texte de poezie popular i în subsolul pagini o mic diserta ie despre poezia popular ). În acela i registru, de mare poezie a iubirii, este surprins dragostea dintre Licsandru i Licsandra (aten ie la nume!).

Dac în Ultima noapte... i Patul lui Procust ori drama Act vene ian scriitorul mai mult filosofa pe tema erosului, în ultimul s u roman, ca dup o ascez , î i elibereaz imagina ia i sim urile i scrie pagini de înalt poezie erotic .

Ritmul nara iunii difer de la volum la volum, e ascendent, în func ie de materia prim metamorfozat în scenariu epic. În primul volum nara iunea are o cre tere lent , de acumulare, motivat de scopul surprinderii, prin descrip ii, a imaginii totale a st rilor de lucruri premer toare revolu iei, cu accentul pe realitatea satului. Când ac iunea se mut în Bucure ti scenariul epic ia amploare i mobilitate prin diversificarea mediilor pe care scriitorul se str duie te s le cuprind . Suntem purta i rapid dintr-un mediu în altul, din spa iul exterior al ora ului, la spa iul interior al caselor, conacelor i magazinelor, suntem purta i prin mediile culturale i boema arti tilor, cât exist la acea vreme. Din cate, din când în când, ritmul este „împiedicat”. Evadând din timpul nara iunii, romancierul deschide paranteze în care face istoricul unor institu ii i fapte culturale ( coala Sf. Sava, Societatea literar cu „soaretele” ei, reviste - Magazin istoric pentru Dacia), descrie cu lux de am nunte unele edificii. A a sunt paginile în care, prin vocea lui Ion Câmpineanu, descrie analitic palatul lui Bibescu ar tând mixtura gust a diferitelor stiluri arhitectonice. Alte digresiuni sunt adev rate aparteuri despre istorie, despre revolu ie, atribuite lui B lcescu.

Totu i, unele digresiuni trezesc interesul prin ceea ce con in i frumuse ea lor în sine. A a este istoria neamului lui F erotu. Str mo ii, aromâni din Bitolia, au venit în Transilvania, dup 1700, unde au ajuns ciobani vesti i în M rginimea Sibiului - i negustori în Cetatea de pe Cibin. Unii din ciobani au trecut mun ii i au r mas în ara Româneasc . Toader F erotu, un urma al acestor baci, dup o via plin de peripe ii, mai mult nefaste, decât faste, i-a întemeiat familie i s-a înmul it pân la dimensiunile unui neam, care va participa la revolu ie.

Trebuie remarcat i capitolul La Mânjina (vol. 1), astfel construit i introdus în scenariul epic, încât s fie o uvertur pentru un eveniment din viitor - Unirea: „La Mânjina, în sus de Gala i i nu departe de Prut, la mo ia lui Costache Negri, este în fiecare an la dou zeci i unu mai, de sfin ii Constantin i Elena, o petrecere pentru care se fac preg tiri nu numai în toat Moldova, ci i în ara Româneasc , în Ardeal i în Bucovina. Toat floarea intelectualit ii române ti se adun pentru câteva zile la conacul de la Mânjina, nu numai ca s s rb toreasc onomastica amfitrionului i a surorii sale Elena, dar i ca s puie la cale viitorul poporului român” (vol. 1, p. 432).

În volumele 2 i 3, despre mersul revolu iei, ritmul se accelereaz pân la dramatic, episoadele, unele chiar aventuroase, se succed rapid, se înmul esc deplas rile în spa iu i suntem purta i prin toat ara, la Instambul, în Transilvania i Ungaria; se înmul esc scenele cu mul imea ridicat la lupt . În volumul trei unele capitole cuprind secven e scurte, „nervoase” (vezi cartea a doua), iar spre final sunt treceri bru te de la un capitol la altul, unele secven e chiar neterminate. Acest ultim aspect dezv luie o grab a scriitorului. S fie un semn, o presim ire? Moartea nea teptat a scriitorului las volumul neterminat.

În „saga revolu iei” (E. Simion) circul i ac ioneaz câteva zeci de personaje reale i fictive, nominalizate sau ca personaj colectiv. Romancierul realizeaz o întreag tipologie uman . Personajele ilustreaz psihologia, caracterul i morala categoriei sociale c reia îi apar in. Portretele sunt realizate prin multiplicarea unei scheme, dar printr-un detaliu fizionomic, temperamental sau am nunt vestimentar ori de vorbire, personajul e individualizat. Momentul epic determin prezen a personajului, acesta fiind de prim-plan, plan secund ori de instantaneu. Portretele personajelor active în preg tirea i mersul revolu iei sunt reluate la anumite intervale temporale aducându-li-se noi complet ri portretistice.

De la schi la portret, Camil Petrescu se dovede te un bun portretist. Figurile boierilor Vulpe, B l-Ceaurescu, Cantacuzino, B cescu, al turate dau o fotografie de familie. În grade diferite, de la foarte în sus (!) ilustreaz cruzimea i l comia. To i sunt perfizi, uneltitori, agresivi i orgolio i, gata în orice moment s i tr deze ara. Via a lor privat se reduce la jocul de c i cu poturi exorbitante de galbeni, de mo ii cu sate întregi de cl ca i; la „întâlniri” boierii se osp teaz , beau cafele, trag din narghilea, bârfesc i uneltesc. O figur bizar este boierul Medelioglu de la Vadul R u. Acesta e de o cruzime f margini (de alt fel nu se deosebe te de ceilal i boieri) i de o surprinz toare sub irime intelectual (cite te literatur francez - Chateaubriand, Lamartin, Doamna Stael) i e meloman. Pe tân rul igan B nic , un excep ional cânt re la vioar , îl ine rob, refuzând orice cerere de eliberare, pentru a cânta numai pentru el. Disperat tân rul artist î i pune cap t zilelor. La înmormântarea lui, boierul e ucis cu o lovitur de baros de fierarul Mustea, tat l lui B nic . Figura bizar a acestui boier e o mostr a hido eniei marii boierimi turcite.

În paginile despre aceast boierime, scriitorul introduce o consemnare a pictorului Baraba chemat de marele vornic pentru a-i face portretul: „V zându-i, de-abia ne-am putut ine râsul. Intrând în odaia lui, unde am v zut vreo zece boieri fumând din ni te ciubuce lungi, îns ezând fiecare cu cilindrele pe cap i cu aripile fracului t lite pe du umelele od ii. Cantacuzino însu i ede pe canapea, îns ceilal i boieri le venea mai bine s stea pe podea, cu picioarele încruci ate... Se bea dintr-un singur pahar... Se lua erbet cu o singur linguri pentru toat lumea...” (vol. 2, p. 433). Romancierul folose te m rturia pictorului ungur pentru a pune în lumin grotescul imaginii: un amestec, noim , de turcisme i occidentalisme.

Din familia odio ilor boieri face i parte boieroaica Caliopi B lCeaurescu, cea cu „limba bifurcat ”, poreclit „logovipera”. Cu limba ei otr vitoare foarfec pe toat lumea. Imitând vestimenta ia i mersul Mariei Antoaneta, devine ridicol .

Galeria cu aceste figuri e completat cu portretele tr torilor care au arestat „guvernul vremelnicesc” al revolu iei: ofi erii Odobescu, Solomon, Locusteanu. Portretul lor prinde contur prin notarea „ inutei milit reasc ” a unor gesturi, vorbe i fapte. Lui Odobescu îi dezv luie orgoliul, trufia i permanenta „crispare de fiar ”: „Înalt, cam ciol nos, cu capul trufa , pe umerii largi i drep i [...]. Are ochii mari cu sprâncene lungi i oarecum groase. F lcile îi sânt late i cu ghemotoace de mu chi pe maxilar, gura e strâns energic sub musta a castanie.” (vol.2, p.562) Peste câteva pagini e reluat portretizarea printr-o coborâre în biografia personajului, subliniindu-i caracterul. Fiind prea ampl , re inem doar câteva fraze: „Soldat pân în m duva oaselor, Odobescu respecta cu sfin enie însu irile sold ti, care lui i se p rea de c petenie: disciplina oarb a subordona ilor [...]. De aceea el vedea cu putin o adev rat armat numai sub un regim autocrat, cunoscut de el [...] a a cum i se întâmplase în armata arist [...]. Odobescu nu avea imagina ia ca s i închipuie o lume nou .[...] Revolu ia Francez îl dezgusta” (vol. 2, p. 555-556)

Colonelul Solomon e un „vulpoi”, iar la strâmtoare e „jalnic”. Maiorul L custeanu e un amestec de arogan i afectare milit reasc . Muste te de ur împotriva lui B lcescu.

Din portretul de familie al tr torilor revolu iei nu putea lipsi un alt personaj odios: mitropolitul Neofit: „E uscat i slab, cu o barb nu prea lung , rar i ascu it , [...] Are fruntea mic , încre it . Peste giubeaua de atlaz negru, cu mâneci foarte largi, poart pe piept patru mari

decora ii înstelate. Un cordon mare la gât, de care atârn crucea b tut cu briliante. Camilafca neagr , care cade de la culon pe umeri cu marginile brodate cu aur, îi face capul i mai mic. Cârja, aproape cât el, are ca mâner dou capete de câini cu gâturi lungi, întoarse ca un opt culcat. Între capetele câinilor o cruce mare cu rubine i smaralde”.

Chiar dac imaginea nu este o caricatur , în orice caz nu este una împ teasc -bizantin , a a cum o cer rangul bisericesc i tradi ia bisericii. Mitropolitul e lipsit de personalitate. Ca om i cap al bisericii ortodoxe române e insignifiant. Dar nu-i lipse te vanitatea. Ca mai to i membrii guvernului, în afar de Ar pil i Magheru, ura cu înver unare pe B lcescu „c ci se sim ea stingherit de inteligen a i arz toarea lui argumentare în consiliile ministeriale. Replicile lui agere îl speriau.” (vol. 2, p. 479) . În trufia sa de „prin al bisericii”, tot ceea ce nu-i era pe plac era considerat o jignire personal i o înc lcare a „sfintelor legi”. În mitropolit era „o abilitate fanariot ” venit de la Patriarhia aflat în inima Fanarului, unde a dospit sub „ocrotirea padi ahilor”.

Atitudinea critic a scriitorului e evident în câteva detalii portretistice: „uscat i slab”, „frunte îngust i încre it ”, „cârja [simbol de cap al bisericii] doar cât el”, „camilafca îi face capul i mai mic.”

Un personaj mereu prezent i „activ” este Eliade. Romancierului i s-a repro at „neîn eleasa aversiune” fa de personaj, având tendin a de a-l caricaturiza, „o mare personalitate a epocii” (E. Simion). O patim ideologic , afirm E. Simion, l-a împiedicat pe Camil Petrescu s vad complexitatea unei mari personalit i. Este greu de admis, mai afirm criticul, c personajul din Un om între oameni este tot una cu cel ce a scris Sbur torul. Eugen Simion uit sau n-a b gat de seam c romancierul face distinc ie între Eliade poetul i omul de cultur , pentru care are toat considera ia, i Eliade omul politic, postur în care este lamentabil, oportunist, demagog,vanitos. Nu întâmpl tor, de câte ori personajul apare în scen , scriitorul re ine acelea i detalii: profilul cezaric i mantaua alb i exprimarea emfatic , de demagogie mistic . Pentru postura de om politic, cum s-a voit Eliade, scriitorul era îndrept it -l îmb ls meze în ridicol. Ca om politic, intelectualul Eliade e la dep rtare astronomic de intelectualul din noocra ia lui Camil Petrescu.

Nu numai Eliade gânde te i vorbe te precum Conu Leonida, Ca avencu, Farfuridi (personajele lui Caragiale), ci i Ion Br tianu, C. A. Rosetti i al ii mai m run i. (Personajele lui Caragiale prin mediocritatea lor intelectual i moral duc în grotesc ideologia i demagogia unor pa opti ti precum cei pomeni i).

Ca personaje de roman, scriitorii i arti tii vremii sunt slab individualiza i. Al turi de ace tia , fugitiv, apar al i tineri, bonjuri tii, coli i în Apus. Ei sunt purt tori ai progresului. Prezen a lor întrege te imaginea momentului istoric.

În schimb, scriitorul e un bun pictor al maselor în mi care. Dup lectur , scenele cu personajul colectiv (Adunarea de la Islaz unde se proclam Constitu ia, ridicarea bucure tenilor pentru eliberare guvernului arestat, lupta pentru ap rarea capitalei de asaltul trupelor turce ti de sub comanda lui Faud, scenele în care satele se înfrunt cu arn ii boierilor i cu deta amentele de turci) r mân în memoria cititorului. Din aceste scene se desprind câteva figuri de lupt tori revolu ionari: Ana Ip tescu, Toma pandurul, t carul Herg , Dumitru, Mitru, Simion, Licsandru i Licsandra, F erotu, ofi erii pompieri Dinc i nescu i enigmaticul Teticu, nu altcineva decât Tulcotoiu, prietenul lui B lcescu din copil rie. Al turi de ei se afl dasc lii ardeleni în frunte cu în eleptul i cump tatul Axente Sever, cu elevii de la Sf. Sava. Golescu-Ar pil i Magheru, întruchip ri ai spiritului revolu iei i prieteniei, înso esc i sus in permanent pe B lcescu. To i cei aminti i sunt în felul lor multiplu de B lcescu. To i, parc , au coborât din baladele i doinele populare despre care scriitorul a scris elogios în paginile volumului întâi al romanului.

În mul ime se disting familii: cea a lui Firu, a lui F erotu, a lui Herg . Acestea, prin componen , prin pozi ia social i ac iunile din timpul evenimentelor, primesc valoare de simbol al vitalit ii poporului i al aspira iei acestuia spre libertate i dreptate. „Într-adev r, Camil Petrescu este un foarte talentat pictor al feminit ii de orice vârst i condi ie, de la adolescente penibile, pân la femei tinere”.8 Personajul feminin prinde via i cap identitate numai sub privirea b rbatului. Numai el, sus ine scriitorul, are capacitatea de a descoperi feminitatea. Dup citirea romanului, multe chipuri feminine r mân pe retina cititorului.

Fata lui mo Tru , Nica (Sultana) este de o „frumuse e de se întreab lumea de unde? Oache i sprâncenat , cu trup sprinten i vânjos, ml dioas , p rea o erpoaic neagr . Cânta ca o c piat cântece de dragoste. Nici una din sat nu cânta ca ea” (vol. 1, p. 18). O alt frumuse e f seam n este Frusinica (Eufrosina) B l-Ceaurescu, viitoarea cânt rea de faim european . Inspirat, scriitorul îi face portretul, insist pe dramatismul biografiei.

Portretele feminine surprind personajul la diferite vârste i în situa ii diferite, fapt ce le confirm complexitatea i semnifica iile de dincolo de imaginea plastic . Elocvente sunt portretele Sult nic i i Frusinic i. Sultana e natura în plin explozie vital ; Frusinica o sublimare spiritual a acestei naturi. Prin anumite aspecte ale comportamentului, cele dou feminine se revolt împotriva unor tabuuri morale (Sultana) sau împotriva nedrept ii i mizerie sociale, împotriva imoralit ii boierilor (Frusinica). Prin personajul Frusinica, talentata cânt rea i actri , Camil Petrescu r mâne credincios temei autorului: condi ia intelectualului/artistului. Tema e ilustrat i de destinul dramatic al violonistului B nic .

Un alt exemplu de frumuse e trupeasc i sufleteasc este Licsandra. Iat-o sc ldându-se în râu: „Trupul ei b lan auriu aduna lumina care dea un soi de ging ie limpede unduirilor de gutuie ale sânilor voinici i coapselor pline.” Sunt de amintit „stolurile de puici i puicu e” din neamul lui Fer erotu (vol. 2, p. 79-104)

În leg tur cu personajele feminine se impun dou remarci f de care în elegerea lor ar fi deficitar : toate aceste femei sunt foarte iub re e, sunt de neînfrânat în iubirea lor, dar niciodat Sultana, Ri a,, Maria nu stric familii, ele resping b rba ii însura i; i femeia i b rbatul iubit formeaz un cuplu care, sub pana scriitorului, cap multiple semnifica ii.

În leg tur cu portretele personajelor mai e remarcat un aspect important: portretul b rbatului e sobru, tras în tu e viguroase; cel al femeii este senzual-poetic, trupul ei fiind perceput nu numai prin ochiul con tiin ei, cum a procedat, cu prec dere, înainte, ci i prin ochiul sim urilor. Portretele sunt materializ ri ale frumosului.

Alte dou personaje feminine pe care cititorul le re ine sunt Ti a i Luxi a. Prin tot ceea ce face i gânde te, Ti a e o întrupare a iubirii fraterne. În leg tur cu fratele Ti ei subliniem urm torul aspect: ea insist tenace, apeleaz la tot felul de argumente, mai ales la cel al iubirii fiului pentru mam , ca Nicu s semneze cererea de gra iere c tre noul domnitor, nu doar în dorin a de a- i salva fratele condamnat ca urmare a impli rii în complotul lui Filipescu, ci pentru ca, liber, Nicu s i poat elabora studiile istorice. Tot în acest scop, Ti a î i sacrific via a personal .

Luxi a Florescu, iubita lui B lcescu, e un model de putere i voin pe care numai iubirea le d . Ea î i st pâne te instinctele i orgoliul pe care le are orice femeie, renun la iubirea trupeasc l sându-l pe Nicu, liber în unica lui iubire m rturisit , c reia i-a închinat via a: România.

Problema artei portretului în Un om între oameni e complex i chiar dificil . I s-a repro at romancierului c portretele sunt create pe acela i calapod i astfel sunt schematice, insuficient individualizate. Credem c nu e vorba atât de o caren , cât de inten ia scriitorului de a crea, în interiorul frescei, o tipologie uman , social i moral-caracterial : ranul, boierul, intelectualul, militarul; b rbatul, femeia;

feciorul, fata.

Acum ne putem întoarce în prima sal a pinacotecii pentru a vedea mai bine detaliile cartoanelor i pânzelor care îl înf eaz pe B lcescu la diferite vârste i în diferite situa ii: copil, elev, iuncher, încarcerat, la edin ele „guvernului vremelnicesc”, în Ungaria întâlnindu-se cu Kossuth, pe drumurile Transilvaniei pentru a se întâlni cu Avram Iancu. Altfel spus, portretul lui B lcescu e realizat prin tehnica puzzle. Fiecare reluare amplific i întrege te tabloul precedent.

În primul tablou impresioneaz „pruncul [care] st t cut”, cu ochii „gânditori” i „ageri”. Despre copil ria lui Nicolache se cunosc pu ine lucruri, a a c scriitorul pune la contribu ie „deduc ia” i anumite modele literare (povestirea lui Vasile Alecsandri - Vasile Porojan), Nicu lcescu (Scrisoarea lui Ion Ghica c tre Alecsandri). Copilului Nicolache nu-i plac basmele pe care i le spune coana Zinca. Nu-i plac nici pove tile despre rev rs rile de ape sau incendii pe care i le spune Tulcotoiu, prietenul s u mai mare. Tulcotoiu c tore te al turi de tat l s u care face negustorie cu cei de la munte. Într-o astfel de c torie, Nicolache î i înso te prietenul, cu care prilej ajunge pân aproape de cetatea Posada, de pe creasta muntelui. Lui Nicolache îi plac pove tile care sunt în atingere cu istoria rii. În contextul romanului, confruntarea fizic , din curtea colii de la Sf. Sava, dintre elevul Nicu B lcescu i Sotea, un derbedeu vl jgan ce teroriza mahalaua, pe elevi i pe micii vânz tori de halvi , covrigi i alte bun uri pentru elevi, are puternice valen e simbolice care iradiaz în roman: lupta dintre spiritul drept ii i al libert ii i cel al tiraniei, iar în plan filosofic, dintre spirit i materie.

În conturarea personalit ii lui B lcescu, scriitorul surprinde cre terea de la revolta moral la con tiin a revolu ionar , de la aspira ia adolescentin la gândirea politic . Cunoa terea istoriei, inteligen a i profunzimea gândirii l-au dus pe B lcescu spre o filosofie a istoriei. Din numeroasele reflec ii despre mersul istoriei, red m dou : „[...] întregul îl cunoa tem cu adev rat numai atunci când cunoa tem legile de schimbare ale societ ii omene ti i adev rurile statornicite asupra sufletului omenesc. Înv atul porne te adesea i de la frunz ca s afle despre ce copac e vorba, dar el, ca s tie ceva cu adev rat asupra durii, trebuie s cunoasc mai întâi cum e felul de a fi al spe ei acelui copac: (vol. 2, p. 417); „Am nuntele adeverite de întreg au foarte mult însemn tate. Ele la rândul lor lumineaz i întregesc întregul” (vol. 2, p. 417).

Auzind ce spune B lcescu, ai impresia c vorbe te din viitor un istoric de la Annales i Ecole pratique de Hontes Etudes.

Tenacitatea, consecven a, incoruptibilitatea, înver unarea împotriva compromisului, marea iubire pentru omul simplu (cl ca ul, lucr torul), pasiunea, pân la sacrificiu în tot ceea ce face, sunt însu iri care îi contureaz profilul moral, prin care cople te pe cei din jurul lui i fac din B lcescu un adev rat om între oameni.

Logica de fier, recurgerea la argumentul istoric, gândirea în perspectiv , fermitatea în sus inerea ideilor revolu iei îl pun într-o permanent opozi ie i contradic ie cu modera ii, oportuni tii, reac ionarii i tr torii revolu iei. Aceast realitate e exprimat sintetic de ceea ce spune Eliade: „bun b iat B lcescu sta... minunat... dar e un om imposibil... nu se poate lucra cu el”. Era considerat „demon al revolu iei”. lcescu a fost con tiin a cea mai înalt i lucid a revolu iei. El m rturise te: „Soarta mea e o soart pe care mi-am ales-o singur, în deplin libertate.” Era „înfiorat i lacom de timp”. Subtil analist, Camil Petrescu îi surprinde fr mânt rile morale i de con tiin .

Aceast tr ire total pentru revolu ie i anumite condi ii, împrejur ri ale momentului istoric au f cut ca marele vizionar istoric s aib i momente de naivitate. Cea mai mare naivitate, pentru care a consumat mult energie, a fost speran a c poate împ ca pe unguri i români în numele revolu iei. Or, revolu ia ungurilor i revolu ia românilor transilv neni au fost diferite în obiectivele lor i c ile alese pentru atingerea scopului lor au fost gre ite. Situa ie care a dus la înfrângerea rapid de tre alian a celor dou imperii, habsburgic i arist, care pentru moment au uitat de rivalit i.

În opinia lui Eugen Simion, B lcescu din roman este inferior celui din operele sale i chiar, criticul n-o spune dar las s se în eleag , inferior imaginii l sat de contemporanii s i. Noi consider m pe B lcescu din Un om între oameni un personaj literar viu, împlinit. Observa ia lui Ovidiu Ghidirmic e mai apropiat de adev rul din roman: „Camil Petrescu polemizeaz în subtext [...] cu întreaga imagine anterioar a lui B lcescu, acreditat de unii istorici [ i de contemporanii s i]. El vrea s înl ture rând pe rând imaginea fals , conven ional a unui «fanatic tenebros», a unui «utopic halucinant», a unui «vizionar mistic», a unui «carbonar pr stios». B lcescu este, în viziunea lui Camil Petrescu, un ra ionalist entuziast, întruchipând formula temperamental ideal a scriitorului, acel amestec, rar întâlnit, de ra iune i pasiune sau de pasiune în ra iune”.9 Romancierul i-a umanizat personajul luat din istorie.

Personajul B lcescu e pl dit din acela i aluat din care i-a f cut pe Gelu Reuscanu, Piedro Gralla, tefan Gheorghidiu. Aceste personaje sunt prototipuri ale intelectualului camilpetrescian. Prin febra interioar , prin temperamentul „nervos”, prin privirea p trunz toare, B lcescu seam frapant cu scriitorul. erban Cioculescu m rturise te c la sfâr itul unei discu ii i-a spus: „Nu este B lcescu, e ti dumneata, Camil!” Drept r spuns, scriitorul a ridicat din umeri i i-a r spuns: „Ce puteam face?”10 R spunsul e o variant a unei m rturisiri mai vechi a scriitorului: „Din mine însumi nu pot ie i.”

Camil Petrescu î i propune în ultimul s u roman, folosind o cople itoare documenta ie, s reconstituie imaginea, cât mai fidel i expresiv a Bucure tiului de la mijlocul secolului XIX. Imaginea ora ului e construit pe etape, parc urmând pas cu pas dezvoltare în timp. Urmând personajele în periplu lor prin Bucure ti, romancierul, de fiecare dat , completeaz imaginea cu noi i noi detalii i astfel ora ul devine personaj literar. În demersul s u, scriitorul continu o tradi ie care începe, putem spune, odat cu na terea romanului românesc. De altfel, cu Ultima noapte... i Patul lui Procust, el însu i face parte din aceast tradi ie.

Descrierea e obiectiv i neutr , pe cât e de posibil, mai ales în cazul lui Camil Petrescu. Urmând documentul (istoric, literar, amintirile i memoriile diferitelor personalit i ale epocii, însemn rile de c torie ale unor str in, tablourile r mase de la diferi i arti ti autohtoni ori str ini) romancierul, f s nege unele aspecte europene, spune exact ce era Bucure tiul în prima jum tate a veacului XIX:un haos babilonic înc departe de ceea ce în Europa vremii înseamn deja urbanism. Ora ul are înc , puternic, fa de bazar oriental; e de un pitoresc des vâr it, dar grotesc. Frapeaz contrastul puternic dintre mizeria , urâ enia ora ului ca a ezare urban i luxul celor ce treceau în calea pe „podurile”ora ului i cel dintre înf area exterioar i interioarele locuin elor celor din calea . Camil Petrescu, cultivat de ra iunea urbanistic , condamn bazarul, pitorescul i babilonia turco-oriental , dar ochiul s critic, p trunz tor intuie te acel proces dureros i îndelungat de desprindere de lumea oriental i îndreptarea spre civiliza ia european . În acest primitivism oriental, exist , remarc scriitorul, i câteva încerc ri de modernizare urban , dar, deocamdat , individuale, ale unor boieri i negustori cu vederi mai deschise spre apus, dar preocupa i de confortul personal, nu de urbanizarea ora ului.

Romancierul e polemic la adresa c torilor str ini care erau încânta i numai de pitoresc, trecând peste urâ enia, mizeria i nedrept ile vizibile la tot pasul i f s încerce o explica ie i în elegere a lor. i imaginile etnografice l sate de diferi i pictori, c tori prin Principate, sunt în opinia lui Camil Petrescu neautentice, superficiale i false, i se întreab , cum puteau ace tia s cunoasc poporul i realit ile româ-

ne ti „printr-o plimbare cu tr sura” sau doar desenând „dup natur ”, la întâmplare (vol. 2, p. 398-401). „Romancierul e dublat de un pictor, în ciuda campaniilor lui calofobe, când recomanda scrisul direct, spontan, neme te ugit”.Romanul con ine numeroase descrieri ale Bucure tiului, cu spa iile lui exterioare i cu cele interioare ale habitatului diferitelor categorii sociale.

Dup cum am spus, de câte ori personajul apare în scen , portretul anterior este reluat ad ugându-i-se noi detalii. În crearea acestor portrete, scriitorul acord aten ie vestimenta iei ca purt toare de semne sociale, morale. În descrieri i portrete aglomerarea detaliilor e aproape orgiastic . Iat , de pild , vestimenta ia unui mare boier: „Capul îi era înf urat într-un al de India ca un turban, prins într-o parte cu un smarald, care f cea singur dou mo ii... Anteriul de pe el era dintr-o tase de Damasc, b tut din fire de culori înrudite, mai mult aurii, cu itane din fir de aur ro u i peste el avea încins un alt al ce amintea pe cel de pe cap, dar avea i mai multe flori de aur. Peste anteriu avea o felegea de stof sub ire de Vene ia, verde, ml dioas ca m tasea, care era ceva mai scurt ca anteriul i c dea acoperindu-i frumos genunchiul cu faldurile ei. Peste felegea avea un bichi de atlaz argintiu, ptu it cu blan de zibelin alb ... În picioare ciuc ini, ie ind de sub anteriu, înf ura i de carâmbi de m tase, intrau în cizmuli e scurte g lbuie, de saftin de Persia. Oricine i-ar fi dat seama c îmbr mintea lui reprezint , chiar i f giuvaiericale, o avere întreag , iar cu atât mai mare se vedea averea acestuia, cu cât era sporit de cele patru mari inele cu floare de briliante i rubine care împodobeau mâinile frumos ezate, una întins pe sp tarul, alta pe marginea ridicat a divanului.”

Am num rat 11 piese de îmbr minte, din tot atâtea materiale fine, provenite din 4 locuri diferite, toate str ine; 7 „giuvaiericale”, care mai de care mai scumpe. Portretele boierilor lui Mircea cel B trân i ai lui tefan cel Mare nici amintiri nu mai sunt pe vremea fanario ilor.

Romancierul are ochi i pentru universul culinar. La masa boierului i marilor negustori i proprietari de „fabrici”, invita ii lor sunt servi i cu: „Chiudem, fic ei i chiftelu e pr jite, de pas re, m sline verzi, icre de tiuc , p mid fript , chefali cu ceap i oble i pr ji i în undelemn, cu sare mult deasupra. Din acela i butoi, de la cep, se scot ulcele pline de pelin de mai din viile lui Pavlicioni. Al turi e o t vi cu sticle de tot soiul, mastic de Chios, tare i dulceag , uic b trân de V lenii de Munte, rachiuri ungure ti de caise.

Alte descrieri-portret înf eaz un tân r „lion”, un „bonjurist”,un iuncher, o femeie tân , una „trecut ”. Din rândul descrierilor se deta eaz acelea de un alt con inut i alt tehnic de realizare. Acestea se remarc prin vigoarea desenului i prin paleta de sugestii sociale, morale, psihologice. A a sunt cele care au ca obiect satul i cl ca ii, ria i munca lucr torilor. Tablourile respective amintesc de gravurile expresioniste.

În repetate rânduri s-a afirmat c romancierul Camil Petrescu nu are sim ul naturii. Desigur, dac îl compar m cu Sadoveanu. În Un om între oameni sunt destule tablouri de natur , dar, ca la oricare citadin modern, nu sunt pictural-poetice i nici bucolice, ci descrieri obiective, realizate prin ochiul con tiin ei reflexive. Dac s-ar analiza cu aten ie i în profunzime toate tipurile de descrieri camilpetresciene, f s fie scoase din contextul lor, se va constata c i aici lucreaz filosofia fenomenologic i substan ialist a lui Camil Petrescu. Un exemplu: „«Ceasornicul vremii nu e potrivit i nu merge cu ceasornicul omului», gândea Pavlicioni, lungit pe sofaua din cerdac i sprijinit într-un cot [...] î i rotea privirea în jos, departe peste vie, spre lac.

Era o diminea însorit , proasp , vie, cu adev rat început de rb toare aceast duminic de 6 iunie. Apa ele teului e neted i sfrânge ca o oglind lumina soarelui în at de vreo trei suli e ,iar dincolo, pe malul cel lalt, moara Fundenilor, i podul de lemn se v d atât de limpede, c se z re te pân i ruptura parapetului de scânduri putrede... Verdele cel viu al câmpului, cel albicios al stufului, verdele negru al p durii arat îmbel ugat t ria începutului de var . Înspre apus, pe dâmbul mic, râpos, care înainteaz în apa lacului, pasc lini tit în paza copiilor, vaci i boi, câ iva cai,care se smuncesc împiedica i de dou picioare. Câteva oi au coborât, cu mieii dup ele, pân spre stu ri ul des al malului. La ghe riile de lâng ziduri, aici aproape în stânga, se încarc în c ru e mari, c ptu ite cu scânduri i rogojini, buc i groase de ghea t iate frumos ast iarn pentru hotelurile i restaurantele din ora , acelea unde vin mai des str inii... Totul e pace luminoas i ve nicie. Nimic nu arat c în ora , în fiecare zi, mor de holer patruzeci-cincizeci de copii, femei, b rba i i b trâni, c al i o sut cincizeci-dou sute se îmboln vesc i azi, ca ieri.” (vol. 2, p. 38-39). Imagini ale naturii primesc valen e simbolice A a este imaginea Negoiului cu piscul s u seme sau acea creast de munte cu cetatea Posada, pe care o admir cople it de emo ie Nicolache.

Trei sunt neajunsurile romanului: mul imea descrierilor cu o mare aglomerare de detalii, digresiunile istorice sau de alt natur i limba uneori grevat de terminologia turc a vremii referitoare la administra ie, ranguri i func ii. Acestea treneaz curgerea epic . Altfel limbajul e adaptat statutului social, politic i intelectual a personajului, iar când e necesar nu sunt ocolite cuvintele i fonetismele regionale. În ceea ce prive te stilul nu sunt de semnalat lucruri deosebite, scriitorul nu se abate de la stilul s u specific. erban Cioculescu a remarcat, cu un oarecare repro , anumite ticuri scriitorice ti, precum frecven a epitetelor: uc, uluit, înfiorat, cutremurat, care-i tr deaz reac iile de mare „nervos”, transmise i eroilor s i12; i frecven a formulei de adresare „ ”.

Semnalând deficien ele ne-am amintit cuvintele lui erban Cioculescu: „Desigur nereu itele unui mare scriitor (cum a fost Camil Petrescu) pre uiesc adeseori mai mult decât izbânzile celor mediocrii. Sânt e ecuri literare de dou ori dezonorante: pentru autor i pentru publicul [criticul] care-l aplaud .”13

Drama lcescu i romanul Un om între oameni fiind opere comandate de „regimul popular”, de curând instalat la putere ( i cum!), scriitorul a fost nevoit s accepte ni te compromisuri pentru a primi „bun de tipar” din partea cenzurii comuniste. Din fericire, scriitorul a tiut s accepte cât mai pu ine i minore, încât ele se pierd în adev rul istoric evocat.

Un slogan al ideologiei comuniste, formulat i folosit în fel i chip, este rela ia dintre personalitatea istoric i masele populare/poporul. Foarte interesant! În „filosofia” comunismului despre epocile anterioare ei, personalitatea era absolut subordonat maselor revolu ionare; în regimul comunist raportul s-a inversat: masele populare sunt subordonate personalit ii, care nu poate fi decât partidul comunist, substituit curând de „Conduc torul” lui. În romanul Un om între oameni, f s fie instruit de materialismul istoric i dialectic, Camil Petrescu a rezolvat problema conform teoriei sale despre noocra ie i în tradi ia marii literaturi în care e prezent rela ia dintre personalitate i restul lumii. Scriind despre gândurile, fr mânt rile i faptele lui B lcescu pentru soarta cl ca ilor, i reflec iile lui despre istorie, romancierul profit de „porti ” i, cu zâmbetul în col ul gurii, strecoar o consemnare, pe placul comuni tilor, despre Manifestul Comunist. Introducerea respectivei consemn ri în textul romanului este destul de... sofisticat , prin mi te fraze lungi, pornindu-se de la un caz pur tiin ific, de la medicul Robert Mayer care înainteaz marilor reviste tiin ifice ale vremii un memoriu în care formuleaz „unul din principiile primordiale ale mecanicii i anume: «Întâiul principiu al termo-dinamicii» numit i principiul conserv rii energiei. Marile reviste de matematic i mecanic au refuzat s publice acest memoriu. Ilu trii erudi i ai am nuntului au socotit c acest principiu este o prostie, fiindc expunerea lui era argumentat cu unele date i calcule gre ite. i n-au avut dreptate. I-ar fi folosit mult, f îndoial [lui B lcescu] în judecata st rilor sociale,

sind în ea înt rite unele vederi ale lui i o mic bro ur publicat chiar în anul acesta [1848], în luna februarie, de doi germani [...] i intitulat «Manifestul comunist»” (vol. 2, p. 419-420)

Dincolo de importan a pentru progresul Principatelor, despre Regulamentul Organic nu se putea vorbi decât elogios deoarece venea din partea Rusiei (sic!) i numai elogios i despre cel care l-a pus în aplicare, generalul rus Kiseleff. Pentru a sublinia marea dragoste a rusului pentru poporului român, scriitorul „ ine” s men ioneze reac ia de împotrivire a lui Kiseleff la cererea boierilor ca limba de predare în coli s fie franceza, considerând cererea lor „înjositoare”. În rest, în portretizarea generalului, ca om i demnitar, romancierul respect adev rul: generalul era un om energic, hot rât, bun organizator, iar ca om de societate era agreat de lume.

Cam în roz, scriitorul n-a avut încotro, e prezentat colaborarea prieteneasc , respectuoas a ofi erilor ru i cu Magheru i pandurii lui, în luptele cu turcii din perioada ce a urmat dup mi carea eteri tilor.

Desigur c spa iul i timpul epic din roman i, evident, cenzura comunist nu i-au permis lui Camil Petrescu s scrie despre interven ia Rusiei ariste în în bu irea revolu iei din ara Româneasc , dar e amintit interven ia Vienei habsburgice i a Rusiei ariste pentru în bu irea revolu iei din Ungaria i Transilvania. Scriitorul î i permite s redea vorbele lui B lcescu: „Sântem între trei imperii despotice, Ar pil ... Aici e greul” (vol.2, p.275).

Speran a în dreptatea p rintelui Gheorghe de la Vadul R u e asfel exprimat încât s fie pe placul „puterii populare” i ideologiei demagogice a comuni tilor: „Vor pl ti [boierii]... odat i odat ... Dac nu ei, vor pl ti copiii ori nepo ii i str nepo ii lor...Vor pl ti când s va fi uitat de ce pl tesc [...], când se va împlini sorocul lui. M , asta e lege mai crâncen decât pravila lor i de ea nu poate sc pa a a cum ocolesc pravila” (vol.1, p.169).

Camil Petrescu, f s falsifice, tie s foloseasc realitatea istoric ,idei politice, s mânuiasc materialismului istoric i dialectic în a fel încât s fie pe placul cenzurii comunist. (Spre exemplificare: pag. 407, din vol. 1).

Neîmplinirile romanului pot fi explicate prin dou cauze complementare: 1. Camil Petrescu a avut ambi ia ca Un om între oameni s fie un roman total, un roman „sum ” (Alberes), o construc ie polifonic în care, pe ecranul unui întreg complex uman, social, politic, ideologic proiecteze destinul unui om între oameni. Or, pentru atingerea acestui obiectic, scriitorul a fost deficitar. În multe pagini el a fost cople it de vastitatea i morfologia materiei prime. Drept urmare ambi ia exhaustivit ii a dus la o extindere exagerat a scenariului epic, la prolixitate; 2. Camil Petrescu n-a posedat în m sura necesit ii adânca i puternica fibr de constructor-arhitect, n-a avut suficienta capacitate a condens rii epice, i, astfel, cu toat amploarea epico-descriptiv romanul nu atinge monumentalitatea rebrenian din Ion i scoala, luat ca reper.

Un om între oameni nu e o capodoper , dar nici „o întreprindere vast i costisitoare abandonat , e uat din lips de inspira ie”, cum sus ine Eugen Simion.14 Echilibrat este judecata lui Vladimir Streinu, pentru care romanul mâne „un monument al literaturii noastre istorice i ade ratul triumf de autor asupra lui însu i”15. Formul m urm toarea supozi ie: dac ar mai fi tr it i urmând observa iile corecte ale unor critici, Camil Petrescu ar fi revenit asupra ii i ar fi rescris-o, reducând cele 1.700 de pagini la ju tate, cel pu in.

Chiar dac Un om între oameni nu este o capodoper , nu este nici un e ec, ci o oper major a lui Camil Petrescu i a romanului postbelic; este o oper pe care autorul a re it s-o scape de malaxorul prolectcultismului i a realismului socialist.

Dup romanul istoric-poveste al lui Sadoveanu i romanul istoric de reconstituire al lui Camil Petrescu, mult vreme nu avem roman istoric, i chiar dup , lu m ca born temporal anul 1970, s-au scris foarte pu ine. Aceast situa ie o poate explica o istorie a romanului nostru istoric, care ne lipse te. Amintim, în ordine cronologic , ca realiz ri : Trilogia Vla inilor (1964-1979-1999) de Ioana Postelnicu; Heralzii (1983) de Radu Ciobanu; Sacrificiul (1988) de Mihail Diaconescu; Zilele regelui (2008) de Filip Florian; Fotograful Cur ii Regale (2015) i Hanul lui Manuc (2017) de Simona Antonescu.

Ca s fie bine i corect circumscrise valoarea i locul romanului lui Camil Petrescu, el trebuie raportat la cele amintite.

Dincolo de dramatismul evenimentelor i întâmpl rilor tragice, care culmineaz cu în bu irea revolu iei, romanul transmite un sentiment al speran ei i bucuriei vie ii. Vorbele b trânului F erotu adresate unui oaspete, sunt emblematice: „- Cum m-am împu inat? Da' tu nu vezi ce-i azi în curtea i gr dina (s.n.- I.P) mea? i deodat glasul lui deveni aspru, la fel ca i sprâncenele albe, zburlite: M-am înmul it, m , nu m-am împu inat. Tot ce vezi afar a înflorit din dragostea mea cu Reveca. Tu nu po i pricepe cât mul umire mi-a dat mie via a... Ce-a pizmui la tine?... Tu ai crescut în burt i în l comie... C e ti tu mai mult decât ai fost, decât prin ocalele pe care le tragi mai mult la cântar!...” (vol. 2, p. 96).

Istoria familiei lui F erotu, mare cât un neam, pove tile de iubire i multe alte aspecte de via , sunt în viziunea scriitorului simboluri ale rii, simboluri ale luptei pentru via , în libertate i dreptate. Ace ti oameni, dup cum spune B lcescu, î i au r cinile adânc înfipte în istorie.

Note

1. Camil Petrescu, Cum am scris romanul „Un om între oameni”, în vol. Opinii i atitudini, 1962, p. 266-267 2. Dumitru Micu, Romanul istoric de reconstituire tiin ific , în Romanul românesc contemporan, 1959, p.381 3. Idem, p. 282 4. B. Elvin, Camil Petrescu - studiu critic, 1962, p. 197 5. Idem, p. 199-200 6. Camil Petrescu, Op.cit., p.267, 268, 269 7. Marian Popa, Camil Petrescu, 1972, p. 194 8. erban Cioculescu, Recitind „Un om între oameni”, în Variet i critice, 1966, p. 341 9. Ovidiu Ghidirmic, Camil Petrescu sau patosul lucidit ii, 1975, p. 121 10. erban Cioculescu, Op.cit., p. 339 11. Idem, p.343 12. Idem,p.342 13. Idem, p.338 14. Eugen Simion, Camil Petrescu, passim, în Scriitori români de azi, vol. 2, 1976 15. Vladimir Streinu, Pagini de critic literar , vol. 3, p. 137

Tudor NEDELCEA

Un veac f[r[ Alexandru Macedonski

„În lunga lui carier literar - scria Tudor Vianu - Al. Macedonski a cl dit o oper a c rei influen în epoca lui i asupra întregii dezvolt ri a literaturii noastre mai noi trebuie recunoscut ” . „Poet inegal” (G. C linescu), „poetul dematerializ rilor succesive, al transfigur rilor graduale noi, cu tendin a convertirii la regimul spiritual a întregii materii i existen e” (Adrian Marino), Al. Macedonski este, f îndoial , un clasic al literaturii române, creând o coal , lansând prin cenaclul s u, „Literatorul”, mari scriitori în lumea literar (Gala Galaction, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Duiliu Zamfirescu, Tristan Tzara, Marcel Iancu, I. Vinea, I. Peltz, Tudor Vianu, I. Pillat, G. Bacovia, Adrian Maniu, I. Barbu etc.)

S-a n scut la Craiova, la 14 martie 1854, al treilea din cei patru copii ai Mariei (n scut Fisen a, prin adop ie: Pârâianu, printre descenden i figurând Al. Mitru i V. G. Paleolog) i al maiorului Alexandru D. Macedonski, ajuns general i ministru de r zboi sub Cuza Vod . Familia mamei face parte dintr-o veche ramur olteneasc , iar pe linie patern tat l se declara descendent al unei familii princiare poloneze care ar fi domnit în Lituania. Bunicul poetului, Dimitrie Macedonski ( i el poet), a venit în ar din sudul Dun rii, din Macedonia, i împreun cu HagiProdan, l-a înso it pe Tudor Vladimirescu în trecerea Oltului pentru strângerea pandurilor. Tat l, Alexandru D. Macedonski, a avut un rol important în Unirea Principatelor, fiind avansat general i numit ministru de R zboi, dar, la numai 47 de ani, în 1863, este pensionat i se retrage la Adâncata i Pomete ti, pe valea Amaradiei din Dolj, mo ia so iei sale. Aici î i petrece copil ria Alexandru Macedonski, locuri care se reg sesc descrise cu duio ie în crea ia sa.

Urmeaz „Junimea liceal din Craiova” (Liceu/Gimnaziul mare), absolvind clasa a IV-a în 1868, locuind în casele familiei, unde azi este Gr dina Botanic i unde era un bust din bronz al poetului, furat i nerecuperat. S tatea precar nu-i permite continuarea studiilor liceale i pleac în str in tate (Viena, Gleichenberg, Geneva, Torino, Pisa, Floren a [1870-1871]). Revine în ar , în aprilie 1871, î i pl te te doar înscrierea la Facultatea de Litere din Bucure ti, dar n-o frecventeaz , are o tentativ de a urma la o facultate din Geneva, dar se înscrie la Institutul Schewitz-Thierrin din Bucure ti, se reîntoarce în Italia (februarie-aprilie 1872), dar lipsa banilor îl oblig s revin în ar , prin Vene ia i Trieste.

Dup tip rirea poeziei 10 mai în „Telegraful român” din 23 mai 1873, antidinastic , mama sa îl trimite în str in tate (Austria, Italia), spre a sc pa de acuza ia de ultraj fa de domnitorul Carol I. La 14 noiembrie 1873 editeaz prima sa revist , Oltul, „ziar liberal cu pagin liberal ”, în care critica guvernul conservator condus de Lasc r Catargiu („s se de tepte odat românu; s se ridice cu armele în mâni i s sf râme i pe agen ii guvernului i pe guvern, dac acest guvern nu va pune cap t la infamiile agen ilor s i administrativi”). Este condamnat pentru delict de pres , arestat la Craiova, la 24 martie 1875, i încarcerat pentru trei luni la V re ti, fiind eliberat pentru c „delictul era stins prin prescrip iune”, „Strada politic îi face o manifesta ie de simpatie” (Tudor Vianu), în euforia succesului Al. Macedonski se înscrie în gruparea liberal-conservatoare a lui N. Blaremberg, este numit prefect interimar al Bugeacului (21 iulie 1876), director al Prefecturii

jud. Silistra Nou -Cernavod (14 noiembrie 1877), administrator al plasei Sulina (aprilie 1879), func ii administrative în care comite anumite abuzuri, stârnind furia jurnalistic a lui Eminescu. Vom reveni asupra rela iilor celor doi mari scriitori. Anterior, solicitase lui M. Kog lniceanu un post în diploma ie (refuzat), a a cum el însu i refuzase func ia de controlor financiar al jude ului Putna propus de C.A. Rosetti.

La 23 decembrie 1881, prime te mult râvnita Medalie Bene Merenti pentru poezie, dup o polemic acid cu V. Alecsandri, atacându-l pe „acel rege al poeziei” pentru c primise aceea i medalie academic , de i era membru al Academiei Române. De altfel, polemica a f cut cas bun cu Al. Macedonski, el c utând motive de ceart cu ilu trii contemporani (Titu Maiorescu, de pild ), dar âvna sa nu dureaz mult i are încerc ri de împ care.

Anul 1883 este unul înc rcat de dubl semnifica ie. Se c tore te cu Ana Rallet Sl tineanu, la 10 februarie 1883, i vor avea ase copii, din care vor supravie ui: Alexandru/Alexis, Nikita, Nina (viitoarea so ie a lui M. Celarianu), Pavel i Constantin-Hyacint. În iulie 1883, el public cunoscuta epigram „Un x pretins poet-acum”, pe care ciudatul ziarist Grigore Ventura (tat l celebrei artiste) îl identifica pe „X” cu Eminescu, considerându-l pe Al. Macedonski „un homme mort” în „L'Independance roumanie”. (Vom reveni asupra acestui aspect). În urma acestei grave manipul ri, Al. Macedonski se simte amenin at: asupra casei sale se arunc cu pietre, presa îl atac , abona ii îi restituie revista, societatea „Literatorul” abia înfiin at , este nevoit s i întrerup activitatea, el fiind nevoit s i vând din c i i mobilier pentru a supravie ui, de i declarase c incriminata epigram nu era destinat lui Eminescu.

În atari condi ii, pleac , în vara anului 1884, la Paris, apartamentul u parizian „îl împodobise cu numeroase scoar e oltene ti”, cum ne încredin eaz Cincinat Pavelescu. În drum spre Paris, în gara Craiova, îl întâmpin tân rul Traian Demetrescu care noteaz : „Trenul de la Bucure ti sosea pe la trei ore. A teptam pe peronul g rii, ner bd tor, timid i cu inima în prada unor tremur ri de emo iune ce m scuturau. Când cele trei b i de clopot i fluieratul lung al ma inei vesti apropierea trenului tiu numai atât c m-am privit de la picioare pân la piept dac -mi sunt hainele potrivite pe corp; apoi ochii mi s-au oprit deodat în ochii unui om ce privea pe fereastra deschis a unui vagon de clasa I-a i m-am apropiat de el. Nu tiu cine m împingea, tiu c acei ochi, vii i frumo i sub sticlele lor de miop, m chemau. Poetul s-a dat jos din vagon înso it de femeia sa, d-na Anna Macedonski. Ne-am cunoscut, nu ne-am vorbit decât pu in, c ci trenul se gr bea s i urmeze goana lui neîntrerupt . M-am întors de la gar acas plin de impresiuni ce mi-e cu neputin s le descriu”.

Ambi ios din fire, Macedonski p trunde în boema francez , în lumea scriitorilor, colaboreaz la revistele franceze simboliste. Revine în ar , în ianuarie 1885, editeaz bis pt mânalul de atitudine antimonarhic „Stindardul rei” (6 martie-10 aprilie 1888), apoi „Liga ortodox ”, în care îl ap pe mitropolitul primat Ghenadie Petrescu caterisit în mai 1896 din ra iuni politice), mercantile, reia întâlnirile cenaclului „Literatorul” la cafeneaua Fialkowski, apoi la Café Boulevard din Bucure ti, la cafeneaua Kübler i în casa din Doroban i.

Al. Macedonski se dovede te i un apreciat orator. La 8 martie 1878, ine la Ateneul Român conferin a antijunimist „Mi carea literar din cei din urm zece ani”, apoi conferin a cu tent spiritist „Sufletul i via a viitoare”, iar la Paris o comunicare pe baza unei experien e personale conform c reia „lumina nu exist , în vid, în starea de fenomen luminos” (teorie infirmat ).

Ovid Densu ianu îl propune s devin membru al Academiei Române, dar i se respinge propunerea pentru c a adus un omagiu, în „Literatorul”, feldmare alului Mackensen. Va deveni, la propunerea lui Eugen Simion, membru post-mortem la 24 martie 2006 (odat cu Edgar Papu, Al. Piru, Liviu Rusu, Vl. Streinu, iar Emil Cioran i Eugen Ionescu fiind înnobila i în 2009).

În martie 1920 este pensionat de la Comisia Monumentelor Istorice, iar la 24 noiembrie 1920, la orele 3 dup -amiaz se stinge din via , în urma unei boli cardiace; este înmormântat în Cimitirul Bellu, discursurile funebre fiind sus inute de Octavian Goga (ca ministru al Cultelor i Artelor), Horia Furtun i Ion Pillat. *

Al. Macedonski debuteaz revuistic la 3 decembrie 1870, cu poezia Dorin a poetului, în „Telegraful român” din Sibiu i editorial cu vol. Prima verba, în 1872. A condus publica iile: „Oltul”, „Revista Junimei”, „Stindardul”, „Vestea”, „Dun rea”, „Tarara”, „Literatorul” (cu deviza: „Lupt pentru lumin , lumin prin lupt ”, control „de stil, libertate de idei”), „Revista literar ”, „Liga ortodox ”, „Revista modern ”, „Sindardul rii”, „România literar ”, „Straja rei”, „ Lumina”, „For a moral ”, „Revista de critic i literatur ” (cu fiul s u, Nikita), „Revista clasic ”, „Cuvântul meu”, i a colaborat la „Familia”, „Telegraful”, „Revista contemporan ”, „L'Elan littéraire” i „La Wallonie”, „L'Indépendance littéraire et artistique”, Mercure de France”, Carmen”, „Românul”, „Vocea drept ii”.

Antum, public volumele: Prima verba (1872), Ithalo (1878), Poezii (1882), Dram banal (1886), Excelsior(1895), Bronzes(1897), Cartea de aur (1902), Le Calvaire de feu (1906), Flori sacre (1912). „Se mai poate discuta, prin urmare, dac Macedonski este «actual» sau «inactual»?” se întreab retoric Adrian Marino, autorul monografiei Via a i Opera lui Al. Macedonski (1966) i a edi iei Opere, vol. 1-2 (1966), iar r spunsul este unul îndrept it i bine documentat: „este azi mai aproape de noi ca niciodat ” . *

În leg tur cu pretinsa epigram , noi am publicat un amplu studiu (aflat în vol. Tudor Nedelcea, Eminescu, Bucure ti, Edit. Tracus Arte, 2020, p. 497-513), din care vom relua doar câteva argumente.

Eminescu a elaborat un cod de principiu de guvernare în spirit european, aplicabil dup cucerirea Neatârn rii pe câmpul de lupt din 1877-1878, când Dobrogea a revenit Principatelor, în urma Congresului de la Berlin din 1878 (dezavantajos pentru noi). O dat cu „intrarea României în concertul european - scrie Eminescu - este timpul s ne ocup m mai serios de cestiunile cele grave ce ridic organizarea noastr din întru”; cu alte cuvinte, un comportament legal i civilizat pentru minorit ile din Dobrogea („ordine, legalitate i, vrând Dumnezeu, mai mult cultur temeinic i general (nu sporadic ”).

În aceast ordine de idei, gazetarul Eminescu îl atac pe func ionarul public Al. Macedonski, ceea ce amplific orgoliul binecunoscut al autorului Rondelurilor („Domnul Al. Macedonscki, fost director al prefecturii Silistra Nou , în care calitate a comis escrocherii i falsuri în acte publice...”). De aici polemica dintre cei doi, de i atunci când e cazul Eminescu îl ap pe Al. Macedonski de atacurile violente ale lui Al. Candiano-Popescu în Adunarea Deputa ilor, din 27 ianuarie 1879, privind pe „tr torul” general Dimitrie Macedonski. Autorul Nop ilor critic eminescianismul ca stare de spirit, declarând c poezia lui Eminescu „în general nu m farmec ”, dar „eu nu voi o tinerime care s m laude i cu atât mai pu in nu voi o tinerime care s înjure pe Eminescu”.

Combativitatea gazet reasc a lui Eminescu, a c rui glorie literar nu era înc fixat în timpul acestor polemici, s-a întâlnit cu impruden a, bizareria lui Al. Macedonski, care- i dorea popularitate cu orice pre , în ciuda unor impulsuri primare, necontrolate. De aici pân la cazuistica „Epigramei” nu mai e decât un pas.

Sub aspect strict literar, Eminescu nu l-a atacat public pe Al. Macedonski decât mult mai târziu. Plecând de la ideea maiorescian , conform c reia „principiul fundamental al tuturor lucr rilor domnului Maiorescu este, dup câte tim noi na ionalismul în marginile adev -

rului”, gazetarul, transformat în critic literar, face o afirma ie de ordin estetic, axiologic: „Poezii urâte (Dongescu, Bota, Gr di teanu, Macedonski, Costiescu, Adrian .a.) nu devin frumoase prin aceea c -s na ionale”. Celebrul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc consider , cu argumente, c Macedonski din aceast însemnare nu este Al. Macedonski, ci M. D. Macedonski, unchiul poetului, care public volumul de poezii „Buchetul prim verei”, la Bucure ti, în 1862.

Epigrama lui Macedonski ar fi r mas în anonimat dac ea nu ar fi fost supralicitat , folosit tenden ios de anumite cercuri politice i dac n-ar fi ap rut în contextul tratativelor secrete dintre guvernul liberal I. C. Br tianu i cancelarul Bismark, apoi cu contele Kalnoky, ministrul de externe al Austro-Ungariei, la 26 august/7septembrie 1883, finalizate prin tratatul de alian din 18/30 octombrie 1883, în urma rora România iese de sub înfluen a Fran ei spre a intra în cea german (Macedonski fiind filofrancez) i dac n-ar fi coincis, în mod nefericit, odat cu boala sau „îmboln virea” Poetului.

Cel care stârne te patimile este ziaristul Grigore Ventura, fost colaborator al Literatorului, pe care Titu Maiorescu îl caracteriza drept „nebunul i tic losul indiscret”, care a vorbit la înmormântarea lui Eminescu, trasând posterit ii „sarcina” de a-l trata pe marele disp rut numai ca poet, excluzând marile idei eminesciene din gazet ria sa. Grigore Ventura este cel care identific pe „X... pretins poet” cu Eminescu, stârnind mânia i furia admiratorilor nefericitului poet împotriva lui Macedonski.

În L'Indépendence Roumaine, Grigore Ventura scrie ipocritic: „eu subsemnatul, om de litere (!?) i jurnalist, m constitui în ap torul bietului meu amic Eminescu, i-i declar domnului Macedonski c ac iunea sa este nedemn ” .

Nedrept it, Al. Macedonski trimite o dezmin ire mai multor redac ii, dar, curios, niciun ziar nu public aceast not l muritoare. Cel care autentific acest fapt este, tot curios, Grigore Ventura: „Cât despre noti a circular pe care d-l Al. Macedonski a trimis-o mai multor ziare ca r spuns la lec ia pe care i-am dat-o, nu cred c trebuie s -i spund. Exist fapte care-l ucid pe cel care le comite. Pentru mine, Macedonski este un om moralmente mort, i n-am s imit conduita sa fa de Eminescu, lovindu-l când e la p mânt. Requiescat in pace!.”

Al. Macedonski a realizat dureros scopul i rezultatul manipul rii

epigramei, faptul c „ziarele lor m-au anatemizat, m-au excomunicat”, i scrie în Literatorul: „În socoteala acestei epigrame nu s-a speculat numai nimicirea mea i numai în area lui Eminescu. Mul umit ei s-au ridicat microbii literari de ast zi”. Din p cate, Macedonski na dat atunci o dezmin ire public , n-a revenit i n-a insistat dup refuzul tip ririi punctului s u de vedere de c tre ziarele contemporane, astfel încât el a fost l sat oprobiului public.

De i laud , la 1 decembrie 1891, diatriba canonicului Al. Grama din bro ura antieminescian , Mihai Eminescu, studii critice (Blaj, Tip. Arhidiecezan , 1891), conform c ruia Eminescu nu-i „barem poet” („Disperasem - scrie Al. Macedonski - într-adev r de bunul sim românesc. Dar scrierea d-voastr dovede te c adev rul curând sau mai târziu, iese la lumin ”), Macedonski se dezvinov te. Într-o scrisoare c tre Th. M. Stoenescu, redactorul i administratorul primei serii a Literatorului, din noiembrie 1918, el afirm clar: „Eu, pe cât in minte, tiu c am dat aceast epigram la tipar înainte de nenorocirea ce l-a izbit. Ea nu putea deci s -i fie adresat . tiu iar c întâlnind pe Grigore Ventura în ajunul apari iunii «Literatorului» i aflând de la dânsul c Eminescu a fost dus la casa de s tate a doctorului u, am venit îndat la redac iune, unde i-am dat aceas veste. Mai mi-aduc aminte, în sfâr it, c mi-ai atras aten iunea c epigrama mea din num rul ce trebuia s apar putea s întâmpine din partea unora interpretarea ce i s-a dat. M-am mirat mai întâi de presupunerea ce f ceai, dar mai mult dup aceasta, te-am rugat s te duci la tipografie i s -i opre ti publicarea. Plin de râvn , ca întotdeauna, ai i alergat la imprimeria noastr , dar ziarul ap ruse”.

În joc, apare acela i Grigore Ventura, care, se pare, a avut rolul principal în înr ut irea rela iilor dintre cei doi mari scriitori, în manipularea opiniei publice privind r ul pe care Macedonski l-a f cut lui Eminescu într-o perioad nefast a acestuia din urm . Aceast diabolizare a sa de c tre Gr. Ventura l-a obsedat restul vie ii, astfel încât autorul Rondelurilor se dest inuie (ca o spovedanie) cu câteva luni înainte de a- i da ob tescul sfâr it: „Niciodat nu am adresat o epigram lui Eminescu. Cea cu pricina e scris cu doi ani înainte de nenorocirea care l-a izbit. Este o infamie care mi-a fost pus în cârc de oameni interesa i s i fac un titlu de glorie din ipocrita i falsa lor mil pentru cel pe care ei singuri l-au împins în pr pastie i care voiau totodat s r stoarne mi carea sufleteasc de la «Literatorul»”.

Pe patul de suferin , înaintea mor ii, unde oamenii se tem de judecarea p catelor lor i vor s treac Styxul dezgoli i de minciun i ranchiun , Macedonski sesizeaz un fapt important i real: ipocrizia i falsa mil a unor eminescolatri. Cât prive te r sturnarea „mi rii suflete ti” de la Literatorul, ea s-a produs. Chiar concitadinul i discipolul s u, Traian Demetrescu (c ruia Macedonski i-a scris o prefa la volumul s u de debut, Poezii, din 1885, l-a g zduit la Literatorul i la el acas ), îl ap pe Eminescu, învinuindu-l pe Macedonski de aceast epigram , într-o scrisoare din decembrie 1884.

Peste ani, Bonifaciu Florescu va relua subiectul, sub acela i titlu, în Literatorul, a ezând ca motto epigrama cu urm torul comentariu: „Când ap ru aceast epigram a lui Macedonski, lumea literar se sim i mi cat , c ci o crunt boal de curând lovise pe Eminescu. Eu, care adesea am lucrat cu Macedonski, am fost cel dentâi a dezaproba faptul. i pornirea mea n-avea alt temei decât sim imântul de confraternitate literar , fiind departe de a vedea în Eminescu ultimul cuvânt al poeziei române ti [...] Când astâmp rându-se fierberea, Macedonski mi-a propus anul trecut [1885] s reîncepem «Literatorul» pot s spui c mi-a m rturisit c nu se gândise la Eminescu, dar c n-a protestat fiindc nu recunoa te nim nui dreptul scruteze inten iunile”.

Pentru a apare imaculat în posteritate, con tient de r ul produs i

manipulat de adversarii s i. Al. Macedonski rescrie aceast epigram pe care o reproducem (publicat totu i, în Literatorul ) i o postdateaz : 10 august 1889 !? Adic dup 55 de zile dup intrarea în nemurire a Luceaf rului poeziei române ti.

Consider m, dup comentarea acestor argumente, pro sau contra, temperamentosul, orgoliosul i bizarul Macedonski, antieminescian din convingere, nu a dorit decât spulberarea mitului Eminescu (care începuse s se afirme plenar) printr-o lupt de idei, iar epigrama cu pricina a cauzat ambilor scriitori. (De ce oare Eminescu n-a reac ionat direct în urma public rii epigramei?!).

În evolu ia literaturii române, în impunerea „personalit ii” acestei literaturi în plan na ional i european, ambii scriitori, Eminescu i Macedonski, au merite incontestabile, iar conflictul dintre ei ar trebui se rezume doar în plan literar. Sau cum afirm George Munteanu, „cauzele profunde, hot râtoare ale alterca iei decurgeau din impactul a dou structuri literare, diferite i, evident din coliziunea personalit ilor chemate s le actualizeze laten ele”.

Eminescu i Macedonski, dou personalit i marcante ale istoriei literaturii române, care trebuie judecate dup profunda lor oper i nu dup un nefericit accident biografic, real sau exagerat. Sau astfel spus de Adrian Marino: „Este absurd a opune dou fa ete, dou aspira ii complimentare ale spiritului uman. În realitate, ele se completeaz i se întrep trund în mod organic”. *

În documentata i valoroasa monografie a lui Adrian Marino Via a lui Alexandru Macedonski, cât i în numeroase schi e cu con inut autobiografic ale scriitorului, se fac adesea referiri la pierderea averii mamei poetului, Maria Macedonski, i represiunile avute asupra familiei i mai ales asupra poetului, fire sensibil i irascibil . Am g sit necesar s reconstituim, în mare, dup documentele vremii, procesul dintre familia Macedonski i generalul craiovean G. Lupu, un Harpagon oltean, cum îl denume te i Adrian Marino, proces în care este implicat i poetul Macedonski. Documentele inedite de atunci au fost publicate de subsemnatul în „România literar ” (5, nr. 46, 9 noiembrie 1972, p. 17). Astfel, generalul Lupu intenteaz proces la 16 aprilie 1873 Mariei Macedonski pentru neplata dobânzii în sum de 3600 lei la capitolul de 50 000 de lei împrumutat de c tre general, iar drept condi ie pune în urm rire, spre vânzare, mo ia debitoarei. La 9 decembrie 1874, Tribunalul Dolj a ordonat punerea în vânzare prin licita ie public pentru data de 21 martie 1875 a imobilului: „întreaga mo ie Adâncata de Sus cu toate numirile i trupurile din hotarul Muereni, comuna Goie ti i cele de Adâncata, situat în comuna Adâncata, plasa Am zii de Dolj, propria avere a d-nei Maria Macedonski i precum aceasta a posedat-o i o posed ast zi cu îmbun irile i cl dirile aflate pe dânsa i cari sunt: locuri de munc , la cap despre apus, p dure runt , moar pe apa Am zii f cut pentru trei aleg tori (f caie), iar cl diri sunt: casa construit de zid cu cinci înc peri i c mara cu dependin ele de dânsa, iopru i grajdiu tot de zid coperit cu indril , al turi despre meaz -noapte osebit mic cas de zid coperit tot cu indril : în untru f primez sau camer ; despre mia zi o alt cas tot de zid în painte coperit cu nutre , un mic hambar de blane i dou p tule de nuele vechi ruinate. i din case spre r rit cu o vil ca de un pogon, cari mo ie se învecine te la r rit cu mo nenii muereni sau vladimireni, la apus de hotarul Br de ti, la miaz zi cu mo ia d-lui Ioan Frato ti eanu i d-lui Nicu Iconomu i la miaz noapte tot cu mo ia d-lui Iconomu de hotarul Pomete ti”.

Înainte de a avea loc licita ia, la 13 martie 1875, s-a primit o peti ie din partea lui Al. A. Macedonski i a fratelui s u Dimitrie A. Macedonski, prin care fac opozi ie contra urm ririi, aducând urm toarele motive: averea imobiliar susnumit a ie i din patrimoniul mamei lor, în urma actului omologat de Tribunalul Dolj, sec ia I cu nr. 14495, devenind proprietatea lor i c se urm re te deodat în baza ipotecii nu numai imobilul ipotecat Adâncata, dar i por iunea de p mânt cump rat de defunctul lor p rinte, urmând s intenteze proces contra generalului Lupu i a Mariei Macedonski. La rândul ei, Maria Macedonski face i ea opozi ie, ar tând, printre altele, c „generalul Lupu e în drept a cere dobânda banilor sau clausa penal de la dânsa, iar nu i vinderea mo iei ipotecate, înainte de termen, c ci acest drept nu i l-a rezervat” i cerea ca atare Tribunalului Dolj „în considera iunea salvabilit ii dânsei, a debilit ii sexului s u i penuriei generale de bani ce actualmente bântuie ara s binevoiasc ca pe baza art. 1101 cod civil s -l acorde beneficiul de gra ie pentru plata dobânzii, cari i s-ar vinde mo ia în aceast penurie de bani, c ci s-ar izbi astfel existen a d-sale, precum i a copiilor d-sale i viitorul d-lor tuturor din familie”.

La procesul din 17 martie, Al. Macedonski se prezint în persoan i aduce în copie încheierea membrilor consiliului de familie din 11 martie 1870 relativ la renun area de c tre Maria Macedonski în favoarea copiilor s i minori la toat zestrea sa. Tribunalul respinge opozi ia fiilor i în cosencin ordon vânzarea imobilului, prin licita ie public , fixat pentru data de 21 martie 1875, Tribunalul Dolj adjudec definitiv asupra creditorului G. Lupu imobilul urm rit cu pre ul de 68 000 lei. Procesul se termin , la Tribunalul Dolj, la 25 aprilie 1875, dar Maria Macedonski face recurs la Înalta Curte de Casa ie i Justi ie, la 3 iunie 1875, aducând ca motiv faptul c Tribunalul Dolj a pus în vânzare mo ia la 21 martie 1875, în vreme ce termenul pentru plata capitalului datorat expir la 16 aprilie 1876. În procesul verbal din 26 mai 1875 se men ioneaz „se va ad oga în cita iunea c tre d-nu A. Macedonski , dac nu se va g si la domiciliul, s i se trimit la temni a V re ti, unde cei presin i declarar c se afl de inut actualmente”. O nou edin are loc la 21 iunie, unde se „respinge preten iunea f cut de d-nu A. A. Macedonski i D. A. Macedonski ca nesus inut i ap de cererea d-lor pe d-na Maria Macedonski i d-na general Lupu. Totodat oblig pe reclaman ii a pl ti d-lui general Lupu lei noi una sut ca cheltuieli de judecat ”. Recursul fixat pentru 17 octombrie se amân pentru 24 noiembrie i apoi pe 17 decembrie, datorit neprezent rii Mariei Macedonski la proces din cauza repetatelor îmboln viri. La 12 decembrie 1875 se oficiaz un act de vânzare-cump rare prin care D.A. Macedonski i Al. A. Macedonski vând generalului Lupu partea lor de mo ie din hotarul Pomete tii de Jos la pre ul de 100 galbeni, probabil în schimbul cheltuielilor de judecat . În ultima înf are din 17 decembrie 1875, recursul este respins i odat cu aceasta o nou povar pe umerii poetului. *

S-a acreditat ideea în istoriografia literar din epoca totalitar - i s-a pedatlat puternic pe aceast idee, din motive de oportunitate - c în cadrul literaturii române ti antimonarhice (care este o realitate de necontestat), Alexandru Macedonski figureaz la loc de cinste, idee împ rt it de to i exege ii vie ii i operei sale (E. Lovinescu, Tudor Vianu, G. C linescu, Adrian Marino, N. Manolescu, M. Zamfir, erban Cioculescu, N. Oprea etc.). ci, într-adev r, autorul Nop ilor a criticat, adeseori cu vehemen , monarhia ca institu ie i pe rege în persoan . Ostilitatea împotriva domnitorului str in adus în ar se n scuse în familie; tat l s u, generalul Macedonski, socotit „om” al lui Cuza, protestase public împotriva prin ului str in de neam. Adolescen a poetului, refractar, inconformist, mereu revoltat, este contemporan curentului antidinastic dup detronarea lui Cuza, curent sus inut, activ i violent, de B. P. Hasdeu, Cezar Bolliac, C. Bacalba a, Al. Vlahu , C. Mille, Al. Beldiman, C. Dobrogeanu-Gherea etc.

La început, antimonarhismul s u ia forme mai pu in dure i directe, poetul protestând împotriva germaniz rii rii, a veneticilor i a ciocoilor.

Treptat, el trece la atacuri directe adresate monarhiei, dorind, cu o dit ironic, în articolul Respectuoasa cerere guvernului publicarea genealogiei complete a familiei regale, atacurile cele mai deschise urmând îns calea versurilor. În ziarul „Oltul” public , sub un titlu transparent, Istoria unui prin de peste nou m ri i ri povestit de un gângav, urmat de cunoscuta poezie Gângavul politic din timpul domnilor str ini, cu un refren foarte combativ i curajos.

Pentru aceast poezie, Al. Macedonski este arestat la 24 martie 1875, la Craiova, unde „petrecea de dou s pt mâni” i închis la re ti, a a cum, cu cinci ani mai înainte, poli ia croiovean aplicase acela i tratament i lui B. P. Hasdeu. Eliberat din deten ie, Macedonski continu , în întruniri publice i în publicistic , acelea i atacuri.

În „Telegraful” din decembrie 1875 public „studii politice”: Dac moharhii constitu ionali trebuie s fie r spunz tori sau nu?... i Despre dinastie, absurditatea acestei institu iuni în secolul nostru, num rându-se printre precursorii ideii de republic la români, idee pe care o considera o „cestiune de timp i de oportunitate”.

Dup e ecul lamentabil în ocuparea unor func ii administrative (incompatibilitatea crea iei cu birocra ia administrativ ?), Macedonski scoate, pentru trei luni, în ianuarie 1880, ziarul satiric „Tarara”, în care atac virulent politicienii vremii, dar mai cu seam pe rege. Acelea i sentimente antimonarhice le exprim în bis pt mânalul „Stindardul rii”, în „Liga ortodox ”, în piesa într-un act Cuza-vod , ca i în alte poezii.

Comportându-se „cu des vâr ire nepractic, utopic, dominat ve nic de iluzii i fantasme” (Adrian Marino) î i va fi dat seama în cele din urm c un asemenea comportament nu-i aduce decât nepl ceri i încearc s devin ... promonarhic. Prilejul i-l ofer na terea principelui Nicolae, al doilea fiu al regelui Ferdinand. Macedonski încearc s devin excesiv de pragmatic i propune concet enilor s i olteni, nici mai mult, nici mai pu in, s -l proclame pe acest nou n scut (de-abia de trei zile) „mare duce al Olteniei”, s -l împropriet reze cu un „palat în Cetatea Banilor ca s locuiasc în mijlocul nostru, s fie soarele de via , împrejurul c ruia Oltenia, atât de n stuit azi, s graviteze”. Evident, oltenii fiind într-adev r oameni practici, n-au materializat aceast propunere, considerând-o una din elucubra iile ilustrului scriitor.

Nicolae, principe de Hohenzollern, s-a n scut la Sinaia la 5/18 august 1903, ca al doilea fiu al regelui Ferdinand i al Reginei Maria, dup Carol. Conform uzan elor regale, a urmat Colegiul Eton i coala Naval din Wembley (Marea Britanie) i a devenit locotenent în Regi-

mentul 1 Vân tori, apoi general de corp de armat , viceamiral, inspector general al armatei i pre edinte al Consiliului Suprem al Aeronauticii. Dup renun area la tron a fratelui s u, regele Carol al II-lea, a fost numit membru în Regen a României (al turi de patriarhul Miron Cristea i de Gh. Buzdugan, pre edintele Înaltei Cur i de Casa ie i Justi ie), regen ce exercita prerogative regale pe timpul minorului rege Mihai. La întoarcerea pe tron a regelui Carol al II-lea, cu care a avut unele conflicte, estompate cu gra ie i mâhnire de mama lor, regina Maria, aceste prerogative au încetat de drept.

În 1937 se c tore te cu Ioana Doletti, înc lcând, ca i fratele u, Carol al II-lea (plecat de pe front în 1917, spre a se c tori cu Zizi Lambrino, la Odesa), statutul Casei Regale, motiv pentru Consiliul de Coroan s -l exclud din rândul membrilor familiei domnitoare i, implicit, pierderea oric ror drepturi legate de succesiune. Numele impus: Nicolae Brana. Abia în 1942 i s-a permis s revin la numele familiei, de Hohenzollern. Bol evizarea României îl oblig s plece în str in tate, unde s-a dedicat cauzei românilor, fondând în 1949, la Paris, un a e mânt cultural, Centrul român de cercet ri, a înfiin at, la Madrid editura „Factum”, a sus inut apari ia revistelor „Libertatea româneasc ” i „Fapta”. Depune eforturi pentru fondarea Bibliotecii Române la Freiburg i pentru constituirea Uniunii Asocia iilor Române din Germania cu scopul unirii i colabor rii organiza iilor politice române ti din exil.

La 28 mai 1929, devine membru de onoare al Academiei Române (precum regii Carol I, Ferdinand i Mihai), exclus în noiembrie 1948, conform noului Statut al Academiei Române, repus în drepturi la Academia Român la 3 iulie 1990.

Transcriem un manifest inedit întocmit de Macedonski sub forma unei foi volante, existent la Arhivele Statului Dolj, adresat craiovenilor, întregind, astfel, masiva documenta ie utilizat de Adrian Marino în cele dou inegalabile volume dedicate vie ii i operei lui Alexandru Macedonski.

Am discutat cu Adrian Marino despre acest document, pe care nu-l cuno tea i, ca atare, nu l-a fructificat în celebra sa monografie macedonskian , afirmând c aceast schimbare de atitudine monarhic face parte din bizareriile autorului Nop ilor. De altfel, nu este o noutate pentru epoca respectiv : republicanul Candiano-Popescu (cu a sa „revolu ie” de la Ploie ti din 1870) devine aghiotant regal.

Alexandru Macedonski se dovede te, într-adev r, în activitatea sa creatoare i cotidian , a fi o personalitate oscilant i imprevizibil , marcat de sinuozit i i de ciud enii.