Constelatii diamantine, nr. 1 (125) / 2021

Per aspera ad astra

Constela\ii Constela\ii diamantine diamantine Revist# de cultur# universal# editat# sub egida Ligii Scriitorilor Rom@ni [i a Uniunii Ziari[tilor Profesioni[ti din Rom@nia

Anul XII, Nr. 1 (125) Ianuarie 2021

Semneaz : Victor Albu Yehuda Amichai Marin I. Arcu Mioara Bahna Mihai Batog Bujeni Mihai Caba Liviu Chi cop Livia Ciuperc Doina Dr gu George Filip Sebastian Golomoz Rodica Hanu-Pavel Marian Hotca Ion Iancu-Vale Nicolae Mare Daniel Marian Galina Martea Boris Mehr Marin Mihalache Constantin Miu Olimpia Mure an tefan Radu Mu at Tudor Nedelcea Janet Nic Drago Niculescu Ion N. Oprea Ion P tra cu George Petrovai Ionel Popa Ion Popescu-Br diceni Silviu Doina Popescu Vavila Popovici Florian Roati Nicolae Rotaru Florentin Smarandache Mircea tef nescu Philip Tudora Al. Florin ene Ionu ene Nelu Vasile Constantin Zgripcea

Louis Apol - Luminile Nordului

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

2

Constela\ii diamantine

Sumar Const. Miu, Mistica luminii la Blaga .......pp.3,4 Doina Dr gu , Între dou rmuri ..................p.4 Mihai Caba, Într-o nemeritat uitare - Aron Cotru .............................................................pp.5,6 Janet Nic , “Eroarea” lui George C linescu ..p.7 Ion P tra cu, Acad. Mircea Mali a i strategiile asimetrice ...................................pp.8,9 Tudor Nedelcea, Emanuil Gojdu - un filantrop i patriot autentic .....................................pp.10-12 Nicolae Mare , Aforisme .................................p.12 Florian Roati , Sub semnul credin ei: Serafim Man i N. Steinhardt ................................pp.13,14 Livia Ciuperc , Un nou an calendaristic întru “altoire” ............................................................p.15 George Filip, Poeme ........................................p.16 Al. Florin ene, Cavalerul nebuniei str bate literatura Europei ............................................p.17 Vavila Popovici, Filozofia, Religia, tiin a, Politica - Immanuel Kant (XX) ..............pp.18-21 Drago Niculescu, Nae Ionescu i coala sa (X) - Gheorghe Racoveanu ....................pp.22-25 Boris Mehr, Elegii euforice ...........................p.25 Ionel Popa, Via a de fiecare zi din România comunist ...................................................pp.26,27 Ion Popescu-Br diceni, Cuvinte de reazem i uimirea de a fi în opera lui Coman ova.pp.28-30 tefan Radu Mu at, Sunt o buc ic din România. Atâta tot. .........................................p.30 Liviu Chi cop, O poezie intelectualizat i livresc .......................................................pp.31-34 Yehuda Amichai, Poeme .................................p.34 Mihai Batog Bujeni , Covid 19 sau nevoia de Till Eulenspiegel ..............................................p.35 Daniel Marian, “Nebunul din satul p sit este frumos i bun” ..................................................p.36 Livia Ciuperc , Dorin a de a recompune trecutul ..............................................................p.37 Galina Martea, Respira ii în dar ...........pp.38,39 Florentin Smarandache, Pe contrasensul vie ii comune ...............................................................p.39 Tudor Nedelcea, Craiova de alt dat ..........p.40 Olimpia Mure an, Tic lo ii lui Astalus ..pp.41,42 George Petrovai, Semnal de alarm tras de Mordecai Roshwald în romanul Ultimatum ...pp.43,44 Ion Iancu-Vale, Pl cerea, du manul omului ..p.44 Mioara Bahna, Felii de via .........................p.45 Ion N. Oprea, tatea mental a marilor conduc tori ......................................................p.46 Nelu Vasile, România pitoreasc ........pp.47-49 Nicolae Rotaru, Neputincio ii ......................p.49 Silviu Doina Popescu, Poeme ......................p.50 Marian Hotca, Poeme ......................................p.51 Victor Abu, Poeme ..........................................p.52 Ionu ene, Poeme ..........................................p.53 Sebastian Golomoz, Poeme ...........................p.54 Marin I. Arcu , Muzica nu exprium doar afecte, ci i idei .........................................pp.55,56 Mircea tef nescu, Un nou recital al Cvartetului Gaudeamus .................................p.56 Marin Mihalache, Walt Whitman (trad.)...pp.57,58 Constantin Zgripcea, Rodica Hanu-Pavel, Constela ii epigramatice ................................p.59 Philip Tudora, Pic tur de pictur ..............p.60

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Revist de cultur universal Fondat la Craiova, în septembrie 2010 - apare lunar Redactor- ef: DOINA DR GU Secretar general de redac ie: JANET NIC Redactori literari: IULIAN CHIVU LIVIA CIUPERC DANIEL MARIAN BEATRICE SILVIA SORESCU Redactor artistic: PHILIP TUDORA (UK)

Redactori asocia i: - Prof. univ. dr. FLORENTIN SMARANDACHE, SUA, scriitor, matematician, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. CRISTIAN PETRU B LAN, SUA, scriitor, pictor, sculptor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. univ. dr. VIOREL ROMAN, Germania, scriitor membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. MARIANA ZAVATI GARDNER, Anglia, scriitor bilingv, critic literar, traduc tor, membru al Uniunii Scriitorilor din România i al Royal Society of Literature UK - Prof. dr. GALINA MARTEA, Olanda, poet, prozator, jurnalist, membru al Academiei Româno-Americane de tiin e i Arte - Prof. LIDIA GON A GROSU, R. Moldova, poet, prozator, jurnalist, secretar tiin ific al Senatului USM Responsabilitatea privind con inutul materialelor publicate în revista Constela ii diamantine apar ine strict autorului care semneaz textul.

Materialele se pot trimite la adresele: constelatiidiamantine1@gmail.com const.diamantine@gmail.com revista.constelatiidiamantine@gmail.com

Fondatori: Doina Dr gu , Janet Nic , N.N. Negulescu, Al. Florin ene

ISSN 2069 – 0657 Adresa redac iei: Cartier L pu , Bd. Decebal, bl. S2, ap. 13, Craiova, Dolj, România, cod: 200440

Ilustra ia revistei: Louis Apol

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

3

Conatantin MIU

Mistica luminii la Blaga La Blaga, sentimentul religios transpare chiar din volumul ce marca debutul s u editorial - Poemele luminii -, iar iubirea ca modalitate de cunoa tere „se asociaz cu emo ia religioas .” 1 Lumina metafora simbol definitorie pentru întregul volum amintit -, subsumat erosului, este de sorginte sacr : „Lumina ce-o simt/ n lindu-mi în piept când te v d,/ oare nu e un strop din lumina/ creat în ziua dintâi,/din lumina aceea-nsetat adânc de via ?” („Lumina”). Dup cum se poate observa din versurile citate, viziunea lui Blaga se aseacu cea a lui V. Voiculescu (alt poet de inspira ie religioas , din perioada interbelic ). În poeziile celor doi, „iubirea se contope te cu Lumina i Lumina p trunde în suflet” 2 iar o astfel de Iubire-Lumin este în opinia P rintelui St niloae - Via ve nic .

Lumina sacr îi provoac protagonistului poeziei „Lacrimile” (volumul amintit), o durere metafizic , insuportabil :3 „Când izgonit din cuibul ve niciei întâiul om trecea uimit i-ngândurat prin codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrându-l lumina, zarea, norii i din orice floare îl s geta c-o amintire paradisul i omul cel dintâi, pribeagul, nu tia s plâng .

Odat , istovit de-albastrul prea senin al prim verii, cu suflet de copil întâiul om zu cu fa a-n pulberea p mântului: «St pâne, ia-mi vederea, ori dac i st -n putin împ ienjene te-mi ochii c-un giulgiu, nu mai v d nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei i nici nori,

ci, vezi lumina lor m doare.» i-atunci Milostivul într-o clip de-ndurare îi dete lacrimile.”

Durerea aceasta este cauzat - dup cum m rturise te „întâiul om” - de nostalgia Paradisului. El vede într-o serie de elemente ale lumii profane (flori, nori¸ zâmbetele Evei) componentele care au fost cândva ale sacrului. Ca atare, solicitarea adresat St pânului Suprem de a-i lua vederea este perfect îndrept it , c ci numai a a poate sc pa de nostalgia Paradisului i, implicit, de durerea metafizic de care se plânge. Întâiul om cu suflet de copil nu poate suporta lumina sacrului, pentru c el nu este preg tit s o primeasc : „Oamenii nu pot s se uneasc cu Lumina dumnezeiasc i necuprins i s o vad , decât cur indu-se prin p zirea poruncilor...” 4 Dar cel „izgonit din cuibul ve niciei” nu tia un lucru foarte important, f de care nu poate primi Lumina sacr i, prin urmare, nu se poate mântui: „...omul cel dintâi, pribeagul, nu tia s plâng ” (s.n.). De aceea, Milostivul se-ndur de el i-i d ruie lacrimile. Sfântul Serafim de la Sarov afirm c „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire.”5 S-a spus c poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este specific pentru cunoa terea intuitiv , pe care Blaga o exprim cu mijloacele poeticului. În cele ce urmeaz , vom detalia acest aspect, ar tând c în aceast crea ie, care deschide volumul Poemele luminii, eul poetic parcurge dou etape în ceea ce prive te mistica luminii: contemplarea lui Dumnezeu în natur i, respectiv, contemplarea Lui nemijlocit . Aceste dou etape corespund, sub aspect structural, celor dou p i ale poeziei mai sus amintite. În cursul s u de Teologie mistic , Nichifor Crainic distinge dou feluri de contempla ie: natural i supranatural . Cea natural (artistic i filosofic ) „poate s fie sensibil când, angajând sim urile, gust m (...) frumuse ile lumii creaturale...” 6 (s.n.). „Lumea” care transpare din poezia pe care o discut m este una a contempla iilor intelectuale care, „în esen a ei, este luminoas ”.7 De aceea, „Intelectul concentrat asupra problemelor metafizice poate s piard perceperea timpului i spa iului material, ca i cum ar ie i din limitele lor. Tocmai în asemenea cazuri mintea îmi apare ca o lumin ”.8 (s.n.).

Distinc ia pe care Blaga o face în prima parte a poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” între lumina mea i lumina altora (mintea = lumina) este, în fond, distinc ia între via a contemplativ i cea necontemplativ : Eu nu strivesc corola de minuni a lumii i nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora sugrum vraja nep trunsului ascuns în adâncimi de întuneric. observ m c distinc ia între via a contemplativ i cea ne-

4

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

contemplativ e f cut printr-o afirma ie exprimat prin intermediul unei duble nega ii („nu strivesc”, nu ucid”), spre a eviden ia în felul acesta modalitatea de cunoa tere proprie eu-lui poetic: „Contempla ia - spune Nichifor Crainic - e cunoa tere intuitiv , adic o cunoa tere prin dragoste divin .” 9 În prima parte a poeziei, se manifest latura intuitiv a contempla iei, în disjunc ie cu modalitatea de cunoa tere neintuitiv , ra ional (lumina mea/lumina altora). Latura afectiv a contempla iei este detectabil în partea a doua a poeziei: dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii tain i-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu mic oreaz , ci tremur toare re te i mai tare taina nop ii, a îmbog esc i eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister i tot ce-i ne-n eles se schimb -n ne-n elesuri i mai mari sub ochii mei ci eu iubesc i flori i ochi i buze i morminte. spunem c în aceast parte ne putem l muri în privin a celor dou categorii de taine: a lumii tain i taina nop ii. „Taina - spune rintele St niloae - nu e una cu întunericul, ca în gândirea i filosofia occidental , ci e una cu lumina.” 10 În sprijinul afirma iei sale, P rintele Profesor citeaz un fragment din Imnele dragostei dumnezeie ti ale Sf. Simeon Noul Teolog: „De aceea, limba mea nu are cuvinte i mintea mea prive te cele s vâr ite, dar nu le explic .” (în Studii de teologie dogmatic ortodox , 1991, p. 331)11 Recunoa tem în vorbele SF. Simeon Noul Teolog ceea ce Blaga exprim poetic în partea a doua a poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: sporirea, îmbog irea cu „largi fiori de sfânt mister” a tainelor lumii - natura creatural . E vorba aici de contemplarea frumosului indicibil, care, în ultimele dou versuri ale poeziei, va lua forma contempla iei active12, prin puterea de tr ire prin iubire.

Sporind cu lumina sa a lumii tain , prin iubire, - a a cum m rturise te spicat -, eul poetic realizeaz de fapt un act de cunoa tere a Luminii dumnezeie ti r sfrânte în frumuse ea lumii creaturale. Iar natura acestei lumini - infuzate - este deiform : „Lumina aceasta care este de la Dumnezeu este Lumina iubirii i a cunoa terii.” 13 (s.n.).

NOTE: 1. Tudor Vianu, Versifica ia modern , EPL, p. 241.

2.

Pr. Prof. Dr. D. St niloae, Spiritualitatea ortodox . Ascetic i Mistic , Editura Institutului biblic i de Misiune al BOR, Bucure ti, 1992, p. 280.

3. Arhim. Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu, Editura Adonai, Bucure ti, 1995, p. 97.

4. Placide Deseille, Nostalgia ortodoxiei, Editura Anastasia, 1995, p. 188.

5. Kallistos Ware, Împ ia l untric , asocia ia cre tin Christiana, Bucure ti, 1996, p. 47.

6. Nichifor Crainic, Sfin enia - împlinirea umanului, Editura Moldovei i Bucovinei, Ia i, 1993, p. 187.

7. Arhim. Sofronie, op. cit., p. 98.

8. Ibidem, p. 98.

9. Nichifor Crainic, op. cit., p. 109.

10. Dumitru St niloae, Iisus Hristos Lumina lumii i Îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, 1993, p. 218.

11. Ibidem, p. 218.

12. Cf. Nichifor Crainic, op. cit., p. 189.

13. Arhim. Sofronie, op. cit., p.112.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Doina DR{GU|

#ntre dou[ \[rmuri între dou rmuri locuiesc i r sturnând cu umbra-n goluri forme împiedic în lumin apoi sporind spre alte în elesuri strâng în bra e necuprinsul pân -l modelez în clip cu un salt sfidându-mi timpul i-o putere a-nchipuirii emanând f ptura mea în seninul spa iilor m -nfior i pe un cer de gânduri lunec des vâr it în cascade de lumin cu o unduire descendent ziduri l murite cresc între mine i nimic aripi - chip de form goal - se ivesc din somn profund i prosper -n atmosfera unui gând în duioas -ntindere spre orizont se desfac în ramuri bra e intuind izvoare-n adâncimi ame itoare pe copite caii poart în deschidere de umbre ropot de lumin golit de plecarea mea pustiul se dezl uie minunez (uimirea speran elor mele) dau la o parte pere ii i zilele curg din punct picur t cerea în culori adunate ce n valnic unduie vremea adun pe o r sucire de or amiaza lumin prelins în vorbe adun se clatin timpul tremur calea... semnul de întrebare este str danie pierdut cresc fiori în profunzimi în el toare totul se întâmpl tuturor deopotriv nimeni nu e prea b trân nimeni nu a venit prea târziu nimeni nu a venit prea devreme apoi trag draperiile i potolesc lumina devin egal cu ceea ce este nelimitat m îndep rtez apropiindu-m ca într-un val profund m afund nu m sperie nimic retrag apoi încet în forma corpului ce-l locuiesc ca o deta are în i prin i dincolo de mine într-o lin unduire valuri de lumin m înal timpul pare-a fi golit îns nu epuizat iar un punct - deplin tatea unui cerc - devine totul sensul lucrurilor se pricepe doar prin deta are în interior este misterul înv area nu este cunoa tere acumularea dus la extrem se revars -n pierderi sfâr itul cre terii coincide cu începutul descre terii grandiosul i nimicul se ating în orice om exist ceva nemuritor în orice foc exist o scânteie în orice mare exist un strop de ap neschimbat în sine însu i omul în afara lui se schimb dar se pierde în absen merg dincolo de mine pân m pierd merg dincolo de pierdere pân m reg sesc ceasuri sparte-n gânduri de îndoieli ne cuprind f m sur într-un soi de destr mare spre fiorul din r spântii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

5

Mihai CABA

#ntr-o nemeritat[ uitare Aron Cotru] Aflat într-o nemeritat uitare, o incursiune în via a i opera literar a diplomatului i poetului român Aron Cotru este cu atât mai mult necesar cu cât, iat , la 2 ianuarie 2021, se încrusteaz pe r bojul timpului nestatornic cel de al 130-lea însemn temporal scurs de la na terea lui. Urmând nedezmin ita tradi ie româneasc a rememor rii celor care în decursul vie ii lor tr itoare i-au pus cugetul i fapta în slujba românismului, sprijinindu-i cu for creatoare în area edificiului s u na ional, se cuvine, dar , s ne oprim, fie i numai pentru acest „rotund” remember aniversar, asupra figurii luminoase a celui ce a fost Aron Cotru , men ionat la loc de cinste, atât în diploma ia româneasc , fiind apreciat ca o personalitate str lucit a acesteia, cât i în istoria literaturii române, care-l a eaz în rândul „moderni tilor”, considerându-l „un poet original, plin de vigoare s toas i foarte reprezentativ pentru Ardeal” (G. C linescu).

Urm rind cu luare aminte însemn rile relevante ale pu inilor s i biografi, afl m, astfel, c Aron Cotru s-a n scut la 2 ianuarie 1891 în localitatea Ha ag (azi Loamne ) din jude ul Sibiu, în familia ardelean a preotului Aron Cotru - tat l i a presbiterei Ana - mam , n scut Is il , fiind cel de al doilea copil dintre cei nou fra i i surori ai familiei sale, originar de prin p ile Albei Iulia. Copil ria i-a petrecuto în casa p rinteasc primind o educa ie aleas , de a fi un bun român i de bun credin ortodox , în condi iile în care Transilvania se afla la acea vreme sub stâpânirea Imperiului Austro-ungar, ce oprima popula ia româneasc cu i mai mare înver unare dup dualismul din 1867.

La vremea înv turii urmeaz în prima parte cursurile colii primare din satul natal, iar, apoi, în cea de a doua parte a ei, în satul Lupu, apar in tor comunei Cearg ul Mare din jud. Alba; acesta fiind satul în care s-a n scut mama sa i în care tat l s u a preluat atunci

parohia bisericii ortodoxe. Studiile secundare i liceale le-a urmat la Liceul „Sf. Vasile” de la Blaj, acolo unde elevul Aron Cotru , p truns de ideile libert ii i unit ii na ionale, d primele semne poetice, compunând curajos poezia „Tisa”, pe care a invocat-o: „Ursit în lume ai fost, Tis , s freci în strune de valuri / Jelirea n dejdilor frânte, str tându-te-n maluri”... Finalul poeziei este o patetic chemare la revolt : „Sub tunete grele i fulger, revolt i a apelor oaste, / C ci url -n adâncuri p mântul i-n gemete codrii pe coaste, / R zboinici voinicii pe vale s-alerge cu armele-n mân / i-n urm ria drept ii, pe toate s fie st pân .” Dup publicarea acestei poezii patriotice în Revista „Ramuri” de la Craiova a fost exmatriculat i obligat s i întrerup studiile la Blaj i s se transfere la Liceul „Andrei aguna” de la Bra ov. La plecarea de la Blaj s-a bucurat de o nea teptat manifesta ie a simpatiei colare colegiale, fiind socotit „un mic martir al cauzei române ti”.

Departe de cas , ca elev la Bra ov, tot „r ul a fost spre bine”, aici, cunoscându-l pe Lucian Blaga, a legat cu acesta o trainic prietenie ce a tot continuat i peste ani.

Dup absolvirea renumitului liceu bra ovean, începând din 1911 urmeaz cursurile Facult ii de Litere de la Viena, pe care le întrerupe dup doi ani din cauza lipsurilor financiare, fiind nevoit s i g seasc un post la redac ia ziarului „Românul” din Arad. În perioada scurtei sale studen ii reu te s scoat , în 1911, la Or tie, primul s u volum liric, intitulat „Poezii”. La începutul primului r zboi mondial este chemat în armat , incorporat în Regimentul 50 Cr iesc de la Alba Iulia al Puterilor Centrale, cu care ajunge pe frontul luptelor din Italia. Odat cu intrarea României în r zboi de partea Antantei, Aron Cotru , ca un bun român, refuz s mai lupte al turi de for ele imperiale

Aron Cotru - elev

6

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

i, în consecin , ajunge în lag rul de prizonieri de la Resena. În vreme de r zboi i de prizionerat face numeroase însemn ri poetice, „scrise în fuga impresiei i într-o aparen de realism”, care redau imagini ale groz viei r zboiului: „Sinistru ard p durile trâne/ Iar brazii cu coroanele macabre/ Par uria e, ro ii candelabre./.../ Iar la lumina fulgerelor grele,/ Se v d pe-o clip -armate ´ngrozitoare,/ Mi cându-se cu tunuri i drapele,/ Sub ploaia de granate i rapnele,/ Pe esurile f de hotare...”. Toate acestea i înc multe altele au fost strânse de poet în volumul „S rb toarea mor ii”, Ed. Concordia, Arad, 1915.

La jum tatea anului 1918, ofi erii români din Italia au constituit Comitetul de ac iune a românilor din Transilvania, Banat i Bucovina, care s lupte împotriva for elor imperiale, din componen a c ruia a cut parte i ofi erul Aron Cotru .

Imediat dup eliberarea sa din lag r a fost încadrat la Lega ia Român din Roma în calitate de coordonator al Serviciului de Propagand , dup care, în 1920, a revenit la Arad, continuându- i colaborarea la ziarul „Românul”, dar primind i func ia de inspector al Teatrului de la Arad, în care a fost numit, al turi de mul i patrio i ardeleni, între care: Vasile Goldi , Gh. Ciuhandu i Romul Ladea, participan i la Unirea din 1918.

Tot în aceast perioad efervescent a României Mari scoate volumele: „Neguri albe” (Alba Iulia, 1920), „România” (Bra ov, 1920), „Versuri” (Arad, 1925), „În robia lor” (Arad, 1926), în care „personalitatea poetului începe s se clarifice (...) printr-o versifica ie cu totul liber . (...) Din familia acelor poe i ai barocului giganticului, al mesianismului apocaliptic face parte i Aron Cotru , cu un talent incontestabil”, dup cum noteaz , cu autoritatea-i critic , George linescu în Istoria sa. S mai not m la loc de cinste faptul c în 1920 Aron Cotru devine membru al Societ ii Scriitorilor Români.

Urm rindu-i firul biografic, în 1927 îl afl m pe Aron Cotru director al revistei „Banatul” din Timi oara, iar din 1928 devine pre edintele Sindicatului de Pres din Banat i Ardeal. Este perioada când editeaz volumul „Mâine”, la editura „Scrisul Românesc” - Craiova, 1928, pe care-l traduce i în maghiar (Hoinap) i-l public la Arad, în 1929. Cu acest volum poezia lui Aron Cotru trece la un nou registru liric, „cel al poeziei scurte, amenin toare i, cu subîn elesuri, profetice”, fiind considerat de mai mul i critici o poezie-manifest, a cum apare i în poezia „Ion”: „Ciocoiul i groful din totdeauna/ sunt una.../ Ioane,/ e ti unul,/ po i fi milioane,/s nu- i poat smulge nici tunul/ ogorul de pu ine pogoane!...”

De la începutul anului 1929, fiind încadrat la Ministerul Afacerilor Str ine, lui Aron Cotru i se deschide o excelent perspectiv diplomatic , mai întâi, ca ata at de pres la Milano, pân în 1931 i, apoi, pân în 1936, ca secretar de pres la Var ovia, acolo unde va edita volumele: „Printre oameni în mers” (1933) i „Horia” (1935), care va avea ulterior numeroase edi ii, fiind deosebit de apreciat pentru invocarea poetic adus lui Horia, martir al Neamului Românesc: „uria domn,/ pe-al adâncurilor noastre sfâ iat somn,/ pe-al r zmeri elor rou praznic,-/ mai ro i-vei oare vreodat´n praznic,/ acestui neam, via a i istoria -,/ tu, munte,/ al vrerilor noastre cele mai crunte,/ Horia?!” În 1937, revenit în ar , editeaz la Bucure ti volumele „Minerii” i ar ”. Iat -i reu ita lui viziune poetic asupra minerilor: i nop i de nop i în minele afunde, / Cu trup, cu suflet în cumplite lupte, / Muncesc, râvnind descoperiri fecunde / Mineri posaci cu bluze negre, rupte.” Prolific fiind, în 1938, editeaz la Bucure ti volumul „Peste pr stii de potrivnicie”, care accentueaz perspectiva eroic din „Horia”. Apreciindu-se activitatea diplomatic anterioar , în mai 1939, Aron Cotru a fost îns rcinat s conduc serviciul de pres la Lega iile României din Spania i Portugalia, func ie care o de ine pân în 1945, când este rechemat în ar dup schimbarea regimului politic de la 23

Anul XII, nr. 1(125)/2021

august 1944. Prefer s r mân în exil în Spania, acolo unde, dovedind interes pentru soarta neamului românesc, este ales pre edinte al Comunit ii Românilor i director-fondator al ziarului „Carpa ii” din Madrid, prin care a continuat, sprijinit i de al i refugia i români, lupta împotriva „hidrei ro ii”, dup cum numea el comunismul, dezv luind atrocit ile regimului din România impus de ocupa ia sovietic .

Continu s publice i în aceste vremuri învolburate de r zboi, cât i de urm rile lui nefaste, editând volumele: „Rapsodie Valah ” (Madrid, 1940), „Rapsodie Dac ” (Bucure ti, 1942), „Poema de Montserat” (Madrid, 1949), „Poemas” (Madrid, 1951), „Drumuri prin furtun ” (Madrid, 1951), „Rapsodia Iberic ” (Ed. Carpa i, Madrid, 1954), „Între Volga i Mississipi” (Madrid 1956).

Urmare a laborioasei sale activit i militante, ca scriitor i patriot român, n-a fost de mirare c înspre sfâr itul anului 1956 Liga Soc. Româno-Americane s -i ob in „azil politic” în SUA i, astfel, Aron Cotru s-a stabilit în Long-Beach din California, unde a fost primit cu mult c ldur în mijlocul numeroasei comunit i române ti, „fiind apreciat ca un poet talentat i un mare lupt tor anticomunist”, ducum nota Alexandru Ruja, unul dintre biografii s i.

Bolnav, fiind i p truns de dorul patriei natale, iat ce scria întro scrisoare, datat , 12 sept. 1958: „m-am hot rât s r mân aici, pân ce m voi putea întoarce în România, unde a dori s -mi închid ochii pentru totdeauna”. Din nefericire, dorin a nu i s-a împlinit i Aron Cotru a trecut în Ve nicie la 1 noiembrie 1961, în Long-Beach, fiind înmormântat în Cimitirul „Sfânta Cruce” din Cleveland, localitate preferat de emigran ii români înc înainte de 1decembrie 1918; acolo fiind ridicat , în 1904, prima biseric ortodox român din Statele Unite. Se vor împlini, dar, în noiembrie i 60 de ani de la moartea lui.

Fiind supus „interdic iei” regimului, în perioada exilului lui Aron Cotru nu i s-a mai publicat nimic în România, iar dup moartea lui a trecut într-o nemeritat uitare. R mâne în schimb în memoria românilor din diaspora spaniol care, la aproape dou decenii de la moarte, în 1978, scot la Ed. Dacia din Madrid: „Aron Cotru - opere complete”, îngrijite de Nicolae Ro ca.

Recunoa terea lui Aron Cotru , ca diplomat i scriitor român, s-a produs dup evenimentele din 1989, când, în 1991, îndeosebi, oamenii de cultur din Cluj-Napoca i Alba Iulia au ini iat Colocviile de literatur „Centenar Aron Cotru ”, care s-au desf urat la Casa de Cultur din Blaj i au permis, în noile condi ii favorabile, recuperarea valorilor române ti atinse de perioada silit a dezr cin rii, între care i Aron Cotru . Mai mult de atât, printr-o conlucrare cu românii din Cleveland, a fost identificat piatra de mormânt în vederea str mut rii osemintelor lui Aron Cotru pe meleagurile Albei. i seria „recuper rii” lui Aron Cotru a tot continuat. În 2004, la coala din Lupu, unde a fost elev, a fost dezvelit un bust al s u, în 2014, în parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, pe Aleea Scriitorilor i-a ocupat locul cuvenit i Aron Cotru , iar o coal gimnazial din Arad a primit numele s u. i-a reocupat locul s u remarcabil i în noua Istorie a literaturii române ti contemporane a lui Eugen Lovinescu, care afirma cu t rie: „poezia lui COTRU frapeaz i azi prin statura ei neguroas , prin exuberan a i suculen a limbajului. Tradi ionalismul ardelenesc, încrâncenat i robust, oscilând între infinita r bdare, în elepciune i violen , i-a g sit în COTRU unul dintre cei mai îndrept i reprezentan i.” Opera sa literar (republicat ) a fost i este apreciat de reputa i critici i scriitori, între care: Perpessicius, . Cioculescu, Ov. S. Crohm lniceanu, I. Datcu, Z. Ornea, Gh. Grigurcu, I. D. B lan, G. Scridon, I. Pop i mul i al ii, care au conchis „la unison” c patriotismul militant a lui Aron Cotru s-a identificat cu „opinca” rii, pe care nu sa sfiit s-o recunoasc : „Io/ P tru Opinc ,/ ran f arin ,/ plugar plug,/ ciurdar f -o vit ,/ îmi duc via a nec jit / f strâmb i i vicle ug/ i bru ul de muced pit / mi-l pl tesc cu sânge din bel ug.”

Lui Aron Cotru , la ceas rememorator, binemeritat aducere aminte!

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

7

Janet NIC{

“Eroarea” lui George C[linescu George C linescu era mare iubitor de monumental. A gândit monumental i a înf ptuit monumental. A se vedea, în acest sens, „Istoria literaturii române, de la origini pân în prezent” (1941) i romanele balzaciene, de mari dimensiuni, „Enigma Otiliei” i „Scrinul negru”. În acest sens, afirma ia c „epigrama e un str nut literar” (dac , întradev r, a fost f cut , unii spun „da”, al ii spun „nu”), ar fi conform cu viziunea sa de larg i înalt perspectiv , privind dimensiunea liliputan a epigramei, pe lâng mastodon ii literari, mai mereu la mod , de-a lungul timpului. Gigantescul era, i înc este, o valoare în sine, o for a naturii i a spiritului. Ce altceva erau piramidele i construc iile megalitice, templele, frescele, imperiile, epopeile i, mai încoace, romanele? Deci, raportat la principiul gigantescului, al urie escului, afirma ia lui George C linescu, referitoare la epigram , e, vrem, nu vrem, f dubiu, corect . Hic et nunc, acesta este adev rul. Totu i, l rgind perspectiva, formula consacrat tremur de nesiguran i devine contradictorie, chiar nedemn de un împ timit al esteticului literar i artistic. Cazul nu este singular, ci chiar e un fenomen, în esen , firesc. Afl m, prin filosoful spaniol, José Ortega Y Gasset, c genialul Einstein, „magul confident al stelelor”, cu care a fost contemporan i prieten, r mânea. de-a dreptul, paralizat în fa a operelor de art . Einstein însu i m rturisea c talentul e unilateral i deplângea faptul c „Omene te vorbind, e monstruos s fii de mare folos pentru o tiin , dar s nu fii de folos decât pentru ea”. Dincolo de exagerarea lui Einstein, precum c e „monstruos” s nu fii de folos în mai multe domenii, lec ia lui e destul de comestibil i de pilduitoare. Revenind la George C linescu i la dictonul s u, cu trimiteri fiziologice, privind epigrama, se pot descoperi multe nuan e revelatoare. Toat lumea tie c , aproape în toate cazurile, str nutul e semnul r celii. Epigrama, ca „str nut”, ar fi un produs spiritual rece, de care, eventual, ar trebui s ne ferim, dispre uindu-l sau ignorându-l.

Ajun i în acest punct, putem constata c George C linescu, fin degust tor al artei, a sc pat, sigur din grab , din neaten ie, h urile specificului artistic. Metaforic vorbind, putem afirma c marele istoric i critic literar vedea incendiul, admira incendiul, asemenea lui Nero care a incendiat Roma, dar ignora cauza direct a incendiului, anume SCÂNTEIA. Iar scânteia înseamn foc, înseamn c ldur . C ldura este specificul artei. O oper artistic degaj c ldur . Dar de unde vine aceast c ldur ? Din scânteia care se isc , brusc, la ciocnirea a dou planuri contrarii, tematice sau formale, reale sau imaginate, suflete ti sau semantice. Scânteia, din planul fizico-spa ial, se nume te, în art , CONFLICT, RIVALITATE, CONFRUNTARE, LUPT . Paul Valery sus inea c esen a omenescului este CONFLICTUL. La fel, filosoful D.D. Ro ca , într-o sintez de mari propor ii, afirma fatalitatea CONFLICTULUI dintre con tiin i univers, dintre SUBIECT i OBIECT. Dintre cele opt valori umane, generate de dorin , anume, valoarea vital , valoarea economic , valoarea juridic , valoarea politic , valoarea teoretic , valoarea estetic , valoarea moral i valoarea religioas , valoarea estetic este singura care „beneficiaz ” de o structur adânc , desf urat pe dou planuri. Iar adâncimea artei este fructul conflictului dintre valori i nonvalori. CONFLICTUL este scânteia care produce c ldur într-o oper de art . Conflictul artistic,

odat declan at, are desf urare, durat i nu poate fi reprezentat decât narativ. Gândirea uman este secven ial , prin urmare, nu poate fi decât narativ . Avansez, aici, ideea c nu exist decât un singur gen literar: genul narativ, prezent, subtil, în genurile tradi ionale, liric, epic i dramatic, defectuos definite, dup criterii aleatorii. Întrucât produsul artistic este, prin conven ie, mediat, i conflictul înseamn c este mediat. Tot prin conven ie, degust torul de art are, în fa a ochilor, nu ca în realitate, toate datele pove tii. Autorul este omniscient, dar i spectatorul este omniscient, întrucât vede inten iile combatan ilor i reac ioneaz afectiv la pl smuirea reprezentat . O oper de art , prin emo iile i sentimentele pe care le provoac , aprinde spiritele i stârne te entuziasm. În 1937, D. Caracostea a propus, pentru estetic , termenul „estem”, dup anumite semiotici particulare: „mitem”, în mitologie, „fonem” în fonetic „vestem” în domeniul îmbr mintei, „chorem”, în domeniul spa iului, „urbem”, în lumea urbanisticii. La vremea aceea, termenul „estem” a stârnit multe discu ii, deosebit de fructuoase în lumea semioticii i a artei. P strând propor iile, i pentru o mai serioas i adecvat în elegere a specificului artistic, a putea propune un termen transparent i care duce exact în miezul problemei, anume, termenul „energem”. Inten ia este, v dit, didactic , nu filosofic , savant . Însemnând, în limba greac , senza ie, sentiment, termenul „estem” este s rac în conota ii i nu înglobeaz acel florilegiu de emo ii i sentimente pe care le produce un conflict artistic. Termenul „energem”, care semnaleaz c ldura i for a unei pl smuiri artistice, este, mur în gur , ghinda în care se vede stejarul. Mul i termeni care au încercat s defineasc specificul discursului artistic sugereaz ideea de energie, de înfl rare, de elan, de ardere. Termenul de „abatere”, atribuit lui Paul Valéry i lansat de Charles Bruneau, i-a sit, ulterior, echivalente explozive, conforme cu specificul artei: abuz (Valéry), violare (J. Cohen), scandal (R. Barthes), anomalie (T. Todorov), nebunie (Aragon), devia ie (L. Spitzer), subversiune (J. Peytard), infrac iune (M. Thiry).

Revenind la George C linescu i la neinspirata defini ie dat epigramei, preciz m c epigrama este o oper de art deplin , în ciuda dimensiunii minuscule, pentru c posed mecanismul declan rii unui conflict semantic, numit „poant ” i care provoac energie, entuziasm, c ldur , asentiment i exaltare. Preciz m, de asemenea, c toate opiniile despre epigram , care se abat de la specificul heraclitian al definirii epigramei, ca foc i entuziasm, sunt în eroare. Epigrama este, pe rând sau în acela i timp, asemenea tuturor crea iilor artistice: abatere, abuz, violare, scandal, anomalie, nebunie, devia ie, subversiune, infrac iune, într-un cuvânt, energie. ADN-eul epigramei este energemul. În lumea semanticii, cuvintele care se formeaz cu sufixul „logie” apar in tiin elor: arheologie, biologie, astrologie etc.

Cuvintele care se formeaz cu sufixul „urgie” presupun domenii unde focul transform materii: metalurgie, siderurgie, demiurgie etc. În acest sens, fiind conflict, paradox, scânteie, c ldur , entuziasm, având, adi, energem, se poate spune c arta, inclusiv epigrama, ca produs i bun al semioticii, posed , nu probabil, ci probat, caracter semiurgic.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

8

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Ion P{TRA}CU

Acad. Mircea Mali\a ]i strategiile asimetrice Greu se poate încumeta omul s schi eze un portret al matematicianului i filosofului, omului politic i diplomatului, istoricului, scriitorului, futurologului i, ca un corolar al tuturor acestor ipostaze, al academicianului Mircea Mali a. Dac ar fi întrebat un bijutier despre personalitatea lui Mircea Mali a, el ar preciza c num rul caratelor depinde de dimensiunea pietrei i de fa etele realizate de t ietorul i lefuitorul de diamante.

Personal, a putea încerca s prezint câteva elemente privind faeta diplomatului cu har, care a îmbinat cu pasiune matematica i logica cu diploma ia, cu rela iile interna ionale, servind cu devotament interesele rii, ale noastre, ale românilor. Îl cuno team pe academicianul Mircea Mali a de aproape 60 de ani, interval în care mi-a fost dasc l în studen ie, mentor în diploma ie i, mai apoi, modelul unui pensionar deosebit de activ, în ciuda meandrelor istoriei na ionale i interna ionale actuale. Dup multe ezit ri, am decis s caut puncte de sprijin chiar în lucr rile semnate de Domnia Sa, unele chiar de dat foarte recent . M-am oprit la titluri precum Mintea cea socotitoare, Cumin enia p mântului sau Zidul i iedera. Vorbind din amurg..., la vârsta de considerabil retrospec ie, dup cum singur m rturise te, pe baza incursiunilor sale în istoria cea învolburat a rii noastre i a lumii, autorul ne prezint tendin e i scenarii ce apar sub ochii no tri, dac utiliz m lentilele potrivite.

Asemenea lentile potrivite a folosit academicianul Mircea Mali a atunci când ne f cea cuno tin cu tematici complexe, cum ar fi perenitatea în elepciunii ca mo tenire cultural sau strategiile militare i pa nice din istoria românilor. Când abordeaz aria vast a rela iilor interna ionale, Mircea Mali a continu i documenteaz , în acela i

timp, gândul lui Lucian Blaga privind miracolul supravie uirii românilor prin strategii stabile militare i politico-diplomatice. Diplomatul Mircea Mali a s-a dovedit un as al strategiei pa nice, al negocierilor asimetrice, vitale pentru românii din toate timpurile, ce le-au fost impuse de o asimetrie fundamental , asimetria puterii.

Apoi, istoricul Mircea Mali a ne demonstreaz c asemenea coordonate au jalonat istoria noastr înc de la retragerea aurelian , fiind transmise dup aceea, din genera ie în genera ie, prin codul genetic, pân la deciden ii i promotorii politicii externe române ti de dup cel de Al Doilea R zboi Mondial. România era confruntat cu aceea i asimetrie a puterii ca i înainte de prima conflagra ie mondial . Cele trei imperii înconjur toare de atunci, austro-ungar, otoman i arist, fuseser înlocuite de imperiul ro u al Moscovei, sus inut de Statele Unite i Marea Britanie. Deci, cifra fatidic a celor trei imperii era constant . A a c strategia pa nic a supravie uirii se impunea iar i cu necesitate vital . Este etapa despre care Mircea Mali a se confesa la un moment dat: Am servit o diploma ie care încerca s rezolve ceea ce se nume te o problem imposibil : dep irea st rii de ocupa ie, retragerea trupelor sovietice, apoi Declara ia din 1964 de ie ire din strânsoarea c ii de for a Moscovei. Acesta este contextul general în care s-au manifestat calit ile excep ionale de diplomat ale lui Mircea Mali a. În cele ce urmeaz , voi încerca s prezint câteva ipostaze ale prezen ei diplomatului Mircea Mali a la momentele de cotitur radical din politica extern postbelic a României.

Parc îl v d pe tân rul diplomat Mircea Mali a la debutul s u, i ce debut!, când a fost numit consilier în prima Misiune Permanent

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

a României pe lâng ONU (1956-1961), etap pe care, personal, o apreciaz astfel: ONU a fost marea mea Academie de tiin e Diplomatice, timp de cinci ani. Experien a dobândit în timp, l-a îndrituit pe Mircea Mali a s spun c nu exist carier în care s po i îna atât de mult ca în diploma ie.

Revenit în ar , cu un asemenea atestat de studii diplomatice, Mircea Mali a a fost numit, la început, directorul Rela iilor Culturale din Ministerul Afacerilor Externe (1961-1962), iar apoi în conducerea MAE, ca adjunct de ministru pe problemele ONU i ale celorlalte organiza ii interna ionale. De pe aceast pozi ie, Domnia Sa începe serveasc ceea ce, personal, numea diploma ia situa iilor asimetrice i a supravie uirii prin diploma ie, dovedind, prin activitatea sa, voca ia României pentru diploma ia multilateral . Mircea Mali a a intrat în istorie drept diplomatul român care a comis la ONU primul act de nesupunere a României fa de dictatul blocului sovietic. Era în plin criz cubanez (1962), când, pe baza instruc iunilor de la Bucure ti, Mircea Mali a nu a fost solidar în minciuna inexisten ei rachetelor nucleare sovietice în Cuba. Nu a mers cu turma nici atunci când s-a supus la vot o rezolu ie privind denuclearizarea Americii Latine (1963). Pre edintelui de edin nu i-a venit s cread când Mircea Mali a a zis yes, cerând înc o dat votul României. Participan ii au fost uimi i s aud un y e e e s r spicat i prelung. Având asemenea exemple, nu se poate s nu fii de acord cu cei care vorbesc de verticalitatea tipic a diplomatului Mircea Mali a, de pozi ia sa contradictorie blocului sovietic, prin care a înt rit cuvântul, pozi ionarea i profilul aparte al României în cadrul ONU. În 1962, Mircea Mali a era împuternicit de Gheorghe GheorghiuDej s transmit pre edintelui SUA, Lyndon Johnson, prin secretarul de stat Averell Harriman, rug mintea României de a sprijini dezvoltarea rela iilor româno-americane. Dup cum î i aminte te Mircea Mali a, conduc torul român sublinia urm toarele: Cred c ei ar putea fi interesa i s vad c avem o politic extern independent i c gândim cu capul nostru. Demersul s-a soldat cu convenirea vizitei la Washington a unei delega ii economice române, la nivel de ministru.

Pe adjunctul ministrului de Externe român, Mircea Mali a, îl g sim implicat i în eforturile României de a se pune cap t r zboiului americano-vietnamez. În calitate de ef al delega iei române la cea de-a 22-a sesiune a Adun rii Generale a ONU, Mircea Mali a era purt torul unei scrisori a guvernului român pentru secretarul general al Organiza iei, scrisoare înso it de Programul politic al Frontului Na ional de Eliberare din Vietnam. Prin aceast ini iativ diplomatic , ara noastr determina renun area la pozi ia obstruc ionist (în special a SUA) de a nu se discuta problema vietnamez la ONU. Din evantaiul larg al misiunilor diplomatice prin care s-a remarcat academicianul Mircea Mali a, s le re inem i pe cele ce urmeaz . Pe când era consilier la Consiliul de Stat, Mircea Mali a a primit una dintre cele mai dificile misiuni. rile arabe erau sup rate pe România pentru c nu rupsese rela iile diplomatice cu Israelul, a a cum f cuser statele blocului sovietic. O conferin islamic urma s decid instituirea embargoului petrolului împotriva rii noastre. Nicolae Ceau escu l-a ales pe Mircea Mali a pentru a împiedica o asemenea sur . Sarcina era clar : nu î i dau nicio indica ie. Te descurci.

Faci ce vrei. Le spui ce vrei. Mie s -mi aduci vestea c rezolu ia nu a fost adoptat . i el a venit cu o asemenea veste.

Mircea Mali a a fost primul român membru al Clubului de la Roma, devenind una dintre cele 100 de personalit i ale lumii care se interesau de problemele globale ale omenirii i întocmeau analize de futurologie. O asemenea analiz , Europa anului 2000, a trecut i prin mâinile mele (1976). Directorul unei edituri din Amsterdam m-a rugat s înaintez acel volum unuia dintre coautorii lui, adic lui Mircea Mali a. Nu pot s nu amintesc faptul c de numele lui Mircea Mali a

9

i al lui Valentin Lipatti se leag i înfiin area la Bucure ti a Centrului European de Înv mânt Superior de pe lâng UNESCO, centru râvnit de multe ri europene, inclusiv de Uniunea Sovietic . Mai spre zilele noastre, academicianul Mircea Mali a devine pre edinte fondator al Funda iei Universitatea M rii Negre, componenta de profil a Organiza iei Cooper rii Economice la Marea Neagr , ap rut în anul 1992.

Trebuie amintit, totodat , c , în calitate de membru al conducerii MAE, Mircea Mali a a f cut parte de la bun început din echipa lui Corneliu M nescu, în care nu se mai reg seau cadrele vechi ale anilor '50. Colaborarea celor doi a generat i o cale inedit de formare a unei noi genera ii de diploma i: Cursurile Postuniversitare de Rela ii Interna ionale, în conformitate cu tradi iile colii române ti. La acea vreme, Mircea Mali a a devenit cunoscut i ca un redutabil teoretician al rela iilor interna ionale i al diploma iei române. Lucr ri precum Pagini din trecutul diploma iei române, Diploma ie. coli i institu ii, Teoria i practica negocierilor, sau prefa a la cele dou volume ale lucr rii Reprezentan e diplomatice ale României, au fost veritabile manuale pentru tinerii diploma i. Din paginile c ilor respective se degajau modele ale autorului cu privire la conflicte, negocieri, decizii i acorduri. Mai trebuie ad ugat c , la cea de a 80-a aniversare a zilei sale de na tere (2007), Mircea Mali a a publicat o triad pe tema rela iilor interna ionale: Jocuri pe scena lumii, Tablouri de r zboi i pace, Între r zboi i pace.

Pentru cumul de carate în cele mai diverse domenii de activitate, i nu în ultimul rând în diploma ie, în anul 1991 Mircea Mali a a fost ales membru titular al Academiei Române, intrând astfel în rândul nemuritorilor neamului. Academicianul Mircea Mali a este o personalitate renascentist a vremurilor noastre, dup cum se remarc în Laudatio cu prilejul acord rii titlului de Doctor Honoris Causa de tre Academia de tiin e Economice din Bucure ti (aprilie 2012). În aceea i lun , Mircea Mali a prime te titlul de Doctor Honoris Causa i la Universitatea Politehnic din Bucure ti, pentru str lucita activitate tiin ific , filosofic i diplomatic .

Elementele definitorii ale personalit ii lui Mircea Mali a sunt extrase de academicianul Dan Berindei din volumul Cumin enia mântului. Astfel, cumin enie este considerat un termen fundamental, care se traduce prin: cu mintea, cu m sur , echilibru, f excese, cale de mijloc aleas cu cump tare. Despre carte, academicianul Dan Berindei mai subliniaz c ea, cartea, apar ine unui tezaur, care trebuie prezervat, deoarece ne aminte te cine suntem, cum am str tut miraculos valurile istoriei, care ne sunt profilul i tr turile min ii i, mai ales, ne încurajeaz în mersul nostru înainte.

Louis Apol - Sear de ianuarie

10

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Tudor NEDELCEA

Emanuil Gojdu - un filantrop ]i patriot autentic 2020 a fost declarat de c tre Patriarhia Român anul comemorativ al filantropilor ortodoc i români de pe tot cuprinsul înaltului for bisericesc ortodox român. A fost/este o ini iativ l udabil de dreapta cinstire a filontropilor români din toate timpurile (mai pu in din timpurile noastre) care, în spiritul cre tinismului, au f cut pentru semenii lor fapte bune îndr gite de Domnul. Între ace tia, Emanuil Gojdu este un nume ce trebuie rostit cu pio enie pentru întreaga sa activitate i mai ales pentru mecenatul u, a a cum a fost evocat în ziarul „Lumina” de preot academician Mircea P curaru i al i condeieri. El face parte din marea familie a aromânilor, despre care Petre ea spunea c ei nu-s români, ci superromâni, aromâna sau macedoromâna fiind un dialect al limbii române. Familia Gojdu î i are sorgintea în vestitul ora sud-dun rean Moscopole, care a emigrat spre sfâr itul secolului al 18-lea spre Polonia, o ramur a neamului Gojdu stabilindu-se în p ile bihorene.

Emanuil Gojdu s-a n scut la Oradea, la 9/21 februarie 1802, din rin i: Ana, n scut Poinar i negustorul Atanasie Popovici Gojdu, al turi de al i cinci fra i. În Oradea i-a petrecut copil ria, a urmat cursurile colii primare ortodoxe române ti, gimnaziul i primul an al Academiei de Drept din Oradea (1820-1821), continuat la Bratislava, pe care o absolv în 1824, la 22 de ani. Tân r avocat, se angajeaz la biroul avocatului sârb din Pesta, Mihai Vitcovici. Este perioada când îl cunoa te pe studentul în drept Anastasie aguna (viitorul celebru mitropolit Andrei aguna) în casa unchiului acestuia, Anastasie Grabovschi, unde se întâlneau scriitori români din ora ul dun rean. Târul Gojdu debuteaz în 1829 în revista de la Buda, „Biblioteca româneasc , editat de Zaharia Carcalechi, cu o Cuvântare de rug ciune a na iei române ti” („nu este mai mare mângâiere ( i) mai adev rat îndestulare decât sim irea fericirii i a m ririi neamu-

lui”). Îl sprijin financiar pe înv torul tefan P. Neagoe s tip reasc Calendarul românesc în 1830, gândindu-se deja la „o funda ie pentru ve nica tip rire a calendarului”.

Terminându- i stagiatura, Emanuil Gojdu î i deschide propriul u cabinet de avocatur , fiind i un „notar cambial”, devenind curând nu numai unul dintre cei mai str luci i avoca i ai vremii, ci i unul înst rit prin for e proprii (a cump rat case în centrul Budapestei, mo ii, terenuri intravilane, avea ac iuni i c i de valoare). În 1932, se c tore te cu Anastasia Pometa, au doar o fiic care n-a tr it decât un an. (N-a avut copii nici de la cea de-a doua so ie, aromânca Melania Dumcea). Este un temei ca întreaga sa dragoste s se îndrepte spre studen ii români, oaspe i ai meselor festive ai familiei Gojdu, pentru care a i înfiin at o funda ie. Pr. acad. Mircea P curariu avanseaz ideea c moartea p rin ilor s i, dar mai ales a mamei, când el avea doar 14 ani, l-a afectat, pentru mam nutrind un sentiment mai profund ceea ce se reflect i în testamentul s u în care stipula dispozi ii numai cu privire la descenden ii materni („mama sa a avut un rol hot râtor în formarea caracterului religios-moral al celui care avea s devin unul dintre cei mai mari binef tori ai neamului i ai Bisericii sale”).

Cu o carier profesional str lucit , Emanuil Gojdu intr i în politic , în administra ia Imperiului habsburgic de fapt, fiind prefect al jud. Cara , membru de drept în Casa Magna ilor (Senat) din Pesta, remarcându-se prin discursuri parlamentare cu ecou în rândul conaionalilor. Spre a stabili tactica i strategia de lupt a românilor pentru ob inerea de drepturi elementare, el se informeaz de la intelectualii români din Transilvania, precum Andrei aguna sau G. Bari iu. Andrei aguna îl sf tuie te s convoace un „congres na ional, care s for-

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

muleze modul i chipul egalei îndrept iri a na iei i limbii române” i de a cere autorit ilor habsburgice „egalitatea, libertatea i fr ietatea individual , civil , na ional i confesional ”.

Bazat pe aceste dolean e, Emanuil Gojdu ine un memorabil discurs, la 19 iunie 1861, în Casa Magna ilor, prin care demonstreaz c românii nu pot accepta unirea Tansilvaniei cu Ungaria, pentru c ace tia „doresc via a na ional , conservat de o mie de ani printratâtea nenorociri, pe care voiesc a i-o p stra, cultiva i l i i-n viitor, iar pe fiii s i, aplicându-i în toate ramurile guvern rii, voi te a-i preg ti pentru un viitor mare”. Discursul a deranjat cercurile politice maghiare, astfel încât el demisioneaz ca prefect de Cara i senator, fiind ulterior ales în Adunarea Deputa ilor (Dieta) din Pesta (1865-1868). În 1869 se retrage din politic , fiind numit „septemvir”, adic consilier la Curtea de Casa ie, func ie îndeplinit pân la moartea sa (22 ianuarie/3februarie 1870).

Emanuil Gojdu a intrat în istoria neamului s u prin celebrul s u Testament din 4 noiembrie 1869, publicat în „Telegraful român” (nr. 9 i urm. din 1870 i în „Analele Funda iei Gojdu, tomul 1, 1870- 1883 (Budapesta, 1886, p. 1-9). Recent, a fost republicat în vol. Testamente (1599-1917). Antologie i cuvânt introductiv de Georgeta Filitti (Bucure ti, Edit. Notarom, 2007, p. 257-266). În esen , întreaga sa avere, r mas dup solvirea datoriilor sale, a d rilor i a cheltuielilor de înmormântare, „o las în întregul ei acelei p i a na iunei române din Ungaria i Transilvania care se ine de legea r ritean ortodox ”, administrat de o „funda iune permanent , care va purta numele «Funda iunea lui Gozsdu»”.

Pentru administrarea averii acestei Funda ii, Gojdu stipuleaz 18 dispozi ii, din care spicuim: „d) pentru administrarea funda iunei mele, din na iunea oriental ortodox român împuternicesc urm toarea representat : aa) pe mitropolitul s u arhiepiscopul oriental ortodox român; bb ) pe to i episcopii orientali orodoxi români din Ungaria i Transilvania; cc) tot atâ i, i afar de ace tia înc trei b rba i laici autoritativi, cunoscu i pentru onorabilitatea lor, i pentru trezvia [spiritul viu] lor, împreunat cu sentimente de devota i români orientali ortodoxi...”.

Pragmatismul, patriotismul i profesionismul juridic al lui Emanuil Gojdu reiese, cu claritate, din limpezimea articolelor testamentare.

Astfel, timp de 50 de ani, 2/3 din veniturile funda iei s se capituleze, iar restul de 1/3 s se acorde burse „acelor tineri români de religiune ritean ortodox , distin i prin purtare bun i prin talent, ai ror p rin i nu sunt în stare, cu averea lor proprie, s duc la deplinire cre terea i cultivarea copiiilor lor”. Dup expirarea acelor cinci decenii, se vor capitaliza 3/5 din veniturile anuale, iar un procent de 2/5 s se împart ca burse studen ilor, dar i altor tineri „care voiesc a se califica pentru cariera artistic , preo easc i înv toreasc ”. Urma s fie remunera i i „preo i i înv tori s raci, cu însu iri eminente, familie numeroas i îmb trâni i”. Dup 150 de ani, înceta capitalizarea i urma formarea unui fond de rezerv din 1/ 10 din veniturile anuale, restul fiind destinat „pentru orice alte scopuri religionare ale românilor de religiune ortodox r ritean ”, totul pentru „prosperitatea i înflorirea patriei, a Bisericii r ritene ortodoxe i a na iei române”.

Reprezentan a men ionat în Testament pentru administrarea Funda iei sale era format din mitropolitul ortodox al Ardealului (pre edinte, din episcopii s i sufragani (din Arad i Caransebe ) i ca membrii mireni (ca i în Statutul lui Andrei aguna) 1/3 clerici i 2/ 3 mireni, statut r mas în vigoare în B.O.R. pân în 2007. Membrii Reprezentan ei reuni i în dou sesiuni anuale, activau „f vreo remunerare material , sim indu-se remunera i prin con tiin a c au ajutat i ei la prelucrarea materiei date de mine spre înflorirea iubitei na iuni”.

11

Din statistica pr. acad. Mircea P curariu, Funda ia Gojdu a avut peste 3000 de bursieri, unii deveni i reputa i savan i în varii domenii de activitate, în tiin e: Victor Babe , Traian Vuia, Iuliu Prodan, istorie: I. Lupa , Silviu Dragomir, Ilie Minea, Vasile Stoica, Aurel C. Popovici, C. Daicoviciu, Andrei O etea, I. Scurtu, etnografie: Romulus Vuia, literatur : O. Goga, Valeriu Brani te, Aron Cotru , pedagogie: tefan Velovan, Liviu Blaga (fratele filosofului), muzic : Zeno Vancea, teologie: Miron Cristea, D. St niloae etc.

To i au studiat în universit i din Austro-Ungaria i Germania, în alte ri putând studia doar cu aprobarea guvernului. „Mul i dintre ei au avut un rol hot râtor în preg tirea marelui act al Unirii Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918” (Mircea P curariu). Funda ia i-a îndeplinit misiunea timp de o jum tate de veac, pân în anul colar 1919/1920, când s-a destr mat Imperiul austroungar, iar casele din Budapesta, i ac iunile în b nci r mânând în Ungaria. Reprezentan a Funda iei i-a continuat activitatea la Sibiu, condus de mitropolitul Nicolae B lan (1920-1955), care a întreprins numeroase ac iuni pentru respectarea testamentar . A fost evaluat averea lui Gojdu: în 1923, erau patru cl diri în str. Kiroly, trei cl diri în str. Dob i o cl dire în str. Hollo. În 1927, la Bucure ti s-a semnat un acord între România i Ungaria pentru reglementarea Testamentului Gojdu, dar partea maghiar a tergiversat rezolvarea, blocând, chiar conturile funda iei. Un nou acord între cele dou ri se semneaz în 1930, la Paris, prin care guvernul maghiar se angajeaz s înceap negocieri cu partea român . Abia la 27 octombrie 1937, dup lungi negocieri, partea maghiar se angaja s pun , în termen de 30 de zile, la dispozi ia Funda iei Gojdu, întregul patrimoniu din Ungaria, acord ratificat prin Decretul regal din mai 1938 (publicat în „Monitorul Oficial” din 13 mai 1938), ratificat i de Parlamentul maghiar în 1940. A fost, astfel, recunoscut oficial, de c tre statul maghiar dreptul de proprietate al averii Funda iei Gojdu din Budapesta.

A urmat Diktatul de la Viena din 30 august 1940, al Doilea R zboi Mondial, bol evirea Ungariei i na ionalizarea prin Decretul-lege nr.

4/1952.

Dup evenimentele din 1989, s-au reluat discu iile dintre cele dou ri. La 30 septembrie 1996, s-a reînfiin at la Sibiu Funda ia Gojdu (Sentin a civil nr. 608/9 octombrie 1996, Tribunalul Sibiu), sub conducerea acad. Ioan-Aurel Pop (actualul pre edinte al Academiei Române); din 6 decembrie 2015, pre edintele Funda iei a devenit IPS Lauren iu Streza, Arhiepiscopul Sibiului i Mitropolitul Ardealului, iar membrii de drept sunt to i episcopii români ortodoc i din Transilvania, Banat i Ungaria (Sentin a civil 608/1996).

Dar, Satana nu doarme, ci activeaz , de data aceasta sub haina politicului. La 25 octombrie 2005, se semneaz Acordul guvernelor Republicii Ungaria i României asupra înfiin rii Funda iei Publice Ungaro-Române Gojdu, competen a i func ionarea ei revenind Ungariei. Acordul a fost semnat de ministrul român de Externe, Mihai zvan Ungureanu, i de secretarul de stat maghiar Andras Barsonyi, Pre edinte al României: Traian B sescu.

Cum era normal i cum mai procedaser anterior (dar atunci fiind sub ocupa ie str in ), înal ii ierarhi ortodoc i ai Ardealului au reacionat prompt i cu vehemen , solicitând Parlamentului neratificarea Acordului. Aceea i solicitare i din partea Academiei Române, condus atunci de Eugen Simion.

Teologul, scriitorul i omul de mare curaj Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului (ulterior i Mitropolit al Clujului, Maramure ului i S lajului) se adreseaz Parlamentului României, în numele mitropoli ilor ortodoc i Lauren iu al Ardealului, Nicolae al Banatului, arhiepiscopului Andrei al Albei Iulia, episcopilor Timotei al Ardealului, Lucian al Caransebe ului, Ioan al Oradei, Justinian al

12

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Maramure ului, Ioan al Covasnei i Harghita i Sofronie al românilor din Ungaria cu întrebarea fireasc : „Sunte i convin i c Acordul româno-ungar din 20 octombrie 2005 îi aduce României vreun folos?”

Se cere, de fapt, vot împotriva Ordonan ei de Urgen al Gu-vernului privitoare la Acordul româno-ungar de înfiin are a Funda iei Publice Ungaro-Române „Gojdu”, Bartolomeu Anania amintindu-le parlamentarilor români, în stilul s u caracteristic „c sunt ale ii no tri i principalul atribut al unui om politic este patriotismul”. Apoi, ve nicul de pomenire Bartolomeu Anania face urm toarele „observa ii punctuale”: 1) „Se pretinde c Acordul nu desfiin eaz Funda ia Gojdu din Sibiu. În realitate, noua Funda ie Public nu o desfiin eaz , ci prefer s i-o anexeze”; 2) „Acordul ungaro-român din octombrie 2005 îl anuleaz pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor ri i înc valabil”; 3) „Se pretinde c Funda ia Public nu are ca obiect mo tenirea Gojdu, dar î i propune s ob in o seam de cl diri din complexul budapestean al «Cur ilor Gojdu»”; 4) „Funda ia Public î i propune s ridice o statuie marelui filantrop, «dar uit c Gojdu are deja o gigantic statuie moral »”; 5) „Se pretinde c Funda ia Public are la baz «principiul pariii»”, dar înaltul prelat Anania citeaz din stenograma edin ei Parlamentului maghiar din 21 noiembrie 2005 când s-a ratificat acest acord, „cu voio ie, în numai un sfert de or , cu 107 voturi pentru, dou voturi împotriv i apte ab ineri”. Acest acord, se men ioneaz în stenograma maghiar , „pune punct discu iei prelungite de mul i ani. Esen a acestei probleme este c România renun la revendic rile bunurilor materiale pe care a formulat-o în 1998”. În ciuda opozi iei Bisericii Ortodoxe Române, ca fiind singura executoare testamentar îndrept it , a Academiei Române i a opiniei multor români (nu i a „societ ii civile”), acordul s-a perfectat, iar artizanul acestui acord, Mihai R zvan Ungureanu a fost r spl tit cu un titlu de „doctor honoris causa” al unei universit i maghiare.

Prin unii „intelectuali” ai s i, România mai pierde unul din drepturile sale legale, printr-o monstruoas tr dare, mul umindu-se doar imaginea marelui „ctitor i binef tor” al semenilor s i, care „va fi ve nic în mijlocul poporului s u”. „Pentru c dispozi iunile acestea testamentare, scrie marele român Emanuil Gojdu, sub decursul timpului s nu se dea uitarei, dispun ca testamentul acesta s se ceteasc în toate bisericile parohiale române r ritene”, încheind cu „ ceea ce mai am înc la inim ”, adic cu urarea cre tineasc : „Dumnezeu cu voi iubit patrie i na iune, iubit so ie i neamuri! Dumnezeu cu voi, iubi i amici!”.

Odihni i-v i Dv. întru Domnul, bunule cre tin Emanuil Gojdu i ierta i-i (dac pute i) pe cei care v-au întinat credin a, speran a i dragostea de ar . Amin!

Louis Apol - Peisaj de iarn

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Nicolae MARE}

- Când piedica i-a pus-o un pitic, mai u or în elegi cât e ti de mic.

- Pentru cel r cit, ie irea din labirint - salvare înseamn .

- Prost de prim categorie: nu tie, c nu tie.

- Prost din a doua categorie: nu tie, c tie.

- Greu îl vei g si pe cel care: tie, c nu tie.

- F nici o excep ie, to i cei care au trecut D i n c o l o, dorit-au s mân Acolo.

- Când moartea bate la u , clipa-i tot mai scump . Ai vrea s mai tr ie ti o clip .

- Dac ve nic a fi, de moarte nu m-a feri.

- Moartea-i mai grea de n-ai lâng tine f a m i l i a.

- Orice ai face în via , via a v i u nu te las .

- Cum s tii, dac nu te implici?

- Schimbând întrebarea po i schimba i calea.

- De când cu televiziunea, ignoran a a cucerit lumea.

- B rbatul iret mai greu îl legi.

- Prefer un tip ocult decât un incult.

- Cu un cuvânt, greu cucere ti muritorul de rând.

- Doar prin ea, situa ia grea nu- i g se te salvarea.

- Neschimbare egal stagnare.

- Opriri dese - cheia marilor insuccese!

- Pân nu te implici, nu vei ti nimic, dac bine sau r u zici.

- De când s-a inventat televiziunea, ignoran a a cucerit lumea.

- C toria - prima i singura institu ie ve nic .

- Râde i: dac zâmbe ti - nimic nu p ti/pierzi.

- De-a pururea trist e via a netr it .

- În eleptul sfin te locul.

- Asigurarea a devenit un i n s t r u m e n t sigur, ce „te poate ajuta”, ca banii t i, în poli e investi i, s nu-i mai po i recupera.

- Lipsa încrederii - sfâr itul negocierii.

- Cu „mu tarul s rit”, sigur încasezi mai mult.

- Sfatul care nu poate fi schimbat e r u - a spus înc din antichitate Publius Syrus. Azi, prin manipul ri me te ugite, consum m „sfaturi” nocive.

- Din pozi ia de: „d r e p i!” - nu se-ndreapt faptele lume ti.

- Vaticanul - ieri i azi - fosta i r mas-a principala plac turnant diplomatic .

- O dat trezite, amintirile mai greu pot fi st pânite.

- De la lupi po i înv a numai cum po i urla.

- De la bun început, c a p u l p i e r d u t da i-l disp rut.

- Poli ia a fost f cut s bage în om frica.

- Multe se pot imagina, mai greu îns a le aplica.

- Înc nu s-au num rat lacrimile pe care Providen a le-a v rsat.

- A visat prea mult i s-a sculat obosit.

- Cât vreme educa ia nu va fi pus pe primul loc - progresul la români va fi ioc.

- Doar prin educa ie orice vis/speran poate deveni realitate.

- Du manul de form comb tut e departe de-a fi înfrânt.

- Din sufletele ve tede, sângele proasp t sigur lipse te.

- Primul care moare este egoul, nu Omul.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

13

Florian ROATI}

Sub semnul credin\ei: Serafim Man ]i N. Steinhardt Despre prima sa c torie la M stirea „Sfânta Ana” Rohia, f cut la îndemnul imperativ al lui Constantin Noica1, N. Steinhardt a scris un mic, dar elocvent eseu, intitulat „Aflarea Rohiei”.

Era spre sfâr itul lunii noiembrie a anului 1973, când toamna se preg tea s lase loc iernii i, totu i, în pofida modestelor cl diri ce alc tuiau schitul2, cel tr it de ase decenii la ora , a fost cople it de lini tea înc rcat de mister, de „aura de basm” a locului! Iar dac dubiile îl mai încercau, au disp rut în clipa în care a fost întâmpinat de stare ul micii lavre. Steinhardt nu-l nume te acum, dar cel care la „poftit” în st re ie, cu un „zâmbet blând” a fost p rintele Serafim Man. Acesta preluase, de scurt timp, administrarea l ca ului de la fostul stare , p rintele Iustinian Chira, care fusese însc unat episcop vicar la Cluj.

A fost, pentru Steinhardt, ceea ce va consemna i în Cartea m stirii - i va repeta de câte ori va avea ocazia - „R spunsul Domnului”3 la c utarea sa st ruitoare de peste cinci ani.

A început înc de atunci o frumoas i trainic rela ie între neofitul însetat de credin i stare ul care tr ia cu fervoare ortodoxia.

Aflând de la p rintele Serafim c este nevoie de cineva care s fi eze i s organizeze biblioteca m stirii, care se îmbog ea permanent, dat fiind dragostea de carte a P.S Iustinian Chira, Steinhardt s-a oferit s îndeplineasc el aceast munc , sperând s -i devin în viitor una dintre ascult ri - ceea ce se va întâmpla nu peste mul i ani!

Pân în 1980 a venit de 2-3 ori pe an la M stirea „Sfânta Ana”, stând uneori pân la trei luni, atras i cucerit de via a de aici, cu tot caracterul ei „samuraic”. Intuind altitudinea de caracter a p rintelui Serafim, Steinhardt i-a dezv luit dorin a sa fierbinte de a se integra în cinul monahal, iar acesta, v zându-i sinceritatea tr irii întru Hristos, i-a promis c -l va c lug ri.

Curajosul stare i-a îndeplinit dorin a i înc în circumstan e de excep ie. Suferind de un cancer la laringe, se afla internat într-o clinic din Cluj-Napoca, cu pu ine speran e de a dep i boala. Temânduse de sfâr itul iminent, dar i de faptul c nimeni nu va mai risca s lug reasc un evreu, chiar convertit, pentru a- i ine promisiunea cut , s-a deplasat la M stirea Rohia, pentru a participa la hramul din 15 august 1980. A doua zi, seara târziu, dup ce miile de credincio i care au asistat la slujb p siser m stirea, secondat de p rin ii Nicolae Le e, Antonie Per a i Emanuil Rus, l-a tuns în monahism pe Steinhardt. Ceremonia a avut loc cvasisecret, f public, pentru ca Securitatea, aflat permanent pe urmele „Scriitorului”4, s nu prind de veste i s nu spulbere visul nutrit de acesta înc din închisoare5.

Pentru c lug rire, trebuia ob inute aprob ri peste aprob ri, atât de la Arhiepiscopie, cât i de la Departamentul pentru Culte. Iar pentru Steinhardt, evreu încre tinat, cu statutul de fost pu ria politic, lug rirea p rea un lucru aproape imposibil de realizat. Reîntors, a doua zi, la Cluj-Napoca, p rintele Serafim a trebuit s pledeze cauza lui Steinhardt în fa a arhiepiscopului Teofil Herineanu6, care, convins i el de calitatea moral i intelectual a evreului ajuns într-o m stire ortodox din dragoste pentru Hristos, a aprobat c lug rirea, actele

necesare fiind întocmite ulterior. p rintele Serafim i superiorii s i n-au gre it, a confirmat-o viitorul. Steinhardt s-a încadrat, cu toat starea precar a s ii, în programul m stirii, participând la slujbe - cu mare afec iune pentru miezonoptic -, organizând biblioteca, dând lec ii fra ilor pentru intrarea la Seminarul Teologic, înso ind în m stire pe vizitatorii str ini i, nu în ultimul rând, cu învoirea p rintelui Serafim, predicând duminica i în s rb tori. Steinhardt a slujit cu ardoare i cu sinceritate ortodoxia, cre tinismul, dovad fiind i faptul c , în cursul vizitei în România, Suveranul Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, el însu i un mare om de cultur , l-a nominalizat, printre m rturisitorii români, doar pe monahul Nicolae de la Rohia, afirmând c acesta „a perceput în chip special bog ia imens a comorii comune Bisericilor cre tine”.

Nu e mai pu in adev rat c i Steinhardt i-a purtat p rintelui Serafim, duhovnicul s u, un mare respect i o sincer iubire, recunoscându-i smerenia, delicate ea i credin a adânc în Hristos i, mai ales, în Maica Sfânt 7, c ci este „cea mai apropiat fiin de Sfânta Treime”8. P rintele Serafim l-a ocrotit pe Steinhardt, dar i acesta îl aprecia cu asupra de m sur , fiind mândru de duhovnicul s u, încercând s -l sprijine, dup puteri.

Astfel, în decembrie 1980, când starea s ii stare ului se înr ut ise, în pofida tratamentului cu raze la Cluj-Napoca, Steinhardt îi scrie lui Sergiu Al-George din Bucure ti, medic, rugându-l s intervin la renumi ii medici Leontescu i/sau D nil , pentru un alt tratament.

Motiva ia lui Steinhardt este înduio toare; „Stare ul e un om absolut curat, de mare isprav , un om minunat, iar cu mine s-a purtat absolut îngere te. Tare a dori s -i pot fi ni el de folos, m car ca încercare... Nu tiu dac îmi po i da o mân de ajutor. Î i scriu... pentru omul de care î i vorbesc îmi este foarte drag i îi port cea mai absolut recuno tin , pentru c e - obiectiv vorbind - un om cum mai cumsecade nu se poate i atins de sfin enie”9.

Cu un an i ceva mai înainte, într-o scrisoare c tre acela i prieten, Steinhardt îi devoala obsesia sa, veche de câ iva ani, pentru problema lui Iuda, adic spus simplu, în ce consta vinov ia acestuia de era pus la stâlpul infamiei! Steinhardt respingea teoria celor care îl exonerau de culp pe Iuda (Ion Omescu, Paul Raynal), pe motiv c rolul lui era prev zut în am-plul proces al mântuirii. Ca argument aducea explica ia dat problemei în discu ie de c tre stare ul s u, p rintele Serafim, „simplu ran maramure ean, îns excelent predicator, bun i harnic gospodar, iscusit exeget, om de treab i spirit f îngustime...”10. Potrivit acestuia, rolul de vânz tor al lui Iisus interpretat de Iuda, a fost prorocit, hot rât dinainte i pentru acest act poate fi exonerat, c ci nu este responsabil. i-atunci de ce este osândit Iuda? catul lui Iuda, marele s u p cat, este sinuciderea, fapt liber , de care el singur este responsabil. Altfel spus, o dat rolul s u împlinit, nu a procedat corect, ca un adev rat cre tin. S-a c it, desigur, a regretat, dovad c a aruncat argin ii primi i, dar apoi s-a spânzurat, demonstrând c nu a avut încredere în Hristos, în voin a i puterea

14

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

acestuia de a-l ierta. Dac ar fi procedat precum Petru, care dup ce l-a renegat pe Iisus de trei ori s-a c it amar i s-a jertfit, ar fi fost i Iuda iertat i mântuit! De p catul tr rii îl putem ierta, dar dezn dejdea în care a c zut apoi nu poate fi iertat .

Steinhardt consider plauzibil aceast interpretare a stare ului Serafim i o înt re te cu fraza lui Jean-Paul Sartre, drag lui, pe care o repet i în Jurnalul fericirii, potrivit c reia „nu import ceea ce au f cut din noi, import ceea ce am f cut noi din ceea ce au f cut(ei) din noi”11. rintele Serafim a fost trimis din spital acas (la M stire), în iulie 1984, medicii clujeni recunoscându-se neputincio i în fa a bolii de cancer la gât. Dar, se tie, ceea ce nu este posibil la oameni este posibil la Dumnezeu, înaintea c ruia a pledat în favoarea stare ului probabil Maica Sfânt , cea venerat de vrednicul p rinte, astfel c acesta s-a vindecat în mod miraculos, spre bucuria credincio ilor rohieni, i nu numai. A fost, desigur, un semn de la Dumnezeu, care i-a amânat drumul spre ve nicie cu aproape trei decenii, p rintele Serafim devenind unul dintre marii duhovnici din aceast parte de ar . Iar dac M stirea Sfânta Ana din Rohia a ajuns o adev rat oaz spiritual pentru credincio i, cu deosebire pentru cei din Ardeal, aceasta se datoreaz i p rintelui Serafim Man, care a slujit aici i în împrejurimi vreme de ase decenii.

Fiin cl dit din blânde e i iubire, delicate e i smerenie, p rintele Serafim era, contrar fragilit ii trupului s u, de o robuste e moral i de o voin puternic , nediminuate nici de boal i nici de vitregia vremurilor, atât de potrivnice credin ei. Harnic i bun gospodar - a construit, în vremuri de restri te, Casa cu paraclis i Casa Poetului -, modest i cinstit, p rintele Serafim a fost, prin defini ie, un model de smerenie i d ruire spre semeni. Dup victoria asupra bolii, a ajuns s asculte i s cunoasc problemele maramure enilor care îl c utau pentru a- i alina sufletele greu încercate. Figura sa mereu luminoas atr gea ca un magnet, credincio ii v zând în el chipul c lug rului adev rat.

Ca i Steinhardt el credea nezdruncinat în puterea ziditoare a cuvântului i a rug ciunii. Predicile sale se remarcau prin simplitate, dar mai ales prin concizie i claritate, f a c dea în vulgarizare, c ci nu ocolea nici conceptele preten ioase, pe care le t lm cea pe în elesul credincio ilor, cei mai mul i rani din Rohia i din satele învecinate.12 În ultima parte a vie ii, vorbea încet, urmare a cancerului avut la laringe. L-am ascultat vorbind - aproape optit - despre venirea lui Steinhardt la Rohia, c lug rirea i încadrarea sa în ob tea m stirii, ascult rile i predicile acestuia, încerc rile e uate ale Securit ii de a-l discredita i alunga din comunitatea în care î i g sise rostul...

Dup 89, a a teptat o revigorare a credin ei. A fost îns dezam git de îndep rtarea tinerilor de biseric i mâhnit de mersul lucrurilor în ar i îndeosebi de plecarea românilor spre alte z ri... Cel care luptase cu bolile trupe ti, a con tientizat acum c boala cea mai dur este lipsa de iubire, pledând cu fervoare pentru apropierea bisericii de oameni pentru a le cunoa te problemele, fr mânt rile, nevoile suflete ti etc.

A continuat s tr iasc modest, retras, cu o discre ie de sihastru, chiar i atunci când m stirea a devenit tot mai c utat i vizitat .

Dar, în pofida izol rii sale, era tot mai dorit i c utat, de oameni simpli, de intelectuali i chiar de politicieni!

Omul sfin te locul - e ceea ce a f cut i p rintele Serafim -, dar i locul trebuie s insufle i el un dram, m car, de sfin enie. M stirea Sfânta Ana din Rohia Maramure ului, având ca germene micul schit construit pe un vârf de deal de vrednicul de pomenire p rintele Nicolae Gherman, a rodit din huma sa flori duhovnice ti precum IPS Iustinian Chira, P.C. Serafim Man i P.S. Iustin Hodea - cu to ii ocrotitori ai lui N. Steinhardt, un evreu care s-a vrut cu toat fiin a sa

Anul XII, nr. 1(125)/2021

român i cre tin, înnobilând cu opera i credincio ia sa locul care a fost pentru el „R spunsul Domnului”.

Iar dac M stirea Sfânta Ana din Rohia este atât de c utat i vizitat ast zi, faptul se datoreaz nu numai vrednicilor ierarhi Î.P.S. Iustinian Chira i P.S. Iustin Hodea, ci i celor doi m rturisitori ai lui Hristos - monahi de ve nic pomenire, Serafim (Man) i Nicolae (Steinhardt).

1

Fapt recunoscut în repetate rânduri de c tre N. Steinhardt. În schimb, spre zenitul vie ii lor, aceast schimbare de destin pentru Steinhardt a fost revendicat de c tre p rintele Mina Dobzeu, precum i de prietenul s u Iordan Chimet - cel care l-a înso it în acea prim i ini iatic excursie maramure ean .

2 Precedându-l cu doi ani, C. Noica nota în jurnalul s u despre M stirea Rohia dubla impresie avut : pe de o parte, încântare - datorit , probabil, naturii, pe care o g sea „admirabil ” -, pe de alta, dezam gire, dat de „arhitectura lamentabil ”. Vezi Constantin Noica, Jurnal de idei, Editura Humanitas, Bucure ti, 1990, pp. 157, 158.

3 Vezi „Aflarea Rohiei” în N. Steinhardt, Cultur i credin . Caietele de la Rohia (I-III). Edi ie îngrijit de Florian Roati , Editura coala Ardelean , Cluj-Napoca, 2016, p. 41. Steinhardt se refer la cartea lui Alphonse de Châteaubriant (1877-1951), intitulat La Réponse du Seigneur (1933).

4 Numele de cod al lui Steinhardt din 1972 (din 1966 pân atunci avusese ca nume de cod „Ortodoxul”), pe care îl va purta pân la moarte (de fapt, dosarul s u a fost închis câteva luni mai târziu, anume în 13 iunie 1989).

5 Securitatea va afla relativ târziu de schimbarea de statut a lui Steinhardt la stire. Chiar i prietenii s i (C. Noica, Alexandru Paleologu, Sergiu AlGeorge i al ii), care îi cuno teau inten ia, au fost lua i prin surprindere de rapiditatea cu care a devenit Steinhardt monah. Pe o carte de vizit , purtând data 1 septembrie 1980, Noica îi scrie deja monahului: „Un singur gând, frate Nicolae, p rinte Nicolae, de la prietenul t u, care nu înceteaz s se mire cât de stranii i minunate sunt c ile Domnului! Cu nesfâr it drag, al t u Dinu N”. Vezi Arhivele Municipiului Bucure ti, Pachetul IX, actul 57.

6 Vezi Serafim Man, „N. Steinhardt, intelectualul monah”, în N. Steinhardt, Cultur i credin ..., op.cit., pp.75-78.

7 Î i punea mare n dejde în Maica Domnului, pe care o dorea drept „advocata” sa la înfrico ata i dreapta judecat . Vezi (coord) George Cr snean, Mari duhovnici ai neamului. Sofian Boghiu,Teofil P ian, Teofil B doi, Serafim Man, vol. 3, Ed. Litera, Bucure ti, p.113 (interviu realizat de Cristian Curte).

8 Vezi Arhim. Serafim Man, Adev ruri tr ite, înv turi folositoare, Ed. Episcopiei Ortodoxe a Maramure ului i S tmarului, Baia Mare, 1993, p. 126.

9 Vezi „Dosar Sergiu Al-George” în Caiete critice, nr. 4-8 (150-154)/2000, p.41.

10 Ibidem, p.39.

11 Ibidem, p. 40.

12 Ele au fost adunate ulterior în patru volume i reprezint o aleas i necesar hran sufleteasc pentru credincio i.

Louis Apol - Caban , iarna

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

15

Livia CIUPERC{

Un nou an calendaristic @ntru “altoire” Orice început de an calendaristic este înso it, întotdeauna, de frumoase i ingenioase ur ri de s tate i de fructuoase împliniri. a este bine, a a este corect, a a ne dorim - cu to ii. i pentru c luna Ianuarie este înnobilat cu o prestigioas s rtoare: Ziua Culturii Na ionale, omagiului Mihai Eminescu - „omul deplin al culturii române ti” -, implicit, al tuturor creatorilor Români, ne dorim „altoire” întru împlinire!

Dar, în Ziua de 15 Ianuarie, a ad uga, acest prestigios omagiu s îl includ i pe Iancu V rescu (1792-1863), considerat, pe drept cuvânt, „P rintele Poeziei Române”. i cum aceast completare ar putea ridica vreun semn de întrebare, permite i-mi s m explic, printr-o invita ie (cu maxim aten ie i r bdare) la lectur , a poemului Adev rul, al unuia dintre „pionierii” poeziei române ti, Iancu V rescu, nepotul de fiu al lui Ien chi V rescu.

Din câte zeci de articole am lecturat, despre Iancu V rescu se face pomenire extrem de rar. De ce? Are t cerea fa ete viclene? V vine a crede?! La aceast concluzie, nefireasc , am ajuns.

Dac am gre it, iert ciune!

Pân la savantul Alexandru Mironescu (v pute i convinge, r sfoind volumul Admirabila t cere), nu am mai recunoscut o a a subtil i tran ant definire, apreciind acest poem, Adev rul, drept un poem „excep ional prin substan a i tonalitatea lui” [dac dori i, poemul poate fi lecturat, în totalitate, pe internet].

Nici C linescu, nici Densu ianu, nici vreun alt critic literar nu a

Iancu V

rescu

sit de cuviin a esen ializa miezul tematic, senten ios, pe care îl degaj acest poem. i-atât de actual. Definit (aten ie!) de un om de tiin , nu de un literat, ci, de un iubitor i un bun cunosc tor al valorilor române ti. când referire la Am rât turturea, a bunicului acestuia, compara ia este unic („f nici o exagerare”). O distan de la un „muuroi de furnici la piramida lui Keops”.

Cu adev rat, senten iile formulate de Iancu V rescu se cer a fi cunoscute, nu (neap rat) ca pe o critic a societ ii tr ite de autorul însu i, ci ca pe o dureroas constatare - întru îndreptare, în cazuri, cu adev rat, speciale (dac s-au mai repetat, înalte epoci sau... ar putea exista în epoca noastr , cine tie?!?). În fond, „Nimic nu e nou/ Nimic ne tiut/ Din câte ar t [doresc s ar t] vou ”, î i începe discursul, acest Poet, în a sa „diminea ” creatoare! În versuri me te ugite, el gloseaz câteva maxime, pe care, merit , a le considera benefice lec ii de moral cre tin .

Lumina „desfiin eaz / gr mada-ntunecimii”?!

Bineîn eles! În juru-ne, mereu, în el ciunea mi un în hlamid -ntunecat . Întunecat de necredin . Ea, necredin a, aduce dup sine vorba deart , minciuna, l comia... i câte alte rele.

Din stirpea ei, s-au n scut „demagogii”. Bie ii de ei! „Îmb ta i de fumul/ atotputerniciei/ umbl -în al lumea/ (...)”.

Din nefericire, „sub f ria/ blânde ei” sau chiar a „omeniei i facerii de bine” (sic)!

Ei bine, din momentul în care ace tia acapareaz puterea, „îndat dau de fa / cumplita tiranie”. Oh, tr darea! Dar, noi, bie ii, descoperim aceasta... cam târziu. Asta e, monsieur Iancu V rescu! i cum se manifest „cumplita tiranie”? R spunde poetul: „adun, ascund comori/ din biruri înfocate”! Merit reflec ie asupra acestui epitet cromatic, cu pronun at tent oximoronic .

Poetul folose te cuvinte neao e, percepute, în zilele noastre, extrem de dure... Dar dac ele definesc o nefericit i nedorit realitate?! „În lupta desfrân rii/ iubirii de domnire,/ Se-n al între dân ii/ Se rod în vicle uguri”!

Ar putea exista salvare din ghiarele acestor nefire ti deprinderi - se-ntreab retoric Poetul?! i-atunci, e nevoie de clopo elul „de tept rii”: „Numai un punct de vreme/ r sare-a min ii floare”.

Da, de teptarea este „floarea” ra iunii! Îns , trebuie s recunoa tem, ghiara r ului, când te încol ce te, „des vâr it / e sfâ ierea!”

S-ar impune mult discern mânt: „În om se pun altoaie/ când rele, i când bune”. Asemenea bobului de grâu. Dac -l arunci în loc pustiu - n-are cum rodi! A a c , aten ia se cuvine sporit , pentru ca „altoiul” aib sor i de rodire. Benefic .

Mesajul Poetului Iancu V rescu str bate secolele i ne-atenioneaz : Dac lumina credin ei va fi mereu, lumini veghetoare i str lucitoare, întru cur ie i întru în elep ire, negre it, „Adev rul / Minciuna s-o zdrobeasc ”, vom spori frumos i armonios. În fond, asta ne dorim cu to ii, ca Adev rul s zdrobeasc Minciuna! a s ne fie i Noul An 2021. Frumos i armonios.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

16

Anul XII, nr. 1(125)/2021

George FILIP (Canada)

Eroica Se-auzea o lacrim de ar Dintr-un col de secol blestemat, Bocet surd, optit cu-ndurerare Spre acei ce mult au îndurat. suna o doin nerostit , Doina trist -a omului pribeag, Pribegind prin patria-i de datini i cer ind în propriul rii prag.

Clocotea un imn de libertate, Dus din Bega-n munte i pe v i i-a fost dat s cânte imnul - ara, Concertând cu cei mai bravi fl i. i-a-nceput o sârb româneasc Cu mitralii, lacrimi i psaltiri Ce i-a pus s joace pe j ratec Pe demen ii erei - pe vampiri. ...Foaie verde imn de libertate,

Maica- ar iar a dat eroi, Oameni noi n scu i în iner ia Luptei mari - spre vremurile noi.

Semnul divin Ne trebuia un imn de libertate.

Str bunii din istorii l-au strigat i ara toat - demn cât Carpa ii, Din negura-i de doliu s-a-n at.

Nu b nuiau himerele str ine, Când ne loveau cu ro iile ploi, ara i-a hr nit copiii rii Cu demnitatea sfin ilor eroi.

La semnul rar al Na terii-Divine, Rupând sigiliul tristei închisori, Copii, femei, p rin i i fra i de-ai no tri, S-au r stignit pe Sfinte-S rb tori.

A fost un semn, ni l-au trimis str bunii, Strigat spre noi din daci i din romani : urce ROMÂNIA-n libertate De-a pururea - la dou mii de ani!

Fuga spre... acas - familiei mele de buni români... ... i muza mea viseaz c -i femeie dar nu- i dore te nici palate, nici voiaje lungi - pe Calea cea Lactee, ... nicicând... întoarceri pe aici. o imploram: - hai s fugim pe lun , în doi, iubito, ne vom adapta. ea m certa: - i-aici e via bun , tot EDENUL e-al nostru... nu-l tr da. am consumat oceane mari de tu uri, mul i ducipali azi pasc prin cerul lor. nop i albe-am cheltuit pentru retu uri, nu u or... se-ajunge scriitor. azi trec cu muza mea prin iarba verde, iar Marea ne ador ... chiar descul i: - veni i la muica... neamul nu se pierde, mul i las ARA - dar se nasc mai mul i.

Louis Apol - Iarna

... m cert adesea în oglinda veche. muza m scald cu cuvinte reci:

- mai tii poete... când d deai în streche, vroiai s pleci... oriunde, dar s pleci! din nou nu-mi pare via a prea rigid . de câte c i am scris... nu v mai zic. glaja cu vin zâmbe te pe-o firid i ieri aflai... c -s tân r... str bunic! i muza mea se-nchin ... tot frumoas . eu o iubesc ca un poet nebun.

- Maria mea... hai s fugim - acas : o Mare de poeme vreau s spun...

Amintiri cu Mo Cr ciun - poetului liric din sângele meu... i eu am fost copil... odat ... era-ntr-un anotimp b lan, când Mo -CR CIUN sosea cu renii i sacul plin - din an în an. i-a tot venit... dar într-o var , pe la un august - dou 'trei, satrapii lumii-au vrut s pun pe ARA noastr - nou temei. lui Mo -Cr ciun i-au zis Geril i-n traista lui nu au mai pus nici juc rii... i nici merinde; o... foarte multe sunt de spus! priveau copiii pe fereastr în noaptea Sfânt de Cr ciun i mo -Geril târa sacul gola …mi-e jen s v spun… …copil ria mea - s rac , a dat în pârg... i a fugit. dup mul i ani de pribegie cu Mo -Cr ciun m-am re-ntâlnit. e tân r Mo ul, renii-s zdraveni, doar mie mi-a nins timpu-n p r; prieteni... m-am luptat o via pentru-un colac de adev r. ... eu am mai fost copil, odat ... anii-au fugit c tre AMIN. când vine Mo -CR CIUN cu sacul, din Om matur - copil devin!...

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

17

Al. Florin |ENE

Cavalerul nebuniei str[bate literatura Europei Scriitorii europeni, vrând-nevrând, îl caut pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv c nu-i o fiin real , ci un om de fic iune i de ac iune, mai real decât to i scriitorii. Un om fic iune plecat s preschimbe zarea finit din La Mancha cu orizonturi nesfâr ite, o fiin imortalizat pe drumul ve nicilor c ut ri.

Prozatorii i poe ii europeni, din toate timpurile, con tien i sau incon tien i, l-au c utat pe în eleptul Quijote în viitor, ca o c utare a speran ei, a visului ve nic neîmplinit, pe care îl g sim în poemele i prozele acestora. Îl caut pe „Cavalerul nebuniei” în viitor, dar pentru aceasta, ei îl descoper în trecut. În c utarea lor, cheam la o nemaizut cruciad înso it de muzica sferelor, c uzit de „steaua cea str lucitoare i sonor ” care-o încuviin eaz de pe cer i le spune calea. A a cum o fac poe ii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferinele tân rului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” i „Furtun în neant”) etc.

Scriitorii i poe ii europeni nu viseaz , precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocârmuirea unei insule, ci la ocârmuirea propriului lor suflet, reg sirea în untru a unui Don Quijote interior, dar numai dup ce-l reg sesc pe acela din afar . F s i propun o cruciad în c utarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit aceast cruciad a „morilor de vânt”. Participarea acestora la cruciad confer o demnitate unic , uria : con tiin a de sine a quijotismului. Pe care o g sim i la Feodor Mihailovici Dostoievski în „Amintiri din casa mor ilor” (unde descoperim noul proces de analiz psihologic din perspectiva interiorului uman).

Nu are rost s ne întreb m ce a l sat Don Quijote culturii. Fiindc acest „fenomen” ne-a l sat o întreag metod , o complex epistemologie, o întreag estetic , o întreag logic , o întreag religie mai ales, adic o întreag economie a eternului i a divinului, o întreag speran în absurdul ra ional, pe care le g sim sub diferite forme în literatura i filozofia european . Mo tenitoare a înzestr rii cosmice sate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura european înc nu i-a asumat cum se cuvine legatul. Poe ii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita St nescu, Persida Rugu, Ionu ene, Victor M ru oiu, Felix Sima, Adrian Popescu, Pierre Louys, Johan Christoph, Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, LoJohansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mih escu, Ion L ncr jan, Adrian ion, Dan Dr gan, Constantin rnescu, tefan Dumitrescu etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se for eaz s dea o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, i nu au intui ia eternului, pentru c îl caut în timp, în Istorie i nu în ei în i.

Constat c fântânile nem rginirii care susur în scrisul lui Cervantes au secat în operele scriitorilor europeni. C existen a diurn a nenum ra ilor Sancho se scald în apele impure ale m rginirii i resemn rii, c lumea dezbinat într-o Europ ce se crede unit , în loc de o confrerie a iubirii i a curajului, domne te o confrerie a fricii i a urii. Vârsta de aur, magnifica vârst a convie uirii în bun pace între

litere i politic , e departe de a se întrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literar , doresc ca omul con tient i mândru de zestrea quijoteasc , s -l hot rasc s i-o revendice, s -l înve e s o merite, pentru ca astfel s se înal e ca om.

Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se lupt cu „morile de vânt”. El se raporteaz la dificult ile gândirii i ale crea iei ca i cum ar fi singurul chemat s dea seama de ele. Tensiunea care îl consum , în acela i timp provocat i suportat , e tensiunea între propria-i fiin i gândirea proprie: „Ceea ce gândesc îmi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act al luptei „cu morile de vânt”? Tenta ia lui Valery este aceea de a voi s dea seama numai prin lupta cu sine despre tot i de a încerca s-o fac f s se dea cu totul în ceva, neresemnându-se s fie „ceva, indiferent ce”. El poart masca „cavalerului tristei nebunii”, asemenea lui Teste - fantoma scut din lupta „morilor de vânt”, ca inutilitate a vie ii într-o societate ce nu-l în elege.

Tradi ia ra ionalist , anchilozat în contemplarea omului ca fiin ra ional , împiedic întâlnirea cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus c ra iunea îl deosebe te pe om de animal. Eu spun asemenea lui Unamuno c ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decât ra iunea.

La Bacovia, aceast lupt cu „morile de vânt” surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului i persiflarea filosofiei, suspectat de neputin a descifr rii condi iei umane i a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat s repete, cu fiecare genera ie, acela i traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutil ori ca lupt cu „morile de vânt”, ca un „dic ionar” pe care se poate „adormi uitat”, înainte de a se ajunge la un gând salvator.

La cap tul petrecerii, ca lupt „cu morile de vânt”, lumea se umple de „un cântec”, spune Blaga. Dar cântecul nu pare a fi o compozi ie pe de-a-ntregul omeneasc , ci un atribut de origine tainic („noi suntem purt tori de cântec”) i ambivalent. Dac lupta cu „morile de vânt” cunoa te extaza cântecului, drumul spre moarte prinde la fel „chip de cântec”, al c rui motiv pare a fi trecere a îns i, în sonorit i stinse, elegiace, f cute pentru uitare i leac: „Câteodat prin fluier de os str mo esc/ m trimit în chip de cântec spre moarte”. (Fiu al faptei nu sunt). i la Eminescu, în poeziile sale, dar mai ales în publicistic , descoperim aceea i lupt cu „morile de vânt”. Aceast lupt o descoperim în îndoiala fa de lume, dar mai ales de distan area fa de „prezent”, dar i implicarea în acesta.

Scriitorii europeni i-au dorit i î i doresc s descopere în lume i altceva decât „repetabila povar ”, un fel de „elice” a „morilor de vânt”, ce se învârte te inutil i sisific, î i doresc s descopere priveli tea unui om care c tore te cu gândul pentru a se cunoa te mai întâi pe sine, apoi pe ceilal i, i pentru a se iubi mai pu in pe sine i mai mult pe ceilal i. Acela i erou care învinge Meduza-suferin , acela i Perseu care se fere te de privirea ei, intr mai apoi în rolul lui Orfeu, ia lira în mâini i cânt atât de frumos, încât clinte te pietrele din loc, îmblânze te fiarele s lbatice, aduce alinare în cugetele tuturor i înduio eaz sufletul celor mai aspri oameni.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

18

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Vavila POPOVICI

(Carolina de Nord)

Filozofia, Religia, }tiin\a, Politica - Immanuel Kant (XX) „Cerul i-a d ruit omului, spre a-i recompensa toate greut ile, trei lucruri: speran a, visul i zâmbetul...” (Immanuel Kant) Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) s-a n scut la Königsberg, în Prusia Oriental (ast zi Kaliningrad, în Federa ia Rus ). Este considerat unul dintre cei mai influen i gânditori occidentali din ultimele trei veacuri. Întreaga sa activitate pedagogic i scriitoriceasc este legat de ora ul natal, ale c rui hotare rareori lea p sit. Fiul unui modest meseria , a studiat la Colegiul i Universitatea din Königsberg. În timpul colegiului, a studiat pentru o perioad scurt clasicii, iar la universitate, fizica i matematica. Dup ce i-a murit tat l, a fost nevoit s i abandoneze studiile pentru a- i câ tiga existen a din medita ii. Fire studioas fiind i aplecat spre o cercetare profund i detaliat , în 1755, cu ajutorul unui prieten, i-a reluat studiile dându- i apoi doctoratul. A început s predea la universitate, iar dup 15 ani a devenit profesor titular (în 1770), de logic i metafizic . Acest moment marcheaz începutul unei epoci de elaborare i sedimentare a unei concep ii pe deplin originale, desprins din r cinile ra ionalismului i empirismului, concep ie care va ajunge s fie cunoscut drept kantianism, idealism transcendental sau filozofie criticist . De i anterior publicase într-un ritm sus inut, renun vreme de un deceniu s mai trimit vreo carte la tipar, dedicându-se exclusiv activit ii de predare i reflec iei asupra unui sistem filozofic exhaustiv. Încerca s î i înve e studen ii cum s gândeasc , nu s le impun anumite opinii sau credin e. Era un profesor care avea nevoie de o armonie deplin în sala de curs. La un curs, din cauza nasturelui unui student, nu s-a putut concentra, pierzându- i irul gândului.

Nu era mul umit de studen ii care notau tot ce spunea. Ceea ce urrea el, atunci când î i inea cursurile, era s fie în eles, motiv pentru care, alegea un student din apropierea lui, pe chipul c ruia încerca citeasc dac este sau nu în eles în ceea ce spune. Se adresa studentului mediocru i afirma: „Nu îi predau geniului pentru c el î i va face propriul drum f ajutorul meu, nu îi vorbesc nici n tângului pentru c el nu merit . concentrez mai degrab pe studentul care se afl la mijloc i care î i dore te s se preg teasc pentru viitoarea profesie”.Nu a fost c torit; a fost un model de punctualitate i nu numai în cariera sa profesional , ci i la cea particular . Se glumea pe Immanuel Kant seama acestui obicei al filo-

zofului, conform c ruia ie ea diminea a la aceea i or , moment în care gospodinele ie eau pe geam s îl vad trecând i aflând exact cât era ceasul. Plimb rile-i zilnice erau întotdeauna la aceea i or . A fost omul care a dus o via de munc metodic , continu ; cu o moralitate exemplar , a fost totu i un om care nu a dispre uit bucuriile unei sociabilit i oneste. A murit în anul 1804, la vârsta de 79 de ani, cu aceea i mare credin în for a ra iunii. R ele p mânte ti se afl într-o capel gotic din preajma catedralei din Kaliningrad), iar mormântul s u este ornat cu un bust sculptat, purtând inscrip ionat fraza celebr din Critica ra iunii practice: „Dou lucruri umplu sufletul de o admira ie i o venera ie mereu crescând i nou , în m sura în care reflec ia i le întip re te i se ata eaz de ele: cerul înstelat deasupra mea i legea moral din mine”.

A studiat intens lucr rile tiin ifice ale lui Isaac Newton, filozofia idealist a lui G. W. Leibniz, interesul îndreptându-i-se apoi înspre doctrina empirist , cu prec dere înspre expunerea acesteia de c tre David Hume. A a cum scrisese în lucrarea sa Prolegomene, a fost de teptat din „somnul dogmatic” de lectura c ii lui David Hume Cercetare asupra intelectului omenesc.

Kant a fost un reformator al gândirii filozofice. A v zut lipsurile empirismului care admitea în experien ultima origine i unica întemeiere a cuno tin ei noastre, fapt care ducea în scepticism, i lipsurile ra ionalismului dogmatic, care întemeia cuno tin a pe idei înn scute, i a c utat o baz mai solid , plecând de la critica i analiza îns i a puterii de cunoa tere uman . De aici numele de criticism pentru atitudinea sa filozofic . Ideea c lucrurile trebuie s intre în om pentru a le putea cunoa te - era clar . Percep iile date sim urilor le numea intui ie, percep ii care se orânduiesc în spa iu i în timp. Lor li se adaug formele intelectului, cea mai important dintre ele fiind cea a cauzalit ii, prin care se nasc no iunile, cunoa terea. A definit locul limitat al tiin ei, a motivat preocuparea metafizic i religioas a omului. Etica lui Kant este întemeiat pe ra iune, care, ca ra iune practic , f a o putea demonstra, impune totu i legea moral : „Ac ioneaz în a a fel încât maxima voin ei tale s poat servi oricând în acela i timp ca principiu al unei legifer ri generale”. Din legea moral deriv datoria, dar i putin a de a o îndeplini, întrucât suntem liberi în voin a noastr s o îndeplinim; omul apar ine lumii empirice, ca cet ean (cauzalitate), i lumii eligibile, în care suntem liberi, independen i de cauzalitate. Ideea de libertate reiese deci din cea moral , i constituie un postulat al ra iunii practice. Dar, ra iunea practic mai postuleaz ideea de nemurire i cea a existen ei lui Dumnezeu, perfec iunea moral nefiind posibil de îndeplinit într-o lume tiranizat de sim uri; perfec iunea va fi posibil în continuarea existen ei noastre, existen a lui Dumnezeu o postul m din trebuin a

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

moral pe care o sim im, atribuind fericirii necesitatea moralit ii.

Opere principale: Critica ra iunii pure - 1781, Prolegomene la orice metafizic viitoare care se va putea înf a drept tiin 1783, Întemeierea metafizicii moravurilor - 1785, Critica ra iunii practice - 1788, Critica facult ii de judecare - 1790, Religia în limitele ra iunii pure - 1793, Spre pacea etern . Un proiect filozofic 1795, Metafizica moravurilor - 1797. În deceniile anterioare public rii Criticii ra iunii pure, Kant a fost un dualist metafizic care a oferit o relatare pozitiv a interac iunii minte / corp. Scrierile sale critice, prin contrast, sunt marcate de scepticism i de o lips de dorin de a avansa afirma iile de fond despre minte. Afirma iile de fond ale perioadei pre-critice sunt interesante în sine, iar în elegerea de ce i cum Kant a ajuns s le resping se explic prin dobândirea în timp a unei în elegeri mai profunde, mai mature. În acele lucr ri el a sus inut c o serie de presupuse dificult i cu interac iunea minte / corp au împ rt it mai multe ipoteze false, c presupunerile au generat dou dificult i principale pentru în elegerea interac iunii minte / corp. În primul rând, dac un corp poate ac iona doar exercitând vis motrix, atunci corpul poate ac iona asupra unui suflet numai dac poate determina sufletul s se mi te. Dar, a obiectat Kant, o astfel de explica ie nu ar face nimic pentru a explica efectul caracteristic al materiei asupra sufletului, i anume producerea reprezent rilor. Dac for a corporal este o for în mi care, a concluzionat el, puterea corpului de a produce reprezent ri mentale este un mister insondabil. A doua problem este strâns legat de prima.

Dac trupurile pot fi ac ionate numai prin faptul c sunt determinate se mi te, atunci presupunerea c for a esen ial a sufletului nu este vis motrix (ci o anumit putere necunoscut ) nu a oferit nicio baz pentru a explica modul în care sufletele ar putea ac iona asupra corpurilor. Din aceste motive, a concluzionat el, viziunea vis motrix presupune c natura i posibilitatea ac iunii min ii asupra corpului sunt puzzle-uri ermetice pe care filozofia nu le va deslu i niciodat .

Odat cu apari ia Criticii ra iunii pure, lucrare monumental , în care se realizeaz ceea ce mai târziu Kant avea s numeasc „revolu ia copernican în filozofie”, lumea spiritului a suferit o transformare din temelii în spa iul occidental: nici un gânditor apusean, se pare, nu a mai putut crea filozofice te f s se raporteze într-un fel sau altul la kantianism. Printre autorii care i-au tras seva din opera lui Kant se num F. W. J. Schelling, J. G. Fichte, G. W. F. Hegel, Arthur Schopenhauer, precum i reprezentan i ai neokantianismului. În lucrarea Critica ra iunii pure a fost tratat teoria cunoa terii umane, în a doua - Critica ra iunii practice - etica sa, i în a treia Critica puterii de judecat - încercarea de a stabili leg tura între cele dou lumi ce f ceau obiectul primelor critici: lumea cauzalit ii i lumea voin ei libere. El arat c între lumea fenomenal i cea a liberii este o potrivire datorit fondului lor comun. În Critica ra iunii pure, Kant vorbe te despre idee i ideal, explicând: „Ideea pare s fie ceea ce eu numesc ideal, în elegând prin el Ideea nu numai în concreto, ci in individuo, adic un lucru individual, determinabil sau chiar determinat numai prin Idee. ...Dar raiunea uman cuprinde nu numai Idei, ci i idealuri care, f îndoial , nu au for a creatoare ca cele platonice, dar care au totu i for a practic i se afl la baza posibilit ii perfec iei unor anumite ac iuni. Conceptele morale nu sunt concepte absolut pure ale intelectului, c ci la baza lor se afl ceva empiric (pl cerea sau nepl cerea). Totu i, având în vedere principiul prin care ra iunea pune limite libert ii anarhice în sine (deci dac d m aten ie doar formei lor), conceptele morale pot servi ca exemple de concepte pure ale ra iunii. Virtutea i, cu ea, în elepciunea omeneasc în toat puritatea lor, sunt Idei.

Aceste idealuri, de i nu le putem atribui realit ii obiective (existen a), nu trebuie totu i s fie considerate ca himere; ele ofer un îndreptar indispensabil ra iunii, care are nevoie de conceptul a ceea ce este absolut perfect în felul lui, pentru a aprecia i a m sura

19

în raport cu acesta, gândul i lipsurile celor ce sunt imperfecte.

Tot interesul ra iunii mele e cuprins în urm toarele trei întreb ri: 1. Ce pot ti? 2. Ce trebuie s fac? 3. Ce-mi este îng duit s sper?

Prima este pur speculativ , a doua pur practic , a treia este practic i totodat teoretic , astfel c practicul conduce ca un fir c uzitor la solu ionarea problemei teoretice. i, când aceasta se înal , a problemei speculative. C ci toat speran a tinde spre fericire i este pentru practic i pentru legea moral exact acela i lucru ca tiin a i legea naturii pentru cunoa terea teoretic a lucrurilor.

Speran a ajunge în cele din urm la concluzia c ceva exist , fiindc ceva trebuie s se întâmple, pe când tiin a ajunge la concluzia c ceva (care ac ioneaz în calitate de cauz suprem ) exist , fiindc ceva se întâmpl ... Sistemul moralit ii este inseparabil legat de acela al fericirii, dar numai în ideea ra iunii pure... Ra iunea nu aprob fericirea, dac nu este unit cu demnitatea de a fi fericit, adic cu puritatea moral ”.

Sunt explica i termenii cuprin i în denumirea tratatului s u de baz : Critica - partea preg titoare a sistemului ca doctrin , actul preparator necesar al metafizicii, propedeutica (disciplin care constituie o introducere necesar în studiul unei alte discipline), în m sur descompun , s analizeze i s determine posibilit ile i facult ile umane de cunoa tere; Ra iunea - semnific întreaga facultate de cunoa tere superioar , ca atare opus empiricului pe parcursul expunerii, concept folosit i într-un sens restrâns, pentru a circumscrie doar facultatea supraordonat intelectului ( i prin aceasta, sensibilit ii), adic facultatea judec rii dup principii, cea prin care omul se distinge, în cele din urm , ca apar inând lumii inteligibile i ca fiind înzestrat cu libertate; Pur - semnific cunoa terea independent de condi iile empirice, de orice con inut de experien , cea în reprezentarea c reia nu este amestecat nici o senza ie. Cunoa terea, a priori posibil i întemeiat , chiar a modului nostru de a cunoa te obiectele, este una transcendental . Transcendentalul - termenul central pe care î i întemeiaz Kant gândirea: el promoveaz o critic transcendental , elaboreaz o metod transcendental , tinde c tre un sistem transcendental. Este vorba de un concept „adânc”, spre deosebire de unul „înalt” - transcendentul. Transcendentalul indic „profunzimea” cunoa terii fenomenelor, mai bine zis a cunoa terii condi iilor lor de cunoa tere, în timp ce transcendentul (în opozi ie cu imanentul) desemneaz principii ce trec cu totul de hotarele experien ei posibile, principii de esen incognoscibil . În Critica ra iunii pure, Kant a criticat toate argumentele tradiionale ce c utau s dovedeasc existen a lui Dumnezeu i a asumat o atitudine de tip agnostic în baza c reia Dumnezeu, nefiind în nici un fel obiect al cunoa terii teoretice, nu poate fi demonstrat nici ca existent, nici ca non existent. Discursul despre Dumnezeu este reluat în Critica ra iunii practice i în Critica facult ii de judecare, dar nu în termeni teoretici, ci în termeni de credin ra ional înzestrat doar cu certitudine moral sau cu intui ia sentimentului.

Critica ra iunii practice Critica ra iunii pure n-ar fi fost posibile alte lucr ri ale sale, dar i invers, f celelalte lucr ri în care face un ir de investiga ii în centrul c rora se situeaz omul, ca fiin ra ional . moral , înzestrat cu libertate interioar (complementaritate practic ), teoreticul din prima lucrare ar fi r mas nedes vâr it din punct de vedere constructiv i valoric.

Des invocata concluzie acelei de a doua Critici - „cerul înstelat deasupra mea i legea moral în mine” - rezum , metaforic, aceast dubl realitate esen ial . Practic, pentru Kant, e tot ceea ce devine posibil prin libertate. Omul este, desigur, i parte a naturii, supus ca atare cauzalit ii ei; dar el mai este i fiin ra ional , moral , liber , apartenen e sinonime i reciproc definitoare. Dedublarea omului, empiric i altul suprasensibil, ra ional corespunde întocmai dedubl rii naturii în fenomen i lucru în sine: dac îns cognoscibil în plan teo-

20

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

retic nu era decât fenomenul, iar lucrul în sine incognoscibil, sau cel mult mental aproximabil într-o manier dialectic , antinomic , omul noumenal ni se dezv luie, în schimb, în realitatea moralit ii sale, confirmându- i prin aceasta, umanitatea. Dac primei Critici îi apar in, ca proprii instrumente de cunoa tere, intui iile sensibile i modul lor de a fi sintetizate de i prin intelect, celei de a doua Critici îi este adecvat ra iunea (în sens strict), realizarea ei în plan practic luminând prin subordonare poten ialit ile ei problematice din planul teoretic. „Ra iunea este condi ia permanent a tuturor actelor de voin prin care se manifest omul”, spunea Kant.

Pe de o parte, ra iunea e rupt de intelect i sensibilitate, pe de alt parte - în chiar pura ei izolare - devine c uza lor, e drept c numai în i prin dimensiunea practic , în raport cu moralitatea se streaz dualitatea empiric-ra ional, iscându-se o tensiune de un acut dramatism între polul sensibil i cel suprasensibil, ceea ce determin c utarea, efortul i o zbatere f de sfâr it a omului. În Critica puterii de judecare arat c între lumea fenomenal i cea a libert ii, este o potrivire datorit fondului lor comun. Dramatismul cunoa terii s-a intensificat în aceast parte, urm rind ie irea din ceea ce este c tre ceea ce ar putea fi i ar putea fi conceput, respectiv ar trebui conceput ca obligatoriu. Kant recunoa te i afirm : „Moralitatea nu este propriu-zis doctrina prin care ne putem face ferici i, ci prin care ne putem face vrednici de fericire”, fericirea considerând-o un ideal al imagina iei, i nu al ra iunii.

Meritul lui Immanuel Kant este în primul rând acela de a fi supus spiritul uman i puterea lui de cunoa tere la o analiz profund i am nun it , pentru a- i g si originea, grani ele i valabilitatea cunotin ei. Dar, din p cate, i-a lipsit acea „lumin a cuno tin ei”, întrucât mic orase sau chiar stinsese „lumina credin ei cre tine”, spre a nui incomoda vederea. a se întâmpl , noul intereseaz - bun sau r u, folositor sau dimpotriv ; ideile filozofilor se r sfrâng asupra societ ii printr-o transmitere foarte abil , în timp, uneori în decursul a câtorva genera ii, prin filozofii care vin i care modeleaz elitele academice sau/ i profesori universitari care formeaz tinerii. Astfel, o idee formulat de un filozof poate ajunge, în timp, crez universal pentru societate.

Iat ce spune un doctor în teologie al zilelor noastre: „Doctrina lui Kant, prin originalitatea sa, prin pozi ia sa atât de net i prin faima sa durabil nu este numai din acelea ce nu poate fi niciodat ignorat , dar ea te for eaz aproape s raportezi întotdeauna la dânsa orice examen nou al problemei cunoa terii. Atât de mult se pare c a influen at Kant posteritatea, încât atunci când pare s nu fi spus nimic semnificativ despre un anumit subiect, este discutat îns i t cerea lui”. i pentru a dovedi propria-i ra ionalitate, mai scrie: „F a se p si vreodat limitele transcendentalului, ra iunea pur descoper ideea lui Dumnezeu, ra iunea practic Fiin a lui Dumnezeu, iar credin a (ra ional ) Persoana lui Dumnezeu”.

Al turând naturii morala ca pe o a doua realitate, decisiv în i pentru umanitate, pentru umanitatea din om i umanizarea omului, libertatea devine al turi de cauzalitate, temeiul unei alte lumi, suprasensibil i moral , autonom i spontan ; libertatea coincide pe deplin constrângerii de sine la libertate, prin intermediul imperativului categoric. Dac deschiderea lui Kant spre o practic substan ial înnoitoare comparativ cu teoria i chiar îmbog ind retroactiv teoria, printr-un impact indispensabil, prevestea una din cele mai importante restructur ri la care avea s purcead filozofia secolului trecut, în schimb reducerea practicului i a practicii la o libertate suprasensibil i la o pur moralitate limiteaz însemn tatea acestei descoperiri, pe care Hegel s-a sim it îndrept it s-o l rgeasc , prin succesivele treceri de la drept, la moralitate i apoi la un etic decisiv socializat (familia, societatea civil , statul), iar Marx s-o înnoiasc prin „faimoasa” sa sturnare materialist .

Filosofia moral kantian a fost supus celor mai acute contest ri

Anul XII, nr. 1(125)/2021

probabil pentru c a reprezentat cea mai radical schimbare a unghiurilor tradi ionale de vedere. i totu i, conservatorismul coexista în înv tura sa moral cu spiritul revolu ionar, un spirit purtând vizibil amprentele Marii revolu ii franceze. Kant se dovedea situat pe undeva la mijloc între feudalismul prusac i revolu ia francez , propensiunea sa fiind radical i neradical totodat , în diverse probleme sau în aceea i problem . Fiecare om, în ideea lui, trebuie s ac ioneze astfel încât s foloseasc umanitatea atât în persoana sa, cât i în persoana oricui altcuiva totdeauna în acela i timp ca scop, iar niciodat numai ca mijloc, pe lâng faptul c ridic la o calitativ nou treapt tradi ia iluminist i ra ionalist centrat pe valoarea de sine a omului, desfide implicit orice alt -întemeiere a aceleia i fiin ri i valoriz ri, dar mai cu seam cea de natur teologic . S-a discutat mult i în contradictoriu despre raportul între morala i religie în viziunea lui Kant. Cred c Goethe a avut dreptate, când a afirmat: „Sa întâmplat i a trebuit s se întâmple filozofului ra iunii c a scris neclar din prea mare dragoste pentru claritate”. Dar nu a explicat i de ce s-a întâmplat! Un lucru este sigur: pentru el morala e ini ial dependent de religie, anterioar ei, iar credin a - acceptabil doar ca decurgând din moralitate i prelungindu-i autonomia. Iat în ce fel se pozitiveaz i autonomia voin ei, împreun cu efortul purific rii ei formale de orice corp str in: întreg acest e afodaj idealist î i deconspir virtu i pe care pe drept le putem socoti laice, transcendentalul opunându-se, din nou, transcendentului, respectiv întemeind o moral principial imanent omului i umanit ii, chiar dac dup aceast întemeiere se admite i posibilitatea credin ei în transcendent. Omul ca scop suprem, ca valoare de sine imanent r mâne principala preocupare, func ie de care se insereaz postulatul transcenderii c tre dumnezeire. La el nu religia genereaz morala, ci morala duce la religie, binele la credin . Modest în aparen , aceast inversare a fost receptat de c tre adep ii dogmatici ai domina iei religioase ca periculoas . Într-adev r, a întemeia totul pe moral seam cu a întemeia totul pe om, f o ini ial i predeterminare ingerin divin : o alt fa et a „revolu iei copernicane”, în care centrarea pe om înlocuie te centrarea pe Dumnezeu. C de aici încolo mai intr în ac iune i compromisuri, estompând radicalismul demersului, f a-l retracta în vreun fel, r mâne simplu de în eles i explicat într-o epoc i într-o ar în care ecourile iluminismului european i ale revolu iei franceze au putut s se fac auzite doar estompat, mai ales în condi iile opozi iei furibunde fa de ele din partea slujitorilor lui Friedrich Wilhelm al IIlea. Aceast îndârjit împotrivire la nou avea s-o resimt din plin Kant cu ocazia avatarurilor legate de lucrarea sa.

Religia în limitele ra iunii, adic tocmai în privin a filosofiei religiei promovat de el. Dar, în momentul în care obscurantismul fanatic patronat de predicatorul cur ii regale încercase frustrarea lui Kant de libertatea sa de cuget tocmai în domeniul filozofiei religiei, ambivalen a cuget torului s-a conturat cu limpezime în diversele etape ale perioadei critice i în raport cu diversele sale teme de medita ie: Kant fusese doar cel care încercase s împace op iunea sa pentru o republic de tip constitu ional cu laudele aduse regelui filosof Friedrich cel Mare.

Datoria a fost în eleas de Kant ca o constrângere practic , o necesitate obiectiv derivând din legea moral i din obligativitatea respect rii ei, datoria ca suprem principiu de moralitate i ca suprem virtute el a contrapus-o în termeni riguro i i rigizi oric rei porniri instinctuale, preocup ri naturale, iubirii de sine.

Immanuel Kant a examinat ideea drepturilor omului în politic , astfel încât „este doar un guvern legitim care garanteaz dreptul nostru natural la libertate, iar din aceast libertate deriv m alte drepturi”. Din aceast baz se poate presupune c el prive te dezvoltarea, crearea i implementarea drepturilor ca fiind în primul rând dependente de stat i de modul în care func ioneaz guvernul în cadrul statului. Mai mult, Kant sus inea c o societate poate func iona

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

politic în raport cu statul doar dac drepturile, legile i drepturile fundamentale sunt date i sporite de c tre stat. Dup cum înva Kant, aceste „legi drepte” se bazeaz pe 3 principii ra ionale: Libertatea fiec rui membru al societ ii ca om; Egalitatea fiec rui membru al societ ii cu ceilal i, ca subiect; Independen a fiec rui membru al comunit ii ca cet ean.

Un aspect interesant al acestor principii este faptul c acestea nu sunt date de stat, ci sunt fundamentale în crearea i acceptarea unui stat de c tre oamenii statului. În acest sens, Kant consider c aceste principii sunt necesare mai presus de toate, nu numai pentru întemeierea „legilor drepte”, ci pentru ca statul s func ioneze în primul rând. Acest lucru se întâmpl pentru c f acceptarea oamenilor, un stat nu ar exista, prin urmare, drepturile sunt necesare în interiorul statelor pentru a p stra sprijinul oamenilor statului.

Primul principiu pe baza c ruia se întemeiaz „legi drepte” se bazeaz pe ideea „libert ii” indivizilor. Libertatea indivizilor este important , deoarece statului sau comunit ii nu li se permite s dicteze via a indivizilor. Dac ar face-o, ar prelua rolul unui „guvern patern”. Prin urmare, Kant sus ine c libertatea indivizilor nu poate avea loc decât în cadrul unui guvern patriot, deoarece va exista loc pentru drepturile persoanelor care sunt, de asemenea, încadrate în sfera guvernului.

Egalitatea fiec rui membru al societ ii unul fa de cel lalt este al doilea principiu ra ional în baza c ruia se creeaz drepturile. Egalitatea pentru fiecare membru în cadrul societ ii sub îndrumarea conduc torului statului este important pentru ca s existe o baz comun pentru to i cei din stat. Domnitorul este scutit de aceast egalitate, deoarece în calitate de fondator al comunit ii sau al statului, el are numai datoria de a se asigura c ideea egalit ii prin legi este îndeplinit . Fiecare trebuie s aib acelea i drepturi în interiorul statului, astfel încât legile s poat fi evaluate i aplicate în acela i mod i „egal” pentru toat lumea. Prin urmare, egalitatea este baza de la care provin toate drepturile pentru fiecare fiin uman .

Ultimul principiu ra ional pe care Kant îl folose te pentru a explica apari ia drepturilor în cadrul unei comunit i este acela al independen ei fiec rui membru în calitate de cet ean. Drepturile se dezvolt de la acest principiu, deoarece revine individului s ac ioneze independent dac ar trebui s fie practicat un drept sau o lege. Dac un membru al societ ii nu poate ac iona într-un mod independent f îndrumarea comunit ii, nu ar mai fi nevoie de drepturi. Liderul sau conduc torul ar fi în m sur s stabileasc totul pentru membrul societ ii, iar acest membru nu ar vedea nevoia de a pune întreb ri sau de a- i exersa drepturile, deoarece comunitatea pare s fie „corect ” în modul în care direc ioneaz cet enii. Independen a provoac formarea drepturilor în contextul politic. În acest fel, liderul sau guvernul are, de asemenea, mai mult „putere” de a acorda drepturi persoanelor care corespund naturii statului. În baza acestor trei principii este clar cum se dezvolt drepturile i „legile drepte” într-un mod natural.

Profesorul român, ardeleanul Vasile Goldi (1862-1934) care i-a închinat via a marelui ideal de f urire a României Mari, a avut p rerea interesant c pesimismul sistematic în gândirea secolului al XIXlea s-ar fi n scut din „firul” cuget rilor lui Kant, întrucât el a început a reforma convingerile despre adev rata fa a lumii, i spunea: „Kant inte te agerata-i privire spre temelia lumii i începe a lua la critic teoria în valoare pân aici despre aceast temelie”, de i al ii l-au considerat drept vinovat pe „kantianul romantic Schopenhauer”. „Filozofia, spunea tot el, nu poate da nicicând direc iunea vie ii omene ti, dac ea îns i nu- i are r cinile sale în acea via ”.

Filozoful i omul politic român P. P. Negulescu (1872-1951) a demontat punct cu punct tezele de baz ale apriorismului kantian (teoria care consider c spa iul, timpul i cauzalitatea sunt no iuni apriorice), în special privind spa iul, men ionând c pentru o repre-

21

zentare a spa iului este nevoie de o stare de con tiin , iar „pentru a fi con tien i, trebuie s fim con tien i de ceva; acest ceva nu poate fi îns ceva cunoscut decât prin opozi ie cu altceva”, adic e nevoie de experien pentru a realiza reprezentarea.

Filozoful, psihologul român Constantin R dulescu-Motru (18681957) atr gea aten ia asupra faptului c el concepea timpul strict matematic, de altfel precum Galilei i Newton.

Filozoful, logicianul român Nae Ionescu (1890-1940) explica c noi avem cuno tin a compus din posibilitatea de cunoa tere i mo-tivul de cunoa tere; Kant consider c elementul din afar ne este necunoscut - lucrul în sine -, pentru c transcende cuno tin ei - un adev r -, dar mai departe, pretinde c formele cuno tin ei noastre pot fi cunoscute, ceea ce nu este adev rat: noi nu putem s avem cuno tin a formelor apriori, adic a unui element ce constituie cuno tin a.

Filozoful, eseistul român Constantin Noica (1909-1987) a rezervat un spa iu destul de amplu în cartea sa „Concepte deschise în istoria filozofiei”, cu privire la contradic iile lui Kant în tratarea problemei lucrului în sine, discutând direct aceast problem , dar i men ionând ideile din recenziile ap rute în timpul vie ii sale, care con ineau obiec ii sup toare cu privire la opera sa, dar pe care, c tre sfâr it, Kant nu le mai lua în seam nici laudele, nici criticile, obosit fiind de explica iile pe care le d duse la început.

Kant a sus inut c Dumnezeu a ac ionat pentru a uni lumea noastr în a a fel încât toate substan ele sale finite s posede o for esen ial capabil s produc mi care în corpuri i reprezent ri în suflete. Kant a sus inut c fiecare schimbare din lumea noastr implic exercitarea unei for e tran ante care ac ioneaz în conformitate cu „schema divin ” prin care Dumnezeu a unit lumea noastr . Legea moral face necesar existen a lui Dumnezeu, ea cere s admitem c Dumnezeu exist : „Religia este recunoa terea tuturor îndatoririlor noastre ca fiind porunci divine”, spunea Kant. În opozi ie, cunoscutul filozof român Petre ea spune, în „Tratat de antropologie cre tin ”: „Omul autonom absolutizeaz - pseudodogmatizeaz - relativizeaz i r ce te; respinge lumea dogmelor pe care o înlocuie te cu maximele sale neconcludente. Iluzoria autonomie ra ional a lui Kant îl transform în propriul s u legiuitor i st pân”.(Ceea ce nu i-a putut ierta ea!) „...potrivirea exact a Criticii ra iunii teoretice cu Critica ra iunii practice i cercetarea tiin ific a principiilor morale, aceast moralitate teoretic poate fi mixat astfel: formalism (Max Scheller), Sciences des moeurs (pozitivism) i triumful aparen ei (Alain); Imanentismul gnoseologic i moral al lui Kant îl îndep rteaz nu numai de fundamentarea religioas a moralei, ci i de specula iile metafizice, a a ar tând spiritul autonom, legiuitor iluzoriu, captiv cosmic i subiectiv f ie ire, iluziile progresului sfâr ind aporetic (n.n.)...”. Autonomia voin ei este unicul principiu al tuturor legilor morale i al datoriilor corespunz toare lor, orice heteronomie a voin ei nu numai c nu întemeiaz nici o obliga ie, ci se împotrive te chiar principiului acesteia i moralit ii voin ei... Superioritatea religiei, credin ei, speran ei i iubirii asupra tiin ei, const în perenitatea i puterea consolatoare a dogmelor sale...”. Petre ea întreab : „Pot maximele morale înl tura afectivitatea? Logicul pur poate produce un folos într-un pustiu sufletesc.” „Când Dumnezeu, nemurirea i libertatea sunt fic iuni, omul r mâne un animal ra ional bolnav i muritor (Sf. Augustin), depravat (J.J. Rousseau), biped (Herder).”

Ast zi g sesc scris într-o publica ie: „Sunt tineri i mi ri care în azi se intersecteaz pe str zile întregului Occident, crezând c istoria le pune la dispozi ie oportunitatea unic pentru a demola 2000 de ani de civiliza ie occidental i cre tin . Ace tia sunt fiii i fiicele Iluminismului, a lui Voltaire, Rousseau i Marx. Sunt cei care pretind a se închina Templului Ra iunii i resping orice conectare cu trecutul”. În zadar, zic, ra iunea î i întinde aripile gri pentru a acoperi lumea sensibil prin simpla putere a specula iei. Sentimentele oamenilor nu vor putea nicicând fi diminuate i nici ignorate!

22

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Drago] NICULESCU

Nae Ionescu ]i }coala sa (X)

ÎNTRE FILOZOFIA DUHOVNICEASC

I TR IREA MISTIC

10. GHEORGHE RACOVEANU „Aceasta nu înseamn numaidecât lips de «originalitate». Cultura european , aproape în totalitatea ei, este rezultatul imita iei crea iilor efectuate în câteva «centre» din Occident. Autorii ru i au înv at me te ugul prozei literare de la englezi i francezi, dar un Dostoievski sau un Cehov au influen at la rândul lor întreaga literatur european .

Probabil c un fenomen analog ar fi avut loc i cu anumi i prozatori, esei ti i gânditori români, dac n-ar fi intervenit ocupa ia sovietic .

Nu trebuie s uit m c în România s-a putut crea liber, adic f a urm ri un obiectiv politic, numai dup împlinirea idealului na ional i pân în preajma celui de-al doilea r zboi mondial. Cu totul i cu totul, cam vreo dou zeci de ani. Iar scriitorii români au început s aib la dispozi ie un instrument de expresie adev rat numai de pe la 1890...

Dac în orizontul culturii europene am r mas «provinciali», nu e numai vina noastr . «Istoria» - care în cazul nostru mai înseamn i incon tien a politic a occidentalilor - ne-a z vorât din nou în întunerec, mai r u decât am fost z vorâ i în Evul Mediu, prin n lirile barbarilor.

Dar o cultur nu se reduce numai la expresiile ei moderne, adic , în cele din urm , la crea iile personale. Dimpotriv , aten ia cercet torilor se îndreapt tot mai mult ast zi spre crea iile trans-personale: mituri, simboluri, stiluri de existen , tradi ii, folclor religios, arte populare etc. Toate acestea alc tuiesc în felul lor tot atâtea limbaje prin care se exprim geniul unui neam. Asemenea limbaje sunt universale, în sensul c ele reveleaz moduri de a fi în lume, comportamente, nostalgii, universuri imaginare care nu sunt exclusive unui anumit popor sau unui anumit moment istoric. Ele au un caracter trans-istoric i arhaic. Datorit acestor limbaje, culturile sunt «deschise» i pot comunica între ele. Prin îns i structura lor, un simbol, un mit, un mod de a fi în lume nu pot fi «provinciale», pentru c ele nu depind

de un centru cultural, nu imit un model. De aici, perenitatea acestor limbaje: ele nu stau sub semnul timpului istoric (care «demodeaz », într-o genera ie-dou , 90% dintre crea iile individuale moderne), ci, am spune, sub semnul unui timp trans-istoric, timpul fermecat al miturilor i basmelor, timpul marilor cicluri cosmice, dar i «clipa» în care tr iesc sfin ii, contemplativii, poe ii, logodnicii.

Dintr-un asemenea limbaj face parte, al turi de atâtea no iuni, nostalgii i moduri de a fi, i conceptul românesc de „omenie”. Nu voi încerca s rezum aici iscusita hermeneutic a lui G. Racoveanu.

Nu voi tirbi bucuria cititorului de a o descoperi singur. Prin asemenea contribu ii se preg te te ziua când se va putea scrie adev rata istorie a neamului i culturii române ti. i de-abia atunci vom putea interesa, în mod sincer i profund, Occidentul, a c rui aten ie o jinduim atât.

Pân acum am încercat s trezim interesul Occidentului mai ales prin meritele i sacrificiile noastre istorice (rezisten a contra turcilor) i prin produc iile culturii române ti moderne. Trebuie s recunoa tem , nenorocul urm rindu-ne i de data aceasta, am e uat în ambele cazuri. Neizbutind s ne traducem poe ii, literatura româneasc n-a interesat. În ceea ce prive te misiunea pe care i-au asumat-o Domnii români de a ine piept iure ului otoman, în speran a c occidentalii vor în elege, pân la urm , c împlinesc rolul propriei lor avangarde, dezam girea e i mai mare. Ne-am fi a teptat c , dac n-am fost în ele i de efii politici i militari de acum câteva veacuri, vom fi în ele i car de istoricii de ast zi. Dar, din nefericire, con tiin a istoriografic occidental n-a re inut rolul pozitiv al românilor în istoria Europei.

S-ar putea ca într-o zi, nu prea îndep rtat , lucrurile s se schimbe.

Occidentul începe s se intereseze tot mai mult de alte moduri de a fi în

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

lume decât ale lui, de structuri antropologice tradi ionale, de alte valori culturale decât cele care-i sunt familiare. S-ar putea ca într-o bun zi, descoperind adev rata noastr istorie i cultur , occidentalii s se laude cu noi (c ci, în fond, i noi tot din Europa facem parte) mai mult decât s-ar fi l udat dac am fi dat un Shakespeare sau un Dante...”.

MIRCEA ELIADE aprilie 1962 „Omenia, expresie verbal a unei no iuni colective, a dat întotdeauna de lucru lexicografilor când au încercat s traduc , convenabil, cuvântul. Fiindc a traduce cuvântul «omenie» prin ospitalitate, prin onestitate, prin onorabilitate, prin cuviin , prin bun tate ori, pur i simplu, prin umanitate, însemneaz a-l traduce numai în parte.

Ca realitate, ca document de via , omenia este un tot unitar, constând din numeroase componente esen iale. Omenia nu este o anumit virtute, ci o adev rat antologie, un buchet de flori ale sufletului.

Iubire de str ini, inerea cuvântului dat, sentimentul onoarei, dispozi ie de jertf , spiritul drept ii, m rinimie, modestie, credin în Dumnezeu - toate acestea sunt podoabele omeniei.

I a. Dintre virtu ile omeniei române ti, cel mai des numit este IUBIREA DE OASPE I. Este adev rat c «a omeni» pe cineva însemneaz a-l primi cu inim deschis , a-l osp ta i a-i da cinstea cuvenit omului. Cu aceasta îns nu s-a spus prea mult despre omenie.

Iubirea de oaspe i nu este o virtute exclusiv româneasc : toate popoarele p mântului se dovedesc, mai mult sau mai pu in, ospitaliere. Ceea ce caracterizeaz ospitalitatea româneasc este iubirea de str ini. În casa românului, str inul, nu ai casei, prime te ce e mai bun. Iubirea de str ini - spune poporul - dar dumnezeesc. Str inul c tor, care vine la tine fl mând i ostenit, trebuie primit cu dragoste de p rinte: Când vine la tine str inul, întâmpin -l ca un p rinte. Sau: Pe str in nu-l îndep rta de la casa ta 'nainte de a-l îndestula. Pentru român, este str in nu numai omul de alt neam, ci i omul necunoscut lui.

Str in poate fi italianul, germanul, bulgarul, ca i „fr tutele” din Banat (pluralul: fr tu i) ori «ungureanul» (român din Transilvania). Cineva s-ar putea întreba dac nu cumva în aceast rev rsare de dragoste a românului fa de omul necunoscut nu se pot identifica urmele unei explicabile vanit i omene ti. Cine a cunoscut îns bucuria care inund sufletul gazdei când vedea pe str in mul umit, nu poate avea pentru fapt decât un r spuns: setea omului lui Dumnezeu de a se devota tocmai celui f cunoscu i, f a ezare, f c min, e pricina bucuriei, care nu e aici decât semnul neîndoielnic al harului. b. Un semn sigur al omeniei este INEREA CUVÂNTULUI DAT. Fii totdeauna om pe cuvântul c ruia po i zidi - spun legile omeniei.

Din ele s-a inspirat cântecul poporan: Furnica, de e furnic ; lighioana micu ic , la trup mare, la cap mic , se târ te pe p mânt, i se ine de cuvânt. Dar noi, oameni boteza i de cuvânt c-am fost l sa i!

La omul de omenie, inerea de cuvânt îmbrac hain religioas : Pe unde iese vorba, i sufletul! De aceea pune el mare pre pe cump nirea oric rui cuvânt, fiindc : Vorba când a ie it din gur , n-o mai po i ajunge nici cu arm sarul, nici cu ogarul. În consecin , sfatul: inei limba-n gur ca-n temni . Z bava la vorbire ar fi indicat omului de Dumnezeu chiar de la Crea iune: Dumnezeu a dat omului dou urechi i numai o limb ; ca mai mult s aud , decât s spun . Pentru vorbire exist , de altfel, numai o justificare: Ori taci, ori spune ceva mai bun decât t cerea. c. FACEREA DE BINE. Binele f cut de ochii lumii - binele cu zurg i - nu- i merit numele. Facerea de bine numai atunci î i merit numele când nu e cu socoteal ascuns ; când nu e f cut cu scop de câ tig. Poporul spune: binele i d -l pe ap . Nu- i po i face

23

griji cu soarta lui: undeva va trage el la mal i va da roade. Omul de omenie face binele i uit c l-a f cut: Când d ruie ti, uit ; când i se d ruie te, nu uita, în veac. Mila nu cunoa te deosebire între buni i r i: Milostiv cu cel r u de e ti, omenia cinste ti. d. M RINIMIA. Cel care nu e în stare s uite r ul pe care i l-a cut altul i abia a teapt s i vad adversarul la greu, ca s -i r spl teasc r ul cu r u, e un om mic, om p mântesc. Un astfel de om nu se poate socoti în rândul oamenilor de omenie. Omul de omenie are inim mare: Când î i cade-n mân potrivnicul t u - spune el - nu gândi la pedepsirea lui, ci la îndestularea lui i la îndreptarea lui. i iar i: Bra ul ce nu d moarte când poate, multe poate. Inima omului de omenie e logodit cu iertarea: Iertarea poart -o-n sân, ca s-o ai la îndemân , spune omenia. Capacitatea de a ierta îl înnobileaz pe om: Cel puternic, când iart , atunci puternic s-arat . e. SPIRTUL DREPT II. Omul de omenie este încredin at c : Slujitor al drept ii de vei r mânea, nici înaintea lui Dumnezeu fric vei avea; Dumnezeu dreptatea este. Om drept, cu adev rat, nu este întotdeauna cel care nu lucreaz nedreptatea; c unii n-au fost în situa ia de a face nedreptate: Nu oricine, nelucrând nedreptatea, e drept; ci acela care poate face nedreptatea, dar n-o face, acela drept se socote te. Omul de omenie nu se supune legii numai «fiindc e lege» (Pascal). Dreptatea legal poate, în anumite împrejur ri, s devin f noim i p gubitoare. A adar: nu legalitate, ci „dreptatea nedreapt ”. Criteriul? Iat -l: ine-te de legea care te sf tuie te spre calea omeniei. f. DISPOZI IA DE JERTF . Nu e vorba numai de jertf de timp, de munc , de bani; ci chiar de g tirea de a- i pune capul pentru altul: Binele pe care i l-a f cut cheza ul t u spune omenia nu-l uita nicicând; c el pentru tine capul i-a pus. g. ÎNFRÂNAREA. Desfrânarea fiind du manul de moarte al omeniei, înfrânarea nu poate lipsi din panoplia virtu ilor acesteia. Experien a poporului tie c : Frâul când sl be te, în pr pastie te trânte te.

Ca s poate fi de folos, îns , înfrânarea trebuie practicat de timpuriu, fiindc : Înfrânarea la b trâne e, nici o laud ; c nu omul se înfrâneaz , ci neputin a lui îl arat a fi înfrânat. Despre pofta de mâncare at de b utur : Omul de va bea, ca porcul va mânca. Despre înfrânarea pasiunilor: Acela e st pân mare, care- i st pâne te patimile sale rele. h. MODESTIA. Orice fapt vrednic de laud vei s vâr i - spune în elepciunea poporului - nu ar ta a o fo s vâr it tu: las s vorbeasc fapta pentru tine. Despre îmbr mintea menit s te arate om de seam : Nu haina s te cinsteasc , ci tu s cinste ti haina. i. ONOAREA. Onoarea este temelia încrederii între oameni. Omul de omenie nu- i p teaz onoarea, chiar dac în joc e via a lui: Lupt i nu fi niciodat mi el; e mai bine s cazi luptând pe drumul onoarei, decât s învingi printr-o mi elie. Du manul onoarei este ru inea: Omul de omenie nu se teme de alta, f numai de ru ine. j. SMERENIA. Smerenia înfrâneaz , îns nu st -n calea iubirii de onoare. Din respect fa de chipul lui Dumnezeu în el, omul vrea s evite exagera unul pe altul; c unul se uit la p mânt, altul la cer spune poporul. Despre orgoliul de a fi de neam mare: Nu cel de neam mare e de cinstire vrednic, ci cel ce se dovede te a fi vrednic de neam mare, acela e de cinstire vrednic. k. CREDIN A ÎN DUMNEZEU. Cununa tuturor virtu ilor omeniei este credin a în Dumnezeu. Om de omenie f credin -n Dumnezeu nu s-a dovedit nicicând. Omul de omenie tie c : Unde voie te Dumnezeu se biruie te rânduiala firii. Dar aceasta nu dup socoteala noastr , ci dup purtarea de grij a lui Dumnezeu: Pronia dumnezeiasc întrece socoteala muritoreasc . Omul de omenie e încredin at : Spre pedepsirea noastr , Dumnezeu ne d uneori st pâni cumpli i. Pentru aceea se cuvine s : Mul umim lui Dumnezeu i de bine

24

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

i de r u. Ce ne d ruie te Dumnezeu, nu ne poate lua omul. Dar în teptarea darurilor de sus, omul trebuie s activeze, spre a fi vrednic de dar: Dumnezeu î i d , dar în traist nu- i bag . i, ca s încheiem cu câteva zicale chiar despre omenie: Omul lipsit de omenie, pe oricine întâlne te, prih ne te. Locul omeniei în domeniul harurilor: Îmbr area, semn al dragostei; dragostea, semn al milei; mila, semn al omeniei; iar omenia, dovedirea credin ei.

II Omenia î i are r cinile în înv tura Evangheliei; de aici î i trage seva. În iubirea de str ini a omului de omenie se oglinde te îndemnul Apostolului: Fra ilor! Nu uita i, iubirea de str ini, prin care unii, f s tie, au osp tat îngeri. (Evrei, XIII, 2) Împotriva c lc rii cuvântului dat: Fra ilor! În numele Domnului nostru Iisus Hristos, îndemn: fi i una în ce spune i! (I Corint., I, 10) Sau: Pentru aceea: lep da i minciuna i fiecare din voi s gr iasc adev rul c tre aproapele s u. (Efes. IV, 25) Despre celelalte virtu i: Drept aceea, fra ilor: câte sunt adev rate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte demne de iubit, câte de bun auz, orice virtute, orice este vrednic de laud , la acestea s v fie gândul. (Filip. IV, 8) În sfâr it, îndemnul: Cugeta i la cele de sus, nu la cele de pe p mânt.

(Colos. III, 2) III Omenia îns nu se acoper , f rest, cu via a lui Hristos. Omul de omenie nu se identific cu omul nou al Evangheliei. Omul care poate spune despre sine: Pentru mine via este Hristos, i moartea un câ tig (Filipeni, I, 21): omul care într-adev r «s-a îmbr cat în Hristos» se mi pe alt plan spiritual decât omul de omenie. Pe omul nou al Evangheliei nu-l mai abate din drum nici nedreptatea, nici ofensa, nici amenin area, nici lovirea. Omul care la toate ameninrile poate r spunde tiranului: M amenin i cu exilul... dar care e patria mea? Eu m simt tot a a de bine oriunde pe acest p mânt, care nu e al meu, dup cum nici al t u; de confiscat, nu-mi po i confisca altceva afar de cele câteva c i pe care le posed; cât despre moarte, ea nu poate decât s gr beasc unirea mea cu Domnul i Mântuitorul meu, dup care suspin, - omul acesta a biruit toate dificult ile. Omul care a izbutit s se supun poruncii de a nu sta împotriv celui r u (non resistere malo) plute te pe late în imi. Împotriva violen ei el nu- i mai îng duie alt ripost f numai cea dat de Hristos: De am gr it r u, arat c e r u; iar de am gr it bine, de ce m love ti?

(Ioan, XVIII, 23) Via a în Hristos, via care dep te propor iile naturii noastre; care nesocote te drepturile i înfrunt energiile ei i care nu e reclamat de nevoile ei, a cunoscut-o omenirea de-atâtea ori de-a lungul veacurilor. E lung irul a a-ziselor «scoateri din istorie». Toate sunt îns cazuri individuale. Popoare întregi n-au atins niciodat aceast culme.

IV OMENIE I VIOLEN . Cu porunca de a nu sta împotriv celui u (Matei, V. 39) am ajuns la sâmburele temei noastre generale: omenie i violen . Porunca Evangheliei împotriva violen ei fizice este clar ; iar contextul nu las nici o posibilitate de escamotare. Te sile te un nebun s -l întov ti o mil de cale? Mergi cu el dou , chiar dac n-ai timp pentru asta. Vrea cineva s se judece cu tine spre a- i lua haina ta? Las -i lui i mantaua. Te love te careva peste obrazul drept? Întoarce-i pentru lovire i pe cel stâng. (Matei, V, 39-41) Un singur fapt relatat de Evanghelie ar putea s par celui neprevenit c dezice nu numai porunca limpede a non-violen ei, ci întreg spiritul înv turii evanghelice: biciuirea de la Templu. „ i Iisus intr în Templul lui Dumnezeu i alung pe to i cei ce vindeau i cum-

Anul XII, nr. 1(125)/2021

rau în Templu, i r sturn mesele schimb torilor de bani i scaunele celor ce vindeau porumbei i le zise lor: Scris este: „Casa mea cas de rug ciune se va chema; iar voi a i f cut din ea pe ter de tâlhari.”

(Mat. XXXI, 12-13) Pe acest fapt petrecut la Templu î i construiesc unii cre tini justificarea violen ei fizice. To i ace tia trec cu vederea un fapt esen ial, anume c cel care a biciuit pâng ritorii Templului era Dumnezeu: Dumnezeu adev rat, din Dumnezeu adev rat... de o fiin cu Tat l... prin El toate s-au f cut. Uit a adar c între El i noi, oamenii, e deosebire. Uit c înainte de a fi pedepsit pe p to ii de la Templu „toate le zidise”, iar dup fapta de la Templu, El, st pânul materiei, înviase din mormânt cu trupul, f s strice sigiliile mormântului.

Bogate sunt interpret rile poruncii non-violen ei. Peste toat ascu imea i str lucirea lor r mâne, limpede, adev rul c împlinirea acestor porunci este privilegiul câtorva ale i; privilegiul acelora despre care imnele bisericii cre tine a R ritului spun c patria i rudenia au l sat; privilegiul celor care s-au liberat din c tu ele onoarei i a tot ce este p mântesc în noi. * Dou sunt posibilit ile de a te desprinde din leg turile patriei i rudeniei: supranaturalizarea (prin câ tigarea harului) sau denaturalizarea (prin agonisirea blestemului). Prima e sfin enia. Ea cinste te neamul omenesc. A doua - denaturalizarea - este degradarea chipului de om. F pturile care in de aceast categorie se simt bine oriunde cerin ele lor trupe ti le sunt satisf cute. Pentru aceasta sunt gata, oricând, s lepede: credin , onoare, omenie. Pe aceste vie uitoare poporul român le-a numit „p mid ig neasc ”.

Omul de omenie nu s-a eliberat de sub legile onoarei omene ti.

Când el spune c nu se teme de altceva, f numai de ru ine, este aici vorba nu numai de fapta de ru ine pe care ar s vâr i-o el însu i; ci i de ru inarea lui venit prin altul. C ci omul de omenie nu se las lmuit. Iubirea de patrie nu s-a stins în pieptul lui. Iubirea de patrie - spune el - patim cinstit . i iar i: Cine pentru patria lui gr ie te, oricât ar gr i, pu in se socote te. Nici de rudenia de sânge i de cea spiritual nu s-a putut lep da. C de i el tie c : Noi oamenii to i o rudenie suntem, c to i dintr-un neam ne tragem, nu poate s nu recunoasc faptul firesc c : Mai aproape e c ma a decât haina...

V «R NILE P CATELOR» i «FRUMUSE EA CEA DINTÂI».

Omenia nu este expresia unei condi ii umane a c rei cea mai înalt treapt ar indica-o cunoscutul vers al lui Terentius: homo sum: humani nihil a me alienum puto, iar cea mai joas ar ar ta-o spusa: gur de om, gur de câne: cere pâne. Omenia nu e logodit cu acel homo humanissimus al lui Cicero. Ea nu tinde neap rat spre acea demnitate pe care Pascal o subscrie omului: Toat demnitatea omului const în gândire. (Pensées) C ci toate aceste în ri pot fi rezultate fire ti ale condi iei umane date. Omenia îns tr deaz setea dup alt condi ie uman . Cu toate c supus locului i timpului, omul de omenie înseteaz dup o stare de splendoare, dup o m re ie ini ial , dup «frumuse ea cea dintâi» cu care fusese el împodobit. Con tient de faptul poart «ranele p catelor», el tie c este, totu i, «chipul slavei lui Dumnezeu, cea negr it ».

Setea dup aceast «frumuse e» ini ial îl mân pe om pe anumite i. Care sunt acestea? Sunt cele indicate de înv tura evanghelic .

Adev rul Evangheliei este îns absolut. Tr irea lui de c tre oameni fiind fapt istoric, poart urmele condi ion rii. S mân a înv turii a zut pe terenuri felurite. Limb , cultur , tradi ie, temperament, mentalitate i-au l sat, totdeauna, urmele lor în tr irea adev rului evanghelic absolut. Întâmpinarea sufletului omenesc cu înv tura evanghelic - a a cum o pred Biserica - a n scut omenia.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

OMENIA ESTE REZULTATUL TR IRII ROMÂNE TI A ADEV RULUI EVANGHELIEI. VI OMENIE I SFIN ENIE. Omenia nu este sfin enie. Omenia cons-tituie îns climatul cel mai prielnic pentru înlesnirea pasului spre su-prema treapt la care cheam înv tura lui Hristos: Fi i des vâr i precum i Tat l vostru cel ceresc des vâr it este!

(Mat. V, 48) Poporul român are despre sfin enie o idee atât de înalt , c niciodat nu a îndr znit s treac pe vreunul din ai s i în catalogul sfin- ilor, adec în rândul acelora care prin des vâr irea vie ii lor s-au unit cu Dumnezeu. Pân la anul 1855 [sic] (1885, n.a.) - dup ob inerea autocefaliei -, Românii n-au îndr znit s fac un astfel de pas.

Lipsa canoniz rilor nu însemneaz lipsa sfin eniei pe p mântul românesc. (Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, de pild , în vremea în care tân rul Platon Velicicovski - marele Stare Paisie de mai târziu - se afla în schitul Tr isteni din ara Munteneasc , tr ia acolo un sfânt c lug r valah, Gheorghe cu numele, «prietenul vr biilor». Vr biile îl a teptau totdeauna la u a chiliei i, a ezându-se pe umerii i pe bra ele lui, îl înso eau pân la u a bisericii. Aici a teptau sfâr itul slujbei, ca apoi, la fel, s -l petreac pân la chilie. i s vâr indu-se sfântul c lug r i fiind purtat la groap , s-au aruncat vr biile în mormânt, t lindu-se de durere. i nu putea arunca p mântul în groap din pricina vr biilor surori.) Dumnezeu singur tie câ i sfin i b rba i i câte sfinte femei au binecuvântat cu via a lor p mântul românesc, - p mânt care a cunoscut aderul cre tin înaintea tuturor vecinilor lui de ast zi. C ci poporul român a fost încre tinat înaintea ru ilor, a bulgarilor, a sârbilor, a ungurilor, a cehilor, a polonezilor.

Apocalipsa sfântului Ioan ne înf eaz defilarea neamurilor mântului în cereasc cetate luminat de slava lui Dumnezeu: i se va aduce în ea slava i cinstirea neamurilor. (XXI, 26) Prin „slava i cinstea” neamurilor se în elege aici specificul i unicul popoarelor. Fi-va, acum, neamul nostru românesc ru inat, înaintea tronului Mielului, în ziua supremului examen? La aceast întrebare, nimeni dintre muritori nu e îndrept it a da un r spuns.”

Louis Apol - Dorotheum

25

Boris MEHR

Elegii euforice I. Vârsta mea nu are nicio importan , nici Dumnezeu nu are vârst , Ceea ce nu înseamn c eu a fi egalul Lui, Doamne fere te, Chiar ieri aveam o discu ie frivol despre aman i, amante, Cump turi, medicamente, despre viii mor i i mor ii vii. Am pierdut ceva timp, dar asta e via a. Femeia e un tip celebru, la Dun re ca i la Ebru, seduc toare sau redus , mai r rit , mai apus , zei este, partener , iar uneori, chiar o himer , pisic -sexy sau rival , în locul mamei face coal . Ce pot s spun? Parfumul ei îmbat o trup de pigmei sau de eroi trufa i, de ce s o l ud m pe Salome? Excentric , impresii rare, co maruri înfior toare sau vise dulci ca sarailia, regre i lumina i trezia, scandalul e mereu prezent, cherchez la femme, eveniment, exotic de vrea, de uit c -n jur sunt amorezi o sut , pletele ei sunt negre, blonde, femei cochete, pudibonde, au ic, au voce de siren , femeie din femei, peren , În Univers ea este Centrul, po i s spui nu, po i s fii pentru.

II. Într-o scoic închis e un ocean, versul poetului, un m rgean, n-are sfâr itul un început, totul ne doare sau ne-a durut, frigul colind , cere-ad post, dragostea pleac , via n-a fost, somnul din mon tri na te ra iune, inima ine cumpene bune. Femeile m servesc cu zâmbete, b rba ii cu vorbe grele, îmi iau câmpii i muntele îl mut în ghilimele, când am ceva pe suflet merg în pustiu i strig, de pild Jennifer Cooper îmi ine de frig. Ziua-i masiv alb i rece, ca un colegiu pentru colege, Numai iubita, doar ea se z re te într-o oglind ca ochiul de pe te, Trece cu trenul omul cu trenciul, luat pe-o hârtie de treisprezece, numai iubita în nouri se scald , ziua-i masiv , rece i alb , numai iubita, sub ire, înalt , este. Iar eu sunt în lumea cealalt .

III. Trebuie s -mi in ochii larg deschi i pân când Domnul mi-i va închide. Trebuie s fiu neîndur tor cu mine, pân când Domnul se va îndura de mine. Trebuie s cred în Har, pân când Harul se va pogorî i asupra mea. Trebuie s iert i s iubesc pân când voi fi i eu iubit.

Ruga mea este t cut ca melcul, ea înainteaz prin nop i de poezie limpede. Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uit , dau din picioare. S n-alunece în groap , cine se afl în epicentru va striga din adâncuri, De ce, Doamne, eu sunt alesul? De ce, Doamne?

IV. Bucuria de a te trezi la miezul nop ii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le cite te nici orbul cu sensibilitatea în de te. Sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coal de hârtie. Vor înflori în curând gr dinile-n cer, mor ii blânzi din p mânt. Rolul meu este de a m interpreta pe mine, dup lectura Comediei Divine. Eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu i, uneori, se amestec i Dumnezeu. Dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclama iile unui surd, Ori poate c eu nu în eleg surzenia lui, care-i tot darul Demiurgului.

V. Când m voi teme, când voi ajunge la termen, Când cerneala din stilou se va cerne ca o cenu uscat , Când coala va r mâne curat , când voi privi în gol, Când voi desena cheia sol, f s mai urmeze o not , Când t cerea va deveni bigot , atunci, moarte a mea, s apari în splendoare, cu ochii de jar, cu sânii dezveli i, cu p rul despletit i vom pleca împreun , îndr gosti i.

VI. Ar trebui s fiu foarte trist, ca s pot asculta un disc, o muzic , a, un Beethoven, în urechea mea stâng chiuie un ren, ar trebui s deschid o fereastr ca s v-ascult pe Dumneavoastr , Pas re iastr . Oare cât se vor împiedica-n balamale, în belciuge în yale, Solfegiile siderale? Eu nu cred în muzica pe care-o consum Auriculul Dvs. ca pe-o legum . Dumneavoastr a tepta i când sunte i tri ti s-auzi i în rai op it de arti ti? V spun, totu i, c pe domnul Beethoven l-am întâlnit mult mai sus, pe planeta Epsilon.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

26

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Ionel POPA

Via\a de fiecare zi din Rom`nia comunist[ Mihai Zamfir, În a teptare, Ed. Polirom, 2020, 400 p.

Dup un solfegiu preg titor urmeaz concertul unui cvartet: În teptare de Mihai Zamfir (Ed. Polirom, 2020). În prim vara timpurie a anului 1929, tinerii prieteni, avocatul Dissescu i bancherul Reiss, au hot rât s i construiasc o cas nou , pe Intrarea Vergului nr. 6. Îmbinând arhitectura florentin cu elemente moderne. Maestrul arhitect Antonescu le-a construit un „bloc-vil ” cu dou apartamente. Celebrul arhitect a îmbinat în mod armonios frumosul artistic cu utilul. Din vechile case în care au crescut, cei doi au adus doar mobil de stil. i anii au trecut. În vremurile cumplite care au urmat, locuitorii imobilului l-au strat cum au putut, în func iune. A suferit cutremure i alte pericole i datorit unei veri oare a lui Reiss, cu o func ie înalt în partidul comunist, i datorit faptului c acolo a locuit câtva timp, clandestin, comunistul Lucre iu P tr canu, vila burghez a sc pat în dou rânduri de na ionalizare. Apartamentul de la etajul II a fost cump rat (salvat) de Matei Zippa, ef de sec ie la Academie, dar n-a locuit acolo. Mai târziu a locuit fiul s u, Christi. Dup moartea b trânilor Reiss i emigrarea fiului lor Mili în Israel, apartamentul a fost repartizat politrucului Nicolae Airinei i so iei „tovar a Ana”. Christi a fost nevoit s se retrag la mansard . De la sfâr itul anilor '80, dintre participan ii la inaugurarea din 1930 a vilei mai supravie uia fiul b trânului Dissesc, Gheorghe cu so ia Lilica. Istoria vilei Dissescu-Reiss face din ea un personaj simbolic al romanului. Sub mersul de tancbuldozer al comunismului, vila „burghez ” i-a pierdut din frumuse ea ini ial , dar i-a p strat statutul de martor al veacului... de suferin e care a urmat, casele d râmate de dictator au sat numai amintiri. „Casele”comuniste erau blocuri, toate identice, f personalitate, construite pentru „m cinarea sufletelor” prin frig, foame, fric .

Din paginile solfegiului, de dinaintea cutremurului comunist, sunt de re inut urm toarele acorduri: „Instala i în noua locuin , tinerii Dissescu i Reiss, fiecare cu nevast i câte un b ie el, s-au sim it acas înc din prima zi. B rba ii doreau de mult vreme s plece din casele vechi unde se n scuser , iar vila-bloc însemna i începutul unei noi vie i. În 1930, totul era nou i promi tor. În ritmul în care r reau în Bucure ti blocuri cu dou , trei sau mai multe etaje, în care se deschideau restaurante, bodegi de lux ori gr dini de var în parcuri, ai fi zis c lumea se preg tea pentru un veac de pace i fericire în ora ul ce sem na tot mai mult cu unul european, a a cum îl visau p rin ii tinerilor de la 1930.” Non comment!

Planul/topografia blocului-vil i-a inspi-

rat scriitorului structura romanului. Primele pagini f titlu, pe care le-am numit solfegiu, spun istoria , în mod esen ializat, istoria rii din perioada interbelic . Perioada respectiv devine termen de referin i compara ie pentru istoria comunist , în spe , ultimul deceniu al dictaturii ceau iste. Dup acest solfegiu, urmeaz cele zece capitole, fiecare cu titlu imobiliar i notarea datei calendaristice: Capitolul I - Etajul I Noiembrie 1987; Capitolul II - Mansarda Decembrie 1987;Capitolul III - Parterul Aprilie 1988; Capitolul IV - Mansarda 1988; Capitolul V- Parterul Septembrie 1988; Capitolul VI - Etajul II Decembrie 1988;Capitolul VII - Etajul I Martie 1989; Capitolul VIII - Etajul II i Mansarda 1989; Capitolul IX - Decembrie 1989; Capitolul X - Februarie 1990. Primele opt capitole sunt rela ionate dup cum urmeaz : capitolul 1 cu 7; capitolul 2 cu 4; capitolul 3 cu 5; capitolul 6 cu 8. Deci un cvartet. În cele opt capitole fiecare instrument/ personaj î i execut partitura. În ultimele dou capitole cele patru instrumente/personaje execut împreun partitura, de fapt ultima parte: evenimentul revolu ionar din zilele Cr ciunului 1989. Interpretarea ultimei p i se face pe dou voci: a vocilor c rora teptarea s-a împlinit i vocea c reia teptarea i s-a n ruit.

Pensionarul Dissescu, Christi, Veronica, Ileana a teptau/visau o cas ocrotitoare, pe care s-o iubeasc ; Airinei a teapt salvarea casei sale - comunismul. În capitolul 1, în cea mai mare parte - monologul b trânului Dissescu, sunt trei detalii de maxim semnifica ie: „[...] numai frig [...]”; „[...] când s-au golit rafturile magazinelor, a ap rut i frigul [...]”; „M trec r cori închipuindu-mi ce-ar zice un tip, cu ochi alba trii, dac s-ar apuca le cerceteze atent [dosarul de la cadre i filele jurnalului s u secret], cu gândul de a te scoate oricum vinovat.” Sunt consemna i cei trei F: Frigul, Foamea, Frica. Cu ei regimul comunist a subjugat poporul.

Capitolul 2, care ne duce la Ia i, relateaz „ora de iubire” dintre Christi i Veronica.

Iubirea lor în ora ul cu „vechi i dulci” amintiri e o încercare de ie ire din urâ enia lumii comuniste.

Capitolul 3 e despre via a dramatic a Ilenei, sora vitreg a lui Christi. Rezumândui via a de a tept ri i neîmpliniri, naratorul rge te aria de cuprindere socio-politic a romanului. Prin intermediul gândurilor i observa iilor personajului, scriitorul aduce în aten ia cititorului pe ceilal i locatari ai vilei, în primul rând pe politrucul Airinei. În acest mod, naratorul transfer sarcina sa de psiholog Ilenei.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Capitolul 4 e despre nelini tile, fr mânt rile i incertitudinile lui Christi, legate de iubirea lui pentru Veronica. În aceast stare tensionat , gândurile lui Christi încep s graviteze în jurul sorei sale vitrege, care îi este aproape o str in . În capitolul 5 sunt relatate alte momente temporale din via a Ilenei. În gândurile i nelini tile ei apare tot mai des fratele ei vitreg.

Capitolul 6 e despre profesorul Airinei, politrucul care pred la Universitate „filosofia”. În relatarea biografiei acestuia sunt punctate câteva aspecte care îi definesc caracterul i ascensiunea profesional : originea, c toria cu „tovar a Ana”, fiica comunistului ilegalist Gavrilovici, activitatea de turn tor la Secu, i iubirea târzie, ridicol , pentru studenta Maria Zm u (Ma a), venit din Basarabia. Pe fundalul vie ii lui Airinei se contureaz imaginea malefic a securit ii.

Capitolul 7 continu capitolul 1, iar capitolul 8 continu în tandem capitolul 4 i 6. Capitolele 9 i 10 strâng la un loc firele narative i personajele raportându-le la momentul revolu ionar din decembrie '89, care pune cap t dictaturii comuniste i las deschis calea unor noi a tept ri.

Evenimen ial, a teptarea personajelor are dou paliere: unul social-politic, cel lalt intim. Palierul socio-politic e ilustrat prin tipologia personajelor (pensionar, intelectual activ, activist; b trân, matur, târ; b rbat, femeie), prin caracterul lor i prin atitudinea fa de dictatura comunist . Acest palier d romanului dimensiunea politic .

Al doilea palier are dou intr ri: cea familial a cuplurilor: Dissescu-Lilica i Airinei-„tovar a Ana”; i cea erotic a triunghiului Veronica-Christi-Ileana.

Regimul comunist, prin diferite metode, a perturbat i deviat via a intim a oamenilor. În aceste condi ii, când g se te o bre , Erosul izbucne te impetuos, înc lcând toate tabuurile i restric iile. i în acest caz, romancierul se dovede te echilibrat i subtil analist. El nu face din povestea erotic a trioului Veronica-Christi-Ileana un caz de cazuistic moral . Las cazul în seama psihanalizei, pe el îl preocup descrierea modului cum erosul se opune traumelor pricinuite de comunism. Scriitorul are i inspira ia de a înv lui povestea celor trei în reminiscen e poetice eminesciene (numai ele ar merita o pagin de comentariu).

Romancierul e un fin analist al triunghiului erotic, a rela iei celor dou femei, care numai în treac t s-au v zut, dar tot timpul i-au fost ostile. Christi nu va în elege con tient, ci numai va sim i ostilitatea dintre Veronica i Ileana. Iubirea lui pentru Veronica r mâne neîmplinit ,dar iubirea se va împlini în rela ia sa cu Ileana, i tocmai în zilele revolu iei. Iat un subiect pe care scriitorul, dup cum spuneam, îl las în seama psihanalizei.

Paginile care relateaz suferin ele, nelini tile, întreb rile n scute în sufletul i mintea b rbatului îndr gostit ne trimit spre paginile analitice din romanul lui Camil Petrescu i cel al lui Anton Holban.

Personajul lui Mihai Zamfir face parte din familia lui tefan Gheorghidiu i Sandu. Povestea de iubire dintre Christi i Veronica, având ca spa iu Ia ul, este un excelent exemplu de intertextualitate. Sunt abil folosite modelele oferite de Ibr ileanu (Adela), Lovinescu ( uca), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste...), Anton Holban (O moarte care nu dovede te nimic) i nu în ultimul rând ecourile din poezia erotic a lui Eminescu i cea a Veronic i Miclea. i din coresponden a celor doi.

Cu privire la cele dou paliere narative mai trebuie subliniat întrep trunderea celor dou paliere, ele nu rup în dou p i romanul.

Din puzzle-urile biografiei personajelor este reconstituit istoria rii din perioada dictaturii ceau iste.

Gheorghe Dissescu, inginer pensionar , fiul celui care în 1929 a construit vila florentin , a tr it tot timpul cu frica dosarului. El ine un jurnal secret în care noteaz evenimentele la care e martor i le

27

comenteaz . Din prezent, prin numeroase rememor ri, se întoarce la anii adolescen ei i tinere ii din perioada interbelic . Acum, în prezent, toate a tept rile i speran ele îi sunt agresate de frigul, foamea i frica impuse oamenilor de dictatura ceau ist . Dissescu îi ur te pe comuni ti..

Cel care î i afi eaz cu mândrie grosolan cartea de vizit Nicolae Airinei conferen iar universitar doctor, Universitatea Bucure ti este un vajnic ap tor i apologet al comunismului. Ur te pe Gorbaciov a c rui politic a deschis cale pr bu irii comunismului. Airinei e c torit cu „tovar a Ana” cu func ie important în MAE. E lipsit de feminitate, sau altfel spus, asexsuat . Caracterial, Airinei este un carierist i un delator. Crede în comunism i sufer pentru el. Toat via a a urm rit parvenirea social-politic i tiin ific , a a c e greu de crezut în sinceritatea lui. Un singur lucru e cert: regret cu lacrimi pr bu irea comunismului, cu toate c ideologia comunist i-a distrus omenia i l-a frustrat de toate drepturile fire ti ale vie ii personale.

Când descoper acest adev r este prea târziu i încercarea de salvare prin iubirea pentru Ma a în loc s -l umanizeze i salveze îl arunc în ridicol. Ultima clip , când gust din fructul oprit i Ma a, foarte elegant, îl oblig plece definitiv, este una de mare umilin , consfinte sfâr itul lui i a ceea ce a reprezentat. Meritul scriitorului este, în portretizarea personajului, nu a c zut în capcana caricaturiz rii, care nu i-ar fi avut locul în dramatismul din roman.

Christi Zippa, cel care locuie te la mansard , de i pare un tân r prins în mrejele iubirii, e cercet tor literar, pasionat de munca sa i un anticomunist convins. În final afl m c este unul dintre semnatarii scrisorii de protest citit la postul de radio Europa liber . Christi e un personaj cu o via interioar complex i intens .

Ileana, cea care locuie te la parter, pare o fiin tears , anonim .

Ea ilustreaz cenu iul i nesiguran a vie ii în comunism. Sub aceast înf are se ascunde o fiin sensibil , cu o via interioar intens .

E f cut din acela i aluat din care e f cut i Christi.

Toate personajele sunt în a teptare: Dissescu a teapt pr bu irea dictaturii comuniste a lui Ceau escu; Airinei, tancurile care s salveze comunismul; Christi e în a teptarea împlinirii iubirii i eliberarea din chingile comuniste; Ileana a teapt o schimbare radical a vie ii sale de anonim . Pân i TIMPUL a teapt : fiecare an a teapt viitorul an. Foarte subtil, scriitorul sugereaz sinonimia între teptare i acumulare, care se realizeaz în punctul critic: izbucnirea revoltei.

Revolta izbucnit în zilele Cr ciunului lui '89 îi îmbr eaz pe to i.

Nara iunea romanului În a teptare este un aliaj pre ios de relatare neutr la persoana a treia singular, de stil indirect liber, de monolog interior i rememor ri.

Louis Apol -Peisaj de iarn

28

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Ion POPESCU-BR{DICENI

Cuvinte de reazem ]i uimirea de a fi @n opera poetic[ a lui Coman }ova 1. Fluturii, Dumnezeu i Erosul Am publicat recent, la o reputat editur ie ean , condus de un scriitor revolu ionar, „O introducere în opera poetic a lui Coman ova”. Cum, conceput într-un asemenea format fiind, micromonografia a avut drept scop o recuperare axiologic a unei figuri, aparent de planul doi, a neomodernismului (vezi Popescu-Br diceni, 2020, in integrum), mi s-a oferit prilejul, de c tre acela i Aurel tefanachi, directorul Editurii Tipo Moldova, s revin cu o cronic de carte, în care s continuu ce-am deschis spre dezbatere public .

Am pe masa de lucru, al turi de volumele altor aizeci ti celebri (printre ei Anghel Dumbr veanu, Ion Horea, Radu Cârneci, Cezar Baltag, Mircea Iv nescu, Constan a Buzea, D. R. Popescu, Nicolae Breban, Ion C pruciu, Ion C voiu), «opera poetic integral » a lui Coman ova sub un titlu incitant dar i entelechial: „Cuvinte de reazem. Uimirea de a fi” ( ova, 2020, 787 p.).

Cititorii sunt invita i s i revendice, repetat, dreptul, uimitor, de-a fi, la rându-le, un ontos plin de cuvinte de sprijin cu care s se comunice pe sine, dar i s cuminece, prin harul rostirilor esen iale.

Cu asemenea expresivit i ne-a înc rcat, cultural i literar, sufletele i con tiin ele, poetul român contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu i cu Erosul flamboaiant, Coman ova.

2. Partitura ermetic

i apa freatic

I-am apreciat lui Coman ova, de la bun început, sobrietatea (adic autoexigen a) stilistic , puterea de concentrare a enun ului liric, patetismul doar imploziv (deci centripet) i, nu în ultimul rând, lupta cu sine însu i de-a fi aletheic cu o constant eroic . Citez: „Orice ran se închide/ i acolo unde apare o cicatrice/ totul e mai rezistent.” ( ova, 2020, p. 169). Acest prim indiciu m oblig s adaug înc un detaliu: de ipso et de facto, ca manier de abordare a subiectului, temei i dicteului dic ional-fic ionist, Coman ova s-a manifestat în contextul aptezecismului, în cadrul c ruia a compus o partitur ermetic . Citez „Un fel de haiku”: „Vino/ s treci ca un glonte/ prin bra ul care te cheam .” Frumuse ea ter inei de mai sus e de-o frumuse e s lbatic /stranie.

Am crezut din start c vocea lui se distinge net într-un cor i a a destul de restrâns. Mai ales c o pleiad de esei ti, critici, exege i, cercet tori, traductologi i hermeneu i i-a confirmat identitatea auctorial , rezonan a cu ecou stratificat, acordarea de prioritate filosofiei (vezi „Cercuri concentrice”, ova, 2020, pp. 594-601). Este vorba de un platonicianism i de un aristotelism retopite într-o provocare de ordinul „tiparului dinl untru”. Textul de suprafa este irigat de „apa freatic / pentru setea de mai târziu”. Poetul tr ie te „atrac ia corpurilor” ce-l înconjoar dar i nostosul „ferestrelor deschise” precum Umberto Eco i Ezra Pound.

3. „Pa ii pe nisip” i tiin a poieinului Poetica lui Coman ova î i are a(l)titudinea ei orgolioas , dar

ferit de narcisismul iluzoriu. „O privire un gând un ritm o molecul ” ca-n arheotomiei lui Alexandru Surdu ale trupului instituie, parc etern acel „departe”: „unde nici o arip n-a str tut/ i ce copil ros te pân h t/ în atunci i în acolo i în va fi,/ înf urat în momentul lui de uimire” ( ova, 2020, p. 596).

Aceast (meta)poetic se bazeaz , în prelungire blagian , pe mister, „nisip fin”, respira ie, „mersul unei fete”, „dealuri i pante/ i pante/ cascade/ scene turnante”, pe „rota ia astrului acesta”, „inele din lan ul sângelui f sfâr it”, „nedumerire”, „sertarul cu umbre”. i are drept miez: „miezul de via i miezul de colind”. Un miez din care pleac drumul „pân la rodul frumos al verticalit ii/ înscris pe fruntea înving torului”. Iar mie, criticului de întâmpinare, îmi revine dificila misiune de a depista/ eventual prin decodare/ „urmele din untru ale celor st ruitori”, „locul cuvintelor de mângâiere,/ hainele de s rb toare, jocul”. tiin a poieinului, poetul „Cuvintelor de reazem” i-a fixat-o, experimental, pân la - citez - „ultimul prag”. Defini ia pragului e i ea reveriant i... constructivist , drept replic , desigur, la deconstruirea i diferan a lui Derrida (Derrida, 1998). Citez demonstrativ: „În cuvinte/ e un t râm./ Dac vrem s -l atingem,/ trebuie s ne construim cor bii/ din timp” ( ova, 2020, p. 294). „Pove tile” (ne)terminate ale lui Coman ova nu devoreaz chiar la întâmplare... realitatea, ci doar o înghit ionaionic ca s-o scuipe afar renuvelat , recalibrat , eventual de-a dreptul metamorfozat . În viziunea lui Florentin Popescu, întreaga oper poetic ovaian este str tut de ideea întrup rii gândului i a vie ii prin cuvânt.

Citez: „Zilele mele i cuvintele mele/ sunt una; trage i în mine cu cuvintele mele// Alunga i-mi cuvintele/ i nu voi mai avea anotimpuri,/ va cre te îngâmfarea ca un cancer.// Pue i-le s cânte miercurea/ i vor face un zgomot penibil.// Da i-le respira ie i aer,/ p duri i polen/ i vor s di lumin / pentru toate nop ile” (Rodire) ( ova, 2020); (apud Popescu, 2014, p. 122).

Bibliografie - Ion Popescu-Br diceni: O introducere în opera poetic a lui Coman ova, în colec ia „Opera Omnia Dic ionar”, Editura Tipo Moldova, Ia i, 2020.

- Coman ova: Cuvinte de reazem. Uimirea de a fi; în colec ia Opera Omnia. Poezie contemporan ; Editura Tipo Moldova, Ia i, 2020.

Umberto Eco: Opera deschis . Form i indeterminare în poeticile contemporane; traducere i prefa de Cornel Mihai Ionescu; Editura Paralela 45, Pite ti, 2002 - Ezra Pound: Opere II. A.B.C.-ul lecturii/ Ghid spre kulthur ; traducere de Radu Vancu; edi ie de Horia-Roman Patapievici, Editura Humanitas Fiction, Bucure ti, 2019 - Jacques Derrida: Scriitura i diferen a; traducere de Bogdan Ghiu i Dumitru epeneag; prefa de Radu Toma, Ed. Univers, Buc., 1998

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

- Florentin Popescu: Coman ova, omul i scriitorul; Monografie; Editura Semne, Bucure ti, 2014.

4. Postamentul t(r)ainic În cartea „Cu privire la estetica poeziei” - Arthur Schopenhauer îi asigur pe cititorii acesteia c „va purta întotdeauna pecetea individualit ii artistului sau a modelului s u”. Iat -l pe Coman ova neintimidat de marile modele interbelice Blaga, Barbu, Voiculescu, Arghezi, Maniu, Philippide, Emil Botta, Mateiu I. Caragiale, Pillat, Camil Petrescu, G. C linescu, M. Blecher i Eugen Ionescu (vezi poezii ca „Rug ”, „Testament”, „Dup Apocalips ”, „Poemul unui dac”, „Mit uitat”, „Alcooluri”, „Poem barbar”, „Din zadar”, „Iad... rai”, „Be ie”, „Întoarcerea la Ulise”, „Joc”, „Uimire”, „Nunta de aur”, „Lumina”, „Prive te ninsoarea”, „Sorbind în imi”, „Întunericul nop ii”, „Cerc gra ios”, „Pa i pe nisip”, „Frunze c toare”, „Pod de îngeri” .a.m.d. - n.m.).

Inspirat de estetica schopenhaeurian , Coman ova pune în mi care imagina ia noastr cu ajutorul cuvintelor, scontând pe a ne releva idei, în ce const via a i ce sens are lumea, i dac viziunea sa e comprehensiv a esen ei lucrurilor pe trepte de ini iere ori dintrodat , genial de-a binelea (Schopenhauer, 1974, pp. 74-97). Îns pe acest postament trainic, poetul atac în „Astrul nim nui” cu „o mân de eter” specii lirice precum ruga, elegia, jocul, imnul, inovând curajos i eficient în ton cu poezia unor Montale, Ungaretti, Luzi, Saba, Penna, Sereni, valorificând cu o de invidiat dezinvoltur i siguran de sine (Debendetti, 1986, in integrum) orice influen european .

5. Poemul ca înmul ire a fructelor Florentin Popescu sesizase meditativul în marginea vie ii i a mor ii, simbolismul purit ii absolute, autoreferen ialitatea recurent poesc , adic vizând chintesen a viziunii auctoriale într-o situa ielimit (vezi poemul antologic la nivel european „Cercuri concentrice” (Popescu, 2014, pp. 126-127)).

Ermetismul ovaian nu intimideaz , nu frustreaz , nu interzice angajamentul cititorului în reinterpretarea textului dat, definitiv i original pân la ceea ce Stéphane Mallarmé a afirmat pe un fundament obscur c-ar fi fiind lirismul modern: metafor ca oglind a unei structuri spirituale aparte (s.m., I.P.B.), a unui cifru „secret oarecum” aplicat materialului verbal al poeziei-ca-atare ori în termeni heideggerieni - în virtutea poemului ca limb , ca „unic Poem” mereu neexprimat ca „spunere integral ”. Cu toate acestea, fiecare poem ovaian vorbe te pornind de la întregul acelui unic Poem i îl roste te pe acesta de fiecare dat altfel, drept variant a unui Invariant-virtual dar imposibil de ipso et de facto. „Locul poemului ad poste te esen a înv luit ” dar totodat „dialogul poetic dintre poe i”, acela c ruia Nicolae Manolescu îi zice intertextualitate iar Gérard Genette transtextualitate. Pân la urm „orice dialog al gândirii cu poemul unui poet r mâne ancorat în rela ia reciproc dintre localizare i l murire”.

Iar dialogul meu cu opera poetic integral a lui Coman ova trebuie i asume necesitatea autenticului dialog poetic dintre poe i, fiind eu însumi cel care î i desf oar opera proprie ca o rela ie privilegiat , chiar dac diferit cu limba cultivat magistral de un autor pe care citez - poezia îl ocup pe de-a-ntregul, el fiind vocea ei, vibra ia ei, plânsul ei, mâna care scrie ce spune muza, zei a, „pur i simplu supus” ova, 2020, p.457).

Martin Heidegger ne asigur c doar acest dialog arhitextual scoate la iveal esen a limbii, pentru ca muritorii s înve e din nou s locuiasc în limb (Heidegger, 1995, pp. 209-2010).

E acea limb cu for a meditativ , i în virtutea c reia mereu mai exist o „min nedescoperit ”. Citez: „Ce s -i mai dau poemului/ s

29

poat înmul i fructele, s fie s mân ,/ punct de sprijin pentru rotund,/ s fie invulnerabil/ ca miezul p mântului,/ ca adev rul care teapt r bd tor,// min nedescoperit .” (S poat înmul i fructele, ova, 2020, p. 369).

6. Filiera vizionarilor Ca i Mallarmé, Coman ova cedeaz ini iativa cuvintelor, comportându-se ca un (al)chimist. Adic , materiale vii, purt toare de virtu i latente, cuvintele se activeaz , trecând dintr-o stare de poten ialitate într-o stare de ac iune vibrant , în momentul în care intr în creuzetul combinatoriu al memoriei (ca într-un totodat incubator, bergsonian, poetul î i cedeaz propriul limbaj structurii propriei sale limbi române ti; aceast „ini iativ ” poetul i-o asum în mod i con tient i incon tient ca s logodeasc imprevizibil i totu i logic elementele unei noi «metalimbi», a lui i numai a lui). În „Astrul nim nui” (1970) în aceast meta-/ trans-limb / „verbele cresc în fiecare por”; „poe iis stingheri i de zgomot./ Le vine zgomot nepoftit în umbr ./ decapitând imagini”. În „Marival” (1974), cuvântul e „venit de dincolo de sânge,/ t ind adânc prin stratul întâilor p ri/ de pe rmul unde înc se mai aud/ silabele lui nimeni”. „Cuvintele n-ar mai avea aer pentru a se rosti,/ de nu s-ar sprijini pe piatra... acestui neam cuminte” de români statornici în credin a lor i într-un destin ales. Cuvintele au fost „ca pâinile din est”, dar au fost elogiul frumuse ii, iubirii, femeii ideale (vezi bijuterii ca „Da, e ti frumoas ”, „Umbra în poeme”). „În a teptarea fiului” ne propune un eden pentru ni te slove uitate între pini i ninsoare „într-o insul mic , paradiziac , pentru o joac în doi, pe o plaj de aur”.

Coman ova e un mare poet erotic în continuitatea unei transcenden e par ial pillatiene par ial phillipidiene; în „Iubito, fii ast zi”, „Act final”, vocea lui seduce. „Noapte albastr ” e o splendid ter iniad în slujba mitului transmodern al poeziei exact cum îl define te Marcel Raymond: pe filiera vizionarilor, poetul exercit „o magic influen , c reia este dificil s i te sustragi” (Raymond, 1998, p.9). În „Erotismul” s u Georges Bataille atribuie frumuse ii actul transgresiunii. C ci în elesul ultim al erotismului este moartea. „Exist în c utarea frumuse ii, în acela i timp cu un efort de a accede, dincolo de o ruptur , la continuitate, i un efort de sustragere de la ea. Niciodat acest efort ambiguu nu înceteaz de a fi astfel. Ambiguitatea lui îns rezum , reia mi carea erotismului” (Bataille, 2005, p. 159). Iar Empson echivaleaz ambiguitatea într-un tablou cu apte tipuri i toate contribuie i în cazul lui Coman ova la modul cum fiecare cuvânt este considerat ca membru al unei limbi extraordinare ca poeticitate, ca intertextualitate, ca suprarealitate, ca joc al spiritului liber.

Nu mi s-a p rut, ci am ferma convingere c acest poet din „Cuvinte de reazem” (1977), scrie cu întreaga greutate a limbii române, pentru a aminti în permanen de implica iile-i latente, de-o manier eficient : aceea c semnifica ia poeziei nu conteaz , deoarece este sesizat ca sunet pur, i al doilea, c atmosfera este cea care conteaz într-ader în poezie.” (Empson, 1984, pp. 39-41).

7. Eul satoric i harta încifrat În „Cuvinte de reazem” (1977), Coman ova fixeaz în past semanticoliric „o mireasm visat întotdeauna”, „silabele tâmplelor arse”. Tuturor „e reazem cuvântul” a c rui menire se politomiaz , ceea ce în termenii lui Alexandru Surdu înseamn ciclicitate transfinit a unor periodicit i cosmice i/ sau telurice (Surdu, Tribuna, 2020, p.

21) „rotindu-se într-o nunt f cap t” de „nop i vorbitoare”.

Poetul ni se confeseaz apoi în compensa ie: „cuvântul meu i iubirea mea sunt darurile/ r bd rii i zbuciumului meu” „împreun în spatele nop ii” „st m într-un clopot de sticl / i clopotul de sticl /

30

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

într-un nor de vorbe”. „Aerul curat al vorbelor dragi” îl cheam mereu i poetul le prinde, c ci „din gur -n gur , vorba merge/ i din poe i, poe i se nasc precum se nasc din mam fii” (Cifrul, p. 253).

Prin urmare „o hart încifrat este trupul,/ i fiecare trup o alt hart ./ Cite te tu, cu ceea ce tii/ dincolo de înv tur ”.

Eu am citit! Tot un poet acolo i eu, care conchid irevocabil: poezia lui Coman ova s-a retras în lumea absurdului, ca s mascheze o logic social ascuns , ca s practice filosofia Zen ca observa ie mistic i ca practic a lucidit ii. Dar aceast estetic oblig pe poet la o spontaneitate natural . În acest sens, poezia e o practic sacr de autopurificare, pentru a conserva s tatea sufletului i luciditatea min ii; e desigur i o stare deosebit de extaz în timpul c reia Eul liric vede reversul vie ii sale i posibilit ile limitate ale ei, neuitând totu i de «satori», adic de p trunderea intuitiv a esen ei lucrurilor, ca s se seasc pe sine ca interioritate transfilosofic în eon transmodernist.

Bibliografie: - Arthur Schopenhauer: Studii de estetic ; studiu introductiv de N. Tertulian; traducere i note de G. T sescu; Editura tiin ific , Bucure ti, 1974.

- Giacomo Debendetti: Poezia italian din secolul al XX-lea; traducere, cuvânt înainte i note: Florin Chiri escu; Editura Univers, Bucure ti, 1986.

- Florentin Popescu: Coman ova, omul i scriitorul. Monografie; Editura Semne, Bucure ti, 2014 - Stéphane Mallarmé: Poezii; traducere i prefa de tefan Aug. Doina ; Editura Univers, Bucure ti, 1972 - Martin Heidegger: Originea operei de art ; traducerea i note de Thomas Kleininger i Gabriel Liiceanu; Studiu introductiv de Constantin Noica; Editura Humanitas, Bucure ti, 1995 - Nicolae Manolescu: Despre poezie; Editura Cartea Româneasc ; Bucure ti, 1987 - Gérard Genette: Introducere în arhitext. Fic iune i dic iune; traducerea i prefa a de Ion Pop; Editura Univers, Bucure ti, 1994 - Henri Bergson: Materie i memorie; traducerea de Cora Chiriac; Editura Polirom, Ia i, 1996.

- William Empson: apte tipuri de ambiguitate; traducerea, prefa , note de Ileana Verzea; Editura Univers, Bucure ti, 1981 - Marcel Raymond: De la Baudelaire la suprarealism; traducere de Leonid Dimov; studiu introductiv de Mircea Martin; Editura Univers, Bucure ti, 1998 - Georges Bataille: Erotismul; traducerea de Dan Petrescu; Editura Nemira, Bucure ti, 2005 - Alexandru Surdu: Supercategoriile speculative i Arheotomia; în Tribuna, an XIX, 1-15 august 2020

Anul XII, nr. 1(125)/2021

}tefan Radu MU}AT

Sunt o buc[\ic[ din Rom`nia.

At`ta tot Pornit s c toresc în lume, am împ turit cu emo ie un bulg re din ara asta în pânza brodat de mama i l-am luat cu mine. Sunt con tient c desf cându-l pe peron o s -mi smulg o lacrim - dou . În inima lui zac inimile bunicilor i ale celor care au fost înaintea lor.

Nu m plâng nim nui c nu mai sunt; râna a avut nevoie de ei.

Inimile lor sunt la vedere în tot ce ating din p mântul pe care l-am împ turit cu grij i l-am pus în buzunarul de deasupra inimii.

Mama a avut puterea s -mi spun s cred în dou lucruri: în mine i în Dumnezeu. Când desfac ervetul brodat de ea, m ad poste te de tot ce este r u i str in. Eu sunt buc ic din mâna asta de p mânt ars de lacrimile celor de dinaintea mea. Atâta tot. i a venit o diminea în care a trebuit s -mi terg obrazul de ceva.

Ceva care seam cu o triste e dulce-am ruie, ceva care se explic în nostalgii, nostalgic, nostalgie - o form mai complicat a dragostei care te arde i te purific : lacrima mamei curgea în lacrima mea...

Se întâlni cu alte dou lacrimi care urcar în balan a din lumina amiezii: inimile str bunilor mei se f cuser ziduri s m apere de tot ce era dureros de str in în jurul meu. Atâta tot.

Din nou acas : Nimeni nu e conectat la nimic, nic ieri nu e nimic. În muntele de gunoi flutura ceea ce fusese cândva o revist german .

La cât era de roas , supravie uise titlul. Parc era de smoal : HEUTE. Rumänien die östliche Hälfte...

Baaahh! Anotimpurile României din secolul trecut: cui îi mai trebuie? Prezentul conteaz ...

E un gol imens în cel mai sensibil spa iu din om: suflet vatr - suflet.

Mai degrab se distinge în el nisipul spulberat de vânt, patriotismul nu e un motiv forte aici. Vorba aceea: unde nu e în elepciune nu e cinste. Unde nu e cinste guverneaz haosul.

Cuvintele: convie uire... na ional i derivatele acestui cuvânt din urm au r mas ferecate într-o sintagm învechit care nu corespunde normelor europene, c a a e la noi: ne aliniem. În Fran a, dac nu e ti patriot nu e ti francez. C a a e la ei.

Am desf cut mâna de p mânt din peticul de pânz i totul e str in în jurul meu. Inimile bunilor mei se f cuser una cu vântul i am în eles c e un adev r de care oamenii nu mai au nevoie de el, ci doar de vie uire... i asta cum o fi. Din norm european , s-a transformat într-un „adev r” impus. Lumea este plin de m ti...

Louis Apol - Peisaj înz pezit

Cu cât se l rge te pia a occidental i d pe-afar , mai cade câte ceva pe jos. Ei le adun cu grij , le injecteaz cu E din coada UE i ni le bag pe gât c suntem pelicani europeni... Atâta tot.

Convie uire?... Fiecare vie uie te cum se pricepe el mai bine pentru a evita forma avansat : supravie uirea.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

31

Liviu CHI}COP

O poezie intelectualizat[ ]i livresc[ Ligia Stan, Macii râd în hohote de soare, Ed. Contexte, 2020, 170 p.

Fiic a venerabilului Victor Stan, scriitor (poet i prozator) cu vechi state de serviciu (debut editorial în 1972), membru al Uniunii Scriitorilor din România - Ligia Stan calc ap sat pe urmele tat lui, confirmând înc o dat adev rul str vechii zicale cu „a chia” care „nu sare departe de trunchi”. Pe deplin con tient de rolul esen ial pe care-l are acidul dezoxiribonucleic (ADN) în procesul ereditar, Ligia Stan transfigureaz liric respectivul concept al geneticii moderne chiar în piesele a ezate în fruntea volumului de debut (Ademenind eternitatea, 2016), intitulate Autoportret insolit i Iubirile din ADNul sângelui meu, în care m rturise te: „În ADN-ul sângelui/ am primit mo tenire de la str buni/ i p rin ii p rin ilor mei/ iubirea necondi ionat / fa de frumuse ile lumii i semeni!” Sau: „Am înv at de la mama i tata/ c la cap t de drum/ m-a teapt împietrit t cerea,/ amar i dulce iubirea cum e fierea,/ nejinduit c in , înamorat iertarea,/ dorin a de a d inui i iubi/ în trecerea noastr spre alte dimensiuni.” De altfel, preocuparea pentru gratularea p rin ilor a reprezentat o prezen constant în crea iile poetei, înc de la începuturile activit ii sale literare, constituind tema celei dintâi poezii din grupajul cu care s-a produs, în urm cu trei decenii, debutul ei absolut - ca s spunem a a - în care citim: „Din cântecul uitat de mine acas / i-aicea mai p streaz-o tain -a lui,/ cu-atâtea patimi care tot m-apas / i aripa ce-o fream pe grui.” (Scrisoare mamei, în Ateneu, nr. 4, 1989). A aduce laud i mul umire p rin ilor, dar mai cu seam mamei, a însemnat se pare, pentru Ligia Stan, o îndatorire de suflet, o irepresibil obliga ie moral exprimat i în piesa final a cvartetului liric de debut, pe care o reproducem aici în întregime: „ tiu de la mama/ c iarba este prinosul rânii,/ prea plinul luminii;/ sufletul poe ilor tineri/ de luni pân vineri/ i dintr-o duminic / pân -ntr-o joi/ când vin tre tine/ împodobit cu p ri/ pe umerii goi.” (Prinos, în Ateneu, nr. 4, 1989) Totodat îns , con tientizând deopotrinu doar necesitatea de a evada din mediul familial, ci mai ales pe aceea de a se elibera de sub povara tiranic a numelui pentru ai construi o carier liric pe cont propriu, Ligia Stan va continua, în deceniile care au suc-cedat debutului, s publice frecvent i în alte periodice importante ale vremii, precum Convorbiri literare, Tomis, Flac ra, Familia, Cronica, Luceaf rul i Amfiteatru. i

într-adev r, învingând, în cele din urm , strivitoarea tutel patern , Ligia Stan va reu i s devin o voce distinct , original în peisajul liricii noastre, fiind remarcat de critici literari i poe i de cert voca ie i notorietate între care Sergiu Adam, Mircea Ciobanu, Lucian Strochi, Petre Isachi, Paul Sân-Petru, Mircea Bostan .a. Regretata Constan a Buzea, de pild , „poet de prestigiu” - dup cum justificat o calific , Ligia Stan în Nota autoarei din fruntea volumului de debut - se exprimase, într-un num r din Amfiteatru în ace ti termeni laudativi referitor la tân ra care-i trimitea, cu asiduitate, versuri din legendarul inut al Neam ului: „Poemele Ligiei Stan eman dintr-o extraordinar energie sufleteasc i arat , prin fr gezimea imaginilor i elanului frazei lirice c talentul tinerei poete va rodi cândva spectaculos.” Într-adev r, intui ia Constan ei Buzea - corolar al unui infailibil sim estetic - func ionase f cusur, anticipând evolu ia tinerei poete care, în anii ce vor urma, va fi distins cu mai multe premii i diplome de excelen la concursurile de crea ie literar organizate de diverse reviste ori institu ii culturale. Tot pe atunci, în primii ani de dup Revolu ie, Ligia Stan definitiveaz sumarul unui prim volum intitulat Ademenind eternitatea, pe care-l încredin eaz scriitorului Mircea Ciobanu, pe-atunci director al Editurii „Eminescu” din Bucure ti, redactor de carte fiind Doina Uricaru. Din p cate îns - dup cum se va confesa ulterior autoarea în men ionata Not din fruntea volumului de debut - „între timp au avut loc numeroase evenimente tragice i dureroase, printre care i dispari ia nea teptat a marelui scriitor Mircea Ciobanu, astfel c apari ia c ii atât de a teptat de mine nu a mai avut loc” (Nota autoarei, în Ademenind eternitatea, Bac u, Ed. „Ateneul Scriitorilor”, 2016, p. 17). a se face c debutul editorial al atât de înzestratei poete (nu poetese, cum gre it se exprim unii!) se va produce cu mare întârziere, abia peste un deceniu i jum tate.

Beneficiind de o ampl i doct prefa datorat eminentului critic literar nem ean Lucian Strochi, volumul de debut al Ligiei Stan s-a bucurat de un binemeritat succes de public i de critic , fiind comentat elogios nu doar de Lucian Strochi, în revista Asachi, ci i de Emilian Marcu în Convorbiri literare, de Petre Isachi, în 13 Plus i de al ii, între care poetul-medic Paul Sân-Giorgiu, care

32

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

sublinia originalitatea crea iei poetice a autoarei, vocea sa inconfundabil în peisajul liricii postdecembriste ( i înc postmoderne!): „Ligia Stan dispune de acea putere magic înn scut de a transfigura lucrurile sub puterea metaforei într-un fel numai al ei, f când s inunde sufletul cu frumuse i greu de descoperit. Vocea pur a îndr gostitei impunând-o dintr-odat aten iei cititorului din care se poate distinge un timbru personal (...) Altfel zis, am toate motivele s afirm c Ligia Stan este o poet adev rat care promite s devin o voce distinct în peisajul poetic feminin, fapt ce ne deter-min s -i tept m cu emo ie i interes evolu ia”. (Ademenind eternitatea, ed. cit., p. 16). Într-adev r, diagnoza critic avansat atunci de medicul din Poiana Teiului, jud. Neam , s-a dovedit a fi exact , întrucât recunoa terea talentului poetic al Ligiei Stan n-a întârziat s se produc , volumul s u de debut întrunind, în anul urm tor (2017), exigen ele juriului Festivalului-Concurs Na ional de Crea ie Literar „Avangarda XXII”, edi ia a XVI-a, care îi acord Premiul de Excelen pentru debut.

Gr bindu-se parc s i ia revan a asupra „timpului nemilos” care-i amânase nejustificat de mult debutul editorial, poeta, devenit între timp licen iat în tiin e juridice, depune, în 2017, la aceea i editur , manuscrisul unui nou volum de versuri, care avea s apar spre finele anului, intitulat Întâlnire pe acoperi ul lumii i prefa at de acela i Lucian Strochi. a se explic de ce acest al treilea volum al Ligiei Stan - Macii râd în hohote de soare - pe care încerc m a-l comenta aici, con ine i versuri apar inând unei perioade anterioare din crea ia autoarei, mai exact spus etapei optzeciste, recte genera iei postmoderniste...

Lirica sa se circumscrie, din fericire, etapei optzeciste în integralitatea ei, fiind vizibile în volumele sale, mai toate principalele tr turi ale postmodernismului literar: ironie, autoironie, spirit ludic i chiar parodic, intertextualitate i propensiune pentru livresc, intelectualism i luciditate etc. Caracterizând „foarte pe scurt”, cum însu i declar , poezia postmodern , Nicolae Manolescu conchide: „Risc s afirm postmodernismul este un curent mai inteligent decât toate cele dinainte. Cu siguran , cel mai lucid. Cât prive te valoarea optzeci tilor, remarcabil , f dubiu, trebuie spus c istoria literar , ca i aceea general , nu e ra ional (din fericire!). E o loterie. Valorile sunt trase la sor i. Har Domnului!” (N. Manolescu, loc. cit, p. 3) Cât despre versurile Ligiei Stan, create preponderent în deceniile postmoderniste, dar tip rite în volume aproape dou decenii mai târziu, în plin epoc dou miist , acestea n-au nimic a face cu poezia dou miist , pe care tot Profesorul Manolescu - cel care tie mai bine decât oricine despre ce este vorba - o define te cu ace ti termeni: „E o cacofonie; de voci, de teme, de stiluri. O vin pentru acest Babel o poart criticii genera iei. Sigur, nici optzeci tii n-au putut conta pe criticii lor, cu una sau dou excep ii, dar au avut ansa de a-i fi ascultat pe cei ai genera iei '60, absolut excep ionali (...) O genera ie care nu datoreaz criticilor ei decât teribila încurajare de a- i dispre ui înainta ii. Rezultatul? O cacofonie critico-poetic .” (Nicolae Manolescu, loc. cit, p.3) Dup p rerea noastr , poate c ceea ce diferen iaz autorii dou mii ti de cei postmoderni ti este mai ales faptul c , în timp ce ace tia din urm accept adev rul axiomatic conform c ruia o oper de art reprezint o unitate indisolubil între un con inut i o form , acordând aten ia cuvenit ambelor aspecte, cei dintâi le ignor , de cele mai multe ori, pe ambele...

Revenind la Ligia Stan i la opera sa poetic , e de observat c ancorat , cum spunem, înc de la debut, centrelor de emergen optzecist -, poeta poate fi g sit înc în tab ra postmoderni tilor, punând febril în aplicare recuzita consacrat . F a mai fi structurat triadic, precum precedentele, actualul volum - Macii râd în hohote de soare - se înscrie docil - atât sub raportul con inutului, cât i al

Anul XII, nr. 1(125)/2021

formei - în siajul apari iilor anterioare, validând o formul de succes.

Ilustrativ în acest sens e chiar poezia plasat în fruntea volumului, în chip de art poetic - autoscopie lucid i chiar profesiune de credin . Într-o prim secven , rememorativ , poeta evoc aici vicisitudinile unei existen e potrivnice, care i-ar fi cauzat lunga t cere editorial instalat dup debutul în presa literar : „Am avut parte de prea multe opreli ti/ atâ ia zei obidi i mi-au b tut/ darabanele în lume/ spânzurându-mi lira-n cui/ pentru atâtea i atâtea lacrimi postume.// Mi-au fost arse pe rug,/ visteriile r stignite-n cuvânt,/ iarba f cut roat pe limba/ de miere a privighetorilor/ mi-a inut loc de ve mânt.”

Acum îns , „arzând ca o flac ” pe altarul poeziei, se gr be te s i „însemne numele/ d ltuit în hieroglife amare”, încheind cu aceast confesiune patetic : „planeta poeziei am în cat-o cu din ii/ s poat izbucni din semin e lumina,/ din n du elile frun ii/ a a cum i-au visat-o din str vechi p rin ii” (Arzând ca o flac ). V dind o irepresibil înclina ie/ preferin pentru ludism i discursivitate, Ligia Stan propune, de regul , titluri ciudate, ingenioase, desf urând un suav ceremonial supravegheat: „A a cum stau gânditoare/ în pridvorul de diamant/ cu tâmpla rezemat / de ombilicul metaforei// aud cum cre te otava/ în împ iile sîlhui/ ale pitpalacului/ pân dincolo de câmpiile macilor.” (Rezemat cu tâmpla). Multe dintre poeziile prezentului volum sunt medita ii metaforizate, pigmentate uneori cu bre e intertextuale, ca în aceste Scrisori de acreditare: „O lie ciocârlie mi-a prezentat/ scrisorile de acreditare!// Fusese numit ambasadoare pe via / la cur ile împ te ti ale dorului/ domnului nostru Eminescu.// Atunci dintr-o b taie alb de arip / am auzit cerul de-acas plângând/de iubire i drag/ pe lâng plopii f so !/ Luna râdea de fericire la geam/ în chip de pas re rar / în at sus pe catarg/ aproape de Steaua Polar !” Cultivând o poezie intelectualizat i livresc , aflat frecvent sub presiunea intertextualit ii, Ligia Stan e, uneori, victim a unui metaforism hiperbolic, ca în acest Imn de iubire: „P mântul nostru, Doamne,/ e-un b gan solar/ încins la brâu c-un curcubeu de foc// c-o Dun re sprin ar la mijloc/ când ne cuprinden tain / dumnezeiescul dor de Eminescu!// De-o ve nicie ochii no tri tineri/ devin statui de cetini sfinte/ s i bucure lumina m iastr / din jur to i mun ii/ firesc devin borne de hotare// s ne cuprind -n cugete iubirea/ maic a noastr de p mânt/ cu ochii soarelui de chilimbar/ tot mai arar, arar!...” Consecvent lec iei textualiste, pe care o urmeaz cu fidelitate, poeta aduce în discu ie numele a tot felul de autori antici i moderni, în ton cu moda baroc a unor colegi de campanie liric de a- i etala lecturile preferate. De pild , unui ipotetic admirator, autoarea i se adreseaz astfel: „ i-apoi cine mai tie/ de cât blestem ai adunat în tine/ ca s i devin zei pe vecie,/ dr gaic , pururi ciocârlie,// etern îndr gostindu-m de-un prin Hamlet,/ Domnul Shakespeare m-a îndemnat/ s i fiu aleas la banchetul/ dat în cinstea statuilor antice!” (La îndemnul domnului Shakespeare). Iar într-o alt medita ie, în care e invocat Kafka, poeta mimeaz un jurnal liric cu substrat autobiografic cenzurat, transfigurat: „Deun zi am descoperit/ în arhivele secrete nedate publicit ii/ ale domnului Kafka/ un documentar tiin ific// scris pe limba de polen a privighetorilor/ din livada str bunicului meu/ Andone Logof tul// pe care m încumet -l dau publicit ii/ ast zi 4 mai anul curent/ zi istoric a na terii mele în chip de pas re rar !” (Documentar tiin ific scris pe limba privighetorilor). Recurent în lirica Ligiei Stan, motivul privighetorii se afl în deplin consonan cu tema central a volumului de care ne ocup m, aceea a iubirii. „Renumit pentru cântecul ei - se spune într-un dic ionar de simboluri - privighetoarea este un simbol al dragostei (în special în Persia). Obiceiul de a cânta în amurg a f cut din ea un acompaniament romantic pentru îndr gosti i. Caracterul tânguitor al cântecului ei a determinat asocierea, în folclorul european, cu sufletul celor damna i.” (Rowena i Rupert Shepherd, 1000 de

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

simboluri, Ed. „Aquila”, 2007, p. 205). C ci, în mai mare m sur decât volumele anterioare, Macii râd în hohote de soare are ca tem major , absolut , dragostea. Punct forte al volumului de care ne ocup m, erotica reprezint aici partea cea mai rezistent a crea iei Ligiei Stan, cartea fiind, într-un fel, o monodie consacrat , aproape în exclusivitate, temei majore - iubirea i, în subsidiar, subtemei pe care o constituie ideea de cuplu. Exist în volum, numeroase piese circumscrise acestei teme, unele dintre ele fiind veritabile bijuterii lirice. Pe deplin st pân pe uneltele sale, strunind deopotriv atât versifica ia modern , cât i prozodia clasic , poeta se simte capabil a slobozi „pega ii iubirii în lume”, pov uindu- i iubitul: „Fii bun prietene i zâmbe te mereu/ slobozindu- i pega ii iubirii în lume,/ lumina ambroziei crimat -n chivot,/ t cerile din arbori postume!// Ni-s clipele pe afetul de tun num rate/ tocate cu barda metaforei în buc i/ ca pe vremea lui Bonaparte/ luând parte / la ceremoniile viselor/ i înflorirea livezilor/ în ferestrele trubadurilor!” (Slobozind pega ii iubirii în lume).

Asocierea imprevizibil a termenilor în context - procedeu inconturnabil al cre rii figurilor de stil - la care se adaug vioiciunea versului ezat pe matricea popular sunt argumente suficiente pentru a include piesa În cetatea Domnului între izbânzile poetice ale Ligiei Stan, din care cit m: „Ies descul -n câmp cu tata,/ Doamne, nu m judeca// Vântu-n plete ar mii/ bate-n dunga de jeratic/ din imperiul nim nui// ip în p dure iarba/ c rat sus pe grui/ în cetatea dorului!// Cât n-a da s fiu cu tine/ dând pe gât cerul verii dintr-o du ,/porumbi a zorilor,// un pegas inut în cu / din porunca soarelui!/ / Hai s împingem dunga z rii/ dincolo de Himalaia/ pajura simbolului rii,// gra ioas libelula/ f când semnul disper rii/ s r sar -n crânguri luna!// Hai s ne iubim pe-o toamn / dând impuls seninul frunzei/ din bârlog Austrul tân r// mângâind c-un deget de m rgean/ tâmpla Sarmisegetuzei/ s -mi v d dragul cum surâde/ din icoana de la geam!”

Ideea de cuplu - de care pomeneam anterior - nu poate avea, ca rezultant final , decât androginul, mitul androginului - concept ce se realizeaz ezitant, în gesturi lirice de o tandre?e netrucat , ca în aceste versuri: „Dintr-un ram de ciocârlii / i-am zis Sire-n sat s vii/ la crucea amiezilor// la cules de pui nurlii/ din porunca zorilor/ cu dulce i de flori în sâni// în imperiul zeilor.” Tonul colocvial al acestor versuri, poten at i de utilizarea pronumelor personale primordiale tu/ eu, dar i de sim ul de necontestat al limbii, ne face s credem în sinceritatea autoarei, mai cu seam când are i inspira ia de a ad uga „pu in tinctur de Brumaru” - cum se exprima un coleg - dând t rie ceaiului poetic: „s r mânem numai noi/ Eu, ml di / Tu, altoi// singuri, singuri, singurei,// sub umbrarul teiului/ i ochiul cristeiului// ne iubim amândoi/ noaptea pe la cânt tori/ pân' nu intr Ursa-n nori// i p durea-n s rb tori/ dinspre vremile de-apoi!” (Dintr-un ram de ciocârlii).

Aderent , cu acte în regul , înc de la debut, la programul optzecist/ postmodernist, Ligia Stan, asemeni multor poe i congeneri, e mereu în c utare de metafor spumoas , epatant , îmbr ând, previzibil tonul ludic, candoarea treng rea , ori ipostaza confesiv , a cum procedeaz , de pild , în Risipind misterul: „Am adus în preajm cerul/ dintr-o cu de om t/ risipind din v i misterul!// ii atât de-aproape bolta/ de-am strâns soarele covrig/ dinspre Alfa pân -n Zeta// am plantat cu-arbu ti planeta/ toate z rile de frig/ f când stelele m nunchi// ridicate-n vârf de unghi/ dinspre lespedea fântânii/ picuri dulci de dat la lume!” Savant elaborate, cu migal de orfevru, astfel de versuri clasice, în caden e armonioase, în ritmuri egale i rimele perfecte o apropie pe autoare de parnasieni. Scris corect i coerent, cu o muzicalitate în registru sobru, ce aminte te parc de Eminescu, dar i de timbrul popular, specific românesc, Ligia Stan - în poezia din care cit m - incanteaz parc la nesfâr it, înaintând pas cu pas spre cititor: „Pe-un t an de dor anume,/ cra-

33

mele-s sc ldate-n brume/ drob de sare în pridvor// aripa din m dulare/ priponit de izvor/ m cuprinde i m doare/ un cocor urcând spre soare/ pe-un t an de cimbri or/ Ursa-n strai de s rb toare!// Frunzuli de mohor/ din Nadir i-acum r sare/ dragul mamei C prior!”

Prin astfel de versuri perfecte, precum cele mai sus citate, Ligia Stan aspir , în prezentul volum, la o poezie a formelor, în care emo iile se sublimeaz într-o interiorizare stilistic exprimat cu o bogat imagistic ornamental . Prin atmosfera vag a unor poeme, prin muzicalitatea bacovian a versurilor, prin unele motive poetice i îndeosebi prin sensibilitatea specific feminin , lirica Ligiei Stan aminte te de simbolism. A nu se crede îns c iscusin a sa poetic se risipe te doar în matca versifica iei tradi ionale, în contratimp cu trendul liric de azi. E drept c - jurist (prin profesie) i poet (prin voca ie) - Ligia Stan e tentat adesea de un imbold perfec ionist.

Dar, „st pân absolut ”, cum îns i spune, pe me te ugul prozodic, poeta mânuie te cu egal dexteritate/ abilitate versul liber i versul alb. Desc tu at , în acest caz, de orice conven ii, frazarea poetic dobânde te for i originalitate, ca în acest remarcabil Palimpsest: „Antichitatea mi-a f cut/ din fereastr cu ochiul/ dându-mi s -i citesc/ / palimpsestul iubirii/ de la obâr ii pe genunchi,/ trestiei cânt toare pierindu-i deochiul! (...) mierlele verii la banchetul dat/ în cinstea scoru ilor/ b tând dairelele vântului,/ în floare merii,/ chinchete sub iri de argint!”. Sau ca în acest postmodernist Autograf: „Deun zi am fost invitat de onoare/ de c tre Alba ca Z pada/ în sala de concert// a micsandrelor/ unde urma s aibe loc/ o lansare/ neobi nuit de carte! Un pi igoi fericit îmbr cat în haine de gal / mi-a acordat un autograf/ pe o floare de m r/ din împ ia lui Ro u împ rat!”

Alteori abstracte i dificile, de o elevat intelectualitate, versurile Ligiei Stan sunt capabile s dea expresie unor nuan e fine ale sensibilit ii. Caracterizate prin ging ie, delicate e i umor, poeziile din Macii râd în hohote de soare fac din Ligia Stan o reprezentant tipic a liricii feminine. De i Ana Blandiana spusese undeva c „poezie feminin nu exist ” i c adev rata distinc ie, axiologic vorbind, e între poezie i nonpoezie, totu i un critic de anvergura lui Adrian Dinu Rachieru, de pild , e de p rere c „evantaiul imaginarului feminin se r sfrânge scriptural, dincolo de conven ii, colorându-se temperamental. „Exist neîndoios - conchide ilustrul critic într-un eseu intitulat chiar Voci feminine -, un cifru specific al feminit ii.”

(Poe i din Basarabia, Buc., Editura Academiei, 2010, p. 80). Iar una dintre cele mai înzestrate voci feminine din literatura român a ultimelor decenii e - risc m a spune - chiar cea a Ligiei Stan, poet din familia acelora care merg la înse i izvoarele lirismului, tr ind în inefabil ca în propriul element. În sensul aser iunilor de mai sus, ilustrative pot fi unele versuri din St pân absolut : „M rite, Sire, m pot declara fericit / în acest secol de glorie/ am devenit st pân absolut / la mine acas pe vise si sentimente!// Nu am niciun fel de regret/ am primit de la un voievod cumsecade/ tolba în esat de s ge i a lui Cupidon/ iar de la vecina noastr de apartament// am primit drept suvenir caseta de filde / cu iluzii tr snite i filme color/ cu peisaje indecente/ de pe vremea lui Dante Alighieri”. Sau cele din Ceremoniile cucului, aflate, i ele, sub semnul unui vizionarism fermec tor prin nota lor ludic : „Am fost de fa , Doamne,/ la ceremoniile cucului/ date în cinstea zei ei noastre Leda!// Bucuroas pe-atunci/ planeta a fost preg tit de nunt / de c tre un tulnic de luceaf r/ înamorat de-o porumbi p mântean / cu chip suav de domni !// Desigur fiica lui Ro u împ rat/ de la noi din sat/ având tr sura ro ie tras la scar / de tre un nor str veziu de sori” .a.m.d.

Dup cum se poate lesne observa, în mai toate piesele prezentului volum autoarea reintroduce anecdota, folosind intens ironia, reabilitând astfel ni te motive socotite iremediabil compromise de poezia veche. Mai cu seam ironia e cea care protejeaz reflec =ia grav , ca

34

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

atunci când - partajat între credin i t gad , precum odinioar Arghezi - invoc Divinitatea, cerându-i s se arate „v zului public”: „I-am strigat în ureche/ din pâlnia gramofonului/ marelui Saltimbanc instalat pe colin / - Unde e ti, Doamne, unde e ti?// Nu c lca i iarba i florile!/ Mi-ai pus pe umeri aripi vulture ti/ f s te ar i zului public/ c lcând smerit prin arini de lumini livre ti!// Îmi ba i gentil cu degete de purpur -n fere ti/ f când s l crimeze în soare floarea/ de dorul m riei tale/ încerc nat -n pulberi marea/ codrul deacas ipând din chimvale!”... (Mai aproape de cer i p mânt) Practicând acest gen de poezie demitizant , Ligia Stan ajunge în cele din urm s vorbeasc într-un chip tulbur tor estetic de marile teme, precum iubirea ori moartea: „M d rui, Doamne,/ în ritmul curcubeului înnobilat/ mereu zb tându- i culorile/ asemenea cocoului galic cu capul t iat,// galbenul spicelor blonde,/ albastrul Vorone ului/ cuprinzând cerul i marea,// sângele macilor/ îngem nânduse/ în ve nicul inimii stindard de dor// bucuro i de existen a/ ce nea fost h zit / la cap t de zbor!” ( ruire) Aceast frecvent pendulare/ glisare între tonul elegiac i fiorul metafizic are drept rezultant o liric diafan , ceremonioas , translucid , enigmatic i interogativ . De fapt, în Macii râd în hohote de soare avem de-a face cu teme secante, precum iubirea i natura, na terea i moartea, timpul i destinul, care se intersecteaz generând un soi de odgon metafizic, cum observa un critic, obligând cititorul nu doar la un exerci iu de lectur , ci chiar la un efort hermeneutic.

Parafrazând celebrul adagiu socratian al omului v zut ca trestie gânditoare, Ligia Stan se autodefine te, metaforic, drept „trestie cânt toare” con tientizând, desigur, c tr turile esen iale ale poeziilor din prezentul volum sunt puritatea i candoarea, orgoliul feminin i absen a oric ror prejudec i tematice. Descoperind teritorii poetice noi i aducând în lirica româneasc o sensibilitate modern , Ligia Stan se înscrie - prin Macii râd în hohote de soare - în topul poeziei feminine de azi, confirmând concluzia lui Manolescu din eseul menionat anterior de noi aici, conform c reia „România a avut o mare poezie, ca nu multe ri din Europa” (...), „o poezie major de secol XX, compatibil , deseori superioar , aceleia europene postbelice”. zice c România înc are o mare poezie, întrucât genera ia '80 reia îi apar ine, prin debut, i autoarea prezentului volum - este înc activ . Promi toare la debutul absolut, promisiune confirmat la debutul editorial, Ligia Stan avea obliga ia s ne confirme a tept rile, prin apari iile editoriale ulterioare, ceea ce, iat , se i întâmpl acum prin Macii râd în hohote de soare...

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Yehuda AMICHAI (Germania)

Traducere de Cristina BOT#LCÃ Un om nu are timp în via a lui Un om nu are timp în via a lui ca s aib timp pentru tot.

Nu are destul vreme ca s aib vreme pentru orice îndeletnicire.

Ecleziastul s-a în elat în privin a asta.

Un om are nevoie s iubeasc i s urasc în acela i timp, râd i s plâng cu aceia i ochi, cu acelea i mâini s arunce pietre i s le adune, se iubeasc în r zboi i s se r zboiasc în dragoste. urasc i s ierte, s i aminteasc i s uite, l mureasc i s încurce, s m nânce i s digere ceea ce istoriei îi ia ani buni s fac .

Un om nu are timp. Când pierde, caut , când g se te uit , când uit , iube te, când iube te începe s uite. i sufletul lui e matur, sufletul lui e un profesionist.

Doar trupul îi r mâne permanent un amator. Încearc i rateaz , se tulbur , nu înva nimic, îmb tat i orbit de pl cerile i de durerile lui.

Se va usca a a cum se usuc smochinele toamna, Stafidit i plin de el i dulce, iar frunzele se vor ve teji pe p mânt, i crengile goale vor indica locul unde e timp pentru toate.

n-ar i sl biciune n-ar i sl biciune i s fii bronzat.

Dar câteodat m simt ca vini oarele evreicelor care le in la nun i sau de IomKipur. n-ar i sl biciune i s faci o list cu toate lucrurile pe care le po i înc rca într-un c rucior de bebelu i f bebelu . a stau lucrurile acum: dac scot dopul de la cad dup ce fac baie, mi-e team c întreg Ierusalimul, i cu el întreaga lume, se vor scurge în imensitatea neagr .

Pe timp de zi pun capcane pentru amintirile mele i pe timp de noapte lucrez pentru Balaam, când blestemul binecuvântare i binecuvântarea blestem.

Louis Apol - Boslaan, iarna

i s n-ar i niciodat sl biciune.

Uneori m pr bu esc pe din untru f ca cineva s observe.

Sunt ca o ambulan pe dou picioare, tr gând pacientul din mine la Ultimul Ajutor pe fundalul urletelor de siren , i oamenii cred c este pur i simplu grai.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

35

Mihai BATOG BUJENI|{

Covid 19 sau nevoia de Till Eulenspiegel De-a lungul vremurilor, culturile populare au pus în circula ie personaje care s-au dovedit a fi mult mai longevive decât trec torii lor creatori. Aceste personaje, nu de pu ine ori inspirate din via a de zi cu zi, au trecut mai apoi în literatur , iar ceva mai târziu i în cinematografie r mânând astfel în memoria colectiv mult mai persistent decât chiar mari oameni de tiin sau personaje de prim m rime în istoria didactic . Uneori îi întâlnim în marile pie e urbane acolo unde înfrunt trecerea secolelor sub form de statui, echilibrând astfel tendin ele de a umple spa iile culturale deschise cu monumentele unor r zboinici cu figuri aspre i cu s biile scoase. O mic , dar foarte semnificativ , victorie a culturii împotriva pornirilor belicoase atât de proprii nou oamenilor! Interesant este i faptul c istoriografia sentimental îi descrie ca fiind inteligen i, iu i în replici i de cele mai multe ori farsele lor aduc nu numai râsul pentru cei stui i ci i îndreptarea unor rele ori pedepsirea abuzurilor. C sunt îmbr ca i precum omul de rând al vremurilor lor sau c folosesc drept arm arcul cu s ge i sunt alte sugestii folosite în tehnica povestirilor pentru a le crea acestor personaje aura de ap tor al celor pe care nimeni nu-i ap de asuprirea i abuzurile puterii indiferent cu se nume te aceasta: regal , eclesiastic sau a slujba ilor cu ifose.

Sunt bine cunoscute numele lor, unele dintre ele chiar i de copiii care de multe ori se joac de-a Robin Hood sau Wilhelm Tell.

Ar fi îns nedrept s nu amintesc aici i de ceva mai pu in, din p cate, cunoscutul super-erou al evului mediu german,Till Eullenspiegel. Spre deosebire de ceilal i, acest personaj este individualizat prin faptul c , se precizeaz deseori în scrierile ap rute la începutul secolului al XVI-lea, el este ceea ce ast zi am numi un intelectual, iar farsele lui, cele adresate puternicilor zilei sunt de cele mai multe ori f cute în scris, cu vreun pamflet sau alteori cu o lup care aprinde hârtia cu înscrisuri nedrepte pentru popor.

Chiar i faptul c are o presupus piatr tombal în ora ul Mölln din landul Schleswig-Holstein unde este reprezentat într-o manier rebusistic sub forma unei bufni e (simbol al în elepciunii) cu o oglind (simbol al adev rului) în mân , ceea ce red de fapt într-o german arhaic un nume plin de în elesuri pentru acei care reu esc s descifreze sensurile ascunse, ne confirm aceast calitate a eroului: cultura, tiin a de carte!

Cam acestea au fost gândurile mele pe timpul parcurgerii, cu mare folos intelectual, dar i pl cut amuzament, a noului volum de catrene i epigrame ale bunului prieten Sorin Finchelstein, evreul canadian cu suflet i spirit românesc, umoristul care tie c ironia fii acid având ca efecte buna dispozi ie i râsul este, la momentul potrivit, cea mai bun arm împotriva oric ror necazuri.

Asemenea personajului popular cu carel asemuiesc, Till Eulenspiegel, inteligen a sa nativ , armonios împletit cu o cultur impresionant , cu o gândire i un condei rebel, dar deloc deranjant pentru cei asemenea lui, plus un spirit acid i neiert tor cu cei care- i afirm obtuzitatea ca pe o calitate, a dus la apari ia acestui volum, al III-lea, numit, aparent banal: „COVID 19, 2020” (ed. PIM din Ia i cu o prefa de George Corbu, pre edintele Uniunii Epigrami tilor din România) întro perioad în care din varii pricini, avem mai mult tendin a de a ne v ic ri, ascunzândune oportunismul i f rnicia în spatele unor ti ceva mai perfide decât cea medical , obligatorie prin lege.

Perfidie, oportunism, f rnicie? Cum este posibil una ca asta s-ar întreba unul (unii!) dintre cei cu musca pe c ciul , acum când în-

treaga lume este în suferin i durere? Simplu! Citez din carte: Cercet tori exper i, din Bolintin,/Au dat, tot dibuind, peste-un vaccin,/ Ei observând c ori ice tulpin / De virus se dizolv -n tescovin . (Vaccin de Bolintin) Dac este adev rat sau nu, putem verifica oricând pe micile (în prezent, un eufemism!) ecrane care, precum ochii neadormitului Argus, stau de veghe peste spaimele noastre cele cu sau f de motiv.

Sigur, autorul este un rebel în sensul cel mai bun al cuvântului având în vedere c f astfel de rebeli am fi tr it i acum în pe teri luminate cu fe tile înmuiate în seu unde s ne prosl vim neînfricata noastr tradi ie i puterea înv turilor din str buni.

Mi-a pl cut i o trimitere la mai vechea poveste a lui Ivan Turbinc (dac nu mai ti i de el nu este Ivan vinovat!) cea care argumenteaz spusele de mai sus cele referitoare la cultura autorului: E c tr nit Ivan fiindc / De dou ceasuri se c zne te,/ Da' nicidecum nu reu te/ S prind virusu-n turbinc . (Pa ol na turbinca vidma!)

Nu voi trece nici peste faptul c Sorin Finchelstein, cunosc tor a cel pu in trei limbi, dintre care dou de circula ie mondial , î i permite s pun în valoare acest admirabil buget de cunoa tere f când interesante jocuri inter-lingvistice cu subtile trimiteri spre plictiselile vie ii conjugale: Cum se întinde pandemia,/ Observ un fenomen complex,/ anume, so ul i so ia,/ De plictiseal , iar fac sex. (Faut de mieux...)

Nu o voi uita nici pe dna Alegra Vezjak Fluksi din Cora ia, cea care cu mult d ruire augmenteaz volumul dovedind un remarcabil talent pentru îmbinarea ideilor din catrene cu grafica satiric . Se al tur astfel celor care practic un acest gen de intersec ie a dou tipuri de crea ie umoristic având fiecare conciziunea caracteristic , completându-se îns în cel mai fericit mod. i voi reitera aici remarca din prefa a dlui George Corbu fiindc ea prezint , cu talentul epigramistului de marc , chintesen a unei epoci: un virus din China inspir un evreu canadian cu r cini în România s scrie un volum de epigrame îmbog it cu grafica satiric a unei doamne din Croa ia.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

36

C[r\i primite la redac\ie

Daniel MARIAN

“Nebunul din satul p[r[sit este frumos ]i bun” Valeriu Barbu,

Anul XII, nr. 1(125)/2021

, rane!, Ed. Minela, 2020

Pe cât de grozav lumea în diversitatea ei, devine tot mai îngust i mai pu in primitoare, cu indicatoare de drum bun de-a dreptul mincinoase, menite s te învârt în loc pân când nu mai tii de unde ai plecat. Iar calea întoars se dovede te cel mai greu parcurs pe care l-ai încercat vreodat .

Ceea ce se întâmpl în mintea i în sufletul pribeagului reprezint tema romanului lui Valeriu Barbu, despre care nu trebuie neap rat tim dac este un produs al imagina ie sau de-a dreptul un rezultat al unei investiga ii jurnalistice, a a cum specific autorul. „B , rane!”, o sintagm despre care ai putea crede c e peiorativ , dar suntem lini ti i duce într-un preambul este stipulat accep iunea strict de dic ionar.

De i teoretic ar trebui s ne afl m într-un element geografic stereotip, ni se deschide în fa un areal încâlcit, care ne d frisoane,

neaducând de fel cu tiutul acas , ci mai degrab cu un salt alegoric în sih strie.

Pe undeva ini iatic dar i clar nebuneas, deprinderea personajului central, de a filozofa cu p rile, cu copacii, cu pietrele.

Aceasta, pe lâng spargerea barierelor temporale, prin memorabila întâlnire a eului prezent cu cel din copil rie. De unde aceast determinare, într-o dedublare extrem de dureroas ? S fie con tiin a pierderii temporare a rostului, de r cire a valorilor, pe fondul vân torii de de ert ciuni?...

Pare lec ia unui timp indezirabil, a unor eluri ratate, a unei ajungeri defecte. Nimic nu mai poate fi rezonabil, în mult trâmbi ata societate, fie ca p durea s înghit ce-a mai mas din cândva întregul fiin ei! Iar personajul nostru se pomene te cu apelativul Nebunul, care îns nu face necazuri nim nui, i vede constant de delirul s u.

O alt ipostaz , la fel de surprinz toare, este aceea a interioriz rii, aproape for ate, fiind în fond singura cale de sc pare din haloul nefericirii întruchipate. Comuniunea cu divinitatea prilejuie te dezamorsarea situa ei ce p rea f ie ire, i chiar dac Nebunul nu mai revine în rândul celor extazia i de condi ia lor i împ ca i cu 'falnicul derizoriu', m car are momente de limpezire a gândurilor.

Se recomand în mod special a fi citit caietul negru al lui Virgil, reprodus cu generozitate în paginile c ii, i de asemenea de urm rit periplul vizibil metamorfozant, al jurnalistului de investiga ii.

Putem conchide c avem de-a face cu plasarea metaforic a subscon tientului, în cumpenele dezn dejdii, cu revenire pe culoarele încrederii. „B , rane!” constituie de fapt un manifest de identitate i trebuie considerat ca atare. Argumentele unui pitoresc cursiv vin s sprijine acest demers literar.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

37

Livia CIUPERC{

Dorin\a de a recompune trecutul Emil Isac, O sut

i una de poezii, Editura Academiei Române, 2019

Meritorie este ini iativa Editurii Academiei Române de a promova, prin colec ia „O sut i una de poezii”, personalit i ale culturii române ti uitate, pe nedrept. Ca urmare, cu bucurie, semnal m apari ia antologiei „EMIL ISAC - O sut i una de poezii” (Ed. Academiei Române, Buc., 2019), un bun exemplu de scriitor care i-a împ it via a între dou epoci, aflate în contrasens, înainte, i dup 1945. Însu i debutul s u poetic, sub stea romantic , îl va urm ri, la un moment dat, salvator, cântând pe aceea i coard a melancolicului, al duio iei fa de cei dragi, al gândului pios fa de p mântul transilvan. i dac dorim s în elegem, la modul concret, cât emo ie transmite versul s u, am ales chiar poezia sa de debut; o roman , tipic romantic , intitulat , La umbra plopilor („Familia”, Oradea, Anul 39, nr. 42, din 2/15 noiembrie 1903, p. 498), text neinclus în antologia, la care vom face trimitere (dar care tr deaz imboldurile inspiratorii ale viitorului poet): „La umbra plopilor din vale/ Mormântul meu s mi-l s pa i,/ Acei ce progonesc pe care/ -mi zic : Ceruri îl ierta i!// i p rile în frunzi uri / Sburând mereu din loc în loc,/ S mi cânte tremurând povestea/ Iubirii f de

noroc.// Acolo va c dea de-a pururi/ O inim de doruri plin ,/ -un vis frumos de fericire/ Din tinere ea nesenin ”.

Cât premoni ie în subtextul acestui epitet „tinere e nesenin ”, care va înv lui între faldurile sale (în fapt), nu doar toat a sa generaie, ci îns i istoria acestui neam ce s-a vrut a fi „nesenin ”. Mai curând, zvârcolind .

Meritul, de necontestat, în alc tuirea antologiei „Emil Isac - O sut i una de poezii” apar ine d-nei prof. Violeta-Lumini a ipo .

Crea iile lirice selectate, notele bio-bibliografice, precum i „reperele critice”, care finalizeaz antologia, dovedesc recuno tin pentru un creator de poezie, pre uit de însu i marele nostru dramaturg I. L. Caragiale, cel care, de la Berlin, în februarie 1912, i se adreseaz , astfel: „Iubite amice, cu mare bucurie am aflat Maica cea tân este o str lucit promisiune. Rog cu st ruin pe tân rul autor s caute a o îndeplini - i s nu se îndoiasc un moment de dragostea mea p rinteasc , pe care se poate rezema cu încredere oricând./ Cu distinse salut ri, al d-tale prieten, / Caragiale”.

Cât generozitate din partea magistrului aflat în fa a unui novice, socotind nu doar diferen a lor de vârst . i ce lec ie de bune maniere în fa a contemporanilor lor, dar, mai cu sârg, în fa a contemporanilor no tri!

Pentru cei care (posibil!) cunoa tem prea pu in despre via a i activitatea literar a poetului clujean, „Cuvântul înainte”, formulat de Domnul prof. univ. dr. Mircea Braga, se cuvine parcurs cu maxim aten ie: „La mai bine de ase decenii de la moartea sa, suntem ast zi în m sur a vedea c Emil Isac nu a abandonat, nu a înl turat rezonan a tradi ionalist a poeziei transilv nene”. În adev r, poezia lui Emil Isac reprezint o „deschidere, convocând resurse de dislocare a unui proiect c ruia activitatea momentului îi refuza prezen a”.

E drept, anii cei umbro i ai României vor rupe în dou , de cele mai multe ori, activitatea literar a unora dintre scriitorii no tri. Îns Dl Prof. Mircea Braga, în postura de prefa ator, va fi explicit. Dac în anii comunismului, „s-a

utat, sporadic, repozi ionarea, pe fil de istorie literar , a scriitorului”, iat , a sosit momentul de a-l readuce la prezent, relecturând versurile sale care sunt „d ltuite” în magma str bun , traversând cu brio furtunile vie ii.

Selectarea dr muit cu maxim aten ie de d-na prof. Violeta-Lumini a ipo , s-a dorit emo ie înmiresmând fream tul învolburat al românilor transilv neni, stare intuit , de altfel, perfect i de c tre Perpessicius, la 1928, în momentul în care va sublinia „nelini tea de pelerin intelectual” al lui Emil Isac.

Aceast antologie -, pe care o dator m echipei implicate, respectiv, D-lui prof. univ. dr. Constantin Cub an i D-nei prof. univ. dr. Diana Câmpan - referen ii; D-lui prof. univ. dr. Mircea Braga - prefa atorul i, fire te, Dnei prof. Violeta-Lumini a ipo - antologatorul, - reprezint o invita ie de sim ire româneasc , prin vocea poetului clujean:„S sim im din nou c ldura unei vie i ce n-are lan uri,/ -n elegem c ni-s ta ii cei viteji c zu i în an uri” (Rug ciunea robilor).

Prin lectura acestui volum antologic, iubitorul de poezie va intui perfect c aceast „c dere” - cufundare în intimitatea universului liric pl dit de Emil Isac, pe durata 1908-1954, reprezint un nou început, o mobilizatoare înc rc tur de speran : „Cerul arde i zeii pier to i./ Vine un nou soare” (Viitorul); pentru spa iul s u de suflet: Ardealul - „fântân de aur”, „foc i sânge”, „Iisus i Calvarul”, lumin i speran , iubire necondi ionat .

Cu certitudine, preferin a doamnei profesoare Violeta- Lumini a ipo , pentru mig loasa i riguroasa incursiune de selec ie prin crea ia poetic a scriitorului ardelean (17 mai 1886 - 25 martie 1954), are semnifica ie pur sentimental , dar i plin de responsabilitate, gândind, în mod cert, c a sosit momentul de analiz i sintez a textului poetic al lui Emil Isac, împreun cu proprii elevi de la Liceul „Liviu Rebreanu” din Turda. De ce nu?! Negre it, un însufle itor model pentru to i daslii de Limba i Literatura Român din ar , de a recompune corola Poeziei Române ti, cu figuri de Poe i din genera ia Interbelic i/sau din prima jum tate a secolului al XX-lea, dintrun anumit spa iu geografic româ-nesc.

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

38

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Galina MARTEA

(Olanda/Basarabia)

Respira\ii @n dar Alensis de Nobilis, Respira ii în dar, Ed. Absolut, Buc., 2019 Scriitorul a fost i va fi mereu un produc tor de bunuri spirituale, un produc tor de lucruri frumoase ce servesc în dezvoltarea omenirii.

Scriitorul este persoana care îmbog te în mod creator cultura propriei societ i, cultura propriei individualit i, astfel fiind mereu în c utare de sine, fiind mereu în promovarea acelor idei i valori care s completeze evolutiv arta scrisului. Deci, în numele scriitorului se prezint omul, - fiin a uman ce î i extinde mereu capacit ile pentru a valorifica cât mai eficient categoria fundamental a esteticii, component ce însumeaz în sine armonia sentimentelor fa de lumea înconjur toare i tot ceea ce numim via a uman . Prin corela ia acestor însu iri se reg se te intelectul uman - fenomen natural ce stimuleaz i declan eaz în permanen ac iuni ce pun în mi care procesele de existen uman , procesele ce dicteaz i mânuiesc via a pe p mânt, procese ce st pânesc cuprinsul i cuceresc necuprinsul naturii în a crea, dezvolta i perfec iona continuu omul. A a fiind, omul este întruna în c utare de tot ceea ce este sublim în via a p mânteasc , cu certitudine, de tot ceea ce este sublim pentru el însu i, dar i pentru semenul s u i propria societate. Din ierarhia acestor defini ii i valori, ce includ în sine aspectele estetice i intelectuale ale omului, face parte i scriitorul Alensis De Nobilis (poet, prozator, nuvelist, editor, membru al Academiei Româno-Americane de Arte i tiin e din SUA, membru al mai multor uniuni de crea ie), adev ratul nume al domniei sale fiind Cornel B lescu, personalitate distins a neamului românesc.

Licen iat al Universit ii Spiru Haret din Bucure ti, Facultatea de Filozofie-Jurnalism, dar i studii de masterat în domenul Mass-Media i Comunicare, Alensis De Nobilis a reit s se afirme cu mult succes i în domeniul literaturii, în timp punând în lumin un ir de lucr ri valoroase pentru literatura român . Debutând în 2009 cu volumul de versuri „Axis Mundi” (Ed. Anamarol), ulterior public i alte c i de poezie, proz : „Agonia fiin ei” (poezie, Ed. Nou , 2009); „Referendum” (poezie, Ed. Nou , 2009); „Perfuzii cu lacrimi” (poezie, Ed. Absolut, 2012); „Be iile cosmice” (poezie, Ed. Absolut, 2016); „Acolo” (poezie, Ed. Absolut, 2017); „Alb” (poezie, Ed. Absolut, 2017); „Înfloririle apelor” (poezie, Ed. Absolut, 2018); „Amintiri din memoria luminii” (poezie, Ed. Absolut, 2018); „Simfoniile lumii - Ceremoniile formelor” (Ed. Absolut, 2018); „Alfa” (poezie, Ed. Absolut, 2018); „Omul poliflor” (poezie, Ed. Absolut, 2019); „Respira ii în dar” (pro, Ed. Absolut, 2019); „Turnuri de în imi” (poezie, Ed. Absolut, 2019), cât i altele. Prin descrierile sale, Alensis De Nobilis pune în

valoare propriile calit i scriitorice ti, dar, în acela i timp, descoper i redescoper continuu universul s u literar. Autorului îi reu te destul de bine s propun cititorului viziuni literare pline de sens ce desemneaz sistemul de însu iri esen iale despre lume, univers, existen ; corespunz tor, punând în eviden spiritul inventiv al imagina iei care este suprapus cu spiritul propriului intelect. Referindune la genul poetic al scriitorului, acesta sensibilizeaz prin succesiunea metaforelor din abunden , prin accentul corelativ dintre existen a omului în acest univers i universul în propria sa viziune; versul liric fiind redat printr-o form frumoas a gândirii prin intermediul reia ac ioneaz i via a interioar a scriitorului; - totul transmis prin formula mijloacelor artistice ce favorizeaz în mod pozitiv activitatea creatoare. Prin expunerea sincer a sentimentelor i fenomenelor din lumea înconjur toare, cu viziuni filozofice, crea ia literar a Domniei sale te predispune la confesiuni, în subordine fiind constant mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb i versul clasic ce are la baz rima i ritmul.

Revenind la volumul de proz „Respira ii în dar”, vom prezenta un cuprins literar ce reprezint preocup rile, suferin ele, incertitudinile, întrist rile i bucuriile omului în dimensiunea naturii, - o sintez bazat pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus; o manifestare între fenomene ce reprezint via a p mânteasc în raport cu cea astral , via a spiritual cu cea material , rela ia dintre bine i r u, dintre p cat i antip cat, dintre frumos i urât. Într-un cuvânt, totul este o concep ie filozofic despre lume i univers, despre lume în formula vie ii. Descrieri interesante fundamentate pe sinteza laturilor i însu irilor esen iale ale existen ei umane. Compunerile literare ale autorului deseori sunt interpretate în dependen de st rile suflete ti, astfel cele relatate se prezint sub o form concret definit , cu percep ii imaginare ale unor lucruri reale vie ii umane. O sintagm care vorbe te despre acest lucru se prezint astfel: „Vasal sentimentului d ruit ie, înc lzit de recuno tin a iubirii, plutesc pe drumurile largi ale lumii. Nu mai este mult i misiunea mea pe P mânt se încheie. Plecarea în lumile astrale, unde atât de mult treab e de f cut... atât de mult întuneric de m turat din preajma stelelor, atâta ordine de cut printre nebuloase, prafuri cosmice i miliardele de forme ce înf oar împrejururile cu e arfe de culori minunate” (v. rb toare cu crini, pag. 29). Ca urmare a acestor reflec ii, autorul emigreaz prin spaii astrale unde se reg se te mereu pe sine

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

însu i, concomitent interpretând lucruri care se suprapun cu medita ia cosmologic , evident prin dimensiunea filozofic , condamnând firescul i nefirescul: „Periodic urc i coboar mir în frun i i lacrimi în cristelni i; când icoane albe-ncep s doar , îngerii se leag -n c delni i, chiar în golul din statui, momi i, lini tea-i mai dulce i-nfioar , c-a i putea pu in s asurzi i, are forma arpeluivioar . Str mut ri de vie i i de grijanii limpezesc, în karme-ntunecate, frumuse i ascunse-n har de danii, luminând furi pe înserate” (v. Trecerea îngerului, pag.34).

Trecând de la medita ia cosmologic la cea care exist de fapt în realitate, autorul define te o alt form a expresiei, aceasta fiind transpus printr-o stare a durerii i a necazului uman: „Noi, copiii ve niciei, repeten i la maniere, dup ce priz m poeme l m dolii-n scumiere ce ascund cristelni i sacre-n care v numir i fiii, dar noi, ho ii de iluzii, d m cu ruj chiar melodiei i v invit m în staluri s v inti i spre scen cum prostitu m durerea i ne punem mir în ven ...” (v. Manifest al Sfin ilor Poe i).

Punând pe cântar ponderea volumului Respira ii în dar, scris de Alensis De Nobilis, atunci ar urma s spunem c acesta reprezint o reu it bun atât pentru autor, cât i pentru cultura na ional român .

Iar dac e s ne referim la întreaga crea ie literar a Domniei sale, atunci vom remarca faptul c în joc este prezent talentul scriitoricesc ce se exprim prin diverse genuri literare - poezie, proz , nuvel .

Evident, cu prioritate, Alensis De Nobilis este mai mult îndr gostit i preocupat de genul liric al poeziei, unde capacitatea poetic este redat de vibra iile interioare ale spiritului printr-o form frumoas i pl cut , - totul reprezentând crea ia literar autentic a scriitorului.

Crea ia literar proprie scriitorului este realizat pe criterii de calitate, caracterizându-se ca una bun i de o intensitate anumit ce corespunde unui nivel intelectual adecvat. Poezia i proza este spa iul prin care exist autorul, prin care exist scriitorul ce este menit s creeze lucruri frumoase pentru omul naturii, pentru fiin a uman care este mereu dornic în a cunoa te universul prin care exist , în a cunoa te i în elege mai profund con inutul existen ei umane din acest univers.

Louis Apol - Peisaj de iarn

39

Florentin SMARANDACHE (USA)

Pe contra sensul vie\ii comune

01-07.03.2020. În ciuda coronavirusului - virus cunoscut sub numele tiin ific de 2019-n Cov apoi COVID-19, cu peste 45.000 de persoane infectate în 30 de ri i aproape 1000 deceda i din Wuhan - i a riscului c toriei externe, nu m-am putut ab ine de la un nou voiaj: de data aceasta, în Chile. Vacan a de prim var scurt , numai de zece zile. Nu trebuie viz pentru o edere de mai pu in de 90 de zile în Chile. tiri îngrijor toare: coli i universit i închise. Suntem sf tui i s pred m numai online din cauza virusului corona. Isterie în mass-media provocând panic general . Coronavirus este o grip (influenza) diferit de cele precedente. Oamenii au murit i mor în fiecare an de grip f atâta vâlv ... Mesaje prin email de la Expedia.com: Coronavirus Travel Allert... Dar telefonul companiei m anun c nu-s restric ii pe ruta Chile. Aventurile Virusului Corona pe glob! Nu e primul i nici ultimul risc pe care mi-l asum... s m încumet la drum, în loc s stau acas la ad post.

13.03.2020. Dup stresul zilnic cu viru ii, a sosit i ziua plec rii în necunoscut... Cu moralul ridicat de muzic mexican la radio: Chiquita, Amor perdante! Terapie muzical ... - Ai curaj s te duci?, m întreab redactorul Mihai tirbu de la revista „Moldova literar ” din Chi in u.

- Da! Am riscat multe la via a mea. Via a e un risc continuu. F risc nu faci nimic valoros. i în tiin am propus bold ideas, out of the box... i am fost atacat, dar asta n-a fost r u, m-a ajutat s m perfecionez. Autostrada spre aeroport e plin de vehicule. Deci mai sunt ca mine, care merg pe contrasensul vie ii comune. M simt bine s fiu necomun. S -nfrunt opozi ia. Când unii zic ceva, în eleg i partea opus - ca-n neutrosofie - ca s g sesc calea de mij-loc între extreme. Am cu mine trei perechi de dic ionare, între limbile român , englez i spaniol . Scriu din mersul ma inii, cu carne elul pe genunchi. Conducând la drum întins, pe autostr zile drepte ca lumânarea i asfalt ca oglinda, e un excelent timp de meditat. M-am înarmat cu antibiotice, sirop de tuse i spray nazal, multivitamine, plus Vitamina C contra virusului corona (preventiv!). În voiaje, ideile mase în incuba ie revin la suprafa , din subcon tient, i le rev d în alt lumin . Când o teorem nu- i iese, o construc ie matematic , un nou concept (NeutroAlgebra), las -le s dospeasc în fundul memoriei... i f altceva total diferit. Clear your mind! Revenind dup un timp asupra vechilor idei, interpretându-le dintr-un alt unghi, le îmbun ti. Doar vreo 3-4 persoane cu m ti am v zut în aeroportul din Albuquerque, statul New Mexico. Zborul AA 2436 pleac cu întârziere de 55 de minute i pot pierde leg tura din Dallas spre Santiago de Chile. Exist doar un singur zbor pe zi spre Santiago, deci risc s r mân o zi întreag în Dallas! Colegul meu de scaun e austriac. Cum zborurile în State dinspre i spre Europa Unit au fost anulate pentru o lun de Pre edintele Trump, europenii vin i pleac din America… prin Londra, care-i acum în afara UE. Am prins avionul de Santiago la musta ... Se închiseser u ile, trecuser 4-5 minute de la ora de plecare... 9 ore i 22 de minute zborul toat noaptea. De fapt, avioanele nu pleac imediat... se mai fâ âie echipajul în untru, pân se aranjeaz . Numai c avionul nostru se întoarce pe pist la poart pentru repa-rarea unui defect la o arip , anun c pitanul.

Dup vreo trei ore pe pist , ne-am mutat în alt avion!

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

40

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Tudor NEDELCEA

Craiova de alt[dat[ Cristian Andrei Sc iceanu, Craiova de alt dat , Ed. Oscar Print, Buc., 2020. 352 p.

Sunt c i i c i; c i din c i se fac (unele), altele se fac din... i po tale i ilustrate. Un exemplu plenar în acest sens ni-l ofer doctorul în istorie Cristian Andrei Sc iceanu, cu o carte-album eveniment: Craiova de alt dat (Bucure ti, Oscar Print, 2020).

Craiovean de trei genera ii, Cristian Sc iceanu s-a n scut în 1956 în Cetatea Banilor, unde- i face studiile elementare i liceul, la „N. B lcescu” ( azi Carol I). La Timi oara, absolv , în 1980, Fac. de Construc ii din cadrul Politehnicii. Pasiunea pentru istorie îl determin s urmeze masteratul la Fac. de Istorie, Filosofie i Geografie a Universit ii din Craiova (2007) i doctoratul în tiin e istorice (în 2010). Cu o activitate filatelic de 50 de ani, Cristian Sc iceanu ob ine titlul de expert atestat de Ministerul Culturii pentru obiecte i documente cu valoare filatelic (în 2005). A devenit membru al filialei Dolj al Asocia iei Filateli tilor din România înc din 1969, dovedindu- i voca ia pentru filatelie, impulsionat de Valentin Berezovki, basarabeaul stabilit la Craiova, unde a pus bazele filateliei oltene, dar i de tat l s u, Ion Sc iceanu. i-a format o invidioas colec ie de ilustrate maxime, flatelie tradi ional , dar mai ales piese de istorie po tal . A cump rat m rci po tale, imprimate prin gravur , chiar din fostele colonii franceze (cu 50 de bani bucata) sau engleze (cu 75 de bani). Tân rul Sc iceanu conduce cercul filatelic „Feroviarul”, Societatea Filatelic Dolj i este ales vicepre edinte al Federa iei Filatelice din România. A fost membru al Comisiei Na ionale Filatelice (2009-2011) i a condus Cercul de Studii i Cercet ri Filatelice al FFR (2004-2007), membru în jurii na ionale i interna ionale (SUA, Elve ia), a fost comisar din partea României la expozi iile interna ioale de filatelie (Praga în 1998, Budapesta în 2000, Washington, în 2006).

Este membru al Academiei Europene de Filatelie i al Asocia iei Interna ionale a Jurnali tilor Filatelici.

A participat cu diverse colec ii de filatelie tradi ional , maximafilie, istorie po tal la expozi ii de profil din ar i din str in tate, unde a fost r spl tit cu medalii i diplome. Dup 24 de ani de inginerie la CFR, Cristian Sc iceanu se transfer la Bucure ti în 2004, unde ocup onoranta i binemeritata func ie de director adjunct al Muzeului Na ional Filatelic. A lucrat ca expert filatelic la Po ta Român i apoi la Banca Na ional a României.

A scris peste 250 de studii i articole, dar i dou c i (anterioare celei de fa ): Istoria mi rii filatelice din România (2011, despre care am scris), apreciat cu premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române i Dic ionarul machetatorilor m rcilor po tale române ti (2018, ambele la aceea i editur bucure tean , Oscar Print), pentru care a primit în 2019, premiul „G. Oprescu” al Funda iei „Magazin Istoric”.

Cristian Andrei Sc iceanu face parte din

categoria de intelectuali care îmbin benefic modestia cu rezultatele cercet rii tiin ifice, voca ia fiindu-i r spl tit prin premii, dar mai ales prin aprecierile speciali tilor i prietenilor.

Cartea n-are preten ia de a fi o istorie a Craiovei, cum ne aten ioneaz din capul locului autorul, dar aduce o contribu ie esen ial , inedit chiar, la cunoa terea istoriei locale. Ca fiu al ora ului, Cristian Andrei Sc iceanu se simte dator s ofere concet enilor, i nu numai, o carte cu imagini ale Craiovei de alt dat , „un demers recuperator al memoriei ora ului”, bazat pe c ile po tale din colec ia sa, adunate în timp, cu eforturi logistice i financiare deosebite, asemenea oric rui colec ionar care se respect . Pentru pata de culoare a albumului a inclus reclame din anii 1911-1913, ap rute în Anuarul ziarului „Patria” din Craiova i câteva fotografii i documente din arhiva proprie. ezate tematic sau topografic, c ile po tale ilustreaz o Craiov în mi care, ca un organism viu, cu numeroase case sau institu ii de diverse vârste, cu birje, dar i cu autoturisme, cu evolu ia iluminatului public, reclamele comercian ilor, dar mai ales a costuma iei stradale. Cea mai veche ilustrat dateaz din 1897, iar ultima dateaz din anul 1968 i prive te vizita la Craiova a pre edintelui Fran ei, Charles de Gaulle. Toate ilustra iile sunt înso ite de texte explicative, bazate pe o serioas documentare în arhive, o st pânire a bibliografiei i apelul la câ iva speciali ti în istoria local (Dinic Ciobotea, Otilia Gheorghe, Paul Rezeanu, Tudor Nedelcea, Al. Firescu, Drago Ni ).

Cartea-album este structurat tematic în 25 de capitole, prefa ate de câte o pertinent i necesar introducere: O privire i câteva vederi generale asupra Craiovei; Bulevardul i zona Gr dinii Mihai Bravul; Bisericile ora ului; Biblioteca „Alexandru i Aristia Aman”; Palatul Prefecturii; trandurile Craiovei; Pia a Nou ; Monumetele Craiovei; Palatul Justi iei; Casa Glogoveanu; Parcul de la Breasta; Palatul Jean Mihail; B nci; Str zi din Craiova; Industria craiovean ; Vizite regale; Armata; coli; Strada Unirii; Parcul Romanescu; Diverse. Ca orice lucrare tiinific , în final, autorul Cristian Andrei Sc iceanu public bibliografia consultat , întocme te un indice de nume i public , ca anexe, Lista editurilor, libr riilor i atelierelor fotografice care au editat c i po tale cu imagini din Craiova precum i Planul ora ului (1928).

Ap rut în condi ii grafice de excep ie, cartea lui Cristian Andrei Sc iceanu, Craiova de alt dat , se remarc nu numai prin volum (352 p., format 24×29), dar i prin acribia tiin ific abordat , o carte absolut util nu numai speciali tilor, ci i marelui public (doar aici mai po i admira Craiova de alt dat , întrucât multe cl diri au disp rut, mai ales dup cutremurul din 4 martie 1977).

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

41

Olimpia MURE}AN

“Tic[lo]ii” lui Ioan Astalus Ioan Astalus, Tic lo ii, Ed. Arcada, Nurnberg, 2006 Romanul „Tic lo ii”, scris de Ioan Astalus, ap rut în 2006, la SC Ansid-Târgu Mure / la editura Arcada, Asocia ia Intercultural Ars longa, Nurnberg, Germania - cu sprijinul spiritual al Desp mântului ASTRA Mure are ca dedica ie urm toarele cuvinte: „Dedic aceast carte satului care mi-a leg nat copiria”, iar ca motto un citat din Petre ea din „Între Dumnezeu i neamul meu”: „Propov duitorii dispari iei popoarelor apar in unor neamuri incon tiente, unor neamuri obosite sau egoiste i lacome, a c ror expansiune i poft de st pânire nu pot fi satisf cute f descompunerea altora.” Înainte de a puncta câteva idei ale romanului scris de un om în sufletul c ruia pulseaz sentimentul iubirii de ar i de neam, vreau s prezint coperta c ii, care mi se pare e o lume de cuvinte; grafica e semnat de Aniela Astalus/ Doru Mure an i prezint în prim-plan un craniu de cal care se g se te în mâinile a doi oameni, care apar în centru, dar i în planul al doilea. În basmele noastre populare, calul reprezenta for a, libertatea i vigoarea. Locuitorii satelor spun c pe cal l-a f cut Dumnezeu ca s slujeasc gândului omului, el simte puterea r ului, soarta lui e asem toare cu a omului; în general ne sugereaz ideea de energie! Dar, aici, în imagine, e doar un craniu i nu splendoarea unui animal ener-

getic; acest craniu are ceva putere magic de vreme ce e în prim planul imaginii! În planul doi al imaginii apar un b rbat i o femeie ce semnific omenirea sau cel pu in un popor; ei se uit la craniu, adic la ni te puteri moarte - care au fost cândva în puterea lor; oamenii se uit lung cu ochii sp la i, aproape inexisten i - la acea putere care era cândva i acum nu se vede; cei doi oameni nu au urechi, ele sunt acoperite de oasele craniului - sugerând c omul a ajuns s fie a a ca s nu mai fie capabil s în eleag lucrurile; urechile sunt acoperite de craniu, omul nu mai are nici pe cine s asculte, nici ce s asculte - i dac ar fi cineva - ei, oamenii - nu sunt capabili s asculte; dezordinea în lume e a de mare încât nu se mai poate auzi nimic!! În planul al treilea, în stânga sus, se poate observa o bufni care supravegheaz noaptea prada, dar i pe cei care vor deveni pr da i!

Lumina de un albastru infinit pe un fundal negru al paginii de copert , lumina palid a lumân rii dintre cei doi oameni, o pan , sugerând scrierea, dar i lumina intuitiv din dreapta imaginii sculpturale a femeii, par s ne spun c mai exist o f râm de speran în poporul ce vreme de secole a fost obidit pana de scris i lumânarea, la fel -, fe ele celor doi i mai ales craniul calului sunt sc ldate în lumina binef toare a adev rului!

Cineva trebuie s vorbeasc în numele celorlal i, dac îi iubim, s nu se piard în negura istoriei faptele de vitejie, via a i mai ales faptele martirilor - ce-au iubit ara mai presus de sine! Ca o concluzie, referitor la copert , trebuie s spun c artele sunt create pentru a vorbi oamenilor! - în cazul acesta grafica copertei.

Ultima copert îl are în medalion pe autorul c ii - scriitorul, sculptorul i patriotul mure ean Ioan Astalus -, secondat pe toat pagina de imaginea duhului marelui mo lupt tor pentru drepturile i libert ile mo ilor - Horea - cel viteaz, cel ce-a fost tras pe roat ; de fapt. Peste cele zece capitole ale c ii plute te duhul lui Horea; despre el vorbe te în fa a tinerilor înv cei, dar i a p rin ilor marele incai, Grigore-r zvr titul, gândurile tân rului ce-l înso ise pe Horea la Viena etc i acum r mâne s vedem, citind cartea, cine sunt „tic lo ii” din titlu - cei ce-au sec tuit ara i poporul îndelung r bd tor!

Câteva cuvinte despre autorul Ioan Astalus: artist târgumure ean care ciople te chipurile str mo ilor no tri daci în boabe de orez, fasole sau castane, cel ce-a expus lucr rile sale în Polonia, Fran a, Maroc, cel cea sculptat chipul lui Eminescu într-un bob de orez; cel ce-a dat via proiectului care a constat în realizarea a 12 statui (busturi) de o importan cultural i istoric deosebit , formate din soclu i bust, amplasate în curtea „M stirii Sfântul tefan cel Mare, Sfântul Mina i Na terea Maicii Domnului” , în Tabere pentru tineret din ora ul S rma u, jude ul Mure etc.

Ioan Astalus - cel ce-a scris i „Comoara Marelui Înv at” - ne duce la descoperirea prin descrierea întâmpl rilor în lumea satului din Mun ii Apuseni. Un loc central îl ocup cel ce, al turi de Petru Maior, Samuel Micu Klein, a contribuit la rena terea na ional . E vorba de memoria colectiv care-l p streaz pe Gheorghe incai - mare c rturar iluminist, reprezentant de seam al colii Ardelene, scriitor român transilv nean (1754-1816), ctitor la peste 300 de coli, model de c rturar dedicat na iunii, c ruia i se mai spunea i „Marele Înv at”.

Capitolul întâi îl aduce-n prim plan pe

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

42

Grigore-r zvr titul, un om care credea cu t rie va putea schimba ceva în ar dac ar fi uni i cu to ii i dac ar lupta al turi de r scula i, dar, el a fost singurul care s-a dus la lupt i a a cum a mers - a a s-a i întors!

Pentru prima dat se folose te cuvântul „tilos” - atunci când Grigore îi descrie pe concitadinii s i: „S-au n scut cu curajul înfrânt, dreptatea era mereu a celor puternici i ei, ca fie puternici, aveau nevoie mai întâi de dreptate. Lor le-a fost cump rat dreptatea c-o palm de p mânt, numai de ajuns pentru un mormânt. Se mul umeau i cu atât - cu libertatea c puteau s plece - dar unde s plece - c peste tot erau aceea i st pâni, a a au r mas i s-au mul umit cu cât au avut, degeaba îi f cea Grigore i la i i netrebnici i frico i i tic lo i - nu l-au urmat.”

Se descrie încercarea de arestare a p rintelui Ilarie pe motivul c s-ar opune legilor i ar ridica lumea la r scoal , c ar avea acas i române ti care-s periculoase, nu e arestat deoarece fuge din fa a jandarmilor la preotul Moga - unde afl c de fapt se vrea ca el i credincio ii s treac de partea uni ilor; „tic lo ii” erau de data aceasta cei care voiau i tr deze credin a str mo easc .

Ca într-un amfiteatru sau o aren roman , personajele principale - Ghe. incai, Oana, Ion - primesc din partea scriitorului un discurs imaginar sau imaginat de autor din care afl m o sumedenie de întâmpl ri din trecut, dar i din prezentul mai apropiat; astfel afl m cum Marele Înv at ia pe una din fetele preotului Ilarie - pe Florina (a m ritat-o cu Ion i i-a dat o zestre mare) - ca s pun la rânduial cancelaria, distinsul oaspete vorbe te despre „corabia cunoa terii noului din om i societate - „p rin ii vo tri n-au putut urca pe corabia aceasta, dar voi pute i”..., obiceiurile românilor p strate de la romani (închin cu vin în s tatea oaspe ilor, strângerea de mâini la o întâlnire), gândurile ranului român Grigore, care vede nedrept ile sociale, întâmplarea cu câinele Cezar care o scap pe împ teas de col ii mistre ului - având ca urmare primirea de p mânt în posesie de c tre

Louis Apol -

dure

oamenii din Gâmbu ; Moga avea moar i gater care prelucra materialul lemnos pentru coala ce se va construi, pove tile lui Moga care-i ineau treji pe s teni, dragostea lui Grigore pentru p mânt seam cu cea a lui Ion al Glaneta ului, din romanul cu acela i titlu al lui Rebreanu, povestea fântânarului despre cr iasa p rilor, aceea ce st ascuns în izvor i a teapt din adâncuri s fie scoas la lumin ; g sirea apei pe timp de secet de tre Grigore; pove tile b trânului Filon despre rodnicia p mântului în anul r scoalei; imaginile românilor prigoni i sunt însp imânt toare - „nu mai erau legi pe p mânt, Dumnezeu i-a întors fa a de la cei osândi i, armata imperial , husarii i cetele neme ti îi vânau pe români ca pe s lb ticiuni, imaginea celor împu ca i duminica în fa a bisericii române ti i-a r mas lui Filon întip rit în minte... zidurile bisericii din cetatea de la Alba Iulia erau stropite de sânge de parc cineva ar fi vrut s picteze r nile Mântuitorului cu sângele poporului român - sute de ani st pânirea ungureasc , turceasc i imperial neau inut în întuneric, am fost sclavii i slugile lor, românii au avut soarta sclavilor din Roma antic ... dar, spuneau gânditorii ilumini ti: „prin puterea armelor am încercat, dar e timpul încerc m prin puterea min ii i suntem convin i c vom izbândi.” Marele Înv at spunea c „Unirea bisericii str mo ti cu biserica Romei nu va aduce scuturarea jugului, ci unul în plus, Marele Înv at a murit s rac i în pribegie, dar cuvintele lui vor d inui!”

La fiecare pas se poate observa patriotismul scriitorului care nu vrea s fie date uit rii întâmpl rile din satul copil riei sale i al bunicilor i str bunicilor s i - deoarece „satul continu s tr iasc prin oamenii lui, ...când nici unul din cei pleca i nu- i va mai aduce aminte de p durea Po oloaia, de Ioan Moga cu moara lui de vânt, de Bi - devenit slug , de Oana cea f noroc, de viile de pe coast , de hora satului, de seceri i nun i ca-n pove ti, atunci, fiule, satul Gâmbu este ca i pierit!”

Marele Înv at avea pe birou „Columna lui Traian” - cioplit în alabastru de s ndule ti. Lucea feeric pe marginea biroului i de pe ea coborau iruri nesfâr ite de tarabostes i comati, agitând scuturile i suli ele ca i cum ar fi pornit la atac. „...el le zâmbi îng duitor i-i pofti în «Cronica» sa început de pe vremea Colegiului de la Roma...”. Lumina venit din vârful Columnei - de undeva de departe - îi umplea inima de o bucurie tainic .

Columna este, înainte de orice, un sublim omagiu adus nu numai înving torilor, ci i celor învin i. Spre final, tân rul Leon i b trânul Filon merg îmbr i - simbolizând trecutul i prezentul care d inuie în istoriile tr ite sau auzite.

Cartea în ansamblu - un roman-poem adaug o nou und de str lucire veacului luminilor.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

C[r\i primite la redac\ie

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

43

George PETROVAI

Semnal de alarm[ tras de Mordecai Roshwald @n romanul Ultimatum Mordecai Roshwald, Ultimatum, Editura Politic , 1980, 190 p.

Ap rut la noi în anul 1980 (la Editura Politic ) cu titlul Ultimatum („Ultimele zile ale unui r zboi atomic” sau „Din jurnalul ofi eruluideclan ator X-127”) în excelenta t lm cire a lui Dan Hogea, micu ul roman al lui Mordecai Roshwald (evreu n scut pe 5 mai 1921- în localitatea Drohobîci, regiunea Lvov, zon polonez la acea vreme, care în 1934 emigreaz în Palestina, apoi în Statele Unite, unde moare pe data de 19 martie 2015), romanul, prin urmare, a fost tip rit în anul 1959 în limba englez cu titlul „Level 7”, impunându-se cu o atare autoritate ca scriere science-fiction postapocaliptic , încât omul de cultur britanic J.B. Priestley sus inea c „reprezint , poate, cel mai puternic argument pe care un scriitor l-a putut aduce pân ast zi împotriva tuturor propov duitorilor zelo i ai isteriei i antajului atomic”, iar opinia logicianului i scriitorului Bertrand Russell era urm toarea: „A dori ca aceast carte s fie citit de fiece om adult, atât din Est cât i din Vest...”

Acuma, se tie foarte bine c , în plan cultural-artistic, mult mai important ca noutatea ideilor i concep iilor este modul original i profunzimea cu care scriitorul, în general orice artist, abordeaz i înf eaz consumatorilor de art atât inepuizabilele chestiuni de-o vârst cu omenirea (bine, frumos, adev r, just, sacru, moral-imoral, colectivism-individualism, drepturi-obliga ii .a.m.d.), cât i cele de dat mai recent (tradi ii, na ionalism, patriotism, globalism, poluare, înarmare-dezarmare, tensiuni interumane-pace l untric , bani murdarinatur curat etc.).

Exact asta face Mordecai Roshwald cu personajul s u principal, ofi erul-declan ator (maiorul) X-127, în romanul Ultimatum: îndat dup coborârea lui i a celorlal i speciali ti/selecta i în cea de-a aptea bolgie (asta-i semnifica ia ultimei cifre din indicativul damna ilor ultramoderni!) a infernului dantesc-antiatomic, nivel/cerc situat la peste 1300 de metri adâncime i - zice-se - absolut sigur pentru locatarii s i, chiar în varianta celui mai nimicitor bombardament atomic, scriitorul îl pune s constate c drumul spre runtaiele P mântului este cu sens unic („Era de-a dreptul caraghios: eu, deci, puteam, printr-o simpl ap sare pe buton, s nimicesc omenirea. Dar nu aveam niciun buton cu care s pot aduce liftul în sus!”) i s simt cum îl sfâ ie disperarea la gândul c niciodat nu va mai vedea soarele („...niciodat n-o s mai hoin resc printre oameni pe

o strad aglomerat ”), asta deoarece nivelul de infestare atomic dup un astfel de r zboi este atât de ridicat, încât „scoar a terestr devine de nelocuit timp de decenii sau poate sute de ani”.

O atare sumbr perspectiv , în pofida faptului c cei 500 de locuitori ai nivelului 7 („250 de b rba i i tot atâtea femei”) beneficiau de avantajele gratuite ale unui confort eminamente artificial (mâncare sintetic i f gust, curent electric furnizat de un reactor atomic, ap extras în cantit i îndestul toare de la o i mai mare adâncime, care - gra ie structurilor ce ac ioneaz ca ni te eficiente „filtre de penetra ie” - nu prezenta riscul infest rii în cazul unui r zboi nuclear, i i ap cald , aer produs de o ser special , unde fiecare plant este „mai bine p zit decât focul sacru al unui templu p gân”, o mic lume ofi erul-declan ator X-107 sus inea la începutul aventurii c „nivelul 7 e cea mai bun dintre lumi” - f bani, f jocuri de noroc i f p leli de 1 aprilie, dar i f prejudec i sau sentimente, chiar atunci când sunt încurajate c toriile, nu doar ca un derivativ sau o necesar supap întru men inerea echilibrului l untric al unor veritabili mon tri f emo ii, ci îndeosebi pentru garantarea i perpetuarea neamului, dup ce sus nu va mai r mâne niciun om), vas zic , o astfel de perspectiv nu poate s fie decât deprimant pentru cineva (ofi erul X-127) care dore te s tr iasc i s moar „sub lumina soarelui”, nicidecum s crape încetul cu încetul „în hruba asta artificial i mizerabil ”.

Da, pentru c „Nivelul 7 era mai r u decât orice temni , c ci orice prizonier, orice deinut are ocazia, m car din când în când, s ias în curte i s vad soarele”...

Fire te, prin necontenita problematizare în discu ii i - mai ales - în scris a noilor realit i, starea psihic a ofi erului X-127, cel care din ambi ie acceptase s fie recrutat pentru cursurile speciale de instruire, se „înut te” prin progresiv umanizare, ceea ce înseamn c se îndep rteaz tot mai mult de modelul sterilizat suflete te din propaganda oficial („Sunte i deci ca ni te solda i într-un post de frunte i trebuie s fi i mândri de misiunea voastr i de n dejdea pus în voi când a i fost ale i”), cu toate c pân la urm se c tore te cu psiholoaga P-867, urm re te cu aten ie conferin ele radiofonice „Cunoa te i i celelalte niveluri”, poart discu ii, ascult muzic , scrie povestiri impreg-

44

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

nate cu nostalgia naturii i, în ziua de 9 iunie, la orele 9 i 12 minute, execut ordinele primite prin difuzor (ulterior va afla c ordinele fuseser date de un robot!), adic la su a i în fa a calculatorului s u apas pe butoanele indicate, în ordinea cresc toare a puterii de distrugere (câte patru butoane de tip A, B i C).

Din cauza înveli ului lor radioactiv, super-rachetele A4, B4 i C4 erau atât de nimicitoare, inclusiv pentru zonele/ rile limitrofe, încât mul i exper i în r zboiul atomic se îndoiau c „asemenea proiectile ar putea fi întrebuin ate vreodat ”.

Ei bine, întrucât „cutuma” nuclear pretinde ap sarea simultan a butoanelor la dou pupitre de comand , la prima m su se a az X-127, iar la cealalt X-117. Acesta, cu „fruntea brobonit de su-doare”, de parc f cuse efortul „s lanseze singur, cu mâna lui, toate rachetele acelea” (A, B i C de la 1 pân la 3), refuz s apese butoanele A4, B4 i C4, bolborosind cuvinte pe care X-127 le în elege doar dup câteva clipe: „Nu! Numai asta nu!

Nu astea cu num rul 4! Nu pot s -mi ucid mama, nu pot, nu...” Îns , îndat u a centralei se deschide cu violen , doi medici îl smulg pe X-117 din scaun i-l târ sc afar , locul lui este luat de ofi erul X-107 (X-137 este de asemenea prezent, în cazul în care X-127 ar da semne de ezitare sau nesupunere), butoanele sunt ap sate i r zboiul, început la ora 9 i 12 minute, ia sfâr it la 12 i 10 minute, or la care „a explodat ultima noastr rachet ”: „Cel mai scurt r zboi din istoria omenirii, dar i cel mai crâncen”. i astfel, noteaz mai departe X-127 în jurnalul s u, prin moartea a sute de milioane de indivizi în trei ore, „p mântul a sc pat, sinistru vorbind, de co marul suprapopul rii” (subl. mea, G.P.)!

Dar via a nu dispare numai la suprafa în cele dou superputeri, în rile aliate, ba chiar i în cele neutre, f ca supravie uitorii din zonele beligerante (ce in leg tura prin radio i se acuz unii pe al ii de incalificabile crime împotriva omenirii) s divulge (sic!) tipul materialului radioactiv utilizat, ci ucide rând pe rând, prin penetrarea radia iilor, to i locuitorii nivelurilor superioare, inclusiv pe cei din defensivul nivel 6.

E drept, nivelul 7 nu trebuie s i fac griji din pricina acestor radia ii, Îns , dup sinuciderea lui X-117 pe 19 iunie i divor ul pe 14 septembrie dintre P-867 i X-127, pentru ca dup cinci minute ea s fie so ia lui X-107, cet enii acestei lumi subp mântene încep s moar ca mu tele din cauza radia iilor emise de reactorul defect.

Ultimul care moare în ziua de 12 octombrie i pe acordurile simfoniei beethoveniene Eroica, este X-127 („Mor, i lumea moare cu mine”), care nu mai vede nimic, dar cu toate astea izbute te s scrie urm toarele cuvinte: „Prieteni... oameni... mam ... soare... eu... eu...” În Introducerea alc tuit pe 27 aprilie, adic 37 de zile dup în-carcerarea subteran i începerea Jurnalului (pe 21 martie), X-127 ne spune ce anume l-a îndemnat s fac acest lucru, con tient fiind c rodul str duin elor sale are foarte mici anse s ajung vreodat la suprafa : „Am s scriu acest jurnal atâta timp cât voi tr i. Fiindc numai a a am posibilitatea s simt soarele i c ldura razelor sale”.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Ion IANCU-VALE

Pl[cerea, du]manul omului Când a conceput regnul animal, Creatorul, i-a inoculat omului, în compara ie cu celelalte viet i, într-un mod special, Pl cerea. Ce s fi însemnat oare asta, mituire, santaj...? Pentru c Pl cerea, aceast stare fundamental , aceast caracteristic , acest sentiment vital i puternic marcheaz întregul efort, întreaga zbatere, întreaga viermuial existen ial cu bunele, dar mai ales cu relele ei. Aflat acolo, într-o p rticic infim de creier, Pl cerea, stare afectiv ve nic prezent i nu necesitatea cum gre it se spune) l-a f cut pe om s declan eze r zboaie, gândeasc asiduu pentru a cerceta i a descoperi, pentru a crea revolu ii tehnice, pentru a construi edificii i palate sau pentru a supune natura, pe care de fapt doar o mutileaz i o distruge...

Da ea, Pl cerea. Pl cerea de a face sex, pl cerea de a mânca mult si bine, de a se distra, de a epata i de a fi adulat, pl cerea de a st pâni averi i oameni, de a fi lideri politici sau religio i, de a de ine bog ii i chiar deseori, pur i simplu, de... a ucide. Ar mai fi f cut oare oamenii copii, dac nu ar fi existat extazul, acea senza ie infinit , ame itoare, generat de punctul culminant al excita iei sexuale care se cheam orgasm? Probabil c nu. C ci dac actul sexual nu ar fi fost însoit de placere, primii oameni crea i, nu ar fi avut, în nici un fel, grija perpetu rii speciei, ca nici o alt fiin vie de altfel...

Din p cate, oamenii s-au înmul it excesiv i paradoxal au degenerat, iar mental au sc pat de sub control, elementul Placere devenind aproape factor predominant, în tot ce au f cut si fac i acum. Astfel c omul a ajuns s submineze prin întregul comportament social Via a, punând în acela i timp în pericol chiar existen a propriului s u leag n, Terra.

Altfel ar fi aratat, la acest moment, fa a lumii dac dominant ar fi fost Iubirea i nu Pl cerea. Lupta pentru satisfacerea Pl cerii care, cum spuneam, are multiple fa ete, a generat i înc genereaz la orice nivel neîn elegeri, vanitate, invidie, ur , egoism... lupta acerb pentru satisfacerea ei stând, astfel, la baza declinului umanit ii, atât de evident în prezent.Aceast realitate se datoreaz faptului c omul, în general, nu a avut i nu are discern mântul necesar pentru a controla i a gestiona obiectiv inegalabila stare numit Pl cere, indiferent de cultur , de educa ie, de pozi ie social , de avere, de vârst , de sex, de culoare a pielii, sau de rasa pe care un individ le-ar avea. Pentru c pl cerea este n scut i nu f cut . Ea a dominat i va domina total, cât va fi omul om.

De aceea, numai o profund muta ie genetic mai poate schimba ceva. Ori, acest lucru nu depinde de omul cel de toate zilele, ci de Creator care, se pare, are socotelile Lui i-l las pe acesta s i mai fac de cap pân la accederea spre o alt condi ie mai bun , sau de ce nu, perfect . Pân atunci (f iluzii de arte), adic pân la o Mare Schimbare, oricât de mul i sau cât de pu ini oameni vor exista pe p mânt, sub p mânt, în aer sau în ap , tributari Pl cerii (indiferent dac vor mai tr i, în continuare opt miliarde, opt sute de milioane sau doar opt oameni), ei vor r mâne sclavii neispr virii lor i vor continua s se lupte între ei pentru satisfacerea pl cerilor de tot felul. Tot în acest sens (adic pentru satisfacerea pl cerilor de tot felul), datorit dezvolt rii galopante i pe toate planurile socioumane, dar în special a tehnicii i a tiin ei, omenirea conform legii bumerangului, mai devreme sau mai târziu, tot se va autodistruge...

Despre cele de mai sus, de-a lungul timpului, s-a vorbit mult, s-au scris tomuri întregi de c tre erudi i, specialisti sau simplii, dar inspira i gânditori.

Subiectul r mâne îns deschis i depinde de disponibilitatea oamenilor de a-l percepe în toat profunzimea lui i de a-l accepta, pentru a putea ie i din starea de odihn în ignoran i de ie irea de sub pl cuta, dar uciga a sclavie a pl cerii, în care fatalmente persist . Crede, îns , cine poate i cine vrea.

Din vol. în lucru „Gânduri printre rânduri - texte si scrisori”

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

45

Mioara BAHNA

Felii de via\[ Gheorghe Andrei Neagu, Triste ea lui Dumnezeu, Ed. UZP, 2019 mane anormale ce se defuleaz în momente prielnice, ducând la consecin e devastatoare pentru cei ce sunt în preajm .

Imaginile sunt adesea de o cruzime greu de urm rit. Iat numai dou dintre ele: o tân hoa , care fur geamantanul unei b trâne extrem de generoase, de umane, este spulberat de un tren, iar, pentru c bunurile furate i actele r mân intacte, so ul b trânei este chemat s identifice victima i, cu pu in scacu via din aceast încercare, pentru ca, ulterior, s i g seasc so ia cu buna dispozi ie care o caracterizeaz , ocupându-se la buc rie de treburile casei; un p pu ar atras în mrejele unei artiste de la acela i circ, surprins de so ul dep it de for a cu care femeia i g se te totdeauna refugiu sentimental în bra ele altora, îl mutileaz pe b rbat i, cum via a se scurge din el odat cu sângele n boind din organul amputat, criminalul îl îngroa, cu p pu ile lui cu tot, dar las vinovata tr iasc , fiindc are nevoie de ea în spectacole, probabil mai ales în cel al vie ii...

Finalul este, cel mai adesea, scurt, brusc, comentarii, l sându-i cititorului aceast posibilitate i pe cea de a medita la o realitate din care au fost inspirate prozele, unde ac iunea for elor r ului i formele lui de manifestare sunt/par irepresibile.

Louis Apol - Peisaj de iarn

Volumul-antologie de proze scurte al lui Gheorghe Andrei Neagu, „Triste ea lui Dumnezeu”, desf oar , de cele mai multe ori, în fa a cititorului, o umanitate obi nuit - atunci când ac iunea nu se mut în supranaturalul înzestrat tot cu atribute preluate de la aceasta -, c reia, intempestiv, i se întâmpl s fie împins dincolo de limitele firescului vie ii ei, într-un t râm aproape oniric, prin spectaculosul - grav, tragic chiar - care- i face apari ia, de unde iese îns la fel de nea teptat cum a intrat, f bulvers ri, f a se l sa cople it , cel pu in în aparen , pentru a reintra în rutin .

Universul tematic al c ii este surprins, în principal, din dou perspective, una obiectiv-auctorial i alta, subiectiv-actorial , îns delimitarea arealului fiec reia este estompat , aproape în fiecare proz , sugerându-se, în felul acesta, identitatea lor, dincolo de aparenta autonomie, manifestare a unei tentative de evaluare deta at a datelor lumii construite de scriitor.

Cartea se deschide cu o proz ce evoc o iubire „anodin ”, în plan declarativ, cum chiar actanta ei este numit de naratorul-personaj, cu toate c însu i gestul de a o readuce în prim-plan i de a insista asupra meandrelor ei m rturise te contrariul.

Urmeaz o relocare a aten iei instan ei narative, de data aceasta, într-un teritoriu ce poate fi sondat doar cu instrumentele imagina iei, acolo unde personajele sunt Dumnezeu, Belzebut / Scarao chi i supu ii lor imedia i, sfin ii i dracii, pe care, într-un registru ironic-parodic, dar i trist, naratorul îi înzestreaz cu o seam de calit i, dar i cu metehnele inerente ale semenilor lui, care, la rândule, nu rateaz posibilitatea b nuit de a aplica acelea i criterii de în elegere din lumea lor i celor dinspre care le pot veni puni ia ori mântuirea, dup caz. De pild , Dumnezeu este trist, siderat tocmai de aceast m surare a lui de c tre oameni dup ei în i, drept care vor certitudini care, prin chiar existen a lor, le pun sub semnul întreb rii credin a: „Trist, Dumnezeu se uita la mald rul de hârtii de la picioarele tronului s u, semn c muritorii înc n-aveau încredere în for a cuvântului sau a gândului. (…) Se pare c muritorii aveau nevoie de o dovad scris .

Unii ceruser i o tampil de la heruvimii ce-l slujeau cu credin ”...

De tracas rile p mântenilor nu scap îns nici alte figuri celeste ori opusele lor, fiindc , spre exemplu, Sfântul Petru este reclamat la Dumnezeu pentru exigen a exagerat care ar fi dus la golirea Raiului, în timp ce, prin compensa ie, în Iad, dracii nu mai fac fa volumului de munc , dup o perioad de stagnare, i acolo, a activit ii, astfel c Dumnezeu are de lucru nu glum în vederea coordon rii cât mai eficiente a mecanismului de func ionare a întregului, primindu-i în audien pe cei prin care îl monitorizeaz , de pild pe Belzebut, astfel c , la nivelul stilului, ludicul este o prezen constant în unele texte.

Interferen a, pe de alt parte, a realismului cu episoade create în descenden a naturalismului, m rturisind atrac ia scriitorului pentru „felii de via ”, unde fuzioneaz obi nuitul cu aspecte ce frizeaz patologicul, constituie o alt latur a prozelor din cartea lui Gheorghe Andrei Neagu, în care, de i determinismul nu este prezent decât prin influen e ale mediului social, cu doar vagi referiri, la factorul ereditar, se etaleaz îns scene de o violen cople itoare, m rturisind ca surse naturi u-

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

46

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Ion N. OPREA

S[n[tatea mental[ a marilor conduc[tori Patrick Lemaine, La Editura Trei, în traducerea din francez de Liana Haidar, a ap rut cartea „S tatea mental a marilor conduc tori”, de Patrick Lemaine. Patrick Lemaine este psihiatru, doctor în neuro tiin , clinician vestit i condutorul stagiilor clinice ale multor aspiran i de la Universitatea Claude Bernard din Lyon.

Este omul care a publicat i alte lucr ri de interes în domeniu, cum ar fi titlurile despre tulbur rile de somn, tulbur rile de anxietate i dependen a de medicamente, mai concret, ile mult c utate i citite: „Dansul fricii” - cum s învingi anxietatea, frica i ru inea, ca s ajungi la cea mai bun i performant stare a ta; „Ne poate vindeca informa ia?” ca s afl m nu-ul preconizat; „Istoria megalomaniei”, „Ace ti bolnavi care ne conduc”, „So iile dictatorilor” - teme care surprind i reliefeaz influen a st rilor psiho-fizice asupra unor lideri marcan i din istoria lumii, a unor popoare i ri, st ri valabile, precum i pentru m run eii no tri oameni politici, despre a c ror mentalitate tot cerem s le fie schimbat , dar nu în elegem c pentru noul teptat trebuie schimbat însu i OMUL! Ca unul care este preocupat de asemenea

tatea mental a marilor conduc tori ai lumii, Editura Trei, 2020, 240 p. teme, Patrick Lemoine, cu mijloacele sale tiin ifice în specialitatea pe care o serve te, cerceteaz , iscode te i prezint cititorului tocmai ce i-a propus - satisfacerea curiozit ii la ai lui în domeniu, evolu iile pe scenele lumii ale unor asemenea conduc tori macabri, ca tiindu-i, oamenii s evite mocirla în viitor.

Cite ti cartea tradus i gândul te duce la ai t i. Cu ani în urm , românii au votat cerând diminuarea num rului parlamentarilor de la 460 la 300 pentru c fe „cheltuiesc prea mul i bani, cu prea mul i oameni care neavând alt rost pe lume, devin parlamentari” ca s stea degeaba! Nu s-a f cut nimic, în cei patru sau opt ani de stat în Parlament, unde, eventual, se ocup de scandaluri i furti aguri, se aleg cu o indemniza ie frumoas , plus o pensie special , diplome, inclusiv doctorate, s mearg la coal , lucru care nici nu se putea realiza devreme ce majoritatea acelui electorat parlamentar nu a fost dispus , dintru început, s voteze a a ceva.

Scris pentru marele public, adic pe în elesul oricui, naratorul reu te ceea ce trebuie, adic ofer cititorului mediu diagnostice explicite care se bazeaz pe examinarea nu a unor pacien i de duzin , nici a unor rude fie i apropiate, ci cei 14 care a teapt accesul în cabinetul s u sunt oameni ai puterii, de ac iunile c rora depinde soarta celor care i-au încoronat, personalit i istorice precum Ludovic XIV, Ecaterina cea Mare, Maria-Antoaneta, Robespierre, Napoleon, Churchill, Stalin, De Gaulle, Hitler, dar i mai vechi cum sunt Buddha, Alexandru Macedon, Iulius Caesar, Carol Quintul, Ioana d-Arc, fiec ruia stabilindu-i i dezv luindu-i, cum spun litera ii, litera ii în neuro „nevrozele i psihozele, tulbur rile psihofiziologice, dependen ele ce le-au determinat ac iunile în via ”, cu consecin ele tiute.

Oare ace ti oameni, meni i s ne c uzeasc , s ne reglementeze via a de zi cu zi, s ne spun ce este bine i ce este r u ne sunt superiori, sunt mai puternici, mai merituo i sau mai în elep i decât noi, ceilal i? În ce fel au gestionat ei puterea? Ce se poate spune despre echilibrul lor mental? Au fost ei scuti i de bolile psihice despre care tim c afecteaz o

mare parte a popula iei sau, dimpotriv , au fost cu prec dere expu i unor astfel de dezechilibre mentale? Ori poate tocmai aceste vulnerabilit i, aceste suferin e morale, aceste tulbur ri despre care mul i au ezitat s vorbeasc , i-au propulsat la vârful puterii? Ca s r spund la astfel de întreb ri, Patrick Lemoine a scormonit minu ios biografiile, a c utat istorioarele vremii, a depistat extravagan ele, cu alte cuvinte i-a f cut astfel meseria de clinician.

S-a str duit s fie cât mai obiectiv cu putin , a apelat la toate tipurile utile de abordare: medical , psihiatric , psihanalitic , etologic , antropologic , istoric . În cazul personajelor acestei c i, personaje de un fel deosebit, a scos la lumin anorexia nervoas , tulburarea de tip borderline, alcoolismul, teama de abandon, numeroase dependen e, depresia, tulburarea bipolar , paranoia, delirul de persecu ie .a., care, împreun cu traumele severe suferite în copil rie, tulbur rile de stres posttraumatic, au dus uneori la idei delirante care, cum au spus speciali tii, adic colegii autorului, le-au marcat existen a.

Interesant, vizând perfec iunea, la sfâr itul c ii, autorul propune pentru analiz un guvern ideal - GUVERNUL MONDIAL -, bazat pe patologia personajelor sale, din care nu lipsesc Alexandru Macedon, prim-ministru, Winston Churchill, ministru de externe, Charles de Gaulle, ministrul ap rii, Ecaterina cea Mare, ministrul culturii, dar i Buddha, ministrul cultelor ori Ioana d'Arc, ministru pentru egalitatea de anse între femei i b rba i.

Cum lumea are în memorie prea proasp t, înc , urm rile a ce spune autorul, Patrick Lemoine, S tatea mental a marilor condutori - Stalin, Hitler, Mao,Pol Pot, Ceau escu -, lumea nu poate fi decât de acord i cu alt solu ie a autorului, aceea rezultat din c ile sale, cu consecin e în politica i economia rilor, aceea c nu numai pentru „guvernul ideal local sau mondial”, ci pentru tot ce este lume politic s se aplice m sura examin rii preventive din punct de vedere medical-psihiatric a candida ilor la posturi politice de orice fel!

Vrei s fii om politic, mergi mai întâi la doctor s faci dovada c e?ti s tos mental?!

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

47

Nelu VASILE

Rom`nia pitoreasc[ - pe urmele lui Al. Vlahu\[ @n Gorj Aflat în c torie de documentare pentru cartea „România pitoreasc ”, ap rut în anul 1901, Alexandru Vlahu a vizitat Gorjul pe traseul Tismana-Târgu-Jiu-Valea JiuluiNovaci-Mun ii Parâng-Polovragi. Nu se cunoa te cu certitudine anul c toriei, dar e de presupus c documentarea a avut loc în 1899 sau 1900, având în vedere faptul c este consemnat i statuia lui Tudor Vladimirescu, care fusese ridicat pe postament în noiembrie 1898.

Vizita a fost imortalizat de fotograful Voinescu, iar pe baza cli eului s u, editorul George Sfetea (cumnatul lui George Co buc) a realizat o ilustrat (foto 1, Salut ri din Tismana / Spre Drumul Tainelor) care îl are în centrul imaginii, în prim plan, pe Al. Vlahu inând pe genunchi o map pe care se poate citi, folosind o lup , cuvântul TISMANA, înscris cu litere aurite sub forma unui arc de cerc.

om, cu glas de copil, cu ochi i mi ri de maimu . Ar tarea aceasta ciudat se potrive te de minune cu s lb ticia locului în care ne afl m” (foto 4, c lug rul Gherasim Cornescu, 1815-1902, înalt de 114 cm.).

„… torentul Gurniei, repezit de sus, de sub talpa m stirii, s-arunc vâjâind i cade de la o în ime ame itoare peste o gr mad de stânci d râmate, unde sulul de ap se sparge i se preface într-o spum fumurie pe care-o ia -o duce-n undele-i repezi râul Tismana” (foto 3, cu men iunea c pârâul Gurnia a disp rut înainte de 1989, când a fost realizat sistemul hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana).

„Statuia lui Tudor Vladimirescu - a a de potrivit a ezat în fa a gimnaziului - aceast nepieritoare întrupare a vitejiei i a jertfei, este i va fi pururea cea mai minunat lec ie de patriotism pentru fragedele genera ii ce se vor perinda pe dinaintea ei” (foto 6, fostul gimnaziu fiind ast zi Colegiul Na ional „Tudor Vladimirescu”).

În cele ce urmeaz , citându-l pe scriitor, vom ilustra cu imagini de epoc traseul parcurs de Alexandru Vlahu în jude ul Gorj: TISMANA „… sus, pe vârful unei stânci fioroase (Stîrmina - n.a.), i apare, în toat fantastica ei m re ie, m stirea Tismana, cu zidurile ei îndr zne e, cu turnurile ei înalte de castel din timpurile vechi” (foto 2, cu men iunea este cu adev rat vorba despre „M stirea Tismana” i nu „Palatul Cotroceni”, cum gre it este inscrip ionat imaginea; interesant este îns faptul c ilustrata a fost expediat unei eleve din Clasa a II-a Normal , Azil „Elena Doamna” Cotroceni, Bucure ti).

TÂRGU-JIU „La asfin itul soarelui intr m în TârguJiu... Str zile sunt largi i drepte. E lini te ca la ar ; i ce aer de b trâni gânditori au unele case vechi” (foto 5, Str. Tudor Vladimirescu).

„În poarta m stirii ne iese-nainte piticul Tismanei, un c lug r mic, spân, cu fa a zbârcit ca un hrib, o mogâldea de

48

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

râului” (foto 12, Moara N. Com nescu).

VALEA JIULUI „Nic ieri n-am v zut desf urate cu atâta m iestrie, în acela i cadru, cele trei mari podoabe ale p mântului - mun ii, p durile i apa - ca în trec toarea aceasta spre Petroani. oseaua, o prisp neted scobit -n brâul stâncos al muntelui, larg de dou care i lung de 29 de kilometri, merge erpuind pe marginea Jiului, care- i taie voinice te albia-n stânc ... Poduri frumoase, iate ca-n marmur , arunc oseaua de pe un mal pe altul” (foto 7).

„Ce chipuri rumene i frumoase au nov cenii i ce curat se poart ... C ile albe, cusute cu arnici i cu fluturi, maramele-nvârstate de borangic, scurteicile-nflorite i sum ie ile cu ciucuri, vâlnicile de lân negre, v rgate cu ro u, betele-nguste, cusute cu m rgele, arii de dimie alb - toate sunt esute i lucrate-n cas . i ce bine-l prinde pe român portul acesta al lui, a a de curat, a a de simplu i de frumos!” (foto 13, cu Sofia, Ermina i Mili la Gilort, dar i foto 11, foto 12, foto 14).

„Ne oprim la P iu , la vam . Mai sunt apte kilometri de-aici pân la grani . E a de îngust valea, c pe toat distan a asta nu s-a putut g si un loc a ezat pe care se poat zidi o cas de vam mai aproape de hotar” (foto 10; este vorba despre vama de la grani a cu Austro-Ungaria).

„Priveli ti nea teptate, uimitoare, pururea altele, se dezvelesc la fiecare cotitur a drumului” (foto 8).

NOVACI „Pe la prânz intr m în Novaci, un sat lung, de nu se mai sfâr te... Casele albe sar ici-colo...” (foto 11, Casa i Magazinul N. Vinereanu).

„Uneori, p re ii nal i de pe de l turi se desfac, deschizând deodat ca o sp rtur larg în orizont. Toat valea se umple de lumin . Privirile noastre se pierd, uimite, peste mormanele dep rtate, cari se urc mereu, fac scar la cer, …” (foto 9).

„Prin mijlocul satului trece Gilortul, puind în mi care, cu undele-i harnice, mori, pive i joag re, de-al c ror vuiet r sun voiul de arini, ce se-ntinde de-alungul

„...în roat larg , se mi încet, în dulce leg nare, str mo easca hor , joc potolit, tacticos... La ar hora e temeiul jocului. Ea înf eaz , în închipuirea poporului, ca i în cântecele poe ilor, împ carea, fr ia, unirea tuturora într-un singur cuget - e veche, de la întemeierea neamului nostru -aceea i a r mas în toate p ile locuite de români” (foto 14, dar nu hora la Novaci, ci la Pe ti ani, pe unde Vlahu trecuse în drumul de la Tismana la Târgu-Jiu).

PE ÎN IMILE PARÂNGULUI „Un drumeac îngust, s pat cu mult greutate, pleac din coasta Novaciului i urc ,

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

erpuind printre surp turi i vârtoape mâncate de uvoaie, pân la Titvele. Aici desc lec m, dup cinci ceasuri de drum i intr m în r coroasa p dure de brazi... În mijlocul acestei p duri, str tut de izvoare, sunt câteva case de lemn... locuin i de var pentru iubitorii de lini te, de aer curat i de natur frumoas ” (foto 15, cu dou imagini: „Tidvele spre P pu a” i „Cas de var din Tidvele”; fostul drumeac este ast zi o por iune din „Transalpina”).

POLOVRAGI „...Deasupra ie im într-un es larg i neted pe care e a ezat satul Polovragi. Mân stirea unde ne g zduim pe noapte, e retras mai în fund, într-o margine de crâng, la ie irea Olte ului din mun i” (foto 16, M stirea Polovragi se vede în stânga, Cheile Olte ului sunt în mijlocul imaginii, pe direc ia nordsud, în timp ce satul e în spatele fotografului, spre sud).

Nicolae ROTARU

Neputincio]ii -ntind în pat ca s -mi împu inez nelini tile. Stomacul bolborose te. Se-aude sirena unei ambulan e. Un alt nefericit intr în concediu pre-mortal pandemic. Mintea mi-o ia razna. Somnul refuz s vin . M ridic i plec spre locul pierzaniei cu tastatur i display. Neatent, d râm Turnul Spaski cum am numit unul dintre mald rele de c i care m înconjoar în vecin tatea mesei de lucru. Sudui i recl desc acea în ime dominant din Zidul Kremlinului. Aflu c savan ii englezi (tot ei, dac israelienii, chinezii, americanii i japonezii omeaz !) au descoperit un tipar genetic al virusului spaimelor mortale compatibil cu o parte din genomul uman. Adic un fel de cale de acces, supap sau sistem de cuplare ca du manul s nu dea gre . Dovad c dumnealui covidianul este ticluit în laborator pentru afectarea omului de c tre om. E un anemeu, cum ziceam în coala militar armelor de nimicire în mas atomice, chimice, radiologice i bacteriologice. O bacterie, un microb, un inamic invizibil ultra eficient i compatibil.

Url salv rile, huruie elicopterele, se plimizoletele, se umplu spitalele, bâhâie terapia intensiv se-ncur medicii ca ni te cosmonau i, dar moartea î i face mendrele. Impasibil i invincibil . A teptatele vaccinuri, antidoturi, miracole medicale se las a teptate. B trânii au prioritate. Se zice (s-a zis de tre min ile întunecate ale ierarhiilor planetare) c popula ia Terrei trebuie decimat drastic, iar pensionarii tr iesc prea mult. Seniorilor trebuie s li se gr beasc sfâr itul. Noul coronavirus des vâr te opera: cancero ilor, diabeticilor, cardiacilor, astmaticilor, ulcero iilor. Comorbidit ile sunt garan ia succesului acestui cavaler nev zut al apocalipsului.

Bolboroselile bur ii, frisoanele trupului, temerile min ii mi-alung somnul i în loc s mi diminueze nelini tile le preface-n însp imânt ri i mai mari.

Se-mpline te trimestrul de când stau claustrat între pere ii apartamentului. i când am coborât s duc gunoiul la ghen am purtat masc i mânu i i m-am dezinfectat peste tot. Guvernul a stabilit un decalog al comportamentului interdictiv. Îl tot repet radioul i

televiziunea. Izolarea i sp latul pe mâini sunt primordiale. Prelungiri ale agoniei. Placebo al neputin elor medicale. Planeta fierbe. Pandemia cose te poloage de semeni. Se-ncearlivrarea la pachet a comorbidit ilor, dar sunt i destui tineri i s to i care cad victime. Mai ales b rba i i mai cu seam femei, ca s fac haz de necaz. tirilor îndoliate le urmeaz cele funeste. Dup pandemia mor ii, urmeaz molima foametei. Motoarele economiei mondiale stau s se opreasc . Plus mama natur d o mân de ajutor cu o secet i ar f precedent, cu fenomene extreme unicat de la vijelii i averse toren iale la grindin uria i tornade imprevizibile, de la cutremure catastrofale la inunda ii diluviene. Optimismul a devenit ca o gâz care se zbate într-un borcan.

Dar s nu disper m. Din optimismul r mas ne-am hr nit o var i o toamn (electoral i cu deschidere de coal ), c la iarn , când iau startul i virozele i gripa, vom avea timp destul s ne v ic rim (supravie uitorii), ori s ne lu m t lp a (ale ii). C-a a ne trebuie, c prea ni se suise la cap c suntem st pânii planetei, dac nu cumva i ai v zutelor i nev zutelor universului. Ni te neputincio i s st pânim microcosmosul nev zutelor din preajm , unde- i fac de cap i- i râd de neputin a noastr viru ii nev zu i dar omnipoten i în r ul cel mai r u.

Louis Apol - Peisaj de iarn

Nota autorului: Ilustratele reproduse mai sus fac parte din colec ia subsemnatului i sunt de regul circulate prin po pe la începutul secolului al XX-lea (1901-1912), cea mai veche fiind îns cea al turat (foto 17, expediat la Pite ti în 27.08.

1899, din Târgu Râureni, Vâlcea), care reune te dou dintre imaginile prezentate anterior (foto 2 în stânga sus, foto 13 - în stânga jos), plus o imagine din Baia de Fier (în dreapta sus), localitate situat între Novaci i Polovragi, prin care Alexandru Vlahu a trecut în mod obligatoriu.

49

50

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Silviu DOINA} POPESCU

1. Frecven e înalte

6. Neintitulat III

Plimbându-m printre unde de piatr pot admira sunetul efemer al luminii... R rit împr tiat la r spântia unor monade amor ite de cântecul P mântului Plâng ast zi pentru c trupul lumii este sfâ iat de frecven e înalte...

Postul de radio - Melodia Firii - situat pe Acropole i-n adâncul Fiin ei a încetat s mai transmit ...

Dar azi lacul nu mai vrea s m încânte cu suspinul de smaralde reci... Negr itor el m întreab cuvinte adormite în luna lui Cuptor: De ce luce te steaua îng lbenit de Cronos mai puternic ca falnicul meu întuneric? Pierdut între moleculele verzi ale firii, eu îi spund. în ziua a aptea tu vei lumina calea Domnului spre crinii-nmiresma i, ci a terminat de s vâr it LUMEA, i,obosit, se va întoarce în REGATUL S U!

2. Somnolen O var adânc p trunde întunecimea de cristal a primei stele care a îndr znit s str luceasc în râna fin ... Frumuse ea înfior toare a Lunii m-a f cut s m las prad unei somnolen e astrale - ABIS de lumin verde...

3. Zbor noaptea Tainica semilun a Imperiului Celest se fr mânta în în elegerea a ceea ce nu poate fi în eles...

Coroane de erpi adorm în cântecul oboiului...

Atunci semiluna va coborî în cer ca s vorbeasc erpilor care zboar noaptea în c utarea lunii.

4. Neintitulat II Despre stele ti i cu to ii c plâng noaptea de dorul luminii, lacrimi c toare în Calea Lactee; Univers de nebuloase terse pe hârtia cerului de ploaia stelar acum a teapt Soarele s -i lumineze calea... Cântece neînsemnate br zdeaz aerul ml tinos, o serenad a b ilor împresureaz re elele de pânz fin ca m tasa oceanului ceresc... În crângul r cinos lumineaz printre frunze albastrul câmpiilor solare... Lacul de p mânt mustos i abate apele magice asupra melodiei neîncetate a mareelor Lunii... i Dumnezeu prive te din împ ia-i acest spectacol bizar al lumii...

5. Fluviul vr jit Cvartet al florilor dintâi i cântece de nai mândrie oarb ; i-un samurai pierdut de calea cea dintâi; fluviul vr jit zboar cu aripi fluide spre Marea Moart ... Ast zi Marea Moart se scald în Via a fluviului...

7. Peisaj Cuvintele stau nemi cate, încremenite de t cerea ro ie a verii.

Monoli i ai iubirii ce str juiesc intrarea în lini tea serii. i regele florilor suspin petale...

Trandafirii mei s-au scuturat în vânt.

Aud fantomele min ii, mergând în zale, i transformându-se în Cuvânt...

8. Dualitatea...

Din cer în lacrimi - a apus o zare, iar timpul - cuprins fiind de uitare a încetat s moar ... Neîncetat, el a teapt ca zarea s nu mai plâng...

9. Cu Am închis moartea între cutii Cu speran e de arte. Jocul: moartea A murit într-un ritm perfid. Acum cutia Geme de durere.

10. În direct Un fir de z pad , iar pe z pad Un dor timpuriu, În dor, o secund transmis Color de un post str in de noi...

11. Botez Un c tor murdar s-a oprit Lâng o cascad ca s se spele De trecutul p mântiu... Iar acum Cascada plânge de fericire.

12. Credin a...

Un bob de grâu a încol it Pe vârful unui munte sterp i muntele s-a coborât în grâu Pentru credin a muntelui Dumnezeu l-a botezat Olimp...

13. Alb Pe câmpul alb str luce în asfin it Un negru mac. În mac un algoritm celest...

Semin ele se scutur pe câmpul plin de maci. sare un înger alb.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

51

Marian HOTCA

trec descul prin sângele luminii îngreunat de cuvântul-zeu ce strânge în el singur tatea pietrei cât spaim gata se rostogoleasc în arhitectura pa ilor povesti i va respira aripa nev zut a întâmpl rii e u or descoperi zei în umbra binelui când fiecare î i zide te din rugin idealuri r sun toare pentru prezentul ce se stinge

vom str bate împreun aceea i bucat de înger cunoscând lumina ce se sacrific luminii în întunericul ecoului silabele vechi respir o alt form a cuvântului nespus fiecare timp ce se zide te disper rii i are secunda lui de glorie în ochiul ce comprim lumea creat într-un gând

cresc cuvintele grele în piatr umbra p rilor ce poart în cioc cântecul întâmpl rii dilat mor ile întinse pe asfalt imaginea mea tears cer te un nou chip necunoscut pentru lumin dintr-un cuvânt în altul traversez de-a curmezi ul posibila via

ce se îmbulze te în mine cu toat dep rtarea sa

vor coborî pietre din adâncul luminii ru inând turma de vremi ce scurm -n molozul fiin ei i vom intra în ap z rim anotimpurile cum î i împart pe ascuns ploile calde din suflet umblând descul i pân la sânge vom visa cire ii resemna i cum î ?i scutur din ramuri copil ria

acest gri m re al existen ei se întinde pe o margine de via folosit tiut doar de îngerul hr nit cu rugin el însu i î i scutur aripa plin de colb cât s i ajung de-un r suflu cuvântul nestingherit i întinde trupul în rana-oglind zidind înc un vis pentru golul din inim

praful se pune un punct mare fr mântat între degetele improvizate apoi se ia totul de la cap t ca i cum te-ai zvârcoli în flac ra tulbure ce d contur acestei vie i insesizabile

jocul acesta cu vie i descul e pân la sânge e doar un obicei continuu de a cl di iluzii în paharul cu ap ieftin amurgul-siren înal zeii min ii în v zduhurile adânci precum ni te ipete îngr dite într-o limb sticloas alunec acel ieri printre copitele vremii sând loc singur ii eternului azi f umbr memoria se joac printre frunze bolnave nimeni nu- i mai cunoa te întâmplarea poate suntem iar i bobul de rou nepotcovit ce tremur crescând în inima ierbii

stare facem un popas atipic în ochiul sfinxului ne potolim ultimul vis în negura dintre cuvintele îngropate în t cere un alt ochi contur lumii prelungindu-se cât s i ajung de-o arip pentru a terge

totul se schimb pe nev zute ca o r zbunare o funie r sucit într-o limb veche de arpe cutremur sfinc ii minusculi de nisip în valuri nu po i s i aperi singur tatea largul cutremur tor ce te îneac f rost e doar cuvântul din teac lumile r sturnate în spaim nasc ore suspecte umile precum piatra dospit în sine ce se calc -n picioare acum

52

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Victor ALBU

arpele cât somn zace în fotoliul în care te-ai încol cit ca un arpe pe ou cât pând visceral cu care m prive ti pe la col uri ascuns în ierbo enia inimii mele a tept clipa când m vei iubi cu apte guri...

cum stam tol nit cum stam tol nit sub un deal în apus pe coarnele plugului o prigorie s-a pus ezu lâng mine cu inima grea cânt ce cânt , apoi ca o stea c zu sub copitele vitei n tângi...

nu e ti tu nu c lca sub talp florile malului ca un prunc mu inând buza luminii fragile nu te apleca peste mu catele aburinde ca o cea de toamn nu te am gi, cel ce te prive te de dincolo nu e ti tu...

porunca a unsprezecea nu ne aplec m peste marginea lumii, p mântul acesta ar plânge dac noi am c dea în afar septembrie zace-n ierburi ca ciutele supte, s tânjim cu aripa lipit de frunte

visând zborul perpetuu ce n-o s se-ntâmple...

tribul tata puse lumina fiarb i se îmb ie de unul singur în mine se f cu frig ca-n od ile cu prea multe icoane, p rile ostenir n lucindu-se între privirile sfin ilor iarba gemu în oacea copitelor i caii tres rir i râmându-se biserica tribul se mut mai la nord...

ca într-o c dere aici ne a ez m ca într-o c dere biciui i de trecuturile noastre superbe aici unduim într-o speran de s mân descul prin colburi de miresme tânjite...

pântecul înser rii ca pe un bumerang sp rgând ip tul umbrei în cioburi de copil...

dincolo de rai dincolo de rai e iar i p mântul cu melancoliile lui de lunci cotidiene cu pulberi de salcâm complexe de scruce cu sentimente molatice de iarb dezl uit peste clipa fericit sau nefericit dincolo de rai e iar i mântul ca pleoapa femeii sub susurul mierlei...

glicemii autumnale glicemii autumnale aburind ca o aur peste unduiri de efemerid în c lduri

dac ai un ochi în plus

tol nit în ierburi lumina doarme rotund ca o pa nic împlinire ca un dulce profund

dac ai un ochi în plus nu înseamn c po i vedea p mântul mai fericit decât este

cu nelini ti de câine prive ti lung, mirat lacrima mea cea înc s rat ...

spune-mi, nu te încearc ades dezn dejdea orbului cu o mie de ochi?...

în vam

cineva cineva se leap de mine ca de o hain bor oas , diform la marginea râului cineva m arunc în

în vam la Promahonas un gu ter de patrimoniu care nu a avut voie s treac tânje te de trei zile dup iarba de dincolo...

dealul urc dealul acesta cum apele malul fericit mângâindu-i blana verde i crud un ip t minunat de copil m inund când l custe mu cându-m de glezn u or, pip indu-mi genunchii, mâinile, grumazul i culc pe tâmplele mele obrazul fericite, extaziate murmurând: iat omul...

o plimbare la ar o plimbare la ar pe poteci asfaltate cu vite de elate rumegând nibelungic morile de vânt de ertând kilowa i în peisaje riguroase doar tufa de m ce înflorit rebel în malul pietruit al râului Neckar...

margini toate marginile au în elesul lor sânzâienele ard lâng fluturele ce se leap de sine toate marginile au înâelesul lor numai piatra pe care ezi pare o grani f noim ...

ziua de ieri nu plânge iubito dup ziua de ieri ce s-a cuib rit în condurul m sos ca o amintire a celei ce-ai fost...

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Ionu\ |ENE

Dumnezeu al poe ilor

Poetul interzis!

Poe ii nu pot fi interzi i niciodat pentru c exist un Dumnezeu al poe ilor care le vede, le tie i le miroase pe toate orice metafor sau orice cuvânt ce tr deaz ignoran a unei iubiri uitate orice ratare a sensului vie ii, corabie pe nisipul memoriei

Încet, Încet ne interzic pe to i, pe rând Poetul nu are drepturi s intre în cetate Vai de patria care pune index poe ilor Vai de poporul care- i uit barzii la bordura pr fuit a istoriei

Poe ii nu pot fi interzi i niciodat absolut to i sunt unul i Unu Este cum te-ai rupe în buc i cum sparge în cioburi potirul de la cin unde omul frânge poezia în versuri i sângele în metafore iar cuvintele aud dep rtarea silabelor i vântul bate singur tatea înser rii

Când poezia e interzis în burg Dumnezeu plânge i lacrimile se fac crini iar apele repezi curg tânguind spre izvoare când poe ii sunt intui i între lac te Libertatea e doar o amintire iar con tiin a o Fata Morgana pe cruce În ce ar tr im cartona i, ce lume de pitici preg te te...

Fata cu ochii albi O fat i un b iat a teptau la semafor canicula ca le ia zgomotul surd de la culoarea ro ie i-a luat prin surprindere cum c priorii speria i noaptea de p dure iatul a lovit mâna de o el a stopului cu cana de cafea i a c zut jos, o bubuitur de fulger iatul cu ochii albi tremura cum meduza marea doar fata a pip it singur tatea cu genunchiul caldarâmul dup sunetul de metal atins delicat cu buricul degetelor ca ni te ochi scrut tori i a frecat palma de asfalt dup aerul linguri ei c zute i niciun trec tor nu a oprit, iar ma inile treceau gr bite prind verdele crud pe lâng fata în genunchi ce nu a v zut niciodat culoarea semaforului i a lacrimilor

Poe i de z pad

Ora ul a venit pe furi cum iubirea de-o var S-a încins atmosfera glaciar din buzele tale

Doar tu r mâi furtun de nisip ce cutreier oazele când coc curmalele soarele inocen ei în cetatea unde poe ii de z pad fac fiest amiaza

Încet, Încet se arat la col cimitirul unde dorm i viseaz în versuri cu zorn it de lan uri prin i de piroane, b tu i cu sânge i frân i pe altare poe ii români interzi i de uitare sa i poetul în cetate!

Lua i mâinile voastre uscate de pe poet Degetele v sunt cu ite ruginite care fac ziua i noaptea un morman de întuneric Lua i cuvintele voastre unsuroase de pe poet i pleca i odat unde marea une te memoria cu suburbiile iadului De altfel un ora prea aglomerat în ultima vreme cu turnuri goale i vorbe de sticl Lua i mâna de pe poet. Sunte i unghie în pieptul umflat ca o vel din ochiul furtunii Versurile albatrosului lovesc ca barda p durea uscat sa i poetul s caute nelini tea în insula unde Ulise s-a întâlnit cu uitarea i femeia cu focul Lua i ghearele de meduz din silabele bardului ce urc strivit muntele în z pu;eala taboric sa i trubadurii s fie cetate f ziduri i celul f gratii sau lac te Doar un cuvânt viu care se frânge pe mas cum pâinea coapt i o can cu vin din cea mai adânc fântân prin inimi

Ora ul de z pad nu s-a topit A r mas sloiul de ghea în inima trec torului Diminea a aceea a nins ultima toamn

Pinguinii strâng bra ele b trâne ale str zii i privesc banchizele trecând marea întrebare lungi i lene e petroliere care duc focul în suflete r i-n emineul de fulgi construiesc igluri la poluri

Dintre ei vor r mâne doar mu uroaiele de furnici i viespile r cite în p durea de salcâmi roade

cite

Poetul e izvorul din care nu- i trece setea niciodat Urmele pa ilor lui merg doar cu iubire sa i poetul s vin asemenea profetului Singur cu barba lung i sur care nu ne atinge nici m car cu o floare

53

54

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Sebasian GOLOMOZ

Euterpe

Speran a de sub o lumin chioar

Atunci când închid ochii prive te cu o blânde e în eleapt Surâsul ei îmi d ok-ul Pentru a-mi angaja inima Ca purt tor de cuvânt Din spatele norilor se deschide O u c tre biblioteca de vise bucur ca un copil Care a primit o gr mad de juc rii Imagina ia m ia de mân i împreun facem un tur Al viitoarelor foste iluzii Petalele uscate de trandafir Îmi zâmbesc complice tiind c de fiecare dat Voi miza pe cartea iubirii.

i din visul intitulat credin M-ai privit tu, angelic fiin

Vis toarea infant Azi plou pe interior plou cu a tept ri plou cu neîmpliniri cu o cea de cafea într-o mân i cu o carte în cealalt vis toarea infant î i preg te te visul proasp t scos din laboratorul inimii îl îmbrac în virtutea r bd rii pentru o altfel de iubire toamna cu ochi c prui o scap ca de fiecare dat de blestemul îndoielii cu tâmpla sprijinit de amintiri pentru ea imposibilul nu-i decât o consolare a oamenilor mici visarea fiind o parte esen ial a existen ei i a împlinirilor sale care au n scut sinestezii.

(Im)pas în doi Lacrimi mari în bu ite, vis rotund Eu în culori masculine v ascund N-a l sat alba pas re s moar

De soarele ar r mâne f din i Cu zâmbetul neptunian m alin i De n-a ti s fac din furtun soare fi mai ters decât un cod de bare n-avem convingeri deshidratate i s îi facem iubirii dreptate Hai s ucidem t cerea ostil În cartea noastr scriind prima fil În concluzie, mutatis mutandis Via a ar putea fi, la fel ca în vis.

Mademoiselle În diminea a blond iubita mea M-ademene te cu buze de cafea s rut chiar f nici un motiv Uneori la modul nepersuasiv Mademoiselle, înger indecis i rebel face capriciilor ei fidel Azi m vrea tandru, mâine romantic ori Abstinent sentimental de-atâtea ori Îi ia dou zile s m iubeasc Bag seama c -i place tura ruseasc Când e perfect , când crud pacoste Dar tot o sus in mereu cu dragoste.

Zodii în dodii În inima tavanului e-un bec Ce-anim ambi ia de Berbec La foc discret se na te-un tezaur Mult râvnit de to i, g sit de Taur

Cortina - un labirint de termeni Comploteaz cu actorii Gemeni Ce poart la rever floarea de mac deschis spre nativa Rac În lini tea ce-apas tot mai greu Mândria-i o carte scris de Leu Nasc vise acorduri de vioar i poezii cu ochi de Fecioar Tainele plutesc cu elegan Printre lumini - aripi de Balan Pere ii poart la gât papion i trag din pip fler de Scorpion Se-mbujoreaz cerul vis tor Sub glumele unui S get tor sun în al inimilor horn Vorbele b trânului Capricorn Doar pân când sose te-un c Ce se intituleaz V rs tor

tor

i-atunci se ridic aburi din ce ti Cu iz de dragoste, pove ti i Pe ti.

Dedesubturi Sub cerul blând p mântul se prezint întotdeauna cu lec ia neînv at Sub lacrimile fierbin i ale norilor se ascund zâmbetele reci ale oamenilor Sub umbra nucului b trân secretele stau atârnate de un fir de borangic Sub mimetismul sentimentelor Iluziile mor una dup alta Sub masca intransigen ei tremur un suflet r nit Sub t lpile mele asfaltul tr ie te cu remu carea c a frânt un zbor.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

55

Marin I. ARCU}

Muzica nu exprim[ doar afecte, ci ]i idei Idee - un termen generic pentru diferite forme ale cunoa terii: no iune, concept. În accep ie larg , ideea se refer la un principiu, o tez cuprinz toare, o tez fundamental , concep ie, gândire, fel de a vedea... Lingvistic, termenul intr în alc tuirea unor expresii (a avea o idee, a intra la idei...), dar i în familia lexical specific .

A pune problema dac artele spa iale i temporale (poezia, muzica, pictura...) exprim idei nu este decât un veritabil truism. Desigur, poetul, artistul plastic, muzicianul, sculptorul... pornesc de la anume idei pe care le materializeaz în crea ii. Multe idei vin pe parcurs. „O idee na te sute altele.” (T. Arghezi) În cazul artei sunetelor, art fluid , temporal , dinamic , o avalan sonor aparent de neîn eles pentru ascult torul neavizat, exprim doar sentimente, tr iri interioare sau i idei, concep ii i atitudini ale compozitorului?

Artistul polivalent Camil Petrescu declara c el „a v zut idei”, scriitorului Anton Holban, pasionat meloman, muzica „îi furnizeaz mai ales idei”, iar marele muzicolog al vremurilor moderne, George lan, în anul 1964, la Editura Muzical a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., a publicat cartea „Gustav Mahler sau cum exprim muzica idei” - lucrare de baz în acest modest demers al nostru.

Precum muzica lui Beethoven, a lui Gustav Mahler (zece simfonii i „Cântecul p mântului”...) i a altor compozitori, se ilustreaz cu elocven capacitatea muzicii de a se ridica la înalte generaliz ri... mai ales atunci când e proiectat spre în imile cuget rii.

O p rere larg r spândit din vechime se refer la faptul c „Muzica este o art a afectelor, a emo iilor”, idee la care s-au raliat filozofii Hegel i Kant, iar Schopenhauer i Nietzsche au împins la absurd ideea con inutului intelectual-filozofic al muzicii, f când din ea esen a metafizic a întregii lumi... În Simfonia V, în do minor, L.v. Beethoven dep te dispozi ia afectiv vag exprimând i profunde r cini în domeniul ideilor i al voin ei. „Ideea simfoniei este: prin întuneric spre lumin , lupta grea cu soarta i rezultatul victorios”. (A.N. Serov) În esen , pe lâng latura afectiv , sentimental , evident, de neignorat, muzica exprim un act intelectual, complex, nu doar impresionist, ci i reflexiv.

E firesc ca melomanii mai pu in aviza i s nu vad în muzic decât o îmbinare de sunete care mângâie pl cut auzul i treze te anumite dispozi ii suflete ti. Fa de aceast exterioar în elegere a muzicii, titanul de la Bonn spunea: „Muzica este o revela ie mai înalt decât orice în elepciune i filozofie. Cine p trunde sensul muzicii mele va sc pa de tic lo ia în care se târ sc ceilal i oameni”.

Printre celelalte arte, muzica posed anumite însu iri obiective legate de îns i natura materialului sonor, care o fac apt pentru exprimarea unui superior mesaj spiritual. Dup Dmitri ostakovici, în func ie de gradul de cultur general i muzical , „fiecare în elege muzica în felul s u”. Universul operei deschise (Umberto Eco). La ascultarea Simfoniei VI de Piotr Ilici Ceaikovski, viziuni, idei diferite:

pentru unii, momente mari, catastrof produs , ideea mor ii; pentru al ii, nici moarte, nici mormânt. E pur i simplu durerea imens , ap toare, care cuprinde sufletul alt dat luminat de speran e... În compara ie cu literatura i pictura, care au o putere generalizatoare limitat (roman, tablou), nefiind nevoit s fac apel la fapte precise, localizate, muzica beneficiaz de o incomparabil mai mare capacitate de cuprindere. În Estetica sa muzical , Mihail Ralea meniona faptul c „muzica nu propune, ea i genereaz ”.

Prin specificul ei generalizator i interiorizat, muzica se arat neadecvat am nuntelor, ea tinzând totdeauna ca vulturul spre creste, exprimând procese esen iale i probleme majore ale vie ii suflete ti.

Limpezimea sculptural a temelor lui Beethoven îl fac pe Romain Rolland, unul dintre cei mai mari exege i ai crea iei beethoveniene, spun c acestea par s exprime „drumurile mari ale spiritului uman”.

Triadei dialectice hegeliene - tez , antitez , lupta dintre ele i sinteza lor - îi corespunde forma clasic (allegro) de sonat în discursul muzical (lansarea temelor, travaliul tematic/dialogul instrumentelor, apoi coda), cu ciocnirea contrariilor într-o vie mi care ce se asociaz , în mintea noastr , cu o ac iune îndreptat spre un anumit el. Sonata, cu varianta sa orchestral simfonia, este o form muzical profund filozofic . În acest sens, George Enescu spunea c „muzica nu este o stare, ci o ac iune, adic un ansamblu de fraze care exprim idei i de mi ri care poart aceste idei în cutare sau cutare direc ie”, cu referire special la muzica instrumental (simfonie, concert, sonat ...), f ad ugiri literare, dar, la nevoie, se apeleaz i la cuvânt (Beethoven, Wagner, Mahler...) În leg tur cu unele simfonii ale lui Gustav Mahler, se poate observa faptul c muzica acestora este capabil s exprime mesaje direct, f s fac apel la mijloace extra-muzicale. În Critica judec rii, Im. Kant afirma c muzica „vorbe te prin intermediul senza iilor pure, f concepte, a a încât nu poate, cum face poezia, s lase ceva pentru reflec ie”, ea este „mai degrab pl cere decât cultur ”. adar, dup Kant, poezia ocup locul cel mai înalt, a maximei capacit i de a p trunde în lumea ideilor, iar muzica f text era situat pe treapta cea mai de jos. O asemenea p rere condamn muzica la pur senzorialitate, ceea ce nu corespunde cu spiritul autentic al marii muzici.

Pentru mai mult în elegere, Simfonia V în do minor a lui L. v.

Beethoven a devenit pentru toat lumea Simfonia destinului. E aderat c ad ugirile literare în muzica programatic au însemn tatea lor pentru o mai clar exprimare a mesajului artistic.

Ideile marelui Goethe, de exemplu, au inspirat pe Liszt în Simfonia Faust i, legând aceast muzic de ceea ce tim despre poemul dramatico-filozofic al lui Goethe, identific m partea I cu Faust, partea a II-a cu imaginea Margaretei i finalul cu imaginea lui Mefistofeles;

56

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

reprezentarea noastr despre con inutul simfoniei devine mai precis , concret , cu ramifica ii mai adânci în lumea ideilor i a realit ii înconjur toare.

Cum am v zut, Kant contesta posibilitatea muzicii de a se ridica în sfera intelectual f ajutorul cuvintelor. De men ionat faptul c limbajul poetic nu poate reda adecvat simbolismul cosmic al muzicii.

Cuvântul nu este decât un pre ios instrument de concretizare i precizare a inspira iei muzicale, ceea ce ajut mai direct pe meloman în receptarea adecvat a minunilor Eutherpei. „Cuvintele - spunea George Enescu - arunc lumin asupra sentimentelor, descriindu-le, precizându-le în chip poetic. Gra ie cuvântului gândirea se poate fecunda. Muzica rev rsându-se în adâncul sufletului, p trunde în cele mai ascunse taine ale sim irii. Din îmbinarea cuvântului i a muzicii s-au n scut i se vor na te opere divine, nemuritoare.” (v. Muzica programatic de la preclasici la moderni, inclusiv crea iile enesciene de la Suite la Vox Maris i Oedip) Pentru autorul Simfoniei fantastice, Hector Berlioz, prototip al compozitorului romantic, „în muzic se manifest simultan i sentimentul i ra iunea, fie interpret, fie compozitor”. Din unirea tiin ei cu inspira ia se na te opera de art . În articolul Despre adev ratul i falsul programatism, referinduse la gândirea ra ional a compozitorului, Dmitri ostakovici afirma: „Autorul unei simfonii, unui cvartet sau unei sonate poate s nu declare programul acestora, dar este obligat s -l aib ca baz ideologic a lucr rii sale”.

Simfonia IV de Ceaikovski sau Simfonia X de Gustav Mahler nu apar in genului programatic, nu au text l muritor, dar în final apar concluzii clare: lupta omului cu soarta i victoria supra destinului sau, în cazul lui Mahler, o lume apropiat ca spirit de infernul dantesc. În operele plastice i literare este necesar concretizarea ideii esen iale, condi ie de baz pentru p trunderea lor în public, pe când în muzic lucrurile nu stau la fel. E firesc ca o compozi ie s fie denumit în sensul cel mai general posibil: simfonie, cvartet, uneori, sonat .

Pentru a în elege sensurile adânci ale unor capodopere, a a cum men ioneaz maestrul George B lan în opera sa muzicologic sui generis publicat în ar i str in tate, inclusiv celebrul program Musicosophia desf urat în Germania et orbe (compozitor-interpretascult tor), de mare impact pedagogic, este necesar revenirea st ruitoare, adic ascultarea piesei de mai multe ori pân ce începe a se lumina mesajul estetico-filozofic al compozitorului în sensibilitatea melomanului.

Dac muzica are tainele ei, semnifica iile ei de maxim generaliate în sfera uman , mai ales, atunci cine i prin ce modalit i se poate explica con inutul emo ional-intelectiv al acestei divine arte? Sigur, aici, marii muzicologi sau oameni de cultur superior înzestra i au cuvântul prin intermediul cuvintelor pentru a prezenta marea muzic instrumental sau vocal-simfonic , printr-o hermeneutic adecvat structurilor crea iilor sonore. În acest sens, Robert Schumann afirma: „Nu este suficient ca un critic s fie i muzician instruit, cu concep ii înaintate. El trebuie s fie i poet.” Numai prin intermediul expresiei lirico-poetice comentatorii pot ajunge la o t lm cire adecvat a sensului reflexiv i emo ional propriu muzicii. (v. Zoe Dumitrescu-Bu ulenga, Iosif Sava, Muzica i literatura...) adar, în tradi ia t lm cirilor muzicologice ilustrate de un Schumann, Berlioz, Liszt, Wagner, Ceaikovski, Romain Rolland, Asafiev, George B lan, Maica Benedicta de V ratic, Iosif Sava .a., îndatorirea de prim ordin a comentatorului a fost i r mâne aceea de a ajuta ascult torul s i educe capacitatea în a descoperi în muzic sensurile refelxive, fundamental umane i a tr i superioare bucurii estetice.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Mircea }TEF{NESCU

Un nou recital al Cvartetului Gaudeamus În seara zilei de 29 noiembrie 2020, în transmisie on line, Cvartetul Gaudeamus a ap rut într-un excelent recital care a beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român i al Uniunii Muzicologilor i Compozitorilor din România. Scriu i de ast dat despre Cvartetul Gaudeamus, performan a lor artistic fiind în mod general recunoscut . Componen ii acestei forma ii sunt: Lucia Neagoe, vioara I-a, Raluca Irimia, vioara a II-a, Leona Varvarichi, viol i tefan Neagoe, violoncel. Ei împreun i fiecare în parte sunt instrumenti ti de valoare i extrem de abili în devotarea lor pentru crea iile de muzic româneasc de dat mai pu in sau mai mult recent .

Cvartetul Gaudeamus r sun omogen, cu eufonie confesiv i relevant deopotriv . Cvartetul Gaudeamus este în organizarea Filarmonicii din Bra ov, fiind o glorie a acestei urbe, dar i un m nunchi de mae tri în arta c rora arta componistic a acestor ani de muzic româneasc rena te în decript ri de un autentic generos i evocator.

Ascultându-i pe cei din Cvartetul Gaudeamus, mi-am confirmat odat mai mult ce bucurie viguroas i ce noutate neanticipat este muzica româneasc scris de compozitori români din România.

Ascultând Cvartetul Gaudeamus mi-am amintit ce spunea Mozart, anume c într-un cvartet trebuie s vorbe ti mai pu in decât s cân i.

Programul acestui recital a înscris ini ial lucrarea Ecouri îngem nate de Roman Vlad, prezentat în prim audi ie absolut . Roman Vlad este un compozitor cu mult fine e imaginativ . Cum am mai spus, Roman Vlad tie s identifice tonalitatea precis a fiec rui instrument pe toate registrele, ceea ce este o performan i o amprent de valoare. Am reascultat apoi o lucrare frecvent reluat în programele came-rale, Pas de quatre de Adrian Pop, o coregrafie de superioar relevan a dansului clasic pe scena de oper , ceea ce este însu i gestul care se viseaz i inconfundabil trece din magie în magie. i totul fin, delicat, ca muzica îmbibat cu gestul balerinilor i gestica acestora care trans-pune în vizual frumosul muzical.

Rezonan e pe fond galben pentru vioar i violoncel de Ulpiu Vlad m-a plasat direct la patrimoniul de art al acestui compozitor în care multiplic în policromii lumile înalt i totdeauna o muzic româneasc ferit cu des vâr ire de tot ce ar putea fi vreun citat direct,ceea ce este esen a. Ulpiu Vlad este maestrul a ceea ce este ordine i inteligen în z mislirea unor contururi sonore de intens claritate.

Dan Dediu, în Axis, Cvartet de coade nr. 6, ac ioneaz cu virtuozitate i cu o grafie sonor de via contemporan , cu sentimentul dominant al unui relativism constitutiv. Dan Dediu moduleaz materia-lul sonor în spa iul mental lipsit de antagonisme cât de dramaturgii specifice de mult revolute.

Adrian Iorgulescu în Cvartetul de coarde nr. 5 celebreaz lumile dansante ale spa iilor urbane de amuzament care trec ast zi cu u urin de la un continent la altul. Exist aici o sublimare a pulsurilor ciclurilor i ritmurilor vie ii i ilustrând astfel func ia cosmic a experien ei umane cu sine i pentru sine. În acest context, recitalul Cvartetului Gaudeamus de la Bra ov s-a prezentat admirabil, elegant i cu noble e, eviden iind simbioza cu crea iile componistice din program cât i sudura redutabil cu tradi ia colii instrumentale române ti.

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Marin MIHALACHE (Chicago, USA)

Walt Whitman (traduceri) Shut Not Your Doors Shut not your doors to me proud libraries, For that which was lacking on all your well-fill'd shelves, yet needed most, I bring, Forth from the war emerging, a book I have made, The words of my book nothing, the drift of it every thing, A book separate, not link'd with the rest nor felt by the intellect, But you ye untold latencies will thrill to every page.

Nu Închide i U ile Voastre Nu-mi închide i u ile voastre m re e biblioteci, Eu v aduc ce de pe rafturi v lipsea, de ce avea i mai mult trebuin v aduc.

Din r sboiu n rit , o carte am scris; Buchiile c ii mele nimica sunt, reverbera iile lor totul.

O carte aparte, f nici o leg tur cu restul, neperceput de intelect.

Dar în fiecare fil negr ite taine v vor fascina.

Song of the Open Road 1 Afoot and light-hearted I take to the open road, Healthy, free, the world before me, The long brown path before me leading wherever I choose.

Henceforth I ask not good-fortune, I myself am good-fortune, Henceforth I whimper no more, postpone no more, need nothing, Done with indoor complaints, libraries, querulous criticisms, Strong and content I travel the open road.

The earth, that is sufficient, I do not want the constellations any nearer, I know they are very well where they are, I know they suffice for those who belong to them.

(Still here I carry my old delicious burdens, I carry them, men and women, I carry them with me wherever I go, I swear it is impossible for me to get rid of them, I am fill'd with them, and I will fill them in return.)

Cântecul Drumului Deschis La pas i plin de voie bun pe drumul deschis o apuc, Chibzuit , liber , este lumea înaintea mea, Calea lung , p mânteasc , duce oriunde eu voi alege.

De-acum înainte nu-mi mai a tept norocul, eu însumi sunt norocul, De-acum înainte nu m mai tângui, nu mai p sui, nu mai am nevoie de nimic, Am terminat cu nemul umirile de acas , din biblioteci, cu obiec iunile cârcota e, Vajnic i satisf cut de-acum c toresc pe drumul deschis. mântul, acesta îmi este de ajuns, Nu vreau constela iile mai aproape, tiu c sunt foarte bine acolo unde sunt, tiu c toate acestea sunt suficiente celora c rora le apar in. i totu i aici car vechile, seduc toarele metehne, Le car, b rba i i femei, le port cu mine oriunde m duc,

57

Calendar - Ianuarie 1.01.1868 - s-a n scut I. Al. Br tescu-Voine ti (m. 1946) 1.01.1868 - s-a n scut George Murnu (m. 1957) 1.01.1897 - s-a n scut Vasile B ncil (m. 1979) 1.01.1907 - s-a n scut Constantin Fântâneru (m. 1975) 1.01.1923 - s-a n scut Mihail Crama (m. 1994) 1.01.1928 - s-a n scut Teodor Pâc (m. 1978) 1.01.1929 - s-a n scut Nicolae ic (m. 1992) 1.01.1939 - s-a n scut Emil Brumaru (m. 2019) 1.01.1942 - s-a n scut Ioan Alexandru (m.2002) 1.01.1944 - s-a n scut Mircea Muthu 1.01.1949 - s-a n scut Radu uculescu 1.01.1954 - s-a n scut Mircea Mih ie 1.01.1956 - s-a n scut Magda Cârneci 1.01.2002 - a murit Ion Zamfirescu (n. 1907) 2.01.1891 - s-a n scut Aron Cotru (m. 1961) 2.01.1920 - s-a n scut Francisc P curariu (m. 1998) 2.01.1933 - s-a n scut Ion B ie u (m. 1992) 3.01.1938 - s-a n scut George L. Nimigeanu 3.01.1967 - a murit Alfred Margul Sperber (n. 1898) 3.01.2006 - a murit Valeriu Bârgau (n. 1950) 4.01.1877 - s-a n scut Sextil Pu cariu (m. 1948) 4.01.1931 - s-a n scut Nora Iuga 4.01.1942 - s-a n scut Ovidiu Hotinceanu (m. 1973) 4.01.1953 - s-a n scut Pavel ar 4.01.1954 - a murit Elena Farago (n. 1878) 4.01.1977 - a murit Horváth István (n. 1909) 5.01.1878 - s-a n scut Emil Gârleanu (m. 1914) 5.01.1909 - s-a n scut Bazil Gruia (m. 1995) 5.01.1949 - s-a n scut Leo Butnaru 5.01.1950 - s-a n scut Ioan Petru Culianu (m. 1991) 5.01.1972 - a murit George Dan (n. 1916) 5.01.1978 - a murit D. Ciurezu (n. 1897) 6.01.1760 - s-a n scut Ion Budai-Deleanu (m. 1820) 6.01.1802 - s-a n scut Ion Heliade R dulescu (m. 1872) 6.01.1881 - s-a n scut Ion Minulescu (m. 1944) 6.01.1897 - s-a n scut Ionel Teodoreanu (m. 1954) 6.01.1940 - s-a n scut Ion Lazu 6.01.1990 - a murit Traian Uba (n. 1921) 7.01.1926 - s-a n scut Mircea Sântimbreanu (m. 1999) 7.01.1957 - s-a n scut Constantin Miu 7.01.1993 - a murit tefan Baciu (n. 1918) 8.01.1926 - s-a n scut Haralambie Gr mescu (m. 2003) 8.01.1954 - s-a n scut Lucian Vasiliu 9.01.1900 - s-a n scut Henriette Yvonne Stahl (m. 1984) 9.01.1914 - s-a n scut Ion Dumitrescu (m. 1976) 9.01.1934 - s-a n scut Mircea Tomu 9.01.1947 - s-a n scut Ioana Ieronim 9.01.1955 - s-a n scut Ion Mure an 10.01.1493 - s-a n scut Nicolaus Olahus (m. 1568) 10.01.1869 - s-a n scut Valeriu Brani te (m. 1928) 10.01.1896 - s-a n scut Alexandru Busuioceanu (m. 1961) 10.01.1940 - s-a n scut Ion Iuga (m. 1993) 10.01.1943 - s-a n scut Ion Nicolescu (m. 2012) 10.01.1987 - a murit Ion B nu (n. 1914) 10.01.1992 - a murit Tudor George (n. 1926) 11.01.1878 - s-a n scut Zaharia Bârsan (m. 1948) 11.01.1920 - s-a n scut Al. Cerna-R dulescu (m. 1991) 11.01.1926 - s-a n scut Leonid Dimov (m. 1987) 11.01.1937 - s-a n scut Liviu Apetroaie (m. 1997) 11.01.1943 - s-a n scut Florin Manolescu (m. 2015) 12.01.1961 - s-a n scut Constantin Preda 12.01.1967 - s-a n scut Aura Christi 13.01.1937 - s-a n scut Victor Ernest Masek (m. 2002) 13.01.1958 - a murit Dan Botta (n. 1907) 14.01.1917 - s-a n scut Ion Roman (m. 1989) 14.01.1990 - a murit Niculae Stoian (n. 1935)

continuare în pag. 58

58

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Jur c îmi este imposibil s scap de ele, Sunt plin de ele i le voi complini în schimb.)

2 You road I enter upon and look around, I believe you are not all that is here, I believe that much unseen is also here.

Here the profound lesson of reception, nor preference nor denial, The black with his woolly head, the felon, the diseas'd, the illiterate person, are not denied; The birth, the hasting after the physician, the beggar's tramp, the drunkard's stagger, the laughing party of mechanics, The escaped youth, the rich person's carriage, the fop, the eloping couple, The early market-man, the hearse, the moving of furniture into the town, the return back from the town, They pass, I also pass, any thing passes, none can be interdicted, None but are accepted, none but shall be dear to me.

2 Tu drum pe care umblu i privesc, cred c tu nu e ti tot ceea ce exist , Cred c aici jur împrejur atâtea lucruri nev zute exist .

Aceasta e lec ia de întâmpinare, nici preferin , nici negare, Afroamericanul cu p rul lânos, infractorul, bolnavul, analfabetul, nu sunt ignora i, Na terea, pripa dup doctor, cer etorul vagabond, be ivul împleticindu-se, mecanicii hazlii petrec re i, Tineretul sc tat, tr sura bogatului, acel dandy, cuplul înfocat, Precupe ul cu noaptea-n cap, dricarul, mercelogul de mobil , întorcându-se din iarmaroc, To i trec, i eu trec, orice lucru trece, niciunul nu poate fi osândit, To i sunt p sui i, to i îmi sunt dragi mie.

3 You air that serves me with breath to speak!

You objects that call from diffusion my meanings and give them shape!

You light that wraps me and all things in delicate equable showers!

You paths worn in the irregular hollows by the roadsides!

I believe you are latent with unseen existences, you are so dear to me.

You flagg'd walks of the cities! you strong curbs at the edges!

You ferries! you planks and posts of wharves! you timber-lined sides! you distant ships!

You rows of houses! you window-pierc'd façades! you roofs!

You porches and entrances! you copings and iron guards!

You windows whose transparent shells might expose so much!

You doors and ascending steps! you arches!

You gray stones of interminable pavements! you trodden crossings!

From all that has touch'd you I believe you have imparted to yourselves, and now would impart the same secretly to me, From the living and the dead you have peopled your impassive surfaces, and the spirits thereof would be evident and amicable with me.

3 Tu briz care m primene ti cu suflarea ta ca s pot gl sui!

Voi lucruri care-mi resuscita i în memorie în elesuri i le da i form !

Tu lumin care m înv lui pe mine i pe toate cele în c ldicelele tale ploi m runte!

Voi c ri erodate de asimetricele adâncituri ale an urilor!

Cred c în voi toate sunt ascunse neb nuite existen e, toate îmi sunte i dragi.

Voi pavoazate promenade ale ora elor! Voi stra nic arcuite borduri!

Voi feriboturi! Voi panouri i pontoane ale debarcaderelor, stive de cherestea alineate, îndep rtate cor bii!

Voi rânduri de case, voi fa ade întret iate de ferestre, voi acoperi uri!

Voi pridvoare i u i! Voi tencuieli i por i forjate!

Voi ferestre cu transparente jaluzele care dezv luie atât de multe!

Voi u i i sc ri ascendente! Voi arcade!

Voi pavele cenu ii ale interminabilelor caldarâmuri! Voi b torite traverse!

De tot ce v-a atins v-a i îmbog it i aceea i bog ie o împ i tainic cu mine, Din cei vii i cei mor i a i populat întinsurile nep toare, i duhurile acestora neîndoielnic vor fi îng duitoare cu mine!

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Calendar - Ianuarie continuare din pag. 57 15.01.1850 - s-a n scut Mihai Eminescu (m. 1889) 15.01.1937 - s-a n scut Valeriu Cristea (m. 1999) 15.01.1937 - a murit Anton Holban (n. 1902) 15.01.1994 - a murit Damian Ureche (n. 1935) 15.01.1999 - a murit George erban (n. 1954) 16.01.1942 - s-a n scut Aurel Drago Munteanu (m. 2005) 17.01 1568 - a murit Nicolaus Olahus (n. 1493) 17.01.1936 - a murit Mateiu I. Caragiale (n. 1885) 17.01.1985 - a murit Sorin Titel (n. 1935) 17.01.2010 - a murit Augustin Fr il (n. 1953) 18.01.1848 - s-a n scut Ioan Slavici (m. 1925) 18.01.1898 - s-a n scut F. Brunea-Fox (m. 1977) 18.01.1911 - s-a n scut Nicu Caranica (m. 2002) 18.01.1999 - a murit Marian Papahagi (n. 1948) 18.01.2002 - a murit Dimitrie P curariu (n. 1925) 18.01.2009 - a murit Grigore Vieru (n. 1935) 19.01.1921 - s-a n scut Ion Istrati (m. 1977) 19.01.1964 - a murit Constantin Arge anu (n. 1892) 19.01.1981 - a murit Catinca Ralea (n. 1929) 20.01.1757 - s-a n scut Ioan Cantacuzino (m. 1828) 20.01.1818 - a murit Dimitrie ichindeal (n. 1775) 20.01.1918 - s-a n scut Ion Frunzetti (m. 1985) 20.01.2000 - a murit Nicolae Ioana (n. 1939) 21.01.1725 - s-a n scut Matei Milu (m. 1801) 21.01.1927 - s-a n scut Petru Cre ia (m. 1997) 22.01.1966 - s-a n scut Caius Dobrescu 23.01.1834 - s-a n scut Al. Odobescu (m. 1895) 23.01.1928 - s-a n scut Mircea Horia Simionescu (m. 2011) 23.01.1940 - s-a n scut Ileana M ncioiu 23.01.1944 - s-a n scut Valentin Ta cu (m. 2008) 24.01.1866 - a murit Aron Pumnul (n. 1818) 24.01.1889 - s-a n scut Victor Eftimiu (m. 1972) 24.01.1977 - a murit Ion Istrati (n. 1921) 25.01.1931 - s-a n scut Ion Hobana (m. 2011) 25.01.1934 - s-a n scut Val Gheorghiu (m. 2017) 25.01.1936 - s-a n scut Gabriel Dimisianu 26.01.1925 - s-a n scut Nicolae Balot (m. 2014) 26.01.1935 - s-a n scut Corneliu Sturzu (m. 1992) 26.01.1940 - s-a n scut Grigore Zanc 26.01.1941 - s-a n scut Adi Cusin (m. 2008) 26.01.2000 - a murit Pan Vizirescu (n. 1903) 27.01.1951 - s-a n scut George Cu narencu 28.01.1889 - s-a n scut Martha Bibescu (m. 1973) 28.01.1959 - a murit Pius Servien (n. 1902) 29.01.1895 - s-a n scut Paul Constant (m. 1981) 29.01.1896 - s-a n scut Mihai Mo andrei (m. 1993) 29.01.1948 - s-a n scut Dumitru Velea 29.01.1956 - s-a n scut Matei Vi niec 29.01.1950 - s-a n scut Gheorghe Iova 29.01.1994 - a murit Valentin erbu (n. 1933) 30.01.1852 - s-a n scut I. L. Caragiale (m. 1912) 30.01.1931 - s-a n scut George ovu (m. 2016) 30.01.1932 - s-a n scut Dinu S raru 30.01.1940 - s-a n scut Ion Covaci (m. 2010) 30.01.1942 - s-a n scut Calistrat Costin 30.01.1982 - a murit Radu Petrescu (n. 1927) 30.01.1988 - a murit Endre Karoly (n. 1893) 30.01.2000 - a murit Nicolae Ioana (n. 1939) 30.01.2007 - a murit Gheorghe Cr ciun (n. 1950) 30.01.2008 - a murit Vintil Corbul (n. 1916) 31.01.1926 - s-a n scut Dominic Stanca (m. 1976) 31.01.1937 - s-a n scut Mircea Micu (m. 2010) 31.01.1949 - s-a n scut Doina Cernica 31.01.1958 - a murit Al. Popescu-Negur (n. 1893) 31.01.1987 - a murit Nicolae Velea (n. 1936) 31.01.2003 - a murit Nicolae Fulga (n. 1935) 31.01.2011 - a murit Valeriu Anania (n. 1921)

/Constela\ii diamantine

Anul XII, nr. 1(125)/2021

59

Constantin ZGRIPCEA scut la 20 martie 1926, în C rpini , com. Crasna, jud. Gorj, decedat la 17 februarie 2017, la Sibiu. A absolvit Gimnaziul Industrial Novaci i coala Militar de Transmisiuni Sibiu i a lucrat ca ofi er la F ra , Sibiu i pe mai multe antiere na ionale din domeniul energiei i mineritului.

Membru al Cenaclului Umori tilor Sibieni „Nicolaus Olahus” i al Cenaclului Cultural-Artistic „George Topârceanu”, din Sibiu.

A scris epigrame, semnând i cu pseudonimul Codin Aluciric .

Rela ii parlamentare Opozi ia, se tie numai atâta poate: Ori s fac g gie, Ori s bage be e-n roate!

Valoarea prostiei Dac s-ar pl ti prostia Numai cât dai pe o pit Ar tr i în România Mult lume fericit .

Egalitate în tranzi ie Tot strângând mereu cureaua, Facem fa greului: Unii au primit beleaua, Al ii, partea leului.

Relaxare Relaxarea în finan e, teptat cu speran e, Ne-a adus ceva surprize, Cu impozite i-accize.

Ajutor englezesc De la englezi, o veste bun , ne ajut la nevoi Cu tot ce-au adunat o lun : Ne dau iganii înapoi.

Rodica HANU-PAVEL scut la 17 august 1946 în com. Brusturoasa, jud. Bac u. Absolvent a Facult ii de Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” Ia i, a lucrat ca profesoar de limba i literatura român i limba rus la coli din jude ul Bac u, în prezent fiind pensionar .

Apari ii editoriale proprii: lucr ri, articole i studii în specialitatea profesiei, precum i tr im veseli (epigrame, 2012). Edi ii îngrijite: Epigrame cu i despre femei (în colaborare, cu edi ii în 1999, 2006, 2010), Epigrami tii se prezint (vol. I, 2012, vol. II, 2013), Anuarul 2012 al epigrami tilor români (în colaborare). În plin var Stând întins pe iarb -n lunc , Zice-un om mai în etate: Unii sunt s tui de munc , Al ii stau pe s turate.

Magazin cu îmbr minte „Eva” Ca sigl , s sper m c se va Modifica pe-al nostru plai: De ce s se numeasc „Eva”, Când Eva nu avea un strai?!

Via de îndr gostit Via a lui, cum s v spui, Este ca un fulg de nea.

Numai c iubita lui, Nu-i u oar , ci e „grea”.

La cump na dintre ani De o via împreun , Mai culeg i-acuma roade: Înc -un an la el se-adun i, firesc, la dânsa… scade!

Soacra Ea st duminica la noi, La fel, de luni i pân joi, Iar vineri, nu mai merge-acas , , sâmb , st m to i la mas .

Unei salariate În postul ei, cât a lucrat, cea întruna boroboa e, Dar pân' la urm a „zburat”…

Taman la eful ei în bra e.

Pompierul i coafeza Cuplu-acesta se distinge, Cum vor traiul s i-l duc : Pompierul bea… „de stinge”, Coafeza… „de usuc ”!

Unei tinere N-a vrut doctor, nici ofer, Nici primar, nici deputat, Ci un simplu pompier, -i ardea de m ritat.

Pagin realizat de Nelu Vasile - NEVA

Diplomatic Când o-ntorci ca la Ploie ti po i spune ce gânde ti, Nu ajut nim nui Dac nu gânde ti ce spui.

Reclamagiul Pe eful s u la reclamat, C-a a-i pl cea lui ca s fac , i, dup ce-a fost avansat, A fost pl tit i ca s tac .

Vitezomanul Gic Conducând mereu cu spor, Vremea, nicidecum, n-o pierde; Când apare-un semafor, Sufl i… devine verde!

La edin a de bilan Când se spuneau doar vorbe goale, Mo Ene-a prins s dea târcoale; Când se-ndrugau „verzi i uscate”, A sfor it pe s turate.

Lene ul De-a sa dorin nu-l dezb r, De i am încercat o via ; S-ar vrea înmormântat sub p r, -i cad -o par m ia !

60

Constela\ii diamantine diamantine Constela\ii

Anul XII, nr. 1(125)/2021

Filip TUDORA (Anglia)

LOUIS LOUIS APOL APOL Lodewijk Frederik Hendrik (Louis) Apol s-a n scut pe 6 septembrie 1850, la Haga, rile de Jos. A fost un pictor olandez i unul dintre cei mai proeminen i reprezentan i ai colii de la Haga.

Talentul lui Louis Apol a fost descoperit la începutul vie ii, iar tat l s u a comandat lec ii private pentru el. Profesorii s i au fost J.F. Hoppenbrouwers i P.F. Stortenbeker. El a primit o burs de la regele olandez Willem III în anul 1868.

Louis Apol s-a specializat în peisaje de iarn . Oameni/figuri se reg sesc rareori în picturile sale. În 1880, Louis Apol a participat la o expedi ie pe nava SS Willem

Barents c tre Spitsbergen (Nova Zembla) în Oceanul Arctic. Impresiile acestei c torii au fost o surs de inspira ie pe tot parcursul vie ii sale.

Opera sa este larg r spândit i se reg se te în SUA, Marea Britanie i Germania. Rijksmuseum din Amsterdam i Gemeentemuseum Den Haag au o colec ie de lucr ri de-ale lui Louis Apol. O strad din Amsterdam îi poart numele. Ea se afl în vecin tatea unor str zi numite dup pictori olandezi din secolele al XIX-lea i al XX-lea din Overtoomse Veld-Noord, Amsterdam.

Louis Apol a murit la 22 noiembrie 1936, la Haga, în rile de Jos.

Louis Apol - Nav blocat