Janet Nic O parodie i ... atât

O PARODIE }I ... AT~T

numesc Gabarit Chiftelu i vreau s v fac o rturisire care îi va uimi pre mul i pro ti i chiar pe mine. Am fost, gra ie proverbului „De tept s fii, noroc s ai”, am fost, zic, dou zeci de ani, vice-pre edinte la U.C.G., adic Uniunea Ciupercilor Geniale, din arealul danubianopontic-carpatin. Dar, matusalemicul Tutank Amon, Ryga Cripto, de la în imea sa de ambasador al unei ri oare, pe motiv c tie bine limba franciz , manevrat de necunoscute lapone enigele i suferind un atac celebral, teptat de toat suflarea democratic a p durii, m-a obligat s -mi dau, de bun voie, demisia. Dar eu, chiar for at de împrejur ri, îmi dau, de bun voie, demisia de onoare, pentru c aici e vorba despre onoare, cea mai de pre avere a unui aristocrat, în cazul nostru, un aristocrat al literelor.

Cu adânc umilin v spun c , fiind foarte talentat, toat via a n-am f cut decât pa i înainte, adic am avansat înainte. Acum e vremea s avansez pu in înd t, pentru potolirea spiritelor potrivnice i, în acest sens, v anun c , de la 1 ianuarie 2021, am decis s fac un pas înapoi, contrazicându-l, într-un fel, pe marele Lenin care spunea, filosofic i intelectual: „Un pas înainte, doi pa i înapoi” sau „Doi pa i înainte, un pas înapoi”, uite c , din cauza oboselii, le încurc. retrag, deci, din func ia de vice-pre edinte al Uniunii Ciupercilor Geniale i din cea de director executiv al celebrei reviste de renume mondial „Melc, melc codobelc”. Aceste dou func ii s nu crede i c au fost, pe spinarea mea, ca dou aripi de înger, ci ca dou cocoa e enorme. Drept care, v spun chiar eu, m-am sim it, în toat aceast perioad , ca un adev rat dromader în de ert. Doamne, ap i p ze te! Ceea ce nu i-a mai dori nim nui! Poate, ca un act de sacrificiu, decât mie! Aceste dou func ii mi-au sec tuit tot petrolul intelectual i gazele, m-au stresat, mi-au sl bit arcurile inteligen ei i mi-au desc rcat bateriile sensibilit ii. Toate acestea, din cauza unui mediu literar ros de orgolii g unoase i nocive, c rora trebuie s le faci fa cu tact pedagogic i demagogic, nu cu mânie proletar , cum ar face mul i veni i neaveni i i care nu au habar ce înseamn psihologia abisal .

Dup cum se vede, în numele datoriei, am fost nevoit ies din mine însumi, s -mi las casa sinelui goal i s m pun în slujba altora i casa sinelui meu s-a umplut cu vie i str ine i slug eu le-am fost! Am vrut s organizez haosul i l-am organizat. Din haos am f cut cosmos, dar se pare nu a fost suficient! Sunt vinovat c nu am adus luna de pe cer. Am organizat concursuri literare la care mul i alde neica nimeni au fost încuraja i cu premii babane i tot nu a fost bine. E adev rat c i eu, în cei dou zeci de ani de buliba al literelor române ti, am luat câteva premii consistente, dar asta numai la insisten ele subalternilor i ale plebeimii ciuperce ti. Ba chiar am fost propus pentru premiul Nobel, dar, ca urma al modestei seve mioritice, nu am vrut s profit de avantajele puterii administrative. Am p storit revistele Uniunii, din toate jude ele p durii literare, ca nimeni altul. Amintesc, pe lâng revista central „Melc, melc codobelc”, s pt mânal bilunar, revistele: „Crengi uscate”, „Ciuperca de diminea ”, „Ariciul din gar ”, „Urzica”, „P dia”, „Fusta rândunicii”, stire-ntr-un picior”, „Ochiul boului”, „ ân arul” i „Untul babii”, toate de notorietate danubiano-ponticcarpatin i mondial . Nimeni nu recunoa te epoca de aur pe care am instaurat-o în cadrul Uniunii, unde nicio ciuperc literar , din cele r rite, ca dup ploaie, n-a reu it s intre pe c i oculte. Asta, pentru c eu am stat, ca un Argus, de veghe! Iar acum, ni te unii nu recunosc nimic. Ni te unii se împ uneaz a fi cineva. Degeaba! În van! Zadarnic! Inutil!

Am ocupat aceste dou posturi de prea mult vreme, în condi ii de lupte stilistico-financiare, greu de descris, câtu-mi-s eu de baci i de dibaci! În plus, voi fi ocupat, de acum înainte, cu un proiect personal, hai s v spun sincer, un studiu în vederea lucr rii de doctorat în tiin ele umaniste, cu tema: „Erotismul ân arului anofel în perioada autumnal-hibernal , în condi iile otr virii mediului cu radia ii nucleare”, lucrare unic în spa iul danubianopontic-carpatin i mondial.

Dar in s completez c nu m voi retrage complet din flora i fauna junglei literare i a celor dou institu ii, de care sunt priponit de atâta amar de vreme. Voi r mâne acolo, în plan secund, în joc secund, i voi str luci din umbr , spre disperarea unora. Deci, adio, dar nu detot! Adio, dar r mân! Voi r mâne pre edinte al Funda iei „Melc, melc codobelc” i voi dirija, de acolo, f baghet , iar la „Uniunea Ciupercilor Geniale” voi fi consilier onorific, onorat cu un salariu confiden ial. Iar dac m voi vindeca de oboseala f frontiere, voi rena te din propria-mi cenu i, asemenea lui pu neanu, m voi scula i pre mul i am s -i ciupercesc, fie de pomin , întru binele neamului, acum i pururea, în vecii vecilor, amin!

Tudor NEDELCEA

Dou[ veacuri de la Revolu\ia lui Tudor

În momentele grele pentru patrie, când ara era pus în situa iilimit , Biserica Ortodox Român a avut i are o pozi ie activ , stimulatoare pentru n zuin ele na ionale ale poporului. „Unde-i turma, acolo-i i p storul” se exprimase mitropolitul Unirii de la 1859, Sofronie Miclescu, adaptând cerin ele neamului preceptului Domnului nostru, Iisus Hristos: „Eu sunt P storul cel bun. P storul cel bun î i pune via a pentru oile sale... Eu sunt P storul cel bun i cunosc pe ale mele i ale Mele M cunosc pe Mine... P storul cel bun... merge înaintea lor, i oile merg dup el, c ci cunosc glasul lui” (Ioan 10,4).

Un astfel de moment social pentru sensul devenirii poporului nostru a fost Revolu ia de la 1821, organizat i condus de „Domnul” Tudor, a a cum era cunoscut în popor. Apelativul „domnul (domnitorul) Tudor” apare nu numai în folclor, fiind consemnat i de fra ii c lug ri ( i nu numai de ei) în numeroasele însemn ri de pe ile vechi biserice ti.

Amintindu-ne de de Revolu ia din 1821, gândul nostru se îndreapt cu venera ie deosebit spre „Domnul Tudor”, ale c rui leg turi cu Oltenia sunt binecunoscute (mehedin ean de sorginte, în casa boierului Ion Glogoveanu î i însu te temeinic limba greac , apoi în fruntea pandurilor s i trece i prin jude ele Olteniei în istoricul u drum spre capitale rii). Prin aceasta nu facem decât s omagiem pe cel care „voise ca în ara lui s aib parte de fericire s racii neamului românesc” (N. Iorga).

Pentru cel ce personific de teptarea noastr na ional , locuitorii acestor meleaguri au purtat un pios respect, contribuind prin diverse mijloace la eternizarea fireasc a numelui s u. Dovad peremptorie sunt cele dou documente din arhivele craiovene: primul este un Apel al pre edintelui B ncii populare „Staicu Bengescu” din com. Benge ti, din 24 ianuarie 1920, adresat Prefecturii jude ului Dolj în care se men ioneaz : „Cu toat greutatea vremii de ast zi, urmeaz ca evenimentelor mi rii na ionale din 1821 s le d m toat aten iunea meritat , c ci din sângele eroului na ional Tudor Vladimirescu, curs acum o sut de ani în b trâna Târgovi te, s-a dospit aluatul din care a ie it România Mare de ast zi.

Pe acest temeiu, facem un c lduros apel la sim mintele d-voastr patriotice i na ionale în acela i timp, s binevoi i a încuraja cl direa în comuna Vladimiri din Gorjiu, locul de na tere al eroului na ional, eterna «Cas a Poporului», în care s se lumineze genera iile viitoare, pentru înt rirea neamului”. (Arh. St. Dolj, serv. adtiv, dos. 18/1920, inv. 38, f. 1).

Cel de-al doilea document este, de fapt, o telegram a Ligii Culturale din 25 ianuarie 1921, adresat acelea i prefecturi, prin care solicit constituirea unui „Comitet de doamne care s trimea la Bucure ti delega iuni de doamne i domni oare pentru centenarul Tudor Vladimiresc” (Arh. St. Dolj, Pref. Dolj, serv. ad-tiv., dos. 21/ 1921, inv. 43, f. 61). îndoial c aceste dou apeluri au fost recep ionate a a cum se cuvine unui erou na ional, constituind un simbolic arc peste timp întru eternizarea memoriei acestui „martir al nevoilor poporului de jos” (A. D. Xenopol).

Peste ani, la 23 martie 2001, din ini iativa Funda iei „Scrisul Românesc”, în prezen a unui numeros public, a oficialit ilor locale

Chipul lui Tudor Vladimirescu pictat pe a ctitoriei sale de la Prejna-Mehedin i, în anul 1808 Episcopul Ilarion al Arge ului (imagine dup o litografie de epoc într-o foaie volant unde sînt înf i ierarhi români din sec. XIX strat la Biblioteca Sfîntului Sinod din Bucure ti, M stirea Antim

i a I.P.S. dr. Teofan Savu, Arhiepiscop al Craiovei i Mitropolit al Olteniei, pe Casa Glogoveanu din Craiova (azi Tribunalul jude ului Dolj) a fost dezvelit o plac memorial , care s aminteasc despre copil ria i adolescen a Eroului de la 1821, petrecut la Craiova, în familia boiereasc Nicolae Glogoveanu. a cum ve nicul întru pomenire, Înaltul Mitropolit Nestor Vornicescu a consemnat în lucrarea Sfin iei Sale: Desc tu area. 1821 (Editura Mitropoliei Olteniei, 1981), Biserica noastr ortodox , apostolic i na ional , a fost dintru început al turi de revolu ionarii lui Tudor, v zând în aceast mi care na ional o revolu ie antifeudal i antifanariot în consens cu n zuin ele „norodului”.

Tudor Vladimirescu a plecat, se tie din Oltenia. Preo ii i c lug rii au fost al turi de el. M stirile Tismana, Gura Motrului, Lainici, de pild , l-au sprijinit moral-cre tine te i financiar, i-au ad postit pandurii dup uciderea sa mi eleasc . El însu i, domnul Tudor, a ctitorit biserica din satul Prejna-Mehedin i (din apropierea M stirii Tismana), în acest sfânt l ca aflându-se i portretul s u votiv.

Mitropolitul c rturar Nestor Vornicescu a consultat, în stilul s u caracteristic, documente i izvoare interne privind cauzele, desf urarea, consecin ele, semnifica iile Revolu iei de la 1821, m rturii externe (memorii, rapoarte consulare, presa vremii, coresponden etc.). De pild , a apelat la ofi erul rus decembrist, I.P. Liprandi, bun cunosc tor al realit ilor istorice i sociale din Principatele Române, la rapoartele consulare ale vremii, în special cele trimise din Bucure ti tre cur ile imperiale europene, la comentariile arhiepiscopului armean Grigor Zaharian despre evenimentele din 1821 cuprinse în coresponden a sa, din care reiese empatia pentru Revolu ia lui Tudor i Revolu ia sa: „Despre el se vorbe te cu mult laud de c tre martorii oculari, cât i despre inteligen a, curajul s u înfl rat i vitejia sa”, zice armeanul.

Contribu ia mitropolitului c rturar basarabean pentru „domnul Tudor, olteanul”, este esen ial . Descoperirea unei matrice sigilar inedit , m rturie cert sigiligrafic privind anul 1821, „o important relicv a Revolu iei din 1821, exprim acest moment istoric, dar poate semnifica i întreaga istorie a asupririi i a revoltei poporului pentru «dreptate i slobozenie», conchide Nestor Vornicescu. În aceast matrice este reprezentat un pandur, ea nefiind un sigiliu personal iconografic, «personajul din emblem personificând însu i poporul i caracterul mi rii revolu ionare»”, fiind deci o reprezentare alegoric a luptei românilor pentru dreptate i libertate, chiar prima reprezentare, cum a demonstrat autorul c ii. Nestor Vornicescu încadreaz aceast matrice sigilar inelar (de i toate documentele provenite de la Tudor - proclama ii, scrisori, arzuri c tre Poart , memorii - aveau doar semn tura sa, cu parafa „cu glasul norodului celui n stuit”) al turi de femeia cu bonet frigian din emblema Revolu iei franceze, „Gânditorul” de la Hamangia sau „Rug ciune” brâcu ian .

Dup cum se tie, la 23 martie 1821, Tudor î i semna leg mântul sfânt cu Patria cu urm torul text: „M leg i eu din parte-mi, cu glasul ob tii norodului”.

Partea a doua a c ii sale, Desc tu area. 1821, mitropolitul Nestor o dedic episcopului Ilarion al Arge ului, sfe nicul lui Tudor pentru slujirea Bisericii str bune i desc tu area patriei, capitol în care reg sim cântecul Mugur, mugur, mugurel, cântat cu prilejul întroniz rii arhimandritului ca episcop (noiembrie 1820), poemul-epitaf de la M stirea Antim din Bucure ti, descrierea steagului Revolu iei, rolul altor c rturari în sprijinirea Revolu iei i a lui Tudor, Gh. Laz r, Petrache Poenaru), ai unor c pitani din oastea lor etc.

Nestor Vornicescu aduce în discu ie i apari ia, în decursul istoriei, a unor semne fatidice negative, existente i în tradi iile populare; referitor la Revolu ia de acum dou veacuri, este consemnat i apari ia, la începutul anului, a unei comete vestitoare a ac iunilor nefaste i tr toare a eterni tilor. Iat consemnarea cu pricin , preluat de N. Iorga în Izvoarele contemporane asupra mi rii lui Tudor Vladimirescu: „când feciorii lui Ipsilant s-au pornit din p ile Basarabiei ca s i fac oaste din grecime i din arn ime i din orice adunare rea, câ i voia a se unui voin ii lor”, atunci „s-au dat semn de mânie cereasc . P mântul s-a cutremurat în vreme neobi nuit , la ianuar 29 spre sâmb ta, la nou ceasuri din noapte. Cerul au ar tat o stea cu coad prea sub ire i c utarea stelei aceleia era de la Olt c tr Bucure ti”. Tudor Vladimirescu a interpretat cu optimism i speran apari ia acestei comete într-un moment de scruce istoric , a a cum împ ratului cre tin Constantin cel Mare i

Episcopul Ilarion i Domnul Tudor (sculptur în lemn de Gr. Dumitrescu, în Palatul Patriarhal din Bucure ti). Const. C. Giur scu, Istoria Bucure tilor, Buc., 1968, p.108

s-a ar tat pe cer crucea cre tin . Scrie Tudor c tre vornicul C. Samurca , la 28 februarie 1821: „Slav Prea Bunului Dumnezeu Atoate iitorului, Celuia ce n-a voit piorzarea norodului s u cel nevinovat de c tre mânile cele sângeroase ale tiranilor boieri”.

Dar, cea mai strâns leg tur dintre Biserica Ortodox Român i Tudor Vladimirescu s-a f cut prin episcopul de Arge , Ilarion, pilduitoare m rturie de fapt cre tin i patriotic deopotriv . Episcopul Ilarion Gherghiade a fost „ca prim sf tuitor i ajutor” al lui Tudor Vladimirescu în timpul preg tirii i derul rii Revolu iei, o conlucrare benefic pentru cauz comun . Bun patriot, adânc cunosc tor al realit ilor rii, cu o temeinic înv tur teologic i istoric , Ilarion a fost „p storul” aflat lâng „turma sa”.

Devenit episcop de Arge la 20 noiembrie 1820 i membru al Divanului a fost sfetnicul i prietenul lui Tudor, ajutându-l pe acesta cârmuiasc ara între 23 martie i 15 mai 1821. Ilarion i-a adus o contribu ie esen ial la alc tuirea i redactarea unor documente necesare explic rii programului i necesit ii Revolu iei, la elaborarea la cump na dintre anii 1820-1821 a „Proclama iei, de la Pade Tismana”, a „Arzului (tratatului) c tre Înalta Poart ” i a „Cererilor norodului românesc”. Proclama ia, dup unii istorici, a fost alc tuit chiar în casa episcopului Ilarion din Bucure ti. Unele concepte i expresii de moral social cre tin , preluate din Sfânta Scriptur , formularea unor revendic ri privind via a eclesiastic demonstreaz , t gad , implicarea lui Ilarion în mod voit i direct în desf urarea Revolu iei, contribuind, totodat , nu la amplificarea sau crearea unei zmeri e, ci la apropierea lui Tudor de partea boiereasc na ional , la aducerea pe calea social-cre tin a boierilor p mânteni prin m suri de despov rare a soartei celor mul i, a ranilor. Sfetnic de suflet, Ilarion l-a urmat îndeaproape pe Tudor. În tab ra de la Bolintin (16 martie 1821), episcopul Ilarion l-a sprijinit în redactarea proclama iilor sale c tre bucure teni, iar atunci când Tudor intr în Capital , dup 21 martie 1821 i pân la uciderea conduc torului Revolu iei, 13-27 mai 1821, Ilarion este zilnic al turi de Tudor. În Proclama ia lui Tudor, din 20 mai, c tre bucure teni, condeiul lui Ilarion este vizibil, el vorbe te de împlinirea drept ii ca dorin secular i sfânt a neamului românesc, de „na terea a doua a drept ilor noastre”, adic de rena terea neamului prin „încredin area cea sufleteasc ”, asemenea înnoirii Fiin ei fiec rui cre tin prin taina Sfântului Botez.

Duminic , 8 mai 1821, dat important nu numai în istoria rii, dar i a Bisericii Ortodoxe Române, în tab ra de la Cotroceni a Adun rii poporului, dup Sfânta Liturghie arhiereasc , pandurii olteni i popula ia Bucure tiului l-a proclamat pe Tudor drept i legitim conduc tor al rii. Dup m rturiile contemporanilor, episcopul Ilarion l-a uns Domn pe domnul Tudor, dup rânduiala canoanelor biserice ti, urmând voin a „norodului”.

Ca o pild a convie uirii în aceea i Persoan , în fiin a episcopului Ilarion, a idealurilor neamului s u cu spiritul Sfintei Scripturi, episcopul de Arge a compus „o cântare a române tilor p timiri i dejdi: Mugur, mugur, mugurel”, cu prilejul festivit ilor instal rii sale în scaunul episcopal de Arge . Tudor a fost prezent la aceste festivit i. Sunt versuri elegiace i protestatare, o autentic „dozologie a suferin elor române ti” (Nestor Vornicescu). „Imnul lui Tudor”, pe textul poemului poetului Ioan Alexandru ( i el trecut la cele ve nice) a fost interpretat în premier na ional la M stirea Antim din Bucure ti, la 4 martie 1981, de corul Seminarului Teologic din Craiova, condus de prof. Alexie A. Buzera, iar emo ionanta „Cântare a române tilor p timiri: Mugur, mugur, mugurel” a fost executat de arh. Grigore Cârstea la catedrala Mitropolitan din Bucure ti.

Dup tr darea i apoi moartea martiric a lui Tudor, episcopul Ilarion a mers la locul uciderii mi ele ti a lui Tudor, oficiind prohodul, împreun cu preotul Ilie, la M stirea Butoiul de lâng Târgovi te, pentru odihna celui care s-a ridicat întru fericirea „norodului” românesc. i cu durere de inim am auzit i am plâns, când l-au vândut pe Tudor doi c pitani de-ai s i, de l-au t iat noaptea [...] i am mers cu rintele Ilarion la m stire de am f cut slujb pentru odihna sufletului. i plângea lumea, i p rintele Ilarion se b tea cu pumnii în piept i da crucea la norod s se închine. i mult jale era pe noi to i”.

Se repet tr darea lui Mihai Viteazul, deplâns într-un mod ase tor de Baltazar Walter, Palamed, Stavrinos. Ambele memente au fost genial transpuse în poezie de Adrian P unescu în Capul de la Torda:

Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridic , i întreab de ce ara a r mas a a de mic i Câmpia Tordei trist îi r spunde lui cu jale: „Fiindc ast zi ducem lipsa capului M riei Tale!”

Nu mai acuza i str inii c ne taie domnitorii, intimideaz ara cu guverne provizorii.

Eu atât a vrea s aflu, ar tându-ne obrazul:

Totu i, unde au fost românii, când a fost t iat Viteazul?

Nu voi consuma otrav pentru niciun fel de Basta,

Totu i, unde-au fost ai no tri, i atunci, i-n vremea asta?

Cum se-ajunge pân'la gâtul Voievodului de ar ,

Dac nu-s tr ri acas , lâng ura de afar ?

Capul lui Mihai Viteazul ne-a l sat numai cu trupul,

Nu conteaz c str inii n-aveau nici pic de scrupul,

Eu, de-o singur -ntrebare, m scârbesc i m mai mânii:

Totu i, unde-au fost românii? Totu i, unde sunt românii? (Poezie cenzurat în 1979)

Colaborarea Tudor Vladimirescu-episcopul Ilarion pild de fapt cre tin i patriotic este o dovad peremptorie de implicare benefic a Bisericii Ortodoxe Române în istoria na ional .

Fugit din Basarabia (n scut la Lozova-Vorniceni), Nestor Vornicescu a g sit în ar mediul prielnic pentru împlinirea poten ialului u religios, tiin ific i patriotic, în elegând i slujind, ca i celebrii i înainta i, dou entit i sfinte: Biserica i Patria, ce nu puteau i nu vor putea fi desp ite vreodat .

Mihai CABA

Un “corifeu” al }colii Ardelene - Petru Maior

coala Ardelean , reprezentând o str lucit expresie a iluminismului românesc din Transilvania, ocup un loc i un rol de seam în istoria literaturii române. Începuturile ei se manifest în secolul al XVIII-lea, denumit i Secolul Luminilor, avându- i obâr ia în Blajul ardelean, important centru de cultur româneasc , acolo unde min ile luminate ale unor preo i, istorici i lingvi ti au ini iat o larg mi care de emancipare socio-cultural menit s scoat la iveal originea roman a poporului român, latinitatea limbii române i continuitatea româneasc de-a lungul malului stâng al Dun rii.

Dup cum noteaz recent, cu minu ia cercet rii, profesorul dr. Sorin Nicu Blaga fixeaz momentul de început al colii Ardelene: „O bun parte a activit ii acestor c lug ri-dasc li bl jeni se va derula în timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron (1752-1764), cînd la Blaj se vor deschide primele coli sistematice cu limba de predare român , la data de 11 octombrie 1754: coala de ob te, coala latineasc i coala de preo ie. Acesta reprezint un moment cheie în parcursul colii Ardelene” (s.n.).

Inspira i de ideile iluminismului european, care punea un accent deosebit pe cunoa tere i emancipare prin cultur , reprezentan ii colii Ardelene n-au precupe it eforturi comune pentru a milita cu consecven , prin cele dou direc ii fundamentale de ac iune, sociocultural i erudit , pentru egalitate i libertate, pentru recunoa terea suveranit ii poporului în baza sus inerii ideii de drept na ional i contract social.

În acela i context istoric, iluminismul colii Ardelene poate fi privit i ca un puternic i curajos demers politic, a c rui ilustrare este veridic înf at de memoriul „Supplex libellus valachorum Transsilvaniae”, înaintat la 1791, împ ratului Leopold II, prin care i se cerea recunoa terea românilor din Transilvania ca na iune de sine st toare, egal în drepturi cu celelalte na iuni care formau Imperiul Habsburgic, „lucrare de importan crucial pentru românii din Transilvania, gândit pe coordonatele stabilite de episcopul Inocen iu Micu-Klein”, înainte de a- i autoimpune exilul s u la Roma.

Referindu-se la coala Ardelean , „la momentul ei de glorie de la sfâr itul sec. XVIII i începutul sec. XIX”, reputatul istoric, Nicolae Iorga, va remarca la loc de cinstire str daniile profesorilor acesteia: „blîndul c lug r Samuil Micu, asprul muncitor fanatic Ghorghe incai, cumintele alc tuitor de teorii Petru Maior”; la ace tia ad ugându-se i „adev ratul poet al latini tilor, Ioan Budai-Deleanu”, dup cum îl aprecia în monumentala sa „Istorie” George C linescu.

Fiecare dintre cei „4 corifei” ai colii Ardelene men iona i, care i-au f cut studiile la Roma i Viena, au l sat drept mo tenire lucr ri de importan deosebit prin care au contribuit semnificativ la formarea limbii române i crearea unui mediu prielnic pentru începutul unei literaturi autohtone, între care putem exemplifica: „Istoria i lucrurile i întâmpl rile românilor” (Samuil Micu), „Hronica românilor i a mai multor neamuri” (Gh. incai), „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” (Petru Maior), „Lexiconul de la Buda” - primul dic ionar etimologic al limbii române (Samuil Micu i Petru Maior), iganiada” - prima epopee din literatura român - (Ioan BudaiDeleanu). Chiar dac aceste lucr ri de început, istorice i filologice, ale „bl jenilor” colii Ardelene „nu pot fi re inute azi de istoria literar , meritul acestora este imens sub aspectul lor cultural pentru contribu ia la formarea limbii române” (G. C linescu).

Poate de aceea, dar i în sensul împ mântenitei tradi ii române ti, recunoa terea acestui merit este întotdeauna o expresie lucid a pre uirii înainta ilor no tri, ori de câte ori trecerea vremelnic prin via ne ofer un asemenea moment în tor în spirit.

Astfel, la 14 februarie, noul an 2021, însemneaz pe r bojul vremii borna luminoas a celor dou veacuri scurse de la trecerea la cele ve nice a „corifeului” colii Ardelene, Petru Maior, istoric i filolog

român, protopop greco-catolic de Reghin, îndemnându-ne cugetul spre un exhaustiv i binemeritat moment - remember, care s -i sublinieze rolul i importan a operei sale în acea perioad avangardist de formare i închegare a limbii române.

Dar, pentru ca acest demers s i împlineasc cu adev rat scopul u bine precizat, înainte de toate, o incursiune în biografia lui Petru Maior este cu atât mai necesar , cu cât aceasta „se împlete te organic cu spiritul vremii istorice în care a tr it”, dup cum rezid conclusiv din numeroasele note exprimate de biografii i exege ii i. Doar un singur „am nunt” clinte te „concordan a” acestora: data na terii lui Petru Maior! Aici „marja de eroare” biografic a lui Petru Maior este una semnificativ , avansându-se un interval de 45 ani, ce oscileaz între 1756 (1 ianuarie), 1760 (Enciclopedia Român , vol. III, pag. 172, 1904) i 1761 (1ianuarie). În accep iune, ne putem lega de tr inicia observa iei lui George C linescu: „Petru Maior (n. în C pu ul-de-câmpie pe la 1760, mort la Buda în vârst de 60 de ani la 14 Februarie 1821” (Istoria literaturii, pag.68, 1941). În accep iunea acestei „date” înc neelucidat pe deplin, s not m cu luare aminte c Petru Maior s-a n scut în familia protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târn veni), stabilit în C pu u de Câmpie ca protopop de Iclod (Mure ), care sa îngrijit de cre terea i educa ia fiului ei, Petru, în spiritul cre tin al epocii, dar i al românismului din Transilvania, subjugat de Imperiul Habsburgic. Primele înv turi le face în localitatea natal , iar dup absolvirea acestora continu s studieze timp de trei ani, între 176972, la Colegiul Reformat din Târgu Mure i al i trei ani, între 177274, la Colegiul din Blaj, perioad fertil în care „Blajul devenise un important centru de cultur româneasc , în timpul episcopatului lui Atanasie Rednic (1766-1772)”, dup cum nota cu în elegere unul dintre zelo ii s i biografi, Ioan Chindri . Fiind remarcat în timpul studiilor de la Blaj pentru în elepciunea i temeinicia însu irii cuno tin elor predate, Petru Maior avea s fie una dintre cele dou propuneri ale episcopului Grigorie Maior (succesorul episcopului Atanasie Rednic), în vederea continu rii studiilor la Roma, pentru cele dou locuri admise pentru români. Cealalt propunere l-a avut în vedere pe Gheorghe incai, i el la fel de bine remarcat pe b ncile colii bl jene. N-a fost de mirare c cei doi colegi de studii de la Roma, prieteni i militan i activi pentru drepturile românilor din Transilvania, aveau s devin mai târziu „ilumina ii” colii Ardelene. Trimiterea celor doi ardeleni la Colegiul „De propaganda Fide” de la Roma, pentru studii teologice i filozofice, a avut în vedere un scop bine precizat, acela ca ace tia s devin viitorii teologi de elit ai Bisericii Unite din Transilvania, fiindu-le menite elaborarea unor lucr ri teologice care s -i ghideze pe preo ii i enoria ii confesionari.

Dup cinci ani de studii intense la Roma, între anii 1774-79, Petru Maior a optat i pentru studierea dreptului la Universitatea din Viena, ca, apoi, în 1780, cu studiile terminate s revin la Blaj unde ocup timp de cinci ani ( 1780-85) postul de profesor de logic , metafizic i dreptul natural la Gimnaziul de aici. Con tient de rolul pentru care fusese colit, începând din anul 1785 se dedic misiunii preo ti i, lug rindu-se, î i ia numele de Paul, devenind preot paroh al bisericii din Reghin, unde î i dovede te cu prisosin „iluminismul” cuno tin elor teologice acumulate i se ostene te pentru ca „limba s fie o icoan a românit ii noastre (...), iar litera latin s fie adoptat în chip sistematic, în locul slovei chirilice” (G. C linescu). Avanseaz , apoi, ca protopop al Gurghiului, slujind în acest rang ecleziastic pân în anul 1809, când se mut la Buda. Era perioada efervescent în care Petru Maior a elaborat primele sale lucr ri canonice, între care: Procanon, Protopapadichia, fiind i unul dintre ini iatorii i semnatarii Memorandului din 1791. În noile i însemnatele func ii ocupate la Buda, de „cr iesc revizor” i de „corector al c ilor române ti” ce se tip reau aici, Petru Maior are posibilitatea de a se dedica pân la sfâr itul vie ii elabor rii i tip ririi lucr rilor sale, de ordin teologic, lingvistic i istoric, prin care î i f cea cunoscute ideile sale îndr zne e despre latinitatea i continuitatea românilor pe teritoriul vechii Dacii. Dup cum însu i m rturisea într-o scrisoare: „am optat în acest serviciu mai mult pentru a-mi sluji neamul”.

Astfel, chiar din primii ani de la Buda tip re te: Propovedanii la îngrop ciunea mor ilor i Didahii, adec înv turi pentru cre terea fiilor, la îngrop ciunea pruncilor mor i (1809), Prediche sau înv turi la toate duminicile i s rb torile anului 3 volume (181011), Istoria pentru începuturile românilor în Dachia, cuprinzând i Diserta ie pentru începutul limbei române ti, dar i Diserta ie pentru literatura veche a românilor (1812), Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum i a celor dincolo de Dun re (1813), Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum in Dacia (1815).

Concomitent, traduce în limba român numeroase texte practice destinate populariz rii „înv turilor” pentru: pr sirea pomilor; a face sirup i zah r din mustul tuleilor de cucuruz i de jugastru; agonisirea vi ei de vie i de a face vin, vinars i o et; ferirea i doftoria boalelor celor ce se încing prin ear i a celor ce se leag i a unor boale sporadice, adic pe ici pe colo îmbl toare ale vitelor celor cu coarne precum i a cailor, a oilor i a porcilor. Traduce pentru prima dat în limba român „Întâmpl rile lui Telemach, fiul lui Ulise (Odissevs)”, întocmite de Fenelon, arhiepiscopul Cambriei.

Pân la sfâr itul vie ii sale, din 14 februarie 1821, Petru Maior lucreaz intens la redactarea i revizuirea Lesiconului românesc latinesc - unguresc - nem esc, cunoscut i sub numele de Lexiconul de la Buda, ini iat pe la 1795 de Samuil Micu i continuat, dup moartea sa din 1806, de V. Colo i, I. Corneli, Petru Maior, I. Teodorovici i A. Teodori, ce va fi editat în 1825, fiind considerat f t gad primul dic ionar etimologic al limbii române (s.n.).

Ca un reprezentant de seam a colii Ardelene, posteritatea lui Petru Maior, atât în rândul contemporanilor, cât i a urma ilor s i, sa dovedit a fi una mereu str lucitoare, a a cum este i ast zi perceput , la dou veacuri de la moartea sa. Aplecându-se cu mare interes asupra operei „maiorene”, n-a fost deloc întâmpl tor c eruditul i renumitul istoric Nicolae Iorga i-a intitulat semnificativ unul dintre capitolele volumului „Istoria literaturii române în secolul al XVIIIlea” - Epoca lui Petru Maior.

De altfel, întreaga oper a lui Petru Maior, f cându-se cunoscut prin numeroasele ei reedit ri, a avut un rol major în rândul unor mari rturari ai secolului al XIX-lea, între care, dup cum i m rturisesc, Costache Negruzzi, Ion Eliade R dulescu, Petrache Poenaru. De-a lungul timpului, opera lui Petru Maior, omiletic , istoric , lingvistic a servit un bogat material de cercetare a istoricilor literari care, p trunzându-i „filonul aurifer”, aveau s -i scoat la iveal valoroasele sale „carate”: model de „smerit slujire” a Bisericii, lupt tor activ pentru a demonstra cu dovezi istorice i lingvistice originea, continuitatea i drepturile românilor în Transilvania, adept al scrierii cu caractere latine, a îmbog it sensibil limba român cu neologisme valabile i-n ziua de azi, a introdus în ortografie semnele diacritice sub i i a adoptat modelul italian pentru che, chi, ghe, ghi.

Ca un corolar al meritelor operei lui Petru Maior în cultura român consemn m la loc de cinste aprecierea exprimat de reputatul critic literar Alexandru Piru: „Opera lui Petru Maior, pedagogic , istoric i filologic , adoptat , tradus sau original , reprezint , sub raportul ideilor, apogeul colii latiniste în ce a avut pozitiv acest curent”.

La ceasul „remember” al celor dou veacuri de neuitare numele lui Petru Maior str lumineaz întru cinstire pe frontispiciile Universit ii din Tg. Mure , Grupului colar din Reghin, Liceelor Teoretice din Ocna Mure i Gherla i al unui Colegiu Tehnic din Bucure ti, pe soclurile statuilor ridicate la Tg. Mure i Reghin, pe t bli ele indicatoare a str zilor astfel denumite din 14 ora e, între care Bucure ti, Chi in u, Reghin, Bra ov, Blaj, Arad, Timi oara, Cluj-Napoca, Br ila, Caracal .a.

Nicolae MARE}

Eminescu, Aron Cotru] ]i Emil Zegadlowicz

Poetul, romancierul i publicistul Emil Zegadlowicz a fost nu numai primul, ci i unul dintre principalii traduc tori ai Eminescului în polon ; el a fost, de asemenea, un exeget înfl rat al poetului român, totul pornind de la colabor ri strânse i cordiale avute cu diplomatul i poetul transilv nean Aron Cotru , cel care l-a inspirat i l-a îndrumat, ca un veritabil „cicerone,” pe Zegadlowicz - cum personal a afirmat traduc torul -, determinându-l pe acesta s se consacre nu numai transpunerii dar i r spândirii liricii române ti pe meleaguri poloneze. De aceea el ar trebui mai bine cunoscut la noi.[1]

Eminescu un meteor, un fenomen al naturii

a a fost caracterizat de Emil Zegadlowicz, în 1939, la marcarea celei de-a 50-a anivers ri de la trecerea în ve nicie a Luceaf rului poeziei noastre. Aceasta, în prefa a la florilegiul eminescian tip rit în Polonia cât i în paginile str lucitei reviste Convorbiri literare, în eseul de mare sim ire, intitulat: Nemuritor i rece. A fost poate cea mai cople itoare i percutant interven ie literar venit din afara grani elor, ap rut în acel An jubiliar, cum a fost denumit evenimentul în presa vremii, consacrat de autorit ile vremii lui Eminescu. tiut este c la manifestarea de la Academia Român n-a lipsit regele Carol al II-lea, care a avut o scurt interven ie. Scrierea ie it de sub pana unui exeget str in, care îl caracteriza pe autorul Glossei i lirica sa ca fiind o „Poezia mare - i a a este poezia lui Eminescu - este un fenomen al naturii, este un element, o eflorescen a firii!”[2] / sublinierea mea N.M/, nu circulase pân atunci. i, încheia poetul de obâr ie din Wadowice, str lucita-i exegez , cu fraza: „O, cât de îndurerat este întreaga oper a celui mai str lucit meteor, care a sclipit deasupra Europei, în anii 1850 i 1889!”.

Nu pot ascunde c deseori m-am întrebat cu mare stupoare i întristare. - De ce oare amploaia ii de azi de la misiunea diplomatic din Var ovia i-au dorit ca în Polonia s nu se mai tie nimic despre Eminescu în ara acestui poet atât de apropiat de România?

În prezent rile poetului polonez cât i în eseul amintit mai sus, tip rit în paginile prestigioasei reviste române ti, care ne duce cu mintea la momente importante din cultura româneasc , Zegadlowicz a ad ugat, printre altele, i cele ce urmeaz : „Cunoa tem pu ini poe i care cu atâta temeritate ucig toare de sine s-au coborât în profunzimile omene ti; /poe i/ care cu o limpezime de necuprins au v zut, au sim it i au redat în crea iile lor patosul vie ii noastre trec toare. Rar, în istoria poeziei mondiale, tragicul existen ei a fost exprimat cu o atât de impresionant i zguduitoare putere a sentimentelor, ideilor i cuvântului, ca la acest splendid, str lucitor i orbitor tâ r (a tr it abia 39 de ani !). [...] Când în primele zile ale lui august 1931, într-o dup amiaz înfierbântat i în bu itoare, m-am înclinat în fa a mormântului marelui poet, am auzit a a de limpede, parc mi le-ar fi optit vântul, urm toarele cuvinte: ...Va r mâne în urm -mi acea for fatal care-mi împodobe te fruntea, iar nu dorin ele; dar dup moarte ea va strivi invizibil , pân ce, pe voi, mestec tori de pit v va preface în îngeri! (din Testamentul poetului romantic polonez, Juliusz S owacki) [...] Trec epoci i milenii; vor trece i timpurile noastre de nelini te, dispre uire, cruzime i nebunie, puterile acestei lumi se vor schimba; vor dura numai - vigilent i etern - cuvintele acelora care sunt expresia con tiin ei universale”[3]. Vai, cât dreptate a avut wadowiceanul îndr gostit ca nici un alt polonez de Eminescul românilor, de-al lui poem: Împ rat i proletar sau de Rug ciunea unui dac.

Nu cunoa tem ca în alte ri s fi ap rut în acei ani peste fruntariile române ti, analize mai pertinente, a spune chiar patetice, despre crea ia marelui poet român, precum cele a ternute mai sus. Acestea i alte aspecte se afl în cartea citat mai sus, ap rut în 2018 în limba român , despre care în Polonia doar ini ia ii tiu despre apari ia ei, dar care a lipsit din standurile de carte române ti etalate la bookfestul var ovian. tiu c ea lipse te de la lectoratele de limb i literatur român , din marile biblioteci poloneze, inclusiv de la cea Jagiellon din Cracovia.

Pentru o colaborare cultural româno-polon mai bun

Subliniam în unele din exegezele publicate recent c , dup 1945, cercet torii români i polonezi au scris prea pu in despre travaliul poetului polonez, ca i despre cultura româneasc , mai ales cea clasic , încât s-ar cuveni ca personalitatea poetului i traduc torului Emil Zegadlowicz s intre de îndat în preocup rile universitarilor din Ia i sau a celor din Cluj-Napoca pentru a colabora cu cei de la Universitatea Jan Kochanowski din Kielce, institu ie care a intrat de câ iva ani în posesia manuscriselor zegad owiczene, achizi ionate de la familie, pentru ca ace tia s se implice în elucidarea unor aspecte necunoscute din via a i crea ia t lm citorului, cât i a raporturilor sale cu Aron Cotru , inclusiv cu privire la contactele poetului polonez cu o seam de creatori români contemporani cu el, mai ales c Zegadlowicz a fost primul scriitor polonez care, în 1928, a publicat în „Gazeta polonez ” de Cern i[4], La steaua (Tak dlugie), iar peste un an, în acela i ziar, a fost înserat Rug ciunea unui dac.[5] îndoial c un rol important în r spândirea i cunoa terea lucr rii respective a fost facilitat i de rela iile cultivate cu pricepere de Aron Cotru în breasla scriitoriceasc i în lumea presei poloneze de cele mai diverse orient ri în acei ani. Poetul român nu doar c avea un cult pentru carte, considerând-o un bun cultural indispensabil pentru un diplomat, având valoarea unui neîntrecut i trainic liant în plan interna ional, nu precum culturnicii improviza i i înstela i de azi, fiul preotului din Ha ag/Blaj avea tiin a de a lucra în cultivarea rela iilor interumane, folosind cu pricepere, profesionist acest instrument indispensabil de r spândire peste fruntariile rii a valorilor culturale române ti. „Diploma ia” de azi a uitat sau îngroap acest înv mânt în valurile ignoran ei i necunoa terii. „Vestitele” Institute Culturale Române ti de azi, pentru c Ministerul de Externe a transferat misiunea r spândirii culturii române ti unor f turi, deci unor neaviza i i neaveni i, iar ele nu numai c au oameni nepricepu i, mul i ajun i pe cumetrii în posturi pe care le gireaz incompetent, a fi dotate la zi cu c i din ar , i doar pe sponci cu presa literar i cultural , tiindu-se c ei n-au timp de lecturi, misiuni necunoscute de c tre publicul larg fiind prioritare pentru ei.

Ce s mai spun c la o manifestare interna ional de carte, am în vedere Book-festul polonez din acest an, care dureaz la Var ovia de pe vremea studen iei mele, din anii 60, a adar dintr-o perioad în care în alte ri din lag rul socialist, nu se agrea o asemenea idee cosmopolit , i pe care îl vizitam de dou ori, la deschidere i la închidere, când se putea cump ra unele din c ile str ine nesolicitate de biblioteci, care aveau prioritate la achizi ii. Întâmplarea a f cut îns ca în luna mai din 2018, aceasta coincizând cumva cu marcarea Centenarului Unirii i al stabilirii în urm cu o sut de ani de rela ii diplomatice româno-polone, nici una din c ile române ti consacrate celor dou evenimente istorice, tip rite la Bucure ti, n-au fost prezentate la Var ovia. Aceasta din ignoran a unui „diplomat”, care este str in de carte, ca i institu iile care îl coordoneaz , i care se derobeaz prea u or de obliga ia de a veghea ca participarea româneasc la o asemenea ac iune s fie f de repro . „Diplomatul” în cauz , s rmanul maior sau colonel sau ce hram o fi având el în nomenclatura româneasc , s nu aib habar c sub auspiciile Academiei Române s-a tip rit în ara pe care zice-se c o reprezint o monografie monumental privind Politica extern i diploma ia României pe parcursul unui secol de la înf ptuirea României Mari (dou volume 36 de autori, cca 1300 de pagini). Exact în aceast lucrare, impozant i din punct de vedere grafic i editorial, tocmai bun i potrivit din toate punctele de vedere pentru un Târg, i în care raporturilor româno-polone le-au fost afectate paginile 367-418 din volumul al IIlea. Cine trebuia s introduc cele dou voluminoase c i reprezentative printre lucr rile care s-au prezentat în acest an publicului polonez? Am încercat de o lun s aflu. Un r spuns competent nu am primit înc , îns cum pe meleagurile dâmbovi ene incompeten a nu doare, ci se cultiv cu mare sârg, toat lumea arunc vina de la unii la al ii sau pur i simplu nu î i r spund, cu alte cuvinte î i ignor sau î i bagatelizeaz întrebarea. i nu numai cartea de sus a lipsit, au lipsit multe altele, asupra c rora voi reveni cu un alt prilej.

Pentru c vorbim de Eminescu, la Târgul men ionat n-a fost prezentat nici monografia consacrat recept rii crea iei eminesciene în Polonia, cu text bilingv româno-polon, ap rut în anul 2018 (cca 400 pagini), la Editura eLiteratura din Bucure ti, nu la una din Dorohoi. Cele de mai sus se datoreaz faptului c a a-zisa „comisar ” a expozi iei are o alergie ie it din comun fa de poetul na ional, alergie mo tenit , probabil, de la cei care au delegat-o, cu ani buni în urm , ca ef al icr Var ovia.

Nici monografia consacrat de profesorul i istoricul literar Ion Dodu B lan, consacrat lui Aron Cotru , ap rut cu prilejul Marii Uniri, într-o nou edi ie, i pe care am prefa at-o, n-a fost prezentat în ora ul în care urma ul lui Blaga în postul de ata at i de pres a trudit apte ani. Cu siguran autorul lui Horia i al Rapsodiei române se întoarce la Cleavland în mormânt, când tie c abia sosit în capitala Poloniei, în 1930, a reu it ca în decurs de câteva luni s determine pe unul dintre cei mai de seam creatori contemporani s purcead la spândirea liricii române ti, în principal a lui Eminescu în limba polon , ajutat fiind - pentru c nu cuno tea limba român -, de trei / i/ dintre cele mai bune traduceri f cute pân atunci din poezia eminescian în german i englez . i cum s nu fim mâhni i c azi la Var ovia, a a cum am subliniat i cu doi trei ani în urm , Eminescu, port-drapel de-a pururea al poeziei române ti, „meteorul, fenomenul naturii” - cum fericit l-a numit traduc torul lui în limba polon , este ast zi numai i s t o r i e pentru polonezi. Azi, pe Odra i pe Vistula Eminescu este boicotat, s nu spun bruscat, cum ar fi zis Gafencu, bruscat în mod impardonabil de inculturnicii români, doborâ i de povara stelelor pe care nu tim din i pentru ce merite le poart pe umeri, având „meritul” c duce cultura român de râp .

Tot mai mult se vorbe te c asemenea amploaia i înstela i, care „str lucesc” prin incultur , preocupa i fiind doar cum s î i sporeasc num rul de stele i s î i lungeasc mandatul prea bine remunerat, dac s-ar putea pân la ob inerea unei pensii „de serviciu” cât mai mare, totalmente nemeritat . Contribuabilii s fie s to i s le in remunera ia cât mai sus!

Pe vremurile lui Cotru i Zegadlowicz nu lipsit de importan a fost i climatul politic propice pentru sus inerea unei asemenea prezen e la nivelul atins; aceasta în ciuda faptului c rela ia Beck-Titulescu începuse deja s se gripeze, dup semnarea unilateral de aliata noastr de peste Ceremu a Pactului de neagresiune polono-rus din iulie 1932, f ca partea polon s mai a tepte ca demersul s îl fac simultan cu partenerul român, cu cel care la 3 martie 1921, prin ministrul s u de externe, Take Ionescu, i omologul polonez, E. Sapieha, semnase Conven ia militar româno-polon , prelungit din patru în patru ani, inclusiv în 1931. Îns , în 1934, când tendin ele

revizioniste agresive au început s fie promovate de Italia, Ungaria i Germania, iar Var ovia a intrat în tab ra acestora întorcând spatele propunerii franceze cu privire la Pactul r ritean i a început s curteze cu insisten rile care se pronun au pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, tratat pe care de-altfel, ca i Ungaria, Polonia nu l-a semnat niciodat , Eminescu i cultura româneasc erau prezente.

Aceasta pentru c Polonia a r mas totu i - spre cinstea ei - fidel într-o anumit m sur fa de alian a cu România, convenit pe vremea lui Take Ionescu[6], respectând astfel orient rile lui Pi sudski din 1922, dup vizita f cut la Sinaia i întâlnirile avute cu Suveranul României Mari i cu Regina Maria, inclusiv pe meleaguri poloneze în iunie 1923.

În memoriile sale, istoricul Nicolae Iorga (prezent la câteva luni de la apari ia florilegiului eminescian, respectiv în august 1933, la Congresul interna ional al istoricilor de la Var ovia), cu am ciune a f cut urm toarea observa ie cu privire la rela iile bilaterale românopolone cât i în chestiunea raporturilor României cu Sovietele. Das lul neamului, dup recep ia oferit de pre edintele Poloniei, Ignacy Mo cicki oaspe ilor la Congres, i dup convorbirea avut cu ministrul de externe Beck, a scris, cu mare triste e i durere, în amintirile sale: „Impresia pe care o am este c acest om (Beck) nu ne iube te i nu ne stimeaz . Îi trebuie minciuna p cii, chiar dac ar fi s rupem din trupul nostru (Basarabia) pentru a i-o procura. Vorbe te fran uze te cu oarecare greutate i nu pare a fi deosebit de inteligent”. [7] La numai un an Polonia va semna Tratatul i cu Germania lui Hitler, Beck crezând c are i el lumea la picioare precum prietenul berlinez. sând asperit ile politice deoparte, constat m cât de frumos s-a încheiat o prietenie de apte ani pus în slujba poeziei române ti, a Eminescului i crea iei sale, în primul rând, i care st m rturie în epistola „de desp ire” pe care Cotru i-a adresat-o în limba polon confratelui s u din Carpa ii polonezi, scrisoare pe care am primit-o, recent, de la Universitatea Jan Kochanowski din Kielce i pentru care îi mul umesc înc o dat Doamnei dr Jolanta Dr yk: „W walce Twojej ci kiej przeciw wszelkim przeciwno ciom silne u ciskanie r ki ode mnie, w chwili kiedy opuszczam Warszaw na zawsze... By mój pierwszy znajomy w Polsce - i zostaniesz w ród moich przyjació najdro szych i najrzadszych mojego tymczasowego bytowania na tym padole...” ród moich peregrinacji na wiecie a pomi dzy Twoje karpackie gniazdo samotnego or a istnie b dzie zawsze niewidzialna droga która nikt i nic nie mo e przemieni w przepa . Twój oddany Aron Cotru .” „În lupta grea pe care o duci, împotriva tuturor împotrivirilor, prime te din parte-mi o puternic strângere de mân , în clipa în care sesc Var ovia pentru totdeauna...

Ai fost prima mea cuno tin în Polonia i vei r mâne printre cei mai scumpi i iubi i prieteni ai mei din vremea scurtului meu popas în aceast vale a plângerii.

În timpul peregrin rilor mele prin lume, spre cuibul T u de vultur singuratec din Carpa i va exista întotdeauna o cale invizibil pe care nimeni i nimic nu va fi în stare s o transforme în pr pastie”. Al T u devotat, Aron Cotru .”

Iat cum, în ciuda asperit ilor politice, putem vorbim de o strâns prietenie dintre doi poe i adev ra i mijlocit str lucit de Eminescu i crea ia sa.

Traducerea din Eminescu l-a a ezat pe Zegad owicz pe treapta cea mai înalt a valorii poetice

Receptarea operei eminesciene i a traducerilor din opera sa de tre critici, speciali ti i exege i de seam din diferite centre culturale poloneze, practic din toat Polonia a fost peste a tept ri. Amintesc doar câteva din textele transmise de Aron Cotru Ministerului Propagandei. În primul rând prezentarea elogioas i pertinent f cut de cel mai important românist de la Universitatea Jagiellon , prof. dr. Stanis aw ukasik, lingvist i istoric literar: Nowe przek ady wierszy i poematów M. Eminescu (Noi traduceri de poezii i poeme din Mihai Eminescu), ap rut în cea mai cunoscut publica ie - „Tygdnik Ilustrowany”, 1933, nr. 7, p. 124; la fel cea publicat în „Polonista”, de exegetul în vog J. Birkienmajer, M. Eminescu, Wybór poezji i poematów, przek ad E. Zegad owicza (M. Eminescu, Culegere de poezii i poeme, traducere Emil Zegad owicz), 1933, nr. 5, p. 90; de A. Galis, ród zagadnie ycia umys owego. Polsko-rumu ska wymiana kulturalna. Rozmowa z poet rumu skim A. Cotruszem (Unele aspecte ale ale vie ii intelectuale. Schimbul cultural polonoromân. Convorbire cu poetul, A. Cotru ); Poezje Eminescu i bajki Creangi po polsku (Poeziile lui Eminescu i pove tile lui Creang în polon ), în „Tygodnik Ilustrowany”, 1933, nr. 19, p. 373-374; K. Czachowski, Poezje Micha a Eminescu (Poeziile lui Mihai Eminescu) în „Dzie Polski”, 1933, nr. 63, p. 3; St. Napierski, Wybór poezji Eminescu (Culegere de poezii din Eminescu) în „Wiadomo ci literackie”, 1933, nr.50, p.4; Z. Rabska, Poezje Emila Zegad owicza (Poeziile lui Emil Zegad owicz), în „Kurjer Warszawski”, 1933 din 13 martie, p. 4-5; St. Szpota ski, Literatura rumu ska w Polsce (Literatura român în Polonia), în „Kurjer Warszawski”, 5 decembrie 1934 etc., etc. Acestea i multe altele ar trebui culese, traduse i alc tuit un florilegiu, ca o cunun de lauri a ezat pe fruntea poetului neamului. Îns înstelatele icr-uri i reziden ii lor nu se ocup cu asemenea nimicuri, ele dorm în cizme sau ac ioneaz pe fronturile de la care au primit alte sarcini. În nici un caz ignoran a acestora nu trebuie r spl tit i nici trecut ca pân în prezent cu vederea. B taia de joc ar fi prea mare i este deja insuportabil .

[1] Cf. Nicolae Mare , Mihai Eminescu în limba polon - Studiu i antologie româno-polon , eLiteratura, Bucure ti, 2018, pagini 461 [2]. Emil Zegadlowicz, „Convorbiri literare”, num r special, iunieseptembrie 1939. [3]. Idem, „Convorbiri literare”, 1939. [4]. „Czernowiecka Gazeta Polska” (Gazeta polonez de Cern i/ 1928, nr. 479) [5]. Idem, traduc tor fiind XY, mai mult ca sigur tot Zegadlowicz (GPLS/535). [6]. Nicolae Mare , Rela ii româno-polone în 1938-1939 în context central european, Opera Omnia, Ia i, 2013 [7] N. Iorga, Memorii, vol. 7, p. 122

Ion P{TRA}CU

Eminescu ]i Tagore

Doi poe i care nu s-au cunoscut niciodat , a fost titlul simpozionului omagial organizat la Centenarul Eminescu, în anul 1989. Ei nu s-au cunoscut, îns punctele de convergen dintre modul de gândire i de exprimare poetic sunt frapante, poate chiar de neîn eles pentru cei mai pu in familiariza i cu operele lor. Ei sunt adu i aproape, chiar în propria-i inim , de Amita Bhose (1933-1992), ajuns pe meleagurile noastre din îndep rtatul Bengal. Pe ei ni-i restituie Amita cu volumul s u Eminescu i Tagore. Scriitoarea, traduc toarea, profesoara de limba sanscrit i cultura indian la Universitatea din Bucure ti (1971-1992), recuno tea c nu a fost decât o întâmplare primul meu pas în lumea eminescian . Fiind bursier a statului român, la un curs de doi ani de limba român , Amita constata cu surprindere cât de mult rezona poezia Ce te legeni codrule a lui Mihai Eminescu cu crea iile poetului ei preferat din Bengalul natal, Rabindranath Tagore (singurul Laureat al Premiului Nobel din Asia anului 1913). Dup aceea, poezia Mai am un singur dor a fost perceput de scriitoarea indian drept o melodie neîntrerupt , îngem nând toate hotarele timpului i spa iului. Dup opinia sa, poezia era o crea ie unic , în care ... ritmul cosmic se manifest mai puternic decât oriunde în crea ia eminescian . Dup acest contact ini ial, Eminescu i Tagore sunt pentru Amita poe i emblem ai rilor lor i punte trainic în rela iile culturale româno-indiene.

Scriitoarea bengalez s-a apropiat mai mult de Eminescu în anii în care i-a preg tit teza de doctorat, cu tema Influen a indian asupra gândirii lui Eminescu, care peste pu in timp avea s-o proiecteze drept unul dintre cei mai valoro i eminescologi, din ar i din str in tate. Teza de doctorat, sus inut în anul 1975 la Universitatea din Bucure ti, a fost publicat trei ani mai târziu sub titlul Eminescu i India. Referindu-se la îndrum torul s u tiin ific, renumitul eminescolog prof. dr. Zoe Dumitrescu Bu ulenga, Amita recuno tea c Domnia Sa i-a oferit o deschidere larg spre orizontul eminescian, plasat într-un context interna ional. Dup opinia speciali tilor, volumul Eminescu i India este cea mai ampl i mai sistematic tratare a rela iilor dintre gândirea indian i opera lui Mihai Eminescu, fiind ast zi o lucrare de referin . Cercetarea exhaustiv pe aceast tem , spunea Amita, izvora din nevoia de a m l muri pe mine îns mi, deplin, de misterul apropierii versului eminescian de sensibilitatea i profunzimea liricii indiene. Este lucrarea în care autoarea identific numeroase puncte de convergen între personalit ile i crea iile celor doi poe i: ambii au început s scrie poezii înc din copil rie, au fost pasiona i de studiu i cercetare, de o permanent evolu ie spiritual , nu în ultimul rând prin contactul cu alte culturi. Mai presus de toate, a fost poezia, despre care Tagore m rturisea c aceasta este singurul ad post al ceea ce este profund adev rat în via a mea. Eminescu stihuia astfel: E menirea-mi adev rul numa-n inim -mi -l caut.

Amita Bhose s-a aplecat cu mult pasiune asupra operei eminesciene. Este pentru prima oar , eviden ia regretata Zoe Dumitrescu Bu ulenga, când o minte indian a judecat crea ia lui Eminescu în raport de str vechea cultur a R ritului... A regândit crea ia eminescian într-o compara ie neîncetat cu în elepciunea tradi ional , cu filosofia i literatura Indiei, fiind izbit de analogiile profunde dintre demersul gândirii mitico-poetic eminescian i cel al poe ilor rii sale.

Pasiunea ei pentru opera poetului român a fost r spl tit cu

Premiul Uniunii Scriitorilor (1972), dup publicarea, în limba bengali, a volumului de poezie Eminescu - Kevita (Poezii). Eminescu era tradus pentru prima dat în acel spa iu geografic. Pentru Amita, Eminescu a fost întotdeauna un kevita, adic un poet în elept, având cuno tin e profunde despre filosofia i cultura indian , care ar fi putut fi chiar un poet al Indiei. Cunoscându-l pe Eminescu, parc l-am redescoperit pe Tagore, poetul inimii mele. Amândoi au determinat destinul cultural al rilor lor.

Punctele de convergen din via a i crea ia celor doi poe i au constituit pentru Amita nu doar o mare i pl cut surpriz , dar i una dintre dificult ile majore, pe parcursul traducerii poetului român, pentru c universul lui se apropie atât de mult de cel al lui Tagore, încât se temea ca nu cumva pasiunea sa pentru Tagore s-o influen eze în postura de traduc toare a lui Eminescu. Amita era cea mai în m sur s tie c Eminescu n-a scris aproape nimic despre India, c el nu era un indianist propriu-zis. Îns , prin scrierile sale, el a unit spiritualitatea indian cu cea româneasc . În opera eminescian , Amitei i se înf a o întreag lume, în care Orientul se întâlne te cu Occidentul, Europa se une te cu Asia, infinitul se dezm rgine te i grani ele se terg. O lume în care esen a sufletului românesc rezoneaz cu spiritul indian.

În volumul Cosmologia lui Eminescu, Amita Bhose prezint un concept personal despre dimensiunea universal a poetului nostru. De i unii se tem c depistarea izvoarelor str ine în crea ia lui Eminescu ar diminua meritul s u de poet, noi sus inem c numai un poet genial poate s asimileze idei afirmate cu mii de ani în urm , s le prezinte într-o form accesibil epocii sale i s intuiasc adev ruri care s g seasc argument ri tiin ifice abia peste o sut de ani. Îndr gostit de valorile universale, sublinia Amita, lui Eminescu nu avea cum s -i scape sensurile filosofice ale Vedelor i Upani adelor, acele texte sacre hinduse, cu sensurile lor multiple: în elepciune, cunoa tere sacr , înv tur sfânt , scripturi hinduse etc. Imaginea cosmologic din Scrisoarea I a lui Eminescu este inspirat de Imnul Crea iunii din Rig-Veda. La viziunea vedic din Imn: Atunci nu era nici nefiin , nici fiin , nu era v zduhul, nici cerul cel îndep rtat, Eminescu replica astfel: La-nceput, pe când fiin nu era, nici nefiin ,/ Pe când totul era lips de via i voin , / Când nu s-ascundea nimica de i tot era ascuns.../ Când p truns de sine însu i odihnea cel nep truns. Apoi, interoga ia vedic : Ce acoperea?, Unde?, sub a cui ocrotire, a apelor?; era oare un adânc f fund?, devine la Eminescu: Fu pr pastie?, genune?, Fu noian întins de ap ? / N-a fost lume priceput i nici minte s-o priceap , / C ci era un întuneric ca o mare f r-o raz .

Gândirea budist se reflect în majoritatea poeziilor de maturitate ale lui Eminescu. Astfel, în Luceaf rul (tradus de Amita în limba bengali în 1969), Eminescu rezoneaz la gândirea budist astfel: rând pe veci a r ri, / Din urm moarte-l pa te, / C ci to i se nasc spre a muri/ i mor spre a se na te [...], ceea ce sun ca o dorin de Nirvana. Aceea i inspira ie i în Epigonii, unde poetul spune Moartea succede vie ii, via a succede la moarte, / Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alt soarte. Glossa, dup unii speciali ti, ar fi cea mai budist poezie a lui Eminescu, inspirat din cartea fundamental a budismului, Dhammapada. Dup modelul acesteia, poetul trateaz condi ia omului în raport cu timpul, ceea ce este evident înc din prima strof : Vremea trece, vremea vine,/ toate-s vechi i nou toate;/ Ce e r u i ce e bine/ Tu te-ntreab i socoate;/ Nu spera i nu ai team / Ce e val ca valul trece. Sub aceea i influen budist sunt trecute i poezii precum Rug ciunea unui dac, Memento mori, Ta twam asi, Eu nu cred nici în Iehova, Venere i Madon etc. La un moment dat, Amita spunea c Eminescu putea fi chiar un poet indian. Oare, printre altele, s fi avut ea în vedere i poezia sa Kamadeva? Nu-i lipse te nimic pentru a fi considerat opera unui poet indian. Ce zice i?

Cu durerile iubirii / Voind sufletu-mi s -l vindec, / L-am chemat în somn pe Kama- / Kamadeva, zeul indic, / El veni, copilul mândru, / C rind pe-un papagal, / Având zâmbetul f arnic / Pe-a lui buze de coral./ Aripi are, iar în tolb -i / El p streaz , ca s ge i, / Numai flori înveninate? / De la Gangele m re ./ Puse-o floare atunci-n arcu-i, / M lovi cu ea în piept, / i de-atunci în orice noapte / Plâng pe patul meu de tept./ Cu s geata-i otr vit / A sosit ca s m certe / Fiul cerului albastru / -al iluziei de erte.

Interesul deosebit al lui Emineascu pentru sanscrit era cunoscut de contemporanii s i, îns Amita Bhose, profesoar i de limba sanscrit , a fost cea care a eviden iat cuno tin ele lui substan iale, pân la nuan , din aceast limb a zeilor (el ar fi avut un vocabular de 2.500-3.000 de cuvinte i expresii). Scriitoarea bengalez a adus dovezi conving toare privind participarea lui Eminescu la cursurile de limb sanscrit ale lui Weber de la Universitatea din Berlin. Tot ea a fost prima cercet toare care a acordat o aten ie serioas manuscriselor eminesciene în care se afla, în traducere, Gramatica sanscrit mic a lui Fr. Bopp, prima lucrare de acest gen în limba român . Conform opiniei avizate a Amitei, aceasta era înc o dovad a universalit ii sale, a deschiderii spre unghiuri filosofice, mistice, ra ionaliste mai pu in cunoscute. Tudor Vianu aprecia, la timpul s u, c interesul lui Eminescu pentru sanscrit izvora din dorin a de a trunde tainele crea iei prin parcurgerea textelor în original.

Amita Bhose nu are doar meritul restituirilor. Ea a construit o punte solid între culturile român i indian . Pe lâng volumele men ionate, Amita a publicat peste 50 de traduceri din literatura ro-mân în limba bengali i cca 90 de articole i studii din bengali în român . Tot ea a fost sufletul simpozionului organizat cu prilejul Centenarului Eminescu din 1989, cu tema men ionat deja: Doi poe i care nu s-au cunoscut niciodat , comemorând, astfel, Anul Interna ional Eminescu, proclamat de UNESCO. Aceast decizie onorant era ca urmare a recept rii f precedent a lui Eminescu în spa iul universal.

Opera lui era deja tradus în 150 de limbi i r spândit în 250 de ri ale lumii. Centenarul a fost marcat în numeroase state ale lumii, în forme specifice obiceiurilor locale. Aici, voi aminti doar de ini iativa autorit ilor de la Moscova de a emite i pune în circula ie (26 decembrie 1989) Rubla Eminescu, moned în dou milioane de exemplare, dintre care 200.000 de o calitate special . Indiferent de subtili ile gestului sau de comentariile de care a avut parte, decizia Moscovei a r mas un fapt istoric, de respect fa de hot rârea unei organiza ii interna ionale i care, de ce nu, poate semnifica i o perspectiv mai clar a ru ilor asupra valorii universale a lui Eminescu. La noi, România poetului era prins cu alte treburi în 1989 i nu cu Anul Interna ional Eminescu. Vrem, nu vrem, s recunoa tem, îns el a fost permanent o int predilect a celor care vor s ne despoaie de identitate, începând cu prima faz a globaliz rii de dup cel de Al Doilea R zboi Mondial i pân în zilele noastre. Din nefericire, mult nefericire, s-a adeverit profe ia poetului nostru din Scrisoarea I:

Neputând s te ajung , crezi c-or vrea s te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia sub ire,

Care s-o încerca s-arate c n-ai fost vrun lucru mare.

Ca-i fost om cum sunt i dân ii... M gulit e fiecare. n-ai fost mai mult ca dânsul.

La finalul acestui articol, ce ar putea s i doreasc autorul? Ar vrea ca Eminescu s r mân în inimile noastre, pe vecie, acea icoan minunat pe care ne-a l sat-o Mircea Eliade: Pentru noi, Eminescu nu este numai cel mai mare poet al nostru i cel mai str lucit geniu pe care l-au z mislit p mântul, apele i cerul românesc. El este, întrun anume fel, întruparea îns i a acestui cer i a acestui p mânt, cu frumuse ile, darurile i n dejdile crescute în ele.

Al. Florin |ENE

Nae Ionescu ]i voca\ia sa pentru metafizic[

Nicolae C. Ionescu, cunoscut în via a public sub numele Nae Ionescu, s-a n scut la 16 iunie 1890 la Br ila. Profesorul i jurnalistul Nae Ionescu a decedat înainte de a împlini vârsta de cinzeci de ani (15 martie 1940, la Bucure ti).

Nae Ionescu a fost un filozof, logician, pedagog i jurnalist român. Orientarea sa filozofic a fost numit tr irism. El a tiut s adune în jurul s u i s eleveze o pleiad de membri ai genera iei de aur interbelice a literaturii i gândirii române ti ca: Mircea Eliade, Mircea Vulc nescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre ea, Constantin Noica, Vasile Moisescu i George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politic , sus inându-l ini ial pe regele Carol al II-lea i apoi Mi carea legionar .

Moartea lui, neverosimil i nea teptat , pune în discu ie problema de la noi privind moartea prematur a unor personalit i înainte de a- i împlini opera: Eminescu, Lambrior, Bogrea, Pârvan, Vâlsan, Matei Nicolau, Nichita St nescu, Gib I. Mih escu, Panait Istrati i mul i al ii. Cu dispari ia lui Nae Ionescu ia sfâr it cea mai patetic existen , original , mai interesant istorie a intelectualit ii române ti.

Nae Ionescu a urmat studiile primare, gimnaziale i liceale în ora ul natal (Br ila). În timpul liceului, se apropie de cercul socialist i îl cunoa te pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae lcescu din Br ila în ultimul an de studiu, se spune c pentru republicanism na ional. Termin totu i studiile liceale la alt liceu. Î i continu studiile la Facultatea de Litere i Filozofie din Bucure ti, ale c rei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul Matei Basarab din Bucure ti. Dup o vreme în care colaboreaz la Studii filosofice sau la Noua Revist Român , pleac în Germania, la Göttingen, în vederea des vâr irii studiilor. Aici îl prinde Primul R zboi Mondial. Revine în România i î i satisface stagiul militar la Br ila. Pe 25 noiembrie 1915 se c tore te cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleac în Germania, împreun cu so ia, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în r zboi, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lag rul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul s u fiu, Radu, se na te în lag r, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, R zvan, se na te în luna iunie a anului 1918. În anul 1919 î i sus ine doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistikals Versucheinerneuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nou încercare de definire a matematicii). Revine în ar în 1919 dedicându-se carierei didactice i jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face s fie de mai multe ori arestat i închis. Bolnav de inim , moare la 15 martie 1940, în vila sa de la B neasa, în prezen a Cellei Delavrancea.

Este cunoscut i pentru leg turile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu (so ia muzicianului George Enescu), Elena Popovici-Lupa i pianista Cella Delavrancea.

Revenit în ar , în 1919, este pentru scurt vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mân stirea Dealu pentru ca, în acela i an, s fie numit asistent la catedra de Logic i Teoria cunoa terii a profesorului Constantin R dulescu-Motru. Î i inaugureaz activitatea universitar cu lec ia Func iunea epistemologic a iubirii.

Nae Ionescu le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre ea, Jeni Acterian, Mircea Vulc nescu, Constantin Floru etc.

Nu de pu ine ori, la cursurile lui, Nae Ionescu spunea: Omul este singurul animal care se poate rata.

Biografia sa este legat de dou cl diri istorice existente i azi, amintite de c tre elevii s i în memoriile lor: vila Maruc i Cantacuzino de la Sinaia (azi Muzeul „George Enescu” de la Cump tu) i „Vila de