31 August 2021
Ziua Limbii Române
Domnul Academician Gheorghe Păun semnala un paradox în volumul ,,La curtea lui Urmuz”, apărut anul acesta la Editura ARS DOCENDI: ,,…există numeroase insule de românism, de naționalism cuviincios…, de patriotism… Și totuși, ele nu conduc la o stare de spirit generală, dominantă, la o renaștere, nu dau un proiect de țară.” Din păcate, chiar și Ziua Limbii Române este un eveniment ce se mulează perfect pe modelul semnalat de ilustrul Academician, fiind tratat fragmentat, fără eforturi conjugate la un nivel reprezentativ. Instituții diverse organizează sau nu manifestări… oamenii de cultură sau sporadicii apropiați ai acesteia găsesc ori nu răgaz să mediteze la simbolul ultimei zile din august… Nimic fundamentat, nimic unitar, nimic grandios și valid în semnificație! Iar în restul zilelor din an, ,,ne bucurăm” de efectele unui plan minuțios de agresare a limbii sau, cel puțin, de alternativa dezinteresului plat... Este o constatare care se alătură multor altora cu privire la cum se destramă esența românismului în zilele noastre.
Care să fie cauzele despiritualizării accentuate a generației actuale, a lipsei de apetit pentru chestiuni ce implică efort și conduc la soliditatea de monolit a unei nații?!
Pragmatismul vieții prezente, așa-zisa emancipare de educație și cultură, ca nefiind necesare progresului personal, dependența de tehnologie și mediul virtual unde se trăiesc vieți false… iată un posibil, dar parțial răspuns! Sunt convinsă că oameni de excepție precum Domnul Academician Gheorghe Păun, pe lângă diagnoza rafinată pe care o fac, pot veni și cu soluțiile de succes. Noi, ceilalți, consumatori de cultură, transmițători de cultură ori participanți la actul creator… rămânem în așteptare! Dar nu o așteptare pasivă, ci una în care să ne revigorăm cugetul, să ne potențăm valoric pentru a putea căpăta starea de grație necesară unei comunicări eficace cu elita salvatoare! În acest context, faptul că personalități și apropiați ai Editurii Biscara (pentru moment, doar o altă minusculă ,,insulă”) au găsit răgaz să dea curs invitației de a-și exprima trăirile iscate de Ziua Limbii Române îmi pare un dar neprețuit! Și chiar dacă resursele și conexiunile editurii sunt limitate, consider gestul tuturor celor care mi-au trimis mesaje un simbol al faptului că enclavele pot fi sparte, că putem spera la o refacere în timp a coeziunii culturale și sociale… Vă mulțumesc, prieteni dragi și vă urez Mulți ani în paza Limbii Române!
Sara Mina - Editor
Victoria Milescu
LIMBA ROMÂNĂ
limba română ţine deasupra noastră tăria cerului românesc brăzdat de stele călăuzitoare spre calea cea roditoare
limba română e de-o seamă cu veşnicia
limba română cântă, mângâie
sprijinind Carpaţii, Dunărea, marea
şi se mânie uneori
cu ea înfloreşte fiecare fereastră
întrebându-ne unde sunt vitejii de altădată
stau cu limba română la masă
şi urmaşii urmaşilor lor
şi înghit greu lacrimile ei
în fiecare poartă stă limba română
când clopotul sună cristalin ori în dungă
cu ochii umezi îşi petrece în zare
spre a fi împreună
voievodul purtând cămaşa morţii
ea ne cheamă de oriunde-am fi
când venim pe lume, ne primeşte
în şoaptă, în tunet
cu o vocală de pâine, o consoană de sare
adunându-ne ca pe-o comoară
şi o-nghiţitură de vin vechi, roşu
îmbrăţişându-ne ca o mamă
ca sângele celor ce au pierit
limba română nu va pleca niciodată din noi
ca ea să fie nemuritoare
niciodată, nicăieri…
În ce limbă vorbește Dumnezeu? La 27 august 1989 avea loc, la Chișinău, cea mai grandioasă adunare publică din fostul lagăr sovietic, și, am spune, chiar din toată Europa de Est numărul participanților fiind estimat între 750.000 și un milion de persoane, cam o șesime din înteaga populație a fostei R.S.S. Moldovenească - la care liderii autoasumați ai mișcării de emancipare națională, cu Grigore Vieru, Nicolae Dabija ș.a., în frunte, au cerut fățiș declararea limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. Câteva zile mai târziu, la 31 august, deputații pro-românofoni au votat, în Sovietul Suprem al Moldovei, nu fără violente împotriviri, cea mai mare parte a legislației privind limba de stat și drapelul tricolor.
Un an mai târziu, în 1990, într-un cu totul alt context politic, ziua de 31 August a fost declarată Sărbătoare Națională în noua Republică Moldova, ieșită din componența fostei U.R.S.S., sub numele de Limba Noastră cea Română (uneori și Ziua Limbii Române), denumire ce s-a păstrat până în 1994, când guvernul agrarian, de inspirație pro-rusă, a comasat sărbătoarea, redenumită Limba Noastră (din care a fost extras deliberat elementul dominant, românesc), cu așa zisa Ziua Independenței, denumiri ce nu s-au impus, revenindu-se curând, odată cu venirea la putere a liberalilor, la vechiul nume și semnificație. Se împlinea, astfel, visul lui Grigore Vieru și al generației sale de cărturari patrioți, care scria cu sânge într-o Cântare scrisului nostru: Sunt om al nemâniei / Lumii astea nestrăin / Vin din munții latinei / Deci și scrisul mi-i latin.
Marian Nencescu Tradițional, Ziua Limbii Române este sărbătorită la Chișinău prin depuneri de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și prin concerte publice, culminând cu acelea organizate în Piața Marii Adunări Naționale. La fel, anual, Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” este îmbogățită cu noi busturi ale scriitorilor reprezentativi, cele mai recente fiind ale lui Grigore Vieru și Adrian Păunescu.
În ce limbă vorbește Dumnezeu?
Din 2011, la inițiativa a 166 de parlamentari din toate grupurile politice, Ziua Limbii Române a fost adoptată și la București, o lege în acest sens fiind promulgată, la 13 martie 2013, de fostul președinte T. Băsescu, care prevedea, între altele, ca toate autoritățile publice din țară, inclusiv reprezentanțele diplomatice din străinătate, Institutele culturale ale României, alte instituții oficiale, de la Academia Română, la Uniunile de creație etc., să arboreze cu acest prilej Drapelul României, iar Televiziunea și Radioul de stat să includă în emisiunile lor programe adecvate. Tot începând cu 2011, mai multe organizații și asociații culturale românești din Ungaria, Ucraina, Serbia și Bulgaria au decis ca ziua de 31 August să devină și sărbătoare a comunităților românești, făcând un apel către toate organizațiile similare din lume pentru a se alătura acestei inițiative. Gândul generos al românilor regăsiți sub ocrotirea limbii rezona astfel cu versurile baladei Săracă țară bogată, a lui Nicolae Dabija: Țara mea de oameni triști, / Mult mă mir că mai exiști, / Ciopârțită în bucăți / Că te mai găsesc pe hărți.
Marian Nencescu Începută, așadar, la Chișinău, ca o manifestare a identității românești, Ziua Limbii Române a devenit un simbol al românității, un prilej de a-i îndemna pe toți cei 27 de milioane de vorbitori oficiali de românește, din lume, de a-și asuma această identitate. Învățată în familie, în școală, sau transmisă oficial de la tribuna U.E., adesea ignorată sau pur și simplu, poluată, ori badjocorită, limba română rămâne totuși elementul care ne leagă, ne unește și ne definește ca neam, „Tezaurul cel mai prețios pe care îl primesc copiii de la părinți”, cum spunea Vasile Alecsandri, sau, metaforic vorbind, „Floarea sufletului etnic al românimii”, cum o numea Mihai Eminescu.
În ce limbă vorbește Dumnezeu? Pentru noi, românii, limba națională are și o semnificație specială, ce ne îndeamnă s-o păstrăm intactă. Vechiul Testament ne spune că Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii la fel și i-a învățat aceeași limbă. Cutezători și necugetați, oamenii au înfruntat Împărăția Cerurilor, construind un Turn, ale cărui ruine, unii spun că ar exista și azi, asta pentru că Bunul Dumnezeu, deși supărat, a vrut să le amintească acestora de trufia lor. I-a pedepsit, totuși, încurcându-le limbile, și, nemaiînțelegându-se, oamenii s-au risipit în întreaga lume, tot războindu-se până în zilele noastre. Așa se spune, și nu avem motive să ne îndoim de Cuvântul divin. Mai târziu, spre a-i mântui, Dumnzeu și-a trimis Fiul printre oameni, ca să le arate Calea, Adevărul și Viața. Se spune chiar că în Ziua Cincizecimii, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt pe pământ, sub forma unor limbi de foc, ca să-i lumineze pe Apostoli și să-i ajute să descifreze Vechiul și Noul Testament, care, până atunci, era interpretat „de fiecare pre limba lui”. Acest gest divin, adeverit de mărturii istorice, a permis celor 72 de înțelepți, câte 6 din fiecare seminție israelită, să stabilească textul inițial al Bibliei și să-l traducă din ebraică, mai întâi în greacă, apoi în latină (Vulgata). Nu întâmplător, primele traduceri în limba română au fost din Sfânta Scriptură, semn că și cărturarii de la Academiile Grecești din Iași și București, și-au scăldat mintea în același izvor divin. În celebra sa carte, Rostirea filosofică românească, Constantin Noica încearca, mergând pe urmele predecesorilor, să dea vestmânt lingvistic nou primului verset din Evanghelia după Ioan: La început era cuvântul / En arche en ho logos. Bun cunoscător al textelor vechi, românești, filosoful a înlocuit pe logos cu rostire și pe en arche/la început, cu întru obârșie, socotind că versetul dintâi al Evangheliei ar putea suna astfel: Întru obârșie era rostirea.
Marian Nencescu Ce este, așadar, mai înălțător decât să reconstituim, de fiecare dată, cuvântul original (logosul) în care Dumnezeu s-a adresat oamenilor și care se păstrează, miraculos, între faldurile limbii noastre de obârșie? Chiar merită să ne întrebăm, pe urmele marelui filosof Alexandru Surdu, oare în ce limbă vorbea Dumnezeu? Răspunsul, pentru noi, românii, este unul singur: Dumnezeu a vorbit limba străbunilor noștri!
Angela Dina-Moțățăianu –
Făgăduiesc... Apucasem stiloul, bătrânul meu prieten credincios, dar acesta-mi picase din mână, atras ca de-o chemare. Căzuse pe covor, despicând în podea o insolită crevasă. Din ea se ivise un spaţiu violet în care o mică sferă se nevoia într-o fulminantă rotire, o explozie de mirifice tonuri. La fel de halucinant, peste culori se proiectau imagini cu făpturi pline de un frumos nelumesc... Tocmai când spăimoasa trăire stătea să mă răpună definitiv, un fulger explodase. În aşteptarea tunetului urmăritor, îmi plecasem pleoapele şi-mi ocrotisem urechile cu palmele făcute căuş. Zgomotul nu întârziase...
–
– –
Reflecții de Ziua Limbii Române…
Maria-Ana Tupan Din universul cuantic, infinit şi universal al conştiinţei, ne devenim nouă înşine inteligibili şi ne ipostaziem unei colectivităţi constituite peste vreme prin limba, deopotrivă maternă şi naţională. Limba unui popor nu este simplu mijloc de comunicare, cum o definesc lingviştii, şi este suficient să folosim traducătorul automat pentru a constata că, în vreme ce comunicăm într-adevăr cu toate popoarele de pe glob, rămâne mereu un rest care este în acelaşi timp rost inalienabil al limbii noastre. Aceasta generează în jurul nostru, al celor de un neam, un cerc tot atât de ferm precum graniţa dintre apă şi uscat. Putem să ne reinventăm în alte limbi, dar noi, cei autentici, rămânem prizonieri pe viaţă, iar cei mai dăruiţi vorbitori, pentru istorie, doar în limba română. Limba națională este singura patrie fără diasporă. Cei care pleacă, o iau cu ei.
Ana Dobre Limba română este Mama mea Mă gândesc la toți scriitorii care au mărturisit dragostea pentru limba română și care au fixat în sufletul cuvântului darul lor pentru ea. În gândul meu limba română, limba maternă, limba gândurilor și a visurilor mele, e prezentă mereu. Nu lipsește niciodată când o chem, mă însoțește în toate stările. Este dublul meu. E moștenirea mea de la părinți și bunici. Alții or visa castele și iahturi, mașini sau mormane de bani. Eu visez în limba mea, împreună cu ea și-i mulțumesc ori de câte ori cuvintele ei se așază în adâncurile sufletului meu, în ideile mele pe care pot să le dăruiesc celor care îmi primesc acest dar. Limba română este Mama mea, Mama pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu pentru ca viața mea să se împlinească în acordurile inimii sale.
Angela Dina-Moțățăianu De când mă ştiu, m-am aflat sub puterea Limbii Române! Alintul graiului matern m-a chemat la viaţă! În copilărie şi adolescenţă, înduioşată de muzicalitatea ei, i-am urmat zborul. Din prima tinereţe, m-am alăturat celor care au lucrat şi lucrează la durabilitatea ei. Muncind la catedră peste treizeci şi cinci de ani, le-am dezvăluit tinerilor bogăţia şi expresivitatea ei, antrenându-i în demersul cultivării limbii literare... Le-am insuflat respectul faţă de ea şi preţuirea pentru geniul neamului românesc, la nivel colectiv şi individual... La seniorat, culeg roadele deprinderii Limbii Române scriind. Îmi proiectez alte realităţi când cea trăită e dezamăgitoare, adesea încercând prin ironie să amendez explicit degringolada social-culturală crescândă... Pentru mine, sărbătorirea Limbii Române se petrece odată cu alegerea cuvântului potrivit, cu închegarea structurii fiecărei scrieri, cu finalizarea unei alte cărţi... Mulţi ani tuturor vorbitorilor de Limbă Română, condeierilor, cititorilor!
Limba română – vălul de cuvinte care îmbracă toate gândurile și sentimentele mele „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim/Altă limbă armonioasă ca ea nu găsim”... Există puține persoane, în special din generațiile mai vechi, care să nu cunoască versurile poeziei lui Gheorghe Sion sau pe cele ale lui Alexei Mateevici „Limba noastră-i o comoară/ în adâncuri îngropată”. Unii chiar le-am recitat la serbări cu un ușor fior de mândrie naționalistă, acceptând ca pe un adevăr incontestabil toate afirmațiile faimoasei ode aduse limbii române de Mateevici – în fond, poezia acestuia sună la fel de natural, de frumos, de curgător ca limba căreia îi este dedicată... Dar mai este oare limba română „un șirag de piatră rară/ pe moșie revărsată”? Desigur, într-o societate globalizată, naționalismele și sentimentalismele de ordin lingvistic își găsesc greu locul, iar o astfel de abordare stârnește adesea zâmbete de superioritate unor persoane care, din păcate, nu stăpânesc nici ortografia, nici sensurile profunde ale limbii materne. Cu câteva decade în urmă când ascultam, vorbeam, comunicam în limba română nu aveam nicio îndoială asupra imensei zestre culturale a acesteia. Nici hidoșenia limbajului comunist, chingile limbii de lemn nu reușiseră s-o altereze în structura ei. Astăzi sunt martora, utilizatoarea și receptoarea unei limbi infestate de englezisme ridicole (inclusiv la nivelul limbajului poetic - care ar trebui să fie cel mai pur, cel mai reprezentativ), de manelisme, de prețiozități ridicole emise cu o aroganță neegalată decât de ignoranța locutorului. Mulți intelectuali se complac din păcate în acest statu-quo contra naturii limbii române, nerealizând că tocmai această folosire neadecvată a propriei limbi, departe de a fi un semn de progres sau de adaptare la un fenomen lingvistic globalizant, relevă o acută sărăcie lingvistică și, în ultimă instanță, semidocție.
Orice limbă poartă amprenta genetică a unui neam, iar limba română, depozitara unei moșteniri culturale milenare, „limba vechilor cazanii” merită cu prisosință prețuită, păstrată și îmbogățită prin împrumuturi și procedee creative care să nu altereze fondul lexical principal și muzicalitatea rostirii. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este o limbă ca afară, o limbă care, în ultimă instanță, să sune străin și fals. Nu putem fi autentici decât în propria limbă. Să avem curajul să ne-o asumăm și s-o folosim corect în orice circumstanțe. La mulți ani, limba mea!
Datinile și obiceiurile, portul și limba sunt parte din ființa noastră, ca popor. Ele sunt valori perene, ce dăinuie în timp, iar dragostea pentru aceste valori nu este niciodată perimată. Cuvântul nu are formă, nici gust, nici miros, dar el pătrunde în cele mai înguste spații dintre două bătăi de inimă. Este factor declanșator pentru trăirile pe care le avem prin mecanismul subtil numit suflet de unii și Divin de către alții. Creatorul își scrie cu slove de sânge mesajul său. La o primă vedere ai putea avea impresia că bucăți de suflet se rup definitiv din ființa sa. Dar, privind introspectiv, constatăm că, la o donare de sânge, acesta se reface, pentru a deveni un mai bun susținător al vieții. Tot astfel, harul făuritorului de cuvinte nu se epuizează, ci sporește, Divinul făcând posibil acest lucru pentru Canalele de Lumină cunoscute lumii cu numele de artiști.
Academicianul Ioan-Aurel Pop, autoritate academică și intelectuală de necontestat, afirma recent: „Limba română, ca bogăție de vocabular și semantică, este între primele opt limbi ale lumii”. Poate ceva mai melancolic și poetic, Fănuș Neagu, cel de cândva, făcea o declarație inestimabilă: ,,Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.". Și alții pot fi citați, celebri și anonimi, din trecut ori din prezent, însă un lucru este cert: limba oricărei națiuni nu poate fi învățată, ci ea este Logosul acelui spațiu, respirația slujitorilor ei, a celor care o scriu și o rostesc continuu. Limba română este, pesemne, mai veche decât "Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” (1521), cel mai vechi document păstrat, scris în limba română. Limba, însă, s-a născut cu mult înainte, iar procesul ei de devenire a fost îndelung, neîncetat. Dincolo de definiții prea pompoase, în schimb, limba română se naște în fiecare zi, chiar mai repede decât secunda nașterii sau stingerea umană. Limba română vremuiește, în ciuda deplasărilor de sensuri și atacurilor care vin să o stâlcească, să o urâțească prin acumularea de cuvinte barbare. Limba are ceva statornic, imuabil, perfect regenerator și etern. O privire, un chip de om, un examen oral, un urlet de nou-născut, durerile și fericirile vin intempestiv, ca un ecou, dintr-o taină pe care oamenii o aproximează, iar Divinitatea o repetă, o reconfirmă în mod invizibil. Fie că sunt localnici sau exilați, limba română devine o probă sau un dor fără sfârșit. Este greu să cuprinzi starea unei limbi într-o singură zi, pentru că limba este un sentiment, ceva atât de inefabil încât se vor mai scrie cărți și se vor mai găsi oratori care să o caute permanent, precum un Graal imaterial.
Mădălina Şchiopu Limba română este limba prin care ne vorbește Dumnezeu nouă, românilor. Ne facem rugăciunea în limba română, iar Tatăl nostru prinde viață prin cuvinte românești, înălțând sufletul dincolo de dimensiunile trăirii pământești. Ne declarăm primii fiori ai iubirii în limba română, „dorul” în limba română capătă dimensiune cosmică, unește sufletele între ele și ne leagă de divinitate. Întreaga paletă a simțirilor omenești, trăirile cele mai profund umane sunt exprimate în limba română, una dintre cele mai complexe limbi de pe glob. Doina nu are echivalent în nicio altă limbă de pe glob. Niciun străin nu înțelege ce este doina cu adevărat, cum pătrunde cântecul ei în miezul adevărat al ființei și cum răscolește acolo mâlul, născând din acesta, printr-un paradox al creației, scântei divine.
Neamul nostru românesc s-a clădit prin suferință, iar suferința, alături de speranță, nu ar fi putut găsi o mai bună exprimare decât în limba română!
Câteva gânduri despre Limba română Aș putea să citez, de Ziua Limbii Române, foarte multe definiții poetice despre ea, pe care le-a consemnat literatura de-a lungul timpului, începând chiar cu autorii letopisețelor, aș putea să dau eu însămi o eventuală definiție. Ar fi de folos?! Aceasta-i întrebarea… Cred că cel mai sincer omagiu pe care îl putem aduce Limbii române este să o cunoaștem, să dovedim respect și responsabilitate față de reguli și de norme. Iar dacă avem pregătirea necesară, trecem la masa de lucru și realizăm auxiliare didactice, gramatici aplicative, facem, ceea ce au făcut cândva junimiștii pentru popor, tipărind cărți necesare educației și instrucției. Scriitorii sunt o categorie aparte de vorbitori ai limbii, lor le revine misiunea să înnobileze limba, să o transmită generațiilor viitoare în straie de sărbătoare. Există însă, printre ei, și mici insule de noncurtezani, ca să le spun așa, folosind un cuvânt inventat ad-hoc. Aceștia, din dorința de a ieși din rând și de a epata cu orice preț, practică un soi de agresivitate la nivelul limbajului. (Și nu doar ei, din păcate.) Atât cât este ARTĂ, pot înțelege, când însă nu e decât nararea manifestărilor vulgare, nu pot accepta că această practică ar aduce vreun serviciu limbii noastre, cititorilor și nici literaturii, în ansamblul ei. Așadar, limba, reper fundamental pentru identitatea națională, trebuie, în primul rând cunoscută și uitlizată corect, civilizat, fără abuzuri, apoi, în măsura în care este posibil, trebuie transmisă urmașilor mai bogată, mai nuanțată, iar asta o pot face, cu siguranță, în primul rând, scriitorii. La mulți ani Limbii Române!
Victoria Milescu Limba română e veche, dar întinerește cu fiece nou-născut ce-i strigă numele. Limba română e dulce, melodioasă, misterioasă, nici ea nu știe cum de este așa și nu altfel, ilogică uneori, dar ăsta-i farmecul ei, o iubești fără explicații, o respiri fără să-ți dai seama, o vorbești curgător ca apa unui izvor ce apare firesc în calea ta când ești însetat. N-ai cum și nici de unde să-i înveți potecile, crângurile, piscurile fabuloase, umbrele și luminile dacă nu te-ai născut în limba română, dacă nu i-ai simțit dulceața, blândețea laptelui matern, urcând prin trup să crești mare, deștept și puternic. Doar cel născut în limba română îi aude sonurile stelare, adâncimile amețitoare, cânturile sfâșiate și vindecate de lacrima unui zeu care a îngenuncheat în fața ei și a rămas printre noi. Ea te uimește, te însoțește întreaga viață, râzi și plângi și mori împăcat în limba română, darul nostru suprem.
Mihu Iancu „Dor” – cuvânt românesc intraductibil în alte limbi. Cu siguranţă şi în alte graiuri există lexeme care pentru limba română sunt la fel de intraductibile. Cu toate astea, „dorul” rămâne o vocabulă de referinţă. Îţi poate fi dor de cineva care stă lângă tine şi te priveşte în ochi. Ţi-e dor de „inima de vată a păpuşilor” sau de „corabia cu trei seturi de pânze”, după cum afirmă Marin Sorescu în „Jucării” în timp ce ele sunt acolo, sub ochii tăi, în mâinile pruncului tău. Ţi-e dor de oraşul copilăriei când i te plimbi pe aleile lui. Ţi-e dor de tine când te trezeşti dimineaţa, odată cu soarele de vară şi respiri răcoarea muribundă a nopţii. Ţi-e dor de România care nu e în altă parte decât în sufletul şi în cuvântul tău.
Ţi-e dor... Nicăieri în alt colţ de lume nu-ţi va dor. Acolo „îţi vor lipsi” unele lucruri.
Victoria Milescu
este poetă, jurnalistă, traducătoare, licenţiată a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, limbile română-engleză. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie, Bucureşti, din 1995. A publicat peste două zeci şi cinci de volume de poezii, cărţi pentru copii şi a realizat numeroase traduceri în perioada 1994 – 2021. A primit de-a lungul vieţii peste 40 de premii, diplome de onoare şi merit… Despre cărţile sale au scris: Romul Munteanu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Radu Cârneci, Geo Vasile, Octavian Soviany, Lucian Gruia, Aureliu Goci, Radu Voinescu, Florentin Popescu, Constantin Cubleşan, Marian Nencescu, Horia Gârbea, Gabriel Dimisianu, Gheorghe Istrate, Ionel Necula, Ana Dobre, Emil Lungeanu…A onorat Editura Biscara cu două volume publicate în 2019, respectiv în 2020.
Marian Nencescu
este filosof, critic literar, editor, jurnalist cultural... A urmat Facultatea de Litere, a Universităţii din Bucureşti (1972-1976), absolvind ulterior Cursul post-universitar de Jurnalism (Presă scrisă), la Facultatea de Jurnalism a Universității din București (1996-1997). Are un Doctorat în filosofie la Universitatea de Nord, din Baia Mare. A activat ca Cercetător științific la Institutul de Filosofie „C. Rădulescu-Motru”, al Academiei Române, Departamentul Filosofie românească... Are un portofoliu impresionant de volume publicate și distincții obținute. Este colaborator permanent al unor Reviste de cultură importante. A onorat Editura Biscara cu participarea ca membru al juriului ce a evaluat lucrările înscrise la prima ediție din 2021 a Concursului de proză scurtă POLARIS…
Maria-Ana Tupan
a urmat cursurile Facultății de limbi germanice (secția englezăgermană) a Universității din București. În prezent, este Profesor universitar, critic şi istoric literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Secția de Critică și Istorie Literară, membră a societăților științifice internaționale: „Gesellschaft fur Fantastikforschung”, EFACIS. Începând cu 1989, autoare a numeroase volume de teorie critică, apărute la edituri din România și din străinătate, studii, eseuri și cronici în periodice literare românești și străine, traduceri din literatura americană și participări la conferințe internaționale. A onorat Editura Biscara prin publicarea volumului Eseuri Contemporane, dar și prin participarea ca membru al juriului ce a evaluat lucrările înscrise la prima ediție din 2021 a Concursului de proză scurtă POLARIS…
Lucian Gruia
este absolvent al Facultăţii de electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic ,,Traian Vuia” din Timişoara, în anul 1974 și membru al Uniunii Scriitorilor – secţia proză, din anul 2002. Este colaborator cu versuri, proză, eseuri, recenzii la reviste importante precum Luceafărul de dimineaţă, Contemporanul, Viaţa Românească, Poesis, Hyperion, Scrisul Românesc, Litere, Portal-Măistra, Confesiuni literare, Brâncuşi, Climate literare, Ex-Ponto, Caligraf… A publicat peste 20 de volume de eseistică, critică literară, proză, versuri. De la debut (1993) până în prezent a obținut nu mai puțin de 10 premii importante. A onorat Editura Biscara cu 2 volume apărute în 2019 și în 2020.
Ana Dobre
este absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia română-franceză, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala București de Critică, Eseistică şi Istorie Literară. Are un portofoliu consistent de critică literară (unul dintre acestea figurând în format digital și în portofoliul Editurii Biscara – ,,Rezistență prin lectură”) și creații proprii, precum și peste 20 de premii și distincții obținute din 2004 până în prezent. A onorat Editura Biscara cu recenzii ale cărților publicate în perioada 2019-2021, dar și cu participarea ca membru al juriului ce a evaluat lucrările înscrise la prima ediție din 2021 a Concursului de proză scurtă POLARIS…
Angela Dina-Moţăţăianu
este profesoară de limba şi literatura română. A debutat în perioada 2007-2010 cu apariții în revista „Dor de dor”. Începând cu 2010 până în prezent, a semnat 21 de cărţi – romane, poezie, volume de povestiri ori nuvele fantastice. A primit 17 premii pentru proză din 2013 până în prezent, dintre care 4 pentru volume, 3 dintre acestea fiind publicate chiar de Editura Biscara (,,Povestiri atomice”, în 2019, ,,Casa mortțlor”, în 2020 şi ,,Bufonerii pandemice”, în 2021). Asupra scrierilor sale s-au aplecat personalităţi ca: Ana Dobre, Lucian Gruia, Adina Diniţoiu, Horia Gârbea, Aureliu Goci, Zenovie Cârlugea, Ionel Bota, Victor Atanasiu…
Ella Poenaru este pseudonimul literar sub
Cristian Mladin
care scrie Elena-Carmen Bobocescu, licențiată în Teologie și Filologie la Universitatea din București 2001, profesoară de limba engleză, traducătoare cu un Masterat de Traducere a Textului Literar Contemporan, Universitatea din București - 2019-2021, Doctorandă la Școala Doctorală de Studii Literare și Culturale, Universitatea din București, poetă, artistă amatoare – în trupa Teatrul Nostrum… Publică poezii în reviste, bloguri literare, antologii. A apărut în volumul colectiv „În umbra timpului” publicat de Editura Biscara în urma Concursului de proză scurtă POLARIS – Ediția I – cu proza ,,Pătura verde cu maci”…
Populare de Artă Arad, secţia Actorie la clasa actriţei Oltea Blaga. Latura sa artistică a prins aripi prin publicarea de poezii, eseuri și proză în diferite reviste, site-uri literare și culturale. Are publicate două volume proprii - ,, Umbre în lumină “ poezii, Editura Grinta Cluj Napoca 2018 şi „Întoarcere la Cuvânt”, editoriale, eseuri, recenzii, Editura Rotipo, Iași,2020-, dar şi o participare la un volum colectiv - ,,Cubul cu cinci fețe”, Editura Inspirescu, București, 2019. Din 2019 până în prezent a obţinut 11 premii la concursuri de proză. A apărut în volumul colectiv „În umbra timpului” publicat de Editura Biscara în urma Concursului de proză scurtă POLARIS – Ediția I – cu proza ,,Dincolo de viață”…
este absolvent al Şcolii
Florentin Streche
este licenţiat al Facultăţii de Litere, Secţia Bibliologie – Universitatea Bucureşti (2006), masterand în domeniul „E-government în administraţia publică” (lucrarea de disertaţie: „Politici e-government în societatea informaţională”, 2007) şi în Studii Culturale Europene – „Cultură şi politică în context european şi internaţional” (lucrarea de disertaţie: „Cultură şi mentalităţi europene în Secolul Luminilor [secolul al XVIII-lea]”, 2013). Este redactor on-line la diverse site-uri culturale. Are poeme cuprinse în antologiile: „Infinitul iubirii”, „Suflet românesc” – Grupul „Arta conversaţiei”. A participat la cenaclurile literare „Arena literară”, „Bocancul literar”, „Poeții cetății”, „Cenaclul de seară”, „Cenaclul de urgență”, “Club Art „BOEMA 33”…
Mădălina Şchiopu
a absolvit Facultatea de Filologie, fiind profesoară de limba engleză. În prezent, este muzeograf la Casa Memorială „Anton Pann” din București și încearcă să păstreze vie memoria celui care a omagiat limba română prin toată activitatea sa, cel care a compus melodia Imnului nostru național, „Deșteaptă-te, române!” și care ne-a lăsat următorul îndemn: „Cântă, măi române, cântă, / Pe graiul și limba ta / Și lasă cele streine / Ei de a și le cânta!”. A onorat Editura Biscara alegând-o drept partener pentru publicarea unei cărţi destinate copiilor, ce va apărea spre sfârșitul anului 2021...
Gela Enea
este profesoară de limba și
literatura română la Liceul de Arte ,,Marin Sorescu” din Craiova, membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova. A debutat în 1996 cu versuri, obținând Premiul ”Marin Sorescu”, oferit de Inspectoratul pentru Cultură Dolj. Scrie proză și poezie, inclusiv literatură pentru copii, primind multe premii și distincții pentru creație literară. Este autoarea unor cronici literare în calitate de colaborator permanent al revistelor ”Ramuri”, ”Neuma”, ca și în alte reviste de cultură, aflate sub egida USR... A apărut în volumul colectiv „În umbra timpului” publicat de Editura Biscara în urma Concursului de proză scurtă POLARIS – Ediția I – cu proza ,,Azilul”…
Mihu Iancu
este profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Panait Cerna”, Brăila. A apărut în volumul colectiv „În umbra timpului” publicat de Editura Biscara în urma Concursului de proză scurtă POLARIS – Ediția I – cu proza „Clanţa”... <<Textele mele mă reprezintă. Şi ilustrează totodată potenţialul fabulos al limbii române. Restul e tăcere.>> mărturiseste despre sine Mihu Iancu.
Lanțul
Ne-au înlănțuit sufletul, norocul, viața… Ne-au încătușat istoria, îngropând-o până la brâu în tină și ucigându-ne memoria. Au pus fiare la picioarele munților, să-i plece și astfel oștile dușmane să poată-n voie trece. Ne-au ferecat în lanțuri grele câmpiile, mările, chiar norii și zările… Cu șir de griji, nevoi ne-au zălogit. Cuvintele-zestre aproape-au pierit în sumbra strânsoare de zvon străin, ruginit! În zale zornăitoare au prins chiar crengile copacilor, legând de glie și zbor, și cânt de ciocârlie… Dar au uitat ceva! Şi fierul moarte are! Încrâncenați de veghea-n nemișcare, focul din noi va crește iar, mocnit și-n ceasul potrivit, tot greul lanțului va fi topit…
Sara Mina
La mulți ani!