Despre fleacuri
1
Sara Mina
Sara Mina
Despre fleacuri prozopoeme
Autoare: Sara Mina (pseudonim pentru Madeleine Dina) BucureĹ&#x;ti: Editura Biscara, 2020
Format electronic - pdf ISBN 978-606-94900-8-2
2020 2
www.editurabiscara.ro
Despre fleacuri
CUPRINS DESPRE TIMP ȘI UNIVERS CAPTIV
8
TIMP CURB
9
METAMORFOZĂ
10
OMUL ALBASTRU
11
PRĂJITURA
12
ÎNTORS PE DOS
13
ELIBERAREA LUI ATLAS
14
STATUIA
15
PISICILE SALVATOARE
16
ZIUA ASTEROIZILOR
17
TRISTEŢE
18
GRAVITAŢIE VARIABILĂ
19
LA JUDECATA DE APOI
20
PĂMÂNT, APĂ, AER, FOC
21
ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT
22
CE SUNT OAMENII?!
23
SĂPTAMÂNA
24
EL CAMINO
25
FALS DEMIURG
26
AGRICULTURA VIITORULUI
27
SFÂRȘITUL TIMPULUI
28
DESPRE MINE FIARA
30
CELE TREI DIMENSIUNI ALE MELE
31
KAMIKAZE
32
COLŢUL LUNII
33 34
OMUL LUI PICASSO
3
Sara Mina SUNT NEBUN
36
VISELE MELE
37
OCHII
38
NASUL
39
GURA
40
URECHILE
41
PĂRUL
42
TRUNCHIUL
43
MÂINILE
44
PICIOARELE
45
JUCĂRIILE MELE: PĂPUȘA
46
JUCĂRIILE MELE: PENIŢA
47
JUCĂRIILE MELE: PIANUL
48
JUCĂRIILE MEL: PERNA
49
JUCĂRIILE MELE: PIPA
50
JUCĂRIILE MELE: PANGLICA
51
JUCĂRIILE MELE: PAPUCII
52
JUCĂRIILE MELE: PANDANTIVUL
53
JUCĂRIILE MELE: PUMNALUL
54
CUVINTELE MELE
55
CASA
56
REDEVENIRE
57
RUGĂCIUNE
58
RÂU FERECAT
59
MASCA
61
BUFNIŢA
62
EU ÎN OGLINDĂ
63
FOAME
64
TRANSCENDENŢĂ
65
REFUZUL
4
35
NUMELE MEU
66
Despre fleacuri DE CE NU EU?!
67
DESPRE IUBIRE ȘI MOARTE TE CAUT
69
VICTIMELE IUBIRII
70
SORA LUI ICAR
71
INVERS PROPORŢIONAL
72
MESAJUL DIN STICLĂ
73
ANOTIMPURILE IUBIRII: PRIMĂVARA
74
ANOTIMPURILE IUBIRII: VARA
75
ANOTIMPURILE IUBIRII: TOAMNA
76
ANOTIMPURILE IUBIRII: IARNA
77
CICLURI
78
ANIVERSARĂ
79
OCHELARII
80
DESPĂRŢIRE
81
SPINI
82
VIOLONISTUL
83
ALERGĂTORUL
84
PUNCTE DE VEDERE
85
SPAŢIU ALTERNATIV
86
LA MOARTEA CIREȘULUI JAPONEZ
87
FĂRĂ SCĂPARE
88
FOTOGRAFIILE BUNICILOR
89
NU MĂ DESPART DE EL
90
DURERE
91
STAI NEVĂZUT
92
MAMĂ, CÂND M-AI NĂSCUT
93
DESPRE LIMBĂ ȘI PATRIOTISM AVEM
95
COȘMARUL
96 97
LA JUDECATĂ
5
Sara Mina PEDEAPSA
6
99
COPILUL DE DINCOLO
100
PIETRELE ȘI APA
101
IMN CONTRA ABUZULUI
102
DOR DE GLORIE
103
ÎN CĂUTAREA NEMURIRII
104
Despre fleacuri
DESPRE TIMP ȘI UNIVERS
7
Sara Mina
CAPTIV Fiat lux! Încăperea cea strâmtă, cu şase graniţe apăsătoare, nu-i rodi nimic despre sine… Hotărât, aruncă o rază spre înainte. Parte din ea trecu prin focul orbitor al peretelui, un rest i se-ntoarse în golul pe care de-atunci îl numi suflet. Se răsuci către zidul din spate şi apriga-i undă luminoasă fură din apa tulburată, prefăcând-o în sânge bun să-i hrănească năzuinţele, nebunia… În dreapta, o altă suliţă împunse urzeala de aer, revenind împărţită. Pe dată se umplu de idei uşoare precum neantul dintre stele necăzătoare. Următoarea linie scânteiată birui meterezul din stânga şi răscoli pământul aflat deja în alergare pe propriile-i urme. Căpătă, la-ntoarcerea ei, conştiinţa de lut, de sine. Nedesluşit, înfipse în tavan îndrăzneţ mănunchi de lucitoare ace. Când reapăru lumina-n fâşii, pricepu ce-nseamnă să te afli în viaţă captiv. Îndreptă spre podea ultima pâlpâire; pătrunse cu totul şi cu totul dincolo, spre moarte! Către el se răsfrânse doar uitarea, purtătoare spre lipsa de părere de la-nceput…
8
Despre fleacuri
TIMP CURB Timpul se curbează pe suprafaţa eului meu. Aşa se explică de ce sufletu-mi nu are riduri uscate de vântul trăirilor şi pipăie împrejurul cu mirare de copil... Însă, clipele încep să alerge mai repede pe măsură ce mă-ndepărtez cu privirea de lăuntru-mi. Uite, câţiva cunoscuţi, prieteni de pahar plin cu de-ale vieţii, chiar de-au apărut în aceeaşi zi cu mine, duc în spatele gârbov ani în plus - timp mai lesne scurs... Ceilalţi, cei mulţi din zare care trec nepăsători pe lângă miezul meu gravitaţional, preocupaţi de mărunţişurile proprii, suferă efectele contractării temporale: ard rapid în spectrul incert al secundelor şi se mistuie până s-apuce un gând să-ncolţească temeinic în mintea mea. Mi-e teamă de-un adevăr de plumb: nu cumva sufletul meu năzuieşte să ajungă un cosmic abis întunecat?! Nu râdeţi! Apropiaţi-vă încrezători, buni sau răi cum sunteţi! Vă pot cuprinde pe toţi în singularitatea-mi fără de volum, încremenind, pentru voi, lumina şi timpul, curb ori nu....
9
Sara Mina
METAMORFOZĂ Pieriţi în hău sunt zeii toţi! Pe necuprins, doar temple goale, cu trepte-ciob... Înfrânte porţi afundă crez în glia moale... Statuile divine crapă fără pioasa închinare, iar marmura tăcută, albă naşte în van scântei sub soare. Hain, adâncul se frământă! Şuvoi de lavă otrăvită se urcă în spirală frântă, cu tunet grav firea să-nvingă. Cronos, titan în iad robit, râvneşte-acum s-apară-n lume ca domn al timpului! Smintit, preface tot în negre spume... Privesc din tulburatul cer... Nu pot să rabd crunta schimbare! Cu platoşă de grănicer, uit pentr-un ev că lupta doare. Chip nou dau răzbunării bir: păianjen sunt, de alabastru! Trag fir de stele, îl deşir, cobor pe el ca-n vis măiastru... Cronos, ţâşnit din întuneric, pipăie greu blânda mişcare şi ţes în jurul lui, feeric, o lacrimă de-mbrăţişare... De-acum, suntem o nouă hidră, pecetluind rotirea sorţii: eu, învelişul de clepsidră, iar el, nisip din miezul morţii…
10
Despre fleacuri
OMUL ALBASTRU Stârnit de un zvon, fără trup, fără chip, avatar împlinit pentru vechiul Eon… Cum să mă cred văzut, când sunt din nimicuri făcut? Mici sfere de aer zboară-nchegate în colonii fără miez, prin necuprins purtate… Doar praful din vid mă vrea ţintuit în lumini de argint, aşa cum se-ntâmplă cu Luna… Dar el e perfid, învăluie stânca din spaţiu sperând că-ntr-o zi asemeni cu el aceasta va fi. Aşa că îl uit! Trudind, găsesc o altă cale: fur razele din soare, le prind în mine şi-apoi pe dată le arunc în oglindire spre ochii deschişi larg de-omenire… Multe culori se pierd în răsfrângerea vie! Doar una rămâne tribut pentru-a mea împlinire. Ferice, un vuiet ascult: Veniţi să-l vedeţi! E Omul albastru, etern veghetor, al firii pilastru...
11
Sara Mina
PRĂJITURA E duminică-n Univers, fapt ce m-a hotărât un desert să pregătesc pentr-o frugală cină. În loc de faină, pisez vreo două cozi de comete - un amestec de mirodenii cosmice cu parfumuri discrete. Ouă n-am, aşa că iau din supa primordială a unei planete noi, o născătoare de viaţă banală. Cu laptele rezolv uşor. Deşi nu-i hrănitor, voi deşira un fir de stele din Calea Lactee. Praful de copt? Da, e-o problemă! Privesc în jur şi bătrânul Pământ rezolvă pe dată a mea dilemă: stârnesc o furtună şi ridic din deşerturi o cantitate bună de-amestecate nisipuri. Îmi pun şorţul de gală, cu fireturi şi mănuşile din azbest izolator, căutând să reaprind o novă, înlocuitor ad-hoc pentru cuptor. Pentru că va fi o prăjitură cu fructe, încerc să îmi aduc aminte ce e mai potrivit de folosit ca umplutură. Mă uit în suflet… Văzând că-i vară, aleg o vişină ce-aromă, lucire, culoare în rod bogat adună. Preafericiţilor nemuritori, vă spun doar Poftă bună!
12
Despre fleacuri
ÎNTORS PE DOS Clepsidra s-a răsucit! Timpul zeilor e mort, al omului abia a sosit! Furtuna răscoleşte miezul pământului, amestecând neaua rece cu pulberea deşertului. Uite, din nimic, un vultur-copac a răsărit. Ciocul rubiniu îi rupe rădăcina, iar aripile alungă slaba lumină cu foşnet de frunze învinse de rugină. Iar colo, în zare, peștii-spadă nor după nor despică, precum nebunii! Ploaia cenuşie alunecă dinspre pământ spre cer şi mângâie ochii orbi ai Lunii…
13
Sara Mina
ELIBERAREA LUI ATLAS În alt Univers, visat, nu în fapt, purtam pe umeri bolta cerească. Aici sunt doar miez de ou legănat de-mbrăţișarea Terrei, firească… Milionul de ani cu greu am rotit un fir din destinu-mi palid, curat, spre norul cel tainic, preafericit, din sufletul viu, fuior delicat. Oceane sărate, întinse şi negre cu gânduri speriate am tulburat, lucind peşti mărunţi în rare tenebre, legat de-un catarg în adânc scufundat. Săpat-am prin ceaţă în piatră amară cu gheară de vultur muiată-n argint, uitând că moartea cumplit o să doară de viaţa prin colţuri de veacuri o mint. Gustând iar şi iar din cenuşa pietroasă, captiv printre vremi în vulcanul aprins aştept să mă soarb-o străină vântoasă, cântându-mi la tâmplă prohodul cel nins. Şi-n astă prelungă şi gri alergare îmi pierd trup şi suflet în rând peste rând. Tot sper să mă nasc din nou într-o floare, un ochi într-o palmă, spre lume plângând… * Un fulger albastru de Zeus trimis îmi crapă în clipă, dar, zidul cel strâmt! Pătrunde lumina în locul închis și fire de lege se pierd în avânt. Cu tumult se zguduie crâncen tot natul de cad în adâncuri noiane de fapte! Vârtejuri de-oţel rup acuma uscatul ce tremură insule verzi înspre moarte. C-o mână mă sprijin pe-un munte de fier, piciorul ţâşneşte prin dune fierbinţi! Răstorn poli magnetici şi zbor către cer. Secundele pier în rugi printre dinţi… Şi omul, şi fiara sunt pulbere-n vânt! Cu toţi, osteniţi, la rând vin să piară în groapa ivită din trupul meu sfânt. Sunt liber… şi lumea-i topită în ceară! 14
Despre fleacuri
STATUIA Divină pâlpâire în gheaţă întrupată! Zvonuri celeste întorc frenetică roată, pătrund pe-o strună din ace de brumă şi-n pâlpâire de amintire înfăptuiesc deplin un vis risipit în fragede fire… În valuri de-adoraţie, Statuia se topeşte… Pierite sunt şi graţie, şi strălucire nudă! Iluzie pierdută: un lac impur şi maluri de picioare în dans nebun se strâng. Semn de popor nătâng: în goana după idoli şi-n timp risipit, puzderie de suflete prin veacuri iar se frâng…
15
Sara Mina
PISICILE SALVATOARE Aţi observat ce se întâmplă când presiunea atmosferică e scăzută? Abia mai respiri, sângele pulsează prea viu, din interior spre înafară, dând senzaţia c-ar vrea să-ţi explodeze-n tâmplă... În astfel de momente, cu toată fiinţa lor la pândă, pisicile din lumea mare devin, pentru noi, salvatoare. Încep să toarcă-n somn şi, prin vibraţie, produc o raţie compensatoare de mercur în ape argintii, pe care-l urcă-n barometre astfel încât să vadă oamenii că, din punct de vedere al presiunii, sunt încă vii.
16
Despre fleacuri
ZIUA ASTEROIZILOR Sunt un bătrân singur… Şi totuşi, încă mai pot să răsucesc apele-mi smaraldii înspre ochii îngerilor din cleştar ivoriu şi imponderabil. Undeva, în adânc, îmi stăpânesc tropotul roşu, clocotitor al morţii, gonind timpul în cercul invizibil ce-mi strânge boarea suflării. Nu contenesc a muta cu uşurinţă semne pe harta lumii: unele-apar, altele pier în clipă… Ca gemenele stele! Un singur semn de slăbiciune vibrează în magneticul meu halou: spaima de-a-ntâmpina Ziua Asteroizilor! Atunci, trupu-mi va fi biciuit de pietre obscure, îngheţate, rătăcite… Ce vor ţinti? Miracolul întâmplării mele!
17
Sara Mina
TRISTEŢE Pe creasta ferestrei, dincolo de perdeaua din borangicul amintirilor, sclipeşte marea. Umbra neîntâmplatului se ridică în fumul părerilor de rău... Lumânarea în crepuscul s-a prelins, ceara i s-a risipit în lacrimi încolonate spre centrului pământului. Alături, o scoică pierdută de un albatros tremură-n ecou de talazuri rupte. Unde e lumina lumii? Unde-i sămânţa vie a lumânării? Iat-o! Sub chip de fluture auriu străbate zarea, sfidând uitarea… Tristeţea a mai răpus un alt univers.
18
Despre fleacuri
GRAVITAŢIE VARIABILĂ Pământul se schimbă. O ştim cu toţii. Încălzire globală sau altă specie rară dispărută-n neant... e tot ce-auzim ceas de ceas, an de an. În van ne prefacem că ne pasă! De fapt, suntem indiferenţi, căci ne simţim omnipotenţi. Şi pentru asta, Pământul ne apasă… Din timpul vieţii păşim până la glezne-n lut. Ai noştri ochi nu mai găsesc în arbori seculari un vrednic scut. Păsări îşi pierd al orientării simţ; ne duc, în loc de Nord, spre Sud… Dar, simptomul cel mai evident este acela că, de mii de ani, nici o piramidă nu şi-a mai înălţat un mister remanent. Te-ntrebi de ce?! Pe vremea egiptenilor, totul plutea, era uşor, precum gândul spre Zei şi sufletul lor. Creşteau piramide doar dintr-un joc de cuvinte! Azi, îngreunaţi de păcate, cu umbre tăioase Pământul brăzdăm. Şi-odată cu asta, modificăm o fizică impenetrabilă, lansând conceptul nou, modern de gravitaţie variabilă…
19
Sara Mina
LA JUDECATA DE APOI Ecce homo! răsună munţii cu rădăcini de fier şi oceanele grele de adânc. Ecce homo! sfâşie văzduhul restul lanţului trofic sărăcit şi cenuşa copacilor plutind la răscrucea de vânturi otrăvite. Ecce homo?! Un vuiet de început şi sfârşit de lumi… şi Bunul Dumnezeu îşi mângâie barba înnegrită de supărare. Îşi pleacă fruntea, stârnind o volbură îngheţată. Omul şi-ale sale creaţii devin pe dată sticlă pisată între roţile timpului și-ale uitării. Cu o lacrimă în colţul celui de-al treilea ochi, Bunul Dumnezeu îşi strânge veşmântul făcut din faţa Pămânului şi se-nșurubează cu sărăcitul alai în negrul veşniciei. Sigur va găsi un alt Univers-laborator în care omul să iasă întocmai după chipul şi asemănarea lui…
20
Despre fleacuri
PĂMÂNT, APĂ, AER, FOC Cele patru elemente fermecate, amestecate, dau forme de viaţă variate. Nenumărate sunt chipuri şi nume în lume plecate să-şi găsească linia călăuzitoare. Din când în când, mai auzi de-un cunoscut învins de elementul pământ. Îngrijorat îl vezi pe-un pat de spital, apoi îi citeşti resemnat anunţul morţii-n ziar. Elementul aer e luat în râs de toţi ! De poţi să-ţi imaginezi că zbori ori că eşti străvechi căutător de comori, ei bine, da, puterea ţi-o dă, sărind a realităţii măsură, acest element de-o consistenţă superfluă. Cei în care predomină elementul apă îşi sapă în suflet peşteri tăcute în care-şi îngroapă durerile multe. Câteodată, se rup zăgazuri şi necazuri intime scapă, de potopesc o lume cu unde noroioase şi galbene spume. Cei mai fericiţi sunt cei mistuiţi de elementul foc. Sunt plini de noroc: îşi trăiesc viaţa într-un perpetuu galop! N-au răgaz să-ţi dea Bună dimineaţa! Se nasc, în loc de suflet, c-o vâlvătaie mare consumatoare de energii stelare! În plus, mor frumos… Se-ncinge-o febră-n ei, se-nroşesc, ochii-şi sticlesc şi ard din interior către afară, înregistraţi fiind, cu sârguinţă, de oamenii de ştiinţă drept cazuri de combustie spontană.
21
Sara Mina
ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT Umbra ta zboară şi-acum deasupra zbuciumului nebun din apele ce despart malurile unui etern război. Eu, nevrednic epigon, nădăjduind la nemurire, arunc din ochi nerăbdarea de-a te afla. Pun piciorul pe treapta întâi a scării cerului, prind câţiva nori în pânza-mi de păianjen, înghit o gură de spaimă de moarte şi… saltul e gata! Pământul, lăsat punct în urmă-mi, redevine spinare de sălbăticiune preistorică. Mă simt ca la-nceput şi sper ca umbra ta să mă primească, rămânând pentru o clipă, umbra noastră.
22
Despre fleacuri
CE SUNT OAMENII?! Ce sunt oamenii?! Mai nimic, nişte suflete care cad şi tot cad… O parte dintre ele, în prăpăstii în care timpul moare puţin câte puţin. Sau în curgeri pâcloase, înverşunate împotriva nefericitului viu. O, da, unele, nebunele, cad pe struna viorii. Altele alunecă direct de la naștere-n groapă, fără să arunce măcar un scâncet sfidător la adresa destinului-strigoi. … Ce sunt oamenii?! Mai nimic, nişte suflete care cad şi tot cad… Din ce în ce mai rar găseşti suflete care cad în taină pe gânduri ori de pe soclurile sculpturilor din fum…
23
Sara Mina
SĂPTAMÂNA E Joi. Dezlănţuite stihii rup timpul în fâşii, plângând şi blestemând cumplita moarte-a Săptămânii. Vineri, cerul îşi îndepărtează c-o pală de vânt norii de pe frunte. E senin, dar junghiuri multe înţeapă obrajii luminii şi iscă un gând cu lacrimi secătuite. Sâmbătă dimineaţa, speranţa îşi arată faţa: un zvon cu iz de primăvară creşte spre seară. Şi iată că se-adevereşte! Firea se scutură şi-ntinereşte căci Duminica - în veci binecunvântată fie! – e ziua în care Săptămâna reînvie în culoare. Astă sărbătoare se-ncheie Luni când, în chin de somn şi scâncet, Săptămâna învaţă în patru picioare să meargă. Marţi, Săptămâna îşi pierde prin lume trei ceasuri rele. Oh, ce plăcere să colinde cu verticalitate imensităţi de mistere! Obosită, îmbătrânită, biata Săptămână răsuflă greu, cu trosnet de uscate vreascuri, în ziua de Miercuri. Din nou Joi. Aripi moi se-nvârtejesc în ape de ploi şi vestesc în lumea toată: A mai murit Săptămâna o dată!
24
Despre fleacuri
EL CAMINO În tina din drum, miezul de stea amară: o stâncă rară. Pe drum şi sub scut. Din plânset iar m-am născut! Eternă clipă... Misterul nopţii: o perlă preţioasă în scoica morţii. Muzica apei adânc în sine curge. Liniştea pleoapei. Argint şi cristal, ceasul ce bate mai rar. Un val rupt în mal. Mici nestemate, păsări pe cer visate, vorbe pictate. Plâng pe-o aripă, rup în mine minciună, chem soartă bună. Cântec din lună aspru vântul îngână. Caut firidă… Zvon de furtună. Nefoşnitoare frunze, volbură brună. Drum în oglindă: zbor prin Calea Lactee.Visele mele…
25
Sara Mina
FALS DEMIURG Aaaa… ce bine mă simt între stânci! De vrei să-mi arunci o închinare, te rog să nu m-atragi înspre soare! E cald, nu suport să încing plasă de lacrimi pe trup. N-am alt scut decât credinţa că, în universul potrivit, munţi aş fi putut şi eu să mut pe chipul lumii şi aştri îngheţaţi s-ascut în priviri de muritori, ori să-ncolţesc fiori în inimi de eroi… Dar în astă lume, totul a fost cântărit înainte să capăt eu nume. Aşa că, stau între stânci şi-aştept jertfă s-aduci… Nu-s înţelept?!
26
Despre fleacuri
AGRICULTURA VIITORULUI Suntem în mileniul N... Unii sculptează chipuri în asteroizi, învăluindu-le cu gaze uşoare, explozive. Alţii îşi cresc urmaşii în mangrove, departe de firavii prădători ce-au mai rămas camuflaţi într-un reflux al lanţului trofic. Eu?! Generat în spectrul îngust al unui tumul de oase vechi, am deprins gustul pământului. Adăpat dintr-un izvor ruginiu în abis incert forfotind, botezul fierului am căpătat. Astfel, cu toate noţiunile de bază înscrise pe harta mea genetică, am devenit Agricultor. Fragmente din mine, cornoase, cu rezonanţă stridentă, am îndesat în cuiburi vineţii de foste cârtiţe-mamut. Cu raze ultraviolete am despicat roca de jur-împrejurul lor, în căutarea chisturilor hrănitoare de azbest. Rotind ochi albi în ceaţă de sulf, am descântat răsadurile și le-am hrănit cu ploi ușor acide... Acum mă pierd în contemplarea recoltei sfârşitului de lume: un câmp lucitor de chei metalice. Se ridică viguroase, perfecte, cu dinţi ascuţiţi fatal înfipţi într-un portal inutil! Sunt toate chei de soi: cheia succesului, cheia speranţei, cheia sol, cheia săptămânii, cheia de boltă, cheia misterului unui alt univers ce moare întors către sine…
27
Sara Mina
SFÂRȘITUL TIMPULUI Tăcere! Vreau să ascult cum bate inima Pământului-frate! Frecvenţa-i vibratorie ajuns-a pe toţi să ne sperie! Şi pentru că pulsu-i a crescut, alergăm spre un final nevrut: ziua îşi pierde din ceasuri, nu mai e timp de popasuri! Ne naştem bătrâni, fără dorinţe ori vise, cu destine firave - scenarii ieftine, de-un diletant demirug parcă scrise. Risipim aerul prin respiraţii scurte, micşorăm distanţe vieţuind în cutii strâmte. Mâncăm şi dormim în clişee furate. Secunde când plânge ori râde natura de mult sunt uitate! Călcăm pe cadavre, pe fraţi, pe noi înşine cu-aceleaşi picioare ce altădată frământau în licoare struguri din vie ori lut pentru oale. Ucidem şi păsări, şi peşti, şi albine cu graba, cu fuga de gânduri şi vină. Nici degetele de la mâini nu mai sunt zece de când fiorul morţii prin oasele moi tot timpul ne trece. Iar clipa ce stă nu mai e căutată, căci roua iubirii de febr-alergării deplin e secată. Obosiţi ne trezim, răvăşiţi în somn ne afundăm, numărând în coşmar nimicuri trăite în van. Şi-n acest răstimp, Pământul se zbate cumplit să ţină ritmul vieţii cu noi, fără să ştie că-mpreună grăbim al timpului sfârşit! Dovada?! Ici-colo, prin albastrul senin, se ridică pleoapa de pe-un al treilea ochi! O, şi ne cuprinde un fior străin...
28
Despre fleacuri
DESPRE MINE
29
Sara Mina
FIARA Într-a naşterii mele cumplită noapte, capcan-am întins în hăţişul de şoapte. Mai întâi am prins-o din zbor c-o ureche, în minte-am închis-o, croindu-mi pereche. Spre miezul de zi, gândul a-mbrăţişat-o şi-n lacrimă grea de floare-am scăldat-o. Acum, spre-nserat, o joc pe deget rece şi tocul meu din creastă de granit petrece mutându-i locul pe-un câmp îngălbenit dintr-un papirus fermecat şi învechit. Îmi stă alături pe a fiinţei hartă drept prieten şi chezaş de bună soartă! Cu mine-i blândă fiara, îmi tremură-n auz doar taina veşniciei din univers pătruns… Dară pe duşmani aprigi, de slobodă o las, pe loc îi prinde-n gheare, îi muşcă de grumaz şi-i scutură de tina gândurilor rele, făcând din umbra lor drum robilor spre stele! Când picurul de rouă ce-acuma sunt s-o pierde în al timpului fierbinte vânt, pe vesela-mi şi colorata cruce se va înfiripa un viers prea dulce, croind o mantie din sclipitoare nea: Cuvântul fu întreaga viaţă fiara mea!
30
Despre fleacuri
CELE TREI DIMENSIUNI ALE MELE Ieri fost-am doar omul-trecut. Capcana vie-a lui demult în zbucium rău visul mi-a frânt! De un eden nicicând avut m-am lepădat în jocul mut… Însă o moarte m-a durut c-un gând străin, o spaimă-n vânt: deloc să nu mă fi născut! Azi sunt iară omul-prezent. Clipind, şoptind, vibrând atent mă condensez acum fluent. Egal cu mine şi ardent, norul ceţos pornit din piept se spulberă prin ochiul drept. Banal, străin, pierdut fragment... Să mă-ntregesc eu tot aştept! Mâine voi fi omul-viitor. Voi pierde-n timp, mult prea uşor, esenţa mea de vrăjitor, noţiunea falsă de fior! Rebel m-oi arunca în zbor şi voi pluti întâmplător, departe-n lumi noi trăitor, de nemuriri căutător...
31
Sara Mina
KAMIKAZE Sunt gol şi gata! Mi-am dat jos armura latentă făcută din poftă de viaţă, am azvârlit departe casca de protecţie aparentă, căptuşită cu fiori de dimineaţă. Mi-am golit existenţa de orice dorinţă. Sunt doar fibră uscată şi perpelită-n credinţă. În hăul infinit din interiorul meu se zbate să se-nchege semnul cel greu. Şi, cu străluciri ascuţite, IDEEA se-nfiripă pe nesimţite. Mă aflu într-o finală fază. Risipit mi-e numele, am pierdut şi ultima urmă de diurnă emfază. Sunt fără consistenţă. Într-un zvon cu cadenţă nepământeană, îmi ridic forma fostă umană şi tuturor vă strig al meu câştig: Uitaţi-vă la mine, cel devenit IDEE! Voi, cei mulţi, ce nu puteţi să faceţi faţă găsirii unui ţel de împlinit în viaţă, nu vă-ncurcaţi în mincinoase şi-n efemere aţe! Priviţi cum a-nvăţat să moară-un kamikaze!
32
Despre fleacuri
COLŢUL LUNII Flăcări palid-albastre îmbrăţişează silueta cu aromă de junglă amazoniană. Din culcuş de porţelan, licoarea coloidală îşi tremură veşmântul în ape fierbinţi şi catifelează aburii pe care-şi filigranează prezenţa matinală. O lună tânără se desenează pe oglinda ei spumată. De colţul lunii mă atârn eu cu un fir, ieşind prin negreala cafelei din întunericul nopţii. Firul salvator e împletit din lumina ochilor mei… Luna se-nalţă şi mă răpește deznădejdii, îmbătându-mă de speranţă. Dar, ce folos?! Privirile mi-au secat! Umblu prin lume cu nou nume. Sunt, de acum, Încrederea Oarbă…
33
Sara Mina
OMUL LUI PICASSO Caut cu disperare oglinda potrivită făpturii ce cred c-am devenit. Ochii mei zăcând în palmă şi-au rătăcit vederea de ansamblu. Degetele sunt gata s-adoarmă în apusul neclintit al sufletului meu de-aramă. Un singur picior mi se-mplântă ferm în câmpia viselor pierdute şi fruntea din genunchiul său e plină de riduri mărunte... Mă aflu şi mă pierd în linii frânte de greu şi umed. În prăpăstii sângeroase ajung să mă deştept drept clipa din urmă a timpului drept... Un zvon de vânt-cuvânt mi-a readus credinţa în statornicia firii. Se pare că, la momentul potrivit, marea, inima mea şi unghiul mort al Universului se vor alinia! Atunci voi renaşte-n contur argintiu, bun de ascuns în tot ce e viu…
34
Despre fleacuri
SUNT NEBUN Sunt nebun. Aşa stă scris în fişa mea medicală, motiv temeinic pentru-a fi închis între patru pereţi. De vreţi să-mi vorbiţi, purcedeţi într-o sinistră călătorie. De mult nu mai folosesc grai omenesc sau orice alt mod de comunicare vi s-ar părea firesc. Nu, n-am să accept vizitatori cu chip uman. Veţi aştepta în van să vă deschid eu însumi uşa! De fapt, mi-am modificat metabolismul şi-am reuşit să produc prin piele o substanţă cu o neasemuită putere: cu ajutorul ei am astupat orice crăpătură, oprind accesul vostru în a mea eternă celulă. Acum lucrez la alt proiect. Sunt totuşi conştient că veţi insista să comunicăm într-un fel. Pentru a elimina orice pericol de contact direct, vizual ori fizic, voi încerca să modific structura de rezistenţă a pereţilor camerei mele. Umblând la nivel molecular, voi preschimba cărămizi şi mortar într-o membrană elastică. Atunci când chef veţi avea să-mi comunicaţi ceva, vă veţi impregna figura prin acest molatec perete despărţitor. Pentru mine va fi uşor să vă citesc chipurile şi intenţiile atât de bine mulate şi exprimate. Pentru că mi-e dor să vă văd puri, fără urme de durere, cearcăne de uitată putere ori alte imperfecţiuni desenate haotic pe-ale voastre figuri, am decis ca pereţii mei să fie albi. Aşadar, la noapte, îmi voi cântări calciul din oase şi voi pregăti ingredientul necesar pentru-a vopsi pereţii şi pentru-a vă dărui esenţa imaculat-a vieţii.
35
Sara Mina
NUMELE MEU Sare dincolo de tipare, fiind începutul revărsării cornului mare de pe tâmpla fostului berbec-faur cu lâna de aur. Agaţă pe treapta muntelui cazna inimii, bătând-o alert, îndrăzneţ pe urmele vântului. Rabdă veselia şi împarte nebunia, atent la n alte variante de fapte neîntâmplate. Adăugă mister şi strecoară fler în descoperirea neajunsului din visul răpusului. Mută picuri de apă din ochi spre coate şi soarbe şoapte din zbateri de zi ori noapte. Imperturbabil la modificări de câmp magnetic, induce apatic spirit flegmatic. Nimic nu-i zădărniceşte mirarea, orice şi-oricând e posibil… Cum i se-abate suflarea! Aromă de tutun vechi şi bun împarte către stihii, căci scrum îţi arată că se-alege de tot ce crezi tu că ştii!
36
Despre fleacuri
VISELE MELE La început eram Eu şi-o paradoxală mulţime N de alter-ego, cu toţii prinşi între paranteze drepte, precum judecata mea. La fiecare colţ de soartă, lăsam în urmă câte-o umbră. Mă risipeam puţin… După o fluturare de inimă, un vis mi se-mplinea. Moartă mi-era nădejdea că nimic nu se va schimba! Căci mulţimea de N ipostaze ale mele scădea, devenind, subit, N-1. Între aceleaşi paranteze drepte. Apoi, N-2… şi tot aşa, spre N minus infinit… Eram şi nu fericit. Cine se poate lăuda în Univers cu toate dorinţele făptuite? Doar eu! Mă simt străin, înnegurat… Sunt singur, toţi ceilalţi Eu spre faţa nevăzut-a lumii au plecat, să umple o altă paranteză în Teorema neîncepută a Mulţimii viselor.
37
Sara Mina
OCHII Două planete de clasă M, micşorate la nivel microscopic (din punctul de vedere al Universului boem), îşi rotesc între noapte şi zi apele unor oceane gri. Din ce în ce mai opace, acestea filtrează cu greu lumina sorilor mii. Singura lor salvare: sunt populate cu necunoscute şi minunate specii de fiinţe, flori şi fapte încastrate pe fundul oceanelor. Acolo gasești și copii ce prind în plase bancuri de jocuri argintii… Veghează Părinţii ori planetele gemene sunt ochii minţii?!
38
Despre fleacuri
NASUL Se-nalţă tridimensional, material… Cutremure provoacă şi-ngroapă tot ce-i banal! Lasă o umbră de cerb ancestral purtând către lume minuni aripate în marş triumfal. Din spate privit, are o formă perfectă. Din faţă-l găseşti plin de defecte! Dar mi-e de ajutor când m-orientez prin lumea mare, căci, fără să mă laud, miros foarte bine orice culoare!
39
Sara Mina
GURA Pe-o petală de floare se-aşterne mirare. O umbră de izvor lăcrimos toarce vârtos durere. Din vreme-n vreme, o săgeată de soare se-ndoaie şi moale se naşte în picuri plăcere… Şi-aşa, sentimentele toate sunt abil desenate de gura mea. Când vrea, se rontunjește pe dat’ şi pulsaţii de quasar uitat răsar dintr-un adânc, vibrând spre înafară. E clipa când gura-mi zâmbeşte! Se-mprăștie în preajmă răcoare de vară...
40
Despre fleacuri
URECHILE Le-am primit în dar de la un bătrân pelican, ce şi-a smuls două dalbe pene şi mi-a ursit să-ncondeiez lumea cu ele. Dintr-o textură cu fibre variabile, sunt uşor modelabile. Acum le vezi ca pe frunze de palmier prinzând din zbor vreun neştiut mister, iar dup-o clipă, au formă de-aripă de colibri, vibrând de miliarde de ori pe zi și comunicând spre stele nimicuri… visele mele.
41
Sara Mina
PĂRUL Fire de vânt, de mreje, de pâlpâiri de lumini şi negru pământ, cernute prin noian de secunde şi-ascunse prin împletituri alese… Când verde, când galben, când roşcat, când cu argintiu împestriţat, părul meu mi-e pavăză împotriva privirilor indiscrete care doresc să-mi dezlege misterul sinapselor perfecte ce iau forma gândurilor însoţitoare de cicluri atemporale…
42
Despre fleacuri
TRUNCHIUL Trunchiul meu?! E fără de piele! Am aruncat ultimul veşmânt care ascundea seva smaraldie a copacului ars de vremuri ce sunt. Şi-acum, mă gândesc să frământ o mână de alge şi creştet de valuri ca să filtrez lacrimile ce-mi plâng soarta! Schimbând o patimă cu alta, trupul mi se va ridica precum o trâmbă de apă-moartă, spre trecut aruncată de o balenă mitică, în verde şi-albastru vârstată…
43
Sara Mina
MÂINILE Sunt săvârşite din bănuţii de-aramă prinşi cu truda scoicilor şi-a coralului ce-n unduire cheamă solzii strălucitori ai peştelui-paznic la dorinţe-credinţe… Incapabile să sfărâme munţii ori să prindă sclipiri de soare în undele gheţurilor polare, mâinile mele ştiu să aşeze la locul potrivit doar cuvinte ce-ncheagă rosturi nerostite, de nimeni şi nicicând preţuite...
44
Despre fleacuri
PICIOARELE Am mai multe perechi, căpătate ca dar, sunt din urme înguste de cerneală, ţesute în vis pe-o aripă vernală… Au destinaţii precise: picioare pentru nisip de mare, pentru peşteri stâncoase, pentru jungle misterioase, pentru mlaştini alunecoase, pentru lună şi stele, picioare de călcat sufletul meu cu ele...
45
Sara Mina
JUCĂRIILE MELE: PĂPUȘA O am de când m-am născut. Nu are nume, doar ochi, păr din spic răvăşit şi-un trup din bucăţi încropit: drept mâini şi picioare - melanj din fărâme de scoici și aurii petale de floare... Trunchiul are înveliş din scoarţă de tei și e umplut cu nori şi diamantat stei. Drept îmbrăcăminte, schimbă de trei ori pe zi, cuminte, ale mele idei colorate și umbre de vise, bune la toate...
46
Despre fleacuri
JUCĂRIILE MELE: PENIŢA Este din aur pur. Cu ea conturez, de jur-împrejur, vieţi şi morţi într-o lume discretă, apărută subit dintr-o pată violetă. Cu mintea mea o mânuiesc și semne noi pe alb eu plăsmuiesc: sunt linii drepte, frânte, curbe... fel de fel, ce-ncheagă-n timpuri mute alt neştiut mister. Croiesc imagini şi gânduri ancestrale cu ea, descânt şi cânt destine pline de cenuşa mea...
47
Sara Mina
JUCĂRIILE MELE: PIANUL Clape de sidef, crescute-n lemn de tec, ecou grav din suflet de bronz vechi. Îmi joacă degetele în nemişcare arpegii și-ncântă amintirea urechii-n solfegii. L-am visat cu multă vreme înainte s-apară, apoi mi-a crescut în suflet la ceas de seară. Adun în a sa coadă de rândunică bucurie mută, mirare şi frică. Simfonii vibrante de lumină dăruiesc celor ce pianul din mine privesc...
48
Despre fleacuri
JUCĂRIILE MEL: PERNA Mătăsoasă, foşnitoare … De câte ori în braţe o strâng, aud chemare de aurori boreale! Şi-atunci, mă cufund într-un zbor agăţat de un fir de nor-fuior şi, cu dărnicie o scutur peste fire. Pe dată, fulgi dalbi şi colorate pene cad lin, dau roată şi îmbrăcă oameni, copaci, pietre… Acestea, deloc discrete, se avântă spre ’nalt, în vârtej delirant. Pământul rămâne trist şi gol, cu priviri mate, căci toate-ale sale devin aripate!
49
Sara Mina
JUCĂRIILE MELE: PIPA Mi-e foarte utilă şi dragă, căci prin ea înalţ degrabă aerele mele de tăcută fiară din alte timpuri primite povară. Tot prin ea ridic spre astre zboruri de păsări măiastre, îndrept înspre semeni pulberi de vise şi germeni de gând de mărire și aşteptată desăvârşire... Totuşi, îi bănuiesc un grav defect ne-nfăţişat corect de nici un profet: îmi lăsă-n plămâni o prea neagră zgură, se pare, a puţinului meu timp măsură...
50
Despre fleacuri
JUCĂRIILE MELE: PANGLICA O am în păr de la botez. Asupra culorii ei temeinic lucrez de cel puţin trei ori pe zi. Când mă-ncearcă nehotărârea, o pun pe cerul meu drept curcubeu, dar asta înseamnă să-mi consum în ritm nebun apa ce-mi macină firea, iar ştiri despre un fenomen paranormal apar şi-n habitaclul strâmt al altora. Atunci, schimb miezul împărţit al luminii în solzi de piton ce predică din amvon răceala sorţii şi graţia morţii.
51
Sara Mina
JUCĂRIILE MELE: PAPUCII Acum stau sub pat, alături de alte obiecte-nvechite, de strănepoţi virtuali deplin hulite! Dar, până mai ieri, mi-au fost de mare ajutor! Sprijinindu-mă cu picioarele de Lună, purtam papucii pe mâini şi trasam cuminte meridiane şi paralele, bune de orientat suflet de om şi hărţi cu ele. De greşeam vreun cerc, papucul din dreapta devenea inert. Mă opream brusc până ce papucul din stânga dibuia vreun arbust de granit drept nou indicator de zenit. Vetust Pământ! E suficientă o pală de cosmic vânt şi te desfaci în bucăţele mii! Dar, stai liniştit, papucii mei veghează în toate nodurile vii!
52
Despre fleacuri
JUCĂRIILE MELE: PANDANTIVUL Am primit demult un pandantiv rotund, sticlos. Îl port cu susul în jos, un bun motiv să-nflăcărez pe rând ochiul cu care strâng minunile lumii. Ochiul păunului e-ntruchiparea zvonului că vara iubirii letale e-n ultima floare. Ochiul de tigru înfiripă o nemişcare cu străluciri de cuarţ din care oamenii de ştiinţă extrag pentru măselele de minte cel mai potrivit smalţ. Ochiul furtunii adună norii şi slobozeşte suliţi de lumină deloc lină…
53
Sara Mina
JUCĂRIILE MELE: PUMNALUL Are două tăişuri, vizibile doar sub clar de lună: unul e îndreptat spre adevăr, altul spre minciună. Aşadar, când mi-e în plac, dreptate fac, ori, dimpotrivă, ură şi dezbinare împart în jur, drept povară. Mânerul e din fildeş vechi şi fin, mulţimi de elefanţi murit-au puţin pentru-a mă dărui cu semnul de nobleţe ce-mi poartă sufletul prin marea de tristeţe. Mă pregătesc acum de-un ultim fapt nebun: să caut cu el în adâncul inimii mele sângele viu al speranţei rebele...
54
Despre fleacuri
CUVINTELE MELE Luaţi-mi ce vreţi! Luaţi-mi vederea şi puterea de-a pătrunde printr-ale gândului unde. Luaţi-mi ce vreţi! Luaţi-mi trupul şi firea, luaţi-mi mărirea ori cheful de-a mă-nsoţi cu iubirea. Luaţi-mi ce vreţi! Luaţi ale mele vise și-eroice fapte nescrise. Luaţi clipe de geniu aprinse… Luaţi-mi ce vreţi! Dar nu îmi luaţi cuvintele, căci doar cu ele voi putea s-astup mormintele, salvându-vă pe fiecare de la sfârşitul iminent ce doare…
55
Sara Mina
CASA Urgia mi-a rupt casa din temelii acum câteva nemuriri şi-a înălţat-o spre aprige tării! O caut de-atunci! Scrutez prin apusuri de soare în prag de tulbure mare, mă urc pe scări de văzduh şi scame din gânduri de morţi drept zvon cu urechea apuc... Alerg de nebun printre dune pe răsucitele mele urme şi fac din volburi de nisip încă un rând de ochi pe chip şi chiar o nouă gură cu care-n mii de colţuri înfricoşat s-o strig. În zadar... Timpu-i cuprins de cleştar, iar viul din mine, rece, tăios şi greu bate mai rar... Mi-e dor de ea... Pe podeaua cu miros de tei aş fi vrut să dau lumii ultima suflare şi-apoi să mă aşez cuminte între umbrele alor mei. Voi fi, lipsit de casa mea, timp de alte nemuriri, un tulbure pribeag, mereu cu ochii spre dincolo, tânjind după un mitic prag...
56
Despre fleacuri
REDEVENIRE Din nisipul vremii, lacrima durerii obrazu’-nfloreşte. Ochiul odihneşte pe o verde stâncă şi-o speranţ-adâncă se usucă-n soare. Alga temătoare unduieşte-n vise, stele-n mal sunt prinse. Trag pe umeri marea, lină-i apăsarea... Vârtejul din lună dă semn de furtună. Iată, mă cuprinde în miezu-i fierbinte! Scoică sidefată… Sunt ce-am fost odată!
57
Sara Mina
RUGĂCIUNE -Doamne, fereşte de tristeţe umbra mea! -Care umbră? -Cea făcută pământului! -Prin uitarea gândului? -Din visul înfrântului… -Cernut de soare, lună, stele? -Ivit din chinurile mele… -De trup osândit? -De prea-mult privit… -Spre zări de furtună grele? -Prin sticla mată… -Zimţată în faptă? -A luminii minţii… -Veghez cu toţi Sfinţii!
58
Despre fleacuri
RÂU FERECAT Probabil că n-aş avea nimic de zis dac-această curgere ar fi un simplu vis şi nu o zbatere în van, ce-mi creşte chinul an de an. N-am nici un strop de-odihnă! O inimă mă pompează şi mă injectează în cele mai strâmte canale. Plictisitoare-mi par mişcările agale printr-o venă cavă sau o aortă un pic bolnavă. Câteodată, un strop de adrenalină îmi antrenează unde furioase şi-atunci îmi ţin trează, chiar puţin speriată, fortăreaţa vie. În mod uzual, esenţa ei îmi paralizează orice dor de măreţe fapte. Sunt prins în noapte... De când mă cunosc, irig şi hrănesc organe crude. Plămâni, rinichi, ficat, ar fi un păcat dacă-ntr-o zi v-aş părăsi în voia sorţii?! Aaa, daaa,v-a prins deja fiorul morţii... Uite, încerc să-nţeleg şoaptele marelui cerebel Şi să pricep cum transformă el minunile ce pătrund prin ferestrele capcanei celulare. Oricât m-aş strădui s-alimentez cu hrana zilnică ochii, tot n-aş putea sorbi din frumuseţea lumii de dincolo. Fără să ştiu bine ce-nseamnă, câteodată mă doare un gând de libertate. Cred că afară sunt râuri adevărate ce te-mpresoară cu volburi şi unde în mişcări frământate. Dar eu sunt condamnat! Pentru ce păcate?! De mi se deschide-o cale prin muntele de oase şi carne şi-ncerc năvalnic să ies, se-ntâmplă-un fenomen cutremurător: afară, în aer şi soare, mă-ncheg, mă usuc şi mor. Şi totuşi, din când în când, mai risc o aventuroasă evadare căci m-am îndrăgostit de propria-mi culoare. Ies puţin, bolborosesc, m-avânt în necunoscut,chiar de mi-e neprielnic. Înfrunt pericol de boli, mai pierd din putere 59
Sara Mina
vremelnic. Mi-ameninţ monstrul ce mă ţine zălog c-un semn fatidic Ţi-e frică să mori?! Apoi, vlăguit, mă-ntorc cu durere la ce mi-e dat: soarta meschină de râu ferecat.
60
Despre fleacuri
MASCA Ieri mi-a bântuit preajma un taifun. A strâns de prin lume, hoţ nebun, de toate: boli fără nume, speranţe moarte, clipe deşarte… Din toate, a modelat într-o pierdută noapte o colivie cu umbre frânte. Aşadar, vieţuiesc de ieri într-o pădure cu trunchiuri umede, zidite-n coşmar… Noianul de frunze putrede l-am cernut cu privirea şi firea mi-a dăruit ac de diamant şi fir de spaimă. Mi-am cusut o mască. O port pe chip, din ea se-ntregeşte armură firească… Îmi apără amfora din trup şi gândul strâmb că, om risipit, timp n-am avut s-o umplu cu miez de cer. Şi plâng. Dar sper.
61
Sara Mina
BUFNIŢA La ceas de unire-n tăcere, când ziua dorită se cere iar tulburea noapte doar piere, un freamăt se naşte-n pădurea de-argint, ispitele-funze tot cad şi-acoperă-n linşte-un mit… De-o volbură brună-i vârtejul iscat! Doar spaimă, se pare şi-un fir de păcat se-nscriu pe răbojul luminii din zi. Priviţi-o, e fiinţa ce zbor primit-a pedeapsă şi neînţelesul ei rost de a fi! Cu ochi aurii mă-nfruntă şi preajma bogată încântă! Pe trup, în loc de asprele pene, ea poartă file din cărţi nescrise de nimeni... Încercări fără sorţi de izbândă, răzbunări, împliniri ori iubiri… se-ntâmplă ca toate spre nalt să fie săltate pentru a fi păstrate departe de ce-i efemer. Dar Bufniţa, viu îmbrăcată cu tot ce fost-am odată, fără păsare-mi dă roată, uitând că-s paznic în vechea pădure de-argint. Speriat, amar şi perfid, întind capcană s-o prind şi-acum s-o-ntorc din vajnicul drum, ţinând lângă mine rodul furat, rodul trăit… Curios, printre degete îi prefir penele-file de cărţi cu zvon de-amintiri. Neştiutor, le schimb în mărunte vedenii, lăsând în urmă-i doar colbul vremii şi-al meu prea grabnic sfârşit…
62
Despre fleacuri
EU ÎN OGLINDĂ Stau incomod în mine! Mă număr, particulă cu antiparticulă, de la plus spre minus infinit şi înapoi… Rezultă mereu acelaşi înşelător număr doi! Astfel, el, reflectat la nesfârşit, oferă o pereche fiecărei subatomice frânturi din mine, lăsându-mă, totuşi, ca întreg, unic şi fără rost. Efectul acesta, întors pe dos, generează un avantaj: fiecare minusculă bucată din fiinţa-mi aleargă invers şi echivalent cu imaginea-i în oglindă, făcând în aşa fel încât, în acest microunivers necunoscut ochiului vostru, sensul de curgere al timpului să fie simetric... Dispar nefericite cuvinte ca după ori înainte! Şi iată cum încep să mă simt comod în mine şi-ntr-o atemporală minte…
63
Sara Mina
FOAME Mi-e îngrozitor de foame! Înghit cu nesaţ carne, aer, timp... Sunt ca un arc, mereu la pândă, nu reuşesc să mă destind. Simt, în fiecare fibră, un tremurat şi-o febră mă face să-mi trăiesc în pripă o viitoare amintire funebră. În jurul meu n-a mai rămas nimic. Înfometat de dragoste, mi-am transformat semenii într-o grămadă de oase. Oricum nu aduceau prea mari foloase! Cu puţin efort eroic voi reuşi să extermin tot ce-alcătuiește lanţul trofic. Iarba-mi pare gustoasă numai când îi aud seva urcând. Lutul pur îmi cade greu la stomac, e prea dur. Şi totuşi, de foame chinul îndur... O delicatesă mi se pare viersul păsării călătoare. Dar, pentru asta, depun multă trudă: trebuie să stau la pândă o-ntreagă iarnă şi-un început de primăvară. Mi-am făcut socoteala: în câţiva ani va fi pustiu pe pământ. Iar eu sunt boala care roade totul în numele unui gând sfânt. Nu-i ironie divină, oare?! Trebuie să-mi supravieţuiesc! Dar cum voi putea face asta atunci când nu voi mai avea cu ce să-mi stăpânesc foamea devastatoare?! O idee salvatoare, ce pofta-mi va tempera: luându-mi în mâini soarta şi asumându-mi fapta, mă voi autodevora!
64
Despre fleacuri
TRANSCENDENŢĂ Am pornit în spaţiul celestial învăluit într-o mantie din fină pulbere de cristal. Prins într-o spirală urcătoare, ţintesc lumina în care palpită secretul vieţii. Oceanul zbuciumat şi duna fierbinte frământate de copita sorţii îmi ţin unghiul drept faţă de axa morţii. Aripile îmi numără frecvenţa gândurilor împrăştiate în jur ori lungimea clipelor? M-aş teme dac-aş avea vreme! Dar mi-e sortită o singură noapte! Urcând, mă-mbolnăvesc de imponderabilitate… Înainte ca geana zorilor să încremenească fumul lumânării, Dumnezeu îmi trimite un semn: Nu te teme, vei renaşte în şir nesfârşit de molii.
65
Sara Mina
REFUZUL Refuz… să mă ascund în valuri prăfuite de-amintiri, să număr crestături pe chip, fire de-argint în păr, să tulbur împrejurul cu ceaţa fină din priviri, să pierd prin trenul vieţii al sufletului meu cufăr. Refuz… să tot declam prozaice clişee, tocând mărunt diurnul, să urmăresc avid doar circul, pereche pentr-o amară pâine, să fac pe iluzorii table mişcări de şah-mat cu nebunul, să mint că rostul meu nu e s-alerg spre mult visatul mâine. Refuz... să mă îngrop în neajunsuri multe ori, poate, dimpotrivă să pun într-o balanţă strâmbă o bucurie tulbure de-o clipă, să strâng noian de pietre scumpe şi aur ce sună a derivă, să las în urmă goi şi singuri, purtat de nepăsare pe-o aripă. Refuz… să folosesc ochii odraslei mele ca să privesc spre viitor, să cred că nemurire primi-voi prin nume lăsat moştenire, să perpetuez miez de nefaste timpuri, fără un cânt de dor, să uit de stele ca de-o fantasmă-n a minţii-ncremenire. Refuz… să cânt fără de voce un imn în ritmuri frânte, violete, să stau retras pe-o plajă, în exod, departe de idei, să-mi spun că nu mai ştiu cum e să naşti în joc planete, să pierd, năluci prin timp, ai lumii mele corifei. Refuz… să-ncerc să schimb a legilor din Univers menire, să nu întorc spre mine Divinul aflat ca din senin, să torn alt rost în suflete din jur, grăbind a lor pieire… Refuz să mor fără să-mi fi trăit refuzul meu din plin!
66
Despre fleacuri
DE CE NU EU?! Câţiva fugari şi fraţi călătoream speriaţi de-apropiatul sfârşit de lume. Întunericul şi recele vid ne împresuraseră într-un cocon perfid, cu aer de eternitate. Şi totuşi, urma căderea în aven, printre lucirile mate! Neavertizaţi de vibraţii de falii temporale ori de spirale din praf cosmic, simţeam cum ne recăpătam, pe rând, profilul gravitaţional în imaterialul gând. Unul dintre noi preluase conducerea. Silabisind cu ochii, ne propunea acceptarea finalului de lume printr-o sinucidere lentă, fără de nume, asumându-şi singur rolul de semn de punctuaţie după sinistra vorbă Sfârşit. Cei mai slabi ori tari de înger au închis ochii, docili. Când mi-a venit rândul, m-am revoltat: şi eu aş fi putut să mă transform într-un semn de mută mirare aşezat după cuvântul nedorit! N-am căpătat răspuns, cu sufletul de ceruri pironit pe dată m-am trezit… Panglici de lumină se răsuceau sălbatic, apoi se întorceau în mii de puncte - inimi de stele, negre şi grele. Iar eu, de veşnicii eram una cu ele…
67
Sara Mina
DESPRE IUBIRE ȘI MOARTE
68
Despre fleacuri
TE CAUT Am ieşit de curând din scorbura inimii. Cu ochii-ocean liniştit privesc în jur şi te caut. Furtuni de nisip îţi conturează silueta-n deşert pentru puţine clipe. Nu-s de ajuns... în vis iar te pierd! Mă-ntorc fără folos în griul cerc: o altă năluca de-a ta se zbate-nfrigurată la Polul Sud... Dar e-n zadar, în stele de nea se spulberă pe dată. Mi-e sufletul frânt de neputinţa de-a te afla pe-ntinsul Pământ! Şi-atunci, împrumut ochii de vultur şi-ncerc să mă scutur de tina din gând. M-avânt în zbor de cleştar, cu inima bătându-mi mai rar. Încet, mă transform în materie pură, îmi pierd dimensiuni şi-a timpului măsură... Umbra ta jucăuşă şi rondă se desenează pe stele şi-mi oferă amăgitor semn de logodnă: ale lui Saturn inele… Eu tot mai sper că-ntr-un Soare cândva te voi afla, să desenezi iubirea în ceara albă şi moale ce a rămas din fiinţa mea...
69
Sara Mina
VICTIMELE IUBIRII Femei-copac. Femei-ruină, descărnate, de un albastru opac, în umbre mai întunecate decât orizontul. Femei care tac. Femei împietrite, uscate, fără suflare. Le trosneşte tot timpul umbra în nemişcare. Cenuşa le moare la fiecare apropiere de tainică cercetare. Femei cu piepturi goale. Femei sfâşiate de sertare ocrotind aer învolburat şi miros de putreziciune. Sunt foste femei fatale, cu secrete arzând precum girafe în zare...
70
Despre fleacuri
SORA LUI ICAR Călcând pe scoici şi rare flori de mare cu scânteieri de astre gemelare, dalba copilă îşi uită orizontul privind spre sare-amară din trecut. Unde-i topita ceară purtătoare de aripa menită visului tăcut?! În clipa neagră izvorât-a fiere, căci fratele-i de lunecoase pietre muri strivit, sub a ursitei vrere… Acum, adus de-o pală-nşelătoare de aspru vânt, se unduieşte-n mintea fetei cald un gând. Ea smulge din ciocul unui pescăruş două fuioare cenuşii de nor, le împleteşte-apoi cu zor în aurii şi inelate plete. Uşoare precum albastrul de mare, fecioara şi umbra ei se ridică spre năruitul Olimp. Pustnicul Soare, în fior împietrit, şi-o strigă pe clipă mireasă. Sfielnica, de ceţuri albe veşmânt pe trup îşi apăsă, urmând călătoria către himera întâiului zburător căzut. Din când în când, Soarele îşi struneşte caii tot mai aproape nădăjduind pe fată de ivoriul văl s-o dezbrace. Atunci ea fiinţa-şi preface în ploaie grăbită de vară, se prelinge în adânc prin degete de morţi şi urcă mai apoi spre cer sub chip de curcubeu temut. Păleşte Soarele înspăimântat: Icar şi zborul lui chiar nu s-au frânt?!
71
Sara Mina
INVERS PROPORŢIONAL Pe măsură ce îmbătrânesc mă îndrăgostesc de bărbaţi din ce în ce mai tineri. Trist e că şi ei de mine! Evident, voi trece şi prin faza în care iubirea i-o voi dărui unui prunc. Sper, însă, că nu prea curând! Voi merge mai departe cu sentimentele toate încrustate în scheletul meu. Când doar acesta va mai rămâne să înfrunte cu greu deşertăciunea-n lume, probabil că praful ce se va alege se va uni, îndrăgostit, cu întunericul infinit. Să facem cunoştinţă, dragi profesori de matematici! Analizând cazul meu, v-ar fi mai uşor ca, în viitor, să le explicaţi elevilor, printr-un exemplu uzual, noţiunea de invers proporţional.
72
Despre fleacuri
MESAJUL DIN STICLĂ Sub stele rare sticla pluteşte pe vârf de val din rupte picuri. Un răsărit în zări clipeşte vibrând fiorul în răstimpuri. Un peşte răpitor sticla scufundă în plasa de-alge vag otrăvitoare, dar un oftat cu rezonanţ-adâncă frânge capcana-n fire lungi şi rare. Pierduta sticlă-n vise plină, un vârf de stâncă brună ocolind, răzbate iar spre-oglinda fină, soroc vrăjmaş ea cotropind. Din când în când, dă-n clocot marea, schimbând şi loc, şi rost, şi un cuvânt. Iar sticla urcă aprig şi coboară, e pod între abis şi cerul blând. Un pescăruş de nicăieri ivit mângâie sticla cu o pană albă. Şi astfel, în minutul potrivit, deschide ochii-n lume-o fată dalbă…
73
Sara Mina
ANOTIMPURILE IUBIRII: PRIMĂVARA Aud cum foşneşte-adânc în pământ un sâmbure mic, uscat şi flămând. Închis de-al meu suflet plin de vină, pipăie orb ieşirea-n lumină. Potrivnice fire de vrajă legate-i ţin cântece-n coajă. Verde şi-albastru sunt doar amintiri ce tulbură-n brazdă vechi nemuriri. Mi-e milă de el, de bobul nătâng, încerc să-l privesc cu ochiul meu stâng... Minunea visată se-ntâmplă pe dată: cade o lacrimă, despovărată. Sorbind elixirul, sămânţa-ncolţeşte, în tremur subţire iubirea vesteşte!
74
Despre fleacuri
ANOTIMPURILE IUBIRII: VARA Galben şi roşu, nectar dulce-adastă: potirul de floare – dorită năpastă. Îmi număr cu grijă safire, smaralde şi pun în căuşul urechii doar şoapte. Sunt greu iar de rod! Bogat rege-al sorţii împart bucurie deplină şi Morţii. Trăiesc încontinuu cea clipă supremă prea-plinul lăuntric – o cruce eternă... Unesc apus cu răsărit de soare, râd mult şi plâng... iubirea-n spic mă doare! Mă uit iar în ochii perechii de-argint, pe dată fiorii de taină mă prind. Legaţi fiind de vrerea destinului blând, ne trecem aceeaşi suflare pe rând...
75
Sara Mina
ANOTIMPURILE IUBIRII: TOAMNA Plouă mărunt cu amăgiri în noi închise, ne invadează umed regretele ne’nvinse... E frunza moartă peste tot şi veştedă mirarea, un vânt din miazănoapte ne spulberă cărarea. Mă tem să număr păsări pe cerul călător căci nu m-ajută ochii, mă simt iar muritor. Îţi cânt acum în gând prea trista mea dorinţă şi fiecare notă-i alt zvon de neputinţă... Să strig aş vrea, să mă răscol acum, dar firea-ntreagă-mi spune La ce bun?! O ceaţă mi se lasă pe suflet, în neştire… şi griul mă-mpresoară... cenuşă de iubire. Nu te mai văd în jur, nu mi-eşti în viitor! Cu-adâncul meu rănit, mă pierd în zbor uşor...
76
Despre fleacuri
ANOTIMPURILE IUBIRII: IARNA O, amintire veche, simt, dar, cum timpul trece şi mii de ace urcă în trupul meu cel rece! Pe tâmple port, chiar şi pe umeri mă apasă albă şi grea hlamidă din iarna prea geroasă. Îngheţ încet şi sigur, cristalul meu din oase pâlpâie slab în noapte, neaducând foloase. Mi-e gândul de iubire nebună de mult stins, iar sufletul cel aspru cu nepăsare-i nins. Mă plimb în univers şi-mi ţip singurătatea, iar viscolul îmi cântă amar fatalitatea. Nu mai doresc nimic; nimicul viu mă ţine. Suflarea mi-e firavă - spun semnele puţine... Mă pregătesc de somn adânc într-o polară noapte, sunt gata visele să-mi strâng şi s-o pornesc spre moarte!
77
Sara Mina
CICLURI Număr pe cer săgeţile păsărilor ce se călătoresc spre zări cunoscute doar în vise moştenite de la alte înaripate, risipite în faldurile veşniciilor. Cântăresc cuprul vegetal, foşnitor şi constat cum scade îngrijorător gramajul de fum aspru-aromat atunci când umbre umane străbat mecanic fire de-alee, potopite de-aducerea amintea unei primăveri pierdute. Las amurgul să-şi piardă paleta în indigoul nopţii şi recitesc, cu durere-plăcere, în stele, călătoriile morţii. Mângâi şi luna cu oftatul meu. Ce întâmplare o face călătoare sub fruntea mea? Esenţa ei înşelătoare... M-adun în învelişul meu uzat şi-mi socotesc zile de urcuş, de glorie şi de cădere. Fără putere, gândesc circular: Mă-ntorc de unde am plecat. Un fir de-nţelepciune curge şi se răsfrânge-n mintea mea chinuită de-o ispită. Nu-i timpul să mai trăim împreună o buclă sinusoidală?! Avem experienţă anterioară, deci, nu te teme, ce ni se mai poate frânge, înafară de suflet ori viaţa din carne şi sânge?! Sau poate gândeşti să te răzvrăteşti?! Să ne rămână întâlnitul unic, amintirea, singură şi temporară hrană, iar despărţirea - întâmplare în limite absolut normale?! Te plâng atunci în zâmbete, precum te râd în lacrimi mişcate: eşti fără de putere, doar ciclice sunt toate!
78
Despre fleacuri
ANIVERSARĂ Măsor nepăsător cadenţa primelor secunde ale noului an în care viaţa mă împinge de la spate… Să curgă vinul! De care să fie?! Alb, pentru mistuirea zilelor negre ori roşu, pentru umplerea cavelor inimii mele?! Un gând de greier îmi dă ghes: anul acesta voi sărbători cu apă. Să curgă, dar, apă! Să curgă şi să acopere ultimul sfert din uscatul Pământ! Poate aşa voi primi mult-aşteptatul răvaş cu rostul meu, închis într-o sticlă de pe vremea fenicienilor… Şi nici nu termină de imaginat darul primit de la iubita sa, că acesta şi prinse a tremura uşor pe retina lui incipient-maculată. Din sticla purpurie picură o esenţă de manuscris ancestral şi mesajul îi răpuse toată logica firelor încă negre din barbă: o pisică avea să-l poarte înlăuntrul ei timp de alte şapte vieţi, ferindu-l de spectrul noului Potop…
79
Sara Mina
OCHELARII E plecat în lume de-un timp. În bagaje a luat mai nimic: un suflet, un nume, o mână de zdrenţe murdare... Fleacuri fără valoare! În schimb, poartă cu sine ceva de mare preţ: o pereche de ochelari cu ramă aurie. Puterea, doar el le-o ştie! Când plouă, ochelarii îi apară ochii de stropii ce sapă în mod chimic şi uzează ritmic cheful de priviri introspective. Ce perspective i se deschid, pe rând, când în soare priveşte cu ochelarii deveniţi de protecţie! Înghite-atunci lecţie după lecţie despre pete, explozii şi supernove ce-i aduc aminte că este un fir rătăcitor într-o mare de nisip fierbinte. Cu discreţie, ochelarii înregistrează tot ce-şi imaginează despre sine şi despre cunoscuţi. În momente de crepuscul, cu puterea minţii derulează filmul, înfăţişându-le celor din jur alte n-1 variante de destin. Puţin câte puţin, îmbătrânesc împreună: el şi ochelarii. Observă, de la un timp, că ramele îşi pierd luciri şi că-n lentile se adună doar amintiri. Mai greu găseşte acum, chiar slab reflectate, visatul, speratul ori neplăsmuite fapte. Cândva, din dosul ochelarilor repezea o lumină albastră. Acum, totu-i brumă pe coajă de strugure şi nu-i fior să-l mai tulbure. Însingurat, de oameni şi viaţă protejat, ar mai încerca o experienţă: într-o clipă de nebunie, să frângă sub călcâie lentilele din sticlă subţire, iar rama aurie s-o prefacă în zale pentr-un lanţ de iubire...
80
Despre fleacuri
DESPĂRŢIRE Te-am întâlnit azi după mii de clipe-mărgele deşirate din colanul ce ne legase cândva libertăţile, visele-sfere... Te-am întâlnit şi te-am salutat. Ochii s-au prefăcut în stele, buzele-n fluturi, inima-n trestie... Ca la-nceputuri! Ţi-am întins mâna aşa cum aşterne luna umbra peste soarele orb când drumurile li se-ntretaie, vestind cataclisme furnicilor din muşuroaie. Prins d-emoţie, ai uitat că eşti om şi mi te-ai zugrăvit pe retină drept un căuş de palmă gata să prindă, scăldat în vină, toată amintirea mea. Şi-atunci, drept alinare, degetele noastre-mpletite s-au prefăcut în capete de cai albi. Îngerii noi şi dalbi au prins a necheza, vestind pe dată înc-o uitare…
81
Sara Mina
SPINI Trezit în zori, într-o lacrimă rătăcită de ochiul firului verde şi crud mi-am limpezit amintirea. Mă ştiam om... După cea din urmă atingere a singurătăţii, spini lungi iviţi din umbra mea au tulburat firea. -Ce bine! Din ei vor creşte surâsuri, perle, miresme noi! se veseli Primăvara. -Nicicum! strigă Moartea. În veacurile de veghe ale robitelor duhuri, aici vor poposi aştri-purtători… Eu tac, pătruns în altă noapte, visând la geamătul spinilor mei în scântei înfloriţi, călăuză iubirii oarbe…
82
Despre fleacuri
VIOLONISTUL Din podeaua camerei mele de mult a răsărit un cap de violonist. Seara, înainte să colind spre alte tărâmuri, mă uit în ochii lui… E foarte trist! N-are mâini, arcuş, vioară să-şi scoată din suflet a cântecului povară. I-am promis că, timp de o viaţă şi-o vară, îi voi croi portative din frânturile mele de vise şi note nescrise voi strecura prin fereastra gândului pentru a lui izbăvire. Un fir de lumină i-a licărit în privire… Când timpul mi s-a scurs, pe chipul violonistului s-a-nfăţişat amar surâs. Nici o schimbare nu anunţa ivirea lui spre lumea cea mare! Atunci, cu grijă, mi-am desfăcut floarea mâinii mele stângi şi roşii picuri prelungi i-au îmbrăţişat capul, la nivelul secularei podele… În cristalul îngheţat din visele mele caste duc spre dincolo ursita violonistului crescut din sânge-omenesc, hrănit cu muzica din orizonturi vaste…
83
Sara Mina
ALERGĂTORUL De-o viaţă alerga! Fugea în dunga zorilor, strângându-şi urme-n cercuri pe sloiuri adormite, din asprele deşerturi... Clipind în visul norilor, prin vuiet şi cenuşă de zor se tânguia: Ochiul înaintea stelelor, inima-n faţa durerilor, picioru’-n vârful dorinţelor... Alung spaima fiinţelor! În pragul nemurii trăi clipa opririi. Ca bir, pieptul îşi frânse descătuşând tot miezul ce-amarnic îl gonise. Ivit dintr-o suflare, un armăsar de foc zăgazul lumii rupse cu-al său nebun galop...
84
Despre fleacuri
PUNCTE DE VEDERE Poposise de neunde pe-un mal de lac. Ocrotit de foc şi pământ, contra fulgerelor vremii încropise un scut. Rotind privirea în unghi drept, strecurase-n conturul smaraldiu plăpânde fire din sine, bătute în umede urme şi umbre pâlpâitoare, de jur-împrejur. Spre minus infinit întorcând un alt mănunchi de priviri, fără chin tăiase adâncul neviu şi lichid, risipind şi-nchegând suflarea, rând după rând… Aşa cernuse-aşteptarea, pândind cu nesaţ clipa în care să strige Am văzut lacul din toate punctele de vedere! În cele din urmă dorita secundă veni, căci viaţa i se strânse în cercul finit. Şi-atunci, imaterial, subtil se prelinse către înalt. Oh, nimic mai fermecat decât malul filigranat în roşietice arome de lut şi verde moale de iarbă în vânt! De sus, dinspre încremenitul cer, lacul cel veşnic îi păru a fi... el.
85
Sara Mina
SPAŢIU ALTERNATIV Cad în adânc îngheţat. Ochiul mi-e stins... Ultima clipă ce-a luminat un vis zdrenţuit în preajma străină s-a disipat. Mă taie răceala. Îmi ţin lipite de trup braţe şi uit că picioare sunt cele umbre-mpletite în urma-mi sortită să lunece lin în uitare... Prin zidul de-aici cu sclipiri albăstrii îmi tremură-n sufletul nou o spaim-ancestrală sau, poate, doar vii bucurii… Mă preling printre alte himere! Se strecoară perfid în stratul de-argint un văl greu de verde-putred şi-mi tulbură unde pe frunte. Stropi de sânge salin îmi cotropesc existenţa, abia mă feresc de dinţi ascuţiţi, încleştaţi în carne albă, haini... Am uitat că vin din zodia de aer şi torc, în prăpăstii bănuite, din lichidul meu caier fir de chin pentru scăpare din cea strânsoare ce m-a făcut să cufund soclul statuii de om în oceanul cel mare! Ştiu, mi-e soarta gata şi fiinţa se-mparte între dorinţa de-a fi ca ’nainte şi-o altă ispită fierbinte... Loc pe pământul stâncos nu mai e, distanţa-n secunde-lumină se vede afară, iar lumea strânge-ntre poli doar spaimă fetidă şi boală... Aici, în frământate ape, măcar plâng fără să-mi pese că lacrimi amare tot curg şi-mbracă fostul meu trup în armură solzoasă... Strașnic m-apasă doar amintirea de biped suferind şi tind să mă preling în picuri de tihnă. Foşti semeni, eu n-am nici o vină că, renunţând la viaţă, doar scrijelesc pe scoici pentru Eternitate o altă prefaţă!
86
Despre fleacuri
LA MOARTEA CIREȘULUI JAPONEZ Vuiet cumplit în prag de noapte, glasuri speriate de negre păsări, cutremurate-a plânset şoapte... Sub mantie de ploaie-ndelungată, inima de lemn cald, roşu i s-a stins...Ce râde Moartea în apă-nveşmântată! Cu zgomot grav, prelung, de monstru preistoric în moalele noroi el secerat căzu acum sub cer fără de trăznet, precum un gând retoric. Cea roşie coroană, până mai ieri semeaţă, cu umbră plină de răcoare şi parfumată floare, înscrie pe retină un cântec rupt de viaţă. Îl voi păstra în suflet în tonuri mov-albastre şi lacrima îi va hrăni mereu prea blânda rădăcină când iarăşi înflori-va în scoarţa altor astre...
87
Sara Mina
FĂRĂ SCĂPARE Ce bine mi-ar fi priit un strop de venin din colţul crotalului de mercur. Aşa, de răsăritul îmi va prinde paşii, în magma de-azur voi pieri. Un gând salvator: pe-o muchie de suflet voi șerpui odată cu liziera din fir de păianjen dintre noapte și zi. De-n beznă rămân, soarele mare și gol pofta nu-și va isprăvi. Uite un munte! Sau e un fost fluture? Ce importanţă are, dacă el umbra-mi pune la picioare? Să fug, să mă ascund… Aflam cândva din stele că pe vechiul Pământ oceane-nghiţeau cenuşa rămasă din miezul de zi. Dar acum… totu-i fiebinte şi contopit în plasma de-argint. Şi-atunci, nebun vrăjitor ce sunt încheg rotund blestemul din gând şi m-afund în ochiul meu stâng. Aşa, neputincios, voi arde şi sufletul meu oval se va prăbuşi sub spectrul minimei potenţiale energii.
88
Despre fleacuri
FOTOGRAFIILE BUNICILOR Am făcut, de curând, o descoperiră ciudată: fotografiile celor ce vieţuiau odată sunt pline de praf, iar ale noastre, ale celor vii, îşi joacă toate culorile-n ape străvezii. Cred că am şi răspunsul: aşa îţi atrag atenţia cei morţi, că locul lor este-n pământ, la câţiva coţi. De insişti să-i ai lângă tine, se-acoperă singuri cu straturi de tină. Să le găsim vreo vină?! Nicidecum, au visat la acest veac de odihnă de când s-au născut. Iar acum, nepoţii-i obligă să le ţină de-urât din rame de lemn ori de metal. Au ei, urmaşii, habar ce-nseamnă să zâmbeşti la infinit, cu sufletul turtit şi statura presată într-o fotografie uitată?! Nu, dar cândva, vor afla, atunci când, la rândul lor, nepoţii de-acum vor fi prinşi în fotografii, de proprii lor fii. ... Şi vă mai întrebaţi de ce se-ntind pe pământ deşerturi ori de ce praful cosmic e-apreciat de toţi?! Sunt de-acoperit în lume atâtea fotografii de bunici, fii şi nepoţi...!
89
Sara Mina
NU MĂ DESPART DE EL Tăcere! Nu-l tulburaţi acum, căci… piere! E aşezat pe-o piatră caldă şi-n viers de mierlă preajma-l scaldă. Un fluture prea obosit de zbor îi toarce-un fir de legănat uşor. Şi mătăsosul aer e un fald bogat ce spaima ultimă i-alină, în verdele şopârlei de smarald. O, până mai ieri eram ca fraţi, de vise colorate, vechi, pătaţi! Şi, uite cum mă părăseşte, alunecând prea lin din trupu-mi… ca un peşte! Să îmi rămână pieptul gol, să n-am în preajmă viitor? Decât fără de suflet, un mort viu, mai bine mi se pierde amintirea în pustiu…
90
Despre fleacuri
DURERE M-a durut prima gură de aer, botezul cel sfânt. Chin mai mare decât să-mi număr patru, mai târziu două şi-acum, spre apus, trei împietrite picioare?! Doar gândul de arbore frânt… Am strâns din dinţi şi-am răbdat să rup cu ochii lanţuri fierbinţi, să-mi cresc la degete aripi cuminţi! Și dorul de pasăre-săgeată, în plete de alge greu încurcată, fost-a crud, chiar cumplit! Iubirea pierdută-n zenit mi-a răscolit mai adânc osul albit, clipind spre proaspăt cernoziom… Cum scap de aste dureri? Chemând timpul s-adorm! Să doară mai tare? Nicicum, o ursitoare mi-a spus că moartea e-o floare…
91
Sara Mina
STAI NEVĂZUT Stai trist, doar bănuit, în capul mesei… Mulţimea cea pestriţă-i înşirată de-a dreapta şi de-a stânga ta, dar nici o frunte nu-i plecată ori de-amintiri, cumva, îngândurată… S-au strâns degrabă toţi văzând lărgit-ograda şi vasele bogate, adăpostite sub părul cel bătrân, îngălbenit. Şi cei din neam, şi mulţi ce nu acelaşi nume poartă închină cruci grăbite-n sân şi vesele pahare goale spre-a fi umplute-ntind. Se tot perindă feluri de bucate, iar aburii beţiei vin la schimb, dar nimeni nu-ţi zăreşte lacrimile toate ce şiroiesc, brăzdându-ţi chipul fără nimb. Vremelnica sfială-i alungată şi râsete zvonesc acuma tot mai des. Întreaga adunare-i încercată de o victorie părelnică de-a vieţii asupra nefiinţei, ce n-are înţeles. Priveşti spre ei cu ochi fără lumină şi-ncerci de toţi să-ţi pară ţie rău, dar asta e în van, căci lumea cea străină doar se-amăgeşte că scăpa-va de-alunecarea sigură în hău! Şi, totuşi, te întrebi, de ce atâta zarvă dacă nici numele nu-ţi pomenesc?! În umbra ta de barbă, tu îţi răspunzi, acum senin: Sunt bucuroşi că nu s-au dus, că n-au murit şi ei deplin… Stai nevăzut în capul mesei... Pe chip ţi-e desenat un zâmbet viu căci singurul tău prieten, bătrânul câine de poveste, din lanţul greu scăpat, printre picioare de meseni s-a furişat ca să îşi sprijine credinţa de fostul tău genunchi şi ca să-ţi cânte, în felul său nătâng, întreagă bucuria revederii prin urlet tulbure, prelung…
92
Despre fleacuri
MAMĂ, CÂND M-AI NĂSCUT Mamă, când m-ai născut, te-ai gândit la stele, căci de copil ai vrut să te înalţi în zbor tăcut înspre ele. Mamă, când m-ai născut, libertatea ţi-ai frânt! Te-ai apucat să trăieşti pentru doi, să înfrunţi vântoase şi ploi pe mişcătorul pământ. Mamă, când m-ai născut, ai pus în ochii mei două fărâme de cer ca să-mi aduc mereu aminte şi să aleg dintre cuvinte, c-un gest firesc, doar vorba sper. Mamă, când m-ai născut, de-asprimea vieţii să uiţi ai putut. Un loc ales, de Iele ferit mi-ai dăruit, prin zâmbet mut. Mamă, când m-ai născut, pe mine, să ştii, m-a durut! Tot cântecul din tine în pieptul meu s-a rupt. Oh, tu credeai că-i bine... Şi-acum, să plâng îmi vine: m-ai împlinit cu de toate, cuget, simţire… din bun ce-ai avut! Mi-ai dat chiar şi-o moarte, Mamă, când m-ai născut...
93
Sara Mina
DESPRE LIMBA ROMÂNĂ ȘI PATRIOTISM
94
Despre fleacuri
AVEM Avem pentru toţi. Avem pentru părinţi, fii, bunici şi nepoţi... Avem pentru măreţe puncte cardinale, pentru neîmpăcatele astre de pe boltă: lună şi soare. Avem pentru orice culoare. Avem pentru munte ori nisipuri mişcătoare. Avem pentru terestre şi marine vieţuitoare, pentru orice nor sau floare. Avem şi pentru alte popoare,de vor să se-nfrupte din ale sale odoare! Avem pentru suflet şi minte... Avem o limbă cu noian de cuvinte. Avem o limbă şi aprigă, şi cuminte... Avem o limbă nepieritoare, de vajnică istorie ocrotitoare... Avem o limbă, să se ştie! E limba ce timpul va străbate, adăpostind în ea minuni, stăpânitoare-a tot şi toate...
95
Sara Mina
COȘMARUL Am visat că am fost aruncat dincolo de hotar, pentr-un nevrut păcat... Se făcea că de semeni eram înconjurat şi-aceştia rostogoleau priviri tăioase, zvârlind în mine cu vorbe necunoscute, bolborosite şi furioase... M-am ridicat într-un genunchi, mi-am potrivit ascuţişul limbii în pumn, din inimă scut am făcut şi-n ei, în toţi, lovit-am nebun... Strigam cu foc vorbe de slavă pentru o ţară în depărtări pierdută, ce de mine se lepădase-n grabă! Ceream iertare unui prea blând Dumnezeu, zicând că-n lumea mare cel fără-de-lege nu sunt eu! Străinii nu conteneau să m-asurzească şi limba lor n-avea nimic din vorba mea regească! Şi-atunci, aproape frânt de dor şi de alean, în tină fruntea am plecat, jurând ca viaţa mea să sting de-n ţară grabnic nu mă-nturnam... Eu nu puteam un grai străin - pumnal în suflet, zi după zi, să-nfig... Şi ruga-mi fu pe dată împlinită, căci m-am trezit! Coşmarul greu s-a spulberat, sunt iarăşi eu, cel în cuvinte strămoşeşti cu-adevărat bogat.
96
Despre fleacuri
LA JUDECATĂ În frământate vremuri, un popor e luat la rost de toţi: -Nevolnic te arăţi! De când ai răsărit tu pe pământ, n-ai ridicat nici piramide, nici zid pe curmeziş de lume ori poduri ce să lege tărâm ştiut de alt tărâm necunoscut, peste oceane-n spume! Stai tot într-ale tale margini, mulţumindu-te cu puţin! Frămânţi sub picioare desculţe glod, vorbind o limbă fără ecou în lume! Eşti un sărman norod... Cu te poţi făli? Cu ce ne poţi, în timp, uimi? Hai, spune! … Cu fruntea spre zenit şi călcâiul pe-un nevăzut nadir, şi-arată chip trudit poporul osândit... Aruncându-şi sumanul de cioban mioritic, privirea oţeleşte sub căciula veche de dac; apoi, uscând o lacrimă, el astfel le grăieşte: -Priviţi, voi străini, mâna mea dreaptă! Are o neasemuită putere: fiecare deget schimbă, după a mea vrere, câte o slovă cu har dăruită... Spre pildă, acum degetele-mi poartă-n semne cuvântul vatră. De strâng degetele şi fac mâna pumn, vă spun că-mi apar viaţa şi plaiul străbun. Ziceţi că n-am ridicat monumente ori zidiri pentru stihii?! Iată ce-arată degetele-mi pline de mistere: munte e cuvântul desenat de ele, pe veci ocrotitor de spirit şi energii rebele! Şi pentru c-al meu frate, Codru pe nume, să nu-şi piardă-n umbră al său vechi renume, cele cinci degete de la 97
Sara Mina
mâna mea dreaptă conturul verde-i saltă spre soare. Ce altar mai de preţ pot să-i închin eu, oare?! De ce stau în acelaşi loc?! De ce nu caut moşia să-mi măresc?! Îmi e de-ajuns ce am… de la străbuni e dar! Aici îmi creşte-al meu noroc, aici îmi freamătă degetele în cuvântul hotar! Străini, pricepeţi, dar?! Am mână fermecată! Nimic în astă lume puterea nu-mi va lua vreodată! Chiar de veţi încerca degetele a-mi strivi, din oase de înaintaşi ori blânde flori, altele-n loc se vor ivi! Nu mă puteţi opri să cresc în aer cuvinte – nestemate: doina ce-mi duce pe plaiuri bogate prinosul din suflet şi-o cruce se-nalţă din mână spre frunte, purtând durerea din urmă... Îmi scriu în memorie cu mâna dreaptă cea limbă, victorie de voi des înfierată şi fiece deget, fără de pată, îmi poartă-n Univers câte o slovă din tăria numelui unui popor ales, cu suflet bun... Cuvântul e: român.
98
Despre fleacuri
PEDEAPSA Sunt mulţi, chiar fără număr cei ce sluţesc al limbii noastre murmur şi-n mâl de împrumut adânc o-mpotmolesc! Iau vechile cuvinte şi-n mii de cioburi le prefac, rănind al nostru-auz în foşnetul pieii de drac. Ne crapă în a ochilor lumină o scriere străină de gând şi de simţire din veche moştenire. Doar ce-i din alte zări e semnul de putere şi soclu pentru-a lor subţire vrere! Ce-i de făcut?! Noi, cei puţini, ne strângem rând cu rând, ne umplem sufletul cu violetul fir din călimara prezentului pustiu şi le-nflorim în inimi un psalm descântător, de neaoş viers apărător... Sub vraja lui pieri-vor prea uşor, aşa încât în galben pământ adânc îi vom zidi, departe de cărările istoriei de zi cu zi, să n-aibă sorţi gândul cel rău a izbândi. Iar altă ciumă pe limba noastră cea română în veci nu va-ncolţi!
99
Sara Mina
COPILUL DE DINCOLO Din pragul străvechi privesc trist la el - copilul uitat, copilul stingher: chipu-i bălai, ochi rupţi din rai, cântec îi stă-n suflare şi-n grai… Când trec eu astăzi podul de flori, minte şi suflet aprig mă dor, căci văd ce nu-ncape în al meu gând: copilul firav, cuminte şi blând cu sârmă ghimpată şi aspră-i legat! Şi cerul, şi tina plâng ăst păcat… Când saltă piciorul să treacă hotarul, sub greu Răsărit i se năruie malul şi aprige tunete-l pun la pământ, furios îl îngheaţă vânătul vânt! Vino, copile, scăparea-i în lume, acolo uita-vom de negrele spume! Vino, copile, în braţele mele, să piară-n vâltoare blestemele grele! Iar mâine vom râde cu perle de rouă, istoria veche vom scrie-o ca nouă…
100
Despre fleacuri
PIETRELE ȘI APA Mă uit în adâncul istoriei acestui pământ: mulţime de pietre răzleţe în ape. Par fără rost sau rând... În munţi, se zbat izvoare vii şi pietrele-s mai colţuroase, întorc în zgomot, înspre soare, lumina spartă-n cioburi mii. Spre dealuri în verde-nveşmântate pietrele devin rotunde şi mai blânde - comori de timpuri încercate,durând tărie-n ale apei unde. În mişcarea fluidă, domoală, la şes, pietrele-şi uită nestarea mai des. Se adună molcome... mărunte... mii... Să fie pietre scumpe ori de-aur peşti? Minuni şi vrăji... ce poţi să ştii?! Mă uit în adâncul istoriei acestui pământ: mulţime de pietre... Dar nu-s răzleţe, nici fără rând ori fără rost! Sunt temelii din nepieritoare cremene: cuvinte pe creştet mângâiate de curgerea lină ori mai frământată a unei limbi cum alta nu a mai fost vreodată!
101
Sara Mina
IMN CONTRA ABUZULUI De-un timp încoace tot abuzaţi de noi, ştiind că suntem sugrumaţi de greu şi de nevoi. Ne-aţi împliat, ne-aţi văduvit de lacrimi, zâmbete şi gând, lăsându-ne făr’de-apărare... patetice, uscate frunze-n vânt. Tot prin abuz ne-aţi luat, haini, trecut şi viitor. Nu se mai ştie pentru ce crezuri oamenii mor! Ne-aţi scos strămoşii din mormânt, i-aţi pedepsit să fie umbre palide, în rând cu orice searbăd nepoftit. În pulberi ne-ngropaţi până la glezne, chiar de vii, ’ncercând să stingeţi grabnic sporadice făclii. Vă credeţi demiurigi, legi fizice voi tindeţi să schimbaţi extrapolând o limită de rupere de la metal la oameni-fraţi. Dar nu uitaţi, voi bieţi, prea-ncrezători nebuni: e ciclică, dar, prăbuşirea vremelnicelor lumi! Şi nu mizaţi pe-a voastră meschină vrere la infinit, căci n-aveţi nici o legătură cu geniul ce l-a definit! Plecaţi urechea spre pământ şi sigur o să auziţi cum se adună a noastră nerăbdare în lacrimi de uitaţi sfinţi. Nu ne vedeţi acum, sunteţi de platoşa prea greului abuz păziţi, dar, vai de va sosi o clipă când cei umili vor fi din nou uniţi! Ne vrem a noastră demnitate înapoi, ne vrem puterea de-a decide pentru noi, ne vrem puţinul timp rămas de vieţuit să-l închinăm către ce-i drept de-nfăptuit! Nu ne mai strângeţi în chingile abuzului, zvârliţi de-o parte otrava ce-o picuraţi auzului! Suntem siliţi de un vrăjmaş destin să împărţim cu voi un scop străin. Lăsaţi-ne să vrem din nou copii, nu să ne temem că de trăit aici nu va mai fi! Lăsaţi-ne să existăm normal, nu scoşi din uz de mult prea-njositorul vostru-abuz!
102
Despre fleacuri
DOR DE GLORIE Mă-ntrebi ce vârstă am? Brăzdat mi-e chipul cu peste două mii de ani! Eu vieţuiesc aici de când tu, venetic nătâng, erai doar gând de praf şi pulbere în vânt… Zici că-s sărac? Am scăpătat cumva într-al tău prag?! Nu vezi cum holdele şi munţii mi se bat pe poalele cămăşii? Iar apele se-nşiruie pădurile să biruie în drum spre braţele-mi din mare, ce-mi leagănă comoara şi strămoşii?... …Slăbite braţe, zici?! Chiar vrei să-ţi simţi aici suflarea cea din urmă? Încă mai pot baltagul în stâncă să-l înfig, apoi spre ceruri să-l ridic şi-n limba mea cea dulce o muzică din astre eu să schimb! De moarte nu mă tem, îmi toarce încă soarta al dorului de glorie fuior! Voi frânge-n pumni acest blestem şi fi-voi iar pe faţa lumii vifor!
103
Sara Mina
ÎN CĂUTAREA NEMURIRII Poruncă am primit să fac din vorbe chip cioplit, să torn printre sintagme neguroase doar spaimele dintr-un prezent cumplit... Ce mă-nconjoară? E numai ură, faimă goală, uitare de sine, de înaintaşi... priveşti la semeni cum îşi frâng în mişcător nisip vremelnicii lor paşi... Şi timpul şi-a pierdut cadenţa, fugim în cerc să prindem clipa, ne copleşeşte-acum pe toţi incompetenţa cu care ne strigăm preocuparea cea străină! Ne tot golim încetul cu încetul de bun şi umplem hăul doar cu vină... Privirea omului e-acum opacă, el tot aleargă fără de puterea să simt-aproape zborul către stele ori cântecul din suflete stinghere! Mi-e strâmt prezentul! N-am loc de-atâtea fapte lipsite de-orice miez, sunt prins în lumea moartă, fără strălucitorul crez! Mi-e dor de vremea-n care n-am apucat să fiu, mi-e dor de veşnicia trecutului în măreţie viu! Şi-atunci deschid o carte în care vorbe-diamante se-nşiră lin pe aţa de mătase a întâmplărilor crescute pe tumuli albi de oase. Iar slovele îmi cântă în auz cu susur lin de apă în havuz o viaţă nouă, cu luciri de limpede cleştar ce-ncheagă-n fum icoane de oameni preaslăviţi, cu har… Purtat pe aripa cuvântului devin stăpânul timpului şi schimb pe drumul firii un sens cu altul, bând cupa nemuririi!
104
Despre fleacuri
EDITURA BISCARA 2020 ISBN 978-606-94900-8-2
www.editurabiscara.ro e-mail:office@editurabiscara.ro
105