Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunității creștine pentru timpul pascal

Page 7

ÎNVIEREA LUI CRISTOS În zilele noastre se răspândeşte tot mai mult o practică de evlavie numită Via lucis (Calea luminii). Cu aceasta, într-un mod asemănător cu ceea ce se întâmplă la Via crucis (Calea crucii), credincioşii parcurg un drum, meditând diferitele apariţii prin care Isus – de la înviere până la înălţare, în perspectiva Parusiei – şi-a arătat gloria în faţa ucenicilor, aşteptând revărsarea Duhului promis (cf. In 14,26; 16,13-15; Lc 24,49), i-a întărit în credinţă, a dus la împlinire învăţătura despre împărăţia lui Dumnezeu, a definitivat apoi structura sacramentală şi ierarhică a Bisericii Prin exerciţiul de pietate Via lucis (Calea luminii), credincioşii amintesc evenimentul central al credinţei – învierea lui Cristos – şi starea lor de ucenici care, prin Botez, sacrament pascal, au trecut de la întunericul păcatului la lumina harului (cf. Col 1,13; Ef 5,8). De veacuri, Via crucis (Calea crucii) a meditat participarea credincioşilor la primul moment al misterului pascal – pătimirea – şi a contribuit la fixarea conţinutului său în conştiinţa poporului. La fel, Via lucis (Calea luminii), cu condiţia să se desfăşoare cu fidelitate faţă de textul evanghelic, poate să-i ajute pe credincioşi să ajungă la o înţelegere vitală a celui de al doilea moment al misterului pascal: învierea Domnului. Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinţei, deoarece, aşa cum se spune, se ajunge „per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină”. Într-adevăr, prin metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce la


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.