Calea către Hristos by Editura Viață și Sănătate

Ellen G. White

finalitate se dovedește decepţionantă (Proverbele 16:25). Secretul este să găsim şi să alegem calea cea bună. Cartea aceasta conţine o serie de sfaturi practice care dau sens vieţii noastre şi care ne ajută să împlinim scopurile pentru care ne-a adus Dumnezeu la existenţă. Ellen G. White (1827–1915) este considerată a fi cel mai tradus scriitor american. Scrierile ei au fost publicate în peste 150 de limbi. Deşi şi-a încheiat studiile formale la vârsta de 9 ani, ea a scris peste 100 000 de pagini pe teme foarte diverse. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, ea L-a înălţat pe Isus şi a subliniat că Biblia este sursa credinţei ei.

ISBN 978-606-911-162-8

9 786069 111628

53400

Calea către Hristos

Există în viaţă o multitudine de căi care aparent sunt foarte atrăgătoare, dar a căror

Calea către Hristos

Oferită (lui)

de către

data

Ellen G. White

Calea cÄ&#x192;tre Hristos

Calea către Hristos Autor: Ellen G. White Coordonator proiect: Editorial Safeliz, S. L. Design: Bezalel&Aoliabe design Imagini: Thinkstock, Getty Images Copyright © 2003 by the Ellen G. White® Estate, Inc. Copyright pentru ediția în limba română © 2017 – Editura Viață și Sănătate. Toate drepturile rezervate. Pentru ediția în limba română: Redactare: Alina Badea; Corectură: Lavinia Goran; Tehnoredactare: Irina Toncu Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate – Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34; Fax: 021 323 00 40; E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro; Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WHITE, ELLEN GOULD HARMON Calea către Hristos / Ellen G. White ; trad.: Dumitru Popa, Valentin Rusu. - Ed. a 11-a. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2017 ISBN 978-606-911-162-8 I. Popa, Dumitru, trad. (trad.) II. Rusu, Valentin, trad. (trad.) 286.3 Copyright of this edition © Editorial Safeliz, S. L. All rights reserved. No part of this book may be transmitted or reproduced in any form or by any means, electronic or mechanical, including photocopying and recording, or by any information storage and retrieval system, without permission in writing from the publisher. PRINTED IN CHINA IMP03

CUPRINS Iubirea lui Dumnezeu faţă de om.............................................................................................................................................7 Păcătosul are nevoie de Hristos...............................................................................................................................................17 Pocăinţa.............................................................................................................................................................................................25 Mărturisirea păcatelor.................................................................................................................................................................45 Consacrarea.....................................................................................................................................................................................53 Credinţa şi acceptarea..................................................................................................................................................................63 Dovada adevăratei ucenicii........................................................................................................................................................73 Creşterea în Hristos......................................................................................................................................................................85 Viaţa şi faptele noastre................................................................................................................................................................ 99 Cunoaşterea de Dumnezeu ....................................................................................................................................................111 Înaltul privilegiu al rugăciunii............................................................................................................................................... 123 Ce să facem cu îndoiala?.......................................................................................................................................................... 141 Bucuria în Domnul ................................................................................................................................................................... 153

IUBIREA LUI DUMNEZEU FAŢĂ DE OM

NATURA şi revelaţia mărturisesc deopotrivă despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieţii, al înţelepciunii şi al bucuriei. Priviţi lucrurile minunate şi frumoase din natură! Gândiţi-vă la minunata lor adaptare, nu numai la nevoile şi la fericirea omului, ci şi la ale tuturor vieţuitoarelor. Lumina soarelui şi ploaia care înveselesc şi reîmprospătează pământul, dealurile, mările şi câmpiile, toate ne vorbesc despre iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care împlineşte nevoile zilnice ale tuturor făpturilor Sale. În cuvinte frumoase, psalmistul spune: „Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă” (Psalmii 145:15,16).

Dumnezeu l-a făcut pe om pe deplin sfânt şi fericit; iar pământul cel frumos, aşa cum a ieşit din mâna Creatorului, nu purta niciun semn de decădere sau umbră de blestem. Ceea ce a adus nenorocirea şi moartea a fost încălcarea Legii lui Dumnezeu – legea iubirii. Totuşi iubirea lui Dumnezeu este descoperită chiar şi în mijlocul suferinţei, care este urmarea păcatului. Este scris că Dumnezeu a blestemat pământul din cauza omului (Geneza 3:17). Spinii şi pălămida – dificultăţile şi încercările care transformă viaţa lui într-o viaţă plină de trudă şi grijă – au fost rânduite spre binele său, ca o parte a disciplinei necesare în planul lui Dumnezeu pentru salvarea lui din ruina şi degradarea aduse de păcat. Deşi căzută, lumea nu este doar necaz şi nenorocire. Natura însăşi transmite mesaje de speranţă şi mângâiere. Scaieţii sunt plini de flori, iar spinii sunt acoperiţi cu trandafiri.

„Dumnezeu este iubire” scrie pe fiecare boboc de floare care stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă care răsare. Păsărelele încântătoare, făcând să răsune cerul de trilurile lor înveselitoare, florile, atât de delicat colorate în desăvârşirea lor, înmiresmând aerul, copacii înalţi ai pădurii, cu bogatul lor frunziş de un verde viu – toate mărturisesc despre grija părintească şi duioasă a Dumnezeului nostru şi despre dorinţa Sa de a-i face fericiţi pe copiii Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă caracterul Său. El Însuşi Şi-a făcut cunoscute iubirea şi mila Sa fără margini. Când Moise s-a rugat: „«Arată-mi slava Ta!», Domnul a răspuns: «Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea»” (Exodul 33:18,19). Aceasta este slava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise „şi a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul»” (Exodul 34:6,7). El este „milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate”, pentru că „Îi place îndurarea” (Iona 4:2; Mica 7:18).

Dumnezeu a legat inima noastră de El prin nenumărate dovezi arătate în cer şi pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prin lucrurile din natură şi prin cele mai profunde şi mai duioase legături pe care le poate cunoaşte inima noastră. Însă toate acestea nu oglindesc decât imperfect iubirea lui Dumnezeu. În ciuda tuturor acestor dovezi evidente, vrăjmaşul oricărui bine a orbit mintea oamenilor aşa încât ei să privească spre Dumnezeu cu teamă, gândind că El este sever şi neiertător. Satana i-a determinat pe oameni să-L considere pe Dumnezeu o fiinţă al cărei principal atribut este dreptatea rigidă, un judecător intransigent, un creditor aspru şi neînduplecat. El L-a descris pe Creator ca pe o fiinţă care pândeşte cu suspiciune, ca să observe greşelile şi păcatele oamenilor şi să aducă asupra lor pedepse. Domnul Isus a venit să trăiască printre oameni, tocmai ca să îndepărteze această umbră întunecată şi să-i descopere lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu a venit din cer pentru a-L descoperi pe Tatăl. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). „Nimeni nu cunoaşte pe deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27). Când unul dintre ucenici I-a adresat rugămintea: „Doamne, arată-ne pe Tatăl”, Domnul Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ne pe Tatăl»?” (Ioan 14:8,9). În prezentarea misiunii Sale pe pământ, Domnul Isus a spus: „Duhul Domnului M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). Aceasta a fost lucrarea Sa. El mergea din loc în loc, făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau apăsaţi de Satana. Erau sate întregi în care nu se mai auzea niciun geamăt de durere în nicio casă, pentru că Domnul Hristos trecuse pe acolo şi vindecase suferinţele tuturor. Lucrarea Lui era o dovadă a misiunii Sale divine. În fiecare faptă a vieţii Sale se vedea dragoste, milă şi compasiune; inima Lui se deschidea cu o simpatie duioasă pentru fiii oamenilor. El a luat asupra Sa natura umană, ca să poată veni în contact cu nevoile omului. Cei mai săraci şi cei mai umili oameni nu se temeau să se apropie de El. Chiar şi copiii mici se simţeau atraşi de Isus. Le plăcea să se urce pe genunchii Lui şi să privească la faţa Lui gânditoare, care radia de iubire.

Domnul Isus nu S-a reţinut când a trebuit să spună adevărul, dar întotdeauna l-a exprimat cu iubire. În relaţiile cu oamenii, El a dovedit cel mai mare tact şi o atenţie înţelegătoare şi plină de bunătate. El nu a fost niciodată nepoliticos, nu a rostit niciodată un cuvânt aspru fără a fi necesar şi nu a pricinuit niciodată o durere inutilă unui suflet sensibil. Domnul Hristos nu a condamnat slăbiciunea omenească. El rostea adevărul, dar întotdeauna cu dragoste. El a denunţat ipocrizia, necredinţa şi nedreptatea, dar, când rostea mustrări tăioase, în glasul Lui se simţeau lacrimi. Domnul a plâns pentru Ierusalim, cetatea pe care o iubea, dar care a refuzat să-L primească pe El, Cel ce era Calea, Adevărul şi Viaţa. Oamenii L-au respins pe Mântuitorul, dar El i-a tratat cu o delicateţe plină de compasiune. El a trăit o viaţă de renunţare la sine, îngrijindu-Se cu atenţie de nevoile altora. În ochii Lui, fiecare suflet era preţios. Deşi Se comporta întotdeauna cu o demnitate divină, El Se pleca totuşi cu cel mai delicat interes asupra fiecărui membru al familiei lui Dumnezeu. În toţi oamenii, El vedea suflete căzute în păcat, iar misiunea Lui era aceea de a-i salva. Acesta este caracterul Domnului Hristos, aşa cum a fost descoperit în viaţa Lui. Acesta este caracterul lui Dumnezeu. Căci torentele milei divine, manifestate în Isus Hristos, se revarsă asupra fiilor oamenilor, venind din inima Tatălui. Isus, Mântuitorul cel milostiv şi duios, era Dumnezeu „arătat în trup” (1 Timotei 3:16). Domnul Hristos a trăit, a suferit şi a murit pentru răscumpărarea noastră. El a devenit un „Om al durerilor”, pentru ca noi să putem avea parte de bucuria veşnică. Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său preaiubit, plin de har şi de adevăr, să vină dintr-o lume de o slavă de nedescris într-o lume degradată şi contaminată de păcat, o lume întunecată de umbra morţii şi a blestemului. El I-a îngăduit să părăsească locaşul iubirii Sale şi

adorarea din partea îngerilor pentru a suferi ruşinea, insulta, umilinţa, ura şi moartea. „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Priviţi-L în pustie, în Ghetsimani, pe cruce! Fiul fără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Lui povara păcatului. Acela care fusese una cu Dumnezeu, a simţit în sufletul Său teribila despărţire pe care o produce păcatul între Dumnezeu şi om. Aceasta a smuls de pe buzele Lui strigătul plin de durere: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Povara zdrobitoare a păcatului, conştienţa imensităţii lui îngrozitoare şi a despărţirii păcătosului de Dumnezeu – acestea au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu. Dar acest mare sacrificiu nu a fost făcut pentru a genera în inima Tatălui iubire faţă de om sau pentru a-I induce bunăvoinţa de a-l mântui. O, nu! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). Tatăl ne iubeşte nu ca urmare a marii jertfe de ispăşire, ci El a adus această jertfă pentru că ne iubeşte. Prin Domnul Hristos, Tatăl a putut să-Și reverse iubirea nemărginită asupra unei lumi căzute în păcat. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsimani, în moartea de pe crucea Golgotei, inima Iubirii Infinite a plătit preţul răscumpărării noastre. Domnul Isus spunea: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau” (Ioan 10:17). Ceea ce înseamnă: „Tatăl Meu vă iubeşte atât de mult, încât chiar şi pe Mine Mă iubeşte mai mult pentru că Mi-am dat viaţa pentru mântuirea voastră. Prin faptul că M-am făcut reprezentantul şi garantul vostru, jertfindu-Mi viaţa şi luând asupra Mea slăbiciunile şi păcatele voastre, Eu sunt iubit şi mai mult de Tatăl Meu; căci, prin sacrificiul Meu, Dumnezeu poate să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Nimeni altul, în afară de Fiul lui Dumnezeu, nu putea să ne mântuiască, deoarece numai El, care a fost în sânul Tatălui, putea să ni-L descopere. Numai Acela care a cunoscut înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu putea să o facă vizibilă. Nimic altceva şi nimic mai puţin decât sacrificiul infinit, adus de

Domnul Hristos pentru omul căzut, nu putea să exprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl faţă de omenirea pierdută.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu...” (Ioan 3:16). El L-a dat nu numai ca să trăiască în mijlocul oamenilor, ci şi ca să poarte păcatele lor şi să moară în locul lor. El L-a dăruit omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuia să Se identifice cu preocupările şi cu nevoile omenirii. Cel care era una cu Dumnezeu S-a legat de fiii oamenilor cu legături care nu aveau să fie rupte niciodată. Domnului Hristos „nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui, şi, ca Fiul al omului, va rămâne de-a lungul veşniciei una cu neamul omenesc pe care l-a răscumpărat. El a făcut toate acestea pentru ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului, pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţirii. Preţul plătit pentru răscumpărarea noastră, sacrificiul infinit pe care l-a făcut Tatăl nostru din cer, dându-L pe Fiul Său să moară pentru noi, ar trebui să ne inspire concepţii foarte înalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos. Pe măsură ce privea înălţimea, adâncimea şi lărgimea iubirii lui Dumnezeu Tatăl faţă de lumea pierdută, inspiratul apostol Ioan era cuprins de adorare şi de veneraţie şi, negăsind un limbaj mai potrivit pentru a exprima măreţia şi duioşia acestei iubiri, el cheamă lumea întreagă să o privească. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:1). Ce valoare îi conferă faptul acesta omului! Din cauza păcatului, fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana. Prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura noastră omenească, Domnul Hristos înalţă omenirea. Astfel, cei păcătoşi sunt aduşi în poziţia în care – prin legătura cu Domnul Hristos – pot cu adevărat să devină vrednici de numele de „fii ai lui Dumnezeu”.

O astfel de iubire este fără egal. Să fim numiţi copii ai Împăratului ceresc! Ce preţioasă făgăduinţă! Ce subiect pentru meditaţia cea mai profundă! Iubirea inegalabilă a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Gândul acesta are o putere care cucereşte sufletul şi conduce gândirea şi voinţa omului la o atitudine de supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu. Cu cât vom studia mai mult caracterul divin, în lumina crucii de pe Golgota, cu atât vom înţelege mai bine mila, duioşia şi iertarea împletite cu nepărtinirea şi dreptatea şi cu atât mai clar vom discerne nenumăratele dovezi ale iubirii infinite şi ale milei pline de gingăşie, care întrec cu mult simpatia şi dorul unei mame pentru copilul ei pierdut.

Ellen G. White

ISBN 978-606-911-162-8

9 786069 111628

53400

Calea către Hristos

Există în viaţă o multitudine de căi care aparent sunt foarte atrăgătoare, dar a căror

Calea către Hristos