Misterul din inaltul cerului

Page 1



MISTERUL DIN ÎNALTUL CERULUI



Maylan Schurch

Traducere din limba engleză de Geanina Constantin Cu ilustrații de Alexandra Gold

P a nt eli mon 2021


© 2021 – Editura Viaţă şi Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: The High Sky Mistery Redactare: Florin Bică Corectură: Lavinia Goran Grafică și tehnoredactare: Dragoş Gârea Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SCHURCH, MAYLAN Misterul din înaltul cerului / Maylan Schurch ; trad. din lb. engleză de Geanina Constantin ; cu il. de Alexandra Gold. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2021 ISBN 978-606-087-004-3 I. Constantin, Geanina (trad.) II. Gold, Alexandra (il.) 821.111


Lui Shelley, camaradul meu în lunga călătorie spre Farul Dungeness Spit din Sequim, Washington



Mulțumiri Le mulțumesc veteranilor Tom Claps și Herb Brown – ați fost o sursă de inspirație pentru mine! Tom, nu voi uita niciodată acrobațiile pe care le-ai făcut cu avionul Eagle. A fost un zbor pe cinste! Herb, îți mulțumesc fiindcă l-ai însoțit pe Tom la interviul pe care vi l-am luat în timpul predicii din Sabat. Vă sunt recunoscător pentru că ați vorbit despre credință și pentru că ați împărtășit cu ceilalți experiența aterizării forțate pe terenul de baseball din Seattle, în timpul meciului. Nedra Leriget – îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să îți folosesc computerul. De asemenea, îți sunt recunoscător pentru liniștea și pacea pe care le-am simțit în casa din Kansas City. A fost o plăcere să lucrez la cartea aceasta pe parcursul șederii mele acolo, împreună cu soția mea (sora ta).

7



I Ascunzătoare pe roți

— Încă un joc! zise Gina, amestecând cărțile de joc ca o expertă și așezându-le jos. — Așa ai spus și-n urmă cu cinci runde, se plânse Justin Case, în vârstă de treisprezece ani. — Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea, strângând cărțile. Nu-ți place să joci Dutch Blitz1? — Mi-a plăcut în urmă cu douăzeci de partide, răspunse Justin. — Am jucat doar opt partide, nu douăzeci. Ești gata? Să începem! Fata începu să așeze iar cărțile pe care erau numere și ilustrații cu fetițe și băieței olandezi. Justin aruncă o privire către bancheta din piele neagră. Apoi se uită și la suportul pentru răcoritoa1

Joc de cărți pentru copii. (n.tr.) 9


Maylan Schurch

re, din lemn lustruit, de pe portiera opusă. În cele din urmă, aruncă o privire înspre Gina Coggins, noua lui prietenă, care stătea cu picioarele încrucișate pe covorașul din pluș catifelat, cu fața spre el și cu pachetul de cărți în mână. — Haide, joacă! insistă fata. — Gata! — Ce s-a întâmplat? — M-am plictisit! Gina mai puse jos trei cărți. — Crezi că eu nu? — Și tu ești plictisită? — Joacă! spuse ea. Tu m-ai invitat la plimbare cu limuzina. — Gina, ascultă-mă... Fata oftă, apoi aruncă restul cărților pe banchetă. — Când m-ai invitat, am crezut că pur și simplu vom face o plimbare cu mașina prin oraș, bând un suc, bucurându-ne de priveliștea din golf... — Gina… — Când colo, ce să vezi! Fratele tău parcurge două străzi, apoi oprește în fața unui restaurant și intră în el. După cinci minute, iese. Mai parcurgem o stradă, oprește iar și intră în alt restaurant. Și repetăm același lucru la nesfârșit. Ce distracție mai e și asta? Puteam să stau acasă și să răspund la e-mailuri, protestă ea cu o privire încruntată. Bine că am avut cărțile de joc în ghiozdan! — Gina, știi bine că Robbie e nevoit să facă opririle astea. Tatăl tău l-a ajutat să se angajeze ca șofer pe li10


Misterul din înaltul cerului

muzină ca să lucreze cu jumătate de normă câtă vreme merge la universitate. — Știu asta. — Așa că Robbie oprește la fiecare hotel și la fiecare restaurant ca să-și lase cartea de vizită, rugându-i pe angajați să o păstreze la panoul cu informații. Cum altfel ar putea afla oamenii că el este șofer pe limuzină și că își oferă serviciile? — Bine, înțeleg asta, dar de ce a trebuit să venim și noi cu el? — Robbie ne-a invitat să luăm prânzul împreună la Mongolian Grill. — Oh! exclamă Gina, arătându-se impresionată. Ei bine, în cazul ăsta... Dar tot sunt plictisită și încă vreau să știu de ce a trebuit să venim și noi. Răspunde-mi la întrebare sau va trebui să mai jucăm o dată! insistă ea, fixându-l cu privirea. Atenția lui Justin fu distrasă de un țipăt care se auzi în depărtare. Uitându-se prin geamul fumuriu al limuzinei, care făcea ca totul de afară să pară gri, văzu patru-cinci băieți stând la colțul unei străzi, la ceva distanță. Păreau să hărțuiască un băiat de aceeași vârstă cu el. Încercând să scape de hărțuiala lor, băiatul se retrăgea, venind spre limuzină. — Ce spui? întrebă Justin neatent. Ce întrebare? — De ce stăm închiși într-o limuzină într-o zi atât de însorită? — Uită-te la copiii ăia! Se vor lua la bătaie! — Răspunde-mi la întrebare! — Nu! Uită-te puțin acolo, în josul străzii! 11


Maylan Schurch

Privirea fetei urmări direcția în care băiatul arăta cu degetul. Brusc, se ridică în genunchi pe bancheta din spate. Căscă ochii mari și își lipi fruntea de geamul portierei. — Tony! strigă ea. Ăla e Tony! — Acela-i fratele tău? întrebă Justin. Am crezut că este în tabără. — Păi, este în tabără, spuse ea, zgâindu-se afară, sau, cel puțin, acolo ar trebui să fie. Justin se uită către băieți. — Care dintre ei este fratele tău? — Îl știi pe Tony... Ba nu, nu-l știi. De-abia ieri ai ajuns aici.

12


Misterul din înaltul cerului

— Este cumva cel pe care îl hărțuiesc? încercă Justin să ghicească. — Da, răspunse fata cu o voce îngrijorată. Trebuie să facem ceva. Tony încetă să mai meargă cu spatele. Se răsuci brusc și o luă la fugă în direcția limuzinei. Justin observă că purta o beretă neagră și un tricou verde pe care scria ceva.

13



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.