ESTERA
BRADLEY BOOTH
Steaua Persiei Traducere din limba engleză de Emanuela Jalbă-Şoimaru Ilustraţii de Adrian Barbu
Pant elimon 20 2 1
© 2021 – Editura Viaţă şi Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: Esther. A Star is Born Colecţie coordonată de Florin Bică Redactare: Geanina Constantin Corectură: Livia Mihai Tehnoredactare: Dragoş Gârea Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOOTH, BRADLEY Estera : Steaua Persiei / Bradley Booth ; trad. din lb. engleză de Emanuela Jalbă-Şoimaru ; il. de Adrian Barbu. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2021 ISBN 978-606-911-999-0 I. Jalbă-Şoimaru, Emanuela (trad.) II. Barbu, Adrian (il.) 821.111
Cartea de faţă le este dedicată surorilor mele – Barbara, Sandy, Linda şi Janet. Le admir pentru că au rămas consecvente valorilor pe care părinţii noştri ni le-au insuflat în copilărie. Astăzi, mai mult ca oricând, Isus are nevoie de femei tinere. Asemenea Esterei din Persia antică, şi ele au fost chemate pentru un timp precum cel în care trăim acum.
Capitolul 1
Hadasa mută coşul greu pe care şi-l sprijinea de şold şi continuă să caute prin prăvălii alimentele după care venise în piaţa evreiască. Era după-amiaza târziu, aşa că nu avea să mai găsească fructe şi legume la fel de proaspete cum ar fi găsit dimineaţa devreme. Grămezile de dovlecei se subţiaseră considerabil, însă reuşi să descopere doi dovlecei, de un galben-închis, care păreau destul de tari şi cu pulpa suculentă. Se apropia sezonul ploilor şi temperaturile scăzuseră, aşa că legumele de sezon erau pe sfârşite. Castraveţii dispăruseră deja de câteva săptămâni, dar putea alege la discreţie din grămezile de praji şi usturoi. După ce termină treburile în prăvălia respectivă, fata trecu la următoarea. Cântări lintea şi năutul, apoi îl rugă pe vânzător să i le pună în săculeţi de pânză. Împachetă cu mâna ei câteva stafide, apoi cercetă curmalele şi găsi exact ceea ce îi trebuia – câteva curmale dulci şi frumoase, peste care nu se plimba nicio gânganie
7
Bradley Booth
dintre cele cărora vânzătorii le mai îngăduiau uneori să umble nestingherite peste fructele lipicioase. Hadasa îşi strânse mantia în jurul taliei subţiri şi se întoarse ca să-i plătească vânzătorului stafidele şi curmalele. Brusc, auzi un strigăt în partea cealaltă a pieţei. — S-a terminat războiul! anunţă cineva cu glas răsunător. Ascultaţi-mă cu toţii! Luaţi aminte la ce vă spun! Războiul cu spartanii s-a încheiat! Hadasa simţi cum i se înteţesc bătăile inimii. S-a terminat războiul! Asta-i o veste nemaipomenită! Ştia că trebuia să dea fuga acasă şi să pregătească masa de seară, dar simţea nevoia să afle mai multe despre războiul cu grecii. Peste puţin timp aveau să intre în Sabat, dar poate că mai avea totuşi puţin timp ca să asculte ce avea de spus mesagerul. Numără iute câteva monede de cupru şi i le întinse bătrânului care vindea fructe uscate. Barba lui neîngrijită se clătină când se aplecă să-i mulţumească şi să-i ofere un dar în semn de despărţire – un pacheţel de smochine, două sau trei la număr, dar care erau, fără îndoială, cele mai bune smochine pe care le puteai găsi în Susa1 în perioada aceea a anului. — Pace! Fata înclină din cap în direcţia bătrânului, înainte de a se îndrepta grăbită spre partea opusă a pieţei. Persanii erau plecaţi în Apus, într-o campanie militară, de mai bine de doi ani. Din când în când, ajungeau acasă rapoarte îmbucurătoare despre succesele armatei persane, iar acest fapt era încurajator pentru toată lumea. Deseori, Hadasa vedea oameni care dansau pe stradă la auzul unor asemenea veşti, dar ei i se părea ciudat faptul că în oraşul regal din Susa nu prea ajungeau veşti Susa a fost capitala Imperiului Elamit, în actualul Iran. Oraşul a fost cucerit de mai multe ori: în secolul al VII-lea î.Hr. de către asirieni şi perşi, de Alexandru cel Mare, apoi de Imperiul Seleucid şi de parţi. A fost distrus în secolul al III-lea d.Hr., de Şapur I. (n.tr.) 1
8
Estera • Steaua Persiei
rele. Oare armatele persane nu mai pierd nicio luptă? se întreba în sinea ei. Acum, mesagerul anunţa mulţimea că războiul se terminase. Îţi mulţumesc, Doamne! se gândi Hadasa, ridicând ochii spre cer, în semn de recunoştinţă. Numărul celor adunaţi în piaţă creştea de la o clipă la alta, dar fata se apropie cât de mult putu şi se ridică în vârfurile picioarelor ca să zărească peste capetele celor adunaţi în faţa ei. Vestea aceasta era în măsură să-i ofere bucurie, chiar dacă nu-i păsa atât de mult cine câştiga acele bătălii îngrozitoare. Pentru ea, toate luptele erau la fel de rele, indiferent cine ar fi ieşit învingător. Atât persanii, cât şi spartanii puteau fi la fel de violenţi, refuzând să plece acasă până nu-şi forţau duşmanii să se predea, altminteri i-ar fi distrus complet. Soldaţii persani, îndeosebi, erau recunoscuţi pentru cruzimea lor, după cum ştia şi ea prea bine, dar toate istorisirile care-i ajunseseră la urechi susţineau că grecii aveau o strategie militară mai bună. Se înfioră gândindu-se la cei care îşi pierduseră viaţa în război. Despre niciuna dintre părţi nu auzise spunându-se că ar fi avut milă. Lucrul care o neliniştea cel mai mult cu privire la războiul acesta recent era că vreo câţiva dintre apropiaţii ei fuseseră nevoiţi să se înroleze în război. Câţiva tineri, aparţinând congregaţiei evreieşti pe care o frecventa şi ea, fuseseră obligaţi să se înroleze în armata persană şi să lupte contra grecilor. Iar ei îi păsa de aceşti tineri şi de siguranţa lor şi, ca să fim sinceri, printre ei erau unul sau doi de care chiar îi plăcea. Dar mai erau oare în viaţă aceşti tineri după doi ani de lupte? Şi dacă aveau să se întoarcă din război, oare vor ajunge acasă ciungi sau ologi, cu mâini sau picioare lipsă? Gândindu-se la asemenea lucruri, fata simţi cum o trec fiorii. Dintr-un anumit punct de vedere, să te întorci din război cu o mână sau un picior lipsă era mai greu decât să nu te mai întorci deloc. Grecii înşişi aveau o
9
Bradley Booth
vorbă pe care o foloseau când îşi trimiteau tinerii la război: „Să vă întoarceţi acasă pe scut sau sub scut!” Era o urare îngrozitoare, dar Hadasa auzise că şi mamele acelor tineri foloseau asemenea exprimări în dreptul fiilor lor. „Să vă întoarceţi biruitori, purtându-vă scuturile în semn de victorie, sau să nu vă mai întoarceţi deloc!” Cam aşa ceva le spuneau, chiar dacă nu la modul acesta foarte direct. „Dacă e să vă întoarceţi învinşi, preferăm să reveniţi morţi, purtaţi pe scuturi de tovarăşii voştri de arme.” Pierderea unei bătălii era resimţită de toţi ca o dezonoare maximă. Scuturile pe care le foloseau persanii erau suficient de mari cât să le protejeze trupul în întregime, dar, chiar şi aşa, soldaţii erau de multe ori răniţi sau mutilaţi. Un bărbat care se întorcea acasă mutilat pentru tot restul vieţii nu mai putea să-şi întreţină familia sau să-şi întemeieze o familie. Ce tată ar fi vrut să-şi dea fata după un bărbat fără o mână sau un picior? Un olog sau un ciung ar fi fost o ruşine pentru familie şi societate. Cel mai probabil, ar fi trebuit să-şi câştige existenţa cerşind. Hadasa îşi înălţă capul ca să se uite mai bine la bărbatul care le adusese vestea. Mantia simplă, de culoare cenuşie, cu care era îmbrăcat părea zdrenţuită şi murdară. Părul negru şi barba îi erau nepieptănate. Nu purta sandale şi avea privirea împăienjenită, de parcă nu mai dormise de câteva zile. Nu exista nicio urmă de îndoială că omul acela era în doliu şi că veştile erau proaste. Iar asta nu putea însemna decât un singur lucru pentru toţi cei care aşteptau veşti de pe front. Tragedie!
10
Capitolul 2
Fata ascultă neliniştită în timp ce mesagerul le spunea că regele Xerxes1 avusese iniţial câteva victorii strălucite pe câmpul de luptă. Mai apoi, sorţii se întoarseră împotriva lui. În bătălia pe mare, de la Salamina, o flotă de 380 de nave greceşti intrase în luptă contra armatei persane, formate din 2 000 de nave. Destinul părea să le fie complet potrivnic grecilor. Nu se întrevedea nicio şansă de izbândă pentru ei în lupta aceea. Cu toate acestea, grecii ieşiseră biruitori. — Înfrângerea noastră de către greci a fost una amarnică, şi acum nu avem pe nimeni care să ne scape din mâinile lor! strigă Xerxes I (Khşayareş), fiul lui Darius cel Mare şi al Atossei, s-a născut în jurul anului 520 î.Hr. Domneşte peste o sută douăzeci şi şapte de ţări, din India până în Etiopia. Devine suveran al Imperiului Persan în 486, la moartea tatălui său. Reprimă cu brutalitate răscoalele Egiptului (486) şi Babilonului (482). În 480, porneşte într-o expediţie care urmărea cucerirea Greciei. Armata sa, care după unele surse număra peste două milioane de oameni, forţează, cu pierderi grele, trecerea prin defileul Termopile, apărat de trei sute de spartani („Cei trei sute”) conduşi de Leonidas, regele Spartei. Transformă Atena, părăsită de locuitori, în ruine. Înfrânt la Salamina, îşi părăseşte armata, care va fi zdrobită la Plateea (479) şi se retrage în Asia, unde mai târziu moare asasinat (465 î.Hr.). (n.tr.) 1
11
ilustratia 1