Comentariu la efeseni sampleopt

C O M E N TA R I U L A E F E S E N I

George R. Knight

COMENTARIU

efeseni

© 2015 – Editura Viață și Sănătate.

Toate drepturile rezervate. © 2010 – Review and Herald Publishing Association.

All rights reserved.

Traducere: Loredana Sîrbu Redactare: Christian Sălcianu Corectură: Elena Buciuman Tehnoredactare: Dragoș Gârea Copertă: Dragoș Gârea

Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României KNIGHT, GEORGE R. Comentariu la Efeseni / George R. Knight ; trad.: Loredana Sîrbu. Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2015 ISBN 978-973-101-895-9 I. Sîrbu, Loredana (trad.)

227.5

CUPRINS

PARTEA I

Salutul introductiv – Efeseni 1:1,2 ......................................................................................... 19

PARTEA a II-a

Afirmații doctrinale – Efeseni 1:3–3:21 .................................................................................. 27

PARTEA a III-a

Sfaturi practice – Efeseni 4:1–6:20 .................................................................................. 97

PARTEA a IV-a

Salutul final – Efeseni 6:21–24 ................................................................................. 189

INTRODUCERE LA EPISTOLA CĂTRE EFESENI Epistola către efeseni ocupă un loc central în creştinism. J. Armitage Robinson consideră* că ea reprezintă „coroana scrierilor Sf. Pavel”1, iar William Barclay o declară „Regina Epistolelor”2.

Vom vedea în paginile care urmează că această scurtă scrisoare se adresează nevoilor noastre de astăzi cu tot atâta forţă cu care s-a adresat nevoilor bisericii şi membrilor ei în urmă cu două milenii. Din acest motiv, Ralph Martin afirmă că „nicio parte a Noului Testament nu întrece Epistola către efeseni din punctul de vedere al relevanţei în contemporaneitate”3. Pentru a cunoaşte mai bine epistola aceasta, avem nevoie mai întâi să ne formăm o imagine de ansamblu despre ea.

Notă despre autor, dată şi public-ţintă Epistola către efeseni afirmă de două ori în cuprinsul ei că îl are drept autor pe apostolul Pavel (1:1; 3:1). În cea mai mare parte a istoriei creştinismului, afirmaţiile acestea au fost luate ca atare, însă în ultimii două sute de ani, au fost puse sub semnul întrebării, ca atât de multe alte aspecte ale Bibliei, unii exprimându-şi opinia că scrisoarea ar fi fost opera unui ucenic de-al lui Pavel care s-ar fi folosit de numele său pentru a fi acceptat. F. F. Bruce meditează cu circumspecţie asupra acestei perspective: „Dacă Epistola către Efeseni nu a fost scrisă în mod direct de Pavel, ci de unul dintre ucenicii lui în numele său, atunci autorul ei a fost cel mai mare paulinist al tuturor timpurilor – un ucenic care a asimilat complet gândirea * Lista lucrărilor citate poate fi consultată la finalul acestui volum. (n.r.)

8

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

maestrului său mai mult decât oricine altcineva. Omul care a fost în stare să scrie Efeseni trebuie să fi fost egal apostolului, dacă nu chiar superior lui ca talie intelectuală şi ca pătrundere spirituală. […] Autorul, dacă nu a fost Pavel însuşi, a dus gândirea apostolului până la concluzia ei logică.” Bruce face apoi o remarcă elocventă: „De acest al doilea Pavel, istoria creştinismului primar nu are nicio cunoştinţă.”4 Ba, dimpotrivă, primii scriitori creştini l-au considerat pe Pavel scriitorul epistolei, luând de bune afirmaţiile scrise în cuprinsul ei.

Poziţia aceasta nu a primit nicio obiecţie semnificativă până în anul 1792.5 Şi, în ultimă instanţă, cel mai bine este să lăsăm scrisoarea să ne spună cine a fost autorul ei. În Efeseni, avem sinteza ultimă a gândirii lui Pavel.

Dacă paternitatea cărţii Efeseni reiese clar din chiar afirmaţiile ei, identitatea destinatarilor ei nu este tot atât de evidentă. Problema este că manuscrisele greceşti cele mai vechi şi cele mai bune omit cuvintele „în Efes” din Efeseni 1:1. Prin urmare, traducerea cea mai fidelă a acestui verset ar fi „către sfinţii care au credinţă în Hristos Isus”, şi nu „către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus”.

Dincolo de absenţa cuvintelor „în Efes” din manuscrisele cele mai timpurii, epistola se distinge de celelalte scrisori ale lui Pavel şi prin faptul că nu conţine nicio urare personală pentru prietenii şi colegii lui. Lucrul acesta este straniu mai ales dacă ne gândim că el a lucrat în Efes mai mult timp decât în oricare alt loc. Potrivit Faptelor apostolilor, a lucrat în această cetate aproape trei ani (vezi 18:19-21; 19:1-20; 20:17-38).

Pe lângă această omisiune a urărilor personale, Efeseni nu face nicio referire concretă la problemele specifice comunităţii şi nu conţine niciun sfat despre aspectele particulare legate de credinţă şi conduită – chestiuni pe care ne-am aştepta să le găsim aici, dacă Pavel şi-a adresat scrisoarea unei singure comunităţi. Când comparăm Efeseni cu scrisorile sale către Galatia sau Corint, observăm câteva mari diferenţe. Problemele ridicate în Epistola către

Introducere la Epistola către efeseni

efeseni au caracter general şi pot fi aplicate creştinilor din orice comunitate creştină neiudaică a vremii.

Datorită generalităţilor ei, este foarte posibil ca Pavel să fi compus această capodoperă sub forma unei enciclice, menită să fie citită în toate bisericile din acea parte a Asiei Mici în care Efesul era oraşul cel mai important şi comunitatea creştină cea mai însemnată. În acest caz, e posibil ca, pe măsura trecerii timpului, numele Efes să-şi fi găsit locul în manuscrisele greceşti mai vechi, ca semn de identificare ce apropia mai mult primul ei verset de introducerile la celelalte scrisori pauline.

Se pare că Efeseni s-a numărat printre ultimele epistole scrise de apostol. El aminteşte de câteva ori că, la momentul scrierii ei, se afla în închisoare (Efeseni 3:1; 4:1; 6:20). Dacă privim la viaţa sa în ansamblu, cea mai bună estimare pe care o putem face este că el a scris epistola undeva între anii 60–62 d.Hr., cu numai câţiva ani înainte de moartea sa, la Roma, survenită probabil în timpul persecuţiei lui Nero din anul 64 d.Hr. Relaţia dintre Efeseni şi Coloseni Epistola către efeseni nu a fost singura care a plecat din temniţa romană, în care se afla Pavel, spre Asia Mică. H. G. C. Moule are, fără îndoială, dreptate când declară că „alte două mesaje apostolice sunt purtate de aceiaşi curieri: o scrisoare către biserica-misiune mărginaşă din Colose, care aborda și câteva pericole deosebite, prezente acolo şi în Laodiceea [Coloseni 4:16], şi o misivă mai scurtă, mai degrabă o înştiinţare decât o scrisoare, destinată unui cetăţean din Colose numit Filimon. În aceasta, îi este recomandat sclavul său, Onisim, altădată fugar şi, în plus, pesemne hoţ, acum «născut» la o nouă viaţă prin minunea convertirii autentice şi întors la datorie, înfruntând orice risc.”6 Epistolele către efeseni şi coloseni au călătorit împreună şi prezintă mai multe asemănări decât oricare alte scrisori

9

10

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

nou-testamentare. Practic, „cu diverse grade de similaritate, 75 din 155 de versete din Efeseni se găsesc în Coloseni”7. Cel mai extins exemplu este recomandarea lui Tihic, cel care a dus la destinaţie ambele scrisori, unde putem observa o corespondenţă perfectă între 29 de cuvinte consecutive (vezi Coloseni 4:7,8; Efeseni 6:21,22). Dincolo de aceste pasaje, remarcăm multe alte similitudini uimitoare (vezi, de exemplu, Efeseni 5:22–6:9 şi Coloseni 3:18–4:1).8 Corespondenţele dintre cele două epistole ne trezesc mirarea, dar sunt uşor de înţeles. Aceia dintre noi care redactăm mai multe scrisori pe zi constatăm că formulăm diferit un material asemănător, în funcţie de scopul urmărit. Istoricii care studiază arhive de scrisori sunt foarte familiarizaţi cu acest fenomen. Vă recomand un exerciţiu edificator, care se va dovedi totodată o binecuvântare: lectura comparativă, într-o singură şedinţă, a cărţilor Efeseni şi Coloseni. Înţelegerea contextuală a frazeologiei unei cărţi ne poate ajuta să descifrăm sensul intenţionat de Pavel în cealaltă carte.

Scopul cărţii Pavel a lucrat intens în Efes şi în zona limitrofă aproximativ între anii 52 şi 55 d.Hr. În perioada imediat următoare, s-a desfăşurat printre neevrei o vastă activitate de evanghelizare. Ca urmare, mulţi dintre noii credincioşi nu-l cunoşteau personal, deşi se pare că îi recunoşteau reputaţia de misionar apostolic.

C. E. Arnold face următorul comentariu: „Convertiţii aceştia, provenind dintr-un mediu religios elenistic – religiile misterelor, magie, astrologie – aveau nevoie de o fundamentare fermă în Evanghelia propovăduită de apostol. Frica lor de spiritele rele şi de pu­ terile cosmice era şi ea un mare motiv de îngrijorare, în mod deosebit, în ce priveşte chestiunea poziţiei lui Hristos faţă de aceste forţe.”9 Pe lângă această fundamentare teoretică necesară, ei aveau nevoie şi de pregătire suplimentară despre trăirea unei vieţi creştine,

Introducere la Epistola către efeseni

eliberată de viciile culturii greceşti precum beţiile, imoralitatea sexuală şi tâlhăriile. Mai mult, atât convertiţii dintre neevrei, cât şi creştinii evrei, deveniţi minoritari, aveau nevoie de instruire, ca să depăşească tensiunile crescânde dintre ei, precum şi de sfaturi despre cum să fie uniţi în biserică sau în trupul lui Hristos.

Pavel avea, aşadar, câteva chestiuni precise de discutat în ceea ce-i privea pe efeseni şi pe cei din regiunea învecinată, chestiuni oarecum diferite de cele abordate în alte scrisori ale sale.

Temele principale ale cărţii Efeseni abundă deopotrivă în teologie şi în cuvinte de laudă.

Ea prezintă cel puţin şase teme teologice majore. Toate însă se împletesc strâns cu concepţia că harul lui Dumnezeu pune mântuirea la dispoziţia evreilor şi neevreilor şi îi uneşte într-o singură biserică, în calitatea ei de „prelungire” a tărâmului ceresc. „Autorul”, declară Martin, este fascinat de harul lui Dumnezeu, „singura temă care străbate ca un fir roşu întreaga prezentare.”10 Din această perspectivă, harul constituie premisa care susţine şi contextualizează celelalte teme teologice ale epistolei. Aceste teme sunt următoarele: 1. Măreţia lui Dumnezeu şi înălţarea lui Hristos. Prima mare secţiune a cărţii Efeseni (1:3-14) constituie un inegalabil cuvânt de laudă la adresa lui Dumnezeu, care-Şi împlineşte marele plan cosmic de mântuire în istoria umană. Fundamental pentru concepţia despre Dumnezeu din această epistolă este modul în care voia Sa (1:9,4) şi dragostea Sa (1:5; 2:4) Îl motivează să intervină pentru poporul Său.

Dumnezeu Tatăl ocupă locul central în Epistola către efeseni.

Din numărul de 40 de referiri la Dumnezeu ca Tată pe care-l însumează scrierile lui Pavel, opt apar aici (1:2,3,17; 2:18; 3:14,15; 4:6; 5:20; 6:23). Pe următoarea poziție, o altă carte paulină are numai patru referiri.

11

12

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

Accentul pe Dumnezeu Tatăl se cuplează cu înălţarea lui Hristos. Moartea lui Hristos nu este neglijată (vezi, de exemplu, 1:7; 2:13,16; 5:2,25), dar în vizorul epistolei se află învierea şi glorificarea Sa în locurile cereşti, în clipa în care se alătură Tatălui pentru îndeplinirea marelui Lor plan (vezi, de exemplu, 1:20-23).

2. Conflictul cosmic. Mai mult decât orice altă carte a Noului Testament, Efeseni ne ajută să vedem forţele cosmice din spatele forţelor pământeşti angajate în marea luptă spirituală a veacurilor.

De o parte, se află „locurile cereşti”, tărâmul Tatălui unde Hristos a intrat după învierea Sa (1:20). Pe acest tărâm, El este „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (v. 21).

De partea opusă lui Hristos, se află „duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti” (6:12). Arnold remarcă faptul că „Diavolul şi diferitele tipuri de «puteri» sunt menţionate de 16 ori în epistolă”11. În afară de referirea la conflictul dintre puterile supranaturale antagonice, epistola conţine, în capitolul 6, o amplă secţiune în care le oferă credincioşilor de pe pământ învăţături legate de lupta spirituală împotriva puterilor întunericului (versetele 10-20). Era absolut esenţial ca ei să ştie că puterea lui Hristos este superioară agenţilor din cealaltă tabără de care se temeau.

3. Mântuirea ca fapt împlinit. Epistola nu ignoră cu desăvârşire mântuirea de la sfârşitul timpului (vezi 1:10,14; 4:30; 5:27), doar că în prim-plan se află mântuirea credincioşilor ca fapt împlinit. Perspectiva aceasta poate fi clar observată în Efeseni 2:5,8 unde acţiunea este la timpul trecut – „aţi fost mântuiţi”. Credincioşii au fost mântuiţi şi, mai mult decât atât, au fost înviaţi împreună cu Hristos şi puşi să şadă împreună cu El în „locurile cereşti” (v. 6).

Expresia-cheie care descrie statutul credincioşilor de oameni mântuiţi este „în Hristos”, o idee ce apare de 34 de ori în Efeseni.

Introducere la Epistola către efeseni

James Stewart notează că Pavel utilizează această expresie de 164 de ori în total, din care de 11 ori (împreună cu pronumele şi sinonimele) în lunga frază introductivă din Efeseni (1:3-14).

Stewart subliniază că „miezul religiei lui Pavel îl formează unitatea cu Hristos. Această noţiune, mai mult decât oricare alta […], este cheia care dezvăluie secretele sufletului”12.

Marea „taină” a veacurilor (vezi 3:3,4,9; 5:32; 6:19) este mântuirea iudeilor şi a neamurilor şi alipirea lor într-un singur trup în biserică, prin Hristos. Taina mântuirii nu a fost o soluţie la care Dumnezeu S-a gândit ulterior, ci o parte a planului pe care l-a conceput la „întemeierea lumii” (3:9; 1:4,5). Materializarea ei a început cu cei care au acceptat-o şi se va sfârşi la „împlinirea vremurilor” (2:7; 1:10). De aceea, din moment ce „rezultatele victoriei lui Hristos […] nu s-au concretizat «încă» pe deplin”, credincioşii nu au intrat până acum în posesia lor.13 4. Trăirea vieţii creştine. În Efeseni, perspectiva „deja, dar nu încă” asupra mântuirii generează unele tensiuni în viaţa credincioşilor. Ei sunt puşi deja să şadă împreună cu Hristos în „locurile cereşti” (2:6), dar încă îşi duc viaţa pe pământ, cu toate neajunsurile şi ispitele ei. Din acest motiv, Pavel prezintă câteva principii etice călăuzitoare, mergând în două direcţii. În primul rând, îi îndeamnă pe credincioşi să abandoneze viciile, care marcau conduita lor înainte de convertire, precum lăcomia, adulterul, necurăţia, idolatria etc. (vezi, de exemplu, 5:3-13). În al doilea rând, dorinţa apostolului pentru ei este să se înnoiască în duhul minţii lor (4:23), ca să se îmbrace în omul cel nou „făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care le dă adevărul” (4:24), să urmeze „pilda lui Dumnezeu” şi să trăiască în dragoste” (5:1,2). El subliniază într-un mod deosebit acest al doilea aspect, oferind sfaturi suplimentare despre relaţiile de familie şi relaţiile stăpân–rob (5:21–6:9). Aşadar, ca şi Galateni, cartea Efeseni este alcătuită din două părţi: una teologică, iar cealaltă etică.

13

14

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

5. Unitatea dintre iudei şi neamuri. Un ecou al temei principale din Galateni este şi accentul din Efeseni pe faptul că mântuirea în Hristos elimină orice bariere rasiale şi sociale dintre iudei şi neamuri (Efeseni 2:14; cf. Galateni 3:28,29). Dumnezeu i-a împăcat cu Sine „într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:16). Unitatea „într-un singur trup” reprezintă tema centrală a epistolei (vezi, de exemplu, 3:6; 4:3-6).

6. Natura bisericii. Sfera ecleziologică a cărţii Efeseni este atotcuprinzătoare. Cuvântul ekklēsia (biserică) apare de nouă ori (1:22; 3:10,21; 5:23,24,25,27,29,32), de fiecare dată cu referire la biserica universală, şi nu la o comunitate locală. În celelalte epistole ale sale, Pavel se adresează anumitor comunităţi precum în 1 Corinteni 1:2: „Către biserica lui Dumnezeu care este în Corint.” În Efeseni, în schimb, biserica are, potrivit lui Ralph Martin, „un gen de statut transcendental”14. Cu alte cuvinte, biserica de pe pământ face parte din biserica din locurile cereşti şi participă la viaţa acesteia (Efeseni 1:22,23; 2:6; 5:27). În Efeseni, concepţia despre biserică este puţin spus elevată. Din trupul ei face parte întregul pământ, dar îi cuprinde şi pe toţi copiii lui Dumnezeu din univers.

Structura şi planul cărţii Asemenea altor scrisori pauline, Efeseni este alcătuită din două mari părţi. Primele trei capitole se ocupă de teologie, iar ultimele trei, de modul de transpunere a doctrinei în conduita zilnică a credincioşilor.

I. Salut şi urări (1:1,2) II. Declaraţii doctrinare (1:3–3:21) A. Slavă lui Dumnezeu şi lui Hristos pentru multele Lor binecuvântări (1:3-14)

Introducere la Epistola către efeseni

B. Rugăciune pentru „efeseni”, ca să înţeleagă măreţia lucrării săvârşite de Dumnezeu prin Hristos (1:15-23) C. Harul mântuitor al lui Dumnezeu – temelia bisericii (2:1-10) D. Împăcarea cu Dumnezeu înseamnă şi împăcare cu ceilalţi din biserică, harul reprezentând temelia unităţii creştine (2:11-22) E. Isprăvnicia harului primită de Pavel în relaţie cu taina lui Dumnezeu (3:1-13) F. Pavel îşi încheie rugăciunea pentru efeseni şi pentru nevoia lor de a cunoaşte dragostea lui Hristos şi de a fi umpluţi cu plinătatea lui Dumnezeu (3:14-19) G. Slavă lui Dumnezeu (3:20,21) III. Îndemnuri practice (4:1–6:20) A. Importanţa unităţii în biserică (4:1-16) 1. Pledoarie pentru unitate (4:1-3) 2. O mărturisire despre unitate (4:4-6) 3. Rolul darurilor Duhului Sfânt în realizarea unităţii (4:7-16) B. Importanţa trăirii unei vieţi creştine (4:25-32) 1. Abandonarea vechii firi şi înnoirea după asemănarea cu Dumnezeu (4:17-24) 2. Învăţătură specială despre trăirea vieţii creştine (4:25-32) 3. Urmarea pildei lui Dumnezeu (5:1,2) 4. Ferirea de rău şi trăirea în lumină (5:3-20) C. Importanţa relaţiilor creştine (5:21-6:9) 1. Relaţia soţ-soţie (5:21-33) 2. Relaţia părinţi-copii (6:1-4) 3. Relaţia sclavi-stăpâni (6:5-9) D. Importanţa luptei împotriva puterilor întunericului prin puterea lui Dumnezeu (6:10-20) IV. Raport personal şi urări finale (6:21-24)

15

16

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

Relevanţa cărţii în secolul al XXI-lea „Scrisoarea aceasta”, scrie Klyne Snodgrass, „este cea mai contemporană carte biblică. Cu excepţia câtorva termeni şi a discuţiei despre sclavie, Efeseni ar fi putut fi adresată unei biserici moderne.

Ea este despre noi. Ea descrie fiinţele umane, strâmtorarea, păcatul şi amăgirea lor, dar, într-o măsură mult mai mare, descrie demersul lui Dumnezeu pentru a le re-crea şi transforma într-o nouă societate.”15 În inima relevanţei cărţii Efeseni se găseşte portretul unui Hristos victorios, care domneşte împreună cu Dumnezeu în cer. În viaţă, trecem prin clipe în care ne simţim fără nicio putere şi chiar fără nicio speranţă, dar Epistola către efeseni ne transmite adevărul că nu avem niciun motiv de teamă dacă rămânem în credinţă şi dacă ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu. Vestea bună este că Hristos a înfrânt puterile întunericului şi că partea bisericii şi a fiecăruia dintre noi, care suntem „în Hristos”, este victoria.

Un al doilea aspect semnificativ pentru lumea contemporană este imaginea clară a mântuirii ce derivă din Efeseni. Poate că suntem pierduţi în păcat şi în adicţii, „dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (2:4-6).

Ce adevăr pătrunzător! Aici găsim îmbărbătare. Însă acesta este doar începutul lucrării pe care Dumnezeu vrea să o împlinească în noi. „Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus” (v. 7). Aici găsesc creştinii speranţă şi, totodată, o ancoră a sufletului.

O a treia temă de interes pentru noi astăzi o reprezintă imaginea bisericii de comunitate a celor mântuiţi. John Stott scrie că „unul dintre aspectele evanghelice principale lăsate neexploatate este importanţa centrală a bisericii. Noi avem tendinţa

Introducere la Epistola către efeseni

de a proclama mântuirea individuală, fără a trece mai departe la comunitatea mântuită. Noi subliniem mai degrabă că Hristos a murit pentru noi «ca să ne răscumpere din orice fărădelege» decât ca «să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui» [Tit 2:14]. […]

Mesajul nostru pune accent cu precădere pe vestea bună a vieţii noi, şi nu pe cea a unei societăţi noi. Nimeni nu poate veni în urma lecturii atente a scrisorii lui Pavel către efeseni cu o evanghelie particularizată, pentru că Efeseni este Evanghelia bisericii.”16 Iar doctrina despre biserică se poate număra printre cele mai neglijate concepte biblice din secolul al XXI-lea. Creştinii din acest mileniu au nevoie de învăţătura din Efeseni pe acest subiect.

O perspectivă înrudită de care biserica de azi are nevoie disperată este învăţătura din Efeseni despre unitate. Ea descrie relaţia poporului lui Dumnezeu din cer cu cel de pe pământ şi continuă cu învăţătura că Hristos „a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea” (2:14) pe membrii bisericii lui Dumnezeu. Biserica de astăzi trebuie să ia în consideraţie mesajul lui Pavel şi să permită dizolvarea impedimentelor rasiale şi de altă natură care stau în calea unităţii în Hristos.

Alte puncte de interes din această „Regină a epistolelor”17 le reprezintă învăţăturile despre viaţa de familie şi despre relaţia angajator–angajat, precum şi modelele impresionante de laudă şi rugăciune. Un studiu amănunţit al acestor subiecte ne va aduce multe binecuvântări fiecăruia dintre noi.

Note 1. Robinson, p. vii.

2. Barclay, p. 71.

3. Martin, p. 1.

4. Bruce, Epistle to the Ephesians, pp. 11, 12.

5. vezi Hoehner, pp. 2–6.

6. Moule, pp. 23, 24.

7. Foulkes, p. 25.

8. Vezi şi comparaţiile sugestive dezvoltate în Hoehner, p. 34 şi Lincoln, p. xlix.

9. în Hawthorne, p. 246.

10. Martin, p. 6.

11. Arnold, Ephesians, p. 1.

12. Stewart, pp. 147, 152, 153.

13. O’Brien, p. 33.

14. Martin, p. 7.

15. Snodgrass, p. 17.

16. Stott, p. 9.

17. Barclay, p. 71.

17

PARTEA I

Salutul introductiv Efeseni 1:1,2

1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: 2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.

1

Efeseni 1:1,2

O URARE PLINĂ DE SEMNIFICAŢIE Pavel a fost un scriitor de epistole nemaiîntâlnit. Până şi o simplă urare o putea încărca de semnificație creştină! Deşi a respectat în general uzanţele vremii pentru redactarea de scrisori, el le-a adaptat totuşi la propriile nevoi. Prologul cărţii Efeseni cuprinde trei părţi: • identitatea expeditorului • destinatarii şi • o urare.

Un prim lucru pe care îl remarcăm la aceste elemente este acela că Hristos este menţionat în mod repetat în ele. Pentru Pavel, Hristos şi ceea ce a făcut El rămân întotdeauna în centrul atenţiei. În Efeseni, numele Isus Hristos apare de la început şi până la sfârşit.

Cititorii săi află încă de la început că Pavel este „apostol al lui Isus Hristos” (1:1). Cuvântul „apostol” reprezintă transliterarea grecescului apostolos, care înseamnă trimis în calitate de mesager sau agent. „Apostol”, relevă Robert Johnston, „este cel trimis în misiune. Cuvântul «misionar» provine dintr-un cuvânt latinesc cu sens identic (mitto, «a trimite»).”1 Termenul acesta venea cu o puternică moştenire din iudaism.

Conducătorii iudaici din Ierusalim trimiteau reprezentanţi la iudeii împrăştiaţi în lume. „Un astfel de apostolos, atunci când pleca”, notează William Barclay, „nu pleca pur şi simplu în autoritatea şi în pu­ terea sa. În spatele său şi în persoana sa se afla autoritatea Sinedriului, al cărui reprezentant era.”2 Pavel fusese, înainte de convertire, un

22

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

apostol al Sinedriului. De fapt, în clipa în care Domnul Isus i S-a arătat pe drumul către Damasc şi l-a convertit la creştinism, el se afla într-o misiune apostolică primită din partea Sinedriului (Faptele apostolilor 9:1-9). După ce a depăşit experienţa cu pierderea vederii, nu a mai fost un apostol al Sinedriului, ci apostolul lui Hristos Isus. De atunci înainte, până la moartea sa, el a fost robul lui Hristos.

Pavel ţine să accentueze că apostolatul său era „prin voia lui Dumnezeu” (Efeseni 1:1). Cu alte cuvinte, el nu se făcuse singur apostol, ci fusese ales de Dumnezeu. E. F. Scott subliniază că „afirmaţia [sa] trebuie interpretată în lumina capitolului introductiv din Galateni. Oponenţii lui Pavel se străduiseră să-i zdruncine autoritatea, insistând că el, deşi se numea pe sine apostol, nu se afla pe aceeaşi treaptă cu discipolii direcţi. Dacă avea vreun drept de a prezenta Evanghelia, atunci îşi deriva acel drept de la ei şi dacă se distanţa în vreun punct de ei, atunci în punctul acela era greşit.

Replica i-a fost aceea că însărcinarea sa era, în egală măsură ca a lor, de la Dumnezeu.”3 Astfel, Pavel specifică din capul locului ce autoritate se află în spatele mesajului său, lăsând să se înţeleagă că este un mesaj ce impune ascultare. Nu este o opinie venită de la o persoană particulară, ci un mesaj de la Dumnezeu Însuşi, care i l-a încredinţat şi i l-a trimis personal. El este reprezentantul autorizat al lui Hristos şi, cum notează Charles Hodge într-o explozie de entuziasm, „în nicio parte a Scripturilor sacre, lumina şi puterea adevărului divin nu sunt mai condensate decât aici”, în Efeseni4.

După ce vorbeşte despre identitatea sa, Pavel face referire la destinatarii scrisorii sale. El îi descrie astfel: 1. „Către sfinţii care sunt în Efes” 2. „şi credincioşii în Hristos Isus” (1:1). În Biblie, un „sfânt” nu este o Maica Tereza, un om martirizat pentru credinţă sau un erou al credinţei, ca Sfântul Petru, de exemplu. Din contră, este un creştin obişnuit. Sensul de bază al

O urare plină de semnificaţie

cuvântului este „pus deoparte”. Ideea este că Dumnezeu i-a pus pe creştini deoparte pentru Sine. În greacă, termenul implică şi ideea de sfinţenie. Un sfânt este deci un om pus deoparte de Dumnezeu pentru sfinţenie.

Noul Testament îi consideră sfinţi pe cei care cred în Isus ca Mântuitor şi Domn. Pavel a scris că până şi membrii bisericii din Corint, care aveau o purtare mai dezordonată, au fost „chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). Acest fapt era valabil şi în dreptul celor din Efes. Şi este valabil şi în dreptul tău şi al meu. Noi suntem sfinţi, în sensul biblic al termenului, pentru că Dumnezeu ne-a chemat să venim la El şi să ne separăm de lume.

Intenţia lui Pavel este clară „Suntem datori să ascultăm mesajul epistolei Efeseni cu atenţia şi smerenia corespunzătoare. Fiindcă suntem datori să-l privim pe autorul ei nu ca pe o persoană particulară ce-şi afirmă opiniile personale, nici ca pe un învăţător uman înzestrat, dar failibil, nici chiar ca pe cel mai mare erou misionar al bisericii, ci ca pe un «apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu» şi, ca atare, ca pe un învăţător a cărui autoritate constituie efectiv autoritatea lui Isus Hristos Însuşi, în al cărui nume şi prin a cărui inspiraţie scrie.”5 Pavel îi descrie pe sfinţii cărora li se adresează în Efeseni ca fiind credincioşi (1:1). Cuvântul utilizat de el aici (pistos) poate avea atât sens pasiv, cât şi sens activ. Altfel spus, poate fi redat atât cu „a fi credincios”, cât şi cu „a avea credinţă”. Evident că cel care are credinţă va fi credincios în existenţa sa cotidiană. Dar şi reversul este valabil: cel care este credincios posedă credinţă. Remarca lui J. Armitage Robinson este în mod indubitabil justă: „«Credincioşii în Isus Hristos» este un epitet în care cele două sensuri ale lui pistis, «convingere» şi «fidelitate», par a se îngemăna.”6

23

24

GEORGE R. KNIGHT — COMENTARIU LA EFESENI

Multe traduceri declară că sfinţii credincioşi cărora li se adresează Pavel s-ar afla „în Efes”. Totuşi, după cum am observat la secţiunea introductivă despre autor şi public-ţintă, cuvintele acestea nu apar în manuscrisele greceşti cele mai vechi şi complete. Nu încape însă nicio îndoială că iniţial scrisoarea a ajuns în Asia Mică şi că Efesul s-a numărat foarte probabil printre locurile în care Pavel şi-a dorit ca ea să fie citită. După cum ştim din Faptele apostolilor 19, Efesul era centrul cultului zeiţei Diana, sau Artemis.

Locuitorii acestei cetăţi l-au agresat pe Pavel, deoarece succesul misiunii sale acolo punea în pericol sursele de venit ale argintarilor care-şi câştigau existenţa din realizarea de reprezentări ale lui Artemis (vs. 23-41). Venerarea şi teama faţă de astfel de zei, larg răspândite în Efes şi în proximitatea lui, sunt reflectate în Epistola către efeseni prin referirile repetate la căpeteniile şi puterile care se luptă împotriva creştinilor şi a creştinismului (vezi Efeseni 6:12, de exemplu).

Dar poate că ideea cea mai importantă este că sfinţii cărora le scrie Pavel locuiau undeva. Ei aveau practic două case: erau atât „în Hristos”, cât şi „în Efes” (sau în alt loc). Acest lucru este adevărat şi despre tine şi despre mine. Noi suntem deja cetăţenii cerului, dar trăim deocamdată pe pământ. John Stott face următoarea remarcă: „Multe dintre dificultăţile noastre spirituale apar din cauză că nu ne amintim că suntem cetăţeni ai două împărăţii. Tindem fie să-L urmăm pe Hristos şi să ne retragem din lume, fie să ne concentrăm asupra lumii şi să uităm că suntem şi în Hristos.”7 Este necesar să menţinem în echilibru cele două cetăţenii, învăţând să trăim în lume potrivit principiilor lui Hristos.

După cum menţionam în introducere, „a fi în Hristos” este expresia favorită a lui Pavel pentru a descrie starea celui mântuit. Pe parcursul scrisorii sale, apostolul va vorbi mult despre această stare. În urarea din Efeseni 1:2, trei cuvinte au o semnificaţie specială. Primul este „har”, termen care întruchipează tema

Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro