EROI ȘI MINUNI
ÉLISE SOMMER
Eroi și minuni PERSEVERENȚII
Traducere din limba franceză Cristinel Sava
© 2015 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. Copyright by © Éditions Vie et Santé (ex- Éditions SDT), 1958 Tous droits de reproduction totale ou partielle réservés ISBN — 2-85743-049-3 Titlu cărții în original: Héros et merveilles. Les tenaces Colecție coordonată de Florin Bică Redactare: Geanina Constantin Corectură: Livia Ciobanu-Mihai Tehnoredactare: Dragoș Gârea Copertă: Dragoș Gârea Foto copertă: Dreamstime (Henry Morton Stanley) Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SOMMER, ELISE Eroi şi minuni - Perseverenţii / Elise Sommer ; trad.: Cristinel Sava. Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2015-2 vol. ISBN 978-973-101-944-4 Vol. 1. - 2015. - ISBN 978-973-101-945-1 I. Sava, Cristinel (trad.) 2
Celor care mi-au fost dați și care nu știu dacă sunt trei, patru sau mai mulți, într-atât îi e de greu inimii să se limiteze.
PREFAȚĂ Ce este un erou? O ființă care iese din rânduri, care se distinge și reușește să facă din ceea ce toată lumea consideră că este extraordinar un lucru banal; o ființă pentru care excepționalul face parte din programul zilnic, cel puțin în anumite momente… Ce este o minune? Ceva uimitor – o creație, o operă, o serie de gânduri sau de fapte etc. – a cărui realizare a necesitat un imens efort de imaginație, de voință și de energie și care este adesea inspirat de un ideal de perfecțiune, de frumusețe, de dragoste… Anticii îi ridicaseră pe eroi la rang de semizei și stabiliseră o ierarhie a minunilor lumii, dintre care primele șapte reprezentau, într-o oarecare măsură, absolutul în mijlocul relativului, desăvârșitul în mijlocul perfectibilului. Însă niciunul dintre oamenii pe care istoria i-a înveșmântat cu titlul de eroi nu merită această onoare. În schimb, sunt mulți ale căror eforturi rămân necunoscute. Și toate minunile știute sunt, poate, mai puțin numeroase decât cele de care nimeni nu va vorbi vreodată… În aceste pagini destinate celor tineri, dar a căror lectură le va aduce plăcere și folos și miilor de „mai puțin tineri” și de copii, autoarea, cu o scriitură alertă, spontană și optimistă, a știut să anime acele exemple ale trecutului și ale prezentului care aveau potențialul nu doar de a stârni
8 • EROI ȘI MINUNI
interesul minților și temperamentelor celor mai diverse, ci și de a le inspira și de a le împinge la acțiune perseverentă. „Însă toți acești eroi au cules toată recolta și nu mai rămâne nimic de făcut pentru brațele noastre”, vom spune. Să nu ne înșelăm: sunt o mulțime de lucruri de făcut și de oameni care să le facă. Nu s-a inventat încă totul, nu s-a descoperit totul și, mai ales, nu s-a realizat încă totul. Solicitări nenumărate se nasc din fluxul neîntrerupt al suferințelor fizice și morale ale omenirii. Poate că trăim ceasul celor mai mari posibilități. Progresele mecanicii au fost foarte rapide; pentru a le contrabalansa, trebuie să le dăm oamenilor acest „supliment de suflet” care le lipsește. Și doar eroii perseverenți, animați de un ideal de pace și de bunătate, sunt capabili să „construiască” această minune… În acest volum, îi vedem pe „perseverenți” la lucru; autoarea ar putea la fel de bine să ni-i arate într-o zi pe cei metodici, pe cei plini de imaginație, pe cei sensibili, ce știu eu? Gena eroilor se transmite de la o generație la alta: un Olivier de Serres pregătește un Hermann Geiger, un Bernard Palissy inspiră un Thor Heyerdahl… Cu toții, fără excepție, dacă știm să gândim, să vrem, să iubim și să acționăm, avem în fiecare zi ocazia să ne dedicăm unui scop, să ne exprimăm curajul și credința și, rămânând în sfera „umanului”, să ne punem în serviciul marii familii universale. Lucrarea de față ne va ajuta în acest sens… Charles Gerber
CUPRINS
1. Mâinile care văd ............................................................. 11 2. Pe umărul ghețarilor aterizează o pasăre mare ........... 35 3. Bernard, olarul ................................................................ 59 4. Pe o plută ......................................................................... 85 5. Și dacă s-a descoperit cu adevărat Arca lui Noe? ...... 107 6. În căutarea lui Stanley .................................................. 135 7. Uimitoarea aventură a Marthei Martin ...................... 167 8. Pentru ca oamenii să mănânce ..................................... 189
1 MÂINILE CARE VĂD Când i se spunea că are un bebeluș drăguț, Kate Keller încuviința cu un surâs încântător, însă fără să insiste. „Nu vorbi de fericirea ta”, spune poetul. Doamna Keller și-o ascundea pe a ei de ochii indiscreți. Peste părul buclat al fiicei sale, femeia îi aruncă soțului ei o privire care părea să întrebe: — E cumva o iluzie? Sunt cumva orbită de un orgoliu prostesc de mamă? Oare toți bebelușii au fața asta veselă și vioaie, aerul ăsta zburdalnic și drăgăstos, inteligența asta extraordinară? Căpitanul Arthur mângâie cu degetul obrazul micuței Helen și își îmbrățișă tandru soția. Bineînțeles, niciun bebeluș nu semăna cu fetița lor! Sally, servitoarea de culoare, nu era deloc zgârcită cu laudele. Deși avea și ea o fetiță puțin mai mare decât Helen, nu pregeta cu elogiile la adresa copilei stăpânilor. — Micuța don’șoară vrea deja să vorbească! Ascultă, doamna! Auzi ce zice micuța Helen? În ziua primei sale aniversări, Helen porni din brațele mamei sale să cucerească lumea – adică fugi să prindă o rază de soare care se juca pe gresia din bucătărie. Apoi, traversă ușa împodobită cu trandafiri și parcurse aleile în-
12 • EROI ȘI MINUNI
miresmate ale grădinii. Nu fuseseră decât câțiva pași, periculoși, ce-i drept, însă duși victorios până la capăt. Helen avu parte de o vară minunată. Totul i se întâmpla într-un ritm foarte alert. Bucuria și frumusețea care o înconjurau îi umpleau inima micuță. O lua de mână pe Marthie, fata lui Sally, și plecau clătinându-se pe aleile aurite, un pic încurcate de rochițele lor lungi, sub privirea captivată a celor două mame. Bella, cățeaua uriașă, le dădea întruna târcoale, riscând să le facă să-și piardă echilibrul șubred. — Sally, Marthie a ta este foarte drăguță. Uite cum are grijă de Helen! Dar servitoarea protesta vehement. Nu, nu, chiar dacă Helen era cea mai mică, era și cea mai puternică și cea mai descurcăreață, cea mai vioaie. Ea era cea care reușea să țină piept asalturilor Bellei. Exista un sâmbure de adevăr în acest potop de cuvinte. Helen era o mică ființă dotată cu un creier extraordinar de bine organizat și nu îi era frică să comande! Vara trecu și veni toamna, etalându-și tot fastul. Apoi veni Crăciunul, cu sărbătorile și strălucirea sa roșiatică. Întreaga casă era înmiresmată. Însă când totul se stinse în griul unei luni mohorâte de februarie, boala se instală în vesela locuință. Marthie nu mai era primită în casa din care doctorul o alunga neîndurător. El spunea că Helen avea scarlatină, „o scarlatină foarte urâtă”. Toată casa se trezi dintr-odată suspendată de bătăile micuței inimi. Într-o zi, febra dispăru la fel de brusc cum apăruse. De data aceasta, doctorul, însoțit de căpitanul Keller, ieși din casă frecându-și mâinile – înainte de a-și pune, foarte reverențios, mănușile de un galben pal.
Mâinile care văd • 13
— Căpitane, iată-ne în sfârșit scăpați de necaz! A fost cât pe ce, nu-i așa? Uneori, mi-ar plăcea mai mult să fiu pe un câmp de luptă decât în camera unui bolnav. Dar iată-ne scăpați de primejdie. Dacă mănâncă bine – bineînțeles, de toate – o să-și revină cât ai clipi. Fericitul tată se întoarse în cameră frecându-și, la rândul lui, mâinile păroase. — Simpatic doctorul! Se bucură de parcă ar fi copilul lui! Mi-a spus că trebuie să-i dăm să mănânce tot ce vrea. Ce-ai zice dacă am încerca să tragem puțin draperiile? Ar trebui să poată suporta lumina zilei. Doamna Keller se îndreptă spre fereastră, iar soțul ei își reluă locul la căpătâiul micului pat. Copila păru să nu-i remarce prezența și nu făcu nicio mișcare pentru a se întoarce spre raza de soare care străpunsese brusc semiîntunericul încăperii. — Scumpo, spuse tatăl, privește, soarele vine să te vadă, salută-l! Helen se juca cu inelul de pe degetul tatălui. Fața ei micuță și obosită purta amprenta unei suferințe îndelungate. — Helen, o strigă mama de pe cealaltă parte a patului – soțul ridică privirea spre ea, fiindcă vocea femeii părea îngrijorată –, privește soarele, îngerașul meu! Helen nu schița nicio mișcare. Și, fără să pară că observă ce se întâmplă în jurul ei, repetă de câteva ori unul din cuvintele pe care le pronunțase adesea în timpul bolii: — Apă! Apă! Doamna Keller dispăru și reveni apoi cu o ceașcă de ceai. Dar, în loc să o apropie imediat de buzele copilei, așa cum făcea de obicei, o ținu la oarecare distanță, spunând: — Poftim, Helen, ia ceșcuța, ca o fetiță mare!
14 • EROI ȘI MINUNI
Copila simți prezența aceasta atât de dragă deasupra patului ei, întinse mâna ca să prindă obiectul, dar nu-l găsi. Bătu aerul cu un gest nerăbdător, dând peste ceașcă și vărsând-o. — Nu știu ce se întâmplă, spuse doamna Keller, dar, în unele momente, micuța mă îngrijorează… Helen mânca tot ce producea mai bun plantația tatălui: fructe, lactate, înghețate, cei mai fini biscuiți pe care Doudou, bucătarul negru, îi aducea cu o solemnitate caraghioasă. Însă fetița nu recunoștea pe nimeni. Doar prezența mamei părea să o perceapă. Nu putea să prindă din prima încercare fructul care îi era întins. Rămânea ore întregi năucă, repetând, ca o litanie lentă, aceleași cuvinte. * — Spuneți-mi, doctore, pentru numele lui Dumnezeu, spuneți-mi adevărul! S-a produs vreo leziune cerebrală? Fata mea a devenit idioată, iar dumneavoastră nu vreți să-mi spuneți? Vorbiți, vă rog! Ce credeți? E o situație greu de suportat. Era un bebeluș extraordinar, doctore Stevenson, extraordinar… Doctorul strânse cu tărie brațul tatălui înnebunit, obligându-l să meargă pașnic alături de el. Nu, micuța nu era idioată, nici nu se punea problema. Însă pentru moment – și, pentru cât timp, nimeni nu știa – își pierduse simțul vederii și al auzului. — Și de ce nu mai caută să vorbească? Făcea deja propoziții, ca un om mare. — Le-a uitat. — Și nu-i vine ideea să pronunțe alte cuvinte? La urma urmei, nu este mută. Plânge, strigă. — Ce cuvinte ați vrea să pronunțe, căpitane, când pe ale ei le-a uitat, iar pe cele pe care le spuneți voi nu le aude?
Mâinile care văd • 15
Căpitanul nu voia să cedeze în fața realității. — Adu-o în grădină, Kate! Vremea e superbă. E imposibil să nu vadă nimic. Câțiva trandafiri sunt deja înfloriți, uite, cei galbeni, ăștia îi plac. Doamna Keller o îmbrăcă pe Helen și, luând-o în brațe, o aduse în pragul ușii. Bella tresăltă de bucurie văzând-o și sări pe ea, lingând-o cu limba ei aspră. Helen râse. Simțindu-se inundată de lumina caldă, se zbătu să fie lăsată jos. Bella se întoarse, învârtindu-se în jurul ei, încercând să se joace. Când fetița încercă să pornească de pe loc pentru a o prinde de blana mare, se lovi de bordura de cimișir. Mama o ridică plină de tandrețe. — Biata mea păsărică este în colivie, spuse femeia. Nu, nu în colivie, în închisoare. Într-o închisoare neagră, fără ferestre. Of, dacă aș putea să-i dau ochii mei iubitei mele! Dar trebuie să avem răbdare, Arthur. Helen nu este un copil obișnuit. Vei vedea, Dumnezeu va face ceva pentru ea. Căpitanul nu o asculta. Privea grădina destinzându-se sub soare. Câteva păsări colibri zburătăceau de colo-colo. Și Helen, of, Helen, fata lui, comoara lui… Bărbatul nu-și ascunse lacrimile nici măcar de rândașul care îi aduse calul și rămase în fața lui consternat. Fetița era în vârstă de nouăsprezece luni. * Între Helen și mama ei se stabili un limbaj misterios. Prinsă întotdeauna de fusta tinerei femei sau ghemuită în brațele ei, răsfățată cum nu ar fi trebuit să fie, Helen cunoscu o altă perioadă fericită. Nu își dădea încă seama… În timp ce copiii de vârsta ei le puneau adulților interminabile „de ce”-uri, Helen putea cerceta lucrurile cu mâinile și cu vârful năsucului ei. Singurele două simțuri care îi rămăseseră intacte – simțul tactil și cel olfactiv – i
Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro