FLoriN BICĂ
Ilustrații de Ileana SurducAN
P a nt e l i mo n 2 0 1 9
© 2019 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. Redactare: Florin Bică Corectură: Lavinia Goran Grafică și tehnoredactare: Ileana Surducan, Dragoș Gârea Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BICĂ, FLORIN Mici întâmplări din copilăria unor oameni remarcabili / Florin Bică ; il. de Ileana Surducan. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2019 ISBN 978-606-911-603-6
I. Surducan, Ileana (il.) 821.135.1
NEPOTULUI MEU, PATRICK
CE A GĂSIT JEAN-HENRI SUB O PIATRĂ
m
icuțul Jean-Henri, în timp ce se străduia să învețe alfabetul, își lăsa privirea să alunece din când în când pe fereastră. Nu departe de casă era un deal, iar pe culmea dealului se aflau mai mulți copaci așezați ca niște soldați în rând. Lui Jean-Henri i-ar fi plăcut să-i poată vedea de aproape. Uneori, când vântul se întețea, băiatul vedea coroanele pline de frunze ale copacilor fluturând și îndoindu-se ca și cum ar fi făcut o plecăciune. Într-o zi, după ce termină de mâncat, Jean-Henri se grăbi să își tragă încălțămintea în picioare și porni la drum. Dealul era abrupt, iar, din loc în loc, lui Jean-Henri îi aluneca piciorul. Băiatul își proptea genunchiul în pământ ori se ținea cu mâinile lui micuțe de iarba verde, care acoperea dealul, ca un covor frumos, și continua să urce. Deodată, o pasăre zbură chiar prin fața lui Jean-Henri, speriindu-l. Într-o clipă, ca săgeata trasă de un arcaș iscusit, pasărea se înălță în văzduh. 5
Jean-Henri văzuse cu coada ochiului că pasărea ieșise de sub o piatră anume și, curios din fire, se îndreptă spre piatra aceea. La adăpostul ei găsi un cuib din paie împletite cu dibăcie. Cuibul conținea nu mai puțin de șase ouă mici, de un albastru de azur, acoperite de mici puncte. Ooo, se minună băiatul în sinea lui. Un cuib de pasăre! Nu mai văzuse niciodată așa ceva. Jean-Henri se așeză în genunchi și se aplecă să admire ouăle care stăteau cuminți în cuibul lor. Apoi întinse cu grijă degetul și atinse coaja unuia dintre ele. În jurul lui, la distanță, pasărea dădea rotocoale în văzduh, scoțând niște sunete ascuțite, pe care le repeta întruna. Dar Jean-Henri, care nu făcuse rău nimănui, era prea mic să priceapă că mama-pasăre se temea pentru ouăle ei și că sunetele acelea erau țipete de spaimă și îngrijorare. Bucuros că descoperise cuibul, băiatul uitase cu totul de copacii din vârful dealului. Lângă cuib, Jean-Henri văzu niște mușchi de pământ. Se chinui să rupă cu degețelele lui o bucată, apoi luă unul dintre ouă în mână și îl așeză cu grijă, ca să nu-l spargă, pe fâșia de mușchi. Ce frumos se vedea oul albăstrui pe covorașul verde! Oul acela avea să fie micuța lui comoară. Pe când se apropia de casă, Jean-Henri îl întâlni pe preotul satului. — O! se miră acesta. Ce ai acolo? Ia te uită, e un ou de mărăcinar negru... Unde l-ai găsit? Băiatul, care nu știuse până atunci că pasărea aceea se numea mărăcinar negru, îi spuse toată povestea, cum găsise oul în cuib și cum se gândise să-l ia acasă. 6
7