NU E TÂRZIU NICIODATĂ
NU e tarziu NICIODATA.indd 1
29/10/2018 19:43:37
NU e tarziu NICIODATA.indd 2
29/10/2018 19:43:37
LUCIAN CRISTESCU
NU E TÂRZIU NICIODATĂ O călătorie prin yoga și creștinism
Pantelimon
NU e tarziu NICIODATA.indd 3
2018
29/10/2018 19:43:38
© 2018 – Editura Viață și Sănătate Toate drepturile rezervate. Consultant: Attila Peli Documentație din teritoriu, de la misionarii din Guyana și Venezuela: Dorin și Ana-Maria Bucată Richard și Tamara Lawrence Ciprian Tăutan Redactare: Livia Ciobanu-Mihai Tehnoredactare: Irina Toncu Copertă: Dragoș Gârea Narațiunea de față este o ficțiune. Orice asemănare cu personaje sau evenimente reale este pur întâmplătoare. Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CRISTESCU, LUCIAN Nu e târziu niciodată : o călătorie prin yoga şi creştinism / Lucian Cristescu. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2018 ISBN 978-606-911-544-2 821.135.1 2
NU e tarziu NICIODATA.indd 4
29/10/2018 19:43:38
Cuprins
Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7 Partea întâi
AVENTURA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Partea a doua
AMINTIRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 Documentar: Hinduismul și budismul . . . . . . 148 Documentar: Anii pierduți ai lui Iisus . . . . . . . . 210 Gnosticismul . . . . . . . . . . . . . . . . . 212 Partea a treia
CUTREMURUL
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 301
Partea a patra
LUMINI ÎN ZARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 439
Epilog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463 Anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 465 1. Mișcarea New Age . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 465 2. Medicina alternativă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471 3. Homeopatia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 477 4. Acupunctura . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 484 5. Reiki/Bioenergie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 487 6. Ayurveda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 491
NU e tarziu NICIODATA.indd 5
29/10/2018 19:43:38
7. Biomagnetismul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 494 8. Biorezonanța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 498 9. Cristaloterapia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500 10. Radiestezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 502 11. OZN și extratereștrii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 506
NU e tarziu NICIODATA.indd 6
29/10/2018 19:43:38
Prefață
Nu e târziu niciodată împletește o suită de drame într-un hățiș de aventuri care aruncă personajele cărții din peisajul bucureștean până în cumplita junglă amazoniană. Deși este plin de suspans și deznodăminte imprevizibile, romanul nu țese iluzii, nici evadări din realitate. Drama cărții este pretextul pentru capturarea și disecarea unor teme de extremă actualitate ce frământă spiritul în căutare de sens al contemporanilor: Este yoga și celelalte versiuni ezoterice cifrul secret spre beatitudine? Poate mistica New Age să substituie creștinismul tradițional și să ajungă religia viitorului? Ce relevanță mai are creștinismul într-o lume seculară? Eroii cărții, oameni ca noi, își torc destinele prin situații ce uneori par să desfidă credibilul. Și totuși, experiențele lor teribile sunt reale și s-au întâmplat aievea – e drept, cu alții și în alte circumstanțe – după cum vor indica bogatele note de subsol. În final, dincolo de urzeala fictivă, volumul se dorește a fi un documentar riguros, un mănunchi de repere pentru cel nemulțumit de ceea ce-i oferă aparențele lumii acesteia: materialism, senzualism, intelectualism, amoralism, nihilism, ezoterism... Citind-o, este de așteptat să răsară dubii și întrebări. Pentru cei determinați însă, ele își vor găsi răspunsul în cercetarea ulterioară și în dialogul glasurilor lăuntrice, în actul confruntării cu sine însuși.
NU e tarziu NICIODATA.indd 7
29/10/2018 19:43:38
NU e tarziu NICIODATA.indd 8
29/10/2018 19:43:38
Partea întâi
AVENTURA
NU e tarziu NICIODATA.indd 9
29/10/2018 19:43:39
NU e tarziu NICIODATA.indd 10
29/10/2018 19:43:39
Capitolul 1
4 noiembrie 2013 Motoarele turate se opriră cu un fluierat prelung. – Dear passengers, welcome to Georgetown, the capital city of Guyana…1 Vocea din difuzor se disipă în gălăgia din avion. Pasagerii, voioși că sunt iarăși la sol, se ridicară din fotolii, îmbulzindu-se pe culoarul Boeingului 737. – Stai, unde te bulucești? murmură un bărbat tânăr. Cu stânga, își apucă colegul de braț și-l trase înapoi. Acesta, corpolent, căzu ca un bolovan. – M-am săturat… De 35 de ore, Riki! Dacă mai stau un minut, crăp! – Ai vrut bani mulți? Rabdă acum! Resemnat, acesta își întinse gâtul spre culoar și cerceta chipurile pasagerilor. O undă de încântare îi însenină privirea. – Creole, dar drăguțe... Ce zici, Riki? Tânărul de lângă el nu-i răspunse. Privea pe hublou aeroportul. Printre palmieri, niște clădiri gen baracă cu un singur nivel. Câteva 1
Dragi pasageri, bun venit în Georgetown, capitala Guyanei. 11
NU e tarziu NICIODATA.indd 11
29/10/2018 19:43:39
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
hangare se înșiruiau răsfirate. „Lumea a treia…” gândi el. Pleoapele lui, ca nişte obloane trase pe jumătate, trădau oboseala. Părul lung, strâns în creștet într-un coc dezordonat, îi accentua nota de indiferență. Barba neagră nu prea deasă îi acoperea fața. Buzele erau subțiri. Ochii săi, de un brun închis, îi dădeau o tentă de mister. Nasul fin, moștenire maternă, era elementul de distincție aristocratică. Nu părea să aibă mai mult de 25 de ani. O muzică sud-americană colora rumoarea din avion. În sfârșit, pasagerii începură să coboare. – Dă-i drumul, Bebe! Bebe sări în sus ca din arc, surprinzător pentru fizicul său malac. Era îmbrăcat într-un costum de camuflaj talie mare, ca să-l încapă. Fiind însă scundac, purta mânecile suflecate, macho. Din buzunar îi căzu un pachet de Eugenia. Imobilizat de spațiul strâmt, privi rugător spre Riki. Acesta făcu vânt pachetului, care dispăru sub șirul de fotolii. Apoi închise cărțulia din poală și rămase cu ochii pierduți pe poză și titlu: Kundalini Yoga, The Serpent Power2. După câteva secunde, o vârî în buzunarul scurtei și se ridică alene. Bebe, ajuns la scara avionului, inspiră adânc și se opri. Îl cuprinse euforia. Era pentru prima dată când depășea perimetrul Balcanilor. „Visurile mele… Amazonia… O voi vedea cu ochii mei … O voi pipăi cu mâinile mele…” În spatele lui, cu aproape un cap mai înalt, Riki îl înghionti. Un poster mare indica drumul spre punctul de sosire. Clădirea principală gemea de lume. Turiști stingheri se amestecau cu localnici îmbrăcați în culori ponosite. Lângă perete, un agent de ordine cu caschetă, cu fața smeadă și lucioasă, monitoriza capetele. – O informație, sir3. – Yes... – Zboruri spre Brazilia, spre Tabatinga... – Întreabă acolo... Și arătă cu degetul un ghișeu îmbulzit de lume. 2 3
Yoga Kundalini, Puterea Şarpelui. Domnule. 12
NU e tarziu NICIODATA.indd 12
29/10/2018 19:43:39
Aventura
1
Riki se trase lângă un stâlp de metal. Își scoase rucsacul uriaș și, din el, borseta. – Stai aici până mă întorc. Bebe dădu din cap absent, devorând cu ochii spectacolul pestriț. Peste o jumătate de oră, Riki se întoarse abătut. – Ce e? – Nu sunt zboruri directe spre Tabatinga. Doar cu 2-3 escale... Primul e abia joi. – Tabatinga... tresări Bebe încântat. E... în susul Amazonului... Stă chiar pe hotarul a trei țări: Brazilia, Peru și Columbia! Știai? Riki ridică din sprâncene... – Prea multe știi... Dar nu ce trebuie! Tabatinga este El Dorado, mă! Cheia și buricul lumii... – Așa? îngână Bebe zăpăcit. Dacă n-au avioane, ce facem? – Ei!... Ne cazăm. Apoi... merg să caut aerodromul Ogle... Ziceau că acolo mai sunt ocazii. Poate avem baftă. Cu 40 km la oră, autobuzul își tăia drum spre centrul capitalei, Georgetown. Pe geam se desfășura peisajul tipic sud-american: o aglomerare de clădiri și dughene de toate mărimile și stilurile; străzi cu canalizare la vedere; circulație haotică, cu câini și pietoni pe carosabil. Părea o bizară combinație de epoci. Marea catedrală albă, în stil gotic, impunătoare de departe, de aproape dezamăgea: era din scândură vopsită în alb. Briza umplea nările cu miros înăbușitor de ocean. Pe o stradă lăturalnică, o firmă vopsită în culori vii le atrase privirea: Golden Shell Inn. – Asta-i pensiunea care ne trebuie! Ieftină... şi obscură, zise Riki Era o clădire ponosită din lemn, cu două etaje. Accesul era printr-o scară exterioară. Dormitoarele strâmbe se înșirau unul lângă altul, ușa dând într-o verandă comună și lungă, deschisă spre stradă. La fiecare capăt se afla câte un grup sanitar cu dușuri și haznale. Bebe se opri pe trotuarul de vizavi, cu oroare. – Eu, aici? 13
NU e tarziu NICIODATA.indd 13
29/10/2018 19:43:39
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– La 15 dolari de căciulă, nu găsești altceva. – Dar avem bani! Și Bebe bătu cu palma peste buzunarul de la piept. – Nu ne-atingem de ei. Dacă nu-ți convine, caută aiurea. Eu rămân aici. Anevoie, Bebe îl urmă bombănind. La recepție primiră câte un prosop gălbejit și o jumătate de săpunel. Dormitorul era îngust, cu un singur pat dublu, pe centru. Și-atât. În loc de dulap, avea cuiere pe peretele de lângă ușă. Deasupra patului atârna o plasă contra țânțarilor, găurită pe alocuri. Așezat pe colțul patului, Bebe deschise nervos rucsacul. – Mi-e foame..., se justifică el. Sprijinind ușa, Riki își cerceta agenda de buzunar. Căuta numărul de telefon al omului de contact: Viscente Espina – Tabatinga, 0097 – 9151 5937. Sună. Nu răspunse nimeni. Încercă pentru a treia oară. Nervos, își băgă telefonul în buzunar. Dar îi veni o altă idee. Scoase mobilul și sună în țară. Un bâzâit strident străpunse liniștea. – Alo?... Da, sunt eu, Riki... Nu mă auzi? Stai să ies... Acum da, te aud bine. Am sosit, e totul OK... N-am avut probleme... Nuu... Niciun control... Auzi? Nu dau de individul ăla... Nu răspunde. Vezi, poate îi spui să mă caute el. Dă-i și numărul meu... Cum?... Nu-ți face griji. Suntem „simpli turiști...” În sălbăticia de-aici, n-are cine să se lege de noi... Cum?... Bine... OK. Te țin la curent. Ușurat, tânărul se întinse pe pat. Dar se ridică în șezut. Scoase din rucsac un pachețel învelit în plastic alb și lipit cu scotch, cam cât o jumătate de cărămidă, și-l puse sub pernă. Scoase și pumnalul cu teacă. Îl mai admiră o dată și îl așeză lângă el. Apoi se trânti, își încrucișă picioarele, își puse mâinile la piept și închise ochii. – Dormi? Riki nu-i răspunse. Bebe mototoli hârtia unsuroasă cu câteva oase de pui și o aruncă lângă ușă. Neștiind ce ar mai putea face, cotrobăi îndelung prin rucsac și scoase o carte: Din Amazonia în Pampas. Obosit, se uită la ea, apoi o lăsă să cadă înapoi. 14
NU e tarziu NICIODATA.indd 14
29/10/2018 19:43:39
Aventura
1
Când se trezi, era lumină. Buimac, se ridică în șezut și se uită în dreapta lui. Locul de lângă el era gol. Pe pernă era un bilet. „Stai aici până vin. Dacă vor să te scoată afară, spune-le că mai plătim o zi. Nu pleci sub nicio formă!” De ciudă, ochii lui Bebe se umplură de lacrimi. – A plecat fără mine... Dezolat, se trânti înapoi. Își ascunse fața cu antebrațul și dădu să adoarmă din nou. Trecuse bine de amiază când Riki intră în dormitor, lac de apă. Căldura și umezeala erau chinuitoare. Bebe, doar în maiou și chiloți, dar cu bocanci în picioare, stătea pe marginea patului, ținând rucsacul deschis între genunchi. – Ce-ai făcut? îl întrebă el tulburat, cu gura plină. – Hai că avem noroc! zise Riki. Dă-mi și mie o bucată. Bebe se opri din mâncat și-i întinse o jumătate de piept de pui. Continua să-l fixeze serios cu privirea. Riki rupse de câteva ori, privindu-l mirat. – Ce ai? – Te-a căutat unul, zise Bebe încet... Ce frică mi-a fost... Riki încremeni, cu mâncarea în gură: – Cine? Văzându-i spaima, Bebe își îndreptă satisfăcut spatele. – Nu știu cine... Dar s-a oprit de două ori în dreptul ferestrei. Și-a apropiat obrazul de geam și cu mâna la frunte – uite-așa! – cerceta camera. Te căuta... pe tine... – A intrat și a întrebat de mine? – Ei! Cum să intre? Că încuiasem ușa. Doar nu pe mine avea să mă caute... Tu! Riki răsuflă ușurat. După ce mai înghiți îmbucătura, comentă: – Ești un poltron, Bebe... – Ce-i aia? întrebă el neîncrezător. – Fricos, slab de înger... O fi fost un terchea-berchea oarecare, curios... şi tu... Bebe clătină din cap. 15
NU e tarziu NICIODATA.indd 15
29/10/2018 19:43:39
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Dacă-ai știi cum se uita... Îmi înghețase sângele în vene. – Oricum, dimineață o ștergem. Am găsit un Cessna. Transportă marfă. Face o singură escală în junglă, la Kamarang, până descarcă și realimentează. Apoi, direcția Tabatinga. – Și până mâine? întrebă Bebe confuz. – N-ai idei? Colindăm... sau…, zise Riki cu un zâmbet ironic, tu ai de citit! Nu isprăvi de mâncat, că sună mobilul. De la celălalt capăt se auzi o voce răgușită, într-o engleză sud-americană: – Alo! You Riki? – Aaa... Viscente?! Am sosit ieri... Fără probleme. Mâine ne luăm zborul... – Banii? – Totul e OK. O să facem o escală la... Kamarang. Nu știu cât o să dureze. Când sosim, te sun. – Nu suna. Cauți Pizzeria Romera. Este la Amazon. Oricine spune unde. Acolo întrebi de Antonio... An-to-nio! OK? – OK, am înțeles... Adiós! – Adiós!
16
NU e tarziu NICIODATA.indd 16
29/10/2018 19:43:39
Capitolul 2
5 noiembrie 2013 La tropice, soarele răsare în scurt și aproape invariabil în jurul orei 6. Este chiar ora când în capitala Guyanei viața începe să freamăte la fel de brusc. În furnicarul grăbit, doi turiști sub rucsacurile lor își tăiau pârtie spre mahalaua de lângă ocean. – Ăsta e aeroportul Ogle? zise Bebe. Păi aici scrie altceva: Eugene F. Correira International Airport... Asta „internațional”!? Un militar îi conduse la o clădire auxiliară. – Așteptați acolo, lângă biroul comandantului de mișcare. A durat ceva... Odată taxa plătită, inclusiv darul de mulțumire, cei doi își ridicară bagajele și porniră spre hambare, conduși de un militar. O duzină de aeroplane de mici dimensiuni stăteau pe iarbă. În rândul din stânga, câțiva indivizi se străduiau să încarce un Cessna vopsit în alb și roșu. Militarul îi conducea în direcția aceea. Un bărbat mărunțel și subțire, cu fața mai albă ca a celor din grup, îi zări. Lăsă sacul din mâini și așteptă să se apropie indivizii... – Hola! Voi sunteți pasajeros pentru Tabatinga? Mirat că i se adresează în spaniolă, Riki îl măsură atent. – Sí, señor. Individul își puse mâinile în șold, gata de ceartă. 17
NU e tarziu NICIODATA.indd 17
29/10/2018 19:43:39
NU E TÂRZIU NICIODATĂ
– Ooo... Prea multe bagaje, señores... Nu-nu-nu... N-o să încapă... Cessna era un avion cu patru locuri și un mic spațiu pentru bagaje. Riki rămase calm. – Plătim... Individul îi privi cu neîncredere. – American dollars? – Euros... Plătim... cât e nevoie. Și scoase câteva bancnote de 50 de euro. Dintr-odată, chipul individului se lumină. Făcu doi pași spre Riki și îi întinse mâna. – Piloto Carlos Soría, din Columbia... Bienvenido! Între timp, Bebe măsura îngrijorat când mormanul de saci, când micul avion. Îi dădu ocol. – Câte motoare are? îl întrebă sfios pe pilot. Carlos izbucni în râs: – Motoare? Unul, dar buuun. E model 195, cel mai reușit. E din 1953... Reparat... Verificat. Astea sunt mai bune decât ălea noi, de plastic... Bah! – și dădu din mână... Hai! În două minute zburăm... Era ceasul nouă când Carlos porni motorul. În față, lângă pilot, ședea Riki. În spatele lui, printre rucsacuri, sta Bebe, entuziast și nerăbdător. Gura nu-i tăcea. – Amazonul! O să vezi ce nici n-ai visat... Îi lipsesc numai 8 km ca să fie lung de 7 000! Cessna porni trepidând pe pista secundară. La început ușurel, apoi treptat mai repede. Aripile flambau ca și când ar fi vrut să ajute fuzelajul să se desprindă de sol. Bebe, cu trupul încovoiat înainte, privea cu ochii mari cum se apropia capătul pistei... Avionul se ridică doar la o jumătate de metru... Nu reușea să învingă gravitația. Continua să zboare la aceeași minimă altitudine. Abia după vreo sută de metri, chinuit, începu să se înalțe și izbuti să treacă la mustață deasupra arborilor. – Așa merge când avionul este prea încărcat, explică vesel Carlos. 18
NU e tarziu NICIODATA.indd 18
29/10/2018 19:43:39