Povestitiorul de parabole by Editura Viață și Sănătate

P OV E S T I T O R U L D E PA R A B O L E

ROBERTO BADENAS se naște la 1 aprilie 1943 într-o familie din Liria, Spania. După terminarea liceului, se înscrie la Universitatea din Valencia, Spania, de unde obține, în 1965, licența în filologie modernă. După doi ani, în 1967, pasionat de teologie, merge în Franța, unde urmează studii teologice la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève. În anul următor, se căsătorește cu Conchita Roig Cervera, iar în anul primirii diplomei de licențiat în teologie, 1971, vine pe lume și primul lor copil: Cristián, urmat de Sonia, în 1974, și de Hernán, în 1982, cu un an înainte de obținerea titlului de doctor în teologie de la Universitatea Andrews, din Berrien Springs, Michigan, Statele Unite ale Americii. Anterior, în 1979, termină și un masterat de filologie clasică la aceeași Universitate din Valencia. Studiile și familia se împletesc și cu ascensiunea profesională. În perioada studiilor teologice din Franța, predă spaniolă la același seminar adventist, după care, timp de aproape douăzeci de ani, predă Noul Testament, mai întâi la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania (1971–1985), apoi la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève (1985–1989). Apoi, timp de un deceniu, conduce, ca decan, Departamentul de teologie al seminarului din Franța, funcție pe care o părăsește în 1999 pentru a prelua președinția Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. De aici se și pensionează, dar predă în continuare, până în prezent, teologie la Facultatea de Teologie Adventistă din Sagunto, Spania, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews. De-a lungul carierei academice, a predat: greaca Noului Testament, exegeza Noului Testament, studii pauline pe Romani, Galateni și Coloseni, teologia Noului Testament: legea și harul, exegeza și teologia evangheliilor, hermeneutica și teologia parabolelor, filozofia educației adventiste și teologia familiei. A ținut cursuri în calitate de profesor vizitator la facultăți adventiste din diverse țări, printre care: Germania, Mexic, Statele Unite ale Americii, Argentina, Italia, Austria, Cehia, Bulgaria și România. Lucrări publicate: Christ the End of the Law: Romans 10:4 in Pauline Perspective ( JSOT Press, 1985, tradusă în spaniolă [2007]), Encuentros (Safeliz, 1991, tradusă în italiană [1992], portugheză [1992], franceză [1993], engleză [1995], germană [1996], bulgară [1999], română [2010 și, într-o ediție revizuită, 2015] și catalană [2012]), Más allá de la ley: Valores de la ley en una teología de la gracia (Safeliz, 1998, tradusă în slovacă [1999], italiană [2005], franceză [2006] și portugheză [2010]), Para conocer al Maestro en sus parábolas (Safeliz, 2002, tradusă în portugheză [2003] și franceză [2009], iar prin ediția de față, și în română), Frente al dolor: Aliento y esperanza ante el sufrimiento humano (Safeliz, 2012, tradusă în franceză [2013], engleză [2013], germană [2014] și portugheză [2016]), El valor de los valores. Importancia de su transmisión (APIA, 2013, scrisă împreună cu Raúl Posse), Cristo y la ley (APIA, 2014), The Epistle of Paul to the Colossians (sub tipar).

ROBERTO BADENAS

POVESTITORUL de PARABOLE Traducere de Livia Ciobanu-Mihai

Pantelimon

2017

Copyright pentru ediția în limba română © 2017 – Editura Viață și Sănătate. Toate drepturile de reproducere totală sau parțială rezervate. Nicio parte din această carte nu poate fi transmisă sau reprodusă în nicio formă și prin niciun mijloc, mecanic sau electronic (inclusiv fotocopiere și înregistrare), fără permisiunea scrisă a editorului. All rights reserved © Editorial Safeliz, S. L. All rights reserved. No part of this book may be transmitted or reproduced in any form or by any means, electronic or mechanical, including photocopying and recording, or by any information storage and retrieval system, without permission in writing from the publisher. Fotografia de pe copertă: Bible Videos image of Christ Teaching (c) By Intellectual Reserve, Inc. Titlul original: Para conocer al Maestro en sus parábolas Redactare: Cristinel Sava Corectură: Lavinia Goran Tehnoredactare: Dragoș Gârea Copertă: Dragoș Gârea Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării: www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau prin agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României BADENAS, ROBERTO Povestitorul de parabole / Roberto Badenas ; trad.: Livia Ciobanu-Mihai. - Pantelimon : Viață și Sănătate, 2017 ISBN 978-606-911-086-7 I. Ciobanu-Mihai, Livia (trad.) 2

Dedic această carte copiilor mei, care sunt niște povestitori excepționali: lui Cristián, care repeta din memorie poveștile pe care i le citeam, Soniei, care putea adormi chiar și pe cele mai bune povești ale mele, și lui Hernán, care prefera să-și scrie propriile povești.

Nota editorului Autorul, care cunoaște limbile biblice originale, a citat adesea textele biblice în propria traducere, liberă, dar fidelă spiritului textelor. În alte cazuri, a citat din Nueva Biblia española, traducerea textelor originale coordonată de Luis Alonso Schökel și Juan Mateos, Ediciones Cristiandad, Madrid, 1975 (siglată NBE). Acolo unde versiunea utilizată de autor concordă ca stil și vocabular cu cea din traducerea în limba română a lui Dumitru Cornilescu, am folosit (și am menționat acest lucru) Biblia sau Sfânta Scriptură, traducere de Dumitru Cornilescu, Asociația „Casa Bibliei”, București, 2012 (tot din această traducere sunt citate pasajele de la începutul fiecărui capitol). O altă traducere românească folosită este Biblia. Noua traducere în limba română, International Bible Society, 2006, tipărită 2007 (siglată NTR). În cazul anumitor termeni care, în Bibliile citate, apar scriși cu majusculă, am optat pentru scrierea lor cu minusculă. Totuși, în citatele din Scriptură, am respectat textul biblic. În ce privește numele Mântuitorului, am optat pentru varianta care corespunde caracterului preponderent fonologic al ortografiei românești, și anume „Isus Hristos”, păstrând însă, în citatele din alte cărți publicate în limba română, forma aleasă de autori.

CUPRINS Introducere 9 1. Noul Învățător 12 2. Un semănător „adaptabil” 22 3. Neghina și grâul 32 4. Un grăunte uimitor 42 5. Vânătoarea de comori 52 6. Marele năvod 60 7. Intră în joc! 68 8. De la debitor iertat la creditor neiertător 78 9. Banii sau viața! 90 10. Vecinul agasant 102 11. Nebunia grandorii 110 12. Casa bântuită 118 13. Petrecerea continuă 126 14. Dați dispăruți 134 15. Tatăl risipitor 142 16. Prieteni pentru totdeauna 154 17. Dialog dincolo de mormânt 164 18. O cauză pendinte 176 19. Există rugăciuni și rugăciuni… 186 20. Ultimii din rând 198 21. Băieții tatei 210 22. Crima din vie 218 23. Dublu sau nimic 228 24. Noaptea nunții 238 25. Oi și capre 250 În loc de concluzie 262 Pentru un studiu mai aprofundat 266

INTRODUCERE

iecare carte are povestea ei, uneori mai pasionantă decât textul cărții în sine. Nu este și cazul lucrării de față, al cărei proces de elaborare nu prezintă decât un interes relativ, în timp ce subiectul ei continuă să intereseze oamenii de aproape două mii de ani încoace. Voi menționa totuși o scurtă întâmplare hazlie din perioada de început a redactării sale. Într-o primă versiune, bruionul (ciorna) acestei introduceri cuprindea douăzeci de pagini. Când operatorul care le transpunea în format electronic le-a văzut, cu franchețea celor douăzeci și ceva de ani ai săi, mi-a zis: — Dacă deschid o carte și văd o introducere atât de lungă, n-o citesc niciodată. Pentru mine, cartea începe cu primul capitol. Așadar, pentru a face cartea mai accesibilă celor mai tineri dintre cititorii mei, am ales o versiune mai scurtă. Printr-o logică simplă, am decis să urmez exemplul autorului parabolelor. Prin urmare, am explicat mai puțin, dar am povestit mai mult. Am renunțat la câteva note erudite în favoarea aplicațiilor practice. M-am interesat mai mult de context și am predicat mai puțin. Am ales să împărtășesc mai mult decât să dogmatizez. 9

P OV E S T I TO R U L D E PA R A B O L E

Scopul acestei cărți poate fi ilustrat prin relația pe care un maestru o avea cu trei discipoli ai săi. Într-o zi, el le-a zis: — Ascultați cu atenție cuvintele mele, meditați asupra lor și puneți-le în practică! Primul discipol și-a zis: Voi citi explicațiile deja furnizate de alți comentatori și, în felul acesta, voi înțelege mai bine învățăturile maestrului. Dar explicațiile savanților erau atât de multe, încât n-a reușit niciodată să le cerceteze pe toate și, descurajat, a renunțat. Al doilea și-a zis: Voi cugeta eu însumi la cuvintele maestrului, fără să consult pe nimeni. Astfel, voi termina mai repede. Însă concluziile sale s-au dovedit atât de superficiale și de mediocre, încât discipolul s-a descurajat și și-a abandonat și el planul. Cel de-al treilea, văzând ce li s-a întâmplat tovarășilor lui, și-a zis: Voi merge la maestru ca să-mi explice chiar el învățăturile sale. Și maestrul i-a spus: — Tu ai făcut o alegere bună, ești un bun discipol. Ferice de tine că nu ai aruncat sarcina asupra altora și nici n-ai avut pretenția să ți-o asumi singur! Pentru a aprofunda cuvintele mele, deschide-ți inima la tot ce te poate ajuta să le înțelegi! Ucenicul care trage folos din învățăturile mele este asemenea unui colecționar inteligent, care adună toate pietrele prețioase pe care le găsește, fie că sunt noi sau vechi, proaspăt șlefuite sau deteriorate de atâta folosire. Cine are urechi de auzit să audă! Aș dori să adaug că scrierea acestei cărți a fost pentru mine o bucurie și, în același timp, o suferință. O bucurie pentru că, fascinat de subiect, am avut o mare plăcere să lucrez la ea (scrierea de cărți nu face parte din munca mea, ci este unul dintre hobby-urile mele) și o suferință pentru că, nedispunând de suficient timp, a trebuit – asemenea unei persoane care recuperează deșeuri – să alerg după micile momente pierdute (în tren, în avion, în sala de așteptare etc.) și să le transform în momente fructuoase. Tocmai de aceea, această carte seamănă mai mult cu un colaj decât cu un comentariu al parabolelor. Ea conține idei extrase din lecturile mele, din cursurile, conferințele, predicile, articolele și notele mele, rezumate și adaptate pentru cititorii mai mult sau mai puțin familiarizați cu acest gen de lectură. 10

I ntroducere

Deși, în general, pentru mine scrisul este un act solitar, redactarea acestei cărți a fost o adevărată muncă de echipă. Prelucrarea textului în versiunea originală spaniolă a fost o veritabilă cursă între foștii mei elevi și copiii mei Cristián și Sonia. Eu am numit-o „ștafeta lui Jonatán”, întrucât Jonatán Tejel i-a predat ștafeta lui Jonathan Valls, apoi acesta, lui Jonatán Bosqued, care a format împreună cu Roberto Pérez și Christiane Tuor neobosita echipă însărcinată cu tehnoredactarea textului, care nu era niciodată definitiv. Ca și pentru alte proiecte, revizuirea literară a textului a căzut încă o dată în sarcina Martei Prats, care, asemenea omonimei sale biblice, a fost „împărțită cu multă slujire”. Dar, spre deosebire de aceasta, excepționala mea colaboratoare „a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:40-42, Cornilescu). Mulțumesc din toată inima celor care mi-au cules textul la calculator, consultanților și editorilor pentru susținerea entuziastă și pentru imensa plăcere de a lucra împreună. Autorul

„Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt.” (Ioan 13:13)

NOUL ÎNVĂȚĂTOR

1 N

oul Învățător nu numai că era foarte tânăr, dar nici nu vorbea ca ceilalți învățători. El dădea sfaturi bune ca rabinii, predica asemenea teologilor și interpreta Scripturile precum cărturarii. Însă nu se exprima ca ei.1 Rabinii, teologii și cărturarii, în fața problemei foametei, de exemplu, invocau solidaritatea umană, în fața misterului Divinității, emiteau ipoteze cu privire la existența acesteia, și în fața scandalului suferinței, expuneau teorii despre originea răului.2 Învățătorul opta întotdeauna pentru o atitudine mai dificil de adoptat, cum ar fi: împărțirea pâinii cu cel flămând, recunoașterea prezenței lui Dumnezeu și alinarea durerii. Rabinii, teologii și cărturarii se străduiau să explice lumea. Învățătorul nutrea utopia de a o schimba. Vechii „custozi” ai Scripturilor dădeau impresia că le țin sub cheie, îmbălsămate, împachetate și acoperite de praf. Învățătorul, din contră, părea El însuși personificarea învățăturii lor vii. 1

Vezi Matei 7:29.

Vezi Luis A. Schökel, în Esegesi ed ermeneutica. Atti della XXI Settimana Bíblica, Paideia, Brescia, 1972, p. 147. 2

P OV E S T I TO R U L D E PA R A B O L E

Cuvintele cărturarilor și ale preoților erau luate de vânt. Cele ale tânărului Învățător, dimpotrivă, prindeau rădăcini în inimă, căci ele erau purtătoare de viață. Învățătorul vedea, dincolo de aparențe, o realitate superioară. În fața ploii, a izvoarelor și a fântânilor, El spunea: — Priviți apa, ce minune! Totuși nimic nu se compară cu cea pe care pot să v-o ofer Eu: o apă care poate stinge setea cea mai arzătoare, care-l transformă pe cel ce o primește într-un izvor abundent. În fața pâinii albe, aburinde și îmbietoare, El putea să spună: — Priviți deliciul care ne hrănește în fiecare zi! Dar Eu am o pâine mai bună decât aceasta, o pâine venită din cer, capabilă să dea viața veșnică.3 Am putea spune că Îi plăcea să vorbească în limbaj codificat și că El însuși era cheia pentru înțelegerea cuvintelor Sale. Deși, asemenea lui Socrate, Îi plăcea să le pună permanent întrebări discipolilor Săi4, noul Învățător n-a recurs la maieutică5. Nici nu a avut intenția de a fonda o școală filozofică. Spunea că preferă să fondeze o biserică6, o comunitate de prieteni, menită să faciliteze relațiile dintre oameni și să elibereze calea inimilor spre Dumnezeu. A recurs la diferite mijloace pentru a-Și transmite învățăturile, dar n-a folosit discursul decât în anumite ocazii. Pentru a-Și expune ideile, prefera să le sugereze prin intermediul imaginilor. Trecea cu foarte mare naturalețe de la lucruri cunoscute la lucruri necunoscute și de la concret la abstract, captivând ca nimeni altul imaginația ascultătorilor Săi. În meditațiile Sale spirituale, folosea de asemenea mai mult imagini decât precepte. Dacă am vrea să-I caracterizăm stilul printr-un termen tehnic, am putea să vorbim aici de o „teologie narativă”. Acest procedeu, utilizat din belșug în sursele Sale de inspirație preferate 3

Louis Évely, Méditations d’évangiles, Éditions Universitaires, Paris, 1973, pp. 74–75.

Vezi, de exemplu, Marcu 8:14-21.

Această expresie din limba greacă, ce descrie „priceperea de a moși”, se folosește de pe vremea lui Socrate pentru a denumi „arta de a scoate la iveală în cursul discuțiilor filozofice, prin întrebări meșteșugite, adevărul, pe care interlocutorul se presupune că l-ar poseda fără să-și dea seama” (Alexandru Stănciulescu [coord.], Mic dicționar enciclopedic, Univers Enciclopedic, București, 2005, s.v. maieutică). 5

Vezi Matei 16:18. 14

N ou l Î n vățător

METODA LUI HRISTOS VERSUS METODA LUI SOCRATE De multe ori, figura lui Isus a fost comparată cu aceea a lui Socrate. Amândoi au fost maeștri prestigioși și dezinteresați, nu au lăsat nimic scris și au murit din cauza acțiunilor lor publice. În plus, ambii sunt considerați prototipul persoanei fidele conștiinței sale. Chiar și metodele lor aveau ceva în comun, ambii folosind dialogul și limbajul simplu, cu referiri la viața cotidiană (Isus se concentrează asupra ei), un anumit gust pentru ironie (mai mare în cazul lui Socrate) și o remarcabilă capacitate de a asculta. Totuși, concepțiile lor de fond erau foarte diferite, și aceasta se evidențiază în alte aspecte ale metodelor lor. În timp ce Socrate, în dialogurile sale, tinde spre o abstractizare conceptuală tot mai mare, Isus caută să trezească credința prin intermediul imaginilor. În timp ce primul își invită

interlocutorii la autocunoaștere pentru a găsi înțelepciunea, Isus îi cheamă să se cunoască pentru a-și recunoaște nevoia după un mântuitor. De fapt, în timp ce Socrate își întemeiază adevărul pe idei, Isus Se identifică pe Sine cu adevărul (vezi Ioan 14:6). Deși amândoi au fost oameni exemplari, Isus insistă în învățăturile Sale, mai mult decât Socrate, pe aspectele practice ale comportamentului. Și astfel, acolo unde Socrate are o discuție genială despre dreptate (vezi Republica), Isus prezintă parabole pentru a o defini, ca de exemplu cea a datornicilor (Matei 18:23-35), cea a fariseului și a vameșului (Luca 18:9-14) și cea a judecății divine (Matei 25:31-46). Și acolo unde Socrate găsește, cel mult, soluții parțiale și teoretice, Învățătorul din Galileea zguduie inimile punând accentul central pe iubire și iertare.

– textele profetice, poetice și de înțelepciune ale Scripturii – Îi permitea să abordeze subiecte religioase fără să se împiedice în meandrele teologiei sistematice sau să se blocheze în limitele dogmaticii. Pentru a se exprima, alegea bucuros o povestire. Așadar, instrumentele Sale preferate erau istorisirile. Aproape o treime din învățăturile compilate de discipolii Săi au îmbrăcat forma parabolelor. Se poate spune chiar că, în general, mulțimilor „nu le vorbea deloc fără pildă”, însă discipolilor Săi le explica totul în particular.7 7

Marcu 4:34, Cornilescu. 15

P OV E S T I TO R U L D E PA R A B O L E

Pe vremea Sa, vorbirea în parabole, sau pilde, era ceva obișnuit. Ni s-au păstrat numeroase parabole rabinice savuroase.8 Însă parabolele Învățătorului care ne-au parvenit, vreo patruzeci la număr, sunt fără îndoială cele mai celebre. Și, cu certitudine, cele mai provocatoare. Învățătorul Își povestea istoriile pe un ton semiglumeț, ca în discuțiile și confidențele dintre doi prieteni. În povestirile Sale, folosea un limbaj care, prin simplitatea lui, captiva pe oricine, de orice vârstă și orice nivel de înțelegere. Dacă spunea, de exemplu, povestea unui păstor care și-a pierdut oaia, copiii urmăreau cu multă emoție peripețiile căutării, țăranii se identificau cu necazurile prin care trecea oaia pierdută, iar clerul primea o lecție magistrală despre har.9 Când Își încheia povestea spunând ceva de genul: „Du-te și fă și tu la fel!”, cu toții se simțeau vizați, deși nu aveau toți același nivel de înțelegere a intențiilor Sale. Discipolii Săi I-au condensat cele mai bune povestiri în texte scurte. Mesajul Său a rămas intact, dar povestea originală a fost redusă la minimum. Tot ce rămâne din ceea ce a fost un veritabil banchet sunt doar aceste delicioase firimituri. Marii maeștri stăpânesc arta de a le transmite discipolilor lor ceva mai mult decât pasiunea sau viziunea lor despre lume. „Maestrul care merge în umbra templului, printre discipolii săi, nu dă din înțelepciunea sa, ci mai degrabă din credința și din dragostea sa. Dacă este într-adevăr înțelept, nu vă va invita să intrați în casa înțelepciunii sale, ci vă va conduce mai degrabă la pragul propriului vostru spirit. Astronomul vă poate vorbi de cunoașterea pe care o are despre spațiul cosmic, dar nu poate să v-o ofere și vouă. Muzicianul vă poate descrie ritmul care există peste tot în jur, dar nu vă poate da urechea care percepe acest ritm, nici vocea care îi dă glas. […] Căci viziunea unui om nu-i împrumută aripile sale altui om.”10 Majoritatea parabolelor rabinice sunt posterioare perioadei în care a trăit Hristos. Poate că însuși succesul pe care El l-a avut cu ele a permis dezvoltarea genului, deși acest lucru nu poate fi susținut cu documente, întrucât cea mai mare parte a tradițiilor rabinice care s-au păstrat au fost scrise începând cu secolul al II-lea și sunt greu de datat. 8

Părinții bisericești spuneau despre cuvintele lui Isus că erau „ca un lac imens din care se adăpau chiar și cele mai mici insecte și în care puteau înota elefanții”. 9

Jalil Gibrán, El profeta, traducere și prefață de Mauro Armiño, ediția a 23-a, EDAF, Madrid, 2000, p. 62. 16

N ou l Î n vățător

El poate totuși să trezească interesul de a învăța. Aceasta a fost, fără îndoială, intenția Învățătorului atunci când a folosit parabole.

Enigma parabolelor Când ucenicii L-au întrebat de ce vorbește în pilde, răspunsul i-a lăsat foarte descumpăniți. Conform Evangheliei după Matei, se pare că motivul principal era acela de a înlesni înțelegerea mesajelor Sale: Pentru că voi puteți înțelege tainele împărăției lui Dumnezeu; ei, în schimb, nu pot: iar celui ce are [dorință să înțeleagă?] i se va da până când va avea de prisos, pe când celui ce n-are [niciun interes?] i se va lua chiar și ce are. Din acest motiv le vorbesc în pilde, pentru că privesc fără să vadă și ascultă fără să audă sau să înțeleagă. Cu privire la ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice: „Oricât de mult ați auzi, nu veți înțelege; oricât de mult ați privi, nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit. Sunt tari de urechi, și-au închis ochii ca să nu vadă cu ochii, nici să audă cu urechile, nici să înțeleagă cu inima, nici să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.”11 Dar ferice de ochii voștri pentru că văd și de urechile voastre pentru că aud! Ei bine, vă asigur că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut, și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit.12 S-ar părea că Învățătorul prefera să folosească parabole ca să-Și ilustreze lecțiile cele mai dificile.13 După Marcu, din contră, s-ar părea că Învățătorul dorea și să Își voaleze mesajul: 11

Isaia 6:9-10.

Matei 13:11-17.

Vezi Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, traducere de Valentin Rusu, Viață și Sănătate, București, 2004, pp. 7–14. Aceeași autoare comenta astfel: „Prin pilde și comparații, El a găsit cea mai bună metodă de a transmite adevărul divin. Într-un limbaj simplu, folosind reprezentări și ilustrații din lumea naturală, El a deschis în fața ascultătorilor Săi adevărurile spirituale și a dat viață unor principii prețioase care nu le-ar fi rămas în minte, doar poate cu greu ar fi lăsat vreo urmă, dacă El nu Și-ar fi legat cuvintele de scenele dinamice ale vieții, de experiență sau de natură” (Principiile fundamentale ale educației creștine, traducere de Elena Oprița, Viață și Sănătate, 1997, p. 240). 13

P OV E S T I TO R U L D E PA R A B O L E

Voi cunoașteți deja taina împărăției lui Dumnezeu. Lor, în schimb, celor ce nu sunt din numărul vostru, toate le rămân niște parabole și, astfel, oricât ar privi, nu văd și, oricât ar auzi, nu înțeleg, dacă nu sunt convertiți și iertați.14 Aparenta claritate a parabolelor ar putea fi, în consecință, rezultatul unei strategii destinate și să descopere, și să ascundă mesajul. S-ar părea că aceste parabole nu erau menite să fie înțelese în același mod de toată lumea. În public se găseau dușmani ai Învățătorului, care căutau ocazia să-L atace. A continua să ignore reaua lor credință era ca și cum ar fi aruncat mărgăritare la porci15, riscând ca oponenții Săi, după ce le-ar fi călcat în picioare, să se întoarcă împotriva Sa. Fără îndoială, dacă El Și-ar fi aruncat cărțile pe masă din prima zi, dușmanii Săi I-ar fi împiedicat planurile mult mai devreme. Așa cum coaja unui ou sau a unei nuci acoperă și protejează viața din interior, parabola ascunde și păstrează un mesaj pe care îl va dezvălui în mod progresiv și personal celui ce va dori să-l descopere, dar care va rămâne ascuns pentru ceilalți. Fără îndoială, Învățătorul vorbea în parabole din diferite motive, în principal pedagogice.16 Publicul Său era foarte eterogen și era nevoie de o mare abilitate ca să captezi interesul tuturor. Nu era ușor să-i captivezi în același timp pe adolescentul neliniștit, pe gospodina ocupată și pe criticul erudit și să-i faci să mediteze fiecare la nivelul lui. Marcu 4:11-12, NBE. Versiunea Cornilescu sună astfel: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde, pentru ca, măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” Răspuns deconcertant, pentru că este dificil de imaginat că Isus ar fi vorbit în parabole pentru ca ascultătorii Săi să nu Îl înțeleagă și să nu se convertească, dat fiind că scopul pe care îl avea El în vedere era convertirea lumii. Dificultatea este dată de forma me pote, care a fost tradusă în anumite versiuni prin „pentru ca”, dar care se poate traduce la fel de bine prin „dacă nu”, traducere care clarifică mult mai bine sensul textului. Parafrazarea din Living Bible spune: „Vouă vi se permite să cunoașteți unele adevăruri despre împărăția lui Dumnezeu care le sunt ascunse celor ce se află în afara acestei împărății: «Deși văd și aud, nu vor înțelege, nici nu se vor întoarce la Dumnezeu și nici nu vor fi iertați de păcatele lor.»” 14

Matei 7:6.

Vezi capitolul 1, „Învățătura prin parabole”, din Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. cit., pp. 7–14. 16

N ou l Î n vățător

Mințile închise sunt inaccesibile, dar când interesul este trezit, comunicarea se stabilește de la sine. Învățătorul Își prezenta lecțiile fără grabă. Parabolele Îl ajutau să mențină vie atenția ascultătorilor Săi și să le încurajeze spiritul de căutare după lucruri noi.17 El știa că, împinși de curiozitate, ascultătorii Săi vor dori să știe mai mult și vor reveni. Prefera mai degrabă să le stârnească setea decât să-i forțeze să bea. Tuturor ne plac poveștile, căci ele se adresează copilului din noi.18 Învățătorul Își planifica lecțiile cu multă atenție. Trezindu-le setea interioară, fiecare nou adevăr se acumula fără presiuni, fiecare în ritmul său, fără ca cineva să se simtă forțat. El le respecta libertatea de a crede și de a crește, de a se dezvolta. Se spunea că Rabinul din Galileea Își impusese datoria de a fi original. Îi plăcea să prezinte adevărurile eterne în cuvinte noi; perspectiva Sa nouă contrasta cu cărările bătătorite ale vechilor tradiții. De fiecare dată când făcea referire la vreo credință ancestrală („Ați auzit că s-a zis…”), nu uita să adauge propria Sa viziune asupra acelei teme („dar Eu vă spun”).19 Putem fi siguri că El nu vorbea în pilde cu intenția de a rămâne obscur. Parabolele Sale erau purtătoare de revelații divine20, iar Dumnezeu este lumină21. Dar El este o lumină atât de puternică, încât orbește, și ochiul se adaptează mai bine la strălucirea ei dacă expunerea este progresivă. Învățătorul se străduia să facă adevărul mai accesibil, adaptându-Se treptat la capacitatea de recepționare a ascultătorilor Săi. În loc să Se expună riscului de a-i orbi, El prefera ca lumina, asemenea zorilor, să trezească puțin câte puțin inimile. În orice caz, este clar că parabolele povestite de marele Învățător nu erau simple ornamente retorice. Ilustrațiile Sale erau alese pentru 17

Ibidem, p. 10.

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18:3, Cornilescu). 18

Matei 5:21-48.

„Parabolele Domnului Hristos sunt niște verigi în lanțul adevărului, care îl leagă pe om de Dumnezeu și pământul de cer” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. cit., p. 7). 20

Vezi 1 Ioan 1:5. 19

P OV E S T I TO R U L D E PA R A B O L E

O PARABOLĂ DIN VECHIUL TESTAMENT În 1 Samuel 11, ne este relatat un act teribil comis de regele israelit David în vreme de război. Îndrăgostit nebunește de Bat-Șeba, o femeie căsătorită a cărei frumusețe tocmai o descoperise, s-a culcat cu ea și a lăsat-o însărcinată. Aflând acest lucru, l-a trimis pe Urie, soțul ei, în prima linie a frontului. Ca urmare, Urie a murit. „Fapta lui David n-a plăcut Domnului”, comentează Scriptura, și profetul Natan a fost trimis înaintea lui (2 Samuel 12) pentru a-i relata următoarea istorie:

pahar cu el, dormea la sânul lui și el o privea ca pe fata lui. A venit un călător la omul acela bogat. Și bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el, ci a luat oaia săracului și a gătit-o pentru omul care venise la el. Auzind acestea, David s-a înfuriat din cauza atitudinii acestui om bogat și a exclamat: — Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte! Și să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârșit fapta aceasta și n-a avut milă. La care Natan i-a răspuns: — Tu ești omul acesta!* Înțelegând, David s-a pocăit sincer de păcatul lui, fapt ce atestă eficacitatea folosirii parabolelor încă din Vechiul Testament.

Într-o cetate erau doi oameni: unul bogat și altul sărac. Bogatul avea foarte multe oi și foarte mulți boi. Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același *

2 Samuel 11:27–12:7, Cornilescu.

a deschide mintea la noi idei, pentru a da naștere la decizii și a le orienta în direcția cea bună. Tocmai de aceea, ele se dovedeau fascinante. Ucenicii le numeau „cuvintele vieții veșnice”22. Aceste povestiri provocatoare au puterea de a ne descoperi, pe lângă realități divine, realitatea profundă a propriei noastre existențe. Prin intermediul ficțiunii, ele pun în discuție propriile noastre adevăruri. Prin intermediul problematicii personajelor, ele ne vorbesc de 22

Ioan 6:68, Cornilescu. 20

N ou l Î n vățător

problemele noastre. Fără să ne dăm seama, ele ne duc din tărâmul imaginar în cel spiritual și ne invită să luăm atitudine față de chestiunile cele mai importante din viața noastră. În fine, Învățătorul prefera să vorbească în parabole pentru că ele lasă întotdeauna să se citească ceva printre rânduri. De fapt, nu trebuie neapărat să spui totul. Există lucruri pe care le poți înțelege direct, altele pe care le poți ghici, întrevedea, ți le poți imagina sau le poți visa. Adesea, cuvântul cel mai înțelept este acela care nu se spune. Așadar, dacă vrei să înveți pe cineva un mare adevăr, nu i-l spune… Povestește-i mai bine o parabolă!