PRIN MAREA ROŞIE ŞI DEŞERT
BRADLEY BOOTH
PRIN MAREA ROŞIE ŞI DEŞERT Traducere din limba engleză Emanuela Jalbă-Şoimaru şi Delia Mirela Buciuman Ilustraţii de Ileana Surducan
P a ntel imon 2 0 19
© 2019 – Editura Viaţă şi Sănătate Toate drepturile rezervate. English edition copyright © by Pacific Press Publishing Association, Nampa, Idaho, USA. This Romanian-language edition is published under a licensing agreement with the copyright owner. All international rights reserved. Titlul în original: Escape from Egypt Colecţie coordonată de Florin Bică Redactare: Florin Bică Corectură: Lavinia Goran Tehnoredactare: Dragoş Gârea Cărţile Editurii Viaţă şi Sănătate pot fi achiziţionate prin reţeaua sa naţională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poştă sau agenţi de vânzare: Editura Viaţă şi Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOOTH, BRADLEY Prin Marea Roşie şi deşert / Bradley Booth ; trad. din lb. engleză: Emanuela Jalbă-Şoimaru şi Delia Mirela Buciuman ; il. de Ileana Surducan. - Pantelimon : Viaţă şi Sănătate, 2019 ISBN 978-606-911-604-3 I. Jalbă-Şoimaru, Emanuela (trad.) II. Buciuman, Delia Mirela (trad.) III. Surducan, Ileana (il.) 821.111
Cartea aceasta le este dedicată tuturor copiilor lui Dumnezeu. Asemenea lui Meşac, ei pornesc într-o adevărată aventură în căutarea lui Isus şi, dacă vor avea încredere în El, nu vor fi dezamăgiþi.
CAPITOLUL 1
M
eşac deschise ochii. Unde mă aflu? Prin deschizătura de intrare în cortul în care locuia cu familia, privi afară, în jur. Răspândită de jur împrejur în peisajul acela se vedea, cât puteai cuprinde cu ochii, la primele ore ale dimineþii, o aşezare de corturi confecþionate din piei de capră. Printre corturi se înălþau pâlcuri mici de palmieri, cu trunchiurile dezgolite de coajă şi siluetele lor subþiri ca nişte ace, împungând cerul. Se părea că peste tot erau nenumărate turme de capre şi de oi care umpleau văzduhul cu un cor de behăituri şi de sunete amestecate. Femeile vorbeau una cu alta din goana treburilor zilnice, măgarii răgeau, iar undeva, în apropiere, se auzea un copilaş plângând. Meşac sări brusc în picioare. Îşi amintise de-acum unde se afla şi despre ce anume era vorba. Cum de putuse dormi atât de mult, cu tot zgomotul şi toată agitaþia aceea din jurul lui? Israel redevenise un popor liber! Lăsaseră în urmă robia egipteană, iar în faþă le stătea Canaanul! Mai fusese vreodată la fel de
7
Prin Marea Roşie şi deşert
minunat să faci parte din poporul evreu? În sfârşit, promisiunile făcute lui Avraam, Isaac şi Iacov deveniseră realitate. Lui Meşac i se părea că viaþa căpătase dintr-odată un ritm alert, în perspectiva zilelor care îi stăteau în faþă. Soarele nu apăruse încă la orizont când Meşac îşi îmbrăcă tunica şi îşi legă de gambe curelele sandalelor. — Îþi vine a crede, Seti? strigă Meşac, alergând înspre locul unde Seti lega o desagă de spatele unui măgar. În câteva săptămâni vom fi în Canaan! Pare prea frumos ca să fie adevărat, nu-i aşa? — Ai dreptate, mormăi Seti, trăgând de cureaua de piele care era petrecută de jur împrejurul măgarului. Abia aştept. Doar că… Meşac îi arunci lui Seti o privire nedumerită. — Ce ne facem dacă lucrurile vor merge prost? îi răspunse Seti, aruncându-i la rândul său o privire cercetătoare. Dacă rămânem fără apă sau fără mâncare? Dacă ne pomenim atacaþi de tâlharii care bântuie prin deşert? Sunt ca nişte şacali, ştii prea bine. Îi pândesc pe cei mai slabi dintre noi şi pe hoinari. Seti mai încărcă o desagă pentru a echilibra greutatea din spatele măgarului. — Sau poate c-or să ne atace noaptea... Ochii i se lărgiră de spaimă. — Or să ne atace când vom fi cu toþii frânþi de oboseala drumului prin soarele ăsta dogoritor. — Las-o baltă! chicoti Meşac, lăsându-şi capul pe spate şi izbucnind în râs de-a binelea. Seti, îþi faci prea multe griji. Linişteşte-te! Suntem liberi şi ne îndreptăm spre þara unde curge lapte şi miere. Spre Þara Făgăduinþei! Spune-mi că asta nu-þi sună nemaipomenit de bine! Meşac îl ajută pe Seti să lege cureaua de piele, strângând cei doi desagi cât mai bine de spinarea măgarului. — Seti, eşti evreu de-acum... Dumnezeul nostru este Iahve. Cu El în frunte, doar cerul este limita noastră. Ai uitat ce i-a făcut faraonului, în Egipt?
8
Capitolul 1
Meşac observă imediat o expresie de durere pe chipul lui Seti. — Îmi pare rău, Seti! N-am vrut să sune aşa... Doar că niciodată până atunci n-am mai văzut înfăptuindu-se atâtea minuni. Bănuiesc că niciunul dintre noi n-a mai văzut aşa ceva. Dacă aş fi fost în locul faraonului, nici eu n-aş fi vrut să mă aflu de partea greşită a minunilor acelora, dar să fii de partea lui Iehova chiar este extraordinar, nu-i aşa? — Presupun că da, recunoscu Seti. Ei bine, cred că eu n-am o credinþă la fel de puternică precum a ta. Sunt prea puþin obişnuit cu lucrurile astea, despre cum să venerezi un singur Dumnezeu. Lasă-mi puþin timp! Cred că m-aş putea obişnui cu aşa ceva. Deşi Seti şi mama lui erau egipteni, hotărâseră să-L venereze pe Iahve, singurul Dumnezeu adevărat, şi să plece din Egipt alături de poporul evreu. Meşac îşi petrecu braþul pe după umerii lui Seti. — Hai să-i dăm drumul, atunci. Nu vreau să rămân la urma cârdului când s-or pune cu toþii în mişcare. Meşac se răsuci pe călcâie şi aruncă o ultimă privire palmierilor din Sucot. Oraşul acesta era una dintre ultimele aşezări importante de-a lungul deltei estice a Nilului, din Egipt, doar că acum nu mai rămăsese mare lucru din el, din cauză că plăgile făcuseră ravagii pe câmpuri şi prin case. Dincolo de Sucot, înspre vest, la nici o zi distanþă de drum, se afla oraşul regal al faraonului, Pitom, ridicat de poporul din care Meşac făcea parte – ridicat prin munca sclavilor evrei. Grânare impunătoare împânzeau marginea oraşului, asemenea unor uriaşi stupi de albine. Şi mai erau, fireşte, templele şi obeliscurile. Privirea ageră a lui Meşac le zărea încă de la distanþa care îi separa pe ai lui de oraş. Monumente din marmură, pentru slava numelui marelui faraon Amenhotep. De fapt, chiar asta erau – doar nişte monumente spre gloria unui simplu faraon din şirul aparent nesfârşit de dinastii al celei mai mari civilizaþii a timpurilor în care lui Meşac îi fusese dat să trăiască.
9
Prin Marea Roşie şi deşert
Părea însă că întregul sistem se prăbuşise în jurul faraonului Amenhotep. Atotputernicul stăpânitor peste Egiptul de Sus şi de Jos refuzase să-şi plece genunchii înaintea lui Iahve. De ce? Din cauza mândriei. O mândrie încăpăþânată, egoistă. Acum, aproape că nu mai rămăsese nimic din tot þinutul acela. Þara era numai ruine. Toate turmele muriseră în urma plăgilor, toate recoltele dispăruseră din cauza lăcustelor şi a furtunilor cu grindină. Iar cei din poporul egiptean erau cu moralul la pământ – ce nu pierduseră în timpul primelor nouă plăgi le fusese răpit, până la urmă, de cea de-a zecea plagă. Fiecare casă din Egipt îşi pierduse cel dintâi născut. Chiar şi faraonul. Mai ales faraonul! El resimþise nenorocirea asta din plin, deoarece murise urmaşul său direct la tron, cel care trebuia să fie următorul faraon al Egiptului şi următorul „dumnezeu” din şirul zeilor veneraþi de egipteni. Meşac simþi şi acum un fior de groază la amintirea tuturor nenorocirilor acelora. Deşi poporul său, poporul evreu, scăpase de ultimele şapte plăgi, el era sigur că n-avea să uite niciodată groaza morþii şi a distrugerii pe care o văzuse în ochii egiptenilor. Cum ar fi putut uita imaginea faraonului îngenuncheat înaintea lui Moise, cerşind milă şi o ultimă binecuvântare din partea Dumnezeului cerului şi al pământului? Iar acum, tot ce-i rămăsese faraonului Amenhotep erau doar monumentele acelea din zare. Meşac oftă. Ei bine, toate acestea fuseseră lăsate undeva în spate. El abia dacă-şi putea stăpâni entuziasmul pentru ceea ce-i aştepta de aici încolo. El şi poporul său se îndreptau spre un viitor extraordinar şi nimic din ceea ce Seti sau alþii ca el ar fi putut spune nu avea cum să-i scadă ceva din bucuria asta nemaipomenită. Evreii erau liberi, în sfârşit, şi mergeau cu toþii spre Canaan.
10
CAPITOLUL 2
A
sfinþitul era mereu o bucurie pentru Meşac. Toată ziua şi-o petrecuse înaintând cu greu prin arşiþa deşertului, la fel ca toþi ceilalþi. Vântul părea să stoarcă şi ultima picătură de vlagă din trupurile lor. Îþi usca pielea, făcându-te să pari mai bătrân peste noapte. Acum însă, ziua se apropia de sfârşit. Meşac ridică privirea spre cerul de deasupra lui. Un stâlp de nor ciudat plutise toată ziua peste şirul nesfârşit de evrei rătăcitori şi făcea asta de câteva zile bune. În mod surprinzător, părea să-i însoþească oriîncotro s-ar fi îndreptat. Sau nu cumva le deschidea calea? Meşac n-ar fi putut spune sigur. Tatăl lui, Eli, îi explicase că norul era un simbol al prezenþei lui Iahve în mijlocul evreilor şi că îi proteja împotriva condiþiilor dure din deşert. Ei bine, sigur e că norul îşi făcea treaba cu vârf şi îndesat. Dacă norul n-ar fi planat asupra lor asemenea unui baldachin, soarele arzător al deşertului i-ar fi făcut să moară de sete şi arşiþă.
11