Sa o cunoastem pe ellen white opt

Page 1


Să o cunoaștem pe Ellen White

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 1

01/03/2016 09:17:47


Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 2

01/03/2016 09:17:47


George R. Knight

SA O CUNOA STEM PE

ELLEN WHITE O perspectivă inedită asupra vieții, scrierilor și temelor ei majore

Traducere de Cristina Sava

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 3

01/03/2016 09:17:47


© 2016 – Editura Viață și Sănătate. Toate drepturile rezervate. Original English edition copyright © 1996 by Review and Herald Publishing Association. Titlul original: Meeting Ellen White. A Fresh Look at Her Life, Writings, and Major Themes Toate fotografiile din această carte sunt publicate cu acceptul și prin amabilitatea Fundației Ellen G. White. Redactare: Cristinel Sava Corectură: Lavinia Goran Tehnoredactare: Irina Toncu Copertă: Irina Toncu Cărțile Editurii Viață și Sănătate pot fi achiziționate prin rețeaua sa națională de librării www.viatasisanatate.ro/librarii Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E‑mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României KNIGHT, GEORGE R. Să o cunoaștem pe Ellen White : o perspectivă inedită asupra vieții, scrierilor și temelor ei majore / George R. Knight ; trad.: Cristina Sava. Pantelimon : Viață și Sănătate, 2016 ISBN 978-973-101-967-3 I. Sava, Cristina (trad.) 286.3(73) White,E.G. 929 White,E.G.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 4

01/03/2016 09:17:47


Dedicată lui Robert W. Olson, primul meu profesor de Biblie și o inspirație în umblarea mea personală cu Isus

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 5

01/03/2016 09:17:47


Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 6

01/03/2016 09:17:47


Cuprins Despre autor | 11

Cuvânt către cititor | 13 Partea I

Viața și slujirea lui Ellen White Capitolul 1

Călăuzire profetică pentru milleriții dezamăgiți (1827–1850) | 17 Cine este această tânără vizionară? Experiența lui Ellen White în mișcarea millerită Chemată la slujire profetică Rolul jucat în dezvoltarea doctrinei adventiste sabatariene Relația dintre darul lui Ellen White și Biblie Reacții la darul lui Ellen White Rolul lui Ellen White în „timpul adunării” Capitolul 2

Călăuzire profetică pentru o biserică în creștere (1850–1888) | 43 Era acceptarea viziunilor un test al calității de membru? Răspândirea mesajului profetic Primirea și transmiterea viziunilor Îndrumări privind organizarea bisericii Sfaturi privind stilul de viață sănătos Sfaturi referitoare la misiunea mondială Sfaturi timpurii despre educație Probleme de familie și moartea lui James White

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 7

01/03/2016 09:17:47


8 | Să o cunoaștem pe Ellen White

Capitolul 3

Călăuzire profetică pentru o biserică internațională (1888–1915) | 73 Isus este înălțat la Minneapolis Reînviorarea educațională și activitatea lui Ellen White în Pacificul de Sud Încurajarea lucrării printre negri în America de Nord Întoarcerea în Statele Unite și chemarea la reorganizare confesională Conflictul de la Battle Creek și reinstituirea programului medical Gestionarea unor păreri incorecte despre inspirație Asistenții editoriali ai lui Ellen White și rolul lui W. C. White Ultimii ani din viața lui Ellen White și moartea ei Capitolul 4

Călăuzirea profetică după anul 1915 | 97 Fundația Ellen G. White Poziția oficială a adventismului cu privire la lucrarea lui Ellen White Va mai exista un alt profet?

Partea a II-a Scrierile lui Ellen White Capitolul 5

O introducere în scrierile lui Ellen White | 107 Cărți și compilații

Notă privind diferența dintre cărți și compilațiile tematice Seria „Conflictul veacurilor” Mărturiile Cărți despre Hristos și despre mântuire Lucrări autobiografice Cărțile cu sfaturi Cărțile devoționale

Articole în periodice Scrisori și manuscrise Indexuri ale materialelor scrise de Ellen White

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 8

01/03/2016 09:17:47


Cuprins | 9

Partea a III-a Temele integratoare ale lui Ellen White Capitolul 6

O analiză a temelor majore ale lui Ellen White | 127 Dragostea lui Dumnezeu Marea luptă Isus, crucea și mântuirea prin El Locul central al Bibliei Revenirea lui Isus Mesajul celui de-al treilea înger și misiunea adventistă Creștinismul practic și dezvoltarea unui caracter creștin

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 9

01/03/2016 09:17:47


Lista siglelor* 1–3SA 1–4SG 1–9M 1–21MR 1888 Materials AH DV Ed Ev EvL IM MC MPSE Ms. MW PDH PFEC PP RH ScT SEv SPEE SVM SW TV VI WLF

Solii alese (cărțile 1–3) Spiritual Gifts (vol. 1–4) Mărturii pentru biserică (vol. 1–9) Ellen G. White Manuscript Releases (vol. 1–21) The Ellen G. White 1888 Materials Advent Herald Divina vindecare Educație Evanghelizare Evanghelizarea prin literatură Istoria mântuirii Midnight Cry Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei manuscris Morning Watch Parabolele Domnului Hristos Principiile fundamentale ale educației creștine Patriarhi și profeți Review and Herald Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni) Slujitorii Evangheliei Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi Schițe din viața mea The Southern Work Tragedia veacurilor Viața lui Iisus A Word to the „Little Flock”

* În citatele din scrierile lui Ellen G. White, am folosit ultima ediție în limba română a acestor cărți, disponibilă spre vânzare pe site-ul www.viatasisanatate.ro, sau ediția electronică a acestora, disponibilă pe site-ul https://egwwritings.org/. Trimiterile s-au făcut la numărul paginii din original. Eventualele greșeli au fost modificate tacit.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 10

01/03/2016 09:17:47


Despre autor

GEORGE R. KNIGHT (n. 1941), profesor emerit al Universității Andrews, este cunoscut prin cele peste 70 de titluri de carte din domeniile: teologie, studii biblice, filozofia educației, studii despre Ellen G. White și istoria adventismului. Este considerat autorul cu cel mai bine vândute titluri din adventismul ultimelor trei decenii și, probabil, cel mai informat specialist în istoria Bisericii Adventiste. A fost pastor, profesor de filozofie a educației la Universitatea Andrews și apoi profesor de istorie bisericească la aceeași universitate. A scris mai multe cărți devoționale și comentarii devoționale la cărțile Noului Testament. În limba română au fost publicate comentarii la Romani, Efeseni și Galateni. Și-a concentrat atenția și pe o serie de evenimente de importanță majoră din istoria adventismului, prin titluri precum: Millennial Fever and the End of the World, A User-friendly Guide to the 1888 Message, Angry Saints. Între cărțile de istorie se numără și biografii și studii de caz ale unor personaje-cheie din adventism: William Miller, Joseph Bates, A. T. Jones. A abordat și teme de interes contemporane pentru biserică, în titluri precum: Myths in Adventism, The Fat Lady and the Kingdom. A fost editorul și adnotatorul noii ediții a cărții Questions on Doctrine, publicată de Andrews University Press (2007) și a fost inițiatorul proiectului The Ellen G. White Encyclopedia (2014). Cartea de față face parte din seria „Ellen G. White”, care include alte trei titluri ale aceluiași autor: Ellen White’s World (publicată în 2015 de Editura Viață și Sănătate sub titlul Lumea lui Ellen White), Reading

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 11

01/03/2016 09:17:47


12 | Să o cunoaștem pe Ellen White

Ellen White (publicată în 2015 de Editura Viață și Sănătate sub titlul Cum să o citim pe Ellen White) și Walking with Ellen White. În limba română i-au fost publicate până acum mai multe titluri: În căutarea identității, Așteptătorii revenirii lui Isus Hristos sau devoționalul Cu apostolul Pavel prin Epistola către romani (Editura Viață și Sănătate), Mă socoteam desăvârșit (Editura Zappy’s), Perspectiva apocaliptică și sterilizarea adventismului (Editura Advent). De asemenea, în revista Curierul adventist i-a fost publicat discursul ținut cu ocazia Sesiunii Conferinței Generale din 2000, cu titlul „Dacă aș fi Diavolul” (nr. 8–9/2000). George R. Knight este acum pensionar și locuiește în Rogue River, Oregon. Răspunde însă invitațiilor pentru discursuri, scrie și participă la emisiuni televizate.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 12

01/03/2016 09:17:47


Cuvânt către cititor Ellen G. White (1827–1915) a fost, fără îndoială, cea mai influentă adventistă de ziua a șaptea din istoria bisericii. Prezența ei personală și scrierile ei au contribuit mult la modelarea și călăuzirea adventismului în timpul celor șapte decenii în care a slujit ca profet. De la moartea sa, în anul 1915, sfaturile și gândurile ei au continuat să îndrume confesiunea. Dar poate că vă întrebați cine este Ellen White. Acest scurt volum caută să răspundă la această întrebare. Primele două treimi ale cărții reprezintă un rezumat al vieții ei. Biografiile standard din prezent sunt cartea sa autobiografică de 500 de pagini Schițe din viața mea și biografia în șase volume publicată de Arthur L. White între anii 1981 și 1986. Studiul de față oferă o biografie concisă pentru cititorul obișnuit. A doua secțiune a cărții Să o cunoaștem pe Ellen White clasifică și analizează scrierile ei. Prin urmare, secțiunea servește drept introducere la diferitele ei cărți și manuscrise. A treia secțiune le prezintă cititorilor marile teme care străbat lucrarea ei. Aceste teme leagă laolaltă scrierile ei și ne oferă perspectivele care dau cărților și articolelor ei individuale o însemnătate cosmică în lupta dintre bine și rău. Deși se poate susține că aș fi putut alege alte teme, am făcut tot ce mi-a stat în putință să le aleg pe acelea care oferă cadrul complet de interpretare a gândurilor așternute de ea. Cititorul ar putea considera lista mea ca pe un început al unei liste pe care fiecare ar trebui să o completeze pe măsură ce continuă să studieze viața și lucrarea lui Ellen White.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 13

01/03/2016 09:17:47


14 | Să o cunoaștem pe Ellen White

Un volum complementar, numit Cum să o citim pe Ellen White, extinde acest studiu, explorând principiile de bază pe care trebuie să le avem în minte atunci când îi citim scrierile. Principiile însele sunt derivate din propriile sfaturi oferite de-a lungul anilor oamenilor care îi foloseau scrierile sau care în anumite cazuri le foloseau în mod greșit. O altă carte strâns legată de volumul de față este scurta mea istorie a adventismului numită Așteptătorii revenirii lui Isus Hristos, care prezintă contextul istoric în care s-a dezvoltat slujirea lui Ellen White. Aș vrea să-mi exprim aprecierea față de Bonnie Beres, care a scris la computer manuscrisul meu de mână, față de Merlin D. Burt, Paul A. Gordon, Jerry Moon, Jim Nix, Robert W. Olson și Tim Poirier, care au citit manuscrisul și mi-au oferit sugestii pentru îmbunătățirea lui, față de Gerald Wheeler și Tim Crosby pentru supravegherea manuscrisului pe tot parcursul procesului de publicare și față de administrația Universității Andrews pentru că mi-a oferit sprijin financiar și timp pentru cercetare și redactarea cărții. De ceva ani, se constată nevoia unei introduceri concise în viața, scrierile și temele majore ale lui Ellen White. Cartea Să o cunoaștem pe Ellen White a fost scrisă pentru a împlini această nevoie. Speranța mea este ca această carte să fie o binecuvântare atât pentru membrii Bisericii Adventiste, cât și pentru cei care nu sunt membri și să-i ajute pe toți în căutarea lor după o înțelegere mai clară a persoanei și a lucrării unei femei cu adevărat remarcabile. George R. Knight Universitatea Andrews Berrien Springs, Michigan

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 14

01/03/2016 09:17:47


Partea I

Viața și slujirea lui Ellen White

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 15

01/03/2016 09:17:47


James și Ellen White, circa 1868

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 16

01/03/2016 09:17:47


Capitolul 1 Călăuzire profetică pentru milleriții dezamăgiți (1827–1850) „În timp ce mă rugam la altarul familial, Duhul Sfânt a venit asupra mea și părea că mă înalț din ce în ce mai sus, mult deasupra lumii întunecate. M-am întors să mă uit după poporul adventist în lume, dar nu l-am putut găsi, când un glas mi-a spus: «Privește din nou și uită-te puțin mai sus.» În urma îndemnului, mi-am ridicat privirile și am văzut o cărare dreaptă și îngustă care se înălța deasupra lumii. Poporul adventist călătorea pe această cărare către cetatea care se afla la capătul îndepărtat al drumului” (ScT 14).

Cine este această tânără vizionară? Aceste cuvinte înregistrează prima viziune cerească pe care a primit-o, în decembrie 1844, tânăra de 17 ani Ellen G. Harmon. Ellen și sora ei geamănă s-au născut ultimele într-o familie cu opt copii din Gorham, Maine, la 26 noiembrie 1827. Tatăl ei, un pălărier, s-a mutat în cele din urmă cu familia în Portland, Maine. În Portland, la vârsta de 9 ani, Ellen a avut un accident care i-a afectat profund viața. Lovită în față cu o piatră de către un coleg de clasă, a fost aproape de moarte timp de câteva săptămâni. În cele din urmă și-a revenit, dar experiența prin care a trecut a lăsat-o cu o sănătate atât de precară, încât nu și-a mai putut continua școala, deși a încercat cu toate puterile ei să facă acest lucru. Sănătatea precară va continua să o urmărească o mare parte din viață. Incapacitatea ei de a frecventa școala nu a împiedicat-o totuși să aibă o educație informală. Schițele ei autobiografice reflectă o tânără cu o minte pătrunzătoare și o natură sensibilă.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 17

01/03/2016 09:17:47


18 | Să o cunoaștem pe Ellen White

Această sensibilitate apare nu doar în relația cu ceilalți, ci și cu Dumnezeu. De fapt, chiar și la o citire superficială a scrierilor ei se poate ajunge la concluzia că încă de timpuriu era deosebit de serioasă în ce privește religia. Tânăra Ellen era în mod special traumatizată de gândul că Isus ar putea reveni în câțiva ani. Ea a dat din întâmplare peste această învățătură la vârsta de 8 ani, când, în drum spre școală, a luat de pe jos o bucată de hârtie care spunea că Isus ar putea veni în câțiva ani. „Eram”, scria ea, „cuprinsă de groază. […] Cuvintele scrise pe bucățica aceea de hârtie au avut o impresie atât de profundă asupra mea, încât, în nopțile următoare, abia am reușit să dorm. Mă rugam încontinuu să fiu pregătită pentru venirea lui Isus” (SVM 20–21). Acele sentimente s-au intensificat în martie 1840, când l-a auzit pe William Miller predicând în Portland că Isus avea să revină în jurul anului 1843. Temerile ei cu privire la cea de-a doua venire aveau două surse. Prima era un sentiment profund al nevredniciei. „În inima mea”, scria ea, „exista simțământul că nu voi reuși niciodată să fiu demnă de a mă numi copil al lui Dumnezeu. […] Aveam sentimentul că nu sunt suficient de bună pentru a intra în cer” (SVM 21). Sentimentele de nevrednicie erau direct legate de credința ei într-un iad veșnic. Din cauza păcatelor, se temea că avea să suporte „flăcările veșnice ale iadului, atâta timp cât va exista Dumnezeu Însuși”. Nu doar că se temea pentru propria persoană, dar ideea unui foc veșnic ridica întrebări teologice în mintea ei. „Când am ajuns să fiu stăpânită de gândul că Dumnezeu simte plăcere torturând ființele făcute după chipul și asemănarea Sa, am simțit că un zid de întuneric mă desparte de El. […] Inima mea se cufunda într-o stare de groază, gândindu-mă cu disperare că nu poate fi cu putință ca o ființă atât de nemiloasă și de tirană să se îndure vreodată de mine pentru a mă salva din blestemul păcatului.” Astfel de gânduri au dus-o într-un „întuneric aproape total” (SVM 31). Ani la rând, Ellen s-a luptat cu aceste aspecte. Problema ei era compusă din două convingeri false: ideea că trebuia să fie bună,

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 18

01/03/2016 09:17:47


Călăuzire profetică pentru milleriții dezamăgiți (1827–1850) | 19

chiar perfectă, înainte ca Dumnezeu să o poată accepta și ideea că, dacă era cu adevărat mântuită, ar fi trebuit să aibă sentimente de extaz spiritual. Întunericul în care se afla a început să se disipeze în vara anului 1841, când a participat la întâlnirile în corturi ale metodiștilor din Buxton, Maine. Acolo a auzit o predică în care se spunea că toată bizuirea pe sine și toate eforturile sunt inutile când vine vorba de a câștiga bunăvoința lui Dumnezeu. Și-a dat seama că „păcătosul poate deveni un copil al lui Dumnezeu credincios și plin de speranță doar printr-o relație personală cu Domnul Isus, prin credință”. Din acel moment, a căutat cu stăruință iertare pentru păcatele ei și s-a străduit să I se dedice cu totul Domnului. „Singurele cuvinte care răsunau în inima mea”, scria ea mai târziu, „erau: «Ajută-mă, Isuse, salvează-mă sau voi pieri!» […] În timp ce mă rugam, deodată, povara m-a părăsit și mi-am simțit inima ușoară” (SVM 23). Dar, gândea ea, era prea frumos ca să fie adevărat. Prin urmare, a încercat să revină la povara neliniștii și vinovăției care o însoțise în permanență până atunci. După cum o mărturisește chiar ea: „Aveam impresia că nu am niciun drept să fiu veselă și fericită” (SVM 23). Doar treptat a început să înțeleagă minunea plinătății harului răscumpărător al lui Dumnezeu. La scurt timp după ce s-a întors de la întâlnirile în corturi, Ellen a fost botezată prin scufundare și s-a alăturat Bisericii Metodiste. Ignorând argumentele acelor membri ai bisericii care respingeau scufundarea, ea a ales acest tip de botez deoarece credea că este singurul biblic. Dar, în ciuda noilor ei convingeri, era încă plină de îndoieli, deoarece nu avea întotdeauna acele sentimente extatice pe care considera că trebuie să le aibă dacă ar fi fost cu adevărat mântuită. Prin urmare, continua să creadă că nu era suficient de perfectă pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul la venirea Sa. Tot cam pe atunci, William Miller se reîntorsese în Portland pentru o serie de prelegeri pe care avea să le țină în iunie 1842.

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 19

01/03/2016 09:17:47


20 | Să o cunoaștem pe Ellen White

Experiența lui Ellen White în mișcarea millerită Miller propovăduia că Isus avea să revină „în jurul anului 1843”. Explicația sa pentru acea dată se baza în parte pe modul în care înțelegea el pasajul din Daniel 8:14 („până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit”). În interpretarea lui, sanctuarul reprezenta pământul și biserica, curățarea era purificarea prin foc la cea de-a doua venire a lui Isus, iar finalul celor 2 300 de zile era data la care pământul avea să fie curățat prin foc. Alături de mulți alți interpreți ai Bibliei, el a prezis că împlinirea profeției de 2 300 de zile va avea loc în anii 1840 – în jurul anului 1843, mai precis. Prin urmare, Miller predica faptul că Isus va reveni la acea dată. Zeci de mii de persoane au acceptat învățătura sa pe măsură ce data se apropia. Ellen Harmon a fost una dintre ele. Dar chiar această convingere continua să o frământe, deoarece se temea că nu era încă „suficient de bună”. În plus, gândul unui iad veșnic încă o tulbura. În perioada în care avea această stare sufletească, mama ei i-a sugerat să-i ceară sfatul lui Levi Stockman, un pastor metodist care acceptase millerismul. Stockman a liniștit-o spunându-i „despre iubirea lui Dumnezeu față de copiii Lui care greșesc, explicându-mi că, în loc să se bucure de nimicirea lor, Domnul dorește cu ardoare să-i atragă la Sine și să-i ajute să se încreadă în El. Apoi mi-a descris marea iubire a Domnului Hristos și planul de răscumpărare.” „Mergi în pace, Ellen”, i-a spus el, „întoarce-te acasă și încrede-te în Isus, căci El nu încetează niciodată să îi iubească pe toți aceia care Îl caută cu adevărat” (SVM 36, 37). Acea discuție a fost unul dintre cele mai importante puncte de cotitură din viața lui Ellen Harmon. Din acel moment, ea L-a privit pe Dumnezeu ca pe un „părinte duios și bun, și nu ca pe un tiran care îi obligă pe oameni la o ascultare oarbă. Inima îmi tresălta într-o iubire profundă și arzătoare față de El. Ascultarea de voia Lui mi se părea o bucurie și a fi în slujba Lui era o plăcere” (SVM 39). Cam în aceeași perioadă, Ellen a ajuns să înțeleagă mai pe deplin starea omului în moarte. Concluziile ei referitoare la acest subiect erau

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 20

01/03/2016 09:17:47


Călăuzire profetică pentru milleriții dezamăgiți (1827–1850) | 21

trei la număr: (1) sufletul nu este nemuritor în mod natural, (2) moar­ tea este o stare în care oamenii dorm în mormânt până la învierea care are loc la cea de-a doua venire a lui Isus și (3) „Biblia nu ne oferă nicio dovadă cu privire la existența unui iad veșnic” (SVM 49). Aceste idei i-au adus mare ușurare în minte și în inimă. În fond, după cum spune și ea, „dacă la moarte sufletul primește îndată răsplata fericirii sau a nenorocirii veșnice, de ce mai e nevoie de învierea sărmanelor trupuri?” (SVM 49–50). Noua ei înțelegere cu privire la nemurirea condiționată nu doar că a ajutat-o să înțeleagă învățătura biblică referitoare la înviere, dar a eliberat-o de asemenea de concepția greșită a unui Dumnezeu de temut, care torturează oamenii în focul iadului de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ea avea să explice mai târziu că „mintea umană nu este capabilă să evalueze răul pe care l-a produs erezia chinului veșnic”, care a transformat „milioane” de oameni în „sceptici și necredincioși”. Nu se putea armoniza, susținea ea, cu învățătura biblică despre dragostea lui Dumnezeu (TV 536). Faptul că Ellen Harmon L-a descoperit pe Dumnezeu ca pe „un tată duios” i-a dat putere să proclame vestea celei de-a doua veniri pentru ca și alții să se poată pregăti pentru fericitul eveniment. Astfel, în ciuda naturii sale timide, ea a început să se roage în public, să le împărtășească și altora la întâlnirile metodiștilor convingerea ei referitoare la puterea mântuitoare a lui Isus și la reîntoarcerea Sa imediată și să strângă bani pentru a cumpăra materiale pentru răspândirea doctrinei revenirii lui Hristos. Această ultimă activitate a epuizat-o în mod special. Din cauza sănătății ei precare, trebuia să fie sprijinită în pat pentru a croșeta ciorapi pentru 25 de cenți pe zi, ca să-și facă partea. Era însă disperat de hotărâtă, și această convingere se manifesta în orice aspect al vieții ei. Acest lucru i-a adus la credința în Isus pe mulți dintre prietenii ei. Nu doar Ellen era plină de zel față de adevărul revenirii lui Hristos predicat de Miller, ci și părinții și frații ei. Dar biserica lor locală, a cărei învățătură era că Hristos nu avea să revină decât după

Sa o cunoastem pe Ellen White.indd 21

01/03/2016 09:17:47


Pentru comenzi prin poștă sau agenți de vânzare: Editura Viață și Sănătate Telefon: 021 323 00 20, 0740 10 10 34 Fax: 021 323 00 40 E-mail: comenzi@viatasisanatate.ro Site: www.viatasisanatate.ro



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.