Revista Booklook nr.33, 2015

Asocia]ia Literarã „Pãstorel” Ia[i

Revistã interna]ionalã de literaturã umoristicã Nr.13/2015 (33) Serie nouă

Sibiu 31.11.2014 Festivitate prilejuită de împlinirea a 10 ani de apariţie revistei Rapsodia la care redactor-șef adjunct este Mihai Batog-Bujeniţă, președintele ALPI.

02.11.2014 Bârld, Centrul cultural „Mihai Eminescu” Prezentarea operei colegului nostru publicistul şi scriitorul Val Andreescu

A FOST ODATĂ?

A fost odată… - Oare chiar a fost?! – Un fantezist pornind în zbor pe-un vis Ţintind spre iadul cel din paradis Şi rătăcind prin cosmos fără rost!!

Gonind precum un cavaler proscris Prin mapamondul ce-i părea anost A vrut să îşi găsească adăpost În Templul Poeziei… cel închis!

Tot încercând să urce către piscuri El se închipuia un fel de mag Decis să-nfrunte neştiute riscuri…

Azi… când priveşte viitoru-i vag Se-ntreabă, descifrând vechi obeliscuri, Ce vis o fi, acolo, peste prag!?!

Eugen Deutsch „BOOKLOOK” – publicaţie trimestrială de umor DIRECTOR: Mihai Batog-Bujeniţă REDACTOR-ŞEF: Eugen Deutsch SECRETAR DE REDACŢIE: Mihai Haivas COLEGIUL REDACŢIONAL: George Roca (Australia), Dorel Schor (Israel), Georgeta Resteman (Cipru), Gheorghe Bălăceanu ADRESA REDACŢIEI: Str. GEORGE COŞBUC nr. 19 IAŞI c.p. 700469; e-mail:

Tbmb.curs@yahoo.comTH; HTmihai_haivas@yahoo.coom H

http://alpi.iasi1.ro/logo/logo.png Revista se distribuie gratuit. Atât redactarea cât şi colaborările sunt onorifice.

Materialele din revistă pot fi preluate de către alte publicaţii cu specificarea sursei şi comunicarea la redacţie.

Foto şi desene: sursa internet, autori necunoscuţi, cărora le mulţumim Acest număr al revistei este onorat de participarea cu lucrări ale maeştrilor graficieni: Costel Pătrăşcanu, Nicolae Viziteu şi Cristinel Vecerdea

Revista Booklook face parte din Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor

In memoriam…

INEGALABILUL PĂSTOREL TEODOREANU...!

Păstorel Teodoreanu (Alexandru Osvald Teodoreanu) a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din interbelic – numele său era sinonim cu talentul, era comparat chiar cu marele Caragiale.

Perpessicius spunea despre schiţele şi nuvelele umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacţii“: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. [...] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“.

Iar G. Călinescu îi scria, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“, un frumos laudatio: „Aproape pretutindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o unitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. A fost premiat de Academia Română în 1928, iar Societatea Scriitorilor Români l-a premiat în 1937. Talentul său a fost însă cel mai bine materializat prin declaraţiile de război pe care le făcea apei de izvor şi prin modul pasional în care îşi lua în râs şi îşi mărturisea dragostea pentru vinurile bune. Iar asta nu poate fi decât o virtute – ştim încă de la Horaţiu că „n-au să aibă viaţă poemele scrise de băutorii de apă“. Aşa că Păstorel spunea:„Pentru subtilul amator/ Care-şi respectă al său gât,/E bună apa de izvor,/ Dar ca uzaj extern. Atât!“ . Când se găsea în cârciumă – căci e lesne de-nţeles c-avea vocaţia boemei – devenea sclipitor, atins chiar de aripa zgârcită a geniului: „Două lucruri mai alină/Al meu chin şi a mea boală:/Damigeana când e plină/Şi femeia când e goală.“ Pentru cei ce-i condamnau stilul burlesc, dar şi pentru cei care nu-l înţelegeau, avea două vorbe:„Oare nu-ţi mai aminteşti,/Vorba din bătrâni lăsată?/Din beţie te trezeşti,/Din prostie niciodată.“ şi: „Pe fauna cuvântătoare/Apasă greu osândă grea:/Prostia e molipsitoare,/Pe când înţelepciunea ba“.

Patru momente şi schiţe din viaţa lui Păstorel Teodoreanu 1. La finalul Primului Război Mondial, unde epigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, rănit de două ori şi decorat cu „Steaua României“, Păstorel a urmat cursurile Facultăţii de Drept a universităţii ieşene.

Din efemera perioadă în care a lucrat în magistratură a rămas o legendă anecdotică: se spune că, fiind chemat să apere un client acuzat că a sedus o fată, a uimit judecătorii cu o pledoarie practică. Aşadar, l-a rugat pe tatăl fetei, ofiţer în

armată, ce apăruse la proces îmbrăcat în uniformă, să-şi scoată sabia din teacă. Apoi, i-a cerut teaca sabiei şi, mişcând-o în stânga şi-n dreapta, l-a rugat să pună sabia înapoi. După câteva încercări ale ostaşului, conchide: „Vedeţi, onorată instanţă?

Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!“.

2. După Marele Război, în cartierul Tătăraşi din Iaşi , Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice.

Purtau uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, au zărit în pragul bisericii un preot înalt la care-au căutat o vorbă de încurajare. „Ce doreşti fiule?“, l-a întrebat preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule!

Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială ! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“ Şi Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său au şters-o. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, l-a întrebat tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“ Pentru ironiile la adresa cărturarului Nicolae Iorga avea o predilecţie. Ia dedicat chiar un volum de ironii, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai“, care a văzut lumina tiparului chiar la 9 mai 1931, când Guvernul României era condus de marele istoric. O mostră tonică din spatele copertelor: „În răsboiuntregitor,/ Fugind de gloata interlopă,/ Marele învăţător/ A fost mobilizat ca popă“.

Karlovy Vary 3. Deceniul IV al secolului trecut îi aduce însă lui Păstorel şi necazuri: se internează într-un sanatoriu din staţiunea Karlovy Vary (Cehia), pentru a-şi îmbuna ficatul. Una dintre scrisorile trimise lui Alexandru Rosetti relevă însă că umorul epigramistului era departe de a fi pierdut: „Nu ştiu dacă ai făcut vreodată băi cu acid carbonic, căci dacă vei fi făcut, ai să înţelegi de ce sunt eu convins că tot timpul cât stau în baie, femeile trebuie să râdă. Astă mă dispune enorm. Sunt convins că, vara, ieşirea din baie trebuie să fie cel mai norocos punct tactic de acostare. Vom vedea“. Din perioada şederii la sanatoriu, 3 bijuterii: D-lui Oswald T(eodoreanu):

„Apa asta e sărată/ Şi, de-o bei pe îndelete,/ E periculoasă, tată./ Face sete.“ Maestrului Br(ătescu) V(oineşti): „Am dispărut ca printr-o trapă/ Şi semn de viaţă n-am mai dat./ Nu crede nimeni că beau apă/ Şi, totuşi, e adevărat.“ Laringologului: „Când îmi spui: «Deschide gura!»/ Şi te uiţi în ea cu farul,/ Vrei să dregi cu picătura/ Ce n-am dres eu cu paharul!“ Petru Groza 4. După instalarea comuniştilor la putere, Păstorel Teodoreanu a devenit un neobosit cronicar în epigrame al realităţii politice şi sociale. Îi lua în zeflemea pe comunişti chiar mai înverşunat decât făcea cu istoricul Nicolae Iorga. „Caligula Imperator/ A făcut din cal, senator,/ Comuniştii, mai siniştri,/ Au făcut din boi, miniştri.“, scria epigramistul. După alegerile din 1946, când pe garduri era afişul electoral al lui Petru Groza, cu sloganul „Votaţi soarele!“: „Nu credeam s-ajung vreodată/ C-am să pot să fiu în stare/ Ca făcând pipi pe garduri/ Să o fac direct în soare!“ Nu-i lăsa în pace Păstorel pe comunişti, le ocăra în cerneală fiecare slăbiciune. Dar nici comuniştii nu l-au lăsat în pace pe Păstorel: în 1960, scriitorului i-au fost confiscate manuscrisele, o mare parte din bibliotecă şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Era învinuit pentru fabula „Măgarii şi libertatea“, care includea preasubtilele versuri: „Să nu ne mai pese de păstor şi nici/ De stăpân şi bice: Suntem bolşevici“. A făcut închisoare cu celebrul lot Noica-Pillat, începând din 1961. Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 arată sec: „Al. O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie pentru uneltire contra ordinei sociale“. A stat 3 ani, căci a fost graţiat.

Pe 17 martie 1964 trecea la cele veșnice. Epitaful l-a scris singur. ”Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“

Seryl Talpalaru

Desen de Cristinel Vecerdea

Amoru-i un… strănut subtil (!)

Moto: Epigrama-i un strănut! G. Călinescu

De azi încolo..

De încolo n-o să-l mai iubesc…

Dar când îi văd privirile păgâne Şi zâmbetul copilăresc Mă jur că n-o să-l mai iubesc… de mâne!

Iubirea ta…

Iubirea ta, de-a pururi schimbătoare Împrăştie pe vânt otrava-i fină, Căci nu-i albină numai pentru-o floare Nici floare pentru-o singură albină!

Otilia Cazimir

Interpretarea fizionomiei unei fetiţe Căutătura-ţi vrea război, Zâmbirea-ţi cere pace; Şi să mă-mpac cu tine voi, Dar să mă bat… îmi place!

Iancu Văcărescu Unui curtezan gelos Ca un Seigneur din Evul Mediu Ce încuia, plecând, centura, Soţiei i-aplica cenzura, Vecinei… starea de asediu!

Ce e femeia?

Vă fac şi eu o mărturie – De-aude mama mă despică –: Femeia-i ca o jucărie…

De umbli mult la ea, se strică!

Greu Greu mi-e dragă fără tine Şi te chem de-atâtea ori – Nu din zori şi până-n seară Ci din seară până-n zori.

Iubitei…

S-a stins, dar să n-o plângi, străine, Mai mult pe ea decât pe mine!

George Topârceanu Meandre Ce-i dragostea? Un joc de nenoroc…

De-a baba-oarba-n prima jumătate De-a v-aţi ascunselea pe la mijloc Şi, la sfârşit, de-a leapşa pe furate!

Marcel Breslaşu

Al. O. Teodoreanu Unei tinere…

Când erai micuţă-n şcoală ’Mi-era drag să fiu şcolar, Azi, când tobă eşti de carte, Azi m-aş face toboşar!

Ioan Luca Caragiale Principesei de Nassau Dă-mi înapoi, frumoaso-ntre femei, Acele stanţe ce ţi-am scris odată.

Dar te gândeşte: Dacă n-ai să vrei Refuzul tău va deveni răsplată.

Nicolaus Olahus (tradus de Mircea Trifu) Selecţie de: E. Dutesch

DIN POEMELE IRONICE ALE MARELUI CRITIC TIL A INTRAT ÎN CASĂ Til a intrat în casă Pripită ca furtuna, Zvârlind vijelioasă Jos, una câte una, Mănuşi, ciorapi, sandale Şi rochiţa de pe ea Şi cu picioarele goale, Râzând în faţa mea, A început să joace Cântând mai mult în gând Încolo şi încoace Pe duşumea săltând Un dans de fantezie Lunar şi virtuoz, Sublimă erezie Chiar pentru Berlioz. Şi salutând suavă Când dansul isprăvi, De gât mă luă şi gravă În ochi lung mă privi, Mă sărută, mă strânse Cu gest copilăresc, Şopti, în hohot plânse: „Eu nu te mai iubesc!”

O, zei aşa de cruzi N-am şters obrajii mei; Şi astăzi mai sunt uzi De lacrimile ei.

Mă-ntreb de-atâtea ori: Tot să fi fost minciună?

Ori eu ţes lumi din nori Ori Til este nebună…

COLIZIUNE Cu mina timorată Îşi mişcă melcul lin Piciorul cristalin Pe linia ferată, Şi carnea lui plăpândă, Întârziindu-şi scopul, Ridică periscopul Într-o atentă pândă, Căci lunga şină rece E-un infinit arcuş Un negru-alunecuş Prin fibra cărui trece O tunătoare odă, O undă emisară Ce face să tresară A melcului pagodă. Şi iată de semnale Abia răsună halta, Şi una după alta Trec roate infernale.

O, tragice destine!

O, ignorante norme!

Ce greutăţi enorme S-au răsturnat pe tine!

Pe talpa ta năucă Tu te mişcai prea rar, Al tău greşit orar Uitase o nălucă!

Dar nu, de roata-adversă, La timp şi tacticos Făcuşi doi paşi mai jos Aproape de traversă, În zone limitrofe, Cu carnea ta plăpândă, Stând înţelept la pândă Pe lângă catastrofe!

George Călinescu …Paralel cu tagma noastră, fără studii în domeniu, Şi-a permis să persifleze, printre alţii, chiar un geniu,

SCURT TRATAT DE ZOOLOGIE COMPARATĂ RÂSUL (Lynx lynx) Este un fel de cotoi scăpat la smântâna bugetară, prin urmare, plin de fiţe şi figuri. Atacă, vehement şi motivat, tot ce nu-i place reuşind uneori performanţe de neimaginat. De unde şi respectul anticilor pentru el, ajuns la noi în formula: „ridendo castigat mores”, ceea ce dovedeşte forţa sa distrugătoare. Însă, în vremurile cunoscute nouă, în dictatură de exemplu, râsul a fost prigonit şi chiar omorât de tovarăşi special selecţionaţi dintre cei mai încuiaţi şi mai stupizi. Ei erau perfecţi ca vânători, întrucât nu înţelegeau de ce avem noi nevoie de râs când lozinci erau la tot pasul, iar construcţia epocii de aur era o treabă serioasă în care nu era nimic de râs. Mai ales că unii indivizi dubioşi, insuficient pregătiţi ideologic, se porneau pe râs spunând, sau ascultând, bancuri tâmpite despre tovarăşii din conducere care aveau metode infailibile pentru a se face de râs. Intolerabil! Numai că, după ani şi ani, vremurile s-au mai schimbat şi râsul a crezut că îi venise şi lui vremea să iasă la lumină. Încercările sale penibile au stârnit râsul tuturor pentru că nu era nimic de făcut într-o societate în care tot tovarăşii mai sus pomeniţi făceau glume. Prin urmare, în zilele noastre, râsul este de tot plânsul fiind pe cale de dispariţie.

Este adevărat că unele mici grupuri, mai mult clandestine, de umorişti, prepară tot felul de ingrediente pe care le doresc nutritive pentru amărâtul acesta de râs. Însă, de regulă, nu prea reuşesc decât nişte ciorbe slabe, sau tocane atât de indigeste încât nici cel mai hămesit râs nu pune botul. În consecinţă, sloganul nostru este: Salvaţi râsul, că altfel ne-a luat dracu’!

CUCUL(Cuculus canorus) O nobilă şi prea frumoasă pasăre pomenită în doinele străvechi şi în baladele de cătănie sub apelativul de: cuculeţ cu pana sură, unde i se cer, prioritar, servicii de curierat către diferite mândre care nu au nimic în comun cu legendara Penelopa. Nu prea apucăm să vedem dacă acest simbol al luptei de veacuri a poporului împotriva atârnărilor de tot felul îşi duce misiunea la îndeplinire şi nici nu este cazul să ne ofuscăm pentru asta. Important cu adevărat este că apucăturile sale i-au creat o faimă nepieritoare de băiat descurcăreţ, tipologie preluată integral de o mulţime de oameni care, lipsiţi de simţ moral, nici măcar nu i-au mulţumit cum se cuvine. Doar în antichitate era slăvit sub forma cucuiului (lat. Cuculius) iar mai târziu, către evul mediu, folosit ca glugă (cucula) de călugării catolici. Bravo lor! Iar noi am folosit din plin această faimă înfiinţând mai multe aşezări cu numele de Cucuieţi pe care le-am plasat ba la deal, ba la vale, sau la pădure. Însă, deşi îi imităm perfect simpaticul său mod de a exploata fraierii, de a parazita părinţii şi de a se purta mizerabil cu fraţii, nu am reuşit să-l omagiem cu adevărat decât prin folosirea în exces a ceasurilor ruseşti acelea care atârnă în

fiecare hol de ghiolban. Deşi, dacă ne gândim bine, nici nu este prea rău, având în vedere că este foarte posibilă apariţia, în curând, a unor ceasuri concurente care să cotcodăcească, să behăie, să orăcăie, sau să boncăluiască. Evident, „made in China”. Este bine să ştim totuşi, ca variantă, că şi ştiinţa americană este pregătită pentru acoperirea acestor trebuinţe, dacă se va demonstra că sunt profitabile!

Dar, spre norocul nostru, al tuturor, traducerea în act a verbului „a cucăi”, adică a moţăi şi apariţia pe ecranele televizoarelor a înalţilor demnitari care dau sens şi valoare practică acestei acţiuni, în plenul şedinţelor, ne umple de bucurie şi respect. Nu poate exista un mai înalt semn de apreciere pentru această mirabilă vietate. Mai ales că, de multă vreme, rolul ei de vestitor al populaţiei rurale cum că ar fi venit primăvara şi ar cam fi timpul să se apuce de treabă, este deja istorie de mult uitată. Ruralii având acum hipermarket-uri pe pământurile strămoşeşti îşi cam bagă opinca în cântecul cucului. Rămânând totuşi în zona rurală, laptele cucului, sucul lactescent al unei plante din flora spontană este, de cele mai multe ori, o primă şi inubliabilă experienţă sexuală pentru majoritatea tinerilor, cu mult înainte de învăţarea obiceiurilor biblice ale lui Onan. Iar acest lucru nu-i deloc de neglijat!

Comparat cu dropia, de exemplu, cucul poate fi considerat o păsărică şi, pe cale de consecinţă, este profund implicat aserţiunii: „măi păsărică”, apelativ cu care mitocanii, adică marea majoritate a populaţiei, se adresează genului opus din toate punctele de vedere. Iar sub diminutivul de „cuculeţ” această fiinţă este cunoscută de toţi copiii. Are desigur o altă conotaţie şi deşi concurează cu „cocoşel” nu a fost niciodată înlocuit cu, de exemplu: răţuşcă, gâscănel, sau bibiloi. Şi, chiar atunci când copiii mai îmbătrânesc şi ajung oameni de seamă, posibil fireşte şi prim-miniştri, cuculeţul, tot el sărmanul, rămâne semnificativ pentru întreaga lor activitate.

Dar cum plânge oare poporul nostru nefericirea flăcăului care-o arde prin crâşme dând cu basca de pământ de supărare? Nu spune oare, cu multă compătimire în glas că e „singur cuc”? Şi nu deplângem noi oare, în versuri pline de făţărnicie, singurătatea puiului de cuc cel care îşi zvârle fraţii din cuib pentru a mânca el singur hrana pe care-o cară, plini de disperare şi prostească admiraţie faţă de apetitul gămanului, sfrijiţii săi părinţi adoptivi? Şi ce mai putem spune despre înţelepciunea abisală a sintagmei „cucul şi pupăza” zicere de un subtil erotism cosmic, cea care umple de dramatism parangheliile, mai ales către sfârşit, când nelipsitul rapsod, răguşit şi făcut pulbere, rage cu solemnitate către o cumătră mai ţunţurlie: „Lasă-mă mândruţo,/Lasă-mă să mor/Cu mâna la pupăzăăăă,/ Şi cu cucul gol” … Coucoool şî popăzaaaa!” În consecinţă, pentru a venera cum se cuvine acest produs al inteligenţei divine, aflat desigur în afara pericolului extincţiei, propunem aşezarea efigiei lui pe drapel, ca simbol al milenarei noastre supravieţuiri. Iar dacă nu se poate pune un cuc matur, măcar un cuculeţ, fie el şi al primului-ministru.

CAPRA (Capra hircus) Era cam pe vremea când căsnicia dintre Uranos şi Rhea dădea semne clare de degradare. Soţul, deşi divin, era un exemplu tipic de comportament deviant,

copiat fidel apoi de toţi urmaşii săi, devenise cam paranoic şi beţivan, prin urmare, îşi abuza din plin copiii, înghiţindu-i.

Din disperare, biata nevastă recurge la un truc foarte asemănător cu acelea practicate de nevestele din zilele noastre. Profitând de halul de beţie în care se afla divinul soţ, îi dă să înghită un bolovan salvându-şi astfel copilul, pe Zeus, de la părinteasca digestie. Ei, aici intervine subiectul dezbaterii noastre: capra.

Doamna mamă ataşează bunei creşteri a fiului năpăstuit o capră, Altheea pe numele ei. Se spune că era însoţită de o nimfă care însă, după cum deducem din istoria evenimentului, nu oferă nici un motiv să ne intereseze. Însă mitica fiinţă, capra, se achită perfect de toate îndatoririle, până la majoratul zeului, iar acesta, recunoscător, o face constelaţie şi unul din coarnele sale va fi dăruit omenirii pentru îndeplinirea tuturor dorinţelor (mmm, tentant, nu?!). Aşadar, cu această ascendenţă, capra zilelor noastre este o fiinţă cu un tupeu devenit legendar, simpatică totuşi (o vreme!), roade tot ce prinde, se caţără şi sare peste orice gard dar, mai presus de orice, ţine tot timpul codiţa ridicată, un semn indubitabil al unei permanente bune dispoziţii. Ţapul însă, consortul de principiu, nu prea este interesat de această continuă, dar mult prea subtilă, pentru el, ofertă, prin urmare capra, prin atitudinea ei foarte prietenoasă, atrage atenţia galantă a altor (generic vorbind) berbeci. De altfel, performanţele specifice sunt deja folclor, cunoscută fiind butada: „capra sare masa, iada sare casa”. Aici intervenind, precum vedem cu un uriaş potenţial genetic, iada, odrasla caprei, numită mai ales căpriţă. Iar de cele ce sunt căpriţele în stare să facă, nu numai proverbele vorbesc, ci şi, în zilele noastre, toate mijloacele media.

Fiind atât de admirată, capra a devenit, în timp, nu numai obiect, o improvizaţie stupidă pe care se taie lemnele, ci şi, mult mai mult decât atât, temă favorită în cea mai înţeleaptă carte a tuturor timpurilor: Kama Sutra. Această adevărată scriptură reuşeşte ceea ce nici o alta nu a putut să facă. Punerea în practică, cu fervoare am putea spune, a preceptelor prezentate în carte doar teoretic. Iar această practică transcende firesc toate culturile, religiile, sau obiceiurile lumii. Nu poate exista un mai mare semn de omagiere a acestei nobile făpturi. Mai ales acum, când aceste sublime învăţături sunt predate, inclusiv copiilor, pe diferite chat-uri, sau cu material documentar filmat cine-vérité.

Desigur avem şi situaţia mai puţin cunoscută a caprelor bătrâne, cele ţinute prin curtea omului, doar aşaaa, în virtutea amintirilor. Ele sunt, de regulă, aţoase, behăie ca proastele toată ziua, fac tot felul de mofturi, năpârlesc şi se mai cocoşează dar, nu-şi uită vechiul obicei, cel cu codiţa ridicată. Nu veţi vedea niciodată, spre cinstea întregii specii, vreo capră cu coada între picioare. În consecinţă! Nu există nici o primejdie de intrare în extincţie!

Dimpotrivă! Trebuie avută în vedere, pe viitor, apariţia unor societăţi formate exclusiv din capre. De orice gen!

TURTURICA (Streptopelia Turtur) Această pasăre, banală până la disperare, se bucură de un renume cel puţin ciudat. Este socotită un simbol perfect al fidelităţii, drăgălăşeniei, al tandreţei şi al sensibilităţii. Este drept că, de vină pentru această licenţă, sunt poeţii arabi timpurii, mai ales cei aflaţi în zona Buharei, sau a Samarkandului, la vremea când

a cânta vinul nu era un mare păcat. Prin urmare, o parte din mister dispare dacă îi socotim pe aceşti barzi ai iubirii asemenea celor de astăzi, adică foarte capabili să vadă, după vreo beţie, orice altceva decât realitatea. Ca să nu mai vorbim de faptul că o comparaţie între această pasăre şi ciorile, vulturii hoitari, sau coţofenele din fauna acelor grele timpuri, le dădea totuşi câştig de cauză. Oricum, tradiţia folclorică autohtonă valorifică acest registru al sensibilităţii specifice şi combină sentimental turturica, la modul destul de nefiresc, cu alte păsărele pe bază de compatibilităţi destul de bizare. În realitate turturica, în afara faptului că împrumută patronimul, ca nume de familie, unor masculi fără nici o urmă de drăgălăşenie (numiţii turturoi, horribile dictu!) iar în perioadele de tulburare hormonală bărbaţii le numesc pe iubitele lor: „turturico” pe un ton atât de uleios încât îţi vine să vomiţi, nu prea mai are alte calităţi. Dacă nu socotim calitate faptul că gângureşte toată ziua, nu ştim, nici noi, nici ea, ce, iar când dă de un turturoi suficient de slab de cap pentru a o lua în seamă, se pune pe clocit fără întrerupere, dar şi fără să-şi abandoneze deprinderea de bază, gânguritul. Ceea ce are un efect ciudat! Turturoiul se imbecilizează rapid şi renunţând la orice altă activitate colaterală, cum ar fi la noi oamenii: şpriţul, meciurile, intratul încălţat în dormitor, biliardul la cârciumă, sau salivatul în faţa fetelor care fac gimnastică la bară, munceşte până îşi dă duhul, hrănind conştiincios generaţii întregi de turturei. Iar aceştia, la rândul lor, având bine întipărit în puţina lor memorie comportamentul părinţilor, fac la fel când ajung maturi. Doamne, fereşte-ne! În consecinţă, dacă oamenii ar cunoaşte turturica şi altfel decât din poeziile de dragoste vehiculate mai ales în rural, s-ar feri ca de pensia alimentară de asemenea formule cleioase pentru a-şi dezmierda iubitele. Cum însă cultura nu este chiar punctul forte al tinerilor îndrăgostiţi, considerăm că-şi merită soarta, identică în timp, cu aceea a extrem de fericitului turturoi. Este totuşi vizibil faptul că planul divin îngăduie asta, deci orice schimbare poate fi nefastă. Aşadar, nu este cazul să ne facem griji din pricina turturicii. Conform proverbului că vacii fără coadă, Domnul îi ia musca de pe spate, această pasăre va vieţui şi după venirea asteroidului, a cometei, a cutremurelor devastatoare, a încălzirii globale, a deşertificării, a glaciaţiunilor, a prăbuşirii sistemului bancar, sau a vulcanismului total. Un prost va fi totdeauna gata să se sacrifice pentru ea.

Bravo, bravo, de trei ori, bravo!

Ceea ce este cu adevărat grav: Va urma!

Mihai Batog-Bujeniţă

JOCURI… PE TOCURI Jocul vorbelor subtile Jocul vorbelor de duh, Jocul vorbelor agile ce se-nalţă în văzduh, îmbrăcate-n strai de gală şi c-un ghimpe la rever, nu râvneşte la morală, mânuind un bici sever...

Jocul vorbelor cochete, Jocul vorbelor ce râd Jocul penelor, cam bete, ce se leapădă de hâd, brav, curtează gingăşia unor rime cu... rimel, înmuiate-n fantezia din... lichidul antigel...

Jocul vorbelor acide, Jocul vorbelor ce-mpung, Jocuri ce se vor coride salutate îndelung de-un “olé, olé, torrero!” nu se cred un matador, nici urmaşe-ale lui Nero, cel cu focul în decor...

Jocul vorbelor sprinţare, Jocul vorbelor cu haz, Jocul unor poante rare ce dansează pe-un talaz c-o sirenă despuiată dând din coadă, cu elan, nu se crede o... cantată, sau solist la un şantan..

Jocul vorbelor selecte ce, ca la un joc de şah, manevrează, cu efecte, iambi, trohei sau amfibrah, nu se crede-un univers, apărut ca printr-un truc, ci o lume într-un vers, înglobată în… Booklook!

Eugen Deutsch

Umorul Umorul e un gen uşor?

Să-i dăm mai multă calitate: Lui calitatea de umor Nouă… umor de calitate!

George Topârceanu 

Cugetare (după Chamfort) Sunt multe zile fără de noroc; Dar cea mai irosită dintre zile E-aceea-n care nu ai râs deloc Sau nimenea nu ţi-a zâmbit, copile!

Ion Martin

FEMEI CELEBRE Voi căuta să fiu cât mai sincer: când domnul Ghezuntertoit m-a invitat sâmbăta trecută la sindrofie, am mulţumit politicos, dar nu aveam nici un chef să mă duc.

Chiar i-am spus doamnei Gurnişt, cu care m-am întâlnit nu mult după acea, în ascensor: - Ce să caut eu acolo, printre aceleaşi mutre de parveniţi, snobi şi îmbogăţiţi peste noapte? Să mă uit la toaletele doamnelor? Să discut despre bursă? Să ascult inepţii culturale? Mai bine mă culc!

- Fii serios! m-a mustrat blând madam Gurnişt.

Trebuie să te duci... Unde nu am eu norocul să mă fi poftit de data aceasta?! A fost invitată şi am auzit că vine precis, celebra Cezarina Cumbumbum, bomba sexi, cântăreaţă şi compozitoare, ziaristă și poetă, om politic şi manechin. Cum să nu te duci? Când mai ai o ocazie ca asta?

Să fiu sincer în continuare... Mie îmi plac oamenii celebri, iar după femei celebre mă dau în vânt. Ţin minte că prin clasa a doua de liceu fusesem pe punctul de a fi exmatriculat din şcoală pentru o colecţie de femei celebre, Teodora împărăteasa Bizanţului, Mesalina, Lucreţia Borgia şi madame de Pompadour. Aşa că m-am îmbrăcat elegant, am potrivit o cravată discretă şi m-am înfiinţat cu o plantă într-un borcan îngust, aşa cum e modern acum.

Din cauza unei obişnuinţe păcătoase, fiind invitat pentru ora nouă, nu am reuşit să întârzii mai mult de o oră. Am sosit, bineînţeles, primul. Pe la unsprezece au început să apară şi alţii, iar nu mult după miezul nopţii când toată lumea era prezentă şi fremăta de emoţie şi nerăbdare, şi-a făcut intrarea steaua serii şi a seratei, inegalabila Cezarina! Parcă s-ar fi introdus o felie de lămâie într-un pahar de coca-cola. Toată spuma societăţii a început să fiarbă, spiritele s-au încălzit dintr-o dată, bărbaţii au început să roiască în jurul ei, complimentele s-au revărsat dintr-un nemaipomenit corn al abundenţei...

Să fiu din ce în ce mai sincer? Femeia era destul de frumoasă, bine fardată şi suficient de îmbrăcată. Zâmbea cu meşteşug, culegea laudele dezinvolt, de parcă ar fi scos nişte firişoare de praf de pe o haină bleumarin, răspundea la un milion de întrebări clasice cu o sută de mii de replici moderne şi contemporane. Era o adevărată stea. După cât era de frumoasă, dacă ar fi fost puţin mai tânără şi mai naturală, aş fi zis că e tot aşa de drăguţă ca vecina Amalia...

De felul meu nu-s băgăreţ, aşa că m-am mulţumit să privesc, sorbind o băutură răcoritoare, cum toţi i se adresează, cum fiecare vrea să o atingă, să-i simtă mirosul, să-i audă cugetările, să-i vadă rotunjimile. Şi ce credeţi că s-a întâmplat?

După o vreme, după ce fiecare şi-a făcut plinul, vedeta s-a retras discret şi... s-a apropiat de mine. Vă rog să mă credeţi, s-a apropiat tocmai de mine şi mi s-a adresat cu glas suav, profund şi tulburător: - O, dacă ai şti cât mă obosesc toate aceste scene de admiraţie, potopul de complimente, milionul de întrebări stereotipe... Te-am observat, eşti singurul care nu te-ai îmbulzit, singurul care nu mi-ai dat nici o atenţie... Recunosc că asta îmi face plăcere, dar mă şi intrigă... De ce? Nu ai văzut nici un film de-al meu?

- Cred că am văzut unul... O reclamă pentru sutiene sau undiţe de lux, nu mai ţin minte, am răspuns politicos.

- Ah, da... A fost un mare succes. Habar n-ai cât e de plicticos ca toţi să-ţi spună că te-au admirat la televizor, că ţi-au citit interviurile, că ţi-au cumpărat discul. Dumneata eşti singurul care m-a înţeles. Discreţia e o pasăre rară.

- E explicabil, doamnă sau domnişoară. Profesia mea mă obligă la discreţie. Sunt medic, mă ocup de piele şi sexologie.

- Hai, nu mă înnebuni! a exclamat vedeta. Zău! Vino, vino dragă, să ne retragem într-un dormitor! Vreau să-ţi arăt ceva care mă mănâncă de mor. Şi mai am nişte analize recente, ceva cu ficatul...

Dorel Schor

Desen de Nicolae Viziteu

UN PRIETEN CAPITALIST (DIN CAPITALĂ!)

APOLOGIE N-am anii patriarhului Avraam, Mai ştiu să gust dulceaţa din privire Ca unic leac ce-i pentru-ntinerire; Instincte amoroase încă am...

Port părul alb şi necănit de fel, Mă bărbieresc cotidian, atent; Mă-mbrac curat şi simplu şi decent Să fiu al vârstei mele un model...

CATALIZATOR CONJUGAL Vinul este ca femeia: Te-ameţeşte-apoi te lasă, Însă alta-i epopeea, Bând, vezi soaţa mai frumoasă.

DORINŢĂ UTOPICĂ Se ţine-n gând de mine scai Şi vreau să cer la Domnul Sfânt, Ca după ce voi merge-n Rai, Să pot s-ajung iar pe pământ.

SOŢUL AFABIL E atent, culant, se ştie Asta nu e rău, ci-i bine; Îşi iubeşte-a lui soţie Dar şi pe vreo trei vecine.

CADOUL LUI PĂSTOREL În numele strict al dreptăţii, Desigur şi-al fidelităţii, Mereu ne oferea pe tavă : Tămâie, poante şi otravă.

FEMEIA Sper că nu comit păcatul, Însă tot repet mereu: E egală cu bărbatul, Doar atunci când dă de greu.

Sunt zdravăn şi vioi, alerg, dansez, Mănânc cu poftă, beau pe săturate Şi am succes la doamne măritate, Iar fetelor şoptesc glume cu miez...

Că uneori dispreţul mai înfrunt, Că proştii mai zâmbesc în urma mea Şi mulţumit de-acela care sunt, Eu mă încred în buna, vechea stea ÎNCERCARE Stăteam pasiv, ca şi ieşit din mine, Hălăduiam pe munţi sau pe oceane, Mă legănam ca îmbătat de toane Şi visător, tot desenam destine... Îmi şerpuiam plimbarea-ntre coloane De silex, de coral sau de rubine; Călcam pe Cer să văd de mă susţine, Rugându-mă la Sfintele Icoane.

Mă odihneam prin răcoroase mine, La umbra de sub rodii, prin savane, Pe unde chiar şi zeii se simt bine, Iar pentru mine fost-au doar şicane.

Ioan Maftei-Buhăieşti

DIN NOU, DESPRE MICA PUBLICITATE M-apucă râsul când văd, azi, paginile de mică publicitate ale ziarelor și încerc să le compar cu cele de dinainte de 89: de fapt, comparația e imposibilă! Țin minte că a murit, prin 1980, un actor care-mi devenise prieten de familie și la care țineam mult atât eu, cât și soția mea de-atunci. Era normal să dau la ziar un ferpar.

Anormală a fost reacția cenzorului de la gazeta cu pricina: mia întors pe dos tot anunțul, pe care mă căznisem să-l fac decent, dar îndurerat (să știți că asemenea mici texte se scriu infinit mai greu decât orice alt gen de proză scurtă! Trebuie să scapi de poncife și ridicol!).

Recent, mergând cu trenul (crucea vieții mele – drumurile!), văd pe o banchetă un ziar abandonat. Nu mă pot abține să-l răsfoiesc: e un ziar bucureștean pe care nu l-am cumpărat niciodată. Dar, bucuros că mai apar ziare, mă uit pe el, fără mari așteptări. Ajungând la pagina de mică publicitate, descopăr o sursă de umor involuntar, teribilă!

Anunțurile sunt înghesuite la maximum și, în general, au dimensiunile unui timbru; unele includ și poze, ceea ce îngreunează privitul, distinsele doamne neputându-și etala farmecele între limitele celor 2/3 centimetri pătrați. Mă rog, să trecem...

Pagina se deschide decent, cu un (singur) anunț imobiliar. Urmează tot un anunț Cumpărări auto. Apoi, patru la Ocultism; în primul, Virginia (?) ne informează că ghicește „trei feluri de cărți”: trismegistă sintagmă! Pesemne e vorba de volumele lui Liiceanu, Pleșu și Patapievici!... Și tot aici, Regina magiei albe spune că „dezleagă farmece, făcături”. Pesemne, e critic literar...

Urmează rubricile Matrimoniale și Cabinete, tot cu câte un anunț; restul paginii (adică, 90% din ea) este consacrat Întâlnirilor fierbinți. Unele sunt tentante, recunosc; altele confuze sau redactate caraghios/laconic. Câteva exemple, să nu ziceți că-s cârcotaș: „Brunetă superbă, reală, ofer satisfacție totală”. Termenul trecut de mine-n italice mă pune pe gânduri: de ce l-a fi pus, bruneta? Ca să înțelegem că nu-i hologramă, iluzie, ori femeie gonflabilă? Nu știu, n-am experiență în decriptat propuneri de întâlniri fierbinți...

Altă hetairă treimistă anunță „pot veni la hotel”: de ce la hotel? Dacă cel interesat stă la bloc, ori la casă cu curte? Treaba ei, da-și limitează numărul curtezanilor! Altă doamnă drăguță, oferă „companie, seriozitate, Iancului”. O fi vorba de Avram Iancu? Ori de un alt Iancu, anonim? Și Popescului sau Ionescului, nu-i oferă? Hm... Închei cu două anunțuri scurte și delicioase: în primul, de un rând, „Adelina sex total Moșilor”. Tinerilor, nu? O fi gerontofilă! Dar Rebeca-i și mai tare: oferă „companie intimă domnilor, militari”. Deci, civilii, n-au șansă.

Citind, fie și întâmplător, asemenea perle ale literaturii, îți amintești de scrisoarea lui Ion Creangă în care se scuza că scrie lung, fiindcă n-are timp să fie scurt...

Bogdan ULMU

SPIRALE PRIN TIMP LA RĂSCRUCE DE NORI

MIRABILA… MEMORIE

Sus, la răscruce de nori, timpul se luptă cu fumul căci, de pe la cântători, îşi rătăcise iar drumul…

Iată, în faţă-i trecutul, iar viitoru-a rămas, fără de formă sub scutul unui poem de pripas…

Jos, la răscruce de gânduri, cioburi de vis şi prezent se bulucesc printre rânduri: caută anul curent…

Colo erotice zâne joacă, în pas sacadat, după vechi rituri păgâne, prinse-n eternul sabat…

Memoria-i o nebuloasă în care s-au topit cuvinte ţesute de-o cenuşăreasă pe invizibile veşminte. În ea se nasc noi universuri din razele de stele stinse ce vor să-nceapă noi demersuri spre-a nu rămâne necuprinse.

Ea este gaura cea neagră în care-au dispărut imagini îngălbenite de pelagră pe vechi, inexistente, pagini.

E-un gheizer ce-n eter lansează comete-n zbor pe cozi de gânduri ce-n zorii… nopţii navighează spre-un ţărm cu sute de intrânduri.

Stând la răscruce de sori spaţiu-şi fumează havana, printre-ncercări şi erori fără să-şi afle nirvana…

Oare a fost ce-ar fi fost sau este doar amăgire, focuri lipsite de rost prinse cândva de-amintire… căci la răscruce de minţi se-mpleticesc vechi imagini stafii-ngheţate, fierbinţi, vrând să irumpă în pagini!

Memoria-i o sumbră oază într-un deşert brăzdat de dune din care-o şubredă sfârlează desprinde antice lacune.

E-oceanul îngheţat prin care trec aisberguri de mult topite ce strălucesc tremurătoare prin aurore neprivite.

E fundul marelui abis curtat vremelnic de-un ciclon cu care ciobul unui vis dansează pe un neuron.

Memoria-i album cu poze făcute pe un strop de soare ce-a transformat, solemn, mimoze în elixiruri de uitare!

Eugen Deutsch

UN JUVETE PRINTRE PEŞTI: JANET NICA SFATUL MAESTRULUI „Să nu-ţi imiţi maestrul tău!” Îmi zise el să se răzbune; Şi-mi prinse bine sfatul său Căci scriu… doar epigrame bune!

AVERTISMENT Să afle-acei a căror minte Mai joacă parcă pe un gang: Un peşte-i peşte prin sorginte; A fi juvete e un… rang!

PORTRET DE JUVETE De-ar fi să-i fac profilul său Eu m-aş baza pe-aspecte fine: Cu isteţimea merge rău Dar cu prostia şade bine!

INVIDIE O epigramă are haz Şi are Dumnezeu Atuncea când îmi e necaz Că nu am scris-o eu!

PLOAIE MARE Ne-avertizează oameni trişti Că „plouă cu epigramişti”; Nu-i grav, dar e prilej de drame Că plouă şi în epigrame!

DESPRE EPIGRAMĂ Cântându-i logicii în strună, O spun glumeţii de-azi şi foştii; O epigramă-i bună – bună Când şi deştepţii râd ca proştii!

BUST PE GUST Pentru-acela ce socoate, Dup-o scurtă analiză, Bustul, fără doar şi poate, E-o statuie-n timp de criză.

EU RECUNOSC… Eu recunosc la modul absolut Şi făr’ să-mi pună unii sula-n coaste: Cu epigrame bune am pierdut Şi-am câştigat cu epigrame proaste!

CITITOR DE PĂSTOREL Citindu-i epigramele, cu vin din toate cramele, vă spun cinstit, ca scurt bilanţ, că m-am trezit… dormind în şanţ!

SUPĂRARE Supăratu-s pân’ la chin, sufăr de la A la ZET că există „submarin” însă nu şi „subjanet”!

OARE? Acest isteţ juvete Având porniri fireşti Se-avântă printre peşti, Dorind să prindă… fete?!

D. Eugen

14.12.2014. Sala de lectură a bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” Iaşi. Membrii A.L.P.I şi câţiva invitaţi participă la şedinţa finală a acestui an. Frontale, cărţile editate în anul 2014 de membri dar şi antologiile apărută în ţară sau în străinătate în care figurează unii dintre aceştia.

04.01.2015. Comunitatea Everilor din Iași. Eveniment cultural de excepție: Lansarea volumului Rebela din

Haifa al scriitoarei Bianca Marcovici. Au mai participat: Centrul de Zi Yahad condus de doamna Martha Eşanu, Asociația „Universul Prieteniei”, A.L.P.I. criticul Ion Hoban, scriitorul Adi Cristi, şi alţi invitaţi din presa scrisă şi vorbită. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Abraham Ghiltman, preşedintele Comunităţii.

15.01.2015.Centrul Cultural Ruginoasa. Membrii A.P.LI, şi ai Universului Prieteniei, scriitori, actori, profesori, preoţi împreună cu elevi din şcolile gimnaziale ale judeţului Iaşi au participat la sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale şi a lui Mihai Eminescu

Actorul şi regizorul Emil Gnatenco, membru APLI, într-un emoţionant recital Eminescu la Centru Cultural Ruginoasa. 15.01.2015.

24.01.2015 Vişani-Iaşi. Domnul inginer Mihai Caba, inimosul nostru coleg, readuce în atenţia tuturor povestea devenită legendă a Marelui Castan dublu monument al naturii şi istoriei, cel care, la umbra sa, a adăpostit sfatul de taină al unioniştilor moldoveni încă de la 1856.

29.01.2015 Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Podu-Turcului. Acţiunea culturală: „Caragiale în lumea noastră” , organizată şi condusă de colegii noştri: prof.dr. Dumitru V. Marin şi Val Andreescu s-a bucurat de sprijinul larg şi participarea generoasă a cadrelor didactice şi a elevilor acestei prestigioase instituţii de învăţământ.

01.012.2015 Vaslui. Sediul redacţiei trustului de presă Meridianul. Şedinţa de înfiinţare a publicaţiei Meridianul-magazin cultural-ştiinţific (titlu provizoriu). O şedinţă care dorim a deveni istorică şi la care au participat: (de la stânga la dreapta): Val Andreescu, Anca Moldoveanu, Mihai Batog-Bujeniţă, Ursu Cornelia, Dumitru V. Marin şi Valeriu Lupu. Nu-l uităm nici pe colegul de redacţie Andrei Lucian Anton, cel care s-a sacrificat şi a fotografiat.

31.01.2015 Cei trei membri ai cenaclului Academia Liberă Păstorel laureaţi ai Festivalului de umor: Romeo şi Julieta la Mizil: Mihai Haivas, Vasile Larco şi Sorin Cotlarciuc. Felicitări!

DEBUT ÎN BOOKLOOK Autoprofil Parodie-pamflet, prozopoem satiric din grupajul „Iago şi Hyperion”, o „in excelsis”… Cu accente din Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu specie literară recomandată în exclusivitate doar celor care au simţul umorului . ...După „Umbra lui...” , „Satira” şi „Rămâne între… doi”, „Steaua Nordului, Polaris”, „Epigonii vechi şi noi”, Parcă văd comunicatul, tocmai de la… foarte sus, Şi semnat de (puncte, puncte)… e uşor de presupus: «...Căutat de toată lumea, de agenţi secreţi şi presă Cu afişe şi citaţii către ultima adresă, Un rebel ultranotoriu, la tipare refractarPentru ape tulburate pe tărâmul literar! …Paralel cu tagma noastră, fără studii în domeniu, Şi-a permis să persifleze, printre alţii, chiar un geniu, Cu creaţii de natură să aducă prejudicii Celor care, cum se spune, trag din greu la… beneficii! ...Capete de acuzare: scrie fără atestate, Nu e absolvent de arte sau cu... cineva în spate, Şi, în plus, nu dovedeşte măcar minima decenţă Ca la noi să apeleze, contra cost… să-i dăm licenţă! …De asemenea, un altul e respectul arătat, (Afirmând că treaba noastră e... a muştei la arat!), Nouă, cremei de condeie, consacrate păsări rare, Criticii acerbi, puternici, stâlpii castei literare... ...Nu mai mult decât acela cuvenit... unor creveţi, Uzurpându-ne Olimpul facultăţii de poeţi... {Peste astea, încă una, e desigur... un fitil, Noi… un expozeu de ceară (!), jalnice figuri de stil!} …L-am luat un timp în glumă, era doar un… oarecare, Ce, cu falsă modestie, se pretinde a fi... „mare”!

Tolerat pe casa scării, un „no name”, un intrus Îşi ia nasul la purtare şi ţinteşte tot mai sus! ...Nu greşim în afirmaţii, e pericol social Câtă vreme mai durează nedoritul „recital”...

O fantomă ce distruge, dintre noi, pe cei mai buni, Un „freon”... „ozonul” lumii din „corola de minuni”! …(WANTED, POISK sau RICERCA pe toţi stâlpii de la gard, De la circul „SUPER-GENII” a scăpat un… „leopard”!)

Nu mai aşteptaţi „feed-back- uri”(!), precizări sau vreo dispensă : Shoot! Strileaite! Sau spara! Şi… poftiţi la recompensă! ...Vom institui de astăzi, pentru timp nelimitat, Cod portocaliu de criză până e anihilat...

Party-pris-uri, altădată! Nu vă daţi discret din coate!

Nu avem alternativă! Nu există „nu se poate”! ...Nimeni, dacă mai trăieşte, nu-i profet în ţara lui, Iar „poet” (!) devii, desigur, peste apa Styxului…

Să putem şi noi, în voie, să îl plângem mai apoi: Ce n-am da, măcar o oră, să mai fie printre noi!»

D.M. Gaftoneanu, Botoşani

-

Desen de Costel Pătrăşcan

RÂZÂND SE SCRIU EPIGRAMELE « CASTIGAT RIDENDO MORES » este deviza comediei, imaginată de poetul latin… modern (sec. 17!) Jean de Santeul, pentru a fi emblema unui teatru de gen. Trecuseră până atunci peste 2 milenii de când cel mai celebru poet satiric grec, Aristofan, îşi lansase primele diatribe împotriva unor moravuri şi năravuri ale contemporanilor săi dar tarele unor domni… Cutare se manifestau încă (?) foarte… tare!

Privind societatea noastră contemporană putem observa uşor că, exceptând unele mici retuşuri datorită… noilor tehnologii (!), ţintele lui Aristofan, preluate mai târziu de Molière şi de Caragiale, au trecut cu mare succes proba timpului, astfel că o duc şi astăzi (foarte!) bine mersi! Ca atare, nu trebuie să fim prea optimişti cu privire la efectele curative ale umorului şi satirei asupra tradiţionalilor lor «adresanţi». Dar nici să renunţăm la această armă non-convenţională. Căci, aşa cum notează Ştefan Cazimir în «Potcoave de Purici», "o glumă bine ţintită poate totuşi aerisi atmosfera, poate schiţa o atitudine, poate resuscita o speranţă". În plus este de netăgăduit că practica acestui gen are efecte benefice atât asupra creatorilor săi, cât şi asupra consumatorilor (cititori, ascultători şi spectatori). Mai întâi este cunoscut faptul că râsul este un exerciţiu ce aduce sănătate (iar uneori chiar… îngraşă, ceea ce nu este deloc de lepădat în aceste vremuri de criză!). În al II-lea rând este cert că, prin transformarea unui nărav producător de necaz în haz, se obţine o compensare (e drept doar psihică) benefică totuşi pentru oricine. Şi, nu în ultimul rând, protagoniştii acestui gen de exerciţiu spiritual pot obţine şi satisfacţii de ordin estetic deosebit. Din aceste motive şi din multe altele - umorul satiric are şi în prezent mulţi şi talentaţi adepţi. Înscrisă în sfera foarte largă a umorului satiric, epigrama are însă un destin aparte.

Practicată de mulţi autori, consumată cu (destul de multă) plăcere de publicul larg (deci nu şi de cei… înguşti la minte!) ea are totuşi un statut de rudă săracă (un fel de soră vitregă, dar mai ales… vitregită!) din punctul de vedere al criticilor literari. Probabil că din acest motiv epigrama este cam ocolită de unii autori… serioşi de umor (!) care preferă să atace aceleaşi «ţinte» prin texte versificate (poezii?) sau în proză, în care se spune acelaşi lucru dar… cu o oarecare risipă de cuvinte! Totuşi, în ciuda acestor adversităţi, «caravana» epigramiştilor - stimulată şi de această traversare a deşertului care [cu diversele ei etape] tinde să devină... „seculară”- înaintează cu curaj, din când în când întărită de noi şi valoroşi adepţi.

Adevărul este că această tranziţie, care pare că a fost cuprinsă de… somn, are darul de a crea nu numai monştri ci şi combatanţi împotriva acestora. În fond am putea compara tranziţia cu un râu capricios, avându-şi sorgintea în balta nesănătoasă a unui trecut dominat de umbre, care încearcă să-şi adune apele spre a ajunge la limanul unui viitor plin de lumini (sau cel puţin de… luminiţe!). Terenul fiind accidentat, râul nostru este când atât de lent încât pare că şi-a pierdut direcţia, când oarecum vijelios (e drept, niţel mai rar!), ba uneori dă chiar naştere şi unor cascade zgomotoase, ale căror stropi pot ajunge cine ştie unde. În mijlocul curentului navighează falnică (chiar dacă uneori cam jalnică) mult încercata CORABIE A… GUVERNANŢILOR (o adevărată… corabie a deşertului!). Pe puntea de comandă a acestei nave-amiral stă mândru căpitanul, înconjurat de (nu se ştie cât de…) fidelul său echipaj, care încearcă, fie utilizând cunoscutele metode ale… edecarilor de pe Volga (!) fie mai noile sisteme de propulsie prin explozii controlate (totuşi de mică anvergură!) să-i asigure avansarea. În paralel, folosindu-se cele mai noi cuceriri ale tehnicii (noblesse oblige!) se încearcă şi regularizarea acestui nărăvaş - cuvântul nu derivă totuşi din… năravuri! - (pseudo) torent. Privind de pe maluri, încercând să înoate (în sensul sau… în contra curentului!), ori lăsându-se să plutească în derivă, contemporanii noştri încearcă să reziste cum pot, iar unii dintre ei, cei mai ciudoşi şi mai firoscoşi (deci umoriştii şi mai ales epigramiştii) îşi transformă impresiile sau depresiile în realizări artistice uneori deosebit de reuşite.

Eugen Deutsch

SONETE LA OGLINDĂ GHIRLANDE CU SPIRALE

SPIRALE CU GHIRLANDE

Se-adună vii lumini şi mici ghirlande, Odoare, cânt, fantastice spirale, Răsună simfonii, vechi sarabande: Amare se iţesc iubiri fatale.

Iubiri fatale se iţesc amare, Vechi sarabande, simfonii, răsună; Fantastice spirale, cânt, odoare, Ghirlande vii şi mici lumini se-adună.

Sub clar de lună se primesc ofrande, O floare creşte-n ritmuri ancestrale, O jună soarbe cu nesaţ lavande: Visare şi emoţii ireale.

Emoţii ireale şi visare: Lavande soarbe cu nesaţ o jună, În ritmuri ancestrale creşte-o floare, Ofrande se primesc sub clar de lună.

Cu bucuria se-mpletesc săruturi, Albi fluturi intră-n dans cu feeria, Din mare-apar Venérele cochete, Cochete-apar Venérele din mare, Cu feeria intră-n dans albi fluturi. Săruturi se-mpletesc cu bucuria.

Noi rime strâng în jocuri mici poeme, Ca diademe strălucind sublime În prag de zare prind contur sonete, Sonete prind contur în prag de zare: Sublime strălucind ca diademe. Poeme mici în jocuri strâng noi rime.

Eugen Deutsch Deutsch Eugen SONETISTUL

SONETISTUL

Fiind în a sonetului hlamidă Înveşmântezi o lume de mistere Cu vicii şi principii austere; Urci treptele spre vârf de piramidă.

Drapat în a sonetului hlamidă Un pelerin tentat de vagi mistere Visând principii dure, austere, Viza s-ating-un vârf de piramidă.

Lipsit de versuri albe, efemere, În formă fixă şi – pe fond – solidă, Cu o versificaţie fluidă Ai tot ce scriitorului-i se cere.

Prins în meandre vechi şi efemere, Destinul său, bazat pe o solidă Relaţie c-o muză… cam fluidă, Un nou volum se-ncumetă a-i cere!

Ca fin stilist pe câmpul poeziei Îmbraci des haina vorbelor subtile Când dai uşor frâu liber fanteziei.

Deci ea-l lansă spre câmpul poeziei, Momindu-l des cu vorbele-i subtile Iar el dădu frâu liber fanteziei.

Din ascuţite fulgere-n privire Un foc bengal irupe strălucire Lovind cu nedoritele torpile.

Dar, fulgerat de-a muzei grea privire, Se rătăci prin dura strălucire Şi fu atins de-a criticii torpile!!

Sorin Cotlarciuc

Eugen Deutsch

Din volumul „Pelerinul”, lansat odată cu „Meandrele destinului”

O reverenţă lansată Pelerinului ce înfruntă Meandrele destinului

GHEORGHE BĂLĂCEANU POLIŢIST ŞI FATĂ UŞOARĂ Educă, nu cu-amenzi îşi face planul Şi dacă înţelege că-i ruşine Ce face, sigur şi iertarea vine...

Când fata conlucrează cu organul.

DELEGAREA PUTERII Bărbaţii chiar de nu-s dispuşi, fireşte, În traiul zilnic recunosc şi ei Că mai curând nivelul poate creşte, Lăsând puterea-n mână la femei.

HOTĂRÂREA MAGNATULUI DIN PUŞCĂRIE La câte sufăr, chiar că am motiv Să jur că de-oi mai vrea să fac vreodată O ilegalitate, preventiv Îmi fac şi... închisoarea mea privată!

UN SCRIITOR CARE PROMITE Bazându-se pe fapte – evident – Şi nu pe vorbe spuse la-ntâmplare, Au spus şi critici duri că-i un talent…

La folosirea limbii din dotare.

COMPENSAŢIE Mizilul − chiar de nu-i o capitală – Epigramişti atrage an de an, Fiindcă e un recital de gală... Şi trei din ei apucă şi-un ciolan!

OPTIMISM Când soarele-a apus la răsărit, Ştiam precis că vremuri mult mai bune, Ne-aşteaptă în momentul fericit Când iar va răsări... de unde-apune!

EDUCAŢIE ÎN PENITENCIAR Deşi nicicând nu prea credea să-i fie, I-a fost în întregime de folos, Că a-nţeles ce trage-n puşcărie...

Cu treburi ce-s făcute… pe din dos.

APROPO DE STAREA DE CREAŢIE De n-ar avea la muze cum cerşi, La cât s-ar screme unii literaţi, Doar Dumnezeu mai ştie ce-ar ieşi...

Noroc că mulţi din ei sunt constipaţi...

EMOTIV LA EMISIUNE Văzând că în platou şi el părea Că-i invitat, un căţeluş de soi, Profund mişcat de ceea ce vedea, Făcea exact ce-am fi dorit şi noi...

REVIRIMENT FINANCIAR Când ţara nu va fi datoare Şi toate-or merge ca pe roate, Un leu va fi cu mult mare Şi sigur... ni-l vor da în rate!

ROLUL EDUCATIV AL TV Oricine, la orice program priveşte Atent, dar nu de parc-ar fi în transă, Modele de urmat oricând găseşte... Şi dacă nu-i tâmpit, mai are-o şansă...

PESCARUL AMATOR Sub o salcie pletoasă, Prinde peşte când dă Domnul Şi tot dânsul, după masă Prima dată... prinde somnul!

CE ESTE DRAGOSTEA? E profundul sentiment Ce-i pendinte de-un moment, Însă când momentul nu-i... Îţi vei pune pofta-n cui!

RETORICA ROMÂNULUI HARNIC Aflaţi în pragul disperării, Cei ce muncesc în slujba ţării În mod legitim se întreabă: De ce nu-s puşi cei apţi la treabă?

Lucrând pe câmp, din zori în noapte Şi adunând recolte coapte, Ţăranul vrednic se întreabă: De ce chiulăii nu-s la treabă?

Văcuţa care furnizează Lactatele ce vigorează, Trăgând din greu la jug se-ntreabă: De ce buhaiul nu-i treabă?

Albina care-i lucrătoare Şi devotată până moare, Văzând mulţi trântori se întreabă: De ce virilii nu-s la treabă?

Privind corupţii care scapă Tot mituind pe cei cu mapă, Onestul om mereu se-ntreabă: De ce corupţii nu-s la treabă?

Primind promisiuni orale La mitinguri electorale, Şomerii sănătoşi se-ntreabă: De ce nici ei nu-şi puşi la treabă?

Când cei sus-puşi vor înţelege Că nu sunt mai presus de lege, Românul nu se mai întreabă: De ce nu-s puşi cei apţi la treabă?

PORTRET DE PREMIER Chiar de are conştiinţă Şi e procuror aparte, Ba şi doctor în ştiinţă Dânsul minte... ca la carte!

PACTUL DE COABITARE ÎNTRE PALATE A FOST RUPT Denunţând, ca inamic, Pactul de coabitare, Semnatarul cel mai mic A făcut o treabă mare!

ROMANŢA SOŢULUI CHEFLIU Atât mai vreau ca individ, Plasat pe-un colţ de masă : Să tac, să beau, să uit rapid Ce-mi ,,cântă" soaţa-n casă!

BĂRBATUL ACASĂ După ce înghite hapul Şi-i într-una ocărâtul, El, în casă, este capul...

Până când îşi rupe gâtul!

PENSIA DE URMAŞ Prin mărime şi menire, Multe gânduri le alungă Şi-i sortită să-ţi ajungă...

Numai pentru pomenire!

Aurel Baican

STANŢE TRANSOCEANICE - Ei bine, draga mea, de vei voi, Să-ți fac un ”om” desigur Mi-e ușor, Dar pentru asta îmi va trebui De la călcâiul tău un osişor…

- Dar ce e aia “om”? Vreo dobitoacă Păroasă şi cu coarne? Mi-ai făcut…

Mai bine fă-mi ceva ca să îmi placă, Supus şi-oricând să-mi ţină de urât…

- Îţi fac o creatură ce iubeşte Cu foc! deja gândind să-i pun şi ouă, Ce vrei, copila mea, mă depăşeşte….

E necesară-o coastă, poate două

GENEZĂ De ar putea bărbaţii, printre rânduri, Să recitească ce demult s-a scris, Nu-şi vor mai face ei atâtea gânduri Despre ce-a fost, cândva, în Paradis: Era o zi la fel ca orişicare De mii de ani, dar câţi, nu pot a şti, Nimic interesant, nici nou sub Soare, Doar Eva începuse a vorbi, Puţin, că ea la şcoală n-a prea fost, Şi dulce, şi suav, să te-ncălzească, Nici pomeneală-aiurea, fără rost, Dând semne că putea să şi gândească.

De ani prin Eden însă, cum am spus, De păsări, flori şi animale plin, Create pentru ea de Cel de sus, Mai trist se contura chipu-i divin, Că Domnul, iubitor, pe înserat N-a mai putut, din bolta infinită C-un tunet a-ntrebat-o răspicat: - De ce eşti, fata mea, nefericită?

- Părinte, Ţi-o declar fără sfială, De mere până-n gât mi s-a acrit, Sunt singură şi mor de plictiseală, Iar şarpele, şi el s-a ramolit, Grădina înflorită,-nmiresmată, Ce mi-ai făcut-o-arată de minune, Mă-ntreb, însă, ce rost am eu ca fată Aicea făr’ un pic de acţiune?

Şi n-aş dori să zici că Dumnezeu, C-un rid te-ar fi lăsat, din eroare, Căci te-am creat perfectă, cum sunt Eu, Dup-al Meu chip şi-a Mea înfăţişare.

Aşa c-am să ţi-l fac cu mici defecte, Fiind economia la pământ, Pe lângă-acele două obiecte, Am să îi pun şi-un altul, să te-ncânt, Motiv că îţi va face zile-amare, Te va minţi, de-i soare sau e ploaie, Te va-nşela, cam fără de pudoare, Bun de scandal şi gata la războaie.

Isteţ, puţin va fi, da’ nu-i durere – Chiar de s-ar crede el mai sus ca tine – Că infantil, părerea îţi va cere Mereu, ca să gândească, şi el, bine. Însă un lucru-i foarte important De care cred că fi-vei mulţumită: Va fi chiar şi drăguţ, mai rar galant, Da-n pat el te va face fericită….

- Păi de-i aşa, mă-ncântă-această treabă Chiar de aş pierde raiul pământesc, Dar de mi-l faci acum, Te rog, pe grabă, Cu ce-aş putea să Te și răsplătesc (?!)

- Nu-ți cer decât ca “omul”, anonimul, Ce va gândi că-i zmeul între zmei, Să-l laşi pe el să creadă c-a fost primul, Şi-acest secret să-l ţii… ca-ntre femei!

Valeriu Cercel

RECLAMAŢIE (1) Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă şi artificial creaţă, domiciliată în strada Înţelepţilor, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie... de profesie, declar pe propria răspundere şi totalmente nesiluită dar completamente jignită în profunzime, următoarele: În seara zilei de 16 februarie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanţă de unde – la volanul maşinii mele - albastre precum ochii marca Chevrolet Kalos şi Marea Neagră când bate-n verde – o mândreţe de maşină pe care mi-am cumpărat-o-n linsing după îndelungi străduinţe de-a pune ban lângă centezimă – mă întorceam aşadar, indubitabil spre casă. Ah! Viaţa mea!

Tocmai îl ascultam pe stimabilul şi inexprimabilul domn Guţă declarându-mi din casetofonul meu de trei mii de euro cu boxele aferente „Ce zâmbet de femeie ai!”. Şi parol, stimată poliţie, chiar avea dreptate! Şi eu care nu mă gândisem pânatunci că zâmbetul poate fi şi el de sex feminin şi masculin! Aşadar, tot la două minute mă priveam în oglinda retrovizoare, să-mi studiez zâmbetul despre care stimabilul mă asigurase că e de femeie. Şi ce vedeam, poliţie dragă? Ce vedeam, vedea-l-aş paratrăsnet p-ăla care mi-a spart-o! Oglinda, vreau să spun, cu tot cu partea din faţă, ah! Maşinuţa mea! Vedeam o mândreţe de femeie cum nu e alta pe o rază de o sută de kilometri cu diametru cu tot. Totul era minunat şi uanderful, motorul sfârâia, domnul Guţă îmi whisperea-n boxe, iar oglinda îmi confirma – pentru a câta oară – că ochi ca ai mei nu mai are nimeni. Îmi spusese mie odată un domn pe care l-am servit ca la carte (că aflasem că-i cărturar, adică avea multe cărţi de credit): „Tu, Maricică, ochii tăi sunt atât de expresivi, că până şi-un peşte fiert te-ar invidia!”. Am plâns atunci de emoţie şi bucurie. Mai fusesem comparată cu alte vieţuitoare, ba cu o mâţă care zgârie rău, ba cu o căţea-n călduri, chiar şi cu o vită-ncălţată, dar aşa compliment nu-mi mai făcuse nimeni. Vă imaginaţi?

Pisicuţele, căţeluşele, văcuţele sunt animăluţe frumoase. Dar peştele e de-a dreptul inteligent. Am citit c-ar conţine fosfor, care cică ajută la creier. Ce poet a putut să fie cărturarul acela, spunându-mi într-un mod atât de elegant că sunt inteligentă!

E drept că n-am prea înţeles de ce trebuia să fie şi fiert peştele, dar aşa-s poeţii, mai ciudaţi.

Dar am deraiat de la subiect. Spuneam că totul era minunat, când ce credeţi? Din sens total diametral şi neregulamentar opus, a apărut în faţa ochilor mei unici un nesăbuit într-o Dacie roşie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acuma, să nu vă luaţi după ce spune el, cum că eu l-aş fi încălecat! Eu nu fac asta, inestimabilă poliţie, că mie nu-mi place deasupra. Dar vă rog să nu mă forţaţi în intimitatea mea cu astfel de amănunte nesingnificative. Parcă ce mai contează!

Neobrăzatul a mai avut şi tupeul, după ce mai întâi m-a violat din priviri, să-mi adreseze vorbe ofensive şi injurioase, cum ar fi: „Ce-ai, cucoană, nu ţi-e bine?

Ce cauţi pe banda mea?”. Dar i-am răspuns şi eu ca la carte, că nu degeaba am vreo cinci metri de cărţi acasă: „În primul rând, cucoană-i mă-ta! Şi-n al doilea, dacă te lauzi c-o bandă, e treaba ta şi-a neveste-ti. Eu nu mă urc pe-a nimănui,

decât în cazul în care e de comun acord şi victima”. După care, graţioasă poliţie, mi-a violat şi urechile, cu vorbe pe care nu le-am auzit nici măcar la domnul Guţă, cât sunt eu de melomanelistă. Aşa să ştiţi. Şi-acum, că v-am derulat întregul fir epicentric al modului inacceptabil şi inopozabil în care au decurs ostilităţile, doresc să reclam pe numitul… pentru următoarele: 1. viol, o dată (cu ochii); 2. viol, de două ori (cu gura); 3. viol, de trei ori (cu maşina); 4. încălcarea dreptului la replică, întrucât eu fiind mai puţin vexată în a folosi un limbaj grosier, am rămas mută, perplexoidă şi cu maşina şi fusta şifonate în faţa avalanşei de cuvinte de negăsit în dicţionarul exprimativ; 5. încălcarea dreptului la legitimă apărare în faţa unei namile de unu nouăzeci, eu fiind o biată domnişoară complet nevinovată şi neagreată, despre care lumea zice că; 6. îngrădirea accesului la cultură, căci, în urma ciocnirii impactului, domnul Guţă, grav avariat mecanic şi electric deopotrivă, a tăcut definitiv şi ireversibil, până la următoarea mea abatere într-un magazin de electronice din Paris, în vederea procurării numitului; 7. încălcarea legislaţiei de protecţie a mediului, distrugându-mi totodată conformitatea Euro 3, cu catalizatorul aferent; 8. încălcarea codului manierelor elegante, a codului samurailor şi altor coduri secrete; 9. încălcarea dreptului la frumuseţe, eu rozându-mi unghiile până la carne, de emoţie şi sperietură, cu care nu mă mai pot prezenta nici la piaţă, darămite; 10. încălcarea proprietăţii private de care m-a deposedat pe jumătate cu motor cu tot, că de oglindă nu mai vorbesc; 11. încălcarea altor drepturi, cum ar fi: drepturile copilului, dreptul la viaţă, dreptul la exprimare, drepturile minorităţilor (eu fiind, cum am declamat, o minoritate unică pe o rază de o sută de kilometri) şi altele; 12. încălcarea drepturilor de autor, numitul fiind considerat de către Poliţie coautor la săvârşirea faptei abdominabile. În încheiere, mai ţin morţiş să precizez că sunt în deplinătatea facultăţilor mele, patru la număr, una la fefe, două la mare distanţă şi una-n curs, despre care multe-aş mai avea de spus dar, fiind foarte obosită de solicitarea intelectuală la care-am fost sedusă, simt că-mi pică ochii-n gură şi centrul de greutate peste cel al domnului poliţist, drept peste care mă prăvălesc în următoarele cinci secunde, ca semn al aprofundatului respect ce-l port Poliţiei Române cu Procuratură cu tot.

Cu nestăpânită şi indezirabilă stimă, a dumneavoastră oricând, Maricica.

Florentina Loredana DALIAN

PROVERBIALE POLITICE CU MIHAI HAIVAS FĂRĂ LEGE-I DEBANDADĂ Țara, dac-o scapi din mâini, Simte-al hoților răsfăț, Căci „în satul fără câini Lumea umblă fără băț”!

PRIVATIZĂRI PĂGUBOASE Pentru fapte ce-i acuză Vine-un zgomot de cătușă: Prea „și-au tras pe turtă, spuză”, Statului dând doar cenușă!

UNUI PENAL DUPĂ FAPTĂ ȘI RĂSPLATĂ Cum a călcat mereu pe bec Și zilnic legile-n vigoare, Azi „nădușelile îl trec” Deși-i „cu gheața în spinare”.

BLÂNDEȚEA POPORULUI ROMÂN E ușor de explicat Ale țării mari ponoase: Cum la oase noi n-am dat, Am ajuns să roadem oase!

VIAȚA-I DURĂ CU MULȚI ROMÂNI Săracii în viață iau trânte, Fiind de bogați dați deoparte: „Mai multe-s ciocanele frânte Decât nicovalele sparte”!

LUPTA PENTRU BANII PUBLICI Ajunși în posturi nu dau socoteală, Fiind aceasta boală fără leac, În schimb, la banii țării dau năvală Ca „porcii hămesiți la un dovleac”!

PARTIDELOR DISPUSE LA ALIANȚE ELECTORALE BIZARE Scump și greu le este chinul Ca să nu rămână-n spate: Pentru-a câștiga scrutinul Și „cu dracul se fac frate”!

ORGANELE FISCALE REPETENTE LA ÎNCASĂRI BUGETARE Remarcăm și azi cusurul Vechi, pe care-l tot amână: „Cară apă doar cu ciurul La a fiscului fântână”.

AROGANȚA PUTERII EXECUTIVE Guvernanții, de-i asculți, Chiar ne cred handicapați: Spun că nu avem desculți Toți fiind... proști încălțați! ȘEDINȚE PARLAMENTARE În Parlament, veniți cu mapa, Dezbat proiecte pân-la ziuă: Senatul bate-n piuă apa, Iar deputații... apa-n piuă!

INEFICIENȚA LEGISLATIVĂ A PARLAMENTULUI ACTUAL Din Parlament ies legi tot mai puține Cu-această compoziție de pleavă: Mulți senatori „dau cinstea pe rușine”, Iar deputații... „,pacea pe gâlceavă”.

REMANIERI GUVERNAMENTALE DE PARADĂ E vechi de-acum la noi ucazul De-a-nlocui, punând amprenta Pe unii care-au „ars doar gazul Cu alții ce tot „freacă menta”.

Mihai Haivas

PAGINA LUI PĂSTOREL - CU PĂSTOREL DESPRE VIN ŞI NU NUMAI CÂND NU PRIMEA...

Când nu primea boierii, nici norodul, Şoptitu-ne-a Mitriţă căminarul, Măria-Sa, Dabija-Voievodul Şedea cu Maiestatea-Sa, Cotnarul.

LA CURTEA DIN HÂRLĂU...

La Curtea din Hârlău, în buza viei, Făcea Măria-Sa popas, nu rar, De-şi mai uita de grijile domniei Cu dumneaei, „Feteasca” de Cotnar.

TESTAMENT Cu sodă, cu Borviz şi alte aceste Să n-amesteci vinul sub nici un cuvânt, Căci vinul doar sângele Domnului este Şi-i sfânt!

PRIMEJDII Un om grăbit, la Iași, prinzându-l ploaia, A zăbovit la crâșmă șapte ani Când cu „Fetească” neagră din Cârjoaia, Când cu „Băbească” de la Uricani.

AGEAMIULUI Cum tu amesteci vinuri fără rost, Socot că nu e de prisos să-ţi spun Că vinul bun nu drege vinul prost, Pe când cel prost îl strică pe cel bun!

TRĂDARE Sifonul, inodor și incolor, A-nscris un trist capitol în istorie, Căci ce-i în codru coada de topor Așijderea e șprițul în podgorie.

OPŢIUNE De vrai să crezi poete, că viaţa ta mi-e sacră Ia rogu-te aminte la cele ce îţi spun: Între un vin nesincer şi o femeie acră, Alege vinul bun!

MITOLOGIE Și Afrodita cea în șolduri lată, Și Joe, cu alaiul lui ceresc, Nu s-au ivit din bolta înstelată, Ci dintr-o amforă de vin grecesc.

PREVEDERE C-un vin cinstit şi sec ca cel de Rin, Poţi sta fără de grijă noaptea toată: Dar nu uita că cinstea unui vin A doua zi, când te trezeşti, s-arată.

SENTINȚĂ Judecător în ultimă instanță, A scris anume Bachus în sentință Că șprițul este o mezalianță Și șprițuiala o necuviință.

TOAST Spre veşnică cinstirea străbunilor din Laţiu, Să ridicăm cucernic paharele de vin Şi întru pomenirea glumeţului Horaţiu Şi-a duhului său veşnic, să le golim. Amin!

LONGEVITATE Dac-a trăit o viață ca-n povești, E că-și cruța blagosloviții ani: Când se-ncălzea cu roș de Nicorești, Se răcorea cu alb de Drăgășani.

Pagină realizată de prof. Mihai Haivas

ARHEOLOGIE EPIGRAMATICĂ - DECLINUL EPIGRAMEI ROMÂNEŞTI ÎN REGIMUL COMUNIST ( 1948- 1989) (1) În Republica Populară Română, după anul 1947, dispar definitiv şi ultimele reviste de umor necenzurat (PROVINCIA, HUMORUL ş.a.) făcând loc, sub lupa cenzurii dejisto-staliniste, altora, obediente regimului comunist ce va dăinui până în anul revoluţiei române 1989. Una dintre ele a fost URZICA, apărută în anul 1949, „Revistă bilunară de satiră şi umor”, din paginile căreia vom prezenta o selecţie a catrenelor aşa zise umoristice, cu pretenţii de epigrame. Evident, ţintele predilecte ale ironiilor erau: ţările occidentale în frunte cu S.U.A., pericolul pentru pacea lumii, pe care ţările comuniste considerau că îl reprezintă imperialismul angloamerican, preşedintele iugoslav - I.B.Tito, vechile structuri economice, politice şi sociale dispărute din ţările devenite, de nevoie, socialiste, precum şi personalităţile care au avut un rol decisiv în România interbelică (chiaburii satelor, foştii proprietari de bănci, fabrici, uzine sau foştii oameni politici). Vom indica în paranteză, sub text, anul apariţiei catrenului. Multe dintre ele nu au titlu, altele nu au indicat autorul (F.A.). În schimbul unor promisiuni făcute de guvernul Yankeu, America de Sud va exporta în Statele-Unite mari cantităţi de vite Schimbul pare că promite, Nu îi fac nici un reproş: Cei din Sud exportă vite Şi importă-n schimb gogoşi.

AV (1950) Ziarele americane scriu că armata americană din Coreea e bine aprovizionată cu săpunuri şi apă de colonie Fugind iute ca taifunul Fac yankeii socoteala: Wall-Street-ul ne dă săpunul, Coreenii... săpuneala.

I.Av. (1950) Păcăleală de 1 aprilie (1) La New-York, stă-ntre valuri înspumate Statuia Libertăţii, colosală, Ce-i pusă de yankei ca să arate C-acolo-i libertatea... (PĂCĂLEALĂ).

Maria Costin (1950) Păcăleală de 1 aprilie (2) Slugoiul Tito, urlă cu turbare: - La noi, azi libertatea e totală Şi tot ce spun eu, ştie fiecare Că este-ntradevăr... O PĂCĂLEALĂ!

Maria Costin (1950) Noua stemă a Germaniei Occidentale este tot cu vulturul german Îşi dau seama momentan Chiar persoanele profane: Vulturul este german, Ghearele-s americane.

Ilie Barbu (1950)

Călăului Tito (1) Tito-i foarte supărat Şi lui Rancovici se plânge: - De ce-mi spun călău murdar Când mereu fac băi... de sânge?!

F.A. (1950)

Călăului Tito (2) Când s-au eliberat din închisori Atâţi bandiţi, mişei şi trădători, S-a întrebat pe dată tineretul: - Ce,Tito îşi lărgeşte cabinetul?

F.A. (1952) Trygve Lie, lacheul imperialiştilor americani Cu domnul Trygve Lie e-un caz special, Dar totul se explică foarte clar: La O.N.U.-i secretarul general, În Wall-Street... secretar particular!

Urzica (1952)

,,Tratative" între ţările Marschalizate - Să dăm şi arme şi soldaţi?

Dar bine, Mister Ike, atunci Să ne-nţelegem, voi ce daţi?

- Noi evident vom da porunci.

Constantin Armaşu (1953) Stilul de viaţă american (un copil de 13 ani şi-a omorât câţiva prieteni de joacă, făcând exerciţii de tragere) Cu stilul lor american Pe copil de mic învaţă Să-şi aleagă, nu o ţintă Ci mai multe ţinte-n viaţă.

F.A.(1953)

Arheolog de serviciu: prof. Mihai Haivas

STIHUIRI VASLUIENE DE PE LA TĂNASE CETIRE

EŞTI CEA MAI BUNĂ...

Frumoasă eşti - nimic de spus Dar ce folos că tu ades, Eşti cea mai bună la produs Nefericire, nervi şi stres!

O SOŢIE CONCILIANTĂ Ia aminte şi-ai să-nveţi, Dacă vrei un bun cămin: Nu te-ntreb de ce te-mbeţi, Nu mă-ntrebi de unde vin!

SACUL ŞI PETECUL...

Te-am iubit ca un bezmetic, Şi-am băut ca un nebun; Pleci urât! Regret că-ţi spun: Sac am fost, iar tu... nici petec!

UNEI SOŢII Eşti floarea mea, o dalie Şi premiul meu de tinereţe, Căci chiar ca o medalie, Tu ai de-asemeni... două feţe!

DIRECTORUL ŞI SECRETARA - Dacă ai vreun argument Să-ţi cresc leafa, să mă suni!

- Unu-aproape evident: Sunt deja... în şase luni!

MĂGARUL ÎNGÂMFAT La Văleni, câţiva ani mai în urmă, Ciobanul Ion avea o splendidă turmă Cu oi şi câini, iar pe la ei mai rar, Moderna turmă-avea şi un măgar.

Un timp, toate erau bune şi la locul lor; Toţi munceau excelent şi cu spor, Zilnic mergeau la păscut pe imaş Iarba bună;în stână găseai lapte, lână şi caş, Doar măgarul avea starea de spirit ciudată: Cică persoana sa nu prea era respectată!

Drept urmare, de enervare, Într-o cuvântare rosti foarte tare: Câini ticăloşi şi proastelor supuse oi, Eu sunt adevăratul stăpân pentru voi!

Turmelor de pe-aici, lipsindu-le măgarul, Nu mă respectaţi... şi-mi sare muştarul!

Păi... cine vă scoală dimineaţa cu goarnă, Cine vă duce-nainte, cine vă-ntoarnă?

Cine vă duce şi-aduce de la păşune, Cine v-arată ierburi grase şi bune? În fine, m-am săturat!

Vreau să fiu respectat, Ca un stăpân adevărat!

Prin urmare hotărăsc: De mâine nu mai muncesc!

A doua zi, în jurul lui zece, Parfumat, pe frunte cu roşu canaf, Tocmai se pregătea ca să plece, Cu o sexi asină la o baie... de praf; Apare Ion, c-o faţă de piatră, Că-s oile-n strungă şi câinii nu latră, Iar bacii, netoţii, dorm toţi fără frică. Şi-atunci, pe spinare Ion îi aplică Biciuşti date-n serii şi multe ciomege, Şi-i spune decizia dată ca lege: - Te-am primit când n-aveai nicăieri nici un rost, Şi-am creat pentru tine nenorocitul de post: Dimineaţa când cânţi, afon şi anost, Să dai „deşteptarea”; Dar tu, săvârşind azi sfidarea, Ca un prost şi-ngâmfat Găgăuţă, De mâine te-nham la căruţă!

Morala: Când un suflet de român Îţi oferă-n viaţă-un post, Nu te crede-al lui stăpân Ca măgarul nostru... prost!

Val Andreescu

Doctorul Dorel Schor surprins de paparazzi mâncând şi altceva în afară de umor pe pâine LOZINCI * Un om a dispreţuit inteligenţa... Şi atunci, ea l-a părăsit. * Înţelepciunea are nevoie de cunoştinţe, prostia se descurcă singură (urbană). * Prejudecăţile au viaţă lungă. * Nu-i crede pe mincinoşi când roşesc. Şi nici când nu roşesc. * Fără un jucător ca el, nu am fi câştigat niciodată, dar nici cu el !! * Fală goală în traistă uşoară (folclor). * Femininul de la lacheu e lichea ? * Libertatea de a vorbi înseamnă să ştii şi când să taci (Dori Ben Zeev). * Tot ce nu place duşmanului e bun? * Feriţi-vă de crimă, căci din crimă se ajunge la tâlhărie, apoi la furt şi de aici la minciună şi la trecerea străzii pe roşu (circulă). * Ce e mai bine: să faci rău un lucru bun, sau să faci bine un lucru rău? * Important este nu ce lozinci strigi, ci cine mai strigă aceleaşi lozinci. * Când un articol este unisex, nu se potriveşte cu nici un sex. * Nu e om serios cel care nu ştie să râdă. * Niciodată nu am regretat ce nu am spus. * Cine s-a fript în stânga, suflă şi în dreapta...

PERECHI… PERECHI…

UNEI DOAMNE FRIGIDE Lângă mine, sloi de gheaţă, Rar ai zâmbetul pe faţă, Iar de-ncerc un dialog Mă aleg c-un monolog.

RONDELUL ,,PĂTAŢILOR" Peste tot găsim pătaţi, C-aşa-i omul înnăscut Secolul deja-i vândut Cu sau fără vinovaţi.

DNA ÎŞI FACE BINE DATORIA Vezi în ţară, peste tot, Cât de-activi sunt procurorii Ce-anchetează infractorii Inclusiv din... DIICOT!

Locul platei-i cunoscut Pentru cei împricinaţi, Peste tot găsim pătaţi C-aşa-i omul înnăscut.

SOACRA De la muncă, obosit Mă-ntorc seara pe-ntuneric, Şi de bine ce-am sosit Soacra iar mă ia-n „generic”!

AVANSARE CU PROPTELE În funcţii se ajunge greu, Înveţi, te zbaţi să urci mereu Dar nu devii azi „cineva”, De n-ai o pilă undeva!

FEMEILE Adesea nu le uşor, Dar cum admiră mulţi bărbaţii, Le fac şi pat cu trupul lor...

La soţi desigur nu... la alţii!

Vasile Unguraşu

În Iran sunt amputaţi Cei cu astfel de trecut; La români, deşi-s rebut, Mulţi ajung chiar deputaţi.

Peste tot găsim pătaţi.

EVOLUŢIE În anii de-nceput când viaţa şi-au unit, El medic la „Interne” , ea asistentă mit; Acuma, spre sfârşit, cu viaţa de tumult, Ea medic, tot „Interne”, el asistent... demult!

SISTEMUL EDUCAŢIONAL ROMÂNESC Ştie astăzi şi şcolarul Că sistemu-i reuşit, După cât de burduşit Are proful buzunarul.

Ioan Hodaş

BUSTUL LUI PĂSTOREL LA BOLTA RECE Şi-arată soarta iarăşi colţii, Nedreptăţind pe Păstorel: L-au „scos” din cramă-n faţa „Bolţii” Să nu mai bea... vreun păhărel!

CONSTATARE De ce-o ducem rău cu toţii, Cred c-am prins acum un pont: Ori miniştrii-s ca netoţii, Ori chiar şeful lor e... tont!

RUGĂ „ÎNDEPLINITĂ” Cu vecina stând în pat, Mă rugam să n-am năpasta Ca să vină-al său bărbat...

Domnul mi-a trimis nevasta!

UNOR AUTOMOBILIŞTI CU MAŞINI PUTERNICE Doar atât ştiu astăzi unii: Mari viteze, depăşiri Ce la fac precum nebunii, Iar prea des... nu-s nici martiri.

URARE PREMIERULUI Nu-s deranjat c-ar fi plagiator, Ci îi urez, un lucru evident: Să plagieze-n anul următor Un stil de-a guverna... eficient!

UNUI FOST CANDIDAT AROGANT PERDANT Crezând că-n mână are-un as, El cu popcorn ne-a persiflat, Dar după vot s-a constatat Că i-a ieşit... popcorn pe nas.

UNUI VIITOR EPIGRAMIST De tine ştiu, de bună seamă, Că ai talent de scriitor, Dar dacă treci pe epigramă Mai pune şi ceva... umor!

UNOR BĂRBAŢI LA VÂRSTA A TREIA După ce îmbătrânesc Şi le-apar dureri în plex „Scuze” numai ei găsesc...

Dar scriu versuri despre sex.

ROMÂNIA PRINSĂ NEPREGĂTITĂ S-a-nzăpezit din nou în toată ţara Iar bază pe Guvern nu poţi să pui, Dar din nămeţi ieşi-vom... primăvara Şi-atuncea cu-ajutorul Soarelui.

Mihai Caba

PARTIDUL PROŞTILOR ÎNFIINŢAT LA IAŞI Demersul nu-i de om diliu Şi să mă credeţi pe cuvânt Doar oamenii deştepţi mai ştiu Cam cât de mulţi proşti azi mai sânt.

Dumitru Ivas

GENEZE Despre Eva, din Geneză, toţi ştiam Că-i făcută dintr-o coastă-a lui Adam.

Iar din Eva, Crăciuniţe se pot naşte Doar atunci când şi clonarea s-ar cunoaşte.

EMANCIPARE La ore de-am lipsit destul, A zis şcolarul, „se relevă” Că n-am comis un simplu chiul, Ci ca parlamentarii, grevă!

MĂSLUIREA REŢETELOR GINECOLOGICE Bunicilor de mult septuagenare Le-au scris reţete compromiţătoare Ce-aveau și anticoncepţionale, Dar nu pentru cerinţe personale.

CONFORMITATE În sat, când vin să ne boteze, Părintele cu-n dascăl, fraţi, Conform religioasei teze, Sunt dinainte „botezaţi”.

CHELTUIELI POPULISTE Găselniţa numită „derogare” De la principiul Legii Financiare, Guvernulu-i permite-a face liste Cu cheltuieli în scopuri populiste.

CATEGORIILE OCUPAŢIILOR DIN ROMÂNIA Din volumaşul C.O.R. constat Că multe meserii din România Asigură un loc călduţ în stat, Sau chiar oferă explicit şefia.

METODE NOI A-nvăţat-o dascălul franceză, Era tânăr educat şi elegant, Şi-n final, ca temă de sinteză Exersară cum se face „un enfant” .

RECUNOŞTINŢĂ În orice colţ de lume-am fost, Pe dascălu-mi l-am lăudat, Că dintr-un vagabond şi-un prost, Sunt astăzi secretar de stat!

MEDICAMENT NATURIST Sciatica acut mă-nţeapă Cu reumatice dureri Și poate-un singur leac mă scapă: Calmantul noii primăveri.

POSTELECTORALĂ PREZIDENŢIALĂ Cu-amândoi voi fi amabil ENIGMATICĂ, FEMEIA În modesta-mi constatare: M-am chinuit s-o descifrez Unu-a fost, cred, doar capabil, Atât amar de ani, şi-acum, Celălalt a fost... în stare.

Bătrân, formatu-mi-am un crez: Mihai Stancu Sunt tot la început de drum.

Ştefan Alexandru-Al. Saşa

GLUMEŞTE… DECI EXISTĂ: GHEORGHE LEU Cromozomul „P” O viaţă nu e niciodată tristă Atâta timp cât proşti mai sunt pe lume, Deci victimele noastre pentru glume; Să fim deci fericiţi că ei există.

Modernism Doar versuri albe, furioase Se-nghesuie pe undeva prin minte Metaforele stau cumva retrase; Eu nu înjur ce-a fost mai înainte Căci orice faţă are şi-un revers Deci caut simfonia din cuvinte…

Iar rima e calmarea unui vers.

PRE-TEXTE PENTRU EPIGRAME    

Plagiatul e un kamikaze literar; Recunoaşterea e un harakiri.

Pentru omul talentat modestia este un păcat, o erezie. Să fie ars pe rugul… uitării!

Nefericit este cel care şi când este fericit… nu zâmbeşte!

Când te apropii prea mult de adevăr observi că era mai bine când te aflai mai departe.

LEGI À LA MURPHY  Legea catrenului: când primele 3 versuri sunt proaste, al IV-lea e inutil!  Lege aritmetică: suma epigramelor bune rămâne constantă; dar numărul epigramiştilor este în creştere.

Şi dacă vrem să ştim cumva şi cum e Să trecem tot prezentul în revistă Căci neghiobia încă mai persistă Iar pentru unii este chiar renume.

Să dea deci Domnul multă sănătate Ca noi să îi tratăm pe cât se poate; Toţi ştim că partea cea mai importantă Pe care o trăim în mod firesc E că în ADN-ul omenesc Avem un cromozom numit chiar… Poantă!

Semidoctul Ai scris o epigramă, deci exişti Şi ştii ceva esenţial: Că-n România-s doi epigramişti Doar tu şi unul… Marţial!

Pretenţiosul A scris şi el trei-patru glume Luând mereu catrenul drept model; Dar trebuind să le dea nume A spus că-s epigrame (Numai el!).

Modestul Când epigrame noi creează Pe clasici nu îi plagiază Considerând că e un gest urât…

Le ia doar versul ultim; doar atât!!

PRIETENII Când greul mă apasă și-aproape mă doboară, Și-amarul vieţii parcă revarsă de prea plin, Iar îngerii din ceruri îi chem și nu coboară, De-aiurea, din neanturi, ai mei prieteni vin.

Când umbra disperării mă-nvăluie, mă strânge, Când soarele dispare sau a căzut o stea, Tot ei vor fi alături de mine când voi plânge Și vorbe de speranţă adesea vor avea.

VEȘMÂNT DE SPION Ca spion a ciugulit De la SRI sau SIE, Însă e acoperit Chiar și noaptea... de soție.

REVERSUL MEDALIEI Când le cânți la unii-n strună, Iar cu alții ai dispute, E virtutea o minciună Și-a minți... e o virtute.

FRĂȚIE ELECTORALĂ Preoți și prelați au vina Că dorind a-și umple sacu` Propovăduiesc doctrina, Ca să treacă puntea... DRACU`.

POTENȚĂ Sunt bătrân, puțin obez, Dar nu iert de-mi cade-o tipă: La Viagra apelez, Sau la munca în echipă.

PROMISIUNE Viitorul președinte, Cu te miri ce în tezaur, A promis ca bun părinte, Încă-o epocă de aur.

Când drumul se înfundă şi nu-s indicatoare, Sau obosit de toate îmi vine să abdic, Pe cenuşiul vieții vor desena culoare Și sfatul lor m-ajută să lupt să mă ridic.

De-aceea dragi prieteni, vă simt ca niște rude, Că mă-ntăriți și sincer voiți să m-ajutaţi, Că daţi un sens iubirii şi-acestei vieți prea crude, Vă mulţumesc din suflet că sunteți, existaţi.

RONDELUL BĂTRÂNEȚII Ne-am așezat la masă cu trecutul Și amintiri uitate depănăm, Sub linii lungi creanțe adunăm…

Demult iubirii i-am plătit tributul.

Dorim ca tinerețea s-o clonăm Și transformăm în lacrimi tot avutul, Atunci când stăm la masă cu trecutul Și amintiri uitate depanăm.

Să le gustăm dulceața, conținutul Am vrea, da-n iarna vieții hibernăm În alte ere ne-am făcut debutul Și-n viitorul previzibil doar visăm Ne-am așezat la masă cu trecutul…

Nicolae Stancu

UN OENOLOG PRINTRE POEŢI ŞI INVERS ROMÂNUL ÎNCĂ-I OPTIMIST Zile vor veni, senine, Nu voi fi pe veci un rob; Chihlimbare şi rubine Voi avea şi eu în bob!

BLESTEM Cei ce zilnic ne fac rele Şi ne iau tot în răspăr, Vreau să aibă clipe grele Şi bătuţi de soartă... măr!

SONET DE UNIRE A trebuit să vii şi pe a noastră glie Ca lava ce sloboade un dor dogoritor, De mii de ani dospită în piept nemuritor Sortit de cer să nască trup nou de ROMÂNIE. A tot suit prin veacuri un gând cuceritor, Crescut la noi pe brazdă, făcând-o tot mai vie, Mai plină de lumină, de foc de veşnicie, Aducător de forţă în palma tuturor.

Iar sângele cât marea, atât de mult pierdut, A transformat dorinţa, mereu, din piatră-n piatră, Cu ea pădurea toată copacii şi-a crescut.

Iubirea de va creşte pe frunza tuturor, Va aduna-n zidire scântei precum în vatră, Vom fi tulpină vie şi lut nemuritor!

FRÂNGEREA PÂINII În palmele ţăranului Pare să fie momentul căutării Unui duh al pământului, Adunat, concentrat în acest minunat aluat.

Este momentul aşteptării Unei mari descoperiri Ca şi cum, în miezul ei, Şi-ar fi găsit împlinirea Toate gândurile adâncului şi înaltului.

Este momentul închinării Spre marele trup, trupul iubirii, Prin care ne hrănim, din care ne umplem Cu aur pocalele lutului nostru.

ROMÂNIA MEREU SUFERINDĂ Nu sunt zările albastre Când se-aude-n stradă-un freamăt, Căci în fibra ţării noastre Permanent e-un jalnic geamăt!

FIERBERE MARE A-ncetat să fiarbă vinul Dar aleşii fierb vârtos; Le citeşti pe faţă chinul Când aleargă... după os.

TĂRANII DE IERI ŞI DE AZI Ieri munceau cu hărnicie Casa îngrijind şi-ogorul; Azi „muncesc”... la primărie Să-şi primească ajutorul.

Constantin Profir

UN PRIETEN DIN CANADA, ŞI EL BOOKLOOK-ASH CERTIFICAT

SORIN FINCHELSTEIN

Născut: 1948, Botoşani Rezident: Toronto, Canada Studii: Inginerie (Politehnica Bucureşti) şi profesorat (Facultatea de Pedagogie, York University, Toronto) Profesie curentă: Business Consultant Cărţi publicate: Epigrame ireverente, Toronto 2013 Includeri: Antologia Epigramiştilor Români, vol. III, 2013; Cuvinte Potcovite, 2014 Colaborări în limba română: Pagini Româneşti (Montreal), Semnalul (Toronto); Revista ASILR (Israel) Colaborări în limba engleză: CJN (Toronto), Paperplates (Toronto) Distincţii: Marele Premiu Mircea Trifu ‒ 2014 Asociaţii literare: Uniunea Epigramiştilor din România (membru); Canadian Writers’ Union (aplicaţie în curs)

ŞOMAJ INTELECTUAL La mii de posturi, cred, am încercat Să mă lipesc – păreau că-s potrivite; Dar numai în final am constatat Că-mi trimiteam curriculum la... vitae.

Ilustraţie de Ugo Borzi

DIALOG FABULOS Se lamenta, lui La Fontaine, Esop: „Vai, vulpea asta n-are nici un strop Din cea înălţătoare calitate Ce-o preţuim cu toţi: loialitate; Nu aştepta, în veci, recunoştinţă, De la această josnică fiinţă.

Mi-a apărut – îmi amintesc..., ce muză! – Desculţă, rebegită, fără bluză…; Plângea că foamea cruntă o îndoaie.

I-am dat măsline, telemea de oaie Şi vin de Chios, în pocal, vin sacru, Pe care fufa l-a taxat drept acru.

Iloata…, se dădea de sânge-albastru (Vai, mi-a produs arsuri la epigastru…)!

„La fel şi mie – zise nea Fântână – Venise doar c-o bocceluţă-n mână, Sfioasă, pişichera, şi supusă, Spunând c-ar vrea să mă traducă-n rusă.

Cu Calvados am răsfăţat-o, camembert Şi un platou întreg cu fruits de mer.

Pe vatră, i-am făcut călduţ culcuş; Nevastă-mea i-a dat târlici de duş...

Da’, chiar de-a doua zi, a hăpăit Al corbului meu roquefort favorit; Atunci, pe drept, voii s-o pedepsescu, Dar ea fugi cu unu-Alexandrescu.

Ce să mai zic – mai mult nu e de spus – În rusă nu, da’ ştiu că m-a tradus!”

UN LIRIC PRINTRE UMORIŞTI: DAN TEODORESCU Născut la Iaşi, pe 19 aprilie 1950. Absolvent al Liceului nr. 1 „Mihail Sadoveanu” - Iaşi (actualmente Colegiul Naţional, promoţia 1969) şi a Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” - Iaşi (actualmente UTI, promoţia 1974). În prezent este redactor şef-editor al publicaţiei online de sport şi cultură SPORT FAN CLUB (http://dteodorescu.blogspot.ro), la fel şi pentru www.clubsportivcfr.ro. Este redactor sportiv şi pe zona cultură, colaborator la Agenţia de Presă Aşii Români (Germania) şi Radio România Iaşi.

Membru de peste 20 ani şi şeful Filialei Iaşi a Asociaţiei Presei Sportive din România (preşedinte la Bucureşti: Dumitru Graur).

Infinitul Femeie, aruncă-mi algele în spinare şi înveleşte-mi trupul cu zodia pământului.

Păstrează-mi în pumni pietrele mănăstirii sufletelor pierdute şi zideşte-mi o casă ca să-mi fie cald şi bine.

Iar când ochii mi se vor ascunde după somnul timpului, iubeşte-mă ca infinitul femeie, iubeşte-mă ca infinitul, cel care nu poate fi iubit Niciodată !

Rostire Anul acesta am auzit tropotind cuvintele, cuvintele mamei mele şi ale tatălui meu, se zvârcoleau unele peste altele într-o gravă dezordine, chemând din abis pe bunul Dumnezeu. În seara aceasta am simţit cum fuge astrul cel albastru pe potecile ascunse de vântul nebun, am încercat să te caut în marea de sânge, ca să-ţi rostesc nemerniciile ce trebuie să le spun...

Deşertul din mine Bătrân prieten, ce nu vii În trupu-mi şi să te-nfiori Privind în lume cum eu fur Culoarea din o mie de culori ?

Acum iar plouă în deşert, eu stau în cercul meu de glod precum un câine vagabond Visez la osul ce-am să-l rod !

Dar gol sunt Doamne şi-am să fug să rup prin sânge cercu-mbălsămat cu morţi, cu râie, enoriaşi bolnavi Să cânt din fluier cântecul turbat ! Şi-am să privesc în norii grei din vis un şevalet cu un izvor de flori, să sorb apoi o noapte pe pământ, Să sorb o noapte din o mie de culori...

Supus Netrecerea spre alte oseminte mi-a fulgerat netrebnicul cuvânt Pe flori de cedru ascultând irodul nemerniciei spulberate-n vânt.

Pictându-mi ochii ce-mi alungă spaima Exodului trecut crepuscular îmi pun să-mi bată clopotele seara iar eu adorm supus în ocular.

Dan Teodorescu

DORU MELNIC

Profesia: inginer proiectant.

Membru fondator şi conducător al Cenaclului Literarartistic ,,MOLDAVIA“ al Centrului Universitar Iaşi.

Iniţiator şi conducător al Cenaclului Literar-artistic ,,OLTDAVA“ al Municipiului Craiova.

Prezentator 2 la Cenaclul Artistic ,,COLUMNA“, al tineretului din Iaşi.

Autor de poezii, parodii, texte umoristice, recenzii şi epigrame, autor al unor tablouri în ulei (peisaje, portrete, compoziţii), participant la emisiunile de la Radio ,,Tudor Vladimirescu” Iaşi, (1974-1979), la emisiunile de la Radio Vacanţa Costineşti, (în perioada estivala 1976-1982), la Prima TV Iaşi ,,La un ceai cu Petrică Frăsilă” (febr. 2011), la TELE MOLDOVA+ la emisiunile JOIA TINERETULUI (2014).

Premiul I la Festivalul Umorului Studenţesc de la Costineşti ediţia 1977.

DECLARAŢIA UNUI CONSTRUCTOR Săpat-am în pământ o groapă…

Iubirii să pun temelie, Căci inima-mi în mine crapă, Că n-am mortar şi nici mistrie…

Iar cărămizi ce-am adunat Să-nalţ iubirea mea spre ceruri, Încet, încet, s-au sfărâmat De dragul dulcii tale guri…

Făcut-am schele mari de lemn, S-ajung la inima-ţi de piatră, Căci mă credeam constructor demn Şi te-aş fi cucerit pe dată… Şi curte-ţi fac din fier-beton, Ca să-mi arunci doar o privire…

Căci voi căra în tomberon Tot materialul de iubire…

Desen de Cris Vecerdea

Nu vreau să fac din tine roabă, De vrei bărbatul tău să fiu…

Mă jur de vrei p-această scoabă, Că sunt un serios gagiu…

Vreau astăzi să te finisez Cu braţul meu de bun constructor, Ai tăi piloni, ce ţi-i visez, Aş vrea să ţi-i ating uşor…

Un scripete şi o frânghie, De vrei să-mi dai, mă voi urca, Pân’ la fereastra-ţi argintie, Ca să-ţi închin dragostea mea…

Dar tu rămâi la toate rece, Că parcă din ciment ai fi… Şi vezi că sufăr azi cât zece…

Doar, doar, vreodat’ mă vei iubi…

Doru Melnic

09.11.2014. Biblioteca Județeană Iași. APLI împreună cu Asociația Universul Prieteniei, președinte doamna Rodica Rodean, la festivitatea de lansare a cărților poetei Mariana Rogoz Statulat din Panciu

04.12.2014 Sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iaşi. Ceremonia de acordare a Diplomei de Excelenţă din partea ALPI, domnului director al instituţiei: Dan Nicolae Doboş, pentru merite deosebite în promovarea umorului ieşean şi organizarea primului Festival Internaţional „Al..O.Teodoreanu-Păstorel la Iaşi

}inut\ postelectoral\