Carte de poezii ”Peregrinări” by Hopernicus

Centrul de excelență în promovarea creativității românești ”Itaca” – Dublin

În parteneriat cu Cititor de proză – Republica artelor

Volum de poezii - ediție on-line ”Peregrinări” ediția a IV-a, Dublin, 2014

PROCURORUL, peniță, autor Alex Ivanov Realizator ediție on-line Dorina Șișu

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Câștigătorii concursului de poezii ”Peregrinări”

ediția a IV-a, Dublin, 2014

LOCUL I: Florentina Crâsta (București, România) cu poezia Bucharest is the new Babylon LOCUL II: Andrei Zbîrnea (București, România) cu poezia Pisica albastră LOCUL III: Alina Claudia Năuiu (București, România) cu poezia Lumea ca un poem

Materialul acestui volum nu a suportat nicio corectură din partea realizatorului, reflectând întrutotul concepția autorilor.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Gânduri de la juriu

Gelu Vlașin: “Există oameni care sfințesc locul, există concursuri care aduc în prim plan autorii de valoare. Am acceptat fără ezitare să fac parte din juriul pentru acest concurs atât pentru faptul că eram la curent cu edițiile anterioare cât și pentru faptul că am apreciat întotdeauna activitatea deosebită pe care o desfășoară dl. Viorel Ploeșteanu, inimosul coordonator nu numai al acestui eveniment ci și al altor nenumărate evenimente literare pe care le promovează înafara granițelor țării promovând în acest fel imaginea României și a românilor de pretutindeni. Am citit foarte multe poezii trimise pentru acest concurs (peste 200) și am fost plăcut suprins în a descoperi cel puțin câteva deosebite. Aștept cu nerăbdare să aflu și numele câtigătorilor. Felicitări și succes în continuare.”

Adrian Suciu: “Îi felicit pe toți cei care au participat, pentru că au preocupări în domeniul ăsta și pentru că au curajul să expună ceea ce creează și am un singur mare regret: acela că orice competiție în domeniul poeziei e cumva neadreaptă, în concurs au fost înscrise mult mai mult de 3 poezii bune, cîte conține clasamentul final.”

Ion Potolea: “Adresez organizatorilor multumiri pentru onoarea ce mi-au facut-o invitindu-ma la jurizare. Sunt fericit sa pot oferi o carte mare, la propriu si la figurat, unui premiat. Precizez ca pe carte voi aplica o pagina la intrare cu insemnele Centrului (reproducerea diplomei) si citeva cuvinte din partea mea. Va doresc noi realizari.”

Felix Nicolau: “Le urez succes câștigătorilor și multe lecturi bune în continuare. Felicit organizatorii concursului Peregrinări pentru deschiderea oferită debutanților români din toată lumea!”

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

1. Infidel Lucian Daniel Dumbravă (Portugalia)

Bună-seara şi adio Viaţa mea fără pretenţii, Am ajuns la pragul lumii – pragul lumii ne despartă. Eşti în libertate pură, dincolo de-orice detenţii, Te eliberez de mine, las pe alţii să te nască. Ştiu că nu ţi-am fost complice şi că n-am crezut în tine, Ştiu că în iubirea noastră nu ţi-am fost deloc fidel, Ştiu că m-am dedat, de tânăr, alteia, fără ruşine, Ştiu că ştiai de la-nceputuri că sunt simplu pasager. Aventură de o noapte... Universu-ntoarce fila, Bate timpii cum îi bate, numărând în legea lui. Pentru tot ce eşti tu, Viaţă, mă cuprinde numai mila Când tu eşti a tuturora şi mă simt al nimănui. Iartă că de la-nceputuri te-am considerat uşoară, Tu, amanta cea perfidă a poeţilor de-aici, Cărora le-ai dat din tine şi prilej de cruntă boală, Spre a duce-n altă parte dureroase cicatrici. Iartă că-ţi răspund asemeni, cu necinste la necinste, Că sunt infidel şi tandru (şi prin vorbă şi prin carte) Că de când ne ştim aicea, focul dragostei m-aprinse Pentru cea ce ţi-e rivală: draga mea şi sfânta Moarte. Prin urmare,-ţi spun adio, eu, poetul infidel; Vreau o alta mai cinstită, mai fidelă şi mai vie. Nu mai vreau să ştiu poetul pentru-o noapte, efemer, Pasager şi tot mai singur, dedicat, prin moarte, ţie. Noapte bună şi adio, uşile ni s-au închis… Universu-ntoarce fila numărând în legea lui. Bun venit amantă Moarte, focurile s-au aprins. Dă-mi îmbrăţişarea-ţi caldă, de-astăzi sunt al nimănui.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

2. Bătăile inimii Bianca Marcovici (Israel)

O să scriu despre o lacrimă pe care am s-o pierd Aşa cum pierd - în fapt - mai totul Fără să-mi dau seama de dimensiunea reală a spaţiului curb. Doar după un timp Poeziile se solidifică precum stalactitele Într-o peşteră interioară Unde soarele dogoritor nu pătrunde Şi nimeni nu va face o spărtură artistică În inima mea respectând regulile şi paragrafele ermetice În care poemul-Dumnezeu, nu are cum să se încadreze... Să poţi ghici bătăile inimii.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Vorbe Poetico-Academice II Ana Nedelcu (România)

... Scene de Voroneţ trecut şi prezent Se întind pe pajişti prea verzi şi proaspete Pline de oameni minusculi şi apocaliptici, Cu viziuni laice şi ascunse. Modele reluate pe turle superioare Marcate în valoare fără preţ stabilit, Cad în detaliu şi figuri mitice, efigice. Ctitori şi machete clare pe cer înstelat Ascund multe întrebări dar şi răspunsuri de viţă nobilă. Fire de aur şi argint zac atârnate De pereţii crestaţi cu zăbrele şi punţi culturale. Ferecătoria este un element valoros Urcat la rang de rege şi al său discurs. Lucrurile facile nu poartă viaţa întrânsele Ci numai în zidul unde femeia odihneşte, În turla răsucită, brâul central şi soclul înalt Sunt date de decorul în colonnade al trecerii timpului Al streşinilor cu succesiuni de ocniţe şi brâuri. Elemente specifice creionează elemente aparte În dantelării împletite şi elemente redate de ochi vizionari. Medalioane traforate în piatră Redau lumini cu detalii ornamentale logic aşezate. Stilul cu rezon al prispei şi al cerdacului Se deschide în incinte-anexe şi pridvor tradiţional Adaptate la specificul locului, Al elementor gotice arcadate cu ogivi masive aplicabile temeliilor. Interior bizantin cu chipuri plăieşe, dârje, înţelepte, Împrumutate mai departe generaţiilor ardiente Formează un patrimoniu scenografic perpetuu Ce calcă plăpând în istorie spre şi în interiorul sferelor

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

De marmură colorată şi cristale mozaicale

Balaurii grotelor din ziduri ... deja întrerupte ici-colo, Alcătuiesc fresce şi tablouri în machete impozante Cu ctitori flămânzi de glorie. Frescele interne şi externe cu pridvoare la mansardă, Completează arcadele uşor frânte Şi cornişul strâmt ce protejează peretele gândirii. Dregătorii cu funcţii înalte denotă influenţe gotice cu miros ascuţit. Nervurile romanice cu arcade semi-circulare Şi cu obscuritate pronunţată Conturează cetăţi de apărare în timpul invaziilor accentuate. Scenele individuale construiesc scări obscure şi umbroase Cu bolţi şi pereţi orbi, Cu fire despărţite de coloane groase ṣi pictate amănunţit. Chipurile domniţelor sfioase Redau plictiseala familiilor princiare, Cu aer specific boem şi indiferent nemăsurat, Transmiţând ritualuri şi seri profunde…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

4. De-ar fi ca stelele să cadă Ficu Mihăiță Bînă (Olt, România)

De-ar fi ca toate stelele să cadă... Vreau să rămâi mereu a mea Şi toată viaţa să te am Nemărginire, steaua mea.

De-ar fi ca stelele să cadă... Şi noapte în jurul meu să fie Rămâi luceafăr pe al meu cer A ochilor lumină vie.

De-ar fi ca stelele să cadă... Vreau să-mi rămâi aici, în gând De dorul tău să nu mai ştiu Şi să nu te mai ştiu plângând.

De-ar fi ca stelele să cadă... Şi luna să rămână vie Doar soarele s-o întrevadă Lumina ei să mă îmbie.

De-ar fi ca stelele să cadă... Vreau sufletul să nu îmi pierd Să mă mai nasc, mai vreau odată Mereu vreau să te regăsesc.

De-ar fi ca stelele să cadă... Doar dimineti să mai rămână Să te mai pot ţine de mână, Să scrim poeme împreună.

De-ar fi ca stelele să cadă... Eu vreau mereu să te ador Să-ţi mângâi inima cu lacrimi Al sufletului tău mult dor.

De-ar fi ca stelele să cadă... Şi universul meu să ardă, În praf de pulbere şi stele Rămâne dragostea curată Şi peste ea timpul va cerne Iubirea nopţilor ce vin Cu pasiune şi speranţă Ca să-mplinească un destin.

De-ar fi ca stelele să cadă... Şi cerul se va răzbuna În universul tău iubire Eu voi rămâne steaua ta.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

5. Stelarii peregrini Eugen Evu (Hațeg, România)

Memoriei părinţilor noştri Noi suntem-fi-vom din stelar altoi Cuvântul ştie, semnul suntem Noi. Marelui Timp fiindu-i Lui seminţe Reîncolţind prin ştiinţe şi credinţe Prin glorii şi dezastre mergători... ( Ai Patriei şi-ai Matriei poeţi, Din Ancestrale Ramuri,Visători, Cu Heruvimici Ochii Veghetori Scrutează-n noi, ai Fiinţei micro- sori...) E cetluită-n veci cunoaşterea rebelă A nu pieri nici binele nici răul Cum mai presus de toate-i Dumnezeul Incognosibil, ubicurcubeu. Ca flăcări reci pe oarbele comori ce sunt ori nu mai sunt, aureole, doar scrisul-curcubeu nocturn,-iori m-ajunge-n cuadri-vârstă-n gladiole melodiind să nu aud cum mor

străpunsul logos, nudul gordian ! şi nod-în-papura din Elsinor sărut din muşcătura Ta, cu Dor de Sinea- Lumei, Inima- pridvor. ( Nimic pe-aici ne vindecă de stigme ! M-ajung din urmă chiar pe mine- însumi, Zburat pe Verbe Gemene, din plânsu-mi Printre-ntre ele vrajbe- paradigme... Şamani şi psihologi şi messianici se zbat nirvanic ca-n orgasme Alburnul mineral nu poţi să-l strici cu toate –n van scrutări, printre urzici, ori licărind ca stele-n licurici – biet răzleţit prin secolii uranici zădarnici mercenarii messianici şi mincinoşi profeţii cei slugarnici..) Din Logostea şi Logos realtoim Grădina. Redevenind, ne-ntoarcem în Poveste şi tot ce –a fost mai fi-va. Suntem, este, Etern-Acum-ul Dumnezeu. Lumina Sieşi creată, Matria Divina.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

6. pisica albastră Andrei Zbîrnea (București, România)

albastrul de metil se scurge pe covorul mătuşii emily - atinge podeaua - se joacă - (e) jocul băieţelului de opt ani cu ursuleţul de pluş - & ca un aerostat străpunge pereţii de jos în sus de jos în sus de jos în sus de jos în sus - până la vecinul de deasupra mătuşa emily va vinde apartamentul (din trafalgar square) unor emigranţi saudiţi afiliaţi alqaida în noaptea asta zăpada părăseşte corpul - cartierele mărginaşe cu o viteză ameţitoare pisica albastră se scurge pe covorul mătuşii emily & toarce de sus în jos de sus în jos de sus în jos de sus în jos

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

7. Ecoul chemării Anișoara Ignat (Căușeni, Moldova)

Mai ieri a fost o zi frumoasă, Cu trandafiri mi-a nins în păr. Iar azi stau singură în casă, Îmi fulgeră cu supărări. E frig în suflet şi-i furtună, Nu ştiu ce cale să apuc, De undeva glasu-ţi răsună,

Dar eşti departe... nu te-aud!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

8. Aceeași solitudine Ema-Iuliana Precob (Dorohoi, România)

Să treci prin supliciul cunoaşterii neverosimile să culegi micile sincope ale unei înţelegeri de care se face vinovat însuşi creuzetul cu evenimente indispensabile. De-a lungul zilei se perindă corăbierii cei ce n-au găsit încă explicaţii pentru întârzierea cataclismelor prevăzute în anuarul păpădiei. Cineva inventează să-și complice lucrurile vieții simple, Cineva duce povara tradiţională a inocenţei noastre, ultragiate, Cineva aşteaptă să apară oniricul devenit real ca o sărbătoare neîntâmplată ca o desfoliere anarhică a oglinzilor care nu mai mărturisesc. În locul nostru se va instala o liniște de mormânt.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

9. Român după botez Elena Mocanu (București, România)

Sunt fericită Căci ştiu să mulţumesc, Sunt fericită Căci ştiu să dăruiesc – Iubire, ajutor, respect Celor care nu ştiu, nu pot, dar cred; În cel de-aproape, în omul bun, Român în suflet, român în gând, Român în tot ce chibzuieşte A cărui faptă întăreşte Credinţa, datina străbună Şi neamul nostru, un neam de voie bună. Oameni cu inimă, cu har, Născuţi din talpă de plugar, Născuţi dintr-o ţărână sfântă, De doine dulci bătătorită, De murmur de izvor brăzdată, De ceruri binecuvântată. Femei cu chipul de icoană, Femei cu numele de Mamă, Femei ce-ascund psaltiri în pâine, Pentru ai lor copii şi ziua cea de mâine. Bărbaţi cu trupul de stejar, Scut pentru ţară şi scut pentru altar, Bărbaţi ce construiesc podgorii Aghesmuind destine şi-o singură istorie. Istoria cea dreaptă, istoria română, Ţesută din lacrimi, ţesută din izbândă;

Croită de oameni buni, oameni cinstiţi, Români pe nume, români blagosloviţi. Sunt fericită Căci ştiu să preţuiesc, Sunt fericită Căci ştiu să mă mândresc Cu neamul meu, cu ţara mea, De-o fi ea bună, de-o fi ea rea… Nu ştiu să spun, dar tot încă mai cred, În omul bun, Român după botez.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

10. Extaziere iluzorică Andreea Violeta Bobe (Galați, România)

Toți câinii se fugăreau lasciv în ploaie de zmeură, încrustându-și colții-n ciocolata dulce a mizeriei umane; inimele lor pulsau aprig în dezgustul amar al siropului de struguri și sângele li se urca în cap, în plasticul acela care emite sentimente turbate. Aici emoțiile se varsă ca lava de vomătură carnală și se împrăștie prin venele de sfoară încinsă de la prea mult efort de zâmbire. Te chinui să-ți descizi buzele lipite cu prenandez, obrajii ți se înfască obosiți de la prea multă sforțare. În sfârșit îți recunoști fața de copil ipocrit. Da-mi mâna și ascultă ceea ce am să-ți spun! Când încerci să te bucuri pur și simplu îți vine să plângi cu lacrimi de pinguin și parcă ai o față de câine castrat. Exact, câine! Nu-ți mai amintești când te gudurai de zmeură, de struguri, de sucul lor tăvălit lasciv în blana stomacului?

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

11. Nostalgie Paraschiva-Cristina Popovici (Suceava, România)

Mirosea a stele lungi de Noiembrie. Pasul mi-era tot atât de drept, ca şi vara… Plopii aveau capul sus şi feţele vopsite într-o fericire nostalgică… Vântul subţire îmi îmbrăţişa talia, mândru, cu braţele sale roşiatice… Adesea aveam un fior frenetic în ochiul drept, când mestecam toamne crude şi striveam între dinţi ploi sălbatice, dar gura îmi mirosea a ciresi amari de vara nostalgică, iar pasul mi-era tot atât de drept.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

12. MISS RUTHLESS Lilioara Macovei (Bacău, România)

Se duce dorul meu în nor sau cer, sau poate-n val ori mai degrabă-n lut mă doare mâna de neatingere iar ochii sunt îndureraţi de neprivit, şi totul se preface în durere devin din ce în ce mai beată de depărtare dar, să ştii că te simt lângă mine şi din când în când râdem înăuntru că păsările din pământ nu zboară apoi ne mutăm în casă, să bem vin cu mama şi tata eu tocmai am aprins lumânarea căci e ziua voastră.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

13. Strigăt luciferic Mihaela Butuc (Rep. Moldova)

Cinste țarii? Cinste Ție! O! Poet, divin maestru, Oglindirea-ți este scrisul Si cîntarea-ți este versul. Lumea-ntreagă la picioare, Se-nchină-n mulțumire. Tu ești viu...și tot acela Prin creația-i senină.

Tu, geniu! Tu, ecou! Te chem din nemurire, Din sînul cerului de ieri, Fecior al veșniciei. Din apa unde rasării, Să te mai naști odată, La fel de mîndru să ne fii, Pe zarea înstelată.

Lumină-n gînd și suflet... Cuvîntu-ți-e de aur, Și-atîta farmec, Doamne, Încununat cu lauri.

Sub raza gîndului etern, Încerc a te întoarce, Iar din abis necunoscut, Lucești dorinței noastre.

Rostești al tău poem, Crescut din rodul liric. Cerșești din noi amor, Hrănitu-l doar cu dor.

Timpul trece, dar etern, In versul tau învie, Din mreaja vechiului mister, Divină maiestrie...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

14. Habar n-ai….. Mihaela Mircea (Târgoviște, România)

Mă recunoşti? Habar n-ai.. Ce cuvinte Îmi stau pe buza fierbinte Şi câte lumini fluide solare Au trecut prin mine la-ntâmplare! Câte dansează şi astăzi pe mare Mă recunoşti? ….oare! Clipele stau să atingă Valurile ce stau în picioare Pescăruşii au început să ningă Inima mea are timp şi răbdare!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

15. Bucharest is the new Babylon Florentina Crâsta (București, România)

nimic nu se compară cu mirosul de mâl și de carne putredă ce adie dinspre dâmbovița cu straturile de jeg de pe clădirile vechi acoperite de graffiti ”este să nu ne mișcăm acum cel mai înțelept pas de făcut”, scrie la victoriei sau ”primește-l pe isus în tine”, pe undeva pe lângă panic nimic nu se compară cu bărbosul care trage cu poftă dintr-un joint și te spargi odată cu el sau cu pocnetul sec al dinților de asfalt când un copil se împiedică de bordură mai intens chiar decât atunci când un necunoscut îți pune fulgerător mâna pe cur în tramvai și apoi dispare și-i vezi doar umărul gecii rupte tu simți doar o zvâcnire în burtă un orgasm scurt ca o scrâșnire de roți sau când te balansezi odată cu taximetristul nebun care face slalom printre alți taximetriști nebuni și tramvaie așa cum a văzut el în need for speed mici buline de sudoare îți apar pe frunte și pe brațe cu o groază spre tristețe&resemnare ca atunci când îți fumezi ultima țigară din pachet firește, n-ai bani de altul nimic nu se compară cu umerii trandafirii ai fetelor cu buclele și mătăsurile travestiților cu ceața fumului de narghilea plutind pe străduțele de la Curtea Veche cu inconfundabilul fieeeeer veeeechi, fieeeer veeeechi luăăăăăm când vezi la un colț o ceată de pirande agitându-și fustele croncănind ceva în graiul lor și ți se dilată urechile fiindcă ai vrea să înțelegi ce spun

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

să nu uităm serile când ți se pierd umerii în fumul bodegilor cobori trepte pline de urină și vomă simțind Noul Infern după primele zece beri încă îți pasă parcă cine e gagica ce roiește în jurul tău sau cine dracu e ăla care te trage la budă agitând o punguță cu praf alb dar după te amesteci, trupurile se strâng unul în altul într-un malaxor uriaș devenind unul singur, o hidră cu sute de capete dimineața uscăciunea străzilor e parcă uscăciunea din gura ta și-n urmă, la periferii urlă câinii comunitari îți freci palmele de-un zid să simți la dracu ceva că trăiești, că nu s-a scurs încă tot sângele din tine și sângele-ți pulsează-n urechi simți praful Bucureștiului o fină și permanentă peliculă ca praful colorat de pe aripile fluturilor iubești toate astea mai mult decât pe mă-ta sau colecția de opere complete Dostoievski pentru că asta e viața adevărată realitatea brută care te penetrează prin toate orificiile te revendică te seduce și apoi te fute-n gură.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

16. Mirare Ileana Năiță Cărămidă (Roșiorii de Vede, Teleorman)

Plecat spre tîmpla ta îţi admir conturul de aripă tremurîndă în căutarea zorilor. Şi totul e o lumină eternă de care nu ştiu ce să cred: mi-e dată, într-adevăr, mie? Pleoapele lăsate peste gînd mi te-ascund. Şi mă-ntreb înger de eşti, sau umbra dracului sfînt. Trupul tău nu mă-ntreabă nimic. Îşi lasă doar ochiul, tăcut, să mă prindă: oare ce vrei tu, pasăre nemurindă?

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

17. Lumea ca un poem Alina Claudia Năuiu (București, România)

e ultima zi de primăvară merg, cutreier străzile mă agăț de barele de tramvai ca și cum m-aș agăța de gleznele subțiri ale celei mai intense trăiri încerc să scriu dar cuvintele fug de mine. alunec sub picioarele pământului – azi sunt un vultur c-o gheară de lumină în spatele geamului lumea îmi pare un loc alb negru din afara mea o poză la minut retușată lumea e un poem, fără-ndoială. Totul e scris semnat ștanțat unii vor spune – cu siguranță- mai are câteva urme de stângăcie inerente oricărui început doar ea știe - e bătrână, nu are un baston pe care să se sprijine, o masă la care să stea, să disece urmele nesomnului cum obișnuia să facă cu poetul bătrân care-i mângâia picioarele în tinerețe blândă, se așează pe pat, potrivește cutele cearceafurilor, își spune că ar putea fi unul dintre acestea și oricum nu ar avea nicio importanță închide ochii.până și lumea se gândește la viață

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

18. Ca o floare albastră Valentina Becart (Pașcani, România)

M-am trezit într-un fir de iarbă, într-o vară; mai întâi, m-a udat o ploaie stelară, încolţindu-mă într-un loc bântuit, lipsit de noroc. Umbrele serii aprindeau câte-un foc şi-aruncau peste apele-ntinse „cenuşa mai multor imperii” ce-au tânjit după aprigul joc. M-am deschis ca o floare albastră, într-un vis, mă curtau luceferii de seară, surâzând pe furiş, ademenindu-mă într-un loc tăinuit, argintat. Luna veghea ca un vultur flămând şi-arunca, când şi când, praful roşcat, sărăcit de cuvânt, peste firul de iarbă, răstignit în pământ. M-am trezit într-o noapte de vară, lună nouă, ca un vis rătăcind prin cenuşa atâtor imperii secerate, rând pe rând,

de aceeaşi ploaie stelară. Numai floarea albastră veghea solitar, la cel mai râvnit şi temut ritual...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

19. Mantra Pisicii Floriana Genes (București, România)

ce face omul din om ce naşte din pisică ce manancă am vazut cele înspăimântătoare şi nu m-am temut. mi-ai dat o palmă şi nu m-a durut destul m-ai sărutat dinspre lună până-n soare trinitate de la pamânt la stele ore căzătoare şi ceasuri tot visez îndeajuns de atunci. cadrane selenare în nopţi polare deşirate de mantra pisicii cu ghearele scoase

de ieri până azi pentru mâine sub zăvor în chilia ta ca o manta de vreme stoarsă roasă de spaima veche mânjită cu cerneluri pe ale lor trupuri şi-al meu petală în pâlnia mâinii tale, punte a gândurilor, sămânţă a discordiei în lanul mărinimiei simţirilor sezoniere, dar eu nu plec. imbracă-mă. ninge.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

20. Spirala îngerilor Simona Antohi (Călărași, România)

Luna plină desface miezul unei scoici îngerești, Albul doare, Coapsele mele ating pielea cerului pictând mireasmă de serafimi, Adun firicelele de argint de pe buzele cerului Și le ascund în sânul flămând al unui fluture... Lumina răsucește pașii de acrobat ai pământului, Pajiștea de îngeri mângâie inima soarelui, Prin ochii îngerilor zburdă tăcerea mea... Ce încântare iubite! Jarul ceresc unge sărutul nostru cu pudră îngerească, Ce splendoare iubite! Alfabetul îngerilor se prelinge prin măduva oglinzii Deșirând cununa de rouă din irisul ursitoarei.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

21. Poezie Cătălin Marin Buciuman (Alba Iulia, România)

Ce bine e că sunt român Că sunt în țara mea stăpân Că am bucuria de la țara Bunicii-mi sunt a mea comoară. Ce fericire eu simțeam, Când pragul casei lor treceam Și deloc nu mă plictiseam Prin curtea mare mă jucăm Dar cine Doamne să mă oprească? Să fug iute la fereastră, Să-mi văd bunica mea cum vine Să-mi povestească despre Tine Tu știi Doamne că mă iubește Și doar binele meu dorește

Și mă învață ea de Tine Că Tu Ne faci nouă doar bine. Și cum să nu-mi iubesc bunicul Când îmi spune că inamicul Are un suflet ca și mine Și că-n război n-avea pe nimeni Și-mi tot spunea mie cum oare Avea pușcă, bocancii în picioare Și tot credea în Dumnezeu Și nimeni nu i-a făcut rău Mergea cu gându-n bătălie Să nu tragă spre temelie Închidea ochii și spunea “Du-te unde Domnu-O vrea”

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

22. Înstrăinare Dan David (SUA)

În întunericul cald, Împreună cu frunzele, Ascultăm uimiți nemișcarea. De undeva, de unde, Doar clinchetul stelelor se mai aude. Trece pe lângă hăul întunecat. Cade în groapa de timp. Va muri. Va renaște, sfidând uitarea. Pășim tăcuți. Trecem pragul unui gând refulat. Nu ne ținem de mână, nu ne privim. De undeva, de la cine? Din când în când, fâlfâind, un suspin. Ascultăm uimiți nemișcarea. Ochii tăi sunt tulburi, Fața mea e o mască. Între noi, oceanul dezamăgirii: Înstrăinarea.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

23. Setea de a şti Elena Olariu (Răducăneni, IS, România)

Ne fu sortit amândurora, în ploi de sulf să ne-ntâlnim; eu căutând balonul magic unde la flacără nestinsă, să fiarbă nemurirea: iubirea veşnică… Îmi fuse dat, destinul să înfrunt, să-l văd, zâmbind, nectarul florilor cum va culege, s-aştept, să aştept şi pletele pârâu covor de lună şi de stele în cale să-i aşeze. Prin zgomotul de turmă fără clopot, antenele adulmecă, din florile virgine alegând pe cea mai firavă: mâine, vieţii, alt sens va da: nu-i hetairă, nici cadână, e floarea sfântă… Ne fu sortit, în creuzetul morţii să fierbem Iubirea sfântă – lumea din haos să salveze; Ş mâna ta, mai albă decât sfânta moarte, Argintia frunte din când în când o şterge. Aşa vruse Stăpânul: pe alt tărâm să se-mplinească Noua Lege - nescrisă-n Cartea Morţi: tu, să colinzi Pământul, liber să-mplineşti destinul; În tăcere, aşteptând, focul dragostei, eu, treaz să-l ţin…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

24. Bufnița Cristina-Mihaela Botîlcă (Ilfov, România)

Așteaptă până vei fi o bufniță, Atunci vei privi prin niște mărgele negre Și vei striga moartea în miezul nopții, Când melcii dorm adânciți în cochilii Și când cerul plânge peste câmpiile sărate. Așteaptă până vei deveni o bufniță, Atunci vei judeca lumea Și te vei ascunde sub aripile lui Dumnezeu când vor veni după tine. Mai stai puțin, se face noapte într-o clipă, Și îți vei scoate costumul de fier, Vei plânge și te vei jura că stingi soarele, Vei asculta fulgere roșii, Și îți vei construi o scară ca să ajungi până la pod, Acolo unde se află pădurea ta, inundată de oameni albi. Bufnița stă la geam acum. Dă-i drumul înăuntru și va veni noaptea!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

25.

Jocul de-a iubirea Ionela Petrache

Să pornim un război de săruturi calde, vesele și sărate ca apa din fructele uitate pe masa acoperită de gânduri furate, piperate și schircite sub o frunte de copil râzgâiat cu gene ciulite. Să ocolim stele din rouă... și când va începe să plouă să ne ascundem sub privirea celuilalt până va trece... până va merge mai departe ploaia de zâmbete nevinovate ca să ne crească visele furate. „Să ne jucăm de-a iubirea!” Îți strigam când ți-ai întors privirea caldă, veselă și sărată ca apa netulburată din ploaia de rouă căzută după ora nouă... „Aici se poate orice” îmi șoptiseră palmele tale amândouă care se apucaseră să culeagă boabe de rouă din ochii ierbii somnoroși de atâtea nopți nedormite din cauza zâmbetelor furate, piperate și sărate ale tuturor razelor de lună. „Hai să ne ținem de mână și să ne lăsăm în voia adierii ierbii ce-o să ne spună când va veni timpul boabelor de brumă?!”

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

26. Izvorul Doina Strulea (Criuleni, Moldova)

Vocea mea - nepotrivită pentru-a face înţeles, un cuvînt trecut prin sită vreau în vers ca să îl ţes. Căci din umbra lirei, se mai iveşte rimă, stau în ziua serii cu toamna mea sublimă. Şi nu pot să strig, că din vers se naşte uneori un frig, alteori o oaste. Sacru mi-e condeiul, dăinuind povară, scutură şi teiul floarea mea amară! Şi tot soarbe apă din fîntîni măreţe, poetul sapă, sapă pînă-n frumuseţe. Cu vioara leagănă un cuvînt din strună, mişcă o clipită strofa sa nebună Iar apoi striveşte umbra sa din cale, versul dăruieşte, uneori, chiar doare.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

27. O, unde eşti tu tinereţe? Dorin V. Moldovan (Brașov, România)

Pe străzi ce-s pline de-amintiri Privesc la trecători, Cum se preumblă, nu mă mir, Că sunt nepăsători, Şi-aud doar zgomotul făcut În mersul lor cel calculat, Şi câte-o vorbă aruncată, Când au ceva de discutat. Mi-ntorc privirea înspre stânga Doar de mă plictisesc, După un timp, o întorc spre dreapta, Ce-i nou să mai zăresc. Cu greu, sau foarte greu pot spune Observ vreun cunoscut, Vederea-mi slabă, totodată, Mi-arată că-s trecut. Doar soarele ce mă cunoaşte Căci mă-ncălzeşte bine, Şi-i mulţumesc că mă-ngrijeşte Şi n-a uitat de mine. Observ copiii cum se joacă Şi chiar cum mă privesc, Schiţez un zâmbet, mic, pe dată, Of Doamne, ce-i iubesc!

Şi-atunci îmi pun o întrebare: -Cum este chiar posibil, Să te transformi aşa din floare S-arăţi apoi penibil? Bine că mintea o mai pot Chiar bine controla, Căci trupul meu, într-un efort, E ca o cacealma. -De ce-ai plecat tu tinereţe? De ce mai părăsit? Ce ţi-am făcut aşa să-ţi pese Să fiu un gârbovit? Nu trebuia să fugi de mine Eu nu te-am alungat, Întotdeauna-am vrut cu tine, Îţi fost-am devotat. Vorbesc în gând, căci n-am cu cine Sunt singur, nu tăcut, A fost frumos şi a fost bine Dar asta-a fost, de mult. Trăiesc momente cam bizare Acum la bătrâneţe, Şi-mi pun mereu acea-ntrebare O, unde eşti tu tinereţe?

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

28. Logodna Mihaela Constantinescu (Motru, GJ, România)

Soldații mi-au trimis o scrisoare și o creangă de arbust, mi-au spus ca asta este arma mea. Mi-au pregătit frontul, mi-au pregătit oastea care face doar nouăzeci de furnici, mi-au pregătit răbdarea pe care au măsurat-o cu pietre, mi-au pregătit războiul. Soldații spun că trebuie să înving, de aceea mi-au pregătit logodna cu dușmanul.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

29. Dor de mama Magdalena Ștefan (Pucioasa, Dâmbovița, România)

Te caut măicuţa mea demult Printre parcele de mormânt, Te caut şi nu te mai găsesc Doar crucea ta o mai zăresc. Tu îmi revii mereu în vis C-ai fost un suflet nedescris. Dar inima ţi-a fost atinsă De o durere necuprinsă. Pe drumul de la cătun Eu merg îngândurată acum… Fiindcă la căminul părintesc Eu viu şi nu te mai găsesc. Târzie toamnă e acum S-a scuturat frunza din prun Grădinile au rămas pustii Tu n-ai de unde să mai vii. Va reveni primăvara cu al ei parfum De flori de vişin şi de prun Şi păsărelele vor ciripi, Tu printre noi n-ai să mai fi. În veci noi nu te vom uita Şi-un gând pios îţi vom păstra Privirea ta nedumerită C-ai fost o mamă necăjită.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

30. Frunza galbenă Elena Larisa Dinu (Dâmbovița, România)

Am crengi înverzite,prin mine curge seva, Seva cunoaşterii.Pulsul ridicat. Rădăcini puternice,pământul mă susţine, Îmi dă putere.Vântul mă răsfaţă... Vibrez! Luna mă veghează... Anii trec,îmbătrânesc,mă pierd iarna. Aerul rămâne contaminat Cu aroma versurilor mele ,care dăinuie. Îmi cad florile,ca o ninsoare prea rece. Mă doare! În mine,zeci de suflete din sălbăticie. Depozit de alune,plin cu amintiri... Emoţiile fug de realitatea vieţii. Frunza galbenă a uitării Îmi prevesteşte somnul. În fiecare primăvară renasc Lăsând trecutul în urmă... Cu fiecare zi,mai aproape Cu fiecare clipă,mai puternic.... Viaţă!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

31. morţii mei Cristina Cirniceanu (București, România)

cândva te vei întâlni cu un prieten dispărut demult şi el îţi va spune tu nu ştii cine sunt eu şi tu îi vei răspunde ba eu ştiu cine eşti tu şi iar îţi va spune tu mereu ai crezut că ştii cine sunt însă acum sunt un mistreţ de aur care îţi mănâncă din palme îl priveşti strâmb nu mai înţelegi nimic îţi cauţi în buzunare însă buzunarele sunt goale colţii lui îţi străpung unul ficatul altul splina atunci înăuntrul tău se face lumină şi cald ca într-un foc de tabără de care mereu simţi nevoia să-ţi apropii mâinile

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

32. Sertar ventricular Oana Pușcașu (Bacău, România)

Pe geana ochiului insomniac, Se așterne iar tăcerea, Iar zgomotul neprihănit de lacrimi Îmi lasă gust de dor în suflet. De unde să te smulg? Din care sertar ventricular? Să nu-mi mai fii tu umbră, Tu, care nu mi-ai fost nimic, nicicând! De unde să te smulg? Pe tine, care-mi ești tot?

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

33. Despre iubire și dor de Dumnezeu Traian Florentin Nistor (Buzău, România)

Iubirea e parfum... Subtil ne împresoară Cu frunze şi petale, Arome şi culori. Doar inima tresare Când sita nu strecoară Şi când seninul vede, De norii trecători. Iubirea-i adiere... Veşmântul ne separă! De portul goliciunii Feresc acei trişori. Obrazul fin şi pleoapa, Şi mâna cea uşoară, Se bucură de Sfânta Ce-aduce dulci fiori. Iubirea-i melodie... Din corzile naturii Desprind acorduri fine, Vibrând fără cusur. Urechea ce se pleacă La foşnetul pădurii,

A prins magia clipei Ce scrie discul dur. Iubirea e splendoare... Prin graţie Divină, Curg forme delicate În lut, trecând prin foc. Ce vede sclavul minţii, E doar ce se închinăSunt umbrele luminii Ce s-au oprit în loc. Iubirea e dulceaţă, Şi Sfânt îmi este omul Ce creşte viţă-n suflet, Cu scop de a rodi. Când vinul îl musteşte, El nu mai este robul, Ci arhitect al lumii Capabil a clădi. Iubirea-i pe vecie... Izvor fără sfârşit; De-l ştii sorbi în tihnă

De moarte nu-i muri. Te lepădă mai iute De straiul ofilit; Trăieşte gol de patimiTe umple cu-a iubi. Iubirea e un mit... Slăvită e ades, De orbi privind în lume Prin prisma de sub fes. Ei storc o lăcrămioară Şi cred c-au înţeles... Sunt mimi ţesuţi din umbre Şi sfori de interes. Iubirea fascinează, Iar mintea se desfată Cu false erudiuţii, Marcând încă un Eu. Adoratori de chiciuri, Urmând lentila spartă, Confundă artificiul Cu dor de Dumnezeu.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

34. Ridică-te Diana Enache (Chișinău, Moldova) Ridică-te, tată, și-ți apără țara, Și-ți apără limba ce arde ca para, Și cere dreptate pentru români! Cu tricolorul mergi la revoltă, Adună pe maluri frumoasa recoltă, Ce astăzi nu scapă drapelul din mâini! Țărâna ce zace pe pieptul tău rece Prin sângele viu o simt, parcă trece, Și-mi vine să sap, să ieși din mormânt… Să-i punem pe cei care riscase Și odată cu asta cu toții sperase, Că o să fure-o bucat’ de pământ… Moldova de Est rămâne cu nume Atât cât va fi să fiu eu pe lume De știu că Kremlinul pieri-va acum! Și Prutul, și Nistrul – apă română – Vor curge spre mare tot mână în mână Și n-or să cedeze la mijloc de drum. De-ai fi astăzi, tată, să naști românismul Poate-ar pieri de tot comunismul Ce te-a băgat demult în pământ… Poate Moldova era azi acasă Și fericiți acei de le pasă De țara natală cu dulce cuvânt. Odată ce știu c-a ta vitejie Române acum a fi poezie Și numai o poză cuprinsă de dor… Aminte de tine azi țara-mi aduce Și-ți las cu durere, alături de Cruce, Să fluture vântul etern tricolor…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

35. GAUDEAMUS IGITUR Milorad Ilici (Timișoara, România)

Când am ieşit în stradă, cântam de bucurie că am scăpat de toate chingile lungilor zile de toceală şi prezenţă mahmură la plictisitoarele cursuri ţinute cu zel şi emfază de babalâcii cu peri crescuţi în nări. Şi ziua avea zări nemărginite, nimănui nu-i păsa de nimeni şi de nimic, fecare eram câte un univers unic în lume, cu toţii eram ca nişte hrăpăreţi porniţi să ne luăm ce ne aparţine, că doar suntem de-acum pe picioarele nostre şi, uite, seara a aprins toate lampionele în onoarea noastră. Ehei, ce frumoşi am fost în săptămâna aceea când aveam dezlegare la orice, chiar şi la o dragoste păcătoasă, când nu ne mai ajungeai la nas nici cu prăjina, chiar şi scufundaţi în meditaţie, când zburam nestingherit de uşori pe toate sensurile interzise, chiar şi peste durerile trecătoare ale lumii. Şi ceream să ni se cânte imnul pierderii de sine, să ni se rostească-n pieţe odele plăcerilor nelimitat de profunde şi ne asumam dreptul la timp perpetuu cu frunţile scuturate de-nchistări şi piepturile cu uşile date de pereţi să intre cine pofteşte, dar, mai ales, bucuria,

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

bucuria de a te simţi nemărginit cu toate zorile prosternate la picioarele tale. Şi amurgul violet ne înghiţea chiotele ducându-le până unde a-nţârcat mutul iapa, că toate sunt de-acum posibile şi la-ndemână chiar şi faţa nevăzută a lunii cu dracul ei neastâmpărat la timonă, chiar şi abisul revelaţiei nepereche cu transcedentala sa tăcere-ncruntată. Ehei, cum ne-am mai expediat creierii la păscut şi ne lăsam dezmierdaţi, fiecare, de cea mai frumoasă cadână de pe malul lacului unde se-nfruptau lupii hămsiţi cu tâţele căzute-n dizgraţia degetelor. Şi obligam trecătorii-mpovăraţi de griji să cânte cu noi refrene deochiate, să ne psalmodieze hexametri tociţi de vreme răsplătindu-i cu dărnicie cu câte un sărut veşted al iubitelor de ocazie şi toate erau perfect de rotunde precum oul ancestral de infinit. Iar nopţile, mai ales nopţile, cu fatamorganicele lor nurii şi ispite-nsetate, nopţile ne lăsau, fără nicio oprelişte, să ne fandosim cu buzunarele pline de stele, cu cornul lunii prin pletele răvăşite ademenindu-ne să vânăm fantome dincolo de imposibilul imaginat. Ehei, cât eram de nonşalanţi şi bezmetici, cum ne-am mai zbenguit pe splai, cu ciutura cerurui bănuit plină de rouă, cu coamele cailor inventaţi în bătaia vântului aşteptând zorile proaspete la cotitură să ne mai deşertăm câte o picătură de imaginaţie la rădăcina zilei care se iţea în zare. Şi eram al naibii de hotărâţi să cucerim lumea, puşi pe fapte mari şi intolerabili,

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

gata să ne punem capul amanet pentru un vis, să ne vindem inocenţa, să tâlhărim poştalioanele, să ieşim cu torţele-n baraţe la drumul mare să ne-ncuscrim cu toţi dracii depopulând iadul cel păcătos întru reuşita zborului ce ne fierbea-n vene. Când am ieşit în stradă, cântam de bucurie şi-am fost atâta de prinşi cu ale noastre, că am ignorat pur şi simplu clipa şi-am ratat ocazia să şi oprim timpul.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

36. Un vânt liliachiu Georgia Miculescu (Belinț, Tm, România)

Luminile becurilor de pe stâlpii de-afară stau mărturie-n fereastra mea un vânt liliachiu mişcă foile de pe biroul alb umbrele unor crengi pendulează pe el somnul bântuie prin bezna difuză liniştea pereţilor din beton mă face să visez povestea filmului de demult timpul fără timpane surd mut se rostogoleşte pe asfaltul umed şi dispare în crăpăturile gri – găsesc un alt timp dar orb şi măcinat de păianjeni coloraţi mă duc la fereastră privesc – lumea s-a schimbat şi mie nu mi-a spus nimeni.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

37. Toate cuvintele Simona Dăncilă (Florida, SUA)

Trebuie să scoatem toate cuvintele din Poezie să le îndreptăm şi să folosim sîrma ca tulpină conducătoare de la o tîmplă la alta, într-un lanţ vegetal de becuri cu fustă de hîrtie sub care se petrec dezvirginări şi se constată că inima are la capăt o ghiulea pictată ca un glob de Crăciun, că plămînii cîntă singuri într-un infern de praf şi fum giugiulindu-se prin imensa radiografie plină de puncte sensibile ca pojarul pe o piele din copilărie rămasă mică-o hartă de viţei unde sunt însemnate toate porţile noi prin care a trebuit să trecem fără să privim în sus pipăind zidurile în care stau femeile sacrificate calcificate, scoţînd prin tencuială funduri, ţîţe, genunchi sau coate înfăşurate în părul care creşte permanent sugînd umezela istorică din ciment apărîndu-se de moarte cu pliciul în plan bidimensional deasupra străzilor pe care lăsăm tălpi complementare adulmecate de primăvară cu botul ei lung bărbătesc pregătit să fecundeze sufletul din senin perpendicular, hoţeşte, americăneşte construind la repezeală un umbrar delicat deasupra cafenelei unde scriu mîncînd margini prăjite de prezent în loc sa mănînc clătitele cu frişca si afine pe care chelneriţa bătrîna în pantaloni scurţi stacojii mi le priveşte cu un aer vinovat

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

în timp ce se gîndeşte la corpul ei plat autobronzat atîrnat de Soare într-o halucinare impresionistă de parc-am fi la Paris ţinute de Monet pe pensula lui ridicată împreună cu toata dimineaţa asta nichelată supradimensionată în care nimeni nu vorbeşte româneşte măi tată!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

38. Acasă Ecaterina Gabriela Trifoi (București, România)

Azi mă plimbam, cu gândurile mele, Pe-o pajiște de iarbă și de flori, Erau adevăratele comori: Narcise, ghiocei şi viorele.

Și-atuncea, îmi arăt și eu mândria, Citind iubirea țării-n ochii lor, Trăind și eu cu ei același dor De țara mea, iubită România!

Şi printre flori se înalța o casă Cum alta-n lume nu am mai văzut... Ea mi-a zâmbit atunci și mi-a părut Atât de inocentă și frumoasă!

Ești oaza mea de dor și libertate, Când toți ceilalți doresc străinătăți... Cea mai frumoasă-n lume te arăți Tu, casa mea pentru eternitate!

Și emana din trupul său mândria, Dragoste de viață şi speranță, Căci se numea (titlu de romanță În litere de aur) România!

Vedeam, apoi, în pat, lângă fereastră, Un înger blond, cât de profund dormea! Și o simțeam ca pe o sor-a mea, Atât de pură, atât de frumoasă!

Ca într-un templu am pășit, sfioasă, Lacrimi de-argint pe-obrajii mei zâmbeau Și florile-n grădină îmi cântau, Căci ajunsesem, în sfârșit, acasă!

Ea s-a trezit mirată, curioasă, Cu-o inocență vie, de copil Și, strălucind, ca luna lui april, M-a-mbrățișat, tăcută și sfioasă.

Și, în casa mea, ardea strălucitor O tain-ascunsă-ntr-un pahar de vin, Căci Eminescu recita divin: „La trecutu-ți mare, mare viitor!”

Și-n acea-mbrățișare am simțit-o Tânără, deșteaptă, românească, Gingașă, puternică, firească Și-atuncea, Doamne, cât am mai iubit-o!

„Trăiască dar Moftul român! ne spune Și Caragiale despre-a noastră Țară mândră, dar cam mofturoasă, Dar nerâzând la propriile-i glume...

Și am rugat-o, draga, să îmi spună Numele ei și cine este ea... „Știi, România este mama mea, Eu sunt și mă numesc Limba Română!”

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

39. Iubire călătoare Mihaela Lazența (Timișoara, România)

Mă las purtată pe valuri de gînduri, Şi-o stea de mare mă-nsoţeşte. I-am spus că eu cred orbeşte, Că mi-e dat să te am în frînturi. Spun că o mare să înnot nu e greu, Cînd speranţe sădesc în sufletul meu. Paşii mei nu mă ascultă, oricum...... Aleargă, nu se opresc din al lor drum. Aleargă şi caută cu gravă patimă, Îi mai opreşte cîte-o lacrimă.. Doar fiorul amintirii dulci, Nu te lasă să îl uiţi. O lume şi-înca una ar cutreiera, Numai să-ţi găsească privirea. Şi nici atunci nu s-ar opri, Căci astea-nseamnă a te iubi.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

40. Celălalt… hotar cu mine Codruț Radi (Sinaia, România)

Se-nchide cerul peste mine că nu i-am fost aievea sfânt o ţandără printre ruine pribeagul fără-aşezământ, Se-apleacă umerii sub mine să mă întoarcă spre pământ cu toate crucile divine şi cele altfel legământ, Se-năbuşă tăceri prin mine la capăt oricărui cuvânt ce nu-şi revendică destine pecetluit prin jurământ, Se sfâşie timpul din mine a lup ce-ar ţine la descânt pădurii când i se cuvine atotrămasul după vânt, M-ajung sfârşelile în mine de parcă n-am mai fost înfrânt şi golurile iarăşi pline cu pietrele altui mormânt.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

41. continuum per se Emil-Noni Iordache (Ilfov, România) sunt vreo două ceasuri între Dumnezeu şi om între semiîntuneric şi scena sexy în care sunt făcut din sticlă între peretele rupt şi cele două scaune care se tot întorc la tine zi de zi să adumbrească tot ce ţi-a mai rămas prin suflet sunt vreo 8 paturi libere între noi (dar nu ţi-am spus!) cuvinte dansante pe masă când mă aud mă aplauzi mă ceri de apă sare de la ceafă în sus tot în sus până la pescărușul portar versus cele 45 de grade ale vanităţii între mine şi tine este scena barului închis între tine şi mine sunt parole cu mâna pe inimă

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

42. Oraşul din valea cu brazi Daiana Cristina Miculescu (Belinț, Tm, România)

Oraşul din valea cu brazi parfumul primăverii îl cuprinde albinele se joacă printre pomii înfloriţi soarele aleargă după fluturi ultimul petic de zăpadă surâde cristalin pe pleoapa închis-a iernii dimineţi calde coboară din cer scăldând pământul în verde – pe veranda casei mama ţese flori de aur pe pânza zorilor divini pui de rândunele îi colindă-n palmă învăluindu-i chipul blând în raze de lumină în mine adie bucuria – m-aşez pe pragul tindei văruite şi-ascult la greierii cum cântă mă joc cu luna dintre dealuri şi mângâi stelele din părul mamei sunt fericită cresc în iubirea celor dragi.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

43. Moartea Lenuța Prohnitschi (Chișinău, Moldova)

Ne reîntâlnisem, pentru o ultima oară, Într-un alt Univers, gol, Al profanătorilor de morminte. Duceam amândoi o existenţă problematică, Şi ne uram. Stăteai în faţa mea, rece, inert, Şi mă omorai din priviri. Ştiam că te-am iubit, cândva. A trecut mult timp de-atunci, S-au vânat multe suflete, S-a vărsat mult sânge pentru tine. M-am dezbrăcat de amintiri Şi le-am spălat sub o ultimă ploaie de lacrimi Fierbinţi şi seci. Buzele-mi erau pigmentate Cu pete de sînge verzui Şi mireasma dulce de Apocalipsă. O săgeată mi-a străpuns atriul stîng Al uneia dintre cele 3 inimi ale mele Şi a sîngerat. O ultimă urmă de iubire S-a scurs, fară împotrivire, Din sufletul meu. Şi ai murit, tu. Şi tot ce am iubit la tine. Atîta timp. Totul a murit, încet, definitiv.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

44. Evocare Mihai-Florin Donțu (Reșița, România)

Lacrimile se fac ţăndări pe parchetul rece, miroase a singurătate şi naftalină, pereţii sunt mânjiţi de amintiri, iar ceasul, un Tokyo străbun, ticăie bătrâneşte din cui, visele străpung tâmplele vibrânde de fantezie, balansuarul scârţâie, oase bătrâne, steaua moare-n veioză, iar din cer curge verde de paris.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

45. Greu e fără de părinţi Maria Aiftincăi (Arad, România)

Frunzuliţă de alună, Inima mea nu-i bună. Strânsă ca un ghem de aţă, Nu mai am nimic din viaţă. N-am nici mamă şi nici tată, Cine să m-aştepte-n poartă. Gardul este harţapele, Trec câinii printre ele. Aş bea apă, dar nu pot, Caldarea-i ruptă tot Ograda-i cu buruiană, Păcat că nu am mamă. Casa, cin' s-o văruiască, Pe mine să mă primească. Cu pâine coaptă-n cuptor, Doamne, le duc mult dor! Mămăligă aş mânca, Dar de unde-aşa ceva?

Că ceaunu-i ruginit, Şi părinţii nu mai sunt. Tare bine mai era, Când pe mine m-aştepta. Mama era-mbrobodită, De tata sprijinită. Acuma-i locul pustiu, N-am la cine să mai viu. S-o răschit plita cu rulă, Nu pot coace-o barabulă. Aş da ani din viaţa mea, Părinţii de i-aş avea. Ei s-au dus şi nu se-ntorc, Inima mea e pară şi foc. Cât aveţi părinţi pe lume, Preţuiţi-i, că e bine! Timpul nu-l mai poţi întoarce, Asta-i viaţa, n-ai ce-i face.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

46. Dacă aş muri acum, câte like-uri aş primi? Sorin Alexandru Șontea (București, România)

... like-uri pentru vii, like-uri pentru morţi… “să-ţi dea Dumnezeu like”, glumea cineva, aş spune: “să-ţi dea Dumnezeu share”… intrăm, postăm şi salivăm în aşteptarea dovezilor de admiraţie într-un spaţiu virtual aglomerat, monden, modern, conservator, vulgar, poştal, publicitar… auto-publicitar, … poezim, prozăm, tuşim, înjurăm, iubim, contrazicem… pe acest “panou de onoare” şi ferpar, în acelaşi timp, … pozăm, punem ventuze, certăm, mâncăm… sau doar gătim - pe Facebook… numărăm degetele care arată în sus, cuvintele, ochii, sorbim comentarile… absorbiţi în a ne contabiliza ego-ul… mai mult decât ne contabilizăm buzunarele, … muzicăm, muzicim, urmărim, mustăcim, lăcrimăm… şi dăm like… și luăm like… şi cerem like…o punem de-un amantlâc cu like ăsta, cine-o fi mai fi şi ăsta, vorba gospodinei... …într-o competiţie în care nu câştigă nimeni doar zuckerberg… e, pe ăsta cine nu-l ştie? … doar micile noastre victorii, ale cioclilor/aplaudacilor virtuali, virtuoşi, chinuiţi de nesomn şi de nefoame în care ne-am transformat… dacă aş muri acum, câte like-uri mi-aţi da?... … le prefer… cât mai sunt viu!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

47. Şi totuși Mihăiță Adrian Bărbulescu (Scornicești, România)

Şi totuşi încă o iubesc pe ea Deşi lângă mine nu poate fi Ca o ploaie în deşert pe ea Eu de acum, aşa o voi regăsi Cu ochii de început de iubire Eu de acum, nu voi mai privi-o A fost cândva a mea minune Dar acum mi-a spus ,, adio " Şi n-are cum să nu-mi pese Că cea mai dulce dintre femei A ales acum, ca să plece Mult prea departe de ochii mei Ea acum priveşte cu alţi ochi Pe alte căi, alte iubiri, e alta viaţa sa Dar eu o voi privi mereu cu ochii Ce au privit-o ei înamoraţi cândva Şi totuşi am greşit şi eu Că am uitat ei a spune Că ea, pentru sufletul meu E cea mai frumoasă din lume Dar acum ea…. aici nu mai e Cu mine să păşim pe un drum Şi poate că nici nu o să mai fie Vreodată lângă mine de acum Ca un curcubeu de pe cer Ce pleacă atunci când apare luna Eu, acum din viaţa ei pier

Dar niciodată nu o voi uita O lacrimă pentru ea mai curge Ce vrea parcă să se irosească Iar în căderea ei pare a spune Totul a fost o minune adevarată Şi totuşi dacă regret ceva E că m-am îndrăgostit Ca şi un nebun de ea Şi tot o iubesc la infinit Chipu-i de marmură frumos În amintirea mea trăieşte Şi nu-i un lucru prea duios Să văd că nu mă mai iubeşte Ochii trişti acum îmi sunt Înamoraţi de a ei fiinţă La orice pas, acum ei sunt Trişti, că a plecat a mea zeiţă Şi durerea....nu-i blândă Precum basmele copilăriei Iar ea, la fel ca şi o umbră A plecat într-o amintire Şi totuşi o voi păstra în mine Asta sufletul meu mi-a spus Dar ca pe o simplă amintire Ce o rană mie mi-a produs

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

48. Piatră Dimitrie Lupu (Galați, România) tata pune de ceai într-un ceainic de piatră peste flăcări de piatrăntr-o vatră de piatră atât de aproape şi încă atât de departe ca un vis răsturnat în uitare şi moarte doarme râul de piatră iubit cu oglinda-i de piatră şi cu câinii de lut smălţuit ce mă latră la fiece semn de-nrebare însoţind cărăruia de piatră până-n valea de piatră cu piatră pătrată unde bunul dintâi îşi alese de vatră şi eu vin (mă prefac doar că vin, e de piatră aici şi amarul pelin) pe jumate de iepure şchiop jumătate de om dăltuit dintr-un rest ofilit de rizom uşi din piatră ferestre din piatră ferecată e poarta din piatră cu piatră şi în cubul de piatră cum şade şi plânge maica taie pâraie de piatră-n meninge şi mă cată în zaţ de cafele şi-n bobi pipăind ca pe slove din cărţi pentru orbi.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

49. Peregrinări Costel Cristea (București, România)

Pe aleea pietruită cu suspine de amor, Printre frunze-ngălbenite de speranţă ruginie, Mi-am pierdut aseară paşii, însoţindu-mă de dor, Către banca de sub Lună, care încă este vie… Te-am zărit în bolta umbrei rămurosului stejar, Siluetă străvezie, un surâs misterios, Eu, timid ca toamna dusă, lângă tine să apar, Tu, ca firul de mătase, subţirel, întors, sfios. Două gânduri de-mpreună peste timp, ce-au fost odată Şoaptele tremurătoare de dorinţe imature, Limpezindu-mi, tulburându-ţi inocenţia de fată, Dând năvală, fără preget, fecioria să ţi-o fure. Înveliţi de umbra rară, ne-am iubit sub clar de Lună Nopţi înmiresmate-n toamnă, pe-o băncuţă sub stejar, Alergând prin frunze moarte, eu nebun şi tu nebună De iubiri oprinte-n cale, când mai des şi…când mai rar. Stele rătăcite-n Care, unul Mare, altul Mic, Ne-au plimbat prin constelaţii pe covorul din poveşti, Către lumea ireală, unde timpul stă un pic Şi se miră, printre ere, ”este timp… să şi iubeşti!” Nopţile s-au scurs ca una, nopţi de toamnă ruginie, Luna, prinsă între nouri, tot mai palidă ca far, Şi aleea pietruită cu speranţe mai pustie Printre amintiri prezente, rătăcite sub stejar… Într-o seară, enigmatic, pe cărarea fără stele,

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Sub copacul gol de tine şi de şoapte de amor, Pe băncuţa dintre visuri, împletită din nuiele, A-nceput, de sus, să cadă fulg de nea, cioplit din dor. Alb scânteie printre ramuri şi se-mprăştie grăbit, Risipind răceala nopţii peste mantia uitării Ce-nveleşte, tot mai harnic, frenezia de iubit, Aducând din întuneric somnolenţa nepăsării. M-au cuprins omătul dulce cu parfumul tău cel fin, Buzele ca fraga coaptă între sâni înmuguriţi Şi surâsul de copilă: “Când va ninge, n-am să vin, Plec cu toamna, fără tine, spre stejarii înfrunziţi”… Pe aleea pietruită, în umbrar de amintiri, Primăvara, vara, iarna, sub stejarul plin de toamnă, Mă mai poartă încă paşii neînţelesele iubiri Spre băncuţa din nuiele, fără tine, însă, doamnă…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

50. Marea Alina Mihaela Cristea (București, România)

Mireasma mării vine ca din vis O, mare, vino de mă ia! Mă ia cu un val şi du-mă în abis Sau fă-mă o sirenă în umbra ta! O adiere poate să mă faci, Să-ţi unduiesc la suprafaţă spuma, Sau daca vrei pe loc să nu mai zaci, Mai bine fă-mă una cu furtuna! Când la apus o barcă te-a străbate Aş vrea să fiu un marinar la post, Să îţi cunosc cea mai ascunsă parte, Iar cântul tău să-l ştiu tot pe de rost. Dar tot atunci, când nimeni nu ar crede, Ar trebui să mă transformi pe loc, Ȋn nimeni alta decât Raza Verde, Ca să aduc la îndragostiţi noroc. O pasăre aş vrea apoi să fiu... Să zbor necontenit pe cer albastru, Pe umeri eu să port fără să ştiu, De-a lungul mării, câte un nor sihastru. Şi pe înserat când zboară stropi de mare Ȋn aerul molatic de ocean, Eu mi-aş dori să fiu chiar însăși Marea Să pot să fiu zărită prin ochean!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

51. Copile, omule minune Magda Orehov (Deva, România)

Te-ai născut copile Ești o adevărată minune. Ai fost creat cu înțelepciune Privește-te! Câtă perfectiune. În primele luni din viață Te minunezi privindu-ți mânuțele Parc-ai ști cât de folos Îți vor aduce drăguțele. Prinzându-ți piciorușele Le-atingi cu buzițele Parc-ai vrea să le spui mulțumesc Pentru atunci când ele pășesc. Ceas mic, în interior îți ticăie Crescând, înțelegi că esti ființă vie… Inima ce-ți e infinită iubire Desăvârsită vrea să-ți fie.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

52. Început de primăvară Ioana Georgiana Ciorbă (Suceava, România)

Aripa rozalie a orizontului zâmbăreţ Îmbrăţișează tandru mugurii de liliac, Sărutaţi cu patimă de razele portocalii Ale soarelui drăgăstos şi binevoitor. Fruntea nufărului alb luceşte, Scufundat în puful lacului. Astăzi a înforit bucuros Adimiră bogăția unui răsărit de soare Și primeşte, primul lui sărut. Până şi rândunica s-a trezit Desenează inimioare pe cerul blând, Îşi trimite suratele cântând Şi trimite, bezele fiecărui nor. Vibrează fiecare fir de iarbă Sub paşii liniștiţi ai dimineţii. Un fluture albastru sărută petalele Îmbrăcate în roua trandafirului Bucuros că a venit primăvara.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

53. O mie treisprezece Milana Petrov (Timișoara, România)

Ți-am spus de o mie treisprezece ori că mi-e teamă de întuneric și tu tot uiți să lași lumina când pleci se face frig. ciorile se prind în hora deasupra capului meu sunetul lor îmi deteriorează simțurile și îmi fac cruce de o mie treisprezece ori în speranță că ai să-ți aduci aminte în speranță că se va lumina

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

54. Aeroport.... Liliana Hoton (Otawa, Canada)

SOSIRI

PLECARI

Regăsiri

Depărtări Separări

Reuniri Relatari

Supărări

Recomnadări

Noi provocări

Nerăbdări Întrebări Serbări

Cărări Schimbări Remuscari

Aniversări Fericiri Realizări Chemări Iubiri Salutări

Inlăcrimări Însingurări Resemnări Renunţări Uitări Oftări

PEREGRINĂRI, SIMŢIRI, TRĂIRI.

Sălbatice, pasionale-mbrăţişări, dulci şi-amare sărutări, Tainice-ntâmplări... sau simple însingurări.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

...CU INFERENȚE UITE-I!

S-A DUS...

Ce dor mi-a fost de tine! Unde pleci tu, mamă... In sfârșit, împreună! Ne-om mai revedea.... O sa-ți povestec! De ce trebuie să pleci? Să ai grijă de tine! Ce te-o aștepta pe tine acolo... Nu mai vine odată... Te așteaptă o nouă viață! Oare întârzie? Călătoria asta îmi va schimba viața... Surpriză!!!!! De ce am plecat fără un cuvânt? La mulți ani, draga mea! Când te-oi mai revedea? Nu-mi vine să cred, ești aici!! Of, ce fac fără tine... Bine ați venit! Asta e... Aici! Aici!!! Rămân singură.... Te iubesc mult! Să nu mă uiți! Iată-mă! Uită-mă! EU PLEC... TU VII... ÎMI SIMT INIMA SFÂȘIATĂ DE BUCURIE, DE TRISTEȚE...

Sălbatice, pasionale-mbrăţişări, dulci şi-amare sărutări, Tainice-ntâmplări... sau simple însingurări.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

55. Nu mai sperăm nimic… Costică David (București, România)

Oamenii noștri, aleși, cu prea multe studii, Nu mai pot înțelege, exprimarea mulțimii! Îi ocolesc, se ascund, se feresc, ca ciuma de ei, Nu cumva să le ceară, avantaje sau câțiva lei! Mai ales dacă mergem pe stradă, prost îmbrăcați, Nu avem nici o șansă, să stăm la masă, cu oamenii bogați! Asta după 25 de ani, de falsă mândrie și prostie, Au stricat renumle, faima și progresul României! Indignare, teroare, România noastră, oameni mai are? Unii dintre ei cred că vor fi acolo, veșnic, la butoane! Greața-i sufocă, măreția și orgoliul la Ei, Se comportă cu oamenii, parca-ar fi niște zei! Din patru-n patru ani, putem să-i facem muritori, ca și noi, Să vadă care e prețul, care l-au fixat ei, doar pentru noi! Să meargă, pe stradă, chiar dacă le rămâne, averea întreagă, Aplecați ca noi de nevoi, scuturați de lege, făcuți mici grămadă! Acolo, când ajung, ar trebui să discearnă și să-nțeleagă, Că va veni o zi, și pentru ei, când va trebui să aleagă! Dar să nu fie prea târziu, să nu aibă alte opțiuni, Părăsiți adesea de colegii, cei mai buni și lăsați ca nebuni! Toți se feresc de tine, când nu mai ai putere, ce să le dai, Chiar dacă-ai fost senator, ministru sau cămătar de bani! Lumea te va ține minte, cum ai fost, mârlan sau om cuminte, Atunci așa vei fi tratat, după recunoștință, cu alte cuvinte!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

De aceea este ușor și simplu pentru Noi, cei săraci, Nu avem nevoie de recunoștință, de la oamenii bogați! Voi vă feriți în lumea voastră, cu alarme sofisticate, Averile să le feriți: de DNA, ANI, sau mai nou și de frate!

Când averea este prea mare, nu poți s-o mai ascunzi în zare, Apare, se vede-n ziare, chiar dacă mințiți, cu nerușinare! Aveți exemple de arestați, baroni, oameni mărunți, miniștri, Chiar nu credeți, că vă vine rândul, să fiți și oameni simpli? Sau credeți că viitorul acesta, nu poate fi și al vostru, Aveți imunitate-n lumea asta și doar noi, plătim prețul! Credeți că sunteți speciali, și lumea o să vă respecte, Când le faceți mereu rău și-n viața lor, în întuneric, să-i pese? Și atunci, te întrebi, dacă e bine, să fii cretin, să nu-ți pese de lume? Cum câștigi, să fii onest și să-i respecți pe alții, te respecți pe tine! Nu vă puteți stăpâni paranoia sau boala din puterea ce vă aparține, Pe stradă nimeni, nu-ți va mai spune: Să trăiți și să fiți bine! Dacă lumea ar vedea, onestitatea ta, cu respect te va trata! Chiar dacă ești politician, prim ministru, sau un om simplu! Dar greața din funcția vostră vă împiedică, să fiți normali, Să vă comportați, cu stimă și respect, chiar dacă aveți bani? Banii vă împiedică adesea în lume, să fiți modești, să fiți drepți, Vă cer prea mult, să fiți normali, atenți la lume, și să fiți corecți! De aceia Dumnezeu vă lasă, să vadă unde, duce vanitatea voastră, Și când drumul de sus, cu demnitate nu-i, o să vă trimită-n groapă!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

56. Tuşa M(arta) Nicoleta Gabriela Lazăr (Madrid, Spania)

Mă duc în sat să-mi sparg banii în gura târgului, Să-mi cumpăr detergent să-mi spăl rufele în familie, Să-mi iau ulei că viaţa mea cam scârţâie Şi nişte vin să-mi vină toţi la mine Că au cam uitat de unde au plecat Şi morcovi să-i dau câinelui să vadă hoţul bine Când intră în ogradă să-mi fure ideile. Deschid casa cu uşa,închid uşa cu poarta Şi mă duc să mă întorc. Pe drum,ţaţa vecina dă peste mine Şi mă vede O caut în pungă,în buzunare,poate mi-a furat găina, Dar nu că bate vântu' I-a intrat punga-n criză, A fost de şi-a luat zahăr că porumbul e prea mare şi-i e frică Să nu se-nece pisica cu el Că doar o pisică are Îi stă pe casă şi se uită la televizorul meu la reclame cu porumb Până-şi potoleşte foamea. O las pe vecina, îi las şi punga,îi dau şi găina Şi-mi văd de cărare până ajung la târg. Multă lume, tarabe full-option Unul vinde mirodenii,altul cămăşi, Altu-şi vinde pupăza de rasă, altul se vinde, Ăsta vinde artă pe hartă Numai bună pe vatră de soartă Opresc să-mi iau un kil Că n-am mai citit de mult şi mi-e poftă, Dar nu, nu-i merge cântarul, Ăsta n-are talent nici la kilogram,nici la bucată, Dau să plec, dar îmi unge puţin pe pâine şi-mi dă să gust Daaa, e bună, bine condimentată şi îmbuteliată

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Bine mai arată! Conservă adevărată dom'le! Negociez cu el să mi-o dea de pomană,dar nu Arta-i artă, Îmi face o ofertă şi eu îi fac scandal, I-arunc taraba cât colo şi-mi încarcă frigiderul Aşa că plec acasă repejor c-am frigiderul scos din priză De!Criza lu' vecina! Mă împiedic iar de ea, Plângea în pungă cu pisica moartă-n braţe S-a-necat păcătoasa şi-o viaţă mai avea Da păi i-am zis să-i ia zahăr vanilat să-l dea pe răzătoare, Dar nu m-a ascultat Acum eu ce să-i fac? Dumnezeu s-o-nvie! Trec peste vecina, Îi dau iar peste pungă şi-mi intru în ogradă, Mă descalţ la poartă, Deschid uşa cu casa şi-mi caut frigiderul. Defapt n-am frigider,dar ce mai contează? Mă uit toată ziua la reclame Până-mi piere pofta de mâncare, Arta tot artă e N-o găseşti pe toate drumurile.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

57. Și ne iartă, maestre Brâncuși... Lina Florea (Madrid, Spania)

Nu este pentru prima dată când ne certăm la "masa tăcerii"... Însă de această dată, maestrul Brâncuși-vizibil iritat, coboară printr-un "sacrificiu suprem" și ne închide "poarta sărutului" în nas ! ..."Domnișoara Pogany, ca o "muză" ce este, apare pe "aleea scaunelor" pășind ușor-aproape plutind, ca "pasărea în văzduh"! Îl ia pe maestru de braț și urcă împreună "mărgea" cu "mărgea" "coloana infinitului"! În urma lor,rușinați, pornim și noi... înspre "fântâna lui Narcis", unde ne oprim pentru a ne spăla rușinea în ea! Apoi,fiecare înalță "rugăciune" precum "fiul rătăcitor"... întru iertarea păcatului comis: ...Și ne iartă, maestre Brâncuși, pe noi, profanatorii templului tău....

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

58. Pedeapsă Georgeta Xenia Hanca (Târgu Mureș, România)

Închisă stau în acest sicriu coroane și flori mucegăiesc pe al meu trup, bate vântul, mă distruge, frigul m-a cuprins albastră sunt acum. Scărțâie o poartă, cea de la cimitir, plouă și pământul aruncă cu tină pe-al meu nume. Nu plâng, dar mă rog ca ale mele păcate să fie iertate și din infern să scap. Vreau Să mă lepăd de pedeapsă!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

59. Cine sunt eu? De unde vin? Ana Claudia Dunca (Căianu Mic, BN, România)

Am crescut cu picioarele prin pământ Din pietre mama îmi făcea ploaie Mă învelea cu viermi să nu uit Durerea naşterii Pernă şi visuri îmi erau cioburile şi sticlele de bere, ale beţivanilor Noaptea mă purta în caleşti de carapace Trase de broaşte printre rădăcini de verde Viperele şuşoteau că mama ar fi fost Venus Dar nu mă uitam la gura lor Nu le-am spus, mă recunoşteam în starea de metiş Inefabilă dealtfel Fiind convinsă că prin urechi trece Someşul Din inimă îmi creşte Ţibleşul Culmile idealului întrec toţi Carpaţii. Nu m-am întrebat cine sunt de fapt Culori cenuşii brăzdau prin ochi Nici nu era important până nu apăruseşi Să-mi sufoci întunericul prin care mă târam Şi-am începu să gânguresc printre bucăţile de marmură Mirarea primelor cuvinte: Cine sunt eu? Cine . . . De unde? . . . De unde sunt? Când m-am aruncat în spatele tău ca-ntr-un vârf de stâncă Închipuindu-mi că o să ating cerul cu un deget Şi-un hohot de curcubeu a cutremurat Tot cenuşiul în care începusem să adorm – Vise de lumină . . . degetele dansau şi cântau Prin pământ . . . Cu timpul am învăţat să păşesc prin mine Lepădându-mă pe rând de toate târâtoarele gustate Şi-mi pot odihni gândurile pe mare Privindu-mă într-o spumă a lunii Cum duc în tolbă, păcate reparate Şi miros a nufăr.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

60. Timp Mircea Moroianu (București, România)

era mai bine când n-aveai chip femeie himeră te plimbai translucidă ca seva prin venele mele translucidă ca fumul prin alveole prin scoarţa mea acum eşti blondă ai sâni ai expresii, ai pistrui acum ai poftă de răzbunare acum ai şi timp nevederea e cea mai lungă întâlnire e cea mai dulce aşteptare emoţiile zilele dospesc ca o drojdie ca un must undele degetului tău se răspândesc pe lac ca dintr-o baghetă ca o magie mă ating ca o magie ai infinitul de partea ta

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

61. Fără tine Alexandra-Laura Mihalache (Slobozia, IL, România)

Eu fără tine n-aș mai fi nimic Și totul eu pot fi decât cu tine, În lipsa ta și visele se sting, Lumea prin ochii tăi îmi aparține. Eu fără tine cum aș mai zbura Să prind clipele ce ard în infinit? Decât cu tine mă pot înălța Spre iubirea care-n veci m-a definit. Fără tine n-ar fi nici răsărit Căci soarele îl regăsesc prin tine Și aș apune-n cerul azurit Stingând văpaia care mă-ntreține. Fără tine n-ar mai fi nici stele, Ești lumina ce umple noaptea mea, Tu esti cerul dorurilor mele Și doar prin tine pot a exista. Eu fără tine cum să mă compun Când tu esti fundamentul vieții mele? Eu doar cu tine pot să fiu imun La patimi și la suferințe grele. Fără tine lumea s-o înțeleg, Când doar prin tine rostul se arată? Eu de iubirea ta adânc mă leg Căci tu ești pentru mine lumea toată. Și fără tine să rămân de-ar fi Străin și rătăcind în astă lume, Aș pierde toate sensurile vii Și-as deveni o umbră fără nume.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

62. Rătăciri de suflet Mariana Stoica (Sibiu, România)

Am un anotimp al sufletului ...care Îmi copleșește universul existenței mele Închid ochii fizic dincolo de exprimare Accesând „îngustul” eșecurilor grele. Surâsul și tristețea teluric se-mpletesc Anulând “absentul” din ființa mea, Văd cum clipei vidului aripile-i cresc Alunecând prin timp spre-a mă elibera. Ce-i existența noastră? Pleoapă de magie Imortalizată într-un tablou sublim, Amprenta demiurgului pulsând vie În agonia vieții pe care o trăim. Inima crud roade cuvintele sorții Și adoarme plânsă în pat plutitor, Discursul pompos e în pragul morții Concept rece-abstract al gândurilor. Mă udă ploaia fierbinte a clipei Și las cuvintele să cadă pe-asfalt. Sunt sclava zvâcnirii caldei aripe Strivesc reguli slute...şi zbor spre înalt.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

63. De-aș fi… Venera Stoicescu (Frăsinet, CL, România)

De-aș fi pas, m-aș încălţa Cu pantofi din praf de stele, De-aș fi zbor, m-aș înălţa Cu aripi de rândunele. De-aș fi aer, aș sorbi Dimineţile de vară, De-aș fi apă, aș șopti Vorbe dulci în fapt de seară. De-aș fi zâmbet, aș privi Doar văzduhul cel albastru, De-aș fi vânt, m-aș arcui Pe sub norul cel sihastru. De-aș fi gând, m-aș sfătui Cu toţi anii tinereţii, De-aș fi vreme, m-aș opri Să dau nemurire vieţii. De-aș fi toate și nimic Mi-aș alege ce nu este Și-aș trăi numai un pic Cât se-ascultă o poveste.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

64. Gânduri Lucian-Victor Bota (Aiud, AB, România)

Motto: “Albul rămâne atingerea Înțelepciunii“ lăuntrice gânduri apasă pe umerii mei îmi sorb cuvintele dintr-o ceașcă de cafea în trecerea timpului dincolo de ziuă e întuneric un bătrân mai pipăie cerul sorbind zborul din fereastră

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

65. Iubirile primăverii Elena Stan (Vălenii de munte, PH, România)

Făcea primăvara copii peste tot: Cu firul ierbii, Cu un trandafir, Cu un ciot... Ce buze senzuale avea liliacul. Ce serenadă cânta pitpalacul, Copii în pomi, copii din flori, copii în grădină Copii născuţi din verde şi lumină! Îşi arunca primăvara rochia Şi alerga dezbrăcată de-i săltau sânii, Înnebuneau de hormoni parfumaţi toţi salcâmii, Roşeau primăvaratic trandafirii... Era Primăvara curtezană fără pereche, Cu cireşe de mai la ureche, Cu lenjerie de flori de cireş, Cu trup roz ca floarea de măceş. Cu trup zvelt de fecioară, cu surâs de copilă, Trecea zâmbind spre lumină. Se tăvălea prin muguri, prin iarbă şi prin flori, În urmă-i se năşteau fiori... Şi a văzut-o soarele dezmăţată pe-afară Şi-a transformat-o-n repede în vară, Şi-n urma ei, copii de flori, Cu lacrimi de petale tot cerneau fiori! Şi viaţa, sită de mătasă, Punea copilăriei rochie de mătasă, Şi se nuntea cu primăvara, Să-şi umple cu-amintiri cămara!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

66. Să te mai iubesc încă o dată Delia Cristiana Stamate (Constanța, România)

Să te mai iubesc încă o dată Dorindu-te, aş vrea Să simt a ta suflare Pătrunsă-n a mea. Să ne plimbăm prin codrul Ce-odată ne-a-ascundea Să ne-mpietrim amorul În a credinţei stea. Să ne scăldăm în lacul Cu lebede de nea Să ne pitim de sălcii, jucând De-a v-aţi ascunselea. Să ne unim cu cerul Ş-a lui maramă grea Să-i spui şi lui: “Divine, cu ea simt dragostea!” Să ne-ncleştăm cu patos În lupta vieţii grea Să nu tăiăm cireşul De-a lumii gură rea. Să te mai iubesc încă o dată Aş vrea, cum nimenea Nu te-a iubit nicicând Semnat: pe veci, a ta.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

67. Aştept primǎvara… Liliana Mihaela Ioniță (Stupărei, VL, România)

Aştept primǎvara, Sǎ-mi pot tatua pe suflet Numele tǎu, Cu petale de narcise şi zambile; Aştept primǎvara, Sǎ-mi umple golul din inimǎ Cu sǎgeți de rândunele, Cu adieri de fluturi Şi zumzet de albine; Aştept primǎvara, Sǎ pot urca pe-o funie de gând În braţele salcâmilor în floare, S-ascult ecouri de iubire Din tinereţea ce mǎ doare; Aştept primǎvara, Sǎ-mi pot umple cǎmara de vise Pentru iarna ce vine; Aştept primǎvara, Sǎ-mi deschidǎ uşa fericirii, Aşa cum te aştept pe tine!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

68. Sfârșitul Lumii Ștefan Bostănaru (Golești, VN, România) în timp aș vrea să mă întorc, în vremuri nu de mult apuse, când totul se trăia cu foc în tinerețea ce se duse. deschide-mi calea către tine să mă întorc să te iubesc, ca și cum ți-aș aparține… și orb de-aș fi tot te găsesc. pune punct și-ntoarce coala, cum n-ai făcut-o niciodată spălându-mi de pe suflet smoala și fă-mă iar ca o fregată. o forță a naturii ești, ce-apare, stă și se ridică lăsând în urmă doar povești despre stări de dor și frică. dintr-o suflare m-ai lovit, doborându-mi universul, spunând că dragostea a murit și ăsta ne va fi apusul. până-n sfârșitul lumii mele am să râvnec, am să te-aștept… purtând în inimă doar numele ce vreau să-l strâng cu foc la piept. același eu te-aștept de-o vreme fără ca timpul să mă șteargă purtând scânteia prin extreme prin gura lumii ce m-aleargă. n-aveți vreun drept sa dați pe mine toată vina din trecut! decizia nu-mi aparține… să pierd, s-o iau de la-nceput.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

69. Hai cu mine Cosmin Alin Botoroga (Borodești, VS, România)

Mi-a apărut pe dinainte, O rază de lumina. Hai cu mine, nu te teme, Dar nu m-am dus. A răsărit măiastră luna, În faţă privirii mele oarbe. Şi a strigat vino cu mine, Dar nu m-am dus. Ţipă un copil, La poartă zăvorâtă Să merg cu el la joacă, Dar nu m-am dus. Apoi parcă am adormit, Şi am văzut pe cineva în negru. Care m-a luat cu el, N-am vrut dar m-am dus .

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

70. O zi din viața lui Vasilii Parfeni (Chișinău, Moldova) Pe cer apare luna, iar soarele-a apus O zi ne-însemnată din viața lui s-a dus, O zi obositoare, o zi din calendar, O zi în care tu doreai ceva în dar. El a venit la tine, încet te-a sărutat Tu ai răspuns încet: ce mult te-am așteptat... Deja totul e gata, mîncarea s-a răcit Pe unde ai umblat de greu tu ai venit? Ai petrecut cu ea și ce cadou i-ai dat, Ți-a spus la revedere, ai stat cu ea pe pat? Miroase a parfum, e chiar parfumul ei? Zi-mi că a fost așa, poți să îmi zici ce vrei! Nu vreau ca să mă minți și sa te duci la ea, Nu vreau ca să mă lași ești toată viața mea. Nu vreau să plîng în pernă, nu vreau ca să te strig, Să nu mă lași în noapte, să nu mă lași în frig. Aș vrea ca lîngă mine, mereu tu ca să fii Să-ți spun că te iubesc, iar tu să mă susții. Tu ai privit la mine și-ncet tu ai zîmbit -Ce-nseamnă toate astea parc-ai înebunit? Am stat cu ea pe pat de pieptul ei lipit, Am renunțat la tine, dar totuși am venit. și ca orice zi voi fi lîngă tine, Nu vreau ca să te las ești parte din mine. Am fost la mama mea, știi ce cadou i-am dat? O zi din viața mea- ziua de 8 mart. O zi din viața mea în care fiul ei I-a sărutat mînuța și umerașii grei, I-a sărutat gurița si obrăjorii plînși, I-a sărutat și ochii ce mult timp au stat triști. I-am spus mersi la toate ce-n viață a făcut, I-am mulțumit de faptul că mare m-a crescut. I-am spus că o iubesc și că îmi pare rau, Că nu îi sunt alături la bine și la greu. Iar ea la rîndul ei știi ce răspuns mi-a dat? Să mă întorc la tine și-ncet ea a oftat.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

71. Răcoarea amintirii Irina Andreea Chișor (București, România)

Răcoarea amintirii mă poartă azi pe valuri, În unduiri prelungi, în remuşcări profunde, Lăsatu-mi-am puterea pe neştiute maluri, Cu apa-nvolburată, gândirea să-mi inunde. Unde-s clipele noastre, unde-i fiorul rece, Ce-n fiecare zi ne cuprindea în trupuri, Ca un fugar în noapte şi timpul stă să plece, Mă-nvăluie, mă trece prin neştiute trucuri. Magia de-altădat’ s-a prefăcut în scrum, Ce vântul l-a purtat în zări nedesluşite, O ceaţă groasă densă, mă chinuie acum, M-aruncă în vâltoare, în lacrimi mă trimite. Lentilele speranţei au dioptrii prea mici, Să pot a mai privi în vremea fericirii, Aş vrea să mă întorc şi să nu fiu aici, Mă chinuie amarnic răcoarea amintirii.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

72. Mireasa din vis Narcis-Nicolae Răducu (Călinești, AG, România)

Aseară am visat că eram mire, Beat de amor și de iubire, N-am observat trista mireasă Trecând fantomă-n a mea casă. Pe fața-i albă lacrima-i plânge, În piept suspinul i se strânge, Nu eram beat de amor, ci de vin, Nici nu-i mângâiasem chipul divin, N-o cunoșteam, mi-era străină, Cu glasul slab cu vocea lină Mă săruta domol printre silabe Ținându-mi fața-n mâinile-i albe. Prins de neînțelese sentimente Mi s-au deschis pleoapele bete, Dar tot străină îmi parea și-acum Când pielea ei îmi devenea costum. Și o iubeam, și nu știam de ce. Dezlipindu-se se întoarce.

Eu îi dezvelesc umarul drept. ”-Trezeștete, în vis te aștept. Te-am căutat prin lume atât de mult Glasul tău dulce să îl ascult, Ochii-ți căprui să mă hipnotizeze Lumea noastră din neant s-o creeze Și acum îmi ești ca un târziu, Gol pe dinăuntru și pustiu, Grabeștete de te trezește-n zori, Gura ta naște cuvinte cu flori, Sărutul tau îmi naștea amăgire, Du-te acum dragul meu mire, Iubește-mă, ca pe mireasa din vis, Ca pe un foc ce nu poate fi stins.” Și mi-a plecat străina mireasă, Și tot plângând, și tot frumoasă. Capul mi se odihnește pe pernă, Te iubesc, mireasa mea eternă.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

73. Dorința Laura Nicoleta Burga (Dunedin, Noua Zeelandă)

Mi-e foame și pofta de tine Vreau să te înfulec cu dumicați mari, nemestecat Să mă bălăcesc în tine, să-mi intri pe nas, să mă satur Să mă ung cu tine pe obraji, pe păr, la-ncheieturi, după urechi Să mă-nvelesc cu tine până sub bărbie și încă un pic Să te trag în piept și să te țin acolo, sub sâni Înfipt ca busuiocul la icoană.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

74. Existențe Ana-Maria Cristofir (Craiova, DJ, România)

Pe când soarele răsare dintre umbre pe pământ, Pe când iarbă şi verdeață se înfățişau în gând, Pe când oameni în cuvinte, unități neîntrerupte, Se descriu cu fantezie printre filele mărunte, Se întâmplă ca şi dorința infinită şi pustie, Să se împrăştie din nori pe un tom de poezie! Din iubirea de ființă mi-am permis să scriu în vers O minciună infinită, căutând al vieții sens; Crima noastră este de a şti şi de a vrea Să cunoaştem răsăritul, ori apunerea de stea! Pe când lumea era casa galaxiilor cereşti, Iar căutători de aur ființe dumnezeeşti, Se întâmpla ca două stele din Big Bang-ul depărtat, Să se adune din pleiade, stea născând în lume veac! După cum ziuă urmează zilelor ce vor veni, Noaptea nopților chemare, un priveghi ar izbuti, Infinitul depărtării te-ar aduce printre vii, Mort şi înțelept din fire, pentru o noapte de iubire. Fermecată c-un surâs lacrimile dimineții Peste chip suav s-au scurs! Banale întâmplări, ilustre scrieri pe pământ, Tirania cuvântării fulger în privire-ți sunt! Căzut din ceruri pe o margine pustiită, fără sens, Prefăcut dintre iluzii într-o scriere, într-un vers, Iată, cum un înțelept, cu firet de argint împodobit, Socoteşte zi şi noapte, an de an resocotind…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Cum dintr-o dulce amintire a iubirilor dintâi, El transcrie nemurirea trecerilor oarecui, -A fost odată! Cu lacrimi pe obrajii goi, Înrourați de a serii veste, se limpeziră amândoi. Un fir din laurul tristeții, un laur frunții sale apus, Din nestematele vieții pe drum în cale i-a adus; Ar scrie timpul cel blajin înțelepciunea lumii toată, Domol, şi înțeleptul scrie iubirile ce -au fost odată… Pe când lumea va renaşte cu primavăra în priviri, Vor redeschide zorii zilei cărările spre nemuriri. Dintr-o înțelegere firească a simplei galaxii cereşti, Telurica mirare albastră, va spune, poate, unde eşti.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

75. Antiteze Elena Postole (Buzău, BZ, România)

Sunt bucurii care-ntristează, Sunt întristări ce fericesc, Sunt zile fără de lumină Și nopți adânci ce strălucesc. Sunt suflete care-au strălucit în viață, Dar când s-au stins parcă n-au fost, Palate care nu pot ține Cât o colibă adăpost. Sunt gânduri ce se varsă-n mine Atât de aprig, de anost, Dar când conștiița îmi revine Mi le arată fără rost. Sunt multe contradicții, multe... Sunt uri adâci ce nasc iubiri, Sunt suferinți ce-aduc lumina Și fericiri, nefericiri. O velă albă se propagă, În umbra negrului destin, O, Doamne cu fantast se leagă O lume de extaz și chin!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

76. Iertare Gabriela Ana Balan (Al. Vlahuță, VS, România)

Prima greşeală pe care mi-o recunosc Era undeva prin şcoala primară Am schimbat clasa cu predare în limba franceză Şi am ales limba rusă Copil sfios atunci nu înţelegeam De ce tata era aşa furios Să mă ierte am început să citesc opera marilor clasici Să corespondez cu pionierii ruşi Muzică ascultam obligatoriu la radio zilnic Pugaciova cânta Arlechino În fond cine eram eu atunci O fetiţă de vreo zece anişori Pusă în faţa istoriei Să găsească o cale dreaptă Pe nişte cărări cărora oamenii mari Le-au schimbat traiectoria în direcţii greşite ? Apoi au venit peste mine alte greşeli în valuri m-au împins pe Golgote din ce în ce mai abrupte acuma cine sunt eu în faţa lui Dumnezeu o femeie care cere iertare Încearcă să scrie Rostuind poezia cu smerenie străvezie Înspre naşterea cuvântului biblic Şi încearcă să uite…

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

77.

Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil… Doru Melnic (Iași, România)

,,Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!„ (Titu Maiorescu)

Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil… Aş vrea să mai fiu şi student… Dar azi, e târziu şi ar fi inutil, Să mai rămân repetent... Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil, Să zburd prin grădini şi prin parcuri, La pândă să stau după vrăbii, tiptil, Prin poduri, prin pomi sau pe garduri... Aş vrea să mai zburd pe un capăt de băţ, Ce-i cal năzdrăvan din poveste, Iar eu Făt-Frumos, să-l strunesc de vre-un hăţ, Să zboare spre cer nebuneşte... Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil Şi geamuri să sparg cu vre-o piatră,

Aş vrea să mai fur un harbuz la vecin, În timp ce toţi câinii mă latră... Aş vrea să aştept primăvara să vină Şi barza o soră să-mi lase, C-aşa a păţit nu demult o vecină, Că s-a trezit cu trei fete frumoase... Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil Şi patru să am la purtare, Să stau iar la colţ, pedepsit şi umil, Dar, cu inima-mi plină de soare... Aş vrea să mai fiu înc-o dată copil, Aş vrea să mai fiu şi student, Dar azi, e târziu şi ar fi inutil, Să mai rămân repetent....

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

78. Sosirea frumoasei primăveri Nicol-Maria Iordache (Ploiești, PH, România)

Acum că primăvara a sosit, Ghiocelul cel pitic, Din pământ a răsărit. Şi degrabă a zărit-o, Pe zambila-mpodobită. Ghiocelul supărat pe zambilă a certat: -Tu, zambilă roşcovană, te-ai pudrat ca o cucoană? -Da, pentru că aşa-mi stă bine! Toată natura a-nviat! Totu-n jur e colorat! Primăvara a sosit! Şi pe noi ne-a veselit!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

79. Rană Stelară Cristi Iulian Scarlat (Roșiorii de Vede, TR, România)

Inima-i pustie, rămasă fără glas Din petale o mie, doar tu ai mai rămas Credință-n ființă, pierdută în extaz Ai apărut rănită, de stele pe obraz Tu n-ai amintiri, tu n-ai nici destin În stele stai scrisă sub semn anonim, Ne dorim eclipsă Lumină murdară Sub piele ascunsă În Rană Stelară Semilună-aprinsă înțeapă în umbră Vioara e plânsă, armonie sumbră Pe covor de ploaie te-așterni amorțită Cu lacrimi șiroaie, privire-ațintită, Ne dorim eclipsă Lumină murdară Sub piele ascunsă În Rană Stelară.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

80. Metamorfoză Ana-Maria-Ioana Hotca (Baia Mare, MM, România)

Mă simțeam nesminificativ, căci eu, un atom dezintegrat în eternul absolut; vroiam să am o altă soartă, să cunosc tot ceea ce înseamnă VIAȚĂ. Viața mi-a dat însă viață. Din oul părăsit pe corola unei încrucișate flori, în recea rouă a dimineții singur și pierdut în infinita LUME se naște o omidă. Nu simțeam nici durere, nici fericire. Cu ochii mici ca niște mărgele de chihlimbar vedeam pentru prima oară razele livide ale soarelui ce-mi încălzeau trupul firav și negricios. Nu mă puteam bucura de tot ceea ce înseamnă FIINȚĂ ( ceva se întâmplase cu mine și brusc somnul mă cuprinse) Parcă eram prins întru-un cavou de unde nu mai aveam scăpare, nu mă puteam mișca, iar timpul mi se părea O ETERNITATE. Lumina m-a năvălit, nu mai eram același. Eram o pată de culoare ce-i crescuse aripi sublime, nu mă recunoșteam eram atât de frumos încât... În sfârșit am evadat din liniștea pupei cu o emoție nedeslușită că un nou început mi-a surâs Primul zbor de fluture mi-a reușit!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

81. Stare Marian Hotca (Baia Mare, MM, România) Suflet exfoliat de frunze, primeşte-mă în taina primăverii! Ştiu că nămolul zilelor m-a făcut nor de zinc în arealul aceloraşi nervi florali, dar, mineralizat, aşa cum sunt, aş vrea să intru iarăşi în cupa liliachie-a primăverii. Aş vrea să beau lumina feciorelnică din ciocuri regresive, îngreunat de gândul ce îl port cu mine, iar fragranţa ta, pământ gemând în inimi de copil, aş coase-o de nara-mi stângă o Eternitate. Şi strig ca un ecou fără de glas: Veniţi de luaţi lumină din buza primăverii, sărutând florile înfăşurate în scutece de rouă! Veniţi de luaţi lumină din clopote concave şi-aprindeţi în suflet serafimii! Veniţi de luaţi lumină din râuri de verdeaţă zidind în voi Muntele Golgota! O aripă tămâiată mai bate-n ceruri şlefuind durerea pietrificată-n mine.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

82. Nucul, copacul Moldovei Nina Gonța (Iași-Craiova, România) Cum numai păşeşti blestematul hotar ce n-ar trebui să existe între cele două ţări româneşti, din ambele părţi de şosea, nucul te străjuieşte... Şoseaua şerpuieşte şi nucul .. la fel... Verde, falnic, toamna - încărcat cu roadă... oricine doreşte poate culege din el... Şosea de ţară sau drum de sat, ambii au nucul...străjer ! Moldoveanu-i ...copac de nuc. Rezistent, munceşte, munceşte întruna. Ospitalier, aşteaptă oaspeţii... să vină la el. Om pe cinste, de-i calci pragul, cu mult drag, cu bunătăţi, te serveşte... Iubesc nucul, copacul Moldovei mele dragi, iubesc moldovenii, românii Basarabiei... încă pierdute... Visez ... Unirea cu Patria-mamă ! Visez şosele străjuite de nuci, şosele multe ! Într-o singură ţară a ta, a mea, a noastră, pe vecie, România !

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

83. Dragoste nestatornică Doina Damașcan-Yagizel (Ankara, Turcia) Ieri mă iubeai dar astăzi vorbeşti indiferent, sădind o consecinţă golită de motiv. Crezi că răceala are putere de magnet; ridici pereţi de brumă şi umbre de calcar şi-n propriile ziduri rămâi apoi captiv, chemându-mă s-apar. Şi verşi câte un sfert din cupa noastră plină, să-mi aminteşti de sete şi teama de-a te pierde. Dar noaptea rumeg beznă şi ziua scuip lumină,mai vărs o jumătate, râzând provocatoare şi mă dizolv în lacrimi când nimeni nu mă vede, dar nu-ţi arăt că doare. Ne scrii cu negru titlul şi ştergi întreg prologul, doar pentru a-l rescrie în ziua următoare. Durerea mea te doare şi-ţi place precum drogul şi din povestea noastră mai piere o silabă şi peste ea arunc un pumn de nepăsare, doar ca să nu par slabă. Eu sunt precum un ţărm, iar tu eşti o maree m-atingi şi te retragi, sfidând astfel rutina. Eu ziua sunt păianjen, iar noaptea sunt femeie: ziua mai cos un petec pe gândul meu de bine, iar noaptea vii să-ţi iert tăcerile şi vina ştiind că ţin la tine. Tu crezi c-aşa se coace iubirea ideală, departe de căldură. Creezi perseverent săgeţi de frig şi grindină artificială. Trăim mitul iubirii ce luptă cu destinul. Tu scuturi tot nectarul ascuns în sentiment, lăsând numai veninul.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

84. E scris în stele… Cristiana Mihaela Burcea (Pitești, AG, România) Dincolo de nori, până la stele Ard făclii cu patos, dragele de ele Un secret, un mister parcă le leagă Cine oare să le-nţeleagă? Îmi înseninează o linişte vagă Parcă-s mici diamante pe mătasea neagră Un scurt fior mă trece, şi-un suspin mă-ncearcă Şi-ntr-o parte, o imagine s-arată Pe o margine de lac, la frunzele unei sălcii, se leagănă o barcă În ea doarme un bebeluş şi parcă În amarul întuneric al nopţii, luna luminează Şi somnul dulce al bebeluşului veghează Încep să realizez, uşor să-mi dau seama Că acolo, imaginea realitaţii, e dumneaei, chiar mama Uşor, cu razele-i de lumină faţa pruncului o mângâie Iar pe faţa mamei se citeşte puritate, împlinire şi mândrie Atunci pe frunte îşi sărută puiul, iar el se trezeşte Încet deschide ochişorii, gângureşte, îi zâmbeşte Între cei doi, o lumină puternică se porneşte Orbitoare Asta-i dragostea adevărată, nemuritoare Deşi aripi de înger are, n-o să zboare Între mamă şi copil există o legătură specială Un foc arde, care niciodată se va stinge, n-o să dispară Apoi ,,te iubesc mami!” uşor , am zis ,, Legătura dintre noi e supranaturală, în stele e scris Te iubesc, şi am să te iubesc mereu Dar sfânt, Dumnezeu pe Pământ, îngerul meu” O mână caldă m-a atins pe umăr, uşor, Şi mi-a şoptit luându-mă în braţe: ,,şi eu puişor “ Din braţele mamei îmi ridic ochii la stele Si mă uit bland la ele La făcliile care ard cu gaz O lacrimă îmi alunecă pe obraz O strâng pe mami în braţe cât de tare pot, şi gândesc Că nu există cuvinte să-ţi mulţumesc Pentru tot, pentru că exişti, pentru că mă iubeşti, Pentru că frumos m-ai crescut şi eşti Cea mai bună mamă de pe Pământ, Îngerul meu sfânt. Pe obraz curge o lacrimă de sentiment care a pătat hârtia, Aşa îmi inchei poezia.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

85. Dreptarul îngerului Victoria Fătu Nalațiu (Bistrița, BN, România)

Călătorule, mergi înainte, dezleagă lanţurile vremii, ce succed serpentinele în cercuri, ameţind izvoarele dătătoare de energie. Ideogramele lor răsar fără voie din cartea deschisă, care “Şi-a dat măsura”… Visele plutesc secătuite în praful confuziei. Cuvintele uscate nu mai trezesc primăvara. Vocile îmulţite sorb seva adâncurilor, tocind timpanele şi anotimpurile… Călătorule, mergi înainte, curcubeul şi-a înmulţit culorile… “Puterile imagini” te-au azvârlit în cursa înaintării, fără gardă de elită. Semnele timpului se iuţesc, centrul de greutate s-a deplasat, însetaţii au spart zidul, slobozind şuvoaiele aspre,

fără sfârşit, alunecările măturând din cale ochiului nesăţios şi pe aceia ce le-au descătuşat. ce ne scuteşte de lectură, de regulile vieţii sensibile, Călătorule, mergi înainte, ce-şi retrag din circulaţie în jurul tău se înalţă emotivitatea… florile carnivore, Cu intensitate, ce clocotesc de doruri albastrul zilei neînfrânate creşte trândăvia minţii, şi de apetituri canibale. ce alungă Fundătăturile lor păzitorii izvoarelor, dezvelesc feţele parveniţilor care seamăna hrana vie, înfierbântaţi de înălţare. minereul valorii… Ei îşi sug de sub unghii Cei ce nu zidesc ideile târâte din plagieri. primesc lecţii Călătorule, mergi înainte! de la cei ce “Nu ştiu” Gândirea, că “Nu ştiu”, cu bolovanii de aur la gât, înghiţind cu noduri se scufundă încet,încet… resemnările scăldate-n Alte reguli de viaţă parafraze, ţâşnesc din deşeuri… fără fapte înalte. Povestea lui “acum” îşi caută locul Călătorule, mergi înainte, în mutanţii mergi din slavă în slavă, născuţi din neghina atinge stelele cu mâna! sânilor de plastic, Marile limpeziri ce cântă şi încântă întunericul, Vor veni din răsăritul dimineţii ducând spre casa morţii prin “Duhul sfânt”. planeta. El răstornă potirul de mir peste insetataţii Călătorule, mergi inainte, ce cresc misteru-n lumină! urcă muntele vestind

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

86. Izvorul fericirii Cristina Ciobanu (Galați, România)

Se întoarce lacrima-n adâncul izvorului din care-a plâns și ieri, și azi și într-un veac, se-ntoarce iarăși și pe-obrazul fin și alb sărută piatra șlefuită de dorul unui alt abis... E-acolo atâta dragoste tăcută, atâția stropi alunecă în van pe roata mare desfăcută a gândurilor ce se-nchid în largul cerc polar. Sărută piatra șlefuită și-o mângâie cu genele-i de humă – nimic mai cald, nimic mai rece decât această-apropiere a tot ce-ai vrut să uiți și n-ai uitat, a tot ce-n vis ai căutat să prinzi în fire de nisip pe malul unei mări de lapte cald, de lapte dulce, de zbatere de aripi și pământ. Se-ntoarce lacrima-n izvorul din care o plângi an după an și poartă-n ea tăcut sărutul pe care ai vrut să îl amesteci în creuzetul florilor de mai cu aripi moi de palide speranțe, cu nori aprinși de stelele ciobite.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

87. Uși Rodica Magdan (București, România)

Ușile se deschid iarna, când nimeni nu bate, sau numai noi -asta nu conteazăSe deschid singure și oftează, ca și cum s-ar naște un nou anotimp, alt cuplu, să intre, să se strecoare din îngrădiri, din ieri, ca o imensitate care se vrea singură. Oh, ca o intrare spre nicăieri!

100

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

88. Eșec Loredana Camelia Lupu (Cuca, GL, România) Ca un virus în stare latentă, îmi apeși starea de spirit, mă învingi, ca o lamă ce atinge osul, și lasă în urmă șiroaie de sânge murdar, care curge într-un… altfel de context, ar fi vorba despre o conotaţie a unui altfel de cuvânt, schimbat, strâmtat, limitat: eșec. Prins pe o analiză, încerc să măsor și să mă gândesc, la diferite moduri de a sări peste un nou eșec, nu al iubirii ci al vieţii înceţoșate, pe care o privesc drept în faţă și o înfrunt, pentru că nu vreau să mai gust din eșec. Să mă prezint sunt un nou, dar vechi practicant al expunerilor de cuvinte acolo unde se potrivesc sau nu: sunt un eșec și mă includ pe memorabile prezentări și îmi confirm ultima opinie pe un număr mai mare și mai puternic, pot fi definit ca fiind un mare eșec explicat, un concept conștient care nu își găsește elementul potrivit, în pereche stau pe o ureche și caut cheia întrebării absolute: care e scopul meu? Dar apoi printre alte rânduri, îmi apare o altă nuanţă, care îmi dictează o altă cale, e calea pe care o văd, pe care o simt, e calea care mă face un eșec și mă consolidează, în defecte și în slăbiciuni. Aș vrea să știu că am găsit momentul potrivit pentru a sări pe o altă etapă și aș vrea să mă caţăr și pe alte puncte mai înalte să privesc în jos la eșec. Dar până atunci privesc neputincios cu o cană de cafea în mână , că vreau să fiu treaz și să mă mângâi de tóate acele clipe minunate, pe care mi le oferă trecerea timpului, să mă pierd cu alţi pași pe același context să privesc din alte unghiuri, ceea ce credeam că e defapt un eșec, poate fi defapt o simplă experienţă care mi-a îmbunătăţit viaţa și m-a făcut mai puternic.

101

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

89. Înalţii adolescenţi Elena Zubașcu (Dragomirești, MM, România)

Iată, trec înalţii adolescenţi plutind printre miresme de vară, mâinile lor dansează fluid, privirea se face lumină uşoară. Paşii nu lasă urme-n ţărână, cu palmele-ating sori plutind în înalt, trec printre noi ţinându-se tandru de mână, siluetele umbre nu scriu pe nisipul cald. Lăsaţi drum liber să treacă plutind printre noi adolescenţi luminoşi purtând în palme sori ridicând omenescul lut din noroi, adolescenţi înalţi, curaţi, visători!

102

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

90. Visătorul Teodora Fădor (Rădăuți, SV, România)

Urmele de dor, se zăresc în taina ta O tu, copac mult prea visător Ce şopteşti în zadar, Tot timpul trecut peste tine se lasă în urma mea.

Când seara se lasă Eu îţi spun în şoapta din vis Că orice chemare nu mai vine Şi tot farmecul tău se la stins.

O tu bătrân trecator din zare Nu mai suspina la apusul din rază Ca orice fericire e trecătoare Când frunzele tale nu mai veghează.

Atunci ştiu că vântul te chemă Iar crengile tale devin o aramă A unui tablou pierdut peste hotare Ce nimeni astăzi nu îl gaseşte în visare.

103

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

91. rock Ștefan Diaconu (Osoi, IS, România)

când am auzit în timpanul meu tânăr și nepriceput o piesă rock prin două mii eram într-a cincea am mers într-o tabără de istorie în Suceava stăteam câte trei în cameră, la etajul doi bogdan și tudor erau mai mari, în clasa a șaptea împreună făceau colecție de cuțite. pe înserate i-am cunoscut pe liceenii de la parter un băiat cu plete, primul cu părul lung pe care l-am văzut până atunci purta o pălărie neagră iar pe tricoul lui scria Amon Amarth plimba un baston cu craniu de metal în vârf alături de prietenii săi arătau ca în Matrix varianta de Neanderthal profa ne-a sfătuit să nu le vorbim să încuiem ușile și să nu părăsim camera fără știrea ei o sunam pe mama de la telefonul public cu cartelă dădusem 5 zeci de mii pe ea și aveam o sută de impulsuri care se consumau nefiresc de repede când i-o împrumutam dirigăi care uita să-și cumpere îi spuneam că tabăra e un loc liniștit se vede muntele în spate, brazii și râul cu pietre galbene

104

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

terenul de tenis, de fotbal, o cantină imensă unde mâncăm împreună de câteva ori pe zi nu i-am povestit că n-am dormit prima noapte că stătusem treaz până în zori ascultând niște zbierete înfundate, țipete ca de viol, de vacă nebună de taur care-și sufocă vîrtutea-n nămol sticle sparte, geamuri trântite, doze de bere aruncate în pereți și betoane un minicasetofon pe baterii de 12 volți cu cd care scotea niște sunete dubioase o chitară electrică în boxele suprasolicitate interpreta un fel de sonet pentru marțieni asta a fost întâlnirea mea cu muzica rock mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva mai târziu, când m-am trezit cu volumul la maxim și Amon Amarth în căști eram căzut lângă o bancă, în parc și plin de borală pe tricoul meu cel mai bun cu Nirvana când te-am întâlnit ai fost ca prima melodie rock

105

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

92. peregrin în al treilea mileniu Dorina Manu (Bistrița, BN, România)

Anonimul Unic n-a vrut ca OMUL să-şi lege umblatul de-o piatră! dăruindu-i raiul, l-a ispitit să cuprindă, să-şi văruiască cu roşu odaia, cărările să-i poarte paşii, acoperişul – pânza bolţii, privirea să-i fie lumină, însoţitori, frunza şi apa; creaţia, mai presus de Creator, a apucat pe drum înfundat; ascunzând comori în Piramide, şi-a bătut cuie în paşi, iar zborul i-a rămas fără de aripi. aşa s-a aşezat în cuib, la fel şi următorii-n rând. Omul şi oamenii au uitat de-nceput, de rai, de iubire, de măr. încolăciţi în şarpe, stane de piatră, au tulburat roua, obligând mersul să rămână pe loc. ................................................... culorile alunecă, cer să fie văzute de peregrinul prins în statuie; săgetătorii au rămas cu dor de ducă,

106

călători nesătui, magazinerii vederii şi-ai drumurilor sparte. la fel şi oierii, transhumanţi de la izvor, hoinari resemnaţi. în burduh, războaie crunte: gândul în lanţuri vrea evadarea, ochii opaci zdrenţuiesc draperii, sângele fierbe, căutând vase reci, bucuria de zbor năvăleşte în tâmple. curcubeul nu mai încape, îngerii stăruie în plecare. istoria ne schimbă sensul; după două milenii, o apucăm, iarăşi, la drum; pe jos, ca Badea Cârţan, sub roţi, până-n Britanii, prin saci, în loc de porumb; nu căutăm frumos, doar bani, în Spania, Italia, Irlanda, peregrini până-n Urali, Columb-ieni fără de arcă, prin valuri şi tzunami, încremeniţi în pământ; uitând de copii şi de rosturi, încălcând legăminte şi dor, ne luăm umbra şi căutăm măsline. peregrini noi, în direcţii ambigui,

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

ce trec în nonsens căutări de frumos. rămân după noi bucăţi de cuvinte, mobilul şi caii putere, net-ul dă totul, ţi-aduce acasă şi chinuri şi turnuri, lucruri moarte, prinse în poză. ................................................. doar Fiul s-a oprit statornic, pe cruce. Neperegrin. Muntele Măslinilor, miezul căutării şi-al iertării; oriunde ajungi, oricât sfredeleşti, rătăcit, îngenunchiat, punctul te-aşteaptă, ştie că vii; de-acolo te-adăpi, acolo te vezi. ..................................

107

rătăcitor şi fără mamă, întors cu faţa spre vest, aştepţi minuni, făcând din plecare rostul vieţii, destinaţii perene, râsul cu plânsul înnoadă destinul, cerul e unul, capac incolor, ce luminează cărări aşteptânde; vin; venim; nu suntem prinşi, firul permite lungirea cărării, popasuri în umbre, ori întoarceri în rai. sunt peregrin. umblu şi cer să calc alte vremi, să fiu zbor între lumi şi lumini. de unde vin, dacă tot plec?

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

93. Pământ Cătălin Acatrinei (Bivolari, IS, România)

Cenușă vie din pământ Născut din sfinte mâini A căror dor și acum cânt, Și ieri, și azi, și mâini. Mă-nalț spre-o viață apolinică Trăind pribeag pe-acest pământ, Mă simt ca într-o clinică, Prins între ploaie și-ntre vânt. Scăpare găsesc între morți Ce tainic strigă din mormânt, M-am săturat să deschid porți Și de pământ să mă simt frânt. Mă-ndeamnă sufletul să-l las în pază, Și trupul de sugrum să-l ispășesc. Trăiesc? Sunt mort? Ce mai contează, Atât cât nu pot să iubesc.

108

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

94. doi Carla Ivănescu (Arad, AR, România)

simt cum pielea mea vrea să intre în pielea ta căutând porii prin care iese dragostea niciodată destul de aproape o foame nepotolită într-o continuă căutare a topirii în tine

109

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

95. Nocturnă Rahela Ungureanu (Bod, BV, România)

Pe coala rece am pictat cu lacrimi Dorinţa de a merge dincolo de lume Şi rănile mă dor, da’ nu le vede nime’ Acum, doar noaptea stă de veghe şi suspină. Străbat cu greu poteca petecită Cu dor, durere şi tristeţe deplină Sărută-mi moarte sufletul şi ia-mă Un dor nebun spre neant mă cheamă… Şi somnambul străbat pe strada fără nume Sunt singur fără zâmbet într-o lume Acum privesc pământul cu sfială Cu inima-mi de aţă întinsă pe-o petală. Căci totu-i fum, ţărână şi vânt Şi glasul tău mă cheamă azi – mormânt! Cu ochii rupţi şi faţa de statuie Mă rog la Cer şi nu-mi răspunde nime’.

110

C-un zâmbet trist, stors credinţă Şi gândurile-nfipten-n steme Sunt cufundat în dor de neştiinţă Mă zbat în van şi sufletul îmi geme. Şi singur trudesc să ajung departe Dar zdrenţe-a inimii de dor mă arde Şi simt cum somnul cu greu mă străpunge Dar şi în somn suspinul rău mă strânge… Cu frumuseţea-mi aş plăti să am în mine Măcar un gram, din gram de fericire Cu viaţa-mi aş plăti să am doar mâine Un suflet cald şi-un zâmbet de iubire. O, noapte lungă, ia-mi sufletul şi taci! Te-aud mereu şi glasul tău mă roade Iubesc un suflet mult prea gol şi slab Ah, Doamne, Fa-mă iar pământ sub soare

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

96. De Paște Nedelcu Pavel (Alessandria, Italia)

111

De pască Miros și de ouă Familia și câinele-mi încântă, De parcă Sărbătoare nouă Ortodoxul calendar ne prezintă.

La țară O plânge bunica Sub stropi de busuioc ce sfințește, La vară Poate că fiica I se va întoarce (se gândește).

Ce-o face (Mă-ntreb) oare Bunica la țară rămasă? O coace Pentru sărbătoare Să umple degeaba o masă?

- Auguri Di Pasqua buona! Paharul cu picior elegant se înalță - Che curi La Madonna... Pantoful cu toc piciorul încalță.

La noi A ajuns cozonacul Într-un pachet legat bine la gură, De oi Un caș mare, gânsacul Tăiat, jumulit, de friptură.

- Hristos Înviat-a, Ioane Cu moartea pre moarte călcând! Vârtos Sărută icoane Bunica la țară plângând.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

97. Portretul iubirii Angelina Nădejde (Iași, IS, România)

Pictează-mi iubite pe faţă surâsul, Nu-i greu să o faci, doar pune culoare, Înmoaie penelul în seva şi plânsul Durerii din mine ce ţine cu gheare. Mă strânge, mă taie şi-mi lasă pe chip Doar brazde întoarse de plugul trăirii, Iar sufletu-mi plânge-n străin anotimp Şi caută-n tine puterea-nfloririi. Hai, pune-mi din roşul ardorii în care Mă vrei lângă tine mereu înflorită, Mai şterge din umbre şi pune candoare Şi fă-mă, iubite, să-ţi fiu o ispită. Doar cerne-mi lumină prin sita iubirii, Aşeaz-o-n verniuri să-mi dea strălucire, Pe pânza-negrită dă forţă privirii, Şi-aprinde dorinţa să ardă-n neştire. Mă las zugrăvită-n pasteluri suave Tu fii doar artistul picturii naive, Hai, şterge din mine accentele grave Şi pune-mi scânteia luminii divine. Altarul iubirii îţi e şevaletul, Eu, pânza ce-aşteaptă să fie pictată, De tine maestre, arată-ţi talentul Şi-n ploi de săruturi mă vreau vernisată.

112

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

98. Eclesiastul Sam Nasta (Arad, AR, România) Aruncat între mormane, găuri, grinzi şi pietre reci Mă întind să-mi caut chipul prin dugheana mea de veci Să îl şterg de aburi negri ce ascund oglinda spartă De priviri şi de fantome ce în beznă gânduri poartă Iar prin ţiglele crăpate văd cum norii sting în tuse Lacrimi grele de cenuşă de prin cer încet aduse Şi cum strugurii atârnă, mi se leagană pe tâmple Agăţându-se prin barbă, gura largă să o umple Să se vadă-n ea imagini reflectate ca 'ntr-un iaz Încuiat acum de frică şi de lutul din obraz Naşterea să o deslege de sicriul şi sudoarea Ce mă spală şi-mi sugrumă şi răspunsul şi-ntrebarea, Nu ştiu dacă va începe sau acum s-a terminat Jocul sacru-n care nu cred să fi vrut să fi intrat Să mă scol în groapa asta unde anii mei se strâng Negăsind nici o ieşire doar să plâng şi iar să plâng Unde sunt? Pierdut de oameni şi de ochii lor cojiţi De găoacea-n care fiii se simt mândri şi iubiţi Din a lor aripi de ceară ca o pană să fiu rupt Azvârlit sub cerul lumii ce lumini şi nopţi a supt Unde merg? Împins de glasuri ce în suflet mă împung Fără teama sau ştiinţa ce va fi unde ajung Fără inimă să zbată, să îmi tremure în piept Doar cu gustul de rugină şi minunea ce-o aştept Îngropat în cuibul moale de asfalt şi cauciuc Sub cărarea peste care mari poveri săracii duc Şi aşa, între ruine ce cândva sunau în cor Împreună cu tămâia şi deşertăciunea lor A mulţimilor de gânduri ce pictau pe zid şi geamuri O poveste-aşa reală despre timp şi despre neamuri S-a topit aşa de iute şi de rana ei sunt ud Iar revolta lipsei vieţii m-a făcut atât de crud Stors de zeama roşie, dulce, ameţit de-a ei miros Ce întunecă vederea şi mă ţine-atât de jos Mă ridic să las genuchii îngropaţi în rugăciune Poate scap de teama care m-a făcut o mortăciune Ajutat de umezeala ce mă apară de soare Am s-aştept închis în carne să primesc din cer iertare Obosit, chiar dacă luna se va stinge sus, departe Voi trăi şi fără mine într-un vis săpat în Carte.

113

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

99. Comoara noastră Alexandra Gabriela Mureșeanu (Caracal, OT, România)

Vreau să așez gândurile pe cer printre ramuri, Să vâd cât de mare e patria, câte neamuri. Sunt un român iubit într-un sfânt décor, Inima-mi tresare când vorbesc despre al meu popor. Sufletul scăldat în lacrimi vrea să obțină o glorie, Să ude pământul românesc îmbogățiț de istorie. Am luptat pentru unitatea națională, marele țel, Fluturând trei culori prin lume, un drapel. Versurile lui Eminescu le păstrăm în suflet și în minte, Limba noastră e prețioasă, are magice cuvinte. Operele lui Enescu și Brâncuși sunt adevărate măreții, În țara noastră minunată cu munți, dealuri și câmpii. Și tremură vocea când imnul aduce strigarea, Am ales ca ‘‘Deșteaptă-te, române!’’ să fie cântarea. Avem o legenda vie ce spre victorie ne îndeamnă, România e o comoară, pentru noi mult înseamnă!

114

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

100. Psihoză Luca Cipolla (Cesano Boscone, Italia)

Îmi lăsai rucsacul unde e șemineul și mă uitai fix la un limb de trecuturi, acolo visele erau reale și realitatea o invenție mea. Kerosenul încet ardea flacăra, așa cum logica unui copil nu înțelege cărbunele de Crăciun  nu simți nimic și pământul devine pâine când nu mai reflectezi chipul unui simț ascuns.

115

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

101. Tabăra aliată Claudia Budău (București, România)

mi-au transformat carnea în paradis pentru infecţii, maladiile nu mai dau înapoi în faţa niciunui tip de tratament, puroiul scoate mii de capete fără să-şi mai delimiteze suprafaţa de joc. mi-au atins tot trupul cu mâinile lor întinate de pofte scabroase, mi-au siluit picioarele, incapabile să-mi ascundă feminitatea, mi-au pângărit cerul, obligându-mă să-l privesc aşa cum n-am dorit să-l văd niciodată, mi-au nesocotit părinţii, mi-au ucis sora, mi-au pustiit casa, mi-au călcat în picioare respectul de sine, m-au forţat să mă tem, m-au făcut să uit până şi de cruzimea celor de care mă ascundeam. iar când şi-au încheiat opera au râs, mulţumiţi, căci toate acestea li se păreau bune, şi mi-au spus să stau liniştită: ei sunt aici să mă apere.

116

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

102. Ai şi plecat... Nadina Maria Szakacs (Vladimirescu, AR, România)

Ai şi plecat fără să-mi spui măcar un noapte bună, ce-ar trebui să cred, acum, când ne petrecem mai tot timpul împreună?

117

şi laşi o lacrimă să se desprindă, din ochi-mi verzi câmpii de ape să se-ntindă...

Ai şi plecat lăsând în urmă un val de întrebări ce mă inundă, nu ştii că eu - de tine, sunt tot mai flămândă?

Ai şi plecat, însă mereu revii, cu-aceleaşi sărutări mă-mpaci şi mă-mbunezi de fiecare dată... te voi lăsa să pleci, să regăseşti mereu în mine, cea care te-nţelege, te aşteaptă.

Ai şi plecat lăsându-mă nedumerită, eu care şi în vis îţi sunt iubită... îţi ţin de cald, îţi ţin de pernă, îţi sunt surogat în toate... Tu pleci

Ai şi plecat, dar vor exista cândva plecări ce nu vor suporta vreo revenire, nu voi lăsa vreo urmă de iubire să mă înduplece, şi-apoi, mă voi preocupa să uit de NOI...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

103. Dezamăgire Ana Moroșanu (Fălticeni, SV, România) La poarta unei noi iubiri băteam, Cu teamă, cu sfială și timid. Doream s-o pot lua de la-nceput; Să uit c-am fost atât de crunt lovit, Să uit că am purtat în suflet răni, Şi lacrimi cu ecou, și suferinţă… Că m-a durut întreaga- mea fiinţă… Dar poarta inimii ce-o cercetam, Era atât de bine ferecată, Că nu ştiu dacă cineva, vreodată, A reuşit s-o zdruncine, măcar … Zăbrele încremenite, lanţuri reci Ferestre amorţite –n unghere –ntunecate, Și ruginite lacăte-ncuiate. Locaş de fier, pe recile poteci… Un trup de lut, păzit ca o cetate. Dar cum trăiam posibila visare, Băteam la poartă, şi în aşteptare, Speram, sa-aud cum cad cu zgomot surd, Întărituri și lanţuri, la pamânt. Şi iar, şi iar, aproape disperat Continuam să sper şi să tot bat. Dar fierul rece sta nepăsător, Și mâna mea-ngheţase parcă, Acelaşi ritual obositor şi repetat, să- îl mai facă. Nici poarta inimii nu a cedat Şi nici rugina nu a-nvins destinul; Iar azi mă-ntreb retoric și amar, (Sfidând secunda care tocmai trece:) Era vreo-inimă în trupul rece? Sau poate doar ruină fără viaţă, Învăluită în mister si ceaţa. Sau locuia… o inima –ngheţată, Ce- a uitat să mai iubească…şi să bată...

118

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

104. Șansa bucuriei Rafila Radu (Iași, IS, România) Motto: “prin suferinţă, spre bucurie” –Beethoven ce şansă mare ar fi fost! eu am orbit: văd mult venim, plecăm tot mai singuri pe pământ! ce şansă mare-am fi avut! caldă, îţi cerusem, mâna ta uşor sa trecem, împreună, pragul aleşii? dintre cei care şi-au plătit tributul lor tristeţii. în urmă ce am fi lăsat ? vidul, golul, păsări la fel de singur multiplu de albastru făr, de rest se-mparte el la tot sunetul înfloririi i-adună pe toţi orbii la un loc iar cireşul, iată-l! o vedetă-n univers şi, încă, nu e tot! Beethoven, făr’ de auz slăvind prin note bucuria ea, însăşi, fără de sfârşit îngenuncheat, plânsul la fel, sufletul jurând credinţă vie forţei uită şi de ce, uită şi de când ne-am depărtat atâta de Planeta Gând caldă, îţi cerusem, mâna ta ce şanşă mare ar fi fost! ce şansă mare am fi avut!

119

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

105. Reflux Emilia Emanuela Tănase (Roșiorii de Vede, TR, România)

Am alergat azi spre începutul lumii şi spre locul în care cerul se întâlneşte cu marea, pentru că acolo ai spus că o să mă aştepţi. Timpul mi-a dat brânci din spate şi m-a chemat înapoi, aşa că ţi-am lăsat nişte cuvinte în nisip, vezi, şi marea s-a oprit din reflux pentru tine.

120

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

106. Zbor de îngeri Ileana Heller (Turda, CJ, România)

Al îngerilor zbor ocrotitor cu fâlfâiri de aipi albe cu glas înălţător l-am simţit ca o dulce adiere prin faceri de bine şi căldura lor. Al îngerilor miracol divin asupră-mi veghează ; de rele ,de nebine mă-ndepărtează. Cu puterea minţii aşa –i percep cum luptă cu răul ce mă-nconjoară în mersul meu ,pe drumul cel drept. Cu energiile nefaste ei se luptă ca nişte lei cred că le spun că, nu gândesc bine că ,nu gândesc ca ei Al îngerilor miracol divin existenţa-mi îndeamnă la ei să mă închin şi să-i rog: voi ingerii ,de lângă mine, care locuiţi în casa mea care locuiţi în urbea mea şi ţara mea, mijlociţi binele nostru către Dumnezeu, spuneţi-i Lui, că avem mare nevoie de El ! Acum, în ceasul de cumpănă – în ceasul cel greu,cel odios, să ne apere de tot ce este nesănătos acum,în veci şi pururea... în casa mea,în urbea mea,în ţara mea.

121

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

107. despre NOI Irina Rapcea (Criuleni, Moldova)

Motto: Dacă poezia nu ar fi în mintea și în sufletul meu, probabil aș căuta-o mereu.... pe drumuri obscure! - George Bacovia

ne vom pierde și noi prin lume nu știu când va fi asta poate într-o bună zi sau noapte ne vom rătăci prin oameni și străzi între noi drumurile se vor încâlci, vor fi râuri bătrâne și o altă viață. cu papucii în dinți și cu o soartă nouă ne vom întâlni peste douăzeci de ani și-om râde copilărește ca doi melci veștejiți și-om povesti pe ce cărări am pășit ce pietre am cărat și pe unde am înotat. vom vorbi despre copii, serviciu, familie și tot felul de întrebări care ne frământă numai despre Noi nu !

122

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

108. Tomnatică Corina Ofelia Corpodean (Ocna Mureș, AB, România)

E toamnă aurie şi toate-şi aştern somnul. Doar dragostea zglobie din suflet şterge colbul. Mai pişcă frigul floarea, dorul s-ascunde-n ceaţă, Se aude clar chemarea iernii, în dans de gheaţă. Îmi suflă timpu-n ceafă şi moartea stă la pândă, Îmi cere viaţa leafă să-mi dea sorţi de izbândă... De-ar fi să dau dobândă, când bruma-mi cade-n gânduri, Cu mâna tremurândă voi desena săruturi! Ce dacă pomii goi au plâns cu mii de frunze? Rămânem amândoi cu dragostea pe buze.

123

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

109. Ikebana Paula Ștefania Onea Lavric (Negrești, VS, România)

Pe mozaicul din fereastra de la baie s-a pus o pojghiţă de rouă necioplită, Din lacrimile tinerei cu fluturi, care curgeau năvalnic printr-o sită. Ducea la braţ, un braţ de muşeţel sau margarete, Şi-atât de vii şi moarte îmi păreau, că se uscau cu varul pe perete. Sub tălpile lemnoase, o glastră jumătate plină, jumătate goală, Stătea cu inima la dinţi nerăbdătoare şi buzele mişcând în bâlbâială... Când îi fu oferită prima floare, simţi că viaţa merită simţită, Cu prima floare şi-ale sale frunze, cu frunze sau cu floarea desfrunzită, Simţi că viaţa este un aranjament – pe tot parcursul, nu doar uneori – Indiferent dacă, cu ţepi şi frunze, sau dacă s-a-mpopoţonat cu flori.

124

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

110. era înainte de este Vasile Pintilie (Piatra Neamț, NT, România)

era o oră fără oră și ziua era fără zi și o gândire incoloră goală cu înțelesul în poală îi mugureau oase de oțel tăioase era o apă fără apă și piatra era fără piatră și o idee ca o pleoapă plutea vedere care despărțea lumina de pe floare și umbra de culoare era o stea fără de stea și un înalt fără înalt și un cuvânt ce înverzea un gând izbit și sângerând de o idee galatee

125

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

111. semn al cunoașterii de sine... Stelu Pop (Plăiești, CJ, România) dedic aceste rânduri omului simplu și fain, Grigore Leșe.

tăcut și nud, o vreme-am străbătut cărări pierdute-n uitare, am răscolit păduri, scrijelind în lemnul alb chip de iele, dintro nefirească dorință de identificare și definire a iubirii mele, în scorburi găujoase am răsădit cenușa sufletului pustiit, și visele le-am atârnat pe ram, cât mai sus, sus în bătaie de vânt, înșiruite înmiit, când mâinile au prins miros de-împreunare, și-n scurtul timp rămas, capătă profil de lumânare... binecuvântează mamă pruncul din mine, dar mai cu samă, luminează-mi drumul spre cunoașterea de sine, tu știi, mamă, dorința-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu, când, prunc fiind, am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului cateun boț de lut sub formă de Eu, mai apoi, când, lutul deveni vâscos, alunecos, doar, printre cuvinte, boțul de lut l-am umezit în roua iubirilor trecute, tăcute și nerostite, nerostite de teama cuvintelor ce ar fi putut să prindă viață la fiecare zâmbet împietrit pe față, la fiecare sărut-mut, la fiecare păcat ieșit din tipare, la fiecare simplă chemare a sentimentului răstignit pe altare... binecuvântează mamă pruncul din mine, cât încă mai sunt părtaș cunoașterii de sine... vezi, tu... mamă mâinile-mi miros a-împreunare, și-n scurt răgaz vor prinde contur de lumânare, încet, încet, încet se stinge pruncul din mine... să fie și acesta un semn al cunoașterii de sine?

126

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

112.

Ubicuu Elena Oprea (Popești, GR, România)

Cum te iubesc?

Cum te iubesc? Mai mult decât pe mine... Ca marea valul Când îşi caută ţărmul... Cu sufletul te caut Mă simt pierdută pe o insulă pustie Mi-eşti drag ca ploaia ce sărută pământul uscat Te iubesc fără cuvinte Precum domniţa Guinevere din Camelot. Mă tulbură vorba ta Mă trec fiori în noapte... Atâtea gânduri nebuneşti Îmi trec prin minte... Lumina mea, Credinţa-mi dă curaj să-ţi spun Că-ntreaga-mi viaţa am să te aştept Şi am să te iubesc Şi mai mult poate, Când îmi vei sta aproape... II. Vise Ard în apropierea ochilor tăi, Când îmi şopteşti: „Frumuseţe!” Atât de tainic tu mi-o spui şi dornic,

Încât mă simt o flacară... Lumina ce- o simt navălind în piept Când te văd E un strop Din lumina vieţii! II. Te pândesc cu inima rănită Îti dăruiesc o stea, o piersică şi o floare albastră... Opreşte-te, o clipă! Şi lasă o lacrimă Vai, inima mea este îndragostită!... Poarta-i ruginită Şi cheia te aşteaptă tăcută, IV. Yianny, O neranţulă pe masă, Cămaşa ta aruncată pe un fotoliu Şi tu în braţele mele, Cel mai scump cadou al anului Din noaptea lunii lui septembrie... Buzele tale fierbinţi, Căldura dragostei tale Mă scoate din minţi...

V. Cântec -Prin aer îţi voi trimite azi ultimul meu sărut -Şi din zenit ochii mei îţi vor surâde -Ţi-aş face semn ca să-ţi aduci de mine aminte. -Orele, minutele, secundele pe roata inimii mele se vor învârti în noapte. -Piscuri înalte picioarele mele vor străbate -Mă voi gândi la iarbă, pietre, arbori, păsări, flori parfumate. -Iar tu, CAVALER MASCAT, venit din neguri îndepartate vei spune: ZEXE! Acestea sunt zexe!

127

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

113. Kali Kaula Alexandru Axinte-Tofan (William Goat), (Popești-Leordeni, România)

Moartea, într-una din viețile ei, Am auzit, Că dintr-o greșeală omenească s-a împotmolit, Într-un drum de țară cu căruța-i din lemn. Zadarnic încerca să scoată, Roata veche din țărâna moartă, Căci atunci n-avea putere, Doar anii altora în spate. Sub câți ani închipuiți putea rămâne-acolo, De nu venea un bun bețiv să-l ajute dincolo. Iar drept răsplată i-a rămas o mică moarte-n pâlcuri argintii, O coroană de aur pentru Regele din drum. Coroană înțeleptului, Pălăria prostului.

128

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

114. Ca un val... Ion Moraru (Casin, BC, România)

Ca un val pe care marea nu îl lasă către mal, ca-ntr-o clipă-n întuneric o lumină de opal, ca un cântec sfâşiat de un dor atât de greu merg cuprins de întristare, întrebându-mă mereu... Lumea e atât de întinsă, de-o străbaţi numai cu gândul și o frunză de-i atinsă, auzi cum o bate vântul. Dincolo de orizonturi luminează același soare; De ce inima mi-e tristă? De ce sufletul mă doare? O povară este viaţa, să o duci din loc în loc, când pe unde îţi porţi paşii simţi că n-ai nici un noroc! O lumină tristă iată, îmi arată amăgirea, parcă văd şi-acum speranţa ce-a cuprins nemărginirea. Cad în somnul amintirii, într-un vis de primăvară; umbra mea era cu tine către ceasul cel de seară. Ah! Ce dulce aşteptare! Inima de jar încins nu ştia pe unde vii, câte gânduri îmi aprinzi. Şi o voce dulce, caldă, o duc cu mine mereu, tot cuprins de fericire, vocea sufletului tău! Cum de mi-ai lăsat durerea când în uşă ai rămas, petrecându-mi cu privirea clipa celui tainic ceas... Şi cântam iubirea oare?Amândoi ca într-un glas; astăzi este soare, iată! Numai lacrimi au râmas... Ah, îndură-te de mine, ca prin vis să mă zăreşti, cu chipu-ţi de fericire, fermecat să mă topeşti; și în vorba dulce-a noastră, în cântece ce le știm să simţim căldura vieţii, cum ştim noi să o trăim... Flori se scutură alene, totul este trecător, doar în suflete ne sapă tot mereu același dor.

129

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

115. Pagină de carte… Titina Nica Țene (Cluj-Napoca, CJ, România)

Doamne, ajută-mă să pot, să fiu pagină de carte, într-un suflet de copil, să mă ducă mai departe… Să nu plec din astă lume pe care atât am iubit-o şi să mi se simtă lipsa de cumva am părăsit-o… Viaţa-mi atât de dragă şi na-ş vrea să plec nicicând, dar, aşa vrea Dumnezeu, să ne ducem rând pe rând-… Numai omul e de vină căci de Domnul s-a dezis şi a încălcat legea Lui mâncând fructul interzis …

130

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

116. Nu vreau în mormânt Alexandru Eusebiu Rizea (Schiulești, PH, România)

Aud păsările de deasupra cum zboară, Dar nu pot să le văd oricât mi-aş dori, Căci lumea asta am văzut-o pentru ultima oară, Iar de acum înainte o pot doar simţi. Şi o simt tristă, sărmană, lipsită de vlagă, Pierdută între boli, dor şi amărăciune, Iar sufletul meu cuprins e de-o plagă În vreme ce-mi spun ultima rugăciune: Ajută tu Doamne acest biet popor, Vin-o tu Iisuse de îi mântuieşte, Căci eu simt acum că-n curând o să mor, Iar umilul meu glas abia mai grăieşte. Cuprins de durere mai vreau doar să spun Că deşi e tristă viaţa pe Pământ, Acum, singur, pe al meu ultim drum, O vreau înapoi, nu vreau în mormânt.

131

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

117. Ars poetica Angela Dina (București, România)

Undeva, într-un colţ mărunt de lume, s-a deşteptat un gând pe-o rază de lună, furişând pe neştiute încă o poveste: un scâncet de copil griji neguroase şi mute pe dată a învins... Când nouă ursitoare în horă s-au prins de ziua hotărâtă la vis l-au deprins, lăsându-i în zori alături de pat o aşchie de lemn purtând la un cap un fulg de oţel. Şi-a cioplit cu astă unealtă în timp, pe-ndelete, isprăvi din viaţa sa ori a altora, trăitori pe Pământ sau întrupaţi de aiurea.

132

În picuri aurii de mir a zografisit cu migală parabole spre neuitare, legende despre dragi plecaţi şi, în culoare, viniete lămuritoare pentru a lor înălţare în rugi sfinte, gândite de recunoscătorii şi nebiruiţii urmaşi. Când cugetării, vorbei ori faptei liber nu se da, cu tocul potrivit meşteşugit a croit măşti exotice, vii făţare pentru ideea care se gătea, ascunsă de netoţi, de mişei, dar străvezie pentru în cuget fraţii săi! La o vreme, platoşa durerii a topit, ca panaceu primordial

în atriile inimii sale de mag a ivit pilule punitive pentru bizarerii şi necuviinţe, pentru necuraj şi slăbiciune-n fiinţe... Pe zăpezile anilor a însemnat întruna cu miez de tăciuni adevăr, nu minciuni, nu urât, ci frumos, să fie anilor duşi un slăvit prinos. Şi toate aceste fapte, chipuri cu peniţa lucrate, cuvinte vii din aprige timpuri, speră să-i fie în trecerea spre mai departe, egipţiene însoţitoare, nu doar un joc de scânteiate iluzii în fum pieritoare...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

118. Vioara Roxana Cuibari (Tg. Neamț, NT, România)

Tu vioară, îi imprimi omului tăcere şi melancolie, La sunetul tău apusurile amorţesc, Iar zorii zilei nu năzuiesc să răsară Mările statornicesc ca un butoi de pulbere învolburat, Vântul se împrăştie tăcut ca o molimă Soarele îngheaţă neputincios şi trist, Iar serile nu mai îndrăznesc să vină…

133

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

119. Viața mea e un circ Ionuț Buruiană (Brașov, BV, România)

Viaţa unora e totul viaţa altora, nimic Viaţa ta, poate-i un aeroport, a lui, poate este-o hartă iar a ei poate-un talcioc. Dar a mea... A mea dragi prietenie un circ. Viaţa mea-i un mare circ. Viaţa mea-i un cort imens, colorat, din care lumea se vede altfel. Un pitic cu o portavoce anunţă periodic: "Doamnelor şi domnilor! Veniţi să vedeţi! Acest tânar nu mai are foarte mult de trăit!" Oamenii cumpără bilete. Vin să mă vadă... Dar eu am mai multe variante de bilete aici: spectacol de o oră, două, trei, o saptamană o lună şi, nu în ultimul rând, de o viaţă. "Nu vă speriaţi prieteni!" reia piticul. "Nu este scump deloc. Ba chiar este foarte ieftin baiatul asta!" Fie că vă luaţi bilet, fie că nu, trebuie să ştiţi un lucru. Odată ce aţi văzut primul spectacol, lumea nu va mai fi la fel ca înainte niciodată. Piticul: "Încă cinci minute şi începe spectacolul de astăzi!" Ca protagonist pot sa vă spun, în secret, programul spectacolului vieţii mele:

134

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

În deschidere, moment umoristic cu doi clovni coloraţi strident care strigă, urlă şi aleargă prin cameră să-mi găsească hainele În toată dezordinea asta exagerată.

Un moment de dresură cu animale fioroase care-mi spun mereu să mă sinucid, însă eu, dresor experimentat, le-am liniştit mereu. Până acum. Două sentimente acrobate, iubirea şi ura, fac frecvent salturi nebune tăind aerul îngheţat din jurul lor. Acum, un triplu salt mortal: Iubirea se desprinde de bara ridicată la trei universuri depărtare de pamânt şi se aruncă disperată, dar extrem de graţios, salvată fiind de ura vigilentă, şi perfect sincronizată. Un scurt moment de cabaret în care toate femeile pe care le-am sărutat în viaţa asta trec val-vârtej prin filmul minţii mele. Clovnii intră din nou spre a reglementa cumva dezordinea din viaţa asta. A... biletele: nu costă bani, dar imi veţi cumpăra timpul meu, cu al vostru. Schimb corect. Nu pot să mă abţin... Vă voi spune şi finalul spectacolului. Voi muri. "Doamneloooor şi domnilor, protagonistul măscarici este gata să-şi reia spectacolul!", urlă, pentru ultima oară piticul. Ochii mei s-au albăstrit destul în timpul somnului. Intru din nou în arena vieţii mele. Deocamdată nu-i niciun spectator, aşa că am să exersez din nou trucul ăla cu cafeaua şi ţigările.

135

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

120. Maraton Carmen Georgeta Popescu (Târgoviște, DB, România)

Speranţa aleargă bezmetică pe ultima sută de metri. Un finiş ratat, căci nimeni nu aplaudă viaţa de pe margini, nici nu toarnă o cană de apă măcar peste gânduri. Alergăm o mie de vise, o mie de vieți, campioni fără titlu la proba ce rupe lacăte la porţi, un cocor prea devreme, un convoi prea târziu, analgezic ascuns în miez de anateme adrenalina căutată sub un munte de pustiu, crezând că dacă am trecut de prima vamă, cea a încercării, celelalte se vor deschide de la sine, am gândit bine, dar n-am gândit destul, de-aceea lacrima pe marginea răbdării în fața maratonului nebun înghite timpul și lumina cu tăcerea ce-o naște si-o trăiește doar o mamă.

136

Viaţa nu e numai poezie să-i schimbi tu rimele ori gândul, nu poţi să faci din ele clasamente, întreceri gratuite de talente ori eşafod arzând smintit de erezie. Viaţa ne aruncă uneori din turn crescând în noi potopul de fior, orfani simţindu-ne de soare rămânem câte "o" şi câte "un", dar spus aşa suntem un oarecare și zborul nostru cade-atunci în interior. Culoarele destinului, aglomerate de atâtea roluri, se-ncrucişează dar rămân străine şi nodurile lor mă dor cu goluri că scriu povestea lumii pe o clipă cu ochii mei, dar fără tine. Viața, ca și moartea, în esență, nu-i un pahar pe care să-l poți refuza, oul dogmatic a rămas enigmă, zidul după care te ascunzi darâmă, iar la D-zeu te duci în audienţă nesigur de ceea ce vei căpăta.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

121. Viață de om Cristina Croitoru (Chișinău, Moldova)

Viața de om - o plajă limitată Încinsă e de mii și mii de țeluri De vin furtuni și ploi –e inundată De umbre ce distrug a sale apogee Viața de om e una trecătoare Este o luptă-n care tinzi spre fericire Pe drumul ei mulți vreau să te doboare Iar după ea te treci în veșnicie Viața de om- o briză efemeră Fără speranță-n suflet sens nu are Căci ea este valoarea cea supremă Ce nu se stinge niciodată și nu moare

137

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

122. Tandrețe Iulia Ariton (Onești, BC, România)

Între mine și cuvinte Este un gol de mâini înghețate, De pereți prăvăliți peste lume, De muguri sfâșiați, de păsări. Între mine și viață Este un gol de moarte, De stele, smulse în ploaie, De arbori sfârșiți în dorințe mute. Între mine și noapte Ruginesc rugăminți, Cad apostoli decapitați. Suntem noi, întârziații lumii de apoi? Între mine și ora ce mă așteaptă, Scoicile se zvârcolesc în sicriul lor de carne… Cară caii de mare cruci, la mal.

138

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

123. Tablou transmodernist Daniel Toma (Huși, VS, România)

Veștezi atârnă norii sub găuritul strat de ozon, Al frunzișului geamăt, abia se aude-n tufișuri. Un murmur șoptit trece peste câmpie. Pârâul agresat de gunoaie curge harnic și viu, Galbenul florilor de rostopască strălucește În aerul tremurător al marginilor de cale ferată. Retorica conveniențelor sociale ne putrezește in gură, Centrele comerciale se-ntind în soare, dezolate De manipularea demonică a contemporanelor crize Ce-ngăduie un comerț atât de meschin! În drumul spre dealuri se ivesc salutari Salcia și cei trei plopi din curtea autogării, Ce cu eleganță se-nalță spre cer și duios foșnesc Din lucioasele lor frunze. Odihnitoare repere și vegetale-ncântări Printre motoarele multelor mașini ce murdăresc aerul Și printre muzicile suburbane pe care le împroașcă populația majoritară. Sleite de seceta și canicula verii, Plantele nu-și mai comunică mirosurile. Înfiorări cresc în inimă, din pricina urâciunii Celor petrecute-ntre oameni. Plutesc spre noi primejdii și redutabile boli, Căci unele microorganisme au devenit tot mai rezistente. Degeaba se abat, uneori, cuvintele mele Asupra auzului tău. Ca niște baloane de săpun se sparg De barierele cuprinderii tale mentale.

139

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

124. Pivnița silabelor Dorina Pop (Timișoara, TM, România)

În pletele încărunțite ale trandafirului resemnat, silabele cerșesc destinului îndurare. Neputința și deziluziile se amestecă prin prospețimea tăcerii. E NOAPTEA CUVINTELOR! Silabele plâng alunecând pe o fărâmă din sentimentul luminii diluate. În obscuritate deciziile au sugrumat mesajul gândurilor nenăscute încă... Pentru că-mi pasă, ascund silabele în haina cuvintelor din amintirea ce persistă. Acestea răspund dorinței mele cu lașitate. Și-n fuga lor spre nicăieri cad, dar zâmbesc... Refugiindu-se în PIVNIȚA SILABELOR așteaptă resemnate ca noaptea cuvintelor să facă loc, în dimineață, dorinței de-a îmbrăca iubirea cu eleganța șoaptelor.

140

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

125. De-am cunoscut iubirea... Maria Chițu (Ciumberică), (București, România)

De-am cunoscut Iubirea, fie şi pentru-o clipă N-am dat bani, ci un suflet curat... şi visător... Ne-am luat din Zori, putere... şi am pornit în pripă... Ei „şi-au plătit tributul”.... Şi ne-au vândut din dor. Când sufletele noastre, ca unul de vor bate Atunci, Iadului poarta nu vom deschide... Chiar Dacă ne mint coconii cu vorbe dulci, sau şoapte Nu ne ucid Iubirea... O înteţesc... Şi iar De-am merge mână’n mână pe cale - TU şi EU, Încet, dar cu băgare... Oh! Sigur vom învinge!... Îţi spun să cânţi din Liră, asemeni lui Orfeu Şi dă-mi vorbei crezare: că glasul tău convinge. Ştii. Zi de zi se-adună noi piedici pe cărare... Gândesc c-avem tăria să le iertăm c-au fost, Vom trece, „cu iubire”, a Plângerii hotare La orice clipă-n treceri, noi vom găsi un rost. Cât vom iubi Lumina ce vine de la Soare Vom şti că Viaţa-i Una. Nu vom mai pribegi Vărsând venin şi ură. De credem cu ardoare În vorbe socotite – VOM FI? De-om rătăci Să nu-ntrebăm vreodată: „Oare-s departe Zorii?” Nu-i Timpul de tăgadă. Ci-i Vremea să-i primim... Să-i apărăm de ploaia ce’nlăcrimează norii. Ei ne redau suflarea... Şi sunt Darul Divin. Vom şti sorbi Viaţa după petala florii?

141

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

126. Aş vrea... Mădălina Andreea Stan (Comănești, BC, România)

Aş vrea să zbor, Dar nu am aripi; Aş vrea să plâng, Dar nu am lacrimi; Aş vrea să zâmbesc, Dar mi-e greu... Aş vrea să ating cerul, Să dau mâna cu norii, Dar soarele mă arde Şi-mi seacă sufletul... Aş vrea să pot...n-am cum!

142

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

127. Trecerea timpului Costel Suditu (Băjani, BZ, România)

Ne-au trebuit mii de ani cu lumină căutători de pricină căutătoare de transformare ne-au trebuit mii de ani din aceştia să ajungem la tine să ne dai totul strigă ochii pămîntului printre milioane de constelaţii lunii - singura avuţie a mea este moartea le zice luna altceva n-am este moartea vă dau moartea altceva n-am le zice rotundă şi plutitoare - nu acceptăm zic ei nu acceptăm aşa ceva ne-au trebuit mii de ani cu lumină căutători de pricină căutătoare de transformare altceva n-ai nu ai altceva nu ai nici măcar altceva - nu spune luna nu nu am dreptul să am altceva orice altceva nu am dreptul să am decît numai moartea poftă bună le zice poftă bună le-au trebuit mii de ani cu lumină căutători de pricină căutătoare de transformare să poată muşca luna cît este de mare ei muşcă muşcătură albă ca de untură li se scurge luna în bărbile neglijente muşcă luna cu dinţii lor apoşi lustruiţi de zoioşi adînc acvila iese ca dintr-un ou acvila dă din aripile cît munţii o dată şi încă o dată peste luna muşcată adînc de alte lumi contemplată - ce doriţi ochi ai pămîntului printre milioane de constelaţii cu altceva nu vă puteţi hrăni decît numai cu luna în atîta risipă de hrană strălucitoare nu găsiţi altceva nu vă puteţi hrăni cu altcineva decît numai cu luna

143

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

- nu din altceva nu putem să muşcăm nu putem din altceva ne este cu neputinţă să muşcăm din altceva răspund ei cu dinţii lor apoşi scurgîndu-li-se luna în bărbi - şi nu vă daţi seama că eu vă pot înghiţi cu pliscul acesta de jar nu vă daţi seama că vă pot înghiţi hrăniţi-vă cu orice altceva lăsaţi luna porunceşte acvila cu orice altceva numai lăsaţi luna - dar noi muşcăm nu ne hrănim zic ei doar muşcăm altceva nu putem cu dinţii noştri zemoşi nu putem altceva cu dinţii noştri zemoşi priveşte în ce fel simetric şi rotund se poate muşca mîna care te hrăneşte aceasta cu nerăbdare aştepta să fie muşcată i-a trebuit mii de ani cu lumină căutători de pricină căutătoare de transformare pînă să poată fi acvilă cu plisc de jar s-o muşcăm noi cu dinţii noştri zemoşi rotund şi simetric să ni se scurgă în bărbile acestea neîngrijite printre milioane de constelaţii mai spun pe cînd acvila zboară printre zodiile omului după un petic de nisip din care să aducă învăţătura sinuciderii pentru ei a nu părea că-i înghite din proprie iniţiativă

144

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

128. În suspensie Valentin-Cosmin Tufan (Buzău, BZ, România)

Afară e o linişte prelungă, o suspensie a materiei, ca un scenariu de Kusturica. Ploile au dispărut, iar din pământ cresc picăturile ca păpădia. Într-o formă translucidă soarele se-adună din formele opace, ori din geneza conului de umbră. Într-o stare de veghe iraţională, privim ploaia cum se rupe de tulpină şi pluteşte să-i aflăm semnificaţia. În starea de veghe nu găsim graniţa între vis şi realitate – metafora e acel moment de triumf din timpul transei pe care îl atingem apoi în material. Căutăm semnificaţia picăturilor de ploaie ca privirea dintr-o oglindă în care lumea e în reverse.

145

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

129. Studenţească Constantin Bidulescu (Ploiești, PH, România)

Un emir trimite fiul, Ajuns la maturitate, Chiar la noi, în România, Să facă o facultate. Fiul, ce-i acum student, După-o lună de-adaptare Cu un plic şi o hârtie Scrie-acasă o scrisoare: – Pe aici totul e bine Nu duc lipsuri, am de toate, Numai că îmi e ruşine Când ajung la facultate. Mulţi profesori de aici, Chiar şi-n zilele cu ploaie, Maşina când o parchez Ei coboară din tramvaie. – Înţeles-am din scrisoare: Cel din urmă tu erai, Eu ţi-am pus în cont o sumă Să-ţi cumperi şi tu tramvai.

146

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

130. La bustul lui Avram Iancu Ion Bedeleanu (Deva, HD, România)

A strigat Iancu, să tune, Peste Criş, Arieş şi Mureş: Dreptatea pentru naţiune Se află, doar, cu lancea-n iureş! Kossuth se voia stăpân Pe ţarina ce ne-o furase, El, un sadic asasin, Noi cu lacrimi, parastase! L-au umilit pe Iancu între ziduri, Nemernici l-au făcut ,,nebun’’, L-au ,,spânzurat’’ nişte reziduri, Pe-al Apusenilor Tribun. Se ofilesc Doină şi Dor, Le rod la rădăcini sobolii, Tulnicul dă ecou în zbor: Să vină toţi apărătorii! Un duh strigă peste munţi. Pe Criş, pe Mureş, Arieş: Nu uitaţi vrăjmaşii crunţi Şi tunurile de cireş! Să ştie, crudul ucigaş Şi cei cu ura lui rămasă De la dezertorul laş, Că Iancu e în fiecare Casă! Sunaţi buciume ca să se ştie Şi să se-audă-n cele zări Că mai avem în noi mândrie, Din rădăcinile de ieri.

147

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

131. Marea şi ţărmul Ruxandra Diana Miulescu (Brașov, BV, România)

Mare, ocean, o stâncă solitară Pietricele colorate nu se zvântă Valurile le bat mereu, mereu Apa înspumegată se aruncă Peste stânca ce a îndrăznit Să înfrunte zarea întinsă. Crabi minusculi, meduze translucide, Nisip dat prin strecurătoarea fină În apa distilată de straturi de pietricele Plutesc. Foamea albastră a mării Înghite multe dar nu totul Piloni grei înalţă capul De strajă stând în furtună Pe dig se plimbă câini uzi Cu lesă sau fără Pescăruşi alergând niciodată Prinzându-i. Lungi umbre alunecă-n apă Stâlpi mişcători cu braţe Leagănă malul cu flori de zâmbet Cu cântec tainic de muguri Vârste.

148

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

132. noaptea Gheorghe Marian Neguțu (Ploiești, PH, România)

noaptea privirea mea pentru tine magazin cu storurile trase se redeschide o cârciumă pe țărmuri tropicale poeți și târfe chitariști fără degete și evadați se înghesuie aici nu ai voie să cumperi doar să furi exploratori ratați și îngerii lor beau pe un colț de tejghea căci așa se întâmplă mereu exploratorul se roagă să-i fie dat un înger dar până îi este trimis călătoria lui se termină iar îngerul nu mai poate decât să-i vegheze bețiile uneori și îngerii se îmbată atunci încep să danseze prin aer caii își dau jos șeile și se adună la geamuri să-i privească îngerii dansează până când din aripi le rămân doar două cioturi de-atâta tăvălit prin scrumiere toți se întristează, până și îngerii care n-au băut chiar dacă știu că mâine dansatorii își vor recăpăta zborul eu le arunc plastilina caldă și le spun că ești tu atunci încep să o frământe cu frenezie și o prefac în pasăre mașină și sferă și în alte o mie de lucruri pe care le aruncă spre o altă noapte nici nu auzim îngerul fumegând care geme: Vine! Vine! prea târziu auzim zgomotul luminii toți, chiar și îngerii care n-au băut cad în genunchi implorându-mă să-i salvez eu doar ridic din umeri căci și glasul e o plastilină caldă și în clipa următoare macaraua mă ridică din buzunarul nopții obligându-mă să deschid magazinul și să-ți spun Bună dimineața! Cu ce vă pot ajuta?

149

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

133. La hanul tăcerii Mariana Samson (București, România)

La hanul tăcerii am sosit într-o zi. Pe mine aveam bluza sincerității purtam fusta simplității mele. În han nu era nimeniașa cum îmi place mie: să vin, să te aștept, să fiu doar eu cu tine. Un ulcior cu vin am cerut și-o bucată de pâine, Le păstram pentru tine ca un ospăț de cină. Poarta s-a deschis în scârțîit, alene și adierea primăverii, printre scânduri, mă învăluia pe gene. Norii pornind spre apus umbreau iarba presimțind „un ceva” de nespus. Zadarnic pereții schimbau vorbe-ntr-adins Eu le făceam semnul tăcerii-ntr-ascuns. O mulțime de oaspeți veniți dintr-o dată Se perindau prin odăi și culoare de ceață; mi-am tras vălul primăverii pe față din boarea care m-a întâmpinat Pentru că te așteptam.

150

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

134. claroboscure Mircea Andrei Florea (București, România) atât de clar cât poate fi intri cum/ peri starea cea mai bună îți umple câteva luni spațiul apoi memoria telefonului playlisturi poze de grup apoi stop. câteodată degete se joacă pe cap de-a oamenii mari momente în care frica invadează pielea după ore în pc un balon d e l i r a n t - ceva cearcăne - gust metalizat. orice spasm față de europa&poemul salvator eutana/ siat arăți prin baruri tăieturi pe brațe acum-m-am-făcut-mare. atunci de ce mă mai tem o să scoată softul să răspundă la complimente te obișnuiești spui da ăsta-i frig ordonează oasele din mers chiar plăcut. un pumn de aspirină duci mâna la gât // ca o mamă de mileniu 3. așa și eu ating timid cu degetul pielea pe ceafă de la sine fe/ mei pun mâna la ochi copiilor să ne imaginăm ai spus pe vocea lui morrison gânduri de genocid oameni lasă ochii-n pământ când trec strada pot să vină mitralieriști deghizați în femeia-care-nu-răspunde-când-țin-ușa-la-lift să spună te învăț eu libertate. de la sine genunchii la gură nu mai răzpunzi la impuls // nici nu aștepți să aud. stai jos știu pare ciudat ca o amnezie aproape așa am auzit spațiu anesteziat întrebi ce e la știri apoi stop

151

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

135. Cele trei dimensiuni ale mele Madeleine Dina (București, România)

Ieri am fost omul-trecut. Lacrima nostalgiei îmi hrănea sufletul cu întâmplatul demult... Îmi ţintuia fiinţa visul pierdut într-un eden din ceaţă... Trăiam un paradox temut: în jur cătam doar moartea şi-atât de trecător doream să nu mă fi născut! Azi sunt omul-prezent. Nimic nu clinteşte fibra din al meu piept! Sunt încleştat în clipa ce pare eternă. Unui joc al plăcerii mă dau; în miezul lui mă spulber şi iar mă condensez, egal cu mine şi cu toate, fără să-mi pese de vechi ori de neaşteptate fapte... Mâine voi fi omul-viitor. Prin spaţiile vaste, voi rătăci-n spectru color noţiunea de limită a existenţei mele şi voi sili nefiinţa c-un joc mărunt de iele să îmi deschidă-n ochi lumina dintre astre, lăsând imaginaţia fără un strop de putere...

152

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

136. Singura iubire Cristian Andronic (Ciulucani, Moldova)

Ce frig mă cuprinde, Venit de departe... Și-s singur pe lume. Și singur în carte. Ce frig mă cuprinde, Departe de casă... Pierdut în iubire, Iubire frumoasă! Ce frig mă cuprinde, Și-i totul în van... Mi-e tata pe unde? Nici mamă nu am. Ce frig mă cuprinde, Cu scrisul invers... Și ce poezie, Cu izuri de vers. Ce frig mă cuprinde, Cu-atîta durere... Nici n-am amănunte, Să cred în plăcere... Ce frig mă cuprinde, Și ce amintiri... Păstrez în inimă o cicatrice. E rana singurei iubiri!-

153

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

137. Beţeşti Mihai Merticaru (Piatra-Neamț, NT, România) Fericirea: uite-o,- nu-i! (Gerard de Nerval)

… aceleaşi explozii de miresme şi culori te întâmpină la intrarea în satul natal aceeaşi orgă gravă de melancolii şi înfiorări acelaşi glas de clopot se tânguie în clopotniţa bisericii de pe dealul de unde copil fiind atingeai cerul cu fruntea aceeaşi tăcere pansează cu smerenie rănile mult prea adânci cu care se făloşesc sătenii strecurându-se bâjbâind prin amintirile din celălalt veac liniştea izvorăşte din fiecare piatră din pustiul zilelor îndoliate din atâtea răni nevindecate din clipocitul gândurilor nerostite din pădurea rămasă doar în amintire şi din tristeţea zăvorâtă în lăzile de zestre Bistriţa curge printre fiordurile de aur ale memoriei ducând la vale umbrele peştilor zglobii de odinioară paşii tăi măsoară adâncimea dintre mâhnirea de ieri şi cea de azi a beţeştenilor mult mai bogaţi în pagube îl vezi pe copilul ce-ai fost umblând desculţ prin bruma dimineţilor de fum în tâmple încep să-ţi viscolească nostalgii şi auzi ecoul carelor de lemn neamurile te urmăresc de după gardurile într-o rână şi nu ştiu pe cine caută în astă amărăciune străinul ce-şi poartă lacrima pe obraz

154

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

ca pe un scump trofeu sau ofrandă adusă unui zeu prin oase îţi curge o înserare care mult te doare prin gânduri îţi bat vânturile toamnelor cu rod jefuit de nerod cocorii pleacă rânduri- rânduri de-atâta pustietate mult te mai îngânduri…

155

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

138. Fior de dor Maria Marchiș (Bacău, BC, România)

Un buchet cu flori de viaţă Ţese timpul necruţător. Zboară clipele Cu aripi de speranţă, Înălţându-se spre altă viaţă, Plâng de dor. Înec iubirea şi-o întind Să se usuce bine Ponosită ea fiind, Uzată de amintire. În lacrimi de culori Mi se înfăşoară gândul. La tine mă gândesc, Cutreier tot pământul. Şi plouă... Iar e soare... Dar tu tot nu apari... Plecând spre altă zare, Te văd în tremurare, Zâmbeşti parcă divin.

156

Un colţ de cer mi-e lumea Pe care o admir. Astral tu să apari Făcând-o licurind. Şi-n zâmbet să transformi Speranţa creionată Pe tot parcursul vieţii - O carte apreciată... Să îmi aduci lumină Când vremea întunecată, Se face uşurel Văzută la fereastră. Mă vezi? Căci eu pe tine te am mereu în gând! Nu eşti o amintire? Şi râd, văzând că dintr-odată Apari în glasul morţii Şi-n fumul sorţii Te laşi umbrit de mine...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

139. Iubind Irina Gurin (Chișinău, Moldova)

Atîtea flori dorule-am ars din raza soarelui-răsare cînd totul se pierdea-n uitare, iar noi uitam cine sîntem. Amețitor parfum dorit, visat... ...scînteiau inimi speriate de prea năvălitoarea forță a iubirii și se zbăteau nebunele încuiate, gata să iasă din piept pentru a se îmbrățișa... De-am fi numai inimi, Am fi îngeri îndrăgostiți de păcate.

157

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

140. Insectiformi Emil Iulian Sude (Pietrișu, PH, România)

Mă retrag într-o formă Numai eu știu cât mai e Până la umeri până la umeri Într-o formă diformă Numai eu știu cât mai e Până mai ieri Mai știi tu partea mea de insectă Din partea mea de om Când la braț la braț Un insectar insecticid Ca pe Naum cu ciorapii nespălați Pentru că atât ți-a mai rămas în minte De la calul galben Eu din cauză îndrăgostit Tu sinucigașă și vie Cum ne-ai plăcut nouă De la soldat la soldat Și-ți lăsam sânii pe muchie Să ne vorbească de insecte Despre insectă lângă insectă Soldat lângă soldat Și-am întrebat al doilea soldat De ce pleacă primul soldat Și-am întrebat al treilea soldat De ce pleacă al patrulea soldat Toți sunt cu tine ai spus Să nu mă tem de cuvintele tale Ai spus și de ciorapii nespălați Ai lui Naum că nu te temi

158

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

141. Scrisoare către Mihai Eminescu Rodica Miulescu (Brașov, BV, România)

Copil fiind, în anii mici de şcoală, Eu te-am iubit de când fotografia ţi-am văzut. Cu cartea-ţi minunată pe genunchi, în poală, Visam poienile pe care tu le-ai străbătut. Ştii, mama mea, femeie de la ţară, Care de abia-nvăţase să citească Şi era surdă, în fiecare seară În cartea ta se lepăda de grija cea lumească Căci Biblie n-aveam să ne păzească. Pentru români erau vremuri cam grele Credinţa noi în suflet o ţineam să n-o găsească Cei puşi pe-atunci numai pe fapte rele. Iubirea ta de Dumnezeu ascunsă-n versuri sfinte, pure Întreţinea iubirea sacră în fiecare dintre noi. Cutreierând cu tine pădurile argintate, sure, Simţeam cum încolţeşte sămânţa de eroi. Te-am cam pierdut apoi din minte, nu din suflet: Aveam alte preocupări, citeam şi alte cărţi. În inima-mi de dac, din când in când, ca depărtări de tunet Soseau veşti despre tine, de la tine, uluitoare, din tot mai multe părţi. Ştiam că cele de la tine sunt adevărate. Tu niciodată, de când eşti, nu ne-ai minţit. Cu mintea mea de om să le pătrund era şi este peste poate Căci ele sunt, la fel ca tine, infinit. Dacă mă-ntrebi pe dinafară de-ţi ştiu acuma vreun vers Îţi spun cinstit: n-am învăţat niciunul

159

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Căci versul tău sunt eu, dacul trezit, un univers Şi tu eşti în noi toţi! Ca tine nu suntem niciunul! De aceea cartea ta îmi stă şi azi la căpătâi Şi noaptea o petrec eu şi cu tine Tu eşti iubirea mea cea mare, cea dintâi Şi când mi-e greu, eu cartea ta mângâi

Să-ţi mângâi sufletul din carte îmi face atât de bine… Iar uneori îmi este tare, tare dor de tine Şi atunci, pe jumătate adormită, îţi şoptesc: “Mihai, rămâi, rămâi cu noi, rămâi cu mine! Te iubesc!”

160

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

142. Poezia agonică Gela Enea (Craiova, DJ, România)

cine este între mine şi linia vieţii desenată în palma ta?... mi-au trebuit douăzeci de ani să ajung pe celălalt mal, fără niciun colac de salvare, doar cu frica, devenită brusc cel mai bun curaj… douăzeci de ani am cusut aceste cuvinte, unul de altul ca să pară o poezie, de dragul tău, când, de fapt, ele nu sunt decât un strigăt: Săriţi, se mai îneacă unul! dacă-ţi ghicesc în palmă, lumea nu pare mai frumoasă, încât să uit că sunt pruncul abandonat pe treptele bisericii, al cărui scâncet înţeapă pântecul liniştii, cu sufletul plutind în derivă,

161

de la o aripă la alta, de la o pasăre la alta… tu ştii că păsările, jumătate om, jumătate vulturi, coboară cu sufletul meu, îmi ciugulesc din palmă, din ficat, momentul asta face durerea gelatinoasă, întinsă pe tot trupul, pe viaţa mea,ce viaţă, un sac de menaj azvârlit, sac peste sac, tomberonul, plin, până în ziua hotărâtă, când vin gunoierii şi se aude un scheunat de câine vagabond dând ocol tomberonului, iar de la ferestra vecinilor, balada pentru adeline.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

143. Providenţă Nicolae Mihalciuc (Bistrița, BN, România)

Un nesecat şi sfânt izvor deasupra noastră, Cu o dulce sevă de putere şi comori, Veghează lumea ca o pasăre măiastră, Să nu ne fie teamă să ne trezim în zori. Creaţi ca mici capodopere în Univers, Cu funcţiuni şi mecanisme complicate, Călători în leagănul Pământului în mers Suntem conduşi de energii nemăsurate. De unde e armonia pilduitoare? De undeva de unde nimenea nu ştie; Din pavăza de nicăieri ocrotitoare Şi de pretutindeni, ascunsă pe vecie. De ne-ar fi dăruite cârmele depline, Am sfârşi în lupte şi puzderii de erori, Îndemnaţi orbeşte de împliniri meschine Şi de orgolii de absoluţi cunoscători. Ne rămâne o cumpătare chibzuită, În echilibrul fascinant ce ne-nconjoară: Să alungăm pe veci orice neagră ispită De-a folosi tot ce distruge sau omoară. Înverşunaţi conducători ai omenirii, Ajunşi la cârma lumii printr-un destin bizar, Nu tulburaţi mereu adâncurile firii Cu mintea-nceţoşată a unui cirezar!

162

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

144. Chemare Elvira-Marcela Szigeti (Satu Mare, SM, România)

Peste tărâmul castelelor de ceaţă o stea plăpândă răsare-n asfinţit şi cântul ei, ca o chemare blândă spre lumi de vis, se face auzit. Mii de inimi ascunse printre turnuri caraule reci, ca piatra-i de granit ascultă-n taină, fără să-nţeleagă murmurul cuvântului vrăjit. Un fluture născut din florile de gheaţă atins de raza gândului răzleţ îşi întinde vesel aripa-i de mătasă în zbor de piruete spre visul cel măreţ. Dar norii gri se-ntunecă ş-apasă fulgere ţâşnesc ca torţe vii şi ard în pripă aripa ce dansează în lumina-albastră a stelei rozalii. Mica stea tresare întristată plânsul ei se aude-n nopţile pustii razele-i în lacrimi se destramă ca iluzii ale speranţelor târzii. * Prin negre turnuri învăluite-n ceaţă un fluture de lumină cu aripi argintii veghează somnul viselor ce se-nalţă în cântecul chemării stelelor aurii.

163

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

145. Departe de mine Viorelia Ioniță (Madrid, Spania)

De-aş cugeta adânc m-aş pierde oare, m-aş scufunda în propia-mi fiinƫă? rătăcită printre frici şi amintiri, regrete, potcoave ale trecutului... sau aş aluneca în visare, pe panta unui trecut al unei vieƫi imaginare? acolo unde am fost zdrobită, m-aş recompune oare de-aş putea? Și-aş plânge dusele-mi dorinƫe... ce oare le-ar mai învia? m-aş căuta printre mormitele de vise şi în afară de pustiu, de ce-aş mai da? cine sunt eu acum, şi unde-s eu? Închis în mine sufletu-mi aşteaptă obosit să treacă anii din viaƫa ce pare că s-a irosit. Suflete-al meu tu nu ai îmbătrânit! Te-am îngrădit cu neputinƫa-mi.

164

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

146. Mesaj Cornelia Cociș (Cluj-Napoca, CJ, România)

Întinde-mi mâna - poate că voi sări Peste prăpastie (cel puţin am să-ncerc)! Întinde-mi mâna - poate vom decora O copastie (sau vom face-un viu cerc...)! Întinde-mi mâna - poate că vom trăi O minune: greul, mai puţin greu! Şi, pentru ca-ndrăzneala să nu ne Lipsească, Ţi-o-ntind Întâi Eu.

165

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

147. Suflet spre cer Mihai Cotea (Baia Mare, MM, România)

Mi-am deschis sufletul spre cer din respect, am dat jos colbul efemer și aștept… Condiția de venerare e-o întâmplare, desăvârșire sau concept… Ai auzit în minte, oare, ecoul de-nțelept? …Și voi mai pierde margini din rana veche, nouă, se vor mai scrie pagini pe sufletu-mi cu rouă. Da, ai păcătuit și inima ți-e scrum, prin tine-mi văd soarta, destinul meu postum, așa o cere arta… nimic nu-i pentru acum. Mă hrănesc cu vise-n porții mici, mi-e poftă de iubire! Știu, am păcătuit, cum zici, dar toate-s amintire. Am primit mantia iertării și-o port sârguincios. Trec zile, patima răbdării, aud cânt de albatros. - Sunt vindecare! - Sau mai prejos… - Zbor și înălțare. - Ce frumos!

166

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

148. Floarea dragostei eterne Alexandru Cristian Preda (București, România)

Bogată precum lucirea unei stele de sub soare, Bogată precum a mării strălucire-n raze moare, Bogată cum este viaţa în crepusculul uitării, Foarea dragostei eterne, eresul abandonării. În parfumul de lalele zăresc chipul dragei mele, Printre nourii de ceaţă, adormită-n visul său, Zace agonizând pe gheaţă, Chip amorf al unei stele Stinse pe-a sa caldă faţă. Revoltat de al său gând, de a sa fire mulcomită, Sparg nemărginitu-n neanturi cât o floare ofilită. De ce spiritul meu treaz e blocat într-un abis? De ce visul meu se naşte-n al tău suflet - cald, încins? De ce, oare, stau aici, sub un salcâm de floare prins Şi te privesc destoinic seara, sub fereastra dinspre prispă? Îţi recit al meu amorul, necuprins în zece şoapte, Şi mă-ncântă cum fuiorul îl întorci în patru acte. Mă uimeşte al tău zbucium, c-o alură de poet, Într-un tril de rândunele, un mirobolant duet. Curg din plete blonde lacrimi surzi, de femeie, Pe-obraji citeşti ca-n palmă... O gropiţă - un amurg de lună plină.

167

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

149. Anii Daniela Cerasela Petre

Speranţe mii şi fără sens Atâta timp amar, Că am uitat, ca să mai gust Din fructul vieţii mele, Ce repede, spre răsărit S-a dus aşa devreme. N-am bani, ca să-mi pot cumpăra O zi de fericire, Şi nici averi aşa de mari, Să-mi cumpăr nemurire. Căci muritori cu toţi suntem, Ş-află aşa deodată... Că şirul anilor s-au dus, N-or să mai vină iară. Păstrez în suflet amintiri, Sărace, dar frumoase Şi-mi pare rău, că-n astă lume Anii nu-i pot întoarce. .

168

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

150. Reîntoarcere Andra-Florentina Hernest (Costești, AG, România)

Aripa moale a timpului pierdut Descoperă ruinele unui univers căzut, O ploaie de stele radiante aievea au fost Sufletele ce acum hoinăresc fără rost. Se stinge în cer o vagă lumină, O parte din lumina aceea străină La care, poate, aş fi vrut să visez Dar efemera clipă nu este în regres. Mă întorc la viaţa mea cu tine Străbat o mulţime de-amintiri străine, Iar inima-mi spune c-un glas amar Tu n-ai fost cu mine şi totu-i în zadar. Încerc uşor să-ţi ating faţa, Dar glasul tău îmi rupe vraja Acum sunt singură din nou Doar eu şi eternul tău ecou.

169

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

151. Sânge putred Georgiana Ionela Bageac (Arioneștii Vechi, PH, România)

Tu lună ce sângerezi un sânge race și bolnav Infectat cu durere, întuneric acru și amar Spune-mi unde te-ai dus, unde ai plecat În infinit ai pătruns, ori ai murit în prag de apus și m-ai lăsat. Nopțile-s pustii, seci, neînțelese și goale Gândurile mele s-au pierdut, au pierit, au fugit sau au murit Oricât aș nega, sufletul a inhalat singurătate, lăsând în urmâ un suflet moale Ai plecat, m-ai uitat sau poate eu te-am evitat te-ai dus, ai fugit și m-ai amăgit. Sângele tău putred îmi pătrunde în gânduri Mi se scurge printre rânduri Îmi este silă, îmi este sete, îmi este dor de cumplita ta prezență Îmi lipsește și îmi este foame de amara și nefireasca ta aparență. Și cu toate aceste sângerezi durere, ură și singurătate Un sânge rece mi se scurge în incoștiență Versurile se pierd în umbra și-n pura esență Logica rațiunii este confuză pentru confuz în eternitate. Putreziciunea ta îmi infectează inima Te urasc - te iubesc... putrezesc Aștept să regenerezi durerea, enigma Aștept, înebunesc, putrezesc. Cu toate acestea, tu lună Sângerezi un sânge putred Măcinând o urmă de arsură. Și în scrum te prefaci pierind.

170

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

152. Roza neagră… Cristian Emanuel Ștefănescu (Câmpulung Muscel, AG, România) Nu mai pot…nu mai rezist… Sunt atât de vid, atât de închis, Între pereţii unei inimi înnegrite… Tu m-ai ademenit, m-ai aruncat într-o durere; eu am căzut, m-am lăsat pradă… Nu mai sunt decât un corb, Pierdut între pene negre. Nu mai sunt decât un crucifix Sfărmat între două lumi: a mea, a nimănui. Au fost vieţi, au fost trăite, Când lângă mine erai, Când credeam că Dumnezeu mi te-a orânduit… Să vină corzile unei chitare, să mă prindă în transa lor, să mă sugrume dimineaţa în care fereastra e întotdeauna udă, afară e rece, sângele meu cald… însă de-acum va fi rece…sângele meu. Aş vrea să-mi pictez pereţii în negrul ochilor tăi, doar să uit ce coloraţi erau de fapt. Nu am cu ce trăi, Mă hrănesc cu cerneală, Căci doar ea mă mai ţine treaz noaptea, prin inima de călimară. Nu am cu ce mă încălzi, Nimic nu arde gheaţa ce, ca o roză neagră îşi înfige spinii de durere, mă lasă, mă lasă fără mângâiere….

171

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

153. Iubitule –va urma! Dorina Ungureanu (Mangalia, CT, România)

Ignor interfonul şi deschid laptopul notele lui Wagner reflectă solitudine psihoză după Nietzsche şi mi se lipesc de trup dansez cu o cămaşă în casă absentează atingerea ta ca măsură profilactică ca o vestă de salvare ştii de la mal poate să debuteze sfârşitul raţiunea mea s-ar susţine pe umerii tăi ne-am amuza dacă ai spune din nou că dispun de sare şi piper în cuvinte zahăr în chip şi voce strâng un balon din păr de pe pieptăn mă închipui bărbat tânăr suferind de calviţie vreau să fiu tu privesc cimitirul din palmă nu mă integrez în tăcere aş alerga fără interdicţii pe hârtie să iau timpul peste picior şi dacă reacţia e reversibilă mă întregesc cu proteze şi continui ca om azi în loc de glande lacrimale am umbrele de soare mă revolt asupra ego-ului mă revolt asupra acestui univers e un război de-o frumuseţe abstractă.

172

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

154. Sufletul Eugen Amza (Pitești, AG, România)

Sufletu-i o melodie ce-n văzduh alin adie, E o apă care curge de prin stânci din oase frânte, E un ochi ce te privește și adesea se jelește, Este mâna ce se întinde să ajute și nimic prea des primește. Sufletul este hoinarul ce în lanțuri nu stă prins, Este hoțul care fură un sărut de buze stins, Este umbra ce ne așteptă s-o urmăm în paradis, E lumina ce încălzește inima ruptă de un vis. Sufletu-i apărătorul, e străjerul neînfricat, Apărând cu spada-n mână un tărâm ades uitat. Este focul care arde până moartea încet îl mută, Să încălzească și lumine altă lume blândă, mută. Sufletul e legătura dintre om și Creator, Este firul ce transmite muzica din om la om. Este banda ce nu minte și fidel înregistrează, De-am iubit, urît sau pe cine am trădat. Sufletul este lumină, este orgă de culori. Sufletul este răcoare sau e foc aprins de zei, Ce ne arde fără milă fără a ține cont de noi. Sufletul sunt eu și tu fără grijă și nevoi!

173

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

155. Adio îmi spun! Irina Davidescu (Galați, GL, România)

Sar peste umbra albastră Și trupul fin de lapte, Mă înalț pentru amorțire, Amintire și nemurire. Până când noaptea devine zi Pășesc pe inelele lui Saturn, Apoi pe focul lui Marte, Aproape răpus de lumină Cobor brusc spre casă, O poruncă-mi apasă Eul, Spre adâncul mării mă alungă, Trupul se opune Și gândurile evadează brusc, Mâini lungi, verzi,dansante, Mă leg de nisip, de stânci, Mă privesc din depărtare, Îmi zâmbesc și-mi spun: ,,Adio!’’

174

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

156. Nasturele Ștefan Cătălin Topliceanu (Vaslui, VS, România)

pe cămaşa mea încă mai am amprente ale mâinii tale mici şi parfumate însă, nasturele şubred s-a rupt definitiv, o fi căzut în gropile din trotuarele vechi. l-am căutat câteva zile, dar s-a ascuns de mine, credeam că s-a rătăcit printr-o gară ori doarme pe bănci, le-am întrebat pe femeile ce mătură străzile, dar nu l-au văzut, l-am aşteptat să vină acasă, însă e prea mic pentru a şti drumul şi nici în cutia poştală nu mi-a lăsat vreo scrisoare. în ziare nu am găsit niciun anunţ despre nasturi dispăruţi şi nici despre cei decedaţi ori deportaţi, cei de la poliţie nu m-au putut ajuta şi nici la spital nu a fost înregistrat vreun nasture rănit. aşa că de atunci încă îl caut, iar pe cămaşa mea sunt amprentele tale mici şi parfumate, ce-mi amintesc de tine şi de faptul că mi-ai smuls nasturele preferat, netrebnico! atunci când mi-ai descheiat cămaşa în camera ta.

175

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

157. Trandafiri Dana Staicu (București, România)

Odată ce m-ai transformat în rug Și mi-ai atins în păr prea viu de trandafiri petale, Așa incandescent pe umeri îmi port jug! Până-n rărunchi presimt a tale-atingeri pale... Am renăscut tot devenind o altă dimineață; Făptura mea devine un poem... Totul preschimbă fluviu a mea viață; Încep să uit să mor, încep să uit acut ce-i requiem! O revelație, o bucurie dulce, O mângâiere castă cum doar trandafirii pot Preschimbă calea vieții mele în răscruce! Al meu noian de-abise gânduri resocot... Cine ești tu, iluzie-pecete? Te-am așteptat de nu credeam să vii! Îți mulțumesc! Din trandafiri licoare am să fac... ca să mă-mbete, Ca mai apoi să cad ca un copil iubind... în reverii...

176

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

158. Păreri Elena Agiu-Neacșu (Rm. Vâlcea, VL, România)

şi voiam să fiu dincolo de mine, dincolo de voi dincolo de ploi, dincolo de frunze dincolo de miez, dincolo de coajă voiam să fiu eu de strajă doar ţie în noaptea senină să te-alint cu drag mă caut, te caut unde ne e pragul să te-mbrăţişez şi să te sărut pe fruntea înaltă ce mult a trecut ne-am înstrăinat făr’de-a noastră vrere şi hăul se cască între noi adânc şi tot mai departe ne desparte tot ca volbura ape ne desparte pluta ce ne-a legănat cândva într-un glas am cântat NOI, Doamne, sau doar mi se pare...!?

177

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

159. Puiul de păpădie Marius Mărăcinescu (Golești, VL, România)

Doar un pui de păpădie a rămas îmbobocit şi mămica grijulie cu o frunză l-a-nvelit: -Somn uşor, copil cuminte! Măine, cănd te vor trezi buburuza şi doi fluturi, ca prin vis vei înflori. Şi-au venit după aceea opt albine şi-un bondar să-i culeagă din corolă, două lacrimi de nectar. Înspre seară, căprioara , când să-l pască, a simţit mângâierea rugătoare si i-a spus:’’Dormi liniştit!’’ Tocmai răsărise luna şi, uimită, se-ntreba, dacă nu cumva, prin iarbă, căzuse un pui de stea. . . Nu putea s-adoarmă, încă ... Avea multe amintiri. Ca şi voi dorea să afle numărul de musafiri.

178

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

160. Prieteni nocturni Elena Balaban (Slatina, OT, România)

Noaptea, din pereţi pereţi se nasc monştri, Care vin lângă pat şi îmi spun că mă iubesc mai mult decât tine. Că mereu au făcut-o! Nu vreau să devină mai urâţi şi mai bolnavi decât sunt deja. Aşadar, le spun că-i cred. Când i-am întrebat de unde vin, nu mi-au răspuns Nu-mi pasă dacă vin din iad sau din mintea mea. Cel puţin sunt acolo. Nu vreau să-i sperii şi să fugă Deşi ei mă sperie de fiecare dată când apar. Oare adevărul stătea scris pe-o piatră de mormânt? ”Am fost ce sunteţi, veţi fi ce sunt”? N-o să-mi întreb diseară monştrii dac-au fost ca mine când trăiau. N-o să-i fac şi mai trişti. Oare asta o să fiu după moarte? O să fiu ca ei? Sper să fiu un monstru bun Dacă nu înţeleg ce înseamnă să fiu un om bun. Tu ce o să fii? Şi monştrii tăi îţi spun că te iubesc mai mult decât te-am iubit eu? Să ştii că mint! De fapt, tu nu cred că-i poţi vedea. Păcat. După ce-i cunoşti mai bine, sunt chiar prietenoşi. Aştept seara.

179

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

161. Memoria caselor Daniela Albu (București, România) tatălui meu

Tăcute străzi cu case boiereşti Sub filigranul iederei zurlii Din geana crenelatelor fereşti Surâd cu inocenţă de copii, Ce şi-au pierdut părinţii într-un ceas Când întunericul a coborât Peste oraşul trist fără de glas, Sărac şi cenuşiu şi mohorât. Când clipa a-ngheţat în chihlimbar Printre coloane şi vitralii vechi Năluci de fluturi cu surâs amar Plutesc prin camere perechi, perechi... Condurii zburători printre dantele, Miresmele de doamne şi domniţe S-au strîns în praful orei care piere Efigii cu surâsuri şi gropiţe. Şi râd şi plâng sub ziduri albe-n soare Uitatele poveşti ascunse-n case Iar fetele cu flori la cingătoare Le mai surâd bunicilor rămase.

180

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

162. Niciodată Nuc Sorin Sanda (Alba Iulia, AB, România)

Rece! Ca o rădăcina îngropată, Caut sânge-n cer și în pământ. Iubesc și trăiesc doar pentru ea. Pentru un ultim sărut consumat sub Nucul din gradină. El ține sub coroana sa doar moarte, Iar dragostea sinceră Se stinge la atingerea rece A frunzelor ce valsează macabru în bătaia vântului. Totul se revarsă, în esență, Într-o o ultimă clipă pasională Pentru o ultima data. Nu am de gând să mor, Nici să trăiesc, Ci doar să fiu copac, dar niciodată Nuc.

181

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

163. Astăzi nu clipi! Gigi-Cosmin Hogaș (Tecuci, GL, România)

Ochii tăi Ca un cer greu pictat de stele, Încărcați cu picături de găuri negre, Îmbrăcați cu albe rochii de mireasă, Înfășurați în codru de munte, Împrăștiați de vânt și intimitate, Ce-mi dau pledoaria zilelor de toamnă Și-mi picură stropi de primăvară, Lăsându-mi în suflet O secundă Rătăcită, parcă, În univers, Ai cărei căutare Este așternutul pielii tale, Pe care, solemn și șters Mă voi ofili. Privind la ochii tăi Ca printr-o oglindă veche, Îmi văd eul și străinul, Îmi văd pacea și regretul, Îmi văd moartea și destinul, Și pe verso Semnătura și portretul.

182

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

164. Haos și iluzii Mariana Pîntea (Văsieni, r. Ialoveni, Moldova)

La margini de secunde mă-nșfacă cu voință și-mi face semn să plec, Destin zdrobit de neguri spre drum pictat cu sînge acoperit de lut. Iubiri îmbolnăvite gem fără încetare sub sunet d-eșec, Valsez pe cioburi de sticlă și lupt cu dependența-mi de trecut. Se sting speranțe lovite într-un mormînt uitat, paradoxal, Prezent rătăcit,chemată îs să mă lipsiți în veci de iubiri. Mă zbat cu absurdele minute, nascute din golul mortal, Ce-am rătăcit în suflet s-a-necat în abis de amintiri. Mă strigă strune de vioară, rup valul malad în veacuri, Azi putrezește galaxia cuvîntului cernut de timp. Paralizate dorințe, chemări sărate zac drept aburi. Ursuz plîngînd pe un stîlp de spini cu doru-mi ce a orbit. Tu, suflete, de ce sorbi iarași același amar venin? Secată de inexistența ta, care mă condamnă, Acceptă cu iubire candidă al meu supus destin. Ah, iar mă lovesc în taină de scrum nebun de toamnă... Devin izolată, nu realizez ce se întîmplă. Zăresc aievea al tău chip printr-o ceață rănită. Cu dor din suferință anonimă tu contemplă Ce rol teluric îmi rezervă barbara soartă. Nu încetez a exista, lupt aprig și îndur Teatrul zidit cu migală din cenușa-mi udă De ploile toride ce m-au lăsat singură Într-o lume tristă și crudă.

183

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Ți-aș răpi ochii grei din mare, Aș culege nori uzi de iubiri, Zbor la a ta pură chemare Ale mele priviri. Soarele răsare, Vise albe dispar, Adîncul mă doare Grav reapar. În suflet-vals. Gînd dureros... Simt un dor fals. HAOS!...

184

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

165. Cântec nou pentru Iași Radu-Constantin Cimpoi (Brătuleni, IS, România)

Iașule, târg de povești Cu biserici și palate, Te încumeți să trăiești Printre blocurile-nalte... Se zărește câte-o cruce Peste-un centru comercial Și un colț de turlă verde, La mitropolie-n deal. La Bărboi, la Spiridon, Chiar și la mitropolie, Orologii-n abandon Au blocat a lor solie! Toată lumea e grăbită Să urce într-un tramvai, Nu mai vezi pe stradă birjă Cu doi năzdrăvani de cai. Când e zi de sărbătoare, Mii de pelerini la Sfântă,

185

Iar la câțiva metri-n zare, Loredana Groza cântă! De la Golia-n Galata, Din Frumoasa-n Cetățuia, Clopotele tot sunat-a Pân' au defrișat pădurea. Creangă și cu Eminescu Bântuie prin tot orașul, Și-n Copou și-n vechiul centru... Iar Alecsandri, tot teatrul! Domnul Cuza și-a lui Doamnă Au muzeu pe bulevard, Te atrag și te îndeamnă Să treci dincolo de gard. Domn' Vasile Lupu are O școliță colo-n sus, Unde am crescut eu mare Și acest viers am scris.

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

166. Curând Mara Alexandra Ciubotaru (București, România)

Curând, pe nesimțite, În porțelanul din obrazu-ți se vor adânci trei fire sângeriiDin ochi Curgând spre buze, Care, Nemaiputând să se amuze, Vor plânge Într-o cupă Din care crini bătuți vor bea Pentru a da Albinelor nectar. Și-așa vei ști că n-ai fost în zadar.

186

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

167. Dumnezeul tău Carmen Focșa (București, România)

Făcliile ploii ardeau mai departe Numai de noi nu-i păsa nicicând, nimănui Pe când mirosul tău amărui Îmi amintea de toamnă, de-nserare, de moarte... Atunci am coborât brațele precum o păpușă de lemn Rămasă brusc fără sfori Știam că numai așa aveam dreptul Să mă strige cineva de trei ori... Nu știam că dumnezeul tău are chip de fiară Sau chip de femeie, sau chip de bărbat Dar încă mai credeam că a lăsat ceva din duhul său În aerul pe care l-a respirat...

187

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

168. Revin acasă… Ana-Maria Stănilă (Alexandria, TR, România)

Sosesc cu pași mărunți, împinsă de la spate De vânt în păr și doruri, nemărginite toate. Mi-e teamă de emoții și de dureri ascunse... O, vechi copil! E nostalgia vremurilor duse. În treacăt văd poteca copilăriei mele, Atunci era brodată cu măceș și lalele; Azi e doar piatră goală și suflet mort se pare… Ca și al meu… copil, ce lăcrimează-n soare. Și merg ce merg cu gândul la ce o să găsesc Din ce-am lăsat odată în cuibul părintesc. Zăresc copacul meu și hornul de la casă, De mă ridic pe vârfuri, zăresc și ușa roasă. N-a mai rămas nimic din ce-a fost mai demult, Decât mirosul sacru al frunzelor de nuc. Copacu-n fața căruia atât m-am confesat Vede-un adult… dar știe că el nu l-a uitat.

188

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

169. Mi-ai făgăduit Liliana Spătaru (Brașov, BV, România)

Mi-ai făgăduit că luna într-o noapte-o să mă cheme dintr-a cerurilor taine cu a stelelor strae s-o-nvelesc,

Mi-ai făgăduit şi munţii, a pădurilor duhuri, roua nesorbită încă din amiezilor adâncuri,

că-mi vei dărui lumina ce-mi va aşeza colinda în a dorului margini, să aştept.

189

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

170. Denunț Loredana Florentina Madalescu (Drobeta-TurnuSeverin, MH. România)

denunț iarna asta pentru că mi-a obturat irișii cu zăpezi îngrămădite pentru că mi-a arborat vuiete și fața blândă mi-a crăpat-o geruind pentru că mi-a sustras dinadins adierea de toamnă, luciul cafeniu întârziat, chemarea corbilor în apus meditativ, poteca mea de frunze moale ca o catifea, pentru că mi-a smuls din gură praful de pe drum și, ca într-un spital de nebuni, ne-a îmbrăcat silit în alb.

190

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

171. Năframa Alina Stașcu (Boltun, r. Nisporeni, Moldova)

Din nou este pustie banca rece Şi lacrimi pe obrazu-mi se perindă Şi timpul s-a oprit, şi nu mai trece, Mi-e frică să-mi privesc chipu-n oglindă. . Frunzişul de pe crînguri se destramă, Iar soarele se zbate ne-ncetat. În mînă am rămas doar c-o năframă Pe care chipul mamei e pictat. Şi stau, şi plîng, şi meditez în goană, Şi firele de păr mi se-nălbesc. Sunt împlinită-n viaţă, de-acum, mamă, Dar tot la tine-n noapte mă gîndesc.

191

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

172. Fragedă Ana Castellani (Kent, UK)

Atât de sfântă şi fragedă eşti Dulce petală din floarea cea mai rară Mereu cu mine când de lună eşti Chemată să veghezi asupră-mi bunăoară Scumpă zeiţă, altar de-nţelepciune Ce până şi atingerea ţi-e dar divin Fiinţă mereu blândă, cu ochii unei zâne Mă faci s-adorm şi să visez mai lin Ce mult visez la dulcea-ţi sărutare Şi cât mă tem că nu-i destul de mare Iubirea ce ţi-o port şi care Străbate universul doar la a ta chemare Mi-e dor de-alintul tău şi de fineţea-ţi toată Mi-e greu fără zilele de-altădată Şi chiar de drumuri lungi ne ţin departe Tot lângă mine eşti şi zi şi noapte Şi mă veghezi căci luna te-a trimis Vorbim în vis căci vorbele ne-ncurcă Şi visu-i lung aşa cum mi-ai promis... Păcat numai că noaptea e atât de scurtă!

192

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

173. Vântul Gabriela Ioniță (Topile, IS, România) Iubite, Şi i-ai făcut iubirii noastre-un vânt Atunci, pe bancă-n parc, demult De astăzi, după un deceniu Mai trec pe-acolo să-l ascult. Că te-ai grăbit, că te-am iubit… Cuvinte tari, dureri mărunte… În amintiri ce s-au umbrit În parc, în inimi şi în minte. Surâsul meu ce te-a vrăjit Acum , un pumn de praf pe drum Mireasma lui s-a ofilit Nu mai iubeşti acel parfum! Şi vântul a bătut mereu Cântând plângând iubiri nespuse Bărbat eşti tu, femeie-s eu Cu pirostrii de alţii puse. Dar nu ştiu cum în prag de vară Un vânticel mai nesupus Mi te-a întors la mine iară: -Cât mi-a lipsit al tău surâs! Că te-ai grăbit, că m-ai iubit… Cuvinte tari, dureri mărunte… Poate doar vântul să le-asculte! În parc, stau martori cei doi brazi Când eu îţi spun a mia oară Parfumul tău nu mai e azi Ce-a fost atunci, odinioară!

193

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

174. Imposibilitatea virgulei Daniela Toader (Rueil Malmaison, Franța)

Nouă ne plac acele sentimentele Compuse doar din imagini şi semne Mai întotdeauna sentimentul punct Dar practic niciodată sentimentul virgulă. Mai presus de toate posibilităţile virgulei Există imposibilitatea noastră de a acceptă tot restul Căci nouă ne plac sentimentele rapide Cât o imagine suprapusă peste un punct Sau poate doar cât un punct Căci la prima vedere punctul e la fel de mult Şi la fel de repede Ca şi imaginea dintre două virgule Sentiment sau non-sentiment Ne-întrebare, doar punctul Cât o privire şi de la capăt.

194

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

175. Rugăciune Carmen Manta (Timișoara, TM, România)

Rogu-te, Dezbracă-mi pielea, Atinge-mi oasele, Rupe-mi carnea, Până ce nu mai sunt nimc, Dăruiește-mă zădărniciei. Nou și bun, Arată-mi că nu sunt gol, Și pentru asta, dacă trebuie, Distruge-mă!

195

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

176. Dac-ai să vii Marius Gheghici (Sligo, Irlanda)

Dac-ai să vii într-un sfârşit la mine, Chiar şi în lacrimi, chiar şi-ntr-un surâs, Eu te-oi iubi, şi asta tu ştii bine, Mai bine ca oricine pe pământ. Dac-ai să vii într-un sfârşit la mine Te-oi strânge lung şi dulce, ca demult. Ne-om săruta duios - eu şi cu tine, Mai bine ca oricine pe pământ. Dac-ai să vii într-un sfârşit la mine Ţi-oi dărui şi luna şi aştrii de pe cer Iar tu le vei iubi, că-s de la mine Mai bine ca oricine pe pământ. Dac-ai să vii într-un sfârşit la mine, Chiar de furtuni ne vor mai despărţi în gând, Noi vom forma creaţia-mpreună Mai bine ca oricine pe pământ.

196

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

177. fericirea Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc, CV, România)

ce-i fericirea Doamne și dacă ea există unde e? un copil duce un pahar de apă mamei bolnave târându-și prin țărână piciorul olog o vrabie se smotocește pentru puiul ei un orb strânge în pumni lumina și-apoi soarbe cu nesaț singurătatea are gust de inimi ciocnite oasele zilei se adună în cimitir același cimitir al speranțelor deșarte pentru care în fiecare zi un copil își târâie piciorul olog o vrabie se smotocește pentru puiul ei un orb strânge lumina în pumni poate poate cerul se va îndura să scurgă un strop din fericirea promisă la vremea cireșelor coapte până să crească sub tălpi umbra de șarpe

197

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

178. Să nu uiţi! Georgeta Muscă-Oană (Galați, GL, România)

Oricât ţi-ar fi de bine prin ţări ce-abia le ştii, Nu vei putea vreodată să uiţi de unde vii! Aroma pâinii calde, a turtelor cu nuci, Lumini voievodale, legende cu haiduci; Acorduri de balade şi pajişti de smarald Ţi-or aminti că vatra e locul cel mai cald. Ecouri de colinde ţi-or spune în Ajun Că de nu eşti acasă, nu simţi că e Crăciun! Amară-i pribegia şi vei afla la greu Că-n satul de la munte te-or aştepta mereu: Căldura părintească, muşcatele din geam, Iubirea pentru ţară şi dragostea de neam. Prin vremurile bune şi-n cele de restrişti Să-ţi aminteşti de fraţii ce cântă când sunt trişti Şi-orcât ţi-ar fi de bine prin ţări ce-abia le ştii, Să nu încerci, copile, să uiţi de unde vii!

198

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

179. Stejarul Tincuța Horonceanu Bernevic (Bacău, BC, România)

Cineva îi crestase în scoarţă o cruce Iar mai jos o inimă din care plecau aripi Stejarul îşi purta cicatricea cu demnitate Bunicul nu s-a îndurat să-l taie Se retrăgea adesea sub crengile lui bătrâne Şi tăcea Stătea cu mâinile în poală şi tăcea Uneori trimitea câte un firicel de zâmbet spre mine Acolo sub coaja uscată I s-a cuibărit copilăria Şi tinereţea toată a încăput acolo Stătea cu spatele lipit de scoarţă Uitându-se la pământul ars de soare Şi într-o linişte deplină Mă privea Uneori avea faţa luminoasă ca un măr copt Adia vântul jucăuş Ca o elice în mâna unui copil Iar bunicul îi primea cântecul în inimă Alteori îmi făcea păsări de hârtie Prin vene îmi curgea un început de zbor Cu care mă înduplecam Să mai cresc un centimetru doi şi anul acesta. În nopţile lungi de vară Luna cobora printre crengi

199

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

Parcă era un ou mare de aur ce se odihnea În cuibarul de frunze Uneori inima crestată în coaja cenuşie Se zbătea ca o pasăre în laţ Îmi este frică bunicule De cuvintele înzăpezite pe ramuri Inima copacului bate prea repede Păsările de hârtie se odihneau printre frunze Şi eu credeam că totul e un joc Hai să auzi un murmur de cascadă Cum le alunecă peste aripi Şi de atâta verde te dor ochii Bunicul mi-a zis că va veni o zi În care şi copilăria mea Se va ascunde sub scoarţa cenuşie Nici omizile n-o vor mai găsi În braţele stejarului Într-un leagăn de sfoară Numai liniştea atârnă Ca o păpuşă de cârpe

200

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

180. abrutizare Adrian Crețu (Bacău, BC, România)

în oraşul de provincie cu două catedrale falnice erectate nemilos chiar în inima lui oamenii se târâie, abrutizaţi de soare, pe asfaltul moale transpirându-şi în tăcere vieţile goale pe strada principală în oraşul de provincie cu singurul său cinematograf mişună nestingheriţi şobolani uriaşi şi câţiva adolescenţi excitaţi se pipăie febril pe întuneric şi mănâncă popcorn din pungile jumbo size în oraşul de provincie o pisică tărcată se furişează pe lângă zidul crăpat al unei alimentare e atât de slăbită încât i se văd coastele şi burta îi e lipită de şira spinării doar foamea i se mai vede în ochii lărgiţi de frică în drum spre tomberoanele de gunoi în oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie deznădejdea se insinuează parşiv peste tot în betoane, în blocurile coşcovite în magazinele de haine second-hand şi în tăblăria încinsă a maşinilor grăbite în oraşul de provincie uitat de toţi zeii şi demonii creştinătăţii în care visele au murit de mult singura luptă demnă de a mai fi purtată este să nu-ţi pierzi minţile să ajungi întreg până la dimineaţa zilei următoare

201

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

181. Gânduri negre Cosmin Spunei (Orșova, MH, România)

Scriu versuri cu sânge pe o hârtie îmi golesc mintea și sufletul ... poezia e vie! doar când scriu și compun mă simt normal, un demon leneș mă ademenește să zac... când clipe liniștite mă lasă-n uitare, demonul mă duce-n aval... stropesc gânduri negre pe foaie Să fie, oare, aceste sentimente cele mai reale??? În amonte mă-ndrumă uitarea Cine amintește de răutățile vieții?! ...Și alerg însetat ca nebun să scriu însetat poezia vieții!

202

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

182. Ecologică Ion Rășinaru (Anina, CS, România)

Îți amintești, eram copii și era vară cu ploi repezi ca pasărea văzduhului. După fiecare închidere de canea pe sub poalele cerului se furișa curcubeul să bea din râu întreg seninul. Noi alergam călare pe bețe de alun virtual, agitam deasupra capului condeiul de grafit aidoma cavalerilor din Evul Mediu, sabia, cu el crestam în coaja lui numele școlarului neastâmpărat, clasa, anul, luna, ziua și texte indecente de mai mare rușinea pentru care eram desemnați personaje în piesa „Nota zero la purtare”. A venit ziua lăsatului de vis, am schimbat uniforma bleumarin cu număr matricol pe mâneca stângă în straiul gri, monoton din rutina gândului să navigăm pe marea de clisă a zilei până pe tărâmul ochilor roșii. Acum nu mai trecem pe sub curcubeu (de teamă să nu se prăbușească slăbit de rănile pricinuite cu dezinvoltură naivă) până când nepoții vor absolvi colegiul verde să-i vindece plăgile.

203

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

183. AND Viorica Băluță (Păncești, BC, România)

Deschid credit în aria înţelegerii torentul iubirii inundă își strigă neîmplinirile la streașina casei în amurg devine jumătate din zâmbetul meu numai spre dimineață lumina e deplină și tandră ca o aducere- aminte o zbatere de aripi este iertarea încătuşată în adeneul comun

204

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

184. întoarceri Liliana Negoi (Ulmi, GR, România)

[...] ne cheamă cutia Pandorei înapoi în ea, să îi măsurăm interiorul cu centimetrul de croitorie, să vedem dacă mai avem loc înăuntru, dacă ne putem întinde de-a lungul sau de-a latul fără să ni se îndoaie degetele de la picioare, unii lângă alţii, unii peste alţii, cuminţi şi tăcuţi, până când prima mână de pământ va fi aruncată pe ea şi de undeva o să răsune vocea guturală a vreunui zeu plictisit, chemându-ne mama la masa lui ca să o înveţe cum să decojeasca zâmbete fără să le sfărâme colţurile şi cum să taie cu ele în roşu şi violaceu şi negru fără să le strivească nervurile. şi-apoi mama va veni la cutia noastră acum cu mai multe mâini de pământ aruncate pe ea, şi va lua cojile de zâmbet şi ni le va planta la cap (mă rog, la unul din capete) ca să prindă rădăcini şi, trecând prin pereţii cutiei, să ne străpungă cu blândeţe încheieturile, învineţindu-ne lacrimile şi vârfurile degetelor ca pedeapsă pentru că atunci, demult, ne-am lăsat sora închisă în ea. apoi, după ce destul pământ se va fi cernut pe cutia noastră, o să îşi îmbrace faţa în caolin, lipindu-şi buzele cu ceară înainte, ca nu cumva să se poată citi în surâsul ei, acum decojit, bucuria că, în sfârşit, copiii ei sunt toţi la un loc [...]

205

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

185. Insula poveştilor Doruța Dumitru (Craiova, DJ, România)

I Când soarele apune-n noapte, Tot ţinutul e-nvelit în şoapte... Pădurea foşneşte alene, O ploaie subţire se cerne; Ielele sosesc la vreme, Şi pe frunte poartă steme! E teiul scăldat în lumină, Apele de dor suspină, Pădurea-l aşteptă să vină, Să se scoale iar din tină! II Nu ştiu cânta în versuri, Dar ştiu să spun poveşti, Cu felurite înţelesuri, Despre ţinuturi crăieşti. E o ţară cu falnic trecut, Căci numeroşi viteji a avut... De la Mihai aflat-au povaţă, Turcii, pe un pod de gheaţă! Iară pe Cuza privindu-l în faţă, Românii au înţeles: cinstea se-nvaţă! Ce sabie ascuţită e cuvântul Spus din ştiinţă, Cum spulberă şi gândul

206

Şi zdruncină întreaga fiinţă! III România-i ţara mea, Locul mea spre a crea, Oriunde-n lume aş umbla, Tihnă eu nu aş afla. România-i aur negru, Însemnat de ochi nevăzuţi, Iar tu în suflet semnul porţi Şi mergi cu el la lucru! IV România sunt cei mici, Cei ce-aleargă prin nisip, România e aici, Nu e doar un arhetip. Sunt mulţi ce au trăit, Nu-s vii, dar n-au murit, Şi deşi nu i-am cunoscut, Prin opera lor am crescut! V E ca o mamă ce rămâne, În amintire pururi tânără. E un cânt purtat de strune, Ce s-ascunde între dune; E doar eterna simbioză Între Pământ şi om...

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

186. limite Adrian Mondea (Buzău, BZ, România)

trăim la întâmplare iubito cu tot curajul ăsta de duet sentimental de a deschide ferestrele cerului am descoperit furia sunetelor am pregustat cu gândul de a cunoaşte plecarea cu papilele mâinilor ne-am încătuşat aripile în reflexia şirurilor de mărgean cine s-ar fi gândit că vom lăsa pentru întâia oară nu doar un colac şi-un pendul înaintea valului de catifea dar şi semnăturile pe nisip cuprinse la vremea fluxului de urmele crabilor nu avem margini femeie iar raţiunea binelui şi a răului am pierdut-o înainte de a o cunoaşte

207

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

187. şapte zile Elena Costache (București, România)

te pierdusem prin ploaie şi prin noroi. mi-am dat seama că nu te mai aveam când m-am simţit desculţă alergând pe brânci prin mâlul care mă cuprinsese toată până la gât. – ce zic atât că şi faţa şi creştetul îmi erau deformate. – n-am mai găsit ceasul, cineva desfiinţase ora fiindcă timpul mergea undeva înspre trecut, înapoi spre creaţie, în vremea din care plecase. mă-mpleticeam udă prin locuri primordiale şi ajunsesem până la zâne şi zei şi te-am zărit şi pe tine muşcând dintr-un măr şi pitindu-te dup-un pom înfăşurat în frunze, plângând lângă şarpe. am fugit îndărăt scuturându-mi talpa care sfârâia şi-am căzut lovindu-mă de-o aripă de-a ta dezmembrată, ruginită şi ucigaşă care ţi se desprinsese din mână şi plutea incertă şi-alunecam de-a lungul coastei. apărusei din nou lângă mine şi crestai cu fruntea pământul şi eu călcam cu patimă-n ţărâna-n care mă chemai şi nu-ţi păsa că mă rătăcisem prin sufletul tău. am vrut să mă ridic din visu-n care zăceam dar m-am împleticit în genunchii din care-mi ieşeau alte membre care parcă mă sugrumau şi-mi uitasem tălpile-n pridvorul corpului din care scuturam nefiinţa care mă cuprindea pas cu pas. mi-am strâns încheieturile şi le-am potrivit după umbletul tău – de fapt mă-nşelam crezând că-i al tău, căci era doar umbra mea. – mă poticnisem în degetele care mi se-nfăşuraseră-n unghii şi te strigam furioasă de răsuna dimineaţa

208

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

cea dintâi în care-ţi apăruse lumina pe faţă. şi stăteam fiecare la câte un capăt de lume dar atât de aproape că-ţi prinsesem ceafa – sau tu pe a mea nu mai ştiu, că unul din noi îi storcea celuilalt gândurile – şi parc-aşteptam să mă încheg de viaţă. îţi potriveai cursul mâinii stângi cu emisfera dreaptă şi dup-acelaşi criteriu şi eu îmi fixam toracele. deveneam tot mai mici şi doar timpul creştea fără a mai avea acces la el căci nu mai ştiam în ce parte se-ndrepta. zăceam între viaţă şi vis, fără a mă putea opri undeva şi fără să simt unde erai mai real decât mine. amorţisem de-atâta visat şi-mi pierdusem şi spaţiul de care stătusem atârnată în jur. şi după cele şase zile în care recreasei totul în sufletul meu năucit te-ai odihnit în el de cele ce-ai gândit. şi se făcuse târziu când ne-am ridicat îmbătrâniţi de toate erele pe care le-nchisesem în palmă ca mărturie că vremea poate fi străbătută şi-ntregu-i parcurs refăcut la braţul tău în doar şapte zile.

209

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

188. desprimăvărare Ella Grecu (Geoagiu, Hunedoara, România)

femeia de iarbă respiră din verdele echinocţiului de marte (ploaia alunecă prin venele statuilor iubirii) pietrele vorbitoare descifrează limbajul măştilor cutia de amintiri se umple cu respiraţiile aerului frânt ochii scrutează poduri spre orizontul înfloririi (nisipul se spală de tatuajul cristalelor amorfe ) talazurile pietruiesc cu flori abisurile de ceaţă tălpile de iarbă muşcă din miezul soarelui buzele înrourate strivesc sărutul umbrei (vitralii de culoare ferestruiesc trupul spicuit) degetele de raze despletesc sorţile noduroase lumina invadează oglinzile înrămate în netimp umerii înfloriţi de zbor se smulg din noapte femeia de iarbă renaşte din verdele echinocţiului de marte

210

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

189. Jokerul şi pocherul Lenuța Gabriela Ocneanu (Bacău, BC, România)

Multe ţigări Şi şapte cafele Stau întinsă pe canapele Visând la iubitul inimii mele. Jokeru-mi zâmbeşte candid E ultima carte din 'cest joc sortit Şi-aceasta-mi zâmbeşte candid! Zece ţigări Şi doar trei cafele Inima-mi bate cu multă putere Uşa-i deschisă şi-n prag Stă Stincky, pisoiul meu drag! Jokeru-mi zâmbeşte candid I-arunc zece lei, vreau să plece - şopârla! În pocherul acesta tâmpit Jokerul e rătăcit! Două ţigări şi două cafele E dimineaţă, nu mai sunt stele Iubitul inimii mele E reţinut de nişte şosele. Jokerul zâmbeşte candid Iubitul nu a venit Caut un răspopit Să mă-nveţe un pocher cinstit!

211

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

190. Supremul indiscret Cătălina Elena Frățilă (București, România)

M-am substituit visului şi am ales empatia Pentru a mă împleti cu imaginea ta. Mi-am potrivit pasul diminuat cu gândul aglutinat, Pentru a pune aripi dorului însetat. Am înnodat gândurile în sacul monologului Şi-am împins atenţia în braţele iluziilor perceptive. Sfera lor se rostogoleşte greoaie spre eul activ. Ce nesuferită şi dezamăgitor de confuză sunt! Ereditatea răzvrătită se ia la trântă cu şcoala. Persoană şi personaj deopotrivă, relaţie simpatetică, cognitiv-afetivă. Ghem de afecte strânse în foi mototolite Şi aruncate în ghiozdanul emoţiilor curente. Liceu cu geamuri de silogisme străvezii, Cu ce strategie algoritmică ne ademeneşti, Pentru ca apoi să ne stârneşti imaginaţia creatoare Prin analogie cu visul de perspectivă? Dialogul cu viaţa este uneori poticnit De rocile perseverenţei ridicată la rang de curaj. Flegmatici sau colerici, răbdători sau îndârjiţi Prezent amăgit de optimum-motivaţional.

212

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

191. Ce fel de lut Maria Cristina Pleșcan (Torino, Italia)

Ce fel de lut mai sunt şi eu pe lumea asta, Ce vânt mă va mai bate în nopţile târzii, Când numai lacrimi curg şi plâng odrasla Acelui dor ce ai lăsat de când nu-mi vii? Cel fel de om mai trăieşte fără de iubire, Ce aer poate respira când totul este fum, Când nu mai e nici pace şi nici nemurire Şi totul pare fără de sens pe acest drum? Ce fel de ochi mai pot avea ca să deschid, Ce pot a mai privi când nu mai văd nimic, Când parcă-n faţa mea este un mare zid Şi dorul meu de tine pare că m-a orbit? Ce fel de ploaie să mai cadă pe pământ, Ce stropi ar merita a mea durere, Când tot ce a rămas e-un legământ Ce-arată învechit şi depărtat spre stele? Ce fel de viaţă pot avea eu făr' de tine, Ce om pot să mai fiu în astă zi de mai, Când totul e pustiu şi rece, şi în minte N-a mai rămas nimic, nici părul tau bălai? Ce fel de nopţi vor mai fi şi-acestea, Ce ani prea mulţi vor trece stingheriţi, Când ziua parcă-i iad şi poartă vestea Neterminatelor minute-n suferinţi? Ce fel de lut a mai rămas din mine oare, Ce chin mai pot eu îndura-n etern, Când nu mai vad nici luna şi nici soare Şi multe lacrimi fără tine trupu-mi cern?

213

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

192. Iarna mamei mele Christina Nedelcu Botez (Sherwood, OR, SUA)

Dac-am topit cu lacrimile mele Zăpada ce-am călcat-o să te-ngrop M-aș pune pe genunchi s-adun din ele Și albul ei să-l netezesc la loc Și-apoi din toate-aș arunca spre zare Mănunchi după mănunchi că am de-ajuns Dar le-aș ruga să cadă cu iertare Pe locul sfânt cu liliacul plâns Nu m-aș grăbi să le ajung din urme Că știu c-au învățat drumul de mult Și care vânt ar îndrăzni să curme Atâtea lacrime și-atât tumult Le-aș mângâia apoi pe piatra rece Să le întreb de dor și de uitare Încă puțin și viața asta trece Ca un răspuns suprem la întrebare Iar dacă timpu-ar îndrăzni să-ntrebe De ce nu te-am uitat măcar un pic I-aș povesti de Biblia ta verde Și timpu-ar știi atunci că e prea mic Un semn rătăcitor de întrebare Un când și când prea lesne pomenit Dar noi ne pregătim de sărbătoare Și-o întîlnire fără de sfârșit Trăiască viața fără timp și semne Cu frământări ce nu-și mai au răspuns Iar tu care-ai plecat mult prea devreme Tu să mă ierți c-atâta am mai plâns

214

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

193. umanoizi vs. reptilieni Petruț Cămui (București, România)

la vocea iubitei sunt primul oricât mi-ar schimba interfața sau sim'ul

poate sună confuz dacă spun ești aceeași noaptea a plouat dar a doua zi soarele ieșea ca un abur din pernă forme cu temperatură constantă sentimentele ascultă orbește de teroristul sofisticat și plătit în greutatea lui cu nisipul timpului femeia ce zice nu-și dă seama privește fascinată la rochii și așteaptă să-i crească în pântec următoarea generație de oameni perfecți intenționat i-am lăsat dintr-un material care nu se strică mi-au spus scoate curiozitatea din tabloul elementelor nu poți iubi pe cineva și în același timp să-l urăști pentru ceea ce face își va grăbi moartea de data asta voi trece prin ea tu ai vrut ca Dumnezeu să schimbe lumea iubito lasă-ți tâmpla pe mine cine ți-a zis că ești goală

215

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

194. Inima mea pentru tine un cub rubik Augusta Cristina Călin (Giurgiu, GR, România)

te joci cu inima mea un cub rubik îi amesteci piesele şi îl arunci plictisit într-un colţ indiferent la culorile care curg unele în altele peste albastrul intens zboară ibişi roşii umbre punctiforme în dreptul soarelui se scaldă în incandescent asfinţit prin iarba înaltă se unduieşte trupul meu de leoaică albă plecată la vânătoare dragostea ta pradă rară îmi dilată nările începe s-alerge haotic n-o prind obosită şi tristă mă aşez la piciorul tău mă păşeşte detaşat am o rugăminte când ieşi nu lăsa cubul cu piesele amestecate nu voi putea trăi infinitul acestei vânători

216

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

195. Idei corozive contopind în cifre universul Daniela Tiger (Craiova DJ, România)

ochiul tău aruncat neglijent în ceafa timpului pierdut în labirinturi stelare striveşte din înălţimea simţurilor nătânge idei corozive contopind în cifre universul adulmecă-n vibraţii de nări fumegânde cioburi alungite-n diamante sterile frământă dansul clepsidrei apoi obosit adoarme-n visul din visul din vis şi dispare târându-şi cocoaşa pătrată în timp ce ploi ştrangulate de karma inundă frenetic destine rătăcite-n fade traiectorii hrănite cu iluzii şi cearcăne de dor iar razele timide alungă-n grabă norii în tropotul de norme perfide şi rigide străpung în vene surde acidul din abis şi leagănă ţinuturi în unde diafane cântând în corul lumii stropind cu vise zborul atinge infinitul şi lacrima din noi

217

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

196. Distanţe Cristina Melinte (Suceava, SV, România)

Să vorbim despre distanţa dintre-apus şi răsărit... E un drum atât de mare că-i poţi spune infinit. Estul vrea s-ajungă Vestul, Nordul poate prinde Sudul... Se-ameţesc mereu sub stele şi-nvârt cu ele pământul. Distanţa de-aici la Soare e atât cât a vrut cerul Să ne ţină în strânsoare, să nu ne cuprindă gerul. De-am fi fost mai sus, mai jos,pe Pământ nu era viaţă, Cine spune că n-a fost negociere ca-n piaţă? Bucurie şi tristeţe, viaţă, treceri în eter Totul e drămuit bine şi nimic nu-i efemer. În distanţe bate gândul, trece prin ocean, prin timp Şi-ţi ajunge pe oriunde te-ai ascunde rătăcind. Mă gândesc departe, undeva în tinereţe, Oare-ajunge gândul să înveţe din tristeţe? Chiar şi vorba se măsoară în distanţa pân' la semeni. Ea şi după colţ omoară... ne topim încet în temeri. Ne ajunge şi ne face de nimic când nici nu ştim... Ea ne spurcă, ne jigneşte,ne înalţă în sublim... Doar distanţa de la suflet pân' la inimă n-o ştim... Poate sufletu-i departe, undeva, într-un pustiu Sau cu inima e frate şi-i cusut de tivul ei... Socotim că ştim de toate, dar nu suntem decât cei Care caută răspunsuri printre timbre pe scrisori Şi nu ştiu să dezlipească umbra neagră de pe nori. Aşteptăm poate să vină un răspuns la întrebare Sau, poate, o fi mai bine să rămână-n veci uitare.

218

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

197. Cântec trist Cătălin Răcilă (Sibiu, SB, România)

Eu m-am îmbolnăvit de libertate Şi am stat pe cruce douăzeci de ani, Am recompus scripturile pe lapte Şi mi-am vândut piroanele pe bani

În ţara mea când apele spumează, Îmi plec genunchii pe pământ curat Şi Dumnezeu cu lacrimi de amiază, Păzeşte România de păcat,

Am respirat din larma ţării mele, Să recompun din cer cu dinţii scoşi, În toamna purtătoare de inele, Un univers pierdut de albatroşi

Din cer se vede ruga dintr-o floare Şi Prutul se opreşte să mai stea, Nu-i Basarabia în veci datoare, Să-şi schimbe limba dupa cum se vrea,

Şi vine toamna mirosind a grijă, Călăi decapitând iubiri de flori, În sânge mi-a intrat o schijă Şi-n creier boala “trei culori”

Nu vulturul decide când se moare, Poporul meu nu caută stăpâni, Opinca noastră trista din picioare, Ne face să fim mândri de români

În limba mea, “iubire” când se spune, Toţi norii se despart şi se iubesc Şi soarele se înalţă într-o lume De cânt şi joc cu spaţiul îngeresc, Noi când vorbim ne prindem de mijloc, Cuvintele se pregătesc să nască Şi se izbesc minuni de busuioc, În hora ancestrală româneasca,

219

Că limba noastră-i România întreagă Şi fără ea e ca şi cum n-am fi, Avem o Basarabie beteagă Şi noi suntem orfanii ei copii Şi generaţia asta uimitoare Mă-nvaţă cum să scriu cântând la liră!? Copiii mei stau singuri în picioare Şi când vorbesc înseamnă că respiră!

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

198. Gânduri pentru mama Mihaela Cojocaru (Constanța, CT, România)

Ți-e fruntea-nnourată, De gînduri și de griji. După ce ai trudit viața toată Aș vrea mai voioasă să fii. Și cu un zâmbet cald și vesel, Tu viața s-o întâmpini zi de zi. De supărări, nu-ți aminti de fel, La clipe triste, nu te mai gândi! Să te bucuri de clipa care vine Și aduce-n zborul ei, Mici bucurii, durerea să-ți aline, Al vieții crud temei! Ești, mereu, al meu sprijin, Pe ale sorții învolburate valuri, Tu, mamă, ești un dar divin, Care mă însoțește spre ale vieții maluri. Aș vrea să-ți mulțumesc cum se cuvine, Dar vorbele-mi sunt prea sărace și-mi este greu. Mereu te voi iubi, o știi prea bine Și-un gând pios îți voi purta mereu!

220

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

199. Drumul unui vis rătăcit Daniela Voicu (2 Mai, CT, România)

am plimbat un vis prin gând într-o searăl-am tot mutat dintr-o emisferă în alta până ce am obosit de cap și l-am pus pe umeri. și în mâini, iar ele s-au jucat cu el de parcă era o minge sau un bulgăre de nea sau de vise…. am dus atunci visul la ochi și am privit lumea prin el, apoi visul s-a oprit singur la buze și s-a topit în zâmbet.

221

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

200. asemănare Miruna Belea (Ulmi, GR, România)

a lu nelu ținea la bucurești un turc care de fiecare dată când venea pupa în văzul satului mâna salomiei și tot în văzul satului întindea mâna lui nelu care și le ținea pe ale lui la spate să vadă satul că nu e el om să facă pact cu osmanul. de nepoți nici nu se sinchisea nea nelu și nici nepoții de el se aruncau din mașină să dea iama în grădină adunau bambe și flori să le facă salomia socată și boabe fierte fugeau cât îi ținea câmpul și veneau juliți și plini de turiță se urcau pe gura puțului să se dea cu găleata mai mai să cadă în fântână dispăreau prin păduri de unde se întorceau cu crenguțe și norori d-ăla de case pentru rândunele și apoi scorbureau clăile lui nea marin să facă culcușuri pentru pisicile deportate ale salomiei care nu lăsau rândunele să își vadă de proiectul imobiliar adunau crini și bujori și trandafiri de pe la porțile oamenilor să facă salată la găini cu o ojă șterpelită de la bucurești au boit câinele pe labe cu saprosanul salomiei au pudrat pleoapele la cal sub cearșeaful adunat de pe culme de la ai lu cansile au făcut tabăra de la ulmi

222

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

unde au ascuns ferăstrăul lui nea nicu și o seceră care nici măcar nu s-a știut a cui era când au sărit gardul la pepinieră i-a adus nea vlasin de la spate cu pușca cu sare bre bună salomie nu te supăra pe mine ăștia ai matale nu are niciun dumnezeu iar când i-a dus salomia la biserică să le facă rost de dumnezeu au făcut buchet toate lumânările din cimitir și l-au aprins în curte mai mai să dea foc la gardul bisericii atunci s-a aprins nea nelu rău de tot pe osmanii care l-au făcut de râs în sat că ce-o fi văzut și fi-mea la turcalete când făt frumos ar fi fost parcă mai altfel iară buna salomia răspundea fugind la poartă să deschidă osmanului că dac-o fi așa ea n-a văzut niciun făt frumos și turcul intra cât să îi apuce de hartane și să îi ia zbierând mușcându-l de mâini și trăgându-l de haine ca să îi încuie în mașină cât timp pupa mâna salomiei și o întindea pe a lui către nelu iar nelu și le ținea pe ale lui la spate să vadă satul că nu s-ar da el la pace cu osmanii satul vedea și dădea din cap la el leit seamănă nepoții cu nelu așa fără niciun dumnezeu

223

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

201. Toamnă Sorin Ghe. Sitea (Vistea de Sus, BV, România)

S-au stins florile trupului meu Dezvelind odăjdiile din ramuri Și-n trunchiul plin de noduri; Suliți cu vârfuri de putregai Gânduri lâncezi se-alină Când tot din ramuri țintesc boltele Și-mi bat in cuie păianjenii Cântec de toamnă. Ah, scoarța ce-mi crește mușchiul Debusolat prin străvezia-ți brumă Toamnă ucide-mă tu cu spinii tăi Căci de nu voi muri de dor Și-atunci blestemul neființei mele Va răbufni în mii de arcușuri Și neam de neam de greieri Înveșmântați in haina ta pestriță Chema-ne-vor mormânturi.

224

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

202. Trăind printre iluzii Narcis Dain (Satchinez, TM, România)

Sunt obosit de încercările acestei vieți Trăind printre iluzii, salvat de dimineți M-am sufocat, emoționat și alungat din toate Sunt simplul om ce cred că zilele sunt șoapte Și totul se întâmplă așa cum este scris În Cartea Vieții mele, în Cartea unui Vis Mai port dorinți stelare în sufletu-mi Cetate Deși s-au năruit în mine idei, credințe, fapte Mă cred rebelul vieții, hoinar și iubăreț Umblând prin ploaia caldă, desculț și cam glumeț Mă simt trădat în mine, luptând pentru o viață În care anii-mi scriu cu riduri lungi pe față Sunt disperat de bătrânețe, Urâta cu piele încrețită Ce-mi cade-n brațe tandră, ca ultimă ispită Mă vrea amant fidel, iubind-o pân’ la moarte E-oglinda sorții mele, ce-mi râde-n cioburi sparte

225

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

203. Gânduri Nicolina Ileana Drăgan (Topleț, România)

Orice idee poate fi un gând, ştiind că, curând... Ne vom întâlni, pe un alt drum, dar nu acum... Amintirile s-au făcut scrum, dispărând din album Au apărut altele, dar nu au înlocuit sentimentele. Ce s-a întâmplat cu gândurile? Au luat drumurile, Unde ne vom reîntâlni? Sau unde ne vom despărți?

226

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

204. i... logică Zamfira Costan (Aiud, AB, România)

simţeam cavalcada de cai buieştrii în lotusul inimii şi mă roteam în graţia firii tu pântec tălâmb revărsând emisfera vorbăriei îmi scrijeleai instabilitatea bolnavă abruptă ilogică sau nu chiar nu mai contează atracţia ne risipeşte în erosuri pâcloase până când ochiul strigă furcile caudine înfing regretele în EKG-ul inimii până la tăcere

227

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

205. Din rugul de spini șarpe în pătratul raiului Maria Elena Chindea (București, România)

nu voi mai pipăi timid așternutul insomniilor mele am rătăcit sub răni cicatrizate stângăcia florii de cireș dimensiunea trupului arde atemporal vise precum sămânța își udă setea de ogor liniștea ridică troiță copacul așteptării înmugurește înțelept când Cronos răsuflă transparent o clipă foneme sidefate evadează din pupă cu marsupiul plin de curcubeie pornesc în expediţii de cercetare pe arterele timpului împrumutat deschid situri mai mult sau mai puţin legale în fiecare încheietură a îndoielii curbura sânului gravitează în jurul singurătății smochinul întinde ramuri ca un țipăt pot să ating amintirea cancerigenă a pârgului biciul desparte carnea credințelor amorfe nu mai ornăm cu ispite nici o atingere oarbă genunchiul ridică foc negru din piatră nici o taină nu mai sclipește rotund totul e feliat cântărit ambalat în hârtie cerată supermarketurile doar ștanțează data de valabilitate cât mai mare când deschizi cu degete neîndemânatice cutia de ceai a dimineților lascive floarea de tei mai trimite arome de sărutări cianotice olimpieni de mucava au pretins retrocedări fictive tu ai împănat dorințele cu arginți ai excizat al treilea cântat de cocoș trezia a rămas agățată de-un soclu de marmură degeaba întorc pietrele zilei nici o amprentă nu ridică temple din rugăciunile tale picioarele doar dune lasă la marginea iluziei țărmuri eșuate să nu pierzi o promoție la plasme aleile toamnelor tale sterile și-au licitat demult bordurile poveștilor romantice la bursa neagră blestemul nerodirii e moneda curentă îmbrățișarea ca o răscruce moale împătimare amorțită în nonculoare mărul putred din coșulețul destinului nu mai îmbie pe nimeni nici o speranță oțetită nu mai tranșează artistic albie roză

228

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

în cuvinte anemice iată paradisul de butaforie împăturit frumos pe raftul cel mai de sus al promisiunilor calpe nu mai convinge nici o vibrație să sfârâie ET-uri invadează gazonul inimii schimbă coduri înșelătoare memorii sunt expulzate nemurirea în poante face reverență după reverență înspre genune trimit bezele în tribună de efemer scena turnantă a dimensiunii răstoarnă cascade-n izvor nordul celulei mele de criză pulsează iriși cosmici în buricele fosforescente zăgazurile vremii resetează galaxii mumificate opresc roata magiei fulgerul cade sau bing-bangul răsună sar și

229

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

206. totul pare să aibă greutate Ottilia Ardeleanu (Năvodari, CT, România)

nevăzută arătare neagră trăieşte în trupul meu îşi face nevoile mulţumită într-un suflet comod zi după zi mai intens mai periculos îşi exersează un fel de limbaj numai al ei fără a putea fi imitat aerul o greutate pe care sisif de-aş fi abia o mai suport lumina nu-mi e nici ea mai uşoară de când mă ştiu îmi plouă pe ziduri ca-ntr-un oraş de poet cu tristeţea asistată de cititorii lui niciodată nu-şi schimbă culoarea apăsătoare plouă plouă plouă parcă dă la coasă un bărbat îmi taie calea nu fac trei paşi înapoi nu scuip în sân n-arunc sare pe pragul acestei case părăsite unde arătarea creşte mai înaltă decât singurătatea mea alăptată de ploaie

230

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

207. Să torni, să picuri... Constantin Predescu-Neacșu (Lungulețu, DB, România) Să torni, să picuri dor, la cei cu inima-npietrită, Ai dovedi că ai, un dar aparte, omenesc Și oferind din truda greu agonisită, Ar însemna un suflet mare...și mai nou ceresc. De risipești în preajmă forță și virtuți, Poți avea tot timpul să domnești, Să ridici, s-ajuți și oameni neavuți, Atunci chiar sigur, că îi prețuiești. Să torni speranță în trupuri vlăguite, Ar însemna, că poți să dăruiești, Mângâind și chipuri neiubite, Poți fii un călător, prin ușile cerești. Să torni, să picuri, să trudești, Sunt țeluri mari și suflet pe măsură Și gânduri bune, pe care le nutrești, Ar fi ce alții n-au... în bătătură. Să semeni un surâs, la cei cu lacrimi șiroind S-au sădind cu simple vorbe, celorlați elanuri, Vei fii printre aceia, noi drumuri croind Și vei urca noi pași, spre idealuri, Iar celor suferinzi de le oferi: speranță și haruri, Că-ntr-un final, cu timpul, se vor vindeca, Ar fi un semn, că torni, că picuri sevă, ca drept daruri, Să mergem mai departe și să putem urca. Să torni, să picuri, sunt daruri ce rar le întâlnești, Oameni noi, ceva mai buni, mereu făurind, Tot zidind la așa fapte, simți cum crești Și-n urmă clădi-vom: o lume, o viață, cum ne mai fiind. De poți liniște să torni, în mintea oamenilor certați Sau pace de vei face, acolo unde-i dușmănie, Înseamnă că ai har și suflet să-i împaci, Cândva se vor întoarce și binele...ar sta-n vecie.

231

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

208. Răzbunare Andrei Pătrăucean (Falcău, SV, România)

Spre infinit aleargă-n șoaptă, un vis de vară monoton Pe-al cărui aripi trist se-nalță speranța către-un negru dor E dor de tine, dor nespus, în întunericu-abătut, În care rătăcit am fost, pe culmea spre necunoscut.

Pe-altarul inimii de piatră din prima zi eu ți-am adus, Cumplit omagiu de iubire, apoi ușor tu m-ai sedus. Dar întuneric te cuprinde, urgia te așteaptă-n noapte Omagiul tu l-ai aruncat în al tăcerii negre fapte.

MI-E DOR DE-O DULCE RĂZBUNARE, CUȚIT DE AUR SĂ ÎNFING ÎN A TA INIMĂ DE GHEAȚĂ ȘI PRIN INFERN O SĂ ÎNVING APOI ÎN BRAȚE O SĂ-MI CAZI, BUZELE TALE VOR FI RECI, SÂNGE DIN INIMĂ VA CURGE, APOI VEI FI A MEA PE VECI.

232

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

209. Aievea tu... Cătălina Mihaela Chiciuc (Tulcea, TL, România)

M-ai stăpânit cu ghearele-ți de jad, Din mii de Adonis tot la tine trag Și albe, spumoase prăpăstii m-atrag Stingându-mi setea de tine, eu cad. Mă pierd ca-ntr-un vis prin ceruri albastre Mă afund direct în brațele zărilor false, Cadânele zorzoanele-și tulbură – bietele proaste Nu văd că-mi strigă extazul buzelor arse...

233

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

210. între lege și păcat Cezara Lungu

ai sădit în mine flori de lăcrămioare, ghiocei și crini cu petale albe, mi-ai aprins cu dorul dulcele meu soare mi-ai agățat în gâtu-mi firavele salbe. mi-ai tratat iubirea ca pe o icoană m-ai sădit un pom, zi de zi uda-tu-m-ai m-ai iubit la fel cum se iubește-o mamă înflorit-am tandru ca mugurii în mai. lacrima mi-ai zmuls-o din privirea ștearsă de pe pămînt în ceruri cu drag m-ai ridicat. să te părăsesc cerul nu mă lasă, să nu te pot iubi este un păcat.

234

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

211. Mihai Eminescu Cattalina Trohin (Curnic) (Văsieni, r. Ialoveni, Moldova)

Ca o speranţă au izbucnit Clipele Luceafărului pe pămînt. Candide lacrimi revărsate Peste cetăţile nopţii îndurerate.

A amintirilor pururi durere, Pentru noi Eminescu avere, Inima stelei ce a vibrat Cu şoapta îngerului îndoliat.

235

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

212. Vânzătorul de aripi Anastasia Maria Tache (Câmpina, PH, România)

Valuri de soare se izbeau de falezele răsăritului. Atunci îngerul s-a oprit în loc şi a coborât pe pământ. Aerul de aici îi presăra funingine pe tâmple; îi înfigea cioburi oţelite în respiraţia aripilor. Nimic nu i-ar fi oprit înaintarea, nici măcar griul din ochii oamenilor. A prins cu privirea un copil ce tânjea la vata pe băţ a altuia mai norocos. Imaginea îi amintea de dulceaţa celestă a norilor – dulceaţă eco care s-ar vinde foarte scump pe pământ. Îl surprindea indiferenţa tuturor – sentiment ce înăsprea aerul şi rănea fosele nazale. Se îneca şi i se lumina în minte sensul cuvântului ,,poluare’’. Nu înţelegea de ce nimănui nu-i trecea prin cap să zâmbească. Atunci se gândi să le dăruiască fiinţelor cenuşii o linguriţă de eternitate. Cum totul aici se vinde şi se cumpără, el va veni cu o nouă ofertă: va vinde aripi. Cumpărătorii răsar de prin cotloanele indiferenţei. - Cât costă un rând de aripi? - Trei gânduri curate şi un zâmbet sincer.

236

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

213. Linişte! Ionuț-Mădălin Dumitrache (Petramelara, Italia)

Ce strâns m-a-mbrăţişat copacul! Au crescut pe mine frunze. În loc de oase mi-a pus crengi, sub pielea lungă şi-nflorată. Şi am simtit cu el, odată, sărutul soarelui, pe buze. Iar inima-mi răsună ca o toacă de lemn chemând la slujbă liniştea, să tacă.

237

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

214. În asemănarea celuilalt Gabriel Hasmațuchi (Sibiu, SB, România)

Strig şi nu las amintirile să iasă la iveală ca oasele prin surpările de pământ. Nu e vorba de o durată anume. Viaţa din tine se uneşte cu viaţa din mine. Eu plec în locul tău, tu vii în locul meu, printr-o deschidere. Ne înrădăcinăm chipul unul în asemănarea celuilalt.

238

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

215. Focusare Elena Șerban (București, România)

Adeseori ne plângem nedemnei mile soarta Şi cerem împrumut o alta şi iar alta, Ne dirijăm regrete în pâlc de utopii Subsumând iubirii un set de erezii. Pândim în alte colţuri mereu un „altceva”, Suntem şcoliţi în arta de a ne fura Din clipă toate-acele şuvoaie de trăiri, Din mâine facem ieri fără fericiri. Ferchezuim contoare, fixăm în piuneze Reguli selective menite să vibreze Corzile vocale cu trilul manelist Şi dănţuim pe podium dar totul este trist. Ne mai trezim când cade potopul şi urgia Peste mofturi sumbre, testându-ne trufia, Mai câştigăm un chin şi ne-amintim de cruce, Mai pierdem un orgoliu şi valul ne tot duce Spre gara cu nimicul deghizat în tren Marfar ce cară praful amurgului peren Şi n-avem nicio grijă, mai plângem milei soarta, Plătind mereu dobândă, aceeaşi, totuşi alta...

239

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

216. Mi-aş dori... Manuela Ghiurca (Roma, Lazio, Italia)

Cât mi-aş dori să port veşmânt ţesut de timp, să fiu o floare...albă, fără glas sădită undeva aiurea... de un gradinar cu aripi negre ce va uita să-mi dea un nume şi mi-aş dori să văd mereu cum plânge cerul cu lacrimi repezi şi mărunte... şi să aud cum fuge vântul prin văile pustii şi triste... să simt natura cum respiră prin orice vietatea ce mă mişcă mi-aş mai dori să mă trezească roua rece născută dimineaţa pentru o oră şi să mă adoarmă seara cântul de dor, de bucurie şi de jale iar bruma să îmi amintească toamna că voi muri ca să mă nasc încă o dată... căci vreau să mă mai nasc o dată ca să trăiesc sălbatic şi etern!

240

Centrul de excelență în promovarea creativității românești “Itaca” Concursul “Peregrinări” – poezie – 2014, ediția a IV-a, Dublin

217. Luna Flori Camelia Rusin (Craiova, DJ, România) Luna, regina nopţii Cu chip de ceară, Sculptată printre constelaţii, În dăinuirea-i milenară, Noapte de noapte Mereu de veghe Sub cupola cerească. Stelele, în dans sincron Statornice o înconjoară Și-mi par vivace, Ba-mi par lipsite de vigoare, Și-mi pare a lor menire Sentință-n condamnare. Adeseori o întristează Câte-o stea căzătoare Desprinsă din decor Trimisă pe pământ Ca sol al păcii Sub tainic legământ. Luna, cu chip de ceară Supusă și tăcută E doar martoră mută Căci fiecare stea E lacrima ce o eliberează Și fără de pereche Lăsând-o mai pustie, C-un gol imens, Și vii fiori de amintiri Ca moșteniri celeste Ce peste timp, În dans sincron, Profund, intens, Coninuu rezonează.

241