ANTOLOGIA TRILINGVĂ DE POEME ESOTERICE OGLINDA MISTERELOR

Oglinda misterelor

N.N. Negulescu OGLINDA MISTERELOR ANTOLOGIE DE POEME ESOTERICE

Dedic această antologie poetică: Academiei de Litere, Arte şi Ştiinţe Francesco Petrarca din Italia, Academiei Internaţionale de Arte Moderne, Italia şi Herder Institut, Germania.

Dedico quest’ Antologia poeticaal l’Accademia Francesco Petrarca di Lettere, Arte e Scienza con la sede in Italia, all’Accademia Internazionale di Arte Moderna, Italia e all’Istituto Herder, Germania Ich widmediese poetische Anthologie der: Akademie der Literatur, Kunst und Wissenschaften in Italien, Francesco Petrarca, Akademie fuer Internationale Moderne Kunst, Italien und Herder-Institut, Deutschland.

–

1

N.N. Negulescu

2

Oglinda misterelor

N.N. Negulescu

OGLINDA MISTERELOR ANTOLOGIE DE POEME ESOTERICE LO SPECCHIO DEI MISTERI ANTOLOGIA DI POEMI ESOTERICI DER SPIEGEL DER GEHEIMNISSE ANTHOLOGIE ESOTERISCHER GEDICHTE

3

N.N. Negulescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEGULESCU, N.N. OGLINDA MISTERELOR /LO SPECCHIO DEI MISTERI / DER SPIEGEL DER GEHEIMNISSE / N.N. Negulescu ; ed.: R.N. Carpen; pref.: Adrian Botez; postfaţă: Eliza Roha; - Bucureşti : Betta, 2014 ISBN 978-606-8396-52-1 I. Carpen, R. N. (ed.)

II. Botez, Adrian (pref.)

III. Roha, Eliza (postfaţă)

821.135….

ISBN 978-606-8396-52-1 © - N.N.Negulescu 2014 (n.negulescu@yahoo.com) & Ed. Betta Tehnoredactare şi realizare coperte: Cezar Augustin Negulescu şi Alexandru Petrea Traducerea poeziilor în italiană: poetul Luca Cioplla, Italia Traducere prefata, postfaţă şi text coperta IV în italiană: scriitoarepictoriţă Irina Elena Petrescu, Italia Traducerea poeziilor în germană: prof. Astrid Tătar, supervizată de prof. dr. Christa Muller Traducere prefaţă şi postfaţă în germană: prof. dr. Christa Muller.

Traducere text coperta IV în limba germană: Clothilde Capet, Germania

Editura Betta Bd. Dimitrie Cantemir nr.24 Bl.10, sc.2, P., sect.4 Bucureşti Tel. 0723-674.974 Fax. 021-335.91.20 E-mail: bettarosu@yahoo.com Web: http://www.editurabetta.webs.com

4

Oglinda misterelor

ANTOLOGIA INIȚIATULUI OPTIMIST Avem în față poemele unui inițiat, care poartă numele de NICOLAE N. NEGULESCU – poeme strânse într-un florilegiu cu adevărat regal – antologia de față. Sunt creații selectate, cu precădere, din cele trei volume, publicate în ultimii ani: "LACRIMI DE DIAMANT" Editura Autograf, Craiova, 2005, " OCHIUL DE FOC" - Editura Autograf, Craiova, 2008 şi "NUNTA CUVINTELOR" (ediție trilingvă: în română, în engleză și în franceză) – Editura Singur, 20013. Îl întrebam, pe Maestru, într-un interviu, luat în cadrul revistei noastre, ”CONTRATAC” (Anul XIII, nr. 29, noiembrie 2012), referindu-mă, generic/implicit, la șansele omenirii contemporane, de a se reiniția spiritual, întru destinul ei soteriologic - și, explicit, la aceleași șanse, raportate la același destin, având ca referent, însă, direct, generația tânără. Răspunsul, din partea lui NICOLAE N. NEGULESCU, la această întrebare (întrebarea cu numărul 9): ”Acum, se află pe o curbă descendentă evoluţia culturologică. Atins de virusul nefast al mondialismului, mentalul tânăr, fragil, este supus dezintegrării. Dar, fondul genetic nu s-a epuizat. Soarele Spiritual are entităţi de selecţie. Alte dimensiuni spirituale vor impregna, cât de curând, Terra”. Și explică, apoi, motivele pentru care nu deznădăjduiește să scrie (și care sunt destinatarii scrisului său!), chiar în mijlocul aparentului dezastru spiritual planetar contemporan: ”De ce scriu? Din dorul de Eternitate şi tot zidesc din cuvinte o Biserică , la altarul căreia, Îl Slăvesc pe Dumnezeul meu. O voi lăsa moştenire generaţiilor viitoare, FIINDCĂ ESTE VIE BISERICA NEAMULUI. Pentru cine scriu? Pentru toată Creaţia Divină din care fac parte.

Sigur că, acest conţinut esoteric tulbură neofiţii şi ereziaţii din zona inferioară (stătători între contrarii) , care nu pot vedea dincolo de oglinzi, Răsăritul Scânteii Răsunătoare de Lumină.

Aşadar, Lumea Fizică, în care învăţăm să ne trăim misterul vieţii, este proiectată pe un sferoid planetar viu, al Pluralităţii Lumilor; sferoid desprins, ca un glob incandescent, din Soarele Galactic, în

5

N.N. Negulescu timpul metamorfozelor ontice, ce se roteşte pe orbita sa cu 106000 km pe oră, fiind permanent impregnat de cele 62 Octave ale sublimelor vibraţii cosmice. Încă înainte de naştere, fiecare copie umană poartă în sine Ordinea şi Armonia Legii Divine; dar, potrivit Poruncilor Legii, menirea Peceţii Proiectului Regal este individualizată de Forţele Arhetipale.

Aşa încât, eu fiind şi în Lumea Gândului Concret, mi s-a pregătit Calea Înţelegerii, printr-o tainică revelaţie; adică mi-am asumat trecerea prin structuri spirituale milenare.

Spiritul meu era însetat de Cunoaşterea Adevărului...

Fiind chemat la Înţelegerea Transcendenţei, am “înotat“ fără preget, prin esenţele primordiale, din izvoarele limbilor.

Chiar dacă s-au rostit în graiuri omeneşti, cuvintele limbilor străvechi, Cuvintele Limbilor Etern-Testamentare, nu au putut fi atinse de moarte ! Ele sunt guvernate de Fiat-ul Luminii Creaţiei...

“Stârpirea de Duh“ nu este alt/ceva decât o desacralizare a omului etern, căderea lui în beznele tenebrelor luciferice; iar incapacitatea insului contemporan, stăpânit de farmecul reprezentărilor iluzorii, poartă o diagnoză maladivă.

Ne întrebăm: ce poate rezulta dintr-o “cunoaştere“ raţională nesigură, relativă, condiţionată de limite? Cu siguranţă, o astfel de involuţie profană, ascunsă în spatele numelor, este sortită apusului”.

Cu alte cuvinte, Metafizicianul Optimist, NICOLAE N. NEGULESCU, afirmă că Poezia Inițiatică (cel puțin așa tălmăcim noi, acest limbaj cvasi-ermetic, al Maestrului: ” […] eu fiind şi în Lumea Gândului Concret, MI S-A PREGĂTIT CALEA ÎNŢELEGERII”!), ar mai putea avea șanse de a fi lecturată, chiar și de către generația tânără contemporană (nu doar în CRONICA AKASHA!). Șanse, adică, dacă nu de a fi înțeleasă, măcar intuită, selectiv (într-un cadru de excelență spirituală, căci: ” […]potrivit Poruncilor Legii , menirea Peceţii Proiectului Regal este individualizată de Forţele Arhetipale”!), prin acțiunea acelor ”entităţi de selecţie” ale ”Soarelui Spiritual”. Există destule motive să credem că această opinie este nu doar sinceră (de aceasta chiar nu ne îndoim deloc!), ci exprimă 6

Oglinda misterelor chiar o realitate cosmico-terestră și spirituală - iar șansa omenirii este posibil de realizat/împlinit, în actualitatea nu chiar de tot îndepărtată. Prin eforturi educațional-inițiatice (din partea unor Învățători/Ravi/Rabuni tot mai onești și vizionari, conștienți de Înalta lor Misiune Terestră!), eforturi de stimulare a activității Duhului Umano-Divin (cuprins, azi, de o, parcă, nesfârșită stare de criză! – dar tocmai starea de criză, tot mai acută, anunță Marile Transfigurări, comandate dinspre Centrul Astral-Cosmic!), face ca viziunea antroposofică, a lui NICOLAE N. NEGULESCU să ne apară ca una de excepție, și foarte îndreptățită, în amănuntele ei expresive.

Evident, dincolo de planul istoric, este cel metafizic, vizat de scrierile Maestrului N.N. NEGULESCU: ” Chiar dacă s-au rostit în graiuri omeneşti, cuvintele limbilor străvechi, Cuvintele Limbilor Etern-Testamentare, nu au putut fi atinse de moarte ! Ele sunt guvernate de Fiat-ul Luminii Creaţiei...” Dar noi tragem nădejde că acțiunea Logos-ului negulescian (prin ” cuvintele limbilor străvechi, Cuvintele Limbilor Etern-Testamentare”) se va face simțită și în planul, atât de labil, al istoriei terestre… Așa că, întrucâtva, împărtășim, întru “nestârpire de Duh” (dincolo de ”involuţia profană”, întru transcenderea IDEII VII/ÎNVIATE, prin IISUS HRISTOSDUMNEZEU!), și noi, optimismul metafizic al Vizionarului Poet! *** Se vede clar, cel puțin, prin intermediul primului volum, „LACRIMI DE DIAMANT” – că optimistul, extaticul Poet-Metafizician N.N. NEGULESCU ține „morţiş” la cifra cinci, în secționarea pe care şi-o propune: partea a V-a, a primului volum, nu conține decât două poeme (față de celelalte patru părți din volum: 16, 11, 33 – respectiv, 9 „haikai-uri”). Dar…TREBUIA să se işte, şi A CINCEA „secţiune”, căci era nevoie de binecuvântarea Cifrei Sacre!!! Şi orice inițiat are toată dreptatea de partea sa, în ce priveşte grija şi respectul (dus până la adorația pythagoreică!), față de cifra 5: la ebraicii vechi, spre exemplu, Cifra 5 era echivalentă cu Litera HÉ – 7

N.N. Negulescu „Numărul CINCI al Literelor şi 15 al Căilor – Hieroglifa Marelui Hierofant, Quinta Eternă – Numărul Ştiinţei Binelui şi Răului; Litera Femeii şi a Religiei; Pentagrama Angelică şi Diabolică” (cf. Eliphas Lévy, Chei majore şi Pantaclul lui Solomon) – este, deci, CIFRA SUPREMĂ A CUNOAŞTERII REGAL-COSMICE, CIFRĂ A CONTRASTELOR DEMIURGICE SUPREME ŞI A NUNŢILOR COGNITIVE SUPREME! Este „semn al unirii, număr nupţial” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt – Dicționar de simboluri, vol. I) – dar şi număr al Centrului! - deci, al Armoniei şi Echilibrului! „Cinci este şi simbolul Omului (având braţele desfăcute, acesta pare dispus în 5 părţi sub formă de cruce)” – cf. idem. În hinduism, „reprezintă conjuncţia dintre 2 (număr feminin) şi 3 (număr masculin) – este, deci, Principiul Vital” – iar în buddhism şi creştinism, este simbolul sintezei şi al Treptelor Iluminării-Revelației (cele 4 principii elementare cruciforme sunt „cimentate”-unificate şi semantizate, întru eternitatea Învierii, de către Hristos-CENTRUL!).

Din punctul de vedere al conținutului, însă, opinia noastră este că titlurile (atât ale secțiunilor, cât şi ale poemelor!) sunt de-a dreptul futile: avem de-a face cu o incantație/VIBRAŢIE CONTINUUDEMIURGICĂ (PARASHABDA brahmanică!), aşa cum numai în templele buddhiste am mai putea auzi, atunci când „Marii Hierofanţi” invocă, identifică, şi reprezintă/actualizează eternul AUM/Omul Divin. …Cum se defineşte Poetul, prin N.N. NEGULESCU? Ca fiind CĂUTĂTORUL TĂCERII MISTICE – adică, Ucenicul Supremei Aflări: „Eu caut în mine/tăcându-mi roza tăcerii” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9). „Roza”, în creştinismul esoteric medievaloalchimic, este Hristos-Lumina Lumii. Roza/Trandafirul/Tradafillos este hieratica Floare cu 1.000 de Petale…!

Numai prin simțirea efectivă, a Verbului Demiurgic, se pot stabili, şi pentru om („precum în cer, aşa şi pre pământ” – sau, în Tabula Smaraldina: „Ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos”), „Marile Ierarhii” şi „Marii Ierarhi”, care conduc la starea de SFERĂ platoniciană a Re8

Oglinda misterelor Armonizării Cosmosului („Din măreţia sferelor/ vine duhul asupra limbilor:/<<în>> – zice;/<<în-spre>> – zice;/fluturii monahi ies din gânduri” – cf. Din măreția sferelor, p. 14; „în” este SPLEDOAREA MEDITATIV-EXTATICĂ, iar „în-spre” este DINAMISMUL LOGOS-ULUI – FLUTURII fiind simbolul Dublului Zalmoxis-HRISTOS: Om târâtor care, prin metamorfotica crisalidă, devine DUMNEZEU MÂNTUITOR / ILUMINATOR DE ŞANSE DEMIURGICE!)!) , întru SPLEDOAREA SUPREMĂ şi VEŞNICĂ (întâi cea al Ființei Proprii, şi, prin aceasta, ulterior, Re-Armonizarea Creației Divine – viziunea aceasta există atât în creştinismul isihast, cât şi în ocultismul astro-logic, alchimic sau al Kabalei!): „Şi-n vibraţiile/Marii Ierarhii/îmi devin sferă a sunetului,/îmi devin sferă a culorilor,/îmi devin temelie/a puterii începutirilor/din substanţa opalică/a Spiritului Zohar” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9).

OPALUL are semnificații mistico-mentale: are rolul de a ajuta individul să-şi descopere/reveleze ADEVĂRATUL EU, “stimulând originalitatea şi creativitatea” (cf. www.semipretioase.ro).

ZOHARUL este, de fapt: Sepher ha-Zohar (Cartea splendorii”), care a fost publicată, în 1290, de evreul spaniol Moise ben Semtov de Leon. Încă din veacul al XII-lea (Languedoc), KABBALA (cea mai veche tradiție – caldeeană, egipteană şi ebraică, în egală măsură!) era considerată Izvor de Energii Cosmice. Circulația energiei prin Sistemul Solar este reprezentată prin Arborele Sephiroth, la care face apel (metaforic, evident!) N.N. Negulescu: “Pe măsură ce Forţa Vieţii se manifestă, ea exprimă noi calităţi precise. Pornind din punctul superior Kether (Coroana), printr-o traiectorie în zig-zag, ea exprimă, în ordine, Hokmah (Înţelepciunea). Binah (Înţelegerea), Hesed (Mila), Gheburah (Severitatea), Tifereth (Frumuseţea), Netzach (Victoria), Hod (Gloria), Yesod (Fundaţia) şi, în final, Malkuth (Împărăţia), care este a zecea Emanaţie. Între limbajul şi simbolistica planetară din astrologie, pe de o parte, şi Arborele Vieţii, pe de alta, există o corespondenţă strânsă.

Primele trei Emanaţii se numesc Triada Superioară. Începând cu a treia Emanaţie, găsim corespondenţa cu planetele sistemului solar, 9

N.N. Negulescu cunoscute în antichitate şi caracteristicile asociate acestora în astrologie: Binah – SaturnTimpul, scleroza, bătrâneţea, uscâciunea, răsplata actelor fiecărei fiinţe. Hesed – Jupiter-Măreţia şi strălucirea, guvernarea, justiţia, succesul social, banul, prosperitatea materială, burghezia. Gheburah - Marte-Lupta, războiul, violenţa, forţa. Tifereth – Soare-Viaţa, dragostea altruistă, sănatatea, aristocraţia. Netzach – Venus-Emoţia, sentimentalitatea, plăcerea, atracţia erotică, artele. Hod – Mercur-Cunoaşterea, inteligenţa, energia mentală, cărţile, şcoala, comunicarea, adaptabilitatea.

Yesod – Luna-Inconştientul, naşterea, căminul, femeia ca mamă, mulţimea, democraţia. Malkuth - Pământul-Manifestarea cea mai densă şi cumulul tuturor calităţilor enumerate mai sus. Şi mai ştim că: Cabala împarte omul în trei părţi fundamentale: Nefes – corpul eteric sau principiul vieţii, ce stă la baza corpului fizic şi al existenţei concrete. Nefes este forţa care contribuie la construirea trupului. Cabala ne spune că nefes se introduce în sămânţa bărbatului când se uneşte cu soţia sa. După ce omul, duhul, a părăsit lumea terestră, nefes înconjoară mormântul său; Ruah – suflu, viaţa, sufletul format din corpul dorinţelor şi mentalul concret, este un mediator între nefes ţi nesamah. Ruah nu este atât de sensibil la influenţele lumii exterioare ca şi nefes şi cuprinde personalitatea sau ego-ul. Plutind între activ şi pasiv, între interior şi exterior, ruah reprezintă legătura dintre spirit şi materie, unind în om lumea internă cu cea externă; Nesamah – arborele vieţii” - este spiritul ce cuprinde voinţa, inteligenţa şi memoria. Este în legătură cu Divinitatea, astfel că ruah şi nefes ajung la Sursa divină, prin nesamah. Pătrunzând în nesamah, Divinitatea le dă viaţă lui ruah şi nefes.

NEFES şi NESAMAH sunt esenţe diferite – ca uleiul şi apa – între care nu poate exista o conexiune directă. Din acest motiv, este nevoie de un mediator, de ruah, care le uneşte. Nefes, ruah şi nesamah nu sunt complet distincte şi separate, ci se interferează, asemenea culorilor spectrului, care, deşi sunt successive, se topesc una în alta. După moartea biologică, nefes, ruah şi nesamah se

10

Oglinda misterelor separă de trup şi se înalţă, fiecare în sfera de unde a venit” – cf. www.opal-astre.ro. „Până la blânda chemare/a efluviului TIFERET,/împodobite de planete/merg pe urmele însângerate/ale lui Iosif din Arimateea/să umplu drumul cu plânset,/suflete sihastre” („sihastru” – sinonimul Inițierii) – cf. Trecerea Eului, p. 34. …Din aceste izvoare pur spirituale, pline de Otrava Regală a Adevărului Ultim, se trage şi domnia (aparent, oximoronică!) a Poetului: „imperiul bogatei sărăcii/întemeindu-mi domnia” (cf.

Imperiul Bogatei Sărăcii” – p. 10) – o domnie a „dezmărginirii”, prin „îmblânzirea” (FĂPTUIREA cognitiv-ontologică, îngânare/dublare demiurgică!) a Focului Sacru al Duhului: „eu îmblânzesc focul/zidit de îngeri/din fiinţa lumii/care se dezmărgineşte” (cf. Îmblânzirea Focului, p. 11) – dezmărginire, sinergică, a Ființei Umano-Divine şi Lumii! …”Smaraldul” (cf. Seniorii Smaraldului: „Din nouă vremi/din nouă fulgere/din nouă împărăţii/seniorii smaraldului/mă caută/pe o corabie zburătoare/în ploaia de aur/a amurgului” – adică, în Viața GLORIOASĂ, de Dincolo de Ierarhiile Cerului, oricând amurgitoare!) este un alt simbol para-biblic şi ocult, care este utilizat, pentru lucrarea sa alchimică, de N.N. Negulescu: „Au cele ţesute/pe văi retrase în rugăciune/ strălucirea smaraldului ceresc” (cf. Culegătorii de seri, p. 12).

SMARALDUL :”(…) este piatra luminii verzi, ceea ce îi conferă atât o semnificaţie esoterică, cât şi putere regeneratoare. (…)Chezăşie a fertilităţii(…). Pentru alchimişti, era piatra lui Hermes, crainic al zeilor şi Mare Psihopomp. (…) Are proprietatea de a străpunge cele mai întunecate tenebre(…). Din fruntea lui Lucifer s-a desprins, în timpul căderii acestuia, un smarald (…). Piatră a cunoaşterii secrete(…). Era piatra clarviziunii, precum şi a rodniciei şi nemuririi.

La Roma, era atribuită lui Venus, iar în India conferea nemurirea” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt, idem).

Să nu uităm şi ce spun V.Lovinescu şi R.Guénon, în cărțile lor: din Smarald a fost cioplit Potirul GRAAL…pe care Iosif din Arimateea l-a purtat, întâi, prin “Ţara EVALAC” (probabil, Maramureşul 11

N.N. Negulescu VALAHILOR CTITORI!…datorită lor, a apărut Ţara lui VENUS/”CEA VERDE”/SFÂNTA VINERI/PARASCHEVA/MOLDOVA!), după care l-a dus în Irlanda/Ţara-cea-VERDE, se pare…oricum, la druizii din “Ţara Bretaniei” (probabil, partea ei scufundată, azi…: OCULTATĂ SACRU!) – Regatul Regelui Arthur!

Oricum, cunoşterea duce la hierogamia celest-solemnă, trans-temporală, deci trans-istorică/trans-terestră, re-întregitoare/restructuratoare ANDROGINIC-ARMONICĂ: „daţi-mi sunetul liniştii unice / întru limpedea solemnitate/a nuntirii astrale” (cf. idem, p. 13).

Din „pânza cărnii” crisalidice (adusă sub semnul Eros-ul hesiodic – „cel dinainte de toţi zeii”: „Sunt născut înainte/de vremea care se năştea” – cf. Naşterea dintâi, p. 17), se produce Revelația Logosului Demiurgic, a Crucii Învietoare de Cosmos şi a Răscrucii Noilor Lumi-Căi Nebănuite decât de Poet şi Demiurg (alter-ego-ul mistic al Poetului) : „Aşa, încântător de nevăzut,/la capătul strigătului/pierzi locul omului” (omul pierdut este cel Înviat, Re-Găsit în Eternitatea/Anastasias); „Doamne,/este primăvara biblică!/şi embrionii îngerilor/luminoşi/îmi vor sălăşlui inima” (cf. Primăvara biblică, p. 23); zeitățile sunt „îmbrăcate în lotuşii” infinirii Luminii (cf. Semn prorocit, p. 31); până la ICONARUL VEŞNICIEI PARASHABDEI/SUNTETUL ORIGINAR-DEMIURGIC („Eu, creatul eu/ivit prin fii omeneşti,/mă vedeam înălţat/pe aripa sunetului/de iconarul veşniciei” – cf. Pe Aripa Sunetului, p. 37) şi la Mumele Logos-ului: „O, Doamne,/privesc şi ascult/apropierile, înrudirile, / familiilor de limbi/care se trăiesc,/ care se ridică/din rădăcini originare” – cf. Familii de limbi, p. 73).

Astfel, prin Inițierea în Arborele Sephirotic al Ființei Cosmice, se produce Re-Sfințirea, întru ORFEUL Re-Armonizator al Stării Paradisiace a Făpturii Lui, a Logos-ului, Re-Încoronarea Logos-uluiCUVÂNT DEMIURGIC: „În strălucirea/cântului tău / arbore sephirotic,/limba mi se împodobeşte/cu ambrozia/ slăviţilor crăişori” (cf. Împodobirea Limbii – p. 79 – „crăişorii” erau Regii Mistici ai Neamului Românesc, neîncoronați de oameni, dar purtând aureole de la Logos-ul Dumnezeiesc!); se produce Originalizarea „Zilei Înalte” A Facerii prin Cuvânt A Lumii (YOD este 12

Oglinda misterelor Slovă şi Semn al Lui Dumnezeu!): „De atâta armonie/la nordul (n.n.: NORDUL este Capul Lui Hristos, Iluminarea/Învierea Duhului!) poemului/îngenunche oceanele” (…) IOD străluceşte/peste întinderea strălucirii,/arborele Universului” (cf. Zi înaltă, p. 87); Tatăl Logos s-a stârnit, şi inițiatul cade (cu trupul) în extaz – dar cu Duhul îşi ia zborul, alertant, dintre noi (cei „din Cercul Strâmt”!): „Tată LOGOS – /Domn al Lumilor, Domn al INIMII/vieţilor arzătoare/din inimi/zbor Visul Tău/din interiorul Cercului,/zbor măreţia/întreitei recunoaşteri,/zbor ashramul/gravat/de cele şapte raze,/zbor Taborul,/cu aripile Vărsătorului” (cf. Tată Logos, p. 88). *** … Volumul din 2008, „OCHIUL DE FOC”, nu aduce, din punct de vedere al eficienței incantatorii, nimic nou (adică, are MAXIMĂ eficiență, precum volumul proxim, din 2005!) – ceea ce, evident, nu este echivalent, în niciun caz, cu sterilitatea semantică! Dimpotrivă, semantica se dezvoltă maiestuos, într-un ritm perfect al Armoniei Sferice.

Doar că, ceea ce, în volumul LACRIMA DE DIAMANT, era învăluit în surdine, aici, în volumul OCHIUL DE FOC, explodează într-o apoteoză steiner-iană/antropozofică!

Avem, la pagina 110, enumerarea tuturor perioadelor de evoluție spirituală a Pământului: 1 - perioada polară; 2 – perioada hiperboreeană; 3 – perioada lemuriană; 4-perioada atlanteeană (şi postatlanteeană), sugerându-se, ulterior, şi „cele 7 rase” şi cele „Şapte Epoci de Cultură” – cf. Rudolf Steiner – Apocalipsa lui Ioan, Univers Enciclopedic, 1996, p. 200 (India veche, Persia veche, egipto-chaldeană, greco-latină, actuală, Filadelfia, Laodiceea…). „Ies din naşterea Galactică/visat de Geniile Ierarhiilor/şi cobor în nadirul materiei/fostelor trupuri/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Hyperboreean/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Atlanteean/Îmi 13

N.N. Negulescu caut flacăra splendorii/Sufletului Arian (…) Se fac curcubeie/şi urcă, urcă/un munte etherat/de Aura Lui Dumnezeu/Ce ne e nouă?/ întreb viaţa înaripată/Ea deschide zâmbetul/polului austral/Mişcă cheile/vechilor Sfere/şi întinde rădăcinile/dimineţii căzute în genunchi” (cf. Viața Înaripată, p. 110).

De ce cade „dimineaţa” - „în genunchi”? Pentru că Starea Gloriei Spirituale Finale se numeşte „Locul cu PATRU RĂSĂRITURI” – şi este, evident, starea de Iluminare Spirituală superioară oricărei încercări de imaginare, din partea noastră, aici, pe acest Pământ prăpădit şi tot mai amurgit, cu lumina tot mai îngenunchiată, chiar din „rădăcină” (de la a doua „frângere” COMPLETĂ a Ființei, după GLEZNĂ… – …şi Prima „FRÂNGERE” ÎNTRU CRUCE: Prakrti reunificată, funcțional, cu Purusha)!!! Însăşi Lumina Originii se închină… SUPREMEI ORIGINI, HRISTOSLUMINA LUMII/IZVORULUI LUMII/LUMINII! Din păcate, din acest poem evocând sferele evolutive ale spiritului terestru, lipseşte „carnea”, simțirea autentică, din primul volum.

Totul, în poemul citat (parțial) mai sus (Viață Înaripată), pare o înşiruire, iar nu o trăire. O consemnare de „jurnal de bord”, febrilă şi rapidă, iar nu reproducerea (imposibilă, spun mulți!) unui/unei…EK-STASIS! Peste tot, în întreg volumul, sunt, totuşi, metafore splendide, iconografice/iconoglifice sau icono-dinamice („O pădure de umeri /caută-n vadul visului/urma Omului”- p. 16, „Lyra-flutura” – p. 31, „fărâmiturile cuvântului” – p. 31, „alergau pe cărările / cerbilor / speriate sub/sinusoida şarpelui” -, p. 36, „îi dau drumul/cântecului crucii/prin furtuna poemului” – p. 44, „eonii filigranaţi” – p. 119 etc.) – dar care nu pot sugera…”ceva mai înalt decât înaltul”! În plus, e mai puțin evidentă Calea spre Lumină, tocmai din pricina Beției de Lumină, năucitoare!

Un singur poem convinge, nu prin Lumină (NIMIC nu ar mai convinge, prin Lumină, după Inițierea din LACRIMA DE DIAMANT!) – ci, tocmai, prin durerea re-găsită, re-luată, re-trăită… – poemul Desculți (p. 131): „Fratele meu Sufletul/umblă desculţ!/Şi mă

14

Oglinda misterelor întreb/în Biserica naşterii: pe ce mai călcăm, Doamne?/că, uite, am venit/să ascult tăcerea,/cu tot Cerul în mine” – p. 131.

Da, este consemnată, clar, criza celui care conştientizează că a ajuns la CAPĂT – indiferent unde ar fi capătul acesta – în cer ori pe pământ…Cine nu mai „calcă”(măsurând, ritmic, Pământul, cu limitele Inimii sale!), este silit la…”plutirea eternă”, adică, la condiția non-terestră, a-cordă/anti-cordă!

Chiar nu ştim a răspunde la întrebarea: oare, după Iluminarea Supremă, Dionysiacă (din aceste două ultime două volume), Inițiatul N.N. Negulescu n-ar trebui, oare, să nu mai scrie despre Gloria Armonică, o vreme…”şi-nc-o vreme”…?!

Apoi, într-un târziu, ca şi cum ar fi uitat de ele/volumele cele două, ar trebui să schimbe registrul poetic…Poate.

Criza din poemul de mai sus (Desculți) ne face să credem că Inițiatul întru Cer va avea o şansă, precum Kesarion Breb, al lui Sadoveanu: după Cer – Pământul, Mlaştina Augusteonului, poate…

VISUL, mai curând: da, o re-scriere, în cheie personală, a viziunii romantice – este o solidă speranță de „pipăire (penibilă, dar teribil de UMANĂ!) a Dumnezeului”, în manieră gnostic-argheziană!

Nu ne lasă inima să părăsim aceste poeme „cu cheile sferelor” întrînsele, înainte de a sublinia o posibilă afinitate templieră, a Inițiatului N. N. Negulescu: „(…) cormoranul ţâşneşte /prin etherul privirilor/chemat la Învierea/LITEREI CHINONULUI” (cf. Poemul luminos, p. 68). În ciuda titlului, poemul nu evocă DELOC lumina, ci blestemul fruntaşilor TEMPLIERILOR (primul prizonier – JACQUES DE MOLAY!), închişi, de Filip cel Frumos (cu complicitatea papei Clement al V-lea!), în donjonul castelului de la Chinon! „Litera (de pe pereții castelului) Chinonului” este, în fapt, o lucrare satanică! O “anti-ÎNVIERE”, întru ANTIHRIST! Deci, cormoranul, din punctul de vedere al romanticului transmodernist (sic! - termenii nu se exclud!) NICOLAE N. NEGULESCU (creștin esoteric convins!) devine nu solul cosmicității oceanice a Logos-ului – ci, prin atitudinea sa veterotestamentar-vindicativă, un mesager periculos,

15

N.N. Negulescu demoniac, ascendent-descendent, dinspre-(înapoi)spre tărâmurile infernale. „Ordinul Templierilor era un organism viu, în deplina stăpânire a depozitului său tradiţional, şi atunci ei (n.n.: TEMPLIERII) au socotit crima (n.n.: regelui şi a papei) într-atât de mare, încât au cerut răzbunare pentru criminali şi pentru posteritatea lor. Ei nu şi-au dat seama că ordinul, fiind la sfârşitul ciclului lor de existenţă, căzuse sub dominaţie demonică. Proba cea mai evidentă a acestei situaţii constă în faptul că Templierii foloseau acţiuni de MAGIE NEAGRĂ” (cf. Vasile Lovinescu, Mitul Sfâşiat, cap. Blestemul Templierilor din Donjonul din Chinon, Institutul European, 1993, p. 105).

Aşa se face că, pe 21 ianuarie 1793, când a căzut capul nevinovat al regelui Ludovic al XVI-lea, din mulțime a apărut un aşa-zis „călugăr”, care, luând sânge din gâtul tăiat al bietului rege, i-a „botezat” pe toți cei prezenți la hidoasa execuție-asasinat, „Au nom de Jacques!”/„În numele lui Jacques”…

Adică, al demonizatului JACQUES DE MOLAY…ars pe rug, cu „tovarăşii” săi cei demonizați, dimpreună, „în ziua de <<13 martie 1313>>, iar nu pe 18 martie 1314” – cf. www.osmth.ro, Marele Priorat al României, Obediența Regulară de Porto, art. La ce dată s-a produs supliciul lui Molay?, de Cavaler CRISTIAN TIBERIU POPESCU, Comandantul Comanderiei nr. 1 „Dimitrie Cantemir”! *** Poate cea mai complexă viziune asupra Actului Spiritual al Inițierii Extatice, de tip eckart-ian, întru consolare divină și transfigurare spirituală1 (ca stare de revenire cosmic-ființială, la NUNTA1

- Meister Eckhart (meșterul sau magistrul Eckhart) sau Eckhart von Hochheim (scris și Eckehart) (n. 1260, Hochheim /Turingia sau Tambach – d. 1327, Avignon) - teolog mistic german și călugăr dominican.

"Dacă un om renunţă la o împărăţie sau chiar la lumea întreagă, dar se păstrează pe sine însuși, el n-a părăsit nimic."Meister Eckhart (Johannes Eckhart, cunoscut și ca Eckhart von Hochheim) a fost unul dintre cei mai mari mistici creștini. S-a născut în anul 1260, în localitatea Hochheim, lângă Gotha, în Turingia. Documentele referitoare la viața lui sunt rare. Descendent din familia nobiliară Hochheim, Eckhart a intrat, încă de la o vârstă fragedă,

16

Oglinda misterelor REANDROGINIZARE, întru activarea maximă a potențelor LOGOSului DEMIURG!) este dezvoltată, liric, în volumul ”NUNTA CUVINTELOR”. Așa cum afirmam, într-o recenzie recentă, asupra operei și autorului volumelor ”LENTILA DE DIAMANT”, respectiv ”OCHIUL DE FOC ” - avem de-a face, în persoana lui NICOLAE N. NEGULESCU, cu un transmodernist inițiat. Adică, un ALCHIMIST care, cum însuși își definește forțele Duhului, situându-se în ”duminica limpede” (eliminăm, cu luciditate, condiționalul-optativ, pentru că și condițiile inițierii au fost satisfăcute, și opțiunea ființială, deja, s-a produs): ”lumina arde lumina/peștii îneacă/ apa/și cârdurile Îngerilor/lasă urme” (cf. De-ar ști să vadă omul, p.

39), ca reacții cosmice, la transgresarea spirituală a Poetului. Deci, lumina inițiatului este, de acum încolo, luminare întru transcenderea lumii și ființei, ca întoarcere acasă (în starea paradisiacă) a omului căzut, peștii zodiilor cosmice transcend apa, în agheazma/ablutivul, întru extază, al focului - iar ”cârdurile de în ordinul dominican din Erfurt. După câțiva ani de studii de teologie, filosofie, logică și retorică, a fost trimis să-și desăvârșească instruirea la Köln, la ο celebră școală înființată de Albert cel Mare, apoi la Strasbourg și Paris. În 1302-1304, Eckhart s-a aflat în Franța, unde a primit titlul academic magister sacrae theologiae și a devenit titularul catedrei de teologie a Universității din Paris. În 1307, a devenit vicar general al Bohemiei și a fost împuternicit cu reformarea ordinului dominican.

Reputația lui Eckhart a crescut neîncetat și din acest motiv a fost trimis din nou la Paris (1311-1314), pentru a prelua catedra (dominicană) de teologie, onoare ce îi fusese acordată numai lui Toma d'Aquino. A doua ședere în Franța a fost perioada redactării unei părți însemnate din Questiones (Dezbateri) și din comentariile în limba latină, referitoare la Sfânta Scriptură. În anii 1314-1324, Eckart se afla la Strasbourg, unde a ținut predici numeroase, în fața comunității laice și religioase. Ultima parte a vieții lui Meister Eckhart este întunecată de implicarea sa într-un proces de erezie. În 1326, acuzat fiind ca eretic, de arhiepiscopul de Köln, un număr de patruzeci și nouă de teze, extrase din Benedictus Deus ("Cartea consolării divine"), din predicile germane și din lucrările latine - au fost supuse unei anchete bisericești.

Pentru a se apăra, Eckhart i s-a adresat direct papei din Avignon, și-a susținut tezele cu argumente, s-a arătat dispus să renunțe la teze, dacă ele s-ar fi dovedit false și și-a retractat câteva cuvinte din textele respective. În final, prin bula In agro dominico emisă la 27 martie 1327, suveranul pontif, Ioan al XXII-lea, a condamnat douăzeci și opt dintre tezele sale, calificându-le drept eretice. Meister Eckhart s-a stins din viață în 1327 la Avignon, cu câteva luni înainte ca bula papală să fi fost dată publicității.

17

N.N. Negulescu îngeri”, ca scări tonale ale muzicii sferelor, ”lasă urme” în destinalitatea umană, prin efectuarea ritualului transcenderii umano-divine definitive, aceea a Învierii Duhului.

Cel care se dedă ritualului interior al transgresării ființiale – obține, de fapt, starea pură a Poetului, autosacrificat întru Poezie: Poetul este vizionarul lui ”departe”, al lui ”acolo-dincolo”, deci, Poezia devine, în logica transcenderii Logos-ului – dinamică a lacrimii: dinspre suferință inițiatic-soteriologică, spre ”aprinderea cu luminile lacrimei”, vindecare ființială, întru ”quinta essentia” / chintesența divină, prin aprindere extatică, prin coacerea alchimică a Duhului umano-divin, spre eliberarea-degajarea de partea descendentă, și asimilarea Duhului uman cu exclusivitatea și excelența ascendentului definitive și absolut (de fapt, întru calmarea/echilibrarea/desființarea contrariilor Logos-ului ”combaterii/dezbaterii ființiale”!): ”să mă vindec/de mine/ars la suflet/din toate părţile” (cf. Quinta essential, p. 42).

Piatra filosofală, extaza dobândită prin inițiere, este pătrundere în armoniile supreme ale Pietrei-Cheie de Boltă, penetrare a semanticii muzicii sferelor platoniciene: ”Până și în/aceste/mari depărtări/de culoarea amurgului/sufletul tău exilat/miroase-a stele!” (cf. Sufletul exilat, p. 45).

De acum încolo, Logos-ul se re-androginizează, transfigurator (Animus-Visul/Extaza), dimpreună cu Fecioara-Pasăre/SufletulAnima (”Mută-mi casa/poemului/în Cerul mării de stele/luminat cu ochii Tăi/ca în/prima viaţă/când m-a auzit cântecul/fecioareipasăre/cu urechea la Pământ/Mută-mi casa poemului/că mă coc de dragoste/scriind un vis etern/scufundat în focul/care iasă închinat/din umbra lui să se plimbe nevăzut prin lume ” – cf. Vis etern, p. 81 ), prin Trezirea întru Adevăr (”Ah, cum ne mai/oglindim/ea și eu/și-n noi/sublim!” – cf. Trezit în Adevăr, p.

51), însemnele-Cuvinte-”peșteri” (”peșteri” - zone de explorare/căutare a divinului) transcend în Herb și-n Nuntă Alchimică (”Poate voi afla/din văzduhul semnelor/cum s-au închis/peșterile/în urechea cerbului/și el într-o nuntă/de spirale/și eu/în runele zăpezilor” – cf. Din văzduhul semnelor, p. 48) – iar 18

Oglinda misterelor divinitatea se revelează Poetului ca imanență a Logos-ului, Tăcere a comprimării absolute a cuvintelor, în Logos-ul Unic și Demiurg, sub semnul cifrei ȘAPTE (slovă, cifră magico-demiurgică și atitudine metafizico-demiurgică, resintetizate sinergic!) – Auzul este / devine / se revelează ca fiind Culcușul Oului Cosmic și Arbore al Logos-ului Cosmic (”Îl caut munte cu munte/după rânduiala semnelor/îl caut prin/oul apelor/și El e cu mine/de la nașterea Lumii/în arborele / gânditor/din steaua/urechii drepte”- cf. Din steaua urechii drepte, p. 60), iar Privirea transgresează în fulger-scăpărare continuă, atoaterevelatorie, întru Glorie Divină, iar: ” Dumnezeu nu este ascuns/în fiecare cuvânt zburător/trăiește o Lume a Lui/de tăceri de geneză/limpede/Eu le-am învăţat evlavia/înfrăţit cu toate vârstele/prin ochii scăpărători/ai vieţii celor șapte/Universuri” – cf.

Prin ochii scăpărători, p. 54.

De acum încolo, Inițiatul-Poet stă în steaua din ”crucea viitorului” – adică, Omul adoptă poziția Celui de-al Doilea Adam – adică, poziția de Axis Mundi/Muntele MERU (”la fel ca/muntele/zdruncinat/de priviri zeești/parcă s-ar ascuţi/pe/mine/fulgere/parcă m-ar naște iar/tristeţea gemând/înlăuntrul peșterii/cu semne” – cf. O deslușire, p. 93), din Mijlocul Crucii Contrariilor Cosmice. Omul-dinCuptorul-Alchimic a transgresat, din stadiu Lunar, în stadiul de Duh Solar reandroginizat, întru nunta alchimică a Soarelui cu Luna, pe coordonatele eternității: ”Cred că ieșise/din cuptor/Soarele/or vreo altă/eternitate/mă iubea cu furie” - cf. Dahna, p. 69. De fapt, este chemat/invocat DALETH-ul Focului Imperial (numărul cercului perfect, Crucea Filosofică, Focul Elementar al Înțelepților): ”Când sa făcut/pentru mine/împărat sufletul/am risipit/norii lumii/spălând cuvinte/în focul plânsului/pentru zidirea/Templelor” – cf. Pentru zidirea templelor, p. 75 – sau: ”Vino, fiu al firii-nalte/rouă-a visului de carte,/la Temple sub diademe/ai altare cu poeme!...” – cf. La temple sub diademe, p. 96. Templul Solomonic este, în cazul Inițiatului-Poet - Logos-ul Eliberat de Pluralitatea/Pluralizarea Căderii. Furia este ”furor sacer”, prin care se pecetluiește Gloria Demiurgiei Dumnezeiești, ca Poezie Cosmică, Unică Expresie și

19

N.N. Negulescu Expresivitate (întru dinamismul expresiei-FACERE!), Gotheit-ul eckhart-ian.

Ceea ce rămâne, pentru cititorii neinițiați, după citirea poemelor din volumul ”NUNTA CUVINTELOR” – este un salut, un semn de grație și de fraternitate dinamică, pe care Poetul-Inițiat li-l adresează, prin mărturisirea/dezvăluirea Semnelor Drumului Inițiatic, spre nădăjduirea Învățării Traseului și a Urmării Călăuzei, de către cei pe care nu-i părăsește, cu trufie, ci-i invită, cu generozitate și bonomie, la repetarea experienței/capcanelor inițiatice (”- Dar cum să mă apăr -întreb,/cum să mă apăr/de șarpele călcâiului/cald ca un abur/scoţând din mine/plini de mirări/ochii Pământului?/că mă-nvârte/muntele gândului/prin gura/înţelepţilor!/“Vorbește-le - mi se spune,/vorbește-le/cu degetele cuvintelor/la sfârșitul/luminării/Vorbește-le/de mirul Bisericii/când își ia zborul” – cf. Mi se spune, p. 132), a ”poverii binecuvântate” (dar, firește, totul este, de acum, o dezvăluire ”în oglindă”, întru hieratismul Logos-ului Dezvăluitor – este ”ICOANA DRUMULUI”, pentru că Inițiatul a pășit, totuși, de mult, DINCOLO!): ”Să dăm la o parte/Suflete/vălurile nopţii/coborâte pe funii/de aur/în matca aerului adormit/ Să scoatem afară/Lumea/văpăii sunetului/din răbdarea/pietrelor/Să vedem/pe unde au săpat / lacrimile noastre/icoana drumului” – cf. Icoana Drumului, p. 111.

Ceea ce sunt descrierile realității transcense, pentru neinițiat, sunt, de fapt, muzică extatică și murmur al sibilelor (”Aud peste tot/muntele plin de aripi;/cântecul lui neprihănit/de diamant proaspăt/deschide fântâni/uranice” – cf. excepționalul poem Cântec de diamant proaspăt, p. 168; sau, absolut remarcabil: Trăiesc în cântec de ochi de pește/mai biblic decât mi se vestește;/nu mai ninge ascuns cu oceane pe mine,/înnoiește-mi aura, sfinţitoare Crăime...” cf. Trăiesc în cântec, p. 136). Mai folositoare, pentru cei care poate vor, dar nu fac/trăiesc suficient, spre/întru voință exprimată cinetic, ar fi celebra expresie shakespeare-iană a Absolutului: ”Și restul e tăcere”. Îndemnurile la Drum/Cale Ințiatică nu sunt suficiente (”Trebuie înţeles ce învaţă/să râdă ce învaţă să plângă/la mai susul 20

Oglinda misterelor Empiriei/sau cum văd cântece/pentru ochi/când își fac singuri/câte o galaxie” – cf. La mai susul Empiriei, p. 186) – este necesară Revelația. Și Revelația nu este proprietatea Inițiatului, ci doar darul prin/de Grație, al Inițiatului, dinspre Dumnezeu.

Logosferele/Logostelele/Poezia nu se arată celor binevoitori, ci celor binefăcători, întru Logos-ul Divin – celor ”hăruiţi” cu Harul Acțiuni/Lucrării Inițiatice : ”Ce mai vârtej/de rochii astral/au sunetele logosferice/din spirala literei!/Ce mai arome/de munţi lunari/ard în culoarea/flăcării...” – cf. Sunetele logosferice, p. 189 .

La fel stau lucrurile, firește, și cu Întoarcerea la Izvor – pentru că, și Izvorul/Izvorârea Firii Umano-Divine (”uimirea din poartă-n poartă”), este, cu Rădăcina, tot din Paradis, de la Izvorul Ființial/Dumnezeu: ”Sufletul rază de rază/mă mai mult împerechează/cu o liniște netrează/unde lacrima veghează/Ah, deacum e niciodată/setea mea fostă odată/uimire din poartă-n poartă...” – cf. La izvoarele universului, p. 201. …Trei cărți ne stau, ne pândesc, acum, de pe birou. Aşteaptă să le reluăm hermeneutica, mereu, la nesfârşit: NUMAI aşa vom afla Taina despre Lume şi despre Sinele propriu devenit, prin miracolul trans-substanțierii – SINEA COSMICĂ! Și, prin complementaritatea antologală, pe care o va realiza, ca misteriu alchimic, această A PATRA CARTE (ANTOLOGICĂ / RESINTETIZANTĂ DE FORŢE SPIRITUALE CONJUNCTE!) - TAINA (această rezultantă zvârcolită întru AFLAREA LUI HERMES!) va fi dez-văluită. Sau, cel puțin, va fi/rămâne, mereu, posibilă/potențială de/întru dez-văluit/dez-văluire, celor rămași cu Duhul Treaz și cu Voință, exprimată, necesar, în Făptuire (de sine-Duh și de lume!).Numai aşa INIŢIATUL (Poetul – N.N. NEGULESCU) care le-a scris/înscris (prin Poemele-Glife Sacre!), în Veşnicia Învierii, îşi va fi împlinit Luminata lui MISIUNE, față de Om, Omenire – față de Creator şi față de…mirabila, etern-enigmatica Lui Creatură, care (după ce a văzut, precum Lazăr cel Înviat – Minunile Paradisului!) – nu-şi mai poate curba, spre jos, Ființa-CAPUL-Duhul, înapoi, spre Pământ… – ci aşteaptă Efectul ORFIC-Sărbătoarea-fără-de-Sfârşit, 21

N.N. Negulescu Efectul de Transcendere a MUNŢILOR, în Unicul Munte-MERU/AXIS MUNDI – efectul de anulare a ultimei rămăşițe de tânjire, perversădiabolică, după borboros-ul „arginţilor lui Iuda”, după starea de „părere” - efectul desprinderii de contingent, întru CERTITUDINEA SACRĂ a ARMONIILOR COSMICE, întru LOGOS-ul POETIC și (firește, implicit!) SFERICO-PLATONICIAN (al „viorilor de sărbătoare”): „Dacă se dilată munţii/topind peste noi arginţii,/mi se pare, mi se pare/căs viori de sărbătoare” (cf. Dacă vin…, p. 132). prof. dr. Adrian Botez

22

Oglinda misterelor

ANTOLOGIA DELL’INIZIATO OTTIMISTA Siamo qui di fronte alla “Poesia” di uno Spirito Maestro, il suo nome è NICOLAE N. NEGULESCU – In quest’antologia sono presenti testi selezionati da tre volumi pubblicati negli ultimi anni: “LACRIME DI’ DIAMANTE“ – Edizioni Autograf , Craiova , 2005.

“L’OCCHIO DI’ FUOCO“ – Edizioni Autograf, Craiova, 2008 “MATRIMONIO DELLE PAROLE“ (edizione trilingue: in rumeno, inglese e francese) – Edizioni Solo – 2013.

In un intervista per la nostra rivista “ CONTACT “ (L’ANNO XIII, NR 29 NOVEMBRE 2012), chiediamo al Maestro parlando, in modo generico / implicitamente, delle possibilità dell’umanità contemporanea di poter riemergere spiritualmente, entro il suo destino soteriologico – ed esplicitamente , con le stesse possibilità, con riferimento allo stesso destino, però direttamente, riguardante la generazione giovane. La risposta di NICOLAE N. NICULESCU, a questa domanda (domanda con il numero 9): “ Ora , si trova su una curva discendente dell’evoluzione della logica culturale. Sfiorata dal virus del mondialismo, il mentale giovane , fragile, è sottoposto alla disintegrazione. Però, il fondo genetico non è esausto. Il Sole Spirituale ha entità di selezione. Altre dimensioni spirituali impregneranno, al più presto, la Terra. “ Poi spiega i motivi per i quali non si perde d’animo e continua a scrivere, (che sono anche i destinatari dei suoi scritti!), proprio nel bel mezzo del disastro planetario spirituale contemporaneo: “Perché scrivo? Dal desiderio di Eternità e continuo a costruire mattone con mattone una Chiesa di parole al qui altare Lodo il mio Dio. La lascerò in eredità alle future generazioni perché E’ VIVA LA CHIESA DELLE NOSTRE ORIGINI. Per chi scrivo? Per tutta la Creazione Divina dalla quale faccio parte. Certo che, questo contenuto esoterico disturba i neofiti e gli eretici dalla zona inferiore (seduti fra contraddizioni), che non possono vedere oltre gli specchi Il Sorgere della Scintilla Risuonante della Luce . Cosicché , Il mondo Fisico nel quale impariamo a vivere il mistero della vita è progettato in uno sferoide planetario vivo, 23

N.N. Negulescu che appartiene al Pluralismo dei Mondi; sferoide staccato, come un globo incandescente, dal Sole Galattico durante la metamorfosi ontice che gira sulla sua orbita con 106000 km all’ora, essendo permanentemente impregnato con le 62 ottave delle vibrazioni cosmiche. Già prima della nascita, ogni copia umana porta in se l’Ordine e l’Armonia della Legge Divina; ma, conforme con i Comandamenti della Legge, il destino della Percezione del Progetto Regale è individualizzato dalle Forze Archetipiche. Cosicché io, essendo sia nel Mondo del pensiero Concreto mi è stata preparata la Via della Capienza, tramite una rivelazione; voglio dire che mi sono assunto il passaggio tramite forme spirituali millenarie. Il mio Spirito era assettato della Conoscenza della Verità Essendo chiamato alla Capienza Della Trascendentalità, ho “nuotato“ senza tregua, nelle essenze primordiali, dalle fontane delle lingue. Pur essendo pronunciate da voci umane, le parole delle lingue antiche, Parole delle Lingue Eterno – Testamentarie, non sono state sfiorate dalla morte ! Sono governate dal Soffio della Luce della Creazione…“ La padronanza dello Spirito “non è qualcosa di diverso dello sconsacrare del uomo eterno, la sua caduta nel buio delle tenebre lucifere; e l’incapacità dell’essere contemporaneo posseduto dallo charm delle rappresentazioni illusorie d’oggi, gli da una diagnosi di malattia. Ci chiediamo: cosa può derivare da una “ conoscenza “razionale incerta, relativa, condizionata dai suoi limiti.

Senza dubbi, questo tipo di involuzione profana, nascosta dietro il nome, è destinata al tramonto“. Altrimenti detto “il Metafisico Ottimista , NICOLAE N. NEGULESCU, afferma che la Poesia maestra (almeno è così che abbiamo tradotto noi questo linguaggio Quasi – ermetico del Maestro“: (…) io essendo anche nel Mondo del Pensiero Concreto A ME E’ STATA PREPPARATA LA VIA DELLA CAPIENZA“ !) potrebbe avere pure la possibilità di divenire lettura, pure per la generazione giovane contemporanea (non solo nella CRONACA AKASHA !). Possibilità, voglio dire, non si potrebbe capire, almeno con intuito, selettivamente (in un quadro di eccellenza spirituale, (…) perché: conforme ai Comandamenti della Legge, la missione della Percezione del Progetto Regale è 24

Oglinda misterelor individualizzata dalle forze Archetipiche !) tramite “entità di selezione“ del “Sole Spirituale“ Esistono abbastanza motivi per credere che questa opinione non è solo sincera (per questo non abbiamo per niente dubbi), esprime proprio una realtà cosmico – terrestre e spirituale – è la possibilità del’umanità è realizzabile / può essere compiuta, in tempi attuali non troppo lontani Tramite sforzi educazionali – maestre (da parte di alcuni Mentori / Ravi / Rabbonì sempre più onesti e visionari coscienti dalla loro Alta Missione Terrestre !), sforzi per stimolare l’attività dello Spirito Umano – Divino (incluso oggi in uno stato di crisi ! che sembra infinita, sempre più acuta, preannuncia Grandi Trasfigurazioni, guidate dal Centro Astrale – Cosmico !), fa si che la visione antroposofica di NICOLAE N. NEGULESCU ci appaia come una di eccezione, e molto meritevole in tutti i suoi dettagli espressivi.

Evidentemente, oltre il piano storico esiste quello metafisico, indirizzato dagli scritti del Maestro N. N. NEGULESCU: “Anche se ci sono state pronunciate con voci umane, le parole delle lingue arcaiche, Parole di Lingue Eterne - In Eredità non possono essere sfiorate dalla morte! Sono governate del Soffio della Luce della Genesi…”) Ma noi speriamo che l’azione del Logos negulesciano (tramite le parole delle lingue antiche, Parole delle Lingue Eterno Testamentarie“) si farà sentire anche sul piano labile , della storia terrestre… Perciò, in qualche modo, condividiamo “entro“ lo spirito sfrenato “( oltre l’evoluzione profana“, entro la trascendenza“ DELL’IDEA VIVA / DELLA RISUSCITATA , tramite GESU CRISTO – DIO!), e noi, l’ottimismo metafisico del Visionario Poeta ! *** E’ evidente, almeno tramite il primo volume “LACRIME DI DIAMANTE“ che l’ottimista , estatico Poeta Metafisi ciano N.N. Negulescu tiene a tutti i costi la cifra cinque nello sezionare che si è proposto: la V –a parte del primo volume contiene solo due poesie (paragonato con le altre quattro parti del volume: 16, 11 ,33 – rispettivamente 9 2 “haikai“. Si DEVE sapere però anche DELLA

25

N.N. Negulescu QUINTA “ sezione”, perché c’era bisogno della santificazione della Cifra Sacra !!!

E come ogni iniziato ha tutta la ragione dalla sua parte, in quello che riguarda la cura e il rispetto (spinto fino all’adorazione pitagorica !), verso la cifra 5: del ebraico antico , per esempio, Cifra 5 era l’equivalente con la lettera HE’ – Numero CINQUE delle Lettere e 15 della Via – geroglifica Del Grande Hierofant, Quinta Eterna – Numero della Scienza del Bene e del male; Lettera della Donna e della Religione: Pentagramma Angelica e Diabolica“ (cf.

Eliphas Lévy, Chai ve Maggiore del Ventre di Salomone) – è, perciò, CIFRA SUPREMA DELLA SCOPERTA REGALO – COSMICA CIFRA DEI CONTRASTI DEMIURGICHE SUPREME E DEI MATRIMONI COFNINIVI SUPREMI ! E’ “segno dell’unione, numero nuziale“ (cf. Jean Chevalier / Alain Gheerbrandt – Dizionario dei simboli, vol. I ) - ma pure numero del Centro! – perciò, dell’ Armonia ed l’Equilibrio!

“Cinque è pure simbolo dell’Uomo (avendo le braccia aperte, sembra predisposto in cinque parti sotto forma di croce)“ – cf. idem Nel Indù “ rappresenta la sutura fra 2 (numero femminile) e 3 (numero maschile) – è, perciò, Principio Vitale“. Nel buddhismo e nel cristianesimo, è il simbolo della sintesi e delle Scale dell’Illuminazione della Rivelazione (i quattro principi elementari cruciformi sono “cimentati“ - unificati e significativi, per l’Eternità delle Risurrezione da parte di Gesù Cristo – il CENTRO !) Dal punto di vista del contenuto però la nostra opinione è che i titoli (sia delle sezioni sia delle poesie) sono futili: abbiamo a che fare con un l’incanto / VIBRAZIONE CONTINUA DEMIURGICA (PARASHABDA brahmanica !) come succede di sentire solamente nei templi buddisti quando i “Grandi Erofanti“ invocano, identificano e rappresentano / attualizzano l’eterno AUM / Uomo Divino… Come di definisce il Poeta, con N. N. NEGULESCU ? COLUI CHE CERCA IL SILENZIO MISTICO - cioè , l’Apprendista della Suprema Sapienza: “Cerco in me / facendomi tacere la rosa del silenzio“ ( cf. La Base del Potere degli Inizi“, p. 9 ). “Rosa“ nel cristianesimo esoterico medievale – alchemico, è Gesù – la Luce del Mondo. La rosa / 26

Oglinda misterelor Tradaffilos è ieratico Fiore con 1000 Petali…! Solamente tramite il vero sentire del Verbo Demiurgico, si possono stabilire sia pure per l’uomo “come nel cielo così in terra“ - o, in “Tabula Smeraldina“: “quello che è giù e uguale a quello che è su e viceversa“, Le “Grandi Gerarchie”e i “Grandi delle Gerarchie“ che portano allo stato di SFERA platoniciana della Nuova armonizzazione del Cosmo (“Dalla grandezza delle sfere / arriva lo spirito nelle lingue: / <<in>> - dice; <<verso>> - dice; / le farfalle monacale escono dai pensieri“– cf.

Dalla grandezza delle sfere, p. 14; “in” è LO SPENDORE MEDITATIVO – ESTATICO, - e “verso“ è “ IL DINAMISMO DEL LOGOS DELLE FARFALLE essendo il simbolo dello Doppio Spirito ZAMOXIS – CRISTO: uomo che si trascina, che tramite la metamorfosi della crisalide, diventa IL DIO CURATORE / ILLUMINATORE DI’ POSSIBILITA’ DEMIURGICHE !), che porta allo SLENDORE SUPREMO ED ETERNO (primo dal punto di vista dell’Essere in se, e tramite essa, ulteriormente Re-Armonizzazione della Genesi Divina – questa visione esistendo sia nel cristianesimo isihast, sia nell’occultismo astrologico, alchemico o Kabalei !): “E nelle vibrazioni / le Grandi Gerarchie / mi diventa sfera del suono , / mi diventano sfera dei colori / mi diventano fondamento / del potere dei futuri maestri dello Spirito / dalla sostanza opalina / dello spirito Zohar“ (cf. Il fondamento del Potere del inizio della strada verso divenire maestro dello Spirito e, p. 9 ) L’OPALE ha significati mistico –mentali: ha il ruolo di aiutare l’individuo nello scoprire/ rivelare IL VERO IO, “stimolando l’originalità e la creatività“ (cf. www.Semipretioase.ro). ZOHARUL è in effetti: Sepherul ha – Zohar (“Il Libro dello Splendore“, che è stato pubblicato nel 1290 dal ebreo spagnolo Moise ben Semtov de Leon. Sin dal XII – imo secolo (Languedoc), KABBALA (la più antica tradizione caldeena, appartenente all’Egitto ed e nella stessa misura ebraica!) era considerata Fonte di Energie Cosmiche che rappresentato con l’Albero Sephiroth, al quale si rivolge (evidentemente in modo metaforico !) N. N. Negulescu: “Man mano che le Forze della Vita si manifestano, esprime nuove qualità precise. Partendo dal punto superiore Kether (Corona), tramite una traiettoria zigzagata, essa, 27

N.N. Negulescu esprime in ordine, Hocmah (La Saggezza). Binah (la Comprensione), Hesed (La Pietà), Gheburah (La Severità), Tifereh (La Bellezza), Netzach (La Vittoria), Hod (la Gloria), Yesod (Le Fondamenta) e, in finale, Malkuth (Il Regno), che è la decima Emanazione. Tra linguaggio e simboli e simbolismo planetario dall’astrologia, da un lato e l’Albero della Vita dal altra esistono stretti legami. Le Prime tre Emanazioni si chiamano Triada Superiore. Incominciando con la terza Emanazione, troviamo collegamenti con i pianeti del sistema solare, conosciute in antichità e le caratteristiche d’associazione nell’astrologia: Binah – SaturnoTempo, sclerosi, la vecchiaia, la magrezza, la ricompensa dei gesti di ognuno. Hesed – Giove – la Grandezza e la lucentezza , la governabilità, la giustizia, il successo sociale, il denaro, la prosperità materiale, la borghesia. Gheburah Tifereth – Sole – Vita, amore altruista, la salute, l’aristocrazia.

Netzach – Venere – L’Emozione, la sentimentalità, il piacere, l’attrazione erotica, le arti. Hod – Mercurio – il Sapere, l’intelligenza, l’energia mentale, i libri, la scuola, la comunicazione, l’adattabilità. Yesod – la Luna – l’Inconscio, la nascita, il camino, la donna madre, le masse, la democrazia. Makuth – la Terra – La manifestazione più densa e l’accumulare di tutte le qualità elencate sopra. E sappiamo anche che: Cabala divide l’uomo in tre parti fondamentali: 1. Nefes – il corpo eterico o il principio della vita, che sta alla base del corpo fisico e dell’esistenza concreta. Nefes è la forza che contribuisce al costruire del corpo. Cabala ci dice che Nefes entra da seme nell’uomo mentre si unisce con la sua moglie.

Dopo che l’uomo, il suo spirito ha abbandonato la vita terrestre, Nefes gira attorno alla sua tomba; 2. Ruah – soffio, vita, anima formata con corpo dei desideri e del mentale concreto, è un mediatore fra nefes e nesamah. Ruah non si fa influenzare molto dal mondo esterno come è anche nefes e contiene la personalità o l’ego. Lievitando fra attivo e passivo, fra interiore e l’esteriore ruah rappresenta il legame fra lo spirito e la materia, unendo nell’uomo il mondo interiore con quello esteriore; 3. Nesamah – l’albero della vita “– è lo spirito che contiene la volontà, l’intelligenza e la memoria. E’ in collegamento con la Divinità, in modo che Ruah e 28

Oglinda misterelor Nefes arrivano alla Fonte divina tramite Nesamah. Entrando in nesamah, la Divinità gli da vita sia a ruah che a nefes. NEFES E NESAMAH sono essenze diverse – come l’olio e l’acqua – fra quali non può esistere un legame diretto. Per questo motivo ha bisogno di un mediatore, di ruah, che li unisce. Nefes, ruah e nesamah non sono completamente distinti e separati, ma interferiscono come fanno i colori degli spettri, che , pur essendo in successione, si sciolgono uno nell’altro. Dopo la morte biologica, nefes, ruah e nesamah si separano dal corpo e si alzano, ognuno va nella sfera da dove proviene“ – cf . www.opal-astre.ro Fino al blando richiamo / del effluvio TIFERET, /addobbata di pianeti / seguo le tracce insanguinate / di Joseph dall’Arimatea /per riempire la via di pianti / anime eremite“ (“eremo“- sinonimo dell’Iniziazione) – cf. Il Passaggi o dell’IO p. 34 . Da queste fonti pur spirituali, piene del Veleno Regale della Verità Ultima, deriva pure il regnare (apparentemente oximoronica !) del Poeta: “l’impero della ricca povertà / formandomi per regnare“ (cf. L’Impero della ricchezza della povertà“ – p. 10 ) un regnare della “delusione“ tramite “il domare“ (L’AZIONE cognitivo – ontologico, l’inganno / la duplicazione demiurgica !) del Fuoco Sacro dello Spirito: “addomestico il fuoco / costruito negli angeli / con l’essere del mondo / che perde i bordi“ (cf. Il Domare il Fuoco“, p. 11 ) – la delusione sinergica dell’Essere Umano – Divino e del Mondo. “… Lo Smeraldo“ (cf. I Signori dello Smeraldo: “Da nove tempi / da nuove fulmini / da nove imperi / i signori dello smeraldo / mi cercano / significa, nella VITA GLORIOSA da Oltre de Gerarchie del Cielo, in qualsiasi momento tramontanti !) è un altro simbolo para – biblico e occulto, che viene utilizzato, per la sua tesi alchemica, di N.N. Negulescu: “Hanno le tessiture / sulle colline ritirate nella preghiera / il brillare dello smeraldo celeste 2 (cf. Raccoglitori di sere, p. 12). LO SMERALDO: “(…) è la pietra del mondo verde, che dà sia un significato esoterico sia del potere rigeneratrice. (…). La capacità di fertilità (…). Per gli alchimisti , era una pietra di Hermes, apostoli degli dei e la Grande Psihopomp. (…) ha la capacità di bucare le più buie tenebre (…). Si è staccata uno smeraldo dalla 29

N.N. Negulescu fronte di Lucifero, durante il suo cadere (…). La Pietra della conoscenza segreta (…). Era la pietra della chiaro visione, pure della fecondità e immortalità . A Roma era attribuita a Venere, e in India dava l’immortalità.“ (cf . Jean Chevalier / Alain Gheerbrandt, idem).

Non dimentichiamoci di ciò che dice V. Lovinescu e R. Guènon, nei loro libri: dallo Smeraldo è stato scolpito il Calice GRAAL… che Joseph da Arimateea lo ha portato prima nel “Paese EVALAC“ (probabilmente il Maramures dei VALACHI DEI FONDATORI !… grazie a loro è comparso il Paese di Cenere / “QUELLO VERDE“, sembra… in ogni modo, ai druidi del “Paese Bretagna“ (probabilmente la sua parte sprofondata oggi: OCULTATA DA PUNTO DI VISTA SACRO !) – Il Regno del Re Artù ! Comunque sia, la conoscenza porta alla ierogamia celeste – solenne, trans– temporale, perciò storica / trans–terrestre, reintegratrice / restauratore ANDROGENO – ARMONICA: “datemi il suono del silenzio unico / entro la limpida solennità / del nostro matrimonio astrale“ (cf. idem, p. 13 ) Dalla “tela della carne“ crisalide (portata sotto il segno dell’Eros esiodico – “colui da prima di tutti i dei“: “Sono nato prima / del tempo che stava per nascere“ – cf . La prima nascita“, p. 17), si produce la Rivelazione del Logos Demiurgico, della Croce Risuscitante del Cosmo e della Crocevia dei Nuovi Mondi – Vie Inimmaginabili a parte il Poeta e Demiurgo (alter–ago – mistico del Poeta): “Così, meravigliosamente non visto, / al limite dell’urlo / perdi il posto dell’uomo“ (l’uomo perduto è quello Risuscitato, Ri–Trovato nell’Eternità / Anastasias); “Dio, è primavera biblica ! / e gli embrioni degli angeli / lucenti / abiteranno il mio cuore“ (cf. Primavera biblica, p. 23); segno profetizzato, p. 31), fino a l’ICONOGRAFO DELL’ETERNITA’ PARASHABDEI DEL SUONO DELLA GENESI DEMIURGICA (“io , il creato vivo / comparso fra i figli umani, / mi vedevo innalzato / sulla ala del suono / dal l’iconografo dell’eternità“ – cf. „Sull’Ala del suono“ , p. 37 ) e le Madri del Logos – “Oh, Dio / guardo e ascolto / le vicinanze, il formarsi delle parentele, / delle famiglie delle lingue / che vivono, / si alzano / dalle radici originarie“ – cf. „Famiglie di Lingue“, p. 73). Cioè ’, tramite l’Iniziazione nell’Albero Sephirotico 30

Oglinda misterelor dell’Essere Cosmico, si produce Ri – santificazione, entro L’ORFEO Ri armonizzatore dello Stato Paradisiache del Suo’Essere, del Logos, Ri – Incoronazione del Logos – PAROLA DEMIURGICA: “Nella lucentezza /del tuo canto/ albero sephirotico, / la lingua mi si addobba / con l’ambrosia / dei lodati apostoli“ erano i Re Mistici del Popolo Rumeno, non incoronati dagli umani, ma avendo aloni del Logos di Dio !); sei produce l’Originalizzazione “dell’“ Alto Giorno“ Del Fare il Mondo tramite la Parola ( YOD ) è la Lettera e il Segno di Dio !): “Da così tanta armonia / (n. n: NORDUL è la Testa di Cristo, l’Illuminazione / la Risurrezione dello Spirito !) poesia / inginocchia gli oceani“ (…) brilla / sopra la vastità della brillantezza / l’albero d’ Universo“ ( cf. Giorno Alto, p. 87); Il padre Logos si agita, e l’iniziato cade in estasi (con il corpo) – ma con lo Spirito vola lontano da noi, allertato (da Il Cerchio Stretto“): “Padre LOGOS - / Signore del Mondi, Signore del CUORE / delle vite brucianti 7 dai cuori / vola il Tuo Sogno / dal interiore del Cielo , 7 volo grandioso / di triplicate riconoscenze, / volo del aspram / gravato / dai sette raggi, / volo del Tabor, / con le ali del Acquario“(cf . Padre Logos, p. 88). *** …Il Volume del 2008 “ L’OCCHIO DI FUOCO“, non comporta, dal punto di vista efficacia degli incantatori, nulla di nuovo (vale a dire, ha MASSIMA efficacia, come il volume prossimo, del 2005 !) – che, evidentemente, non si equivale in nessuna caso, con la sterilità semantica ! Al contrario, la semantica si sviluppa maestosamente, in un ritmo perfetto dell’Arminia Sferica. Solo che, quello che nel volume LA LACRIMA DI’ DIAMANTE, era avvolta in silenzio, qua, esplode in un apoteosi steineriana / antropofisica ! Alla pagina 110, abbiamo l’elenco di tutti i periodi dell’evoluzione spirituale della Terra: 1 – periodo polare; 2 – periodo iperboreana; 3 periodo lemuriano; 4 - periodo atlaneano (e post altanteano), suggerendosi ulteriormente anche “le sette razze“ e le “sette Epoche di Cultura“ – cf. Rudolf Steiner – L’Apocalisse di Ioan, Universo Enciclopedico, 1996, p. 200 (India antica, Persia antica, Egitto – chaldeana, greco – latina, atutale, Philadelfia, Loadiceea…). “Esco dalla nascita 31

N.N. Negulescu Galattica / sognato dalle Gerarchie dei Geni / e scendo nel nadir della materia / degli ex corpi / Certo la scintilla del potere / L’Anima Hyperboreana / certo la scintilla della fiamma dello splendore / L’anima Arian… (…). Si fanno arcobaleni / si scala, scala /la montagna etherat /di Alone di Dio / che ni è nuova ? / Domando la vita alata / Apre il sorriso / del polo astrale / Muove le chiavi delle sfere antiche / e stende le radici / delle mattine cadute in ginocchio“ ( cf. La vita alata, p . 110 ). Perché cade il “mattino“ – 2 in ginocchio“? Perché lo Stato Finale della Gloria Spirituale si chiama “Il Luogo con QUATTRO ALBE“ – ed è evidente, lo stato di Illuminazione Spirituale superiore a qualsiasi prova immaginaria nostra, qua, su questa Terra perduto e sempre più sotto tramonto, con la luce più inginocchiata, proprio dalla “radice“ (dalla seconda“ piegatura “COMPLETA dell’ Essere, dopo la CAVIGLIA… - e la Prima “PIEGATURA“ “ENTRO LA CROCE: Prakrti riunificata, funzionalmente con Purusha)!!! La Luce Stessa delle Origini si inginocchiano… di fronte alla SUPREMA ORIGINE, CRISTO – LUCE DEL MONDO DELLA LUCE / FONTE DEL MONDO 7 DELLA LUCE !

Purtroppo, con questa poesia evocando le sfere evolutive dello spirito terrestre, manca “la carne“, il sentire autentico del primo volume. Tutto della poesia citata (parzialmente) sopra (La Vita Alata), sembra un acquisizione non un vissuto La consegna di un “diario di bordo“, febbrile e rapida, non una riproduzione (impossibile dicono in tanti !) di uno / una… EKSTASIS ! Da per tutto, in tutto il volume ci sono però delle metafore splendide, iconografiche o icono - dinamiche (“Un volatile sulle spalle / cerca nel sentiero del sogno / l’orma dell’Uomo“ – p. 16, “Lyra – vola“ – p. 31, “le bricile della parola“ – p. 31, “correvano sui sentieri / i cervi / spaventati sotto / la sinusoide del serpente“ -, p. 36 , “libero il canto della croce / nella tempesta della poesia“ – p. 44, “eoni filigranati“ – p. 119 etc.) – che non possono suggerire… “qualcosa più alto del alto“ ! In più, è meno evidente la Via verso la Luce, proprio per colpa della Ubriacatura di Luce, sconcertante ! Un'unica poesia è convincente, non tramite la luce (NIENTE non potrebbe mai convincere, tramite Luce , dopo “ l’ iniziazione “ dalle LACRIME 32

Oglinda misterelor DI’ DIAMANTE !) – ma proprio tramite il dolore ri – trovata, ri – presa, ri – vissuta… - poesia Scalzo (p. 131): “Il mio fratello Anima / va scalzo ! / E mi chiedo / nella Chiesa della nascita: sulla quale mettiamo ancora i piedi, Dio ? / perché guarda, son arrivato 7 per ascoltare il silenzio, / con tutto il Cielo in me“ – p. 131 .

Si, è consegnata, in modo chiaro, la crisi di colui che è consapevole che è arrivato al LIMITE - indifferentemente dove sarebbe questo limite – nel cielo o in terra… “Chi non“ tocca “più (misurando in modo ritmico la Terra con il limiti del suo Cuore !), è obbligato... alla “levitazione eterna“, che è la condizione non terrestre concessione / anti concessione !

Non sapevo proprio rispondere alla domanda: ma sarà vero, dopo l’Illuminazione Suprema, Dionysiaca (da questi ultimi due volumi), l’ Iniziatul N. N Negulescu non dovrebbe, forse , non scrivere più della Gloria Armonica, per un periodo… “e ancora un tempo“… ? Poi , sul tardi , come se si fossi dimenticato di loro / i due volumi, dovrebbe cambiare il registro poetico… Forse. La crisi della poesia sopra (Scalzo) ci fa credere che l’Iniziato entro Cielo avrà una possibilità, come Kesarion Breb, di Sadoveanu: dopo il Cielo – La Terra, la Palude di Augusteone, forse… IL SOGNO, piuttosto: da una ri descrizione, in chiave personale, della visione romantica – è una solida speranza di “palpare (ridicola, ma terribilmente UMANA !)

DEL Dio“ in maniera gnostica – argheziana !

Non ci va di lasciar perdere queste poesie che contengono “con le chiavi delle sfere“, prima di sottolineare una possibile affinità con i templari, dell’Iniziato N. N. Negulescu: “(…) il cormorano spunta / nel etere degli sguardi / chiamato alla Risurrezione / della del LETTERA CHINON“ (cf. Poesia luminosa, p.68).

Nonostante il titolo, la poesia non evoca AFATTO la luce, bensì la maledizione dei TEMPLARI (il primo prigioniero – JACQUES DE MOLAY !), rinchiusi, da Filippo il Bello con la complicità di Papa Clemente V !) nella prigione del castello di Chinon !

"La lettera (dalle mura del castello) Chinone" è, infatti, un'opera di satanica ! Un "anti-RISURREZIONE" entro l ATICRISTO ! Quindi, il cormorano, dal punto di vista del romanticismo trans moderno (sic 33

N.N. Negulescu - i termini non si escludono a vicenda!) NICOLAE N. NEGULESCO (Christian esoterico convinto [1] non diventa la terra del fondo dell’oceano cosmico del Logos - , ma , tramite il suo atteggiamento veterotestamentarie – vendicativa diviene un messaggero pericoloso, demoniaco, ascendente – discendente dall’ indietro) verso regni infernali. L’ordine del Templari era un organismo vivo, in pieno controllo del suo deposito tradizionale, e allora loro (n.n.: TEMPLARI) hanno considerato il crimine (n.n.: il re e il papa) così grande che esigeva vendetta per i criminali e per i loro posteri. Non hanno capito che l’ordine essendo alla fine della loro esistenza era già caduto sotto il dominio del demonio. La prova più evidente di questo è che i Templari usavano la “MAGIA NERA“ (cf. Vasile Lovinescu, Il mito sbranato, cap. La maledizione dei Templari da Donjonul da Chinon, L’Istituto Europeo, 1993, p. 105).

Così si fa si che, il 21 Gennaio 1793, quando cadde la testa innocente di re Luigi XVI – dalla folla è comparso un cosiddetto “monaco“, che, prendendo il sangue dalla gola tagliata del povero re, ha battezzato tutti i presenti a questa orrenda esecuzione omicida,“/ In nome di Jacques !“… Voglio dire, l’indemoniato JACQUE DE MOLAY… bruciato sul rogo con “i suoi compagni indemoniati“ insieme, il giorno <<13 marzo 131>> non il 18 marzo 1314“ – www.osmth.ro<http://www.osmth.ro/ >, Gran Priorato di Romania l’ Obbedienza Conforme acon il Comportamento, art. A che data è accaduto il supplizio di Malay ?, da Cavaliere CRISTIAN TIBERIU POPESCU in Comandante della Sede dei Comandamenti nr.

1 “Dimitrie Cantemir“ ! *** Forse, la visione più completa sull’Atto Spirituale della Iniziazione Estatica, di tipo eckart – ian, pro consolazione divina e trasfigurazione spirituale (2) ( come stato di ritorno cosmico di esiste, al MATRIMONIO – RIANDRONIZAZIONE, per l’attivazione al massimo della potenzialità del LOGOS – DEMIURGO !) è sviluppata in modo lirico nel volume “IL MATRIMONIO DELLE PAROLE“ Come dicevo in una recensione recente sul opera e l’autore dei volumi 34

Oglinda misterelor “LA LENTE DI’ DIAMANTE“, rispettivamente “L’OCCHIO DI’ FUOCO“ – abbiamo a che fare, nella persona di NICOLAE. N. NEGULESCU, con uno trans – modernismo iniziato. Cioè, un ALCHIMISTA che, come lui stesso definisce le forze del suo Spirito, collocandosi in “domenica limpida“ (eliminiamo, con lucidità, il condizionale – ottativo, perché pure le condizioni dell’Iniziazione sono state soddisfatte, e l’opzione dell’essere, già avvenuta): “la luce brucia luce / i pesci annegano / l’acqua / e gli stormi d’Angeli / lasciano tracce“ (cf. Se l’uomo saprebbe guardare, p. 39) come reazione cosmica, la trasgressione spirituale del Poeta. Perciò, la luce dell’Iniziato è, da ora in poi, l’illuminazione entro la trascendenza nel modo in essere, come un ritorno a casa (nello stato paradisiaco) del uomo caduto, i pesci dei zodiaci cosmici trascendendo l’acqua, in acqua santa, / ablativo, estro l’estasi, del fuoco – e gli stormi di angeli“, come scala delle tonalità della musica delle sfere, “lascia tracce“ in ciò che è destinato all’umano, tramite rituali di trascendenza umano – diventa definitiva, quella della Risurrezione dello Spirito. Colui che si dona al suo rituale interno della sua trasgressione del suo essere – ottiene, in effetti, lo stato puro del Poeta, auto sacrificato entro la Poesia auto sacrificato entro la Poesia: Il Poeta è il proprio visionario da “lontano“, del suo “la– e oltre“, perciò, la Poesia diventa, nella logica della trascendenza del Logos– dinamica della lacrima: dalla sofferenza d’inizio– soteriologica, verso “ l’accensione con la luce delle lacrime, la guarigione nell’essere, entro “la quinta essenza divina, / quintessenza divina, tramite l’accensione estatica, tramite la cottura alchemica dello Spirito umano per liberazione– rilassamento di parte discendente, e l’assimilazione dello Spirito umano esclusivamente e d’eccellenza dell’ascendente definitivo ed assoluto (in effetti , entro la calma / bilanciamento, dissoluzione degli opposti di Logos / “combattimento / dibattito sull’essere“ !): “guarire / di me / bruciato nell’anima / da tutte le parti“ (cf. Quinta essenziale, p. 42). Pietra filosofale, l’estasi acquistata attraverso l’iniziazione, è la penetrazione nelle armonie supreme della Pietra– Chiave della Cupola, la penetrazione semantica nella musica delle 35

N.N. Negulescu sfere platoniane: “Perfino qua / a grandi distanze / di colore crepuscolare / la tua anima esiliata / profuma di stelle !” (cf.

L’Anima in esilio, p. 45) Da qua in poi, il Logos diviene androgeno, trasfigurando (Animus- Sogno / Estasi), insieme alla Vergine – volatile / Anima (“Cambiami la casa / della poesia / nel Cielo di mare di stelle / illuminato dai Tuoi occhi /come nella / prima vita / quando mi ha sentito il canto /della vergine volatile / con l’orecchio sulla Terra /. Cambiami la casa della poesia / per cuocermi d’amore / scrivendo un sogno eterno / sprofondato nel fuoco / per farlo uscire piegato / dalla sua ombra e uscendo, farlo passeggiare sulla terra senza essere visto“ – cf. Sogno eterno, p. 81), tramite Il Risveglio per la Verità (“Ah, come / ci rispecchiamo / lei ed io / e in noi / il modo sublime !“ – cf. Svegliato alla Verità, p. 51), le insegne delle Parole – “alla grotta“ (“alla grotta“- zona di esplorazione / ricerca del divino /) trascendente in Herb e nel Matrimonio Alchemico (“Forse saprò / dall’aria dei segni / come si sono chiuse / le grotte / nell’orecchio del cervo / pure lui in un matrimonio / spirituale / ed io / nelle rune delle nevi“- cf. Dall’immensità dell’aria dei segni, p . 48)– e la divinità si rivela al Poeta come immanenza del Logos Unico e Demiurgico, sotto il segno della cifra SETTE (strofa, cifra magico– demiurgica, sintetizzata sinergicamente !) – L’Udito è / diventa / si rivela come Nido del Uovo Cosmico e Albero del Logos Cosmico (“Lo cerco monte dopo monte / dopo l’ordine dei segni / lo cerco tramite / l’uovo delle acque / e Lui è con me / dalla nascita del Mondo / nel albero / pensante / dalla stella / del orecchio destro“ – cf. Dalla stella dell’orecchio destro“, p. 60, e Lo Sguardo trasgredisce in fulmine – brillare di continuo, auto rivelatore, entro Gloria Divina, e“: Dio non è nascosto / in ogni parola volante / vive un Mondo Suo / di silenzi di genesi / limpido / Io gli ho imparato la pietà / in gemellaggio con tutte le età / tramite scintillanti occhi /della vita di tutti sette /Universi“ – cf. Tramite occhi scintillanti, p. 54. Da ora in poi, l’iniziato – Poeta sta sulla stella della “futura croce“ – cioè, la posizione del Secondo Adamo. cioè, la posizione di Axis Mundi / la Montagna Meru (“come / la montagna scossa / dagli sguardo di dei / come se su di me /si 36

Oglinda misterelor affilassero i fulmini / sembra di nascere ancora /la tristezza lamentandosi / dentro la grotta / con segni“ – cf. 0 distinzione, p.

93), dal mezzo della Croce dei Contrari Cosmici. L’Uomo – dal Forno – Alchimia della trasgressione, dallo stadio Lunare, nello stadio di Spirito Solare con la Luna, sulle coordinate dell’eternità: “Penso che l’uscita / dal forno / del Sole / o qualche altra /eternità / mi amava furiosamente“ – cf. Dahna, p. 69. Infatti, è denominato invocatore del DALHETH il Fuoco Imperiale (numero del cerchio perfetto, la Croce Filosofale, il Fuoco Elementare dei saggi): “Quando l’anima è diventata / Re / ho disperso / le nuvole del mondo / lavando le parole / nel fuoco del pianto / per costruire / i Templi“ – cf. Per costruire i Templi, p. 75-o: “Vieni , figlio di è al di sopra / rugiada di sogni di carte, / nel Templi sotto diadema / dell’altare con poesie !…“ – cf A Templi sotto diademi, p. 96. Tempio Salomonico è, nel caso dell’Iniziato - Poeta – Logoso Liberato dal Pluralismo / Pluralismo della caduta. La furia è “furor sacro“, tramite quale si mette il sigillo della Gloria Demiurgica di Dio, come Poesia Cosmica, l’Unica Espressione ed Espressività (entro il dinamicità dell’espressione – CREATO !, Gotheito eckhart iano. Quello che resta per il lettore non iniziato, dopo la lettura dei volumi “IL MSATRIMONIO DELLE PAROLE“ – è un saluto, un segno di grazia e fraternità dinamica, che il Poeta – Iniziato glielo indirizza, tramite la confessione / svelare dei Segni della Via dell’ Inizio, verso la speranza dell’Insegnamento del Percorso e l’inseguire la Guida, da quelli che non abbandona, con orgoglio, ma gli invita con generosità e bonomia, alla ripetizione dell’esperienza/, delle trappole dell’iniziazione (“– Mi chiedo come difendermi / dal serpente del calcagno / caldo come un soffio / che tira fuori da me / in modo da meravigliarsi / gli occhi della Terra ? / mi sta girando il monte del pensiero / tramite la bocca / dei saggi ! /“ Parlagli mi si dice, / parlagli con le dita delle parole / della fine /della luce della candela / Parlagli dello sposo della Chiesa / quando prende il volo“ – cf. Mi si dice, p. 132), del “peso della benedizione“ (ma, ovvio, tutto è, da ora una rivelazione “nello specchio“, entro il hieratismo del Logos Rivelato – è “L’ICONA DELLA VIA“, perché l’Iniziato ha fatto il passo, 37

N.N. Negulescu tuttavia, da molto tempo, OLTRE !): “mettiamo da parte / le Anime / le onde della notte / scese sulle funi / di oro / nella sagoma dell’aria addormentato / Tiriamo fuori il Mondo / della fiamma del suono / dalla pazienza / dei sassi / Vediamo / dove hanno scavato / le nostre lacrime / l’icona della via “ – cf. l’Icone della Via, p. 111 Quello che sono le descrizioni della realtà trasceno, per i non iniziati, sono in effetti musica estatica e mormorio di sibille (“Sento ovunque / la montagna pieno di ali; / il suo canto puro / di diamante fresco / apre fontane / uraniche“ – cf. l’eccezionale poesia Canto di diamante fresco, p. 168; o, assolutamente noto: Vivo nel canto di occhi di pesce / più biblicamente da quello che mi si preannuncia; / non nevica più di nascosto con oceani in me, / rinnovami l’alone, benefattrice Craime…“ cf. Vivo nel canto, p.

136). Più utile che quelli che forse desiderano ma non fanno, vivono sufficientemente, verso / entro la volontà espressa in modo cinetico, sarebbe la celebre espressione shakespeariana sul l’Assoluto. “E’ il resto è silenzio“. L’Esortazione al proseguimento / La Via Iniziatica non bastano (“Bisogna essere capito quello che si impara / ridere ciò che impara / piangere / rivolgendosi allo più in alto dell’ Empirie / o come vedo le canzoni / per occhi / quando si creano da solo delle galassie“ – cf. Al più in su dell’ Empiria, p. 186) - è necessaria la Rivelazione. E la Rivelazione non è proprietà dell’ Iniziato, è solamente dono tramite “Perdono, verso l’Iniziato, da parte di Dio. Le Logosfere / Le Logo stelle / la Poesia non si fa vedere alla gente benevole, bensì a coloro che sono benefattori, entro il Logos Divino – “con carisma“ a colloro che hanno avuto data “carisma“ con “Carisma dell’ Azioni“ / Lavoro Iniziatico: “Che vortice / di vestiti astrali / hanno i suoni logosferici / dalla spirale della lettera ! / Che aromi / di montagne lunari / bruciano nel colore / della fiamma…” – cf . Suno logosferici, p. 189. Allo stesso sono ovviamente le cose che riguardano Il Rotorno alla Fonte perché, anche la Fonte / Ruscellio del modo d’essere dell’umano – Divine (“stupore porta per porta“) ha anche lui la radice nel Paradiso, dalla fonte dell’esistere / Dio: “L’anima raggio coraggio / mi congiunge / con una tranquillità non sveglia / dove la lacrima fa 38

Oglinda misterelor da guardia / Ah , da ora è mai / la mia sete passata / meraviglia porta per porta…“ – cf. Alle Fonti dell’Universo, p. 201. Abbiamo tre libri, ci spiano, ora dalla scrivania. Aspettano che riprendiamo ermeneutica, sempre, all’infinito: solo così sapremo il Mistero del Mondo e dell’Io proprio diventato, per miracolo trans- sostanzioso - SINEA COSMICA ! E in modo complementare unite nel antologie, che realizzerà, come il mistero alchemico, questo QUARTO LIBRO (ANTOLOGICA / RISINTETIZZATA CON FORZE SPIRITUALI DI’ CONGIUNZIONE ! ) – IL MISTERO (questo risultante irrequiette per LA SCOPERTA DI’ HERMES !) sarà svelata. O almeno sarà / rimarrà, sempre, possibile / potenziale / da svelare / e svelare, a coloro rimasti con lo Spirito Sveglio e con la Volontà, espressa, necessario, nel Fare (da se stessi Spirito e di mondo !). Solo così l’ INIZIAOT (Poeta – N.N. NEGULESCU) che si è scritto e collocato (tramite le sue Poesie – Glifi – Sacre !), nell’Eternità dell’Insurrezione, compierà la sua Illuminata MISSIONE, verso l’uomo, l’umanità – verso il Creatore e verso mirabile, eternamente – enigmatica sua Creatura, che (dopo avere visto, come Lazzaro il Surriscaldato – le Meraviglie del Paradiso !) – non si curva più, in giù, l’Essere LA TESTA – Spirito, indietro verso Terra… - ma aspetta l’Effetto ORFIC – La Festa - senza – Fine, Effetto di Trascendenza delle MONTAGNE, nell’unico Monte – MERU / AXIS MUNDI – l’effetto di annullamento dell’ultima briciola di bramare, perversa – diabolica, dopo il farfugliare “degli argenti di Giuda“, dopo lo stato di “parere“ – l’effetto del distacco del contingente, entro LA CERTEZZA SACRA DELLE ARMONIE COSMICHE, entro il LOGOS POETICO e (ovvio, implicitamente !): De le montagne di dilatano / sciogliendoci sopra l’argento, mi sembra, mi sembra / che sono violini di festa“ (cf. Se arriva…, p. 132 ).

Di Adrian Botez (Traduzione in italiano dalla pittrice Irina Elena Petrescu)

39

N.N. Negulescu

ANTHOLOGIE DES INITIIERTEN OPTIMISTEN Vor uns haben wir die Dichtung eines Initiierten, namens NICOLAE N. NEGULESCU – in einem wahrhaft edlen Florilegium gesammelte Gedichte: die vorliegende Anthologie. Es sind ausgewählte Werke, vorwiegend der drei in den letzten Jahren veröffentlichten Gedichtbände: „DIAMANT-TRÄNEN” ( Autograf Verlag, Craiova, 2005), „DAS FEUERAUGE” ( Autograf Verlag, Craiova, 2008) und „DIE HOCHZEIT DER WORTE” (dreisprachige Ausgabe: in rumänischer, englischer und französischer Sprache) – SingurVerlag, 2013.

In einem Interview unserer Zeitschrift „CONTRATAC” (Jahrgang XIII – Nr. 29, November 2012) fragte ich den Meister nach seiner Ansicht über die Chancen der heutigen Welt, sich soteriologisch zu reinitiieren, wobei ich mich allgemein/implizit auf die gesamte Menschheit und explizit auf die junge Generation bezog. Die Antwort NICOLAE N. NEGULESCUS auf diese Frage ( Frage Nr. 9): „ Die Kurve der kulturologischen Entwicklung ist imMoment absteigend. Von dem verhängnisvollen Virus der Weltausweitung befallen, ist der junge, fragile Geist gespalten. Der genetische Bestand jedoch ist nicht erschöpft. Noch hat die Spirituelle Sonne Auswahl-Entitäten. Ganz andere spirituelle Dimensionen werden in nächster Zukunft unsere Erde prägen”. Des weiteren erklärt er, warum er trotz des scheinbaren geistigen Weltunheils weiterhin zu schreiben vermag (wobei er gleichzeitig auch die Empfänger seines Schreibens nennt): „Warum ich schreibe? Aus Sehnsucht nach der Ewigkeit, ich errichte aus Worten eine Kirche, an deren Altar ich meinen Gotte preise. Sie werde ich den kommenden Generationen hinterlassen, denn sie ist lebendig, die Kirche unseres Geschlechts.

40

Oglinda misterelor Für wen ich schreibe? Für die gesamte Schöpfung Gottes, der ich angehöre. Und ich weiss, dass dieser esoterische Gedankeninhalt die Neubekehrten und die Häretiker der unteren Schicht (die im Widerspruch Verweilenden) in Unruhe versetzt, weil sie nicht fähig sind hinter dem Spiegel, den Aufgang des schallenden Lichtschimmers zu erkennen.

Die physische Welt, in der wir unser Lebensgeheimnis zu leben lernen, wird auf ein lebendiges Planetensphäroid der Weltpluralität projiziert; auf ein Sphäroid, das sich während der ontischen Metamorphose wie eine glühende Kugel von der Galaktischen Sonne losgelöst hat und das mit 106000 km/h auf seiner Umlaufbahn kreist und dabei permanent von den 62 Oktaven der erhabenen kosmischen Schwingungen imprägniert wird.

Jede menschliche Kopie trägt bereits vor der Geburt die Ordnung und Harmonie des göttlichen Gesetzes in sich. Das Schicksal ist jedoch, gemäß Gesetzesgebot, durch die Urkraft individuell besiegelt.

Demnach wurde auch mir, dem auch in der Welt des konkreten Denkens Seienden, durch eine geheime Revelation der Weg zur Verständnis der Wahrheit eröffnet, d.h.ich habe mir den Durchlauf der tausendjährigen spirituellen Strukuren angeeignet.

Mein Geist durstete nach der Erkenntnis der Wahrheit....

Zu der Verständnis der Transzendenz aufgerufen, bin ich unverzüglich durch die Urwesenheit der Sprachen „geschwommen”.

Wurden die Ursprachen auch mit Menschenzungen verkündet, der Tod vermochte die Worte der zeitlos - testamentarischen Sprachen nicht zu berühren, denn sie wurden vom Fiat des Schäpfungslichtes regiert. „Die Ausmerzung des Geistes” ist nichts anderes als die Entheiligung des ewigen Menschen, sein Sturz in die Finsternis der Dämonen; die Unfähigkeit des heutigen Menschen, beherrscht vom Geist des Trügerischen, ist eine krankhafte Diagnose.

Wir stellen uns die Frage: was kann aus einer unsicheren, relativen und begrenzten „rationellen Erkenntnis” hervorgehen? Mit 41

N.N. Negulescu Sicherheit ist eine derartige profane Rückentwicklung, die sich hinter Namen versteckt, von Untergang bedroht.

Mit anderen Worten, behauptet der optimistische Metaphysiker NICOLAE N.NEGULESCU (zumindest deuten wir auf diese Weise die quasi-hermetische Sprache des Meisters), dass die esoterische Dichtung noch die Chance hätte, auch von der zeitgenössischen jungen Generation gelesen zu werden (nicht nur in der AKASHACHRONIK!), es besteht die Chance, dass sie, wenn auch nicht verstanden, so doch intuitiv und selektiv erfasst werden kann, denn: „[......] das Schicksal ist gemäß Gesetzesgebot durch die Urkraft individuell besiegelt”! undzwar durch die Einwirkung jener „Auswahl-Entitäten” der „galaktischen Sonne”. Wir haben alle Gründe zu glauben, dass diese Ansicht nicht nur ehrlich ist (darin besteht gar kein Zweifel!), sondern, dass sie in der Tat auch eine kosmisch-irdische Realität zum Ausdruck bringt und, dass die Chance der Menschheit in einer nicht allzu fern liegenden Aktualität möglicherweise relisierbar ist. Die erzieherischesoterischen Bemühungen einiger ehrlichen, visionären und sich ihrer hohen irdischen Aufgabe immer bewusster werdenden Lehrer/Ravi/Rabuni, sowie der Anregung der menschlichgöttlichen Geistestätigkeit (die derzeit in einer scheinbar endlosen Krise steckt! – doch gerade dieser, immer akuter werdende Krisenzustand kündet die großen von dem astral-kosmischen Zentrum befohlenen Veränderungen an!) lassen NICOLAE N. NEGULESCUS anthroposophische Auffassung als ausserordentlich und in ihren ausdrucksvollen Einzelheiten durchaus begründet erscheinen. Offensichtlich befindet sich jenseits der historischen Ebene die metaphysische Ebene, auf die NICOLAE N. NEGULESCUS Werke hinweisen: „wurden die uralten Sprachen auch mit Menschenzungen verkündet, der Tod vermochte die Worte der zeitlos-testamentarischen Sprachen nicht sie zu berühren, denn sie waren von Fiat des Schöpfungslichts regiert”. Doch wir hegen die Hoffnung, dass sich die Wirkung des Negulescuschen Logos (mittels der „Worte der Ursprachen, der Worte der zeitlos-testamenarischen Sprachen”) 42

Oglinda misterelor auch in der so labilen Ebene der Erdgeschichte bemerkbar machen wird. Hinsichtlich der „Nicht-Ausmerzung” des Geistes (auf, dass jenseits der „profanen Rückentwicklung” die lebendige/wiederauflebende Idee im Sinne der Auferstehung Jesus Christus/Gott wieder wach wird) teilen wir gewissermaßen den metaphysischen Optimismus des visionären Dichters. *** Es ist eindeutig – zumindest im ersten Gedichtband „Diamant– Tränen“, - dass der extatische Metaphysik-Dichter N.N. Negulescu auf der Ziffer 5 „beharrt“, was die Aufteilung anbelangt: der fünfte Teil des ersten Bandes enthält nur zwei Gedichte (im Unterschied zu den anderen vier Teilen, die 16, 11, 13 Gedichte bzw. 9 Haikais enthalten). Doch... es MUSSTE auch ein fünfter Teil entstehen, denn es bedurfte des Segens der heiligen Ziffer!!! – und jeder Initieerte ist berechtigt der (bis zur Pythagoreischen Anbetung geführten ) Ziffer 5 zu huldigen: bei den alten Hebräern beispielsweise entsprach die Ziffer 5 dem Buchstaben HÉ - „Die Zahl FÜNF der Buchstaben und der Bahnen; – Die Hieroglyphen des Großen Hierophanten; – Die ewige Quinta ;– Die Zahl der Wissenschaft des Guten und des Bösen; der Buchstabe der Frau und der Religion; das Engels- und das Teufelspentagramm (lt.

Eliphas Levy, Die Salomonischen Schlüssel). Die Ziffer 5 ist somit die höchste Ziffer der kosmischen Erkenntnis, die Ziffer der weltschöpferischen Kontraste und der höchsten kognitven Vereinigungen. Es ist das“Sinnbild der Vereinigung und der Verehelichung“ (lt.Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt – Wörterbuch der Symbole, Bd. 1) sie ist aber auch die Zahl des Mittelpunktes, d.h. der Harmonie und des Gleichgewichts. „Die Fünf ist auch das Symbol des Menschen (mit ausgebreiteten Armen ist er 5-teilig in Form eines Kreuzes angeordnet) - lt. idem. Im Hinduismus stellt sie die Verbindung der Zahlen 2 (weibliche Zahl) und 3 (männliche Zahl) dar und steht somit für das Lebensprinzip. Im Buddhismus und Christentum ist sie das Symbol für die Synthese der Stufen der 43

N.N. Negulescu Erleuchtung/Offenbarung ( die 4 in Kreuzform angeordneten Elementarprinzipien, besiegelt und semantisiert durch die Auferstehung Christus im Mittelpunkt).

Was den Inhalt betrifft, sind unseres Empfindens nach, die Titel ( sowohl der einzelnen Teile als auch jeweils der Gedichte) geradezu futil: wir haben es mit einer stetig/weltschöpferischen Ergötzung/Vibration (einer brahmanischen Parashbda) zu tun, so wie man sie nur in den buddhistischen Tempeln zu hören bekomt, wenn die großen Hierophanten den ewigen AUM/ den Gottesmenschen anrufen, identifizieren und vergegenwärtigen. ....Wie definiert sich der Dichter durch N.N.NEGULESCU? Als Suchender des mystischen Schweigens- d.h.als Lehrling der höchsten Ermittlung: „Ich suche in mir/ meine Rose des Schweigens verschweigend“ ( Die Grundlage der Urkräfte). Die Rose ist im esoterischen mittelalterlich-alchemistischen Christentum das Sinnbild für Christus - das Licht des Lichtes.

Hieratisch gesehen ist die Rose die Blume mit 1000 Blütenblättern...! Nur durch das tiefe Empfinden des schöpferischen „Tuns“ ist der Mensch fähig („wie im Himmel, so auf Erden“ oder in der Tabula Smaraldina: „was unten ist, ist auch oben und was oben ist, ist auch unten“) für sich die Hierarchien und die Erzpriester zu identifizieren, die zu dem platonischen Sphärenzustand der Re-Harmonisierung der Welt führen. „Aus der Pracht der Sphären/kommt der Geist /auf die Sprachen herab: <<in >>-sagt er; <<hin-zu>>sagt er/ monachische Schmetterlinge kommen aus Gedanken hervor“ (Aus der Pracht der Sphären); „in“ ist die meditativ-extatische Herrlichkeit, während „hin- zu“ die Dynamik des Logos darstellt – wobei die Schmetterlinge die Doppelheit Zamolxis-Christus versinnbildlichen: den kriechenden Menschen, der durch die chrysalide Metamorphose zu Gott, dem Erlöser wird, zum Erleuchter der höchsten und ewigen Herrlichkeit.

Diese Auffassung vertritt sowohl das Christentum als auch der alchemistische, astrologische Okkultismus oder die Kabbala: „Und in den Schwingungen/der großen Hierarchie/werde ich mir Sphäre des Klanges/werde ich mir Sphäre der Farben/werde ich mir 44

Oglinda misterelor Grundlage der Urkraft/ aus der opalen Substanz/ des Zohar– Geistes“. („Grundlage der Urkraft“) Der Opal hat mystisch-mentale Bedeutung, er hat die Rolle, dem Individuum dazu zu verhelfen, sein wahres Ich zu entdecken, zu offenbaren, „indem er die Originalität und die Kreativität anregt“(lt. www.semipretioase.ro) Der Zohar ist eigentlich Sepher ha-Zohar („Das Buch des strahlenden Glanzes“), das 1290 von dem spanischen Juden Moshe ben Semtov de Leon veröffentlicht wurde. Die Kabbala (als älteste gleichermaßen chaldäische, ägyptische und hebräische Tradition) galt bereits im 12. Jahrhundert als Quelle der kosmischen Energien.

Der Energie-Kreislauf im Sonnensystem wird durch den Sepirotbaum versinnbildlicht, auf den N. N. Negulescu (selbstverständlich metaphorisch) hindeutet.: „In dem Maße, wie sich die Lebenskraft äußert, enthüllt sie neue und präzise Eigenschaften.Vom höchsten Punkt Kether ausgehend offenbart sie in Zick-Zack-Linie der Reihe nach Hokmah (Weisheit), Binah (Verständnis), Hesed (Mitleid), Gheburah (Strenge),Tifereth (Schönheit), Netzach (Sieg), Hod (Ruhm), Yesod (Fundament) und schließlich Malkuth (das Reich) als zehnte Emanation.

Zwischen der Sprache und der planetarischen Symbolik der Astrologie einerseits und dem Lebensbaum andererseits, besteht eine enge Beziehung. Die ersten drei Emanationen bilden die Oberste Triade.

Beginnend mit der dritten Emanation finden wir die Entsprechung zu den bereits im Altertum bekannen Planeten des Sonnensystems und den mit diesen verbundenen astrologischen Kennzeichen: Binah – Saturn – Zeit, Sklerose, Alter,Trockenheit, Vergeltung der Handlungen eines jeden Wesens; Hesed – Jupiter- Herrlichkeit und Glanz, Regierung, Justiz, sozialer Erfolg, Geld, materieller Wohlstand, Bürgertum; Gheburah – Mars – Kampf, Krieg, Gewalt, Macht; Tifereth – Sonne – Leben, selbstlose Liebe, Gesundheit, Aristokratie; Netzach – Venus – Emotion, Empfindsamkeit, Vergnüglichkeit, erotische Neigung, Künste; Hod – Merkur – Erkenntnis, Intelligenz, mentale Energie, Bücher, Schule, 45

N.N. Negulescu Kommunikation, Annpassungsfähigkeit; Yesod – Mond – Unbewusstsein, Geburt, Heim, die Frau als Mutter, Massen, Demokratie; Malkuth – Erde – die kompakteste Äußerung und die Gesamtheit aller oben angeführten Eigenschaften. Bekannt ist auch, dass die Kabbala den Menschen in drei Hauptteile einteilt: 1. Nefes – der ätherische Körper oder das Lebensprinzip der konkreten Existenz, das dem physischen Körper zugrunde liegt. Nefes ist die Kraft, die den Körperbau beeinflusst. Die Kabbala sagt, dass Nefes sich in den Samen des Mannes einführt, wenn er sich mit seiner Frau vereinigt. Nachdem der Mensch, der Geist, die irdische Welt verlässt, umkreist Nefes sein Grab.

2. Ruah – der Atem, das Leben, die aus dem begehrenden Körper und dem konkreten Verstand bestehende Seele.

Ruah ist ein Mittler zwischen Nefes und Nesomah; ist nicht so empfindlich den Einflüssen der äußeren Welt gegenüber wie Nefes und umfasst die Persönlichkeit oder das Ego. Zwischen Aktiv und Passiv, zwischen Innen und Außen schwebend, stellt Ruah die Verbindung zwischen Geist und Materie her, indem er im Menschen die innere Welt mit der äußeren vereinigt.

3. Nesamah – „Baum des Lebens“ – ist der Geist, der den Willen, die Intelligenz und das Gedächtnis umfasst. Er ist die Verbindung zur Göttlichkeit, durch ihn gelangen Nefes und Ruah zum göttlichen Ursprung. Indem sie in Nesamah eindringt, schenkt die Göttlichkeit Nefes und Ruah das Leben.

Nefes und Nesamah sind unterschiedliche Essenzen- wie Öl und Wasser- zwischen ihnen ist eine direkteVerbindung nicht möglich.

Aus diesem Grunde bedarf es eines Mittlers, Ruahs, der sie vereinigt. Nefes, Ruah und Nesamah sind jedoch nicht komplett verschieden, noch streng getrennt, sondern sie überlagern sich, gleich den Farbe des Spektrums, die trotz Aufeianderfolge, ineinander verschmelzen. Nach dem biologischen Tod trennen sich

46

Oglinda misterelor Nefes, Ruah und Nesamah vom Körper und erheben sich jeder in die Sphäre, aus der er gekommen ist“(lt. www.opal-astre.ro) „ Bis zu dem sanften Ruf/des Effluviums des Tifereth/beschmückt mit Planeten/folge ich den blutigen Spuren/Josefs aus Armateea/dass ich den Weg mit Tränen fülle/einsame Seelen.“ (einsame Seelen =Synonym für Initiierung) - Der Übergang des Ichs ..... Diesen rein spirituellen Quellen, voll vom edlen Gift der letzten Wahrheit, entspringt auch die (scheinbar oximoronische) Herrschaft des Dichters: „das Reich der reichen Armut/ meine Herrschaft begründend“ (Das Reich der reichen Armut) – eine Herrschaft der „Entgrenzung“ durch die „Zähmung“ (= kognitiv-ontologische Erfüllung) des heiligen Feuers des Geistes:“ ich zähme das Feuer/ von Engeln errichtet/aus dem Wesen der Welt/ die sich entgrenzt“ („Die Zähmung des Feuers“), d.h. die synergische Entgrenzung des menschlich-göttlichen Wesens. „Der Smaragd“ – (siehe Die Senioren des Smaragdes: „Aus neun Zeiten/ aus neun Blitzen/aus neun Reichen/ suchen mich/ die Senioren des Smaragdes/ auf einem fliegenden Segelschiff/ im goldenen Regen/ der Dämmerung“ d.h. im glorreichen Leben, jenseits der himmlischen Hierarchien.....) – ist ebenfalls ein parabiblisches okkultes Symbol, das N. N. Negulescu in seinem alchemistischen Werk verwendet: „Jene, gesponnen in Tälern einsamer Gebete/ tragen in sich/den Glanz des himmlischen Smaragdes ( „Der Abendsammler“).

Der Smaragd.... „ist der Stein des grünen Lichtes, was ihm sowohl eine esoterische Bedeutung verleiht, als auch eine regenerierende Kraft (......) Bürge der Fruchtbarkeit(.....). Für die Alchemisten war er der Stein des Hermes, des Götterboten (......) Er besitzt die Eigenschaft, die Finsternis zu durchdringen (....) Von Luzifers Stirn hat sich während seines Falls ein Smaragd gelöst (....), Stein der geheimen Erkenntnis (.....), Stein der Scharfsinnigkeit, sowie der Fruchtbarkeit und der Unsterblichkeit“ ( lt. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt, idem). Nicht zu vergessen, was V. Lovinescu und R. Guenon in ihren Werken sagen: Aus Smaragd ist der Graal behauen worden, den Josef aus Arimateea zuerst durch das „Land 47

N.N. Negulescu Evalac“ ( vermutlich die Maramuresch begründet durch die Walachen) und dann nach Irland/ ins grüne Land ( heute versunken) getragen hat, zu den Druiden Britanniens, in das Königreich König Arthurs.

Wie dem auch sei, der Hauptgedanke ist der, dass die Erkenntnis zu der himmlisch-feierlichen, trans-temporalen, d.h. transhistorischen, wieder-ergänzenden und restrukturierenden, androgyn-harmonischen Hierogamie führt: „gebet mir/den Klang der einmaligen Stille/für die schlichte Feierlichkeit/ der astralen Hochzeit“ (idem) Aus dem „Chrysalis- Gewebe des Fleisches“ (unter dem Zeichen des Hesiodschen Eros – der erste unter den Göttern: „ ich bin geboren/ vor der Zeit/ die gebar“ - „ Die erste Geburt“) entsteht die Revelation des schöpferischen Logos, das belebende Kreuz des Weltalls und Scheitelpunkt der neuen Welten, nur vom Dichter und dem Schöpfer vermutet (das mystische Ego des Dichters): „So entzückend ungesehen,/ am Ende des Schreies/ verlierst du die Stelle des Menschen“ ( der verlorene Mensch ist der Auferstandene, Wiedergeborene in Ewigkeit/Anastasias: „Herr,/ es ist biblischer Frühling/ und die Embryonen der strahlenden Engel/werden mein Herz bewohnen.“ („ Biblischer Frühling“); die Götter sind „in Lotusblüten des ewigen Lichtes gekleidet“ - bis zu den Ikonenmalern der Ewigkeit/Para-sabda ( Ich, der Erschaffene/ erschienen als Menschensohn/ sah mich erhoben/auf dem Flügel des Klanges/ vom Ikonenmaler der Ewigkeit“. – „ Auf dem Flügel des Klanges“) und den Müttern des Logos: Oh, Herr, / ich sehe und höre/die Nähe, die Verwandtschaft/ der Sprachfamilien/ die leben und sich erheben/ aus den Wurzeln des Ursprungs“ ( „Sprachfamilien“).

Auf diese Weise folg auf die Initiierung in den sepirotischen Baum, die Wieder-Weihung des harmonisierenden Orpheus und die Wieder-Krönung des Logos, als schöpferisches Wort: „Mit dem Glanze deines Gesanges, sepirotischer Baum,/ schmückt sich meine Sprache/ mit dem ambrosischen Trank/ der Königssöhne“ - Das Schmücken der Sprache. Mit den“Königssöhnen“ sind die 48

Oglinda misterelor mystischen Könige des rumänischen Geschlechts gemeint, ungekrönt von Menschen, aber den Heiligenschein des göttlichen Logos tragend; es vollzieht sich die Verursprünglichung des „hohen Tages“ der Schöpfung- das A der Welt (Yod ist Buchstabe und Zeichen Gottes!): „Von so viel Harmonie/ knien die Ozeane / im Norden der Dichtung“ ( der Norden ist der Kopf Christus´, die Erleuchtung/ Auferstehung des Geistes) und weiter heißt es: „Yod erstrahlt über/ die Weite des Glanzes/ der Baum des Universums/fruchtet himmlische Früchte“ ( „Hoher Tag“ ). Vater Logos entfesselt sich und der Initiierte fällt ( mit seinem Körper) in Ekstase – mit dem Geist jedoch erhebt er sich in die Lüfte, weg von uns ( von den im „engen Kreis“ Verweilenden): „ Vater Logos - / Herr der Welten/Herr der Herzen/brennender Leben von Hezen,/ ich fliege deinen Traum/ aus dem Inneren des Kreises/ ich fliege die Herrlichkeit/der dreifachen Erkenntnis/ich fliege den Ashram/ gekennzeichnet durch sieben Strahlen/ich fliege den Tabor/mit Wassermanns Flügeln.“ („Vater Logos“) * * * .......Der 2008 veröffentlichte Band „Das Feuerauge“ bringt, was die ergötzende Wirkung anbelangt, nichts Neues (d.h. die Wirkung ist, wie auch in dem 2005 veröffentlichten Band maximal!), was aber keinesfalls semantische Sterilität bedeutet! Im Gegenteil, die Semantik entwickelt sich majestätisch in einem perfekten Rhythmus sphärischer Harmonie. Was in der „Diamant-Träne“ in Schweigen gehüllt war, explodiert im „Feuerauge“ geradezu, in einer Steinerschen/anthroposophischen Apotheose! Wir finden hier auf Seite 110 die Anführung aller geistigen Entwicklungsstufen der Erde: 1. – die polare Periode 2. – die hyperboreische Periode 3. – die lemurische Periode 4. – die atlantische (und postatlantische) Periode, wobei auch auf die

49

N.N. Negulescu „7 Rassen“ und die „Sieben Kulturepochen“ (s. Rudolf Steiner – „Die Apokalypse des Johannes“, Univers Enciclopedic, 1966,S 200) hingewiesen wird ( das alte Indien, das alte Persien, die griechischlateinische Epoche, die aktuelle Zeitepoche, Philadelphia, Laodiceea....) „Ich verlasse die galaktische Geburt/geträumt von den Genies der Hierarchie/ uns steige hinab in den Nadir der Materie/vergangener Körper/ ich suche in mir den Funken der Kraft/der hyperboreischen Seele/ ich suche in mir/den Funken der Kraft/ der atlantischen Seele/ich suche in mir/den Funken der Kraft/ der arischen Seele/(.....)Sie werden zu Regenbögen/und steigen, besteigen einen Berg/im Äther von Gottes Aura/ Was ist es uns?/frage ich das geflügelte Leben/es öffnet das Lächeln des Südpols/bewegt die Schlüssel der alten Sphären/und breitet aus / die Wurzeln des Morgens/ der in die Knie gefallen ist.“ („Das geflügelte Leben“).

Warum ist „der Morgen“ in die „Knie gefallen“? Weil der Endzustand geistiger Herrlichkeit der „Ort mit 4 Sonnenaufgängen“ heißt- und weil er eindeutig jener Zustand spiritueller Erleuchtung ist, der jeden Vorstellungsversuch unsererseits übertrifft, hier auf dieser unglücklichen und immer mehr dämmernden Erde mit ihrem, schon in der „Wurzel“, gebrochenem Licht!

Das Licht des Ursprungs selbst verneigt sich vor dem Licht der Welt- Jesus Christus, der Quelle der Welt.

Leider fehlt diesem, alle Etwicklungssphären des irdischen Geistes enhaltenden, Gedicht das „Fleisch“, die wahre Empfindung des ersten Bandes. Alles ist eher eine Aufzählung und nicht ein Erleben, eine eilige Eintragung in ein Logbuch und nicht eine Ekstatik!

Nichtdestoweniger ist der ganze Gedichtband von wunderschönen, ikonographischen Metaphern durchzogen („ein Wald von Schultern/sucht im Furt des Traumes/die Spur des Menschen“; „ Lyra-Schmetterling“; „ die Brocken des Wortes“; „Die FiligranÄonen“ usw.) – die es aber nicht vermögen „etwas Höheres als das Höchste“ zu suggerieren. Auch ist der Weg ins Licht weniger deutlich umrissen, das aber gerade wegen der betäubenden Lichttrunkenheit!

50

Oglinda misterelor Ein einziges Gedicht überzeugt wirklich, aber nicht durch LICHT ( denn nach der Initiierung aus der „Diamant-Träne“ kann nichts anderes mehr durch Licht überzeugen), sondern gerade durch den wieder-gefundenen, wieder- erlebten Schmerz, nämlich das Gedicht „Barfüßig“: „Meine Seele/ lief barfüßig/ und ich frage mich/ in der Kirche der Geburt:/ worauf treten wir, Herr?/denn, sieh, ich bin gekommen/zu hören das Schweigen/ mit dem ganzen Himmel in mir.“ Ja, die Krise, dessen der sich bewusst wird, dass er am Ende angelangt ist, ist offensichtlich – ganz gleich wo sich dieses Ende befindet, im Himmel oder auf Erden.... Wer nicht mehr „tretet“ (d.h. wer nicht mehr rhythmisch mit seinem Herzen die Erde misst), ist gezwungen „ewig zu schweben“ d.h sich in eine überirdischen Kondition zu begeben.

Auf die Frage, ob der Initiierte N. N. Negulescu nach seiner höchsten dionysischen Erleuchtung (der beiden letzten Gedichtbände) eine Zeit lang... und dann noch eine Zeit lang... lieber nicht mehr über die harmonische Verherrlichung schreiben sollte - finden wir keine Antwort. Oder vielleicht sollte er danach als ob er sie vergesen hätte (die beiden Gedichtbände) - den poetischen Ton ändern, vielleicht....

Die Krise aus dem oben erwähnten Gedicht („Barfüßg“) berechtigt uns zu glauben, dass der Initiierte eine Chance hat, so wie Sadoveanus Kesarion Breb: nach dem Himmel – die Erde, der Sumpf des Augusteon, vielleicht....

Der Traum - oder besser gesagt eine Neubearbeitung in persönlicher Note der romantischen Vorstellung – ist eine solide Hoffnung zur (zwar peniblen, aber sehr menschlichen!) „BetastungGottes“ in der gnostischen Manier Arghezis.

Wir können uns nicht trennen von diesen Dichtungen mit ihren „Sphärenschlüsseln“ ohne vorher auf die templerische Affinität des Initiierten N. N. Negulescu hinzuweisen: „(....) der Kormoran schießt empor/ durch die Luft der Blicke/ gerufen zur Auferstehung des Chinon-Buchstabens“ („Das Licht-Poem“). Entgegen der 51

N.N. Negulescu Aussage des Titels geht es in diesem Gedicht keinesfalls um „das Licht“ sondern um den Fluch der Tempelritter, die von Philipp dem Schönen ( mit der Komplizenschaft des Papstes Clement V.) in den Hauptturm des Chinon gesperrt wurden (wobei der erste Gefangene Jaques de Molay war).

Der „Chinon-Buchstabe“ (an denWänden des Schlosses) ist eigentlich ein satanisches Werk, es ist ein Zeichen gegen die Auferstehung, ein Zeichen des Antichrist. Folglich ist der „Kormoran“, in Auffasung des romantischen Transmodernisten (die beiden Begriffe schließen einander nicht aus!) N. N. Negulescu (ein überzeugter esoterischer Christ), nicht Bote des ozeanischen Weltraumes des Logos, sondern ein gefähricher, dämonischer Bote (der hinauf -und herabsteigt von der - und - in die Hölle). „ Der Orden der Tempelritter war eine, ihre Traditionen streng bewahrende und behütende Einrichtung. Für sie war das Verbrechen (seitens des Königs und des Papstes) so groß, dass sie sich an den Verbrechern und deren Nachkommen rächen wollten.

Dabei haben sie nicht erkannt, dass sich ihr Orden am Ende seines Existenzzyklus befand und unter dämonische Herrschaft gekommen war.

Das beste Zeugnis dafür waren die Handlungen Schwarzer Magie, die sie vollführten.“ ( Vasile Lovinescu „Der zerstörte Mythos“, Kap.: „Der Fluch der Templer aus dem Turm des Chinon“, Europäisches Institut,1993, S 105).

So kam es, dass am 21. Januar 1793, als der Kopf des Königs Ludwig XIV. fiel, aus der Menge ein sogenannter „Mönch“ hervortrat und mit dem Blut aus dem Halse des unglücklichen Königs die Anwesenden „taufte“ – „Au nom de Jaques!“ – „Im Namen Jaques`“, dh. des dämonisierten Jaques de Molay, der zusammen mit seinen dämonisierten Genossen am <<13. März 1313>> und nicht am 18. März 1314, am Scheiterhaufen verbrannt wurde (www.osmth.ro Das Große Priorat Rumäniens, Die reguläre Fügsamkeit von Porto, Art. An welchem Tage erfolgte die Marter Molays? Von Cristian Tiberiu Popescu, Kommandant der Kommandantur Nr.1 „Dimitrie Cantemir“) 52

Oglinda misterelor *** Der Band „Hochzeit der Worte“ vermittelt die vielleicht komplexeste lyrische Vision über die spirituelle Handlung der ekstatischen Initiierung im Eckhartschen Sinne[2], weist auf die göttliche Vertröstung und spirituelle Wandlung (als Zustand der kosmischen Rückkehr zu der hochzeitlichen Wieder-vereinigung), sowie auf die maximale Aktivierung der Logos-Potenz hin.

Wie wir kürzlich auch in der Rezension der Werke „ Die DiamantLinse“ bzw. „Das Feuerauge“ feststellten, haben wir es in der Person von N. N. Negulescu mit einem initiierten Transmodernisten zu tun, mit anderen Worten, mit einem Alchemisten, der sich selber durch die Kraft des Geistes definiert und sich in den „klaren Sonntag“ stellt (wir schließen bewusst die Konditionierung aus, denn die Bedingungen der Initiierung sind erfüllt worden und die existenzielle Wahl hat sich vollzogen): „ Das Licht/ verbrennt das Licht/die Fische/ ertränken das Wasser/ und die Engelscharen/hinterlassen Spuren“. ( Wenn der Mensch sehen könnte“) . Folglich ist das Licht des Initiierten, von nun an eine Erleuchtung zur Transzendenz der Welt und des Seins hin, eine Heimkehr (zu dem paradisieschen Zustand) des gefallenen Menschen, die Fische des Sternzeichens transzendieren das Wasser im weihenden Feuer, während die „Engelscharen“, die Tonstufen des Sphärengesanges darstellend, durch die Feierlichkeit der menschlich-göttlichen End-Transzendenz (nämlich die Auferstehung des Geistes) im Schicksalsbestimmung der Menschheit „Spuren hinterlassen.“ Wer sich der inneren Feierlichkeit der Transgression hingibt, erreicht den reinen Zustand des sich auf dem Altar der Poesie opfernden Dichters: der Dichter wird zum Visionär „des Fernen“, des „Jenseits“ und die Dichtung wird zur Dynamik der Träne: von dem soteriologischen Leiden hin, zum „Aufflammen des Tränenlichtes“, zur Heilung durch die göttliche Quintessenz, durch die alchemistische Reifung des Geistes und somit zu dessen Befreiung vom Abstieg (mit anderen Worten zur Beseitigung der Widersprüche des Logos): „damit ich mich selbst heile/ meine von 53

N.N. Negulescu allen Seiten/verbrannte Seele“ (Quinta essential). Der Stein des Weisen, d.h. die durch Initiierung eingetretene Ekstase, ist das Eindringen in die Einheitlichkeit des Steines/Gewölbeschlüssels, in die Semantik der platonischen Sphärenmusik: „Sogar in diesen weiten Fernen/in Farben der Dämmerung/riecht deine verbannte Seele/ nach Sternen“ (Die verbannte Seele).

Von da an vollzieht sich die umgestaltende Wiedervereinigung des Logos (Animus- der Traum/die Ekstase) mit der VogelJungfrau/Seele-Anima („Verlege mir das Haus der Dichtung/in den Himmel des Sternrnmeeres/ beleuchtet von deinen Augen/wie in dem ersten Leben/als mich das Lied/der Vogel-Jungfrau hörte/mit dem Ohr an die Erde gepresst/Verlege mir das Haus der Dichtung/denn ich zerfließe vor Liebe/einen ewigen Traum schreibend/in Feuer versunken/das ergeben/seinem Schatten entflieht/um ungesehen durch die Welt zu reisen.“- Ewiger Traum ) durch das Erwachen in Wahrheit (Ach, wie wir uns spiegeln/ er und ich/ und in uns/ sublim! – Erwacht in Wahrheit S.41). Die WortZeichen „Höhlen“ (Höhlen = Bereich der Erforschung des Göttlichen) überschreiten die Grenzen der Herkunft und der alchemistischen Hochzeit („Vielleicht werde ich erfahren/aus der Sphäre der Zeichen/wie die Höhlen/sich verschlossen/in dem Ohr des Hirschen;/er in einer Hochzeit von Spiralen und ich/in den Runen des Schnees“ – Aus der Sphäre der Zeichen) und die Gottheit offenbart sich dem Dichter als Immanenz des Logos, als Schweigen der absoluten Wortverdichtung, in dem einzigen Logos und Schöpfer unter dem Zeichen der Ziffer Sieben (- synergische Verbindung der magisch-schöpferischen Ziffer mit dem metaphysich-schöpferischen Zustand!)

Das Gehör ist/wird zu/ offenbart sich als Nest des kosmischen Eies und des kosmischen Logos-Baumes:(„Ich suche Ihn von Berg zu Berg/der Ordnung der Zeichen folgend/ich suche Ihn im Ei der Wässer/und er ist in mir/seit der Geburt der Welt/ in dem denkenden Baum/aus dem Stern/des rechten Ohrs“ – Aus dem Stern des rechten Ohrs), der Blick durchdringt den alles offenbarenden, kontinuierlich funkenschlagenden Blitz der göttlichen Herrlichkeit, während 54

Oglinda misterelor „Gott nicht verborgen ist/in jedem fliegenden Wort./Er lebt eine Welt für sich/eine Welt des Schweigens/ungetrübter Schöpfung./Ich habe die Frömmigkeit gelernt/verbrüdert mit allen Lebenszeiten/aus den funkelnden Augen des Lebens/der sieben Welträume“ – Aus den funkelnden Augen.

Von nun an steht der Dichter - der Initiierte - unter dem Zeichen des „Zukunftskreuzes“- er nimmt inmitten der Kreuze der kosmischen Widersprüche die Stellung des Zweiten Adams ein, d. h. des Axis Mundi/des Meru Berges. („so wie der Berg/zerüttet von göttlichen Blicken/als ob sich auf mir die Blitze schärften, als ob mich von Neuem die Trauer gebäre/stöhnend im Innern der Höhle/mit Zeichen“ – Eine Aufklärung). Der Mensch, der sich einst im „alchemistischen Backofen“ befand, ist, im Sinne der alchemistischen Mond-Sonne- Vereinigung, auf den Koordonaten der Ewigkeit, von der Mond-Stufe zu der Stufe des wiedervereinigenden Sonnengeistes vorgedrungen: „ich glaube/die Sonne kam aus dem Backofen hervor/oder eine andere Ewigkeit/liebte mich mit Zorn.“ - Dahna, S.4. Eigentlich wird hier Daleth-das Imperialfeuer heraufbeschwört (die Zahl des vollkommenen Kreuzes, das philosophische Kreuz, das UrsprungsFeuer der Weisen):„Als für mich/die Seele Kaiser ward/habe ich die Wolken zerstreut/Worte im Feuer der Tränen gewaschen/um die Tempel zu erreichen.“ – Um die Tempel zu erreichen, oder: „Komm, Sohn des hohen Seins/ Tau des Wissenstraums/ zum Tempel unter Diademen/dort hast du Altare von Poemen.“-Zum Tempel unter Diademe.. Der Salomo-Tempel ist für den Initiierten - den Dichter das von Pluralität befreite Logos. Der Zorn ist das „furor sacer“, das die Herrlichkeit der göttlichen Schöpfung , die kosmische Dichtung, als einzige Ausdruckskraft – die Eckhartsche Gottheit besiegelt.

Womit der Nicht-Initiierte Leser nach der Lektüre der „Hochzeit der Worte“ bleibt, ist ein Gruß, ein Zeichen der Gnade und der Verbrüderung seitens des initiierten Dichters, der ihn nicht voller Hochmut verlässt, sondern ihn großzügig und gutmütig auffordert, die Erfahrung dieser „gesegneten Last“ nachzuahmen. (wobei es sich ab jetzt um eine Offenbarung „im Spiegel“ handelt, um jene 55

N.N. Negulescu „Ikone des Weges“, denn der initiierte Dichter hat bereits den Schritt „hinüber“ getan):...„aber wie soll ich mich verteidigen-frage ich/wie soll ich mich verteidigen/vor der Schlange der Ferse/warm wie ein Dampf/indes ich aus mir/die staunenden Augen der Erde hole?/Denn es dreht mich/der Berg der Gedanken/imMund der Weisen./Sprich zu ihnen – wird mir gesagt/sprich zu ihnen/mit den Fingern der Worte/am Ende des Lichtes./Sag ihnen von der Salbung der Kirche/wenn sie zum Flug ansetzt“ – Es wird mir gesagt und: „Lasst und beiseite legen/die Seelen/die Schleier der Nacht/herabgestiegen an Seilen/aus Gold/in die Quellen/der schlafenden Luft./Lasst uns herausholen/die Welt der flammenden Töne/aus der Geduld der Sterne,/lasst uns sehen/wo unsre Tränen gegraben/die Ikone des Weges“ – Ikone des Wege.

Ein Nicht-Initiierter empfindet die Beschreibungen der transzendierten Wirklichkeit als ekstatische Musik, als ein Murmeln von Silben: „Ich höre überall/den Berg voller Flügel;/sein keuscher Gesang/von frischem Diamant/öffnet uranische Brunnen“ – Gesang des frischen Diamanten) oder absolut erstaunlich: „Ich lebe im Gesagn der Augen der Fische/biblischer noch als mir verkündet;/es schneit nicht mehr heimlich mit Ozeanen auf mich herab./Erneuert meine Aura/heilige Könige!“-( Ich lebe im Gesang) Vielleicht wäre es sinnvoll - für jene, die zwar den Willen haben, den Weg der Initiierung einzuschlagen, jedoch nicht genug in diesem Sinne tun oder leben - an Shakespeares berühmte Worte zu erinnern: „Und der Rest ist Schweigen“.

Die Aufforderungen zur Initiierung jedoch reichen nicht aus („..sie müssen verstehen was sie lernen/zu lachen die lernen zu weinen/in der Höhe der Empirie/oder wie sie Lieder sehen für das Auge/wenn sie sich selbs eine Galaxie erschaffen“- In der Höhe der Empirie)- es bedarf der Revelation. Und die Revelation ist nicht Eigentum des Initiierten, sondern eine Gabe von Gott.

Die Logo-Sphären/Logo-Sterne/Dichtung offenbaren sich im göttlichen Logos nicht den Wohlwollenden, sondern den Wohltuenden, jenen, die mit der Gnade der Tat/des initiierenden Werkes begünstigt sind.(„Welch einen Sternenwirbel/ von Kleidern 56

Oglinda misterelor sie haben/die logospärischen Klänge/aus der Spirale des Buchstabens!/ Welch Düfte von mondischen Bergen/brennen in der Farbe der Flamme“- Logospärische Klänge). Dasselbe gilt auch für die Rückkehr zum Ursprung – denn auch die Quelle/der Ursprung des menschlich-göttlichen Seins („Staunen von Tor zu Tor“) hat ihre Wurzeln im Paradies, in Gott: „Die Seele, Strahl des Strahles/mich weiter paart/mit einer unerwachten Ruhe/wo die Träne Wache steht./Ach, von nun an ist nie wieder/mein Durst war einmal/Staunen von Tor zu Tor“- An den Quellen des Universums,S.52 Drei Bücher liegen auf dem Schreibtisch und lauern. Sie warten darauf, dass ihre Hermeneutik wiederaufgenommen wird, immer wieder und wieder: Nur so werden wir das Geheimnis über die Welt und das eigene Ich erfahren, das durch das Wunder der Transsubstantiation zum kosmischen Ich wird!

Durch seine anthologische Komplementarität und durch das, diesem vierten Buch innewohnenden, alchemistische Mysterium (nämlich das Ergebnis der unsteten Suche nach dem Hermes!) – wird das große Geheimnis enthüllt. Und wenn nicht, so bietet es immer noch und jederzeit eine Möglichkeit dazu, jedoch nur jenen mit nüchternem Geist und willens sich selbst, ihren Geist und die Welt zu verwirklichen. Nur so wir der Initiierte (der Dichter N.N.Negulescu) seine erleuchtete Mission gegenüber dem Menschen, der Menschheit, dem Schöpfer und dessen wunderbaren ewig-geheimnisvollen Schöpfung, welches (gleich dem auferstandenen Lazarus, nachdem er das paradiesiche Wunder erlebt hat) sein Wesen/den Kopf/den Geist nicht mehr zurück nach unten, zur Erde, beugen kann, sondern die orphische Wirkung, das Fest-ohne-Ende, die Wirkung der Transzendierung in den Axis Mundi/Meru Berg erwartet, die Wirkung der Befreiung vom dem pervers-diabolischen Schmachten nach „Judas Silbermünzen“, die Wirkung des Verzichts auf Ansprüche, hinsichtlich der heiligen Überzeugung der kosmischen Harmonien, des dichterischen und 57

N.N. Negulescu (implizit) des sphärisch-platonischen Logos („der festlichen Geigen“): „Wenn sich die Berge ausdehnen/über uns die Silbermünzen schmelzend/ scheint es mir,/ scheint es mir/als wären es festliche Geigen“- Wenn sie kommen..

Prof. Dr. Adrian Botez

[1] – „Der Schlüssel zum Tor der Geheimnisse befindet sich nicht im Getöse des abenteuerlichen Zwiegesprächs.

Nur die Rassengenies kennen die wahre Vereinigung zu einer höheren Einheit; der Rest wartet im Schatten des Lichts......

Die große Verkündigung und die glorreiche Enthüllung wird nicht den Lügnern gegeben.

Sehen die obskuren Ritualisten das edle, sich in allen Dingen wiederspiegelnde Ich? Kennen sie das Geheimnis der reinen Aura? Oder das Schillern des Diamanten?

Wer «mit Diamant-Tränen auf einem Berg von Flammen geweint hat» kann sich nicht in Freimaurer-Logen des Lichts entledigen.

Es ist ihm nicht erlaubt, der Versuchung der Verirrung im Labyrinth zu verfallen.

Ich gehe den Weg des Lichts, mit seinen verborgenen Kräften und nicht den, der irdischen «Erleuchteten», welche das entsetzliche Chaos der Welt vorbereiten, indem sie die Heiligkeit des Gesetzes ignorieren und verachten.

PREISET DEN WAHREN GOTT! BERUFT EUCH IM CHOR EURER HERZEN AUF DIE LIEBE UND DIE CHRISTLICHE VERGEBUNG! – Nicolae. N. Negulescu- Interview in der Zeitschrift „CONTATAC“, Jahrgang XIII, Nr. 29, November 2012 (Antwort auf die Frage Nr.4)

58

Oglinda misterelor [ 2] – Meister Eckhart (Magister Eckhart) oder Eckhart von Hochheim, auch Eckehart (geb.1260 in Hochheim/Thüringen oder Tambach – gest.1327 in Avignon) – deutscher Mystiker und Theologe, dominikanischer Mönch. „Wenn ein Mensch auf ein Königreich oder sogar auf die ganze Welt verzichtet, aber sich selbst behält, hat er nichts verloren.“ Meister Eckhart (Johannes Eckhart, auch als Eckhart von Hochheim bekannt) war einer der größten Mystiker des Christentums. Er wurde im Jahre 1260 in Hochheim, bei Gotha in Thüringen geboren. Nur wenige Angaben über sein Leben sind übermittelt worden. Er war ein Nachkomme der ritterlichen Familie von Hochheim und trat schon in sehr frühem Alter in Erfurt in den Orden der Dominikaner ein. Nachdem er einige Jahre Theologie, Philosophie, Logik und Rhetorik studiert hat, wurde er nach Köln geschickt, an eine berühmte, von Albert dem Großen gegründete Hochschule, dann kam er nach Straßburg und Paris. Zwischen 13021304 hielt Eckhart sich in Frankreich auf, wo er den akademischen Titel Magister sacrae theologiae erhielt und den TheologieLehrstuhl an der Universität in Paris leitete. 1307 wurde er zum Generalvikar von Böhmen ernannt und mit der Reformation des Dominikanerordens beauftragt. Dank seines guten Rufs wurde er zwischen 1311- 1314 wieder nach Paris gerufen, wo er erneut den (dominikanischen) Lehrstul für Theologie besetzte, eine Ehre, die nur noch Thomas von Aquino erwiesen wurde. Während dieses zweiten Aufenthalts in Paris hat er den größten Teil seiner Quaestiones (Erörterungen), sowie Bibelkommentare in lateinischer Sprache verfasst. Zwischen 1314-1324 hielt sich Eckhart in Straßburg auf, wo er sowohl für die weltliche als auch für die religiöse Gemeinschaft zahlreiche Predigten hielt. Die letzten Lebensjahre Meister Eckharts waren durch seine Verwicklung in einen Häresieprozess getrübt.1326 wurde er von dem Erzbischof von Köln der Häresie bezichtigt; neunundvierzig seiner Thesen aus dem Benedictus Deus („Das Buch der göttlichen Tröstung“), aus seinen Predigten in deutscher Sprache und aus seinen lateinischen 59

N.N. Negulescu Schriften wurden einer kirchlichen Untersuchung unterzogen.

Eckhart wandte sich direkt an den Past in Avignon. Er verteidigte seine Thesen mit Argumenten, war bereit sie zurückzunehmen, falls sie sich als falsch erweisen würden, und wiederrief einige davon. Schließlich verurteilte der Papst Johannes XXII. 28 seiner Thesen in der Bulle In agro dominico vom 27. März 1329 als häretisch. Meister Eckhart starb 1327 in Avignon, einige Monate vor der Bekanntgebung der päpstlichen Bulle.

60

Oglinda misterelor

ANTOLOGIE DE POEME EZOTERICE ANTOLOGIA DI POEMI ESOTERICI. Traduzione dal romeno all'italiano del poeta Luca Cipolla.

ANTHOLOGIE ESOTERISCHER GEDICHTE, ins Deutsche übertragen von Crista Müller und Astrid Tătar. Revidierte Übertragung: Crista Müller

61

N.N. Negulescu

I. HEPTAGRAMA ÎNSTELĂRII EPTAGRAMMA STELLARE DAS HEPTAGRAMM DER GESTIRNE

62

Oglinda misterelor

TEMELIE A PUTERII ÎNCEPUTURILOR Mă întreabă cugetătorii: “ce eşti tu în viața timpului?”

Eu caut în mine tăcându-mi tăcerea naşterii dintr-înşii.

Eu caut caut în mine tăcându-mi roza tăcerii. Şi-n vibrațiile Marii Ierarhii îmi devin sferă a sunetului, îmi devin sferă a culorilor, îmi devin temelie a puterii începuturilor din substanța opalică a Spiritului Zohar

63

N.N. Negulescu

FONDAMENTA DELL'ENERGIA DELLE ORIGINI Mi chiedono i pensatori: â&#x20AC;&#x153;cosa sei tu nella vita del tempo?â&#x20AC;?

Io cerco in me tacendo il mio silenzio della nascita tra di essi.

Io cerco cerco in me tacendo la rosa del mio silenzio.

E nelle vibrazioni della Grande Gerarchia divento la sfera del suono, divento la sfera dei colori, divento le fondamenta dell'energia delle origini dalla sostanza opalina dello Spirito Zohar

64

Oglinda misterelor

DIE GRUNDLAGE DER URKRAFT Fragen mich die Denker: „Was bist du in dem Leben der Zeit?“ Ich suche in mir mein Schweigen verschweigend die Geburt aus Ihnen selbst.

Ich suche in mir meine Rose des Schweigens verschweigend.

Und in den Schwingungen der großen Hierarchie werde ich mir Sphäre der Klänge, werde ich mir Sphäre der Farben, werde ich mir Grundlage der Urkraft aus der opalen Substanz des Zohar- Geistes

65

N.N. Negulescu

IMPERIUL BOGATEI SĂRĂCII Mi-ai dat neînchipuita tristețe – straiele lacrimilor argintate pe-o rază; miresele văzduhului, aureolele diamantelor duhul arborilor.

Mi-ai dat necuprinderea; lumina în care se înrourează planetele, matca lumii pământene unde se topesc mările viului.

Pentru un timp mi-ai dat imperiul bogatei sărăcii întemeindu-mi domnia

66

Oglinda misterelor

L'IMPERO DELLA RICCA POVERTA' Mi hai dato l'indicibile tristezza vestiti di lacrime argentate su un raggio; le spose del cielo, aureole di diamanti lo spirito degli alberi.

Mi hai dato l'immensitĂ ; luce ove s'irrorano i pianeti, l'alveo del mondo terrestre dove si fondono i mari dell'essere.

Per un po' m'hai dato l'impero della ricca povertĂ edificando il mio regno

67

N.N. Negulescu

DAS REICH DER REICHEN ARMUT Du gabst mir undenkbare Traurigkeit – das Gewand der Tränen versilbert auf einem Strahl; die Bräute des Himmels den Glanz der Diamanten den Geist der Bäume.

Du gabst mir die Unendlichkeit; das Licht in dem die Planeten vertauen, das Flussbett der irdischen Welt wo die Meere der Lebenden schmelzen.

Für eine Zeit gabst du mir das Reich der reichen Armut meine Herrschaft begründend

68

Oglinda misterelor

DIN MĂREȚIA SFERELOR Din măreția sferelor vine duhul asupra limbilor: “în”- zice, “în –spre”-zice; fluturii monahi ies din gânduri – se prăbuşesc şi plâng între țărmurile ochilor.

O stea rezonantă le aprinde aripile în cumpănire; eu, ies din eu, cu tragica mea intensitate, şi mă ascund tulburat sub cristalul esenței lucrurilor

69

N.N. Negulescu

DALLA GRANDEZZA DELLE SFERE Dalla grandezza delle sfere viene lo spirito sopra le lingue: “in”- dice, “in –contro”-dice; le farfalle monache escono dai pensieri precipitano e piangono tra le sponde degli occhi.

Una stella risonante tiene le loro ali in equilibrio; io, esco da me, con la mia tragica intensità, e mi nascondo turbato sotto il cristallo dell'essenza delle cose

70

Oglinda misterelor

AUS DER PRACHT DER SPHÄREN Aus der Pracht der Sphären kommt der Geist auf die Sprachen herab: „in“-sagt er, „hin-zu“-sagt er; monachische Schmetterlinge kommen aus Gedanken hervor stürzen zu Boden und weinen zwischen den Ufern der Augen.

Ein schwingender Stern entfacht ihre Flügel in Gleichgewicht ; ich, komme heraus aus dem Ich, mit meiner tragischen Intensität und verstecke mich verwirrt unter dem Kristall des Wesens der Dinge

71

N.N. Negulescu

SENIORII SMARALDULUI Din nouă vremi din nouă fulgere din nouă împărății seniorii smaraldului mă caută pe o corabie zburătoare în ploaia de aur a amurgului.

Eu, o Caleea, sunt umbră alunecoasă a arborelui filira întinsă de mirmidomii Thesaliei.

Eu, o Caleea, sunt munte crescut în ochii aprinşi ai Mater Matuta.

Eu, o Caleea, sunt înfricoşata pasăre a intensității din mâinile văzduhului, 72

Oglinda misterelor

frântă în arc deasupra fîntânilor care-ți bea limba.

Eu, o Caleea, sunt glasul cel dinlăuntru al naşterii şi bătrâneții lui Morpheu orbit de iubiri orbitoare.

Eu, o Caleea, sunt adierea ecoului unde dezbracă viețile Dea Urania.

De vor zice oamenii căzând la picioarele cetății: “Arată-ne măsura lacrimilor învăpăiate şi ne răspândeşte tulburarea…”

73

N.N. Negulescu

I SIGNORI DELLO SMERALDO Di nuovo ere di nuovo fulmini di nuovo imperi i signori dello smeraldo mi cercano su una nave volante nella pioggia dorata del crepuscolo.

Io, una Via, sono ombra scivolosa dell'albero filiera tesa di mirmidoni della Tessaglia.

Io, una Via, sono monte cresciuto negli occhi accesi di Mater Matuta.

Io, una Via, l'uccello intimorito dall'intensitĂ di mani celesti, 74

Oglinda misterelor

infranto nell'arco sulle fontane che ti beve la lingua.

Io, una Via, son la voce di dentro della nascita e della vecchiaia di Morfeo accecato da amori accecanti.

Io, una Via, sono il soffio dell'eco ove spoglia le vite la Dea Urania.

Che diranno gli uomini cadendo ai piedi della fortezza: â&#x20AC;&#x153;Mostraci la misura delle lacrime infiammate e diffondi il nostro smarrimento...â&#x20AC;?

75

N.N. Negulescu

DIE SENIOREN DES SMARAGDES Aus neun Zeiten aus neun Blitzen aus neun Reichen suchen mich die Senioren des Smaragdes auf einem fliegenden Segelschiff im goldenen Regen der D채mmerung.

Ich, o Caleea, bin ein gleitender Schatten des Baumes Filira gestreckt von Thesalias Myrmidonen.

Ich, o Caleea, bin ausgewachsener Berg in den feurigen Augen der Mater Matuta Ich, o Caleea, bin der 채ngstliche Vogel der Innigkeit in den H채nden des Himmels 76

Oglinda misterelor

gebrochen im Bogen über den Brunnen die deine Sprache austrinken.

Ich, o Caleea, bin die innere Stimme der Geburt, und des Alters Morpheus‘ geblendet von blendenden Lieben.

Ich, o Caleea, bin des Echos sanfter Windhauch wo Dea Urania Leben enthüllt.

Wenn die Menschen sagen werden vor der Burg in die Knien fallend „Zeig uns das Maß der flammenden Tränen und zerstreue unsere Verwirrung“.

77

N.N. Negulescu

PE RAZA VEŞNICIEI Un cuib de stele era fruntea sub care visam din vremi bătrâne la viața zeilor Acum fremătând de îngeri pe raza veşniciei e biserică vestitoare de ecouri

78

Oglinda misterelor

SUL RAGGIO DELL'ETERNITA' Un nido di stelle era la fronte sotto cui sognavo da tempi antichi la vita degli dei Ora fremendo d'angeli sul raggio dell'eternità è chiesa presaga d'echi

79

N.N. Negulescu

AUF DEM STRAHL DER EWIGKEIT Ein Nest von Sternen war die Stirn unter der ich träumte aus alten Zeiten von dem Leben der Götter.

Jetzt auf dem Strahl der Ewigkeit von Engeln berauscht ist sie verkündende Kirche von Echos

80

Oglinda misterelor

APROPIEREA VIITORULUI Vedeți voi fii ai firii: trebuie să zbor cu aripi de linişti deasupra durerilor pământului; trebuie să mă-npărtăşesc cu flacăra luminii ascunse din lamura divinului îngenunchind heruvimic pe oglinzile astrelor

81

N.N. Negulescu

L'IMMINENZA DEL FUTURO Vedete voi figli dell'ingegno: devo volare con ali di quiete sulle sofferenze della terra; devo far la comunione con la fiamma della luce nascosta della polvere divina inginocchiandomi da cherubino sugli specchi degli astri

82

Oglinda misterelor

DIE NAHENDE ZUKUNFT Seht ihr S旦hne der Natur: Ich muss fliegen mit Fl端geln der Ruhe 端ber die Schmerzen der Erde hinweg; ich muss mich bekennen zu der verborgenen Flamme des Lichtes auf den Fl端geln des Himmels engelhaft kniend auf den Spiegeln der Sterne

83

N.N. Negulescu

AM TIMPUL Am timpul hrănit din carnea zăpezii cu picioarele lui de lumini ce-au aurit pământul.

El are fiice nopți el are fiice zile, încărcate de linişti încărcate de tristeți; visând cum se visează în visele mele adormite sub arborii focului

84

Oglinda misterelor

HO IL TEMPO Ho il tempo nutrito da carne di neve con i suoi piedi di luce che hanno indorato la terra.

Lui ha figlie notti lui ha figli giorni, carichi di quiete carichi di tristezze; sognando come si sogna nei sogni miei assonnati sotto gli alberi del fuoco

85

N.N. Negulescu

ICH HABE DIE ZEIT Ich habe die Zeit genährt von dem Fleisch des Schnees mit ihren Füssen aus Licht die Erde vergoldend.

Ihre Töchter sind Nächte Ihre Töchter sind Tage mit Schweigen geladen, mit Trauer geladen; träumend wie man träumt in meinen schlummernden Träumen. unter den Bäumen des Feuers

86

Oglinda misterelor

DE VORBĂ CU NISIPUL Aşadar, stau de vorbă cu nisipul şi el tace Aşadar, trag cu arcul de cristal în vama limbii lui să-l fac să vorbească Şi el se deschide ca lumina fibrelor de marmură şi el se despietreşte pe coarnele melcilor şi el tace... Şi-i fac regat sub văzduhul podului să-mi pună scânteia vorbei în palmă; şi el îmi taie degetele cu-n țipăt ascuțit, şi el îmi bea, bob cu bob tot sângele speriat cu buzele arşiței “Bine, zice: vino cu mine în pădurile apelor!” Şi mă duc între maluri cu o mână pe oglinzi şi cu vuietul timpului îngropat în lacrimă 87

N.N. Negulescu

Şi ne ducem, ne tot ducem să ne rătăcim vorbele pe spinările stihiilor pângăriți de umbrele asfințitului

88

Oglinda misterelor

PARLANDO CON LA SABBIA Dunque, parlo con la sabbia ed ella tace Dunque, tiro con l'arco di cristallo nella dogana della sua lingua per farla parlare E lei si apre come la luce delle fibre del marmo e lei si dispietra sulle antenne delle lumache e lei tace...

E le faccio un regno sotto la volta del ponte perchĂŠ mi dia in mano la scintilla della parola; ed ella mi taglia le dita con uno strillo acuto, ed ella mi beve, goccia a goccia tutto il sangue impaurito con le labbra dell'arsura â&#x20AC;&#x153;Bene, dice: vieni con me nei boschi d'acque!â&#x20AC;?

E m'en vado tra le rive con una mano sui vetri ed il frastuono del tempo sepolto in una lacrima 89

N.N. Negulescu

E ce ne andiamo, sempre ce ne andiamo a smarrire le parole sulle spalle di fantasmi profanati dall' ombre del tramonto

90

Oglinda misterelor

ZWIEGESPRACH MIT DEM SAND Ich spreche mit dem Sand und er schweigt.

Ich schieße mit dem Kristallbogen auf den Rand seiner Zunge um ihn zum Sprechen zu bewegen und er öffnet sich wie das Licht der Marmorfasern und er entsteinert sich auf den Fühlern der Schnecken und er schweigt ...

Und ich errichte ihm ein Reich unter den himmlischen Brücken auf dass er mir den Funken des Wortes in die Hand lege; und er schneidet meine Finger ab mit einem schrillen Schrei, und Korn für Korn trinkt er mein ganzes verängstigtes Blut mit den Lippen der Glut „Gut, sagt er: komm mit mir in die Wälder der Gewässer.”

Und ich gehe zwischen Ufern mit einer Hand die Spiegel berührend, mit dem Toben der Zeit in Tränen begraben.

91

N.N. Negulescu

Und wir gehen, und gehen unsere Worte verirrend auf dem R端cken der Geister entweiht von den Schatten des Untergangs

92

Oglinda misterelor

SPUNE-MI, ANIMA Spune-mi, Anima: O fi zumzetul muşuroaielor din pulberea Lunii o fi clocotul libelulei din vârtelnița râului or fi mistreții din cupele ghindelor Spune-mi: ce îmi bate-n cuie lacrima pe unde suie inelele bradului

93

N.N. Negulescu

DIMMI, ANIMA Dimmi, Anima: SarĂ il brusio dei formicai nella polvere della Luna sarĂ il bollore della libellula nell'aspo del fiume o i cinghiali dalle cupole delle ghiande Dimmi: cosa inchioda la mia lacrima per dove salgono gli anelli dell'abete

94

Oglinda misterelor

SAG MIR, ANIMA Sag mir, Anima: Ist es wohl das Summen des Haufens im Staube des Mondes ist es wohl das Wallen der Libelle im Gewinde des Flusses sind es wohl die wilden Schweine in dem Kelch der Eicheln Sag mir: was nagelt meine Tr채ne an jene Stelle wo die Tannenringe emporsteigen

95

N.N. Negulescu

SPIRALA ALERGĂRII În spirală alerg să deschid piramida împădurită de adâncire cosmică În spirală alerg până se aprind eonii de purpură pe limbile Siruşului

96

Oglinda misterelor

LA SPIRALE DELLA CORSA Nella spirale corro ad aprir la piramide rinverdita d'approfondimento cosmico nella spirale corro sino ad accender gli eoni di porpora sulle lingue di Sirus

97

N.N. Negulescu

DIE LAUFSPIRALE Ich laufe in der Spirale die Pyramide zu รถffnen bewaldet von kosmischer Tiefe.

Ich laufe in der Spirale bis die ร onen aus Purpur auf den Zungen des Sirius aufleuchten

98

Oglinda misterelor

ÎN STROPUL NEMĂRGINIRII SOMNULUI Să fi văzut ritmurile cununiei degetelor pline de solzi pîlpâietori căutându-şi coroana Ziruphului în stropul nemărginirii somnului

99

N.N. Negulescu

NELLA GOCCIA INFINITA DEL SONNO Si scorgesse il ritmo del matrimonio di dita piene di squame tremolanti in cerca dell'aureola di Tziruph nella goccia infinita del sonno

100

Oglinda misterelor

IM TROPFEN DES UNERMESSLICHEN SCHLAFS Die Rhythmen der sich verm채hlenden Finger h채ttest du sehen sollen voller funkelnden Schuppen im Tropfen des unermesslichen Schlafs die Ziruph Krone suchend

101

N.N. Negulescu

EU IUBESC Eu iubesc o grădină de aripi o pădure de fulgere şi ploaia spicelor de culori făcută pâine pe sacrariu bisericii Eu iubesc piramida fîntânii sunetului prin care ne reflectă Dumnezeu

102

Oglinda misterelor

IO AMO Io amo un giardino d'ali un bosco di folgori e la pioggia di spighe di colori fatta pane sul sacrario della chiesa Io amo la piramide della fontana attraverso il quale ci riflette Dio

103

N.N. Negulescu

ICH LIEBE Ich liebe einen Flügelgarten einen Blitzwald und den Ährenregen der Farben zu Brot werdend auf dem Altar der Kirche.

Ich liebe die Brunnenpyramide der Töne in der uns Gott spiegelt

104

Oglinda misterelor

OUL ÎNARIPAT S-a aprins un ou înaripat în spirala cuibului tot mai adâncă Vă spun că ardea aerul Vă spun că mirosea a Grifon lava gălbenuşului Prin mine fugeau pietrele; țipătul lacrimei tăia copacii

105

N.N. Negulescu

L'UOVO CON LE ALI S'è aperto un uovo con le ali nella voluta del nido sempre piÚ profonda Vi dico che bruciava l'aria Vi dico che sapeva di Grifone la lava del tuorlo Attraverso me fuggivano le pietre; lo strido d'una lacrima tagliava gli alberi

106

Oglinda misterelor

DAS GEFLŰGELTE EI Ein geflügeltes Ei Ist entfacht in der immer tiefer werdenden Spirale der Nestes.

Ich sage euch, die Luft brannte.

Ich sage euch, sie roch nach Griffon die Lava des Dotters.

Durch mich rannten die Steine; der Schrei der Träne fällte die Bäume

107

N.N. Negulescu

TEMPLUL MĂREȚIEI CUVINTELOR Caut Templul măreției cuvintelor înafara timpului înafara temeliei materiei Îmi îmbrac gura cu Foc alb şi o trimit să învețe rostirile o miilor de lumi Treizeci şi unu de corturi întinse cu Domnii şi Judecăți o pun sfetnică peste locuri peste ținuturi Ea se cutremură la porunca împodobirii luminilor revărsate

108

Oglinda misterelor

IL TEMPIO DELLA MAGNIFICENZA DELLE PAROLE Cerco il Tempio della magnificenza delle parole fuori dal tempo fuori dalle fondamenta della materia mi copro la bocca di Fuoco bianco e la mando ad apprender la pronuncia di migliaia di mondi Trentuno tende montate con Regni e Giudizi la eleggono consigliera su luoghi e regioni Ella sussulta all'ordine di decoro di luci straripanti

109

N.N. Negulescu

DER TEMPEL DER MÄCHTIGEN WORTE Ich suche den Tempel der mächtigen Worte außerhalb der Zeit außerhalb der Grundlage der Materie.

Ich kleide meinen Mund mit weißem Feuer und schicke ihn aus die Sprachen der tausend Welten zu erlernen.

Einunddreißig weite Zelten mit Herrschaften und Urteilen ernennen es zum Ratgeber über Orte über Gebiete es erschaudert. beim Gebot des Schmückens ergossener Lichter

110

Oglinda misterelor

ZI ÎNALTĂ De atâta armonie îngenunche oceanele la nordul poemului; pentagrama sceptrului coralier ține aprinsă mama inimii focului sacru din respirația căreia şi-a luat naşteri.

E o zi înaltă din cele şapte făcute şi făcătoare.

Iod străluceşte peste întinderea strălucirii, arborele universului rodeşte fructe îngereşti.

Iartă-mi, Ioah, vinovăția iubirii iubitoare, de treizeci şi două de ori purificată, de cincizeci de ori inițiată în globurile diamantelor părintelui Abraham 111

N.N. Negulescu

GIORNO ALTO Di tanta armonia si piegano gli oceani a nord del poema; il pentacolo dello scettro corallino tiene accesa la mamma del cuore del sacro fuoco il cui respiro gli ha dato forma.

E' un giorno alto di quei sette creati e creatori.

Lo iodio brilla sulla distesa di brillantezza, l'albero dell'universo produce frutti angelici.

Perdona, Ioah, la mia colpa d'amore amante, trentadue volte purificato, cinquanta volte iniziato nelle sfere dei diamanti di padre Abramo 112

Oglinda misterelor

HOHER TAG Von so viel Harmonie knien die Ozeane nördlich der Dichtung; Das Pentagramm des Korallenszepters hält das Mutterherz des heiligen Feuers wach aus dessen Atem es geboren ward.

Es ist ein hoher Tag von den Sieben erschaffenen und erschaffenden.

Iod erstrahlt über der Weite des Glanzes, der Baum des Universums fruchtet himmlische Früchte.

Vergib mir, Ioah, die Schuld der liebenden Liebe, zweiunddreißigmal gereinigt fünfzigmal eingeführt in die Kugeln der Diamanten von Vater Abraham 113

N.N. Negulescu

LA BĂTAIA PENDULULUI Deus, Deus, la bătaia pendulului opalul dinspre inima Constelației Pleiadelor a luptat cu tristeți de se rostogoleau în frigurile nemărginite scânteile spiritelor învrăşmăşite cu veşnicia

114

Oglinda misterelor

AL BATTITO DEL PENDOLO Deus, Deus, al battito del pendolo l'opale dal cuore della Costellazione delle Pleiadi ha lottato con tristezze che si rotolavano nei freddi sconfinati le scintille degli spiriti in crisi d'eternitĂ

115

N.N. Negulescu

BEIM SCHLAG DES PENDELS Deus, Deus beim Schlag des Pendels k채mpfte der Opal aus dem Herzen der Plejaden mit Traurigkeiten dass sich die Funken der Geister 체berschlugen in unermesslichem Fieber vefeindet mit der Ewigkeit

116

Oglinda misterelor

UNDE ÎNCEPE ARIPA CASEI Unde începe aripa casei mele se vede dincolo prin siluetele Seraphimilor Sunetul graurilor încolțeşte în lemnul mesei Culorile timpului ouă în ferestre Ploile se logodesc cu pământul care-mi aleargă sub picioare Nu mă mir că dorm în patul fulgerelor Nu mă mir cum noaptea-mi face copii zburători pe mătasea frasinilor Nu mă mir când beau din cornul Lunii liniştea munților Nu mă mir cât pot deschide ochii goliciunii stelelor ca o izbăvire 117

N.N. Negulescu

DOVE COMINCIA L'ALA DELLA CASA Dove comincia l'ala della mia casa si vede di lĂ dalle figure dei Serafini Il verso degli storni incalza il legno della tavola I colori del tempo fan l'uovo sulle finestre La pioggia si fidanza con la terra che mi corre sotto i piedi Non mi stupisco di dormire nel letto delle folgori Non mi stupisco che la notte mi fa bimbi volanti sulla seta dei frassini Non mi stupisco quando bevo dal corno della Luna la quiete dei monti Non mi stupisco di poter aprire gli occhi delle nude stelle come una redenzione 118

Oglinda misterelor

WO DER FLŰGEL DES HAUSES BEGINNT Wo der Flügel meines Hauses beginnt sieht man hinüber durch die Umrisse der Seraphen hindurch, der Gesang der Stare sprießt im Holz des Tisches Die Farben der Zeit legen Eier ins Fenster die Regenschauer verloben sich mit der Erde die unter meinen Füßen läuft.

Es wundert mich nicht dass ich schlafe im Bett der Blitze Es wundert mich nicht wie die Nacht mir auf die Seide der Eschen fliegende Kinder gebärt Es wundert mich nicht wenn ich aus des Mondes Horn die Ruhe der Berge trinke Es wundert mich nicht wie weit ich öffnen kann die Augen der Nacktheit der Sterne wie eine Erlösung 119

N.N. Negulescu

DE-AŞ MAI ŞTI De-aş mai şti că umbra veacului pe care merg izvorăşte din munții arşi în ascuns sub zvâcnirile de copite aruncându-mi înapoi urmele; că uneori umbra fără căință adoarme vicleană la adăpostul mantiei îngerului căzut cu vârstă înfricoşătoare De-aş mai şti să semăn semințele luminii fierbinți pe altarul pământului mi-ar creşte aripi

120

Oglinda misterelor

SE ANCORA SAPESSI Se ancora sapessi Che l'ombra del secolo sul quale cammino sgorga dai monti arsi di nascosto sotto i sobbalzi degli zoccoli gettandomi indietro le impronte che a volte l'ombra senza rimpianto s'addorme subdola al riparo del mantello d'un angelo caduto dall'etĂ spaventevole Se ancora sapessi gettare semi di luce accecante sull'altare della terra mi spunterebbero le ali

121

N.N. Negulescu

WENN ICH NOCH WŰSSTE Wenn ich noch wüsste, dass der Schatten der Zeit auf der ich gehe aus den Bergen entspringt heimlich verbrannt unter dem Zucken der Hufen meine Spuren zurückwerfend dass manchmal der Schatten ohne Reue schlau einschläft unter dem Schutzmantel des gefallenen Engels im erschreckenden Alter.

Wenn ich noch wüsste die Samen des heißen Lichtes auf dem Altar der Erde zu säen würden mir Flügeln wachsen

122

Oglinda misterelor

ÎN IARBA PALMELOR M-am întâlnit cu strigătul unei umbre rătăcite de om Venea fumegând din cuptorul pământului Brațele i se agățau de aerul speriat ziua urca pe ziduri viața îi întorcea spatele Doar eu îi deschideam cuib de rugăciuni în iarba palmelor

123

N.N. Negulescu

NELL' ERBA DELLE MANI Mi sono imbattuto nel grido d'un'ombra smarrita da uomo Veniva sfumando dalla fornace della terra Le sue braccia s'aggrappavano all'aria impaurita Il giorno scalava i muri la vita le voltava le spalle Soltanto io aprivo nido di preghiere nell'erba delle mani

124

Oglinda misterelor

IM GRAS DER HÄNDE Ich begegnete dem Schrei eines Schattens verirrt vom Menschen Er kam qualmend aus dem Ofen der Erde.

Seine Armen klammerten sich an die erschrockene Luft Der Tag kletterte die Mauern hoch das Leben kehrte ihm den Rücken aber ich öffnete ihm ein Nest von Gebeten im Gras der Hände

125

N.N. Negulescu

SUFLETUL LĂCRIMÂND Am trimis după apă sufletul şi el mi-a zis lăcrimând: “Amarul casei mele, mai bine alungă-mă cu strigăte furioase pe întunericul tare ca piatra!

Că apele s-au uscat şi se târăşte prin ascunzişul zeiței orbit nisipul...”

126

Oglinda misterelor

ANIMA LACRIMANTE Ho mandato in cerca dell'acqua l'anima ed ella m'ha detto in lacrime: “Allontana piuttosto la pena da casa mia, con grida furenti al buio duro come pietra!

Ché l'acque si sono asciugate e si trascina per il nascondiglio della dea la cieca sabbia...”

127

N.N. Negulescu

DIE TRANENDE SEELE Ich habe um Wasser geschickt meine Seele und sie sagte zu mir tränend: „ Bitterkeit meines Hauses, verbanne mich lieber mit wütenden Schreien in die Finsternis hart wie ein Stein!

Denn die Gewässer sind ausgetrocknet und es windet sich durch das Versteck der Göttin geblendet der Sand...”

128

Oglinda misterelor

DĂ-MI O PASĂRE Dă-mi o pasăre nevăzută pe vântul care trece prin bătrânețea pinilor să fie de dinaintea esențelor cum sunt făpturile îngemănării cinabrului din sacrul Hana Cu ea voi dezveli rădăcinile ferestrelor de suspine Cu ea voi apropia țărmurile de la apus unde trăieşte însingurată cenuşa flăcării Cu ea voi izgoni întunericul care îşi ține apele în cumpănă Dă-mi o pasăre nevăzută să ies fumegând din pădurile plânsului

129

N.N. Negulescu

DAMMI UN UCCELLO Dammi un uccello invisibile sul vento che corre la vecchiaia dei pini che venga prima delle essenze come son le strutture d'integrazione del cinabro del sacro Hana Con lui scoprirò le radici delle finestre dei sospiri Con lui avvicinerò le rive del tramonto dove vive ritirata la cenere della fiamma Con lui allontanerò il buio che tiene le sue acque in bilico Dammi un uccello invisibile ch'io esca in fumo dalle selve del pianto

130

Oglinda misterelor

GIB MIR EINEN VOGEL Gib mir einen unsichtbaren Vogel auf Flügeln des Windes wehend durch betagte Föhren dass er sei vor allem Sein gleich den Geschöpfen der Zinnoberverbindung aus dem heiligen Hana Mit ihm werde ich die Wurzeln der Fenster von Seufzen befreien Mit ihm werde ich die Ufer des Sonnenuntergangs näher bringen wo verinsamt die Asche der Flamme lebt Mir ihm werde ich die Dunkelheit verbannen die ihre Wässer im Gleichgewicht hält.

Gib mir einen unsichbaren Vogel damit ich qualmend die Wälder des Weinens verlasse 131

N.N. Negulescu

MAI RĂMÂN Mai rămân să dezleg drumurile alungate Trec nevăzut prin coroana feştilei pun pe sabie scânteile razei şi descalec din înălțimea rădăcinii ochiului O, ce tânguire dogoritoare e gata să-mi cadă în oglinda călcâiului...

Fugi, că-mi rătăceşti Îngerul! pe care-l țin ascuns în gură de-i dau drumul cântecului crucii prin furtuna poemului

132

Oglinda misterelor

RESTO ANCORA Resto ancora a slegare le strade fugate Passo non visto per la corona dello stoppino ripongo sulla spada le scintille del raggio e smonto dal profondo della radice dell'occhio Oh, che pianto sfrenato è pronto a finirmi nello specchio del calcagno...

Scappa, che perdi l'angelo mio! lo tengo chiuso in bocca per dare inizio al canto della croce nella furia del poema

133

N.N. Negulescu

ICH BLEIBE NOCH Ich bleibe noch die verbannten Wege zu erlösen Ich gehe ungesehen vorbei durch die Krone des Dochtes lege auf mein Schwert die Funken der Strahlen und steige herab von der Höhe in der das Auge wurzelt.

Oh, welch sengende Klage mir beinah in den Spiegel der Ferse fällt.

Lauf weg, du verirrst meinen Engel den ich versteckt im Mund halte um zu befreien den Gesang des Kreuzes durch das Gewitter der Dichtung

134

Oglinda misterelor

SHAMBALA I Vorbesc celor două călăuze din priviri la tresărirea sâmburelui cosmic Vorbesc pe puntea răsăritului apropiată de trecere Vorbesc în sunetul cristalelor rozei absolute de culori din suflul lumii

135

N.N. Negulescu

SHAMBALA I Parlo di due guide con lo sguardo al balzo del nucleo cosmico Parlo dal ponte est prossimo al transito Parlo nel suono dei cristalli della rosa assoluta di colori del respiro del creato

136

Oglinda misterelor

SHAMBALA I Ich spreche zu den beiden Wegführern mit Blicken beim Aufzucken des kosmischen Kerns Ich spreche auf dem Stege des Sonnenaufgangses der sich dem Übergang nähert Ich spreche im Klang der Kristalle zu der absoluten Rose von Farben aus dem Hauch der Welt

137

N.N. Negulescu

SHAMBALA II SAU SANGI-IHA Acolo mă trezeşte setea ascunderii lucrurilor Sanat-Kumara Acolo aud veşnicia luminii respirând, spirit al invocației O, Morya, acolo şapte stele venerate veghează cingătoarea şi sceptrul împăratului O, Morya, acolo gustă marile vieți frăgezimea celor şapte petale ashramice

138

Oglinda misterelor

SHAMBALA II O SANGI-IHA Là mi desta la sete d'occultamento delle cose Sanat Kumara Là odo l'immortalità della luce che respira, spirito d'invocazione Oh, Morya, là sette stelle venerate vegliano la cintura e lo scettro dell'imperatore Oh, Morya, là grandi vite assaporano la freschezza dei sette petali ashramici

139

N.N. Negulescu

SHAMBALA II ODER SANGI-IHA Dort weckt mich der Durst der versteckten Dinge Sanat-Kumara Dort höre ich die Ewigkeit des Lichtes atmen, Geist der Anrufung O, Morya dort bewachen sieben gepriesene Sterne den Gürtel und des Königs Zepter O, Morya dort kosten die großen Leben die Zärtlichkeit der sieben Blütenblätter des Ashrams

140

Oglinda misterelor

AISHA Dinafara şi dinlăuntru lumii e Aisha pe care o dezbrac de culori cosmice, şi muzica ei mişcătoare o dezbrac înflămânzit.

Ea mă bate cu furia pletelor, ea mă închină cu neprihănire luminoasă, ea mă iubeşte cu pânza cărnii schimbătoare; de-mi las puterile firii în fîntâna heraldicei ei guri, de mă fac cenuşă a bronzului circular

141

N.N. Negulescu

AISHA Fuori e dentro il mondo Aisha che spoglio dei colori cosmici, e la sua musica toccante scopro desioso.

Lei mi sferza con la furia delle trecce, lei mi piega con luminosa purezza, lei mi ama con tela di carne cangiante; da lasciarmi le forze dell'ingegno nella fontana dell'araldica sua bocca, da farmi cenere del bronzo circolare

142

Oglinda misterelor

AISHA Außerhalb und im Inneren der Welt ist Aisha, die ich entkleide der kosmichen Farben auch ihren rührenden Gesang entkleide ich hungrig.

Sie schlägt mich mit dem Zorn der Haarpracht, sie beugt mich mit strahlenender Unschuld, sie liebt mich mit dem Tuch des wandelnden Fleisches; dass ich meine Kräfte der Natur im Brunnen ihres heraldischen Mundes lasse, dass ich werde zur Asche der kreisenden Bronze

143

N.N. Negulescu

144

Oglinda misterelor

II. CRUCEA SHEPIROTHICĂ LA CROCE SEFIROTICA DAS SEPIROTISCHE KREUZ

145

N.N. Negulescu

146

Oglinda misterelor

TATĂ LOGOS Steaua de triumf a mărgăritarului înalță alama templului.

Ochii înțelepciunii deschid porțile celor patruzeci şi nouă de focuri.

“Amin, Amin, zic vouă!copii planetari” Dintre marile vieți una e puntea curcubeului – şi vă aduc lumina ei nedezvelită.

Vă învăț să beți licoarea lui Srius pentru însetare, vă învăț să beți licoarea lui Venus pentru însetarea Triunghiului Suveran.

Mă împart vouă Prin cele Trei Spirite Supreme, 147

N.N. Negulescu

mă împart vouă prin cele Şapte Spirite Radioase, mă împart vouă prin esența spiralei.

Tată Logos Domn al Lumilor, Domn al Inimii vieților arzătoare din inimi, zbor Visul Tău din interiorul Cercului, zbor măreția întreitei recunoaşteri, zbor Ashramul gravat de cele Şapte Raze, zbor Taborul cu aripile Vărsătorului

148

Oglinda misterelor

PADRE LOGOS La stella trionfale della perla esalta l'ottone del tempio.

Gli occhi della saggezza aprono le porte di quarantanove fuochi. â&#x20AC;&#x153;Amen, Amen, vi dico!figli del pianetaâ&#x20AC;?

Tra grandi vite una sola è il ponte dell'arcobaleno e vi reco la sua luce recondita.

V'insegno a bere la pozione di Sirio per dissetarvi, v'insegno a bere la pozione di Venere per dissetare il Triangolo Sovrano.

Vi condivido Fra i tre Spiriti Supremi, 149

N.N. Negulescu

vi condivido fra i Sette Spiriti Radiosi, vi condivido nell'essenza della spirale.

Padre Logos Signore delle Genti, Signore del Cuore delle vite fervide di cuori, sorvolo il Tuo Sogno da dentro il Cerchio, sorvolo la grandezza della trina riconoscenza, sorvolo l'Ashram scolpito dai Sette Raggi, sorvolo il Tabor con ali d'Acquario

150

Oglinda misterelor

VATER LOGOS Der Triumphstern der Perle erhöht den Glanz des Tempels.

Die Augen der Weisheit öffnen die Tore der neunundvierzig Feuer. „Amen, Amen, sage ich euch !irdische Kinder”.

Von den großen Leben ist eines die Regenbogenbrückeund ich bringe euch ihr unverhülltes Licht.

Ich lehre euch trinken den Trank des Srius für euren Durst, ich lehre euch trinken den Trank der Venus, für den Durst des Obersten Dreiecks.

Ich übergebe mich euch durch die drei Höchsten Geister, 151

N.N. Negulescu

ich 端bergebe mich euch durch die sieben strahlenden Geister.

Ich 端bergebe mich euch durch die Essenz der Spirale.

Vater Logos Herr der Welten, Herr der Herzen brennender Leben von Herzen, ich fliege deinen Traum aus dem Inneren des Kreises, ich fliege die Pracht der dreifachen Erkenntnis, ich fliege den Ashram gekennzeichenet durch die Sieben Strahlen, ich fliege den Tabor mit Wassermanns Fl端gel

152

Oglinda misterelor

NAŞTEREA DINTÂI Sunt născut înainte de vremea care se năştea pe forma neadunată a pământului; sărbătoarea ochilor are doar mireasma luminii viului

153

N.N. Negulescu

LA NASCITA PRIMA Son nato prima del tempo che nasceva sulla forma sparpagliata della terra; la festa degli occhi ha appena la fragranza di luce viva

154

Oglinda misterelor

DIE ERSTE GEBURT Ich bin geboren vor der Zeit, die auf der zerstreuten Ebene der Erde gebar; das Fest der Augen hat nur den Duft des lebendigen Lichtes

155

N.N. Negulescu

BISERICA FIINȚĂRII Văd peste zidul lumii: se apropie Cetatea Noului Univers.

Biserica Ființării deschide vitraliile sufletelor, păsările care se întorc intră împodobite cu albastru înalt; Îngerul din vârful cupolei spală florile degetelor în potirul azurului

156

Oglinda misterelor

LA CHIESA DELL'ESISTENZA Vedo oltre le mura del creato: s'approssima la Cittadella del Nuovo Universo.

La Chiesa dell'Esistenza schiude le vetrate agli animi, gli uccelli che tornano entrano agghindati di blu profondo; L'angelo dalla cima della cupola lava i fiori delle dita nel calice dell'azzurro

157

N.N. Negulescu

DIE KIRCHE DES DASEINS Ich sehe über die Weltmauer hinaus: es naht die Festung des neuen Universums.

Die Kirche des Daseins öffnet die Fenster der Seelen, die Vögel kehren zurück betreten sie geschmückt mit dem hohen Blau; der Engel an der Spitze der Kuppel, wäscht die Blumen der Finger im Kelch des Azurs.

158

Oglinda misterelor

TRECEREA EULUI Toamna peste care trec cu aripi de aur mineral nu mă mai pierde pe văzduhuri mişcătoare, ci îmi arată cum au crescut copacii pe sprânceana înaltă a grotei sfântului Patrik.

Vine o ploaie de trandafiri în ochii mei penitenți cu îngeri aşezați în jurul mesei rotunde.

Surâsul luminos al regelui Arthur bea apă lustrală răsărită din răsăritul smaraldului şlefuit de suspinele Mariei-Magdalena.

159

N.N. Negulescu

Aripile, mi se fac mâini, Doamne după înălțarea visului – şi zidesc pe ele din Focul Globului Imperial Biserica Caldeeană, şi Biserica Celtică, să le oglindesc în oglinda splendorii Noului Ierusalim.

Până la blânda chemare aEfuviului Tiferet, împodobit de planete merg pe urmele însângerate ale lui Iosif din Arimateea să umplu drumul cu plânset, suflete sihastre

160

Oglinda misterelor

IL PASSAGGIO DELL'IO L'autunno che attraverso con ali d'oro minerale piĂš non mi perde tra emozionanti cieli bensĂŹ mi mostra come gli alberi sian cresciuti sull'alto sopracciglio della grotta di San Patrizio.

Viene una pioggia di rose sui miei occhi penitenti con angeli seduti alla tavola rotonda.

Il luminoso sorriso di re ArtĂš beve acqua lustrale sorta dall'alba di smeraldo tagliato dai sospiri di Maria Maddalena.

161

N.N. Negulescu

Le ali, mi si fanno mani, Signore al levarsi del sogno ed erigo su di esse col Fuoco del Globo Imperiale la Chiesa Caldea, e la Chiesa Celtica, per contemplarle allo specchio dello splendore della Nuova Gerusalemme.

Sino alla dolce chiamata dell'Emanazione Tiferet, arricchita di pianeti seguo le orme insanguinate di Giuseppe d'Arimatea a riempir la strada di lamenti, cuori solitari

162

Oglinda misterelor

DER ŰBERGANG DES ICHS Der Herbst, über den ich schreite mit Flügeln aus mineralischem Gold verliert mich nicht mehr auf beweglichen Himmeln, sondern zeigt mir wie die Bäume gewachsen sind auf der hohen Braue der Grotte des Heiligen Patrick.

Es kommt ein Regen von Rosen in meine reumütigen Augen mit Engeln sitzend um die runde Tafel.

Das strahlende Lächeln des Königs Arthur trinkt geklärtes Wasser emporgestiegen aus dem Sonnenaufgang des Smaragdes geschliffen von den Seufzern der Maria-Magdalena.

163

N.N. Negulescu

Meine Flügel werden zu Händen, Herr, nach dem Aufstieg des Traumes – und auf ihnen errichte ich aus dem kaiserlichen Feuerball die Chaldäische Kirche die Keltische Kirche, um sie zuspiegeln in den Spiegeln der Pracht des Neue Jerusalem.

Bis zu dem sanften Ruf des Tiferets beschmückt mit Planeten folge ich den blutigen Spuren Josefs aus Arimateea dass ich den Weg mit Tränen fülle, einsame Seelen

164

Oglinda misterelor

EU ŞI SFINȚII MEI Eu şi sfinții mei de-a pururea adunam jarul din inimile vrăbiilor Era în genunchii stâncilor o tânguire a meteorilor de ni se făcea viscol în auz pe fața speriată a Golgotei

165

N.N. Negulescu

IO ED I MIEI SANTI Io ed i miei santi per sempre raccoglievamo la brace dei cuori di passero V'era in ginocchio tra le rocce un gemito di meteore che ci sembrava tormenta nelle orecchie sul lato smarrito del Golgota

166

Oglinda misterelor

ICH UND MEINE HEILIGEN Ich und meine Heiligen sammelten allzeit die Glut aus den Herzen der Spatzen.

Es war in den Knien der Felsen ein Jammern von Meteoren dass unser Gehรถr zum Schneesturm wurde auf dem erschrockenen Gesicht der Golgota

167

N.N. Negulescu

EKLEGEIN E aici o victorie a liniştii luminoase de zic să-ți dau Telesma pentru întronarea firii, de zic penitent limbii păzitoare a ființei vii: fii mireasa cuvântului în anaforița fulgerelor

168

Oglinda misterelor

EKLEGHEIN E'qui una vittoria della quiete luminosa che dico d'offrirti il Telesma per l'intronamento dell'ingegno, che dico penitente della lingua custode della viva essenza: sii sposa della parola nel tabernacolo delle folgori

169

N.N. Negulescu

EKLEGEIN Es ist hier ein Sieg der leuchtenden Ruhe, wenn ich sage, ich gebe dir Telesma zum Einsetzen des Wesens, wenn ich reuig zur Sprache, der H체terin des Lebendigen , sage: sei du die Braut des Wortes im Weihgef채ss des Blitzes

170

Oglinda misterelor

DU-TE, HRYSYS Du-te, paedră Hrysys, du-te pe toamna anului cosmic de săgeți să veghezi tronul şarpelui urborus că eu dezgrop cu îngerul Toharul globului aurit cum răsar munții; că eu dezgrop cu îngerul din vuietul Cerului aripa vulturiței

171

N.N. Negulescu

VAI, HRYSYS Vai, paedra Hrysys, vai dall'autunno dell'anno cosmico di frecce a vegliare il trono del serpente uroboro ch'io dissotterro con l'angelo Tohar del globo dorato come spuntano i monti; ch'io disotterro con l'angelo del fragore del Cielo l'ala dell'aquilotto

172

Oglinda misterelor

GEH HRYSYS Geh, Hrysys wandle auf dem Herbst des kosmischen Jahres der Pfeile bewache den Thron der Schlange Uroborus denn ich grabe mit dem Engel den Tohar der Goldkugel aus sobald die Berge aufgehen; denn ich grabe mit dem Engel aus dem DrĂśhnen des Himmels die FlĂźgel der Adlerin aus

173

N.N. Negulescu

LA FEREASTRA RAIULUI DE TRISTEȚI Toți încap într-un surâs la fereastra Raiului meu de tristeți aşteptând să-mi crească aripile cuielor Unii zic că-mi zugrăvesc într-o Evanghelie sufletul; alții văd că-mi topesc razele viselor în cuptorul săpat sub pereții lacrimei Iată de ce acopăr cu şapte rânduri de îngeri rădăcinilae auzului

174

Oglinda misterelor

ALLA FINESTRA DEL PARADISO DI TRISTEZZE Tutti stanno dentro un sorriso alla finestra del mio Paradiso di tristezze aspettando che mi crescano le ali ai chiodi Gli uni dicono che dipingo in un Vangelo l'anima; gli altri vedono che sciolgo i raggi dei sogni nella fornace scavata sotto le pareti d'una lacrima Ecco perchĂŠ copro di sette schiere d'angeli la radice dell'udito

175

N.N. Negulescu

AM FENSTER DES TRAUERPARADIESES Alle passen in ein Lächeln an dem Fenster meines Paradieses der Trauer wartend dass mir wachsen die Flügel der Nägel.

Manche sagen, dass ich mir in einem Evangelium die Seele bemale andere sehen, dass ich mir die Strahlen der Träume schmelze in dem Ofen gegraben unter den Wänden der Tränen.

Sieh warum ich mit sieben Reihen von Engeln die Wurzeln des Hörens zudecke

176

Oglinda misterelor

ELEAZAR Eleazar, Eleazar, pleacă în exil muntele; inima lui grea de sardonix însuflețit se face sanctuar al limbilor caldeene, ochii i se înmulțesc umerii-i scutură coada Leviatanului.

Noaptea Reginei îi deschide mersul cu îmbrățişarea sfințeniei.

Mama Numelor, Mama Superioară a Împărăției Pătratului e vestită de zborul luminătorilor.

Se coboară în el în punctul lui unic de mare venerație nelocuit, neatins, la revărsarea Cupei a Şaptea 177

N.N. Negulescu

ELEAZAR Eleazar, Eleazar, in esilio va il monte; il suo duro cuore di sardonice viva diviene santuario di lingue caldee, i suoi occhi si moltiplicano le sue spalle scuotono la coda del Leviatano.

La Notte alla Regina mostra il cammino con l'abbraccio della santitĂ .

La Madre dei Nomi, la Madre Superiora dell'Impero del Quadrato è informata del volo degli illuminati.

Si scende in esso nel suo unico punto di grande venerazione disabitato, intatto, al riversar della Settima Coppa 178

Oglinda misterelor

ELEAZAR Eleazar, Eleazar der Berg wird verbannt; sein schweres Herz von Sardonyx belebt wird zum Heiligtum der chaldäischen Sprachen, seine Augen vermehren sich seine Schultern schütteln den Schwanz des Leviathan.

Die Nacht der Königin öffnet ihm den Weg mit der Umarmung des Heiligtums.

Die Mutter der Namen, die Oberste Mutter des Quadratischen Reiches wird angekündet von dem Flug der Offenbarer.

Steigt in ihn hinab in seinen einzigartigen Punkt der großen Ehrfurcht unbewohnt, unberührt beim Leeren des Siebten Kelches 179

N.N. Negulescu

DESCHIDEREA LACRIMEI Odată mi-a deschis lacrima o îngeră cu dimineața vieții mele în pântece

180

Oglinda misterelor

LA FENDITURA DELLA LACRIMA Un tempo m'ha schiuso la lacrima un angelo col mattino della vita mia in pancia

181

N.N. Negulescu

DAS ÖFFNEN DER TRANE Einmal hat mir die Träne einen Engel geöffnet am Morgen meines Lebens im Leib

182

Oglinda misterelor

CADE UN ASTRU Cade un astru alungat pe vechimea viitorului să îmi ia zborul umbrei de pământ şi heraldica sufletului Mă adoarme deasupra roiurilor de ecouri până ce ia foc sângele cocoşilor pe trigonocefalul fîntânii O, ce viscoliri de trandafiri îmi sărută vârful aripilor cu dimineața luminii pe care trec Zeii...

183

N.N. Negulescu

CADE UN ASTRO Cade un astro fugato sulle vestigia del futuro per darmi il volo all'ombra della terra e l'araldica dell'anima Mi addormenta oltre gli sciami dell'eco finchĂŠ prende fuoco il sangue dei galli sul trigonocefalo della fontana Oh, che bufere di rose mi bacian la punta dell'ali col mattino di luce su cui passano gli Dei...

184

Oglinda misterelor

ES FÄLLT EIN STERN Ein verbannter Stern fällt auf die veraltete Zukunft damit ich wegfliege vom Schatten der Erde und der Heraldik der Seele.

Schläfert mich ein über den Schwärmen der Echos bis es Feuer fängt das Blut der Hähne auf der Lanzenschlange des Brunnens O, welch Schneestürme von Rosen küssen meine Flügelspitzen mit dem Morgenlicht auf dem die Götter wandeln…

185

N.N. Negulescu

DE ZILELE CREAȚIEI Umblu prin părinți de şapte zile luminate cu o inimă de orizont a eternității Calea pe unde calc e gata să învieze Priveşte-mă: mă vezi înger mă vezi leu mă vezi taur sau centaur al cereştilor pulberi de aur

186

Oglinda misterelor

DEI GIORNI DELLA CREAZIONE Vado tra i padri di sette giorni illuminati con un cuore d'orizzonte dell'eternità La strada che seguo è pronta a risorgere Guardami: mi vedi angelo mi vedi leone mi vedi toro o centauro d'eteree polveri d'oro

187

N.N. Negulescu

DIE TAGE DER ERSCHAFFUNG Ich wandle zwischen Eltern seit sieben erleuchteten Tagen mit einem Herz von Horizont der Ewigkeit Der Weg auf dem ich gehe ist bereit ins Leben zurĂźckzukehren.

Sieh mich an: Du siehst mich als Engel, du siehst mich als LĂśwen, du siehst mich als Stier oder Zentaur des himmlischen Staubes aus Gold

188

Oglinda misterelor

DIAMANTUL NEMĂRGINIRII Dansul curcubeielor vreți să-l cunoaşteți cu germenii luminilor aprinşi în oglinzi Luați cu voi Şapte Guri Lirodice ale Cuvântului şi dați sărutul focului şlefuit de Heruvimi din Sferele frumuseții Zelemurilor din Sferele purității Asiahului din Sferele splendorii Gan-Edenului Nu vă sfâşiați inimile fiilor la dogoarea izvorârii Ophanimului Nu vă cutremurați fiilor Ruach şi Neschamah de Sfințenia Ochilor Iubitori ai Potirului când străbat înfricoşatele Lumi Aici e Misterul Diamantului Nemărginirii: Nahar Dinur

189

N.N. Negulescu

IL DIAMANTE DELL'INFINITO La danza degli arcobaleni volete conoscere coi semi di luce accesi agli specchi Prendete con voi Sette Bocche Lirodiche del Verbo e date un bacio al fuoco lisciato dei Cherubini dalle Sfere della bellezza agli Zelem dalle Sfere della purezza all'Asiah dalle Sfere dello splendore del Gan-Eden Non straziate i cuori dei vostri figli al calore del passaggio dell'Ophanim Non rabbrividite figli Ruach e Neschamah per la SantitĂ degli Occhi Amorevoli del Calice quando penetrano gli atterriti Mondi Qui sta il Mistero di Diamante dell'Infinito: Nahar Dinur

190

Oglinda misterelor

DER DIAMANT DER UNERMESSLICHKEIT Den Tanz der Regenbögen wollt ihr kennen mit Keimen der Lichter Spiegel beleuchtend.

Nehmt mit, sieben Münder des Wortes und gebt den Kuss dem Feuer der Cherubinen aus den Sphären der Schönheit der Zeleme aus den Sphären der Reinheit der Asiahen aus den Sphären der Pracht des Gan-Edens Penigt nicht eure Herzen, Söhne, an der Quelle der Wärme des Ophanim Lasst euch nicht erschüttern, Söhne Ruach und Neshamach von der Heiligkeit der liebenden Augen des Kelches wenn sie die verängstigten Welten durchschreiten Hier ist das Geheimnis des Diamanten der Unermesslichkeit Nahar Dinur

191

N.N. Negulescu

VIAȚA ÎNARIPATĂ Ies din naşterea Galactică visat de Geniile Ierarhiilor şi cobor în nadirul materiei fostelor trupuri: Îmi caut scânteia puterii Sufletului Polar îmi caut scânteia puterii Sufletului Hiperborean îmi caut scânteia puterii Sufletului Lemurian îmi caut scânteia puterii Sufletului Atlanteean îmi caut flacăra splendorii Sufletului Arian Le întâlnesc grațioase la gurile flautului cu şapte izvoare contopite în Ibbur contopite în Înalta Rugăciune A Literei Mamă Aleph contopite în Înalta Rugăciune a Literei Mamă Mem contopite în Înalta Rugăciune a Literei Mamă Schin 192

Oglinda misterelor

Se fac curcubeie şi urcă, urcă un munte etherat de Aura Lui Dumnezeu Ce ne e nouă? întreb viața înaripată Ea deschide zâmbetul Polului Austral mişcă Cheile Vechilor Sfere Şi întinde rădăcinile Dimineții Căzute-n genunchi

193

N.N. Negulescu

VITA CON LE ALI Vengo dalla genesi Galattica sognata dai Geni delle Gerarchie e scendo nel nadir della materia degli ex corpi: cerco la scintilla d'energia dell'Anima Polare cerco la scintilla d'energia dell'Anima Iperborea cerco la scintilla d'energia dell'Anima Lemuriana cerco la scintilla d'energia dell'Anima Atlantiana cerco la fiamma dello splendore dell'Anima Ariana Le ritrovo graziose alle bocche del flauto dalle sette fonti unite nell'Ibbur unite nella Profonda Preghiera Della Lettera Madre Aleph unite nella Profonda Preghiera della Lettera Madre Mem unite nella Profonda Preghiera della Lettera Madre Shin 194

Oglinda misterelor

Divengono arcobaleni e salgono, salgono un monte etereo dell'Aura di Dio Cosa ne viene a noi? chiedo una vita con le ali Essa schiude il sorriso del Polo Sud muove le Chiavi delle Vecchie Sfere E spiega le radici del Mattino Caduto in ginocchio

195

N.N. Negulescu

DAS GEFLŰGELTE LEBEN Ich verlasse die galaktische Geburt geträumt von den Genies der Hierarchie und steige hinab in den Nadir der Materie vergangener Körper: ich suche in mir den Funken der Kraft der Polaren Seele; ich suche in mir den Funken der Kraft der Hyperboreischen Seele; ich suche in mir den Funken der Kraft der Lemuren - Seele; ich suche in mir den Funken der Kraft der Atlanten- Seele; ich suche in mir die Flamme der Pracht der Arischen Seele.

Ich finde sie voller Anmut an der Mündung der Flöte mit sieben Quellen verschmolzen im Ibbur verschmolzen im Hohen Gebet des Mutter-Buchstabens Aleph verschmolzen im Hohem Gebet des Mutter-Buchstabens Mem verschmolzen im Hohen Gebet des Mutter –Buchstabens Schin 196

Oglinda misterelor

Sie werden zu Regenbögen und steigen, besteigen einen Berg im Äther von Gottes Aura.

Was ist es uns? frage ich das geflügelte Leben.

Es öffnet das Lächeln des Südpols bewegt die Schlüssel der alten Sphären und breitet aus die Wurzeln des knienden Morgens

197

N.N. Negulescu

CALEA TRANSCEDENTALĂ Vin în calea marilor linişti cu-o unică viață să-mi scutur culorile trupurilor din mine pe fluturii care-au lăsat curcubeie-n grădini.

Vin să aprind apele coborâte în nuferi şi caut înfricoşata cetate de scaun a iertării deschisă de principi cereşti

198

Oglinda misterelor

LA VIA TRASCENDENTALE Vengo nella via della grande quiete con un'unica vita a scrollarmi di dosso i colori dei corpi sulle farfalle che hanno lasciato iridi nei giardini.

Vengo a smuovere le acque cadute sulle ninfee e cerco l'atterrita capitale del perdono aperta da principi celesti

199

N.N. Negulescu

DER TRASZENDENTALE WEG Ich komme der großen Ruhe entgegen mit einem einzigen Leben zu schütteln die Farben der Körper aus mir auf die Schmetterlinge, die im Garten Regenbögen hinterlassen haben.

Ich komme zu zünden Gewässer in Seerosen getaucht und suche den ängstlichen Herrschersitz der Verzeihung geöffnet von himmlischen Fürsten

200

Oglinda misterelor

ÎMBLÂNZIREA FOCULUI Eu îmblânzesc focul zidit de îngeri din ființa ființării lumi care se desmărgineşte

201

N.N. Negulescu

IL DOMINIO DEL FUOCO Io domo il fuoco acceso dagli angeli vite dell'anima dell'esistenza che si espande

202

Oglinda misterelor

DIE ZAHMUNG DES FEUERS Ich z채hme das Feuer von Engeln errichtet aus dem Wesen der Welt die sich entgrenzt

203

N.N. Negulescu

PRIMĂVARĂ BIBLICĂ Din templele apelor şarpele cosmic scoate ziua încoronată cu hieroglife minerale.

De-a dreapta, sărutu-mi flămânzit aprinde copacii pentru un rai primitor Doamne, este primăvară biblică! şi embrionii îngerilor luminoşi îmi vor sălăşlui inima

204

Oglinda misterelor

PRIMAVERA BIBLICA Dai templi dell'acque la serpe cosmica rimedia il giorno incoronato di geroglifici minerali. nondimeno, il bacio mio affamato infiamma gli alberi per un paradiso accogliente Signore, è la primavera biblica! e gli embrioni di angeli luminosi abiteranno il cuore mio

205

N.N. Negulescu

BIBLISCHER FRŰHLING Aus dem Tempel der Wässer holt die kosmische Schlange hervor den Tag gekrönt mit mineralischen Hieroglyphen.

An meiner Rechten, zündet mein hungriger Kuss die Bäume an für ein willkommendes Paradies Herr, es ist biblischer Frühling!

Und strahlende Engelchen werden mein Herz bewohnen

206

Oglinda misterelor

FRUMUSEȚEA MURMURULUI Luna scutură Cerul de ciocârlii în cădelnița grădinii, întreaga seminție a insectelor se aprinde pe gurile liliecilor; eu îmi fac haine de flăcări pentru căință şi adun turcoazul materiei semnelor sub mantia limpede a pântecului matern.

La poarta inimii bate frumusețea unui murmur mitic nemărturisit copilăriei pământului

207

N.N. Negulescu

LA BELLEZZA DEL SUSSURRO La luna scuote il Cielo di allodole nel turibolo dell'orto, l'intera famiglia d'insetti si accende sulla bocca dei pipistrelli; io mi faccio abiti di fiamme per penitenza e raccolgo il turchese della materia dei segni sotto il manto limpido del grembo materno.

Alle porte del cuore batte la bellezza d'un mitico sussurro inconfessato dell'infanzia della terra

208

Oglinda misterelor

DIE SCHÖNHEIT DES MURMELS Der Mond schüttelt vom Himmel die Lerchen in den Weihkessel des Gartens, das ganze Geschlecht der Insekten entzündet sich auf den Mäulern der Flieder; ich mache mir Kleider aus Flammen für die Reue und ich sammle den Türkis aus der Materie der Zeichen unter der klaren Hülle des mütterlichen Leibes.

An das Tor des Herzens klopft die Schönheit eines mythischen Murmelns ungestanden der Kindheit der Erde

209

N.N. Negulescu

VĂD CU SUFLETUL Văd cu sufletul o mână opalină desenându-mi tăcerile, şlefuindu-mi luminile aripilor din mine

210

Oglinda misterelor

VEDO COL CUORE Vedo col cuore una mano opalina che disegna i miei silenzi, affinando le luci delle mie ali

211

N.N. Negulescu

ICH SEHE MIT DER SEELE Mit der Seele sehe ich eine opale Hand die mir zeichnet mein Schweigen, schleifend die Lichter der Fl端gel in mir

212

Oglinda misterelor

SUB PRAGUL AŞTRILOR Prin noi trece puntea de diamant a marilor depărtări.

La capătul istovirii sub pragurile aştrilor viața cu moartea se împacă.

Vai! Vin solii înaltelor biruinți să scuture oglinzile năvalnicului timp; în fiordurile veşniciei ard semințele vieților neâncepute

213

N.N. Negulescu

SULLA SOGLIA DEGLI ASTRI Attraverso di noi passa il ponte di diamante delle grandi distanze.

Al limite dello sfinimento alle soglie degli astri la vita con la morte si riconcilia.

Ahimè! Vengon i legati delle grandi vittorie a scuoter gli specchi del tempo impetuoso; nei fiordi dell'eternità ardon i semi di vite intatte

214

Oglinda misterelor

UNTER DER SCHWELLE DER STERNE Durch uns geht der Steg aus Diamanten der großen Entfernungen.

Am Ende der Erschöpfung unter der Schwelle der Sterne versöhnen sich Leben und Tod. Oh! Es kommen die Boten der grossen Siege zu schütteln die Spiegel der stürmischen Zeit; in den Fjorden der Ewigkeit. brennen die Keime der ungelebten Leben

215

N.N. Negulescu

CULEGĂTORUL DE SERI Sunt culegătorul de seri demne şi fluide venite să înnobileze viețile.

Au cele țesute pe văi retrase în rugăciune strălucirea smaraldului ceresc.

Cele distilate în esențele vidului lasă suflul vital la porțile viselor.

Altele, născute în plânsul curcubeului, înnoiesc seducător izvoarele mitului.

Doamne ale exilului neasemuit -, din pulberea aprinsă a sângelui, din perla frenetică a pupilei, din raza subtilă a sufletului, din sfâşietoarea transfigurare a timpului din timp: dați-mi sunetul liniştii unice întru limpedea solemnitate a nuntirii astrale 216

Oglinda misterelor

RACCOGLITORE DI SERE Son raccoglitore di sere degne e fluide giunte a nobilitare le esistenze.

Quelle tessute han sulle valli in preghiera ritirate la brillantezza dello smeraldo celeste.

Quelle distillate nell'essenze del vuoto liberano il soffio vitale alle porte dei sogni.

Le altre, nate nel pianto dell'arcobaleno, rinnovano seducenti le fonti del mito.

Signore dell'incomparabile esilio -, dalla polvere accesa el sangue, dalla frenetica perla della pupilla, dal sottile raggio dell'animo, dalla dilaniante trasfigurazione del tempo del tempo: datemi il suono dell'unica quiete nella limpida solennitĂ delle nozze astrali 217

N.N. Negulescu

DER ABENDSAMMLER Ich bin der Sammler von Abenden würdig und fliessend gekommen um Leben zu veredeln.

Jene, gesponnen in Tälern einsamer Gebete tragen in sich den Glanz des himmlischer Smaragdes.

Jene, verflüchtigt im Wesen der Leere hinterlassen am Tore der Träume lebendigen Hauch.

Andere, geboren aus dem Weinen des Regenbogens erneuern verführerisch die Quellen des Mythos.

Frauen der unvergleichlichen Verbannung - , gebet mir aus dem entflammten Staub des Blutes aus der stürmischen Perle der Pupille, aus dem subtilen Strahl der Seele aus der quälenden Verklärung der Zeit der Zeiten: den Klang der einmaligen Stille für die schlichte Feierlichkeit der astralen Hochzeit 218

Oglinda misterelor

REGATUL PIRAMIDEI Şi întru în regatul piramidei şi mă fac drum constelat, strângător de reverberații.

Nunta care mă calcă aerian din nevoia de demnitate a iubirii atinge grația virginei ingravitații, şi grația puterii visului o atinge; da, şi grația puterii covârşitorului vis primordial o atinge, între zvâcnirile cristalelor noilor universuri

219

N.N. Negulescu

IL REGNO DELLA PIRAMIDE Ed entro nel regno della piramide e divengo strada costellata, parca di riflessi.

L'unione che eterea mi schiaccia nell'esigenza d'un amore degno smuove la grazia della vergine gravitĂ , e la grazia della forza del sogno la smuove; sĂŹ, e la grazia della forza del travolgente sogno primordiale la smuove, tra i guizzi dei cristalli di nuovi universi

220

Oglinda misterelor

DAS REICH DER PYRAMYDE Und ich betrete das Königreich der Pyramide und ich werde zum besternten Weg, den Nachschall sammelnd.

Die Hochzeit die mich himmlisch tritt weil es der Würde der Liebe bedarf berührt die Anmut der keuschen Schwerelosigkeit, und die Anmut der Kraft des Traumes berührt sie; ja, und auch die Anmut der Kraft des beherrschenden Ur -Traumes berührt sie, unter dem Zucken der Kristalle neuer Welten

221

N.N. Negulescu

ZBORUL GENELOR Întunericul neânceput se scufundă în ferestre, ecoul oracolelor opreşte timpul.

Patriarhii vegetali – aleşi ai cinstirii zeieşti descoperă fîntâni magice; o altă lume împarte tainele.

Zborul genelor mele siderale îmbrățişează genunchii îngerilor; eh, păzitori de stele, păzitori de vieți sufleteşti, trăiți-mi lacrimile diamantului din care izvorăşte izvorârea

222

Oglinda misterelor

IL VOLO DEI GENI Il buio intatto si tuffa nelle finestre, l'eco degli oracoli ferma il tempo.

I patriarchi vegetali eletti della dignitĂ divina svelano magiche fontane; un altro mondo dispensa segreti.

Il volo dei geni miei siderali abbraccia le ginocchia degli angeli; eh, custodi di stelle, custodi di vite spirituali, provate le mie lacrime di diamante donde sgorga la sorgente

223

N.N. Negulescu

DER FLUG DER WIMPERN Die unberührte Dunkelheit lässt sich vor den Fenstern nieder das Echo der Orakel hält die Zeit still. die vegetabilen Patriarchen von den Göttern erwählt entdecken magische Brunnen; eine andere Welte teilt die Geheimnisse.

Der Flug meiner siderischen Wimpern umarmt die Knie der Engel; eh, Hüter der Sterne, Hüter seelischer Leben lebt mir die Tränen des Diamanten aus dem das Leben entspringt

224

Oglinda misterelor

ULTIMA PUTERE Dinapoia mea ies umbre din rîu să treacă munții.

Trei Guri de Cer pun stăpânire pe arborii zburători, fulgere îmi cad în palme. În dreptul celor dinlăuntru sunt ieşiri de pământ dar nu se arată până la a doua tălmăcire a semnelor, şi răsună furia frământărilor.

Sabia locuieşte într-o prezicere deasupra capului de pod de se vede desluşită desimea istovirii

225

N.N. Negulescu

L'ULTIMA FORZA Dietro di me escon dal fiume ombre a traversar montagne.

Tre Bocche di Cielo prendon possesso d'alberi volanti, fulmini mi cadon nelle mani.

Dinanzi a quelli di dentro ci sono varchi nella terra ma non si mostrano sino alla seconda traduzione dei segni, e risuona la furia dei tormenti.

La spada abita una profezia all'estremitĂ del ponte che si vede chiaro lo spessore della fatica

226

Oglinda misterelor

DIE LETZTE KRAFT Hinter mir kommen Schatten aus dem Fluss hervor zu besteigen die Berge.

Drei Himmelsmünder beschlagnahmen die fliegenden Bäume, Blitze fallen in meine Hände.

Vor denen dort drinnen sind Ausgänge aus der Erde aber sie zeigen sich nicht bis zu der zweiten Deutung der Zeichen und es erschallt der Zorn der Ruhelosigkeit.

Das Schwert lebt in der Voraussage oberhalb der Brücke und lässt die tiefe Erschöpfung erkennen

227

N.N. Negulescu

LACRIMI DE DIAMANT Am plans cu degetele pe un munte de flăcări; cu Inima Cerului am plans pe facerea lumii.

O!, şi am plans, am tot plans pe singurătatea sânilor lunii, până ce fîntânile pământului plângeau în plângerea mea cu lacrimi de diamant

228

Oglinda misterelor

LACRIME DI DIAMANTE Ho pianto con le dita su un monte di fiamme; col Cuore del Cielo ho pianto sulla creazione del mondo.

Oh!, e ho pianto, ho ancora pianto sulla solitudine dei seni della luna, fino a che le fontane della terra non piansero nel pianto mio con lacrime di diamante

229

N.N. Negulescu

DIAMANT TRÄNEN Ich weinte mit meinen Fingern auf einem Feuerberg; mit dem Herzen des Himmels weinte ich auf der Schöpfung der Welt.

Oh! und ich weinte, und weinte auf den einsamen Schultern des Mondes bis die Brunnen der Welt in mein Weinen einfielen mit Diamant-Tränen

230

Oglinda misterelor

III. ZBORUL ÎNFLĂCĂRAT L'ESALTATO VOLO DER FEURIGE FLUG

231

N.N. Negulescu

232

Oglinda misterelor

ASCULTAȚI-MI OCHII Ascultați-mi ochii în care trăiesc ca o adiere desenată de razele absolutului din lucruri pe scânteia ferestrei cu vise N-ați îndura să vă spun mai luminat cum trec amintitor picături sonore prin ecoul ecourilor când creşte de dincolo de întâia coroană aura totului izvorând universuri

233

N.N. Negulescu

ASCOLTATE I MIEI OCCHI Ascoltate i miei occhi dove vivo come un soffio disegnato dai raggi d'assoluto delle cose sulla scintilla della finestra coi sogni Non sopportereste che vi dica pi첫 illuminato come scorrono evocatrici gocce sonore dall'eco degli echi quand'oltre la prima corona sorge l'aura del tutto da cui nasce l'universo

234

Oglinda misterelor

HÖRT AUF MEINE AUGEN Hört auf meine Augen in denen ich lebe wie eine Windhauch gezeichnet von den Lichtstrahlen der Unendlichkeit der Dinge auf den Funken des Fensters mit Träumen.

Ihr könntet es nicht ertragen wenn ich euch sage wie die Erinnerungen vergehen klingende Tropfen durch das Echo der Echos wenn zum ersten Mal die Krone der Existenz aus Universen hervorwächst

235

N.N. Negulescu

DIN VĂZDUHUL SEMNELOR Poate voi afla din văzduhul semnelor cum s-au închis peşterile în urechea cerbului şi el într-o nuntă de spirale şi eu în runele zăpezilor

236

Oglinda misterelor

DAL CIELO DEI SEGNI Forse saprò dal cielo dei segni come si son chiuse le grotte nell'orecchio del cervo e questi dentro un corteo di spire ed io nelle rune delle nevi

237

N.N. Negulescu

AUS DER SPHARE DER ZEICHEN Vielleicht werde ich erfahren aus der Sphäre der Zeichen wie die Höhlen sich verschlossen in dem Ohr des Hirsches.

Er in einer Hochzeit der Spiralen und ich in den Runen des Schnees

238

Oglinda misterelor

TREZIT ÎN ADEVĂR Mă uit la mine prin Luna dintre sprâncene care face-n Ceruri semne...

Ah, cum ne mai oglindim ea în eu şi-n noi sublim

239

N.N. Negulescu

DESTO NELLA VERITA' Mi vedo attraverso la Luna tra le sopracciglia che fa nei Cieli segni...

Ah, come ci specchiamo lei nell'io e in noi sublimi

240

Oglinda misterelor

ERWACHT IN WAHRHEIT Ich schaue mich an durch den Mond zwischen den Augenbrauen, der im Himmel Zeichen machtâ&#x20AC;Ś Ach, wie wir uns spiegeln, er in mir und in uns sublim

241

N.N. Negulescu

DIN STEAUA URECHII DREPTE Îl caut munte cu munte după rânduiala semnelor îl caut prin oul apelor şi El e cu mine de la naşterea lumii în arborele gânditor din steaua urechii drepte

242

Oglinda misterelor

DELLA STELLA DELL'ORECCHIO DESTRO Lo cerco monte su monte dietro l'ordine dei segni lo cerco nell'uovo dell'acque ed Egli è con me dalle origini del mondo nell'albero pensatore della stella dell'orecchio destro

243

N.N. Negulescu

AUSDEM STERN DES RECHTEN OHRS Ich suche ihn, Berg f체r Berg nach der Ordnung der Zeichen ich suche ihn im Ei der W채sser und Er ist mit mir seit der Geburt der Welt in dem denkenden Baum aus dem Stern des rechten Ohrs

244

Oglinda misterelor

VIS ETERN Mută-mi casa poemului în Cerul Mării de Stele luminat cu Ochii Tăi ca în prima viață când m-a auzit cântecul fecioarei pasăre cu urechea la Pământ Mută-mi casa poemului că mă coc de dragoste scriind un vis etern scufundat în focul care iasă închinat din umbra lui să se plimbe nevăzut prin lume

245

N.N. Negulescu

ETERNO SOGNO Sposta la casa del mio poema nel Cielo del Mare di Stelle rischiarato dagli Occhi Tuoi come nella prima vita quando m'ha udito il canto del casto uccello con l'orecchio alla Terra Sposta la casa del mio poema che cuocio di passione scrivendo un sogno eterno immerso nel fuoco che esca consacrato dalla sua ombra per andar di nascosto attraverso il mondo

246

Oglinda misterelor

EWIGER TRAUM Verlege mir das Haus der Dichtung in den Himmel des Sternenmeeres beleuchtet von Deinen Augen wie in dem ersten Leben als mich das Lied der Vogeljungfrau hรถrte mit dem Ohr an die Erde gepresst.

Verlege mir das Haus der Dichtung denn ich schmelze vor Liebe einen ewigen Traum schreibend in Feuer versunken das ergeben seinem Schatten entflieht um ungesehen durch die Welt zu reisen

247

N.N. Negulescu

ŞI EU TOT UN OCHI SUNT Şi eu tot un ochi sunt al liniştii asurzitoare scuturat de foc din glob în glob până peste marea noapte care trece pe la mine lovită de o bufniță rotitoare prin frunzişul oglinzii de pământ doar să-nghită Luna

248

Oglinda misterelor

PUR SEMPRE UN OCCHIO SON IO Pur sempre un occhio son io della quiete assordante sbattuto dal fuoco di terra in terra sin oltre il mare notte che mi attraversa colta da un gufo che rotea tra le frasche dello specchio di terra solo a inghiottire la Luna

249

N.N. Negulescu

UND ICH BIN AUCH EIN AUGE Und ich bin auch ein Auge der bet채ubenden Stille gesch체ttelt vom Feuer von Kugel zu Kugel bis 체ber die grosse Nacht, die bei mir vorbeischaut getroffen von einer kreisenden Eule im Laub des irdenen Spiegels den Mond zu verschlucken

250

Oglinda misterelor

SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUMINII Pe Pământul adus să-şi aleagă credința nu am loc de triburile gândurilor!

Doamne, cum se mai ciocnesc înfrigurate umbrele...; şi eu calc uşor ca un fulg orizontul încins terminat cu o pasăre şi eu sui din stea în stea raza inimii

251

N.N. Negulescu

VERSO L'IMPERO DELLA LUCE Giunto sulla terra a elegger la propria fede non ho posto fra le trib첫 dei pensieri!

Signore, come si affrontano le infreddolite ombre...; ed io calpesto leggero come piuma l'orizzonte acceso concluso da un uccello ed io salgo di stella in stella il raggio del cuore

252

Oglinda misterelor

INS REICH DES LICHTS Auf die Erde gebracht meinen Glauben zu wӓhlen habe ich keinen Platz vor den Stämmen der Gedanken!

Herr, wie prallen die Schatten fröstelnd zusammen...; und ich trete leicht wie eine Feder auf den heißen Horizont mit einem Vogel endend und ich steige von Stern zu Stern am Strahl des Herzens hoch

253

N.N. Negulescu

EURITMII S-a aprins altarul stâncii din deschiderea adâncii miresme de curcubeu aurit în ochiul meu Sfere, netezimi, spirale, sacre-mpărății astrale meteori, punți, galaxii cresc pe ramii inimii

254

Oglinda misterelor

EURITMIE S'è acceso l'altare della roccia dalla fenditura dell'intenso profumo d'arcobaleno dorato nell'occhio mio Sfere, turbolenze, spirali, sacri-imperi astrali meteore, ponti, galassie crescono sui rami del cuore

255

N.N. Negulescu

EURYHTMIE Der Altar des Felsens ist entfacht aus der Öffnung der Tiefe Regenbogendüfte vergoldet in meinem Auge Sphären, Glätte und Spiralen heilige Reiche der Sterne Meteore, Brücken, Galaxien wachsen am Rande des Herzens

256

Oglinda misterelor

CUNOAŞTEREA NECUNOAŞTERII Sâmburii pietrelor mă cunosc şi culorile tăcerii din desişul umbrelor; cârduri de gânduri şiroind ca o lumină topită; Steaua Oului cosmic despletită pe apă…

Doar eul din adâncurile vieții sufleteşti nu-mi desluşeşte paşii

257

N.N. Negulescu

LA CONSAPEVOLEZZA DELL'IGNORANZA L'essenza delle pietre mi conosce ed il colore del silenzio dal fitto dell'ombre; schiere di pensieri che scorron come luce fusa; la Stella dell'Uovo cosmico sparsa sull'acqua...

Soltanto l'io dalle profonditĂ della vita spirituale non distingue i miei passi

258

Oglinda misterelor

DIE ERKENNTNIS DER UNKENNTNIS Die Kerne der Steine kennen mich und auch die Farben der Ruhe aus dem Dickicht der Schatten; Scharen von Gedanken flieร en wie geschmolzenes Licht; der Stern des kosmischen Eies aufgelรถst auf dem Wasser...

Nur das Ich aus den Tiefen des seelischen Lebens erkennt nicht meine Schritte

259

N.N. Negulescu

ÎN INIMA CĂII LACTEE Nu poate îmbătrâni sufletul zboară prin flacăra fulgului de lumină caută-ntr-una cu stele până la brâu locul naşterii mele în Inima Căii Lactee Câte rodiri, cât fior are foşnetul mătăsos din adâncul Cerului…

260

Oglinda misterelor

NEL CUORE DELLA VIA LATTEA Non può invecchiare l'anima vola nella fiamma del fiocco di luce cerca sempre con le stelle sino alla cinta il luogo della mia nascita Nel Cuore della Via Lattea Che frutti, che emozione ha il fruscio setoso del Cielo profondo...

261

N.N. Negulescu

IM HERZEN DER MILCHSTRAßE Die Seele kann nicht altern sie fliegt durch die Flamme der Lichtflocke unaufhörlich sucht sie von Sternen umhüllt meinen Geburtsort im Herzen der Milchstraße Wie viel Fruchtbarkeit, wie viel Schauer ist in dem seidigen Rascheln aus der Tiefe des Himmels...

262

Oglinda misterelor

LA TEMPLE SUB DIADEME Ce să faceți voi cu mine plin de semene de ruine golit până în mistere între gemenele Sfere? Îmi dezbrac rănitul eu sub Talpa Lui Dumnezeu şi zic sufletului: spune!

Razelor o rugăciune Aud îngerând a şoapte: “ E o Poartă între Şapte Împărată pe Lumini Cale pentru Heruvimi…

Vino, fiu al firii-nalte, Rouă-a visului de carte, La Temple sub Diademe ai altare cu poeme!”

263

N.N. Negulescu

NEI TEMPLI SOTTO I DIADEMI Che fate voi con me pieno di segni di rovine svuotato sin ai misteri tra le gemelle Sfere?

Il mio ferito spoglio io nell'Impronta di Dio e dico all'anima: parla!

Odo inghiottendo dei sussurri: “C'è una Porta tra le Sette Sovrana di Luci Via per Cherubini...

Vieni, figlio dell'alto ingegno, Rugiada del sogno del libro, Nei Templi sotto i Diademi degli altari con poemi!”

264

Oglinda misterelor

ZUM TEMPEL UNTER DIADEMEN Was sollt ihr mit mir machen gezeichnet von Ruinen geleert bis zu den Geheimnissen zwischen den Zwillingssphären?

Ich entkleide mein verletztes Ich unter dem Fuße Gottes und ich sage zu der Seele: Sprich zu den Strahlen ein Gebet! und flüsternd höre ich „Es ist ein Tor unter den Sieben Kaiser der Lichter der Weg zu den Cheruvinen...

Komm, Sohn des hohen Seins Tau des Wissenstraums, zum Tempeln unter Diademen dort hast du Altare von Poemen!“

265

N.N. Negulescu

PRIN OCHII SCĂPĂRĂTORI Dumnezeu nu este ascuns în fiecare cuvânt zburător trăieşte o Lume a Lui de tăceri de geneză limpede Eu le-am învățat evlavia înfrățit cu toate vârstele prin ochii scăpărători ai vieții celor Şapte Universuri

266

Oglinda misterelor

IN OCCHI SCINTILLANTI Dio non è celato dentro ogni parola volante vive un Suo Mondo di silenzi di genesi limpidi Io ho loro insegnato la devozione gemellata con tutte le età negli occhi scintillanti di vita dei Sette Universi

267

N.N. Negulescu

AUS DEN FUNKELNDEN AUGEN Gott ist nicht verborgen in jedem fliegenden Wort Er lebt eine Welt für sich eine Welt des Schweigens ungetrübter Schöpfung Ich habe die Frömmigkeit gelernt verbrüdert mit allen Lebenszeiten aus den funkelnden Augen des Lebens der Sieben Welträume

268

Oglinda misterelor

DAHNA În lumea pământeană de tristeți a izbucnit în flăcări glasul visului orbindu-mi aripile Cred că ieşise din cuptor Soarele or vreo altă eternitate mă iubea cu furie

269

N.N. Negulescu

DAHNA Nell'emisfero terrestre di tristezze prorotta in fiamme è la voce del sogno orbando le ali mie Credo fosse uscita da un forno Il sole o qualsiasi altra eternità mi amava con rabbia

270

Oglinda misterelor

DAHNA In der irdischen Welt von Trauer ging die Stimme des Traumes meine Fl端gel blendend in Flammen auf ich glaube die Sonne kam aus dem Backofen hervor oder eine andere Ewigkeit liebte mich mit Zorn

271

N.N. Negulescu

TRANSFIGURARE Nu ştiu cine m-a strigat de dincolo că marea s-a deschis şi după o răscolire a căzut zdrobit întunericul pe pragul casei; de-abia îmi ajungea la genunchi timpul

272

Oglinda misterelor

TRASFIGURAZIONE Non so chi m'abbia ammonito da là che il mare s'è aperto e dopo uno scompiglio è caduto schiacciato il buio sulla soglia di casa; appena m'arrivava alle ginocchia il tempo

273

N.N. Negulescu

TRANSFIGURATION Ich weiß nicht, wer mich gerufen hat von drüben denn das Meer hat sich geöffnet und nach einem Wirbel fiel zerstört die Dunkelheit auf die Schwelle des Hauses; die Zeit reichte mir kaum bis zu den Knien

274

Oglinda misterelor

ICOANA DRUMULUI Să dăm la o parte suflete vălurile nopții coborâte pe funii de aur în matca aerului adormit Să scoatem afară lumea văpăii sunetului din răbdarea pietrelor Să vedem pe unde au săpat lacrimile noastre icoana drumului

275

N.N. Negulescu

L'ICONA SULLA STRADA Mettiam da parte cuori i veli della notte discesi con funi d'oro nell'alveo d'aura assopita Facciamo uscire il mondo infuocato del suono dalla mitezza delle pietre Vediamo dove le nostre lacrime han scavato l'icona sulla strada

276

Oglinda misterelor

DIE IKONE DES WEGES Lasst uns beiseite legen die Seelen die Schleier der Nacht herabgestiegen an Seilen aus Gold in die Quelle der schlafenden Luft Lasst uns herausholen die Welt der flammenden TÜne aus der Geduld der Steine Lasst uns sehen wo unsere Tränen gegraben die Ikone des Weges

277

N.N. Negulescu

CHIPUL DURERII Mă acopăr cu toate harurile reliefurilor edenice din crucea visului să nu mai văd cruzimea lumii izgonind în gol îngerii cuvintelor

278

Oglinda misterelor

IL VOLTO DELLA SOFFERENZA Mi vesto con tutti i crismi dei rilievi edenici della croce del sogno per non veder piĂš la crudeltĂ del mondo bandire nel vuoto gli angeli delle parole

279

N.N. Negulescu

DAS ANGESICHT DES SCHMERZES Ich bedecke mich mit all den Gnaden der paradiesischen Pracht aus dem Kreuze des Traumes dass ich nicht mehr sehe die grausame Welt vertreibend ins Leere die Engel der Worte

280

Oglinda misterelor

VIAȚA MISTERIOASĂ Vântul umbrei ascuțit mă bate cu frica penelor sălbatice Eu îmi umplu singur şi învinerit Cerul noului Cuvânt mărunțind sub tălpi adâncimea muntelui care mă ține-n brațe

281

N.N. Negulescu

VITA MISTERIOSA Il vento tagliente dell'ombra mi sferza col timore di penne selvatiche Ed io solo e invenerdito riempio il Cielo del nuovo Verbo frantumando sotto le suole la profonditĂ del monte che mi tiene in braccio

282

Oglinda misterelor

DAS GEHEIMNISVOLLE LEBEN Der wilde Wind des Schattens schl채gt mich mit der Angst der wilden Federn Ich f체lle mir selber erneuert den Himmel des neuen Wortes zerkleinernd unter den Sohlen die Tiefe des Berges der mich in Armen h채lt

283

N.N. Negulescu

PE BRAȚELE DEPĂRTĂRII Adun şi eu pe brațele depărtării fărâmituri de stele şi chiar un nimb rămas de la ospețele Olimpienilor Zei fumegând peste culmi ca potcoava fulgerului

284

Oglinda misterelor

TRA LE BRACCIA DELLA LONTANANZA Pur io ammucchio sulle braccia della lontananza frammenti di stelle e giusto un'aureola avanzata nei banchetti degli Dei Olimpici che arde sulle cime come ferro di cavallo di folgore

285

N.N. Negulescu

AUF DEN ARMEN DER FERNE Ich sammle auf den Armen der Ferne Sternbrocken und sogar einen Heiligenschein zurückgeblieben von den Festen der Olympischen Götter qualmend über Höhen wie Hufeisen des Blitzes

286

Oglinda misterelor

DE-AR ŞTI SĂ VADĂ OMUL De-ar şti să vadă omul tot Pământul de gânduri alunecând prin duminica limpede Lumina ar arde lumina Peştii ar îneca Apa Şi cârdurile Îngerilor ar lăsa urme

287

N.N. Negulescu

SE L'UOMO SAPESSE VEDERE Se l'uomo sapesse vedere tutta il Mondo di pensieri che scivolano limpidi attraverso la domenica La luce brucerebbe la luce I pesci affogherebbero L'acqua E le schiere degli angeli lascerebbero impronte

288

Oglinda misterelor

WENN DER MENSCH SCHEN KÖNNTE Wenn der Mensch sehen könnte die ganze Welt der Gedanken durch den klaren Sonntag gleitend Das Licht würde das Licht brennen Die Fische würden das Wasser ertränken und Engelscharen würden Spuren hinterlassen

289

N.N. Negulescu

LA IZVOARELE UNIVERSULUI Fără să-mi calc lumina beau apă neâncepută din fîntâna plină de fîntâni a Universului Sufletul rază de rază mă mai mult împerechează cu o linişte netrează unde lacrima veghează Ah, de-acum e niciodată, setea mea fostă odată uimire din poartă-n poartă

290

Oglinda misterelor

ALLE SORGENTI DELL'UNIVERSO Senza calcar la luce bevo acqua pura di fontana ricca di fontane dell'Universo L'anima raggio dopo raggio mi unisce ancor piÚ ad una quiete insonnolita dove lacrima veglia Ah, da ora è mai, la mia sete che un tempo fu stupore di casa in casa

291

N.N. Negulescu

AN DEN QUELLEN DES UNIVERSUMS Ohne mein Licht zu treten trinke ich das frische Wasser aus dem Brunnen voller Brunnen des Universums.

Die Seele Strahl des Strahles mich weiter paart mit einer unerwachten Ruhe wo die Tr채ne Wache steht Ach,von nun an ist nie wieder, mein Durst war einmal Staunen von Tor zu Tor

292

Oglinda misterelor

CITESC ÎN PIATRĂ Citesc în piatra crescută odată cu legănarea Primului Cer: “Schimbă-ți zborul cuvintelor deasupra limbilor pământoase!; ochii scufundători tămâie-i cu fluturii Luminii înflăcărate; lasă-ți sufletul să bea înainte Nectarul Sferoidelor din Ramura Numelui Hristic Plină de Universuri...”

293

N.N. Negulescu

LEGGO NELLA PIETRA Leggo nella pietra cresciuta un tempo col dondolio del Primo Cielo: â&#x20AC;&#x153;Muta il volo delle parole sulle lingue terrestri!; gli occhi infossati incenso di farfalle Dalla luce ardente; lascia prima che il tuo cuore beva il Nettare delle Sferoidi dal Ramo del Nome Cristico Pieno d'Universi...â&#x20AC;?

294

Oglinda misterelor

ICH LESE IM STEIN Ich lese im Stein der gewachsen auf einmal mit dem Wiegen des Ersten Himmels: „Ändere deinen Flug der Worte über den erdigen Sprachen!

Die sinkenden Augen weihe mit Schmetterlingen des flammenden Lichtes; lass'deine Seele trinken zuerst den Trank der Welten aus dem Zweig von Christus' Namen voll von Universen...”

295

N.N. Negulescu

POSTFAȚĂ

296

Oglinda misterelor

POEZIA NEMĂRGINIRII în ANTOLOGIA DE POEME ESOTERICE „OGLINDA MISTERELOR” a domnului N.N. NEGULESCU Am citit şi recitit ANTOLOGIA metafizicianului rafinat N.N.Negulescu, pentru a ne intra în suflet şi în minte. Fiecare poemă este o picătură de aur topit, o picătură de diamant scânteietor, o picătură de lumină stelară, o picătură de mister nocturn, alai nuntesc ce ne-a deschis, ca oricărui cititor, porțile Universului în care hohotesc, dansează şi sărbătoresc miliardele de vise ale celor care au fost, sunt şi vor fi, prinzându-şi mâinile într-o horă a nesfârşirii, astfel că starea pe care o încercăm este inexprimabilă.

Este devoalarea discretă a unui rafinament expresiv: „Şi ne ducem, ne tot ducem/să ne rătăcim vorbele/pe spinările stihiilor/pângăriți de umbrele/asfințitului” (De vorbă cu nisipul), dar şi o răsturnare a realității în oglinda timpului: „or fi mistreții/din cupele ghindelor/Spune-mi: ce îmi bate-n/cuie/lacrima pe unde/suie/inelele bradului” (Spune-mi anima), astfel că diferitele experimente metaforice prinse într-un joc al virtuozității potrivirii cuvintelor capătă sensuri de nebănuit, în acelaşi timp, purtându-ne într-o dimensiune edenică.

Poezia, liberă de orice tipar constrictiv, ne poartă într-un spațiu universal, sideral, urcând treptele cunoaşterii ezoterice, ceea ce presupune o înțelegere a semnificațiilor nu numai a cuvintelor dar şi a simbolurilor din spatele lor prin aşezarea cuvintelor în 297

N.N. Negulescu versuri, concomitent oferindu-ne un tezaur de metafore cathartice, inundând cu fascinația imaginilor poetice ochiul minții şi al sufletului oricărui cititor, absolut străin desluşirilor ezoterice, răsfățându-ne în versuri de o uimitoare frumusețe: „Eu iubesc/o grădină de aripi/o pădure de fulgere/şi ploaia spicelor/de culori/făcută pâine/pe sacrariu bisericii/Eu iubesc/piramida fântânii/sunetului/prin care ne reflectă/Dumnezeu” (Eu iubesc).

Nu lipseşte nici filosofia antropologică consemnată discret în trimiteri aluzive la presupuse origini prin insinuări atavice: „Să fi văzut ritmurile/cununiei degetelor/pline de solzi pâlpâietori” (În stropul nemărginirii somnului) Elementele cu care operează în registrul abordărilor afective sunt cele primordiale, dar şi specifice lumii ezoterice: apa, lumina, arborele, diamantul, aerul, iubirea, pendulul, nemărginirea, veşnicia, aripile ş.a.

Ortodox prin naştere, Poetul trece şi prin vămile creştinismului „pe urmele însângerate/ale lui Iosif din Arimateea/să umplu drumul cu plânset,/suflete sihastre” (Trecerea eului) aducând „o tânguire/a meteorilor/de ni se făcea/viscol în auz/pe fața speriată/a Golgotei” (Eu şi sfinţii mei), pentru ca, apoi, să se refugieze „la fereastra Raiului de tristeți (Enigmele Cabalei).

Ca ”ucenic al supremei aflări”, conştient că legile ce guvernează planeta sunt taine ale universului, Poetul se ridică în înalturile dintru începuturi fără început: „Ies din naşterea Galactică/visat de Geniile Ierarhiilor/şi cobor în nadirul materiei/fostelor trupuri” (Viaţa înaripată), cutreierând întinsurile filosofiilor religioase, în cele din urmă adăstând pe Calea transcedentală: „Vin în calea marilor linişti/ce-o unică viață/să-mi scutur culorile/trupurilor din mine/pe fluturii/care-au lăsat/curcubeie-n grădini” pentru că, se confesează autorul, „Eu

298

Oglinda misterelor îmblânzesc focul/zidit de îngeri/din ființa ființării lumii/care se dezmărgineşte” (Îmblânzirea focului). Splendoarea începutului ”din ființa ființării lumii/care se desmărgineşte” continuă cu poeme de o rară frumusețe: „Luna scutură Cerul/de ciocârlii/în cădelnița grădinii,/…eu îmi fac/haine de flăcări/pentru căință/…La poarta inimii/bate frumusețea/unui murmur mitic/nemărturisit/copilăriei pământului” (Frumuseţea murmurului), continuând cu o nuntire a cuvintelor. De ce nuntirea cuvintelor? Pentru că la început a fost Cuvântul, Cel care deschide lacătele minții, inimii, sufletului, conştiinței, frumosului şi binelui, pentru că acesta ar fi rostul Cuvântului, înhorit, înflorit ca pentru o sărbătoare celestă.

Cuvântul a dat formă unui Pământ de gânduri şi doar prin înălțare spirituală s-ar înțelege materializarea sa şi astfel „… lumina ar arde/lumina/peştii ar îneca/apa/ şi cârdurile Îngerilor/ar lăsa urme” (De-ar şti să vadă omul), pentru că doar prin înțelegerea cunoaşterii directe dar şi a interpretării spirituale, bazată pe înțelepciunea umanității de-a lungul timpului încriptată simbolic – slujind în ultimă instanță binele - omul îşi va purifica sufletul: „să mă vindec/de mine/ars la suflet/din toate părțile” (Quinta essentia). În poezia „Sufletul exilat” decriptăm o uimitoare metaforă: „Când deschid piatra/cu flacăra privirilor”, nimeni alta decât geneza stelară a energiilor din care suntem făcuți: „sufletul tău exilat/miroase-stele!”.

Dl. Negulescu, „căutător al tăcerii mistice”, trece în tezaurul său poetic toate formele gândirii închis-deschise „într-o nuntă/de spirale”, invocând sublimul creației divine prin monumentalitatea cuvântului. Ne poartă – din tăceri de geneză prin „cuvânt zburător” şi „înfrățit cu toate vârstele” prin „ochii scăpărători/ai vieții celor şapte/Universuri (Prin ochii scăpărători), pentru ca tot acest periplu celest să fie încununat de imaginea

299

N.N. Negulescu femeii din lumină „ținând pe genunchi/umbra mea” (Împărtăşirea uimirii), pentru că altfel „Arde marea” şi „Uită-te: îmi cade umbra!/pierd prin fum aripile/şi cât veacul fulgerului/mă doare gândul”.

Chiar dacă decriptarea filosofică a versurilor metaforic aşezate într-o topică specială induc către splendoare celestă, nu se poate eluda frumusețea telurică, şi deloc profană, a imaginilor şi simțămintelor poetului pe care le bănuim tăinuite cu multă delicatețe, dar, în lirica negulesciană, până şi vorbele sunt „de praf luminos”, permițând transcendentalul.

O legănare fulgurantă între cele două praguri – material şi imaterial – îi poartă poetului visele păstrate în speranță, astfel că „În lume pămâneană/de tristeți/… vreo altă/eternitate/mă iubea cu furie” (Dahna) pentru că, sugestiv, ce alta decât o sfioasă poezie de iubire poate fi „Din viața gândului”: „Sărută-mi gândul/…/Sărută-l până ia foc/astupând în urma lui/uşi şi ferestre/cu stele”.

Ca într-un joc continuu şi instabil, cu întoarceri subtile ori ingenioase ale cuvintelor ce îmbracă gândurile, autorul – erudit metafizic şi nu numai de înaltă ținută – ne poartă prin toate stările, trăirile şi experiențele umane, cu o expresivitate poetică de mare sensibilitate: ”spălând cuvinte/în focul plânsului/pentru zidirea/Templelor” (Pentru zidirea templelor), „de mi s-a învârtit inima/ca roata Universului” (Nunta cu noaptea).

Bunătatea, ca formă a iubirii – scânteia genezei universale, implicit umane – atinge pana poetului, regăsindu-se în jocurile nunții, ca poeme de puritatea cristalului, prin care lumina se disipează într-o feerie de imagini : „Mută-mi casa poemului/în Cerul mării de stele/luminat cu ochii Tăi/ca în prima viață” (Vis etern) ori „Rămâi învăpăiată/în lumina chivotului/meu de

300

Oglinda misterelor templu/până-ți voi găti/cu alte aripi/tinerețea speriată” (În raza sufletului).

Dl. N.N.Negulescu ne dăruieşte – implicând conotații ezoteric-filosofice - sublime versuri de iubire ce au darul să scalde filonul interior al firii omeneşti într-o mare de răsfăț poeticesc, ca în poeziile: Lupta cu visul: „Parcă aş fi desprins o flacără/din steaua sub care visez;/parcă aş fi schimbat în cuvânt/firul infinit al ierbii,/aşa de adânc mă doare/Universul” sau Chiar şi din ochii visului: „Chiar şi din ochii visului/au curs lacrimi/când mi-a plecat gândul/dezvelit/pe un astru/cu umbră enigmatică/de mireasă”.

Alaiul nuntesc al cuvintelor dansează în ritmul vibrațiilor Universului prinzând în horă întregul paradox al gândurilor ce se pot forma din ele. După delicatețea sfiicioasă a sentimentelor ce-l înalță în ceruri poetice, dl.N.N.Negulescu se întoarce la „Sfere, netezimi, spirale,/sacre-mpărății astrale/meteori, punți, galaxii/cresc pe ramii inimii” (Euritmii).

Poet al nemărginirii, dl. N.N.Negulescu a decantat într-un creuzet uranic vibraţiile cosmice, crestând cu margini filigranate de aripi de gânduri, ca într-un basm modern, cu puterea iubirii, carapacea vasului, revărsând astfel, înapoi, Universului, focul versului său, sub semnul pentagramei din etherul aştrilor.

Atât de complex-cuprinzătoare, aş numi această carte şi o incursiune lirică prin Universul văzut-nevăzut, ascuns-neascuns, călătorul fiind chiar poetul, entitate energetică sensibil-inteligentă ce ne poartă dintru începuturi „iar sufletul…/mai bătrân decât toți/Părinții Lumii/dă din aripi jupiteriene/să-i învăț limba” (Sufletul dă din aripi) către existentul infinit „din ramura/numelui Hristic/plină de Universuri” (Citesc în piatră), către ceea ce va fi „când iau în palmă/focul poemului/străbătând veacuri” (Pe puntea dintre zei).

301

N.N. Negulescu Dar unde-i poetul?! Poetul este în toate şi tot în ce a lăsat Dumnezeu pe pământ şi în ceruri, acest incunabul profetic al tipografiei astrale deschizând noi perspective spiralei liricii româneşti, astfel că poematica domnului N.N.Negulescu într-atât uimeşte, încât , considerăm că este prea devreme să i se desluşească toate înțelesurile, într-o imposibilă cuprindere, pentru că e ca şi cum ai vrea să cuprinzi infinitul. Mai întâi credem că trebuie se intre în conştiința cititorului, apoi, pe căile neştiute şi nevăzute ale misterului universal, să inunde cu binefacerile ei planeta sufletească.. Ca orice oltean, urmaș al BANILOR, și de ce nu al LEILOR GALACTICI, din CĂI LACTEE încă necunoscute nouă, poetul ne îmbogățeşte cu o operă literară, de necontestat, a viitorului.

Eliza Roha

302

Oglinda misterelor

LA POESIA DELL’IMMORTALITA’ nell' ANTOLOGIA DI’ POESIE ESOTERICHE “LO SPECCHIO DEI MISTERI“ del Signor N. N . NEGULESCU Di recente ho letto e riletto l’ANTOLOGIA del raffinato Poeta metafisico N.N. Negulescu, per poterla comprendere con l'anima e la mente. Ogni poesia è una goccia d' oro liquido, una goccia di diamante brillante, una goccia di luce stellare, una goccia di mistero notturno, corteo nuziale che ci pare, per come spalanca ad ogni lettore le porte di un Universo nel quale possa ridere di gusto, ballare e festeggiare miliardi di sogni di quelli che c’erano, ci sono e ci saranno prendendosi per mano in un girotondo infinito.

Per questo si vive uno stato inesprimibile. E’ il togliere il velo discreto di uno raffinato modo espressivo: “E ce ne andiamo, ce ne andiamo sempre, per perderci le parole / sulle spalle dei fantasmi / avvolti dalle ombre del tramonto“ (Parlando con la sabbia), ma anche un rovesciamento della realtà nello specchio del tempo: “saranno i cinghiali / dalle coppe delle ghiande / Dimmi: cosa m’inchioda la lacrima / da dove / vanno su / gli aneli dell’ abete“ (Dimmi anima), Questo accade in diverse esperienze metaforiche, congiunte in un gioco dove, virtuosamente si da senso alle parole, trasportandoci in una dimensione paradisiaca. La poesia, libera da qualsiasi modello costrittore, ci porta in uno spazio universale, siderale, arrampicandoci sulle scale della conoscenza esoterica, che implica una capacità di capire i significati non solo delle parole ma anche dei simboli, del loro retroscena, tramite la loro collocazione in versi, offrendoci nel contempo un

303

N.N. Negulescu tesoro di metafore catartiche inondando l’occhio della mente e dell’anima di chiunque legge con il fascino delle immagini poetiche, assolutamente estraneo alla traduzione in chiave esoterica, coccolandoci con versi di abbagliante bellezza: “Amo / un giardino di ali / una foresta di fulmini / e la pioggia del grano / dai colori / fatti con il pane / sulla tomba della chiesa /. Amo / la piramide della fontana / del suono / tramite la quale Dio / ci riflette“ (Amo). Non manca la filosofia antropologica consegnataci discretamente negli indirizzi di allusioni ataviche: “Se avessi visto i ritmi / dello sposalizio delle dita / piene di scaglie lampeggianti“ (Nella goccia dell’infinita' del sonno). Gli elementi con i quali opera sul piano affettivo sono quelli primordiali e specifici del mondo esoterico: acqua, luce, albero, diamante, aria, l’amore, il pendolo, l’infinito, l’eternità, le ali... etc. Ortodosso dalla nascita, il Poeta passa le frontiere del cristianesimo “sulle tracce insanguinate / di Joseph dal’Arimateea / per riempire la via con pianti, / anime desertiche“ (Il Passare dell’Io) portando “un lamento / dei meteoriti / che ci portava la tempesta nel sentire / sulla faccia spaventata / del Golgota“ (Io e i santi), per poi trovare rifugio “alla finestra dell' Eden delle tristezze (Gli Enigmi del Cabale). Come “apprendista del supremo sapere“, cosciente che le leggi che governano il pianeta sono misteri dell’Universo, il Poeta si innalza nei luoghi più alti degli inizi senza inizio: “Esco dalla nascita galattica sognato dai Geni delle Gerarchie / e scendo nel nadir materia / di ex corpi. (La vita alata), percorrendo l’estensione delle filosofie religiose, alla fine fermandomi sulla Via trascendentale: “Vengo per ricevere i grandi silenzi / un' unica vita / per scuotermi i colori / tutti i corpi del mio corpo / le farfalle / che mi hanno lasciato / arcobaleni nei giardini“ perché confessa l’autore, “Io domo il fuoco / alzato dagli angeli / dall’essere della formazione del mondo / che si toglie i confini“ (Il

304

Oglinda misterelor domare del fuoco). Lo splendore degli inizi “dall’essere della formazione del mondo / che si toglie i bordi“ la poesia continua in una maniera di rara bellezza:” La Luna: “fissa il Cielo / di allodole / nel turibolo del giardino, / …Io mi faccio vestiti di fiamme / per pentimento / … Alla porta del cuore (bussa 7 la bellezza / di un mormorio mitico / non inconfessato / all’infanzia della terra“ (La Bellezza del mormorio), continuando con un festeggiamento nuziale delle parole. Perché nuziale nelle parole ? Perché all'inizio c’è stata la Parola, Quella che apre i lucchetti della mente, del cuore, dell’anima, della coscienza, della bellezza e del bene, perché è questa la missione della Parola, un girotondo, fiorito come per una festa celeste. La parola ha dato forma alla Terra dei pensieri e solo tramite l’elevazione spirituale potrà avere la sua materializzazione per e così… “…La luce brucia / la luce / i pesci potrebbero annegare l’acqua / e gli stormi di Angeli / lascerebbero tracce“ (Se l’uomo sapesse guardare), perché solo comprendendo direttamente la conoscenza e la sua interpretazione spirituale, fondata sulla saggezza dell’umanità durante il percorso crittografato simbolicamente – essendo utile in ultima istanza al bene – l’uomo potrà purificare l’anima: “guarire di me / bruciato nell’anima / da tutte le parti“ (Quinta essenza). Nella poesia “L’anima in esilio“ decifriamo una metafora stupefacente: “Quando apro la pietra / con la fiamma dello sguardo“, nient’ altro che la genesi stellare delle energie dalle quali siamo fatti: “la tua anima in esilio /profuma di stelle !”. Il Signor Negulescu, “ricercatore del silenzio mistico“, include nel suo tesoro poetico tutte le forme del pensiero chiuso – aperto “in un matrimonio / di spirali“, invocando il sublime della creazione divine tramite la monumentalità della parola. Ci porta dai silenzi della genesi – tramite “la parole volanti“ e imparentate con tutte le età “tramite“ occhi brillanti / delle sette

305

N.N. Negulescu vite / Universi (Tramite occhi brillanti), in modo che tutto questo multiplo celestiale possa essere coronato dall’immagine e dalla luce della donna “mentre tiene sulle ginocchia la mia ombra“ (La confessione dello stupore), perché essa “Brucia il mare“ e “Guarda: mi cade l’ombra ! / perdo le ali nel fumo / e mi fa male il pensiero quanto il secolo del fulmine“. Anche se la decodificazione filosofica dei versi metaforicamente sistemati nello specifico in un modo attuale inducono allo splendore celestiale, non si può eludere la bellezza tellurica, per niente profana, delle immagini e del sentire del poeta che sospettiamo tenga nascoste con molta delicatezza, ma, “di polvere luminosa“, permettendo la trascendentalità. Un legame folgorante fra le due soglie – materiaki e immateriali – tiene i sogni del poeta pieni di speranza, in modo che “Nel mondo terrestre / di tristezza / …qualcun' altra eternità /mi amava con furia“ (Dahna) perché , in modo suggestivo, cos’altro può essere se non una poesia d’amore“ “Dalla vita del pensiero: ”Baciami il pensiero / … / Bacialo fin quando prende fuoco / coprendo dietro di se 7 la finestra / con stelle“. Come in un gioco continuo e instabile, con ritorni sottintesi o ingegnosi le parole vestono i pensieri, l’autore – erudito metafisico non solo di alta Prestanza – ci trasporta in tutti gli stati del sentire delle esperienze umane, con un’espressività poetica di grande sensibilità: “lavando le parole / nel fuoco del pianto / per costruire / i Templi“ (Per la costruzione dei templi), “mi girava il cuore / come la ruota dell’Universo“ (Il Matrimonio con la notte). La bontà come forma dell’amore – la scintilla della genesi universale, implicitamente umane – sfiora la penna del poeta, ritrovandosi nelle danze del matrimonio, come poesie che hanno la purezza del cristallo, attraverso il quale la luce si espande in immagini d’incanto: ”Spostami la casa della poesia / nel Cielo del mare di stelle / illuminato con i tuoi occhi / come nella

306

Oglinda misterelor prima vita. (Sogno eterno) o “Rimani in fiamme / fin quando ti addobberò / con altre ali / la gioventù spaventata“. (Nel raggio della vita). Il Signor N.N. Negulescu ci offre – implicando connotazioni esoteriche – filosofiche – sublimi versi d’amore che hanno la capacità di dare calore al filo interiore del sentire umanamente in un mare di coccole poetiche, come nelle poesie: “La Lotta con il sogno“: ”Sembrerebbe d’aver staccato una fiamma / dalla stella sotto la quale sogno; / sembrerebbe aver cambiato in parola / il filo infinito dell’erba, / così profondamente mi fa male / l’Universo“ o Perfino dagli occhi del sogno: “Perfino dagli occhi del sogno / scorrevano lacrime / quando mi sono piagato il pensiero / scoperto / su un astro / con ombra enigmatica / della sposa“. Il corteo nuziale delle parole balla nel ritmo delle vibrazioni dell’Universo prendendo nel girotondo l’intero paradosso dei pensieri che si possono da essi formare. Dopo la delicatezza pudica dei sentimenti che portano l'autore nei cieli poetici, il Signor N.N. Negulescu torna alle “Sfere, zone lisce, spirali, / sacri imperi astrali / meteoriti, ponti, galassie / crescono sui rami del cuore” (Euritmie). Poeta dell’infinito, il Signor N.N. Negulescu ha decantato in un crogiolo l’uranica vibrazione cosmica, tagliuzzando con bordi filigranati di ali i pensieri, come in una favola moderna, con il potere dell’amore, guscio del vaso, riversando così all’indietro l’Universo, il fuoco del suo verso, sotto il segno del pentagramma dall' etere degli astri. Definirei questo libro complesso – di alto contenuto, definirei questo libro come un' incursione lirica nell' Universo visto – non visto, nascosto – non nascosto, il turista essendo il poeta stesso, entità energetica sensibile – intelligente che ci porta agli inizi degli inizi “… e l’anima… / più vecchia di tutti / i Genitori del Mondo / muove ali di giove / per insegnargli la lingua“ (L’Anima muove le ali) verso

307

N.N. Negulescu l’esistente infinito “dal ramo / del nome di Cristo / pieno di Universi“ (Leggo la pietra), verso ciò che sarà “quando metto sul palmo / il fuoco della poesia / attraversando secoli“ (Sul ponte degli dei). Ma dov’è il poeta ? Il Poeta è in ogni cosa e in tutto ciò che ci ha lasciato Dio sulla terra e nei cieli, questo incunabolo profetico della tipografia astrale aprendo nuove prospettive alla spirale lirica rumena, in questo modo il poetare del Signor N.N. Negulescu ci stupisce così tanto che consideriamo che è presto per decifrarne tutti i significat , da un impossibile circondare, perché è come se vorresti abbracciare l’infinito. Prima di tutto crediamo che debba entrare nella coscienza del lettore, poi sulle vie sconosciute e invisibili del mistero universale, inonderà con i suoi benefici il pianeta dell’anima… Come ogni persona dalle sue parti, è erede dei BANI, e perché no dei LEONI GALATTICI, dalle VIE LATEE a noi ancora sconosciute, il poeta ci arricchisce con un opera letteraria, incontestabile, per il futuro.

Eliza Roha (Traduzione in italiano – pittrice Irina Elena Petrescu)

308

Oglinda misterelor

DIE DICHTUNG DER UNERMESSLICHKEIT IN DER ESOTERISCHEN GEDICHTANTHOLOGIE „DER SPIEGEL DER GEHEIMNISSE“ des Herrn N.N. NEGULESCU Wir haben die Anthologie des raffinierten Metaphysiokers N. N. Negulescu gelesen und wiedergelesen, damit sie uns in Herz und Geist dringe. Jedes einzelne Gedicht ist ein Tropfen Lichts, ein Tropfen strahlenden Diamantes, ein Tropfen Sternenlichts, ein Tropfen nächtlicher Geheimnisse, ein Hochzeitsgefolge, das uns, wie auch jedem anderen Leser, die Tore des Universums eröffnet hat, in dem Milliarden von Träumen lachen, tanzen und feiern, indem sie sich in einem endlosen Rundtanz die Hände reichen; die Stimmung, die wir dabei erleben, ist unaussprechlich.

Wir haben es mit der diskreten Enthüllung eines raffinierten Ausdrucks zu tun: „Und wir gehen und gehen/unsere Worte verirrend/auf den Rücken der Geister/entweiht von den Schatten des Untergangs“ (Zwiegespräch mit dem Sand), aber auch mit einem Umsturz der Wirklichkeit im Spiegel der Zeit: „sind es wohl die wilden Schweine/in dem Kelch der Eicheln/Sag mir: was nagelt meine Träne/an jene Stelle/wo die Tannenringe/emporsteigen“ (Sag mir Anima), so dass die verschiedenen metaphorischen Experimente in einem Virtuosenspiel der zurechgelegten Worte, unvermutete Bedeutungen erhalten und uns gleichzeitig in eine paradiesische Dimension einführen.

309

N.N. Negulescu Frei von jedwelchen einschränkenden Schablonen, führen uns die Gedichte, während wir die esoterischen Stufen besteigen, in einen sideralen Weltraum ein und das setzt nicht nur die Erfassung des Bedeutungssinnes der Worte voraus, sondern auch der Symbole jenseits der Verse, die uns einen Reichtum an katharsischen Metaphern bieten und mit der Faszination ihrer Bilder das Geistesauge und die Seele auch jener Leser überfluten, die mit dem esoterischen Bereich weniger vertraut sind und uns gleichzeitig mit ihrer erstaunlichen Schönheit verwöhnen: „Ich liebe einen Flügelgarten/einen Wald vonBlitzen/und den Regen der Farbenähren/zu Brot gemacht/auf dem Altar der Kirche./Ich liebe die Pyramide des Brunnenklangs/in dem uns Gott reflektiert.“(Ich liebe) Auch fehlt es nicht an diskreten Andeutungen hinsichtlich des vermutbaren Ursprungs im Sinne der anthropologischen Philosophie:„Die Rhythmen/der sich vermählenden Finger/hättest du sehen sollen/voller funkelnden Schuppen“ (Im Tropfen des unermesslichen Schlafs) Für die affektive Erörterung verwendet der Dichter die Urelemente aber auch spezifische Elemente der Esoterik: Wasser, Licht, Baum, Diamant, Luft, Pendel, Unermesslichkeit, Ewigkeit, Flügel u.a.

Als gebürtiger Orthodoxe, durchstreift er auch die Tore des Christentums: „...folge ich den blutigen Spuren/Josefs von Arimateea/dass ich den Weg mit Tränen fülle/ einsame Seelen“(Der Übergang des Ichs)- es folgt .... „ein Jammern von Meteoren/dass unser Gehör/zum Schneesturm wurde/auf dem erschrockenen Gesicht der Golgota.“ (Ich und meine Heiligen) um danach „am Fenster des Trauerhimmels“ Zuflucht zu suchen (Die Geheimnisse der Kabbala).

310

Oglinda misterelor Als „Lehrling der höchsten Erkenntnis“ uns wissend, dass die Gesetze, die unseren Planeten regieren, Geheimnisse des Universums sind, erhebt sich der Dichter in die Höhen der Anfänge ohne Anfang: „Ich verlasse die galaktische Geburt/geträumt von den Genies der Hierarchie/und steige hinab in den Nadir der Materie/vergangener Körper“ (Das geflügelte Leben), durchstreift dann die weiten Räume der religiösen Philosophien, um sich schließlich auf den transzedentalen Weg zu begeben: „Ich komme der tiefen Ruhe entgegen/mit meinem einzigen Leben/zu schütteln die Farben/der Körper aus mir/auf die Schmetterlinge/die im Garten/Regenbögen hinterlassen haben“ und er bekennt: „Ich zähme das Feuer/von Engeln errichtet/aus dem Wesen der Welt/die sich entgrenzt“ (Die Zähmung des Feuers). Die Herrlichkeit der Anfänge „aus dem Wesen der Welt“ wird mit weiteren Gedichten von seltener Schönheit fortgesetzt: „Der Mond schüttelt vomHimmel/die Lerchen/in den Weihkessel des Gartens/......ich mache mir Kleider/aus Flammen/für die Reue. ....An das Tor des Herzens/klopft die Schönheit/eines mystischen Murmelns/ ungestanden/der Kindheit der Erde“ (Die Schönheit des Murmelns) und es folgt die Hochzeit der Worte. Warum Hochzeit der Worte?

Weil am Anfang das Wort war, das die Schlösser des Geistes, des Herzens, der Seele, des Bewusstseins, des Schönen und des Guten aufschließt, denn das ist der Sinn des in himmlischer Feierlichkeit tanzenden und erblühenden Wortes. Das Wort hat einer Erde von Gedanken Form verliehen und nur durch geistige Erleuchtung kann dessen Materialisierung wie folgt verstanden werden: „....das Licht würde/ das Licht brennen/die Fische würden/das Wasser ertränken/und Engelscharen/würden Spuren hinterlassen“ (Wenn der Mensch sehen könnte) – denn nur durch die Erfassung der direkten Erkenntnis aber auch durch die spirituellle, im Laufe der

311

N.N. Negulescu Zeit erworbene und symbolisch verwurzelte Weisheit, ist der Mensch fähig, seine Seele zu läutern: „....dass ich mich heile/von mir selbst/meine von allen Seiten/verbrannte Seele.“ (Quinta essentia) Eine erstaunliche Metapher finden wir auch in dem Gedicht Verbannte Seele: „Wenn ich den Stein öffne/mit der Flamme der Bicke“ – was nichts anderes ist, als die astrale Schöpfung der Energien aus denen wir bestehen - „deine verbannte Seele/riecht nach Sternen.

Als Sucher des „mystischen Schweigens“ hält Herr Negulescu in seinem dichterischen Schatz alle Formen des geschlossen-offenen Denkens in einer „Spiralenhochzeit“ fest, indem er sich vermittels der eindrucksvolle Größe des Wortes auf die Erhabenheit der göttlichen Schöpfung beruft. Er führt uns von dem Schweigen der Schöpfung über „fliegende Worte, verbrüdert mit allen Lebenszeiten“, über „die funkelnden Augender sieben Welträume“ – Aus funkelnden Augen – zu der Krönung dieser himmlischen Reise: das Bild der Frau aus dem Licht „auf den Knien/ meine Schatten haltend“ (Die Offenbarung des Staunens); andernfalls „brennt das Meer“ und „Schau, mein Schatten fällt/ich verliere im Rauch meine Flügel/und so lange wie das Jahrhundert des Blitzes/schmerzt mein Denken.“ Wenn uns auch die philosophischen Entschlüsselungen, der in einer speziellen Verstopik angeordneten Metaphern, in eine Welt der himmlischen Pracht einführen, so müssen wir doch unbedingt auch auf die telurische und ganz und gar nicht profane Schönheit der Bilder und der Gefühlswelt des Dichters hinweisen, die er mit viel Feingefühl zu verbergen versucht, bestehen doch in Negulescus Lyrik sogar die Worte „aus strahlendem Staub“, die Transzendenz ermöglichend.

312

Oglinda misterelor Ein leuchtendes Schwingen zwischen den zwei Schwellen – der materiellen und der imateriellen – wiegt die in Hoffnung aufbewhrten Träume des Dichters, so dass „in der irdischen Welt/von Trauer/eine andere Ewigkeit/liebte mich mit Zorn“ (Dahna),denn was sonst, als ein scheues Liebesgedicht, kann suggestiv Aus dem Leben der Gedanken entspringen: „Küsse meinen Gedanken, küsse ihn bis er entflammt/und hinter sich/die Türen und Fenster vermauert/mit Sternen.“ Wie in einem kontinuierlich-wechselhaften Spiel mit subtilen und kunstvollen Wendungen der die Gedanken kleidenden Worte, führt uns der metaphysisch (und nicht nur!) gelehrsame Dichter mit einer großen Fülle poetischer Empfindsamkeit durch alle menschlichen Stimmungen, Erlebnisse und Erfahrungen: „Worte waschend/im Feuer des Weinens/zur Errichtung der Tempel/dass sich mein Herz gedreht/wie das Rad des Universums“ (Hochzeit mit der Nacht).

Die Güte als Zeichen der Liebe – der Funken der Schöpfung der Welt und des Menschen – berührt die Feder des Dichters und findet ihren Ausdruck im Hochzeitstanz, in Gedichten in denen sich märchenhafte Bilder wie Kristalle zerstreuen: „Verlege mir das Haus der Dichtung/in den Himmel/des Sternenmeeres/beleuchtet von Deinen Augen/wie in dem ersten Leben“ (Ewiger Traum) oder: „Bleibe lodernd/im Licht meiner Bundeslade/im Tempel/ bis ich dir bereite/mit anderen Flügeln/die erchrockene Jugend“ (Im Strahl der Seele).

Durch die Verflechtung esoterisch-philosophischer Konnotationen schenkt uns Herr N.N.Negulescu erhabene Verse, die durch ihre dichterische Ergötzung unsere Herzen verwöhnen, wie etwa das Gedicht Kampf mit dem Traum:“Es ist als hätte ich einen Funken gelöst/von dem Stern unter dem ich träume;/es ist

313

N.N. Negulescu als hätte ich in Worte verwandelt/den ewigen Halm des Grases,/so sehr schmerzt mich/das Universum“ oder Sogar aus den Augen des Traumes: „Sogar aus den Augen des Traumes/sind Tränen geflossen/als mein Gedanke ging/entblößt/auf einen Stern/mit geheimnisvollen Schatten der Braut.“ Die Hochzeitsschar der Worte tanzt im Rhythmus der universalen Schwingungen und in diesen Tanz tritt der gesamte aus ihnen entspringende Gedankenparadox. Nach der Gefühlsfeinheit, die ihn in den dichterischen Himmel erhoben, kehrt Herr N. N. Negulescu wieder zurück zu den „Sphären, Glätte und Spiralen/heilige Reiche der Sterne/Meteore, Brücken, Galaxien/ wachsen am Rande des Herzens“ (Eurhythmie).

Als „Dichter der Unermesslichkeit“ hat Herr N. N. Negulescu in einem „uranischen Schmelztiegel“ die kosmischen Schwingungen geklärt, indem er mit „Rändern filigraner Gedankenflügel“, wie in einem modernen Märchen, mit der Kraft der Liebe die Schutzhülle einritzt und unter dem Zeichen des Pentagramms aus dem Himmelsraum der Gestirne das Feuer seiner Verse ins Universum zurücksprüht.

Ich würde diese Buch als sehr komplex und reichhaltig definieren, als eine lyrische Reise durch das sichtbar-unsichtbare, verborgen-unverborgene Universum, wobei der Reisende der Dichter selbst ist, eine energetische, empfinsam-intelligente Entität, die uns von den Anfängen „und die Seele/...älter als alle/Eltern der Welt/bewegt die Flügel Jupiters/auf dass ich seine Sprache erlerne“ (Die Seele bewegt die Flügel) bis dahin zu der bestehenden Unendlichkeit führt, nämlich: „ Aus dem Zweig/von Christus’ Namen/ voll von Universen“ (Ich lese im Stein) zu dem, was kommt: „wenn ich in die Hand nehme/das Feuer der

314

Oglinda misterelor Dichtung/Jahrhunderter durchstreifend“ (Auf der Brücke zwischen Göttern).

Aber wo ist der Dichter? Er ist überall und in allem, was Gott auf Erden und im Himmel erlassen hat, nämlich in der prophetischen Inkunabel der astralen Druckerei, die der Spirale der rumänischen Lyrik neue Perspektiven eröffnet.

Herr N. N. Negulescus Dichtung ist erstaunlich, daher sind wir der Ansicht, dass es zu früh ist, ihren gesamten Bedeutungsgehalt zu erfassen; es ist als ob man die Unendlichkeit umschließen wollte; sie muss erst in das Bewusstsein des Lesers eindringen, um danach mit ihren verborgenen und ungesehenen Weltmysterien seine Seele woltuend zu überfluten.. Wie jeder Oltenier und Nachkomme der Bane und –warum nicht- der GALAKTISCHEN LÖWEN der uns noch unbekannten MILCHSTRASSE, hat uns der Dichter mit einem unbestrittenen literarischen Zukunftswerk bereichert.

Es wäre hinzuzufügen, dass sich der Gedichtband, dank der Mühe markanter Überstzer auch zweier Versionen in italienischer und deutscher Sprache erfreut.

Eliza Roha

315

N.N. Negulescu

316

Oglinda misterelor N. N. Negulescu Poet, eseist, critic literar, filosof metafizic Ex-director de imagine la publicația "Rațiunea" Ex-vicepreşedinte al Filialei Oltenia- România, Liga Scriitorilor Români Ex-redactor şef al revistei "Literaria" Inițiator, prim- fondator şi ex-director al revistei de cultură universală "Constelații diamantine", editată sub egida L. S. R. Inițiator, prim-fondator şi actual director/redactor-şef al revistei de cultură universală "Regatul Cuvântului", editată sub egida L. S. R. Inițiator, prim-fondator şi actual director/redactor-şef al revistei de cultură universală "Sfera Eonică", editată sub egida L. S. R. Laureat cu distincția "Virtutea Literară", acordată de Liga Scriitorilor Români Membru Corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiințe (A. R. A.) Cărţi publicate de autor: VESPERALE (elegii), cu o prefață semnată de criticul Artur Silvestri, Ed. Litera, Bucureşti, 1983 SFERA ROSTIRII (poeme), cu o prefață semnată de criticul Mircea Moisa, Ed. Spirit Românesc, Craiova, 2002 PRELAT ÎN REGATUL CUVÂNTULUI (poeme), Ed. Spirit Românesc, Craiova, 2002 LACRIMI DE DIAMANT (poeme), cu o prefață semnată de scriitorul Florea Miu, redactor la revista "Ramuri", Ed. Autograf- M. J. M. , Craiova, 2005 317

N.N. Negulescu OCHIUL DE FOC (poeme), prefațată de criticul Petre Ciobanu, Ed. Autograf-M. J. M. , Craiova, 2008 NUNTA CUVINTELOR, volum trilingv: română, engleză, franceză, (poeme), prefațat de scriitorul, prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu, Ed. Singur, Târgovişte, 2013

318

Oglinda misterelor N. N. Negulescu Poeta, saggista, critico letterario, filosofo metafisico Ex direttore della fotografia della testata “Rațiunea” Ex vicepresidente della Filiale Oltenia-Romania della Liga Scriitorilor Români Ex caporedattore della rivista “Literaria” Iniziatore, primo fondatore ed ex direttore della rivista di cultura universale "Constelații diamantine", pubblicata sotto l'egida della L. S. R. Iniziatore, primo fondatore e attuale direttore/caporedattore della rivista di cultura universale "Regatul Cuvântului", pubblicata sotto l'egida della L. S. R. Iniziatore, primo fondatore e attuale direttore/caporedattore della rivista di cultura universale "Sfera Eonică", pubblicata sotto l'egida della L. S. R. Laureato con l'onorificenza "Valore Letterario", conferita dalla Liga Scriitorilor Români Membro Corrispondente dell'Accademia Romeno-Americana di Arte e Scienze (A.R.A.) Libri pubblicati dall'autore: VESPERALE (elegie), con una prefazione firmata dal critico Artur Silvestri, Ediz.Litera, Bucarest, 1983 SFERA ROSTIRII (poemi), con una prefazione firmata dal critico Mircea Moisa, Ediz.Spirit Românesc, Craiova, 2002 PRELAT ÎN REGATUL CUVÂNTULUI (poemi), Ediz.Spirit Românesc, Craiova, 2002 LACRIMI DE DIAMANT (poemi), con una prefazione firmata dallo scrittore Florea Miu, redattore della rivista “Ramuri”,Ediz.

Autograf-M. J. M. , Craiova, 2005

319

N.N. Negulescu OCHIUL DE FOC (poemi), con prefazione del critico Petre Ciobanu, Ediz. Autograf-M. J. M. , Craiova, 2008 NUNTA CUVINTELOR, volume trilingue: romeno, inglese, francese, (poemi), con prefazione dello scrittore, prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu, Ediz. Singur, Târgovişte, 2013

320

Oglinda misterelor N. N. Negulescu Dichter, Essayist, Literaturkritiker, metaphysischer Philosoph Ex-Vorstellungsdirektor der Publikation „Rațiunea“ („Die Ration“) Ex-Vizepräsident der Filiale Oltenia –Rumänien, der Rumänischen Schriftsteller-Liga (R. S. L.) Ex-Chefredakteur der Zeitschrift „Literaria“ Initiator, Erstbegründer und Ex-Direktor der universal-kulturellen Zeitschrift „Constelații diamantine“, („Diamantenkonstellationen“) herausgegeben unter der Ägide des R. S. L. Initiator, Erstbegründer und derzeitiger Direktor/Chefredakteur der universal-kulturellen Zeitschrift „Regatul Cuvântului“ („Das Reich des Wortes“), herausgegeben unter der Ägide der R.S.L. Initiator, Erstbegründer und derzeitiger Direktor/Chefredakteur der universal-kulturellen Zeitschrift „Sfera Eonică“ („Die äonische Sphäre“), herausgegeben unter der Ägide der R.S.L Träger der Auszeichnung „Virtutea Literară“ („Die literarische Tugend“) verliehen von der R.S.L. Korrespondent der Rumänisch-Amerikanischen Akademie für Kunst und Wissenschaft Veröffentlichte Bücher des Autors: VESPERN (Elegien), mit einem Vorwort des Kritikers Artur Silvestri, Litera Verlag, Bukarest,1983 DIE SPHÄRE DES SAGENS (Gedichte), mit einem Vorwort des Kritikers Mircea Moisa, Spirit Românesc Verlag, Craiova, 2002 PRÄLAT IM KÖNIGREICH DER WORTE (Gedichte), Spirit Românesc Verlag, Craiova, 2002

321

N.N. Negulescu DIAMANT-TRÄNEN (Gedichte), mit einem Vorwort des Schriftstellers Florea Miu- Redakteur der Zeitschrift „Ramuri“ (Äste), Autograf – M.J.M Verlag, Craiova, 2005 DAS FEUERAUGE (Gedichte), mit einem Vorwort des Kritikers Petre Ciobanu, Autograf-M.J.M. Verlag, Craiova, 2008 DIE HOCHZEIT DER WORTE – dreisprachige Ausgabe in rumänischer, englischer und französischer Sprache (Gedichte), mit einem Vorwort des Schriftstellers Prof. Dr. Ion Pachia Tatomirescu, Singur Verlag, Târgovişte, 2013

322

Oglinda misterelor CUPRINS/ INDICE/VERZEICHNIS PREFAȚA: Prof.dr. ADRIAN BOTEZ- „ANTOLOGIA INIŢIATULUI OPTIMIST” /5 Prof.dr. ADRIAN BOTEZ - „ANTOLOGIA DELL’INIZIATO OTTIMISTA” /23 Prof.dr. ADRIAN BOTEZ „ANTHOLOGIE DES INITIIERTEN OPTIMISTEN” /40 POEME/POEMI/ GEDICHTE I. HEPTAGRAMA ÎNSTELĂRII/ EPTAGRAMMA STELLARE/DAS HEPTAGRAMM DER GESTIRNE /62 TEMELIA A PUTERII ÎNCEPUTURILOR /63 FONDAMENTA DELL'ENERGIA DELLE ORIGINI /64 DIE GRUNDLAGE DER URKRAFT /65 IMPERIUL BOGATEI SĂRĂCII /66 L'IMPERO DELLA RICCA POVERTA' /67 DAS REICH DER REICHEN ARMUT /68 DIN MĂREŢIA SFERELOR /69 DALLA GRANDEZZA DELLE SFERE /70 AUS DER PRACHT DER SPHÄREN /71 SENIORII SMARALDULUI /72 I SIGNORI DELLO SMERALDO /74 DIE SENIOREN DES SMARAGDES /76 PE RAZA VEŞNICIEI /78 SUL RAGGIO DELL'ETERNITA' /79 AUF DEM STRAHL DER EWIGKEIT /80 APROPIEREA VIITORULUI /81 L'IMMINENZA DEL FUTURO /82 DIE NAHENDE ZUKUNFT /83 AM TIMPUL /84 HO IL TEMPO /85 ICH HABE DIE ZEIT /86 323

N.N. Negulescu DE VORBĂ CU NISIPUL /87 PARLANDO CON LA SABBIA /89 ZWIEGESPRACHEN MIT DEM SAND /91 SPUNE-MI, ANIMA /93 DIMMI, ANIMA /94 SAG MIR, ANIMA /95 SPIRALA ALERGĂRII /96 LA SPIRALE DELLA CORSA /97 DIE LAUFSPIRALE /98 ÎN STROPUL NEMĂRGINIRII SOMNULUI /99 NELLA GOCCIA INFINITA DEL SONNO /100 IM TROPFEN DES UNERMESSLICHEN SCHLAFS /101 EU IUBESC /102 IO AMO /103 ICH LIEBE /104 OUL ÎNARIPAT /105 L'UOVO CON LE ALI /106 DAS GEFLÜGELTE EI/107 TEMPLUL MĂREŢIEI CUVINTELOR /108 IL TEMPIO DELLA MAGNIFICENZA DELLE PAROLE /109 DER TEMPEL DER MÄCHTIGEN WORTE /110 ZI ÎNALTĂ /111 GIORNO ALTO /112 HOHER TAG /113 LA BĂTAIA PENDULULUI /114 AL BATTITO DEL PENDOLO /115 BEIM SCHLAG DES PENDELS /116 UNDE ÎNCEPE ARIPA CASEI /117 DOVE COMINCIA L'ALA DELLA CASA /118 WO DER FLÜGEL DES HAUSES BEGINNT /119 DE-AŞ MAI ŞTI /120 SE ANCORA SAPESSI /121 WENN ICH NOCH WÜSSTE /122

324

Oglinda misterelor ÎN IARBA PALMELOR /123 NELL' ERBA DELLE MANI /124 IM GRAS DER HÄNDE /125 SUFLETUL LĂCRIMÂND /126 ANIMA LACRIMANTE /127 DIE TRANENDE SEELE /128 DĂ-MI O PASĂRE /129 DAMMI UN UCCELLO /130 GIB MIR EINEN VOGEL /131 MAI RĂMÂN /132 RESTO ANCORA /133 ICH BLEIBE NOCH /134 SHAMBALA I /135 SHAMBALA I /136 SHAMBALA I /137 SHAMBALA II SAU SANGI-IHA /138 SHAMBALA II O SANGI-IHA /139 SHAMBALA II /140 AISHA /141 AISHA /142 AISHA /143 II. CRUCEA SHEPIROTHICĂ/ LA CROCE SEFIROTICA/ DAS SEPIROTISCHE KREUZ /145 TATĂ LOGOS /147 PADRE LOGOS /149 VATER LOGOS /151 NAŞTEREA DINTÂI /153 LA NASCITA PRIMALA /154 DIE ERSTE GEBURT /155 BISERICA FIINŢĂRII /156 LA CHIESA DELL'ESISTENZA /157 DIE KIRCHE DES DASEIN /158

325

N.N. Negulescu TRECEREA EULUI /159 IL PASSAGGIO DELL'IO /161 DER ÜBERGAND DES ICHS /163 EU ŞI SFINŢII MEI /165 IO ED I MIEI SANTI /166 ICH UND MEINE HEILIGEN /167 EKLEGEIN /168 EKLEGHEIN /169 EKLEGEIN /170 DU-TE, HRYSYS /171 VAI, HRYSYS /172 GEH, HRYSYS /173 LA FEREASTRA RAIULUI DE TRISTEŢI /174 ALLA FINESTRA DEL PARADISO DI TRISTEZZE /175 AM FENSTER DES TRAUERPARADIESES /176 ELEAZAR /177 ELEAZAR /178 ELEAZAR /179 DESCHIDEREA LACRIMEI /180 LA FENDITURA DELLA LACRIMA /181 DAS ÖFFNEN DE TRANE /182 CADE UN ASTRU /183 CADE UN ASTRO /184 ED FÄLLT EIN STERN /185 DE ZILELE CREAŢIEI /186 DEI GIORNI DELLA CREAZIONE /187 DIE TAGE DER ERSCHAFFUNG /188 DIAMANTUL NEMĂRGINIRII /189 IL DIAMANTE DELL'INFINITO /190 DER DIAMANT DER UNERMESSLICHKEIT /191 VIAŢA ÎNARIPATĂ /192 VITA CON LE ALI /194 DAS GEFLÜGELTE LEBEN /196

326

Oglinda misterelor CALEA TRANSCEDENTALĂ /198 LA VIA TRASCENDENTALE /199 DER TRANSZENDENTALEWEG /200 ÎMBLÂNZIREA FOCULUI /201 IL DOMINIO DEL FUOCO /202 DIE ZAHMUNGDES FEUERS /203 PRIMĂVARĂ BIBLICĂ /204 PRIMAVERA BIBLICA /205 BIBLISCHER FRÜHLING /206 FRUMUSEŢEA MURMURULUI /207 LA BELLEZZA DEL SUSSURRO /208 DIE SCHÖNHEIT DES MURMELUS /209 VĂD CU SUFLETUL /210 VEDO COL CUORE /211 ICH SEHE MIT DER SEELE /212 SUB PRAGUL AŞTRILOR /213 SULLA SOGLIA DEGLI ASTRI /214 UNTER DER SCHWELLE DER STERNE /215 CULEGĂTORUL DE SERI /216 RACCOGLITORE DI SERE /217 DER ABENDSAMMLER /218 REGATUL PIRAMIDEI /219 IL REGNO DELLA PIRAMIDE /220 DAS REICH DER PYRAMIDE /221 ZBORUL GENELOR /222 IL VOLO DEI GENI /223 DER FLUG DER WIMPERN /224 ULTIMA PUTERE /225 L'ULTIMA FORZA /226 DIE LETZTE KRAFT /227 LACRIMI DE DIAMANT /228 LACRIME DI DIAMANTE /229 DIAMANT- TRÄNEN /230

327

N.N. Negulescu III. ZBORUL ÎNFLĂCĂRAT/IL'ESALTATO VOLO?/ HORT AUF MEINE AUGEN /231 ASCULTAŢI-MI OCHII /233 ASCOLTATE I MIEI OCCHI /234 HÖRT AUF MEINE AUGEN /235 DIN VĂZDUHUL SEMNELOR /236 DAL CIELO DEI SEGNI /237 AUS DER SPHARE DER ZEICHEN /238 TREZIT ÎN ADEVĂR /239 DESTO NELLA VERITA' /240 ERWACHT IN WAHRHEIT /241 DIN STEAUA URECHII DREPTE /242 DELLA STELLA DELL'ORECCHIO DESTRO /243 AUS DEM STERN DES RECHTEN OHRS /244 VIS ETERN /245 ETERNO SOGNO /246 EWIGER TRAUM /247 ŞI EU TOT UN OCHI SUNT /248 PUR SEMPRE UN OCCHIO SON IO /249 UND ICH BIN AUCH EIN AUGE /250 SPRE ÎMPĂRĂŢIA LUMINII /251 VERSO L'IMPERO DELLA LUCE /252 INS REICH DES LICHTS /253 EURITMII /254 EURITMIE /255 EURYTHMIE /256 CUNOAŞTEREA NECUNOAŞTERII /257 LA CONSAPEVOLEZZA DELL'IGNORANZA /258 DIE ERKENNTNIS DER UNKENNTNIS /259 ÎN INIMA CĂII LACTEE /260 NEL CUORE DELLA VIA LATTEA /261 IM HERZEN DER MILCHSRAßE /262

328

Oglinda misterelor LA TEMPLE SUB DIADEME /263 NEI TEMPLI SOTTO I DIADEMI /264 ZUM TEMPEL UNTER DIADEMEN /265 PRIN OCHII SCĂPĂRĂTORI /266 IN OCCHI SCINTILLANTI /267 AUS DEN FUNKELNEDEN AUGEN /268 DAHNA /269 DAHNA /270 DAHNA /271 TRANSFIGURARE /272 TRASFIGURAZIONE /273 TRANSFIGURATION /274 ICOANA DRUMULUI /275 L'ICONA SULLA STRADA /276 DIE IKONE DES WEGES /277 CHIPUL DURERII /278 IL VOLTO DELLA SOFFERENZA /279 DAS ANGESICHT DES SCHMERZES /280 VIAŢA MISTERIOASĂ /281 VITA MISTERIOSA /282 DAS GEHEIMNISVOLLE LEBEN /283 PE BRAŢELE DEPĂRTĂRII /284 TRA LE BRACCIA DELLA LONTANANZA /285 AUF DEN ARMEN DER FERNE /286 DE-AR ŞTI SĂ VADĂ OMUL /287 SE L'UOMO SAPESSE VEDERE /288 WENN DER MENSCH SEHEN KÖNNTE /289 LA IZVOARELE UNIVERSULUI /290 ALLE SORGENTI DELL'UNIVERSO /291 AN DEN QUELLEN DES UNIVERSUMS /292 CITESC ÎN PIATRĂ /293 EGGO NELLA PIETRA /294 ICH LESE IM STEIN /295

329

N.N. Negulescu POSTFAȚĂ: ELIZA ROHA – POEZIA NEMĂRGINIRII în ANTOLOGIA DE POEME ESOTERICE „OGLINDA MISTERELOR” a domnului N.N.NEGULESCU” /297 ELIZA ROHA - LA POESIA DELL’IMMORTALITA’ nell' ANTOLOGIA DI’ POESIE ESOTERICHE “ LO SPECCHIO DEI MISTERI “ del Signor N. N . NEGULESCU /303 ELIZA ROHA - DIE DICHTUNG DER UNERMESSLICHKEIT IN DER ESOTERISCHEN GEDICHT- ANTHOLOGIE „DER SPIEGEL DER GEHEIMNISSE“ des Herr N.N. NEGULESCU /309 PREZENTARE AUTOR: ÎN ROMÂNĂ /317 ÎN ITALIANĂ /319 ÎN GERMANĂ /321

330

Oglinda misterelor

Gratitudinea autorului pentru distinsele personalităţi care au contribuit la apariţia Antologiei trilingvă OGLINDA MISTERELOR: Ing. Luigi Dumitrescu Ing. Radu Bădeanu Ing. Sorinel Popescu Prof. Dr. Ioan Mateescu Jurnalist diplomat, scriitor Eugen Cojocaru, Stuttgart,Vicepreşedinte al Asociației Scriitorilor Români din Germania Scriitor Dimitrie Grama, Gibraltar Scriitoare Vavila Popovici, USA Scriitoare Elena Buică-Buni, Canada Scriitor Marian Malciu.

Mulțumiri speciale adresez pentru efortul depus în traducerea textelor în italiană și germană, într-un limbaj accesibil , în spiritul textului din limba română, distinșilor prieteni: poetul Luca Cioplla, Italia, scriitoarea și pictorița Irina Elena Petrescu, Italia, prof. Astrid Tătar, prof. dr. Christa Muller și Clothilde Capet, Germania.

331