Memoria slovelor nr 5, 2016

MEMORIA SLOVELOR REVISTĂ EDITATĂ DE LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – FILIALA VÂLCEA EDIŢIE NOUĂ NR. 5 (10) 2016

IENACHIŢĂ VĂCĂRESCU (1740 – 1797)

EDITURA „ OLIMPIAS” - GALAŢI

____________________________________________________________________________ La acest număr au colaborat: Din Vâlcea: Doina Migleczi, Ilie Gorjan, Ion Nălbitoru, Ligya Diaconescu, Constantin Mănescu, Eugen Petrescu, Ilie Fîrtat, Ion Părăianu, Ovidiu Dinică, Cristina Nălbitoru, Dumitru Mesia Onescu, Constantin Geantă, Elisabeta Silvia Gângu, Laura Vega, Dumitru Popa, Gheorghe Dumitraşcu Mamu, Adina Enăchescu, Dan Mitrache, Dumitru Bondoc, Zenovia Zamfir, Elena Agiu Neacşu, Alina Elena Neagoe, Mădălina Bărbulescu, Gabriela Buican, Viorel Popescu, Simona Anastasia Popa, Călin T. Matei, Vasian Mircescu.

Din ţară: Horia Moculescu, Daniel Roxin, Alexandru Florin Ţene, Floarea Cărbune, Elena Trifan, Octavian Lupu, Victor Rusu, Angela Dina, Viorica Popescu, Titina Nica Ţene, Florin T. Roman, Iovan Valeriu, Georgeta Oana Muscă, Roland F. Voinescu, Camelia Ardelean, Maria Filipoiu, Domniţa Neaga, Anca Tănase, Monica Matei, Constantin Mândruţă.

Din diasporă: Florentin Smarandache (SUA), Elena Buică (Canada), Daniela M. Popescu (Spania), Vasile Hatos (Italia), Galina Martea (Olanda), Mihaela Talabă (Italia), Teodora Stanciu (Italia), Loredana Tudor Tomescu (Australia), Helene Pflitsch (Germania), Virgil Ciucă (SUA), Melania Briciu Atanasiu (Austria), Melania Rusu Caragioiu (Canada), Melania Munteanu (Canada), Madeleine Davidsohn (Israel), Gabi Nan (Spania), Tudor Şerbănescu (Spania), Cristina Pârvu (Spania), Diana Durlănescu (Franţa), Luca Cipolla (Italia).

Revista literară MEMORIA SLOVELOR este realizată pe bază de voluntariat. Acest număr a apărut cu sprijinul următorilor scriitori: Daniela Popescu (Madrid/Spania), Galina Martea (Amsterdam/Olanda) şi Vasile Hatos (Castiglione di Ravenna/Italia) Fondator:

Petre Petria

Colectivul redacţional: Redator-şef: Ion Nălbitoru Redactori: Daniela Popescu, Spania Ilie Fîrtat Ion Părăianu Cristian Pătru Coperta: Ilie Fîrtat şi Ion Nălbitoru Contact: memoriaslovelor@yahoo.ro Foarte important!

Pentru cei care doresc să publice în această revistă: Un autor poate să publice un singur material ( în mod excepţional două ) ce se va încadra în maxim 2 pagini format A4, cules în Word, cu fontul Times New Roman, la un rând, corp 11.

Textul va fi corectat de autor înainte de trimitere. Răspunderea pentru materialele publicate revine în întregime autorilor.

Materialele vor fi trimise pe adresa : memeoriaslovelor@yahoo.ro

APARE SEMESTRIAL

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

ZIUA LIMBII ROMÂNE LA RÂMNICU VÂLCEA Pe 31 august 2015, la ora 12.30, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” a fost gazd gazdă pentru un eveniment cultural major, ZIUA LIMBII ROMÂNE. Evenimentul a fost organizat de revista Starpress International, Liga Scriitorilor Români, Revista Memoria Slovelor şi Rotarexim.

Le eveniment au participat, numeroase personalităţi, din ţară şi din diasporăă printre care: fiul scriitorului Corneliu Leu, Vlad Leu – regizor, profesor universitar la Facultatea de Teatru şi Film, Ligya

EMINESCU” ş două medalii cu brevet „VIRTUTEA LITERARĂ”” domnilor Ion Nălbitoru Nă şi Ion Părăianu.

A urmat un nou moment artistic (romante) în persoana domnului Gheorghe Cărbunescu C şi a formaţiei “Izvor de Vâlcea”.

Domnul Ion Nălbitoru, lbitoru, redactorul şef al revistei MEMORIA SLOVELOR, a prezentat ultimul număr num al revistei (nr.4), în paginile căreia că se găsesc autori români de pe toate meridianele lumii şi a mulţumit tuturor celor care au trimis mesaje de felicitare redacţie, redac mesaje publicate în revistă, cu ocazia Zilei Limbii Române.

A urmat decernarea premiilor la Concursul internaţional de poezie şii proză proz scurtă MEMORIA SLOVELOR, ediţia I-a, a, organizat de revista cu acelaşi acela nume sub egida Ligii Scriitorilor Români.

Domnul director al Casei Artelor Poligrafice Poli Editoriale Rotarexim, George Rotaru, a prezentat antologia “COLUMNA ROMÂNISMULUI” dar a vorbit şii despre arborarea drapelului (6/10m) pe 1 septembrie pe vârful COZIA. Au fost rostite alocuţiuni alocu despre această antologie, a fost înmânat câte un exemplar exemp tuturor membrilor prezenţii în antologie şi fiecare autor a recitat câte o poezie .A urmat un moment de destindere prin care interpretul de muzică populară popular Ion Lupu, acompaniat de formaţia ia ansamblului “Izvor de Vâlcea”, ne-a ne încântat cu melodiile sale interpretate nterpretate atât vocal dar şi la fluier şi ocarină.

Partea a doua a programului a continuat cu prezentări ri de carte, recitări de poezie din volumele prezentate dar şi alocuţiuni iuni ale scriitorilor din diasporă. diaspor Într-oo interpretare de excepţie excep actorul Cristian Alexandrescu ne-aa recitat, într-un într colaj, versuri din operele marilor poeţii români. Domnul Ion Enache ne-a ne oferit câteva momente de folclor iar domnul Marin Voican Ghioroiu ne-aa cântat Imnul Limbii Române.

Diaconescu -Director Director general al revistei revist Starpress, membru fondator al AJRP şii membru al Clubului de Presă Transatlantic, Al Florin Ţene - preşedintele pre Ligii Scriitorilor Români şii membru corespondent al Academiei Americană Română, ă, Elena Buic Buică (Toronto/Canada), Daniela Popescu (Madrid /Spania), /Spania) Virgil Ciuca (SUA) etc. În deschidere, doamna Ligya Diaconescu a mulţumit umit tuturor pentru eforturile deosebite depuse de a fi prezenţi la acest eveniment şii a vorbit despre importanţa importan acestuia. La propunerea doamnei Ligya Diaconescu s-a s ţinut şi un momentt de reculegere în memoria domnului Corneliu Leu cel care a fost iniţiatorul şi ş fondatorul Zilei Limbii Române.

Un cuvânt de salut a venit şii din partea Bibliotecii Judeţene ene “Antim Ivireanul”, prin reprezentantul său, s doamna Augustina Sanda Constantinescu.

A urmat lansarea antologiei “LIMBA NOASTRĂ NOASTR CEA ROMÂNĂ”, ediţia a II-a, a, editura Olimpias/Galaţi.

Olimpias/Gala Doamna Ligya Diaconescu a felicitat pe toţi to cei care au contribuit cu materiale literare (poezie şi proză) la alcătuirea acestei antologii oferindu-le le câte o Diplomă Diplom de excelenţă din partea revistei STARPRESS pentru întreaga lor activitate literară.. De asemenea doamna Diaconescu a mai acordat Diplome de excelenţăă pentru întreaga activitate literară şii unor membrii ai Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea.

Pentru destindere a urmat un moment artistic al domnului Dumitru Miuţă care ne-aa încântat cu două dou melodii populare. Domnul Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, a ţinut ţ o alocuţiune iune în cinstea acestei manifestări manifestăr apoi a acordat două distincţii Bibliotecii Judeţene ene “Antim Ivireanul”: Medalia Omagială „Al. Florin Ţene Ţ - VIVAT CULTURA” şi distincţia ia „Steaua Literaturii Române -

Următorii autori şi-au au prezentat ultimele apariţii apari editoriale şii au recitat poezii sau au citit fragmente de proză: Al. Florin Ţene ene ne-a ne prezentat romanul “Răzbunarea zbunarea gemenelor”: Elena Buic Buică a venit în faţa celor prezenţi cu cele douăă volume “Scriitorii de ieri şi de azi”; Maria Chirtoacă ne-aa vorbit despre volumul său s de poezie “O dragoste fărăă hotare”; Daniela Popescu ne ne-a prezentat cel de-al al doilea volum al său s de poezie 1

MEMORIA SLOVELOR “E©LIPSA”; Olimpia Sava ne-aa recitat din proaspătul proasp său volum ieşit it de sub tipar “Învârtind cuvintele”; Tudosia Lazăr ne-aa prezentat “Cutia pandorei”; Cristina Nălbitoru N a debutat cu volumul “Poveşti drăguţţe pentru făpturi micuţe”; Ion Nălbitoru lbitoru a prezentat romanul “Urma “Urmaşul lui Dracula.” În încheiere domnul Constantin Mănescu, M preşedintele edintele Filialei Vâlcea a LSR a amintit că c prin efortul doamnei Floarea Cărbune rbune din Consta Constanţa numeroase cărţi şii reviste au ajuns în Japonia la un concurs internaţional ional THE INTERNATIONAL CONTEST “ART & LIFE” unde scriitori din LSR au obţinut Diplome de excelenţă.

Tot la acel concurs trei dintre revistele LSR: “Agora literară”, “Memoria slovelor” r” şi “Dobrogea culturală” au obţinut inut DIPLOMA OF ESCELLENCE. Dânsul a mulţumit umit atât organizatorilor cât şi celor veniţi din toate colţurile ţării dar şii din diaspora prezenţi prezen la acest eveniment deosebit pentru românii de pretutindeni.

NR.5 (10) /2016

Partea a III-aa a continuat la Salon-Clubul Salon SUPCA unde organizatorii au oferit o masă mas invitaţilor în prezenţaa ansamblului de dansuri dan şi interpretări folclorice“Izvor “Izvor de Vâlcea”, dar şi a domnului Gheorghe Cărbunescu şi Ion Lupu. au oferit cărţi c unii altora, cărţi de Scriitorii şi-au vizită, s-au rostit alocuţiuni, iuni, iar domnulGeorge Rotaru, directorul Casei Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, a oferit medalii şii trofee unor personalităţi personalit din ţară şi din diasporă,, pentru activitatea lor.

Cu aceasta ocazie ie revista „Memoria slovelor” a primit medalia „Carte cinste cui te-a te scris” A fost un eveniment deosebit, o altă alt faţă a României în care românii de pretutindeni şi-au dat mâna cu zâmbetul pe buze, optimişti optimi şi cu energii pozitive, de parcă se cunoşteau de când lumea, deşi de mulţi dintre ei sau întâlnit pentru prima oară..

Redac Redacţia

HORIA MOCULESCU (Bucureşti) Un petec de cer See pare că c una dintre piedicile pentru care românii îşi î schimbă cu greu locul unde muncesc sau chiar meseriile, în sine, este legătura ătura ombilicală ombilical cu oraşul în care s-au au născut n (sau sat, sau cătun). tun). În alte ţări, o ofertă pentru un serviciu (mai) bine plătit, într-un un oraş la peste două mii de kilometri depărtare, dep nu se refuză doar pentru că cere o...schimbare. Aici, la noi, pare imposibil ca un clujean să plece la Tulcea sau la Rădăduţi, cu familia, cu căţelul, elul, cu...totul.

Indiferent de cuantumul slarial; nefiind n exclus ca peste patru-cinci ani s-o facă din nou spre alte destina destinaţii.

Suntem cu toţii înrădăcinaţi, i, nejustificat pentru zilele în care trăim, iar dacă viaţa ne-aa purtat, fără fă ă dreptul nostru de decizie, prin cine ştie tie câte locuri, să fiţi convinşi că vom recunoaşte şi în nopţile ile noroase petecul de cer sub care ne-am născut! scut! Eu, pe cel de deasupra străzii str Avram Iancu, din Râmnic, îl recunosc pentru totdeauna şi pe dinafară şi nu l-am mai zărit nicăieri, ieri, prin miile de locuri din zecile de ţări de pe unde de am încercat să-l să regăsesc.

S-ar putea ca Râmnicul meu săă fie, totu totuşi, o pată minunat colorată pe harta unei ţări ri nefericit de frumoas frumoasă.

Deşi de departe, urmăresc resc cu interes personal, orice referire la trecutul oraşului, ului, la personalit personalităţile lui, la ambiţiile lui, la reuşitele lui şi doar aşa şa îmi explic de ce, din acelaşi loc au răsărit şi George Ţărnea şi Bibanu’ şi Anton Pann şi cei mai performanţi ţi hackeri din lume.

Vinovat (sau merituos) este acel miraculos petec de cer pe care îl cunosc.

Râmnicul de ieri eri se numeşte nume astăzi Vâlcea şi mi se pare nedrept. Nu tot ce e Vâlcea e şi Râmnic. Când, copil fiind, mă jucam ziua în curtea Teatrului Andreani, iar seara, pe scenă evoluau George Vraca, Storin sau Manolescu, nu bănuiam căă pe acelea aceleaşi locuri, peste multe decenii va exista un alt teatru, (normal!) Anton Pann, o lăudabilă realizare a râmnicenilor şi a entuziasmului lui...Goange. Dar nici nu credeam că c lacul îngheţat din Zăvoi voi nu va propune României măcar m doi trei campioni la patinaj.

Pe vremea copilăriei ăriei mele m nu se juca handbal în 7, aşa că nici visele mele nu-l nu conţineau şi nici pe fetele campioane europene. Doar fotbalul, cu echipa SSV (Societatea Sportivă Vâlcea) ss-ar fi putut constitui în cine ştie ce aspiraţii ii orgolioase. Dar nn-a fost să fie până la capăt. t. În schimb, pentru că „omul sfin sfinţeşte locul” sau dorinţele nemăsurate surate ale lui, Râmnicul are stagiuni de muzică simfonică,, pentru un public din care nu face parte oribila lume interlopă a oraşului, oraş dar, p’ici pi-colo, câte un primar proaspăt „liberat” tot îşi î mai bagă capul în sală, ca să asculte „Simfonia Destinului”. Când trec prin Râmnic, o fac orgolios, plimbându-mă plimbându printre casele „monument istoric” construite de bunicul meu, arhitectul italian Antonio Copetti şii uitându-mă uitându cu mândră nostalgie la ceea ea ce a fost Regimentul „2 Dorobanţi”, Doroban în cadrul căruia tatăl meu, ofiţer er superior al Armatei Regale a obţinut în lupte, două Ordine „Mihai Viteazul”, La el se portiveşte te Râmnic=Vâlcea pentru că c e înmomântat în cel mai frumos cimitir din lume, la liziera unei u păduri vâlcene, în Guşoieni. oieni. Culmea, într într-o seară de primăvară, am descoperit deasupra cimitirului acelaşi acela petec de cer de deasupra Râmnicului . Petecul meu.

2

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Prof. Univ. Dr. FLORENTIN SMARANDACHE (New New Mexico / USA) AFORISME Citate pe dos

∗ „Dreptatea e în mâinile voastre!”, se adresă adres el ciungilor. ∗ Vulturul a cucerit înălţimile imile cu aripile nu cu ghearele. ∗ „Oltul izvorăşte te din Mureş!”, zise Bulă.

Bul Când îl văd… d… Nu ll-aş mai ∗ Astă noapte am sărbătorit torit ziua de na naştere. vedea! ∗ Când i-am spus verde-nn faţa, a trecut pe roşu. ro elegem de minune…ca Ne-nţelegem ∗ El mergea cu maşina ina accelerată accelerat la maxim, iar eu cu turcii! trenul, tot accelerat. Îl auuud…Şi Şi nu-l nu aud! ∗ El bătea la ochi, iar ea bătea ătea în retragere.

Ai carte, n-ai ai parte. ∗ Unul era puţin in cam beat, iar celălalt cel – puţin mai încolo.

N-ai carte, ai parte! ∗ După ce a terminat de făcut ăcut curat, a început ssă-mi facă Mă-ntorc înainte. mizerie. avem economie?!

Cum s-avem criză economică dacă n-avem ∗ Nu-i duşmănesc nesc nici pe duş duşmanii duşmanilor mei.

Facem ce facem… şi tot nu reuşim săă facem. ∗ În săptămâna oarbă,, umbla ca o curc curcă chioară. Ştii cum e-n lumea asta? Cel care-ţii place ţie de el, nu-i ∗ Mama focului n-are tată? place lui de tine…şi invers. ∗ Nu-mi permit să-ii permit să-şi să permită ce nu-i permis. Întâi te omoară, şi-apoi îşi cere scuze! ∗ După zodie, sunteţii taur, deş deşi păreţi emasculat. ∗ „Căprioara prioara mea!”, îi zicea so soţul încornorat soţiei.

Sintagme pe dos ∗ Când i-am jurat credinţă ţă pe via viaţă, nu ştiam ce înseamnă ∗ Dacă nu am fi avut inamici respectabili, nu am avea eroi matusalemic. respectaţi. ∗ „Dacă-mi mi omoram soacra cu 25 de ani în urmă, urm acum aş ∗ Dacă cineva a furat azi un ou, bine căă nn-a furat găina. fi fost liber!, cugetă proaspătul ătul întemni întemniţat. ∗ Timpul ne vindecă pe toţi, după care ne omoar omoară. ∗ Noi ne tragem din Traian şi Decebal. Ceilalţi Ceilal cred că se ∗ Şi cel mai mare optimist şi-aa început viaţa via plângând! trag din maimuţe. ∗ Viaţa este prea scurtă pentru a o trăi ăi în nemernicie. ∗ Nu era român; era profesor de română. român ∗ Dacă au văzut că nu pot câştiga tiga meciul nici în ruptul ∗ Ceea ce pentru ea era floare la ureche, pentru el era capului, au început cu ruptul picioarelor. otită. ∗ Au fost invitaţi la masă în acelaşii timp: unul – la masa ∗ Când s-au au cunoscut, el era un copil în floare, iar de prânz, şi celălalt – la masa de operaţie. ţie. nevastă-sa sa avea un copil din flori. ∗ Pesimistul stă în eclipsă, optimistul – cu ochii în soare, ∗ Asistenta mi-aa luat tensiunea (cu stetoscopul), iar iar realistul stă sub umbrelă. medicul – plicul (cu bani). ∗ La capătul aceluiaşi drum, pe unu-l aştepta ştepta succesul, iar ∗ El era între ciocan şii nicovală nicovală, iar ea – între seceră şi pe celălalt – eşecul. Merseseră în sens diferit. ciocan.

ION NĂLBITORU N (Brezoi / Vâlcea) Transf Transfăgărăşanul şi splendorile sale Din Braşov, şov, urmând drumul înălţă către tre crestele care plutesc printre norii de cea ceaţă. naţional ional paralel cu Oltul, traversezi Curentul de aer format de deplasarea masei de apă ap în gol, cochetul oraş Făgăra ăgăraş cu cetatea sa, rostogolirea rea acesteia pe stânci, precum şi stropii purtaţi de apoi în dreptul localităţii localit Cârţa, la sensul giratoriu se ramifică ramific un drum la stânga spre re masivul muntos.

După câţ câţiva kilometri pătrunzi într-oo vale răcoroasă r pe lângă râu, apoi drumul se desf desfăşoară în serpentine spectaculoase până pân la Bâlea Cascadă. Aici turistul poate face un popas la restaurant, dar şii o plimbare pe poteca turistic turistică până aproape de cascadă.

De undeva de sus, de pe stânci, un puhoi de apă ap se revărsă în gol, creând în jur o zarvăă asurzitoare, ce se 3

MEMORIA SLOVELOR curent te revigorează cu noi energii. Este un spectacol fascinant oferit de mama natură pe scena mun munţilor.

Reîntors în mica staţiune, iune, turistul poate lua telecabina şi de la înălţime poate săă admire panorama încântătoare care se desfăşoară sub el sau, dac dacă este cu maşina, să urce pe şoseaua ce şerpuieş erpuieşte ca o panglică printre pintenii stâncoşi. i. În stânga se ridic ridică pieptul de piatră al versantului, iar în dreapta se deschide valea parcă fără de sfârşit şii versantul opus, pe alocuri plutind în ceaţă.

Spectacolul văii frapează prin priveli priveliştea ce încântă privirile care alunecă pe fiecare col colţ de stâncă ce răsare sare printre brazi sau împunge cu aplomb oceanul albastru al cerului. În regatul munţilor ilor te apropii din ce în ce mai mult de sufletul naturii şii spiritul pietrei milenare, fascinat în aceeaşi măsură de multitudinea de imagini care de multe ori par rupte dintr-un vis.

Pereţi abrupţii deschid drum spre abis, pr prăpăstii în diferite rite forme care mai de care mai ameţitoare, ameţ forme în continuă transformare odată cu scurgerea timpului, variind de la un anotimp la altul atât prin costumul de gală alb, verde sau cenuşiu iu al masivului, cât şi prin multitudinea nuanţelor elor de albastru din inf infinitul cerului.

La Bâlea Lac privirile îţi ţi sunt delectate de peisajul de un pitoresc aparte, dar şi de apa str străvezie a lacului din vârful muntelui.

Turişti de toate naţiile iile fac fotografii, filmeaz filmează, admiră hăul ul ce se deschide pe partea nordică nordic cu şerpuirea şoselei printre stânci şii palele de ceaţă ce se caţără pe abrupţi ca nişte adevăraţi alpinişti.

Pe partea de răsărit rit lacul este stră străjuit de crestele sterpe ale masivului muntos. Aici este un hotel, dar şi un restaurant mai aparte, care pătrunde în apele lacului ca o lacustră.

Prin apele limpezi cu nuanţe ţe verzui se zbenguie păstrăvul indigen.

Aici, la hotarul dintre crestele dominante ale munţilor şii albastrul infinit al cerului, adesea vremea devine capricioasă şii rafalele vântului, vuietul ssău, urletul văii, ii, ecoul tunetelor, fulgerele ce se preling ca ni nişte şerpi luminoşi pe stânci, nori fioroşii ce revars revarsă ploi torenţiale vara sau viscole năprasnice prasnice iarna, descriu tablouri de la incantaţie la groază.. Alteori, când cerul este senin, astrul zilei pare mai aproape de frunţile ile de piatră ale masivului.

De la Bâlea Lac se trece din Ardeal, pe sub muchia muntelui printr-un un tunel, în partea cealaltă cealalt către Argeş. Şi aici eşti ti întâmpinat de vârfurile ple pleşuve şi conturul dantelat al crestelor.

Masivul Făgăraş este cel mai mare din ţară şi cu vârfurile cele mai înalte, Moldoveanu şi Negoiu dominând ţinuturile inuturile dintre cele dou două principate, Transilvania şi vechiul regat, Ţara ara Româneasc Românească. În depărtare, piscurile munţilor ilor se înal înalţă deasupra norilor. Nori albi sau cenuşii, ii, perdele de cea ceaţă printre care se observă bălticele albastre ale bolţii ţii cere cereşti, fascicolul de raze ale astrului zilei ce penetrează prin perdeaua

NR.5 (10) /2016

norilor, toate acestea creează imagini feerice în împărăţia împ

Făgăraşilor.

Aici, sus, la un pas de d cer, totul este complex, un conglomerat de nori, ceaţă, ţă, stânci, arbuşti arbu şi cer, creează prin neuniformitatea lor o imagine plină plin de armonie.

La coborâre eşti ti întâmpinat de cascade al căror c tumult se propagă în unde sonore către c creste, în timp ce şuvoiul de apă se loveşte te de pintenii stânco stâncoşi.

Părăsind înălţimile imile sterpe ppătrunzi în cheile Argeşului ului cu splendorile lor. Ş Şoseaua se prelinge pe lângă abruptul stâncos, de partea cealaltă cealalt deschizându-se valea adâncă. Vârfurile semeţe ţe ale Făgăraşului F rămân undeva sus, iar maşina pătrunde trunde în pă pădurea de brad pe conturul lacului de acumulare.

După mulţii kilometri ajungi la barajul Vidraru.

De pe coronamentul barajului în arc, cu o înălţime în ameţitoare, itoare, undeva în adâncuri se vede fundul vvăii ca un firicel ce şerpuieşte te printre versan versanţii abrupţi. Te minunezi de ceea ce vezi şii te întrebi nedumerit: „Cum or fi stat oamenii să lucreze la asemenea în înălţime?” De la asemenea distanţă îi vezi ca pe ni nişte furnici.

Dar astfel de baraje sunt multe în ţară şi sunt construite te în vremea numită pe atunci „Epoca de Aur”, dar pe care cei de azi o numesc a „odiosului”. Şi totuşi regimul de tristă amintire ne ne-a lăsat şi lucruri cu care să ne mândrim.

Mai jos, pe versantul stâng, pe direcţia direc de coborâre se vede Cetatea Poenari, cea c care a constituit o a doua reşedinţă a domnitorului Vlad Ţepeş.

La Curtea de Argeşş se află afl mănăstirea cu cea mai frumoasă biserică prin stil şi arhitectură ridicată de Meşterul terul Manole, care, aşa cum spune legenda, pe vremea lui Negru Vodă ce zideau zi ziua se dărâma noaptea.

Se zice că meşterul şi-aa zidit soţia, so pe Ana, şi a reuşit să construiască biserica. La final le le-au luat schelele şi muncitorii împreună cu meşterul lor şi-au făcu aripi din şindrila de pe acoperiş şi au zburat. Din locul unde a căzut Manole a ţâşnit nit un izvor… În biserică se află racla cu moaştele moa Sfintei Filofteea la care zilnic vin mii de credincioşi credincio să se roage pentru sănătate şi mântuire de păcate. ăcate.

De aici pelerinajul nostru se îndreaptă îndreapt către mirificele ţinuturi vâlcene...

Foto- Sursa: internet 4

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

DANIELA POPESCU (Madrid / Spania) Reporter cultural via Deşii par invizibili în viaţa socială şi culturalăă a Madridului, sunt mulţii români talentaţi, talenta care aduc Spaniei nu numai savoarea mâncărurilor rurilor române îti, pe care o simţi, i, trecând pe vreo stradă oarecare, ieşind ind prin geamurile deschise ale bucătăriilor. riilor. Românii sunt mai mult decât mâncare şii băutură, bă iar viaţa culturală înseamnăă mai mult decât a merge la concertele lui Florin Salam, care şi el îşi are admiratorii fireşti.Am avut bucuria să particip la câteva dintre evenimentele româneşti, desfîşurrate în Madrid în toamna lui 2015, după revenirea din ţară. ară.

Sâmbătă,, 17 oct., ora 11.00: MADRID / Restaurant Las Jarras (Calle Puerto Porzuna 13, Madrid), deţinut inut de un român, a avut întâlinirea românilor ro cu caravana lui Cartianu şi Ciocârzan,, cu prezentarea cărţilor: Miracolul din noiembrie, Sfârşşitul Ceauşeştilor, Cine a tras în noi la revoluţie, ie, Hagi şi filmul despre ultimele zile ale Ceauşeştilor. tilor. A fost o întâlnire caldă, cald prietenească, întreţinută de personalităţţile prietenşti ale celor doi jurnalişti şii autori de carte, combinând aspecte din carte cu discutii interactive despre evenimentele din Spania. Românii au cumpărat cărţile, ile, au făcut f poze cu autorii, au făcut cut comentarii decente despre sit situaţia politică din ţară şii au spus problemele lor.

Al doilea eveniment la care am participat a fost deschiderea salonului de prezentare, Art Design, din Madrid, al romancei Elena Ninerică, ă, unde am cunoscut creatori de artă spanioli şii români, care îşi î expuseseră lucrările. rile. Evenimentul a fost acompaniat de muzica formaţiei Ocho de Pica şii de gustări gust tradiţionale româneşti. Am cunoscut acolo poeţii români: Marin Dumitrescu, Marius Gârniţă şii Gelu Vlaşin, Vla pictorul Paul Soica, precum şi pe deţinătoarea toarea local localului, Elena Ninerica,, care expusese pe un perete costumele tradiţionale româneşti ti vechi de un secol, mare iubitoare de artă şi interpretă de muzica folk. Cu ei aveam ssă mă întânesc o lună mai târziu la seara Eminescu, unde aveam

să cunosc poeta româncă, ă, rezidentă re în Australia, la Sydney, Loredana Tudor Tomescu, Tomescu care şi-a prezentat, la final, cele două cărţi: Trenul de dantelă dantel şi Versuri albe pentru zile negre. S-aa vorbit despre opera, persoana şi viaţaa lui Eminescu, prin luari de cuvânt ale poeţilor poe Marius Gârniţă, Gelu Vlaşşin, precum şi a secretarei ASARS, Mioara Râşnoveanu, noveanu, însoţite înso de muzica violonistului Ruben Marin, cu fragmente din Balada lui Ciprian şi de muzică pe versuri de Eminescu, acopaniate la chitară de Elena Ninerică. Au fost pu puţini participanţi, dar atmosfera a fost caldă, prietenească, prieteneasc simţind, pentru o clipă, că-l avem şii pe Eminescu printre noi. Nu ştiu dacă poetul s-ar fi simţit it ofensat că suntem atât de puţini, sau nu, dar îmi place să cred căă el ar fi fost bucuros ssă afle că românii se mândres cu el, că îi dau dreptate, peste secoli şi că doresc să ridice percepţţia mondială despre el, poetul nostru naţional, ional, care nu a devenit caduc, ci a rămas r la fel de proaspăt. t. Scrisesem o poezie, dedicată dedicat poetului, dar,

pentru că n-am fost invitatăă să iau cuvântul, i-o dedic aici, marelui nostru poet, despre care Alecsandri spunea cu modestia caracteristică doar marelor spirite: ””E unul care cântă mai bine decât mine/ Cu Cu-atât mai bine ţării şi lui cu-atât mai bine!”.

Românii crează cu gândul la patrie, cu sufletul între două lumi, reconstruind destinul propriu pe ppământ străin, in, dar ducând acolo spiritul românesc. Eforturile românilor trebuie aplaudate, încurajate, motiv pentru care şi în prezenta revistă publicăm crea creaţii ale diasporenilor noştri poeţi şii creatori de frumos.

DANIEL ROXIN (Bucureşti) Imperiului Roman îi era frică de geto-daci daci O dovedesc izvoarele istorice antice.Perspectiva pe care o aveau anticii asupra lumii geto-dacice geto era foarte diferită de cea care le este transmisă astăzi ăzi românilor prin cărţile ile de istorie. Din păcate, p încă există istorici autohtoni care

dacii erau mai primitivi, mai înapoiaţi… înapoia pretind că geto-dacii Această imagine este te contrazisă contrazis nu numai de impresionantele construcţii ii romane în care dacii sunt evidenţiaţi într-o manierăă fără fă precedent – a se vedea Columna lui Traian, cel mai spectaculos monument artistic al antichităţii ii europene, şi uimitoarea colecţie de statui impunătoare de daci (toate în poziţii pozi demne), 5

MEMORIA SLOVELOR peste 100, care decorează marile muzee ale lumii.

Alături turi de aceste probe, izvoarele istorice arat arată cu claritate că geto-dacii dacii erau foarte respectaţi respecta din punct de vedere militar, forţaa lor inspirând în multe perioade teamă team conducătorilor Republicii Romane şii apoi ai Imperiului Roman. Şi ca să dovedim că este aşşa, vă prezentăm câteva izvoare antice edificatoare:Horaţiu, edificatoare:Hora despre pericolul dacic în secolul I î.Ch. (Ode):“Pu “Puţin a lipsit ca Roma, sfâşiată de lupte interne, să fie nimicit nimicită de către daci şi etiopieni (egipteni, n.n.): aceştia tia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii, n.n.) se pricep mai bine decât toţi la aruncarea săgeţii.”

Paulus Orosius, despre geţii (Împotriva păgânilor pă în şapte cărţi):“…geţii ii aceia, care acum sunt (numi (numiţi) goţi şi despre care Alexandru (cel Mare, n.n.) declarase că c trebuie să te fereşti, ti, de care Pyrrhus (Lisimah, n.n.) se îngrozise şi pe care şi Caesar i-aa evitat…”

Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia):“Zei Farsalia): cereşti, ţineţi departe de mine aceastăă nebunie şi anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare mi pe daci şi pe geţi, Roma să cadă iar eu să rămân mân lini liniştit…”

Strabon, despre Burebista (Geografia):“Ajungând “Ajungând în fruntea neamului său, u, care era istovit de rrăzboaie dese, getul Burebista l-a înălţat at atât de mult prin exerci exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un Stat puternic şi a supus geţilor ge cea mai mare parte din populaţiile iile vecine. Ba înc încă a ajuns să fie temut şi de romani.”

Synessos, despre geţi şi masageţii (Fontes)„Geţii (Fontes) şi masageţii, care obişnuiesc să-şi pună alt nume, ba chiar unii dintre ei îşi schimbă trăsăturile feţei ei printr-o printr anume dibăcie, ca să pară că s-a născut scut din ppământ un neam mare şi îngrozitor, aceştia vă înspăimânt imântă astăzi. Ei trec Istrul şi cer plată pentru pacea pe care ne ne-o îngăduie.”

Ovidiu, despre geţi (Scrisori din Pont):„Cei „Cei mai mulţi mul

NR.5 (10) /2016

oameni de aici nu se sinchisesc de tine, prea frumoasă Romă, şi nu se tem de armele soldatului ausonic. Le dau inimă arcurile şi tolbele lor pline de săgeţi şi caii lor în stare să suporte curse oricât de lungi, deprinderea de a îndura îndelung setea şi foamea şi faptul că duşmanul care i-ar urmări nu va găsi apă.”

Dio Crisostomus, despre armata geţilor ge (Discursuri):„Am ajuns la nişte te oameni întreprinzători, întreprinz care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ări, ci erau agitaţi agita şi tulburaţi ca nişte te cai de curse la potou, înainte de plecare, nerăbdători să treacă vremea, cai pe care râvna şi înfocarea îi fac să loveascăă ppământul cu copitele. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot ssăbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi.”

De altfel, înainte de războaiele r dintre Decebal şi Traian, geto-dacii au reuşit it în mai multe rânduri să s îi învingă pe romani. Mai jos, un citat edificator:Paulus Orosius, despre războiul zboiul daco-roman daco din anul 87 d. Chr. (Istorii împotriva păgânilor gânilor în şapte cărţi):„Căci cât de mari au fost luptele lui Durpaneus (Decebal, n.n.), regele dacilor, cu Fuscus, şii cât de mari dezastrele romanilor…

Domiţian, ian, umflat de cea mai nebuneasc nebunească vanitate, sub pretextul înfrângerii duşmanilor, manilor, triumfa (pretindea in mod fals triumful, n.n.) pentru legiunile distruse” Şii exemplele ar putea continua…

DESPRE POEZIA CUANTICĂ CUANTIC ŞII POEZIA METAFIZICĂ METAFIZIC Interviu cu scriitorul Hatos Vasile (Castiglione Di Ravena / Italia) realizat de Mihaela Talabà - organizatoarea concursului PREMIO LETTERARIO INTERNATIONALE CORONA, Trebisacce, Calabria / Italia despre poezia cuantică şi poezia metafizică.

Mihaela Talabà: În ultimul timp se vorbeşte vorbe mult despre gândul cuantic şii cât de mult poate ssă schimbe viaţaa omului în momentul în care devine con conştient de fiinţ divină care, de fiinţa fapt, noi suntem. s Ce puteţ să ne spuneţi puteţi despre acest fenomen?

Vasile Hatos: Gândul cuantic este însuş lumina omului însuşi care acceptă accept că nu este singur în universul lui interior.

6

Omul devine conştient tient de propriul destin când accept acceptă necondiţionat că el este o fi fiinţă divină. Viaţa, visurile, idealurile, sensurile, facerea binelui, cunoaşterea cunoa adevărului, rului, iubirea frumosului, cunoa cunoaşterea naturii, cunoaşterea terea universului etc., sunt reguli care fac parte din universul nostru interior, dându-ne dându seama că nu suntem singuri şi că,, în universul nostru exist există un Absolut, un Dumnezeu. De-abia abia atunci putem spune că, c noi oamenii, suntem fiinţee divine. Trezirea sau schimbarea din noi începe când ne dăm m seama ccă trăim într-o lume ireală, când de fapt lumea realăă este cea a spirit spiritului. Numai mergând pe calea cunoaşterii şterii de sine, po poţi să dezvolţi aceste capacităţi intelectuale ctuale de care este capabil orice om care acceptă divinul.

MEMORIA SLOVELOR Şi ce-i mai frumos decât să ajungi la beatitudine, la acea pace lăuntrică,, unde spiritul este liber, nu este osândit, pentru că a ajuns să se cunoasc cunoască în sineşi, cunoscând moartea şii spiritul divin, a ajuns la cunoa cunoaşterea divină, dându-şi seama că el este divin! De aici orice om poate produce o Renaştere Spiritualăă în lume! Malraux spunea: ,, Secolul XXI va fi religios, sau au nu va fi deloc”.

Mihaela Talabà:Dumneavoastr Dumneavoastră credeţi că factorul principal pentru a trăii în seninatate şi în fericire este faptul de a întelege pe deplin şii a tră trăi iubirea?

Vasile Hatos: Iubirea se poate trăi tr în mai multe feluri. Sunt forme ale iubirii absolute, care îndeplinesc rolul fericirii absolute. Iubirea trăită ăită din sentimente, nostalgii, sensibilitate etc., atrage mai multe forme de cunoaştere tere a iubirii. Prin iubire faci saltul spre absolutul fiinţei. Fără o iubire pură nu poate exista cu adevărat limpezirea gândirii, nici a sentimentelor. Trăim Tr într-o lume unde iubirea nu prea este iubire, nici dragostea dragoste! Majoritatea fiinţelor elor au cam uitat de iubirea adevărată şii nu au cum accede spre infinitul fiin fiinţei, pentru a trăi în seninătate şi în fericire. Existăă destui factori care preced abolirea iubirii. Trăirea irea iubirii pure în sine sineşi este însuşi trăirea clipei eternităţii în Fiinţă. ţă. Numai acolo ia naştere cunoaşterea terea iubirii absolute. Pe aceste culmi ale extazului iubirii poţi spune că trăieş ăieşti cu adevărat, ajungând să trăieşti ti în armonie cu tine însu însuţi, cunoscând legile iubirii. Natura ne perfecţioneaz ţionează în iubire.

Frumosul este o parte a iubirii care se manifestă manifest la fiinţele sensibile, care iubesc cu adevărat rat spiritul. Unde Unde-i iubire pură, ca de copil, poţi spune că poţi ţi tr trăi cu adevărat fericit. Iubirea este o punte între om şi Dumnezeu.Când iubirea este pură atunci poţi trăii în senină seninătate şi în fericire, pentru că înţelegi iubirea, trăind ind în armonie cu to toţi oamenii. Aici ia naştere cu adevărat rat sentimentu iubirii.

Mihaela Talabà:Cum Cum se poate ajunge la iubirea neconditionată?

Vasile Hatos: La iubirea necondiţionată necondi se poate ajunge doar pe cale cunoaşterii terii de sine, pentru ccă este calea suferinţei. Iubirea necondiţionată ionată necesită multe sacrificii. Este foarte greu să ajungi pe aceste culmi.

Trebuie să fi trecut prin toate procesele durerii llăuntrice. Începând de la iubire, dragoste, adevăr, frumos, natură natur etc. Sunt procese care absorb spiritul în sineşi. sine Procese haotice, hazardate, care împing ng spiritul, chiar spre sinucidere. Doar trecând prin aceste experienţe experien ale durerii, uneori de lungă durată,, duc spiritul spre culmile intrinsece ale fericirii. Doar de acolo ia naştere na iubirea necondiţionată. Această iubire nu are limite pentru ccă este pură, o iubire divină,, la care ajung doar în înţelepţii. Omul de rând prins în vâltorile vieţii ii cotidiene, ajunge foarte greu la iubirea necodiţionată. Trăind ind în lumea profan profană s-a îndepărtat de lumea Sacrului, pentru căă a tr trăi cu adevărat iubirea necondiţionată, trebuie săă ajungi ssă trăieşti dincolo de bine şi de rău, trebuie să aprinzi flac flacăra divină, să o simţi că a încolţit it ca un sâmbure în suflet. Aceste sunt simţurile sincerităţii ii intrinsece unde omul este singur cu Dumnezeu, apropiindu-se se de Paradisul Fiinţei.

Fiin Orice

NR.5 (10) /2016

simţuri şi om vrea să-şi cunoască propria fericire, prin sim prin intuiţie, ie, ajungând la iubirea necondi necondiţionată, adică regăsindu-şii Paradisul Pierdut.

Mihaela Talabà:Cum Cum reuşim reu să devenim conştienti tienti de ceea ce suntem cu adevar adevarăt?

Vasile Hatos: Nu devenim conştienţi con de ceea ce suntem cu adevărat rat decât atunci când alegem calea cunoaşterii terii de sine. Ce suntem noi oamenii? Un bulgăre bulg de energie în imensitatea Materiei Vii, şi încercăm să găsim sim calea spre lumina fiin fiinţei prin sinceritate.

Iluminarea sau trăirea irea mistică mistic este chiar factorul care determină destinul nostru. Tră Trăim între două lumi, poarta care ni se deschide spe cunoaşterea cunoa divină, este poarta sincerităţii fiinţei. ei. Când vom începe procesul de gândire lăuntric, spunându-ne nouăă înş înşine, să nu ne minţim pe noi înşine, de-abia abia atunci putem spune cu adevărat, adev de unde am venit şii încotro ne îndreptăm! îndrept Conştientizarea fiinţei este lupta dintre bine şi rău, ău, care se dă d în sufletul fiecărui om. Compasiunea, iertarea, facerea binelui etc., sunt factori care duc procesul de integrare a omului în Absolutul fiinţei, ei, devenind noi în înşine divini. Este o poartă care se deschide în sufletul fiecărui fiec om mergând pe calea cunoaşterii de sine. Conştienzezi ştienzezi ccă exişti doar făcând Binele, nu Răul. ul. Acest proces al gândirii dă valenţe statice spiritului, pentru că omul profan devine omul sacru prin apropierea sufletului de Paradis, trăind tr clipele eternităţii, în sineşi. Şii ce sunt aceste clipe ale eternităţii eternit decât apropierea omului de scânteia divină, divin de Absolut, cunoscându-şii spiritul prin revela revelaţie!

Mihaela Talabà:Cum Cum se poate ajunge la revelaţie?

7

MEMORIA SLOVELOR Hatos Vasile:La revelaţie ie se ajunge prin procesul introspecţiei. Devenim conştienţii de divinul din noi când reuşim să urcăm pe scările conştiinţei, ei, unde gândirea este absorbită în sineşii prin antenele intui intuiţiei şi ale sensibilităţii, dând naştere tere unor procese de cunoaştere a propiei conştiinţe. e. Sunt treceri din con conştient în subconştient, tient, ajungând acolo unde omul este singur cu Dumnezeu. Este trecerea unor praguri spirituale absolute, pentru că omul a ajuns să cunoască Sacrul. O apropiere a

NR.5 (10) /2016

omului de Dumnezeul lăun ăuntic, cunoscându-L în sineşi, pentru că orice apropiere de Sacru se face prin revela revelaţie, prin descoperirea Focului Sacru. Aici ia naştere na procesul descriptivării fiinţei. ei. Omul descoper descoperă moartea şi originile spiritului. Sunt extaze mistice, care nu pot fi descrise de în cuvinte, dând naştere tere beatitudinii. Şi care-i sensul vieţii omului, decât de a recâştiga ştiga Paradisul Pierdut, prin credinţa în Absolut.

GALINA MARTEA - academician de onoare din R.Moldova (Amsterdam / Olanda) şi membru al Academiei de Ştiinţe Româno-Americană Basarabie, nu-ţi vinde sufletul Răpit îţi este şi cuvântul-frate R Cu libertatea plină plin de mânie, Sub al tău t steag oftează-nsângerate A inimii dureri în astenie.

Nu-ţi vinde sufletul de ieri-azi-mâine De eşti pe moarte cu speranţa dusă, Pe-al tău pământ duşmanii vor rămâne Să-ţi înrobească inima răpusă.

Nu-ţi vinde cugetul şi răsuflarea Pe-o zi cu soare şi o ploaie caldă, Pe cruce-ţi se va stinge lumânarea Din lacrima trădării ce-o dezmiardă.

A gândului dureri intimidate Stau mute, fără f viaţă şi mândrie, Iar satele cu case-abandonate case Mai stau de veghe, sfânt, s la datorie.

Mai stau de veghe florile-n florile grădină Cu lor miros ce-mbată sărăcia, Cu-a Iar tu cu spaima-n spaima tine ce răsună O laşi la să-ţi bată ritmul, veşnicia.

O laşi la să-ţi frângă şi gospodăria Ş demnitatea oarbă-n slăbiciune, Şi Te pierzi uşor u pe drumuri, pierzi tăria În drumul vieţii vie plin de acţiune.

Nu-ţi vinde dorul, casa şi hotarul Cu banii adunaţi din toată lumea, Nepoţii vor cunoaşte adevărul Şi te vor condamna cu toatăasprimea.

Te laşi la răpusă-n aripa durerii Ş existenţa plină de tăcere, Şi-n Cu viaţa via şi cu moartea dai uitării Pe Pe-acei ce te omoară cu plăcere.

Nu-ţi vinde mama, fratele şi sora Şi pe acei ce încă te-adoră, Te vrea poporul, toată Diaspora Din lumea cu durerea tricoloră.

Nu accepta duşmanii du să te-ndrume Cu a lor faţă fa falsă, fabricată, Tot ei te vor v lăsa să te sugrume, A lor putere oarbă-fermecată. oarb

Nu te lăsa supusă-n patul morţii Adus în dar de oameni fără suflet, În al tău cuib s-au aciuat ca hoţii Făcându-ţi viaţa numai chin şi plânset.

Te-au subjugat unei credinţe crude, Lăsându-te sărmană sub cer liber Şi pe ai tăi copii, părinţi şi rude I-a risipit prin lume, duşi de spulber.

Şi chiar de mori să nu te vinzi cu Ş nume Du Duşmanilor ce te urăsc – ignoră, Te vor compatrioţii compatrio duşi prin lume Ş al tău neam cu sângele în horă. Şi Te vor ai tăi t copii, ai tăi de sânge Cu viaţa via şi-a strămoşilor credinţă, Ajunge să s oftezi, s-auzi cum plânge 8

La nesfârşit nesfârş sărmana inocenţă.

Nu te mai da bătută, b răstignită Tâlharilor ce ţi-au donat trădare, Te-ai ai subjugat de-ajuns, de neostenită, Cu-aa anilor curenţi curen puşi în vânzare.

Ajunge să te vinzi cu trup şi suflet Pe bani şi ş fără bani de-a sorţii tril, Al morţii cântec şi al morţii umblet Goneşte--l astăzi, că e surd – febril.

Opreşte--te pe-o clipă şi priveşte Cum lumea s-a s schimbat şi se mai schimbă, Nu-ţi ţi pierde timpul să s gândeşti orbeşte Prin vorbele vorbel ce vin din altă limbă. Încearcă să s păstrezi ale tale datini Cu vorbele rostite în română român Şii nu te irosi cu greu ssă-ţi macini Orânduirea vieţii vie cea creştină. Întoarce--te cu faţa spre lumină Să desluş desluşeşti prezentul care doare Şii cu a ta putere şi doctrină Să îţi ţi salvezi ţărâna din vâltoare.

Să îţi ţi salvezi cuvântul şi onoarea Pe-acest acest pământ p purtat de-a ta suflare, Şi făă săă ard ardă, vie, lumânarea Cu binecuvântata bunăstare. bun Să fie soare, lini linişte şi pace Cu răsăritul ă ăritul şi-asfinţitul zilei, Şii fratele ccu sora să se-mpace Trăind ind uş uşor în inima luminii.

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

FLORIN T. ROMAN (Arad) luna a copilărie, printre tainele înserării.

Lipsuri Într-un ochi ţi-am am văzut vă cerul dar lipsea o pasăre.

Nici măcar car cuvintele nu mai ştiau să zboare, le lipsea şii lor cântecul.

Doar tăcerile din seara noastrăă târzie (mai ştii?)

Somn uşor !

Dormi lin, cu sufletul în pace, acum, când noaptea blând se-aşază, se căci Maica Domnului, preasfânta, la creştet somnul îţii veghează veghează.

erau toate prezente, dar şi lor le lipsea bucuria aceea naivă care se naşte pe neaşteptate când îţi zâmbeşte

Să îţi surâdă tandru stele la geam, în liniştea senină, şi să visezi, real, că-n taină îngeri durerile-ţi alină.

ION PARAIANU – (Roşiile/ Vâlcea) Tablou de toamnă Am înmuiat penelul în azur, Din rădăcini cini de negru să s înalţ Copacul sfredelindu-se sfredelindu spre cer, Iar din văzduh să-l poleiesc cu smalţ.

Şi cerul a pierdut din albastru, Pe fire de iarbă, în rouă, ă, a pus stele, Sunt semne că toate se schimb schimbă Din câte au fost bune în rele.

Copii rătăcesc fără vrere Aiurea dezbrăcaţi şii desculţi, descul Iar seara ispitesc pe bunici: „Ce noutăţi mai ştiţii de părinţi?” părin

I-am învelit coroana cu roşul ro din apus, În trunchi fierbeau inelele în spumă Şi-ntr-o splendoare fundalul scânteia; Îl copleşise vălul argintiu de brumă.

Nu mi-am găsit timp şii nu pot, Când legile le cunoaştem tem cum sunt, Să dau un răspuns spuns atâtor copii, Care se roagă la Cer îngenunchiaţi îngenunchia pe Pământ.

În ramuri - clopoţei agaţă fără clinchet – Frunze stinghere, ruginii, de toamnă...

Nu-i un miracol; pădurea este goală, ul, înspre apus, întruna o destramă. destram Iar crivăţul,

Pe lângă cruci Cu spaimă calc pe lângăă ziduri albe Şi trec privind cum luna printre crengi îşi despleteşte galbenii din salbe sub streaşină,, în cuiburile reci.

Tabloul săvârşit victimizează altul; El trebuie angelic înrămat, citit!

Artiştii concurează prin zeci de galerii; Eu l-am expus, aici, prin verbul potrivit.

Pe lângă cruci cobor uşor or pe trepte; mormintele îmi par căă au crescut în nopţii de vis cu fiece perete, că sunt atât de nerecunoscut!

Rămâne un tablou diurn şi viu Cu diadema dintr-un curcubeu, Cum am putut să mi-l imaginez În timp autumnal, care se lasă... greu.

Un iz de flori cu ceară şii tămâie tă străbate bate de sub cripte, din adânc, ca o suflare caldă ce mângâie pe cei plecaţii devreme, fără rând.

Copii îngenunchiaţi Cutreier dimineaţa pe câmpuri.

Pământul e negru, crăpat Şi trist că-i nelucrat de ani, Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.

Se mişcă-nn jur coroane pe morminte; himere picur’’ lacrimi care ard; 9

MEMORIA SLOVELOR în mine se nasc patimi şi ispite, dar mor în iarba care creşte-n iad.

NR.5 (10) /2016

Să-şii spele cu venin minciuna din obraz.

Cocorii suspină după-nsoritele nsoritele mlaştini, mla Unde împărăţesc broscuţe şii reptile, Şi-n zborul lor îi însoţesc esc cu gândul, Să evadez în nopţii tomnatice, senine.

Să-mi văd visul Mă văd printre coroanele de flori Ale căror petale mai tremură încă; Eu sunt pământ de mult; de la creare, Iar sufletul îmi e curat şi... nu mă spurcă.

Din razele de lună mi-aş face nişte ni aripi, Să mă înalţ la Domnul cu păzitorul pă înger, Să mă desprind de lumea rea, hapsână, hapsân Şi visul să mi-l văd din colţul ul meu de cer.

Privesc cu ochii minţii împrejuru-mi, Nu văd un cunoscut de ieri, de azi; S-au risipit ca viespile din cuiburi,

EUGEN PETRESCU – Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru umitru Bălaşa” al Asociaţiei Naţionale ţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” (Râmnicu Vâlcea) Programul Naţional ional de Cercetare Istorică Istoric „Posada 1330”, finalizat cu douăă lucrări lucr de excepţie Sâmbătă şii duminică, duminic 7 şi 8 noiembrie 2015, în comuna Perişani, Peri judeţul ul Vâlcea, sub genericul „Posada 1330 – 2015”, s-au desfăşurat urat o serie de evenimente cultural-istorice, istorice, sportive, militare şi religioase (ceremonie militară militar şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori) prilejuite de aniversare a 685 de ani de la marea victorie a voievodului Basarab I al Valahiei asupra regelui Carol Robert de Anjou, al Ungariei, în bătălia din 9-12 12 noiembrie 1330, eveniment ce a scos voievodatul valah de sub dominaţia domina coroanei maghiare şi recunoaşterea terea la nivel european al statului independent Valahia (Ţara ara Românească) Româneasc – primul stat liber al românilor.

Dacă până în urmă cu 6 ani, când am iniţiat Programul Naţional de Cercetare Istorică „Posada 1330”, ştiam că războiul din toamna anului 1330, dintre Carol Robert de Anjou al Ungariei şii Basarab Vodă Vod al Valahiei, a cuprins trei bătălii lii distincte: prima la cetatea Severinului, a doua la cetatea Argeşului ului şi cea de-a treia, aşa-zisă de la Posada, despre care nu se ştia ş cu certitudine locul desfăşurării, astăzi zi putem spune că aaceastă ultimă şi sângeroasă bătălie, încheiată cu cea mai răsunătoare r victorie din istoria Europei secolului al XIV-lea, XIV obţinută de către marele nostru voievod, s-aa desfăşurat desfă în defileul Băiaşului, la Pripoarele Perişanilor.

Legat de acest important tant moment din istoria noastră, noastr în 2009, cu acordul conducerii centrale de la acel moment, am iniţiat şii organizat Programul Naţional Na de Cercetări ri Istorice „Posada 1330”. De asemenea, în 2010 (oficial din 2011) am înfiinţat at Centrul de Cercetări Cercet Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa”, a”, în care am cooptat mai mulţi oameni de ştiinţă şi cultură din judeţul jude Vâlcea şi din ţară.. Activitatea acestei divizii de cercetare se desf desfăşoară

în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Institutul de Cercetări Socio-Umane Umane „C.S. Nicolăescu Nic Plopşor” al Academiei Române, Societatea de Ştiinţe Istorice din România şi Primăria ria comunei Peri Perişani, judeţul Vâlcea, conducerea fiind asiguratăă de istoricii Eugen Petrescu, preşedinte al Filialei Judeţene ene „Matei Basarab” Vâlcea, în calitatea de director executiv şi Dinică Ciobotea, membru al Filialei Judeţene „Fraţii ii Buzeşti” Buze Dolj, în calitatea de coordonator ştiinţific, ific, ambele filiale fiind subordonate Asociaţiei Naţionale ionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. În 2015 am reuşit săă încheiem programul respectiv şi să tipărim, rim, cu sprijinul financiar al Consiliului Jude Judeţean Vâlcea şii al Bibliotecii Judeţene Jude „Antim Ivireanul” Vâlcea, două volume: Posada – 685. Ţara Loviştei. Studii de geografie, toponimie, istorie şi etnografie, Editura Universitaria, Craiova, 2015, ediţie edi îngrijită de Dinică Ciobotea, Eugen Petrescu, Radu Ştefan Vergatti (cu o prefaţă de acad. Radu Ştefan tefan Vergatti); Posada – 685.

Războiul zboiul din 1330 dintre Carol Robert de Anjou şi Basarab Vodă,, Editura Universitaria, Craiova, 2015, ediţie îngrijită de Dinică Ciobotea, Eugen Petrescu, Radu Ştefan Vergatti (cu o prefaţăă de acad. Dinu C. Giurescu şi o postfaţă de acad. Nicolae Edroiu).

Cele două lucrări, ri, lansate la Peri Perişani, sâmbătă, 7 nov. 2015, începând cu ora 11.00, în cadrul Simpozionului „Posada 1330”, ediţia edi a XV-a, în prezenţa a numeroase personalităţii din lumea ştiinţifică şi culturală românească,, argumentează ştiinţific faptul că celebra bătălie din 9-12 12 noiembrie 1330, dintre Carol Robert de Anjou – regele Ungariei şi Basarab Vodă al Valahiei, ss-a desfăşurat urat în defileul Băiaşului, ului, la Pripoarele Perişanilor, judeţul Vâlcea.

10

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

CONSTANTIN MĂNESCU ĂNESCU (Horezu/Vâlcea)- preşedintele edintele LSR, Filiala Vâlcea Timpul şi Omul Adeseori, auzim în jurul nostru expresii pe care le folosim chiar şii noi, cum ar fi: „Nu mi se mai ajunge timpul”, „Timpul e cel mai mare duşman”, man”, „Timpul cost costă bani”, „Timpul fuge ca un nebun”. În condiţii ii de bucurie, de mulţumire mul sufletească,, de clipe fericite, am dori ca acestea să dureze în permanenţă, permanen pe când atunci când avem o supărare, rare, o boal boală, un necaz în viaţă, clipele ni se par zile şii zilele, ani. De ce este timpul perceput în mod od diferit de oameni, din moment ce scurgerea lui este aceeaşi, asemănă ănătoare cu apa curgătoare toare a unui râu zglobiu de munte? Un rrăspuns la această întrebare încearcă să-ll dea Simpozionul Naţional Na „Timpul şii Omul”, organizat de Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploieşti, ti, care a avut loc în zilele de 5 - 6 noiembrie 2015 la Muzeul Judeţean Judeţ de Istorie şi Arheologie Prahova. Ajuns la cea de--a XVII-a ediţie, acest simpozion a reunit oameni de ştiin ştiinţă şi cercetători din diverse domenii, care au susţinut inut lucr lucrări grupate, din punct de vedere tematic, în două secţiuni: Sec Secţiunea I, intitulată:: „Timpul în concepte filosofice, ştiinţifice, religioase, artistice şi literare. e. Contribuţii Contribu româneşti.

Oameni care au marcat timpul. Personalităţi” Personalităţ şi Secţiunea a II-a: „Evoluţia şii istoria orologeriei în plan universal.

Ceasuri capodopere. Aniversarea a 260 de ani de la crearea firmei Vacheron Constantin şi a 230 de ani de la înfiinţarea area Casei Le Roy. Asimilarea şi evoluţia orologeriei în România, în diferite perioade istorice.

Automate muzicale în patrimoniul muzeal şi mondial.

Restaurarea ceasurilor şii automatelor muzicale”.Aceast muzicale”.Această ediţie s-a desfăşurat urat sub auspiciile împlinirii a 110 ani de la naşterea terea patronului spiritual al Muzeului Ceasului, ctitorul muzeografiei prahovene, profesorul Nicolae Simache, personalitate de excepţie ie a culturii prahovene şi naţionale din secolul al XX-lea. Viaţa ţa şşi activitatea sa ştiinţifică au fost evocate de ing. Constantin Trestioreanu, preşedintele Societăţii ii Culturale „Ploieşti - Mileniul III”, de dr. Alexandru I. Bădulescu, dulescu, de la Funda Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă Prahova şii de Gheorghe Marinescu din Ploie Ploieşti, care l-au cunoscut îndeaproape şi i-au au fost f colaboratori.

Născut scut la 5 noiembrie 1905, în localitatea Cosminele din judeţul ul Prahova, Nicolae Simache a fost profesor şi istoric, fiind licenţiat iat în drept prima dată dată, în 1930, apoi licenţiat în filozofie şi litere, secţia ia istorie, în 1931. Între 1944 şii 1969 a fost titular la Liceul Sfinţ Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Ploieşti şii apoi la Liceul I. L. Caragiale, între 1944 şii 1948, fiind subdirector al acestui liceu. Profesor de o conştiinciozitate tiinciozitate rar întâlnită, bun pedagog, împărtăşea cu mare pasiune cunoştin ştinţele de istorie elevilor, fiind în acelaşii timp un părinte spiritual al copiilor, cunoscând îndeaproape nevoile sau lipsurile lor

materiale. A slujit învăţământul mântul românesc cu tot ce a avut el mai bun, cu toate resursele lui sufleteşti suflete şi intelectuale.

Pasiunea lui Nicolae Simache pentru ceasuri s-a s materializat prin înfiinţarea area unui muzeu dedicat acestor mecanisme de măsurare surare a timpului, ideal realizat în 1963, acesta fiind unic în reţeaua eaua muzeal muzeală din România. La ora actuală, colecţiile iile Muzeului Ce Ceasului din Ploieşti ilustrează evoluţia ia mijloacelor de m măsurare a timpului, începând de la cadranele solare, continuând cu clepsidre, nisiparniţe, e, ceasuri de masă, de şemineu, de perete, de buzunar şii ajungând chiar la ceasuri de călătorie, c ceasuri curiozităţi, i, cu un repertoriu decorativ caracteristic stilurilor epocilor în care au fost create. Între ceasurile de buzunar aflate în patrimoniul muzeului, se numără num câteva ceasuri de aur care au aparţinut ţinut unor personalit personalităţi politice româneşti ti de prim rang, cum au fost regii Carol I şi Mihai I sau generalul Alexandru Averescu. Acest patrimoniu extrem de bogat şii diversificat este expus într într-o clădire de epocă,, monument de arhitectură arhitectur de la sfârşitul secolului al XIX-lea lea (1890). Casa a aparţinut apar magistratului şi politicianului oliticianului Luca Elefterescu şi păstrează, în linii generale, arhitectura şi decoraţia decora originală, în stil romantic. Iniţialele ialele primului proprietar se reg regăsesc şi astăzi, încadrate într-oo splendidă splendid feronerie a uşilor de la intrare.Nicolae Simache, care a trecut la cele veşnice în anul 1972, a considerat Muzeul Ceasului ctitoria sa de suflet, investind, în această instituţie, institu pasiune, erudiţie, devotament şii sacrificiu. Aceste investiţii investi nu au fost în zadar, deoarece au adus faima oraşului ora Ploieşti, judeţul Prahova şi întregii ţări, făcând ăcând din acest muzeu un loc de iniţiere în istoria fascinantăă a orologeriei, de studiu pentru specialişti, de admiraţie ie pentru iubitori de artă. art Între personalităţile ăţile care au marcat timpul, participanţii ii la Simpozion au men menţionat pe Ernest Bernea, Constantin Brâncuşi, i, Theodor Pallady, Paul Constantinescu, Constantin Prezan, Sabina Catacuzino, Colette Lahovary - Plagino, Emanoil Hagi Moscu, D. P. Perpessicius, Vasile Băncil ăncilă, Fănuş Neagu, I. H. Rădulescu, dulescu, Pantazi Ghica, Ioan Slavici, Ştefan Odobleja, Hermann Oberth (fondatorul astronauticii moderne) şi Solomon Marcus.Dimensiunea religioasă religioas a timpului a fost prezentată în Comunicarea „Timpul sacru din icoane”, în care am arătat că icoana este un obiect sfin sfinţit, care aduce în actualitate o persoanăă sfânt sfântă sau un eveniment din istoria mântuirii neamului românesc şi care face posibilă trecerea cu uşurinţă de la Timpul profan la Timpul sacru. Într-oo lume în care domină interesele şi grija pentru satisfacerea plăcerilor cerilor trupului, omul are nevoie de momente în care să se ocupe şi de suflet, pentru că ţelul lui suprem este acela de a dobândi veşnicia ve în cadrul acestei scurte vieţi pământeş mânteşti, care reprezintă o clipă în raport cu veşnicia. nicia. În Hristos, timpul ofer oferă credinciosului posibilitatea participării ării la viaţa via veşnică.

11

MEMORIA SLOVELOR Însăşii îndumnezeirea firii umane a Mântuitorului s-a realizat în timp şii a cunoscut, în condi condiţiile temporalităţii, ii, un progres, fapt care relevă relev şi mai mult valoarea timpului. Pentru omul care trăieşte tră viaţa după poruncile şi după învăţătura tura lui Hristos, fiecare clip clipă devine un moment favorabil mântuirii, adică a dobândirii vieţii veşnice. Fiecare clipă care trece şi el nn-a luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă clip sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuiri, dar şii ca un semn al unei posibile căderi sau pierderi.Creştinismul, tinismul, prin întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, act numit de Mircea Eliade „hierofania supremă”, a făcut cut posibilă îndumnezeirea omului şii a timpului. Pentru omul religios, timpul nu este nici omogen şi nici continuu. Existăă intervale de timp sacru, ca de pildă timpul sărbătorilor torilor (în cea mai mare parte periodice) şi, pe de altă parte, Timpul profan, durata temporară obişnuită,, în care se înscriu actele lipsite de semnificaţie religioasă.. Prin natura sa, Timpul sacru este reversibil, în sensul că este de fapt un Timp mitic primordial readus în prezent. Orice sărbă ărbătoare religioasă, orice Timp liturgic înseamnă reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într-un un trecut mitic, „la începutul începuturilor”. Participarea religioasă religioas la o sărbătoare implică ieşirea irea din durata temporal temporală „obişnuită” şii reintegrarea în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare. toare. Timpul sacru este deci mereu recuperabil şi repetabil la nesfârşit. Fiecare sărbă ărbătoare periodică înseamnă regăsirea aceluiaşi Timpp sacru care s-a s

NR.5 (10) /2016

manifestat la sărbătoarea toarea din anul precedent sau cu un secol în urmă.. Momentele din istoria mântuirii sunt reactualizate prin sărbătoare, toare, zi în care timpul este sfin sfinţit.

Cu alte cuvinte, în sărbătoare toare se reg regăseşte prima apariţie a Timpului sacru, aşa cum s-aa petrecut ea ab origine, in illo tempore. De aceea, fiecare pericopă pericop evanghelică ce se citeşte în duminici şi sărbători ărbători la Sfânta Liturghie este precedată de aceste cuvinte: „În vremea aceea…”, expresie prin care este readusă în prezent o minune a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu sau o persoană persoan sfântă.

Dar, atât pentru ştiutorii, tiutorii, cât şşi pentru neştiutorii de carte, acele sărbători sunt însoţite ţite de imagini, devenite icoane, prin rugăciuni de sfinţire ire a lor, primind astfel şi puterea de a face minuni pentru cei care se închină închin la ele cu credinţă,, cu încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. ilor. Se poate vorbi de Timpul sacru din icoane, în sensul că ele imortalizează momente şi persoane sfinte, aducându-le le aproape de credincioşi, credincio înlesnind contactul cu ele. Este posibilă reprezentarea lui Dumnezeu în icoane, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a S făcut om, iar cine a văzut pe Fiul, a văzut ăzut pe Tat Tatăl, deoarece Fiul este icoana Tatălui.Simpozionul lui.Simpozionul „Timpul şi Omul” a reprezentat pentru minee o întâlnire cu oameni de ştiinţă din toată ţara, ara, cu minunatele gazde, organizatoare în condiţii ii excelente a acestei întâlniri (Elisabeta Savu, Tatiana Ristea şii Carmen Banu) şi un imbold pentru folosirea fiecărei rei clipe a acestei vie vieţi în realizarea binelui, pentru că vom da seamă,, cândva, pentru aceasta. aceasta

ILIE FÎRTAT (Grădiştea / Vâlcea) La Crucile Badii Era o duminică duminic splendidă de toamnă.. Soarele ne îmbr îmbrăţişa generos cu razele-ii dogoritoare de sfârşit sfâr de septembrie. Noaptea fusese destul de rece, dar încă nu dăduse d bruma.

Mergeam prin pădure ădure împreună împreun cu Nea Marin, om trecut de 80 de ani, ce făcuse războiul zboiul parc parcă ieri, după felul cum povestea despre el, dupăă mân mânătărci. Pe Nea Marin îl purtase războiul zboiul de la Stalingrad pân până în munţii Tatra. Sau cum spunea el, ”… de la început până pân la sfârşit! Şi ţine ine minte, nepoate, nu am fost rănit r decât de 3 ori!” Şi nu pregeta să-şi arate, te, cu mândrie cicatricile, cicatrici încă vizibile pe trupul său uscat de bătrâneţee dar încă înc plin de vlagă. Le purta ca pe nişte te decoraţii decora scumpe lui.

Comuniştii nu l-au prea băgat în seamăă pentru ccă luptase la Stalingrad şi fusese decorat de Mareşşal şi de Rege, iar burghezia comunistă,, cum le zicea el celor de azi de la putere, nu prea mai avea timp şii de veterani, fiind prea ocupată să-şi rotunjească averile cât mai repede!!

Nea Marin era o enciclopedie ambulantă. ambulant Ştia o sumedenie de lucruri extrem de interesante. interesante Dar mai ales

avea un dar ne întrecut de a--şi depăna amintirile. Aşa că de câte ori aveam ocazia, nu ezitam să-l s provoc pe Nea Marin la destăinuiri. Şi ca şi cum asta ar fii aşteptat a şi el din partea mea, nu se lăsa sa rugat de dou două ori! Ajunsesem la Culă, locul ocul cel mai înalt din apropierea satului, de acolo, cu o privire, măturai turai întreg satul de la un capăt cap la altul.

- Ei, nepoate, vezi dealul ăla de peste Dobrice?

Acolo e un loc unde-ii zice ” La crucile Badii ”. Ai idee de ce?

- Nu, Nea Marine, nu! De auzit de Crucile Badii, am auzit, dar de ce-i spune aşşa, habar n-am!

- Ei, ia aşază-te te aici pe trupina asta să-ţi s spun o poveste de demult. Ne mai tragem sufletul un pic până pân una alta, că văd că mânătărci ă ărci avem cât de-o de tigaie. Ne întoarcem pe sub culme la vale spre casă, poate mai găsim câteva pe acolo!

Ne aşezăm m noi pe câte o trupin trupină, cât mai aproape unul de altul, la umbra pădurii, ădurii, ppădure ce se întindea cât vedeai cu ochii. În înaltul cerului, o pereche de ulii, dau rotogoale peste poiană slobozind când şi când câte un ţipăt ascuţit. it. Un iepure, probabil speriat de aceste ţipete,

12

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

trece pe lângă noi şi se pierde în desişul verde – ruginiu Zicând aşa, tata a ieşit din curte şi s-a dus direct al pădurii. la postul de jandarmi. Nu peste mult timp l-am văzut - Eram copil, cred că mai mărişor, că mă lua tata trecând la deal, însoţit de 3 jandarmi, spre locul cu cu el la coasă. Aveam în Piscu – Pietri o bucată de pricina. Ziua aia a trecut foarte greu, am stat încordaţi şi pământ. De-un conac de arătură. Tata renunţase s-o mai eu şi mama. Şi tata nu mai venea. are, că nu făcea daraua cât ocaua.

Seara a venit şi tata odată cu ea. Era palid şi Era tare sărăcăcios pământul. Şi nu prea obosit. Mama i-a pus să mănânce. A luat câteva linguri şi producea. Ba mai mult, ce se făcea era distrus de mistreţi s-a culcat. Nouă nu ne-a povestit nimic. Aşa era tata, când sau căprioare. Aşa că l-a lăsat de fân! Ei bine, mă duc cu era obosit şi supărat se închidea în el. Nu-i scoteai vorba tata la cosit. Ne băgase mama în traistă ceva de-ale gurii, din gură nici cu cleştele. Ai casei îi ştiam meteahna asta şi nu prea mult, pentru că la prânz, după socoteala tatii, evitam să-l mai sâcâim. trebuia să terminăm treaba. Lângă bucate, în traistă În sfârşit, dimineaţa, bine venită după o noapte aveam şi un urcior în care să luăm apă. lungă şi plină de nelinişti! Tata, ca de obicei se trezi la ora Ajungem la locul cu pricina şi tata mă trimite cu 5. şi mama odată cu el. Eu, … şi eu după ei. Tata m-a ulciorul la apă. Fântâna era săpată într-un mal. Avea o văzut şi un zâmbet îi luminează faţa. Mi-a băgat mâna în apă rece şi cristalină cu un gust puţin sălciu din cauză că păr ciufulindu-mă. izvorul ţâşnea de sub o salcie. Mă aplec şi umplu ulciorul - Ce, mă, nici tu nu mai ai somn? Vrei să şti, nu? direct din fântână fără să mai pun apă cu cupa cioplită din Mumă-ta, dacă o mai ţin puţin şi nu-i spun, plesneşte! lemn ce se găsea acolo. Când să plec, două veveriţe ce se Uită-te la ea! Zicea-i că o să semeni cu mine, când colo ai zbenguiau în voie printre ramurile fagilor şi sălcilor din moştenit-o pe ea. Eşti curios din fire. Ei, asta nu-i rău! apropiere, îmi acaparaseră atenţia uitând pentru o clipă de Curiozitatea te-mpinge spre a cerceta şi a afla, spre coasă şi de tata. Când, de odată, am îngheţat! La zece paşi înţelepciune. O fi vreuna să mă fi pricopsit cu doi de mine, în apropierea fântânii, un om căzut pe spate, cu înţelepţi în casa mea! braţele larg deschise de parcă ar fi vrut să îmbrăţişeze tot Se aşează pe o buturugă din mijlocul curţii, şi-şi cerul şi cu ochii larg deschişi. Mi-am revenit puţin din răsuceşte o ţigară. Ne face semn să ne aşezăm şi noi. Eu spaimă sau poate m-am speriat şi mai rău atunci când îmi fac loc lângă el. Mama rămâne în picioare, probabil ulciorul, scăpându-mi din mână, s-a făcut ţăndări curiozitatea de o măcina nu-i mai da răbdarea de a se împroşcându-mă cu apa-i rece ca gheaţa.Am rupt-o la aşeza. fugă spre tata. Când am ajuns la el, la început n-am putut - E Costică al Chircăi. Ăla de stă sub pădure, spre scoate nici-un sunet. Eram mut de spaimă. Bietul tata s-a Zgubea. L-au găsit cu un osiac de stejar înfipt în creştetul speriat şi el. capului. Ei zic că a fost o întâmplare. Trecea pe acolo - Ce-ai mă, ce Dracu, Doamne iartă-mă te sperie când a căzut osiacul. Gata cu curiozitatea de vă măcina, aşa?! da? V-ajunge? Hai la treabă.

- E un om mort! Acolo … la fântână e un om - Ce ghinion pe bietul om să-i se înfigă în cap o mort! L-am văzut! E un om mort! uscătură. Dar de unde şi până unde Crucile Badii? Îl - Bine, mă, hai linişteşte-te! Mă duc eu să văd întrerup eu curios pe nea Marin din povestire. despre ce este vorba, da? Aşteaptă-mă aici.

- Hei, aici e aici! Nici satul nu a prea priceput-o Şi bietul tata, cu inima-ndoită, l-am văzut eu, se atunci. Dar cu timpul …! La pomana de şase săptămâni, duce la fântână. Nu după mult timp s-a întors, era palid şi aşa cum e obiceiul pe la noi, nevastă-sa, Floarea i-a pus o cu faţa transpirată. cruce acolo unde a murit. A venit şi popa de a făcut o - Bă, hai ia traista aia cu mâncare şi haide acasă. mică slujbă. Au slobozit din nou fântâna să fie de sufletul Venim noi altă data la cosit, acum trebuie să mergem să mortului. Dar, culmea, a doua zi la locul cu pricina au anunţăm jandarmii! Să vină ei şi să vadă ce şi cum!! mai apărut încă două cruci. Şi acestea erau puse tot pentru Ne-am întors acasă mai repede decât credeam. Costică. Dar cine le-a pus? Nimeni nu ştie! Nici până în Mama când ne-a văzut, probabil că eram schimbaţi la ziua de azi nu s-a aflat cine şi de ce le-a pus! A, bine, cu faţă, ne-a şi luat la întrebări. A lămurit-o tata din câteva timpul gura satului a găsit o explicaţie. Pe la clăci şi vorbe. Parc-o văd, săraca, cum îşi băgase în gură un colţ furcării se spunea că săracul Costică ar fi avut două al baticului şi cum se chinuia cu greu să-şi ţină plânsul. ţiitoare. Leana lui Gheorghe al Floari din Bodea şi pe - Doamne, apără-ne de aşa năpastă ce căzu pe Veta lui Nanu din Martalogu, amândouă văduve de capul nostru! Te pomeneşti că or să dea vina pe voi! Mai război. şti? Măcar îl văzuşi la faţă? E de pe la noi? Şoptea mama Dar numai Dumnezeu ştie adevărul! Se spunea că atunci printre dinţi închinându-se. când a murit venea de la una dintre ele. De atunci la acel - Mai potoleşte-te, fă, Dracu odată că băgaşi loc i se spune ” La crucile badii”. Bade cu sensul de copilul ăsta-n sperieţi de tot! Cum să dea vina pe noi?! Or iubit, drăguţ. să facă cercetări şi o să vadă ei ce şi cum. Nu ştiu cine Soarele coborâse spre Olteţ acoperindu-ne cu mantia de este, nu mă apropiai prea tare de el. Acum important este umbră a pădurii. ca eu să mă duc să anunţ. Tu intră în casă şi termin-o cu Nea Mărin se opreşte din povestit, dar privirea-i prostiile. Ai grijă de copil, de restul mă ocup eu. mătură depărtările.

13

MEMORIA SLOVELOR Parcă i-ar trece prin faţaa ochilor oameni şi întâmplări de demult. La unele dintre ele a fost părtaş p la altele ” le vând şi eu cum le-am cumpărat” ărat” , cum spunea el în glumă, câte o dată - Da, am înţeles eles acum cum stă st treaba şi cu Crucile badii! Bănuiam nuiam eu că trebuie să fie o poveste cu acest nume, dar nu aşaa de tragică! tragic Cuvintele mele îl fac pe nea Marin să tresară.. Se întoarce spre mine,

NR.5 (10) /2016

se ridică după trupină şii o ia sprinten la vale. Şi eu după el.

- Ehei, nepoate, să şti ti de la mine, orice loc are o poveste a lui, ştiută sau ne ştiută! ş Dar gata cu poveştile, hai la vale, pe sub culme, spre casă, cas că acum se lasă noaptea şii nu mai vedem să s culegem mânătărci.

ALEXANDRU FLORIN ŢENE ENE, Membru corespondent al Academiei Americană American Română de Ştiinţă şi Artă ; Preşedintele Pre Ligii Scriitorilor Români - (Cluj Napoca) ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI - DOR ROMÂNESC De câţiva iva ani buni neobosita scriitoare Ligya Diaconescu publică public antologii pe diferite teme, cuprinzând autori români de pe toate meridianele mapamondului, de la Montreal la Melbourne, de la Toronto la Ploieşti, ti, de la Cluj la Chişinăuu sau Augsburg, întreprindere care se bucură bucur de libertatea câştigată tigată, “ încălcând”, vezi doamne, dogmele unora care se consideră consider singurii îndreptăţiţi să gestioneze patrimoniul na naţional şi internaţional. Truda autoarei şii antologiile publicate până pân în prezent sunt o breşă în zidul dogmatismului cultural, instituit ca prelungire a tristului regim de dictatură dictatur şi căruia îi făceau jocul cul majoritatea scriitorilor care lucrau în redacţii, fiind astfel propagandiştii tii ideologiei comuniste.

Scriind despre acest adevăr, mi-am am adus aminte de zicerea lui Maximilien Marie Isidore de Robespierre: “Secretul libertăţii rezidă în educaţia ia oamenilor, oamenilor pe când secretul tiraniei, în a-i menşine ine pe oameni ignoranţi ignoran “ În această circumstanţă,, activitatea de meneger şi promotor cultural, dar şii de istoric literar a Ligyei Diaconescu s-aa relevat, pe treptele ei superioare: tenacitate,creativitate şi iubirea de Limba Română.

Român Nu este întâmplător că autoarea acestei Antologii, ce şi-a propus să cuprindă într-un un florilegiu creaţii crea (poezie şi proză ), este din “Ţara” ara” Olteniei, mai précis din„oraşul din domniei...numit Râmnic”, cum îl numea Mircea cel Bătrân într-un hrisov la 1389. Fiindcă Fiindc de aici a pornit dorul de moşie,, sentiment inefabil al sufletului românesc cuprins de rapsodul popular în nemuritoarea Doină, specie literară ce se află numai la români.

Antologiile tematice, publicate până pân acum de către Ligya Diaconescu, fac ca autoarea să s marcheze un câştig tig de luciditate în abordarea unor aspecte sensibile.

Selecţia pe care o face, relaţionările rile libere de aderen aderenţe internaţionale şi contextualizările rile operate, asigură asigur necesarul echilibru cerut de configurarea unei un geografii spiriuale deloc lineare.Tematica Tematica prezentei crestomaţii crestoma fiind dorul, sentiment care este foc ce arde inima, e boala care îngălbeneste lbeneste pe cel în care se aseaz asează si-l usucă din picioare, il face să plângă,, ii paralizeaz paralizează orice

activitate, il poarta din loc in loc, nu-i mai dă odihnă, nu-l lasă să lucreze, nu-l lasă să doarmă. Căci acela tot timpul se te la cel dorit. Dorul e ca un şarpe, ca un animal gândeşte sălbatic. Dorul cel mai năpraznic ăpraznic este între cei ce se iubesc. Dar există un dor de ppărinti, de frati, de sat, de peisajul satului, de tară etc.

Scriitorii cuprinşii în paginile acestei antologii, prin creaţiile iile lor exprimate în poezii sau în proză, fac să vibreze harpha profundelor sentimente.

Vibraţiile iile acestora rezonează în versurile poeţilor: poe Rodica Calotă,, Ionela Anciu, Florin T. Roman, Maria Filipoiu, Valeriu Cercel, Melania Rusu Caragioiu, Caragi Maria Chirtoacă,, Mariana Zavati Gardner, Virgil Ciucă, Ciuc Ligya Diaconescu, Petruţ Andrei, Oana Andrei Pavăl, Pav Nicoleta Plugaru, Virginia A. Popescu, Mariana Popa, Rodica Ghinea, Virgil Ciucă,, Lavinia Hutisoru Dumitriu, Florica Ranta Cândea, Vasile Popovici, Popovi Adrian Trifan, Lia Ruse, Marioara Nedea, Ionel Grecu, Dumitru Bălă, B Constantin Bidulescu, Lucian Ioniţă, ă, Lilioara Macovei, Titina Nica Ţene, ene, Tatiana Dabija, Olimpia Sava, Pop Stelu, Silvia Miler, Carina Ienasel, Lia Lucia Retianu, Geanina Iovănescu, Maria ria Filipoiu, Liliana Petcu, Marian Ilie,. În arealul cuprins în paginile rezervate poeziei cititorul va întâlni, atât personalităţi personalit veritabile, care, prin scrierile lor, au însemnat o epoca, epoc cum ar fi: Melania Rusu Caragiu, Mariana Zavati Gardner, Titina Nica Ţene etc, dar şii mai tinerii Adrian Trifan, Lia Ruse, Liliana Petcu. Tineri şii în sensul începutului de drum la o vârstă vârst mai înaintată.Autoarea .Autoarea acestui florilegiu, îîşi ia în serios şi întreprinderea de istoric literar, identificând sigiliul stilistic, prin însăşii selectarea lucrărilor, lucr a modernităţii poeţilor care se menţin in în sfera curentului postmodernist actual, împletit cu cel tradiţional. tradi Astfel înscriindu-se se în noul curent proglomodern,

14

MEMORIA SLOVELOR teoretizat de subsemnatul, curent ce vine dup după mâzga posmodernistă. Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoaşterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul, chiar dacă este diversificat şi polimorfic, începe invariabil din chestiunea cunoaşterii, care este deopotrivă larg diseminatăă în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care şi-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat că raţionalitatea nu a fost niciodat niciodată atât de sigură pe cât susţineau raţionaliştii şi că însăşi cunoaşterea era legată de loc, timp, poziţie socială sau alţi factori cu ajutorul cărora rora un individ îşi construieşte punctele de vedere necesare cunoaşterii.Sectorul de proză din prezenta antologie se înscrie în sfera trăirilor autorilor în tangenţă cu spaţiul în care trăiesc, tr unde se naşte sentimental dorului, care practic, putem să-l numit şi arta de a trăi româneşte. Dorul este cel care produce realitatea în care trăim. im. El este puterea de a visa şi a acţiona, de a iubi şii a urî, de a nega şi ş a transforma; el este distrugere şii creativitate, el este nevoie şi acţiune.Dorul, ca strigătt al iubirii universale, este singura putere a vieţii şii numai el ne poate orienta ccătre scopuri cu adevărat rat umane. De aceea, singura exigen exigenţă căreia ar trebui să ne supunem este aceea de a fi atenţi aten la semnificaţia ia dorului nostru pentru ca, din putere a vieţii, să nu se transforme în dor de moarte, şi, deci, în moartea

NR.5 (10) /2016

dorului. Sentiment atât de bine exprimat de Solomon în Odele sale din secolul al II-lea.

Autorii prozelor : Gina Agapie, George Patza, Alexandru Florin Ţene, Norocel Jerca, Ştefan Goanţă, Dumitru K Negoiţă,, Teresia Bolochiş Tătaru, Petre Vlad, Dora Alina Romanescu, Constantin Pădureanu, P Florica Ranta Cândea, Ioan Crăciun ăciun Petrişan, Mihai Cotea, Vătuiu Roaua Ion Andruţa, Mirela Neagu, Marian Pătraşcu, Maria Cardei, Corneliu Zeana, Constantin Neacşu Predescu, Vasile Szolga, Tudosia Laz Lazăr, Vasile Tănase, Elena Buică şi Florin T. Roman, îşi exprimă sentimental dorului prin multiple subiecte şi mijloace, sunt elemente definitorii ale creaţiei prozodice, prozatori ai incursiunilor în cotidianul investit ca miracol.Parafrazându-l pe eseistul belgian Pierre Mertens, pot spune că drumul cel mai scurt dintre actul de a promova creaţia literară şi prezentul literar este aceast această Antologie care devine, sub ochii noştri, istorie a literaturii.Antologia, intitulat intitulată sugestiv DOR ROMÂNESC, alcătuită de neobosita Ligya Diaconescu aparţine, deopotrivă,, prezentului dar şi istoriei literare şi reprezintă,, mai presus de toate, un exerciţiu de asumare a Bibliotecii. Dar nu o bibliotec bibliotecă inertă, ci una vie, care se scrie sub ochii noştri. Este o contribuţie la naşterea istoriei literaturi ce se scrie sub ochii cititorilor.

LAURA VEGA (Râmnicu Vâlcea) Părinţii Povara bătrână apasă Pe tâmple, pe creştet, pe faţă, Începem...E iar dimineaţă Şi vremea nealungă deacasă.

Nu-i vis împlinirea, mit nu e Ei gârbovi aşteaptă la uşă : Acestea-s bunică, mătuşă,

Din care uitarea se suie!

Căci curgerea-şi cere tainul; Părinţii sunt glas şi cuvânt: O parte sunt vară, pământ, O parte-i tăcerea, destinul...

La Sâmnic Mi se-adună-n umblet Şi-n gest miros de râu De câte ori trec dealul Spre sat, pe lângă râu.

DOINA MIGLECZI –

Un Zeu numise Sâmnic O albie-ntre lunci, Dar nimenea nu ştie Ce zeu a fost atunci!

Columna preacurată preacurat Descântec a-nălţat Şi vindec vindecă durerea La margine de sat.

fost director Teatrul ARIEL (Râmnicu Vâlcea) Păstoream în zodie de foc

Albă Crisalidă Îngânând un Dor Zodie Fecioară Boreal Absidă Leapădă-ţi călcâiul Înveşmântă Cerul Cu Gherdan de gheaţă Doar ţinut de-o aţă.

Din inim inimă scap cântec, Din ochi priviri de dor Când între maluri valul Alunec uşor.

Alunecă

Dă-l apoi pe taler Înfăşat în caier Cumpăn’Australă Alt destin să poarte Cu sau fără toarte Alt ulcior s-aleagă Pân’a fi să-l spargă

15

Iubiri de o clipă clip făr’de r’de soroc şi fără ă ă de stirpă stirp când deodat deodată în miracol semenul se-arată şii iubire-Aleasă mă făcu ăcu mireasă mireas cu freamă freamăt de stele şii cununi de miere

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Prunceam odinioară

Planetei care plânge

În Zodie Leonină Când poposeam la Hanul Din Astrul Fără Vină Când nu ştiam nici Foamea Nici Setea a ne-o frânge Căci nu ştiam de zorii

Pe cine vei ochi la noapte Prânzitor de Astre Arcaş Centaur spelb din Austral Sau poate vei porni Veste-Lumină

Spre cea din urmă urm Lume ce-o să vină Sau vrei Săgeata cu Aripi Să dea de veste-n Infinit Că va purcede-n Lume astă dată Speranţa...

Fată ?

OVIDIU DINICĂ DINIC (Râmnicu Vâlcea) până la capătul lumii

Vântul eu vântul cândva călătoream toream în larg că c tre zorile ascunse poposeam în târguri şi ş pieţe publice soarele se vindea pe zâmbetul cadânelor de mir din penumbră se umplea coşul cu fructe mai ales mere dimineaţa răsărea dintre plopi şi fântâni cu grabă priveam la zborul peştilor peste ape şi poduri chemam pescarul şi ascuns într-o undiţă mă preumblam pe deasupra apelor să dezbrac tacticos nerăbdarea de a măă naş naşte

Fuga cu privire la ape este o chestiune de ore să trec fugar şi haotic puntea locuiesc în întrebarea cu răspuns ăspuns închis sub strat de zăpadă mi se preg pregăteşte desfrunzirea pot duce pe umerii goi orele târzii ale nopţii în cuptorul neîncăpător tor al somnului să transcriu pe portativ fuga cu eleganţă pot fi pradă să pic în mrejele vânătorului torului răbdător r acum dorm lângă tine iubito Şi totul miroase a fân proaspă proaspăt

ELISABETA SILVIA GÂNGU (Grădiştea tea /Vâlcea) Chemări în noapte “ Oublier, c'est mourir un peu” Grăbeşte-te iubito! E noapte-albastră, Timpu-ţi ciopleşte te pe ziduri pasul mut, Aripi violete se zbat pe sub fereastr fereastră: Chemările de-acum, chem chemări de l-început.

Vino, iubito! … Aproape… Mai apropape…

Să-şi simt dogoarea fragedului trup Şi dansul vessel al perlelor sub pleoape, În lumea mea de vise cu mine să te duc.

Întinde-mi, supusă, mâna ta sfioasă Să-i simt candoarea degetelor fine… În clipa aceasta, cât eşti de frumosă!!

Luna-şi răsfaţă lacomă privirea peste tine.

Lasă-ţi gândul în palmă-mi s-adoarmă!

Să nu mă uiţi, iubito! ” De uiţi, puţin tu mori” E ora scadenţei la sfârşit de secol!!

Doar TIMPUL ne mai poate salva de la pieire!

Opriţi TIMPUL în loc spre-a minţii cugetare!

La Dumnezeu cerşiţi Speranţă şi Iubire, Şi-eternului TITAN o sumbră amânare!...

El, vameşul a toate, cu voi să fie darnic Şi sfânt sfătuitor tuitor ACUM, la ananghie!

Scoate-ţi pe piaţă ADEVĂRUL! ĂRUL! Totul e zadarnic Când Minciuna primează, ă, în loc de Liturghie!

Doar TIMPUL ne mai poate salva de la pieire! Şi-a noastră biruinţă s-o pună în Altare, Când veşnicia curge din Pace şi Iubire!

Opriţi TIMPUL în loc spre-a minţii min cugetare!

Iubito, uită supărarea nopţilor de toamnă Şi strigătul sălbatic al ploilor din zori!

16

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

ELENA BUICĂ – (Toronto / Canada) Nimic nou pe fronturile Terrei Apropierea Crăciunul îmi trimite gândul la un adevarat miracol, deşi povestea e adevărată.

Era Ajunul Crăciunului, 1914.

Traiul îngrozitor de aspru al soldaţilor le scăzuse moralul.

Tranşeele pline de noroi, de excremente şi de trupurile camarazilor morţi, de şobolani care colcăiau, răspândind boli, infestând mâncarea, apoi febra tifoidă, holera şi dizenteria făcând ravagii, vremea ploioasă şi frigul pătrunzând până în oase – erau tot atât de necruţători inamici ca cei din tranşeele de vizavi.

Acolo, pe „frontul de Vest”, fiecare clipă era trăită ca şi cum ar fi fost ultima.

Pentru ridicarea moralului, soldaţilor li se trimiteau pe front pachete cu îmbrăcăminte călduroasă, alimente, băuturi, ţigări... In Ajunul Crăciunului, germanii au primit brăduleţi împodobiţi cu lampioane de hârtie. Trupele germane şi cele franco-britanice erau aşezate faţă în faţă, în tranşee atât de apropiate, la numai două-trei sute de metri, încât îşi auzeau chiar vocile. In noaptea când Naşterea Domnului ia amploarea unui act cosmic, germanii au pus brazi împodobiţi pe deasupra tranşeelor.

Soldaţii s-au simţit dintr-odată cuprinşi de febra Sărbatorii Păcii şi au început să cânte „Stille Nacht”, „O Tannenbaum”. Uneori se desluşea câte o voce mai vajnică, transmiţând urarea de sărbători fericite părţii adverse.Şi acest proces tainic, prin care Dumnezeu îşi revarsă iubirea asupra tuturor fiilor săi, s-a transmis şi în tranşeele britano-franceze. Au prins a se auzi cântece de pe cealaltă parte a frontului, în alte limbi, dar în acelaşi spirit al păcii, al iertării, al împăcării, al armoniei de care toţi simţeau o firească nevoie. A urmat un moment absolut răvăşitor: câţiva soldaţi germani au ieşit neînarmaţi din adăposturile lor şi s-au îndreptat spre pozitiile inamice, cântând şi ducând cu ei brăduţi cu ornamente de Crăciun. Tabăra, inamică până cu un minut înainte, acum era cuprinsă de aceeaşi sfioşenie a Sărbătorii Crăciunului şi tinerii soldaţi au răspuns întinzându-le mâinile, la început cu precauţie, dar apoi cu o călduroasă fraternitate. Intr-un acord tacit, armele au tăcut, s-au lăsat învinse de Lumina divină. Pentru câteva clipe, toţi au considerat că sunt făpturi cu aceleaşi valori şi că interesul niciunuia dintre ei nu era reprezentat prin acest război: îmbrăţişări, schimburi de ţigări, de ciocolată, de fotografii şi de adrese, promisiuni de întâlniri după încheierea păcii... dacă vor mai fi în viaţă. Peste puţin timp erau împreună într-un aprins joc de fotbal, mult evocat după terminarea războiului. Mai mult incă, au căzut de acord să facă schimb de prizonieri şi, ca într-un gest de profundă umanitate, au creat şi momente

solemne, înmormântându-şi în comun morţii. Acolo, în bestiala violenţă a frontului, şi-a găsit Crăciunul superba manifestare a simbolului său: creaţie întru Bine... Acel moment de pace şi de frăţietate britanico-germanofranceză, s-a sublimat într-o solidaritate unică în istoria omenirii. Obligaţi să fie inamici într-un război absurd, omenescul din ei şi-a dat mâna de Crăciun, dovedind, de fapt, că ei, oamenii, nu îşi sunt duşmani. Creând un astfel de moment de cea mai profundă umanitate, ostaşii au fost mai nobili decât cei care au hotărât declanşarea războiului. Un armistiţiu tacit, depăşind toate barierele care puneau ostaşii în slujba morţii, a devenit simbolul păcii în timpul unei încleştări devastatoare.

Superiorii aflând de acest „Armistiţiu” tacit au rămas încremeniţi. Generalii sunt nevoiţi să vină în prima linie şi să ordone deschiderea focului sub ameninţarea execuţiei pentru trădare. Inevitabil, ambele părţi au fost obligate să se întoarcă în tranşee. Mă întreb şi azi cu ce inimă mai puteau să tragă în cei pe care cu puţin timp înainte îi îmbrăţişaseră ca pe buni prieteni?

"La 8.30 am tras trei gloanţe în aer şi am pus steagul pe care scria <Crăciun fericit> pe parapet. Un german a pus un steag pe care scria <Mulţumesc>. Ne-am salutat şi ne-am întors în tranşee. El a tras două gloanţe în aer şi războiul începuse", îşi amintea căpitanul britanic Charles "Buffalo Bill" Stockwell. Superiorii au ţinut însecret această întâmplare, pentru a nu tulbura opinia publică, dar scrisorile şi fragmentele de jurnal ale soldaţilor au ajuns în mâinile presei şi vestea s-a răspândit, uluind lumea.

Nici până astăzi nu se vorbeşte în niciun manual de istorie despre acest „Armistiţiu de Crăciun” de pe front.

In logica îngustă a celor care au declanşat acest măcel, fraternitatea a fost privită ca o trădare şi nu ca un gest de mare încărcătură umană. Erich Maria Remarque, participant la ororile acestui război, l-a descris în excepţionalul roman Nimic nou pe frontul de Vest, roman ecranizat magistral în 1930 şi, apoi, în 1979, film pe care îl poţi înţelege şi dacă nu este titrat.

Astazi mă întreb: dacă acea unică miraculoasă clipă ar fi oprit măcelul? Dar dacă forţele din tranşee s-ar fi unit şi ar fi tălmăcit, până la capăt, ridicolul lumii în care se ucid între ele imperii sau credinţe diferite? Dar dacă scânteia de lumină, iscată din mocirla tranşeelor, ar fi învins atotputernicia Intunericului? Şi dacă timpul, clipa aceea în superbia ei s-ar fi mărit, Armistiţiul ar fi continuat nu numai pentru a nu strica simbolul Crăciunului, ci şi pentru a schimba rostul războiului – al tuturor războaielor – pentru a reface, ca o unică şi definitivă lecţie de viaţă, destinul omenirii? Atunci nu ar fi fost posibile nici ororile teroriste ale acestor zile pe care le traim acum. Dar speranţa nu moare niciodată!

17

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

LIGYA DIACONESCU (Râmnicu Vâlcea) – Director General STARPRESS revistă româno-canado-americană Poarta spre Dumnezeu este credinţa -"Tot încărcată ca furnica, Ioano, de unde vii?" .

-"Uf ...! ... , din piaţă, ce să fac?

Nu ştii că, duminica îmi fac cele mai multe cumpărături? În rest, când? Cu serviciu’, copiii, timpu` e scurt nu-mi mai ajunge! Sâmbăta şi duminica spăl, calc, gătesc, deretic prin casă! Da` tu de unde vii?" "De la biserică. Eu duminica nu fac nici o treabă, e mare păcat! A fost plin azi de lume. Fu lăsata - secului ieri. Şi tineri, şi bătrâni, oameni cu copii mici, nu mai aveai loc în biserică. "Aşa e, de azi începe postu’ Crăciunului. Şi eu vrusei să aprind o lumânare, da` cu atâtea bagaje, n`avusei cum. M-o ierta Dumnezeu! Ce rele fac? Nu fur, nu mint, nu preacurvesc, numai n-am timp". “Nu-i chiar aşa… Dacă ai vrea ti-ai face. Zice că şi cel ce nu poate merge pe picioarele lui trebuie să intre în biserică duminica, la sfânta slujbă, chiar să-i roage pe alţii să-l care. Io ţin tot postul! Ne zice popa că în postu` ăsta, în fiecare sâmbătă e dezlegat de peşte. E mai uşor. Ciorbă de peşte, peşte prăjit, icre, conserve! Tu posteşti?” “Aş vrea şi eu da` cu copiii ăştia trebuie să gust mâncarea, uneori uit şi bag în gură ce rămâne de la ei. Da` aş vrea să ţin post prima săptămână, ultimile două şi miercurea şi vinerea. Tu, ce mai faci, tot pensionata medical?” “Păi, tot, nu e mai bine aşa? Decât să merg iar la serviciu, să mă dea iar în şomaj… ce să fac?”. “De-aia ai timp. Copii n-ai!

- Eu când merg la biserică, văd atâta răutate, că, cei ce se duc, nu toţi, da` mulţi dintre ei, mai mult păcătuiesc. În loc să asculte slujba, bârfesc, se iau de unu` si altu`, ba că n-au făcut crucea bine, ba că na-u pus lumânarea cum trebuie, ba că… dar mai bine mă duc când am dispoziţie sufletească, şi mă luminez, şi mă liniştesc. Dau şi acatiste şi mă rog mult şi acasă. Doar m-o auzi Dumnezeu. Mai sunt unii care se trimit unii pe alţii la biserică. Du-te tu azi în locul meu. Eu, cred că, dacă nu eşti dispus să mergi, mai bine nu te duci, e mai mare păcat”. “Ba, nu-i aşa.

Mulţi nu mai cred în Dumnezeu şi nu vin la biserică“.

“N-au timp, ţi-am zis. Da` eu cred că nu-i nici unu` care să nu creadă. Şi cei bogaţi au necazuri. Nu e nimeni pe deplin fericit. Toata lumea are probleme”. “Nu cred toţi, vezi-ţi de treabă“! “Ba da, mai ales când au un necaz. Tu nu ştii cum e să ai un copil. Şi cel mai înstărit om, ar da totul atunci când un copil ar fi pe moarte să-l salveze. Şi tot omu` la necaz zice: “Doamne, ajută!“ Şi mai sunt unii, care se tot laudă că merg la biserică, dau de pomană, fac, dreg. Eu ştiu că asta nu trebuie spus, trebuie făcut din tot sufletul. De fapt, Dumnezeu e singurul care ne judecă. Şi tot El, le vede pe toate”. “Aşa e, dar trebuie să mergem la slujbă. Hai că ajunserăm acasă. Mănânc şi mă culc. Tu ce faci?” Nici nu ştiu, da` oricum am foarte multă treabă!

Unul din filozofii mei preferaţi că mai şi citesc din când în când, Petre Ţuţea, spunea: “Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care aceasta poate lua contact cu Dumnezeu”. La revedere şi numai bine!

OCTAVIAN LUPU –( Bucureşti) - administrator şi fondator al revistei internaţionale CONFUENTE LITERARE Zgomot de Paşi prin Spaţiul Sacru al Tăcerii În jurul mesei rotunde se aflau dispuse circular mai multe scaune. Să fi fost douăsprezece? Nu îmi dădeam seama, dar cei care stăteau păreau absorbiţi de spaţiul gol delimitat de marginile de piatră ale imensului obiect sculptat în urmă cu sute de ani. M-am aşezat pe ultimul scaun disponibil şi am început să explorez lumina ce se revărsa de undeva, de sus, peste marmura albă a suprafeţei superioare în care se oglindeau vitraliile multicolore ale cupolei centrale.

Nu era o biserică şi nici vreun templu păgân. De fapt, nu înţelegeam deloc natura acelui loc desprins de spaţiu şi timp în care ordinea normală părea inversată

după reguli mai degrabă intuite, decât cunoscute pe deplin. Priveam albastrul strălucitor al lămpilor de iluminat în interiorul cărora se jucau flăcări de culoare galben-pal în ritmul vântului care, în ciuda zidurilor etanşe, reuşea să mişte masele de aer din încăpere.

Zgomotul estompat al ploii se adăuga sub forma unui fundal care reuşea să risipească în fragmente eterice cugetarea.Simţeam o senzaţie de somn cum mă cuprindea, dar mintea îmi era mai atentă decât de obicei. Îmi simţeam degetele cum receptau vibraţiile sonore ale apei ce se revărsa peste marginile bazinului în care se aduna din curgereaunui izvor subteran captat cu măiestrie prin nenumărate conducte ce lăsau ca particulele lichide să cadă de la oînălţime de un metru înainte de a se aşeza zgomotos pe suprafaţa cutată a apei.

18

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Mirosul pădurilor înverzite se răspândea din acel havuz şi îmi atrăgea atenţia. Amarul înfrângerilor suferite în mă purta pe tărâmul fermecat al copilăriei când alergam nenumărate împrejurări mă determinaseră să mă consider pe coamele abrupte ale munţilor. un personaj înfrânt. Dar acum, îmi dădeam seama că Tensiunile interioare ale corpului şi minţii ieşeau mereu a existat un luptător în interiorul meu, care nu s-a la iveală ca nişte umbre venind din întuneric. Proiecţia dat bătut indiferent cât de chinuitoare au fost obstacolele. fantomatică a temerilor dădea târcoale în încercarea de a Coridoarele întunecate ale clădirilor prin care am sparge zidul tăcerii aşternut între participanţi. Fiecare trecut mă urmăreau cu foşnetul descurajării, ce mă făceau dorea să îşi exprime prin vorbire şi gesturi ceea ce simţea, să tremur adeseori. Necunoscutul mi se înfăţişa dar de îndată ce acest lucru s-ar fi întâmplat, atmosfera monstruos asemenea unei taine de nedezlegat menite să cristalină a acelui loc s-ar fi spart în bucăţi. Cu toate aibă un sfârşit tragic. Dar acum realizam că percepţia îmi acestea, gândurile reveneau tumultos asemenea unor fusese deformată grosolan prin insinuări menite să mă torente murdare ce urmează furtunii, dorind să se determine să renunţ la luptă şi să abandonez cursa vieţii. manifeste plenar în universul înconjurător.

Glasuri batjocoritoare mi-au strigat în continuu despre Îmi era tot mai greu să mă abţin de la exprimarea inutilitatea eforturilor mele. lor. Secvenţe năucitoare îmi treceau prin minte şi mă Proiectele şi planurile novatoare mi s-au prăbuşit subjugau prin atracţie sau intimidare. Nostalgia timpului sub lama de buldozer a părerii celorlalţi, care nu credeau trecut şi teama de cel viitor se uneau într-o confluenţă de nici în mine şi nici în idealurile ce mă animau. Dar ele au energii distructive ce puneau la încercare digul gândirii continuat să existe la un nivel profund şi m-au urmat raţionale. Talazurile deveneau tot mai puternice. Furtuna răsărind mereu, chiar şi de sub covorul betonat al uitării. izbucnea pe mare interioară a emoţiilor tulburate de Afecţiunile neîmpărtăşite mi-au rănit trecerea şi spinii uraganul incertitudinii. Aveam impresia că am rămas trădării mi-au străpuns sufletul, dar încăpăţânat am mers singurii supravieţuitori pe o insulă minusculă în mijlocul mai departe până am ajuns în marele amfiteatru al oceanului. Nimeni nu mai ştia de noi iar continentul, dacă speranţei în mijlocul căruia se află aşezat spaţiul sacru al mai exista, rămânea la mii de kilometri distanţă de noi. tăcerii.Am intrat cu teamă în imensului edificiu pe cea Involuntar, ne-am mai umilă dintre porţi. Zdrenţele pe care le purtam mi sprins de mână toţi cei au transformat în haine strălucitoare. Privirea tulbure mi-a care stăteam în jurul devenit clară. Orizontul minţii s-a eliberat de norii mesei de sidef auriu, îndoielii şi am văzut în faţă suprafaţa luminoasă şi mată a fiindcă aspectul ei se mesei rotunde, care întâmplător sau nu, mai avea un loc schimba de îndată ce liber. Atras de fascinaţia locului în care ajunsesem, am orizontul gândurilor se înaintat cu sfială printre rândurile de bănci de lemn masiv deschidea către o altă zare dispuse circular pe mai multe nivele în jurul spaţiului dinspre care veneau ecouri diferite ale unor realităşi sfânt. şi ajuns în dreptul acelui scaun, m-am aşezat ca şi probabile, posibile sau imaginate. În mijlocul ei observam cum dintotdeauna aparţinusem acelei realităţi suprafireşti conturul scoicilor răspândite pe o plajă pustie, emisari Când am înţeles toate acestea, chipul mi s-a luminat cu un involuntari ai adâncului apelor trimişi să înştiinţeze zâmbet de bucurie fiindcă în sfârşit râul vieţii mele îşi pământul cu mesaje despre trecut şi viitor. Auzeam ecoul găsise adevărata matcă iar taina universului mi-a apărut reflectat în peretele dur al materialului osos din care dintr-odată strălucind cu puterea nemuririi şi cu speranţa acestea erau constituite. Marea îmi vorbea prin sunete ce nemărginirii. De la un capăt la altul tăcerea îmi vorbise de se adresau direct sufletului iar interiorul îmi răspundea fiecare dată prin cuvinte lămurite, dar pe care nu reuşisem printr-o vibraţie interioară ce îmi aducea bucurie. să le aud. Abia acum priveam şi vedeam, auzeam şi Vedeam începuturile vieţii şi destinul luminos al înţelegeam, gândeam şi pricepeam. Timpul ignoranţei tuturor fiinţelor ce traversaseră coridorul întunecat al trecuse şi intrasem în cel al dezvăluirii tuturor lucrurilor. pământului. Fragmente de experienţă dispersate se Mistere ascunse se deschideau asemenea florilor în zori reuneau conform unei logici evidente ce reconstituia de zi şi o undă de fericire mă purta prin spaţiul şi timpul înţelesul originar al existenţei. Dezordinea dispărea ca acestei lumi.Dar brusc, m-am trezit din reverie şi mi-am prin farmec şi o arhitectonică de excepţie se ridica dat seama că lumina soarelui bătea cu putere în acea asemenea unui palat în locul cocioabelor murdare prin dimineaţă de noiembrie. Furtuna de afară trecuse. care trecusem de-a lungul timpului. Imediat, mi-am dat Neliniştea ploii încetase. O nouă zi mă aştepta cu seama cât de minunată este lumea în care trăiesc şi cât de farmecul ei. Fusese un vis sau chiar călătorisem pe albastru se reflectă cerul pe pământ. tărâmul minunat al spaţiului sacru al tăcerii? Nu mi-am Imaginar, m-am ridicat din ţărână, şi am azvârlit dat seama, dar un sunet de claxon din stradă şi zgomotul lanţurile ce mă ţineau legat de lespezile de granit ale înfundat al paşilor grăbiţi pe trotuare mă aduseră imediat neliniştii şi temerii. Am văzut frumuseţea universului ce la realitate. Cu toate acestea, încă mai îmi stăruia în faţă mă înconjoară şi toate planetele au început să danseze în imaginea fascinantă a mesei rotunde din mijlocul jurul mesei la care stăteam alături de ceilalţi pe măsură ce amfiteatrului grandios ce înconjura acel spaţiu sfânt al ne ţineam de mână iar gândurile ni se armonizau libertăţii, ce nu poate vreodată să fie smulsă din conştiinţa progresiv. Gustul libertăţii câştigate pe tărâmul gândurilor niciunui om.

19

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

FLOAREA CARBUNE (Constanţa) Tradiţii şi obiceiuri de iarnă în JAPONIA Crăciunul este o sărbătoare de „împrumut” căreia nu i se dă mare importanţă în Japonia. Cu câteva zile înainte de Ajun, copiii scriu scrisori lui Santa Claus, pe care le lasă într-un loc special. Ei vor primi ceea ce şi-au dorit, dacă dorinţele lor sunt rezonabile. În plus, mai primesc cadouri şi de la bunici. Japonezii ţin la talismanele care-i protejează împotriva atacurilor energetice. De la temple se cumpără „omamori” plăcuţe cu semnul zodiacal şi cu rugăciuni care se atârnă la intrarea în bloc, la uşa casei, în living şi în dormitoarele copiilor, pentru protecţie. Mai importantă decât Crăciunul este seara de Ajun când se mănâncă, obligatoriu, carne de pui sau de curcan pregătită în familie sau comandată la restaurant... Pentru maturi, Crăciunul este o zi lucrătoare ca toate celelalte, fiind liberi doar atunci când Crăciunul cade într-o zi de Duminică.

Japonia arată foarte frumos de sărbători, decoraţiunile sunt minunate, iar oraşele sunt împânzite cu reclame colorate, cu brazi din beculeţe verzi, roşii sau albastre... Catolicismul a prins rădăcini şi în Japonia.

Astfel, multe familii de japonezi au îmbrăţişat această religie. Povestea pruncului Iisus este cunoscută şi aici, ceea ce îi fascinează pe copiii japonezi.

Shinya mi-a povestit că pe vremea copilăriei lui exista un fel de preot numit „Hoteiosho” zis şi „Moş Kuroshu”. „Hoteiosho” era întruchipat de un bătrânel care ducea în spate un sac voluminos, plin de cadouri.

Părinţii le spuneau copiilor despre „Moş Kuroshu” că are ochi la ceafă şi vede tot ceea ce fac ei, timp de un an.

Datorită acestei legende, copiii erau foarte cuminţi şi ascultători. Astăzi, prin deschiderea porţilor către Occident, „moş Kuroshu” a devenit „Santa Claus” care vine din Laponia cu sania trasă de reni.

După Crăciun, japonezii intră în pregătirea petrecerii Revelionului şi întâmpinării Noului An. Pentru unii, vacanţa de Anul Nou începe de pe 28 decembrie şi se termină pe 7 ianuarie.

Anul Nou în Japonia (“Soogatsu” sau „Oshougatsu).

Este una dintre cele mai importante sărbători ale japonezilor, întrucât reprezintă o renaştere şi un nou început. Pentru că este sărbătorit cu mare fast, pregătirile debutează încă din decembrie. Fiind prezentă în Japonia, am participat cu însufleţire la toate activităţile ce demerg acestui eveniment. Pregătirile încep cu o curăţenie generală efectuată acasă şi la birou. Noi fetele, eu, Emiko(mama lui Shinya) şi Cristina, am făcut curăţenie

în apartament, iar Shinya şi angajaţii săi, la birou. Pot spune că n-a rămas niciun colţişor neatins sau neaspirat.

A fost obositor, dar util. Mi-a făcut plăcere să şterg bibelourile din vitrină. O atenţie deosebită i-am acordat colţului cu icoane din România, care este un mic „altar”… amenajat de Cristina în living. În paralel s-au spălat perdele, draperii, lenjerii de pat, îmbrăcăminte.

Hainele lui Shinya şi uniformele lui Dimi au fost date la curăţat. Când am trecut pragul casei, ieşind din apartament, ne-am ocupat de obiectele de aici. La sfârşit, am aşezat, de o parte şi de alta a uşii de la intrare, câte un aranjament din bambus, pin şi ferigă, căruia i se spune „kodomatsu. Începând cu 31 decembrie până pe data de 7 ianuarie, „kodomatsu” este folosit, potrivit tradiţiei, pentru protecţia împotriva spiritelor rele. La fel ca şi la noi, de Anul Nou, se fac daruri celor dragi. În Japonia, unul dintre darurile aflate la mare preţ este „Takasago”(un tablou ce reprezintă un cuplu legendar).

Emiko mi-a relatat legenda referitoare la el: „Cândva, exista un cuplu celebru, Uba şi Jou care s-au îndrăgostit de tineri, unul de celălalt. În lunga lor viaţă au fost devotaţi, iubindu-se şi respectându-se foarte mult. După moarte, spiritele lor s-au transformat în pini: el s-a transformat într-un pin negru, iar ea într-unul roşu, unul pe plaja la Takasago în Harima, iar celălalt la Sumiyoshi în apropierea Sesshu Osaka. În nopţile cu lună plină, spiritele lor capătă formă umană şi fiecare îşi reia activitatea: unul mătură, iar celălat greblează. Cuplul a devenit subiect în arta populară, unde Jou apare cu o greblă şi Uba cu o mătură pe care o foloseşte la strângerea acelor de pin. “ Obiectele de artă, reprezentând acest cuplu celebru, sunt daruri foarte preţuite de Anul Nou, întrucât simbolizează longevitatea şi înţelegerea în cuplu.

Ceea ce am mai remarcat în timpul pregătirilor pentru sărbătorirea Revelionului, a fost faptul că japonezii

ţin foarte mult la felicitările „nenga-jo” trimise prietenilor, colegilor şi colaboratorilor, pe care le procură din timp şi pe care poşta le colectează şi le livrează în ziua de Anul Nou cu ajutorul voluntarilor, studenţi.

20

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

„Osechiryouri”- „sechi'' înseamnă anotimp sau sărbătoare. Osechiryouri chiryouri se prepară prepar dinainte de Anul Nou şi conţine numai mâncăruri ruri japoneze simbolice: „Tazukuri” sardine uscate în sos de soia. „Tai”- plătica roşie ie este de bun augur. „Kamaboko” - pasta de peşte fiartă fiart si aranjată în rulouri colorate cu roşu şii alb. Culorile ro roşu şi alb simbolizează răsăritul soarelui, dar şii drapelul Japoniei. „Kazunoko” - icre de hering. „Konbu”, ”, un tip de alge care se consumă consum foarte mult în stare proaspătă,, murate sau adăugate ad la supe, deoarece conţin iod şii potasiu, eficiente în cre creşterea energiei organismului, dar şi în scăderea ăderea presiunii sângelui. „Kuromame” - fasole neagră. neagr Acest soi de fasole se mănâncă cu credinţa fermăă că aduce sănătate celui ce o consumă. „Kinako Mochi”” este un gen de mâncare tradiţională tradi ce intră în grupa „mochi” şi care se pregăteşte preg pentru a fi consumată în ziua de Anul Nou, pentru a aduce noroc.

De după ziua de Anul Nou urmeaz urmează o serie de evenimente „matsunouchi” care continuă până pe data 8 ianuarie. În ziua de 7 ianuarie se mănânc ănâncă „Nanakusa no kayu”, un terci din ierburi de primăvară prim : „suzushiro”, pătrunjel” trunjel” seri”, „suzuna” nap, „hakobera”, „gogyou”, „hotokenoza”, “ nazuna” şi” traista ciobanului” ce se consumă pentru sănătate(se tate(se ggăsesc la supermarket). Se crede că,, fiind consumate în această aceast zi, îţi asigură sănătatea pentru tot anul.

Mâncăruri tradiţionale de Anul Nou: „Ozouni”- supa cu „mochi” prăjite jite (preparate din orez) la Tot azi se răspunde spunde la felicit felicitările primite de Anul care se adaugă peşte te uscat, legume cu frunze, dar şi Nou. Pe 8 ianuarie se sărbătore morcovi. Supa este asociată cu vremea samurailor. Pentru ărbătoreşte„Seijin no hi” adică a preîntâmpina indigestiile…se bea sake în amestec cu 7 „majoratul”, la împlinirea plinirea vârstei de 20 de ani. ierburi medicinale „Otoso”. În noaptea de 31 decembrie se mănâncă mă „mochi” (orez pisat în piuă, pregătit într-un un fel anume) şi „soba” ( supă făcută cu tăiţei din hrişcă la care se adaug adaugă planta cu aceeaşi denumire, „soba” şi ceapă verde tăiată t mărunt) pe care japonezii o servesc după miezul nopţii. nop Această supă este prezentă în toate familiile japoneze, întrucât tăiţeii sunt consideraţii simbolul unei vie vieţi lungi şi sănătoase.

Dat fiind faptul că femeile muncesc tot timpul anului, ziua de 1 ianuarie este considerată „ziua liberă a mamei”şi, trei zile la rând, se mănâncă nâncă „osechiryori”, care se prepară din: fasole, peşte, te, alge marine, crap... Un obicei vechi, care se respectă şii azi, este ca adolescen adolescenţii să primească bani de la bunici „otoshidama”, „otoshidama părinţi sau alte rude. Cei mici primesc jucării şii dulciuri, uneori chiar bani în pliculeţe frumos ornamentate.

Seara de Anul Nou nu-ii pentru petrecere, ci pentru rugăciune („hatsumoude”). ”). Oamenii se duc la altare („jinjya”), unde se roagă.. În templele budiste, la miezul nopţii, clopotele bat de 108 ori. Există Exist credinţa că sunetul clopotului poate alunga dorinţele ţele Ego Ego-ului care îl înglodează pe om în nefericire. În prima zi a anului 2006, m-aa impresionat obiceiul japonezilor de a merge într-un într loc special pentru a întâmpina răsăritul ră soarelui, „hatsuhinode”, sinonim cu o renaştere.

Akemashite omedetou gozaimasu!” - La mulţi mul ani!

DANIELA M. POPESCU ( Madrid / Spania/ membru embru LSR) LSR Azi-noapte am visat un stejar Azi-noapte noapte am visat un stejar, Stătea tea acolo, între coline, mângâind vântul, Era atât de nobil şi plin de har, când, prin cântul nostalgic, Împărtăşea ea curajul, puterea, cuvântul.

Azi-noapte se făcea cea ca eram iar mic mică, Alergând după fluturi pe acelea aceleaşi coline Îmbrăţişate într-un surâs de stejar şii un cântec Dar nu mă obosi fuga pe cărări ri uscate, de secet secetă pline.

Văzui veveriţe şi-o vrabie, jucându-se-nn ramuri, Ţesând veşmânt pentru ale prăpăstiei stiei margini, Un scrânciob de vis, firav ponton peste viituri De epoci, ţărm pentru cei fără măşti, ti, zbuciuma zbuciumaţi, ori senini.

Stejarul vibra de elocvenţă ţă pe deal.

Mă aşezai să ascult zefirul din tristea tristea-i poveste Şi-l îmbrăţişai cu toată copilă copilăria. Iar el mă văzu Şi tăcu preţ de o clipă,, iertându iertându-mi furişarea fără de veste.

Veşmânt mânt de zbor de catifea purtând, Oftă uşor, or, privind spre verdea vale, Cu zâmbet jun de ramuri aurii, asupra noastra lăsând l O pace adâncă de patriarh îmbătrânit îmb in zale.

Azi-noapte noapte am visat pentru întreaga viaţă, via Îmbrăţişare de stejar, vrabie şi ş veveriţe, la margine de lumi. Şi mă deşteptai către amiazăă împresurată Nu numai de pace, ci de minuni

21

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

VASILE HATOS (Castiglione de Ravenna/ Italia) Alerg ...

Alerg ... după mine alergă şi fluturi, Şi timpul aleargă încet, O şoaptă, un cântec – vântul Îmi spune să iubesc!

Petalele florilor Înmiresmate în culori Ce cad din văzduhul Plin de lumină Şi cerul îmi spune să iubesc!

Tresar şi sufletul îmi spune: ,,Să iubesc!”

O lume voioasă Unde visul aleargă După speranţe şi căi, Că lumea de mâine Va căuta noi văi.

Sunt liber, fericiri mă inundă, Beatitudini cresc mereu Când ud cu-ale mele lacrimi Veşmântul luminii din sufletul meu, Apoi, cad peste timp Şi timpul dispare din mine, Îl simt cum tresare prin vis Şi-i spun: ,,Eu te-am pierdut pe tine!” În noianul de torente pierdute Prin sufletul meu Apare o lumină uitată, Este tot ce simt în gândul meu.

De cobor în liniştea înserării Pe pajiştea sufletului meu Privind liniştit amurgul serii Ce-n suflet îmi creşte mereu...

Aud şi voci de cuvinte Zboară spre înălţimi, Mă cheamă ale mele crezăminte, Alerg şi zbor prin simţiri.

Uitarea o simt că dispare,

Durerea nu este un impas, O înving, căci Eliberarea În suflet încet s-a strecurat.

Fericiri mă inundă Ce vin din sufletul meu Căci clipele eternităţii Mă inundă mereu...

La greu sau la bine Eu sunt fericit Căci spiritul liber Nu este osândit, Nu este legat de uri şi invidii, Nu aleargă după avuţii, Nu uită glasul Naturii Ce zice: ,,Treziţi-vă copii!”

Nu uită de vis sau idee, Nu mai cade în rău şi păcat, Căci libertatea, e puritatea Ce-n suflet s-a strecurat, Dumnezeu m-a salvat!

Sto corendo

Sto correndo ...

Insieme alle farfalle, Il tempo gira lentamente, Un sussurro, un canto – il vento Mi dice: per amare Incantevole fiori colorate I petali che cadano dal cielo Ricche di luce E dice d’amare!

Saltando di gioia e anima dice: D’amare!”

Il mondo allegro Dove il sogno sta correndo Verso le speranze e vie Il mondo di domani Esso cercherà nuove valli.

Sono libero, la felicità mi innonda Le beatitudini liberi mi stanno sommergendo, Quando con le mie lacrime bagno Vestito di luce dal mio animo Poi, caduta nel tempo E tempo scompare da me Si sente come ha iniziato nel sogno Dirvi, sei mancato!

Nella moltitudine dei torrenti pierdute Tra anima mia appare la luce E’ tutto quello che sento nella mia mente.

Per scendere sul prato l’anima mia Guardare tranquillo la sera.

Che nell’anima continua a crescere.

Sentire i suoni di parole Volare verso le altezze, Mi chiamano il mio credo, Correre e volare attraverso i sentieri.

Dimenticando un senso che scompare, Il dolore non è una situazione di stallo, Una sconfitta per Liberazione Nell’anima lentamente insinuato.

Gli attimi dell’eternità mi innondano Sono felice, perchè lo spirito è libero , Non è condannato, Non è correlato ad invidia e non eseguire le richezze 22

Non dimenticare la voce della Natura Che dice: svegliatevi bambini!

Non dimenticare il sogno o idea, Non più cadere in male e nel peccato, Per la libertà, è nata la purezza Nell’anima tesa, Dio mi ha salvato!

Traducere de Elena Spătaru Castiglione di Ravenna, Italia.

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

DUMITRU MESIA ONESCU (Călimăneşti) Scara vieţii Am urcat pe scara vieţii Ştiu eu cum şi până unde.

Groaza ultimului cui Pân' la oase mă pătrunde.

Tare greu mi-a fost în viaţă Să mă urc la primul cui Si-acum nu mai am putinţă, Să cobor la anii lui. Şi mă clatin, ca şi vântul Şi-o întrebare mă doboară, De ce pierd câştigul vieţii, Pentru ce-am urcat pe scară?

De iubire sau de ură Totul uit după ce cad!

Şi dau surplusul cel de bine, Cu drag la altul care vine.

Doar urmaşii... vor să vină, Să măsoare ce-am lăsat.

Să rămân o amintire, Până ce voi fi uitat.

- Îmi pare bine că voi fii!

Lăstarul vostru va rodi.

Ca să-mplinesc dorinţa voastră Tot bine pentru lumea noastră.

De vorbă bună

E cam târziu, că luna trece, E cam frig, că seara-i rece, Primii se grăbesc să plece.

La ceas de seară, în grădină, Sub farmecul de lună plină, Trei oameni buni şi-aduc aminte Şi vor să meargă înainte.

- Îmi pare bine că am fost!

Un om cu vază şi cu rost.

Am vrut la toţi să fie bine, Pentru a fi şi pentru mine.

- Îmi pare bine că mai sunt!

Cu bune, rele, pe pământ

Ca să uit de toate cele, Trecute prin rai sau iad,

Mă duc, că eu am fot demult!

Mai stai, că vreau să te ascult!

Mă duc, că-i soarele, c-am dus!

E luna, care n-a apus. Şi dacă-i soare, că nu-i rece?

Să-ntreb lumea care trece!

Lume, tu ce zici?

Nu ştim. Nu suntem de aici

MIHAELA TALABA’ (Francavilla Marittima / Italia) Poesie dedicată bolnavilor psihic din Vado Ligure (Italia), maltrataţi de către cei care trebuiau să aibă grijă de ei. Câştigătoarea Premiului Întâi (secţia străini), Premiul Artistic Literar

Internaţional ”Napoli Cultural Classic”.

Lirica dedicata a tutti i malati mentali di Vado Ligure, maltrattati da chi dovevano prendersi cura di loro.

Vincitrice del Primo Premio (sez. stranieri) del Premio Artistico Letterario Internazionale “Napoli Cultural Classic” 9 maggio 2015.

Vado Ligure…fusesem om!

Suflete răpite de degete de fier Corpuri ofilite de velin, în delir Spume la gură în strigătul serii Mâini legate în carminul pulsant.

Strângeam între dinţi fragmente de ură În răstimp biciul sângera hain Zăcea abandonul în nebunie Ca graiurile în zumzăitul din Babel.

Vado Ligure… ero un uomo!

Stringevo tra i denti l’odio a frammenti Mentre la frusta sanguinava rea Giaceva l’abbandono alla pazzia Come le favelle nel ronzio di Bab

Anime rapite dalle dita di ferro Corpi appassiti dal veleno, deliranti Bave di bocca nel grido della sera Mani legate nel vermiglio pulsante.

Gemea viaţa!

Visam mângâierile mamei mele Încleştat de zăbrelele din iad Simţeam a sa însufleţire pe chipul înrourat Mă extazia amintirea de crin parfumat.

Strigau, ascunse de lumină, gândurile Înţelegeam ce dor adânc mi-era de ea, Ca un fulger care se risipeşte în cer mi-am amintit Că odinioară fusesem om şi viaţa mă iubea!

23

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Gemeva la vita!

Sognavo le carezze di mia madre Avvinghiato alle sbarre dell’inferno Sentivo il suo calore sul viso irrorato M’inebriava il ricordo di giglio profumato.

Gridavano, nascosti alla luce, i pensieri, Capivo solo quant’ essa mi mancava, Come un fulmine che sfuma nel cielo ho rammentato Che una volta ero un uomo e la vita m’amava!

Gl. mr. (r) conf. univ. Dr. .ILIE GORJAN ( Râmnicu Vâlcea) Eugen Petrescu sau “ Omul cărţii” Mi-a fost dat ca la revenirea mea, prin pensionare, în ţinutul natal vâlcean, să cunosc o pleiadă de oameni de cultură, unul dintre aceştia fiind Eugen Petrescu (chiar printre primii), un inimos „om al cărţii”, un bun şi neobosit cultivator al bogatelor tradiţii istorice şi culturale ale plaiurilor noastre mirifice.Eugen Petrescu, un pasionat, dar şi profesionist al istoriei, a fost şi este unul dintre iniţiatorii a numeroase proiecte şi acţiuni culturaleducative (aş da ca exemplu doar unul dintre ele şi anume cercetarea istorică din ţinutul Perişanilor pentru a stabili locul unde s-a desfăşurat, în 1330, bătălia dintre regele Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, şi Basarab I, domnul Ţării Româneşti), unanim apreciate de către mediul cultural vâlcean, de către autorităţi şi de către opinia publică vâlceană.Editor de carte (eu însumi mă număr printre beneficiarii Editurii Petrescu), dar şi autor prolific şi talentat de carte, Eugen Petrescu a fost recompensat de nenumărate ori de către autorităţi şi asociaţiile culturale din Vâlcea cu distincţii, diplome şi premii, drept răsplată a muncii asidue pe care o depune pe „frontul fără învingători al cuvintelor” (chiar la ora când scriu aceste rânduri cunosc faptul că Forumul Cultural al Râmnicului a decis să-i acorde un premiu pentru una dintre lucrările publicate în anul 2014).

Două dintre lucrările sale mi-au atras atenţia şi m-au impresionat, alăturându-mă unei multitudini de aprecieri venite din partea oamenilor de cultură vâlceni. „Vâlcea-ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor” este, după părerea mea, o lucrare magistrală, un epos de mare valoare în istoriografia românească. Fără nicio îndoială, demersul ştiinţific al lui Eugen Petrescu poate fi comparat lui Sisif, cel osândit, din porunca lui Zeus, săurce în Infernul lui Hades o stâncă pe un munte înalt, trudă zadarnică, însă, întrucât odată ajuns în culme, o eumenidă îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele muntelui, Sisif fiind nevoit să repete travaliul la nesfârşit (de aici şi expresia muncă de Sisif).

Cititorul avizat, şi nu numai, se va convinge, parcurgând întreaga lucrare (îl asigur că se parcurge cu plăcere), de truismul acestei afirmaţii, deloc gratuită.Bun cunoscător de istorie şi iubitor de ţară şi neam, autorul

scrie despre judeţul său natal cu o dragoste inimaginabilă, vrând parcă să confirme spusa lui Homer: nu pot vedea ceva mai bun ca patria. Conducându-se cu siguranţă după principiul latin labor improbus omnia vincit (munca îndârjită învinge totul), Eugen Petrescu oferă locuitorilor ţinutului vâlcean o bogăţie de date greu de estimat în cuvinte, dorind parcă să se ia la întrecere cu o altă lucrare fundamentală, Dacia preistorică a lui Nicolae Densuşianu.Adevărul se rosteşte simplu spunea Seneca, fapt confirmat de stilul lucrării, simplu, uşor accesibil oricărui cititor, dar simplitatea nu exclude bogăţia de informaţii, chiar redundantă, pe care o oferă cartea.

Admir, totodată, curajul autorului, care operează cu teorii ce zdruncină din temelii conceptele deja consacrate cu privire la originea, formarea şi evoluţia poporului român şi a limbii române.

Susţinător, ca şi subsemnatul, al ideilor novatoare şi originale ale părintelui Dumitru Bălaşa, Eugen Petrescu argumentează ştiinţific vechimea locuitorilor judeţului Vâlcea, apeciind spaţiul vâlcean ca fiind „în fruntea celor mai vechi locuiri umane ale Europei şi printre cele mai vechi ale planetei”. „Munca de Sisif” a autorului s-a concretizat în acumularea unui volum imens de informaţii, date, studii, cercetări de antropologie, antroponimie şi toponimie, care au făcut posibile descrierea cu lux de amănunte a tuturor oraşelor şi comunelor judeţului, ca şi a judeţului în ansamblul său. În acest context, orice locuitor al judeţului are posibilitatea de a cunoaşte, prin intermediul lucrării, tot ceea ce doreşte localitatea în care s-a născut sau în care locuieşte, beneficiind, la purtător, cum se spune, de truda scriitorului Eugen Petrescu. Am satisfacţia că localitatea Orleşti în care m-am născut se numără printre spaţiile menţionate în lucrare ca purtătoare de mărturii istorice preţioase şi că atestarea sa documentară este strâns legată de municipiul Râmnicu-Vâlcea şi de numele marelui domnitor Mircea cel Bătrân (ambele localităţi au fost atestate documentar la 20 mai 1388 în timpul domniei acestuia).Totodată, mă simt onorat de faptul că în 1999, fără să fiu la curent cu preocupările d-lui Eugen Petrescu în domeniu, am scris poezia Lupul-vâlc, apărută în volumul de poezie „Sub semnul sărutului” la Editura Helicon din Timişoara, al cărei conţinut constituie o mică premoniţie cu privire la titlul lucrării ce urma să apară în anul 2007.

24

MEMORIA SLOVELOR Şi cum cetitul este cea mai de folos omului zăbavă (aşa ne-a învăţat Grigore Ureche), invit pe locuitorii celui mai pitoresc şi mai enigmatic judeţ al ţării să purceadă la studierea acestei lucrări extraordinare, pentru că nu vor regreta nici banii şi nici timpul uzitat în acest scop. În călătoriile mele prin judeţ, mi-a fost de un real folos cartea lui Eugen Petrescu Mânăstirile şi schiturile din judeţul Vâlcea, prin intermediul căreia realizează o frumoasă şi instructivă prezentate a tuturor lăcaşurilor de cult din judeţ, fiind neîndoios faptul că orice turist iubitor

NR.5 (10) /2016

de frumos, care ne vizitează judeţul, va găsi în această carte o bogată sursă de informaţii referitoare la cele 27 de monumente şi aşezăminte istorice monahale ce încununează spiritual grădina ortodoxiei româneşti, cum mai este denumit judeţul nostru.

Aflat la vârsta raţiunii şi a puterii maxime de efort intelectual, am convingerea că Eugen Petrescu va reuşi, prin aceeaşi intensă pasiune cu care ne-a obişnuit, să contribuie din plin la îmbogăţirea, cu noi şi interesante cărţi, a patrimoniului cultural şi spiritual al judeţului Vâlcea.

DUMITRU POPA (Lungesti / Valcea) Biserica de la Stăneşti-Lunca (Lungeşti) În 1602, Stroe Buzescu, care moare în urma rănii primite în lupta de la Teişani (13 sept. 1602), este înmormântat în pronaosul bisericii, în partea dreaptă, sub o lespede de interes artistic. Alături de el avea să fie înmormântată şi soţia sa, Sima. Pe peretele sudic al pronaosului sunt pictate portretele lor. Sima făcea parte din neamul Rudenilor (Argeş), descendent şi el din neamul ctitorilor Mogoşeşti.

La 1536 biserica nu avea pridvor aşa cum apare în tabloul votiv şi după cum a rezultat din observaţiile directe asupra monumentului. În studiile sale asupra picturii de la Stăneşti, în care a rezolvat şi importante probleme de genealogie, C. L. Dumitrescu s-a oprit asupra anilor 1609-1610. Ea a legat construcţia pridvorului de iniţiativa fraţilor Buzeşti, considerându-l contemporan cu pridvorul similar de la Călui, dărâmat pe la 1856. De altfel, în testamentul său din ianuarie 1610, Radu Buzescu aminteşte de lucrări în curs la mânăstirea Stăneşti. Tot acum s-au adăugat şi galeriile laterale, care au existat şi la Călui, sunt fără precedent şi fără urmaş cunoscut în arhitectura românească şi au suscitat speculaţii referitoare la funcţia lor. În 1614, cu ocazia venirii în ţară a patriarhului Chiril al Alexandriei, Maria băneasa şi fratele ei, Radu Buzescu postelnic, (copiii lui Radu Buzescu) închină mânăstirea Stăneşti patriarhiei de Alexandria. Actul de danie este confirmat de voievodul Radu Mihnea, în două rânduri şi de mitropolitul Luca al Ungro-Vlahiei. Prin hrisovul din 8 martie 1692, Constantin Brâncoveanu întăreşte patriarhului Gherasim al Alexandriei, venit la Bucureşti, această închinare. În anul 1657, când Paul de Alep trecea pe la Stăneşti, observa că întregul locaş era pustiit. Din păcate, mânăstirea n-a scăpat nici mai târziu de această soartă.

Al. Odobescu, cu ocazia vizitării monumentelor cu caracter istoric din judeţele Argeş şi Vâlcea, în anul 1860, deplângea starea de părăsire şi sărăcie în care se afla

aşezământul de la Stăneşti. Biserica nu avea pomelnic, cărţi vechi, argintărie sau odăjdii şi se ţinea cu mila sătenilor şi-a maicilor de la Mamu, deşi avea venituri destul de însemnate. Chiliile erau ruinate, turnul de intrare în incintă stătea să cadă. Odobescu călugării greci, care au urmărit numai avantaje materiale, de sărăcirea şi ruinarea aşezământului. A fost cu atât mai firesc ca biserica să devină una parohială, probabil curând după secularizarea averilor mânăstireşti din timpul domniei lui Al. I. Cuza, în 1863. În anul 1900, în Anuarul Episcopiei Râmnicului şi Noului Severin, ea apare ca biserică parohială a parohiei Lungeşti şi-a rămas astfel până la sfârşitul anului 1995, când parohia şi-a schimbat denumirea în parohia Stăneşti-Lunca. Biserica are o lungime de 20 m, din care lungimea pridvorului 6,8 m, lăţimea, la nivelul pridvorului, de 7 m, iar înălţimea, până la nivelul cupolei, 9,8 m. Dimensiunile construcţiei sunt modeste, proprii unei ctitorii boiereşti. Planul bisericii este triconic, cu turla deasupra naosului. Iconostasul este din lemn sculptat, aparţinând stilistic epocii brâncoveneşti. Biserica este acoperită cu olane smălţuite.

Pictura murală a bisericii este executată în tehnica frescei de meşterul zugrav Dimitrie din Târgovişte. Modul în care se semnează ne face să ne gândim că a fost un grec sau un român care a frecventat mediul artistic grecesc. În perioada 1937-1944, preotul paroh Dumitru Popescu (1908-1993), în fruntea enoriaşilor şi sub supravegherea CMI, a efectuat lucrări importante de restaurare a construcţiei, picturii şi iconostasului. O nouă restaurare a avut loc în anul 1970. Astăzi construcţia este în stare bună. Biserica a fost electrificată abia în anul 1990, de aceea pictura, din nou, a fost înnegrită de fumul lumânărilor, aşa încât scenele reprezentate, adeseori, nici nu pot fi identificate. În vara anului 1999 s-a efectuat o modestă restaurare a părţii exterioare a bisericii cu meşteri locali, urmată de o altă restaurare, în vara anului 2009, cu meşteri din regiunea Buzăului. Cu această ocazie, s-a făcut şi o reparaţie a acoperişului, înlocuinduse olanele sparte cu olane noi, făcute la comandă la renumita fabrică din Sighişoara.

Iconostasul,

25

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

o frumoasă piesă în stil brâncovenesc, care păstrează muzică religioasă, muzică populară şi patriotică, poezii, la icoanele împărăteşti (Iisus Pantocrator şi Eleusa-1558- numeroase evenimente culturale, concursuri, desfăşurate Andrei zugravul), necesită şi el o grabnică restaurare, ca la nivelul localităţii şi a zonei Drăgăşanilor. Amintim şi pictura murală a bisericii. Obiecte de cult cu valoare de câteva: - Sfinţirea Monumentului Eroilor, ridicat de patrimoniu nu se mai păstrează în biserica parohiei primăria Lungeşti(2002), la care a participat şi episcopul Stăneşti-Lunca.

Gherasim al Râmnicului(1914-2014), -“Întâlnirea cu fiii C. Cimitirul La început cimitirul se afla în partea localităţii”(2007), la mai multe ediţii ale “Zilei Olarului” de Nord a bisericii. Cu timpul, el a înaintat, s-a dezvoltat, – Lungeşti, la Căminul Cultural, cu ocazia serbărilor de încât astăzi se află repartizat în jurul bisericii parohiale. început şi sfârşit de an şcolar, la sărbătorile închinate Este străbătut de la Sud la Nord de aleea principală, care, Naşterii şi Înălţării Domnului Iisus Hristos. Doamna de fapt, duce spre intrarea în sfântul lăcaş. învăţătoare Aritica Chesnoiu, preotul paroh şi preoteasa D. Activităţi culturale şi filantropice în trecut Doina Popa au luat parte, cu doi elevi (Ionuţ Zidaru şi Iniţial, rolul bisericuţei de la Stăneşti-Lunca a fost Simona Anastasia Popa) la concursuri de muzică de capelă de curte boierească. La scurt timp, însă, a fost populară organizate la Voiceşti – 2001 – menţiune Ionuţ transformată în mânăstire. Dar, în 1614 ea a fost închinată Zidaru, Creţeni – 2003 – menţiune Simona Anastasia Patriarhiei Alexandriei, care, după puţină vreme, a trecut Popa, locul 3 Ionuţ Zidaru. la arendarea moşiilor mânăstirii Stăneşti, cu toate că, E. Profilul actual al parohiei dintru început, închinarea se făcuse cu precizarea că În vremea aceasta, parohia Stăneşti-Lunca este alcătuită trimisul Patriarhiei va administra veniturile mânăstirii şi din 239 familii. Din nefericire, populaţia ei este într-o nu va lua nimic din înzestrarea materială a metohului continuă descreştere. Cu toate că fiecare familie se luptă, (animale, unelte, obiecte de cult etc.), ci numai veniturile zi de zi, cu greutăţi, necazuri, lipsuri, diverse nevoi, când care prisoseau acestuia. Această situaţie a existat până în enoriaşii ei sunt solicitaţi pentru a ajuta alţi creştini vremea lui Al. I. Cuza, când biserica a devenit parohială, răspund cu bunăvoinţă şi dragoste creştină, pe măsura dar, deja, era sărăcită şi ruinată. La 19 septembrie 1891, puterii lor materiale şi morale. Membrii parohiei noastre cu ocazia vizitelor canonice întreprinse în cuprinsul sunt conştienţi şi pe deplin convinşi de faptul că ajutând Episcopiei Râmnicului, episcopul Ghenadie Enăceanu (10 pe alţii, se ajută şi pe ei şi că mântuirea se câştigă prin dec. 1886 – 14 iunie 1898) a trecut şi pe la parohia credinţă adevărată şi multe, multe fapte bune şi multe Stăneşti-Lungeşti-Fumureni. În notele sale istorice şi sacrificii în viaţa aceasta trecătoare. Astfel, preotul paroh arheologice, publicate un an mai târziu, în 1892, relata, ajutat de epitropul bisericii, Marin Chesnoiu, un om cu printre altele: “… parohia Stăneşti-Lungeşti-Fumureni un suflet deosebit şi nelipsit de la orice activitate are o populaţiune de 574 familii şi 2178 suflete... Aici misionară şi filantropică şi cu sprijinul multor enoriaşi, au slujăşte preotul ajutătoriu Marin Popescu...” Parohia a adunat alimente şi bani, contribuind la ajutorarea fost slujită, în continuare, de un vrednic preot, Petre sinistraţilor din Siria, Serbia şi din ţară.

Stănescu. Dintre cântăreţii bisericeşti ai parohiei, s-a De asemenea, Căminul de bătrâni de la Mamu a remarcat Simion Tănasie(1912-2004), având o bună beneficiat de ajutorul preotului paroh şi din partea unor pregătire în domeniu şi un comportament moral-creştin credincioşi ai parohiei noastre. O atenţie deosebită se deosebit în rândul credincioşilor. Restaurările din 1937- acordă, continuu, catehizării copiilor şi tineretului din 1944 şi 1970 săvârşite de, vrednicul întru pomenire, cadrul parohiei, preotul paroh ţinând legătura neîntreruptă preotul paroh Dumitru Gr. Popescu (1908-1993), cu profesorul de religie şi cu conducerea şcolii. S-a reuşit înaintaşul meu întru slujire, pe care, din nefericire, nu am în localitatea noastră, Lungeşti, ca procentul de înscriere avut posibilitatea şi onoarea de a-l cunoaşte personal, au la ora de religie să fie 100%. De fapt, preotul paroh a fost reuşit să redea şi să menţină forma arhitectonică a şi profesor de religie(1990-2005) şi de muzică(1999monumentului istoric-bisericesc de la Stăneşti. Părintele 2003), actualmente fiind membru în Consiliul de Dumitru a reuşit, de asemenea, în 1990, să electrifice Administraţie al Şcolii Gimnaziale Lungeşti. Pelerinaje sbiserica, remarcându-se înaintea enoriaşilor parohiei ca au făcut, din când în când, la unele mânăstiri şi biserici un predicator deosebit şi ca un model autentic de vieţuire din judeţul Vâlcea. Apariţia unor cărţi, sub semnătura creştină şi înaltă conduită morală. Deşi modestă(aprox. părintelui paroh Dumitru Popa, Cinci veacuri de istorie 100 volume), biblioteca parohială este deschisă oricând creştină. Biserica de la Stăneşti-Lunca, jud. Vâlcea; enoriaşilor, şi nu numai, pentru a fi cercetată. Datorită Poezii moral-creştine, meditaţii şi cugetări; Iubirea vitregiilor vremurilor prin care a trecut, biserica nu mai trăită, cu bucurie, prin cântec; Poezii după poezii; are în păstrare obiecte vechi de cult sau alte lucruri de o Gândind la viaţa veşnică(în curs de apariţie), contribuie valoare deosebită. Singura valoare istorică nepreţuită este la dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii culturale, însăşi construcţia ei, care încă rezistă, după, aproape, pastoral-misionare, editoriale, catehetice şi chiar cinci veacuri de istorie creştină. Preotul paroh Dumitru filantropice la nivelul localităţii şi al regiunii noastre.

Popa(de la 1 decembrie 1993 până în prezent) a alcătuit Parohia Stăneşti-Lunca a avut şi are în atenţie cinstirea şi a pregătit mai multe coruri de copii(clasele I-VIII – eroilor neamului nostru românesc, ca dovadă preotul Şcoala Gimnazială Lungeşti) cu care, ani de-a rândul, s-a paroh activează ca vicepreşedinte al filialei “Cultul prezentat şi a susţinut diverse programe de colinde, Eroilor”, Lungeşti şi ca vicepreşedinte al 26

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

“Ligii Scriitorilor”,, filiala Vâlcea. Parohia StăneştiSt Lunca, prin actualul preot paroh, este implicată şi în desfăşurarea activităţilor asociaţiei „Codrii Codrii Mamului”, Mamului” condusă de doamna avocat Ramona Băcăran, B în săvârşirea de acţiuni iuni cu caracter filantropic şi misionar la

nivelul comunei noastre. Biserica de la Stăneşti St păstrează încremeniri în timpp ale unei lumi creştine, cre pentru noi, pierdute care, prin semnele lăsate, lă ca şi prin absenţa ei, cheamă să fie descoperităă şi înţeleasă. în

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 1. Arhiva Generală a Ep. Râmnicului şi Argeşului,, Fond: Prot. Drăgăşani, Dr Parohia Lungeşti, 1920-1946.

2. Dumitrescu, Carmen-Laura, Pictura murală din Ţara ara Româneasc Românească în veacul al XVI-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978.

Bucure 3. Dumitrescu, Carmen-Laura, O reconsiderare... , Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978.

4. Ep. Râmnicului şi Argeşului, Monografie, vol II, Rm. Vâlcea, 1976.

5. Odobescu, Al. , Monastirile închinate din districtele Argeş Arge şi Vâlcea, III, în Columna lui Traianu, IV (1873), nr. 11.

6. Pleşia, D. , Contribuţii ii la istoricul mân mânăstirii Stăneşti (Vâlcea) şi al ctitorilor ei, în M. O. , nr. 5-6, 1965.

7. Prioteasa, Elena-Dana, Biserica rica din Stăneşti St (Lucrare de licenţă), ClujNapoca, 2000.

8. Popa, pr. Dumitru, Cinci veacuri de istorie creştină. cre Biserica de la StăneştiLunca, jud. Vâlcea, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011.

VICTOR RUSU (Turnu Severin)- membru al USR Jurnal de lectură de Victor Rusu Delicateţe, candoare, sinceritate În voluminoasa antologie „literar-artistic artistică”, cu titlul „Roşu u aprins în câmpul de mătase”,, apărutăă recent la Editura „Napoca Nova”, printre cei 103 autori incluşii în sumarul generos al tipăriturii, riturii, cu versuri, critică critic literară, eseuri şi literaturăă umoris umoristică, ne-a reţinut atenţia ia substan substanţialul ciclu de poezii (20 la număr) ăr) semnat de Ioan Adrian Trifan.Format .Format la şcoala poeziei noastre clasice, ploieşteanul ploie Ioan Adrian Trifan scrie versuri ce se remarcă remarc prin muzicalitatea unei prozodii îngrijite, vizând perfecţiuni pe de ordin formal aproape parnasiene, dar, mai ales, prin delicateţea şi candoarea primară a gesticii poetice şi prin naturaleţea şii sinceritatea discursului liric. În acest registru expresiv de o subliniată subliniat factură clasică, autorul cultivă cu predilecţie edilecţie o poezie de inspiraţie erotică de o puritate a trăirilor irilor şşi de o delicateţe de-a dreptul petrarchistă, de o constantă, ă, mistuitoare, nobilă veneraţie a fiinţei iubite: „Te păstrez ăstrez în inima mea/ şi-n fiecare zi/ tumultul tău pulseazăă în mine .../ ...// Te

păstrez strez în inima mea/ ca pe pe-o sfântă icoană”... („Te păstrez”..., p. 179).

Ne mai întâmpină, de asemenea, o poezie reflexivă şi uşor elegiacă,, în care eul liric meditează cu înfiorare pe tema timpului în inexorabilă curgere: „Se zbate ora .../ Se zbate ate ora între cadrane/ Şi ticăie ie minutul .../ Şi ticăie ie minutul nemilos .../ Sacadat/ Şii cercul se închide sub cortină”” („Continuitate”, p. 183). În aceeaşi notă persuasiv nostalgică este evocat, tot sub semnul implacabil al timpului trecător, trec peisajul mioritic, de „gură de rai” al satului şşi anilor de o nerepetabilă frumuseţee ai unei paradisiace copil copilării: „Miroase a mioriţă/ şi-a cetină de brad/ şşi a cenuşă-n vatră/ şi-a stele care cad”.

Nutrindu-şii talentul cu lecturi bune şi profund asimilate din poezia ia modernă şi contemporană, scrisul lui Ioan Adrian Trifan ar putea evolua sensibil, semnificativ.

CRISTINA NĂLBITORU N (Brezoi / Vâlcea) Cui îi pasă…

Din roua dimineţii dimine se prelingeau picături ături mici şi reci pe firul de iarbăă abia renăscut. ren Cu căpşorul orul lipit de ppământul umed micuţul căţeluşş se trezi şi căuta disperat din ochi pe mama sa.

Oasele îl dureau, iar foamea îşi î spunea cuvântul. „Oare unde este mama? Dece nu vine să s mă alinte, să-mi lingă blăniţa ăniţa şi să-mi dea de

at aşa a departe şi a uitat că îmi mâncare? Oare unde a plecat este foame şi sete?.. Ce rău ău m mă dor lăbuţele şi capul nu mi-l pot mişca.”

Deodată o picăturăă de rou rouă îi căzu pe boticul mic şi umed. Din ochi picături ături fierbin fierbinţi de lacrimi se rostogoleau pe faţă apoi cădeau pe iarba abia rrăsărită.

Sângele îi invadă în gurăă ca un izvor. Încet încet bl blăniţa albă şi pufoasă de pe gât se fă făcu roşie.

Un fir de iarbă se ridica seme semeţ privind soarele rotund şi palid care-l încălzea ălzea şşi-l dezmierda. Căţeluşului

27

MEMORIA SLOVELOR îi reveni o rază de speranţă că mama lui este aproape de el să-l dezmiardă. Deschise ochişorii şi vă văzu un firicel de iarbă ce-şi ridica semeţ căpşorul orul printre picioru picioruşele sale.

- Nu ai văzut-o pe mămica mica mea? Oare ea nu ştie că sunt mic şi că mă doare? Unde o fi oare? Chiar nu ai văzut-o? Chiar nu o fi văzut maşina ina care cu vitez viteză m-a lovit şi m-a aruncat aici în şanţ?? De ce eeşti supărat pe mine firicel de iarbă şi nu vrei să-mi mi răspunzi ră sau şi tu eşti părăsit de mama ta? Dar frăţiorii iorii mei unde or fi oare? În şanţul unui colţ de stradă stă zgribulit, speriat şi plin de răni un căţeluş. Tremură de frig şii de durere. Oamenii trec nestingheriţi pe lângă el grăbiţi să ajungă acasă. Nimănui nu-i pasă de el şi de suferinţa sa...

Noaptea se lasă uşor or iar vântul începe ssă bată din ce în ce ami tare. Rănile nile îl dor iar mama sa nu mia apare. „Unde să fie oare?” Luna îşi ia locul său ău pe cer şi priveşte spre pământ. Zăreşte micuţaa vietate zgribulit zgribulită care sta părăsită în şanţ şii din când în când scâncea de durere.

Astrului i se făcu milă de căţeluşul ul neputincios şi-şi zise: „O să-i trimit o rază de-a mea să-ll mai încălzească înc şi să-i sărute rute trupul însângerat”. Dar el nu simte raza mângâietoare a lunii. Trupul îi este aproape amorţit amor şi se gândeşte te doar la mama sa. Doar firul de iarb iarbă înduioşat îi mângâie boticul plin de sânge. Căţ ăţeluşul deschide ochişorii înlăcrimaţi şii printre suspine îi şopteşte firicelului de iarbă: - Am crezut că eşti mămica mica mea. Unde ss-o fi rătăcit şi nu mai vine?

- Micuţul meu, am să-ţii dau o picătură pică de rouă săţi potolească setea până soseşte mămicuţa micuţa ta.

- Pe tine nu te-a părăsit niciodată mama ta firicel micuţ de iarbă? Tu nu ai frăţiori iori ca mine?

NR.5 (10) /2016

- Am avut dar au pierit striviţi strivi de picioarele greoaie ale omului. Alţii ii au murit de secetă secet sau au fost tăiaţi de coasa omului. Numai eu am scăpat că m-am pitit la pământ. Şi pe noi ne hrăneşte Bunul Dumnezeu.

Dimineaţa roua ne răcoreşte, ziua soarele ne încălzeşte, seara vântul ne alintă iar noaptea ne odihnim.

Cu lăbuţele ele împreunate ca la o rug rugăciune şi cu ochii închişi căţeluşul ul abia reu reuşi să şoptească: - Tu nu şti ti de ce nu vine mama mea? m M-a lăsat singur pe drum şi n-am s-oo mai văd. v Mai vreau măcar o dată alintarea ei de mamăă şşi sărutul său. Am rămas noaptea afară în frig iar ea a disp dispărut. Tată n-am avut niciodată iar dacă am avut nu ll-am cunoscut. N-am avut cui să-i spun „tată” să-l iubesc şi să mă sărute. Acum nu mai am pe nimeni în afară de tine un fraged firicel de iarbă printre spini.

Cu lăbuţele ele împreunate, cu ochii închişi închi căţeluşul abia mai respira. Aievea o vede pe mama lui cum sare în faţa maşinii şi cu o ultimăă zvâcnire înai înaintea morţii îl aruncă în şanţ. Deodată ca prin cea ceaţă o vede pe mama sa care îl cheamă în şoaptă: - Vino la mine Puiul mamei. De acum încolo vom fi mereu împreună.. Nimeni şi nimic nu ne va mai despărţi!Şii mama îi trimite pe o raz rază un sărut de aur...

GHEORGHE DUMITRAŞCU DUMITRA MAMU ( Lungeşti ti /Vâlcea) De ziua ta Nepoţelei mele Anastasia Ioana Împlineşti astăzi şase anişori Prinţesa mea cea scumpă, Noi îţi dorim din suflet, Sănătate şi viaţă lungă.

De felul vostru, de a fi.

Noi îţi î dorim tot binele din lume, Să ai parte de sănătate şi împliniri, Să înveţi carte, să fii cuminte, Pentru a deveni un adevărat adev român.

Să creşti mare şi cuminte Să înveţi carte şi să crezi, C numai munca cinstită Că Îţ va aduce în viaţă, succes. Îţi

Cunosc efectul muncii voastre, Dorinţa ţa de-a de lăsa în urmă, Experienţ vieţii tumultoase, Experienţa Pentru a fi exemplu multora.

S-au au dus pe rând, La locul de odihnă, odihn Dar ne-au au lăsat l în schimb, O ţarăă demnă demn şi stăpână.

D Despărţire Să fii cuminte şi ascultătoare.

Mereu aproape de cei dragi, Să-ţi iubeşti părinţii şi bunicii, Şi-n urma lor, mereu să calci Pe Dumnezeu să-l ai în minte, Iubirea şi dragostea de semeni, Să-ţi fi aplecare, În viaţă şi în comportare.

S-au dus pe rând, S Pe drumul fără f întoarceri; Bunicii şi părinţii noştri Ş multe rude şi prieteni …. Şi Ne dor de voi: părinţi p şi prieteni!

Ne dor de acele sfaturi şi întâlniri, De grija voastră voastr de-a muncii 28

Modelul lor, constituie exemplu, Nouăă şi celor care vin, Dacăă dorim ca acest popor Să aibăă un bun destin Despărţirea, ărţirea, lasă las urme, Dar Dumnezeu ne întăreşte înt Pentru ca noi, cât vom trăii tr Mereu să-i să pomenim …

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

VIOREL POPESCU (Râmnicu Vâlcea) Un îndrăgostit tardiv Ce dor mi-aa fost de tine doamnă doamn Era târziu şii era toamnă, toamn Mergeai încet pe ulicioară ulicioar Te urmăream ream seară de seară. sear

Te urmăream până la colţ Şi nu eram nici orb, nici hoţ Dac - aşi fi fost aşa ceva Nu mă uitam spre dumneata.

Ba, uneori şii dimineţi dimine Când mergeai încet spre pieţi pie Cam prea de vreme, spun acuma Zău, u, nu te mint, nu mi mi-e totuna.

Puteam spre alta să privesc Ziceam atunci făr să gândesc Dar acuma ştiu prea bine Îmi e tare dor de tine.

DAN MITRACHE (Bălceşti / Vâlcea) În ochii tăi În ochii tăii de simfonii albastre Mi-aş aduna dorinţe ne´ncepute Mi-aş arunca în aer vremuri faste Să-ncerc ncerc reverberaţii neştiute ne Apoi,determinat de nemurirea Clipei de vis trăită-nn doi,în fine, Să scriu pe cer cu roş roşu că iubirea Ne-a vizitat,urându--ne de bine În ochii tăi,şoapte de dor răsară Să crească munţi de-mbrăţişări ri spre soare,

În fierbinţeala lui de sus s-apar apară Numele noastre simple,muritoare Şii coborând spre noi plutind prin aer, Să ne găsească-aici,în aici,în verde luncă, lunc Să ne-nvelească literal un caier De sentimente…şi-n vânt săă ne ducă duc În ochii tăi,apoi,un cuib să-mi mi fac Să mă mai odihnesc,să-mi mi fie bine Şii adormind zâmbind,un gând ssă-mbrac Cu tine-acum şi pururi lângăă mine!

O iubire

Şi mi-ai venit într-un târziu, Plecând rebelă într-o vreme, Dar cât o clipă-a fost să fiu Lumina ta,printre dileme…

Să fie ultima avut avută… Şi-am scos cutia din sertar Ce ţi-am păstrat,cu venerare!

Şi mi-ai şoptit,zâmbind amar, Că-n ani pierduţi n-ai avut sare

Am mai gustat puţin din ea, Cuprinşi de febra cunoscută, Apoi ne-am amintit că va

Şi-am am încuiat din nou sertarul Cu forţa ultimului val Ce ne-aa adus pe ţărm în anul Ce-ll repetăm, repet pân´ la final.

MADALINA BARBULESCU (Oteşani ani / Vâlcea) Iubim echinoxial ncearcă; Paşi de Zen întors ne-ncearcă Doar în cugetu-mi regal Plângerile vor să tacă...

Să-şii îngroape chipul vâlced Pe-a ta arcă!

Iubim echinoxial... Într-o arcă prea opacă,

Iubim echinoxial…

Penitenţee ne convoacă; convoac Doar în gându-ţii boreal Plângerile vor să tac tacă...

Să îşii lase cuibul muced Pe-a mea arcă!

Iubim echinoxial 29

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Oglinzile regatului

Singură de alb

M-au furat oglinzile regatului, Elohime...

Pe mitra ursitelor splendori mi-adună, Selene, răpitoare, umbra-n evantai să-mi pună.

Ce atâta gând înfrânt… în singurătate?

Doar să fiu o floare pe colţul tău de piatră, Să torc ca o vioară ce zborul îşi aşteaptă Printre octave seci de-atâta îndurare?

Ce atâta cânt înfrânt… în singurătate?

Prins şi îngropat sub colţul tău de piatră; Acelaşi colţ ce ieri mi-era şi cânt şi treaptă, Sfielnica-mi iertare în noaptea prea mirată…

Ce atâta sine-nfrânt… în singurătate?

Eu sunt turnul alb din gotica cetate, Iar tu îmi eşti acelaşi… stingherul colţ de piatră Din pragul uşii mele, sub voia-mi răsfirată

M-au furat oglinzile regatului, Elohime...

Mi-au adormit simţirea pe sămânţa de piton, Ce-mi domneşte-n nouă neguri pe hipnoticul său tron.

S-a-nfiripat pustiu în umbra-mi castă, Îmi cuprinse fiinţa, neputinţele, chiar şi luna din brâu, Plămădind nimicul în filigranul tors al spicelor de grâu. Ş-am chemat în samadhi cele şapte candelabre Să-mi dea focul de amrită cu petalele-i sublime, Şi-am spart oglinzile regatului, Elohime.

VIORICA POPESCU (Braşov)- presdintele LSR, Filiala Braşov Similitudine La maturitate Păpădiile flori umbrelate Devin fiin’e nomade

Locul şi timpul nu-s măsurate Pot fi Everest sau Gibraltar Pot fi decenii-centaur

Poartă cu ele în zborul genetic Dorul plămadei Ca joc aritmetic

Răbdare sau moarte Dar neamul lor nu-i învins Şi nu-i muritor

Şi duc sămânţa ofrandă La altar ca speranţă Neamului său tutelar

Acesta-i şi drumul Neamului meu răbdător

TITINA NICA ŢENE (Cluj Napoca) Crăciun Crăciunul, pentru noi copiii, însemna carne de porc, colinde şi zăpada cu bucuriile ei. Nu-i dădeam o semnificaţie religioasă.

Nici nu ştiam că de Crăciun s-a născut Iisus Hristos. Nu ne spunea nimeni. Moş Crăciun nu exista.

Exista numai Moş Gerilă, care de fapt nu ne aducea nimic , că nu avea de unde. Aşa că îl ignoram.

Nu împodobeam niciodată brad de Crăciun. Nu aveam brad, nu aveam becuri, nu aveam globuri. Ar fi fost prea mult pentru imaginaţia mea de copil să văd atâtea lumini.

Eu mă delectam cu pâlpâitul lămpii cu petrol şi cu lumânările pe care le aprindea mama când dădea de împărţit.

Porcul se tăia întotdeauna în Ajunul Crăciunului.

Mama fierbea apă în oale mari. Veneau doi-trei oameni, îl tăiau şi îl pârleau cu paie. Era zarvă mare, dădeam şi noi ajutor cu plăcere. Nu ne părea rău de porc când îl tăiau.

Tata ne spusese că aşa e rânduit el de la Dumnezeu, să fie tăiat de Crăciun şi el se bucură. Din carnea aburindă, mama prăjea în tigaie la foc de lemne o friptură nemaipomenită. Niciodată, în viaţa mea, nu am mai mâncat o carne aşa gustoasă. Ne aşeza la masa mică, rotundă, pe scăunele mici, scotea o varză murată din putina de lemn şi ne îndemna să mâncăm. De fapt, nu era nevoie să ne îndemne, că noi abia aşteptam. Aceasta era pomana porcului. Mama nu mânca. Ţinea post. Când se întuneca, în Ajunul Crăciunului, pe uliţele satului se auzeau colindătorii. Mama nu ne lăsa. Zicea că oamenii sunt săraci şi că nu au ce să ne dea.

30

MEMORIA SLOVELOR Avea dreptate. M-am dus şi eu odată şi oamenii ne-au alungat. Eu nu m-am supărat. Mă delectam cu zăpada care scârţâia tare şi sclipea în bătaia lunii. Unde sunt acum zăpezile? In dimineaţa Crăciunului, ne trezeam într-un miros plăcut de sarmale, caltaboşi şi friptură.

Pentru prima dată geamurile nu mai aveau flori de gheaţă pe ele. Mama nu dormea în noaptea de Ajun. Pregătea bucate alese. Mie îmi părea rău că nu mai sunt pe geamuri florile de gheaţă cu care mă jucam, topindu-le cu degetul.

Ne spălam pe faţă. Urma cel mai frumos ritual. Pe turtiţe mici şi rotunde din făină de mălai, scoase din cuptor chiar în dimineaţa Crăciunului, mama punea o sarma, o bucată de caltaboş şi una de friptură. In mijloc înfigea o lumânare, pe care o aprindea. Mirosul de tămâie şi pâlpâirea lumânării mă încântau nespus. Parcă mai mult decât miile de beculeţe puse acum prin pomii din Cluj. Ne duceam la vecini cu turtiţele. Mama zicea că asta e pomană pentru cei morţi. Pe mine întotdeauna mă apostrofa: „ tu să fi atentă, că eşti cam cu capul în nori, nu ştiu cu cine naiba oi semăna, să nu cazi!”. Avea dreptate. Eu cu firea mea visătoare, urmăream scârţâitul zăpezii, piţigoii, aşa că de multe ori mă împiedicam.Când veneam acasă, aşezam masa mare, cea de sărbătoare şi mâncam. Ne dădea voie chiar să bem puţin vin din via noastră, fără apă şi fără chimicale. Apoi mergeam la săniuş până seara, când, cu ţurţuri de gheaţă la ochi, veneam acasă.Oare care Crăciun era mai frumos, acela sau acesta de acum?

Am luat cu împrumut…foc Câte nu împrumută omul în viaţa lui! Dar ca să împrumuţi foc e ceva mai rar. Să fi fost prin anul 1954.

Chibrituri nu se găseau, iar brichete nici atât! Aveam un om, uitat de vreme, cu părul alb, îi spunea Ilie al Ioanei. Învelea în cenuşă cărbunii aprinşi. Focul nu se stingea niciodată. Nu avea pe nimeni nea Ilie al Ioanei. Când mă trimitea mama, cu o cutie de conserve legată cu o sârmă, să împrumut cărbuni aprinşi, îmi dădea şi câte un ou pentru el. Îmi plăcea părul lui alb ca zăpada. Cărbunii păreau stinşi în lumina zilei iar acasă, la întuneric, se înroşeau.În bătătura casei aveam nişte copaci, vreo zece la număr. De fapt erau tăiaţi şi aşezaţi unul peste altul. Din ei vroia tata să facă o casă. Casă nu au ajuns niciodată.

NR.5 (10) /2016

Dar eu zic că omul e mai fericit când speră decât când a realizat ce a sperat. Trăiam cu speranţa în suflet că aceşti butuci vor ajunge casă. Că vom avea şi noi o casă mare ca a lui Lili lui Nică. Seara, când luna strălucea puternic, noi ne aşezam pe aceşti butuci şi nenea Ilie al Ioanei ne cânta din caval. Cânta aşa de frumos că eu şi vedeam stelele dansând şi mai ales Luna. Omul care împrumuta foc, fără să ştie, ne-a luminat copilăria. Îl iubeam ca pe un bunic al tuturor copiilor. Cântecele lui melodioase m-au urmărit toată viaţa. Îşi cânta tristeţea singurătăţii şi sărăcia. Când era pomană pentru morţi oamenii îl chemau la masă. De fapt el mânca numai atunci când era chemat la pomană. În sat mureau mulţi oameni, că nu existau doctori.

Aşa că nu prea răbda de foame. A murit într-o zi de Paşte. A mâncat aşa de mult, încât seara a murit. Singur, neştiut de nimeni. L-a găsit, din întâmplare, un copil care se dusese şi el să “împrumute “ foc. A venit acasă fără foc şi a spus mamei lui că doarme aşa de tare, că nu a auzit când l-a strigat. Mama băiatului şi-a dat seama că a murit şi s-a dus să vadă ce este cu el. Murise. L-au înmormântat oamenii din sat. Pentru că era un om mai ciudat, ca să nu se transforme în moroi, i-ai băgat în buric o andrea.

Astăzi se spune strigoi. Noi, copiii, când ne jucam pe coasta lui Ilie al Ioanei, nu stăteam seara târziu că ne era urât. După el a rămas până în ziua de azi denumirea drumului de lângă casa lui: coasta lui Ilie al Ioanei.

Acordurile cavalului nu s-au mai auzit niciodată, în acel sat, uitat de lume, Uşurei. Copacii din bătătură nu au mai ajuns niciodată casă. Au putrezit fiind folosiţi ca bancă pe care ne adunam mai mulţi copii şi povesteam tot felul de trăsnăi. La început, când nea Ilie al Ioanei cânta, pe copacii tăiaţi din curtea noastră, au început să crească nişte lăstari cu frunze. Eu cred că la auzul cântecului din caval, copacii tăiaţi vroiau să trăiască şi trimiteau spre soare câte un lăstar, ca ultimă zvâcnire de viaţă. Din casa lui Ilie al Ioanei au mai rămas nişte ziduri fără acoperiş. În jur buruienile au crescut nestingherite. E un loc ciudat pe care oamenii îl ocolesc. După nea Ilie al Ioanei tot au rămas zidurile şi buruienile dar din copacii din bătătura casei copilăriei mele n-a mai rămas nimic. S-au topit, pur şi simplu stând pe loc. Aceasta este povestea simplă a vieţii unui om, Ilie al Ioanei care dădea foc cu împrumut şi a unor copaci care nu au ajuns niciodată casă.

CONSTANTIN GEANTA (Călimăneşti) Blaga dimensiune a conştiinţei româneşti Parcă ieri răsunau paşii săi pe străzile Clujului. Parcă ieri giganticii săi paşi trezeau rezonanţe cosmice, dar noi, prea mici, nu puteam să îi înţelegem.

Profetul era printre noi, dar noi nu puteam urca nebănuitele trepte până la el, ca să desluşim

tainele Unicornului prin Verbul său. Prea mărunţi, nu puteam urca templul, prea îndepărtaţi nu ne puteam apropia de „Curţile dorului”. O, câte revelaţii ne erau refuzate, o câte esenţe se ascundeau! Blaga, dimensiune cosmică a trebuit să urce în absolut ca noi să ne apropiem de el, a trebuit să transcendă bariere în drumul său spre un Anonim Mister, ca noi să percepem un fulger de granit .

Blaga, era cu noi, dar nu îl percepeam.

31

MEMORIA SLOVELOR Era cu noi, dar nu îl înţelegeam. L-am fi ucis ca pe Zamolxes dacă ar fi vrut să ne îndrume spre edenul fiinţării absolute. Ca Manole, el s-a avântat în absolut.

Tragică revelaţie, Faust dobândeşte mântuirea, Dante ajunge în Empireu, iar din străfunduri răzbate o rezonanţă nesfârşită „ O tată, o mare Anu, a pierit Enkidu...” Dar cine este Enkidu ? Enkidu suntem noi.

Ghilgameş, este căutarea sa pentru că el nu poate fi decât Uta-Napistimu.

Anii care ne despart de moartea sa sunt ca o veşnicie! Prin inefabilul operei sale ne regăsim în paradisul mioritic. Blaga nu mai este, dar este în schimb spaţiul blagian, spaţiul mioritic, avântul nicean şi dionisiac, voluptatea goetheană a unui neam, izbăvit prin arderea unui Prometeu valah.Blaga, planează peste noi, tutelar şi apăsător, bând şi enigmatic, ca un Gebeleizis al luminilor organice.Apropierea de Blaga, este apropierea de un templu elen, de măreţia piramidelor egiptene, de avântul nemăsurat al coloanelor indiene, de infinirea întru pagodele chinezeşti şi de iniţierea întru templele aztece şi incaşe.

NR.5 (10) /2016

Blaga este tutelara noastră potenţă creatoare, este căutarea şi dorul infinit al unduirilor sufletului românesc.

Din panteonul spiritualităţii noastre, unde alături de Eminescu priveşte Luceferi, cu Brâncuşi se înalţă în increat devenind zbor al păsării de aur, cu Enescu prin Oedip învinge Sfincşii vremurilor, cu Grigorescu priveşte într-o tragică splendoare deplasarea carului românesc dinspre veşnicie înspre vremelnicie şi invers, ne priveşte cu un surâs enigmatic.

De aici parcă ne spune că: orice căutare poartă potenţa salvării, căci „salvat de rău e duhul”care va străbate „văzduhul”, iar cel ce cu sârg se va strădui poate să fie „mântuit”. Dar mântuirea presupune existenţa întru fiinţa românească, iar Blaga a fost un mare român, român, în sens adânc, adică deschizător de sensuri în orizonturile unui neam care poartă în sine dorul de absolut.

Pentru existenţa noastră viitoare se impune un lucru: să pregătim fiinţa noastră pentru apropierea misterului blagian, deci să primim „transcendentul care coboară”.

ELENA TRIFAN (Ploieşti) Râmnic, oraşul domniei mele... (Coord. Ioan Barbu) Cu ocazia împlinirii a 627 de ani de la botezarea oraşului Râmnic, judeţul Vâlcea de către marele voievod Mircea cel Bătrân, a celei de-a V-a ediţii a Salonului Naţional de Literatură şi Artă „Rotonda Plopilor Aprinşi şi a Zilelor localităţii Râmnic, judeţul Vâlcea, a fost realizată antologia de versuri şi eseuri „Râmnic, oraşul domniei mele...”, sub coordonarea scriitorului Ioan Barbu.Numele acesteia a fost inspirat de un hrisov semnat de Mircea cel Bătrân, la 20 mai 1388.

Cartea a apărut la Editura RawexComs din Bucureşti, în anul 2015 şi conţine creaţiile a 35 de scriitori din tară şi din străinătate, fii ai Râmnicului sau simpli călători pe meleaguri vâlcene: Ioan Barbu (Râmnicu Vâlcea), Ion Andreiţă (Bucureşti), Mihai Antonescu (Bucureşti), Lucian Avramescu (Sângeru, Prahova), Nelu Barbu (Băbeni, Vâlcea), George Călin (Urziceni), Sandu Aristin Cupcea (Chişinău), Emilia Dănescu (Bucureşti), Ion Drăghici (Băile Govora), Nicolae Dragoş (Glogova, Gorj), Ştefan Dumitrescu (Tulcea), Nicolae Dan Fruntelată (Bucureşti), Dan Gîju (Bucureşti), Ilie Gorjan (Budeşti, Vâlcea), Ionel Grecu (Ploieşti), Lidia Grosu (Chişinău), Ion Lazu (Bucureşti), Lidia Lazu (Bucureşti), Nicolae Melinescu (Bucureşti), Ion Nete (Miercurea Ciuc), Eugen Petrescu (Râmnicu Vâlcea), George V. Precup (Sibiu), Nicolae Radu (Bourg-en-Bresse, Franţa), Eliza Roha

(Bucureşti), Cornel Rusu (Craiova), Felix Sima (Râmnicu Vâlcea), Romaniţa Ştenţel (Bucureşti), Passionaria Stoicescu (Bucureşti), Vasile Szolga (Bucureşti), Virgil Şerbu Cisteianu (Alba Iulia), Elena Trifan (Ploieşti), Al. Florin Ţene (Cluj-Napoca), Georgeta –Jeanina Ţenea (Râmnicu Vâlcea), Neagu Udroiu (Predeal), Claudia Voiculescu (Bucureşti).

Cartea începe cu un Cuvânt înainte „Duhul lui Mircea” semnat de antologatorul Ioan Barbu şi se termină cu un istoric al oraşului „Râmnicu Vâlcea. Câteva repere identitare” semnat de Eugen Petrescu.

Pe coperta a patra este reprodus un fragment din lucrarea lui Dinu Săraru „Râmnicul meu”.

Articolele în proză şi poeziile sunt însoţite de reporduceri după picturi ale artiştilor plastici care au prezentat lucrări la ediţiile anterioare ale „Rotondei Plopilor Aprinşi”: Alexandra Meiloiu „Dansul mării”, Gheorghe Dican „Dialog”, Dan Cioca „Pasărea Paradisului”, Consuella Meiloiu „Lacrimi de anemone”, „Totem”, Marin Răducan „Gest IV”, Tudor Meiloiu „Visul Păsării”, „Muzicalitate”, Rodica Tarţa „Peisaj citadin vâlcean I”, „Peisaj citadin vâlcean 2”, Petti Velici „Flori”, Cristian Sima „Îngeri I”, Tina Popa „Compoziţie cromatică”, Silviu Bârsan „Copac”,

32

MEMORIA SLOVELOR Angela Tomaselli „Din ciclul Arhitecturi”, Lia-Maria Andreiţă „Omagiu lui Titulescu”, Olga Popescu „Căsuţa mea”, Horea Cucerzan „Bord de mere a Collioure”, Irina Sava „Mere dulci”, Medi Welchsler Dinu „Mahoane la Balcic”, „Piesaj de primăvară”, Mihai Bandac „Anotimpuri”, Dan Cioca „Fără titlu”, Olga Popescu „Mama”, Eduard Stoenică „Peisaj”, Gheorghe Dican „Stănică şi flori pe Valea Sohodolului”, Adrian Tarţa „Pădure în Vâlcea”, Irina Sava „Doar Lalele”, Eduard Stoenică „Îmbrăţişarea Singurătăţii”, Tina Popa „Licorile dealului”, Nicolae Sava „Tăcerea umbrelor”, Marin Răducu „Gest III”.

Istorie, natură, monumente de arhitectură şi de cultură, repere industriale şi turistice, sunt evocate în pagini de suflet, scrise cu trăire patriotică autentică, cu dragoste de adevăr, muncă, frumuseţe şi nobleţe umană.

Deşi numai o lectură integrală a textelor poate oferi o imagine completă a Râmnicului de ieri şi de azi, vom încerca totuşi să spicum câteva repere care creionează portretul oraşului de pe malul Oltului, dându-i unicitate şi culoare.Revelatorii ni se par câteva definiţii literare: „unul dintre altarele României” (Ioan Barbu), „oraş al pensionarilor” (Lucian Avramescu), „mândra capitală a culturii şi credinţei strămoşeşti – Râmnicu Vâlcea – o lumină densă şi arzătoare ce m-a orbit instantaneu” (George Călin), „tărâm plin de sacralitate, ţinut binecuvântat de Cel de Sus cu munţi, podişuri şi dealuri, văi de o incomparabilă frumuseţe [...] acest Paradis al României” (Sandu Aristin Cupcea), „lăcaş mirific” (Emilia Dănescu), „oraş cu porţile neferecate” (Ion Drăghici), „pământ miraculos şi sfânt”, „loc preaîncărcat de suflet omenesc şi de lumină dumnezeiască” (Ştefan Dumitrescu), „Oraş domnesc, dar şi ofiţeresc” (Dan Gîju), „popas al trecerilor spre lumină” (Ilie Gorjan), „Oltule, viteazule, Oltule, tată” (Ionel Grecu), „grădina magică a lui Mircea Voievod” (Lidia Grosu), „Râmnicu Vâlcea – inima mea” „Ion Lazu), „oraş voievodal” (Nicolae Melinescu), „et in Arcadia ego[...], un adevărat rezaur” (Ion Nete), „unul din oraşele cele mai dragi sufletului meu, aşezat în acelaşi plan cu Herculanele copilăriei mele [...].” (George V. Precup), „locul din .

ANGELA DINA

NR.5 (10) /2016

grădina Maicii Domnului unde s-au scris frumoase pagini ale neamului românesc” (Nicolae Radu), „cetate a culturii” (Eliza Roha), „dragostea mea” (Cornel Rusu), „falnic Râmnic cu trupul dornic de vise” (Virgil Şerbu Cisteianu), „oraşul tradiţiei şi bunei credinţe” (Elena Trifan) „mic voievodat la marginea Oltului” (Al.Florin Ţene), „oraş domnesc, loc unic sub soare” (GeorgetaJeanina Ţene), „o treaptă spre cer” (Neagu Udroiu), „oraş domnesc” (Claudiu Voiculescu), „vatră ortodoxă poziţionată geografic aproape de centrul României, vatră a românismului pur şi nemuritor”. (Eugen Petrescu).Alte repere, precum drumurile, apele, florile, pădurile, Capela, Zăvoiul, Cetăţuia, Muzeul Satului, Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Casa „Anton Pann”, hidrocentralele, clima blândă, oamenii calmi şi primitori, pot fi cunoscute numai printr-o lectură atentă, filă cu filă a cărţii şi vizitând acest miraculos plai mioritic.

Gânduri de recunoştinţă şi apreciere se îndreaptă către personalităţile Râmnicului şi, în mod deosebit, către scriitorul Ioan Barbu a cărui iniţiativă a făcut posibilă apariţia acestei cărţi „un mare om, cel mai generos om pe care l-am întâlnit eu, pe care prietenii, cunoscuţii, îl numesc Nenea, în semn de respect, jurnalist, scriitor [...].

Nenea este pescar de scriitori, de poeţi, de artişti, pe care îi strânge în jurul lui creând aici, la Râmnicu Vâlcea, o nouă religie: religia frumosului, a bunătăţii, a creaţiei literare şi artistice.” (Vasile Szolga); „omul care a avut curajul să înfiinţeze şi să ţină în viaţă de peste un sfert de secol primul cotidian privat, independent din România post-comunistă, Curierul de Vâlcea, animator cultural de anvergură europeană, fondator al Festivalului Internaţional de Literatură şi Artă Rotonda Plopilor Aprinşi” (Eliza Roha); „El, scriitorul, nu cunoaşte moartea/Şi din adânc, străfulgerat de dor,/Desface aripile visului spre poarta/Din el – Neordinar Cuvântător.” (Lidia Grosu) Suntem convinşi că peste timp când peste multe din creaţiile actuale se va aşterne praful uitării, antologia „Râmnic, oraşul domniei mele...” îşi va păstra intactă valoarea documentară

(Bucureşti / membra LSR Vâlcea) Dezlegarea

De când nepotul Lumânăresei venise în sat, Nenea îl păştea. Nu-l plăcea şi gata! Încercase tertipuri felurite să-l înfricoşeze! Săvârşise cu ai săi nebănuite pozne, doar-doar să-i biruie cerbicia nou-venitului, să-l facă de-al lor! Dar n-avusese câştig şi pace!Băiatul subţire şi

gălbior ca o fată, cu ochi de azur, rămăsese acelaşi. Era aşezat, cumpănit, deşi n-avea mai mult de doisprezece ani. Nu-i plăceau ciondănelile, mai ales cele zgomotoase.

Era harnic la şcoală şi-n bătătura bunică-sii, Lumânăreasa, atrăgând vorbe de preţuire de la mari şi mici. Toţi îl îndrăgiseră, uitând că-i venetic. Doar acum locuia în sat, împărţea acelaşi trai cu ei!

Peste orice, se vădise mare născocitor de istorioare cu tâlc, bucurându-le auzul şi străluminându-le minţile

33

. MEMORIA SLOVELOR La nevoie se arăta meşter la glume isteţe, în stare a-mbuna omul, a-l înveseli! Îl strigau Povestitorul şi, în scurtă vreme, puştiul căpătase o aură de căpetenie, astfel încât o mână dintre părtaşii lui Nenea veniseră şi se orânduiseră cu drag în jurul său.

Faptul atrăsese înverşunarea fiului Clopotarului, mare tartor în sat, muncindu-şi ortacii în nevolnicii supărătoare pentru oameni, nerecunoscându-şi faptele niciodată, căutând alt ţap ispăşitor. Găliganul ăsta, la cinsprezece ani ai săi, era nevolnic la carte, dar priceput să-şi joace pe degete supuşii. Îl ascultau bietele firi slabe, nădăjduind să-i calce pe urme la faimă, uitând mereu de câte ori îi dusese la necaz în sat! * În anul acela, mare parte din isprăvile săvârşite de ciracii lui Nenea se-ndreptaseră asupra Povestitorului, dar acesta ieşise basma curată din toate şi potrivnicii, învinşi.

Era mult peste ce-ar fi îndurat asupritorul! Aşa nu se mai putea! Şi cloci o nefăcută de zile mari! Cel puţin asta-şi doreau neprietenii Povestitorului!

Cum în zilele dinaintea marii sărbători a Unirii toată suflarea satului trăise fierberea pregătirilor, iar copiii mai mărişori dăduseră o mână de ajutor ca porţile să fie gătite cu tricolorul, lui Nenea îi trecu prin cap să facă dispărut steagul ce-mpodobea casa Lumânăresei.

Câţiva supuşi de-ai săi, furişându-se noaptea, înaintea primului cântat al cocoşilor, săvârşiseră pocinogul.

Astfel, în ajunul lui 1 Decembrie, bunică şi nepot fuseseră puşi în faţa a ceva neaşteptat şi, pe moment, de neîndreptat.

Bătrâna îşi zicea că nu se mai pomenise aşa nelegiuire… doar steagul nu era un pui slab sau un lujer… Era tocmai tricolorul!

Nepotul, şi el supărat, îşi făcu de lucru toată ziua cu cei de seama lui la răscruce, unde avea să se ţină sărbătoarea, dar nu pomeni despre ticăloşie nimănui. La întoarcerea spre casă, câţiva de-ai lui Nenea îl zgândăriră despre întâmplare, dându-se îngrijoraţi.

Deşi pricepuse cine făcuse lucrătura, deşi dezlegase iute cusătura cu aţă albă a vorbelor, grăi cuviincios, conducându-se după gândul că hoţul nedovedit e negustor cinstit şi se despărţi de prefăcuţii prieteni.Seara, cu inima înnegurată de lipsa flamurei, Povestitorul abia se-atinse de bucatele puse pe masă de bunică. Înainte de culcare, îngenuncheat, supuse o lacrimă icoanei ocrotitoare şi pecetlui rugăciunea cu un oftat ce-l tulbură parcă şi pe dulăul curţii, pornit să dea chemare spre stelele îngheţate ale nopţii… * Povestitorul ridică pleoapele cutremurat de zgomote.Pământul se rupea în bucăţi, bătut de tunete şi fulgere fără pic de ploaie. Doar grăunţi de pământ şi perdele de praf îi întunecau privirea.

Un duduit ca la sfârşit de lume îi dezvălui că se afla în mijlocul unei lupte. Înmărmuri când i se perindară prin faţa ochilor cai nechezând a disperare, pierzându-şi călăreţii, căciuli de miel, işlice încurcându-se în cădere

NR.5 (10) /2016

cu turbane colorate, străluciri de săbii şi iatagane încrucişate, flinte şuierând amarnic… Şi tot aşa…

Până să se dumirească de primejdia ce-l înconjura, se pomeni faţă-n faţă c-un pârdalnic de turc ce-şi aţintea o pereche de ochi fioroşi de sub turbanul căzut pe-o parte şi-şi mişca amarnic iataganul uriaş, înaintând spre puiul de românaş, gata să-i reteze viaţa.

Ameninţatul n-apucă să clipească a spaimă, că şi văzu cum un arnăut sărise de pe cal, făcându-se pavăză lui. Îmbrâncindu-l, îl feri din calea turcului pe copil, primind în plin piept tăişul curb şi lat, ucigător. Românul pică pe loc. Dar nici turcul nu vieţui, fiind străpuns de-o furcă de clăcaş.Deşi zdruncinat de soarta vajnicului salvator, găsi putere să-l tragă pe acesta spre şanţul de apărare apropiat, sperând a-l ajuta cumva. Cu inima zbătându-i-se a zbor de pasăre, culcă pe braţu-i nevolnic tâmpla arnăutului rănit, căutând a-l ogoi.

Cu ultimele puteri, arnăutul îl puse a-i scoate din buzunare comoara lui ocrotitoare până atunci – nişte năframe – pentru ca s-o ducă drept semn de rămas-bun în satul său. Doar ce-şi rostise numele şi pe-al locului de unde pornise la chemarea Domnului Tudor, că se şi stinsese. Întrebând pe unul şi pe altul întâlniţi într-un joc de umbre în spatele câmpului de bătălie, copilul înţelese că satul pomenit, Polovragi, se afla la marginea mănăstirii cu acelaşi nume, care se găsea printre lăcaşurile Olteniei întărite de Tudor Vladimirescu pentru a rezista pârjolului din anul 1821.

Băiatul se pornise fulger spre locul pomenit, cernând timpul într-o curgere de colb a unei nisiparniţe vrăjite.Se făcea că ajunsese până la urmă la Polovragi tocmai într-o duminică. Intrase în curtea bisericii şi după slujbă, întrebase de familia acelui Dragomir al Firei.

N-apucase a spune pricina care-l mânase întracolo, că-i apăruseră în faţă trei fetişoare mărunţele, cu privirile înceţoşate de lacrimile presimţirilor.

Emisarul scoase de la piept năframele aduse, îndreptându-le către copile. Cea năltuţă luă năframa sinilie, mijlocia, pe a gălbie. Doar cea sângerie rămăsese. A cui să fi fost?! Mezina privea îndurerată la cârpa ceea, întrebându-se în ce fel batista ei albă, pusă de tăicuţu la piept, se-nroşise?!

Orfanele căzură-n genunchi ţinându-se de mâini şi porniră să plângă sfâşietor. Oamenii adunaţi priveau înmărmuriţi durerea fetelor.

Abia ajuns în clipa asta, băietanul nu-şi mai putu ţine cumpătul. Pe loc slobozi un strigăt prelung de deznădejde… * În dimineaţa lui 1 Decembrie, pe nepotul bătrânei Lumânărese, trezit din visul ce-l purtase prin colbul vremii, îl năpădiră lacrimile, gata-gata să-l înece. Şi se lăsă plânsului îndelung, amărât… pentru arnăut, pentru fete, pentru ţara împilată în vremurile vechi de fanarioţi şi otomani, pentru cei din oastea lui Tudor care se prăpădiseră pe-acele plaiuri olteneşti în drumul spre făptuiri înalte…

34

. MEMORIA SLOVELOR Şi se lăsă plânsului îndelung, amărât… pentru arnăut, pentru fete, pentru ţara împilată în vremurile vechi de fanarioţi şi otomani, pentru cei din oastea lui Tudor care se prăpădiseră pe-acele plaiuri olteneşti în drumul spre făptuiri înalte…

Ostoindu-şi durerea, băiatul se pomeni c-avea în mâini năfrămuţele aflate în vis. Le puse pe masă, iar ele pe dată se îmbinară, născând însemnul roş-galbenalbastru, sfânt călăuzitor al străbunilor în 1821… * După ce se risipi vesela adunare din răscruce, Nenea îşi duse ceata spre casă. O luară pe ocolite, doar să treacă semeţi pe uliţa Povestitorului. Era tare-ncântat căşi văzuse împlinită şicana. Totuşi, se gândea, de ce nu se făcuseră valuri?! Pişpirică avea mândrie… nu se plânsese nici de astă dată…

Nu-şi duse gândul până la capăt, că se şi aflau în dreptul casei păgubite…

Dar nu-i veni să creadă! Un tricolor micuţ, cam ferezit de timp i se păru, flutura în bătaia vântului.Ce sentâmplase?! Cum de-şi făcuse rost?! Când? Iarăşi fusesenvins de năpârstocul ăla?! Şi, pe tăcute, se despărţi

NR.5 (10) /2016

de ortacii săi, dorindu-şi, ca nicicând, să fie singur, să-şi aline rănile de… biruit.

La câteva zile după-ntâmplare, se dezlegă răspunsul la întrebările lui Nenea. Povestea dăduse înconjur satului, rostită fiind la sfârşitul predicii de însuşi preotul.

Acesta grăise despre o minune întâmplată la o casă de unde tricolorul se făcuse nevăzut tocmai în ajunul zilei Unirii celei Mari şi unde reapăruse datorită credinţei şi smereniei în faţa icoanelor strămoşilor, ce nu şi-au risipit în vânt trecerea prin viaţă. Pomenise cele aflate de la bătrâna păgubită.

Auzind Nenea cum se făcuse Povestitorul cu tricolor chiar de 1 Decembrie, pentru întâia oară îşi recunoscu nimicnicia şi în sine se legă să nu-i mai caute pricină. Ba mai mult, recunoscu faptul că piciul e întradevăr firoscos, că-şi merită şi numele, şi recunoaşterea printre copiii satului. Şi de-atunci, veghe asupra lui ca şi când acesta iar fi fost un frate mai mic, îmblânzindu-şi firea, luminându-şi mintea după mezin.

Col. (r) CĂLIN T. MATEI (Râmnicu Vâlcea) Omul, aşchie şi humă Ne găsim în osul lumii Ca o zbatere a spumei Ce dezlănţuită-n mare Stinsă-i semn de întrebare Scrutăm drum prin zbatere i căi spre cunoaştere Dar, sfârşim într-o eroare Îngenunchiaţi în durere.

Biet poet, ce se consumă

Pentru om, un pumn de humă Urcă-n piscuri prin poeme Vrând să prindă viaţa-n scheme. Ştie doar cugetul luiu Ce-i stă vieţii căpătâi Omul cândva, va apune Mai târziu, sau mai devreme.

Moartea îl are în schemă Decojit, îl prinde-n humă Biata viaţă, te consumi Printre atâtea pasiuni. Şi tot visul, toată viaŢa Rămâne-n timp, ecuaŢia...

Un miracol, ce-Ţi consumă Ultima aŞchie-n humă.

Ce fac? şi-acum caut, caut mereu...

Neîmplinit mă simt pe drumul meu Încerc încă să zbor, mai îndrăznesc, Prin vise Şi idei să scormonesc.

Vârstă de tânăr, de foc şi de iubit Te caut, te mai vreau cu împrumut Cu toate visele temerare ale tinereţii Prin care s-au cernut iluziile vieţii.

Ce fac? Nu mă mai tânguiesc durut Caut să-mi regăsesc limita în tumult Caut prin vise, caut prin idei Îmbătrânind frumos prin anii mei

ADINA ENĂCHESCU (Râmnicu Vâlcea) Pe ochii-mi trişti a picurat din cer O lacrimă, o boabă de lumină Atât de caldă, şi atât de plină Ce-a limpezit destinul efemer...

Din dragoste pentru poezie Şi pentru că pe lume nu aveam Nimic ce-ar fi putut să mă aline, Eu ochii, Doamne, i-am ridicat spre Tine, Că doar în Tine mai speram, credeam!

Şi de atunci pe versuri a venit O ploaie-nmiresmată, aurie, Iar viaţa mea a început să-mi fie Un curcubeu prin nouri răsărit...

35

. MEMORIA SLOVELOR Doar tu, iubită, poezie-mi dragă, mi-ai arătat că lumea e frumoasă, că mi-a intrat o primavăra-n casă Şi, iată, pe-amândouă ea ne leagă...

NR.5 (10) /2016

Biblioteca este catedrală catedral Unde mă m rog cuvintelor bujor Să mă-nconjoare-asemeni unui nor Ce vine din Antile, Guatemala...

La bibliotecă Dintotdeauna, cartea am iubit, Aşa cum marea, ţărmul, îl sărută, Aşa cum steaua sta de cer cusută Şi soarele, pe lacul de argint...

În el s-adorm, s la Tropice să fiu, În lemea veche, din poveşti pove incaşe, Sub palmieri, să s freamăte oraşe Să mă trezesc în oaze din pustiu...

Iar înspre Styx, când voi porni, odată, odat Ţinând inând în mână mân Biblii, lumânare, Să mă-ntâmpina ntâmpinaţi şi voi c-o floare, Aşaa cum un băiat b întâmpină o fată.

O să văă las, biblioteca-ntreagă, biblioteca În care-aveam aveam prieteni cei mai buni, Ce-mi aşşezau pe inimă cununi, De care amintiri şi-acum mă leagă...

ELENA AGIU-NEACSU AGIU (Râmnicu Vâlcea) Lac să fie, broaşte destule

Marketing

S-aa dat ordin de sus curăţenie să se facăă de jos în sus până se-ajunge ajunge la mansardă, mansard hoitul se va lăsa sa apoi la uscat şi va fi îmbălsămat, mat, pom pomădat, cum se cuvine... mass-media media va avea cu siguranţă siguran un subiect foarte delicat de dezbătut, dar mai ales vital pentru naţiune (!?) nu importă că nu-s bani de de pâine, Lac să fie, broaşte... destule.

Şi dintrodat’ s-a făcut cut noapte... în capul unora, desigur, (Ba se zicea c-ar ţine şase ase luni!) Şi curs-a gârlă-n cont bănetul, netul, miliarde de euro, de dolari... nu, chiar, are importanţă, când mogulii şi nababii au plătit cu ochii-nchişi nemurire... !? În barbă-şi râd băieţii ii cei deştep deştepţi şii mai mult ca sigur pun la cale caleo nouă păcăleală mondială.

ALINA LINA ELENA NEAGOE (Drăgăşani) 'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimăă de piatră piatr şi ochi de cicoare M-aşteptase trei vieţţi să înălţăm zmee; Mă iubea!Mă iubea? " -'Neaţa, Soare!" Şi dimineaţa, a, în sfârşit, sfârş păşise liberă Din cea mai pustie închisoare Cu trepte din mozaicuri de Ravenna Şi lacăte scandinave.

Mă iubea !

-'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră , Căutând câmpuri de maci în zare, Adormise...trei vieţi, lângă fântâna Siloamului; Aştepta...Aştepta?

“-'Neaţa, Soare! “

Şi câmpul de maci răsărise rise sub bolta Primului cer de mai, peste neghine amare, Cu roiuri de azime şii mâini iert iertătoare Ce primeneau dimineaţa.

-'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră Şi mâini alteori zdrobitoare, M-aştepta strângându-mi mi la piept drumul; Mă iubea!Mă iubea!

"-Neaţa, Soare!" Şi inima îi strigă cu glas de clopot Într-un un început de câte trei ori, În patru zări, Şi încă o dată pentru mine: -Neaţa, Soare!

36

. MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

IOVAN VALERIU (Craiova) Despre din lut facerea sau cum Cristel Baiu transformă nevăzutul în văzut prelinsă tânguire peste pleoape închise tânguire de noapte prin fire necoapte neprinse ninsori în cămaşa de in mai verde mai verde mai renăscut în cotloanele de timp de timp cărămizi pietre de râu şlefuite pe-o parte între pietre moloz din ierburi mai verde de in în cămaşă în lut mai verde în lut îmi petrec privirea şi simt că nu sunt nu sunt încă nu sunt peste pleoape întredeschise un cântec mascat în podele de lut mai verde cămaşa de in tresaltă rostogolit de şi cade nu cade în josul mai jos decât josul şi plânge sau râde între pleoape absurdul mecanica aplicată paiaţelor groteşti mai dansează se-aude un susur o mişcare

de aer printre frunze o mişcare vibrează mecanic revine în ea însăşi mecanic revine pe alge înşirate păpuşi de lut mai verde îngălbenit mai verde viermi frământaţi suflă în solzul de peşte găsit în ruine vibraţii de aer frământări de sunete absorbite de nori vacarm plin de viaţă înhămat la caleaşcă lutul mai verde tresaltă în salturi mai verde cuptorul născut de razele fierbinţi naşte în lut straturi pline de mituri de eroi de lacuri subterane pline de solzii peştilor ascunşi în ruine de solzi dezveliţi paiaţe atârnând de liane mai verzi îngălbenite spre albastrul petelor fumurii se – aude o mişcare de aer vibraţie strecurată printre formele lutului mai verde spre galben spre interiorul de galben spre inima verde a lutului galben veşnică migraţie a sunetelor spre margini de univers spre margini peste câte sute peste câte sute de ani cântecul de azi revine în lutul din care născut renăscut…?

VIRGIL CIUCĂ (New York / USA) Vrem pace şi pământ...

Noi vrem pace, şi pământ Ne vrem trecutul nostru Sfânt Nu ne vrem apele vândute Nici să trăim în servitute Nu vrem pământul de pe Lună, Ci ne vrem ţarina străbună Nu vrem ciocoi şi venetici Nici sfaturi de la licurici

Dornici de democraţie Mulţi ne-am trezit în sclavie Avem drept la vorbe multe, Dar nici dracu' nu ne-aude Rătăcind prin ţari străine N-ai nici casă, n-ai nici mâine, Fie cald, fie furtună Visezi la ţara străbună Plânge frunza

Noi ne vrem glia, vrem pământul ne vrem credinţa şi cuvântul Ne vrem şi aurul, şi marea nu vrem să ni se fure zarea Noi vrem şi drepturi, şi respect Respingem un tratat abject Ne vrem stăpâni, la noi, pe glie Nu vrem statut de colonie!

Plânge frunza, plânge ramul Am uitat cu toţii neamul Plânge floarea de sulfină Pe plaiuri de Bucovină Strigă Nistrul, strigă Oltul Îşi pierde poporul portul Strigă cei din Cernăuţi Ucraina vrea recruţi

Rătăcind Rătăcind ca o nălucă Gândul doare şi usucă Te trezeşti singur pe lume Fără patrie şi nume

Pe-un pământ rămas pustiu Strigă boabele de grâu Strigă Nistrul, strigă Tisa "Tot românul plânsu-mi-s-a" 37

. MEMORIA SLOVELOR Strigă din mormânt Enescu Numele lui Eminescu

NR.5 (10) /2016

Să trezească-n Mărăşeşti Idealuri româneşti!

DUMITRU BONDOC (Râmnicu Vâlcea) Vechi tipărituri rituri de patrimoniu ale bisericii Sf. Nicolae din Pietreni-Vâlcea Vâlcea( Partea I ) Biserica cu hramul “Sf. “ Nicolae” (fostul Schit de Supiatră) Supiatr din satul Pietreni, comuna Costeşti, Coste a împlinit în anul 2015 venerabila vârstă de 314 ani de la ctitorire.

Aflată într-un un binemeritat proces de restaurare, vechiul lăcaş lă de cult s-a aflat şii în centrul unei aprofunda aprofundate cercetări ri arheologice finalizate în anul 2011 de către că specialiştii Muzeului Judeţean Vâlcea, dar şi a unei laborioase cercetare istorice finalizată în cursul aceluia aceluiaşi an de către autorul rândurilor de faţă.

Se cuvine să prezentăm m cititorului cele mai noi date referitoare la unele dintre valorile de patrimoniu scoase la iveală cu acest prilej şi care au reuşit şit ssă învingă urgia vremurilor, datorită unei cvasi-izolări ri a acestui sfânt llăcaş ctitorit sub poalele muntelui Buila. Aceste artefacte, după dup cum se va vedea, nu sunt puţine! ine! Prin stră strădania tânărului preot paroh Ion Mladin şii a subsemnatului, ss-a reuşit evidenţierea mai multor manuscrise, cărţ ărţi de cult tipărite sau icoane vechi, ne catalogate şii prezentate publicului, precum şi noi abordări asupra celor lor care au fost evidenţiate în cercetările rile anterioare. În rândurile ce urmează ne vom opri doar asupra prezent prezentării unor vechi tipărituri rituri intrate în patrimoniul bisericii de-a de lungul timpului şii care, ca prin minune, se mai pă păstrează în zilele noastre.

1. EVANGHELIE, tipărităă în anul 1794.

Valoroasa şii vechea Evanghelie, redescoperită în anul 2008, face parte din patrimoniul cultural vâlcean şi naţional, ional, fiind tip tipărită la Tipografia Episcopiei RâmniculuiRâmnicului Noul Severin la data de 10 mai 1794. Reamintim cititorilor ci noştri că între anii 1705 – 1830 la episcopia din Râmnic a fiinţat fiin una din cele mai prolifice tiparniţe tiparni din Ţara ara Româmească, focar de cultur cultură ortodoxă şi laică pentru întreg spaţiul ţiul locuit de români.

Această instituţie ie fusese implementată de ccătre însuşi episcopul Antim Ivireanul (consiserat astăzi ast drept patronul spiritual al Râmnicului de astăzi), ast odată cu întronizarea sa în anul 1708 de ca episcop al Sfintei Episcopii a Râmnicului – Noul Severin la propunerea domnitorullui martir, Constantin Brâncoveanu. âncoveanu. În cei122 cei de ani de existenţă a tiparniţei, ei, de aici au vvăzut lumina tiparului peste 260 titluri de carte.Coper Coperţile cărţii, de

culoare maro, sunt din lemn placat cu piele, păstrată p în stare relativ bună.. Coperta fa faţă are ştanţat spre margini, de jur-imprejur, imprejur, un chenar dublu decorat cu motive populare. Acesta, încadrează la rându-i rându un alt chenar mai mic de aceeaşi factură şii situat în zona central centrală a coperţii şi ale cărui colţuri uri sunt legate de primul prin diagonale ce au decoraţii identice. Înn chenarul central, într-un într oval sub formă de cruce stilizată,, se se reg regăseşte crucea creştină cu Iisus Hristos răstignit stignit având gravat: INRI deasupra, IS la dreapta şii HS la stânga, conform ritului ortodox. De-o De parte şi de alta a crucii şii sub ambele Maria, cu faţa spre Fiu. În fine, în spaţiul iul dintre cele patru col colţuri ale chenarului mic şii ovalul cental, încadraţi încadra în câte un cerc, sunt ştanţaţii în ordine de la stânga la dreapta şi de sus în jos, sfinţii evanghelişti ti Matei, Marcu, Ioan şi Luca.

Coperta spate are ştanţată ştanţ o gravură aproape asemănătoare, dar în execuţie ţie mai simplă. simpl Cartea, tipărită în condiţii ii grafice de excepţie pe hârtie subţire sub cuprinde 4+159 de file, primele două şi ultimile două file fiind rezervate pentru titlu, sponsori şi tipografi şi pentru diverse cuvinte de început şi de sfârşit sfâr ale lucrării. Pe fila de gardă-faţă, într-un un chenar a cărui c frumuseţe se poate vedea în reproducerea alăturat ăturată, este tipărit în caractere slavone în cerneală roşie şi neagr neagră: Sfânta şii Dumnezeiasca EVANG EVANGHELIE Acum întru acest chip tipărită rită în zilele Prea Luminatului şi Prea Înălţatului atului Domn Io AlexandruConctandin Alexandru Moruzi Voevod.Cu blagoslovenia Preasfin Preasfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei Kiru Kir Dositei.Şi Dositei cu toat osârdia şii cheltuiala Prea Sfin Sfinţiei Sale iubitorului de Dumnezeu Kiru Kir Nectarie, Episcopul Râmnicului. În Sfânta Episcopie A Râmnicului în anul mântuirii 1794.

S-au tipărit rit de Dimitrie Mihailovici, Tip. Râm. şi de Gheorghe sin Popa Constandin, Tip. Râm.

Pe fila de gardă-verso, verso, este repodusă repodus stema domnitorului Ţării rii Româneşti Româneş Alexandru Moruzi (ce fusese anterior şii domnitorul Moldovei) ce red redă pentru prima oară stemele reunite ale Munteniei şi Moldovei, stemă aproape identică cu cea a Principatelor Unite din anul 1859. Extraordinarăă conştiinţă conş de neam în Râmnicul Vâlcii, cu 65 de ani înaintea Unirii! Redăm Red la rândul nostru predoslovia şii frumoasele versuri dedicate acestei steme: “Stihuri poetice asupra stemei Prea Luminatului, slăvitului şi blagocestivuluii Io Alecsandru Constantin Moruzi Voevod : Doao închipuiri ce în pecete s-au s însemnat, / Domnului Alecsandru, de la Hristos ne-au ne dat. / Bourul, stăpân pân Moldovii îl adeverează, adevereaz / Corbul, al Valahiei Domn îl încredinţează. încredinţeaz / Amândoao steme de Domnie încoronat / Care de la

38

. MEMORIA SLOVELOR Dumnezeu ne-au încredinţat. / Pre Domnul Dumnezeu cel de bună viţă / Păzească zească-l Dumnezeu cu multă biruinţă. /Ce acum domneaşte Ţara ara Românească Domnul cel puternic bine-l întărească!” ă!” Pe faţa ultimei file a acestei tipărituri se precizează data când aceasta ss-a finalizat: “S-au început acest sfânt şii dumnezeiesc lucru în luna mai în 10 zile . Şi au luat săvârş vârşire la iulie în 15 zile.” Satisfacţia lucrătorilor torilor tipografi ccă au săvârşit lucrarea începută trebuie să fi fost deosebit deosebită, din moment ce Evanghelia se termină cu versurile: Precum cei streini doresc moşia să-şi vază / Când sânt într-altă într ţară, de nu poate să şază, /Şi ca cei ce pree mare bântuiţi bântui de furtună / Şi roagă pre Dumnezeu de linişte bună, /Aşa / şi tipograful, de a cărţii sfârşire /Laudă neâncetată neâncetat dă, şi mulţumire.Considerăm această sfântăă Evanghelie este una din cele mai valoroase tipărituri rituri executate la Tipografia Episcopiei Râmnicului, atât prin ţinuta inuta grafic grafică excelentă a lucrării şi prin limba română neaşteptat şteptat de curat curată şi modernă pentru sfârşitul itul secolului XVIII, dar şi prin mesajul patriotic vibrant, transmis românilor de pretutindeni. Este o măndrie ndrie pentru localitatea Costeşti în general şi pentru străvechea vechea biserică din Pietreni în special, că mai deţine ine la început de secol XXI un exemplar al Evangheliei din anul 1794, într-o într stare aşa de bine conservată! Fie ca aceasta să-ii aparţină apar în veci localităţii noastre şi să nu se risipească şi ş acesta în cele patru zări, ri, precum celelalte valori de patrimoniu costeştean.

2. EVANGHELIE, tipărită în anul 1834 A doua carte veche de cult, în ordinea vechimii ce se află afl în patrimoniul bisericii este o EVANGHELIE tipărită ărită în anul 1834 la Mănăstirea Neamţţ din Moldova, în timpul ţarului arului Nicolae Petrovici şi a protectoratului Rusiei asupra Moldovei şi Ţării Româneşti. Ca şi precedenta Evanghelie, se păstreaz ăstrează în condiţii deosebit de bune, fiind legată legat în coperţi de lemn placate în piele de culoare neagră, neagră având ştanţată central pe Maica Domnului cu Pruncul şi având la colţurile urile copertei pe cei patru evangheli evanghelişti, conform cutumei ortodoxe. Frumoasa carte de cult este tipărită tip

NR.5 (10) /2016

într-o aleasă grafie chirilic chirilică, fiind redactată într-o neaşteptat de curată şii cursivă limbă românească, pentru acele vremuri. Evanghelia a fost donată donat bisericii din Buleta în anul 1840 de către ătre popa po Marin, aşa cum reiese dintr-o însemnare olografăă din carte. Ulterior prin popa Ion Mihăilescu, ilescu, nepotul preotului din Mih Mihăieşti, evanghelia a ajuns la Pietreni în anul 1881.Vom reda întocmai pentru cititori, textul înscris pe pagina de gardă, gard faţă şi verso.Sfânta şii Dumnezeiasca EVANGHELIE Care acum într-acest acest chip s-au s tipărit în zilele binecredinciosului singur stăpânitorului, stă marelui Domn şi Împărat rat NICOLAE PAVLOVICI a toat toată Rusia.Cu blagoslovenia şii ajutorul prea Sfântului şi de Dumnezeu alesului Arhiepiscop şii Mitropolit al Sucevei şi al Moldovei şii cavaler Kiru kir VENIAMIN.Prin osârdia ţi silinţaa prea cuviosului Arhimandrit şi Stareţ al Sfintelor Monastiri Neamţului şii Secului, Kir Dometian, În Sfânta Monastire Neamţul, ul, 1834, Mai, 9. Pe verso pagina de gardă, întâlnim tipărit rit următorul urm imn de slavă întru Hristos: Înălţatute-ai ai întru slavă slav Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând când ucenicilor cu ffăgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându ându-se ei prin blagoslovenie, că tu eşti fiul lui Dumnezeu, eu, izbăvitorul izbă lumii.

Aşa cum arătam, pe o filăă adăugată ad ulterior în cuprinsul evangheliei găsim următoarele toarele însemnări, însemn făcute pe data de 9 noiembrie 1840, referitoare la donatorii acesteia : “Această sfântă Evanghelie s-au s cumpărat de Sandu Ion cu lei 65 şi s-au dăruit ruit sfintei bisă[ri]ci bis de la Buleta, cu hramul Sfântului Ion Botezătorul şi al Sfântului Nicolae, pentru ca să fie spre pomenire veşnică. ve [1]840, septembrie .9”” (Urmează pomenirea celor vii şi morţi).“Cu zmerenie mă rog sfin[ţii]ilor sfin voastre, fraţi preoţi, câţi veţii sluji cu aceast această sfântă Evanghelie, să mă pomeniţi şi pă mine păcătosu, tosu, popa Marin duhovnicu ot Mihăieşti.

Mih 1840, săptemvrie, 9.” (Urmează pomenirea viilor şi morţilor). Însemnarea are o importanţă importan deosebită pentru cercetători, tori, deoarece ne clarific clarifică modul cum Evanghelia a ajuns de la Buleta vâlceanăă la biserica din Pietreni: între anii 1881-1935 1935 preotul paroh al acesteia din urmă urm a fost Ion Mihăilescu din Mihăieş ăieşti, fiul preotului Toma din localitate iar cu mare probabilitate, popa Marin fusese bunicul acestuia! ( Va urma )

ZENOVIA ZAMFIR (Râmnicu Vâlcea) Amurg in satul copilariei Scriitorul Alexandru Rădulescu – de pe Valea Cernei.

Valea Cernei cea frumos curgătoare toare precum Ozana din amintirile lui Ion Creangă Creang este leagănul copilăriei riei scriitorilor :Virgil :Virg Ierunca ( com. Ladeşti Lade ), Dumitru Drăghicescu( ghicescu( com. Măciuca) M , Alexandru Rădulescu dulescu ( com. St Stăneşti

).Pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu au văzut lumina zilei Înalţi ţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române : patriarhul Justinian Marina( com. Stăneşti) St , mitropolitul Bartolomeu Anania( com. Glăvile), Gl mitropolitul Efrem Enăchescu( com. Măciuca).

M Alexandru Cerna-Rădulescu dulescu (10 ianuarie 1920, St Stăneşti, judeţul Vâlcea - 21 august 1990, Bucureşti) Bucure este un gazetar, poet şi traducător. tor. Este fiul ElvireiElvirei Ecaterina

39

. MEMORIA SLOVELOR (născută Rădulescu) şii al lui Gheorghe Cerna, înv învăţător.

Cerna-Rădulescu dulescu era elev de liceu la Craiova (apoi la Râmnicu Vâlcea) când a debutat cu versuri la revista şcolară „Ion Maiorescu" (1934), a participat la redactarea unor periodice (între care „Doina", apărut ărută la Stăneşti, în 1935-1938) şii a colaborat la mai multe publica publicaţii locale.

Tot acum a tipărit şi două plachete de versuri imature Încrustări pe-un strop de rouă (1934) şi Sunt ţăran!

(1937), semnate Al. Delacerna. Venit la Bucureşti Bucure în 1939, pentru studii ii universitare, pe care însă îns nu le termină, îşii începe cariera de ziarist ca reporter la „România"; continuă ca secretar de redac redacţie la „Ordinea" şi „Viaţa", a", responsabil al paginii de cultur cultură şi artă la „Ultima oră", ", redactor la „Universul", dar şi ca editor al săptămânalelor mânalelor „România viitoare" (1944), „Arta liber liberă" (1944), „Tribuna Transilvaniei" (1946) şi ş al cotidianului „Tribuna românească" (1946-1947).

A făcut parte din grupările rile care au nfiin nfiinţat periodicele Albatros" (1941), Argeş" ş" (1966), Oltul" (1968), în care a publicat versuri şii articole. A mai fost secretar de redacţie ie la Biserica Ortodox Ortodoxă Romnă" şi Ortodoxia" (1949-1965), 1965), la Romnia literară" literar (1968-1970) şii a colaborat la alte numeroase reviste. O men menţiune specială merită cronicile teatrale, precum ecum şi un amplu reportaj din Ultima oră"" (1945), intitulat Pe urmele războiului în Europa Centrală. A semnat şi ACR, Arc, Al. Olteanu, Ducu, Sbilţ şii cu alte pseudonime.

Profesorul Ştefan tefan Dumitrescu, îl prezint prezintă astfel : Prin anii 1970 scriitorul Alexandru Cerna Rădulescu, R pentru că eram vâlcean de-al al dumnealui, mă m invita duminica la ora zece la cofetăria ria Athenee Palace. V Văzuse că sunt talentat şii credea în steaua mea: „„Vino, dragul meu, să cunoşti şii dumneata scriitorii!”. Pentru mine era un miracol.

NR.5 (10) /2016

Pentru că la ora zece începeau să s se adune la aceiaşi masă un grup de scriitori care veneau din alte timpuri.

Alexandru Cerna Rădulescu dulescu mă m lua întotdeauna lângă el.

Mă prezenta ca fiind „un un tânăr tână scriitor de viitor”. Aşa iam cunoscut şii am dat mâna cu Vlaicu Bârna, Marcel Breslaşu, Mihail Drumeş, ş, Geo Dumitrescu, prietenul bun al lui Cerna Rădulescu, dulescu, Geo Bogza, care a venit de câteva ori cu Zaharia Stancu, mai tot timpul posac, venea rar şi stătea de obicei puţin. in. Am cunoscut la masa aceea foarte mulţii scriitori care debutaseră şi se afirmaseră în perioada interbelică.. Alexandru Cerna R Rădulescu fusese secretar de redacţie ie la mai multe ziare şi reviste care apăreau ap înainte de 1940, fusese secretarul de redacţie redac al ziarelor conduse de Liviu Rebreanu şi cred că nu era scriitor interbelic pe care să nu-l cunoască.. La masa aceea se închegau discu discuţii, se fixau amintiri, se discuta în contradictoriu. Ascultam fascinant pentru că se vorbea despre Liviu Rebreanu, se povesteau întâmplări ri cu Camil,Liviu, scriito scriitori pe care cu numai doi ani înainte eu îi învăţasem învăţ la literatura română, îmi căzuseră la Bacalaureat, şi iată, ei erau acum nişte oameni în carne şii oase despre care se vorbea ca şi cum ar fi fost unchiul Vergil, sau alţi alţ vecini din copilăria mea.

Mulţi scriitori din generaţia ţia lui Cerna şi a lui Zaharia Stancu am cunoscut atunci.

Opera: Încrustări pe-un strop de rouă, Rmnicu Vlcea, 1934; Sunt ţăran!, Stăneşti ti de Cerna, 1937; Spionaj şi trădare dare în umbra crucii, crucii Bucureşti, 1948; Rentregirea bisericii romneşti din Ardeal (n colaborare), Bucureşti, 1948; Legături politice şii religioase romno-ruse, romno Bucureşti, 1949; Arbori din ţara promisă, Bucureşti, Bucureş 1972; Înainte de proverbe, Bucureşti, Bucure 1978; Ultima invazie, Bucureşti,1996.

MILENA ILENA MUNTEANU (Toronto / Canada) Concertele Corului Bizantin din Toronto.

Ascultasem cu mare plăcere pl muzica bizantină cântată la slujbele religioase ale Bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul, unde preoţii ii Antonel Dumitru şi Ştefan Morariu îşii îmbinau divin vocile.

Micile echilibristici vocale, uneori neaşteptate, teptate, te lăsau lă să ghiceşti cum va suna nota următoare. urm Erai uimit şii încântat. Aflasem de o serie de concerte ale corului bizantin, primul de acest gen din Toronto. Din cele trei concerte ce au avut loc recent, am participat la două: dou la Biserica anglicană Saint Timothy şi la Biserica român română ortodoxă Toţi Sfinţi.La primul concert, lumea aştepta a cu nerăbdare începutul spectacolului, fără ă ă să ştie la ce să se aştepte. Luminile din sală se micşorează orează şi simţi că eşti

înconjurat de corul ce se îndreaptă îndreapt spre altar, în sunet de toacă şii clopot… un moment cheie al spectacolului, spectacol în care îşii iei în serios rolul de spectator şi intri in atmosferă.

Toaca sună sublim şii e într-o într comunicare explicită cu enoriaşii, ii, în ritmuri clare, ce dau fiori, înainte ca muzica bizantină să fi inceput. Pe scen scenă, instrumentele sunt puse la îndemnă, lângă cor.

Ascultam cu interes o introducere bine gândită, gândit ce prezenta programul de muzică şii poezie al spectacolui ce se anun anunţa de zile mari. Aflăm că: ă: “Propov “Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de-aa lungul timpului a îmbrăcat îmbr diferite forme iar muzica a fost parte a cultului divin şi a cinstirii lui Dumnezeu cu mult înainte de venirea lui Hristos.

Cunoaştem din psalmi căă muzica vocal vocală şi instrumentală era pusă în slujba laudei lui Dumnezeu Savaot. Apoi, în Noul Testament aflăm căă Mântuitorul Iisus Hristos, dup după Cina cea de Taină,, a cântat psalmi de laud laudă împreună cu

40

. MEMORIA SLOVELOR Sfinţii Apostoli. Muzica a fost însoţitoarea itoarea cuvântului şi după Cincizecime, când ia fiinţă Biserica, dup după Pogorârea Sfântului Duh. Mai apoi, când au inceput prigoanele şi când creştinii erau trimişii la moarte, ace aceştia, plini de seninătate şii de duh, mergeau cântând către llocul pătimirii lor, lucru care desigur a impresionat şi a schimbat inimile multora din cei ce îi auzeau.Odată cu libertatea religioas religioasă oferită creştinilor de Sfântul Împărat rat Constantin, cultul divin, de acum public, se dezvoltă major, şi odată cu el şi muzica religioasă, care până atunci rămă ămăsese recitativă.

Influenţa orientală,, modurile muzicale cunoscute în cultul ortodox sub denumirea de glasuri, teoretizate de Sfântul Ioan Damaschin la începutul secolului VIII, erudiţia erudi şi arta componistică a primilor creatori reatori de text şi muzică bisericească numiţii melozi, toate acestea crează creaz muzica de sorginte bizantină,, ori muzica psaltic psaltică, o muzica originală, cultă, teoretizată şii complex complexă şi cel mai important, de inspiraţie divină.

Apoi, prin schimburile culturale făcute fă între ţările ortodoxe şi mai ales după căderea derea Bizan Bizanţului, când numeroşi învăţaţi şi prelaţii au luat calea pribegiei în alte ţări din Europa, muzica psaltică începe să prindă contur şi în Ţările Româneşti, cu precădere re în mânăstirile mân din Moldova. Ne referim aici la Şcoala coala de la Putna, important centru religios şii cultural în care au fost şcoliti primii psalţi ai ţării rii noastre. În secolele XIX si XX, muzica psaltică este practicată pe scară largăă în mân mânăstirile şi în bisericile parohiale din Moldova şii Muntenia, unde de de-a lungul veacurilor şii prin compozitori de muzic muzică bizantină precum Dimitrie Suceveanul, Ştefanache tefanache Popescu, Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Ghelasie Basarabeanul, Neagu Ionescu, Ioan Popescu-Pasărea, Pasărea, aceasta ac îşi statorniceşte te pe drept cuvânt numele de muzic muzică religioasă românească.”Concertul .”Concertul începe cu intonarea lui Aliluia din Săptămâna mâna patimilor, (glas VIII), melodie uniformizat uniformizată, care a fost urmată de alte frumuseţi. i. Muzica bizantină bizantin se mai numeşte şi “psaltichie”, muzică închinată lui Dumnezeu. Cânt divin.

L-am întrebat pe părintele rintele Antonel Dumitru ce face muzica înălţătoare. toare. Dânsul a ră răspuns: “Această muzică este fundamentată pe legile sonore ale antichit antichităţii greceşti, ti, pornind de la Terpandru, Pitagora, Pitago Platon sau Aristoxenes (sec. VIII - IV inainte de Hristos) preluate într-o altă manieră de sfinţii ii capadocieni din

NR.5 (10) /2016

Răsărit, rit, Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului pentru Apusul creştin, creş iar la noi de către sfinţii Niceta de Remesiana, Ioan Casian şi Dionisie Exiguul (cel Smerit), ajungându-se se până pân la sfântul Ioan Damaschinul (sec. VIII după dup Hristos), cel care a sistematizat noua muzicăă în tiparul celor opt glasuri sau game.Pe lângă structura antică antic greacă, muzica bizantină se înrudeşte (în ce priveşte şte linia melodic melodică) cu cântarea din cultul iudaic. Mântuitorul Însuşi, Însu împreună cu Apostolii, foloseau în timpul rugăciunilor ciunilor melodii iudaice vechi, ele ajungând să se transforme în timp, în noul tipar creştin. cre Un alt izvor care defineşte şte şi particularizează această muzică îl reprezintă inspiraţia inspira populară (muzica folclorică); aşa se explicăă varia variaţiunile de interpretare ale muzicii bizantine în marile centre ortodoxe: Constantinopol, Ierusalim, Palestina, Siria, Grecia, România, Serbia, Bulgaria şi Rusia.Muzica nou creată a avut la început un caracter oral, nefiind aşezată a în scris până în secolul VIII, când are loc şi prima sistematizare a ei. Prima notaţie a apărut rut in secolele IX - XI, numită ecfonetică, a doua notaţie, ie, cucuzeliană, cucuzelian apare in perioada sec. XIII - XVIII, iar ultima se evidenţiază eviden după anul 1814.Ţările rile Române au fost înc încă din secolul IV sub influenţaa Imperiului Bizantin, beneficiind şi contribuind la întreaga spiritualitate desăvârşită desă acolo. În mod firesc, Bizanţul a oferit şii a primi primit tot ce a fost mai frumos (divin) din acest spaţiu iu geografic. În concluzie, muzica bizantină bizantin nu aparţine unui popor, ci este plămada mada tuturor popoarelor din acel bazin geografic şii spiritual; este creată creat de oameni aflaţi permanent sub inspiraţia ia Duhului Sfânt; Sf ea aparţine cultului, are sensibilitate atât în creaţie crea cât şi în interpretare: cine cântă în Biserică Biseric se roagă, şi cine se roagă, cântă. În acelaşii timp, muzica aceasta are legi foarte bine stabilite. Ea sensibilzează, sensibilzează transformă şi tămăduieşte pe cel ce cântă sau o ascultă. ă. “ Când la acest regal muzical se adaugă adaug selecţia unor poezii religioase recitate cu talent şi har de către părintele Ştefan tefan Morariu, seara devine memorabil memorabilă. Ea se încheie în sunet de toacă şi clopot, aşa a cum a şi început.

S-a ovat in picioare. Am rămas r cu speranţa că astfel de întâlniri spirituale şi ş culturale de ţinută se vor repeta sub forma unor concerte tematice în funcţie func de perioada liturgică a anului, pe care le aaşteptăm cu interes.

Până atunci un Crăciun şii un An Nou Fericit!

GABRIELA BUICAN – vicepreşedinte vicepre al Filialei Judeţene ene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociaţiei iei Naţionale Na Cultul Eroilor „Regina Maria” Posada, încă vie prin pripoare Comuna Perişani, ani, fiică fiic a judeţului astăzi noi îl sfinţim. im. Subiectul Posadei s-a s plimbat prin Vâlcea, capătăă la debutul lunii multe locuri, crezându-se se adesea că c dilema localizării noiembrie, 2015, o nouă nou strălucire. bătăliei s-aa rezolvat. Controversele au ţinut acest subiect O brazdă de istorie ssăpată-n munte sub lupă, ele apărând rând în mijlocul oricărei oric discuţii între cei se deschide acum înfloritor în avizaţi. i. Ecouri potrivit cărora bătălia b aşa-zisă de la paginile unor volume noi. Bătălia B de Posada s-ar fi desfăşurat urat prin alte spaţii spa geografice la Posada încununează încununeaz locul pe care adiacente Pripoarelor Perişanilor anilor au fost amuţite amu în data 41

. MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

de 7 noiembrie 2015, odată cu aparţia ia unor capodopere Vergatti a anulat în al său ău discurs toate ipotezele greşit gre istorice, în care dovezile ştiinţifice răsună ăsună, anunţând parcă formulate cu privire la bătălia bătă de la Posada. Şi alte deschiderea uşilor adevărului rului pentru românii de personalităţi de seamă pretutindeni. au opinat cu privire la La 685 de ani de la marea bătălie, ătălie, academicieni, desfăşurarea cercetători, tori, istorici, profesori universitari, personalit personalităţi de războiului dintre renume din inima Olteniei şii nu numai, români cu sete de regele ungur şi cultură s-au adunat într-un un topos mirific pentru a asista la domnitorul valah. În dezvelirea adevărului. jurul mesei rotunde, Sub lumina soarelui arzând a binecuvântare, s-au s fiecare părere a fost aprins discuţii frumoase, ce s-au au perindat în jurul probată ştiinţific. evenimentului Posada.

Poate tocmai acest Proiectul Naţional ional de Cercetare Istorică Istoric lucru a făcut ca „POSADA 1330”, menit să desluşească ească misterul bătăliei b simpozionul să fie eponime şi s-o aşeze eze corect pe hartă, hartă a constat în atât de savurat de cei elaborarea pluriauctorială a două volume autosuficiente prezenţi. înţelegerii elegerii unor fapte istorice ce zac de sute de ani în Pentru pământurile vâlcene. cercetarea sinuoasă şi Iniţiatorul iatorul proiectului, istoricul Eugen Petrescu, munca asiduuă preşedintele Filialei Judeţene ene „Matei Basarab” Vâlcea a depusă în slujba ţării – căci ăci ast astăzi, în sfârşit, se poate Asociaşiei Naţionale ionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, astupa mormântul Posadei cu florile adevărului adev – celor cunoscător avid de istorie şii patriot convins, nu a putut trei coordonatori ai volumelor (Dinică (Dinic Ciobotea, Eugen lăsa războiul zboiul de la 1330 azvârlit în confuzie. Pornind de la Petrescu, Radu Ştefan tefan Vergatti), dar şi primarului considerentul cert că localizarea bătăliei ă ăliei din 99-12 nov. comunei Perişani, ani, Ion Sandu, le-au le fost decernate 1330 a eşuat de-alungul alungul anilor, Eugen Petrescu Pe înfiinţează diplome de excelenţă,, de recunoa recunoaştere a eforturilor Centrul de Cercetări ri Istorice „Pr. Dumitru B Bălaşa” (al dumnealor, din partea Biroului Executiv Central al cărui director este) în care reuşeşte săă adune un colectiv Asociaţiei Naţionale ionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, de cercetători şi să dea naştere, alături turi de ace aceştia, primelor recompense ce poartăă semn semnătura generalului şi file în care se demonstrează,, cu argumente dintre cele mai profesorului universitar Visarion Neagoe, preşedintele pre solide, că defileul Băiaşului ului din Pripoarele Perişanilor, Peri organizaţiei la nivel naţional. ional. este vatra istorică pe care a curs sângele victoriei Un lucruu este cert. Bătălia B de la Posada ,,s-a românilor în urmă cu 685 de ani. desfăşurat urat numai în defileul [de la Pripoare] lung de Sub egida Institutului de Cercetări Cercetă Socio-umane circa 2 km”, aşaa cum coordonatorii volumului, dar şi ,,C. S. Nicolăescu-Plopşor” or” al Academiei Române şi a ceilalţi autori ne asigură. Basarab Vodă Vod a fost un excelent Centrului de Cercetări ri Istorice ,,Pr. Dumitru B Bălaşa” al strateg, reuşind alături turi de oastea sa să-i s încercuiască pe Asociaşiei Naţionale ionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, au unguri, astfel încât să nu poată înainta prea mult prin Ţara apărut rut în 2015, la Editura Universitaria din Craiova, dou două Loviştei: tei: ,,Încercuirea a fost atât de bine executată executat de volume: Posada – 685. Războiul zboiul din 1330 dintre Carol oştenii lui Basarab Vodăă încât nici nu se poate calcula o Robert de Anjou şi Basarab Vodă (cu o prefaţă prefa de acad. distanţă de înaintare a armatei maghiare în cele patru zile Dinu C. Giurescu şi o postfaţă de acad. Nicolae Edroiu) şi de lupte”.

Posada – 685. Ţara Loviştei. tei. Studii de geografie, 7 noiembrie 2015 a fost ziua în care s-a s dat foc toponimie, istorie şi etnografie (cu o prefaţă prefa de acad. confuziilor, neclarităţilor şii greşelilor gre în care se afundase Radu Ştefan Vergatti). Măiestria iestria volumelor coordonate de bătălia lia de la Posada. În ziua ce ii-a urmat, la Statuia o triadă auctorială (Dinică Ciobotea, Eugen Petrescu, Voievodului „Basarab I” situată situat în satul Pripoare, s-a Radu Ştefan Vergatti) este uşor or de întrezărit, întrez ea desfăşurat urat o ceremonie militară militar şi religioasă de revelându-se cititorului încă din primele pagini.Moderat pagini.Moderată comemorare a eroilor valahi căzuţi c aici, în urmă cu 685 de prof. univ. dr. Dinică Ciobotea (din ppăcate în lipsa de ani, s-au depus coroane şii jerbe de flori. fondatorului acestui program, istoricul Eugen Petrescu, Istoria s-a scris şii se rescrie în inima munţilor, mun aflat într-un un moment greu din punct de vedere al sănătăţii) s acolo unde glasul istoricilor se aude mai tare şi mai des incursiunea în istorie s-aa developat în faţa fa spectatorilor decât susurul apei. Chiar şi după dup 685 de ani, încă se sapă precum o expunere cinematică.. Fiecare dialog a fost în ţărâna istorie. măsurat surat în detalii, fiecare monolog a cuprins un întreg Aşa s-aa desprins un mare adevăr adev din scoarţa Perişanilor, spectru regizoral, spectatorul putându-şşi imagina bătălia adevăr ce s-aa întins cu repeziciune peste întreaga cu atâta precizie, încât aveai impresia că c acele fapte românitate. Românii îşii cunosc acum trecutul, un trecut descind din propria-şi amintire. însângerat, dar victorios, şii mai presus de toate, un trecut Alături turi de profesorul universitar Dinic Dinică Ciobotea mai clar, mai viu. Posada e încă înc vie prin Pripoare, şi va – coordonatorul ştiinţific ific al Centrului de Cercetări Cercet Istorice mai fi, atâta timp cât glasurile noastre o vor cinsti. „Pr. Dumitru Bălaşa”, a”, academicianul Radu Ştefan 42

. MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

GABI NAN ( Madrid / Spania) Sărac Am ajuns la polul vremii Mai sărac rac decât un soare, Ce strope.te te cu lumină Peste-ntinsa ntinsa ta ninsoare.

Salamina doarme-n flăcări Morţi sunt îngerii de pază, Roua-şi tremură sub vină Agăţându-se de-o rază.

Nu am aripi să m-apropii apropii Ca un fulger printre zâne, Nici tămâie să cutremur Iadul viselor păgâne. gâne.

Şi-am ajuns la polul vremii Mai sărac cum lacul aspru, Care-ntinde către ceruri Chipul tău zâmbind albastru.

Magazinul universal Nu era teamă,, nici anxietate, ci doar un simţământ sim accelerat de inminentă surpriză,, ceea ce mă m domina la urcarea ultimelor trepte spre plataformă. plataform Acel univers magic supravieţţuise neatins de ani, redeschizându-se se privirilor mele, precum o foame latentă şi necesară.. Un flux călduţ că de bucurie îmi cuprinse obrajii şi inima revăzându zându-l ca o rostire în haine de vară,, sau ca o dragoste fără-ntrebări. f Aceeaşi senzaţie de glorioasă împlinire, care atunci când sosim pe vârful unui munte acoperă acoper parcă totul de o nesfârşită frumuseţe, e, acum îşi î împletea miracolul cu fiinţa mea. Da aceeaşşi senzaţie vie, antrenantă, ca o legătură finalăă cu universul în despletita lui splendoare. Şi nu pentru că aş fi eu unicul ce gustă gust această probă de fericire, dar o absorbeam, din satul care acum treizeci spre platforma atingea a limitele lumii mele cunoscute.

Aici m-aducea aducea mama de sărbători, sărb în acest imperiu de lumini şi beteală, să-mi mi cumpere jucăria juc negociată cu mult înainte. Aici soseam cu inimainima nturată la maxim şi doar aici simţeam eam pe viu cum duduie motorul sacru al copilăriei. Vânzătorul Vânz scria o listă, intra într-oo specie de magazie, şi-apoi sentorcea cu braţele ele pline de jucării, de lucruri nemaivăzute, dându-mi impresia căă acolo de unde el se-ntoarce, trăiau iau ascunse toate minunile lumii. Cât de mult doream să intru, să pot privi, şi să pot săruta numărul acela nesfârşit de obiecte misterioase.

Magazinul era uriaş.. În loc de tavan avea un cer plin de steluţe, e, iar pardoseala de mozaic ceruit strălucea str lunecos, aşaa încât noi copiii improvizam întotdeauna un fel de patinoar din altă lume. Noaptea, după dup ce închideam ochii, îl revedeam în toată splendoarea, împreună cu mâinile acelui vânzător vânză împărţind minuni, şi-o senzaţie de plăcută--nfrângere măncălzea lent, înainte s-adorm. adorm. Da, într-adevăr, într lumea avea ceva să-mi ofere.

Întotdeauna când treceam prin faţa fa magazinului universal, îl priveam cu respect, cu speranţă, şi c-un uşor or tremurat în bărbie. b Mă voi întoarce, îmi spuneam mie însumi, şi, iată-mă, sosit, după treizeci şii trei de ani!

Acel salon uriaş n-avea n mai mult de zece metri lungime. Nu exista cer înstelat, nici pardoseală din mozaic strălucitor str şi nici-un copil nu-i înveselea bătrâne trâneţea. Multele chioşcuri colorate din sat l-au au lăsat pustiu. Tejgheaua de lemn, unde acel vânzător abil servea pe toată toat lumea, arăta crispată şi îmbătrânită, îmb iar în spatele ei nu se mişca nimeni.

- Ce doriţi? mă-ntreab ntreabă o doamnă cu privirea pierdută, asezată lângăă calorifer.

- Două pâini, aş vrea. şi-o jucărie pentru nepotul meu!

- Pâinea s-aa terminat, iar jucării juc vinde vrăjitoarea jitoarea aceea ruginită, îmi răspunse, r şi, ridicând un deget, desconspiră o vânzătoare vânz tânără şi drăguţă, ascunsă în spatele unei vitrine.

N-am găsit sit nimic frumos să s cumpăr, şi doar zâmbetul acelei tinere încerca, timid, să-ntârzie s prăbuşirea irea celui mai complet univers ce cunoscusem în copilărie. rie. Tocuri ruginite şi-o gresie ieftină, lămpi înclinate cu becuri lipsăă populau cerul meu înstelat.

Am aflat apoi că acel vânzător vânz energic s-a stins, devorat de un cancer, la puţine pu luni de la plecarea mea din sat.

M-am depărtat fără săă privesc înapoi. Niciodată nu voi putea descrie arcuirea streşinilor stre acelei clădiri, ca nişte te sprâncene lungi, rigidizate, asprite, care acopereau ochii cei mai deşerţi de pe care i-am putut cunoalte. Înlăuntrul untrul meu, un copil se zbătea zb atârnând pe marginea unei prăpăstii. ăstii. Am ţipat cu sufletul şiam suferit căderea derea acelui copil, nu doar cu picioare tremurânde şi cu braţee inutile, ci cu o descarnare, o decojire dureroasă a tot ce-i ce frumos, a tot ce poate

43

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

umple ochiul de lumină.. Era ca şi când aş fi- pleoapele mele. În acea noapte, când am închis ochii, mbrăţişat un cadavru călduţ încă. Un sentiment de-o de n-am am revazut niciun orizont, nicio lumină, lumin nimic. ascuţită inutilitate a şters ters pentru totdeauna ceva sub

MELANIA BRICIU ATANASIU (Viena / Austria) Eu sunt Spartacus Simfonia destinului mă asfixiază sclavia propriului sânge sunt tracul căruia i-aaţi biciuit cu pasiune speranţele ele rând pe rând prin muţenia enia unicei morţi mor în care alunec uşor durerea va fi ciopârţţită într-o clipă pentru veşnicia nicia întreagă întreag celulele ei vor îngheţa într-o iarnă irepetabilă ce degete străvezii are libertatea mai subţiri decât burniţa prea timpurie ele nu mă mai pot alina doar mă torturează cu toate ecourile nechemate din deznădejdi pe care n-am apucat să le strig au ostenit săgeţile din cuvintele mele a slăbit braţul care putea să cresteze răni şi pe cerul din inimi fiecare revoltă este sublimă până la un punct

"pe-un picior de plai pe-oo gură de rai" sub plânset de nai... mâinile mamei m-au au cules din spic de lună lun mi-au frământat mântat aluatul fraged cu pl plămădeală dacică macedoneană şi hună dospită cu drojdia dorului m-a copt într-un un rotund mare sub soare făptura ptura ei spulbera teama de oglinzi în două graiuri curgeau cuvintele ei izvoare şi-n două ceruri mă înălţam am prin ochii ei s-a împlinit sorocul lăsat sat de ursitoare ascunse sub o umbră de zare de un timp singură-mi scot aşşchiile din talpa rănită pe care sufletul şchioapătă oglinzile s-au înmiit în cioburi oburi spaimele cine mi le alungă alung rătăcită prin colburi de lume unde şi când voi găsi si calea spre casă cas în mână cu un coltuc de pită străină str mă va călăuzi uzi candela printre amintiri şi un nai de lumină pe care mai plânge aşteptarea a mea într-o nedumerire limpede că mă m redescopăr femeie în simfonia destinului

MELANIA RUSU CARAGIOIU (Toronto/Canada) Canada) sonetul iernii din copilărie Frânturi de-omăt ăt în pomul veseliei, Pierdut clinchet de sănii să pe luciuntins de nea, Colindători tori sub stele stele-n vacanţele prunciei, Noian de flori de gheaţă ghea şi ţurţuri la cişmea.

Reînvie în crepuscul din cardinale văluri, ăluri, Pe geana amintirii sub frunte rourată, Un licăr de clipire printre-ale vieţii ii valuri, Pierdut în necuprinsul imens de ,,a fost odată”. odat Oglinzi imaginare lăuntric se perindă, Cinemascop mecanic de fizică-ancestrală ancestrală, Ce-aduce-n fine fante şii greierul sub grind grindă Şi omul de zăpadă cu nasturii de smoală Şi piţigoiul gureş, pe care vrea să-ll prindă

Un bob - sub o copaie - iernatică iernatic momeală... dantela florilor de gheaţă Dantela florilor de gheaţă Cu mii de fire argintii, În stea de nea ce se răsfaţă Pe geam, te-aşteaptă ca săă vii.

Par ace argintii, dar ele Nu au argint, ci doar părere, Nu au nici vârfuri de andrele; Sunt doar în gândurile mele... Şi sunt atât de măiestrite, Întreţesute ca o viaţă Calmă, dar plină de ispite...

Privindu-le îşi par smicele Cu fluturi, stele risipite: A iernii horbotă-n perdele…

44

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

LOREDANA OREDANA TUDOR-TOMESCU TUDOR (Sydney / Australia) Despre gări Motto: câtă iubire vede-o gară Nu-ncape-n viaţa unui om Pe vremuri Îmi placeau gările şi ploaia de săruturi de pe peroane şi ultimele strangeri de mână -ca şi cum, prin ele, îndrăgostiţii ar mai fi trasrepede o gură mare de aer-cu-celălalt,să-i mai ţină o vreme, după despărţire Ah, şi zornăitul acela

al inimilor sparte!

Ca şi cum inima, dat la casare, dată nu se termină termin de descompus nicioidat nicioidată Se năruie n aşa, continuu, ca un domino fără f capăt...

Cioburile căzând c nesfârşit Tă sforile Tăiau cu care stăteam st agăţată de cerIar eu cădeam c acolo, între linii, implorând zeii să aibă milă de iubire sau să s îmblânzească desp despărţirea ş adevărul. şi

Gările, rile, ca ni nişte spitale în care orice intervenţţie e pe bază de speranţă...

Dacăă vre vreţi să mai vedeţi iubire Căutaţii o gară gar Deşi azi Iubirea Nu mai merge cu trenul Iar despărţirile despă se fac Aseptic şi ş corect eventual pe Facebook messenger -sau, sau, mai simplu pentru igiena mentală, mental "block" sau "unfriend" Pe vremuri, îmi plăceau pl gările.

Azi însă, iubirea nu mai merge cu trenul. trenu

DIANA DURLĂNESCU (Paris/ Franţa) Fran studentă la Sorbona, facultatea Histoire de l'art et archéologie.

Seara pe mal Şi gândul său s-a afundat s-a afundat în adâncurile mării ării în adâncurile mării a dispărut ărut

Metamorfoza de dimineaţă diminea Şi a mai trecut o zi părea mai împuţinat ţinat mai mic micşorat de noapte iar marea mai aprigă marea susura un descântec faţa pescarului căpă ăpătase

Din nou, singură pe plajă A treia zi l-am văzut cum aşezat cu undiţa şii cu năvodul nă pe-o faleză am văzut a treia zi s-a făcut una cu roca eram pe plajă şi am văzut dură şi tăioasă roca împlinirii stătea liniştit stătea ghemuit şi nu s-a mai ridicat niciodată nu s-a mai ridicat..

expresia unei stânci scobite de apă şi vânt ochii îşi pierduseră lumina prinzând în ei zâmbind miezul arzând al nisipului

ANCA TANASE (Braşov) masa cu-o stinghie ruptă, banca tu desenezi un curcubeu fără ără roşu şi ştergi de pe hartă Peninsula Iberică Iberic eu desenez un curcubeu violet şi soarele mort pe Costa del Sol … şii corbul zice: Nevermore!

Nevermore nucul şi masa şi banca sunt tot acolo cu ramurile ceva mai răsfirate, r nucul ceva mai scorojită, 45

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

cu mişcări mi lungi şi lente ca după dup moarte pentru că c unul din noi va pleca primul ş nu ştim şi la ce etaj vom locui fiecare, nici cu cine poate vom merge pe străzi str paralele

Pentru că te iubesc mi-am tăiat unghiile, mi-am pilit dinţii, atât cât trebuie ca să nu mai ajungă la os, mi-am tăiat părul să nu mai am ce pieptăna pe lunǎ plinǎ,

poate ne vom vedea de la distanţă distan poate ate ne va fi suficient Dumnezeu poate…

LUCA UCA CIPOLLA CIPOL (Milano / Italia) Mente mia..

Mente mia cullata da dita curiose sui ghazal del grande Hafez quale asse portante che un tarlo severo minaccia, punteruolo d'un nemico sempre in agguato, erba bruciata ov'io mi sotterro senza croce, se questo può servire giusto a chiedervi perdono.

Mintea mea..

Mintea mea legănată de degete curioase peste gazelurile marelui Hafiz

ca o piatră piatr de temelie pe care un car sever o ameninţă, sul a unui duşman mereu sulă într ambuscadă, într-o iarb arsă iarbă unde eu mă m îngrop fă cruce, fără de fi de folos asta de-ar numai să s vă cer iertare.

A Aśoka Ferito Aśoka, A terra crudele disattesa, arida sfera lustrale, nèi che scommettono chi sei tu e sono io, ove il peggior nemico non getta la spada, petalo avvinto al suo ricettacolo..

HELENE ELENE PFLITSCH

animale ferito, umile e nobile Aśoka, A mastichi in disparte una foglia di cicoria.

Aśoka Rănit nit Aśoka, pământ mânt nemilos înc încălcat, aridă sferă sfer lustrală, negi care mizează mizeaz pe cine eşti e tu şii pe cine sunt eu, unde cel mai rău r duşman nu-şi aruncă arunc spada, petală legată legat de receptaculul ei.. animal rănit, r smerit şi nobil Aśoka, mesteci deoparte o frunzăă de cicoare cicoar

( Wiehl / Germania)

Treizeci şi trei de zile de fericire autor Ion Dumitraşcu Dumitra sau Calea spre un prieten V-aţii întrebat vreodată vreodat câte zile de fericire aţii avut? Şi dacă da, aţi ştiut să vă răspunde spundeţi cu exactitate?

Mărturisesc rturisesc ccă eu nu am făcut-o până când titlul unei cărţi, c văzută într-oo postare a unui prieten virtual, nu mi-aa atras atenţia aten şi, lăsându-mă provocat provocată, am încercat să îmi dau un răspuns. Doar că, străduin ăduinţele mele au fost zadarnice. Nu pentru că mi-ar ar fi fost lipsită lipsit viaţa de astfel de perioade, ci pentru că, dacă ştiam când se sfârşiseră, sfâr nu eram capabilă să identific unde le fusese începutul. Am abandonat rapid ideea spunându-mi mi că secretul unei contabilizări atât de precise stă cu siguran siguranţă în puterea cifrei trei şi am trecut la o nouă incursiune prin ungherele minţii, că doar nu degeaba fusesem cândva fascinat fascinată de

semnificaţia numerelor în spatele cărora găseam tot felul de acţiuni pozitive sau negative influenţând sensul vieţii.

Nu am avut noroc nici de data aceasta.

Nici o combinaţie a celor doi „trei” buclucaşi nu m-a mulţumit.Bine-nţeles căă toate aceste ccăutări s-au întâmplat în mai puţin in timp cât mi-a mi luat să scriu aceste rânduri, chiar în mai puţin in timp cât v-a v luat vouă să le citiţi, dar suficient să îmi trezeasc trezească dorinţa de a pătrunde în esenţa celor „Treizeci şii trei de zile de fericire”, fericire

46

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

autor Ion Dumitraşcu, editura SITECH- Craiova, 2015. primul lucru pe care-l ignor. Nu vreau să ştiu de unde Elanul mi-a fost retezat, la fel de repede cum încep şi nici unde o să ajung. E o plecare din mine spre venise, de un răspuns deloc încurajator, aşa că am uitat şi altceva, nedefinit, neinteligibil, necunoscut... Plecarea, de carte, şi de căutările mele „filozofice” imediat ce deşi o visasem altfel, e una obişnuită. Nu e nimeni în trecusem la o altă postare. Nu ştiu cât timp a trecut, până poartă să verse lacrimi, să fluture batista. Lipsită de când un mesaj mă anunţa că, autorul cărţii pe care mi-o orice interes, banala mea călătorie e privită ca o dorisem, dar de care uitasem cu desăvârşire, în drum spre extravaganţă ieftină, incapabilă să stârnească emoţii acasă (aceasta însemnând undeva în Franţa), se afla în puternice.”

Germania, iar un apel la numărul de telefon transmis ar Căutări, descifrări, bâjbâieli, fâstâciri, îndoieli, putea mijloci o întâlnire între noi doi. „De Acasă toate rămăseseră în urmă. Începusem să trăiesc alături de (România) spre acasă (Germania, Franţa, sau ce ţară din Ion Dumitraşcu, prietenul meu dintotdeauna, dar pe care lumea asta mare ar fi)”, mi-am spus descoperind un alt îl întâlnisem în realitate doar o singură dată, vreme de rătăcitor, asemeni mie, prin lumea asta mare şi deşi, în două ore, pe un pământ care nu ne aparţinea niciunuia numeroase cazuri a fost de-ajuns să îmi deschid larg uşa dintre noi, dar vorbind în limba comună în care ni s-au casei, am avut un moment de reţinere, care mă intriga, dar zămislit rădăcinile, cele „Treizeci şi trei de zile de peste care mi-a fost greu să trec. Motivul bâjbâielilor fericire.” „Pelerinajul la Compostela e, pentru mulţi mele? La ce să le aflu? „Povestea s-ar goli de sens”, dintre cei care îl fac, o călătorie misterioasă. Dacă umbli aveam să mă lămuresc ceva mai târziu păşind în lumea la dezlegare, vraja se risipeşte.” am fost avertizată încă celor „Treizeci şi trei de zile de fericire.” de la început. În faţa ceştii cu cafea, m-am lăsat din nou Şi nu am umblat. Nu pentru că nu doream să nu îi ies din sedusă de puterea celor doi de „trei” risipită pe coperta vorbă, ci pentru că nu mi-a lăsat răgazul potrivit. albastră acoperită cu un colaj de fotografii şi alte câteva Ajunsesem deja în Gara Montparnasse unde făceam înscrisuri. cunoştinţă cu primii pelerini, o familie din Coreea de Sud, Dar fost necesar să pice, aşa ca un trăsnet venit pe îl întâlnisem în tren pe Willy şi Hilde, doi wienezi trecuţi neaşteptate într-o superbă zi de vară, întrebarea privitoare de şaptezeci de ani, care purtau simbolul Compostelei, „O la religia mea, ca vălul ce îmi împiedica privirea să se cochilie albă, deschisă ca o floare de crin.” Şi ajunsesem ridice şi să văd subtitlul, „O fascinată călătorie la să admir Ţara Bascilor, „un loc frământat de convulsii Santiago de Compostela”, ce putea rezolva de la sine naţionaliste şi aspiraţii contradictorii”, în timp ce misterul. trăgeam cu urechea la conversaţia dintre prietenul meu şi Ar fi trebui să mă bucur... Santiago de franţuzoaica de lângă el, ca apoi să fiu doar ochi şi urechi Compostela nu-mi era necunoscut, doar îi citisem cartea vizitând „sub o ploaie măruntă şi rece” oraşul Sain Jean lui Coelho, văzusem şi un film ce îmi adusese în ochi Pied Port, de unde, „în zorii zilei, sute de pelerini vor câteva lacrimi, dar mai ales, aveam habar că drumul trece podul plecând într-una din cele mai fascinante înspre acolo este al treilea mare pelerinaj creştin, după aventuri din viaţa lor.” cele spre Ierusalim şi Roma. Ar fi trebuit... dacă, de nici De aici îşi va începe pelerinajul şi Ion unde nu ar fi apărut îndoiala că cele peste două sute de Dumitraşcu, încercând să nu îşi expună „sufletul şi pagini ale cărţii nu ar putea să spună cu nimic mai mult mintea îndoielii şi raţiunii”, convins că „Munţii stau în decât cele şapte cuvinte ale subtitlului sau chiar mai rău, calea noastră să fie urcaţi. Dacă pământul ar fi plat, să îmi fie prezentat pelerinajul cu aceeaşi agresivitate lipsit de perspectiva înălţimilor, sensul vieţii ar fi unul arhaică cu care, mi se pare mie, se încearcă în secolul sărac şi neinteresant.”

XXI să ni se îndrume paşii spre Dumnezeu.

De aici am călcat şi eu, chiar dacă doar imaginar, Apoi, parcă prea repede venise dezlegarea pe urma paşilor lui, trecând „inevitabil, prin locurile cele ghicitorii pusă de mine însumi, mult prea previzibile mai frumoase dintr-un sat sau oraş...” întâlnind pelerini întâmplările celor treizeci şi trei de zile de fericire. „provenind din toate păturile sociale. Bogaţi şi săraci, Privirea senină şi blajină împreună cu glasul credincioşi şi atei, tineri şi vârstnici, toţi... în cătarea domol al oaspetelui meu, total necunoscut, mi-au abătut unui sens al vieţii, fie că acesta e găsit într-o legătură cu rapid însă gândurile. Am lăsat „evenimentele să se divinitatea, fie că vine dintr-un reper moral, călăuzitor.” întâmple în voia lor” şi bine am făcut.

Aşa i-am cunoscut pe Louis şi Gunvor, Cele două ore, cred, în care nu mai ştiu despre ce „australienii de la fântâna lui Roland”, pe Jaynie sau am vorbit, dar au fost extrem de pline, s-au scurs ca o Add, olandezul, pe Maria, culegând maci roşii ce „i-a minusculă clipă, iar la sfârşitul ei am avut sentimentul că răsucit, rotund, împreună cu spice de grâu şi flori de mă despart de un prieten drag pe care îl aveam de când rapiţă” încoronându-se regină peste holdele bogate din mă ştiu. Poate de aceea nici nu m-am mirat, începând să jur, pe Jaime, scriitorul american de romane de ficţiune, citesc cartea dăruită, să-mi găsesc împărtăşite, încă din care „în căutare de subiecte noi, a descoperit şi primele rânduri, trăirile avute cu ceva ani în urmă, când România”, pe Rebeca, „o australiancă de 20 de ani din am hotărât să ies din limitele în care mă închisesem şi Brisbane”, pe Tobias din Dresda cu care vorbim despre să... mă caut. „Plec spre nicăieri. E un drum lung pe care evenimentele din Ucraina, ce ne fac să ne gândim „la mă pregătesc să-l fac. Linia de start e stabilită, dar e rânduiala care ne aşează pe fiecare într-un loc mai 47

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

ferit sau mai plin de primejdii, fără să avem nici un merit interioare unde să redescopere şi de unde să scoată la şi, poate, nicio vină”, pe Giorgio şi Vito, cei doi italieni suprafaţă ceea ce ascunsese, nu pentru că ar fi vrut, ci ce „se grăbesc încet şi ajung departe”, în contradicţie cu pentru că uneori, viaţa te obligă la astfel de gesturi. conaţionalul lor Speedy, „veşnic în luptă cu timpul care Deşi Ion Dumitraşcu s-a comportat pe tot curge prea lent”. Mai era pe acelaşi drum şi Nelson, timpul naraţiunii sale, asemeni mamei vitrege din fotograful brazilian, cele trei unguroaice „nu foarte poveste, punând în prim-plan odraslele sale, în cazul de dornice de o tovărăşie comună”, dar care sunt salutate şi faţă, mulţimea persoanelor întâlnite, analizate mai corect îmbrăţişate camaradereşte la o revedere, pentru că totuşi decât cel mai bun psiholog, folosindu-se doar de câteva „Camino e şi drumul iertării păcatelor nefăcute”, cuvinte, dar cu care a ajuns la esenţa sufletelor ascunse francofonul elveţian cu nume nemţesc, Friz, a cărei sub mulţimea foiţelor, Cenuşăreasa, întruchipată de însuşi poveste de viaţă cu siguranţă vă va delecta ţi bine-nţeles, persoana lui, este prezentă peste tot şi se remarcă prin indianul Peter stabilit în Franţa prin care ne dovedim încă cele mai de seamă calităţi omeneşti: modestia, cinstea şi o dată, dacă mai era nevoie, că întâmplările sunt grija pentru aproapele său. „neîntâmplătoare”.

Da, el este pelerinul ce pleacă „spre nicăieri...

Pe lângă aceştia pe care i-am înşirat şi încă alţi pe un drum necunoscut şi anevoios, fără să ştiu dacă, la mulţi nespuşi, anume ca să nu vă răpesc plăcerea întâlnirii capătul lui, voi fi ajuns sau nu.”, pelerinul care s-a voastre cu ei, toţi, personaje principale în cartea lui Ion îndrăgostit de Pirinei „pentru că seamănă cu munţii noştri Dumitraşcu, se mai adaugă gazdele locaşurilor unde a de acasă”, pelerinul care până a învăţa să meargă singur înnoptat, cu poveştile lor una mai specială ca alta. „îi visez pe ai mei, la rând, întâi pe mama, apoi pe tata.

Inevitabil o veţi cunoaşte pe Helga, gazda de la Ştiu că mă veghează, de acolo de sus... La fel şi pe fraţii hotelul administrat de voluntarii germani, care vă va ceilalţi... Mă culcam cu gândul că o să-i visez din nou şi „conduce pe fiecare la locul de dormit şi nu oboseşte să asta se şi întâmpla... Erau cu toţii cu mine, ne bucurăm ne repete regulile stabilimentului”, pe Ania, norvegianca, împreună de călătorie ca o adevărată familie”, pelerinul acum „la pensie după ce, o viaţă întreagă, a lucrat la care „nu am ezitat să cumpăr mai mult şi să împart Medicins sans Frontieres... puţină la trup, dar încă surplusul cu ceilalţi. Am făcut-o de fiecare dată, cu vânjoasă, la cei peste 70 de ani,” cea care „a supravieţuit bucuria de a dărui şi le-am mulţumit celor care au salvând oameni, acolo unde răutatea celorlalţi i-a împins acceptat să primească”, pelerinul care „am continuat să către moarte...” descoperind în acest hăşiş „sufletul uman merg, gândindu-mă că nici un bandaj din lume, oricât de atins de suferinţă”, ca mai târziu să se retragă „cuminte, bun ar fi, nu va avea efecte miraculoase dacă nu voi la marginea drumului”, şi să stea acolo tocmai pentru a crede în vindecare”. Este el, cel care, ajuns la un capăt de confirma trecătorilor că se află pe „drumul cel bun”. Pe drum nu se simte întreg pentru că „Mi-e dor de toţi cei Mau, italianul, „artist fotograf” şi Nia, o spaniolă pierduţi pe drum, cei care au abandonat sau au fost siliţi „iubitoare de frumos” de la „Hanul cu suflet” unde „Uşa să renunţe.” Şi ştie că va restabili echilibru doar dacă „mă e în permanenţă deschisă” şi în ambianţa plină de mister voi ruga pentru ei, aşa cum ştiu că fiecare ar fi făcut-o eşti îndemnat să poţi „Dacă crucea pe care o porţi e prea pentru mine.” grea, las-o aici”, să te descoperi „Atunci când nu şti Dacă autorul acestei fascinante cărţi a fost mărinimos încotro mergi, priveşte înapoi şi află de unde vii”, să ierţi cu toate personajele sale şi le-a dezvăluit doar calităţile, „Dacă îi judeci pe oameni nu mai ai timp să-i iubeşti.” cu el însuşi e necruţător. „Realizez brusc că durerile mele De ce a ales Ion Dumitraşcu să îşi descrie sunt mai importante, neodihna mea e mai mare, nevoile fascinanta lui călătorie spre Santiago de Compostela mele mai stringente decât ale celorlalţi... Ce căutam aici? vorbind despre oamenii întâlniţi în drumul lui, ce mister a Pentru ce toată această zbatere dacă sufletul meu nu aflat după fiecare contact cu unul sau cu altul, sunt poate vibra la nevoile celor din jur?... Calea mea dreaptă întrebări care se pun de la sine. rătăcea, neputincioasă prin întuneric şi eu nu eram acolo Personal, mi-am răspuns tot prin întrebări, s-o luminez.” „Camino nu se face, se trăieşte” spunea un izvorâte din propriile mele căutări şi neînţelesuri. pelerin aflat a şaptea oară pe acel drum. Parafrazându-l, Ar putea Pământul acesta să fie la fel de sclipitor şi aş spune, fără teama că mă veţi contrazice vreodată, măreţdoar sub lumina soarelui şi mângâiat de cea a cartea lui Ion Dumitraşcu, nu se citeşte, ea se trăieşte. lunii?Ar fi existat Dumnezeu doar cu această mirifică Iar când ajungi la ultimul cuvânt vei putea afirma fără creaţie a sa?Oare nu omul face din acest Pământ un nici un dubiu şi tu: „Sunt dealul pe care l-am urcat sau întregîncă necunoscut altcumva şi altundeva?Oare nu valea pe care o cobor, cerul tivit pe margini cu nori EL ne-a zămislit,zămislindu-Se de fapt pe Sine? Cartea zdrenţuiţi, calea care mă cheamă fără cuvinte.” Nu ştiu lui Ion Dumitraşcu m-a ajutat să găsesc răspunsul şi vă în ce e specie a geniului epic aş putea încadra cartea lui va ajuta şi pe voi cei care o veţi citi.

Ion Dumitraşcu fără să greşesc, ea putând fii în aceeaşi Cu siguranţă „fascinată călătoria la Santiago măsură o autobiografie, un jurnal, un roman şi poate chiar de Compostela” a fost pentru autorul însuţi mult mai o parabolă, încărcată pe alocuri cu emoţia poeziei. Ar mult, şi trecând peste aceste întâlniri percepute de loc putea fi încadrată în categoria cărţilor spiritual sau a celor „neîntâmplătoare” a reuşit să se privească pe el însuţi din a cunoaşterilor de sine, dar indiferent de pe ce raft ai luaalt unghi, să îşi pătrundă în colţurile ascunse ale fiinţei lui o, după citirea ei vei rămâne cu sentimentul că autorul 48

MEMORIA SLOVELOR îşi este cel mai bun prieten sau, cel puţţin, că ai vrea ca autorul ei să îţi devină cel mai bun prieten şi alături de el să fii „o părticică dintr-un val, într-oo mare de oameni care nu încetează să vibreze la unison.”

Mărturisesc că, deşi mi-am am dorit enorm de mult să vă prezint cartea celui, pe care eu îl consider prietenul meu, socotind-o ca adevărat rat deosebită, deosebită un veritabil balsam pentru suflet, mi-aa fost extraordinar de greu - sunt convinsă că rândurile mele nu exprimă nici pe departe ceea ce aş fi vrut să vă împărtăşesc şii probabil nici nu sunt destul de provocatoare ca să vă fac să căutaţi a o citi - mai întâi, pentru că mi se întâmplă întotdeauna ssă nu fiu capabilă a-mi arăta sentimentele imentele la justa lor valoare atunci

NR.5 (10) /2016

când ele sunt copleşitoare, cople iar apoi, pentru că indiferent cum încercam să îmi formulez ideile, păreau p aceleaşi fraze găsite site în paginile cărţii, c Ion Dumitraşcu având această calitate scriitoriceasc scriitoricească de a-şi face frazele citabile Din acelaşii motiv nu sunt în stare să s îmi finalizez această notă într-un un limbaj propriu, ci doar, recurgând la un gând al scriitorului Ion Dumitraşcu Dumitra pus pentru noi, cititorii, pe coperta din spate a cărţii. c „Treizeci şi trei de zile de fericire E povestea unui miracol care s-a s produs fără să ştiu, După ce l-am aşteptat teptat atât, fără fă să se întâmple.” Şi să vă recomand să o citiţi, i, cu sufletul împăcat împ că nu îmi veţi reproşa timpul ce i-ll alocaţi. aloca

TEODORA STANCIU (Vicenza / Italia) AVVELENAMENTO - LE VISIONI DEL MONDO CULTURA “Cultura vale una spiritualità autentica. La civiltà implica la tecnica” (Thomas Mann) Quale sarebbe l’unità di misura della personalità: ricchezza, povertà, cultura? La visione autentica della cultura, vista come fenomeno in evoluzione storica dipende dall’atteggiamento dell’uomo.

Quante conoscenze possiede l’essere umano sulla cultura e sulla storia della cultura? Che cosa rappresenta ra l’uomo? Qual è il suo luogo nel cosmo ed il futuro? L’essenziale non si trova nelle domande, ma nella varietà delle risposte. Ci sono delle situazioni quando l’uomo è progettato fuori dalla cultura e dalla sua essenza, progettato nel caos.

Questa coscienza della crisi apre le porte verso nuove prospettive: la capacità di comprendere i valori essenziali del destino umano, della tecnica, della scienza. Da qui nasce la sfida ed il rifiuto, la riflessione, il confronto con se stesso, la ricerca del proprio oprio Io. A proposito di questa sfida, Michele Federico Sciacca diceva: “La storia con la mia esistenza si accende la pipa. Dal punto di vista dell’eternità mi gioco il mondo a bottoni e mi fumo millenni”. Questo ritrovamento concreto, libero, è il futuro di grandi sforzi e sacrifici, che dà spazio ad una cultura che mette al centro, la realtà, la dimensione e l’essenziale dell’essere umano nella costruzione del suo destino; un nuovo umanesimo, che rappresenta una sorgente infinita di energie creative dell’umanità. dell’ Le tappe della cultura si scrivono in ontologia culturale, che si manifesta nell’idea di continuità, patrimonio, attualità.

In ogni società, la cultura ha un ruolo importante.

Attraverso verso la cultura si spiegano opinioni, credenze, abitudini, linguaggi e stili di vita. Come si definisce il concetto “cultura”? Studiosi, ricercatori hanno provato a dare una definizione della cultura. Sono state elaborate centinaia di definizioni relative al concetto “cultura”. Si

fa riferimento al complesso delle attività dell’uomo, attività che riflettono l’integrazione della personalità dell’essere umano nell’ambito sociale, politico, economico, religioso. In questo senso si tratta di cultura religiosa, cultura artistica, cultura della politica. Nella Grecia antica, nel Rinascimento e nell’Illuminismo del XVIII secolo, è stata rilevante la forza creatrice dell’uomo. Lo storico Gian B. Vico è stato tra i primi che ha scoperto un tratto particolare dell’uomo dell’uo cioè che l’uomo è l’unico essere in grado di creare, realizzare ed interpretare i fatti storici.Scienziati come Alfred Kroeber e Francis Merill, hanno segnalato e studiato definizioni sul concetto “cultura”, partendo dal comportamento dell’essere umano nella vita, nella natura, nella società.

Questa tendenza è stata illustrata dalla teoria behaviorista.

Le ricerche effettuate hanno dimostrato, che A. Kroeber spiega il concetto “cultura” prendendo in considerazione tre aspetti principali: rapporto Uomo – Natura; Uomo – Società; Uomo – Valore.La La realtà culturale nasce in seguito all’intervento permanente, dinamico e razionale dell’uomo, nella natura, nella società; un’interazione reciproca, al fine di vincere ed umanizzare la Natura. La definizione del concetto etto “cultura” è stata vista anche sotto aspetto antropologico. Secondo Merill, la cultura si definisce come “un insieme di conoscenze, credenze, costumi”.Branislaw Malinowski elabora una definizione antropologica, che si basa sulla dualità umana, biologica biologic e sociale. Il concetto si basa sul comportamento e sugli strumenti materiali, umani e spirituali, che permettono all’uomo di affrontare i problemi della vita.Malinowski afferma che: “l’uomo che è schiavo dei suoi bisogni organici, vive in un ambiente, che ch si dimostra essere il suo alleato, perché gli mette alla disposizione la materia prima per lo sviluppo dei talenti, ma allo stesso tempo è un nemico pericoloso che nasconde delle forze ostili”Dall’identità Dall’identità culturale, infine, per arrivare al

49

MEMORIA SLOVELOR SL fondamentalismo culturale basta un passo. Secondo il punto di vista dello storico Stolcke, il fondamentalismo culturale apre la strada alla xenofobia e al razzismo, razzismo manifesta ostilità nei confronti delle altre culture, atteggiamento difensivo della propria cultura, isolamento che portano allo scontro tra culture.. Sociologi hanno dimostrato che la convivenza multiculturale si basa sulla stabilità economica, e politica, a, sul dialogo alla pari tra comunità culturali diverse. L’obiettivo è l’intesa basata sulla comunicazione, sul riconoscimento reciproco, sulle pari opportunità, conservando allo stesso tempo la diversità dell’altro con i suoi valori. Nella situazione

NR.5 (10) /2016

attuale, ale, il messaggio è di costruire una società pronta a ricevere e a dare, e la chiave di una convivenza pacifica è lo scambio politico, culturale e la libertà di vivere in un ambito multiculturale.

(QUARTO PREMIO ASSOLUTO – DEDICATO AD “ETTORE MAJORANA” –MILANO CONCORSO INTERNAZIONALE LETTERARIO ARTISTICO “AMBIART” 2015. Opera è stata pubblicata in un libro “Raccolta delle Opere premiate”, Promosso da “FareAmbiente” Lombardia, Movimento Ecologista Europeo.)

Europeo.

Rezumat pe scurt Cultura este motorul vietii. In fiecare domeniu, in fiecare societate raportul intre OM-Societate, Societate, OM-Natura, OM si OMUL- Valoare constituie esenţa ţa a tot ceea ce reprezinta fiinţa umană,, în orice moment al vie vieţii. Cultura este cheia cu care se pot dechide porţile por pentru

cunoaşterea reciprocă,, pentru convie convieţuire paşnică. Omul este unica fiinţă umană dotată cu raţiune şi în stare de a crea VALORI inestimabile, care vor constitui patrimoniul lăsat sat în ereditate genera generaţiilor viitoare.

ROLAND F. VOINESCU (Constanţa) Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun, Eu de mic copil am crezut că c eşti om serios, dar te-ai făcut ăcut de băcănie b în fiecare an. De mic copil, de când îţi î scriu, mereu ai dat--o în bară. Chiar aşa? Şii atunci când ţţi-am cerut două bomboane fondante, mi-ai mi adus numai una. Ca săă nu-ţi nu mai spun că atunci când aranjai cadourile sub ciumafaiu’ ăla de verdeaţă, care îi ziceai brad, că altu’ mai ciufulit nn-ai găsit în toată piaţa aia plină de brazi, am impresia ccă mi-ai halit una din bomboane. Dacă aşaa ai mâncat bomboanele altora, nu-i de mirare că în toate filmele eeşti cât o huidumă. Acum, sincer, chiar ai făcut ăcut facultatea de actorie de joci în atâtea filme? Sau ai pile la casele de film, cred că lor nu le-ai ai încurcat cadourile, cum am păţit p eu.Nici nu vreau să-mi mi amintesc cum mai târziu când am crescut, şi-am cerut şii eu ca omu’, o maş maşinuţă, nu de fiţe, ceva mai mic, la două uşi, i, dar ceva sport. Hai, cc-am auzit că astea englezeşti, nemţeşti ti sunt mai scumpe. Bine! N N-ai venit c-un un Jaguar, Aston Martin, Lotus, Porsche. Bine!

Am înţeles! Da’ măcar ceva italieneşti, şti, cc-am auzit eu c-ar fi mai ieftine, adică măcar car un Ferarri sau Lambourghini.

Nici măcar un Masserati!

Sper ca măcar de acum um în colo să-ţi să bagi minţile în cap şi să nu mai comiţii astfel de erori. Cite Citeşte cu atenţie ce-ţi scriu ca să nu mai încurci cadourile. Mi Mi-a trecut şi asta prin cap, nu cumva să-mi mi dus Ferarri-ul Ferarri meu, altuia. Aşa că fi atent! Vreau să să-mi aduci nişte şireturi îmblănite, că-ii cam frig. Mai vreau o curea cu

bretele. Vezi să nu uiţi ţi să pui în desagă desag măcar două perechi de şosete cu glugă. ă. Să S cauţi până găseşti prin magazine, să nu te aud căă nn-ai găsit, vreau o vestă cu mâneci de piele, dacă găseşti ăseşti cu piele de crocodil. Mi-ar prinde bine o pereche de şlapi de schi. Auzi, ochelari de soare am vreo trei perechi, adu o pereche de ochelari de lună. E bun şii un fular cu guler înalt şi cu buzunare, dar vezi să aibă buzunare şii la spate. Printre altele mai am nevoie şi de un router pentru comunicaţie comunica fără fir, dar să fie fără fir de mătase. Şi-mi mi aduci şi albumul de manele ,,Banii şi duşmanii” manii” în Re minor, opus 23, allegretto, în cheia fa, pentru pian şi orchestr orchestră, în interpretarea orchestrei Royal Albert Hall, sub bagheta bagh dirijorului Eriksson von Magdeburg.

Deci, dacă vilă n-ai ai adus, piscină piscin nici atât, maşină nu, măcar la nişte mărunţişuri ţ şuri ssă nu te încurci.

Dacă nici anul ăsta nn-o nimereşti cum trebuie să ştii că nici nu îţii urez la mulţ mulţi ani! Îţi urez doar Crăciun fericit!

50

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

MADELEINE DAVIDSOHN

(Haifa / Israel)

EA Când am deschis ochii prima oară oar spre lumea ce mă-nconjura nconjura am zărit-oo mai întâi pe ea Mi-a prins în palmăă degetul cel mare şi am pornit-oo la plimbare prin pătuţ, atentă să nu mă împiedec de maimuţică sau de struţ. stru L-am am cunoscut pe Piff şi pe

--Mor,mor,mor, mor Am cunoscut-o pe păpuşaa Mioara şi cartea groasă cu poveşti din care îmi citea când seara se furişa pe la fereşti, Scufiţa roşie, ie, sau Capra cu trei iezi Şi am aflat atâtea lucruri noi Credeam că le cunosc deja pe toate.

Dar încă nu iţelegeam de ce atunci când mă culcam la fel ca ca şi atunci mă măă sculam din lumea ce mi-nconjura intâia o zăream pe Ea. Poate oate ca mama nici nu se culca…

Pandele, pe Miky şoarecel cenuşiu pe ursuleţul maroniu, chiar foarte viu, deşi se văieta de zor

CRISTINA PÂRVU (Valencia/ Spania) Bijuteria mea, mama Lăsatu-mi-ai ai sufletul singur şi-atât de abătut, Plecat-ai cu-aa mea linişte, lini tot plâng în aşternut.

De ce te-ai ai dus tu, mamă, mam în lumea celor drepţi?

Mi-i dor să-ţii aud vocea, chiar de-ar de fi să mă cerţi.

Mi-i dor de mângâierea-ţi, ţi, ce-atâta ce o iubeam, Şi de-a ta sărutare, rutare, cu drag o aşteptam. aş Aluniţa-ţi frumoasă,, pe obraz stătea st făloasă, Şi ochii tăi, văpăi, i, cât erai de frumoasă! frumoas Cu părul prins în coadă,, cu micuţul micu colier, Erai ca o comoară pentru orice bijutier, Care ştia să vadă valoarea adevarat adevarată, A unei fiinţe pure. O preafrumoasă preafrumoas fată!

DOMNIŢ ŢA NEAGA Frumoşi şi trişti, ti, asemeni unor îngeri, Senini şii blânzi, ca mieii la tă tăiat!...

Ţărmuri Cutremurată,, clipa mă pătrunde, Când vreau total săă te adun la piept. În munţii mei, cu zările-nverzite, zările Eu te declin ca pe un nou concept.

Gând albastru Gând albastru de iubire viscoleşte-n viscole iarna mea Şi transformă lumi de gheaţă în suavi nuferi de nea; Înfloreşte anotimpul, se găteş ăteşte-n straie rare, Fluturii înalţă-n slavă doar văpăi vă de vămi solare.

În sângele meu cald, ieşit ie din vene, Plutesc fecioare albe, străvezii, str Ce mă topesc dogoritor şi tandru, În flacăra ra unei iubiri târzii.

Gândul mă cuprinde-nn palme, pe durata vieţii vie lungi, Îmi repetă o poveste, în vocabule prelungi; Mă veghează albii lotuşi, i, iar albastrul din privire E o vrajă ce mă-nchide într-oo mistică mistic iubire.

Surâsul tău ca picături de rouă, Privirea de Albastru-Voroneţ...

Să le ascund, aş vrea, pe-o veşnicie, În trupul meu, cuprins uşor de-ngheţ.

Flăcări ard năvalnic valnic noaptea şşi o-mprăştie în zări, Iar în jarul ei de aur, am rămas ămas dou două chemări, Care curgem dinspre veacuri, picurând o ceară sfântă...

Două lumânări aprinse prinse într-o într ne-ntâmplată nunta.

Să colindăm spre neştiute ţărmuri, Departe de-astă lume-surogat, 51

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

MARIA FILIPOIU PETALE SENTIMENTALE -poezii poezii minimale cifratecifrate

Când în primul sărut mi-ai ai dăruit dă Un vis care nu poate fi uitat!

115.ÎN ÎN PETALE DE DOR

124.PE SCARA DORINŢELOR ŢELOR

În petale de dor aştern tern gând de catifea Şii îi brodez aripi cu albastrul zării, z Din steaua veşniciei, niciei, o clipă clip să îmi dea Şi-n versuri să-mi pună raza neuitării.

Dorul tău ţi-l duc în vis, Cu iubire virtuală, Să-i găsesc un paradis Într-o lume ireală.

Iar în zori privesc ce-am am scris Pe a dorinţelor scară.

116.CU MÂNGÂIERI DE JAD

125.ÎN CUFĂR DE PĂMÂNT MÂNT

Sub pleoape te păstrez la nesfârşit, Să te alint cu mângâieri de jad, Rouă să bei din cupe de argint Că, sufletul în ele ţi-am scăldat .

Adesea m-am am luptat ,,cu morilre de vânt", Să nu-mi mi pierd iubirea sufletească. sufleteasc Dar îi duc povestea în cufăr ăr de pământ p Şi dorul ei în lumea cerească

CAMELIA ARDELEAN (Deva / Hunedoara) Toamnă muribundă Furtuna-nsingurării mă strigă-nfiorat, strigă Vitrina unui suflet pierdut se abureşte, abure Prin ramurile sorţii – rebelul candidat La flamura iubirii ce lent se risipeşte. risipe

Pe buze de-ntuneric ntuneric scrâşneşte-un scrâ ţipăt sec, Suspină pe fereastră o lacrimă amară, E-această nouă toamnă toamn fiorul intrinsec Al spinilor căinţei ei din searbăda searb mea vară.

Strâng perle de lumină din astrul muribund, Pe aripi de tăcere le-aştern, tern, ca un tezaur, Mă doare anotimpul, în poala lui m m-ascund, Culorile-amăgirii girii i se preschimb preschimbă-n aur.

Mă ghemuiesc la pieptul zăbavnicelor ploi, Vioara amintirii mai tremură din coarde, Deschid răvaşul nopţii din visurile-mi mi sloi, În palmele de humă se-adună frunze-nn hoarde.

Trosneşte-n mine seva rănitelor ănitelor păduri, p Mă strâng în braţee gânduri din ceaţa cea temătoare, Resimt încătuşarea area nostalgicei naturi, Pe-a lumii etajeră şii umbra clipei moare…

GEORGETA OANA MUSCA (Galaţţi) Ecouri de colinde ţi-or or spune în Ajun Că de nu eşti acasă, nu simţi ţi că e Crăciun!

Să nu uiţi!

Oricât ţi-ar ar fi de bine prin ţări ce-abia le ştii, Nu vei putea vreodată să uiţi de unde vii!

Aroma pâinii calde, a turtelor cu nuci, Lumini voievodale, legende cu haiduci; Acorduri de balade şi pajişti de smarald Ţi-or aminti că vatra e locul cel mai cald..

Amară-i pribegia şii vei afla la greu Că-n satul de la munte te-or or aştepta aş mereu: Căldura părintească, muşcatele şcatele din geam, Iubirea pentru ţară şii dragostea de neam. neam Prin vremurile bune şi-nn cele de restrişti restri Să-ţi aminteşti de fraţii ii ce cântă cânt când sunt trişti Şi-orcât ţi-ar ar fi de bine prin ţări ţă ce-abia le ştii, Să nu încerci, copile, să uiţi ţi de unde vii!

52

MEMORIA SLOVELOR Fărâme de-anotimpuri Cu tâmple grizonate şi frunţile ridate, Cu mâini bătătorite şi trupuri obosite Sunt îngerii răbdării - părinţii ii sau bunicii Talazuri de lumină cu dragoste-nfrăţite.

Sunt păsările vremii ce-şi deapănă trăirea ăirea La gura sobei, iarna şi-nn veri la umbra deasă. deas Prin liniştea din piatră, prinn spaimele furtunii Simt geamătul pădurii şi-al al ierbii de sub coasă. coas

NR.5 (10) /2016

Ninsoare poartă-n inimi şi ploile în gene, Rostirea le e caldă, aşa e şi sim simţirea; Beau mângâieri din rugă,, din muncă munc bucuria Şii la ghergheful clipei brodeaz brodează amintirea. Închise-n truda pâinii, bătrânele trânele ogoare Îi cheamă în ecouri de-apuse apuse generaţii; genera Fărâme de-anotimpuri anotimpuri ce gustă rodnicia Din lanurile zvelte, prin tainice vibraţii. vibra

CONSTANTIN MÂNDRUŢ ŢĂ – (Ploieşşti) Veteranii

Numele lor nu-i şters de ploi.

Şi ei au fost cândva copii, Născuţi nu pentrua fi război, Iar tu, române, ai să ştii Că mai avem destui eroi.

Îi întâlnim mai la tot pasul Cu mersul lor deloc grăbit, gr Putem să s le-auzim şi glasul, Că mai au multe de vorbit.

E rău să prinzi două războaie, Strămoşi eroi avem în poze, Sau pe-o îngălbenită foaie, Strivind petale mici de roze. Şi ochii ni se umezesc De amintiri de la părinţi, Ne-au învăţat şi îi iubesc, Că veteranii sunt cuminţi. Şi îi păstrăm nemuritori În inimi sau pe lângă noi, Cu ei mai are ziua zori,

Ei sunt iubiţi iubi ca nişte zei, Cândva cu piepturi la hotare, Ş azi răsună “Pui de lei”, Şi C Când se trăieşte sau se moare. În urma lor nu-s nu doar morminte, E ţara ce-a rămas sub soare Ş mulţumirea din cuvinte Şi Rostit este cu ardoare.

Rostită Păstrăm de-a pururi, peste veacuri Pă Izb Izbânzile, de drag de ţară Iubirea nu mai are leacuri Între hotare sau afară. afar

Nepoţii ţii încă înc ţi-i mai creşti, Culegem încă înc ce tu semeni.

La rând la dragoste E dublăă viaţa via crezând în Dumnezeu Şii când mă rog nu cer decât iubire, De dragul ei eu nu găsesc g ieşire, Nu pot, nu pot s-o s scot din gândul meu.

De-aceea, aceea, Doamne, să s te rog mi-e greu, Să-ţi înţeleg ţeleg senin orice zidire, Credinţa--n Tine e o împlinire Şii unul dintre fiii T Tăi sunt eu.

Tu îmi eşti Tată, Tat ea îmi e iubită, Nu pot fi trist când ea e fericită, fericit Dar fericirea ei este departe, Cale de zile şi de mers cu gândul, Că dragostea de Tine nu desparte, Cine mai ştie ş când îmi vine rândul ?...

Drag veteran, oriunde eşti e Cu nimeni tu nu te asemeni,

MONICA MATEI (Oneşşti / Bacău) Meditând.

Cobori din demult, în inima-mi inima de tină, La ceas de zi, la ceas de carte, Să adâncesc culoarea literei şi Paloarea antipatiei, la negurile Posadei.

Calea-mi de zicere îşşi găseşte Mereu Un nou început, Nescăldat în oprelişti, şi, Pentru lumea de cuvinte adaug,

Iar în pact cu cerneala cuvintelor, O zicere unică şi simplă, Complexă între penel – sine şi ş hârtie.

Ce clădeşti ti Tu, zicere de cer albastru în inima-mi de tină pe azi onest şi mâine integru!!!

Iubeşte căldura din mine, Pe ce stilul de viaţă adeseori Mă lăcuia, Să-mi fie ghid şi cale, Ceas şi ecou.

Sfârşit.

53

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Din Aproape Cale se caută, Şi poate, loc de trecere pentru ţ99 Văzul literelor, Cuvinte cu prudenţă şi alai de carte,

Nu că c este frumos, dar, admirabil de Politicos şi fervent în catrene eterne, Ce mi le scrie penelul cu fraze terbile ş şi Potrivite cu firea, Sunt şi merg în căile zicerii cu alai

De cale regească!!! regeasc Admiraţie ie pentru penele de vis!!!

Sfârşit.

SIMONA IMONA ANASTASIA POPA (Lungesti / Valcea) Dacă n-ar veni iarna Dacă n-ar veni iarna Cu cerul ei întristat, N-am şti ce înseamnă vara Cu soare cald, chip luminat.

Dacă n-ar trece anul, Schimbându-ne la faţă,

N-am şti ce preţios e timpul, N Cât de grăbiţi trecem prin viaţă !

N-am şti ti ce-i ce fericirea Şi-am am boli cu patimă. patim

Dacă n-ar veni seara Dac Întuneric apăsând, Nici răsăritul de soare N-ar fi pentru noi un cânt.

Dacă n-am am îmbătrâni îmb Urmare păcatului, pă Toţii nemuritori am fi În veacul... veacului. veacului

De n-am trăi iubirea, D Din suflet, din inimă, inim

VASIAN MIRCESCU (Călimăneşşti) Flori…

…Mai am…

…Îmi vine câte-un câte gând Tresar adesori Şi mă trezesc plângând De tine şii de flori...

…Iarăşii mai am câte o zi şi ş câte-o noapte În care mai visez sub pleoapele-mi pleoapele de şoapte Sub pleoape tremurânde cuprinse-n cuprinse reverie De-acele visuri ce au fost şi--or să mai fie

De frunze din copaci Din vaiet de petale De pomişori buimaci Prin dorurile tale

Şii mai visez un verde crud de de-o iarbă Cu flori de câmp prin trecerea cea dalbă dalb În care mă culcam în cri de greieri Plăcerea cea astfel să ţi-oo cutreieri

De trandafirii dragi De prinprejur de casă Pe postul lor de magi Prin raza cea aleasă

Şi-nn mintea mea din visuri vegetale Se tot iscau chemări ca nişte şte osanale Spre cerul de deasupra ra ierbii mele Spre universul cel cu mii de stele

Raza cea din petale Iluminând feeric Spre dorurile tale Dincolo de-ntuneric

Care-mi sclipeau încet făcând ăcând cu ochiul Spre-a-mi mi izgoni din fire dedeochiul Şi mă urcau printr-un un fior lin şi treptat Spre-acel tărâm râm cel de demult visat

De tine şi de flori Mă mai trezesc plângând Tresar adeseori Cu florile în gând...

Câte-o lumină palidă mă-nv nvăluia Ca nefiind de-aici aici ci dealtundeva Şi mă trezeam cu ochi deschiş deschişi plângând C-aa fost un simplu vis spre dincolo de gând... gând..

54

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

TUDOR ŞERBANESCU - pictor, grafician (Madrid /Spania) Artist plastic,editor şi promotor cultural s-a născut ăscut la Nenciuleşti, jud.Teleorman, la 12 noiembrie no 1956. Începând cu 1981, a avut numeroase expoziţii expozi în ţară cât şi în ţări ri precum: Belgia, Bulgaria, Bulgaria Spania, Suedia, Franta, SUA, Portugalia. Începând cu 2006, este reprezentat de Galeria Artejescal şii Gim Art Madrid. Fondator şi Preşedinte al Asociaţiei Pro Arte Alexandria şii Centro Pro Arte Madrid. A primit numeroase premii, între ntre care un Trofeu

pentru excelenţă la “Gala de las Celebridades”, Madrid,2010.Despre activitatea sa s-au s scris mai multe articole în ziare şii reviste de artă: art Niram Art, Madrid en Marco, Azay Art Magazin, Yareah Magazin, iar în 2011 cartea “Tudor-textos textos sobre su obra “ (Editura Niram Art. Madrid, 2011). A ilustrat volume de poezii ale unor poeţi: poe Blanca del Valle, Dusica Nicolic Dann, Alba Azucena Torres s.a. În present realizează realizeaz proiectul cultural “Poesia Grafica “,, împreună cu scriitorul spaniel Diego Vadillo Lopez.

55

Daniela Popescu (Madrid/Spania) (Madrid/Spania

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

GHEORGHE CĂRBUNESCU C - vocea de aur a Vâlcii Gheorghe Cărbunescu C sa născut scut la 9 august 1943, pe Valea Olteţului, Olte în satul Sârbeşti, şti, comuna Alimpeşti, şti, jude judeţul Gorj.

Actualmente locuieşte locuie în Râmnicu Vâlcea.

L--am cunoscut pe domnul Gheorghe Cărbunescu rbunescu în urm urmă cu câţiva iva ani la Forumul Cultural al Râmnicului, apoi la diverse activităţi activit culturale vâlcene organizate la Biblioteca Judeţeană Jude Antim Ivireanul sau Arhiepiscopia Râmnicului.

Distinsul domn Cărbunescu rbunescu este un om deosebit, trup şi suflet pentru cei care apelează la serviciile dânsului. Este un om despre care pot afirma că are doar prieteni şi susţinători în jurul său, u, sau mai precis un om care nu poate avea duşmani. mani. Este dezarmant prin sinceritate, afinitate faţă de o cauză, modestie estie dar şi demnitate , corectitudine şi dăruire.

Divinitatea l-a înzestrat şii cu o voce de aur şi un talent interpretativ divin. Mai la toate evenimentele culturale

este invitat ca să ne delecteze cu minunata sa voce, interpretând romanţe care îţii răscolesc r sufletul.

Maestrul Gheorghe Cărbunescu ărbunescu este OMUL care a sprijinit şii coordonat necondiţionat necondi momentele artistice de la simpozionul ZIUA LIMBII ROMÂNE de la Râmnicu Vâlcea din 2015 de la Biblioteca Judeţeană Jude Antim Ivireanul organizat de LSR Filiala Filia Vâlcea, Starpress şi Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim.. Prin dânsul au fost aduşi adu actorul Cristian Alexandrescu (care ne-aa încântat într-un într recital de excepţie ie a unui colaj de versuri ale marilor poeţi poe români) şii a binecunoscutului interpret de muzică muzic populară Ion Lupu (atât vocal cât şii la fluier şi ocarină). Alături de dânşii ne-au au încântat cu interpretări interpret folclorice domnii Dumitru Miuţă şii Ion Enache, toţi to în acompaniamentul formaţiei iei „Izvor de Vâlcea”. Momentele Moment artistice au continuat şi în partea a II-aa a evenimentului „Ziua Limbii Române” la Salon-Club Club Supca în prezenţa prezen Ansamblului de dansuri şi interpretări ri folclorice „Izvor de Vâlcea” la invitaţia ia domnului George Rotaru.

Mă bucur că am avut ocazia să cunosc un artist, un om şi un prieten pe care te poţii baza în orice moment.

ION LUPU

Ion Nălbitoru N (Brezoi/Vâlcea).

DUMITRU MIUŢĂ MIU

CRISTIAN ALEXANDRESCU 56

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

MUŢUMIM UMIM domnului GHEORGHE UDUBAE pentru sprijinul acordat prin cazarea gratuita la pensiunea RIVIERA a unor scriitori din ţară şii din diaspora cu ocazia Zilei Limbii Române sărbătorităă la Râmnicu Vâlcea pe 31 august 2015.

57

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

Concursul internaţţional de poezie, eseu, proză scurtă şi dramaturgie “MEMORIA SLOVELOR “ Ediţţia a II-a/ 2016/ LSR, Filiala Vâlcea Redacţia revistei „Memoria slovelor” a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea, are plăcerea să vă informeze că în 2016 va avea loc ediţia a II-a a Concursului Internaţional de poezie, eseu, proză scurtă şi dramaturgie „MEMORIA SLOVELOR” La acest concurs pot participa românii de pretutindeni.

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spaţiere la un rând.

La secţiunea poezie se va participa cu două poezii care în total să nu depăşească 32 de versuri.

La secţiunea eseu se participă cu un singur text de maxim 1 pag.

La secţiunea proză scurtă se va participa cu un singur text de maxim 2 pag.

La secţiunea dramaturgie se va participa cu o piesă de teatru de maxim 3 pag.

Se pune condiţia ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie şi să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenţii vor trimite personal prin e-mail trei documente: unul cu textul, unul cu adresa de mail şi nr. de telefon şi o poză jpj pe adresa: memoriaslovelor@yahoo.ro şi se va specifica: Pentru concurs, secţiunea (poezie, eseu, proză scurtă sau dramaturgie) Cei care doresc sa participe la mai multe secţiuni vor trimite materialele în e-mail-uri separate (pentru fiecare secţiune în parte) Concursul se va desfăşura în perioada 15 martie - 31 mai, iar jurizarea va avea loc în perioada 01 iunie – 01 august, 2016.

Se vor acorda pentru fiecare secţiune în parte PREMIUL I, II, III constând din diplome tipărite, cărţi şi câte un exemplar din revista “Memoria slovelor” unde vor fi publicate lucrările câştigătoare.

De asemenea se va acorda un PREMIUL SPECIAL ales din toate lucrarile de către TRADUZIONI TALABA’ din ITALIA cu care revista noastră este în colaborare la acest proiect.

Traduzioni Talabà va acorda DIPLOMA, un obiect de artă personalizat confectionat în Italia, precum şi traducerea şi publicarea lucrării câştigătoare în revistele de literatură din Italia.

Lucrările câştigătoare vor fi publicate şi în alte reviste internaţionale online (în limba română) în urma negocierii cu administratorii acestora.

Premierea câştigătorilor se va face pe 31 august de Ziua Limbii Române.

Comisia de jurizare este alcătuită din personalităţi ale culturii româneşti din ţară şi diaspora: 1. Al Florin Ţene – preşedintele LSR, România 2. Daniela Popescu- scriitor şi redactor „Memoria slovelor” pentru diaspora, Spania 3. Mihaela Talabà – scriitor şi traducător, Italia 4. Vasile Hatos – scriitor, Italia 5.Ilie Fîrtat – scriitor şi redactor „Memoria slovelor”, România 6. Ion Părăianu – scriitor şi redactor „Memoria slovelor”, Romania 7.Ion Nălbitoru – scriitor şi redactor şef „Memoria slovelor”, România

58

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

CUPRINS 1. REDACŢIA - Ziua Limbii Române la RmVâlcea.....................................................................................pag.

1 2. HORIA MOCULESCU (BUCURESTI) -Un petec de cer...................................................................................

2 3. FLORENTIN SMARANDACHE - NEW MEXICO/USA – Aforisme/Citate pe dos............................................ 3 4. ION NĂLBITORU - Transfăgărăşanul şi splendorile sale................................................................................

3 5.DANIELA POPESCU - Reporter cultural..........................................................................................................

4 6.DANIEL ROXIN - Imperiului Roman îi era frică de geto-daci.........................................................................

5 7. *** - Despre poezia cuantică şi poezia metafizică (Interviu cu Vasile Hatos)…………………………….……… 6 8. GALINA MARTEA - Basarabie, nu-şi vinde sufletul........................................................................................... 8 9.FLORIN T. ROMAN – Versuri............................................................................................................................. 9 10.ION PARAIANU – Versuri.................................................................................................................................. 9 11.EUGEN PETRESCU - Programul Naţional de Cercetare Istorică „Posada 1330............................................. 10 12.CONSTANTIN MĂNESCU - Timpul şi Omul....................................................................................................

11 13. ILIE FÎRTAT – La Crucile Badi........................................................................................................................

12 14.AL. FLORIN ŢENE – Antologia scriitorilor români - DOR ROMÂNESC......................................................... 14 15.LAURA VEGA – Versuri..................................................................................................................................... 15 16.DOINA MIGLECZI – Versuri.............................................................................................................................. 15 17.OVIDIU DINICĂ – Versuri................................................................................................................................

16 18.ELISABETA SILVIA GÂNGU – Versuri............................................................................................................. 16 19.ELENA BUICĂ – Nimic nou pe fronturile Terrei .............................................................................................. 17 20.LIGYA DIACONESCU – Poarta spre Dumnezeu este credinţa.......................................................................... 18 21.OCTAVIAN LUPU – Zgomot de Paşi prin Spaţiul Sacru al Tăcerii..................................................................... 18 22. FLOAREA CARBUNE -Tradiţii şi obiceiuri de iarnă în Japonia...................................................................... 20 23.DANIELA M. POPESCU – Versuri..................................................................................................................... 21 24.VASILE HATOS - Versuri ................................................................................................................................ 22 25. DUMITRU MESIA ONESCU – Versuri...........................................................................................................

23 26.MIHAELA TALABA’- Versuri............................................................................................................................

23 27.ILIE GORJAN - Eugen Petrescu sau „Omul cărţii”.......................................................................................... 24 28. DUMITRU POPA - Biserica de la Stăneşti-Lunca (Lungeşti)............................................................................ 25 29.VICTOR RUSU - Jurnal de lectură....................................................................................................................

27 30. CRISTINA NĂLBITORU - Cui îi pasă... ......................................................................................................... 27 31.GHEORGHE DUMITRAŞCU MAMU – Versuri................................................................................................ 28 32. VIOREL POPESCU – Versuri............................................................................................................................. 29 33. DAN MITRACHE – Versuri............................................................................................................................... 29 34. MADALINA BARBULESCU- Versuri................................................................................................................. 29 35.VIORICA POPESCU –Versuri............................................................................................................................... 30 36. TITINA NICA ŢENE – Crăciunul...................................................................................................................... 30 37. CONSTANTIN GEANTA - Blaga dimensiune a conştiinţei româneşti................................................................ 31 38.ELENA TRIFAN – Râmnic, oraşul domniei mele.................................................................................................... 32 39.ANGELA DINA – Dezlegarea.............................................................................................................................. 33 40. CĂLIN T. MATEI - Versuri. ............................................................................................................................. 35 41. ADINA ENĂCHESCU –Versuri......................................................................................................................... 35 42. ELENA AGIU-NEACSU –Versuri....................................................................................................................... 36 43. ALINA ELENA NEAGOE – Versuri..................................................................................................................... 36 44. IOVAN VALERIU - Despre din lut facerea sau cum Cristel Baiu transformă nevăzutul.................................... 37 45.VIRGIL CIUCĂ –Versuri..................................................................................................................................... 37 46.DUMITRU BONDOC- Vechi tipărituri de patrimoniu ale bisericii Sf. Nicolae din Pietreni-Vâlcea (I )............. 38 47.ZENOVIA ZAMFIR –Amurg in satul copilariei...................................................................................................... 39 48.MILENA MUNTEANU -Concertele Corului Bizantin din Toronto....................................................................... 40 49. GABRIELA BUICAN –Posada, încă vie prin Pripoare...................................................................................... 41 50.GABI NAN – Versuri........................................................................................................................................... 43

59

MEMORIA SLOVELOR

NR.5 (10) /2016

51. MELANIA BRICIU ATANASIU –Versuri..........................................................................................................

52. MELANIA RUSU CARAGIOIU –Versuri..........................................................................................................

53. LOREDANA TUDOR-TOMESCU – Versuri....................................................................................................

54. DIANA DURLĂNESCU – Versuri.....................................................................................................................

55. ANCA TANASE – Versuri...................................................................................................................................

56. LUCA CIPOLLA – Versuri................................................................................................................................

57. HELENE PFLITSCH –Treizeci şi trei de zile de fericire....................................................................................

58. TEODORA STANCIU- Avvelenamento - Le Visioni del mondo cultura.............................................................

59. ROLAND F. VOINESCU - Scrisoare către Moş Crăciun..................................................................................

60. MADELEINE DAVIDSOHN –Versuri...............................................................................................................

61. CRISTINA PÂRVU, Versuri................................................................................................................................

62.DOMNIŢA NEAGA – Versuri.............................................................................................................................

63.MARIA FILIPOIU –Versuri................................................................................................................................

64.CAMELIA ARDELEAN – Versuri........................................................................................................................

65.GEORGETA OANA MUSCA- Versuri.................................................................................................................

66. CONSTANTIN MÂNDRUŢĂ – Versuri ............................................................................................................

67.MONICA MATEI – Versuri.................................................................................................................................

68. SIMONA ANASTASIA POPA –Versuri...............................................................................................................

69.VASIAN MIRCESCU - Versuri...........................................................................................................................

70. DANIELA POPESCU- Tudor Şerbănescu- pictor şi grafician..........................................................................

71.ION NĂLBITORU- Gheorghe Cărbunescu, vocea de aur a Vâlcii......................................................................

72. Reclame................................................................................................................................................................

73. Concursul internaţional de poezie, eseu, proză scurtă şi dramaturgie “MEMORIA SLOVELOR“.....................

74. Cuprins......................................................................................... ......................................................................

COPERTA a II-a Apariţii editoriale Ilie Fîrtat INMEMORIAM Petrache Poenaru.

60

44 44 45 45 45 46 46 49 50 51 51 51 52 52 52 53 53 54 54 55 56 57 58 59

LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – FILIALA VÂLCEA APARIŢII EDITORIALE ION PĂRĂIANU, ”Un album de suflet” , Editura ”Singur”, Târgoviște, 2015

Alexandru Florin Ţene, „RĂZBUNAREA GEMENELOR”, Editura “ Nico ”, 2015.

Volum colectiv, ”Oameni ai Vâlcii la ceas aniversar – schițe de portret” , Editura ”Antim Ivireanul ”, Rm. Vâlcea, 2015

Ligya Diaconescu ”Antologia Scriitorilor – dor românesc -” Starpress 2016 , Editura OLIMPIAS, Galați, 2016

Ion Nălbitoru ”România, catedrala din Carpați” Editura Digitală, 2015

Titina Nica Ţene, ”Nostalgia întoarcerii”, Editura Absolut, București, 2016

IN MEMORIAM Petrache Poenaru (n. 10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea - d. 2 octombrie 1875, Bucureşti) a fost un pedagog, inventator, inginer şi matematician român, membru al Academiei Române.

A făcut studii la Craiova, Bucureşti, Viena, Paris. Participă la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu.

A fost profesor de fizică şi matematică la Colegiul Sf. Sava, unde funcţionează apoi şi ca director. Între anii 1833 şi 1847 este inspector şi director general al şcolilor din Ţara Românească. A fost unul dintre organizatorii învăţământului naţional românesc, fondatorul Colegiului Naţional Carol I din Craiova. În tinereţe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în ţară după călătorii şi studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învăţământ, administraţie şi inovaţie. Între 1834 - 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia. Împreună cu alţi oameni de seamă a contribuit la înfiinţarea în 1835 la Pantelimon a Şcolii de Agricultură. Din poziţia de membru al Eforiei Şcolilor Naţionale în 1850 devine co-fondator al Şcolii de Poduri şi Şosele (actuala Universitate de Construcţii din Bucureşti). În 1870, spre sfârşitul vieţii sale, a fost ales membru al Academiei Române. În discursul de recepţie la primirea în Academia Română, a susţinut că cele 5 luni cât a fost pandur şi haiduc i-au schimbat complet destinul şi va păstra toată viaţa în inimă acele clipe măreţe.

Petrache Poenaru a participat la Revoluţia de la 1848 şi a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor.

A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul şi C. Bolliac (document original la Muzeul Naţional de Istorie a României). Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat primul ziar românesc de propagandă, aşa după cum îi arată şi numele, şi unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor Vladimirescu.

Neobosit animator al mişcării culturale, P. Poenaru contribuie în 1831 la înfiinţarea Societăţii Filarmonice, în 1845 intră în Asociaţia Literară, în 1861 devine membru de onoare al vestitei Societăţi Astra, este preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului. Îndeplineşte mai multe funcţii administrative de stat, cum ar fi „şef de masă” la Marea Postelnicie (Ministerul de externe al ţării) 1830-1855, membru în Comisia documentelor (1857), membru în Comisia de Stat, membru în Comisia pentru eliberarea robilor (1848).

Colaborează la Curierul Românesc, Muzeul Naţional, Gazeta Teatrului Naţional, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, etc. Publică proză de factură didactică, în vederea culturalizării maselor.

Alături de Gh. Lazăr şi Eliade Rădulescu, el contribuie neîntrerupt la propăşirea ştiinţei româneşti din vremea sa. A contribuit la dezvoltarea patrimoniului tipăriturilor ştiinţifice româneşti, care era destul de firav la mijlocul sec. al XIX-lea., a tradus primele cursuri de geometrie si algebră „Elemente de algebră Appeltauer, tradusă în latineşte cu oarecare modificări de P. Poenaru” şi, împreună cu Aaron Florian şi G. Hill, elaborează primul dicţionar francez-român. În istoria inventicii universale, Petrache Poenaru este cunoscut şi în calitate de creator al primului toc cu pompiţă, cunoscut în acel timp sub denumirea de „stilograf”. La numai 28 de ani, Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris în 1827 (pe când era student), cu titlul “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală” şi devine astfel deţinătorul primului brevet de invenţie obţinut de un român.

Tot de numele lui Petrache Poenaru şi de revoluţia de la 1821 se leagă şi povestea primului tricolor românesc. Este vorba de steagul confecţionat la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi instalat la Padeş, în ianuarie 1821, când Tudor a declanşat revoluţia.

Bibliografie: 1.Nestorescu, Andrei. „Iubirea de învăţătură”. O autobiografie a lui Petrache Poenaru / Andrei Nestorescu // Limbă şi literatură. – 2004. – Vol. III-IV; 2.Porta, George. Petrache Poenaru: ctitor al învăţământului în Ţara noastră (1799-1875) / George Porta. – Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1963;

Ilie Fîrtat

ISSN 2067 – 5194 ISSN – L 2067 – 5194