Andrei URSU* 1, Mădălin HODOR ** 2, Roland O. THOMASSON*** 3
„Cine a tras în noi după 22” Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989 După 29 de ani, Revoluția română din decembrie 1989 a rămas, aparent, încâlcită, adevărul – obliterat, iar spațiul public este săturat de narațiuni conspiraționiste și revizioniste. Recent, un comunicat al Parchetului General cu privire la stadiul cercetărilor invocă doar un „fenomen diversionist” și o „psihoză teroristă” ca principali factori pentru victimele de la Revoluție, făcând abstracție în cvasi-totalitate atât de prezența teroriștilor cât și de implicarea Securității ceaușiste în evenimentele de după 22 decembrie. Există însă un bogat material istoric și suficiente probe juridice (documente și mărturii), multe incluse chiar în dosarele de anchetă aflate pe masa procurorilor, care dovedesc că revoluția nu a fost chiar atât de încâlcită. Prin acest studiu încercăm să lansăm în spațiul public un material documentar care a fost în parte mușamalizat sau pur și simplu înecat într-o masivă campanie de dezinformare. E vorba atât de mărturiile uitate ale participanților direcți, cât și de documente descoperite recent în arhivele Securității de la C.N.S.A.S. În opinia noastră, materialul prezentat în cele ce urmează oferă o cu totul altă înțelegere, una clară și logică, a responsabilităților pentru crimele împotriva umanității comise la Revoluție, decât lasă să se înțeleagă comunicatul Parchetului. Este lăudabil că justiția română acceptă, în sfârșit, încadrarea juridică a crimelor împotriva umanității. Ar fi însă tragic dacă magistrații ar accepta mistificările securiste și ar disculpa, astfel, principala instituție de represiune a regimului Ceaușescu. Un procuror militar ne-a spus recent că domnia sa nu poate dovedi decât «adevărul juridic», nu și pe cel «istoric», invocând o presupusă «lipsă de probe». Studiul prezent arată că probele există. Chiar covârșitoare. Adevărul juridic este la îndemână, suprapunându-se adevărului istoric și memoriei colective. Pentru a-l asuma este nevoie de curaj și profesionalism, așa cum magistrații au dovedit în cazurile Vișinescu, Ficior, ai asasinilor lui Gheorghe Ursu, și mai târziu în cazul Mineriadei. Diferența este că Revoluția română a făcut peste 1100 de victime și mii de răniți. De aceea și forțele desfășurate pentru a disculpa vinovații prin intoxicarea mass-mediei – și prin ea și pe unii oameni ai legii – au fost redutabile. Pe lângă morții Revoluției, Securitatea, prin aparatul ei de „legendare” a reușit să lase până acum încă o pată umilitoare pe conștiința poporului român: aceea de a nu ști nici măcar „cine a tras în noi după 22”. Procurorii militari au astăzi misiunea de a face dreptate victimelor, și totodată, de-a repara o rușine istorică. Cercetător acreditat la CNSAS Email: andrei_ursu@yahoo.com Manuscris primit la 10 decembrie 2018. 2 Investigator al CNSAS Email: madalin_hodor@yahoo.com 3 Doctor în Ştiinţe Politice Email: rolandothomasson@gmail.com 1