na acelor vremuri de mare încercare pentru România, țară aflată în plin proces de edificare identitară și de afirmare pe plan internațional. Aminteam mai sus despre neîmplinirile romanului Europolis în ceea ce privește concepția și plămădirea personajelor. Dar ce pierde la aceste capitole, Jean Bart recuperează, și astfel cartea este salvată, prin următoarele instrumente/înzestrări artistice: 1)Maxime concise, subtile și extrem de consistente („S-a zis că foamea și dragostea modifică suprafața pământului”; „Proza nu poate înlocui poezia iubirii”; „Atunci am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decât a plăcerii”). 2)Influențat de Caragiale, spiritul satiric apare în Europolis „mai sugestiv decât în oricare altă operă a lui” (G. Ivașcu). De exemplu, în timpul războiului greco-turc, Nicu Politicu pleacă semeț în patrie, însă nu poate lua parte la celebra luptă de la Domocos, deoarece în chiar ziua sosirii la Pireu se împiedică de niște șine în port, își scrântește un picior și trei lună stă întins pe un pat de spital, însă se întoarce erou între ai lui! Tot Nicu Politicu confecționează și întrebuințează termenul „spectroscoci”, hazoasa combinație dintre „streptococ” (agent patogen) și
„spectroscop” (instrument optic cu care se studiază spectrele corpurilor). 3)După părerea criticului George Ivașcu, cea mai mare izbândă a romanului o reprezintă atenta gradare a procesului psihic, „care marchează, treptat, aprehensiunile, apoi deziluzia generală și, în sfârșit, pentru mulți din cei «înșelați», ura față de «americanul» întors atât de calic din Lumea Nouă”. 4)Romanul, datorită inspiratelor peisaje marine, are o veritabilă componentă picturală, fapt pentru care Ivașcu îl consideră pe Jean Bart „un Odobescu al apelor, descriind un Bărăgan marin”. De pildă: „În zare, marea calmă, de un verde-închis. La țărm se clătinau molatic valuri mici, destrămând spuma argintie, ca o dantelă, pe nisipul fin”. Sau: „Marea suspina prelung, spălând picioarele vechiului dig. Stelele clipeau înfiorate, gata parcă să se stingă de suflarea unui vânt jilav din larg”. Închei cu avizata opinie a criticului Garabet Ibrăileanu (tot un moldovean) despre autorul romanului Europolis: „Jean Bart este un «progresist». Dar un nemulțumit de societate – un critic social – și un progresist e, de obicei, un realist. Și, în adevăr, Jean Bart e un realist în toată puterea cuvântului”. Sighetu Marmației, 6-8 nov. 2021
PROCESUALITATEA ISTORICĂ – FORMĂ PARTICULARĂ A PROCESUALITĂȚII UNIVERSALE
S
pui procesualitate și gândul te duce de îndată atât la procesie (creație), cât și la eterna frământare a Universului, pe drumul de necuprins al acestuia spre armonie și în hotarele de negândit ale perfecțiunii. Și iată că încercarea îndrăzneață de a gândi negânditul, ne oferă din capul locului Porțile Nordului 4-5-6/2021
motive de poticnire. Păi cum altfel, când am pus alături (în aceeași frază) mișcarea/neliniștea și perfecțiunea, știut fiind faptul că Perfecțiunea este Dumnezeu și că El este într-o atare măsură Inegalabilul, încât nu mai are nevoie să se gândească nici măcar pe Sine. Ceea ce înseamnă că nu prin
| 92 |
