Uscând o lacrimă, (nr.10) noiembrie 2014

în c

USCÂND

on ai

naş cu răd mâna lui Ion Căcini o ar R mu o

O LACRIMĂ

Revistă cultural-istorică, turism… tradiţii Anul II • Nr. 10 Noiembrie 2014

“Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, rămâne o LACRIMĂ năucă, pe fundul unui vechi poem, care, şi el, o să se ducă”. Ion Caraion

Am ajuns la un NUMĂR DE... COLECŢIE! Mulţi dintre iubitorii de colecţii doresc mai întotdeauna să ştie ce s-a petrecut şi, care-s „tainele” unora dintre obiectele păstrate ori acumulate? Noi, cu gândul la conţinutul numerelor trecute, ce taine am putea divulga? Dar… dincolo de ce-au dorit unii dintre cititorii noştrii să înţeleagă, vă anunţăm că în cele nouă numere s-au vărsat foarte multe zeci de lacrimi de bucurie, aproape la fel de fericire, mii de vise şi speranţe. S-au scris peste o sută de articole cu proză, aproape de sută sunt şi poeziile. S-au prezentat aproape două sute de ilustrate, marea majoritate a acestora au reprezentat portretele colaboratorilor… De ordinul zecilor au fost numărul acestora. Au plutit prin revistele noastre multe zeci de bucurii, privind tradiţiile, turismul, istorioarele. S-au vărsat şi lacrimi citind articole despre plecările…

Dincolo…Ion Romanescu, Aurel Ganea…

Sorin Şaguna… Au fost luate şi prezentate interviuri…primar…bătrână la 100 de ani…profesor…preot…Au fost prezentaţi mari scriitori, umorişti, politicieni, pedagogi, istorici, precum Ion Caraion, Ion Ghica, Pantazi Ghica, Ştefan Bârsănescu, Ion Băieşu, Vasile Cârlova… Nominalizaţi în număr egal cu multe zeci, numărul membrilor USR., asemenea şi-a numărului membrilor LSR. S-au prezentat numele a multor scriitori şi localităţile unde şi-au lansat cărţile. Pe paginile acestei reviste au

avut loc şi câteva debuturi, privind poezia ori cronici literare. S-a înfiinţat şi un colţ al măruntelor colecţii. S-au prezentat numele unor reviste prietene. În numerele amintite, revista se înscrie cu o prezenţă de peste şasezeci de… apariţii editoriale… a redat cu bucurie şi uimire întrunirea sărbătoririi a celor peste 500 de şedinţe ale Cenaclului Amurg Sentimental din Bucureşti, performanţă greu de atins! De fapt, fiecare dintre dumneavoastră cititorii puteţi descoperii şi altele… Printre multe altele, s-au scris: De la credinţă la ştiinţă, despre cele şapte păcate, de la cultură la ştiinţă…Dumnezeu este cu noi… Au apărut-Ecouri despre revista noastră…S-a scris despre – România, Catedrala din suflet …Clipe de bucurie…Despre – Dumnezeu să ne ţină parte…Lecturi retrăite…Colecţionarul…Antologia scriitorilor români de pe toate continentele…Poate că aţi vrea să ştiţi ce înseamnă înveşnicire? În amintirea lui Ion Caraion la nouăzeci de ani…O grădină cu minuni în munţii Buzăului…

Clipe de toamnă la mare altitudine…O felie dintr-o trainică antologie…Când în România se demola Ion Machidon construia o şcoală de literatură…Lumina de la Cernica va străluci şi…acasă! Un bărbat adevărat face din iubire artă…

Premieri şi…Extracţii fără anestezie…

Părinţii…Despre războiul Crimeii…

Vagabontul cerului, Mireasa cuibului de soare…Înfrunzind o piatră…Cu gândul la Moromeţii…Ce aş fi… Am rămas fără cuvinte…Casa străbunilor…Fiinţele ireale…Iată, vin…Suferinţele Basarabiei…

Speranţele Basarabiei…Din nou e sărbătoare…Nu-ţi uita mama! Unei magnolii…Esenţa vieţii…Sportul minţii…Jarul inimii…Ultimul capitol…Cine a închis în ceruri clipa…Ultima scrisoare…Pasărea cu suflet…Poem…La încheirea clasei

pregătitoare…Românie, cuib de stele…

Sub cer dorm iobagii…Acelaşi vânt…Închisoarea mea…Mai mult decât o carte…

Au contribuit cu articole…cronici… poezii…reportaje…interviuri…

*Pr. Prof. dr. Mihail Milea (USR) * Ion Machidon (USR)* Marin Ifrim (USR) * Al. Florin Ţene (LSR) *Elena Radu (USR) * Florin Grigoriu (SSR) * Mariana Vicky Vârtosu (LSR) * Dumitru K Negoiţă (LSR) * Gheorghe Suchoverschi (LSR) * Stelian Grigore (LSR) )* Prof. Cleopatra Luca (Bucureşti) *Elena Marin Alexe (Vrancea) Teo Cabel (Buzău)* Dr. Gheorghe Oncioiu (Buzău) * Ştefan Dima-Zărneşti * Trandafir Sâmpetru (Făurei) * Liviu Gogu (Buzău) * Valentina Tihon (Basarabia) * Daniela Gorincioi (Basarabia * Iuliana Albu (Buzău) * Armina Flavia Adam (Tg. Mureş) * Ion Mitică (Buzău) * Nicolae Tudor (Buzău) *Ioan Vasiu (Orăştie)* Mihaela Roxana Boboc (Buzău) POEŢI DE VIPEREŞTI: prof. Dumitru Mihai şi Veroni Mihăilă * TURISM ŞI POEZIE ÎN CARACAL: Adela Mitrache şi Alex Enache * prof. Coman Daniela Georgeta *Ion Nicolescu (Pleşcoi) * Prof. Viorel Suditu (Cernăteşti) * Pr. Florin Antimir (Tronari) * Din toate acestea la fereastra inimii stă cu bucuriile-n suflet şi zâmbetul şăgalnic, petalele florii de – NU mă... uitaţi!

Dumitru k Negoiţă (LSR)

110

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

Ziua limbii române sărbătorită la malul mării

Organizator: Revista internaţională STARPRESS

Vineri, 29 august 2014, în sala de festivătăţi a Hotelului RIO din staţiunea Jupiter, de la malul Mării Negre, a fost sărbătorită Ziua Limbii Române, sub coordonarea doamnei Ligya Diaconescu – director general al revistei internaţionale STARPRESS www. valcea-turism.ro, promotor cultural de talie internaţională, membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al „Association des mass-medias et journalistes d’expression roumaine sans frontiere, şi a domnului Alexandru FlorinŢene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România. La activitate au participat scriitori români din ţară şi din diaspora, editori, cadre didactice, jurnalişti, sponsori, oameni de afaceri. Cu această ocazie au fost decernate premiile Concursului Internaţional de Poezie şi Proză STARPRESS, aflat la ediţia a IV-a, au fost recitate poezii dedicate limbii române, au fost conferite diplome şi medalii, lansate cărţi. Doamna Ligya Diaconescu, cunoscută deja pentru dăruirea cu care militează pentru promovarea limbii şi culturii române în ţară şi în străinătate, pentru încurajarea talentelor, a decernat premiile Concursului Internaţional de Poezie şi Proză STARPRESS 2014 : Marele Premiu STARPRESS – pentru cea mai bună poezie: Titina Nica Ţene, Cluj-Napoca, România; Marele Premiu STARPRESS – pentru cea mai bună proză scurtă: Elena Buică, Quebec, Canada; Marele Premiu STARPRESS – pentru cel mai bun roman: Dora Alina Romanescu, Mangalia, România; Secţiunea Poezie: Locul I: Tatiana Dabija, Chişinău, Republica Moldova, Mihaela Cristescu, Sidney, Australia; Locul II: Dani-

ela Popescu, Madrid, Spania, Olimpia Sava, Galaţi, România; Locul III: Ioan Adrian Trifan, Ploieşti, România; Secţiunea Proză: Locul I: Alexandru Florin Ţene, Cluj, România, Mihaela Cristescu, Sidney, Australia; Locul II: Milena Munteanu, Toronto, Canada, Claudia Partole, Chişinău, Republica Moldova, Marian Pătraşcu, Râmnicu Vâlcea, România; Locul III: Melania Rusu Caragioiu, Toronto, Canada, Ion Nălbitoru, Voineasa, România, Teresia Bolchiş Tătaru, Germania. Au fost atribuite şi peste 100 de menţiuni. Un adevărat Mecena al timpurilor noastre, doamna Ligya Diaconescu, din fonduri proprii, le-a oferit şi în acest an premianţilor sejururi pentru 2 persoane de 9, 6 sau 5 zile la mare, în funcţie de premiul obţinut. În alocuţiunea Domniei Sale a menţionat efortul făcut împreună cu domnul Corneliu Leu pentru ca poporul român să aibă o Sărbătoare a Limbii Române. De asemenea a lansată şi prezentată “Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, ediţie bilingvă româno-italiană, ediţia 2014, editată tot sub egida revistei STARPRESS şi Antologia “Limba noastra cea română “ ediţia l-a, STARPRESS 2014, realizată şi dedicatăZilei Limbii Române, menţionând numeroasele lansări pe care le-a făcut şi care vor culmina cu prezentarea cărţilor la Roma, cu ocazia întâlnirii românilor din diaspora, „CALLATIS”, din luna septembrie 2014. Şi-a exprimat mulţumirea că printre cei prezenţi în sală se numără şi tineri talentaţi, precum Ioan Adrian Trifan. Doamna Ligya Diaconescu a recitat poezia proprie “Limba noastră cea română”, scrisă în cinstea acestui eveniment: „Limba noastră cea română/În care-am fost botezată/M-a apropiat de Domnul,/Limba noastră cea curată.//Limba care ne adună/În a patriei fiinţă/De prin lume hăt...departe/ Prin iubire şi dorinţă.//Limba noastră cea română/Crescând lin, prin suferinţă/Ne-a

adus în vatra ţării/S-o serbăm cu biruinţă.// Scriitori din toată lumea/Reuniţi într-o fiinţă/Cântă azi limba română/Cu dragoste şi credinţă.//Şi...la ţărmul Mării Noastre/ La RIO...printr-o Rodica/Jupiterul cald vibrează/Când din versuri se recită.//Şi prin proză-i simţi trăirea/Cele mai frumoase scrieri/Despre mamă, despre ţară,/Despre glie,România.//Azi, prin suflete pictate/De iubirea vetrei noastre/Sărutăm limba română/La Marea Neagră-albastră.//Sărutăm şi al ei nume/Care veşnic ne adună/Limba neamului meu dacic,/Limba noastră cea română.//Sărutând marea şi limba/Limba noastră cea română/Cânt-a patriei fiinţă/ La întâlnirea cea divină.” Domnul Al.Florin Ţene a trecut în revistă principalele aspecte ale devenirii literare a Domniei Sale, ale înfiinţării Ligii Scriitorilor din România după ce în timpul petrecut în Belgia a putut constata că în această ţară există mai multe asociaţii ale scriitorilor, menţionând că Liga Scriitorilor nu se opune Uniunii Scriitorilor din România, ci că are ca principal obiectiv atragerea şi promovarea talentelor. A evidenţiat totodată activitatea bogată a Ligii care are 23 de filiale din care 9 în diaspora, emisiuni de televiziune, 17 reviste online şi pe hârtie, cât şi marea şansă pe care a avut-o de a o avea colaborator pe doamna Ligya Diaconescu, care face totul gratuit, din pasiune pentru limba română.

Din partea Ligii Scriitorilor din România a conferit reviste, diplome şi medalii, pentru activitatea literară şi pentru promovarea culturii române în ţară şi în străinătate, după cum urmează: Diploma “Virtutea literară” şi ultimul număr al revistei “Agora literară” doamnei Dora Alina Romanescu şi doamnei Floarea Cărbune, medalia “Virtutea literară” şi ultimul număr al revistei “Agora literară”, doamnei Elena Buică şi Trofeul “Muza”, doamnei Ligya Diaconescu. Domnul Al.Florin Ţene a recitat poezia, creaţie proprie, “Glorie limbii române prin înţelepciunea ei”: „Mi-e dat să-mi rostesc gândurile/Să visez/În Limba română,/Fiecare cuvânt un fagure,/Ca mierea luminii în degetarul macilor,/Ca vârsta arborilor în cercuri/În fiecare din ele trudeşte un străbun,/Veghează o baladă.//Patria Limbii Române e istoria/acestor plaiuri păscute de

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014 Mioriţa,/Modelate de doine/Şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit cu grijă/la izvoarele dorului./ Ea nu poate fi mutată,/Cum nu se poate înstrăina fântâna/de izvoare.//Am spart coaja de nucă/A cuvântului şi peste înţelesuri am dat/De bine, dulci ca mierea, de ducă/Şi ură,/Avea gust de zgură,/Dar şi de păcat,/Simţeam eminesciana vibraţie,/înţelepciunea lui Pan din gură în gură/Era în sămânţa gata de germinaţie.//Am spart coaja seminţei cuvântului/Şi-am dat peste altă sămânţă/un alt înţeles, o altă cărare,/o altă speranţă,/o clanţă/pentru o altă,/o altă...// până rămâne/măduva Limbii Române.//În fiecare cuvânt e un oier,/un ţăran/care face holda să cânte/imnurile acestui pământ/ scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente/ale brazdelor.//Rostiţi un cuvânt în limba noastră/şi veţi simţi/şi gustul mierii/ şi vânturile veacurilor/şi mirosul câmpiilor.// Rostiţi un cuvânt în Limba Română/şi veţi auzi/mângâierile mamei/şi vorbele tatei grele ca piatra/din temelia casei.//Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului/şi veţi vedea cum trec cuvintele/din hrisoave în versurile eminesciene/precum ploaia în rădăcini./ Aceasta este Eternitatea ei,/gloria ei/de a fi mereu/ca frunzele pe o cetină seculară.// Patria îmi este Limba ce o vorbesc/pe care am supt-o de la mama/cu ochi blânzi/ca Mioriţa./Când îmi aplec urechea de sânul pământului/aud lucrând Meşterul Manole/ ce, încă, modelează ţara/pe care o numim/ Limba Română.//De bat la porţile cerului/şi iau o cană de lut/cu apă/simt sufletul izvoarelor/din adâncurile munţilor/acolo unde inimile rămân/pe oale de Horez.//De iau în palme un bulgăre/Din marginea câmpului unde zarea a îngenuncheat/lutul îmi seamănă./Poate-s oasele străbunilor mei/ceva din înţeleptul suflet respirând/ în conturul măsurat./Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte/Şi-l pipăi simţindu-i respiraţia/în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul/cu străluciri solare.// Când mănânc pâinea, urcă până la mine/ Neamurile noastre toate,/seva înţelepciunii, adusă până la noi/de limba ce-o vorbesc.// Patria îmi este Limba Română/În ea bo-

bul de grâu/germinează/Verbele poemelor eminesciene.” Au avut loc lansări de cărţi ale scriitorilor: Alina Dora Romanescu, Elena Buică, Tudosia Lazăr, Olimpia Sava, Titina Nica Ţene, Al.Florin Ţene. Cele două cărţi ale Alinei Dora Romanescu: „Roata timpului” şi „Pe aripi de cântec şi dor” au fost prezentate de editorul şi scriitorul, Vasile George Dâncu, directorul Editurii Eikon din Cluj. Cartea „Roata timpului”, după cum sugerează şi imaginea ceasului de pe copertă înscris într-un peisaj din Transilvania, are ca temă întoarcerea în timp a autoarei în satul natal, Rebra, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a cărui viaţă o prezintă, cu bucuriile şi necazurile ei, cu oameni puternici, ambiţioşi, capabili să îşi impună voinţa şi să se sacrifice pentru realizarea idealurilor. Autoarea însăşi este un model de luptă, de învingere a dificultăţilor, oscilând între chemarea mării şi a satului natal. Cartea “Pe aripi de cântec şi dor” prezintă povestea de viaţă a interpretei de muzică populară Elvira Lerinţiu, fiică a Bihorului, model de pasiune pentru cântecul popular românesc şi de sacrificiu pe altarul artei. Au fost prezentate în continuare cele două cărţi ale Elenei Buică: “Liliacul înflorit la poarta înserării” şi “Frumoasele vacanţe”. În ceea ce priveşte prima carte, autoarea însăşi explică cele două metafore din titlu. În ciuda trecerii anilor care o apropie de poarta înserării, îşi păstrează frumuseţea şi vigoarea spirituală asemenea unui liliac înflorit. Elena Buică, româncă stabilită în Canada, a mulţumit proniei cereşti că a ajutat-o să ajungă până la această vârstă, şi-a exprimat dragostea şi fascinaţia faţă de savoarea şi frumuseţea limbii române, mai ales în varianta ei populară şi a transmis celor prezenţi salutul scriitorilor români din Canada şi , în mod deosebit, al revistei “Observatorul” la care colaborează.

Cartea “Frumoasele vacanţe” conţine creaţii în proză ale autoarei despre locurile pe care le-a vizitat, oscilând între realitate şi ficţiune, între “a fi” şi “a nu fi”. Doamna Ligya Diaconescu a afirmat că se regăseşte în scrierile autobiogafice ale Elenei Buică, precum şi ale Titinei Nica Ţene. Domnul Al.Florin Ţene a apreciat scrisul frumos, curat, sincer al autoarei. În mod indirect, prin intermediul Emiliei Dabu, au fost făcute cunoscute aprecieri ale Gabrielei Căluţiu Sonnenberg despre stilul Elenei Buică: “Într-o limbă impecabilă, aşa cum ne-a obişnuit deja în numeroasele eseuri şi în cele şapte volume de proză publicate până acum, autoarea jonglează cu vocabularul savuros al românei, pe care dovedeşte că o iubeşte şi valorează

111

mai presus de toate, tratând-o cu reverenţa adâncă a dascălului care nu iese niciodată la pensie, chemarea sa coincizând cu menirea de om, al literelor, fără doar şi poate.”

Romanul lui Al. Florin Ţene “Un ocean de deşert”, un “remarcabil saga”, după cum îl numeşte Mariana Cristescu, oferă o frescă a intelectualităţii româneşti în comunism.

S-a bucurat de aprecierea criticilor atât în ceea ce priveşte fondul, cât şi originalitatea stilului: “Autorul este printre puţinii creatori care n-au dovedit a fi prizonierii unei singure formule epice, asimilând, cu o complicitate matură, experienţa intertextualităţii, cât şi minuţia cehoviană în descrierea ororilor comunismului de tip sovietic şi a trăirilor existenţiale.” (Dorina Costea) Titina Nica Ţene a lansat cartea “Întâmplări hazilii cu o nepoţică povestite de o bunică” care s-a bucurat de aprecieri pertinente din partea lui Ion Nălbitoru: “Este o carte de povestiri, care poate fi citită de la cei mici până la cei ajunşi la bătrâneţe şi poate constitui un model de pregătire educaţională a viitoarelor bunicuţe în relaţia cu nepoţicile şi nepoţeii.” În final domnul Al.Florin Ţene a recitat poezia “Spre culmi”, un elogiu adus fiinţei umane: „Omul de când e pe lume a spus:/Iarna-i prea frig, vara e prea cald/Soarele prea iute moare în apus./Tot mai sunt spini printre flori parfumate/Norii tot caută azurul şi plâng./Stelele albe-s prea depărtate/Încă-i uraniul ascuns prea adânc.//Omul de când e pe lume a spus:/Şi va mai spune:/ Mai mult şi mai sus./Astfel se smulge din el cu răbdare/Floarea ruginii,/Palida floare...”

Activitatea de la malul mării s-a conturat într-un omagiu adus limbii române de către oameni cu inimile deschise spre cultură, creaţie, dragoste de neamul românesc şi limba sa străbună, element definitoriu pentru fiinţa noastră naţională, pentru păstrarea căruia s-au jertfit generaţii, fiind totodată o modalitate de a strânge laolaltă români de pe toate meridianele uniţi de unicitatea graiului cu o vechime milenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

La rândul nostru ne exprimăm preţuirea şi respectul faţă de toţi cei care de-a lungul timpului au gândit şi au simţit în frumoasa limbă românească, au militat pentru păstrarea şi îmbogăţirea ei, pentru cei care şi-au unit efoturile pentru ca poporul român să aibă o Zi Naţională a Limbii Române, cât şi pentru organizatorii acestei activităţi şi pentru cei care au binevoit să o onoreze cu creaţiile şi cu prezenţa lor.

A consemnat Elena Trifan (LSR)

112 ION BĂIEŞU (2 Ian. 1933 – 21 sep.), un scriitor buzoian mereu actual

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

I PANĂ: Buzău, oraş al fetelor frumoase/şi-al Crângului romantic, unde noi/ne-nghesuiam cu soiuri de Pietroase/şi ne-agăţam cu dinţii de Pleşcoi.

Ion Băieşu (Mihalache) cunoscut ca prozator, dramaturg, scenarist şi publicist-s-a născut în satul Băieşti din comuna Cernăteşti, fiul lui Ion şi Aurica Mihalache. Ţărani cu gospodărie mijlocie, crescători de animale, oameni harnici, cinstiţi şi credincioşi. În timpul liber, tatăl său se ocupa şi cu vânătoarea. Urmează cursurile şcolii primare (1939-1944) mai întâi în satul natal apoi în Poponeţi (azi satul Fulga) fiind premiant. Un dop de copil, rostea Crezul în biserică la slujbele duminicale şi era nelipsit de la serbările şcolare. Se făcuse vestit recitând cu mult haz poezia lui Ion Pribeagu „Geambaşii” (Calul lui Guţă) de unde i s-a tras şi apelativul de Guţă. Tatăl lui, era mândru de fiul său şi pentru că în particular practica şi meseria de „geambaş”, era un tip vesel, mereu pornit pe glume. Predispoziţia lui Ion Băieşu către umor se trage de la tatăl său, s-a transmis ereditar, iar ulterior a deveenit o vocaţie. Între anii 1944-1951 urmează cursurile Liceului Comercial din Buzău, deoarece la Liceul Haşdeu a fost respins la vizita medicală. Într-o perioadă grea sub aspect economic, suportă rigorile internatului-foamea şi frigul. Când era în anul III s-a mutat la o gazdă în Buzău, pe str. Dreaptă colţ cu str. Zefirului. Fiind rude (mamele noastre au fost surori), am avut şansa de a locui timp de un an (1949-1950) în aceeaşi cameră, eu, fiind atunci elev în anul I la Şcoala Pedagogică.

Era un tip inteligent, lecţiile le „prindea” din clasă, acasă făcea mai mult lectură, citea tot ce-i pica în mână, memora versuri de la prima lectură, împreună cu Ion Gheorghe frecventa Cenaclul literar „Alexandru

Sahia” condus de Gheorghe Ceauşu. După terminarea liceului (1951) îşi pregăteşte cufărul şi se hotărăşte să plece pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră pentru a căuta un loc de muncă să poată ajuta familia care traversa o perioadă economică grea. În gara Buzău, întâlnindu-se cu alţi colegi din liceu, se hotărăşte să ia trenul de Bucureşti şi să dea examen de admitere la drept. A greşit sala de examen şi a intrat din întâmplare la Facultatea de Filozofie unde a fost admis. Presat de probleme financiare, renunţă la filozofie şi a intrat la şcoala de literatură „Mihai Eminescu” pe care a absolvit-o, fiind coleg cu Nicuţă Tănase, Fănuş Neagu, Victor Tulbure şi Ion Lăncrăjan. Aici trăieşte cea mai grea lecţie de viaţă, cu mari lipsuri de ordin material. A parcurs iarna (1951-1952) cu tenişi în picioare şi cu o hăinuţă de doc pe care a primit-o în dar drept ajutor. A lucrat pentru câteva ziare din Bucureşti şi Petroşani, pentru a-şi câştiga existenţa, scriind reportaje şi poezii.

Publică versuri şi în ziarul local „Viaţa Buzăului”, apoi în „Viaţa Românească” unde tipăreşte poemul „Ileana tractorista”.

Datorită unor interpretări de ordin politic nu putea semna articole deoarece deoarece numelui său coincidea cu cel al marelui om politic ţărănist Ion Mihalache, judecat şi condamnat de regimul comunist. La îndemnul lui Victor Tulbure şi-a luat pseudonimul literar Băieşu, după numele satului natal, acolo unde „când era mic păştea bobocii, iar când s-a făcut mai mare a fost avansat la cârlani”.

S-a supărat foc tatăl lui când a aflat că şi-a schimbat numele – “Ce mă…ţi-a fost ruşine cu numele meu?”. Numele Băieşu a fost legalizat la 09.03.1967. În “Prima carte cu prieteni”, Fănuş Neagu recunoaşte că

Ion Băieşu l-a cunoscut într-o comună din Bărăgan unde”preda limba română şi bea vin roşu-lacrimă de buturugă-şi l-a dus la Bucureşti să scrie reportaje agricole, legându-şi un bolovan de picioare. El m-a dus în Bucureşti, eu l-am dus în Europa. În tinereţe, amândoi am făcut foamea, mai târziu am putut traversa Europa “(Austria, Italia, Franţa, Germania. În anul 1952 este angajat redactor la revista “Albina” unde public schiţe, poezii, cronici rimate şi reportaje agricole. Tot în anul 1952 primeşte un premiu al tânărului scriitor. Între anii 1952-1958 este redactor la “Scânteia Tineretului”. În parallel, este student la drept şi filozofie iar apoi la filologie, pe care le absolvă în anul 1961. În perioada 1962-1964 este numit redactor şef adjunct la “Scânteia Tineretului”. Între anii 1966-1968 este redactor şef la revista studenţească “Amfiteatru” pe care a înfiinţat-o împreună cu Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Ştefan Bănulescu, Gheorghe Tomozei şi Constanţa Buzea. În scurt timp, aceasta devine cea mai valoroasă revistă cultural din România iar Ion Băieşu se dovedeşte un veritabil jurnalist. La începutul anului 1969 este destituit din funcţie sub motivul că revista n-a făcut suficientă educaţie comunistă tinerei generaţii, deoarece studenţii, neavând vacanţă de Crăciun şi Anul Nou , au format grupuri de colindători prin Bucureşti, umblând cu icoane şi strigând lozinci anticomuniste. Odată cu el, a fost destituit şi directorul adjunct Fănuş Neagu care afirmă mai târziu în mod ironic “a fost destituit pentru sfânta cârdăşie că suferea de conjunctivită”. Din acest moment I.Băieşu devine liber profesionist, trăieşte fără salariu, numai din scris. Urmează o perioadă foarte activă când îi apar schiţe şi nuvele, romane, teatru şi reportaje sportive.

Publică culegerea de nuvele “Sufereau împreună”. Încă din 1967 începe serialul pentru televiziune Iubirea e un lucru mare” (Tanţa şi Costel) în care a jucat regretaţii artişti Octavian Cotescu şi Coca Andronescu originară din Pătârlagele, jud. Buzău. Vorbind de popularitatea acestui serial, Ion Băieşu face următoarea afirmaţie: “Pot să scriu eu şi “Hamlet”, lumea tot pentru Tanţa şi Costel mă salută”. Vor-

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014 bind despre dragostea la prima vedere, el critică agramatismul, parvenitismul şi prostia sub diferitele ei ipostaze. Printre cărţile apărute, citez: “Umor”(1970), “Fotbalul-joc de bărbaţi”(1972), “La iarba albastră”(1973), “Pompierul şi opera”(1976), “Fiul satului”(1976), “Dragoste bolnavă”(1980), “Umorul la domiciliu”(1981), “Boul şi viţeii”(1982), “Vederea”(1983), “Balanţa”(1985),”Întâmplări trăite de alţii”(1987), “Un activist al suferinţei”( 1991),”Tristeţea vânzătorului de sticle goale”. Ca dramaturg, a scris “Preşul”(1970) care timp de 18 ani a ţinut afişul unor teatre din Bucureşti şi din ţară cu peste 1000 de spectacole,”Vinovatul”(1968),”Poetul communal”(1970),”Mare meci mare”(1970),”Nepotrivire de character”(1972),”Vaccin contra lenei”,”Cine sapă groapa altuia”(1974),”Chiţimia”(1975), “Detectivul communal”(1975),”În căutarea sensului pierdut”. În anul 1970 primeşte Premiul Academiei pentru “teatru”, iar în anul 1979 premiul Uniunii Scriitorilor pentru “În căutarea sensului pierdut”. Timp de peste trei decenii semnează şi susţine rubrică specială în “Scânteia Tineretului” “De la om la om”, în “Magazin” (Poşta rotundă), în “Informaţia Bucureştiului” (Radiografii satirice) şi în “Munca” (Cronica sportivă). Ca scenarist, a fost recompensat de două ori cu premiul UCIN pentru filmul “Mere roşii”(1976), precum şi în anul 1992 – în memoriam. În anul 1992 apare filmul “Balanţa” în regia lui Lucian Pintilie după romanul cu acelaşi nume. Atât cartea, cât şi filmul au făcut mare vâlvă încă de la apariţie, prezentând cu mult curaj o privire de ansamblu asupra României în perioada comunistă, Ion Băieşu punctând fără ocolişuri moravurile, neajunsurile şi nedreptăţile de care sufereau oamenii într-o societate bolnavă (abuzuri, birocraţie, corupţie) îmbinând într-un limbaj plăcut tragicul cu umorul.

Alte filme româneşti al căror scenario este scris de Ion Băieşu: “Camera albă”, “Astă seară dansăm în familie”,”Maiorul şi moartea”, “De ce are vulpea coadă?”, “Omul de la Buzău”, “Vinovatul”, “Harababura”,”Duminica în familie”,”Omul care ne trebuie”, “Avocatul”,”Rătăcire”,”Sper să ne mai vedem”,”Grăbeşte-te încet”, ect. În toate scrierile sale, apar subiecte din viaţa cotidiană, îmbrăcate în forme satirice, exemplu: viaţa de familie (gelozie, desfrâu, descompunere morală, dragoste oarbă, sacrificiu, relaţii părinţi-copii, persecuţii economice şi politice, relaţii intercomunitare la bloc,

nepotismul, corupţia, ect. O viaţă de om închinată scrisului, o viaţă cu greutăţi dar şi cu bucurii, o familie fericită cu doi copii reuşiţi =Radu Băieşu-regizor şi Daniela Băieşu (Manolescu)-artist plastic. Casa lui Ion Băieşu a fost mereu deschisă prietenilor (Octavian Cotescu, Fănuş Neagu, poetul Mircea Micu, Cornel Dinu, Florin Poca, Eugen Simion, Benone Sinulescu, unde savurau şarmul plin de umor al dramaturgului şi vocaţia de gazdă perfectă a doamnei Claudia Băieşu. Pentru scriitorul Ion Băieşu , soţia sa a fost un tehnoredactor iscusit, un sfătuitor literar, fiind prima persoană care citea şi verifica tot ceea ce trebuia să meargă la tipografie. Ion Băieşu a fost măcinat şi de unele suferinţe trupeşti, ceea ce l-a determinat în anul 1992 să facă un tratament în Statele Unite. Suferind un accident cerebral, se stinge din viaţă în casa fiicei sale, stabilită la New Jersey. Trupul este adus în ţară şi înhumat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Belu. Rămân pentru posteritate scrierile sale, mereu actuale, ca o cărămidă din marele palat ce poartă numele – Patrimoniul cultural naţional. Pe casa în care a locuit Ion Băieşu din str.C.A.Rosetti nr. 43A din Sectorul 2, a fost desvelită o placă memorial. În anul 1993, Inspectoratul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Buzău, organizează prima eddiţie a Festivalului de teatru scurt “Ion Băieşu”, menit să cinstească memoria scriitorului născut pe meleaguri buzoiene, festival care a fost abandonat după două ediţii din lipsă de fonduri. – Cu mai mulţi ani în urmă, municipalitatea a hotărât ca una din străzile central ale Buzăului, să poarte numele Ion Băieşu. În anul 1996-la patru ani de la încetarea din viaţă-la editura Minerva îi apare o carte sub numele “Ţara lui Papură Vodă”, prefaţată de scriitorul buzoian Florentin Popescu, care a parcurs şi a comentat aproape tot ce a scris Ion Băieşu. Unele din lucrările sale sunt incluse şi în programa şcolară pentru lectura particular a elevilor din clasa a VIII a. Academicianul Eugen Simion îl reprezintă succinct:”Fantezie comică, pasiune de moralist, capacitate de a trăi pe mai multe register affective, simţ al umorului şi al oralităţii, mai ales acea uşurinţă de a inventa

113

subiecte simple din observarea vieţii”.

Istoricul buzoian Valeriu Niculescu, a consemnat viaţa şi activitatea scriitorului Ion Băieşu în lucrarea sa: “Oameni de ieri, oameni de azi”, aceeaşi prezentare fiind făcută şi de către scriitorul buzoian Ion Aldeniu în “Galeria scriitorilor buzoieni”. În calitatea mea de consilier local, folosin-

du-mă de popularitatea scriitorului, am propus Consiliului local Cernăteşti, adoptarea unei hotărâri prin care Biblioteca comunală Cernăteşti să poarte numele “Ion Băieşu”. Consilierii locali în frunte cu Dl primar Şercăianu Gheorghe au fost de accord. Atribuirea acestui nume s-a făcut în ziua de 9 mai 2008 în prezenţa unui public local, a rudelor scriitorului şi a unor invitaţi din rândul scriitorilor buzoieni în frunte cu Dl Sorin Burlacu-directorul Bibliotecii “Vasile Voiculescu” din Buzău şi a unor parlamentari. PANĂ 2 Prezent la manifestare a fost şi regizorul Radu Băieşu căruia i s-a înmânat –Titlul de Cetăţean de Onoare-post mortem al comunei Cernăteşti, pentru tatăl său care şi-a dedicate întreaga viaţă scrisului. Prin această măsură, Consiliul local Cernăteşti împreună cu cetăţenii acestei comune îşi exprimă preţuirea, recunoştinţa, cinstirea şi omagiul lor faţă de scriitorul Ion Băieşu, personalitate inconfundabilă care s-a ridicat dintre noi şi n-a uitat niciodată locul de unde a plecat, nu şi-a uitat rudele şi oamenii din sat, fiind considerat pe drept cuvânt un reprezentant al elitei locale. Luând cuvântul la această festivitate şi scriitorul buzoian Marin Ifrim, cunoscător al operei scriitorului, a avansat o propunere foarte curajoasă dar pe deplin îndreptăţită , că ar fi oportun şi correct ca Teatrul din Buzău să poarte numele “Ion Băieşu”, iniţiativă care are nevoie şi de sprijin politic, pe care, din câte am aflat nu l-a primit. Indiferent ce va hotărâ viitorimea, Ion Băieşu rămâne un reper, un scriitor, un dramaturg, un journalist şi un scenarist ce nu poate fi uitat.

Prof. Viorel Suditu-Cernăteşti

114

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

Marin Ifrim – un om care nu poate trăi departe de lumea cuvintelor

Marin Ifrim ne invită la vals… Dar nu la orice fel de vals, ci … Invitaţie la vals literar, volum apărut cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău, primar dr.ing.Constantin Boşcodeală (un primar care ajută şi onorează cultura buzoiană). Este cum nu se poate mai incitant întrucât însuşi autorul este compozitorul, dirijorul având bagheta magică a cuvintelor, iar protagoniste sunt poete, prozatoare, eseiste, jurnaliste...

O idee bună, inedită. O carte cu interviuri fără misoginism. Tandre dialoguri cu doamne şi domniţe….Passionaria Stoicescu, Carmen Tania Grigore, (Anglia), Marilena Lică-Maşala (Franţa), Renate Muller (Germania), Oana Ca-

melia Serban, Ligya Diaconescu, Diana Popescu Revista Agero Germania, autorul rezervându-şi dreptul de a respecta eticheta.

Marin Ifrim are un CV bogat.

După o muncă tenace ca scriitor, publicist, editor de carte, fondator al unor publicaţii, asociaţii culturale, promotor al culturii buzoiene, reper pentru mulţi scriitori, iată, valsează literar. Inepuizabil în idei, speranţe, în dorinţa de a integra adevărul, cultura acolo unde trebuie. A menţinut şi menţine o stare culturală vie şi nealterată, deşi e mai greu. Căci frustrările, ranchiuna îşi fac cuib şi în literatură ca în orice alt domeniu. Îşi asumă însă reverberaţiile

cuvintelor faste,omologate, de intensitate medie sau colorată, aplanând mârşave lovituri, sau pe cei inadaptaţi la propria lor lipsă de valoare. Aşa e Marin Ifrim.

Am avut, am tentaţia să scriu mult mai mult despre acest complex autor. Am ce să spun.

Ne-am cunoscut în redacţia unui ziar local după revoluţie. El publicase deja o carte – Spre oraşul cu un milion de ferestre, eu încercam, visam, aveam un manuscris în proză. Şi de atunci îl ştiu neclintit în dorinţa de a face cultură. Marin Ifrim e un scriitor care nu a lăsat arma – condeiul – deoparte. Pentru că un adevărat scriitor are mereu ceva de spus, indiferent de timp, de vârstă…nimic nu-l poate împiedica să scrie, să gândească, să apere sau să se apere. Să lupte. Acest vals literar merită o cupă cu şampanie.

Elena Radu (USR)

Cronică şi poezii de la Cenaclul „Ante Portas” Buzău

MUSCELENII de TITI DAMIAN – Lansare de carte

Drumul Apropiindu-ne de Pătârlagele, vremea se închidea vizibil, aveai impresia că se înserează... la 10 ziua. Picături de ploaie au început să cadă. Am luat-o la dreapta, spre Colți, pe un drum care devenea tot mai accidentat, pentru o zona cu un potențial turistic de invidiat, martor și Muzeul Chihlimbarului. Am oprit la o poartă să întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun: Da sunteți, nu vă speriați așa este tot drumul, ba și mai rău pe alocuri! ne-a încurajat o femeie zâmbind. La meteo vremea anunțată se potrivea ca o grilă la examen pentru o lucrare de nota zece. Noi am plecat îmbrăcați ca de vară, la mânecă scurtă.

Am primit un telefon că la Colți suntem așteptați de Ciprian, din partea organiza-

torilor și ne va ghida până la destinație, să ajungem cu bine la eveniment. Așa s-a întâmplat. Cum ne-a văzut și a aflat cine suntem, ne-a spus că maşina în care suntem are garda joasă și de aceea doi dintre noi să mergem la el în maşină.

Când a fost constituit convoiul, la care s-a adăugat și o maşină cu număr de Ialomița, s-a pornit spre Muscel.

Loganul zburda luând ca un cal de munte panta în piept, dar se oprea și se asigura că este urmărit îndeaproape de ceilalți.

Urcușul pe drumul acela de munte, de piatră, mai mult bolovani, devenea o aventură. Pe mijloc apăreau rigole periculos de adânci. Neștiind drumul, aveam impresia că urcăm în pustiu, doar rațiunea contrabalansa sentimentul de îndoială, reactualizând destinația în memorie. În sfârșit au apărut casele și imediat ne-am trezit în fața locului unde urma să fim debarcați.

Ciprian își îndeplinise misiunea. Am co-

borât din mașini și am urcat repede, pentru a ocoli picăturile de ploaie reci, care pe noi ne zgribuleau, iar pe săteni îi lăsau nepăsători. Ne-am dus să salutăm gazda.

Să nu se piardă momentul, cineva a zis : Poză! Ne-am așezat și am zâmbit. Am scos și eu aparatul. I-am identificat pe cei de la revista Helis din Slobozia, care vorbeau cu domnul Anghel. Am făcut o poză.

Tot acest aparent disconfort era eclipsat de bucuria de a participa la un important eveniment literar, lansarea cărţii „Muscelenii” de Titi Damian. Citisem cartea, imaginația mea începea să repereze scene, mai ales pe aceea când Florin se ducea să se înscrie la liceu, la Buzău și afară ploua ca de potop și îi alunecau picioarele în noroi, la fel ca şi mamei sale care îl însoţea. În toate acestea lipsea cineva, Tudor Cicu. A apărut după minute bune, povestind cum a rămas suspendat cu Golful său într-una din rigolele la care mă gândeam eu pe

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014 drum. L-au scos câțiva săteni.

Sala căminului începea să se umple. Oamenii din sat se adunau curioși, bucuroși.

Era un eveniment nemaiîntâlnit. O carte de o mie pagini în trei volume, imortaliza, de netrecut cu vederea, pe harta literaturii române, colțul lor de lume, rupt din rai.

La căminul cultural din vârf de munte Domnul Titi Damian, autorul cărţii, dar şi gazdă și moderator, face introducerea : În 1969 eram directorul acestui cămin, în care am montat și o piesă de teatru: O noapte furtunoasă. Astăzi se întâlnesc aici două spirite: al muscelenilor și al celor care au citit despre musceleni, dumneavoastră, invitați și prieteni.

Vă mulțumesc pentru efortul de a urca aici, pe aceste meleaguri, pe această vreme! Lângă mine este preotul satului, Drăgoiescu Sebastian. Vine de la Pătârlagele, pentru o mână de oameni.

Au fost zile când, intrând să aprind o lumânare, am văzut că făcea slujbă pentru trei oameni. În dreapta, domnul primar Rădulescu Pavel.

Am reținut din spusele vorbitorilor: Tudor Cicu: Cartea Muscelenii este o mare desfășurare de forțe și timp.

Folosind o tehnică modernă, prozatorul se ridică asemenea sufletului ce părasește trupul persoanelor aflate în starea clinică de dinainte de moarte și, ca într-o oglindă, focalizează treptat satul de munte cu aureola mitică a veacului din care vine și oamenii cu frământările lor. În centrul atenției prozatorului se situează Fagul, ca un totem protector asupra satului de munte. Între timp mai vin invitați. Este perezentat prof. univ. dr. Ghinea Nicolae și unul din personajele cărții: Ion al lui Niculae, al Linii.

Aurel Anghel constată că în sala aceea de cămin al satului dintre munți m-am trezit din vis. Chiar este real ce se întâmplă azi aici. Este real că un copil din zodia leului și-a forțat venirea pe lume, născut prematur, tocmai pentru că avea multe de spus. Drumul acesta pietruit de la margi-

nea lumii m-a trezit din vis. „Acolo unde brazii plâng cu lacrimi de chihlimbar” (versuri, Aurel Anghel).

Preotul Drăgoiescu Sebastian era bucuros că intemperiile nu au împiedicat invitații să vină . Vă invităm să mai veniți pe la noi, să vedeți cum ne străduim să ținem aprinsă flacăra credinţei, a amimintirilor, aici pe vârful muntelui.

Este de reținut această evlavie a oamenilor locului pentru lumina curată a candelei.

Trebuie să ducem și noi acest fapt mai departe. Așa trilogia domnului Titi Damian devine și o pagină de istorie. Învățătorul Nica a povestit despre cum a vrut să arate copiilor obiceiul concerealei, dar când femeile au început să-și schimbe

strigături între ele. Era o sărbătoare a femeilor, la care nu aveau voie bărbații.

Gheorghe Dobre: Comunitățile care rămân sunt cele care au povestitori. Cine nu are povestitori dispare. Învățătoarea Nina Paraschiv a evocat amintirea unui sat plin de viață, de copii.

Mândria de a fi citit cartea pe care o considera ca pe o istorie, un document, i se citea pe față.

Ene Ion, învățător : Trilogia este chiar un portret al poporului român. Chiar dacă satul ar fi muzeu, ar trăi prin cititorii săi.

Profesorul Nicolae Ghinea: Trilogia Muscelenii este o resetare a parametrilor existențiali; Muscel Cărămănești nu este doar centru energetic, ci și cultural.

Diana Gavrilă, ghid turistic în zona Aluniș-Bozioru-Ruginoasa (Brăești), a completat tabloul locului prin abilitățile de comunicare, punctând pe diversitatea și bogăția aspectelor ce pot fi observate și

115

atrag în zonă. Nu trebuie reținute doar vitregia vieții și munca grea!

Florentina Dalian, de la revista Helis, a spus că multe cărți i-au lăsat o dezamăgire. Astăzi nu a avut acest sentiment, ci unul de bucurie că este prezentă la locul care l-a inspirat pe Titi Damian să scrie cartea.

Afară ploaia încetase. Când? Nu mi-am dat seama. Se mai și luminase. Lumea era mai multă. Discret își făcuse apariția și poetul Florin Ciocea și își imortaliza trecerea pe acolo folosind camera de filmat.

După eveniment, Ene Ion și Aurel Anghel au dezmorțit atmosfera cu viorile.

Această față a domnului Anghel nu o știam.

La ieșire, profesorul Ghinea a venit la mine și m-a întrebat dacă eu sunt Cabel. I-am confirmat. Mi-a spus zâmbind că am fost colegi de armată. Atunci i-am recunoscut ochii albaștri, jucăuși, inteligenți. Ne-am strâns mâna și neam actualizat atâția ani trecuți prin câteva întrebări și răspunsuri de strictă orientare. Ce ai făcut, ce faci? Ce face tatăl? O întrebare care m-a impresionat. Nu-l uitase pe tata.

Nu mă așteptam ca acolo, în satul acela dintre Vârful Vătraiului, vârful Goșii, vârful Ciliciei, Vărful Goților, să întâlnesc un fost coleg de armată, profesor universitar.

Plecând de la romanul Fagul, continuând cu Umbra, Norul a conturat ideea unei trilogii care trebuia materializată ca atare. Și s-a întâmplat în Muscelenii.

Mulțumesc autorului pentru cartea trimisă prin Tudor Cicu în urma lansării de la Urziceni!

Profesorul de la Urziceni era acum în mijlocul alor săi și i-am mulțumit personal.

Ne-am luat la revedere de la gazde și am plecat spre Buzău în formula Tudor Cicu și soția, Teo Cabel, Mariana Cabel și Costel Suditu, Niță Petruța, Aurel Anghel.

Au mai participat la eveniment, ca invitați: Vasile Iordache, Gheorghe Ciutacu, Ene Dorina, Ilie Damian.

Teo Cabel

116

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

Prințul

Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă

Poetul plimba În mâinile cărunte Câteva boabe de tăcere.

Dintr-un căuș în altul Și rostea cuvinte Numai de el știute, ca un descânt ,,Bătrânul acesta e nebun!”

Spuneau curtenii și el zâmbea.

Doar copiii îndrăzneau să se apropie, Roiau și strigau cât îi țineau plămânii: Copacul acesta, rodește cuvinte!

Pe turnul cetății pândea un vultur.

Cabel Mariana - Buzău

Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă nici măcar acum când secundele îmi apasă gândul – te las la uşă să-ţi ştergi urmele şi să taci să-ţi simt neputinţa apoi să mă înfrupt din absenţa ta; ochii tăi îmi sunt santinele mai adânci decât gura care mă posedă dezvelindu-mi una câte una temerile, până când devin lutul din care modelezi fără milă alte braţe, alte guri...

Nu intru cu tine, singurătate, în toamnă – anotimpul aceasta mă adapă deşi sunt mortul care-şi plimbă degetele pe chipul iluziei, când ceasul a rămas suspendat în mâinile tale; te aştept să-mi scrii despre viaţă ca şi când n-aş fi părăsit-o niciodată şi m-aş fi născut femeie în pântecele iubirii; şopteşte-mi amăgiri prinse în inelul zilei, prinde-mi flori în trupul poeziei,

Sub un nor Privește, mamă, la colțul casei e seară, tutunul s-a ars, numai el știe hornul și mai zăbovește un pic, nu-i mai ajung plămânii, tu sosești din nu știu ce galerie și surâzi; o, ce de stele, îmi spui, dar munții-și prăvălesc pietrele și avem brațele goale, mamă, ce facem dacă ne mută casa mai încolo, sub un nor de exemplu?!

S-au așezat albinele pe prispă,

stupul e în inima ta, lasă-le să-și strângă mierea într-un leagăn, un anotimp nou și-a pus hamurile și hoinărește prin iazuri, ciorchinii au uitat să se-ntoarcă în vin iar tata parcă doarme prea mult, altădată îi întindeai ștergarul pe coasta zilei, acum trece prin noduri, tu numeri și taci…

Toți cocorii s-au înghesuit în același tablou; de ce i-ai oprit, mamă? coboară-le cerul pentru zbor, zidul dintre ei e fragil și doare, cum să plămădesc pâinea cu palmele tale când stau pravilă vântului? din pustiu va veni seceta și glonț va străbate arterele tot mai sărace; Singurătatea și-a uitat hainele într-un balansoar, din vatră se aud clinchete lungi, un creion învață să-și conjuge memoria.

Gina Zaharia

să ne aşezăm durerile una câte una şi să le zdrobim sub călcâie până când dragostea va musti sub noi în taninul lui septembrie; nu, nu intru cu tine, în toamnă… sunt la marginea lizierei şi nu ştiu dacă trunchiul inimii mai poate adăposti un suflet, sau păşunile sălbatice sunt locul unde nu se întâmplă nimic mai mult decât cuvântul la răspântie, căutându-şi roua într-o dimineaţă desculţă.

Mihaela Boboc

Vis îngheţat tu nu auzi strigătele din mintea mea dar îţi spun că eşti tu la capătul ecolui lor locul în care mâna ta nu mai scrie poeme se teme de venele mele albastre din care curg dimineţi tu nu auzi ropotul cernelii ce se varsă peste foi triste amestecând slove cu durerea mea semne peste sângele meu minunat şi dureros tu nu auzi cicatricile mele chicotind pretinzi că ţi-e greu să-mi suporţi frisoanele de argint de sub pleoape tu nu-mi auzi oasele cum cerşesc durerile unei îmbrăţişări scrâşnind măsele de minte dar îţi spun că eşti tu culoarea albă dintr-un tablou în care te-am desenat orbecăind lumina

tu nu-mi auzi lacrima cum îngheaţă (Trimiterile poartă semnătura coordonato- dar mă încălzeşti când mi-e frig rului Cenaclului “Ante Portas”, Teo Cabel) şi mă ascund de mine Petruţa Niţă

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

„Scrieri pentru o posibilă istorie a amurgului sentimental”

Acesta este titlul celui de-al zecelea volum al unui proiect literar susţinut de revista şi editura „Amurg sentimental”. De fapt, o antologie cu autori care au colaborat cu revista sau cu editura. Unele nume deja ne sunt cunoscute. Ion Costache Botea se prezintă cu un CV literar interesant şi onest, iar versurile sunt inspirate din viaţa de zi cu zi, având acea simplitate specifică sufletelor deschise. Milen Batralexi, pseudonimul poetei şi traducătoarei Maria Debruyker, este convingătoare prin poemele sale în vers alb, epice sau, pe alocuri, cu tentă aforistică:”Săgeţile sunt păsări, ştim, şi totuşi…/Atâtea seminţii de păsări rănesc cu glas învăpăiat eterul/ şi împietriţi ne lasă”. Dine Vicenţiu-Eduard este născut în 1998, în Bucureşti. În cei trei ani de activitate literară, conform interviu-

lui-chestionar din carte, poetul a căpătat o experienţă cel îndreptăţeşte să se considere poet. Textele sale se desfăşoară în versuri ample şi dovedesc clar că autorul are anumite lecturi bine asimilate, fie chiar şi prin felul în care îşi intitulează poemele: „Fată morgana văzută din profil”, „Portretul lui Morfeu într-un ciob” etc. Anghel Hoţu pune accent pe izvoarele nostalgiei, preferând poeme cu miros de pastel: „La geamul care dă-n grădină”. La Nicolae Iştoc muzicalitatea, ritmul, tonul uneori şugubăţ.

Andreea Giorgiana Nicolae, la cei 24 de ani ai săi, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, licenţiată în franceză şi germană, reprezintă unul din reperele lirice ale acestei antologii. La fel de interesantă este şi confesiunea lui Dumitru K. Negoiţă, care scrie cu patos şi limpezime

Durerea lui Ştefan Vodă

Mărul, poveste veche

La-nceput, Adam şi Eva Au fost înşelaţi cu-n măr.

Să nu credeţi că-i legendă, E un mare adevăr.

Cel rău, ager, dă târcoale, Lăudându-se cu mere, Şi-mparte la fiecare, Glasul lui e numai miere.

Parcă-l văd cum se strecoară Şi ne-mbie surâzând: -Hai, veniţi, să vă dau mere, Aşezaţi-vă la rând!

Lumea -ndată năvăleşte, Se agită ca un roi, În curând vezi pe satana, Plecând cu desagii goi.

Nu există-n lumea asta Un mai mare precupeţ, Armina Fla- Care să ofere fructe via Adam – Tuturor, fără vreun preţ.

Cine-a mai văzut vreodată Tg. Mureş Aşa darnic negustor, Care să-şi împartă marfa, Fără bani, în vreun obor?

Ce-l determină să dea Mere dulci, mere frumoase, Cu-atâta mărinimie dacă n-ar avea foloase?

Sărmana noastră țară, te vindem pe nimicuri Și Ștefan se-ntristează și plânge în mormânt, Din dragostea de glie mai curg anemici picuri, Ce nu-s de-ajuns să ude al inimii pământ.

La Putna-n mănăstire, culcat lângă icoană, Îi stă Moldovei înger, cu visul dezgolit Și ochiu-i viu veghează cum viața trece-n goană Prin locu-n care-odată oștenii și-a strunit.

Se cerne înserarea prin lacrima de piatră, Obrazul i se umple de roșu-n jar mocnit, Privirea-i strălucește în cripta ce i-i vatră Și irisu-i pulsează, mereu neobosit.

Ar mai muri o dată, să-și știe țara-n tihnă, Departe de păcate, de vulturi și de hoți, Să poată-a se retrage la veșnica odihnă Unde-om pleca cu rândul și noi, oamenii toți.

117

despre locurile natale, despre activitatea literară destul de consistentă şi despre receptarea operei sale. Totul pe un ton optimist, într-o manieră plăcută cititorului răbdător. O surpriză la fel de plăcută este întâlnirea în această carte cu o mai veche şi admirabilă cunoştinţă, doamna Michaela Al. Orescu, oaspete al manifestărilor mele literare, în acea vreme domnia sa fiind prim-vicepreşedinte al Academiei Dacoromane. O somitate, a cărei prezenţă întăreşte demersul editurii „Amurg Sentimental”. Prezenţe onorabile sunt şi scriitorii Cristian Alexandru Preda, Teodor Radu, George Vlaicu, Ecaterina Mihai. Un demers editorial mai mult decât reuşit!

Marin Ifrim(USR)

Astea-s merele-aromate Dăruite de satan Care-i otrăvesc pe oameni, Zi de zi şi an de an.

Nu se satură creştinul Cu averea ce şi-a strâns, Azi o laudă de sine, Diavolul îl ispiteşte: Mâine o ceartă-ntre vecini, Sau spunând câte-o minciună, Niciodată nu-i de-ajuns!

Să nu stăm în neştiinţă Ori un idol să te-nchini.

De planul acelui rău, Azi o vorbă de ocară, Care-ar vrea să ne distrugă Mâine o ţuică sau o bere, Să păcătuim mai rău.

Câte o ţigară, două, Când vedeţi că vă îmbie Toate astea-s a lui mere.

Cu măr aromat, frumos, Câte-o bârfă mincinoasă Refuzaţi-l categoric, A banilor lăcomie, Că-i un mare mincinos.

Sau un furt făcut în taină, Iar dacă poftiţi la mere Ură sau făţărnicie...

Eu cunosc un măr gustos, Azi puţină răutate, Care creşte şi rodeşte Dublă doză de mândrie În grădina lui Hristos.

Mâine-un gând de înălţare, Îngâmfare, gelozie..

Până-n zori să-ţi baţi nevasta Elena Marin Alexe Plânsul ei să nu te doară Ori să-ţi neglijezi odrasla Nu ştiu pentru-a cât-a oară Câte-o vorbă la-ntâmplare Deseori fără să-ţi pese Fiindcă ai jignit pe-un semen Ai doar proprii interese...

Vreţi să ştiţi ce fel de mere Are cel rău de-mpărţit?

Nu vă las să staţi pe gânduri, E foarte uşor de ghicit.

118

Nu ştiu pentru-a cât-a oară

Câte-o vorbă la-ntâmplare Deseori fără să-ţi pese Fiindcă ai jicnit pe-un semen Ai doar proprii interese...

Astea-s merele-aromate Dăruite de satan Care-i otrăvesc pe oameni, Zi de zi şi an de an.

Nu se satură creştinul Cu averea ce şi-a strâns, Diavolul îl ispiteşte: Niciodată nu-i deajuns!

Să nu stăm în neştiinţă De planul acelui rău, Care-ar vrea să ne distrugă Să păcătuim mai rău.

Când vedeţi că vă îmbie Cu măr aromat, frumos, Refuzaţi-l categoric, Că-i un mare mincinos.

Iar dacă poftiţi la mere Eu cunosc un măr gustos, Care creşte şi rodeşte În grădina lui Hristos.

Elena Marin Alexe – Vrancea

Rugă

Spre Tine, Doamne, îşi îndreaptă, Smerit, norodul uitătura; Că Tu eşti ultima lui treaptă, Spre care-l duci cu-nvăţătura.

De-aceea vin acum cu-o rugă: Tu, Cale, Adevăr şiViaţă, Risipitorul fiu ia-l slugă Şi Taina Sfântă îl învaţă.

Iar la-nviere, de-o să fie, Tu fă-mă, Doamne şi m-aruncă Pe o planetă ce-i pustie… Şi-acolo îţi aştept poruncă.

Dr. Gheorghe Oncioiu – Buzău

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

(in)Certitudini...

Prin care ceruri-nalte umbli, Prin care zări te porţi in vânt, Și pentru care lumi incerte Ești intrebare și cuvânt?

Prin care vis curat alergi, Prin care anotimp pribeag, Și pentru care munţi de vină Ești poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg, Prin care stele luminate, Și pentru care ev demiurg Ești timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune, Prin care vetre-n care ard, Și pentru care sărbători uitate Ești steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute, Prin care soartă ţi-e pieirea, Și pentru care albe file Iţi este scrisă nemurirea?

Duminică, 31 august 2014 Adjud – de Ziua Limbii Române Gheorghe A. Stroia (LSR)

Stiloul

Aceste rânduri scrise-n vers Nutresc o altă poezie Dar nu mai e pe lume mers Aceste rânduri să mai fie. Şi eu nu mai creez prostii De dragoste şi ură toate A fi e verbul a nu fi Că şi-a nu exista se poate. Şi iată, nu voiam nimic Cu-acest penel a scrie Eu încercam stiloul doar Că l-am schimbat la librărie Surprindere…acesta scrie!

Flăcări de zăpadă

Am fost muşcătura unui măr de zăpadă cioplit în mirosuri de cuvinte.

Vagabondul dansând cu mireasma flăcării prin agonii stelare.

Cu semnul durerii căutam necuprinderea.

Doream s-aprind constelaţii noi în aura tăcerii. Ştefan Dima-Zărneşti

Mi-e sufletul manea de mahala Mi-e sufletul manea de mahala ca o mocirlă rece şi amară.

Tot încercând ca să te scalzi în ea te murdăreşti mai rău pe dinafară.

Eu, sunetul de nai al lui Zamfir mă contopeam cu-n suflet de copil sau cu un mic boboc de trandafir.

Dar iată-mă cu-n suflet de zăduf întins comod în pernele de puf.

Arcuşul de vioară al unui trubadur îmi fu prieten ieri....odinioară.

Azi sunt lignitul cel mai dur Să nu m-atingi!

Te murdăreşti mai rău pe dinafară!

Iuliana Albu-Buzău

119

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

La majoratul nepotului Alin

În viaţa noastră dusă cum se poate Sunt sărbători cu nume fără nume!

Prima ar fi venirea-n astă lume Din pântecele mamei adorate.

Prefixul îl schimbăm din zece-n zece...

Oricare an trecut e-aniversare; Dar cea mai minunată sărbătoare Este când majoratul se petrece.

Acum păşeşti cu-adevărat în viaţă Iubitul meu nepot dintotdeauna...

Părerea mea e sinceră, doar una!

Timpul trecut a fost simplă prefaţă.

Azi gândul meu spre tine se îndreaptă, Urându-ţi viaţă lungă, sănătate. În viaţ-a asta dusă cum se poate Să ai gândire bună şi-nţeleaptă Victor Rotaru (tataie)

Respectul pentru noi înşine

Pe cine deranjează că spun cam ce gândesc, Când gândul meu e sincer, şi e curat, firesc Se poate spune oare că sunt prea dificilă Când îndrăznesc să spun, că toţi purtăm o vină?

Nu este o dovadă de laşitate crasă Să –ncerc, să mă complac în aere ce lasă O urma de-ndoiala ,in caracterul meu, Sa ratacesc cu gandul, si sa imi para rau?

De ce să spun cuvinte, cu dublu înţeles Ce otrăvesc substanţa,dar dă şi un non sens Ideii de dreptate, ideii de-adevăr Ci vin si ne strabat ca un napraznic nor!

Să nu mai dăm prilej acelora ce vor Ca vipera să-nproaşte–n jur otrava lor Să ştie că nu-i loc prielnic de–nproşcat Iar noi nu suntem prada prea simplu de muşcat.

Avem o demnitate cu care ne-am născut Avem Cuvântul arma şi-i de necombătut Avem credinţa tare în bunul Dumnezeu,

Nimic nu ne atinge, n-au cui să facă rău .

Aşa, ca demnitatea cu cinste s-o păstrăm , Cuvântul, arma Sfântă, cu El să ne-apărăm Credinţa noastră tare în Bunul Dumnezeu, Şi nimeni n-o să poată să facă-n veci vreun rău, Acestui neam al meu!

Elena Vişan – Buzău

▶ Istorie literară – din anul 1935

Muzeul Sfântul Sava

Fundaţia “Sf. Sava” are un mare cult pentru istorie, pentru tot ce a ţinut de înaintaşii noştri. În această direcţie, Fundaţia a iniţiat mai multe muzee pe teme diferite.

A achiziţionat o casă foarte veche, bătrânească, de aproape 200 de ani, în comuna

Bisoca, unde ultima persoană care a locuit în acest imobil s-a numit DESPA şi care şi-a trăit ultimii ani la Aşezământul de bătrâni “Sf. Sava” din Câmpeni.

Aceast lăcaş a fost refăcută şi transformat într-o casă muzeu cu toate obiectele

Unde-mi sunteţi voi prieteni?

Prietenului meu Iulian Unde-s, unde-s zilele când viaţa o vedeam trandafirie unde-s, unde-s clipele când ne’mbătam de poezie?

Unde sunteţi voi prieteni cei cu care am trăit câţi din voi veţi fi căzut câţi aţi izbutit?

Care dintre voi mai credeţi în viaţă’n fericire care vă mai îmbătaţi de speranţă şi iubire?

Prea puţini mai sunt aceea care cred ş-acum în vise ce privesc şi azi spre viaţă cu privirile aprinse.

Gheorghe Ceauşu (din vol. “N’am să mai plâng…”, Tipografia şi legătoria Luca I. Oprescu – Buzău, 1935)

vechi de uz casnic şi uneltele agricole folosite în gospodărie. În această casă muzeu sunt expuse şi cusături tradiţionale specifice plaiurilor bisocene. În Câmpeni s-a organizat un muzeu al oştirii române. Aici se află un avion mi-

litar L 39, un camion militar din timpul celui de-al doilea război mondial, un vaporaş, şi urmează să fie adus un elicopter, un tanc, o rachetă, o auto-specială folosită de pompieri la stingerea incendiilor şi echipamente de la jandarmi.

Acest muzeu în aer liber aflat în incinta Aşezământului pentru bătrâni constituie un cadru prielnic pentru bătrâni de a trăi frumoase amintiri legate de tinereţea lor în cadrul oştirii române.

Ne propunem a organiza în cadrul fostei clădiri a Căminului Cultural din satul Câmpeni un muzeu al satului de câmpie.

La Bisoca se poate vizita o moară veche de apă, o piuă şi un gater vechi pe apă, toate situate la “Muntele cu sare” unde Fundaţia “Sf. Sava” a avut un mare rol.

MARE ESTE DUMNEZEU! Pr.prof. dr. Mihail Milea

120

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

Poetul Nicolae Silade pune „câte-o speranţă în braţele minunii“

Nicolae Silade nu este doar un poet talentat, ci în egală măsură un apreciat editor, conducând în calitate de director, minunata revistă „Actualitatea Literară“ din Lugoj, tipărită de cinci ani sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În literatura românească a zilelor noastre tot mai mulţi poeţi, în special din generaţiile mai tinere, se străduiesc, dar, din păcate, nu prea reuşesc să „revoluţioneze“ şi să modernizeze discursul poetic, unii dintre ei, seduşi fiind de „cascadele“ aşa-zisei poezii postmoderne sau neomoderne. Iată de ce tot mai puţini sunt poeţii care nu renunţă la stilul clasic, păstrându-şi filonul romantic, cristalin şi muzical, presărat cu metafore calde şi convingătoare, care dau o notă sapienţială versurilor.

Din acest din urmă „contingent“ face parte şi Nicolae Silade, autorul unui volum de excepţie, intitulat „iubirea nu bate la uşă“, tipărit în 2013 la Editura Brumar din Timişoara. Consecvent poeziei de dragoste, poetul care ne dăruieşte această carte, cu o ţinută grafică impecabilă, surprinde prin stihurile sale ce curg ca o apă limpede, prin imaginile, prin eleganţa, frumuseţea şi perfecţiunea meloritmică: „Nu încerca să te ascunzi de mine / Frunza de vie dacă ţi-a picat, / O să te-mbrac în mângâieri virgine / Şi voi intra cu tine în păcat. //...Păcatul nostru, ierte-ne cel sfânt, / E că mutăm tot raiul pe pământ !“ (pag.16) sau: „Eu însumi parcă-s îngropat de viu / În dragostea ce nu pot s-o măsor, / Fără de care, în acest pustiu, / Nu pot trăi, dar nici nu pot să mor.“ (pag.56).

Autor al unor versuri fluente şi spontane, Nicolae Silade nu se lasă atras în capcanele desuetitudinii, ba dimpotrivă, demonstrează, prin fiecare nou volum, că ştie să-şi caligrafieze trăirile, sentimentele şi meandrele iubirii sale nesecate: „Nu vreau să pleci ! O, nu pleca ! Mai stai !

/ Acum, când sentimentele se cern, / E în prezenţa ta atâta rai, / Iar în absenţa ta-atât infern.“ (pag.78) sau: „Îţi mulţumesc că îmi rămâi aproape / Când tinereţea se îndepărtează, / Când pleoapele ni se lipesc de pleoape / Şi adormim într-o iubire trează“. (pag.100).

Nicolae Silade ne dovedeşte în acest nou volum de versuri că trăieşte viaţa la cele mai înalte cote ale unei iubiri sincere, permanente. Adeseori rătăceşte prin miracolele nostalgiei, în căutarea femeii iubite: „am alergat ca un nebun după tine te-am urmărit / pas cu pas clipă de clipă aşa cum destinul ne urmăreşte / pe amândoi am umblat în limbă după tine cu limba scoasă / am umblat ca un câine pe urmele stăpânului său“. (pag. 109).

Melodioase şi învăluite în parfumul melancoliilor netulburate, capabile să declanşeze nebănuite emoţii, sincere şi iradiind o nedisimulată sensibilitate, unele dintre poeziile lui Nicolae Silade par a fi adevărate declaraţii de dragoste: „Îţi mulţumesc că vrei să te iubesc, / Îţi mulţumesc că vrei să fii a mea, / Dar nu pot fi atât de pământesc / Încât să te îngădui altcuiva.“ (pag. 100) sau „te iubesc mai mult ca-n prima zi şi-n fiecare zi adaug / un plus de iubire iubirii aşa cum soarele adaugă spre vară / de la o zi la alta mai multă căldură şi-ţi face trupul de bronz / şi frumuseţea neagră şi ochii tăi ca două stele mă privesc.“ (pag.101).

Pentru Nicolae Silade poezia şi iubirea sunt două noţiuni interdependente, două moduri de a exista, de a respira, de a visa: „şi totuşi de dragul tău draga mea / o viaţă la fel parcă tot aş mai vrea“. (pag.21).

Caligrafiate cu multă răbdare şi migală, versurile talentatului poet din Lugoj sunt lucrate într-un stil filigranal, ceea ce dovedeşte că Nicolae Silade stăpâneşte foarte bine limba română. Înzestrat cu atributele capabile să dea cât mai multă

lumină şi claritate propriului univers, bine delimitat prin creaţia lirică, oferită cititorilor până în prezent, autorul acestui volum de excepţie, infailibil, surprinde prin versurile sale care nu cochetează deloc cu nicio modă poetică. Parcurgând pagină cu pagină, de la început şi până la sfârşit, iubitorul de poezie, atent şi avizat, are impresia că face o „baie de Eros“, întinerind şi purificându-se.

Egal cu sine în demersul liric pe care şi l-a asumat, permanent „amorezat“ de poezia de dragoste, Nicolae Silade ştie că în iubire, la fel ca în unele afaceri, insistenţa poate fi cheia succesului: „Eu însumi parcă-s îngropat de viu / În dragostea ce nu pot s-o măsor, / Fără de care, în acest pustiu, / Nu pot trăi, dar nici nu pot să mor.“ (pag. 56) sau: „Ca un fluviu mi-ai curs printre degete, / Ca un râu, ca un val, ca o undă. / Înţelege-mă ! Şi înţelege-te ! Întoarce-te măcar o secundă !“ (pag.106).

Armonia completă între idee şi expresie, exteriorizarea unor sentimente sincere şi puternice, spontaneitatea şi fluenţa zvâcnirilor lirice, accentele incantatorii ale unui discurs proaspăt, surprinzător, îmbrăcat adeseori într-un plăcut veşmânt muzical, sunt doar câteva dintre coordonatele care dau valoare şi rezistenţă poeziilor semnate de Nicolae Silade. Un poet în adevăratul sens al cuvântului, mereu zbuciumat şi îndrăgostit, obsedat de frumuseţe, fluent şi visător, hărăzit unei trăiri melancolice.

După ce am lecturat cu atenţie frumoasele poezii de dragoste grupate de Nicolae Silade în acest volum, pot să afirm că am descoperit un poet înnăscut şi nicidecum (pre)făcut. Am impresia că, până şi în viaţa de toate zilele, vorbeşte adeseori în versuri. În tot ce spune (scrie) îşi revarsă preaplinul sufletului său şi îşi dezvăluie eul liric: „Nici moartea morţii nu-mi dă liniştire“ (pag.84).

Cărţile pe care acest poet le dăruieşte, din când în când, cititorilor înzestraţi cu o sensibilitate deosebită, nu sunt decât oglinzi fidele ale nesecatului său izvor de iubire, sinceră şi adevărată.

Vânt prielnic, aşadar, acestui corăbier al dragostei fără de leac.

Ioan Vasiu-Orăştie

121

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

▶ poeţi din Vipereşti Dragobete

Recreaţie mare-n noapte trag ultima carte?

Dorind-o câştigătoare mirifică-n soare.

Când tu eşti departe înfiorător, clepsidra bate udând al existenţei jar pâlpâie discret un far.

Mi-ai aruncat ceasul vieţii în cinstea vâltorii tinereţii pocnetul fructelor de castani rezonanţa acestor ani.

Vibrez cu nonşalanţă în speranţa ta balanţă dulceaţa înzăpeziţilor fiori cutremură corpul până-n zori.

Viaţa, rupându-şi cadenţa în pustiu mi-e existenţa inima-mi îngheţată… înfiptă căpruilor, ce dor?

Fredonează mlădios câmp astral armonios prins în al vieţii talger devenit-a înger manager. Ţie, fiinţă neânduplecată

Cine să gândească…

Fraţilor, la noi în ţară se-ntâmplă ceva bizar de-ar veni poetul iar totu-ar fi clar pentru el da, păduchii, şobolanii cei ce au „vocaţie” lipitori şi periferici ne oferă-o lecţie.

Peste noapte-i vezi cu fabrici limuzine, ori cu bani ce-a ajuns a noastră ţară mânuită de ghiorlani… torn larvă înfierbântată Şi aşa cum e la ciumă izvorul chactuşului unicat leacul e de pomină în a sufletului purificat… este greu să scapi acum Să-mi pot da pace de ăst soi de molimă prinde-te-n carapace ca-n trecut când Eminescu zbor din iadul dăruit implora în poezie rămân… om obişnuit. de Dracula, legendarul Prof. Dumitru Mihai pentru ei, ca să revie

Noi. Chemăm pe acela care de-ar mai fi condus doi ani ar fi curăţat o ţară de escroci de şarlatani.

Cine să gândească aici cei de sus, cei dinainte Păturicii birocraţi care-s astăzi la miere erau ieri nişte cârnaţi. Şcoli făcute cu relaţii…

Au lins tălpile la unii s-au lăsat plimbaţi de alţii ……………………….

Larve fără sentimente la ei totul este banu îmbâcsiră Par…lamentul ca să roadă la ciolan.

Răspândiră chiar şi vorbe că poporul este …

Erou naţional şi monah... uitat!

Au trecut vremurile cele mai întunecate, să ne mai scuzăm de neâmplinirile pe care, vezi Doamne, doar ele ne-au frânat pe unii să uităm de stele. Stele? Da! Stelele ce-au răsărit, urmaşii au voie să le uite?

Ei bine, e bine să se ştie că, cei care nu ne cunoaştem istoria nu putem pretinde înspre un mare viitor că, nicicum şi nici unde, o comunitate, să-i fie bine n-are voie să-i uite pe cei ce-au luptat, fie şi atunci în negura vremurilor, precum Iorgu Cosma (monahul Gherasim).

Sergentul mobilizat, când a plecat de-acasă a zis: – Mă duc mamă, mă duc să-mi fac datoria pentru neam şi lege. Să şti mamă!

Dac-o fi să mor, să nu mă plângi, că acei ce cad pentru a-şi apăra neamul şi ţara se duc la ceruri. În luptele din 1877, la atacul de la Griviţa I, sergentului-comandant de grupă şi adjunct al comandantului de batalion, îi cad în luptă aproape toţi soldaţii iar el, ciuruit de gloanţe, cu Drapelul în mână, continuă. Continuă lupta pentru ţară şi lege...Cu sângele şiroi ,,Fortificaţia Otomană’’, chiar şi-n păcăleala turcilor, fiind 2 redute Griviţa în loc de una cât se credea, este cucerită, Iorgu Cosma nu moare şi, cum rar se întâmplă la grade mici, Carol

I, îl decorează cu: ,,Steaua României’’ în grad de Cavaler., cu Ordinul rus ,,Crucea Sf. Gheorghe’’. După ameliorarea rănilor, luptătorul amintit, participă, la cererea sa, şi la alte atacuri iar după, este decorat cu: ,,Virtutea Militară’’ de argint; ,,Trecerea Dunării’’; ,,Apărătorii Independenţei’’ şi altele.

Veroni Mihăilă

Când s-a întors din război acasă în comuna Ruşavăţ, sergentul Iorgu Cosma, n-a mai găsit pe nimeni, mama sa murise. Ciuruit de gloanţe, dar plin de medalii, bucuria c-a scăpat de gloanţe, i-a fost umbrită, aşa cum scria ziarul ,,Universul’’ în anul 1902, de pierderea celor dragi. Cu gândul la camarazii pierduţi şi la apropia-

122

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

această zonă cineva gheaţa, unde mentaDupă – Treptele de la suprafaţă, s-a conlitatea că, nimeni nu poate face ceva … tinuat cu şpraiţuirea cofragului, interiorul Iată… Noi, aducem un licăr de lumină…

Cine suntem noi? Contributorii în construirea monumentului: Asociaţia Origini Revista „Uscând o lacrimă” Parohia Tronari Primăria Vipereşti A construi un Monument nu poate fi o ţii săi, un singur lucru i-a mai rămas, să se treabă simplă, costă. Numai cele 20 călătocălugărească. Numai aşa putea să se creadă mai aproape de Dumnezeu, cum zicea căruia trebuie umplut cu aproximativ o preotul Gabriel Cocora, de camarazii săi tonă de beton. căzuţi în luptă, de mama sa, de apropiaţii Etapa a III a săi.

Cu destulă trudă, cu destulă muncă dar Hotărât, a plecat spre Schitul Ciolanu, şi cu ceva pricepere, corpul acestui Monuunde porţile i s-au deschis şi unde devine ment amplasat în curtea şcolii de 8 ani din monahul Gherasim Cosma... satul Ursoaia, comuna Vipereşti, după ce Construirea monumentului de la Uri se va desface cofragul, va fi acut vizibil, soaia. Etapa a II a trimiţându-ne într-o altă etapă ceva mai La cerinţele unor cititori, uimiţi se pare de demersul nostru, luându-l drept rii Buzău – Vipereşti, dus întors, am făcut pretenţioasă. un fapt irealizabil. Trebuia să spargă şi-n rentabil …„Transferoviar”!

A 512 a Şedinţă Extraordinară de lucru a Cenaclului Amurg Sentimental treceri”, “Reflecţii în mosaic”, după această prezentare, fiindu-mi înmânat comentariul: Dumitru K Negoiţă şi “Bucuriile autocreate” Orice scriitor iubeşte frumosul şi creează în acest

Aşa cum indică şi afişul, marţi 23 septembrie 2014, în Sala bibliotecii Mediateca “George Enescu” Bucureşti , a avut loc 3 lansări de cărţi. Mediator, binecunoscutul scriitor Ion Machidon, directorul editurii, cenaclului şi revistei Amurg Sentimental. Ion Machidon, În stilu-i caracteristic, cu multă pricepere şi sinceritate şi-a exprimat opiniile despre cele trei cărţi, urmând la flaut prof.univ.

Nicolae Maxim şi prof. Cleopatra Luca, comentând cele trei cărţi …”Zadarnice

sens. Volumul dlui Dumitru K Negoiţă, tipărit în acest an, 2014, la Ed. Amurg Sentimental, Bucureşti, scoate în relief şi alte preocupări ale autorului, în afara literaturii propiu zise prin: numismatică, filatelie, autografe, achiziţionarea cărţi-

lor rare, a medaliilor propii, dar şi ale altora, icoane şi alte obiecte de cult, piese rare sau chiar unicate. Acestea sunt bucuriile pe care şi le creează domnul scriitor buzoian pentru sine şi pentru cei din preajma sa. Activitatea literară a domnului Negoiţă şi aceea din afara scrisului propiu zis, dar tot legată de frumos, începe din tinereţe.

Este fericit când intră în posesia unor piese rare. Atunci se simte superior celui care se plimbă cu o maşină luxoasă ori îşi înalţă

123

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014 o casă ce depăşeşte dimensiunile obişnuite. Da, astfel de oameni sunt ei înşişi singulari, nu doar obiectele dibuite pe la alţi colecţionari sau în împrejurări ocolite de majoritate. Fiecare pagină a cărţii “Bucurii autocreate”, semnată de Dumitru K Negoiţă este o bucurie, o tentaţie pentru cititor.

Aceasta din urmă găseşte foarte multe lu-

această carte îţi completezi cunoştinţele atât de necesare unui om ce-şi doreşte a fi cult.

22 sept. 2014 prof. Cleopatra Luca – Bucureşti Colţul măruntului colecţionar 1. Medalia din josul acestei ligitimaţii, în vremea copilăriei am perceput-o pre-

1962, când pământul îl dăruise…Obligat! Atunci, nu rareori rostea: – Ele-s tot ce mi-a mai rămas după 6 ani de război.

Amintirile acestea trebuie să le păstrezi şi tu, atunci când le vei înţelege rostul.

2. Câteva piese din bronz 3. Distincţia: Fruntaş în gospodărirea oraşului

cruri aici, ca într-un Mic dicţionar enciclopedic. Este meritul celui care s-a ocupat de colecţionarea tuturor exponatelor, de clasificarea lor, de depozitarea şi păstrarea orcărui obiect. Şi, de ce nu, de alcătuirea acestei cărţi, care ajunge cu mai multă uşurinţă sub ochii cunoscătorilor de artă, decât obiectele în mărime naturală. Ca şi când n-ar fi fost suficiente colecţiile afişate, apare în carte şi o colecţie a definiţiilor pentru ceea ce iubeşte şi admiră mai mult autorul: femeia, frumosul, fantezia scriitoricească, puritatea, curajul, arta, cugetul, educaţia, înţelepciunea, imaginaţia, personalitatea, istoria, tradiţia, intelectualii, poezia,ş.c.l. Apelând cel puţin din când la

cum o dragoste a copilăriei. Acea dragoste interzisă jocului cu… Medaliile! Dar, pentru a nu amesteca lucrurile, voi încerca să vorbesc, nu despre copilărie, că toţi vârsnicii au fost copii şi au povestit şi povestesc despre copilăria lor, iar când unii se referă şi la promovarea locurilor, ca un plus şi un impuls viitorimii ori, vorbind despre o problemă şi mai pretenţioasă precum prietenia moralităţii. Alţii, parcă daţi în stambă, aşa ca aburitorii, încercând prin perfidie să ducă în derizoriu chestiuni privind preocupări fie ele şi mărunte dar care fac bine, mai ales acelora dornici de ceva…Revenind la jocul cu medaliile, că atâta-i mai rămăsese tatei prin anul

Este formată din două părţi: Partea de sus, unde se află şi prinderea, sub formă de triunghi: sus – tricolorul, în mijloc, pe fond alb anul 1970, înconjurat de aură şi-n partea de jos prinderea celei de a doua parte, tot sub formă de triunghi, în mijloc, pe fond albastru două mari clădiri iar pe margini cuvântul: Fruntaş în gospodărirea oraşului.

Isigna: Instructor sanitar, formă dreptunghiulară, în interior un cerc de culoare albă, având interiorul cercului o cruce de culoare roşie. Marginile verzi şi-n partea de jos, o bandă interioară pe care scrie “instructor sanitar”.

O lacrimă de bucurie!

Cât de minunate pot fi clipele-n care se pot savura preocupările unui segment din cadrul tinerei viitorimi, mai ales astăzi când starea naţiunii nu ne poate umple paharul cu bucurii. Dar, încă din vremea lui B. Pascal - oamenii se corectau mai mult când vedeau răul, decât binele. Binele găsindu-se foarte rar.

Omul, parafrazându-l pe A. Baranga, fiind singurul care ştie că moare, i-a dat lacrima, dar, şi singura fiinţă care ştie acest fapt, dându-i zâmbetul. Amintindu-mi de V. Desnica, pentru ca omul să se bucure, e necesar să devină pentru - O clipă copil că, bucuria curată, cere naivitate, transformându-se-n frumuseţe. O frumuseţe percepută ca un licăr de lumină. Un licăr precum imaginea din dreapta, cu rădăcini adânci pe Valea Buzăului. (dkn)

124

| Uscând o lacrimă • Nr. 10 • 2014

Apariţii editoriale

Privitor la conţinutul articolelor publicate, responsabilitatea acestora revine autorilor care le au sub semnătură.

Prof. Mihai Dumitru Iniţiator, redactor-şef Ec. Negoiţă Cristian Tehn. Dumitru K. Negoiţă (membru LSR) Mihăilă Veroni Redactor corector Ec. Costăndel-Daniel N. Sociolog Alexandra-Mihaela N.

Redactori

Marin Ifrim, Elena Marin-Alexe, Teo Cabel, Liviu Gogu

Membrii susţinători

Pr. Prof. Dr. Mihail Milea (membru USR) Dedu Romică, primarul Com.Vipereşti

Layout

Valentin Rădulescu Cei care doresc să trimită articole, o pot face pe adresa de email: dumitrunegoita@gmail.com ISSN 2344–1313 ISSN–L 2344–1313