Volum de poezii - ediție on-line – Peregrinări 2017

Itaca Organization Dublin

în parteneriat cu Grupul Media Singur

Volum de poezii - ediție on-line –

Peregrinări, ediția a X-a, Dublin, 2017 Realizator Dorina Șișu

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Regulament concurs „Peregrinări” (poezie și proză scurtă) Concurs Peregrinări, ed.a X-a, poezie și proză scurtă, organizat de Itaca Organization Dublin, în parteneriat cu Grupul Media Singur

Sunt două secțiuni separate ale aceluiași concurs.

1. Perioada de trimitere a poeziilor/prozelor pentru concurs: 1 octombrie – 15 noiembrie 2. Jurizare: 16 – 30 noiembrie. Juriul este format din câte 3 redactori ai revistei Itaca + 2 personalități culturale, pentru fiecare secțiune.

3. Anunțarea câștigătorilor: 1 decembrie 4. Poeziile se trimit numai pe adresa concursulperegrinaripoezie@gmail.com Textele de proză se trimit numai pe adresa concursulperegrinariproza@gmail.com 5. Fiecare participant va trimite poezia/proza în nume propriu și va primi un e-mail de confirmare în 48 de ore. Dacă nu primiți acest e-mail, vă rugăm să retrimiteți!

6. Se trimite o singură poezie, în limba română, într-un document word de maximum 2 pagini A4, fără imagini, cu diacritice, font Times New Roman, mărimea literei 12 sau/și o singură proză scurtă de minimum 2 pagini, maximum 5 pagini A4, în aceleași condiții.

7. Fiecare participant se va înscrie o singură dată în concurs (la una sau ambele secțiuni), atașând la e-mail numele real și complet, o fotografie jpg și localitatea de reședință.

8. Poezia/proza trimisă la concurs nu trebuie să mai fi fost publicată anterior, nici măcar pe blogul personal sau pe site-uri de literatură.

9. Vârsta minimă de participare este de 14 ani împliniți. Vârstă maximă nu se impune.

10. Pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent de naționalitate și oriunde s-ar afla pe această planetă.

11. Poeziile/prozele intrate în concurs vor fi postate pe site-ul www.itaca.ie sub anonimat, primind un număr de ordine, în funcție de înscrierea lor (separat pentru fiecare secțiune).

12. Participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv pe propriile pagini de internet, în pofida faptului că nu va exista și un vot al publicului.

13. Jurizarea se va face în două etape. În prima, între 16 și 28 noiembrie, fiecare membru al juriului va nota 10 poezii/proze, pe care le consideră ca fiind cele mai bune, cu valori de la 1 la 10, fără a repeta vreo notă. După această primă evaluare, cele mai bine situate 10 poezii/proze vor intra în faza finală, între 29 și 30 noiembrie, iar fiecare membru al juriului va nota numai locurile I, II și III, acordându-le 5, 3 respectiv 1 punct. Astfel se vor stabili cei trei câștigători.

14. Nu se acordă mențiuni, diplome de participare și nu se face public votul juriului, luat individual.

15. După anunțarea câștigătorilor, în termen de câteva zile, vor apărea pe site și numele autorilor în dreptul fiecărei poezii/proze și vom realiza un volum colectiv online (nu tipărit!), cu toate poeziile/prozele înscrise în concurs (de aceea este nevoie și de fotografiile autorilor).

16. Câștigătorii vor primi premiile în luna ianuarie a anului următor, după ce va fi tipărită revista Itaca.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

•

• •

17. Premiile concursului: câștigătorilor fiecărei secțiuni (locul 1) li se va publica în cursul anului următor câte un volum (proză scurtă, respectiv poezie), de maximum 100 de pagini, format A5, la Editura Singur, partener al Itaca Organization. fiecare dintre cei 6 câștigători va primi câte o medalie, o diplomă, un exemplar al revistei Itaca, în care i se va publica textul/poezia câștigător(oare) și cărți ale membrilor juriului. nu uităm nici membrii juriului, așadar vom oferi câte o sticlă de whiskey irlandez, pe lângă mulțumirile noastre, fiecăruia dintre dumnealor.

18. Vă vom ține la curent cu evoluția concursului pe site-ul www.itaca.ie http://www.itaca.ie/ ca și pe pagina de facebook a acestuia https://www.facebook.com/sufletromanescdublin?ref=hl 19. Juriul la secțiunea proză • • • • •

Ștefan Doru Dăncuș (România) Adrian Suciu (România) Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Spania) Emanuel Stoica (Suedia) Viorel Ploeșteanu (Irlanda)

20. Juriul la secțiunea poezie: • • • • •

Alexandru Cistelecan (România) Paul Vinicius (România) Dorina Șișu (Irlanda) Dorina Brândușa Landen (Suedia) Emanuel Pope (Anglia)

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Câștigătorii concursului de poezie Peregrinări ediția a X-a, Dublin, 2017

LOCUL I: CAMELIA

GROSU poezia Nu neapărat o psihoză

LOCUL II: CRISTINA

BOTÎLCĂ poezia Jurnal intim de 6 pagini

LOCUL III: ANTONIA

ANDRA MIHĂILESCU poezia Căutare avansată poezia poezia

Materialul acestui volum nu a suportat nicio corectură din partea realizatorului, reflectând întrutotul concepția autorilor.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Cuvintele mă dor!

Ionuț Luca (Mihăileni, jud. Botoșani)

rescriu, prin vene, iubirea şi dispar, sub tâmple, nepedepsite, în vestibulul amintirii.

Iubesc involuntar, obsesiv, neiertat de trecut!

Cuvintele mă dor, iar şi iar, mai limpede ca niciodată, înlocuite acum de-o altă fire, de-un rece absolut.

Cuvintele mă dor şi iartă, adăpostind tăcerea într-o clipire, de timpuriu schițată a unui ecou îndepărtat.

Cuvintele mă dor, egoist şi imparțial, cu dor neabătut, pesemne dejucat magistral, de primul tău sărut!

Cuvintele mă dor, chiar dacă...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Te mai aştept Mihaela Băbuşanu (Bacău, Bacău)

Încă îţi mai păstrez trecerea, periuţa de dinţi şi pijamaua, încă te mai asemui lui Ahile, încă-ţi mai sărut urmele şi-ţi mai adulmec paşii; încă sunt neîmblânzită, încă neînhămată încă aştept să-mi port în pântece mânzul şi să nechez a împlinire, încă te mai caut cu fiecare fluture care-mi migrează din stomac spre altă şi altă floare şi încă te aştept mai Briseis ca niciodată.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Prin cuvânt sunt călător Lăcrămioara Maricica Niţă (Roma, Italia)

Un ochi râde, altul plânge Când văd timpul cum se scurge Şi se scurge-ncetişor Ca şi apa din izvor.

Curgi tu râuşor la vale Şi nimica nu te doare, Peste pietre lin aluneci De nimic nu te împiedici.

Numai eu merg şchiopătând Cu privirea în pământ.

Stinşi sunt ochii, lăcrimând După viață alergând.

Timp nebun ca o nălucă Nu-mi lua dorul de ducă Lasă-mă să mai trăiesc Viața să o prețuiesc.

Pe vârtej de cuvinte devin călător Îmi picură clipe prin vene ce dor

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

O rugă, un plânset, ecou sfâşietor Clipe trecute... timp călător.

A trupului sevă când se va scurge Strop după strop, minut cu minut.

Când nemurirea o voi atinge Trăit-am degeaba pe-acest pământ?

Sufletul meu hrană va face Din amintiri... fotografii Căci timpu-napoi nu se întoarce Copil în pântec nu voi mai fi!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Izbăvire Mihaela Gheorghe (Plopeni, Prahova)

În sine Tresare epicentrul Într-o mişcare slută, Neputincios.

Vocea-i e mută.

Sub giulgiu, Scrâşnitul, În vals erotic Se împreunează Cu viul nescurs Şi impregnează Nestinsul În voluptuoasă lipsă De vedere Cu gust şi miros De durere.

Hăul transpiră Sudoare de sânge.

Hohotul de râs macabru Plânge De fapt.

Stigmatizat, Cu sine duce

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Cum s-a dus şi Alesul La Golgota pe cruce.

Se încununează apoi Cu agonie. Înţelepciune?

Nebunie?

Scheletica-i umbră Priveşte La sticla din clepsidră – Perpetuum Mobile – Nu se opreşte.

Dar ochiul de-ndură; Îl scoate din iad Iar izbăvirea vine: Şi lacrimile cad...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

13 Andreea Idita (Motru, Gorj)

du-mă într-un loc îndepărtat acolo unde m-aş putea metamorfoza în linişte acolo unde laptele poate fi supt de copii fără ca cineva să-şi întoarcă privirea plină de scârbă acolo unde venele nu tânjesc după lame de ras

mi-ai spus să-mi fac bagajele & să mă scutur de praf ar fi trebuit ca astăzi să plecăm dar e vineri 13 şi tu eşti superstiţios magazinul din colţul străzii a dat faliment o mamă s-a descotorosit de propriul copil de parcă ADN-ul ar putea fi şters cu un burete un fetus a paralizat & nimeni nu-i mai poate vorbi despre cum e să faci primii paşi din viaţă degetele alunecă peste coaste proeminente //anorexie//

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

//asfixie// te-ai înecat cu o pastilă într-o zi oamenii o să înghită umbre

mâine e sâmbătă 13 nu mai vreau să plec niciunde mi-e frică de toate acele locuri şi nu cred că superstiţia e de vină

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Sonetul țăranului român (Mihai Merticaru – Piatra-Neamț, Neamț)

Cuprins ți-e sufletul de nemurire, Arderile de-o clipă-s veșnicie, Tot ce atingi se face poezie, Iar ce gândești începe să transpire,

Că n-are mâna timp, toate să scrie, Nici să acordeze atâtea lire, Pe ață, mărgăritare să înșire, Finalul să fie o melodie.

Ai inimă, fagure de albine, Adesea, vulcan aprins în strașnic piept, Centrală cu o mie de turbine,

Gândirea ta, galaxia, susține.

Tu, adept al unui înțelept precept, Nu mergi pe drumul bătătorit și drept.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Note de toamnă Mihaela Aionesei (Târgu Secuiesc, Covasna)

Tristețea din lume se adună în frunze.

A mea agonizează în brațele acestei toamne hapsâne ca o libelulă căzută prea devreme în cerul ca sticla.

Sunt ulii deasupra mea. Imenși, vicleni, gata să-mi smulgă limba și straiul cel port din străbuni. Pe prispa din suflet încremenită într-o doină îmi face semne duioase bunica. Mama toarce lacrimi sub gutui.

Tata-i dus să învârtă pietrele în râu. Iară eu… mă dau de ceasul morții îngropând bănuții sorții în cuvinte necuvinte.

* Milă mi-i de biata talpă scrijelită ca o vită Milă mi-i de plânsul ierbii ce-a-ndurat în van ocări și-a răbdat să vadă în țeava puștii sângele îngenuncheat.

Milă mi-i de codrul verde jefuit de atâtea ori de se văd cum plâng puieții rămași orfani, cu trupul gol.

Milă mi-i de vietățile rătăcinde prin ruine fără să-și mai poată ascundă somnul, plânsul pe colinele străbune unde sapă întruna nemiloase gheare de smintiri străine retezând din rădăcină sfânta noastră doină

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

sfântul nostru grai adunat ciorchine dincolo de rai.

Milă mi-i de păsări, ape.. dar mai milă mi-i de oameni c-au orbit și au uitat când o țară Tu le-ai dat!

* Ce arome! Ce culoare pe coline!

Au plecat la vânătoare și pictorii și poeții să prindă în pana lor zvârcolirile flămânde ale toamnei...Prea sfioasă. Stă lungită lângă apă cu-o sprânceană ridicată și privind în zarea mare munți-i spală sus pe creastă unde-și face cerul cuib zămislind la foc de stele și din țâța lunii stearpă dulce dor de neam de tine...Domnul meu cu cofe pline, lasă-n lume să mai curgă mierea ca prin satele străbune să răsune herghelia de lumină

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Să nu scuipi ‘naintea mea Camelia Florescu (București)

Să nu scuipi, bărbate, îndărăt!

Să nu dai Spurcatului caznă!

Să-ți aduci aminte de vai mama ei de cununiță de flori de maci, Pe care o furasei din câmp să mă faci mireasă!

Să-ți aduci aminte de primul nostru născut, Purtat în aburii facerii la doctorul de peste deal (că era vânăt și pirpiriu și câtai bărbatu’ se făcu ! cum întoarce el cirezile de iepe singur și-și alege mândruțe pe sprinceană!)

Să nu huidui, omule, necurat!

Tu aveai vorbă caldă, palme firbinți, Brațe vânjoase, de mă rupeai ca pe-o trestioară Când jucam la horă sau călcam la culesul viilor tămâioasa-n picioarele goale, Cu poalele suflecate pân’ la brâu, De te-mbujorai tot că se uita chiorâș la mine Ăl mare al dădicii Pațurca.

Să nu sudui , amar vieții mele de muiere ‘cercată de viață!

Să-ți scormonești mintea aia puțină Să scoți la iveală tinerețea noastră Copii crescând copii, Cruce de femeie iubind stâlp de bărbat! Și-acum când îți încălzesc sarea grunjoasă

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

s-o pun în săcuți pe pieptul tău bolnav,neostoit, mor de necaz dacă te frige și eu mă cert în gând că sunt neîndemânatecă.

Lasă, omule, păcatului, suduiala și amarul Mai rămâi cu mine de-o vară-două și-apoi ne-om duce amândoi.

Sunt în lan, sperietori puse de tine Pentru ciori și pentru moarte Numără-le-n minte... (mai stai!)

Să nu scuipi ‘naintea mea, omule, sa nu răcnești la mine!

Mai lasă-mă să te țin de mână o iarnă Și-apoi ne-om duce amândoi!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

camera Beatrice Bernath (Haifa, Israel)

ne-am privit indirect prin oglindă cu coada ochiului. curajul oricărei confruntări directe nu. imposibil. încercasem odată mai demult să mă explic dar am avut ... am avut impresia că spusesem unul din acele lucruri care nu se spun. de o femeie. unui bărbat . și "vreau !" fără un preliminar - a căpătat înțeles căruia nu am vrut să-i aflu răspunsul . mi-am înăsprit privirea întorcând capul băteam nervos din picior /mă simt dezbrăcată de tăcerea lui -gândesc tremurând - de ar spune ceva sparg tăcerea : mi-e jenă și nu prea știu cum să te .. numesc .

Ceea ce faci tu e cu adevărat urât (zici brusc ridicând ochii de pe pantofii tăi lustruiți și mult p rea noi pentru urmarea dezinvoltă ) -știi. ...dar totuși mă fascinează lipsa ta de siguranță, e ca un joc și tu ești șoarecele meu -ți întorci capul înspre mine liniștit cu un zâmbet mijit în colțul gurii -ce aștepți ? zici încet înlemnită pe bucata mea de parchet aud o muscă cum bâzâie și piciorul continuă să-mi bată tot mai repede. ridic dintr-un umăr / un suspin se naște Asta e. mă descalț.

Mă așez pe pat . nunta a fost un shiduh aranjat de o mătușă îndepărtată

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Amor neizbutit, revărsat Diana-Ariana Zburlea (Slobozia, Ialomița)

Opriți-vă la groapa adîncă și albastră Unde înoată sufletul tulbur de Femeie, Căci are nevoie să-i fie privite aripile Cînd își ia zborul mult așteptat.

Toți cei care ați săpat aici, odată, Cu priviri umede sau slovele nectarului Amor, Ce vă făceau vocile mai slabe, Curgînd și sub urechile Zeilor...

Opriți-vă la groapa adîncă și albastră!

Coroane cu tumult de petale gri or să vă stea pe frunte, Ce nu rănesc, foșnind în taină, Rămîne-vor tăcute, dătătoare de fărîme-simțuri, Ale ceasului acum mort și greu.

Opriți-vă desculți, cuminți și ascultați Poemul tragic necîntat de nimeni, Murmurul sihastru, încovoiat de doruri, Cu pleoape galbene ca rătăcirea Și gura strîmbă de la viciu.

V-ați oglindi în apa suptă de groapa Adîncă și albastră; cunoaște numai susur, Și tremură și strigă cînd vă schițați în valurile ei Strig-acea femeie cu podoabă retezată și buzele-i rînjind: Depărtați-vă de lacrimile centenare, ce-au cobit amarul Și iubirile terestre, care pîndesc doar sufletele moi Le știrbesc cu nerușinare, ca pielea de pe animale Și-uite-așa rămîn să zboare în gropile adînci și albastre, Cunoscînd putrezirea - pofta uriașului delir al unei minți carnale...

Cunoscînd alintul însingurării ce miroase a zori de noapte?

Dar mai uitați-vă în groapa adîncă și albastră, Unde sorii nu se scaldă, și sub mantia de apă Unde sarea gri plutește mănunchiuri,

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Veghează armatele vegetației de viermi Ce veșnic șoptesc amintiri ne-nsemnate...

Veți cutreiera și voi, neghine în cerul de platină Stînd la mila unei furtuni de praf de stele Cîntărind iubirea din unduirile lor, jinduind Lasînd lacrimile voastre să inunde pustiu tărîm Menit, de-apururi, bătrînei gropi adînci și-albastre.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Scrisoare Iubirii Daniel Grosu (Vaslui, Vaslui)

De când stau şi-mi număr norii din suflet, Iubire, nici nu mai ştiu dacă te caut.

Număr nori şi caut ploi din care să te smulg şi să te sărut sub o streaşină.

Căci Tu, Iubire, eşti călăul meu favorit.

Şi atât de mult te iubesc, încât ţi-aş ascuţi, chiar şi cu şmirghel, lama toporului cu care-mi vei lua gâtul.

Te iubesc, Iubire deşi ştiu că şi tu ţi-ai pus în ierbar câţiva trifoi cu patru foi găsiţi în suflet la mine.

Sper că n-o să faci salată…

Aşa cum eşti tu, cinică donatoare de suferinţă blestem sublim scris pe toacă rafală de ghimpi şi de furii ce nu se sting odată cu zorii te iubesc deşi acum doar îmi număr norii.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

copii fugiți de-acasă Gela Enea (Craiova, Dolj)

aerul este o palmă de pământ sub maree / asemenea unei retorte prin care se strecoară cât trebuie să înghițim până la deplina confuzie cu nisipul

peste mânerul privirii noastre un lup flămând dă ocol altui lup mai flămând din tâmpla zilei urletul sapă galerii la capătul cărora nu are cine să ne aștepte

suntem copii fugiți de-acasă dragostea mea gândurile / lilieci prinși de pereții memoriei flutură astăzi penaje gri furia vâslește în apele liniștii uite bolizii scormonesc prin kilometri noștri de poezie de viață încă arde gâtlejul cuvântului hai să ne pierdem urma căci le-am permis altora să ne locuiască dragostea mea câtă nevoie aveam eu de tine

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

câtă înfricoșată așteptare am tras pe roată mureau secundele-șoareci în rumegușul hârtiilor ți se pare puțin nu în vertebre stă mișcarea nu e în culcușul cărnii durerea nici în paloarea mortului / iadul

suntem copii fugiți de-acasă rămâi în pastișa acestei tinereți o rană dinainte vindecată

mâine va fi o toamnă plină de rod ne vor agăța pe ramuri tigvele-felinare

vom lumina universul vom pietrui Calea Lactee fără să cerem nimic în schimb

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

ascensiune pe contrasens Cătălin-Alexandru Vlăduț (Beiuș, Bihor)

neonul cocoţat pe catargul şantierului mă radiografiază circumspect mamuţi turbaţi îmi coboară scările rulante & zugrăvesc rapace pereţii cu fildeş ignorând orice preferinţă cromatică pe beatul stropilor de sudoare glaciară dansez harlem shake – ca un apucat

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Sâmburele iubirii Claudia Bota (București)

În iarna vieții neîmblânzită dorul a revenit, În ochii unui copil, miracolul s-a răspândit, Prin lumina caldă, blândă și suavă a inimii Se încălzește sâmburele neîntinat al iubirii. În primăvara vieții cuvântul în gând te învață, Simți mereu că seva se topește din tine și crești, Treci prin gări și halte fără număr și călătorești, În fapte găsești bucurii, pentru ziua numită speranță.

Tu, lumină clară, dulce, floare albă ce ai înflorit, În vara vieții, Lumina din Lumină m-a calăuzit Iar durerile înăbușite se șterg din ziua umbrită Eu care te-am zărit, n-am lăsat dorul neizbăvit! În toamna vieții ruginii vântul domol ți-a cântat, Umbra din umbrele cenușii ale tăcerii m-au cercetat.

Prefă-te tu în apa cea vie fără de moarte a nemuririi, Lumina devine prin tine o tainică simfonie a inimii.

Prin fapte bune în anotimpuri vii transmiți energii În fiecare clipă sădești adevărul în sâmburele iubirii Netezești căile tale prin sentimente unde te regăsești Trăiri într-un lanț unde continuu sădești și reclădești.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Piatră Cristian Lucian Mladin (Arad, Arad)

Închis stă Adevărul: Opac sentiment uitat în adâncuri, Viaţă încremenită în aşteptare Pulsând amintiri uitate.

Ascund în veşnice forme Vise umane repetate de-a valma, Şirag despletit al hățișului de ieri Pe cărarea spre nicăieri a lumii.

Ascut diamantul de ieri În forme ciudat de abstracte, Intense trăiri dinspre noapte Cărbune fragil din Neant.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Decăderea unei stele

Ioan Silviu Jurca (Oțelu Roșu, Caraș-Severin)

Îţi mai aduci aminte când zburam, eram doar tu şi eu în linişte şi printre stele, iar tu credeai că am să te las şi am să mă pierd şi eu căzând amarnic prin ele.

De multe ori când mai vroiam să stau, tu îmi spuneai pleacă, norii îți sunt acuma prieteni dragi.

Tu eşti o stea iar luna îţi va veghea întotdeauna calea, chiar dacă vei păşi pe alte drumuri vagi.

Mai ştii, era întuneric pe atunci şi nici măcar nu mai ştiam ce înseamnă să visezi.

Mi-ai zis că ai vrea să vezi tot universul, dar nu ştiam că amicul meu destinul îmi pregătea încă de atunci doar stele verzi.

Eram închis în întuneric pentru veşnicie şi tu erai întotdeauna steaua mea.

Păcat că luna a început să-şi stingă încet lumina şi întunericul, depresii şi coşmaruri îmi şoptea.

Păşeam prin iarbă uşor cu tine, păcat că eu eram pe un nor.

Iar tu erai atât de bine și nu ştiai că în final, doar soarele avea să-mi spună ce înseamnă să îţi fie dor.

Dar viaţa e atât de complicată şi uneori nici visul nu visează, aveam să ştiu doar pentru o zi că norii dezbrăcaţi de tine, nu înţelegeau că nu e nimeni care ne veghează.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Ia-ţi acum sărutarea Alin Radu (Cluj Napoca, Cluj)

Ia-ţi acum sărutarea şi te-ndeamnă-n calea mea, Ia-ţi ce-i rău şi crud în tine, ce n-a vrut altcineva, Adă-mi mie tot ce lumii nu i-ai fost de vreun folos, Şi-oi lipi cu-un ciob amar, Vasu-mi vechi şi păcătos.

Să putem din două rele să ne facem o făptură, Ochi de-ai mei şi sâni de-ai tăi şi la mijloc dulce gură.

Să stârnim amanţii lumii care ne-au rămas datori, Să ni-i râdem, să ni-i plângem, că-or iubi de două ori.

Și-om pleca împletiți prin lume, șarpe orb, șarpe bătrân, Care-și ține cu iubire, șarpe tânăr lângă sân. Și pe calea împătimirii

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

piele moartă-oi lepăda Să-ți rămână pururi vie și dorită pielea ta.

De-ar fi-n veci îmbrăţişarea relelor din amândoi, De-ai fi pururi însăilată, ciob de carne-n carnea mea, Eu renunţ la mine însumi, mă numesc de-acuma: Noi. Chiar de știu că porți otravă și mă poți întuneca.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Draga mea mamă Natalia Micalona (Arad, Arad)

Tu ești simbolul meu ce trece prin ani, albul ochilor ți s-a prins în păr, cu timpul totul se înnoadă vestind o vreme de ninsori.

La capătul liniei trenul ia o curbă, și ne-ntoarcem de unde am plecat călare, alergând în gânduri, mărețele fapte ce le-am săvârșit.

Ninge cu putere, Dumnezeu a dat drumul dreptății, sufletul zburdă, e primăvară pe pământ, se naște făclia noului început.

E limpede veselia nopților ce au apus, în aer curge poezia și toată dragostea de sus!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Când secundele ruginesc Liliana Negoi (Moșteni, Giurgiu)

Atunci când secundele ruginesc e firesc să ţi se zgârie mai un gând, mai un braţ, mai o coastă, dacă încerci să te strecori printre ele nebăgat în seamă.

Aşa încearcă ele, bietele, să se împărtăşească din numele tău de om, împodobindu-ţi, lipsite de egoism, carnea prea-muritoare cu tatuaje moi ale fiinţei lor.

E firesc, dar, să simţi pe vârful limbii gustul acid al unei tăceri inutil de elastice sângerând la atingerea orelor - aceste buchete septice de clipe moarte -, e firesc să te doară sufletul atunci când umbra lor oxidată, ştergând-o pe-a ta, o infectează cu timp, însă nu e nimic mai dulce decât rugina secundei primei iubiri, aşa cum rămâne ea încrustată în tine, şi o găseşti uneori, din întâmplare, mai pe sub un gând, mai pe sub un braţ, mai pe sub o coastă.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Coasta ta Lucia Bibarț (Arad, Arad)

Mă deștept felinesc- femeiește în îmbrățișarea ta Carnal – sufletească, Atât de flămândă, Încât mă asimilează coastei tale, până acum lipsă.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Lacrimi dinspre Bucovina Dimitrie-Sorin Pană (Titu, Dâmbovița)

(la moartea limbii române) Ne bate iarăşi Bucovina-n poartă Cum a făcut-o de un sfert de veac, Să ne anunţe că-i e limba moartă Iar cucii ce-o cântau, acuma tac.

Sub bocete ce nu mai pot s-alunge Amarul strâns în jurul unei cruci, Şi-ntreaga amintire care plânge Cu păsările toamnei, la răscruci.

I-a fost sortit să crească în pustie, Căci nimeni n-a dorit-o înde-ajuns, Iar mama-ntr-un exces de nebunie A părăsit-o, fără vreun răspuns.

La moarte, Hurmuzachi-a fost prezent Cu un discurs ţinut pentru acei, Ce s-au dezis de dânsa-n mod fluent, Uitând că sunt creştini şi nu atei.

Părintele Bejan chemat în fugă, Să lumine cuvântu-ntre săteni, A recitit, celor prezenţi, o rugă Culeasă de bătrâni, din Stăuceni.

S-a aplecat, apoi, spre răni deschise Ce-au fost badijonate cu candoare, În timp ce Z. Voronca amuţise, Iar Pumnul înviase din uitare.

Pe Onciu l-am găsit plângând în ploaie, Pe limba unor oameni dispăruţi, Din partea lui Emin a fost Aglae, Şi Iancu Flondor, de la Cernăuţi.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

De lângă trupu-aflat după pisanii G. Sbiera, din Horodnicul de Jos, A îngânat poeţi din Lepturarii, În dulce grai moldav, de humă ros.

Cu toţii-au încercat să reaprindă O lume care-a fost cândva şi-a lor, Ce mai trăieşte-n câte o colindă Şi-n sufletul bolnavilor de dor Ce nu mai dovedesc ca să alunge Amarul strâns în case de moşneni, De unde Bucovina, astăzi, plânge În limba răstignită de ruteni.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

”PELERINI”...

Gherasim Constantin (Montiguy le Tilleul, Belgia)

Aș vrea să știu cum se simt oare Cei care sunt din țară-acum plecați.

Mai simt ei vântul, boarea Ce mângâie acum, părinți și frați?

Plecat-au de prin văi și de pe dealuri, Să ”fugă” de pe-aici -”au vrut” Și nu contează că în urmă Pe uși, ferestre... doar mușchiul a crescut.

Ei sunt departe și li-i ”bine” Trăiesc ușor - așa se pare, Se-obișnuiesc și nu prea mai contează Că țara li-i departe-n zare

Nu îi condamn, să mă ferească-naltul!

Vreau doar să înțeleg și-atât.

Eu știu că nimeni nu pleacă de la bine, Au suferit, dar până unde Doamne, cât?

Și-au trebuit ca să renunțe la atâtea...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Copii, părinți, bunici și frați, Plecând ”dincolo”, cu inimile-amare...

Câte ați trebuit în țară să lăsați

Și cu durere neștiută-n inimi, Cu lacrimi nevăzute și cu tristețe mare, Munciți pe brânci doar pentru alții... În ce vă transformați voi oare?

Ar vrea să se întoarcă orișicând La vechea vatră românească, Lăsându-și inima să zboare Și -n suflet dragostea să crească.

Doamne, privește-i pe-acești oameni Și-ndură-te, te rog, de ei...

Stârpește răul de prin țară Și fă ca să miroase-a... flori de tei!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Chemarea ielelor Marius Adrian Răduță (Ploiești, Prahova)

Lumea de dincolo încă scapără scântei, Stinge luna de pe cer şi o îmbracă în mătase.

Acum se scurg lumini sfruntate, alunecând pe porţelan, Caută ochii prin multime, când ochii lui ţintesc doar spre tavan.

Ascultă ticăitul din pereţi ce par paşi apasăţi de fulger, Uită de ceas şi nu-ntrevede un moment fix, trecut de miezul nopţii, primordial orei unu, Când s-a deschis portalul, reflexia din oglindă a înviat, s-a speriat plecând la promenadă, căutându-şi sufletul pribeag – nu există fum alergat de turme de câini, doar câini alergați de turme efemere, care ridică steagul alb, atunci când trag praf pe nas din spatele barelor de carceră.

Cântă moartea-n timpane, adrenalină-n valuri înecând catargul, avea trăiri din spaime, brăzdaţi obraji, lacrimi de geamuri.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

…Şi atât…!

Mihaela Mircea (Târgoviște, Dâmbovița)

Ne desfrunzim atât de mult încât Rămânem nişte biete amintiri Cu zâmbete livide şi stele în priviri Plutind prin gânduri aidoma… şi atât…

Printre cuvinte mergem, nu ştim cât Vom fi drumeţii acestei omeniri Ne-ncununaţi cu lauri şi nici cu trandafiri Cu inima bătând paradoxal… în gât…

Ne desfrunzim atât de mult încât Printre cuvinte mergem, nu ştim cât Cu inima bătând paradoxal… în gât…

Plutind prin gânduri aidoma… şi atât…!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Scrisoare către mama Ioan Corin Culcea (Ploiești, Prahova)

O văd arcuită pe jumătate peste ceaunul fumuriu, într-o veşnicie amară, mestecând cu ardoare mămăliga sfântă de fiecare zi... un ritual în care se rupe soarele de amiază şi îi cade pe umerii frânți...

Ea tace mereu, nu se vaită niciodată îndeajuns, încât să i se facă milă cuiva...

Ne strigă, ne cheamă pe toți, ne mai încurcă pe nume şi îşi continuă ritualul împietrit în obişnuința singurătății de sine, crestează cu ața, adânc, soarele galben ce abureşte pe masa rotundă, din lemn de stejar... semnul crucii sângerând în aerul nostru nerăbdător...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

#eu nu exist cu adevărat Ionuț Calotă (București)

iar am dormit treaz am rămas aşa ca o lentilă de aparat foto neacoperită prizonier într-o imagine ştearsă de pe hard-disk uneori mi se face dor de mine şi pentru că nu mai pot să merg cu picioarele mele încep să merg înăuntrul meu gândul meu se pierde ca o fisură prin aerul rece al dimineţii camera în care scriu se deformează alunec în altă viaţă cu un lift interzis părinţii mei încă nu se născuseră ei doar credeau că o să aibă un copil pe care o să-l cheme Zalmolxe eu mă uitam la un film şi actorul a început să vorbească cu vocea mea nu uita că visezi mi-a spus dintre toate rămâne doar un pic de infinit mă topesc firesc de la o vreme am doar umbră

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Peregrinarea unui suflet dorit pe pământ Ingrid-Iulia Niculait (București)

Disperarea ȋmpăienjenită ȋn ochii tăi Mă roagă să-mi ȋncetinesc ale inimii bătăi.

Am promis să te liniștesc grăindu-ți că veșnicia nu acum va veni Chiar și pe mine reușind a mă minți.

Dintr-o calamitate ȋncercam să scot speranță, Doar că ȋnspre-naltul dulcelui argint, Sufletul tău tot găsi o fereastră.

Flori fierbinți din asfaltul cosmic mă trezesc, ȋnvăluindu-mă, Dar nu sunt lacrimile tale Ce al inimii glas au liniștit, atingȃndu-mă, Ci eu plȃng stele căzătoare, O ultimă dată să te mai pot privi Pentru a-mi vindeca inima de durerea apăsătoare.

Degetele tale firave Veșminte devenite pentru ale mele Gȃnduri lamentabile. Îmi pot reaminti Fiecare atingere ce cȃndva mă mȃngȃia Acum unicul loc ȋn care limpede mai poți zȃmbi Lȃngă stele fiind, un ȋnger ȋmi șopti, E singurul gȃnd cu care mă pot consola. Ȋn fiecare seară adȃncă Ȋți pot admira chipul cioplit ȋn luna cea de stȃncă.

Sufletul din bucăți de lumină ți-l recompun Hazardul vieții tale schimbȃndu-l După ce ȋntr-un ocean de cuvinte-l transpun.

Singura persoană care ȋn vis mai credea Pentru că pe tine prea mult te iubea, Acum stă cu ochii ațintiți spre cer Așteptȃnd să-i spui al infinitului mister.

Ne revedem în eternitate...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Insolvență prin neplata chiriei Dorina Pop (Timișoara, Timiș)

Locuiesc, cu chirie, în casa unui vierme.

Dorm pe un pat de mucegai și-mi hrănesc trupul la masa iluziilor cărnoase.

Hamac! Icre? Desfrâu...

Cuvinte, împrumutate din alt veac, în care amfitrionul trupului meu se încurcă în balele instabile ale legănării, refuzând caviarul cu gust de plăcintă cu dovleac.

Desfrâul, cu-o sticlă de vin roșu în mână, caută pe fundul oceanului icrele nenăscute încă.

La mal, valurile construiesc, din scoici crăpate și mucuri de țigară, un punct care încearcă să definească existența-mi efemeră.

Vise ucise, nescrise, plutesc în sufragerie.

Viermele negociază plata chiriei ținându-mi pistolul la tâmplă...

Să fug în praful acumulat de amintiri?

Nu, afirmă nervos prezentul tulburat de tupeul proprietarului.

Gloanțele nu s-au inventat!

Prin venele pistolului curge doar apă cu rugină.

Molozul îmi cicatrizează fațada și eu, eu devin, în neputința mea, un... vierme?!

Refuz să iau chiriași, calculez cursul valutar care-mi dă dureri de cap, însă, în taină,

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

îmi clădesc o evadare. Șoapta îmi sugerează să mă transform în muscă.

Omul de ieri, viermele de azi cu ce va plăti taxa pentru staționarea pe gunoaiele viitorului?

Negocierile sunt în toi, în timp ce viermii și muștele mărșăluiesc pe stradă manipulând copacii.

Doar omul, puțin confuz, s-a ascuns în umbra unui bulgăre de pământ.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Cântic Roxana Elena Sandu (Slobozia, Ialomița)

Foaie verde Primăvară A-nceput uşor să doară Înfrunzirea Codrului Înflorirea Spicului Miresmarea nopţilor Naşterea culorilor Într-un ochi de dimineaţă Însorirea soarelui Creşterea petalelor Stropirea cu bob de rouă Auzirea cântului Zumzăirea şoaptelor Trezirea şopârlelor Foşnetul izvorului Tresărirea dorului.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Alba Iulia e Capitala ei Ion Bedeleanu (Deva, Hunedoara)

Nu sunt luptător la baionete În prima linie de front, Înfrunt urgia cu pamflete Şi deschid luptei orizont.

Nu mă- ngenunche nici un val, Din drepturi le noastre nu abdic Şi fac, pe vale ori pe deal Din orişice pamflet: tulnic !

Nu îngenunchem impostorii Cu semnul Crucii, ori cu rugi, Să ne răspundă trădătorii: Suntem ,,parteneri’’ ori ,,slugi’’?

Noi, cei ce suntem nesupuşi, La care dă speranţa- n spic Şi la tăcere nereduşi Facem din cuvânt tulnic.

Pândesc vulturi la hotare De- aceea trebuie să suni Din corn sau din tulnic chemare: Urmaţi în spirit pe Tribuni !

Nu vor o Românie centenaară, Dar se vor lovi de- un ştei 1 Decembrie 1918 e o Ţară Şi Alba Iulia e Capitala ei.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Vino!

Aurelia Tudora (Dublin, Irlanda)

Familiei, cu drag.

Soare în furtună, Noi doi împreună, Apă, duh şi foc, Noi trei la un loc, Lumină, iad, fulger, Noi trei şi un înger, Stele, flori şi cântec, Noi trei şi un pântec…

Vino, iubite, unde durerea Nu poate-n veci s-ajungă, La marginea dintre lumină şi umbră Unde iubirea-i fără de saţ, Nu geantă de luat sub braţ, Unde dorul e-n suflet fior, Nu recuzită de dormitor Iar minunea discret se-mplineşte Nu în virtual se dezgoleşte Vino, iubite, la sărbatoare, Unde iubirea se-nchide în floare Şi-mboboceşte în chip strălucit...

Vino, iubite... Bine ai venit !

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Țipăt mut Steluța-Roxana Codin (București)

Îmbrățișează luna și-l vede...

Cu precădere Se aruncă în coaste, lovește Sugrumă întregul labirint al existenței sale, Îl găsește Și sufletul e mai pustiu decât Sahara, Dar viu, Pretinde că alunecă ușor, Din ghearele ce-i strâng eul până-n ultimul por Și geme, Absoarbe viața ce o are în palme Dar vede, necunoscutul se cerne Vrea să-i facă scrum voalul ce-i lega inima Să-și pună în bagaj clipele din calea sa Se prinde de stele, de cele ce erau ele Și visele nu-i mai sunt pe umărul stâng Nu mai trăiește dăruind doar un țipăt mut

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Acea durere Vlad Talpoș (Vaideeni, Vâlcea)

1.Durerea este plăcerea cerească în care, Pământul renaște tărâmul vindecător Al cunoașterii acelei limite sufletești.

Dar viata ne-nfruntă în fata, Minciunii propriei noastre frici?

2.Destinul ne ajută să trecem, În lumea acelor suferinte În care necunoscutul rationalizează Trăirea alor noastre dorinte.

3.-Doamne, reușesc să fiu eu Sau devin sclavul trecutului meu?

-Nu,Fiule! Te cureti într-un cristal al prezentului” O strălucire a sperantei sclipește a ta Putere!

De a fi întruparea mea divină!

4.-Tată, nu știu a-mi dezlea Necunoscuta existentei mele.

Suferinta învie pedeapsa sau oferă o bucurie.

Dolor sau eros?

-Fii părtinitor existentei tale și vei fi erosul meu.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Transformă frica în fericirea de a te teme de neștiintă.

5.-Jertfa ta, Tată, îmi inspiră căldură pământească evaporată în darurile Simtite prin Rua pe care o rostesc ca Un cuvânt a comunicării mele cu ,,Existenta”.

-Fiule, Eu îti ofer Harul meu pe Pământ, Căruia să-i culegi roadele prin faptele tale bune, Botezul Domnului să-ti fie o permanentă spiritualitate, Iar Răstignirea înglobează în noi Lumina nestinsă a Iubirii.

6.-Iată, Fiule, de ce nu-ntelegi durerea?

Nu te gândești că eu veghez mereu, Acum, cred că spunându-ti Cuvintele mele, Mă voi coborî asupra ta cu Puterea și Blândetea mea, -Tu , fiule, vreau să mă privești din fereastra sufletului tău, Ca pe o sursă neizvorâtă de miruire.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

sunt/suntem Carmen-Maria Mecu (București)

sunt pasta albastră pixul degetele care îl țin coala albă tipărită pe partea cealaltă artera nervii palma încheietura flexibilă respirația descărcările bubuitoare din sinapse pereții cu care mă întrepătrund miezul fierbinte al pământului fragmentele de supernove octombrie stringuri tremurânde ouă de prepelițe în cuptorul soarelui sfârâind

ție nu-ți cunosc rostul formele multiversul făptură din carnea dodecafonică a minții mele știu că greșesc dar cu tot ce simt cred sau pot înlănțui aici și acum te iubesc

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Perle-n valuri Geanina Iovănescu Jecalo (Lipova, Arad)

Perle de mărgăritare scufundate-n blânde valuri, amorțesc sub puritatea iubirii de adevăr.

Iubind în taină stelele cerești aduse de valurile vântului violet, scufundate-n jocuri de clipe cerești – în valsuri de mărgăritare.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

A te răsfrânge Alexandru Sfârlea (Oradea, Bihor)

(... ,,Am venit să mă răsfrâng, mi-a spus, în cuvintele care-ţi sfârâie - n minte precum pielea şi carnea şi sângele acelor tineri din infernul creat de semenii lor ucigaşi !

Am venit să mă răsfrâng în ochii lor carbonizaţi despre care tu ar trebui să scrii, pentru că poeţii sunt placa de rezonanţă a suferinţelor şi atrocităţilor dinspre care tăcerea se volatilizează , am venit să mă răsfrâng în albul virulent al rochiilor de mireasă pe care le ţin pe braţe mamele în faţa Institutului de Medicină Legală, ca să-şi îmbrace fetele care-au ars pe rug apoi să le pună-n sicrie şi să le ducă acasă !

Am venit să mă răsfrâng în ochii de tuci ai celor care jefuiau victimele care zăceau în propriul scrum, să mă răsfrâng în ochii rătăciţi ai acelei păsări care ştie ea cum e cu renaşterea din propria cenuşă, am venit să mă răsfrâng, să mă răsfrâng, să mă răsfrâng !" ...)

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Expoziția Octavian Dănilă (Constanța, Constanța)

în expoziția în care am intrat, puteam vedea, sub un copăcel micuț, un aztec Quetzalcoatl, bătrân de mii de ani, fumând dintr-o pipă lungă, un tutun cu miros necunoscut, aromat, avea pielea întinsă perfect, privea înspre platoul piramidelor aztece, din timpul lui, lămpi ale lui aladin, cai albaștri, în alergare, cu coamele plutind în urma lor, ca niște comete subțiri, grațioase, așezați lângă măsuțe mici din sidef alb pe care se găseau monede feniciene furate din temple îngropate în nisip, sau elefanți de diferite mărimi, sculptați cu migală, cu harnașamentul de luptă pe ei, aduși tocmai din pakistan, sau din sri lanka, sau chiar din india, purtând, pe grumazul lor, luptători micuți, cu arcurile cumpănite, gata să își lanseze săgețile, cobre ascunse în coșuri înalte de nuiele, care își scoteau capetele și te priveau în ochi păsări cu penaj zgomotos și ciripit încântător descoperite în kampuchea, în adâncul pădurilor nesfârșite homunculi în borcane din sticlă verde, ca în craii de curtea veche, a lui mateiu caragiale, sau libelule vii, cufundate în vinars portocaliu, abia mișcându-și aripile străvezii, într-un fel de comă alcoolică, profundă și nesfârșită pajiști cu iepuri albi și gâze argintii, desu-uri pentru fetițe, din mătase, sau din dantelă albastră, verde, roșie portocalie rochițe plutind prin aerul înalt al cupolei, purtate de păsări cu umerii albi și penaj polifonic, sau canarii galbeni, prinși în cuburi de gheață albastră, aduși dintr-o cascadă neidentificată, platouri pline de cuburi de ciocolată, arămie sau neagră, 2. cu bucățele de fistic verde, sau marțipane, amestecate cu bezele albe, spumoase, crengi înflorite, fără copacii lor, plutind singure prin aer, scuturându-și florile petale, staminele și pistilurile verzi, sau vase ovale pline cu merișor uscat, roșu, ca rubinul topit.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

și expoziția, care mergea în pas de defilare, pe suprafața lacului, pe asfaltul lacului, pierzându-se, în cele din urmă, prin spațiul dintre două blocuri turn, spre un alt oraș, un oraș cu o singură stradă, cu o singură casă, cu o singură fereastră, o fereastră micuță, albastră, cu lemnul coșcovit de-atâta așteptare, cu perdele curate, abia spălate, călcate, încă se simțea mirosul de fier încins, și de cărbuni aprinși iar în casă, o masă cu un singur scaun, cu un singur om, înăuntru, devorându-se cu mâinile, : este o expoziție universală, zicea omul, în timp ce își devora mâinile, formată din toate expozițiile la care am fost de-a lungul timpului, sau la bâlciurile anuale, sau de pe lăicerele întinse de-a lungul șoselelor pe lângă care treceam, sau în curțile oamenilor, în hulubării, sau în stupinele prin care am intrat, viile în care mergeam la cules unde întâlneam ponei micuți sau lame din peru, iar undeva, jos, și girafe arzând, ca în picturile lui dali, la cules de struguri când mergeam sau caruselul din jericho și trupele de saltimbanci, circurile care veneau în oraș, când nu aveam bani ca să intru la spectacol., și mă strecuram pe sub pânza groasă a cortului, mă târam pe sub peluzele înalte, printre barele de oțel, ca să văd spectacolul cu zebre, sau piticii dansând și făcând gaguri, îți dau în dar memoria mea, dacă ai nevoie de ea, spunea omul expoziția mea din interior, ți-o dau împrumut doar întinde mâna ia-o!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Îmi întinzi mâna

Adrian Nicula (Nurnberg, Germania)

Îmi întinzi mâna şi mă chemi la tine, Azi, în acest moment, noi ne iubim, dar Mâine mă alungi, nu mă mai vrei, Ţi-e teamă de concurenţă, de alte Femei, ţi-e teamă fiindcă oricum eu Te voi înşela, fiindcă aşa sunt toţi Şi aşa e viaţa, dar mâine vezi, că Eu nu am plecat, sunt tot aici şi nu Te-am înşelat, atunci mă vrei iar şi iar Mă chemi şi iar ne iubim, de parcă-ar fi Ieri, dar mâine, mâine iar mă alungi şi Iar mâine e azi şi azi iarăşi ieri şi Continuăm tot aşa, mă alungi şi mă Chemi, mă chemi şi mă alungi, un martiriu Pentru amândoi, din care nu avem Puterea să ne dezlegăm, chiar dacă Nu ne mai iubim şi nu ne mai vrem, nu Ne putem vedea unul fără celălalt, Până la autodistrugere ne chinuim, Începem, reciproc să ne învinuim de tot, Ce nu ne mai convine şi în sfârşit ne despăţim, Cu speranţa că celălalt îl va căuta din nou Pe cel care a cedat mai întâi, aşteptăm Un ultim strigăt, o ultimă chemare, ce Întârzie să vină, ştim, acesta E sfârşitul, între noi e tăcere, Mă simt de parcă nici nu am existat, Şi totuşi speranţa e ultima ce moare, Nu mai ştiu nimic de tine, şi totuşi Tu eşti acolo unde ne-am despărţit, De schimbat, nu s-a schimbat nimic, doar că Nu mai vorbim, am putea trece unul Pe lângă altul, nu ne-am mai cunoaşte,

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Trăsăturile feţei au împietrit, Suntem iar aceia de dinainte, Oare dacă ne-am întâlni iar, ce s-ar Întâmpla, toate acele atingeri, Toată acea dragoste, să nu fi fost Decât emoţii fără de conţinut, Ne-am minţit tot timpul, oare ce am vrut Unul de la altul decât iubire?

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

bilanț de sfârșit de înǎlțare

Gabriel Gherbăluță (Galați, Galați)

motto; “unu-i vis ce păcăleşte, doi e şarpe ,ce şerpeşte, trei e mintea ce doreşte…” (filozof anonim din secolul viitor ) când număr visele pierdute și încerc să le inventariez, pe lungi coloane domesticite, chipul tău, de undeva din dedupă coltul okilor, scoate limba la mine imi dă tifle dupa tifle… latura diavolească a coastei tale, completează tăcerile urlate noapte de noapte de îndoielile mele… din spatele oglinzii, un alt eu, schimonosit, ca în romanul lui Oscar Wilde, monitorizează deziluziile/ iluzii… un alt eu, aşa cred, de fapt acelaşi clonat, duplicat, multiplicat, psihanalizează ceva ce eu nu pot face… se-ntamplă acelaşi lucru ca pe o stradă din Amsterdam, cu fetele din vitrina de după sticla rece care se încălzesc din flacara dorintei masculilor in rut voyeuristic… eu ard…

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

eu psihanalizez… un fel de “eu centrez, eu dau cu capul” in varianta valahică când îmi număr visele pierdute, văd şarpele ce îti aruncă mărul departe, tot mai departe, în pustie...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Seara în gând

Valentina-Elena Strat (Bătinești, Vrancea)

Când se-nalţă-n mine seara, Scăpând de cotidian, Simt linişte in cămara Inimii de-acum un an.

De când nu ştia ce-i greul, Când bătea în ritm domol, Acum lunecă cu dorul, Mă seacă,nu-mi dă ocol. Îmi deschide Luna mintea Şi Luceafărul cuminte, Străluceşte în privirea Ce nicicând nu cred că minte.

Când atenţia mi-e luată De-o stea ce cade la vale, Nu aş vrea să ştiu vreodată Că-i steaua inimii tale.

Suflet dintr-o lume mare Separat de timp şi drum, Ce din gânduri nu îmi piere Nici de îl prefac în scrum.

Ce aproape-i depărtarea Când eşti viu în al meu gând.

Ce departe e chemarea Când sufletul e înfrânt.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Dimineți pe munte Mădălina Andreea Miron (Comănești, Bacău)

Dantelă aburindă pe un grumaz de munte, Stă ceața răsucită în aspre dimineți ...

Când sufletul râzând, ar vrea să-i cânte Din doinele târzii ale acestei vieți. Și când, de pe crenelul cotei două mii, Se scurge soarele, șuvoaie-n răsărit, Se naște versu-n corzile luminii Ducându-și nota până-n asfințit...

Ai stat, drumețe, să asculți vreodată, În drumul tău pe coastele de munte, Sonetul dintr-o dimineață fermecată, Când ceața dintre piscuri pare-o punte?

Oare-ai îmbrățișat un gând la umbra zilei, Oare-ai gustat și tu din razele de miere?

Ori ți-ai pierdut ființa-n vasul reveriei, Privind cum munții nasc iar înviere?

E ceea ce numește timpul, o minune: O nouă dimineață încoronând un munte!

Ascultă-ți inima și ea-ți va spune Că diminețile pe munte ascund multe...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Haiku Florin Golban (București)

ploaie de vară în grădina mamei plivind cerul

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

măști Carmen Secere (București)

amintirile simple căzute din palmă și rezonanța râsului forțat produc reacții neașteptate ieșiri nervoase un fel de uimire mută la căderea măștilor ne sperie momentul când suntem noi înșine și căutăm disperați o fantă să ne ascundem în scoarța pământului linia subțire dintre obsesiile mari și mici taie pe jumătate prozacul pentru un somn mai ușor imaginația nu creează o lume perfectă paralela 45 nu împarte pământul în părți egale poate doar o nebunie poetică ar putea să împingă realitatea imediată într-o metaforă până atunci sub zidurile ființei săpăm tuneluri cu lingurița sperând să găsim o fărâmă de bucurie întreagă

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Despre drumuri…

Liuba Liubastra Botezatu (Chișinău, Moldova)

Drumul pe care-l deschizi nu poate duce nicăieri decât în văile plângerii, iluminat arareori de fleșuri cu mici bucurii și senzații iluzorii de cald singurătăților autumnale cu care ne-am înfrățit de câteva anotimpuri și jumătate.

Poate cunoști mai bine gustul nuntirilor eșuate, ea, însă, îți mai păzește focul din vatră, sperând să ieși biruitor din coșmar. Și apoi… sunt ani-lumină între generațiile de furnici și nu s-a găsit nimeni să-i poată învinge…

Mă iartă, om, voi închide cartea, încercând să nu mai tresar la orice ropot de cuvinte…

Privește, sunt urme de pași pe asfalt și merg în direcții opuse.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Apus pierdut Silvia Bodea Sălăjan (Oradea, Bihor)

în seara aceasta n-am să vorbesc voi lăsa cuvintele în oglinzile somnului şi poate voi încerca să mă tocmesc printr- un gest cu faţa umană a lui ianus şi-apoi să-nvăţ să supravieţuiesc judecata mea mimează tăcerea dar în ea urlă nevrotic toate cuvintele iar de după cortina lacrimii câţiva actori aşază o simfonie bolnavă pe şase coarde rupte încurcându-şi replicile am adormit ca o carte necitită şi visul meu străin părea sentinţa unor răni în care se regăseau pescăruşii

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Alt timp Hărăbor Magdalena (Braşov, Brașov)

Ai crestat ceasul ora -perlă al şiragului farmec mutându-ţi soarele în ceaşca mea de cafea dezintegrată armonie ca şi cum imagini pălesc pe un ecran minutele condensate în ură fără, fără apus doar un acum în care răsăritul curge din mâini alb ca un firav fir de nisip într-un acord chopinian să ne cerşim iubirii şi timpului nescurs în zadar Pe pajişti arse de război Doar noi, doar noi Ne recondiţionăm Visele , urmele Amintirile.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Deasupra furcilor caudine Carmen Ifrim Săsărman (Ştei, Bihor)

Tu, muşcătură aspră, tu, timp care îţi porţi moartea drept cravată, ai vrea să-mi smulgi Cuvântul să mi-l înjunghii drept în inimă, ai vrea să-mi port Privirea -un şarpe târându-se pe pietreşi-mi ceri nemărginirea să o arunci la câini!

Dar uiţi un singur lucru: Eu sunt femeia cu zece nopţi în suflet şi-o zi... şi îmi revărs pe umeri de himeră parfumul răzvrătirii şi dragul de-a Iubi.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Clipa Marian Burghiu (Michigan, SUA)

Ce urăt îmi părea zămbetul tău Şi nici nervi nu aveai sa-ţi înclestezi rabdarea Te priveam străpuns de panglici ude Înconjurat de suprafeţe ninse Un groaznic orb îmi strecura sub pleoape greutatea urii Tăceam cu palmele ascunse sub măruntaie-mi Ce căutau acolo nu stiam, odihna poate, sau poate rădăcini Eu, nu tu Eu Nu plescăiam din limbă Ci din maţe,Stăteam întins şi despicat în doua Ca două părţi vârâte sub o glugă Doar mijlocul părea acoperit Adică doar despicătura Iar trupul meu dublat Îşi alunga a maţelor eczeme Muream încet de două ori Odata pentru partea stângă Cu inima strivită de-un nătâng Odată pentru hoitul drept Cu sângerarea aspră si profundă Cu linistea dublată de răbdare-mi Apoi spre asfinţit ma-u tot cusut Ba înodând în mine maţe răvăşite Ba tot cioplind cu lama din coastele-mi tocite Ba strecurând în gâtu-mi panglici rătăcite.

Cu toate astea Mort nu eram si parca viu păream Păreau că izvoresc din mine aburi Şi suprafeţe ninse Şi lungi căderi de scrum Mort nu eram Viu nu eram Doar poate surd, doar poate mut

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Doar poate neatins de dor Îngust la minte si îmbâcsit de fum Şi tăbăcit de larve şi omizi -Mai taci, mi-am spus, Caci găndurile tale mor Şi am tăcut în două părţi Tot căutând odihna-mi răvăşită...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

La 10 ani voiam sa fiu mai mare, Doamne, Ana Drăgoianu (Țânțăreni, Gorj)

cu mult mai mare poate cu 10 ani sau cu 20 de ani îţi ceream să mă înveţi să cresc cât ai bate din palme uite aşa să pun vis peste vis şi să rodească la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie să dorm mai mult să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereuşite să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică deja îmi era teamă de ziduri voiam să rămân cu pumnul meu de ţărână nelucrat pus de o parte la 30 de ani voiam să opresc timpul cu inima îmblânzită ca un arc de cerc şi obrajii mângâiaţi de începutul firesc al poeziei la 40 de ani voiam să nu intru în panică să văd totul atât de clar nu mai pot avea 10 ani nici 20 nici 30 şi aşa voi spune şi despre 40 au devenit nişte cifre pe un segment aparent neliniştit numit...Viaţa Mea

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Alfa Raluca Faraon (București)

Aș putea să scriu despre lupi: o vânătoare a neîmblânzirilor literare.

Tu stai la pândă cu ochii în palmă, însă orbirea e doar un exercițiu stilistic pe masa negocierilor culturale.

Eu îmi pregătesc pasul de fugă acum când urletul lor sublim se apropie, iar luna plină ridică sprâncenele a mirare (cruzimea nu mai e ce-a fost, între cer și pământ – o frontieră grosolană!).

Aș putea să scriu. Dar nu o fac.

Tu taci orb și blazat.

Eu mă învârt în strânsoarea cuvintelor cu sânge la gură.

Amândoi ne mușcăm gratuit de glezne.

Ce ne mai plac lupii și privirea lor amară!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Cum zâmbește statuia...

Daniela Ouatu (Vaslui, Vaslui)

Nu știi bisturiul toamnei câte aripi ne-a mai însângerat nici seva ploii câte oase în zbor ne inundă ai înghițit norii și-ai rămas într-un strop de pană să n-atingi pământul să curgi în văzduhul altei povești pietrificat încolăcit de-o balaură cu șapte brațe ai rămas într-un strop de pană să n-atingi pământul nu vei ști cum zâmbește statuia Veronicăi Micle de câte ori îmi întinde lacrima la uscat

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

aș merge mai departe Alexandra Istrate (Suceava, Suceava)

nu ezit să-mi doresc evadarea în lumea transpusă de cărți în cea ascunsă acolo se află o magie inexplicabilă printre rânduri o cutezanță genul de loc în care m-aș pierde și m-aș regăsi în această lume – n-o pot numi așa sunt o umbră misterioasă o umbră și atât fără personalitate fără spațiu de joacă fără dus & întors

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

contrafacere Teodora Vlădianu (Suceava, Suceava)

balada disonantă intră pe o ureche și pătrunde în tot corpul - ce fiori - zgârie pereții cu unghii roase de şobolanii timpului sticla semitransparentă curge ca Bigăr - o lași câteva secunde să se ducă izul neplăcut de disperare îți îngropi genunchii în piept numeri descrescător eu/noi/tu părul şaten curăță varul acid amorf dintre crăpăturile gresiei roz absoarbe ca un Colibri numai ce-i place doar pepsina din acid ca la A P A R T H E I D din 91 nu totul e bun poza cu noi a devenit poza cu tine și fantasma unei aventuri sadice fără frică îți apuci pielea cu dinții o rupi în amintirea mea Acvila (știe Amon Ra) privește cu poftă cum am învins & am primit încă o f r â n t UrĂ de suflet alibi al preasăracei mele iubiri

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

căutare avansată poezia poezia Antonia Andra Mihăilescu (Suceava, Suceava)

vine un moment în care frica face ordine aliniază pune pe categorii creează firul cu care ariadna îl conduce pe tezeu parcurgi drumul de la bloc la liceu înțelegi multe asemenea sinapselor gândurile își fac legăturile se unesc se leagă unele de altele armonizează ca rimele se amestecă din nou se împrăștie ca fetițele florăresei din colț se împrăștie zăpada soarele face joculețe pe geamuri luminițe pe iriși la 17 ani știi totul. orașul nu e în toată firea n-are mintea la el nu-i merg rotițele rondul de flori clocește pui de zombi cauți în ritmurile muzicii cauți altă melodie peste oraș david gilmour wish you were here o pasăre înghețată cade din cer cine evită acum dureroasa lovitură a realității cine mai caută poezia poezia

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

cleaner is active Teodora Lungoci

cine vrea să fiu otrăvit mărul să fie bun dorinţa de a deveni simetrică. îngrop niște imagini într-un cimitir de realităţi e prea târziu să-mi pară rău că am profitat de plăceri interzise vreau să găsesc repede înecatul în mare pe care niciun salvamar n-ar încerca să-l resusciteze cum să juri pe toţi dumnezeii că trecerea n-o să doară/ când tu

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

în scaunul șters din autobuz Maria-Alexandra Zaharia (Suceava, Suceava)

Îmi tortura urechea un sunet care vibra prin căști pielea se făcea și ea cumva mov cădeam din nou într-un gând cu două mâini uscate de soare și cu o buză mai strâmbă decât alta îmi tremura și splina parcă și ea se temea că ne întâlnim când la colț de drum îmi amețește ochiul imaginea unui tip și unghiile îmi plângeau cu pielițele dezlipite de os m-am întins în scaunul șters din autobuz cred c-am visat.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

selecția obiectelor Iuliana-Teofana Sandu

raze de soare scurte călduțe un fel o boală cu exces de conştiinţă trupuri complexe amărui de tineri sunt atinse tangenţial de frici vechi în sufragerie miroase a vechi a viniluri, a foi de cărţi dizolvate-n ceai de muşeţel cine te-a conceput şi a crezut că nu te pot avea niciodată nu voi înţelege de ce prezenţa ta e la fel de vulgară ca și dezamăgirile erotice o da iubirea ta e un amestec subtil de plictiseli cosmice

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

suprafiresc Alina Violeta Țibuleac (Moara-Nică, Suceava)

luna se dilată sunete stranii se aud în pereții inimii un of incapabil să ridice vălul fluid suprafiresc adoarme se trezește zidul labirintului înconjoară puterea rațiunii raiul se pierde ușor între rânduri într-o senzație de viață dulce liceanul de altădată se ascunde inutil muțenia îmi cuprinde umerii această frică e lângă el ca o fotografie la marginea mesei

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

cameră la etaj Elena Ailenei (Brăiești, Suceava)

o cameră dintr-o lume anterioară în mijloc trupul părul lung care zboară rochița rozalie agățată de ușă sufletul e departe cu perechea cu altcineva promiți că te întorci odată cu aerul pleci la paris te plimbi pe loara/ prin louvre fără griji înnebunit de dragoste doar camera mai întoarce trupul meu aprins de dorință

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

sentiment patern Teona Stavarachi (Suceava, Suceava)

plâng mai mult datorită ție/ datorită o da și dă-mi voie să-ți mulțumesc îmbrăcată în culori & un cadru mizer

nu vreau să ies din acest tablou nu e doar o cușcă rigidă în care mă ții

nu e nici aerul pe care nu-l respir ești tu un urs amenințător

și-mi amintesc perfect am citit undeva

că trebuie să mă dau încet înapoi

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

cândva in septem Oltea Iuliana Negru (Suceava, Suceava)

am lăsat o pagină goală, încă nu ai văzut? sau ai să zâmbești din // te rog scuze pentru sticlele de apă cand merișoarele vor fi fost ale tale -NUDAcă unghia îți subliniază niște cuvinte spuse cu praf și buza ți-a crăpat NU minți? vezi că e o icoană în colț -ul minții tale tot eu DAr NU scuipa cu priviri mucurile sunt moarte pe masă Le privești Le simți cum îți zguduie primăvara de sub tălpi bați cu pumnul în cioburi printre care mi-ai uitat numele când Luna îți răsufla la ureche d o a r insta story mai stie si asta d o a r pentru o zi

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

infinit Cosmin Boitoș (Tîrgu Mureș, Mureș)

uitat fiind printre mărgele de nisip îmi amintesc de tine doar când furtuna mă vântură spre cer lăsându-mă să cad din nou pe trupul dezvelit şi gândul ancorează lângă faleza ce sângerează amintiri în care sunt iubit iar marea îmi spală dorul pierzându-mă printre nisipul fără-de-sfârşit încerc să înţeleg unde-am greşit când am ales eternitatea, în spaţiul infinit şi ne-am pierdut în clipa în care ne-am iubit cercând să ne salvăm iubirea într-un bit se lasă seara peste speranţa de-a ne regăsi în forma în care, sânul tău adoarme liniştit în palma timpului, uitând că am îmbătrânit iubindu-ne continuu până la sfârşit.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

ai uitat-o în stația de la bancă Gabriela Tofan

e camuflată și de pe pantalonii tăi se scurg petale, petale albe

se pare că sunt margarete sau poate flori de nu-mă-uita pierdute cu timpul în albastrul pantalonului

se scurg se strecoară prin marea vărsată din sticla de dorna direct pe paginile cărții cu urme albe peste cuvintele ei

e patruzeci și șapte ceasul s-a dizolvat în cafeaua de la Mc în ceaiul cu lapte de dimineață vărsat câinelui

și în cartea uitată pe ultima masă.

faci crize și plângi "e doar o idee proastă" ai zis e psiholog, ea știe tot.

așa începeau serile noastre cu o ofertă de ultimă oră la Mc combinată, cel mai probabil cu o ceartă

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

și terminată cu o țigară ruptă îmbibată în mult parfum ieftin

ce prost ești știi doar română când mergi în rainbow și îți uiti scrumiera ce faci? cu doamna bătrână ce vorbește ungurește

domnul din spate e stefanist are 3 soții îngropate în curtea din spate acum este la a 4-a și pentru a 5-a se gândește la tine

ne-am luat după el și ne-am trezit că avem doar pietricele în buzunare cu miros de tutun albastru.

tu ai una roz de fete o ții lângă napoleon ajuns deja în spania

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

dezintegrare Cristina-Maria Crudu (Mihoveni, Suceava)

uite cum mi s-a marcat și-n piele și-n tot în fiecare moleculă sau bucată de suflet

încă un pic și mă vor interna în loc de oxigen îmi vor administra viața ta de care am mare nevoie pentru că a mea e slăbită

am câteva idei nu mai există putere în cuvântul meu

am împrumutat din tine câte ceva bucățile cele bune le-am pierdut pe drum

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

nu neapărat o psihoză Camelia Grosu (Suceava, Suceava)

nu spunem nimănui despre nopțile demențiale de pe Leca Morariu

mi-ai confundat antidepresivele cu anticoncepționalele maică-tii //the heart expands in size the more you love// cred că într-o zi voi deveni toată numai o inimă

nu mai fi proastă îmi ziceai și nu mă lăsai să respir niciodată până la capăt nu mai fuma țigări tari ești oricum o umbră de om

dar mă gândeam la mama și mama fuma două pachete de kent rusesc pe zi și n-avea nici pe dracu/era în stare să-și stingă țigările de încheieturile osoase mama avea scrumiera plină și viața goală și zilnic se îngrozea de reportajale din Afganistan se ruga la bunul dumnezeu să nu fie și tata printre victimele războiului stătea pe balconul ăla amarat primăvarăvarătoamnăiarnă și avea unghiile roase până la os

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

mama a murit tânără au trecut 12 ani de atunci și eu tot nu am reușit să-mi acopăr toate săruturile părintești de pe frunte

////nu mai pune sare pe rană Bogdane////

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Toamna de duminică Laura Trifan-Guceanu (Iași, Iași)

Toamna de luni e verde.

Strânge din dinți, aruncă lacrimi, pășește pe frunze, nu aude, nu vede, doar strigă, se pierde.

Toamna de marți își pune ochelari de apă cu lentile fluide. Își prinde inima-n cercuri pentru toamna de miercuri.

Mai apoi, toamna de joi adună soare, în găleți, în fântâni, în mare.

Cu răbdare, roade din soare bucuria toamnei, albastră.

Apoi, încuie în toamna de vineri toamna de sâmbătă. A noastră.

Toamna de duminică bate la ușă, pregătită de vizită.

Poartă o rochie albă, scurtă.

Privește spre mare alungând din priviri o ceață de soare.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

halucino(GENELE)

Ioana Redniciuc

sunt doar o bucată de carne pentru orice idiot care nu crede că există ceva mai bun decât sexualitatea ființei& nu pot să-mi abțin ieșirile dar uite există probleme mai mari în lume decât un simplu viol tot aud cu câtă ușurință treci peste o decizie proastă și-ți ții capul sus ca să nu intre și cerul în pământ cu tine mă las afectată de orice ciudățenie uite câte ploi acide ies din pământ mai sunt femei care-și vând sufletele unor schelete ambulante sau unor chelioși cu burtă și cu bani când toată speranța că ei te vor întregi se pierde în tine când tot paradisul pe care ți l-ai creat se sparge în miliarde de taxe să nu te mai arunci în patetic e un simplu suicid pe care îl accepți când infernul pe care îl vezi intră în noi prin porii deschiși de apa fierbinte cu care spălăm totul că poate așa nu mai ajungem la dezintoxicare taie-mi o mână și aruncă-mă în uitare nu mai întreba de ce nu ar trebui să fiu aici orice ramificare a heterosexualității mele te dezgustă dar uite cât de frumos se îmbină culorile curcubeului

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Noaptea gândurilor Irina Forgo (București)

Vlăguite de ambiţii şi lupte Pe care le cred legitime Trudite de sensuri obscure Şi- ncrâncenări anodine Îmi pun gândurile pe un colţ de saltea Într-o noapte ce nu e mea.

Le las să adoarmă tăcute, Învelindu-le cu un suspin lung Păşesc pe vârfuri, atentă Să nu le tulbur somnul plăpând.

Le privesc cu un ochi de părinte, Le iubesc fără cuvinte.

Gândurile dorm, întortocheate diform, În intimidate sunt doar eu, un trup de om.

Ele pe pernă, eu pe saltea, Ele respiră, eu doar aş vrea Să schimb secunda, când am crezut C-odihna nopţii-i un nou început. În bezna groasă, de catifea Cred că pricep, deşi n-aş vrea, Că somnul ăsta-i un joc pierdut.

Sunt fără vlagă, un suflet frânt.

Penibil joc, şi ce prostie, Când fără gânduri practic nu sunt vie.

Intimitatea, probabil, nu-i altceva Decât o carcasă, cu suflet şi gânduri în ea.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Fărâme de negru. Tu Ioana-Mădălina Bob (Stroești, Vâlcea)

Rupe din negrul în care te pierzi și aruncă-l peste mine.

Un atom, o fărâmă, tot.

Tu! Umple-mă de negrul tău și încuie-mă într-un sicriu.

Tu să scapi. Să te vindeci.

Să fii alb. Eu sunt gri.

Să fii tu.

Aruncă-mi cuvântul tău și surzește-mă. Află de mine.

Oprește-ți dorul să-mi rănească celulele, țesuturile, corpul.

Pe. Mine.

Tu să scapi.

Eu sunt surdă, mută, oarbă, oloagă de tine.

Dar. Sunt. Eu. Aruncă-ți vinul sufletului tău peste borhotul sufletului meu.

Să mă vindec.

Ești metafora pentru negrul etern din sufletul meu.

Ești cenușa ce-a rămas după ce sicriul meu a ars.

Ești cerneala ce curge din stiloul cu care scriu rândurile astea, atât de pierdute-n mine.

Ești materie, ești quarc, mezon, atom, moleculă.

Ești nimic.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Ești tot.

Ești vid.

Ești aer.

Ești secetă.

Ești furtună. Îmi zgudui ființa din temelii și-mi arunci acoperișul de gânduri la o palma depărtare.

Suficient cât să le pierd pentru totdeauna.

Ești amintire, ești pasiune.

Ești trecut, ești prezent.

Ești o fila, eu un cotor. Și ațele ce ne unesc se rup.

Eu le rup, tu le rupi.

Eu le ard, tu le arzi.

Eu ne distrug, tu ne distrugi.

Ești pliculețul de ceai ce se scufundă.

Eu sunt apa ce te arde.

Eu te distrug, tu mă umpli de tine.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

A ars...

Iuliana-Maria Buruiană (Pietrari, Vâlcea)

Fusesem foc și rezistam Carbonizând speranţa Că o sa-ţi fie frig. Și așteptam si ardeam Mocnit.

Si imi scânteiau Iluziile-mi create Când crivăţul a fost aproape Și tu mi-ai apărut în noapte.

Și atunci am pus pe foc Tot, doar să te țin pe loc Amestec de amintire, Nădejde și iubire Cu ultimul chibrit Dădeam foc la infinit.

Și în a mea disperare Am ars ultima încercare, Dar în zadar ....

Au fost scântei și fum, Dar doar de "rămas bun”

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

De-ai fi ramas Am fi ars și acum Dar prea târziu Căci tu ești gheață, Iar eu...scrum.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Jurnal intim de 6 pagini Cristina Botîlcă (Gruiu, Ilfov)

ZIUA 1 Aseară am coborât până în Infern În somn.

M-am găsit pe un râu Și era ceață Și miros de ceară.

Pluteam în infinitul gol Și mi s-a făcut sete, Dar am uitat tot până dimineață.

ZIUA 2 Poate că mâine se face mai cald aici. Îmi tot suflu în mâini, Dar nu mai ies aburi de foarte mult timp.

Am încercat să aprind focul în vatră, Dar am fost atacată de lilieci.

Niște șoareci cu aripi de ceară.

Am aprins un băț de chibrit Și s-au topit.

ZIUA 3 Azi am ajuns la mine acasă, Sub apă.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Călăuză fără turiști, Uniformă mototolită.

Născută tot sub apă, Soră fără surori, Acasă, sub apă, la mine.

ZIUA 4 Ce urât e soarele noaptea!

Zici că te apucă de picioare și te trage după el Sub pământ.

Când crezi că se luminează afară, Dar, de fapt, e doar cineva cu o lanternă la geam Și îndreaptă lumina înspre tine Ca să te ridici din pat și să tragi perdelele, Să te lovească noaptea.

ZIUA 5 Când mai cobori la subsol din când în când Să vânezi șobolanii care nu te lasă să dormi după-amiaza Și dai peste jucăriile de când erai mică Și stai acolo, pe podea, cu urme de dinți pe piele, În timp ce răscolești prin cutiile vechi.

ZIUA 6 Și când îl vrei pe Dumnezeu înapoi Ca să stea noaptea cu tine, Să îți mângâie fruntea, Cum făcea când erai mică Și nu puteai să dormi Pentru că focul trosnea prea tare

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

ZIUA 7 Ce urât e soarele noaptea!

Zici că te apucă de picioare și te trage după el Sub pământ.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Exorcizări Aurel Conțu (Piatra Neamț, Neamț)

de-o vreme nu fac decât să-mi smulg iluziile din creier să-mi ascund capul în nisip am început cu ochii vinovați de răsăritul Soarelui de existența cerului (care nu există!) cerul rămâne o iluzie optică confortabilă iubirea o reacție nucleară între dorințe cu urmări apocaliptice pe care o mai găsim doar în stele (Hiroșima o glumă!) izotopul vieții se înjumătățește o dată la o sută de ani abia când începi să-ți numeri morții ura devine o gheară nevăzută de leopard înfiptă în gât viața o bătaie de joc a minții apa ceva insipid fără culoare fără gust sau miros o eroare în termeni cineva ne-aliniază savant pe o lamelă de sticlă sub microscop (într-o soluție saturată de clorură de sodiu!) apoi scuipă alături scârbit și studenții sânt rugați să observe structura moleculară a flegmei...

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Furtuna indiferenței Ioana Ileana Stetco (Baia Mare, Maramureș)

Demult foarte demult când stelele cădeau pe pământ ca niște păsări însângerate puii lor orbi ne strigau pe numele mic pe vremea când se mai citea poezie din pagini ca și din fațetele diamantului creșteau curcubee pe atunci contemplativii vorbeau în imagini și umbrele căzute pe jos așteptau mângâiere

Smuls din sân ori scos dintre pietre ascund poemul în pasărea vie în cuibul de sânge al păsării de hârtie pasărea evadată din colivia oaselor albe ca niște coperți de carton

Contemplativii sunt oameni ca noi ei vin din trecutul extins îmbracă haine proaspăt spălate direct pe pielea inimii privesc lucrurile cu noi îndoieli survolează marginea visului sorb cuvintele și se îmbată năpraznic privind înapoi dar nici în mahmureală nu fac scădere luminii

Poemul închis în pasărea vie poate ucide curenții din apele mării și poate învia oseminte

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

departe tot mai departe în geografii succesive urmărit de privirea indiferenței în colivia de sânge închis ca într-o mirare visul nesăbuitul prinț spală pe jos și fără rușine cu umbrele sale

Când trec prin furtună păsările cântă împreună cu noi cântec de supraviețuire Trupul cel viu este casa de sânge a poemului totul stă scris în sevele lui iar nouă în dreapta la îndemnă ne crește poemul inutil timp vorbitor

În furtună pasărea ca un arc își ține-ncordate mirările în furtună sângele se electrizează și se face râu curgător spală miezul și curăță depărtarea de spaime iar tu scormonești prin mări nesperat de adânci căutând urme fertile ori numai poemul cu trup de omăt în adâncul unei perisabile păsări în cea mai teribilă furtună furtuna indiferenței

În furtuna aceea s-a rupt ombilicul trădării În furtuna aceea se pierd înțelepții iar proștii înoată până la țărm În furtuna aceea pasărea de hârtie cu sângele cald capturează nimicului o fărâmă albastră de viață prin două păpădii oarbe

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

i have found some kind of temporary sanity in this Alexandra Apostol (Suceava)

când te-am aruncat de pe blocul 300 aveai deja rădăcini&cărnurile prăbuşite s-au topit peste varul ud te afunzi în mirosul primelor nopți fără să-ti pese&râzi de umbrele de pe tavan le înfăşori în jurul plă-mâ-ni-lor //youlooksopreciousnow// respiri frica din părul meu până la senzația că eşti în siguranță

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Agricultura viitorului Madeleine Dina (București)

Suntem în mileniul N...

Unii sculptează chipuri în asteroizi, învăluindu-le cu gaze uşoare, explozive.

Alţii îşi cresc urmaşii în mangrove, departe de firavii prădători ce-au mai rămas camuflaţi într-un reflux al lanţului trofic.

Eu?!

Generat în spectrul îngust al unui tumul de oase vechi, am deprins gustul pământului.

Adăpat dintr-un izvor ruginiu în abis incert forfotind, botezul fierului am căpătat.

Astfel, cu toate noţiunile de bază înscrise pe harta mea genetică, am devenit Agricultor.

Fragmente din mine, cornoase, cu rezonanţă stridentă, am îndesat în cuiburi vineţii de foste cârtiţe-mamut.

Cu raze ultraviolete am despicat roca de jur-împrejurul lor, în căutarea

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

chisturilor hrănitoare de azbest.

Rotind ochi albi în ceaţă de sulf, am descântat răsadurile și le-am hrănit cu ploi ușor acide...

Acum mă pierd în contemplarea recoltei sfârşitului de lume: un câmp lucitor de chei metalice.

Se ridică viguroase, perfecte, cu dinţi ascuţiţi fatal înfipţi într-un portal inutil!

Sunt toate chei de soi: cheia succesului, cheia speranţei, cheia sol, cheia săptămânii, cheia de boltă, cheia misterului unui alt univers ce moare întors către sine…

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Noiembrie în orașul cernelii Ana Urma (Vaslui, Vaslui)

Târziu când punţile vorbirii se prăbuşesc pe rând doar litere rămân să lumineze cerul cum stelele răsar în constelaţii din timp în timp se stinge câte una o alta îi ia locul mult mai rece și una dintr-o mie străfulgeră deşertul cu semne solitare la mine în fereastră trecut de miezul nopţii mai latră câte-un câine pisicile negre fac rondul, dorm păsări pe ram morgane traversează orașul cernelii metafora clipei aprinde felinare pe fiecare rând ca fosforul în miezul mărgelelor de sticlă obiecte îşi pierd din conture şi apa în forme se zbate rotundă, pătrată, spirală după cum este vasul nimic nu se varsă, nimic nu pătrunde închisă ermetic secvenţa desprinsă de fluviu aşteaptând întrupare-n cuvinte ca o literă vie un fulger albastru deschide abisului trapa dispar dureri, tristeți, banalul, din oase nisipul accidentale scufundări și avataruri arbitrare pregătesc evadarea în vârful peniței fascinante lumini în talamice săli emisferele stângi despică firu-n patru cele drepte clădesc grădini suspendate, cuceresc câte-un vârf corral paraiso tierra rezonând în solfegii cu anna, maria sau ruth ca un ac pe vinil, rădăcinile vii scrijelesc în memorii arar frunzele prefac foșnetul vegetal în mătase pe foi invers apele își caută râul netezind forma pietrelor ochi de cer se deschid guri de rai, de la zei până-n zori

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

umblă sufletul meu peste răni de noiembrie stins singur D, vindecându-le vindecându-le

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Cum nu suntem pe deplin înţeleşi...

Nadina Maria Szakacs (Vladimirescu, Arad)

Ah, cum nu suntem pe deplin înţeleşi cu fuiorul nopţii te las să mă ţeşi.

Sper prin lucrarea-ţi să nu-mi mai fie teamă că tot ce-i frumos în mine ca ieri se destramă.

Te-apropii făptură şi-mi croieşti la gură cuvinte şi necuvinte de care oare, o să ne-aducem aminte?

Ah, cum nu suntem pe deplin înţeleşi ne lăsăm din mulţime pe rând culeşi.

Din depărtare deşi eşti mare te văd tot mai mic de tot mă dezic.

Ah, cum nu suntem cum de-un veac n-am mai fost în mine şi-n tine la adăpost. Şi spune-mi cu lacrima ce ştiu că-ţi vine: pământul acesta cât ne mai ţine?

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Țara mea Mihaela Cojocaru (Constanța)

Am privit holdele aurii, Am ascultat râurile zglobii, Am privit sondele înalte Și livezile pline de rod, Am privit munții și văile Și m-am bucurat Căci ele sunt ale țării mele.

Mi-am ridicat ochii spre cerul înstelat Și l-am văzut senin Ca sufletele noastre.

Am ascultat pământul Și l-am auzit zvâcnind Ca inimile noastre.

Am privit pomii Și i-am simțit puternici Ca brațele noastre.

Am privit pe ogor oamenii Și i-am văzut iuți Ca gândurile noastre.

Le-am ascultat cântecele

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Și mi-am adus aminte De luptele și izbânzile noastre.

Am privit în jur Și am descoperit Totul Un tot unitar Cu-n singur și înălțător gând Să fie pace pe pământ!

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Don Juan noaptea Walther Alexander Prager (București)

Răscolea întunericul şi dezlega cu bătaie de cap sutienul unor sâni nevăzuţi, îi simţea doar asemenea cu alţii şi alţii din nopţi care refuzau totuşi să fie aceleaşi, cotrobăia prin pălăria magicianului, plimbată pe la multe spectacole, din ea ieşind acelaşi iepure, dar speriat în o mie de feluri, pe măsura virilităţii lui neobosite.

Mişcându-se pe un trup care creştea de la sâni în jos şi în sus, până la sărutul care îi lua răsuflarea şi vorba, auzea cum noaptea gemea prin buzele ei, râvnind să apară ca ultima, o singură dragoste, încercând cu unghiile lungi să-i smulgă inima,

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

ritual de erotism funerar.

Şi temător, sub pânza cearceafurilor, aştepta ivirea zorilor, să rătăcească mai departe pe mările gata să-l înghită, prin lumina oraşelor Spaniei, sub soarele de neapropiat, pur arzător, îmbiindu-l să caute umbra iatacurilor, unde să mai poată umbla o vreme cu mâinile pe o femeie sau alta.

Itaca organization Dublin, concurs „Peregrinări” – poezie – 2017, ediția a X-a

Solitară Victoria Leca (Ialoveni, Moldova)

Afară plouă, bate vântul și sufletul mi-l fură ploaia iar.

Ce plângăcios pe geamuri se prelinge cu lacrimi reci și în zadar.

A fost demult. Știam prea bine cum e să fii uitat de toți, Dar ca și toamna de curând sfârșită – să fac nimic eu nu mai pot.

O lume-ntreagă împotrivă, o lume-ntreagă contra mea…

Mă simțeam atât de singură, încât și lacrima în mine lăcrima.

Credeam că toate se vor trece, că a rămas încă puțin, Dar mă simțeam pe zi ce trece tot mai săracă – om străin.

A fost demult. Cine să știe fi-va dat ceva din nou?..

Să-ntreb acum nu am pe cine, răspunsu-i singurul ecou.

Am dat și palma cu destinul și, uite, brusc am înțeles Că viața trebuie trăită, din ce-ți oferă soarta ai de-ales.

De vei ști și tu, copile, această boală sufletească, dură – Să nu te superi tu pe nimeni, ci să-ți păstrezi inima pură! În momentele când singur ești și lângă tine golu-i gol, Gândește-te că-n plină lume, copii de foame se dau rostogol.