Filarmonica Magazin 1/2011 by Filarmonica „Moldova” Iași

2012 Un An Nou fericit !

Filarmonica Magazin Revistă a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi

Inițiativa acestei reviste aparține prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, director general al Filarmonicii, cu intenția de a umple un gol privind consemnarea în istoria Iașului muzical a celor mai importante evenimente artistice ale Filarmonicii. Realizatori: Carmen Chelaru, Anca Butnaru, Silvia Matei Foto: Mihai Cantea

Nr. 1 / 2011

Preţ 25 lei

Sumar Actualitate Staff

Interviu cu profesorul Bujor Prelipcean, directorul general al Filarmonicii

Orchestra simfonică ieşeană la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”

Filarmonica „Moldova” în Festivalul Internaţional „George Enescu” Cronologie

Cvartetul Voces în Festivalul Internaţional „George Enescu”

Festivalul Muzicii Româneşti, după patruzeci de ani!

File de album Cartea de Aur

Cel mai îndrăgit compozitor: Beethoven

Ce mai fac artiştii noştri în timpul liber

Stagiune Octombrie 2011 Noiembrie 2001 Decembrie 2011 Ianuarie 2012 Februarie 2012

Orchestra simfonică

Corul academic “Gavriil Musicescu”

Cvartetul Ad libitum

Actualitate

STAFF Director general: Prof. univ. dr. Bujor Prelipcean Director adjunct artistic: Adrian Anania Director adjunct tehnic: ing. Corneliu Şipoteanu Director adjunct economic: ec. Dana Apostu Juridic, marketing, relaţii publice: Dumitru Popa, consilier juridic Mihaela Mandache, specialist PR Cristian Ciureanu, referent Secretariat muzical: Carmen Chelaru, consultant artistic Anca Butnaru, secretar muzical Bogdan Grigore, bibliotecar Constantin Constantinescu, recuziter Sandu Mania, recuziter Publicitate: Silvia Matei, editor imagine Mihai Cantea, operator sunet Contabilitate, financiar, casierie: Gabriela Geger, economist Roxana Sofronie, referent salarizare Florenţa Săcrieru, casier Cristina Marcu, casier agenţia de bilete

Actualitate

Interviu cu profesorul Bujor Prelipcean, directorul general al Filarmonicii consemnat de Carmen Chelaru

Există termene de comparaţie între managementul unei instituţii artistice, „managementul” viorii întîi dintr-un cvartet de coarde de notorietate internaţională şi cel al unei clase de interpretare muzicală? Elemente comune, diferenţe? Întrebarea este interesantă şi mă stîrneşte. Am avut „plăcerea” să fiu director mai întîi între anii 1984– 1988. Atunci am fost obligat să preiau această funcţie datorită faptului că maestrul Ion Baciu – directorul de pînă atunci – fusese îndepărtat. Cineva trebuia să se ocupe de asta, mi s-a dat această sarcină şi a trebuit s-o duc la bun sfîrşit. În acea vreme circulau trei precepte nescrise, care sunau astfel: dacă nu ştii, te învăţăm; dacă nu poţi, te ajutăm; dacă nu vrei, te obligăm! Aşa că m-am văzut în situaţia de a accepta sarcina de director încă de la o vîrstă destul de timpurie. Atunci mi-am adus aminte de tot ceea ce înseamnă activitatea unui bun gospodar. Întreaga mea activitate din afara spaţiului scenic trebuia re-descifrată, re-analizată. De altfel, mereu am considerat că un artist nu trebuie ţinut şi ocrotit ca o

plantă rară într-o seră, ci trebuie săşi desfăşoare activitatea pe multiple planuri – desigur, dacă este capabil de asta. M-am aflat aşadar, încă de atunci, în postura triplă de artist-interpret, conducător de instituţie şi pedagog. Cariera didactică am îmbrăţişat-o de asemenea de timpuriu – este deja cunoscut faptul că am fost oprit asistent universitar încă de la terminarea studiilor la Conservatorul din Iaşi. Aşadar, între cele trei sfere de activitate managerială există foarte multe puncte comune. În vremurile actuale, marcate de capitalism şi de economie de piaţă, există numeroase şcoli în care se învaţă managementul – buna gospodărire, ca să spun aşa. Aceste şcoli trasează direcţii şi formulează reguli, pe care un bun manager trebuie să le cunoască. Eu pun semnul egalităţii între cele trei tipuri de management. Un argument în această privinţă o constituie activitatea pedagogică, în momentul în care conduci o clasă de învăţăcei în cariera muzicalartistică, cu interpreţi de performanţă. Am demonstrat aceasta prin ansambluri de cvartet laureate la cele mai prestigioase concursuri internaţionale sau violonişti distinşi de asemenea la înalte competiţii. Numai într-un an 3

am avut trei premianţi internaţionali: Alina Tudorache, Teodora Stoica şi Andrei Stanciu. Activitatea didactică are nevoie de un management de cea mai înaltă clasă, altfel nu poţi face faţă în sfera competiţională internaţională. Aici nu te reprezinţi pe tine, ci şcoala interpretativă din care provii, care te-a format. Prin comparaţie, conducerea unei instituţii precum Filarmonica mi se pare mult mai simplă. Aici vorbim despre un organism conceput de aşa manieră încît dacă dispecerul principal – managerul general – este atent, grijuliu, este respectuos faţă de legile statului, cunoaşte regulile conducerii în spaţiul cultural, lucrurile se desfăşoară relativ uşor. Iată de ce cred că din 1999 (cînd am redevenit director al Filarmonicii) pînă în prezent nu mi-a fost dificil să conduc destinele instituţiei, pe baza experienţei dobîndite anterior. În ceea ce priveşte cvartetul, situaţia este mai complicată. Aici intervine o situaţie specifică pe care noi am studiat-o cu mare atenţie dea lungul anilor: contactul cu lumea impresarilor internaţionali – o lume rece, dură, uscată, care nu-ţi lasă nici o secundă şansa de-a te gîndi că ai fi putut cîştiga mai mult decît ai primit. Noi am avut nenorocul de a veni din estul îndepărtat al Europei,

Actualitate fapt care ne-a ţinut departe de marile case de impresariat; chiar atunci cînd am lucrat cu asemenea case, am fost lăsaţi în planul al doilea. În viaţa de cvartet, managementul s-a desfăşurat pe mai multe planuri, prin contribuţia tuturor celor patru membri, fiecare avîndu-şi rolul bine stabilit: unul purta corespondenţa, unul se ocupa de contracte, altul – de transport şi de hotel şi un al patrulea care se implica în toate, plus problemele repertoriale. Aici aş deschide o scurtă paranteză: am pomenit despre managementul viorii întîi a cvartetului şi în sensul strict muzical, în care – este binecunoscut rolul conferit de clasici primului violonist în acest „organism” artistic – vorbim prin urmare, de un anume mod de management artistic. Da, e vorba de acel primus inter pares – cel dintîi dintre cei egali! Este şi acesta un aspect demn de subliniat, desigur. În această privinţă, eu am avut şansa ca prietenii şi colegii mei din Cvartetul Voces să fie la rîndul lor înzestraţi cu însuşiri manageriale bune şi astfel sarcinile mele în calitate de prim-violonist au fost înlesnite. M-am putut astfel orienta spre problematica strictă a viorii întîi, cu tot bagajul său de probleme interpretative, de construirea programelor de concert. La aceasta se adaugă şi postura de fondator, alături de fratele meu Dan, care face ca mereu să fim solicitaţi în mod preferenţial de mass media. Există şi diferenţe între conducerea clasei de interpretare, cea a unei instituţii artistice şi cea de ansamblu muzical? Desigur că există, însă ele trebuie tratate de la caz la caz; sunt mai ales izvorîte din specificul fiecărei sfere de activitate. Cele trei tipuri de management nu prezintă însă deosebiri de esenţă.

Cum se conduce o instituţie precum Filarmonica acum şi cum se conducea înainte (în România predecembristă)? Acum, fără ezitare o spun, este mult mai complicat decît atunci! Atunci am avut de răzbătut într-o lume cu un singur conducător, un dispecer unic, o idee principială. E adevărat, am trăit acea perioadă de care-mi amintesc cu ruşine şi dispreţ – autofinanţarea instituţiilor de cultură. Era o idee imposibil de realizat, absolut bezmetică, născută într-o minte la fel, care nu putea să ducă decît la soluţii asemenea! Dar, cum fiecare pasăre pe limba ei piere, această îngrădire a drepturilor profesionale, umane chiar, a produs tot felul de metode de ocolire a legii: printr-o hotărîre luată de fiecare judeţ (la Iaşi, prim-secretar era Constantin Leonard), instituţiile de artă au primit „sponsori”, care plăteau spectacole la preţul real de cost (eu însumi creasem la vremea aceea sintagma). Banii intrau în bugetul finanţatorilor, care, la rîndul lor îi transferau instituţiilor de artă, fie că avea sau nu loc spectacolul în cauză. Aşa au procedat tot felul de întreprinderi, uzine, cooperative agricole şi meşteşugăreşti: fie că vroiau, fie că nu, erau obligate să cumpere concerte la preţul real de cost. Era o modalitate de a salva ceea ce se mai putea salva din cultura acelor vremuri. Spuneam că perioada actuală este mai dificilă pentru că nu numai noi, ci toată comunitatea internaţională se zbate în chinuri financiare groaznice. Şi atunci e firesc să adaptăm tot ceea ce facem – de la programe la reconstrucţia acestui edificiu, care în anumite locuri stă să cadă – la condiţiile prezentului. A fi un bun manager astăzi înseamnă a cîntări totul cu multă grijă, a cheltui fiecare bănuţ cu mult discernămînt. Trebuie să te întinzi cît îţi este plapuma – să te încadrezi în ceea ce-

ţi dă ordonatorul de credit în fiecare stagiune. De aici – permanentul dialog între mine şi secretariatul muzical, între mine şi departamentul financiar, între mine şi consiliul judeţean. Astfel, pe de-o parte, secretariatul muzical propune programe interesante în vederea atragerii şi menţinerii interesului publicului; iar eu, pe de altă parte, fără să pierd din vedere aceste scopuri, trebuie să mă îngrijesc să-mi ajungă banii pînă la sfîrşitul stagiunii, inclusiv celelalte cheltuieli, care înseamnă utilităţi, întreţinere şi aşa mai departe. Credeţi în rolul echipei atunci cînd se conduce o instituţie în general şi o Filarmonică în mod special? Sau consideraţi liderul – leader – ca fiind esenţial într-o comunitate cum e cea a artiştilor profesionişti? Ar trebui să fiu elegant şi să spun: da, cred în rolul echipei. Dar adevărul este că nu mai cred în aşa ceva. Mi se pare din ce în ce mai mult că liderul unei instituţii dă tonul echipei; aceasta trebuie practic să „danseze” în ritmul propus de conducător. De ce spun asta: pentru că o echipă se poate manifesta eficient doar atunci cînd înţelege şi poate îmbrăca „haina” pe care o propune managerul. Abia atunci echipa începe să funcţioneze, cînd toţi îşi dau mîna pentru a desăvîrşi ideea. Desigur, ideile trebuie discutate, dezbătute înainte în echipă, dar cred foarte mult că o instituţie care nu are un lider puternic, stăpîn pe el, o personalitate cunoscută, viabilă în faţa tuturor, capabilă să dea răspunsuri şi în dreapta şi în stînga, să se impună în faţa presei de orice fel, să ştie cînd să ceară bani şi cînd să nu ceară bani, să şt ie c înd să fac ă anumit e compromisuri financiare sau să realizeze spectacole reprezentative cu cheltuieli minime – o instituţie fără un asemenea lider nu poate

Actualitate funcţiona în condiţii favorabile şi eficiente. Am ocazia, din păcate, să văd tot mai des conducători de instituţii culturale nepregătiţi, oameni fără nici un fel de statură – nici măcar politică, nemaivorbind de cea profesională – care sunt puşi în funcţii de conducere, „sforăie” tot felul de formule şi soluţ ii elucubrante. Şi vedem cum instituţii naţionale importante în cultura românească se pierd în activităţi insignifiante. Aveţi un model/reper (persoană) în conducere? Ce însuşiri credeţi că trebuie să aibă un conducător de instituţie artistică în România, în zilele noastre? Da! Am un asemenea model şi nu de azi de ieri – de foarte mulţi ani! Trebuie să mărturisesc că învăţ de la acest om din toate punctele de vedere: cum trebuie să arate, cum şi ce trebuie să vorbească, cum trebuie să colaboreze cu subalternii şi cu mass media – sub toate aspectele. El este Ioan Holender – pentru mine un model ideal de urmat ca manager al unei instituţii de cultură! Este un profesionist autentic – o spun cu mîndrie, întrucît mă onorează cu prietenia domniei sale de mai mulţi ani – şi aceasta se observă deja din rezultatele pe care le are cu Festivalul Internaţional George Enescu. Cu fiecare ediţie creşte văzînd cu ochii. Mă minunez – şi totodată nu mă minunez! – de toată ştiinţa domniei sale, care explică ofertele prestigioase de a manageria instituţii de renume mondial precum Opera din Viena, de asemenea la Tokio, la Carnegie Hall din New York, la Opera din Budapesta... La Opera din Viena (pe care, se ştie, a condus-o atîţia ani) i s-a propus de pildă, să rămînă angajat cu salariu, pentru a-l consilia pe noul manager. Este un semn de mare seriozitate şi simţ practic din partea cunoscutei instituţii şi a statului austriac. Repet, pentru mine, Ioan Holender reprezintă un model constant, în

afară de faptul că ne mai batem din cînd în cînd la tenis (este un jucător foarte bun!), este un foarte bun şahist, are un irezistibil simţ al umorului, dar şi o limbă extrem de ascuţită – ca şi mintea, de altfel! El a realizat lucruri formidabile şi rămîne pentru mine un exemplu de urmat! Îmi pare rău că Iaşul cultural, deşi într-o anumită perioadă am fost rugat să-l atrag aici pe Ioan Holender, a „ocolit” (ca să nu spun recuzat) colaborarea cu acest profesionist de excepţ ie. El promisese că, într-un timp destul de scurt, prin renovarea organizatorică a instituţiilor culturale şi artistice locale, Iaşul ar fi devenit un redutabil candidat la postura de capitală culturală europeană. În continuarea acestui subiect de discuţie, consideraţi că există legături – puncte comune, diferenţe – între conducerea unei instituţii artistice în România şi în Europa? Teoretic n-ar trebui să existe. Din păcate însă, la noi cultura este privită aşa cum ştim, iar în străinătate, un manager se poate desfăşura – sigur, are şi acolo unele îngrădiri financiare… – dar la noi sunt îngrădite din nefericire ideile! Frîna este pusă exact acolo unde nu trebuie. Eu cred că avem şi noi lideri culturali foarte buni, care ar evolua cu succes oriunde în Europa sau în lume. Au dovedit-o mari regizori precum Liviu Ciulei, Lucian Pintilie şi ceilalţi binecunoscuţi – activitatea regizorală poate fi identificată cu un anumit tip de management. Aici, la noi, birocraţia stupidă, care ne împovărează şi lipsa interesului pentru cultura autentică, dimpotrivă ponderea acordată culturii subintelectuale – după mine acestea sunt în prezent marile piedici în activitatea managerului de cultură român. Cînd spun asta mă gîndesc în special la Iaşi, pentru că România are, de bine de rău, o dată la doi ani, şansa unui Festival Enescu cu care poate scoate capul în lume. Har 5

Domnului că i-a luminat pe cei care dau bani pentru acest formidabil event românesc, împiedic înd dispariţia lui! Ca ieşean, sunt fericit că am repus în funcţiune – cu greutate, cu zbucium – evenimente precum Festivalul Muzicii Româneşti; sperăm să reluăm, cu sprijinul Fundaţiei Ion Voicu, concursul internaţional de vioară care poartă numele marelui nostru artist, concurs care, aşa cum s-a convenit, ar urma să aibă loc tot bienal, în contratimp cu cel din cadrul Festivalului George Enescu de la Bucureşti. Sperăm de asemenea să terminăm renovarea Filarmonicii… – pe scurt, să fim lăsaţi să ne desfăşurăm activitatea pentru care existăm, să ne canalizăm energia în scopul primordial pentru mine: păstrarea publicului în sala de concerte! În sensul acesta sunteţi de acord că deosebirile faţă de viaţa artistică internaţională au drept cauze, între altele, carenţele legislative pe de-o p arte şi s itu aţia critică a învăţămîntului de specialitate? Da, în mod hotărît, da! Legea sponsorizării, de pildă, este menită să arunce praf în ochii celor care stau cu mîna întinsă spre posibilii deţinători de mijloace financiare. Ea nu dă sponsorului garanţia că o investiţie făcută într-un act de cultură se întoarce într-un beneficiu propriu. Ce consideraţi primordial la un artist membru al ansamblurilor Filarmonicii: nivelul artistic sau disciplina? Dacă înţelegem prin nivel artistic cultura individuală, atunci da, acesta este foarte important. Pentru că dacă vorbesc despre un om de cultură, asta implică automat disciplină! Din păcate, trebuie să recunosc, singurul lucru care nu mi-a reuşit în totalitate pînă acum – dar sper să-mi dea

Actualitate Dumnezeu suficientă hotărîre şi putere de-acum încolo – este disciplinarea cîtorva membri, de altfel foarte talentaţi, ai ansamblurilor noastre artistice. Am constatat că atunci cînd intru eu în sală se face linişte; eu nu pot sta mereu acolo şi nici nu pot pune un paznic pentru a menţine liniştea. De ac eea insist asupr a cul turi i individuale: dacă omul este cultivat, educat, va înţelege imediat că a fi disciplinat este şi în folosul său. După mine, disciplina nu poate fi despărţită de o ţinută artistică autentică. În condiţiile acestea, cum vedeţi raportul democraţie–autocraţie întro „celulă” social-artistică precum este Filarmonica? Fără să dezvolt aceste concepte filozofice – au făcut-o alţii mai bine, înaintea mea – aş zice că democraţia este disciplina liber-consimţită. În momentul cînd cineva vine să facă ordine pentru tine, aceea nu mai este democraţie. Am văzut la lucru, de pildă, numeroase ansambluri mari din străinătate: la repetiţie nu se vorbeşte, nu se dialoghează cu cel de alături în nici un fel, nu se comentează cerinţele dirijorului. Îmi

amintesc acum de o controversă pe care a avut-o fratele meu Dan cu violoncelistul Götz Teutsch, cu ocazia întîlnirii lor într-un juriu, la un concurs de cvartet de coarde, la Academia de Muzică din Cluj, acum cîţiva ani. Era vorba despre modul de interpretare a unui semn denumit keil – nici punct, nici linie – care apar e n umai în par t it ur i le mozartiene. Dl. Teutsch a comentat astfel: „În calitatea mea de instrumentist membru al orchestrei Filarmonicii din Berlin, mă adaptam diferitelor cerinţe de redare a acestui semn, venite de la diverşi dirijori. Fiecare indica redarea partiturii în felul său, iar noi, orchestra trebuia să executăm conform acestor cerinţe.” „Tocmai aceasta este diferenţa – i-a răspuns Dan – dintre un interpret de orchestră şi unul de cvartet. Eu am învăţat redarea semnului keil de la muzicienii din Cvartetul Amadeus, într-un singur mod.” De aici, o concluzie: o orchestră sau un cor este în definitiv, în mîna dirijorului, un instrument, aşa cum este vioara în mîinile solistului. Instrumentistul sau coristul este o parte a acelei discipline liberconsimţite despre care vorbeam mai devreme.

Intenţii, proiecte pentru viitorul imediat (anul 2012), mediu (stagiunea 2012-2013), de perspectivă (pînă la finalul actualului mandat)? Aş prefera ca această întrebare so reluăm în numărul viitor al revistei. Întrucît mandatul meu se întinde pe durata a cinci ani, mă rezum la a spune că, pe termen scurt îmi propun îmbunătăţirea disciplinei de lucru în toate compartimentele instituţiei noastre. Pe termen mediu, am ambiţia de a realiza o stagiune estivală – aceasta însă numai dacă voi fi ajutat să primesc bani pentru o scenă mobilă corespunzătoare. Mi-ar face mare plăcere să reluăm concertele din seria Muzica pentru toţi în Parcul Copou, care în toamna lui 2009 s-au bucurat de atîta succes în rîndul ieşenilor. Vă mulţumesc!

Actualitate Orchestra simfonică ieşeană la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” Anca Butnaru

Festivalul Internaţional George Enescu a fost inclus de publicaţia britanică The Independent în topul celor mai importante festivaluri de muzică clasică din Europa, din această vară. În „galaxia virtuozilor” au mai fost incluse Verbier Festival d’Aix-en-Provence şi Festival de SaintDenis. A XX-a ediţie a Festivalului George Enescu a adus în faţa publicului iubitor de muzică clasică şi noutatea de a putea urmări evenimentele pe internet, în timp real.

Enescu se află în plină desfăşurare. Ca de fiecare dată, numărul concertelor cu adevărat «de festival» este atît de mare încît este foarte greu să alegi. Pentru cei care vor totul, dificultatea este cu atît mai mare cu cît, în majoritatea cazurilor, ora de sfîrș it a unui concert se suprapune peste ora de început a următorului. Nu ș tiu dacă trebuie să rîd sau să plîng atunci cînd, cu orchestra sau solistul încă pe scenă, melomanii împătimiți se ridică ș i părăsesc sala Ateneului Român,

Orchestra ieşenă la Ateneu

Astfel, finalele Concursului Internaţional George Enescu - pian şi v ioar ă, Gala L aur eaţ ilor şi evenimentul inaugural de pe 1 septembrie (concertul Residentie Orchestra din Haga) au putut fi u r m ă r i t e l i v e p e www.festivalenescu.ro. Redăm aici fragmente din articolul Concerte cu ieşeni şi londonezi publicat în „Observatorul cultural” de Cristina Sârbu, 16 septembrie 2011: „Festivalul Internațional George

fugind practic spre Sala Palatului, pentru ca, două ore ș i jumătate mai tîrziu, să repete miș carea, de astă dată în sens invers. Cei de pe scenă nu înțeleg ce se întîmplă. Iar melomanii împătimiți nu pot, nu ș tiu, nu vor să renunțe, să aleagă. Sau atunci cînd riscă o alegere, greș esc ș i lipsesc de la evenimente cu adevărat memorabile. Cum a fost în cazul concertului pe care Filarmonica de Stat Moldova din Iaș i l-a susținut la Ateneul Român joi, 8 septembrie, la ora 17 după-amiaza. 7

O oră... proastă! Un afiș fără «ș lagăre». Interpreți români – Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Iaș i ș i pianista Dana Borș an – ș i s t r ă i n i, p r ac t ic n ec u no sc u ț i publicului românesc, dirijorul Sébastien Rouland ș i solistul Jérôme Pernoo (despre care doar violonceliș tii interesați ș i informați ș tiu că este un artist excepțional!). Un concert extraordinar care ar fi meritat o sală plină. Încep cu Concertul pentru pian de Hanns Wolf. Un opus monumental, cu carieră în epocă, un document al timpului în care a fost scris ș i o partitură de o dificultate extremă, mai ales pentru că această lucrare a fost uitată. Dana Borș an este, în acest moment, singurul interpret în lume al acestui Concert. Pianista i-a redat practic viața, frumuseț ea ș i strălucirea cu prețul unei munci imense, de care este capabil doar profesionistul adevărat. Dana Borș an ș i-a demonstrat de nenumăr ate ori calităț ile în repertoriul clasic în concerte, recitaluri ș i înregistrări de referință – amintesc doar Integrala concertelor pentru pian de Mozart, într-o producție de CD-uri, sub sigla Casa Radio. Acum însă îș i leagă numele ș i măiestria de o pagină muzicală în care dificultățile tehnice sînt dublate de încărcătura emoțională a unei scriituri postromantice complexe, cu imense arcuri sonore, în care fiecare detaliu contează pentru întregul artistic. Condiție a succesului, colaborarea cu orchestra ș i cu dirijorul – care s-au aflat în fața unei partituri extrem de dificile ș i complet necunoscute – a fost exemplară. Această armonie ș i coeziune între toți participanții la un

Actualitate

Dana Borşan

act artistic de excepție s-au menținut pe tot parcursul concertului, fie că a fost vorba de muzica lui Milhaud, Țăranu sau Connesson, al cărui Concert pentru violoncel și orchestră a fost din nou excepțional interpretat de violoncelistul Jérôme Pernoo, un interpret ce se identifică cu instrumentul său, căruia îi cunoaș te toate tainele ș i îi exploatează la maximum toate resursele expresive. ... La concertul Filarmonicii de Stat Moldova din Iaș i sala a fost, pe nedrept, goală – îndrăznesc să spun că ansamblul ieș ean este, în acest moment, poate cea mai bună orchestră simfonică de stat a României!”

Orchestra simfonică ieşeană a fost prezentă şi în cea de a XIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu, acompaniind finala secţiunii de vioară şi Gala concursului, unde s-au premiat secţiunile pian, vioară, violoncel (pentru prima oară) şi compoziţie. Dirijor a fost maestrul Gheorghe Costin. Concertele s-au ţinut sâmbătă 10 septembrie şi duminică 11 septembrie, în Sala Mihail Jora a Societăţii Române de Radiodifuziune. Pentru concurenți au fost zile extrem de solicitante, fiind nemulțumiți atunci cînd s-a trecut de la o etapă la alta doar cu o pauză de 24 de ore (pauză necesară

Jérôme Pernoo

repetițiilor), ajungând epuizați în finale. Duminică, 11 septembrie au fost prezentaţi de organizatori în Gala Concursului George Enescu laureaţii secţiunilor de vioară, pian, violoncel şi compoziţie. Secţiunea violoncel Premiul I - Tian Bonian, China: „A fost foarte bine şi pot spune că sunt fericit de cum am cântat. Repertoriul impus, deşi nu este foarte greu, te avantajează întrucât te obligă să-ţi pui în valoare calităţile, aşa că a fost gândit foarte bine. Orice violoncelist se simte bine cu astfel de piese întrucât ele îţi permit ca, în timp ce cânţi, să te bucuri şi tu de muzică, ceea ce este, în fond, cel mai important aspect.” Premiul II - Valentin Răduţiu, România Premiul III - Michal Korman, Israel: „Am aflat de concurs de la un prieten şi m-am uitat pe site-ul Festivalului Enescu. Am văzut că programul mi se potriveşte, aşa că m-am înscris.” Secţiunea pian Premiul I nu s-a acordat Premiul II - Jeung Beum Sohn, Coreea de Sud : „Mi-a plăcut foarte mult sunetul instrumentului şi spectrul acustic pe care îl realizează pianul pus la dispoziţia concurenţilor pentru acest concurs. Publicul este extrem de călduros şi l-am simţit aproape de mine prin aplauzele susţinute şi entuziaste. Când sunt pe scenă cel mai important lucru pentru mine este sunetul şi calitatea lui, pe care încerc s-o apropii de frumuseţea rezonanţei viorii. Tehnica este importantă, dar nu reprezintă totul; ea este baza pe care poţi clădi ceea ce îţi doreşti prin muzică. Sunt onorat că mă aflu aici! Universitatea Naţională de Arte din Coreea de Sud apreciază foarte mult acest Festival şi în mod special Concursul Internaţional George Enescu încurajând pe mulţi dintre studenţii ei să participe. Acesta este unul dintre motivele pentru care mă aflu astăzi aici!” Premiul III ex aequo Ilya Poletaev, Canada: „Pe scenă este imposibil să nu resimţi presiunea unui juriu care te judecă; mi-ar fi mult mai simplu să mă

Actualitate Actualitate

Orchestra ieşenă şi Gh. Costin

ştiu într-un concert, chiar dacă sala ar fi plină cu sute de participanţi, emoţiile unui concurs sunt diferite faţă de cele ale unui concert. Mă bucur enorm să pot cânta în faţa unui auditoriu care nu doar ascultă, ci şi înţelege matur ceea ce i se oferă. Deşi mă simt mândru să fiu canadian, nici America de Nord, nici Canada nu dispun de un public atât de sofisticat. Publicul european şi în mod special cel românesc este vigilent, matur, cultivat şi exigent.” Premiul III ex aequo, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de G. Enescu şi Premiul Fundației Culturale Erbiceanu pentru cel mai bine clasat concurent român – Mihai Ritivoiu, România: „Mă simt mult mai bine decât înainte să cânt! Mam mai relaxat şi m-au umplut de bucurie aplauzele susţinute ale publicului. Într-un concurs atât de dificil cum este Concursul Internaţional George Enescu este important ca fiecare participant să întrunească un cumul de calităţi, printre care rezistenţa fizică, rezistenţa psihică, acurateţea tehnică şi expresivitatea muzicală, iar mobilizarea trebuie să fie cu atât mai mare cu cât etapele sunt foarte aproape unele de altele şi solicitarea este maximă.”

Secţiunea vioară Premiul I nu s-a acordat Premiul II ex aequo şi Premiul acordat de Florian Leonhard (o vioară v eche it aliană) Haik

şi, după cum ştiţi, e mult mai uşor să impresionezi cu piese spectaculoase decât cu o sonată. Juriul nu mai aşteaptă tehnică, doreşte să vadă câtă maturitate muzicală ai. Acum vreau doar să mă odihnesc, pentru că peste o săptămână cânt din nou concertul de Ceaikovski la Bryansk, apoi urmează un concert cu muzică modernă; a doua zi după asta cânt concertul de Haciaturian în alt oraş, iar după încă o săptămână, voi cânta Bach la Casa Internaţională a Muzicii din Moscova.”

Alexandra Conunova

Kazazyan, Armenia-Rusia: „Sunt în general mulţumit de cum am cântat, deşi în finală se putea mai bine. Pentru mine, cea mai grea etapă a fost chiar prima, pentru că atunci te cunoaşte lumea şi primul contact trebuie să fie cât mai pozitiv. La foarte mică distanţă, din punctul de vedere al dificultăţii, se află însă etapa a treia. Am cântat trei sonate 9

Premiul II ex aequo - Alexandra Conunova, Republica Moldova: „Sunt mulţumită, dar obosită. Ieri după repetiţia cu orchestra, mi-am zis că trebuie neapărat să-mi revin pentru finală, simţeam oboseala în braţe. Cred că şi datorită etapei a treia din ziua precedentă, care a fost de departe şi cea mai dificilă pentru mine. Nu mi-am dat

Actualitate seama cât de solicitante pot fi trei sonate. Acest premiu mă bucură mult.” Premiul III şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de George Enescu – Antal Szalai, Ungaria: „Am multă experienţă în competiţii, deci nu de asta am venit la acest concurs. Este important pentru mine din alt punct de vedere: am scos un nou disc cu cele trei sonate pentru pian

şi vioară de Enescu, tocmai am încheiat un şir de recitaluri în mai multe oraşe din România, iar dacă ajung în finală voi cânta Bartok. Deci toate acestea fac parte dintr-un proiect al meu de a cânta Enescu şi Bartok împreună, pentru că anul acesta se împlinesc 130 de ani de la naşterea celor doi mari compozitori.” Premiul Fundației Ion Voicu – Kim Jee Won, Coreea

La secţiunea compoziţie, pentru muzica de cameră s-a acordat ex aequo premiul compozitorului Kwang -Ho (Garnio) Cho, din Coreea de Sud pentru lucrarea Cytisus/A-phonie. Pe locul doi s-a clasat compoziţia The Play of Light pentru cvartet de coarde, compozitor Mihyun Woo, din Coreea de Sud. La secţiunea muzică simfonică a fost premiat poemul simfonic The Human, compozitor Chang Eunho, din Coreea de Sud.

Opiniile concurenților au fost extrase din Agenda Festivalului Internațional George Enescu şi Jurnalul Naţional Foto: Mihai Cantea

Antal Szalai

Actualitate Filarmonica „Moldova” în Festivalul Internaţional „George Enescu” Cronologie

Ediţia

Date de concert

VI 1973

IX 1981 Centenar Enescu

Ansamblul participant

Dirijor

Solişti

Ateneul Orchestra Român – simonică 15 sept 1973

Ion Baciu

Philippe Entremont – pian

Studioul de Voces Eutherpe concerte Radio – 19 sept 1981

–

Sala PalaOrchestra Ion Baciu, (I. tului RSR - simfonică, Pavalache, A. 20 sept 1981 Corul Gavriil Bişoc) Musicescu, Corul Operei Române din Iaşi, Ansamblul Eurythmeum din Stuttgart

X 1985

Repertoriu

S. Toduţă – Concert nr.1 pentru coarde; Ravel – 2 Concerte pentru pian; R. Strauss – Till Eulenspiegel L. Bernstein – Suita West Side Story B. Prelipcean, A. D. Bughici – Cvartetul nr. 5, op. Diaconu, Gh. Haag, D. 50 Prelipcean; W. G. Berger – Cvartetul nr. 12 Cr. Pintilie, Al. G. Enescu – Octuorul op. 7 Diaconu, C. Stanciu, Gr. Marcovici D. Ohanesian, T. G. Enescu – Oedip, operă în Pauliuc, D. Zancu, I. concert Voineag, V. Teodorian, C. G. Solovăstru, M. Şuteu, C. Gabor, F. Siminic, A. Iuraşcu, El. Grigorescu, M. Agachi

Ateneul Orchestra simRomân fonică, 21 sept 1981 Corul Gavriil Musicescu,

Emil Simon Li Min Cean – pian (I. Pavalache)

S. Toduţă – Concertul nr. 2 pentru coarde; Mozart – Concertul KV. 595 pentru pian; Enescu – Simfonia nr. 5, Neterminata; Ravel – Suita nr. 2 Daphnis şi Chloe

Ateneul Orchestra Român – simfonică 22 sept 1985

Ion Baciu

Ksenija Jankovic – violoncel, R.S.F. Iugoslavia

Th. Grigoriu – Variaţiuni pe un cântec de Anton Pann A. Dvořák – Concertul pentru violoncel G. Enescu – Simfonia a II-a, op.17

Ateneul Orchestra Român – simfonică 23 sept 1985

Cristian Mandeal

Mihaela Martin – vioară

G. Enescu – Suita nr. 3, Săteasca Ed. Lalo – Simfonia spaniolă B. Bartók – Suita pentru orchestră, op. 3 nr. 1

Actualitate Ediţia

Date de concert

XII 1991

Ansamblul participant

Dirijor

Solişti

Studioul de Orchestra concerte Radio simfonică – 20 sept 1991

Gheorghe Costin

Sebastian Benda – pian Enescu – Uvertura de concert Fr. Martin – Balada pentru pian şi orchestră Şostakovici – Simfonia nr. 9

Ateneul Român – 22 sept 1991

Horia Andreescu

Rita Kinka – pian, Iugoslavia

Malcolm Walker – tenor Debussy – Pelléas şi Mélisande – operă (Pelléas) în concert Anne-Sophie Schmidt – soprană (Mélisande) Olivier Lalouette – basbariton (Golaud) Jean-Philippe Courtis – bas-bariton (regele Arkel) Elsa Maurus – mezzosoprană (regina Geneviève) Lăcrămioara Ştefan – soprană (Yniold) Mihnea Lamatic – bariton (Medicul)

Orchestra simfonică

Repertoriu

Ceaikovski – Concertul nr. 1 pentru pian Mahler – Simfonia nr. 5

XIII 1995

Sala Orchestra Parlamentului simfonică, 29 sept 1995 Corul Gavriil Musicescu

Frédéric Chaslin (Doru Morariu)

XIV 1998

Sala Palatului – 13 sept 1998

Orchestra simfonică

Sèrge Baudo Frank Peter Zimmermann – vioară

XVI 2003

Studioul de concerte Radio – 14 sept 2003

Orchestra simfonică

Sergiu Jean Jacques Kantorow T. Olah – Intrarea în Alba Iulia Comissiona – vioară D. Capoianu – Chemări ’77 Enescu-Ţăranu – Capriciu pentru vioară Th. Grigoriu – Omagiu lui Enescu A. Vieru – Psalmi 1993 Th. Rogalski – 2 Schiţe simfonice

L. Glodeanu – Studii pentru orchestră P. Hindemith – Concertul pentru vioară Mussorgski-Ravel – Tablouri dintr-o expoziţie

Actualitate Ediţia

Date de concert

Ansamblul participant

Dirijor

Solişti

Repertoriu

XVII Sept. 2005

10.09 Universitatea Naţională de Muzică – Sala George Enescu

Orchestra simfonică

Alexandru Lăscae

Concert (etapa finală a Beethoven – Concertul nr. 5 concursului de pian): Chopin – Concertul nr. 1 Adrian Aimo Pagin, Chopin – Concertul nr. 1 Franţa Evgeny Izotov, Rusia Irina Zaharenkova, Estonia

11.09 Ateneul Român

Orchestra simfonică

Alexandru Lăscae

Concertul de Gală : Valeriy Sokolov, Ucraina Irina Zaharenkova, Estonia

14.09 Filarmonica Iaşi

Voces Marin Cazacu, violoncel Aurelian Octav Popa, clarinet

Oliver Waespi – „Islands” (15’) – piesă laureată la Concursul Internaţional de Compoziţie George Enescu, Bucureşti 2003 Beethoven – Concertul pentru vioară Chopin – Concertul nr. 1 pentru pian Cristian Misievici – Meditând la o lume sonora a Barocului Brahms – Cvintetul cu clarinet în si bemol minor op. 115 Schubert – Cvintetul cu două violoncele în do major D 956

15.09 Filarmonica Iaşi

Orchestra simfonică

Alexandru Lăscae

Antal Szalai, vioară Ungaria Irina Zahharenkova, pian Estonia

Oliver Waespi – Islands P. I. Ceaikovski – Concertul pentru vioară în re major op. 35 Fr. Chopin – Concertul nr. 1 pentru pian în mi minor op. 11

16.09 Ateneul Român

Voces Marin Cazacu, violoncel Aurelian Octav Popa, clarinet

Cristian Misievici – Meditând la o lume sonora a Barocului Brahms – Cvintetul cu clarinet în si bemol minor op. 115 Schubert – Cvintetul cu două violoncele în do major D 956

Actualitate Ediţia

Date de concert

Ansamblul participant

Dirijor

Solişti

Repertoriu

XVIII Sept. 2007

03.09 Iaşi

Simfonic

Michael Halasz, Austria

Gabriel Croitoru, vioară

Anatol Vieru – Memorial Dumitru Capoianu – Concertul pentru vioară şi orchestră Liviu Glodeanu – Studii pentru orchestră Tiberiu Olah – Simfonia nr. 3

05.09 Iaşi

Cameral

Voces Jean Claude Vanden Eynden, pian (Belgia)

Viorel Munteanu – Cvartetul nr. 2 Johannes Brahms – Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor, op. 25 Dmitri Şostakovici – Cvintetul cu pian op. 57

05.09 Ateneul Român

Simfonic Michael „Creaţia muzicală Halasz, românească Austria contemporană”

Gabriel Croitoru, vioară

Anatol Vieru – Memorial Dumitru Capoianu – Concertul pentru vioară şi orchestră Liviu Glodeanu – Studii pentru orchestră Tiberiu Olah – Simfonia nr. 3

06.09 Simfonic Piaţa Festivalului

Mark Mast, Csiky Boldizsar, pian Germania

George Gershwin – An American in Paris George Gershwin – Rhapsody in Blue Leonard Bernstein – Suită din West Side Story Leonard Bernstein – Uvertura Candide

08.09 Sala Radio

Finala concursului de vioară

Ilarion IonescuGalaţi

Chun Harim (Coreea S, pr. II), Vlad Stănculeasa (pr. III) Anna Tifu (Italia, pr. I)

Sibelius – Concertul pentru vioară în re minor, op. 47 Ceaikovski – Concertul pentru vioară în re major, op. 35 Sibelius – Concertul pentru vioară în re minor, op. 47

09.09 Ateneul Român

Concursul Internaţional „George Enescu” Secţiunile vioară, pian, compoziţie Gala Concursului

Ilarion IonescuGalaţi

Diana Jipa, vioară

David Philip Hefti (Elveţia) – AREPO, concert pentru vioară şi orchestră, pr. aud. (secţiunea compoziţie 2005) Sibelius – Concertul pentru vioară în re minor, op. 47 Ceaikovski – Concertul pentru pian în sib minor, op. 23

Anna Tifu, vioară Emil Simon (Italia) Eduard Kunz, pian (Rusia)

Actualitate Ediţia

Date de concert

Ansamblul participant

XIX Aug.Sept. 2009

31.08 Iaşi

Concert simfonic Christina extraordinar Drexel, „Creaţia muzicală Germania românească contemporană”

Viniciu Moroianu, pian/ Mihail Jora - Preludiu la baletul clavecin Întoarcerea din adâncuri Myriam Marbé - Concertul pentru clavecin şi ansamblu de cameră Mihai Moldovan - Scoarţe Constantin Silvestri - Preludiu şi Fuga (Toccata)

02.09 Ateneul Român

Concert simfonic Christina extraordinar Drexel, „Creaţia muzicală Germania românească contemporană”

XX Sept. 2011

Dirijor

Solişti

Repertoriu

05.09 Finala concurUniv. Naţ. sului de vioară de Muz. Buc.

Ilarion IonescuGalaţi

Shin A-Rah (Coreea de Sud, pr. II) Nadejda Palitsyna (Rusia, pr. III) Jaroslaw Nadrzycki (Polonia, pr. I)

Iaşi, Sala Simfonic Filarmonicii – 6 sept. 2011

Sebastien Rouland Franţa

Jerome Pernoo, violoncel Darius Milhaud – Suite provençale Dana Borşan, pian Guillaume Connesson – Concert pentru violoncel şi orchestră Cornel Ţăranu – Rimembranza (In memoriam George Enescu) Hanns Wolf – Concertul pentru pian şi orchestră în do # minor

Ateneul Român – 8 sept. 2011 Studioul M. Finala concursului Gh. Costin de vioară Jora – SRR Bucureşti 10 sept. 2011 Studioul M. Gala laureaţilor Jora – SRR Bucureşti 11 sept. 2011

Gh. Costin

Alexandra Conunova, R. Moldova Haik Kayayzan, Armenia – Antal Szalai, Ungaria Gala laureaţilor, vioară, pian, violoncel, compoziţie: Jeung Beum Sohn, pian Coreea A.Conunova, vioară (V. Maier, p) H. Kazazyan, vioară (V. Maier, p) Bonian Tian, violoncel China Lan-chee Lam, compozitoare China

Brahms – Concertul pentru vioară în re major, op. 77 Brahms – Concertul pentru vioară în re major, op. 77 Sibelius – Concertul pentru vioară în re minor, op. 47

Sibelius—Concertul pentru vioară Ceaikovski—Concertul pentru vioară Bartok – Concertul nr. 2 pentru vioară Skriabin – Studiul op. 8 nr. 12 Enescu – Sonata nr. 2, p. I Schumann – Fantezia în Do, op. 131 Dvorak – Concertul pentru violoncel Lan-chee Lam—Mysterious Palace

Actualitate Cvartetul Voces în Festivalul Internaţional „George Enescu”

Cvartetul Voces a susţinut primul concert în cadrul ediţiei a XX-a a Festivalului la Iaşi, vineri, 16 septembrie 2011, ora 19, într-o sală care s-a dovedit (din nou!) neîncăpătoare, cu un program ce a cuprins Concertul pentru pian, vioară şi cvartet de coarde în re major op. 21 de Ernest Chausson şi Cvartetele cu pian nr. 2 în mi bemol major, KV 493 si nr. 1 în sol minor, KV 478 de W.A. Mozart. Inv itaţ i au fost: violonist ul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail. Acelaşi program a fost interpretat la Bucureşti, la Ateneul Român, duminică 18 septembrie, la ora 17. Fragmente din articolul Festivalul Enescu. Aventura muzicii continuă publicat în „Observatorul cultural”, de Johanna Franz – 23 septembrie 2011: „...Un moment de grație cameral le apar ț ine ex per iment aț ilor muzicieni ce formează, de bune decenii, prestigiosul cvartet Voces din Iaș i ș i inepuizabililor tineri mari muzicieni, pianistul Horia Mihail ș i violonistul Alexandru Tomescu. Am avut parte de o interpretare de excepție a unei lucrări rar cîntate pe podiumurile noastre de concert. Este vorba de Concertul pentru pian, vioară ș i cvartet de coarde în re major op.21 de Ernest Chausson. O splendidă lucrare camerală executată impecabil de muzicienii români. Sigur că Voces au publicul lor, mai restrîns, dar prețios. Sigur că Alexandru Tomescu adună mulțimi de melomani, mai mult sau mai puțin avizați, dar colaborarea lor a fost la înălțimea aș teptărilor ș i pretențiilor tuturor. Violonistul nostru nr. 1 la ora actuală s-a

Voces şi invitaţii, la Iaşi 16 septembrie 2011

întrecut pe sine. Frazare elegantă, timbru catifelat, gestică adecvată unei lucrări de mare rafinament. Dulceața unor pasaje din mult prețuita Poemă a lui Chausson se împleteau energic cu o anume răsuceală a armoniilor fantaste din Sonata în re minor a lui César Franck. O splendidă lucrare interpretată magistral de muzicienii români. Cvartetele de Mozart, două la număr, cu Horia Mihail, au fost la fel de elegant redate. Picasso spunea pe 16

undeva că îș i poate da seama dacă un pictor abstract are talent sau nu punîndu-l să deseneze o mînă. Schimbînd ce ar fi de schimbat, am putea spune că ne dăm seama de marele talent ș i marea măiestrie a muzicienilor noș tri după interpretarea lucrărilor lui Mozart. Piatră de încercare. În raportarea la Mozart, oricît de simplă ar fi partitura, ne putem da seama de calitatea interpretării.”

Actualitate La această ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu a avut loc lansarea la Casa Electrecord a casetei de 9 CD-uri cu Integrala cvartetelor de Beethoven pentru prima dată inregistrate live. Performanţa a aparţinut Cvartetului Voces si a avut loc în numai 8 zile, între 21-28 martie 1998, în Toscanasaal din Palatul Residenz, Würzburg, Germania. Caseta se află în present la dispoziţia publicului meloman, în reţeaua librăriilor Humanitas. Lansarea ieşeană va avea loc joi 12 ianuarie 2012, ora 18, în Sala Ed. Caudella din Casa Balş.

Cronologie În cadrul Festivalului Internaţional George Enescu de la Bucureşti, Cvartetul Voces a susţinut concerte de referinţă, la mai multe ediţii: 14 septembrie 1976 (ediţia a VII-a) – Bughici – Cvartet fantezie 21 septembrie 1979 (ediţia a VIII-a) – Beethoven – Cvartetul nr. 11 în fa minor, op. 95 „Serioso”, Berger – Cvartetul nr. 7 19 septembrie 1981 (ediţia a IX-a) – Studioul de concerte Radio. Voces (B. Prelipcean, A. Diaconu, Gh. Haag, D. Prelipcean) a interpretat D. Bughici – Cvartetul nr. 5, op. 50, W. G. Berger – Cvartetul nr. 12 şi, împreună cu Cvartetul Eutherpe (Cr. Pintilie, Al. Diaconu, C. Stanciu, Gr. Marcovici) – G. Enescu – Octuorul op. 7. 7 septembrie 1991 (ediţia a XII-a) – Enescu - Cvartetul în sol major, op. 22 nr. 2, Mozart - Cvartetul în si bemol major, KV 458, „Vânatoarea”, Ravel - Cvartetul în fa major 12 septembrie 1998 (ediţia a XIV-a) – Enescu - Cvartetul în sol major, op. 22 nr. 2, Beethoven - Cvartetul în do major op. 59, nr. 3 „Razumovsky”, Şostakovici – Cvartetul nr. 7 în fa diez minor, op. 108 20 septembrie 2001 (ediţia a XV-a) – Bartok – Cvartetul nr. 2 op. 96, Dvorak – Cvartetul op. 96, Păutza – Cvartetul nr. 3 15 septembrie 2003 (ediţia a XVI-a), Ateneul Român – Beethoven – Cvartetul nr. 11 în fa minor, op. 95 „Serioso”, Berg – Cvartetul op. 3, Mendelssohn-Bartholdy – Octetul în mi bemol major, op. 20 (cu Cvartetul Fine Arts, SUA – Ralph Evans, Efim Boico, Yuri Gandelsman, Wolfgang Laufer) 16 septembrie 2005 (ediţia a XVII-a), Ateneul Român – cu Aurelian Octav Popa (clarinet) şi Marin Cazacu (violoncel) – Cristian Misievici – Meditând la o lume sonoră a Barokului, Brahms – Cvintetul cu clarinet în s bemol minor op. 115, Schubert – Cvintetul cu două violoncele în do major, D 956. 7 septembrie 2007 (ediţia a XVIII-a), Ateneul Român – cu pianistul Jean Claude Vanden Eynden (Belgia) – Viorel Munteanu – Cvartetul nr. 2, Brahms – Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor, op. 25, Şostakovici – Cvintetul cu pian op. 57 22 septembrie 2009 (ediţia a XIX-a), Iaşi şi 25 Septembrie 2009, Ateneul Român – cu pianista Fumiko Shiraga (Germania) – R. Schumann – Cvintetul cu pian în mi bemol major, op. 44, J. Brahms – Cvintetul cu pian în fa minor, op. 34 16 septembrie 2011 (ediţia a XX-a), Iaşi şi 18 Septembrie 2011, Ateneul Român – cu pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu — E. Chausson – Concertul pentru pian, vioară şi cvartet de coarde, op. 21, W. A. Mozart – Cvintetele cu pian KV 478 şi 493.

Actualitate Festivalul Muzicii Româneşti, după patruzeci de ani!

Carmen Chelaru Cu aproape patru decenii în urmă, în mai 1973 lua fiinţă la Iaşi un eveniment rămas unic în viaţa muzicală a ţării, atunci ca şi acum: Festi valul Muzi cii Româneşti. Indiferent ce nume a căpătat de-a lungul timpului, evenimentul a întruchipat – la început anual, apoi bienal – o binevenită tribună a muzicii autohtone, alta decît cea folclorică şi de divertisment. Cum scria criticul Liliana Gherman la prima ediţie, „Poate că Săptămâ na muzi cii româ neşti, o r ga n i z at ă ş i p r e g ăt i t ă c u neprecupeţit entuziasm, n-a adunat în jurul ei atâta public cât ar fi fost de dorit, dar e sigur că mulţi dintre cei care au urmărit toate concertele şi recitalurile au ieşit din acest microfestival înnobilaţi spiritual. În primul rând, nu poţi să nu constaţi cât de mult s-a scris şi se scrie, cât de puţin s-a putut cuprinde în aceste câteva zile din uriaşul flux sonor ce s-a născut şi se naşte în ţara aceasta din sumedenie de minţi şi suflete inspirate. Poate că nu s-au cântat întotdeauna cele mai semnificative lucrări, dar nici asta n-are importanţă: aşa cum au fost, multe din ele au avut darul de a produce emoţii de neuitat.” Liliana Gherman, „Cronica” nr. 21, 25 mai 1973

Timpul a dovedit cît de întemeiate au fost aceste afirmaţii, prin momente ce au marcat istoria recentă a Iaşului muzical. Între acestea, premiera concertului– spectacol cu Oedip de Enescu, de la finalul ediţiei a treia, mai 1975, marcînd astfel două decenii de la trecerea în eternitate a compozitorului. Spectacolul rămîne pînă astăzi, prin iniţiativă, dar mai

ales prin realizare şi interpretare, singular în istoria capodoperei enesciene. Muzicologul şi profesorul Mihail Cozmei nota, imediat după eveniment: : „Afirmând că prezentarea operei Oedip de George Enescu la încheierea celei de a treia ediţii a Săptămînii Muzicii Româneşti a avut ţinut a şi dimensiunile unui eveniment muzical, înseamnă a spune prea puţin despre acest act de cultură împlinit la Iaşi. Afirmând că aici, în oraşul în care Caudella a avut intuiţia genialităţii viitorului muzician, în oraşul în care Enescu a lăsat amintiri sfinte şi tradiţii de adâncă şi generoasă dragoste pentru cultura noastră muzicală, a avut loc a cincea premieră [s.n.] a operei Oedip, înseamnă a înregistra evenimentul doar cu orgoliul alinierii Iaşului alături de alte centre muzicale care au avut iniţiativa prezentării capo-doperei enesciene (Paris, 1936), Bruxelles (1956), Bucureşti (1958), Stockholm (1975), Iaşi (1975). Esenţial şi semnificativ rămâne faptul că opera Oedip, în formula de concert–spectacol şi-a început în acest an drumul recunoaşterii unanime. Esenţial şi semnificativ este de asemenea faptul că instituţiile muzicale ieşene (orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova, corul G. Musicescu şi corul Operei Române din Iaşi) în colaborare cu colectivul de solişti de la Opera Română din Bucureşti, au realizat performanţa ca într-un timp foarte scurt să interpreteze în condiţii de elevată ţinută artistică, o partitură de dimensiunile, profunzimea expresivă şi dificultăţile operei lui G. Enescu.” Mihail Cozmei, „Cronica”, 6 mai 1975

Festivalul Muzicii Româneşti a însemnat confirmări: Pe scenele muzicale ieşene – în special la Filarmonică – au apărut ansambluri româneşti de notorietate naţională şi internaţională, precum Formaţia Ars Nova din Cluj (1973, 1980), Corul Madrigal (1974, 1982, 1986), Simfonicul clujean (1974), Orchestra Radio din Bucureşti (1975, 1978, 1982, 1984, 1988), Corul Filarmonicii din Cluj (1975), Cappella Transylvanica din Cluj (1978, 1980), Simfonicul timişorean (1982) şi multe altele. Festivalul Muzicii Româneşti a marcat de asemenea afirmări. În chiar anul fondării festivalului, 1973, lua fiinţă la Iaşi un nou ansamblu de cvartet de coarde, ca urmare a unei emulaţii fără precedent ce avea loc de ceva timp la Conser v at or ul ieşean: Vo ces contemporanae. Acest ansamblu se va dovedi însă cel mai longeviv din întreaga istorie a cvartetului de coarde românesc, depăşind curînd notorietatea locală şi ajungînd, prin premii, concerte şi înregistrări de referinţă, un nume emblematic în România şi în afara ei. Începînd cu ediţia a doua a Festivalului, Voces va fi nelipsit pe agenda de concerte, interpretînd în versiuni de referinţă întregul repertoriu românesc consacrat şi atrăgînd dedicaţii din partea celor mai diverşi compozitori români. Pentru cei ce au trăit în vremurile ante-decembriste nu e greu de înțeles întreruperea ș irului de ediții din festivalul de muzică românească de la Iaşi: prea mulți bani cheltuiți pentru ceva neproductiv; prea puțin „omagiu adresat celui mai iubit fiu”;

Actualitate autofinanțarea instituțiilor de cultură, impusă în anii 1983-1984 era în toi ș i orice soi de festival nu aducea încasări, cu atît mai puțin unul de muzică românească – şi cu certitudine cauzele nu se opresc aici. Festivalul a fost întrerupt aşadar după cea de-a zecea ediţie, din mai 1988. Din păcate, în acel moment evenimentul de la Iaşi reuşise să intre în enciclopediile internaţionale de specialitate, compozitorii şi interpreţii contau deja pe ritmicitatea organizării lui. Mai presus de orice însă, la Iaşi se formase un public numeros, interesat de muzica produsă de festival. Aceeaşi competenţă, bun gust, bun simţ muzical, intuiţie a valorii adevărate în creaţie şi în interpretare, care caracteriza publicul ieşean al tradiţionalelor programe clasicoromantice ale stagiunilor, se manifesta acum faţă de muzica românească, după un deceniu şi jumătate de incursiuni periodice în cele mai diverse genuri şi stiluri de muzică românească. Noua serie a Festivalului Muzicii Româneşti Au trebuit să treacă douăzeci de ani pentru ca ideea – ce a continuat să existe în mintea multor muzicieni ieşeni – să prindă din nou viaţă. A fost cu certitudine nevoie de ceva curaj pentru asta: ceea ce cu decenii în urmă pornise dintr-un ordin de partid, urmat curînd de conjuncturi favorabile şi mai ales cu mult voluntariat, acum întîmpina diverse alte bariere: peste tot numeroase manifestări consumatoare de buget; incomparabil mai multe tentaţii culturale pentru public, tot mai şocante în formă şi conţinut; comunicarea cu exteriorul nu mai avea stavile majore, aşa că artiştii se aflau în faţa mult mai multor tentaţii decît aceea de a cînta muzică autohtonă. Toate astea au făcut dificilă re-pornirea festivalului de muzică românească, dar fac în prezent şi mai dificilă menţinerea lui într-un cadru cel puţin onorant.

Anul 2007 a constituit un moment important în afirmarea şi confirmarea culturii româneşti în context european şi mondial. A fost anul întîi al integrării, anul capitalei culturale europene Sibiu – aşadar cel mai potrivit timp al re-animării Festivalului Muzicii Româneşti în serie nouă. Organizatorii – în principal Universitatea de Arte George Enescu şi Filarmonica de Stat Moldova, cărora li s-a adăugat sprijinul Ministerului Culturii şi Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor – ur măr esc pe lîngă v aloar e, exprimarea diversităţii fenomenului muzical românesc în timp şi în spaţiu. În timp, prin alăturarea dintre tradiţie şi nou; în spaţiu, prin

angrenarea muzicienilor români deaproape şi de departe. D e asemenea, pr ogr amele festivalului, în ultimele cinci ediţii (din 2007, pînă în prezent) au concentrate, în puţine zile, creaţie: consacrată şi nouă, debuturi şi reluări, genuri dintre cele mai diverse şi interpretare: reprezentanţi ai principalelor centre universitare româneşti şi nu numai, studenţi şi maeştri deopotrivă, artişti români din Iaşi, din ţară şi de peste hotare. „Reluarea Festivalului Muzicii Româneşti este un motiv de bucurie pentru toţi cei care înţeleg şi admiră un patrimoniu naţional generos, plămădit cu dăruire în decursul anilor.

Cvartetele Voces şi Ad libitum, cu Octuorul de Enescu, Iaşi, 23 octombrie 2007

Moment din concertul-spectacol „Preţioasele ridicole” de Vasile Spătărelu, 26 octombrie 2007

Actualitate Este meritul ieşenilor de a reînnoda o acţiune salutară, proiectând frumuseţi ce înnobilează conştiinţele şi perpetuează valorile acestui pământ.” (fragment) Muzicolog dr. Octavian Lazăr Cozma, Preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, octombrie 2007

În pofida dificultăţilor de tot felul, a rezervei şi uneori prea firavului entuziasm cu care a fost întâmpinat, festivalul a avut loc din nou, în octombrie 2008. Nota dominantă de astă dată: centenarul naş ter ii c ompozit or ului ş i muzicologului Sigismund Toduţă. „Iniţiativa, perseverenţa şi dăruirea oamenilor de muzică din Iaşi, desfăşurate spre a pune în mişcare săptămâna anuală închiriată creaţiei româneşti (oricum se va fi numit ea în decursul vremii) le găsesc pur şi simplu extraordinare. Şi singulare în peisajul mai degrabă pestriţ al culturii noastre. Evident, a fost mereu necesar şi concursul unor for ur i, sau for maţ iuni, sau personalităţi din alte părţi. Însă primum movens s’a vădit întotdeauna nucleul entuziaştilor din frumoasa cetate a Iaşilor.” Pascal Bentoiu, octombrie 2008 (fragment)

La ediţiile a XIII-a (2009) și a XIV-a (2010), organizatorii au

început să resimtă efectele crizei. E știut de altfel că dintotdeauna, măsurile de austeritate se aplică mai întîi în cultură și în artă. Programul Festivalului a fost astfel „ajustat” încît să „consume” cît mai p u ți n! S - a u f ă c u t d e s t u l e compromisuri, dar s-a reușit (ș i se reuș ește încă!) să se ocolească acele compromisuri ce pot influența în mod nefericit calitatea, valoarea creației ș i a interpretării muzicii prezentate. Publicul ieșean a avut astfel ș ansa, în 2009, să re-asculte pe scena Filarmonicii excelenta Cappella Transylvanica a Academiei de Muzică clujene, cu dirijorul Cornel Groza, înt r - un pr ogr am r e mar c ab il interpretat, purtînd amprenta ș colii componistice ardelene – muzică religioasă ș i laică, tradițională ș i modernă. Tot în 2009, Corul academic al Filarmonicii din Iaşi ș i dirijorul Doru Morariu au susținut un concert de muzică ortodoxă în Catedrala Mitropolitană, lăcaș ideal pentru această muzică, în care, la finele veacului al XIX-lea, Gavriil Musicescu aducea o nouă manieră interpretativă, în rezonanță cu Orientul ș i cu Occidentul deopotrivă. A XV-a ediție 21-26 noiembrie anul acesta n-a adus vreo schimbare în bine în privința bugetului, dimpotrivă. Ș i din nou artiș tii s-au

Ansamblul Trei Parale, Sala Filarmonicii din Iaşi, 22 noiembrie 2011

dovedit generoș i, au înțeles ș i au acceptat compromisul. Cele două gazde ale Festivalului – Filarmonica ș i Universitatea de Arte – ș i-au împărțit zilele de concert ș i astfel, o parte a evenimentelor a avut loc în noua Sala Eduard Caudella a Casei Balș , locul unde, spune legenda, cu peste un secol ș i jumătate în urmă, un musafir ales – marele Franz Liszt – a cîntat pentru gazdele sale – boierul Alecu Balș , familia ș i invitaţii săi. Cealaltă parte a concertelor au avut loc în tradiţionala sală Ion Baciu a Filarmonicii, care, deşi este marcată tot mai vizibil de trecerea timpului, poartă între zidurile ei amintiri memorabile şi rezonanţe de neşters. Spicuiri din Festival, ediţia 2011 Anul acesta, organizatorii au inclus în program (22 noiembrie) un concert inedit pentru scena şi publicul Filarmonicii: o excelentă incursiune în ambianţa muzicală a începutului de veac XIX, cu ansamblul bucureştean Trei Parale. O asemenea tentativă ar fi fost sortită eşecului cu un an în urmă, avînd în vedere stilul cu totul neobişnuit pentru scena şi gustul publicului meloman al Iaşului. S-a întîmplat însă ca în noiembrie 2010 şi apoi în iunie 2011, din iniţiativa şi cu sprijinul substanţial al Centru Cultural Francez, ieşenii să aibă şansa de a asculta două ansambluri de mare prestigiu internaţional, Hespérion XXI cu Jordi Savall (muzică otomană şi occidentală din sec. XVII-XVIII) şi Trio-ul 3 Ma (piese tradiţionale din Maroc, Mali şi Madagascar). Muzica prezentată atunci a deschis o nouă cale repertorială în tradiţia concertistică filarmonică şi s-a bucurat – prin conţinut şi calitatea excepţională a interpretării – de un neaşteptat succes. P r i n u r m ar e, so n or it at e a cîntecelor de lume din culegerile lui Anton Pann, Grigore Ucenescu şi François Rouschitzki, prezentate de

Actualitate cei patru interpreţi din Trei Parale – Florin Iordan (cobză), Daniel Pop (voce, fluiere, caval, drâmbă, percuţie), Beatrice Iordan (cobză) şi Dinu Petrescu (dairea, darbuka) – nu a mai constituit o noutate, dimpotrivă a fost savurată de un public numeros. M i e r c u r i, 2 3 n o ie m b r ie , A ns amb lu l d e su flători al Filarmonicii din Iaşi şi dirijorul Cristian Lupeş au prezentat un program pe cît de dificil, pe-atît de binevenit: Octetul Vertige de la lontanéité de Dan Dediu şi Dixtuorul op. 14 de Geor ge E nesc u. Compozitorul Dan Dediu comenta astfel propria partitură: „Mi-am imaginat Lontaneitatea nu ca un

orizont, ci ca un abis. «Cum am putea cădea în depărtare? Ce ameţeală ne-ar cuprinde în căderea noastră orizontală? Ce trăiri, ce vertijuri poate da orizontul, Lontaneitatea? Vertijuri ale Lontaneităţii? Vertiges de la Lontaneité?» Ecce opus! Cinci căderi în orizont, cinci absorbţii în necunoscut, cinci bătăi de inimă, redate sonor prin două oboaie, două clarinete, două fagoturi şi doi corni.” În privinţa Dixtuorului enescian, interpreţii au probat mult curaj, iniţiativă şi valoare interpretativă. Aceasta cu atît mai mult cu cît ultima interpretare (şi înregistrare pe disc) a avut loc cu mai bine de treizeci de ani în urmă (în 1980), sub ilustra interpretare a suflătorilor orchestrei super ieşene, şi a

Ansamblul de suflători şi dirijorul Cristian Lupeş, 23 noiembrie 2011

maestrului Ion Baciu. Vineri, 25 noiembrie a avut loc momentul culminant al Festivalului – concertul susţinut de simfonicul şi corul academic ale Filarmonicii şi dirijorul Sabin Păutza. Ca şi în ediţiile precedente, programul a unit simbolic tradiţia cu contemporaneitatea, stiluri şi spiritualităţi româneşti de cele mai diverse provenienţe: lucrări de Achim Stoia, Mihai Moldovan, Felicia Donceanu, Sabin Păutza şi (din nou) Dan Dediu. În pofida oricăror rezerve ori opinii sceptice, concertul a constituit un succes autentic, a reuşit să „încălzească”, să antreneze, să producă acel du-te-vino nevăzut între scenă şi spectatori, care s-a tradus după fiecare piesă interpretată în aplauze însufleţite. Dacă vor mai fi şi ediţii viitoare? Da, oricît de greu va fi! Nu ne mai putem permite să pierdem din nou interesul publicului pentru muzica noastră – acest interes s-a trezit şi creşte din nou, de la o ediţie la alta, este un fapt demonstrat deja!

Calendar Săptămâna muzicii româneşti Ediţia I, 9-16 mai 1973 Ediţia a II-a, 3-10 mai 1974 Ediţia a III-a, 15-23 mai 1975 Comemorare George Enescu (Oedip operă-în-concert, primă audiţie) Festivalul muzicii româneşti Ediţia a IV-a, 5-12 mai 1976, Comemorare Mihail Jora Ediţia a V-a, 5-12 mai 1978 Ediţia a VI-a, 9-17 mai 1980 Ediţia a VII-a, 7-14 mai 1982 Ediţia a VIII-a, 11-18 mai 1984 Zilele muzicii româneşti Ediţia a IX-a, 23-30 mai 1986 Ediţia a X-a, 20-27 mai 1988

Secvenţă din concertul din 25 noiembrie. Orchestra simfonică şi Corul academic ale Filarmonicii din Iaşi, dirijor Sabin Păutza

Festivalul muzicii româneşti, serie nouă Ediţia a XI-a, 21–26 octombrie 2007 Ediţia a XII-a, 3–10 octombrie 2008, Comemorare Sigismund Toduţă Ediţia a XIII-a, 11–16 octombrie 2009 Ediţia a XIV-a, 15–19 noiembrie 2010 Ediţia a XV-a, 21–26 noiembrie 2011

File de album Cartea de Aur Între documentele de inestimabilă valoare din fondul documentar al Filarmonicii ieşene se află Cartea de Aur, care cuprinde în cele 95 de file, nume prestigioase din muzica românească şi internaţională, dedicaţii, mărturisiri şi gânduri ale unor muzicieni despre viaţa artistică a instituţiei, marcarea unor momente istorice precum inaugurarea actualei săli de concerte (17 noiembrie 1957) Misiunea franceză la concertul „Bach” din 24 noiembrie 1946, 20 de ani de la înfiinţarea orchestrei simfonice – 5 octombrie 1962, inaugurarea Marelui Pian Steinway – 26 martie 1999 etc. Primele file sunt emblematice:  Lista fondatorilor Societăţii Filarmonice Moldova (fila 1b),  Manuscrisul intitulat Lămuriri asupra felului cum am înfiinţat orchestra filarmonică „Moldova” din Iaşi, semnat de profesorul Radu Constantinescu (filele 2b-4a),  Dedicaţie din partea Ministrului culturii naţionale şi al cultelor, profesorul Ioan Petrovici, 12 mai 1943 (fila 4b). Cartea este legată în piele şi asupra ei timpul şi-a pus deja pecetea – marginile sunt roase, legătura filelor s-a slăbit. În plus, cei ce au avut-o în grijă de-a lungul anilor nu au încercat sau nu au putut să păstreze rigoarea cronologică a completării fiecărei pagini. Aşa se face că pe filele 48–49–50 apar, de pildă, dedicaţii autografe ale unor interpreţi în următoarea ordine: violonista poloneză Wanda Wilkomirska – 21 mai 1966, dirijorul Emil Simon – 2 aprilie 2004, violoncelistul Radu Aldulescu – octombrie 1994 şi dirijorul sârb Djura Jancic – 3-4 martie 1961! Şi asemenea exemple sunt numeroase. O altă constatare se referă la numele cuprinse în acest preţios document. Cu certitudine, intenţia celor ce l-au creat (şi cărora le suntem astăzi recunoscători pentru iniţiativă) a fost aceea de a marca trecerea tuturor celor ce au evoluat de-a lungul anilor pe podiumul de concert de la Iaşi. Din păcate, ea nu a fost împlinită, iar semnăturile care apar se înscriu atât în categoria numelor cunoscute, deosebit de preţioase, cât şi în cea a anonimilor. În ansamblu însă, Cartea de Aur a Filarmonicii ieşene constituie un document de o valoare istorică unică, un simbol al naşterii şi mai ales al existenţei ilustre a instituţiei!

Dedicaţia ministrului Ioan Petrovici la inaugurare, 12 mai 1943. Fila 4b.

Redăm aici câteva semnături autografe din cuprinsul ei, care nu mai au nevoie de comentarii.

File de album

Cel mai îndrăgit compozitor:

Beethoven

Între compozitorii preferaţi de melomanii ieşeni, incontestabil pe primul loc se află Ludwig van Beethoven! Muzica sa – îndeosebi simfoniile – constituie un leit-motiv al fiecărei stagiuni, de 65 de ani încoace. În plus, în cele şase decenii şi jumătate, mai mulţi interpreţi au iniţ iat cicluri beethoveniene, incluzând lucrările binecunoscute şi opusuri inedite pentru auditorii ieşeni. Iată câteva prime audiţii beethoveniene, de-a lungul timpului:  9 decembrie 1949 Concertul nr. 5 pentru pian – dirijor George Georgescu, solistă Lidia Cristian  4 iunie 1954 Simfonia nr. 9 – dirijor A. Stoia, dirijorul corului G. Pascu, solişti: Ella Urmă, Felicia Tarnavschi, Valentin Puşterla, Adrian Cuşmuliuc  31 ianuarie 1969 Fidelio operăîn-concert – dirijor Cornelia Voinea, dirijorul corului Ion Pavalache, solişti: Sofia Chivu, A neta Pav alac he, Oc tav A mbr ozie, Ion Humiţ ă, Nicolae Sasu, Laurian Nicolau  2 martie 1979 Missa Solemnis – dirijor George Vintilă, dirijorul corului Ion Pavalache, solişti: Virginia Manu, Georgeta Lungeanu, Ionel Voineag, Corneliu Solovăstru

 15 martie 1996 Missa în do major – dirijor Luc Baghdassarian (Elveţia)  28 ianuarie 2005 Oratoriul Hristos pe Muntele Măslinilor – dirijor Liviu Buiuc, dirijorul corului Doru Morariu, solişti: Elena Gherman, Răzvan Săraru, Mircea Sâmpetrean În ceea ce priveşte simfoniile, acestea fuseseră interpretate încă dinaintea fondării Filarmonicii de Stat, în special de orchestra Conservatorului. Din lipsă de surse precise, nu cunoaştem date ale primelor audiţii la Iaşi ale simfoniilor de Beethoven, cu excepţia, desigur, a Simfoniei a IX-a (iunie 1954). T otuşi, cât ev a informaţii merită pomenite aici: În prima jumătate a veacului al 19-lea, „în casa vornicului Burada se făcea muzică clasică aleasă… de Beethoven, Mozart, Mendelssohn, Haydn.” Ed uard Caud ella: „… c u orchestra pe care am format-o la Conservator, în anii 1893-1901 am executat pentru prima dată în Iaşi simfonii de Beethoven, uverturi de Weber, Schubert, Beethoven, Mozart, simfonii de Haydn şi Mozart, pentru prima dată uvertura din Rienzi de Richard Wagner.” Este menţionată în acest sens prima audiţie la Iaşi a Simfoniei nr. 1 în do 23

major. „Un moment important în afirmarea orchestrei Conservatorului de muzică şi declamaţiune din Iaşi se înscrie în a doua jumătate a stagiunii 1911-1912, când conducerea or c h est r ei est e î nc r ed i nţ at ă căpitanului Ioan Vlădutză, şeful fanfarei Regimentului 13 Infanterie, muzician cu o temeinică pregătire profesională. Talentat şi entuziast, prezintă un ciclu de trei concerte, cu un repertoriu nou şi dificil, printre lucrările interpretate figurând: Simfonia a VI-a «Pastorala» şi Simfo nia a V III -a d e L . v. Beethoven…” În fine, perioada de maximă densitate şi noutate repertorială, inclusiv în privinţa simfoniilor beethoveniene o constituie – ironia soar t ei! – st agiu nea -r ef ug iu organizată de George Enescu la Iaşi, în plin război, în iarna 1917-1918. Şapte din simfoniile compozitorului au răsunat atunci în sala Teatrului Naţional, plină până la refuz, toate sub bagheta lui Enescu: Nr. 2 (13 decembrie 1917), Nr. 6 (8 ianuarie 1918), Nr. 8 (17 ianuarie), Nr. 7 (7 februarie), Nr. 5 (7 martie), Nr. 4 (21 martie), Nr. 1 (4 aprilie),

File de album din nou Nr. 7 (18 aprilie), din nou Nr. 4 (2 mai), din nou Nr. 5 (14 mai). Au lipsit simfoniile nr. 3 şi nr. 9. Simfonia a III-a va fi dirijată de Enescu la inaugurarea Filarmonicii Moldova, de asemenea în plin război, la 9 octombrie 1942! Istoricul integralei simfonice Beethoven la Filarmonica ieşeană Stagiunea I, 1942-1943: s-au cântat toate simfoniile, cu excepţia ultimei, a IX-a (Corul nu exista încă). Au dirijat: George Enescu - 9 oct. 1942 (III) Egizzio Massini - 16 oct. 1942 (V) Ionel Ghiga - 20 nov. 1942 (VIII) Theodor Rogalski - 13 dec. 1942 (IV) Emanuel Elenescu - 10 ian. 1943 (I) Romulus Millea - 7 febr. 1943 (VI) Antonin Ciolan - 21 febr. 1943 (VII) Constantin Nottara - 28 febr. 1943 (II) În continuare, în fiecare stagiune au fost programate majoritatea celor opt simfonii, câştigând întâietate în preferinţele publicului meloman. În stagiunea 1945-1946 apar din nou toate cele opt simfonii: Alexandru Garabet - 7 oct. 1945 (IV) Matei Socor - 4 nov. 1945 (VIII) Alexandru Garabet - 13 nov. 1945 (VI) George Pascu - 27 ian. 1946 (VII) Achim Stoia - 10 mart. 1946 (II) Antonin Ciolan - 17 martie 1946 (V) Antonin Ciolan - 19 mai 1946 (III) Achim Stoia - 16 iun. 1946 (I) Stagiunea 1963-1964: Ciclu de 8 concerte intitulat „Creaţia simfonică a lui Ludwig van Beethoven” – în care simfoniile sunt programate cronologic: Mircea Popa - 18-19 oct. 1963 (I) Traian Mihăilescu - 22-23 nov. 1963 (II) George Vintilă - 9-30 dec. 1963 (III) Ion Baciu - 17-18 ian. 1964 (IV) Iosif Conta - 31 ian. – 1 febr. 1964 (V) Achim Stoia - 13-14 mart. 1964 (VI) Mircea Basarab - 5-6 iun. 1964 (VII, VIII) George Vintilă - 19-20 iunie 1964 (IX)

- solişti: Maria Mladin, Viorica Cortez, Petre Neuhauser, Visarion Huţu, Dirijorul corului: Ion Pavalache Stagiunea 1976-1977: cea dintâi Integrală cu dirijor unic – tânărul pe atunci Ion Baciu, în 5 concerte: Simfoniile I şi III - 25-26 nov. 1976 Simfoniile II şi V - 16-17 dec. 1976 Simfoniile IV şi VII - 10-11 febr. 1977 Simfoniile VI şi VIII - 1 april. 1977 Simfonia IX - 10 iun. 1977—solişti: Nelly Miricioiu, Mariana Cioromila, Mihai Zamfir, Corneliu George Solovăstru. Dirijorul corului: Ion Pavalache Integrala simfoniilor a mai fost prezentată în perioada 1987-1989, de dirijorul Cristian Mandeal, pe atunci titular al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca şi fidel invitat al simfonicului ieşean. Calendarul concertelor a fost următorul: 20 nov. 1987, 24 nov. 1987 22 mart. 1988, 25 mart. 1988 16 mai 1988, 19 mai 1988 16 nov. 1988, 18 nov. 1988 27 ian. 1989 La cele nouă simfonii, prezentate cronologic, dirijorul a adăugat – în c ic l u l i n t it u la t C a po d o p er e beethoveniene: Uverturile Prometeu, Egmont, Leonora 3, Fidelio, Coriolan, Ruinele Atenei, Wellington şi Onomastica, cele cinci Concerte pentru

pian, Concertul pentru vioară şi versiunea acestuia pentru pian, Triplul şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră. Seria Capodoperelor trebuia să se încheie cu Missa Solemnis. Acel al zecelea concert a fost însă amânat vreme de… 17 ani!, până în iunie 2006, când Cristian Mandeal – devenit prim-dirijor şi director general al Filarmonicii bucureştene – şi-a împlinit promisiunea făcută artiştilor şi publicului din Iaşi, de a prezenta şi Missa. Soliştii concertului din 23 iunie 2006 au fost: Irina Iordăchescu – soprană, Aura Twarowska – mezzosoprană, Călin Brătescu – tenor şi Alexandru Moisiuc – bas. Corul a fost pregătit de Doru Morariu, cucerind admiraţie nedisimulată din partea dirijorului oaspete. În special după integrarea R omâ n ie i î n U . E . , d ir ec ţ i a repertorială a trebuit să ţină seama cât mai strict posibil, de legile internaţionale ale drepturilor de autor, aşa că perspectivele au fost pe de-o parte îngrădite, pe de altă parte a apărut un nou obiectiv financiar permanent: achiziţia de noi partituri originale şi – acolo unde acestea nu pot fi cumpărate – acoperirea sumelor (nu mici!) de închiriere a acestora.

Repetiţie cu Missa Solemnis. Dirijor Cristian Mandeal. Iunie 2006

File de album

Ce mai fac artiştii noştri în timpul liber Artiştii – şi nu numai ei – fac multe lucruri interesante în timpul lor liber. În afară de familie, casă, distracţii, hobby-uri, îşi manifestă când te-aştepţi mai puţin, talente deosebite. Din păcate, de-a lungul i st or ie i Fi lar mo nic i i, ac est e „ocupaţii” inedite au fost uitate sau au rămas doar în „folclorul” nescris al instituţiei, multe din întâmplări dispărând pe măsură ce povestitorii lor dispar. De pildă, un personaj de poveste, ce bântuie şi astăzi holurile din vechea clădire este portarul-pompier-om-la-toate 'Nea Ion Apopii. Câte nu se povestesc pe seama lui, în timpul directoratului lui Ion Baciu mai ales, dar şi în vremurile mai apropiate! Apoi 'Nea Fănică – trombonistul Ştefan Stanciu – stâlp al instituţiei timp de aproape cinci decenii trecut la cele veşnice în vara acestui an, la vârsta de 91. „Otelo”, violonist ţigan, cu trandafirul lui roşu prins de

căluşul viorii, care l-a impresionat pe vecie pe solistul Yvry Gitlis. Au rămas de poveste camerele de oaspeţi de la parter, unde în anii '60 au locuit tânărul violonist debutant Ştefan Ruha, violonceliştii Vladimir Orlov şi Radu Aldulescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Maria Tănase şi mulţi alţii. Un episod greu, dar memorabil, a fost videoteca din anii negri ai autofinanţării (1984). Atunci s-a creat un nucleu de oameni inimoşi – artişti şi personal administrativ – care au pus umărul pentru supravieţuirea instituţiei, alături de maestrul Ion Baciu. … şi istoriile savuroase au continuat şi continuă şi în ziua de astăzi! Iat-o pe cea mai recentă. În luna februarie 2008, Filarmonica a primit vizita unor cineaşti români şi francezi, în vederea organizării unei selecţii (casting!) pentru distribuţia viitorului

film al regizorului româno-francez Radu Mihăileanu, intitulat „Concertul”. Pentru iubitorii de film, numele lui Radu Mihăileanu este deja cunoscut din Train de vie (Trenul vieţii). Reamintim totuşi câteva date din activitatea artistului: Radu Mihăileanu este singurul regizor român care a fost distins cu Premiul César, pentru scenariul filmului Trăieşte!, în 2006. De numele său se leagă alte peste 20 de premii internaţionale cu filmele Trăieşte! (2005) (între care trei la festivalul de la Berlin), Trenul vieţii (1998) şi A trăda (1992). Recent, regizorul român a fost promovat în grad de înalt ofiţer şi Cavaler al Artelor şi Literelor de către ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris. Născut la 23 aprilie 1958, la Bucureşti, Radu Mihăileanu este fiul unui jurnalist evreu, care, după ce a evadat din lagărul de concentrare unde fusese deportat de nazişti, şi-a schimbat identitatea. Sub noul nume, de Ion Mihăileanu, el va scrie scenariul primului film al lui Lucian Pintilie: Duminică la ora şase, din 1965. Radu Mihăileanu a părăsit România în 1980, îndreptându-se către Israel, pentru ca ulterior să se stabilească în Franţa. Educat la Institutul de Înalte Studii De la stânga la dreapta: Lauenţiu Nujnoi (Teatrul de Operetă Bucureşti), Romeo Bălan, Florian Budeanu, Bogdan Antoane (Opera Iaşi), Ecaterina Tudorache, Ioan Guşă, Radu Mihăileanu, Adriana Marinca (jos), Constantin Grigore, Carmen Oprea (Opera Iaşi), Marcian David, Olivier Jacquet (regizorul secund), Aurel Oroşanu, Romeo Ciocârlan, George Frunză (Teatrul din Botoşani), Caliu (lăutar din Clejani).

File de album Cinematografice (IDHEC), el lucrează, în anii '80, ca monteur, apoi ca asistent de regie, mai ales alături de Marco Ferreri (I love you, 1985, şi Y'a bon les blancs, 1987), timp în care semnează şi câteva filme de scurtmetraj. Cu scenariul Le Concert, având drept producător român Castel Film, Mihăileanu a câştigat 1,6 milioane de lei la concursul de scenarii, cea mai mare sumă acordată de Centrul Naţional al Cinematografiei în acest an. Cei nouă instrumentişti-actori aleşi de la Filarmonica din Iaşi şi rolurile lor au fost:  Romeo Ciocârlan, violist „în viaţă” – déménageur în film.  Florian Budeanu, clarinetist – producător de filme porno.  Marcian David, violonist, concertmaestru – muzicant de cantină.  Constantin Grigore, violoncelist – şef de sindicat  Ion Guşă, fagotist – vânzător de legume şi zarzavaturi.  Adriana Marinca, violonistă – muzicantă la înmormântări.  Aurel Oroşanu, oboist – vânzător de samovare.  Ecaterina Tudorache, flautistă – femeie de serviciu la Muzeul de Ştiinţe Naturale.  Romeo Bălan, violoncelist – figurant. Redăm în cele ce urmează câteva impresii ale violonistului din orchestra Filarmonicii ieşene, participant la filmări Romeo Ciocârlan: „Am avut un rol extraordinar. La început când mi s-a spus – Sunteţi déménageur – n-am ştiut să-mi traduc ce înseamnă asta. Într-o zi m-am dus până la Bacău şi pe şosea m-a depăşit o maşină pe care scria mare: „déménageur”. De-atunci am aflat că ăsta e unul care cară mobilă, ajută la mutat. Oricum, eu am dat o nouă semnificaţie meseriei, aceea de déménageur alto !!! La prima filmare, la Bucureşti, undeva în spatele Palatului de Justiţie, au organizat un catering

pentru actori şi în curtea interioară au pus diverse plăcuţe în ruseşte: pâine, alimentară, farmacie, totul să pară că se filmează în Rusia (acţiunea se petrece în perioada actuală). O casă mai veche, mai ponosită, din care eu cu Bogdan Antoane [cornist la Opera din Iaşi, a.n.] şi cu un actor de la Botoşani, George Frunză trebuia să cărăm mobilă. Oamenii stăteau pe la blocuri, curioşi să vadă ce se întâmplă. Intru în curtea aia şi dau peste un câine. Eu care mă pricep la câini, imediat cu el, l-am potolit, s-a liniştit. În timp ce ei pregăteau momentul de filmare, cu lumini, cu maşini, platoul, scena – asta era pe la 3 după -amiaza – apare o doamnă mai curioasă şi mă întreabă pe mine ca şi cum aş fi fost de-al casei: Doamna Fiscutescu este acasă? - Nu, nu este – îi răspund. De fapt nu am venit să vorbesc cu doamna, am adus de mâncare câinelui. Eu nu ştiam cum s-o fac să plece mai repede, că trebuia să-mi intru în rol. Îi zic să-mi dea mie mâncarea câinelui, că i-o dau eu. Şi aşa m-am împrietenit cu el. Imediat după aceea, regizorul secund zice: gata, pregătiţi-vă, că începem să filmăm. Doi ieşeau cu o canapea; eu trebuia să ies pentru că tocmai atunci sosea o salvare rusească originală, de-aia veche, hodorogită, din care cobora un impresar şi dirijorul. Fostul violoncelist era acum şofer pe salvare. Şi noi ne regăsim, ne pupăm… Ieşim să repetăm, dar câinele se ţinea tot timpul după mine. Nu ne lăsa deloc. Acum eram prietenul lui. Au improvizat şi m-au filmat împreună cu el. Nu ştiu cum o să se lege în film sau dacă or să lase scena cu câinele. Mai târziu, eu apar cu viola şi interpretez un moment dintr-o lucrare a lui Ceaikovski care de fapt e scrisă pentru vioară – o serenadă. Nu ştiu de ce mi-au dat-o mie la violă. M-am chinuit destul de mult, pentru că mi-am zis că dacă se uită un profesionist, să cânt ca la vioară. Acesta a fost unul din momentele 26

Marcian David

Ioan Guşă

R. Ciocîrlan, C. Grigore

Fl. Budeanu

File de album drăguţe al acestui film. Tot la filmarea asta s-a întâmplat şi istoria cu bodyguardul, în aceeaşi zi, când am ajuns la campingul organizat pentru noi, actorii. (Nu-ţi spun că am avut rulotă pe care scria „déménageur”!) Am intrat înăuntru, m-am schimbat. Acolo aveam fructe, apă minerală, pat, televizor, aer condiţionat, grup sanitar…ca un boier! Tot în campingul ăsta exista rulotă pentru machiaj, pentru costumaţie, alta pentru perucherie, freză şi barbă. Pentru ţinuta déménageur mi-au dat nişte pantaloni prin care bătea vântul şi mă trăgea curentul. Asta s-a petrecut în iunie. A fost prima filmare pe care am avut-o. Am mai avut nişte încălţări pe care au dat o groază de bani, nişte adidaşi. Mergea o cabinieră după mine şi-mi dădea cu un burete cu praf, să pară că-s mai prăfuit. Adidaşii ăia pe care au dat milioane de lei, au fost ca un laitmotiv al filmului. La Paris, când intram în scenă, toţi în frac, şi ne numărau ca pe nişte oi (pentru că noi întârziam, iar dirijorul era emoţionat că nu se adună orchestra), eu apar tot cu adidaşii ăştia şi cu viola. Ei filmau în mod special adidaşii. Când ieşeam afară, în pauză, la o ţigară, toţi se uitau la mine încremeniţi, pentru că eram atâta de elegant, în schimb tot cu adidaşii ăia. La Bucureşti, am coborât din rulotă, era un loc unde se serveau cafele, prânzul, şi în altul unde se fuma. Vine un domn la mine, foarte elegant – un bărbat imens, să fi avut peste doi metri şi vreo 150 kg – mă prinde după umeri (eu mă pierdeam în braţele lui) şi-mi zice: Veniţi cu mine, că vreau să discut cu Dvs. Am apreciat în mod special amabilitatea lui, pentru că la ce-a gândit el putea să-mi tragă un şut şi să-mi spună marş afară! M-a luat, m-a dus până la marginea campingului şi mi-a spus: Ştiţi, aicea se filmează, n-aveţi ce căuta. Aici sunt actori. Atunci mi-am dat seama. I-am spus că face o confuzie, că fac parte din echipa de actori. De-atunci, de fiecare dată când îl

întâlneam îşi punea mâinile la ochi, ruşinat şi-şi cerea scuze pentru situaţia în care s-a aflat. C.Chelaru: Cum a început totul? R. Ciocârlan: Iniţial, direcţiunea ne-a anunţat pe scenă, pe toată lumea: Sunteţi de acord să participaţi în luna mai, la câteva filmări şi înregistrări la Bucureşti? Plecaţi sâmbătă şi duminică. Atunci era vorba de toată orchestra. Înregistrarea până la urmă a făcut-o orchestra din Ploieşti. În schimb ei au venit cu ideea să aleagă din colectivul nostru câţiva care să facă parte din viitoarea orchestră de la Paris. În total am fost 9 din Filarmonică.

I. Caliu

Aţi fost actori în roluri secundare… La Bucureşti, la Arenele Romane începeau filmările la 7 seara, după 2 ore de repetiţii ne duceam la o gustare. Eram la fel de ponosit şi prăfuit şi din nou un bodyguard nu mă lăsa să-mi iau mâncarea şi mi-a zis: Dvs. aveţi mâncarea în altă parte. Am aşteptat să plece şi mi-am luat mâncarea. A doua zi, din nou mă opreşte: V-am spus şi aseară, aicea este pentru actori. Noroc că era regizorul secund acolo, care mi-a sărit în apărare: Dumnealui este actor (am apreciat în mod deosebit, la întreaga echipă, maniera elegantă, deosebit de civilizată, de a ni se adresa). După asta, omul a devenit foarte amabil şi chiar mă îndruma: Pe aici, domnule actor. Selecţia a fost în luna februarie, pe scenă, într-o duminică. În ce-a constat şi cine a fost de faţă? Castel film a organizat castingul. Prima selecţie a fost pe bază de imagine. Prima dată am fost vreo 200 de oameni – de la noi, de la Operă. Ne prezentam, spuneam cine suntem, ce funcţie ocupăm în orchestră şi ne fotografiau. Din ăştia, am rămas vreo 40. Când a fost a doua selecţie ? Prin martie. A doua oară trebuia să cântăm ceva cu instrumentul. M-au 27

I. Guşă, Vl. Ivanov

File de album întrebat dacă ştiu ruseşte. Ştiu să citesc, dar când mi-au dat un text am zis că nu pot dacă nu ştiu despre ce e vorba. Mi-au cerut apoi să mimez ce am cântat şi atunci m-am desfăşurat, am improvizat. La această a doua selecţie au venit regizorul secund de la firma Trésor din Paris şi Iulian, reprezentantul Castel Film. Ce figuri cunoscute au mai fost din România? Vlad Ivanov „doctorul” din 432… Mai era un actor de la Bucureşti, nu ştiu cum îl cheamă [Ioan Sapdaru?]. De asemenea „domnul Caliu”, care în film este concert-maestrul orchestrei. În „viaţă” el este şeful lăutarilor din Clejani. E un tip uns cu toate alifiile. Un tip extraordinar! Vorbeşte o franceză…vai de mine! În primul rând el are impresar, n-a acceptat condiţiile cum am făcut noi. Impresarul s-a dus şi a negociat onorariul lui. Spunea că are concerte în toată lumea, în America în mod special. Ce roluri aţi avut? Cei 2 demenajeuri: eu şi Bogdan Antoane [cornist], Aurel Oroşanu [oboi] vânzător de samovare, Puiu Guşă [fagot] vânzător de legume, Marcian David şi Carmen Oprea [violonişti] – muzicanţi într-o cantină, Adriana Marinca [vioară] cânta la înmormântări. Rolul cel mai simpatic îl avea Cati [Ecaterina Tudorache, flaut], care era femeie de serviciu la Muzeul de Ştiinţe Naturale şi apărea de după un schelet de mamut cu mopul şi pe urmă cu flautul. Foarte simpatic era şi Florian Budeanu [clarinet], căruia i-au pus o coadă – tot timpul pierdea câte vreo oră la peruchier ca să-i lipească coada. El se ocupa cu casete porno. Romică Bălan făcea doar figuraţie. La Bucureşti s-a filmat la Palatul de Justiţie, 5 zile la Arenele Romane şi 2 zile la Aeroportul Otopeni. Acolo au amenajat un spaţiu să pară ca la aeroportul din Moscova. Treceam prin furcile caudine ale

punctului vamal. Caliu împărţea paşapoarte false şi lipea ştampila. Simpatic a fost când au adus o şatră întreagă de ţigani, cu puradei şi un câine – l-au chinuit pe săracul animal toată ziua, un amărăştean, şi-avea un lanţ gros! Ei stăteau pe jos şi urmăreau acţiunea şi, partea simpatică a fost că le-au adus pepeni verzi, harbuji, la toată şatra, dar le-au spus: Nu mâncaţi harbujii că-s de decor, iar puradeii salivau şi nu se puteau abţine şi mai trăgeau câte o îmbucătură. Şi tot aşa, mai trebuiau să aducă încă un harbuz… În iunie am fost la Moscova. Îmi doream demult să merg la Moscova, pentru că mai fusesem o dată în ’70 şi am rămas cu o imagine deplorabilă, dezastruoasă. Acum ne-am plimbat extraordinar de mult pe jos. A doua zi am filmat în Piaţa Roşie şi, deşi era vară, era un frig şi un curent teribil. Noi aveam nişte paltoane ponosite pe noi… La Paris am filmat diferit. Eu am fost de 4 sau 5 ori. De 2 ori am filmat câte o zi. Iar pe 24 august am făcut ultima filmare, unde căram nişte mobilă în piaţă şi atunci s-au terminat filmările de tot. În total am avut 20 de zile de filmare. De ce l-au legat pe Ivanov pe scenă? Ivanov joacă rolul unui mare magnat rus, care, printre altele, se dă că ştie să cânte la violoncel. El plăteşte deplasarea orchestrei la Paris cu condiţia să cânte şi el în orchestră. Când se pune la violoncel, se constată că e un dezastru şi ca să nu strice filmarea îl leagă. Ce fel de om e Radu Mihăileanu? Tot timpul i-am zis: Radule, vezi ce faci că eu mi-am pregătit speech-ul pentru Cannes! Şi mă gândeam să spun că dacă în lume există dirijori, de ra nj e uri şi m a eş tri , R ad u Mihăileanu face parte din clasa maeştrilor – este extrem de priceput în organizarea maselor. Asta am apreciat, că oricât de multe duble am tras şi oricât de mult am filmat – pentru că uneori nu ieşea – nu l-am 28

văzut să se enerveze. Tot timpul se adresa cu eleganţă, cu amabilitate. Am apreciat calitatea umană, dar şi calitatea artistică, care în final cred că va fi deosebită.

Jacqueline Bisset şi Fl. Budeanu

Radu Mihăileanu şi I. Guşă

Stagiune

Stagiune Orchestra simfonică Mărgineanu Gheorghe Concert maestru

Vioara I Barbuş Cristian

Viola Şuvăială Mircea

Flaut Horez Ioan Cezar

Şef partidă

Vagner Iulia

Atribuţii solistice Şef partidă

Secuiu Geta

Apetroaie Alin

Şef partidă

Anania Adriana Dinu Emil Iuriciuc Virgil Orzan Sebastian Rotar Nicoleta Rotar Răzvan Sasu Cătălin Stanciu Andrei Stoica Teodora

Adumitroaei Cătălina Anania Maria Corroller Diana Costăchescu Mihai Gavril Doina Luca Beatrice Murgoci Profiriţa

Dodan Camelia

Vioara a II-a Hrubaru Vlad

Atribuţii solistice Şef partidă

Avădănei Nicoleta Călin Viorel

Tudorache Alina

Şef partidă

Blendea Andreea Calfa Ovidiu Chirilă Andrei Horez Doina Sabareze Sabina Scripcaru Aureliu

Atribuţii solistice Şef partidă

Olaru Alexandru Pană Delia

Violoncel Bişoc Liliana

Atribuţii solistice Şef partidă Atribuţii solistice Şef partidă

Oboi Ţaga Florin

Clarinet Ailenei Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Ailenei Mihai Atribuţii solistice Şef partidă

Grăjdeanu Mirel Nedelcu Ciprian Stoleri Silvia

Negoescu Aurel Budeanu Florian Fagot Hariton Georgel

Contrabas Mandache Grigoriţă

Atribuţii solistice Şef partidă

Guşă Ioan

Bîzgă Constantin Murgoci Radu

Atribuţii solistice Şef partidă

Moisuc Adrian

Corn Iftimie Adrian Patraş Paul Şef partidă

Petrea Constantin Popa Romeo Şef partidă

Trompeta Moraru Ioan Atribuţii solistice Şef partidă

Baciu Bogdan Trombon Ţurcanu Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Andron Radu Şef partidă

Cioată Marius Nechifor Ionuţ Tuba Blendea Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Percuţie Lupu Radu Atribuţii solistice Şef partidă

Lupu Cristina Şef partidă

Maxim Lucian Pian, celestă, orgă Ciotloş Ciprian Harpă Diaconu Adina

Stagiune Corul academic “Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu

Soprane Avadanei Cristina Baciu Iolanda Bădărău Luminiţa Bleortz Victoria Brînzei Anişoara Chiru Ionela Costin Cristina Diaconu Mirela Morariu Mădălina Palamariu Mirela Pivniceru Claudia Popovici Raluca Postolache Roxana Rogojină Paloma Torboli Luiza Tumurug Ramona Turcanu Ana Ţurcan Romina

Mezzo-soprane Blându Mihaela Atribuţii solistice

Adam Luminiţa Arădoaie Manuela Lupascu Anne-Marie Casiean Simona Geta Castillo-Osuna Mirabela Chirilă Ramona Ciornei Doina Cojocaru Carmen Cozma Ioana Doroşinca Dana Egyed Cristina Giurgică Ana Grigoraş Cristina Pricop Mălina Răileanu Mirela Suditu Irina Timofte Angela Ţaga-Radu Consuela

Tenori Dumitru Radu Atribuţii solistice

Muntean Liviu Atribuţii solistice

Bucur Vasile Casiean Radu Dascălu Florin Egyed Eduard Luchian Florin Petrariu Alexandru Sandu Gabriel

Baritoni–Başi Anghel Laurentiu Bejan Ştefan Blându Bogdan Caziuc Alexandru Cărăbuş Bogdan Cilinschi Lucian Cilinschi Silviu Ciobotariu Nora Cojocariu Bogdan Grigoraş Gabriel Morariu Cosmin Popel Ştefan Ioan Talmaciu Costel

Cvartetul Ad libitum Adrian Berescu —vioara I Şerban Mereuţă—vioara a II-a Bogdan Bişoc—violă Filip Papa—violoncel

Localizare Filarmonica Str. Cuza Voda 29, RO-700037, Iasi Tel: (004) 0232-212509, 0232-314601 Fax: (004) 0232-214160 Transport public: autobuz Bucegi (353 m N-E) tramvai Filarmonica (Teatrul Naţional)

Preţuri bilete şi abonamente

Planul sălii

Concerte vocal simfonice şi simfonice concerte obişnuite cat. A - 17 lei/bilet cat. B - 14 lei/bilet cat. C - 13 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 26 lei/bilet cat. B - 18 lei/bilet cat. C - 17 lei/bilet

Abonamente cat. A - 12 lei/bilet cat. B - 11 lei/bilet cat. C - 10 lei/bilet Concerte corale, camerale şi recitaluri concerte obişnuite cat. A - 14 lei/bilet cat. B - 13 lei/bilet cat. C - 12 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 18 lei/bilet cat. B - 17 lei/bilet cat. C - 14 lei/bilet

La aceste preţuri se adaugă: timbrul muzical în valoare de 5%, Crucea Roşie 1%, Monumente istorice 2%.

Bilete şi rezervări Pentru rezervarea de locuri pentru un anumit concert vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0732.143.415 sau pe internet, la www.filarmonicais.ro (program casa de bilete: luni-vineri – 10-13, 17-19) Rezervările sunt valabile până cu 48 de ore înaintea începerii concertului.

Filarmonica magazin Editura „Artes” a Universității de Arte ”George Enescu” Iași ISSN 2285 – 3081 ISSN-L 2285 – 3081

Abonamentele se eliberează pentru un număr minim de zece concerte. Copiii, elevii, studenţii, persoanele cu handicap şi veteranii de război beneficiază de o reducere de 50% (cu excepţia concertelor extraordionare). Abonamentele sunt valabile pentru concertele de vineri seară.