Filarmonica Magazin 4/2012 by Filarmonica „Moldova” Iași

Filarmonica Magazin Revistă a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi Ini iativa acestei reviste apar ine prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, director general al Filarmonicii, cu inten ia de a umple un gol privind consemnarea în istoria Iașului muzical a celor mai importante evenimente artistice ale Filarmonicii.

Aniversare 70

Nr. 4 (2012)

Preţ 25 lei

Filarmonica de Stat „Moldova” Iași

70 de ani

de la primul concert dirijat de Maestrul George Enescu 9 octombrie 1942

Sumar File de album Iaşul muzical. Începuturi

Filarmonica „Moldova” în anii ’50, de la înregimentare politică la performanță artistică

Ion Baciu (1931-1995) fondatorul orchestrei simfonice moderne la Iaşi

Corifei ai orchestrei–super Florian Simion, acest „Senior al baghetelor”! Interviu

Actualitate STAFF Director general: Prof. univ. dr. Bujor Prelipcean Director adjunct tehnic: ing. Corneliu Şipoteanu Director adjunct economic: ec. Dana Apostu Juridic, marketing, relaţii publice: Dumitru Popa, consilier juridic Mihaela Mandache, specialist PR Cristian Ciureanu, referent Secretariat muzical: Carmen Chelaru, consultant artistic Anca Butnaru, secretar muzical Bogdan Grigore, bibliotecar Constantin Constantinescu, recuziter Sandu Mania, recuziter Publicitate: Silvia Matei, editor imagine Mihai Cantea, operator sunet Contabilitate, financiar, casierie: Gabriela Geger, economist Roxana Sofronie, referent salarizare Florenţa Săcrieru, casier Cristina Marcu, casier agenţia de bilete

O seară bogată în imagini sonore create de Orchestra Filarmonicii din Iași și Rony Rogoff

Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi şi Iaşul

La 12 decembrie anul acesta, Maestrul Alexandru Lăscae ar fi împlinit 70 de ani!

Stagiune Agenda

Orchestra simfonică

Corul academic “Gavriil Musicescu”

Cvartetul Ad libitum

File de album Iaşul muzical. Începuturi Anca Butnaru Viaţa muzicală cultă a Iaşului şi a Moldovei era, la începutul secolului al XIX-lea, mai bogată decât am fi tentaţi să credem, ţinând seama de tradiţia muzicii occidentale aproape inexistentă până în acel moment pe aceste meleaguri, de gusturile încă nedesprinse complet de meterhaneaua1 turcească sau de psalmodia bogat ornamentată a muzicii bisericeşti. Era o viaţă muzicală suficient de bogată şi diversă pentru a atrage atenţia corespondenţilor unei reviste muzicale precum “Allgemeine Musikalische Zeitung” („Jurnalul Muzical”) de la Leipzig2, în care apare, la 25 iulie 1821, articolul intitulat „Situaţia muzicii în Moldova” (Zustand der Musik in der Moldau), din care reproducem un fragment:

„O imagine exactă a muzicii în Moldova nu este posibilă fără o privire preliminară asupra culturii acestei ţări. Moldovenii sunt în general oameni ospitalieri, dezinteresaţi şi plini de viaţă. Deşi stăpânirea turcească a stânjenit într-o măsură foarte mare instaurarea relaţiilor lor burgheze, moldovenii întâmpină totuşi cu paşi repezi cultura generală, pentru care restul Europei vădea deja maturitatea necesară. Muzica nu e neglijată nici ea. Pianul este predat aproape în toate casele de stare mijlocie. Se cântă şi la chitară şi mai rar la harfă. Cele mai frumoase sonate pot fi auzite uneori executate la vreunul din aceste instrumente, de doamnele moldovene... Profesorii de muzică sunt fără excepţie, străini. Tot străini sunt cei care cântă la balurile ieşene şi la alte petreceri, în maniera celorlalţi europeni. La Iaşi există, ce-i drept, o societate de muzicieni străini, care pot alcătui o orchestră completă.”

Pagina de titlu şi un fragment din articolul privitor la muzica în Moldova (stînga). Articolul include şi transcrierea unor cântece populare româneşti3 (dreapta).

1 meterhanea = muzica oficială, cu caracter militar, practicată la curtea imperiului otoman în veacurile 17–19 şi impusă la curţile domnitorilor munteni şi moldoveni. 2 Revista muzicală germană care apărea în sec. 19 la Leipzig, sub editura Breitkopf&Härtel (prima perioadă de apariţie 1798-1848, a doua 1866-1882) devenise una din cele mai cunoscute şi apreciate publicaţii muzicale ale vremii. În paginile ei semnau personalităţii precum compozitorii Robert Schumann şi Franz Liszt, criticii Eduard Hanslick şi E.T.A. Hoffmann ş.a. http://en.wikipedia.org/wiki/Allgemeine_musikalische_Zeitung 18.09.2012 3 http://books.google.ro/books?id=Wd4qAAAAYAAJ&printsec=frontcover&hl= ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=true 18.09.2012

File de album În istoria vieţii muzicale culte a Moldovei şi a Iaşului apar menţionate importante popasuri ale unor solişti de marcă ai timpului. Sunt mai mult de 40 de ani – scria Gh. Asachi în „Albina Românească” din nov. 1849 – de când faimosul Bernhard Romberg4 au încântat locuitorii din Iaşi, sunând variaţiile pe aria moldovană Mititica ce se preţuieşte între ale sale cele mai bune compuneri.”

Bernhard Romberg

Conform acestei relatări pare posibilă situarea turneului lui Romberg la sfârşitul anului 1806 sau începutul lui 1807. Teodor T. Burada îl menţionează pe „renumitul solist, f o n d a to r u l şcolii violoncelului din Germania” în „Cronica muzicală a oraşului Iaşi” (17801860), susţinând că prezenţa acestuia în 1807 ar fi primul recital instrumental

atestat la Iaşi. Printre soliştii străini prezenţi în viaţa muzicală a Iaşului din acea perioadă amintim pe: soţii Monari de la Opera italiană din Skt. Petersburg (1831), violonistul Tonini (1832), violonista Eleonora Neumann (elevă a lui Paganini, aprilie 1839), violonistul belgian A.J. Artot5 (1841), cântăreaţa Teresa Asdrubali de la Teatrul regal din Atena (1842), culminând în ianuarie 1847 cu concertele susţinute de marele Franz Liszt la „Teatrul cel Nou” de la Copou şi în saloanele vistiernicului Alecu Balş din Iaşi. În anul 1847, luna ianuarie, au avut loc trei concerte date de celebrul pianist Franz Liszt. Cel dintâi a fost în ziua de 5, în salonul d-lui vistiernic A. Balş... Cel de-al doilea concert a fost în ziua de 8 ianuarie... Cel de-al treilea a avut loc în 11 ianuarie, în Teatrul cel Nou [inaugurat în dec. 1846, n.n.], la care a asistat şi Măria Sa Domnitorul [Mihail Sturdza, n.n.]6. Ştirea sosirii acestui artist în Iaşi a adunat de pe la ţinuturi un mare număr de doritori de a-l auzi... La a sa venire, Liszt s-a primit cu o detunătură de aplauze şi cu o ploaie de flori şi de cununi...

Ni se pare de prisos – scria mai departe „Albina Românească” – de-a număra piesele care au sunat, lucrul de căpetenie ar fi de a încunoştiinţa cum a sunat, de ar fi cu putinţă a descrie aceasta prin cuvinte. Producerile penelului şi ale instrumentelor trebuie a le primi chiar prin organul pentru care ele sînt urzite... Drept aceea ne mărginim astăzi numai a adăuga către opinia Europei micul tribut al admirării noastre pentru talentele cele mari ale d-lui Liszt 7. Cronicarul relatează, între altele, legendara întâlnire dintre marele compozitor şi Barbu Lăutarul, ce a avut loc în casele boierului Balş, aflate astăzi lângă clădirea Filarmonicii. Evenimentul petrecut acum 150 de ani a fost parcă un semn că acest perimetru cuprins între străzile Independenţei, Cuza Vodă şi Ştefan cel Mare a fost binecuvîntat de muze, iar muzica s-a înstăpânit aici – sperăm – pentru totdeauna! Legăturile sporite cu ţările europene şi accentuata decădere a Imperiului otoman asigură un schimb tot mai intens de valori materiale şi spirituale între centrele româneşti şi focarele de civilizaţie şi cultură din Europa. În Iaşul acelor vremi, pe scena Teatrului sau în saloanele unor boieri mari iubitori de cultură, cum au fost postelnicul Constantin Canano, spătarul Vasile Beldiman, vistiernicul Alecu Balş, logofătul Teodor Balş, vistiernicul Alecu Sturdza, vorniceasa Smaranda Bogdan, vistiernicul Petru Mavroieni, prinţul Constantin Moruzzi şi mulţi alţii, activau concomitent cu marii solişti străini compozitori şi interpreţi autohtoni. Astfel, „în saloanele ieşene, prin anul 1812, concertau la pian Smaranda Şaptesate şi Eufrosina Lăţescu. Prin 1820, cânta la harpă Săftica Palade. După anul 1818, la serate îşi dădea concursul Elena Tayber-Asachi, cântăreaţă. La chitară cînta Teodor Burada.” Între anii 1813-1821 este menţionată la Iaşi Casa de negoţ cu piane a lui Carl Hasse. „Cocoanele grecoaice, valahe şi moldovence gustă şi cultivă muzica europeană, şi aproape toate cântă din gură şi dintr-un instrument.” – remarca în 1822, M.I.M. Lejeune („Professeur de littérature, ex-Professeur particulier de Son Altesse le Prince de Moldavie”) Începând din 1831, se afirmă pe scena Teatrului Naţional şi în saloanele boierilor moldoveni familia vornicului Tudorachi Burada: vornicul însuşi la chitară şi trei dintre cei patru fii ai săi – pianistul Mihail Burada (1841-1918), violoniştii Gheorghe (1831-1870) şi Teodor T. Burada (1839-1923).

4 Bernhard Romberg, 1767-1841, violoncelist şi compozitor german. 5 Alexandre-Joseph Artot, 1815–1845, violonist belgian http://fr.wikisource.org/wiki/Biographie_nationale_de_Belgique/Tome_1/ARTOT,_Alexandre-Joseph 18.09.2012 6 Mihail Sturdza a domnit în Moldova în perioada 1834–1849. http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_domnilor_Moldovei 18.09.2012 7 Fragmentele de cronică sunt reproduse din „Albina Românească”, aşa cum apar în studiul lui Teodor T. Burada, Cronica muzicală a oraşului Iaşi (1780-1860), publicat în martie 1888.

File de album

T.T. Burada, istoric, folclorist, compozitor 8

Sală de bal

Spătarul Vasile Beldiman Lăutari din veacul al 19-lea

Din studiul lui Burada rezultă că la Iaşi au existat în acea perioadă 19 saloane muzicale în casele boierilor, diplomaţilor şi intelectualilor. La toate acestea se adaugă învăţământul muzical particular. Sub titlul Direcţia Scoalilor Naţionale găsim în presa vremii: „Ştiri cu privire la pregătirea muzicală a elevilor Gimnaziului vasilian din Iaşi.” (Albina românească)9. În anul 1832, au loc trei concerte ale lui François Ruzitski, „cel dintîi capelmaistru al muzicii militare la Iaşi”, în casa vistiernicului Alecu Balş. În anul 1835 se face remarcată prezenţa unui cvartet de coarde format din Nicu Bucşănescu, Matei Buhuşi, Manolachi Hrisoverghi, Elena Asachi. Visul tuturor acestor înaintaşi ai muzicii – înfiinţarea unei societăţi filarmonice şi a unui teatru de operă cu activitate permanentă se va realiza însă mult mai târziu, după nenumărate eforturi şi încercări nereuşite. Printre începuturi: orchestra italiană de la Curtea domnească menţionată la 1819, “muzica strajei ostăşeşti” a lui François Ruzitzki (1830), producţia elevilor Conservatorului filo-dramatic (1837)10, prima reprezentaţie de operă în limba 8 În numărul 3 al revistei noastre am publicat informaţii şi imagini despre casa din Iaşi în care a locuit familia Burada. 9 Nr. 18 /4.06.1831, p. 69 10 Despre concertul elevilor din 23 februarie 1837 se scria: „un concert memorabil a avut loc la Iaşi, în cadrul primei reprezentaţii a elevilor Conservatorului filo-dramatic. S-a cîntat o uvertură pe motive de Rossini-Bellini, aranjată de Paulo Cervatti, arii româneşti şi Uvertura naţională de I. Herfner.”

File de album română cu Norma de Bellini (1838), prima interpretare ieşeană a Uverturii Egmont de Beethoven (1842), concertele fraţilor Teodor şi Mihail Burada, în care sunt menţionate şi formaţii orchestrale (1860), înfiinţarea şcolii de muzică şi declamaţiune (1860), prima Societate Filarmonică ieşeană (1868)… Din păcate, fondarea unei orchestre cu activitate permanentă la Iaşi nu s-a putut realiza, datorită lipsei fondurilor şi a instrumentiştilor profesionişti. Acest eveniment va avea loc abia la începutul deceniului al cincilea al veacului următor, după îndelungi şi perseverente strădanii ale muzicienilor şi iubitorilor de cultură ai locului.

Radu Constantinescu Profesor, pianist, Fondatorul Filarmonicii de Stat din Iaşi

Radu Teodor Vasile Constantinescu (24 ianuarie 1900, Iaşi – 19 iunie 1986, Bucureşti) - pianist, muzicolog şi profesor—şi-a făcut studiile muzicale la Conservatorul din Iaşi (1913 -1922), cu Sofia Teodoreanu (teorie-solfegiu), Aspasia Sion-Burada (pian), Alexandru Zirra şi Mihail Jora (armonie). Tot la Iaşi a beneficiat de îndrumare din partea maestrului George Enescu (1929) şi a pianistului George Boskoff1. Pianist concertist şi acompaniator (1918-1964); instrumentist (pian, harpă) în orchestra Societăţii simfonice George Enescu din Iaşi (1918-1922); profesor de pian la Liceul internat din Iaşi (1920-1925); profesor de pian, muzică de cameră (1925-1950) şi director al Conservatorului ieşean (1939-1945); primul director al Filarmonicii Moldova din Iaşi, între anii 1942-1944. Născut într-o familie de intelectuali pasionaţi de muzică – tatăl, jurist, cînta la flaut; mama, profesoară, era o bună pianistă – a început studiul pianului încă de mic. A absolvit Conservatorul din Iaşi în 1922. În anul 1919 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Al.I. Cuza, absolvind cursurile în anul 19222. „A fost un muzician cu preocupări multilaterale, iniţiativele şi împlinirile sale contribuind direct şi esenţial la modernizarea şi dezvoltarea vieţii muzicale din Iaşi.” (Mihail Cozmei3).

Pagină din „Albina Românească” (1832) 11

11 http://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2011/10/albinaromaneasca-18321.png 18.09.2012

1 George Boskoff, 1882–1960, pianist, compozitor şi profesor. A fost profesor de pian la Conservatorul din Bucureşti (1904-1907) şi la Academia de Muzică din Atena (1910-1912). A fost membru al Societăţii Compozitorilor Români şi al Societăţii autorilor, editorilor şi compozitorilor francezi. http:// www.evenimentul.ro/articol/muzicianul-george-boskoff.html 21.09.2012 2 Viorel Cosma, Muzicieni din România, Lexicon vol. 2, Ed. Muzicală, Bucureşti 1999, p. 61. 3 Existenţe şi împliniri, dicţionar biobibliografic, Ed. Artes, 2005, p. 98.

File de album Filarmonica „Moldova” în anii ’50, de la înregimentare politică la performanță artistică (fragmente)

Ştefan Bîrsan Licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi În primăvara acestui an, am avut plăcuta surpriză să cunosc un proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Al.I. Cuza din Iași – Ştefan Bîrsan – care, printr-o fericită coincidenţă cu aniversarea Filarmonicii, şi-a ales ca temă de cercetare istorică perioada 1950–1960 în cultura şi viaţa artistică ieşeană, cu precădere în activitatea instituţiei muzicale septagenare. Contextul istorico‑social devine foarte interesant în viziunea acestui tînăr istoric, întrucît, cum însuşi consemnează în introducerea lucrării sale, punctele de vedere sunt diferite de cele expuse pînă acum de istorici-muzicieni, de muzicologi şi de artişti interpreţi. Mărturisesc că demersul mi s-a părut original şi binevenit, pledînd pentru o poziţie mai puţin conformistă deopotrivă din partea unui tînăr, a unui ne-muzician şi nu în ultimul rînd a unui istoric. Sunt motive pentru care, cu permisiunea autorului, am inclus în numărul de faţă al revistei noastre cîteva fragmente din investigaţia socio-istorică realizată de Ştefan Bîrsan privitoare la fondarea Filarmonicii.

Carmen Chelaru Introducere În cercetarea mea mă voi detașa de perspectiva artistică, care în primul rând nici nu este accesibilă formației de istoric, propunându-mi un unghi de abordare din prisma unei istorii instituționale, pe de o parte, iar pe de altă parte încercând să urmăresc manifestarea atitudinilor elitelor politice (în special a celor comuniste) în raport cu fenomenul muzical, constând cu precădere în surprinderea politicilor culturale comuniste și consolidarea liniei ideologice în registrul muzical. Având în vedere că obiectul demersului meu constă în tratarea unui subiect de istorie regională, voi încerca să urmăresc, într-un plan subsidiar, și chestiunea marginalității orașului Iași pe plan cultural-artistic. Baza cercetării mele o constituie (…) deceniul 19501960. Am optat pentru acest interval întucât (…) interesul politic pentru desfășurarea actului artistic a fost de amploare. Nici înainte, nici după această perioadă, deși au existat asemănări, situația Filarmonicii Moldova și a muzicii românești nu a mai fost aceeași. Intensitatea imixtiunii puterii, caracterul de perioadă de „construcție” a viitoarelor succese artistice, lipsa institutelor de învățământ artistic superior în Iași, personalitatea directorului Achim Stoia (1950-1959),

care a dominat acitivitatea Filarmonicii în întreg deceniul respectiv sunt specificitățile perioadei alese de mine spre studiere. Fondarea Filarmonicii Fondarea Filarmonicii din Iași se datorează, înainte de toate, perseverenței cu care Radu Constantinescu, numit director al Academiei de Muzică și Artă Dramatică a urmărit acest obiectiv, începând cu anul 1939. Nenumărate au fost adresele remise autorităților de la București – rămase indiferente la apelurile sale până în 1942. Fiind convins, sau cel puțin reclamând importanța istorică a unui astfel de act, el identifică, în lipsa unei orchestre simfonice permanente în orașul Iași, o lacună atât din punct de vedere cultural-artistic, cât și din punct de vedere practic și social și politic: lipsa unui debușeu pentru studenții absolvenți ai Academiei și a unei orchestre pentru nou-înființatul post de radio1. Pe baza acestor considerente și-a formulat directorul Academiei de Muzică argumentația adusă, în special autorităților centrale de la București, care erau mai greu de convins în favoarea proiectului său. Argumentele sale au variat în funcție de convingerile personale, de conjunctura politică și de situația practică din Iași. Cea mai des invocată motivație, care însă a convins cel mai

1 La 2 noiembrie 1941 lua fiinţă la Iaşi Postul de Radio Moldova, devenit ulterior Radio Iaşi. Postul de Radio din Iași a funcționat între 1941–1944, apoi între 1956–1985, în fine din decembrie 1989 pînă astăzi. În chiar ziua inaugurării (2 noiembrie 1941), orchestra simfonică a Academiei de Muzică George Enescu (fostul Conservator), dirijată de Antonin Ciolan a susținut un concert în sala Teatrului Național. Informaţii preluate din pagina internet a Postului de Radio Iași http://radioiasi.ro/despre‑noi‑p1.html 11.07.2012

File de album puțin autoriățile politice și administrative din București, a fost cea legată de necesitatea cultural-artistică. Scepticismul pe care l-au manifestat conducătorii vremii cu privire la argumentul necesității culturale a fost influențat și de conjunctura politică internă și de jocul geo-politic, războiul ce se desfășura în Europa, diminuând aplecarea spre cultură a oamenilor de stat români. Totuși, corelat cu faptul că pentru București se alocau din bugetul statului 132 de milioane de lei pentru muzică, iar pentru Cluj – 14 milioane (conform unei adrese remisă de Radu Constantinescu Minstrului Culturii, Petre Andrei)2, întrucât solicitările sale se reduceau la 3 milioane, se poate aprecia, prin prisma acestor cifre, că argumentul „cultural” nu putea fi catalogat în totalitate ca inoportun, avându-și justificarea sa. În baza aceluiași argument, în adresele și memoriile sale apăreau formulări prin care crearea Filarmonicii era legată de „satisfacția dată Iașului” și constituia „o dovadă de securitate și liniște”3. În același timp, odată creată, în argumentația lui Radu Constantinescu, Filarmonica urma să fie instituția ce se identifica cu viața muzicală a întregii Moldove, cu Basarabia și Bucovina, la care se adăuga și Transnistria4, aflată în anii războiului sub administrație românească. Viitoarea Filarmonică ieșeană își revendica, așadar, prin vocea celui ce avea să-i fie creator și director, nu doar o vocație locală, ci una de ordin regional, ținând de universul muzical al întregii Moldove, în vechile ei limite, vocație ce ar fi trebuit să se manifeste practic prin concerte în „orașele proeminente ale acestei regiuni”5. Este greu de apreciat în ce măsură acest lucru făcea parte din planurile de viitor ale profesorului Radu Constantinescu sau constituia doar un argument în plus, menit să convingă autoritățile politicoadministrative, care, cel puțin teoretic, trebuiau să se îngrijească de ridicarea nivelului cultural al întregului areal spiritual al Moldovei, întregit și politic în anii războiului6. Argumentele de ordin social-politic au fost furnizate de directorul Academiei când invoca necesitatea unei orchestre permanente ce avea să servească, pe de o parte postului de radio din Iași7, unde urma să țină un concert săptămânal, iar pe de altă parte să constituie un debușeu pentru studenții Academiei de Muzică și Artă 2 Radu Constantinescu, Tema cu variaţiuni, Ed. Junimea, Iaşi 1986, p. 113. 3 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi (în continuare S.J.A.N. Iași), fond Academia de Muzică şi Artă Dramatică, dosar 15/1941, f. 11. 4 S.J.A.N., idem, dosar 20/1942, f. 46. 5 Ibidem, f. 38. 6 George Pascu, Muzicienii Iaşului, Ed. Muzicală, Bucureşti 1987, p. 123. 7 S.J.A.N. Iași, fond Academia de Muzică şi Artă Dramatică, dosar 15 /1941, f. 184.

Dramatică din Iași care, odată ce terminau studiile, erau nevoiți să caute un loc de angajare în alte orașe ale țării8. Argumentele sale, unele nu foarte convingătoare în conjunctura dată, dovedeau și o maleabilitate, o adaptare la situația momentului și au mers până la invocarea necesității de „evadare a spiritelor” în contextul presiunii războiului, prin organizarea unor manifestări culturale prin operă și filarmonică, pentru armata germană, pentru care teatrul nu reprezenta o opțiune din cauza neînțelegerii limbii române9. Convins de importanța cauzei sale, abil, având reale calități administrative, ca absolvent al facultății de drept10, activitatea lui Radu Constantinescu a fost, probabil, cel mai important factor în procesul de fondare a Filarmonicii Moldova. Cu toate acestea, insistențele sale, concretizate în rapoarte, adrese, memorii, convorbiri au lăsat indiferente autoritățile de la București, care invocau, de cele mai multe ori, „motive bugetare”11. Totul s-a schimbat în 1942, când Ion Petrovici, ocupant al portofoliului de Ministru al Culturii, aprobă o subvenție de 3.000.000 de lei anual pentru o filarmonică în Iași. (…) Din rândul instituțiilor ieșene a fost solicitat sprijinul Primăriei (care și-a oferit susținerea din punct de vedere administrativ și financiar – subvenție de 60.000 de lei)12, al sucursalei ieșene a Băncii de Credit Român S.A. (care nu putea lua decizii de acest gen fără aprobarea Centrului)13. (…) La 1, respectiv 6 iunie 1942 este înființată din punct de vedere bugetar și juridic Filarmonica „Moldova”14. La 6 iunie 1942, Ministerul Culturii remite Academiei de Muzică o adresă prin care îl numește pe Radu Constantinescu director al Filarmonicii, iar pe Antonin Ciolan – dirijor permanent al orchestrei15. Subvenția de la stat, în valoare de 3.000.000 de lei, urma să fie făcută în tranșe de 250.000 de lei lunar. În Statutul Societății Filarmonice „Moldova” se stabileau următoarele obiective: „înființarea unei orchestre permanente, care va da concerte la Iași și în celelalte orașe ale țării, educarea elevilor și studenților Conservatorului din Iași creându-le un mediu favorabil dezvoltării talentelor, încurajarea compozitorilor români, prin executarea lucrărilor lor, înființarea de fonduri în ideea publicării de lucrări muzicale, a creării 8 Idem, f. 148. 9 Ibidem, dosar 20/1942, f. 46. 10 Radu Constantinescu, op. cit., p. 24. 11 Ibidem, p. 116. 12 S.J.A.N. Iași, dosar 16/1942, f. 56. 13 Idem, f. 53. 14 Radu Constantinescu, op. cit., p. 126. 15 S.J.A.N. Iași, fond Academia de Muzică şi Artă Dramatică, dosar 17/1941, f. 131.

File de album de burse și de ajutoare sociale pentru muzicieni, iar întrun viitor nedefinit, construirea unei săli de concerte proprii16. Până atunci, Filarmonica „Moldova” urma să își țină concertele vinerea, în sala Teatrului Național din Iași, iar repetițiile aveau loc în zilele de marți, miercuri și joi în aceeași clădire17. Ca organe de conducere, urmau să funcționeze directorul, care avea atribuții lărgite („întreaga conducere a instituției”) și consiliul muzical. Acesta era format din directorul Filarmonicii, dirijorul orchestrei, reprezentantul orchestrei, directorul Conservatorului și o personalitate muzicală din localitate. (…) Un grad de centralizare era instituit prin dreptul rezervat de Minister de a numi directorul și de a aproba propunerile acestuia pentru funcțiile de reprezentant al orchestrei și personalitatea muzicală din cadrul consiliului muzical18. De asemenea, Ministerul Culturii Naționale și Cultelor își „exercita controlul său asupra tuturor cheltuielilor și operațiunilor financiare în general” ale Filarmonicii Moldova19. Președinte de onoare al societății era numit Ministrul Culturii Naționale, profesorul Ion Petrovici20. Înființarea unei Filarmonici în contextul istoric al desfășurării celui de-al doilea război mondial este explicabilă, în primul rând, așa cum am mai menționat, prin activitatea intensă a lui Radu Constantinescu, care conferă intenției sale importanața unui act istoric21. Cu toate acestea, în plin război împotriva Uniunii Sovietice, momentul pare nefavorabil, iar acest lucru este cel mai direct și concis formulat de către mareșalul Antonescu într-o adresă remisă lui Radu Constantinescu, constând într-o formulare laconică: „Nu este momentul”22, receptată de către destinatar, mai târziu, ca fiind disprețuitoare23. Tot Antonescu, în cadrul unei convorbiri particulare îi rezuma directorului Academiei atitudinea sa vizavi de proiectul Filarmonicii ieșene în următoarele cuvinte: „Domnule director, și eu iubesc muzica, dar acum România are nevoie de tunuri”24. De asemenea ocupanții precedenți ai portofoliului de Ministru al Culturii Naționale, Petre Andrei și Radu Rosetti, precum și alți miniștri solicitați au refuzat constant sprijinul lor în favoarea proiectului (…). Privind retrospectiv, din punctul de vedere al istoricului, atitudinea lor este ușor justificabilă, în condițiile nesigure ale unui război dus cu o armată slab 16 Statutul Societății Filarmonice „Moldova” din Iași, Tipografia Alexandru A. Țerek, Iași, 1942, p. 3-4. 17 S.J.A.N. Iași, fond Academia de Muzică şi Artă Dramatică, dosar 17/1941, f. 95. 18 Idem, p. 5. 19 Ibidem, p. 10. 20 Radu Constantinescu, op. cit., p. 129. 21 S.J.A.N. Iași, fond Academia de Muzică şi Artă Dramatică, dosar 20/1942, f. 76. 22 Idem, dosar 14/1941, vol. 1, f. 183. 23 Radu Constantinescu, op. cit., p. 119.

înzestrată și care a provocat numeroase alte greutăți de ordin economic. Pe de altă parte, (…) cifra de 3 milioane pentru Iași nu pare deloc exagerată. (…) Cel mai important susținător al acestui proiect, fără de care este greu de imaginat crearea Filarmonicii „Moldova” în momentul 1942, este ministrul Ion Petrovici25, cel care a acordat noii instiuții fondurile anuale necesare. Este intuibilă și o motivație de ordin personal care l-a determinat pe Ministrul Culturii Naționale să acorde acest sprijin, întrucât, parcurgând memoriile sale, este evidentă pasiunea sa deosebită pentru teatru, pe care el însuși o afirmă26. Această aplecare spre arta dramatică a antrenat, desigur, și o pasiune pentru operă și operetă27, dar și pentru muzică în general, ca manifestare culturală. Pasiunea pentru teatru și muzică și faptul că a fost profesor la Iași28 au constituit probabil considerentele personale ale lui Ion Petrovici în susținerea pe care a acordat-o Filarmonicii ieșene. (…) Conchizând, într-o încercare de a explica din punct de vedere istoric actul de fondare a unei instituții culturale în 1942, la Iași, trebuie avută în vedere întreaga situație în ansamblul și în particularitățile ei. Pe de o parte, pentru un oraș ce se auto-proclama capitală culturală, considerat și capitală regională, crearea unei filarmonici era, așa cum susținea fondatorul ei, o necesitate culturală, deși, cel mai probabil, acest considerent nu ar fi fost suficient, în condițiile războiului. Pe de altă parte, era vorba despre o necesitate de ordin practic, social, pentru studenții Academiei de Muzică și pentru postul de radio. Acestea au fost considerentele care au fost avute în vedere de către conducerea politică în sprijinirea unui astfel de act. Necesitatea cultural-artistică era mai veche, la fel și nevoia unui debușeu pentru studenții Academiei. Aceste necesități au determinat momentul în care a fost fondată Filarmonica doar în corelație cu nevoia unei orchestre pe care o simțea postul de radio și, înainte de toate, cu existența, în acel moment, în fruntea Academiei de Muzică a unui director hotărât să creeze o Filarmonică și în fruntea Ministerului Culturii Naționale a lui Ion Petrovici, singurul ministru de până atunci ce a arătat deschidere față de acest proiect. 24 Idem, p. 120. 25 Ion Petrovici, 1882‑1972, filozof, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru al Academiei Române. Enc. Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Petrovici#Politice 10.07.2012 26 Ion Petrovici, De-a lungul unei vieți, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 132. 27 Ion Petrovici, op. cit., p. 165. 28 Idem, p. 233.

File de album Ion Baciu (1931-1995) fondatorul orchestrei simfonice moderne la Iaşi Carmen Chelaru …Şi aşa singur, izolat, departe, am început să cred că tot ce a fost la Iaşi a fost un vis… 1 La ceas aniversar, gîndurile muzicienilor Iaşului – şi mai presus de orice, ai Filarmonicii – se îndreaptă către înaintaşi şi fonatori, către cei care au construit (nu au distrus), către cei care au lăsat urme de neşters (nu au fost „pasageri” ai timpului). Între numele cele mai impozante. Prezent încă – spiritual – între zidurile îmbibate de muzică, se află Ion Baciu – Maître, cum îi spuneau cu un amestec de respect, admiraţie şi prietenie, cei apropiaţi. „Un dirijor care îşi domină muzicienii, având un calm şi o detaşare care amintesc de Sergiu Celibidache.” Le Maine Libre (Franţa), 21 octombrie 1986 „Imensă capacitate interpretativă a celor mai dificile parti-turi (cum este Oedip-ul enescian), perfectă siguranţă în faţa oricărei lucrări simfonice, camerale, concertante, vocal simfonice, de operă sau de balet, din orice epocă, şcoală sau stil, tehnica sa remarcabilă sau precizia gestului, o execuţie transformată în act creator, temperament plin de spontaneitate, autoritate asupra ansamblului orchestral, iată dominantele personalităţii sale de dirijor.” Revista „Muzica” nr. 6, 1988

Dirijorul Ion Baciu s-a născut la 21 iulie 1931, la Brăteiu – Mediaş. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, cu dirijorul şi compozitorul Constantin Silvestri. După terminarea studiilor în 1955 a activat ca dirijor, timp de opt ani, la Filarmonica din Ploieşti. Din anul 1962 a devenit dirijor permanent la Filarmonica de Stat din Iaşi, iar din 1968 a fost numit şi director al acestei instituţii. Timp de un sfert de veac, personalitatea lui Ion Baciu s-a identificat cu viaţa muzicală a Iaşului: dirijor şi director al Filarmonicii, colaborator la Opera de Stat, profesor şi apoi rector (1974-1976) al Academiei de Arte George Enescu, nelipsit pe undele postului de Radio Iaşi, cu vorba ori cu muzica.

Ion Baciu a fost un muzician complex, un dirijor irezistibil, o prezenţă scenică cuceritoare, cu o putere de influenţare ieşită din comun. Este suficient să amintim aici antologicele concerte de iarnă, ce au făcut deliciul publicului timp de mai multe stagiuni, la hotarul dintre ani, până în decembrie 1986. Dincolo de programul ori de muzica interpretată, Ion Baciu aducea ceva ce nu poate fi învăţat, studiat sau memorat. Ceva ce nici măcar n-are nume; o putere asupra celor prezenţi – interpreţi şi spectatori deopotrivă – care constituie de fapt secretul sălilor pline, patru sau şase seri la rând, cu biletele epuizate cu mult timp înainte. De la venirea sa la Iaşi, istoria muzicală a oraşului s-a împărţit între: înainte, în timpul şi după Baciu!

1 Fragment din ultima scrisoare a Maestrului adresată violonistului şi profesorului Ioan Morna, prieten apropiat al maestrului, în februarie 1994.

File de album

Orice mare şef de orchestră urmăreşte realizarea unor viziuni interpretative de referinţă. Ion Baciu a fost unul dintre puţinii dirijori care s-au preocupat de naşterea, creşterea şi consacrarea unui ansamblu artistic. El şi-a construit mai întîi instrumentul muzical – şi nu unul mediocru, ci un „Stradivarius” – apoi a interpretat cu el muzică, într-o manieră imposibil de uitat! Datorită lui Ion Baciu, orchestra Iaşului şi-a schimbat numele în renume. Cu Baciu, Academia de Arte George Enescu şi Filarmonica au fost o singură echipă şi au contribuit la naşterea „Orchestrei super”, tot mai cunoscută în ţară şi apoi peste hotare, începând din anii ’70. În perioada microstagiunilor organizate la Bucureşti, cu orchestra condusă de Ion Baciu, manifestarea entuziasmului auditorilor din capitală a fost pe măsura valorii artiştilor ieşeni. Membrii ansamblului simfonic erau, după caz (cum amuzat îşi amintea mentorul Ion Baciu), „tânăra” orchestră a Filarmonicii sau „matura” orchestră a Conservatorului – în realitate una şi aceeaşi echipă de artişti!

„Ascultând marţi seara concertul simfonic prezentat de orchestra Conservatorului «George Enescu» din Iaşi – nota criticul Edgar Elian –, publicul aflat în sala Ateneului a avut plăcuta surpriză să constate că formaţia studenţească oaspete, departe de a solicita uzuala condescendenţă studenţească impusă de producţiile unor învăţăcei în ale muzicii, rezistă cu succes în faţa celor mai pretenţioase exigenţe ce se pot exprima la adresa unui ansamblu de încercaţi muzicieni profesionişti. Mai mult chiar – fie-ne îngăduit să afirmăm aceasta cu toată răspunderea – orchestra a oferit adeseori satisfacţii estetice necunoscute celor care urmăresc activitatea curentă a marilor şi experimentatelor colective simfonice bucureştene… Ceea ce a reuşit să obţină Ion Baciu de la aceşti studenţi ca omogenitate de ansamblu, ca rafinament al nuanţelor, ca tehnică individuală şi de grup constituie o demonstraţie grăitoare a remarcabilului său talent pedagogic, dar totodată a capacităţii sale de a pătrunde esenţa expresivă şi stilistică a lucrărilor interpretate.”2

2 Edgar Elian – Oaspeţi ieşeni sub cupola Ateneului, articol publicat în „Informaţia Bucureştiului” din 19 februarie 1970 şi reprodus în Mihail Cozmei – Pagini din istoria învăţământului artistic din Iaşi, 1860-1995, Ed. Academiei de Arte G. Enescu Iaşi, 1995, p. 157.

File de album

Unul din concertele-eveniment Interpretat de Ion Baciu și simfonicul ieșean.

De numele lui Ion Baciu se leagă cele mai importante evenimente muzicale ale Filarmonicii: lărgirea spectaculoasă a repertoriului, însuşirea celor mai importante stiluri interpretative, naşterea „culorii” timbrale inconfundabile a orchestrei. Lui Baciu şi orchestrei sale li se datorează interpretări memorabile din muzica lui Enescu (culminând cu Simfonia nr. 2 şi opera Oedip), Wagner, Ceaikovski, Brahms, Prokofiev, Stravinski, Paul Constantinescu, Marţian Negrea, Ravel, Debussy şi mulţi alţii. Toate acestea, pe fondul unei discipline stricte, al unui profesionalism fără compromisuri. În anul 1986 Ion Baciu a plecat de la Iaşi la Ploieşti şi apoi în Suedia. După o lungă suferinţă, în toamna anului 1995 a revenit în ţară, îndemnat parcă de presimţirea sfârşitului. S-a stins din viaţă la Ploieşti, la 8 noiembrie 1995. A fost apoi adus la Iaşi, mai întâi la Filarmonică pentru un ultim rămas bun de la cei ce l-au cunoscut şi iubit, apoi a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea, alături de fiul său Nicolae.

„Personalitate covârşitoare a culturii muzicale româneşti, fiu al Ardealului şi suflet al Iaşului – maestrul Ion Baciu pleacă astăzi dintre noi, lăsând în urma sa una din cele mai frumoase realizări ale vieţii sale: Filarmonica Ieşeană. Tot ceea ce trăim aici şi acum se datorează acestui om minunat care a avut harul de a dărui cu tot ce avea mai bun într-însul. A ştiut ca nimeni altul să se apropie şi să-şi apropie semenii din şi în jurul său. Ne-am obişnuit cu acel al său zâmbet inegalabil care atât de mult bine ne făcea nouă tuturor, un zâmbet de o încărcătură formidabilă, care te făcea să uiţi de orice necaz ce te-ar fi putut apăsa. Cu toţii l-am iubit. Nu puteai să nu-l iubeşti. Ca orchestrant nu puteai să nu te laşi luat de valul Baciu care te purta şi te plimba prin toate marile epoci creatoare, excelând cu binecunoscuta-i măiestrie în conducerea muzicii impresioniste. Şi nu numai. Se vorbea peste tot în ţară despre inegalabila interpretare a muzicii enesciene a Maestrului Baciu la pupitrul Orchestrei Super care mai apoi va însemna temelia Filarmonicii „Moldova”. S-a făcut îndrăgit de toate orchestrele din ţară, dar şi de public. Oamenii care veneau să-i admire talentul şi măiestria plecau de la concertele sale cu încărcătura emoţională ce nu le putea fi dată decît de un mare artist. Un artist ce vrăjea deopotrivă orchestra şi auditoriul. E greu să acceptăm ideea că Maestrul Baciu nu va mai fi printre noi. Cetatea Iaşului l-a îndrăgit mult pe acest om al cărui suflet va dăinui peste timp în noi, printre noi şi pentru noi!” Dirijorul Gheorghe Costin, Cuvânt la mitingul de doliu din incinta Filarmonicii ieşene, 11 noiembrie 1995 Sunt puţini dirijorii iubiţi cu sinceritate de orchestra pe care o conduc. Şi mai puţini sunt cei a căror dispariţie lasă un gol dureros în sufletele muzicienilor. Ion Baciu a fost unul dintre aceştia. Simţindu-şi parcă sfârşitul, Maestrul i-a trimis violonistului şi profesorului Ioan Morna, din orchestra ieşeană, o scrisoare considerată apoi un adevărat testament de suflet, adresat muzicienilor şi prietenilor din Iaşi, de care a rămas legat până în ultimele sale clipe. Scrisoarea nu poate lipsi dintr-o istorie modernă a Filarmonicii, de aceea o reproducem în continuarea acestui capitol:

File de album 28 februarie 1994 Dragă Nuţu Morna, Să vezi şi să nu crezi. Am primit de la prietenii mei din Iaşi o bandă video trasă după o emisiune TV Iaşi. Dragii mei, v-aţi întrecut în a mă lăuda, amintind de anii aceia minunaţi când noi toţi eram animaţi de dorinţa de a face ceva frumos. Şi aşa se face că ceva ceva noi am făcut. Nu aţi fi vorbit voi aşa de cu căldură dacă noi nu am fi realizat cît de cît ceva. Desigur, „exagerările” artistice fac parte din arsenalul instrumentelor folosite de artişti, dar mai ştiu că voi aţi vrut să-mi faceţi mie o plăcere şi de aceea eu vă mulţumesc. Surpriza a fost aşa de mare şi neaşteptată că în noaptea aceea nu am mai putut dormi. După 8 ani de la plecarea din Iaşi şi mai apoi după aproape 3 ani petrecuţi în Suedia (D-zeu să binecuvânteze această ţară) unde o bună bucată de timp am stat cu sufletul la gât, uitat de toţi, încet, încet am început să mă obişnuiesc cu gândul că nu numai alţii mor. Şi aşa singur, izolat, departe, am început să cred că tot ce a fost la Iaşi a fost un vis. Lasă că mă visam mereu la Iaşi, printre alte vise şi coşmaruri. Surpriza a fost cu atît mai mare. Să ştii că nu am mai avut îndrăzneala de a mai vedea odată banda. De altfel, am aici toate discurile făcute împreună şi să ştii că nu le ascult. Mă emoţionează atît de tare că-mi dau lacrimile şi mai bine renunţ. De altfel, la concertul de la Iaşi (4 iunie 1993, n.n.) m-am luptat cu mine însumi şi azi îmi pare rău că am făcut-o. Nu se poate dirija cu gândul tot timpul să nu mă ambalez, să nu depun efort şi cu frica de a nu ajunge la capăt. Ceea ce a fost, a fost şi din ce a fost mi-au rămas amintirile. Şi cei sensibili le păstrează în adâncul sufletului. Viaţa e ca o simfonie. Simfonia nu e o invenţie a omului, ea este o oglindă descoperită de om în care-şi poate găsi într-un şir de clipe, viaţa. De altfel, muzica vine de Sus, ea e de origine divină sau dacă vrei, o parte din divinitate. Chiar atunci când nu ştiam eu toate astea, pentru mine muzica şi formele reprezentau prin intuiţie viaţa; de aceea şi puterea pe care o aveam în realizarea ei. În simfonia vieţii mele eu mă aflu în repriză, în partea de convergenţă, de împăcare, acolo unde binele şi răul, urâtul şi frumosul, elanul şi avântul, viaţa şi Doamna în negru, încet, încet îşi întind mâna. Şi aşa cum vă explicam eu, după ce am păşit cu avânt înainte spre ţel, acum merg cu spatele, din ce în ce mai încet, cu privirea aţintită mereu în dezvoltare. Şi ce văd eu? Păi văd Oedip în sala de la Sindicate, Simfonia a II-a la Ateneu, Festivalul Wagner şi încă altele. Da, privesc toate astea cu nostalgie, cu indulgenţă şi emoţie. Vezi tu, de aceea am fost eu aşa de emoţionat când voi aţi fost martori. Când eram cum eram, la clinica din Lund şi afară era frumos, cerul mat al Suediei şi zânele blonde mă purtau cu pat cu tot prin cabinete cu o aparatură de credeai că plecăm în cosmos, m-am rugat lui D-zeu sămi facă favoarea de a mă întoarce în ţară şi să fac o plimbare la Iaşi, să-mi văd castanii pe care i-am salvat de la moarte şi apoi în satul în care m-am născut. D-zeu m-a ascultat! Acum nu mai îndrăznesc să cer nimic, dar dacă se va întâmpla să revin la Iaşi, mi-ar plăcea să fim împreună la Ady şi Mioara în bucătărie (Adrian şi Maria Anania, alţi doi membri ai orchestrei simfonice ieşene, n.n.) şi voi să-mi povestiţi despre fiecare din filarmonică şi bineînţeles totul frumos botezat cu un pahar bun de vin, după legea strămoşească. Transmite tuturor din partea mea „Sănătate” ! Încă o dată mulţumesc şi te îmbrăţişez, Ion Baciu

După dispariţia sa „lumească”, Maestrul a continuat să existe printre noi, mai ales între zidurile care i-au fost cele mai dragi – edificiul din strada Cuza Vodă nr. 29. Toţi cei ce l-au cunoscut îl evocă mereu, de parcă ar fi plecat doar puţin şi ar urma să se întoarcă!

File de album Corifei ai orchestrei–super Florian Simion, acest „Senior al baghetelor”! Interviu

Dedicăm, în revista noastră din această stagiune aniversară, pagini şi gânduri de preţuire către artişti de incontestabilă valoare, ce au făcut istorie împreună cu maestrul Ion Baciu, într-o epocă de afirmări şi confirmări la Filarmonica ieşeană. Carmen Chelaru

Interpretul şi profesorul Florian Simion scurte referiri biografice S-a născut în 1937, la Caracal. A studiat instrumentele de percuţie la Craiova, Braşov, Timişoara, apoi la Conservatorul din Cluj, absolvind în 1961. În perioada 1959–1964 a activat ca instrumentist în orchestra Operei Maghiare din Cluj. În 1973 a participat de asemenea la cursurile de interpretare organizate în cadrul Festivalului pentru tineret de la Bayreuth (Germania). Din anul 1964 a devenit conducătorul clasei de percuţie de la Conservatorul / Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, poziţie pe care o ocupă şi astăzi în calitate de profesor asociat. A condus clasa de orchestră, apoi, în 1998 a fondat şi condus ansamblul de muzică nouă Nova Musica Viva. De-a lungul activităţii sale didactice, „Proful” – cum îl numesc zecile de generaţii de discipoli ai săi – a condus clasa de interpretare–percuţie din cadrul Vacanţelor Muzicale la Piatra Neamţ şi a realizat numeroase studii

teoretice, prelucrări şi adaptări muzicale pentru instrumente şi ansambluri de instrumente de percuţie. Concomitent, interpretul Florian Simion a fost timp de trei decenii prim-timpanist al orchestrei simfonice ieşene, în perioada 1964–1994, coordonând în acelaşi timp activitatea artistică a întregii partide de percuţie a Filarmonicii1. Într-o inspirată cronică muzicală din februarie 1988, se consemna: „Folosesc acest prilej (…) pentru a elogia pe cel ce s-a dovedit a fi în repetate rânduri, printr-o nedezminţită probitate profesională, un percuţionist de excepţie: discretul, spectaculosul şi sobrul Florian Simion. Ştiut este că un percuţionist bun valorează pentru o orchestră echivalentul greutăţii sale în… aur. El este cel care dă pulsul, cel care animă substanţa sonoră. Din acest punct de vedere, orchestra ieşeană nu va suferi de «maladii ale cordului» atât timp cât la pupitrul lui va «oficia» acest «senior al baghetelor»…”2

1 Informaţii preluate din Mihail Cozmei, Existenţe şi împliniri, Dicţionar biobibliografic, Ed. Artes, Iaşi 2005, pp. 283-284. 2 Cristian Misievici, Concerte, în revista „Cronica” nr. 9, 26 februarie 1988.

File de album În iunie anul acesta l-am îndemnat pe profesorul Florian Simion să-şi depene amintiri… Carmen Chelaru: Cărei şcoli interpretative îi aparţineţi, domnule profesor? Unde v-aţi format? Florian Simion: Dacă percuţie se numeşte Cluj, Cluj este percuţie. Toţi care ne aflăm în Conservatoarele mai importante din ţară, Bucureşti, Iaşi şi Cluj, toţi profesorii care sunt acolo şefi de specialitate sunt şcoliţi la Cluj. C.C: Cum aţi ajuns la Iaşi şi când? Fl.S: La Iaşi am ajuns în 1963. Eu am primit repartiţia la Opera Maghiară, dar cîntam şi la Filarmonică şi la Opera Română. Când am aflat de postul de la Iaşi mi-am zis: Mă duc acolo şi apoi văd eu ce fac. Mă întorc înapoi la Filarmonica de aici. Am venit la Iaşi unde am găsit nişte oameni extraordinari ca muzicieni. Era domnul Alexandru Garabet concert-maestru3, iar director domnul George Vintilă4. Cu un an în urmă venise şi Baciu. Ţin minte că primul concert l-am făcut cu [Uvertura] Maeştrii cântăreţi din Nürnberg [de Wagner], un concert cu Ruha şi Simfonia I a lui Enescu.

De atunci n-am mai plecat, am rămas aici. Orchestra era considerată ca cea mai bună orchestră de acompaniament din ţară. La festivalurile şi tot ce se întâmpla în ţară vizavi de acompaniament era chemat imediat Iaşul. Aici am găsit nu numai profesionişti, de o mare probitate – clarinetistul Vasile Dumitriu, excelentul cornist Petru Onofrei, după Onofrei a venit Bucur Chirilă, la trombon Ştefan Stanciu, trompetă – Constantin Hariton, Ion Băluţă, Sandu Leonte şi alţii. Toţi de care vă spun acuma nu fuseseră şcoliţi, majoritatea au învăţat meserie în armată; au fost copii de trupă, şi pe timpuri de-acolo ieşeau nişte oameni clasa-ntâi! La coarde – C. Cătulescu, d-na Lucia Burada, dl. M. Oancea, d-ra Alice Codrescu la vioara a II-a. Apoi la violoncel – Gheorghe Rus şi apoi a venit Şt. Zărnescu. Orchestra era într-adevăr orchestră: 8 celli, 8 başi… Baciu zicea aşa: Oameni buni, n-avem başi, n-avem orchestră! Nu pot să cânt Mahler cu 3 başi. E bătaie de joc. Şi atunci el a avut grijă să aibă violoncelişti şi contrabasişti. La vioara întîi erau 22-24. Când mergeam în turnee erau tot timpul 22. Am cântat în Beethovenhalle5 de la Bonn Simfonia a Cincea de-am ridicat sala în picioare. Când am plecat eu în ’94, orchestra avea 103 membri. C.C: Din câte îmi amintesc, în perioada neagră a autofinanţării, anumite compartimente ale orchestrei au fost vitregite, între ele percuţia. Se cântau lucrări cu percuţie multă, unde violistul Romeo Ciocârlan şi contrabasistul Eugen Lercă deveneau percuţionişti. Cum i-aţi ales, domnule profesor? Fl.S: Cu Lercă colaboram şi în formaţiuni mai mici şi ştiam că este un muzician care se poate descurca. Cu Romică a fost o simplă întâmplare. Făceam Romeo şi Julieta de Ceaikovski şi n-aveam cinelist. Baciu atunci l-a întrebat: Romică, nu te afirmi? Şi el i-a spus: Ba da! Şi chiar s-a afirmat – e o partitură foarte grea pentru cinele. De atunci a rămas colaboratorul nostru permanent. Am făcut turnee bune, mari, serioase, cu el la cinele.

Cu trombonistul Ștefan Stanciu—Nea’Fănică !

C.C: Aţi fost unul dintre foarte puţinii muzicieni profesionişti de orchestră, care s-a afirmat ca un muzician complet: dirijor, orchestrator, compozitor, profesor. Asta presupune o personalitate muzicală cu totul complexă pe de o parte, o dotare nativă către aşa ceva, dar în afară de asta, presupune ştiinţă. Aţi avut o pregătire, o activitate în perioada studiilor în direcţia asta, v-a plăcut aşa ceva? Aţi avut maeştri?

Alexandru Garabet, 1901-1977, membru fondator al Filarmonicii Moldova, prim-violonist, dirijor şi profesor, concert-maestru al orchestrei ieşene între anii 1942–1972. Din Mihail Cozmei, Existenţe şi împliniri, op.cit. pp. 155-156. George Vintilă, n. 1924 la Huşi, dirijor permanent al Filarmonicii ieşene în perioada 1959–1988 şi director al instituţiei între 1959–1968. Din Mihail Cozmei, Existenţe şi împliniri, op.cit. pp. 333-334. http://meinhardo.files.wordpress.com/2009/09/beethovenhalle-bonn.jpg 24.09.2012. Orchestra simfonică condusă de Ion Baciu a concertat în Sala Beethoven în octombrie 1972, în cursul unui turneu în Germania şi Elveţia.

File de album Fl.S: Trebuie să ştiţi că eu mi-am început educaţia muzicală la pian. Până în clasa a VIII-a am făcut pian principal. Şi acum citesc la pian fără dificultate. Când am ajuns la Cluj am lucrat un an de zile cu maestrul Ciolan. La maestrul Ciolan la clasă, orice dirijor făcea doi ani de percuţie. Iar citire de partituri am făcut cu Erich Bergel. Deci am ştiinţă în această direcţie. Dar n-am mai continuat, pentru că mi-au murit părinţii, iar pentru o astfel de specializare îţi trebuiau bani, chiar pe timpurile acelea. Şi aşa am ales o specializare mai puţin costisitoare, dar care mi-a adus satisfacţii foarte multe. Iar ceea ce am învăţat înainte, mi-a ajutat foarte mult. Ca să fii un timpanist în adevăratul sens al cuvântului, nu eşti numai toboşar; timpanul este socotit ca instrument de armonie. Multe lucrări simfonice sunt scrise cu un ton, dar tu trebuie să ştii să îl iei altfel... Multe sunt scrise în fortissimo, tu trebuie să fii în piano şi invers. C.C: În plus, nu o dată s-a întâmplat ca dirijorul invitat să fie mediocru. Unul, dacă nu chiar primul, dintre cei care erau solicitaţi în culise să preia conducerea aparatului orchestral, eraţi Dvs. Deveneaţi astfel adevăratul conducător al ansamblului, cel care, de comun acord cu concert-maestrul, crea coeziunea discursului muzical. Fl.S: Pot să vă dau un exemplu în legătură cu asta. A venit odată un dirijor din Anglia. Noi n-aveam de unde să ştim că el era de fapt dirijor de cor. A avut în program Simfonia Italiana şi habar n-avea ce era de făcut. Atunci domnul Garabet mi-a făcut semn şi amândoi am preluat conducerea. (...) Dirijorul lupta împotriva noastră, noi – împotriva lui… totul era aiurea, dar important e că am început împreună şi am terminat împreună... a fost un concert extraordinar! C.C: … iar dirijorul a cules aplauzele! De altfel, în lumea muzicală românească eraţi cunoscut ca cel mai valoros interpret de orchestră. Fl.S: Da, nu ştiu... Am căutat să-mi fac nu numai activitatea de instrumentist-percuţionist pentru că un percuţionist, în special timpanist, e o meserie extraordinar de ingrată. Aţi văzut vreodată timpan acordat perfect şi babă frumoasă? Niciodată! Dar cel puţin în privinţa timpanului se poate totuşi. Pentru asta însă trebuie să vii cu cel puţin două ore înainte de repetiţie – chiar şi în privinţa instrumentelor moderne; dacă nu le pregăteşti din timp sună a rogojină! Pe

timpuri, se lucra numai pe timpani cu membrană din piele (eu prefer acest tip), care dădea un sunet nobil, frumos, care se încadra minunat în sonoritatea orchestrei. Şi astăzi Viena cântă numai pe astfel de timpani, la fel ca şi celelalte orchestrele mari din lume. La noi însă există acum numai timpani cu membrană din plastic. C.C: Îmi amintesc că nu o dată se întâmpla ca, după un dirijor sau un solist invitat să fac un mic sondaj în rândul orchestrei privitor la impresia lăsată de artiştii oaspeţi. De fiecare dată aveaţi o părere complexă, cu argumente tehnice şi interpretative privitoare la interpretările din concert şi la personalitatea muzicienilor. Nu o dată mi s-a întâmplat să am din partea Dvs. pronosticuri privitoare la valoarea interpreţilor care apăreau cu orchestra. Asta este extrem de important pentru un secretar muzical – să cunoască pulsul orchestrei. Nu oricine este capabil să treacă peste subiectivitate şi să aibă o balanţă cât se poate de obiectivă asupra valorii unui muzician. Nu cred că v-a fost uşor în relaţiile cu toţi dirijorii care v-au trecut prin faţă. Ce dirijori vă vin în minte cu totul remarcabili şi de ce? Fl.S: Mi-aduc aminte de Glauco Curiel6, de Anatole Fistoulari 7... Ăştia erau muzicieni adevăraţi. Intrau în rezonanţă cu orchestra şi cunoşteau fiecare notă din partitură, până la ultimul instrumentist. Dacă nu intrai se uitau la tine imediat. Ăştia sunt adevăraţii cunoscători ai muzicii orchestrale. Eu am avut norocul să lucrez mult timp în operă – şase ani am lucrat la Opera Maghiară, unde se montau opere de Wagner. S-a făcut Maeştrii cântăreţi din Nürnberg, s-a făcut Rienzi... Pe lîngă asta, bineînţeles Puccini, Verdi... Iar directorul Operei era un regizor clasa-ntîi, care ştia totul în orchestră. Acolo se făcea meserie în adevăratul sens al cuvântului. C.C: Ne-aţi relatat câteva episoade cu maestrul Baciu. Ce vă amintiţi nostim, plăcut, special, inedit? Fl.S: Maestrul Baciu era incredibil de distrat uneori... Plecam odată la Ploieşti, la o Cântare a României. Eram într-un compartiment eu, Baciu şi cu dirijorul, prietenul nostru de la Arad, Eleodor Rău. La un moment dat, după ce trecem de Nicolina, Baciu zice: Mă duc la toaletă. Şi-aşteptăm, şi-aşteptăm… Ajungem la Ploieşti şi Baciu nicăieri. Ce s-o fi întâmplat? – ne-am întrebat. Într-un

6 Glauco Curiel, este dirijor la Orchestra Radio din Milano. A condus orchestra din Iaşi în concertul din 17 decembrie 1959, avînd în program Beethoven – Simfonia nr. 7, Mozart – Uverturile Nunta lui Figaro şi Don Giovanni şi Wagner – Uvertura Maeştrii cîntăreţi din Nürenberg. 7 Anatole Fistoulari, 1907-1995, dirijor englez de origine ucraineană. În 1942 s-a căsătorit cu fiica compozitorului Gustav Mahler, iar în 1943 a devenit dirijor principal al London Philharmonic Orchestra. http://en.wikipedia.org/wiki/Anatole_Fistoulari 24.09.2012 Anatole Fistoulari a dirijat la Iaşi în 27 aprilie 1965 (Beethoven) şi în 4 iunie 1966 (Mendelssohn, Ceaikovski).

File de album Un bun instrumentist era solistul nostru, violonistul Daniel Podlovschi. Bun muzician şi foarte rezistent. Ţin minte că odată a cântat trei concerte într-o seară – şi le-a cântat foarte bine. Radu Aldulescu a fost de asemenea unul din marii muzicieni şi un om deosebit. C.C: Ce apreciaţi la un dirijor: faptul că îşi păstrează de la o zi la alta gestica şi observaţiile sau această consecvenţă nu e foarte importantă în ce vă priveşte? Ion Baciu în repetiție. Fotografie cu autograf din arhiva prof. Simion.

final, apare Baciu într-un hal fără hal, cu cămaşa scoasă din pantaloni, murdar, vai de steaua lui... Am fost la baie – explică el – şi când să ies tot împingeam de uşă... Nu mi-a trecut prin cap să trag de ea, decât acum, la sfârşit…!

Fl.S: Ba da, este important, pentru că aşa poţi trece de la zi la zi în mai bine şi poţi să ai performanţe. Prin asta se recunoaşte capacitatea unui dirijor de a parcurge o lucrare muzicală în adevăratul sens al cuvântului, de a-i pătrunde sensul. Pentru că notele sunt note, dar după ele trebuie să înţelegi ceea ce se întâmplă în muzică. Sunt multe planuri sonore, sunt teme „ascunse”, pe care nu mulţi dirijori le scot în relief…

Gesturi de „prietenie” cu un leu venețian !

Tot prin turnee, eram la Bucureşti, în Cişmigiu. Pe colţ cu Cişmigiu era o cramă unde se putea mânca bine, dar era aglomeraţie şi atunci ne-am dus în parc s-aşteptăm până se mai elibera. Stăm, citim pe o bancă, până îmi zice, uitând că nu mâncasem încă nimic: Dragă Meco, hai să mai mâncăm ceva, mie mi-e foame, nu m-am săturat! Ăsta era Baciu! Ca talent muzical însă, nu-l întrecea nimeni. C.C: Ce solişti vă amintiţi? Fl.S: De la noi din ţară era maestrul Ion Voicu. C.C: Ce vă plăcea la Ion Voicu? Fl.S: Spontaneitatea! Era un om care nu-ţi cânta de două ori acelaşi lucru, la fel. Întotdeauna găseai ceva nou şi găseai ceva care te făcea să stai să-l asculţi.

Dirijorul Erich Bergel

C.C: Ce amintiri aveţi cu Erich Bergel8? Fl.S: În primul rând era un organist şi un cititor la pian şi orgă extraordinar. Cunoştea toată muzica lui Bach aproape pe dinafară. Ce poţi să spui despre un om care ştia să citească partituri ca şi cum ai citi un ziar? Era complex. Ştia să cânte şi la trompetă. (Când a venit la Cluj, n-avea nici un loc de muncă şi atunci băieţii l-au băgat la trompeta 4, în orchestra simfonică.) Era un dirijor remarcabil, dar… „neamţ”. Baciu era mult mai plastic. Lumea spunea despre Bergel că era expert în Mahler, în Bruckner. Să-l fi văzut pe Baciu în acest repertoriu; sau în Enescu… ! Baciu a făcut un Vox Maris la Bucureşti de-a sculat sala în picioare!

8 Erich Bergel, 1930-1998, dirijor, instrumentist şi muzicolog, născut la Rîşnov şi mort în Germania (Ruhpolding). A fost discipol al lui Antonin Ciolan, la Cluj. În 1971 a cerut azil politic în Germania, fiind susţinut de Herbert von Karajan. În 1974 şi 1980 a condus Festivalul internaţional al tineretului de la Bayreuth (Internationale Bayreuther Jugendfestspiele). http://ro.wikipedia.org/wiki/Erich_Bergel 24.09.2012 La Iaşi, Erich Bergel a condus numeroase concerte, atît înainte de refugiul în Germania, cît şi după revenirea sa în România, în 1991.

File de album De la stînga la dreapta: Fl. Simion, V. Spătărelu, I. Baciu, (?), G. Vintilă, Șt. Stanciu.

C.C: Aţi fost apropiat, se ştie, de compozitorul Vasile Spătărelu. Ce amintiri aveţi legate de el?

C.C: De maestrul Emanuel Elenescu ce vă amintiţi? Fl.S: Pe lângă faptul că era un artist cu o experienţă de mare valoare ştia să lucreze cu orchestra cel mai mic amănunt şi-ţi spunea de la început totul. Repetiţiile le începea cu ceea ce era mai dificil. Un dirijor care n-ar fi trebuit să dispară! C.C: Numai că era dublat de un om timid şi de o autocenzură evidentă; iar cei care nu l-au înţeles l-au dat deoparte. Fl.S: Într-adevăr, bucureştenii nu prea l-au înţeles pentru că era exigent. C.C: „Fenomenul” Vincente Ţuşcă şi Muzica Viva, care, cu toate comentariile stârnite, au făcut epocă. Este unul din primele ansambluri din Iaşi care a impus, pe de o parte publicului, pe de alta instrumentiştilor din Filarmonică, muzica nouă.

Fl.S: Păi, dacă încep să vă spun... din ’49 ! În ’49 ne-am întâlnit ca şcolari, la Craiova, după vreo doi ani am mers (tot împreună) la Braşov; apoi la Timişoara; aici ne-am despărţit: el a mers la Bucureşti şi eu m-am dus la Cluj. C.C: După aceea v-aţi reîntâlnit la Iaşi. Fl.S: Eu nu cred nici acum că Spătărelu este plecat dintre noi. N-am cum. Este imposibil. Încă îl văd intrînd aici, la mine, în sala de percuţie de la Conservator… cu covrigi. Mereu mânca covrigi şi seminţe... Ca muzician, Prokofiev în persoană! C.C: Da, aşa e. Era un clasic în esenţa lui… Domnule profesor, sunt multe temele care ar trebui comentate cu un muzician ca Dvs., ne oprim însă aici deocamdată şi vă mulţumim! Fl.S: Cu mare plăcere!

Fl.S: Într-adevăr, formaţia aceasta făcută din studenţi şi profesori, care s-a numit Musica Viva, a avut o importanţă extraordinar de mare pe scena muzicii româneşti – pentru că am lucrat în cea mai mare parte muzică românească. Unul din primele turnee în Occident s-a făcut cu două lucrări: Sabin Păutza, Seykylos Hymn pentru muzică electronică, câteva instrumente de coarde şi percuţie şi Povestea Soldatului de Stravinski… Întradevăr, la Musica Viva s-a făcut multă muzică nouă bună, iar Ţuşcă îşi făcea treaba cum se cuvine.

Ansamblul Musica Viva și Vincente Țușcă

Festivalul Internațional „Sergiu Celibidache 100”, București 2012

Actualitate

O seară bogată în imagini sonore create de Orchestra Filarmonicii din Iași și Rony Rogoff Florin Luchian Fundația „Sergiu Celibidache”

Era un lucru firesc, dar și o mare bucurie de a avea pe scena Festivalului Sergiu Celibidache și Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași. Stând de vorba cu maestrul Cristian Mandeal, prezent în acea seară (4 iulie 2012, n.r.) în sala mare de concerte a Ateneului Român din Bucureşti, acesta ne-a mărturisit despre orchestra pe care a condus-o de nenumărate ori: Cristian Mandeal: Mi se pare o prezență foarte normală ca sa fie aici, ea fiind orchestra teritoriului din care provine Sergiu Celibidache, fiind cea mai exponențială formație artistică din această provincie. Moldova e pentru noi toți un leagăn de cultură, iar Filarmonica din Iași reprezintă la cea mai înaltă cotă acest nivel cultural al poeticei moldovenești. Florin Luchian: Sub bagheta lui Rony Rogoff, unul dintre cei mai apropiați discipoli ai maestrului Sergiu Celibidache, cunoscut violonist, orchestra ieșeană a încântat publicul bucureștean, prin calitatea interpretării repertoriului bine ales. Cr.M.: Rony Rogoff este violonist în primul rând, este un maestru al viorii, de altfel a demonstrat asta și prin intermediul studenților cu care a lucrat la București, în masterclass-uri și desigur că a preluat foarte multe lucruri din experiența pe care a avut-o în atâta și-atâta amar de ani cu Sergiu Celibidache Fl.L.: Concertul a debutat cu lucrarea Noapte transfigurată (Verklärte Nacht) de Arnold Schönberg, scrisă inițial pentru sextet de coarde, în care maestrul Rony Rogoff a reușit împreună cu orchestra să obțină o atmosferă de calm și liniște, prin folosirea unor proporții dinamice bine alese, arătând astfel experiența și abilitățile interpreților. Și în varianta pentru orchestră de coarde a Adagio-ului (din Cvintetul pentru coarde în fa major) de Bruckner s-a simțit experiența violonistică bogată a lui Rony Rogoff, care a 19

Actualitate cerut orchestrei nuanțe sublime de piano și pianissimo, ce au scos în evidență totodată acustica perfectă a sălii mari a Ateneului Român. Publicul a avut parte de o muzică încărcată de lirism, pe care orchestra Filarmonicii din Iași a interpretat-o cu foarte multă sensibilitate și grijă pentru calitatea sunetului și pentru transmiterea sensului muzical. Stilul componistic al lui Bruckner a fost redat foarte bine prin folosirea unor nuanțe atent exprimate, creând o atmosferă de profundă trăire. În cea de-a doua parte a programului am putut „vedea” cele mai variate culori ale instrumentelor solistice precum harpa, flautul, fagotul, oboiul sau clarinetul, în suita simfonică Șeherezada de Nikolai RimskyKorsakov. Solo-urile de vioară au fost interpretate cu mare virtuozitate de Gheorghe Mărgineanu, prim-violonist al orchestrei ieşene, acesta „istorisind” basmele Șeherezadei cu un sunet minunat și liniștitor. Nivelul înalt interpretativ, maturitatea și experiența simfonicului ieșean au putut fi observate atât în momentele solistice, pe care compozitorul le-a atribuit pe rând celor mai diferite instrumente, cât și în momentele de ansamblu, fapt care o situează în rândul orchestrelor de rang internațional. În ceea ce privește programul prezentat de Filarmonica ieșeană, maestrul Cristian Mandeal l-a caracterizat ca ... Cr.M.: parțial făcând parte din repertoriul predilect al lui Sergiu Celibidache, respectiv Korsakov – Șeherezada, pe care a făcut-o de multe ori. Există și o imprimare EMI cu Filarmonica din München. Mai puțin mi se pare că aparține repertoriului său Noapte transfigurată de Arnold Schönberg, iar Adagioul de Bruckner este și el o raritate, dar se înscrie pe linia tradiției stabilite de Sergiu Celibidache, de mare brucknerian, așa cum a fost considerat. Fl.L.: Prin multitudinea de imagini de un colorit sonor foarte bogat, Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași a oferit publicului un concert simfonic de excepție, datorită frumuseții lucrărilor alese, a sunetului îngrijit, complet și echilibrat, lăsând o impresie deosebită. Iulie 2012

Cursuri de dirijat orchestra, conduse de Enrique Garcia Asansio

Actualitate Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi şi Iaşul Carmen Chelaru Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi – născut cu şapte decenii şi jumătate în urmă, la Iaşi, „peste drum de Filarmonică” – cum însuşi mărturiseşte, este un mare şi fidel prieten al Iaşului muzical. Absolvent al Liceului de Muzică şi al Conservatorului din Bucureşti, în 1959, i-a avut ca profesori pe George Manoliu şi Vasile Filip, Constantin Bobescu, Emanuel Elenescu, George Breazul şi Zeno Vancea. În calitate de violonist a câştigat Premiul I la Concursul George Enescu, ediţia 1960; a cântat ca solist cu toate orchestrele din ţară. A fost primul interpret din România al Concertului nr. 1 pentru vioară de Şostakovici. A început studiul dirijatului mai întâi în particular, cu Mircea Basarab şi apoi, între anii 1965-1968, la Ecole Normale Supérieure de Musique din Paris, cu Pierre Derveaux şi Charles Münch, obţinând Premiul I şi Licence a l’unanimité du Jury. În anul 1970 a participat la două serii de cursuri susţinute de Eugene Ormandy, la Philadelphia şi de Leopold Stokowski, la New York. Din anul 1968 pînă în 1999 a fost dirijor permanent al Filarmonicii Gheorghe Dima din Braşov. În diferite perioade, maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi a fost dirijor permanent la Teatrul Muzical din Braşov (1980-1985), la Orchestra Simfonică din Gavle, Suedia (1972-1982), la Orchestra Simfonică din Winterthur, Elveţia (1980-1984) şi la Orchestra Simfonică din Istanbul, Turcia (în perioada 1988-1993 a fost şi director general artistic al Filarmonicii din capitala turcă). De asemenea a colaborat cu multe orchestre importante din Europa, Asia şi America, avându-i sub bagheta sa pe toţi marii solişti români ai epocii precum şi mulţi din marii solişti ai ţărilor în care a concertat. Pe lângă activitatea interpretativă, a susţinut o bogată activitate pedagogică, în ţară şi în alte centre muzicale ale lumii, a participat la numeroase festivaluri muzicale sau în jurii de concurs. Maestrul Ionescu-Galaţi a fost iniţiatorul Festivalului internaţional de muzică de cameră de la Braşov – manifestare de mare prestigiu, al cărei director a fost timp de 30 de ediţii consecutive. A fost de asemenea directorul Concursului internaţional de dirijat Dinu Niculescu. Pentru meritele sale artistice deosebite, maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi a fost distins cu mai multe titluri şi medalii: Cetăţean de onoare al oraşelor Braşov, Ploieşti şi Târgu Mureş, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, decernat de Preşedintele României. A apărut pentru prima dată pe scena Filarmonicii din Iaşi ca violonist, în 21-22 ianuarie 1961, cu Poemul de

Primul concert la Iași al violonistului Ilarion Ionescu-Galați. 21—22 ianuarie 1961

Actualitate Ernest Chausson, sub bagheta dirijorului sârb Gika Zdravkovic. A urmat prima audiţie ieşeană a Concertului pentru vioară de Dmitri Şostakovici, în 6-7 martie 1964 (dirijor Mircea Cristescu). Ca dirijor a condus orchestra de la Iaşi începând din 1-2 aprilie 1966, cu Tiberiu Olah – Cantata pe versuri populare ceangăieşti, Şostakovici – Concertul pentru pian (solist Mircea Dan Răducanu), Ceaikovski – Concertul pentru vioară (solistă Angela Gavrilă) şi Paul Dukas – Ucenicul vrăjitor. De atunci, aproape în fiecare stagiune Maestrul poposeşte la Iaşi, cu aceeaşi inepuizabilă energie, umor, spontaneitate şi carismă. Cu ocazia săptămânii petrecute în Iaşi, în aprilie 2005, maestrul a răspuns câtorva întrebări puse de Dora Maria David, de la Radio Iaşi. Redăm în continuare fragmente din interviu. DMD: Maestre Ilarion Ionescu-Galaţi, mă bucur că ne reîntâlnim, vizavi de locul unde vă place să vă reamintiţi că v-aţi născut [Spitalul de obstetrică şi ginecologie din str. Cuza Vodă !, n.n.] şi probabil unde ursitoarele au hotărât că dumneavoastră trebuie să deveniţi muzician. IIG: Mi s-a spus că m-am născut vizavi de Filarmonică ! Prezenţa mea la Filarmonica din Iaşi este în primul rând o bucurie pentru mine. Este o orchestră cu care colaborez de prin 1961, pe atunci în calitate de solist violonist. Sunt legat de această orchestră şi prin anumite personalităţi pe care le-a avut, care au fost exemple pentru mine: profesorul Garabet, doamna Lucica Burada; cum a fost vestitul Nea’ Fane [trombonistul Ştefan Stanciu, trecut la cele veşnice în 2011, la vîrsta de 93 de ani, n.n.], „mascota” Filarmonicii. Când veneam de la Bucureşti dimineaţa la ora şase şi intram în Filarmonică pe la şapte, Nea’ Fane era pe holuri şi studia !... şi alţii, şi alţii… În primii ani când veneam la Iaşi, directorul Filarmonicii era maestrul Vintilă. El m-a încurajat şi pentru dirijat, şi pentru vioară. La fel şi regretatul Ion Baciu. Orchestra din Iaşi îşi păstrează calităţile; este poate – nu vreau să fac categorisiri – printre primele două orchestre ale ţării – da’ nu ştiu care ar fi prima !!! În primul rând este o orchestră cu oameni foarte talentaţi. Nu talentaţi – foarte talentaţi ! De exemplu concert maestrul care cântă deseară solo-urile din Şeherazada [violonistul Adrian Berescu, dispărut şi el într-un tragic accident, în august 2011, la numai 42 de ani! n.n.]: extraordinar de frumos le cântă ! Am şansa că tot

Cvartetul Ad libitum se află în fruntea partidelor de coarde. Astăzi, Filip [Papa, prim-violoncelist, membru Ad libitum], la repetiţie, a avut un solo în Concertul de pian [Nr. 1 de Ceaikovski] că mi-au dat lacrimile. Are un sunet de o sensibilitate extraordinară ! Şi de fapt, acesta este lucrul important la un muzician. Notele n-au muzică în ele, sunt nişte semne amorfe. Muzica este în tine1. DMD: Aţi dirijat multe orchestre, nu numai în ţară… IIG: Am dirijat pe trei continente: şi în America mult, şi în Japonia, China, în Singapore, Filipine, în Turcia sunt dirijor de vreo 25 de ani, în Elveţi (Orchestra Suisse Romande), orchestre mai mici sau mai mari – e mai elegant dacă spui aşa ! DMD: Care este repertoriul care v-a atras cel mai mult ? IIG: În general muzica romantică. Mi se potrivesc bine Brahms, Ceaikovski, Richard Strauss… Am făcut şi Mozart. Acolo este mai delicat. Lucrul la Mozart este mai pretenţios. Una dintre realizările mele apropo de Mozart a fost un spectacol de operă cu Nunta lui Figaro, în Germania, cu Opera din Braşov. Spectacolul a fost cerut la deschiderea Festivalului de la Salzburg. Să ajungi să cânţi Mozart în oraşul lui Mozart…! În sala în care au dirijat Karajan, Solti – este o performanţă extraordinară. M-aţi întrebat ce repertoriu mi se potriveşte: n-am dirijat niciodată o simfonie de Mahler. N-am dirijat niciodată o simfonie de Bruckner. Asta şi pentru că nam avut orchestră şi nici sală pentru acest repertoriu. Sala este extrem de importantă pentru punerea în valoare a calităţilor orchestrei. În orice caz la Iaşi vin de plăcere, aici se face muzică cu plăcere, moldovenii sunt extrem de talentaţi !2 … Şi, într-un al interviu cu muzicologul Viorel Cosma: IIG: Am avut norocul să am un tată foarte deştept şi iubitor de muzică – spunea maestrul în 2007, într-un interviu realizat de Viorel Cosma –, aşa încât, la şase ani, aveam deja trei ani de muzică. Tata mi-a făcut un portativ pe o Biblie mare, pe care se puneau bomboane. Cine ştia nota mânca bomboana. Viorel Cosma: În ultima vreme, refuzând fracul, omul în cămaşă neagră, cu o cravată-fular cu picăţele, renunţă să se mai urce pe podium, dirijând parcă din mijlocul ansamblului, unde s-a „topit” de la primul acord, spre a dialoga în şoaptă cu toate instrumentele. Coardele, în special, sună într-o manieră aparte sub bagheta sa, fiindcă violonistul ştie să scoată din fiecare sunet o culoare nescrisă în partitură, dar inventată de inima sa.

1 Este vorba despre concertul din 8 aprilie 2005, avînd în program: fragmente din Suita Mascarade de Haciaturian, Şeherazada de Rimski-Korsakov (solist Adrian Berescu) şi Concertul nr. 1 pentru pian de Ceaikovski, cu Mihai Ungureanu solist. 2 Interviu realizat de Dora Maria David, în 7 aprilie 2005, la Filarmonică.

Actualitate Dacă a fost chemat, în repetate rânduri, de către toate filarmonicile şi formaţiile noastre simfonice, faptul se datorează atât meşteşugului lejer, necrispat, colegial al sistemului de repetiţii al dirijorului-pedagog, cât mai ales omului-orchestră, ce obţine efecte surprinzătoare, pe care colegii din ansamblu – captivaţi – nu le-au bănuit vreodată. Este greu de spus dacă îl depăşeşte spiritual pe Emanuel Elenescu în privinţa umorului spontan, care dădea colaborărilor directe un farmec aparte, însă rămâne cert că rezultatul practic al concertelor sale duce la cele mai pretenţioase performanţe artistice.

… Iar în iunie anul acesta, cu prilejul ultimului său concert în stagiunea 2011–2012, scriam în caietul program: Maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi este unul dintre dirijorii cei mai apreciaţi şi mai îndrăgiţi astăzi în România, deopotrivă de artişti şi de spectatori! Prezenţa sa la pupitrul simfonicului ieşean este mereu o încântare şi o sărbătoare; Maestrul însuşi, alături de numeroşii săi admiratori din Iaşi, se situează printre oamenii locului – un adevărat ieşean prin naştere, dedicat muzicii bune şi bine făcute, ataşat sufleteşte,

Foto Mihai Cantea

Actualitate participant cu căldură la bucuriile şi la durerile muzicienilor Filarmonicii. De aceea profităm mereu, de fiecare clipă disponibilă a sa pentru a-l invita iarăşi şi iarăşi la întâlnirea cu muzica de bună calitate, în vechea Sală de concerte din strada Cuza Vodă. Doar în această stagiune (2011—2012) marele artist a dirijat de opt ori la Iaşi, între altele, neuitatele concerte de Crăciun! Generozitatea, carisma, superba expresivitate a întregii sale fiinţe, mai ales atunci cînd dialoghează cu muzica ori cu gluma – toate acestea i-au îndemnat pe mulţi, începînd cu Maestrul însuşi, să-l surprindă personalitatea în desene şi caricaturi.

autograful Maestrului!

Actualitate La 12 decembrie anul acesta, Maestrul Alexandru Lăscae ar fi împlinit 70 de ani! Carmen Chelaru În cei douăzeci de ani de când a păşit pentru prima dată pragul Filarmonicii ieşene – concertul din 7 decembrie 1990 – personalitatea dirijorului şi violonistului Alexandru Lăscae şi-a dezvăluit multiple faţete, umane şi muzicale. Cu cât aveai şansa să-l cunoşti mai bine, cu atât creştea respectul ce-l impunea. O primă perioadă remarcabilă au reprezentat-o înregistrările cu muzica lui Enescu, lucrări de mare dificultate, atât pentru instrumentişti şi corişti, cât şi pentru dirijor. Acesta din urmă cunoştea fiecare detaliu din partitură, nu numai ca semn grafic, ci mai ales ca semnificaţie muzicală, în întregul lucrării. Am aflat mai apoi că studiase compoziţia cu Mihail Jora şi că păstra încă acasă, în Olanda, o valiză cu încercări componistice din acea perioadă. Aceste experienţe de tinereţe, puse alături de o înzestrare muzicală nativă autentică, de interpret şi compozitor au avut ca rezultat seria celor cinci discuri cu muzică de Enescu, însumând aproape 300 de minute de muzică simfonică, vocalsimfonică şi concertantă. Alexandru Lăscae lucra eficient, susţinut şi din aceste cauze, repetiţiile, orele de înregistrare şi concertele cu el nu erau obositoare, dimpotrivă, deveneau antrenante, incitante. În muzicianul Lăscae se întâlneau în cel mai fericit mod dirijorul, violonistul, concert-maestrul (a ocupat vreme de mulţi ani această funcţie la Orchestra Residentie din Haga – una din primele ca valoare din Olanda) şi compozitorul. Cunoştea bine psihologia de orchestră, ştia să prevină şi, la nevoie, să depăşească tensiunile inerente într-o conlucrare de lungă durată. Impunea respect şi preţuia valoarea umană şi artistică, punctualitatea, cinstea, sinceritatea. Era modest şi generos! Generozitatea maestrului nu se limita la relaţiile profesionale. Obişnuia în turnee să rămână alături de colegi, împărţind clipele plăcute şi neplăcute cu ei, chiar dacă – prin poziţia sa – ar fi putut să-şi creeze condiţii privilegiate. Împreună cu soţia sa Elena, erau gazde pline de ospitalitate şi căldură, fie în locuinţa de la Haga, fie în casa pitorească de la Chiusbaia, din Maramureş. Oricine le călca pragul, anunţat dinainte sau pe neaşteptate, era primit cu braţele deschise. Una din calităţile uimitoare ale Maestrului rămâne limba română pe care o vorbea! După 40 de ani petrecuţi printre străini, vocabularul său, accentul, cursivitatea vorbirii – totul dădea impresia că nu plecase nici o zi din ţară! Nu avea nici un moment de ezitare în găsirea cuvintelor potrivite, în pronunţie sau accent. Alexandru Lăscae a fost şi rămâne în amintirea filarmoniştilor şi a melomanilor ieşeni ca o figură remarcabilă: artist autentic şi prezenţă vie, de mare naturaleţe şi profund umană! (din programul In memoriam, publicat la Filarmonică, în decembrie 2009, la puţin timp după trecerea la cele veşnice a artistului)

Actualitate Născut la 12 decembrie 1942, la Bucureşti, Alexandru Lăscae a studiat vioara şi compoziţia la Conservatorul din Iaşi, apoi la Bucureşti. În 1969 s-a stabilit în Olanda, unde, în scurt timp, a devenit concert-maestru la Orchestra Residentie din Haga. Concomitent a studiat muzica de cameră şi dirijatul la Siena şi Bruxelles, cu Franco Ferrara şi la Amsterdam, cu Kiril Kondraşin. În 1972 devine prim-violonist în Residentie String Quartet, cu care câştigă premiul I la Concursul Internaţional de la Colmar (Franţa). În 1980, debutează ca dirijor cu orchestra Filarmonicii din Haga, cu un program Olivier Messiaen. În privinţa acestui debut, maestrul ne povestea: „Ne aflam cu orchestra în seara unui concert cu un program dificil, cînd ni s-a comunicat că dirijorul a devenit subit indisponibil. După primul moment de panică, privirile majorităţii colegilor din orchestră s-au îndreptat către mine şi cineva a spus: «Ei, Sandu, ce zici: preiei tu concertul? Ştim că te interesezi de dirijat de ceva vreme şi cunoşti programul…» … Şi l-am preluat! Concertul a fost un succes şi de-atunci am început să dirijez, concomitent cu activitatea de concert-maestru.” Din 1990 a revenit în România, începând o lungă şi fructuoasă colaborare cu Filarmonica din Iaşi. Concomitent, a dirijat la cele mai importante filarmonici româneşti, între care cele din Bucureşti şi Cluj-Napoca. În 1998 a devenit dirijor permanent al Filarmonicii ieşene. Activa concomitent ca dirijor permanent şi director artistic la orchestrele de cameră Arion (Haga) şi Musica Ducis (s’Hertogenbosch, Olanda), profesor la Conservatorul Regal din Haga şi dirijor al orchestrei Atheneum a aceluiaşi conservator. Activitatea sa a cuprins numeroase concerte simfonice, vocal-simfonice şi camerale, la Iaşi şi peste hotare, în Belgia, Egipt, Germania, Grecia, Norvegia, Olanda, Rusia, de asemenea în Japonia, China. Alexandru Lăscae a realizat în perioada 1993–1995, primul ciclu de 5 discuri cu creaţia simfonică şi vocalsimfonică a lui George Enescu, împreună cu Filarmonica din Iaşi – Orchestra simfonică şi Corul Gavriil Musicescu – şi Casa de discuri Ottavo din Olanda. Este prima iniţiativă de acest fel din România post-decembristă. Activitatea sa artistică cuprinde de asemenea o discografie de peste 17 CD. Între evenimentele muzicale memorabile din deceniul petrecut la rezident al Filarmonicii ieşene se înscriu şi concertele-spectacol cu Bărbierul din Sevilla de Rossini (6 iunie 2003), Elixirul dragostei de Donizetti (18 iunie 2004), Istoria soldatului şi Petruşka de Stravinski (24 iunie 2005), Romeo şi Julieta de Prokofiev şi Shakespeare (16 iunie 2006). De asemenea un amplu ciclu Beethoven, între noiembrie 2007 şi ianuarie 2009, cu nouă concerte – ciclu rămas din păcate neterminat.

Seria simfonică Enescu, înregistrată de Alexandru Lăscae și Filarmonica ieșeană în 1993—1995.

Actualitate

Septembrie 2012 Joi, 13 septembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Recital extraordinar Organizat în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune Bucureşti „Duelul Viorilor” Gabriel Croitoru, cu vioara Guarneri Liviu Prunariu, cu vioara Stradivarius Horia Mihail, pian

Stagiune

Octombrie 2012 Marţi, 2 octombrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Recital extraordinar Răzvan Suma Integrala Suitelor pentru violoncel solo de Bach Vineri, 5 octombrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Deschiderea stagiunii 2012–2013 Filarmonica din Iaşi la a 70-a aniversare Concert vocal-simfonic extraordinar Orchestra simfonică Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijor: Tiberiu Soare Dirijorul corului: Doru Morariu Solist: Răzvan Dragnea, pian Enescu – Rapsodia Română nr. 1 Beethoven – Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op. 80 Şostakovici – Simfonia nr. 10, în mi minor, op. 93 Abonament nr. 1 Duminică, 7 octombrie 2012, ora 18 Complexul Palas Concert coral Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijor Doru Morariu Pagini corale de popularitate: Simeon Niculescu – Iac-aşa Constantin Arvinte – Să ne veselim oleacă Vinicius Grefiens – Lăutăreasca Mircea Neagu – Bordeiaş, bordei, bordei Gheorghe Danga – Sârba pe loc Alexandru Paşcanu – Sârba pe scaun Walter Mihai Klepper – Suită corală Din Banat Lucian Nireşteanu – Suita corală nr. 3 pe teme populare Sabin Păutza – Sări mândro, sări dragă Doru Morariu – Nuntă în Bihor Vasile Ionescu-Paşcani – Hora cu strigături Alexandru Paşcanu – Chindia Gheorghe Danga – Sârba în căruţă Tudor Chirac – Cânta cucu-a-nstrăinare

Vineri, 12 octombrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Filarmonica din Iaşi la a 70-a aniversare Concert simfonic extraordinar Orchestra simfonică Dirijor: Cristian Oroşanu Solist: Ştefan Cazacu, violoncel Ceaikovski Uvertura festivă „Anul 1812” Variaţiuni pe o temă rococo, op. 33 Simfonia nr. 6 în si minor, op. 74 „Patetica” Abonament nr. 2 Vineri, 19 octombrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Filarmonica din Iaşi la a 70-a aniversare Concert simfonic extraordinar Maestrului Ilarion Ionescu-Galaţi „La mulţi ani!” Orchestra simfonică Solist: Florin Ionescu-Galaţi, vioară Mozart – Uvertura „Nunta lui Figaro” Saint-Saëns – Introducere şi Rondo capriccioso pentru vioară şi orchestră, op. 28 Sarasate – Melodii lăutăreşti, op. 20 Beethoven – Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55 „Eroica”

Stagiune Festivalul Muzicii Româneşti Ediţia a XVI-a Luni, 29 octombrie 2012, ora 19 Concert de muzică veche românească Ansamblul ,,Anton Pann" condus de Constantin Răileanu Marţi, 30 octombrie 2012, ora 19 Cvartetul Ad libitum Ansamblul Nova Musica Viva

Abonament nr. 3 Vineri, 26 octombrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Filarmonica din Iaşi la a 70-a aniversare Concert vocal-simfonic extraordinar Orchestra simfonică Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijor: Cristian Sandu Dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Alexandru Moroşanu, violoncel Cristina Simionescu-Sandu, soprană Mihaela Blându, mezzo-soprană Ştefan Korch, tenor Marius Manyov, bas Musicescu–Munteanu – Concerto grosso nr. 1 Paul Constantinescu – Variaţiuni libere asupra unei melodii bizantine din sec. XIII, pentru violoncel şi orchestră Rossini – Stabat Mater, pentru solişti, cor şi orchestră Abonament nr. 4 Sîmbătă, 27 octombrie 2012, ora 19 Complexul Palas Orchestra simfonică Tribuna tinerilor interpreţi Dirijor: Bogdan Chiroşcă Saint-Saëns – Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în la minor, op. 33 Solistă: Alina Holender Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37 Solist: Andrei Marta Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră, partea I Solist: Tudor Păduraru Mozart—Rondo concertant Solist: Cătălin Calfa 30

Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 11 Casa Balş, Sala „Eduard Caudella" „Tineri creatori” Partea I: Concertul claselor de compoziţie Partea a II-a: Portret componistic Iulia Cibişescu Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 18:30 Opera Naţională Română Iaşi Premieră. Spectacol de balet ,,D-ale carnavalului" Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 19 Concert Coral Corul academic ,,Gavriil Musicescu" Dirijor: Doru Morariu Joi, 1 noiembrie 2012, orele 10-14 Simpozion cu tema ,,Identitate şi contextualitate în muzica românească contemporană” Partea I Joi, 1 noiembrie 2012, ora 17 Recital – „Clarinetul în muzica compozitorilor ieşeni” Joi, 1 noiembrie 2012, ora 19 Concert de muzică psaltică Corul „Byzantion” Dirijor: Adrian Sîrbu Vineri, 2 noiembrie 2012, orele 10-14 Simpozion cu tema ,,Identitate şi contextualitate în muzica românească contemporană” Ultima parte Ora 13, Lansare de carte Vineri, 2 noiembrie 2012, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Gottfried Rabl (Austria) Solistă: Diana Jipa, vioară

Stagiune Sâmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 19 Concert de muzică contemporană Ansamblul „Archaeus”, condus de Liviu Dănceanu Sâmbătă, 3 noiembrie 2012, ora 19 Concert simfonic de închidere a Festivalului „Compozitori ieşeni” Orchestra ,,Muzart" Dirijor: Sabin Păutza Solişti: Florin Croitoru, vioară Cătălin Oprițoiu, flaut

Noiembrie 2012 Vineri, 2 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti, ediţia a XVI-a Dirijor: Gottfried Rabl, Austria Solistă: Diana Jipa, vioară Iliesh Constantinescu – Poemul „Anotimpurilor”, Paul Constantinescu – Concertul pentru vioară şi orchestră Leonard Dumitriu - Studiu simfonic, primă audiţie George Enescu – Simfonia nr. 2 Abonament nr. 5 Marţi, 6 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Eduard Caudella” (Casa Balş) Recital de pian Organizat în colaborare cu Colegiul Naţional de Artă Iaşi Reto Reichenbach, Elveţia Mendelssohn – Cîntece fără cuvinte Luciano Berio – 4 Encores pour piano Beethoven – Sonata nr. 17 în re minor, op. 31 nr. 2 Debussy – 5 Preludii din caietul nr. 1 Liszt – Studiu de concert nr. 2; 2 Studii transcedentale

Miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Eduard Caudella” (Casa Balş) Recital „Flautul de Aur” Organizat în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune Ion Bogdan Ştefănescu, flaut Horia Mihail, pian Bach - Sonata în do major Mozart - Sonata op. 8 Dvořák - Sonatina Fr. Poulenc - Sonata O. Taktakeshvili - Sonata M. Mower - Sonata latino Vineri, 9 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic Organizat în colaborare cu Académie des Artistes Musiciens, Franţa Dirijor: Alexandre Piquion, Franţa Solist: Denis Ivanov, pian, Franţa Bizet – Suita „Jeux d’enfants”, op. 22 Rahmaninov – Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 40 Debussy – Petite Suite Debussy – Preludiu la „După-amiaza unui faun” Abonament nr. 6

Stagiune

Vineri, 16 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic Dirijor: Johannes Meissl, Austria Haydn – Simfonia nr. 96 în re major „Miracolul” Richard Strauss – „Metamorphosen” pentru 23 coarde solo Mendelssohn – Simfonia nr. 4 în la major „Italiana” Abonament nr. 7 Vineri, 23 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic dedicat inaugurării Institutului regional de Oncologie Iaşi Dirijor: Dorin Frandeş Solistă: Cristina Anghelescu, vioară Mozart – Uvertura „Răpirea din serai” Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, op. 35 Beethoven – Simfonia nr. 7 în la major, op. 92 Abonament nr. 8 Vineri, 30 noiembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic Organizat în colaborare cu Deutsches Kulturzentrum Iaşi Dirijor: Eckart Hübner, Germania Solist: Răzvan Hamza, vioară, Germania Brahms – Concertul pentru vioară în re major Beethoven – Simfonia nr. 5 în do minor, op. 67 Abonament nr. 9

Decembrie 2012 Vineri, 7 decembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert de muzică clasică Solişti: Herwig Zack, vioară, Germania Andreas Zack, vioară, Germania Emil Bîzgă, trompetă, Germania Bach – Concertul pentru două viori, orchestră de coarde şi continuum, în re minor, BWV 1043 Mozart – Concertone pentru două viori şi orchestră în do major, KV 190 G. Torelli – Concertul pentru trompetă şi orchestră în re major G.B. Viotti – Sinfonia concertante nr.1, pentru două viori şi orchestră, în fa major Abonament nr. 10 Marţi, 11 decembrie 2012, ora 19 Sala „Eduard Caudella” (Casa Balş) Concert cameral extraordinar Cvartetul Ad libitum Haydn – Cvartetul în re minor, op. 76 nr. 2 „al cvintelor” Beethoven – Cvartetul în fa minor, op. 95 Vineri, 14 decembrie 2012, ora 19 Sala „Ion Baciu” Concert simfonic Dirijor: Valentin Doni Solistă: Mihaela Manea, pian Schubert – Uvertura italiană în re major, D 590 Saint-Saëns – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră Ceaikovski – Suita „Anotimpurile”, versiune orchestrală de Aleksandr Gauk, primă audiţie Abonament nr. 11 Miercuri, 19 decembrie 2012, ora 19 Joi, 20 decembrie 2012, ora 19 Vineri 21 decembrie 2012, ora 19 - Abonament nr. 12 Sala „Ion Baciu” Concert extraordinar de Anul Nou Dirijor: Ilarion Ionescu-Galaţi Sîmbătă, 22 decembrie 2012, ora 19 Palas Iaşi Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu Concert de Colinde

Stagiune

Orchestra simfonică Concert maestru Mărgineanu Ghiorghi Barbuş Cristian Stoica Teodora Vioara I Vagner Iulia Ludwika

Viola Şuvăială Mircea

Contrabas Mandache Grigoriţă

Fagot Hariton Georgel

Atribuţii solistice Şef partidă

Patraş Adriana Dinu Emil Iuriciuc Virgil Orzan‑Dragoş Sebastian Rotar Nicoleta Rotar Răzvan Emil Sasu Cătălin Cristian Chirilă Andrei Gîscă Amalia

Secuiu Geta

Bîzgă Constantin Murgoci Radu

Guşă Ioan

Vioara a II-a Hrubaru Vlad Atribuţii solistice Şef partidă

Tudorache Alina Atribuţii solistice Şef partidă

Blendea Andreea Elena Horez Doina Sabareze Sabina Scripcaru Aureliu Stanciu Adelina Gheorghiu Ionuţ Iuriciuc Luca

Şef partidă

Adumitroaei Cătălina Anania Maria Corroller Diana Costăchescu Mihai Gavril Doina Luca Beatrice Violeta Murgoci Profiriţa

Violoncel Bişoc Liliana Atribuţii solistice Şef partidă

Avădănei Nicoleta Călin Viorel Şef partidă

Grăjdeanu Mirel Nedelcu Ciprian Stoleri Silvia

Flaut Horez Ioan Cezar

Atribuţii solistice Şef partidă

Moisuc Adrian

Apetroaie Alin

Corn Iftimie Adrian Patraş Paul

Şef partidă

Dodan Camelia Oboi Ţaga Florin

Petrea Constantin Popa Romeo

Atribuţii solistice Şef partidă

Olaru Alexandru Pană Delia Clarinet Ailenei Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Ailenei Mihai Atribuţii solistice Şef partidă

Negoescu Aurel Budeanu Florian

Şef partidă

Trompeta Moraru Ioan Atribuţii solistice Şef partidă

Baciu Bogdan Trombon Ţurcanu Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Andron Radu Şef partidă

Cioată Marius Nechifor Ionuţ Tuba Blendea Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Percuţie Lupu Radu Atribuţii solistice Şef partidă

Lupu Cristina Şef partidă

Maxim Lucian Pian, celestă, orgă Ciotloş Ciprian Harpă Diaconu Adina 33

Stagiune Corul academic “Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu

Soprane Avadanei Cristina Baciu Iolanda Bădărău Luminiţa Bleortz Victoria Brînzei Anişoara Chiru Ionela Costin Cristina Diaconu Mirela Herrero de la Conception Mădălina Palamariu Mirela Pivniceru Claudia Popovici Raluca Postolache Roxana Rogojină Paloma Torboli Luiza Tumurug Ramona Turcanu Ana Ţurcan Romina

Mezzo-soprane Blându Mihaela Atribuţii solistice

Adam Luminiţa Arădoaie Manuela Lupascu Anne-Marie Casiean Simona Geta Castillo-Osuna Mirabela Chirilă Ramona Ciornei Doina Cojocaru Carmen Cozma Ioana Doroşinca Dana Egyed Cristina Giurgică Ana Grigoraş Cristina Pricop Mălina Răileanu Mirela

Suditu Irina Timofte Angela Ţaga-Radu Consuela Tenori Dumitru Radu Atribuţii solistice

Muntean Liviu Atribuţii solistice

Bucur Vasile Casiean Radu Dascălu Florin Egyed Eduard Luchian Florin Petrariu Alexandru Sandu Gabriel

Baritoni–Başi Anghel Laurentiu Bejan Ştefan Blându Bogdan Caziuc Alexandru Cărăbuş Bogdan Cilinschi Lucian Cilinschi Silviu Ciobotariu Nora Cojocariu Bogdan Grigoraş Gabriel Morariu Cosmin Popel Ştefan Ioan Talmaciu Costel

Cvartetul Ad libitum

Alexandru Tomescu —vioara I Şerban Mereuţă—vioara a II-a Bogdan Bişoc—violă Filip Papa—violoncel

RedacČ&#x203A;ia:

Carmen Chelaru

Anca Butnaru

Silvia Matei

Localizare Filarmonica Str. Cuza Voda 29, RO-700037, Iasi Tel: (004) 0232-212509, 0232-314601 Fax: (004) 0232-214160 Transport public: autobuz Bucegi (353 m N-E) tramvai Filarmonica (Teatrul Naţional)

Preţuri bilete şi abonamente

Planul sălii

Concerte vocal simfonice şi simfonice concerte obişnuite cat. A - 17 lei/bilet cat. B - 14 lei/bilet cat. C - 13 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 26 lei/bilet cat. B - 18 lei/bilet cat. C - 17 lei/bilet

Abonamente cat. A - 12 lei/bilet cat. B - 11 lei/bilet cat. C - 10 lei/bilet Concerte corale, camerale şi recitaluri concerte obişnuite cat. A - 14 lei/bilet cat. B - 13 lei/bilet cat. C - 12 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 18 lei/bilet cat. B - 17 lei/bilet cat. C - 14 lei/bilet

La aceste preţuri se adaugă: timbrul muzical în valoare de 5%, Crucea Roşie 1%, Monumente istorice 2%.

Bilete şi rezervări Pentru rezervarea de locuri pentru un anumit concert vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0732.143.415 sau pe internet, la www.filarmonicais.ro (program casa de bilete: luni-vineri – 10-13, 17-19) Rezervările sunt valabile până cu 48 de ore înaintea începerii concertului.

Filarmonica magazin Editura „Artes” a Universită ii de Arte ”George Enescu” Iași ISSN 2285 – 3081 ISSN-L 2285 – 3081

Abonamentele se eliberează pentru un număr minim de zece concerte. Copiii, elevii, studenţii, persoanele cu handicap şi veteranii de război beneficiază de o reducere de 50% (cu excepţia concertelor extraordionare). Abonamentele sunt valabile pentru concertele de vineri seară.