Articole de specialitate
Osteopatia – sora vitregă a medicinei alopate? The osteopathy - The Stepsister of the Allopathic Medicine? Andrew Taylor Still (1828-1917), medic american care a trăit la sfârșitul secolului XIX, a descoperit și a inițiat aplicarea osteopatiei, după cum mărturisește în „Autobiografie”: „Nu pretind că sunt autorul științei osteopatiei: legile acesteia nu sunt formulate de mintea omenească. Nu îmi atribui decât meritul de a fi descoperit-o.” Dr. Adriana Jicman
F
Medic primar Medicină Sportivă, Medic specialist Medicină Fizică, Recuperare Medicală și Balneologie, INMS
iul unui medic, A.T.Still a învățat medicina încă de timpuriu, alături de părintele său. Într-o epocă în care traiul cotidian era asigurat și din activități agricole, tânărul Still a avut o strânsă legătură cu natura, ceea ce i-a permis atât să îi observe legile, cât și să învețe noțiuni de anatomie prin disecțiile făcute pe animale moarte. Din 1850, vreme de un deceniu, a practicat itinerant medicina. Împreună cu tatăl său, în Kansas, a ajuns în regiunea indienilor Shawnee, tratându-i de febră, hemoragii, holeră conform principiilor medicinei cunoscute, dar observând și tratamentele naturiste indiene. Din dorința de se perfecționa profesional, în 1860 s-a înscris la Kansas College of Medicine and Surgery, dar izbucnirea Războiului de Secesiune (1861-1865), i-a modificat fundamental viața. S-a înrolat și a activat în armata Confederată, dar nu se știe exact dacă a practicat doar medicina sau a fost și combatant. În anul 1864 i-au murit trei dintre copii într-o epidemie de meningită cerebrospinală, iar la un interval de două săptămâni îi moare și un al patrulea copil de pneumonie. Profund afectat de neputința sa ca medic în fața bolii, Still pune sub semnul întrebării medicina epocii sale, renunță la studii și începe să caute metode complementare de vindecare.
18
Activitatea sa, bazată pe temeinice cunoștințe de anatomie îmbinate cu principii de alimentație naturală deprinse încă din copilărie și cu reguli de igienă corectă, a culminat în 1874 cu o experiență de excepție: în timpul unei epidemii de dizenterie, vindecarea unui copil prin practica osteopatiei. La fel s-a întâmplat cu toți ceilalți 17 pacienți copii. A denumit noua metodă de vindecare osteopatie și a hotărât să o practice. Vă întrebaţi ce este osteopatia? Dacă vă uitaţi în dicţionarul medical veţi găsi definiţia de ,,boală a oaselor”. Aceasta este o greşeala gravă. Cuvântul se compune din două rădăcini ,,osteon” – însemnând os şi ,,pathos-pathine” – a suferi. Dicţionarul Grecesc spune că este ştiinţa bazată pe cunoaşterea oaselor. Așadar, în loc de ,,boală a oaselor” înseamnă, de fapt ,,utilizarea oaselor”.
Vindecarea unor boli considerate incurabile „cu mâinile goale’’ i-a adus, deopotrivă, oprobiul colegilor săi și al reprezentanților Bisericii. În pofida dificultăților și-a continuat munca și progresiv a renunțat la medicație în tratamentele sale. A început să fie foarte căutat de pacienți, ceea ce l-a determinat să fondeze în 1892 ,,American School of Osteopathy’’ în Kirksville (Missouri) și să înceapă instruirea temeinică în această metodă, a celor doritori.
Medicină Sportivă 2022
În Europa, osteopatia a fost adusă, la începutul secolului XX de către unul dintre elevii săi, J.M. Littlejohn, care a fondat în Londra ,,The British School of Osteopathy’’. Altul dintre elevii doctorului Still, William Garner Sutherland (18731954) a dezvoltat conceptul de osteopatie craniană. De profesie jurnalist, inițial Sutherland a descoperit osteopatia în 1897 în povestirea unui prieten, apoi într-o conferință susținută de doi osteopați, dintre care unul a fost Charles Still, chiar fiul lui A.T.Still. Discrepanța dintre calitatea lectorilor și remarcile zeflemitoare la adresa osteopatiei, i-au stârnit curiozitatea și tânărul Sutherland a hotărît să meargă la școală, în Kirksville, pentru a afla mai multe. Încântat de ce a descoperit, în 1898 s-a înscris la cursuri, a absolvit în 1900 primind diploma de osteopat chiar de la doctorul Still. Pe durata studiilor, la un moment dat, a avut o străfulgerare de mirare legată de eventuala mobilitate a oaselor craniene, pe care a ignorat-o. După absolvire și după practicarea timp de 20 de ani a osteopatiei, doctoral Sutherland s-a hotărât să dea curs ipotezei sale privind mobilitatea oaselor craniului. Foarte bun cunoscător al anatomiei, el a decis că singura modalitate de a afla răspunsurile pe care le căuta este experimentarea. Și-a confecționat și a folosit un sistem diversificat de elemente (cască de baseball, curelușe de piele, catarame, bucăți de lemn sau cauciuc) pentru a simula diverse modificări mecanice ale mecanismului cranian, în prezența și cu ajutorul soției sale. Numai așa a putut evidenția efectele, uneori chiar comportamentale, ale
www.revistamedicalmarket.ro
