Ileana-Lucia Floran
cercuri concentrice Ileana-Lucia Floran poezii
cercles concentriques poèmes
concentric circles
cerchi concentrici
poems
poesie
2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României FLORAN, ILEANA-LUCIA Cercuri concentrice : poezii = Concentric circles : poems = Cercles concentriques : poèmes = Cerchi concentrici : poesie / Ileana-Lucia Floran ; trad. lb. eng. şi lb. franc.: MihaelaCarmen Micuţ ; trad. lb. it.: Luca Cipolla ; pref.: Eugen Evu. Orăştie : Editura Emma, 2013 ISBN 978-973-1700-14-4 I. Micuţ, Mihaela-Carmen (trad.) II. Cipolla, Luca (trad.) III. Evu, Eugen (pref.) 821.135.1-1=111=133.1=131.1=135.1
Toate drepturile sunt rezervate autorului. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului. All rights are reserved. No part of this book can be copied without written permission of the author. Tous les droits sont réservés. Aucune partie de ce livre ne peut être reproduite sans autorisation expresse et écrite de l'auteur. Tutti i diritti sono riservati. Nessuna parte di questo libro può essere copiato senza il permesso scritto dell'autore. Redactare computerizată/ Layout/ Mise en page/ Impaginazione: Ileana-Lucia Floran Traducerea/ Translation/ Traduction/ Traduzione: Mihaela Carmen Micuț: engleză și franceză Luca Cipolla: italiană Karine Bonchretien: prefața versiunii franceze
MEMBRĂ A UNIUNII EDITORILOR DIN ROMÂNIA
Cornelia Oancea: corectura versiunii franceze
e-mail: office@florema.ro; Tel.: 0354 104 753; Fax: 0354 814 387 http://www.edituraemma.ro http://ileana.floran.ro
Prefața/ Preface/ Préface/ Preface: Eugen Evu Coperta/ Cover/ Couvrir/ Coprire: Ileana-Lucia Floran
Ileana-Lucia Floran şi metafora OchilorClepsidră „răsturnată”... Măsurarea retrospectivă, inversă, clepsidrică, a Vârstelor, în care cuvintele – poezia nu sunt fire de nisip, ci lacrimi (din Apheyron!) – (deci curgere însă captivă a Apei – materiei primordiale din care ne întrupăm prin naştere), spre a străbate invers duratele, este alegoria-cheie a Ilenei-Lucia Floran din această carte de dragoste aproape vindecată de iluzoriu, de utopie; a neconsolării şi înserării elegiace, epitafice; măsura este numărătoarea pulsaţiei-cuvânt, dintre Subiectiv – (eul creativ, metafora) şi Predicaţie: „Distanța/ dintre ceea ce simt/ și ceea ce spun/ se măsoară/ în lacrimi” (Măsura). Vârstele s-au retopit concentric-repetitiv clepsidric, aidoma cercurilor anotimpurilor (circadiene), în starea paradiziacă, nostalgie a „inocenţei nepierdute”: a inimii. Discursul hiper lucid este unul nelogoreic, nota bene, reductiv, montalian, ca în „oase de sepia”: cerneala este seva
care a devenit sânge prin interregn, ideile au fost redistilate prin cogito; a rămas goliciunea preedenică, ostenită baudelarian (...), după alungarea în extramurros: dualitatea este stigma umanului izgonit, cenzurat, explicit definită: „un război (al Sinei!) – cu sufletul: „Mi-am filtrat faptele, ideile,/ gândurile, visele.../ și-apoi.../ mi-am simțit / trupul/ gol și izgonit,/ dincolo de orice iertare,/ într-un război continuu cu sufletul.” Stigma culpei sub „diferenţiarele divine”, este remanenta mistică a paradogmaticului indus din canoanele biblice, însă oarecum raţionaliste, prin ironia subtextuală din multe poeme; În oglinda acestei „goliciuni”, i-au rămas cuvintele, povestea (mitul, codul semantic) din parabola povestaşului, al războinicului luminii, cohellian, fluturând, ca un siaj inefabil „nesfârşitul”; feminist definit „al dărurii păcătoase”: „Doar cuvântul a rămas./ Povestea mă mai ține de mână/ fluturînd/ nesfârșitul/ nătâng, strivit de-un colț / al dăruirii păcătoase.” Este aici haloul elegiac trans-modern însă subţiat la Ileana-Lucia Floran, al Filiaţiei blagiene, dar şi noicane, dar şi dinspre recentul Aurel Pantea – poetul... „nimicniciei” şi efemerităţii; enunţul poetei
este ars-poetic, simplificat-explicit, fără broboade, de-acum inutile, cum fardurile: cuvintele poetei orăştience sunt „bandaje nirvanice”, comparaţia este frustă, amară, într-o post-blagiană, (din Lancrăm!) – noicană, (de la Păltiniş!) cheie epifanică: „jarul pe zăpadă” a lui Gabriel Petric, devine „destin răsturnat printre flăcări”; existenţa în corp este sfericandroginic-platoniană, sub stigma învinuirii, una Genomică, pecetluită din Mit ca „păcat originar”... : „Zadarnică trudă/ a unui destin rotund/ răsturnat printre flăcări/ ca o umbră pe un caldarâm,/ în miez de zi.” Luciditatea este cumva a chiar cognomenului (Lucia! Lumina aşadar), senzualitatea deplânsă prin lamento-ul, este a sentimentului estincţiei din trup şi presentimentul vag al resorbţiei în atemporal. Întregul florilegiu orânduit inteligent, cu o ştiinţă fină a cultivatorului de sine, (cu sfericitatea şi feminitatea textului) – este al unei hermeneice vocaţii de a SE înţelege şi ex-comunica în ceilalţi, prin dăruire sinceră, eul fiind Subiectul, Metafora, El, predicatul, dimpreunarea fiind actul sacerdotal al evadării din „real”, unul nu cotidian, cât nocturnal, sublunar. Ritualul e al unei hierofanii (sau
hierorgasm semantic!). Textul devine pat al lui Procust, cu atlazul înnăsprit al hierofanicei „logodne celeste”, logos- logostea: „Eu/ sunt subiectul,/ metafora,/ farul care învolburează văzduhul luminându-ți calea./ Tu/ ești predicatul/ evadarea mea din cotidian,/ viața cu care m-ai îmbrăcat/ învățându-mă s-o trăiesc”. Doimea iin – yang suspendă efemer o stare iluzorie a teandrei, a treimii Fiindului: „războiul Sinelui cu Sinea”, unul latent, altul deja epuizat: NOI – devine semnul lui Dürer, al împreunării ca palme-n rugăciune, dacă nu cumva a unei rugăciuni cu pumnii strânşi: „Noi/ suntem palmele/ care aplaudă călătoria/ prin tărâmul nesfârșit al dragostei...” Metafora clespidrei – răsturnate, este inevitabilă: „cele două jumătăți ale unei clepsidre/ din care nisipul se scurge/ în cascade înspumate,/ transformându-se, instantaneu/ în versuri îmbrăcate în lumină./ Descântecele-șoapte/ neajută să respirăm tridimensional/ devenind, împreună, adevărați.” O redefinire poetică remarcabilă – şoapta ca descântec-divinaţie, mantică, a transferului (sinergezic, elevat, eleatic!) dinspre catacombicul
dantesc, în iluminarea din logosul ce penetrează „logica” orizontalei, crucificarea ca trup degravifiat, întru a se sublima duhul sofianic, al alchimiştilor d’antan. Doimea, prin împreunare extactic- agonică, întru adeverire. Oricare dintre poemele Ilenei Lucia Floran sunt decodificabile în cheie semantică de o magnetică asumare şi cu harul comunicării afinelective la un cititor cultivat. Şoaptele sunt de fapt suspine înfăptuind seara în care se prefigurează, valpurgic, o CIRCULARĂ, repetitivă nouă dimineaţă; de aici, titlul de poeme concentrice. În fine, jocul solilocvial cu oglinzi-cuvinte al poetei fiind asemeni cercurilor pe apa unei înserări, la uşa de ieşire pe unde a intrat (labirinthic), se potoleşte în jarul unei meditaţii, durerea esoterică, transpusă ca o „alunecare din ochi, spre suflet”: epitaful este al însăşi acelei îndurerări din organic, ce nu rămâne decât a mineralului, a elementelor, ca pe o stelă – ultima pagină a unui vis concentric, undele se întorc în abisul acalmiei, însemnele (cuvintele) mai fiind doar o inscripţie tristă: „floare-albastră/ totuşi este trist în lume”... Şi înmugurirea albă-dalbă, a tâmplelor: „Căci (durerea) a plecat spre locuri fără nume,
să vadă și pe-acolo ce se-ntâmplă, lăsându-și versurile triste-n lume, ca să-i înmugurească lângă tâmplă...” (Epitaf) Cel puţin în versiunea română, avem o poezie de amor de o rară autenticitate, prin simplitudinea – ci nu simplismul, – confesiunii feminine, prin trendul ei empatic. O poezie pe care o ştim... de când lumea, a cuvântul de dragoste şoptit în ureche... Eugen Evu
Ileana Lucia Floran and Eyes-“inverted” Hourglass metaphor... Measurement retrospect, inverted hourglass, of the Ages, where words - poetry are not grains of sand, but tears (of Apeiron!) - (so flower however captive flow but captive Water - primordial matter from which we embody by birth), to cross times backwards is an allegory-key of Ileana Lucia Floran from this book of love almost cured of illusory, of utopia, of non-consolation and elegiac twilight, of the Epitaph, the measure is the counting of pulsation-word, between Subjective - (self creative ego, metaphor) and Predicative: „Distance / of what I feel / and what I say / measure / in tears” (Measure). Ages were remelted in a repetitive focus hourglassic, like the seasons circles (circadian), in a paradisiacal state, nostalgia of an „Unbeaten innocence”: of the heart.
The hyper lucid speech is one speechless, nota bene, reductive, montalian, as in „cuttlefish bones”: ink is the lifeblood that became blood through the interregnum, the ideas were redistilled by cogito; pre-Edenic nakedness remained, baudelarian weary (...) after being banished in the extramurros: duality is the expelled human stigma, censored, explicitly defined "a war (of Oneself!) – With the soul: „I filtered the facts, ideas,/ thoughts, dreams.../ and then.../ I felt/ my body/ naked and driven away/ beyond any forgiveness/ in an ongoing war with the soul.” The stigma of the guilt under „divine differences” is the mystical residual of induced paradoctrinal of biblical canons, but rather rationalist, under sub-textual irony of many poems; In the mirror of this „nakedness”, she is left with words, the story (myth, semantic code) of storyteller parable, the Warrior of Light, cohellian, waving like a ineffable slipstream „the endless”; defined feministly „of sinful giving”: „Only the word
remained./ The story holds my hand/ waving/ the silly endless/ dummy crushed on a corner/ of sinful giving.” It is here the trans-modern elegiac halo but thinned at Ileana Lucia Floran, of a Blaga Filiation, but also a Noica Filiation, and also from the recent Aurel Pantea – the poet of... „Nothingness” and transience; statement of the poetry is ars poetica – explicitly simplified, without shawls, now useless, as makeup: the words of the Orastie poet are „Nirvana bandages”, the comparison is stark, bitter, in a postBlaga way (from Lancrăm!) - Noica (from Păltiniș!) epiphanic key: „glow on the snow” by Gabriel Petric, becomes „destiny overthrown in the flames”, existance in the body is spherical-androgynousPlatonic, under the stigma of guilt, one Genomic, sealed from the myth like „original sin”...: “Vain fatigue/ of a round destiny/ overthrown in the flames/ like a shadow on the pavement,/ in the middle of the day.”
Lucidity is somehow even of the cognomen (Lucia! therefore light), sensuality deplored by the lament is of the extinction sense from the body and vague presentiment of the timeless resorption. The entire florilegium ordained smartly with fine selfgrower science (with the sphericity and femininity of the text) - it's a hermeneutical vocation to understand HERSELF and ex-communicate to others, through sincere giving, the ego being the Subject, the Metaphor, Him, the predicate, puting them together being the priestly act of escape from the "real", not a daily one as nocturnal, sublunar. It's a ritual hierophanies (or semantic hierorgasm!). Text becomes the Procrustean bed with though satin of hierophany of a "celestial engagement" logoslogostea: “I/ am the subject,/ the metaphor,/ the luminary that whirls the sky lighting up your way./ You / you are predicate, / my escape from everyday life, / the life that you've dressed / teaching me to live.”
The iin - yang duality suspends theandric a fleeting illusory condition, of the Trinity of Self: „self war with herself”, one latent, another already exhausted: US - becomes the mark of Dürer, of bringing togheter palms as hands in prayer, unless we pray with fingers crossed: “We/ are the palms/ that applaud the trip/ by the endless land of love” The metaphor of inverted hourglass, is inevitable: “the two halves of an hourglass/ from which the sand drains away/ in foamy waterfalls,/ transforming instantly/ into lyrics dressed in light./ The whispers-incantations/ help us to breathe three-dimensional/ becoming, togheter real.” A remarkable poetic redefinition – whisper the spell-divination, mantle, of the transfer (sinergezic, elevator, eleatic!) from the catacombs from Dante, in the lighting of logos penetrating „logic” of the horizontal crucifixion as the gravityless body, in order to sublime the Sofiane spirit of the alchemists d'antan. The duality, through joining together Extraction-agonistic, for the full
realisation. Any of poems of Ileana-Lucia Floran are decoded in a semantic key of a magnetic assumption and by the elective-affinity communication grace to a cultivated reader. Whispers are actually sights looming the evening, in which is nightmarishly prefigured a CIRCULAR, a repetitive new morning, hence the title of concentrical poems. Finally, the soliloquial game, with mirror-like words of the poet being like circles on the dusk water, at the exit door where it entered (like in a labirinth), clams around a meditation, the esoteric pain, transposed like a „slip of the eye, to soul”: the epitaph is that of the very grief of organic where remains not only the mineral, the elements, like a star – a dream’s last page of concentric waves returning to the abyss of calm, insignia(s) (words) being left just as a sad inscription: „blue flower/ still it is sad in the world” ... And sprouting white-immaculate, of the temples: „Because it (the pain) left to nameless places to see what happens there, leaving in the world the sad lyrics,
to sprout out next to the temple.” (Epitaph). At least in the Romanian version, we have a love poem of rare authenticity through simplicity – but not simplism – feminine confession through her empathic trend. A poem that we know... since the world, the word of love whispered in the ear... Eugen Evu
Ileana Lucia Floran et la métaphore de l'oeil - le sablier inversé... Mesure rétrospective, inversée, tel un sablier du Temps, où les mots, la poésie, ne sont pas des grains de sable, mais des larmes (d’Apeiron!) - (bien que captive de l’eau, cette matière primordiale, incarnation de la naissance), qui remonte le temps, est une allégorie-clé de Ileana Lucia Floran, de ce livre de l'amour presque guéri de l'illusoire, de l'utopique, de la non-consolation et du crépuscule élégiaque de l'épitaphe, où la mesure est le décompte des pulsations-mot, entre Subjectif - (ego auto créatif, métaphore) et Prédicatif: "La distance/ entre ce que je ressens/ et ce que je dis/ est mesurée/ en larmes." (La Mesure). Le temps a été refondu en un mouvement de sablier circulaire et répétitif, comme la roue des saisons (circadienne), dans un état paradisiaque,
dans la nostalgie d'une « innocence préservée»: du cœur. Le discours est hyper lucide et mutique, un nota bene, réducteur, montalien, comme un "os de seiche": l'encre est l’élément vital qui devint sang par le biais de l'interrègne, les idées ont été distillées à nouveau par cogito ; la nudité pré-édénique reste, comme portée par Baudelaire (...) après avoir été banni dans l'extramuros : la dualité est le stigmate humain expulsé, censuré, explicitement défini "une guerre (de soi!) – Avec l'âme: « J'ai filtré mes faits, mes idées,/ mes pensées et mes rêves.../ et puis.../ J'ai senti mon corps/ nu et bani/ au-delà de tout pardon/ dans une continuelle guerre / avec mon âme. » Le stigmate de la culpabilité en vertu des « divines différences » est le résidu mystique du para doctrinal induit des canons bibliques, mais plutôt rationaliste, en vertu de l'ironie Subtextuelle de nombreux poèmes ; Dans le miroir de cette «nudité», elle est laissée avec les mots, l'histoire (mythe, code
sémantique) d’une parabole de conteur, le guerrier de la lumière, cohellien, agitant comme un ineffable sillage « l’infini » ; feministement défini comme "la pécheresse offerte": « Le mot seul est resté./ L'histoire tiens encore ma main/ agitant lʼinfini imbecil/ écrasé par le coin/ du devouement pécheur. » C'est ici le halo élégiaque trans-moderne mais affuté pour Ileana Lucia Floran, d'une Filiation de Blaga, mais également une Filiation de Noica et également de la récente Aurel Pantea – le poète du « Néant » et de l’éphémère ; déclaration que la poésie est ars poetica – explicitement simplifié, sans châle, désormais inutile, comme le maquillage: les mots du poète Orastie "Bandages de Nirvana", la comparaison est accentuée, amère, à la façon postBlaga (à partir de Lancrăm!) - Noica (de Păltiniș!) clé épiphanique: « lueur sur la neige » par Gabriel Petric, devient "destin renversé dans les flammes", l'existence dans le corps est sphérique-androgyneplatonicienne, sous le stigmate de culpabilité, un
Génome, scellé du mythe du "péché originel"...: «Vain effort/ d'un destin rond/ renversé dans les flammes/ comme une ombre sur un pavé/ à midi.» La lucidité est en quelque sorte le deuxième nom (Lucia! donc la lumière), la sensualité déplorée par la lamentation est le sens de l'extinction du corps et le vague pressentiment de la résorption intemporelle. Le florilegium, ensemble ordonné intelligemment avec une science qui se nourrit d'elle même (avec la sphéricité et la féminité du texte) - c'est une vocation herméneutique pour se comprendre elle-même et excommuniquer les autres, à travers le don sincère, l'ego faisant l'objet, la métaphore, Lui, le prédicat, en les mettant ensemble étant l'acte sacerdotal de fuir le "vrai", pas un quotidien nocturne, sublunaire. C'est un rituel de hiérophanie (ou un hiérorgasme sémantique!). Le texte devient le lit de Procuste avec cependant du satin de hiérophanie d'un « engagement céleste » logos-logostea : «Moi/ Je suis le sujet,/ la métaphore,/ le phare qui tourbille le ciel/ éclairent ta route...// Toi/ tu es le prédicat,/
mon évasion du quotidien,/ la vie dont tu m’as enveloppé/ en mʼenseignant à la vivre. » La dualité Yin - Yang suspend la théandrique une condition illusoire éphémère, de la Trinité de soi: « la guerre avec elle-même », une latence, un autre déjà épuisé : NOUS - devient la marque de Dürer, de saisir les paumes de mains jointes dans la prière, à moins que nous prions avec les doigts croisés : "nous / nous sommes les paumes / qui applaudissent le voyage / par la contrée infinie de l'amour " La métaphore du sablier inversé, est inévitable : « les deux moitiés dʼun sablier/ dʼoù le sable s'écoule / en cascades écumantes/ en tournant,/ instantanément/ en vers vêtus de lumière.// Incantations-murmurées/ nous aident à respirer tridimensionnellement/ en devenant, ensemble réels.» Une redéfinition poétique remarquable – un murmure, une divination-sortilège, un manteau, un transfert (sinergesique, ascenseur, éléatique!) dans
les catacombes de Dante, dans l'éclairage des logos pénétrant la « logique » de la crucifixion horizontale comme le corps sans gravité, afin de sublimer l'esprit Sofiane des alchimistes d'antan. La dualité, en joignant l’Extraction Agoniste, pour la pleine réalisation. Les poèmes de Floran Ileana-Lucia sont décodés dans une tonalité sémantique d'une hypothèse magnétique et par la grâce de la communication de l'affinité élective pour un lecteur cultivé. Les chuchotements sont en fait des soupirs qui menacent le soir, dans lequel est cauchemardesquement préfiguré une circulaire, un cycle répétitif du matin nouveau, d'où le titre des poèmes concentriques. Enfin, le jeu soliloquial, avec comme un miroir les mots du poète étant comme des cercles sur l'eau du crépuscule, à la porte de sortie par la même où il est entré (comme dans un labyrinthe), plaintes autour d'une méditation, la douleur ésotérique, transposée comme un « glissement de l’œil, à l'âme »: l'épitaphe est celle de la douleur très organique où reste non seulement le
minéral, les éléments, comme une étoile – dernière page d'un rêve de vagues concentriques, retournant à l'abîme calme d'insignia(s) (mots) étant laissés juste comme une inscription triste: "fleur bleu / toujours triste dans le monde"... Et le blanc immaculé et florissant, des temples : "car il (la douleur) est parti vers des lieux anonymes voir ce qui se passe là-bas, laissant ses tristes vers dans le monde, pour germer près de son temple." (Épitaphe). Nous avons au moins dans la version roumaine, un poème d'amour d'une authenticité rare grâce à la simplicité – mais pas simpliste – d’une confession féminine grâce à sa tendance empathique. Un poème que nous connaissons... depuis le monde entier, le mot d'amour chuchoté à l'oreille... Eugen Evu
Ileana Lucia Floran e la metafora degli Occhi La clessidra „capovolta”…
L'analisi retrospettiva, inversa, clessidrica, delle Età, dove le parole – la poesia non sono granelli di sabbia, ma lacrime (dell'Ápeiron!) - (quindi scorrer seppur prigioniero dell'Acqua – della materia primordiale di cui c'incarniamo con la nascita), per percorrere a ritroso le durate, è l'allegoria-chiave di Ileana Lucia Floran in questo libro d'amore quasi redento dall'illusorio, dall'utopia; dello sconforto e del crepuscolo elegiaco, epitaffico; la misura è il calcolo del battito-parola, tra Soggettivo – (l'io creativo, la metafora) e Predicazione: „La distanza/ tra ciò che sento/ e ciò che dico/ si misura/ in lacrime” (La misura). Le età si son di nuovo fuse concentricheripetitive clessidriche, come la ruota delle stagioni (circadiana), nello stato paradisiaco, nostalgia dell' „innocenza conservata”: del cuore. Il discorso iper lucido è un nelogorroico, nota bene, riduttivo, montaliano, come in „ossi di seppia”: l'inchiostro è
la linfa che è divenuta sangue nell'interregno, le idee son state ridistillate nel cogito; è rimasta la nudità pre-edenica, logora alla Baudelaire (…), dopo la cacciata nell'extra-muros: la dualità è lo stigma dell'umano cacciato, censurato, esplicitamente definita: „una guerra (del Sinai!) - con l'anima: „Ho filtrato i miei fatti, le idee,/ i pensieri, i sogni.../ e poi.../ ho sentito il mio/ corpo/ nudo e respinto,/ al di là d'ogni perdono,/ in una guerra continua con l'anima.” Lo stigma della colpa sotto „i differenziali divini”, è la rimanenza mistica del paradogmatico indotto dai canoni biblici, sebbene alquanto razionalisti, attraverso l'ironia subtestuale di molti poemi; allo specchio di questa „nudità”, son rimaste le parole, la narrazione (il mito, il codice semantico) della parabola del narratore, del guerriero della luce, coelhiano, fluttuante, come una scia ineffabilmente „infinita”; femministi-camente definita „di peccaminosa offerta”: „La parola soltanto è rimasta./ Il racconto mi tiene ancor per mano/ brandendo/ l'infinito/ stupido, schiacciato da un lembo/ di peccaminosa offerta.”
Ma è qui l'alone elegiaco transmoderno acuito in Ileana-Lucia Floran, di Filiazione blagiana, ma anche noicana, ma anche del recente Aurel Pantea – il poeta...della „vanità” e della fugacità; l'enunciato della poetessa è asciutto-poetico, semplificato-esplicito, senza scialli, ormai inutili, come i belletti: le parole della poetessa orastiana sono „bende nirvaniche”, il paragone è grezzo, amaro, in una post-blagiana, (di Lancrăm!) noicana, (di Păltiniş!) chiave epifanica: „la brace sulla neve” di Gabriel Petric, diviene „destino riverso tra le fiamme”; l'esistenza nel corpo è sfericamente-androgenicamente-platoniana, sotto lo stigma della colpa, una Genomica, suggellata dal Mito come „peccato originale”... „Vano sforzo/ d'un rotondo destino/ riverso tra le fiamme/ come un'ombra su un selciato,/ a mezzogiorno.” La lucidità è in un certo senso propria del secondo nome (Lucia! La luce pertanto), la sensualità rimpianta attraverso la nenia, è del sentimento di estinzione del corpo ed il vago presentimento del riassorbimento nell'atemporale. L'intera antologia intelligentemente ordinata, con una fine sapienza da coltivatore di sé,
(con la sfericità e la femminilità del testo) – è di una ermeneica vocazione del capire SE' ed excomunicare agli altri, con un'offerta sincera, l'io come Soggetto, Metafora, Egli, il predicato, l'unione essendo l'atto sacerdotale dell'evasione dal „reale”, l'uno non quotidiano, quanto notturno, sublunare. Il rituale è di una ierofania (o ierorgasmo semantico!). Il testo diviene il letto di Procuste, col raso inasprito di ierofanico „fidanzamento celeste”, logoslogostella: „Io/ sono il soggetto,/ la metafora,/ il faro che sconvolge l'etere illuminandoti la strada./ Tu/ sei il predicato/ l'evasione mia dal quotidiano,/ la vita di cui m'hai rivestito/ insegnandomi a viverla”. La metà yin-yang sospende provvisoriamente uno stato illusorio di teandria, di trinità dell'Essente: „la guerra del Sé col Sé”, uno latente, l'altro già logoro: NOI – diviene l'impronta di Durer, dell'unione come di mani in preghiera, se non in qualche modo d'una preghiera a pugni stretti: „Noi/ siamo le mani/ che plaudono al viaggio/ nella regione infinita dell'amore...” La metafora della clessidra – capovolta, è inevitabile:
„le due metà d'una clessidra/ la cui sabbia sgorga/ in schiumose cascate,/ trasformandosi, istantanea/ in versi rivestiti di luce./ Gli incantesimi-sussurri/ ci aiutano a respirare tridimensionalmente/ rendendoci, insieme, veri”. Una ridefinizione poetica considerevole – il sussurro come incantesimo-divinazione, mantica, del passaggio (sinergesico, elevato, eleatico!) dal catacombale dantesco, all'illuminazione del logos che penetra „la logica” dell'orizzontale, la crocifissione come corpo sgravato, nel sublimarsi lo spirito sofianico, degli alchimisti d'un tempo. La metà, per congiunzione estaticoagonica, nell'avveramento. Qualsiasi poema di Ileana Lucia Floran è decifrabile nella chiave semantica di una magnetica assunzione e con spirito di comunicazione affine-elettiva da un lettore colto. I sussurri sono di fatto sospiri che la sera in cui si prefigurano realizzano, valpurgici, una CIRCOLARE, ripetitiva nuova mattina; da qui, il titolo di poemi concentrici. Infine, il gioco soliloquiale con specchi-parole della poetessa essendo uguale a cerchi in acqua d'un crepuscolo, alla porta d'uscita dove è entrato (labirintico), si
quieta nella brace d'una meditazione, nel dolore esoterico, trasposto come uno „scivolone dagli occhi all'anima”: l'epitaffio è di quella stessa tristezza dell'organico, che non resta peculiare al minerale, agli elementi, come su una stele – l'ultima pagina di un sogno concentrico, le onde tornano nell'abisso della bonaccia, le insegne (le parole) sono ancora una triste epigrafe:„fiore-azzurro/ eppur è triste nel mondo”... E il risveglio bianco-candido, delle tempie: „Perché (il dolore) è partito verso luoghi senza nome, per veder pure lì cosa accade, lasciando i suoi tristi versi al mondo, a fiorir nella sua tempia... (Epitaffio) Almeno nella versione romena, abbiamo una poesia d'amore di rara autenticità, per la semplicitudine – ma non semplicismo, – della confessione femminile, per la sua tendenza empatica. Una poesia che conosciamo... da quando esiste il mondo, della parola d'amore sussurrata alle orecchie... Eugen Evu
18 Măsură
Measure
Distanța dintre ceea ce simt și ceea ce spun se măsoară în lacrimi.
Distance of what I feel and what I say measure in tears
Ileana-Lucia Floran
19 Mesure
Misura
La distance entre ce que je ressens et ce que je dis est mesurĂŠe en larmes.
La distanza tra ciò che sento e ciò che dico si misura in lacrime.
cercuri concentrice
20 Printre anotimpuri
Among seasons
Te poftesc la masa mea încărcată cu iluzii acum, când de jur-împrejurul ei sunt frunze ruginii căzute – ca un balsam – peste rănile produse de curcubeul viselor mele.
You're welcome at my table burdened with illusions now, when around it there are rust-colored leaves fallen – like a balm – over the wounds created by the rainbow of my dreams.
Te poftesc la masa mea așezată exact la marginea pădurii de gânduri, la răscruce de ani, între anotimpul trecut și cel viitor.
You're welcome at my table placed exactly at the border of the forest of thoughts, at crossroads years between the last season and the future one.
Ileana-Lucia Floran
21 Parmi les saisons
Stagioni
Je tʼinvite à ma table chargée d'illusions maintenant, quand, autour d’elle il y a des feuilles rouillées tombées – comme un baume – sur les plaies produites par l'arc en ciel de mes rêves.
T'invito alla mia mensa colma d'illusioni ora, quand'intorno ad essa vi son foglie di ruggine cadute – come un balsamo sulle ferite prodotte dall'arcobaleno dei miei sogni.
Sois le bienvenu à ma table placée exactement à la lisière de la forêt des pensées carrefour des années entre la dernière et la prochaine saison.
T'invito alla mia mensa sita proprio al margine del bosco dei pensieri, al bivio degli anni, tra la stagione trascorsa e quella a venire.
cercuri concentrice
22 Mesaj
Message
M-am oprit, dar cuvintele mele au trecut mai departe. Nu s-au izbit de un lucru atât de mărunt cum ar fi o amărâtă de singurătate. Nu. Ele au parcurs în zbor distanța rămasă și-au poposit pe masa verde din grădină, exact pe filele cărții pe care-o citeai, amestecându-se cu celelalte cuvinte ca-ntr-un mesaj secret.
I stopped, but my words passed on. They were not struck by something so small such as a bitter loneliness. No. They have flown the left distance and halt on the green table in the garden exactly on the book tabs that you were reading mixing with the other words like in a secret message.
Ileana-Lucia Floran
23 Message
Messaggio
Je me suis arrêté, mais mes paroles ont passé. Elles n’ont pas êté touchées par une chose si petite comme une solitude amère. Non. Elles ont survolé la distance restante elles se sont arrêtées sur la table verte dans le jardin exactement sur les feuilles du livre que tu lisait, se mélangeant á d'autres mots comme dans un message secret.
Mi son fermata, ma le parole mie son passate oltre. Non hanno urtato una cosa tanto piccola quasi soffrissero di solitudine. No. Esse hanno percorso in volo la distanza rimasta e si son fermate sulla tavola verde del giardino, giusto sulle facciate del libro che leggevi, mescolandosi con le altre parole come in un messaggio segreto.
cercuri concentrice
24
Ți-am simțit zâmbetul alergând spre mine și-am știut că l-ai descifrat.
Ileana-Lucia Floran
I felt your smile running towards me and I knew that you deciphered it.
25 Jʼai senti ton sourire en courrant vers moi et je savais que tu l’as déchiffré.
Ho sentito il tuo sorriso correr dietro me ed ho saputo che l'hai decifrato.
cercuri concentrice
26 Toamnă
Autumn
Bună seara, tristețe, mă regăsesc în privirea ta ca-ntr-o oglindă, dar timpul nu-mi mai ajunge. Mă ascund în spatele umbrei pe care-o lași să alunece peste inima mea... Poate de-asta m-am hotărât să te înfrunt, să-mi mut viața cu o oră-n urmă și să ajung înaintea toamnei care mi-a căzut peste mâna stângă
Good evening, sadness, I find again in your eyes as in a mirror, but the time is not enough to me. I hide behind the shadow that you let to slip over my heart... Maybe that's why I decided to defy you, to move my life an hour-ago and to get ahead of the autumn that fell over my left hand
Ileana-Lucia Floran
27 Automne
Autunno
Bonsoir, tristesse, Je me retrouve dans ton regard comme dans un miroir, mais Je n'ai pas du temps. Je me cache derrière l'ombre que tu laisse glisser sur mon coeur... Peut-être que c'est pour ça que j'ai décidé de t’affronter, de retarder ma vie dʼun heure et arriver avant l'automne qui est tombé sur ma main gauche
Buonasera, tristezza, mi ritrovo nel tuo sguardo come in uno specchio, ma il tempo più non mi basta. Mi nascondo dietro l'ombra che lasci scivolare sul mio cuore... Forse per questo ho deciso d'affrontarti, di cambiar vita un'ora fa e di giunger prima dell'autunno che m'è caduto sulla mano sinistra
cercuri concentrice
28
amorțindu-mi-o cu frunzele-i moarte și ceața-i umedă. Adio, tristețe! Nu mai am nevoie de nimic... încă sunt singura frunză uscată pe-un ram rămas verde.
Ileana-Lucia Floran
benumbing it with its dead leaves and its wet fog. Goodbye, sadness! I don’t need anything ... I am still the only dry leaf remained on a green branch.
29 en lĘźengourdissant avec ses feuilles mortes et son brouillard humide. Adieu, tristesse! Je n'ai plus besoin de rien... Je suis encore La seule feuille morte sur une branche restĂŠe verte.
intorpidendola con le sue foglie morte e la sua umida nebbia. Addio, tristezza! Non ho piĂš voglia di niente... sono ancora l'unica foglia secca su un ramo rimasto verde.
cercuri concentrice
30 Calea
The Way
Nu râde! Oi fi eu muntele pe care-l poți muta cu-n simplu gând, dar mâinile mele rămân crengile în care-ți agăți orgoliul. Ți-l îmblânzesc doar stropii de iubire ce-mi curg din rănile veșnic deschise. Nu râde! Din inima mea răsar plante de leac, a căror simplă rostire arată calea... Urmeaz-o!
Don’t laugh! I may be the mountain that you can move with an easy thought, but my hands remain the branches where you hang your pride. It is tamed only by the drops of love that flow from my wounds opened forever. Do not laugh! From my heart spring herbal medicines, whose mere utterance shows the way ... Follow it!
Ileana-Lucia Floran
31 La route
La via
Ne ris pas! Je suis peut-être la montagne que tu peut déplacer avec une simple pensée mais mes mains restent les branches où tu suspends ta fierté. Elle est apprivoisée seulement par les gouttes d'amour qui coulent de mes plaies éternellement ouvertes. Ne ris pas! De mon coeur dʼoû jaillissent des herbes magiques dont le simple énoncé indique la route... Suis-la!
Non ridere! Sarò la montagna che puoi spostare con un semplice pensiero, ma le mie mani restano i rami su cui appendi il tuo orgoglio. Te lo addolciscon sol le lacrime d'amore che sgorgan dalle mie ferite eternamente aperte. Non ridere! Dal cuore mio spuntano piante medicinali, la cui semplice pronuncia mostra la via... Seguila!
cercuri concentrice
32 Măr copt
Ripe apple
Te-nvelești în nori pentru ca urmele nevredniciei să se deșire în cuvinte, golul umplându-se instantaneu cu umilință.
You wrap yourself in clouds because the tracks of unworthiness ravel in words the emptiness filling instantly with humility.
Din pereții inimii tale imponderabile vor răsări rugăciuni ca niște fluturi transparenți.
From the walls of your imponderable heart the prayers will rise like transparent butterflies.
Te vei simți – probabil – copleșit între îndrăzneală și abandon, dar
You'll feel – perhaps – overwhelmed between boldness and abandon, but
Ileana-Lucia Floran
33 Pomme mûre
Mela cotta
Tu tʼenveloppés dans les nuages Pour que les traces d’indignité se déchirent en mots et le vide soit rempli tout dʼen coup avec humilité.
Ti ricopri di nuvole perché le orme dell'indegnità si disfino in parole, il vuoto riempiendosi istantaneo con umiltà.
Des murs de ton coeur impondérable Des prières vont surgir comme des papillons transparents.
Dalle pareti del tuo cuore imponderabili si leveranno preghiere come farfalle trasparenti.
Tu te sentiras – peut-être – accablé entre audace et abandon, mais
Ti sentirai – probabilmente – sopraffatto tra audacia e abbandono, ma
cercuri concentrice
34
umbra a ceea ce-ai fost va cutreiera degeaba căutându-ți mântuirea.
the shadow of what you were in vain will travel all over looking for your salvation.
Frigul n-o să-ți mai iasă din oase... Vei rămâne același măr copt, căzut în zăpadă.
Cold is not going to come out of your bones ... You will remain the same ripe apple fallen in the snow.
Ileana-Lucia Floran
35
l’ombre de ce que tu étais va parcourir en vain à la recherche de ton salut.
l'ombra di ciò che sei stato vagherà invano cercando la tua redenzione.
Le froid ne va pas sortir de ton os Tu resteras le même pomme mûre tombée en neige.
Il freddo non ti uscirà più dalle ossa... Rimarrai la stessa mela cotta, caduta nella neve.
cercuri concentrice
36 Dreptate
Fairness
Am obosit... M-a obosit încrâncenarea cu care oamenii de zăpadă continuă să mă privească mustrător prin cărbunele insipid care le marchează privirea. M-a obosit încăpățânarea cu care încearcă să dea de pământ cu toate convingerile mele, să-mi distrugă inima veșnic deschisă, viața.
I'm tired ... I was tired of stubbornness with that the snowmen continue to look at me reproachfully by the tasteless coal that mark their sight. I was tired of obstinacy with that, they try to destroy all my beliefs, my heart, eternally open, my life.
Dar risc și sper... soarele îmi va face dreptate!
But I risk and hope ... the sun will do justice to me!
Ileana-Lucia Floran
37 Justice
Giustizia
Je suis fatigué... Je suis fatigué par l’obstinément avec lequel les bonhommes de neige continuent à me regarder réprobateur par le charbon insipide qui marque leur regard. Je suis fatigué par l'entêtement dont ils essayent de terrasser toutes mes croyances, de détruire mon coeur ouvert éternellement, ma vie.
Sono stanca... M'ha stancato la durezza con cuii pupazzi di neve continuano a guardarmi con aria di rimprovero scialbi tra i carboni che marcan loro lo sguardo. M'ha stancato l'ostinazione con cui provano a buttare a terra tutte le mie certezze, a distrugger quel po' di fiducia, il cuore eternamente limpido, la vita.
Mais je risque et jʼéspère... le soleil me fera justice!
Ma rischio e spero... il sole mi renderà giustizia!
cercuri concentrice
38 Miez de zi
Middle of the day
Mi-am filtrat faptele, ideile, gândurile, visele... și-apoi... mi-am simțit trupul gol și izgonit, dincolo de orice iertare, într-un război continuu cu sufletul.
I filtered the facts, ideas, thoughts, dreams... and then... I felt my body naked and driven away beyond any forgiveness in an ongoing war with the soul.
Am ajuns fără voie între obiecte pierdute. Doar cuvântul a rămas. Povestea mă mai ține de mână fluturând nesfârșitul nătâng, strivit de-un colț al dăruirii păcătoase.
I came unwillingly among the lost objects. Only the word remained. The story hold my hand waving the silly endless, crushed on a corner of sinful giving.
Ileana-Lucia Floran
39 Midi
Mezzogiorno
J'ai filtré mes faits, mes idées, mes pensées et mes rêves ... et puis... J'ai senti mon corps nu et bani au-delà de tout pardon dans une continuelle guerre avec mon âme.
Ho filtrato i miei fatti, le idee, i pensieri, i sogni... e poi.. ho sentito il mio corpo nudo e respinto, al di là d'ogni perdono, in una guerra continua con l'anima.
Je suis arrivé contre mon grè parmi les objets perdus. Le mot seul est resté. L'histoire tiens encore ma main agitant lʼinfini imbecil écrasé par le coin du devouement pécheur.
Son giunta senza volerlo tra gli oggetti perduti. La parola soltanto è rimasta. Il racconto mi tiene ancor per mano brandendo l'infinito stupido, schiacciato da un lembo di peccaminosa offerta.
cercuri concentrice
40
Zadarnică trudă a unui destin rotund răsturnat printre flăcări ca o umbră pe un caldarâm, în miez de zi.
Vain fatigue of a round destiny overthrown in the flames like a shadow on the pavement, in the middle of the day. .
Ileana-Lucia Floran
41
Vain effort d'un destin rond renversĂŠ dans les flammes comme une ombre sur un pavĂŠ Ă midi.
Vano sforzo d'un rotondo destino riverso tra le fiamme come un'ombra su un selciato, a mezzogiorno.
cercuri concentrice
42 Veșnicie
Eternity
Când noaptea se desface-n zori ochii-mi devin arteziene ce coboară în cascade, punând la adăpost focul lăuntric. Se naște încă-o dimineață în care bâjbâi timid prin ceața întrebărilor ce mă îndepărtează de vis. Nu suntem la fel cu ceilalți; suntem împreună de foarte multe vieți și vom rămâne împreună pentru și mai multe.
When the night opens the daybreak my eyes become artesian wells that moves down into cascades, making a shelter for the inner fire. A new morning comes into being where I grope timidly through the mist of questions that removed me by dream. We are not the same as the others; we are together for many lives and we stay together for more.
Ileana-Lucia Floran
43 Éternité
Eternità
Quand la nuit se déplie à lʼaube mes yeux deviennent des artésiens qui descendent en cascades, mettant à lʼabri le feu intérieur. Un nouveau matin est né encore dans lequel je tâtonne timidement par le brouillard des questions qui m’écarte de mon rêve. Nous ne sommes pas comme les autres; nous sommes ensemble de nombreuses vies et nous resterons ensemble pour plus encore.
Quando la notte si dissolve nell'alba gli occhi miei diventano artesiani che scendono a cascate, mettendo in salvo il fuoco interiore. Sorge ancora un mattino in cui brancolo timida tra la nebbia delle domande che mi allontanano dal sogno. Non siamo come gli altri; siamo insieme per moltissime vite e resteremo insieme anche di più.
cercuri concentrice
44 Crezi?
Do you believe?
Diminețile îmi par la fel. Poate puțin mai serbede și mai întunecate. Zilele mi se scurg la fel, fără nicio noimă, iar serile... o, serile sunt altfel: am, în sfârșit, timp pentru mine, pot să fac exact ce-mi trece prin cap, pot să mă bucur de libertate.
My mornings seem to be the same. Maybe a little dull and darker. My days elapse the same without any sense, and the evenings... oh, the evenings are different: I, finally, have time for me, I can do exactly what I think, I can enjoy of freedom.
Atâta doar că nu mai am nicio idee... s-au pierdut în același vârtej care m-a învăluit întreaga zi. Și-am mai remarcat ceva de-a dreptul ciudat: nu mai pot plânge.
Excepting that I have no ideas... they were lost in the same vortex that covered me all day long. And I also noticed something really weird: I can’t cry any more.
Ileana-Lucia Floran
45 Crois-tu?
Credi?
Les matins me semblent similaires Un peu fades, peut-être, et plus sombres. Mes jours sʼécoulement aussi sans aucun sens, et les soirs... ah! les soirs sont différents: j’ai finalement temps pour moi, je peux faire justement ce que je pense, je peux me rejouir de la liberté. Sauf que jʼai nulle idée... elles se sont perdues dans le même tourbillon qui m’a enveloppé toute la journée. Et j'ai remarqué encore quelque chose vraiment bizarre: je ne peux plus pleurer.
I mattini mi paion gli stessi. Forse un po' più scialbi e più cupi. I giorni scorron allo stesso modo, senz'alcun senso, ma le sere... oh, le sere sono altrimenti: ho, infine, tempo per me, posso fare esattamente ciò che mi passa per la testa, posso godermi la libertà. Solo che non ho più alcuna idea... si son perdute nello stesso vortice che m'ha avvolto il giorno intero. Ed ancora ho notato qualcosa di addirittura inconsueto: non posso più piangere.
cercuri concentrice
46
E drept că lacrimile-mi curg la fel ca înainte, dar se transformă imediat în zăpadă... ninge cu fluturi, ninge cu flori, ninge cu gânduri, ninge cu vise...
It is true that my tears flow as before, but they turn into snow, immediately… it snows with butterflies, it snows with flowers, it snows with thoughts, it snows with dreams ...
Crezi c-am murit și m-am născut din nou?
Do you think I died and I was born again?
Ileana-Lucia Floran
47 Il est vrai que mes larmes coulent comme auparavant, mais elles se convertissent immédiatement en neige... il neige des papillons, il neige des fleurs, il neige des pensées, il neige des rêves...
E' vero che le mie lacrime sgorgano come prima, ma si trasformano subito in neve... nevica con farfalle, nevica con fiori, nevica coi pensieri, nevica coi sogni...
Tu crois que je suis mort et que je suis né encore un fois?
Credi che son morto e che son nato di nuovo?
cercuri concentrice
48 Același anotimp
The same season
Trăim același anotimp al neîmplinirii... Ne-am născut la fel: din tăcere și durere. Ne ascundem în același subspațiu temporal și respirăm din același plămân unic al cuvântului, împreună cu îngerii noștri gemeni, plimbându-ne prin viață ca pe un bulevard distrus de un cutremur recent, atât de recent, încât simțim încă pulsațiile pământului
We live the same season of incompleteness ... We were born the same: from silence and pain. We hide in the same temporal subspace and we breathe from the same unique lung of the word, together with our twins angels, walking through the life as on an avenue, destroyed by a recent earthquake, so recent, that we still feel the pulsations of the earth
Ileana-Lucia Floran
49 La même saison
La stessa stagione
Nous vivons dans la même saison d’inaccomplissement ... Nous sommes nés les mêmes: par silence et par douleur. Nous nous cachons dans le même sous-espace temporelle et nous respirons par le même poumon unique du mot, avec nos anges jumeaux nous promenant dans la vie comme dans une avenue détruite par un récent tremblement de terre, si récente, que nous sentons encore les pulsations de la terre
Viviamo la stessa stagione d'irrealizzazione... Siamo nati parimente: dal silenzio e dal dolore. Ci nascondiamo nello stesso sottospazio temporale e respiriamo dallo stesso unico polmone della parola, insieme agli angeli nostri gemelli, passeggiando nella vita come su un viale distrutto da un recente terremoto, tanto recente, che ancor sentiamo i battiti della terra
cercuri concentrice
50
supărat de atâta nepăsare, existentă în noi toți.
upset of so much careless, that exists in all of us.
Trăim același anotimp, dar în moduri diferite.
We live the same season, but in different ways.
Ileana-Lucia Floran
51
bouleversé de tant négligence, qui existe dans nous tous.
risentita di tanta trascuratezza, esistente in tutti noi.
Nous vivons dans la même saison, mais de manières différentes.
Viviamo la stessa stagione, ma in modi differenti.
cercuri concentrice
52 Noi
We
Eu sunt subiectul, metafora, farul care învolburează văzduhul luminându-ți calea.
I am the subject, the metaphor, the luminary that whirls the sky lighting up your way.
Tu ești predicatul, evadarea mea din cotidian, viața cu care m-ai îmbrăcat învățându-mă s-o trăiesc.
You you are predicate, my escape from everyday life, the life that you've dressed teaching me to live.
Noi suntem palmele care aplaudă călătoria
We are the palms that applaud the trip
Ileana-Lucia Floran
53 Nous
Noi
Moi Je suis le sujet, la métaphore, le phare qui tourbille le ciel éclairent ta route...
Io sono il soggetto, la metafora, il faro che sconvolge l'etere illuminandoti la strada.
Toi tu es le prédicat, mon évasion du quotidien, la vie dont tu m’as enveloppé en mʼenseignant à la vivre.
Tu sei il predicato, l'evasione mia dal quotidiano, la vita di cui m'hai rivestito insegnandomi a viverla.
Nous Nous sommes les paumes qui applaudissent le voyage
Noi siamo le mani che plaudono al viaggio
cercuri concentrice
54
prin tărâmul nesfârșit al dragostei, cele două jumătăți ale unei clepsidre din care nisipul se scurge în cascade înspumate, transformându-se, instantaneu în versuri îmbrăcate în lumină.
by the endless land of love the two halves of an hourglass from which the sand drains away in foamy waterfalls, transforming instantly into lyrics dressed in light.
Descântecele-șoapte ne-ajută să respirăm tridimensional devenind, împreună, adevărați.
The whispers-incantations help us to breathe three-dimensional becoming, togheter real
Ileana-Lucia Floran
55
par la contrée infinie de l'amour, les deux moitiés dʼun sablier dʼoù le sable s'écoule en cascades écumantes en tournant, instantanément en vers vêtus de lumière.
nella regione infinita dell'amore, le due metà d'una clessidra la cui sabbia sgorga in schiumose cascate, trasformandosi, istantanea in versi rivestiti di luce.
Incantations-murmurées nous aident à respirer tridimensionnellement en devenant, ensemble réels.
Gli incantesimi-sussurri ci aiutano a respirare tridimensionalmente rendendoci, insieme, veri.
cercuri concentrice
56 Perlă
Pearl
Liniștea pășește desculță prin ceața tandră, ce-mi îmbrățișează uitarea... Apoi, ne jucăm de-a cuvintele nespuse și, obosită, adorm: povară în brațele necuprinsului, ca o perlă fierbinte-ntr-o scoică. Aștept să iau ființă...
Silence walks Barefoot through the tender mist, that embrace my forgetting... Then, we play the unspoken words and tired, I fall asleep: burden in the arms of boundless, like a hot a pearl in an oyster. I expect to come into being...
Ileana-Lucia Floran
57 Perle
Perla
Le silence marche pieds nus par le brouillard doux, qui embrasse mon oubli... Ensuite, nous jouons les non-dits mots et, fatigué, je mʼen dors; fardeau dans les bras de l’infini comme une perle chaude dans une coquille. J'attends devenir être.
La quiete si muove scalza nella tenera foschia, che circonda il mio oblìo... Quindi, giochiamo a parole non dette e, stanca, m'addormento: peso nelle braccia dell'immenso, come perla sgargiante in una conchiglia. Aspetto di prender forma...
cercuri concentrice
58 Răbdare
Patience
Te-am văzut oprindu-te la marginea zilei. Așteptai să te ajungă din urmă timpul tău. Te priveam zâmbind... iar timpul tău trecea pe lângă al meu fără să-l vadă, fără să-l intuiască, fără să-l perceapă.
I saw you stopping at the end of the day. Expecting your time to get yourself back I was watching you smiling... and your time passed by mine without seeing it, without intuiting it, without perceiving it.
Copii pierduți în pădurea propriilor gânduri, trăiam pe două drepte paralele... Dar, morții au răbdare...
Lost children In the forest of our own thoughts, We lived on two parallel lines ... But, the dead ones have patience...
Ileana-Lucia Floran
59 Patience
Pazienza
Je t’ai vu en tʼarrêtent à la limite de la journée. Tu attendais ton temps à te rejoindre. Je t’ai regardé avec un sourire... et ton temps passait aux environs sans le voir, sans l'intuir, sans le percevoir.
Ho visto che ti sei fermato al limite del giorno. Aspettavi che alla fine giungesse il tuo tempo. Ti vedevo ridere... mentre il tuo tempo scorreva accanto al mio senza vederlo, senza intuirlo, senza percepirlo.
Enfants perdus dans la forêt de leur propres pensées, nous vivions sur deux lignes parallèles... Mais, les morts ont de la patience...
Bimbi persi nella foresta dei propri pensieri, vivevamo su due rette parallele... Ma, i morti hanno pazienza...
cercuri concentrice
60
Stare
State
Primăvara asta, riduri albe mi-au năpădit secundele.
This spring, white wrinkles have assailed my seconds.
Ileana-Lucia Floran
61
Etat
Stato
Ce printemps, rides blanches ont accablĂŠs mes secondes.
Questa primavera, bianche rughe hanno assalito i miei secondi.
cercuri concentrice
62 Martie
March
Zâmbete pustii s-au strecurat perfide printre rănile lăsate în custodie de gheara iernii, călcând cu tălpile goale pe umbrele lunguiețe ale zilei. M-am împărtășit din roșu și alb găsindu-mi prea multa liniște, pe care n-o mai așteptam.
Senseless smiles squeezed perfidious through the wounds left in custody by the winter grasp treading barefoot on the longish shadows of the day. I shared from red and white finding too much peace to me, that I haven’t expected.
Ileana-Lucia Floran
63 Mars
Marzo
Sourires vides Ont glissé perfides par les blessures laissé en garde à vue par la griffe de l’hiver marcheont aux pieds nus sur les ombres allongées de la journée. Je me suis communiée du rouge et du blanc trouvant beaucoup de calme que je nʼai pas attendu.
Sorrisi solitari si sono infilati perfidi tra le ferite lasciate in custodia dalle grinfia dell'inverno, camminando a piedi nudi sulle ombre bislunghe del giorno. Mi son servita del rosso e del bianco rinvenendo tanta quiete, che più non speravo.
cercuri concentrice
64 Binecuvântare
Blessing
Mi-ai spus că zăpada așteaptă, ca și mine, zorii... se va topi la fel iluziilor mele tridimensionale, albe, reci, nenumărate, care încearcă să mă disculpe deși n-am nicio vină, obligându-mă să uit ce n-am știut nicicând. Mi-ai spus că voi învăța să respir cu nesaț binecuvântările zilei dintâi a veșniciei, ce-mi mângâie unduirile gândurilor.
You told me that the snow expects like me, the daybreak… it melts likewise my illusions three-dimensional, white, cold, countless. it tries to exculpate me although I have no guilt, forcing me to forget what I have never knew. You told me that I would learn to breathe avidly the blessings of the eternal first day, that stroke the undulations of my thoughts.
Liniștită, plâng transformându-mă-n rouă.
Quietly, I cry turning into dew.
Ileana-Lucia Floran
65 Bénédiction
Benedizione
Tu m’as dit que la neige attend comme moi, l’aube… elle va se fondre comme mes illusions tridimensionnelles, blanches, froide, inombrables qui essaient me disculper même si quoique je n'aie aucune faute en mʼombligeant à oublier ce que je n’ai jamais su. Tu m’as dit que j’apprendrais respirer avidement les bénédictions du premier jour de l’éternité qui consolent les ondes de mes pensées.
M'hai detto che la neve attende, come me, l'alba... si scioglierà al pari delle mie illusioni tridimensionali, bianche, fredde, innumerevoli, che provano a discolparmi benché non abbia alcuna colpa, obbligandomi a scordare ciò che mai non ho saputo. M'hai detto che imparerò a respirare con avidità le benedizioni del giorno che precede l'eternità, che mi consolano il fluttuar di pensieri.
Calme, je pleure, En me changeont en rosée.
Quieta, piango trasformandomi in rugiada.
cercuri concentrice
66 Mulțumire
Contentment
Dimineața îmi bătea la ușă, după ce alergase bezmetică, o noapte întreagă... Așteptam să-mi arunce iarăși mănușa, să mă pună la încercare, să mă atragă în cursă, pentru-a nu știu câta oară, într-o altă zi, ca oricare alta... „Poate nu e totul pierdut” – gândesc – poate voi reuși, astăzi, să mă abandonez în brațele îngerului meu păzitor, uitând de temeri și-ntrebări.
The morning knocked at the door, after it had run giddy, the whole night... I was waiting it throw down the gauntlet to me, again, put me to the test, draw me into the race, for the umpteenth time, another day, like any other... „Maybe there is not lost all” – I think – Maybe I can succeed, today, to abandon myself in the arms of my guardian angel, forgetting fears and questions.
Ileana-Lucia Floran
67 Remerciment
Ringraziamento
Le matin frappait à ma porte, après avoir courir étourdie, toute la nuit... J’attendais à me jeter de nouveau le gant, me mettre à l'épreuve, à mʼattirer dans la piège, pour l’énième fois, un autre jour comme les autres... „Peut-être que tout n'est pas perdu”- je pense Peut-être je vais réussir, aujourd'hui, m'abandonner dans les bras de mon ange gardien, oubliant la peur et les questions.
Il mattino bussava alla mia porta, dopo aver corso trasognato un'intera notte... Aspettavo mi lanciasse di nuovo il guanto, mi mettesse alla prova, mi trascinasse nella corsa, per l'ennesima volta, in un altro giorno, come qualsiasi altro... „Forse non tutto è perduto”- penso forse riuscirò, oggi, ad abbandonarmi tra le braccia del mio angelo custode, dimenticando le paure ed i perché.
cercuri concentrice
68
Ce-ar fi ca ziua să mi se scurgă înspre liniște? Aș putea mulțumi în grai simplu, pentru tot ce mai am de îndurat.
Ileana-Lucia Floran
What would be if the day passed in silence? I could thank in simple speech, for all I have to experience.
69 Comment serait que ce jour sʼécoule en silence pour moi? Je pourrais remercier dans de simple paroles, pour tout ce que j'aurais à endurer.
Che sarebbe se il giorno scorresse nella quiete? Potrebbe render grazie in un semplice idioma, per tutto ciò che ho ancora da patire.
cercuri concentrice
70 N-o să mai scriu
I‘m not going to write
N-o să mai scriu despre iubire... De ce să devin banală, blamată și marginalizată? Iubirea a devenit un amărât de „clișeu” și e ucisă fără milă în piața publică în oprobiul „cunoscătorilor” care se grăbesc să-i gireze execuția.
I‘m not going to write about love ... Why would I become trivial, trivial and marginalized? Love has become a wretch ”stereotype” and it is killed without mercy in the public square in the opprobrium of the ”familiars” who rush to warrant its execution.
Mai bine scriu despre lacrimi și le las să curgă în voie, pavăză între mine și ceilalți...
Better, I write about tears and let them flow freely, shield between me and the others...
Ileana-Lucia Floran
71 Je ne vais plus écrire
Non scriverò più
Je ne vais plus écrire de l'amour... Pour ne pas devenir banale, blâmées et marginalisées? L'amour est devenu un pauvre „cliché" Et il est tué sans compassion dans le place publique dans la réprobation des „connaisseurs” qui se précipitent à approuver l'exécution.
Non scriverò più d'amore... Perché rendermi banale, criticata ed emarginata? L'amore è diventato un povero „stereotipo” ed è ucciso senza pietà sulla pubblica piazza per l'abominio dei „conoscitori” che si affrettano ad avallarne l'esecuzione.
Mieux j’écris des larmes Je les laisse couler librement, bouclier entre moi et les autres...
Meglio che scriva delle lacrime e che le lasci scorrere a volontà, scudo tra me e gli altri...
cercuri concentrice
72 Iluzia unei primăveri trecute
The illusion of a last spring
Primăvara mi se încurcă în plete, iar tălpile-mi aleargă alături de ea, lăsându-mă în urmă, păpădie răsfirată în rafale efemere.
Spring hampers in my plaits, and my soles run along it, leaving me behind, diffuse dandelion in transient burst
Galopând nebunește, mă întrec, nepăsători, chiar și caii mei verzi, cei pe care-i ocroteam în propriile-mi gânduri... Nici măcar ei nu mă mai așteaptă... nici măcar ei...
Galloping madly, I am surpassed even by my green horses those, whom I took care of in my own thoughts... Even they don’t expect me anymore... even they themselves...
Ileana-Lucia Floran
73 Illusion du printemps perdu
L'illusione d'una lontana primavera
Le printemps sʼemmêle dans mes cheveux, et mes pieds courent avec lui, me laissant derrière, pissenlit dispersé en rafales éphémère.
La primavera mi s'impiglia fra le trecce, mentre i miei piedi corrono al suo fianco, lasciandomi indietro, tarassaco disperso in raffiche passeggere.
Galopant follement, Me depassent, insouciant, même mes chevaux verts, ceux que je protégeais dans mes propres pensées... Même eux ne m’attendent plus ... Même eux non plus...
Galoppando all'impazzata, mi superano, incuranti, persino i miei verdi cavalli, quelli che sorvegliavo nei miei stessi pensieri... Neppur loro più non m'aspettano... neppur loro...
cercuri concentrice
74 Rămân singură, floare de mac pierdută-ntre spice și iar mă tentează infinitul...
Ileana-Lucia Floran
I remain single, poppy flower lost among the ears and the infinity tempts me again...
75 Je reste seul, fleur de pavot perdue entre les ĂŠpis et l'infini me tente encore...
Resto sola, fior di papavero perso tra le spighe ed ancor mi tenta l'infinito...
cercuri concentrice
76 Devenire
Becoming
Fantomele miros a busuioc și a... iluzii rătăcite; a cuvinte nespuse și-a timp ireal, petrecut în grabă. Se hrănesc cu uitare de sine și cu inimi roase de incertitudini. Pleacă și vin, îmbrăcate în propria-ne putere; ne stăpânesc voința mistuindu-ne lumina.
Ghosts smell of basil and of... misplaced illusions; of the unspoken words and of unreal time, spent in a hurry. They feed with bliss and with hearts, consumed by uncertainties. They come and go, dressed in our own power; they control our will squandering our light.
Fantomele se confundă cu noi, iar noi devenim... fantome...
Ghosts confound with us and we become... ghosts...
Ileana-Lucia Floran
77 Transformation
Divenire
Les fantômes sentent de basilic et d’illusions perdues; des mots non-dits et du temps irréel passé hâtivement. Elles se nourrissent de l'oubli de soi-même et de coeurs rongés d'incertitudes. Elles vont et viennent, vêtus dans notre propre puissance; Elles dominent notre volonté et consomment notre lumière.
I fantasmi sanno di basilico e di... illusioni smarrite; di parole non dette e di tempo irreale, trascorso in fretta. Si nutron del loro oblìo e di cuori minati da incertezze. Vanno e vengono, vestiti della nostra stessa energia; dispongon del nostro volere assorbendo la nostra luce.
Les fantômes se confondent avec nous et nous devenons... fantômes...
I fantasmi si mescolano con noi, e noi diveniamo... fantasmi...
cercuri concentrice
78
Epitaf
Epitaph
Alunecă durerea cu încetul, din ochi, spre suflet, ca o poezie, pe care, oricât ar fi vrut, poetul nu a mai așternut-o pe hârtie.
The pain slips gradually, from eyes, to soul, like a poetry, that, no matter how, the poet, wanted, he didn’t write it on a paper.
căci a plecat spre locuri fără nume, să vadă și pe-acolo ce se-ntâmplă, lăsându-și versurile triste-n lume, ca să-i înmugurească lângă tâmplă.
because it left to nameless places to see what happens there, leaving in the world the sad lyrics, to sprout out next to the temple.
Ileana-Lucia Floran
79 Epitaph
Epitaffio
La douleur glisse lentement, par les yeux, vers l'âme, comme un poème, que autant qu'il aurait voulu, le poète il ne l'ait jamais écrit sur le papier.
Scivola il dolore col tempo, dagli occhi, verso l'anima, come una poesia, che, per quanto il poeta avesse voluto non ha mai steso su carta.
car il est parti vers des lieux anonymes voir ce qui se passe là-bas, laissant ses tristes vers dans le monde, pour germer près de son temple.
Perché è partito verso luoghi senza nome, per veder pure lì cosa accade, lasciando i suoi tristi versi al mondo, a fiorir nella sua tempia.
cercuri concentrice
80
Cuprins/ Content/ Contenu/ Contenuti
Mesure ............................................................ 19 Misura ............................................................. 19 Printre anotimpuri........................................... 20 Among seasons ............................................... 20
Ileana-Lucia Floran şi metafora OchilorClepsidră „răsturnată”... .................................... 4 Ileana Lucia Floran and Eyes-“inverted” Hourglass metaphor... ....................................... 7
Parmi les saisons ............................................. 21 Stagioni ............................................................ 21 Mesaj ............................................................... 22
Ileana Lucia Floran et la métaphore de l'oeil - le sablier inversé... .............................................. 10
Message .......................................................... 22
Ileana Lucia Floran e la metafora degli Occhi - La clessidra „capovolta”… .................................... 14
Messaggio........................................................ 23
Măsură............................................................. 18 Measure........................................................... 18
Ileana-Lucia Floran
Message .......................................................... 23
Toamnă............................................................ 26 Autumn............................................................ 26 Automne.......................................................... 27
81 Autunno ........................................................... 27
Miez de zi ........................................................ 38
Calea ................................................................ 30
Middle of the day ............................................ 38
The Way........................................................... 30
Midi ................................................................. 39
La route ........................................................... 31
Mezzogiorno.................................................... 39
La via ................................................................ 31
Veșnicie ........................................................... 42
Măr copt .......................................................... 32
Eternity ............................................................ 42
Ripe apple ........................................................ 32
Éternité ............................................................ 43
Pomme mûre ................................................... 33
Eternità ............................................................ 43
Mela cotta ....................................................... 33
Crezi? ............................................................... 44
Dreptate .......................................................... 36
Do you believe? ............................................... 44
Fairness............................................................ 36
Crois-tu? .......................................................... 45
Justice .............................................................. 37
Credi? .............................................................. 45
Giustizia ........................................................... 37
Același anotimp ............................................... 48
cercuri concentrice
82 The same season ............................................. 48
Patience ........................................................... 59
La même saison ............................................... 49
Pazienza ........................................................... 59
La stessa stagione ............................................ 49
Stare ................................................................ 60
Noi ................................................................... 52
State ................................................................ 60
We ................................................................... 52
Etat .................................................................. 61
Nous ................................................................ 53
Stato ................................................................ 61
Noi ................................................................... 53
Martie .............................................................. 62
Perlă................................................................. 56
March .............................................................. 62
Pearl................................................................. 56
Mars ................................................................ 63
Perle ................................................................ 57
Marzo .............................................................. 63
Perla................................................................. 57
Binecuvântare ................................................. 64
Răbdare ........................................................... 58
Blessing............................................................ 64
Patience ........................................................... 58
Bénédiction ..................................................... 65
Ileana-Lucia Floran
83 Benedizione ..................................................... 65
Devenire .......................................................... 76
Mulțumire........................................................ 66
Becoming......................................................... 76
Contentment ................................................... 66
Transformation................................................ 77
Remerciment ................................................... 67
Divenire ........................................................... 77
Ringraziamento ............................................... 67
Epitaf ............................................................... 78
N-o să mai scriu ............................................... 70
Epitaph ............................................................ 78
I‘m not going to write ...................................... 70
Epitaph ............................................................ 79
Je ne vais plus écrire ........................................ 71
Epitaffio ........................................................... 79
Non scriverò più .............................................. 71 Iluzia unei primăveri trecute ........................... 72 The illusion of a last spring .............................. 72 Illusion du printemps perdu ............................ 73 L'illusione d'una lontana primavera ................ 73
cercuri concentrice
84
Ileana-Lucia Floran