Ileana-Lucia Floran
________________________________________________________ Jumﾄフate de mﾄビ/ Mezzo mela
Ileana-Lucia Floran
JUMĂTATE DE MĂR MEZZO MELA
Cluj-Napoca, 2016
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României FLORAN, ILEANA-LUCIA Jumătate de măr = Mezzo mela / Ileana-Lucia Floran ; trad.: Loretta Gieri. - Cluj-Napoca : Editura Emma, 2016 ISBN 978-606-777-019-3 I. Gieri, Loretta (trad.) 821.135.1-1=131.1=135.1 Copyright © Ileana-Lucia Floran Toate drepturile sunt rezervate autoarei. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autoarei sau menționarea sursei. Tutti i diritti sono riservati all’autrice. Nessuna parte di questo volume non può essere riprodotta senza la permissione scritta dell’autrice oppure la menzione della sorsa. Traducere/ Traduzione: Loretta Gieri Redactare computerizată/ Redazione computerizzata: Ileana-Lucia Floran/ Loretta Gieri Coperta/ Copertina del libro: Ileana-Lucia Floran
MEMBRĂ A UNIUNII EDITORILOR DIN ROMÂNIA e-mail: office@florema.ro; Tel.: 0364 266 562; Fax: 0354 814 387 http://www.edituraemma.ro
Jumătate de măr
JUMĂTATE DE MĂR
Mărul din inima mea În inimă mi-a crescut un măr roșu, coborât dintr-un vis ce se plimba desculț prin cerul de deasupra mea. Ca-ntr-o rugăciune fără cuvinte îmi promit să-l dăruiesc, celor ce au nevoie de speranță, ca pe-un leac, redescoperit cu răbdare, într-o ploaie ce schimbă toate formele de relief. Voi mai păstra un timp semințele pentru cineva, care va avea nevoie de dragoste.
8
Capcană Mă sufocă capcana în care m-au prins dorințele ce cresc mai presus de mine, mi se încolăcesc în jurul gâtului și-mi opresc respirația cu o secundă mai puțin, lăsându-mă să mai curg prin propriile-mi vene și să simt îmbătrânirea adăpostului vremelnic al sufletului meu. Poate-am dorit ce nu mi se cuvenea, dar, între devreme și mult prea târziu mi-am petrecut toate tăcerile în veșminte croite special pentru a mă simți iertată de patima cuvintelor.
9
Inventar Mi-am inventariat toate trăirile, gândurile, sentimentele... Tot sufletul mi l-am preschimbat în stoc și l-am trecut pe liste interminabile, grele de vorbe goale și clișee aruncate fără regret, ca niște fulgere spre-o livadă cu pomii înfloriți. Trupul mi-a rămas gol, rece, pustiit și părăsit, uitat pe-un raft ce încă blochează ușa spre fericire.
10
Gol Mă simt pierdută între realitate și visul în care m-ai abandonat pe când pășeam tiptil, neștiută de nimeni, pe urmele pașilor tăi, ghidându-mă după balustrada suspendată peste un gol imens, translucid, în care, ciudat, se reflecta candelabrul întunecat de norii ce-l amăgeau, ucigându-i stelele. Mă simt pierdută în singurătatea mea de zi cu zi.
11
Senzație ciudată Imaginează-ți securea oglindită în ochii tăi umiliți și neputința de-a fugi de sub ascuțișul ei sau de-a o învăța să taie pâine pentru suflete flămânde, ori lemne pentru trupuri înghețate.
Imaginează-ți dependența ta de nefericire, pe care-o negi, acoperind-o cu zâmbete șlefuite cu răbdare din gânduri desenate cu creioane colorate pe fiecare amintire, pescuită la întâmplare din iazul în care te oglindești. 12
Imaginează-ți cum veghează cineva de departe asupra ta, ca să poți deveni o fereastră deschisă spre mâine chiar dacă răsăritul și apusul pot fi inversate oricând.
Ți-ai imaginat? Ai o senzație ciudată? Atunci, e momentul să începi să trăiești!
13
Secunda Durerea s-a oprit o secundă din zbor. O secundă, cât să-și încarce arbaleta cu o nouă aripă furată de la un înger rănit de vorbe închipuite, care nu mai putea vedea mai departe de clipa naivă și devenise melancolic. Știa Durerea de mult: Inima în care va ținti va suferi de crivățul orbitor al melancoliei și va fi mereu flămândă și însetată, dar nu va putea chema pe nimeni în ajutor. Surdă va fi la orice rugăminte și mută va fi, ferecată în sine, 14
ca un pom fructifer aurit, dar sterp, ce nu mai potolește foamea nimănui și stă așa, strălucitor și singur în lumină, mort pentru toți, deși simte cum îi mai curge prin înfiorare sevă de demult. O, Durere, nici păsările nu se vor așeza pe crengi de aur! Nu le plac inimile rănite de săgețile melancoliei, preferă să moară în iubire, nu din săgeata Durerii. Dar inima săgetată a devenit dintr-o dată albă, curată și blândă: „M-auzi, Durere? 15
Mă lepăd de toate visele și toată poezia ce-mi tulbură toamna și-ncep numărătoarea inversă. La zero, te voi transforma în speranță, îmi voi despleti crengile și voi înverzi înspăimântându-te de moarte!” Durerea s-a oprit o secundă. Secunda decisivă.
16
Locul din inimi Nu mai pot găsi locul acela special unde ne întâlneam, templul în care doar Euterpe deținea secretele vieții și, deși refuza categoric să ni le împărtășească, lăsa să cadă în fiecare seară câte-un văl, de parcă ne-ar fi poftit la un ospăț al zeilor. Îi furaserăm toate zâmbetele și ne bucuram sub privirile ei amuzate, care ne apărau de noi înșine și de dragostea pe care-o disperam, reinventând-o cu-aceeași stăruință cu care aruncam monede în fântâna dorințelor noastre. 17
Dar, nu mai pot găsi locul, fuge de mine, se ascunde și râde. Îi aud râsul zglobiu și mă-ntristez. Simt că undeva, de cealaltă parte a lacrimii și tu îl cauți și tu-l auzi râzând și tu îți amintești. Locul acela trăiește pentru totdeauna în amândoi.
18
Ordinea tăcerilor Printre sufletele frământate de îndoieli, departe, către ultimul rând, stă și sufletul meu înfometat, stins de orice culoare, gata să capituleze în toate bătăliile pe care le poartă cu ușile ferecate și durerile, ce i-au smuls și ultima picătură de toamnă. Dar, când tăcerile apar șchiopătând, într-o ordine desăvârșită, ca un pluton de execuție și-și întind acuzator mâinile osoase către sufletele muribunde 19
ce-și țin timid, aripile în mâini, sufletul meu înțelege taina arsă prin tămâie, își scutură tatuajele nemiloasei constrângeri a torturii și cântă un psalm de veșnică iubire ce înconjoară tăcerile, le strică fără milă ordinea și le alungă înafara timpului, unde n-o să le iubească nimeni.
20
Anunț De mâine, se anunță ploaie. E singurul cap de afiș. Inversarea polilor mai așteaptă, ca și sfârșitul lumii care sosește în fiecare trimestru, ca o realitate imediată pentru activarea fricii ce dezlănțuie temperatură excesivă în creierele noastre ușor influențabile și disciplinate. Deci, mâine plouă. De poimâine, ne putem gândi iar la revoltă și dezastre. Doamne, ce bine că suntem muritori!
21
Execuție Simt cum viața mi se scurge printre degete și-ncerc, navigând prin ceață, să-mi cârpesc zilele. Apoi, le cos una de alta și încropesc un curcubeu sub care să mă ascund atunci când, lângă mine, țipă plutonul de execuție. Apoi râd: iar a sosit neînarmat, iar duminica mi se prelungește până marți sau până voi fi ucisă de avalanșa singurătății, care se prăvălește în mine.
22
Păcatul M-am prefăcut indiferentă, părea că nu mai am energie pentru multele vârtejuri care mă loveau încă la fel de nemiloase. M-am prefăcut încrezătoare, dorind să mai am putere să-mi ascund delirul ce mă obliga să mă irosesc în nimicurile de zi cu zi. Dădeam de pomană doar câte o jumătate de măr, pentru ca păcatul să nu fie întreg.
23
Călătoria N-am știut că va începe. Am fost prinsă în vârtejul verii și-am valsat pentru prima dată, pe urmele abia șoptite ale dimineții. N-am vrut să gust din fructele pământului. Îngerii m-au pus în fața faptului împlinit și, atinsă fiind de lumină, am respirat alintarea și-am crezut că așa va fi mereu. Dar... N-am putut să mă obișnuiesc cu imaginile ce-mi tulburau privirea și-mi întunecau clipele 24
și-am vegheat la căpătâiul fiecărei osteneli fără să mai sper nimic. Am urcat de bună voie scara suferinței, poticnindu-mă la fiecare pas, împiedicându-mă de propriul meu trup, încercând să reclădesc tot ce se năruise în jurul meu. Și-am zâmbit, deși eram obosită, sperând să-mi pot duce la bun sfârșit călătoria.
25
Întrebare Dintotdeauna am fost un copil răsfățat, obișnuit să i se ofere, în trecerea fără cutremure prin timp, orice își putea imagina. Chiar dacă mi-am distrus zborul și-am eșuat lamentabil în propria-mi existență, fără să las niciun indiciu, nu mă plâng. Mă întreb doar, desigur, retoric, de unde am amintiri atât de frumoase, când zilele mele, trecute una pe lângă alta fără să se salute, erau anoste și pustii. Sau, poate, copilul nu și-a pierdut nicio clipă imensa-i imaginație...
26
Măr verde Mi-am schițat o hartă. Cu buzele oarbe și ochii muți mi-am schițat o hartă din mere orgolioase și neapărat verzi, atât de verzi încât îmbujorează plasa mea de vise cu care-mi alung nemulțumirile, pentru a nu le mai vedea jubilând. Mi-am schițat o hartă, căci o imatură singularitate mă trece simplu dintr-o lume în alta ca și cum aș traversa de pe un trotuar pe celălalt aruncând un măr verde. Ca să pot reveni dintre cercurile 27
care devin elipse și se intersectează cu merele mele verzi ce plutesc nestingherite în imponderabilitate, mi-am schițat o hartă, cu prețul unui măr verde, plătit cu-n vis păstrat din tinerețe.
28
Amurg alb Nu mai văd decât o linie albă. O fereastră închisă. Dincolo de ea nu mai este nimic, nici măcar ceață sau viscol, rupere de nori sau caniculă. Dincoace de ea nu mai este nimic, nimic, în afară de mine. Mă agăț de prelingerea nimicului, și devin parte dintr-un alb, din ce în ce mai neclar, ca un poem încă nescris, dar care se plimbă nestingherit prin imaginația mea furibundă.
29
Linia albă vine spre mine, e tot mai aproape, iar eu o privesc fascinată, până la epuizare, zâmbind cu îngăduință când îmi mușcă din ochi descătușându-mi lacrimile. Amurgul transformă brutal albul în culoare.
30
Săptămâni Am închiriat săptămâna trecută, Timpului, ca să-și deslușească propriile dorințe și să învețe să nu-și mai mutileze inima strigând după ajutor.
Nici nu știu de unde am avut energia să sar pur și simplu peste șapte zile fără să le simt lipsa, dar chiria pe care am primit-o mi-a ajuns pentru o porție de cer cu stele și-un răsărit dintre valuri amețitoare de nămeți.
31
În lipsa durerii, care n-a mai apărut nici la cină, nici la micul dejun, mă gândesc serios să închiriez și următoarele săptămâni, la același preț.
32
Inestimabil Nu mi-au plăcut niciodată colecțiile. De niciun fel. Nici măcar cele valoroase: de timbre, tablouri sau Gallé-uri expertizate. Cum să fii „stăpân” peste inestimabil? E ca și cum ai aduna atât de multe metafore într-un singur poem, încât ai produce cea mai mare calamitate de care și-ar mai aminti Pământul, iar aerul n-ar mai avea loc în plămâni 33
și s-ar topi printre aripile păsărilor închise în colivii, care-au uitat de prea mult timp să zboare.
34
Sfere și cercuri Sferele din jurul meu nu mă mai protejează. Alunec din mâinile lor și cad printre ele mângâind cu lacrimile mele vindecătoare focul, apa, visele, și gândurile. Cad pe pământul greu, pârjolit de durere și-ncețoșat de neputințe. Și-atunci... neașteptatul miracol: în jurul meu apare un cerc nou-nouț, din jumătăți de mere care-mi luminează ziua: roșu – galben – verde, ca un semafor care 35
oprește trecerea răului și lasă să ajungă până la mine doar cuvintele ce-ar putea să mă aline sau, măcar, să mă lase să-mi recuperez calea.
36
Prim-plan Îmi golesc inima de orice teamă. Trec mărturisirea pe primul plan, chiar dacă s-ar sparge oglinda și mi-ar aduce șapte ani de ghinion. Nu pot să las nepăsarea să mă învăluie nebunește spre bucuria imaturității. Nu mai am nevoie de nimic, sunt independentă și neînfricată. Nu mă mai poate corupe nicio filosofie, niciun trup și nicio rămășiță din scenariul aruncat spre mine de restul lumii, întunecate. Trec mărturisirea pe primul plan, chiar dacă va avea ștampila „anulat”.
37
Zbor întrerupt Puteam să zbor. Zburam în fiecare vis, în fiecare vers și ceea ce-mi plăcea cel mai mult la tine era că mă însoțeai întotdeauna. Mi-erai alături și-ți simțeam fâlfâitul aripilor și zâmbetul ce-mi ardea obrajii sărutându-mi-i. Spațiul ne cuprindea în brațele sale spiralate și ne susținea în tăcerea perfectă din jur, ce mirosea a mere întinse spre cer ca ofrandă a simplității dragostei. Știu că tu mai zbori încă, dar eu am căzut și m-am înfipt în pământul reavăn dintr-un alt zâmbet de timp.
38
Anotimpuri viitoare Viața mea era o fracție a cărei rezolvare corectă dădea invariabil doi, iar soarele mă-mbrățișa ca un poem încărcat cu flori albe, atât de albe, încât se transformau în mere roșii, mari, ca niște inimi îngemănate firesc, pe care le purtam împreună, să ne lumineze drumul cu parfumul lor, coborât direct din cerul ce ni se scurgea printre degete. Apoi, am alunecat și m-a ajuns din urmă avalanșa, iar merele s-au transformat în spini ce-mi zgâriau gândurile și mă țineau captivă, îmbătrânindu-mă cu fiecare clipire a pleoapelor, 39
mai mult și mai mult, într-o liniște deplină și apăsătoare, în care nu puteam uita nimic. Chiar dacă totul e fals, simt – cinetic – cum s-a schimbat brusc anotimpul. Un strop de vară mi-a răscolit tâmplele, alungând aburul iernii ce-mi urla pe urme. Umbra mâinilor mele, legate strâns, cu semne ciudate, ce cântau pe-un portativ de crengi, a înflorit, iar toate nopțile s-au transformat în zile, inversând timpul anotimpurilor viitoare.
40
Surplus de iubire Nici nu mi-am imaginat cum din surplusul de iubire nu mai rămâne nimic. Se risipește în singurătate, s-o descifreze, nu s-o alunge și-o folosește ca pe-o umbrelă puternică ce oprește toate vibrațiile numerelor prime. Urăsc imaginea trecerii timpurii și jefuirea copacilor de frunze. Norocul e că vara-și intinde ocrotitor mantia peste sufletul meu și-mi sărută rănile însetate de furtuni existențiale, oferindu-le adăpost. Îmi voi reseta ceasul intern pentru a mă adapta 41
unui alt fus orar, în care vreau să intru prin efracție, sperând să găsesc lumina prin care să respir minunile de zi cu zi. Îmi umplu golurile de viață, și-mi joc rolul până la capăt, fără public și fără sufleor.
42
Un singur răsărit Citesc cu atenție, încă o dată și încă o dată, iar cuvintele dansează prin fața ochilor mei ca și cum le-aș privi printr-un pahar cu apă. Simt fiorul ce mă cuprinde, ce-mi strânge sufletul, dar nu-l pot privi. Cuvintele sunt acolo, așezate frumos, într-o ordine desăvârșită, dar nu le mai înțeleg. Îmi par străine, ciudate și mult prea calme, ca și cum și-ar fi lepădat toate angoasele și-acum urmăresc continuarea de dincolo de miezul pământului, îngustându-și ochii, ca să nu-i simt ațintiți asupra mea. 43
Se așază tăcute într-o formă perfectă, dar alunecă și devin un infinit prețios, pe care-l simt, dar nu-l pot atinge, așa că-l implor să se oprească o clipă și să-mi explice. Apoi, visul e dintr-un vis și-ncerc zadarnic să mă trezesc. Nu știu să despart atât de multe vise cu un singur răsărit.
44
Căutări O să caut în toate ochiurile de apă și-n toate oglinzile neacoperite încă. Poate oi mai găsi jumătatea mea de măr pierdută într-o copilărie nedescifrată, în care zâmbetele erau agățate de fereastra ce se deschidea spre grădină. M-aș fi întors, mai târziu, s-o iau acasă, cu zâmbete cu tot, dar am fost oprită la graniță: nu mai semănam cu mine însămi și încurcam numele zâmbetelor deși făceau parte din metrul meu de pământ strămoșesc.
45
MEZZO MELA
Mezzo mela
46
47
La mela dal mio cuore
Nel mio cuore è cresciuta una mela rossa, scesa da dentro un sogno che camminava scalzo fra il cielo sopra di me. Come in una preghiera senza parole mi prometto di regalarlo, coloro che hanno bisogno di speranza, come una medicina, riscoperta con pazienza, dentro una pioggia che cambia tutte le forme di rilievo. Conserverò un tempo i semi per qualcuno, che avrà bisogno di amore. 48
La trappola
Mi soffoca la trappola dove mi hanno preso i desideri che crescono al di sopra di me, mi si attorcigliano intorno al collo e mi sopprimono la respirazione con un secondo in meno, lasciandomi scorrere tra le proprie vene e sentire l’invecchiamento del rifugio temporaneo della mia anima. Può essere che ho desiderato quello che non mi apparteneva, ma, tra il presto e il troppo tardi ho visuto tutti i miei silenzi nei abiti concepiti proprio per farmi sentire perdonata dal vizio delle parole. 49
Inventario Mi sono inventariata tutte l’esperienze, pensieri, i sentimenti... Tutta l’anima l’ho cambiata in deposito e l’ho registrata sui listi illimitati, pesanti delle vuote parole e stereotipe scartate senza rimpianti, come dei fulmini verso un frutteto con alberi in fiore. Il corpo mi è rimasto vuoto, freddo, desolato e abbandonato, dimenticato sopra una mensola che ancora blocca la porta verso la felicità.
50
Vuoto Mi sento persa fra la realtĂ e il sogno nel quale mi hai abbandonato quando avanzavo pian piano, di nascosto, per le orme dei tuoi passi, guidandomi dopo la ringhiera sospesa sopra un vuoto immenso, traslucido, in quale, strano, si rispecchia il candelabro oscurato dalle nuvole che lo ingannavano, uccidendo gli le stelle. Mi sento persa nella mia solitudine di ogni giorno.
51
Sensazione strana Immaginatì l’ascia rispecchiata nei tuoi occhi umiliati e l’impossibilità di fuggire da sotto il suo taglio oppure di impararla tagliare il pane per le anime affamate o la legna per i corpi gelati.
Immaginatì la tua dipende nza da infelicità, quale la neghi, coprendola con i sorisi levigati con pazienza dai pensieri disegnati con i pastelli su ognuno ricordo, 52
pescato come capita dal laghetto dove ti specchi. ImmaginatÏ come veglia qualcuno da lontano su di te, per poter diventare una finestra aperta verso domani anche se l’alba e il tramonto possono essere rovesciati quando che sia.
Ti sei immaginato? Hai una sensazione strana? Quindi, e il momento di cominciare a vivere!
53
Secondo Il dolore si è fermato un secondo dal volo. Un secondo, quanto sia caricata la balestra con una nuova ala rubata da un’angelo ferito dalle parole irreale, che non riusciva vedere più lontano dall’istante ingenuo e diventò malinconico. Sapeva il Dolore da tanto: Il cuore su quale mirerà soffrirà di accecante tramontana della malinconia e sarà per sempre affamata e assetata, ma non potrà chiamare l’aiuto di nnessuno. Sorda sarà per ogni preghiera e muta sarà, 54
incatenata dentro di sĂŠ, come un albero da frutto dorato, ma sterile, che non calma piĂš la fame di nessuno e sta cosĂŹ, brillante e solo nella luce, morto per tutti, anche se sente come gli scorre fra il fiorimento linfa di una volta. Oh, Dolore, Neanche gli ucelli non si poseranno sui rami dorati! Non amano le anime ferite dalle frecce di malinconia, preferiscono morire in amore, no dalla freccia del Dolore. Ma il cuore colpito Ăˆ diventato tutto in una volta Bianco, puro e dolce: 55
„Mi senti, Dolore? Abbandono Tutti i sogni e tutta la poesia che mi tormenta l’autunno e inizio il conto a rovescio. A zero, ti trasformerò in speranza, streccerò i rami e rinverdirò spaventandoti di morte!” Il dolore Si è fermato un secondo. Il secondo decisivo.
56
Il posto dai cuori Non posso piÚ trovare quel posto speciale dove ci incontravamo, il tempio dove solo Euterpe possedeva i segreti della vita e, anche se rifiutava fermamente di condividerli, lasciava cadere ogni sera uno per volta un velo, come fossimo stati invitati ad una festa degli Dei. Gli rubassimo tutti sorisi e ci rallegravamo sotto i suoi sguardi divertiti, quale ci proteggevano da noi stessi e dell’amore che noi disperassimo, riscoprendolo con la stessa perseveranza con quale buttavamo le monete nella fontana dei nostri desideri. 57
Però, non posso piÚ trovare il posto, corre lontano da me, si nasconde e ride. Gli sento la risata vivace E mi rattristo. Sento che da qualche parte, dall’altra parte della lacrima anche tu lo cerchi anche tu lo senti ridere anche tu ti ricordi. Quel posto e vivo Per sempre In entrambi.
58
L’ordine dei silenzi Fra le anime tormentate di incertezze, lontano, verso l’ultima fila, sta anche la mia anima affamata, spenta da ogni colore, pronta ad arrendersi in tutte le battaglie che succedono con le porte incatenate e i dolori che gli strappassero anche l’ultima goccia di autunno. Però, quando i silenzi compaiono zoppando, in un’ordine compiuta, come un plotone di esecuzione e si stendono accusatore le mani ossute verso le anime morenti 59
che si tengono timide, le ali in mano, anima mia capisce il mistero bruciato nell’incenso, si spolvera i tatuaggi della spietata coercizione di tortura e canta un salmo di eterno amore quale circonda i silenzi, rovinandoli senza pietà l’ordine cacciandoli via fuori dal tempo, dove non li amerà nessuno.
60
Avviso Da domani, è prevista la pioggia. È l’unico titolo. L’inversione dei poli ancora aspetta, come anche la fine del mondo che arriva ogni trimestre, come una immediata realtà per attivare la paura scatenare l’eccessiva temperatura nei nostri cervelli facilmente da influenzare e disciplinare. Quindi, domani piove. Da dopodomani, Possiamo pensare ancora Alla ribellione e disastri. Signore, Per fortuna che dobbiamo scomparire!
61
Esecuzione Sento come la vita si scoglie fra le dita e provo, navigando tra la nebbia, di rappezzare i miei giorni. Poi, li cucio una con l’altra per racimolare un arcobaleno sotto quale nascondermi quando, vicino me, urla il plotone di esecuzione. Poi rido: un’altra volta è arrivato disarmato, e la Domenica si estende fino a Martedì oppure finché sarò uccisa di valanga della solitudine quale si scatena dentro me.
62
Pecatto Ho finto di essere indifferente, sembravo di non avere piÚ energia per tanti vortici che ancora mi colpivano senza pietà . Ho finto di essere fiduciosa, desiderando di aver potere di nascondere il delirio che mi obbligava spregarmi nel nulla di ogni giorno. Facevo l’elemosina solo la metà di mela, per non pagare intero il peccato.
63
Il viaggio Non sapevo che iniziava. Sono stata presa nel vortice d’estate ballando il valzer per la prima volta, sulle orme appena sussurrate del matino. Non volevo gustare i frutti della terra. Gli Angeli mi hanno messa davanti al fatto compiuto ed io, essendo toccata dalla luce, ho respirato la carezza credendo che cosÏ sarà per sempre. Ma... Non sono riuscita ad abituarmi con le immagini che mi tormentavano lo sguardo e mi oscuravano i momenti. Ho vegliato 64
al capezzale di ogni fatica senza sperare piÚ nulla. Ho salito volentieri la scala della sofferenza, intoppando ad ogni passo, ostacolata del mio proprio corpo, cercando di ricostruire tutto ciò che è crollato intorno a me.
Poi ho sorriso, anche se ero stanca, sperando di poter portare alla fine il viaggio.
65
Domanda Da sempre sono stato un bambino viziato abituato di avere, nel passare senza terremoti fra il tempo, tutto ciò che poteva immaginarsi. Anche se mi sono rovinato il volo e sono lamentavole fallito nella propria esistenza, senza lasciare nessun indizio, non mi lamento. Mi chiedo soltanto, enfatico, certamente da dove ho i ricordi talmente belli, quando i miei giorni passati uno vicino l’altro senza salutarsi, erano noiosi e deserti. Può essere che il bambino non ha mai perso nessun istante la sua enorme immaginazione... 66
Mela verde Ho schizzato una mappa. Con le labbra cieche e gli occhi muti ho schizzato una mappa dalle mele orgoliose e indispensabile verdi, talmente verdi che arrossiscono la mia rete di sogni con quale caccio via i miei dispiaceri per non vederli più trionfare. Ho schizzato una mappa, perchè un’acerba singolarità mi fa semplice passare da un mondo all’altro come avessi traversato da uno marciapiede all’altro buttando una mela verde. Per poter ritornare dagli cerchi che diventano ellissi 67
che si intersecano con le mele verdi che planano non disturbate nell’imponderabilità , ho schizzato una mappa, con il prezzo di una mela verde, pagato con un sogno conservato dalla giovinezza.
68
Crepuscolo bianco Non vedo altro che una riga bianca. Una finestra chiusa. Dalla parte opposta non c’è più niente, nemmeno la nebbia ne tormenta rottura delle nuvole o canicola. Da questa parte di lei non c’è più nulla niente tranne me. Mi sto attaccando al gocciolo del niente e divento parte del bianco, sempre più confuso come un poema ancora non scritto, ma quale cammina non ostacolato fra la mia immaginazione furibonda. 69
La riga bianca viene verso me, è sempre piÚ vicina, ed io la goardo affascinata fino al esaurimento, sorridendo con indulgenza quando mi morsica nei occhi scatenandomi le lacrime. Il crepuscolo trasforma brusco il bianco in colore.
70
Settimane La settimana scorsa l’avevo affittata al tempo per chiarirsi i propri desideri e per impararsi di non mutilare il suo cuore gridando per l’aiuto. Neanche so da dove ho avuto l’energia proprio per salire sopra i sette giorni senza sentire la loro mancanza, ma l’affitto che ho ricevuto mi è bastato per una porzione di cielo con stelle e un’alba tra le onde inebrianti di nevai.
71
Nel mancato dolore, che non è piÚ apparso ne a cena, ne a colazione penso seriamente di affittare anche le future settimane allo stesso prezzo.
72
Preziosissimo Non sono mai stata l’amante delle collezioni. Qualunque. Neanche quelle pregevole: di francobolli, quadri oppure i vasi expertisati. Come puoi essere ‘’padrone’’ sopra l’inestimabile? È come coglieresti talmente tante metàfore in un solo poema, così slanceresti il più grande disastro che si lo ricorderà la Terra, e l’aria non avrà più posto nei polmoni e scioglierebbe tra le ali dei ucelli 73
chiusi nelle gabbie, quale da tanto tempo hanno dimenticato volare.
74
Sfere e cerchi Le sfere intorno a me non mi proteggono più. Scivolo dalle loro mani e cado tra di loro accarezzando con le mie sanatore lacrime il fuoco, l’acqua i sogni e i pensieri. Sto cadendo sulla terra pesante, bruciata di dolore e annebbiata dalle debolezze. Ed allora l’inaspettabile miracolo: intorno a me compare un cerchio nuovo nuovissimo, di metà di mele quale mi illumina il giorno: 75
rosso-giallo-verde, come un semaforo quale ferma il passare del male e lascia arrivare da me solo le parole che potrebbero addolcire o magari di lasciarmi riacquistare la via.
76
Primo piano Mi svuoto il cuore di qualunque timore. Passo la testimonianza al primo piano, anche se rompersi lo specchio mi porterebbe sette anni di scalogna. Non posso lasciare l’indifferenza di avvolgermi pazzesca verso la gioia dell’imaturità. Non ho più bisogno di nulla, sono libera e coraggiosa. Nessuno può corrompermi nessuna filosofia, nessun corpo nessuna rimanenza della sceneggiatura buttata verso me dal resto del mondo, oscuro. Passo la testimonianza 77
al primo piano, anche se avrà il timbro „annullato”.
78
Volo interrotto Potevo volare. Volavo in ogni sogno, in ogni verso e quello che mi piaceva più a te èra che mi accompagnavi sempre. Eri stato sempre vicino e sentivo il tuo frullo d’ali e il soriso che mi bruciava le guancia baciandomi. Lo spazio ci coglievano con le sue braccia spiralati e ci sosteneva nel perfetto silenzio d’intorno, che profumava di mele distese verso il cielo come un dono della semplicità dell’amore. Lo so che tu voli ancora, ma io sono caduta e mi sono piantata 79
nella terra umida da dentro un’altro sorriso del tempo.
80
Prossimi stagioni La mia vita era una frazione con il suo invariabile risultato due, il sole mi abbracciava come un poema carico dei fiori bianchi, talmente bianchi che si trasformavano nelle mele rosse, grandi, come dei cuori semplicemente abbinati che ci portavamo insieme, per illuminare la via con il loro profumo, sceso direttamente dal cielo che scorreva tra le dita. Poi, ho scivolato e mi ha raggiunta la valanga, le mele si sono trasformate nelle spine che mi graffiavano i pensieri 81
che mi tenevano prigioniera, invecchiandomi con ogni battere delle palpebre, sempre di più in un perfetto e oppressivo silenzio dove non possiamo dimenticare nulla. Anche se tutto è falso, sento-cineticocome si è cambiata subito la stagione. Una goccia di estate mi ha rovistato le tempie, allontanando il soffio d’inverno che mi gridava tra le orme. L’ombra delle mie mani, strettamente legati, con i segni strani, che cantavano sopra un leggiodi rami, è fiorita, e tutte le notti 82
si sono trasformati nei giorni, cambiando il tempo dei prossimi stagioni.
83
Sopravanzo di amore Neanche mi sono immaginato come dal sopravanzo di amore non resta più niente. Si diffonde nella solitudine, per comprenderla, non per buttarla via e la usa come un ombrello vigoroso che ferma tutte le vibrazioni dei numeri primi. Odio l’immagine del passaggio prematuro e il depredamento delle figlie degli alberi. La fortuna è che l’estate si stende protettore il manto sopra l’anima mia e mi bacia le ferite assetate di tempeste esistenziali, dandogli rifugio. Cambierò le impostazioni dell'orologio interno 84
per adeguarmi ad un altro fuso orario, dove voglio entrare fra l’effrazione, sperando di trovare la luce tra quale respirare le meraviglie di ogni giorno. Mi riempio I vuoti di vita, e svolgerei il ruolo fino alla fine, senza pubblico e senza suggeritore.
85
Un sorgimento solo Leggo attentamente ancora una volta, e un’altra volta, e le parole ballano davanti agli occhi miei come avessi guardato tramite un bicchiere di acqua. Sento il brivido che mi circonda, che mi stringe l’anima, ma non lo posso guardare. Le parole stanno li, ben organizzati, in un’ordine perfetto, ma non li capisco più. Mi sembrano straniere, strane e molto più calme, come levassero tutta l’ansia e adesso stò seguendo la continuazione al di là del mezzo della terra, diminuando i suoi occhi, per non sentirli puntati sopra di me. 86
Si poggiano silenziose in una perfetta forma, ma scivolano e diventano un prezioso infinito, che lo sento, ma non lo posso toccare, cosÏ lo supplico di fermarsi un istante e di spiegarmi. Poi, il sogno è da dentro un altro sogno e provo inutilmente di svegliarmi. Non so separare talmente tanti sogni con uno solo sorgimento.
87
Ricerche Cercherò in tutte le pozze d’acqua in tutti gli specchi ancora non ricoperti. Podarsi troverò la mia mettà di mela persa in un’infanzia confusa, dove i sorisi erano agganciati alla finestra che si apriva verso il giardino. Sarei ritornata più tardi, per portarla a casa, con tutti i sorisi, ma sono stata fermata alla confine non assomigliavo più con me stessa imbrogliavo il nome dei sorisi anche se erano parte del mio metro di terra avita.
88
89
Ileana-Lucia Floran
listă.
Poetă, romancieră, editoare, jurna-
S-a născut în 29 iunie 1960, la Orăștie, jud.Hunedoara, România. A absolvit Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice a U.S.H. din București, specializarea „jurnalism” și Masterul „Management și comunicare în afaceri” la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul S.N.S.P.A. București. Din 1992 și până în prezent este directoarea Editurii „Emma” și președinta Asociației Florema Design din Cluj-Napoca, România. Este redactor-șef al revistelor „Visul” care apare online și „Dăruiri literare” cu apariție atât online, cât și în format tipărit. Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Poetessa, romanziera, editrice, giornalista. Nata il 29 giugno 1960, a Orăștie, Hunedoara, Romania. Facoltà di Giornalismo, Comunicazioni e Relazioni Pubbliche di U.S.H. Bucureşti, specialità di Giornalismo. Laurea 90
Magistrale: Management e comunicazione in affari, Facoltà di Comunicazioni e Relazioni Pubbliche di S.N.S.P.A Bucureşti. Dal 1992 ad oggi è la direttrice dell'Editoria Emma, la presidente dell'Associazione Florema Design, ClujNapoca, Romania, redattrice principale della rivista letteraria on-line „Visul” (Il sogno) e redattrice principale della rivista „Dăruiri literare” (Dedicazioni Letterarie) rivista stampata e on-line. Membro dell'Unione dei Giornalisti Professionisti della Romania. Volume publicate/ Pubblicazioni: - Gânduri interzise – poezii, Editura Emma, 2015; (Pensieri proibiti – poesie), Ed. Emma, 2015 - Lumină răsturnată – poezii, Editura Emma, 2015; (Luce rovesciato – poesie), Ed. Emma, 2015) - Cerul adâncurilor/ Le ciel des profondeurs – poezii/ poémes, Ediția a II-a, bilingvă, Editura Emma, 2015; (Cielo di profondità – poesie Seconda edizione, bilingue), Ed. Emma, 2015 - Tăcerea destinului – roman, Ediția a II-a, revizuită și adăugită (Il silenzio del destino – romanzo, Seconda edizione, riveduta e allargata), Ed. Emma, 2014 91
- déjà vu, Ed. Emma, 2014, poesie; - cercuri concentrice/ concentric circles/ cercles concentriques/ cerchi concentrici – poezii/ poems/ poémes/ poesie – edizione in quattro lingue, Ed. Emma, 2013, poesie; - Versuri zglobii pentru copii (Versi vivaci per i bambini), Ed. Emma 2013, poesie; - Iubiri... (Amori...), Ed. Emma 2013, romanzo; - Imagini transparente (Immagini Trasparenti), Ed. Emma 2013, racconto; - Tăcerea destinului (Il silenzio del destino), Ed. Emma 2012, romanzo; - Crochiuri în slove (Schizzi nelle parole), Ed. Emma 2012, racconto; - Dincolo de daruri/ Beyond gifts (Al di là dei regali) – poesie/ poems, edizione in due lingue, Ed. Emma, 2012, poesie; - Spirala gândului (La spirale dei pensieri), Ed. Emma, 2012, poesie; - Amurgul speranței (Crepuscolo della speranza), Ed. Emma, 2011, romanzo; - Cerul adâncurilor (Il cielo della profondità), Ed. Emma, 2009, poesie; - Cuvânt despre cuvinte (Parola di parole), Ed. Emma, 2009, cronica letteraria; - Pustiul din suflet (Il deserto dell’anima), Ed. Emma, 2009, racconto; 92
- PaĹ&#x;i (Passi), Ed. Emma, 2007, poesie e racconto; - Surâsul timpului (Il sorriso del tempo), Ed. Emma, 2006, poesie.
93
Cuprins/ Contenuto Jumătate de măr ............................................ 6 Mărul din inima mea ................................. 8 Capcană ..................................................... 9 Inventar ................................................... 10 Gol .......................................................... 11 Senzație ciudată ...................................... 12 Secunda ................................................... 14 Locul din inimi........................................ 17 Ordinea tăcerilor ..................................... 19 Anunț ...................................................... 21 Execuție .................................................. 22 Păcatul ..................................................... 23 Călătoria .................................................. 24 Întrebare .................................................. 26 Măr verde ................................................ 27 Amurg alb ............................................... 29 Săptămâni................................................ 31 Inestimabil .............................................. 33 Sfere și cercuri ........................................ 35 Prim-plan ................................................ 37 94
Zbor întrerupt .......................................... 38 Anotimpuri viitoare................................. 39 Surplus de iubire ..................................... 41 Un singur răsărit...................................... 43 Căutări ..................................................... 45 Mezzo mela ................................................. 46 La mela dal mio cuore ............................ 48 La trappola .............................................. 49 Inventario ................................................ 50 Vuoto ...................................................... 51 Sensazione strana .................................... 52 Secondo ................................................... 54 Il posto dai cuori ..................................... 57 L’ordine dei silenzi ................................. 59 Avviso ..................................................... 61 Esecuzione .............................................. 62 Pecatto ..................................................... 63 Il viaggio ................................................. 64 Domanda ................................................. 66 Mela verde .............................................. 67 Crepuscolo bianco................................... 69 Settimane ................................................ 71 Preziosissimo .......................................... 73 Sfere e cerchi .......................................... 75 95
Primo piano ............................................. 77 Volo interrotto......................................... 79 Prossimi stagioni ..................................... 81 Sopravanzo di amore .............................. 84 Un sorgimento solo ................................. 86 Ricerche .................................................. 88
96
97