Imagini transparente

Copyright © Ileana-Lucia Floran http://ileana.floran.ro Toate drepturile sunt rezervate autorului.

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a autorului.

Volumul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redactare computerizată: Ileana-Lucia Floran Prefața: Ioan Velica Coperta: Ileana-Lucia Floran

MEMBRĂ A UNIUNII EDITORILOR DIN ROMÂNIA e-mail: office@florema.ro; Tel.: 0354 104 753; Fax: 0354 814 387 http://www.edituraemma.ro

Gânduri de observator Prefaţă

În micul volum de proză scurtă „Imagini transparente” se observă „pana şcolită într-ale romanului”. Descrierea, principalul decor al „umorului aluziv” întreţine dialogul. Dialog, ce ţine în frâu imaginaţia cititorului, pentru ca, în final, să i se ofere pe tavă o cu totul altă situaţie, pe care el, cititorul, credea că a dibuit-o de la începutul descrierii.

Terapia prin „tratament” propusă de autoare este o aluzie, mică, amară, un fel de haz de necaz, la care participă fără să dorească însuşi cititorul. „Glumiţele...” parlamentarului de tipul „din 4 în 4 ani” îi dezgustă pe alegători care „fac şi ei o glumă chiar dacă netelevizată”... cum că o să-l voteze!

Autoarea, un fin observator al decorului societăţii, ba chiar, cu o insistenţă obsesivă, a descrierii situaţiilor în care se complac „intelectuali de marcă”, nu face decât să înfiereze activităţi „oficiale” ce se bifează de culturnici zeloşi să-şi mulţumească „şefii politici”.

Recenzia maestrului Pache Popescu, marele consacrat într-ale poeziei, a pus-o pe gânduri pe debutanta poetă Diana Brad, fapt ce atestă dominaţia nonvalorii în arealul literar al unei urbe.

Bună cunoscătoare a „ustensilelor” aparţinătoare calculatoarelor, mânuieşte cu nonşalanţă denumirile moderne ale redactării schiţelor (laptop, hard, e-mail, fax, internet etc.). Cu toate aceste accesorii moderne, în schiţa

„Caruselul” se scot în evidenţă aceleaşi racile ale societăţii noastre (mită, şpagă, o cafea, o atenţie, o floare, o ...). Problemele, le au întotdeauna oamenii, că şefii n-au „nicio treabă cu problemele lor”!

Schiţa „Cameleonul” este o radiografie a societăţii în ajunul Revoluţiei Române din 1989, care se înscrie în înţeleptele vorbe din popor, „Afară-i vopsit gardul şi-năuntru’ leopardul”. Această schiţă se regăseşte în genul literar al nuvelei. De la grijile unei familii tinere, de zi cu zi, la problemele serioase ale serviciului, de la un caracter la altul, la „binefacerile certificatului de revoluţionar”. Puţini au fost şi mulţi sunt astăzi! Aşa-zişii „revoluţionari”! În „Discurs”-ul unui „poet” neînţeles, Ileana-Lucia Floran, cu scriitura subtilă şi acidă, reuşeşte să creioneze un anumit tip de caractere. Se trage concluzia că numai cei care au caracter, pot să fie respectaţi de cei din tagma literară, ceilalţi sunt simpli „mâncători de sandwichuri” şi consumatori de... doze de bere. La asemenea specimene, o şedinţă literară sau o lansare de carte, le prelungeşte viaţa fizică, dar le scurtează viaţa literară.

Distinsa autoare îşi încheie, într-un mod strict literar acest volum de proză scurtă cu schiţa „Revelion”. Îndemnul la lectură, deopotrivă celor mici şi celor ieşiţi la pensie, la gura sobei, nu face altceva decât o prelungire a vieţii, de trecere prin toate etapele pe care şi le aminteşte: copilăria, maturitatea, senectutea şi iubirea de frumos. „Imaginile transparente” se pot citi uşor, fără vreo greutate. Nu are preţiozităţi inutile. La o ceaşcă

dimineaţa se poate sorbi din priviri, la o gură de cafea, aceste poveşti de viaţă. În schiţele abordate putem să ne punem „prieteni”, duşmani sau alte specii literare pe care le cunoaştem în viaţa reală. Fără a fi vehementă, cu ajutorul mijloacelor literare, pe care le mânuieşte cu foarte multă acurateţe, Ileana-Lucia Floran poate fi înscrisă în antologia prozei scurte româneşti la loc de frunte.

Citiţi aceste povestiri. Nu veţi pierde nimic. Poate vă veţi regăsi... vecinul, prietenul, duşmanul.

Ioan Velica Preşedintele Ligii Scriitorilor din România Filiala jud.Hunedoara

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------„Tratament” Dinu intră timid în baza de tratament. Mai fusese la băi, dar niciodată aici. Auzise de multe ori despre calitățile benefice ale apei termale, așa că, necăjit de o durere rebelă la genunchi, se hotărî să-ncerce.

Bazinul nu era prea mare, dar apa se vedea curată și limpede.

Dinu citi toate anunțurile afișate, așa că făcu un duș rapid, cum cerea regulamentul și coborî cele câteva trepte, privindu-și cu interes „colegii” de bazin. Într-un colț, un ins grizonat, cu vârstă incertă îi dădea – teoretic – lecții de înot unui bătrânel uscățiv și știrb, care-l privea mut de admirație. Dinu auzi numai ultima frază, spusă pe un ton categoric: - Păi, știi matale cu cine vorbești? La 18 ani am trecut Dunărea înot...

Apa nu era adâncă, un metru șaizeci, scria peste tot, așa că Dinu, care nu se ducea la fund ca un bolovan, dar nici nu putea să spună că știe să înoate, înaintă curajos către un alt grup, format din doi bărbați și o femeie care discutau aprins: - Ce părere aveți, doamnă, după ce terminăm procedura asta, mergem să bem un păhărel? întrebă unul dintre bărbați, un tip excesiv de slab și foarte înalt, cu pletele prinse, cu ajutorul unui elastic „de bani” într-o coadă udă, la fel de udă ca și barba albă și subțirică, à la Don Quijote.

8

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Vai, domnule, se alintă, ca o fetișcană, doamna – bine trecută de vârsta a doua, cu pungi mari sub ochi și riduri profunde – bucuroasă că cineva-i dă atenție, poate o cafea, că eu nu prea beau alco-hol.

- Da, nici eu nu beau alcool, intră în vorbă cel de-al doilea domn, rotofei, roșu la față, chel în vârfului capului, dar cu un breton stufos și bine pieptănat.

- De ce, domnule? Câte un păhărel nu strică... răspunse mirat cel care făcuse propunerea...

- Poate, da' mie nu-mi permite religia, răspunse cu emfază domnul rotofei.

- Serios? Ești penticostal? se interesă doamna.

- Nu, sunt baptist.

- Deci, tot protestant, concluzionă Don Quijote atoatecunoscător.

- Nu, greșiți, neoprotestant...

- Și care-i diferența? Nu Luther e cu pocăiții?

- Nici vorbă, domnule, Luther e cu altceva, nu știu acum, așa rapid, cu ce, dar sigur cu altceva...

- Dacă zici mata... așa o fi... zâmbi doamna.

- Sigur! Vă spun sigur, că eu am studiat puternic...

Da matale, colegu', ce religie ai?

- Eu-s creștin ortodox.

- Greșit! Nu zici bine, nu se poate zice creștin ortodox...

- De ce, dom'le, așa zice toată lumea...

- Atunci, greșește toată lumea...

- Haida-de!, Atunci, fă bine și mă luminează, să pricep și eu... Domnul cel rotofei părea deja înfuriat.

9

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Stai ușor, că nu vreau să te jignesc cu nimic. Îți explic imediat; ți-am zis deja c-am studiat și mă pricep...

- Așa... sunt numai ochi și urechi...

- Uite cum stă treaba... creștin înseamnă „drept în credință”, iar ortodox, tot aia. E, acum pricepuși?

- Ce-ai zis pricepui... da' nu cred... Popa nostru a zis că creștin înseamnă de-a lu' Cristos...

- Apăi, popa dumitale s-o fi referit la altceva, sigur că toți suntem de-a lu' Cristos, da' nu cred că zice că nu are „dreapta credință”...

- Are, cum nu? Ortodoxia e credința aia bună și dreaptă...

- Așa-i, da' și eu sunt creștin, chiar dacă nu-s ortodox, acu' ce mai zici?

- Habar n-am, nu mai pricep nimica...

- Uite, e simplu, ortodox vine de la greci, din „orto” care-nseamnă „drept” și „doxa” care-nseamnă „ceas”, adică ortodoxul e drept ca un ceas...

- Scuzați-mă, interveni timid doamna, copleșită de înaltele cunoștințe ale interlocutorului său, doxa nu-nseamnă „gândire”? Că nouă așa ne-a zis părintele Lucian, că ortodoxia e gândirea aia dreaptă.

- Doamnă, nu mă mai întrerupeți, doar v-am zis că eu am studiat, ce n-ați auzit de ceasurile alea suedeze „Doxa”?

- Elvețiene... șopti doamna.

- Hai, doamnă, că nu contează... Uite un exemplu mai bun: Dumneata, domnule, poți sluji numa' la biserica ortodoxă, așa-i?

10

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Apăi eu nu pot sluji de loc, că nu-s popă...

- Hai, că nu știi Biblia... Dacă ești creștin adevărat, atunci poți sluji. De un singur lucru ai nevoie: să faci religie numai printr-o filosofie creștină! Auzi cum zic? Fi-lo-so-fie... cu „s” ca să fii de partea lui Cristos, că dacă-i zici cu „z” ești de partea ăluilalt și nu vrei...

- Da' ce legătură are?

- Are, că dacă-s „filosof” și credincios, eu pot sluji și la baptiști și la penticostali, dar și la ortodocși.

- Cum așa? Da' ce? ai terminat Teologia?

- Nici vorbă... oricum, nici Isus n-a terminat-o... nu mă poți contrazice. Nu, dom'le, e vorba de credință și de înțelegere... ți-am zis ce-nseamnă „ortodox”, așa că, dacă îs drept și corect ca un ceas...

- N-are legătură, domnule!

- Cum să n-aibă? Dacă mergi „ceas”, mergi bine, ești creștin adevărat.

- O fi ceva, interveni iarăși doamna, are dreptate, dacă ești creștin adevărat poți orice...

Domnul rotofei îi dărui un zâmbet. Doamna își spălase păcatele făcute prin intervențiile anterioare...

- Aha, acu' pricep. Păi, dacă-i așa, ce-are, frate, credința cu alcoolul? Ce, Isus n-a băut vin?

- Sincer? Nu știu dacă a băut, da' altora le-a dat...

Hm, dreptate ai!

- Păi vezi? Atunci, lasă dom'le teoria și hai la un șpriț. Continuăm tratamentul la barul din hol... Și-mi mai povestești acolo...

- Bine, hai, treacă de la mine, matale vii, doamnă?

11

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Vin, cum nu? Dacă-i vorba de tratament, vin, că am nevoie, iar dacă-i vorba de religie, nu pot refuza, că-s tare credincioasă...

12

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------Glume și... glumițe Început de noiembrie. Zile scurte, mai calde decât ne-am fi așteptat. Oamenii grăbiți (fie că ai sau nu treabă, e trendy să fii grăbit...) ies la cumpărături, la plimbare sau doar la o bârfă la cafeneaua de la parterul unui fost supermarket închis înainte de a-și fi meritat numele. Nu, nu fiindcă nu ar fi mers vânzarea, ci fiindcă proprietarul a preferat un venit sigur și fără muncă, așa c-a dat construcția în chirie. Și nu oricui. Unei fabrici cu potențial. Asta e! Nu e bine să dai pasărea din mână pe cea de pe gard. Trecătorii pot acum admira ambalajele aruncate pe fostele scări rulante, cândva mândria unui oraș modest și liniștit, fără nazuri și pretenții. Păcat că nici n-au apucat să fie folosite prea mult, mai ales că nu prea funcționau nici pe vremea când era deschis magazinul, cumpărătorii fiind obligați – în lipsa unor alte scări – să se chinuie să le escaladeze.

Dar să revenim...

Deși sfârșit de toamnă, cafeaua se bea pe terasă.

Pensionarii stau ore întregi lângă cafeaua deja rece și-și deapănă impresiile. Subiecte sunt destule. De la prețul verzei prin piețe, până la alegerile care bat la ușă.

Discuția se întețește atunci când apare Marinel cu ziarul local. Câteva minute e liniște, toți se cufundă în lectură.

Apoi, discuțiile încep și mai însuflețite. Nu trece mult și pe terasă își face apariția un domn cam de 60 de ani, cu un aer tineresc, îmbrăcat foarte moden și extrem de jovial: 13

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Ce faceți, dragilor? Tot politică? Iar politică?

- Ce să facem, domnule deputat, răspunse un tip cam de aceeași vârstă, dar îmbrăcat modest, într-o haină cu gulerul lustruit și la gât cu o cravată fostă verzuie.

Privindu-l cu mai multă atenție, puteai vedea că ținuta era completată de o pereche de pantaloni roși la spate și o șapcă cadrilată, „posesoare” de culori incerte.

- Hai, mă Doru, ce te formalizezi așa? Doar am fost colegi de școală, ce naiba?

- Bine că nu mă formolizez, domnule dep... adică, Sandule dragă, că-s vremuri grele...

- Hai, hai, tot glumeț, tot glumeț, nu te-ai schimbat deloc.

- Eu nu m-oi fi schimbat, dar lumea din jurul meu nu mai e aceeași...

- Ei, acuma nu mai fii și tu pesimist, om rezolva noi totul până la urmă...

- Noi? Cum adică „noi”?

- Adică noi, ai noștri, numai să ieșim în alegeri și gata, facem să fie bine...

- De binele ăsta ne-am cam săturat, Sandule... Și-apoi, ți-am citit „programul”... Zici că vei face ce n-ai făcut. Dar nu zici de ce n-ai făcut, că doară de opt ani, timp ai fi avut, nu?

- Iar mă faci de minune între oamenii ăștia... Nu-l băgați în seamă, dragii mei! Doru glumește, c-am fost colegi și...

- Apăi, interveni un comesean, vă știți voi poveștile, noi vrem numa' să-ntrebăm ceva... Ne puteți 14

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------ajuta și pe noi cu un semafor la biserica de jos, că prea mulți bătrâni au fost accidentați la trecerea aia...

- Sigur, nea Mitică, se rezolvă, cum ajung iar în funcție, cum se rezolvă. De altfel, chiar m-am gândit și eu la asta... Dar, dacă nu mă votați și nu mai aveți deputat de-aici, din oraș, tot degeaba, un străin nu va face nimic pentru voi, nu va fi ca mine care-s de-al locului și vă știu toate necazurile, nimănui n-o să-i pese, ca mie, de oamenii mei... Zâmbetul politicianului devenea tot mai larg pe măsură ce vorbea, iar figura i se lumina mulțumit de efectul vizibil pe care vorbele lui îl aveau asupra „auditorului”.

- Să știi, măi băiatule că nu-i chiar așa, nu se lăsă Doru, hotărât să facă opoziție... Îi drept că ești de aici, dar nu te-am prea văzut în ultimii patru ani, ba, dacă mă gândesc bine, ultima dată te-am văzut tot în campanie. Și atunci, tot cu promisiuni de-astea... Și, de făcut ce-ai făcut? Ai ridicat mâna împotriva noastră!

- Ce-am făcut? Doar nu vrei să zici că te-oi fi bătut, poate la șah, dar nici acolo, că te știu specialist... zâmbi la fel de liniștit parlamentarul...

- Nu, prietene, nu m-ai bătut la propriu, ne-ai bătut pe toți de nu ne revenim...

- Serios? Cum așa?

- Păi n-ai ridicat tu mâna la legea pensiilor? N-ai votat tu să ieșim la pensie numa' la 65 de ani? N-ai votat tu să i se taie pensia lui nea Mitică? Și lui nea Popa, și uite, celor de colo, din colț... Iar ăstora mai tineri, n-ai 15

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------ridicat tu mâna să li se închidă fabrica și să rămână pe drumuri?

- Hai, măi dragule, că nu-i așa... Eu nici n-am fost atunci la vot. De altfel, am fost pe la Parlament numai de vreo câteva ori, dar nu m-am băgat în politica lor...

Oricum nu conta votul meu, jocurile-s făcute cu sau fără mine... Am mai glumit și eu pe la televizor, doar nu le crezi pe toate... Glumițe, Dorule, glumițe...

- C-ai glumit e bine, da' cum mai poți zice că vei face ceva pentru noi?

- Ei, în sesiunea asta va fi altfel... Se schimbă treaba... O să vedeți câte-o să fac...

- Om vedea tot la televizor. Toți. Și noi și tu, concluzionă nea Mitică, că nu te mai votăm, Sandule, numa' dacă ne faci semaforul înainte, nu după...

- Cum... înainte?

- Așa cum auzi. Înainte, adică acum, că nu-i gata mandatu'. Mai e o lună până la alegeri și-n loc să faci campanie poți face ceva util, să vedem și noi că meriți...

- Așa, așa, interveni Gogu, fă-ne semaforul și te susținem, umblăm pe străzi pentru tine și le spunem la toți c-ai făcut ceva bun...

- Păi, nea Gogu, l-oi face peste câteva luni, că banii ce i-am avut pentru mandatul ăsta s-au terminat și n-am cu ce să mai ajut Primăria...

- Și pe ce s-or terminat banii?

- Cheltuieli obișnuite, nu știți voi... nu pricepeți, pentru oraș, pentru țară...

16

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Alea nu le știm, zise nea Gogu cu năduf, da' le știm pe-ale noastre și, drept să spun, noi am ajuns de mult la fundul sacului... Știi cât am eu pensie? 400 de lei, prietene, 400! Ce zici?

- Da, știu, dragii mei, știu că e greu... și mie mi s-a tăiat din indemnizație, mi-e greu și mie, dar nu renunț. Nu renunț pentru voi, pentru prietenii mei. Nu vă pot lăsa la greu! Vreau să vă fiu alături încă patru ani și numai de voi depinde asta...

- Păi, dragă colega, nu ne lăsa! Fii-ne alături!

Uite, poți veni cu mine la șomaj când semnez luna asta, să vezi ce „venit” am... Poate vrei să trăiești și tu o lună din banii ăștia, să fii alături de mine efectiv, nu numai cu vorba...

- Dorule, Dorule, tot glumeț, tot glumeț!

- Tot, Sandule, că altceva nu mi-a mai rămas...

Da, uite, să știi că eu te votez! Spun aici, de față cu toată lumea, ca la televizor: Sandule, eu te votez!

- Așa te vreau, colega! Așa te vreau! Bun! Nu mai stau cu voi, dragilor, că am o întâlnire în cinci minute...

Contez pe voi, așa-i?

- Așa-i, Sandule, contezi pe noi, stai liniștit!

Parlamentarul se îndepărtă cu mers sigur de sportiv bine întreținut, ajutat și de pantofii scumpi, de marcă.

Cei de la masă îl urmăresc cu privirea, gânditori...

- Și cum, Dorule, chiar ai de gând să-l votezi?

- Aș! Ce? Merită? Nu, „dragilor”, dʾapăi n-a zis el că-s glumeț? Făcui și eu o glumă, chiar dacă 17

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------netelevizată... glumițe, „dragilor”, glumițe... învățai de la coleguʾ meu...

18

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------Printre intelectuali O zi frumoasă de iarnă, cu soare nu prea generos, dar prezent. Norii își scuturaseră de dimineață fulgii peste oraș, dar la ora prânzului nu mai rămăseseră decât bălți răzlețe. Doi scriitori, cunoscuți mai ales pe plan local, merg agale către vechea clădire a teatrului, acum proaspăt renovată, discutând despre evenimentul la care vor participa: - Ca să-ți spun drept, nu cred să fie prea multă lume. Oamenii nu mai sunt interesați de asemenea cărți.

- De niciun fel de cărți, colega, de niciun fel... Nu vezi că nu mai citește nimeni? Câte exemplare ai vândut din ultima ta carte?

- Ei, ce contează? N-am vândut, știi bine, am mai dat cadou pe unde am avut treabă: la doctor, la bancă, chestii de-astea...

- Vezi? Și era un roman excelent. Și-atunci, crezi că o monografie se vinde?

- Aș, nu se vinde. Oricum, am auzit că n-au tipărit prea multe și că e scumpă foc.

- Serios? Cât să fie?

- Habar n-am, dar fiind trei volume mari și groase or fi ceva bani.

- Clar, cartea mea de poezii, are doar o sută de pagini și tot m-a uscat.

- Vezi? De-asta zic eu că e tare greu în meseria asta.

19

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Uite, domʾle, lumea bună s-a adunat deja... Stai!

Cunosc multă lume: profesori pensionari, doctori, bibliotecari...

- Și foarte mulți colegi de breaslă...

- Da, acolo, lângă ușă, nu e președintele asociației de scriitori?

- Ba el, e membru al multor asociații profesionale, un scriitor extrem de valoros.

- Și uite, lângă el e doamna profesoară...

- O, critic de temut...

- Da, dar e corectă...

- Știu, în ultima ei carte m-a prezentat și pe mine... Între timp, cei doi se apopiaseră destul pentru a se integra printre cei prezenți. Erau cam douăzeci de oameni din întregul județ. Exact în acel moment, ușa teatrului se deschise și invitații au fost poftiți în foaierul elegant, aranjat festiv pentru o întâlnire de asemenea anvergură.

Paharele cu șampanie așteptau cuminți pe mesele laterale, gătite și ele cu fețe noi, viu colorate. În stânga, exact înainte de intrarea în sala de spectacole, organizatorii aranjaseră o inedită expoziție de carte veche. Puteau fi văzute exemplare rare și extrem de valoroase. Foarte mulți dintre cei care le admirau le vedeau pentru prima dată, așa că telefoanele mobile nu mai pridideau prin a le imortaliza.

Pe măsură ce se apropia ora de începere a lansării monografiei, foaierul se umplea de tot mai mulți participanți. Niciodată nu mai fuseseră atâția oameni la o 20

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------lansare de carte. În curând, locul deveni neîncăpător. Cei doi prieteni încercaseră să se retragă într-un colț, dar oamenii, din ce în ce mai mulți, îi împingeau fără milă către perete.

- Parcă am fi într-un autobuz la ora prânzului... comentă cineva.

- Ce se întâmplă? – întrebă o doamnă mai în vârstă – n-am mai văzut așa ceva în viața mea și, credețimă, am fost la multe manifestări de acest gen.

- Cum, nu știți? – intră în vorbă una dintre bibliotecare – monografia se va dărui gratuit, de-asta au venit atâția oameni.

- Gratuit? Vai, ce mă bucur, zise iarăși doamna în vârstă, am auzit că prețul e cât pensia mea.

- Da, așa e, am văzut factura, vă speriați dacă vă spun.

- Și-atunci? Cum de „se dă” gratuit? Așa se zice, doamnă, „se dă gratuit”, nu „se dăruiește gratuit” că-i pleonasm... comentă un domn elegant, cu părul grizonat și cu ochelari cu ramă aurie.

- Pleonasm, ne-pleonasm, ideea e că a fost sponsorizată de autorități, de-asta se „dă” gratuit, apăsă bibliotecara pe cuvântul „dă”, să priceapă toată lumea că e deschisă la... lingvistică.

- Foarte frumos, așa da, să se mai ajute și cultura, își arătă domnul entuziasmul. Între timp se deschiseseră larg ușile sălii de spectacole pentru ca mulțimea să poată intra. Pe măsură ce oamenii intrau în sală și-și ocupau locurile, foaierul 21

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------redevenea locul pașnic, liniștit și elegant din totdeauna.

După ce nu mai rămăseseră decât vreo trei scriitori care nu puteau să renunțe la țigara dătătoare de idei, organizatorii au început să aducă plasele elegante, inscripționate cu antetul producătorului, care conțineau cele trei volume atât de râvnite de asistență. În sală, totul decurgea normal. Personalități marcante ale județului, autorii monografiei și colaboratorii vorbeau despre carte, importanța ei și munca depusă pentru realizarea acesteia. La un moment dat, unul dintre vorbitori a povestit și despre costurile lucrării, care apăruse în condiții grafice deosebite, cu copertă tare și supracopertă, cu imagini color în interior și cu file veline. Ca o concluzie, respectivul, ca reprezentant al editurii, aminti și despre faptul că tirajul era destul de mic și că, după ce cartea fusese donată bibliotecilor și depozitului legal, mai rămăseseră în jur de 200 de seturi pentru a fi dăruite celor care onoraseră prin prezența lor evenimentul lansării.

Imediat ce participanții auziră ce tiraj mic fusese tipărit, în sală începu rumoarea. Unii se ridicară să iasă în foaier, pentru a fi cât mai aproape de masa amplasată exact lângă ieșire, alături de ușa mare, de sticlă, unde stăteau frumos așezate plasele cu cărți. În nici zece minute, lângă masă se formase o adevărată coadă care creștea văzând cu ochii. De pe scenă, vorbitorii priveau mirați cum sala se golea văzând cu ochii și nu înțelegeau ce anume se întâmplă. N-ar fi vrut să vorbească unei săli goale, așa că, momentul se scurtă și organizatorul anunță 22

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------că toți cei prezenți sunt așteptați la un pahar de șampanie în foaier, după care vor primi câte o plasă cu cele trei volume. Acesta fu click-ul care declanșă debandada.

Oamenii începură să se înghesuie către ieșire, blocându-se în ușă, împingându-se, certându-se. Cei care ieșeau numai acum din sală, constatau că între ei și masa cu cărți sunt deja mulți alți doritori, care fuseseră mai vigilenți și părăsiseră sala din timp. Rândul se îngroșa, oamenii se împingeau, unii mai bătrâni sau mai slabi fiind striviți pur și simplu de mulțimea dezlănțuită.

Domnișoara din spatele mesei cu cărți țipă s-o ajute cineva să țină piept mulțimii care împingea masa din ce în ce mai tare, mai s-o doboare. Organizatorul principal nu văzu decât o rezolvare, așa că țipă și el să se împartă rapid cărțile pentru a scăpa de necaz.

Oameni în toată firea, cu părul alb și cu multe realizări în CV, se văzură prinși în mijlocul unui vacarm de nedescris, în mijlocul unei adevărate „revoluții culturale”. Culmea e că, în toată nebunia, unii se trezeau că primesc, din mână în mână plasa cu cărți, fără să fi fost specialiști în practicarea „cozii”. Alții, care se străduiseră din greu să ajungă la cadouri, erau împinși de mulțime spre ușă și se trezeau în stradă fără mult râvnita plasă. Fiecare cu norocul lui. Chiar și unii dintre invitații speciali, despre care se amintește și în manualele școlare, ieșiră din teatru șifonați și fără cărți.

Cei doi scriitori fuseseră împinși ușor-ușor către ieșire. În trecere, cineva le dădu câte o plasă cu cărți. În stânga lor, un domn slăbuț se aplecă să-și caute ochelarii 23

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------pierduți în înghesuială, dar fu împins și căzu. Se agăță de masă pentru a nu fi călcat în picioare. Un domn rotofei, transpirat și agitat, strigă din toate puterile: - Nu vă mai împingeți, oameni buni, că spargeți geamul! Într-un final, masa cedă și se rupse, căzând peste domnul ce nu mai reușise să-și recupereze ochelarii. În vânzoleală, oamenii călcară peste coșul de gunoi din inox și-l transformară într-o sculptură abstractă. Totuși, geamul de la intrare, mare și scump, scăpă intact.

Mulțimea se liniștise ca prin minune: nu mai erau cărți.

- Îți vine să crezi? Nu numai c-am scăpat, dar am primit și monografia! se minună pe bună dreptate unul dintre cei doi scriitori, ajunși cu bine pe trotuar.

- Mda... n-am mai văzut așa ceva nici la moaște sau la apă sfințită...

- Știi de ce? Acolo sunt tot felul de oameni, aici au fost numai intelectuali!

24

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------Recenzie Diana Brad e poetă. Scrie mult și, zic unii, scrie bine. Nu mai departe decât azi, bucuria i-a fost fără margini. Volumul ei de debut a văzut lumina tiparului. Îl privește de minute bune, îl mângâie, îl strânge la piept. „Doamne, cel mai frumos vis al meu s-a împlinit! Acum am șansa de-a intra în lumea poeților! Da! Voi vorbi cu ai mei să-mi facă o lansare cu fast, cu DJ, cu bufet suedez și, bineînțeles, cu invitați de marcă. M-am gândit să-l rog pe cunoscutul poet Pache Popescu să spună câteva cuvinte. Mai ales că a venit pe la cenaclu exact când citeam eu și s-a arătat încântat de poeziile mele... Da...

Chiar acum mă duc să-i dau o carte... Hm! Oare să-i scriu un autograf sau nu se cade? Încă sunt prea neînsemnată pentru a-i da un autograf... Poate, da-i scriu o dedicație, nu-i dau un autograf... cum să-i duc omului o carte, așa, nepersonalizată, l-aș jigni, zău așa... Buuun...

Deci îi scriu o dedicație... Mda, dar ce să-i scriu? Știu!

Ceva simplu: «Maestrului Pache, mentorul unei întregi generații de poeți»... O fi bine? Ei, lasă că nu-mi dau doctoratul cu dedicația asta... E bine, cum să nu fie...

Așa... Gata! Data, semnătura... am plecat să i-o duc, la ora asta e sigur la cafeneaua de pe bulevard”.

Cafeneaua e goală la acea oră, așa că Diana îl zărește rapid pe maestru. Se apropie timid, își drege vocea și încetișor, așa cum îi stă bine unei poete tinere, zice: 25

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Maestre, mă scuzați că vă deranjez, nu știu dacă vă mai amintiți de mine... Citeam când ați fost la cenaclul nostru literar... Diana înghiți în sec. Maestrul nu zicea nimic. O privea mirat și cumva încruntat. Continuă: astăzi am primit cartea de la editură, e cartea mea de debut și m-am gândit să vă ofer un exemplar... Spusese totul rapid, ca pe-o poezie îndelung repetată și acum aștepta.

Cunoscutul poet privi undeva peste ea, apoi, se reculese rapid și brusc își schimbă complet atitudinea, devenind jovial: - Vai, domnișoară, ce frumoasă carte! Cine v-a făcut coperta? Nu cumva pictorul Stelian?

- Ba da, e prieten cu tata și...

- Frumos, frumos, trebuia să vii la mine cu manuscrisul, îți scriam o prefață... altfel era primită cartea...

- Nu m-am gândit! Da, era bine... De altfel, nici n-aș fi îndrăznit...

- Ei, cum nu, doar suntem colegi de breaslă...

Lasă, nu fii supărată, îți fac o recenzie în locul prefeței și tot efectul ăla-l are. Că te știu eu talentată... Uite, în ziarul de miercuri, la pagina culturală, îți promit o surpriză...

- Mulțumesc, mastre, mulțumesc mult! Și, vă rog, scuzați-mi îndrăzneala de-a vă fi deranjat aici...

- Nu-i nimic, dragă, nu-i nimic, ajut întotdeauna generația tânără. Fără urmași, noi, consacrații, nu mai

26

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------avem niciun rost... Citește pagina culturală și-apoi, vorbim!

Diana părăsi cafeneaua atât de fericită cum nu fusese nici la absolvirea facultății de litere. Marele poet Pache Popescu s-a oferit să-i scrie o recenzie. „Nu e puțin lucru. gândi tânăra poetă, o recenzie semnată de maestrul Pache îmi deschide toate ușile... Vor veni toate somitățile la lansare... Poate am chiar norocul să vând din cărți...

Da, am avut o idee bună. Uf! Ce zi e azi? Vineri? Mai e tare mult până miercuri. Chiar acum trec pe la chioșcul de ziare s-o rog pe doamna de acolo să-mi rețină vreo zece ziare... Ba nu, vreo douăzeci, să le dau la prieteni!”

Zilele trecură repede. Vară, cald, vacanță, bucurie.

Diana se trezi cu speranță și vise noi. Miercuri! O zi pe care o va iubi întotdeauna. Ziua în care vor citi toți cunoscuții despre poeta Diana Brad. Deja se simțea, cumva, importantă... „Da... și copiii, la școală vor afla că profesoara lor e poetă... și colegii... după asta, invitația la lansare va sosi ca ceva firesc... Nu va comenta nimeni că mi s-a făcut recenzia înaintea lansării, semnatarul îmi va da girul... Va fi minunat!”.

Domnul Brad intră în bucătărie cu zâmbetul pe buze și cu un maldăr de ziare în mână: - Dragele mele, am lăsat deoparte serviciul astăzi și-am venit să sărbătorim... Am cumpărat și câteva ziare... Ei, Diana, cum te simți ca poetă consacrată?

Diana tăcea. Pe obraji îi curgeau lacrimi mari, rotunde și reci. Maică-sa o ținea de mână, încercând s-o consoleze. Tatăl rămase descumpănit în ușă: 27

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Ce e? Ce s-a întâmplat? Ți-a făcut o recenzie proastă poetul ăla de doi bani sau ce-i?

- Nu, dragă, recenzia e foarte bună, chiar prea laudativă... încercă soția să-l lămurească...

- Atunci? Ce ți s-au înecat așa corăbiile, Diana?

Fata suspină și spuse printre lacrimi: - Îmi zice de câteva ori „poetesă”...

- Așa, și? Doar ești o fată fină, tânără și talentată, o adevărată poetesă...

- Tată, și tu? strigă Diana printre lacrimi și ieși în fugă din bucătărie...

- Ce-am zis? Chiar, Maria, lămurește-mă, ce-am zis?

- Mai nimic, problema e că în dicționarul explicativ al limbii române „poetesă” înseamnă „poetă mediocră, lipsită de talent”.... I-am spus că nimeni nu știe asta, dar ea nu pricepe și pace...

.

28

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------Caruselul Imediat ce a aflat că trebuie să ajungă cât mai curând la București unde, în sfârșit, i se va pune în discuție o cerere importantă depusă cam de multișor, n-a mai stat pe gânduri. A alergat acasă, și-a luat strictul necesar și-a dat fuga la autogară. Ei bine, deși nu spera, a avut noroc: autobuzul era în stație, de parcă îl aștepta.

Era destul de obosit, lucrase toată noaptea, așa că, un drum de câteva ore nu putea decât să-i prindă bine. Se putea odihni puțin și, mai ales, putea să-și pună ordine în documente. Își luasem laptopul și, cum avea toate documentele pe hard, nu-i rămânea decât să le recitească pentru a-și putea susține cererea la București.

Spre seară a ajuns în capitală, a tras la un hotel de pe lângă Gara de Nord și a dormit ca un prunc până pe la șase dimineața. Se gândea că dacă totul merge bine, s-ar putea întoarce cu autobuzul de prânz. Așa că după un mic dejun frugal a alergat la birourile centrale. Era înscris în audiență și, în nici cinci minute era deja în biroul directorului care se ocupa de problema sa. Se simțea fericit. Nici nu sperase să meargă atât de repede.

Directorul aruncă o privire peste dosar și zise cu voce înceată, plină de bunăvoință: - Domnule, problema e ca și rezolvată. Dați-mi, vă rog, certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului și gata, plecați cu aprobarea.

29

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------Domnul Pop își deschise geanta și zâmbind, căută calm documentul. Zâmbetul i se transformă, însă, curând într-o grimasă și zise nesigur: - Vai, regret, dar nu l-am adus. Vocea îi trăda teama și neputința care puseseră stăpânire pe el.

- Ar fi bună și o copie, scrieți pe ea „conform cu originalul”, semnați, ștampilați și gata! Se rezolvă!

- Nu am nici măcar o copie, dar, stați puțin, rezolv imediat. Îi dau un telefon soției să-mi trimită certificatul prin e-mail sau fax.

- O foarte bună idee, domnule Pop, documentele vă așteaptă. Sunt aici până la ora 13, iar acum nu e mai mult de 9. Mergeți liniștit și rezolvați problema, o să-i spun portarului că puteți intra la mine oricând.

- Vă mulțumesc, domnule director, sper să revin repede...

Abia ajuns pe trotuar, domnul Pop își sună nevasta: - Nela, te pup! Ești la birou? Uite ce te rog: trimite-mi prin fax sau e-mail certificatul de înregistrare al firmei. Am nevoie de el aici și apoi se rezolvă...

- Știi că asta mi-ar lua cinci minute în mod normal, numai că acum nu pot. Nu am nici ton, nici internet. De azi-dimineață.

- De ce? N-ai încercat să afli?

- Cum nu? Am sunat de pe mobil. Mi s-a răspuns că n-am plătit. Simplu. N-am plătit.

- Dar am plătit, ripostez.

30

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Știu, dragul meu, dar n-am cum demonstra. Cred că nu mi-ai lăsat chitanța. Probabil e la tine în buzunar.

- A, da, ai dreptate. E în geanta mea. Am văzut-o azi-dimineață. Bun, încerc să rezolv eu și apoi te sun. Pa, iubito!

- Pa, dragă! Să-ți meargă bine.

Domnul Pop avu o idee. Văzuse din taxi că sediul firmei de telefonie era foarte aproape de birourile ministerului, așa că, i se păru că soluția cea mai rapidă este de a merge direct acolo, să stea de vorbă cu cineva și să lămurească problema. Zis și făcut! În mai puțin de cinci minute, domnul Pop era în fața unui ghișeu pe care scria cu litere mari, albastre: informații. Se apropie încet și cum nu mai era nimeni, zise: - Bună dimineața, vă rog să-mi spuneți cu cine aș putea vorbi pentru restabilirea unei legături telefonice...

- Da, ce? Cu mine nu puteți vorbi? Sau n-am mutră de persoană competentă...

- Vai, se poate? Cum să nu! Zise domnul Pop nonșalant, uitați care e problema... eu sunt din provincie și am un abonament la dumneavoastră... de azi dimineață nu mai avem nici ton, nici internet...

- Așa... păi, dacă n-ați plătit..

- Nu vreți prima dată să verificați? Cum puteți trage concluzia înainte de-a verifica?

- N-am nevoie să verific nimic, dacă plăteați, vorbeați, dacă nu, gata, l-am tăiat, nu mai stăm să ne rugăm de fiecare... Clar?

31

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Domnișoară, încercă domnul Pop să rămână calm, am achitat chiar eu la ghișeul firmei din orașul nostru. Vă rog să verificați.

- N-am cum. Aici sunt „informațiile”, nu vedeți? mergeți la „abonați” sau „contabilitate”.

- Păi, n-ați zis să vorbesc cu dumneavoastră?

- Așa, și? Acum ați vorbit destul, mergeți unde v-am spus că mai am și alți clienți.

Domnișoara înaltă, excesiv de slabă, cu un păr roșcat, vâlvoi, nu părea deloc dispusă la conversație.

Totuși, domnul Pop încercă să mai obțină câteva detalii: - Unde sunt birourile acelea, vă rog?

Unghiile lăcuite în nuanțe diferite, ajustate cu flori și frunze bătură nervos în geam: - Pe coridor, în stânga, scrie mare pe uși!

Doamne, ce oameni dezorientați!

Domnul Pop se îndepărtă de biroul domnișoarei roșcate cu vaga senzație că tocmai s-a îndepărtat și mai mult de o rezolvare imediată. Totuși, bătu la ușa „abonaților” și, luându-și o mină senină, intră zâmbind: - Bună ziua, aș avea și eu o problemă... Așteptă liniștit să fie întrebat. De după primul birou, o femeie grasă, cu părul lins, prin într-o coadă subțirică își ridică capul și-l privi întrebător peste niște ochelari cu ramă groasă: - Spuneți! zise autoritar.

- Da, uitați care e problema... Am un abonament la dumneavoastră și...

- Codul de client! Veni brutal întrebarea...

32

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- 12214554 veni răspunsul rapid, semn că domnul Pop își făcuse temele.

- Domnule, dumneavoastră n-ați plătit! Ce servicii vreți? Să venim noi acasă la fiecare să încasăm?

- Doamnă, mă scuzați, am achitat cu trei zile înainte de termen, la casieria firmei dumneavoastră.

- Chitanța! veni iar sec solicitarea...

- Poftiți!

Chitanța poposi în mâna mare, roșie și transpirată a femeii. Aceasta o privi ca și cum vedea pentru prima oară un asemenea document, încercă s-o verifice, apoi o aruncă înapoi pe masă și zise dur: - Nu merge! Codul de pe ea nu e bun!

- Și ce-i de făcut? îndrăzni domnul Pop. - Nimic! Ce să-i fac? Nu-i bun codul, e ca și cum n-ați plătit. Vreți să vă dau drumul la servicii, plătiți la casierie și în cinci minute aveți toate serviciile la loc. Și nici măcar nu vă ia penalizări, că-s trecute numaʾ cinci zile de la termen.

- Doamnă, cum să merg să plătesc, dacă am plătit?

- Păi, dacă nu-i bună chitanța, ce să fac eu?

- Dar eu ce vină am? Eu am dat banii, nu puteam să emit eu și chitanța, aveți om plătit pentru asta, nu?

Dacă a greșit ceva, repară, eu așa văd că ar fi bine...

- Ar fi, dar nu se poate... Eventual dacă vrea colega din provincie s-o anuleze și să emită alta... Altfel, n-am cum.

33

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Bine, dar eu sunt aici și am nevoie de internet.

Până ajung acasă, merg cu chitanța, mai e mult... Dacă aici la sediul central nu se poate rezolva, unde să se poată?

- Acasă la dumneatale, unde s-a emis chitanța...

- Doamnă, să ne înțelegem... Eu am abonament!

Am contract cu firma, nu cu o persoană de nu știu unde.

Deci, firma trebuie să-mi rezolve problema. Contractul e bilateral: firma îmi furnizează servicii eu achit. Simplu!

- Numaʾ că n-ați achitat...

- Cum n-am achitat, când am chitanța în mână?

Vreau să vorbesc cu un director, unde să mă adresez?

- În capătul coridorului... Vă spune secretara cum puteți intra la directorul adjunct... zise funcționara țâfnoasă și, în semn că nu-și mai pierde timpul cu clientul nemulțumit, ridică receptorul și începu convorbirea, întorcându-i acestuia spatele.

Domnul Pop ieși supărat și o luă către biroul directorului. Bătu la ușă și intră fără să mai aștepte răspunsul. Secretara nu-l băgă în seamă. Stătea cu fundul pe birou, un picior pe scaun și receptorul la ureche.

Interlocutorul era, probabil, extrem de simpatic, deoarece domnișoara, de altfel foarte frumoasă și elegantă, râdea cu gura până la urechi.

Clientul își drese vocea, doar-doar l-o băga în seamă, apoi tuși destul de tare și, în final, nemaiputându-se abține zise: - Bună ziua, domnișoară, aș dori să vorbesc cu domnul director.

34

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------În acel moment, domnișoara păru să realizeze că nu mai e singură în încăpere, așa că sări de pe birou, își aranjă ținuta și spuse cu un glas suav, ca un clinchet de clopoțel: - Puteți vorbi cu doamna director adjunct. Dacă vreți, vă trec pe lista de audiențe. Încep la ora 11, deci nu mai sunt decât vreo zece minute. Sunteți al patrulea.

Vreți?

- Sigur, vă mulțumesc mult!

- Dați-mi, vă rog cartea de identitate să vă înregistrez.

Domnul Pop se apropie de birou pentru a-i da documentul cerut, iar domnișoara completă: - Stați, vă rog, mai departe, avem camere de luat vederi și nu e voie, în registrul de intrări sunt date secrete...

- Sigur, domnișoară, mă scuzați, zise domnul Pop, îndepărtându-se de birou, voiam doar să vă dau cartea de identitate...

- Așa, zise domnișoara ridicându-se, poftiți buletinul! Ieșiți în hol, mergeți în camera „unu” și așteptați acolo. Vă chem eu.

Domnul Pop ieși mulțumindu-i domnișoarei pentru solicitudine. Camera „unu” era exact alături.

Constată că ar fi putut intra direct din secretariat, dar, probabil, acest lucru nu era permis de regulament. În încăpere mai erau câteva persoane, care-și așteptau rândul. Nu vorbea nimeni. Fiecare părea cufundat în propriile gânduri. Omul se așeză și privi ceasul care era 35

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------atârnat pe peretele din față. Arăta 11 fără 5. „Nu mai e mult” gândi. „Încă am timp să ajung cu certificatul....”

Ușa se deschise brusc. Secretara intră cu un carnețel în mână și strigă: - Doamna Belea!

Nu răspunse nimeni. Secretare mai strigă o dată: - Doamna Belea! Nu e nimeni cu acest nume?

Cum nu-i răspunse nimeni, citi următorul nume de pe listă. Nici acum nu răspunse nimeni. Nu avu noroc nici cu al treilea, așa că strigă: - Domnul Pop! Poftiți! Ați ajuns primul. Vedeți cu ce oameni am de-a face? Se înscriu în audiență, insistă să fie primiți cât mai curând și-apoi pleacă. Asta e! Dacă nu-și cunosc interesul... Poftiți! Intrați pe ușa din capătul coridorului, doamna directoare vă așteaptă...

Domnul Pop bătu la ușă, așteptă câteva secunde apoi apăsă pe clanță și intră. Biroul era spațios, aranjat cu gust. Mobila era dintr-un material lucios, albastru, covorul și perdelele la fel și, deși atmosfera era rece din cauza culorii, senzația pe care-o resimțeai era destul de calmă și plăcută. În spatele biroului stătea o doamnă de vreo 50 de ani, blondă, cu ochelari, iar de pe scaunul din fața biroului îl privi o domnișoară micuță și firavă.

Doamna mai în vârstă îl privi nemulțumită și spuse cu un glas ușor, dar autoritar: - Vă rog să așteptați puțin afară, mai am ceva de discutat cu colega. Vă chemăm noi!

Nemulțumit, dar fără drept la replică, domnul Pop ieși și începu să se plimbe prin fața ușii. Minutele 36

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------treceau, iar răbdarea îi devenea tot mai fragilă. Se gândi că n-are rost să comenteze, fiindcă are nevoie de ajutor. Într-un târziu, tânăra ieși din birou și-i spuse scurt: - Intrați! E liberă acum.

Din păcate, nu apucă să intre bine, că doamna directoare îl și luă la rost: - Mi-au spus colegele că deși n-ați achitat factura sunteți supărat că v-am tăiat serviciile.

- Ați fost informată greșit, doamnă directoare, serviciile mi s-au tăiat, e adevărat, numai că eu am achitat la timp, la fel ca în ultimii 20 de ani.

- O, sunteți client vechi!

- Da, printre primii... Uitați chitanța. Vă rog să mă ajutați, am nevoie de un document de acasă și soția nu are internet să mi-l poată trimite...

- A, deci e urgent!

- Foarte urgent, vă rog frumos, altfel pierd progamul de la minister...

- Așa, să vedem contul dumneavoastră de client...

Da, așa e, aveți abonament de 20 ani. Nu e puțin lucru.

Uitați, eu vreau să vă ajut. Chem pe cineva să rezolve treaba. Bine?

- Sigur! Vă mulțumesc mult!

Directoarea formă un număr de interior și zise calm: - Carmen, vino, te rog până la mine!

Apoi, către client: - Vine acum, se rezolvă imediat! Și altă dată, să achitați la timp...

37

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Bine, dar eu am achi... vorbele îi rămaseră în gât. În birou intrase o doamnă ce părea aproape de pensionare, îmbrăcată într-un costum negru, de birou, care-l privea mustrător. „Oare de ce?” se întrebă domnul Pop. - Mergeți cu doamna Carmen, zise directoarea, faceți o cerere și se rezolvă... Vă spune ea... Carmen, rezolvi, da?

- Sigur, doamna directoare, se poate? Veniți cu mine, domnule!

Ieșiră. Ajunși pe coridor, doamna Carmen îi comuncă sec, fără amabilitatea din birou: - Eu rămân puțin să-i spun ceva unei colege, megeți jos și așteptați-mă la ghișeul 2. Ați înțeles? O luați pe scările din stânga...

- Da, sigur, vă mulțumesc, dar, vă rog, grăbiți-vă, nu mai am prea mult timp ca să rezolv problema...

- Sigur! veni sec răspunsul. „Oi fi devenit eu paranoic sau mi-a răspuns cu un ton cam zeflemitor?” gândi domnul Pop coborând scările.

Ajunse într-un hol mare, luminat și elegant. Erau cinci ghișee, dar nicio funcționară. Se așeză cuminte în fața ghișeului 2. Doamna Carmen nu întârzie prea mult.

Apăru în nici trei minute și-l trimise la ghișeul 1 după o cerere. Și aici merse repede. Imediat ce ajunse în fața ghișeului, apăru ca din neant o altă domnișoară, care-i dădu cererea fără să mai fie necesar s-o solicite. Domnul Pop realiză că, fiind o încăpere comună, se auzea de la un ghișeu la altul ce se discută.

38

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Așa, buuun, zise doamna Carmen. Dați-mi chitanța să-i fac o copie până completați cererea... Așa...

Acum mergeți cu toate astea la registratură, a patra ușă pe dreapta și apoi, după ce aveți număr de înregistrare, intrați în sala mare din față și căutați-o pe doamna Angela. Ea știe mai bine despre ce e vorba, s-a ocupat de dumneavoastră, rezolvă ea.

- Bine, mulțumesc, zise domnul Pop epuizat, iar în gândul său continuă: Or mai avea ghișee? Dar funcționare? Doamne, atâta umblătură... mori cu dreptatea în mână. Exact în fața registraturii sună mobilul. Era soția: - Ei, ce-ai rezolvat?

- Încă nimic, sunt aici, la firma de telefonie, te sun eu imediat ce rezolv, bine?

- Bine, aștept!

Ceva mai liniștit, clientul intră la registratură.

Aici, după ce i se verificară toate actele, cererea îi fu ștampilată și i se dădu un număr de înregistrare: - Mergeți la doamna Angela! Știe ea despre ce e vorba!

- Da, mulțumesc! „Iar am senzația că-s luat peste picior” gândi Laur Pop ieșind. „Oare pe unde trebuie să merg? A! Știu! În încăperea din față... Bine, dar aici am fost prima dată...

N-am încotro, intru...”

- Bună ziua, cu doamna Angela, vă rog... zise destul de timid.

39

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Eu sunt... se auzi un glas ca de tunet. Doamna grasă și mai transpirată ca înainte îl privea cumva amuzată: - Și zi-i așa, domnule, te-ai dus la directoarea, nu?

Siiiiigur... Toți vă duceți... Numaʾ că, dacă vreți să se rezolve tot la Angela vă întoarceți. Nu-i așa? Sau n-ați auzit că până la Dumnezeu vă mănâncă sfinții.... Ha! Ia să vedem „documenturile”. Buun! Cerere aveți, chitanța în copie este, cartea de identitate în copie este, număr de înregistrare aveți. Gata! Le lăsați aici și văd eu ce fac ca în maxim trei zile să aveți serviciile restabilite.

- Trei zile? Întrebă domnul Pop buimac. Cum trei zile? Eu am nevoie de internet acum, imediat, aștept un document important...

- Chiar? Păi, de ce nu ziceți? Dacă n-ați mai fi umblat după cai verzi pe pereți pe la directoarea, acum ați fi avut internet.

- Dar, dumneavoastră ați zis....

- Așa, și? Mai zice omul, numaʾ că în loc de ceartă trebuia să vii și mata cu o cafea... Ei? - Sigur, cu orice... O pungă mare de cafea, o ciocolată, cum să nu! Acum fug la alimentara din colț...

- Lasă, nu mai fugi, că nu e cazul, primim atenția în numerar, doar ești grăbit și matale, nu? Ce să mai pierzi vremea? Daʾ să știi că nu mai mult decât de-o cafea, că n-am nevoie de probleme... Uite, să nu zici că-s rea, dai o surtică și nu mai ai treabă...

Suta se transferă în buzunarul doamnei Angela, care schimbă imediat tonul, zâmbind mieros: 40

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Vezi ce simplu? Dacă plătește omul la timp, are și servicii...

- Pe când aș putea să sper că va merge?

- Merge deja! Ce crezi? Eu sunt om de cuvânt! Și ursul joacă dacă-i cânți! Hai, sănătate multă! La revedere!

Domnul Pop nu-și revenea. „Oare chiar să se fi rezolvat? Hai să sun acasă, să văd!”

- Bună iubito, merge? Da? Mă bucur! Mi-ai și trimis? Mulțumesc, te pup! O iau pe stick și mă duc s-o tipăresc. Te sun când termin. Pa! Ieși în hol și văzu cu coada ochiului că ceasul arată 12 jumătate. Alergă la un birou de copiat acte și-și tipări documentul. „De-acum, am ajuns în linie dreaptă. Încă puțină răbdare și aprobarea e a mea!”

La minister, toate neschimbate. Parcă nu lipsise mai mult de zece minute. Portarul moțăia.

- Aș dori să merg la domnul director, sunt Laur Pop, mi-a spus că mă așteaptă...

- Sigur, domnule, mi-a comunicat. Din păcate, e trecut de ora 13...

- Nu, nu încă, mai sunt cam patru minute, sunt sigur că mă va primi...

- Stați să-l sun să-l întreb...

Portarul se duse lent spre telefon, ridică și mai lent receptorul și-apoi formă interiorul... Așteptă câteva minute, apoi, mai formă o dată... mai așteptă... În final, spuse, cumva cu jenă: 41

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Regret, domnule, a plecat, nu-l mai găsiți decât mâine dimineață la ora opt.

- N-am ce face, revin mâine, trebuie să mă înscriu în audiență?

- Nu, domnule, nu mai trebuie. Păcat doar că de mâine se schimbă legea și cine știe ce acte vă mai cere.

De-asta a fost azi așa o nebunie pe-aici, toți au vrut să „prindă” legea veche, păcat că n-ați ajuns la timp...

- Da, păcat... revin mâine...

Ieșind, îl auzi pe portar comentând de unul singur: - Ce oameni, domnule, ce oameni... Depun cereri și apoi, de comozi ce sunt, nu vin la timp, cine să-i mai înțeleagă?

Auzind comentariile „la indigo” cu ale secretarei de la firma de telefonie, domnului Pop parcă-i trecu toată supărarea. Ieși zâmbind și se gândi că proverbele românești sunt întotdeauna adevărate: „Scumpul mai mult păgubește... Dacă azi-dimineață la nouă mai plăteam o dată telefonul, cheltuiala mi-era mult mai mică!”

42

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------Cameleonul O dimineață umedă și destul de rece. Elvira s-a trezit ca de obicei pe la cinci, i-a pregătit biberonul celui mic și a dat drumul radioului. Obișnuia să asculte programul matinal. Radu era deja în baie. Pleca foarte devreme la serviciu. Fabrica era destul de departe și dacă ar fi întârziat i s-ar fi tăiat din ore și, împlicit, din salariu.

Oricum, nu întârziase niciodată, era extrem de conștiincios. Camera fu inundată de cântecul patriotic obișnuit: „Din veacuri a luptat această țară/ Și fiii ei de veacuri au visat/ Această minunată primăvară/ Pe care o trăiesc înflăcărat...”. Ei erau atât de obișnuiți cu melodia, încât nici n-o mai auzeau. Începu refrenul laudativ: „Poporul, Ceaușescu, România”... Dintr-o dată, melodia se opri și începură știrile.

- Radu, tu auzi? întrebă Elvira. La radio nu e programul normal...

- Ce spui? N-am auzit, zise Radu apărând în ușa băii cu un prosop în mâini.

- Ziceam că nu e programul obișnuit la radio...

Ascultă! Se vorbește despre o revoltă prin Timișoara...

- Serios? Ciudat! De obicei nu se spun lucrurile astea...

- Exact... Asta mă miră și pe mine...

- Lasă, nu te îngrijora, nu va fi nimic rău, o să vezi!

43

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Poate va fi chiar bine... La fabrică n-ai auzit nimic?

- Nu, nimic, de fapt, stai puțin, n-am mai fost la fabrică. Doar știi c-am fost trei zile în delegație...

- Da, așa e, nu m-am gândit la asta... Oricum, ai grijă pe-acolo...

- Stai liniștită, ce-ar putea fi? Oamenii sunt temători, nu va fi nimic. Vezi de copil, să nu răcească. Și spune-i, te rog, la Moșu să nu mai facă atât de cald în casă. Să-ncercăm să-i oferim, pe cât posibil, aceeași temperatură...

- I-am mai spus eu, daʾ lor așa le place, cald. N-au stat la bloc să vadă cum e. Buna mi-a zis să-l las acolo și peste noapte și s-a cam supărat când i-am spus că nu putem sta acasă fără el.

- Asta e! Lasă că nu se supără... Știi doar cât vă iubesc pe amândoi...

- Pe „amântrei”... acum și tu ești nepotul lor iubit.

Radu zâmbi. Așa era. Bunicii Elvirei nu făceau deosebire între nepoata lor și el. Se simțea tot timpul în largul lui, de parcă ar fi fost dintotdeauna împreună.

- Radu, zise Elvira petrecându-l în ușă, vezi ce faci pe la fabrică... să nu zici nimic, să nu pățim ceva...

- Fii liniștită, nu va fi nimic. Și crede-mă, nu mă amestec în nicio revoltă... Oricum nu sunt speranțe... Întoarsă în cameră, Elvira se așeză pe scaunul de la geam. Privirea ei îl petrecu pe Radu până se pierdu în noapte. Într-un mod ciudat, simțea cum îngrijorarea se cuibărea în întreaga ei ființă. O neliniște ciudată pusese 44

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------stăpânire pe ea. „Ceva așa, ca înaintea unui examen...” gândi Elvira. Nu mai avu timp să-și continue gândurile.

Cristi se trezise și începu întrecerea matinală cu timpul.

La început biberonul, joaca de-a v-ați ascunselea cu hăinuțele, apoi papucii, povestea cu pisicuța care era desenată pe cărucior și la urmă geanta cu cele necesare pentru ziua ce va urma: lapte praf, biberoane, haine de schimb și alte mărunțișuri pregătite de cu seară. Se făcuse deja șapte, așa că Elvira își luă rapid paltonul și poșeta din cuier și scoase căruciorul pe coridor. Acum aștepta „ajutoare”. Un băiat din vecini, amabil și săritor venea în fiecare dimineață s-o ajute să coboare cele trei etaje cu întregul calabalâc. Nici nu avu timp să încuie ușa că vecinul era lângă ea: - Bună dimineața, tanti Elvira, gata de plecare?

- Gata, Nelule, gata... Azi am și mai multe ca de obicei, duc la bunici și o păturică.

- Nu-i nimic, ne descurcăm... Dacă e nevoie, vin cu dumneavoastră până acolo.

- Mersi, chiar nu trebuie, o dată ajunși jos, le pun pe toate „la bagaje”. Uite, vezi? Căruciorul are dedesubt o poliță...

- A, e bine așa. Luați-l pe Cristi în brațe, eu duc căruciorul și păturica.

- Bun, eu iau copilul, plasa și poșeta.

Coborâră râzând și povestind. Chiar și Cristi zâmbea și gângurea bucuros.

Nelu, elev în ultima clasă de liceu, era un copil inteligent și serios, care se străduia să învețe bine deși, în 45

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------condițiile date, era destul de greu. Stătea cu maică-sa într-o garsonieră confort redus, la etajul patru al blocului și, din cauză că acoperișul nu mai fusese reparat de mult, „beneficia” de duș gratuit ori de câte ori ploua. Mama lui, o femeie înaltă și uscățivă, lucra „cu ziua” pe la diferite familii. Făcea menaj sau se ocupa de grădinile celor pe care soarta îi favorizase mai mult. Copilul stătea mai mult singur și devenise mai retras, dar cu Elvira discuta întotdeauna și se bucura s-o ajute, deoarece simțise că tânăra îl tratează ca pe un egal. Când ajunseră în fața blocului, copilul, cu un aer extrem de serios spuse: - Tanti Elvira, ați auzit știrile?

- Da, Nelu, am dat drumul la radio de dimineață.

- Mama zice că la Timișoara s-a tras în oameni, i-a spus o doamnă care are fiul student. Ce credeți că va fi?

- Nu știu, chiar nu știu ce să-ți spun. Că oamenii se revoltă, cred, dar nu cred că se va schimba ceva... Cine știe? Om trăi și-om vedea.

- Nenea Radu a plecat la serviciu?

- Da, de dimineață.

- În fabrici e revoltă. Sigur va fi și la noi în oraș.

Poate ar fi bine să rămâneți acasă.

- Nu, Nelu, n-am cum. Trebuie să ajung la serviciu. Și-apoi, duc copilul la bunicii mei, vor avea grijă de el.

- Dar de dumneavoastră? Cine știe ce va fi prin oraș.

46

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Nu te teme, cu noi n-are nimeni nimic. Du-te la școală ca de obicei și mai vorbim după masă...

- Sunteți atât de liniștită... Mama era tare nervoasă și speriată... A plecat plângând.

- De ce? Are vreun motiv special?

- Da, are un frate la Timișoara, e vatman. A încercat să dea telefon la depou, unde mai sunase și altă dată, dar nu i-a răspuns nimeni. De-asta se teme, să nu i se întâmple ceva.

- Ai încredere în Dumnezeu. Va fi bine.

- Da, va fi bine... Vă mulțumesc, tanti Elvira, parcă mi-ați mai dat curaj. Mă duc la școală.

Copilul plecă, iar Elvira îl urmări zâmbind: „De fapt, fusese pe trei sferturi hotărât să plece la școală, altfel nu și-ar fi luat ghiozdanul... O, Doamne, cine știe ce-o mai fi... Generația mea a avut noroc. A fost pace și liniște, chiar dacă au mai fost greutăți și lipsuri. Părinții și bunicii au suferit în război. Doamne, fă, te rog, să fie pace pentru Cristi, să crească într-o lume mai bună!”

Nici bunicii nu erau liniștiți. Toată lumea asculta dimineața radioul și cu toții fuseseră uimiți de ce-au auzit. Încă din ușă, Elvira fu întâmpinată cu temeri: - Vai, ce bine c-ai ajuns! Unde e Radu? întrebă bunica.

- Vrei să mergi la birou? Nu cred că e bine, zise și bunicul, mai bine-ați sta aici amândoi, e mai sigur.

- Lasă, moșule, că nu-i nimic, cum să nu mă duc la serviciu? Și Radu s-a dus. Abia a venit din delegație, 47

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------are treabă, nu poate sta acasă. Voi să aveți grijă de copil, noi vom fi atenți, nu vă temeți.

- Bine, fata mea, bine, să ai mare grijă pe drum și nu te înhăita cu nimeni, n-are rost să te bagi singură în bucluc...

- Da, completă iarăși bunicul, cine știe ce poate ieși de-aici. Pare să fie o răzmeriță în toată regula. Am fost după lapte de dimineață și oamenii vorbeau că la Timișoara s-a tras în populație. Nu te încrede în nimeni.

Dacă pleacă și colegii, vii acasă. Nicăieri altundeva. Și sună-l pe Radu, la fabrică, să vă întâlniți aici. Să nu plece cu muncitorii, dacă iasă în stradă. Te rog, ai grijă!

- Bine, așa voi face. Plec acum, trebuie să ajung la timp, aveți grijă de Cristi! Te pup, Cristi! Să fii cuminte!

Dacă strada bunicilor era destul de pustie, către centru străzile deveneau extrem de animate. În fața birourilor unde lucra Elvira, era o adevărată adunare.

Oamenii vociferau, dar nu se înțelegea nimic. Se vedea că veniseră aici sub impulsul anunțurilor de la radio sau televizor și că, încă, nu au un lider sau un program clar.

Elvira intră în clădire și se miră că la fereastra dinspre curte nu este obișnuita „ședință” la cafeaua de dimineață. În biroul în care lucra ea era liniște. Toate colegele ei ajunseseră deja și stăteau cu nasul în hârtii, fără să scoată vreo vorbă. Elvira își lăsă paltonul în cuier și se așeză la birou. Luă din sertar registrul în care scria și apoi se aplecă spre colega din dreapta și întrebă în șoaptă: - Ce s-a întâmplat, Mona? Ce e cu atmosfera asta?

48

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Stt! Taci! Șefa e turbată!

- De ce? Ce are?

- Ca de obicei și-n plus știrile de azi...

- Haida de! Ce-i pasă ei? Parcă e regalistă... ar trebui să se bucure.

- Ce faci, Elvira? zise șefa din ușă. N-ai de lucru?

Văd că-ți arde de bârfă! Statul ăsta acasă te-a prostit de tot. Nu-i bună măsura ca mamele să stea patru luni acasă... Hai, hai, la treabă!

- Sunt de acord, șefa, nu e bine ca mamele să stea numai patru luni și să-și lase copiii mici în grija altora. În țările civilizate...

- Crezi că nu știe Partidul cum e bine? Uite unde stătea dușmanul poporului... izbucni șefa ca de obicei când era contrazisă... Măi, fată, partidul te-a crescut și ți-a dat o pâine, iar tu ești împotriva lui? Păi, atunci ești împotriva țării, a oamenilor muncii...

- Ba m-au crescut părinții mei care au muncit extrem de mult, nu partidul, comentă iar Elvira. Iar pâinea mi-o câștig singură. Am învățat, am terminat o facultate și acum muncesc, nu cer de pomană...

- Dacă mai zici ceva să știi că te dau afară...

- Mă dați afară atunci când va fi fabrica dumneavoastră... Deocamdată am fost angajată prin concurs și nu mă puteți da afară după bunul plac...

- Crezi? Vrei să te pui cu mine? Biiineeee! Hai la tovarășul secretar de partid, să vedem ce părere are. În birou nimeni nu mișca. Cele patru funcționare își țineau capetele plecate și-și făceau de lucru. Șefa, o 49

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------femeie trecută de cincizeci de ani, înaltă, brunetă, aranjată excesiv, dar îmbrăcată fără gust, cu niște haine care nu se potriveau deloc unele cu altele, continuă cu și mai multă înverșunare: - A, poate crezi că dușmanii poporului vor pune mâna pe putere... Îi fi și tu revoluționară... De-asta ți-a plătit statul patru luni în care n-ai făcut nimic, să complotezi împotriva lui... Bine, n-ai decât să te dai de partea cui vrei... Urma alege, cine râde la urmă, râde mai bine. Și-acuma, hai, nu mai sta, mergem la tovarășul secretar.

- Tovarășa Josan, zise Mia speriată, coloana de muncitori a ajuns în fața geamurilor! Ce facem?

Afară, se întețeau vociferările. Acum, se auzeau scandări clare: „Jos comunismul!” și „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”, semn că mulțimea își găsise lideri și devenise organizată.

- Pleacă de la geam! Nu fraternizăm cu dușmanul!

Noi trebuie să fim demne de-a fi membre ale Partidului Comunist Român! Nu vă lăsați induse în eroare! strigă iarăși șefa.

- O singură problemă ar fi, comentă iar Elvira, eu nu sunt membră de partid, pot fraterniza? Fetelor! De ce nu ziceți nimic? Vă place să stați în frig? Vă plac „adidașii” și „frații Petreuș”? Sau vă place că n-aveți curent între șapte și opt seara... O, știu, vă place emisiunea de la televizor. Aia de ține două ore și-l vedem pe tovarășuʾ...

50

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Elvira! Ține-ți gura! Pe cuvântul meu că te reclam la partid... Pușcăria te mănâncă... Șefa devenise palidă din cauza nervilor. Nu se așteptase la atâta curaj din partea unei tinere abia angajate de nici doi ani.

De afară se auzeau noi și noi îndemnuri. „Veniți cu noi!” striga mulțimea... Din partea de jos a orașului, coloana de muncitori de la fabrică se apropia și se se îngroșa pe măsură ce înainta.

- Haideți, să mergem și noi! îndrăzni Mia, una dintre doamnele mai în vârstă. De ce mai stăm aici s-o ascultăm pe femeia asta? Până mai ieri ne lămurea că numai regalitatea ne mai poate salva și-acum, uitați-vă și voi cât de comunistă este. De ce, tovarășa Josan? De ce?

Poate fiindcă la ședința de ieri s-a pus problema să fiți schimbată? De-asta?

- Nu, nu-i adevărat! N-a zis nimeni că mă schimbă... Minciuni!

- Ba-i adevărat, interveni Mona. Cine ne-a spus nouă a fost de față. Și, ca să fim sigure, pornim noi revolta împotriva dumitale, chiar acum. Haideți fetelor!

Ziceți împreună cu mine: Jos Josan! Jos Josan!

De pe coridor, intră Petre de la contabilitate, unul dintre cei mai mucaliți colegi, râzând de situația creată în birou: - Cu „Jos Josan!” sunt de acord, că mi-a mâncat nervii, dar sună atât de ciudat, că mai că-mi pare rău că nu avem pe cineva „Susan” pe-aici să strigăm și „Sus Susan!”... Ar fi o distracție pe cinste!

51

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Tu ce vrei? sări șefa cu gura. Du-te-n biroul tău!

- Jos Josan! răspunse Petre râzând, urmat de celelalte colege... Șefa, dându-și seama că nu mai poate răzbi cu vorba răstită, încercă o altă strategie: - Haideți, măi copii, că nimeni nu vă vrea răul, mai vorbim noi peste câțiva ani când îmbătrâniți, nu mai strigați așa, că mă doare inima. N-am fost eu ca o mamă pentru voi?

- Ba da, vitregă! râse Sorina. Fetelor! Ieșim la revoluție? Tocmai a spus la radio că Ceaușescu a fugit!

Haideți, nu putem rămâne nepăsătoare!

Toți cei prezenți fură de acord. Se îmbrăcară, încuiară tot și ieșiră în stradă. Șefa rămase închisă în biroul ei, plângând. În fața ferestrelor, era deja mai liniște. Coloana înaintase până în piața din fața restaurantului central. De acolo se auzea un discurs și urale. Oamenii păreau bucuroși. Elvira se gândi că din cauza discuțiilor intreminabile, a uitat să-i dea un telefon lui Radu. „Singura soluție e să merg acasă” își zise Elvira și porni, împreună cu toate colegele, către locul de unde se auzea discursul. Piața era plină. La microfon era un inginer din fabrică pe care-l cunoștea din vedere. Tocmai anunțase și el că Ceaușescu a fugit pe la ora 12 cu un elicopter și că revoluția nu mai poate fi înfrântă. Uralele ieșite din sute de piepturi o făcură pe Elvira să simtă și ea bucuria victoriei. Ocoli mulțimea și o luă către casă.

Trebuia să se întâlnească cu Radu, să vadă ce vor face în următoarele ore. Aleile dintre blocuri erau pline de 52

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------oameni. Unii mergeau spre piața centrală, alții se întorceau să le povestească celor rămași acasă. Unii deschiseseră geamurile și puseseră radioul pe pervaz. Știrile de la București le întăreau credința că vor reuși să se smulgă de sub dictatura comunistă. În scara blocului, Elvira fu întâmpinată de Nelu: - Tanti Elvira, unchiul meu e bine. A vorbit mama cu el acum vreo oră. La Timișoara e revoluție în toată regula. Se trage pe străzi. El e la serviciu, nu pleacă de acolo deocamdată. Zicea că printre revoluționari sunt și hoți, așa că, ei stau să păzească.

- Vezi, Nelu, că totul e bine?

- Da, aveți dreptate. A venit și nenea Radu. E sus.

- O, mă bucur, mersi, Nelu, merg să vorbesc cu el.

Elvira urcă scările în fugă, cu cheia în mână. Descuie și intră grăbită: - Radu, Radu! Unde ești?

- Aici, dragă, în bucătărie, acum am ajuns...

- Bine c-ai venit acasă! Mă gândeam să-ți dau un telefon, dar n-am mai reușit, a fost o nebunie la birou, ne-am certat, am strigat, madam Josan a făcut iar nazuri, apoi, după ce a trecut coloana de la fabrică, am plecat și noi. M-am tot uitat după tine, dar nu te-am văzut în coloană.

- Am fost, dar numai până la cimitir, de-acolo unii au luat-o către centru, iar alții către cartierul nostru.

M-am dus și eu cu ei, în ideea de-a te întâlni întâi pe tine și, abia apoi, de-a mai ieși în oraș.

53

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Dragul meu, zise Elvira strângându-l în brațe.

Mă bucur că am gândit la fel. Ce zici? Mergem după copil? În drum luăm și pâine, am văzut că e deschis, dar n-aveam cartela la mine.

- Oare nu ne dă și pâinea pe mâine? întrebă Radu.

Așa, n-am mai fi obligați să ieșim. Uite, la televizor arată străzile din București. Acum câteva minute revoluționarii vorbeau deja dintr-un studio, cred că nu mai e cale de întoarcere. N-aș fi crezut, speram, dar parcă nu mai credeam...

- Da, poate Cristi va avea o altfel de viață, va trăi într-o democrație adevărată, va vedea lumea, of, Doamne, ce bine ar fi!

- Când am plecat de la fabrică nu știam încă ce să cred. Directorul a ieșit în fața mulțimii și a vrut să oprească ieșirea coloanei din fabrică. Se auzea chiar că vrea să trimită oameni la Timișoara pentru a opri revoluționarii. Apoi, ceva s-a întâmplat. Nu știam ce.

Ideile i s-au schimbat brusc și le-a spus portarilor să dea drumul mulțimii. Erau zvonuri că Ceaușescu a fugit.

Poate de-asta. Oricum, directorul s-a văzut deodată singur. Nimeni nu mai era de partea lui. Nici măcar lingăii obișnuiți.

- Bine că nu l-a bătut nimeni...

- Să știi că oamenii au fost extrem de pașnici.

Inginerul Bârjov le-a vorbit oamenilor și a păstrat ordinea dându-le curaj și speranță. Chiar l-am admirat. A fost un act de curaj. Dacă revoluția va fi înăbușită, va plăti cu capul.

54

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Așa e, l-am văzut și în centru. Am asistat la discursul lui. Vorbește cu mult curaj. Nu mi-am amintit cum îl cheamă, dar știam că-l cunosc.

- Pe cine-ai mai văzut?

- O, erau foarte mulți cunoscuți. Și atât de entuziasmați erau toți, c-am simțit cum mă cuprinde și pe mine euforia. Împreună, oamenii pot constitui o forță.

Mai știi? Poate vedem înlăturat comunismul, doar și-n alte țări sunt mișcări populare...

- Da, poate e vremea schimbării... Om fi noi cei care trăim să vedem cum arată occidentul.

- Sau poate-l mutăm aici. Cum ar fi să cumpărăm o pâine întreagă?

- Să vedem alimentara plină...

- Falimentara? Ha! Ha! Nici nu-mi pot imagina...

Să fie și altceva pe rafturi în afară de creveți?

Cei doi râseră. Se îmbrăcară în ceva comod și ieșiră. Tot mai mulți oameni se îndreptau spre centru. Se amestecară în mulțime și ascultară discursurile. La primărie se împărțeau arme tuturor celor care se credeau apți să tragă. Noii conducători organizau apărarea principalelor obiective.

- Nu mai stăm, zise Radu. Mergem acasă. Bunicii or fi îngrijorați. Începuse să se întunece când plecară de la casa bunicilor. Ar fi rămas peste noapte acolo, dar nu era loc pentru toți. Vara ar fi fost altfel, iarna însă, camerele mari, înalte erau friguroase. Dacă aveau musafiri, bunicii făceau foc cu o săptămână înainte. Strada devenise 55

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------liniștită, chiar pustie. Radu îl luase pe cel mic în brațe, pentru a merge mai repede, iar Elvira ducea plasa cu hăinuțe. Căruciorul îl lăsaseră la bunici, nu se mai complicaseră cu el.

Mergeau tăcuți. Ciudat, exact când ajunseră la colțul blocului, se lăsă o ceață densă cum nu mai văzuseră niciodată. În acel moment, undeva, aproape de tot, se auzi o mitralieră. Cineva trăgea către blocul lor. Din stânga alte arme răspunseseră. Cei trei urcară în fugă scările întunecate, intrară în apartament și se retraseră în camera din spate, care avea o draperie groasă la fereastră. Deși draperia era trasă, n-au aprins becul. Se temeau. Afară gloanțele zburau. Zgomotul era atât de apropiat...

- Cred că se trage din scara noastră, zise Elvira.

- Așa pare...

- Așez copilul în pătuț, trage-l mai lângă perete, să fie departe de geam...

- Bine, acum, ajută-mă, tragem și canapeaua, să fim și noi feriți.

- Noroc că stăm la trei... La parter mi-ar fi fost teamă...

- Cum stăm cu mâncarea? E posibil să fim obligați să rămânem în casă vreo câteva zile.

- Nu rău. Important e că avem lapte praf pentru Cristi. În plus, avem cartofi destui, ceva morcovi, ceapă, fasole. E bine, nu murim de foame...

- Bun. Am luat și porția de pâine, ne descurcăm.

- Cât crezi că vom sta în casă?

56

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Știu și eu? Două-trei zile. Vedem noi. Încercăm să dormim?

- Sigur, parcă e mai liniște...

- Acalmia dinaintea furtunii... Vezi cum se luminează cerul? Sunt rachete de semnalizare... Înseamnă că ceața e la fel de deasă...

- Mă duc să mă uit pe geamul din sufragerie...

- Nu, stai aici, poate fi periculos...

- Nu aprind becul. Mă uit de după perdea...

Elvira ieși în sufragerie, apoi, după câteva secunde reveni cu vești: - Ceața e și mai groasă. Nu se văd decât niște reflectoare, undeva către „Pompieri”. Nu-mi dau seama ce pot fi sau de ce sunt aprinse. Mitraliera a încetat.

Până-n zori nu mai avem ce face. Stăm liniștiți...

- Nici Veta nu s-a îmbătat. E liniște și la ei în apartament. Mi se pare ciudat să n-aud certuri de la ei.

- Poate n-or fi acasă...

- Unde să fie? Doar n-o fi primit și bărbatu-său pușcă... Ar fi un pericol public.

- Lasă că dacă nu bea e băiat bun. Chiar e apreciat la fabrică...

- Dacă...

Parcă auzind discuția lor, în apartamentul de alături începu cearta. Veta striga ca din gură de șarpe și trântea tot ce întâlnea în cale. În ciuda zgomotului de alături și a gloanțelor care se mai auzeau din când în când, noaptea trecu fără incidente. La fel și următoarele zile. Faptul că la televizor 57

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------știrile nu mai conteneau și că întreaga țară putea urmări în direct mersul revoluției era ceva nou și ciudat. În zona blocului, mitralierele nu mai tăceau. Zi și noapte se auzeau alte și alte împușcături. Totuși, oamenii nu păreau a fi în pericol, așa că viața aproape că-și urma cursul firesc. Crăciunul bătea la ușă, iar prin bloc se zvonea că la magazinul din cartier sunt alimente: ulei, zahăr, făină și alte lucruri „rare” care înainte se „dădeau” numai pe cartelă. Elvira se hotărî să meargă și ea să vadă, deși Radu nu era prea încântat de idee: - Te rog, ai grijă, ai văzut și ieri când am fost prin centru ce furioasă e mulțimea...

- N-au treabă cu noi... Au altele de făcut. Mă duc să văd dacă pot cumpăra și eu ceva. eventual pâine. S-a anunțat că s-a lucrat la fabrica de pâine pentru ca populația să nu ducă lipsă.

- Da, am auzit și eu. Să nu stai mult!

- Nu, nu stau, dacă pot, le cumpăr și bunicilor o pâine și-apoi mă întorc.

Elvira coborî scările și se miră că prin fața blocului nu erau vecinele la bârfă. „Ieri erau mai multe ca de obicei” se gândi ea trecând pe aleea străjuită de trandafiri acum ofiliți și triști din cauza iernii. Contrar celor auzite, alimentara era la fel de goală ca întotdeauna.

Numai la raionul de pâine părea că belșugul coborâse de Crăciun. Pâinea stătea pe rafturi, iar oamenii cumpărau fără obișnuita cartelă. Se apropie timid și întrebă dacă poate cumpăra două pâini, pentru a le duce una și bunicilor.

58

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Sigur, chiar și trei, veni răspunsul.

- Avem destulă! – zise cineva care se prezentă ca reprezentant al Frontului Salvării Naționale din oraș – și dacă mai trebuie, mai aducem. Nimeni nu mai trebuie să ducă lipsă de nimic. Acum, poporul și-a făcut dreptate, nu-i așa, doamnă?

Elvira zâmbi și dădu din cap aprobator. Omul continuă: - Acum nu mai trebuie să vă temeți. Puteți să vă spuneți părerea deschis. S-a terminat cu dictatura, chiar dacă prin orașele mari, mai sunt victime ale vechiului regim. Nu știu dacă v-ați uitat la televizor, astăzi va fi procesul celor doi tirani. Ceaușeștii vor fi judecați pentru toate faptele lor, atât pentru că au înfometat poporul și l-au ținut în frig și întuneric, cât și pentru că au ordonat să se tragă asupra populației. O să vedeți: pușcăria îi mănâncă.

Apoi, întorcându-se către vânzătoare: - Puteți să le spuneți clienților că după masă vom aduce zahăr, ulei, făină și carne de pui. Să nu se înghesuie, vor fi destule și de acum înainte nu vor duce lipsă de nimic. Să scăpăm numai de teroriștii ăștia care trag în noi și veți vedea ce viață bună vom duce. La revedere, doamnelor! Domnilor!

Omul ieși, iar cei câțiva cumpărători din magazin rămăseseră descumpăniți. Se temeau că vorbele lui au fost auzite și vor urma probleme. Rând pe rând uitară ce caută la magazin și plecară către casă. Elvira cumpără două pâini, o duse pe una bunicilor și se grăbi către casă.

59

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------Voia să gătească înainte de a se întuneca, pentru a nu fi nevoită să aprindă lumina. Se obișnuiseră să stea pe întuneric pentru a nu atrage atenția eventualilor teroriști.

Pe aleea dintre blocuri tot nu erau prea mulți oameni, iar vecinele nu-și realuaseră bârfa. Intră în scara blocului și urcă primul etaj. Exact în momentul în care dădu să urce la etajul doi, văzu un ins care-o sperie grozav. Era înalt, solid, dar nu gras, tipul sportiv, îmbrăcat soldățește, cu un fel de uniformă maro cu bej, cu niște ghete înalte până sub genunchi, încheiate în față cu șireturi și cu o curea lată de piele, în aceeași culoare cu ghetele. Pe cap avea o beretă din materialul uniformei, iar la brâu un fel de borsetă, tot de piele. Elvirei i se păru ciudat, mai ales, că omul purta ochelari de soare cu rame mari și lentile extrem de închise la culoare. În momentul în care o văzu, soldatul – căci asta trebuie să fi fost – se dădu politicos la o parte și-i făcu loc, fără niciun cuvânt. Elvira trecu, apoi se întoarse și-l privi iar. În spate, pe vestă avea cusut un logo maro cu bej, dar nu-și putu da seama despre ce e vorba. De altfel, omul coborî în fugă și, după cum văzu ea pe geamul de la casa scărilor, se urcă într-o mașină de teren care demară în trombă.

Deși auzise mai târziu că în blocul lor și-n cele din jur fuseseră niște soldați care căutaseră eventuale bombe plasate de teroriști, Elvira trăi tot timpul cu ideea că cel cu care se întâlnise fusese el însuși terorist și că pur și simplu, ea avusese noroc, probabil, pentru că omul era extrem de grăbit, iar ea nu schițase niciun gest, nicio emoție, ca și cum ar fi fost un vecin oarecare.

60

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------* Trecură mulți ani de la revoluție și Elvira, ajunsă acum șefă de birou, nu se mai gândi la acele zile în care dăduse dovadă, uneori, de inconștiență și curaj, alteori de realism și lașitate.

Asta, până într-o zi, când o doamnă elegantă, îmbrăcată modern și, după cum se vedea cu ușurință, costisitor, veni în biroul lor jerpelit, de la parterul aceleiași clădiri nerenovate de multișor. Doamna intră fără să bată la ușă și strigă cu nedisimulată bucurie: - Bună, fetelor, ce faceți? O, dar aici totul este neschimbat... Parcă ieri am plecat...

- Doamna... Josan? întrebă una dintre colege timid. Nu pot să cred! Ce bine arătați! Vă priește la pensie!

- Absolut! De mai bine de douăzeci de ani. Am avut noroc să ies la pensie la o vârstă încă tânără și, mai ales, să iau o sumă foarte bună...

- Cum așa? întrebă iarăși colega... Mona se plânge de pensia pe care-o primește...

- Da, dragă, pensia nu-i mare, dar eu am și indemnizație de revoluționar, așa că, se schimbă treaba...

- De revoluționar? se arătă Elvira mirată. Parcă ați rămas la birou atunci când noi am plecat cu manifestanții...

- Exact ăsta mi-a fost norocul. La nici zece minute a venit un tânăr. Făcea o listă cu toți cei care doreau ca în 61

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------numele revoluției să rămână la locul de muncă, să apere bunurile poporului. M-am gândit că oricum stau, de ce să nu mă trec pe listă. Ei bine, peste o vreme, lista aia a fost proba c-am fost revoluționară. Voi, fricoase, ați plecat...

Eu, curajoasă, am rămas pe baricade...

62

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

Discurs Ca să nu se mai spună și anul acesta că nu a organizat nicio activitate, președintele Organizației Artiștilor Consacrați (OAC) le-a promis membrilor o întâlnire deosebită cu marele poet Laur Monazzi, cel care, deși tânăr, a primit mai multe diplome decât toți la un loc.

- Ba mai mult, le spunea președintele celor deja adunați în vechea sală a Casei de Cultură, a fost chiar de acord să se înscrie în Organizația noastră, am deja adeziunea la birou. Astăzi vom avea onoarea să-i înmânăm carnetul de membru.

Emoțiile au pus stăpânire pe întreaga asistență.

Președintele și-a început prezentarea: - Vom fi colegii unui tânăr consacrat, vom sta alături de unul dintre cei mai de seamă promotori ai culturii, de cel pe care îl vom scrie cu litere de aur în cartea de onoare a Organizației. Ne mândrim să-i fim contemporani... În acel moment, ușa se deschise și în lumina difuză care reuși să pătrundă în sală, se zări chipul roșu și congestionat al renumitului poet. Acesta intră, ezită o secundă, apoi se așeză la marginea unui rând, rămas, nu se știe din ce motive, în întregime gol.

Conducerea Organizației trecuse la desfășurarea ordinii de zi. De la prezidiu, secretarul tocmai citea 63

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------programul de activități pentru anul care tocmai începea, iar membrii, atenți, îl ascultau cu interes. OAC era una dintre cele mai importante Organizații culturale, cea care se ocupa îndeaproape de toate activitățile urbei, oricum destul de puține, așa că oamenii erau extrem de interesați.

Numai poetul Monazzi părea plictisit de toată vorbăria. Începu să se foiască, apoi se întoarse către două doamne care ascultau liniștite și întrebă destul de tare ca să perturbe întreaga activitate: - Au zis ceva de mine? În aer se răspândi un miros greu de alcool, semn că, înainte de-a veni la ședință, poetul își făcuse „curaj” cu mai multe păhărele decât ar fi fost necesar.

- Da, răspunse una dintre ele, tocmai v-a lăudat domnul președinte...

- Ce-a zis? A zis ceva de concursul de azi-dimineață?

- Încă nu, poate urmează, răspunse încet, vădit jenată cealaltă doamnă.

- Cum? Se arătă poetul supărat. N-a zis nimic?

Stai atunci, să le zic eu...

Ridică mâna și începu s-o fluture ca și cum, mândru că știe răspunsul corect la o întrebare grea, tocmai pusă de profesor, era grăbit să-l împărtășească și celorlalți.

Președintele îl văzu și nu știu ce să facă. Într-un fel, ar fi trebuit să-l lase să vorbească, doar era renumitul Laur Monazzi, într-altul, nu-l putea întrerupe pe profesorul Murda, un colaborator apropiat și foarte activ.

64

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------După câteva secunde de gândire, pentru a împăca și capra, și varza, zise ușurel: - Imediat, domnule Monazzi, să-l lăsăm pe domnul secretar să termine prezentarea și trecem la discuții libere...

Poetul nu păru mulțumit de răspuns. Se întoarse iar către cele două doamne și bolborosi tare: - Stai să vezi ce le fac... Le țin un discurs, să mă țină minte...

Apoi, dându-i amical peste mână unui cunoscut ziarist care avusese nenorocul să stea și el pe același rând cu cele două doamne, protagoniste fără voia lor în spectacolul ce tindea să devină comedie, continuă: - Mă, să nu te râzi! Auzi? Să nu te râzi, să pot să vorbesc... În prima fază, ziaristul nu-i răspunse, apoi, gândindu-se că e mai bine să-l oprească înainte de-a se face de râs, încercă să-l tempereze: - Stai cuminte, Laur, mai bine taci și ascultă...

Din păcate, cuvintele blânde ale ziaristului nu avură efectul scontat, ba, dimpotrivă, puseseră paie pe foc, așa că, omul se dezlănțui: - Ce? Să tac? De ce să tac? Nu-s liber să zic ce am de zis? Stai să vezi ce le fac... Ce cred ei, că le merge cu mine? La cinci lei se uită? Stai numa' că le spun eu de la obraz...

Doamnele se priviră întrebătoare, dar nu comentară. Simțiseră că e mai bine să se distanțeze de acest individ recalcitrant. Din față, se auzi glasul unui alt 65

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------poet local care, sătul de indisciplina noului venit, încercă să-l pună la punct: - Domnule președinte, dați-i cuvântul lui Monazzi, că altfel nu ne mai putem continua ședința, o avea ceva important de spus...

- Și tu ai face mai bine să taci, replică Monazzi nervos. Ce? Crezi că dacă scrii poezii de clasa a III-a ai dreptul să vorbești?

- Eu n-am zis despre tine că ești beat, replică interlocutorul și continuă rar, cu o dicție perfectă, să fie auzit de toată asistența: n u î n c ă!

Oamenii chicotiră și începură să comenteze ceea ce-l scoase din minți pe marele poet, care începu iar să se foiască și să fluture mâna dreaptă, semn că vrea neapărat să vorbească.

Secretarul încheie grăbit citirea programului, sărind peste unele pasaje și-i făcu semn președintelui să-l lase pe invitatul de onoare să-și țină discursul. Acesta, nerealizând încă starea precară în care se găsește poetul încercă să-l introducă elegant, dar fu oprit cu brutalitate.

Poetul se ridicase în picioare și începuse să se bâlbâie penibil: - Așa... Vreau să spun că... Ă...Ă... Uite, am toată stima pentru preotul nostru ortodox... Ă... Care este în prezidiu... Ă... Care a fost... Păcat c-a plecat deja la slujbă și nu poate să audă... Ă... Ă... Dar și pentru părintele care a rămas... Ă... Ă... popa greco... Ă... Ă... greco-roman...

Așa... De ce să ne urâm noi, mă? De ce? De ce să nu ne

66

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------iubim unii pe alții? Da... Să ne iubim... Nu vreau ură... Să ne înțelegem... Da! Așa!...

Monazzi făcu o pauză mai lungă, căutându-și cuvintele ce păreau că s-au ascuns bine prin cotloanele unui creier îmbibat de alcool. Se întoarse iar către cei trei din spatele său și strigă: - Mă! Să nu mai râdeți, mă! De fapt... continuă cumva dintr-o dată trist... De fapt... Ce mai contează!

Mergeți, mă, naibii! Toți! Am plecat de aici!

Odată cu ultimele cuvinte, poetul alergă către ușă și părăsi brusc sala.

Președintele încercă să salveze aparențele reluând discuția anterioară despre activitățile pe care OAC le pregătește, dar oamenii nu mai păreau interesați. În sală se produsese o ruptură. Un zumzet continuu arăta că răbdarea auditoriului se încheiase.

Tocmai când președintele îi invită pe toți la protocol, „partea cea mai interesantă a ședinței”, în sală intră val-vârtej femeia de serviciu, cu-o falcă-n cer și cu una-n pământ: - Domnule președinte, veniți, vă rog, în sala de protocol, un ins a „ras” un întreg platou de sandvișuri, apoi și-a umplut o pungă de plastic cu încă un platou și-acum își burdușește buzunarele cu doze de bere...

- Nu-i nimic, stați liniștiți, interveni din ușă vicepreședintele, care ieșise să se ocupe de aranjarea mesei, nu-i nimic, e poetul Monazzi... ciudățenii de geniu, atâta tot!

67

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------Revelion O priveam pe Magda... Dormea exact ca în copilărie, cu mâna stângă sub cap și cu genunchii îndoiți.

Inima mea tresărea la fiecare respirație lină de-a ei.

Mi-am lăsat ochii să răscolească încăperea cu dor și nesaț. Zâmbii în sinea mea, văzând la capul patului ursulețul mic, de pluș.

Oare cât trecuse? Nu știu exact. Timpul nu mai înseamnă nimic pentru mine. Nu mă mai grăbesc la serviciu, nu mai am de făcut cumpărături, nu mă mai așteaptă nimeni.

Alunec încet pe lângă noptieră ca să nu fac cumva vreun zgomot și-ncerc să deslușesc titlurile cărților aflate la capul patului. Magdei îi place lectura... Perfect! Fără educație omul e ca un pom care nu poate lega rod. Poate că e un pom frumos, înalt, cu crengile bogate și frunze multicolore, dar, din păcate, nefolositor...

Mă așez pe fotoliul de piele vișinie și-mi amintesc discuțiile interminabile generate de această „cumpărătură”. Leo fusese nemulțumit că îndrăznisem să „stric” atât de mulți bani „pe un amărât de scaun”. Ce gânduri mărunte mă năpădesc! Atâtea lucruri pe care le credeam uitate... Atâtea bucurii sau tristeți... Atâtea imagini colorate ale unei vieți... Am fost fericită? Poate...

Acum simt doar un imens regret. Acut.

Magda oftează. Somnul îi devine agitat. Oare își amintește?

68

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------* *

*

Era 30 decembrie. Fetița răcise puțin alergând prin zăpadă. Pur și simplu nu-i mai ajungea curtea. Avea cam patru ani și devenea din ce în ce mai îndărătnică. „Seamănă cu tine” comenta Leo... „Frumoasă și rea”.

Zâmbeam. Mi se părea un compliment. Nu-mi amintesc să mă fi supărat vreodată pe Leo. Orice ar fi spus, spunea cu drag. Nu putea fi rău. Nu-i stătea în fire. În iarna aceea nu avusese chef de revelion. „Hai să stăm acasă... Noi trei. Vom sărbători în familie”.

N-am zis nimic, dar m-am îmbufnat. M-a simțit imediat. „Ce ai? Nu te bucuri să stai cu noi? Nu suntem noi cei mai importanți din viața ta? Nu ne iubești mai mult decât orice?” Leo folosise un ton glumeț, dar pentru mine a fost ca și cum ar fi pus „paie pe foc”. „Ce-are revelionul cu iubirea? Sigur că vă iubesc. Atâta doar, că aș fi dorit să petrecem cu prietenii, cu nașii, cu finii, să ieșim din cotidian, să nu stau iar la bucătărie, să nu mă simt gospodină. Pricepi?” Nu a înțeles, dar a fost de acord.

I-am anunțat pe nași că vom merge și noi la cabană, undeva la munte, deși Magda tușea și avea năsucul înfundat. Am alergat prin magazine, am umplut portbagajul cu băuturi scumpe și carne gata pregătită pentru grătare și, iată-ne porniți. Leo era tăcut, Magda părea obosită și era destul de morocănoasă, dar eu nu vedeam nimic. Mă bucuram de plecare, de noutate, de 69

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------soarele care se revărsa în valuri dând zăpezii o sclipire de cristal. Dacă ne-ar fi urmărit cineva din afară, ar fi fost uimit de contrastul dintre noi: un soț trist și îngrijorat, o soție exuberantă și zâmbitoare și o fiică adormită și apatică.

Drumul nu era prea lung. Cam cincizeci de kilometri. Nu mai ninsese în ultimele trei zile, așa că șoseaua era destul de curată. Totuși, de pe margini, nămeții ne zâmbeau enigmatic amintindu-ne că iarna e departe de final și mai are încă un cuvânt de spus. În mașină, atmosfera se mai încălzise. Și la propriu, și la figurat. Leo pusese un CD cu colinde, iar Magda începuse să cânte și ea, încântată. „Tati, facem un om maaaare de zăpadă?” întrebă Magda la un moment dat, impresionată de albul muntelui. „Sigur!” îi răspunse Leo, care pur și simplu o adora. De când se născuse Magda, devenise tată cu normă întreagă. Nimic nu-i părea prea greu, nu lăsa nimic la voia întâmplării. Fetița era fericirea lui, iar eu mă simțeam cumva în plus. Între ei nu mai încăpea nimeni. Poate și din cauza asta eu nu mă ocupam destul de ea. Avea cine s-o facă. Magda era fericită doar când era el acasă. Uneori nu voia să mănânce decât din brațele lui, iar el îi făcea toate capriciile și nu era obosit niciodată, nici măcar după 12 ore de serviciu solicitant.

- Uite, tati, un patinoar... Mergem și noi? întrebă deodată Magda.

- La întoarcere, scumpo, acum vrem să ajungem la timp, să nu ne prindă Anul Nou pe drum...

70

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------- Dar, taaati, te roog!

- Nu se poate, crede-mă, mai avem de mers și, din câte mi-au spus nașii, în sus e zăpadă așa că vom merge mai încet...

- Mmmm – mormăi Magda făcând „botic”, așa cum îi plăcea lui Leo să spună...

- Lasă, nu fi supărată, la întoarcere dansăm pe gheață cât vrei tu...

- Promiți? se alintă fetița.

- Promit! zâmbi Leo fericit că „munca de convingere” nu fusese prea grea.

După nici cinci kilometri, drumul se schimbă. Încărcat de zăpadă, alunecos, aproape impracticabil.

- Ce-ar fi să oprim și să punem lanțurile? am întrebat cu glas temător...

- Da, zise Leo, e o idee bună, dar nu putem opri aici, în mijlocul drumului, stai să încerc să trag puțin pe dreapta.

- Bine, dar lasă-mă, te rog, să cobor. Din cauza zăpezii nu se prea vede marginea și râpa e adâncă aici.

- Cu grijă, te rog!

- Știi ce? O îmbrac pe Magda, apoi coborâm amândouă.

- OK, până atunci scot lanțurile din portbagaj...

Magda, grăbită să coboare, mai mult mă încurca decât să mă ajute. Se învelise în fular și se încălțase invers cu cizmulițele, râzând de mama focului. Buna dispoziție părea să fi pus iarăși stăpânire pe familia noastră.

71

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------M-am aplecat către scaunul din față, să iau căciulița și atunci am văzut o mașină mare, albă ca zăpada din jur, probabil 4x4, venind direct spre noi. Am realizat că șoferul nu putea frâna din cauza drumului alunecos și că nici nu are loc să treacă fiindcă mașina noastră era pe mijlocul drumului. Disperată, l-am strigat pe Leo: - Atenție, vine o mașină din față, ferește-te!

N-am mai avut timp să văd ce face. Mașina a intrat direct în noi și, din cauza impactului am simțit c-o luăm la vale deși Leo trăsese frâna de mână. Magda nu se speriase. Nu realiza ce se întâmplă. Am luat-o în brațe și-am privit în spate. Mașina noastră coborâse vreo câțiva metri și, deși nu prinsese încă viteză nu dădea semne că s-ar opri. Ba mai mult, aluneca direct către prăpastie.

Atunci l-am văzut pe Leo. După ce fugise pe lângă mașină, acum încerca s-o oprească cu propriile-i mâini. Ajunsese pur și simplu între prăpastie și mașină și încerca să oprească alunecarea celei din urmă. O clipă ochii ni s-au întâlnit și atunci am văzut disperarea cu care își apăra familia. Iubirea pentru Magda, pentru mine, îi dădea curaj și putere. Împingea din răsputeri, schimonosit de disperare și durere strigând întruna: „Nu!!, Nu!!, Nu!!”. Am realizat într-o fracțiune de secundă că șansele erau destul de mici. Putea, cel mult, să alunece și să cadă sub propria-i mașină. Norocul nostru era că automobilul care ne lovise frontal se oprise în urma impactului. Din păcate, șoferul acestuia stătea 72

Imagini transparente

--------------------------------------------------------------------ca paralizat și privea fără putere efortul supraomenesc al soțului meu.

Leo, realizând că nu poate opri alunecarea, încercă altceva: să devieze mașina spre stânga, astfel încât să alunece către munte, nu către prăpastie. Atunci, mi-am dat seama că și eu pot ajuta. Că nu mașina contează, ci noi trei. Am deschis ușa din stânga și i-am spus Magdei să sară. Fetița n-a stat prea mult pe gânduri, mai ales că mașina nu avea viteză.

- Îndepărtează-te, i-am strigat Magdei, du-te către mașina albă...

Magda m-a auzit sau pur și simplu s-a lăsat dusă de instinct. Am mai avut timp s-o văd în siguranță.

Mi-am luat avânt și am sărit și eu. Am alunecat. Piciorul mi s-a răsucit. O durere surdă m-a străfulgerat. Apoi, m-a învăluit zăpada. * *

*

Am tresărit. Ușa camerei se deschise încet. Leo intră aducând cu el un iz dulce de cafea. O dâră de lumină se aplecă deasupra Magdei. Era la fel de frumoasă.

- Magda, dragă! Regret că te trezesc, mai ales c-ai adormit atât de târziu...

- Tati? E deja dimineață? Cât e ceasul?

- Aproape opt...

- Am întârziat?

73

Ileana-Lucia Floran

--------------------------------------------------------------------- Nu, dragă, slujba de pomenire a mamei începe doar la zece.

- Ora zece... zece ani... murmură Magda...

74

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

Cuprins

Gânduri de observator .............................................................. 5 „Tratament” .............................................................................. 8 Glume și... glumițe ................................................................. 13 Printre intelectuali .................................................................. 19 Recenzie ................................................................................. 25 Caruselul................................................................................. 29 Cameleonul............................................................................. 43 Discurs.................................................................................... 63 Revelion ................................................................................. 68 Cuprins ................................................................................... 75

75

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

76