Oaspeți în bisericuța noastră

FOCUS DIECEZAN

Familia PIKLOR

Oaspeți în bisericuța noastră

Prima dată i-am văzut anul trecut în noiembrie, într-o duminică. S-au pus în bancă tăcuți, au îngenunchiat și s-au rugat. Nu știam cine sunt, se vedea că nu sunt europeni. Toți eram curioși de ei, probabil erau și ei conștienți de faptul că privirile oamenilor se opreau adesea asupra lor. E firesc, sunt necunoscuți, deci sunt studiați. Piști, clopotarul nostru, foarte cumsecade, dar mai temător, îi urmărea ca pe niște suspecți. L-am liniștit că nu sunt „din aceia”, sunt oameni buni. „De unde știu?” – m-a întrebat tot șoptit. „Oamenii cu intenții rele nu vin să se roage la biserică” – i-am spus. „Și dacă totuși au gânduri necurate?” „Ai încredere, nu sunt răi, sunt frații noștri.” Nu l-am prea convins… „Hmm… Îmi voi ține ochii deschiși” – a concluzionat circumspect. Nu am mai insistat. La sfârșitul Liturghiei, unul din ei s-a apropiat de noi, s-a prezentat într-o engleză cu accent oriental și s-au interesat de programul Liturghiilor de duminică. S-au apropiat și ceilalți, văzând discuția prietenoasă. Am aflat că sunt veniți din Sri Lanka, să muncească la fabricile din zona liberă, cu contract pe câțiva ani. Ne-au întrebat ce patron are biserica noastră și dacă există în apropiere o biserică catolică sub patronajul sfântului Nicolae. Mai târziu am aflat că în Sri Lanka biserica lor poartă numele sfântului episcop. În fiecare an, de sărbătoarea sfântului Nicolae, bărbații poartă pe umerii lor statuia lui în mărime

naturală și împodobită cu flori, în procesiunea de pe străzile din jurul bisericii. Ne-am bucurat că am putut vorbi cu ei și i-am întâlnit și în duminicile următoare. Copiii noștri cei mari au intrat și ei în discuție câte puțin. Bunicile au încercat să le spună câte ceva și gesticulau intens în timp ce vorbeau, în speranța că se vor înțelege. A fost foarte nostim, iar ceea ce contează, zâmbetul și bunăvoința nu au nevoie de traducere. Apoi, de duminica Sfintei Familii i-am invitat la masă. Au venit cu multe pachete, cu toate că le-am spus să nu aducă cadouri. Un pachet mare era de cartofi congelați, pentru că și-au adus aminte că juniorii au pomenit că le plac cartofii prăjiți... Și au afișat un zâmbet cu aer de complice... Am povestit mult, am aflat că unul dintre ei a fost student la seminarul teologic, dar nu l-a terminat, pentru că tatăl lui a murit și a trebuit să meargă astfel acasă ca să își întrețină familia. Așa a ajuns până la urmă aici, în România, de unde le trimite bani. Celălalt ne-a povestit că în timpul războiului civil dintre tamili și singalezi, care s-a terminat acum câțiva ani, a fost de multe ori ascuns în casa preotului pentru a nu fi recrutat de către partizani. Am observat că vorbesc diferit când se roagă și i-am întrebat de limba lor. S-au uitat unul la altul zâmbind și au spus că unul e tamil, iar celălalt singalez, dar sunt prieteni, mai mult, sunt amândoi catolici. Dezbinarea și dușmănia era făcută de

FOCUS DIECEZAN

politicieni extremiști, nu de oamenii din popor. Sună foarte cunoscut. Apoi unul ne-a arătat o poză cu o fetiță mică și a spus vădit emoționat că e a lui și că e căsătorit, nu știe cât mai rezistă departe de ei. Am spus Rozariul împreună, fiecare pe limba lui câte o decadă. La câteva săptămâni, după ce a trecut Anul Nou, am primit un mesaj în care am fost invitați de către ei la masă la pensiunea unde au fost cazați de către firmă. Au insistat în mesaj ca să mergem cu toții, în mod special au pomenit-o pe bunica. A fost o surpriză totală, iată mai jos ce au povestit copiii: Ruth: nu mi-a plăcut așa mult pentru că nu am avut înghețată și nu știu să vorbesc engleză, dar nu mi-a mai fost frică de ei ca la început. Iris: Au gătit mâncare foarte gustoasă. Nu am gustat carnea pentru că ne-au avertizat că e foarte condimentată. Orezul și bucățelele de pește au fost foarte bune. Am tras concluzia că prietenii noștri din Sri Lanka au inima bună și sunt buni bucătari. Mark: întotdeauna am crezut că oamenii de culoare sunt răi și nici nu sunt catolici [sic!]. Dar am înțeles că iubirea nu depinde de culoarea pielii și de exteriorul unui om, ci vine din interior, din inimă. Am trăit faptul că ei sunt mai prietenoși decât mulți oameni localnici, cu toate că sunt străini. Un lucru interesant este că ei mănâncă foarte condimentat, iar unele bucate nu le-am putut înghiți, dar au fost foarte bune și drăguț din partea lor că ne-au invitat la cină. Larissa: Într-o duminică din noiembrie trei oameni de culoare au intrat în biserică aproximativ cu 15 minute înainte să înceapă Sfânta Liturghie. Am observat că și-au făcut cruce cu apă sfințită, au îngenuncheat în fața altarului, au ocupat loc într-o bancă și au început să se roage, cu toate că ceilalți credincioși se uitau la ei nedumeriți. Apoi a început Sfânta Liturghie, la care cei trei necunoscuți au participat activ. Când Liturghia s-a sfârșit și oamenii au început să meargă spre ieșire, mulți au început să îmi șoptească „Ăștia-s teroriști? Pentru ce au venit?”, „Nu – le-am răspuns 26 VITA CATHOLICA BANATUS I Nr. 3 - 2020

– sunt oameni ca și voi, doar că au pielea de culoare neagră și după cum am observat din comportamentul lor, sunt și ei catolici practicanți. Nu îi judecați după exterior!”. Cei trei au mai rămas în biserică încă un minut să spună o rugăciune. După ce au terminat, m-am apropiat de ei și i-am salutat în limba engleză. Aceștia m-au salutat și ei, iar apoi i-am întrebat de unde au venit și de ce, primind ca răspuns că au venit din Sri Lanka să aibă un loc de muncă mai bine plătit. Așa a început o prietenie nouă. Au frecventat biserica în fiecare duminică, așa că la Liturghia Cuvântului am spus și câteva gânduri despre Evanghelia zilei în limba engleză ca să înțeleagă și ei ceva. Odată i-am invitat la un ceai și le-am propus să ne rugăm împreună un Rozariu, fiecare pe limba lui, iar în final am cântat un cântec care avea aceeași melodie și în limba noastră și în a lor: Ave, ave, ave Maria! De atunci am păstrat legătura cu ei și am încercat să fim pentru ei ca o a doua familie deoarece ei erau departe de familiile lor din Sri Lanka. În urma întâlnirii cu acești oameni am constatat că ei au o credință foarte puternică, poate chiar mai puternică decât a noastră, deoarece ei duc o viață mult mai grea, astfel ei au devenit pentru mine exemple de credință. Eu cred că Dumnezeu i-a trimis să reîmprospăteze sufletește comunitatea noastră și să ne învețe să fim deschiși spre ceea ce e nou sau neobișnuit.