FOCUS DIECEZAN Familia PIKLOR
Oaspeți în bisericuța noastră Prima dată i-am văzut anul trecut în noiembrie, într-o duminică. S-au pus în bancă tăcuți, au îngenunchiat și s-au rugat. Nu știam cine sunt, se vedea că nu sunt europeni. Toți eram curioși de ei, probabil erau și ei conștienți de faptul că privirile oamenilor se opreau adesea asupra lor. E firesc, sunt necunoscuți, deci sunt studiați. Piști, clopotarul nostru, foarte cumsecade, dar mai temător, îi urmărea ca pe niște suspecți. L-am liniștit că nu sunt „din aceia”, sunt oameni buni. „De unde știu?” – m-a întrebat tot șoptit. „Oamenii cu intenții rele nu vin să se roage la biserică” – i-am spus. „Și dacă totuși au gânduri necurate?” „Ai încredere, nu sunt răi, sunt frații noștri.” Nu l-am prea convins… „Hmm… Îmi voi ține ochii deschiși” – a concluzionat circumspect. Nu am mai insistat. La sfârșitul Liturghiei, unul din ei s-a apropiat de noi, s-a prezentat într-o engleză cu accent oriental și s-au interesat de programul Liturghiilor de duminică. S-au apropiat și ceilalți, văzând discuția prietenoasă. Am aflat că sunt veniți din Sri Lanka, să muncească la fabricile din zona liberă, cu contract pe câțiva ani. Ne-au întrebat ce patron are biserica noastră și dacă există în apropiere o biserică catolică sub patronajul sfântului Nicolae. Mai târziu am aflat că în Sri Lanka biserica lor poartă numele sfântului episcop. În fiecare an, de sărbătoarea sfântului Nicolae, bărbații poartă pe umerii lor statuia lui în mărime
naturală și împodobită cu flori, în procesiunea de pe străzile din jurul bisericii. Ne-am bucurat că am putut vorbi cu ei și i-am întâlnit și în duminicile următoare. Copiii noștri cei mari au intrat și ei în discuție câte puțin. Bunicile au încercat să le spună câte ceva și gesticulau intens în timp ce vorbeau, în speranța că se vor înțelege. A fost foarte nostim, iar ceea ce contează, zâmbetul și bunăvoința nu au nevoie de traducere. Apoi, de duminica Sfintei Familii i-am invitat la masă. Au venit cu multe pachete, cu toate că le-am spus să nu aducă cadouri. Un pachet mare era de cartofi congelați, pentru că și-au adus aminte că juniorii au pomenit că le plac cartofii prăjiți... Și au afișat un zâmbet cu aer de complice... Am povestit mult, am aflat că unul dintre ei a fost student la seminarul teologic, dar nu l-a terminat, pentru că tatăl lui a murit și a trebuit să meargă astfel acasă ca să își întrețină familia. Așa a ajuns până la urmă aici, în România, de unde le trimite bani. Celălalt ne-a povestit că în timpul războiului civil dintre tamili și singalezi, care s-a terminat acum câțiva ani, a fost de multe ori ascuns în casa preotului pentru a nu fi recrutat de către partizani. Am observat că vorbesc diferit când se roagă și i-am întrebat de limba lor. S-au uitat unul la altul zâmbind și au spus că unul e tamil, iar celălalt singalez, dar sunt prieteni, mai mult, sunt amândoi catolici. Dezbinarea și dușmănia era făcută de VITA CATHOLICA BANATUS
I
Nr. 3 - 2020
25
