Vita Catholica Banatus Nr.3 - 2020

Nr. 3 (310-311) - 2020

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

Reîmprospătare…

Felfrissülés...

Erfrischung…

EDITORIAL

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

3 Reîncepere / Újrakezdés Pr. Csaba VÁNCSA

16 „Online szentmise a családban – egy új kis templom, kápolna az Egyházban DOTTERER-KISZELY és GYŐRI CSALÁDOK

GÂNDURILE TINERILOR

4 Până când ne vom vedea...

Astrid SCHRIFFERT

nevelni keresztény 18 Online szellemiségben (?)

BALLA Lóránt

FOCUS DIECEZAN FOCUS DIECEZAN

6 Mărturie din izolare

clopotar cu minte de copil 20 Un și inima cât o catedrală

Alina Maria NEDELCU

7

László PIKLOR

Ziua Mondială a Tineretului 2020 Astrid SCHRIFFERT

întrebări: răspunde 8 7+1 episcopul Iosif Csaba Pál

de la Maria Radna 22 „Sanctuarul reprezintă darul deosebit al lui Dumnezeu: prezența Preasfintei Sale Mame” Pr. Ioan CĂDĂREAN

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

9 7+1 kérdés: Balla Lóránt válaszol

László PIKLOR

FOCUS DIECEZAN și provocare pe timp de grele 11 Credință încercări Pr. Csaba VÁNCSA și Enikő SIPOS

10

ȘTIRI PE SCURT...

27 ...din Dieceza de Timișoara

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 3 (310-311 )

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Dr. Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Lóránt BALLA, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, IrinaMaria LĂPĂDAT, Silvia TELESCU, Elena ȘTEFĂNESCU Design & layout: Silviu LAZĂR

2

25 Oaspeți în bisericuța noastră

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Print: Tipografia DANTONY Timișoara Nr. 3 - 2020

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2020 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL

Reîncepere

Pr. Csaba VÁNCSA

În săptămânile trecute nu prea am auzit altceva decât #staiacasă, iar peste tot se vorbea doar de notoriul virus Covid-19... Dar sper că nici virusul și nici limitările de orice fel nu ne-au „distanțat” de iubirea lui Dumnezeu și de asemenea cred că nu au împiedicat pe nimeni să țină legătura cu El, ci în multe cazuri relația cu Dumnezeu chiar s-a amplificat. Închiși, singuri sau cu familia, așa ne-am pregătit pentru Sărbătoarea Pascală, în tăcere, în liniște, deoarece a venit o perioadă sumbră peste noi.

S-a declanșat o pandemie care vrând-nevrând ne-a dat timp să ne oprim din agitația noastră cotidiană, ne-a dat posibilitatea de a sta mai mult cu familia, ne-a oferit ocazia de a reflecta puțin la toate activitățile noastre și să vedem cu ce trebuie să continuăm și cu ce nu. Ni s-a ivit o nouă cale, o posibilitate de nou început; la fel cum a reînviat toată natura și a suspinat mult mai ușurată după o perioadă de hibernare și după ani de poluare. Trebuie să ne reîncepem încetul cu încetul activitățile, dar cu siguranță că pe unele vom pune mai puțin accent, pe altele mai mult.

Acum va reîncepe totul, dar oare cum? Ți-ai făcut lecțiile? Cum vom reîncepe? Oare am învățat ceva în această perioadă, care încet (sperăm că) a trecut? Ce am învățat, ce voi schimba în viața mea, în viața familiei mele?

Újrakezdés

Az elmúlt hetekben nem hallottunk egyebet, mint #maradjotthon, mindenhonnan még a csapból is a híres Covid-19 folyt; de nagyon remélem, hogy mindez nem távolított el bennünket Isten szeretetétől. Úgyszintén hiszem, hogy nem akadályozott meg senkit abban, hogy tartsa Istennel a kapcsolatot, sőt inkább megerősítette ezt.

Bezárva otthonainkba, egyedül vagy a családdal – így készültünk megünnepelni a húsvétot, csendben, mivel szomorú időszak köszöntött ránk.

Világjárvány robbant ki, és arra kény­ szerített, hogy megálljunk a hétköznapi sürgés-forgásból, lehetőséget adott, hogy többet legyünk a családdal, több időnk volt elmélkedni, reflektálni azon, hogy mi a fontos az életünkben? Mi az, amit folytatnunk kell, és mi az, amit meg kell, hogy szüntessünk, vagy esetleg kevesebb energiát fektetni bele. Lehetőségünk adódott, hogy elölről kezdhessünk majd mindent, úgy, ahogy a természet is minden tavasszal újraéled, fellélegzik. Mi is fel kell, hogy lélegezzünk, el kell kezdjünk újra élni.

Most lassan majd minden újra indul, de vajon hogyan? Eltervezted? Hogyan fogom újrakezdeni tevékenységemet? Vajon ta­nultam valamit ebben az időszakban? Mit fogok másképpen tenni saját vagy családom életében?

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

3

GÂNDURILE TINERILOR Astrid SCHRIFFERT

Până când ne vom vedea...

Prea iubite Tată ceresc, Astăzi am multe motive pentru care să îți scriu. M-am trezit devreme și am văzut soarele pe care L-ai creat, cum își întindea razele somnoroase ca ochii mei. Deseori mă întreb ce acuarele folosești ca să pictezi cerul așa de frumos, ca eu și ceilalți să ne putem bucura de el. Am găsit pisica, făcută covrigel, cum aștepta să mă trezesc. Oare ea e păzitorul meu pe timpul nopții? Pentru că dacă am un coșmar, ea e acolo, se cuibărește lângă mine și mă li­ niștesc. Apoi m-ai adus în brațele deschise ale părinților mei. Știi tu... Acei îngeri fără aripi pe care i-ai trimis pe pământ ca să aibă grijă de mine. Te-am văzut în ochii lor când m-au salutat. O țin minte pe mama cum se strecura dimineața să îmi lase un sărut pentru când mă voi trezi. Si-atunci tot pe Tine te simțeam. Era modul Tău de a-mi spune: „Bună dimineața! Ți-am pregătit o nouă aventură”.

Apoi am plecat spre gară și am urcat în tren. Găsesc o mare plăcere în a călători singură. Obișnuiesc să privesc pe geam și să văd cum natura se mișcă în jurul meu. Și acolo tot Tu ești. Cât de răbdător Ești ca să pui viață într-un singur fir de iarbă. Cum poți Tu, Doamne, să ne iubești pe fiecare în parte așa de mult? Nu pot percepe cum poți fi atent la toți și toate în același timp. Să știi că am zărit prima căprioară de pe câmp, și pe a doua. Mi-am adus aminte de acel banc cu omul care striga la Tine după ajutor, Tu i-ai tot trimis bărci și el nimic.

Dar când Mi-ai pus în față cele șapte căprioa­ re adunate, am înțeles ce voiai să îmi transmiți. Zburdau și se bucurau împreună. Erau libere. Libere de griji, libere de gânduri, libere de anxietate... Atât de libere. Și am început să mă întreb ce mă oprește să fiu eu cea liberă. Nu mi-a luat mult să îmi dau

4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

seama. Noi oamenii avem o constantă și statornică dorință de stabilitate și pentru asta suntem capabili să intervenim în planul Tău pentru noi. Chiar dacă suntem conștienți că Tu ști ce e mai bine pentru noi. Suntem încăpățânați și punem mare preț pe ceea ce gândesc cei din jurul nostru. Deci suntem legați de noi înșine și acele „must do” pe care trebuie să le îndeplinim pentru a fi în trend cu cei din jur. Pe scurt: „nu e original să fi original”. Tu știi mai bine că mie nu îmi place să fiu în trend. Oamenii pot arăta cu degetul către mine, dar vor ști ei oare vreodată ce se află în sufletul meu? Mi-am propus aceasta după ce am citit într-o foarte utilă carte că „lumea în ansamblu poate nu se va sfârși în viitorul apropiat, dar lumea mea poate se va sfârși azi”. Și realizez că ultimul lucru pe care vreau să îl fac este să ajung în fața Ta plină de regrete și să mă plâng că nu am fost suficient de fericită în toată viața mea.

Acum, în timp ce îți scriu, sunt pe drumul spre casă.

Doamne, ce acuarele folosești ca să pictezi cerul? E minunat. Îmi place tare mult că aduci astfel de culori la fiecare început și sfârșit de zi a vieții mele. Nu am fost doar fericită și cu zâmbetul pe buze astăzi. M-am enervat foarte tare când am fost în criză de timp, am rămas

GÂNDURILE TINERILOR

dezamăgită de indiferența unor frați de-ai mei, care poate nu s-au trezit la fel de frumos, și m-am întristat când mi-am dat seama că pot cuprinde foarte greu în scris tot ce am să îți spun. Dar cum se spune: „Ochiul care n-a plâns, cum poate ști când e fericit?”. Călătoresc singură din nou. Aud vocile oamenilor pe fundal, dar mai tare Te aud pe Tine cum îmi vorbești despre toate câte am trăit împreună azi. Urcând în mașina tatei, am simțit căldura pe care o emana bucuria lui că îmi revede ochii, acum mai obosiți ca dimineață. Acolo ai fost Tu, iarăși. M-ai luat în brațe fericit să mă duci acasă, în siguranță, ca orice tată grijuliu și iubitor. Pășind pragul casei, prin zâmbetul mamei m-au îmbrățișat norii. Chiar dacă ne-am văzut dimineață, revederea a fost mai dulce ca mierea din lapte. Îmi sună foarte a clișeu să „Îți mulțumesc” la acest final de zi. Așa că am să îți spun că pagina vieții mele care cuprinde ziua de azi a fost frumoasă și că o iubesc. O iubesc mult pentru că M-ai trezit dimineața devreme să văd la rândul meu cum trezești natura, cum o chemi la viață și la o nouă aventură. O iubesc mult pentru că M-ai pus în gândul unor suflete dragi mie, care fie m-au chemat la o adorație, fie mi-au amintit de niște poze de la un eveniment foarte aproape de sufletul meu, fie mi-au sustras un zâmbet cu un cântecel, fie mi-au amintit de iubirea Ta și mi-au adus liniștea necesară ca să pot

să vorbesc cu Tine deschis, despre tot și toate.

O iubesc mult pentru că am avut ocazia și în această zi să Îți admir creația, în toată splendoarea ei, cu toată strălucirea ei, curată sau prăfuită, minunată așa cum este ea. O iubesc pentru că îngerii mei păzitori, cu și fără aripi, cu și fără blăniță, au avut grijă ca mie să nu îmi lipsească nimic, că mi-au ascultat povestea zilei cu ardoare. O iubesc pentru că astăzi am cunoscut în sfârșit cum este să te bucuri pen­ tru lucrurile mici. O Doamne, Tu care ești acolo sus, probabil vezi lucrurile acestea atât de mici, dar pentru mine Le-ai făcut așa de mari. Mai mare lucru este că pot să vorbesc așa cu tine, să îți scriu totul așa cum știe inima mea, așa cum numai Tu mă cunoști. Aceasta este mărturia mea, încrederea în Tine, Tată ceresc! Ajută-i și pe ceilalți să își elibereze fricile și necazurile în fața Ta, și învață-i să fie liberi, să își ia jos cătușele și să mergem în pace către Tine.

A Ta copilă, Astrid SCHRIFFERT VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

5

FOCUS DIECEZAN Alina Maria NEDELCU Parohia Dudeștii Vechi

Mărturie din izolare

Pentru mine și familia mea acest Paște a fost puțin „ciudat” prin faptul că eram învățați de mici să participăm la toate celebrările din Biserică, iar acum se vedea la orizont că nu va fi posibil acest lucru. Iar pe lângă toate acestea, situația devine și mai grea de suportat prin obligația de a păstra distanțarea socială, noi având o relație foarte strânsă cu cei dragi ai noștri, materializată prin întâlniri foarte dese.

Prima greutate, odată cu această izolare, a apărut ca o întrebare: cu cine vom lăsa copilul cât suntem la servici? Dar Duhul Sfânt a lucrat și a văzut nevoia noastră prin posibilitatea de a lucra și de acasa. Apoi, încet-încet, totul a intrat la normal. Ne-am adaptat programul la noile reguli și am realizat cât de binecuvântați suntem cu ceea ce avem. În această lună de izolare am reușit să petrecem mai mult timp împreună, să facem multe lucruri pe care le tot amânam din lipsă de timp, am redescoperit plăcerea de a sta toată ziua afară la soare, înconjurați de natură, de cântecul păsărilor, de cotcodăcitul găinilor și câte și mai câte. Ba chiar am reușit să citim cărțile cumpărate în urmă cu ceva timp și pe care nu reușeam să le terminăm. Parcă timpul a încetinit și ne dă posibilitatea de a finaliza tot ce trebuie terminat. Ne-am dedicat zilnic un moment de rugăciune pentru toți cei afectați de acest virus, bolnavi pe de-o parte și cei care se luptă împotriva lui, pe de altă parte, mai ales că avem o prietenă, soră franciscană, îmbolnăvită de acest virus și care se luptă de mai bine de

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

trei săptămâni cu boala. Am avut oportunitatea să participăm virtual, în diferite parohii, la Celebrările cu ocazia Paștelui, începând cu Joia Mare. În toate duminicile am participat, tot virtual, la Sfânta Liturghie, am avut ocazia să ascultăm noi emisiuni la radio și pe facebook, cu și despre catolici, dar și să învățăm lucruri noi. Alex, fiul meu, m-a ajutat să vopsim ouăle și să pregătim un tort, iar soțul meu m-a ajutat la Konkata (fel de mâncare, care nu lipsește de pe masa de Paști, la bulgarii bănățeni, ce conține: colac, ouă vopsite, șuncă fiartă și cârnați).

Ziua de Paști am sărbătorit-o noi trei, acasă. Am pus masa festiv, așa cum ar fi fost dacă era toată familia la noi și i-am sunat pe rând pe cei dragi, pe videocall, ca să ciocnim virtual un ou și să vestim: Cristos a înviat! Îmi răsună mereu în minte acest verset din epistola către Romani: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia ori sabia?”. Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit, și eu simt că ne iubește enorm de mult și azi. Pe mai departe știu doar că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, iar ce pot eu sa vă cer este să căutăm partea bună a acestei situații speciale și să ne rugăm pentru înțelepciune și răbdare.

Cristos a înviat, aleluia!

Isukras ij uzkrasnal, álleluja!

FOCUS DIECEZAN Astrid SCHRIFFERT

Duminica Floriilor - Ziua Mondială a Tineretului 2020 Anul acesta, cu toate că posibilitățile de organizare au fost precare, din cauza pandemiei din toată lumea, am rămas solidari și am petrecut această zi plină de bucurie, fiecare în casele noastre. Știm că speranța și încurajarea se fac simțite mult mai bine dacă rămânem uniți în credință.

Toți tinerii doritori și voioși au avut ocazia de a participa online la Liturghia pentru Tineret, transmisă live pe Facebook, pe pagina Centrului Diecezan de Tineret, la Calea Sf. Cruci în limba maghiară și la rugăciunea Rozariului în limba română, ambele organizate prin intermediul platformei Zoom.

Cu mare bucurie și nerăbdare am așteptat această Zi Mondială a Tineretului, în Duminica Floriilor. Această zi înseamnă pentru mine bucuria de a-L întâmpina pe Isus la poarta inimii mele și de a mă pregăti ca măreața Lui Jertfă și Înviere sămi aducă acele încurajări de care am nevoie pe drumul meu de tânăr creștin.

Excelența Sa, Iosif Csaba Pál, episcopul nostru diecezan, ne-a fost alături atât la Liturghie cât și la rugăciunea Rozariului.

Sprijinul său față de activitățile tinerilor diecezei este de mare ajutor și de apreciat. Mesajul său pentru această zi mi-a adus multă încurajare deoarece în acest timp

de distanțare socială, apropierea spirituală pe care ne-a oferit-o a fost de mare ajutor.

Rugăciunea Rozariului a fost pentru mine punctul culminant al zilei. Părintele episcop ne-a povestit că pe vremea când era copil nu înțelegea pe deplin această rugăciune atât de frumoasă. Este adevărat că uneori o consider poate lungă sau poate pur și simplu nu reușesc să mă concentrez suficient asupra meditației. Când a început rugăciunea m-a cuprins un sentiment aparte. A fost atât de încurajator să știu și să realizez că mulți alții se roagă împreună cu mine, că suntem cu gândul unul la celălalt, chiar dacă nu ne cunoaștem. Am folosit pasaje din mesajul Sfântului Părinte adresat tinerilor cu ocazia Zilei Mondiale ale Tineretului.

Prin cuvintele sale am simțit cum și el este alături de noi, toți tinerii din această lume. Dacă în ziua precedentă mă simțeam singură și fără chef, în timpul rugăciunii i-am simțit pe toți aproape.

Am fost uniți în rugăciune, iar aceasta a fost puternică. „Ridicăte şi devino ceea ce eşti! Graţie acestui mesaj, atâtea feţe stinse ale tinerilor din jurul nostru se vor anima şi vor deveni mult mai frumoase decât orice realitate virtuală!” (Papa Francisc) Mulțumesc tuturor care au

făcut această zi să fie una specială, chiar dacă s-a desfășurat strict în mediul online: E.S. Iosif Csaba Pál, care ne încurajează mereu, colaboratorii Centrului Diecezan de Tineret, în special celorlalți membri din Jubilate și TEKMEK, alături de care am pregătit activitățile și impulsurile zilei.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

7

FOCUS DIECEZAN

7+1 întrebări: răspunde episcopul Iosif Csaba Pál

Hai să ținem pasul cu viața! Să ne susținem reciproc sufletește! Să ținem legătura unii cu alții! În aceste vremuri „încoronate”, încurajarea prin rugăciune este esențială, iar acestea sunt mesaje importante, care sunt articulate în multe locuri, indiferent de limbă, de culoarea pielii, de opinii politice. Aceasta este pur și simplu… în regulă (!), pentru că în sfârșit există câteva elemente în lume, în care este înțelegere.

Site-ul romkat.ro a început să caute oameni mai cunoscuți cărora le-a adresat o serie de 7+1 întrebări, lansate pentru a-și descrie această nouă viață, pe care doreau să o trăiască în condițiile noi, schimbate. Așa că redactorii romkat.ro l-au rugat și pe episcopul nostru diecezan să răspundă la aceste 7+1 întrebări.

Hai să ținem pasul cu viața! Să ne ținem sufletele unite, împreună! Țineți legătura între voi! „Conversația” de azi dezvăluie și de ce se teme episcopul atunci când îi este frică… episcopul Iosif Csaba Pál, din Dieceza

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

de Timișoara, ne răspunde la întrebări.

Răspunsurile sale sunt publicate integral, mai jos: 1. Ce lucru bun v-a adus acest blocaj în viață?

Oprirea multor programe mi-a oferit timp și spațiu pentru a mă gândi la ceea ce contează cu adevărat, la ce urmează de aici înainte, mai departe.

2. Care este cel mai remarcabil eveniment din viața Dumneavoastră de zi cu zi, în această perioadă?

La fel ca înainte: minute liniștite cu bunul Dumnezeu și conversații cu oamenii (acum mai ales prin telefon și dispozitivele de comunicare).

3. Ce vă pare rău că nu ați făcut înainte de această pandemie?

Poate faptul că nu i-am vizitat pe frații mei creștini, bolnavi.

4. Care este cea mai mare recunoștință?

Că Dumnezeu este cu noi. Călătorește cu noi, ne iubește la infinit. Și mai exact: aduce la suprafață multă bunătate umană, pe care o văd în jurul meu în fiecare zi.

5. De ce vă este frică atunci când… vă este frică? Îmi este frică de faptul că o să pierd ceva din vedere, că îmi va lipsi ceva… că nu îi acord suficientă atenție lui Dumnezeu și tocmai de aceea pot fi neatent cu semenii mei.

6. Care a fost cel mai frumos moment al Paștelui din acest an?

Conversațiile telefonice cu preoții. Timp de câteva zile, aceasta a fost una dintre cele mai importante activități ale mele. A fost o mare plăcere să experimentăm cu adevărat

FOCUS DIECEZAN comuniunea, de a fi (și) astfel împreună. Acest lucru se datorează celui Înviat.

7. La ce vă așteptați de la viitor, ce doriți de la Dumneavoastră înșivă, de la mediul Dumneavoastră, de la lume, după ce se va fi oprit epidemia?

Mă „aștept” să nu „mă aștept” la nimic de la ceilalți. În același timp mi-aș dori foarte mult să-mi dedic timpul și energia mea pentru ceea ce dă cu adevărat rod, pentru acelea care construiesc cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu. Petreceți mai puțin timp cu organizarea și acordați mai mult timp oamenilor. Mediul meu? „Să încercăm să trăim și mai mult ca adevărați frați și surori”. Lumea?

Vreau să experimentez în continuare adevărata solidaritate: să-i văd pe toți ca membri ai marii familii a lui Dumnezeu. +1. Ce L-ați întreba pe Isus cel Înviat, dacă l-ați întâlni acum? „Dacă l-aș întâlni?” – Îl întâlnim în fiecare zi. L-am și întrebat dacă a permis această epidemie sau are vre-un plan important cu această pandemie? Apoi mi-am cerut scuze că i-am pus atât de impulsiv întrebarea și am schimbat-o: ce vrea să-mi trimită, ce vrea cu asta în viața mea? – Înțelegerea răspunsului Său se formează încet, maturizându-se în inima mea.

Tartsunk lépést az élettel! Tartsuk egymásban a lelket! Tartsuk a kapcsolatot! Ma Balla Lóránt, a temesvári Bartók Béla Elméleti Líceum magyar irodalomtanára válaszol a romkat.ro által tett kérdésekre.

1. Mi jót hozott az életedbe a vesztegzár?

Minden területen fejlődést jelent a vesztegzár. Több odafigyelés Istenre – olyan ez az időszak, mint egy jó lelkigyakorlat. Mélyebb önismeret és társismeret – napi beszélgetés szeretteimmel. Fejlődés tanári hivatásomban – megtanultam a Google Tanterem és a Google Meet használatát. A vidéki élet, a természet nagymértékű felértékelődése – a kertészkedés, a virágzó fák, a veteményezés feltöltenek.

Ugyanakkor a fejlődéshez párosul a lelassulás – sehová nem kell rohanni, nem kell semmit elsietni. Jó időszak ez a türelem gyakorlására és az elmélkedésre.

2. Mi egy mostani hétköznapod legkiemelkedőbb eseménye, pillanata? Ébredés után sokkal nagyobb a hála

bennem Isten felé, hogy felébredhettem, egészséges vagyok. Két fontos tartópillére van a napjaimnak és önmagamnak: Isten és a szeretteim. Az egyik legkiemelkedőbb esemény az, amikor beszélgethetek családtagjaimmal és barátaimmal – elmesélik a napjaikat, élményeiket, félelmeiket, és vigasztaljuk egymást…

A másik legkiemelkedőbb pillanat az, hogy van idő lelki olvasmányokra. Naponta előkerül az evangélium és hozzá kapcsolódó

7+1 kérdés: Balla Lóránt válaszol

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

9

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

-

-

-

-

10

gondolat, ima (e-mailen kapom naponta), A szentek élete (olyan szentek életét olvasom el, akik különféle járványok, betegségek idején közbenjártak Istennél és segítettek) és Homa Ildikó Evangéliumi Lélektan – Önismeret mindenkinek című kötete. Most Andrea Tornielli Ferenc pápa élete, eszméi, szavai c. könyvét olvasom, amely segít meglátni napjaink legnagyobb problémáit és egyben kiváló útmutatás az élethez… Sikerült YouTube-on végig követnem a Tihanyi Apátság lelki napját, amely kiváló lelkigyakorlatos előkészület volt a húsvétra…

3. Mit sajnálsz, hogy nem tettél tett meg a járvány „kitörése” előtt?

Azt sajnálom, hogy kevesebb időt szántam a főparancs három tartóoszlopára: Isten, embertárs és önmagam. „Szeresd Uradat, Istenedet teljes szívedből, teljes lelkedből, teljes elmédből és minden erődből! Szeresd felebarátodat, mint önmagadat!” (Mk 12,30-31). Az elmúlt időszakban nagyon sokszor visszhangzott a fejemben a cserkészek jelmondata is: Isten, haza és embertárs szolgálata. Ezeknek az egyensúlyára több figyelmet kellett volna szentelnem.

4. Mi a legutóbbi hála-morzsád?

Hálás vagyok azért, hogy a családtagjaim, a szeretteim, a barátaim egészségesek, otthon és biztonságban vannak, és a „kütyük világa” lehetővé teszi velük a mindennapos kommunikációt. Ugyanakkor hálás vagyok, hogy mindnyájan hittel, bizalommal tekintenek Istenre és társalognak vele, még ha néha nehezen is sikerül.

5. Mitől félsz, amikor félsz?

A legjobban attól félek, hogy valaki megbetegszik a járvány miatt, a távolság miatt nem fogok tudni segíteni, mellette lenni, és elveszítem. Az idén hamvazószerdára esett a születésnapom. Nagyon sokszor eszembe jut a mondat: „Emlékezzél, ember, hogy por vagy és porrá leszel!” Nagyon nehéz ezt megtapasztalni most a világban. Félek, amikor ezt tudatosítani kell. Nagyon sokat segített ebben Homa Ildikó VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

említett könyve. Megtanultam, hogy félni normális és kell is. A szorongástól és a pániktól kell óvakodni. Azért nem nézek és olvasok híreket, mert utóbbi kettőt ezek generálják bennem. A könyv szerint, ahol eltűnik a félelem, ott úrrá lesz a felületesség. Ijesztő, hogy a világunkban visszaszorult az istenfélelem és felületessé vált az Isten- és emberkapcsolat.

6. Mi a legnagyobb öröm, ami az eltelt 24 órában érte?

A legnagyobb élményt a vasárnap megünneplése jelentette.

Megnéztük mindnyájan a Duna Televízióban a szentmisét, közösen megfőztük az ebédet és együtt ebédeltünk. A legnagyobb örömet az együttlét jelentette számomra 7. Mit vársz, mit szeretnél a járvány megszűnése után magadtól, a környezetedtől, a világtól?

Egyensúlyt kívánok Isten, haza, embertárs és önmagam között; több odafigyelést Istenre, egymásra, világra; az élet nagyobb fokú megbecsülését és értékelését; kellő félelmet, mert ahol van félelem, ott rend, alaposság és következetesség is van; a teremtett világ védelmét, szeretetét és a természet értékelését, amely út Isten és önmagunk megismeréséhez. +1. Mit kérdeznél most a jó Istentől, ha összefutnátok a nappaliban?

Valószínűleg többen ösztönösen feltennénk a kérdést: Istenem, miért? De a jó Istent nem számonkérni kell. Meg kell tanulni hálád adni. Meg kell tanulni a mindennapi keresztet felvenni, hittel, bizalommal, szeretettel fordulni Isten és embertárs felé. Nagyböjt utolsó vasárnapján Lázár feltámasztásának történetét hallhattuk az evangéliumban. Márta nagy fájdalmában számonkéri Jézust: „Uram, ha itt lettél volna, nem halt volna meg testvérem.”

Ugyanakkor számonkérésében a hit is jelen van: „De most is tudom, hogy bármit kérsz az Istentől, megadja neked.” Komoly példa számunkra is. Tegyük Jézus elé gondjainkat, bármi legyen is az, nagy-nagy hittel bízzuk rá.

FOCUS DIECEZAN

CREDINȚĂ

ȘI PROVOCARE PE TIMP DE GRELE ÎNCERCĂRI Profesionalism, empatie, credință, compasiune – concepte care capătă acum un conținut mai profund datorită acelor persoane, care și în această perioadă de grele încercări lucrează în fiecare zi și își riscă propria sănătate și sănătatea celor dragi lor, a apropiaților pentru a-i ajuta pe semenii lor, sunt statornici și își desfășoară activitatea cu devotament.

Sunt persoane care și-au asumat această misiune și în perioade fără epidemii și sunt care și-o asumă și acum, în mod benevol, voluntar. „Vestea bună nu este știre. Veștile bune nu sunt aproape niciodată relatate. Când auzim o veste proastă, trebuie să ne întrebăm dacă o veste bună, de așa natură, ar fi ajuns la noi?” – citatul provine de la medicul suedez Hans Rosling și conține mult adevăr. Toate mărturiile și interviurile care fac parte din această serie (publicată de noi pe site-ul diecezan www.gerhardus.ro) sunt VEȘTI BUNE. Scris așa, cu majuscule! Și sperăm să ajungă la mulți!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

11

FOCUS DIECEZAN

„De multe ori am experimentat prezența Providenței Divine” În perioada actualei pandemii, cea mai mare recunoştinţă şi mulţumire a noastră se adresează celor care lucrează în domeniul sănătăţii şi al îngrijirii sociale, care – în ciuda pericolului – îşi desfăşoară în continuare activitatea lângă patul bolnavilor sau ajută oamenii aflați în ne­voie. Deoarece majoritatea angajaţilor unităţilor medicale au semnat un contract de confidenţialitate cu angajatorul, persoanele intervievate nu au contribuit la dezvăluirea propriei identităţi sau a locului de muncă. Cu toate acestea, datele şi faptele prezentate aici sunt reale. Răspunsurile aparțin unui paramedic dintr-un spital de boli infecțioa­se.

– Cum vă îndepliniți profesia/ misiunea în timpul pandemiei?

– Aș începe cu faptul că nu este ușor să lucrezi în sănătate în această perioadă, dar simt că problemele și întâmplările de aici te formează să devii mai hotărât și mai puternic.

Suntem doar o mică piesă dintr-o mașinărie complexă, care funcționează bine, unsă atunci când toată lumea face tot posibilul ca munca lui să fie bună. În teorie, acest lucru sună foarte frumos, dar practica este cu totul alta. Lucrările realizate superficial pot face mult rău, fapt care va avea efect atât asupra noastră cât și a pacienților noștri. Credința în Dumnezeu devine și mai puternică în om în situații de urgență, de criză. De multe ori îl rog pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi toți, să ne ajute să luăm decizii corecte. De mai multe ori am experimentat prezența Providenței Divine, am simțit că cineva mă ajută în activitatea mea. Desigur, mă preocupă și ideea că virusul mă poate contamina și pe mine în orice moment, dar asta nu ar trebui să fie în detrimentul muncii depuse. Avem și angajați care au căzut la pat de ceva vreme, dar

12

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

trebuie să mergem înainte. Oamenii au nevoie de noi. De asemenea, trebuie să luăm măsuri de precauție chiar și acasă, deoarece trebuie să avem grijă și de cei dragi. Cu toții suntem în mâinile lui Dumnezeu.

– Cum trăiți sufletește aceste zile de grea încercare?

– Pe scurt, aș spune că bine, în situația dată. Cei 20 și câțiva de ani petrecuți aici întăresc o persoană fizic, mental, spiritual. Trecem prin multe situații, experimentăm multe lucruri, vedem grijile și necazurile cotidiene ale oamenilor. Trebuie să fii puternic, hotărât, deoarece pacienții observă imediat ezitarea, nesiguranța ori indiferența. Este important să

FOCUS DIECEZAN aibă încredere în noi. Bineînțeles și eu sunt o persoană ca oricare alta, sunt și sensibil de mai multe ori. Grijile și problemele de la locul de muncă trebuie înlăturate împreună cu hainele de lucru. Nu vorbesc despre cazuri acasă.

– Mai aveți putere pentru încuraja­ rea, consolarea persoanelor pe care îi îngrijiți/ bolnavilor/ celor din jur?

– Desigur, deoarece face parte și din acti­ vitatea noastră zilnică. De multe ori, nici măcar nu este necesară medicația, așa cum spunem noi – ajunge doar psihoterapia. Alteori, pacientul nici nu vrea să audă despre spital, mai ales în situația actuală. Nu îi obligăm dacă nu trebuie, dar dacă nu există altă soluție, trebuie să-i convingem să vină cu noi. De cele mai multe ori trebuie să ne luptăm cu morile de vânt. Dar dacă am reușit să-i convingem, avem un caz câștigat, poate începe tratamentul pentru vindecare.

– Din ce vă recăpătați puterea atunci când vă simțiți descurajaț?

– Nu aș folosi cuvântul deziluzie, să zicem, mai bine a obosi. A te descuraja înseamnă a te da bătut, a renunța la luptă. Putem găsi partea pozitivă a oricărui lucru, doar trebuie să ne aplecăm un pic, să fim smeriți. Oameni pe care

i-am cunoscut și pe care-i cunosc, exemplul lor plutește acolo în fața ochilor mei, nu au renunțat, au putut să stea în picioare, să continue să lucreze cu onoare, dar să nu uităm de ajutorul lui Dumnezeu care ne întărește în munca noastră.

– Ce feedback / răspuns primiți din partea celor din jur?

– Feedback? Este un lucru bun când simțim că oamenii apreciază munca noastră. Un zâmbet satisfăcut la plecare înseamnă multe. Acum, în timpul epidemiei, suntem recunoscători preoților, credincioșilor care se roa­gă pentru noi, țin sf. Liturghie pentru noi și nu în ultimul rând, pentru tot sprijinul financiar cu care am fost ajutați. În zilele noastre, când Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Național de Ambulanță îi avertizează pe toți, prin rețelele de socializare din Ungaria să rămână acasă, de Sf. Paști, în loc să mă duc să stropesc doamnele, cum este obiceiul la noi, am rămas acasă meditând la umbră. Menținem legătura cu prietenii prin telefon. Știu că nu ar trebui/ dori nici-unul, acum, să ne întâlnim personal, trebuie să avem grijă unul de celălalt!

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)

„Este important ca oamenii să știe: suntem alături de ei și pot conta pe noi” În perioada actualei pandemii, cea mai profundă recunoştinţă şi mulţumire a noastră se adresează celor care lucrează în domeniul sănătăţii şi al îngrijirii sociale, care – în ciuda pericolului – îşi desfăşoară în continuare acti­ vitatea lângă patul bolnavilor sau ajută oamenii aflați în nevoie.

Márta Ciolac este directorul executiv al filialei din Timișoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România. Colegii ei o consideră o persoană hotărâtă, abilă, deschisă și directă.

După părerile multora dintre ei, aceasta nu este prima perioadă dificilă din viața organizației pe care o conduce, care până acum au fost depășite VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

13

FOCUS DIECEZAN

datorită perseverenței și profesionalismului ei.

Din punctul de vedere al pregătirii este asistent social și mamă a doi copii minori.

– Cum vă îndepliniți profesia/ misiunea în timpul pandemiei?

– Profesie – această expresie este ceea care în această perioadă primește sens cu adevărat. În viața fiecăruia există un moment, când își alege o meserie, dar tocmai astfel de provocări transformă meseria în profesie. Când m-am înscris la facultate, am fost con­știentă de faptul că munca socială înseamnă sprijinirea persoanelor vulnerabile. Mai târziu, când împreună cu colegii mei am intrat în această „mașină de tocat”, ne-am făcut treaba și am luptat pentru ca munca socială să obțină o poziție demnă, iar asistenții sociali să pri­mească recunoașterea binemeritată în societate. Situația actuală face ca munca noastră să fie cu adevărat importantă. Părinții, bunicii noștri

14

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

au supraviețuit războaielor mondiale, vicisitudinilor perioadei comuniste și s-au străduit, ba au luptat neîntrerupt ca să realizeze tot ceea ce avem noi acum. În mijlocul dezvoltării explozive a tehnologiei, când ni se pare normal tot ceea ce ne înconjoară, tinerii de astăzi tind să uite că pietrele de hotar ale acestui drum au fost puse de părinții, bunicii noștri. Am auzit de multe ori în mass-media, în ultimele zile, că este de datoria noastră să protejăm persoanele în vârstă. Eu văd acest lucru puțin diferit.

Munca noastră în această perioadă trebuie să fie guvernată de sentimentul de recunoștință și dragoste pentru tot ceea ce au făcut ei pentru noi. Până nu de mult, ei ne-au protejat și ne-au ocrotit pe noi, iar acum e rândul nostru să procedăm la fel. Este datoria noastră să asigurăm un astfel de viitor semenilor și copiilor noștri, care are la bază valori solide. Este important, ca activitatea noastră să se desfășoare din iubire, pentru ca persoanele aflate în dificultate să

FOCUS DIECEZAN știe: atenția noastră se îndreaptă spre ei. În ciuda faptului că ușile și porțile sunt acum închise, noi suntem alături de ei și pot conta pe noi. Motto-ul Ordinului Cavalerilor de Malta: „Tuitio Fidei et Obsequium Pauperum / Protecția credinței și slujirea celor nevoiași” a stat întotdeauna la baza activității noastre de zi cu zi, acum însă percep și mai profund greutatea acestor cuvinte, responsabilitatea și încrederea cu care ne înzestrează.

– Cum trăiți sufletește aceste zile de grea încercare?

– Este firesc ca în această perioadă să fim cuprinși de fel și fel de sentimente. Ca mulți alții, și eu am experimentat stări de anxietate sau disperare, dar este important să știm cum să le controlăm, și să trecem cât mai repede posibil peste acestea. Din punct de vedere profesional, în cazul meu cea mai bună modalitate este că întotdeanuna mă străduiesc să planific luând în considerare mai multe scenarii, ce s-ar putea ivi. Consider că rolul mass-mediei este acum foarte important, fiindcă ne ajută să ne informăm corect despre ceea ce se întâmplă în țară și în lume, și astfel ne ajută să dezvoltăm un „plan de actiuni”. Astfel, diferitele reglementări nu vin pe neașteptate și nu ne găsesc total nepregătiți. Cel mai important pentru mine este să găsesc un răspuns la întrebarea „Ce se va întâmpla dacă… ?” În acest fel sunt capabilă să îmi controlez emoțiile, iar când situația o cere, să vin cu soluții deja pre-gândite, pe care trebuie doar să le pun în practică. În cadrul organizației noastre în prezent funcţionează toate serviciile acreditate, cu respectarea măsurilor împotriva răspândirii infecţiei cu Covid-19.

Sunt 18 persoane îngrijite în căminul pentru vârstnici, din cantina socială continuăm să livrăm mâncare tuturor celor care au beneficiat și până acum de acest serviciu (86 de persoane) și 50 de persoane în vârstă au nevoie de îngrijire la domiciliu.

– Mai aveți putere pentru încuraja­ rea, consolarea persoanelor pe care îi

îngrijiți/ bolnavilor/ celor din jur?

– Mai degrabă aș spune că din păcate sunt perioade când simt că am putere doar pen­tru asta. Cu colega mea, psiholoaga serviciului nostru maltez, am făcut o înțelegere de la bun început, anume că vom acorda o atenție sporită nu numai îngrijiților, ci și personalului nostru.

Discutăm cu ei în fiecare zi și când observăm că anxietatea începe să câștige teren, imediat luăm măsuri. Iar dacă vedem că nu suntem suficient de eficienți singuri, ne anunțăm imediat reciproc pentru a putea ajuta împreună.

– Din ce vă recăpătați puterea atunci când vă simțiți descurajați?

– Din iubirea ce o primesc din partea fa­ miliei, a soțului meu și a copiilor. Soțul meu este un om realist, mă ajută să rămân, cum se zice, cu picioarele pe pământ, iar surâsul plin de viață al copiilor mei mă face să realizez că da, trebuie să luptăm pentru ei și să câștigăm această bătălie.

– Ce feedback / răspuns primiți din partea celor din jur?

– Unul dintre cele mai importante răspunsuri pe care le primesc vine din partea colegilor mei, când îi văd și aud zicând „suntem aici și împreună vom rezolva totul.” Avem angajați la care m-am uitat cu o oarecare teamă la început, așteptând ca frica să prevaleze asupra lor și astfel să părăsească echipa, dar au reușit să controleze situația într-o asemenea măsură, încât au dat un exemplu și pentru alții. Toate acestea nu se pot descrie în cuvinte. Știm că suntem prezenți unii pentru altii și împreună putem asigura îngrijiților noștri sprijinul necesar. În prezent munca în echipă capătă un sens nou, mai profund, în cadrul căreia și importanța contribuției noastre personale devine mai accentuată, ca să putem continua și pe mai departe prestarea serviciilor către semenii noștri.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara) VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

15

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

Online szentmise a családban – egy új kis templom, kápolna az Egyházban ismerősök a templomból, de hála Istennek, a misén ,,virtuálisan” részt tudunk venni, és hallhatjuk az Evangélium tanítását ismerős plébánosunktól, a Püspök Atyától vagy az ismerős papoktól. Habár furcsa, hogy nem lehet gyónni és fizikailag szentáldozáshoz járulni, de van lehetőségünk a lelki áldozásra, ami nagyon jó. A húsvétra való felkészülés mindig nagy izgalommal jár. Főzés, sütés, takarítás, emellett a gyermekek, plusz a munkahelyünk … És a sok szép szertartásról sem szeretnénk lemaradni, hiszen ez a lényeg. Ez nagyon nagy logisztikát, szervezést igényel. Időbeosztás, fáradtság, idegesség … és nem a legkönnyebb nyugodtan a lényegre koncentrálni. Őszintén, az online közvetítéseknek köszönhetően, idén sikerült minden szertartáson részt venni. A forgalomban töltött idő helyett jobban haladtunk az itthoni teendőkkel. A nagyhét sokkal nyugalmasabb volt. Lélekben együtt töltöttük az ünnepet mindazokkal, akik fontosak számunkra és főleg barátunkkal, Jézussal.

-

-

-

Ha belegondolunk… már egy jó hónapja kijárási korlátozás uralkodik a koronavírus miatt, minden programot töröltek, nagyon sokan még munkába sem járhatnak. Talán ez lehet a mai ember legnagyobb büntetése, hogy nem mehet moziba, shoppingolni egy Mallban, sportprogramra, vacsorázni vagy csak a munkahelyen felejtenie magát mondván, hogy rengeteg a teendője.

A vallásos emberek azon panaszkodnak, hogy még misére sem járhatnak! Ha jól megfontoljuk, nagyon is szerencsések vagyunk, mivel most, a technikának köszönhetően, lehetőség nyílt az online szentmisére. Talán a világhálón még nem volt soha ennyi élőben közvetített szentmise. Az atyáknak biztos nagyon furcsa üres templomokban, kápolnákban egy laptop vagy telefon előtt szentmisét bemutatni, de a vonal másik végén több százan követhetik ilyen módon a szentmisét. És ez jó!

A mi családunkban sem igazán létezik szentmise nélküli vasárnap. A gyermekek legtöbbször ministrálnak. Most, a kijárási korlátozás ideje alatt nagyon hiányoznak az

-

16

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

Ha pedig arra gondolunk, hogy ez az egész jelen helyzet talán a gonosz műve és ő akarja, rendezi úgy, hogy a templomok zárva legyenek, hogy az embereknek ne legyen lehetőségük közösen részt venni szentmisén, akkor szerintünk öngólt lőtt, mivel az online szentmisék által minden házban, ahol az emberek élőben követik a szentmisét, egy új kis templomot, kápolnát nyitott meg.

Dotterer-Kiszely Anikó és Szilárd

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ

„Ne féljetek! Nyissátok meg, sőt tárjátok ki Krisztus előtt a kapukat!”

Szent II. János Pál pápa

Ezek a szavak jutottak eszembe, amikor a sok butító, megfélemlítő és megalázó hír között azt hallottuk, hogy „be kell zárni a templomokat, tömegesen ne találkozzunk, tartsunk távolságot, maradjunk otthon”. Persze, hogy minket is, és gondolom mindenkit, félelem, aggódás töltött el, hogy mi lesz most, hogyan tovább, de érdekes módon nem lepett meg.

A 2019-es év egy felpörgött, felgyorsult év volt, nem maradt időnk mindenre, csak a rohanás, ami, legalábbis nekünk, azt sugallta, hogy valami nem jó, valami történni fog, valami megzavarta az Isten és ember közötti „frekvenciát” és ma mit látunk: rendőrség és katonaság áll az utcán, kijárási korlátozás van, a papoknak üres templomban kell misézniük, üres a Szent Péter tér a Vatikánban, TV előtt nézzük és hallgatjuk a szentmisét, nem találkozhatunk a barátainkkal, a rokonokkal. Olyan volt számunkra, mintha „lekapcsoltak” volna, viszont lett „időnk”… De azt gondolom, hogy mi, akik átéltük egy kicsit a

kommunizmust, könnyebben vészeljük át ezt az időszakot, igaz akkor a templomok nyitva voltak. Mégsincs csend a lelkünkben, valami hiányzik...

Ilyenkor, katonai rendeletek idején láthatjuk, hogy az Egyház hogyan próbálja megtartani, megerősíteni ezt a „frekvenciát” Isten és ember között, és nekünk legjobban a temesvárjózsefvárosi plébánossal és segédlelkésszel (Szilvágyi Zsolt és Szabó Tibor) együtt, valamint a Nagyváradi Püspökség által közvetített szentmisék és a nagyhét szertartásai által sikerült a legjobban átélni a nagyheti misztériumot.- A szertartásokat és a húsvéti vigíliát a nagyváradi székesegyházban tartották, nem kápolnában, nem beszélve arról, hogy a feltámadási vigília végén a Főpásztor a templom ajtajából áldást adott a városra és a világra. Mi, akik 40 év -alatt először nem veszünk részt a szentmiséken, nem énekelünk vagy nem ministrálunk, nagy lelki és hitbeli támaszt kaptunk ebben az időben is.

Nem tudom hol állnánk most, ha megboldogult Márton Áron püspök, és sokan mások, nem álltak volna ki népük és hitük mellett. Tudom, hogy sokszor könnyű beszélni, de nagyon fáj, például, hogy a gyárvárosi Magyarok Nagyasszonya „impozáns és monumentális” templomot - ahogy mindig halljuk -, bezárták ez időre. Mi oda járunk és oda tartozunk. Legalább egyszer közvetíthettek volna egy szentmisét, ne csak akkor legyenek jók a hívek, amikor teltház van. Olyan volt ez az egy hónap mintha feledésbe merült volna minden. Hálát adok a jó Istennek a családomért, barátokért, hogy együtt át tudjuk vészelni ezt az időt.

Az erőszakos korlátozások mindig is a hit, a remény és a szeretet megerősítői. „Kételyek árasztják el az embert, és kétségbe is tud esni.

Engedjétek tehát – kérlek benneteket, alázattal és bizalommal kérlek –, hagyjátok, hogy Krisztus beszéljen az emberekhez. Egyedül nála vannak az élet, az örök élet igéi!” Szent II. János Pál pápa Győri Melinda és Misi VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

17

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ BALLA Lóránt

Online nevelni keresztény szellemiségben (?)

-

-

-

Többször megfogalmazódott bennem a kérdés: mi lett volna, ha Jézussal történik meg az, hogy mint tanítómestert és nevelőt elzárják tanítványaitól, mint próféta nem járhat-kelhet családja, barátai és népe körében? Milyen eszközökhöz folyamodott volna, hogy az Atyát megismertesse népével? Hogyan juttatta volna el a szeretet, a feltámadás, az örökélet örömhírét az emberekhez?

Amikor az embernek sok szabadidője van, csend van körülötte, a képek, a gondolatok csak úgy jönnek-mennek. Folyton agyal valamin.

Ezt tettem én is...

A tanári hivatást választó pedagógusjelöltként

-

-

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

számtalan tanári szerepről kellett tanulom...

A tanár oktató, nevelő, koordinátor, értékelő, megfigyelő, támogató, mentor, osztályfőnök, példakép, konfliktuskezelő...

Minden pedagógusi szerepkörnek megvan a maga helye és ideje. De mi történik akkor, ha egy váratlan fordulat következik be a megszokott oktatási-nevelési folyamatban, mint például a koronavírus okozta jelenlegi hely­zetben?

Az ember ilyenkor ráeszmél arra, hogy a gépezet nem forog, „motorhiba”, „rendszerhiba” jelentkezett... Rádöbben arra is, hogy tanári szerepeit újra kell rendezze, át kell értékelje, és kreatívan, dinamikusan, motiváltan fel kell újítsa a repertoárt...

Nem vagyunk a tanítványokkal egy helyen, nem beszélgetünk, vitázunk szemtől szembe...

Hiányzik a személyesség. Hiányzik a jelenlét és a hanglejtés meggyőző ereje... Már nem áll módunkban tanítani, tudományt átadni... Nem hozhatnak ki a gyerekek a sodrunkból, nem emelhetjük fel a hangunkat, nem kérhetünk számon ismereteket...

De mit tehetünk ilyenkor otthonról, hazul­ ról? Kalazanci Szent József két lehetőséget, két utat mutat be számunkra: tanár vagy, vagy nevelő. Úgy gondolom, hogy ezekben a napokban, hetekben, hónapokban nem tanítanom kell elsősorban, hanem nevelnem... Jézus és a szen­ tek nagyon jó példát adnak arra, hogyan lehet ezt gyümölcsözően megtenni, ugyanakkor változatos módszereket, eszközöket is mutatnak be ehhez...

Az internet, a WhatsApp, a Google Meet, a

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Zoom, a telefon, a Facebook mind alkalmasak arra, hogy neveljünk...

Tudatában kell lennünk annak, hogy egy általunk megosztott személyes gondolat, történet, idézet, dal, kép, nevelő hatással bír.

Mindezekkel hitet, nyugalmat, lelkesedést, derűt, szorgalmat, hálát, örömet, szeretetet, törődést, természet-, ember- és istenközelséget tükrözhetünk, adhatunk át.

Hinnünk kell abban, hogy videochaten, telefonbeszélgetésen vagy írott szövegen keresztül is képesek vagyunk diákjainkat alakítani, reményt és hitet adni, segíthetünk számukra az időt beosztani vagy megjavulni, erősíteni bennük az ember- és istenszeretetet, a közösségi összetartozást, irányt mutatni a jövőjükhöz, értékeket átadni, őszinteségre nevelni, párbeszédre ösztönözni nagyszülőkkel, szülőkkel, testvérekkel, diáktársakkal és tanárokkal, megtanítani őket arra, hogy egymásra figyeljenek, egymást kölcsönösen meghallgassák, képesek vagyunk őket biztatni és jó példát is tudunk mutatni...

Ez az emberségük melegágya lehet. Biztatnunk kell őket, hogy tiszteljék és szeressék Is­tent, embertársukat, diáktársukat... Ha min­ denki hozzátesz egy nevelői célt, valami egyénit, csodákra lehetünk képesek. Több tanács, több lélekhez szóló üzenet, és megtörténik a változás, megteremtődik az egység és a sokszínűség.

Mi lehet a célunk? Az, hogy alakulunk és alakítunk, nevelődünk és nevelünk, változunk és változtatunk...

Időmilliomosok lettünk – mondja Böjte Csaba atya. Így olyanok lehetünk tanárként és felnőttként is, mint a gyerekek: keressük az önfeledt állapotot, élvezzük a boldog semmittevést, csodálkozzunk rá a világ dolgaira, kap­ csolódjunk ki, sportoljunk, hallgassunk zenét, keressük az élményeket. Ezek mind utak önmagunk és Isten felé.

Akárcsak Jézus az útjai, gyógyításai, imái,

találkozásai alkalmával, mi sem kell siessünk most sehová. Ráérünk. Ez lehetőség arra, hogy jelen legyünk abban, amit csinálunk, jobban értékeljük, amit elvégzünk. Van időnk odafigyelni magunkra, egymásra, Istenre. A rutint levetkőztetjük...

A sok haláleset ráébreszthet arra, hogy mind halandók vagyunk – por és hamuvá leszünk. A becsvágy, a hatalomvágy és a birtoklási vágy csak elszakít Istentől. Nem feledhetjük el, hogy csak emberek vagyunk és nem istenek. Egyedül az Istené a dicsőség, a hatalom és az ország...

Keressük a visszavonulás napjaiban min­ denben Isten jelenlétét. Lássuk, tapintsuk, érezzük, halljuk és szívjuk magunkba a körülöttünk lévő világot, hogy Isten szépségét és jelenlétét jobban megtapasztalhassuk...

Minden este legyen időnk számbavenni a napunkat. Tekintsük át azt ébredéstől lefekvésig. Adjunk hálát Istennek az apró örömökért, jó dolgokért, egészséges embertársainkért...

Az Istentől kapott idő alkalmas minden diák, tanár és ember életében arra, hogy változtasson az életén, hogy Isten és a család kerüljön a középpontba a munkahely, a pénz, az érdek, a rohanás, az önzés, a kizsákmányolás, a békétlenség helyébe...

Mit tehetünk ezért otthon és hazulról?

Egyszerű a recept: hallgassunk meg másokat türelmesen és együttérző szívvel videón vagy telefonon, legyünk jelen a tevékenységeinkben, vagy az imáinkban, tegyünk jót másokért, szeressünk, imádkozzunk a világért és embertársainkért, adjunk hálát Istennek mindenért, szabaduljunk meg mindattól, amire nincs szükségünk, váltsunk ritmust és lassuljunk le, legyünk derűsek, ne idegeskedjünk, ne pánikoljunk. (A Szentírásban több mint 300-szor mondja Isten az embernek, hogy Ne félj! – Ne féljetek!)

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

19

FOCUS DIECEZAN László PIKLOR

Un clopotar cu minte de copil și inima cât o catedrală - Când vom merge din nou la biserică?

- Încă nu știu, Piști...

- Îmi spui când știi?

- Sigur că îți spun!

- Dar să nu uiți!

- Promit că nu voi uita!

Așa a început discuția cu clopotarul nostru, un om special, deoarece cu toate că are 63 de ani, datorită unei meningite pe care a avut-o de mic a rămas cu sechele. Ștefan Ienac, acesta este numele lui întreg. Mai are un frate mai mare cu doi ani și este îngrijit de familia acestuia, în special de cumnata lui, doamna Livia Ienac. „Am promis soacrei mele că până

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

trăiesc eu Piști va fi în mâini bune” – ne-a relatat ea. „Când am fost mic am mers cu mama în fiecare duminică la biserică, ea făcea parte și din grupul de Rozariu al bisericii. Când mama a fost bolnavă, mult timp, nana Margit a lui Priskin ne-a îngrijit pâna am crescut mari.”

Piști a lucrat ca lăcătuș la fabrica de vagoane din Arad mulți ani, înainte de `89.

Colegii lui spun că și atunci când a fost luat peste picior sau făceau glume proaste pe seama lui nu a pus nimic la inimă, și și-a văzut mai departe de lucru. „Nu am făcut armata pentru că am fost scutit, dar am lucrat la vagoane și după aceea

FOCUS DIECEZAN am fost acasă la fratele meu. Mi-a plăcut să merg la biserică și să ajut când era ceva de lucru. Tanti Manci, Dumnezeu să o ierte (sacristană la biserica din Curtici, a murit în 2019 – n.a.) mi-a dat câte ceva de făcut. Atunci când și-a rupt piciorul m-a pus prima dată să trag clopotele. Asta îmi place cel mai mult. De atunci și asta e treaba mea. Abia aștept să mă duc din nou la biserică și să trag clopotele. Dar îmi spui sigur când se poate merge?” – m-a întrebat grijuliu Piști.

Pe lângă casă are treburi mărunte de făcut, dar ce i se spune face întocmai. „Mă duc după pâine, dau mâncare la animale, o ajut pe Livia.

Cel mai mult îmi place să mă joc cu nepoții mei de-a „v-ați ascunsa” și cu mingea. Am grijă de ei și îmi sunt tare dragi.” Unul dintre nepoței, Alex, mai ștrengar, el spune că e bine cu Pișta, cu toate că nu știe să se joace „X și 0”.

Cea mai mare încercare din viața lui Piști a fost atunci când în 2017 a căzut cu bicicleta și a fost dus la spital. După ce i s-a făcut CT, i s-a pus diagnosticul: meningiom (tumoare la creier lipită de meninge) de mărimea unei portocale. Operația era inevitabilă. „Am tot spus că mi-a amorțit capul și după aceea am căzut. Nu am mai putut umbla și m-au dus la București la spital, unde mă voi face bine. Șefa mică nu m-a lăsat („șefa mică” este numele dat de Piști Alexandrei, una din nepoatele lui, medic specialist pe atunci la București, care a făcut rost de sânge pentru transfuzie, Piști având grupa rară de sânge - RH negativ n.a.) și n-am avut niciun bai, Dumnezeu ne-a ajutat!” „Piști, mișcă te rog degetele de la picior” – a spus medicul după ce s-a trezit din operație. „E salvat” – a adăugat medicul după aceea, povestește doamna Livia cu lacrimi în ochi.

După recuperare, o vreme nu a putut umbla decât trăgându-și piciorul, dar încet-încet s-a vindecat. A rămas cu craniul deschis, doar cu piele, timp de 8 luni, până i s-a pus o placă, printr-o a doua operație.

Anul trecut l-am regăsit pe Piști revenit în mijlocul familiei Ienac și în sânul comunității

bisericuței din Curtici, unde și-a reluat activitățile de zi cu zi. Dacă Sfânta Liturghie începea la ora 10 și el trebuia să tragă primul clopot la ora 9, atunci după ora 8, el era prezent în fața bisericii, mergea așa devreme ca să fie „la timp” la datorie. Tristețea cea mai mare nu boala o cauzează, nu acel lucru prin care a trecut, ci pentru el este o tristețe faptul că oamenii nu merg la biserică. De multe ori îl vedeam stând în clopotniță, de unde pe un gemuleț se uită peste drum la cârciumă. „Acolo e biserica voastră” – murmura cu tristețe în glas. „Dacă toți oamenii ar veni la biserică, aici ar putea fi o catedrală” – mai obișnuia să repete Piști câteodată, de sărbători, și atunci ochii calzi îi străluceau și se vedea cu mintea lui, de copil, trăgând clopotele unei catedrale. În prezent Piști e acasă ca și noi toți, așteptând liniștit trecerea perioadei de carantină, punând mâna unde e nevoie de ajutor în gospodărie, atât cât poate el și având grijă de Mihnea și Alex, nepoții iubiți. Am considerat că povestea lui și această mărturie, mai mult cu fapta decât cu vorba, a lui Piști, merită să fie cunoscută. El face parte dintre „cei mici” pomeniți de Isus când spune: „Cine primește acest copil în numele meu, pe mine mă primește. Și cine mă primește pe mine îl primește pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toți care sunteți aici, acela este mare”. (Luca 9, 48) Ultima întrebare adresată lui Piști a sunat așa: „Care crezi că este cea mai mare bucurie din viața ta?” La care el răspunde senin: „Când putem să mergem din nou la biserică și să trag clopotele și toate celelalte treburi, dar să nu uiți să îmi spui!”

Nu vom uita de Piști și sunt sigur că nici Dumnezeu nu îl uită, cum nu îi uită nici pe cei care îl mărturisesc în viața lor de zi cu zi, în gând, cuvânt și faptă.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

21

FOCUS DIECEZAN

„Sanctuarul de la Maria Radna reprezintă darul deosebit al lui Dumnezeu: prezența Preasfintei Sale Mame” Interviu realizat cu Pr. Ioan Cădărean, de Fábián Róbert/ redactor romkat.ro în limba maghiară. Traducerea în limba română: Pr. Ioan Cădărean.

– Maria Radna sărbătorește în acest an jubileul a 500 ani de la ridicarea primei biserici, în 1520. Ce a reprezentat și ce reprezintă astăzi acest loc de pelerinaj pentru credincioșii Diecezei de Timișoara?

– Din tradiția locală, așa cum ne indică sursa istorică numită „Nemorosa opacitas relucens seu genuina historia sacratissimae imaginis Beatae Virginis Matris Gratiarum quae in Sacra Radnensi Ædicula… colitur”, se arată orizontul nașterii sanctuarului și locului de pelerinaj cunoscut astăzi în întreaga Europă ca și Maria Radna. În această primă tipăritură, „Nemorosa

22

VITA CATHOLICA BANATUS

I

opacitas…”, ieșită la lumină în anul 1756, citim despre mica biserică cum că s-ar fi ridicat „sumptibus cujusdam devotae, piaeque Catholicae viduae circa annum Christi 1520” („pe cheltuielile unei văduve catolice credincioase și pioase în jurul anului lui Cristos 1520”). Acest an, 1520, fiind în general luat ca reper istoric pentru începuturile vieții religioase în acest loc, rămâne o dată importantă de referință pentru Maria Radna. Așadar, la frumoasa inițiativă a părintelui canonic Andreas Reinholz, paroh al Basilicii Maria Radna și ca urmare a acceptului entuziast al episcopului nostru diecezan, József Csaba Pál, anul 2020 a fost ales ca an jubiliar pentru Maria Radna. Capela la care se face referire în istorie a fost așadar ridicată de către acea văduvă menționată mai înainte în viile din Radna, pe malul drept al Mureșului,

Nr. 3 - 2020

pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Sa asupra muncii în vie. Este obișnuit lucru ca în vii, pe dealuri, să existe asemenea capele. Doar că în anul 1551, datorită ocupației otomane a Lipovei, pe malul stâng al Mureșului, mulți dintre locuitorii orașului, împreună cu preoții și frații franciscani (ordin prezent în Lipova deja din anul 1325/1327), s-au refugiat tocmai în Radna de astăzi. Modesta capelă de atunci, ridicată așadar acum 500 de ani, a fost mereu reparată și ulterior mărită, respectiv reconstruită (1681, 1723, 1757).

Pentru credincioșii din Banat, dar și din această parte a Europei de Sud-Est, sanctuarul de la Maria Radna reprezintă darul deosebit al lui Dumnezeu: anume prezența Preasfintei Sale Mame, Maica Harurilor.

Aici se împlinesc pentru noi cuvintele Mântuitorului,

FOCUS DIECEZAN atunci când i-a încredințat-o Sf. Ev. Ioan pe însăși Preasfânta Sa Mamă. Iată, aici și noi o privim pe Maica lui Dumnezeu, cea care mijlocește pentru noi la tronul Fiului Său. Aici de sute de ani vin mici și mari, săraci și bogați, oameni de națiuni și limbi diferite pentru a cere ajutorul și iertarea lui Dumnezeu. Iar răspunsul lui Dumnezeu nu a rămas mult așteptat, dovadă fiind mulțimea minunilor petrecute aici.

– De câțiva ani funcționează la Maria Radna și un muzeu al locului de pelerinaj. Ce trebuie să știm despre

acest muzeu și care este rolul lui în viața diecezei?

– Începând cu anul 2015, în aripa de Vest a vechii mănăstiri funcționeză muzeul locului de pelerinaj.

Aproape fiecare sanctuar din lume are un asemenea muzeu, mai mic sau mai mare.

Muzeul din Maria Radna este unul destul de extins, dar mic în comparație cu cele ale altor locuri de pelerinaj.

Conceptul și organizarea muzeului au fost realizate de către episcopul Martin Roos.

Funcționează ca și colecție muzeală privată a Diecezei de Timișoara, nefiind subordonat structurilor culturale civile. Se întinde pe cele trei etaje ale corpului de

clădire. Putem spune că este un muzeu structurat științific.

Conține foarte multe informații și date, documente și obiecte, dispuse în peste 130 de vitrine. Parterul se referă la începuturile Ordinului Franciscan, a cărui prezență s-a întins în aceste locuri pe aproape șapte secole, cu diferitele mănăstiri și case din provincie, dieceză, orașul Lipova și localitatea Radna. Etajul II al muzeului ne conduce pe un fir epic de la ridicarea primei capele până la declararea bisericii ca și Basilica Minor (1992), nelipsind datele despre icoana miraculoasă, minunile din Radna, pelerinaje și evenimente. Etajul III ne

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

23

FOCUS DIECEZAN arată povestea conventului de la Maria Radna, cu ridicarea construcțiilor în timp de 100 de ani, viața mănăstirească, educația, istoriografia parohia; tot aici găsim povestea Căii Sf. Cruci de dealul mănăstirii, dar și textile liturgice (cu celebra casulă a părintelui franciscan P. Joannes Vidich de Plumbo, ca. 1650) precum și exponate de tezaur (potire, monstranță etc). Muzeul se poate vizita în general zilnic, cu excepția zilei de luni. Un tur de muzeu poate dura chiar și o oră și jumătate.

Muzeul are anexat și corpul de Sud al mănăstirii, unde se află sala de conferințe, reflectorium-ul (sala de mese), galeria de artă și alte spații. Acestea, împreună cu centrul de informații din curtea administrativă servesc mai multor activități pastorale diecezane. Aici au loc periodic întâlniri pentru familii, pentru tineri, grupuri de rugăciune, pentru preoți, profesori, dar și elevi, voluntari. Este și un loc destinat pelerinilor, care se pot reculege în aceste spații, servi masa sau destinde.

Cele mai mari evenimente au adunat pentru conferințe, discuții și activități, inclusiv servirea mesei, în jur de 400 de persoane. Anul trecut aici a avut loc inclusiv sfințirea de diaconi, întrucât catedrala (Domul din Timișoara) este în

24

VITA CATHOLICA BANATUS

I

renovare. Aceste evenimente se alătură marilor pelerinaje din perioada mai-octombrie, aducând cu acestea în total către 100.000 de vizitatori.

– Pandemia și măsu­ rile restrictive impuse au afectat sau vor afecta în vreo formă pelerinajele din acest an?

– Împreună cu părintele canonic Andreas Reinholz, care din anul 2003 este Paroh și Rector al Basilicii, privim cu încredere spre viitor. Deși situația impusă de către epidemia cu care ne confruntăm a redus activitatea la Maria Radna (muzeul este deocamdată închis, Liturghiile s-au cele­ brat până în 15 mai fără popor, acum în aer liber, numărul vizitatorilor în biserică este aprope de zero), lucrul în casă este suficient și ne ocupăm de acele obiective

Nr. 3 - 2020

mai puțin accesibile nouă în perioadele de vârf. Totuși pelerinajele vor fi afectate în anul acesta în funcție de evoluția epidemiei și de re­­glementările adminis­ tra­­tive de siguranță. Deja Patrocinumul Basilicii, Bunavestire, a fost celebrat fără credincioși, Liturghia fiind totuși urmărită online de circa 14.000 de credincioși. Nu știm ce restricții ale numărului de persoane vor fi în acest an și ce măsuri se vor impune. Ar urma în acest an pelerinajele de Rusalii, al ministranților, al Mișcărilor Carmelitane, al Timișoarei, al credincioșilor germani, pelerinajul general de Sf. Maria Mare și Jubileul de 500 de ani, Sf. Maria Mică, pelerinajul clerului, persoanelor consacrate și colaboratorilor parohiali, pe­­lerinajul credincioșilor maghiari și alte pelerinaje private. Stăm sub providența Bunului Dumnezeu și ne rugăm pentru încetarea acestei molime, pentru credința oamenilor, acum încercate. Sperăm ca la finalul acestei încercări pelerinii să vină în număr și mai mare, pentru a da mulțumire lui Dumnezeu și pentru a ne ruga să ne apere în vremurile ce vor urma, așa cum au făcut-o în multe secole trecute.

Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor și Maica Harurilor de la Radna să ne protejeze.

FOCUS DIECEZAN Familia PIKLOR

Oaspeți în bisericuța noastră Prima dată i-am văzut anul trecut în noiembrie, într-o duminică. S-au pus în bancă tăcuți, au îngenunchiat și s-au rugat. Nu știam cine sunt, se vedea că nu sunt europeni. Toți eram curioși de ei, probabil erau și ei conștienți de faptul că privirile oamenilor se opreau adesea asupra lor. E firesc, sunt necunoscuți, deci sunt studiați. Piști, clopotarul nostru, foarte cumsecade, dar mai temător, îi urmărea ca pe niște suspecți. L-am liniștit că nu sunt „din aceia”, sunt oameni buni. „De unde știu?”

– m-a întrebat tot șoptit. „Oamenii cu intenții rele nu vin să se roage la biserică” – i-am spus. „Și dacă totuși au gânduri necurate?” „Ai încredere, nu sunt răi, sunt frații noștri.” Nu l-am prea convins… „Hmm… Îmi voi ține ochii deschiși” – a concluzionat circumspect. Nu am mai insistat.

La sfârșitul Liturghiei, unul din ei s-a apropiat de noi, s-a prezentat într-o engleză cu accent oriental și s-au interesat de programul Liturghiilor de duminică. S-au apropiat și ceilalți, văzând discuția prietenoasă. Am aflat că sunt veniți din Sri Lanka, să muncească la fabricile din zona liberă, cu contract pe câțiva ani. Ne-au întrebat ce patron are biserica noastră și dacă există în apropiere o biserică catolică sub patronajul sfântului Nicolae. Mai târziu am aflat că în Sri Lanka biserica lor poartă numele sfântului episcop. În fiecare an, de sărbătoarea sfântului Nicolae, bărbații poartă pe umerii lor statuia lui în mărime

naturală și împodobită cu flori, în procesiunea de pe străzile din jurul bisericii.

Ne-am bucurat că am putut vorbi cu ei și i-am întâlnit și în duminicile următoare. Copiii noștri cei mari au intrat și ei în discuție câte puțin. Bunicile au încercat să le spună câte ceva și gesticulau intens în timp ce vorbeau, în speranța că se vor înțelege. A fost foarte nostim, iar ceea ce contează, zâmbetul și bunăvoința nu au nevoie de traducere.

Apoi, de duminica Sfintei Familii i-am invitat la masă. Au venit cu multe pachete, cu toate că le-am spus să nu aducă cadouri.

Un pachet mare era de cartofi congelați, pentru că și-au adus aminte că juniorii au pomenit că le plac cartofii prăjiți... Și au afișat un zâmbet cu aer de complice... Am povestit mult, am aflat că unul dintre ei a fost student la seminarul teologic, dar nu l-a terminat, pentru că tatăl lui a murit și a trebuit să meargă astfel acasă ca să își întrețină familia.

Așa a ajuns până la urmă aici, în România, de unde le trimite bani. Celălalt ne-a povestit că în timpul războiului civil dintre tamili și singalezi, care s-a terminat acum câțiva ani, a fost de multe ori ascuns în casa preotului pentru a nu fi recrutat de către partizani. Am observat că vorbesc diferit când se roagă și i-am întrebat de limba lor. S-au uitat unul la altul zâmbind și au spus că unul e tamil, iar celălalt singalez, dar sunt prieteni, mai mult, sunt amândoi catolici. Dezbinarea și dușmănia era făcută de VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

25

FOCUS DIECEZAN politicieni extremiști, nu de oamenii din popor.

Sună foarte cunoscut. Apoi unul ne-a arătat o poză cu o fetiță mică și a spus vădit emoționat că e a lui și că e căsătorit, nu știe cât mai rezistă departe de ei. Am spus Rozariul împreună, fiecare pe limba lui câte o decadă.

La câteva săptămâni, după ce a trecut Anul Nou, am primit un mesaj în care am fost invitați de către ei la masă la pensiunea unde au fost cazați de către firmă. Au insistat în mesaj ca să mergem cu toții, în mod special au pomenit-o pe bunica. A fost o surpriză totală, iată mai jos ce au povestit copiii: Ruth: nu mi-a plăcut așa mult pentru că nu am avut înghețată și nu știu să vorbesc engleză, dar nu mi-a mai fost frică de ei ca la început.

Iris: Au gătit mâncare foarte gustoasă. Nu am gustat carnea pentru că ne-au avertizat că e foarte condimentată. Orezul și bucățelele de pește au fost foarte bune. Am tras concluzia că prietenii noștri din Sri Lanka au inima bună și sunt buni bucătari.

Mark: întotdeauna am crezut că oamenii de culoare sunt răi și nici nu sunt catolici [sic!]. Dar am înțeles că iubirea nu depinde de culoarea pielii și de exteriorul unui om, ci vine din interior, din inimă. Am trăit faptul că ei sunt mai prietenoși decât mulți oameni localnici, cu toate că sunt străini. Un lucru interesant este că ei mănâncă foarte condimentat, iar unele bucate nu le-am putut înghiți, dar au fost foarte bune și drăguț din partea lor că ne-au invitat la cină.

Larissa: Într-o duminică din noiembrie trei oameni de culoare au intrat în biserică aproximativ cu 15 minute înainte să înceapă Sfânta Liturghie. Am observat că și-au făcut cruce cu apă sfințită, au îngenuncheat în fața altarului, au ocupat loc într-o bancă și au început să se roage, cu toate că ceilalți credincioși se uitau la ei nedumeriți. Apoi a început Sfânta Liturghie, la care cei trei necunoscuți au participat activ. Când Liturghia s-a sfârșit și oamenii au început să meargă spre ieșire, mulți au început să îmi șoptească „Ăștia-s teroriști?

Pentru ce au venit?”, „Nu – le-am răspuns

26

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

– sunt oameni ca și voi, doar că au pielea de culoare neagră și după cum am observat din comportamentul lor, sunt și ei catolici practicanți. Nu îi judecați după exterior!”. Cei trei au mai rămas în biserică încă un minut să spună o rugăciune. După ce au terminat, m-am apropiat de ei și i-am salutat în limba engleză.

Aceștia m-au salutat și ei, iar apoi i-am întrebat de unde au venit și de ce, primind ca răspuns că au venit din Sri Lanka să aibă un loc de muncă mai bine plătit. Așa a început o prietenie nouă.

Au frecventat biserica în fiecare duminică, așa că la Liturghia Cuvântului am spus și câteva gânduri despre Evanghelia zilei în limba engleză ca să înțeleagă și ei ceva. Odată i-am invitat la un ceai și le-am propus să ne rugăm împreună un Rozariu, fiecare pe limba lui, iar în final am cântat un cântec care avea aceeași melodie și în limba noastră și în a lor: Ave, ave, ave Maria! De atunci am păstrat legătura cu ei și am încercat să fim pentru ei ca o a doua familie deoarece ei erau departe de familiile lor din Sri Lanka. În urma întâlnirii cu acești oameni am constatat că ei au o credință foarte puternică, poate chiar mai puternică decât a noastră, deoarece ei duc o viață mult mai grea, astfel ei au devenit pentru mine exemple de credință. Eu cred că Dumnezeu i-a trimis să reîmprospăteze sufletește comunitatea noastră și să ne învețe să fim deschiși spre ceea ce e nou sau neobișnuit.

ȘTIRI PE SCURT

1

Dieceza noastră a oferit un mic sprijin financiar pentru spitale În vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus, în data de 17 martie a.c. au intrat în vigoare măsuri prin care s-au suspendat toate activitățile în spații închise, inclusiv celebrarea Sf. Liturghii în biserici. După câteva zile, Ordonanța Militară din data de 23 martie a interzis și evenimentele organizate în aer liber, celebrarea Sf. Liturghii fiind posibilă doar fără prezența fizică a credincioșilor. În acest context, mai multe parohii ale Diecezei de Timișoara cu ajutorul membrilor comunității, preoți și voluntari au putut oferi, cu ocazia Solemnității Sf. Paști, pachete cu alimente celor nevoiași, persoane bolnave sau în vârstă.

Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, și prin contribuția preoților din teritoriu, a oferit sprijin material pentru trei spitale, unde vindecarea pacienților necesită un mare spirit de sacrificiu și angajament din partea medicilor și asistenților. Astfel, dintr-o sumă totală de 35.000 de lei, Ordinariatul Episcopal a sprijinit cu 10.000 de lei Serviciul de ambulanță județeană din Arad, cu 15.000 de lei Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara și cu 10.000 de lei Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Cele trei spitale corespund celor trei județe pe raza cărora Dieceza de Timișoara își exercită jurisdicția.

600 seturi de protecție pentru 600 de vârstnici Având în vedere situația în care ne aflăm, Parohia Romano-Catolică Jimbolia, prin Pr. dr.

Davor Lucacela și a colaboratorilor săi inimoși, a venit în ajutorul jimbolienilor, catolici și nu numai cu 600 seturi de protecție împotriva virusului Covid 19.

Fiecare set cuprinde: o mască chirurgicală, mănuși de unică folosință și spirt sanitar.

Fiecare produs este ambalat separat pentru siguranța beneficiarilor. Seturile pregătite sunt distribuite gratuit. Mai multe detalii se pot obține pe pagina de facebook a pr.

Davor Lucacela. Parohia și părintele le-a urat tuturor credincioșilor din oraș și filiale „Să aveți grijă de Dumneavoastră!” Acțiunea stă sub motto-urile:#NuSuntețiSinguri #SăFiiCreștinÎseamnăSăFiiOm

3

2

Măști și bonete chirurgicale cadou Omul știe să se adapteze și să se reinventeze dacă vrea. Chiar și în această vreme de pandemie unii oameni au nevoie să se reinventeze.

Asta s-a întâmplat și la familia Diaconescu din Arad. Marta Diaconescu, având un laborator de tehnică dentară, când a trebuis să își suspende activitatea, nu a știut ce va face cu atâta timp liber. S-a reprofilat repede, deoarece și-a umplut timpul cu hobby-ul ei, confecționarea de obiecte textile, respectiv cusutul. Doamna Marta a relatat biroului de presă al episcopiei noastre: „La început am început să fac măști de protecție pentru familia noastră, dar apoi a venit vecina, care lucrează la spital și a spus că ar dori și ea. Zis și făcut! Le-am făcut și lor! Dar într-una din zile, vecina a venit acasă de la spital și m-a întrebat dacă nu pot să le fac măști și colegilor ei (circa 35 de bucăți). Am făcut și acele măști, după care au venit cu o cerere de bonete chirurgicale, deoarece transpiră foarte tare sub hainele de protecție și au nevoie de ceva care să absoarbă sudoarea. Nu am știut cum se fac acestea, dar m-am documentat de pe internet. Așa am început să cos pentru spitalul Municipal Arad.” Atât măștile cât și bonetele sunt cadouri din partea familiei Diaconescu, pentru cei care lucrează la spital. Învățăm din acest exemplu: în această perioadă, fiecare să ajute unde și cum poate!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2020

27

Noe a fost izolat în arcă împreună cu familia lui, mai bine de un an. Arca avea o singură fereastră! Nu a existat nici o terasă, nici telefon, internet, YouTube, nici filme, Facebook, Netflix; doar ploaia s-a auzit și valurile, cum se izbeau de arcă.

Noe și familia sa se rugau în tot acest timp, aveau grijă de animalele din arcă, iar Dumnezeu a avut grijă de ei. Asta deoarece Noe era un om cu frică de Dumnezeu și a păzit Cuvântul lui Dumnezeu.

Deși „afară” virusul face ravagii, simțim că suntem într-o furtună imensă. Să ne încredem și să ne gândim că Dumnezeu are grijă de noi. Nu-ți fie frică! Fii credincios, încrede-te în Dumnezeu! Așteaptă cu răbdare, ploaia se va opri și va apărea curcubeul!

Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi întăreşte dreapta şi-ţi spune: „Nu te teme, eu îţi voi veni în ajutor!” (Is 41,13)

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 3 (310-311)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: