Revista Go Free noiembrie 2010 by Revista Go Free

REE GO FREE G OF numar numar 22

2010 2010 Noiembrie Noiembrie

Revista Studentului Studentului Din Din U.U.IB. B. IB. B. Revista

Student

Amintire din sesiune: “Cei care vor cinci să aducă lucrarea“ - pag 6 - 8

Facultate Totul despre faCOOLtate! - pag 21 - 22

Educational Interviu cu Horatiu Bota student la University of Glasgow, Scoţia - pag 24 - 27

Profesional “Cafea cu dragoste” pentru cinefili - pag 38 - 39

Resurse Sondaj de opinie privind educaţia şi cariera - pag 38 - 39

Go Free

Castelul Corvinilor legendă şi istorie românească - pag 38 - 39

Echipa de proiect Redactor-şef Andra Camelia CORDOŞ Mail: studenti.free@gmail.com Telefon: 0742.554.321 Secretar de redacţie & Design Erika KRAMARIK Mail: erika.kramarik@gmail.com Contact studenti.free@gmail.com

PARTENERI:

Redactori Adelina PÂRVU Alexandra Bianca VRÎNCEANU Cătălin CHIRIAC Irina DREXLER Edith NAGY Ioana Marinela PARASCA Liliana OAIDA Iulia-Teodora CRISTUREAN Rozina CSASZAR Alexandra VID Vasile ANTON Nicoleta STRATON

I’m a dreamer and I’m not the only one… Mă bucur că şi tu faci parte din acestă categorie a visătorilor. Uneori e posibil să ne diferenţiem unii de alţii prin natura idealurilor noastre, de cele mai multe ori suntem tentaţi să căutăm realizarea personală şi satisfacţia job-ului practicat în domeniul în care ne pregătim, însă de cele mai multe ori visul nostru comun poate fi adus la un singur numitor comun – respect. Visul nostru cel mai simplu se rezumă, în multe situaţii, la un respect pe care ni-l dorim din partea oamenilor cu care lucrăm, din partea angajaţilor care-şi primesc salariile datorită faptului că noi, studenţii, existăm, din partea acelor reprezentanţi care se intitulează apărători ai intereselor noastre. Vă propun să-i numim visători pe toţi acei studenţi care îşi aşteaptă mai mult de 15 minute profesorii să ajungă la cursuri, pe acei studenţi care fac promoţii sau lucrează în Mall-uri, pe aceia dintre noi care aşteptăm să primim răspunsuri argumentate atunci când avem o solicitare către o autoritate publică, pe cei care au traversat Oceanul în această vară, pe toţi acei tineri care nu şi-au pierdut încrederea în puterea ideilor lor de a schimba ceva în societatea românească, şi nu în ultimul rând, pe toţi bobocii care au ajuns la Cluj în această toamnă. Go Free vă asigură de tot sprijinul şi respectul pe care ni-l datorăm unii altora. Cu permisiunea ta, dragă cititorule, am să închei acest gând mulţumindu-le tuturor tinerilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” pe care am avut sau nu ocazia să-i cunoaştem, şi cărora, prea puţini le-au adresat un cuvânt de recunoaştere pentru aportul pe care fiecare l-a adus imaginii Universităţii. Go Free îi felicită pe toţi acei excelenţi anonimi despre care abia aflăm, întâmplător, lucrurile impresionante prin care s-au remarcat în diferite domenii de studiu şi activităţi extracurriculare. Dedicăm acest număr al revistei acestor studenţi care, în timpul studiilor au avut contribuţii originale şi recunoscute ca atare în spaţiul internaţional.

Andra Camelia CORDOŞ Redactor-şef cordosandra@gmail.com

STUDENt

p a g

006 017

SSStt!udenţie fără DEZBATERE nu se poate! Exprimă opinii, accentuează idei, punctează specificul vieţii studenţeşti, împarte viziuni şi experienţe din studenţie! Asumă-ţi alături de noi statutul de student în România şi fă-ţi cunoscute priorităţile! Fii critic! Gândeşte! Promovează valori! Fă-te auzit! Go creative!

facultate

p a g

018 023

Pentru că vrem să te ţinem INFORMAT scriem despre mecanismele de luare a deciziilor la nivel de universitate; promovăm exemplele de bună practică din rândul studenţilor şi al profesorilor din UBB; te anunţăm care sunt ultimele decizii care influenţează sistemul de învăţământ superior din România şi ce evenimente pregăteşte UBB pentru tine; susţinem dreptul tău la informare!

Educational

p 024 a g 031

Pentru că suntem studenţi şi ştim de ce ai nevoie scriem despre oportunităţi de FORMARE, burse, credite transferabile, outdoor education, global student, curriculum 2.0, despre frecamentismul studenţesc şi despre comerţul cu licenţe, despre ce înseamnă un învăţământ de calitate şi ce rol jucăm noi în el.

032 p a 039 g

profesional

Pentru că nu ne pregătim în facultate ca să facem promoţii sau să livrăm pizza în week-end şi pentru că pe piaţa muncii suntem consideraţi „neexperimentaţi” e timpul să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri şi soluţii. Întreabă-ţi şi tu profii la fiecare curs: „La finalul semestrului, ce voi fi capabil să fac?” … Informaţia teoretică nu este suficientă pentru a deveni student cu COMPETENŢE globale.

040 p a 043 g

resurse

Află ce instituţii sau organizaţii te sprijină în DEZVOLTAREA ta, unde ai acces liber ca student, ce resurse îţi pune Clujul la dispoziţie, unde să cauţi, cum să găseşti ceea ce ai nevoie; ce este Centrul de Resurse pentru Studenţi sau ce surse de finanţare există pentru proiecte de tineret.

044 p a 049 g

go free

Profită de timpul pe care-l petreci în facultate, ieşi din tipar, fii NONCONFORMIST, bea-ţi cafeaua sau ceaiul în cafeneaua din colţul străzii, citeşte ce-ţi place, fii ce vrei să fii, schimbă societatea, uită de reguli, sari cu paraşuta, fă voluntariat, petrece cât poţi duce, vizitează România, trăieşte în viteză, fii responsabil! Go Free!

Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go Free Go FreeGo Free Go

Student

Amintire de sesiune: "Cei care vor cinci pot să aducă lucrarea. O să facem o listă" Am reuşit să accept şi să tolerez faptul că eu nu mă ridic la aşteptările lumii universitare, conştient de faptul că este o alegere pe care eu o fac şi pe care pot să o fac, dar nu reuşesc să concep că asteptările lumii universitare nu se ridică la ale mele. Alegerea nu mai există. Lucrurile se devalorizează, iar să investeşti emoţii în experienţa studenţească devine ceva complet inutil. nu izbuteau să exprime nici pe aproape oroarea pe care şi eu o cunoşteam prea bine. Privindu-ne unii pe alţii zâmbeam sec şi parcă ne rugam de noi înşine şi unii de alţii să facem ceva înspre salvare. Dar era

La fel ca în fiecare semestru a venit din nou sesiunea. Deşi miam propus să învaţ de această dată din timp, planul nu s-a materializat, iar examenele au apărut din neant, luându-mă din „Viaţa este facută nou prin surprindere. Neavând pentru a avea obde ales, am purces cu sufletul stacole şi încercări, furnică înspre sălile de examacestea dând savoare en, cu materia recapitulată suexistenţei. Ce îţi mai mar şi cu promisiunea că dacă rămâne când ţi se iau şi supravieţuiesc acestui asalt, în acestea?” următoarea sesiune am să mă pregătesc riguros. Intrând în sală cu privirea în pământ, am prea târziu. Sentinţa s-a dat, îndrăznit să îmi ridic ochii şi mi- examenul era acum, iar noi am zărit colegii ale căror priviri eram pierduţi. Căutând pierdut

Student

un loc în sală, m-am aşezat la întâmplare, iar timpul a murit. Minutele se expandau şi secundele îşi încetineau traiectoria lor normală, cu un scârţâit asurzitor pe care doar eu îl auzeam. Zumzetul din sală era ameţitor. Frânturi de cuvinte

„Am trăit experienţa trecerii obligatorii a unui examen.” ajungeau la urechile mele, de peste tot din jur şi se amestecau într-un amalgam multicolor şi năucitor, din care nu reuşeam să înteleg nimic. Conştiinţa că nu sunt pregătit mă făcea să mă simt ca în faţa unui pluton de execuţie, ştiind că toată strădania aceasta, îndrăzneala de a mă prezenta la examen şi lumea absurdă pe care o percepeam prin toate simţurile mele mă conduc spre un singur, clar şi irefutabil rezultat: picarea examenului. Întrebări peste întrebări începeau să îmi vină în minte, atât de abrupt încât se întrerupeu una pe alta şi se continuau, până când în final se crea un monstru imens urmat de un semn al întrebării (?) care îmi spunea că îmi irosesc viaţa. A venit profa. Zâmbitoare ca de obicei şi cu siguranţa inutilităţii noastre sclipindu-i în ochi,

încerca să ne domolească puţin cu două-trei glume ale căror umor simţurile noastre năucite nu îl mai percepeau. Un zâmbet general, forţat se lăsa auzit din sală, precedat şi urmat de foielile obişnuite. Lucrările au răsărit dintr-o dată din bancă, iar mâna tremurândă a 100 de studenţi se întinse rece înspre ele. "Sper că nu trebuie să vă reamintesc că sursele de inspiraţie nu sunt tolerate?!" se mai auzi vocea profesoarei urmată de un fatal "puteţi începe!". Şi am început. Care cum puteau îşi aplicau aptitudinile şi îşi valorificau fiecare picătură din forţa ce se mai găsea în ei,

„Suntem studenţi şi ne complacem, mulţumiţi că nu avem restanţe şi că diseară ieşim la agăţat.” astfel încât să hrănească foaia ucigaşă din faţa lor cu ceea ce aceasta le cerea. Lungi au fost clipele de luptă şi strădanie, şi lungi au fost oftaturile şi privirile pierdute în foaia colegului din faţă, mai lung însă era zâmbetul doamnei profesoare în timp ce ne privea a-totştiutoare. Dintr-o dată, în tumultul emoţiilor care ne dominau şi a

Student

că este o alegere pe care eu o fac şi pe care pot să o fac, dar nu reuşesc să concep că asteptarile lumii universitare nu se ridică la ale mele. Alegerea nu mai există. În momentul în care să treci un examen este singura opţiune, perspectivele tind a îţi fi permutate. Lucrurile se devalorizează, iar să investeşti emoţii în experienţa studenţească devine ceva complet inutil. Viaţa este facută pentru a avea obstacole şi „Nu mai suntem încercări, acestea dând savoare viitorul altora, ci doar existenţei. Ce îţi mai rămâne parte din salariul lor.” când ţi se iau şi acestea? Asta m-am întrebat în această ea. O să facem o listă". Spus sesiune, în care am trăit de ea, a-tot-ştiutoare, doamna experienţa trecerii obligatoprofesoară. Acest miracol mi-a rii a unui examen. Acesta însă golit sufletul de nesiguranţă, nu este un caz excepţional, goliciunea şi teama care mă este doar un altul tolerat. Iar stăpâniseră până acum. În faţa noi, dragii de studenţi nu mai catedrei s-au format instan- suntem viitorul altora, ci doar taneu două cozi din care nu parte din salariul lor. Dar ce puteai să vezi decât zâmbete, să şi faci? Suntem studenţi şi chicoteli şi răsuflări uşurate. ne complacem, mulţumiţi că Forfota din sală fu înlocuită de nu avem restanţe şi că diseară liniştea celor câţiva studenţi ieşim la agăţat. Cred însă că care ţinteau mai sus de un cinci, savoarea pe care o pierdem iar sufletul meu mai adineauri acum din lipsă de obstacole, se asaltat de frici se ridică revol- va suplimenta când vom termitat şi dezgustat de o asemenea na facultatea, prin obstacolele îndrăzneală. Am reuşit să accept apărute din lipsa de pregătire. şi să tolerez faptul că eu nu mă Draguţa sesiune, draguţ viitor! ridic la aşteptările lumii universitare, conştient de faptul Cătălin CHIRIAC vacarmului mut care stăpânea sala s-a auzit o voce. O voce sublimă, neaşteptată şi în acelaşi timp visată, o voce care prevestea un miracol pentru cei care, privind spre foaia goală, s-au retras deja de mult în colţişorul lor însorit din imaginaţie, unde este cald şi bine. Vocea aducea cu sine un miracol, unul care, de uimire, s-a pierdut iniţial. "Cei care vor cinci pot să aducă lucrar-

Student

To be or not to be… a fashion icon? Cele mai multe dintre producţiile americane ce promovează un trai luxuriant îşi datorează succesul credulelor ca mine. Să ridice mână sus cele care se regăsesc în afirmaţia mea. Ce e drept e cam greu să nu te laşi purtată de val când protagonistele respectivelor filme se fâţâie graţios în noile cizme Gucci, poartă ultimul model de palton Burberry, se simt la

înălţime pe tocurile de 10 cm marca Manolo Blahnik şi bijuteriile Tiffany's se asortează perfect cămăşii Calvin Klein! Trăieşti acţiunea alături de ele, îţi pierzi entuziasmul când dau de probleme, te bucuri, la fel ca personajele, la vederea vitrinelor marilor magazine din Manhattan şi te simti răsfăţată văzându-le îmbrăcate în cele mai scumpe haine şi materiale. La finalul peliculei îţi piere elanul când deschizi uşa dulapului tău şi nu găseşti acolo toate minunăţiile ce ţiau încântat ochii. Din păcate, nu ai parte nici de iubitul putred de bogat care să te ia în oraş la o tură nebună de shopping culminată cu o cină la un restaurant select, şi nu îţi e alături nici amicul gay ale cărui sfaturi să te trezească la realitate şi să te împingă spre o promovare nesperată… Te ai doar pe tine, aşa cum eşti tu: reală, dar nu banală, simplă, însă niciodată stearsă, săracă în portofel, în schimb bogată în vise şi planuri pentru viitor,

mă regasesc şi eu, evidemment, însă, pentru a nu fi totalmente descurajată, îmi amintesc mereu fraza rostită de personajul Luke Brandon (Hugh Darcy) în Confesiunile unei dependente de shopping (cât ne-ar mai plăcea multora dintre noi să ne permitem măcar această dependenţă). Gata, gata nu mai bat câmpii şi revin la fraza despre care vă spuneam, care sună cam aşa: Cost and worth are two very different things Preţul şi valoarea sunt două lu-

Student

cruri foarte diferite. Cuvintele cu pricina nu mă duc cu gândul, în mod obligatoriu, la valoarea şi preţul lucrurilor palpabile, ci la valoarea noastră ca oameni, ca şi caractere. Mă întreb dacă stilul de viată şi confortul deprins din legendarul Upper East Side ni s-ar potrivi la fel de mult sau dacă ar merita sacrificiul de a renunţa la noi înşine şi la principiile noastre? Liliana OAIDA

TAXE & CO. Cine a spus că viaţa de student este uşoară? Cine nu ştie cum e să împarţi o cameră de cămin un pic mai spaţioasă decât un lift cu încă patru persoane, să descoperi la capul patului, artistic lipită guma „proprietarului” de anul trecut - şi asta dacă eşti norocoasă să primeşti cămin, pentru că, deşi eşti la buget pilele au prioritate; să îţi ţii mâncarea pe verandă afară în speranţa că nu se va strica până mâine, pentru că deja nu mai ai bani nici de cantină, să nu poţi să te duci în unele weekenduri acasă pentru că ai seminarii sâmbăta etc. Şi asta nu este nici pe departe ceea ce ne deranjează cu adevărat, ceea ce ne face să „vrem la mama”! Ceea ce ne

înţeapă cel mai tare este ceea ce „atacă” pe nedrept buzunarul foarte gros (NOT!) al studentului: taxele&co. Nu ne-am speriat când ne-au anunţat că taxele universitare s-au mărit, şi nu cu un milion sau două, cu cinci, şase - depinde de ceea „ce vrei să te faci când vei fi mare”. Am răsuflat uşuraţi considerându-ne norocoşi că taxele pentru cei vechi au rămas la fel. Eh! Dar trebuia să se compenseze acest lucru, nu? Şi am aflat apoi de exmatricularea care ne costă! Aşa s-au trezit unii studenţi că

Student

au fost exmatriculaţi pentru că şi-au trecut în contractul de studiu o restanţă, pe care ulterior nu au promovat-o. Astfel, ei au fost exmatriculaţi (unii din anul trei pentru o singură restanţă nenorocită). La reînscriere au fost nevoiţi să plătească o sumă de numai 300 lei şi au trecut la taxa nouă. Riscul ca acest lucru să se întâmple dacă nu îţi promovezi restanţa trecută în contractul de studiu a fost păstrat secret. Nu au scăpat de noile taxe nici cei care au fost la buget şi au trecut ulterior la taxă. Pentru că ai fost la buget şi ai făcut economii (sper!) când alţii plăteau facultatea pentru tine, acuma treci direct la taxa nouă, ca să se recupereze banii pierduţi în tine, na! Până şi cei care au terminat ciclul licenţă au fost luaţi în vi-

zor. Aşa că ,,dacă ai nevoie de o adeverinţă doveditoare de la secretariat trebuie să plăteşti o taxă de aproximativ 60 lei. Dar staţi liniştiţi, toţi banii sunt investiţi în facultate şi pentru dezvoltarea noastră profesională...mda... Şi pleci de la facultate supărat la culcuşul tău din lift - pardon - cămin (am uitat că liftul din SPAC şi FSEGA arată mai bine decât camera mea). E trist cum se fac banii numai de pe oamenii care au nevoie de ei. Aş fi vrut în loc să scriu acest articol, să fi scris despre mulţimea de noi burse care se dau studenţilor, despre reducerile pe care le avem pentru că suntem studenţi şi viaţa nu-i uşoară, despre mai multe locuri în cămine, despre profesori care nu „chiulesc” etc. Adelina PÂRVU

Student

GHID DE SESIUNE cum se poate învăţa pe de rost o carte

Îmi place să-mi imaginez că fiecare sesiune de examene este ca o piatră de hotar, de care atunci când treci îţi spui „Bine că am trecut şi de aceasta!”. Această trecere dobândeşte noi dimensiuni în clipa în care începe să-ţi pese cum treci de aceste încercări, iar din acel moment începi să te întrebi: „Dacă nu reuşesc?”, „Dacă e prea mult pentru mine?”. E firesc să fie aşa. Face parte din procesul firesc al experimentării, al maturizării. E de dorit să fie aşa, pentru că acestea sunt momentele care te aduc mai aproape de tine, de potenţialul tău. Îmi amintesc de prima mea sesiune. Aveam o mare dilemă: dacă se poate învăţa pe de rost o carte. Ţin să-ţi spun că biata carte avea doar 300 de

pagini. Azi îmi vine să râd, dar pe atunci, nu puneam această întrebare zâmbind. Era o întrebare pe care am adresat-o multor persoane. De primit, am primit răspunsuri variate: ridicat din umeri, ochi plini de uimire (unii nici nu ştiau câte pagini sunt în total; la rândul lor, au întâlnit ochii mei plini de uimire), „Nu ştiu.”. Îmi doream să aud un hotărât „Da, se poate!”. Căutam confirmarea a ceea ce eu însămi trebuia să confirm, iar aici intra în scenă experimentarea. Te întrebi dacă am experimentat? Da, am experimentat aşa cum am ştiut mai bine şi am avut succes. Nu am fost singura. Au fost şi alţi colegi. Bravo lor! Au dovedit că sunt valoroşi şi au avut puterea să demonstreze că pot.

Student

În acest articol, am ales să vorbesc despre experienţe de autocunoaştere, de testare a propriilor limite. Aceasta este ceea ce îmi place. E ceea ce îmi merge direct la suflet şi de acolo, direct la tine. Învăţ 1500 de pagini pe sesiune. La acestea, se adaugă, în fiecare sesiune, un număr dublu de „pagini” despre mine. Şi atunci, spune-mi cum aş putea să nu mă implic trup şi suflet în ceea ce fac, cum aş putea să fac să nu-mi pese, când miza sunt, de fapt, eu însămi. Evit să cataloghez aceste experienţe drept pozitive sau negative, chiar şi atunci când lucrurile nu merg bine. Cred cu tărie că tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv. Aceasta nu înseamnă că nu mă consider responsabilă pentru ceea ce mi se întâmplă. Sunt! Răspund pentru fiecare lucru bun sau mai puţin bun, care intră în viaţa

mea. Mi se pare o pierdere de timp şi de energie să cauţi vinovatul în exterior, pentru ceea ce ţi se întâmplă. Nu spune nimeni să te afunzi în regrete şi reproşuri. E suficient să fii sincer cu tine însuţi. Eşecul poartă în el mai multă informaţie decât succesul, iar acesta este un lucru bun. Sesiunile acestea sunt ceva minor în comparaţie cu marea experienţă: viaţa. Sunt precum un peştişor mic şi auriu, puţin încăpăţânat şi alunecos, aruncat într-un ocean cu rechini, dar pentru etapa în care ne aflăm sunt exact ceea ce ne trebuie. Şi atunci cum putem scoate ce este mai bun din ele, dacă nu dând ce avem mai bun. Altă metodă eu nu cunosc. Dacă tu cunoşti, te invit să mă opreşti pe coridoarele facultăţii pentru a mi-o împărtăşi. Alexandra VID

Student

Interviu cu un consumator: “Poate să ştie toată lumea, că de drogurile astea nu mai scapă niciodată o ţară…civilizată, necivilizată…nu contează cum e...” Go Free: Cum ai început să consumi droguri legale? Olimpiu: Nu mai reţin… Ideea e că am început să fumez iarbă. A fost ok, mi-a plăcut. Fumam iarbă când ieşeam în cluburi…nu mai reţin ce - marijuana, canabis, în fine, nu eram eu care le procura. Prafuri am zis că n-o să bag niciodată, ştii? Până ce mi s-a-ntins prima oară o linie de cocaină, înţelegi? Am refuzat. Am stat juma’ de oră m-am uitat la ea, m-am gândit bine... am zis hai că accept, şi-am prizat. A fost o stare super ok, m-am relaxat, m-am pus pe pat, chiar reţin că mă uitam pe tavan. Mai fumam câte-o ţigară normală… Şi de-astea am întrerupt, cel puţin iarbă nu am mai fumat vreo două-trei luni, şi nu mai reţin cum a fost…am auzit de magazinele astea [legale]. Prima tură când am mers şi-am luat ceva prostie Yukatan Fire. Am fumat, alea nu mi-a prea plăcut ce senzaţie mi-au dat. Mi-a dat direct paranoia şi mă simţeam foarte rău din punct de vedere fizic - îmi bătea inima mai tare…aveam impresia că lumea vorbeşte despre mine… Şi am dat de S.G*., din acela am folosit cel mai des…cred că septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie…vreo 5 luni cred…aproape zi de zi. Go Free: Câţi bani ai cheltuit pe droguri? Olimpiu: Bani…acum, la ăstea se găsesc parteneri, ştii? Parteneri…da’

ideea e că dacă aveam un ban în buzunar îl dădeam pe prafuri. De exemplu, câţi bani îi făceam la muncă toţi îi dădeam pe prafuri. Nu-mi trebuia mâncare, nu-mi trebuia nimic. S.G.ul ăla, cât am băgat până să se interzică mie mi-a plăcut…nu mă gândeam că aş fi renunţat vreodată la el. Bine…chiar în ultima lună, cred că am rărit consumul. Dar am avut şi nopţi când luam 4 plicuri la 30 de lei, foarte ieftin, îmi trăgeam draperiile în casă şi băgam toată noaptea. Mă apucam de seara de la 20 până a doua zi la 12. Go Free: Ce efecte aveau asupra ta? Olimpiu: Nu mai ai nevoie de mâncare, ai nevoie în schimb să bei mult lichid…multă apă, pentru că drogurile astea, orice drog de fapt, suge tot ce ai în tine bun - minerale, calciu, tot. Primele semne la unul care consumă cel puţin prafuri... i se usucă buzele şi are ticuri nervoase de genul [îşi muşcă buzele] sau scrâşneşte din dinţi. Depinde… Go Free: La tine cum s-a manifestat? Olimpiu: Io eram tot cu limba pe buze. Am ajuns să merg în troleu, în zile în care nu consumam şi să am ticul ăsta nervos. Foarte aiurea era… Îţi dădea o senzaţie de relaxare totală, era fain… erai un om fain, nu te gândeai la nimic,

Student

nu te gândeai la chestii rele, n-aveai grija zilei de mâine. Go Free: Cum consumai drogul acesta? Îl fumai? Olimpiu: Nu, îl prizam…îl trăgeam pe nas. Bine…alţii fumau. De obicei, dacă rămânea un pic pe masă după ce îl făceai cu cardul - că sarea asta de baie aşa era, cristale şi făceai cu cardul pudră…deci praf, până ajungea praf. Pentru că se mărea şi cantitatea, volumul. Şi acesta se împărţea în linii. Acum depinde - dintr-un plic de 0,25 îţi făceai cam…ca să fie ok…vreo 5 liniuţe. Da’ cam la 20-25 de minute trebuia să bagi şi a doua liniuţă, şi-a treia…băgai primul plic, apoi şi-al doilea, şi-al treilea, şi-al patrulea. Cel mai mult am băgat vreo trei zile în continuu. Nu ştiu câte plicuri…împreună cu alţii…cred că vreo 50-60 de plicuri. În fine, erau şi la 20 de lei că au ajuns să se ieftinească. Go Free: Şi G.*? OlimN-am s ă

p i u : crezut că o am niciodată probleme din cauza asta. Poate că, chiar la ultimele ture de consum…în sensul că mergeam în pat şi nu puteam să dorm…şi a început să-mi apară la un moment dat…deci chiar în ultimul timp când consumam, aveam tot felul de coşmaruri. Îţi dau un exemplu - visam că frate-meo e ceva monstru şi eu trebuie să îl omor, dar nu reuşeam să-l omor… ceea ce e foarte aiurea. Într-o a doua noapte de exemplu am visat că aveam

ceva adidaşi şi eu tot vroiam să îi dau cu cremă. Se întâmplă şi când eşti un om normal...nu consumi chestii dintr-astea toxice, dar o dată la câteva luni…nuu… Go Free: Ce efecte avea G.* asupra ta? Olimpiu: Care-i sensul…Imediat după ce nu mai iei te deprimi, nu poţi să dormi…ochii ţi se văd, normal, că ţi-s mai roşii, îţi apar cearcăne, ţi se pare că mai e cineva în casă, îţi ies coşuri la un moment dat... depinde la fiecare cum se manifestă. Ţia m zis, nu credeam şi apoi am început să am tot felul de vise…şi mi se părea că aud tot felul de chestii când încercam să dorm. N-am luat în seamă, şi la un moment dat, no, a apărut vorba că s-a scos ceva legal – era şi logic, pentru că, oricum, poate să ştie toată lumea, că de drogurile astea nu mai scapă niciodată o ţară…civilizată, necivilizată…nu contează cum e… Şi…G. 2012*…când a apărut era 150 lei la 0,5g…S.G.-ul acela era la 0,25, 30 lei. Deci mult mai scump. A intrat un prieten pe mine, pe messenger şi m-a întrebat – bă, nu ai? Mă zic, nu ştiu… şi dând un telefon am dat de G. 2012. L-am luat, prima dată am băgat un plic cu altcineva - acesta e tot praf…nu-i sare de baie… ceva efedrină am înţeles… tot chestii dintr-astea…amfetamină… nu ştiu exact… Am băgat un plic, mi-a plăcut mult, în doi oameni e ok… Apoi, tot aşa pe messenger cineva îşi pune la status că vinde - era 75 lei, deci la jumătate cât am dat prima dată pe el. Şi…am sunat pe cineva că ştiam că e interesat – Mă, vrei? Vreau! Zice, vreau să iau 10 plicuri, mai face discount? Hai că vorbesc cu prietenul ăsta…bine, „pri-

eten”…la ăştia nu poţi să le zici prieteni care se ocupă cu kkturi din astea. I-am luat 10 plicuri cu 7 milioane. Iniţial am zis că o să consumăm noi un plic, două şi restul le vindem sau le dăm la altcineva, facem şi noi un ban. Bine, zis şi făcut…vorba vine. Am uitat să zic, când am luat plicurile…tipul nu-l cunoşteam, nu-l văzusem niciodată - mi-a zis: „Bă… nu te cunosc, nu ştiu, no în orice caz îţi spun că nu vreau să-ţi fac rău. Eu ţi le dau – dacă le consumi tu, 0,25, adică jumătate de plic îl consumi dacă stai în casă, dacă ieşi în club poţi să consumi şi un plic, dar să faci mişcare. Să nu stai, că o să-ţi fie foarte rău”. Bine, vorba aia „IO??? Doar am testat toate rahaturile pe mine, ce poate să-mi facă rău?” Nu m-am gândit niciodată că o să-mi fie atât de rău…. Am băgat de la 21 seara până a doua zi la 15…nu, la 16…

Student

Go Free: Cât ai băgat? Olimpiu: …nu ştiu…doi oameni vreo 3-4 plicuri…în orice caz cam în jur la 1g numai eu…deci de 4 ori mai mult decât mi-a zis tipul…supradoză.. Totul bine şi frumos, când a dat soarele am început să mă agit. Mai fumam, mai povesteam…. am început să am deja paranoia… ieşeam pe balcon, mă uitam…aveam impresia că ăsta cu care eram vrea să mă trimită pe mine acasă şi să facă el altceva în apartament…ceva petrecere… ceva de genu’…paranoia…el trebuia să meargă să ducă plicurile la altcineva… eu nu m-am dus acasă…a început să mă ia cu paranoia - că tipa cu care eram eu atunci, pe care am cunoscut-o, îi prostituată şi că şi-o trage cu prietenii mei. Stăteam şi mă uitam la maşini. Deja orice femeie vedeam ziceam că se prostituează…ăştia fug de mine… Am stat o oră aşa în frig, tot umblam de

Student

colo-ncoace. Am zis, hai că merg acasă. M-am urcat în troleu. În troleu, ce să zic, că vorbeau vreo două persoane la telefon…Clar, ăştia au ceva cu mine, vor să mă omoare. Merg până pe Memorandumului, stau acolo ca un terminat psihic vreo 10 minute în staţie, şi mă uit în gol. Deja lumea…îţi dai seama că…şi ai impresia că lumea se uită la tine, vorbeşte de tine, vrea să-ţi facă rău….Şi o iau spre casă. Înspre casă, îţi dai seama, mă uitam în spate, deja eram înfricat mă uitam la telefon…clar, cineva vrea să mă omoare....nu ştiu de la ce mi-a venit ideea... Am ajuns acasă..colegii mei se pregăteau să meargă la meci, era chiar Dinamo-Steaua. Era deja 20 seara. Mă pun în pat poate pot să adorm...deci io am ieşit la cinci de acolo şi la opt seara mă pregăteam să mă uit la meci. Şi nişte vecini pe scară nu ştiu ce tot făceau... acolo la cablurile alea...lucrau la server...măi şi mă-nfric că ăştia vor să mă omoare. Mă uitam pe vizor...pfuai de capu’meu, vedeam că stă unu acolo... îl aştepta pe celalalt...nu ştiu...gata, ăştia vor să mă omoare. Am intrat în panică, mi-am răsturnat în casă masa şi scaunele şi stăteam cu un cuţit acolo...lam pus pe masa de birou...Am început să sun la poliţie – 112 – zic doamnă, cineva vrea să mă omoare, vă rog frumos să trimiteţi echipaj, îi spun tot-tot-tot. La ce etaj stai? Nu ştiu. La ce apartament? Nu ştiu, dar dacă ajung aici pot eu să le spun. Îmi spune că nu pot să trimită pe nimeni pentru aşa ceva. Mai sun a doua oară, nici a doua oară nu vor să mă creadă. Sun a treia oară. Până la urmă trimit pe cineva....auzeam trecât pe stradă maşini...mi se părea că aud drujba – îmi ziceam, acum intră în casă şi mă omoară. Mă jur, m-am baricadat în casă, nu ştiam ce să fac. Vroiam să ies...La un moment dat văd un jandarm.

No, atunci am primit o primă lovitură şi mi-am dat seama că îs dus cu capu. Am realizat... Până atunci nu mi-am dat seama că aveam vedenii...halucinaţii. Şi acum cum să mă scot...vedeţi...am băut un pic şi că într-adevăr era cineva la uşă şi am avut impresia că vroia să intre în apartament...nu ştiu dacă şi-a dat seama sau nu că eram pipat...Bine zice, dacă te simţi cumva în pericol poţi să mai suni. Mi-a luat şi numele, poate am fost trecut ca şi consumator, nu ştiu...Am început să-i sun pe prietenii mei să vină repede acasă că mă simt foarte rău. Au venit...stând cu ei, mai povestind a început să îmi treacă. Neam pus să dormim...credeam că mi-a trecut. Ce vorbeşti...am început să aud voci, aveam lângă pat o sticlă şi am tras-o mai aproape, am zis că dacă intră cineva îl lovesc cu ea. Am adormit cumva...dar încă în cap mai auzeam voci, zgomote. Ziua următoare încă îmi era frică să rămân singur. Aveam halucinaţii şi pe timp de zi, îmi pierdeam ideile... nu puteam să îmi continui ideile... Pot să zic că trei zile a ţinut efectul. În următoarele două săptămâni după evenimentul ăsta am început să cred că sunt ars...vorbeam tot aiurea... Go Free: Ai mai consumat între timp? Olimpiu: Nu. Deci vorbeam aiurea... bine, şi acum mai păţesc uneori, dar deja acum sunt conştient. Eram foarte nervos. Simt eu că mi-am revenit acum. Au trecut trei săptămâni şi ceva de când nu am mai consumat, aproape o lună, deci pot spune că mă simt ok. *din motive uşor de înţeles, nu vom afişa denumirile comerciale ale produselor consumate de persoana intervievată.

Andra CORDOŞ

Facultate

UBB urmăreşte combaterea plagiatului Identificarea de mecanisme prin care să se elimine frauda în cadrul procesului educaţional reprezintă una dintre provocările sistemului de management al calităţii în învăţământul superior. Pentru a putea avea o educaţie de calitate, o componentă importantă o reprezintă şi asigurarea calităţii rezultatelor studenţilor, inclusiv

prin verificarea originalităţii lucrărilor elaborate de către studenţi. Prin intermediul proiectului ”Asigurarea calităţii programelor de studii universitare prin formarea resursei umane şi orientarea spre piaţa muncii” (finanţat din Fondul Social European, prin programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,

Facultate

Universitatea Babeş-Bolyai doreşte să dezvolte o aplicaţie prin care să poată verifica originalitatea lucrărilor studenţilor. Dezvoltarea internetului şi simplificarea posibilităţilor de copiere au făcut ca tentaţia plagiatului să fie tot mai puternică pentru studenţi. Având în vedere şi numărul ridicat al studenţilor, dificultăţile cu care se confruntă cadrele didactice în a identifica studenţii care apelează la lucrări de licenţă deja elaborate de alţii, la plagierea unei bune părţi din lucrările lor prin preluarea exactă a ideilor sau a unor pasaje din diferite (re)surse informaţionale, sunt tot mai mari. Sistemul electronic anti-plagiat pe care UBB şi-l doreşte include două componente: a) o bază de date internă, care să permită verificarea lucrărilor la nivelul întregii universităşi şi b) o verificare a conţinutului lucrării pe internet. Funcţia acestei aplicaţii este de a identifica pasaje din lucrările introduse, de a le compara cu lucrările disponibile în baza de date şi pe internet şi de a genera un rezultat privitor la gradul de originalitate al exprimării utilizate de către student. Verificarea va dubla pe viitor declaraţia pe proprie răspundere pe care fiecare student o face cu privire la autenticitatea lucrării propuse. Dificultăţile întâmpinate

în implementarea acestui sistem sunt legate în special de lipsa reglementărilor legislative privind ce înseamnă plagierea, tipologia sancţiunilor aplicabile, imposibilitatea identificării tuturor situaţiilor de plagiat (spre exemplu, traducerile dintr-o limbă străină sunt mai dificil de identificat, precum şi paragrafele re-frazate). Prin implementarea acestui sistem de identificare şi prevenire a plagiatului, universitatea urmăreşte să conştientizeze studenţii de importanţa componentei etice în procesul educaţional. Alături de implementarea programului antiplagiat, pe agenda Centrului pentru Managementul Calităţii pentru următoarele luni se află organizarea evenimentului „Danube Rectors’ Conference: University of Excellence. Teaching, Learning, Research, and Community Services” (4-7 noiembrie) şi susţinerea mai multor cursuri de instruire şi formare dedicate studenţilor şi cadrelor didactice. Pentru mai multe informaţii vizitaţi pagina web a proiectului http://qa.ubbcluj.ro/posdrucalitate/ şi urmăriţi secţiunea de „Noutăţi” a site-ului Centrului pentru Managementul Calităţii: http://qa.ubbcluj.ro

Echipa Centrului pentru Managementul Calităţii Universitatea Babeş-Bolyai

Facultate

PRIMA ZI CA STUDENT După o vară binemeritată după examenul de bacalaureat şi încheierea unei etape din viaţa noastră a venit toamna, un anotimp special pentru noi, bobocii UBB, deoarece am păşit curajoşi pe treptele universităţii, am schimbat primele impresii şi am intrat în atmosfera studenţească. Aş putea spune că prima zi de studenţie este ca prima zi de şcoală, diferenţiindu-se prin faptul că nu ne mai duce mama de mână şi suntem pe cont propriu. Cred că acesta este

farmecul studenţiei: începutul gestionării propriei activităţi şi a propriului buget. Încă de dimineaţa eram stresat unde are loc deschiderea anului universitar, ce trebuie să fac, cum ajung eu în sala care trebuie ş.a.m.d. Am plecat devreme de la cămin pentru a mă asigura că voi găsi până la ora deschiderii locaţia. După o plimbare nedorită prin oraş, şi spun nedorită pentru că am căutat mult locaţia unde avea loc deschiderea, am găsit cu succes Colegiul Aca-

Facultate

demic. După ce am ajuns în faţa clădirii am constatat că nu sunt singurul care habar nu are pe ce lume trăieşte. Mulţi din semenii mei erau nedumeriţi, dar şi plini de entuziasm. Se cântă „Gaudeamus igitur”, toată lumea în picioare, cadre didactice printre noii studenţi şi o atmosferă plină de curiozitate şi entuziasm. Aceste lucruri, poate şi altele pe care nu le-am observat, au creat un cadru special. După festivitate toţi au plecat

să vadă orarul...o închesuială în faţa avizierelor!!! Unii se chinuiau să îşi noteze orele de curs, alţii căutau seria şi grupa la care au fost repartizaţi, o parte stăteau liniştiţi pe bănci cu speranţa că se va mai elibera spaţiul la aviziere şi nu se vor înghesui...în fine, fiecare era ocupat şi dominat de curiozitate. Cam asta a fost prima zi în calitate de student - o zi aglomerată, plină de noutăţi. Baftă tuturor! Vasile ANTON

Totul despre faCOOLtate! Studenţia e mai uşoară dacă îţi cunoşti drepturile şi alegi să te implici în educaţia ta! Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştii când eşti student: 1. Ai dreptul să îţi alegi un curs facultativ din orice facultate din UBB. 2. Dacă eşti integralist, indiferent dacă eşti la taxă sau la buget poţi să-ţi depui cerere la secretariat pentru bursă de merit/ studiu/excelenţă, la începutul fiecărui semestru. 3. Vei primi syllabusul de curs în primele două săptămâni de la începerea semestrului, în format electronic, la secretariat sau la bibliotecă. Solicită-l dacă profe-

sorul nu ţi-l pune la dispoziţie. 4. Informaţia din syllabusul de curs trebuie să fie actualizată. 5. Ţi se va comunica metoda de evaluare a cursului care nu se va modifica pe parcursul semestrului. Regulile jocului trebuie respectate! 6. Bibliografia pentru curs îţi va fi indicată în pagini. 7. Este dreptul tau să participi la toate opţionalele înainte de a

decide pe care să-l înscri în contractul de studio. 8. Vei primi adresa de email a profesorului unde îl poţi contacta atunci când este nevoie. Ar trebui să fie specificată în syllabus sau anunţată de profesor la curs. 9. Profesorul tău îţi va comunica orarul său de consultaţii cu studenţii. 10. Nu eşti obligat să cumperi manuale sau publicaţii pentru a promova un curs. 11.Profesorul va anunţa la începutul semestrului condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a intra în examen. 12. Şeful tău de an trebuie să se asigure ca primele 11 puncte din lista vor fi respectate. 13. Participă la alegerile reprezentantului tău de an! Fii responsabil şi trage-l la răspundere!

Facultate sunt competenţele pe care le vei dobândi după parcurgerea cursului (Vei fi capabil să?…). 16. Ai posibilitatea să scrii în Go Free -Revista studentului din UBB - trimite articolele tale oricând pe adresa studenti.free@gmail. com . 17. Pentru alte informaţii sau consultaţii legat de buna desfăşurare a activităţii didactice contactează office@osubb. ro pe tot parcursul studenţiei sau studenti.free@gmail.com 18. Beneficiazi de reducere pe transportul în comun folosind doar carnetul tău de student vizat. 19.Te costă 7 lei (max.3 ore) să intrii la Bazinul de Înot din cadrul Complexului de Nataţie "Universitas", dacă eşti student la UBB. 20. În căminul 16 la subsol s-a deschis spălătorie pentru locatarii căminelor din Hasdeu.

14. Poţi cere informaţii despre drepturile tale ca student la adresa office@osubb.ro sau direct la Centrul de Resurse pentru Studenţi (str. Păstorului nr.11).

21. Urmăreşte site-urile tuturor organizaţiilor s udenţeşti din UBB. Implică-te în activităţi extracurriculare şi de voluntariat! GO FREE îţi doreşte să ai parte numai de profi tari!

15. Întreabă-ţi profesorul care

Andra CORDOŞ

Facultate

StuDEX În Învăţământul Superior, termenul “asigurarea calităţii” se referă la toate politicile, procesele şi acţiunile create să asigure că instituţia, programele şi calificările întrunesc şi menţin standarde specifice legate de educaţie, suport financiar şi infrastructură. Astfel, asigurarea calităţii aduce, în primul rând, o garanţie instituţiilor de învăţământ superior şi stakeholderilor direct interesaţi despre faptul că nivelul de calitate este atins. Asigurarea calităţii are de asemenea funcţia de a îmbunătăţi şi perfecţiona continuu sistemul de învăţământ. Mobilitatea este de două feluri: internă şi exernă. Mobilitatea internă se referă la şansa studentului de a studia la o altă Universitate din interiorul ţării, iar cea externă, evident, alegerea de a studia în străinătate.

ECTS este folosit de mai bine de 16 ani pentru transferarea creditelor studenţilor mobili, a studenţilor care, în timpul facultăţii, decid să studieze timp de un semestru sau mai multe într-o universitate din altă ţară, iar la întoarcere să le fie recunoscute studiile. Se doreşte ca, printr-o implementare corectă a ECTS, cursurile şi programele să fie orientate către rezultate exacte, definite în termeni de competenţe şi abilităţi, se doreşte proiectarea unor programe de studiu realiste, centrate pe student şi care folosesc metode de predare – învăţare inovative şi din ce în ce mai eficiente. ECTS este un sistem centrat pe student, bazat pe volumul de muncă necesar unui student pentru a atinge obiectivele unui program de studiu, obiective care sunt specificate în termeni de rezultate ale învăţării şi competenţe ce trebuie obţinute. Rezultatele învăţării sunt un set de competenţe, exprimând ceea ce va cunoaşte, înţelege sau va putea să facă studentul după parcurgerea procesului de studii.

Educational

INTERVIU CU HORAŢIU BOTA student la University of Glasgow, Scoţia Anul trecut ne-am propus să vă facem cunoscută viaţa studenţilor care aleg să studieze în străinătate, astfel, ne continuăm misiunea asumată oferindu-vă de această dată un interviu cu Horaţiu Bota, în vârstă de 21 de ani, student în Scoţia la University of Glasgow, Faculty of Information Sciences and Mathematics, Secţia Computing Science and Mathematics. În timpul său liber, Horaţiu cântă la ukulele, merge la teatru şi... se caţără pe pereţi (alpinism interior). Go Free: Ce te-a determinat să pleci din România? Horaţiu: Voiam încă din clasa a 9-a să plec din ţară, erau câţiva colegi de-ai mei de liceu care plecaseră şi cred că am vrut şi eu să încerc. Nu eram dezamăgit de educaţia din România, nu aveam o problemă cu viaţa mea de aici, dar voiam să încerc experienţa studiului în străinătate. G.F.: Ce aşteptări aveai atunci când ai plecat? Ce sperai să găseşti în Scoţia? H: Mă aşteptam să plouă. Şi a plouat. Pe lângă asta mă aşteptam să găsesc profesori motivaţi şi pasionaţi de materiile pe care le predau, dar ştiam că trebuie să-mi limitez aşteptările tocmai ca să nu fiu neplăcut surprins - aveam câteva aşteptări şi de la mine - şi puţin din fiecare s-a împlinit. Am găsit profesori foarte pasionaţi şi profesori puturoşi, am găsit colegi de treabă şi mai puţin şi eu m-am ţinut de muncă încât să spun că nu mi-am înşelat aşteptările de la mine.

Educational

G.F.: Au fost aşteptările tale prea mari comparativ cu ceea ce ai întâlnit în Scoţia? H: Nu cred fiindcă ştiusem să mi le controlez şi să mi le limitez înainte să plec. Mi se pare normal ca un student să-şi dorească pe cât se poate de mult de la experienţa studiului în străinătate, dar în acelaşi timp mi se pare foarte riscant să pleci de acasă crezând sincer - şi oarecum naiv - că toate aşteptările îţi vor fi realizate. Eu aveam o imagine despre viaţa mea de acolo, puţin falsă, înainte să plec, dar cred că a fost mai bine aşa şi am putut să mă adaptez mai repede, să iau lucrurile mai uşor fără să am aşteptări înşelate. G.F: Descrie-mi puţin viaţa ta de student! H: Mă trezesc pe la 8, la 9 mă duc la laboratoare care durează două ore, apoi merg la cursuri care mai durează încă trei (sau patru) ore. După şcoală cel mai des iau masa cu prietenii - fie la mine fiindcă stau mai aproape de Universitate şi gătim noi, ceea ce ne ia câteva ore bune:), fie undeva în Campus - uneori jucăm board games sau cântăm sau ne hlizim câteva ore. Citesc pentru şcoală, de obicei chestii pe lângă, pe care nu trebuie neapărat să le ştiu, dar care mă interesează sau lucrez la laboratoare, ies la film seara la cinema-ul din Campus sau mă duc la înot. În weekend mă duc la battle of the bands la „uniunile” studenţeşti sau la unul din multele evenimente pentru studenţi. Sunt înscris şi în societatea de film, unde de obicei se lucrează la scurt metraje, dar am cam tras chiulul anul ăsta, poate anul viitor... G.F: Cum îţi petreci timpul liber? Care

Educational

sunt activităţile tale extracurriculare? H: Cânt la ukulele şi la chitară cu prieteni de-ai mei, mă duc la film, înot, citesc chestii oarecum legate de şcoală: D, mai lucrez la câte un filmuleţ de animaţie. Când vin acasă, în Cluj, mă duc şi pe la panoul de alpinism interior. G.F: Intenţionezi să te întorci în Romania? De ce? H.: Da, vreau foarte mult să mă întorc în România fiindcă nu-mi pot imagina viaţa în altă ţară, vorbind tot timpul altă limbă - deşi nu am probleme cu asta -, să fiu străin în loc să fiu familiar, de-al casei. Mai mult, eu nu am avut niciodată, sau aşa vreau să cred, probleme cu „sistemul” românesc sau cu oamenii care să mă facă vehement în dorinţa de a pleca din ţară - oricum am interacţionat doar superficial cu mecanismele „sistemului” de care oamenii sunt nemulţumiţi. Oameni şi situaţii dificile sunt şi acolo şi de fapt peste tot şi pentru mine viaţa de zi cu zi de acolo nu diferă foarte mult de viaţa mea de aici, am greutăţi şi bucurii similare. Dar aici, în România, e familia mea, e oraşul meu, nu vreau să renunţ la ele. Şi până la urmă e o alegere personală pe care cred că am luat-o în afara oricărui argument... (oricum mai sunt ani înaintea mea, am să mai cresc şi rămân deschis la

schimbări). G.F: Ai putea face o comparaţie între învăţământul din România şi cel din Scoţia? Ce-i diferenţiază pe cei din Scoţia de cei din România (atât profesori cât şi studenţi)? H.: Ce mi s-a părut interesant la început este că puţini din studenţii de acolo vor să termine facultatea. Majoritatea vor să facă 2 ani şi să primească o diplomă de studii generale şi să înceapă să muncească. Ei ştiu de la început că nu vor să termine toţi cei 4 ani (sunt 4 ani acolo) şi sunt perfect mulţumiţi cu asta. Sunt şi foarte mulţi care după liceu renunţă la studii şi încep să lucreze. În contrast cu România unde sunt foarte mulţi studenţi, foarte mulţi licenţiaţi - citeam într-un articol că sunt 16.000 de absolvenţi de drept anual în România şi cererea e undeva la 400 de jurişti - care nu vor lucra niciodată în domeniul lor de studiu. Şi mi se pare ciudat că oamenii de aici nu vor să accepte că uneori nu au nevoie de continu-

„Sunt oameni puturoşi şi plictisitori şi profesori pasionaţi peste tot, în orice disciplină, în orice Facultate, în orice ţară.” area studiilor, iar acolo tinerii sunt mulţumiţi şi chiar încrezători în viitorul lor chiar dacă nu termină fac-

Educational

ultatea. Cu siguranţă şi condiţiile de angajare diferă între cele două ţări, dar mi se părea un lucru interesant de spus. Cum n-am avut experienţa Universităţii în România nu ştiu dacă pot face o comparaţie între profesorii de acolo şi cei de aici, dar sunt convins că aceeaşi „varietate” se găseşte în ambele sisteme. Sunt oameni puturoşi şi plictisitori şi profesori pasionaţi peste tot, în orice disciplină, în orice Facultate, în orice ţară. Diferenţa - spun din ce am auzit de la foştii mei colegi din liceu - e că în Scoţia avansezi în dificultatea materiei în fiecare an: anul întâi e cel mai uşor, anul doi devine substanţial mai greu, în anii trei şi patru nu prea mai ştii ce să te faci; în România îmi zicea un fost coleg că în primul an la Poli îi îndoapă cu matematici speciale şi tot felul de materii grele, iar apoi din anul trei devine mai uşor - sau poate se acomodează ei cu ritmul?! - Şi anul cinci iar creşte dificultatea. Oricum, asta e din auzite şi nu pot să ştiu dacă e adevărat sau care sunt adevăratele diferenţe fiindcă după cum am scris mai sus, n-am avut experienţa facultăţii în România... G.F. Poţi să-mi vorbeşti puţin despre planurile tale de viitor? Dă frâu viselor tale şi împărtăşeşte-le şi celor din jur. H: Nu prea am planuri fiindcă nu ştiu ce vreau să fac după ce ter-

min... şi nu văd rostul unui plan atunci când încă nu sunt sigur că ştiu ce vreau să fac mai departe. E boala mea că nu ştiu unde vreau să ajung şi ce vreau să fac, dar am ajuns să mă simt confortabil cu asta. Încerc să nu mă stresez prea tare cu viitorul şi păstrez speranţa că în momentul în care va trebui să fac alegeri care să-mi schimbe viaţa, voi alege cât de cât binişor... Uneori mă gândesc să încerc să ajung în industria - mă rog, activitatea nu chiar industria - de film, dar poate că spun asta din cauză că a fost TIFFul şi m-a cam prins: D... G.F: Ce sfat le-ai da tinerilor din România? H. Scuze, dar nu-mi place să dau sfaturi fiindcă nu cred că eu sunt omul care ştie ce-ar trebui să facă. Daaar dacă trebuie aş spune să fie încrezători în viitorul lor - oriunde ar alege să şi-l facă - şi să fie încrezători în deciziile pe care le iau. Cât despre plecatul la studii, atâta timp cât îţi asumi responsabilitatea pentru ce alegere faci să pleci sau nu -, orice ai alege e minunat. Ce aiurea sfat am dat:)), dar măcar am spus la început că nu sunt omul care dă sfaturi. G.F: Un cuvânt de încheiere? H: Cuvânt de încheiere: bătrânică :) G.F: Noi îţi spunem: GO FREE!!!

Ioana PARASCA

Educational

Totul Totul despre…învăţământul despre…învăţământul superior superior Licenţă. Masterat. Doctorat. Cât şi cum trecem prin ele? Anul întâi de facultate e un proces de adaptare la un nou stil de viaţă, de obicei departe de „acasă” (pentru cei ce nu sunt din Cluj), iar pentru a vă ajuta să vă faceţi o idee despre procesul de învăţare din învăţământul superior, iată câteva repere. Este anul întâi de facultate, urmează încă doi ani (trei, pentru unii, iar pentru cei de la medicină... încă cinci!). După ce terminaţi cu bine cei trei ani de studiu (valabil şi pentru ceilalţi care ajung în an terminal, indiferent al câtelea ar fi el, în funcţie de facultate), după ce aţi promovat toate examenele din sesiune, urmează o probă finală, care să ateste că aţi terminat acel ciclu de învăţare. Mai concret, în anul trei urmează să vă scrieţi licenţa – un proiect de cercetare, cam de vreo 60-80 de pagini, în funcţie de domeniul ales şi de indicaţiile pe care le veţi primi de la profesorul coordonator. Profesorul coordonator (sau îndrumător) este cel care vă va ajuta cu sugestii şi vă va răspunde la întrebările pe care le veţi avea când vă porniţi să scrieţi această licenţă. Pot fi chiar doi profesori

îndrumători, după preferinţele voastre. Ca sfat, vă recomand să vă alegeţi un subiect de licenţă care să vă placă pentru că, dacă tot va trebui să petreceţi un an de zile scriind şi citind în plus faţă de ce aveţi de pregătit pentru disciplinele din orar, de ce să nu fie o muncă interesantă? După ce lucrarea va fi finalizată la termenul stabilit de facultate, undeva la final de iunie – început de iulie, veţi susţine un examen oral, care va consta în prezentarea rezultatului muncii voastre de un an, pentru care veţi primi o notă finală, calculată în funcţie de calitatea licenţei în sine şi a prezentării pe care o veţi face. După ce luaţi şi licenţa cu bine şi sunteţi declarat „admis”, vă puteţi considera „absolvent de facultate”, „persoană cu studii superioare”... Însă bucuria nu ţine foarte mult, pentru că urmează masteratul şi trebuie să vă pregătiţi puţin pentru admitere. În majoritatea cazurilor, la masterate nu mai sunt la fel de multe locuri alocate ca la nivel licenţă (anii I-III), deoarece ciclul acesta este considerat a fi unul de specializare. Veţi deveni specialişti

Educational

într-un anumit domeniu, în funcţie de masteratul ale cărui cursuri le veţi urma. Masteratul are durata de doi ani şi se finalizează cu o lucrare similară licenţei. Această lucrare se numeşte dizertaţie, se realizează tot sub îndrumarea unui cadru didactic, însă trebuie să fie de o complexitate mai ridicată. Fiind la un ciclu superior de învăţământ, şi pretenţiile sunt mai mari şi veţi fi trataţi ca atare. Susţinerea dizertaţiei vă va aduce o notă care, la fel ca şi în cazul licenţei, va fi calculată în funcţie atât de calitatea proiectului vostru de cercetare, cât şi de prezentarea orală, argumentată, propriu-zisă. Până nu de mult, mulţi studenţi se opreau aici cu procesul de învăţare într-o instituţie de învăţământ superior. De ce? Pentru că ceea ce urmează, doctoratul, dura până nu de mult şase ani. Însă, de când Procesul Bologna (de care bănuiesc că aţi auzit deja) s-a implementat şi în România, o serie de modificări au survenit şi la acest nivel, al duratei ciclurilor de studiu, în prezent studiile doctorale întinzându-se pe trei ani. Se vor susţine o serie de referate, va trebui să aveţi participări la conferinţe academice cu lucrări scrise şi prezentate de către voi, să publicaţi un anumit număr minim de articole ştiinţifice şi să redactaţi, în final, teza de doctorat (minim 200 de pagini), pe care o veţi susţine

atât în cadrul facultăţii, cât şi în mod public – cu accesul oricărei persoane înteresată de subiectul ales de voi. O serie de rigori academice trebuie respectate, în funcţie de acestea comisia va decide dacă vi se acordă titlul de doctor sau nu şi, dacă da, cu ce calificativ. Poate chiar şi cu o distincţie magna cum laudae sau chiar summa cum laudae, tot ce se poate! În general, doctoratul se adresează celor interesaţi să facă muncă de cercetare într-un domeniu, lucru care se poate dovedi interesant şi chiar util în dezvoltarea societăţii. Cum ar fi să descoperiţi voi ceva nou? În plus, un titlu de doctor îţi poate aduce o echivalare de grad didactic în anumite condiţii şi chiar şi un plus la salariu. Pentru doctorat se organizează admiteri şi mai serioase decât pentru masterat, locurile fiind şi mai puţine, îndrumătorul ştiinţific fiind în mod obligatoriu profesor doctor cu drept de a conduce doctorate. De ce am făcut această precizare: cum veţi observa în timpul facultăţii, sau cum poate deja aţi observat după ce v-aţi citit orarul, cursurile sunt ţinute fie de „prof. dr.” (profesor doctor), fie de „conf. dr.” (conferenţiar doctor), fie de „lect. dr.” (lector doctor), iar seminariile de „asist. drd.” sau „asist. dr.” (asistent doctorand / doctor). Aceste prescurtări puse înainte numelui unui cadru didactic

Educational

contează, pentru că ele atestă poziţia în ierarhia academică. Dacă citiţi în ordinea inversă celei scrise aici (asistent, lector, conferenţiar, profesor), veţi şti cum să vă adresaţi unui cadru didactic într-un e-mail, spre exemplu, astfel încât să nu îl jigniţi sau să stârniţi un anumit gen de zâmbete. Desigur, învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii (life long learning), însă în linii mari, cam aşa arată parcursul academic în învăţământul superior.

Irina DREXLER

MOBILITĂŢILE STUDENŢEŞTI liant între educaţie şi experienţă Pentru majoritatea, a fi student înseamnă să îţi faci prieteni şi să descoperi lumea. Ea a reuşit ambele lucruri - Maggie, o domnişoară de 21 de ani din Statele Unite, studentă pentru un semestru în Paris. Teodora: Bună, Maggie, cum ai ajuns sa studiezi în Paris? Maggie: Bună, am venit în Paris prin programul Boston College. T: Care a fost motivaţia ta în privinţa plecării ? M:Sunt venită aici pentru a-mi îmbunătăţi franceza şi pentru a învăţa totul despre cultura franceză. T: Poţi să ne spui câteva lucruri cu privire la acomodarea ta pe tărâm francez ? M: Sunt venită cu programul Boston College. Am venit 30 şi eu locuiesc cu încă 3 colege din S.U.A.

T: Există diferenţe în privinţa metodelor de predare aici în raport cu cele de la universitatea ta? M: Sunt mai puţine teme aici decât în Statele Unite. Şi metoda de predare este foarte diferită. Sunt dizertaţii şi dosare şi tot felul de lucrări scrise pe care nu am ştiut cum să le fac! T: Dar profesorii sunt interesaţi de oraşul tău, de ţara ta, de exemplu, există cursuri în cadrul cărora îţi poţi exprima părerea despre francezi şi americani? M: Da, majoritatea profeso-

Educational

rilor mei sunt interesaţi unde locuiesc. Este un singur curs (teologie morală socială - seminar unde pot să vorbesc despre diferenţele dintre francezi şi americani, îmi place mult. T: Cum vezi diferenţa între cultura franceză şi cultura ta? M: Culturile sunt foarte diferite. Francezii sunt mai invidualişti şi mai serioşi, cred. De asemenea, există mai multă istorie în Franţa, decît în ţara mea. Cred că francezii pot (au dreptul) să fie un pic mai pretenţioşi, dar bineînţeles, nu toţi. T: Toţi ştiu că Parisul este oraşul iubirii. Poţi observa acel ceva în privirile lor? Adică, iubesc mai mult decât noi ? :) M: Ha ha! Da, ştiu că Parisul este oraşul iubirii pentru majoritatea, văd multe cupluri. Dar consider că sunt numeroşi şi că îşi arată iubirea mai mult decât americanii. T: Te-a schimbat această experienţă ? M: Da. Sunt mult mai asertivă acum decât înainte. Şi franceza, la fel :) Sper! T: Bineînţeles. Cred ca această mobilitate îţi aduce avantaje în ţara ta, chiar şi pentru un job, de exemplu. M: Da. Dacă ştii o limbă străină în ţara mea, este foarte bine pentru un job. Precum şi experienţa de a înţelege o altă cultură e

foarte importantă. T: Şi pentru că suntem pe pământul Micului Prinţ şi tu eşti venită de pe pământul unde toate visele devin realitate, care a fost marele tău vis împlinit la Paris? M: De a îmi îmbunătăţi franceza. Şi am petrecut un timp minunat cu toţi prietenii mei. De asemenea, îmi plac diferitele tipuri de persoane de aici. Este o experienţă superbă şi îmi va lipsi!! T:Multumesc mult pentru răspunsuri, mulţumesc că eşti colega mea! Teodora CRISTUREAN

Profesional

MANAGEMENTUL TIMPULUI sau cum să utilizăm instrumentele de planificare a timpului Cu toţii am avut măcar o dată în viaţă probleme de genul: am întârziat la o întâlnire importantă, am predat mai târziu un proiect şi am fost sancţionaţi ca urmare a nerespectării dead-line-ului, am rămas cu sarcini nerezolvate şi toate acestea datorită unui mod greşit de planificare a timpului. În cele ce urmează propun să aflăm ce presupune un management al timpului riguros utilizat şi anume: o planificare din timp, o distincţie între lucrurile cu adevărat importante şi cele neimportante, respectiv căutarea de alternative; comportamentul faţă de muncă şi atitudinea faţă de randament: menţinerea unui ritm de muncă fix, cu pauze regulate, alternarea activităţilor solicitante cu cele uşoare, recunoaşterea în greşeli a şanselor de a învăţa ceva nou, sărbătorirea succeselor şi aprecierea lor. Este util şi

un strop de umor: “Ieri a trecut, de mâine are grijă Dumnezeu, aşa că să trăim ziua de azi”. Fac primul pas şi mai întâi întocmesc o listă cu puncte de reper cu privire la lucrurile pe care le am de făcut. Îmi orientez gândirea către rezultate. Mai apoi rezolv sarcinile corespunzător importanţei lor şi cu consumul de timp potrivit. Oricât de paradoxal ar părea, legea bătrânului Laotse este valabilă de 2500 de ani încoace: “Dacă te grăbeşti, atunci mergi încet” De menţionat: Sarcinile importante ale zilei trebuie

Profesional

îndeplinite în ciuda amânărilor şi a lucrurilor neprevăzute. O dată fixat obiectivul îmi rămâne doar de străbătut drumul pentru îndeplinirea acestuia. Pentru aceasta am de străbătut două etape: Formularea Obiectivului şi Realizarea Acestuia. În cadrul etapei de formulare a obiectivului parcurg mai multe faze: orientarea (ce doresc?); decizia (ce vreau să obţin precis?); planificarea măsurilor (care este primul pas? Care sunt următorii paşi? Ce m-ar putea împiedica? Ce m-ar ajuta?) După parcurgerea fazelor de mai sus trec la etapa de realizare a obiectivului care presupune: TRANSPUNEREA ÎN PRACTICĂ (parcurgerea drumului pas cu pas, automotivarea, adaptarea flexibilă, regândirea în caz că lucrurile esenţiale se adaptează prost) şi FINALIZAREA: (controlarea modului în care a fost atins obiectivul, analizarea greşelilor pentru a trage învăţăminte din acestea, sărbătorirea succeselor, laudele, recunoaşterea succeselor). Ca şi o concluzie: o dată pe săptămână, ideal ar fi vinerea către sfârşitul lucrului sau sâmbătă, ar trebui să planificăm

şi să distribuim lucrurile cele mai importante pe care le avem de făcut în săptămâna care urmează. Zilnic ar trebui să ne organizăm ziua următoare, respectiv ziua care tocmai începe. La sfârşitul zilei de lucru şi al săptămânii de lucru ar trebui să trecem în revistă rezultatele importante: ce mi s-a întâmplat deosebit?, ce rezultate am obţinut?, ce mi-a reuşit?, ce n-a funcţionat conform planului?, ce aş face mai bine data viitoare? Dacă măsurăm timpul cu ajutorul ceasului, îl putem percepe ca pe ceva liniar. Ceasul este o descoperire făcută de om în perioada de trecere de la evul mediu la epoca modernă. Ne împărţim timpul în unităţi fixe, în cadrul cărora vrem să realizăm ceva. În multe cazuri, aceste unităţi de timp sunt în contradicţie cu natura noastră. Prin urmare ne constrângem să respectăm intervalele de timp. Şi tot aşa TIMPUL, acest prieten sau duşman al nostru poate fi irosit sau valorificat şi depinde doar de noi dacă îl întrebuinţam corect. Tu cum îţi gestionezi timpul? Ioana PARASCA

Profesional ARTA FOTOGRAFICĂ Portret. Încadrare. Lumină

Alexandru-George Potor are 20 ani şi este din Alba-Iulia, fiind student în anul I la Comunicare şi Relaţii Publice, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj – Napoca. Tânărul a fost mereu atras de design, grafică şi artă digitală. Făcea fotomanipulări încă din liceu şi a ajuns în punctul în care camera compactă pe care o avea atunci nu-l mai mulţumea. Astfel, şi-a făcut apariţia primul său aparat DSLR, un Canon EOS 400D pe care nu l-a schimbat nici în pr-

ezent - şi a început cursul de artă fotografică al Şcolii de Arte Plastice din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. A avut trei expoziţii atunci şi a participat la Tabăra Naţională de Artă Fotografică „Studio în aer liber” Ampoiţa 2008, unde a luat premiul pentru cea mai bună macrofotografie şi cel mai bun portret. Guess who? Profesorul de la care a învăţat toate lucrurile pe care le ştie azi, şi nu numai, a fost nimeni altul decât Marius Moga Senior. :)

Gânduri de început “Îmi plac foarte mult oamenii şi tot ce ţine de expresia, emoţiile şi obiceiurile lor. De aceea cred că mă regasesc cel mai bine în portrete şi am reuşit să mă identific în genul acesta al fotografiei. Personal, consider că într-o fotografie o persoană este mult mai expresivă şi provoacă mai mult mister decât o macrofotografie sau un peisaj.”

Profesional

Portret Într-un portret este foarte important să surprinzi orice gest şi orice acţiune a modelului. Expresia feţei poate transmite multe mesaje subtile şi poate ridica şi mai multe semne de întrebare. Cu cît tăiem din cadru şi ne apropiem de subiectul fotografiat, punem accent tot mai mult pe acesta şi tot mai puţin accent pe decor. Astfel, într-un plan de la bust în sus trebuie să fim mult mai atenţi la trasăturile şi expresia feţei, faţă de un plan general unde decorul reprezintă mai mult de 50% din fotografie.

Încadrare Încadrarea este esenţială într-o fotografie. Există foarte multe poze cu expresii bune şi cu atmosferă deosebită, dar prost încadrate. Subiectul trebuie să respire şi să nu fie sufocat în cadru. Încadrezi bine o poză în momentul în care ai poziţionat corect subiectul şi ai lăsat puţin spaţiu deasupra (fie cerul sau altă porţiune din decor) sau dedesubt, în funcţie de cadru şi de care parte a fotografiei reprezintă un interes mai mare. De asemenea, nu se taie din subiect sau de alte elemente clare din decor. Putem încadra o persoană în mai multe feluri, iar cele mai cunoscute planuri sunt: Planul general – modelul apare în întregime în poză, dar accentul cade pe décor; Planul întreg – modelul apare în întregime, dar nu se pune accent pe decor. Aici suntem atenţi la acţiunile personajului şi la decorul apropiat; Planul american – personajul este încadrat de undeva sub genunchi şi până deasupra capului. Decorul începe să piardă tot mai mult din importanţă şi atenţia cade pe personaj, pe acţiune, pe trăsăturile corpului, pe vestimentaţie şi pe atmosfera pozei; Planul bust – personajul este încadrat de la partea de

Profesional

jos a pieptului până peste cap. Punem accent şi pe trăsăturile feţei şi pe emoţiile transmise de model; Planul capului – ne limităm strict la faţa persoanei, la expresia acesteia, decorul nu mai are nici o importanţă.

Lumina

Lumina este cea mai importantă resursă a unui fotograf. Lumina şi umbrele plasează persoana în spaţiu şi dau un efect tridimensional fotografiei. Modelul trebuie aşezat cât mai aproape de sursa de lumină. Pentru a evita efectul de contre jour, poziţionăm modelul astfel încât să nu se afle în faţa sursei de lumină.

To be continued... FLUTURAS

MESAJE STUDENŢEŞTI către societatea românească Pagină îngrijită de FLUTURAŞ

Două scrisori redactate de studenţi au fost trimise în această vară către redacţia “Go Free”… În continuare avem două mesaje care nu au nevoie de nicio introducere din partea noastră, în schimb, necesită toată atenţia societăţii româneşti în ansamblul ei.

Lucrez să nu mor de foame în Prezent. Merg la şcoală să nu mor de foame în Viitor. Sper...

O să mă duc la Cluj la facultate că acolo e cel mai tare, distracţie cât încape, o să-mi trăiesc anii de studenţie la maxim. Clujul fiind un oraş scump este doar un mic detaliu, o să mă descurc. Trec lunile, se lărgesc orizonturile, scad kilogramele. Nu mai am tupeu să o sun pe mama să-mi trimită bani, cred că o să mă angajez. Jobu’ ăsta e perfect!

Unele seminarii se ţin o dată la două săptămâni, iar la restu’ pot să mă duc cu alte grupe. O să rezist oare? 8 ore trec repede, nu mă suprasolicit psihic, nici fizic, că doar stau şi

“Vreau doar garanţia unei mediocrităţi decente” zâmbesc şi combin consumatorul de rând să-şi arunce banii pe lucruri de

Profesional

care chiar nu are nevoie. 7 dimineaţa. Sună alarma. Îmi fac un cadou de 5 minute bonus şi visez. Sunt la şcoală, îmi pică tâmpla pe bancă de oboseală, îmi sparg arcada şi o umplu pe colega de lângă mine cu sânge. Mă trezesc brusc şi mă îndrept spre baie. Mă uit în oglindă şi nu-mi vine să cred că n-am mai dat pe la şcoală de două luni. Sunt dezamăgită de mine sau mai mult de sistem... Alung gândurile negre, o să fac rost de cursuri până vine sesiunea. A mai trecut o lună, am fost la şcoală de trei ori. Nu înţeleg nimic, sunt mult prea în urmă, nu ştiu cum arată profa X. Oare trebuia să ma înscriu la ID? NU!

Vreau să o termin ca la carte, vreau să mă implic, să mă dezvolt. VREAU SĂ MI SE OFERE ŞANSA! Dacă renunţ la job nu am bani de chirie, mâncare, haine, nimic. Dacă renunţ la şcoală o să fiu dezamăgită de mine toată viaţa în timp ce vând mezeluri într-o alimentară, în oraşul din care am căutat scăparea cu disperare sau plec dincolo...Oare ar fi mai bine dincolo? Îmi îngheţ anu, strâng bani de şcoală, vin înapoi, o termin, sună excelent. Cred că nu sunt singura care analizează posibilităţile din toate unghiurile existente. Nu cer mult, vreau doar o uşiţă, una singură, pe care dacă intru am garanţia unei mediocrităţi decente.

Lucrez ca într-o bună zi să-mi îndeplinesc visul. Viitorul sună atât de bine uneori! În prezent sunt angajată de 2 ani de zile la primul meu job stabil. Chiar dacă d.p.d.v.financiar nu eram nevoită să mă angajez, am preferat să fac acest pas din dorinţa de a fi independentă financiar. Mă face să mă simt bine să ştiu că fiecare ban cheltuit este al meu, iar asta m-a făcut mai responsabilă. Înainte de a cheltui o anumită sumă de bani, mă gândesc dacă produsul pe care doresc să-l achiziţionez este întradevăr o necesitate sau doar o fiţă. Îmbinarea jobului şi a facultei nu reprezintă neapărat o problemă, dar cu siguranţă nici facil nu e. Oboseala îşi spune cuvântul în cele din urmă,

Edit

după săptămâni întregi în care nu fac altceva decât să alerg între slujbă şi facultate sau divizarea între proiecte şi clienţi. În timp am învăţat că răbdarea este cheia unui echilibru între job şi facultate, la care se mai adaugă bineînţeles nopţile nedormite, sprijinul prietenilor (thank God!), ambiţia şi conştientizarea faptului că ceea ce ţi se pare greu acum e de fapt uşor – Life will certainly get uglier someday! Singurul regret e că nu am lucrat în domeniul jurnalistic, fiind şi domeniul meu de altfel, dar îmi voi împlini şi acest vis la momentul potrivit!, dar mai ales în ţara potrivită!

C. o studentă încrezătoare

Profesional

„Cafea cu dragoste” pentru cinefili …într-o zi cu soare, într-un interviu gen „give me FIVE” după reuşita de la Sanremo. Din nou. Consecutiv. Go Free: Ne puteţi prezenta pe scurt ideea filmului? Adrian Mureşan: Inseparabilitatea forţelor care ne guvernează viaţa: Binele şi Răul. Şi faptul că, dincolo de filonul postmodern, până la urmă, varianta lui Sartre (pot să aleg nealegerea) nu e viabilă pe termen lung : până la urmă, tot trebuie să alegi. G . F. : Cum

este să vă întoarceţi, în al doilea an consecutiv, pe un loc fruntaş? A.M.: E o confirmare cât se poate de fericită şi un vot de încredere al propriei conştiinţe. G.F.: Ştim că aţi studiat şi teologia. Acest al doilea film are vreo legătură cu perspectiva creştină? A.M.: Absolut. Întreg filmul este

teologic: nu poţi trăi şi cu Dumnezeu şi cu Mamona...răul există şi îi corupe, ca la Dostoievski, pe cei din jur dacă ei nu demonstrează ispita care vine de fapt – Dali a expus întrunul din tabourile sale această idee – călare pe nişte picioare şubrede de furnici, chiar dacă deţine aparenţa şi dimensiunea unui elefant. Credinţa, credinţa... şi dragostea, bineînţeles, sunt marile arme ale omului. Rugăciunea se subînţelege în credinţă. G.F.: Aţi avut, înainte de plecare, prezentarea filmului în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor. Cum vi se pare că a fost primit filmul de către public înainte şi după venirea de la festival? A.M.: Extraordinar. Nu am crezut că 1000 de oameni vor umple Casa de Cultură a Studenţilor doar să

vadă filmul

Pr Prof ofes esio iona nall

nostru. De asemenea, şi la întoarcere, presa a fost cu noi. Filmul a rulat şi la TIFF, în cadrul Competiţiei locale. G.F.: Cine vă inspiră? Căci veniţi mereu cu subiecte de actualitate, însă cu nuanţe d e esenţă... precum „dragostea nu cade niciodată”. A.M.: Au existat oameni, scriitori, artişti care m-au inspirat, recunosc, printre aceştia, Toma Caragiu, David Lynch, N. Steinhardt. Dar mă inspiră foarte tare şi „proza” aceasta a cotidianului, banalul înconjurător care poate deveni într-o clipită – şi aici e minunea şi diagnosticul diferenţial al artei – suprarealist, oniric, fantastic şi, totodată, în cel mai pur mod, realist. Curat mimesis. G.F.: Proful lunii din numărul precedent devine astăzi producătorul unei poveşti în care binele triumfă. Avem nevoie de finaluri fericite? A.M.: Nu e chiar aşa fericit finalul acesta, unii prieteni chiar m-au blamat când au citit şi intuit substanţa tragică a textului, faptul că ar fi mult prea noir,

dat fiind că apar şi copii în film. Dar ce e fericirea? Fericit nu e oare şi deţinutul lui Malraux din La condition humaine care găseşte, înaintea gazării în lagar, pastila cu cianură izbăvitoare, socotită pierdută, şi care striga de fericire: „Înviere!”? Fericit nu e şi Steinhardt în al său JURNAL...pentru că, nevoit să îndure soarta p e

care o merita un Baraba, nicidecum un om cu suflet curat, şi în măruntaiele unei puşcării adevărate – nu ca aceea din recentul EU CÂND VREAU SĂ FLUIER.... , care e balet, prin comparaţie – îi vine să strige noaptea de fericire prin celulă, pentru că L-a descoperit pe Iisus, sau , mă rog, pascalian, Domnul l-a descoperit pe el. Răspund deci: dacă e vorba de astfel de finaluri pozitive, care însă vin după o îndelungă suferinţă izbăvitoare, atunci, da, avem nevoie de happy-enduri. Pentru că, în cazul acesta, catharsisul bate la uşă, ca un nume salvat şi strigat de pe lista lui Schindler. Teodora CRISTUREAN

Resurse

IVANA HANDMADE proiecţii ale gândurilor şi sentimentelor Dacă România ar şti să îşi valorifice cu adevărat talentele ce-i stau în conturul hărţii am fi intrat de mult timp în Cartea Recordurilor pentru…lucruri făcute cu mult drag şi cu bun-gust. Şi dacă ea încă nu poate să cuprindă cu braţele-i toate talentele… noi îi dăm o mână de ajutor şi le cuprindem pe cele clujene…în stil free : Ivana Handmade by Ioana Paşca.

Go Free: Ce v-a determinat să începeţi să creaţi accesorii? Ioana Paşca: Sincer nu îmi amintesc când a început totul....undeva în copilărie. Din joacă, stricam mărgelele mamei pentru a le înşira altfel, după o regulă numai de mine ştiută. Aşa cum credeam eu că trebuie să arate. Anul trecut am trecut printr-o perioadă mai tulbure şi am simţit nevoie să mă retrag cu mine. A fost ca o stare de meditaţie, cream doar pentru mine, erau proiecţii ale gândurilor şi sentimentelor mele. Apoi, am început să împărtăşesc cu alţii: aşa a apărut Ivana Handmade. G.F: Am văzut că folosiţi numele de Ivana. Ne puteţi dezvălui

alegerea sa? Căci fiecare lucru simplu vine cu povestea lui… I.P : Da, sigur…Ivana e numele meu în limba croată. Am fost în vacanţă în Croaţia, iar oamenii locului îmi spuneau Ivana. Mi-a plăcut atât de mult, încât am hotărât să-l folosesc ca un alter ego - Ivana este cea care dă viaţă accesoriilor. G.F: Folosiţi ceramica şi mărgelele pentru crearea accesoriilor. Cum alegeţi însă modelele? I.P.: Cel mai mult îmi place să lucrez cu ceramica. Să simt, să văd cum acel boţ de fimo prinde contur în mâinile mele. Întreg procesul de transformare, de la plămădire, coacere până la pro-

Resurse

dusul finit este o parte din sufletul meu. În privinţa modelelor, trebuie să mărturisesc că nu lucrez cu matriţe sau cu şabloane, totul prinde viaţă pe moment, e pur şi simplu materializarea unui gând, sentiment sau un vis. G.F: Ce este, dincolo de cuvinte, această vânzare handmade? I.P.: Un zâmbet. G.F.: Vindeţi produsele online, astfel pot cumpăra oameni din întreaga ţară. Însă o să

o regăsim pe Ivana în cercei cu Marilyn Monroe sau în picături de ploaie şi în Cluj-Napoca? I.P.: Da, accesoriile ”Ivana Handmade ‘’se găsesc şi în magazinul “Olivia’’ din Cluj-Napoca. (Str. Bolyai Nr.2 – străduţa de la Sora). Însă rămân şi fidelă talciocului “http//:”, cum îl numesc eu - http://ivana-handmade. blogspot.com/

Probabil cu toţii aţi auzit că în 25 septembrie întreaga Românie a fost chemată şi îndrumată la o zi de curăţenie. Iniţiativa a pornit în 2008 în Estonia, a continuat apoi în Letonia şi Lituania urmate în acest an de Portugalia, Slovenia şi România. Ca voluntar la acest proiect vă pot spune, fără a căuta nod în papură, că proiectul a stat mult mai bine la capitolul promovare decât la organizare. Voluntarii, cel puţin cei din echipa din care am făcut şi eu parte au fost nevoiţi să aducă de acasă saci de gunoi şi mănuşi şi, de asemenea, să-şi asigure singuri transportul. Oricum, nu

asupra acestui aspect vreau să atrag atenţia. Fără doar şi poate iniţiativa a fost una binevenită, iar rezultatele vorbesc de la sine. Statisticile realizate după terminarea proiectului au arătat că peste 150 000 de români au dat dovadă de spirit civic şi au participat la curăţenia naţională, iar rezultatul muncii lor a fost mai mult de 190 000 de saci de gunoi. În concluzie, organizatorii şi toţi cei implicaţi în proiect pot susţine sus şi tare „We Did It, Romania!” iar eu aş completa „... and hopefully we will do it again!” Alexandra VRÎNCEANU

Interviu realizat de Teodora CRISTUREAN

Resurse

SONDAJ DE OPINIE PRIVIND EDUCAŢIA ŞI CARIERA Universitatea noastră este una dintre cele peste 850 de universităţi participante la sondajul trendence Graduate Barometer – Barometrul Absolvenţilor din Europa 2011, cel mai mare sondaj din Europa privind educaţia şi cariera. Întrebările aflate în chestionar urmăresc să afle cât eşti de mulţumit de studiile tale şi care îţi sunt aşteptările de la viitoarea ta carieră. Sondajul reuneşte opiniile studenţilor din diferite ţări europene şi explorează diferenţele şi similitudinile care există între ţările Uniunii Europene. Sondajul de opinie se desfăşoară online, fiind rapid şi uşor de completat. Pentru a începe completarea chestionarului, fă click aici: h t t p s : / / w w w. t r e n d e n c e - s u r v e y. c o m / nq.cfm?q=03b7b2f1-71a24835-ba6b-3855a0dc69a0

sau intră pe site-ul UBB. După ce ai completat chestionarul, poţi să îţi compari răspunsurile cu rezultatele altor studenţi din Europa. Mai mult decât atât, ai şansa de a câştiga prin tragere la sorţi unul din următoarele premii: 2 x € 1000, respectiv 5 x € 500. Te asigurăm de faptul că răspunsurile tale vor fi anonimizate şi datele tale vor fi protejate conform legislaţiei. Chestionarul poate fi completat online până la data de 21 decembrie.

Resurse

Aşa cum ţi-a promis, OSUBB-ul îţi dă bursă Chiar dacă se resimte în întreaga ţară, criza financiară nu împiedică Organizaţia Studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai” (OSUBB) să sprijine studenţii pe care îi reprezintă. În acest sens, OSUBB în colaborare cu Reiffiesen Bank va acorda la începutul anului universitar 50 de burse studenţilor din UBB în valoare totală de 15000 RON. Condiţiile pe care aplicanţii trebuie să le îndeplinească nu sunt imposibil de realizat, aceştia trebuie doar să facă dovada înscrierii la o facultate din cadrul UBB, să fie integralişti, să se remarce cu rezultate peste medie la disciplinele studiate, să manifeste o conduită corespunzătoare în cadrul academic şi să fie fericiţii posesori ai unui card bancar la banca Reiffeisen Bank. Pentru a primi bursa OSUBBRB nu trebuie neapărat să te remarci într-un mod excepţional în domeniul de studiu, însă dacă ai obţinut premii la concursuri, fie ele naţionale sau internaţionale, acestea vor fi apreciate corespunzător.

Cuantumul unei burse este de 300 RON/lună, 1 lună/an, această sumă fiind primită în prima lună a anului universitar 2010-2011 în contul Reiffeisen Bank al studentului beneficiar. Scopul bursei OSUBB-RB este acela de a susţine la începutul anului universitar 2010-2011, studenţii cu rezultate academice apreciabile dar şi implicaţi în acţiuni de voluntariat vizibile la nivel comunitar. Nicoleta STRATON

Go FREE

Întradevăr un titlu foarte inspirat! Anul acesta la Felsziget/Peninsula am avut parte de toate genurile de muzică şi nu numai. Activităţi sportive, concursuri, filme şi chiar teatru. Timp de patru zile (26-29 august) la Târgu Mureş au răsunat formaţii precum Zdob şi Zdub, The Rasmus, Parov Stelar Band, Kumm, Europe şi nu în ultimul rând, cei care au fost cap de afiş - Korn. După părerea mea unul dintre cele mai bine organizate festivaluri de gen din ţară. Fiind un frate mai mic al festivalului Sziget din Ungaria, compatrioţii noştrii unguraşi ne-au arătat încă o dată cât sunt de bine organizaţi şi de puşi pe distracţii. Distracţii de la care românaşii nu au fost nicidecum excluşi.

Peninsula. Festival total!

Red Bull Flugtag 2010

Animatorii de senzaţii tari din toată ţara s-au strâns cu mic cu mare în capitală pentru a se arunca în Dâmboviţa. Dar nu aşa oricum. În mod organizat şi cât se poate de inventiv. De la rochii zburătoare, bude cu aripi, oale cu sarmale până

la coşciuge nărăvaşe, pe toate am putut să le admiram în 19 septembrie la Bucureşti. Şi cum nicio mare invenţie nu rămâne nerăsplătită, câştigătorii au plecat în zbor spre Austria, Portugalia sau Ungaria.

Go Free

Festivalul

Anonimul

Delta Dunării este unul dintre puţinele locuri din ţară care au reuşit cât de cât să scape de mâna „binefăcătoare” a omului şi să-şi păstreze izul sălbatic şi rustic. Pentru că nu văzusem Delta decât în poze, documentare sau atlase ştiintifice îmi venea foarte greu să-mi imaginez cum se poate desfăşura un festival de film printre nuferi, grinduri şi pescăruşi. Cum se împacă tehnologia cu acest tărâm în care încă domneşte sălbăticia? Dar iată ca se poate! Editia a VII-a a Festivalului Anonimul a avut loc între 9-15 august la Sfântul Gheorghe. Ca şi la celelalte ediţii, cele trei secţiuni competiţionale au fost: lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie. Marele premiu a fost câştigat de regizorul polonez Pawel Borowski cu filmul ZERO. Dar oricât de clişeic ar suna, adevăratul câştigător a fost

publicul. Festivaluri de film sunt cu nemiluita la noi în ţară, dar niciunul care să se desfăşoare într-un camping din Deltă, la care să participi după ce ţi-ai petrecut toată ziua printre liziere de sălcii sau admirând stoluri întregi de lebede. Ce poate fi mai plăcut decât să stai tolănit pe plajă exact în locul în care Dunărea se întâlneşte cu Marea Neagră, să te răsfeţi cu o masă gătită exclusiv din peşte şi apoi seara să te relaxezi la un film bun în aer liber?! Alexandra Edith VRÎNCEANU NAGY

CASTELUL CORVINILOR

legendă şi istorie românească

Castelul Hunedoarei, numit şi Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai importante obiective turistice şi monumente de arhitectură gotică din Transilvania. Datează din secolul XV, fiind construit de către Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara), cel ce a fost ban al Severinului, voievod al Transilvaniei şi regent al Ungariei. Construcţia a fost modificată de-a lungul timpului cu turnuri, săli şi camere de onoare. Dintre cele mai semnificative părţi ale Castelului amintim: Galeria şi donjonul, Turnul Capistrano (ce poartă numele unui vestit călugăr de la curtea castelului Ioan de Capistrano), Sala Cavalerilor, Turnul buzduganelor, Bastionul Alb şi Sala Dietei (sala ce are pictat pe pereţi portretele domnilor Matei Basarab din Ţara Românească şi Vasile Lupu din Moldova). În curtea castelului se află o fântână adâncă de 30 de metri. Legenda spune referitor la aceasta că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ţinea

Go FREE la castel. Acesta le-ar fi promis prizonierilor că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. În urma acestei promisiuni, animaţi de dorinţa eliberării, cei trei prizonieri au săpat în stâncă timp de 15 ani, reuşind să dea de apa mult râvnită. Doar că între timp Ioan de Hunedoara a murit şi soţia sa, Elisabeta Szilagyi a hotărât să nu îndeplinească promisiunea dată de soţul ei. Mai mult decât atât, ceru ca prizonierii să fie ucişi. Li s-a îngăduit îndeplinirea unei ultime dorinţe şi anume aceea de a scrie pe cheile fântânii o inscripţie. Aceasta sună cam aşa:” Apă ai, inima nu”. Această inscripţie a fost scrisă ca un reproş pentru promisiunea făcută şi nerespectată. O altă legendă este legată de corbul care ţine în cioc un inel de aur, corb ce se află inscripţionat pe blazonul familiei Corvinilor. Legenda ne povesteşte că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (regele Ungariei) şi o femeie frumoasă din

Go Free

Ţara Hategului; Elisabeta fiindu-i numele. Pentru ca onoarea acestei femei să nu fie pătată, regele îi dădu de soţ pe unul din vitejii săi, pe nume Voicu. În dar pentru copilul nenăscut îi dădu şi un inel cu care copilul urma să fie recunoscut atunci când va merge la curtea regală. Câţiva ani mai târziu, în timpul unei călătorii familia Voicu poposeşte pentru a prânzi şi inelul este uitat pe o margine a prosopului pe care erau aşezate merindele. Un corb care se afla prin apropiere este atras de strălucirea inelului şi îl fură, fiind săgetat la scurt timp de către copilul Ioan de Hunedoara; astfel inelul este recuperat. Ajuns la curtea regală, Ioan de Hunedoara povesteşte întâmplarea, iar regele decide ca Simbolul familiei Hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc. Castelul are 42 de încăperi, două terase, două poduri şi o suprafaţă construită de 7000 metri pătraţi. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut pe 4 piloni masivi de piatră, plasaţi în albia pârâului Zlasti, lăsând în urmă curtea husa-

nilor şi nişa ce adăposteşte statuia Sfântul Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor şi al trecerilor peste apă. De aici poţi admira Turnul nou de poartă, ce impresionează prin masivitate. Tot de aici se ajunge în închisoarea castelului, care păstrează o uşă mare de lemn unde se spune că ar fi fost “găzduit” pentru o vreme chiar Vlad Ţepeş. La primul nivel al Turnului nou se află Camera Domniţelor unde se poate vedea un set de mobilier aparţinând secolului al XIX- lea. Traversând Scara spirală dăm de Sala Dietei construită în stil gotic. La ieşire, scara din piatră conduce la etajul Turnului Capistrano. În curte, pe lângă fântână, se mai poate vizita terasa de artilerie, de unde se deschide o impresionantă privelişte spre groapa urşilor, Palatul Nordic, capela şi curtea fântânii. Castelul Corvinilor reprezintă una din cele mai frumoase şi bine conservate construcţii din epoca medievală, fiind cea mai vestită proprietate a lui Iancu de Hunedoara, impresionând prin prezenţa sa ce domină oraşul Hunedoara.

Ioana PARASCA

Eu cine sunt? Pornind de la celebrul dicton latin ce stă scris pe frontonul templului lui Apolo din Delphi, Nosce te ipsum, adică Cunoaşte-te pe tine însuţi, pornesc şi eu “călătoria” spre mine însămi, îndrumată fiind de cartea Eu cine sunt? scrisă de Mihail Muşat (editura Tritonic, 2009). Este o carte care invita la introspecţie, autoobservaţie, reflecţie şi autoanaliză. Este totodată o “călătorie”- un drum către adevăratul sine - către “cine sunt eu” de fapt, cel de dincolo de masca pe care o port zi de zi. Este un drum presărat cu “poticneli”,

Go FREE

cu “urcuşuri” şi “coborâşuri”, cu “ezitări”, “eşecuri” şi “reuşite”. Este o carte pe care o scriu în timp ce o citesc. Fiecare întrebare necesită un răspuns, fiecare răspuns dă naştere la o nouă întrebare, aşa cum, din fiecare întrebare reiese o altă întrebare. Te invit să o citeşti pentru a o scrie în egală măsură, să te descoperi cu răbdare, curaj, perseverenţă şi mai ales sinceritate, pentru ca în final să te accepţi aşa cum eşti tu, cel de dincolo de masca pe care o porţi zi de zi! Cartea se găseşte şi în librării sau poate fi comandată cu autograf de pe site-ul www. eucinesunt.ro/ .

Ioana PARASCA

Go Free

Frédéric Beigbeder Dragostea durează 3 ani

Am în faţă o carte care mă face “să mă iau la trântă“ cu autorul de îndată ce zăresc titlul. Şi am două motive : o dată pentru că încă mai cred cu ardoare că dragostea durează toată viaţa şi încă o dată pentru că toate cuvintele simple cuprinse într-un titlu atât de realist, dureros, profund, denotă secolul vitezei în care trăim şi inclusiv faptul că am început să numărăm până şi… dragostea. În secunde, minute şi apoi ani. Trei ani. Mi-a ajuns în mână cartea de la Editura Pandora, cu textul tradus din franceză de Marie-Jeanne Vasiloiu. Frédéric Beigbeder, autorul acestei cărţi, precum şi a cărţii “Memoriile unui tânăr ţicnit” şi “Shitter’s Club” este francezul care

descrie lumea boemă şi perspectiva dragostei din punct de vedere masculin. Subiectul cărţii l-aş împărţi în două tratate de dragoste contemporană: o lume în care psihicul câştigă în raport cu sufletul datorită logicii şi o altă lume în care sufletul mai are nevoie disperată de acel… “pentru totdeauna”. Ne convinge citatul că “basmele nu există decât în basme” şi acela în care “port doliu după omul care aş fi putut fi”. Deşi uşor de citit, esenţa rămâne cuprinsă în temerile, sentimentele şi realitatea rece şi distantă dintre omul care eşti şi acela care ţi-ai propus să devii. Câţi nu ne-am visat diferiţi faţă de cei ce suntem azi? Cartea lasă, pe alocuri, un gust amar şi o …nepotrivire de caracter între iubirea simţită de o femeie versus iubirea simţită de un bărbat. Paginile acestea ne îndrumă spre “realitatea” în care băieţilor “nimeni nu le-a explicat vreodată că între o fată şi un Porsche există o diferenţă (când distrugi o fată, tăticu nu te ceartă)”. Dar eu cred că ne-a mai învăţat că adevărata clipă care contează este cea prezentă. Că certitudinile le vom avea mereu “peste încă şaizeci de secunde”. Şi că până atunci…dragostea durează atâta timp cât mai eşti capabil/curajos să iubeşti. Teodora CRISTUREAN

Go FREE

STUDENŢIE FĂRĂ CIUBUC campanie de redresare economică şi socială a studenţilor din Universitatea Babeş Bolyai