Revista_GoFree_Feb_2012

REE GO O FFREE G numar 6

2012 Februarie

Revista Studentului din U.B.B.

Student

Despre refugiul provocat de o expoziție cu Flaviu Rogojan, Teodora Cristurean, pag.10

Facultate Oameni şi ruine, Emilian Dranca, pag. 18 Studenția la Kingston University, Londra, Rozina Csaszar, pag.21

Educational

Interviu cu Adi Dohotaru despre activism social şi nesupunere civică, Iulia Şandor, pag.26

Profesional Interviu cu actorul Cristian Grosu, Ioana Hriţcu-Meşenschi, pag. 44

Resurse

Să acordăm importanţă valorii Muzeul Farmaciei, Teodora Cristurean, pag.64

Go Free Interviu POV muzica e o armă puternică atunci când doreşti să aduci schimbarea, Alina-Mihaela Creţu, pag.71

Redactia

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Powered by:

Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free.

Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al redacţiei Go Free.

Redactor-şef Andra Camelia CORDOŞ Mail: studenti.free@gmail.com Telefon: 0742 554 321 Design & Layout Erika KRAMARIK Mail: erika.kramarik@gmail.com Contact redactia@gofree.ro www.gofree.ro www.facebook.com/gofreestudent

Parteneri

Redactori Alina-Mihaela CREŢU Teodora CRISTUREAN Rozina CSASZAR Emilian DRANCA Alexandru DRĂGAN Ioana HRIŢCU-MEŞENSCHI Roxana ILE Cătălina-Violeta M. Petruţa MUNCELEANU Andreea ROŞU Iulia ŞANDOR Alexandra VRÎNCEANU Fotografi Cristian Alexandru IOAN Radu NEAG Alte poze provin din arhive personale sau sxc.hu, după cum e menționat.

Editorial

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Sunt lucruri în care pur şi simplu credem.

Cred într-o cauză, în educaţie, într-o poveste dintr-o carte, în puterea ideilor, dar mai ales, cred în oamenii pe care i-am cunoscut. Iar gândul meu se-ndreaptă către toţi aceia pe care recentele proteste i-au găsit în stradă înfruntând jandarmi, ger, injurii, presă, depăşindu-şi adesea propriile limite şi luptând, poate inconştient, pentru dreptul nostru, al tuturor la liberă exprimare; consideraţia întregii echipe Go Free se îndreaptă către toţi aceia care, la un moment dat, au avut curajul şi tăria de caracter să spună „nu” atunci când societatea a vrut să-i modeleze într-un anume fel; un „nu” categoric falselor valori promovate în mediul universitar, un „nu” categoric cenzurii, un „NU” categoric indiferenţei.

DA! Am cunoscut astfel de persoane care, fără să fie conştiente de valoarea lor şi fără să-şi propună asta, devin oamenii care pot să te înveţe ceva, pot să-ţi transmită optimism, pot să te convingă să nu renunţi niciodată la dreptul tău de a fi, pur şi simplu, omul care vrei să fii, într-o lume aşa cum ţi-o doreşti tu să fie.

Acest număr al revistei Go Free este, în fond, un apel la indiferenţă.

Andra Camelia Cordoş cordosandra@gmail.com Redactor-şef

STUDENT

4

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Amintiri despre o lume trecută şi despre o alta contemporană De ce recomand trenurile româneşti şi nu recomand Sinaia ( pentru vacanţă şi nu numai) Emilian DRANCA

Însă, până la Sinaia, cu trenul este un drum lung de şapte ore, şapte ceasuri în care îţi este dat să cunoşti mai multe decât te aştepţi, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.

STUDENT

5

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Ceasul a trecut de ora 10 dimineaţa, ajung cu o oarecare întârziere neprevăzută la gara din Cluj-Napoca.

Norocul meu, am deja biletele în buzunar şi trenul încă nu a plecat. Îmi fac loc printre ceilalţi – viitori – călători care încă aşteaptă liniştiţi trenul lor, în timp ce al meu fluieră de plecare când pun piciorul pe scara vagonului (clasa a II –a), unde era locul meu. În tren, cumplit de multă lume, nu mi-am imaginat cândva că trenurile româneşti pot duce atâţia oameni, atât pe scaune, cât şi în picioare, împreună cu toate bagajele lor. În cele din urmă găsesc locul just, care, miracol, se află la fereastră, iar lângă mine era un băieţel, probabil aflat în primii ani de şcoală. Mai sunt doar câteva zile din anul 2011 şi fiecare se grăbeşte să ajungă acolo unde este aşteptat.

Destinaţia pentru mine? Sinaia. Da, frumoasa staţiune de munte Sinaia, acolo unde Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai îşi petreceau nu numai vacanţa, cât şi o parte din ceea ce aceste capete încoronate numeau ,,serviciu, meserie, responsabilităţi’’, funcţii, onoruri peste onoruri, etc, etc. Însă, până la Sinaia, cu trenul este un drum lung de şapte ore, şapte ceasuri în care îţi este dat să cunoşti mai multe decât te aştepţi, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. În tot acest timp am schimbat trei romane.

Dacă le-am citit pe toate? Nu, nu le-am citit pe toate, decât câteva pagini din fiecare, una mai uşoară decât cealaltă. În acea atmosferă caldă, foarte caldă, unde

fiecare (aproape fiecare) îşi mărturisea bucuriile şi supărările, era imposibil să acord o minimă atenţie rândurilor pe care le aveam în faţă. Vagonul nu era compartimentat, astfel vocile groase, subţiri, răguşite, plăcute, dezagreabile traversau un spaţiu destul de mare pentru ceea ce ar trebui să fie o discuţie între două sau trei persoane. La Câmpia Turzii urcă un grup de copii şi trec de la călător la călător cu ’’Sorcova veselă, să trăiţi, să…’’ după buzunar, după (bună) voinţa fiecăruia, grupul primeşte câte o monedă sau chiar o bancnotă, un ‘’mulţumesc’’ sau un ‘’ la mulţi ani !’’

Când ‘’sorcova vesela…’’ ajunge la un grup de dame din faţa mea, de la cele ce vorbesc numai despre look, shopping, manichiură, pedichiură, coafură, ură… ură… grupul de copii primeşte o călduroasă înjurătură de sărbători.

Elevul de lângă mine primeşte indicaţii peste indicaţii de la bunica (sau poate chiar mama sa). Dama asta nu se jenează să vorbească cu voce tare, nu numai despre indispensabili, cât şi despre ceea ce numeşte «bărbatul» său. În câteva minute se încinge o discuţie între damele pentru shopping şi dama cu indispensabili, pe teme ce variază de la look la bucătărie, cât şi la istorii de familie. Brusc, ceilalţi pasageri devin membri ai acestei «familii» proaspăt formate în tren, care împarte în stânga şi-n dreapta poveşti de călătorie. Ajunge şi controlorul, damele, văzându-l, înainte de a-i înmâna biletele de călătorie, îi adresează

STUDENT

6

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Damele… oh, damele vorbesc uşor, mai mult şuşotesc, iar călătorul de lângă ele poate citi liniştit. În trenul ce mă ducea la Sinaia... câteva întrebări, aşa ca unui bărbat… Omul îmbrăcat în albastru nu uită rolul său acolo şi încearcă să facă o glumă, vede biletele şi trece repede mai departe. Mă ridic din acel loc şi plec la vagonul restaurant, trecând prin alte locuri unde domină mirosuri ce variază de la brânză de burduf la ultimul parfum ce poate fi găsit în comerţ. Acolo, nimic nu era diferit, discuţii similare, în doi, în trei sau chiar de unul singur – partenerul aflându-se la celălalt capăt al telefonului. Discuţii pe un ton similar celui întâlnit în piaţă, în aprozar, pe stadioane sau în alte locuri unde se impune cel ce vorbeşte mai tare. Pe TGV sau pe Deutschbahn, cel ce conduce calul de fier (nu ştiu cum se numeşte, pilot, pilot de tren, mecanic, mecanic 1, mecanic şef, şofer, conducător, etc) anunţă prin difuzoare pasagerii săi să lase telefoanele pe modul silenţios pentru a nu crea disconfort. Pasagerii, la rândul lor, când vorbesc la telefon, ies pe cori-

STUDENT

7

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

dor. Damele… oh, damele vorbesc uşor, mai mult şuşotesc, iar călătorul de lângă ele poate citi liniştit. În trenul ce mă ducea la Sinaia mai urcă şi câţiva copii cu ‘’sorcova veselă, să trăiţi, să… tare ca… iute ca… ‘’ I-am întrebat dacă ştiu Pluguşorul. Surpriză: nu! Mi-au spus că-mi spun un colind. Am primit bucuros colindul, după care din nou, surpriză, apare un alt grup cu Pluguşorul: aho, aho…

La ora 18.00 cobor la Sinaia. Vremea pare a fi de octombrie, poate noiembrie, mă uit în stânga, în dreapta, nici urmă de zăpadă, parcă a fost doar anul trecut (2010). În sinea mea, îmi spun: lasă, e sus pe munte, de la cota 1400 până la 2100, acolo se poate schia, se poate face săniuş. Am făcut o vizită la biroul de informaţie turistică, unde, deşi mai era un ceas până la ora închiderii oficiale, nu era nimeni. Mi-am spus că poate au plecat mai repede. Zilele următoare am ajuns la concluzia că au plecat definitiv în vacanţă, deoarece în nicio zi, fie dimineaţă, prânz sau seară, acolo nu era nimeni, cu excepţia celorlalţi turişti care încercau clanţa uşii. Mare şi neplăcută a fost surpriza de a doua zi, când am constatat că sus pe munte era doar un strat subţire de zăpadă, nesatisfăcător pentru sporturile de iarnă. Am coborât în oraş şi am făcut o lungă plimbare pe acele alei pe care se plimbau altădată şi Nicolae Iorga, George Enescu, Nae Ionescu, membrii monarhiei şi clasa politică din perioada interbelică şi nu numai. Da, exact pe aceleaşi alei şi trotuare. De ce? Merg la Sinaia de mai mulţi ani, fie vară, fie iarnă şi niciodată nu am văzut ca administraţia locală să fi acoperit gropile, să fi schimbat plăcile crăpate, iar în faţa primăriei totul este spart şi prost îngrijit. În tot centrul, unde nu mai domină acea atmosferă de oraş german prosper, ci mai degrabă de oraş german decăzut, aflat la periferia imperiului habsburgic, precum şi în restul oraşului, memoria, tradiţiile sunt ostracizate. Oamenii politici, cei ce se ocupă de oraş (mai bine zis cei ce nu se ocupă), nu au reuşit să (re) creeze un spaţiu public, destinat turiştilor, astfel încât să încadreze tot patrimoniul naţional. Totul se concentrează în centru pe o singură arteră a oraşului, iar în afară să mai existe două, trei obiective izolate, precum complexul Peleş-Pelişor-Foisor,

STUDENT

8

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

casa lui Iorga, casa lui Enescu şi Mănăstirea Sinaia. Ce să mai spun de asemenea momente din iarnă în care eşti nevoit să pleci în alte locuri precum Buşteni, Azuga, Predeal, unde se poate schia, iar zăpadă este din belşug?! Nu în ultimul rând, în Sinaia ar trebui să fie aplicată speculă, deoarece preţurile par a nu cunoaşte limite. Ceea ce cumperi la Buşteni cu o anumită sumă de bani, la Sinaia trebuie să plăteşti de două ori mai mult.

Din toate aceste venituri primăria percepe o taxă de 5% pentru serviciile oferite de comunitatea locală. Care servicii? Unde sunt aceste servicii? Poate în altă epocă, însă în asta pe care o trăim noi, ele sunt inexistente. E nevoie să mai spunem oare că în Sinaia nu există niciun muzeu al oraşului sau un muzeu de istorie? Este nevoie să mai spunem că parcul central asemenea altor alei destinate promenadei NU sunt luminate noaptea? Să mai spunem că pe anumite străzi trotuarele lipsesc pe zeci de metri lungime, iar de spaţiu ciclabil nici nu se pune problema?

© Cristian Alexandru IOAN

STUDENT

9

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Ce mai oferă Sinaia azi turiştilor în afara numelui şi a unor imagini şterse de mai bine de un secol? Sinaia a fost golită de tradiţie, de memorie, de stil şi bun gust, ceea ce oferă ea acum este o iluzie, asemenea unui drog. Nu, nu recomand Sinaia, cel puţin azi, nu merită. Îmi pare rău pentru localnicii care actualmente sunt conduşi de o administraţie ineficientă, care produce pagube şi nimic bun. Această administraţie îmi va arunca în faţă o telegondolă pusă în funcţiune în anul 2009. Însă acestei adiministraţii îi voi spune să urce dumneaei cu propria telegondolă pe o pârtie inexistentă şi la o cabană ce seamănă mai bine cu o magazie de lemne decât cu un refugiu pentru turişti.

Iată de ce într-o asemenea vacanţă, punând în balanţă călătoria şi şederea, prefer călătoria – cu trenul - deoarece oferă acel exotism pe care nu-l mai găsesc în altă ţară. Da, recomand cu cea mai deplină sinceritate o călătorie cu trenul de şapte ceasuri. În tren îşi regăsesc loc tradiţiile exilate din spaţiul public. La întoarcere, discuţii asemănătoare cu tot felul de picanterii, studenţi, bunici, copii şi mămici. Nu în ultimul rând ‘’sorcova vesela…’’ şi un alt obicei de care eu nu ştiam: Vasilica. Cine este Vasilica? Un miel de câteva săptămâni care-ţi poartă noroc peste an dacă îl atingi şi dacă oferi copilului care-l poartă o monedă. De la Sinaia până la Braşov au venit vreo cinci Vasilica. Obiceiul ar merita mai multă atenţie,

cum poate reprezenta mielul (simbolul lui Hristos) cu numele derivat de la Sfântul Vasile – Vasilica – noroc şi multe altele.

Dar despre astea cu o altă ocazie, într-un alt articol, într-o altă vacanţă.

© Cristian Alexandru IOAN

STUDENT

10

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Despre refugiul provocat de o expoziție...despre idei de viață.

Cu Flaviu Rogojan Teodora CRISTUREAN Tinerele talente ajung în lumina reflectoarelor datorită viselor pe care și le îndeplinesc. Vor să schimbe lumea, să o facă mai bună, să ofere escapade din zilele vitrege ale calendarului vieții. Flaviu Rogojan, student la FotoVideo, anul II, în Cluj-Napoca, a realizat o expoziție în anul 2011, ce a avut un impact pozitiv asupra publicului clujean. Încă se mai vorbește despre asta...astfel încât i-am propus să ne lase să studiem misterul acestei expoziții, cerând însă și multe...note explicative Ne-am lăsat furați de frumusețea imaginilor și a ideilor sale, cât și de regulile amintite de acest student: ”acest proiect expoziţional implică existenţa unei expoziţii într-un spaţiu, prin urmare, vizitatorii vor veni şi vor intra prin uşa sălii de expoziţie şi se vor elibera astfel de realitatea lor comună”. Și am învățat astfel, intrând în detalii, definirea celor trei spații: ”spaţiul galeriei (care până la urmă va fi profanat), deci îl putem numi spaţiul realităţii; spaţiul de refugiu ideal, invizibil pentru privitor (deoarece trebuie să treacă prin portal să ajungă la el), iar în final, spaţiul tunelului, spaţiul de tranziţie (prin care trebuie trecut ca să ajungem la spaţiul ideal)”. Și dacă încă nu ați înțeles, explicațiile sale ne fac să elucidăm o parte din misterul întregii expoziții: ”privitorul nu va putea ajunge niciodată în tunel şi apare astfel o paritate: portal accesibil, dar nu ideal sau portal ideal, dar inaccesibil. Din punct de vedere tehnic, inaccesibilitatea este rezolvată cu acelaşi instrument ca şi luminozitatea cadrelor: proiectorul video. Proiecţia

STUDENT

11

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

împiedică vizitatorul să intre în tunel datorită alinierii sale cu tunelul”.

Flaviu susține totodată faptul că vizitând o astfel de expoziție, realizezi distincția dintre ea și lumea cinematografului: ”diferenţa între spaţiul expoziţional şi spaţiul de proiecţie cinematografică se află în partea de final a acestei experienţe de refugiu şi anume: proiecţia cinematografică este predeterminată temporal. Are un moment fix de început şi un moment cunoscut dinainte de final”.

Cum i-a venit această idee? Știa ceea ce lipsește foarte bine, știa că există lucruri ce pot schimba oameni și percepții doar prin artă. ”Totuşi lipsa acestor spaţii nu a împiedicat oamenii să şi le imagineze, în poveşti şi filme de ficţiune şi sci-fi, chiar şi în religie apare un astfel de spaţiu sub conceptul de rai. Astfel aşteptarea pe care o au oamenii de la spaţiile de refugiu reale este să fie şi spaţii ideale şi câteodată să existe şi modalităţi de întoarcere.” Și așa se naște dorința de a realiza această expoziție. Din ceva ce încă nu e întreg. Din ceva ce încă trebuie înțeles... i-am pus lui Flaviu acea întrebare firească ”de ce”? Și mi-a răspuns că ”motivaţi de o asemănătoare ieşire din propriile gânduri, vizitatorii unei expoziţii intră în galerie sau spaţiu expoziţional pentru a se detaşa de problematicile lor în favoarea problematicii operelor de artă expuse.

Privitorul încearcă să descifreze lucrările, încercând să gândească precum autorul.

Aici intervine experienţa estetică şi provocarea intelectuală ca factori motivatori pentru participarea la expoziţie”.

Totul s-a desfășurat din idei și ”9 cadre din carton vopsit alb, cu dimensiuni crescătoare între 20x40cm şi 100x200cm aranjate în ordine de la mare la mic cu spaţiere de 40cm şi suspendate în spaţiul expoziţional. Spaţiul ocupat de cadre devine practic 100 x 320 x 200 cm , cadrele fiind orientate vertical. Pe aceste cadre este proiectată o animaţie simplă cu pete de culoare care aparent îşi

STUDENT

12

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

schimbă poziţia în adâncime şi dau iluzia unui tunel luminos care atrage materia din jurul său. Animaţia este acompaniată de efecte sonore”, toate detaliile fiind povestite cu o atenție desăvârșită, pentru a nu uita să amintească ceva.

Flaviu crede totodată că oamenii au nevoie de refugiu, de a ieși din praful cotidian și de a se pierde, pentru câteva clipe măcar, într-o lume doar a lor, exact așa cum o înțeleg ei : ”singurul lucru consistent şi prezent la orice loc de refugiu este graniţa sau delimitarea sa faţă de locul din care se refugiază oamenii.”

Go free-iștilor, vă propun să lăsăm imaginile să vorbească...

Flaviu crede totodată că oamenii au nevoie de refugiu, de a ieși din praful cotidian și de a se pierde, pentru câteva clipe măcar, într-o lume doar a lor, exact așa cum o înțeleg e. © Poze din arhiva personală

STUDENT

13

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Puterea mulţimii greva de la fabrica de ciocolată Alexandra VRÎNCEANU Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la America, primul cuvânt care îmi vine în minte este grevă! Și asta nu pentru că se zice că este cea mai mare democrație sau pentru că este țara tuturor posibilităților. Ci pentru că aici am aflat pentru prima dată și pe propria piele ce înseamnă să-ți spui păsul într-un loc în care cetățenii chiar sunt băgați în seamă, și unde chiar ai o speranță că ceva o să se schimbe.

Ce înseamnă să nu-l mai iei pe „lasă că trece„ în brațe, ci să te chiar încumeți să schimbi ceva. Ce înseamnă să crezi în tine, dar mai ales, ce înseamnă puterea maselor și solidaritatea dintre oamenii care împărtășesc aceeași problemă. În State am văzut cum studenți veniți din țări precum Turcia, Slovacia, China sau Moldova au prins curaj și glas și au reușit să strige lucruri pe care în țările lor le-ar fi trecut cu vederea, și în care s-ar fi complăcut doar pentru că așa au fost învățati sau pentru că șiau pierdut speranța, înainte chiar de a afla ce este aceasta. Oameni care nu se cunoșteau, care erau diferiți din absolut toate punctele de vedere (sau cel puțin așa credeau), dar care și-au dat seama că la urma urmei sunt cu toții la fel, ba chiar mai mult, și-au dat seama că, în momentul acela, și în situația dată, niciun prieten sau membru al familei nu i-ar putea înțelege mai bine decât acea persoană pe care au văzut-o pentru prima dată în viață.

Probabil în acest moment încă vă întrebați despre ce tot pălăvrăgesc sau poate dacă urmăriți cu conștiinciozitate știrile v-ați prins deja că este vorba despre ”greva de la fabrica

STUDENT

14

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

de ciocolată” din vara ce-a trecut. În fond și la urma urmei, acest articol este încă o poveste despre Work&Travel, doar că învățămintele și concluziile sunt puțin diferite.

Chiar dacă am început cu o pledoarie pe care cei mai cinici dintre voi ar categorisi-o ușor melodramatică, trebuie să pun totul pe seama filmelor americane.

Da, da! Totul se datorează chiar celor mai slabe și stereotipice pelicule pe care cu toții le-am urmărit la un moment dat, vrem sau nu să recunoaștem. De unde, altfel, să fi căpătat toți acei studenți, unii dintre ei nici măcar la vârsta majoratului, atâta determinare și curaj, dacă nu din filmele în care au văzut că în America chiar orice este posibil, că americanii pun drepturile omului și libertatea de exprimare mai presus de orice?! Și trebuie să recunosc că pe măsură ce scriu, încep să-mi dau seama că poate cinematografia americană nu a fost doar un factor care i-a influențat pe tinerii protestatari, poate a fost chiar unul dintre motivele grevei. Spun asta pentru că, rememorând totul, încep să-mi dau seama că unii dintre ei nu prea vorbeau engleza, ba chiar nu prea știau de ce protestează. Acest lucru mă face să trag o nouă concluzie la care, mărturisesc, nu m-am gândit până acum, probabil fiind prea prinsă de febra evenimentelor care

nu-mi venea să cred că mi se întâmplă mie. Ajung deci să mă întreb: studenții care nu prea știau ce se întâmplă, protestau doar pentru că aveau sentimentul că aici este locul în care pot face și spune lucruri care nicicând nu ar avea ecou în țara lor sau pentru că spiritul de solidaritate s-a declanșat fără măcar ca ei să-l conștientizeze?!

Oricare ar fi răspunsul, important este că acest eveniment, ca și filmele mai sus amintite, a avut un happy ending din care cu toții am avut multe de învățat. În acest caz, America le-a dovedit celor încrezători, și mai ales scepticilor, că cetățenii ei chiar au spirit civic și putere de mobilizare. În sprijinul protestatarilor au venit imediat ONG-uri și zeci de locuitori care s-au implicat activ și au participat la proteste. Nu aș putea totuși să vă spun dacă toate acestea s-au întâmplat pentru că într-adevăr americanii cred mai presus de orice în aceste valori pe care le proclamă cu atâta mândrie sau pentru că evenimentul a fost de mare răsunet și le-a creat o imagine negativă în foarte multe țări din Europa și din Asia. Dar, oricât de tentată aș fi să întorc această întâmplare pe toate părțile, trebuie să recunosc că acest eveniment nu ar fi fost posibil sau cel puțin nu ar fi avut aceeași amploare niciunde altundeva decât în America.

STUDENT

15

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Facultate

16

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Portretul profesorului Cătălina Violeta M. Cum nu oricine are un aparat de fotografiat se poate numi fotograf, aşa nici oricine stă la catedra se poate numi profesor.

© Cristian Alexandru IOAN

Să alegi să predai în România este, dacă nu sinucidere curată, măcar un adevărat act de curaj. Să fii profesor aici, trebuie să recunoaştem cu toţii, este rău.

Există multe motive pentru care majoritatea aleg să „fugă” de această meserie.

Salarii mici, respect aproape de „nivelul mării”, merite nerecunoscute, birocraţie multă și inutilă, etc. Însă uneori, vrei nu vrei, trebuie să mergi să predai. Iar acest lucru nu afectează doar persoana în sine, ci și viitorii „consumatori”, studenţii.

Majoritatea profesorilor sunt trişti, plictisiți, furioşi sau, în cealaltă extremă, calmi și nepăsători.

Cei plictisiţi vin în fața elevilor sau a studenţilor, după caz, se uită la noi ca și cum am fi una cu mobilierul, ne predau câteva chestii fără a pune prea mare accent pe explicaţie și fără a încerca să-i facă pe toţi să priceapă lecţia. De obicei, citesc dintr-o carte sau de pe slide-uri, iar noi trebuie să scriem mecanic sau să privim semi-adormiţi, fără să pricepem

Facultate

17

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

cu adevărat ceea ce ni se transmite. În cealaltă extremă, furioşii, trântesc uşa, își varsă năduful pe cei prezenţi. Dacă există un număr mare de absenţi încep să ne ameninţe pe noi pentru ceea ce li s-ar putea întâmpla celor absenţi și să propovăduiască despre cum nu vor reuşi ei niciodată în viață. Se enervează imediat și țipă la noi din cauza absenței unui marker bun sau a cretei.

Există, desigur, și acea mică minoritate a profesorilor ce predau de plăcere. Acesta a fost visul lor dintotdeauna, tot ce au făcut a fost pentru a ajunge în fața unei mulţimi de tineri.

Aceştia sunt, de obicei, zâmbitori, explică în așa fel încât și dacă eşti cel mai nătărău de pe fața pământului vei înţelege, iar dacă nu, îţi repeta până „prinzi ideea”. Îl vezi mai mereu zâmbind și îți răspunde cu drag la orice nelinişte. E genul acela de profesor pe care nu poţi fi niciodată supărat, chiar dacă ți-a pus o notă mică. Leagă admirabil seriozitatea, predarea lecţiilor, cu mici glumițe, cu discuţii despre viața de zi cu zi a tinerilor. E genul de profesor căruia îi dai add pe messenger sau pe facebook pentru a vorbi și în timpul liber și pentru a-i cere sfaturi nu numai în materie de teme. La orele lui nu poţi sta liniştit în bancă, simţi nevoia să intervii în discuţii sau să işti tu dezbateri și alte asemenea, din dragoste pentru materie sau din respect pentru personalitatea și dăruirea omului din fața ta. În imaginaţia majorității, acesta este profesorul ideal, cel de la care fiecare dascăl ar trebuie să preia măcar o brumă de dăruire, de dragoste pentru predare, să uite că salariul pe care-l va primi la finalul lunii nu e precum se aștepta, dar să conștientizeze că nu noi suntem cei vinovați de situația aceasta. Și toţi ar trebui să învețe de la acest tip de profesor să se impună nu prin forţă, ci prin atitudine, prin felul său de a fi.

Există, desigur, și acea mică minoritate a profesorilor ce predau de plăcere. Acesta a fost visul lor dintotdeauna, tot ce au făcut a fost pentru a ajunge în fața unei mulţimi de tineri.

Aceştia sunt, de obicei, zâmbitori, explică în așa fel încât și dacă eşti cel mai nătărău de pe fața pământului vei înţelege, iar dacă nu, îţi repeta până „prinzi ideea”.

Facultate

18

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Oameni şi ruine sau despre foştii dascăli şi foştii discipoli Emilian DRANCA Oameni şi ruine (Gli uomini e le rovine) este titlul unei cărţi ce aparţine lui Julius Evola. Probabil nici onorabilul Evola nu şi-ar mai aminti când a scris-o, însă, cert este faptul că prima ediţie este apărută la Roma în 1953. Dacă vorbim aici despre cartea sa? Nu, altul este subiectul, puţin asemănător cu ceea ce voi scrie în continuare, însă titlul rămâne, este de actualitate şi din păcate va fi pentru bună vreme de acum înainte. Prin oameni mă voi referi strict la profesorii, academicienii şi toţi ceilalţi universitari din ziua de azi, iar ruinele vor desemna disciplinele pe care le profesează sau nu.

Astfel, aşezându-mă pe băncile mai multor facultăţi, din interes personal şi nu numai, din România şi nu numai, preocupându-mă ştiinţele umanistice şi nu numai, am observat o oarecare mutaţie ce se produce încă din secolul trecut pe scena marilor universităţi şi în genere în lumea ştiinţei.

Această mutaţie este în exact opusul a ceea ce s-a produs în secolul XIX, atunci când multe ştiinţe au căutat să se afirme ca autonome şi independente, să se desprindă de sub tutela unei alte ştiinţe. În secolul XX are loc o mişcare opusă, mai multe ştiinţe se grupează în vederea formării unei noi discipline care să folosească multitudinea tehnicilor şi a mijloacelor puse la dispoziţie de către ştiinţele care s-au asociat. Astfel, informatica s-a bucurat, nu doar de matematică, ci şi de fizică şi de filosofie care a oferit o libertate de gândire şi de procesare inimaginabile în secolul precedent. Antropologia a fost ştiinţa ce

Facultate

19

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

a revoluţionat în genere şcoala istorică franceză. Astfel nu s-a mai acordat acelaşi interes în mod obsesiv documentului istoric scris, ci au fost luate în calcul şi informaţii preţioase din geografie, etnologie, teologie, mitologie, literatură şi sociologie. Cartografia s-a bucurat la rândul său de o serie de inovaţii ale tehnologiei, ceea ce i-a permis realizarea unor reprezentări ale pământului din unghiuri inaccesibile în secolul trecut (dacă mă refer la imaginile din satelit? Da, mă refer şi la acele imagini). Antropologia a uti-

lizat şi utilizează în continuare multiple procedee de cercetare şi investigare specifice fizicii şi chimiei. În perioada interbelică, religia a început să câştige un loc din ce în ce mai important în spaţiul academic, astfel încât a apărut ca ştiinţă istoria religiilor.

Istoria religiilor este o ştiinţă complexă, ea utilizând metode şi tehnici de cercetare din alte ştiinţe precum filosofia, teologia, arheologia, filologia, antropologia, etnologia, psihologia, sociologia şi, evident, istoria. În 1970, Konrad Lorenz

Facultate

20

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

era deja recunoscut ca întemeietorul etologiei, ştiinţa care are la bază medicina, biologia, psihologia şi o foarte bogată şi complexă filosofie pentru care acelaşi Konrad Lorenz a avut atât contestatari, cât şi susţinători, asemenea regelui Suediei care i-a oferit premiul Nobel.

Totuşi unde sunt ruinele? Ruine rămân disciplinele individuale, cele care rămân închise în perimetrul preocupărilor lor tradiţionale. Din nefericire, sistemul universitar din ţara noastră încă este tributar, în marea sa majoritate, unor asemenea discipline, unor asemenea ruine. Profesorii ce nu folosesc în cadrul disciplinei pe care o profesează şi alte metode specifice ştiinţelor înrudite pot fi numiţi foşti dascăli, iar discipolii lor foşti discipoli. Există totuşi şi excepţii, modeste şi încă în formă incipientă. Astfel, studentul în ştiinţe umanistice se poate bucura de alternative precum antropologia, etnologia sau istoria mentalităţilor colective, filosofia limbajului şi încă puţin altele.

Un domeniu ce a consumat până la epuizare o multitudine de metode şi tehnici de cercetare atât ale ştiinţelor umanistice, cât şi exacte este domeniul media. Tot ceea ce înseamnă comunicare, fie ea prin presă scrisă, televiziune, radio sau internet, totul s-a bazat pe o continuă reînnoire, restructurare şi regândire a sintezei: spectacol+public. Această relaţie, probabil, a stat la baza filosofiei celor angajaţi în totalitate în acest domeniu. Media va deveni o ştiinţă (dacă nu este deja, fără a mă referi aici la jurnalism sau la ceea ce presupune arta comunicării), însă despre asta vom discuta cu altă ocazie.

Ceea ce contează este că acele ruine vor rămâne undeva în fundal, alte noi edificii, alte noi ştiinţe vor ocupa catedrele marilor universităţi şi nu numai. Iar oamenii? Oameni avem atât acolo unde sunt ruine, cât şi acolo unde sunt noi construcţii. Oamenii fac parte din procesul de renaştere, de autogenerare al lumii, iar ştiinţele nu pot fi reînnoite decât de alţi oameni.

Facultate

21

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Studenția la Kingston University, Londra Rozina CSASZAR Oaida Corina Liliana este aşa cum o cunosc eu: o tânără ambiţioasă, visătoare, o adevărată luptătoare! Interviul ei a venit de la sine, fiind mai mult decât dornică să ne împărtăşească din experienţa ei ca studentă şi locuitoare în fascinantul peisaj londonez.

Go Free: Hello there, Corina! Spune-ne în primul rând, cum ai reuşit să ajungi pe ploiosul, dar minunatul tărâm londonez şi de cât timp te-ai stabilit acolo?

Corina: Bună. Well let’s see. Întreaga nebunie de a ajunge someday to be a Londoner a început în urmă cu 2 ani, în ultimul an al meu ca studentă a facultăţii de Jurnalism. Atunci, ca şi acum, eram de părere că ideea de a-mi continua studiile în Londra ar fi cea mai indicată opţiune pentru mine şi cariera pe care doresc să o clădesc step by step. Primul pas de a mă înscrie a fost făcut încă din 2010, însă testul de limba engleză IELTS s-a încăpăţânat să îmi amâne plecarea în Londra. Deşi nu era o certitudine faptul că voi fi studentă din acest septembrie, în 28 Iunie 2010 am aterizat în UK, cu singura convingere că anul acesta, fie ce va fi, voi fi masterandă, şi nu a oricărei

universitari, ci a aceleia pentru care am aplicat in the first place, iar asta ne aduce la întrebarea următoare…

G.F. La ce facultate studiezi şi cum te-ai decis să o alegi?

Corina: Studiez la Kingston University în cadrul programului de master Jurnalism de Revistă. Într-adevăr, în faza iniţială, am avut şi alte opţiuni, dar pe măsură ce am obţinut mai multe informaţii cu privire la facultăţile ce le aveam în vedere am considerat Kingston to be the one.

Primul motiv a fost faptul că este văzută ca una dintre universitățile de top din Londra, fiind respectată pentru calitatea programelor puse la dispoziţia studenţilor săi. Al doilea motiv, masterul în Jurnalism este acreditat de Consiliul Naţional al Jurnaliştilor din Marea Britanie şi fiind absolvent al unui astfel de curs contează mult în ochii unui posibil angajator. Al treilea motiv, a fost disponibilitatea lor

Facultate

22

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

© Poze din arhiva personală

încă din faza înscrierii: am primit răspunsuri prompte şi concrete indiferent de câte nelămuriri aveam şi, crede-mă, i-am deranjat mereu cu întrebări, unele inspirate, altele mai puţin.

Al patrulea motiv, au fost cursurile incluse în program, ziarele şi revistele studenţeşti, dotările tehnice, stagiile de practică la unele dintre cele mai faimoase reviste din Regat – m-au con-

Facultate

23

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

vins de la început că au în minte parcursul exact pe care un student trebuie să îl aibă pentru ca, la finalul anilor de studiu, să simtă ca totul a meritat osteneala.

Al cincilea motiv, a fost proximitatea de centrul Londrei – doar o jumătate de oră distanţă de London Eye a sunat promiţător.

G.F: Dacă ar fi să faci o comparaţie între sistemul educaţional românesc şi cel londonez, care crezi că ar fi diferenţele dintre cele două?

Corina: Acum că realmente am avut parte de amândouă pot spune concret ca noi, în ceea ce priveşte teoria, nu stăm chiar atât de rău. Sistemul educaţional românesc e pe drumul cel bun din acest punct de vedere deoarece cursurile sunt bine întocmite şi organizate. Şi se aseamănă îndeajuns sistemului britanic. Clacăm însă când vine vorba de practică şi de şansele pe care un student le are la un job în domeniul său, încă de pe băncile facultăţii sau worst case scenario, după finalizarea studiilor. Pentru noi perioada de practică durează doar 2 săptămâni, în UK ea se poate extinde pentru mai mult de o lună şi are scopul de a se finaliza cu un contract de muncă în avantajul studentului. Din fericire, în UK întregul sens al practicii e ca acel student să spargă gheaţa în domeniul pentru care a studiat şi astfel să încheie perioada de servit cafele sau şters mese.

G.F: Împărtăşeşte-ne câte puţin din experienţa studenţească din Londra -

cum sunt tinerii studenţi, modalitatea de predare a cursurilor, cum se prezintă profii, ce materii interesante înveţi acolo, cum e dotată facultatea din punct de vedere al tehnologiei, al resurselor, dar şi tangenţele cu secretara facultăţii.

Corina: Alright then am să o iau cu începutul, tinerii studenţi sunt de toate categoriile: atât cei care se prezintă la cursuri doar pentru prezenţă şi absentează din punctul de vedere al interesul faţă de curs itself, cât şi cei ambiţioşi dornici să demonstreze că fiecare liră cheltuită de către părinţi nu este aruncată pe apa sâmbetei… Dacă stai să analizezi, aceleaşi categorii le întâlneşti şi în universitățile din România. Profii, denumiţi pretenţios lecturers, se prezintă la curs şi rareori îi surprinzi cu întebări al căror răspuns să nu îl cunoască. Partea pozitivă e că îţi stau mereu la dispoziţie în afara programului universitar, iar o cup of coffee nu e out of discussion – nu sunt indisponibili. For instance, mulţi din profii mei sunt jurnalişti full-time şi cu toate acestea, în ciuda e-mail-urilor mele nenumărate, am primit mereu răspunsuri elocvente. Cel puţin până acum nici măcar o dată nu au refuzat, atât mie cât şi colegilor mei, să ne citească sau analizeze articolele înainte de publicare, deşi asta nu mai făcea parte din their job description. Acelaşi lucru se poate spune şi despre secretara facultăţii – are un program pe care îl face respectat, însă

Facultate

24

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

răspunde prompt întrebărilor via e-mail, chiar şi în afara acestui orar. Eu am apreciat însă şi mai mult ajutorul dânsei când încă nu eram studentă în cadrul facultăţii, ci doar o simplă aplicantă şi nu avea nicio responsabilitate faţă de mine. În loc să îmi ignore nelămuririle m-a ghidat prin procesul admiterii. Din punctul de vedere al dotării facultăţii nu mă pot plânge pentru că toate laboratoarele noastre au dotări de ultimă generaţie în ceea ce priveşte camere foto sau video, microfoane, iar PC-urile sunt toate marca Apple, pentru a sublinia încă o dată ob-

sesia britanicului pentru tehnologie.

G.F: Care a fost cea mai tare experienţă trăită acolo?

Corina: Sincer, întrebarea e puţin cam tricky pentru că îmi e greu să aleg doar o singură experiență… Din punctul meu de vedere au fost primele două săptămâni cele care au avut un impact puternic asupra mea. Da, îmi dorisem mult şi de foarte mult timp să ajung aici, dar totuşi fiecare aspect din noua mea viaţă în Londra era înspăimântător de nou… Metroul, traficul, agitaţia şi zgomotul – uneori am impresia că e Londra oraşul ce nu doarme niciodată, mixul de culturi, apartamentele şi spaţiile reduse pentru care plăteşti literalmente o căruţă de bani, presiunea de a găsi un job to get me started oricare ar fi el, pasul londonez – mereu în grabă fără a te focusa pe ce se petrece în jurul tău, dorinţa de a vizita toate acele obiective turistice admirate în fotografii, încă de când aveam 8 ani. Ascultam poveştile cunoştinţelor despre oraş şi încet, încet, începeam să îl trăiesc in my own way… An amazing and scary feeling!

G.F: Dacă tot vorbim de Londra, oraşul Imperiului Regal, ce ai reuşit să vizitezi până acum şi ce ne recomanzi nouă, redacţiei, dar şi cititorilor Go Free, să vizităm?

Corina: Nu cred că ai suficient spaţiu pentru răspunsul elaborat pe care aş dori să ţi-l dau la această întrebare, însă am să încerc să keep it short… Evident trebuie vizitate deja arhicunoscutele Big Ben,

Facultate

25

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Westminster Abbey, London Eye, London Bridge, Millenium Bridge, London Dungeon, Buckingham Palace, zona Wimbledon cu ale sale stadioane – sună boring, dar tot au capacitatea de a-i impresiona chiar şi pe nepasionaţii de tenis - Regents Park & Hyde Park, Oxford şi Regents Street – literally raiul dependenţilor de shopping - Piccadilly Circus, Savoy Theatre, Royal Albert Hall… şi în niciun caz nu e de ratat măcar o zi de croazieră de-a lungul Tamisei!

G.F: Zvonurile spun că englezii sunt competitivi, colerici şi petrecăreţi? Pro sau contra?

Corina: Englezii sunt definitely competitivi, dar, de cele mai multe ori, nu se sinchisesc să recunoască deschis că într-adevăr sunt alţii, poate chiar imigranţi, mai deştepţi decât ei. Colerici sunt cu siguranţă, dar în acelaşi timp sunt şi respectoşi, true gentlemen, aşa că vor ştii care e acea limită ce nu trebuie depăşită în niciun caz. Faptul că sunt petrecăreţi e imposibil de negat, având în vedere că, cel puţin în cazul londonezilor e valabil, îşi încep ziua şi o încheie cu o halbă de bere, iar de la birou sau job dau fuga în pub indiferent că e sâmbătă sau marţi.

G.F: Fiind o fire nonconformistă, la fel ca şi noi, tinerii Go Free-işti, ce mesaj ai pentru cititorii noştri şi ce sfat ai pentru viitorii studenţi sau absolvenţi din România?

Corina: Dacă au în plan să studieze abroad îi sfătuiesc să nu ezite a opta pentru UK având în vedere că preţurile pentru a high quality education nu sunt exagerat de picante, iar cu diploma de aici uşile se deschid atât peste hotare, cât şi în ţară.

Aşa că please dare to dream and fight for it! Insist pentru UK, nu doar pentru că aceasta a fost alegerea mea, dar şi pentru că ceea ce iniţial părea a fi o experienţă pur scolastică a devenit treptat una ce m-a orientat către maturizare, m-a învăţat lucruri doar întâmpinând atât lucruri bune, cât şi dificile zi de zi, iar fiind on my own le-am înfruntat singură şi mi-a oferit suprize minunate ce îmi înseninează ziua every day... Londra e surprinzătoare şi te împinge să te legi de oamenii din jurul tău deşi vorbesc limbi cu totul diferite, te împinge să te legi de oraş şi rareori să vrei să mai pleci... insist - dare to dream and fight for it – va merita!

Educational

26

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Despre mișcările sociale, nesupunere civică și activism social Iulia ȘANDOR Pentru că suntem interesaţi de ceea ce se întâmplă în jur şi pentru că vrem să înţelegem mai bine unele lucruri, pentru că vrem că mai mulţi studenţi să fie curioşi să înţeleagă şi să reacţioneze, ne-am gândit că Adi Dohotaru, activist civic, membru al Grupului pentru Acţiune Socială (GAS) şi al organizaţiei Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (gLOC), ar putea să ne vorbească puţin despre mişcările sociale, nesupunere civică şi activism social. Înţelegem şi reacţionăm!

1.Go Free: Am fost plăcut surprinsă să văd că există o mare diversitate de oameni ce s-a mobilizat și a ieșit în stradă în ultimele zile pentru a-și striga nemulțumirile. Au trecut deja două săptămâni de proteste zilnice, cum le comentezi și ce crezi totuși că va urma după acestea?

Adi Dohotaru: Manifestațiile zilnice din ianuarie sunt cel mai important exercițiu civic din România ultimilor ani. Au coagulat în toiul iernii zeci de mii de oameni în stradă într-un moment în care se credea că nu mai există încredere în posibilitatea mobilizării colective. Dincolo de rezultate, important îmi pare procesul de activare civică care s-a văzut în bucuria participării, inventivitatea unor slogane, îndrăzneala unor manifeste care atacau oligarhia neoliberală din România, ori în reflecția unor articole asupra evenimentelor.

Iar când există această încredere că cetățeanul de pe stradă este un subiect al istoriei, un agent al schimbării, rezultatele nu au întârziat să apară. A fost retras un proiect defectuos de lege care ar fi constituit cea mai mare privatizare din istoria post-decembristă a României, cu scopul de a servi niște inte-

Educational

27

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

rese obscure, ale unor corporații, nu ale pacienților. Oricine recunoaște că reforma în sănătate este o necesitate stringentă, însă e nevoie de dezbateri ample pe acest subiect și de a renunța să credem că orice reformă necesită obligatoriu privatizare.

Apoi, în urma protestelor au fost sacrificați unii politicieni, dar acest lucru este de importanță minoră. Mai relevant este că s-au deschis diverse breșe pentru dialog social, însă vom vedea doar în perioada următoare cât de funcționale sunt. De exemplu, Primăria și Prefectura au anunțat la Cluj sub-comisii de dialog social la care să participe puterea, opoziția, sindicatele, societatea civilă și mișcări informale ale cetățenilor. Trebuie să facem presiune pentru ca aceste comisii să fie cât mai eficiente, iar deciziile să se ia cât mai transparent. Unul dintre obiectivele Grupului pentru Acțiune Socială pe anul în curs, exprimat în cadrul dialogului legat de bugetul local și pe care politicienii din Cluj l-au acceptat declarativ deocamdată, este „asumarea de principiu de către primărie că, în anul 2013, o șesime din bugetul local să fie distribuit prin mecanisme specifice democrației participative (ex.: planificare bugetară participativă în cartiere), în urma instituirii unui mecanism de con© Poze din arhiva personală

Educational

28

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

sultare elaborat alături de societatea civilă, care să asigure o deliberare cetățenească largă și informată”. Vedem asumarea aceasta locală într-un registru civic și politic mai larg, în conformitate cu recomandările agendei sociale europene (Europe 2020), astfel încât obiectivele sociale să devină obiective orizontale în fiecare domeniu al dezvoltării locale. Protestele din ianuarie sunt excepționale și vor fi astfel și în viitorul apropiat.

Trebuie să ne focusăm în continuare pe o democrație participativă zilnică, locală, glocală dacă vrei, chiar dacă insight-ul nostru activist și teoretic este mult mai larg.

2.G.F.: Ce înseamnă să fii activist în România?

Adi Dohotaru: Înțeleg activismul ca o formă de intensitate.

Este efortul, vitalitatea și energia de care avem nevoie în exprimarea unor adevăruri, cauze sau probleme. În sensul acesta, oricine poate să devină activist. Eu sunt istoric și jurnalist, de

Educational

29

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

pildă. Nu este o formulă limitată la sectorul ONG sau la nivelul mișcărilor informale și spontane care încep să se formeze și în România. Apoi, activismul meu este o exprimare fermă a unei cetățenii mai democratice, a unei societăți mai incluzive și egalitare. Deși există și alte forme de activism religios, financiar ori politic (ca lobby, de exemplu), ele nu sunt percepute astfel din simplul motiv că valorile neoliberale sau conservatoare la care fac referire aceste mișcări sunt naturalizate ca atare. În percepția mea, activistul merge contra sedimentării unor percepții ierarhizate despre societate, despre diviziunea socială a muncii ori despre dreptul câtorva, puțini, să se exprime în spațiul public.

Activiștii sunt oarecum diferiţi de intelectuali, cu perspectiva lor auctorială, în sensul în care acționează orizontal, dintro perspectivă militantă asumată, ceea ce înseamnă asumarea unei parțialități de vederi. Activiștii nu au pretenția conferirii unui orizont de sens, nu „explică” ori „analizează lucrurile” dintr-o poziție verticală, de „sus”, de unde se vede orizontul. Nu (mai) există un orizont de sens, iar când acesta există devine o fuziune de orizonturi, care trebuie continuu negociat între participanți. Desigur, și în retorica discursivă intelectuală există poziționări similare, dar în practică acest lucru nu se prea întâmplă. Pretenția intelectualului este de a fi în afara jocului, ca antrenor, arbitru, spectator etc., care observă imaginea de ansamblu. La un astfel de ghidaj trebuie renunțat, oricum percepția asupra rolului lor vizionar este în declin. Cu toate acestea, în spații provinciale ca cel românesc mai există această așteptare și pretenție că intelectualul ar putea îndeplini o funcție de leadership moral. Dacă un intelectual-statuie ar arăta cu degetul orizontul, activistul s-ar uita ca idiotul la degetul lui. Alții ar râde că nu înțelege, dar de fapt intelectualul nu înțelege acea ingenuitate participativă a jocului în care orizontul de sens dispare.

Activistul generic la care fac referire se diferențiază și de politician. De aceea, încrederea sa într-o democrație electorală, a delegării deciziilor către o elită economică și politică cu

Educational

30

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

pretenții de „reprezentativitate” a scăzut. În schimb, avem un cetățean activist auto-delegat, care nu mai acceptă vechiul contract social parlamentar și caută soluții pentru o democrație participativă reală. De aceea, la protestele clujene din ianuarie GAS a propus pancarta „FIECARE CETĂȚEAN / PROPRIUL POLITICIAN”. Noile tehnologii și percepții sociale permit o astfel de societate mai consensuală, însă bătălia este deocamdată inegală.

Pe scurt, dincolo de diferențieri, activistul pe care îl am în vedere subsumează funcția critică a intelectualului și rolul presupus reprezentativ al politicianului și devine o sinteză a acestora. Hehe, sună foarte modest, știu!

3.G.F.: Cum vezi cultura civică la nivelul Clujului?

A. D.: Clujul stă mai bine față de alte orașe din țară și aici sunt mai mulți factori transnaționali și locali care s-au intersectat. Ar fi criza economică globală care a alertat oamenii cu privire la un model de creștere economică bazat pe speculații financiare. E importantă prezența unui mediu academic care, de bine de rău, mai îndeamnă încă studenții la reflecție în anii de formare paideică ori profesională sau coagulează, în principal, oameni din mediul universitar care se manifestă în afara lui (exemple ok pot fi Grupul de Lucru al Organizațiilor Civice sau Grupul pentru Acțiune Socială).

Apoi, e relevantă existența unor medii militante în zona ecologistă (campania Roșia Montană) ori a unor sectoare artis-

tice independente care sunt angrenate social (de exemplu, Asociația Proiect Protokoll și, într-o măsură mai mică, Fabrica de Pensule). Un rol a jucat și avântul economic al Clujului care a format o clasă mijlocie ceva mai largă față de alte orașe din țară și care are curajul să își articuleze, chiar timid, câteva revendicări, pentru simplul motiv că are ceva timp din moment ce a depășit faza luptei pentru subzistență (exemple: coalizarea dintre experți din varii domenii și mișcările ecourbane diverse: pentru pietonalizarea centrului, infrastructură pentru bicicliști, amenajarea de parcuri și locuri de joacă pentru copii etc.).

Totuși, față de alte regiuni din centrul sau vestul Europei, sau chiar din America Latină, stăm mai prost din cauza definiției flasce pe care o aplicăm încă societății civile. Societatea civilă are pretenția de a se defini, în mod clasic, în afara statului / politicii și capitalului / intereselor economice. Dacă analizăm mulțimea de finanțări ale ong-urilor prin intermediul Corporate Social Responsability ori de către statul supranațional prin proiecte europene și de către instituții publice autohtone ne dăm seama că pretenția este falsă. Dimpotrivă, trebuie să ne gândim că suntem proprii noștri politicieni și să ne reprezentăm, totodată, ca actori economici pentru că ar fi o imagine mai acurată pentru civism, pe care îl înțeleg ca participare publică la luarea deciziilor în sfera politică și economică. Dar în momentul în care ne vom poziționa ca ac-

Educational

31

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

tori politici și economici, vom constata însă cât de insignifianți devenim pentru sistem. Pentru că firimiturile CSR ori proiectele europene, care îmblânzesc critica și limbajul societății civile până la domesticirea completă, nu o să mai cadă de la masa bogaților.

E foarte important ca o societate civilă de secol XXI, din Cluj și de aiurea, să se lupte prin viziuni cuprinzătoare și prin acțiune directă pentru egalitate economică, așa cum în secolul XIX radicalii, socialiștii sau liberalii de stânga se luptau pentru egalitate politică. Dezideratul acesta se poate îndeplini prin „ocuparea” unor instituții publice actuale.

Dar pre-distribuirea ori re-distribuirea mai eficientă a resurselor se poate face și în forme economice mai radicale pe care le putem re-crea în timp: prin colective de cetățeni grupate în commons, prin corporații cooperativiste de acționari și nu de salariați, care acționează întrun sistem de piață, prin cooperative de consum, prin planificare participativă la luarea deciziilor etc.

Dar chiar și dacă vom continua să ne poziționăm strict ca societate civilă, trebuie să atacăm inegalitățile și ierarhiile sociale profunde, care sunt legi constitutive ale capitalului și statului, înțeles ca garant al proprietății private.

E interesant de arătat cum a apărut statul burghez modern, mai ales că studiez aceste lucruri ca doctorand pe teme istorice la un institut al Academiei Române. Oarecum ingenuu pornit la

drum, am fost șocat să citesc statistici din a doua parte a secolului XIX legate de alocarea masivă de resurse pentru Armată, Poliție și Administrație în spațiul românesc, dar și în alte state-națiune, în raport cu inexistența ori sfărâmătura bugetelor pentru Sănătate ori Educație.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că elita economico-politică a creat statul modern pentru a prezerva interacțiunile dintre actori privați cu stare și de a-i apăra pe deținătorii de capital de cei lipsiți de proprietate. Ca să dau o pildă simplă, dreptul de vot exista doar pentru deținătorii de proprietate. Doar din cauza presiunilor cetățenești / muncitorești s-au realizat reforme și alocări de resurse pentru sănătate, educație, asigurări sociale etc.

Din nefericire, la peste un secol de la aceste presiuni, noi trebuie să le reluăm pentru că statul acela social creat treptat în ultimul secol se prăbușește și este preluat de corporații. Apoi, drepturile pentru egalitate politică, pentru a fi reale, trebuie deplasate înspre economie. Trebuie să ne extindem imaginarul social, chiar și așa băltiți de o lume clujeană provincială.

De pildă, cum ar arăta o întreprindere corporatistă în care am avea dreptul de a vota, de a stabili prin consens ori prin delegări, diverse direcții și decizii?

4. G.F.: Ce înseamnă nesupunere civică și ce se urmărește prin aceasta?

A. D.: Am ajuns la praxisul nesupunerii civice citindu-i pe Thoreau, cel care a propus conceptul, apoi pe Gandhi,

Educational

32

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Adi Dohotaru, Sisif Mediatic la un performance stradal, pedepsit de Sistem să care ca jurnalist la alegerile din 2008 gunoiul informațional și propagandistic al lumii

Martin Luther King, dar și scrierile altor reprezentanți radicali din cadrul unor mișcări altermondialiste, care au continuat ori îmbogățit demersurile scriitorului anarhist american. Cum e greu să îi filtrez pe toți trei, o să fac referire la măcar unul dintre ei. Mi-a rămas impregnat eseul lui King scris pe marginile unui ziar întro închisoare din SUA. King a fost arestat ca urmare a unei demonstrații împotriva segregării rasiale care nu era autorizată de autorități. El a explicat simplu acțiunile directe de acest fel prin faptul că există o diferență între lege și justiție, între legi juste și legi nejuste etc. Tot în acest sens, când performam acte simple de nesupunere civică asemenea blocării unor artere sufocate de mașini alături de câteva zeci de bicicliști în vreun critical mass sau când participam la proteste care nu erau supuse notificării către autorități etc., atacam acele legi injuste, pentru că ele nu sunt rezultatul unor negocieri sociale largi. Iar dacă nu sunt rodul unui contract social, aceste legi pot fi încălcate.

Apoi, văd nesupunerea civică, asemenea unor fenomene similare ca mișcările de tip occupy (ocuparea piețelor în ianuarie în marile orașe ale țării întră în această paradigmă) ori sit-inurile anilor 1960, ca pedagogii critice negative. Rolul acestor pedagogii este de a contesta un sistem considerat injust.

Apoi, ca în mișcările de tip occupy se caută formule consensuale de negociere asupra problemelor structurale ale capi-

Educational

33

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

talismului, însă nu se articulează la modul pozitiv și programatic modalitățile de coagulare politică largă pentru a răsturna, din varii perspective reformiste sau revoluționare, actualele dezechilibre de putere. Mult mai greu de creionat teoretic și ca praxis sunt acele principii și mișcări de „supunere” civică și politică disciplinate, consensuale, și totuși pluraliste, care să își propună răsturnarea sistemului. Avem destule exemple anterioare de coagulare largă: partide, sindicate, coaliții asociative naționale și trans-naționale, cooperative, avangarde revoluționare și artistice etc. Se pot căuta formule noi de coalizare ori revitaliza altele provenind dintr-o tradiție radicală.

Dacă respect nesupunerea civică, m-am ghidat adesea după acest concept și mă va mai călăuzi pe viitor, miza ar fi totuși de a articula pozitiv alternative la actualul sistem, nu doar a-l destructura printr-o atitudine fermă ori flamboaiantă la mici proteste sectoriale. E oricum interesant succesul acestei sintagme. Atâta timp cât ne menținem într-un spațiu „civic” lucrurile sunt relativ acceptabile, putem fi priviți cu o oarecare benevolență, dar cum ar suna „nesupunere politică”?

Nesupunerea politică însă este imposibilă atâta timp cât „politicul” este un spațiu murdar, corupt, de neatins în imaginarul nostru colectiv, ceea ce conduce la o acaparare a politicului de către coruptibili mediocri sau simpli interpuși ai marilor agenți economici.

5. G.F.: Am observat ca inițiatori în majoritatea mișcărilor sociale din Cluj au fost Grupul de Acţiune Socială (GAS) și Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (gLOC). Cum reușiți să mobilizați oamenii și prin ce canale comunicați?

A.D.: Din start, trebuie declinată responsabilitatea pentru majoritatea campaniilor din Cluj în 2010. Și dacă era așa, ar fi fost tare trist, pentru că ar însemna că lucrurile s-ar mișca în oraș super unidirecționat. Am participat la diverse manifestații sindicale, legate de Roșia Montană, la mobilizările în contextul „indignados”, dar de inițiat cu GAS-ul au fost câteva manifestații cu privire la gestionarea ineficientă a celor două mari parcuri ale orașului: Parcul Central și Parcul Feroviarilor. Iar cu gLOC-ul ne-am implicat pentru a veni în sprijinul, pe cât posibil, comunităților de romi din ghetoul format în preajma gropii de gunoi de la Pata Rât, unde trăiesc aproape 2.000 de oameni în condiții de locuire dezastruoase.

Mobilizarea e relativ simplă atâta timp cât se face în câteva zeci de oameni sau o sută-două, cum am făcut noi. Nu există rețete, doar determinare, intensitatea la care s-a făcut referire înainte. Apelăm la mail, facebook, câteva site-uri ca slicker, TOTB, CriticAtac, ori chiar media locală care transmite mesajul, dar nu mobilizează neapărat lume. Există totuși niște instituții mediatice locale cu care am colaborat, dar ele funcționează în para-

Educational

34

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

metri calitativi deplorabili, chiar dacă oamenii pe care i-am întâlnit acolo îmi sunt mai dragi decât în media privată, care oricum funcționează managerial în termeni puțin prietenoși cu jurnalismul (profit sau interese politice). Mă gândesc la media publice ca TVR Cluj, Radio Cluj sau chiar reviste culturale ca Tribuna. Acestea nu sunt folosite la un randament minimal măcar din cauza lipsei unei gestiuni comunitare asupra instituțiilor media publice și a unor conduceri dependente de controlul politic.

6. G.F.: Dacă facem excepție de protestele din ianuarie, mobilizarea la nivel de oraș in general pare destul de scăzută totuși. Care crezi că sunt motivele: resemnare, neîncredere în posibilitatea unei schimbări reale, sau dificultatea de a identifica nedreptatea socială?

A.D.: Sunt toate motivele enumerate de tine, cu accent pe faptul că nu se diagnostichează corect înghițirea spațiului politic de economie și de către marii decidenți economici, iar asta s-a văzut chiar și la manifestațiile din ianuarie axate unilateral spre clasa politică, ocolind oligarhia financiară. Marii decidenți economici au colonizat politicul. Sunt chiar mai puțini decât acel 1% faimos, iar noi suntem mai mulți de 99%, deși suntem colonizați interior de ei. Un bun exemplu este Parcul Feroviarilor, care ani de zile a stat în paragină pentru că Arpad Paszkany a avut interesul ca acele hectare de teren să dispară din conștiința publică. Când în

urmă cu aproape patru ani am desfășurat o campanie de „salvare” a parcului toți politicienii, care candidau pentru diverse funcții la alegeri, mi-au zis că o să propună primăriei trecerea parcului în gestiune de la Căile Ferate Române. Cu toate acestea, politicienii au uitat rapid de promisiuni. Parcul este concesionat autorități clubului de fotbal CFR, unde patronul Paszkany plănuiește să construiască în apropiere un mall. Când clubul de fotbal a început să reamenajeze parcul fără avize și strict în beneficiul sportivilor CFR, s-au organizat manifestații și s-au trimis sesizări către instituțiile publice. Lucrările care tăiau accesul general în parc au fost sistate, iar parcul a rămas un teren

Educational

35

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

semi-viran. Neîncrederea vine din faptul că este dificil să te lupți cu oameni atât de influenți economic, politic și mediatic cum e Paszkany. Atâta timp cât trăim într-o lume care permite inegalități atât de drastice între diverși actori din sistem resemnarea va fi regula, iar mobilizarea excepțională. Repet, bătălia trebuie să fie pentru egalitate economică, după acea va veni și cea politică. O vreme a funcționat o formă de echilibrare prin redistribuirea resurselor făcută de statul social, acum atacat, dar sper să fie și destule alte opțiuni. La nivel de Cluj ori, mai larg, România, speranța mea este de a participa la organizarea unor mișcări sociale ori politice alternative care acceptă ca premisă fundamentală contradicția dintre democrație, ca participare cât mai largă la luarea deciziilor, și capitalism, ca muncă salarială și apropriere privată a profitului. Cum poate fi atenuată sau rezolvată această contradicție rămâne de văzut.

7. G.F.: Care dintre mișcările sociale din Cluj din ultimul timp a avut succes în ideea stabilirii unui dialog cu

Educational

36

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

autoritățile publice în ceea ce privește soluționarea diverselor probleme existente?

A.D.: Din punctul meu de vedere, succesul constă în primul rând în acea coagulare spontană, critică și tenace în a aduce pe agenda publică diverse probleme. Până la urmă, succesul nu trebuie să fie doar acel output al soluționării, al rezultatului, al unei logici secvențiale, cronofage. Poate contează mai mult procesul, relațiile de prietenie și rudenie ideatică ce se formează, camaraderia, momentele kairotice de interacțiune, senzația de împuternicire a cetățenilor, egalitatea de relaționare propusă… Că tot pomenesc de egalitate, nu mă gândesc la acest concept în termeni cuantificabili, ci ca la egalitatea ca sentiment.

Ceea ce presupune dorința de a trăi într-o comunitate solidară ca interese și armonică, în ciuda diversității de comportamente și aptitudini. Este mai mult decât o egalitate în fața legii, este o egalitate în care omul este referentul. Ca să ne simțim egali între noi, trebuie să ne identificăm ca atare. Și cine se identifică atunci când trece pe la Pata Rât cu acei oameni „inferiori” cu tenul închis și, desigur, „jegoși”? Cine se identifică cu „superiorul” „gras” în costum și pipiței blonde cu țâțe superbe care își parchează jeepul în fața vilei? Dacă vom avea o societate cu asemenea dizarmonii, egalitatea este imposibilă, iar egalitatea este precondiția libertății, de aceea trebuie să ne luptăm

cu dușmanii ei până la capăt pentru ea.

Dar, ca să îți răspund la întrebare, succesul nostru pare limitat la prima vedere.

Nu se știe cum vor funcționa, de pildă, comisiile de dialog social anunțate în urma protestelor. Cât despre manifestații mai vechi, la presiunile mișcării bicicliste, Primăria a început să amenajeze o infrastructură specifică, deocamdată prost gândită pe trotuare, dar în câțiva ani practicabilă, cred eu, dacă va fi mutată pe străzi. În ceea ce privește Parcul Feroviarilor, sunt bucuros că am obținut stoparea lucrărilor. Cu privire la oamenii de la Pata Rât e mai complicat pentru că va fi nevoie de investiții masive, dar am reușit măcar să punem problema pe agenda instituțiilor publice locale, regionale și supranaționale, astfel încât se caută soluții pentru rezolvarea parțială a excluziunii sociale și locative. Noul primar, Radu Moisin, a acceptat în urma protestelor din ianuarie să fie membru al unei sub-comisii de dialog social pe problema ghetoului din Pata Rât, să vedem dacă vom mișca lucrurile.

8. G.F.: Ce înseamnă „Mișcarea Occupy Wall Street” și cum se pliază ea pe democrația noastră? Și cum ar putea ea să ne ajute sa înțelegem/problematizăm democrația din România?

A.D.: Dincolo de critica bail out-ului financiar și a inegalităților economice, mișcarea presupune punerea în paranteze a democrației reprezentative și a problemelor legate de delegarea decizi-

Educational

37

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

ei. De aceea, nu existau oameni care să negocieze seturi fixe de revendicări cu autoritățile, ceea ce a făcut ca mișcările de tip occupy să devină un fel de bulă utopică, de discuții politice avangardiste, bazate pe principii radical-consensuale, așa cum nu vedem în viața noastră de zi cu zi. În urma acestor mișcări, cred că reiese necesitatea găsirii unui nou contract social care să presupună o participare și deliberare mai largă asupra deciziilor care ne afectează viața. E nevoie de noi constituante care să legifereze o altă democrație, care să amendeze major sistemul reprezentativ. Noi suntem oarecum în urma acestor mișcări, negocierile bazate pe consens ale manifestanților din ianurie erau subliminale în raport cu o voce a pieței care își formula nemulțumiri variate.

9. G.F.: Cum vezi atitudinea presei față de aceste mișcări sociale?

A.D.: Media este doar un canal, un receptor chiar de ajutor, dar nu mă aștept să fie o oglindă fidelă a acestor mișcări, nici nu doresc să fie un canal de propagare. Chiar dacă filtrul de redare este uneori grosier, își face treaba relativ ok, în ciuda limitărilor de rigoare determinate de profit și interesele elitelor economice care împiedică media să devină un spațiu de diseminare autentică. Dar nu acolo este problema reală. Totuși, dacă media ar ieși dintr-o logică a prezentării cu precădere a conflictelor și a „noutăților” și ar mediatiza mai des astfel de exemple de succes de participare cetățenească în viața publică și negociere a conflictelor, cred că ar fi mai multă încredere și speranță de rezolvare a diferendelor în spațiul public (și nu amortizate în spatele ușilor închise). În sensul paradigmei conflictuale, la a doua manifestație în Parcul Central niște jurnaliști mi-au spus că ei nu mediatizează evenimentul pentru că a mai fost un protest în parc și nu apare un element vizual radical și conflictual care să fie demn de știre.

10. G.F.: Ce mesaj ai transmite studentului clujean cu privire la implicarea sa în comunitate?

A.D.: The personal is political…

Click me!

Educational

38

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Interviu cu Adrian George Iordăchescu

despre colecţii etnografice private, tradiţii, oameni şi identitate locală Rozina CSASZAR Duminică, pe la prânz, l-am cunoscut pe George, un tânăr cu planuri de viitor mărețe, dar în același timp cu picioarele pe pământ, care știe să-și facă viața frumoasă în fiecare zi. Între o cafea și o ninsoare agitată am cunoscut o persoană cu care ai ce să povestești, cu care am vorbit în aproape 2 ore despre marea lui pasiune: obiectele tradiționale.

În poză - costum de momârlan, 1700, Slătioara, lângă Petroșani Go Free: Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine - din ce oraș ești, la ce facultate studiezi și care sunt hobby-urile tale.

Educational

39

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

IAG: Mă numesc Iordăchescu Adrian George, student la Sociologie anul 3 și la Istorie anul 3, ambele la zi. Sunt din Comuna Berevoiești, din nordul Muscelului, Argeș. Liceul l-am făcut la Pitești, având înclinații spre științele socio-umane, iar apoi am ales Clujul. Așteptările mele au fost sastisfăcute într-o mare masură și acum pot să spun că mă regăsesc foarte mult în toată această dinamică socială la care suntem martori.

Despre hobby-uri nu știu ce să zic, aproape toate lucrurile pe care le fac, le fac cu plăcere, de exemplu despre colecția mea nu știe multă lume, nici măcar cei de la facultatea mea. Îngrijesc această colecție de obiecte de fiecare dată când merg acasă. Se poate adăuga la hobby-uri muzica barocă, ciclismul și arta în general. Îmi place să fiu atent la originea anumitor obiecte.

GF: Echipa Go Free a tras cu urechea prin Cluj și a auzit că ai un muzeu.

Despre ce este vorba mai exact?

IAG: Colecția mea de care sunt mândru, nu este muzeu propriu-zis, deoarece nu este într-un circuit public deocamdată. Se află într-o cameră foarte mare din Berevoiești, situată în centrul comunei, lângă “Muzeul de Arte Plastice”, unde se regăsesc aproximativ 200 de lucrări ale pictorilor români, colecție rurală deloc promovată, chiar și locația se dărâmă. Obiectele din colecția personală le-am strâns din timpul liceului, aproximativ peste 800 de obiecte

și fiecare are câte o poveste aparte. La început, colecționam doar costume populare, din donații mai ales, erau bătrâne care mi le ofereau. Acum am foarte multe obiecte meșteșugărești și mai puține costume populare și țesături, proporțional vorbind: piese de port popular, mobilier, țesături și foarte multe materiale cu motive (bucăți din ie, cel puțin 200 de fragmente de țesătură), cu toate că astfel se pierde identitatea costumului respectiv. Costumele înglobează identitatea locală, care în ziua de azi nu mai există de câteva decenii bune.

GF: Cum ți-a venit ideea și de la cine a pornit totul?

IAG: Încă din liceu, făceam diverse proiecte ce țineau de etnografie și mergeam pe teren să cercetez. Astfel, eram în contact permanent cu bătrâne care îmi spuneau că au diferite obiecte meștesugărești. Așa am început să strâng foarte multe obiecte tradiționale, iar în ultimul an am adunat aproape orice avea legatură cu viața rurală. Această

Educational

40

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

colecție nu este o stare finală, poate din măcar începutul. Este doar un spațiu de depozitare a lucrurilor și are obiecte doar din zona mea. Aștept să am un loc al meu, un muzeu unde să am sunete, imagini, să fie un mediu extrem de stimulant pentru vizitatori. Dacă o să fac vreodată un muzeu, va merge pe ideea “Muzeului Țăranului Român” din București, deoarece are o abordare mai avangardistă, nonconformistă. Există acolo “Sala Crucii”, cu obiecte care îți expun o trăire simbolică, nu neapărat autentică. Ideea mea e deviantă, cu multă sticlă, cu oțel, având o abordare avangardistă. Îmi doresc ca vizitatorilor să le creeze un impact vizual, care să îi frapeze, să fie ca o incitare la dialog. Ideea de vitrină într-un muzeu nu mi se pare potrivită, mi se pare aberantă, greoaie și o abordare impenetrabilă.

GF: S-a remarcat până acum această invenție a ta sau ai promovat-o în vreun fel?

IAG: Nu am avut timp să o promovez și nu o promovez deocamdată. Cum spuneam, nu este un muzeu cu adevărat, este o colecție în curs de structurare în muzeu. Locul este vizitat informal de foarte multe cunoștințe de ale mele sau oameni din zona mea, condiția este ca a doua oară când vii să vizitezi, trebuie să aduci neapărat un obiect tradițional.

A fost cercetat amplu de către “Muzeul Țăranului Român”, atunci când am lucrat un proiect împreună, au venit la mine 2 zile, am dat interviuri la fel de infor-

male, dar nu știu dacă a apărut ceva scris despre colecția mea. În presă sigur nu a apărut.

GF: Admiri pe cineva din mediul tradițional?

IAG: Nu recunosc hegemonia elitelor culturale, mai ales în crearea identității.

Lucrurile pornesc de la oameni simpli, nu care se înfățișează a fi oameni care promovează identitatea culturală. Nu am modele.

GF: Dintre locurile tradiționale din România pe care le-ai vizitat, care ți-a rămas rămas întipărit în memorie?

Educational

41

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

IAG: “Muzeul Țăranului Român”, din București. Nu putem compara locurile pentru că sunt lucruri total diferite, cu toate că se forțează mâna, încercând să se promoveze doar anumite locuri. Colecțiile mici le consider frumoase, care iau contact cu identitatea locală, sunt oameni care le vând și îți împărtășesc experiența lor de cunoaștere. O identitate nu se poate ierarhiza, cred eu.

GF: Îmi vorbeai de experiența trăită la “Muzeul Țăranului Român” din București.

IAG: Da, este una dintre cele mai fericite experiențe trăite până acum. Am câștigat faza națională a unui concurs, premiul I pe țară, un proiect de stimulare a colecționarilor privați, iar anul acesta au decis să aducă un colectiv mai tânăr. Am participat 5 tineri din diverse colective culturale, am avut cur© Poze din arhiva personală

Aștept să am un loc al meu, un muzeu unde să am sunete, imagini, să fie un mediu extrem de stimulant pentru vizitatori.

Educational

42

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

suri intensive ce priveau ateliere legate de marketing și promovarea obiectelor tradiționale, etc. A fost o experiență teoretică favorabilă pentru cariera mea, o săptămână de vizite pe teren, am fost chiar în câteva locații din România unde există colecții foarte bine întreținute.

Fiecare colecționar are felul lui de a-și expune muzeul, de a și-l întreține, etc.

Proiectul s-a finalizat la “Muzeul Astra”, din Sibiu, unul dintre cele mai bune muzee etnografice din țară. Rezultatul a fost constituirea Rețelei Naționale a Colecțiilor Private Etnografice cu Caracter Sătesc (RECOMPENS) – cea mai mare rețea de muzee din țară după RMNR. Suntem aproape 30 de membri, există diversitate și încercăm să contribuim la o mai bună popularizare și întreținere a lor.

GF: Din câte am văzut ai un blog. Ce subiecte îți place să abordezi?

IAG: Blogul este un rezultat al activității mele din liceu, din zona tradițională. Sincer nu am mai scris pentru că am luat o pauză pentru o abordare mai teoretică, nu doar o constatare empirică. Pe blog, aveam articole care vorbeau fie despre costume populare, fie despre tradiții și obiceiuri din anumite zone. Am zis că trebuie să reîncep să scriu, în special despre conservarea și restaurarea obiectelor tradiționale, cum ar fi temperatura, umiditatea, lucruri care prelungesc viața obiectelor.

GF: Cu ce te ocupi acum? Ce activități întreprinzi?

În trecut, femeile puneau un greș, adică un punct, ceva ce nu era simetric, un punct care nu ar trebui să fie acolo. Acest lucru semnifica amprenta ei asupra lucrului respectiv.

Femeile credeau că doar Dumnezeu poate fi perfect, iar înainte ca ele să moară, ultimul lucru țesut trebuia să fie perfect (poveste auzită de la țară)

Educational

43

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

IAG: Pe lângă facultate, fac voluntariat la Organizația Europeean Alternatives, unde sunt și membru în Rețeaua Trans-Europa. La momentul actual, avem un proiect pe tema democrației, ce însemna ateliere și dezbateri privind democrația din diverse state europene, ce vor fi susținute în diverse orașe din țară. În același timp, sunt coordonatorul voluntarilor la Teatrul Național din ClujNapoca.

GF: Ce planuri de viitor ai?

IAG: În primul rând crearea unui muzeu. Pentru asta am nevoie de spațiu și fonduri, un plan de viitor puțin îndepărtat. În acest moment, mă pregătesc pentru admiterea la o facultate europeană, unde intentionez să urmeaz un master în sociologie și apoi poate un doctorat. Nu-mi prea place, în general, să-mi fac multe planuri, pentru că lucrurile sunt fluide, foarte schimbătoare.

GF: Ce părere ai despre târgurile meșteșugărești din zona Clujului?

IAG: Eu cred că manifestările de acest gen, târgurile care se dau tradiționale, sunt puțin diferite de ceea ce reprezintă realitatea, adică se vând produse standardizate și nu sunt deloc veridice.

De exemplu, am găsit ceramică care nu era traditională. Li se dau o încărcătură simbolică neadecvată pentru ceea ce sunt ele defapt și se creează o identitate forțată a obiectelor. Târgurile sunt mijloace de autocelebrare a unui capitalism

care vrea să aiba o față tradiționalistă.

Asta are repercursiuni negative asupra identității locale și asupra gospodăriilor rurale. De exemplu, în trecut, femeile puneau un greș, adică un punct, ceva ce nu era simetric, un punct care nu ar trebui să fie acolo. Acest lucru semnifica amprenta ei asupra lucrului respectiv. Femeile credeau că doar Dumnezeu poate fi perfect, iar înainte ca ele să moară, ultimul lucru țesut trebuia să fie perfect (poveste auzită de la țară). Acasă, am și perdele cu o linie care nu își are locul acolo, e un bun indicator pentru cine nu cunoaște fooarte bine tradiția anumitor lucruri sau un indicator pentru a vedea dacă persoana care vinde spune adevărul despre obiectul respectiv.

GF: Ce mesaj dorești să le transmiți studenților și cititorilor GO FREE? IAG: Recomand tuturor să fie foarte atenți la mărcile identitare care se creează în jurul lor și să respingă toate lucrurile care au pretenția de a fi generale.

Trebuie să gândim totul foarte focalizat în contextul social, cultural și economic, din care extragem componentele respective. Noi trebuie să respingem esențializările și reducționismul la care suntem forțați să luăm parte.

Pr profesional

44

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Interviu cu Cristian Grosu Ioana HriŢcu-Meşenschi Cristian Grosu pare a se fi născut pentru teatru. Zenobia, La răscruce de vânturi, Insula ori Machiavelli: Arta terorii sunt doar câteva spectacole în care a jucat, toate pe scena Teatrului Național din Cluj „Lucian Blaga” . În 2007 a primit Premiul pentru Debut la Galele UNITER, pentru rolul Graham din spectacolul PURIFICARE de Sarah Kane.

Un interviu cu Cristian Grosu înseamnă a redescoperi oameni care cred în valoarea culturii, educației și iubirii.

Go Free: Cum sunt repetiţiile pentru tine? Intri uşor in rol?

Cristian Grosu: Nu e vorba de a intra, e vorba de a accesa rolul. Nu cred că poţi fi niciodată 100% acel rol. Cred că tu te duci spre personaj și personajul vine către tine și întâlnirea este undeva la mijloc. Pentru că și el, personajul, aleargă către tine.

Depinde de rol...au fost roluri și sunt sigur că vor mai fi roluri la care va trebui să citesc istorie, geografie, politică sau va trebui să stau în biserică, să mă rog, să văd cum predică cineva sau să stau într-un canal, să văd cum doarme un străin, să ştiu cum e diavolul, să ştiu cum e îngerul, să încerc să fiu. Să nu mă prefac și chiar să le încerc pe bune. Dacă mă întrebi cum e când un personaj moare pe scena...habar n-am, dar încerc să ştiu. Actorul lucrează tot timpul. Și acum, eu lucrez când stau de vorbă cu tine, într-un fel...

GF: Ce înseamnă un actor mare?

CG:Un actor mare e un actor care nu se minte pe el. Un actor mare e unul care ştie că e mare, dar nu arată asta. Un actor mare e unul care munceşte non-stop fără să-l vadă cineva că munceşte. E unul care știe să fie umil, un actor disciplinat. Nu întârzie niciodată, e un partener bun. Un actor mare e un actor care se antrenează.

Pr profesional

45

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Îmi port copilăria în buzunar tot timpul. Se spune că un actor trebuie să joace ca un copil.

Copiii sunt cei mai buni spectatori. Când vorbeam de credinţa unui actor mare, aici am vrut să ajung.

Un copil crede. Scaunul, dacă îl întoarce şi se suie pe el, pentru el e un cal, el crede că e un cal. și atunci un actor trebuie să fie ca un copil de bun. Un actor mare e un copil. El crede în jocul lui... el, când ia iarba şi o taie şi dă, chipurile, să mănânce păpuşii- e mâncare, e pe bune, el crede!

Spectatorii ar trebui să vină ca nişte copii la teatru, să nu vină cu preconcepţii, să judece. Un spectator trebuie să vină cu bucurie la teatru. Când eram mici şi ni se spunea «hai la teatru» era o imensă bucurie, era o fericire când vedeam luminile alea. Vedeam magie, era magie...

Pr profesional

46

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

GF: Cine te-a format ca actor?

CG:Sunt mai multe persoane foarte dragi mie și care vor avea tot timpul un loc in inima mea. Ei țin baza zidului meu.

Unul din ei e mama. Cu siguranță mama... Altul e fostul meu profesor Cătălin Damian, fostul director al palatului copiilor din Iași și care într-un fel el m-a descoperit și m-a purtat cu el în cârcă de la 9 ani până când am dat la facultate. Profesoara mea, Miriam Cuibus, un creator de oameni-actor. Și mai sunt doi oameni foarte importanţi în viața mea: regizorul David Esrig și regizorul Andrei Șerban.

GF: Care sunt actorii care te-au inspirat?

CG:Toţi actorii pe care-i văd mă inspiră, absolut toţi pe carei văd. Nu sunt actori proști, ci ca în orice meserie...mai puţin înzestraţi, cu mai puţin har sau mai puţin pregătiţi. Nu pot sa spun un actor prost. Încerc să nu folosesc cuvântul asta...Nu sunt eu în măsură să judec un actor sau un om de artă pentru că și eu sunt, la rândul meu, un om de artă. Niciodată nu ştii de unde sare aşchia. Sunt actori care sclipesc peste noapte, nu ştiu cum se întâmplă, nu știu de ce se întâmplă. Dar dacă e vorba de actori preferaţi, am actori preferaţi... Din România îl iubeam foarte mult pe Gheorghe Dinică, iar din afară este un actor care acum e preferatul meu și care se numeşte Klaus Kinski.

GF: Cum ai reușit să rămâi cu picioarele pe pământ deși ai un loc de muncă destul de nebunesc?

CG: Eu nu spun că am rămas cu picioarele pe pământ, dar nici nu spun că sunt cu capul în nori. Cred că sunt undeva pe Lună... stau foarte bine aşezat pe Lună...merg pe Lună.

GF: Ai obsesii?

CG:Obsesii avem cu toţii...da, am o obsesie... Teatrul. Marea dragoste a vieţii mele.

GF: Actoria reprezintă pentru tine o meserie a șingurătății?

CG:Are paradox întrebarea după părerea mea. Și da, și nu.

Ce ciudat... Da- pentru că eşti doar tu cu personajul care nu e real, dar e adevărat...Eşti tu și cu celelalte personaje care te înconjoară, reale și ele, dar care nu sunt adevărate. și nu,

Pr profesional

47

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

pentru că e personajul cu tine care nu e adevărat,dar e real prin tine. și nu, pentru că eşti cu ceilalţi parteneri care sunt adevăraţi, dar nu sunt reali, într-un fel...

GF: Din ce momente mari e construită viața ta de până acum?

CG:Copilăria e cel mai mare moment.

Eu sunt bolnav după copilărie... am avut o copilărie fantastică. Alte momente mari? Nu...Copilăria e cel mai mare moment. Îmi port copilăria în buzunar tot timpul. Se spune că un actor trebuie să joace ca un copil. Copiii sunt cei mai buni spectatori. Când vorbeam de credinţa unui actor mare aici am vrut să ajung. Un copil crede. Scaunul, dacă îl întoarce și se suie pe el, pentru el e un cal, el crede că e un cal. și atunci un actor trebuie să

fie ca un copil de bun. Un actor mare e un copil. El crede în jocul lui... el, când ia iarba și o taie și dă, chipurile, să mănânce păpușii- e mâncare, e pe bune, el crede!

Spectatorii ar trebui să vină ca nişte copii la teatru, să nu vină cu preconcepţii, să judece. Un spectator trebuie să vină cu bucurie la teatru. Când eram mici și ni se spunea “hai la teatru” era o imensă bucurie, era o fericire când vedeam luminile alea. Vedeam magie, era magie...

GF: Cum vedeai viața de actor înainte de a intra în actorie?

CG:Nu-mi era frică de ea. Acum îmi este frică.

GF:Sunt actorii actori și în viata?

CG:Și da, și nu. Toți oamenii sunt actori în viață, numai că actorii sunt puţin

Pr profesional

48

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

mai mult actori decât ceilalţi oameni. Nu că joacă sau că le-ar fi mai simplu. Nu le e mai simplu, e mai greu. Am întâlnit persoane care să spună “aaa, tu eşti actor, poţi să faci ce vrei că eu nu te cred” Nu are nicio legătura scena cu viața reală. Dar, un pictor nu mai e pictor în viața reală? Un muzician nu e un muzician și în viața reală? Dacă un actor joacă și în viața? Cine nu joacă? Dacă profită? Cred că e mai greu pentru el tocmai pentru că e actor.

GF: Când ştii că rolul ți-a ieșit bine?

CG:Am făcut un personaj într-o piesă de teatru și am primit cronici proaste. Nu există actor care să nu fi luat o cronică proastă, dar în același timp m-am întâlnit cu un om pe stradă și acel om m-a salutat, m-a luat de mână, mi-a mulţumit, se uita în ochii mei și mi-a spus : “m-am schimbat”...și atunci în ce să cred? Atunci eram la un moment de cotitură în a ști ce e bine și ce-i rău. O altă întâmplare a fost când eram la Paris, jucam întrun spectacol de Andrei Șerban - Spovedanie la Tanacu, care a făcut și el multă vâlvă în sfera teatrului. Printre spectatori se număra și Peter Bruck, unul din Mesia teatrului. Eram cu un prieten și coleg – Ionuț Caras - și, după spectacol, ne-am dus la Andrei Șerban și i-am spus cu capetele plecate: “vai ce prost a fost”, iar el s-a uitat la noi și a spus “nu-i adevărat! nu întotdeauna ce e pe scenă sau ce crezi tu că e pe scena, tu actorule, e și în sală”. E altceva în sala, a fost altceva în sală. A fost cel mai bun spectacol pe care l-am văzut. Simți când e un spectacol mai bun sau când e un spectacol mai rău. E ca în viață... pe mine nu mă interesează dacă mă operez pe creier dacă chirurgul meu e flămând sau nu, dacă îl doare capul sau nu, dacă îl supără glezna sau nu. Nici spectatorul nu știe că eu poate nu am mâncat, poate mi-e rău, poate s-a întâmplat ceva în familie...

GF:Ce te demotivează?

CG:Lipsa de coerență profesională, lipsa de profesionalism, lipsa de interes acordat, lenea, prostia, judecata în sensul rău al cuvântului.

GF: Care ți s-a părut cel mai greu rol și de ce?

CG:Într-un fel toate rolurile sunt grele. Sunt roluri mai com-

Pr profesional

49

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

plexe sau mai puţin complexe, sunt roluri pe care le faci mai uşor și altele pe care le faci mai greu, sunt roluri care îţi vin mănuşă. Sunt roluri care merg pe expresie, sunt roluri de compoziţie, sunt roluri care atacă zona psihologică. Actorul, cel mai bine vândut acum e actorul care se pliază pe orice. Asta e o ambiţie de-a mea - să fiu cât mai complex și în comedie, și în tragedie și în teatrul expresionist, în orice. Rolurile grele mi se par totuși cele care ţin de teatrul existenţialist, care implică o psihologie foarte adâncă - tragediile greceşti de exemplu, comediile. Din fericire, am să-l joc pe Hamlet anul viitor. E o mare bucurie pentru un actor...

Aș vrea să fiu mai bun cu oamenii, să repar greşelile pe care le-am făcut cu oamenii, să repar greşelile pe care le-am făcut cu mine, dar care implică oameni, să-mi cer iertare mie. Să încerc să fiu mai

bun...mai bun cu oamenii!

GF:De ce vine lumea la teatru?

CG:Cred că sunt mai multe motive...

Oamenii încearcă pe orice cale să se vindece, și atunci apelează și la teatru.

Pe unii îi vindecă teatrul, se simt mai bine la teatru. În ziua de azi nu mai poţi prosti lumea atât de uşor cu tâmpeniile repetate și răs-repetate care se dau la TV în fiecare zi. Eu înţeleg sărăcia în care suntem, înţeleg oamenii care sunt trecuţi de prima tinereţe, care nu mai au timp, nu că nu ar vrea, nu că nu au chef, vor! Sunt săraci, omul e sărac, omul nu mai are chef, nu poate. Unii își dau seama că teatrul e și o hrană a spiritului. Da, vin să se hrănească spiritual, să-și hrănească emoţiile și să și le hrănească cu o hrană bună, nu cu orice.

GF: De ce ai ales Cluj?

CG:Nu eu am ales Clujul, ci Clujul m-a ales pe mine. Eu am ales teatrul...

Pr profesional

50

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Interviu cu UNGURU’BULAN Rozina CSASZAR Unii, dintr-un cerc mai restrâns, îl ştiu pe Saipro (Ciprian) ca şi Dj la un radio din Baia Mare sau ca reporter într-o perioadă la Cronica Cârcotaşilor, iar alţii îl cunosc ca şi “Unguru’Bulan”. Cu toate că sunt băimăreancă, eu am avut plăcerea să-l cunosc pe Ciprian Cătunescu abia acum: un tip modest şi sincer, foarte vorbăreţ, pe care l-am admirat încă de când eram mică, când îl vedeam pe străzile băimărene şi îi ascultam programul de dedicaţii seara la radio. După atâţia ani am avut plăcerea să stăm în sfârşit la o cafea, tocmai în inima Clujului, unde mi-a povestit de proiectul său de suflet.

G.F: Salut! Vrem cu nerăbdare să facem cunoştinţă cu persoanele din spatele acestui proiect.

C.C: Eu sunt Cătunescu Ciprian, am fost animator radio la Club FM din Baia Mare şi acum mă ocup de partea audio a desenelor animate. A doua persoană care lucrează la proiectul “Unguru’ Bulan” împreună cu mine este prietenul meu şi în prezent asociatul meu, Szilard Szekely (“Szile”). L-am cunoscut prin anul 2007, când era un freelance graphic designer şi solistul formaţiei Ultimul Nivel. El se ocupă de partea video a proiectului.

G.F: Cum s-a născut acest proiect?

C.C: La început am lucrat singur. Totul a pornit mai întâi de la un spot RDS, pe care l-am primit pe mail de la Oradea ( sediul central RDS ). Pe vremea aceea, toată lumea spunea “RDSH”, în loc de RDS. Să vă spun despre ce era vorba. Reclama înfăţişa un monolog la telefon între doi prieteni şi scotea în evidenţă faptul că aveai minute gratuite de la 10 încolo seara, pentru ca românii să vorbească cu prietenii lor din Ungaria. Când am auzit spotul, pe atunci lucram la radio şi la producţia publicitară a reclamelor audio, când mi-a venit ideea de a inventa două

Pr profesional

51

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

personaje care să vorbească. Le-am dat nişte voci şi am făcut spotul. Mi-am chemat un coleg de la radio să-l asculte, după care a tot circulat aşa între prieteni, trimiţând linkul pe Messenger. Reclama a fost folosită în uz intern, a stârnit râsul colegilor mei de la radio şi m-au rugat să le trimit “pastila”, aşa cum îmi place să o numesc, pe mail. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 25 noiembrie 2005. Ulterior, a ajuns în tot radioul, de aproximativ 30 persoane şi s-a cerut o continuare. Am tot făcut o glumă una câte una, până când am ajuns la cea cu piesa “Sabia lui Zoro”. Mi-am dat seama ce impact a avut şi unde a ajuns. La un moment dat m-am oprit, iar într-o zi m-a sunat un coleg şi m-a întrebat dacă m-a sunat “Huidu”. Nici nu am ştiut despre ce vorbeşte. Prietenul meu mă sunase de fapt să-mi spună că m-a pus în contact cu Şerban Huidu, de la Cronica Cârcotaşilor.

Am luat legătura cu el şi a fost încântat de contactul cu mine, încât mi-a cerut o colaborare pe Cronica de la radio. Trebuia să fac “pastiluţe” de râs, o dată pe săptămână, fără limbaj licenţios, ca să fie difuzabile pe radio. În anul 2008, s-a difuzat la Cronica Cârcotaşilor de pe TV, episodul de Crăciun cu Gigi, lucru care a fost bine primit. Desenele nu sunt neapărat umoristice, sunt de un umor popular, la fel ca şi Cronica. Ne folosim de umorul popular, pentru a prezenta nişte cazuri din România de azi.

G.F: Cum v-a venit ideea alegerii numelui “Unguru’ Bulan”?

C.C: Aveam un coleg la radio, de etnie maghiară, care avea mereu ceva de zis, era cam pornit şi cineva i-a zis “Unguru Bulan”. Defapt, şi Huidu zicea la radio, când am început colaborarea, “acum urmează Unguru’ Bulan!”.

G.F: Se spune că “viaţa bate filmul” or something like that.

Există vreo legătură între voi şi personajele din aceste benzi desenate? Cum au luat viaţă mai exact personajele Frăţică, Unguru’Bulan, C8ilu’ şi Gushteru?

C.C: Nu există o legătură propriu-zisă, pastilele sunt mai mult decât ne-am gândit noi iniţial. Cu toate astea, în fiecare personaj m-am regăsit cumva, prin replici de pe la bloc sau întâmplări din viaţa mea, din interiorul grupului. De exemplu, pentru personajul “C8ilu’” m-am inspirat din nişte faze cu copiii

Pr profesional

52

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

de la blocul meu. Aveam un copil inofensiv la bloc, însă crizat, care urla mereu pe la scară şi eu îl auzeam. Am vrut să-l facem exact aşa, un personaj care dă replici de oameni mari. În principiu, eram şi fan bancuri de la bun început, dar m-am detaşat oarecum de asta, pentru că nu voiam să folosesc aceleaşi replici. Iar referitor la desenul animat, strada Electrolizei de exemplu, a apărut din joacă, pentru că acum, cum probabil ştii deja, nu mai există.

G.F: De unde vă vin ideile pentru fiecare serial? Ce sursă de inspiraţie aveţi?

C.C: “Pastilele” sunt defapt oglinda societăţii româneşti. La început, erau chestii personale, acum sunt reflecţia societăţii.

Fiecare se regăseşte în ele, pentru că ne folosim de aspectele economice, politice, etc. ale ţării. Sunt subiecte de rang naţional, ca lumea să le poată înţelege.

G.F: Aveţi 7 ani de existenţă. Câte lucruri s-au schimbat faţă de cum eraţi la început?

C.C: Ne-am extins cu siguranţă. De la ziua în care prietenul meu “Szile” desenase de mână patru personaje, au trecut câţiva ani. Când mi le-a arătat, mi-a plăcut foarte mult şi voiam să facem un concept animat. Apoi, am făcut un site, prin 2007, unde puneam absolut tot ce lucram. Încet- încet am tot dezvoltat proiectul. Acum personajele nu mai arată cum arătau iniţial. Szile nu a avut atunci facultate în domeniu, erau desene de mână. Pe parcurs şi-a perfecţionat stilul. Ne-am schimbat, pentru că ne-am maturizat. Pe atunci aveam 27-28 de ani, iar cu timpul am văzut lucrurile altfel. Replicile iar s-au schimbat. Întâi mă gândesc, apoi le scriu şi durează cel puţin 2 ore. Încă de la pastilele “RDsh” nu mai folosim înjurăturile, deoarece cu timpul au început să ne asculte mulţi copii, deşi sunt sigur că mulţi nu înţeleg o pastilă pe care o prezint despre anumiţi oameni, dar îi atrage ceva anume. Atunci am renunţat la acest aspect, pentru că le dădeam şi pe radio, trebuiau să fie difuzabile.

Sincer, nu vreau să fiu responsabil pentru proasta educaţie a unora!

Acum, avem două mari proiecte pe care ne axăm: proiectul

Pr profesional

53

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

audio se numeşte Unguru’ Bulan, iar cel video se numeşte “Luzării de pe Electrolizei”. De la acel episod pe care l-am făcut la Cronica Cârcotaşilor, în 2 luni de zile, am optat pentru animaţia clasică 2d. E o muncă titanică pentru un om! Aşa noi ne-am făcut stilul nostru de lucru. Am început să căutăm oameni care să ştie să deseneze, ceea ce a fost foarte greu. În BM n-am găsit, în Cluj îi ştiam pe cei de la Trilulilu, însă aveau designerul lor. Cineva ne-a spus la un moment dat de agenţia Reea, din Târgu Mureş. Ei aveau doi oameni, cu care am început treaba prin vara lui 2010. Am făcut un episod pilot, pe care l-am realizat în 4-5 luni, pentru că oamenii respectivi nu prea aveau timp.

Hopefully, proiectul va creşte în continuare, deoarece ca branding cred că am crescut în fiecare zi cu câte puţin şi consider că am evoluat în bine deocamdată.

O chestie pe care am învăţat-o de la Cronică e că nu poţi face mereu ceva bun, unele episoade sunt mai bune, altele mai puţin bune.

G.F: Pe Facebook aveţi foarte mulţi fani: în jur de 45.000. În ce măsură v-a ajutat promovarea de pe reţelele sociale?

C.C: După părerea mea, nu sunt mulţi faţă de alte pagini care nu prezintă nimic.

Noi oferim un conţinut exclusivist, de calitate. Site-ul e în construcţie, pentru că vrem să ne folosim de mai multe tehnici cu care să-l facem mult mai atractiv.

© Poze din arhiva personală

G.F: Am observat că aveţi şi voi o aplicaţie haioasă pe Facebook. Cum v-a venit această idee?

C.C: Legat de aplicaţie, am văzut că sunt la moda şi trebuia să o legăm cumva de conceptul nostru. Ideea a fost a lui Dan Masca, deţinător Reea, din Târgu Mureş, firma care produce desenele noastre animate şi vineri seara i-am dat drumul. Oricum, aplicaţia mai trebuie puţin ajustată. Pe viitor, vom mai face 2-3 aplicaţii, însă obiectivul nostru principal de activitate rămân animaţiile.

Pr profesional

54

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

G.F: Ce planuri de viitor aveţi?

C.C: În primul şi în primul rând, ne dorim foarte mult difuzarea pe TV, însă lipsa antreprenoriatului din România îşi spune cuvântul. Nimeni nu vrea să rişte. Desenul animat l-am conceput tocmai ca să-l dăm pe TV. Deocamdată nu avem decât speranţe şi nici o promisiune, pentru că e greu de realizat acest lucru.

G.F: În final, o urare originală pentru toţi cititorii GO FREE, dar şi pentru fanii voştri.

C.C: În primul rând, fanilor le-aş mulţumi foarte mult pentru susţinere! Mulţi au înţeles despre ce e vorba în proiectul ăsta şi eu cred că le-am dovedit că există şi oameni de valoare, inteligenţi, peste tot pe unde am fost, am fost foarte bine primiţi. Ştiu că e clişeu, dar fără ei chiar nu am fi aici! Iar cititorilor GO FREE, o urare mai originală: să nu bea prea mult!

Pr profesional

55

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Work&Travel o experienţă de viaţă Andrada MORGOVAN Cu siguranţă mai toţi studenţii cunosc sintagma „work and travel”, faimosul program adresat studenţilor dornici de a-şi petrece vacanţa de vară pe meleaguri străine (Europa sau America) beneficind de experienţa unui job. Printre aceşti studenţi dornici de a trăi o experienţă nouă m-am numărat şi eu cu doar câteva luni în urmă când, am luat decizia de a pleca pe perioada verii în America. Astfel, gândindu-mă că voi avea şansa de a trăi o vară cu totul inedită am devenit nerăbdătoare în a termina sesiunea şi a-mi lua zborul la propriu şi la figurat.

Am pornit cu imaginea unei portiţe spre trăirea visului american, dorindu-mi să vizitez locuri noi, să cunosc o nouă cultură, să câştig bani de buzunar şi, nu în ultimul rând, să-mi perfecţionez limba engleză. De la aceste obiective optimiste, şederea mea în America s-a dovedit a fi cu mult peste aşteptări.

Voi începe prin a vă povesti puţin despre experienţa profesională trăită acolo. Ţin foarte bine minte cum, la începutul primului job, totul mi se părea stresant şi obositor, dar cum în doar câteva săptămâni, odată familiarizată cu regulile jocului, am reuşit să îmi transform munca de zi cu zi într-o adevărată plăcere. Destinul a făcut ca de pe străzile Clujului să aterizez direct în Ocean City, o staţiune situată pe coasta de est a Oceanului Atlantic cu un job intitulat „Beach Stand Attendant”, stând zi de zi pe un şezlong la soare. Bine, bine...acum să nu vă imaginaţi că datoria mea era doar de a sta tolănită la soare, bineînteles era şi de lucru, dar într-o ambianţă atât de

Pr profesional

56

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

© Poze din arhiva personală

plăcută totul părea mult mai uşor.

Ulterior, în zilele mele libere împinsă de pasiunea mea pentru dans, m-am decis să particip la cursurile unui studio de dans din apropiere. Din această încercare, într-un mod surprinzător s-a născut cel de al doilea job al meu. Nororcul a făcut ca tocmai studioul de dans la care m-am înscris să caute un instructor de dans hip hop (activitate pe care o practicam în ţară) şi să organizeze o audiţie în acest sens, la care am fost invitată să par-

Pr profesional

57

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

ticip. Prin această întâmplare am ajuns instructor de dans la Salisbury Dance Academy, un vis devenit realitate. Surprizele nu s-au încheiat aici deoarece, spre finalul sezonului, mi s-a oferit un nou job, cel de fotograf în Seacrets, cel mai mare club-restaurant din staţiune, promovat ca fiind şi al doilea cel mai mare club de pe coasta de Est. Toate aceste joburi mi-au demonstrat că persoanele serioase ce îşi îndeplinesc cu succes responsabilităţile pot fi cu adevărat apreciate şi respectate, chiar şi în cazul studenţilor aflaţi în faţa primei experienţe de acest gen. Dacă revin asupra aşteptărilor pe care le aveam iniţial de la programul “work&travel” sunt surprinsă să realizez că aceste joburi sezoniere m-au readus în ţară cu un bagaj imens de cunoştinţe, mult mai sigură în forţele proprii şi mult mai ambiţioasă.

Aruncând o privire şi asupra procesului de socializare am avut surprinderea de a cunoaşte mulţi tineri de vârsta mea, atât americani, cât şi studenţi internaţionali veniţi din diferite colţuri ale lumii, foarte sociabili şi prietenoşi.

Datorită acestui fapt, mi-am făcut într-un timp scurt o serie de prieteni noi. A fost

interesant să discut cu tineri din diferite ţări şi să observ diferenţele culturale, în special cele dintre America şi Europa.

Distracţia a fost bineînţeles la ea acasă, deoarece petrecerile organizate cu grupurile de studenţi, cluburile de pe malul oceanului, care apropo, la ora 2:00 se închideau (straniu pentru gustul meu) şi team party-urile, mi-au colorat vacanţa.

La finalul celor trei luni de muncă sosise rândul excursiilor. Împreună cu un grup de prieteni am vizitat Washington, Cascada Niagara, Atlantic City (intitulat şi micul „Las Vegas”), Philadelphia, traseul turistic încheindu-se cu o poposire de trei săptămâni în New York. Am profitat de acest timp petrecut la New York pentru a mă plimba prin Central Parc, pe străduţele din Manhattan şi pentru a viziona live faimoasele musicaluri jucate pe scenele teatrelor de pe Broadway. În câteva rânduri aceasta a fost povestea mea de o vară, o vară de vis, iar acum întoarsă la viaţa studenţească din Cluj, nu pot decât să-mi încurajez toţi colegii să încerce astfel de experienţe, să aibe curajul să trăiască acest „american dream”, deoarece visele chiar pot deveni realitate.

Resurse

58

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Interviu cu Iuonaș Norbert, președintele Organizației Studenţilor Romi „Romano Suno” din Cluj-Napoca Petruța-Cristina MUNCELEANU Go Free: Pentru început, ce îmi poți spune despre Organizația „Romano Suno”? În ce context a apărut?

Iuonaș Norbert: Organizația „Romano Suno” este o organizație care este compusă din 15 membri activi ce desfășoară activități culturale, educaționale, de tineret și drepturile omului. S-a înființat în anul 1998, iar în anul 1997 un grup de studenți romi din cadrul UBB s-au decis să deschidă o organizație care să se adreseze tuturor studenților romi, dar și ne-romi care doreau binele comunității și promovarea imaginii pozitive prin modele pozitive a studenților romi. Totodată, era și o rampă de lansare în domeniul profesional, chiar și în „sectorul ONG”, unde aveau întâlniri săptămânale numite „Cercul științific Romano Suno” care datează încă și în ziua de astăzi.

G.F.: La inițiativa cui?

I.N: Inițiativa studenților din anii 1997, care au fost prima generație de romi din UBB Cluj pe locurile alocate romilor (și prima organizație studențească de romi din România).

Resurse

59

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

G.F.: Ce evenimente organizați?

I.N: Evenimentele pe care noi le organizăm sunt de natură educațională (prin diseminarea informațiilor în comunități cu privire la burse pentru romi, locuri în facultăți, alte oportunități pentru tinerii romi), culturală (în fiecare an organizăm Ziua Internațională a romilor, care este în 8 aprilie. Comemorăm victimele Holocaustului prin diferite seminarii, mese rotunde, expoziții de fotografii. Referitor la drepturile omului: scrisori deschise către Camera deputaților, Senatul României, Comisia pentru Egalitate de Şanse, Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, unde am avut problemele cu privire la transformarea din rom în țigan, iar studenţii romi nu au fost de acord cu asta).

G.F.: Ești președintele acestei organizații non-guvernamentale, ți-ai dorit tu acest lucru sau a fost la îndemnul cuiva? Dacă da, la îndemnul cui?

I.N: Sincer să fiu, când am fost ales, acum un an jumate (fiind mandatul meu spre sfârșit... până în martie), nu am vrut să fiu liderul/președintele acestei organizații din motive personale, dar m-au îndemnat colegii care au văzut entuziasmul meu față de studenții/tinerii romi. Totodată și experiența mea pe care am dobândit-o acasă, fiindcă lucram și la ”Organizația Tinerilor Romi Zuiale Terne”, din Satu Mare și la insistențele lor și promisiunile lor active care au dat roade. Chiar s-a auzit „glasul nostru” pe plan național, dar și internațional … am acceptat-o și le mulțumesc frumos că m-au sprijinit.

G.F.: Aș vrea să îmi spui mai pe larg despre proiectul ”Roma Youth Alliance – Dezvoltarea unei rețele funcționale, active, moderne a tinerilor Romi”, dat fiind faptul că este cel mai recent proiect.

I.N: Acest proiect vizează deocamdată 10 întâlniri în județele: București, Iași, Timișoara, Constanța, Bihor, ClujNapoca, Craiova, Prahova, Reșița, Brăila. Scopul acestor întâlniri este de a evalua situația tinerilor romi din România și de a elabora o strategie de urmat. Strategia se concentrează asupra dezvoltării profesional academice, dezvoltării abilităților de © Poze din arhiva personală

Resurse

60

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

lucru în și pentru comunitățile de romi, precum și promovarea tinerilor romi.

Participanții la aceste întâlniri sunt tinerii romi și ne-romi dornici de implicare în politicile de tineret și promovarea modelelor pozitive în comunitățile de unde provin. La finalul acestor întâlniri vom dori înființarea unei organizații la nivel național cu toţi acești membri, fiind 200 la număr, dar noi dorim într-un an să avem 1000 de tineri romi și ne-romi din toată țara în organizația noastră, care să promoveze educația în rândul comunităților de romi prin ei însuși și să treacă de stereotipurile și prejudecățile cum ar fi „și așa, țigan avocat n-ai să vezi”, dar, totodată, și pentru o voce comună.

G.F: Ce planuri ai, pe viitor, cu privire la Organizația ”Romano Suno”?

I.N: Ne mai dorim să fim parteneri sociali cu Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, să luăm singuri deciziile cu privire la locurile în facultăți (pentru că noi știm cel mai bine ce ne doare), vom avea în fiecare centru uni-

versitar câte un centru de informare și consiliere a tinerilor romi care doresc sprijin la completarea dosarului pentru facultate sau pentru burse). Să ajungem la masa de negocieri și să nu ia altcineva decizii care ne privesc pe noi direct. În Consiliul Director al acestei organizații vor intra lideri din fiecare centru universitar, prin activitățile lor realizate. Liceenii din clasele XI-XII vor beneficia de o tabără în centrele universitare pentru sensibilizarea, familiarizarea acestora cu mediul universitar și totodată prezentarea profilelor și orientarea acestora după placul lor. Vom încheia cu universitățile din România parteneriate care să ajute la dezvoltarea tinerilor romi și pentru a avea un număr cât mai mare în cadrul facultăților prin eliberarea gratuită de recomandări, orientări, completarea de dosare și totodată recrutarea acestora în organizație...dacă doresc, bineînțeles.

G.F. : Mulțumim frumos pentru interviul acordat.

I.N : Cu mare drag.

Resurse

61

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Un mic ghid despre blogging Alexandru Drăgan Cineva te-a convins că ți-ar ajuta un blog și crezi că ai ceva de spus, dar nu prea știi cu ce se mănâncă. Citești câteva bloguri, ţi-ai făcut o idee la cum scriu alții, dar nu ai un plan clar asupra cum va arăta blogul tău. Decât să copiezi stilul altora și să iasă un ghiveci, mai bine stai puțin și (re)gândește treaba ca să fii sigur că blogul tău nu va fi la fel ca alte mii. Ca să te ajut, am adunat aici câteva considerații care (zic eu) sunt esențiale în momentul în care te apuci de blogging.

Conținut Cel mai important lucru pe un blog e conținutul scris. El trebuie să fie al tău, ceea ce înseamnă fără post-uri de o frază, citate sau clipuri de pe Youtube. Twitter e pentru asta. Scrie despre ce știi, ce te pasionează și ce poate și altora să li se pară interesant. Dacă ai logoree, încearcă să rămâi la obiect și nu scrie mai mult de 2-3 articole pe zi, altfel vei fi scos din RSS reader-e. Nu te lăsa păcălit de traficul mare de la început.

Dacă nu ești original, te trezești că din a doua lună majoritatea vizitatorilor pe blog nu stau mai mult de 10-20 de secunde. Pe trafic și pe făcut bani din asta nu trebuie să te concentrezi, ci pe a fi relevant și mai ales consistent. Gândește dacă poți să te ții de blogging mult timp cu roade minime, fiindcă influența și numele se construiește pe termen lung.

Limbajul e și el foarte important. Evită cuvintele vulgare, poți fi critic și acid și fără ele. Asta face diferența între a primi feedback relevant și a fi înjurat în comentarii. De asemenea, folosește smiley-uri doar când e necesar. Un articol plin de fețe zâmbitoare enervează, mai ales când subiectul e unul serios.

Nu uita că oamenii te vor judeca după gramatica și ortografia ta.

Poți să te remarci?

În prezent, există peste 63 de mii de bloguri românești. Cu toate acestea, doar 12% sunt active și mult mai puține sunt vizitate regulat de majoritatea celor aproape 3 milioane de cititori de bloguri din țară. Cât de mare crezi că va fi bucata ta din plăcintă?

Resurse

62

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Atenție și la comentarii. Ele trebuie moderate cu atenție (discuția să rămână mereu la subiect) și nu trebuie lăsate fără răspuns. Nu uita că blogul e un instrument Web 2.0 și deci trebuie să pui preț pe interacțiune.

Aspect Personalizează-ți blogul. Nu cu butonașe și stickere în exces, ci cu bun simț. Aspectul blogului îți oglindește personalitatea, așa că fii atent la culori, la titlu (să fie vizibil) și la ușurința prin care se poate naviga pe blog. Ia exemplu de la blogurile optimizate ale celor experimentați. Nu îți umple blogroll-ul fără motiv. Acum cu social media, puțini îl mai folosesc. Neapărat integrează-ți blogul cu Facebook/Twitter. Ai grijă și la arhivă, să nu se întindă aiurea pe tot sidebar-ul. Încearcă mai bine un tag-cloud, tag-urile sunt bune la SEO. În final, reține să fii atent cum stau toate în pagină: dacă e ok design-ul temei (theme), cum arată pozele când le pui pe lângă text, cum folosești paragrafe, cum arată linkurile. Şi fă-ţi un blog de care să fii mândru.

Post (postare) = articol pe blog SEO (Search Engine Optimization) = îmbunătățire a vizibilității paginilor web în cadrul ordonării în listele generate de motoare de căutare RSS (Really Simple Syndication) = fluxuri web folosite pentru a avea sursa de conținut disponibilă constant, fără a fi nevoie de căutări Web 2.0 = termen care desemnează o mulțime întreagă de aspecte interactive și colaborative ale Internetului

Resurse

63

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Voluntar, voluntariat, voluntariez!

Roxana ILE Anul 2011 a fost declarat Anul European al Activităților de Voluntariat prin promovarea cetățeniei active.

Scopul general al Anului European a fost acela de a încuraja și a sprijini voluntariatul prin schimburile de experiență și bune practici. Astfel, la sfârșitul anului a fost elaborat un ghid pentru recunoașterea competențelor dobândite prin implicarea în activitățile de voluntariat. Recunoașterea acestor competențe a dus la un număr cât mai mare de voluntari, mai ales din prisma recunoașterii acestor competențe de către actualii și viitorii angajatori, dar și prin exprimarea spiritului civic și a rezultatelor eficiente asupra societății. Așadar, pentru voluntari este asigurată dezvoltarea personală prin completarea educației formale și nonformale, dar și creșterea angajabilității prin dezvoltarea competențelor compatibile cu piața muncii. Sistemul de recunoaștere a competențelor dobândite prin voluntariat asigură motivarea voluntarilor, precum și atragerea de noi voluntari în cadrul organizației, dar și profesionalizarea ONG-ului. Importanța recunoașterii competențelor cheie dobândite prin voluntariat este dată și de modul în care această experiență, a voluntariatului, completează experiențele de învățare

din școală, în multe cazuri asigurând o valoare adăugată acesteia și conectând experiențele din sala de curs, chiar și cele profesionale, la viața și problematica reală a acesteia.

Ce putem face noi, studenții, pentru a dobândi aceste competențe? Voluntariat! În urma unui articol publicat de Forbes, profesorul Karl Moore de la Universitatea McGill din Montreal, Canada promovează munca voluntară în rândul tinerilor pentru a dobândi competențele necesare unui lider.

Astfel, voluntariatul crește șansele de recrutare, dar și sentimentul de satisfacție al timpului și eforturilor pe care le-ai depus. În societatea de azi poți deveni voluntar în nenumărate feluri.

Vom renunța oare la timpul liber? Sau vom dobândi niște competențe necesare și remarcabile? Încetează să aștepți ca alții să facă ceva pentru tine sau să descopere ce bun ești.

To strive, to seek, to find and not to yield.

Resurse

64

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Să acordăm importanță valorii Vizitați Muzeul Farmaciei!

Teodora CRISTUREAN Avem în fiecare zi ocazia să întâlnim oameni frumoși, care ne învață cum să arătăm că ne pasă, cât de importantă e solidaritatea și cât de mult contează păstrarea valorilor municipiului Cluj-Napoca. Andrei Aroneț, jurnalist clujean, a răspuns întrebărilor și nelămuririlor noastre legate de posibilitatea desființării Muzeului Farmaciei, de pe strada Regele Ferdinand, nr. 1, colț cu Piața Unirii, nr. 28, încercând să sublinieze importanța vizitării acestui loc de tradiție.

Go free: Care este principalul motiv pentru care ai promovat Muzeul Farmaciei pe blogul tău http://aronet.ro/?

Andrei Aroneț: Muzeul Farmaciei e pur şi simplu unul dintre locurile mele preferate din Cluj-Napoca. L-am vizitat cu mulţi ani în urmă şi, de atunci, am revenit de fiecare dată când o făceam pe „ghidul turistic” cu oameni aflaţi în trecere prin Cluj. Reacţiile lor mi-au confirmat impresia: că e un loc unic, care nu trebuie ratat.

Clujul pur și simplu nu mai are vreun alt muzeu cu acest grad de istorie autentică: funcționează în sediul primei farmacii din Cluj, are o colecție de mii de obiecte de patrimoniu și, dincolo de toate astea, are o calitate esențială a unui muzeu – are o poveste de milioane! Mi se pare incredibil să păşesc prin camerele în care acum sute de ani chiar se preparau poţiuni ale dragostei şi să aud reţeta sau să descopăr de ce clujenii acelor timpuri înghiţeau praf de mumie.

Primul pas pe care l-am făcut a fost să îmi chem în vizită prietenii din online – oameni activi pe bloguri, Twitter sau Face-

© Radu Neag

Resurse

65

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

book – ca să viziteze muzeul. Atât le-am spus: „haideţi să vedeţi ce avem acolo”. Iar reacţiile lor au fost uluitoare; ei au fost cei care au dus mai departe campania de salvare a Muzeului.

G.F.: Cât de multă lume crezi că ştie despre acest muzeu?

A.A.: Muzeul e foarte cunoscut şi apreciat de turişti. Cel mai mare ghid turistic din lume, Lonely Planet, scrie despre muzeu că e „unul din acele locuri pentru care merită să călătoreşti” şi le recomandă tuturor turiştilor să dea o tură pe acolo – rar veți găsi un loc cu asemenea recenzie favorabilă în ghid! Iar rezultatele se văd; cartea de oaspeți a muzeului cuprinde mesaje de la oameni din zeci de țări.

Clujenii sunt cei care ştiu mai puţin de acest muzeu, cred că în principal din cauza programului restrictiv de vizitare. Astăzi, sper că mult mai mulţi clujeni ştiu de el decât anul trecut, după campania de promovare. După vizita bloggerilor, au apărut zeci de articole – pe bloguri și în presă - aşa că mii de oameni au putut descoperi ce au în oraş. Cu sprijinul clubului Universitatea Cluj, pe

Resurse

66

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

© Radu Neag

stadionul Cluj Arena a fost afişat un banner şi a fost difuzat un clip de promovare – asta înseamnă audiență de zeci de mii de persoane în direct și de sute de mii la TV, în timpul meciurilor. Tot acest efort de promovare a fost făcut de voluntari, oameni care au vizitat muzeul și au rămas impresionați de ce au descoperit.

G.F.: Cât de prompţi au fost vizitatorii blogului tău, după ce ai publicat acest articol?

A.A.: Am avut o mulțime de reacții așa cum le doream: oameni care mi-au spus că vor merge și apoi că sunt încântați de ce au descoperit acolo. Dar cel mai mare câștig a fost faptul că bloggerii clujeni s-au aliat benevol pentru această cauză. Clujenii din online sunt puternici pentru că știu lucra împreună, avem aici una dintre cele mai autentice comunități din țară. Așa că despre Muzeul Farmaciei am scris eu, dar au scris și zeci de alți oameni din Cluj pe blogurile lor și toți cititorii noștri au aflat de muzeu, iar numărul de vizitatori a crescut foarte mult.

G.F.: De ce e în pericol Muzeul Farmaciei?

A.A.: Justiția a decis să retrocedeze clădirea în care funcționează muzeul. Ea aparține acum statului, dar o vor primi înapoi moștenitorii ultimilor farmaciști, familia Hintz. Acest lucru înseamnă că muzeul va trebui evacuat, iar acolo... poate va locui cineva, poate se va înființa un magazin, poate o să mai avem încă un bar.

Eu nu contest dreptul familiei Hintz să primească înapoi casa – în fond, ei au dat numele clădirii, e evident că au dreptul la retrocedare! Cred însă că și clujenii au dreptul să nu piardă o bucățică din sufletul acestui oraș și un loc unic.

Dacă obiectele din muzeu s-ar expune în altă parte, eu cred că mare parte a farmecului s-ar pierde. Prin urmare, cea mai bună soluție este ca statul român să cumpere clădirea de la proprietari.

Ei sunt de acord să vândă, deci singura problemă e ca statul (mai precis, Ministerul Culturii) să găsească banii necesari ca să salveze colecția.

Dar în felul ăsta, salvăm dreptul de proprietate al familiei Hintz și dreptul

Resurse

67

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

la moștenirea culturală a clujenilor.

G.F.: Crezi că s-ar putea ajunge la un manifest împotriva desfiinţării Muzeului Farmaciei în spaţiul virtual ?

A.A.: Campania noastră este un asemenea manifest, chiar dacă nu ne-am propus nicio clipă să îl concretizăm printro petiție clasică, să strângem semnături.

Nu cred că asta e neapărat metoda cea mai bună. La fel cum nu am făcut, de exemplu, strângeri de fonduri, pentru că e nevoie de o sumă foarte mare: clădirea a fost evaluată la sume între 1 și 3 milioane de euro, în funcție de expertul pe care îl întrebi. Pare enorm, dar dacă ne uităm unde merg banii Ministerului Culturii, o să vedem că nu lipsa fondurilor e problema, ci priorităţile.

E nevoie să tragem un mare semnal de alarmă pentru autorităţi, să vadă că există interes pentru acest obiectiv, că și clujenii îşi doresc ca un loc care aduce turişti şi care e o parte din moştenirea noastră să nu dispară.

G.F.: Dacă s-ar ajunge la un manifest, consideri că aţi putea influenţa situaţia actuală?

A.A.: Când politicienii alocă bani de la bugetul de stat, se uită şi la susţinerea pe care un anume obiectiv o are. Cred

că este foarte important ca cei ce locuiesc în Cluj-Napoca să viziteze muzeul, să meargă acolo, să crească numărul de vizitatori, pentru ca oamenii care iau deciziile să înţeleagă că nu putem permite ca un asemenea loc să dispară de pe harta Clujului.

De altfel, am mare încredere în faptul că se va găsi o soluţie; şi asta pentru că oricine trece pe acolo simte că e un loc special și se convinge că trebuie să ajute.

E un entuziasm contagios, care sper să prindă cât mai multă lume!

Sper ca în curând să avem veşti bune şi, de îndată ce le avem, le veţi putea citi pe: www.muzeulfarmaciei.ro.

G.F.: În loc de concluzii?

A.A.: VINO ONLINE! Mai multe despre Muzeul Farmaciei puteţi citi pe www.muzeulfarmaciei.ro.

Noutăţile apar prima dată pe Twitter @ muzeulfarmaciei, iar pe Facebook vă invităm la un tur virtual www.facebook. com/muzeulfarmaciei Echipa Go Free mulțumește sursei noastre în ceea ce privește acest articol: cititoarei de informații free: Raluca Arbore, farmacist.

Go Free

68

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Street Art=New Art Andreea-Geanina Roşu Întreaga lume trăieşte schimbarea: vorbim mai mult prin telefon decât ne vedem, multe dintre relaţiile dintre doi oameni iau naştere pe internet, nu ne mai deplasăm la un restaurant sau magazin pentru mâncare sau cele zilnice, ci chemăm restaurantul şi magazinul la noi. Consumăm mai mult decât ne trebuie şi nu ne pasă că subzistenţa unora e surplusul nostru şi că planeta o mai duce încă, dar o duce greu. Unora le place schimbarea de status quo, altora le e greu să înţeleagă şi să accepte acest lucru, arătând-o mai mult sau mai puţin ostentativ pe pereţii blocurilor din cartier, primării ori pe semnele de circulaţie. Ei sunt artiştii urbani (street artists), acum la mare căutare şi în România.

© Andra Cordoș

Go Free

69

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

© Andra Cordoș

În ultimii ani, s-a observat o creştere a interesului pentru o formă de artă virală care se instalează în mediile urbane din întreaga lume şi care a evoluat într o subcultură în sine. Street Art, dintr-o mişcare de nişă, underground, devine uşor-uşor mainstream şi asta se vede în efortul colecţionarilor de artă şi a directorilor de muzee de a învăţa vocabularul artei urbane şi în iniţiativele lor de a organiza evenimente cu această tematică.

Să defineşti arta urbană poate deveni o corvoadă pentru că natura sa este proteică. O definiţie lipsită de emfază ar fi că arta urbană este o manifestare amorfă care se dezvoltă şi este inspirată de me-

diile urbane. Cu tente anti-capitaliste şi de rebeliune, urban art reprezintă o formă democratică de manifestare artistică care poate fi cel mai bine înţeleasă doar văzând-o. Nu se limitează doar la galerii de artă şi nici nu este uşor de colecţionat sau de intrat în posesie, nici pentru cei mai împătimiţi colecţionari. Deşi tot mai mulţi oameni se încăpăţânează să obţină pereţi de zeci sau sute de tone greutate cu amprenta lui Bansky pe ele.

Considerată de mulţi o faptă condamnabilă, vandalism chiar, cauzele din spatele acestor manifestări sunt de natură politică, exprimă dezaprobarea faţă de anumite perspective ale modului de

Go Free

70

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

guvernare şi ridică întrebări problematice. Distincţia legală dintre grafitti şi artă o reprezintă permisiunea. Cu toate acestea, artişti că Bansky şi Shepard Fairey, artişti urbani care nu cer autorizaţie pentru arta lor, rămân nesancţionaţi, ba mai mult, au fost glorificaţi şi legitimaţi social ca nişte artişti reprezentativi ai mediului din care provin.

Arta urbană nu se reduce doar la graffiti ori desene 3D. Desenele sunt doar manifestările tradiţionale.

Mai sunt apoi stencils (matriţe, placi din diferite materiale după care se poate face şablonul) şi stickerele. Stickerele, de obicei, promovează o agendă politică.

Mozaicul şi video-proiecţia fac şi ele parte din arta urbană.

Street instalations (instalaţii stradale) sunt un trend în continuă creştere si răspândire în cadrul artei urbane. Pentru aceste instalaţii stradale, e nevoie de spaţiu şi obiecte 3D. La fel ca şi în cazul graffiti-lor, instalaţiile stradale nu sunt legale şi o dată „imprimate” în mediul urban, ele sunt lăsate acolo de către artist.

Wood-blocking. Este o operă de artă pictată pe o porţiune mică de placaj sau alte materiale ieftine şi care sunt ataşate pe semnele de circulaţie cu ajutorul cuielor sau şuruburilor.

Flash mobbing. Un grup mare de oameni care se adună într-un loc public pentru a prezenta o acţiune neobişnuită pentru o scurtă perioadă de timp, după care grupul se dispersează. Termenul de

flash mob nu este atribuit evenimentelor organizate de firmele de publicitate, ci acelor adunări organizate prin mailuri virale, reţele de comunicare socială.

Yarn bombing- este o formă de artă urbană mai puţin cunoscută. Ea foloseşte materiale croşetate sau tricotate şi mai puţin vopsea ori cretă. Se spune că acest curent a apărut prima dată în SUA, când tricotierii texani au hotărât să folosească în mod creativ materialul rămas în plus în urma proiectelor lor de tricotaj. Iniţiativa lor s-a răspândit de atunci în întreaga lume. Spre deosebire de celelalte forme de artă urbană care conţin un pregnant mesaj politic ori nemulţumiri sociale, vandalism sau publicitate, yarn bombing este, aproape exclusiv, numai despre beatificare şi creativitate. „Arta străzii”, fie că ne place, fie că nu, se întâmpla şi atrage din ce în ce mai mulţi adepţi. Pentru unii e o rampă de lansare sau unica posibilitate de a avea un venit. Pentru alţii e o pasiune, un hobby, iar alţii sunt deja un brand (nu-mi imaginez pe nimeni interesat de acest domeniu de activitate, mai mult sau mai puţin, care să nu fi auzit de Bansky). Oricum ar fi, Street Art are într-atât de mari implicaţii sociale, încât a fost lansată în presa internaţională întrebarea: ştiu guvernele ce să facă cu Street Art? Prin urmare, arta urbană nu e deloc fenomen superficial, ci unul care merita urmărit îndeaproape şi căruia îi vom acorda pagini de revistă şi în numerele următoare.

Go Free

71

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Interviu POV „Muzica este o armă puternică atunci când dorești să aduci schimbarea!”

Alina-Mihaela CREȚU Despre cei şase băieți din trupa POV nu aveam prea multe informații. Știam că sunt o trupă de Punk/ Hardcore/Trash, care a susținut deja destul de multe concerte în țară, vreo 50, și în versurile lor vorbesc despre societatea și viața cotidiană din România.

Curioși din fire, i-am luat la întrebări. Ne-au povestit despre începturile lor, despre planuri de viitor și despre ceea ce le place să facă cel mai mult, MUZICA. Go Free: De când, şi de ce POV? Point of View?

Marius: POV există din decembrie 2009. Point of view – reprezintă punctul nostru de vedere, nu încercăm să impunem oamenilor ceva, ci mai degrabă să le conturăm anumite idei.

Numele l-am schimbat apoi, în Privim cu Optimism spre Viitor, deoarece piesele noastre conțin o anumită poveste pesimistă, în antiteză cu cea optimistă.

Go free: Ce și cine vă influențează?

Marius: Cuvintele pot învăța, degenera, regenera etc. Ce mă influențează pe mine: răutatea, ura, nihilismul.

Grecu: Ce mă influențează…? Hmm...dorința creatoare?

He-he, glumesc. Nu știu, nu m-am gândit încă la asta. Ce ar putea să mă influențeze...poate acel gând adolescentin: “muzica schimbă socialul”? Da, bine, vedem marile vedete cum pun în mișcare mase întregi de oameni în diferite scopuri cum ar fi: lupta împotriva foametei sau dorința de pace

Go Free

72

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

mondială. Desigur, nu toate vedetele din scenele de muzică au gânduri bune și benefice umanității... unii se folosesc de muzică doar pentru a câștiga bani, impun anumite trend-uri, își impun muzica printre adoleșcenți (pentru că ei sunt cei mai mari consumatori când e vorba de muzică) și după aceea fug cu sacii plini cu bani. În orice caz, poate că este un gând naiv, dar muzica poate schimba omul și anumite grupuri umane. Și, cred eu, este și o armă puternică când dorești să aduci schimbarea.

Go Free: Care e povestea voastră inițială? Cine a venit cu ideea? Cum v-ați strâns?

Marius: Practic, eu și Alex Suciu am început POV-ul, acum doi ani de zile, amândoi aveam puțină experiență „muzicală” (fiecare a cântat și în alte trupe). Mă cunosc cu Suciu de ceva vreme…cred că de vreo șase ani. Ne știam între noi, dar aveam idei total opuse. După un timp a început să îmi accepte ideile, să încerce să le promoveze și să urmărească mișcarea “punk” din România, și dezvoltarea ei la nivel internațional. Prin mișcare punk mă refer la ideile și conceptele de la care s-a pornit și unde se dorește să se ajungă. Și într-o zi a venit și m-a întrebat dacă sunt de acord să facem o trupă de hardcore punk. Știa deja că poate apela la mine pentru că mă interesa subiectul de mult timp. La început am fost eu chitară-voce, şi Suciu la tobe. După aceea ne-am găsit un basist care ne-a fost alături până în sep-

tembrie 2011. Odată ce am găsit chitarist am rămas eu numai la voce, ca să pot da tot ce am mai bun din mine pe scenă!

Chitariștii i-am tot schimbat. După plecarea basistului am crezut că va fi un gol foarte mare pentru noi, dar l-a reumplut domnul Grecu care a venit și cu idei uimitoare pe deasupra. Pot să îi mulțumesc din suflet că în seara respectivă (concertul Goregrind) a acceptat „să își exprime supărarea împreună cu noi!”

Grecu: Eu nu răspund la primele două întrebări, ci doar la a treia, fiindcă sunt nou în trupă, precum este și chitaristul, Vlad. Marius știe mai bine povestea, el fiind unul dintre “creatorii” POV-ului.

Dar despre cum ne-am strâns în forma actuală, pot să vorbesc. Eu îl cunoșteam pe Marius din 2008 de la un festival de muzică de pe lângă Arad, Periam. La fel ca restul tinerilor zvelți de acolo, ne-am dus să vedem trupa de punk-rock, AntiFlag. Am tot vorbit, bla-bla-bla (că sună a

Go Free

73

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

flirt sau răspuns la “cum ți-ai cunoscut soția”) și în prima marți din noul an universitar, ne-am întâlnit la un concert de goregrind și m-a întrebat “vrei să fii noul basist al trupei POV?” (da, și asta sună a cerere în căsătorie). Și restul nu mai contează.

Acum suntem o familie unită și fericită. Vlad, chitaristul, era prieten cu Suciu. Dar nu le știu povestea...o fi fost la fel?

Go free: Ce studiați? Cum se împacă facultatea cu muzica?

Marius: Nu este o problemă așa mare pentru mine, din moment ce de la 14 ani am fost și la liceul de limba germană, şi la cel de muzică (percuție). Acum studiez economia, şi pot să spun că mi se face greață văzând cum se dezvoltă, și unde se va ajunge.

Grecu: Eu sunt la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, la secția Sociologie, anul I. Facultatea se împacă foarte bine cu muzica, deoarece, versurile melodiilor noastre sunt despre problemele sociale din România. Iar sociologia se ocupă cu socialul. În rest, dacă e vorba de repetiții cu trupa sau de concerte în afara Clujului, desigur, facultatea este pe primul loc.

Go free: Ce vă motivează?

Marius: Hm…Bănuiesc că experiența. Când am ajuns să îmi scot prietenii din spitale. Când mi-am dat seama că societatea mă modelează pe mine, când am început să citesc anumite cărți, și bineînțeles, am învățat și de la alte formații mai vechi, am încercat să caut adevărul printre rânduri. Și după cum am spus mai sus, experiența m-a format.

Grecu: Pe mine, cel puțin, mă motivează faptul că Marius s-a decis să nu cânte melodii care au legătura cu politica. Faptul că el cântă despre problemele sociale actuale din România face situația un pic mai piperată, așa încât totul să fie interesant.

Despre politică știm cu toții: X e un corupt, sistemul nu știu ce are și nu funcționează deloc bine. În plus, sunt motivat și de faptul că este ceva ce-mi doresc să fac de foarte multă vreme.

Am mai cântat într-o altă trupă în județ la mine (Hunedoara), în Pankarta, ca și vocal, așa că poate și acest lucru mă împinge să fac ceea ce fac. Am anumite visuri de pe vremea în care cân-

Go Free

74

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

tam cu ceilalți, pe care nu am putut să mi le pun în practică, din cauză că trupa s-a dezbinat înainte să scoatem un posibil prim album. Dar acum, când sunt deja într-o trupă care activează de 2 ani, sper că totul va fi bine!

Go Free: Unde ați găsit cel mai frumos/bun/numeros/ok public?

Marius: Pot să spun că e o întrebare capcană. E adevărat, încercăm să transmitem mesajul la cât mai multă lume. În public vor fi tot timpul oameni care nu acceptă sau care au opinii diferite de aceea suntem POV-„a point of view”. Avem un punct de vedere, da’ suntem obiectivi, dar noi încercăm să luptăm pentru binele societății. Mesajele noastre exprimă toleranță, ceea ce, cred eu, e mai bine decât să ne închidem la minte și să nu facem nimic. Cel mai ok și numeros public a fost în Bacău, la galele rock și la Suceava, la Bucovina Rock Castle.

Grecu: Și aici mă sustrag de la răspuns!

Go Free: Cine vă susține?

Marius: Noi între noi. Nu prea există oameni care să agreeze felul nostru de a fi, de a gândi și de a se manifesta. Noi mergem mai departe, nu vom sta în loc.

Go Free: Ce planuri de promovare aveți? Ce v-ar ajuta să deveniți mai cunoscuți?

Marius: Cât mai multe concerte!

Grecu: Anul trecut în decembrie am înregistrat primul EP. Patru melodii POV și va fi și un fel de bonus track, o melodie live de la un concert. Așa că, în curând vom putea fi ascultați la o calitate bună și acasă, nu doar la concerte. În plus, Suciu, toboșarul, insistă să facem un videoclip. Așa că momentan, ne gândim la tema videoclipului, și la toate detaliile ca să fie ok.

G.F.: Noi vă asigurăm că nu sunt supărați, ba chiar amuzanți și foarte deschiși. Le dorim un viitor frumos și le aplaudăm spiritul de inițiativă și implicare. Și dacă sunteți curioși ce mai pun la cale, vă anunțăm că în 27 februarie lansează oficial EP-ul Semne în The King. Noi vă recomandăm să mergeți să îi vedeți.

Go Free

75

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Mitul democraţiei.

Lucian Boia Emilian DRANCA Filosofii secolului al XIX-lea au considerat că lumea nu mai are mistere, astfel, o lume golită de mistere ar fi golită şi de mituri. Însă, fiecare ideal al generaţiilor îşi construieşte în jurul său un anumit mister, o anumită aură necunoscută, iar misterul, necunoscutul, nevăzutul creează un anumit mit.

Spre deziluzia acelor filosofi, distrugători de mituri în secolul al XIX-lea, tocmai acest secol a (re)construit, a (re)dat omenirii alte mituri, printre care şi mitul democraţiei. Cartea Mitul democraţiei are ca principal subiect nu mitul în esenţă sa, ci democraţia; de altfel, autorul nu se opreşte asupra definiţiilor celor două concepte, considerând că este mult mai important de surprins modul în care democraţia a constituit un simbol pentru atâtea generaţii şi a dominat mentalităţile colective din spaţii culturale tot diferite pe parcursul ultimelor două secole.

Democraţia sub toate aspectele sale paradoxale, odată însumate redau un tot unitar greu, dacă nu chiar imposibil de realizat. Lucian Boia se întreabă tocmai dacă această realizare a democraţiei este posibilă. Spre exemplu, cum este posibil ca într-o societate să coexiste libertatea şi egalitatea, când una o exclude pe cealaltă, într-o societate în care există proprietate privată sau ierarhizare socială sau pur şi simplu, în structura nucleului societăţii – familia, acolo unde există o subordonare naturală a celor mai tineri membri faţă de cei mai vârstnici. De asemenea, cum este posibilă coexistenţa libertăţii cu cea a or-

Go Free

76

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

dinii instaurate de autorităţile statului în virtutea unor valori ‘’democratice’’. Cu alte cuvinte, există o libertate delimitată de anumite norme pentru a nu leza interesele colective, interese care tind spre o echitabilitate dezirabilă. Însă, egalitatea va trebui să fie supravegheată de cineva care are o libertate mai mare de acţiune decât marea majoritate a membrilor societăţii.

Aceste poluri opuse, contradictorii şi rivale ale societăţii fac parte din ceea ce civilizaţia umană în toată istoria sa a numit – democraţie. Lucian Boia realizează un demers metodologic cronologic, analizând în ordinea succesiunii epocilor istorice, evoluţia conceptului de democraţie, în imaginarului colectiv.

Astfel, autorul descrie aspectele contradictorii, pozitive şi negative ale unei societăţi ideale, democratice. Pe parcursul lecturii, cititorului i se sugerează prin diferite subtilităţi şi ironii caracteristice autorului, că democraţia este o utopie, desăvârşirea acestui ideal fiind imposibilă, deoarece umanitatea prin natura evoluţiei sale se împotriveşte împărţirii egale a unor bunuri, a unor valori strict individuale la nivelul întregii comunităţi. Însă Mitul democraţiei nu este lipsită de observaţii pe care autorul nu le susţine prin argumente sau nu le detaliază sau de prezentarea unor opinii interesante. în privinţa acestora nu oferă deloc sursele de informare. De asemenea, inclusiv Lucian Boia cade în contradicţii. Pe parcursul lucrării sale abordează istoria precum ceva imbatabil, karma, destin, providenţă, voinţă divină, însă, în acelaşi timp vede în anumite opţiuni/ alegeri/acţiuni ale marilor personalităţi istorice drept o cotitură istorică. Spre exemplu, apariţia lui Karl Marx pe scena politică, filosofică şi economică internaţională, precum o mare cotitură în istoria umanităţii fără de care nu ar fi fost de conceput comunismul sau cel puţin comunismul sub o asemenea formă şi cu o asemenea avangarda. Nu în ultimul rând, Boia nu ia în calcul multiplele circumstanţe ce au determinat un anumit eveniment sau varietatea opiniilor asupra acelui eveniment, ceea ce Howard Gardner numea ‘’inteligenţe paralele’’(adică suma unor opinii/ipoteze/teze polare), limitându-se doar la o sumară constatare. Spre exemplu, în cazul observaţiilor lui Tocqueville asupra evoluţiei democraţiei din Statele Unite ale Am-

Go Free

77

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

ericii, Lucian Boia consideră că filosoful francez s-a înşelat în prevederile sale. În cazul războiul civil început în 1861 (War of Secession), Tocqueville l-a anticipat, dar a enunţat teorii total contradictorii desfăşurării sale reale. Însă, Boia pune eşecul previziunilor filosofului în baza unui destin istoric, a unei voinţe supreme ce nu poate fi contrazisă. Astfel, el pierde din vedere faptul că oamenii politici (în cazul Războiului de secesiune din 18611865 A. Lincoln), abandonează teoriile şi filosofia politică şi se conformează noilor circumstanţe create. În asta constă succesul politicienilor şi a oamenilor de stat, abandonarea teoriei atunci când este necesară o atitudine practică, nu

idealistă, şi reluarea teoriei atunci când aceasta se dovedeşte a fi din nou folositoare.

Concluzionând, Mitul democraţiei este un discurs ţinut idealiştilor, utopiştilor, el are menirea de a deziluziona pe cei ce cred într-un simbol, într-un arhetip al societăţii contemporane, şi nu numai. Mitul se dovedeşte a fi o naraţiune fictivă, democraţia un ideal intangibil, neposedat niciodată de fiinţa umană şi niciodată nu va putea fi posedat. De ce? Deoarece este o creaţie fantastică, utopică, abstractă a imaginației umane şi va exista în vecii vecilor doar în imaginaţia umană.

Go Free

78

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

Train de vie Ioana HriȚcu-MeȘenschi Filmul “Train de vie” este o capodoperă a regizorului român Radu Mihăileanu. Suprapunând fundalul istoric cu modul în care a fost redată acțiunea, acest film se poate înscrie cu succes în categoria tragi-comedie. Prin metafora sugestivă a titlului, trenul vieții ne conduce prin toate stările, atât de râs, cât și de plâns, un fel de joc de-a râsul-plânsul. Muzica îmbină prin nuanțele tonalității două lumi extrem de diferite, atât pe plan psihologic, cât și politic, culminând cu secvența finală care redă realitatea cruntă, dureros de tristă.

Acțiunea începe într-o seară a anului 1941 când Schlomo, nebunul satului, aduce o veste cumplit de tristă în sthetl-ul din care face parte. Nemții deportează și ucid evreii din satul vecin și urmează să invadeze și satul lor. Rabinul reunește toți sătenii și încearcă să găsească o soluție salvatoare, însă panica și groaza sătenilor îi împiedică să ajungă la o concluzie. După lungi discuții, chiar nebunul satului vine cu ideea care îi va salva pe toți: să înființeze un tren fals de deportați cu soldați germani falși, mecanic de tren fals, ofițeri falși. Ei vor putea astfel trece frontierele naziste pentru a ajunge în Israel, Tărâmul Făgăduinței. Ideea este privită cu reticență la început de către Consiliul Înțelepților, dar, într-un final, se decide că nebunul ar putea avea dreptate. Încep pregătirile: se învață limba germană fără accent idish, se croiesc uniforme naziste și se asamblează trenul. Într-o noapte, trenul pornește după ce Rabinul îl binecuvântează. Încet, încet apar conflicte între «deportați» generate de conflictul interior din fiecare, de teama că vor fi prinși, că germanii sunt pe urmele lor. Falșii naziști își iau rolul în serios, autoritatea lor atrăgând ura deportaților care la rândul lor își arată disprețul, înființând un grup comunist. Acestea apar în contrast cu micile aventuri amoroase și naive între tinerii din tren, acele iubiri interzise între o fată de «deportat» și un fiu de «nazist», mai

apoi între o evreică și un țigan. Aceste contraste mențin dinamismul filmului și susțin semnificația dată de metafora trenului vieții care nu este atât un tren fals de deportați, cât exprimă si semnificația vieții cu toate conflictele acesteia, cu toate trăirile, obiceiurile, tradițiile redate prin prisma culturii.

M-a impresionat foarte mult teoria nebunului despre Dumnezeu și om: «Dumnezeu a creat omul după chipul său...E frumos! Schlomo are chipul lui Dumnezeu...Dar cine a scris această frază în Tora? Omul, nu Dumnezeu. Omul!

A scris-o fără mo-

Go Free

79

GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE

destie, comparându-se cu Dumnezeu.

Dumnezeu se poate să fi creat omul, dar omul...omul, fiul lui Dumnezeu, l-a creat pe Dumnezeu doar pentru a se inventa pe sine...Omul a scris Biblia de frică că va fi uitat. Fără să-i pese de Dumnezeu. Noi nu-l iubim și nu ne rugăm la Dumnezeu.

Sau mai bine da, îl rugăm să ne ajute să ne tărâm aici jos, dar nu ne pasă de Dumnezeu tot așa cum ne pasă numai de noi înșine. Așa că, singura întrebare nu este de a ști dacă Dumnezeu există sau nu... ci de

a ști dacă noi existăm sau nu!». Acest moment declanșează în fiecare o întrebare existențială, aceea dacă Dumnezeu există sau nu sau care e originea omului și dă naștere unei meditații asupra relației omdivinitate. Acest personaj devine un fel de vizionar, nebunia lui este de fapt sursa înțelepciunii sale.

Dialogurile pline de umor şi ironie conferă filmului tenta de comedie: «Neamț nu ajunge cine vrea! Neamț ajunge cine merită, care muncește pentru asta!», «Nu putem gândi fără să vorbim»,»Ce însurătoare? Nu sunt liber, m-am însurat cu partidul!», «Fiule, fii comunist, dar redevino om!»sau:»Fii ideologul nostru» -»Dar nu l-am citit pe Marx!»-»Nici noi, dar o să-l scrii tu!». Alt dialog :» Cum ai devenit nebun?» -»De fapt am vrut să devin rabin, dar postul era ocupat ,așa că am devenit nebun ca să nu înnebunească ceilalți.» O altă replică plină de semnificaţii: «Fii tu nebunul, altfel vor fi ei în locul tău!».

Filmul «Train de vie» reușește să îmbine perfect umorul cu tragismul. Finalul cutremurător ne face să ne gândim dacă toate cele petrecute au fost un vis, a fost închipuirea nebunului. Acest final presupune o implicare a spectatorului, acesta trebuie să regândească întreaga acțiune: «Nu mă uita, sthetl! Nu șterge ochii lumii, asta mă ține încă în viață, a lor sublimă nebunie, trenul vieții...».

Voluntariatul se face din plﾄツere.

Tu de ce ﾃｮl faci?