REE GO O FFREE G Editie Speciala
până s n u j aţi a i găsit Dacă amnă că aţ u voi. se ntr aici, în nostru pe şi iarnă, l cadou că e încă frig enturile v u Pentr părtăşim a l festiv. vă îm din sezonu e noastr numai. Şi nu
2012
Revista Studentului din U.B.B.
Redactia
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Powered by:
Redactori Teodora CRISTUREAN Rozina CSASZAR Cristian Alexandru IOAN Swenja LOHRENGEL Khalid MIAH
Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free. Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al redacţiei Go Free. Redactor-şef Andra Camelia CORDOŞ Mail: studenti.free@gmail.com Telefon: 0742 554 321 Design & Layout Erika KRAMARIK Mail: erika.kramarik@gmail.com Contact redactia@gofree.ro www.gofree.ro www.facebook.com/gofreestudent Parteneri
Fotografi Cristian Alexandru IOAN
Go free
3
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Praguri concert de iarnă, spectacol susţinut de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane Teodora CRISTUREAN Unele dintre cele mai frumoase evenimente ale anului 2011 au avut loc în decembrie, la Teatrul Naţional din ClujNapoca. O prezentare a ciclului vieţii cu ritm şi rimă, cu voci deosebite şi cu oameni valoroşi : Praguri – concert de iarnă, spectacol susţinut de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane.
Am participat la premieră şi am dorit să îl revăd , cu acelaşi drag ca întâia oară, după o săptămână. Teatrul era arhiplin. Unii au venit în semn de recunoştinţă pentru talentul prof.univ.dr. Ioan Bocşa, alţii au venit pentru a-i susţine pe cei din grupul coral şi toţi, cu mic, cu mare pentru a ne întoarce în trecut, pentru a păstra tradiţia. Pentru cei care nu au avut până acum ocazia să asculte acest grup, corul este mixt, cu momente muzicale dedicate naşterii, cătăniei sau morţii. Spectacolul a fost amplu şi a prezentat fiecare
etapă importantă din viaţa unui om, exemplificată prin versuri ce aduceau zâmbet pe buze sau tristeţe pe chip. Nu ai cum să nu te simţi viu când asculţi un astfel de repertoriu, pentru că transmite lucruri reale: bocete, regrete, voie bună. Mişcarea scenică a fost desăvârşită, iar seara s-a încheiat în aplauze prelungite. Ca de fiecare dată când se întâmplă să fii spectator la un astfel de eveniment, îţi dai seama cât de important este să păstrezi obiceiurile şi cât de mult contează valoarea oamenilor care duc mai departe cântecul românesc…
Go free
4
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Crăciunul din copilărie Rozina CSASZAR Îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere de perioada copilăriei, în special de sărbători, pentru că reuşeau să creeze acea magie în jurul familiei, momente speciale care aşterneau pe hârtie fiecare amintire. Amintirea cea mai de preţ pentru mine a fost...Crăciunul.
În familia mea, Crăciunul a fost sărbătoarea preferată. Nimic nu se compară cu sărbătoarea în sine, Naşterea Domnului, primii fulgi de zăpadă priviţi de la geamul bunicii, primul om de zăpadă, mesele tradiţionale din familie, mersul cu colindul, mersul la biserică. Toate aceste momente magice se petrec în una dintre cele mai frumoase luni din an: luna decembrie. La mine la bunici ( obişnuiesc să spun aşa, chiar dacă aveam doar bunică), în Ferneziu, era o carieră de piatră, care iarna era un răsfăţ pentru mine, fraţii şi verişorii mei. Ne dădeam cu skiurile, cu bobul, cu sania, cu ce aveam la îndemână. Pentru noi, era vacanţa ideală, la 60 km de haosul urban. În ziua de Crăciun, era o agitaţie de nedescris. Eu şi fraţii mei
Îmi amintesc zâmbind că bunicii mele nu-i plăceau fetele care mergeau la colindat...
Go free
5
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
ne pregăteam de colindat şi repetam într-o oră toate colindele, asta pentru că mereu uitam câte un vers, două. Îmi amintesc zâmbind că bunicii mele nu-i plăceau fetele care mergeau la colindat, mereu spunea că “fetele trebuie să aibă grijă de casă”, însă, nu avea de ales când veneau colindătorii în “cete”, cum era obiceiul, şi printre ei se afla o fată sau două. Fraţii mei mai mergeau la colindat prin vecini sau pe la cunoştinţe, însă eu preferam să colind în familie. Erau două case în curte, una a bunicii şi cealaltă a mătuşii şi unchiului, iar de Ajun mergeam să ne colindăm reciproc. Pentru noi, Crăciunul însemna şi mai mult, fiind petrecut în familie, era o adevărată lege atunci când veneau sărbătorile. La noi, în Ferneziu, se purta foarte mult colindul cu moşii deghizaţi care mai de care. Când eram mică, pe mine, sincer, mă cam speriau şi ţin minte, când mergeam la biserică seara, mă
ascundeam după fraţii mei. La biserica de la bunici, în copilărie, mergeam în fiecare duminică, pentru că eram ministrantă şi citeam lecturile în cadrul liturghiei. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe din trecut pe care le-am avut. Ţin minte că părintele de acolo mă alinta “cişcirică” şi era ca un al doilea tată pentru mine. De fapt, mersul la biserică a fost pentru mine ca şi o reîntâlnire cu a doua mea familie. De Crăciun, la sfârşitul fiecărei liturghii, se făcea o mică scenetă, care simboliza Naşterea Domnului şi fiecare copil avea propriul lui personaj şi rol. Piesa de teatru era unul dintre cele mai aşteptate momente de sărbători. Nu ştiu dacă mi-am amintit chiar toate tradiţiile şi obiceiurile de la mine de la bunici, însă acestea au fost, cu siguranţă, cele mai importante şi cele mai semnificative pentru copilăria mea. E greu sa uiţi un Crăciun perfect…
Go free
6
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Magia orașului împodobit de Crăciun Rozina CSASZAR
© Cristian Alexandru Ioan
În perioada sărbătorilor, se întâmplă o schimbare radicală în întreaga lume. Parcă o magie de nevăzut cuprinde tot universul și o schimbă la 180 de grade. Oamenii devin mai buni, mai darnici, cadourile iau o altă nuanță, fulgii de zăpadă apar de nicăieri, iar totul în jurul nostru se înfrumusețează. Am impresia că orașele sunt și ele mai frumoase de Crăciun, își iau
hainele de sărbătoare și strălucesc în toată splendoarea lor. Așa a strălucit și Cluj-Napoca, unul dintre cele mai frumoase orașe de la noi. Este orașul de care te îndrăgostești iremediabil, de la prima vizită, indiferent de zi sau anotimp. Pe timp de zi sau pe timp de noapte, Cluj-Napoca te introduce într-o atmosferă de poveste diferită. Ziua,
Go free
7
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
prin agitația ei specifică, ne aduce o poveste cu oameni agitați, dar entuziasmați, cu sete de cadouri și cumpărături, iar seara, povestea capătă o cu totul altă dimensiune: oameni fericiți, admirând decorațiunile de Crăciun din Piața Mihai Viteazul, Eroilor și Piața Avram Iancu, locul perfect de întâlnire între prieteni sau îndrăgostiți, făcând sute de poze, amintiri de neprețuit din orașul lor iubit. Da, Crăciunul își spune propria poveste la Cluj! Dacă ziua, municipiul îți dezvăluie frumusețea sa naturală și magia sa tradițională, seara, orașul este bogat în culori și decorațiuni, strălucind în modernitatea sa. De Crăciun, Clujul îmi amintește de copilărie, de familie, mă face să-l iubesc necondiționat și să-l admir în complexitatea sa. Așa am simțit eu Crăciunul acesta, primul meu Crăciun în Cluj-Napoca! De la an la an, redescopăr Clujul prin frumusețea și istoria sa, prin toate secretele pe care le-a ținut ascunse atâta timp. Orașul e diferit, te face să te simți ca acasă chiar dacă ești de fapt departe de casa ta, te face mereu să te întorci la el. Așa am realizat cu timpul că aici toate dorințele se pot îndeplini! Iar de Crăciun, Clujul mi le-a îndeplinit! Și pentru asta îi mulțumesc!
© Cristian Alexandru Ioan
Go free
8
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Priecīgus Ziemassvētkus!
A small excursion into Latvian Christmas celebration Swenja Lohrengel
Well, as a German living in Latvia I can definitely say that Christmas traditions here are hardly different from those in my country – a Christmas tree is just as obligatory as the family gathering with tons of good food and gift giving afterwards. The only surprise was that we had
to wait for the presents until the morning of the 25th of December, which in Germany usually already happens the evening before. To be honest, I wouldn’t have liked that as a kid. I can just imagine how anxious and sleepless that special night always would have been for me.
Go free
9
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Anyway, nowadays I prefer this Latvian variant. Seems like you can enjoy the real Christmas festivity much more this way. Latvians like to decorate. You can see in almost every little, sweet and mostly old-wooden house Christmas decoration – in the windows, in the gardens and on the roofs. Advent wreaths are very common, although they sometimes can turnout in unusual styles, for example as a plastic-made and with shells heaped exemplar. While advent calendars are less popular (but still visible), it seems like the church going is taken more serious than in Germany. What is definitely very widely spread is the traditional singing of Christmas songs. Doesn’t matter if those are primal Latvian or translated from former well-known songs, the skid is wide and they are all nice. So singing is as evident as elsewhere. But there is one thing that really hooked me. The cities here usually really bother to decorate their town centers. I already admired those beautiful arrangements last year when I was in Riga, the capital of Latvia. You feel like you landed in a fairy tale, with all these sparkling old trees all around you, with trueto-life snowman figures, over-sized picture frames (excellent for creating self-made Christmas cards) and, off course, tons of snow that makes the whole city looks like a world out of confectioner’s sugar. Admittedly, the snow is still missing this winter. The city of Liepaja, my current habitation, anyway looks very sweet and Christmassy. In this spirit you can find a big advent wreath at the rose’s place with a bridge that crosses atop of it. Moreover, there are loving arrangements such as the big shining fir tree, a playground with accessible gingerbread cottages and paper lanterns all around the university. And even the tram metamorphosed: it’s roundly decorated with chains of lights that make it feel like you landed in a universe where you just saw a UFO flying past you… So far so good. Christmas time is a great time and being here in Latvia, joining this celebration with locals, makes it even more special to me. Having said this, PriecīgusZiemassvētkus – Merry Christmas – to everybody, although belatedly.
Go free
10
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Christmas in Bangladesh Khalid Miah
Christmas in Bangladesh is like its sister festivals, both at home and around the world. It’s a time of family, forgiveness, celebration and thankfulness. You would be forgiven for overlooking Christmas in Bangladesh. Christians account for 0.3% of a population of 142 million. But still in this majority Muslim nation, Christmas Day or Boro Din (Big Day) as it is called, is a national holiday. Yet it would not be so obvious. Dhaka (the capital) and the major cities are not adorned with decorations, nor are you likely to dance along to the sound of bellowing Christmas
Go free
11
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
music. The noise of heavy traffic remains the same, with the sound of trade and commerce ever present. Yes, you would be forgiven for overlooking Christmas in Bangladesh. But Christmas occurs and celebrations persist, you just need to find them. In the villages of Chittagong, men will cut down countless banana trees and use these to line the paths to churches. With their flexible stems, the trees on each side are bent to form an arch. Holes are then made for oil and wick. As the sun begins to set on Christmas Eve, and as the devoted make preparations for Church, the wicks are lit. A path created by countless banana trees, each illuminated with tiny lamps along their arch. I leave it to your mind’s eye to see the effect. Sitting in church for the Christmas service is like observing a cross between a Hindu Puja (ritual worship) and a Catholic Mass. This is understandable since most Christians in Bangladesh are Catholic and descended through Hindus. But it’s not just the service alone that creates this impression. The cloud of incense may billow from the rocking hands of a very Catholic looking priest, but the offering of flowers by the dancing girls in colourful Sari(s) (traditional wrapping cloth, worn by women in South Asia) gives the service the South Asian flair.
Take away the organ, and replace it with instruments such as the Tabla (drums) and Mandira (harmonium) and you’re singing and listening to something that sounds quite different from the European hymn. Bangladeshis being a rice eating nation, keep similar traditions regardless of religious difference. Bangladeshis are big eaters, and Boro Din (Big Day) is for Boro Khaba (big eating). Pitha Uthshob (translated as Cake festival) consists of making and eating little rice cakes. Though these cakes are made by most Bangladeshis on the odd occasion, they are especially made for Christmas by those who celebrate the festival. They are eaten with spicy curries made with meat, fish and vegetables. Various snacks accompany the meal such as Samosa (pastries) and bhaji (fritters). Christmas in Bangladesh is like its sister festivals, both at home and around the world. It’s a time of family, forgiveness, celebration and thankfulness. What makes the festival unique is its use of colours, local food, and the continuance of ancestral traditions. Bangladesh may have been part of India and the British Empire, but it has retained its distinctive cultural traditions, manifested by its many peoples. On this particularly occasion, my greeting to you is Shuvo Boro Din, or Happy Big Day!
Go free
12
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Revelion Nerejean Cristian Alexandru Ioan Gândindu-mă la cele trei zile cu specific nerejean, îmi vin în minte foarte multe imagini, dar şi ideea că am participat la o tradiţie unică, specială, care nu ştim cât de mult se va mai păstra. Acest sat este compus din aproximativ 4000 de suflete, plasat pe teritoriul unui judeţ bogat din punct de vedere geografic, Vrancea. La 90 km distanţă de Focşani, satul ascunde multe ritualuri precum cele de înmormântare, cumpăna dintre ani, cât şi meşteşugurile populare. O să punctez brutal tradiţia trecerii într-un an nou. Participarea la revelionul 2012 alături de colegii mei ne-a mobilizat la scrierea unui articol despre ceea ce se întâmplă la Nereju la sfârşitul fiecărui an. Am cules informaţii de natură verbală de la postaşul satului, însă nu la fel de multe precum cele de natură vizuală, care m-au putut introduce în atmosfera de acolo.
© Cristian Alexandru Ioan
Go free
13
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
© Cristian Alexandru Ioan
Inspectând locurile, la propunerea Mariei (ghidul nostru), am aflat că satul se baza pe exploatarea forestieră şi creşterea animalelor. Ca fotograf profesionist şi prospătură de antropolog, m-am decis să vă pun câteva citate din ceea ce am surprins prin vizorul aparatului, din povestea satului din imagine. Trecând peste diferite obstacole de natură...alunecoasă, am ajuns în locul unde puteam vedea tot ce mişcă. Eram „la releu”, pe un deal unde puteam admira satul. Pe acel platou am descoperit locul cheie, unde sătenii şi-au făcut pregătirile pentru ce avea să se întâmple. Cauciucuri arse, fum, negreală, căbănuţe din lemn…
Pare locul perfect pentru o investigare antropologică făcută ca la carte. Adresând întrebări peste măsură ghidului nostru, Maria nu a ezitat sa îmi ofere răspunsuri satisfăcătoare. Pe drum ne povestea de faptul că pe vremuri, când globalizarea nu era chiar aşa pregnantă, măştile erau din piele de căprioară şi se strângeau mult mai mulţi “flăcăi” să colinde. Totodată, sunt nişte “capete” ale satului care an de an, strâng oamenii şi îi mobilizează pentru a pleca la urat. Ei au funcţia de „trezorieri” şi nu au voie să pună gura pe alcool. Tradiţia se desfăşoară în două părţi ale zilei: uratul pe timp de zi şi cel pe timp de noapte. Singura diferenţă observată între cele două este cea a arderii cauciucurilor pe timpul nopţii. De altfel, oamenii devin mult mai fericiţi şi instabili pe propriile picioare în primele ore din noul an. Despărţindu-ne pentru o clipă de tradiţie, nu pot ignora un alt detaliu: familiile îşi construiesc casele în aceeaşi curte. Am stat şi am gândit problema şi neştiind mersul la sat, mi-am dat seama că acest fapt social este perfect normal şi moral. De fapt, sunt încă mulţi urbanişti ce împart acelaşi apartament cu părinţii. Revenind la tradiţia nerejeană, nu m-a uimit faptul că a doua zi străzile erau
Go free
14
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
pline, oamenii încă mai erau pe picioare şi totul avea să continue până la amiază. Temele abordate de către săteni nu mai erau doar cele generale, precum vrăjitoarele. Atunci mi-am dat seama de impactul, uneori devastator al mass-mediei. De aici, sătenii abordau şi teme precum personalităţi politice şi nu chiar mare mi-a fost uimirea să văd scris pe un cearşaf tema unui scandal prezent în presă. Tradiţia spune că alungarea spiritelor rele este esenţială pentru bunăstarea anului nou, tocmai de aceea, măştile nu sunt unele care să exprime frumuseţea. Pot spune, foarte mândru, că Nereju este o comoară a mâinilor meşteşugite de nişte oameni pricepuţi, un sat rupt de lume, unde tradiţia îşi păstrează încă sensul autentic.
Tradiţia spune că alungarea spiritelor rele este esenţială pentru bunăstarea anului nou, tocmai de aceea, măştile nu sunt unele care să exprime frumuseţea.
© Cristian Alexandru Ioan
Go free
15
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Sălişte Sibiului loc al tradiţiei Teodora CRISTUREAN Românii nu au uitat nici în acest an de tradiţii. În Săliștea Sibiului există un obicei aparte de a întoarce pagina istoriei, odată cu noaptea de Revelion. Anul în curs este pus în sicriu și i se dă foc, cei adunaţi în jurul său cântând şi sperând în venirea unui an nou (și) mai bun. Cumpăna dintre ani este sărbătorită de locuitorii orașului Săliște, precum și de cei din împrejurimi cu un întreg șir de evenimente. Încă de la Crăciun, se formează grupuri de băieți şi fete, numite juni și junese, care vestesc nașterea Domnului. Aceştia participă însă şi în noaptea de Revelion la îngroparea anului în curs şi la sărbătorirea celui nou. Ei își pornesc drumul printr-un ritual aparte, de jale, prin parc, purtând în sicriu vechiul an. Când ajung în centrul orașului, la miezul nopţii, se întinde o horă în mijlocul sicriului, pentru a-i da foc anului ce tocmai a trecut. Arzând, se dau uitării cele rele și din propria cenușă, precum pasărea Phoenix, renaște un an mai bun, care completează sau înlocuiește ultimele minute din cel precedent. Tot la 00:00 are loc focul de artificii, lumea deschide șampaniile, își pune dorințe, iar superstițioșii îi iau de mână pe cei dragi, pentru a petrece întregul an alături de
persoanele iubite. După minute în șir de artificii și ecouri de “la mulți ani”, oamenii se îndreaptă spre pensiunile sau casele în care sărbătoresc Revelionul. Rămâne în urmă amintirea unui an deja trecut și speranța unui an ce tocmai a început, mai frumos, mai bun, mai curat.
© Cristian Alexandru Ioan
Go free
16
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
Avem şi noi, în România, Halloween-ul nostru! Teodora CRISTUREAN Din poveşti presărate cu trecerea timpului, am descoperit obiceiuri frumoase: în fiecare an, înaintea zilei de Bobotează, în unele părţi ale României, cu precădere în judeţul Sălaj, tinerii iau aminte la sfaturile vârstnicilor şi participă la îndepărtarea spiritelor rele. Merg din casă în casă cu „momâile”, transfiguraţi cu ajutorul hainelor vechi şi rupte, pentru a aduce bunăstare noului an. Grupuri de tineri pornesc pe la casele cunoscuţilor în straie uzate, fiind primiţi cu nuci şi mere şi în funcţie de bunăvoinţa gazdei, cu bani. Obiceiul constă în recunoaşterea fiecărei „momâi” de către locatari, de îndată ce grupul ajunge în casă. Uneori este destul de dificil acest joc, e nevoie de o memorie bună şi de metode de recunoaştere ale celor mascaţi. Odată deconspiraţi, tinerii îşi continuă drumul, neuitând să menţioneze faptul că noul an este lepădat de cele rele. În urmă cu câţiva ani, un alt joc specific acestei zile mai era furatul porţilor, mutate de la o casă la alta. Exista la bază şi o superstiţie: mutarea porţilor de la fată la băiat, cât şi invers, prevestea o nuntă între cei doi. Această tradiţie s-a pierdut pe alocuri, căci era destul de costisitoare: porţile ajungeau adeseori şi în râu sau pe la case îndepărate, iar localnicii le căutau a doua zi în tot satul. Obiceiurile au rămas peste ani, de la generaţie la generaţie, iar cei care cândva făceau parte din aceste grupuri de „momâi” îşi amintesc de voia bună şi frumuseţea acelor clipe...cu drag şi cu lumină în priviri.
În urmă cu câţiva ani, un alt joc specific acestei zile mai era furatul porţilor, mutate de la o casă la alta.
Go free
17
GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO F GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE GO FREE gO fREE gO fREE gO FREE GO FRE
răciun) C a t n a ee... (Z
în apariția u îți faci t re a c it luna în m întâln dourilor, ani ne-a a ii c a im n lt lu u i r dacă în a venit ș Uite că are, chia m i ș ic urm n pentru păzitor în a u e re . a m c ră l e ia fi l la fii îngeru a financ proiectu doar să ă cu criz e . d .. d ra e f t lt e s u h e c p a de m i puși nu am oresc aș r. Dacă a e vacanța it im Nu-mi d e n e h v lz luni. A rman, A e mai le două ul său ge ademic n c e a t ’ e u ri t r p mătoare fe tat de ng la ’ turbo (s fului cău uc să aju la profu p e a ț n u e n z cursu’ pro cu pre i :D). ), la care studenț ifica lista din curs ru t e t n u e p in tea mod ere faci lelalte m e petrec nt ca ce noi: cum uri e zi d re t rc în ie e importa n (m â ineață rețeta it că răm e joi dim mamei a ar prom d d , ș g a cursul d Iro te noapte? pâine, i și mie, aceeași nunța la în re Spune-m a ș e A m i. oată lu fiecare z i pe la t caldă în re a c să ajung n â ite m ri într-o -mi trim e scriso d ii pentru a m de de două ti sute i ceapă… să citeș sesiune i o c u slănină ș ru p t a n pe tu ce cărți ceva… citesc ze Și încă ă s c fa să thinking ation :D r eu cum a notific mm, ma e H .. m ? seară, da t s d e n u e se mai cer mai req ni? Pleas Paștele, utea să p e ș a in săptămâ v e , c n ta iu i anul ăs pă Crăc Pfff, pă d și du e s fu n o t c dcă sun încă, fiin bălui... :D ăsura cu u m ș t ra u u c p ie tre u am în m fost: n a e t in e cum ita cât d Ps: Nu u
șul
o Dragă M
utura! :D
Tradiţiile nu se poartă doar de Crăciun.