GoFree_dec_ian_2013 by Revista Go Free

REE GO FREE OF G Numarul 9

decembrie-ianuarie 2013

Revista Studentului din UBB

Redactia redactia Powered by:

Toate drepturile de publicare şi distribuţie a acestei ediţii aparţin redacţiei Go Free. Reproducerea totală sau parţială, sub orice formă, a acestei ediţii se poate face doar cu acordul scris al Asociației Go Free.

Redactor-şef Andra Camelia CORDOŞ Mail: studenti.free@gmail.com Telefon: 0742 554 321 Design & Layout Erika KRAMARIK Mail: erika.kramarik@gofree.ro Contact Pentru parteneriate media și rezervarea unui spațiu publicitar (dar și pentru sugestii, reclamații și alte colaborări), ne găsiți aici: www.gofree.ro www.facebook.com/gofreestudent Campusul Hașdeu, Căminul 1, parter

Parteneri

Redactori Laura BLAJ Maria Cristina BORIGA Maria CĂRBUNARU Teodora CRISTUREAN Rozina CSASZAR Alexandru GHIRAN Sabina GUJA Irina MORCOV Claudia MOROZ Petruța Cristina MUNCELEANU Oana NEMEȘ Ioana-Ionela PAŞCU Mircea VADAN Fotografi Cristian Alexandru IOAN European Commision Flickr Photostream

Ilustratori Almatheya Andra https://www.facebook.com/ AlmatheyaAndra?fref=ts Silu www.silucartoon.com

editorial E timpul nostru. Timp de acțiune B

ine te-am regăsit la începutul unui nou șir de activități și experiențe care îți vor face anul de neuitat. Da! De neuitat! Te întrebi de unde știu cum va arăta acest an? Este oarecum simplu. Știu că pornim împreună cu dreptul spre o sumă de țeluri comune, adăugând în fiecare zi o culoare vie realității care ne înconjoară. Fie că proiectăm un nou vis, fie că ne legăm de lucrurile simple, cum ar fi un zâmbet capturat pe stradă sau grimasa unui copil nemulțumit de gustul portocalei, putem să ne modelăm o lume a noastră, una cu soare. Avem la dispoziție 12 luni cu soare să facem ceva pentru noi. Și, de ce nu, pentru cei din jurul nostru. Așa că te provoc! Să nu mai amânăm acea ieșire de mult promisă la o cafea, cu prietenii din liceu, plimbările prin Clujul drag în încercarea de a te lăsa surprins de misterul clădirilor vechi, proiectate în lumina pală a străzilor ascunse, întâlnirea cu copilăria la cofetăria care-ți iese în cale în fiecare zi în drum spre facultate, escapada pe Cetățuie în miez de noapte, cartea lăsată neterminată lângă pat. Acesta este timpul nostru: un timp al acțiunii!

Andra Camelia Cordoş cordosandra@gmail.com Redactor-şef

Cuprins STUDENT Spiritul Crăciunului, e doar pe Facebook? - Alexandru GHIRAN - pag. 12 Turist în orașul tău (bazat pe o poveste adevărată) - Sabina GUJA - pag. 14 Zăpezile de altă dată - Sabina GUJA - pag. 15

FACULTATE „Adevăr sau provocare” - Reinterpretarea unui joc, între responsabilitate și reprezentare - Andra Camelia CORDOȘ - pag. 16 Pentru oameni - Rozina CSASZAR - pag. 19 Tehnologia informației sau de ce ne plictisim la cursuri - Irina MORCOV - pag. 20

EDUCATIONAL Ea este Emilia, volunteering junkie! - Ioana Ionela PAȘCU - pag. 22 I am Romanian (and proud of it) - Maria Cristina BORIGA - pag. 26 Culturile marginale și un fel de recenzie - Laura BLAJ - pag. 28

Cuprins PROFESIONAL Clujul – Capitală Europeană a Tineretului în 2015 - Petruța-Cristina MUNCELEANU - pag. 30 Use Together: a trăi împreună înseamnă a folosi împreună - Mircea VĂDAN - pag. 31 Oameni, condamnați la poveste - Laura BLAJ - pag. 32

RESURSE

Asociaţia Go Free prezintă un nou concept de participare: Jurnalism Creativ pentru Democraţie - Andra Camelia CORDOȘ - pag. 34 Între lumea virtuală şi cea reală - Rozina CSASZAR - pag. 35 Recenzie de carte: ”Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt - Petruța-Cristina MUNCELEANU - pag. 36

GO FREE Oprire între lumi: „Viaţa după Azelman” de Persida Rugu - Teodora Cristurean - pag. 38 Oldie but goldie: Persona (1966) - Claudia MOROZ - pag. 40 Șoferul de tir și soția sa Nuți Mic tratat despre solidaritatea de cheie - Maria CĂRBUNARU - pag. 42 Despre nimic concret- Oana NEMEȘ - pag. 45

Go free Free “Filmul” Asociației Go Free 2012 în regia voluntarului Go Free Redactat de: Andra Camelia Cordoș

La final de ianuarie (20 ianuarie mai exact), pe când speram să mai îmbunăm gerul și să-l ademenim cu căldura voluntaritului, Asociația Go Free primește decizia judecătorească de înființare. Cu gânduri mari și obiective mărețe, așa cum apare și în descrierea de pe site (http://www.gofree.ro/asociatia-go-free/), voluntarii Go Free au luat frâiele săniuței în mâini și au pornit în lume purtând pe umeri destinul unei noi organizații nonguvernamentale - “Go Free - Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile”.

În luna martie se aliniază planetele și Asociația Go Free se lansează oficial în comunitatea clujeană, în cadrul evenimentului aflat la a doua ediție - “Go Free 24h - Scrie FREE pentru o zi”. Ne-au rămas în amintire momentele petrecute alături de prietenii Asociației în acordurile de chitară ale trupei Natif, care ne-a onorat cu prezența. Literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, articolele scrise sub efectul aburilor de ceai la Go Free 24h intră în istoria redacției odată cu publicarea lor în Revista Go Free #7. Odată cu venirea primăverii, s-au calmat și spiritele, dar asta nu înseamnă că noi nu vă încurajăm, totuși, să adăugați stării un element de nonconformism. Parcă pe vremea aia ne exprimam în mai puține cuvinte: “Keep calm and Go Free!”.

Februarie. Ger puternic. Protestele rezistă. Prinsă sub impactul mișcărilor sociale din România și din Europa, redacția Go Free editează Revista Go Free #6. Cu siguranță vă mai aduceți aminte de coperta inscripționată cu mesajul “You have enemies? Good. That means you’ve stood for something, sometime în your life”. Acum să vedem cine își mai aduceți aminte de mesajul de pe spatele revistei... Indiciu: De ce facem voluntariat? Răspunsul, aici: http://issuu.com/ gofreestudent/docs/gofree-feb-2012/80.

Go free Free La final de an, voluntarii Asociației Go Free s-au întors pentru câteva momente în timp, pentru a derula filmul Asociației Go Free din ianuarie 2012 până în ianuarie 2013. Nu ne-am propus să tragem o linie acum, la închiderea anului, ci dorim să ne bucurăm împreună de reușitele - mai mici sau mai mari - la care ați luat și voi parte și pe care vi le datorăm în mare măsură. V-am avut pe voi ca sprijin în 2012 și am avut, de asemenea, sprijinul unor organizații nonguvernamentale din toată țara și a unor instituții din Cluj cărora le putem acum mulțumi.

11 mai 2012 a găsit comunitatea clujeană frumos gătită pentru cea de-a doua ediție a Galei Go Free Awards, în cadrul căreia Asociația Go Free a acordat 36 de premii persoanelor care au fost nominalizate - studenți, profesori și voluntari din Cluj. Evenimentul a premiat studenții cu rezultate deosebite în activitatea lor extrașcolară, cât și pe studenții și pe profesorii care s-au implicat în schimbarea comunității clujene. Premianții îi găsiți aici: http://www.gofree.ro/proiecte/gofree-awards/gala-go-free-2012/. Evenimentul Asociaţiei Go Free a fost sprijinit de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română „Centrul de Studii Transilvane”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Vitrina Advertising, organizaţii non-guvernamentale, precum OSUBB, Asociaţia Studenţilor Sociologi „Cluster”, Asociaţia Studenţilor Romi „Romano Suno”, Asociaţia European Alternatives, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, RomaniaPozitiva.ro, CRPedia, lumebuna.ro.

17 mai - șase voluntari ai Asociației Go Free aterizează la Istanbul (Turcia) având destinația finală Bursa. Video Mapping Turkey este proiectul care ne-a oferit o experiență multiculturală extraordinară, într-un loc în care tradițiile și respectul față de cei din jur fac casă bună. Proiectul a fost finanțat prin programul Tineret în Acțiune, Asociația Go Free fiind partener în implementare. Ce-a ieșit, aici: http://www.youtube.com/ watch?v=TtKnp1lRU4A .

Iunie a fost luna acțiunii împotriva mitei electorale. Asociația Go Free lansează în contextul alegerilor locale conceptul campaniei GATA, având scopul de a descuraja mita electorală din România, prin stoparea iniţiativelor partidelor de a frauda votul, dar şi prin responsabilizarea cetăţenilor în exercitarea dreptului de a alege conştient şi de a vota responsabil. Campania a fost susţinută de Asociaţia European Alternatives, Centrul Raţiu pentru Democraţie, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai, Organizaţia Studenţilor Romi – Romano Suno, Asociaţia Dreams for Life, Asociaţia Support for Youth Developement, Asociaţia Cluster, Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design ClujNapoca, Asociaţia pentru Iniţiative Durabile – Alternative, şi RomaniaPozitiva.ro, “Piaţa Universităţii”.

Go free Free Tot în iunie, se încing spiritele în UBB, odată cu apropierea sedinței de Senat în care urma să se adopte noul Statut al Studentului din UBB. Asociația Go Free și OSUBB demarează o campanie de advocacy în UBB, menită să împiedice adoptarea documentului sub forma propusă Senatului. Campania a fost, în același timp, și o invitație la dezbatere și participare pentru comunitatea academică din Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea căutării unor soluții la problemele identificate în document. Decizia de adoptare a Statutului a fost amânată de Senat pentru luna septembrie.

Început de octombrie: un nou cântecel răsare în gândurile noastre - ”căsuța noastră, cuibușor de voluntari... free”. După 3 ani de activitate redacția Go Free primește sediu pentru desfășurarea activităților, prin aprobarea Universității BabeșBolyai. Acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul și încrederea pe care Dl. Prorector Ioan Bolovan ne-a acordat-o. Adresa la care ne puteți vizita este Campus Hașdeu, cămin 1, la parter.

Septembrie a fost luna educației nonformale. De data aceasta, Asociația Go Free a reprezentat Ardealul în cadrul Laboratorului de Educație Nonformală, ce a avut loc la Gura Portiței. A fost o experiență inedită, ce merită amintită, și pe care o vom fructifica la maxim în 2013. Nu doar faptul că am cunoscut peste 50 de oameni implicați din toată țara, și care folosesc cu succes metode de educație nonformală în activitatea lor, ci și faptul că am avut ocazia să experimentăm aceste metode pe pielea noastră, a făcut ca Laboratorul să fie evenimentul anului pentru noi. Vom întoarce în comunitatea clujeană tot ce am învățat acolo. Profităm de ocazie pentru a vă anunța și marea lansare a platformei de educație nonformală www.nonformalii.ro .

Tot în octombrie, Go Free – Asociaţia pentru Sprijinirea Societăţii Civile a implementat în România proiectul „Double Impact – meeting local and global”, proiect finanţat prin Programul Tineret în Acţiune (Youth in Action). 24 de tineri din 8 ţări – Polonia, Turcia, Cipru, Italia, Ungaria,Bulgaria, Letonia şi România – au fost găzduiţi în localitatea Săvădisla, România, unde au participat la un curs de formare de o săptămână, în perioada 4-11 octombrie 2012. Întregul proiect a urmărit să răspundă la întrebarea – „Cum putem crea un impact local prin proiectele internaţionale de tineret?”.

Go free Free Spre finalul lunii octombrie, Asociația Go Free a fost implicată într-un proiect inițiat de Asociația Re/Creativ, ce și-a propus să creeze o platformă interactivă care să prezinte idei și inițiative a 30 de grassrooturi din România care activează în domeniul educației și al incluziunii sociale. Asociația Go Free s-a numărat printre grassrooturile cuprinse în proiect, regăsindu-se în Catalogul de Idei și Inițiative publicat în cadrul proiectului și care poate fi descărcat la adresa http://initiativenoi.ro/ Storage/Files/CatalogInitiative2012.pdf. De asemenea, acum găsiți un video de prezentare a Asociației Go Free, accesând: http://youtu.be/4jvcvOhJ05Q. Puteți și voi să vă înscrieți organizația sau să consultați o parte din ONG-urile active în domeniile mai sus amintite pe www.initiativenoi.ro .

Din vorbă în vorbă și din tastă în tastă, undeva în tabloul toamnei a apărut încă o pată de culoare în peisajul clujean - Go Free #8 sau altfel spus numărul 8 al Revistei Go Free care este la fel de proaspăt și disponibil la distanță de un clik: http://www. gofree.ro/revista-go-free/

În voluntariat, lipsa fondurilor nu ar trebui să ne împiedice să ne punem în aplicare ideile. Asociația Go Free a căutat să improvizeze și să implementeze idei creative cu resurse materiale limitate. Un exemplu în acest sens a fost și campania de toamnă menită să promoveze activitatea asociației. Pentru că vorbim de creativitate, voluntarii Asociației Go Free au folosit în campanie, în loc de hârtie...frunze. Da, ați citit corect - o mulțime de frunze căzute au fost salvate, inscripționate cu mesajele Go Free, și date mai departe sau amplasate în spații publice, astfel încât să fie vizibile. Este incredibil cât de multe lucruri se pot face cu puțină imaginație!

Pentru că ne dorim ca studenții să vină cu inițiative noi și soluții la problemele de care ne lovim în comunitatea clujeană, pe 23 și 24 noiembrie Asociația Go Free a organizat pentru studenții clujeni trainingul “Managementul proiectelor - de la idee la implementare”.

În urma campaniei de recrutări de noi voluntari din luna noiembrie au ajuns forțe noi în echipă, tineri convinși să testeze sloganul toamnei: “Voluntariatul la Go Free e ca mersul pe bicicletă - nu se uită niciodată”.

Go free Free Campania GATA II. Ceața care a învăluit Clujul în luna noiembrie nu ne-a împiedicat să conștientizăm faptul că politicienii încearcă să ne vândă din nou gogoși în campaniile electorale. N-am avut nevoie decât de curaj și sprijin din partea societății civile pentru a demara cea de-a doua ediție a Campaniei GATA, iar de această dată ne-am îndreptat atenția asupra promisiunilor electorale nerealiste, lansate de candidații tuturor partidelor. Prin această campanie am spus „GATA promisiunilor electorale nerealiste!”, “GATA subestimării electoratului și a capacității lui de a distinge valoarea de adevăr a promisiunilor electorale!”. Visul electoral în care politicienii ne promit „marea cu sarea” o dată la 4 ani trebuie spulberat. E dreptul nostru, al cetăţenilor, să acordăm votul unor candidaţi oneşti, care nu încearcă să ne vândă gogoşi, unor oameni care îşi dau interesul să schimbe România prin implementarea unor măsuri reale. Noi am votat pentru o Românie în care porcii nu zboară din 4 în 4 ani! Această campanie a fost susținută de Asociația European Alternatives, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, Asociația Cluster, Asociația Studenților Romi Romano Suno, Asociația Dreams for Life, Asociația Studenților de la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Asociația pentru Inițiative Durabile – Alternative, RomâniaPozitivă.ro, CRIM, OSUBB, Piața Universității.

1 Decembrie ne-a găsit în Piața Unirii, în Cluj-Napoca, urându-i României noastre oameni pozitivi, știri de bine și un colorat “la mulți ani!”

Moșul ne-a găsit activi și pe 6 decembrie, la cea de-a treia ediție a evenimentului nonformal “Go Free 24h - Scrie FREE pentru o zi”, în Cafeneaua L’Atelier. Tastetele au zburat, ideile s-au materializat în materiale numa’ bune de citit (unele le găsiți publicate în acest număr), și discuțiile s-au întins până târziu. Pentru că Asociația Go Free susține libertatea de exprimare, vă promitem pentru 2013 mai multe evenimente offline de acest fel și doze duble de interacțiune!

Go free Free Asociația Go Free este nominalizată la Gala Națională a Voluntarilor 2012 - o competiție națională care recunoaște public implicarea oamenilor din întreaga țară în schimbarea și dezvoltarea societății prin voluntariat. Campania “GATA” a Asociației Go Free s-a numărat printre cei 5 finaliști la categoria “Proiectul de Voluntariat al Anului”, secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Activism Civic şi Drepturile Omului”.

Ca să încheie anul în stil nonformal, Asociația Go Free aderară la Rețeaua de Educație Nonformală (REN) și participă în 14 -16 decembrie la întâlnirea RENilor de la Predeal. REN are misiunea de a susţine şi încuraja actorii educaţionali din România să dezvolte programe, proiecte, activităţi şi modele educaţionale de calitate, integrate, prin folosirea educaţiei nonformale, pentru a dezvolta o cultură a învăţării pe tot parcursul vieţii. Reţeaua a fost iniţiată în cadrul proiectului N.O.N.F.O.R.M.A.L., implementat de către FDSC împreună cu partenerii săi ANPCDEFP şi Institutul de Ştiinte ale Educaţiei şi finanţat de Comisia Europeană.

Te lăsăm să descoperi și cea mai recentă activitate a Asociației Go Free, și pentru asta îți propunem o ghicitoare: Are pagini colorate și scrie în ea de toate. Când începi să o citești, altfel ești pus să gândești. Ne-am întins puțin cu vorba, dar sperăm că a fost cu folos pentru toată lumea. Noi nu ne oprim aici, ci mergem mai departe spre un 2013 plin de planuri, vise și oameni.

Student Spiritul Crăciunului, e doar pe Facebook? Alexandru GHIRAN

Pare o relație ciudată, dar e argumentată de faptul că fiecare eveniment major, fiecare sărbătoare, e un prilej, sau un fel de musai, pentru activii de pe Facebook să ne reamintească prin câteva poze ce bine se simt ei de sărbătorile de iarnă, ce mândri sunt de bradul lor din plastic, de pozele dintrun loc cu zăpadă...

vând în vedere că au trecut sărbătorile de iarnă, și impulsionat puțin de ninsoarea pe care am văzut-o zilele trecute, urmată de o cavalcadă de postări pe Facebook care să anunțe acest lucru, de parcă eu nu aș putea să mă uit pe fereastră și să văd cu ochii mei, m-am gândit că ar trebui discutată relația dintre Facebook si sărbatori. Pare o relație ciudată, dar e argumentată de faptul că fiecare eveniment major, fiecare sărbătoare, e un prilej, sau un fel de musai, pentru activii de pe Facebook să ne reamintească prin câteva poze ce bine se simt ei de sărbătorile de iarnă, ce mândri sunt de bradul lor din plastic, de pozele dintr-un loc cu zăpadă, și să nu uitam de cadourile primite care trebuie neapărat văzute și de restul lumii, hainele de sărbătoare, “check in”-urile și postările cu “Crăciun fericit tuturor”, atât de banale mai nou, încât îmi par acum fără valoare. Nu cred că este necesară o definiție amplă a spiritului Crăciunului, pentru că în plan teoretic o cunoaște toată lumea. Luna decembrie este o lună a cadourilor, a bunei dispoziții, a mâncărurilor grele acompaniate de minunatele prăjituri care, dacă avem noroc, sunt home-made, a numeroaselor campanii de promovare ale produselor care încearcă să ne creeze tot mai multe nevoi, dar este și o lună a familiei, când stai de frig în casă cu părinții, și te uiți la emisiunile slabe de la televizor, care au totuși un rol în a apropia si în a te face să realizezi că nu ești chiar atât de singur pe lume. Sunt multe lucruri bune legate de Crăciun, dar în același timp sunt și altele pe care ar fi mai frumos să le putem elimina, dar asta a fost evoluția societății și nu o putem schimba, evoluție în care este implicat și acest site de socializare, cel mai folosit acum de către noi, tinerii în special. Crăciunul s-a mutat oare pe Facebook? Eu cred că pentru anumite persoane da, pentru că suntem atât de preocupați să scriem postări, să ne facem poze, să punem colinde pe wall pe care nici noi nu le ascultăm, încât uităm să ne bucurăm de familie și să fim alături de ea. Câți dintre noi au și o poză de familie pusă pe Facebook?

Student

Din ce am văzut eu, pot spune că sunt mulți, spre deloc chiar. Din ce cauză? Fiindcă nu simțim acea apropiere de familie, fiindcă ne e rușine de ea, pentru că ne-ar putea afecta imaginea noastră pe siteul de socializare în cauză. Există, bineînțeles, o anumită promovare a Crăciunului prin Facebook, prin toate cele enumerate mai sus, dar nu nu au valoare, sunt deviante de la esentă, care este fericire, sarbătoare. Pe Facebook e doar mândrie si ipocrizie, date de o iluzie a fericirii celor care cred că mai important este să creadă ceilalți că ei se simt bine și fericiți, când de fapt prin timpul pierdut în această încercare de a impresiona, pierd ceva cu adevărat valoros, care vine din familie, obiceiuri și prietenie, dar prieteni cu care te mai și întâlnești, nu doar cei cărora le admiri pozele pe Facebook. Să încercăm să ne simțim bine, să nu ne gândim să ne facem poză la fiecare 10 minute, să avem timp de relaxare, de citit o carte într-o zi friguroasă și mohorâtă, de împodobit bradul împreună cu cineva drag, să spargem un glob, să mâncăm prăjituri fără temeri de îngrășare și, bineînțeles, să avem un Crăciun fericit, atât eu, cât și fiecare dintre voi.

Student Turist în orașul tău

(bazat pe o poveste adevărată) Sabina GUJA

sabina.guja@gmail.com Electricblue-photo.blogspot.com

ntr-o zi de toamnă, anul trecut, mă plictiseam. Facebook-ul nu mai avea nicio știre interesantă, la televizor renunțasem de mult, radioul era plin de muzică comercială, iar prietenii nu răspundeau la telefon. Și totuși, soarele nu mă lasă să stau în casă... M-am îmbrăcat lejer, mi-am pus bocancii ușori în picioare, mi-am luat rucsacul în spate și aparatul foto în mână, iar timp de două ore, am fost turist în orașul meu. Am pornit la plimbare de la Catedrala Ortodoxă, am continuat pe 1 Decembrie 1989, prin Piața Unirii și am ajuns pe Napoca. De aici, nu mult a fost până în Parcul Mare, întorcându-mă pe la Opera Maghiară, pe Kogălniceanu, aruncând o ultimă privire pe Eroilor înainte de a pleca acasă. În aceste două ore am ajuns să văd atâtea lucruri pe care nu leam văzut în 20 și ceva de ani petrecuți în Cluj. Am văzut câteva porți vechi de lemn, câteva statui pe clădirile mai vechi, am văzut geamul cuiva pe care îl decorase cu frunze presate, am văzut câteva balcoane decorate cu flori care ar fi făcut orice florărie invidioasă, am văzut graffiti, am văzut stencils, am văzut locuri și oameni noi. Pentru două ore, mi-am ridicat privirea din pământ, am privit Clujul în ochi și am făcut cu adevărat cunoștință cu el. Tu cât de multe observi pe stradă? Când ți-ai ridicat ultima dată privirea din pământ? Tu știi că pe clădirea poștei sunt decorațiuni aurii? Sau că Biserica Franciscă are o ghiulea înfiptă în ea? Știi clădirea cu cariatide de pe Eroilor? Câte știi despre Cluj?

Student Zăpezile de altă dată Sabina GUJA

ecembrie 2012. Afară au căzut deja primii fulgi de zăpadă; e mai frig, trotuarele sunt mai alunecoase, troleele mai aglomerate și ajungi să admiri puținii bicicliști care se încumetă să se mai aventureze pe polei. În curând va fi Crăciunul și voi ajunge să fac prăjituri, curățenie și, într-un final, să împodobesc bradul. Ce îmi va lipsi din nou vor fi zăpezile de altă dată, zăpezile adevărate de decembrie. De câțiva ani, în apropierea Crăciunului, stau și mă gândesc la copilăria mea în Cluj. Alte vremuri, alte timpuri, alte zăpezi. Dacă ai crescut în Cluj, îți mai amintești de derdelușul din spatele blocului, de mulțimea de copii cu care te adunai ca să te dai cu sania? Îți mai amintești de gălăgia pe care o făceați? Dar de vecina bătrână care ieșea pe stradă să facă ordine pentru că e „ora de liniște”? Vă apucă nostalgia? Și pe mine... Acum zăpezile vin prin ianuarie și doar uneori Clujul este acoperit de zăpadă. Dar chiar și așa, nu am mai văzut de mult timp copii ieșiti să se bucure de zăpadă. E prea frig, e prea multă zăpadă și mall-ul ne cheamă... Anul ăsta mi-am promis că va fi altfel! M-am hotărât să fiu iar copil! Dacă voi nu vreți să vă bucurați de iarnă și zăpadă, atunci lăsațimi-o mie! Mie și celor care ne mai amintim de zăpezile de altă dată... Hai să regăsim strada copilăriei, să găsim undeva ascunsă în garaj vechea săniuță și să îi mai dăm o șansă. Iar dacă săniuța nu mai e, putem întotdeauna să „ne dăm cu sacul” sau doar „să ne dăm”... Ne vedem la derdeluș...

Facultate „Adevăr sau provocare”

Reinterpretarea unui joc, între responsabilitate și reprezentare

Andra Camelia CORDOȘ

u știu alții cum sunt, dar mie îmi fac plăcere, și, în același timp, îmi atrag atenția lucrurile bine făcute. Așa se face că m-am entuziasmat în momentul în care am auzit, din vorbă-n vorbă, că astfel de acțiuni se întâmplă și în domeniul reprezentării studențești, mai exact la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca. Și pentru că ideile bune merită povestite mai departe v-am pregătit un scurt interviu cu Daniel Popescu, președintele Asociaţiei Studenţilor UAD, despre modul în care metodele nonformale de educație pot fi preluate și adaptate în activitatea unei structuri care cunoaște caracteristicile grupului cu care interacționează și știe să se facă utilă lui. Asociația Studenților de la Universitatea de Artă și Design a căutat metoda potrivită pentru a transmite studenților din cadrul universității informații despre noile drepturi ale studenților, recunoscute prin Statutul Studentului. Metoda a fost una alternativă, provocând studenții și declanșând în ei acea dorință de interacțiune. Dar să-l lăsăm pe Dani să ne spună mai multe despre asta.

Facultate Go Free: Cum se nasc ideile bune? Spune-ne povestea din spatele acțiunii “Adevăr sau provocare“. Daniel Popescu: Cadrul e întotdeauna vinovat de o bună parte din ideile care ajung să fie puse în aplicare. Ne aflam la o sesiune de lucru a departamentului educațional al ASUAD, în timpul teambuilding-ului din această toamnă și aveam ca subiect de discuție popularizarea Statutului Studentului. Am reușit să adoptăm acest document în varianta completă și eram conștienți că nu puteam alege o variantă clasică de promovare a lui. Cu atât mai mult cu cât acest Statut cuprindea o informație care putea ajuta imediat o mulțime de studenți, nu am fi riscat ca vestea să se piardă printre nenumăratele afișe și evenimente care au loc în octombrie-noiembrie. Căutând idei, ochii mi s-au oprit asupra unui perete plin de plicuri frumos ordonate - un fel de “cutie poștală” realizată pentru fiecare din participanții de la teambuilding și unde aceștia își lăsau unii altora mesaje și feedback. Altfel spus, “Secret Friend”, pentru cunoscătorii jocului.

transpuse într-o formă simplificată și directă astfel încât orice student să înțeleagă care îi sunt drepturile. De exemplu «Ai dreptul să știi după ce barem ai fost evaluat!», «Ai dreptul la asistență medicală gratuită», «Ai dreptul la gratuitate pentru eliberarea foii matricole, a situației școlare, a adeverințelor și a permisului de bibliotecă!», s.a.m.d. Acestea au constituit partea de “Adevăr”, fiind completată cu biletele ce conțineau provocări mai amuzante - folosește de 5 ori cuvantul “conopidă” de 5 ori în aceeași propoziție; îmbrățișează-te cu Venus din Milo de pe holul Casei Matei; comportă-te ca o cărămidă timp de o oră; ia-ți notițele la următorul curs pe bilețelul de provocare; nu intra pe Facebook azi. În dreptul mesajului a fost amplasat și un cod QR ce putea fi scanat cu smartphone-ul sau alte device-uri cu software-ul necesar, și erai astfel direcționat către varianta completă a Statutului Studentului, de pe site-ul universității. Fiecare plic de pe afișier a fost umplut cu aceste bilețele, iar studenții puteau extrage la întâmplare un adevăr despre drepturile lor, respectiv o provocare.

Go Free: De multe ori avem tendința să urmăm căi deja umblate, rămânând astfel blocați în tipare învechite. La voi nu s-a întâmplat asta. Care a fost rețeta voastră? Daniel Popescu: Ne-am pus în ipostaza unui student ce se îndreaptă spre cursuri și își aruncă în fugă ochii spre afișier să observe dacă sunt noutăți. Pe lângă clasicele anunțuri, acesta observă vreo 30 de plicuri albe cu ceva biletele ieșind din ele, iar deasupra lor scris mare titlul «Adevăr sau provocare». De acolo am sperat să intervină curiozitatea și lumea să intre în joc. Go Free: Dă-ne câteva detalii despre modul în care ați pus în aplicare ideea. Ce ați făcut propriu-zis? Daniel Popescu: Am luat articole din Statutul Studentului și le-am printat pe multe bilețele,

Facultate Scopul era ca studenții să afle care le sunt drepturile într-o manieră interactivă, “dezbracată” de formulările oficiale caracteristice regulamentelor, care sunt de cele mai multe ori neatractive sau mai greu de reținut.

Go Free: Care a fost miza voastră? Daniel Popescu: Scopul era ca studenții să afle care le sunt drepturile într-o manieră interactivă, “dezbracată” de formulările oficiale caracteristice regulamentelor, care sunt de cele mai multe ori neatractive sau mai greu de reținut. Faptul că rămai cu ceva după această experiență, chiar și cu o bucată de hârtie, va mări șansele ca scopul acțiunii să fie îndeplinit. Poate că îi arăți unui coleg ce ai găsit într-un plic, în timp ce te îndrepți spre cursuri și, în felul asta, informația se răspândește prin recomandare. Go Free: Impact și feedback. Ce ne spui aici? Daniel Popescu: Credem că “Adevăr sau provocare” și-a îndeplinit în mare parte scopul (judecând după numărul de biletele care au fost luate din plicuri) și cu siguranță a fost observat, stârnind agitație în jurul afișierului cu plicuri în primele zile de la apariție. Urmează să aflăm dacă acțiunea este de succes pe termen lung și dacă studenții vor pune în aplicare informațiile pe care le-au aflat din anumite bilețele sau dacă ne vor semnala când li se încalcă drepturile. Go Free: Ce situații neprevăzute s-au ivit? Daniel Popescu: Profesori care petreceau zece minute în fața afișierului și luau cu ei adevăruri. După zâmbetele unora, mai mult ca sigur au nimerit și provocări. Cei mai curioși scormoneau prin toate plicurile ca să vadă cât de creativi am fost la provocări. Fiindcă am pus mult mai multe adevăruri decât provocări, probabil că din descoperiri acestora li s-au întipărit în memorie majoritatea drepturilor pe care le au.

Facultate Pentru oameni Rozina CSASZAR

iecare moment petrecut în România ne distruge câte un vis, ne frânge câte o speranţă, ne aruncă pe un teren minat, unde ne luptăm cu sistemul pentru a supravieţui. În fiecare zi, trăim un război între noi şi ţara noastră, locul unde ne-am născut, am copilărit, avem sentimentul de acasă, dar ne dezamăgeşte în mod constant. Zilnic, sute de studenţi renunţă la facultate şi aleg în schimb facultăţi din străinătate care să le mulţumească aşteptările. Alţii termină facultatea şi rămân cu un gust amar despre mediul academic, care ar trebui să ne formeze în mentalitate şi principii. Ei aleg să-şi continue studiile peste hotare, unde sistemul universitar să le ofere împlinirea viselor şi dorinţelor acumulate una câte una, în sertarul din noptieră, în tot acest timp petrecut în ţara lor. De ce am ajuns aici? Ne luptăm mereu pentru un job mai bun, pentru un salariu mai bun, pentru o viaţă mai bună, într-o ţară care refuză să fie mai bună. Şi ne împotmolim. Cădem şi iar ne ridicăm. Încercăm să găsim o soluţie să ieşim din impas, să trăim fiecare clipă la adevărata ei valoare. Să ne bucurăm de un simplu zâmbet, de un sincer “mulţumesc”, de o carte bună, sau de câţiva fulgi de nea. Cu toate că ne dorim să ne facem bagajele şi să plecăm de mâine, să spunem un adio fără regrete ţării noastre, sunt acei oameni care ne fac să rămânem de fiecare dată şi pentru care fiecare eşec, e o nouă provocare. Aş vrea să mă ridic în picioare pentru cei care au curajul să rămână aici, sau să plece; pentru cei care mai au o fărâmă de speranţă într-un viitor mai bun şi pentru cei care fac viitorul; pentru oamenii care aleg cu optimism să spună “da” şi să pronunţe “nu” cu hotărâre. Pentru toţi aceşti oameni, eu aleg să rămân.

Zilnic, sute de studenţi renunţă la facultate şi aleg în schimb facultăţi din străinătate care să le mulţumească aşteptările.

Facultate Tehnologia informației sau de ce ne plictisim la cursuri Irina MORCOV Modalitatea prin care înveți influențează performanțele tale la facultate sau în oricare alte activități educaționale. Fie că ești adeptul metodelor clasice (manual, caiet, stilou, tablă de scris), fie că ești pasionat de cele moderne (implementarea tehnologiei în educație), mai mult decât sigur îți dorești ca orele dedicate învățării să se scurgă cu folos. Regula de aur: la un efort cât mai mic să obții un rezultat cât mai bun, se aplică și în această situație.

Fenomenul prin care profesorii încearcă să folosească tehnologia informației în procesul de predare devine tot mai accentuat.

impul petrecut la facultate este cel mai important sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Eficiența acestuia depinde mai mulți factori, printre care și modul în care se ține un curs. Răspunde-ți la o întrebare simplă: la câte din cursurile la care asiști asimilezi peste 70% din materia prezentată? Evident, depinde cât de ușor te poți concentra și cât de atent ești pe parcursul orei, dar până la urmă, totul se reduce la felul în care se captează atenția studenților. Fenomenul prin care profesorii încearcă să folosească tehnologia informației în procesul de predare devine tot mai accentuat. Este demnă de apreciere această intenție, însă, imperfecțiunile sale se manifestă tot mai mult, iar rezultatul final nu este tocmai cel așteptat. Prezentările Power Point sunt la modă. Dacă un profesor nu folosește slide-uri, este el cumva demodat? Cu desăvârșire nu. Există discipline mai mult teoretice, la care chiar nu are rost să se folosească diapozitive. Prezența profesorului, explicațiile și comentariile lui, precum și luarea de notițe ar face cursul mult mai interactiv. Un slide plin de text mărunt, pe un fundal nepotrivit pentru a fi citit și înțeles, nu face altceva decât să-l plictisească pe student. El nu ascultă profesorul pentru că este ocupat cu transcrierea conținutului de pe slide în caiet. PPt-urile nu sunt pentru a plasa paragrafe întregi în ele, ci pentru a introduce ideile de bază, pentru a explica noțiuni care verbal expuse sunt mai dificil a fi înțelese. Imagini, scheme, gra-

Facultate fice, scurte filmulețe, diagrame și alte intrumente prin care creierul preia mai ușor informația sunt binevenite. Cu regret, o bună parte din colegii noștri sunt prea puțin interesați de această problemă, întrucât atunci când sunt puși în situația de a elabora și prezenta un proiect/referat repetă aceeași greșeală. Iarăși slide-uri pline de text, de care studentul este 100% dependent. Nu sunt împotriva modernizării, dar ea trebuie să aducă ceva nou, ceva care să crească randamentul studenților, să îmbunătățească modul de învățare și să nu fie folosită doar pentru bifă. Haideți să nu ne mai plictisim unii pe alții. Nu cred că vreți să reducem din dorința de a merge la ore și din așteptările pe care le avem de la facultate. Dacă tot am decis să facem o facultate , bine ar fi să valorificăm acest timp la maxim și să-l facem mai interesant, mai plin de momente „Aha! Am prin ideea!” Știu că putem fi creativi și mă întreb de ce nu o facem. Deținem secretul cunoașterii – imaginația, pe care folosind-o am ieși în fiecare zi din facultate cu mai multe decât am intrat.

„De cele mai multe ori oboseala este generată de plictiseală. Stau cuminte în banca mea și aștept să se termine cursul. Citesc textul de pe ecran. Nu reușesc să pătrund în esența lui. Încerc să ascult profesorul, dar el face în continuu referire la prezentare. Un minut de neatenție mă aruncă pe alte meleaguri. Prezent fizic, nu și intelectual.”

Educational Ea este Emilia, volunteering junkie! Ioana-Ionela PAȘCU Și o spune cu voce tare, cu mândrie și, mai ales, zâmbind. Încearcă să corupă pe cine poate, vinde ”iluzii” adevărate și testate, pentru care garantează că îți vor schimba percepția asupra vieții, iar de la ea nu doar prima doză e gratuită. Emilia își recunoaște ”dependența” și nu ar vrea să renunțe la ea prea curând. E prea bine, prea frumos, prea profitabil, din toate punctele de vedere, să fii VOLUNTAR.

Carte de vizită

Nume/Vârstă/Ocupație: Emilia Ciovor/ 21 ani/ studentă Hobby-uri: să cânt, să dansez, să desenez, să mă uit la filme și seriale, să meditez, să petrec timp cu oamenii dragi, să călătoresc Ce iubești în momentul de față: oamenii și viața (cu toate experiențele și provocările întâmpinate) Ce nu poți suporta: indiferența,veșnic nemulțumiții care se așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine Ce crezi că nu ai putea schimba vreodată: nu există ceva ce nu pot schimba! Visul tău de o viață este: să îmi găsesc echilibrul între viața personală și cea profesională.

Educational GoFree: Care este definiția ”fără dicționar” a voluntarului? Emilia: A fi voluntar e un drum cu dublu sens. Pe de-o parte te lași pradă unei lumi care încet și pe nesimțite te face să crești enorm, să înveți o groază și să pui câte o cărămidă la formarea ta ca și om; pe de altă parte, prin activitățile pe care le desfășori – fie că e vorba de o acțiune de ecologizare sau e vorba de organizarea unui training – ajungi să contribui la bunăstarea societății în care trăiești. Să fii voluntar este o experiență de viață. Înseamnă să fii spontan, să te lași dus de val, să dăruiești și să primești. De multe ori se întâmplă să îți dai seama de procesul tău de învățare și de adevărata ta contribuție doar foarte târziu, însă cu siguranță e o ”investiție” care își merită fiecare zi, săptămână, lună, an. GF: Tu cum de ai ajuns voluntar? Emilia: Era toamna anului 2007. Aveam o prietenă foarte bună (mai zvăpăiată ea de fel), care în treacăt, timp de vreo 2 săptămâni, tot spunea de o organizație – Salvați Copiii – că suna foarte bine, că a dat ceva telefone și putem să ”voluntariem” acolo. Așa că, ne-am adunat vreo patru colege de liceu și am mers la prima ședință. Cum am intrat în acea cameră (pentru care am străbătut trei sferturi din oraș) am văzut o familie. Și chiar nu exagerez. Atât de drag mi-a fost să văd cum erau acei omuleți, încât visul meu a devenit să fac parte și eu din marea familie Salvați Copiii. Și în scurt timp așa a și fost. Prima dată m-au cucerit voluntarii, niște oameni foarte faini, motivați și cu suflet mare. Apoi, activitățile în care am început să mă implic mi-au stârnit interesul și foarte repede m-au acaparat total. GF: Ce anume te-a determinat să te implici atât de mult? Emilia: Mi-a plăcut foarte mult – oamenii re-

prezentând un mare factor mobilizator. Îmi era drag să lucrez cu cine lucram, iar în timp a crescut motivația mea de a schimba ceva, de a aduce un real sprijin în comunitatea în care activam. Au început să mi se deschidă ochii și să văd de cât de multe este nevoie și cât de multe pot eu să fac. De numeroase ocazii m-am lovit de piedici, dificultăți, adevărate provocări, însă cumva, miam regăsit motivația interioară și nu m-am dat bătută. GF: Care sunt proiectele la care ai participat și te-au marcat cel mai profund? În ce fel? Emilia: I’m a freak. Printre altele, am un mare document Excel în care am început să îmi notez toate proiectele la care am participat, organizat, „trainuit” vreodată pentru a-mi fi mai ușor să-mi urmăresc activitatea pe parcursul anilor. Când am citit întrebarea, primul meu instinct a fost să caut în acel document răspunsul. Apoi m-am gândit să fiu mai spontană și să le zic doar pe cele care îmi vin în minte: Prieteni de suflet – Salvați Copiii – ne întâlneam cu persoane care aveau sindromul Down. Niște oameni extraordinari, cu un suflet mare. Am învățat enorm de multe de la ei. Summitul European al Tinerilor – Consiliul Local al Tinerilor Timișoara – primul proiect internațional pe care l-am organizat. A fost o adevărată provocare! Timp de câteva luni după ce l-am încheiat am spus că nu îmi mai trebuie nebunii din acestea. Ei bine, acum le plănuiesc pe următoarele: VotMania 2010 – Institutul Intercultural Timișoara – proiect prin care se alegeau membrii următorului mandat al Consiliului Local al Tinerilor din Timișoara. Multă muncă, pasiune și un sentiment tare ciudat de predare a ștafetei după 3 ani de mandat. AIESEC Timișoara – (nu fac referire la un proiect anume) o abordare diferită, noi perspective, eșec, dar și multe de învățat.

Educational Tânăr, rebel și cu cariera – Grupul de Inițiativă ALTFEL – primul proiect cu finanțare organizat de ONG-ul pe care tocmai îl înființez. E o mare realizare! University on Youth and Development – proiect internațional la care am participat 2 ani la rând (ca participant și apoi ca organizator). E o experiență de neuitat! Cel mai mare mix de culturi pe care l-am întâlnit vreodată! GF: În prezent cu ce te ocupi? Iar planurile tale de viitor ce vizează? Emilia: (în prezent) Ar fi 3 arii: 1.Grupul de Inițiativă ALTFEL (ONG-ul de care vă spuneam) – practic, e forma mea de recunoștință prin care eu dau mai departe tot ceea ce am învățat în acești ani; 2.Facultate; 3.Activitatea de student consilier din cadrul facultății. Dacă vorbim de următorul an aș spune: să termin cu „brio” ultimul an de facultate, să îmi dau licența, să mă implic cât pot de mult și să ajut ALTFEL să crească și, posibil, să mă angajez. Totodată, am în vedere și oportunitatea de a merge într-un internship în străinătate într-o instituție europeană GF: Se spune ca voluntariatul nu este despre bani. Atunci despre ce este? Emilia: E despre satisfacția de a-ți petrece timpul într-un mod util – crești și tu și oamenii din jurul tău. Dacă asta sună mult prea „formal” atunci aș adăuga: te distrezi, cunoști o groază de oameni, îți faci contacte, vei colecționa o mulțime de agende, pixuri, genți, tricouri (am peste 50 deja) și dacă ești mai norocos, poți călători foarte mult. Dincolo de asta, nu pot să nu spun despre faptul că atunci când ajungi să te angajezi, CV-ul tău și implicit experiența acumulată, valorează cu mult peste ceea ce un alt tânăr de vârsta ta poate oferi. GF: Daca nu ai fi fost voluntar în tot acest timp, ce ai fi făcut? Emilia: Pfuuu.. grea întrebare. M-am mai gândit la asta ocazional. Îmi este foarte greu să îmi imaginez cum ar fi fost dacă nu „ne-am fi intersectat” drumurile. Prima chestie care îmi vine în minte e rutina: școală, acasă, seriale, ieșit în oraș. Cel mai probabil aș fi investit mult mai mult timp în muzică – sunt pasionată de muzica populară – pasiune pe care am și neglijat-o în favoarea voluntariatului. Oricum, sunt sigură că foarte curând voi reveni și pe acest drum.

Educational GF: Care este părerea ta despre faptul ca doar 2% din populația României practică voluntariatul în mod constant? Emilia: Îmi pare rău de acestă situație. Îmi pare rău, fiindcă cred că e o experiență care i-ar prinde bine oricui să o încerce. Sunt omul care sunt azi datorită voluntariatului și asta spune mai mult decât orice alte cuvinte. Pe de-o parte, consider că multor tineri le este frică să încerce sau pentru alții e un mister, iar pe de altă parte, comoditatea este mai importantă pentru multe persoane. GF: Ce crezi? Există diferențe între voluntarii români și cei străini? Emilia: Nu cred... desigur, cu excepția numărului lor. GF: Care sunt satisfacțiile tale cele mai mari ca voluntar? Emilia: Oamenii (cred că v-am înnebunit deja), experiențele dure, dar și faine pe care le-am trăit și Grupul de Inițiativă ALTFEL. GF: În final, oferă câteva motive pentru care cineva ar trebui să devină voluntar: Emilia: Pentru că înveți super multe! Te distrezi! Cunoști o groază de oameni! Crești!

Educational I am Romanian (and proud of it) Maria Cristina BORIGA

ltimele luni mi-au adus norocul de a cunoaște o mulțime de oameni tineri și frumoși, din toate colțurile Europei. Cu prilejul acesta, mi s-a confirmat cît de mult contează prima impresie și cît de înrădăcinate sunt stereotipurile vizînd popoarele. Dacă într-un grup de străini care se cunosc pentru prima dată, vei spune: „I am from Romania”, ei bine, e foarte puțin probabil să ți se răspundă cu exclamații de entuziasm și admirație. Pur și simplu nu e același lucru ca și cum ai spune că ești din Marea Britanie, Germania, Franța, Olanda sau alți „grei” ai Europei. Primele lucruri care le trec prin cap străinilor atunci cînd e vorba de noi sunt, în mare parte, negative: hoție, lene, haos în politică, sărăcie, etc. Atunci, e normal ca și așteptările față de un român să fie mici. Cîți o să se mire de un neamț harnic și cîți o să se mire de un român harnic? Lucrurile acestea sunt descurajatoare, rușinoase, stingheritoare. Însă cred că mai trist decît asta este reacția majorității: capete plecate și jenă. Ori acest lucru nu face, de fapt, decît să confirme străinilor părerea pe care și-au format-o despre noi. Deci, care e soluția? Să se renunțe la stereotipuri și la prejudecăți e aproape irealizabil. Atunci, mai bine am lucra la modificarea lor, la schimbarea imaginii pe care o avem peste hotare. Începînd aici, și continuînd acolo. Aici, vădind mîndrie pentru România. Sunt sigură că toți am auzit zeci de români plîngîndu-se de “țara asta”. Cînd de fapt e țara Noastră, cea în care ne-am născut, în care am crescut, cea care, cu bune și cu rele – e a Noastră. Ar trebui să o iubim puțin. Lucrurile rele sunt multe, le știm cu toții: și noi, și ei (străinii). Dar dacă aruncăm un

Educational

ochi corect și neînverșunat asupra României, le vom descoperi și pe celelalte, pe cele bune. Avem o țară frumoasă, cu oameni frumoși, foarte mulți dintre ei harnici, gospodari, inventivi, moderni, civilizați, fericiți. Avem tineri inteligenți, ambițioși și capabili. Avem mare, munți, deltă (o bijuterie, Delta Dunării!) și avem orașe care se dezvoltă continuu. Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, iar Clujul urmează să fie Capitala Europeană a Tineretului, două titluri care ne fac cinste. Avem artiști, avem sportivi, avem cultură. Mîncare bună și vinuri apreciate. Avem potențial. Și multe, multe altele. Ajunge să le conștientizăm, să ni le asumăm, iar apoi ne vom putea bucura de ele. Și vom fi și noi mîndri, așa cum merităm să fim. Iar atunci, vom călători în Europa și în afara ei, arătând oamenilor ce oameni faini pot fi românii, și cît de nejustificate sunt stereotipurile despre noi. Cînd ieșim în afara țării, să nu o facem pe principiul “aici nu mă cunoaște nimeni, pot să mă comport cum vreau”. Dimpotrivă, să fim noi, români cinstiți și valoroși. Să zîmbim, să fim politicoși, cu mințile și cu inimile deschise. Ajunge ca un singur polonez/englez/spaniol etc. să cunoască un român virtuos, iar el va transmite asta încă cîtorva din țara lor, garantat. Efectul de undă funcționează. Pași mici și eficienți. Să schimbăm, deci, încet, încet, felul în care europenii ne privesc. Să devenim, întradevăr, unii dintre ei, integrați în Europa - fiindcă putem! Dar nu numai atît. Să schimbăm în primul rînd felul în care noi ne privim, felul în care ne simțim cu noi înșine, cu faptul de a fi români. Să fim mîndri!

Educational Culturile marginale și un fel de recenzie Laura BLAJ

„Sticla și betonul în spatele cărora ne pietrificăm trupurile și sufletele... ne-au redus atât de mult la materie, încât ne izbim unii de alții doar pentru a mai simți ceva…” – exact acesta este modul în care începe filmul „Crash”.

rash nu este o simplă peliculă; este o drama construită extrem de fin, într-o manieră foarte complexă. Regizorul reușește să monteze contrapunctic șase povești, care într-un punct sau altul se intersectează. Nu încerc să fac o recenzie, ci doar să subliniez faptul că intoleranța este o problemă colectivă și omniprezentă. Este clar că Statele Unite ale Americii este un stat considerat deja un mozaic cultural și etnic. Personajele, care de fapt, sunt proiecții ale realității, nu spun neapărat o singură poveste, ci țes firul unei opinii generale. Toate întâmplările reușesc să te transpună în acțiune și să te pui în locul fiecăruia dintre ei. Este relatată viața albilor și a negrilor; a americanilor, a iranienilor, latinilor și a asiaticilor; a polițiștilor și hoților; a celor bogați și a celor săraci, toți prinși în ghearele rasismului. De fapt, el este prezent în fiecare dintre noi și ne influențează viața și situațiile zilnice. Cred că pot afirma că suntem victimele rasismului, care ne întunecă judecata și ne determină la acțiuni poate nejustificate. Acționăm sub impuls, instinctiv, tocmai la gândul percepției celorlalți, care poate induce teama. Dar ceea ce nu conștientizăm este faptul că și percepția noastră de asemenea poate schimba comportamente. Fiecare personaj este plin de surprize, acționând dincolo de așteptări; și asta datorită evenimentelor/accidentelor care se petrec, acestea reprezentând puncte de reper în comportamentul acestora. Destinele lor se intersectează, iar ce face legătura poate fi atât teama, cât și oprimarea; atât violența cât și discriminarea. Se conectează povești bazate pe coincidență și noroc, viața fiecăruia provocând un impact în viețile celorlalți. Majoritatea oamenilor simt prejudecăți și resentimente față de membrii altor grupuri, obervând pe parcursul vieții lor consecințele sentimentelor lor.

Educational Facem cunoștință cu o parte din etniile care conviețuiesc în „țara tuturor posibilităților”. Senzația pe care ți-o lasă o astfel de reprezentare este lupta pentru supraviețuire, determinată și de ideea visului american. Este frumos conturat modul în care sărim să luăm concluzii, bazate doar pe diferențele dintre rase. Toți, fiecare dintre noi, indiferent de etnia noastră, oricât de deschiși am putea părea, avem în noi sentimentul de diferență în legătură cu celelalte etnii. Iar pentru asta, plătim un preț mare. Dacă iei fiecare fir țesut de aici și îl pui unul lângă altul, observi de la teamă la furie, de la singurătate la lupta pentru supraviețuire, de la îndoctrinare poate la nesiguranță. La urma urmei, este o problemă și de economie, pe lângă cea socială. Odată cu mărirea diferențelor financiare, au crescut și diferențele etno-culturale. Oameni cu aceleași valori, dar atât de neîncrezători unii în ceilalți. Se observă modalitatea intensivă prin care se deosebesc diviziunile de clasă și de rasă în societatea americană, transformând fiecare străin într-un potențial dușman. În încheiere, culturile marginale sunt privite peiorativ, cu teamă și nesiguranță. Oricât ar fi de detașat mediul respectiv, vor exista situații în care rasa va interveni și își va spune cuvântul. Iar întreaga situație este reciprocă; așa cum caucazienii sunt ostili, temători și suspicioși, la fel și celelalte etnii. Așteptarea mea era ca aceste grupuri marginale, mici, să formeze un front comun împotriva amenințărilor din exterior. Dar de fapt, problema nu e în afară, ci izvorăște din interior, fiecare temându-se de orice e diferit, indiferent de ordinul numeric sau ierarhie. Așa cum am afirmat anterior, am avut posibilitatea de mă transpune în lumea lor; și am observat că am avut sentimente diferite și contradictorii, pentru fiecare în parte: de la sprijin la blamare, de la acord și dreptate la un dezacord total, de la compătimire la furie. Iar toată violența prezentă viața de zi cu zi este de fapt o consecință a fricii, fără a fi prezentă gratuitatea vreunui rău. Încercarea de supraviețuiere, într-un context fatal, devine motivul unor situații și acțiuni reprobabile, acuzatoare, totul petrecându-se într-un un cerc vicios al urii, suferinței și violenței. „Crezi că știi cine ești? Nu ai habar...”

profesional Profesional Clujul – Capitală Europeană a Tineretului în 2015 Petruța-Cristina MUNCELEANU Municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului în anul 2015. Acest anunț a fost făcut în Slovenia, la Maribor, orașul câștigător pentru anul 2013.

ată o veste minunată pentru noi! Este o onoare că orașul nostru, din inima Ardealului, a fost ales dintre atâtea orașe să devină Capitală Europeană a Tineretului peste câțiva ani. Clujul a concurat alături de alte 12 orașe înscrise, în finală intrând numai patru: Cluj-Napoca, Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania) și Ivanovo (Rusia). Oraşul a obţinut titlul datorită documentaţiei care susţine investirea în tineret pentru o dezvoltare urbană sustenabilă şi responsabilă, se arată pe siteul youthforum. Scopul acestui proiect este crearea unui cadru de comunicare şi întâlnire între tineri voluntari, dornici să se implice în dezvoltarea urbană a Clujului şi a unui parteneriat între instituţiile publice, tineri şi mediul neguvernamental pentru realizarea unui program amplu pe termen mediu. Proiectul care i-a adus orașului Cluj-Napoca acest titlu se numește SHARE și este derulat de Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu un ONG care a câştigat proiecte cu finanţare europeană privind dezvoltarea locală şi regională. Candidatura a fost depusă din luna martie 2012.

Capitala Europeană a Tineretului (EYC) este titlul acordat unui oraş, timp de un an, prin care acesta va avea şansa de a prezenta, printr-un program diversificat, aspecte legate de viaţa culturală, socială, politică şi economică a tineretului care locuieşte aici. Astfel, orașul nostru trebuie să respecte aceste cerințe în anul 2015. Iniţiativa EYC încurajează punerea în aplicare a ideilor noi şi a proiectelor inovatoare, cu privire la participarea activă a tinerilor în societate, şi încearcă să prezinte un model pentru dezvoltarea în continuare a politicilor de tineret în alte municipalităţi europene. Pe lângă activităţile dedicate tinerilor, se așteaptă ca turismul şi viaţa economică a zonei să crească semnificativ. Însă clujenii au, de azi înainte, o misiune importantă, pentru că totul trebuie organizat la standarde europene. Titlul de Capitală Europeană a Tineretului a fost decernat pentru prima dată în 2009 orașului olandez Rotterdam. Au urmat Torino (Italia, 2010), Antwerp (Belgia, 2011), Braga (Portugalia, 2012), Maribor (Slovenia, 2013) și Salonic (Grecia, 2014).

profesional Profesional Use Together:

a trăi împreună înseamnă a folosi împreună Mircea VĂDAN

cum câțiva ani, în vremea studenției, fiind voluntar activ într-un ONG, mi-am dat seama cât de important e să faci parte dintr-un grup sau o comunitate. Valorile și comportamentul grupului respectiv te modelează și pe tine, ajungi să ți le însușești. Și fiind tineri, se poate întâmpla să alegem un grup sau altul fără să fim prea conștienți de alegeri și urmările lor, pozitive sau negative, fiind destul doar că ne simțim bine pe moment. Fără să-mi dau seama, atunci am făcut câteva alegeri înțelepte și abia peste ani mi-am dat seama de toate beneficiile. Un astfel de “beneficiu” a apărut acum câteva luni când, împreună cu alți 11 colegi am început un proiect numit UseTogether, care avea să devină ocupația principală. Am început să construim o comunitate, un club care aduce împreună oameni diferiți, dar dispuși să își împartă obiectele cu alții: cărți, CD-uri, electronice, articole sportive, boardgames și multe altele. Credem că în viață nu este vorba despre a deține lucruri, ci despre a avea acces la lucruri. Ne dorim o comunitate de oameni de încredere care împărtășesc viziunea și valorile noastre (contribuție către comunitate, încredere și consum colaborativ). Vrem să aducem oamenii împreună, să le oferim opțiuni, să-i ajutăm să redescopere valoarea celei mai simple forme de schimb comercial, trocul.

Oamenii cumpără o mulțime de obiecte pe care le folosesc foarte puțin, după care sunt date uitării. Pe de altă parte sunt și oameni care ar avea nevoie să împrumute aceste obiecte, în loc să le cumpere. Un exemplu simplu: am nevoie de un GPS pentru o călătorie mai lungă cu mașina, dar nu vreau să îmi cumpăr pentru 2 călătorii pe an, deci mai bine aș împrumuta de la altcineva care, la fel ca mine, nu îl folosește prea des. Soluția e o platformă online, unde aceste persoane își pot afișa poze cu obiectele pe care sunt dispuși să le împartă și pot să spună ce își doresc, o platformă care îi aduce împreună și le îndeplinește dorințele. O platformă care facilitează schimburi, împrumuturi și donații. De ce? Pentru că economisim, astfel, bani, timp și spațiu, împrumutând și schimbând obiecte cu alți membri ai clubului, având de asemenea și oportunitatea de a-i cunoaște și de a crea legături noi. Facem parte dintr-o comunitate nouă, bazată pe încredere, un val nou de mentalitate în care membrii împărtășesc aceleași valori și se ajută reciproc. E exact ceea ce avem nevoie pentru a deveni oameni mai buni. www.usetogether.ro

profesional Profesional Oameni, condamnați la poveste Laura BLAJ Întotdeauna mi-a plăcut să întâlnesc oameni pasionați și deștepți; persoane care vor să facă o diferență într-un peisaj banal. Din fericire, nu demult, am avut ocazia să-i cunosc pe curajoșii care stau în spatele proiectului „Decât o Revistă”.

Avem de-a face cu povești în fiecare moment al vieții noastre, de la întâlnirile cu prietenii la clipele în familie, de la povești la bere și anecdote între prieteni la „hai să-ți spun cum am găsit eu astăzi loc de parcare”, din care învățăm lecții și suntem îndrumați fără să ne dăm seama.

rimul meu contact cu Decât o Revistă a fost undeva prin 2011. Publicația m-a cucerit instantaneu, fiind altceva decât ce se găsește en-gros pe piață. Are substrat și informație; nu e goală, ci e documentată, scrisă de oameni care știu ce fac și pun suflet, sacrificându-se pentru poveste. Da, poveste. Cu Cristian Lupșa și Lavinia Gliga am vorbit despre jurnalismul narativ, dar în special despre povești; despre cum fiecare dintre noi este condamnat la poveste. Pentru că, așa cum spun ei, suntem programați să spunem și să răspundem la fiecare istorisire adevărată (sau nu) ce o auzim. Și pentru că avem un creier al dracului de narativ. Povestea se află oriunde; secretul este că trebuie să o cauți. Suntem oameni, dornici de a afla că nu suntem singuri. Și consumăm fiecare arc narativ ce ne iese în cale tocmai pentru a ști pe ce mări navigăm sau ce vrem să facem. Avem de-a face cu povești în fiecare moment al vieții noastre, de la întâlnirile cu prietenii la clipele în familie, de la povești la bere și anecdote între prieteni la „hai să-ți spun cum am găsit eu astăzi loc de parcare”, din care învățăm lecții și suntem îndrumați fără să ne dăm seama. Și care povești sunt mai reușite decât cele care reușesc oarecum să respecte o structură bazată pe conflict? Pentru că da, conflictul atrage. Dacă nu pornești o situație conflictuală care trebuie rezolvată, e plictisitor. Și pe lângă conflict, o poveste trebuie să aibă și un personaj extrem de bine conturat, care să condeieze o idee, o opinie, o situație. Trebuie să înțelegem că nu sunt destule cuvintele pentru a comunica ceva care să ajungă la suflet; trebuie să aibă și un fir extrem de fin și lin, care să reușească să închege ceea ce vrem să transmi-

profesional Profesional

tem. E nevoie de sacrificiu. În meseria asta poți cunoaște oameni diverși, în spatele cărora se află ceva interesant. Dar fără dăruire și multă răbdare, nu o să poți da mai departe esența îmbinată cu detalii care să reușească să te ducă în spațiul descris de povestea căreia îi dai viață. Trebuie să intri în sufletul oamenilor; să-i ajuți să aibă încredere în tine, să te lase să le intri în viață. Să le pui întrebări stupide, dar care pentru tine reprezintă cheia scrierii. Însă e bine de știut că jurnalismul perfect nu există. Că mereu, ca oameni ce vor să redea povești adevărate, vom suferi de isteria asta. Dar e important să știm când să dăm drumul „copilului”, să „tragem glonțul, chiar dacă are mici imperfecțiuni”. Scrisul este întâi pentru alții și doar abia după pentru noi. Asta e ceea ce fac și ei cu „Decât o revistă”. Ei definesc povestea ca o narațiune detaliată a încercărilor unui personaj de a depăși un obstacol și a atinge un țel. Greu de crezut sau nu, oamenii ăștia chiar cred în ceea ce fac și o fac pur și simplu pentru suflet, fără nicio constrângere sau dorință de îmbogățire materială. Și pe lângă mâna de oameni prezentă la fiecare ediție cu idei și resurse intelectuale, se adună voluntari din fiecare colț al țării, dornici să spună povești și să facă eforturi pentru a le aduna. Oamenii din spatele poveștilor lor cele mai reușite sunt, de obicei, oamenii simpli. Oameni care nu au niciun motiv să stea de vorbă cu un reporter, dar cu toate acestea o fac, pentru a ajuta. Și se lasă descoperiți și invadați pentru ca povestea lor să meargă mai departe, să deschidă drumuri. Iar cei care mânuiesc condeiul și cuvântul, afirmă treaba asta într-un mod foarte delicat: „le datorăm persoanelor simple să le spunem povestea cât mai adevărat”.

Trebuie să intri în sufletul oamenilor; să-i ajuți să aibă încredere în tine, să te lase să le intri în viață. Să le pui întrebări stupide, dar care pentru tine reprezintă cheia scrierii.

resurse Asociaţia Go Free prezintă un nou concept de participare:

Jurnalism Creativ pentru Democraţie Andra CORDOȘ 2013 se arată un an plin pentru noi, și spunem asta pentru că ne așteaptă noi idei și activități de pus în practică. Proiectul Asociației Go Free, intitulat “Jurnalism Creativ pentru Democraţie”, a primit finanțare prin Programul Tineret în Acțiune. Asta înseamnă că în luna martie, 15 tineri din România vor fi implicați într-o nouă experiență de învățare activă.

roiectul Jurnalism Creativ pentru Democraţie va avea loc în luna martie a acestui an, în Sighetu Marmației, România, locul în care se află una dintre cele mai relevante instituţii pentru tematica proiectului – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei – şi locul în care participanţii se vor putea documenta şi vor putea interacţiona cu istoria şi acumula informații despre victimele comunismului. România fiind o ţară ce aparţine fostului bloc comunist, şi conştienţi fiind de faptul că consolidarea democraţiei este un proces continuu ce presupune inclusiv întărirea încrederii tinerilor în modelul şi principiile democratice de guvernarare, proiectul îşi propune să răspundă la una din cele mai larg răspândite probleme în România – şi anume, avem de-a face cu o comunitate care nu este mulţumită de procesele democratice din ţară nici la peste 20 de ani de la instaurarea democraţiei, o comunitate în care marea majoritate a tinerilor nu participă activ la formularea deciziilor publice şi nu îşi exercită adesea drepturile cetăţeneşti, dovadă fiind şi slaba participare la vot din rândul acestora. Considerăm că tinerii din România nu conştientizează adevărata valoare a drepturilor şi libertăţilor de care dispun în prezent, motiv pentru care suportul lor faţă de modelul democratic de guvernare şi implicarea acestora în viaţa comu-

nităţii se lasă adesea aşteptate. În aceste condiţii, avem de-a face de asemenea cu tineri care sunt prea puţin preocupaţi să descopere şi să îşi asume principiile democratice ale comunităţii europene. Proiectul “Jurnalism creativ pentru democraţie” răspunde direct la aceste probleme: 15 tineri participanţi în proiect vor avea parte de o experienţă în urma căreia vor deveni ei înşişi promotori ai democraţiei şi vor înţelege cât de preţioase sunt drepturile și libertățile cetățenești de care dispun. Participanţii vor cunoaşte şi vor intra în contact cu practicile şi victimele comunismului, cu scopul final de a aprecia ceea ce au în prezent – democraţie, drepturi, libertăţi, responsabilităţi. Astfel, originea proiectului a rezultat din necesitatea informării şi conştientizării tinerilor români despre rolul lor ca cetăţeni activi în comunitate, despre instrumentele de implicare civică de care dispun şi din necesitatea implicării active şi eficiente a tinerilor în deciziile publice care îi afectează. Dorim să formăm şi să activăm un nucleu de 15 tineri care să devină exemple de urmat pentru ceilalţi tineri din comunitatea lor.

resurse Între lumea virtuală şi cea reală Rozina CSASZAR

răim într-o lume de consumerism tehnologic la standarde ridicate, care se mişcă într-un ritm ce ajunge din urmă viteza Internetului. Fiecare dintre noi avem Internet acasă, la serviciu, la facultate sau prin localurile din oraş, smartphone-uri, conturi pe reţelele sociale şi ne îndreptăm din ce în ce mai repede spre tablete şi ebook readers. Uităm pe zi ce trece de semnificaţia lucrurilor simple, de sentimentul plăcut pe care îl avem în momentul în care ne cumpărăm o carte nouă din ultimii bănuţi, o luăm în mână şi o răsfoim entuziasmaţi, filă cu filă, poveste cu poveste. Din dorinţa de a ţine pasul cu trendurile actuale, suntem foarte “tehnologizaţi” (dacă există cumva acest cuvânt în dicţionar) şi ajungem să ne comportăm la fel nu doar cu lucrurile din jurul nostru, ci şi cu oamenii. Ne este din ce în ce mai greu să comunicăm unii cu alţii, să ne exprimăm sentimentele, iar dacă în puţinele momente o facem, suntem consideraţi oameni slabi. Am impresia că este un act de curaj în ziua de azi să fii sincer şi deschis cu persoanele din jurul tău. Astfel, Internetul s-a transformat cumva în bariera noastră de protecţie împotriva întregii lumi, în scutul de protecţie împotriva problemelor cotidiene şi mai ales, împotriva oamenilor. Ne ferim virtual de anumite discuţii incomode, de anumiţi oameni pe care nu-i dorim în viaţa noastră, oferindu-ne scuza perfectă atunci când suntem întrebaţi de ele. Ştim că dacă ne vom confrunta vreodată cu astfel de situaţii faţă în faţă, nu vom putea să le ocolim, cu atât mai mult să le igno-

răm. Vom şti că folosirea cuvintelor va lăsa oamenii să descopere puţin din ceea ce suntem şi ne va scoate la iveală sentimentele, trăirile şi slăbiciunile. De aceea, preferăm să ocolim cuvântul, să-l suprimăm şi să ne cufundăm în mintea noastră, încărcată de gânduri. Confucius spunea la un moment dat că “fără a cunoaşte puterea cuvintelor este imposibil să cunoşti oamenii”. Cuvintele, şi implicit limbajul, ne reprezintă, ne fac să fim umani. Trebuie să avem curajul de a vorbi cu oamenii, de a le acorda o şansă să facă parte din viaţa noastră. Cu toate că existenţa Internetului în viaţa noastră este necesară, mă tem de transformarea oamenilor şi a lucrurilor din mediul înconjurător. Nu aş vrea să ne trezim într-o bună zi oameni la suprafaţă şi în interior roboţi, cu sufletul rece şi cu o viaţă care ni se scurge mult prea rapid printre degete...

resurse Recenzie de carte:

”Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt Petruța-Cristina MUNCELEANU

espre ”Oscar și Tanti Roz” am auzit prima dată de la o prietenă, care mi-a recomandat această carte și mi-a zis că este foarte frumoasă și merită citită. Așa că nu am mai stat pe gânduri, am căutat cartea pe net și am început să o citesc. Este o carte miraculoasă și nici nu este așa groasă, are doar 74 de pagini, astfel încât în câteva ore am și citit-o. Oscar este un băieţel minunat și are 10 ani. Suferă de o boală tare grea (leucemie), e internat într-un spital alături de mulţi alţi copii suferinzi ca el, iar lucrul care-l doare cel mai tare în lumea asta nu e faptul că va muri în curând (medicii nu-i dau şansă după ultima operaţie), ci să-i vadă pe părinţii lui care se fac că plouă de câte ori vin în vizită, aducându-i cadouri întortocheate în loc să stea de vorbă cu el. Are un cazier format din trei incendieri simultane, ale căror victime au fost pe rând: câinele, pisica și ulterior întreaga casă. Prietena lui e Tanti Roz, o infirmieră bătrână din spital, de o bunătate ieșită din comun. La insistenţele lui Tanti Roz, Oscar se apucă să-i scrie scrisori lui Dumnezeu pentru că El poate îndeplini dorinţele şi oricum, după cum bine subliniază şi infirmiera, El e mereu acolo şi poate să-l viziteze oricând. Cartea conține 14 scrisori : treisprezece scrise de Oscar și ultima de Tanti Roz. Primele scrisori sunt mai lungi, băiatul având putere mai multă. Cu cât i se aproprie sfârșitul cu atât scrisorile devin mai scurte, deoarece Oscar era din ce în ce mai obosit. De asemenea, la îndemnul doamnei decide să trăiască ultimele sale zile pe pământ într-un mod miraculos: în fiecare zi va îmbătrâni câte zece ani. Intrând în acest joc, îşi va trăi aşadar pubertatea, prima dragoste, maturitatea, căsnicia, primele infidelităţi sau bătrâneţea în nişte

resurse

moduri absolut încântătoare, cu poveşti relatate în corespondenţa cu Dumnezeu. Cam așa e și Dumnezeu căruia îi scrie Oscar - un «Doamne-Doamne» prietenos, pe care micuțul: îl întreabă ce cadou ar vrea de Crăciun, dacă tot e ziua Lui de naștere; îl roagă (pe la «20 de ani») dacă n-ar putea cumva să-l ajute să se căsătorească cu Peggy Blue, fata de care e îndrăgostit și care «miroase a alune și pielea ei e fină ca a mea pe partea interioară a brațelor, numai că la ea e așa pe tot corpul» și care «atunci când te apropii de ea, e ca și cum ai pătrunde într-o capelă»; îl roagă să îi facă o vizită; îl apostrofează sau îl alintă, după caz, cu «dragă Dumnezeu», «azi nu te iubesc», «te pup, Oscar», «tu ești un tip infatigabil», «te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ți iasă din prima, dar te străduiai». Cartea merită citită, pentru că este foarte frumoasă și veți rămâne plăcut impresionați după terminarea ei. Mai ales, când Tanti Roz scrie ultima scrisoare a cărții lui Dumnezeu. Aceasta anunță că băiatul a murit în timp ce ea și părinții lui coborâseră să bea o cafea. Îi mulțumește “Viaţa e un dar buclucaş. La început ai lui Dumnezeu că a avut posibilitatea să-l tendinţa să-l supraestimezi crezând că cunoască pe Oscar. Datorită lui a reușit să viaţa pe care ai primit-o este veşnică. fie hazlie, năstrușnică, să născocească o mulțime de povești de wrestling, să râdă și Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind să-i cunoască bucuria. că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi Iar finalul nu e unul trist, cum v-aţi pu- nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni tea închipui, pentru că viaţa e un dar, după cum spune şi Oscar! Veţi descoperi o carte s-o arunci de să nu se vadă. Abia către absolut adorabilă, pe care o veţi vrea s-o re- sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un citiţi, sunt sigură de asta. dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi.”

Go free Free Oprire între lumi:

„Viaţa după Azelman” de Persida Rugu Teodora Cristurean Oamenii care au iubit cândva pe acest pământ poartă mereu cu ei dorul nestăvilit în suflet. „Undeva sub geana zării” se pare că „frunzele anotimpurilor cern tăcerea”. Undeva acolo este Podul roşu, luntre între depărtarea dintre două lumi, este coborârea în arenă, spre un al treilea ceas, pe muchia cerului, Posada. Undeva acolo, între ecouri ale poemelor Persidei Rugu, am găsit „Viaţa după Azelman”, de la A la Z, de la om...la Dumnezeu.

iaţa după Azelman, dedicată pierderii şi regăsirii noastre, a fost creată din poeme compuse de Persida Rugu, cu o prefaţă semnată de Rodica Marian, în care se prezintă „cele două accente principale, ţinând de interiorizarea şi exteriorizarea durerii...a plecării în altă lume şi a întoarcerii de acolo în alte forme”. Cartea a fost publicată în Cluj-Napoca, în anul 2010, la Editura Risoprint. Printre contemporanii care transmit emoţie şi printre cărţile care ar trebui să se afle pe raft, preluând şi reluând de nenumărate ori poveţe din ele se află şi Persida Rugu, cu „Viaţa după Azelman”. Cartea este dedicată „fratelui meu Petre, pelerinilor din noi”, dedicaţie ce nu poate măsura în cuvinte o pierdere, printr-un drum continuu spre viaţa privită ca o călătorie prin anotimpuri, prin lumi reale şi ireale, prin sensuri, unde „arde liniştea/ printre gratii de sunet”(Cealaltă punte), unde „absenţa e casa în care mă adăpostesc/ dincolo de mine”(La marginea Podului Roşu), când „deodată mireasmă sunt şi lacrimă/ ca la-nceput/ prin rădăcina de cer”(Şoapta lui Icar). Aceste poeme sunt închinate nemuritoarei copilării şi celui care i-a fost ca un al treilea părinte poetei, cum adaugă aceasta. Poeme destinate trecutului şi prezentului, timpuri predestinate spre viitorul oamenilor, sensurilor pentru noi: „acum te caut când nu mai

Go free Free exişti(...), aici te caut unde nu mai eşti”. (Hic et Nunc), când „stau la uşa casei tale/ dincolo de cer şi pământ” (Lacrima de la marginea lumii), iar „numai tu de dincolo de / frunze pândeşti răsăritul/ şi totul/ totul totul/(...) tremură/ pentru clipa de rug a marii priviri/ esenţă”(Dincolo de frunze). Iar într-un timp fără de timp, întocmai ca un titlu de poem din al treilea ciclu, intitulat „Al treilea ceas”, putem să alunecăm spre o stare ludică în care „teiul veghează întoarcerea”(Copilărie), când „sete mi-e de sufletul din mine/ nesfâşiat ca fructul de pe ram/ copilăriei prag”(Umbra cocorului rănit), iar „anotimpul se frânge în umbre de somn/ necunoscut şi pizmaş univers/ fără tine”(Nisip cu violete de Parma). Dorul nostru se transformă adesea într-o „Înviere sfâşiată”, când „aş vrea să am o holdă lângă tine/ să simt viaţa cum pulsează lin”(Pe muchia cerului, Posada), iar „cu tine strigă flacăra din unde/ şi visul verii din solstiţiul clar/ spre ţara lui nicicând şi-a lui niciunde”(Ultima licornă), când „mi-e ger de tine ca de-un cer/ răsfrânt pe anii din trecut/(...) mi-e ger de tine ca de-un ceas/ ce înflorea tăcutul semn”(Sistru ascuns printre pini). Viaţa poate fi transpusă în cuvinte, iar moartea în durere. Căci pierderea stă sub semnul dorului, iar regăsirea sub semnului speranţei. Iar tu, cititorule „ascute-mi calea ce mă-ntoarnă/ spre-acelaşi început de lume/(...) din ţărmul blând c-un semn anume”(Poem din sângele meu). Vă invit să (vă re)găsiţi (în) „Viaţa după Azelman”, de Persida Rugu. Continuu.

Go free Free Oldie but goldie:

Persona (1966) Claudia MOROZ

ilmul ”Persona”, lansat în 1966, aparține faimosului regizor Ingmar Bergman (atât ca regie, cât și ca autor al poveștii). Rolurile principale aparțin lui Bibi Andersson și Liv Ullmann. Titlul și ideea filmului pornește de la teoria lui C.G. Jung conform căreia ”persona” este o mască pe care oamenii o poartă când ies în societate, încercând astfel să-și ascundă adevăratul ”eu” care intră în conflict cu societatea. După cum afirmă însuși C. Jung : “One could say, with little exaggeration, that the persona is that which in reality one is not, but which oneself as well as others think one is.” Acțiunea filmului începe când o faimoasă actriță de teatru, Elisabeth Vogler, interpretată de Liv Ullmann, este internată în sanatoriu, deoarece refuză să vorbească sau să aibă orice fel de contact cu lumea exterioară. Psihiatra decide să o trimită împreună cu o asistentă, Alma, la căsuța ei de pe malul mării, crezând că poate în acest fel își va reveni. Deși cele două sunt total opuse ca atitudine și ca viziune asupra vieții, Alma, neavând încotro, acceptă să o ia în grijă pe actriță și astfel cele două își petrec vara împreună. În tot acest timp, Alma încearcă să o facă pe Elisabeth să vorbească, însă rămâne mereu fără răspuns. Asistenta ajunge să-și dezvăluie cele mai ascunse secrete și gânduri, dar se lovește constant de tăcerea pacientei. Spunându-i povestea, Alma ajunge să-și dea seama că nu este deloc fericită și că de fapt ceea ce are nu este ce și-a dorit ea. Astfel, ea începe să devină tot mai tristă și tot mai aproape de a ”adopta” tactica lui Elizabeth, având tentația de a adopta tactica lui Elisabeth. La finalul filmului, distincția dintre Elizabeth și Alma nu mai este deloc clară, personalitățile confundându-se, devenind la un moment dat aceeași persoană. Filmul transmite emoții foarte puternice, greu de digerat, și percepții, viziuni extrem de personale asupra vieții și foarte neobișnuite pentru anii ’60. Acest lucru este evidențiat și de

Go free Free

mișcarea camerei care rămâne mult timp pe fața actorilor încercând să cuprindă fiecare emoție și microexpresie. Implicarea emoțională a regizorului este vizibilă, acesta afirmând că filmele lui conțin viziunile și părerile sale personale despre viață, religie. Întrebări precum ”Cine suntem ?”, ”Cine suntem cu adevărat?”, ”Ce vrem să facem ?”, ”Ce vrem să facem cu adevărat?”, ”Ce avem nevoie săfim?”, ”Cât suntem de confortabili cu ceea ce suntem?”, ”De ce?” răsar în mintea spectatorului, provocându-l la o introspecție asupra vieții sale, asupra personalității sale, asupra a tot ceea ce a făcut sau a devenit până în momentul actual. Deși cele două personaje par complet opuse la început, Alma bucurându-se de viață, Elisabeth refuzând orice contact cu lumea exterioară, ele au mai multe în comun decât am fi crezut. Nu trece mult timp până ne dăm seama că Alma este abia la începutul drumului și că de fapt acea fericire este doar o încântare de început, pe când Elisabeth este deja trecută prin acest proces. Cu alte cuvinte, Alma va urma drumul lui Elisabeth, devenind aceeași persoană. Singura diferența dintre cele două este poziția lor în timp, și anume Alma la început, iar Elizabeth spre mijloc/sfârșit. Filmul are un final deschis, nu ne este dat nici un indiciu despre ce se întâmplă mai departe cu viața fiecăreia, spectatorul fiind liber să interpreteze cum vrea. Filmul a fost nominalizat la premiile BAFTA, Guldbagge, Italian National Syndicate of Film Journalists, National Board of Review, USA, National Society of Film Critics Awards, USA. Per ansamblu, este un film puternic, neobișnuit, care te face să exclami ”Wow!” chiar dacă este mai bătrân decât tine.

Filmul transmite emoții foarte puternice, greu de digerat, și percepții, viziuni extrem de personale asupra vieții și foarte neobișnuite pentru anii ’60.

Go free Free Șoferul de tir și soția sa Nuți Mic tratat despre solidaritatea de cheie Maria CĂRBUNARU

S-a ars catalizatorul. Oamenii pot să repare orice, inclusiv problemele pe care tot ei le-au creat. Mașina merge până când stă.

E sfârșit de noiembrie, plecăm dinspre Cluj către casă. Cu mașina. Văd pe geam cum colinele Transilvaniei îmi leagănă privirea. Blaga revine din ce în ce mai actual, cu toate dealurile și văile sale. Ispite metafizice dintr-un nomenclator al sentimentelor ineluctabile fac ca totul să pară dintr-un cadru cosmologic cu valențe de perpetuum mobile. Linia albă de pe șosea pare că ilustrează tocmai viața, condiția ontologică ca o patologie a modernității. Dar nimic din ceea ce pare veridic nu redă, incredibile dictu, condiția fenomenologică a categoriilor constitutive ale universului, întrucât totul devine convergent către un antropocentrism redundant. S-a ars catalizatorul. Eu stau pe bancheta din spate. Îl întreb pe tata: E normal să-mi fie cald la picioare? , Păi deh, dacă e iarnă, ar fi bine să-ți fie cald. Nu, tată, e normal să fie cald scaunul?. Verifică și el cu atitudinea aceea de șofer care știe cum AR TREBUI să stea lucrurile și găsește că fenomenul necesită o privire mai amănunțită. Suntem pe o șosea destul de aglomerată. Tragem pe dreapta, deși nu este parcare. Mașinile ne claxonează, tirurile par că vor să treacă peste noi, e noapte, îl aud doar pe tata : Ia foc mașina!. Îl iau pe frate-miu de guler, coborâm amândoi desculți pe șoseaua umedă. Tirurile continuă să claxoneze, tata vrea apă. Nu găsesc decât o sticlă cu Granini. Tata vrea pompier. Doamne fer, de unde să scot pompier la ora asta? Nuu, e vorba să fac gaură în capacul de la sticlă. Scot superaccesoriul meu de fată faină, un cuțit adus din Moscova și fac rost cât ai zice foc de un ”pompier”. Sucul de morcovi face bine catalizatorului, devenind din ce în ce mai puțin roșu. Între timp vine poliția: -De ce ați oprit aici, se pot face accidente? -Să vedeți, domnule, s-a aprins toba de eșapament…etc etc. În final mutăm mașina 20 de metri mai încolo, într-o parcare. Deci problema arată în felul următor : suntem în Lunca Mică, un fel de sat cu blocuri. E noapte și trebuie să ajungem acasă. Mașina merge până când stă.

Go free Free Ce facem? Vedem noi. ”Vedem noi” acesta a apărut brusc ca soluția universală în care nu se poate să nu crezi. Io cu tata mergem să…vedem noi. Ne întâlnim cu un domn, îi povestim situația, și crede de cuviință că trebuie slăbită galeria cu o cheie de 14. Mergem către ”la el la bloc” unde stă bine mersi cheia de 14. Cum intrăm între blocuri, simt că am pătruns într-o lume aparte. Lângă niște mașini parcate leneș, stau cu două sticle de bere doi bărbați și o femeie ce are grijă de doi copii care se zbenguie încolo și-ncoace. Unul din bărbați e mai mărunțel, cu căciulă și ochelari cu șnur și-l cheamă Gheorghe. Pe celălalt nu știm cum îl cheamă, dar domină discuția cu un monolog charismatic. E înalt, chel, cu șapcă, cu burtă, și cu o voce puternică. Domnul cu care suntem ne introduce: - Mă Iuli, bine că te-am găsit, tot ești tu șofer de tir, ia auzi ce problemă au domnii. Îi explicăm omului toată situația cu măruntele detalii care pot la un moment dat să facă diferența. Conchide grav: Mda, CATALIZATORUL! Gheorghe încearcă să aducă o umbră de îndoială, să pună în discuție dacă e sau nu așa. Dar Iuli tranșează marcant: Ce-mi spui tu mie, domne? E catalizatorul, zic sigur.” Domnu’ care era cu noi încearcă să reamintească pentru ce suntem acolo: Da, știi, domnu’ numa’ voia să știe dacă se poate să… -Da ,domne, sigur că se poate, dar fii atent: anu’ trecut, trece unu‘ prin fața parcului. Avea o cruce de marmură în mașină. Mergea omu la București la o nuntă și la o ‘mormântare, auzi și la nuntă și la ‘mormântare, auzi. Și cum trece pân fața parcului, e o groapă acolo. O ia din plin, strică cauciuc, jantă, tot tot tot. Mă găsește omu pe mine, era necăjiiiit, supăraaat. Și îi zic – domnule, TE AJUT! El – hai, domne, că te plătesc, dau oricât, numa să…io zic –n-am nevoie ,frate, de bani, și eu îs șofer și știu cum e să rămâi pe drum…

Toți ne întrebam când o să termine povestea, ne uitam unii la alții, mai încerca Gheorghe să-l întrerupă, dar fără succes. ” Și îi zic : fii atent cum facem: mergem, luăm Golful meu,venim aici și punem un cauciuc nou. Zis și făcut,venim acasă, luăm mașina mea, dar îl las pe el, știi, îl las pe el să conducă până unde trebuia. Și ce să vezi, domne‘, mergem noi așa, și la groapa din fața parcului, jbaaang cu Golful meu în groapă. A distrus cauciuc nou, jantă, tot tot tot. Îi părea omului rău, că să vezi, că-ți plătesc…Zic – Domne, știi ce,lasă-mă să îți repar ăsta, nu-mi da nimic și PLEACĂ! Era clar, o să continue la nesfârșit povestea asta, mai bine plecăm și găsim un om care să ne dea o soluție clară. Dar deodată: Deci hai,mergem domne, reparăm și catalizatorul că și io îs șofer și știu cum e.Nuți , ia-o dragă pe doamna și pe domnișoara în casă la un ceai, că e frig, cât rezolvăm noi problema. Ei rămân afară să facă treaba murdară, noi mergem comod în casa lor caldă cu copiii obraznici care dădeau televizorul tare pe un canal de muzică, îngânând refrenele lui Smiley…la-lala-lalalalala.

Go free Free Oamenii pot să repare orice, inclusiv probelemele pe care tot ei le-au creat.

În acest timp îmi dau seama că tocmai am cunoscut arhetipul tiristului. Are o școală a vieții, lucru care îl îndreptățește să își predea lecțiile de alpha male în discuțiile cu prietenii de bere. Este înalt, și cu spatele lat. Experiența l-a făcut tăticul mașinilor și valoarea lui supremă este solidaritatea. Dar nu cuvântul acela din proiectele europene, ci solidaritatea de cheie, de cauciuc, de șosea. Are o delimitare clară a universului între o lume a femeilor și una a bărbaților. Femeia este destinată spațiului comod, interior, unde se cresc copiii, iar el, bărbatul casei trebuie să meargă, să îndure , să agonisească. Dar în același timp, poveștile lui cuprind un discurs familial: astă iarnă când făceam bradul cu Nuți, ne gândeam să facem cozonac, sarmale, și ce să vezi – în ziua aia l-a născut pe-ăsta micu‘. Astfel, rolul său parental, protector, îi reconfigurează bărbăția, implicit validitatea, în lumea bărbaților din cursă, unde va reveni în curând. Și totuși, de ce a acceptat să ne ajute pe noi, niște străini, în noapte, fără a avea niciun avantaj evident în urmă? Poate pentru că vom face parte din narativele ulterioare, de spus băieților la bere, care îi vor reconfirma lui autoritatea de alpha male?

Go free Free Despre nimic concret Oana NEMEȘ

“Niciun moment nu ne este permis să fim în întregime convinși că lumea în care ne găsim este chiar cea a realității, și nu înșelătoarea scenografie a visului sau a coșmarului” [R. Caillois, “Incertitudinea viselor”]

printre rotocoale de fum parcă nimic nu mai pare real. e totul doar umbră și contur de realitate, schiță neterminată, imagine tremurată dintr-un desen de copil. sau poate doar mie-mi tremură mâinile. de un fel de frică, de emoție și agitație. de neliniște că a venit iarna. și mi-s degetele reci, îmbrăcate în zăpada abia așezată pe copaci. printre aburi de ceai parcă totul e mai simplu de perceput. ca atunci când te uiți la un zâmbet găsit aiurea pe stradă. ca secunda când intri în casă după șapte ore de drum (cazul meu, cel puțin). sau ca atunci când găsești ciocolată în cizmele aruncate lângă patul de cămin. printre întunecările serii visele par întotdeauna ireale. acum nopțile sunt mai lungi, negura mai neagră. obișnuiam să scriu doar când luminile erau din felinare. fiindcă așa mă simțeam în siguranță, ascunsă de priviri și de întrebări fără rost. acum cuvintele mele se pierd mereu în acorduri de chitări, rătăcesc stinghere pe margini de căni pline de cafea fierbinte. obișnuiam să nu ies din casă cu săptămânile, acum pașii mei se imprimă pe alei înguste pavate cu piatră. genul ăla pe care tocurile subțiri și înalte le evită nervoase. sau mă opresc hipnotizată în fața librăriilor, dorindu-mi să-mi permit măcar jumătate din cărțile ce-mi plac. singurul coșmar ar fi să nu-mi mai amintesc de mine.